You are on page 1of 59

1.

Definitia si clasificarea leziunilor distrofice:

Leziunile distrofice sunt o pierdere a homeostaziei prin agresiuni diverse care determina modificari
biochimice si/ sau morfologice reversibile (daca leziunile sunt usoare si daca se opreste actiunea
agresiva celulele revin la normal) sau nu ( leziunile sunt in stadiu avansat)

Clasificare:
● cantitative: variaza cantitativ distrofia de volum, culoare, greutate si/ consistenta a tesuturilor/
organelor
● calitative: variaza calitativ alterarea proteinelor, lipidelor, glucidelor, sarurilor minerale

Nomenclatura:
- acumulare simpla: a unui metabolit, normal pentru un tesut, in conditii de integritate nucleo-
citoplasmatica ( ex: steatoza hep, glicogenoza hep)
- infltrare: aparitia de substante anormale pentru tesuturi sau organe (ex: infiltrarea cu glicogen a
nefrocitelor in nefropatia diabetica)- prezinta modificari nucleo-citoplasmatice minore, reversibile
- degenerescenta (distrofie ireversibila)- aparitia si acumularea de substante atipice ca structura si
sediu, leziunile compromitand ireversibil homeostazia celulara cu aspect nucleo-citoplasmatic atipic ( ex:
ciroza hep)
*diagnostic diferential 1 cu 3: folosim datele clinice pentru a incerca sa excludem : senilitatea, arsuri, etc
in stabilirea acumularilor intercelulare. intracelular- in functie de gradul de afectare a morfologiei celulare.

2. Leziuni distrofice granulo-vacuolare

a. degenerescenta hidroprotidica prin hidratare in exces

● Intumescenta clara - obs prima data de E. Craciun in hepatita virala acuta pe biopsii hep prin
aspiratie cu ac fin
Macro: organomegalie
Micro: epitelii inegal tumefiate (din cauza hipoxiei se afecteaza fosforilarea oxidativa
normala,mitocondriile nu produc suficient ATP, semipermeabilitatea membranara se mentine cu greutate
⇒ scade activitatea pompei ATP-azice⇒ apa si sodiul intra in celule = tumefiere), limite celulare pastrate,
nucleu normal colorat, citoplasma clara si putin colorata.
Evolutie: poate precede alte distrofii ( ex: intumescenta tulbure) dar poate fi urmata si de ameliorare
clinica si anatomica
Diagnostic diferential: cu degenerarea vacuolara ( vacuolele= clar delimitate si insotesc modif nucleare
predom ireversibile)

● Intumescenta tulbure = leziune a citoplasmei descrisa de Virchrow mai ales in tesuturile


glandulare, boli toxiinfectioase, septicemii, intoxicatii recente cu evolutie grava
Macro: organe crescute in volum si greutate, capsula fibroasa = tensionata, subtiata, la sectionare=
friabilitate crescuta, consistenta si elasticitate diminuate, sange cantitativ redus ( organe palide) aspect
de carne fiarta
Micro: celule intumescente (voluminoase), citoplasma intens eozinofila ( granule multe, mitocondrii
balonizate), nuclei picnotici sau in rhexa ( nc mari cu cromatina dispusa in gramezi)
Evolutie: vindecare sau incarcare hipergranulara cu citopicnoza
Diagnostic diferential cu : - degenerarea celulara cu minus de hidratare ( granulele vor persista sub
actiunea subst slab alcaline sau slab acide + nucleii au leziuni ireversibile)
- alterari cadaverice incipiente ( autoliza e prezenta in toata masa organului )
- alimentatie hiperproteica

● Inumescenta vacuolara / spumoasa = prezenta spatiilor rotunde in citoplasma ( coloratii pt


glicogen sau lipide negative) aparute prin degradarea( ruperea) lizozomilor, distribuite:
-la polul bazal - celule exocrine
-neregulat - celule endocrine sau in fibrele miocardice
Micro - ME: destindere hialoplasma, destindere mitocondrii, destindere + invaginari atipice ale RER, scad
depozitele de ATP⇒ cresc cele de AMP cu activarea glicolizei anaerobe ⇒ scaderea pH ⇒ inhibarea
tuturor enzimelor cu exceptia celor lizozomale ⇒ eliberare de hidrolaze lizozomale ⇒ autoliza celulei sau
leziuni ireversibile.
b. degenerescenta hidroprotidica cu minus de hidratare ( in subiecte apare doar asta)

● Hipergranularea simpla = acumulare de granule rotunde, egale, mici dense, fara modificari de
talie a celulei, de etiologie asemanatoare celor din intumescenta clara; evolutie variabila
● Hipergranularea degenerativa- nucleul are leziuni grave, corpul celulei e mult mai mic,
colorabilitatea creste mult din cauza citopicnozei/ a citorhexei/ a citolizei.

3. Distrofia hialina intracelulara

Distrofii proteice interstitiale:


Definitie: depunerea de substante proteice pe structuri necelulare; indirect recunoastem
caracterul degenerativ al acestor tulburari de metabolism.

Distrofie hialina
hyalor=sticlos, translucid.

Definitie: substanta omogena acidofila (roz cu eozina, in coloratie Hematoxilina-


Eozina-H.E. rosu cu picrofluxina in coloratia Van Giessen) care inglobeaza structurile pe care se depun
(fibrele nu se mai identifica).
Macro: organele sunt dure, translucide: sectiunile sunt transparente, cu aspect sticlos, albicios-
depunerea este fiziologica: pe corpii albi din ovar. depunerea este patologica extracelulara si
intracelulara. Depunerea intracelulara este exemplificata prin: picaturi de hialin in nefrocitele din tubii
contorti proximali, cand exista si proteinurie. Plasmocitele normale sau tumorale pot contine incluzii de
hialin sau corpii Russel, reprezentand agregate de imunoglobuline; in infectiile virale hepatice sau din
sfera genitala (papilloma virus uman); in hepatocarcinoame (prezenta de alfa-fetoproteine); in ficatul
consumatorilor de etanol (corpi Mallory).

4. Distrofia hialina extracelulara

Distrofie hialina
hyalor=sticlos, translucid.
Definitie: substanta omogena acidofila (roz cu eozina, in coloratie Hematoxilina-
Eozina-H.E. rosu cu picrofluxina in coloratia Van Giessen) care inglobeaza structurile pe care
se depun (fibrele nu se mai identifica).
Macro: organele sunt dure, translucide: sectiunile sunt transparente, cu aspect sticlos, albicios-
depunerea este fiziologica: pe corpii albi din ovar. depunerea este patologica extracelulara si
intracelulara.
Depunerea extracelulara se evidentiaza pe capsule (splina, ficat) dand aspect de glazura de
tort alb sidefie; pe seroase: pleura (pahipleurite cu aspect glazurat), pericard (placi laptoase epicardice)
aderente peritoneale; in fibroamele uterine; in arteriolele uterine la femeile care au nascut; in diabetul
zaharat hialinul este prezent in arteriole medii datorita excesului de substante proteice din membrana
bazala; in tuberculoza, pe fibrele de reticulina din limfoganglioni; pe cicatricile cheloide ( cicatrici extinse,
vechi postarsuri sau postinterventii chirurgicale). Cea mai importanta depunere este hialinoza arterei
renale din arterioscleroza renala: hialinul este depus subendotelial, cu atrofia medie fiind prezent in tub
rigid de hialin cu lumen minim.

5. Distrofia amiloida- generalitati ( definitie, coloratii, struc chimica si ultrastructura a amiloidului,


clasificare morfologica)

Definitie: amiloidul este o substanta proteica patologica depozitata intercelular, insidios.


Primul care a descris leziunea a fost Rokitanski, la nivelul rinichiului, descris ca rinichi mare, alb,
lardaceu. Virchow evidentiaza ca aceasta substanta proteica, pe suprafata de sectiune a organelor, in
contact cu solutia Lugol (solutie de iod iodurat) acidifiata (solutie diluata de acid sulfuric) da o culoare
cenusiu-albastra murdar, si astfel da denumirea de amilo (prefix pentru polizaharide) si oid (care
seamana cu).
La microscopia optica, este prezenta reactia de metacromazie: cu violet de gentiana
sau cu verde de metil apare culoarea rosu violaceu. Reactia patognomonica este un roso de
Congo, coloratie ortocromatica; amiloidul roz-rosu, examinat in lumina polarizata da verde
sclipitor (diagnostic diferential cu fibrele de colagen care se coloreaza doar in rosu cu rosu de
Congo). Acesta substanta coloranta este folosita si in clinica in determinarea amiloidului: se
injecteaza intravenos o cantitate cunoscuta de rosu de Congo, urmata de dozari cantitative
urinare a substantei; absenta eliminarilor confirma diagnosticul de amiloid. Coloratia uzuala cu
hematoxilina - eozina evidentiaza o substanta eozinofila, amorfa, extracelulara care produce o atrofie de
compresiune pe celulele vecine. Coloratia Van Gieson coloreaza amiloidul in galben cu pricrofuxina
(hialinul se colora in rosu).
La macroscopia electronica (M.E.), se evidentiaza doua componente:

* componenta fibrilara (90% - indica in toate tipurile de amiloid): fibrile neramificate, de lungime variabila
cu diametrul de 75-100 mm dispuse initial ca fibre singulare, apoi in pachete de fibrile dispuse in retea, in
fisicuri, legate din cealalta componenta.

* componenta minora P - oglicoproteina cu structura pentagonala compusa din 5 unitati globulare;

Natura bio-chimica a componentei fibrilare a identificat doua clase majore de proteine, distincte chimic si
antigenic si doua proteine distincte, rare.

Proteina AL (amyloid light chain) - deriva din plasmocite care contin lanturi usoare de
Ig. lambda si kappa; este prezenta in gamopatiile monoclonale (discrazii ale limfocitelor B),
in amiloidoza primara, in amiloidozele localizate.

Proteina AA (amyloid asociated protein) - lanturile politibice nu prezinta nici o asemanare cu Ig. lambda
si kappa; apare in amiloidoza secundara si in febra mediteraneana familiala.

Cele doua proteine distincte bio-chimic rare sunt, sunt:

Proteina AE (amyloid endocrin ) - transtirenina (participa in structura tiroxinei si retinolului); este


prezenta in polineuropatii familiale (portugheza sau elvetiana) si in amiloidozele asociate cu varsta (A.S.
amyloid senile) legat de o prealbumina.
Forma de prohormon a tirocalcitoninei : apare in cancerele tiroidiene medulare.

Clasificarea amiloidozelor este destul de heterogena: morfologic pare o singura boala;


bio-chimic se evidentiaza varietatea structurilor. Clasificarea clinica se bazeaza pe distributia
tisulara asociata cu identificarea, pe cat posibil, a conditiilor predispozante.

Clasificarea clinica a amiloidozei:

1) Amiloidoza sistemica (generalizata) primara sau secundara;

2) Amiloidoza ereditara (familiala) - grup heterogen cu leziuni distincte;

3) Amiloidoza localizata la un organ.

1.a) Amiloidoza primara idiopatica este o forma rara caracterizata de absenta unor afectiuni preexistente
(cauze ereditare). Amiloidul nu are caractere de ortocromazie si metacromazie, de unde denumirea de
paraamiloid (structura AL). Localizarile principale: musculatura (tub digestiv, cord, limba) pereti, vase
(medie si adventice) teci nervoase,
interstitii organe, unde se evidentiaza depozite nodulare. Clinica evidentiaza modificari in
functia organelor (cardiomegalie in insuficienta cardiaca; sindrom de malabsorbtie; macroglosie).

1.b. Amiloidoza din discraziile limfocitare de tip B (gamopatii monoclonale-structura bio-chimica AL).
Cea mai frecventa leziune este mielomul multiplu plasmocitar (leziuni multiple
osteolitice pe seama prezentei de plasmocite care sintetizeaza cantitati anormale de Ig. cu
lanturi usoare (proteina Bence-Jones din ser), de tip kappa lambda care se pot elimina prin urina.

Mai rar amiloidul apare in limfoamele maligne non Hodgkin (tipul imunocitic si tipul
imunoblastic) si, de asemenea, in macroglobulinemia Waldenström (boala lanrturilor grele
sau plasmocitomul solitar).

1.c.Amiloidoza sistematica reactiva (secundara) - structura biochimica tip AA; apare


la intervale lungi (luni, ani) dupa tulburari in metabolismul proteic, in cadrul afectiunilor
cronice: inflamatii cronice infectioase (supuratii cronice, osteomielita, bronsectazii, tbs, lues,
lepra) inflamatii cronice noninfectioase (colagenoze, sarcoidoza, colita ulcerativa, boala
Crohn etc.) tumori maligne (limfoame maligne Hodgkin sau nonHodgkin).

2. Amilioidoza ereditara apare in:

a. febra mediteraneana familiala se manifesta clinic prin febra de cauza necunoscuta


asociata cu inflamatia suprafetelor seroase si depuneri de amiloid de tip AA, mai ales la
armeni, evreii spharzi, sau la arabi.

b. polineuropatii, nefropatii, cardiopatii, forma portugheza sau elvetiana - tipul Ae- transtirenina.

3. Amiloidoza localizata evidentiaza mase moleculare vizibile microscopic si


macroscopic mai ales la trahee, laringe, piele, vezica urinara, limba, regiunea oculara, etc. S-
au mai descris depozite de amiloid localizate in glandele endocrine si in tumorile hormonal
active (cacinom medular tiroidian, tumori, pancreas endocrin; feocromacitom, cancer gastric
nediferentiat). Tot amiloidoza localizata este si amiloiza senila (de varsta) miocardica sau
cerebrala (depunere in vase sub forma de placi - boala Alzheimer).

Patogenia amiloidului este inca putin cunoscuta: atat prin cresterea produsilor precursori proteici cat si
prin efectele din degradarea lor.

Repartizarea viscerala a amiloidului

Rinichiul amiloid:

Este cea mai obisnuita localizare si cea mai serioasa atingere a unui organ fiind de obicei cauza
decesului.
Macro: rinichiul este normal in talie si culoare sau crescut indimensiuni, ferm, gri-palid; corticala foarte
palida si medulara cu piramidele colorate normal.
Frecvent, suprafata corticala are ondulatii slabe, datorita maselor subcapsulare de amiloid.
Frecvent, suprafata corticala este ratatinata pe seama amiloidului din peretele arterelor si
arteriolelor.
Micro: depunerea initiala este in glomeruli, apoi in tesutul interstitial peritubular, artere si arteriole
producand ingrosarea matricei mezangiale si respectiv ingrosarea membranei bazale (m.b.) a caplarelor
glomerulare, a tubilor etc.
La ME acumularea fibrilelor de amiloid incepe in spatiul endotelial al m.b., o inunda, cuprinzand si
podocitele, astfel ca, celule endoteliale sunt invelite; apoi lumenul capilar de amiloid si, in timp, se va
produce obtinerea spatiului urinar. Depozitele peritubulare incep la nivelul m.b. tubulare si, progresiv, se
extind in tesutul conjunctiv intertubular ca si in lumenu tubular.
Clinic: hipoalbuminemie proteinurie, cilindri proteici celulari cu aparitia sindromului nefrotic; progresiva
obliterare a glomerulului determina uremie dar exceptional HTA.

Splina amiloida:

Macro da o mederata splenomegalie (pana la 800 g). Se crede ca depozitele incep in spatiul perifolicular,
dar de obicei se observa post mortem doua modele. Un model defineste depozitele din limitele la foliculi
splenici, asemeni splenici, asemeni granulelor de
tapioca sau splina sagu.
Micro: amiloidul inconjoara celulele foliculare sau depuneri individuale pana la o masa conglomerata ce
inlocuieste foliculul. Un alt model defineste depozitele din foliculii limfoizi si din peretele sinusurilor
splenice ultima zona fiind mai afectata de obicei sau splina sunca (lardacee). Depozitele sunt interstitiale,
aproape de m.b. a celulelor mononucleate si a sinusurilor splenice.

Ficatul amiloid:
Depozitele apar la bolnavii cu amiloidoza reactiva sistemica sau cu amiloidoza derivata imunocitar.
Macro: hepatomegalia poate fi marcata sau discreta cu aspect palid, gri-lucios-ceros si consistenta
ferma.
Micro: amiloidul apare initial in spatiul Disse si apoi progresiv inconjoara hepatocitele si sinusoidele si in
timp, atrofiaza hepatocitele cu eventuala disparitie a lor, inlocuind mari arii de parenchim; functia normala
a ficatului este in general pastrata chiar in agresiunile hepatice severe.

Cordul amiloid:

Apare in orice forma de amiloidaza sistematica, ami ales cea derivata imunocitar; frecvent apare ca
atingere izolata la bolnavii peste 70 de ani.
Macro cordul este marit de volum, ferm fara modificari semnificative la sectiunile transversale, sau ca
formatiuni nodulare - roz-gri subendocardice.
Micro: depozitele se dezvolta intre fibrele miocardice expansiunile depozitelor, producand atrofia
musculaturii cardiace; pot apare acumulari vasculare si subepicardice, separate si imprasitate; cand
sistemul de conducere subendocardic este lezat, apar modificari EKG (voltajul scade, apar aritmii) cu
raspuns discret sau absent la terapia difitalica. In general, se produce o cardiopatie de tip restrictiv (ca in
pericardita constrictiva cronica).

Tractul gastro intestinal este atins la orice nivel, de la cavitatea orala (gingie - limba)
pana la anus.
Leziunile recente predomina perivascular si apoi se extind in ariile submucoasei, mucoasei, subseroasei
cu formarea de placi sau benzi de substanta ferma, gri.
Depozitele nodulare: pot fi linguate (produc macroglosie cu inelasticitate si
imposibilitatea de a vorbi sau inghiti); gastrice, enterale (determina diaree, sindrom de
malabsorbtie etc.).

6. Distrofia fibrinoida (necroza fibrinoida)

- prezenta unor zone neomogene fin granulare si/ sau filamentoase, eozinofile asemenea fibrinei
care raspund la impregnarea argentica (fibrina nu raspunde la asemenea impregnari)
- coloratii:
● van Gieson ( cu picrofuxina) galben (fibrina e rosie)
● Weigert ( specifica pentru fibrina): nu se coloreaza in albastru
Zonele neomogene sunt inconjurate de reactie inflamatorie limfomononucleara. In timp se produce o
cicatrice fibroasa care inlocuieste zona de necroza fibrinoida.
ME: fibrele de colagen se tumefiaza, se cliveaza, iar in etapa finala se omogenizeaza. Fata de hialin
( care are acelasi aspect microscopic) e prezenta in plus o reactie inflamatorie limfomononucleara ( LES,
febra reumatoida, sclerodermie, etc. )
Evolutie:
- Restitutio ad integrum: in organe cu celule facultativ mitotice: ficat, rinichi
- Repararea cu cicatrice fibroasa: miocard,( celulele musculare specifice moarte sunt fagocitate si
inlocuite de tesut conuunctiv)
- Calcificarea: tesutul necrotic se poate impregna cu saruri de calciu ( calcificari distrofice)
- Resorbtia tesutului necrotic: necroza cerebrala inlaturata de macrofage e inlocuita cu un
pseudochist

7. Diabetul zaharat- generalitati ( definitie, clasificare, etiologie)

Def: este o afectiune cronica a metabolismului glucidic, lipidic, proteic, caracterizata prin hiperglicemie
( utilizare defectuoasa a glucozei) pe seama unui raspuns secretor insulinic insuficient sau inadecvat.
Clasificare:
- primar, idiopatic ( grup heterogen avand hiperglicemia drept trasatura comuna)
- secundar( dupa procese inflamatorii, tumori, medicamente, toxice post hemocromatoza si
postpancreatectomii)
Diabetul zaharat primar: difera dupa modul de transmitere ( insulinodependent si nondependent) si
dupa raspunsul la insulina.
DZ primar tip I ( dz juvenil) cu tendinta la cetoza se constata in 10-20% din cazuri, se dezvolta din
copilarie sau adolescenta. Elementul caracteristic este lipsa insulinei sau descresterea progresiva
pana la absenta masei de celule beta pancreatice.
Patogenie:
● susceptibilitatea genetica: DZ apare in familii de diabetici( cromozomul 6)
● autoimunitatea fata de celulele beta pancreatice: DZ tip I: in jurul insulelor Langerhans se
descriu insulite de limfocite:
- 90% au Ac anti celule beta
- ⅕ din ei au predispozitie si pentru alte boli autoimune, in special tiroidiene
● factorii de mediu:
- copiii finlandezi au un risc de 60-70 de ori mai mare de a dezvolta DZ decat copiii coreeni
- afectiunea e rara in afara unor infectii virale obisnuite cu o cantonare indelungata. Ex: mama
care face rubeola in timpul sarcinii, poate naste copii cu diabet zaharat ( 20% dintre copii sunt afectati
transplacentar)si ai peretilor vasculari cu formarea, in final de
DZ primar tip II, noninsulinodependent / de maturitate. In 80% dintre cazuri se descrie tipul obez, tipul
neobez si dz al tinerilor, cu debut la maturitate este mai putin sever ( MODY=maturity onset diabetes to
the young)
Patogeneza:
- secretia insulinica este intarziata, insuficienta pentru nivelul glicemiei
- incapacitatea tesuturilor de a raspunde la insulina- rezistenta la insulina
Pe terman lung apar complicatii care afecteaza vasele de sange si prin aceasta: ochii, cordul,
rinichii,nervii,etc. Patogeneza complicatiilor e definita in principal prin glicozilarea non-enzimatica si prin
hiperglicemia intracelulara cu afectarea cailor poliolilor.
In glicozilarea nonenzimatica glucoza e fie atasata la gruparea amino NH2 a unei proteine
nonenzimatice, fie formeaza produsi de glicozilare. Creste nivelul glucozei in sange, creste nivelul Hb
glicozilate, a unor produsi de glicozilare din colagen si din alti produsi ai peretilor vasculari cu formarea,
in final, de produsi de glicozilare ireversibili. Initial se produce o crestere cantitativa a colagenului tip IV la
nivelul mmbranei bazale, cu ingrosarea acesteia si cresterea permeabilitatii acesteia ( pe seama scaderii
concomitente a proteoglicanilor)
Lipoproteinele cu densitate joasa, bogate in colesterol au reactii de incrucisare, favorizate de glicozilare,
cu tipul IV de colagen din vase, ramanand la acest nivel si accelerand ateroscleroza. ALbuminele
glicozilate se incruciseaza cu fibrele de colagen din peretele vaselor, se degradeaza, determinand
depozite de hialin

8. Micro si macroangiopatia diabetica

Microangiopatia diabetica e o complicatie a capilarelor si venuloarteriolelor:

- Ingrosarea difuza a membranei bazale ( in capilarele pielii, muschiului striat, retinei, glomerulilor
si tubilor renali) vizibila la microscopia optica ( substanta PAS pozitiva) si la microscopia electronica( ME
aspect lamelar, stratificat)

- Arterioloscleroza hialina se manifesta prin depozite de hialin in intima arteriolelor cu ingustarea


lumenului ( MO- aspect omogen PAS pozitiv) cu aparitia HTA

Macroangiopatia diabetica (Arteroslecroza)

Peste 75% dintre diabeticii sub 40 ani au leziuni ateroslerotice pe artera aorta cu placi de aterom care
evolueaza diferit ( se rup, fiind sediul trombozelor, emboliilor si anevrismelor.
Patogenie:
- Ingrosarea difuza a membranei bazale ( in capilarele pielii, muschiului striat, retinei, glomerulilor
si tubilor renali) vizibila la microscopia optica ( substanta PAS pozitiva) si la microscopia electronica( ME
aspect lamelar, stratificat)

9. Nefropatia diabetica are afectare maxima la nivelul glomerulilor prin leziuni ale arteriolelor
(nefroscleroza benigna) si leziuni infectioase (pielonefrite cronice, nefroza papilara). Glomerulopatia
diabetica contabilizeaza glomeruloscleroza difuza apoi nodulara si in final, leziuni exudative cu
proteinurie si insuficienta renala.
Primele leziuni apar la nivelul membranei bazale a capsulei Bownam pe versantul vascular cu
aparitia unui aspect hialin, PAS pozitiv. In timp, apare la nivelul matricei mexangiale si a celulelor
mezangiale un material PAS pozitiv, mb fiind ingrosata si capilarul conservat (glomeruloscleroza difuza).
Glomerulul creste in dimensiuni, in timp capilarele vor fi comprimate si in final depozitele au aspecte
nodulare (glomeruloscleroza nodulara) cu scaderea spatiului de filtrare, a capsulelor functionale si
fuzionarea nodulilor, respectiv cu distrugerea glomerulilor. Nu toti nefronii sunt lezti concomitent, iar in
nefron, ansele sunt mai mult sau mai mputin afectate.
Dupa 15-20 ani de evolutie depozitele extinse de hialin determina un rinichi mic, reliefat
(boseluri, adancituri) si insuficienta renala. Necroza papilara e definita fie de leziuni minore, fie de
pierderea de proteine prin leziuni exudative.

10. Retinopatia diabetica: apare la 60% dintre bolnavii cu diabet zaharat dupa o evolutie de 15-20 ani a
bolii, cu dezvoltarea a 2 forme ( retinopatie de fond si retinopatie proliferativa agravanta)
a) Retinopatia de fond prezinta leziuni caracteristice microangiopatiei: ingrosarea membranei
bazale a capilarelor din retina si degenerarea pericitelor din jurul vaselor ( rol pericite: mentin o stare
contractila a arteriolelor). In timp, prin distrugerea pericitelor apar microanevrisme arteriolare si stabilirea
de sunturi arterio-venulare, ceea ce determina implicit si cresterea permeabilitatii vasculare. Morfologic,
la examenul fundului de ochi apar fie pete albicioase pe retina ( exudate focale seroase care au drept
corespondenta clinica scotoamele sau pierderile punctiforme de camp vizual), fie microanevrisme cu
microhemoragii retiniene si microtromboze anevrismale.
La nivelul vaselor se poate depune n ( in cadrul procesului de arterioloscleroza) cu obstructie
secundara si eventuala tromboza ( in special la nivelul venei centrale a retinei).
Functia vizuala e afectata si prin leziuni ale cristalinului: hiperhidratarea determina opacifierea
treptata a acestuia. Aceasta forma de retinopatie, caracterizata de microangiopatie, trece treptat spre:
b) Retinopatia proliferativa: acum apar retele de capilare de neoformatie, mai ales la interfata dintre
retina si corpul vitros, asemeni unei panze retinis proliferans, Aceste capilare se pot rupe usor producand
hemoragii “ in panza”, urmate de reparatia lor ( proliferari fibroblastice) si formarea de aderente fibroase
la acest nivel. In timp aceste aderente se retracta cu producerea de tractiuni ale vitrosului pe retina si
dezlipiri parcelare de retina ( foarte greu de tratat la un diabetic)
Concomitent, se asociaza leziuni ale nervului II ajungandu-se la cecitatea finala.

11. Neuropatia diabetica: afecteaza mai ales nervii periferici somatici ( predilectie pentru nervii
membrelor superioare si/ neuropatie periferica sistemica) si vegetativi ( neuropatie vegetativa: tulburari in
motricitatea vezicii urinare sau “vezica autonoma”, a mobilitatii gastrointestinale si in dinamica sexuala)
Patogenia evidentiaza hiperhidratarea (calea sorbitolului) celulelor Schwann cu degenerarea
mielinei si aparitia de leziuni axonale. La nivelul SNC, apar complicatii microangiopatice si de
ateromatoza, crescand incidenta accidentelor vasculare cerebrale.

12. Glicogenozele: sunt boli genetice in care defectul ereditar este enzimatic (sinteza sau catabolizarea
glicogenului) ceea ce determina acumularea excesiva (tezaurizarea) de metaboliti glicogenici.
Pentru a evidentia acest polizaharid este necesar sa fixam prelevatele in fixatori pe baza de
etanol, sa coloram cu Carmin Best sau prin reactia PAS indirect.
Glicogenozele sunt reprezentate de peste 12 sindroame in functie de carentele enzimatice. Au
fost grupate in 3 categorii in fct de originea enzimei: hepatice, miopatice si diverse.

a) glicogenozele hepatice se manifesta prin acumularea intracitoplasmatica a metabolitilor


glicogenici in hepatocit. Se asociaza cu hipoglicemie, soc hipoglicemic si deces. Ex tipic este maladia
Gierke ( tipul 1 de glicogenoza cu deficit de G6P-aza). Apare acumularea de glicogen ( in citoplasma si
nucleu) si de lipide neutre mai ales in ficat si rinichi. Clinic se constata hepatomegalie, renomegalie,
hipoglicemie severa( indiferent de aportul alimentar) tendinta hemoragipara, status hipoponderal si
supravietuire scurta ( 50-70% din bolnavi mor in primii 5-7 ani). Paraclinic: hipoglicemie, cresterea
valorilor de acid lactic, de acid uric (pot prefenta tofi gutosi) si de lipide serice. Microscopic evidentiem
incarcarea masiva a ficatului, rinichilor, muschilor striati si a SNC de catre glicogen, evidentiat specific in
coloratia Carmin Best (rosu).

b) glicogenoza miopatica contine boala McArdle(deficit de fosforilaza musculara sau tip IV de


glicogenoza).Clinic : crampe musculare care apar chiar la eforturi mici, datorita acumularii de glicogen
subsarcolemal, periferic. In 50% din cazuri se asociaza mioglobinurie datorita focarelor de miocitoliza.
Longevitatea bolnavilor e normala, prognosticul e bun.
O alta maladie este boala exclusiv lizozomala Pompe (tipul II de glicogenoza), deficitul enzimatic este de
alfa 1-4 glucozilaza acida sau acid maltaza care determina acumularea de glicogen in lizozomi, acestia
apar balonizati si se pot rupe cu eliberarea metabolitilor in fibra musculara. Clinic se remarca acumularile
miocardice (cardiomegalia glicogenica) cu insuficienta cardiaca severa ( in formele infantile), acumulari
in muschii striati (hipotonie flasca) si hepatomegalie moderata. In formele adulte nu e prezenta afectarea
cardiaca ci doar afectarea muschilor striati ( miopatie cronica).

13. Mucopolizaharidozele sunt boli autosomal recesive cu acumulari de mucopolizaharide, prin defecte
enzimatice lizozomale datorita carentei in hidrolaze necesare catabolismului lor. Acumularile appar initial
in lizozomi ( se incarca cu MPZ) care se sparg, agresand celulele care iau aspect de “celula balonizata”
La ME, in lizozomi apre un material fin granular.
Clinic trasaturile fetei sunt grosiere, dismorfice,turtite, asemanatoare cu figurile de la burlanele gotice,
garguilism. Bolnavii prezinta: nanism moderat, torace evazat, oasele lungi devin groase si scurte, scade
progresiv mobilitatea articulatiilor o data cu aparitia de ankiloze si deformari ale scheletului, abdomen
dilatat prin hepatosplenomegalie, piele ingrosata, opacifierea corneei. Uneori e prezent retardul mintal,
iar pirn urina se pot pierde mucopolizaharide.
In functie de leziunile din procesul degradarii polizaharidelor sunt descrise 7 forme de boli, iar cele mai
importante sunt
:
● Sindromul Hurler - autosomal recesiva. Lipseste alfa-L-iduronidaza ⇒ nu se metabolizeaza
dermatan-sulfatul si heparan-sulfatul. Boala debuteaza dupaprimele 6 luni de viata,iar decesul survine
dupa 6-10 ani de viata.

● Sindromul Hunter - deficit de L-iduro-sulfat-sulfataza. Bolnavii depasesc 20 de ani de viata,


leziunile sunt blande, e prezenta surditatea cu modificari degenerative retiniene. Intelectul e aparent
normal.
● Sindromul Sanfillipo - deficit de heparan-sulfat-sulfataza, iar clini manifesta oligofrenia
polidistrofica

● Sindromul Morquio - deficit ce determina acumulari de keratan-sulfat ceea ce se traduce clinic in


special prin nanism, osteocondrodistrofie si leziuni scheletice feormante.

14. Steatoza hepatica = o acumulare de trigliceride cu crestera absoluta intracelular si aparitia de


vacuole clare 9grasimi) care in timp si in cantitate excesiva duc la ciroza. Etiologia corespunde localizarii:
- (peri) centrolobular: in anorexie, enemie, dupa agresiunea cu factori toxici ( etanol, benzen,
cloroform, corticoterapie, metan, fosfor, ciuperci otravitoare)
- periportal: carente de proteine ( globale in DZ sau partiale, de metionina)
- mediolobulara: staza hepatica cronica
Patogeneza:
● aport excesiv de acizi grasi liberi in ficat (obezi, inanitie, corticoterapie)
● pe fondul cresterii sintezei si a reducerii oxidarii de acizi grasi liberi (alcoolism cronic, DZ- lipsa
glucidelor impiedica arderea lipidelor, agresiuni toxice)
● creste esterificarea AGL in trigliceride datorita cresterii de alfa-glicerol-fosfat (otravire cu etanol)
● scade sinteza de apoproteine( otravire cu Cl4, Ph sau in malnutritia protein-calorica)
● scade secretia de apoproteine din ficat \9etanol, carente proteice globale- “sdr Kwashiokor”, acid
orotic)
Macro: ficat crescut in volum si greutate (3-5 kg), moale, cu margini rotunjite, la sectiune culoarea e
omogen galbuie, iar la jetul de apa parenchimul dilacereaza.
Micro: evidentiaza lipidele doar prin congelarea prelevatelor si colorarea cu Scharlach(rosu), Sudan III
( galben), acid osmic (negru). Hepatocitele sunt marite in volum prin vacuole clare ( grasimile au fost
dizolvate) care imping nucleii la periferie sau ii distrug, cu aparitia de chiste grasoase ( hepatocite
degradate, confluente), surse de emboli grasosi.

15. Steatoza renala si miocardica


a) steatoza renala apare cu aceeasi etiologie si concomitent cu steatoza hepatica. Macro: rinichii
sunt mai mari, decapsularea e usoara, corticala e mai groasa, galbuie si foarte friabila. Micro: gasim
picaturi de lipide in TCP, TCD, tubii colectori si rar in capsula Bowmann si capilarele glomerulare
b) steatoza miocardica, in functie de gradul hipoxiei poate fi izolata ( anemii severe, cordul tigrat-
pete galben violacee sub endocardul parietal) sau difuza ( infectii severe, ca difteria, stari toxicoseptice
grave, stari toxice). Macroscopic, miocardul e moale, galben difuz datorita insuficientei de carnitina.

16. Boala Niemann-Pick - autosomal recesiva cu deficiente de clivare a sfingomielinei prin absenta
sfingomielinazei si acumularea consecutiva de sfingomielina si colesterol in celulele sistemului
macrofagic in majoritatea tesuturilor si organelor
Clinic abdomenul proemina prin hepatosplenomegalie si apar mici xantoame cutanate difuz;
stare generala proasta, febra, voma, limfadenopatie generalizata, leziuni psihomotorii progresive cu
retard mintal.
Macro: oragne palide, marite in dimensiuni (splina creste de peste 10 ori), dar hepatomegalia nu e atat
de impresionanta. Creierul, in general scade in greutate si paradoxal devine mai ferm. Diagnosticul
pozitiv e sustinut de hepatosplenomegalie, retard mintal si celula spumoasa Niemann Pick, prelevata
prin biopsie de maduva osoasa sau hepatica
Celula Niemann-Pick are dimensiuni de 90-100 nm, cu citoplasma fin vacuolata( lizozomi incarcati cu
sfingomielina si colesterol) dand un aspect spumos citoplasmatic. Coloratiile speciale pentru lipide sunt
poziticve.
Boala poate fi depistat si prenatal prin prelevarea de lichid amniotic si culturi de fibroblasti.

17. Boala Gaucher - autosomal recesiva cu un deficit de glucocerebrozidaza cu acumularea de


glucocerebrozide ( obtinute prin catabolismul glicolipidelor din mb batrane ale leucocitelor, hematiilor sau
din gangliozidele SN) in sistemul macrofagic si in SNC.
Clinic se constata hepatosplenomegalie ( splina pana la 10kg), dureri scheletice, anemie, leucopenie,
trombocitopenie progresiva, leziuni ale functiilor motorii. Cand e lezat si SNC apar convulsii si deteriorare
mentala progresiva.
Macro splina e palida, cu suprafata pestrita pe seama celulelor Gaucher. Maduva osoasa prezinta mase
tumorale cenusii, mari, moi, cu eroziuni osoase, deformari ale scheletului, fracturi. Adenopatia e
generalizata, de dimensiuni moderate.
Micro celula Gaucher are 100 nm cu citoplasma continand vacuole de tip fibrilar in forma de “hartie
creponata” sau “matase plisata”, PAS pozitive cu 1/+ nuclei, intunecati excentrici. La ME vedem lizozomii
destinsi. La nivelul SNC, celulele Gaucher apar in spatiul Virchow-Robin si arteriolele sunt inconjurate de
celule adventiceale tumefiate.

18. Distrofii pigmentare: bilirubina (icterul)


Bilirubina este pigmentul normal al bilei, derivat din hemoglobina, dar nu contine fier; pigmentul este
vizibil morfologic cand este prezent icterul (pigmentarea pielii, a mucoaselor sclerelor cand nivelul
bilirubinei serice este de peste 2mg% - normai 0,5-1 mg% ); acumularea cea mai evidenta este in
ficat si rinichi- cu toate ca pigmentul este distribuit in toate tesuturile si fluidele corpului
Multe leziuni sunt asociate cu icter; instalarea acestuia a fast sistematizata in 4 categorii patogenice:
• cresterea bilirubinei neconjugate pe seama hemolizei: hemoliza intravasculara (anemie hemolitica)
sau hemoliza extravasculara (resorbtia sangelui din hematoame mari, din hemoragia gastrointestinala,
infarcte hemoragice) sau eritropoieza neeficienta;.
• cresterea bilirubinei neoconjugate prin agresiuni intrahepatice pe seama drogurilor, sepsisului,
inanitiei;
• cresterea bilirubinei neconjugate datorita scaderii conjugarii hepatocelulare ereditar (sindrom
Gilbert, sindrom Crigler-Najjar) sau prin modificari ale glucoromil-transferazei dobandite (icter neonatal,
inhibare medicamentoasa - cloramfenicol) sau leziuni hepatocelulare difuze (hepatita, ciroza) ducand la
cresterea secretiei sau excretiei de bilirubina conjugata (colestaza) intrahepatic sau extrahepatic.

19. Distrofii pigmentare: melanina , feritina, porfirina, lipofuscina


Melanina (melas=negru) este un pigment brun-negru, derivate nonhemoglobinic, bogat în sulf, format
endogenic prin actiunea tirozinazei (enzima bogata în cupru catalizeaza oxidarea) asupra tirozinei cu
transformarea în dihidroxifenilalanina (DOPA) care sub actiunea DOPA crom indol kinona (c-polimeraza)
este oxidata în indol 5-6 kinona; aceasta printr-o reactie de oxidoreducere, se transforma în dihidroindol
care se transforma in melanina.
Melanina este usor de evidentiat în prezenta AgNO; amoniacai (rct. Masson) cu aparitia culorii negre mai
ales pentru formatiunile acromatice.
Pigmentul este localizat în stratul bazal al epiteliului, coroida, iris, leptomeninge, locus ceruleus,
substanta neagra, ovar, medulosuprarenala, vezica urinara; pielea expusa la soare are o cantitate
crescuta de melanina (rol de ecran de protectie; cu cat stratul de melanina este mai gros, cu atat
eficienta este mai mare). S-a constatat ca cea mai mare rezistenta la razele ultraviolete o are melanina
în lunile de vara si cea mai mica rezistenta o are primavara. De asemenea, cancerele cutanate sunt
practic absente la negri, dar frecvente la albi.
Deficitul de melanina poate sa fie generalizat: albinism (lipsa totala de transmisie
genetica datorita blocarii sintezei de melanina; la examenul microscopic, obisnuit aspectul melanocitelor
este putin modificat; la examenul de microscopie electronica se constata lipsa melaninei în
inframicrostructurile specifice prin lipsa genetica a tirozinazei somatice, bolnavii sunt blonzi, pielea este
alba, ochi albastrii, au fotofobie severa si expunerea la soare duce invariabil la aparitia de cancere
cutanate) sau locaiizate: vitiligo (pierderea completa/partiala a melanocitelor; sunt prezenti autoanticorpi
circulanti împotriva melanocitelor; clinic leziunea este asimptomatica, cu zone bine demarcate -
hiperpigmentare -la periferia zonelor depigmentate, avand contur în harta geografica si talie variabila, cu
locaiizare aleatorie) lepra (zone depigmentate pe teritoriile nervilor periferici cu leziuni de nevrita) etc.
Excesul de melanina poate fi de asemeni generalizat: bronzarea dupa expunerea la
soare; dupa intoxicatia cronica cu arsenic (în cavitatea bucaia, la locul întalnirii gingiei cu arsenicul apar
pete închise) sau melanoza arsenicaia a trunchiului (de culoarea cafeniu închisa); boala Addison se
însoteste de hiperpigmentare prin pierderea mecanismului de control prin feed-back, cu secretie
excesiva de ACTH (un fragment al moleculei de ACTH este identic chimic cu MSH).
Excesul de melanina localizat cuprinde:
Efelide (pistrui), cele mai obisnuite leziuni pigmentate la copiii albi tip caucazieni.
Pistruii sunt mici: macule de 1-10 mm rosu-închis, maronii care apar dupa expunerea la soare;
microscopic se constata cresterea cantitatii de pigment în stratul bazal, numarul de malanocite fiind
normal.

Closma este o masca “de sarcina” prin hiperpigmentare la nivelul obrajilor, tample,
frunte bilateral; lumina soarelui accentueaza pigmentarea; frecvent closma se remite spontan dupa
nastere; histologic, se cunosc doua modele: tip epidermic (creste melanina depozitata în stratul bazal) si
tipul dermic (macrofagele din dermul papilar, superficial, fagociteaza melanina din stratul epidermic
adiacent sau “incontinenta melaninei”. Diferentierea este importanta pentru ca tipul epidermic este
reversibil

Lentigo este o hiperplazie benigna a melanocitelor aparand la oricare varsta, mai


frecvent la sugar si copii; patogeneza este necunoscuta; leziunea apare pe mucoase, piele ca macule
ovale de .5-10 mm brun-închis; histoiogic este o hiperplazie liniara a melanocitelor din stratul bazal al
epidermului; alungirea si subtirimea interdigitatiilor epidermului sunt obisnuite.

Feritina
În organism se gasec 2g (la femei) - 6g (la barbati) de Fe sub forma de doua componente:
 functionala: 80% Fe: hemoglobina, mioglobina, sisterne enzimatice de tipul catalazelor sau
citocromoxitazele;
 de stocaj: 20% Fe: feritina, hemosiderina.
Feritina este un complex proteina-fier care apare în toate tesuturile, dar mai ales în ficat (hematocite si
celulele Kupffer), splina (macrofage), maduva osoasa (macrofage) si muschi scheletici. În celule, feritina
cand este în exces are tendinta sa se depuna în agregate miceliene si în lizozomi, unde se degradeaza
în Fe si se constituie hemosiderina (macroscopic apar granule de culoare galben-auriu,de talie si forma
variata; pe sectiuni, raspund la coloratia Pearls sau albastu de Prusia).
Excesul local de Fe si hemosiderina apare în hemoragii mari, echimoze, hematoalme sau în depunerile
lente din stazele vasculare severe (plamanul de staza cronica, prin insuficienta cardiaca stanga, prin liza
hipoxica a eritrcitelor). Culoarea rosu-albastruie a hemoglobinei este transformata în albastru-verzui
(biliverdina), în rosie-bruna (bilirubina).
Excesul generalizat de Fe si hemosiderina se manifesta prin depuneri în tesuturi
(hemosideroze); ex.: *absorbtie crescuta în dietele cu Fe; *utilizarea defectuoasa a fierului, transfuzii
repetate la hemofilici; *sindromul Goodpasture (hemosideroza cu hemoragii pulmonare si
glomerulonefrita); *splina cu hemosideroza din anemia cu celule falciforme sau boala Banti cu noduli
fibrosiderotici etc.
Acumularea intracelulara de pigmenti în celulele parenchimatoase sunt tolerate si nu modifica functia
organelor.
Cand acumularea de fier, feritina si hemosiderina este extrema, boala se numeste
hemocromtoza, Boala are triada clasica: ciroza pigmentata micronodulara (în toate
carzurle) diabet zaharat (75-80% din cazuri) si pigmentare cutanata (75-80% din cazuri) de unde si
denumirea de “diabet bronzat”. Acumularea de Fe este 50-60g, suficienta pentru a fi sesizata de
detectorul de metale de pe aeroport. Cea mai obisnuita si severa este forma genetica la care baza
acumularii excesive de Fe este obscura: hemocromatoza genetica, primara, idiopatica. Formele
secundare de hemocromatoza agar în talasemii majore, anemii sideroblastice, ciroze aleoolice, dupa
anastomoze portocave, ingestie prelungita de Fe medical, transfuzii multiple etc. Patogeneza formelor
secundare este obscura.

Clinic, stadiile recente ale bolii sunt greu de diagnosticat si depind de screening-ul
membrilor de familie ai bolnavilor cu evidente biochimice clare, pentru fier: nivelul fierului seric este de
250 g% (normal 5-150 g% ); feritina serica este 500 ng/ml (normal 150g).
Evolutia naturala a bolii poate fi alterata prin flebotomie si utilizarea de kelatori ferici
care dreneaza excesul de Fe. Cauzele majore de deces sunt carcinomul hepatocelular (în prezenta
cirozei), boala cardiaca (aritmie, fibroze difuze), insuficienta cardiaca.

Porfirina este un pigment prezent normal din hemoglobulina, mioglobulina si citocromi. Porfiriile
sunt un grup de leziuni genetice sau castigate, ale metabolismului porfirinelor dupa intoxicarea cu
fungicide tip hexaclorbenzen. Clasificarea porfiriilor se bazeaza pe aspectul clinic si biochimic; cele 5
tipuri majore sunt: porfiria eritroproietica congenitala, protoporfiria eritrohepatica; porfiria intermitenta
acuta; porfiria cutanata tarda si porfiria mixta. Manifestarile cutanate constau în sensibilitatea actinica
particulara a pielii la ultraviolete cu urticarie si vezicule care se vindeca cu cicatrice. La microscopul optic
se constata initial o vezicula subepidermica asociata cu o îngrosare importanta a vaselor dermului
superficial. Patogeneza acestor leziuni nu este clara. Clinic, se mai asociaza hepatospenomegalie
(depunerea de porfirine), manifestari nervoase cu interesare senzitiva si motorie; biochimic apare
porfinurie.

Lipofuscina (fuscus=brun) sau pigmentul de uzura sau de imbatranire isi are originea in lipidele
brune, insolubile (lipocromi) în urma leziunilor celulare prin actiunea radicaiiior liberi. Pigmentul lipidic
este brun, insolubil, sudanofil, rezistent la acizi (contine si proteine). Pigmentul apare la senescenti,
mainutriti sau în boli cronice consumptive cu locaiizare predominanta în SNC, fibra miocardica, ficat,
vezicule seminale, testicul si/sau suprarenale.
Macroscopic: organele au culoare cafenie închisa, sunt atrofiate sau “atrofie bruna” .
Microscopic, pigmentul se acumuleaza în celule, perinucleare în special în fibra miocardica (la
microscopia electronica se constata ca granulele de lipofuscina ocupa teritoriile lipsite de miofibrile) si la
senescenti în special în hepatocite.

20. Boala Wilson (degenerescenta hepato-lenticulara)

Este o leziune autosomal recesiva a metabolismului cuprului prin acumularea la un


nivel toxic de Cu, în multele tesuturi si organe, în principal în ficat, creier si ochi, de unde si denumirea.
Metabolismul Cuprului: 30-40% din Cu ingerat este absorbit în stomac si duoden, apoi
este transportat rapid la ficat sub forma de complex cu o albumina; complexele sunt disociate la nivelul
membranei hepatocitelor si Cu liber este transferat în hepatocite unde se formeaza apocerulopasmina
care este secretata in ser (90-95% din Cu plasmatic). Ceruloplamina este reciclata în lizozomii din
hepatocite cu eliberare de Cu care este excretat prin bila. Resturile de Cu plasmatic legat de albumina
este excretat in urina (cantitati minime comparabil cu excretia biliara).
În boala Wilson absorbtia cuprului ficat este normala. Cu absorbit, însa, formeaza
o cantitate mica de ceruloplasina astfel încat nivelul sau este scazut. Cuprul absorbit continua sa se
acumuleze în exces în ficat, unde produce agresiuni toxice. De obicei, dupa varsta de 5 ani, cuprul
nonceruloplasmina se varsa în circulatie producand leziuni in creier, cornee, rinichi, vase, articulatii si
paratiroide. Concomitent, excretia urinara de cupru este mult crescuta.
Modificarile hepatice pot fi minore: încarcare grasa (minima, cu nuclei vacuolati -
glicogen sau apa - si ocazional necroza focala) hepatita acuta (asemanator cu hepatita virala de tip C cu
mici vezicule clare citoplasmatice), hepatita cronica activa de tip viral (asociaza corpi Mallory) sau leziuni
foarte grave de tip ciroza (micronodulara pana la macronodulara) sau necroza masiva hepatica.
Degenerescenta lenticulostriata se caracterizeaza prin acumularea de Cu în celulele
nervoase si in celulele gliale (corpi striati, cortex) cu aparitia de miscari dezordonate
Parkinson-like sau modificari psihiatrice: psihoze, dementa.
Inelul Kayser-Fleisher apare în general pe cornee la bolnavii cu atingere nervoasa.
Depozitul de cupru este verde-brun, este la nivelul limbului corneei. Recunoasterea recenta a bolii
permite utilizarea de chelatori de cupru (penicilamina) pentru a preveni acumularea de cupru.

21. Rahitismul

Deficitul de vitamina D
Atat în rahitism cat si în osteomalacie deficitul de vitamina D are ca leziune de baza o
mineralizare inadecvata cu exces de matrice osteoida nemineralizata; în rahitism leziunea este
complicata prin calcificarea inadecvata a cartilagiilor epifizare cu modificari ale osificarii encondrale.
Etapele aparitiei rahitismului, sunt considerate: cresterea excesiva a cartilajelor epifizare pe seama
insufieientei de maturare si dezintegrare a celulelor cartilaginoase; persistenta de mase distorsionate,
neregulate de cartilaj, multe care proecteaza în cavitatea medulara a oaselor lungi; prezenta de matrice
osteoida pe resturi cartilaginoase mineralizate inadecvat; distrugerea si inlocuirea cartilajului prin matrice
osteoida cu marirea spre lateral a jonctiunii osteocondrale; în zonele dezorganizate apare o crestere
anormala de capilare si
fibroblaste datorita microfracturilor si stress-ului din osul mineralizat inadecvat; deformarea scheletului
este data de pierderea regiditatii structurale a dezvoltarii oaselor.

Conformatia scheletului rahitic depinde de severitatea carentei de vitamina D, durata


si, în special, de stress-ul la care este supus.
La nivelul craniului: craniotabes (tabes = boala grea) oasele occipitale sunt
aplatizate, pergamentoase care la apasare au comportament “în minge de ping-pong”; cap cvadratum
(frunte olimpiana) prin depuneri de osoid în exces, (bose frontale proeminente), dintii au cruptie
intarziata, coroanele au aspect scalariform (în trepte) cu santuri circulare unde se fac carii cu evolutie
rapida. La nivelul toracelui sunt prezente “mataniile costale”la locul de implantare a coastelor pe stern.
Sternul este împins fie inainte: stern în “carena” sau “stern de porumbel”.

Bazinul este plat, coloana vertebrala sufera modificari în plan sagital (accentuarea curburilor: lordoza
lombara, cifoza toracica) sau frontal (scolioza, spondilolistesis - scufundarea coloanei în bazin).la nivelul
oaselor lungi: - semnul “bratarii”
pentru epifizele declive a radius si ulna si pentru membrele inferioare, curburi cu aparitia de genu varum
(rotund) si genu valgum (in X). Visceral se evidentiaza splenomegalie, anemie, musculatura abdomenului
hipotona.

22. Guta
Guta (tumora rea) a fost denumita de Galen care a facut legatura între boala si consumul de alimente,
bogate în acid uric (vanat, consum excesiv de organe ete.). Debutul bolii se produce dupa 30 ani mai
frecvent la barbati, cu hiperuricemie constanta; dintre acestia doar 2-3% dezvolta artrita gutoasa -
localizata la haluce, la genunchi, la mana.
Se asociaza: insuficienta renala pe searna litiazei din acid uric si de asemeni
hipertensiune arteriala. Leziunile gutoase apar fie la nivelul articulatiei si periarticular, fie
extraarticular: urechea externa, pleoape, rinichi, cartilaj pulmonar.
Tofii gutosi sunt depozite subcutanate dure, nodulare, din cristale de urati. Prezenta lor se asociaza cu
reactie inflamatorie cronica si fibroza. In rinichi, depozitele de urati produc nefropatie gutoasa cu tofi
gutosi, calculi uratici, inflamatie interstitiala.
Examenul de microscopie optica evidentiaza un proces de inflamatie cronica, in jurul uratilor de sodiu.

23. Necroza si apoptoza (definiţie, cauze, efecte, clasificare)

Necroza defineste moartea celulelor, a tesuturilor sau a organelor intr-un organism viu. Semnele
microscopice de ireversibilitate sunt date de ruperea membranei plasmatice si de leziuni nucleare de
tipul:
Kariopicnoza: condensarea cromatinei cu aparitia unui nucleu mai mic si tahicromatic;
Kariolisis: liza cromatinei prin endo-nucleaza cu aparitia unui nucleu mai mare si palid;
Kariorhexis: fragmentarea nucleului si amestecarea constinutului nuclear cu citoplasma astfel in cat la
MO celula pare lipsita de nucleu.
Semne clinice de leziuni celulare ireversibile sunt reprezentate de peirderea functiei celulare; de ex la
nivelul miocardului se constata paralizia musculara iar pt insulele Langerhans, aparitia diabetului
zaharat.
Semnele de laborator ale leziunilor celulare ireversibile constau in eliberarea de enzime din citoplasma in
exteriorul celulelor (le putem gasi in sange).

Apoptoza
Definitie: este o forma fiziologica de moarte celulara, cu activarea secventiala a unor gene ale mortii si a
unor cai enzimatice de suicid ; este o moarte celulara programata asa cum arata si numele : apoptein=
caderea petalelor (frunzelor), toamna ( in limba greaca).
Initierea apoptozei se realizeaza pe doua cai:
 Fie prin activarea de semnale positive de inducer a apoptozei ( ex: legarea TNF/ factorul de
necroza tumorala la receptorul sau TNFR de pe membrane plasmatica a limfocitelor : legarea de
glucocorticoizi la nuclei limfocitelor timice);
 Fie prin retragerea hormonilor si factorilor de crestere si supravietuire astfel incat celulele
primesc semnale negative care pot initia apoptoza ( ex: castrarea este insotita de scaderea
testosteronului din sange ceea ce conduce la apoptoza celulelor prostatice).
Semnalele apoptozei declanseaza moartea celulara prin transmiterea semnalului de pe membrana
celulara spre enzimele efectoare , care se numesc caspaze , printr-o cascada care activeaza promotorii
apoptozei si inactiveaza inhibitorii apoptozei.
Desfasurarea apoptozei include transformarea nucleului eucromatic intr-unul picnotic sau
fragmentat. Fragmentele nucleare si citoplasmatice sunt impachetate in vezicule mici numiti corpi
apoptotici , care sunt eliberati in spatial interstitial si sunt fagocitate de celulele vecine sau de macrofage.
Diferenta dintre apoptoza si necroza consta in faptul ca apoptoza afecteaza cate o singura celula in
timp ce necroza afecteaza grupuri celulare sau tisulare . Daca in necroza nu exista activitate genetic si
cele mai multe enzime citoplasmatice sunt inactivate , in apoptoza apar activari sau inhibari enzimatice
secventiale , controlate genetic. In timpul necrozei celulele se tumefiaza (oncoza). Spre deosebire de
necroza , in apoptoza citoplasma si nucleul se fragmenteaza in corpi apoptotici. Celulele necrozate
determina raspunsuri inflamatorii si sunt fagocitate de neutrofile. Corpii apoptotici sunt fagocitati de
fagocite neprofesionale , cum ar fi celulele vecine, sau de macrofage.
Apoptoza este esentiala in dezvoltarea normal a multor organe; de exemplu , mediaza disparitia
pliurilor interdigitale ale membrelor fetale , coada, alte rudimente din ontogeneza. In lipsa apoptozei
degetele nu se dezvolta aparand defecte precum sindactilia etc.
Apoptoza patologica poate fi indusa viral: s-a demonstrate acest lucru pentru virusurile hepatice si
pentru virusul imunodeficientei umane.

24. Atrofia şi involuţia


Definitie: atrofia este o scadere a masei organelor, tesuturi sau celolelor, dobandita postnatal.
Atrofia simpla: scad dimensiunile cu pastrarea structuri histologice. Evolutie
progresiva, se produce disparitia rezervelor metabolice din celula, tesut, sau din organe cu scaderea
numarului organitelor citoplasmatice si apoi scaderea numarului celulelor din tesuturi si organe.
Diagnosticul diferential ia in discutie:
1) involutia fiziologica:
a) in graviditate fibra musculara neteda uterina are 200 m; post partum,
fibra musculara neteda uterina are 20 m.
b) timus inlocuit la pubertate prin tesut conjunctiv lax. arcuri branhiale, coada dorsala,
dispar la embrion.
2) Senescenta : dimunua functia si structura elementelor mature, se formeaza altele
mai mici sau deloc, in cadrul incetinirii generale a proceselor metabolice: apare scaderea in greutate a
tesuturilor, organelor termen opus leziunilor daca modificarile nu apar in cadrul a diferite boli.
Varietati de atrofie:
A) Neurotica: in cadrul bolilor cu leziuni predominant destructive in tesutul
nervos:
a. polimielita (paralizie spinala infantila) cu liza corpusculilor Nissl si neuronofagie, distrugandu-se
neuronii din coarnele anterioare ale maduvei spinarii; muschii striati nu mai primesc incitatii motorii si in
timp ajungandu-se la atrofie musculara si a scheletului.
b. miopatii cu leziuni ale neuronilor vegetativi din nevrax.
B) Neurohormonala:
a. generala: casexie hipofizara cu emaciere extrema externa-pielea pare lipsita de schelet;
b.sistemica: distrofie adipozogenitala: atrofia organelor genitale interne, externe, a caracterelor
secundare ( pilozitatea de pe fata, pubiana)
asociata de cresterea cantitatii de tesut adipos.
C) De inactivitate:
a. imobilizare
b. atrofia marginii alveolare dupa cadearea dintilor
c. atrofia tubilor renali in ateroscleza renala
d. atrofia colecistului prin obstructie
D) Prin inanitie
E) Ischemica
F) Prin radiatii
G) Casexia-atrofie mascata
H) Atrofia Bruna-depunearea de pigment de uzura (lipofuscina) in involutii senile sau in boli cronice.

Macroscopic - organele sunt atrofiate, de nuanta cafenie cu cat cntin mai putin sange.
Microscopic - lipofuscina se depune mai ales in neuroni (chiar de la o varsta nu prea
mare); in miocard (central, la capetele nucleilor in zona de sarcoplasma fara miofibile); in hepatocite (in
jurul nucleilor).
Diagnosticul diferential ia in discutie urmatoarele leziuni:
a. hipoplazia (hipogeneza) este o malformatie intrauterina, in care organismele raman
sub limita normala; consistenta, culoarea, alte caracteristici fizice structurale sunt normale, asociate cu o
potrivire intre solicitari si randament.
b. involutie fiziologica si cea senila - vezi mai sus.
c. infantilism cardiovascular: cord ―in picatura‖ are dimensiuni mai mici decat normal
si are aspect suspendat vertical.
I)Atrofia mascata de tusut gras care inlocuieste parenchimul disparut.
a. limfoganglionii atrofici apar de volum normal pt cca tesutul conjunctiv gras inlocuieste partea centrala,
tesutul limfatic ramanand doar subcapsular. Denumirea este atrofie sclerograsoasa (poate simula
adenopatie maligna in axila).
b. renala cu tesut scleroadipos care “largeste” bazinetul.
c. pseudohipertrofia muschilor scheletici: volumul este marit dar fibrele musculare
sunt disociate de tesut adipos interstitial enorm dezvoltat. Microscopic apare foarte net contrastul dintre
fibrele musculare atrofice, cu sarcoplasma mult redusa si exces de tesut adipos.

25. Hipertrofia, hiperplazie, metaplazie, displazie


Hipertrofia

Aceste modificari cantitative apar cu o crestere a diametrului si a greutatii cu pastrarea


structurii histologice de baza pe seama unui spor de activitate in legatura cu incitatii
neurotrofice. Celulele terminal diferentiate nu se pot divide (hiperplazia) ci doar hipertrofia (cord, muschi
scheletici).
Muschiul scheletic contine celule nediferentiate, care ar putea contribui la cresterea masei musculare,
dar ele nu se divid in conditii normale.

Hiperplazia

cresterea organului, tesutului prin cresterea numarului de celule normale.


Hiperplazia poate fi:
* reversibila - dupa ce solicitarea functionala a incetat, se produce in timp o
revenire la normal.
* ireversibila (permanenta) care poate fi: hormonala in glande endocrine sau
organe: are caracter circumscris, nodular, hormonodependent sau difuz cu cresterea globala a volumului
organelor; poate fi inflamatorie: leucoplezia este o hiperplazie epiteliala cu jeratinizare superficiala.
Localizare: mucoasa bucala, faringe, vagin, col uterin, vezica urinara; etiologie: iritatii,
infectii, noxe chimice, carenta vitamina A.
Macroscopic: placi usor proeminente: cativa milimetrii pana la 1-2 cm in diametru,
bine delimitate, multiple cu tendinta de confluare cu suprafata neteda sau neregulata.
Metaplazia

Mataplazie: defineste transformarea unui tesut matur dupa nastere (diferentiere de


heterotopii), in cadrul fenomenului de regenerare, in urma unui proces de deiferentiere si proliferare a
unei populatii celulare ectopice. Ex.:
* epiteliu mucoasa bronsica (clinidric, ciliat) se poate metaplazia in epiteliu
stratificat (secundar unei iritatii cronice sau unei hipovitaminoze A) cu aparitia de metaplazie
epidermoida.
* epiteliul tubular digestiv in gastrite cronice (heliobacter pylori sau autoimne),
celule perietale sunt inlocuie cu epiteliu pavimentos cilindric inalt in perie= metaplazie de tip intestinal
(cel mai frecvent).
* endocol: celule cilindrice sunt inlocuite cu epiteliu pluristratificat pevimentos
sau metaplazie de tip epidermoid.
Displazia

Displazia caracterizeaza leziuni in dezvoltare, diferentierea si maturizarea normala a


celulelor, tesuturilor sau organelor; poate fi progresiva si/sau reversivila.
Anaplazia este o leziune de displazie si diferentiere cu inlocuirea celulelor adulte prin
celule tinere, nediferentiate cu aspect embrionar - boala cea mai grava a citodiferentierii este boala
canceroasa cand celulele sunt fara nici o asemanare cu tesutul de origine.

26. Regenerarea tisulară (definitie, etape, varietati)

Regenerarea este un process de reparare care apare dupa leziuni tisulare extensive si care poate
avea loc in organele care contin celule proliferative sau cu proliferare inductibila; exceptie fac organelle
compuse din cellule terminal diferentiate: creierul si inima.
In timpul dezvoltarii embrionare toate organelle se compun din cellule divizibile. In organismul adult,
unele cellule pastreaza aceasta capacitate , iar altele devin passive si ies din ciclul de diviziune mitotica.
In functie de potentialul replicativ, celulele se clasifica in: Celule in continua diviziune mitotic: sunt de
exemplu celulele stem ( epidermale, medulare, ale mucoaselor, ale tubilor seminiferi etc). La un moment
dat , tesuturile ce contin cellule mitotic au mai mult de 1,5% cellule in mitoza , oricare ar fi momentul
vietii.
Celule mitotic facultative sunt celule inerte , oprite in fata G0 si pot intra in mitoza rezultand 2 celule
fiice echivalente. Astfel de celule sunt continute in organe parenchimatoase (ficat, rinichi , glande
endocrine, celule endoteliale, fibroblasti, si alte celule ale tesutului conjunctiv).
Celule postmitotice sunt nedivizibile , permanente si nu pot reintra in ciclul mitotic; in distrugeri sunt
inlocuite de alte celule ce nu le pot prelua functia. Prototipul acestor celule se poate gasi in cord si in
creier. Muschiul striat are celule de rezerva capabile sa-si regenereze masa muscular dar nu sufficient de
multe.
Modul din care se induce diviziunea celulelor inerte include o secventa de evenimente care parcurg
etapele: Legarea GF de receptorul membranar
 Activarea receptorului ( activitate tirozin-kinazica)
 Activare metabolic si mesageri secunzi-Ca
 Activarea factorilor nuclear de transcriere
 Intrarea in ciclul cellular
Ciclul cellular are 4 faze:
 G1= Pauza presinteza;
 S= Sinteza;
 G2= Pauza postsinteza;
 M= Mitoza;

Reglarea desfasurarii ciclului celular consta din trecerea dintr-o faza in alta a ciclului si e comandata
de: Ciciline A, E si de Kinaze ciclin-dependente care au inhibitori specifici care blocheaza ciclul.

27. Vindecarea (per primam intentionem si per secundam intentionem)


Per primam intentionem

 Rani curate
 Plagi operatorii
 Dureaza un timp mai scurt, caci marginile plagii sunt apropiate
 Fara o reactie inflamatorie atat de proeminenta
Vindecarea per primam-stadii
 Hematom
 Inflamatie si tesut de granulatie incipient
 Tesut de granulatie complet
 Albire
 Formarea cicatricei
 Remodelarea cicatriceala
Hematomul Ziua 1 Rana e plina cu sange coagulat si detritusuri. Influx de neutrofile
. Ziua 2 Influx de macrofage care asigura indepartarea materialului strain
Inflamatia si tesutul incipient de granulatie, Ziua 2-3 Macrofagele atrag fibroblaste si
angioblaste, incep formarea colagenului TipIII
Celulele epiteliale formeaza un pod ce sigileaza defectul
Tesut de granulatie complet Ziua 4-6 Neovascularizatia e maxima,
 aria e umflata si rosie.
 Fibroblastii sintetizeaze rapid molecule ECM.
Albirea Saptamana II Depozite de colagen comprima si inlocuiesc vasele de sange si
reduc fluxul sanguin prin plaga
Cicatrizarea : Macrofagele se imputineaza
 In urmatoarele saptamani tesutul de granulatie e nlocuit treptat de cel fibros
 Colagenul Tip III e inlocuit de Tip I si cicatricea capata rezistenta la tensiune
 Dupa 3 luni tesutul va avea 80% din rezistenta originala
Remodelarea :Dureaza luni; tesutul capata mai multa rezistenta
Per secundam intentionem

 Contractia ranii = reducerea in dimensiuni a ranii in vindecarea per secundam


. Datorita miofibroblastelor
 Intarzierea vindecarii = INFECTIA, corpi straini, Deficiente nutritionale, exces de
corticosteroizi
 Dehiscenta <= Factori mecanici, necroza marginilor suturate
 Keloidul = cicatrici hiperplastice , cu depozite nregulate intradermice de colagen
 Contracturi = Cicatrici (frecvent post arsura) ,neregulate, ce limiteaza miscarile
articulare
 Daca , datorita granularii excesive plaga nu se inchide sau nu se epitelizeaza, tesutul
de granulatie se poate indeparta prin cauterizare.

28. Hiperemia activa

Definiţie: creşterea masei de sânge în arteriole şi capilarele lor eferente, interesând un


teritoriu limitat din organismul uman.
După etiologie se clasifică în hiperemie activă fiziologică şi hiperemie activă
patologică.
Hiperemiile active fiziologice apar în cursul activităţii ţesuturilor şi organelor (efort
muscular, efort digestiv - la nivelul mucoasei tubului digestiv, premenstrual) sau în distoniile
neurovegetative. Poate să apară clinic o creştere minimă a temperaturii cu o vagă senzaţie de arsura;
culoarea tegumentelor (exantem) si mucoaselor (enantem) este rosiatica fiind denumita, in general,
“eritem”.
Hiperemia activă patologică este cea mai frecventă tulburare circulatorie însoţită de manifestări clinice.
De exemplu la nivelul tegumentelor pot apare zone de eritem circumscris (rozeola sifilitica) sau confluent
(exantem insotit de enantem) ca in bolile infectioase de tipul rujeolei (rujeola porneste de la orificiile fetei,
se extinde pe tot tegumentul respectand extremitatile) sau scarlatinei (respectand zona peribucala, zona
perinazala, zona periorbitala si se extinde pe trunchi si extremitati).
Etiologie:
a) factori fizici: energie radiantă (hiperemie activă = expunere la soare urmată de pigmentare), lovire,
frecare, caldură, frig;
b) factori chimici: alcool, cloroform, etc.
c) factori biologici: - exogeni (viruşi, germeni microbieni, toxine, etc.)
- endogeni (necroze tisulare, etc.).
Patogenia, indiferent de etiologie este legată de activităţile reflexe ale sistemului
nervos vegetativ, adică de hiperactivitatea formaţiunilor vasodilatatoare şi în final paralizia formatiunilor
vasomotorii (vasoconstrictie) cu o crestere a stimularii vasodilatatorii si relaxare a muschilor din peretele
arterial.
Macroscopic, se constata culoarea rosie a tesutului, cresterea temperaturii locale, puls accelerat si de
amplitutidine crescuta. Pe viu, simpla presiune (vitropresiune) duce la disparitia rosetei. Actiunea
prellungita a stazei duce la tumefierea regiunii: digitopresiunea lasa urme palide si adanci pe termen
scurt (edem).
Microscopic se observa capilare dilatate pline cu hematii uniform colorate, bine individualizate si
serozitate extravazata (edem simplu).
Hiperemia activa este un fenomen acut, de scurta durata.

29. Plămânul de stază

Staza acuta pulmonara este asociata in clinica cu edemul pulmonar acut , cel mai frecvent in conditiile
infarctului miocardic acut. Macroscopic pulmonul este crescut in greutate si colum , culoarea este
cianotica, la palpare(necropsie), crepitatiile sunt absente. La sectiunea parenchimului se scurge sange
venos si lichid de edem spumos( docimazie pozitiva – fragmentul pluteste la suprafata apei). Microscopic
se observa capilare si venule enorm dilatate , pline cu hematii alipite. Alveolele sunt pline cu o serozitate
in care plutesc celule alveolare descuamate si hematii; septurile prezinta edem cu leziuni minime ale
epiteliului alveolar.
Staza cronica pulmonara apare in stenoza mitrala si in situatii patologice in care debitul venos
sanguine scade, cu exceptia hipertensiunii arteriale. Macroscopicpulmonul este crescut in volum si
greutate , culoarea este cianotica bruna, consistent este crescuta (fibroza) , crepitatiile sunt absente. La
sectiune se scurge sange venos si foarte putin lichid de edem , pulmonul este mai dens , cu zone
hipoaerate , mai putin poros. Denumirea microscopic a plamanului de staza cronica este de induratie
bruna. Microscopicse observa capilare si vene dilatate , pline cu hematii alipite. Septurile alveolare si
interlobare sunt ingrosate prin scleroza difuza si depunerea de hemosiderina. Alveolele au lumenul
ingust , contin hematii , resturi de hematii , lichi de edem(transsudat) si macrophage alveolare care se
numesc celule cardiac. Acestea din urma sunt celule mari , cu unul sau mai multi nuclei, cu citoplasma
abundenta de culoare galbuie-cafenie ce cotine granule de hemosiderina din hemoglobina hematiilor
extravazate( aceasta explica si sputa de culoare ruginie cardiacilor). Pentru identificarea granulelor de
Fe2+ se foloseste coloratia Perls sau albastru de Prusia care coloreaza in albastru fierul. Bronhiile au
capilare dilatate , leziuni distrofice ale celulelor epiteliale si scleroza localizata predominant peribronsic.

30. Ficatul de stază


Staza acuta , brutal instalata , apare in soc , intoxicatii , tromboze in venele hepatice sau suprahepatice.
Presiunea sangelui creste brusc in vena centrolobulara si duce la necroza hepatocitelor din jurul venei
centrolobulare. Bolnavul poate muri sau , daca rezista socului , apare fibroza minima pericentrolobulara
cu hepatocite normale, regenerate.
Staza cronica sau instalata insidious apare cel mai frecvent prin descompunerea cordului drept
( accentuate deoarece venele suprahepatice nu au valve), sau prin afectiuni ale venei cave inferioare.
Clinic se remarca o senzatie de apasare si durere in hipocondrul drept. La palpare , ficatul este coborat
sub rebord iar la percutie apare matitate crescuta; reflexul hepato-jugular este prezent. Generic,
descrierea clasica este aceea de “ ficat in armonica”.
Macroscopi ficatul este marit de volum si greutate , capsula Glisson este destinsa, suprafata externa
este neteda , culoarea este cianotica, rosie inchisa spre vanata. La sectiune se scurge o mare cantitate
de sange venos si ficatul se micsoreaza vizibil ; pe suprafata de sectiune desenul lobular este accentuat.
Leziunea evolueaza in 4 etape:
a) Staza incipient cu desen lobular accentuat , cu zone punctiforme vinetii-negricioase alternand cu
zone brune;
b) si c) Staza prelungita si intense mult extinsa in lobulii hepatici, cu aspect de nuca muscada sau
“ficat pestrit”, cantitativ mai mare in faza de ficat intervertit;
c) Ciroza cardiac
Microscopic :
 Stadiul (a). Vena centrolobulara si capilarele din jur sunt pline cu hematii; cordoanele de
hepatocite din jurul venei centrolobulare sunt atrofiate prin compresia capilarelor sinusoide dilatate fara
alte modificari distrofice, ele fiind rezistente la hipoxie (celulele cele mai periferice fata de spatial port
Kiernan).
 Stadiul (b). Aspectul este de ficat “in cocarda” (tricolor), datorita leziunii inegale a celor trei zone
lobulare:
b-1) Celulele din jurul venei centrolobulare se atrofiaza datorita vaselor cu diametrul crescut ceea
ce duce la aspectul macroscopic de mai sus (cianoza).
b-2) Celulele mediolobulare sunt primele care sufera din cauza hipoxiei, se incarca gras , adica
apare steatoza( macroscopic apare culoarea galbena).
b-3) Celulele spatiului port au aportul de oxigen asigurat si sunt aparent indemne in microscopia
optica; macroscopic aspectul este brun.
 Stadiul (c). Aspect de “ ficat intervertit”- lobulul inversat Rappaport : celulele din zona centro- si
mediolobulara sufera o necroza precedata de leziuni distrofice steatozice, invadate sau nu de hematii.
Necroza hemoragica central poate sa apara si in soc, fara a fi precedata de congestive pasiva cronica.
La periferia lobului, spatial port este apparent normal in microscopia optica.
 Stadiul (d), Ciroza hepatica cardiac micronodulara ( vezi Patologia hepatica).

31. Splina de stază


Se poate manifesta ca staza generalizata de origine cardiac sau staza regional de origine portal.
Macroscopic splina este crescuta in volum si greutate , cu suprafata neteda, capsula transparent,
destinsa; la sectiune se zbarceste ca urmare a scurgerii de sange. Culoarea este rosie-vinetie omogena,
cu aspect de “ sfecla coapta”; consistent este crescuta; la sectiune se scurge sange venos in cantitate
mare. Se observa fibroza difuza iar pulpa alba se gaseste in cantitate redusa.
Microscopic sinusurile pulpei rosii sunt foarte mult dilatate, pline cu hematii, peretii sunt fibrozati. Se
gasesc si hematii extravazate cu focare hemoragice recente si vechi ( depundere de hemosiderina) cu
organizare fibroasa, cu depunere de fier, calciu (noduli Gamma-Gandy sau filament sidero-calcare).

32. Rinichiul de staza


Apare din cause generale (insuficienta cardiac globala sau insuficienta ventriculara dreapta cu staza de
vena cava inferioara) sau prin compresiuni ale venelor renale prin tumori, anevrisme de aorta etc.
Macroscopic aspectul rinichiului este de “rinichi mare pestrit” . Afectarea renala este bilateral, rinichii
cresc in volum si greutate , suprafata externa este neteda, capsula este destinsa , transparent,
parenchimul este rosu-vinetiu cu mici picheteuri violacee inchis, brun, de consistent elastic , friabilitate
usor crescuta. Decapsularea se face usor. Pe suprafata de sectiune , corticala este palid-violacee,
glomerulii cu staza au aspect pestrit , venele sunt dilatate si au aspect de dungi fine rosii- negricioase.
Medulara este de culoare cianotic-violacee, mai intens colorata decat corticala.
Microscopic se observa capilarele glomerulare peritubulare dilatate, cu lumenul ocupat de hematii
conglomerate. In spatial glomerului si tubular se gasesc hematii extravazate si depozite de hemosiderina
care se coloreaza in albastru prin coloratia Perls; epiteliile tubulare prezinta leziuni distrofice prin hipoxie.

33. Edemul (definiţie, cauze, tipuri, aspecte macro şi microscopice)


Reprezinta acumularea de lichid in spatial interstitial (intercellular si in cavitatile corpului). Poate fi
localizat sau generalizat (tumefierea difuza a tuturor tesuturilor si organelor sau anasarca). Acumularea
de lichid in abdomen se numeste ascita; in cavitatea pleural-hidrotorax; in pericard-hidropericard.
Transudatul este lichid de edem care apare prin mecanisme passive, de staza, si are un continut scazut
in protein (ultrafiltrat al plasmei cu densitate mai mica de 1012 g/l). Exudatul este un edem inflamator
bogat in proteine.
Etipotogenie:
a) cresterea presiunii hidrostatice:
a-1) scaderea intoarcerii venoase din: insuficienta cardiac congestive, fibrilatia atriala din stenoza
mitrala, pericardita constrictive, ciroza hepatica cu ascita, obstructia sau ingustarea venelor prin neoplazii
tromboze etc.;
a-2) vasodilatatie arteriala: in socul anafilactic, in stari toxice, in stari dishormonale (mixedem)
b) hipoproteinemii: sindromul nefrotic, ciroza hepatica, gastroenteropatii cu pierderi de protein etc.;
c) retentie de sodium: creste ingestia de sodium, scade functia renala, creste reabsorbtia tubular de
sodium etc;
d) blocarea cailor limfatice determina limfedemul prin inflamatii; prin neoplazii, postchirurgical sau
postiradiere. Cea mai impresionanta cauza de obstruarea a cailor limfatice este infectia parazitara
denumita “filarioza”, cand parazitii se fixeaza in ganglionii limfatici determinand fibroza si blocaj al cailor
de drenaj: apare astfel un edem masiv, monstuos al membrelor inferioare si/sau al scrotului denumit
“elephantiasis”. Post chirurgical, dupa extirparea ganglionilor limfatici regionali in tumorile maligne, in
scopul controlarii extinderii tumorii, apare limfedemul (de ex la brat, in cancerul de san operat). Absenta
congenital a limfaticelor determina un limfedem al extremitatilor.
Morfopatologia edemului:
a) edemul subcutanat: lasa godeu la compresia pe un plan subiacent dur (pretibial); pt a fi perceput
clinic, lichidul trebuie sa fie in cantitate mare;
b) edemul din insuficienta cardiac apare decliv, la nivelul membrelor inferioare (perimaleolar); in
decubit dorsal este localizat presacrat; clinic este cyanotic, rece, se extinde sub forma de ascita, de
hidrotorax sau de hidropericard;
c) edemul din sindromul nefrotic este albicios, cald, debuteaza la pleoape si fata, dar este present
in toate regiunile corpului producand o crestere in greutate si volum a individului;
d) edemul cerebral apare in insuficienta cardiac stanga, soc, leziuni alveolare difuze, infectii,
hipersensibilitati in care pulmonul este organul tinta (localizarea strict pulmonara este prezenta initial in
bolile infectioase). Clinic se constata lichid aerat, rozat, scurs din caile aeriene si din cavitatea bucala
dupa deces; Macroscopic septurile apar ingrosate prin acumularea de lichid in jurul capilarelor, iar in
alveoli se gaseste un precipitat rozat. Consecintele edemului pulmonary: afectarea functiei ventilatorii si
favorizarea aparitiei infectiilor (bronhopneumonie hipostatica).
e) Edemul cerebral poate fi localizat (in tumori, in jurul tumorilor, in abcese) sau generalizat (in
encefalite, in crize de HTA, in traumatisme cerebrale). Macroscopic creierul este crescut in greutate,
santurile sunt ingustate, girii sunt tumefiati, aplatizati; la sectiune cortexul este palid, mai gros decat in
mod normal, iar subs alba este moale. Ventriculii sunt comprimati. Microscopic se evidentiaza un aspect
crifibriform (mici spatii in subs nervoasa), lax prin cresterea spatiilor interfibrilare in subs alba.

34. Tromboza (definiţie, etiologie, patogenie)

Tromboza reprezintă procesul de coagulare al sângelui într-un sistem cardio-circulator închis, în timpul
vieţii; coagulul poartă denumirea de tromb. Patogenia trombozei este reprezentata de interactiunea a trei
factori (triada virchow):
a) Leziunile endoteliale
În condiţii normale suprafaţa endoteliului este nontrombotică prin secreţia a două categorii de factori
ce intervin în echilibrul fluido-coagulant:
a-1.Factori antitrombotici endoteliali:
Factori ce leagă şi inhibă trombina, cu rol antitrombotic, având trombomodulina (care
inhibă trombina şi activează proteina C, factorul plachetar 5 şi 8) şi moleculele heparin-like (intervin în
tendinţele de hipercoagulare);
Factori ce inhibă agregările plachetare:

* ADP secretat de endoteliu sau de plachete (nu mai atrage trombocitele pe


endoteliul dezgolit);
* PG I2 - prostaciclina care este un antiagregant plachetar şi vasodilatator
producând creşterea debitului sanguin;
Factorii de fibrinoliza sunt: sinteza de activatori ai plasminogenului ce favorizeaza activitatea fibrinolitica
a sangelui.
a-2. Factori protrombotici endoteliali sunt factori de coagulare. Coagularea patologica este activata de:
*factorii tisulari (tromboplastina tisulara), endotoxine si citokine.

* factori de adeziune şi agregare plachetară: factorul 8 von Willebrand (necesar


pentru aderarea plachetelor la componentele subendoteliale)

* factori inhibitori ai fibrinolizei:


-- inhibitor al activatorului plasminogenului care scade fibrinoliza şi uneori
favorizează persistenţa trombilor;
-- ţesutul conjunctiv subendotelial este trombogenic stimulând adeziunea
plachetelor şi legarea fibrinei, facilitând ancorarea cheagului prin variate tipuri de colagen.

Rolul leziunilor endoteliale este demonstrat prin:


* frecvenţa apariţiei de trombi în zonele de infarct miocardic şi pe plăcile
aterosclerotice (aorta şi arterele coronare mari);
* diabeticii au tendinţă crescută la plăci aterosclerotice şi sunt predispuşi la
trombi arteriali;
* trombii intracardiatici apar în leziuni endocardice (intervenţii chirurgicale pe
cord), infecţii ale miocardului, reacţii imunologice ale miocardului;
* stress hemodinamic în: HTA, boala actinică, agenţi chimici exogeni (derivaţi
din tutun), factori endogenici (hipercolesterolemie), toxine microbiene, factori imunologici (rejectia de
transplant, depunerea de complexe imune), etc.
b) Modificari ale fluxului sanguin
În fluxul sanguin normal, leucocitele şi hematiile ocupă curentul axial, cu o viteză de
circulaţie mai mare faţă de periferia circulaţiei sanguine, unde plachetele au transport laminar.
Patogeneza: staza şi contracurenţii locali determină fenomenul de turbulenţă care
contribuie la dezvoltarea trombilor arteriali şi cardiaci prin:
* întreruperea fluxului laminar şi favorizarea contactului plachetelor cu
endoteliul;
* perturbări ale diluţiei sângelui prin flux proaspăt de sânge;
* întâzierea fluxului de inhibitori ai factorilor de coagulare cu favorizarea
formării trombilor;
* leziuni ale endoteliului cu depunere de plachete şi fibrină ca şi diminuarea
eliberării locale de prostaciclină şi de activători ai plasminogenului tisular.
Rolul stazei şi turbulenţei în formarea de trombi este demonstrat de
* plăci ateromatoase ulcerate (acţionează şi ca factor de turbulenţă locală);
* anevrisme de aortă şi artere mari;
* în atriul stâng şi auriculul stâng dilatate cu sânge stagnant consecutiv stenozei
mitrale;
c) Alterari ale factorilor de coagulare

Hipercoagulabilitatea reprezintă o stare patologică a sângelui circulant în care este


necesară o cantitate mai mică de factori de coagulare decât normal pentru producerea
trmbozei. Cauze de hipercoagulabilitate sunt:
* creşterea nivelului procoagulanţilor activaţi: fibrinogen, protrombina, factori
VIIa, VIIIa şi Xa;
* creşterea numărului sau a adezivităţii plachetare;
* scăderea nivelului inhibitorilor coagulării: antitrombina III, proteina C, sau
fibrinolizinele.
Printre condiţiile trombogene corelate cu alterari ale factorilor de coagulare se numără:
deficienţa antitrombinei III sau a proteinei C, sindromul nefrotic, traumatisme severe, fracturi, arsuri,
neoplazii diseminate, sarcina în ultima perioadă, naşterea, anticoncepţionalele orale.
Rasa – tromboembolismul pulmonar secundar trombozei venoase este de 100 de ori
mai mare în Israel decât în Japonia.
Vârsta – creşterea vârstei se asociază cu o creştere a agregării plachetare, diminuarea
prostagladinelor şi diminuarea fibrinolizei.
Fumatul – favorizează apariţia endoteliotoxinei.
Obezitatea – implică activitate fizică diminuată şi scăderea fibrinolizei.

35. Tipuri morfologice de trombi (diagnostic pozitiv si diferenţial cu cheagul cadaveric)

Caracterele morfologice ale trombului


Macroscopic, trombul este aderent la peretele vascular sau cardiac, este uscat, mat,
sfărâmicios, are suprafaţa rugoasă; după desprindere, peretele vascular apare rugos la locul de
implantare al trombului. Trombul prezintă trei părţi: cap, parte intermediară (corp) şi coadă. Capul este
portiunea cea mai veche, situata la locul de implantare, totdeauna de culoare albicioasă, format din
aglomerări de plachete sanguine. Corpul este întotdeauna stratificat, format din zone albe şi roşii
alternante - liniile lui Zahn. Coada este formată totdeauna dintr-un cheag roşu constituit dintr-o reţea de
fibrină care cuprinde toate elementele figurate ale sângelui.
Trombul trebuie deosebit de cheagul agonic sau post-mortem. Cheagul post-mortem
este tot rezultatul unei coagulări, prin activarea cascadei factorilor de coagulare, fară leziuni endoteliale.
El este neaderent la peretele vascular, este neted, umed, rosu (cruoric) sau alb-gălbui (plasmatic), de
consistenţă slăninoasă (lardaceu); după extracţia cheagului post-mortem, endoteliul rămâne intact,
neted, lucios.
Microscopic, trombul recent constituit prezintă în zona de fixaţie la peretele vascular
material granular şi o reţea coraliformă (reţea laxă de fibrină); în jurul şi în ochiurile reţelei coraliforme se
găsesc leucocite, hematii asemănătoare sângelui normal; la distanţă se găsesc: fibrina, leucocite,
plachete sanguine, hematii, in proportii variabile in functie de tipul trombului.
Clasificarea trombilor
a) D.p.d.v. al constitutiei:
* trombii albi sunt de dimensiuni mai reduse, sunt formaţi din hematii în centru şi din leucocite la periferie,
datorită fenomenului de marginaţie leucocitară; sunt greu vizibili cu ochiul liber, ca o masă sticloasă; cel
mai frecvent se găsesc pe plăcile de aterom;
* trombii roşii se găsesc oriunde sângele stagnează, în general în vene;
întotdeauna sunt recenţi şi mari, asemănători cu cheagul care apare prin coagularea sângelui în afara
organismului (posthemoragic); sunt înconjuraţi de hematii;
* trombii micşti sunt cei mai frecvenţi şi prezintă trei părţi: cap, parte
intermediară şi coadă.
b) In funcţie de suprafaţa ocupată în vas:
* trombi parietali - ocupă doar o parte a lumenului vascular;
* trombi obliteranţi - astupă vasul în totalitate.
c) In raport cu localizarea:
*arteriali-de oicei ocluzivi, in arterele coronare, cerebrale si femurale, dar pot fi parietali in artera aorta,
iliaca si carotida. Cel mai frecvent sunt micsti sau albi si aproape intotdeauna sunt suprapusi pe o placa
de aterom;
*cardiaci-apar mai frecvent in atriul stang, in steatoza mitrala si boala miocardica, initial fiind parietali.
Prin miscarile din revolutia cardiaca trombul se dezlipeste, devine rotunjit ca o minge, nu poate parasi
cavitatea atriala datorita dimensiunilor si intermitent poate astupa orificiul mitral determinand clinic
sincopa. La sectiune, post-mortem sau post-operator, in centrul sferei se gaseste un lichid verzui
(ramolire puriforma aseptica);
*trombi venosi, totdeauna ocluzivi, rosii, apar frecvent in venele micului bazin periprostatic la barbati, si
ale tractului genital la femi precum si in veneel profunde ale membrului inferior> Trombii din venele mari:
poplitee, femurala, iliaca sunt frecvent surse de embolii pulmonare si pot ajunge la dimensiuni
apreciabile (1m). O particularitate o reprezinta flebolitii (trombi intravenosi calcificati).
d) dupa vechime:
*recenti-cvasimogeni; zona aderenta la peretele vascular este albicioasa, pestrita;
*vechi-sunt aderenti pe o intindere mai mare la peretele vascular sau cardiac, pot fi micsti sau organizati
conjunctiv.
e) dupa continutul septic:
*aseptici-tromboze neinfectioasa;
*septici-de pe vegetatiile din endocardita bacteriana poststreptococia contin fungi sau germeni.

36. Consecinţele trombozei

Odata ce un tromb s-a format, acesta poate evolua diferit, fiecare evolutie cu diferite consecinte:

Evolutia trombilor:
a) Disparitia prin acfiune fibrinolitica: de la inceputul formarii, leucocitele si macrofagele
fagociteaza fragmentele de fibrina si resturile celulare, eliberand enzimele lizozomiale care digera
cheagul. Eficienta fibrinolizei depinde de marimea trombului - trombii mari nu pot fi complet lizati,
doar cei mici.

b) Organizarea trombului.: Trombii mari sufera initial o retractie - sinereza - rezultand spatii in
masa trombului; in zona centrala se produce o inmuiere prin prezenta de enzime litice din circulatie.
Inca de la inceputul formarii trombului are loc invadarea acestuia de catre celulele mezenchimale
subendoteliale si celulele netede din media vasului. Simultan celulele endoteliale din jurul trombului
incep sa prolifereze acoperind treptat masa trombotica. Treptat trombul este populat de fibroblaste si
capilare de neoformatie care invadeaza baza trombului, atasata la peretele vasului lezat. Trombul se
va transforma intr-un tesut conjunctiv vascularizat, bogat in capilare de neoformatie; acestea se
anastomozeaza formand canale care traverseaza trombul pana se restabileste circulatia sanguina
intre poriunea supraiacenta si subiacenta zonei trombozate, proces cunoscut sub denumirea de
recanalizare a trombului.

c) Ocluzia vaselor: se face in functie de obstructia totala sau partiala a vasului, a felului
vasului (artera sau vena) sau a tipului de circulatie (terminala sau colaterala).
Trombul arterial produce o obstructie brusca in conditiile unei circulatii terminale sau insuficient
anastomozate, ducand la ischemia teritoriului tributar, cu aparitia de infarcte la nivelul viscerelor,
gangrena la nivelul extremitatilor sau ramolisment la nivelul creierului. Tromboza arteriala asociata cu
afectiuni inflamatorii (apendice, colecist) duce la gangrena umeda a organelor afectate.

d) Aparitia emboliilor. Tromboza venoasa duce la infractizare si este cea mai importanta
sursa de embolii.

37. Embolia : definiţie, tipuri de emboli, clasificarea emboliilor, consecinţe

Prin embolie ("emballein"= a arunca) se intelege vehicularea unui corp strain (embol) prin sangele
circulant si oprirea lui intr-un vas, deoarece dimensiunea sa nu-i mai permite sa inainteze; intre 90-99%
din embolii provin din trombi (trombembolii).

Clasificarea emboliilor:
a) dupa origine:
-endogene: pot proveni din trombi, fragmente de os, maduva osoasa, lichid aminotic, etc;
-exogene: picaturi de grasime, corpi straini intrati prin perfuzii, aer, etc.
b) dupa caracterele fizice ale embolului:
-solida (trombi, fragmente de tesut, grupuri celulare, material necrotic ateromatos, etc.);
-lichida (lichid amniotic, lipide, lichide endogene sau exogene);
-gazoasa cu aer, oxigen, azot.
c) dupa septicitate:
-septica;
-aseptica;
d) dupa vehicularea embolului:
-directa - embolul urmeaza sensul circulatiei sanguine;
-paradoxala - mai rara, trecerea din circulatia venoasa in cea arteriala si invers a unui embol, fara a
strabate reteaua capilara, posibila prin defecte septale cardiace persistente sau prin sunturile arterio-
venoase (de ex. un embol plecat de la nivelul plexurilor hemoroidale, poate ajunge in creier);
-retrograda - vehicularea unui embol in sens contrar circulatiei sanguine; prin
cresterea presiunii intraabdominale si intratoracice, embolii urmeaza legatura dintre venele
paravertebrale si intrarahidiene, cu ocluzia venelor cerebrale.

38. Embolia pulmonară


Tromboembolismul pulmonar, are prognosticul cel mai grav; incidenta cea mai mare o are in serviciile
de ortopedie (7-8% din cazurile de tromboembolie pulmonara). Trombul porneste din vasele micului
bazin sau de la nivelul zonelor operate sau lezate prin fracturi numeroase; de obicei, dupa operatii
chirurgicale, bolnavii imobilizati la pat, cand se ridica (dupa aproximativ 10 zile), mor datorita emboliei
pulmonare.

Consecinte clinice:
1. 60 - 80% din trombemboliile pulmonare sunt asimptomatice clinic deoarece pulmolul are un sistem
proteolitic foarte eficient si o abundenta circulatie colaterala bronsica.
2. in 5% din cazuri intervine moartea subita prin embolism masiv al plamanului ceea ce duce la
insuficienta respiratorie, cardiaca, colaps periferic ;
3. in 10 - 15% din cazuri se constituie ocluzia arterelor mici si medii ce
determina leziuni de tip infarct in acele zone pulmonare in care artera pulmonara se comporta ca o
artera de tip terminal ducand la infarct rosu;
4. in 10 - 15% din cazuri apar ischemii progresive care duc la hemoragii neurmate de infarcte
pulmonare pe seama anastomozelor bogate;
5. trombii improscati cronic, cu descarcari in timp, ajung in plaman si realizeaza
infarcte. Printr-un contact progresiv cu endoteliul se produce tromboza iar in jurul vasului are loc in timp
o reactie de scleroza. Aceste leziuni sunt asimptomatice pana cand vasele sufera procese de fibrozare
perivasculara, cu hipertensiune pulmonara secundara ce duce la insuficienta cardiaca de origine
pulmonara (cord pulmonar cronic).

Macroscopic, deschiderea sacului pericardic evidentiaza dimensiunile enorme ale cordului drept datorate
ventriculului drept destins de numerosi coaguli rosii; deschiderea arterei pulmonare si a ramificatiilor ei
evidentiaza existenta de coaguli rosii care pot avea aspect de "camaciori", asemanatori trombului detasat
(cu aspect mixt, striat); de obicei trombembolia pulmonara este dificil de diagnosticat, dat fiind ca
fragmentele de trombi migranti se desprind usor la jetul de apa (se deosebesc de tromboza pulmonara).

39. Embolia gazoasă


Poate fi cu aer sau cu alte gaze.
Embolia cu aer apare in avort, travalii prelungite, pneumotorax cu rupere de artere sau vene,
traumatisme toracice, chirurgie pe cord deschis, etc.

Clinic: pielea este marmorata, limba este palida si apar modificari de hipoperfuzie in teritoriul arterelor
retiniene, a arterelor coronare si a arterelor cerebrale.

Macroscopic, intracardiac sangele este spumos iar in vasele mari, in tesuturile moi si in vasele cerebrale
se gasesc bule de aer. Cand se suspecteaza embolia gazoasa, la necropsie, inima si vasele mari
trebuiesc deschise sub apa pentru a se evidentia gazul.

Embolia de decompresiune sau boala scafandrilor, poate fi acuta sau cronica. Emboliile acute sunt
embolii gazoase pulmonare, cerebrale sau periarticulare, traduse clinic prin insuficienta respiratorie,
dureri articulare, rareori coma si exitus. Emboliile cronice se caracterizeaza prin aparitia de mici bule in
vasele mici din jurul articulatiilor, unde apar dureri difuze articulare si musculare, necroza aseptica
ischemica datorita microemboliilor din vascularizatia intima a diafizelor si a epifizelor oaselor mari; de
obicei apar fracturi spontane pe colul femural dupa 20 - 30 de ani.

40. Embolia grăsoasă şi cu lichid amniotic

Embolia grasa
Cel mai frecvent apare in plamani prin intrarea in circulatia sanguina de microparticule de grasimi (in
arsuri, traumatisme sau prin injectarea intramusculara de material cu vehicul lipidic).
Macroscopic pulmonii sunt luciosi; la spalare cu jet moale de apa apar picaturi de ulei amestecat cu
apa; cordul drept este mult dilatat (acelasi mecanism ca in trombembolia pulmonara).
Microscopic, in vasele mici pulmonare sangele este "fugit" din regiune iar in zonele vecine apare edem
alveolar si formare de "membrane hialine".

Evolutie - datorita multitudinii si plasticitatii micilor picaturi de lipide filtrul pulmonar este depasit, grasimile
embolizate ajung in creier inducand ramolismentul cerebral. In creier apar microhemoragii in substanta
alba iar pe piele, conjunctive si mucoase apar petesii.

Embolia cu lichid amniotic.


Apare in cursul travaliului prelungit sau in post partum imediat. Lichidul amniotic patrunde in circulatia
materna venoasa prin rupturi ale membranelor placentare sau rupturi de vene uterine. Frecventa este de
1/50000 de nasteri iar 86% din cazuri sunt mortale.

Clinic, bolnava devine dispneica, cianotica; scade tensiunea arteriala; intervin socul cardio-respirator,
convulsiile, coma, fenomene de CID si consecutiv focare de hemoragie.

Microscopic, in capilarele pulmonare gasim: scuame epiteliale fetale, lanugo (fire de par fetal), bila,
mucus din tractul respirator si gastro-intestinal fetal.
41. Infarctul miocardic acut (definitie, aspecte macroscopice si microscopice, evolutie,
complicatii))

lnfarctul miocardic (IM) este necroza ischemica a muschiului cardiac cu o predominanta net masculina,
varsta de electie fiind cuprinsa intre 60 - 70 ani. Talia infarctului depinde de: calibrul vasului obstruat,
rapiditatea ocluziei ramurilor coronare, dezvoltarea unei
circulatii colaterale, invazia cu sange a cordului, frecventa cardiaca si tensiunea arteriala, anemia si
vascozitatea sangelui. Trebuie mentionat ca adrenalina creste necesitatea de oxigen si dilata
coronarele.

Topografia IM este urmatoarea: obstructia arterei descendente anterioare, produce IM al peretelui


anterior al ventricolului stang, 2/3 anterioare septale si al apexului; obstructia arterei circumflexe,
produce IM al peretelui lateral si postero-lateral; obstructia arterei coronare drepte distal, produce IM al
peretelui inferior al ventricolului stang si a treimii inferioare septale; obstructia arterei coronare drepte
medii produce IM al peretelui postero-vertebral al ventricolului stang; obstructia arterei coronare drepte
proximale produce IM al ventricolului drept (rar).
Clinic, bolnavii prezinta insuficienta cardiaca acuta, scaderea tensiunii cu soc cardiogenic, stare de rau
anginos, durere retrostemala cu caracter constrictiv, in "gheara", cu senzatie de moarte iminenta,
anxietate, senzatia de "pelerina de plumb", durere epigastrica atipica, zgomote pericardice, cre terea
temperaturii, hiperleucocitoza; pe EKG se constata unda T inversata simetrica (semn de ischemie),
supradenivelarea segmentului ST (semn de leziune), unda Q (semn de necroza) iar in 20% din cazuri nu
apar modificari electrice. Moartea este data de modificari de conducere (asistolie, fibrilatie ventriculara),
insuficienta miocardica, soc sau complicatii secundare.

Evolufie:
• Dupa 5 - 6 ore de la ischemia arteriala apare necroza de coagulare cu aspect valurit al
fibrelor miocardice, vizibila la microscopia optica.
• Dupa 25 de ore, macroscopic se observa focare lejer delimitate pomind de la epicard si
baza subendocardica, galbene, asemanatoare argilei uscate, ferme, avand contur geografic; talia
infarctului este in functie de teritoriul distribuit de artera respectiva (vezi mai sus topografia IM). Infarctul
miocardic poate fi mic si limitat, transmural (cuprinde toata grosimea miocardului) sau circumferential
subendocardic pe teritorii intinse. Cordul este dilatat, sunt prezenti trombi parietali endocardici sau
pericardita fibrinoasa (zgomotele sunt frecvent auzibile). Microscopic apare hiperemie la periferia zonei
infarctizate, infiltrat leucocitar neutrofil si central, leziuni de necrobioza a miocardului (acidofilie sau
tumefiere citoplasmatica ca si disparitia nucleilor).
• Dupa ziua a treia, leziunile de necroza si infiltratul granulocitar apare in toata masa
infarctizata a miocardului.
• Din ziua 5 - 6 PMN-urile sunt mlocuite treptat de macrofage care indeparteaza resturile de
material necrozat.
• Din ziua 7 - 8 macrofagele cresc ca numar, fagociteaza resturile de miocard lezat si
incepe proliferarea de vase de neoformatie si fibre conjunctive.
• Dupa 14 zile in jurul necrozei apare un lizereu rosu de tesut de granulatie care va resorbi
tesutul necrozat in aproximativ patru saptamani (in functie de talia infarctului; de exemplu, o necroza de
1 mm este organizata in 10 zile).
• Dupa 6 - 8 saptamani tesutul de granulatie are aspect cicatriceal si apare ca o cicatrice
alba, ferma, sidefie asemanatoare tesutului tendinos.

Complicatiile infarctului sunt reprezentate de: ruptura de pilieri, ruptura peretelui cu hemopericard si
tamponada (in 5 - 10 % din cazuri), ruptura peretelui interventricular cu insuficienta cardiaca acuta,
trombi murali, pericardita, anevrism parietal acut sau cronic, dilatatie ventriculara, embolii distale,
infarcte in circulatia sistemica: cerebrale, renale, splenice (in 20% din cazuri), etc.

42. Infarctul pulmonar şi infarctul mezenteric (generalitati)

Infarcul pulmonar se produce prin embolii (trombembolismul pulmonar) cu punct de plecare mai ales
din trombii din micul bazin. Se produce o ischemie brutala cu necroza consecutiva, zona care va fi
invadata de sangele din circulatia nutritiva, in caz de staza concomitenta in mica circulatie.
Evolufie:
-in primele 12 -24 de ore: clinic: durere toracica, dispnee, hemoptizii.
Macroscopic, zona de necroza are forma de piramida cu baza spre pleura si varful spre hilul pulmonului;
initial acesta bombeaza pe suprafata pleurei, apoi zona se deprima; culoarea este rosie-negricioasa,
consistenta pulmonului este crescuta; la sectiune parenchimul pulmonar este compact, neaerat, cu
putina serozitate.
Microscopic: necroza hemoragica se caracterizeaza prin zone de hematii ce distrug septurile
interalveolare, invadeaza alveolele iar la periferie se gasesc PMN-uri si edem intraalveolar.
-Dupa 2 - 3 zile, hematiile sunt inlocuite de macrofage (mult mai repede decat in infarctul alb) si incepe
procesul de organizare.
-Dupa 2 - 3 saptamani, aspectul este de infarct rosu pulmonar vechi: macroscopic pulmonul este
deprimat, brun (datorita depozitelor de hemosiderina), de consistenta crescuta sau scleroza pigmentata
feruginoasa.

Infarctul pulmonar apare rar in raport cu trombembolia pulmonara pentru ca pulmonul este foarte bine
vascularizat si dispune de o suprafata de aerare mare. Foare rar poate apare infarct alb ischemic, mai
ales la batranii cu sclerohialinoza de artera bronsica, ce nu mai permite decat greu invazia sangelui in
teritoriul necrozat, prin lipsa aportului de sange.

lnfarctul intestinal sau necroza hemoragica a intestinului subtire este provocata de ocluzia unei artere.
Ocluzia unei vene produce fenomenul de infarctizare: zonele de necroza sunt mai intinse, mai putin
delimitate fata de infarctul arterial intestinal.
Etiologia infarctului intestinal poate fi: embolie arteriala prin tromb intracardiac (in infarctul miocardic)
sau parietal aortic; in tromboza venoasa descendenta, in ciroza hepatica cu tromboza spontana sau
tromboza ascendenta in inflamatii de colon;
Macroscopic se observa o zona de hemoragie intinsa, situata mai ales pe jejuno ileon; peretele
intestinal este rigid si ingrosat; pe sectiune apare culoarea rosie-violacee uniforma iar in intestin se
gaseste o serozitate sanguina.
Microscopic se observa necroza hemoragica: hematiile invadeaza structurile necrozate care nu mai sunt
vizibile; in aproximativ 12 - 15 ore apare lizereul leucocitar neutrofil care invadeaza rapid zona de
necroza.
Evolufia este foarte grava, deoarece de la inceput se instaleaza fenomene
toxice; initial apare o peritonita toxica (datorita trecerii toxinelor microbiene prin peretele lezat), apoi
peritonita septica si daca nu se intervine medical apare gangrena cu rupturi de intestin subtire sau
peritonita fecala si exitus.

43. Infarctul cerebral


3. lnfarctul cerebral este sinonim cu ramolismentul cerebral sau cu ischemia de teritorii arteriale
terminale superficiale/profunde (artera silviana mai ales); mai putin frecvent este atins teritoriul arterei
trunchiului cerebral, si apoi artera pedunculilor cerebrali, artera talamogeniculata sau artera
talamopedunculata. Exceptional apar embolii la nivelul arterelor cerebrale sau pe teritoriul arterei spinale
anterioare.

Etiopatologie: oprirea circulatiei apare datorita spasmelor pe arterele cu ateroscleroza, de obicei pe


placile de aterom ulcerate ale acestora. Clinic cauza ramolismentului poate fi ictusul apopleptic.
Integritatea cordului este un factor decisiv: cand energia contractiilor cardiace scade, cordul pompeaza
mai putin energic sange si teritoriul de ramolisment este mai repede ischemiat decat la bolnavii cu
hipertensiune arteriala.

Evolutie; necroza de coagulare apare pentru o scurta perioada si este foarte rar surprinsa ca o zona
dura. Continutul bogat in lipoizi favorizeaza lichefierea cu transformarea substantei nervoase intr-o
magma albicioasa sau ramolismentul cerebral. Ramolirea este complexa si cuprinde trei etape:
a) ramolismentul alb: este o masa albicioasa care ulterior este invadata de sange;
b) ramolismentul rosu: apare in zona de necroza unde exista hipoxie si pH acid, deci capilarele
devin permeabile pentru hematii; sangele se amesteca cu detritusul ramolit de culoare albicioasa
initial;
c) ramolismentul galben defineste aceasta zona cand capata culoarea galbena (ocru) pe seama
dezintegrarii sangelui in hemosiderina care este fagocitata de macrofage care au fost denumite corpi
granulosi. Acestia sunt celule rotunjite care provin din celulele gliale (in special), la care prelungirile s-au
fragmentat (plasmexodendrioza), capatand proprietati macrofagice. Acestia au aspect spumos, cu
picaturi fine de grasime, provenite din dezintegrarea hematiilor si a tecilor de mielina si prezenta de
pigment feruginos. Corpii granulosi se pot deplasa pe tecile perivasculare. in timp in zona de
ramolisment apar formatiuni pseudochistice avand continut xantocromatic delimitat de fenomene de
glioza sau impaslirea fibrelor gliale cu ingrosarea leptomeningelui.

Forme particulare de ramolisment la copii:


Porencefalia: cavitati chistice la nivelul substantei albe, secundare unei fonte sau a unei pierderi de
substanta (pori) mai ales la nivelul cortexului cerebral (mai ales in partea transversala a scizurii Sylvius);
uneori, se evidentiaza leziuni cicatriceale ale circumvolutiilor cerebrale (ulegirie); mai rar apare doar
porencefalia substantei albe;
Hidrancefalia (creierul vezicular) este o pierdere de substanta a emisferelor cerebrale care sunt aproape
in totalitate netede iar diferitele straturi nu mai sunt individualizate; apar tulburari circulatorii la nivelul
teritoriului de distributie al carotidei inteme (artera cerebrala anterioara si mijlocie); este diferita de
hidrocefalie unde diferitele straturi sunt subtiate dar prezente, si de anencefalie care se insoteste de
malformatii ale creierului.

44. Hemoragia (definiţie, mecanisme de producere, tipuri)


Hemoragia reprezinta iesirea sangelui din sistemul cardio-vascular per rhexis (prin rupere), per
diabrosin (prin fisurare) sau per diapedesin (prin diapedeza). Poate fi exogena sau endogena; de natura
traumatica, chimica sau biologica.

Patogenie:
• Ruptura peretilor cordului sau vaselor prin actiunea directa a factorilor mecanici, chimici sau
prin scaderea rezistentei peretilor vaselor sau a cordului datorita lezarii directe a vaselor; alterarii
structurilor elastice ale arterelor mari, ateromatoza arteriala sau infarct miocardic.
• Hipertensiunea arteriala care favorizeaza producerea de hemoragie vasculara in cazul
scaderii rezistentei peretelui arterial.
• Erodare chimica sau neoplazica.
• Necroza peretelui vascular prin extinderea proceselor patologice vecine

Hemoragia reprezinta un complex plurifactorial in care sunt implicate procese de coagulare, de


hemostaza, modificari ale peretilor vasculari cu predominanta unuia dintre ele.

Clasificarea hemoragiilor:
a) dupa tipul vasului: de origine arteriala, venoasa sau capilara;
b) dupa patogeneza: spontana sau provocata;
c) dupa sediu si accesibilitatea la examenul clinic:
• extema sau vizibila la examenul direct;
• intema: sediul este inaccesibil la exementul direct (sangele extravazat se acumuleaza si
ramane in interiorul corpului);
• exteriorizata: originea hemoragiei este la nivelul mucoaselor organelor; sangele poate fi
eliminat pe cai naturale (epistaxis, hemoptizie, hematemeza, melena, hematurie, menoragie,
metroragie);
• in cavitati seroase: hemopericard, hemotorax, hemoperitoneu, hematocel, hemartroza;
sangele acumulat este coagulat sau lichefiat in functie de cauza si vechimea hemoragiei; hemoragiile
vechi sufera un proces de organizare conjunctiva cu formarea de aderente sau simfize seroase.
• in organe cavitare: hematosalpinx, hematocolpos, hematocolecist, toate fiind urmate de
acumularea de sange in lumen;
• interstitiale: localizarea este in spatiiile moi, in viscere, in mucoase, in seroase sau in oase;
dupa cantitatea sangelui extravazat pot apare: petesii, echimoza, hematomul sau purpura.

Petesia este o hemoragie redusa, punctiforma, in "picatura de purice", de origine capilara care apare
pe piele, pe mucoase sau pe seroase.

Echimoza este o hemoragie mai intensa, cu o arie infiltrata de sangele extravazat de aproximativ 2 - 4
cm, fara a proemina la suprafata pielii sau a mucoaselor fiind de origine capilara sau din vasele mici.
Hematomul este o hemoragie mai mare, o colectie de sange localizata, de dimensiuni variabile, cu
tumefiere locala si compresia tesuturilor vecine; sangele este de obicei coagulat (hemolizat trecand
progresiv prin metabolizare in biliverdina si bilirubina, respectiv culorile: violaceu, verde si galbui).

Purpura este o hemoragie produsa spontan in cursul diatezei hemoragice, de marime variabila (petesii si
chiar echimoze), generalizata.

Hemoragii oculte: hemoragii digestive sau ale tractului urinar, depistate doar prin tehnici de laborator.

Apoplexia este o forma particulara de hemoragie in focare multiple, eventual confluente (hemoragii
cerebrale sau placentare).

45. Socul

Socul este o insuficienta circulatorie acuta, cu suferinta celulara datorita hipoperfuziei tisulare; aceasta
stare este caracterizata prin scaderea generala si grava a perfuziei tisulare si care prin prelungire duce
la o alterare generalizata a functiilor celulare.

Etiologie:
1) Soc hipovolemic: pierderi de fluide la exterior (hemoragie, voma, diaree, pierderi renale,
excese diuretice si pierderi cutanate: la arsi, la dermatite sau in boli infectioase) si /sau la interior: in
focare de fractura, ocluzie intestinala, hemotorax, hemoperitoneu, ascita, etc.
2) Soc cardiogen: la infarctul miocardic sau in aritrnii.
3) Obstructia circuitului sanguin: embolie pulmonara masiva, pneumotorax, tamponada
cardiaca, anevrism disecant de aorta, tromboze ale valvelor, etc.
4) Soc neurogenic fie indus medicamentos (anestezii, ingestie de barbiturice), fie din leziunile
medulare (vasodilatatii masive ce nu raspund la droguri presoare).
5) Soc septic din septicemii cu germeni gram negativi, cu endotoxine exudative in care se
produce vaso dilatatie periferica.
6) Soc anafilactic.
7) Soc din insuficienta endocrina: de ex. boala Adisson.

Fiziopatologie: hipoperfuzia generalizata a celulelor si a tesuturilor este datorata scaderii volumului


sanguin, scaderii activitatii cordului si/sau redistributiei sangelui; volumul circulator este inadecvat deci
un deficit de perfuzie, semnifica si un aport insuficient de oxigen si substante nutritive ca si eliminari
inadecvate de metaboliti.

Stadiile socului:
-soc compensat: mecanismele mentin inca circulatia;
-soc decompensat progresiv: mecanismele mentin circulatia dar debitul circulator scade (hipoperfuzie,
avand consecintele hipoxice si oligurie progresiva) ceea ce duce la anurie si acidoza metabolica
manifesta);
-soc ireversibil (debitul circulator scade brutal, scade tensiunea arteriala iar decesul bolnavului se
instaleaza prin leziuni celulare difuze).

Organe afectate de soc:


-creierul: encefalopatie hipoxica: neuronii au citoplasma eozinofila si nucleu picnotic, glioza fibrilara,
necroza in special in stratul piramidal cu pastrarea teritoriilor de celule granulare (necroza laminara);
-cordul prezinta hemoragii subendocardice si subepicardice ca si necroze zonale, cuprinzand fibre
miocardice izolate, sau reduse numeric (microinfarcte);
-plamanul este mai rezistent la hipoperfuzie; acesta este mai sensibil la socurile septice sau la mari
traumatisme; apar hemoragii in vasele septale, microtromboze septale, edem pulmonar cu leziuni
difuze alveolare, membrane hialine cu sau fara depuneri de fibrina;
-rinichiul:
*leziuni tubulare cu necroza tubulara acuta a tubilor contorti proximali si distali si a ansei Henle, cu
ruptura membranei bazale: celule care compun tubul respectiv se descuameaza in lumen, apare
hemoragie locala, cu prezenta intraluminala, in filtratul renal de hemosiderina, de mioglobina si de
exudate proteice: "cilindri hematici sau hialini";
*glomerulii sunt relativi conservati; dupa o saptamana apare regenerarea tubulara iar intre 10 si 30 de
zile rinichiul se reface;
-glandele corticosuprarenale: depletia lipidelor, necroze celulare izolate in corticala;
-tractul gastrointestinal: hemoragie in panza, necroze izolate ale mucoasei (gastroenteropatia
hemoragica);
-ficatul: necroza hemoragica in jurul venei centrolobulare si steatoza izolata; leziunea se vindeca dupa
un tratament corect, regenerarea facandu-se in aprox. 7 zile.

46. Tipuri de celule implicate în inflamaţie

Polimorfonucleare neutrofile (PMN) - sunt celule predominante in inflamatia acuta, fiind responsabile
pentru leucocitoza care apare in perioada "in crisis" a infectiilor acute.
Functie:
a) In raspunsul inflamator, PMN-urile sunt primele care ajung in zona lezata,
(parasesc patul vascular prin diapedeza si sunt directionate prin chemotaxie spre locul agresionat);
b) Fagocitoza este activitatea majora a PMN-urilor: invadeaza bacteriile cu subetapele de liza prin
eliberarea de enzime lizozomale. Intracelular, lizozomii elibereaza: mieloperoxidaze (principala enzima
antibacteriana care actioneaza prin combinatia de H202), hidrolaze acide
(actioneaza pe materii organice, inclusiv bacterii), proteaze (degradeaza proteinele, inclusiv elastina,
colagenul, proteina din membrana bazala), lizozim = muramidaza (hidrolaza prezenta
in PMN si monocite), proteinele cationice (inhiba cresterea bacteriana producand chemotaxia
monocitelor si creste permeabilitatea vasculara). Extracelular, enzimele lizozomale dau o iritatie inalta
contribuind la macroscopia inflamatiei locale.

Polimorfonucleare bazofile (PMB)


Morfologie : contin granule bazofile, (in coloratia Wright), sunt incarcate cu histamina, heparina si
substante cu reactie lenta in SRS-A.
Functie: PMB-urile se dezvolta in tipul I de hipersensibilitate (hipersensibilitate imediata, mediata cu IgE).
Cand elibereaza histamina si alte substante vasoactive granulele bazofile produc reactie anafilactica la
persoanele susceptibile. PMB-urile au rol si in tipul N de hipersensibilitate (hipersensibilitate intarziata),
de exemplu in dermatita de contact.

Polimorfonucleare eozinofile (PME)


Morfologie: PME-urile au nucleu bilobat "in desaga"; granulele citoplasmatice sunt portocalii in coloratia
Romanovsky si rosu-oranj cu eozina. Granulele contin enzime hidrolitice (histaminaze care
inactiveaza histamina si arilsulfataza B care inactiveaza SRS-A) si o proteina bazica majora putin
inteleasa.
Distributie: in sangele periferic, apar in tesuturi in reactia de hipersensibilitate, in alergii si infectii
parazitare.
Functie:
• au capacitatea de a elibera un factor chemotactic eozinofil (ECF) de tip lgE (sintetizat si de
mastocite) cu rol in anafilaxie;
• de fagocitoza (functie minora).

Mastocitele
Seamana cu PMB-urile in structura si functie; PMB-urile sunt prezente predominant in sangele periferic
si la locul inflamatiei, mastocitele se gasesc in tesutul conjunctiv, "inchizand" mici vase sanguine.
Morfologie: contin numeroase granule, colorate metacromatic cu coloranti bazici, acestea eliberand
histamina, heparina, SRS-A in tipul I de hipersensibilitate (asemeni granulelor de PMB) si ECF.
Functie: eliberarea de histamina sub actiunea agentilor care determina inflamatii (factori fizici,
medicamente, lg, componente ale Complementului-C3a, C5a-proteine cationice etc.).

Macrofagele
Sistemul de fagocite mononucleare sau sistemul macrofagic - monocitic sau sistemul
reticuloedoendotelial este o retea extinsa de macrofage in tot organismul.
Morfologie: componentele celulare includ macrofage alveolare pulmoare, macrofage pleurale si
peritoneale, celule Kupffer, histiocite din tesutul conjunctiv mezenchimal, macrofage mezangiale renale,
macrofage fixe si mobile in limfoganglioni, splina, maduva osoasa. Macrofagele tisulare se dezvolta din
monocitele care parasesc sangele periferic atunci cand este nevoie. Monocitele deriva din precursori ai
maduvei osoase.

Functii:

1. Fagocitoza noxelor din tesuturi (microorganisme, resturi necrotice etc.) si rol in omorarea celulelor
tumorale prin:
a) endocitoza- primul pas in fagocitoza (membrana citoplasmatica a macrofagelor se extinde in
jurul particulelor formand vacuole intracelulare) si pinocitoza (membrana citoplasmatica a macrofagelor
se extinde in jurul fluidelor extracelulare formand vacuole intracelulare);
b) digestia - reprezinta al doilea pas, constand in fagocitarea materialului din vacuole pe
seama lizozomilor din macrofage care contin enzime asemanatoare PMN-urilor (proteinaze, hidrolaze
acide, lizozim, MPO), efectul bactericid este evidentiat mai ales fata de organismele incapsulate
(mycoplasme, salmonele, listerii, criptococi);
c) opsonizarea - macrofagele au receptori pentru moleculele de IgG si pentru complementul
C3b, acestea ajutand macrofagele in fagocitoza prin opsonizarea microorganismelor (microorganismele
sunt acoperite de IgG sau C3b).

2. Functia imuna. Macrofagele sunt o compomenta importanta pe sistemul imun (de la initierea
raspunsului imun pana la interactionarea cu limfocitele timodependente T-LT):
a) Activarea LT
• in timpul fagocitozei, macrofagele prelucreaza componentele antigenice ale materiilor straine din
vacuole. Macrofagele "prezinta" antigenul prelucrat limfocitelor T in legatura cu complexele majore de
histocompatibilitate de pe suprafata macrofagelor. Aceasta prezentare combinata a
antigenelorprocesate si a complexelor majore de histocompatibilitate este
necesara in sinteza si activarea LT.
• macrofagele elibereaza interleukina-1 (IL-1), o substanta care stimuleaza LT cu eliberarea de catre
ele de interleukina-2 (IL-2) care permite completa activare a LT cu proliferarea variatelor subseturi de LT.
b) Activarea macrofagelor:
• LT activate determina mobilizarea si activarea metabolica a macrofagelor eliberand variate
limfokine (mediatori nonimuni care pot activa si ei macrofagele, fiind gasiti in componente ale formarii
cheagului si in cascada complementului); odata activate, macrofagele ataca si digera organisme fara a
depinde de ehipamentul antigenic;
• macrofagele activate prelungesc procesul inflamator si determina distrugeri tisulare cu eliberarea de
enzime inalt iritative, cu functie protectoare, amplificand raspunsul imun.
c) Activarea limfocitelor B (LB)
• are legatura si cu macrofagele cu toate ca rolul acestora din urma nu este esential;
• activarea LB necesita IL-1 (secretata inclusiv de macrofage);
• LB activate sunt necesare deoarece anticorpii de pe suprafata LB se armonizeaza cu antigenele
specifice care se gasesc pe suprafata macrofagelor;
• activarea LB este ajutata de prezenta LT-helper (prolifereaza in raspunsul la IL-2, care la randul sau
este indus de IL-1 ).

3. Functia secretorie. Macrofagele elibereaza si alte substante in afara IL-1, ca:


• factor stimulator al coloniilor (CFS) si factorul de necroza tumorala (TNF) care servesc la raspunsul
imun;
• interferon alfa (IFN) care ajuta in blocarea replicarii virale;
• precursori ai prostaglandinelor care sunt in legatura cu IL-1 (efect pirogenic); acestia induc
sernnele fazei acute a inflamatiei ca temperatura si leucocitoza in sangele periferic (deplasare spre
stanga a formulei leucocitara cu o crestere a PMN-urilor imature).
4. Functia de vindecare si reparare. Macrofagele ajuta prin fagocitoza elirninarea resturilor celulare si
eliberarea de factori proliferatori al fibroblastilor.

Limfocitele (L)
Consideratii generale: Limfocitele si toate derivatele lor se gasesc in toate tesuturile, in toate tipurile de
inflamatie, in special dupa agresiunea acuta a PMN-urilor.
Toate limfocitele deriva din celulele stem din maduva osoasa. Celulele stem
se diferentiaza in limfocite la nivelul organelor limfoide primare (timus, maduva osoasa). Din aceste locuri
unele limfocite rnigreaza (pe cale sanguina) spre organele limfoide secundare (splina,limfoganglioni si
centri gerrninativi limfatici din tot corpul: inelul Waldayer, placi Peyer, apendice).
Tipuri de limfocite: Limfocitele sunt impartite in doua tipuri majore: limfocite B si limfocite T, cu diferite
functii.
Limfocitelie B (LB) din "bursa lui Fabricius" de la pasari au corespondentul necunoscut la om (dar
probabil este maduva osoasa).
Limfocitele T (LT) sunt denurnite asa dupa maturarea in timus. 1/3 din limfocite sunt limfocite nude, adica
fara caracteristici B sau T. Limfocitele T se gasesc in ariile paracorticale ale limfoganglionilor, intre foliculi;
ele reprezinta aproximativ 70% din sangele periferic.
Tipurile LT se diferentiaza prin markerii de suprafata al limfocitelor, detectati de anticorpi monoclonali.
Diferentierea celulara, sau grupuri de diferentiere (cluster designation
= CD) se realizeaza prin markeri formali denumiti Tsau OKT (CD4+ sau OKT4+ sau T4+). Toate LT sunt
CD2+, CD3+. Markerii CD3 sunt strans legati de receptorii de antigen al LT, un heterodimer campus
de lanturi de polipeptide alfa si beta.

Limfocitele T difera unele de altele pe seama unei rearanjari a genelor receptoare pentru suprafata:
alfa si beta. Aceste gene vor determina sinteza de proteine care devin molecule receptor de
suprafata a limfocitelor si au o conformatie asemanatoare cu lg de suprafata ale LB. Doar LT poseda
proteine de suprafata si doar LT arata rearanjamentul genie corespunzator.
Functia LT in inflamatie:
• Limfokinele produse si eliberate de LT atrag celulele (macrofage, PMB) care servesc ca mediaori
nespecifici ai inflamatiei (induc inflamatie locala si provoaca celulele "inocente" spectatoare);
• LT citotoxice lizeaza celulele tinta fara lezarea celulelor vecine, functie importanta in infectia virala
si in rezectia transplantului;
• LT sensibilizate sunt responsabile pentru initierea hipersensibilitatii intarziate (hipersensibilitate de
contact - hipersensibilitate de tip tuberculic). LT sensibilizate interactioneaza cu macrofagele eliberand
limfokine care la randul lor se activeaza si atrag macrofage la sediul inflamatiei si maresc raspunsul
local.

Limfocitele B (LB) se gasesc la periferia ariilor corticale a limfoganglionilor si in centri germinativi ai


foliculilor secundari cuprinzand aproximativ 15% din limfocitele circulante.
Ele sunt influentate de o rearanjare a genelor care raspund de producerea lanturilor de imunoglobuline
usoare si grele. Receptorii pentru antigene se gasesc in moleculele de imunoglobuline, parte a
membranei LB si sunt produsi prin procese de rearanjare a genelor. Limfociele B au pe suprafata
receptori pentru portiuni de Fe din lgG si pentru C3b si C3d. Limfocitele B se pot diferentia spre
producerea de lg, luand numele de plasmocite. Fiecare plasmocit produce un singur tip de
imunoglobulina: lgG, lgM, lgA, lgD si lgE.

Functia LB in inflamatie: variatele imunoglobuline au mai multe functii in procesul inflamator. Anticorpii
neutralizeaza toxinele produse de bacterii; lgG functioneaza in opsonizare: aglutinarea anumitor bacterii
cu stoparea multiplicarii si a imprastierii acestora, facand mai usoara fagocitarea lor de catre macrofage;
anticorpii specifici pentru suprafata antigenica a bacililor G- produc bacterioliza in prezenta
complementului .
Limfocitele nude sunt limfocite citotoxice fara a avea criterii de diferentiere in LB sau LT (absenta
antigenelor de suprafata). Tipurile de limfocite nude sunt:
a) limfocite "natural killer" (LNK) - cuprind majoritatea limfocitelor nude. Sunt limfocite mari,
granulare; sunt in legatura cu LT stiind ca unele au trasaturi moleculare comune, de exemplu LNK-urile
sunt CD2+ si unele au receptori de suprafata asemeni LT urilor, dar in comparatie cu limfocitele
"killer"sunt citotoxice in maniera nespecifica.
Functie: LNK-urile sunt importante in respingerea transplantelor de maduva osoasa si sunt o forma de
aparare de prima linie fata de infectiile virale si fata de dezvoltarea tumorilor. Fara sa fie sensibilizate in
prealabil sunt capabile de a liza experimental celulele de leucemie sau de limfom.
b) limfocitele "killer" (LK) sunt capabile sa lizeze celulele tinta ("target cells") acoperite de
anticorpi specifici. Aceasta proprietate este cunoscuta ca citotoxicitate mediata celular dependenta de
anticorpi.
c) limfocitele "activated killer" (LAK) sunt morfologic si functional similare cu LNK dar au un
mai mare domeniu de celule tinta. LAK devin citotoxice sub stimularea cu IL-2, limfoxine care
autoactiveaza LT.

47. Tesutul de granulaţie


Este o inflamatie proliferativa nespecifica - este tesutul de reparare ce apare în cursul de vindecare a
plăgilor. Tesutul de granulaţie este caracteristic procesului inflamator nespecific; presupune o proliferare
a ţesutului conjunctiv tânăr, bogat vascularizat, care se maturizează prin diminuarea celulelor, creşterea
numărului de fibre conjunctive şi a vascularizaţiei, iar în final se formează cicatricea fibroasă.

Indiferent de tipul de vindecare al unei plăgi, în orice plagă se formează un ţesut de granulaţie compus
din capilare, macrofage şi fibroblaste.
Noile vase capilare se formează iniţial sub forma unor cordoane de celule solide, ce se desprind din
vasele existente. Celulele sunt puţine şi nu au membrană bazală. Cordoanele pe măsură ce cresc, se
unesc cu alte cordoane şi se tunelizează, dezvoltă un lumen şi restabilesc circulaţia sangvină;
transformarea în venule şi arteriole durează câteva zile.

Fibroblastele migrează în plagă din ţesutul conjunctiv înconjurător şi produc colagen de tip I şi III. Fibrele
de colagen unesc marginile plăgii şi le apropie; colagenul de tip III, mai slab este transformat progresiv,
în decurs de 6 luni în colagen de tip I, mai rezistent şi se aliniază paralel cu liniile de stress mecanic.
Proliferarea fibroblastelor duce la cicatrizare şi formarea unor stricturi fibroase, cu îngustarea lumenelor
organelor cavitare (esofag, stomac, ureter).

48. Inflamaţii alterative: clasificare, descriere

Inflamatiile se pot clasifica din punct de vedere morfologic astfel:


-inflamatii predominant exudative: predomina exudatul cu PMN-uri, evolutia este acuta iar etiologia este
predominant bacteriana, nespecifica.
-inflamatii predominant alterative: predomina leziunile distrofice, alterative, necrozante. Evolutia poate fi
acuta, subacuta, cronica.

Se numeste inflamatie alterativa procesul inflamator in care predomina alteratia elementelor tisulare,
celelalte fenomene, cum sunt exudatia si proliferarea fiind in minoritate sau instalandu-se cu intarziere si
limitat. Cauzele sunt actiunile brutale, directe ale unor acizi sau baze aflate in solutii
concentrate(substante caustice) si care pot provoca instantaneu moartea tesuturilor, actiunea unor
factori termici( caldura, frigul excesiv), radiatiile ionizante, agenti animati, care determina alteratii tisulare
directe sau alteratii vasculare urmate de tromboza, instalarea lui Bacilus necroforus si a ciupercilor
patogene. Se cunosc inflamatii alterative descuamative si necrotice.

Inflamaţia catarală apare frecvent la nivelul mucoaselor bronşice, tub digestiv, căi urinare.
Se caracterizează prin alterarea epiteliilor cu descuamare, prezenţa unui exsudat seros, ce devine sero-
mucos şi apoi muco-purulent; în corion apare vasodilataţie cu edem şi un infiltrat inflamator leucocitar.
Inflamaţia catarală evoluează spre resorbţie sau cronicizare (ex.: la nivelul mucoasei nazale, poate duce
la rinită cronică hipertrofică).

Inflamaţia ulcerativă apare în dizenterii bacilare şi amoebiene.

Inflamaţia necrotizantă cuprinde angina necrotizantă cu fuzospirili (Plaute-Vincent), hepatite acute


grave fulminante cu virus hepatitic A ce evoluează spre atrofie galbenă acută a ficatului (Rokitansky) şi
intoxicaţia cu mercur.

Inflamaţia putridă apare prin pătrunderea în exsudat a bacteriilor de putrefacţie, cu necroză şi distrugeri
tisulare; esudatul este cenuşiu-verzui murdar, cu miros respingător.

49. Inflamaţia seroasă


Reprezinta etapa initiala a tuturor inflamatiilor exudative, caracteristic fiind un continut apos: este redus
cantitativ ca celularitate si proteine fata de continutul altar tipuri de exudat. Exudatul seros se gaseste in
special in tesutul conjunctiv ( lichid fara structura, colorat palid cu eozina, dilacereaza fibrele
conjunctive formand flictene, bule), pe seroase (in cavitatile naturale - lichid serocitrin in pleura, pericard,
peritoneu, efuziuni articulare si fluid spinal) si pe mucoase (cataralul seros).

Exudatul seros poate fi exemplificat si prin fluidul din arsurile termale de grad secundar, cutanate.
Evolutia inflamatiei seroase poate fi spre "restitutio ad integrum", fie spre inflamatie serofibrinoasa (de
obicei in cadrul colectiilor de lichid la nivelul cavitatilor seroase, in lichidul serocitrin, apar depozite de
fibrina, galbuie).
50. Inflamaţia fibrinoasă
lnflamatia fibrinoasa este caracterizata de mari cantitati de proteine (albumina, fibrinogen) din plasma,
cu depozite vizibile de coaguli de fibrina. Macroscopic aspectul este comparat cu "limba de pisica",
"tartina cu unt desprinsa de cealalta felie". Microscopic, la coloratia uzuala HE, aspectul este al unei
retele fine, slab acidofile. Examenul de microscopie electronica evidentiaza structuri fibrilare cu striatii
transversale si periodicitate coaxiala (diferenta fata de fibrele de colagen).
Evolutie. Coagulul exudat se poate resorbi, se poate organiza (aparitia de tesut de granulatie) si forma
cicatrice consecutive.
Localizari. Exudatul fibrinos poate apare pe seroase: pleurezie fibrinoasa tuberculoasa, pleurezie
fibrinoasa uremica cu germeni piogeni, pleurezie parapneumonica, metapneumonica, cu germeni
piogeni, pericardita fibrinoasa reumatismala, TBC, uremica, peritonita fibrinoasa (in jurul unor organe
abdominale inflamate: colecistita, apendicita) ultima avand scopul de a impiedica extinderea
inflamatiei spre marea cavitate.
O alta localizare este la nivelul alveolelor pulmonare in pneumonii bacteriene: initial se produce o
alveolita serofibrinoasa cu retea laxa de fibrina care umple spatiile atveolare; in ochiurile retelei sunt
prezente hematii (alveolita fibrino-hemoragica), apoi PMN-uri (alveolita serofibrinoleucocitara).

La nivelul mucoaselor se exemplifica doua varietati inflamatorii exudative fibrinoase: difteria si dizenteria.
Bacilul difteric este cantonat la nivelul istmului gatului, determinand pe mucoasa respiratorie
pseudomembrane care se pot extinde pe arnigdale, pilieri, faringe - faringoarnigdalita difterica
pseudomembranoasa. Extinderea la nivelul laringelui determina laringita obstructiva sau crup difteric.
Macroscopic, falsele membrane sunt niste pete albicioase, slab ancorate care se detaseaza usor,
dupa indepartare ramanand mici exulceratii (ulceratii superficiale); falsele membrane plutesc la suprafata
apei.
Microscopic, falsele membrane sunt constituite din fibrina, PMN-uri alterate, colonii microbiene si celule
epiteliale, cu leziuni distrofice in necroza si necrobioza.
Evolutia inflamatiei crupoase: PMN-urile actioneaza asupra fibrinei producand o dezlipire a depozitelor
fibrinoase care pot ajunge in pulmon eliberandu-se prin expectoratii: sputa in "zeama de prune" si este
partial resorbit pe cale limfatica. O alta cale evolutiva este
spre organizarea fibrinei cu transformarea in tesut conjunctiv cu formarea de bride sau simfize (sinechii)
care pot duce la obliterarea cavitatilor (seroase sau la nivelul epiteliului malpighian al faringelui).
Clinic: bacilul difteric elibereaza o toxina care de la locul de fixare difuzeaza avand tropism pentru
miocard (leziuni distrofice protidice si lipidice si infiltrat inflamator interstitial, dand insuficlenta
cardiaca) si tesutul nervos (la nivelul membrelor si in periferie poate da, in general, leziuni toxice si
fenomene de nevrita si paralizii - pareza valului palatin).
Dizenteria bacilara este localizata pe ileonul terminal si colon; aspectul macroscopic initial al depozitelor
de fibrina este "pudrat de talc", mai tarziu apar zone de eroziune cu contur neregulat, fundul de
culoare rosie si marginile albicioase acoperite de fibrina. Microscopic este acelasi aspect de exudat
fibrinos, descris anterior.
Inflamatia necrotica este o particularitate a inflamatiei fbrinoase; se produce fibrina in exces, epiteliile se
necrozeaza si tesutul modificat se elimina rezultand ulceratii; etiologia poate fi bacteriana - bacilul
dizenteric - sau ingerarea de substante caustice acide (leziuni in esofag si stomac).

51. Inflamaţia purulentă (abcesul si flegmonul)


lnflamatia purulenta (piogenica, supurata) este definita de prezenta exudatului purulent.
Macroscopic, lichidul are consistenta si culoare variabila in functie de agentul patogen: puroiul
pneumococic este bine legat, verzui; puroiul stafilococic este galbui, usor filant (curge usor); puroiul
streptococic este cenusiu, murdar, grunjos etc.
Microscopic puroiul contine marl cantitati de PMN-uri, piocite (globule de puroi, PMN lipsite de nucleu, cu
prezenta de lipide si glicogen intramembranar), detritus necrotic si chiar colonii microbiene.

Etiopatogenie. Infectiile microbiene pot avea poarta de intrare cutanata, mucoasa, germeni vehiculati
prin sange (bacteriemie, septicemie). De exemplu la abcesele renale germenii ajung in glomeruli
evidentiindu-se mici focare circumscrise abcese - predominant in corticala: puncte galbene inconjurate
de ecran congestiv aparent si eventuala supuratie - abcese de eliminare liniare pe traseul tubilor
renali.
Exudatul purulent evidentiaza colectii circumscrise in tesuturi solide - abces, in cavitati - empiem, sau
colectii difuze - flegmon.

Abcesul. Bacteriile piogene realizeaza abcese prin diseminare de tip bacteriemic (septicemie), trombi
septici, plagi infectate, calea foliculilor pilosi sau furunculoza .
Etiopatogenie. Puroiul atrage PMN-uri, cantitatea de puroi determinanad presiuni pe tesuturile din jur: se
produc leziuni distrofice pe tesuturile vecine prin compresie si prin factori toxici. Afluxul PMN-urilor
reprezinta un masiv "manson " in jurul abcesului cu aparitia membranei piogene care nu este o
realitate anatomica. La periferie se constituie o reactie fibroblastica ("membrana") uneori realizandu-se
inchistarea, deci membrana nu este generatoare de puroi (piogen: pio = puroi; gens-genesis= a
forma).

Evolutia abcesului. Tendinta naturala este de fistulizare, datorita cresterii tensiunii in interiorul abcesului
si datorita cresterii produselor rezultate din distructia celulelor si a afluxului de lichide in abces. Se
produce o crestere a presiunii in abces odata cu extinderea volumului sau fistulizarea creandu-se
traiectul de legatura cu exteriorul sau cu diferite cavitati naturale; traiectul poarta numele de "fistula".
Inchistarea abcesului reprezinta constituirea unei capsule periferice prin transformarea colagena a
membranei piogene si repararea abcesului prin cicatrice. Marimea abcesului este variata, de la cativa
milimetri (microabcesele din fundul glandelor Lieberkuhn) pana la cativa centimetri (10-12 cm in abcesul
hepatic).
Abcesul hepatic - germenii piogeni ajung pe calea arterei hepatice (abces periferic sub capsula Glisson,
mare de obicei, fara membrana piogena), pe calea venei porte (abcese Chauffard sau ficatui "in burete",
abcese multiple inconjurate de membrana piogena) sau pe caile biliare (puroiul are o tenta verde,
membrana piogena este prezenta).
Abcesul renal - pot exista microabcese subcapsulare sub forma de mici pungi cu puroi pe suprafata
renala. Acestea pot conflua dand abcese perirenale subcapsulare, care pot depasi capsula - abcese
paranefritice.
Abcesele cerebrale pot fi unice (focare de vecinatatea sinuzitelor sau osteomastoiditelor) sau multiple
(septicemice) care obisnuit difuzeaza in leptomeninge.
Abcesele osoase pot fi subperiostale sau endosoase (in cavitatea medulara, de
obicei posttraumatic). Supuratia osoasa apare pe seama exudatului inflamator care da si o compresie pe
vase cu necroza osoasa. Fragmentul osos, denumit "sechestru", pierde legatura cu osul unde dezvolta
cavitatea purulenta si care se numeste "cosciug". Sechestrul pluteste in masa de puroi. Se asociaza
frecvent hiperostoze si perforatii in periost pe unde se scurge puroi sau apar scurgeri de puroi doar sub
forma de pustule.

Flegmonul este o colectie purulenta difuza care se extinde deoarece agentul cauzal este foarte virulent si
tesutul din jur opune o rezistenta slaba pe seama componentei predominante a tesutului lax sau adipos
(flegmonul planseului bucal, flegmonul periamigdalian, flegmon fesier) sau in jurul unor organe
-apendicita flegmonoasa, colecistita flegmonoasa, gastrita flegmonoasa etc.).
Procesul ulceros si flegmonos pomeste de la mai multe puncte ale mucoasei, de la nivelul criptelor
mucoasei prin necroza epiteliala si reactie inflamatorie fibrinoleucocitara. Macroscopic de exemplu,
apendicita acuta flegmonoasa este caracterizata de un apendice tumefiat, rosu, acoperit de depozite
albe de fibrina; mezoapendicele are edem si desen vascular accentuat; mucoasa este foarte congestiva,
groasa, presarata cu ulceratii cu fundul plat; cavitatea apendiculara este ocluzata de coproliti sau
samburi de fructe care sunt la originea ulceratiilor prin compresie sau prin retentia secretiilor la acest
nivel. Microscopic se constata acelasi aspect, descris mai sus.

52. Inflamaţia hemoragică


Inflamatia hemoragica este caracterizata de un exudat hemoragic care apare in inflamatii cu leziuni
vasculare grave; exudatul este format din fibrina si hematii in cantitate mare (diferentiere fata de
hemoragie; pe reteaua de fibrina apar hematii - milioane, si leucocite - mii ).
Apare in inflamatie pur virala gripala, in bacteriemia carbunoasa pulmonara (dalac sau antrax), pesta
pneumonica sau leptospiroze. ( daca vi se pare putin doar atat era in care :d )

53. Parotidita epidemica

Parotidita epidemica este o inflamaţie acută exsudativă (sialadenita parotidiană) dată de virusul urlian
(paramixovirus) care de obicei afectează glandele salivare mari (în special glandele parotide).
Virusul are chemotactism pozitiv pentru pancreasul exocrin, testicule, ovare.
Între acini şi canale interstiţiul prezintă hiperemie şi exudat abundent seros, slab colorat, acidofil, cu
elemente inflamatorii limfo-histiocitare, uneori cu fibroza.

Incubatia este de aproximativ 14-18 zile. Simptomele initiale includ durerea de gat (odinofagie) sau
urechi, pierderea poftei de mancare (inapetenta), oboseala, cefalee, febra moderata. In formele severe
debutul poate fi brusc, cu febra ridicata, frisoane, varsaturi. Tumefierea glandelor parotide (uni- sau
bilaterala) confera aspectul caracteristic de facies de ''para''. Uneori sunt afectate si celelalte glande
salivare (sublinguale si submaxilara). Pana la 40% din cazuri pot fi asimptomatice.

54-Boala incluziilor citomegalice

Apar in Sialadenita virala cu cytomegalovirus-inflamatie acuta exsudativa


Semne, simptome: hepatosplenomegalie, pneumonie interstitiala, enterocolita secundara leziunilor
ulcerative intestinale.
Interstitiul este plin cu exsudat şi infiltrat inflamator format din celule mononucleare (limfocite,
plasmocite, macrofage),
vasele sunt hiperemiate.
Trăsătura caracteristică leziunii o reprezintă celula EPITELIALA ACINARA PARAZITATĂ DE
CMV.
celulele au nucleu mare, pleomorfic, datorită unei incluzii nucleare virale ce ocupa mai mult de
jumătate din nucleu şi este înconjurată de un halou clar, ce da aspectul de “ochi de bufniţă” (efect
citopatic de tip incluzionar).
Perioade de susceptibilitate in infectarea cu CMV:
Prima – în uter,
poate rămâne latentă cu efect minim la făt sau
poate acţiona asupra SNC cu distrugerea acestuia si moartea intrauterină.
A doua – după naştere, în primul an de viaţă (prin laptele matern).
Clinic apar tulburări hematologice (purpură), boli respiratorii minore, hepatite tranzitorii.
A treia - după vârsta de 15 ani.
Infecţia primară la adult este de obicei urmată de excreţia tranzitorie a virusului (salivară sau
urinară) de la câteva zile la câteva săptămâni (excepţie fac femeile gravide care vor excreta virusul toată
perioada sarcinii şi apoi toată perioada de lactaţie).

55-Leziuni Macroscopice in TBC

Pot fi leziuni nodulare, circumscrise gen granuloame si leziuni difuze


--Leziunile nodulare:
In ordinea crescatoare a dimensiunii, se pot intalni urmatoarele formatiuni:
a) Granulatiile Miliare
b) Nodulii simpli
c) Tuberculomul

a- Cand diseminarea are loc masiv, pe cale hematogena; Granulatiile miliare sunt leziuni mici 1-2
mm, asemeni boabelor de mei.
-In stadiile recente, leziunile au consistenta ferma, sunt cenusii, translucide.
-Ulterior, consistenta scade dupa cazeificare, iar culoarea vireaza catre alb mat. [* cazeum-element
patognomonic; cazeificarea( de la paracazeinat de calciu care este branza) este o necroza de coagulare
specifica acestei inflamatii, asociata cu un numar mare de bacilli Koch, mai exact capsula lor ceroasa.
In urma necrozei, grasimile din capsula hidrolizeaza=> acizi grasi care se combina cu Calciu=> saruri
calciu gen sapunuri, de unde si aspectul albicios, mastic.]
b)- Nodulii simpli- la fel ca miliarii, doar ca dimensiunile difera- 0.5-3cm

c)Tuberculomul- este o formatiune –unica- cu diametrul 5-10cm, bine circumscrisa, cu localizare in


plamani, rinichi, ficat, creier.

In general, tuberculomul evidentiaza o evolutie relativ pozitiva a bolii, frecventa acestora creste dupa
introducerea chimioterapicelor/antibioticelor.
In functie de aspect si evolutia in timp, se descriu urmatoarele tipuri:
--Tuberculom omogen- masa de cazeum alb-galbui, inconjurata de o capsula conjunctiva
--Tuberculom polimorf(multinodular) format din mai multi ‘mini tuberculi’ aglomerati, cu zone de fibroza la
periferia lor
-- Tuberculomul stratificat contine zone mai multe zone de cazeificare si fibroza de varste diferita, ce
sugereaza evolutia in timp a leziunii

--Leziuni difuze in tbc- pot fi localizate in mai multe organe, dar sunt specific pentru plaman si seroase
Consta in zone de cazeificare omogena, initial de culoare cenusiu-albicioasa, ulterior alb-galbui. Aceste
mase se pot ramoli si elimina pe cale bronsica sau altele (gen fistulele din scrofuloza), cu formare de
cavitati numite caverne

Extra: Exista si leziuni ulcerative in tbc, cu pierdere de substanta in tegument/mucoase. Ex- la eliminarea
sputei, bacilii pot provoca ulceratii in mucoasa traheei sau a faringelui.
La niivel de tegument, leziunea tbc se numeste Lupus tbc/ Lupus vulgaris, caracterizata prin hiperplazia
epiteliului

Extra’-Scrofuloza/TBC ganglionar- fistulizarea unui ganglion limfatic infectat de consistenta lemnoasa, de


obicei laterocervical, cu eliminare de substanta cazeoasa/ mândărie/coptura galbena

56- Leziuni microscopice in TBC

Foliculul Koster/ Foliculul tbc matur -este leziunea proliferativa specifica in TBC, formata de la centru
spre periferie din:

Cazeum- zona de necroza de coagulare, de aspect fin granular, eozinofil. In acesta persista filamente
de reticulina si elastina ale vaselor de sange. Este un element patognomonic in tbc
Ceulule gigante multinucleate Langhans- diametru 40-150microni si multi nuclei-40-50 dispusi la
periferia celulei in potcoava/semilunar. Se pare ca aceste cellule apar prin contopirea macrofagelor care
nu au degradat complet bacilii Koch, care sunt vizibili intracitoplasmatic prin coloratii speciale.
Celule epiteloide-asezate in coroana in jurul cazeumului si celulelor Langhans.Limitele intre ele sunt
imprecise; Au citoplasma abundenta, palida.
Coroana de limfocite-prezenta obligatoriu la periferie

Pot exista si focare de inflamatie exudativa, nespecifica- hiperemie, diapedeza, etc

57-TBC pulmonar primar

In absentaunui contact anterior cu bacilul Koch


Caracterizata de –complexul primar-:
-Afectul primar= focarul Ghon
-Limfangita de legatura
-Adenopatie satelita hilara
In infectia primara receptionata sa zicem prin aerosoli, este prezenta o singura leziune- Focarul Ghon-
gasit foarte frecvent imediat subiacent pleurei, in zona inferioara a lobului superior/ zona superioara a
lobului inferior, deoarece este bine ventilata. Acesta are diametrul 1.5cm, circumscris de culoare gri-
alba; nu este neaparat vizibil la radiografie

Dupa vreo 2 saptamani de evolutie, urmeaza transformarea necrotica a centrului ghonului, care devine
moale, cazeos=> bacilii Koch liberi migreaza de-a lungul canalelor limfatice peribronhice regionale=
Limfangita de legatura catre ganglionii traheobronsici hilari unde apar granuloame cazeoase=>
Adenopatie satelita hilara.
De cele mai multe ori, complexul primar nu progreseaza, evolutia fiind catre fibrozare/caalcificare sau
chiar osificare, rezultand o cicatrice , inclusive in ganglionii limfatici afectati.
Vindecarea nu este totala, bacilii Koch pot persista ani sau chiar toata viata in stare dormanta, reactia la
tuberculina la acesti pacienti fiind pozitiva.
*Daca poarta de intrare este digestiva/cutanata, complexul primar este similar
**Exista mai rar, mai ales la copii sau imunosupresati forme de TBC primar progresiv, care poate da tbc
miliar prin diseminare hematogena, sau alte complicatii gen diseminare limfatica catre grupele
ganglionare mediastinale/cervicale etc

58-TBC pulmonar secundar

Apare la pacienti sensibilizati anterior cu bacilul Koch, din surse endogene/exogene,chiar dupa decade,
de obicei pe fondul unei afectiuni intercurente care slabeste rezistenta organismului si lasa bacilii
dormanzi sa isi faca de cap. Evolutia infectiei este variata si poate viza mai multe organe, in functie de
diseminare. De obicei incepe din zonele apicale ale lobilor superiori, in apropierea claviculei (* cica
focare Simon; apparent zice si la semio ceva- Sindrom Sergent cand tbc afecteaza ganglionul simpatic
cervical superior, cu simptomatologia sindromului Claude-Bernard-Soulier)
Evolutia deci:
 Procesele patologice se pot vindeca, cicatriza, calcifica=> tbc ‘arestata’/ fibrocalcificata
 Infectia disemineaza pe una sau mai multe cai anatomice in alte zone ale plamanului=> focare
de necroza cazeoasa. Materialul cazeos poate patrunde pe caile bronsice si este in continuare vehiculat
pe cai anatomice catre alte zone. Astfel, diseminarea bronhogena duce la Bronhopneumonia TBC,
(denumirea mai veche-ftizie) cu progresie apico-caudala, mai grav fiind apical
 Leziuni cavitare: -Caverna- leziune care apare prin eliminarea necrozei gen a cazeumului pe
cale bronsice- sputa tbcistilor. *sputa poate insamanta conductele aeriene- >leziuni ulcerative ale
mucoasei (*laringita tbc de ex); prin inghitire se poate insamanta si intestinul, mai ales colonul.
Daca arterele se intalnesc cu bacilii, acestea le erodeaza adventicea si media,, fara distrugerea
structurilor elastice si reticulinice ( vezi prezenta acestor structuri in centrul granulomului Koster), si
prolifereaza in intima=> anevrisme care se rup foarte usor la variatii bruste de presiune, ceea ce explica
hemoptizia in TBC cavitar. Prin acest mechanism apare si diseminarea hematogena a bacililor=> tbc
miliar/ afectiuni ce apar in mai multe organe:

 Scrofuloza / TBC ganglionar( vezi la leziuni macroscopice)


 La nivel SNC: Leptomeningita tbc sau Tuberculoamele cerebrale (vezi la aspecte
macroscopice),
 Osteoarticular: cel mai frecvent- Morbul lui Pott-defineste cazeificarea discurilor intervertebrale,
cu aparitia gibozitatii Pott (cocoasa) De aici, materialul bacilifer poate fistuliza catre muschiul ileopsoas
=> abcese sau se extinde catre maduva spinarii=> paraplegii si alte disfunctii
(Extra exemplu- Spina Ventosa- la nivelul oaselor mainii)

 La nivelul pielii- Lupusul TBC/Lupus Vulgaris- vezi la aspecte macro


 La nivelul suprarenalelor- provoaca Addison
 Urogenital- leziunea porneste din corticala (datorita anatomiei vascularizatiei) si poate forma
caverne cazeoase catre medulara. Bacilii pot fi purtati de urina in vezica urinara, de acolo putand
disemina in ureterul contralateral. De aceea, se recomanda nefrectomia. La barbate, deoarece calea
urogenitala este unica, se poate asocia prostatita tbc, epididimita tbc, etc.
 Genital- la femei afecteaza cel mai frecvent trompele uterine.

59-Luesul primar- şancru dur+adenopatie satelita

Cu cat numarul de Treponeme este mai mare, cu atat perioada de incudbatie este mai scurta (10-90zile)
Localizare: 10% extragenital (degetele moaselor, mameloanele doicii care alapteaza copii cu
heredosifilis, buze, etc..)
90%genital
La barbati:
 Aspectul ca la carte- pe santul balanopreputzeal
 Pe glandul penisului
 Pe teaca penisului
 Pe tegumentele vecine
La femei: pe portiunea vaginala a colului uterin si pe vulva
*exista cazuri in care leziunea de primoinfectie nu se dezvolta. Ex: “Sifilis decapitat” cand prin
coincidenta se iau antibiotic, etc

1-Şancrul dur
Initial: Macula eritematoasa, nedureroasa, punctiforma=> papula 0.5-2cm care erodeaza
superficial=>ulceratie=Sancru ; din aceasta ulceratie se scurge central o serozitate care se coaguleaza
ca un lac. Baza sancrului are consistenta mai dura, cartilaginoasa ( din cauza infiltratului
limfomonocitar), iar vindecarea are loc de obicei fara cicatrice.
2-Adenopatia satelita
90%cazuri genital=> adenopatie inghinala, nedureroasa, dura, bine delimitata, mobila si persista mai
mult timp.
Histologic: Semnatura de sifilis/ infiltratul inflamator sifilitic= infiltrate limfomonocitar dispus ca un
manson in jurul arterelor mici si arteriolelor cu endotelita proliferativa

60-Luesul secundar

Apare la 2-12 saptamani de la aparitia sancurului, caracterizat printr-o eruptie maculo-papulara (sifilide)
generalizata, simetrica si contagioasa ca urmare a septicemiei cu treponeme. ( stadiu asociat serologiei
pozitive)
Leziuni cutanate caracteristice:
 Sifilide eritematoase/Rozeole- eruptive de macule rotund-ovalare de culoare roz pal (ca floarea
de piersic lol)care dispar la vitropresiune. In general respecta fata, gatul si regiunile palmo-plantare.

Histologic:infiltrate limfomonocitar perivascular/in manson si edem discret

 Sifilide papuloase- cele mai frecvente manifestari; apar la cateva luni dupa rozeola/se pot intrica
cu aceasta. Sunt de culoare roz-rosie-aramie, acoperite de o scuama fina, uscata care se dezlipeste
central; pot aparea oriunde
Histopatologic: epiderm cu acantoza si derm cu infiltrat sifilitic perivascular
 Sifilide papulohipertrofice/ Condiloma Lata- proeminenta turtita de culoare rosie-bruna, 2-3cm cu
epiteliu intact, infiltrate sifilitic in derm si leziuni de endarterita obliteranta din cauza numarului mare de
spirochete

Alte semne/simptome asociate: alopecia in luminisuri, alopecia 1/3laterala a sprancenelor (semnul


Herthoge de la semio), barba mancata de molii, cefalee,iritatie meningeala, etc.

61-Luesul tertiar

Urmeaza unei perioade de latent ( 2-4ani—decade) dar a devenit tot mai rar in ziua de azi
Cele mai frecvente leziuni(80%) sunt cardiovasculare, urmate de leziuni SNC, osoase, cutanate,
viscerale.
Acestea au dispozitie nodulara= goma sifilitica sau difuza= infiltrate de tip gomos.
Goma- evolueaza in 4 stadii: Goma cruda= nodozitate indurate, elastica si nedureroasa evolueaza
catre Goma ramolita, careia I se lichefiaza centrul, piele ce acopera leziunea este rosie-albastrie si va
forma un orificiu fistulos in stadiu de Goma ulcerata, prin care se va scurge un lichid vascos de
consistenta si aspectul gumei arabice. Pana la acest stadiu se ajunge in 3-4luni, ulceratia putand fi
invaziva si mutilanta=> Goma cicatriciala, de obicei pe tesuturile perforante gen nas-gura ce vor avea
aspect mutilate.
 Leziuni cardiovasculare- in arterele mari- Mezaortita care debuteaza din adventice, in urma
creia se produc cicatrice in tunica medie=>slabirea si dilatarea peretelui=> Anevrisme. *cicatricea duce
la contractia tesutului fibros=>aspectul intimei de ‘coaja de copac’
-largirea inelelor valvulare aortice=>insuficienta aortica

 Meningoencefalita luetica care in rare cazuri poate evolua in PGP/Paralizie general progresiva-
apare sindrom paranoid, pe parcurs se instaleaza dementa paretica
 Gome cutanate
 Tabes Dorsalis- localizat la nivelul maduvei spinarii, caracterizat de mersul talonat parca de la
semio. Practic este o degenerare selectiva a cordoanelor posterioare Goll si Burdach prin demielinizare
 Osteomielita si Osteoperiostita

62-Luesul congenital precoce si tardiv

Treponema Pallidum este transmisa incepand din al doilea trimestru de sarcina, odata cu disparitia
citotrofoblastului. De obicei se produce avortul spontan dupa luna V. Daca nu,
 Sifilis congenital precoce ( leziunile apar la nastere sau in primii doi ani)

Leziuni cutanate- Pemfigus palmo-plantar= bule cu lichid clar sau serosanguinolent care se rup si se
cicatrizeaza
Sau sifilide- eruptive maculo-papulara

Leziuni mucosae- Coriza Sifilitica bilaterala apare la 2sapt dupa nastere la nivelul mucoasei nazale
faringiene si laringiene, care este acoperita de o secretie groasa, semipurulenta peste cruste pline cu
Treponeme.

Leziuni osoase: Osteoperiostita sifilitica cu ingrosarea metafizei oaselor lungi- ex: Tibie in iatagan

Malformatii ce vizeaza cavitatea orala gen Cheiloschizis, Cheilognatopalatoschizis, etc

Sifilis congenital tardiv- poate aparea la 5 ani, sau chiar 25-30


--Apar leziuni osoase gen osteoperiostita plastic din cauza unor procese gomoase distructive, care
produc comunicare oro-nazala.
--Leziuni distrofice dentare- Dinti Hutchinson
--leziuni oculare-Keratita interstitiala parenchimatoasa, nevrita optica
--leziuni neuropsihice- tulburari de comportament sau chiar paralizie generala progresiva.
63- Lepra

Lepra este o inflamatie specifica lent progresiva (multi bolnavi mor cu lepra si nu de lepra),endemica in
tarile tropicale sarace.., ce afecteaza predominant pielea si nervii periferici.
Agentul etiologic este Mycobacterium leprae- bacil acid-alcool rezistent obligatoriu intracelular, foarte
inrudit cu M.tuberculosis.
Evolutia bolii este strans legata de imunitatea mediata celular (reactivitatea limfocitelor T). In functie de
acest aspect, se descriu urmatoarele forme:
1-Lepra Tuberculoida- caracterizata prin cresterea importanta a limfocitelor T, care activeaza
macrofagele=>reactive inflamatorie granulomatoasa
Debuteaza prin leziuni cutanate maculare. Acestea sunt initial eritematoase, neregulate, cu margini
indurate , ridicate, hiperpigmentate.
Leziunile sunt prezente in special in zona nervilor superficiali gen ulnar, peroneal- acestia sunt inconjurati
de inflamatia granulomatoasa si pot fi chiar distrusi=> anestezii cutanate si atrofii musculare in teritoriul
de distributie a nervului. Chiar si traumatismele usoare produc ulceratii nedureroase.

2-Lepra Lepromatoasa- caracteristica rezistentei scazute a gazdei. In absenta medierii raspunsului


imun de catre limfocitele T, Macrofagele sunt pline cu micobacterii, si incapabile sa distruga/limiteze
cresterea bacteriana. Astfel, se evidentiaza aggregate difuze sau nodulare de celule macrofage
spumoase. Apar macule, papule si noduli.
Localizare: preferential- pe fata anterioara a ochilor, viscerocraniu, testicule, coate,genunchi, mana,
picior, in general zonele reci tisulare.
Prin progresia leziunilor nodulare-> tendinta la confluare-> apare faciesul leonin
Pierderea sensibilitatii si troficitatii determina la nivelul mainii si picioarelor ulcere perforante si mutilari
ale degetelor

Testiculii sunt atinsi extensive de degradarea tubilor seminiferi-> sterilitate

Microscopic: se evidentiaza un granulom deosebit de asemanator cu cel din tuberculoza, lipsind doar
necroza de cazeificare. Astfel apar- celule gigante Langhans, celule epiteloide, coroana de limfocite la
periferie, si nu in ultimul rand- celule Virchow/Celule leproase = macrofage cu citopplasma spumoasa,
pline cu micobacterii

64-Rinoscleromul-

Are ca etiologie Klebsiella rhinoscleromatis gram pozitiv; este o boala transmisibila mai ales in Asia,
America Latina, bazinul Marii Mediterane.
Afecteaza mucoasa respiratorie din nas, laringe si trahee.
Initial muvoasa este uscata, devine granulara, apoi nodulara pana la aparitia de mase pseudotumorale in
submucoasa=> obstruare cailor respiratorii, cu posibila insuficienta respiratory.
Epiteliul de acoperire prezinta metaplazie pavimentoasa.
Microscopic- inflamatie cronica granulomatoasa alcatuita din limfocite, plasmocite, cellule spumoase,
fibroblast. Se observa si diplococi incapsulati.

65- Granuloame din boli autoimune (prototip: Nodulul Reumatoid)

Nodulul rheumatoid apare in cadrul reumatismului articular acut, care este o leziune inflamatorie
acuta, recurenta, care urmeaza unei faringite cu streptococci beta hemolitici de grup A.
Boala:- poliartrita migratorie la nivelul articulatiilor mari, noduli subcutanati, eritem marginal cutanat si
coreea Sydenham.
Patologie: nodulii apar fie ca o reactie imuna la antigenele inalt imunogene streptococice care determina
reactii incrucisate a anticorpilor cu fibrele miocardice, fie treaba poate fi de cauza autoimuna, instigate de
infectiile strep.
Morfologic-leziunea patognomonica poarta numele de Nodul reumatismal Aschoff.
Initial- focare de necroza fibrinoida- Se localizeaza de obicei in tesutul conjunctiv miocardic, in relatie
cu vasele intramiocardice. Miocitele adiacente sufera leziuni distrofice sau chiar necroza.
Intr-o etapa ulterioara, se contituie nodulul reumatismal propriu-zis: focarul de necroza fibrinoida este
inconjurat de limfocite, rare plasmocite, macrophage si histiocite= Celule Aschoff, mari, bombate cu
nucleu central. Cnad nucleul arata ca o omida, celulele se numesc Anitschow. In timp, acesti noduli sunt
inlocuiti de tesut fibros.
Cea mai grava complicatie este cardita reumatismala insotita de aritmii, de obicei fibrilatie, care prin
tulburari hemodinamice si hemostatice locale poate provoca trombi ce embolizeaza. De asemenea, la
nivelul inelelor valvulare aortice sau a orificiului mitral se pot gasi vegetatii sterile care sclerozeaza
tesutul, generand stenoze.
La nivelul

66- Febra tifoida si Tifosul Exantematic

I. Febra tifoida/Granulomul tific- etiologie= Salmonella typhi transmisa fecal-oral. Unele tipuri
de Salmonella devin virulente prin tensiunea scazuta a oxigenului in colon, sau din cauza aciditatii
lizozomale din macrophage.
S. typhi este fagocitata si se multiplica in macrofagele din placile Peyer, producand ulceratii pe
suprafata mucoasei intestinale, dar si in splina, ficat, maduva osoasa.
*Purtatorii cronici de Salmonella typhi prezinta colonizare asimptomatica a veziculei biliare.
Acestea fiind spuse,
In prima faza-(primii 7 ani) are loc proliferarea la nivelul placilor Peyer, care macroscopic se manifesta
prin aparitia unei tumefieri encefaloide, moala, rozata, asemanatoare substantei cerebrale.
Ulterior, (urmatorii 7 ani) – tumefierea respective/ granulomul tific necrozeaza in centrul sau=>ulceratii,
cu eliminarea continutului placilor Peyer.
Ulceratiile pot degenera catre perforatii intestinale. Aceste leziuni sunt dispuse in axul lung al
intestinului.
II. Nodulii din tifosul Exantematic- etiologie- Rickettsia prowazekii transmis de la paduchi prin
fecalele lor la om. Aceasta se intampla in special in timpul razboaielor, cand exista conditii de igiena
precare.
Macroscopic- se evidentiaza exantem petesial, cu eritem dominant in creier si miocard. La nivelul pielii,
leziunile variaza de la rash la gangrene, localizate la nivelul lobului urechilor, nas, varful degetelor,
penis, vulva.
*Cand este transmis de capusa, initial apare o escara urmata de un rash hemoragic care se extinde la
tot corpul.

Microscopic- se evidentiaza nodulii Fraenkel:


 La nivelul vaselor mici si capilarelor
 La nivelul celulelor endoteliale(endotelita proliferative-explica exantemul petesial, care se poate
complica cu tromboza)

67-Poliomielita si Rabia
Poliomelita are etiologia in grupul enterovirusilor (poliovirus - este ARN sferic nonincapsulat) care
produce o gastroenterita nonspecifica initiala, apoi invadeaza secundar SNC unde ataca
specific doar neuronii motori din coarnele anterioare ale maduvei spinarii producand o paralizie
flasca musculara si hiporefiexie permanenta.
Microscopic in fazele acute sunt prezente mansoane perivasculare formate din mononucleare si
un proces de neuronofagie a neuronilor motori din coarnele anterioare ale maduvei spinarii.
Reactia inflamatorie este de obicei limitata la acest nivel: leziunea este de obicei severa,
producand cavitati si prin demielinizare. In timp se produce pierderea neuronilor si glioza in
zonele afectate cu atrofia radacinilor anterioare spinale si atrofie neurogena a muschilor
denervati.

Rabia este transmisa prin saliva (muscatura) unui animal turbat. Virusul
intra in SNC de-a lungul nervilor periferici, pomind de la rana perifirica. Incubatia depinde de
distanta de la plaga muscata pana la creier si variaza intre 1 si 3 luni.
Clinicdebutul este nespecific, cu stare de rau, dureri de cap, febra cu parestezii locale in jurul
plagii. In fazele avansate, bolnavii arata o excitabilitate deosebita cu SNC: o slaba atingere
produce durere si miscari minime provoaca raspunsuri motorii violente ajungandu-se la
convulsii. Exista meningism si apoi paralizie flasca. Periodic si progresiv starea de toropoare si
de agitatie evolueaza spre coma (encefalita severa). Moartea se produce prin insuficlent a
centrilor respiratori.
Morfologie
• macroscopic creierul arata edem si hiperemie vasculara;
• microscopic exista o degenerare neuronala difuza si reactie inflamatorie cu eel mai sever
aspect in nucleii bazali, creierul mijlociu, podeaua ventriculului IV, in special partea bulbara, in
ganglionii radacinilor dorsale medulare si in cordoanele spinale. Corpii Babes Negri sunt
patognomonici: sunt incluzii citoplasmatice eozinofile, unice sau multiple, de forma rotunda
sau de glont care reprezinta colonii de virusi. Ei se gasesc mai ales in comul lui Amon
(neuronii piramidali al hipocampului ) si in celulele Purkinje.

68-Actinomicoza

Este o inflamatie supurativa cronica produsa de actinomycete, cel mai frecvent Actinomyces Israeli.
Desi traditional este infectie fungica, prezenta acidului muramic in capsula actinomicetelor le
incadreaza mai mult in seria bacteriilor gram positive.
Clasic, se descriu 3 forme, sursa infectiei de obicei endogena, este favorizate de tot felul de
traumatisme:
1. Actinomicoza cervicofaciala- debuteaza la nivelul gingiei si tesuturilor moi sub forma unei
tumefactii lemnoase, dureroase care tinde spre cronicizare si se extinde la piele. Sunt vizibile
multiple sinusuri cu material granular de culoare galbuie ( granule de sulf)
Microscopic: infiltrate inflamator si filamente asezate radial , maciucate de un material eozinofil=>
aspect de soare care arde.

2. Actinomicoza abdominala- defineste invazia mucoasei intestinale la nivelul


apendicelui/colonului. Reactia inflamatorie acuta/cronica penetreaza peretele intestinal prin abcese
localizate care tind sa se extinda in ansele vecine, retroperitoneal sau chiar in peretele abdominal
anterior cu disecarea tegumentului si formarea de sinusuri de drenaj extern.
*poate aparea si in rare cazuri la folosire de sterilete
3. Actinomicoza toracica- abcese pulmonare care fistulizeaza in pleura= Empiem thoracic-
>erodarea coastelor/stern/coloanei vertebrale.
Pot fistuliza si in pericard, cu evolutie mai grava.
Caracteristic, leziunile distructive locale sunt associate cu o stare general abuna.

69-Candidomicoza

Cea mai intalnita infectie micotica, data de Candida Albicans ( lanturi neramificate ce cellule tubulare
pseudohife dispuse pelxiform)- saprofit pe piele, mucoasa bucala, vaginala si TGI.
Exista 3 modele ale bolii:
I. Proliferare superficiala in situsurile normal colonizate, favorizata de modificarile ph.
Placi albicioase, superficiale cu diametrul 2-5mm, dispuse moniliform in lungul pliurilor mucosae, usor
detasabile, dedesupt ramanand ulceratii superficiale de culoare rosie.
*Unghiile dezvolta onichie cronica
**Favorizata de modificari, ph, cotricosteroizi, antibiotic, umiditate excesiva, fond de diabet zaharat.
II. Invazie profundal cand exista leziuni de intrare=> diseminare larga
III. Inoculare directa in circuitul sangvin=> Candidoza diseminata,severa la imunocompromisi
Formele viscerale:
 Stomac: exulceratii mici, rotunde, cu margini proeminente, de culoare alb-galbuie
 Intestin: hiperplazie de placi Peyer corespondente ulceratiilor ca cele de la nivelul stomacului
 Plaman: focare sferice sau neregulate de bronhopneumonie de culoare cenusiu-galbuie,
hemoragice
 Endocardita candidozica, cu prezenta de vegetatii friabile pe valve, care pot emboliza la
distanta.

70-Aspergiloza
Este o micoza produsa de Aspergillus fumigatus sau alte tipuri inrudite, prezente de obicei in praful
caselor vechi.
Patogenitatea acestei ciuperci este redusa, asociata cu slaba rezistenta a organismului colonizat.
Aspergiloza alergica: inhalarea sporilor poate da reactii de hipersensibilitate III sau IV chiar la indivizi
sanatosi. Se manifesta prin astm bronsic, sau in urma colonizarii mucoasei bronsice=> Aspergiloza
bronhopulmonara. Daca bolnavii nu sunt tratati, poate aparea BPOC cu fibroza peribronshica si
dilatare ireversibila de cai aeriene.
Aspergiloza colonizanta/ Aspergilomul: implica cresterea unior ‘mingi’ aspergilare in cavitati
pulmonare preexistente gen caverne tbc, abcese vechi sau bronsiectazi.
Macroscopic se observa formatiuni rotunde de culoare maronie, libere, care pot fi semnalate de
hemoptizii recurente si reactie inflamatorie difuza/ fibroza.
Aspergiloza invaziva: la imunodepresati, infectie oportunista care prin diseminare hematogena da o
paleta larga de leziuni, dar mai ales la nivelul plamanului- pneumonie necrozanta.

71. Trichineloza si echinococoza

Helmintii sunt cei mai mari si cel mai inalt evoluati endoparaziti ai omului, care se remarca
mai mult prin longevitate decat prin multiplicarea „in situ”. Procreerea se face prin larve sau oua care
se pot matura ciclic in imprejurimile gazdei, prin gazde intermediare inainte de a reinfecta omul.

a) Trichinoza. Trichinella spiralis este obisnuita la populatia care se alimenteaza folosind carne
afumata, incomplet preparata care contine chisti viabili ai parazitului. La om, larva parazitului este
localizata in principal in muschii striati producand dureri musculare generale. In stadiile recente ale
bolii sunt invadate de paraziti viscerele: pulmon, creier, cord.

Larva parazitului se gaseste in musculatura unei varietati largi de specii carnivore si omnivore;
rezervorul cel mai important pentru om este porcul. Dupa ingestia de carne contaminata, larvele sunt
eliberate in stomac prin digestia proteolitica a peretilor chistilor si apoi acestea ataca ele insele
mucoasa duodenului. La o saptamana de la contaminare, larvele (larva migrans) penetreaza canalele
limfatice si chiar vasele producand leziuni sistemice: la nivelul pulmonului apare edem si hemoragii
focale, in unele cazuri apare reactie leucocitara cu numar mare de leucocite si PME (raspuns alergic);
la nivelul cordului apar modifcari inflamatorii acute de miocardita acuta (larva nu este inchistata)
nespecifica cu predominanta PME-urilor si cateva celule gigante, in final apar cicatrice fibroasa; la
nivelul creierului apare infiltrat difuz limfomonocitar in leptomeninge si dezvoltarea de glioza focala si
in apropierea capilarelor substantei nervoase infiltrate cu limfocite si PME; uneori in acesti noduli sunt
identificate larve necrozate. Leziunile sistemice determina leziuni celulare. In acest moment parazitul
matur moare si se elimina: larvele urmatoare invadeaza musculatura striata scheletica unde
creeaza o cavitate optima pentru crestere si maturare; remarcabila coexistenta biologica a facut ca
miocitii sa fie denumiti „celula doica”.

Dupa prima saptamana de existenta intramiocitara larvele sunt inconjurate de membrane produse
de miociti; acestea pot persista in viata ani de zile. Moartea larvei si a celulei doica incita o reactie
inflamatorie din limfocite si PME. In timp, larva moare si se calcifica. Identificarea infectiei la animale
si oameni se face prin identificarea la microscop a larvelor din miociti. Cel mai frecvent, parazitii se
intalnesc in muschii striati cei mai activi si bine vascularizati (muschii diafragmatici, laringieni, deltoizi
etc.); biopsia musculara se preleveaza din apropierea tendonului de insertie a muschilor deltoid sau
gastrocnecmian. Trichineloza activa este frecvent o degenerare bazofila a fibrelor musculare.
Clinic: in perioada de invazie a mucoasei intestinale este intensa voma si diareea sau
„intoxicatia alimentara”. In timpul diseminarii hematogene si invaziei musculare, patognomonic este
edemul facial si periorbital, cu dureri in miscarea ochilor, nevralgiile continui, accentuate de efort din
membre si articulatii si eozinofilie (in 70% din cazuri).

Invazia pulmonara apare ca dispnee si tuse; invazia SNC duce la dureri de cap,dezorientare, delir,
semne de encefalita difuza. Insuficienta cardiaca apare in agresiuni severe.
Rata mortalitatii este scazuta, tratamentul antiinflamator si simptomatic reduce mult din severitatea
discomfortului clinic. Odata protejata de celula doica, larvele nu mai pot fi interceptate de distrugeri
imune sau fagocitare.

b) Echinococoza - Echinicoccus granulosus


Cestodele sau viermii lati pot avea dimensiuni variate, au un cap mic (scolex) care genereaza
proglotele. Infectiile apar prin 2 forme:
 viermele lat se ataseaza la peretele intestinal;
 formele larvate invadeaza corpul omenesc (organe) si produc cestodioza larvata

Adultii din genul Echinococcus sunt mici si in organismul gazda (cainele) dau tulburari
minime. Gazdele intermediare, inclusiv oamenii pot ingera oualele, care se maturizeaza in duoden cu
aparitia de embrioni care traverseaza mucoasa, intra in ramurile venei porte si ajung in ficat si de aici
oriunde in corp. Dupa o lunga perioada de liniste formeaza chisti mari „hidatide” care produc
compresia structurilor vitale, alergii la lichidul ce apare la ruperea chistului sau la veziculele fiice care
se formeaza in chist. Suprainfectia bacteriana transforma chistul intr-un abces. Aproximativ 2/3 din
chisti se gasesc in ficat,
5-15% in pulmon si restul in oase, creier etc.

72. Granulomul de corp strain

Tipic, inflamatia este non-necrotica si se formeaza in prezenta de particule materiale (sticla,


metal,ulei etc.), materiale sintetice (suturi chirurgicale), materiale vegetale (celuloza care apare in
contaminarea cu fecale in prezenta fistulelor sau perforatiilor de intestin subtire) sau otravirea cu
beriliu etc.

Macroscopic aspectul este de noduli cu diametrul de maxim 1 cm, bine vascularizati care pot
sangera usor. La examenul microscopic se constata prezenta de tesut conjunctiv de neoformatie
(fibre fine de colagen si reticulina, fibroblasti, fibrocite, vase de neoformatie) cu infiltrat inflamator
cronic si patognomonic, prezenta de celule gigante de corp strain, celule cu diametru de 100 mm,
avand o citoplasma eozinofila, cu multi nuclei situati neregulat, predominant in centrul celulei si de
asemenea, destul de frecvent, cu resturi de corpi straini fagocitati.

73. Agenti carcinogeni chimici

Carcinogenii chimici necesită activare metabolică înainte de a reacţiona cu produşi celulari.


Activarea metabolică este produsă de un iniţiator ce determină modificări nedetectabile şi ireversibile
celulare.
Celula iniţiata necesita un al doilea agent carcinogenic (ce produce modificări adiţionale) numit
promotor pentru a-şi începe dezvoltarea.
Agenţii carcinogeni chimici pot fi:
• Carcinogeni DIRECŢI, ce determină leziuni directe ale ADN, cu dezvoltarea unei neoplazii sau
• Carcinogeni INDIRECŢI (numiţi procarcinogeni), ce pot fi activaţi de citocromul P 450 sau inactivaţi
de glutation S-transferaza (GST)
Carcinogeneza chimică este un proces tristadial ce cuprinde:
- initiere, promotie, progresie

Tipuri:
A. Genotoxic
- leziuni directe ADN cu formarea unui adduct-ADN
-ex: unele metale (Pb, Ni)
B. Mitogenic
- leziuni indirecte ADN prin legarea de receptori celulari si stimularea diviziunii celulare
-ex: nitrozamine
C. Citotoxic
- determina leziuni celulare cu hiperplazia si regenerarea ciclica tisulara
-ex: benzpiren, dibenzantracen

74. Agenti carcinogeni fizici


Radiaţiile ultraviolete (RUV), în special tipul B cu λ= 290-370 nm, sunt asociate cu apariţia
tumorilor cutanate (carcinoame bazocelulare, spinocelulare, melanoame), cu predilecţie la albi, în
zonele expuse la soare.
RUV produc dimeri de pirimidină, deteriorând lanţul ADN. În Xeroderma Pigmentosum, o afecţiune
autozomal recesivă în care există o reparare ineficientă a ADN, tumorile induse de RUV apar chiar şi
fără expunere la lumină puternică.
Radiaţiile ionizante produsc ionizarea bazelor azotate, cu RUPTURI catenare ale ADN.
Ele sunt reprezentate de:
1. particule α (nuclee de HELIU)
2. particule β (ELECTRONI)
3. particule γ (FOTONI)
Tumorile produse sunt în special leucemii şi limfoame. Iradierea timusului la copil poate duce la
apariţia unui cancer tiroidian la adult. Torotrastul (substanta de contrast iodată, radioactivă) folosit în
angiografii poate duce la hemagiosarcom hepatic.
Fibrele de azbest (cele subţiri, lungi de crocidolit) pot produce mezotelioame pleurale sau
peritoneale după o latenţă de ~ 20 de ani.

75. Agenti carcinogeni biologici


Varsta:
Cancerele pot sa apara la orice varsta.
Cu cat populatia este mai in varsta, carcinogenele isi exercita din ce in ce mai mult efectele, poate
si pentru ca apararea imunologica a varstnicilor este diminuata fata de cea a tinerilor. Cele mai
obisnuite cancere la persoanele in varsta sunt cancerele de colon si prostata.
Dieta:
Afumarea mancarii produce carcinogeni chimici. Alimentatia bogata in fibre si saraca in grasimi
animale si glucide scade incidenta cancerului colorectal. Bauturile alcoolice au efecte carcinogene
cand sunt consumate frecvent si excesiv pentru lungi perioade. Alcoolul etilic poate potenta efectul
altor substante din bauturi si poate creste absorbtia carcinogenelor. In combinatie cu tutunul, efectele
sunt mai pronuntate pe mucoasa esofagiana, faringiana sau a cavitatii orale. Efectul alcoolului este
constatat in special pe celulele ficatului.
Starea mediului inconjurator:
Frecventa cancerul pulmonar creste mai ales in asezarile urbane datorita poluarii aerului si a apei.
Muncitorii expusi actiunii unor agenti de tipul azbestului dezvolta mai frecvent cancere decat cei
neexpusi.
Factorii genetici:
Exista unele familii cu predispozitie pentru cancere (ereditar). Anomaliile cromozomiale neereditare
cresc, de asemenea, riscul de aparitie al unor cancere.

76. Cauze genetice ale neoplaziilor (generalitati)


Instabilitatea genetica este definita de:
- transformarea initiala: se considera ca exista unele organisme „status neoplazic” in care celulele
neoplazice care apar sunt fie distruse de mecanisme metabolice sau imune, fie se poate selecta o
linie celulara preponderenta de celule neoplazice care se va transforma in subpopulatie
predominanta; in timp se ajunge la multiplicarea celulelor anormale ce pot castiga proprietati
carcinogene.
- rolul subsecventelor: fenotipul cancerului insusi este instabil cu eventuala heterogenitate clonala
manifestata morfologic sau biochimic. Celulele canceroase au evolutie clonala cu selectia celor mai
agresive, rapide in multiplicare si invazive clone, de obicei cu aparitia de subclone salbatice,
rezistente la toate metodele terapeutice si eventual letale;
- ipotezele mutatiilor: porneste de la ideea ca toti carcinogenii (substante chimice, radiatii, virusi ) sunt
maligni; ADN modificat (xeroderma pigmentosum) creste riscul mutagen si demonstreaza ca
neoplazia este boala clonala.

77. Celula canceroasa (aspecte morfologice)


Macroscopic, tumorile benigne cresc expansiv, compreseaza structurile vecine, au o capsula
frecvent bine definita. Microscopia da certitudinea diagnosticului.
Tumorile maligne sunt caracterizate de:
- periferia lor este slab demarcata, celulele neoplazice individuale infiltrand tesutul inconjurator;
- leziunea maligna invadeaza vasele limfatice si sanguine;
- anaplazia (absenta diferentierii) este indicele major al malignitatii. Prima trasatura a malignitatii este
pierderea treptata a caracteristicilor tesutului de origine.
Anaplazia are ca trasaturi aspecte celulare (pleomorfe ca talie si forma; celulele gigante sunt
obisnuite); aspecte nucleare (nucleii mari peste raportul 1/3 cu nucleoli proeminenti, multiplii si
gramezile de cromatina, vizibile) si mitoze frecvente si anormale. Analiza kariotipiei arata ca multe,
daca nu toate tumorile maligne sunt aneuploide (numar anormal de cromozomi).

78. Caracterele macroscopice ale tumorilor benigne si maligne


Tumorile benigne cresc lent, expansiv (comprima tesutul vecin); in general sunt bine
incapsulate; dau complicatii locale (tumorile benigne uterine comprima circulatia din jur; hemoragii
produse de tumori benigne ale tubului digestiv sau ale tubului urinar) sau prin hipersecretie (tumori
benigne ale glandelor endocrine: STH, tiroxina, calcitonina, ACTH); dupa exereza nu mai recidiveaza;
au prognostic bun, nu invadeaza tesuturile locale si nu se imprastie in alte tesuturi.
Tumorile maligne cresc rapid, invadeaza tesutul local cu sau fara distrugerea lui marginile
tumorale nu sunt marcate, capsula nu se formeaza pot disemina in alte tesuturi (metastaze) cu
invazia canalelor limfatice si vaselor sanguine; dau complicatii: anemie (feripriva, in cancere
genitourinare si gastrointestinale); malnutritie (cancer cap si gat; postradioterapie; chimioterapie);
pierderea functiei (invazia tumorii cu distrugerea tesutului normal); sindromul paraneoplazie
(productie cetotica de hormoni: ACTH + ADH in cancere pulmonare, cu sindrom Cushing);
hipercoagulabilitate cu acuze complexe la bolnavii cu metastaze macroscopice sau prin hormonii
secretati de tesutul tumoral; infectie.

79. Carcinomul in situ

Cancerul in situ - CIS este de obicei recunoscut in malignitatile epiteliale (nu sarcoame sau
limfoame) prin variate transformari specifice malignitatii strict localizate la nivelul epiteliului fara
depasirea membranei bazale. Aceste modificari se identifica si prin examene citologice ceea ce
permite realizarea de screening-uri in depistarea cancerelor asimptomatice: investigarea unui mare
numar de persoane, aparent sanatoase, periodic, de exemplu frotiurile cervico-vaginale prin metoda
Babes-Papanicolaou. Aceste leziuni recunoscute si tratate au scazut impresionant numarul celor care
se trateaza si decedeaza prin cancerele epiteliale ale colului uterin.

80. Metastazarea

Metastaza presupune deplasarea celulelor tumorale la distanta de 7 cm de tumora primitiva.


Se manifesta:
- prin contiguitate de la un organ la altul;
- prin insamntari tumorale pe seroase;
- limfatice - apar in tumori maligne epiteliale; se explica prin abundenta retelei limfatice
(au pereti vasculari discontinui);
- sanguina - mai ales tumori maligne mezenchimale care folosesc exclusiv aceasta cale; sarcoamele
contin spatii delimitate de celule tumorale prin care circula sangele sau lacune vasculare;
Tumorile maligne au sedii preferentiale de metastazare:
- in tesut osos: cancer prostata, glanda mamara, stomac, rinighi;
- in tesut pulmonar: oseosarcoame, sarcoame, coriocarcinoame;
- in creier: cancere pulmonare;
- organe care nu fac sau fac foarte rar metastaze sunt:
- splina : tesut limfoid imunocompetent in cantitate mare si bogat in enzime litice
- cordul: este foarte mobil (proprietati oncolitice).

Metastazarea parcurge mai multe etape:

1. Detasarea celulelor invazive din tumora maligna


2. Invazia membranelor bazale si a tesutului conjunctiv
3. Intravazarea
4. Diseminarea intravasculara (limfatica si sanguina)
5. Ancorarea de celulele endoteliale la distanta de tumora
6. Extravazarea celulelor maligne
7. Proliferare tumorala la distanta

81. Sindroame paraneoplazice


Se caracterizeaza prin secretia de polipeptide de catre tumora maligna, mai ales
bronhopulmonara, hepatica, pancreatica. Efectele obisnuite sunt: ACTH si ADH pot fi crescute in
unele forme de cancer pulmonar (carcinomul bronhogenic insotit de sindromul paraneoplazic este in
special tipul de carcinom cu celule mici si tipul cu celule scuamoase, cu aparitia de sindrom Cushing
sau hiponatremic si eventuale probleme clinice).

Clasificarea sindroamelor paraneoplazice:


 Endocrin
 Neuromuscular
 Hematologic
 Dermatologic
 Renal

Trei sindroame paraneoplazice endocrine:


 Sindromul Cushing - carcinom pulmonar cu celula mica secretant de ACTH
 Hipercalcemia - carcinomul scuamos pulmonar secretant de polipeptid paratiroid-like
 Hipoglicemia - leiomiosarcomul uterin secreta un hormon de crestere GH asemanator
insulinei

Trei sindroame paraneoplazice hematologice:


 Policitemia - carcinom renal secretant de eritropoietina
 Tromboflebita migratorie (Sindrom Trousseau) - carcinom pancreatic secretant de
tromboplastina
 Anemia - limfom autoanticorpi reci
Doua sindroame paraneoplazice neuromusculare:
 Miastenia gravis - timom
 Sindromul Lambert - Eaton (slabiciune musculara) - carcinom pulmonar cu celula mica;
anticorpi impotriva proteinelor de la placa motorie
Doua sindroame paraneoplazice dermatologice:
 Acanthosis nigricans - Carcinom gastric - hiperpigmentarea gatului si a spatiilor interdigitale
 Dermatomiozita
Si unul renal:
 Sindromul nefrotic - depunerea de complexe imune antigen-anticorp in membrana bazala
glomerulara
82. Staging-ul si grading-ul tumoral (sistemul TNM – generalitati)
Gradingul si stadializarea tumorala:

Gradul malignitatii este definit de: diferentierea celulelor tumorale (gradul 1 sunt bine
diferentiate; gradul IV - aspect anaplazic), plemorfism nuclear, indexul mitotic (numarul de mitoze pe
unitate de camp), prezenta necrozei si extinderea invaziei. Prognosticul bolnavului, depinde de gradul
malinitatii si gideaza evolutia clinica si tratamentul.

Stadiul descrierii tumorale (TNM) ia in discutie talia (T) a tumorii


(T0 = CIS - pana la T4), numarul de limfoganglioni (noduli sau N) prinsi (N0 = limfoganglioni fara
celule maligne: Nl = noduli locoregionali invadati; N2 = noduli invadati tumoral la distanta) si
metastaze (M: M0 - fara metastaze viscerale; M1 cu metastaze viscerale). Stadializarea TNM este
mai mult utilizata clinic (stadiul 0 - 4 ) decat grading-ul dat de histologie.

83. Adenomul

Adenomul defineste tumorile (neoplaziile) benigne care formeaza modelele glandulare, fara a fi
obligatorie reproducerea modelului glandular al organismului parenchimatos, a glandelor exocrine
sau endocrine in care se formeaza; celulele epiteliale tumorale sunt dispuse pe 1 - 2 straturi, pe o
membrana bazala intacta.
Macroscopic: formatiunile nodulare pot fi unice sau multiple, bine delimitate sau incapsulate, de
dimensiuni variabile.
Microscopic: celulele tumorale pot fi dispuse in travee (adenom trabecular - hepatic, pancreatic,
etc.) sau tubular (in glanda mamara, de la epiteliu tubular renal, etc.). Unele glande se dilata chistic
prin acumulare de mucus sau lichid seros: chist adenom seros sau mucos de ovar; uneori apar
proiectii digitiforme cu ax conjunctivo-vascular: adenom papilifer seros sau mucos de ovar.
Tumorile dezvoltate din glandele endocrine, pastreaza adesea functia secretorie hormonala cu
aparitia unei hiperfunctii endocrine: tiroida produce hipertiroidism; paratiroida: osteodistrofie fibroasa;
adenohipofiza - celulele acidofile dau acromegalie, iar celulele bazofile dau sindromul Cushing.
Adenoamele se pot insoti de proliferarea altor tesuturi, de exemplu tesutul fibros: fibroadenoame
sau adenofibroame peri- si intra- canalicular de glanda mamara; componenta epiteliala imprastiata
in stroma mixoida, condroida, osteoida defineste adenomul pleomorf de parotida.

84. Papilomul

Localizare: pe epiteliul pavimentos stratificat (keratinizat si nekeratinizat) si tranzitional; denumire si


pentru tumori benigne epiteliale cu proliferare intraductala (glanda mamara).
Macroscopic: tumora benigna poate fi pediculata sau sesila; neteda sau rugoasa;
unica (redusa sau voluminoasa) sau multipla-papilomatoasa.
Microscopic: acantoza (ramificari sau papile prin hiperplazia stratului malpighian) cu hiperkeratoza.
Dermul formeaza "ax-uri conjunctivo-vasculare".
Evolutie: ulcerare, infectare secundara cu infiltrat inflamator in corion.
- condilom - asociere de proliferare epiteliala (acantoza si hiperkeratoza) cu prezenta de bogat infiltrat
inflamator limfomononulclear.
- cheratoacantom (moluscum sebaceum) apare in regiuni descoperite ale pielii, la femeile albe
expuse la soare si de peste 50 ani. Macroscopic: nodul cutanat, este neted, cu centru ombilicat pe
seama unei gramezi de cheratina, sau noduli voluminosi, multipli. Microscopic: insule, cordoane de
celule epidermoide care patrund in dermul superficial; numar redus de mitoze, absenta de mitoze
atipice; keratinizari voluminoase centrale cu aspect de perle; infiltratul inflamator cu aspect
granulomatos cu celule gigante apare doar in faza proliferativa. Evolutie: regresie lenta pana la
vindecare.

85. Polipul

Polipii sunt formatiuni protruzive (crestere exofitica), ce proemina la suprafata mucoaselor (nas,
tub digestiv, endometru), etc., cilindrice sau cubice; pot fi pediculati sau sesili, unici sau multipli,
neoplazici sau non-neoplazici.
Polipii non-neoplazici:
a) Polipi hiperplazici
Microscopic: glande cu epiteliu diferentiat spre celule caliciforme sau de absorbtie; lumenul glandelor
este festonat datorita proliferarii epiteliului secretor; tesutul conjunctiv care separa glandele este
abundent; celulele inflamatorii sunt separat de lamina propria a mucoasei.
b)Ppolipi juvenili (hamartomatosi) cu componente ale mucoasei normale, dispuse anormal; pot fi
unici sau multiplii. Polipoza juvenila este diagnosticata in jurul varstei de 5 ani. Este un sindrom
ereditar, localizat in rect cu diseminare spre colon. Microscopic: glande dilatate chistic cu mucus,
stroma abundenta si inflamatie. Evolutie: se poate ulcera; se poate torsiona, infarctiza, autoamputa si
elimina prin scaun.
c) Polipi Peutz-Yegers sunt hamartomatosi, fiind o boala autozomal dominanta. Macroscopic: sunt
unici, multipli, pe tot traiectul intestinului subtire sau tubului digestiv si se asociaza cu pigmentarea
"cafea cu lapte'' cutaneo-mucoasa (buze, mucoasa bucala, fata, organe genitale, palme).
Microscopic: structuri ramificate, de tesut conjunctiv, si muschi neted acoperite de epiteliu intestinal
normal, bogat in celule Paneth si glande alungite, torsionate. Tumora este fara potential malign, dar
insoteste cancerul la pancreas, san, ovar, uter, pulmon.
d) Polipii inflamatori: boala Crohn (enterita cronica segmentara) - sunt o reepitelizare a ulceratiilor.
Microscopic se constata central tesut conjunctiv cu infiltrat inflamator granulomatos acoperit de
epiteliu regenerativ cu glande dilatate chistic.
e) Polipii limfoizi sunt proeminente ale mucoasei, secundar hiperplaziei reactive a tesutului limfoid
al mucoasei (local sau difuz la copii).
Polipii neoplazici sunt polipi glandulari, adenomatosi cu proliferare neoplazica de origine
epiteliala ce proemina in lumenul cavitatilor; pot fi pediculati sau sesili; solitari sau multiplii;
microscopic fiind tubulari, vilosi sau tuberculosi.
a) Polipi (adenom) tubulari (maxim 25% vilos);
Microscopie: glande cu aspect uniform: celulele sunt inalte, slab diferentiate mucosecretor, cu nuclei
pseudostratificati: se gasesc rare celule calciforme, proliferarea nu depaseste muscularis mucosae.
Stroma conjunctivala este saraca. Nu apar glande in axul fibrovascular al pediculului. Se pot
transforma malign; potentialul este corelat cu diametrul tumorii: sub 1 cm, tumori maligne apar la 1%
peste 2cm, tumorile apar la 40% ).
b) Polipi (adenom) vilosi, diametrul este mai mare, peste l0 cm. Macroscopic: sunt sesili usor
lobulati predomina pe suprafata mucoasei, uneori ulcerati sau hemoragici. Microscopic: peste 50% au
stratificare papilara, de axe fibrovasculare, acoperite de epiteliu inalt, columnar, mucosecretor,
bogat in proteine. Datorita secretiei proteice abundente, poate sa apara hipoproteinemie
hipohalbuminemie, hemoragii: este o leziune precanceroasa.
c) Polipi (adenom) tubulovilosi: procent componenta viloasa 25 - 50 % denumirea polipilor
neoplazici difera in functie de predominanta structurilor tubulare sau viloase.
Polipoze intestinale:
Polipoza colonica familiara este dominanta. Diagnosticul este pus de obicei dupa varsta de 40 de ani.
La nivelul colonului sunt prezenti intre 100 - 2500 polipi; Macroscopic se vad zone de adenom tubular
cu arii de adenom vilos; riscul de degenerare maligna este foarte mare, astfel incat in modul constant
se practica colectomie profilactica.
- sindrom Gardner - boala autozomal dominanta, cu polipi in colon, asociata cu osteom multiplu, chist
epidermoid si fibromatoze.
- sindrom Turcot - polipoza colon si tumoare SNC

86. Fibromul

Fibromul este o tumora benigna ubicuitara: macroscopic prezinta forma nodulara,


bine delimitata, incapsulata de culoare albicioasa slab roscata, sidefiu sticlos cu diametru de la cativa
mm la 10 - 15cm; la sectiune, aspectul este in vartejuri sau fascicule, de consistenta variabila (dur -
adesea pediculat, bine incapsulat format din celule conjunctive adulte, foarte bogat in tesutul
conjunctiv dens: foarte moale din tesut conjunctiv imatur cu dispozitie laxa, amestecat cu tesut gras).
Diagnosticul diferentiat al neoplaziilor se face cu pseudotumorile fibroase.

87. Fibroadenomul mamar (Adenofibrom)


Formatiune tumorala benigna care se dezvolta la nivelul glandei mamare, fiind o proliferare compusa
de tesut conjunctiv fibros si tesut glandular.
Macroscopic: nodul tumoral binedelimitat de o capsula conjunctiva, de dimensiuni variabile (2-4 cm),
uneori cu aspect lobulat, consistenta crescuta; tumora este mobila pe planurile invecinate si frecvent
este localizata in cadranul supero-extern.
Diagnostic histologic de organ: glanda mamara - glanda sudoripara modificata, localizata in tesutul
subcutanat; este formata din 15-20 lobi, structurati ca glande independente cu un conduct ce se
deschide la nivelul mamelonului; fiecare lob este inconjurat de tesut conjunctiv ce contine numeroase
celule adipoase; acest tesut patrunde in lobi si ii imparte in lobuli. Canalele galactofore sunt formate
din celule epiteliale cubice, separate de membrana bazala prin celule mioepiteliale.
Microscopic: in jurul canalelor galactofore si a acinilor glandulari, se constata proliferare de tesut
conjunctiv care poate avea o distributie uniforma, sub aspectul unui manson (forma pericanaliculara),
sau poate avea o distributie neuniforma, deformand structurile glandulare si conferindu-le un aspect
neregulat asemanator „coarnelor de cerb” (forma intracanaliculara). Cele doua forme/aspecte
histopatologice coexista, dar poate sa domine unul dintre ele. La periferia tumorii se constata o
densificare a fibrelor de colagen care constituie capsula.

88. Leiomiomul
Leiomiomul este o tumora benigna care imita muschii netezi si poate apare oriunde in
partile moi cu muschi neted sau in peretii vaselor.
Leiomiomul uterin (cunoscut ca "fibrom") este intalnit la autopsie cu o frecventa de
30-60% fiind cea mai frecventa tumora uterina din viata fertila; de obicei este multiplu , de talie
variata (de la 2-3 mm pana la zeci de centimetri) bine incapsulat, cu localizare subseroasa,
intramiometriala, submucoasa; pe suprafata de sectiune, aspectul este in vartejuri. Clinic, sunt
asimptomatice sau se manifesta prin durere (sufera manifestari degenerative) sau prin
menometroragii (cele submucoase mai ales). Tumorile sunt hormonodependente: cresc mai repede
in timpul sarcinii sau in timpul utilizarii de contraceptive; pun probleme mecanice in timpul sarcinii; pot
interfera cu functia de conceptie.
Leiomiomul gastric: este cea mai frecventa tumora mezenchimalogastrica; mult mai frecvent se
foloseste termenul de tumora stromala benigna, deoarece la microscopia electronica si
imunohistochimic diferentierea spre muschi neted este dificil de evidentiat (histogenetic se considera
ca celula de origine si celulele fuziforme si celule epitelioide; deoarece s-au identificat
componente fibrocitare, fibrohistocitare, de teaca nervoasa periferica, musculare, lipidice etc.,
denumirea este de tumora stromala benigna. Leiomioamele pot apare la orice varsta dar tipic intre
30-70 ani; tumorile pot fi identificate incidental, iar cand au peste 3 cm, pot da sangerari, durere sau
alte simptome. Talia tumorii este intre 1-20 cm (unii considera ca peste 6 cm in diametru este
leiomiosarcom). Tumora este de obicei intramurala producand o discreta ridicare a mucoasei; uneori
este atasata la muscularis mucosae printr-un pedicul care proiecteaza spre oment.
In piele, leiosarcomul este identificat dupa excluderea altor origini a unor noduli durerosi.
Microscopic: leziunea este compusa din benzi de celule eozinofile, alungite, cu citoplasma fibrilara
asemeni musculaturii netede. Mitozele sunt rare.

89. RABDOMIOMUL este o tumora benigna a muschiului striat. Apare in limba sau ventriculi (cord) la
sugari si copii, reprezentand 40% din tumorile de la aceasta varsta si fiind hamartoame fetale active
derivate din mioblastii cardiaci
embrionari. O treime din bolnavi au si scleroza tuberoasa (tumora este de obicei multipla si de
dimensiuni mari, proeminand in cavitatile cardiace).
MICROSCOPIC formata din celule mari ce contin glicogen abundent iar focal se demonstreaza
miofibrile maligne.

90. LIPOMUL este o tumora benigna de parti moi. Seamana cu tesutul adipos dar este incapsulat, cu
mici invaginatii spre tesutul vecin si lipsita de lobulatia tesutului adipos normal. Poate fi mic sau de
talie considerabila si se gaseste frecvent pe extremitati sau pe spate.
91. CONDROMUL este o tumora condroblastica benigna, solitara sau multipla, cu afectarea oaselor
mici al;e mainii si piciorului la persoane intre 20-60 ani. Apar defecte chistifce, localizate,
radiotransparente, cu deformari ale
conturului osos. Pot aparea arii de calcificare. Tumora este morfologic originala in testutul cartilaginos
heterotopic din cavitatile medulare ale oaselor.
MACRO: o masa confluenta, albastruie de cartilaj hialin avand configuratie lobulara
MICRO: cartilaj moderat celular cu rare celule binucleate; mitoze aqbsente
! condroamele multiple realizeaza doua sindroame cu risc relativ inalt de transformare maligna, cu
aparitia condrosarcoamelor:
-boala Ollier (nonereditara, multiple condroame la metafiza si diafiza oaselor)
-boala Maffucci (congenitala, discondroplazie si multiple hemangioame in piele si viscere)

92.HEMANGIOMUL este o tumora vasculara benigna formata din canale sanguine nou formate,
dezvoltat dla sugari; frecvent dispare spontan. Culoarea este rosie sau albastra.
MICRO: in functie de talia canalelor vasculare din tumora, apar doua tipuri: capilar si cavernos.
Vasele capilare mici si mari (cavernoase, asemanatoare cu vasele din corpii cavernosi) sunt limitate
de celule endoteliale cu aspect
turtit. Pot aparea sangerari. Hemangioamele care cresc rapid in dimensiuni pot da trombocitopenii
(sd. Kasabach-Merit)

93.MIOXOMUL este o tumora benigna care se prezinta sub forma unei mase gelatinoase, albicioase,
lucioase ce afecteaza unele parti ale corpului, localizat mai ales in regiunea intramusculara a coapsei
si umarului, mandibula. Desi nu au vase, cresc impresionant in talie (pot fi mai mari de 10 cm) si
poate mima sarcomul.
MICRO: leziunea avansata este compusa din substanta mucin-like (proteoglicani) cu celule
imprastiate, alungita. Frecvent prezinta o capsula periferita iar unii bolnavi au in antecedente un
traumatism.

94. NEVII sunt tumori pigmentare benigne ce se clasifica in:


-NEVUL NEVOCITIC care microscopic se clasifica in:
1) NEVUL INTRAEPIDERMIC: la nivelul dermului superior se identifica insule si cordoane de celule
nevice, ce se grupeaza in cuiburi (spre deosebire de melanocite), au procese dendritice evidentiabile
la MO, sunt cuboidale/rotunde,
distinct delimitate, citoplasma palida si nucleu mare rotund-oval cu granule de melanina, in contact cu
epiteliul.
La nivelul dermului profund celulele nevice sunt imprastiate si inconjurate de t. colagenic
Cel. nevice pot fuziona => celule gigante multinucleate (in nevii maturi)
2)NEVUL JONCTIONAL: celule nevice incarcate cu melanina sunt aranjate in insule in epidermul
profund, insa pot aparea si in dermul superior, cu extindere mica si in contact cu epiteliul. Dermul este
neinvadat iar pigmentul inconstant.
3)NEVUL COMPLEX: celulele nevice se gasesc in epiderm si in derm cu preponderenta dermifca.
Cand treimea profunda a dermului e atinsa ca si radacinile firelor de par (inconjurate de celule
nevice), tumora e probabil congenitala.

-NEVUL ALBASTRU: un nodul moale, mic, rotund/oval, bine circumscris, albastru spre negru. Apare
pe fese, fata sau membre dar poate fi oriunde.
MICRO:leziunea cuprinde tot dermul, continand in principal fibroblaste fuziforme si pigmentate. In
asociere sunt prezente melanofage grupate in benzi neregulate extinse in straturile subcutanate.
Dermul adiacent prezinta fibroza in timp
ce epidermul e normal. Culoarea e data de melanina situata profund.

-NEVUL SPITZ este neoplasm melanic benign cu celule nevice fusiforme si epitelioide. Este sub
forma unui nodul solitar rosu-brun.
MICRO: proliferare de celule nevice fusiforme/epitelioide, incarcate cu melanina si incluzii eozinofilice
(copii Kamino) in epiderm; mitoze rare

95.CARCINOMUL BAZOCELULAR este o tumora maligna epiteliala nemetastazanta, exclusiv


cutanata, intalnit de obicei la oamenii in varsta si localizat preeponderent pe fata. Acesta porneste din
stratul bazal al epiteliilor pavimentoase
cheratinizate/necheratinizate sau din celulele epiteliilor bulbului pilos.
MACRO: forma rotunda/ovoida, mica, aspect de papula; ulcereaza foarte repede marginile fiind usor
proeminente, cu baza ulceratiei rosie/rosie-cenusie, atona
!! orice ulceratie la persoane in varsta trebuie investigata suplimentar daca ne se vindeca dupa 3
saptamani
MICRO: celule care rup membrana bazala si patrund in derm; celulele maligne sunt mici, cuboidale,
fusiforme, asemanatoare cu cele din stratul bazal al epidermului, citoplasma intens bazofila, nucleii
tahicromatici, multe atipii si mitoze
atipice. La periferia insulelor si cordoanelor celulele sunt asezate paralel, in palisada, fata de celulele
din zonele centrale asezate neregulat, plexiform.

96. CARCINOMUL SPINOCELULAR este o tumora maligna epiteliala agresiva, ce da metastaze


limfatice foarte rapid in evolutie, dezvoltata la nivelul pielii, mucoaselor pavimentoase si mucoaselor
metaplaziate pavimentos (bronhii, cal biliare,
col uterin)
MACRO: proliferari vegetative, formatiuni ulcerante acoperite de cruste uscater, margini indurate si
infiltrate cu baza ulceratiei dura.
MICRO: celule maligne proliferate in plaje/insule/travee mai mult sau mai putin digitiforme,
inconjurate de o stroma conjunctiva vasculara bine reprezentata. Celule poligonale, cu citoplasma
eozinofila, nuclei mari, mitoze atipice.
Intercelular sunt prezenti desmozomii (spini intercelulari).
!! cheratinizare prin prezenta cheratinei in "foi de ceapa", fie perle ortocheratozice (cheratina matura
fara nuclei), fie perle paracheratozice (cheratina cu resturi nucleare)
Cu cat tumora este mai anaplazica (atipiic si mitoze numeroase, fara perle), cu atat tumora este mai
agresiva.

97. ADENOCARCINOMUL este o tumora maligna epiteliala a epiteliilor cavitare (TD, cai biliare,arbore
respirator, pancreas, prostata, glanda mamara etc) sau a epiteliului parenchimatos (ficat, rinichi etc)
DPDV MICRO:
-tumori nesecretante ( lumene glandulare atipice iar invazia este prezenta in tesutul subiacent)
-tumori mucosecretante/mucipare (apar in organele al caror epiteliu secreta mucus-colon, ovar.
MACRO aspect gelatinos, MICRO celula maligna mucipara are aspect de "inel cu piatra"/"inel cu
pecete"
CHISADENOCARCINOMUL de ovar, pancreas, etc
MACRO: in ovar, tumorile seroase sunt mai voluminoase decat cele mucoase
MICRO: luene glandulare dilatate, delimitate de epiteliu malign; daca sunt prezente formatiuni
digitiforme pe suprafata interne/externa a tumorii, denumirea este de chistadenocarcinom papilifer de
ovar/ adenocarcinom papilifer de glanda tiroida (fara transformare chistica)

SCHIRUL (gl mamara, stomac, prostata) este o tumora epiteliala maligna dura, pe seama unui exces
de reactie desmoida, stroma fiind abundenta si neomogena; celule tumorale dispuse in cordoane de
2-3 celule separate prin stroma predominanta. Tumorile au prognostic bun datorita barierei stromale.

Pentru organele parenchimatoase -> hepatocarcinom/colangiocarcinom in ficat


-> adenocarcinom cu celule clase (tumora Gravitz) in rinichi
Pentru tumorile celulelor germinale (testicul si ovar) -> semiomul (tumora maligna a testiculului, mai
rar la ovar, care porneste de la celulele rotunde seminale cu aspect de celule cu citoplasma bogata in
glicogen;
-> carcinomul embrionar, format din celule mari, nediferentiate cu atipii, celule
gigante, monstruoase, care pot lua o dipozitie glanduara si/sau elemente de cito- si sincitiotrofoblast

Carcinoamele endocrine: mai ales in tiroida (papilare, foliculare, medulare etc) si in suprarenala

98.FIBROSARCOMUL este o tumora maligna de tesut mezenchimal ce apare de obicei la copii, rar la
adulti, cu celularitate inalta: celule tumorale fusiforme, uniforme, fara pleomorfism dar cu o rata
mitotica moderata spre inalta. Poate da metastaze hematogene.

99.LEIOMIOSARCOMUL este o tumora maligna (leio=m neted, sarcom=tumora maligna origine


mezenchimala) de muschi neted foarte rara.

LEIOMIOSARCOMUL UTERIN: cel mai frecvent sarcom uterin, nu se stie daca leiomiomul
malignizeaza, cel mai des tumorile maligne apar de novo; dupa rezectie si chimio pacientele au rata
de supravietuire peste 5 ani in 40-50% din cazuri

LEIOMIOSARCOMUL GASTRIC: simptome asemanatoare cu tumora stromala gastrica maligna;


HISTOLOGIC: cele mai bune elemente de a diagnostica potentialul malign sunt considerate rata
mitozelor mare si talia peste 6 cm; frecvent disemineaza hematogen in ficat si plamani. ca tratament
se prefera rezectia chirurgicala totala.

LEIOMIOSARCOMUL SUBCUTAN: are originea in peretele muscular al venelor mari.


MACRO: talie variabila, tumora moale, carnoasa, alba pe sectiune.
MICRO: formata din celule musculare netede alungite, roz, cu citoplasma fibrilara. !! Model de
crestere specific: benzi + fascicule de celule alternante ce se intersecteaza in unghi drept pe
suprafata de sectiune. mitoze de la 3 pe 50
campuri cu obiectiv mare; sunt prezente si celule mari, bizare.

100. RABDOMIOSARCOMUL tumora maligna musculara (striat) ce "recapituleaza miogeneza


embrionara cu model dezorganizat". Clinic se constata prezenta unor mare ce nu produc durere sau
tensiune desi cresc foarte repede. Alte simptome sunt
legate de localizarea tumorii.

RABDOMIOSARCOMUL EMBRIONAR: denumirea corespunde aspectului microscopic al tumorii:


fibre musculare asemanatoare cu ale embrionului de 7-10 saptamani.
MACRO: localizata la cap sau gat, in special in orbita, nazofaringe sau urechea medie. Poate aparea
si retroperitoneal sau pe tractul urogenital.
MICRO: se observa plaje de celule rotunde, mici, cu nuclei ovali uniformi. Unele au citoplasma
putina, eozimorfa, pozitiva tip imunohistochimic cu markeri de tip desmina. DD se face fata de alte
tumori cu celule mici caracteristice
copilariei (limfoame, leucemii, sarcom Ewing si neuroblastom).

SARCOMUL BOTROID: o forma embrionara de rabdomiosarcom care apare la copii foarte mici in
tractul urogenital, biliar si respirator superior. Botroid=aspect de ciorchine de struguri pe care il ia
tumora cand se dezvolta in vecinatatea
mucoasei.
MACRO: tumora polipoida, moale, gelatinoasa.
MICRO: mucoasa e pastrata si zona densa de rabdomioblasti nediferentiati este observata in
vecinatate (derm profund sau derm reticulat). La periferie tumora este mixoida, putin celulara cu
mitoze numeroase.
RABDOMIOSARCOMUL ALVEOLAR: !!spre deosebire de cel embrionar, evidentiaza celule
musculare fetale de stadiu tarziu. Apare intre 10-25 de ani la nivelul extremitatilor preferand aria
flexorilor de pe antebrat si mana pana la eminenta
hipotenara.
MICRO: celule nediferentiate (rabdomioblasti) asezate neregulat, in insule separate prin septuri
fibroase dense din care doar un singurb strat de celule tumorale ramane ferm asezat, dand un aspect
alveolar sau pseudoglandular; se pot
observa rare celule gigante -> ajuta la stabilirea diagnosticului

RABDOMIOSARCOMUL ADULT: apare rar


MICRO se observa rabdomiosarcom polimorf exclusiv la adulti, mai ales la extremitati (70% din
cazuri) si in special pe coapsa. Tumora variaza in aspect si diferentiere dar toate sunt caracterizate
prin rabdomioblasti mai mari, cu
citoplasma abundenta, eozinofila cu miofibrile. ! celulele au asemanare marcata cu celulele
musculare adulte.
MACRO: tumora situata profund in muschii striati si are forme variate. Talie variabila de la dimensiuni
mici pana la mase mari care bombeaza local. Consistenta moale, carnoasa, de culoare rosiu-
maroniu.
Prognosticul variaza cu localizarea si histologia,cu toate ca se considera ca sunt de gradul III. In
raport cu localizarea, se considera un prognostic bun cand tumora maligna este periorbitala sau
paratesticulara si un prognostic
rezervat cand tumora este localizata la nivelul capului, extremitatilor, in profunzimea muschilor striati.

!! toate tipurile embrionare au o histologie favorabila, in schimb tipurile alveolar si pleomorfic au


nefavorabila.

101. LIPOSARCOMUL este o tumora maligna a tesutului adipos, cea mai fecventa forma de sarcom
la adulti.
MACRO: mare, bombata, cel mai frecvent intalnita la coapsa sau retroperitoneal
MICRO: forma mixoida (cu celule rotunde) si nemixoida (pleomorfic). ! cel mixoid e mai putin agresiv
decat cel nemixoid => nemixoidul da frecvent metastaze.

LIPOSARCOMUL MIXOID: caracterizat prin proliferare de lipoblasti in diferite stadii de diferentiere,


vascularizatie proeminenta cu aranjament plexiform al capilarelor (tip "intestin de pui") si matrice
bogata in MPZ; de obicei este
hipocelular.
MACRO pare incapsulat dar infiltreaza local=> se prefera excizie larga

102. CONDROSARCOMUL este o tumora maligna condroblastica; este localizata spinal, in oasele
pelviene sau in zona metafizara superioara a femurului si a humerusului. Poate fi primar (apare de
novo) sau secundar (cu origine in leziunile
cartilaginoase benigne). Mai frecvent la barbatii intre 30-60 ani. Durere si tumefiere locala, se
distruge corticala osoasa cu atingere medulara optionala si radiologic apare un mozaic de zone mai
dense produse prin calcificari si
osificari.
MACRO: lobulat, alb-galbui pe seama materialului mucoid si a focarelor de calcificare
MICRO: urme de cartilaj imatur care contine celule anaplazice cu doi sau mai multi nuclei in
condroplaste; mitoze obisnuite

103. OSTEOSARCOMUL este o tumora maligna osteoblastica, caracterizata prin producerea de


osteoid si os. Cele mai multe apar in zona metafizara distala a oaselor lungi (femur, humerus, tibie)
dar pot atinge orice os. Afecteaza in special
barbatii intre 10 si 20 de ani. Factori predispozanti: iradierea si leziunile osoase preexistente (boala
Paget). Apar durerea si tumefactia locala, daca tumora este mare e limitata miscarea articulatiilor
vecine, tumora creste rapid si
duce la scadere in greutate si anemie secundara. Radiologic se evidentiaza distrugerea osului cu
penetrarea cortexului si ridicarea subperiostului si infiltrarea tesutului moale vecin.
MACRO: o masa mare necrotica si hemoragica pornind din mijlocul epifizei distale cu extindere
posibila (rar) in spatiul articular vecin
MICRO: exista osteosarcom osteoblastic, fibroblastic si condroblastic, in functie de tipul histologic
predominant; markerul tumoral este prezenta de osteoid si os in stroma maligna; se evidentiaza
celule bizare, pleomorfice, cu nuclei
neregulati si mitoze abundente; in vecinatatea zonei de necroza apar celule gigante multinucleate si
calcificari

104. MELANOMUL este o tumora pigmentara maligna, fiind cel mai agresiv neoplasm cutanat.Apare
de novo sau din nevi preexistenti.
In functie de intindere:
a) cu imprastiere superficiala (apare oriunde, frecvent pe picioare, umeri, partea sup a spatelui;
crestere gradata, e pigmentat si inconjurat de eritem; crestere orizontala/radiala si crestere verticala,
invaziva; prognostic bun)
b) tipul nodular (apare oriunde, frecvent pe picioare, umeri, partea sup a spatelui; crestere gradata, e
pigmentat si inconjurat de eritem; poate prezenta cruste, sangerari si ulceratii; crestere verticala,
invaziva; cea mai agresiva varietate )
c) lentigo malign (la persoane in varsta, sub forma de pete pigmentare, ca urmare a expunerii la
soare; creste numarul de melanocite din stratul bazal al epidermului; crestere orizontala/radiala si
crestere verticala, invaziva; progsnotic bun)
d) tipul acrolentiginos (macule pigmentare, pe palme, plante, mucoasa genitala sau orala; poate
deveni invaziv; crestere verticala, invaziva)
MICRO: se constata ca in jonctiunea dermo-epidermica melanoamele au o activitate neregulata cu
invadarea de celule nevice atipice maligne in profunzimea dermului; celulele tumorale au forme si
dimensiuni diferite, dar cele mai multe au nuclei mari, cu nucleoli proeminenti si citoplasma
abundenta, eozinofila, granulara. Pot fi prezente celule gigante, multinucleate, bizare iar mitozele
sunt obisnuite. Cantitatea de melanina si infiltratul variaza de la caz la caz.
Nivele de invazie:
1) celulele tumorale limitate in epiderm
2) celulele tumorale sunt extinse in papilele dermice
3) celulele tumorale umplu dermul papilar
4)celulele tumorale invadeaza dermul reticular
5)celulele tumorale se extind si in tesutul subcutanat
Prognostic bun pentru a) si c), mai prost pentru b), pentru ca aici diagnosticarea este rara inainte de
invazia profunda. Prognostic bun pentru primele 3 nivele de invazie
! tumorile cu grosime sub 0,76 mm in nivel Breslow au un prognostic excelent si rata scazuta de
metastazare
! excizia chirurgicala se face obligatoriu cu margine de siguranta ampla, minim 1 cm.

105. TUMORILE DISEMBRIOPLAZICE pot fi tumori benigne sau teratoame imature.


Tumori benigne:
* HAMARTOMUL (crestere focala excesiva de tesut si celule normale mature fara arhitectura normala
intr-un organ care contine in componenta si elemente celulare identice.
*CORISTOMUL (dezvoltarea unor ceolule sau tesuturi microscopic normale, prezente in localizari
anormale. In general, este o masa coeziva de tesut aberant sau hgeterotopic: resturi de tesut
pancreatic in peretele stomacului sau in peretele intestinului subtire; prezint doar interes academic,
dar pot fi confundate cu neoplasme si rar pot fi originea unor adevarate neoplasme)
*TERATOMUL (grup de tumori complexe avans reminiscente din variante componente organoide,
organismoide sau celulare din derivatele normale a cel putin unui strat germinativ; apar la orice
varsta.
-Teratoamele mature: structuri organoide sau colectii de celule diferentiate, heterogene, asezate
dezordonat, cum ar fi: tesut neural, benzi musculare, insule de cartilaj, gramezi de epiteliu scuamos,
structuri de glanda tiroida, epiteliu bronsic si bronhiolar, perete intestinal, substanta nervoasa, toate
inconjurate de o stroma fibroasa sau mixoida. Toate elementele sunt mature si apare frecvent la copii.
-Chistul dermoid este o forma speciala de teratom matur, obisnuit in ovar, retroperitoneal, pelvis sau
mediastin. Se asociaza uneori cu tesut tiroidian frecvent in ovar => struma ovarii
MACRO: tumora incapsulata ce prezinta in interior cavitati chistice cu continut de sebum si par
MICRO: asemanator cu cel descris anterior
! in cazul ruperii peretelui ( de ex in inflamatii supraadaugate) se revarsa continutul chistic producand
o reactie inflamatorie granulomatoasa

-Teratoamele imature pot fi considerate embrionare, intre teratoamele mature si carcinoamele


embrionare; spre deosebire de teratoamele mature, elementele din cele trei foite germinative sunt
incomplet diferentiate si nu sunt aranjate intr-un model organoid dar se poate identifica totusi natura
tesutului embrionar (cartilaj putin matur, neuroblasti, mezenchim lax si gramezi de structuri glandulare
asezate dezorganizat). Gradul tumoral (I-III) depinde de gradul de imaturitate si de prezenta de
neuroepiteliu.
Teratoamele imature apar in special la adolescenti si femei tinere;
MACRO: tumori bombate, cu suprafata externa neteda iar la sectiune se constata predominant
structuri solide, cu arii de necroza si hemoragie, fire de par, material sebaceu, cartilaginos etc