Вы находитесь на странице: 1из 40

UNIVERSITATEA „TITU MAIORESCU” BUCUREŞTI

ÎNVĂŢĂMÂNT LA DISTANŢĂ
FACULTATEA DE DREPT

Drept administrativ (2)

Anul II, semestrul I

Lector univ. dr. Tudor CHIUARIU

2017
© Toate drepturile pentru această lucrare sunt rezervate autorului. Reproducerea ei
integrală sau fragmentară este interzisă.

2
CUPRINS

Bibliografie (de elaborare a cursului):

 Dana Apostol Tofan, Drept administrativ, ediția 3, Editura C.H. Beck, București,
2015;
 Gabriela Bogasiu, Legea contenciosului administrativ. Comentată și adnotată.
Cuprinde legislație, jurisprudență și doctrină, ediția a 3-a, revăzută și adăugită,
Editura Universul Juridic, Bucuresti, 2015;
 Tudor Chiuariu, Controlul averilor, incompatibilităţilor şi conflictelor de interese.
Legislaţie, doctrină, jurisprudenţă, Editura Hamangiu, București, 2015

3
INTRODUCERE

Modulul intitulat Drept administrativ (2) se studiază în anul II semestrul I şi


vizează dobândirea de competenţe arpofundate în domeniul dreptului
administrativ special.
După ce vei studia modulul, vei dobândi competenţe generale folositoare
pentru formarea ta profesională în calitate de jurist, având o aplicabilitate largă
în profesia viitoare – de la funcționar public de specialitate în administrația
publică centrală sau locală, până la avocat, consilier juridic, membru al
organismelor cu activitate jurisdicțională sau judecător de contencios
administrativ.

Competenţele pe care le vei dobândi sunt următoarele:

 înțelegerea și aplicarea conceptului de „legalitate”, noțiune


fundamentală în dreptul administrativ;
 cunoașterea caracteristicilor actului administrativ, respectiv a
contractului administrativ, formele de activitate specifice ale
administrației publice;
 cunoașterea diferitelor forme de răspundere administrativă, a
procedurilor ce le însoțesc, a sancțiuilor ce intervin;
 aplicarea și interpretarea normelor substanțiale și procedurale aferente
dreptului administrativ special în raport cu situaţiile concrete;
 cunoașterea principalelor teorii dezvoltate și doctrină și a problemelor
controversate soluționate de jurisprudență în legătură cu diferitele
aspecte ale instituțiilor juridice din sfera dreptului administrativ
special

Conţinutul este structurat în următoarele unităţi de învăţare:

În prima unitate de învăţare, intitulată „Actul administrativ și contractul


administrativ – formele principale de activitate ale autorităților administrației
publice”, vei dobândi capacitatea să știi care sunt caracteristicile actului
administrativ, respectiv a contractului administrativ și ce consecinșe practice au
acestea.

Pentru a evalua gradul de însuşire a cunoştinţelor, vei rezolva o lucrare de


verificare pe care, după corectare, o vei primi cu observaţiile adecvate şi cu
strategia corectă de învăţare pentru modulele următoare.

În a doua unitate de învăţare, intitulată „Funcția publică și statutul


funcționarilor publici” vom realiza atingerea altor obiective specifice, încât vei
ști
- care sunt drepturile și obligațiile unui funcționar public, cum se poate ocupa o
funcție publică, precum și aspecte referitoare la răspunderea disciplinară a
funcționarilor publici – abateri, sancțiuni, procedură, căi de atac,

4
toate acestea după ce vei studia conţinutul cursului şi vei parcurge bibliografia
recomandată. Pentru aprofundare şi autoevaluare îţi propun alte exerciţii şi alte
teste.

După ce ai parcurs informaţia esenţială, în a treia unitate de învăţare,


intitulată „Răspunderea contravențională”, vei dobândi noi competenţe și
drept consecinţă vei avea capacitatea:
• să știi cum se formulează și se susține o plângere contravențională, în
raport de motivele de anulare ale procesului verbal de contravenție
• să aplici în practică instituții juridice care împiedică intervenția
răspunderii contravenționale, cum ar fi cauzele care înlătură caracterul
contravențional al faptei sau prescripția,
care îţi vor permite să dezvoltarea unor abilități practice.
Pentru evaluarea gradului de însuşire a cunoştinţelor, vei rezolva o lucrare de
verificare pe care, după corectare, o vei primi cu observaţiile adecvate şi cu
strategia corectă de învăţare pentru modulele următoare.

În a patra unitate de învățare, intitulată „Răspunderea administrativă în


materia integrităţii în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice”, vei
dobândi competențe prin care:
- să faci aplicare unor cunoștințe anterioare din materia răspunderii
disciplinare;
- să aprofundezi noțiuni specifice unor forme de răspundere specială.

Pentru o învăţare eficientă, ai nevoie de următorii paşi obligatorii:


 Citeşti modulul cu maximă atenţie.
 Evidenţiezi informaţiile esenţiale cu culoare, le notezi pe hârtie sau le
adnotezi în spaţiul alb rezervat.
 Răspunzi la întrebări şi rezolvi exerciţiile propuse.
 Realizezi evaluarea finală, alegându-ţi o temă şi rezolvând-o fără să
apelezi la suportul scris.
 Compari rezultatul cu suportul de curs şi îţi explici de ce ai eliminat
anumite secvenţe.
 În caz de rezultat îndoielnic, vei relua întreg exercițiul de învăţare.

Pe măsură ce vei parcurge modulul, vei rezolva două lucrări de verificare pe


care le vei regăsi la sfârşitul unităţilor de învăţare.
Vei răspunde în scris la aceste cerinţe, folosindu-te de suportul de curs şi de
resurse bibliografice suplimentare.
Vei fi evaluat după gradul în care ai reuşit să dovedești însușirea competenţelor
și deprinderea abilităților.
Voi urmări claritatea în gândire și exprimare, de modul de prezentare a
rezultatului şi de promptitudinea răspunsului.
Pentru neclarităţi şi informaţii suplimentare vei apela la tutorele indicat.

N.B. Informaţia de specialitate oferită de curs este minimală. Se impune în


consecinţă, parcurgerea obligatorie a bibliografiei recomandate si rezolvarea
sarcinilor de lucru, a testelor şi lucrărilor de verificare.
5
1. Actul administrativ și contractul administrativ – formele principale de
activitate ale autorităților administrației publice

1.1. Caracteristicile actului administrativ și principiul legalității.


1.2. Forma, procedura de adoptare sau emitere și limba de redactare
ale actelor administrative
1.3. Contractele administrative

Obiective specifice:

La sfârşitul capitolului, vei avea capacitatea:

 să poți aplica în practică cunoștințele teoretice privind


actul administrativ și contractul administrativ
Timp mediu estimat pentru studiu individual: 10 ore
Tudor Chiuariu Drept administrativ (2)

1.1. Caracteristicile actului administrativ și principiul legalității.

Actul administrativ este definit de legea contenciosului administrativ (art. 2,


lit. f din Legea 544/2004) ca fiind actul unilateral cu caracter individual sau
normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea
organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naştere,
modifică sau stinge raporturi juridice.

De aici desprindem următoarele caracteristici ale actului administrativ.

 Act juridic – dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice.


 Act unilateral – este rezultatul unei manifestări de voință unice, chiar și atunci când ia
emitentul este un organ colectiv sau colegial de luare a deciziilor sau când este
rezultatul colaborării a două autorități publice, în calitate de co-emitenți.
 Este emis de o autoritate publică
 Sfera autorităților publice este determinată potrivit Constituției României.
 Art. 2, alin. 1, lit. b din Legea nr. 554/2004: autoritate publică - orice organ de
stat sau al unităţilor administrativ-teritoriale care acţionează, în regim de putere
publică, pentru satisfacerea unui interes legitim public; sunt asimilate
autorităţilor publice, în sensul prezentei legi, persoanele juridice de drept privat
care, potrivit legii, au obţinut statut de utilitate publică sau sunt autorizate să
presteze un serviciu public, în regim de putere publică;
 În regim de putere publică
 În vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii

Principiu legalității actelor administrative. Distincția dintre legalitate și


oportunitate în activitatea autorităților administrației publice

Principiul legalității este conținut de art. 5, alin. 1 din Constituție. Acesta are multiple
componente, între care cel mai important este principiul ierarhiei normelor juridice, iar un
altul de o importanță deosebită este principiul formalismului (vz. infra).
Principiul ierarhiei normelor juridice presupune că normele juridice sunt ordonate în ordinea
juridică națională potrivit unei ierarhii, în funcție de locul autorității emitente în sistemul
autorităților publice consacrat de Constituția României și de caracterul actului care le conține
(individual/normativ). Din aceasta decurge că normele inferioare ca forță juridică trebuie să
fie conforme și nu pot contrazice normele superioare ca forță juridică, iar dacă această abatere
de le principiul legalității apare, sistemul de drept pune la îndemâna persoanelor interesate
mijloace de îndreptare a acestei situații, care trebuie să reprezinte remedii eficiente. Două

26
Tudor Chiuariu Drept administrativ (2)

dintre aceste remedii sunt excepția de neconstituționalitate, respectiv contenciosul


administrativ (care include excepția de nelegalitate).
Prin intermediul excepției de neconstituționalitate se obține lipsirea de efecte juridice a actelor
normative cu forță juridică de lege (legi, OUG, OG, hotărâri ale Parlamentului) în cazul în
care acestea contravin unor dispoziții, principii sau valori constituționale.
Prin intermediul contenciosului administrativ se obține lipsirea de efecte juridice a actelor
administrative normative sau individuale în cazul în care acestea contravin unor acte juridice
cu forță juridică superioară.

Distincția legalitate/oportunitate:

Legalitatea actelor administrative reprezintă conformitatea acestora cu toate actele normative


de forță juridică superioară, și anume cu normele, principiile și valorile constituționale, cu
actele normative cu forță juridică de lege (vz. supra, ierarhia normelor juridice) și cu actele
administrative normative de forță juridică superioară.
Există trei aspecte ale legalității:
1. legalitatea ca temei al actului administrativ;
2. legalitatea ca limită a actului administrativ;
3. legalitatea ca îndrumar al acțiunii administrației publice

Oportunitatea este posibilitatea, puterea, discreția, marja de apreciere a autorității publice


privind alegerea mijloacelor de a-și realiza competența prevăzută de lege, în limitele legii și
fără a afecta drepturile și libertățile persoanelor fizice sau juridice.
În consecință, excesul de putere este exercitarea dreptului de apreciere al autorităţilor publice
prin încălcarea limitelor competenţei prevăzute de lege sau prin încălcarea drepturilor şi
libertăţilor persoanelor fizice sau juridice – art. 2, alin. 1, lit. n din Legea nr. 554/2004.
Instanța de contencios administrativ controlează legalitatea actului administrativ, fără a putea
decide asupra oportunității, cu excepția cazului de exces de putere, atunci când oportunitatea
e exercitată cu încălcarea legii, prin depășirea competenței legale a autorității sau prin
încălcarea drepturilor şi libertăţilor persoanelor fizice sau juridice.

27
Tudor Chiuariu Drept administrativ (2)

1.2. Forma, procedura de adoptare sau emitere și limba de redactare ale actelor
administrative

Obiective specifice: La sfârşitul capitolului, vei avea capacitatea:

să cunoști aspectele formale și procedurale ale actelor


administrative, precum și consecințele nerespectării
acestora
Timp mediu estimat pentru studiu individual: 10 ore

Principiul formalismului, specific dreptului administrativ vs. principiul


consensualismului, specific dreptului civil
Cvasi-totalitatea actelor administrative îmbracă forma scrisă, lipsa acesteia fiind sancționată
cu nulitatea, lipsa de efecete juridice a actului.
Sunt unele acte administrative cărora legea le recunoaște valabilitatea în formă orală
(avertismentul ca sancțiune contravențională) sau într-o formă implicită (aprobarea tacită ca
modalitate de emitere sau reînnoire a autorizațiilor de către autoritățile administrașiei publice,
reglementată de OUG 27/2003).

Procedura adoptării sau emiterii actului administrativ


Actul administrativ urmează o procedură de adoptare sau emitere complexă, în care intervin
mai multe operațiuni administrative anterioare, concomitente sau ulterioare emiterii
actului administrativ.
Avizul este operațiunea administrativă anterioară care constă într-o opinie pe care o altă
autoritate decât cea emitentă o exprimă în privința unor împrejurări de fapt sau unor
argumente de drept care au legătură cu emiterea actului administrativ.
Avizul poate fi facultativ (nu este obligatoriu să fie solicitat, iar dacă a fost cerut, nu este
obligatoriu să fie urmat), consultativ (este obligatoriu să fie solicitat, dar nu este obligatoriu să
fie urmat) sau conform (este obligatoriu să fie solicitat și este obligatoriu să fie urmat).
Alte operațiuni administrative prealabile: proiectul, raportul, expertiza, ședința pregătitoare.
Nu produc efecte juridice de sine stătătoare, sunt doar acte preparatorii, pregătitoare în
vederea exprimării manifestării de voință care dă naștere actului administrativ. Urmează
soarta actului principal, fiind controlate pentru legalitate și eventual anulate împreună cu
acesta.
Operațiuni administrative concomitente adoptării sau emiterii actului: cvorumul și
majoritatea necesară adoptării actului.
Cvorumul reprezintă numărul de membri ai organului colegial care trebuie să fie prezenți
pentru ca procedura de adoptare a actului să fie valabilă.
Majoritatea necesară adoptării actului reprezintă numărul de voturi în favoarea adoptării
necesare pentru ca actul respectiv să fie adoptat în mod valabil.
Cvorumul și majoritatea pot fi relative, absolute sau calificate.
Operațiuni administrative ulterioare adoptării sau emiterii actului: semnarea și contra-
semnarea, motivarea, comunicarea sau publicarea, confirmarea sau ratificarea.
28
Tudor Chiuariu Drept administrativ (2)

Limba în care sunt redactate actele administrative este limba română, limba oficială a
statului.
Potrivit art. 76, alin. (5) din Legea 215/2001: Actele oficiale se întocmesc în mod obligatoriu
în limba română. În unitățile administrativ-teritoriale în care cetățenii aparținând unei
minorități naționale au o pondere de peste 20% din numărul locuitorilor, în raporturile lor cu
autoritățile administrației publice locale, cu aparatul de specialitate și organismele
subordonate consiliului local, aceștia se pot adresa, oral sau în scris, și în limba lor maternă și
vor primi răspunsul atât în limba română, cât și în limba maternă.

Operaţiunile administrative
Operaţiunile administrative sunt manifestări de voinţă care nu produc efecte juridice prin ele
însele, ci sunt emise in vederea pregătirii emiterii unui act administrativ. Fac parte din această
categorie avizele (facultative, consultative sau obligatorii și conforme), acordurile, proiectele,
propunerile şi memoriile tehnice, studiile şi rapoartele de specialitate, anchetele sau
cercetările administrative, rapoartele de control- fără ca enumerarea să aibă caracter limitativ.
Operaţiunile administrative nu pot fi atacate separat în justiţie, ci numai o dată cu actul
administrativ pe care l-au pregătit, art.18 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 prevăzând că
instanţa învestită cu o acțiune împotriva unui act administrative este competentă să se
pronunţe şi asupra legalităţii operaţiunilor administrative care au stat la baza emiterii actului
supus judecăţii.

1.3. Contractele administrative


Contractul administrativ este un contract cu titlu oneros, încheiat în temeiul
legii, în formă scrisă, supus unui regim de putere publică, care conține de cele
mai multe ori două părți, o parte preponderentă, stabilită unilateral de către
partea contractantă care este o persoană juridică de drept public și acceptată de
cealaltă parte contractantă, care este de cele mai multe ori o persoană juridică de drept privat,
cea de-a doua parte fiind rezultatul unui acord de voințe între părțile contractante, contract
prin intermediul căruia se urmărește satisfacerea unui interes general, prin punerea în valoarea
a unui bun public, efectuarea unei lucrări publice, prestarea unui serviciu public sau
efectuarea unei achiziții publice.

Caracteristicile contractului administrativ:

29
Tudor Chiuariu Drept administrativ (2)

1. încheierea contractului administrativ are loc în urma unei proceduri de atribuire, prevăzută
de lege, deci nu este rezultatul negocierii dintre părți, ca în dreptul civil;
2. părțile contractului administrativ sunt entitatea contractantă, care are între atribuțiile legale
satisfacerea unui interes general, respectiv operatorul economic, care dorește să contribuie la
satisfacerea acestui interes, în schimbul dobândirii unui avantaj economic;
3. clauzele contractuale sunt stabilite, în cea mai mare parte, de lege sau de către entitatea
contractantă în conformitate cu legea, și prezentate sub forma unei documentații
administrative de atribuire, făcută publică în prealabil pentru ca operatorii economici
interesați să poată prezenta oferte;
4. documentația administrativă de atribuire, întocmită de entitatea contractantă, respectiv
oferta operatorului economic participant la procedura de atribuire reprezintă manifestările de
voință ale părților contractului administrativ;
5. entitatea contractantă are dreptul să anuleze procedura de atribuire, în anumite condiții
prevăzute de lege, fără ca ofertanții potențiali sau care au dobândit deja această calitate în
procedura de atribuire să poată solicita acoperirea prejudiciului cauzat astfel, ca în dreptul
comun (cf. art. 1.183 C.civ.)
6. modificarea contrctului administrativ se poate face numai în cazurile și condițiile prevăzute
de lege, iar nu prin voința părților contractante, ca în dreptul comun
7. încetarea contractului administrativ are loc, pe lângă cazurile prevăzut de dreptul comun, și
prin denunțarea unilaterală din partea entitîții contractante
8. contractul administrativ este asimilat de legea contenciosului actului administrativ și deci
competența exclusivă de soluționare a litigiilor legate de aceste contracte este cea a instanțelor
de contencios administrativ.

30
Tudor Chiuariu Drept administrativ (2)

Modulul de învățare nr. 2:

2. Funcția publică și statutul funcționarilor publici

Funcția publică reprezintă ansamblul atribuțiilor și responsabilităților,


stabilite în temeiul legii, în scopul realizării prerogativelor de putere publică de
către administrația publică centrală, administrația publică locală și autoritățile
administrative autonome.

Funcționarul public este persoana numită, în condițiile legii, într-o funcție publică. Persoana
care a fost eliberată din funcția publică și se află în corpul de rezervă al funcționarilor publici
își păstrează calitatea de funcționar public.

Totalitatea funcționarilor publici din cadrul autorităților administrative autonome și din cadrul
autorităților și instituțiilor publice din administrația publică centrală și locală constituie
corpul funcționarilor publici.

În cadrul autorităților și instituțiilor publice își desfășoară activitatea


și alte categorii de personal, care nu au calitatea de funcționar public și
cărora nu li se aplică statutul funcționarilor publici:

a) persoanelor numite sau alese în funcții de demnitate publică;


b) personalului contractual salariat din aparatul propriu al autorităților și instituțiilor publice,
care desfășoară activități de secretariat, administrative, protocol, gospodărire, întreținere-
reparații și de deservire, pază, precum și altor categorii de personal care nu exercită
prerogative de putere publică;
b) personalului salariat încadrat, pe baza încrederii personale, la cabinetul demnitarului;
c) magistrații;
d) cadrele didactice.

Poate ocupa o funcție publică persoana care îndeplinește următoarele condiții:


a) are cetățenia română și domiciliul în România;
b) cunoaște limba română, scris și vorbit;
c) are vârsta de minimum 18 ani împliniți;
d) are capacitate deplină de exercițiu;
e) are o stare de sănătate corespunzătoare funcției publice pentru care candidează, atestată pe
bază de examen medical de specialitate;
f) îndeplinește condițiile de studii prevăzute de lege pentru funcția publică;
g) îndeplinește condițiile specifice pentru ocuparea funcției publice;

31
Tudor Chiuariu Drept administrativ (2)

h) nu a fost condamnată pentru săvârșirea unei infracțiuni contra umanității, contra statului
sau contra autorității, infracțiuni de corupție și de serviciu, infracțiuni care împiedică
înfăptuirea justiției, infracțiuni de fals ori a unei infracțiuni săvârșite cu intenție care ar face-o
incompatibilă cu exercitarea funcției publice;
i) nu a fost destituită dintr-o funcție publică sau nu i-a încetat contractul individual de muncă
pentru motive disciplinare în ultimii 7 ani;
j) nu a desfășurat activitate de poliție politică, astfel cum este definită prin lege.

Ocuparea funcțiilor publice se face prin:


a) promovare;
b) transfer;
c) redistribuire;
d) recrutare;
e) alte modalități prevăzute expres de prezenta lege.
Recrutarea în vederea intrării în corpul funcționarilor publici se face prin concurs, în limita
funcțiilor publice vacante rezervate în acest scop prin planul de ocupare a funcțiilor publice.
Condițiile de participare și procedura de organizare a concursului se stabilesc potrivit legii.
Concursul are la bază principiile competiției deschise, transparenței, meritelor profesionale și
competenței, precum și cel al egalității accesului la funcțiile publice pentru fiecare cetățean
care îndeplinește condițiile legale.

Actul administrativ de numire în funcția publică are formă scrisă și trebuie să conțină
temeiul legal al numirii, numele funcționarului public, denumirea funcției publice, data de la
care urmează să exercite funcția publică, drepturile salariale, precum și locul de desfășurare a
activității.
Fișa postului aferentă funcției publice se anexează la actul administrativ de numire, iar o copie
a acesteia se înmânează funcționarului public.
La intrarea în corpul funcționarilor publici, funcționarul public depune jurământul de credință
în termen de 3 zile de la emiterea actului de numire în funcția publică definitivă. Jurământul
are următoarea formulă: "Jur să respect Constituția, drepturile și libertățile fundamentale ale
omului, să aplic în mod corect și fără părtinire legile țării, să îndeplinesc conștiincios
îndatoririle ce îmi revin în funcția publică în care am fost numit, să păstrez secretul
profesional și să respect normele de conduită profesională și civică. Așa să-mi ajute
Dumnezeu." Formula religioasă de încheiere va respecta libertatea convingerilor religioase.
Depunerea jurământului se consemnează în scris. Refuzul depunerii jurământului se
consemnează în scris și atrage revocarea actului administrativ de numire în funcția publică.

Exercitarea funcției publice

32
Tudor Chiuariu Drept administrativ (2)

Principiile care stau la baza exercitării funcției publice sunt:


a) legalitate, imparțialitate și obiectivitate;
b) transparență;
c) eficiență și eficacitate;
d) responsabilitate, în conformitate cu prevederile legale;
e) orientare către cetățean;
f) stabilitate în exercitarea funcției publice;
g) subordonare ierarhică.

Raporturile de serviciu
Raporturile de serviciu se nasc și se exercită pe baza actului administrativ de numire, emis în
condițiile legii. Exercitarea raporturilor de serviciu se realizează pe perioadă nedeterminată.
Prin excepție, funcțiile publice de execuție temporar vacante pe o perioadă de cel puțin o lună
pot fi ocupate pe perioadă determinată.

Drepturile funcționarilor publici

Dreptul de a fi tratat în mod egal, fără discriminări


Este interzisă orice discriminare între funcționarii publici pe criterii politice, de apartenență
sindicală, convingeri religioase, etnice, de sex, orientare sexuală, stare materială, origine
socială sau de orice altă asemenea natură.

Dreptul la asociere sindicală și la grevă


Funcționarilor publici le este recunoscut dreptul la grevă, în condițiile legii. Funcționarii
publici care se află în grevă nu beneficiază de salariu și alte drepturi salariale pe durata grevei.

Dreptul la protecția legii


Funcționarii publici beneficiază în exercitarea atribuțiilor lor de protecția legii.
Autoritatea sau instituția publică este obligată să asigure protecția funcționarului public
împotriva amenințărilor, violențelor, faptelor de ultraj cărora le-ar putea fi victimă în
exercitarea funcției publice sau în legătură cu aceasta. Pentru garantarea acestui drept,
autoritatea sau instituția publică va solicita sprijinul organelor abilitate, potrivit legii.
Măsurile speciale de protecție pentru funcționarii publici cu atribuții de control și inspecție,
executare silită a creanțelor bugetare, precum și pentru alte categorii de funcționari publici
care desfășoară activități cu grad ridicat de risc profesional se stabilesc prin acte normative, la
propunerea Agenției Naționale a Funcționarilor Publici sau de către autorități și instituții
publice, cu avizul Agenției Naționale a Funcționarilor Publici.

33
Tudor Chiuariu Drept administrativ (2)

Autoritatea sau instituția publică este obligată să îl despăgubească pe funcționarul public în


situația în care acesta a suferit, din culpa autorității sau instituției publice, un prejudiciu
material în timpul îndeplinirii atribuțiilor de serviciu.

Dreptul la carieră și la stabilitate în funcție


În carieră, funcționarul public poate promova în funcția publică, în condițiile legii.
Promovarea este modalitatea de dezvoltare a carierei prin ocuparea unei funcții publice
superioare.
Promovarea în funcția publică de execuție în gradul profesional imediat superior celui deținut
de funcționarul public se face prin concurs sau examen, organizat semestrial de către
autoritățile și instituțiile publice, prin transformarea postului ocupat de funcționarul public ca
urmare a promovării concursului sau examenului. Fișa postului funcționarului public care a
promovat în funcția publică se completează cu noi atribuții și responsabilități sau, după caz,
prin creșterea gradului de complexitate a atribuțiilor exercitate.
Evaluarea performanțelor profesionale individuale ale funcționarilor publici se face anual.
În urma evaluării performanțelor profesionale individuale, funcționarului public i se acordă
unul dintre următoarele calificative: "foarte bine", "bine", "satisfăcător", "nesatisfăcător".
Calificativele obținute la evaluarea profesională sunt avute în vedere la:
a) avansarea în treptele de salarizare;
b) promovarea într-o funcție publică superioară;
c) eliberarea din funcția publică.

Îndatoririle funcționarilor publici

Obligația de profesionalism, imparțialitate și legalitate


Funcționarii publici au obligația să își îndeplinească cu profesionalism, imparțialitate și în
conformitate cu legea îndatoririle de serviciu. Funcționarii publici au îndatorirea de a respecta
normele de conduită profesională și civică prevăzute de lege.
Funcționarii publici au dreptul și obligația de a-și îmbunătăți în mod continuu abilitățile și
pregătirea profesională.

Obligația de neutralitate
Funcționarii publici au obligația și să se abțină de la orice faptă care ar putea aduce prejudicii
persoanelor fizice sau juridice ori prestigiului corpului funcționarilor publici.
Funcționarilor publici le este interzis să ocupe funcții de conducere în structurile sau organele
de conducere, alese sau numite, ale partidelor politice, definite conform statutului acestora,
ale organizațiilor cărora le este aplicabil același regim juridic ca și partidelor politice sau ale
fundațiilor ori asociațiilor care funcționează pe lângă partidele politice.

34
Tudor Chiuariu Drept administrativ (2)

Înalților funcționari publici le este interzis să facă parte din partide politice, organizații cărora
le este aplicabil același regim juridic ca și partidelor politice sau din fundațiile ori asociațiile
care funcționează pe lângă partidele politice.
Funcționarii publici au obligația ca, în exercitarea atribuțiilor ce le revin, să se abțină de la
exprimarea sau manifestarea publică a convingerilor și preferințelor lor politice, să nu
favorizeze vreun partid politic sau vreo organizație căreia îi este aplicabil același regim juridic
ca și partidelor politice.

Obligația de subordonare ierarhică


Funcționarul public este obligat să se conformeze dispozițiilor primite de la superiorii
ierarhici.
Funcționarul public are dreptul să refuze, în scris și motivat, îndeplinirea dispozițiilor primite
de la superiorul ierarhic, dacă le consideră ilegale. Dacă cel care a emis dispoziția o
formulează în scris, funcționarul public este obligat să o execute, cu excepția cazului în care
aceasta este vădit ilegală. Funcționarul public are îndatorirea să aducă la cunoștință
superiorului ierarhic al persoanei care a emis dispoziția astfel de situații.

Obligația de confidențialitate
Funcționarii publici au obligația să păstreze secretul de stat, secretul de serviciu, precum și
confidențialitatea în legătură cu faptele, informațiile sau documentele de care iau cunoștință în
exercitarea funcției publice, în condițiile legii, cu excepția informațiilor de interes public.

Obligații privind integritatea


Funcționarilor publici le este interzis să solicite sau să accepte, direct sau indirect, pentru ei
sau pentru alții, în considerarea funcției lor publice, daruri sau alte avantaje.
La numirea într-o funcție publică, precum și la încetarea raportului de serviciu, funcționarii
publici sunt obligați să prezinte, în condițiile legii, conducătorului autorității sau instituției
publice declarația de avere. Declarația de avere se actualizează anual, potrivit legii.
Funcționarii publici au obligația de a rezolva, în termenele stabilite de către superiorii
ierarhici, lucrările repartizate. Funcționarilor publici le este interzis să primească direct cereri
a căror rezolvare intră în competența lor sau să discute direct cu petenții, cu excepția celor
cărora le sunt stabilite asemenea atribuții, precum și să intervină pentru soluționarea acestor
cereri.
Funcționarii publici au obligația să respecte întocmai regimul juridic al conflictului de
interese și al incompatibilităților, stabilite potrivit legii.

Tipuri de răspundere care intervin în cazul funcționarilor publici

Răspunderea disciplinară a funcționarilor publici


35
Tudor Chiuariu Drept administrativ (2)

Încălcarea cu vinovăție de către funcționarii publici a îndatoririlor corespunzătoare funcției


publice pe care o dețin și a normelor de conduită profesională și civică prevăzute de lege
constituie abatere disciplinară și atrage răspunderea disciplinară a acestora.

Constituie abateri disciplinare următoarele fapte:


a) întârzierea sistematică în efectuarea lucrărilor;
b) neglijența repetată în rezolvarea lucrărilor;
c) absențe nemotivate de la serviciu;
d) nerespectarea în mod repetat a programului de lucru;
e) intervențiile sau stăruințele pentru soluționarea unor cereri în afara cadrului legal;
f) nerespectarea secretului profesional sau a confidențialității lucrărilor cu acest caracter;
g) manifestări care aduc atingere prestigiului autorității sau instituției publice în care își
desfășoară activitatea;
h) desfășurarea în timpul programului de lucru a unor activități cu caracter politic;
i) refuzul de a îndeplini atribuțiile de serviciu;
j) încălcarea prevederilor legale referitoare la îndatoriri, incompatibilități, conflicte de interese
și interdicții stabilite prin lege pentru funcționarii publici;
k) alte fapte prevăzute ca abateri disciplinare în actele normative din domeniul funcției
publice și funcționarilor publici.

Sancțiunile disciplinare sunt:


a) mustrare scrisă;
b) diminuarea drepturilor salariale cu 5-20% pe o perioadă de până la 3 luni;
c) suspendarea dreptului de avansare în gradele de salarizare sau, după caz, de promovare în
funcția publică pe o perioadă de la 1 la 3 ani;
d) retrogradarea în funcția publică pe o perioadă de până la un an.
e) destituirea din funcția publică.

Principiul proporționalității sancțiunilor disciplinare


La individualizarea sancțiunii disciplinare se va ține seama de cauzele și gravitatea abaterii
disciplinare, împrejurările în care aceasta a fost săvârșită, gradul de vinovăție și consecințele
abaterii, comportarea generală în timpul serviciului a funcționarului public, precum și de
existența în antecedentele acestuia a altor sancțiuni disciplinare care nu au fost radiate în
condițiile prezentei legi.

Prescripția răspunderii disciplinare


Sancțiunile disciplinare se aplică în termen de cel mult 1 an de la data sesizării comisiei de
disciplină cu privire la săvârșirea abaterii disciplinare, dar nu mai târziu de 2 ani de la data
săvârșirii abaterii disciplinare.
În cazul în care fapta funcționarului public a fost sesizată ca abatere disciplinară și ca
infracțiune, procedura angajării răspunderii disciplinare se suspendă până la dispunerea

36
Tudor Chiuariu Drept administrativ (2)

clasării ori renunțării la urmărirea penală sau până la data la care instanța judecătorească
dispune achitarea, renunțarea la aplicarea pedepsei, amânarea aplicării pedepsei sau încetarea
procesului penal.

Procedura disciplinară

Sancțiunea disciplinară a mustrării scrise se poate aplica direct de către persoana care are
competența legală de numire în funcția publică.
Celelalte sancțiuni disciplinare se aplică de persoana care are competența legală de numire în
funcția publică, la propunerea comisiei de disciplină.
Sancțiunile disciplinare nu pot fi aplicate decât după cercetarea prealabilă a faptei săvârșite și
după audierea funcționarului public. Audierea funcționarului public trebuie consemnată în
scris, sub sancțiunea nulității. Refuzul funcționarului public de a se prezenta la audieri sau de
a semna o declarație privitoare la abaterile disciplinare care i se impută se consemnează într-
un proces-verbal.
Pentru analizarea faptelor sesizate ca abateri disciplinare și propunerea sancțiunii disciplinare
aplicabile funcționarilor publici din autoritățile sau instituțiile publice se constituie comisii de
disciplină.
Din comisia de disciplină face parte și un reprezentant al organizației sindicale reprezentative
sau, după caz, un reprezentant desemnat prin votul majorității funcționarilor publici pentru
care este organizată comisia de disciplină, în cazul în care sindicatul nu este reprezentativ sau
funcționarii publici nu sunt organizați în sindicat.
Comisia de disciplină poate desemna unul sau mai mulți membri și, după caz, poate solicita
compartimentelor de control din cadrul autorităților sau instituțiilor publice să cerceteze
faptele sesizate și să prezinte rezultatele activității de cercetare.
Comisia de disciplină pentru înalții funcționari publici este compusă din 5 înalți funcționari
publici, numiți prin decizia primului-ministru, la propunerea ministrului internelor și reformei
administrative.
Modul de constituire, organizare și funcționare a comisiilor de disciplină, precum și
componența, atribuțiile, modul de sesizare și procedura de lucru ale acestora se stabilesc prin
hotărâre a Guvernului, la propunerea Agenției Naționale a Funcționarilor Publici.
Funcționarul public nemulțumit de sancțiunea aplicată se poate adresa instanței de contencios
administrativ, solicitând anularea sau modificarea, după caz, a ordinului sau dispoziției de
sancționare. Competența materială de soluționare aparține tribunalului.

Cazierul administrativ

37
Tudor Chiuariu Drept administrativ (2)

Pentru evidențierea situației disciplinare a funcționarului public, Agenția Națională a


Funcționarilor Publici va elibera un cazier administrativ, conform bazei de date pe care o
administrează.
Cazierul administrativ este un act care cuprinde sancțiunile disciplinare aplicate
funcționarului public și care nu au fost radiate în condițiile legii.
Cazierul administrativ este necesar în următoarele cazuri:
a) desemnarea unui funcționar public ca membru în comisia de concurs pentru recrutarea
funcționarilor publici;
b) desemnarea unui funcționar public în calitate de președinte și membru în comisia de
disciplină;
c) desemnarea unui funcționar public ca membru în comisia paritară;
d) ocuparea unei funcții publice corespunzătoare categoriei înalților funcționari publici sau
categoriei funcționarilor publici de conducere;
e) în orice alte situații prevăzute de lege.
Cazierul administrativ este eliberat la solicitarea:
a) funcționarului public interesat;
b) conducătorului autorității sau instituției publice în care își desfășoară activitatea;
c) președintelui comisiei de disciplină;
d) altor persoane prevăzute de lege.

Sarcina de lucru nr. 1


Întocmiți un proces-verbal al unei comisii de
disciplină, care să analizeze împrejurările săvârșirii
și să propună sancționarea funcționarului public
pentru mai multe abateri legate de încălcarea
obligației de neutralitate, făcând aplicarea cât mai
multor instituții incidente în răspunderea
disciplinară.

38
Tudor Chiuariu Drept administrativ (2)

Modulul de învățare nr. 3: Răspunderea contravențională

Obiective specifice:

După studierea capitolului, vei avea capacitatea:

 să știi cum se formulează și se susține o plângere contravențională, în


raport de motivele de anulare ale procesului verbal de contravenție
 să aplici în practică instituții juridice care împiedică intervenția
răspunderii contravenționale, cum ar fi cauzele care înlătură caracterul
contravențional al faptei sau prescripția

Timp mediu estimat pentru studiu individual: 10 ore

3.1. Caracterul subsidiar al răspunderii contravenționale față de


răspunderea penală
Legea contravențională apără valorile sociale, care nu sunt ocrotite prin legea
penală.

3.2. Definiția contravenției


Contravenția este fapta săvârșită cu vinovăție, stabilită și sancționată prin lege, ordonanță,
prin hotărâre a Guvernului sau, după caz, prin hotărâre a consiliului local al comunei,
orașului, municipiului sau al sectorului municipiului București, a consiliului județean ori a
Consiliului General al Municipiului București.
Prin legi, ordonanțe ori hotărâri ale Guvernului se pot stabili și sancționa contravenții în toate
domeniile de activitate.
Prin hotărâri ale autorităților administrației publice locale sau județene se stabilesc și se
sancționează contravenții în toate domeniile de activitate pentru care acestora le sunt stabilite

39
Tudor Chiuariu Drept administrativ (2)

atribuții prin lege, în măsura în care în domeniile respective nu sunt stabilite contravenții prin
legi, ordonanțe sau hotărâri ale Guvernului.
Consiliile locale ale sectoarelor municipiului București pot stabili și sancționa contravenții în
următoarele domenii: salubritate; activitatea din piețe, curățenia și igienizarea acestora;
întreținerea parcurilor și spațiilor verzi, a spațiilor și locurilor de joacă pentru copii;
amenajarea și curățenia spațiilor din jurul blocurilor de locuințe, precum și a terenurilor
virane; întreținerea bazelor și obiectivelor sportive aflate în administrarea lor; întreținerea
străzilor și trotuarelor, a școlilor și altor instituții de educație și cultură, întreținerea clădirilor,
împrejmuirilor și a altor construcții; depozitarea și colectarea gunoaielor și a resturilor
menajere.
Consiliul General al Municipiului București poate stabili și alte domenii de activitate din
competența consiliilor locale ale sectoarelor, în care acestea pot stabili și sancționa
contravenții.
Hotărârile consiliilor locale sau județene ori, după caz, ale sectoarelor municipiului București,
prin care s-au stabilit contravenții cu nesocotirea principiilor prevăzute la alin. (2)-(4), sunt
nule de drept. Nulitatea se constată de instanța de contencios administrativ competentă, la
cererea oricărei persoane interesate.
Actele normative prin care se stabilesc contravenții vor cuprinde descrierea faptelor ce
constituie contravenții și sancțiunea ce urmează să se aplice pentru fiecare dintre acestea; în
cazul sancțiunii cu amendă se vor stabili limita minimă și maximă a acesteia sau, după caz,
cote procentuale din anumite valori; se pot stabili și tarife de determinare a despăgubirilor
pentru pagubele pricinuite prin săvârșirea contravențiilor.
Persoana juridică răspunde contravențional în cazurile și în condițiile prevăzute de actele
normative prin care se stabilesc și se sancționează contravenții.
Dispozițiile din actele normative prin care se stabilesc și se sancționează contravențiile intră
în vigoare în termen de 30 de zile de la data publicării, iar în cazul hotărârilor consiliilor
locale sau județene, punerea în aplicare se face și cu respectarea condițiilor prevăzute la art.
50 alin. (2) din Legea administrației publice locale nr. 215/2002.
În cazuri urgente se poate prevedea intrarea în vigoare într-un termen mai scurt, dar nu mai
puțin de 10 zile.
Hotărârile autorităților administrației publice locale sau județene prin care se stabilesc și se
sancționează contravenții, pot fi aduse la cunoștință publică prin afișare sau prin orice altă
formă de publicitate în condițiile Legii nr. 215/2001.

3.3. Sancțiunile contravenționale

Sancțiunile contravenționale sunt principale și complementare.


Sancțiunile contravenționale principale sunt:
a) avertismentul;
b) amenda contravențională;
c) prestarea unei activități în folosul comunității.
40
Tudor Chiuariu Drept administrativ (2)

Sancțiunile contravenționale complementare sunt:


a) confiscarea bunurilor destinate, folosite sau rezultate din contravenții;
b) suspendarea sau anularea, după caz, a avizului, acordului sau a autorizației de exercitare a
unei activități;
c) închiderea unității;
d) blocarea contului bancar;
e) suspendarea activității agentului economic;
f) retragerea licenței sau a avizului pentru anumite operațiuni ori pentru activități de comerț
exterior, temporar sau definitiv;
g) desființarea lucrărilor și aducerea terenului în starea inițială.
Prin legi speciale se pot stabili și alte sancțiuni principale sau complementare.
Sancțiunea stabilită trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite.
Sancțiunile complementare se aplică în funcție de natura și de gravitatea faptei.
Pentru una și aceeași contravenție se poate aplica numai o sancțiune contravențională
principală și una sau mai multe sancțiuni complementare.
Avertismentul și amenda contravențională se pot aplica oricărui contravenient persoană fizică
sau juridică.
Prestarea unei activități în folosul comunității se poate aplica numai contravenienților
persoane fizice.
Avertismentul constă în atenționarea verbală sau scrisă a contravenientului asupra pericolului
social al faptei săvârșite, însoțită de recomandarea de a respecta dispozițiile legale.
Avertismentul se aplică în cazul în care fapta este de gravitate redusă. Avertismentul se poate
aplica și în cazul în care actul normativ de stabilire și sancționare a contravenției nu prevede
această sancțiune.
Amenda contravențională are caracter administrativ.
Limita minimă a amenzii contravenționale este de 250.000 lei, iar limita maximă nu poate
depăși:
a) 100.000 lei RON, în cazul contravențiilor stabilite prin lege și ordonanță;
b) 50.000 lei RON, în cazul contravențiilor stabilite prin hotărâri ale Guvernului;
c) 5.000 lei RON, în cazul contravențiilor stabilite prin hotărâri ale consiliilor județene ori ale
Consiliului General al Municipiului București;
d) 2.500 lei RON, în cazul contravențiilor stabilite prin hotărâri ale consiliilor locale ale
comunelor, orașelor, municipiilor și ale sectoarelor municipiului București.
Prestarea unei activități în folosul comunității poate fi stabilită numai prin lege, numai pe o
durată ce nu poate depăși 300 de ore și alternativ cu amenda.
În cazul în care contravenientul persoană fizică nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de
la rămânerea definitivă a sancțiunii și nu există posibilitatea executării silite, organul de
specialitate al unității administrativ-teritoriale prevăzut la art. 39 alin. (2) lit. a) în a cărui rază
teritorială domiciliază contravenientul va sesiza instanța judecătorească în a cărei
circumscripție domiciliază acesta, în vederea înlocuirii amenzii cu sancțiunea obligării
contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității, ținându-se seama de partea
din amendă care a fost achitată.

41
Tudor Chiuariu Drept administrativ (2)

La primul termen de judecată, instanța, cu citarea contravenientului, poate acorda acestuia, la


cerere, un termen de 30 de zile, în vederea achitării integrale a amenzii. În cazul în care
contravenientul nu achită amenda în termenul acordat, instanța procedează la înlocuirea
amenzii cu sancțiunea obligării la prestarea unei activități în folosul comunității.
Hotărârea prin care s-a aplicat sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității este
supusă numai apelului.

Dacă aceeași persoană a săvârșit mai multe contravenții sancțiunea se aplică pentru fiecare
contravenție.
Când contravențiile au fost constatate prin același proces-verbal, sancțiunile contravenționale
se cumulează fără a putea depăși dublul maximului amenzii prevăzut pentru contravenția cea
mai gravă sau, după caz, maximul general stabilit în prezenta ordonanță pentru prestarea unei
activități în folosul comunității.
În cazul în care la săvârșirea unei contravenții au participat mai multe persoane, sancțiunea se
va aplica fiecăreia separat.

Împrejurări care împiedică intervenția răspunderii contravenționale

3.4. Cauze care înlătură caracterul contravențional al faptei


Caracterul contravențional al faptei este înlăturat în cazul legitimei apărări, stării de
necesitate, constrângerii fizice sau morale, cazului fortuit, iresponsabilității, beției involuntare
complete, erorii de fapt, precum și infirmității, dacă are legătură cu fapta săvârșită.
Minorul sub 14 ani nu răspunde contravențional.
Pentru contravențiile săvârșite de minorii care au împlinit 14 ani minimul și maximul amenzii
stabilite în actul normativ pentru fapta săvârșită se reduc la jumătate.
Minorul care nu a împlinit vârsta de 16 ani nu poate fi sancționat cu prestarea unei activități în
folosul comunității.
Cauzele care înlătură caracterul contravențional al faptei se constată numai de instanța de
judecată.

3.5. Principiul aplicării legii contravenționale mai favorabile în materie


contravențională
Dacă printr-un act normativ fapta nu mai este considerată contravenție, ea nu se mai
sancționează, chiar dacă a fost săvârșită înainte de data intrării în vigoare a noului act
normativ.
Această prevedere din OG 2?2001 a făcut obiectul controlului de constituționalitate prin
Decizia nr. 228/2007 referitoare la admiterea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 12 alin. (1) din OG 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, publicată în M.Of.
partea I nr. 283 din 27/04/2007, în sensul că dispozițiile art. 12 alin. (1) din OG 2/2001

42
Tudor Chiuariu Drept administrativ (2)

privind regimul juridic al contravențiilor sunt neconstituționale în măsura în care prin


sintagma „nu se mai sancționează” prevăzută în text se înțelege doar aplicarea sancțiunii
contravenționale, nu și executarea acesteia.
În consecință, după Decizia CCR spunem că, dacă printr-un act normativ fapta nu mai este
considerată contravenție, ea nu se mai sancționează sau sancțiunea nu se mai execută, după
caz, chiar dacă a fost săvârșită înainte de data intrării în vigoare a noului act normativ.
Dacă sancțiunea prevăzută în noul act normativ este mai ușoară se va aplica aceasta. În cazul
în care noul act normativ prevede o sancțiune mai gravă, contravenția săvârșită anterior va fi
sancționată conform dispozițiilor actului normativ în vigoare la data săvârșirii acesteia.

3.6. Feluri de prescripție în materie contravențională

3.6.1. Prescripția aplicării sancțiunii contravenționale


Aplicarea sancțiunii amenzii contravenționale se prescrie în termen de 6 luni de la data
săvârșirii faptei. În cazul contravențiilor continue, termenul prevăzut la alin. (1) curge de la
data încetării săvârșirii faptei.
Contravenția este continuă în situația în care încălcarea obligației legale durează în timp.
Când fapta a fost urmărită ca infracțiune și ulterior s-a stabilit că ea constituie contravenție,
prescripția aplicării sancțiunii nu curge pe tot timpul în care cauza s-a aflat în fața organelor
de cercetare sau de urmărire penală ori în fața instanței de judecată, dacă sesizarea s-a făcut
înăuntrul termenului prevăzut la alin. (1) sau (2). Prescripția operează totuși dacă sancțiunea
nu a fost aplicată în termen de un an de la data săvârșirii, respectiv constatării faptei, dacă prin
lege nu se dispune altfel.
Prin legi speciale pot fi prevăzute și alte termene de prescripție pentru aplicarea sancțiunilor
contravenționale.

3.6.2. Prescripția executării sancțiunii contravenționale


Executarea sancțiunilor contravenționale se prescrie dacă procesul-verbal de constatare a
contravenției nu a fost comunicat contravenientului în termen de cel mult două luni de la data
aplicării sancțiunii.
Prescripția executării sancțiunilor contravenționale poate fi constatată chiar și de instanța
învestită cu soluționarea plângerii contravenționale.

3.7. Constatarea contravențiilor

3.7.1. Agenți constatatori


Pot fi agenți constatatori: primarii, ofițerii și subofițerii din cadrul Ministerului de Interne,
special abilitați, persoanele împuternicite în acest scop de miniștri și de alți conducători ai
autorităților administrației publice centrale, de prefecți, președinți ai consiliilor județene,

43
Tudor Chiuariu Drept administrativ (2)

primari, de primarul general al municipiului București, precum și de alte persoane prevăzute


în legi speciale.
Ofițerii și subofițerii din cadrul Ministerului de Interne constată contravenții privind: apărarea
ordinii publice; circulația pe drumurile publice; regulile generale de comerț; vânzarea,
circulația și transportul produselor alimentare și nealimentare, țigărilor și băuturilor alcoolice;
alte domenii de activitate stabilite prin lege sau prin hotărâre a Guvernului.

3.7.2. Conținutul și încheierea procesului-verbal de constatare a contravenției


Procesul-verbal de constatare a contravenției va cuprinde în mod obligatoriu: data și locul
unde este încheiat; numele, prenumele, calitatea și instituția din care face parte agentul
constatator; datele personale din actul de identitate, inclusiv codul numeric personal, ocupația
și locul de muncă ale contravenientului; descrierea faptei contravenționale cu indicarea datei,
orei și locului în care a fost săvârșită, precum și arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la
aprecierea gravității faptei și la evaluarea eventualelor pagube pricinuite; indicarea actului
normativ prin care se stabilește și se sancționează contravenția; indicarea societății de
asigurări, în situația în care fapta a avut ca urmare producerea unui accident de circulație;
posibilitatea achitării în termen de 48 de ore a jumătate din minimul amenzii prevăzute de
actul normativ, dacă acesta prevede o asemenea posibilitate; termenul de exercitare a căii de
atac și organul la care se depune plângerea.
În cazul contravenienților cetățeni străini, persoane fără cetățenie sau cetățeni români cu
domiciliul în străinătate, în procesul-verbal vor fi cuprinse și următoarele date: seria și
numărul pașaportului ori ale altui document de trecere a frontierei de stat, data eliberării
acestuia și statul emitent.
În cazul în care contravenientul este minor procesul-verbal va cuprinde și numele, prenumele
și domiciliul părinților sau ale altor reprezentanți ori ocrotitori legali ai acestuia.
În situația în care contravenientul este persoană juridică în procesul-verbal se vor face
mențiuni cu privire la denumirea, sediul, numărul de înmatriculare în registrul comerțului și
codul fiscal ale acesteia, precum și datele de identificare a persoanei care o reprezintă.
În momentul încheierii procesului-verbal agentul constatator este obligat să aducă la
cunoștință contravenientului dreptul de a face obiecțiuni cu privire la conținutul actului de
constatare. Obiecțiunile sunt consemnate distinct în procesul-verbal la rubrica „Alte
mențiuni”, sub sancțiunea nulității procesului-verbal.
Lipsa mențiunilor privind numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și
prenumele contravenientului, iar în cazul persoanei juridice lipsa denumirii și a sediului
acesteia, a faptei săvârșite și a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator
atrage nulitatea procesuluiverbal. Nulitatea se constată și din oficiu.
Contravenientul este obligat să prezinte agentului constatator, la cerere, actul de identitate ori
documentele în baza cărora se fac mențiunile prevăzute la art. 16 alin. (3). În caz de refuz,
pentru legitimarea contravenientului agentul constatator poate apela la ofițeri și subofițeri de
poliție, jandarmi sau gardieni publici.
Procesul-verbal se semnează pe fiecare pagină de agentul constatator și de contravenient. În
cazul în care contravenientul nu se află de față, refuză sau nu poate să semneze, agentul

44
Tudor Chiuariu Drept administrativ (2)

constatator va face mențiune despre aceste împrejurări, care trebuie să fie confirmate de cel
puțin un martor. În acest caz procesul-verbal va cuprinde și datele personale din actul de
identitate al martorului și semnătura acestuia.
Nu poate avea calitatea de martor un alt agent constatator.
În lipsa unui martor agentul constatator, va preciza motivele care au condus la încheierea
procesuluiverbal în acest mod.
Dacă o persoană săvârșește mai multe contravenții constatate în același timp de același agent
constatator, se încheie un singur proces-verbal.
În cazul în care prin actul normativ de stabilire și sancționare a contravențiilor nu se prevede
altfel, agentul constatator, prin procesul-verbal de constatare, aplică și sancțiunea.
Dacă, potrivit actului normativ de stabilire și sancționare a contravenției, agentul constatator
nu are dreptul să aplice și sancțiunea, procesul-verbal de constatare se trimite de îndată
organului sau persoanei competente să aplice sancțiunea. În acest caz sancțiunea se aplică prin
rezoluție scrisă pe procesul-verbal.
Sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu
gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost
săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea
produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date
înscrise în procesul-verbal.
În cazul în care prin săvârșirea contravenției s-a cauzat o pagubă și există tarife de evaluare a
acesteia, persoana împuternicită să aplice sancțiunea stabilește și despăgubirea, cu acordul
expres al persoanei vătămate, făcând mențiunea corespunzătoare în procesul-verbal.
Dacă nu există tarif de evaluare a pagubei persoana vătămată își va putea valorifica pretențiile
potrivit dreptului comun.
Persoana împuternicită să aplice sancțiunea dispune și confiscarea bunurilor destinate, folosite
sau rezultate din contravenții. În toate situațiile agentul constatator va descrie în procesul-
verbal bunurile supuse confiscării și va lua în privința lor măsurile de conservare sau de
valorificare prevăzute de lege, făcând mențiunile corespunzătoare în procesul-verbal.
În cazul în care bunurile nu se găsesc contravenientul este obligat la plata contravalorii lor în
lei.
Agentul constatator are obligația să stabilească cine este proprietarul bunurilor confiscate și,
dacă acestea aparțin unei alte persoane decât contravenientul, în procesul-verbal se vor
menționa, dacă este posibil, datele de identificare a proprietarului sau se vor preciza motivele
pentru care identificarea nu a fost posibilă.
Procesul-verbal se va înmâna sau, după caz, se va comunica, în copie, contravenientului și,
dacă este cazul, părții vătămate și proprietarului bunurilor confiscate.
Comunicarea se face de către organul care a aplicat sancțiunea, în termen de cel mult două
luni de la data aplicării acesteia.
În situația în care contravenientul a fost sancționat cu amendă, precum și dacă a fost obligat la
despăgubiri, o dată cu procesul-verbal, acestuia i se va comunica și înștiințarea de plată. În
înștiințarea de plată se va face mențiunea cu privire la obligativitatea achitării amenzii la

45
Tudor Chiuariu Drept administrativ (2)

instituțiile abilitate să o încaseze, potrivit legislației în vigoare și, după caz, a despăgubirii, în
termen de 15 zile de la comunicare, în caz contrar urmând să se procedeze la executarea silită.
Dacă agentul constatator aplică și sancțiunea, iar contravenientul este prezent la încheierea
procesului-verbal, copia de pe acesta și înștiințarea de plată se înmânează contravenientului,
făcându-se mențiune în acest sens în procesul-verbal. Contravenientul va semna de primire.
Aceste dispoziții se aplică și față de celelalte persoane cărora trebuie să li se comunice copia
de pe procesul-verbal, dacă sunt prezente la încheierea acestuia.
În cazul în care contravenientul nu este prezent sau, deși prezent, refuză să semneze procesul-
verbal, comunicarea acestuia, precum și a înștiințării de plată se face de către agentul
constatator în termen de cel mult două luni de la data încheierii.
Comunicarea procesului-verbal și a înștiințării de plată de face prin poștă, cu aviz de primire,
sau prin afișare la domiciliul sau la sediul contravenientului. Operațiunea de afișare se
consemnează într-un proces-verbal semnat de cel puțin un martor.
Contravenientul poate achita, pe loc sau în termen de cel mult 48 de ore de la data încheierii
procesului-verbal ori, după caz, de la data comunicării acestuia, jumătate din minimul amenzii
prevăzute în actul normativ, agentul constatator făcând mențiune despre această posibilitate în
procesul-verbal. În actul normativ de stabilire a contravențiilor această posibilitate trebuie
menționată în mod expres. Termenele statornicite pe ore încep să curgă de la miezul nopții
zilei următoare, iar termenul care se sfârșește într-o zi de sărbătoare legală sau când serviciul
este suspendat se va prelungi până la sfârșitul primei zile de lucru următoare.
Amenzile care se cuvin bugetului de stat pot fi achitate, prin mijloace de plată online, în
conturile dedicate, la instituțiile de credit autorizate cu care există încheiate convenții sau la
unitățile Trezoreriei Statului, iar amenzile cuvenite bugetelor locale se achită, prin mijloace de
plată online, prin instituții de credit autorizate cu care există încheiate convenții sau la
casieriile autorităților administrației publice locale ori ale altor instituții publice abilitate să
administreze veniturile bugetelor locale indiferent de localitatea pe a cărei rază acestea
funcționează, de cetățenia, domiciliul sau de reședința contravenientului ori de locul săvârșirii
contravenției, precum și la ghișeul unic din punctele de trecere a frontierei de stat a României.
O copie de pe chitanță se predă de către contravenient agentului constatator sau se trimite prin
poștă sau electronic, prin e-mail, organului din care acesta face parte, potrivit dispozițiilor
alin. (1).
Plata amenzilor contravenționale achitate prin intermediul sistemelor electronice de plată
prevăzute de lege se dovedește prin prezentarea extrasului de cont al plătitorului sau a dovezii
de plată emise de către sistemele de plăți, aceasta specificând data și ora efectuării plății; în
aceste situații se elimină obligativitatea pentru plătitor de a preda o copie de pe extrasul de
cont sau de pe dovada de plată emisă de sistemul de plăți către agentul constatator sau organul
din care acesta face parte.
Dispozițiile art. 28 se aplică și în cazurile prevăzute la art. 10 alin. (2), dacă contravenientul
achită jumătate din minimul amenzii prevăzute de actul normativ pentru fiecare dintre
contravențiile constatate, fără ca prin totalizare să se depășească maximul prevăzut pentru
contravenția cea mai gravă.

46
Tudor Chiuariu Drept administrativ (2)

Dacă persoana împuternicită să aplice sancțiunea apreciază că fapta a fost săvârșită în astfel
de condiții încât, potrivit legii penale, constituie infracțiune, sesizează organul de urmărire
penală competent.
În cazul în care fapta a fost urmărită ca infracțiune și ulterior s-a stabilit de către procuror sau
de către instanță că ea ar putea constitui contravenție, actul de sesizare sau de constatare a
faptei, împreună cu o copie de pe rezoluția, ordonanța sau, după caz, de pe hotărârea
judecătorească, se trimite de îndată organului în drept să constate contravenția, pentru a lua
măsurile ce se impun conform legii.
Termenul de 6 luni pentru aplicarea sancțiunii în cazul prevăzut la alin. (2) curge de la data
sesizării organului în drept să aplice sancțiunea.

3.8. Plângerea contravențională – calea de atac împotriva procesului-


verbal de contravenție
Împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției și de aplicare a sancțiunii se poate
face plângere în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării acestuia.

În ce termen trebuie motivată plângerea împotriva Procesului verbal de


constatare a contravenției?

Potrivit Deciziei nr.44/21.11.2016 pronunțată de ÎCCJ – Completul pentru dezlegarea unor


chestiuni de drept în materie civilă (publicată în Monitorul Oficial al României nr.
1055/28.12.2016), în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 31 alin. (1) din Ordonanța
Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și
completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare, plângerea
împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției trebuie și motivată în termenul de 15
zile de la data înmânării sau comunicării procesului-verbal de contravenție, fiind supusă
procedurii de regularizare a cererii de chemare în judecata prevăzută de art. 200 din Codul de
procedură civilă.

Partea vătămată poate face plângere numai în ceea ce privește despăgubirea, iar cel căruia îi
aparțin bunurile confiscate, altul decât contravenientul, numai în ceea ce privește măsura
confiscării.
Plângerea se depune la judecătoria în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția.
Controlul aplicării și executării sancțiunilor contravenționale principale și complementare este
de competența exclusivă a instanței.
Plângerea suspendă executarea.
Judecătoria va fixa termen de judecată, care nu va depăși 30 de zile, și va dispune citarea
contravenientului sau, după caz, a persoanei care a făcut plângerea, a organului care a aplicat

47
Tudor Chiuariu Drept administrativ (2)

sancțiunea, a martorilor indicați în procesul-verbal sau în plângere, precum și a oricăror alte


persoane în măsură să contribuie la rezolvarea temeinică a cauzei.
În cazul în care fapta a avut ca urmare producerea unui accident de circulație, judecătoria va
cita și societatea de asigurări menționată în procesul-verbal de constatare a contravenției.
Instanța competentă să soluționeze plângerea, după ce verifică dacă aceasta a fost introdusă în
termen, ascultă pe cel care a făcut-o și pe celelalte persoane citate, dacă aceștia s-au prezentat,
administrează orice alte probe prevăzute de lege, necesare în vederea verificării legalității și
temeiniciei procesului-verbal, și hotărăște asupra sancțiunii, despăgubirii stabilite, precum și
asupra măsurii confiscării.
Plângerile împotriva proceselor-verbale de constatare și sancționare a contravențiilor se
soluționează cu precădere.
În materie contravențională, plângerea împotriva procesului-verbal de constatare și
sancționare a contravenției, precum și calea de atac împotriva hotărârii pronunțate se taxează
cu 20 lei (art. 19 din OUG nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru).

Dacă prin lege specială nu se prevede altfel, hotărârea prin care s-a soluționat plângerea poate
fi atacată numai cu apel. Apelul se soluționează de secția de contencios administrativ și fiscal
a tribunalului. Motivarea apelului nu este obligatorie. Motivele de apel pot fi susținute și oral
în fața instanței. Apelul suspendă executarea hotărârii.

3.9. Executarea sancțiunilor contravenționale


Procesul-verbal neatacat în termenul prevăzut la art. 31 precum și hotărârea judecătorească
definitivă prin care s-a soluționat plângerea constituie titlu executoriu, fără vreo altă
formalitate.
Avertismentul se adresează oral atunci când contravenientul este prezent la constatarea
contravenției și sancțiunea este aplicată de agentul constatator.
În celelalte cazuri avertismentul se socotește executat prin comunicarea procesului-verbal de
constatare a contravenției, cu rezoluția corespunzătoare.
Dacă sancțiunea a fost aplicată de instanță prin înlocuirea amenzii contravenționale cu
avertisment, comunicarea acesteia se face prin încunoștințare scrisă.
Punerea în executare a sancțiunii amenzii contravenționale se face astfel:
a) de către organul din care face parte agentul constatator, ori de câte ori nu se exercită calea
de atac împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției în termenul prevăzut de lege;
b) de către instanța judecătorească, în celelalte cazuri.
(2) În vederea executării amenzii, organele prevăzute mai sus vor comunica din oficiu
procesul-verbal de constatare a contravenției și de aplicare a sancțiunii, neatacat cu plângere
în termenul legal, în termen de 30 de zile de la data expirării acestui termen, ori, după caz,
dispozitivul hotărârii judecătorești definitive prin care s-a soluționat plângerea, în termen de
30 de zile de la data la care hotărârea a devenit definitivă, astfel:
a) pentru sumele care se fac venit integral la bugetele locale, organelor de specialitate ale
unităților administrativ-teritoriale în a căror rază teritorială domiciliază contravenientul
persoană fizică sau, după caz, își are domiciliul fiscal contravenientul persoană juridică;

48
Tudor Chiuariu Drept administrativ (2)

b) pentru sumele care se fac venit integral la bugetul de stat, organelor de specialitate ale
unităților subordonate Ministerului Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare
Fiscală, în a căror rază teritorială își are domiciliul fiscal contravenientul persoană juridică.
Executarea se face în condițiile prevăzute de dispozițiile legale privind executarea silită a
creanțelor fiscale. Împotriva actelor de executare se poate face contestație la executare, în
condițiile legii.
În cazul în care contravenientul nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la rămânerea
definitivă a sancțiunii și nu există posibilitatea executării silite, acesta va sesiza instanța în
circumscripția căreia s-a săvârșit contravenția, în vederea înlocuirii amenzii cu sancțiunea
prestării unei activități în folosul comunității, ținându-se seama, după caz, și de partea din
amendă care a fost achitată.
În cazul în care contravenientul, citat de instanță, nu a achitat amenda în termenul de 30 de
zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii, instanța procedează la înlocuirea amenzii cu
sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității pe o durată maximă de 50 de ore, iar
pentru minori începând cu vârsta de 16 ani, de 25 de ore.
Hotărârea prin care s-a aplicat sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității este
supusă recursului.
Urmărirea punerii în executare a sentințelor se realizează de către serviciul de executări civile
de pe lângă judecătoria în a cărei rază s-a săvârșit contravenția, în colaborare cu serviciile
specializate din primării.
Executarea sancțiunilor contravenționale complementare se face potrivit dispozițiilor legale.
Confiscarea se aduce la îndeplinire de organul care a dispus această măsură, în condițiile legii.
În caz de anulare sau de constatare a nulității procesului-verbal bunurile confiscate, cu
excepția celor a căror deținere sau circulație este interzisă prin lege, se restituie de îndată celui
în drept. Dacă bunurile confiscate au fost valorificate, instanța va dispune să se achite celui în
drept o despăgubire care se stabilește în raport cu valoarea de circulație a bunurilor.
În scopul executării despăgubirii stabilite pe bază de tarif procesul-verbal de constatare a
contravenției și de aplicare a sancțiunii, neatacat cu plângere în termenul legal, ori, după caz,
dispozitivul hotărârii judecătorești definitive prin care s-a soluționat plângerea se comunică și
părții vătămate, care va proceda potrivit dispozițiilor legale referitoare la executarea silită a
creanțelor.
Executarea sancțiunii închisorii contravenționale se face în locurile și în modalitățile
prevăzute de legea specială.

Dispozițiile OG 2/2001 se completează cu dispozițiile Codului penal și ale


Codului de procedură civilă, după caz.

49
Tudor Chiuariu Drept administrativ (2)

Sarcina de lucru nr. 2

Redactează o plângere contravențională împotriva unui proces verbal de


constatare a contravenției și de aplicare a sancțiunii încheiat în temeiul
OUG 195/2002, invocând cât mai multe motive de anulare a procesului-
M verbal.
o Precizează la ce instanță introduci plângerea, ce anume soliciți prin
d plângere (obiectul), cine este reclamant și cine pârât, care este temeiul
u de drept al acțiunii.
l
u
l
de învățare nr. 4:

Răspunderea administrativă în materia integrităţii în exercitarea


funcţiilor şi demnităţilor publice

1. Răspunderea administrativă specială în materia dobândirii averii de către


persoanele care exercită funcţii sau demnităţi publice
2. Răspunderea disciplinară specială în materia incompatibilităţilor
3. Răspunderea disciplinară specială în materia conflictelor de interese

Obiective specifice

După studierea capitolului, vei avea capacitatea:

 să cunoști ce obligații privind integritatea are – adică ce poate și ce nu


poate face – un demnitar sau un funcționar public aflat în exercițiul
funcției în materia dobândirii averii, a incompatibilităților și conflictelor
de interese

Timp mediu estimat pentru studiu individual: 10 ore

4.1. Răspunderea administrativă specială în materia dobândirii averii de


către persoanele care exercită funcţii sau demnităţi publice

Abaterea administrativă care atrage răspunderea în materia dobândirii averii


constă în dobândirea de către persoana care ocupă funcţia sau demnitatea
publică a unei părţi din avere sau a anumitor bunuri determinate, care nu pot fi
justificate, dacă partea de avere sau bunurile nejustificate depăşeşte o diferenţă
mai mare de 10.000 euro sau echivalentul în lei al acestei sume, calculată între
50
Tudor Chiuariu Drept administrativ (2)

modificările intervenite în avere pe durata exercitării demnităţii sau funcţiei


publice şi veniturile realizate în aceeaşi perioadă.

4.1.1. Elementele răspunderii administrative


Legislaţia în materia integrităţii în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice (Legea nr.
176/2010, Legea nr. 161/2003, Legea nr. 115/1996) nu cuprinde o definiţie sau o referire
expresă la răspunderea administrativă în materia dobândirii averii de către persoanele ce
exercită funcţii sau demnităţi publice sau cel puţin a abaterii administrative în această materie
. Este însă evident, analizând întregul conţinut al reglementării, că legiuitorul a stabilit
existenţa unei astfel de răspunderi.
Răspunderea se întemeiază pe săvârşirea unei fapte ilicite (abatere administrativă), cu
vinovăţie.
Elementele răspunderii administrative în materia dobândirii averii de către persoanele care
exercită funcţii sau demnităţi publice sunt următoarele: existenţa faptei ilicite (abaterea
administrativă) săvârşite de o persoană care exercită o funcţie sau o demnitate publică;
existenţa unui rezultat vătămător asupra integrităţii în exercitarea funcţiei sau demnităţii
publice; raportul de cauzalitate între abatere şi rezultat; fapta trebuie să fie săvârşită cu
vinovăţie.
Legea prevede, în cazul acestui tip de răspundere, sancţiuni principale şi sancţiuni
complementare.
Acest tip de răspundere este bazat pe dovedirea de către persoana cercetată a caracterului
justificat al averii dobândite. Prin punerea persoanei cercetate în poziţia de a justifica modul
de dobândire al averii, prezumţia constituţională este răsturnată, şi sarcina probei, care
conform prezumţiei trebuia să rămână la autorităţile publice, trece la persoana cercetată.

4.1.2. Sancţiuni aplicabile


Sancţiunea principală care poate fi aplicată în cazul răspunderii administrative în materia
dobândirii averii este confiscarea bunurilor nejustificate sau plata unei sume de bani egală cu
valoarea acestora.
Potrivit art. 18 alin. (1) din Legea nr. 115/1996:
„Dacă se constată că dobândirea unor bunuri anume determinate sau a unei cote-părţi dintr-
un bun nu este justificată, curtea de apel va hotărî fie confiscarea bunurilor sau a cotei-părţi
nejustificate, fie plata unei sume de bani, egală cu valoarea bunului, stabilită de instanţă pe
bază de expertiză. În cazul obligării la plata contravalorii bunului, instanţa va stabili şi
termenul de plată”.
Una din problemele fundamentale cu care s-a confruntat instituirea unui sistem de sancţionare
în materia dobândirii nejustificate a averii este conformitatea acestuia cu art. 44 alin. (8) şi (9)
din Constituţie.
Pe de o parte, aşa cum am amintit mai sus, averea dobândită licit nu poate fi confiscată, iar
dobândirea licită se prezumă. Totodată, bunurile destinate, folosite sau rezultate din
infracţiuni pot fi confiscate numai în condiţiile legii.
Prevederile constituţionale sunt suficient de clare. Legiuitorul nostru constituant a înţeles să
permită confiscarea numai în cazul în care a intervenit una dintre cele mai grave forme de

51
Tudor Chiuariu Drept administrativ (2)

răspundere, cea penală sau cea contravenţională.


După cum am menţionat mai sus, legiuitorul a instituit în materia dobândirii averii pe durata
funcţiei sau demnităţii publice o răspundere administrativă. Aceasta nu este o răspundere
contravenţională şi nici penală, deci n-ar putea atrage confiscarea.
Bunurile confiscate se vor valorifica prin vânzare la licitaţie, sumele obţinute făcându-se venit
la bugetul de stat. Preţul de pornire a licitaţiei nu poate fi mai mic decât valoarea bunului,
stabilită de instanţă pe bază de expertiză.
Vânzarea bunurilor şi încasarea debitelor stabilite se efectuează de către organele fiscale, în
conformitate cu dispoziţiile legale referitoare la executarea silită împotriva persoanelor fizice
pentru neachitarea creanţelor băneşti datorate statului. Cheltuielile făcute pentru depozitarea,
conservarea şi valorificarea bunurilor confiscate se scad din sumele obţinute din vânzarea
acestora.
În cazul în care bunurile confiscate sunt obiecte din metale rare sau pietre preţioase, titluri de
valoare, mijloace de plată străine, obiecte de artă, colecţii de valoare şi obiecte de muzeu,
acestea se depun la Banca Naţională a României sau, după caz, la Ministerul Culturii şi
Cultelor, în vederea valorificării prin vânzare la licitaţie (art. 27 din Legea nr. 115/1996).

Alte sancţiuni complementare prevăzute de lege sunt:

a. publicarea în Monitorul Oficial a hotărârii judecătoreşti rămase definitivă, prin care se


constată că dobândirea unei cote-părţi din avere sau a anumitor bunuri determinate nu are
caracter justificat
Potrivit art. 26 alin.(1) din Legea nr. 115/1996:
„Hotărârea judecătorească rămasă definitivă, prin care se constată că dobândirea unei cote-
părţi din avere sau a anumitor bunuri determinate nu are caracter justificat, se publică în
Monitorul Oficial al României, Partea a III-a, şi se comunică Agenţiei Naţionale de
Integritate, precum şi organului de specialitate al Ministerului Finanţelor Publice de la
domiciliul persoanei a cărei avere a fost cercetată, în vederea executării. Cheltuielile de
publicare se suportă din bugetul Ministerului Justiţiei”.

b. destituirea sau revocarea din funcţie;


Potrivit art. 33 alin. (1) din Legea nr. 115/1996:
„Persoana a cărei avere a fost declarată, în total sau în parte, nejustificată, printr-o hotărâre
judecătorească definitivă, va fi destituită sau revocată, după caz, din funcţia pe care o
deţine”.

c. considerarea, în baza legii, ca fiind incompatibilă, [(art. 17 alin. (6) din Legea nr.
176/2010], ceea ce atrage sancţiunea complementară în materia incompatibilităţilor constând
în interdicţia de a ocupa funcţii sau demnităţi publice pentru o perioadă de 3 ani (art. 25 din
Legea nr. 176/2010).

4.2. Răspunderea disciplinară specială în materia incompatibilităţilor.


Definiţie şi elemente constitutive

Răspunderea disciplinară specială în materia incompatibilităţilor este conturată de dispozițiile


art. 25 din Legea nr. 176/2010. Redăm conţinutul acestuia, pentru a facilita analiza sa, în
continuare:

52
Tudor Chiuariu Drept administrativ (2)

„Art. 25
(1) Fapta persoanei cu privire la care s-a constatat că a emis un act administrativ, a încheiat
un act juridic, a luat o decizie sau a participat la luarea unei decizii cu încălcarea
obligaţiilor legale privind conflictul de interese ori starea de incompatibilitate constituie
abatere disciplinară şi se sancţionează potrivit reglementării aplicabile demnităţii, funcţiei
sau activităţii respective, în măsura în care prevederile prezentei legi nu derogă de la aceasta
şi dacă fapta nu întruneşte elementele constitutive ale unei infracţiuni.
(2) Persoana eliberată sau destituită din funcţie potrivit prevederilor alin. (1) sau faţă de
care s-a constatat existenţa conflictului de interese ori starea de incompatibilitate este
decăzută din dreptul de a mai exercita o funcţie sau o demnitate publică ce face obiectul
prevederilor prezentei legi, cu excepţia celor electorale, pe o perioadă de 3 ani de la data
eliberării, destituirii din funcţia ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a
mandatului. Dacă persoana a ocupat o funcţie eligibilă, nu mai poate ocupa aceeaşi funcţie
pe o perioadă de 3 ani de la încetarea mandatului. În cazul în care persoana nu mai ocupă o
funcţie sau o demnitate publică la data constatării stării de incompatibilitate ori a
conflictului de interese, interdicţia de 3 ani operează potrivit legii, de la data rămânerii
definitive a raportului de evaluare, respectiv a rămânerii definitive şi irevocabile a hotărârii
judecătoreşti de confirmare a existenţei unui conflict de interese sau a unei stări de
incompatibilitate.
(3) Fapta persoanei cu privire la care s-a constatat starea de incompatibilitate sau de conflict
de interese constituie temei pentru eliberarea din funcţie ori, după caz, constituie abatere
disciplinară şi se sancţionează potrivit reglementării aplicabile demnităţii, funcţiei sau
activităţii respective.
(4) Prin derogare de la dispoziţiile legilor speciale care reglementează răspunderea
disciplinară, sancţiunile disciplinare care pot fi aplicate ca urmare a săvârşirii unor abateri
dintre cele cuprinse în prezenta lege nu pot consta în mustrare sau avertisment”.

În baza definiţiei legale conţinute de art. 25 alin. (1), putem conchide că abaterea disciplinară
a incompatibilităţii este săvârşită prin cumulul interzis expres de lege, constând în exercitarea
simultană a unei funcţii sau demnităţi publice cu o altă funcţie ori calitate, după expirarea
termenului sau în afara cazurilor expres prevăzute de lege, când acest cumul este permis.
Aşadar, elementul faptei ilicite, al abaterii disciplinare a incompatibilităţii este realizat prin
exercitarea simultană a funcţiilor declarate de lege incompatibile.
Elementele răspunderii administrative în materia incompatibilităţii sunt următoarele:
săvârşirea faptei ilicite (abaterii disciplinare) a unei persoane care exercită o funcţie sau o
demnitate publică; rezultatul vătămător asupra integrităţii în exercitarea funcţiei sau
demnităţii publice; raportul de cauzalitate între abatere şi rezultat; fapta trebuie să fie săvârşită
cu vinovăţie.
Incompatibilitatea este o abatere administrativă de pericol. Rezultatul vătămător al săvârşirii
ei este pericolul social pentru exercitarea cu integritate a funcţiei sau demnităţii publice şi este
prezumat de către legiuitor. Astfel, dacă s-a făcut dovada săvârşirii abaterii, cu care a acţionat
persoana în cauză.
În privința prezumțiilor legale privind rezultatul vătămător și raportul de cauzalitate, acestea
pot fi înlăturate prin proba contrară, pentru că legea nu dispune altfel (art. 328, alin. (2)
NCPC).

Fiind o răspundere disciplinară specială, în cazul în care legea specială nu conţine prevederi,
se aplică dispoziţiile legii generale. Legea generală în materie disciplinară, în privinţa

53
Tudor Chiuariu Drept administrativ (2)

funcţiilor şi demnităţilor publice, este Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor
publici, care conţine o reglementare generală a răspunderii disciplinare (Cap. VII).
Din definiţia răspunderii disciplinare generale în materia funcţiei publice, conţinută de art. 77
alin. (1) din Legea nr. 188/1999:
„Încălcarea cu vinovăţie (s.n.) de către funcţionarii publici a îndatoririlor corespunzătoare
funcţiei publice pe care o deţin şi a normelor de conduită profesională şi civică prevăzute de
lege constituie abatere disciplinară şi atrage răspunderea disciplinară a acestora”.
Rezultă că, pentru atragerea acestui tip de răspundere, e nevoie ca fapta să fi fost săvârşită cu
vinovăţie.
De asemenea, legea generală [(art. 77 alin. (2) lit. j) din Legea nr. 188/199], menţionează,
între abaterile disciplinare, încălcarea prevederilor legale referitoare la incompatibilităţi,
conflicte de interese şi interdicţii stabilite prin lege pentru funcţionarii publici.

Se poate observa în practică că îndeplinirea condiţiei laturii subiective în


materia incompatibilităţilor este neglijată, ceea ce a condus la erori judiciare.

Astfel, în Cauza M.D., atât instanţele judecătoreşti învestite cu soluţionarea contestaţiei


împotriva Raportului ANI, cât şi instanţa de contencios constituţional, sesizată în legătură cu
executarea hotărârii judecătoreşti, au reţinut aspectul necontestat că persoana în cauză a
acţionat cu bună-credinţă şi că a rămas în situaţia de incompatibilitate ca urmare a punctului
de vedere obţinut, în conformitate cu prevederile legale, la solicitarea sa, de la Comisia
juridică, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări a Senatului, prin raportul acestei comisii
constatându-se că d-sa nu se află în stare de incompatibilitate .
Aşa cum cu exactitate a reţinut şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în motivarea deciziei sus-
menţionate:
„Referitor la buna-credinţă a recurentului în derularea activităţii de senator cumulată cu cea
de director/manager la „Teatrul Nottara”, în mod judicios a reţinut şi instanţa fondului că
angajatorul acestuia, şi anume Senatul, s-a aflat în eroare şi l-a determinat şi pe recurent să
se afle în stare de incompatibilitate în aceşti ani, desigur neexistând astfel nicio culpă a
recurentului (s.n.)” .
În pofida acestor constatări, soluţiile ambelor instanţe au fost în sensul de a menţine ca fiind
legal şi temeinic Raportul ANI contestat, deşi lipseşte unul dintre elementele răspunderii
administrative în materia incompatibilităţilor şi deci nu poate fi aplicată această răspundere,
ceea ce ar fi trebuit să conducă la anularea Raportului ca fiind nelegal.
În jurisprudenţa mai recentă , aspectele subiective ale răspunderii în materia
incompatibilităţilor au început să fie valorizate de instanţele de judecată învestite cu
contestaţii împotriva rapoartelor ANI, după cum s-a întâmplat într-o cauză în care persoana
evaluată, după alegerea în funcţia de senator, a renunţat la toate calităţile de administrator pe
care le deţinea, cu excepţia uneia, dat fiind că mandatul său de administrator la acea societate
expirase şi deci nu avea la ce să renunţe:
„Într-adevăr, o prezumţie de bună-credinţă a reclamantului trebuie desprinsă şi din faptul
renunţării în termen legal la toate calităţile deţinute, respectiv SC M.C. SRL, SC F.99 SRL,
SC E.G. SRL, optând pentru păstrarea mandatului de senator.
Astfel, nu există niciun considerent pentru care reclamantul să-şi păstreze funcţia de
administrator la SC G.E. SA, renunţând la aceeaşi funcţie deţinută la toate celelalte societăţi,
cumulând-o cu obţinerea mandatului de senator, fiind evident că acesta a avut reprezentarea
împrejurării că în cazul SC G.E. SA, mandatul de administrator expirase anterior obţinerii

54
Tudor Chiuariu Drept administrativ (2)

mandatului de senator. Lipsa elementului intenţional este prin urmare evidentă (s.n.)”.

4.3. Răspunderea disciplinară specială în materia conflictelor de interese.


Definiţie şi elemente constitutive. Lămuriri privind definiţia conţinută de
art. 70 din Legea nr. 161/2003

Am criticat în secţiunea anterioară insuficienta înţelegere a naturii răspunderii administrativ-


disciplinare speciale în materia incompatibilităţilor, care a produs în practică confuzii.
În materia conflictelor de interese, confuzia a fost sporită de consacrarea, în art. 70 din Legea
nr. 161/2003, a unei definiţii a situaţiei conflictului de interese:
„Prin conflict de interese se înţelege situaţia în care persoana ce exercită o demnitate publică
sau o funcţie publică are un interes personal de natură patrimonială, care ar putea influenţa
îndeplinirea cu obiectivitate a atribuţiilor care îi revin potrivit Constituţiei şi altor acte
normative”.
Din nefericire, confuzia privind obiectul definiţiei de mai sus a condus în
practică chiar la aşezarea unei jurisprudenţe constante care este, aşa cum vom
analiza în continuare, fundamental greşită.

Trebuie să observăm că textul analizat are un caracter descriptiv, şi nu dispozitiv, şi se referă


la situaţia conflictului de interese: situaţia în care demnitarul sau funcţionarul are un interes
personal în exercitarea atribuţiilor.
Definiţia conţinută de art. 70 acoperă inclusiv riscul, posibilitatea, eventualitatea producerii
conflictului de interese, nu poate, în mod evident, face obiectul unei răspunderi juridice sau să
conducă la aplicarea de sancţiuni. Folosirea verbului „ar putea” exprimă o posibilitate
viitoare, eventuală.
Dacă se avea în vedere, prin această normă, instituirea unei răspunderi juridice, „textul de lege
trebuia să aibă caracter dispozitiv, să prezinte norma instituită fără explicaţii sau justificări”,
iar verbul era utilizat „la timpul prezent, forma afirmativă, pentru a se accentua caracterul
imperativ al dispoziţiei respective” (art. 38 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică
legislativă pentru elaborarea actelor normative).
Interpretarea potrivit căreia definiţia de la art. 70 vizează descrierea unei situaţii şi nu poate
întemeia o răspundere juridică este susţinută şi de faptul că abaterile administrative sunt
definite mai jos, în continuarea reglementării, cum expres prevede, de exemplu, art. 73, alin
(1): „Încălcarea obligaţiilor prevăzute în art. 72 alin. (1) constituie abatere administrativă
(...)”, cu referire la abţinerea de la exprimarea manifestărilor de voinţă: „să nu emită un act
administrativ sau să nu încheie un act juridic ori să nu ia sau să nu participe la luarea unei
decizii în exercitarea funcţiei publice de autoritate, care produce un folos material pentru
sine, pentru soţul său ori rudele sale de gradul I” ale membrilor Guvernului şi a altor funcţii
publice de autoritate din administraţia publică centrală şi locală.
Mai mult, atunci când legiuitorul intenţionează să extindă aplicarea abaterii administrative a
conflictului de interese şi la alte categorii de demnităţi şi funcţii, cum este cazul demnităţilor
şi funcţii publice de autoritate din cadrul autorităţilor şi instituţiilor aflate exclusiv sub control
parlamentar enumerate de art. 99 alin. (1) din Legea nr. 161/2003, prin articolul respectiv se
face trimitere la prevederile art. 72, şi nu la art. 70, de unde rezultă că art. 72 era, în momentul
reglementării adoptate în 2003, dreptul comun în materia abaterii administrative a conflictului
de interese.
Nu în ultimul rând, abaterea disciplinară a conflictului de interese a fost definită ulterior de alt

55
Tudor Chiuariu Drept administrativ (2)

text de lege, art. 25 alin. (1) din Legea nr. 176/2010:


„(1) Fapta persoanei cu privire la care s-a constatat că a emis un act administrativ, a
încheiat un act juridic, a luat o decizie sau a participat la luarea unei decizii cu încălcarea
obligaţiilor legale privind conflictul de interese ori starea de incompatibilitate constituie
abatere disciplinară şi se sancţionează potrivit reglementării aplicabile demnităţii, funcţiei
sau activităţii respective, în măsura în care prevederile prezentei legi nu derogă de la aceasta
şi dacă fapta nu întruneşte elementele constitutive ale unei infracţiuni”.
Această lege a devenit, din momentul adoptării, sediul materiei pentru abaterea disciplinară în
materia conflictului de interese, aşa cum rezultă şi din alin. (4) al articolului sus-citat:
„(4) Prin derogare de la dispoziţiile legilor speciale care reglementează răspunderea
disciplinară, sancţiunile disciplinare care pot fi aplicate ca urmare a săvârşirii unor abateri
dintre cele cuprinse în prezenta lege(s.n.) nu pot consta în mustrare sau avertisment”.
În concluzie, definiţia conţinută de art. 70 nu se referă la abaterea administrativă care atrage
răspunderea în această materie şi nu poate întemeia această răspundere.
În opinia noastră, abaterea administrativă a conflictului de interese constă în exprimarea
manifestării de voinţă a persoanei, în exercitarea unei demnităţi sau funcţii publice, în forma
prevăzută de lege (a emis un act administrativ, a încheiat un act juridic, a luat o decizie sau a
participat la luarea unei decizii), privind o situaţie în care persoana în cauză are un interes
personal de natură patrimonială, manifestat în forma interzisă de lege.
Răspunderea administrativă în materia conflictului de interese trebuie să întrunească
elementele generale ale răspunderii: existenţa faptei ilicite (abaterea administrativă), rezultatul
vătămător asupra integrităţii în exercitarea demnităţilor şi funcţiilor publice, raportul de
cauzalitate dintre abatere şi rezultat, vinovăţia.
Odată săvârşită abaterea administrativă, legea instituie o prezumţie absolută privind rezultatul
vătămător şi legătura de cauzalitate.
Rămâne să fie dovedită vinovăţia, consideraţiile reţinute mai sus privind necesitatea întrunirii
elementului vinovăţiei pentru atragerea răspunderii disciplinare în materia incompatibilităţilor
fiind valabile şi în cazul răspunderii disciplinare în materia conflictului de interese.

Sarcina de lucru nr. 3

Redactează o petiție către Agenția Națională de Integritate, prin care îi


soliciți punctul de vedere prin existența sau nu a unei stări de
incompatibilitate și/sau a unui conflict de interese, prevăzute de Legea
161/2003.

56
Tudor Chiuariu Drept administrativ (2)

Teste de autoevaluare

1. Actul administrativ individual produce efecte juridice de la data:


a) adoptării;
b) confirmării;
c) revocării;
d) publicării;
e) comunicării.

2. Hotărârea cu caracter normativ adoptată de Consiliul General al


Municipiului București are o forță juridică superioară:
a) unei legi adoptate de Parlament;
b) unei hotărâri de Guvern;
c) unei dispoziții a Primarului General al Municipiului București;
d) operațiunilor tehnico-materiale efectuate în vederea adoptării hotărârii;
e) unui raport emis de Agenția Națională de Integritate.

3. Litigiile disciplinare ale funcționarilor publici se judecă de către:


a) tribunalul muncii;
b) judecătorie – secția civilă;
c) tribunal – secția civilă;
d) tribunal – secția de contencios administrativ;
e) curtea de apel – secția de contencios administrativ.

4. Executarea sancțiunilor contravenționale se prescrie dacă procesul-verbal de


constatare a contravenției nu a fost comunicat contravenientului în termen de:
a) 2 luni de la data aplicării sancțiunii;
b) 6 luni de la data aplicării sancțiunii;

57
Tudor Chiuariu Drept administrativ (2)

c) 1 an de la data constatării contravenției;


d) 30 de zile de la data săvârșirii faptei.

5. Pentru una și aceeași contravenție se poate aplica:


a) o sancțiune principală;
b) o sancțiune complementară;
c) nicio sancțiune;
d) mai multe sancțiuni principale și numai o sancțiune complementară;
e) numai o sancțiune contravențională principală și una sau mai multe
sancțiuni complementare.

6. Răspunderea disciplinară specială în materia incompatibilităților intervine


când sunt întrunite următoarele elemente:
a) starea de necesitate;
b) legătura de cauzalitate;
c) ordonanța de urgență;
d) abaterea disciplinară;
e) fapta ilicită;
f) vinovăția;
g) rezultatul vătămător.

Răspunsuri la întrebările din testele de autoevaluare


1.e; 2.c; 3.a; 4.a; 5.a și e; 6. b,d,e,f,g.

Lucrare de verificare
Redactează un eseu structurat pe 60-70 rânduri (redactat cu fontul 12 Times
New Roman la 1,5 rânduri), în care să dezvolţi, pornind de la un exemplu
concret, propriu, făcând aplicarea instituțiilor juridice studiate în cadrul
cursului, un exemplu de situație litigioasă în materia răspunderii disciplinare
sau contravenționale, care să cuprindă descrierea situației de fapt, încadrarea ei
în dispozițiile legale, descrierea procedurii administrative și judiciare de urmat
și a rezultatului final.

N.B.: Lucrarea va fi transmisă tutorelui în termen de 7 zile, iar rezultatul


evaluării îţi va fi comunicat prin platforma e-learning.

Bibliografie minimală

 Dana Apostol Tofan, Drept administrativ, ediția a 3-a, Editura C.H. Beck, București, 2015
 Gabriela Bogasiu, Legea contenciosului administrativ. Comentată și adnotată. Cuprinde
legislație, jurisprudență și doctrină, ediția a 3-a, revăzută și adăugită, Editura Universul
Juridic, Bucuresti, 2015
 Ovidiu Podaru , Radu Chirita , Ioana Pasculet, Regimul juridic al contraventiilor. O.G. nr.
2/2001 comentata, editia a 3-a, Editura Hamangiu, București, 2017
58
Tudor Chiuariu Drept administrativ (2)

 Tudor Chiuariu, Controlul averilor, incompatibilităților și conflictelor de interese.


Legislație, doctrină, jurisprudență, Editura Hamangiu, București, 2016

59