Академический Документы
Профессиональный Документы
Культура Документы
PRELUCRABILITATEA MATERIALELOR
PRIN AŞCHIERE
2. Consideraţii generale
2.1. Prelucrabilitatea prin aşchiere
Cunoaşterea datelor privind prelucrabilitate prin aşchiere a unui material oarecare ar
permite tehnologului stabilirea rapidă şi precisă a parametrilor regimului de aşchiere, dar şi
o alegere corectă a sculelor aşchietoare, a lichidelor de răcire-ungere etc. Astfel, datele despre
prelucrabilitatea unui material ar facilita optimizarea parametrilor condiţiilor de lucru.
Proprietatea materialelor de a fi prelucrate prin aşchiere în condiţii cât mai
avantajoase poartă denumirea de prelucrabilitate prin aşchiere.
Prelucrabilitatea nu este o mărime fizică, motiv pentru care aprecierea prelucrabilităţii
sau a gradului de prelucrabilitate se face prin metoda comparativă; se compară mai multe
materiale între ele sau un material cu altul, considerat drept etalon. În acest sens au fost
introduşi o serie de coeficienţi ca:
IV60 – indicator de prelucrabilitate relativă, ce propune utilizarea vitezei de aşchiere v60,
corespunzătoare unei durabilităţi de 60 min a cuţitului folosit;
IVcomp – indicator de prelucrabilitate relativă - se raportează la viteza de comparaţie – vcomp;
Ip1,5 – indicator de prelucrabilitate absolut;
I% – indicator de prelucrabilitate relativă – se raportează la temperatura aşchierii
materialului;
p15 – indicator de prelucrabilitate dinamică;
pm – indicator de prelucrabilitate mecanică;
Itj – indicele global de prelucrabilitate etc [7].
Pentru aprecierea prelucrabilităţii se utilizează, în mod frecvent, următoarele criterii
de apreciere: calitatea suprafeţei prelucrate, consumul de energie, consumul de scule
aşchietoare sau regimul termic. Se stabileşte, în general, un singur criteriu de apreciere; astfel,
un anumit material este considerat uşor prelucrabil pentru un criteriu sau greu prelucrabil
pentru un altul. Însă, cercetătorii în domeniu apreciază că, apelând la un singur criteriu (cum
ar fi, de exemplu, cel al uzurii sculei aşchietoare), nu se obţine decât o imagine unilaterală,
2 Adriana MUNTEANU
Prelucrabilitatea materialelor prin aşchiere BGS 6
Criteriul forţelor de aşchiere;
Criteriul calităţii suprafeţei prelucrate
Valoarea rugozităţii suprafeţei rezultate în condiţii prestabilite este folosită ca indicator
de evaluare a prelucrabilităţii materialelor (indicator absolut al prelucrabilităţii – Ip1,5), cu
precădere în cazul prelucrărilor de finisare. Se utilizează însă şi indicatori relativi ai
prelucrabilităţii prin finisare, determinaţi ca rapoarte între valorile parametrului de rugozitate
urmărit (de obicei, abaterea medie aritmetică a profilului, Ra) pentru materialul studiat şi
respectiv pentru un material considerat etalon, rapoarte exprimate procentual.
Criteriul formei şi direcţiei de degajare a aşchiilor
În anumite conditii de aşchiere, o însemnătate deosebită o capătă forma şi modul de
degajare a aşchiilor. Deoarece aşchiile detaşate au forme foarte variate (aşchii continue,
multiplu răsucite, elicoidale, lungi sau scurte, spiralate, fragmentate etc.), indicatorii de
evaluare a prelucrabilităţii iau în considerare atât forma aşchiilor detaşate cât şi direcţia de
evacuare a acestora din zona de aşchiere. În acest sens se apreciază, ca favorabile unei
prelucrări în condiţii optime, aşchiile spirale scurte şi aşchiile fragmentate, acestea fiind şi
mai uşor de transportat şi de depozitat. Evaluarea prelucrabilităţii unui material pe baza
studiului aşchiilor nu este însă suficientă dacă se are în vedere numai forma acestora, luându-
se, de aceea, în considerare şi alte caracteristici (direcţia de degajare, unghiul convenţional de
forfecare etc.).
Criteriul energiei consumate în procesul de aşchiere
Energia absorbită la prelucrarea prin aşchiere a unui anumit material, poate constitui
un important indicator al prelucrabilităţii acestuia. Se poate afirma că un material este mai
uşor prelucrabil prin aşchiere dacă necesită un consum mai mic de energie pentru prelucrarea
unei suprafeţe date.
Criteriul regimului termic în zona de aşchiere
Metoda măsurării temperaturii în scopul determinarii prelucrabilităţii unui material a
fost aplicată încă din anul 1912, când I. G. Isacev, studiind temperatura din zona de aşchiere
la prelucrarea unui oţel, a observat că aceasta este în strânsă dependenţă cu natura materialului
prelucrat. Astfel, numeroase cercetări aplică această metodă la studiul prelucrabilităţii
aliajelor feroase. Criteriul are la bază două aspecte: dependenţa cantităţii de căldură produsă
la aşchiere de proprietăţile fizice ale materialului prelucrat şi de pierderea calităţilor
aşchietoare ale sculelor (în special ale celor din oţel rapid) la atingerea unei anumite
temperaturi în zona de lucru.
Astăzi, un indicator de prelucrabilitate bazat pe analiza regimului termic din zona de
aşchiere este viteza v°C, pentru care, în condiţii precizate de lucru, vârful sculei atinge o
temperatură considerată maximă admisibilă. Un alt indicator îl constituie chiar temperatura
atinsă în procesul de aşchiere, pentru condiţii precizate de lucru [7].
Criteriul efortului specific de aşchiere;
Criteriul unghiului convenţional de forfecare φ al aşchiilor
O creştere a mărimii unghiului de forfecare determină, în general, o micşorare a
forţelor de aşchiere, o îmbunătăţire a rugozităţii suprafeţelor prelucrate şi apariţia unor aşchii
de tip continuu; asemenea observaţii i-au îndemnat pe unii cercetători să ia în considerare
posibilitate utilizării mărimii unghiului de forfecare (stabilit în condiţii precizate de
experimentare) în calitate de indicator de prelucrabilitate [7].
Criteriul coeficientului de comprimare plastică a aşchiilor.
4 Adriana MUNTEANU
Prelucrabilitatea materialelor prin aşchiere BGS 6
Cele prezentate reliefează existenţa unui număr mare de procedee şi indicatori de
evaluare a prelucrabilităţii prin aşchiere, unele oferind informaţii cu caracter general, în timp
ce altele au un domeniu mai restrâns de aplicabilitate. Se poate, totodată, constata existenţa
unor opinii diverse ale cercetătorilor în legatură cu valabilitatea şi aplicabilitatea rezultatelor
încercărilor de apreciere a prelucrabilităţii prin aşchiere.
Se efectuează trei serii de experimente, pentru trei mărci diferite de oţeluri – notate cu
M1, M2 şi M3. La fiecare serie se va utiliza aceeaşi gamă de valori ale avansului (cuprins în
domeniul 0,08 ÷ 0,4 mm), toţi ceilalţi parametri ai procesului menţinându-se constanţi. La
fiecare determinare se va măsura forţa axială Fa, iar indicaţiile comparatorului cu cadran1 vor
fi centralizate în tabelul 6.1.
Tab. 6.1.
M1 M2 M3
Nr. s
log s c Fa logFa c Fa logFa c Fa logFa
crt. [mm/rot]
[div] [daN] [div] [daN] [div] [daN]
0º 1º 2º 3º 4º 5º 6º 7º 8º 9º 10º 11º
1
2
3
4
5
6
1
Indicaţiile citite la comparatorul cu precizia de 0,01 mm (notate cu c) se vor înmulţi cu valoarea
unei diviziuni – care este de 4,25 daN – pentru determinarea forţei axiale Fa.
6 Adriana MUNTEANU
Prelucrabilitatea materialelor prin aşchiere BGS 6
Se notează cu A, B şi C punctele de intersecţie dintre drepte şi din aceste puncte se coboară
perpendiculare pe scara absciselor. Prin antilogaritmare se determină valorile corespunzătoare
ale avansului: s1 < s2 < s3, valori care împart domeniul s în patru intervale.
În fiecare din cele patru domenii de variaţie ale avansului, ordinea de prelucrabilitate
ale celor trei materiale este bine definită. Astfel, interpretând exemplul din fig. 6.1 se poate
afirma că:
în intervalul I (pentru orice avans s < s1) materialul M1 este mai prelucrabil decât M2, iar
acesta din urmă decât M32;
în intervalul II (pentru s1 < s < s2) materialul M1 este mai prelucrabil decât M3 şi decât M2.
În punctul A materialele M2 şi M3 şi-au schimbat ordinea de prelucrabilitate, comparativ cu
intervalul I.
în intervalul III (pentru s2 < s < s3) cel mai prelucrabil este M3, iar cel mai puţin prelucrabil
este M2;
în intervalul IV (pentru s > s3), ordinea de prelucrabilitate este M3, M2, M1.
Observaţie:
La trasarea dreptelor de variaţie log Fa = f (log s) apar în mod frecvent şi cazuri
particulare, în care dreptele duse prin interpolare au pante apropiate ca valoare, ori poziţii
îndepărtate, ceea ce face ca, în gama de avansuri surprinsă pe grafic, să apară numai două
puncte de intersecţie (de schimbare a ordinii de prelucrabilitate), ori chiar numai a unui singur
punct (fig. 6.2). Prin urmare, domeniul „s” va fi împărţit în trei intervale, respectiv în două.
2
Pentru orice avans considerat în primul interval, forţa axială înregistrată la prelucrarea materialului
M3 va fi mai mare decât la M2, iar cea mai mică forţă va rezulta la prelucrarea lui M1.
Materialul cel mai prelucrabil (M1 în exemplul din fig. 6.3) va fi luat ca material etalon
(Met), prelucrabilitatea sa fiind considerată de 100%. În funcţie de acesta se calculează
coeficientul de prelucrabilitate al fiecărui alt material, notat generic cu Mi:
𝐹𝑎𝑒𝑡
𝐶𝑝𝑀𝑖 = ∙ 100 , [%] (6.1)
𝐹𝑎𝑖
în care Faet este forţa măsurată la prelucrarea materialului etalon.
Este evident faptul că, pentru materialele mai puţin prelucrabile va rezulta un
coeficient Cp mai mic decât 100%, în timp ce pentru materialul etalon CpMet = 100%.
Se formulează concluzii asupra prelucrabilităţii prin aşchiere a oţelurilor prelucrate.
8 Adriana MUNTEANU
Prelucrabilitatea materialelor prin aşchiere BGS 6
5. Conţinutul referatului
Ca parte teoretică, referatul va trebui să conţină în mod obligatoriu următoarele puncte:
enumerarea criteriilor de apreciere a prelucrabilităţii;
metodele de determinare a prelucrabilităţii oţelurilor prin aşchiere;
schematizarea desenul dinamometrului bicomponent, cu evidenţierea elementelor necesare
măsurării forţei axiale.
Ca parte practică, referatul trebuie să cuprindă:
parametrii regimului de aşchiere şi valorile măsurate ale forţei pentru cele trei materiale
(tab. 6.1);
Graficul de variaţie log Fa = f (log s) cu cele trei drepte trasate printre puncte;
Calculele intermediare şi cele pentru determinarea coeficientului de prelucrabilitate;
Concluzii referitoare la prelucrabilitatea oţelurilor încercate.
6. Referinţe bibliografice
1. Cozmâncă, M., Panait, S., Constantinescu, C. – Bazele aşchierii. Iaşi, Editura „Gheorghe
Asachi”, 1995
2. Teodor, V., – Bazele proceselor de prelucrare prin aschiere, Galaţi – 2008, Universitatea
“Dunărea de Jos”
3. Constantinescu, C., – Teoria prelucrării prin aşchiere pentru mecanică fină, note de curs,
Iaşi
4. Grama, L., – Bazele tehnologiilor de fabricare în construcţia de maşini. Editura
Universităţii “Petru Maior”, Târgu – Mureş, 2000
<pag. 125-171>
5. Panait, S., – Optimizarea sistemelor de fabricaţie, note de curs. Iaşi, 2006.
6. Cozmâncă, M., Panait, S.,– Bazele aşchierii. Îndrumar de laborator, Iaşi, Editura
„Gheorghe Asachi”, 1978
<pag. 55 - 57>
7. Grămescu T., Slătineanu, L., Braha, V., Sârbu, I. – Prelucrabilitatea materialelor, Editura
Tehnica-Info, Chişinău, 2000
<pag. 13 - 63>
7. Verificaţi-vă cunoştintele
Identificaţi principalele metode de apreciere a prelucrabilităţii prin aşchiere a materialelor;.
Trasaţi diagramele de variaţie pentru datele experimentale obţinute în laborator.