AM FĂCUT O RADIOGRAFIE LA MUNTE

De câte bucăți dintr-un sul de hârtie igienică credeți că ați avea nevoie pentru o
mică ,,problemă” în pădure,atâtea să rupeți . A doua idee de la primul curs spusă
de către președintele organizației, prima fiind prezentarea lui și a proiectului
propriu-zis.Simpaticul mișelism care a fost? Cu cât aveai mai multe bucăți, pătrățele
de hârtie ruptă cu atât aveai mai mult de vorbit la prezentarea propriei persoane
in fața oamenilor. Evident reacția publicului nu a făcut parte din categoria
chicotelilor , zâmbetelor pe jumatatea comusirei buzei ,nici măcar rumoare.
Râsetele au năvălit sala și în felul acesta atenția și-a făcut rapid prezența în incintă.
Viitoarele noastre călăuze ? Aspect deloc frivol, mișcările deloc rigide, ochii deloc
întunecați, zâmbetul deloc afectat de procese carioase.Numărul de participanți era
suficient de mare cât să ocupe până la semi-refuz un autobuz stradal. Fascinația m-
a cuprins când am observit valențele de vârstă cât și de aspect și comportament a
celor din jur.
Înainte de a lua parte la un act menit să unească mai multe categorii umane iți pui
o sumedenie de întrebări inofensive și de regulă vii cu stereotipuri la prima întâlnire
cu ei. Eu am anihilat temporar acest gand pentru binele meu. Subiectivitatea mea
va fi predominantă în aceste randuri și voi începe prin a spune ca eu am venit la
acest curs dornic să merg pe masivii din piatră alături de alte ființe .
Productivitatea primului curs a fost uriașă reușind să asimilăm suficiente informații
despre viitorii noștri colegi de rucsac cât și despre viitoarele noastre cunoștințe,
predate/împărtășite/oferite/dăruite de către niște ,,personalitati montane”.
Apelativul acesta personal pe care eu l-am gândit provine din prezența lor plină de
oxigen. Daca a-ti inteles analogia putem merge mai departe. Colac peste pupaza
am mai avut si mâncare pasageră și bună(fursecuri) împreuna cu diverse lichide de
băut(apă/cafea/ceai).
Taxa de participare ? O taxă caritabilă, menită să sătisfacă niște copilasi, rechizite .
Deja opinia despre acest proiect și oamenii din el a crescut vertiginos înspre bine.
Zilele curgeau atât de greu până să ne vedem cu oamenii aceștia dar la locul faptei
parcă timpul nu avea deloc răbdare.
Sunt de părere că in sistemul universitar teoria este binevenită uneori dar faptul că
poți să palpezi și să vezi cu ochii tăi ce se află pe un slide ppt. este mai mult decat
indicat. Ei au știut asta, și la toate cursurile teoretice au venit si cu obiectul nu numai
cu cuvântul. Legătura dintre cele două ne-a conferit nouă o comoditate de
întelegere. Am vazut și atins rucsacuri de diverse mărimi, fiecare având același rol
,acela de a te însoti pe tine la munte însa confortul, spațiul de dispunere a lucrurilor
pentru o drumeție și multe altele erau diferite. Am reactualizat ideea fundamentală
a ceea ce ar trebui să conțină un rucsac. Aveam mici idei, cu toții avem dar trebuiesc
îmbunătățite pentru a nu întâmpina dificultați în pustietatea miraculoasă. într-
adevar disconfortul este uneori folositor datorată învățăturilor pe care le vom trage
ulterior din experiențele neplacute, dar în acest caz este bine să nu fim viteji ci
prudenți.
Prima aplicație a venit într-un sfarsit, utilizarea echipamentului, într-o pădurice
drăguță pe lângă McDonald’s. Am montat un cort, am pregătit un rucsac dar
punctul culminant pentru noi, în special pentru mine a fost aprinderea focului cu
ajutorul unui amnar. Dificil dar binevoitor în situații mai puțin comode . La sfârșitul
reușitei am urlat ridicând briceagul deasupra cerului albastru(acceptați
pleonasmul, era deosebit de albastru) .
Apare desigur și busola în povestea mea la cursul de activități montane. Orientarea
este o activitate necesară, fie că vrei să participi la concursuri de profil fie ca vei
rămâne rătăcit fără voia ta, dar să sperăm că veți reusi la concursuri ! Am exersat
în sala de curs al proiectului o orientare pentru ,,feciori” folosindu-ne de o busola
și de niște grade date de catre un coordonator. Apar și nodurile folosite în cățărare.
Și da ați ghicit ne-am și cățarat. Dar până acolo am invățat comportamentul unui
ins pe munte. Sacii de gunoi sunt indispensabili, pentru a-ți culege toate resturile
care nu au ce căuta intr-un loc unde materialele urbane sunt absente(plastic,
hârtie, sticlă, etc). Gândul că rata florei comestibile trebuie să fie întotdeauna
sceptică pentru tine și că posibilitatea de a pați ceva rău este validă deci vei merge
cu gândul de a nu atinge nimic. Iar fauna ? Dacă dânsa devină agresivă din cauza
instinctului de protecție de frică sau de paternitate, soluțiile sunt diverse dar nu le
vei aplica, datorită grupului cu care tu vei fi insotit. Este atat de important numarul
persoanelor care doresc să cutreiere sălbăticia cu tine precum și disciplina și
regulamentul de ordine interioară pe care îl veți stabili de la inceput.
Și vine momentul înțărcării. Laptele a fost atat de bun, dulce dar văzând ca ne-au
apărut dinți, mamele noastre ne-au dus în Munții Măcin pentru a încheia cu succes
procesul de maturizare.
Ideea preconcepută pe care eu am avut-o si o recunosc fără pic de jenă a fost
confundarea acestor Munți cu niște dealuri puțin mai înalte. Adevărul absolut l-am
primit la locul faptei când dimineață în jurul orei 9 ajungem la bazele munților intr-
un număr interesant de 27 de oameni. Echipați corespunzător(+ O CHITARĂ) am
pornit pe drumul șerpuit, plin de pietre ascuțite dar puțin deranjante. Colorația
vestimentațiilor noastre era diferită, țipătoare poate puțin, până când am primit un
tricou personalizat cu numele proiectului(HAI CU NOI PE MUNTE) și în felul acesta
ne-am neutralizat complet, fiind atenți la imensul spațiu verde din jurul nostru. Am
fost împărțiți pe echipe, pentru a realiza niște sarcini în viitorul apropiat. Denumirile
echipelor au fost relativ inovative(Lanternele verzi, Plăcințele dobrogene,
Labradorii și Satanele).
Apa necesară vieții era pretutindeni, născută din izvoarele amenajate și sfârșind în
adăpătoarele noastre.
Oboseala nu ne-a cuprins din câte am observat, entuziasmul era cu mult superior
și în felul acesta am cunoscut locul de campare destul de repede. Verdele ne
zâmbea și ne aștepta să ne construim o casă temporară. Am simțit ca sunt binevenit
si nu am mai stat pe gânduri, am montat cortul ca la carte și am început sa mă
delectez cu elementele din peisaj fumând o țigară concomitent. Fumam pentru a-
mi puncta niște momente cheie din drumeție iar mucurile de țigară le îndesam in
buzunarul de la pantaloni până când ajungeam la sacii menajeri din rucsac. Am
constatat ușor că sunt puțin istovit dar un baton proteic a sărit în ajutor.
Dar cum timpul este prețios și statul degeaba dăunător, am mers puțin mai departe
intr-o zonă natural amenajată stâncoasă, pentru a ne cățăra, asigurăți de către
coordonatorii noștri. Gândurile înainte și după? Vitejie tăcută și spaimă controlată
oarecum. O senzație genială, regretul nu a apărut nicicând, paradoxal corpul mai
vrea zgârieturi de pe stânci. Nici măcar un participant nu a refuzat o asemenea
urcare, plăcerea de a rămâne lânge niște asemenea persoane se dezvolta și mai
mult.
Am susținut chiar și un extemporal in acel loc. Nimic nu se compară cu o distanță
suficient de mare încât să nu tragi cu ochiul la altcineva însă eu trăgeam cu ochiul
la natură. L-am luat cu brio, testul era bazat pe materialele susținute de către ai
noștri dascăli temporari. Și nu vreau să țin secret acest fapt, însa eu am avut cel mai
bun rezultat.
Începând cu acel moment unic, acela de a susține un examen în creierul munților,
toate momentele au trecut val-vârtej prin fața celor doi ochi căprui pe care îi posed,
din cauza gradului ridicat de frumusețe al momentelor. Cârnăciorii de la foc
împreună cu bezelele au fost devorate în scurt timp împreună cu singura bere pe
care o dețineam(literă de lege), sunetul de chitară, glumele nocturne și diurne,
luminile de lanternă și lumina lunii.
Vine a doua zi plină de imagini făcute cu telefoanele mobile, foarte multă sudoare,
broaște țestoase, culori resuscitante, bujori neatinși, urme de porci mistreți,
excremente de iepuri, zgomot de muște, urzici, soare arzător, 2 vârfuri cucerite dar
lucrul cel mai de preț din întreaga experiență a fost lipsa contactului cu lumea
virtuală.
Mă voi întoarce.