UNIVERSITATEA TEHNICĂ A MOLDOVEI

Mihail Turculeţ

Proiectarea construcţiilor de lemn (care produc împingere ) în

formă de arcă realizate conform schemei cu trei articulaţii şi a
elementelor de închidere

Îndrumar metodic la proiectul de an

Chişinău
2017
1
 UNIVERSITATEA TEHNICĂ A MOLDOVEI
Facultatea Cadastru, Geodezie şi Construcţii
Catedra Construcţii şi Mecanica Structurilor

Mihail Turculeţ

Proiectarea construcţiilor de lemn în formă de arcă realizate

conform schemei cu trei articulaţii şi a elementelor de închidere

Îndrumar metodic la proiectul de an

Chişinău
Tehnica-UTM
2017

2
CZU
T 94

Lucrarea reprezintă un material educativ cu aspect metodic, ce

priveşte elaborarea proiectului de an la disciplina „Construcţii de
lemn”.
Sunt expuse conţinutul şi succesiunea lucrărilor de proiectare a
arcelor din lemn încleiat.
Este destinată studenţilor specialității 582.1 Construcţii Industriale şi
Civile implicaţi direct în studierea cursului „Construcţii din lemn”,
precum şi pentru alţi specialişti determinaţi să se antreneze în
soluţionarea problemelor de mediu, ce urmează scopul contribuirii
asigurării unei cariere profitabilă în domeniul construcţiilor.
Se editează conform hotărârii Consiliului Facultăţii

Autor: dr., conf. univ. Mihail Turculeţ

Redactor responsabil: dr. Taranenco Anatol
Recenzent: dr. Anatol Taranenco, şef Catedră Construcţii şi Mecanica
Structurilor, UTM.
Descrierea CIP a Camerei Naţionale a Cărţii
Turculeţ, Mihail
Proiectarea construcţiilor de lemn în formă de arcă realizate
conform schemei cu trei articulaţii şi a elementelor de închidere /
Mihail Turculeţ;
Univ. Tehnică a Moldovei. – Ch. : S. n., 2013 (Tipogr. UTM).
-______.

ISBN
ex.
004+91(075.8)
ISBN
© U.T.M. 2013

3
CUPRINS

4
INTRODUCERE

Prezenta indicaţie metodică este destinată studenţilor atât de la secţia

de zi cât şi celor de la secţia cu frecvenţă redusă care elaborează
proiectul de an sau proiectul de licenţă la disciplina „Construcţii de
lemn”.
Obiectivul general al proiectului vizează dezvoltarea abilităţilor de
proiectare, formare a unei gândiri sistemice şi integrative, ale
studenţilor în vederea integrării cu succes pe piaţa muncii. Se
urmărește de asemenea valorificarea potențialului de transfer
tehnologic şi de cunoştinţe. Asigurând, în cadrul procesului didactic,
condiţiile necesare participării studenţilor la proiectarea construcţiilor
de lemn se urmăreşte identificarea căilor de soluţionare a problemelor
actuale cu care se confruntă omenirea, precum şi înţelegerea
problemelor de valorificare a resurselor regenerabile de materiale de
construcţie. Se urmăreşte de asemenea – evidenţierea capacităţii
individuale a studentului de a culege, a analiza, a sintetiza, a aplica
cunoştinţele teoretice şi practice. În acest mod, se poate testa şi evalua
competenţa profesională şi ştiinţifică a studenţilor, capacitatea lor de
analiză şi sinteză. Elaborând proiectul de an studentul va prelungi
antrenarea creativă şi va dezvolta abilitatea de gândire strategică, va
forma o viziune şi înţelegere de ansamblu a unei construcţii sau
structuri executată în viitor preponderent din lemn, căpătând
experienţă şi referinţe reale.
Obiectivele respective sunt posibil de a fi atinse cu condiţia că
studentul va obţine deprinderi incipiente de cercetare şi de analiză
ştiinţifică şi abilităţi practice de analiză şi cunoaştere a obiectului
studiat. Elementele de cercetare în proiectul de an sunt obligatorii.
Studentul trebuie să fie capabil să selecteze literatura necesară, să
evalueze critic, să compare diferite viziuni şi poziţii ştiinţifice ale
diferiţilor autori, să aplice metodele de cercetare recomandate de
coordonatorul ştiinţific, etc.
Elaborarea proiectului de an urmăreşte verificarea nivelului de
pregătire şi a capacităţii de documentare, analiză, sistematizare,
sintetizare, utilizare şi prezentare a cunoştinţelor referitoare la
5
concepţia construcţiilor de lemn, formată în decursul studiilor.
Autorul trebuie să pună în evidenţă posibilităţile de formulare,
rezolvare şi prezentare a unor probleme teoretice şi practice privind
conceperea, cercetarea şi soluţionarea unor probleme referitoare la
punerea în evidenţă a potenţialului lemnului ca material de
construcţie, de alegerea soluţiilor optime din punct de vedere al
consumului de resurse şi rentabilităţii, precum şi măsura în care
utilizează soluţii moderne, de aplicare a inovaţiilor şi metodelor
informaţionale de calcul.
Procesul de proiectare se începe cu studierea surselor bibliografice şi
identificarea unor probleme cu care se confruntă domeniul
construcţiilor de lemn.

Selectarea temei

La stabilirea temelor proiectelor de an se va ţine seama de cerinţele

agenţilor economici, precum şi de necesitatea soluţionării
problemelor cu care se confruntă domeniul construcţiilor pentru
dezvoltarea prezentă şi în viitorul apropiat.
Tematica proiectelor de an se elaborează şi se reactualizează anual de
catedra „Construcţii şi Mecanica Structurilor”. Temele se comunică
studenţilor la prima prelegere a cursului. Studenţilor li se oferă
posibilitatea de a alege una din temele propuse, sau ca excepţie, de a
propune o temă originală, reieşind din interesele ştiinţifice şi practice.
Tematica proiectelor de an este ajustată la domeniul de cercetare din
domeniul construcţiilor uşoare cu deschideri mari şi se consideră o
continuare mai aprofundată a cercetărilor în domeniul aplicării
construcţiilor de lemn.
Nu se admite, elaborarea proiectelor cu aceeaşi temă sau pe baza
materialului practic al aceleiaşi întreprinderi de către doi sau mai
mulţi studenţi.
Drept factori ce determină alegerea temei pentru proiectul de an pot
fi:

6
- tematica proiectelor de specialitate (construcţii sportive,
agrozootehnice, clădiri rezidenţiale, complexe comerciale, parcări,
turnuri de observaţie etc.);
- actualitatea problemei şi dorinţa de a-i studia particularităţile în
condiţiile strategiilor tehnologice (construcţii din lemn masiv, lemn
încleiat, combinate, hibride etc.) ;
- interconexiunea cu activitatea profesională a studenţilor;
- interesele ştiinţifice personale ale studentului;
- domeniul de cercetare a coordonatorului ştiinţific.
La alegerea temei se va reieşi din disponibilitatea literaturii respective
de specialitate, actelor normative şi a regulamentelor interne în
vigoare, instrucţiunilor etc.
După selectarea temei, pe baza sarcinii individuale, semnată de
conducătorul proiectului de an, studentul înregistrează tema într-un
registru special la catedră „Construcţii şi Mecanica Structurilor”,
unde se indică
denumirea temei, data înregistrării şi semnătura studentului.
Şeful catedrei „Construcţii şi Mecanica Structurilor” aprobă tema şi
conducătorul proiectului de an.
Termenul de prezentare a proiectului de an la catedră se stabileşte
centralizat, conform regulamentului UTM în vigoare.

Etapele de elaborare a proiectului de an

Procesul de elaborare a proiectului de an prevede următoarele etape:

- determinarea obiectivelor pentru studiu şi schiţarea planului;
- elaborarea de către conducătorul proiectului de an a caietului de
sarcini pentru proiect;
- întocmirea planului, aprobarea conţinutului compartimentelor
proiectului de an şi determinarea perioadei de timp pentru prezentarea
conducătorului ştiinţific (elaborarea sarcinii proiectului de an);
- studierea surselor bibliografice de specialitate, ce se referă la temă şi
prelucrarea materialelor;
- consultarea cu coordonatorul ştiinţific al proiectului;

7
- culegerea, prelucrarea şi sistematizarea datelor şi informaţiilor
preluate din Internet, organizaţie, etc.;
- pregătirea manuscrisului proiectului, formularea concluziilor şi
propunerilor autorului;
- definitivarea proiectului de an (formarea aspectului exterior).
- susţinerea preventivă a proiectului de an;
- avizarea şi susţinerea proiectului de an în cadrul comisiei.
Un compartiment important în elaborarea proiectului de an îl
constituie schiţarea planului de activitate. Iniţial este raţional de a
întocmi una sau câteva variante, care se vor coordona cu conducătorul
ştiinţific.
Structura proiectului va cuprinde aspectele teoretice şi practice ale
problemei cercetate, situaţia reală şi căile de perfecţionare ale
sectorului studiat, vizând activitatea tehnologică şi economică.
Structura (planul) se va prezenta ca un sistem integru, în care fiecare
compartiment ulterior dezvoltă şi completează compartimentul
precedent.
Denumirea compartimentelor va fi formulată clar şi precis, având un
aspect dinamic, de retrospectivă analitică. În caz de necesitate,
paragrafele pot fi divizate în subparagrafe. În urma studierii surselor
bibliografice şi a situaţiei reale, vizând problematica proiectului, în
structura proiectului se admit precizări, coordonate cu conducătorul.

Sursele bibliografice şi de informare

După aprobarea temei proiectului de an se studiază şi se întocmeşte

bibliografia de specialitate (manuale, monografii, brevete, publicaţii
din reviste etc.).
O deosebită atenţie se acordă compartimentului teoretic sau ce
vizează probleme cu caracter discutabil. În acest caz, este necesar de
studiat propunerile şi soluţiile tehnice de specialitate al diferitor autori
şi de determinat atitudinea proprie faţă de ele, menţionând în proiect
ce idei pot fi acceptate incontestabil şi care nu pot fi puse la îndoială.
Aceasta va da posibilitatea nu numai de a compara diferite opinii ce

8
vizează problema proiectului, dar şi de a elucida poziţiile studentului,
bazate pe materialul practic al unităţii tehnice analizate. Bibliografia
întocmită (lista surselor de literatură folosite) se anexează la proiect.
În proiect nu se admit copieri directe din manuale, monografii,
broşuri, reviste etc. Ţineţi cont de faptul că lucrarea este o
cercetare proprie (!).
Materialul trebuie să fie prelucrat şi expus în mod creativ.
Proiectul de an trebuie să conţină în mod obligatoriu material
factologic de ordin practic. El va fi cules din documentele analitice
primare şi generale, din rapoartele şi notele explicative, memoriile de
serviciu, din rapoartele financiare, planuri de activitate, din planurile
de afaceri etc. Informaţiile în cauză se anexează ca copii ale
formularelor respective sau se fac extrase din sursele de informaţie
utilizate.

Structura şi conţinutul proiectului de an

Proiectele de an trebuie să reprezinte o activitate de cercetare şi de

proiectare reală, bazată pe examinarea şi aplicarea cunoştinţelor în
concepţia şi realizarea unei construcţii de lemn în conformitate cu
tema aprobată. Activitatea de cercetare a studenţilor vizează
elaborarea unei lucrări ştiinţifice sub directa coordonare a unui cadru
didactic desemnat.
Proiectul de an este structurat în următoarele compartimente:
- Adnotare (limba romana şi una dintre limbile de circulație
internațională);
- Cuprins;
- Introducere;
- Compartimentul analitic (include concluziile referitoare destinaţia
construcţiei, condiţiile de exploatare, stabilirea dimensiunilor,
alegerea materialului etc.);
- Compartimentul de proiectare;
- Compartimentul grafic;
- Compartimentul economic;

9
- Concluzii şi propuneri;
- Bibliografie;
- Anexe.
Adnotare – va conţine problematica abordată în proiectul de an,
caracteristica scurtă a fiecărui compartiment.
Cuprins – proiectul de an va avea un cuprins care să conţină titlurile
tuturor capitolelor şi paragrafelor însoţite de numărul paginii la care
începe fiecare capitol sau paragraf.
Introducere (1 - 2 pag.) va conţine: actualitatea temei proiectului de
an; motivaţia alegerii temei, relevanţa ştiinţifică şi gradul de noutate a
temei, obiectivele generale ale lucrării, sarcinile formulate în scopul
atingerii obiectivelor, ipotezele lucrării sau întrebările, strategia
cercetării, metodologia de cercetare utilizată, instrumentele de
colectare a datelor, precum şi instrumentele de interpretare a datelor,
titlul capitolelor şi conexiunea dintre ele, precum şi limitele lucrării.
Compartimentul analitic reprezintă rezultatul etapei de documentare,
care corespunde compartimentului de cercetare la tema proiectului de
an şi trebuie să conţină concluziile formulate în urma cercetării
problemei şi se bazează pe informaţie veridică şi complexă despre
obiectul cercetat.
Această informaţie se conţine în informaţiile publicate despre
obiectele construite, datele din actele normative.
La elaborarea acestui compartiment al proiectului, trebuie de utilizat
la maximum cunoştinţele obţinute în urma studierii şi elaborării
proiectelor de an la următoarelor discipline:
- mecanica structurilor;
- construcţii metalice;
- construcţii din beton armat.
În urma studierii actelor normative şi literaturii de specialitate se
prezintă argumentele referitoare la stabilirea dimensiunilor
principale, materialului de construcţie, posibilităţile de realizare a
îmbinărilor, locul de amplasare, identificarea condiţiilor în care
construcţia va fi exploatată, şi posibilităţile de fabricare a elementelor
structurale.

10
În partea explicativă a acestui compartiment vor fi incluse de
asemenea:
- obiectivul proiectului (ex.:Examinarea posibilităţilor de realizarea a
complexului sportiv cu elemente portante din lemn încleiat);
- sarcini specifice obiectivului (ex.: - descrierea construcţiilor analog;
formularea procesului de proiectare
- formularea şi argumentarea variantei de proiect.
Prezentarea materialului în această ordine va permite de a stabili
legăturile dintre informaţii, decizii din activitatea practică a
întreprinderii, posibilităţile etc.
Compartimentul de proiectare, care corespunde procesului de
rezolvare a problemelor studiate la temă concretă a proiectului de an,
trebuie să conţină soluţii practice privind proiectarea elementelor
structurale şi se bazează pe informaţie veridică şi complexă despre
obiectul cercetat şi include următoarele:
- proiectarea structurii de închidere;
- alcătuirea schemei de calcul a construcţiei şi determinarea
eforturilor;
- dimensionarea elementelor structurale şi verificarea stabilităţii;
- proiectarea îmbinărilor;
- elaborarea măsurilor ce trebuie satisfăcute în timpul montării,
exploatării şi postutilizării construcţiei;
- elaborarea specificaţiei şi a desenelor de execuţie;
În concluzii şi propuneri (1-2 pag.) se fac concluzii generale şi se
formulează succint propuneri concrete orientate spre realizarea
construcţiei. Concluziile şi propunerile vor conţine o apreciere a
rezultatelor obţinute, generalizări şi recomandări în direcţia realizării
construcţiei şi trebuie să poarte un caracter real şi concret. Propunerile
trebuie să poarte un caracter constructiv, să fie realizabile şi să
conducă la efecte economice pozitive.
Bibliografia va conţine lista tuturor surselor de informaţie utilizate de
către autorul proiectului de licenţă (inclusiv sursele WEB).
Bibliografia nu se va numerota ca un compartiment al proiectului.
Fiecare sursă inclusă în lista bibliografică trebuie să conţină cel puţin

11
o referinţă în procesul de expunere a materialului (în paranteze pătrate
[ ]).

Conţinutul minimal al memoriului explicativ al proiectului de an

În cadrul pieselor scrise ale proiectelor de an, autorii, în funcţie de

tipul construcţiei din tema de proiectare, vor surprinde modul în care
aceasta răspunde exigenţelor impuse de standardele şi normativele în
vigoare.
Astfel, în funcţie de specificul construcţiei în memoriul tehnic vor fi
făcute referiri cu privire la aspectele enumerate în cele ce urmează:
A. Principii generale de alcătuire
- Materiale, caracteristici geometrice şi mecanice
- Principii generale de proiectare
- Condiţii privind comportarea structurală disipativă
- Tipuri de structuri şi factori de comportare
- Calculul elementelor structurale din lemn
- Calculul şi execuţia îmbinărilor elementelor structurale din lemn
- Siguranţă la foc
- Verificări de siguranţă.
B. Evaluarea încărcărilor
Încărcările vor fi evaluate respectând stasurile şi normativele
specifice. Acestea vor fi dispuse în ipoteze de încărcare pentru
structura de rezistenţă a construcţiei.
Ipotezele de încărcare for fi grupate în combinaţii de încărcări, astfel
încât să fie surprinse toate situaţiile posibile de încărcare

Redactarea

Redactarea proiectului de an trebuie făcută ţinând seama că reprezintă

o sinteză a muncii autorului, care se adresează unor specialişti în
domeniul respectiv şi în aşa fel încât să se poată identifica uşor ce
12
aparţine autorului proiectului şi ce aparţine altor autori, iar fiecare
etapă din proiect să fie însoţită de justificările corespunzătoare.
Modul de redactare trebuie să îndeplinească cerinţele unei lucrării
tehnico-ştiinţifice.
Pentru o redactare cât mai concisă se va face uz, într-o măsură cât mai
mare de relaţii matematice, schiţe, desene, scheme de calcul,
reprezentări grafice şi tabele.
Se va evita redactarea descriptivă sau fotografică, lipsită de
interpretări şi concluzii, precum şi copierea de texte din literatura de
specialitate.
Ţinând seama că proiectul nu este un manual, se va evita în cadrul
proiectului prezenţa de explicaţii cunoscute sau prezenţa de
demonstraţii care există în literatură.
Pentru cititorii interesaţi se vor face trimiteri bibliografice. Studentul
trebuie să dea dovadă de probitate ştiinţifică în sensul recunoaşterii
realizărilor tehnico-ştiinţifice ale altor autori. Trimiterea la lucrările
din bibliografie se face încadrând în paranteze mari numărul lucrării
respective, spre exemplu: în lucrarea [8].
Pentru justificarea utilizării unei relaţii referitoare la calculul valorii
unei anumite mărimi, se vor menţiona condiţiile în care se desfăşoară
fenomenul sau procesul şi ipotezele simplificatoare care se pot face.
La calculul valorii unei mărimi se scrie literal relaţia corespunzătoare,
menţionând pagina şi lucrarea de unde s-a luat, după care, se repetă
mai jos relaţia cu mărimile înlocuite prin valorile numerice
corespunzătoare şi se egalează cu rezultatul calculelor respective
urmat de unitatea de măsură.
În cazul determinării unor relaţii necesare care nu se găsesc în
literatura de specialitate – se menţionează legea, principiul sau relaţia
cunoscută de la care se pleacă împreună cu trimiterea bibliografică,
condiţiile şi ipotezele în care se face demonstraţia, unele etape mai
importante din cursul demonstraţiei şi forma finală a relaţiei obţinute.
13
În cazul în care se impune alegerea unor date din tabele sau
determinarea lor din reprezentări grafice (curbe), se reproduc tabele
sau porţiunea corespunzătoare din tabele, respectiv pagina şi lucrarea
de unde s-a luat, se face justificarea necesară şi se prezintă valorile
alese sau determinate.
Menţionarea în proiect a unor afirmaţii, interpretări sau concluzii ale
unor autori vor fi însoţite de trimiteri bibliografice. Totodată se vor
specifica în ce condiţii sunt valabile în cazul temei tratate în proiectul
de diplomă.

14
INFORMAŢII GENERALE DESPRE CONSTRUCŢIILE DIN
LEMN ÎNCLEIAT

Pentru a însuşi succesiunea proiectării construcţiilor de lemn

înţelegerea în parte şi dimensionarea fiecărui element structural
reprezintă o condiţie importantă dar insuficientă de a căpăta în final o
construcţie ce va poseda performanţele înaintate. Proiectarea trebuie
să fie făcută luându-se în consideraţie comportarea în întregime şi
relaţiile cu alţi factori exteriori.
Lemnul prezintă unica materie naturală, regenerabilă care poate fi
folosită în calitate de material de construcţie pentru elementele
structurale. Proprietăţile remarcabile, frumuseţea naturală,
coeficientul de calitate ridicat, posibilitatea de a construi structuri de
orice formă arhitecturală contribuie la edificarea în lemn a
construcţiilor cu diferită destinaţie funcţională.
Pe parcursul ultimilor decenii în multe ţări au fost folosite
construcţiile de lemn la edificarea unei mulţimi de obiecte
arhitecturale unicate şi speciale cu deschideri ce depăşesc 100m.
Caracterul limitat al resurselor energetice, problemele de mediu,
cerinţe de performanţă înaintate construcţiilor sunt printre factorii
care vor favoriza dezvoltarea de viitor a construcţiilor de lemn.

Proiectarea unei structuri presupune parcurgerea mai multor etape

preliminare, în care se discută mai multe soluții, se fac evaluări și
verificări, urmând ca în etapa de definitivare să se execute
documentația necesară aprobării soluției optime din punct de vedere
structural, estetic, funcțional și economic.
Pentru inginerul proiectant, prima etapa a proiectării unei structuri
constă în definirea cu claritate a sarcinilor care-i revin și care de
obicei rezultă din tema de proiectare:
- condițiile restrictive impuse structurii;
- destinația și condițiile de exploatare a construcției;
- amplasamentul construcției;
- definirea eventual de către utilizator a structurii de rezistenta;
În următoarea etapă, se presupune colaborarea dintre inginer și
15
arhitect pentru a stabili:
- concepția de alcătuire a structurii și a elementelor geometrice;
- propuneri pentru materiale;
- estimarea costurilor.
Următoarea etapă presupune:
- alegerea variantei optime;
- calculul static;
- întocmirea planurilor de ansamblu;
- obținerea avizelor și verificărilor necesare;
- memoriu tehnic privind descrierea structurii proiectate, note de
calcul, alte specificații tehnice;
- devizul detaliat al lucrărilor (material, manopera, utilaje, etc.)
necesare realizării structurii proiectate.

2. Cerințe de bază

Scopul general al proiectării este acela de a asigura, cu o probabilitate

acceptabilă, ca structura proiectată să se comporte satisfăcător pe
durata de viață considerata la proiectare, respectiv să satisfacă
următoarele cerințe de bază: rezistența structurală, funcționalitate și
durabilitate .
În caz de incendiu, rezistenta structurală trebuie menținută pentru o
perioada de timp determinată.
O structură trebuie astfel proiectată încât să nu ajungă în situații de
colaps parțial sau total datorită unor evenimente precum exploziile si
impactul lor.
Cerințele de bază (rezistenta structurala, funcționalitate și
durabilitate), trebuie îndeplinite prin:
- alegerea materialelor structurale adecvate;
- proiectarea și detalierea constructivă corespunzătoare;
- specificarea procedurilor de control în proiectare, în fabrici de
produse pentru construcții, în execuția și exploatarea structurii
considerate.
Proiectarea se consideră că îndeplinește cerințele necesare dacă sunt
îndeplinite următoarele:
16
- alegerea sistemului structural și proiectarea structurii se efectuează
de personal cu calificarea și experiența adecvată;
- execuția se efectuează de un personal cu calificarea și experiența
adecvată;
- calitatea execuției lucrărilor pe șantier și în fabrică se asigură prin
supraveghere și control;
- materialele și produsele sunt utilizate conform standardelor și
normelor naționale relevante pentru acestea;
- structura beneficiază de o întreținere adecvată;
- structura se utilizează în conformitate cu ipotezele admise la
proiectare.
3. Durata de viață proiectată
Pentru fiecare construcție trebuie să existe o perioadă minimă de
serviciu, exprimată în ani, perioada în care nu este nevoie de nici o
reparație majoră pentru menținerea stării tehnice a ei.
Perioada de serviciu este de fapt durata de viață proiectată (T ) a
construcției, și poate fi simplificat considerată, conform tabelului de
mai jos:
Durata de viață proiectată Exemple
T [în ani]
≥ 100 Structuri monumentale, poduri și alte structuri pentru
lucrări inginerești importante
50 - 100 Clădiri și structuri obișnuite
10 - 30 Construcții agricole sau similare
Părți de structura ce pot fi înlocuite (de exemplu
reazeme)
≤ 10 Structuri tranzitorii

4. Durabilitatea

Structura trebuie proiectată astfel încât deteriorarea sa pe durata de

viață proiectată să nu afecteze performantele construcției, luându-se
în considerare atât condițiile de mediu în care structura este expusa
cât și nivelul de întreținere corespunzător.
Condițiile de mediu trebuie identificate în faza de proiectare.

17
5. Principiile proiectării la stări limită

Proiectarea structurilor trebuie efectuată în funcție de destinație,

importantă, utilitate, valoare și amprenta construcției asupra mediului
pe întreaga durată de viață.
Stările limită reprezintă stări înafara cărora structura nu mai satisface
criteriile adoptate la proiectare .
Stările limita se împart în: stări limită ultime și stări limită de serviciu

5.1. Stări limită ultime - Sunt asociate cu prăbușirea sau cu forme

similare de cedare structurală.
Stările limită ultime sunt acele stări limită care sunt în legătură cu
siguranța oamenilor si/sau siguranța structurilor (de exemplu:
pierderea echilibrului, cedări prin rupere sau prin deformații a unor
părți sau a întregii structuri sau alte distrugeri dependente de timp
etc.).
5.2. Stări limita de serviciu
Stările limită de serviciu sunt acele stări limită care se referă la
comportarea normală a structurilor sau sunt în legătură cu starea de
confort al utilizatorilor, dar și cu aspectul exterior al construcțiilor (de
exemplu: deformații, fisuri și vibrații excesiv de mari) .

6. Acțiuni în construcții
6.1 Noțiuni generale

Prin acțiune se înțelege orice cauză capabilă să genereze stări de

solicitare mecanică într-o construcție.
Acțiunile asupra construcțiilor se pot exprima prin:
- forte/încărcări aplicate asupra structurii (acțiuni directe);
- accelerații provocate de cutremure sau alte surse (acțiuni indirecte);
- deformații impuse cauzate de variații de temperatură, umiditate sau
tasări diferențiate (acțiuni indirecte).
Efectul acțiunii/acțiunilor pe structura se poate exprima în termeni de
efort secțional și/sau efort unitar în elementele structurale, precum și
în termeni de deplasare și/sau rotație pentru elementele structurale și
18
structură în ansamblu.
6.2. Clasificarea acțiunilor
6.2.1.În funcție de variația lor în timp acțiunile pot fi clasificate astfel:
a. Acțiuni permanente (G) – se aplică în mod continuu, cu o
intensitate practic constantă în timp, de exemplu:
- acțiuni directe cum ar fi: greutatea proprie a elementelor de
construcție, a echipamentelor fixate pe construcții;
- acțiuni indirecte, datorate contracției betonului, tasărilor diferențiate
și efectului pretensionării ;
b. Acțiuni variabile (Q)– se aplică în mod intermitent, sau cu o
intensitate variabilă în raport cu timpul, de exemplu: acțiuni utile
(datorate procesului de exploatare) de pe planșeele și acoperișurile
clădirilor, acțiunea zăpezii, acțiunea vântului, împingerea pământului,
a fluidelor și a materialelor pulverulente și altele .
c. Acțiuni accidentale (A) – intervin foarte rar, sau pot să nu apară
niciodată pe durata de serviciu a construcției, dar atunci când intervin
au intensități semnificative.
Se considera acțiuni accidentale: cutremurul, impactul datorat
ciocnirii autovehiculelor de elemente de construcții sau exploziile ;
6.2.2. După natura răspunsului structural se pot clasifica în:
- acțiuni statice (nu provoacă forțe de inerție pe structură și elementele
sale structurale);
- acțiuni dinamice (provocă forțe de inerție semnificative pe structură
și elementele sale structurale).

6.3. Valori ale acțiunilor

6.2.1. Valoarea caracteristică ale acțiunilor (Fk)
Valoarea caracteristică este o valoarea reprezentativă a acestei și se
poate determina astfel :
- pe baze deterministice, respectiv greutatea proprie a structurii
calculată pe baza dimensiunilor nominale și a maselor unitare medii ;
- pe baze probabilistice, determinări statistice (este cazul acțiunilor
variabile ) ;
6.2.2. Valoarea de calcul a acțiunilor
Valoarea de calcul este obținuta din valoarea caracteristică prin
19
multiplicarea acesteia utilizându-se coeficienții parțiali de siguranță,
care sunt definiți diferențiat în funcție de tipul acțiunii (de exemplu,
pentru acțiuni permanente valoarea coeficientului de siguranță este
egal cu 1,35 iar pentru acțiuni variabile - 1,5).

6.3. Evaluarea acțiunilor

6.3.1. Evaluarea acțiunilor permanente ( G )
Greutatea proprie a elementelor de construcție, a pământului sau a
umpluturilor, se considera de regulă ca sisteme de forte date,
acționând static. Se reprezintă ca produsul dintre volum (V) și
greutatea specifică nominală a materialului (Y):
G = V x Y [ N, KN, ]
În cazul planșeelor (și uneori a pereților) greutatea proprie se exprima
pe metru pătrat de element (N/m², KN/m²);
- pereți: G(perete)= V x Y = d1x Y + d2x Y + d3x Y [N/m²; KN/ m² ]
- planșee:
G(planșeu)= V x Y = d1x Y + d2x Y + d3x Y + d4x Y [N/m²; KN/ m² ]
În care V = 1 x h x di , di fiind grosimea straturilor componente.
În cazul grinzilor greutatea proprie se exprima pe metru de lungime:
G(grinda) = V x Y = b x h x 1 x Y [N/m ; KN/m]
unde, b și h sunt dimensiunile secțiunii transversale care s-a
considerat dreptunghiulară, pe o lungime de un metru.
Valoarea acțiunilor determinate conform celor de mai sus reprezintă
valoare caracteristică.
Greutatea specifică nominală a materialelor de construcție este
precizată în actele normative și specificații.

6.3.2. Evaluarea acțiunilor variabile ( Q ) - încărcări utile

Încărcările utile pe clădiri sunt cele care rezultă din procesului de

exploatare.
Valorile indicate în aceasta categorie includ:
- utilizarea normală de către persoane;
- mobilier și obiecte deplasabile (de exemplu pereți despărțitori
nepermanenți, magazii, conținutul containerelor);
20
- vehicule;
- evenimente anticipate rare, ca și, concentrările de persoane sau
mobilier, sau mișcarea sau stivuirea obiectelor care poate să apară în
timpul reorganizării sau redecorării.
Încărcările utile pot să fie reprezentate sub formă de încărcări uniform
distribuite, încărcări liniare sau concentrate sau grupări ale acestor
încărcări.
Pentru determinarea încărcărilor utile, planșeele și acoperișurile sunt
subdivizate în categorii după utilizarea lor
Valorile caracteristice ale încărcărilor variabile – utile (din procesul
de exploatare) ținând seama de subdivizările în categoriile precizate
in tabelele specificate mai sus, sunt precizate tot în SR EN 1991-1-1-1
:2004- tabel 6.2; 6.4; 6.8; 6.10; 6.11 si 6.12, respectiv tabelul 6.6.
pentru încărcările pe osie ale utilajelor de ridicat. Aceste date sunt în
general stabilite pe baza de date statistice.
Greutatea pereților despărțitori mobili poate fi luata în considerare ca
o încărcare uniform distribuită. Aceasta încărcare uniform distribuită
depinde de greutatea proprie a peretelui despărțitor după cum
urmează:
- pentru pereți despărțitori mobili cu greutatea proprie ≤1,0 kN/m din
lungimea peretelui, încărcarea uniform distribuită va fi de : 0,50
kN/m²;
- pentru pereți despărțitori mobili cu greutatea proprie ≤2,0 kN/m din
lungimea peretelui, încărcarea uniform distribuită va fi de : 0,80
kN/m²;
- pentru pereți despărțitori mobili cu greutatea proprie ≤3,0 kN/m din
lungimea peretelui, încărcarea uniform distribuită va fi de : 1,2
kN/m²;

6.3.3. Evaluarea acțiunilor variabile ( Q ), datorate acțiunii zăpezii

asupra construcțiilor– cf. Cod de proiectare “ Evaluarea acțiunii
zăpezii asupra construcțiilor „ indicativ CR 1-1-3-2005
Acțiunea din zăpadă este o acțiune statică, considerată ca acționând
vertical, pe proiecția orizontala (m2) a suprafeței acoperișului .
Acțiunea vântului asupra zăpezii are efect dublu: de spulberare și
21
antrenare a zăpezii (în general de pe porțiunile mai înalte ale
acoperișurilor cu pante mari), sau de aglomerare a zăpezii, în zonele
mai joase ale acoperișurilor denivelate.
Încărcarea din zăpadă pe acoperiș, ia in considerare depunerea de
zăpadă în funcție de forma acoperișului și de distribuția zăpezii
cauzată de vânt și de topirea zăpezii.
La proiectarea acoperișurilor se utilizează două distribuții ale
încărcării din zăpadă:
- încărcarea din zăpadă neaglomerata;
- încărcarea din zăpadă aglomerată ;
Încărcarea din zăpadă neaglomerată pe acoperiș este încărcarea
datorată depunerii naturale a zăpezii pe acoperiș, distribuită
cvasiuniform și influențată doar de forma acoperișului. Acest tip de
încărcare nu include redistribuirea zăpezii datorită acțiunii vântului
și/sau topirii zăpezii.
Încărcarea din zăpadă aglomerata pe acoperiș este încărcarea datorată
redistribuirii zăpezii pe acoperiș datorită acțiunii vântului și/sau
topirii zăpezii.
Valoarea caracteristică a încărcării din zăpadă pe acoperiș, SK se
determină astfel:
SK = μi.Ce.Ct.s0,k,
în care :
μi - este coeficientul de formă pentru încărcarea din zăpadă pe
acoperiș (este în funcție de forma acoperișului – cu o panta, cu doua
pante, acoperișuri cu mai multe deschideri, acoperișuri cilindrice etc.
– conform codului de proiectare indicativ CR 1-1-3-2005 ) .
Ce– coeficientul de expunere al amplasamentului construcției. Acest
coeficient este funcție de condițiile de expunere ale construcției,
valorile sale fiind recomandate în tabelul 2.1 din codului de proiectare
indicativ CR 1-1-3-2005 .
Ct – coeficientul termic. Pentru acoperișuri cu termoizolații uzuale
coeficientul termic este considerat 1,0.
s0,k - este valoarea caracteristica a încărcării din zăpadă pe sol,
stabilită pentru un interval mediu de recurenta de 50 de ani și având
2% probabilitate de depășire într-un an .
22
Valoarea caracteristică a încărcării din zăpadă pe sol s0,k, în Romania
este recomandata in harta de zonare din fig.2.1. al Codului CR
1-1-3-2005 . Harta este valabila doar pentru altitudini de pana la 1000
m; peste altitudini mai mari de 1000 m , valorile caracteristice sunt
date în același cod , în tabelul 2.1.
Valoarea de calcul a efectului structural al încărcării din zăpadă se
determină prin utilizarea coeficientului parțial de siguranță ,( valoarea
acestui coeficient este de 1,5 ).

6.3.4. Evaluarea acțiunii vântului

A. Noțiuni generale
Evaluarea acțiunii vântului asupra construcțiilor se efectuează
conform “Cod de proiectare . Bazele proiectării și acțiuni asupra
construcțiilor. Acțiunea vântului – Indicativ NP 082-04“. Codul se
referă la structuri și construcții curente (cu înălțimi și deschideri până
la 200 m) si la elementele lor componente.
Vântul este un fenomen climatic (meteorologic) si reprezintă
mișcarea maselor de aer la suprafața pământului.
Efectele vântului asupra construcțiilor și structurilor depind de
proprietățile vântului (viteza medie, caracteristicile turbulentei, etc.),
de forma, dimensiunile si orientarea construcției (structurii) față de
direcția vântului, de proprietățile dinamice ale structurii, de
amplasamentul structurii în mediul natural și construit învecinat, etc.
Acțiunea vântului este evaluată fie de presiunea vântului fie de forțele
produse de vânt pe construcții și structuri. Presiunile sau forțele din
vânt acționează normal pe suprafața expusă. În anumite cazuri
trebuiesc considerate suplimentar și forțele de frecare orizontale,
tangențiale.
B. Presiunea vântului pe suprafețe, W (z)
Presiunea vântului la înălțimea z deasupra terenului, pe suprafețe
rigide exterioare sau interioare ale structurii se determina cu relația:
W (z) = qref. ce(z) . cp,
unde:
qref - este presiunea de referință a vântului;
23
Presiunea de referință a vântului în Romania determinata din viteza
de referința mediata pe 10 minute și având 50 ani intervalul de
recurență este indicată în Harta de zonare în ANEXA A , fig.A.2 și în
tabelul A.2 din indicativ NP 082-04.
ce(z) – reprezintă factorul de expunere la înălțimea z deasupra
terenului si este produsul dintre factorul de rafală c g (z) și factorul de
rugozitate cr (z) :
ce (z) =cg (z) cr (z).
Factorul de rugozitate și factorul de rafală sunt reprezentați în fig.1,
respectiv fig.4 din cap.11 al indicativului NP 082-04.
cp – coeficient aerodinamic de presiune (cpe pentru suprafețe
exterioare și cpi pentru suprafețe interioare ) .
Coeficienții aerodinamicii depind de: geometria si dimensiunile
construcției, de unghiul de atac al vântului (poziția relativă a corpului
în curentul de aer), de categoria de rugozitate a suprafeței terenului la
baza construcției. În cap.12 al indicativului NP 082-04 se prezintă
coeficienții aerodinamici pentru diferite tipuri de structuri.

C. Forța din vânt FW

Forța globală pe direcția vântului, FW, pe o arie de construcție de

referință orientată perpendicular pe direcția vântului ( Aref), se
determină cu următoarea relație :
FW=qref ce(z) cf. cd. Aref
unde :
qref si ce (z) - au fost definite mai sus ;
cf- coeficient aerodinamic de forță, conf. Cap. 12 din NP 082-04
cd - coeficientul de răspuns dinamic la vânt al construcției (cap 14 si
anexa B din NP 082-04 ) .

6.3.5. Acțiuni accidentale – Acțiunea seismică

Cutremurele reprezintă fenomene tectonice cu caracter violent,

prilejuite de mișcarea unor placi ale scoarței terestre în lungul faliilor
existente sau cu ocazia formării celor noi. În urma acumulării unor
24
presiuni crescânde, care ajung să depășească capacitatea de rezistență
a rocilor, scoarța cedează . Are loc o rupere bruscă, cu eliberarea unei
cantități uriașe de energie, care se propaga sub forma unor unde de
șoc resimțite la sute de km.
Datorita neregularității planului de faliere, adesea cutremurele se
manifestă prin mai multe șocuri succesive.
Cutremurele mai pot avea drept cauza activitatea vulcanică,
exploziile atomice subterane sau chiar anumite lucrări inginerești cum
ar fi crearea unor lacuri de acumulare prin prăbușiri provocate a unor
masivi muntoși, lucrări miniere etc.
Evaluarea intensității încărcării din seism se face pe baza
Normativului P100 /1-2006

6.4. Gruparea acțiunilor pentru verificarea structurilor

Sunt doua grupări :
6.4.1. Gruparea acțiunilor pentru verificarea structurilor la stări limită
ultime
Vom avea următoarea grupare a efectelor acțiunii asupra structurii

Cerințe cu privire la perfectarea documentației de proiect –

condiții minime de conținut impuse pentru a
În componența documentației de proiect la capitolul CL „Construcții
de lemn” urmează obligatoriu a fi impuse schemele de amplasare a
construcțiilor de lemn, nodurile de îmbinare, nodurile de reazem,
schemele de calcul ale elementelor portante principale și specificația.
Pe desenele de execuție cu CL urmează a fi indicate: - dimensiunile
elementelor de lemn; - tipul (marca) și numărul elementelor de
îmbinare, distanța dintre ele; - calitatea și esența lemnului; -
umiditatea lemnului; - măsurile cu privire la asigurarea durabilității
construcțiilor; - măsurile de protecție contra incendiului. Desenele de
execuție cu Marca CL se elaborează în corespundere cu cerințele
ГОСТ 21.501. Desenele de detaliu se elaborează în corespundere cu
standardelor ЕСКД și cerințele . ГОСТ 21.501
Pe desenele de detaliere urmează obligatoriu a fi indicate: - calitatea,
esența și umiditatea lemnului; - adaosul de prelucrare; - marca
25
cleiului pentru construcțiile de lemn încleiat; - toleranțele admisibile
ale dimensiunilor liniare; clasa de rugozitate a suprafeței; metodele de
prelucrare și protecție a construcțiilor.
Caracteristica generală a construcţiilor de lemn
http://www.slideshare.net/alaindesales/ll-durability-vki

26
 Procesul de proiectare
Stabilirea destinaţiei construcţiei, funcţii ce trebuie să satisfacă şi condiţii în care
va fi exploatată

Identificarea performanţelor şi evaluarea lor luând în consideraţie

Cerinţe de siguranţă Asigurarea confortului şi Considerente

(rezistenţă, stabilitate, condiţiilor de activitate economice, impactul
asupra mediului,

Identificarea accidentelor ce pot interveni pe parcursul de

viaţă a construcţiei, şi evaluarea riscului

Pericol de umezire-uscare, putrezire, coroziune, incendiu etc.

Elaborarea măsurilor şi stabilirea dimensiunilor în

scopul cerinţelor menţionate luându-se în consideraţie
factorii ce afectează durabilitatea

Elemente structurale, acoperiş etc. Îmbinări

Determinarea clasei de durabilitate sau

Combinarea durabilităţii naturale necesare cu măsurile de tratament.

Stabilirea metodelor de tratament, protecţie şi ameliorare (dacă sunt necesare)

Proiectarea arhitecturală, alcătuirea Asigurarea rezistenţei la coroziune

constructivă

Alegerea materialului şi stabilirea caracteristicilor specifice (rezistenţă, umiditate,

furnizor) în corespundere condiţiilor de exploatare

Dimensionarea elementelor structurale Dimensionarea îmbinărilor

Elaborarea documentaţiei de proiect şi a condiţiilor de exploatare

27
Caracteristica generale a construcţiilor din lemn încleiat în
formă de arcă

La proiectarea elementelor de construcţie din lemn pentru asigurarea

durabilităţii lor, trebuie să se ţină seama de regimul de expunere la
intemperii şi la umiditate, precum şi de condiţiile specifice de
exploatare. în funcţie de aceşti factori, în proiectele de execuţie se
stabilesc: - clasa de calitate a lemnului şi specia utilizată; - modul de
alcătuire a elementelor de construcţie; - măsurile de prezervare
necesare.
Arcele din lemn încleiat sunt cele mai răspândite construcții portante
care produc împingeri, folosite pentru depozite, clădiri cu diferite
destinații, având deschideri până la 100 m.
Arcele sunt proiectate preponderent cu trei articulații, dar se întâlnesc
și cu două sau fără articulații cu îmbinări de montare rigide pentru
prelungire. Arcele cu trei articulații pot fi transportate fără probleme
și nu sunt supuse acțiunilor provocate de deplasarea sau tasarea
reazemelor deoarece sunt static determinate.
Din punct de vedere constructiv arcele pot fi cu secțiune întreagă din
pachete de lamele încleiate, din chesoane de placaj sau din două
elemente cu zăbrele. După forma conturului arcele pot fi
triunghiulare, circulare, ogivale, parabolice sau altă formă. (fig. )

28
 Fig. 2.1 Construcții cu structura de rezistență alcătuită din arce

Este posibilă construirea arcelor din semiarce cu axa în formă de linie

frântă.

29
 http://photoshouse.ru/derevyannyie-konstrukytsii-foto.html
Săgeata (înălțimea) arcelor triunghiulare pleoștite și celor circulare se
recomandă a fi ¼... 1/8, iar a celor ogivale ½ …2/3 din deschidere.
Arcele încleiate din lemn pot avea diferite forme ale secțiunii
transversale, dar din punct de vedere economic secțiunea
dreptunghiulară este cea recomandată. În scopul alcătuirii pachetului
de scânduri se folosesc lamele cu grosimea de 33 și 36 mm care se
capătă din prelucrarea materialului ecarisat cu grosimea de 40 și 44
mm. În scopul evitării eforturilor unitare apărute din curbarea
lamelelor se recomandă ca pentru arcele cu contur curb grosimea
lamelelor să nu depășească valoarea de 1/300 din raza de curbură.
Înălțimea secțiunii se adoptă 1/20….1/50 din deschiderea arcei.
Lățimea secțiunii transversale nu trebuie să depășească valoarea de
30
185 mm, care se capătă după prelucrarea scândurilor cu lățimea de
200 mm. Această valoare se determină din condițiile de montaj,
ținând cont de sortimentul scândurilor și nu trebuie să fie mai mică de
110 mm. Mai frecvent întâlnite sunt secțiunile dreptunghiulare cu
raportul dintre înălțimea și lățimea secțiunii h/b ≥ 8.

Fig. 2.2 Tipuri de arce de lemn

Materialele ecarisate folosite la fabricarea construcțiilor de lemn
încleiat trebuie să aibă umiditatea nu mai mare de 12%. Prealabil
procesului de alcătuire a pachetului materialele ecarisate vor fi sortate
și supuse prelucrării mecanice. Pe muchie scândurile trebuie să aibă
rugozitatea nu mai joasă de clasa T8, ce corespunde neregularităților
valorilor mai mici de 100 µm. Pentru îmbinările în dinți și cepuri se
admite clasa de rugozitate nu mai mică de T7 (60 µm). Scândurile în
lungime se unesc prin dinți. Consumul de clei pentru fabricare nu
trebuie să depășească mărimea de 0,35…0.5 kg/m3.
Arcele confecționate din lemn și placaj pot avea secțiunea în formă
cheson sau dublu T. La construirea lor se aplică aceleași principii ca și
pentru sistemele constructive de grinzi.
Efortul de împingere produs în arce poate fi preluat de tirant sau
transmise fundației sau contraforturi. Tiranții preponderent sunt
confecționați din corniere laminate cu aripi egale, iar în cazul
deschiderilor mici – oțel rotund. Pentru reducerea săgeții provenită
din atârnarea tirantului sub acțiunea greutății proprii se aplică
elemente de suspendare amplasate uniform pe toată deschiderea.

31
Calculul arcelor se începe cu determinarea parametrilor geometrici
(săgeata arcului, unghiul de înclinație a axei, lungimea semiarcei)
utilizați pentru calculele eforturilor și dimensionarea elementelor.
Calculul static se execută conform regulilor mecanicii structurilor la
acțiunea eforturilor prevăzute de norme. Eforturile interioare M, Q și
N în arcele pleoștite se determină de la acțiunea sarcinilor permanente
provenite din greutatea proprie a acoperișului (învelitorii, astereli,
materiale termoizolante etc.), utilajului tehnologic prevăzut în caietul
de sarcini pentru proiectarea structurii., sarcinii temporare provenită
de la acțiunea zăpezii, etc. Acțiunea vântului asupra arcelor pleoștite
este nesemnificativă și poate fi neglijată în timpul proiectării.
Acțiunea vântului urmează a fi luată în considerație numai în cazurile
în care eforturile unitare provenite din această acțiune produc o
creștere mai mare de 20% în eforturile unitare de calcul.

Construcții de închidere

Destinația principală a construcțiilor de închidere – protecția clădirii

contra precipitațiilor atmosferice Ele pot fi construite direct pe șantier
sau fabricate în întreprinderile industriale specializate. În cazul
confecționării pe șantier construcțiilor de închidere se alcătuiesc din
elemente montate succesiv. Forma și soluția construcției de închidere
depinde de structura de rezistență de bază, traveea și materialele
învelitoarei. Specific însă pentru fiecare tip de construcție de
închidere este prezența penelor, podinilor (panourilor) de închidere
care formează un suport special de susținere capabil să preia sarcina
din greutatea proprie a elementelor de alcătuire și din acțiunea
sarcinilor accidentale și să le transmită mai departe sau nemijlocit la
construcțiile portante principale sau la alte construcții intermediare.
Pornind de la soluția constructivă a suportului, deosebim următoarele
grupe mai importante: construcții de închidere din lemn, cunoscute
sub denumirea de astereală sau podină, construcții de închidere din

32
plăci prefabricate din lemn și placaj, construcții de închidere din lemn
și plăci produse în bază de lemn sau alte materiale etc.
În cazul traveei construcției principale (arcă , fermă, grindă) mai mică
de 3 m. soluția constructivă a structurii de închidere poate fi bazată pe
folosirea podinilor continue sau cu goluri (rarefiat).
Penele reprezintă grinzi intermediare cu secțiune plină, care preiau
sarcinile de la construcțiile de închidere și le transmit la construcțiile
portante principale ale clădirii. Ele pot fi realizate din lemn rotund sau
cioplit, din grinzi sau scânduri așezate pe muchie. În unele cazuri ele
pot fi realizate din lemn încleiat.
În construcția acoperișurilor penele pot fi proiectate în formă de
grinzi cu o singură deschidere, cu multe deschideri static determinate
(grinda Gerber) precum și grinzi static nedeterminate. Penele cu o
singură deschidere (secționate) reprezintă bare amplasate în lungul
acoperișului, paralel cu creasta, rezemate pe structura portantă
principală. Pasul penelor variază în limita 1,0…3,0 m.
Penele secționate sunt simple în execuție și montare, îmbinările lor se
execută în reazeme prin contact direct (cap la cap) cu eclise sau prin
teșitură oblică (fig. ). Penele pot fi amplasate pe partea de sus a
structurii portante principale sau fixate pe partea laterală a lor (fig. ).
Pentru a reduce lungimea de calcul a penelor secționate pot fi folosite
subgrinzi. Pe muchiile de sus a structurilor portante principale în locul
de amplasare a penelor se instalează colțare scurte (purice) care
împiedică lunecarea penelor în lungul pantei.

33
Penele cu o singură deschidere se dimensionează folosind modelul
grinzii articulate supuse încovoierii. Pentru cazurile înclinației mai

Fig. 3.1. Construcția îmbinărilor penelor articulate

mare de 10º și lipsa elementelor de suport care să excludă încovoierea

din plan a penelor, ultimele vor fi dimensionate la acțiunea
momentului încovoietor oblic care necesită mărirea dimensiunilor
secțiunii transversale. Pentru reducerea înălțimii constructive, în
unele cazuri, se recurge la certarea penelor în reazeme. Aceasta însă
duce la creșterea eforturilor unitare de forfecare, din acest motiv se
recomandă să fie examinată această situație. Adâncimea de chertare
trebuie să fie mai mică de ¼ din înălțime. Lungimea suprafeței de
reazem „c” nu trebuie să depășească înălțimea secțiunii penei (fig.
3.4). Pentru reducerea nivelului de concentrare a eforturilor unitare
chertarea se recomandă a fi făcută în plan înclinat pe o lungime nu
mai mică de 2a.

34
 Fig. Fixarea penelor în reazeme: 1- pană; 2 – structura portantă
principală; 3 – cuie (șuruburi cu autofilietare); 4 - - purice de reazem;
5,6 - - elemente de fixare

Pentru acoperișurile clădirilor industriale de dimensiuni mari, în cazul

traveelor până la 4,5 m se recomandă folosirea penelor continue cu
multe deschideri. Penele continue pot fi executate din dulapi sau
scânduri jumelate (montate în pereche) așezate pe muchie și îmbinate
cu cuie.
Penele de tip grinzi cu console și articulații executate din bare sunt
static determinate cu multe deschideri, în care fiecare două articulații
se amplasează peste o deschidere. Acest tip de pene în majoritatea
cazurilor se proiectează după schema momentelor încovoietoare
egale

35
 Fig. 3.3. Variante de fixare a penelor cu două articulații pe structurile
portante principale. 1,2, element de fixare.

Fig. 3.4. Crestarea penei în reazeme

Îmbinarea în lungime a elementelor penii se execută prin teșire oblică,

în mijlocul căreia se amplasează câte un bulon. Îmbinările se execută
câte două în deschidere la distanța x=0,15 l de la reazeme. Momentele
de încovoiere în reazeme și în mijlocul deschiderii sunt de valoare
egală și pot fi determinate din formula
𝑀𝑟 = 𝑀𝑑 = 𝑞𝑙 2 /16.
Săgeata maximă
2𝑞𝑛 𝑙 4
𝑓=
384𝐸𝐼
în care E – modulul de elasticitate a lemnului în lungul fibrelor; I –
momentul de inerție a secțiunii transversale

36
 Fig. 3.5. Îmbinări în lungime a penelor cu consolă și
articulații

Penele cu console și articulații se calculează la acțiunea componentei

normale a sarcinii. Componenta de pantă a sarcinii poate produce
lunecarea în noduri, din acest motiv ea trebuie să fie preluată de
astereală.

37
Buloanele din îmbinări se recomandă a fi nestrânse, pentru a asigura
rotirea liberă a capetelor în îmbinare.
Dacă articulațiile se realizează la distanțe x=0,15 l de reazeme și
deschiderile de la capăt se realizează cu 0,79 l se obține soluția
săgeților egale. Momentul în reazeme se calculează cu formula
𝑀𝑟 = 𝑞𝑙 2 /16,
iar în mijlocul deschiderii
𝑀𝑑 = 𝑞𝑙 2 /24.
Săgeata maximă
𝑞𝑛 𝑙 4
𝑓=
384𝐸𝐼

Calculul penelor se efectuează la acțiunea sarcinii provenită din masa

proprie a elementelor superioare și zăpezii reduse la suprafața
proiecției orizontale a acoperișului.

38
 Fig. 3.6. Schema de calcul a penelor
din scânduri jumelate
amplasate pe muchie

4. Proiectarea penelor de acoperiș

Prealabil calculelor se vor executa lucrări referitoare la dimensionarea

geometrică a arcelor și stabilirea valorilor sarcinilor provenite din
zăpadă cu luarea în considerație a formei și unghiului de înclinație.

Calculul geometric
A. Arca triunghiulară

Înălțimea constructivă f a arcei determinată din analiza construcțiilor

Fig. 4.1 Schema geometrică a arcei triunghiulare.

realizare este 1/5…1/8 din deschidere. Unghiul de înclinație a tălpii

superioare se determină din relația
2𝑓
𝛼 = 𝑎𝑟𝑐𝑡𝑔 ( ).
𝑙
Această valoare se folosește pentru determinarea lungimii semiaricii
B. Arca circulară.
Înălțimea constructivă f a arcei determinată din analiza construcțiilor
existente se recomandă să fie în limita nu mai mică de 1/8…1/6 din
deschidere (fig. ).
39
 Fig.4.2. Schema calculului geometric a arcei circulare.

Raza de curbură a arcei circulare se determină din formula

𝑳𝟐 + 𝟒𝒇𝟐
𝑹= .
𝟖𝒇
Unghiul central φ (în grade) se determină din relația trigonometrică
𝑳
𝝋 = 𝟐𝒂𝒓𝒄𝒕𝒈 (𝟐𝑹).
Lungimea arcei
𝑺 = 𝝅𝑹𝝋/𝟏𝟖𝟎
La examinarea geometriei arcei trebuie determinate valorile numerice
ale deschiderii, săgeții și funcției formei axei (fig. ), iar pentru arca
cu tirant – locul de poziționare a elementului menționat (fig. ).
Stabilind mărimile L și f se determină și poziția la trei puncte –
reazemele și articulația cheie. Dacă suplimentar va fi impusă condiția
ca arca să aibă forma de cerc sau parabolă. Atunci aceste trei puncte
univoc determină și funcția y(x), deoarece prin trei puncte poate fi
trasată numai o singură circumferință, parabolă, hiperbolă sau elipsă.
Pentru arca circulară
𝒚(𝒙) = 𝒇 − 𝑹(𝟏 − 𝒄𝒐𝒔𝜶),
î𝐧 𝐜𝐚𝐫𝐞
𝑳𝟐 𝒇
𝑹= +
𝟖𝒇 𝟐
și
𝑳 𝒙
𝜶 = 𝐚𝐫𝐜𝐬𝐢𝐧 ( − ).
𝟐𝑹 𝑹
40
Pentru arca parabolică
𝟒𝒇𝒙(𝑳 − 𝒙)
𝒚(𝒙) = ,
𝑳𝟐
𝟒𝒇
𝜶 = 𝒂𝒓𝒄𝒕𝒈 [ 𝟐 (𝒍 − 𝟐𝒙)].
𝑳
Unghiul α în expresiile () și () reprezintă unghiul de înclinație a axei
arcei trasată în punctul dat (fig. ). Pentru jumătatea arcei din stânga
α>0, iar pentru cea din dreapta - α<0.
În cazul arcei în formă de hiperbolă
𝟐
𝒃 𝑳
𝒚=− √ 𝟐
𝒂 + ( − 𝒙) + 𝒃 + 𝒇
𝒂 𝟐
𝒃 𝟐 𝑳𝟐 𝒇
𝒃=( ) −
𝒂 𝟖𝒇 𝟐
𝒃 𝟐 𝑳 − 𝟐𝒙
𝒚 = 𝒕𝒈𝜶 = ( ) ,
𝒂 𝟐(𝒃 + 𝒇 − 𝒚)
în care b/a=0,8 – raportul semiaxelor.
În cazul arcei în formă de elipsă
𝟐
𝒃 𝑳
𝒚=− √ 𝟐
𝒂 − ( − 𝒙) − 𝒃 + 𝒇
𝒂 𝟐
𝒇 𝒃 𝟐 𝑳𝟐
𝒃= +( )
𝟐 𝒂 𝟖𝒇
𝟐
𝒃 𝑳 − 𝟐𝒙
𝒚 = 𝒕𝒈𝜶 = ( ) ,
𝒂 𝟐(𝒃 − 𝒇 + 𝒚)
în care b/a=0,8 – raportul semiaxelor

Colectarea sarcinilor

41
În această etapă necesită a fi selectat materialul învelitoarei, structura
acoperișului și soluția constructivă a elementelor de închidere. Datele
referitoare la materialele celor mai des folosite învelitori sunt
prezentate în anexă (anexa ).
Sarcinile ce acționează asupra penelor, se determină pentru 1 m2 din
proiecția acoperișului, luându-se în considerație unghiul de înclinație
(panta) acoperișului (axei semiarcei) și se prezintă în formă tabelară.
Valoarea de calcul a sarcinii de zăpadă qz se stabilește conform
СНИП 2.01.0785* [3].
Tabelul 1
Sarcinile distribuite pe 1 m de acoperiș, Pa (acoperiș rece)
2

Tip de sarcină Valoarea Coeficien Valoarea de

(acțiune) normativă, tul calcul
kN/m2 încărcării kN/m2
γf
1.Învelitoarea acoperișului
2.Astereală de scândură
δn ρ/cosα în care δn – grosimea
scândurilor asterelii, m; ρ –
densitatea lemnului
(scândurilor) kg/m3
3. Greutatea proprie a penelor
(orientativă)
0.15 0.165
Total 𝑞𝑠𝑛 qs
4. Încărcare din zăpadă
Pentru arca triunghiulară
cu săgeata 1/6 și 1/7 𝑞𝑧𝑛 = 0,7𝑞𝑧 𝑞𝑧𝑅 = 𝑞𝑧
Pentru arca triunghiulară
cu săgeata 1/6 și 1/7 𝑞𝑧𝑛 = 1,25 0,7𝑞𝑧 𝑞𝑧𝑅 = 1,25𝑞𝑧
Pentru arca circulară
cu săgeata f/L=1/7 𝑞𝑧𝑛
𝑞𝑧𝑅 = 0,875𝑞𝑧
= 0,7 0,875𝑞𝑧
Pentru arca circulară
cu săgeata f/L=1/6 𝑞𝑧𝑛 = 0,7 0,75𝑞𝑧
𝑞𝑧𝑅 = 0,875𝑞𝑧
42
 q

Total qn

În cele ce urmează va fi prezentat algoritmul de calcul pentru două

variante constructive a panilor: articulate cu o singură deschidere
executate din bare și continue cu multe deschideri executate din
scânduri amplasate pe muchie.

Construirea și calculul penelor articulate executate din bare

Pasul panilor în lungul pantei poate fi de la 0,8 până la 3 m. Luând în

considerație pasul acceptat se determină valorile sarcinii uniform
distribuite de calcul și normativă. Sarcina liniară:
normativă 𝑞𝑙𝑛 = 𝑞 𝑛 𝑎 𝑐𝑜𝑠 ∝;
de calcul 𝑞𝑙𝑐 = 𝑞 𝑐 𝑎 𝑐𝑜𝑠 ∝;
în care a – pasul panilor, m.
Schema de calcul

Fig. Schema de calcul a panii articulate

Momentul încovoietor de calcul se determină din relația Ml = qll2/8,

43
unde l – deschiderea panii (m) egală cu traveea (distanța dintre
structurile portante principale).
Panele sunt încovoiate oblic (fig. 4.3), din acest motiv eforturile
unitare și deformațiile trebuie determinate luând în considerație
acțiunea momentului încovoietor în două planuri. La calculul unui
astfel de element, încărcarea se descompune după direcția axelor
principale ale secțiunii transversale
Componenta normală a momentului încovoietor (momentul normal)
se determină din relația
Mx = M cos α.
Momentul de pantă
My = M sin α.
Prealabil în funcție de pas și deschidere pot fi acceptate secțiunile
panilor: 100x125 mm, 100x150 mm, 125x150 mm, 150x150 mm,
150x175 mm, 150x200 mm, 175x175 mm, 175x200 mm
Momentul de rezistență a secțiunii în raport cu axele principale se
determină cu formulele
𝑊𝑥 = 𝑏ℎ2 /6
𝑊𝑦 = ℎ𝑏 2 /6

Se va alege
Fig.4.3. Descompunerea sarcinii la încovoierea oblică

44
La proiectarea economică a penelor supuse la încovoiere oblică se va
ℎ
lua în considerație că h/b=Mx/My =ctg α. și 𝑏 = √𝑐𝑡𝑔𝛼, care rezultă
din condiția de rezistență și rigiditate.
Verificarea capacității portante la rezistență a barelor cu secțiunea
întreagă se face după formula (20) din
𝑀𝑥 𝑀𝑥
𝜎= + ≤ 𝑅î
𝑊𝑥 𝑊𝑥
în care 𝑅î – rezistența de calcul în lungul fibrelor la încovoiere
determinată conform punctului 5.1 și 5.2. în dependență de, esența și
calitatea materialului, clasa de importanță, condițiile de exploatare,
structura sarcinilor etc.
Mx, My – componentele momentului încovoietor, care sunt
dependente de panta acoperișului.
Satisfacerea condiției se apreciază prin calcularea mărimii
(𝑅î − 𝜎)100
𝑅î
se are ca sens mărimea unui coeficient de siguranță după rezistență,
exprimat în %. Valoarea acestui coeficient poate fi stabilită prin acte
normative

În ultimul timp se determină raportul dintre eforturile unitare și

rezistența de calcul. Dacă această mărime este mai mică decât
unitatea, atunci rezistența elementului va fi asigurată, elementul fiind
dimensionat corect sau supradimensionat, dacă există diferențe
inadmisibile, iar când depășește unitatea, elementul va fi
suprasolicitat, fiind necesară reexaminări. Dacă condiția nu este
satisfăcută atunci se modifică dimensiunile secțiunii sau pasul panilor
La examinarea elementului după starea limită de serviciu vor fi
determinate săgețile panii în planul normal și paralel pantei, calculate
după componentele sarcinii normative normală (fig.4.3) 𝑞𝑥𝑛 =
𝑞𝑙𝑛 𝑐𝑜𝑠 ∝; și paralelă liniei de pantă 𝑞𝑦𝑛 = 𝑞𝑙𝑛 𝑠𝑖𝑛 ∝;
45
Săgeata provenită de la componenta normală se determină cu formula
5 𝑞𝑥𝑛 𝑙4
𝑓𝑥 = 384 ,
𝐸𝐼𝑥
și de pantă
𝑛 𝑙4
5 𝑞𝑦
𝑓𝑦 = 384 ,
𝐸𝐼𝑦
fără a lua în considerație influența forței de forfecare.
Modulul de elasticitate E în lungul firelor se va determina conform
punctului 5.3.
Săgeata totală se determină ca rezultanta componentelor folosind
expresia
𝑓 = √𝑓𝑥2 + 𝑓𝑦2
𝑓 𝑓
și săgeata relativă 𝑙 ≤ [ 𝑙 ]
𝑎𝑑𝑚

Săgeata totală, conform indicațiilor din p.6.3, nu trebuie să

depășească valoarea admisibilă indicată în tabelul 19.

Construirea și calculul panilor continue

Panele continue de scânduri jumelate se utilizează doar în cazul
asterelilor capabile să preia componentele de pantă ale sarcinilor și să
evite încovoierea oblică.
Prealabil se selectează dimensiunile secțiunii transversale. În acest
scop vor f folosite scânduri cu grosimea de 50…75 mm și înălțimea h
125…225 mm conform sortimentului de materiale ecarisate existent.
Pasul se va accepta 0,8…1,2 m.
Schema de calcul pentru executarea panilor continue este prezentată
în fig. 3.6. Panele se calculează numai la acțiunea componentei
normale a momentului încovoietor provenit din acțiunea sarcinilor
uniform distribuite. Componenta de pantă se preia de către podină
(astereală). Colectarea sarcinilor se totalizează și prezintă în formă de
tabelară (tab.1).
Componenta normale a sarcinii totale, ce acționează perpendicular pe
proiecția orizontală a acoperișului, se calculează după formula:
normativă 𝑞𝑙𝑛 = 𝑞 𝑛 𝑎 𝑐𝑜𝑠 ∝;
46
de calcul 𝑞𝑙𝑐 = 𝑞 𝑐 𝑎 𝑐𝑜𝑠 ∝;
în care a – pasul panilor, m; α – unghiul de înclinație a suprafeței
acoperișului, care pentru arcele circulare se acceptă a fi egal cu φ/4,
valoare ce corespunde poziției spațiale numai penei amplasată la
jumătatea semiarcii.
Valoarea de calcul și normată a componentei normale a sarcinii se
calculează folosind formulele
𝑞𝑥𝑐𝑛 = 𝑞𝑙𝑐 𝑐𝑜𝑠 ∝
𝑞𝑥𝑛 = 𝑞𝑙𝑛 𝑐𝑜𝑠 ∝
Calculul panilor se realizează pentru valoarea maximă a momentului
încovoietor ce apare în secțiunile de reazem din mijloc, care pentru
cazul soluției constructive a săgeților egale atinge valoarea numerică
egală cu
𝑀𝑥 = 𝑀𝑟 = 𝑞𝑙 2 /16,
în care l – deschiderea panii, numeric egală cu traveea structurii
portante principală.
Momentul de rezistență a secțiunii în raport cu axele principală X se
determină cu formulele
𝑊𝑥 = 2𝑏ℎ2 /6
în care b și h – dimensiunile secțiunii transversale ale barelor din care
se execută pana cu secțiune compusă.
Verificarea capacității portante la rezistență, supusă acțiunii
eforturilor unitare normale, a barelor (cu secțiunea compusă), se face
cu relația (17) din
𝑀𝑥
𝜎= ≤ 𝑅î
𝑊𝑥
în care 𝑅î – rezistența de calcul în lungul fibrelor la încovoiere
determinată conform punctului 5.1 și 5.2. în dependență de, esența și
calitatea materialului, clasa de importanță, condițiile de exploatare,
structura sarcinilor etc. Evaluarea satisfacerii condiției se realizează
analogic ca și pentru pana simplă articulată.
Evaluarea săgeții panii se face pentru sarcina normată folosind relația
1 𝑞𝑥𝑛 𝑙4
𝑓𝑥 = 384 ,
𝐸𝐼𝑥
în care semnificațiile sunt ca și cele din formula
47
Săgeata relativă nu trebuie să depășească valoarea admisibilă cu
luarea în considerație a importanței construcției
𝑓 𝑓
≤[ ] /𝛾
𝑙 𝑙 𝑎𝑑𝑚 𝑛
în care coeficientul

Fig. 4.4. Explicarea schemei de formare a articulațiilor în panile

continue executate din bare jumelate îmbinate prin intermediul cuilor

Capetele scândurilor fiecărui rând se prind în rosturi de scândura

continuă cu un număr calculat de cuie. Rosturile scândurilor se
distribuie alternativ față de planul de jumelare la distanța în care
momentul încovoietor este nul.
Îmbinarea cu cuie trebuie să fie calculată la acțiunea forței de
forfecare numeric egală cu
𝑀
𝑄 = 2𝑥𝑥 ,
𝑐
în care Mx – momentul încovoietor în reazem; xc – brațul (distanța de
la punctul de reazem până la centrul frontului de cuie) determinat din
relația
𝑥𝑐 = (0.21𝑙 − 15𝑑)
sau
𝑥𝑐 = (0.15𝑙 − 15𝑑)
48
în dependență de schema acceptată (momente sau săgeți egale).
Numărul necesar de cuie pe fiecare parte a rostului se determină cu
relația
𝑄 𝑀
𝑛𝑐 = 𝑇 = 2𝑥 𝑟𝑇 ,
𝑐 𝑐 𝑐
în care Mr – momentul încovoietor maximal în reazem;
Tc – capacitatea portantă minimală a unui cui din condiția de strivire a
lemnului sau din condiția de încovoiere a cuiului determinată
conform indicațiilor din p. 7.13.
Capacitatea portantă Tc a unei cui în planul de forfecare (plan
convențional), kN, pentru îmbinarea nesimetrică a două elemente de
grosime egală se determină luându-se în considerație esența
materialului și condițiile de exploatare se determină după formulele
din tab. 20:p. 2.și p.3
Din condiția de strivire a lemnului
𝑇𝑠𝑡 = (0,35𝑏𝑑)𝑚𝑒 𝑚𝑐 ,
Din condiția de încovoiere a cuiului
𝑇î = (2,5𝑑 2 + 0,01𝑏 2 )√𝑚𝑒 𝑚𝑐 ,
Dar nu mai mare de
dar nu mai mare de 4𝑑2 √𝑚𝑒 𝑚𝑐 ,
în care b – grosimea panii, d – diametrul tijei.
Având în vedere că panele continue în deschiderile de capăt au o
solicitare ce depășește 10…13% valoarea în celelalte se recomandă ca
ele să fie solidarizate cu o a treia scândură.
Pe lungime scândurile se solidarizează între ele cu câte un cui peste
fiecare 0,5 m față de axa longitudinală

Calculul și construirea arcelor încleiate

În acest capitol este descris algoritmul total de proiectare a arcelor

triunghiulare pleoștite și a arcelor circulare.

49
Calculul static

Calculul static al arcei de orice formă constă în determinarea

sarcinilor (permanente, temporare, accidentale și alte sarcinii
determinate prin sarcina de proiectare) și modului de distribuire a
eforturilor în elementele structurii Ca punct de pornire va servi
rezultatele calculul elementelor superioare (astereala, panele) care
sunt nemijlocit implicate în preluarea solicitărilor exterioare și
greutății proprii și le transmit structurilor portante principale. În
același timp arcele sunt supuse acțiunii sarcinii provenită din
greutatea proprie. Prin urmare sarcinile transmise de către pane
trebuie completate cu greutatea proprie a structurii portante
principale.
Dintre toate sarcinile care acționează asupra construcției, numai
greutatea proprie a construcției portante nu este cunoscută, dar în
același timp nu poate fi neglijată în cazul structurilor cu deschideri
mari. Evaluarea prealabilă a greutății proprii se bazează pe datele din
studiul proiectelor construcțiilor de lemn de diferite tipuri, la care
după specificația materialelor, s-a evaluat cu precizie greutatea
proprie. În baza principiului obiectelor analogice se stabilește
prealabil greutatea proprie a construcției cu deschiderea dată pentru o
intensitate dată a sarcinilor pe care trebuie să le preia (de la structurile
superioare sau inferioare) se determină după formula empirică
𝑞𝑛
𝑞𝑔𝑝 = ∙ 1,1
1000
+1
𝑘𝑔𝑝
În care q – valoarea totală a sarcinii normative (tab.1) care acționează
n

gn = p+g; l – deschiderea construcției în m; kgp – coeficient obținut pe

baza datelor din proiecte și specificat în
După întocmirea proiectului construcției și specificația completă a
materialului se determină greutatea proprie reală a construcției și a
coeficientului greutății proprii
1000𝑔𝑔𝑝
𝑘𝑔𝑝 =
(𝑔 + 𝑝 + 𝑔𝑔𝑝 )

50
Determinarea eforturilor în reazeme și eforturile interioare în
arca triunghiulară pleoștită

Sarcina de calcul liniară alcătuită din sarcinile permanentă inclusiv

greutatea proprie și cele temporare se calculează cu formula
𝑞𝑙𝑐 = (𝑞𝑠 + 𝑞𝑔𝑝 )𝑎,
în care a – traveea (distanța dintre arce); qs – sarcina uniform
distribuită pe o unitate de suprafață valoarea numerică a căreia a fost
specificată în tab.1.
Valoarea sarcinii de calcul provenită din zăpadă
𝑞𝑧𝑐 = 𝑞𝑧𝑎 𝑎,
𝑎
în care 𝑞𝑧 - mărime determinată conform tabel. 1.
Arca triunghiulară se calculează la sarcinile care pot fi distribuite în
două grupări de sarcină (fig. ): prima – sarcina permanentă plus
sarcina temporară pe întreaga deschidere; a doua sarcina permanentă
plus sarcina temporară pe jumătate de deschidere.
Pentru gruparea întâi reacțiunile în reazeme vor fi:
Componenta verticală
𝑞𝐿
𝑅𝑎 = 𝑅𝑏 =
2
𝑞𝐿2
și componenta orizontală (efortul în tirant) 𝐻𝐴 = 𝐻𝑏 = 8𝑓 ,
în care f – săgeata (înălțimea arcei), m; L – deschiderea arcei.
Din ultima formulă se observă că efortul orizontal se reduce
proporțional cu săgeata. Efortul de compresiune axială în talpa
𝐻𝑎
superioară 𝑁1 = 𝑐𝑜𝑠∝ = 𝐻𝑎 𝑐𝑜𝑠 ∝ +.𝑄𝑎 𝑠𝑖𝑛 ∝
Momentul încovoietor maximal din talpa superioară
𝑀1𝑞 = 𝑞𝑙 2 ⁄32.
Forța de forfecare în secțiunea de reazem a tălpii superioare
𝑞𝐿
𝑄1 = 4 .
Efortul de strivire în secțiunea de reazem a tălpii superioare
𝑁𝐴𝑠𝑡𝑟 = √𝑅𝐴2 + 𝐻𝐴2 .
Pentru gruparea a doua

51
 𝑔𝐿 3𝑝𝐿
𝑅𝑎 = +
2 8
𝑔𝐿 𝑝𝐿
𝑅𝑎𝑏 = +
2 8
𝑞𝐿2 𝑝𝐿2
𝐻𝐴 = 𝐻𝑏 = +
8𝑓 16𝑓
𝐻𝑎
𝑁1 =
𝑐𝑜𝑠 ∝
𝑁𝐴𝑠𝑡𝑟 = √𝑅𝐴2 + 𝐻𝐴2 .

Determinarea eforturilor în reazeme și eforturile interioare în

arca triunghiulară pleoștită

În arcele circulare conform indicațiilor normelor de proiectare trebuie

examinate două posibile modalități de distribuire a zăpezii. Uniform
distribuită, triunghiulară (fig.5.1). în legătură cu aceasta eforturile vor
fi calculate separat pentru sarcina permanentă și provenită din zăpadă.

Fig. 5.1. Schema încărcare cu zăpadă a arcei circulare cu trei

articulații

Sarcina de calcul liniară alcătuită din sarcinile permanentă inclusiv

greutatea proprie și cele temporare se calculează cu formula

52
 𝑞𝑙𝑐 = (𝑞𝑠 + 𝑞𝑔𝑝 )𝑎,
în care a – traveea (distanța dintre arce); qs – sarcina uniform
distribuită pe o unitate de suprafață valoarea numerică a căreia a fost
specificată în tab.1.
Valoarea sarcinii de calcul distribuită pe lungime provenită din
zăpadă
𝑞𝑧𝑐 = 𝑞𝑧𝑎 𝑎,
𝑎
în care 𝑞𝑧 - mărime determinată conform tabel. .
Pentru determinarea eforturilor de calcul se folosește forma tabelară
(tab.2).
Valorile M, N, Q, Ha și Ra pentru fiecare schemă de acțiune a
sarcinilor se determină prin multiplicarea valorilor din coloanele 2, 3,
4, și 5 la multiplicatorul indicat în coloana 6.
Pentru determinarea valorilor de calcul al momentului încovoietor de
la acțiunea sarcinilor se va examina combinația cea mai nefavorabilă,
și se ține seama că în cazul acțiunii concomitente a sarcinilor
permanente și nu mai puțin de două sarcini temporare:
1) sarcina permanentă și nu mai puțin două sarcinii temporare
Tab. 2. Date pentru determinarea eforturilor de calcul în arcele
circulare
Tipul sarcinii M, kNm N, kN Q, kN Ra, kN Ha,kN Multiplicator

1 2 3 4 5 6 7
Eforturile interioare și reacțiile în reazeme pentru raportul f/l = 1/6
Permanentă
Zăpadă stânga
Zăpadă dreapta
Zăpadă
triunghiulară
pe toată
deschiderea
Zăpadă
triunghiulară
stânga
De calcul
53
Eforturile interioare și reacțiile în reazeme pentru raportul f/l = 1/7
Permanentă
Zăpadă stânga
Zăpadă
triunghiulară
pe toată
deschiderea
Zăpadă
triunghiulară
stânga
De calcul

Eforturile în secțiunea „i” se determină din fiecare încărcătură aparte

cu formulele:
𝑀𝑖 = 𝑀𝑔𝑟,𝑖 − 𝐻𝑌𝑖 ;
𝑁𝑖 = 𝑄𝑔𝑟,𝑖 𝑠𝑖𝑛𝜓𝑖 + 𝐻𝐴 𝑐𝑜𝑠𝜓𝑖
𝑄𝑖 = 𝑄𝑔𝑟,𝑖 𝑐𝑜𝑠𝜓𝑖 + 𝐻𝐴 𝑠𝑖𝑛𝜓𝑖
în care 𝑀𝑔𝑟,𝑖 , 𝑄𝑔𝑟,𝑖 – momentul încovoietor și forța transversală (de
forfecare) în secțiunea „i” cu coordonatele xi și yi, determinate ca și în
grinda dreaptă simplu rezemată cu deschiderea l; H – efortul de
împingere produs în reazemele arcei; 𝜓𝑖 – unghiul de înclinație al
tangentei arcei trasată în punctul „i” față de orizontală.
Funcțiile trigonometrice ale unghiului de înclinație al tangentei aarcei
se determină folosind expresiile
𝑙 − 2𝑥 𝑦 + 𝑅𝑖𝑓
𝑠𝑖𝑛𝜓𝑖 = ; 𝑐𝑜𝑠𝜓𝑖 =
2𝑅 𝑅
Pentru determinarea valorilor de calcul ale eforturilor trebuie
examinate cea mai nefavorabilă posibilă combinare a sarcinilor: 1)
acțiunea în comun a sarcinii permanente și sarcina provenită din
zăpadă distribuită pe jumătatea din stânga a arcei; 2) acțiunea în
comun a sarcinii permanente și sarcina provenită din zăpadă
distribuită pe jumătatea din dreapta a arcei; 3) acțiunea în comun a
sarcinii permanente și sarcina provenită din zăpadă distribuită pe
toată lungimea arcei; 4) acțiunea în comun a sarcinii permanente și
54
sarcina provenită din zăpadă distribuită triunghiular pe jumătatea din
stânga a arcei; 5) acțiunea în comun a sarcinii permanente și sarcina
provenită din zăpadă distribuită triunghiular pe toată lungimea arcei.
Ca valoare de calcul va fi examinat momentul încovoietor maximal
din totalitatea mărimilor rezultate(8.57). Tot din această posibilă
grupare se determină și valoarea forței axiale de compresiune.
Valorile reacțiunile maximale vor fi folosite pentru dimensionarea
reazemelor.

Dimensionarea secțiunilor transversale ale arcelor

Talpa de sus a arcelor triunghiulare și circulare este solicitată la

încovoiere cu compresiune, prin urmare capacitatea portantă și
dimensionarea se recomandă a fi stabilită ca pentru elementele supuse
acțiunii simultane de compresiune și încovoiere, valorile de calcul
fiind acceptate pentru secțiunea menționat anterior. Scopul final al
acestei activități constă în determinarea dimensiunilor liniare ale
secțiunii transversale al arcei care trebuie să satisfacă în modul cel
mai optimal cerințele impuse în sarcina de proiectare. Problema are o
mulțime de soluții însă cel mai des se acceptă prealabil din
considerente practice și constructive dimensiunile secțiunii, care sunt
mai apoi supuse verificărilor, sau se stabilește lățimea și se fac
calculele prealabile pentru determinarea înălțimii. Se recomandă
următoarele dimensiuni după prelucrare: 110, 135, 1600 sau 185 mm.
Grosimea lamelelor 26, 33 sau 36 mm.
Deoarece lățimea secțiunii transversale influențează direct stabilitatea
laterală a arcei urmează a fi stabilită distanța admisibilă dintre
punctele de fixare a arcei pentru ca pierderea stabilității din plan să nu
aibă loc. În acest scop se recomandă să fie examinată dependența
dintre zveltețe λ a cărei valoare admisibilă λadm conform 6.24 (tab.17)
nu trebuie să depășească valoarea 120. Valoarea admisibilă a distanței
se calculează cu formula
𝑙𝑓 ≤ 0,289𝑏 𝜆𝑎𝑑𝑚 .

55
Înălțimea prealabilă a secțiunii arcei poate fi determinată din condiția
asigurării capacității portante la încovoiere, deoarece momentul
încovoietor asigură ponderea maximală a eforturilor unitare normale
în elementele solicitate la compresiune cu încovoiere. În acest poate fi
folosită formula
6𝑀
ℎ𝑛 ≥ √0,8𝑏𝑅 ,
î
în care 0,8 – coeficient care ia în considerație influența efortului axial
asupra capacității portante; Rî – rezistența de calcul la încovoiere
determinată în dependență de dimensiunile secțiunii, grosimea
lamelelor raza de curbură, esența și calitatea materialului (p.
5.1-5.2).Înălțimea secțiunii transversale trebuie să fie multiplă
grosimii lamelei după prelucrarea mecanică.
Momentul de rezistență a secțiunii pentru dimensiunile stabilite
prealabil se calculează cu formula
𝑏ℎ2
𝑊= ,
6
în care b și h –dimensiunile stabilite prealabil.
Coeficientul de zveltețe în planul de acțiune a momentului
încovoietor
𝑙0
𝜆 = 0.289ℎ ≤ 120.
La determinarea coeficientului de zveltețe lungimea de calcul se
determină în conformitate cu 8.56 în dependență de schema de
aplicare a sarcinii și tipul arcei:
pentru arca triunghiulară l0 = l1;
pentru calculul la rezistență după starea deformată a arcelor în cazul
sarcinii simetrice l0 = 0,58S;
pentru arce cu două articulații în cazul sarcinii simetrice l0 = 0,35S;
pentru arce cu două sau trei articulații în cazul sarcinii asimetrice
după formula
𝜋𝑆
𝑙0 = ,
2√𝜋 2 −𝛼2
în care α - unghiul central al semiarcei, rad.; S - lungimea totală a
segmentului de arc.
Pentru arcele ogivale cu trei articulații cu unghiul de frângere în nodul
56
cheie mai mare de 10° și toate felurile de sarcină .
La calcularea arcelor cu trei articulații la acțiunea sarcinii asimetrice
lungimea de calcul se va accepta ;
b) la calculul la flambaj în planul de curbură al bolților și arcelor
cu două sau trei articulații .
Calculul arcelor cu trei articulații la flambajul din planul de
deformare se recomandă să fie efectuat după 6.18.
Dacă condiția de asigurare a coeficientului de zveltețe nu este
satisfăcută atunci se va mări secțiunea, adăugând numărul de lamele
necesar.
În cele ce urmează vor fi examinate particularitățile construirii
arcelor triunghiulare și circulare.
Arcele de formă triunghiulară, în comparație cu cele circulare,
necesită un consun mai mare de material. Consumul de material poate
fi redus prin diminuarea valorii momentul încovoietor. În acest scop
podurile pot fi construite în așa fel încât eforturile axiale să fie
aplicate cu excentricitate, care în final duce la apariția unui moment
încovoietor de semn opus momentului de calcul (fig. 5.2).
Fig. 5.2. Diagrama
momentului
încovoietor la
transmiterea
excentrică a efortului
de compresiune prin
intermediul
nodurilor de reazem
și cheie

Constructiv momentul de diminuare se formează prin contactul

parțial al secțiunii elementelor arcei în noduri. Din contact se exclude
partea superioară (fig. 5.3. și 5.4).cu dimensiunile în înălțime de 2e.
57
Pentru deschiderile până la 9…12 m nodurile pot fi construite fără
transmiterea excentrică a eforturilor axiale.
Momentul încovoietor de calcul, în cazul aplicării excentrice, pentru
arcele triunghiulare se determină folosind expresia
𝑀𝑐 = 𝑀 − 𝑁𝑒,
în care M - momentul maximal în secțiunea de calcul; N- efortul axial
determinat pentru schema din care a fost selectată secțiunea de calcul;
e – excentricitatea de aplicare a efortului axial.
Mărimea excentricității trebuie să fie în limita 50-120 mm și să nu
depășească 0,2h pentru deschiderile mai mici de 18 m sau 0,15 h –
pentru deschideri mai mari de 18 m.
N arcele circulare nu este necesară transmiterea excentrică a
eforturilor, prin urmare valoarea de calcul a momentului încovoietor
se stabilește din calculul static (tab.2).
Verificarea rezistenței secțiunii transversale de orice formă a arcei se
face conform p.6.17 după eforturile unitare normale folosind formula
(30)
𝑁 𝑀𝑑
+ ≤ 𝑅𝑐𝑐
𝐹𝑐𝑎𝑙𝑐 𝑊𝑐𝑎𝑙𝑐
în care 𝑀𝑑 - momentul încovoietor provenit din încărcarea
transversală și acțiunea excentrică a forței axiale, determinat în
𝑀
conformitate cu starea deformată a barei. 𝑀𝑑 = 𝜉𝑐 ; N -
La proiectarea la rezistență a arcelor după starea deformată și la
flambajul din planul de deformare mărimile N și Md urmează a fi
determinate în secțiunile cu momentul încovoietor maximal (pentru
cazul verificat de combinație a sarcinilor), iar coeficienții 𝜉 sau 𝜉 s și
𝜉 k urmează a fi determinați după formula (27) cu înlocuirea în
formulă a efortului axial de compresiune N0 ce acționează în nodul
cheie; calculul arcei la flambaj în planul de curbură ce face după
formula (3) pentru aceiași valoare a efortului axial N0.
Coeficientul care ia în considerație momentul încovoietor provenit
din încărcarea transversală și acțiunea excentrică a forței axiale,
determinat în conformitate cu starea deformată a arcei se determină
după formula (32)
58
 𝜆2 𝑁
𝜉 = 1 − 300𝐹𝑅 0 ≤ 𝜉 ≤ 1,0.
𝑐
în care N – efortul axial de calcul la compresiune; F – aria secțiunii
transversale a arcei; Rc – rezistența de calcul a lemnului la
compresiune stabilită conform indicațiilor descrise în p.5.1, 5.2, și
clasa de importanță.
Dacă coeficientul 𝜉 capătă valori negative atunci urmează a fi mărită
înălțimea secțiunii și precizat coeficientul de zveltețe și rezistența de
calcul.
Calculul la stabilitatea formei plane de încovoiere trebuie
efectuate pentru cazul când raportul dintre înălțimea și lățimea
secțiunii transversale >5, ținând cont de prinderile marginii
comprimate sau de prinderile ambelor margini comprimată și întinsă.
După cum s-a menționat, eforturile M și N se iau pentru secțiunea cu
momentul maximal, iar coeficientul 𝜉 se determină pentru efortul
axial Nc din cheie, aflat din gruparea încărcărilor pentru momentul
maximal.
Verificarea la stabilitate în planul curburii se face după formula de
calcul a elementului solicitat la compresiune axială cu încovoiere.
Calculul arcelor circulare se efectuează în secțiunea în care muchia de
sus este întinsă (moment încovoietor negativ) de către sarcina
permanentă uniform distribuită pe toată deschiderea și sarcina de
zăpadă amplasată pe o singură parte. Se atrage atenția că pe acest
sector muchia de sus este fixată și nu poate să se deplaseze din plan,
iar muchia cea de jos este comprimată, nefiind fixată poate să se
deplaseze din plan.
Valorile de calcul ale momentului încovoietor (negativ) și efortului
axial corespunzător în arcele circulare cu înălțimile constructive de
calcul corespunzătoare pot fi determinate cu formulele din tab. 3.
Tabelul 3. Valorile eforturilor de calcul pentru verificarea stabilității
din plan pentru arcele circulare
f/l Arce circulare
1/6 𝑀𝑐𝑎𝑙𝑐 = 0,0027𝑞𝑙𝑎 𝐿2 +0,0168𝑞𝑧𝑎 𝐿2
𝑁𝑐𝑎𝑙𝑐 = 0,79𝑞𝑙𝑎 𝐿 + 0,393𝑞𝑧𝑎 𝐿
1/7 𝑀𝑐𝑎𝑙𝑐 = 0,0019𝑞𝑙𝑎 𝐿2 +0,0165𝑞𝑧𝑎 𝐿2
59
 𝑁𝑐𝑎𝑙𝑐 = 0,91𝑞𝑙𝑎 𝐿 + 0,455𝑞𝑧𝑎 𝐿
În arcele triunghiulare muchia de sus pentru orice tip de acțiune a
sarcinii, va fi comprimată. Din acest motiv verificarea stabilității din
plan se va efectua pentru eforturile care au fost stabilite în decursul
calculelor de rezistență.
Calculul la stabilitatea de deformare plană se face conform 38 p 6.20
𝑛
𝑁 𝑀𝑑
+ ( ) ≤1
𝜑𝑅𝑐𝑐 𝐹𝑏𝑟 𝜑𝑀 𝑅î𝑐 𝑊𝑏𝑟
în care Fbr - aria bruto a secțiunii cu dimensiunile maximale din
sectorul lc; Wbr - modulul de rezistenţă de calcul a secțiunii
transversale (cea mai solicitată); Fbr- aria net a secţiunii de
calcul;n=2– pentru elementele nefixate în zona întinse pentru a
împiedica deplasările din plan și n=1 pentru elementele cu astfel de
fixări; φ - coeficient de flambaj determinat după 6.3 pentru
coeficientul de zveltețe corespunzător secțiunii cu dimensiunile
maximale din sectorul examinat lc din planul de deformare.
Coeficientul de flambaj φ se determină după formula
3000
𝜑 = 𝜑𝑦 = 2
𝜆𝑦
𝑙 0
în care 𝜆𝑦 = 0,289𝑏 .
În cazul dat pentru arcele de oricare formă ar fi lungimea de calcul lc
este egală cu distanța dintre punctele în care este fixată deplasarea din
plan (pentru arcele circulare – din partea superioară, iar pentru cele
circulare – partea de jos). În lipsa elementelor de fixare – lungimea
axei semiarcei.
Coeficientul φM - pentru elementelor cu secțiune dreptunghiulară
constantă solicitate la încovoiere rezemate articulat la capete și fixate
de rotirea în jurul axei longitudinale se realizează conform formulei
𝑏2
𝜑𝑀 = 140 𝑘
𝑙𝑐 ℎ 𝑓
în care lc - distanța dintre secțiunile de reazem iar în cazul fixării în
puncte intermediare a muchiei comprimate contra deplasărilor din
planul de încovoiere – distanța dintre aceste puncte; b - lățimea

60
secțiunii transversale; h - înălțimea maximală a secțiunii transversale
din limita sectorului examinat; kf - coeficient care depinde de forma
diagramei momentului încovoietor pe sectorul lc examinat, valoarea
căruia ce se determină din tabelul E.2 anexa E a prezentului cod.
La fixarea în puncte intermediare a muchiei întinse ce împiedică
deplasarea din plan pe segmentul lc coeficientul φM, determinat după
formula (25) se va multiplica cu coeficientul kpM determinat din
relația
𝑙 ℎ 𝑚2
𝑘𝑝𝑀 = 1 + [0,142 ℎ𝑐 + 1,76 𝑙 + 1,4𝛼𝑐 − 1] 𝑚2 +1,
𝑐
în care αc - unghiul central exprimat în radiani determinat pentru
segmentul curb lc (pentru elementele plane lc=0; m - numărul
punctelor în care se face fixarea (cu intervale egale) pe muchia întinsă
𝑚2
a sectorului examinat lc (pentru m≥4 valoarea 𝑚2 +1 va fi egalată cu
1).
În cazul existenței pe sectorul lc a elementelor de fixare contra
deplasărilor din plan amplasate pe muchia întinsă de momentul
încovoietor M, coeficientul φM se va multiplica cu kpM, coeficient
determinat după formula (24) , iar φ cu coeficientul - cu coeficientul
kpM determinat din formula
𝑙 2 𝑙 2 𝑙 𝑚2
𝑘𝑝𝑀 = 1 + [0,075 + 0,06 ( ℎ𝑐) + 0,6 ( ℎ𝑐) + 0,6𝛼𝑐 ℎ𝑐 − 1] 𝑚2 +1,
în care lc, αc, m, - au censul explicat în formula precedentă.
Dacă condiția de stabilitate nu este satisfăcută, atunci urmează a fi
modificată schema de amplasare a punctelor de fixare (legăturilor) a
muchiei de sus și a celei de jos.
Tirantul urmează a fi calculat ca element solicitat la întindere cu
efortul de împingere ce provocat de către acțiunea sarcinilor asupra
arcei. În cazul soluționării secțiunii tirantului din două bare de oțel
rotund sau cornier (laminate). Suprafața necesară a secțiunii
transversale se determină din relația
𝐻𝛾𝑟
𝐴𝑛 ≥ ,
𝑅𝑦 𝛾𝑐 𝑚𝑘
în care Ry – rezistența de calcul a oțelului Ry =235 MPa; 𝛾𝑐 -
coeficient care ia în considerație condițiile de lucru, poate fi luat
61
1,05; 𝛾𝑟 - coeficient care ia în considerație clasa de importanță a
construcției; mk – coeficient care ia în considerație concentrația
eforturilor unitare numeric egal cu 0,8 pentru cazul tirantului din oțel
rotund.
Dimensiunile minimale (constructive) ale cornierelor oțel └ 50x5 sau
└ 63x4 (GOST 8509-93).
Lungimea necesară a cordoanelor de sudură pentru prinderea
tirantului de plăcile verticale ale sabotului (fig. ) se determină cu
relația
𝐻𝛾𝑟
𝑙𝑤 =
4𝛽𝑓 𝑅𝑤𝑓 𝑘𝑓 𝛾𝑐 𝛾𝑊𝑓 𝑚𝑘
în care βf -0,5; γWf=1; 𝛾𝑐 =0,9; kf =0,006 – grosimea cordonului de
sudură
În lungime elementele tirantului se îmbină între ele cu plăcuțe pentru
a asigura acțiunea în comun a lor. Distanța dintre plăci nu trebuie să
depășească mărimea de 80 i (i - raza de inerție a unui cornier).
Elemente de suspendare se execută din oțel rotund de diametrul
12…16 mm, amplasate uniform pe toată deschiderea la o distanță nu
mai mare de 400 i.

Construirea și calculul nodurilor arcelor

Construirea și calculul nodurilor de reazem

Soluționarea constructivă a nodurilor de reazem și de cheie se face în

dependență de tipul arcei, deschidere, valoarea eforturilor de
împingere etc. La arcele triunghiulare cu deschiderea până la 30 m,
reazemele pe stâlpi sau pereții din zidărie, nodul de reazem se
soluționează utilizând saboți metalici, urmând realizarea
excentricității întru asigurarea valorii necesare a momentului de
descărcare (fig. 6.1, 6.2 6.8 și 6.9). La arcele circulare sau din
elemente frânte sabotul se așează fără excentricitate (fig. 6.4 și 6.5,
6.10).

62
Articulațiile propriu-zise se utilizează la arcele cu deschideri mari.
Întru acest scop se folosesc articulații oscilante de tip cilindric sau
placă prismatică, efortul axial fiind transmis la fundație prin
intermediul unei plăci de sprijin cu înălțimea nu mai mică de 0,4 din
înălțimea secțiunii.
Pentru calculul și construirea articulației de reazem a arcei urmează a
fi stabilit efortul axial de calcul ce acționează în secțiunea de reazem:
forța tăietoare
𝑄 = 𝑅𝐴 𝑐𝑜𝑠𝛼 − 𝐻𝐴 𝑠𝑖𝑛𝛼;
efortul axial
𝑁 = 𝑅𝐴 𝑠𝑖𝑛𝛼 + 𝐻𝐴 𝑐𝑜𝑠𝛼,
în care RA – valoarea maximală a reacțiunii verticale ce apare în nodul
de reazem; HA - valoarea maximală a reacțiunii orizontale (efortului
de împingere) ce apare în nodul de reazem; α – unghiul de înclinație a
axei arcei de formă triunghiulară în secțiunea de reazem: Pentru arca
circulară – unghiul de înclinație a tangentei arcei, trasat în secțiunea
de reazem, numeric egal cu ½ din unghiul central.
Valorile maximale ale reacțiunilor RA și HA se stabilesc după
rezultatele calculului static al arcei.
Nodul de reazem al arcelor încleiate cu tirant se execută cu ajutorul
sabotului de oțel sudat. Sabotul este alcătuit din placa de bază, guseuri
fasonate și diafragma de reazem (fig. 6.1 – 6.3)

63
 Fig. 6.1. Nod de
reazem pentru arca
triunghiulară.
Рис. 6.1. Решение
опорного узла
арки
треугольного
очертания

Placa de reazem a sabotului ocupă poziția orizontală. Guseurile

verticale se fixează prin sudare de placa de bază.
Între guseurile din părți se fixează prin sudare diafragma de reazem cu
secțiune dreptunghiulară sau consolidată cu nervuri. Diafragma de
reazem poate să fie poziționată oblic, perpendicular (fig.6.1, 6.2) sau
vertical la axa arcei (fig. 6.8., 6.9, 6.10.). În primul caz forța tăietoare
este preluată de către tije, care îmbină guseurile cu arca. Această
soluție se aplică pentru deschideri ≤18 m. La amplasarea verticală a
diafragmei de reazem forța tăietoare este preluată prin reazemul
frontal sau grinda de centură. Această soluție se aplică pentru
deschideri mai mari de 18 m. În cele ce urmează vom examina câteva
posibilități de construire a nodurilor de reazem ale arcelor.

6.2. Construirea și calculu nodului de reazem cu diafragmă

oblică de spijin

Diafragma de sprijin se poziționează perpendicular peaxă pentru

arcele triunghiulare și perpendicular la tangentă pentru arcele
circulare.
64
Diafragma de reazem se execută în formă de placă consolidată cu
nervuri de rigiditate, care contribuie la micșorarea deschiderii de
calcul a plăcii dimensionată din acțiunea momentului încovoietor
(fig.6.1, 6.2, 6.3). Nervurile de rigiditate se execită din foae metalică.
Grosimea guseurilor δg se stabilește în dependență de valoarea
efortului axial care acționează în nodul de reazem:
Pentru N ≤ 150 kN .6 mm;
N = 151-250 kN …….8 mm;
N = 251-400 kN…….10 mm;
Grosimea nervurilor δn poate fi acceptată egală cu grosimea
guceurilor δg, iar lungi,ea lor se stabilesc în limita 50…120 mm
(fig.6.1)

Pentru arca triunghiulară (fig.6.1) înălțimea plăcii de reazem inițial

se stabilește dib condiția formării excentricitetului de calcul e, stabilit
la dimensionarea secțiunii transversale
ℎ𝑟𝑒𝑧 = ℎ − 2𝑒,
în care h – înălțimea secțiunii transversale a arcei.
În scopul reducerii consumului de oțel înălțimea poate fi micțorată,
dar nu trebuie să fie mai mică de 0,4h. Diafragma trebuie să fie
poziționată, în raport cu axa geometrică a secțiunii transversale a
arcei, în așa fel încât să fie asigurat excentricitetul de calcul.
Pentru orice caz, înălțimea acceptată a plăcii de reazem hrez trebuie să
fie nu mai mică decât înălțimea reazemuluideterminată din condiția
de rezistență a arcei la strivire în lungul fibrelor
𝑐 𝑁𝛾
ℎ𝑟𝑒𝑧 = ∥𝑛
𝑏𝑅𝑠𝑡𝑟
∥
în care 𝑅𝑠𝑡𝑟 - rezistența de calcul a lemnului la strivire în lungul
fibrelor, determinată conform indicațiilor capitolului 5, în funcție de
clasa de exploatare și importanță a construcției, calitatea materialului,
durata de acțiune a sarcinilor etc.; N – efortul axial în secțiunea de
reazem, b – lățimea secțiunii arcei.

65
 Fig.6.2. Soluționarea nodului de reazem al arcei circulare

Deoarece în nodurile de reazem ale arcelor de formă triunghiulare și

circulare arca se reazemă pe diafragmă numai cu o parte a secțiunii
este necesară verificarea eforturilor unitare de forfecare luând în
considerație fenomenul de concentrare. În acest scop poate fi folosită
relația
𝑄𝑆𝑏𝑟𝑡 𝑅𝑓𝑜𝑟
𝜏= 𝑘𝑓𝑜𝑟𝑓 ≤ ,
𝐼𝑏𝑟𝑡 𝑏𝑐𝑎𝑙𝑐 𝜉 𝛾𝑛
în care Q – forța transversală (tăietoare) ce acționează în secțiunea de
reazem; 𝑆𝑏𝑟𝑡 - momentul static al zonei care lunecă în raport cu axa
66
neutră perpendiculară pe planul de acţiune a solicitărilor; 𝐼𝑏𝑟𝑡 -
momentul de inerţie axial brut al secţiunii în raport cu axa centrală de
inerţie perpendiculară pe planul de acţiune al solicitărilor; 𝜉 -
coeficientul care ia în considerație mărirea efortului transversal
provenit din încărcarea transversală și acțiunea excentrică a forței
axiale, determinat în conformitate cu starea deformată a arcei, modul
de determinare a căruia a fost descris anterior; kforf – coeficientul de
concentrare a eforturilor unitare de forfecare, ce poate fi calculat ca
raportul dintre h și hreaz.
În cazul nesatisfacerii condiției urmează a fi mărită înălțimea de
reazem a sabotului.

6.2.1. Calculul diafragmei de reazem

Calculul la încovoierea locală

Prealabil se stabilesc și alcătuiește soluția constructivă a diafragmei.

Se determină numărul și dimensiunile nervurilor, distanța „a” dintre
ele (fig.63. a și 6.3.b). ). Nervurile de rigiditate se execită din foae
metalică. Se acceptă nu mai mult de trei nervuri nnr ≤3. Din condiția
asigurării posibilității de sudare distanța dintre ele trebuie să fie mai
mare de 50 mm dar să nu depășească lățimea secțiunii transversale.
Grosimea nervurilor δn poate fi acceptată egală cu grosimea
guceurilor δg, iar lungi,ea lor se stabilesc în limita 50…120 mm
(fig.6.1).
Placa de reazem poate fi prevăzută cu console (fig.6.3). Lungimea
consolelor ac – se acceptă în limitele 0,5-0.7 din lățimea b a secțiunii
transversale a arcei.
Grosimea guseurilor δg se stabilește în dependență de valoarea
efortului axial care acționează în nodul de reazem:
Pentru N ≤ 150 kN .6 mm;
N = 151-250 kN …….8 mm;
N = 251-400 kN…….10 mm;

67
Fig. 6.3. Schema pentru calculul sabotului de reazem

Placa de reazem între nervurile de rigiditate se verifică la acțiunea

încovoierii locale , ca o placă încastrată pe contur cu dimensiunile axb
(fig. 6.1.6.2.).
Momentul încovoietor în fâșia cu lățimea de 1 cm în direcția laturii
mai scurte se determină di relația
M=αqa2,
în care q=N/hreazb, α – coeficient ce depinde de raportul laturilor
plăcii (tab. 4).
Tabelul 4. Date pentru calculul momentului încovoietor în placa
încastrată pe toate laturile
b/a 1,0 1,1 1,2 1,3 1,4 1,5 1,6 1,7 1,8 1,9 2,0
α 0,048 0,055 0,063 0,069 0,075 0,081 0,086 0.091 0,094 0,098 0,125

Pentru placa de reazem cu console (fig. 6.1, 6.3.b, 6.4) trebuie

determinat valoarea momentului încovoietor ce apare între nervuri și
în console, fiind aproximat ca pentru plăcile încastrate pe trei laturi.

68
 Fig. 6.4. Construirea
sabotului de reazem

Momentul încovoietor în mijlocul capătului liber se determină cu

formula
M=βqb2,
în care β – coeficient (tab. 5)ce depinde de raportul laturii fixate ak a
plăcii și latura liberă – b. .
Tabelul 5. Date pentru calculul momentului încovoietor în placa
încastrată pe trei laturi
ak /b 0,5 0,6 0,7 0,8 0,9 1,0 1,2 1,4 2,0
α 0,06 0,074 0,088 0,097 0,107 0,112 0,120 0.126 0,132

Fig.6.5 Variant de
soluționare a sabotului de
reazem cu diafragmă cu
nervuri

Grosimea necesară a plăcii de reazem se calculează cu formula

69
 𝟔𝑴𝜸𝒏
𝜹𝒏𝒆𝒄
𝒓𝒆𝒂𝒛 = √ ,
𝑹𝒚 𝜸𝒄
în care Ry – rezistența de calcul a oțelului; γn – coeficient, care ia în
considerați clasa de importanță a construcției; γc – coeficientul
condițiilor de lucru, pentru cazul dat poate fi acceptat ca 1,05.
Grosimea trebuie să fie multiplă la 1 mm.

Calculul la încovoierea generală a diafragmei de reazem

Construcția diafragmei de reazem cu nervuri este solicitată la

încovoiere de la acțiunea presiunii capătului semiarcei, și poate fi
aproximată ca grinda simplă articulată.
Momentul încovoietor se determină cu formula
𝒒𝒍𝟐
𝑴= 𝟖,
în care q=N/b; l – deschiderea de calcul, numeric egală cu distanța
dintre guseurile laterale; b – lățimea secțiunii transversale a arcei.
Deoarece secțiunea diafragmei cu nervuri nu este simetrică în raport
cu axa orizontală pentru determinarea modulului de rezistență
urmează prealabil a fi determinată poziția centrului de greutate a
secțiunii (fig. 6.3).
Distanța Z de la muchia exterioară a plăcii de suport până la centrul de
greutate a secțiunii se determină cu formula
𝜹𝒓𝒆𝒂𝒛 𝒍𝒏
𝒁 = (𝜹𝒓𝒆𝒂𝒛 𝒉𝒓𝒆𝒂𝒛 ) + 𝒏𝒑 [𝜹𝒏 𝒍𝒏 ( + 𝜹𝒓𝒆𝒂𝒛 )]
𝟐 𝟐
în care toate dimensiunile geometrice ale diafragmei se exprimă în
cm.
Momentul de inerție în raport cu axa care trece prin centrul de
greutate se calculează după formula

𝜹𝒓𝒆𝒂𝒛 𝟐 𝜹𝒏 𝒍𝟑𝒏 𝒍 𝟐
𝑰 = 𝜹𝒓𝒆𝒂𝒛 𝒉𝒓𝒆𝒂𝒛 (𝒛 − ) + 𝒏𝒑 [ + 𝜹𝒏 𝒍𝒏 ( 𝟐𝒏 + 𝜹𝒓𝒆𝒂𝒛 − 𝒛) ].
𝟐 𝟏𝟐
Modulul minimal de rezistență a secțiunii

70
 𝑰
𝑾𝒎𝒊𝒏 =
𝒚

Минимальный сопротивления момент (см3) сечения упор-

ной диафрагмы I
у

где у = (1р+5уп -*), см.

Проверка прочности выполняется по формуле

Если условие выполняется, конструирование узла можно

продолжить.
Расчет опорной плиты
Ширина опорной плиты Ьоп устанавливается конструктив-
но в зависимости от ширины поперечного сечения арки Ь , тол-
щины фасонок 8ф и консольных свесов с .Консольные свесы «с»
принимаются длиной 60-110 мм и необходимы для разме

71
щения анкерных болтов, диаметр которых принимается в переделах 16-27 мм
(рис. 6.4).
Требуемая площадь опорной плиты рассчитывается из условия работы
на смятие материала нижележащей конструкции (обвязочного бруса) от
действия реактивного давления.(рис.6.5) равного Ка

перек волокон с учетом породы древесины, условий эксплуата-

ции и класса ответственности здания по таблицам Приложения.
Размеры опорной плиты в плане ЪопхЬоп должны быть увя-
заны с размерами всех конструктивных элементов, входящих в
состав узла.
Толщина опорной плиты 8оп определяется из расчета ее на
изгиб от реактивного давления основания Ка. Расчетная схема
плиты в этом случае принимается как однопролетная балка с
консолями с. Из опорной плиты в направлении ширины Ъоп вы-
резается расчетная полоса в 1см (рис. 6.6). Максимальный изги-
бающий момент на опоре вычисляется по формуле:
М = цс
На предварительном этапе, при отсутствии окончательной
проработки узла, значение линейной нагрузки ц можно принять
равной 0.3 кН/см.
Требуемая толщина плиты определяется по формуле:

Расчет крепления затяжки к фасонкам

Длины угловых сварных швов, соединяющих элементы
затяжки с боковыми фасонками, рассчитываются на действие
распора На по нормам проектирования стальных конструкций:
по металлу шва

72
 по границе сплавления

где Р Г ,Д, - коэффициенты, учитывающие условия сварки. При

ручной и полуавтоматической сварке первый коэффициент при-
нимается 0.7, второй - 1.0; к Г - катет шва, см.

Рис.6.5. К расчету опорной плиты

Минимальный катет сварного шва принимается в зависи-

мости от типа сварки и толщины более толстого из свариваемых
элементов.
При толщине более толстого из свариваемых элементов
4-5 мм катет шва ............ 4 мм
6-10 мм катет шва ............ 5 мм
11-16 мм катет шва ............ 6мм;
Максимальный катет угловых швов должен быть не более
1.2 I, где I - наименьшая толщина соединяемых элементов. Ткг,7с-
коэффициенты условий работы шва и элементов конструкций
принимаются равными 1.0;
Кк1, Кт - расчетные сопротивления металла шва и зоны сплав-
ления принимаются по Приложению (табл.14,15). Для стали
С245 Кшг=16.5 кН/см2. Для электрода марки Э42А (ГОСТ 9467-
75) Кш1 =18.0 кН/см2 [2] .
73
 Полученное максимальное значения сварного шва должно
быть распределено между парными элементами затяжки. В слу-
чае использования для затяжки равнополочных уголков сварные
швы должны быть перераспределены между пером и обушком.
По обушку длина сварного шва составляет 70 %, соответственно
по перу 30 % от общей длины сварного шва приходящегося на
один уголок.
При конструировании опорных узлов необходимо соблю-
дать требования, учитывающие технологические особенности, и
облегчающие изготовление конструкций. Фактическая длина
сварного шва должна быть больше расчетной как минимум на 10
мм. Минимальная длина сварных швов принимается в пределах
40-50 мм. Необходимо избегать пересечения сварных швов. Для
уменьшения влияния сварочных напряжений расстояние между
ближайшими сварными швами должно быть не менее 40 мм.
Участки контакта элементов затяжки с фасонками за пределами
расчетных сварных швов должны быть конструктивно доварены.
Расчет крепления арки к опорному башмаку
При решении опорного узла с наклонной упорной диа-
фрагмой (рис.6.1, 6.3), расположенной перпендикулярно оси
арки, необходимо рассчитать крепление арки к боковым
фасон-кам. Количество нагелей (шпилек) для крепления арки к
боковым фасонкам устанавливается из расчета на действие
максимальной поперечной силы () в опорном узле
0=1?асо8 а -На81п а, где Ка -
максимальное значение вертикальной опорной реакции, кН; На -
максимальное значения распора, кН; а- угол наклона оси арки
треугольного очертания; для арок кругового очертания - это угол
наклона касательной к дуге арки в опорном сечении равный
половине центрального угла.
Максимальные значения опорных реакций Ка и На необ-
ходимо взять из статического расчета аркок.
Следует задаться диаметром он нагелей в пределах 16-24
мм (табл.18).

74
 Расчетное количество двухсрезных нагелей (шпилек) из
условия работы на изгиб определяется по формуле
п = 0/ 2 ■ 2,5 42 Л > Н ч К ,
где ка- коэффициент, учитывающий смятие древесины поперек
волокон;
тп, тв - коэффициенты, учитывающие породу древесины и ус-
ловия эксплуатации.
Расчетное количество нагелей следует увеличить на 20 %,
чтобы учесть влияние дополнительного изгибающего момента
от внецентренного приложения поперечной силы относительно
центра нагельного соединения. Расстановку нагелей следует
производить с учетом требований по проектированию соедине-
ний в деревянных и металлических конструкциях. Отверстия под
шпильки должны иметь овальную форму шириной равной
диаметру принятых шпилек и длиной 1.5 их диаметра. Это по-
зволит выполнить обжатие в опорном узле и снять рыхлые де-
формации.
После окончания всех расчетов устанавливаются оконча-
тельные размеры и очертание боковых фасонок. Размеры
фасо-нок устанавливается из условия размещения сварных швов,
нагельных соединений и сходящихся в узле элементов. Фасонки
должны быть простыми по форме, с минимальным количеством
резов. Размеры должны быть кратными 5 мм.
6.2 Конструирование и расчет коньковых узлов

Конструкция коньковых узлов арочных конструкций зави-

сит от пролета конструкций. При пролетах до 30 м коньковый
узел арок треугольного и кругового очертания обычно решается
простым лобовым упором с закреплением полуарок между собой
деревянными накладками на нагелях (рис. 6.6). В данном случае
продольная сила воспринимается лобовым упором.
В арках треугольного очертания высота лобового упора
устанавливается из условия создания расчетного эксцентриси-
тета (рис.6.7) аналогично опорному узлу.
Ьуп = Ь-2в.
75
 Конструктивно смещение центра площади упора относи-
тельно геометрической оси арки на величину эксцентриситета в
осуществляется подрезкой или пропилом (рис. 6.7). Как правило,
высота упора в коньковом узле принимается такой же, как в
опорном узле.
В случае решения узла без эксцентриситета геометриче-
ская и расчетная оси совпадают.
Коньковый узел арок кругового очертания решается
без эксцентриситета (рис. 6.6).
Необходимая высота упора в арках кругового очертания
определяется из расчета древесины на смятие аналогично опор-
ному узлу

где N - продольное усилие в коньковом узле равно максималь-

ному значению распора На в арке;
Км - расчетное сопротивление древесины смятию вдоль
волокон с учетом породы древесины, условий эксплуатации и
класса ответственности здания по таблицам Приложения.
При этом Ъуп должна быть не менее 0.4 высоты попереч-
ного сечения арки.

Рис.6.6 Коньковый узел арки кругового очертания

Для обеспечения лучшей шарнирности конькового узла в

арках кругового очертания за пределами лобового упора полу-
арки симметрично подрезаются под углом 50-450 к оси арки.

76
 Рис.6.7 Создание эксцентриситета в коньковом узле
треугольных арок

Поперечная сила (( в коньковых узлах любого типа арок

воспринимается парными деревянными накладками, которые
шпильками соединяются с арками.
Для дальнейшего расчета конькового узла необходимо
выполнить предварительную эскизную проработку (рис. 6.6,
6.7). Длина накладок должна быть не менее 2.5 высоты попе-
речного сечения арки. Шириной сечения накладок Ьн следует
задаться в пределах 2/3 ширины поперечного сечения арки Ь, и
скорректировать ее в соответствии с сортаментом по ГОСТ
24454-80 (Приложение, табл.13).Для клееных конструкции сле-
дует учесть острожку с двух сторон по 0.5-0.75 мм. Диаметром

77
шпилек ё обычно предварительно задаются в соответствии с
ГОСТ 2590-88 в пределах 12-20 мм (Приложение табл. 18).
Из условия размещения нагелей (шпилек) необходимо ус-
тановить расстояние между рядами шпилек е1 и е2 (рис. 6.6).
Шпильки, устанавливаются, как правило, в два ряда с каждой
стороны стыка и по две шпильки в ряду. При этом расстояние от
края накладки до первого ряда шпилек следует принять не менее
7ё, между средними рядами шпилек е1 =14ё.
Требуемая высота сечения накладок определяется из
условия их работы на изгиб от действия поперечной силы
Усн
8
р
где ч н - погонная снеговая нагрузка, кН/м; Ь - пролет арки, м.
Нтр =л/6М/(2ЪнЯи),
где М = / 2 - изгибающий момент, кНсм;.
Ки - расчетное сопротивление древесины изгибу принима-
ется в зависимости от ширины поперечного сечения накладки,
породы древесины , условий эксплуатации и класса ответствен-
- г - г—1 ' 'X
— 7^
2
ности здания, кН/см2.
При этом должно выполняться условие Нн>9.5ё. Оконча-
тельно высота поперечного сечения накладок должна быть при-
нята в соответствии с сортаментом пиломатериала по ГОСТ
24454 -80*Е (Приложение табл. 13) и с учетом острожки.
Достаточность принятого количества шпилек проверяется
по формулам:

78
< Т п п'

79
где К1 и К2 - усилия, приходящиеся на первый и второй ряд шпилек,
кН;
Гмин - минимальное значение несущей способности одного среза
нагеля (шпильки), кН; пср - количество срезов одной шпильки;
пб - количество шпилек в ряду.
Минимальное значение несущей способности Гмин одного
среза шпильки определяется, кН:
1. из условия смятия древесины арки при ширине попе-
речного сечения Ъ
Гсм = 0.5Ъс/-тп.тв.ка , где ка - для арок
кругового очертания принимается для угла а =900, для треугольных
арок для а равного углу наклона полуарки (Приложение табл. 11);
2. из условия смятия древесины накладок шириной Ън
Гсм = 0.8Ън^-тп.Шв.ка ,
где ка принимается для угла 900.
3. из условия работы шпилек на изгиб
Ги = (1.8С2+0.02Ън2)Л/т>в ка < 2.50^*4, ка,
где при определении коэффициента ^^к^ следует рассматривать
наибольшее значения угла а .
В формулах по определению несущей способности все
геометрические параметры подставляются в см.

7. ОБЕСПЕЧЕНИЕ ПРОСТРАНСТВЕННОЙ ЖЕСТКОСТИ

ДЕРЕВЯННЫХ ЗДАНИЙ С ПРИМЕНЕНИЕМ АРОЧНЫХ
КОНСТРУКЦИЙ.

Создание пространственной жесткости каркаса в поперечном и

продольном направлении является одной из главных
проблем в обеспечении долговечности и надежности проекти-
руемого здания в целом.
Плоскостные конструкции (фермы, арки, колонны) соединяясь
между собой образуют плоскую поперечную рама, которая должна
надежно противостоять действующим на нее нагрузкам.
Поперечная рама воспринимает постоянные нагрузки от покрытия,
80
временную снеговую нагрузку и ветровую нагрузку, действующую
на продольные стены здания. Устойчивость здания в поперечном
направлении обеспечивается жестким защемлением колонн в
фундаментах.
Пространственная жесткость каркаса в продольном на-
правлении должна обеспечиваться системой связей. Связи по-
зволяют объединить плоские поперечные рамы в единую про-
странственную систему путем создания геометрически неизме-
няемых блоков в плоскости покрытия и колонн.
Связи призваны воспринять и передать на фундаменты
горизонтальные ветровые нагрузки, действующие на торец здания.
Связи обеспечивают устойчивость сжатых верхних поясов ферм,
арок и колонн из плоскости поперечной рамы, за счет уменьшения
их расчетных длин.
Связи должны обеспечивать устойчивость конструкций и в
процессе их монтажа. Следует запомнить, что все действующие на
каркас здания постоянные и временные нагрузки должны быть
простейшим и кратчайшим путем доведены до фундаментов.
Связи покрытия.
Жесткий геометрически неизменяемый диск арочного по-
крытия образуется за счет создания по длине покрытия нескольких
горизонтальных поперечных связевых блоков (ферм). Связевые
фермы по покрытию ставятся в торцах здания и по длине с
интервалом не более 30 м.
Горизонтальные связи воспринимают ветровую нагрузку,
действующую на торцевые стены. Эта нагрузка в виде сосредо-
точенных сил XV передается со стоек торцевого фахверка (рис
7.1). Сосредоточенные нагрузки это ни что иное, как опорные
реакции стоек фахверка, шарнирно закрепленных с фундаментами и
с несущей конструкцией покрытия. Крепление стоек торцевого
фахверка к аркам должно быть выполняться таким образом, чтобы
передавать горизонтальное ветровое давление на арки и не
препятствовать их вертикальным перемещениям.
Конструктивно горизонтальные связевые фермы форми-
руются из соседних арок, выполняющих роль поясов связевой
81
фермы, распорок и дополнительной решетчатой системы. Ко-
личество панелей по поясам в связевой ферме зависит от пролета и
схемы расстановки стоек фахверка и распорок по аркам .
Распорки должны закреплять арки от выхода из плоскости в
процессе монтажа и далее весь период эксплуатации. Распорки
следует устанавливать по коньковым узлам арок, а также в
соответствии с расчетом арок на устойчивость из плоскости. При
этом гибкость арки из плоскости должна быть не более 120. Роль
распорок могут выполнять прогоны покрытия, при условии их
надежного крепления к аркам.
Схема решетки связевой фермы может быть крестовой,
треугольной или полураскосной. В качестве материала для решетки
связевой фермы могут использоваться доски, брус, а также тяжи и
прокатные равнополочные уголки. Крестовый тип решетки
рекомендуется применять в том случае, когда угол между
элементами составляет 900 или близкий к этому значению. Углы
наклона осей элементов решетки к осям арок должны быть не менее
30-35°. Оси элементов связей необходимо центрировать с
вертикальной осью арки. Элементы решетки крепятся на шпильках
непосредственно к арочным конструкциям, или чаще всего с
применением, дополнительных фасонок и опорных столиков.
Элементы связевой фермы не должны выходить за габариты
арочных конструкций, чтобы не препятствовать размещению
ограждающих конструкций покрытия. Ориентировочно сечения
распорок и элементов решетки связевой фермы могут быть на-
значены исходя из предельной гибкости. Предельная гибкость для
сжатых элементов связей принимается равной - 200, для растянутых
элементов - 400. Связи по колоннам.
Связи по колоннам необходимы для создания жесткости
каркаса в продольном направлении, для обеспечения устойчивости
колонн и для восприятия ветровой нагрузки, действующей на торец.
По длине здания колонны по верхнему обрезу соединяются
между собой обвязочным брусом. Необходимость постановки
распорок по высоте колонны устанавливается расчетом колонны на
устойчивость из плоскости. Решетка связей может быть крестовой,
82
треугольной и полураскосной. Желательно придерживаться единого
конструктивного решения для связей по покрытию и колоннам.
Связи по колоннам ставятся в тех шагах по длине здания, где
установлены связи по покрытию. Это позволяет кротчайшим путем
довести ветровую нагрузку с торца до фундаментов.

горизонтальны
е

Рис.7.1 Связи в каркасе здания

Для связевой фермы по колоннам этой нагрузкой являются
опорные реакции К№ со связевой фермы покрытия. Подбор сечения
элементов связей выполняется аналогично связям по покрытию

8. МЕРОПРИЯТИЯ ПО ПОВЫШЕНИЮ БИОСТОЙКОСТИ И

ОГНЕСТОЙКОСТИ ДЕРЕВЯННЫХ КОНСТРУКЦИЙ

Гниение древесины - биохимический процесс, сопровож-

дающийся ее разрушением. Возбудителем гниения являются грибы.
Грибы относятся к простейшим растительным организмам,
получающим необходимые для питания органические вещества от
83
других живых или мертвых растений. Наиболее опасными для
деревянных конструкций являются грибы, питающиеся и
развивающиеся на мертвой, то есть срубленной, древесине. К ним
относятся домовые грибы.
Гниение древесины, вызываемое домовыми грибами, состоит
из двух этапов. На первом этапе целлюлоза, присоединяя к себе под
влиянием ферментов гриба молекулу воды, превращается в глюкозу.
На втором этапе глюкоза в процессе жизнедеятельности гриба
окисляется и превращается в углекислоту и
воду.
Таким образом, гниение древесины сопровождается на первом
этапе потреблением воды, а на втором - ее выделением и
увлажнением гниющей древесины.
Наиболее благоприятными условиями для развития
дере-воразрушающих грибов являются: влажность древесины в
пределах от 20 до 70% и температура от 15 до 35°. Для жизнедея-
тельности грибов необходим кислород, без которого гриб не растет
(например, под водой).
Изменяя эти условия, можно предотвратить загнивание
древесины. Замораживание останавливает развитие гриба, но не
убивает его. Нагрев до 80° убивает грибницу, а при температуре
выше 120° погибают споры; однако этим не исключается по-
следующее заражение древесины.
Защиту от загнивания древесины осуществляют прежде всего
конструктивными способами. Если они не могут быть
достаточными, то прибегают к химическим способам защиты
-антисептированию.
Конструктивная защита от гниения направлена на обеспечение
воздушносухого состояния (влажность не выше 18 % для
конструкций из цельной древесины и 12 % для клееной), дере-
вянных конструкций во все время их эксплуатации, а также на
скорейшее просыхание их при случайном увлажнении или при
изготовлении из недостаточно просушенного леса. Конструктивная
защита должна применяться во всех случаях, независимо от срока
службы здания или сооружения.
84
 Конструктивные меры защиты предусматривают:
1. предохранение древесины от непосредственного увлаж-
нения грунтовой, эксплуатационной или атмосферной влагой;
2. обеспечение достаточной термоизоляции (с холодной
стороны), а в необходимых случаях и пароизоляции (с теплой
стороны) стен, покрытий и других ограждающих частей отап-
ливаемых зданий во избежание их переохлаждения, промерзания и
возникающего от этого конденсационного увлажнения древесины;
3. обеспечение систематической просушки древесины в
закрытых частях зданий и во внутренних полостях ограждений
путем создания в них осушающего температурно-влажностного
режима.
Для защиты от конденсации или непосредственного ув-
лажнения в местах соприкосновения древесины с каменной кладкой
и массивными металлическими частями конструкций (например,
опорными башмаками) древесину изолируют несколькими слоями
толя на мастике с обработкой, прилегающих к кладке или металлу
сторон элемента антисептической пастой;
Антисептическая обработка элементов деревянных кон-
струкций производится в тех случаях, когда конструктивными
мерами нельзя предотвратить их длительное или периодическое
увлажнение.
Способы антисептирования отдельных элементов выбираются
в зависимости от функционального назначения сооружения, вида
конструкций, состояния влажности древесины и пр.
Существует два вида антисептиков: маслянистые
-водонерастворимые, трудно вымываемые и водорастворимые
-легко вымываемые.
Типичными представителями маслянистых антисептиков
являются креозотовое и антраценовое масла; водорастворимых -
составы, главными компонентами которых являются фтористый и
кремнефтористый натрий.
Маслянистые антисептики применяются для элементов,
находящихся на открытом воздухе, в земле или воде (эстакады,
мосты, подводные сооружения, сваи, столбы, стулья, шпалы и т. п.);
85
для мелких элементов жилых и промышленных зданий (обшивка
цоколей, подкладки, вкладыши и т. п.). Не рекомендуются к
применению для внутренних конструкций жилых зданий и складов
пищевых продуктов, в подземных сооружениях, шахтах, около
печных труб и горячих поверхностей.
Горение древесины
Борьба с пожарной опасностью ведется, прежде всего кон-
структивными мерами, а в тех случаях, когда этого недостаточно,
применяются химические меры защиты.
Воспламенение древесины при наличии открытого пламени
происходит при температуре 250-300°, самовозгорание древесины
при температуре 350-400°. Однако температура самовоспламенения
снижается до 150-160°, если нагрев древесины производится
длительно (например, возле постоянно действующих печей,
дымоходов и др.).
Процесс воспламенения и горения древесины можно раз-
делить на три фазы: подготовку, пламенное горение и тление.
Сначала древесина должна быть нагрета до температуры вос-
пламенения; при этом начинается разложение ее с выделением
летучих составных частей. Затем наступает бурное выделение
горючих газов, их воспламенение и выделение большого количества
тепла (около 3000 ккал/кг). Процесс заканчивается тлением угля,
для которого необходим приток воздуха извне, чему способствует
пористость материала. Например, лиственные породы, имеющие
крупные поры сосудов, хорошо тлеют, тогда, как хвойные тлеют
плохо.
Условия, затрудняющие воспламенение древесины и развитие
пожара: массивность деревянных конструкций, отсутствие в них
острых ребер и выступающих частей, острожка граней, плотность,
отсутствие щелей и трещин, беспустотность ограждающих частей
зданий, применение в них несгораемых утеплителей.
Рекомендуются к применению конструкций с массивными
клееными элементами, а также конструкции из круглого леса или из
брусьев с закругленными ребрами, трудно воспламеняющиеся при
пожаре. Гладкие, плотные деревянные поверхности (например,
86
паркетные полы) трудно загораются даже при искусственном
поджоге.
Условия, способствующие развитию пожара: наличие па-
раллельно расположенных на близком расстоянии деревянных
элементов, вызывающих взаимный обогрев при горении, а также
усиленную тягу воздуха вдоль горящих элементов.
Пустоты в конструкциях, в особенности воздушные про-
слойки, вызывают тягу и взаимный разогрев, приводящие к ка-
тастрофическому развитию пожара, поэтому к применению ре-
комендуются сплошные конструкции.
Распространение пожара ограничивают следующими мерами:
соблюдением противопожарных разрывов в соответствии с
нормами проектирования, разбивкой зданий большой протя-
женности огнестойкими брандмауэрами или огнезащитными
зонами, устройством огнестойких дверных и оконных проемов,
карнизов, устройством кровель из огнестойких материалов.
Огнезащита деревянных конструкций производится кон-
структивными способами путем нанесения слоя штукатурки,
облицовкой гипсоволокнистыми листами и путем обработки
конструкций антипиренами. Основные огнезащитные препараты
содержат в своем составе аммонийные соли. Действие их основано
на выделении из них при нагреве сильных кислот, которые
обезвоживают древесину, оставляя малоактивный углерод, не
поддерживающий активную пламенную фазу горения. При этом
древесина теряет способность активно участвовать в развитии
пожара.
Выбор способа огнезащитной обработки древесины про-

Таблица 6
Препараты для повышения биостойкости и огнестойкости деревянных
конструкций

Наименование и марка ГОСТ, ТУ Назначение

Антисептики
1. ФБС-211, ФБС ТУ 2499-007-231185662001 Жилые, общ. здания.
Многофункц.назнач.
2.87
ПАФ-ЛСТ паста ТУ 2499-003-2311856698 То же.
3. ХМ-11 ТУ 2499-006-231185662001 Сваи, опоры ЛЭП, градирни
изводится в зависимости от степени пожароопасности зданий и
сооружений с учетом необходимости введения определенного
количества огнезащитных солей в древесину: при степени пропитки
А, обеспечивающей невозгораемость древесины, содержание солей
должно быть не менее 80 кг/м3; при степени Б, обеспечивающей
замедленное горение древесины, - не менее 48 кг/м3 и при степени В,
замедляющей возгорание древесины от открытого источника огня, -
не менее 20 кг/м3.
Продолжение табл.6

4.ХМФ ТУ Для санации старой и

2499-004-23118566- частичн.загн.древеси
2001 ны,
срубов.
5. ФН ТУ В конструкциях без
2499-006-23118566- контакта с грунтом.
2001
Антипирены
1. МС 1гр. огнезащ. ТУ Стропильные
эффективнеости 2494-002-23118566- конструкции
по ГОСТ 16363-98, 95
НПБ 251-98
2. ПП 1гр. огнезащ. ТУ2332-001- Стропильные конст-
эффективнеости 5597588-2005 рукции
по ГОСТ 16363-98
,НПБ
251-98
3. ПСД Стропильные
конструкции,
междуэтажные пе-
рекрытия, каркасы
стен, перегородки
4. КЛОД-01 1гр. ТУ Внутри закрытых по-
огнезащ. 2389-005-40366225- мещений с
эффективнеости по 98 влажностью до 85%
88
ГОСТ 16363-98
,НПБ 251-98
5. Огнезащитный лак ТУ Внутри закрытых по-
«Латик» 1гр. 2313-038-40366225-мещений с
огнезащ. 02 влажностью до 85%.
эффективнеости Несущих клееных
констр.
Комплексные препараты
1. ППТ-1Д Конструкции внутри
помещений
2.МС (ПКО) 2гр. ТУ Стропильные
Огнезащ. эфф. ГОСТ 2494-002-23118566- конструкции
1636398 , 96
НПБ 251-98
3. Аттик 1гр. ТУ Внутри закрытых по-
огнезащ. 2389-021-40366225- мещений с
эффективнеости 00 влажностью до 85%
по ГОСТ 16363-98
,НПБ 251-98
Окончание табл. 6

4. ФАЙРЕКС-200 01 ТУ
паста 1гр. огнезащ. 2316-002-4036622598
эффективнеости,
нулевой предел
распр. Огня.
5. ВИМ-1 Патент ВНИИГПЭ № Стропильные конст-
2061584 рукции
6.КСД-А при НПФ-«Ловин-Огнеза Для внутренних и
поверх-1 гр. щита» наружных работ.
огнезащ.
эффек-тивнеости.
При глубокой
пропитке-труднлсгор

89
аемый

Bibliografia

90
91