O amprentă națională emoțională unitară

– Centenarul Marii Uniri -

Și iată-ne într-un an al regăsirilor multiple – Centenarul Marii Uniri. Un an tematic cu o

încărcătură emoțională majoră, care poate trezi, care poate transforma atât la nivel
personal, fiecare român, cât și la nivel unitar, o nație al cărui proces de evoluție este,
încă, departe de a se fi încheiat. Un veac ce și-a amprentat trecerea, uneori, precum
lamele ce brazdă pământul, dezvăluind, dincolo de răni, o tărie ancestrală a unui neam
posesor al unei intelegențe native menită a dezvolta, poate, o conștiinţă a unităţii
neamului românesc.
O ‘’zarvă’’ națională cu conotații adânci în mentalul colectiv autohton care ar putea
genera noi începuturi destinate modelării și conexării unor trăiri similare, a unor simțiri
fraterne a căror bază se află în trecut, în istorie și semnificație.

Un an ce ar putea avea valențele unei chemări strămoșești cu reverberații pe termen

lung, nu care să reprezinte o fractură emoțională a unui popor cu tendințe de disipare.
Un an ca un strigăt al regăsirii. Un an ce ar trebui să reia pașii unei identități cu
rădăcini adânci, trasate de povești, încercări și zbucium - o istorie care ar trebui
depănată, și nu uitată, căci, așa cum a spus Nicolae Iorga, „un popor care nu îşi
cunoaşte istoria este ca un copil care nu îşi cunoaşte părinţii”. O amprentă care
definește un popor, care poate forma un copil ce va deveni OM.
Dincolo de manifestările festive, cred că mai importantă este găsirea trăirii interioare din
fiecare dintre noi, care să certifice apartenența la acest spațiu, la o identitate căruntă ce
a avut puterea de a trece dincolo de timp.
Aș vrea să cred că orice român, oriunde ar fi, ar putea îndepărta granițele fizice pentru
a se racorda la însemnătatea unui moment istoric pentru un stat care îi servește drept
creuzet al propriei personalități și a sentimentelor ce descriu cuvântul “acasă”.
Dincolo de fluturarea haotică a unor steaguri, Centenarul Marii Uniri ar trebui să fie un
an al întoarcerii către sursa primară a existenței, cea a respectului față de bătrânii
noștri, a demnității și integrității umane, purtate, ca stindard, zi de zi.
1
Unirea Transilvaniei cu România pecetluită la 1 Decembrie 1918 reprezintă evenimentul
principal al istoriei României și, puțin mai mult chiar, realizarea unui deziderat al
locuitorilor graniţelor vechii Dacii. Am ajuns aici, încercați. Ar trebui să fim cu toții
veterani ai promovării nației noastre, ai istoriei noastre, ai părinților și copiilor noștri, ai
pașilor spre un țel comun, cel al unui viitor sigur și demn.

Clara Damian