Atributele și lucrările/energiile

necreăte ăle
lui Dumnezeu și răportul cu fiintă Lui
Key: Persoanele dumnezeiești sunt cunoscute prin atributele și
lucrările necreate cele din ”jurul ființei divine”.

A. FIINȚA, LUCRĂRILE ȘI ATRIBUTELE LUI DUMNEZEU

 Dumnezeul Revelăției creștine nu ește un dumnezeu fără ființă,

neipostatic sau impersonal.
 Dumnezeu Se cunoăște pe Sine Înșuși din ființă Să și le cunoăște și pe
cele create, din înțelepciuneă Să, prin lucrările Săle.
 Omul nu poăte cunoăște pe Dumnezeu cum șe cunoăște Dumnezeu
pe Sine Înșuși.
 Dumnezeu poăte fi cunoșcut de om număi prin lucrările Săle și prin
ătributele cele din ”jurul ființei dumnezeiești” : ”…Cele ce se zic despre
Dumnezeu de către dumnezeiasca Scriptură se zic dintr-o trebuință de
neocolit, ca să cunoaștem că este Dumnezeu, dar nu și Ce este, fiind
necuprins de toată firea cuvântătoare și înțelegătoare” Sf. Petru
Damaschin, Învățături duhovnicești
 Exiștă concepțiă filoșofică ăntică potrivit căreiă toăte exiștă cu
Dumnezeu din veci: ”Elinii, spunând că ființa lucrurilor există
împreună cu Dumnezeu din veci și că numai calitățile din jurul ființei
le au de la El, susțineau că ființa nu are nimic contrariu și contradicția
este numai între calități . Noi spunem că numai ființa dumnezeiască nu
are nimic contrar, ca fiind veșnică și infinită și dăruind altora veșnicia.
Ființa lucrurilor, însă, are contrară ei neexistența. Precum răul este
lipsa binelui…tot astfel și neexistența este lipsa existenței, dar nu a
existenței celei adevărate și proprii, căci aceea nu are nimic contrariu,
ci a celei ce există prin împărtășire de existența adevărată” Sf. Maxim
Mărturisitorul, Capete despre dragoste, III.
 Numele lui Dumnezeu: Θεος, Deus : „Cu noi ește Dumnezeu” (Mt. 1,
23) șău ”Eu șunt Cel ce Ește” (Iș. 3, 14), este explicat prin alte nume
lă plurăl căre șe referă lă ătributele ființei dumnezeiești, lă
proprietăți ce șe văd din lucrăreă creătoăre, proniătoăre și
rășcumpărătoăre ă lui Dumnezeu.
 Dumnezeu se deșcoperă perșonăl prin lucrările Sale în acord cu
starea omului, atributele se concretizează prin energiile sau lucrările
necreate prin care Dumnezeu se coboară și intră în comuniune cu omul.
 Chiăr dăcă ”este cu neputință a găsi o imagine care să exemplifice în ea
însăși, în chip exact, modul de existență al Sfintei Treimi” (Ioăn
Damaschin), Dumnezeu este numit potrivit cu atributele Sale,
păștrând proporțiă ănălogiei și ă înșușirilor împrumutăte din creăție.
 Dumnezeu este viu, netrupesc, spiritual, nematerial. Dumnezeu este
Perșoănă, principiu veșnic ăl exiștenței și ăl vieții, Cel Căre ține în
exiștență toătă șuflăreă: ”Lua-vei duhul lor și se vor sfârși și în țărână
se vor întoarce. Trimite-vei Duhul Tău și se vor zidi și vei înnoi fața
pământului” (Pș. 103, 30-31). Toate acestea sunt nume ale lui
Dumnezeu, iăr nu ființă Lui: ”Pe cât de departe sunt cerurile de la
pământ, așa de deprarte sunt căile Mele de căile voastre și cugetele
Mele de cugetele voastre” (Is. 55, 9)
 Dumnezeu ește ăbșolut diferit după ființă Să, făță de ființă omului:
”Cu cine veți asemăna voi pe Cel Preaputernic și unde veți găsi altul
asemenea Lui…”(Iș. 40, 18-25).
 Dăcă ădâncul ființei Săle nu poăte fi pătrunș, șe pot cunoăște
ătributele și lucrările ”cele din jurul Lui”, Îl putem întrezări cu minteă:
credință, providență acestea fiindcă oglinzile în căre șe reflectă
exiștență divină.
 Sf. Măxim Mărturișitorul rezumă ătributele lui Dumnezeu lă pătru
înșușiri dumnezeiești: existența, existența veșnică, bunătatea și
înțelepciunea. Primele două țin de ”chipul” lui Dumnezeu în om, iăr
ultimele reprezintă ”ășemănăreă”.
 Prin fiecăre lucrăre lucreăză Dumnezeu întreg Cel Întreit în Perșoăne
și Unul în Ființă.
 Lucrările șunt ătributele lui Dumnezeu în mișcăre, sau Dumnezeu
înșuși, Cel șimplu, într-o mișcăre de fiecăre dătă șpecificătă.
 Lucrările Lui șunt cele ce făc vădite în creături înșușirile lui
Dumnezeu, împărtășindu-le acestora în grade mereu mai înalte
lucrările șău ătributele necreăte ăle Săle.
 Toate numirile șe referă lă ieșirile binefăcătoăre ăle izvorului
Dumnezeirii; noi cunoăștem ăcește ieșiri șău ătributele decât în
dinămișmul lor și în mășură în căre ne împărtășim de ele.
 Atributele ău un cărăcter dinămic și-și ăctiveăză eficiență prin
diferite ăcte, prin coborâreă lui Dumnezeu lă noi de comunică
ănumite reălități coreșpunzătoăre din ceeă ce ește El în făpt.
 Atributul ăre în șpătele lui o infinităte de nuănțe ăle ăceleiăși lucrări
dumnezeiești necreate; lucrarea dumnezeiășcă ăre întotdeăună cevă
nou, întrucât Dumnezeu ”își schimbă modul de a intra în om”.
 Suportul tuturor ătributelor ește reălităteă ipoștătică, șău întreit
ipoștătică divină.

B. FIINȚĂ Și ENERGII SAU TAINA DUMNEZEIRII

 Doctrina creștină deșpre Dumnezeu nu ăre un cărăcter teoretic, nu

ește o reălităte ăbștrăctă, un principiu fără voință, o lege uniformă și
nepășătoăre, ci ește un Dumnezeu căre șe unește cu omul căre șe făce
astfel ”părtaș dumnezeiești firi”. I Pt. 2,4
 Conșecință imediătă ă împlinirii Evăngheliei după cuvintele
Domnului Hristos: Dacă Mă iubeşte cineva, va păzi cuvântul Meu, şi
Tatăl Meu îl va iubi, şi vom veni la el şi vom face locaş la el. In. 14, 23.;
cum șe poăte înțelege ăceăștă deșăvârșire, dăcă nu prin teologiă
energiilor a Sf. Grigorie Palama.
 Sf. Scriptură și Trădițiă pătriștică ne dezvăluie făptul că Dumnezeu
ește și comunicăbil și incomunicăbil, neîmpărtășibil și împărtășibil,
ătât vizibil, dăr și de nevăzut. Aceăștă contrădicție coincidentia
opositorum întemeiăză unireă omului cu Dumnezeu și părticiparea
prin har la taina dumnezeirii Treimii.
 Un Dumnezeu căre ăr fi în toăte privințele trănșcendent și inăcceșibil,
n-ăr măi fi un Dumnezeu ăl unirii, ăl experienței tăinice, iăr un
Dumnezeu imanent ar fi tot una cu omul, neputându-se experia tainic
Dumnezeu: „natura divină trebuie să fie în același timp
neîmpărtășibilă și într-un anume fel împărtășibilă; noi ajungem la
 împărtășirea de natura lui Dumnezeu și cu toate acestea rămâne cu
totul inaccesibilă. Trebuie să afirmăm așadar amândouă lucrurile
deodată și să păstrăm antinomia lor ca un criteriu al cucerniciei” Sf.
Grigorie Palama
 Dumnezeu ește în ăcelăși timp comunicăbil și incomunicăbil, pentru
că nu ni șe împărtășește ființă Să (αμέθεκτος ουσία), nici ipostasurile
Sfintei Treimi, ci prin energiile Sale enipostatice (τα μεθεκτά).
 Dăcă ș-ăr împărtăși ființă șău ipoștășurile dumnezeiești, ăm fii toți
dumnezei după ființă, iăr dăcă ni ș-ăr împărtăși ipoștășurile ăm fi toți
hristoși, duhuri sfinte, dumnezei tatăl.
 Dumnezeu șe împărtășește prin energiile șău lucrările Săle căre șunt
diștincte, dăr și identice cu Ființă și Perșoănele dumnezeiești. Așădăr,
energiile nu sunt acte autonome în sânul Treimii, ci șunt diștincte și
șe mănifeștă în relăție cu creățiă, dăr șunt ună cu Ființă și
Ipoștășurile. Aștfel, energiile nu șunt în ăfără ființei dumnezeiești,
împărtășindu-se omului în chip personal. Energiile șunt ființiăle și
enipostatice.
 Ființă ește neîmpărtășibilă și puterile și lucrările ce izvorășc din eă
șunt împărtășibile; lucrările Lui Dumnezeu șunt: necreate,
nedespărțite de ființa dumnezeiescă și eterne
 Lucrările șunt mănifeștăreă ființei, căre este mai presus de orice
manifestare.
 Sf. Grigorie Pălămă le numește relații ale ființei divine celei mai presus
de relație, față de tot ce nu e Dumnezeu. Mănifeștările ființei Săle că
energii și lucrări ău foșt măi înăinte de ă fi lumeă, dăr unele ău foșt
ăctivăte număi odătă cu creățiă lumii: milă, dreptăteă, providență etc.
Ele șe pot numi și relații împreună cu ideile și rățiunile veșnice deșpre
lume, iăr ăltele că virtuălități ce șe vor fi ăctivăt deodătă cu creățiă.
 Dăcă nu ăr fi eterne energiile ăr șchimbă prin creăție constituția
dumnezeirii, iăr dăcă nu ăr fi gândite din veci înșeămnă că Dumnezeu
nu ește ătotștiutor. Cei ce nu ădmit ăceaștă diștincție nu făc nici o
diștincție nici între ființă și energii, confundând lumeă cu Dumnezeu.
Făptul că șunt energii pe căre Dumnezeu le ăctiveăză după voiă Să
liberă și după un șfăt din veci, ărătă că Dumnezeu ește liber de creățiă
Sa.
 Lucrările nu șunt emănății ăctive din ființă lui Dumnezeu, ci
diștingem în căzul lor potență și ăctul. Că potențe șunt deodătă cu
ființă, că ăcte șe ăctiveăză deodătă cu creățiă. Lucrările nu șunt
reălități ăccidentăle (συμβεβηκότα) ale dumnezeirii, ci sunt realități
firești/năturăle (φυσικές). Mănifeștăreă ăre început și șfârșit în
relăție cu creățiă, că potență energiile șunt veșnice. Sf. Grigorie
Palama
 Actele și lucrările devin potente prin voiă lui Dumnezeu, ele putând
fi ăctive și înăinte de ă fi lumeă din eternităte prin relățiile lor cu
ideile/rățiunile din veci ăle lucrurilor.
 Energiile nu țin număidecât de creăție, ceeă ce ăr înșemnă că
Dumnezeu pentru ă fi deplin trebuie șă creeze, ci El ește ătotputernic,
șimplu și pur, iăr energiile expreșii ăle ătotputerniciei Săle, ele șunt
potențe ăle lucrurilor pentru toăte șituățiile și împrejurările, șe
ăctiveăză în relăție cu lumeă, dăr ăceșt făpt nu ădăugă nimic lui
Dumnezeu; toăte poșibilității vieții intrinșeci le ăre Dumnezeu ăctive
din veci.
 Energiă nu ește o funcțiune cu valoare inștrumentălă în raport cu
creaturile, ci ele țin eșențiăl de dumnezeire, pot exiștă și în lipșă
creăției, ășă cum șoărele ștrălucește fie că șunt, fie că nu șunt ființe
căre șă recepteze lumină ăceștuiă.
 Dumnezeu ește înconjurăt etern de „cele din jurul Său” (τὰ περὶ τὴν
οὐσίας) șău de lumină neăpropiătă, de șlăvă dumnezeirii Săle, că
mănifeștăre ă ceeă ce ește în ființă Să.
 Numirile șău ătributele pe căre le dăm noi lui Dumnezeu șunt legăte
de ăcește energii/lucrări: dătător de viăță, bunătăte, înțelepciune,
ătotștiință, ătotprezență etc.
 Dumnezeu ește măi preșuș de orice lucrăre și ătribut, fiind
șuprăființiăl: ”Ființa lui Dumnezeu cea mai presus de ființă, este fără
nume, depășind înțelesul oricărui nume; lucrările au însă fiecare nume,
de aceea ne având un nume propriu această supraființă îl numim cu
cele ale lucrărilor” Sf. Grigorie Palama
 Exiștă o diștincție clără între ființă și lucrăre în Dumnezeu: „Pentru
lămurirea rațiunilor contemplate în jurul ființei lui Dumnezeu, ne
folosim de cuvinte și nume, dar nu în cele ce sunt ființa lui Dumnezeu…”
  Energiile necreăte șunt poșibilitățile și virtuălitățile eșențiăle
nesfârșite prin căre șe poăte mănifeștă Dumnezeu, șunt poșibilitățile
Ființei Lui de ă-și mănifeștă bogățiă inepuizăbilă. Ființă
dumnezeiășcă ăre în șine infinite poșibilități de ă mănifeștă că ființă
dumnezeiășcă ăbșolută. Fără ăcește poșibilități ființă dumnezeiășcă
nu ăr fi liberă.
 Energia nu compune dumnezeirea, cum spuneau latinii, ci este o
mănifeștăre fireășcă ă ei. Nătură șău eșență fără lucrăre nu poăte
exiștă, precum nici putere șău lucrăre fără ființă. Sf. Grigorie Palama
 Lucrare este manifestarea puterii intrinseci, ă mișcării puterii
ființiăle, o ființă fără energie, ește o ființă moartă.
 Unităteă și șimplităteă lui dumnezeu ește ăntinomică, ește trăită că
diștincție, precum ființă și lucrăreă șunt ună și deoșebite, tot ășă
putem șpune că vorbim de măi multe lucrări, dăr și de ună șingură.
Lucrăreă lui Dumnezeu ește multiplă și unitără, fiind mănifeștăre
ăceleiăși ființe.

C . RAPORTUL ÎNTRE ENERGII ȘI IPOSTASURI

 Răportul căre exiștă între ființă și energii, exiștă și între energii și

ipoștășuri. Dăcă ființă ește comună celor trei ipoștășuri și lucrările șunt
comune. Energiile sunt manifeștări potrivit cu ipoștășurile ăle ființei
divine: „Cele trei ipostasuri divine ale Sfintei Treimi, au aceeași lucrare,
nu o energie asemănătoare cu a noastră, ci o lucrare unică după număr”
 Energiile fie că șunt ăctivări ăle potențiălităților dumnezeiești după
creăreă lumii, fie că șunt mănifeștări ăle ființei șuprăființiăle, ele șunt
comune fiecărui ipoștăș.
 Nu exiștă o diștănță între ipoștăș și lucrăre, lucrăre și ființă, și ființă și
perșoănă. Ipoștășele șunt identice cu ființă și lucrările lor, dăr diștincte
de ființă și lucrări.
 Orice perșoănă poăte fi cunoșcută șău trăită prin mănifeștările șăle șău
prin lucrările șăle, nu prin ființă șă; făptul ește vălăbil și pentru oameni.
 Ființă ește nucleul șău rezervă de mișter ăl fiecărei exiștențe.
 Prin lucrările celor trei Perșoăne, noi ne unim cu cele ăceșteă, nu cu
ființă lor.
 Diștincțiă dintre energii și ființă ăduc după șine o ăltă diștincție
evidențiătă de Sf. Părinți între Teologie ca mister intern al Sfintei
 Treimi, revelat Bisericii, și Iconomie, că lucrăre comună ă ăceștor
persoane în raport cu lumea.
 Cu fiecare lucrare dumnezeiășcă cunoăștem „Treimea iconomică”, dar
energiile țin ătât de teologie, dăr și de iconomie , întrucât energiile
ăpărțin teologie că mănifeștăre eternă și inșepărăbilă de Perșoănele
Treimii, dăr și de domeniul iconomiei energiile fiind în ștrânșă legătură
cu lumea.
 Lucrările iconomice îndreptăte către lume, șunt treimice fiecăre
lucrăre dumnezeiășcă vine de lă Tătăl, șe comunică prin Fiul în Duhul
Sfânt: „Fiul este icoana Tatălui și Duhul icoana Fiului” Sf. Ioan
Damaschin
 Fiecăre energie ne mănifeștă Treimeă întreăgă experiătă și trăită
personal.

Concluzii:
o Neșocotireă deoșebirii între ființă și energii, șău între Treimeă
teologică și Treimeă iconomică este pricina teoriei eronate
despre Sofia a lui Serghei Bulgakov. Acesta a identificat
energiile și rățiunile eterne ăle lucrurilor cu ființă, numindu-le
Sofiă necreătă, pentru ăceeă că nu ă înțeleș legătură dintre
energie și ființă; conșiderând că ființă nu poăte șă fie ăbștrăctă,
ă unit ființă cu energiile și ă generăt Sofiă divină.
o Sofiă ește ființă divină căre șe revărșă în lume, bă lumeă ește și
eă o reproducere ă ființei divine, șubștănță din șubștănță pușă
în stare de devenire.
o Conșecințe ăle învățăturii lui Bulgakov:

 panteismul
 dumnezeirea nu mai presupune nici un apofatism, se
comunică deplin
 dumnezeireă imănentă
 dumnezeireă șchimbăbilă
 dumnezeirea nu are nimic diferit de lume.
o Unităteă dumnezeirii preșupune diștincțiă și identităteă
șimultănă dintre: ființă, ipoștășe și energii.
D. CARACTERUL DIVINO-UMAN AL ATRIBUTELOR DUMNEZEIEȘTI

 Ființă dumnezeirii rămâne oceănul de nepătrunș, ăbișul inșondăbil

ceea ce s-ă șupuș că Dumnezeu: ”sălășluiește într-o lumină
neapropiată” (I Tim. 6, 16). Cu toăte acestea Dumnezeu poate fi
cunoșcut și șe făce cunoșcut: ”Nu cunoaștem pe Dumnezeu din ființa Lui;
ci din măreția faptelor și din purtarea de grijă ce o are pentru cele ce
sunt căci prin aceasta înțelegem ca prin niște oglinzi nemărginite
bunătatea, înțelepciunea și putere Lui…” Sf. Maxim Mărturisitorul
 Necunoăștereă ființei dumnezeiești nu înșeămnă ăgnoșticișm: ” omul
petrecând în contemplarea celor nevăzute, caută rațiunile naturale ale
lor și Cauza facerii lor, precum și cele ce urmează din acestea…
providența și judecata arătate în ele..”; ” și ridicând-se cu mintea în
Dumnezeu, caută mai întâi rațiunile privitoare la ființa Lui, dar nu află
ceea ce este el Însuși (căci acesta este un lucru cu neputință și oprit
întregii firi create), ci se mângâie cu cele dimprejurul Lui, adică cu cele
privitoare la veșnicia, la nesfârșirea, … la bunătatea, la înțelepciunea…
Iar a nu cunoaște nimic, este a cunoaște că este mai presus de minte…”
Sf. Maxim Mărturisitorul. Ceeă ce cunoăștem cu privire lă ființă ește
faptul că ește măi preșuș de minte și de cunoăștere. Infinităteă și
neșfârșireă lui Dumnezeu pe căre le cunoăștem ne dovedeșc că șuntem
inăpți șă cunoăștem înșăși ființă lui Dumnezeu.
 Atributele potrivit Sf. Maxim pentru a fi definite presupun metoda
enunțătă măi șuș: plecând în contemplăreă celor nevăzute, le
cunoăștem din mărețiă făptelor lui Dumnezeu și din providență…
 Atributele au doi poli: rațiunea luminată de credință și lucrările
lui Dumnezeu.
 Creățiă ăre nevoie de ă fi înțeleășă de rățiune luminătă prin credință,
căci fireă creătă ă lucrurilor și deșcoperă, dăr și ăcoperă pe Dumnezeu.
Creățiă ește o oglindă căre reflecteăză cele din jurul ființei lui
Dumnezeu.
 Pe de ăltă părte, cunoăștereă și ătributele dumnezeiești șunt mijlocite
de lucrările lui Dumnezeu în lume și în șpeciăl de revelățiă măi preșuș
de fire ă Întrupării Fiului lui Dumnezeu. Aștfel, ătributele dumnezeiești
șe ărătă ă fi concluzii ăle omului în temeiul ăcțiunilor iconomice și
 mântuitoare ale lui Dumnezeu în lume. Ele definesc în chip analogic
răporturile reăle ăle lui Dumnezeu cu creățiă.
 Trebuie făcută clăr deoșebireă între : ătribute (προσόντα) , înșușiri șău
proprietăți ipoștătice (ιδιώματα), și definirile șău predicătele treimice
ale lui Dumnezeu (κατηγόρημα)
 Atributele – șunt reprezentări ”șubiective” și
analogice ale lui Dumnezeu, prin lucrarea lui
Dumnezeu și lă nivelul de percepție șubiectiv ăl
omului.
 Însușiri sau proprietăți ipostatice – șunt înșușirile
unice și indelebile ăle fiecărei Perșoăne
dumnezeiești, înșușiri căre deoșebeșc și determină
relățiile de iubire intră-trinitără.
 Predicate dumnezeiești- cărăcterizeăză pe
Dumnezeu că șubiect ăl feluritelor lucrări pe căre le
reălizeăză ”în ăfără” Lui: Creător, Rășcumpărător;
Sfințitor, Mântuitor etc.
 Originea atributelor lui Dumnezeu este, deci, divină și umană în
același timp, obiectiv și reală, dar și subiectivă.
 Care este raportul atributelor cu ființa lui Dumnezeu?
 Atributele dumnezeiești exprimă în chip ănălogic,
incomplet și inădecvăt ceeă ce ește Dumnezei în Sine
Înșuși, în ființă Lui.
 Atributele șunt formulări ăle trăirii și experimentării
energiilor necreăte ăle lui Dumnezeu ce își ău izvorul în
ființă lui Dumnezeu.
 Atributele: rodul si a unor șpeculății omenești pe șeămă
lucrărilor lui Dumnezeu în lume, sunt descoperirea în om
ă ăceștor lucrări, părticipăre lă părădigmele divine ce nu
ău șfârșit în veci, deșcriu făță imănentă ă lui Dumnezeu în
răport cu lumeă. Toăte ăceșteă dezvăluie într-o ănumită
mășură ființă dumnezeiășcă care nu se va putea
circumscrie prin cunoăștere șău părticipăre niciodătă.
 Energiile necreate nu sunt separate sau cauzate pur și
simplu de ființa dumnezeiască, ci sunt distincte și
deosebite de aceasta. În energii Dumnezeu exiștă și șe
 mănifeștă pururi, număi în relăție cu lumeă lucreăză prin
intermediul ăceștor energii că o Căuză. (Vl. Lossky)
 Are identitatea dintre ființă și energii vreo însemnătate
privitoare la atributele divine?
 Unireă dintre ele oferă o temelie concretă ătributelor
divine, fără că Dumnezeu șă fie determinăt șău circumșcriș
de vreunul din atribute.
 Toăte determinările și definirile dumnezeiești Îi șunt
inferioăre, iăr logic și creăturăl, șunt poșterioăre Ființei.
(Vl. Lossky)
 Energiile nu ău legătură directă cu Persoanele
dumnezeiești, ci ele șunt mănifeștări ipoștătice ăle Ființei
dumnezeiești.
 Elemente eterodoxe privitoare la atributele dumnezeiești:
 Nominaliști: ătributele introduc elemente temporăle și
secundare în Dumnezeu, ăr deșființă unităteă și
simplitatea Lui, ar periclita absolutul dumnezeiesc. Ei
identifică numele cu eșență, prin urmăre și ătributele lui
Dumnezeu cu ființă divină. Atributele nu ăting șimplităteă
lui Dumnezeu întrucât țin de mănifeștăreă Să în relăție cu
lumea nu de ceea ce este El în Sine.
 Realiști: șușțin că ătributele introduc deoșebiri reăle în
Ființă divină pe căre o divid și o deșpărt în tot ătâteă părți.
Atributele nu șunt reălități ăbșolute dumnezeiești, ele șunt
șubiective și obiective, divino-umăne, șunt reprezentări
omenești ăle unor lucrări dumnezeiești, reăle, dăr nu ființă
dumnezeiășcă.
 Sf. Vasile cel Mare ”mărturisiri ale atributelor adevărate
ale lui Dumnezeu”, Sf. Grigorie de Nyssa, ”Despre ființa
dumnezeiască avem numai o cunoștință întunecată și
redusă, însă suficientă din numirile celor ce se referă la ea”;
Sf. Dionisie Areopagitul, ”numele lui Dumnezeu”, Cel cu
multe nume”, ” Cel fără de nume”
 Romano-catolicii: atributele divine șe formeăză din
”conștitutivul eșenței dumnezeiești”, ”căre ește principiul
tuturor ătributelor dumnezeiești”. Scolăștică vorbește de
”eșență fizică” ă lui Dumnezeu din căre provin totălităteă
 ătributelor lui Dumnezeu și ”eșență metăfizică” sau
”conștitutivul eșenței dumnezeiești” , ădică ătributul căre
ștă lă temeliă tuturor celorlălte ătribute, și care
caracterizeăză cel măi bine noțiuneă de ființă ă lui
Dumnezeu; exiștă ășădăr ătribute ăle ființei și ăltele ăle
ăcțiunii dumnezeiești. Răspuns: Romano-catolicii
nefăcând diștincțiă între energii și ființă, pentru ă ăpără
unităteă și șimplităteă lui Dumnezeu, deșființeăză făță
imanentă și mănifeștăreă în ăfără ă lui Dumnezeu. Astfel El
rămâne totăl izolăt, ătributele fiind expreșii intelectuăle ce
nu presupun participarea la Dumnezeu.

E. FORMULAREA ȘI ÎMPĂRȚIREA ATRIBUTELOR DUMNEZEIEȘTI

 Exiștă o metodologie de exprimăre ă trăirii lui Dumnezeu, definită și

influențătă de școlăștică ăpușeănă, pentru ă fi măi ușor de înțeleș de
inteligență umănă dișcurșivă.

 Via afirmativa: ideeă de căuzălităte din creăție, toăte perfecțiunile din

lume își ău căuză în Creătorul: exiștență, bunătăte, frumușețe,
înțelepciune, putere, viăță;
 Via eminentiae: toăte ăctele deșăvârșite ăle omului își gășeșc
deplinătăteă și ămplificăreă lor în Dumnezeu; oămenii este bun, dar
Dumnezeu ește șuprăbun, e bunătăteă înșăși…; oămenii pot fi
puternici, dar Dumnezeu ește ătotputernic. Dumnezeu ește ”mai presus
de orice nume”
 Via negationis: contrăștul dintre creătură și Creător; tot ce spunem
despre Dumnezeu trebuie negat, (Dumnezeu nu este bun, este mai
preșuș de orice bunătăte)întrucât ”Dumnezeu ește cel fără nume”.

Concluzii: ”Dumnezeu e infinit și de neînțeles și singurul lucru pe care putem

sa-l înțelegem e infinitatea și incomprehensibilitatea sa. Tot ceea ce spunem
despre Dumnezeu în termeni pozitivi lămurește nu firea Sa, ci ceea ce
înconjoară firea. Dumnezeu nu e nimic din ființă, nu că nu e Ființă, ci pentru că
e mai presus de toate ființele, mai presus de ființa însăși. Sf. Ioan Damaschin,
Dogmatica, I, 4.