UNIVERSITATEA DIN BUCUREȘTI

FACULTATEA DE LITERE
SPECIALIZAREA: STUDII EUROPENE

CURTEA INTERNAȚIONALĂ DE JUSTIȚIE

Conf. univ. dr. Laura Crăciunean

STUDENT:
MITRA DAN-VLAD

1
 Pe scurt

Curtea Internațională de justiție a fost înființată în anul 1945 de către Carta ONU, iar curtea și-a
început activitatea în 1946, ca succesor a Curții Permanente Internaționale de Justiție. Munca din cadrul
Curții Internaționale de justiție se caracterizează printr-o gamă largă de activități.1

Curtea Internațională de Justiție are sediul la Haga, sediul de facto al guvernului olandez, și este
organul judiciar principal al ONU, cu caracter permanent, deschisă tuturor statelor și funcționează în
baza statutului ei2, care este parte integrantă a Cartei ONU.

Rolul Curții Internaționale de Justiție este de a veni cu soluții pentru diferendele dintre state și
de a acorda avize consultative calificate în orice problemă juridică, la cererea Adunării Generale și a
Consiliului de Securitate, ori a altor organe și instituții specializate ale ONU. Statele nu pot cere avize
consultative. Toți membrii Curții Internaționale de Justiție sunt ipso facto și părți ale Statutului Curții.3

CONSTITUIREA, STATUTUL JUDECĂTORILOR ȘI STRUTURA CURȚII

INTERNAȚIONALE DE JUSTIȚIE

Prin analiza structurii CIJ (Curtea Internațională de justiție) se disting următoarele: judecătorii
permanenți, judecătorii ad-hoc și camerele Curții.
Judecătorii permanenți
Curtea este compusă din 15 membri. Judecătorii trebuie să fie oameni cu înalte calități morale și
să îndeplinească în țara lor de origine condițiile pentru a ocupa cele mai înalte funcții judiciare, sau care
sunt juriști cu o competență extraordinară și recuonscută în dreptul internațional public. Cetățenia nu
are nicio relevanță asupra alegerii lor.
Adunarea Generală și de Consiliul de Securitate sunt organele care decid alegerea judecătorilor
dintr-o listă de candidați propusă de toate statele state. Lista este supusă de Secretarul General Votului
al Adunării Generale și Consiliului de Securitate, care votează separat. Lista este făcută în ordine
alfabetică.

1
https://ro.wikipedia.org/wiki/Curtea_Interna%C8%9Bional%C4%83_de_Justi%C8%9Bie, site web accesat la 01.05.2018
2
https://ro.wikisource.org/wiki/Carta_Organiza%C8%9Biei_Na%C8%9Biunilor_Unite, site web accesat la 01.05.2018
3
Bianca Selejan Guțan, Laura Maria Crăciuneanu, Drept Internațional Public, ediția a 2 a, Ed. Hamangiu, București, 2014
2
 După ce alegerea este făcută, noul membru al curții dispune de un mandat de 9 ani, cu
posibilitatea de a fi realeși, Curtea reîmprospătându-se cu o treime din 3 în 3 ani. Curtea este cea care
alege președintele și vicepreședintele, fiecare cu un mandat de 3 ani, numește grefierul și alți
funcționari ai săi.
Cetățenii diferite sunt absolut necesare pentru ei 15 magistrați care compun Curtea, iar alegerea
lor va trebui ”să fie asigurată reprezentarea marilor forme de civilizație și principalele sisteme juridice
ale lumii”.4
Judecătorii Curții nu pot privilegia funcții politice, administrative sau alte ocupații profesionale,
nu pot fi reprezentanți, consilieri sau avocați în nici o cauză și nu pot participa la soluționarea
problemelor la care au participat în trecut ca reprezentanți, consilieri sau avocați, sau ca membri ai unui
tribunal național sau internațional, comisie de anchetă sau orice altă calitate de acest fel.
În timpul exercitării funcției, se bucură de stabilitate, de privilegii și imunitate diplomatică.

Judecătorii ad-hoc
Statele participante la un diferend supus Curții pot să numească, pentru soluționarea
diferendului, un judecător ad-hoc, doar dacă nici unul dintre cei 15 judecători nu este cetățean al său.
Judecătorii ad-hoc sunt special desemnați pentru un conflict bine determinat. Misiunea lor încetează
odată cu încheierea procesului care a desemnat numirea lor.

Camerele Curții
Curtea poate oricând să constituie una sau mai multe camere, alcătuite din trei sau mai mulți
judecători, pentru examinarea anumitor cauze, ca de exemplu conflicte de muncă ori cauze privind
tranzitul și comunicațiile.5
Pentru rezolvarea unei anumite probleme ce prezintă un interes particular, Curtea poate să
instituie un ad-hoc, la cererea părților, o cameră de judecată restrânsă, formată din 3-5 judecători. Mai
apoi, numărul judecătorilor desemnați acestei camere va fi fixat de Curte, cu aprobarea părților.

4
https://jurisdictie.wordpress.com/2013/12/02/statutul-curtii-internationale-de-justitie-in-limba-romana, site web accesat la
05.05.2018
5
https://jurisdictie.wordpress.com/2013/12/02/statutul-curtii-internationale-de-justitie-in-limba-romana, site web accesat la
05.05.2018
3
 Statutul Curții mai prevede formarea anuală a unei Camere compusă din 5 judecători care să
”dezbată și să soluționeze” cauzele care se pretează unei proceduri sumare. Pentru rezolvarea cauzelor
ce sunt supuse acestei camere, odată cu formarea sa, sunt desemnați și alți doi judecători care să
înlocuiască judecătorii care ”s-ar găsi în imposibilitatea de a participa la ședință”6

JURISDICȚIA CURȚII INTERNAȚIONALE DE JUSTIȚIE

Jurisdicția Curții este deschisă oricărui stat al lumii. Atât Carta ONU cât și Statutul stipulează că
numai Statele se bucură de calitate procesuală activă la Curtea Internațională de Justiție7.
Statele care nu sunt membre ale ONU și nici ale Statutului, ele pot avea calitatea de părți față de
Curte, dacă declară că se supun deciziilor Curții și dacă se angajează să aducă la îndeplinire obligațiile
ce le-ar reveni în baza deciziilor Curții în aceleași condiții ca și membrii ONU.
Competența Curții poate fi contencioasă atunci când soluționează diferențe între state, și
consultativă, când acordă avize consultative.
Competența consultativă este exercitată de Curte la cererea Adunării Generale și a Consiliului
de Securitate, ori de alte organe sau instituții specializate ale ONU, cu autorizația Adunării Generale.
Avizul consultativ reprezintă un răspuns calificat al Curții asupra unei chestiuni juridice aflate în
dezbaterea organelor ONU sau a instituțiilor specializate ale acesteia și nu are un caracter obligatoriu.
Competența contencioasă poate să fie analizată sub 2 aspecte: ale subiectelor de drept
internațional care compară în fața sa – competența ratione personae și al litigiilor care i se supun –
competența ratione materiae.

Competența ratione personae

Conform art. 34 alineatul (1) al Statutului Curții Internaționale de Justiție ”Numai statele pot fi
parte în cauzele supuse Curții”8.

6
Art. 29, Statutul Curții Internaționale de Justiție, https://jurisdictie.wordpress.com/2013/12/02/statutul-curtii-
internationale-de-justitie-in-limba-romana/, accesat la 28.11.2015
7
Bianca Selejan Guțan, Laura Maria Crăciuneanu, Drept Internațional Public, Ed. Hamangiu, București, 2008, p. 262
8
https://jurisdictie.wordpress.com/2013/12/02/statutul-curtii-internationale-de-justitie-in-limba-romana/, accesat la
28.11.2015
4
 Deci, numai statele pot fi subiecte primare de drept internațional, au calitatea de a se prezenta în
fața Curții. Este vorba, în primul rând, de toate statele membre ONU care, în această calitate, sunt
automat membre ale Statutului Curții, aceasta fiind o anexă a Cartei ONU, dar și de statele care nu
aparțin ONU dar au devenit părți la Statutul Curții, în condițiile fixate de Adunarea Generală la
recomandarea Consiliului de Securitate.

Competența ratione materiae (în raport cu material)

Curtea poate judeca doar două categorii de cauze, prevăzute la art. 36, alin (1) al Statutului:
”În competența Curții intră toate cauzele pe care i le supun părțile, precum și toate chestiunile
prevăzute în mod special în Carta Națiunilor Unite sau în tratatele și convențiile în vigoare”9.
Exercitarea jurisdicției Curții este condiționată de acceptarea ei de către statele părți. Acestea își
pot exprima consimțământul fie anterior unui litigiu, printr-o declarativă unilaterală depusă la
Secretariatul General al ONU, fie ulterior procedurii lui, printr-un acord special între părți.
Procedura:
În conformitate cu art. 30 al Statutului său, Curtea este autorizată să-și elaboreze propriile sale
reguli de procedură. Aceste reguli sunt expuse în capitolul III al Statutului și în Regulamentul său de
funcționare.
Desfășurarea procesului în fața Curții este astfel concepută încât să permită părților să-și
prezinte toate argumentele, de drept și de fapt, să asigure contradictorialitatea, în urma căreia toate
problemele pe care le ridică speța să poată fi clarificate. Procedura admite, ca în fazele distincte,
administrarea de probe scrise (memorii, contra- memorii, răspuns, contra- răspuns) și dezbateri orale.
Este un sistem suplu care – permițând combinarea procedurii scrise cu cea orală și expunerile în
contradictoriu – urmărește să asigure o deplină egalitate între pledanți.
În cursul desfășurării procesului, Curtea poate decide efectuarea unor anchete sau expertize.
Hotărârea:
Soluționarea unui diferend supus Curții se încheie prin adoptarea unei hotărâri. Soluția este
aceea pentru care optează majoritatea judecătorilor prezenți. în cazul unei împărțiri egale între voturile
judecătorilor, va decide poziția Președintelui Curții.
Hotărârea cuprinde trei părți:

9
https://jurisdictie.wordpress.com/2013/12/02/statutul-curtii-internationale-de-justitie-in-limba-romana/, accesat la
28.11.2015
5
 În prima parte sunt cuprinse o serie de elemente care conduc la individualizarea diferendului,
cum ar fi identificarea părților și a judecătorilor, analiza faptelor, reproducerea argumentelor juridice
ale părților.
Partea a doua a hotărârii este cea mai substanțială și amplă, ea cuprinde motivarea soluției.
Partea a treia, dispozitivul, declară soluția pentru care s-au pronunțat majoritatea judecătorilor,
respectiv care sunt aceștia, și identifică judecătorii care nu au fost de acord cu soluția dată.
Motivarea opiniilor separate ale judecătorilor aflați în minoritate, față de cei care au decis
soluția adoptată de Curte, se anexează la hotărârea Curții, conform unei tradiții preluate din sistemul de
drept britanic.
Hotărârile Curții sunt obligatorii numai pentru părțile aflate în litigiu, acestea asumându-și, în
prealabil, obligația de a se conforma deciziilor pronunțate în respectivele litigii.
Neîndeplinirea hotărârilor Curții poate conduce la sancțiuni politice, deoarece nesocotirea unei
hotărâri echivalează cu ignorarea principiilor, care sunt definite prin Carta ONU și cu regulile care
trebuie să guverneze raporturilor dintre state.
În cazul neîndeplinirii hotărârilor Curții, ”Consiliul de securitate poate, în caz că socotește
necesar, să facă recomandări sau să hotărască măsuri de luat pentru aducere la îndeplinire a hotărârii”10.

CONCLUZII

Activitatea practică a Curții Internaționale de Justiție, atât sub aspectul diferendelor soluționate,
cât și al avizelor consultative acordate, este în general redusă.
În ciuda activității sale relativ reduse, Curtea Internațională de Justiție a jucat un anumit rol
dincolo de hotărârile dare în procesele judecate. Simpla sa existență a constituit un element
descurajator pentru cei tentați să încalce legalitatea internațională, iar clasificările pe care le-a adus prin
hotărârile și avizele sale unor probleme de principiu au îmbogățit baza legală a relațiilor internaționale
și au dus la prevenirea unor diferende pentru situații similare.

10
Art. 94, alin (2), Carta ONU, https://ro.wikisource.org/wiki/Carta_Organiza%C8%9Biei_Na%C8%9Biunilor_Unite,
accesat la 28.11.2015
6
7
BIBLIOGRAFIE:

1. Bianca Selejan Guțan, Laura Maria Crăciuneanu, Drept Internațional Public, ediția a 2 a, Ed.
Hamangiu, București, 2014;
2. Bianca Selejan Guțan, Laura Maria Crăciuneanu, Drept Internațional Public, Ed. Hamangiu,
București, 2008;
3. Aurel Preda – Matasaru, Tratat de Drept Internațional Public, Ed. Lumina Lex, București, 2007;
4. Statutul Curții Internaționale de Justiție, https://jurisdictie.wordpress.com/2013/12/02/statutul-
curtii-internationale-de-justitie-in-limba-romana/, accesat la 28.11.2015
5. https://ro.wikipedia.org/wiki/Curtea_Interna%C8%9Bional%C4%83_de_Justi%C8%9Bie,
accesat la 28.11.2015
6. Carta Organizației Națiunilor Unite, https://ro.wikisource.org/wiki/Carta_Organiza
%C8%9Biei_Na%C8%9Biunilor_Unite, accesat la 28.11.2015