CAPITOLUL III

4. Anatomia aparatului genital feminin

Aparatul genital feminin este alcătuit din organe genitale externe, organe genitale
interne şi glanda anexă.
Organele genitale externe:
Vulva este formată din totalitatea organelor genitale externe şi anume:
- muntele lui Venus;
- labiile mari;
- labiile mici sau nimfele;
- glandele lui Batholin;
- meatul urinar(orificiul extern al uretrei);
- clitorisul;
- himenul.
Organele genitale interne sunt reprezentate de:
- vagin;
- uter;
- trompele uterine;
- ovare.
Organele genitale externe:
Deasupra simfizei pubiene se găseşte un depozit de grăsime, care poartă numele
de Muntele lui Venus. Pielea de la acest nivel este acoperită de păr, care în partea
superioară se sfârşeşte pe o linie orizontală.
Labiile mari sunt două pliuri cutanate, având ambele feţe acoperite de tegument.
Faţa externă prezintă foliculi piloşi, glande sebacee şi sudoripare, iar faţa internă vine în
raport cu labiile mici. Ele se unesc superior la nivelul muntelui lui Venus, o aglomerare
de ţesut adipos anterior simfizei pubiene, iar inferior la nivelul comisurii posterioare,
situată la mică distanţă de anus.
Labiile mici sau nimfele sunt două pliuri cutano-mucoase, prezentând o faţă
externă acoperită de tegument şi aflată în raport cu labia mare şi o faţă internă
mucoasă, în raport cu labia mică opusă. Anterior, înainte de a se uni, labiile mici se
dedubleză în două pliuri:
- unul trece anterior de clitoris şi formează cu cel din partea opusă prepuţul sau
capişonul clitoridian;
- celălalt trece posterior de clitoris şi formează cu cel din partea opusă frâul
clitoridian.
Spaţiul delimitat anterior de clitoris, lateral de cele două labii mici şi posterior de
frusetă este cunoscut sub numele de vestibul. La nivelul vestibulului se deschide uretra
cu glandele parauretrale ale lui Skene, vaginul şi canalele excretoare ale glandelor lui
Bartholin. Clitorisul este aşezat la un lat de deget deasupra meatului urinar. Este un
organ erectil, foarte sensibil, fiind bogat inervat; este cuprins între labiile mici. Acestea
se unesc înapoia interiorului vaginal, formând comisura posterioară a vulvei.
Himenul reprezintă o membrană circulară, situată în interiorul labiilor mici, dar
separat de ele şi care delimitează intrarea în vagin. El reprezintă o barieră elastică ce
închide parţial vaginul, fiind parţial perforat pentru a permite scurgerea sângelui

9
menstrual. Din punct de vedere anatomic reprezintă un ţesut fibros vascular, acoperit pe
ambele părţi cu un epiteliu. El se rupe la primul raport sexual, iar după prima naştere
rămân din el mici formatiuni papilare - carunculi mitriformi - importanţi din punct de
vedere medico-legal pentru diagnosticul de naştere anterioară.
Organele genitale interne:
Vaginul, segmentul inferior al tractului genital, este un conduct muscular
membranos lung de 7-8 cm, care se întinde de la colul uterin până la vulvă. El are un
perete anterior şi altul posterior care delimitează între ei un himen turtit anteroposterior.
Peretele anterior al vaginului vine în raport cu fundul vezicii urinare şi cu uretra, iar cel
posterior cu rectul. Părţile laterale ale vaginului se prind de muşchii ridicători anali.
Extremitatea superioară a vaginului se fixează de jur împrejurul colului uterin, iar
extremitatea inferioară se deschide la exterior în dreptul vulvei care formează aparatul
genital extern al femeii.
Peretele vaginului este alcătuit din 3 tunici:
- mucoasă;
- musculară;
- adventice.
Tunica mucoasă prezintă la examenul cu ochiul liber numeroase cute transversale,
pe fiecare perete aflându-se câte o creastă longitudinală. Ea este formată dintr-un
epiteliu şi un corion. Epiteliul este de tip stratificat pavimentos, iar corioul se compune
din ţesut conjunctiv lax. Vaginul nu are glande. Pereţii lui sunt lubrefiaţi de mucusul
secretat de celulele epiteliale ale colului uterin.
Tunica musculară este formată din fibre musculare netede dispuse în 2 straturi,
unul intern circular si altul extern longitudinal. Adventicea, situată la exterior, este
formată din ţesut conjunctiv.
Arterele care irigă vaginul provin din arterele: uterină, rectală mijlocie, vezicală
inferioară si ruşinoasă internă. Venele urmează tractul arterelor.
Limfaticele conduc limfa către ganglionii iliaci şi inghinali.
Nervii vaginului provin din plexul hipogastric şi din nervul plexic.
Trompa uterină este un organ pereche tubular, oviduct şi spermatoduct, lung de
10-15 cm, aşezat lateral de uter şi în partea superioară a ligamentului larg. Rolul trompei
este de a conduce ovulele de la suprafaţa ovarului până în cavitatea uterină şi de a
conduce spermatozoizii din această cavitate în lumenul trompei unde are loc fecundaţia.
La fiecare trompă distingem patru porţiuni şi anume:
- porţiunea intramurală, situată chiar în peretele uterin;
- porţiunea istmică;
- porţiunea ampulară, mai largă decât celelalte două si care se prelungeşte cu,
- porţiunea pavilionară, care are formă de pâlnie cu franjuri.
Peretele trompei este constituit din musculatură netedă dispusă într-un strat
circular şi altul longitudinal, prezentând mişcări peristaltice, care ajută transportul
ovulului către cavitatea uterină.
Trompa are următoarele funcţii:
- captarea ovulului;
- transportul oului;
- fertilizarea.
În treimea externă trompei se produce fertilizarea.

10
 Ovarele sau gonadele feminine sunt două organe de mărimea unor migdale, au rol
de glande cu secretie mixtă, externă sau internă. Cele două ovare sunt aşezate în micul
bazin, în fosele ovariene situate de o parte si de alta a uterului şi rectului, sub originea
vaselor iliace externe şi interne. Culoarea ovarului este roşie cenuşie având o lungime
de 3-5 cm şi o greutate de 4-8 g. Până la pubertate suprafaţa lui este netedă, pentru că
în perioada de fertilitate acesta să prezinte mici reliefuri date de prezenţa unor vezicule
mari, pline cu lichid numite foliculi. La femeia mai în vârstă, suprafaţa ovarului este
brăzdată de cicatrici provocate de involuţia corpului galben care îi dă aspectul de
sâmbure de piersică.
Ovarul prezintă: două feţe: medială;
 laterală.
 două extremităţi:  medială;
 laterală.
 două margini:  mezoovarică;
 liberă.
Ovarul este menţinut în poziţia fiziologică prin ligamentul utero-ovarian, care îl
leagă prin polul inferior uterin şi ligamentul tubo-ovarian de pavilionul trompei.
Ovarul este acoperit cu un epiteliu simplu, epiteliul ovarian, sub care se găseşte o
ţesătură conjunctivă: albugineea ovarului.
Elementele structurale care alcătuiesc ovarul sunt aşezate în două zone bine
distincte, una medulară şi alta corticală.
Zona medulară este formată exclusiv din ţesut conjunctiv, alcătuit din numeroase
fibre colagene, printre care se găsesc fibre musculare netede, vase saguine, numeroase
fibre nervoase vasomotorii şi senzitive libere şi încapsulate, precum şi celule nervoase
vegetative.
Zona corticală este formată atât din elemente ale ţesutului epiteliar, cât şi din
elemente ale ţesutului conjunctiv. Zona corticală este alcătuită din ţesut conjunctiv
format din fibre colagene, fibre de reticulină şi numeroase fibrocite în masa ei găsindu-
se foliculii ovarieni în diversele stadii de evoluţie (primordiali, plini, cavitari, maturi), corpii
galbeni şi corpii albi.
Foliculii ovarieni primordiali sunt nişte formaţiuni rotunde alcătuite dintr-o celulă
mare sferică situată în centru care poartă numele de ovocit şi dintr-un strat de celule
mici, turtite sau înalte situate periferic, numite celule foliculare.
Foliculii ovarieni plini reprezintă un stadiu mai evoluat al foliculului primordial.
Foliculii ovarieni cavitari sunt, la rândul lor stadii şi mai evoluate ale foliculilor plini.
Ei sunt caracterizaţi prin prezenţa în membrana foliculară a unor cavităţi pline cu lichid
situate între celulele foliculare.
Foliculii ovarieni maturi reprezintă ultimul stadiu de evoluţie al foliculilor. În mod
obişnuit, din numărul mare de foliculi primordiali evoluează numai unul singur care
ajunge la stadiul de maturitate în ciclul ovarian, care durează circa 28 de zile.
Majoritatea foliculilor primordiali degenerează transformându-se în foliculi atretici.
Celulele foliculare din jurul ovocitului alcătuiesc aşa-numitul disc poliger care se
continuă cu membrana foliculară. În afară de membrana foliculară ţesutul conjunctiv se
diferenţiază în două teci, una internă şi alta externă.
Teaca internă este alcătuită din celule conjunctive modificate aşezate în cordoane
de-a lungul capilarelor saguine. Sub acţiunea FSH ului, aceste celule secretă foliculină.

11
 Teaca externă este formată din ţesut conjunctiv care se continuă cu stama
ovarului. Pe măsură ce se măresc foliculii ovarieni maturi, se apropie de suprafaţa
ovarului, se rup, iar ovocitul este expulzat în cavitatea peritonială. După eliminarea
ovocitului, foliculii ovarieni maturi se transformă în corpi galbeni.
Corpul galben sau progesteronii reprezintă, ca şi teaca internă a ovarului, o
oglindă endocrină.
Corpul alb este o cicatrice care înlocuieşte corpul galben involuat.
Arterele care hrănesc ovarul sunt ramuri ale arterei ovariene şi ale arterei uterine.
Venele sunt reprezentate de vena ovariană dreaptă care se varsă în vena cavă
inferioară şi vena ovariană stângă care se varsă în vena renală stângă.
Limfaticele conduc limfa în ganglionii iliaci şi lombari.
Nervii provin din plexul aortic şi din plexul hipogastric.
Uterul
Este un organ musculos în care au loc importante fenomene legate de gestaţie şi
de naştere. Constituie segmentul intermediar între vagin şi trompe. El are formă de
pară, puţin turtit anteroposterior. Are înălţimea de 7 cm şi cântăreşte aproximativ 50 g.
Se compune din col, istm şi corp.
Colul uterin are aspect conic; după modul de inserţie a vaginului pe col,
acesta prezintă două porţiuni - una intravaginală şi cealaltă supravaginală. Porţiunea
intravaginală prezintă în centru deschiderea canalului cervical prin orificiul extern.
Canalul cervical se continuă în sus în porţiunea supravaginală, deschizându-se în
cavitatea uterină printr-un orificiu numit orificiul intern.
Corpul uterin este supus influenţei hormonilor ovarieni şi puerperalităţii mai mult
decât celelalte segmente ale aparatului genital. Corpul este implantat oblic faţă de
vagin, axul uterin făcând cu axul vaginului un unghi deschis înainte, denumit unghiul de
versiune. Înclinaţia uterului pe vagin poate varia în mod fiziologic sau patologic.
Istmul uterin este orificiul extern al colului, cu formă diferită la virgine, nulipare
sau multipare; intradeschis la multipare.
Dimensiunile uterului diferă: la nulipare are circa 6 cm lungime, 4 cm lăţime, 2 cm
grosime. În timpul sarcinii creşte şi devine organ abdominal care permite stabilirea
vârstei sarcinii.
Menţinerea în poziţie normală a uterului se face prin elemente de suspensie:
 prin peritoneu (ce se reflectă de pe vezică pe uter, acoperă faţa
anterioară, fundul şi faţa posterioară şi trece pe faţa anterioară a rectului formând fundul
de sac Douglas);
 prin ligamentele largi (lame peritoneale patrulatere alipite, ce se inseră pe
pereţii cavităţii pelviene; în porţiunea superioară se află tromepele uterine);
 prin ligamentele rotunde (cordoane conjunctivo-musculare ce se
întind de la unghiul lateral al uterului sub trompa uterină şi trec prin canalul inghinal
până la spina pubisului);
 prin ligamentele utero-sacrate;
 prin ligamentele utero-lombare;
Ca elemente de susţinere sunt:
 ligamentele sacro-recto-genito-pubiene;
 conexiunile cu organele vecine;
 perineul.

12
 Modificarea raportului dintre corpul uterin şi col: uter deviat posterior = retroversie
sau anterior = anteversie.
Coborârea uterului anormal în jos în pelvis = prolaps uterin, datorită destinderii
sau rupturii planşeului pelvian.
Raporturi: anterioare (vezica urinară şi fundul de sac vezico-uterin);
 posterior (fundul de sac Douglas şi rectul);
 lateral (ligamentul larg cu artera uterină, plexurile venoase şi porţiunea
terminală a uterului).
Canalul cervical uterin se întinde între orificiul intern şi orificiul extern uterin.
Structura uterului:
- pătura seroasă (peritoneul şi ţesut conjunctiv subseros);
- pătura musculară (fibre musculare netede areiforme, continuate cu fibre
musculare ale ligamentelor largi); miometrul este format din trei straturi: (fibre
longitudinale-transversale, anastomozate şi longitudinal-circulare şi fascicule
spiralate).
- mucoasă (endometrul = epiteliu cilindric ciliat prevăzut cu numeroase glande
hormonodependente).
Vascularizaţia:
Arterele: artera uterină, ramură a arterei iliace interne, artera ovariană şi artera
ligamentului rotund.
Venele: drenează spre sinusurile uterine din musculatură, plexurile nervoase
uterine, venele uterine, vena iliacă internă.
Limfaticele: ganglionii lombari, inghinali superficiali, iliaci interni şi externi şi
sacraţi.
Inervatia:
Nervii sacraţi şi plexul aortic formează plexul utero-vaginal şi plexul ovarian.
Colul uterin are două funcţii importante:
- barieră pentru mediul septic din vagin, deschizându-se doar în timpul naşterii,
menstruaţiei şi ovulaţiei (pentru trecerea spermatozoizilor);
- atracţie şi supravieţuire a spermatozoizilor prin glera cervicală;
Corpul uterin are trei funcţii importante:
- reprezintă locul nidaţiei;
- miometrul are rol foarte important la naştere ;
- în ciclul menstrual.

13
 5. Fiziologia aparatului genital feminin

Menstruaţia
Este o pierdere temporară şi periodică de sînge prin organele genitale. Ea apare
la epoca pubertăţii, între 11-14 ani şi, încetează la menopauză între 45-50 ani. Mucoasa
uterină este netedă şi conţine puţine canale glandurale în anii copilăriei, dar în
momentul pubertăţii se transformă într-un ţesut de mărime variabilă şi se găseşte într-o
contină distrugere şi refacere periodică. Mucoasa uterină se împarte în 2 straturi:
- stratul superficial în care se petrec transformările ciclice care pregătesc
mucoasa pentru nidare oului şi care se elimină dacă nu survine o sarcină;
- stratul bazal sau germinativ din care se regenerează stratul superficial.
Transformările mucoasei uterine în cursul unui ciclu are 3 faze:
- faza proliferativă care are loc în primele 14 zile ale unui ciclu normal de 28 de
zile şi în care timp se dezvoltă stratul mucoasei uterine;
- faza secretorie care urmează ovulaţiei în care timp mucoasa uterină se
îngroaşă pînă la 6mm, iar glandele uterine se lărgesc şi sunt pline de secreţii
mucoase;
- faza menstruală ,de 3-5 zile, care cuprinde perioada pierderilor de sînge în
urma descuamării şi eliminării stratului al mucoasei uterine. Menstruaţia
reprezintă eliminarea stratului fucţional al mucoasei uterine, a cărei pregătire
pentru formarea patului oului devine inutilă ,dacă ovulul nu a fost fecundat.
Prima menstruaţie, care este considerată drept semn al maturităţii sexuale se
numeşte menarhă, şi apare de între 11-14 ani. Dacă aparemai devreme ,este vorba de o
menstruaţie precoce, iar iar dacă apare mai tîrziu este vorba de o menstruaţie tardivă
În timpul maturităţii sexuale menstruaţia vine regulat în medie la 28 de zile şi
durează 3-5 zile în care timp se pierde o cantitate de sânge variind între 50 si 200g.
Deosebim următoarele anomalii menstruoale:
- hipomenoree - cantitate redusă de sânge menstrual pierdut;
- oligomenoree - hemoragie la intervale prea mari de timp;
- hipermenoreea - flux menstrual abundent;
- polimenoreea - menstruaţii care survin la 15 - 20 de zile, iar pierderile de sânge
menstrual sunt mai mari sau normale;
- menoragie - hemoragie menstruală prelungită;
- amenoree - lipsa menstruaţie.
Amenoreea poate să fie şi fiziologică:
- amenoree gravidică;
- amenoree de lactaţie;
- amenoree de menopauză;
- dismenoreea - menstruaţie dureroasă;
- metroragia - hemoragie absolut neregulată, care nu mai permite recunoaşterea
nici unui ciclu = hemoragie între 2 menstruaţii.
Elementele sexuale:
Ovulul - este elementul femel = o celulă sferică, cea mai voluminoasă din corpul
omenesc şi care poate fi văzută cu ochiul liber. Ovulul are următoarea structură:
- o membrană de înveliş sau zona pelucidă, transparentă; - straturi de celule
foliculare care înconjoară ovulul;

14
 - o protoplasmă celulară numită “vitelus”;
- un nucleu numit veziculă germinativă;
- un nucleol în interiorul nucleului numit pată germinativă;
- o veziculă embriogenă sau corpul vitelin.
În primii 10 - 12 ani de viaţă nu se produc ovule. Foliculul primordial începe la epoca
pubertăţii formarea ovulelor. Ajungînd în stadiul de folicul matur, începe să proemine la
suprafaţa ovarului. El poartă numele de folicul De Graaf, ajunge până la dimensiunea de
1cm în diametru şi conţine lichid folicular în care pluteşte ovulul.
Spermatozoidul -este celula sexuală masculin a cărei origine este în epiteliul tubilor
contorţi din testicul. El se prezintă ca un corp filiform, compus din: cap şi coadă. Capul
de formă ovală cuprinde nucleul celular, iar coada transversată pe toată lungimea ei
este străbătută de filamentul axial. Execută mişcări ondulatorii, datorită cărora se
deplasează cu o viteză de 1-2 mm pe minut.
Ovulaţia
Foliculul De Graaf odată ajuns la dezvoltarea completă, se rupe sub presiunea
lichidului folicular, ca şi sub influenţa unor enzime şi pun în libertate ovulul. Această
eliberare a ovulului se numeşte ovulaţie şi se produce la femei cu ciclu menstrual
normal, între a 12-a şi a 17-a zi socotită din prima zi de menstruaţie. Pus în libertate
ovulul trebuie să migreze, adică să treacă prin trompă. Se face prin aplicarea
pavilionului trompei pe ovar şi prin curentul capilar aspirativ. Ovulul progresează atât
prin curentul capilar produs de cili vibratori, cât şi în urma contracţiilor peristaltice ale
trompei. Dacă ovulul eliminat nu este fecundat, corpul galben regresează şi se
transformă în corp alb, iar mucoasa pregătită pentru nidarea oulului se elimină, adică se
produce menstruaţia.
Fecundaţia şi segmentarea
Prin fecundaţie se înţelege unirea acelor 2 celule: spermatozoidul şi ovulul.
Locul fecundaţiei este de obicei în treimea externă a trompei , deci orice sarcină
începe prin a fi o sarcină extrauterină. Data fecundării se crede a fi între a 11-a şi a 14-a
zi, socotită de la prima zi de menstruaţie .Ovulul are o valabilitate de 24 de ore, iar
spermatozoizii durează mai multe zile. Dintre toţi spermatozoizii numai unul singur
fecundează ovul. Capul spermatozoidului se lipeşte de canalul de atracţie, care este o
ridicătură a protoplasmei ovulului. Numai capul pătrunde în ovul, cornul de atracţie se
retractă şi coada spermatozoidului rămâne afară. Ovulul astfel fecundat se numeşte ou.
Oul care suferă o serie de transformări, parcurge trompa datorită cililor vibratili şi
contracţiilor peristaltice ale trompei. Se crede că aceste migraţii ale oului durează 6 - 8
zile, iar nidaţia se face către a 10-a zi. Imediat după fecundaţie, în timpul migrării lui
către cavitatea uterină şi apoi timp de încă 3 zile, oul se divide, respectiv se
segmentează. Celulele care iau naştere după primele diviziuni ale oului imediat după
procesul de fecundaţie se numesc blastomere. Ele alcătuiesc împreună o formaţiune cu
aspect de mură care poartă numele de morulă. Blastomerele nu sunt egale ca
dimensiuni. Unele sunt mai mari şi se numesc macromere, iar celălalte sunt mai mici şi
se numesc micromere.
Micromerele se dispun la periferiea morulei într-un singur strat numit tromboblast. El
are rol de a fixa oul în peretele uter şi de a-l hrăni.
Macromerele sunt în centrul morulei, alcătuind embrioblastul din care se dezvoltă
viitorul organism.

15
 Nidaţia (grefarea oului în cavitatea uterină)
Ajuns în cavitatea uterină blastocitul vine în contact cu mucoasa acestei cavităţi
numită endometru, care este îngroşată. Mucoasa uterină care a suferit transformări
deciduale (celule conjuctivale ale păturii compacte ajung aproape pătrate, cu nuclei
mari). Mucoasa deciduală sau caducă acoperă din nou oul pe deasupra, după nidaţie
fiind denumită caduca reflectantă sau capsulă. Între ou şi musculatura uterină se află
caduca bazală inter-utero-placentară sau serotina, în timp ce mucoasa care acoperă
celelalte partiale ale cavitaţi uterine numită caduca adevărată (caduca verra).În
creşterea sa, oul pătrunde în caduca adevărată, din care cauză bazala şi capsulara se
măresc. În timp ce caduca bazală este în legătură cu vasele helicoidale uterine, capsula
rămâne tot mai săracă în vase. La începutul lunii a 4-a, oul umple cavitatea uterină, iar
caduca capsulară şi cea adevărată a peretelui uterin din faţa ei se contopesc.

16