DIN CRONICA AKASHA

ÎNCEPUTUL PĂMÂNTULUI ACTUAL. DESPRINDEREA SOARELUI

Să urmărim acum mai departe Cronica Akasha până la un trecut imemorabil în care se situează
începutul Pământului actual. Prin noţiunea de Pământ trebuie să înţelegem acel stadiu al planetei
noastre când a devenit purtătoare a mineralelor, vegetalelor, animalelor şi a omului în forma şi
structura lor actuală. Acest stadiu, bineînţeles, a fost precedat de altele, când configuratia
regnurilor naturale menţionate mai sus era total diferită de ce cunoaştem astăzi. Ceea ce numim
astăzi „Pământul“, a cunoscut numeroase metamorfoze înainte de a deveni suportul regnurilor
mineral, vegetal, animal şi uman din prezent. Este cert că au existat, de exemplu, minerale şi în
stadiile anterioare, dar ele arătau cu totul altfel de cum arată astăzi. Vom avea ocazia să mai
vorbim despre acele stadii anterioare. Acum, am dori numai să arătăm cum s-a transformat starea
imediat premergătoare în cea actuală. – Pentru a ne face o imagine a acestei transformări, să o
comparăm cu trecerea unei plante prin starea de germen, de sărnântă. Să ne imaginăm o plantă cu
rădăcină, cu tulpină, frunze, floarea şi fructe. Planta preia substanţe din mediul în care se află şi
apoi le elimină din nou. Tot ce există în această plantă ca substanţă, formă şi putere de creştere
dispare şi rămâne numai sămânţa. Prin ea, viaţa se dezvoltă în anul următor sub aceeaşi formă.
La fel, tot ce existase în precedentele încorporări ale Pământului a dispărut, pentru a renaşte pe
Pământul actual. Ceea ce considerăm şi putem numi minerale, vegetale şi animale existente în
stadiile pământeşti precedente, toate acestea au dispărut, cum din plantă au dispărut rădăcina,
tulpina, floarile etc. Dar ca şi la plante, în cazul Pământului rămâne un germen, din care vechea
formă apare din nou. În acest germen există acele forţe ascunse care dau naştere din ele însele
formei celei noi.

Putem considera că, în acea perioadă, exista ceva ce se poate numi un „germen terestru“, ce
purta în el forţele care au dus la Pământul actual şi care fuseseră dobândite în cursul stadiilor
anterioare. Ar fi însă greşit să credem că acest germen terestru ar fi fost alcătuit din substanţe
solide, aşa cum este sămânţa plantei. El era de esenţă sufletească şi se compunea din acea
materie subtilă, maleabilă, fluidă pe care literatura ocultă o numeşte „astrală“. – În acest germen
astral al Pământului, existau la început numai germeni ai fiinţei umane. Este vorba, de fapt, de
germenii viitoarelor suflete umane. Tot ceea ce existase în stadii precedente, sub formă minerală,
vegetală şi animală, fusese, ca să spunem aşa, aspirat, asimilat de acest germen uman, s-a
contopit cu el. Aşadar, mai înainte ca omul să păşească pe pământul fizic, el a fost în intregime
de esenţă sufletească, o entitate astrală. El apare sub această formă astrală pe Pământ, pe un
Pământ care exista el însuşi ca substanţă extrem de subtilă; literatura ocultă numeşte această
substanţă eter foarte fin. – Vom explica ulterior care este originea acestui Pământ eteric. Fiinţe
umane astrale se leagă de acest eter şi îi imprimă, ca să spunem aşa, fiinţa sa, astfel că acest eter
devine un fel de replică, de copie a entităţii umane astrale. În acest stadiu iniţial avem, deci, a
face cu un Pământ eteric în care se află numai fiinţe umane eterice, formând un fel de
conglomerat de fiinţe umane. Corpul astral sau sufletul omului este propriu-zis în afara corpului
eteric şi îl organizează din exterior. Pentru cercetătorul ocult, Pământui se prezenta aproximativ
în felul următor: există un glob compus el însuşi din nenumărate sfere de dimensiuni mici şi de
natură eterică (care sunt, de fapt, oameni eterici), totul înconjurat de un înveliş astral, aşa cum în
prezent Pământul este protejat de un înveliş de aer. În acest înveliş astral (atmosferă) trăiesc
oamenii astrali şi acţionează de acolo asupra dublurilor lor eterice. Sufletele oamenilor astrali
creează în dublurile lor eterice organe şi, prin aceasta, produc o viaţă eterică umană. Pe Pământ
nu exista atunci decât o singură stare materială, şi anume acest eter viu, subtil. În lucrările
teosofice, această primă umanitate este numită prima rasă-rădăcină (polară).

Evoluţia ulterioară a Pământului se caracterizează prin aceea că dintr-o singură stare a materiei
rezultă două. Apare o substanţialitate mai densă care se degaje, lăsând în urma sa o
substantialitate mai fină. Substanţialitatea mai densă se aseamănă cu ceea ce numim astăzi aer,
iar activitatea substanţei mai fine este cea care determină formarea elementelor chimice din
vechea substanţialitate încă nediferenţiată. Pe lângă aceasta, mai rămâne şi un rest din
substanţialitatea anterioară, eterul viu, căci numai o parte din acest eter s-a diversificat pentru a
produce cele două stări ale materiei menţionate. Pământul fizic cuprindea acum trei tipuri de
materie. În timp ce înainte fiinţele umane astrale acţionau în învelişul terestru asupra unei
singure substanţialităi, acum ele trebuie să-şi dirijeze acţiunea asupra celor trei stări ale materiei
şi fac aceasta în felul următor: partea care s-a transformat, devenind asemănătoare cu aerul,
rezistă la acţiunea fiinţelor umane astrale, nu asimilează toate structurile pe care le au fiinţele
astrale perfecte. Drept urrnare, umanitatea astrală se scindează în două grupe. Una din acestea
acţionează asupra substanţei care era asemănătoare aerului şi işi elaborează în aceasta propria sa
replică, propria sa copie. Cealaltă grupă poate face mai mult. Ea poate acţiona asupra celorlalte
două stări substanţiale, fiind capabile totodată să-şi creeze propria sa replică, alcătuită atât din
eterul viu, cât şi din celălalt tip de eter care dă naştere substanţelor elementare chimice. Acest
gen de eter va fi numit aici eter chimic. Această a doua grupă de fiinţe umane astrale a dobândit o
facultate superioară numai datorită faptului că a eliminat din structura sa o parte din esenţa sa
astrală – respectiv prima grupă –, pe care a împins-o spre o existenţă inferioară. Dacă ar fi păstrat
în sine forţele care dau naştere acestor activităţi inferioare, atunci ea însăşi nu ar mai fi putut să
evolueze mai departe, să urce spre trepte superioare. Suntem aici în faţa unui proces în care ceva
de ordin superior se poate dezvolta cu preţul sacrificării a ceva ce elimină din sine.

Pământul fizic prezintă acum, în structura sa, următorul tablou. Au apărut două specii de entităţi.
Prima dispunea de un corp de natură aeriformă, asupra căruia acţionau din exterior fiinţele
astrale corespunzătoare. Aceste fiinţe alcătuiesc un prim regn animal pe Pământ. Ele au forme
deosebit de groteşti pentru omul de astăzi, dacă ar fi să le descriem. Forma lor, ţinând seama de
faptul că aerul era substanţa din care erau alcătuite, nu semăna cu nici una din formele animalelar
actuale. Cel mult aveau o oarecare asemănare cu unele cochilii de melc sau de crustaceu, care
există astăzi. Alături de aceste forme animale, structura fizică a fiinţelor umane continuă să
progreseze. Fiinţele umane astrale mai avansate dau naştere unor replici fizice, compuse din
două feluri de substanţialităţi, din eterul de viaţă şi din eterul chimic. Ne aflăm acum în prezenţa
unei fiinţe umane compuse dintr-un corp astral, care acţionează asupra unui corp eteric, alcătuit
el însuşi din două categorii de eter, eterul de viaţă şi eterul chimic. Sub înrâurirea eterului de
viaţă, această „copie“ fizică a omului capătă facultatea de a se reproduce, cu alt cuvinte, să dea
naştere unor fiinţe asemănătoare, iar datorită eterului chimic, poate dezvolta anumite forţe
asemănătoare actualelor forţe chimice, de atracţie şi de respingere. Printr-o asemenea calitate,
această copie a omului este în măsură să atragă anumite substanţe din mediul său înconjurător, să
le asimileze, pentru ca apoi să le elimine cu ajutorul puterii sale de respingere. Bineînţeles, aceste
substanţe nutritive sunt preluate numai din regnul animal şi uman existente. Avem de-a face cu
începutul unui proces de nutriţie. Aceste prime replici umane erau, deci, carnivore şi
antropofage. – Paralel cu aceste fiinţe, existau şi descendenţi ai fiinţelor anterioare, fiinţe care nu
aveau decât un caracter eteric, şi anume al eterului de viaţă. Acestea au dispărut însă, fiind
incapabile să se adapteze la noile condiţii terestre. După multiple transformări, ele au format, mai
târziu, animalele unicelulare, dar şi celulele, care mai târziu vor alcătui fiinţele vii mai complexe.
Procesul merge mai departe. Substanţialitatea aeriformă se desparte, la rândul său, în două; o
parte se densifică devenind lichidă, cealaltă îşi menţine natura gazoasă. La rândul său, eterul
chimic se împarte, de asemenea, în două stări materiale; una devine mai densă şi forrnează ceea
ce numim eterul de lumină; fiinţele impregnate de acesta capătă darul de a străluci. Cealaltă
parte rămâne ce a fost. – În acest stadiu, Pământul fizic este alcătuit din următoarele categorii de
materie: aer, apă, eter de lumină, eter chimic şi eter de viaţă. Pentru ca entităţile pur astrale să
poată acţiona în continuare asupra acestor noi categorii de substanţe, se produce din nou acel
proces pe care l-am menţionat mai sus, când un element superior nu se poate dezvolta decât prin
sacrificiul unuia inferior, care este elirninat. Acest proces creează entităţi fizice de o altă natură.
Mai întâi, cele al căror corp fizic era format din aer şi apă. Acestea suportă acţiunea entităţilor
astrale mai grosiere care fuseseră eliminate. Rezultă o nouă categorie de animale, înzestrată cu
un corp material mai dens decât precedentele. – O altă categorie de fiinţe fizice – nou apărute
aveau un corp care putea fi alcătuit din eter aeriform şi din eter de lumină amestecate cu apă. În
acest caz, avem a face cu fiinţe de natură vegetală, dar cu forme foarte diferite de cele ale
plantelor actuale. Un al treilea grup nou format reprezintă, în sfârşit, fiinţa umană propriu-zisă,
din acea perioadă. Corpul său fizic era compus din trei feluri de eter, eter al luminii, eter ehimic
şi eter al vieţii. Dacă ţinem seama că mai existau şi descendenţi ai vechilor grupe, vom fi în
măsură să ne reprezentăm cât de mare era varietatea de fiinţe vii existente în acel stadiu al
evoluţiei Pământului.

Intervine atunci acel eveniment cosmic atât de important, desprinderea Soarelui*. Acest
eveniment face ca anumite forţe spirituale să se retragă de pe Pământ. Aceste forţe se
compuneau, în parte, din ceea ce exista pe Pământ sub formă de eter al vieţii, eter chimic şi eter
al luminii. Ele au fost, ca să spunem aşa, smulse din Pământul aflat în stadiul anterior**.
Urmarea a fost o schimbare radicală în sânul tuturor categoriilor şi al grupurilor de fiinţe terestre
care fuseseră, până atunci, purtătoare ale acestor forţe. Ele au suferit o transformare. Primele care
au trecut printr-o metamorfoză au fost fiinţele vegetale. Li s-a luat o parte din forţele eterului
luminii şi acum, pentru a creşte şi a se dezvolta, aveau nevoie să primească din afară forţele de
lumină care le fuseseră luate. În felul acesta, plantele devin tributare luminii solare. – Un proces
asemănător are loc şi în corpul fiinţelor umane. Pentru a rămâne viu, eterul său de lumină trebuie
să coopereze cu eterul de lumină al Soarelui. – Dar nu numai fiinţele care au pierdut direct eterul
de lumină au fost afectate, ci şi celelalte, pentru că în lume totul se înlănţuie. Formele animale
care nu conţineau ele însele eter al luminii primeau înainte influenţa radiaţiei celorlalte fiinţe din
ambianţa lor terestră şi, datorită acestei iradieri, ele se puteau dezvolta. Acum, ele urmau să
primească direct efectele luminii solare venită din exterior. - Mai ales, corpul uman îşi dezvoltă
organe specifice care devin sensibile la lumina Soarelui; sunt structurile primordiale ale ochiului
uman.

* Evenimentul are loc în perioada numită „hiperboreană“ şi marchează „prima zi“ a Creaţiei, după
Biblie. A se consulta şi ciclul de conferinţe Misterul biblic al Genezei, (GA 122), apărut la editura
Univers Enciclopedic, Bucureşti, 1995 (NT).
** Acest stadiu anterior al Pământului, reunind într-o singură formaţiune cosmică Soarele, Luna şi
Pământul, poartă în antroposofie denumirea de vechiul Soare (NT).

Desprinderea Soarelui declanşează un amplu proces de solidificare a scoarţei terestre. Se

formează substanţe dense din cele care anterior fuseseră lichide. La rândul său, eterul luminii se
scindează, formându-se un eter al luminii de un gen nou, şi un eter care conferea corpurilor
facultatea de a degaja căldură. Pământul devine o entitate capabilă să producă, acum, căldură.
Toate fiinţele existente pe Pământ suferă acţiunea căldurii. Şi pe plan astral are din nou loc un
proces asemănător celor precedente, şi anumite fiinţe îşi continuă dezvoltarea pe seama altora. Se
separă o categorie de fiinţe capabile să acţioneze asupra materiei grosolane şi solidificate. Apare
astfel structura scheletică, solidă a regnului mineral al Pământului. La început, regnurile
superioare ale naturii nu aveau toate capacitatea să acţioneze asupra substanţei solide a masei
osificate a regnului mineral. Vom găsi, deci, pe pământ un regn mineral solid şi un regn vegetal
care, în structura sa cea mai densă, era compus din aer şi apă. Într-adevăr, în acest regn, procesele
descrise mai sus provocaseră o condensare a corpului aeriform într-un corp cu structură lichidă.
În afară de acestea, existau şi animale cu forme dintre cele mai variate, având corpul fie lichid,
fie aeriform. Însuşi corpul uman suferă, la rândul său, şi el acţiunea procesului de solidificare. El
avea cea mai densă corporalitate la nivelul elementului lichid. Acest corp de natură lichidă era
străbătut de eterul caloric, ceea ce conferă corpului o substanţialitate pe care o putem considera
de natură gazoasă. Această stare materială a corpului omenesc este numită, în lucrările de ştiinţă
ocultă, cu termenul de negură de foc. Fiinţa umană era încarnată, în acea perioadă, în acest
înveliş de negură de foc.

Cu aceste date extrase din Cronica Akasha am ajuns la acel moment în care se produce o altă
catastrofă cosmică provocată de desprinderea Lunii de Pământ.