Ghid Informativ

2018

Autorul acestui Ghid doreşte să ofere informaţii şi nu sfaturi medicale ca formă de tratament care
să fie aplicate fără sfatul unui medic. Intenţia autorului este doar aceea de a oferi informaţii de natură
generală, care să vă ajute pe drumul de căutare a sănătăţii. În cazul în care folosiţi oricare dintre
informaţiile din această carte, prin alegere proprie – ceea ce reprezintă dreptul vostru - autorul nu-şi
asumă nicio responsabilitate.

Tratamentul pe cont propriu cu remedii homeopate nu este indicat.

Cuvântul autorului

Într-o lume în care medicina clasică dă rateuri din ce în ce mai des, homeopatia pare a fi o soluţie
mult mai viabilă şi cu efecte de durată.
Luând contact cu acest domeniu al medicinii alternative care este homeopatia, am rămas surprins
să constat lipsa de informare care există. Desigur, există internetul dar, avem aşa multe informaţii
încât unui om neiniţiat îi este foarte greu să-şi facă o idee corectă.
Aşa a apărut ideea acestui Ghid informativ care se doreşte a fi un ajutor pentru persoanele care nu
găsesc rezolvare în medicina clasică (alopată) şi doresc să se orienteze spre medicina alternativă şi
spre homeopatie.
În text vom afla bazele şi principiile pe care se bazează homeopatia, lucruri pe care fiecare om
trebuie să le cunoască înainte de a apela la serviciile unui medic homeopat. Acest Ghid este o sinteză
a diverselor texte din medicina homeopată şi a lucrărilor scrise de doctorii homeopaţi.
Ghidul a fost scris în speranţa că vă va putea ajuta în demersurile voastre de a căuta un doctor
homeopat şi să puteţi face distincţia între medicii homeopaţi cu har şi cei fără şi să alegeţi în
consecinţă. El este structurat în două părţi. Primul capitol se referă la domeniul homeopatic, iar al
doilea se referă la posibilitatea de a se creea remedii homeopate chiar la noi acasă folosind o simplă
hârtiuţă şi un creion, nemaifiind nevoie să mergem la farmacie pentru a cumpăra remediul respectiv.

1
 Homeopatia
Ce este homeopatia?
Homeopatia este o metodă terapeutică ce stimulează tendinţa naturală de vindecare a
organismului folosind medicamente numite remedii homeopate conform legii similitudinii şi care
utilizează remedii în doze infinitezimale dinamizate. Principiul similitudinii “similia similibus
curentur” arată paralelismul de acţiune între puterea toxică a unei substanţe şi puterea sa terapeutică.
Vindecarea se poate obţine prin administrarea în doze slabe sau infinitezimale a substanţei ale cărei
simptome toxice la om sănătos sunt asemănătoare simptomelor bolnavului.
Homeopatia este o medicină a persoanei. Este necesară nu numai o individualizare a bolii, cum se
practica în mod curent în alopatie prin punerea diagnosticului nosologic, ci şi o individualizare
holistică a bolnavului cu tot ce prezintă el mai particular, a formei pe care o îmbracă boala la bolnavul
în cauză.
Fiecare formă clinică este, în acelaţi timp, o formă terapeutică, este contraimaginea
individualizată a remediului, fizionomia patologică a bolnavului îşi găseşte asemănarea în patogenezia
remediului.
Homeopatia ajută pacientul să atinga un nivel mai bun de sănătate care va permite eliminarea
limitelor impuse de boală. Homeopatia este arta de vindecare, ea vindecă sufletul şi nu trupul şi
înlătură astfel cauza bolii care a afectat sufletul (corp energetic, astral). Astfel întărit sufletul va repara
corpul şi daunele aduse de boală pe cont propriu.
Începând cu 1796, medicul german Samuel Christian Hahnemann (1755-1843), a propus o nouă
abordare terapeutică bazată pe principiul similarităţii. În condiţiile în care la începutul sec. XIX
metodele terapeutice folosite în mod curent erau foarte agresive, homeopatia s-a impus ca o metodă
blândă, sigură şi fără reacţii adverse. El a formulat teoria homeopatiei, principiile ei de bază şi tehnica
de preparare a remediului homeopatic.
În prezent, homeopatia este cunoscută şi practicată în multe ţări fiind una din cele mai populare
forme de practică medicală complementară. Interesul pacienţilor fiind din ce în ce mai mare, fie din
cauză faptului că doresc o medicină mai puţin toxică şi agresivă (care să facă mai mult bine şi mai
puţin rău) fie pentru că, deşi au fost trataţi după toate regulile medicinii alopate, efectuând numeroase
analize şi investigaţii, problemele lor au rămas nerezolvate.
Există mai multe motive pentru care pacienţii apelează la homeopatie, unele din ele ţinând de o
conştientizare mai generală a problemei sănătăţii (dorinţa unei medicini mai puţin nocive, în care
efectele adverse să fie minimale, conştientizarea unei medicini „ecologice” etc.), altele fiind motive
pur personale (saturarea faţă de medicaţia alopată, nereuşita unor tratamente alopate, apariţia unor
idiosincrazii faţă de medicamentele alopatice).
Dintre toate metodele terapeutice care nu fac parte din curentul principal al medicinii
contemporane, homeopatia ridică cele mai multe probleme. Dacă în cazul acupuncturii, fitoterapiei
sau a bioenergeticii s-au găsit destule posibile explicaţii care să le facă asimilabile până la un punct
medicinii alopate, sau care să aibă în vedere explicaţii ştiinţifice valabile, în cazul homeopatiei situaţia
este complet diferită. Este greu de spus dacă homeopatia este o disciplină ajunsă la maturitate sau nu.
Practica de fiecare zi a sute de mii de homeopaţi din lumea întreagă, la fel ca şi istoria ei, în care s-a
raportat un număr imens de rezultate curative, îi demonstrează eficacitatea incontestabilă. Pe de altă
parte, există numeroşi sceptici care îi pun la îndoială nu numai rezultatele ci şi fundamentele.
În această situaţie, în care, de facto, audienţa homeopatiei este din ce în ce mai mare şi pacienţii
apelează în număr tot mai mare la ea, după ce ani de zile homeopatia a fost ignorată atât de către
oamenii de ştiinţă cât şi de către medicii alopaţi, în ultima vreme ea a revenit în interesul acestora,
stârnind multe controverse.

Chiar şi pentru sceptici însă, există patru tipuri de evidenţe greu de negat în favoarea homeopatiei:
 cazurile clinice rezolvate (ceea ce anglosaxonii numesc anecdotal evidence) nu sunt toate
raportate corect şi controlate după rigorile ştiinţifice dar care sunt în număr impresionant.
Practic fiecare homeopat şi cei mai mulţi pacienţi ai homeopatiei, aduc zi de zi astfel de mărturii
şi chiar dacă ele nu intră în categoria dovezilor ştiinţifice propriu zise, ele continuă să curgă cu
puterea evidenţei.

2
  testul timpului: homeopatia este o practică de 250 de ani care s-a schimbat puţin în esenţa sa şi
care continuă să funcţioneze cu succes. Faptul că homeopatia a trecut testul timpului este greu
de negat. Faţă de alopatie, în care schimbările modalităţilor terapeutice au loc odată la câţiva
ani, în homeopatie, principiile de bază au rămas neschimbate, deşi mijloacele au crescut şi s-au
rafinat. Dacă aceste principii nu ar fi adus satisfacţie clinică pacienţilor şi medicilor sau dacă
rezultatele homeopatiei nu ar fi reproductibile (cum reproşează unii dintre oponenţi) ele s-ar fi
perimat şi ar fi dispărut de la sine.
 cercetările asupra diluţiilor înalte, ultramoleculare.
 dovezile clinice în rapoarte controlate.

Din următoarele motive Întreprinderile farmaceutice homeopatice nu se pot compara cu cele

alopatice:
- marea majoritate a medicamentele homeopatice nu permit patente sau licenţă (nu poate exista
licenţă asupra Belladona, Chamomilla sau Sulphur) deci firmele nu pot câştiga în exclusivitate din
producerea sau comercializarea unui produs în care să investească unilateral predominant şi care
să ramburseze investiţia. Excepţia o constituie aşa-numitele „complexisme” sau „specialităţi” care
sunt în general combinaţii de remedii patentate şi comercializate ca atare (de ex.: Zeel P, Paragrip
etc), dar care, în general au o utilizare mai redusă comparativ cu aceea a remediilor unitare. De
aceea nici investirea în efectuarea unor studii specifice a unor remedii nu are efect imediat asupra
profitului.
- remediile homeopatice sunt mult mai ieftine decât cele alopatice, ceea ce face ca şi fondurile
colectate prin vânzarea lor să fie mai reduse.
- în general nu-şi pot permite să aloce fonduri în cercetare decât câteva companii „ mari”
homeopatice ( Boiron, Weleda ş.a.) , dar care, comparativ cu marile companii alopate sunt, din
punct de vedere financiar, sărace.
- în aproape toate instituţiile academice de medicină (cu câteva notabile excepţii, dar şi în acelea
homeopatia este o disciplină facultativă sau inclusă în categoria mai mare a „medicinii
complementare”), homeopatia nu este o disciplină de studiu care să aibă catedre permanente; deci
nici profesori care să gireze efectuarea unor studii ştiinţifice şi nici posibilitatea de a atrage grant-
uri de cercetare; din această cauză nu există nici o emulaţie asupra acestui subiect în mediile
academice şi, în consecinţă, nici interesul universitarilor de la alte catedre să facă studii despre
homeopatie, pentru că, în general fiecare catedră efectuează studii în propriul domeniu.
- marile instituţii nonprofit sau fundaţii care adună surse imense financiare de la publicul larg
prin colecte publice, sunt în general orientate pe anumite diagnostice (cancer, SIDA, MS, Diabet,
etc.) care au o rezonanţă şi un impact mai puternic asupra publicului larg.

Care sunt principiile homeopatiei?

Principiile de bază ale homeopatiei, aşa cum le-a enunţat fondatorul său, şi cum s-au propagat
până în ziua de astăzi, contrazic o importantă serie de elemente din medicina „clasică”, nehomeopată,
precum şi din ştiinţă, în general, motiv pentru care homeopatia deşi din ce în ce mai agreată de către
marele public rămâne la nivelul comunităţilor ştiinţifice un domeniu controversat.
Homeopatia, ca ştiinţă, se bazează pe principii bine definite, formulate de Hahnemann şi urmaşii
săi. Principiul similarităţii afirmă că o substanţă care produce un set de simptome când este
administrată unui om sănătos, poate vindeca simptome asemănătoare la un bolnav dacă este folosită în
doze foarte mici.
Samuel Hahnemann prezintă în lucrarea sa fundamentală “Organonul medicinei”, drept bază a
abordării homeopate credinta în existenţa unei forţe vitale de natură spirituală, forţă care menţine
trupul în viaţă şi sănătos şi a cărei perturbare determină apariţia semnelor de boală. Homeopatia ar
avea rolul de a reface echilibrul perturbat al acestei forţe vitale.
În concepţia lui Hahnemann, preparatele homeopate (numite remedii) nu acţionează în mod fizic,
material, asupra corpului ci, printr-o acţiune nematerială, care influenţează forţa vitală, contrând
lucrarea agenţilor perturbatori ai acesteia. Forţa vitală este o forţă imaterială care garantează viaţa
organismului şi este receptivă la acţiunea remediului diluat şi dinamizat după legile homeopatiei, care
îi conferă astfel o energie asemănătoare forţei vitale.

3
 Perspectiva homeopată este una holistă, de vindecare a persoanei ca întreg material şi spiritual,
vindecarea presupunând înlăturarea simptomelor odată cu înlăturarea modificărilor „forţei vitale”.
Vindecarea s-ar realiza pe baza principiului similitudinii, conform căreia remediile induc, la nivelul
forţei vitale, o „perturbare dinamică” similară celei induse de diverşi agenţii nocivi care au provocat
dezechilibrarea ei (boala).
La obiecţia că homeopatia încă nu are o teorie fizică care să o explice A. Jakobs a răspuns „acesta
nu este un motiv în sine pentru a nega homeopatia ca fiind inutilă, pentru că istoria ştiinţei este plină
de descoperiri care au mers împotriva curentului de gândire al zilei, aşa cum a fost aceea că
pământul nu este plat”.

Principiul similitudinii – “similia similibus curentur”:

“O substanţă care în doză ponderală provoacă tulburări la om sănătos poate în doze infinitezimale
vindeca aceleaşi tulburări la omul bolnav”.
S. Hahnemann - Organon, par. 22:
“Proprietăţile terapeutice ale medicamentelor rezidă exclusiv în puterea lor de a provoca
simptome patologice la omul sănătos şi de a le face să dispară la omul bolnav”.
S. Hahnemann – Organon, par. 26:
“Experienţa ne învaţă că toate medicamentele vindecă, fără excepţie, bolile ale căror simptome se
apropie cel mai mult de ale lor”.

Hahnemann insistă asupra faptului că interacţiunile homeopate nu implică nici un fel de particulă
materială şi le reproşează eventualilor contestatari ai acestei idei concepţiile lor materialiste. Cu forţa
vitală, pur spirituală, interacţionează, conform concepţiilor homeopate, forţa medicinală, de asemenea
nematerială, a remediilor. Aceste presupuse procese se plasează, aşadar, încă o dată, de drept, în afara
sferei de competenţă a ştiinţelor.
Forţa medicinală specifică invizibilă a acestor remedii înalt potenţate nu depinde de atomii lor
materiali sau de proprietăţile lor fizice. Dimpotrivă, ceea ce se găseşte în măruntele globule
impregnate sau în soluţii este doar energia invizibilă a substanţei brute eliberată şi amplificată la
maximum.
Remediile se administrează în doze infinitezimale. Astfel, substanţele din care se prepară
remediile îşi pierd eventuala toxicitate şi potenţialul de a produce reacţii adverse. În plus, prin
procesul specific de diluare şi dinamizare, remediile dobândesc proprietăţi curative noi care erau
prezente doar în stare latentă în substanţa crudă.

Principiul infinitezimalităţii
Diluţia este o modalitate tehnică particulară de utilizare a remediilor, care, departe de a diminua
activitatea remediului, aduce dimpotrivă o întărire a acţiunii sale, astfel încât în diluţii înalte poate fi
uimitor de rapidă şi durabilă. Răspunsul organismului diferă nu numai la diluţii joase sau înalte, ci, în
cadrul aceleeaşi diluţii, de la un subiect la altul în funcţie de bioteren.
Remediile homeopate vindecă prezentând organismului un model energetic ce mimează modelul
energetic al bolii. Aceasta declanşează în mod precis reacţia corectă de vindecare. Remediul nu aduce
chimicale în corp. Mai degrabă conţine informaţia despre cum să se vindece (remediul dă corpului
instrucţiuni despre vindecare).

Totalitatea simptomelor şi a caracteristicilor fizice şi mental-emotionale ale unui pacient la un

moment dat alcătuiesc un tablou unic, specific lui şi diferit de al altor pacienti. Astfel, tratamentul este
strict individualizat.
Homeopatia tratează bolnavul şi nu boala. Doi pacienţi cu acelaşi diagnostic vor primi remedii
diferite în funcţie de simptomele fiecăruia. Tratamentul se face cu un singur remediu, cel care
corespunde cel mai bine stării patologice actuale. Experimentele făcute pe voluntari s-au făcut cu
fiecare remediu în parte, niciodată cu mai multe remedii în acelaşi timp şi această regulă se pastrează
şi pentru tratament.
Homeopatia nu tratează separat problemele fizice, psiho-emotionale sau mentale, ci pe toate
împreună, pacientul fiind privit ca un tot unitar. Astfel, homeopatia este o terapie holistică. În plus,
pacientul nu poate fi exclus din mediul în care trăieşte. Pentru a găsi remediul potrivit, homeopatul

4
trebuie să afle nu numai caracterul exact al simptomelor dar şi felul în care pacientul interactionează
cu mediul şi oamenii din jur.
Remediul homeopatic actionează asupra vitalităţii pacientului stimulând mecanismele de apărare
ale organismului. Dacă boala este privită ca un dezechilibru apărut la un anumit nivel al organismului,
remediul caută să restabilească acest echilibru pierdut. Vindecarea are loc dinăuntru spre afară, de la
organele mai importante către cele mai puţin importante. Astfel, într-un caz de astm bronşic şi
eczemă, astmul se va ameliora mai întâi, timp în care eczema persistă sau chiar se agravează. Dacă
erupţia dispare de pe piele (de exemplu folosind o cremă cu cortizon) iar astmul persista sau se
agravează, este vorba de o supresie. Boala de piele a fost împinsă în interiorul organismului, dar nu
vindecată. Starea de sănătate pe ansamblu este mai puţin bună, astmul fiind o afecţiune mai gravă.
Abordând cazul pacientului ca un întreg, medicul homeopat nu tratează separat problemele acestuia
pe care le are, ci ca pe un tot unitar.

Orientări terapeutice homeopatice

De-a lungul anilor s-au format trei orientări terapeutice homeopatice:
1. unicism - administrarea unui singur remediu odată într-un caz dat.
Samuel Hahnemann – Organon par. 273
“Nu există tratament în care să fie necesar, în consecinţă este inadmisibil de a o face, să foloseşti
tot odată mai mult de o substanţă medicinală simplă la un bolnav. În medicina unică şi adevarată,
unica medicină conformă naturii, homeopatia, este interzis să administrezi bolnavului două substanţe
medicinale în acelaşi timp”.
În cadrul acestei şcoli se pot diferenţia:
- unicişti riguroşi – Kent şi elevii săi – cer să fie căutat remediul similimum printr-o observaţie
atentă, o ierarhizare şi repertorizare a simptomelor, iar acest remediu să fie lăsat să acţioneze fără alte
intervenţii.
- unicişti eclectici – cei care dau un singur remediu, poate în diluţii crescânde, cum recomandă
însuşi Hahnemann. În caz de eşec schimbă remediul până când obţin efectul dorit.

2. pluralism - administrarea mai multor remedii într-o ordine oarecare.

Bolnavii sunt ades puţin capabili să se analizeze exact, nu neobservă modalităţile simptomelor,
dau relaţii contradictorii de la o consultaţie la alta. Soluţia este sau să se aştepte conturarea unui tablou
simptomatic precis pentru prescrierea remediului similimum dacă bolnavul are răbdarea necesară sau
prescrierea mai multor remedii care să acopere tulburările acuzate de bolnav.

3. complexism - administrarea de amestecuri de remedii care pot fi prescrise într-o afecţiune

dată, într-un cadru nosologic considerat, în speranţa că remediul similimum să fie unul din cele
prezente în cocktail şi că celelalte nu vor provoca tulburări noi.

Varianta recomandată şi cea mai eficientă este homeopatia clasică (unicism). Celelalte variante
folosite de unii medici ar fi bine să fie evitate. Ţinând cont că acest Ghid explică modul în care
acţionează remediile homeopate şi de ce homeopatia unicistă este varianta cea mai bună (în care se dă
remediu unic şi care este lăsat să acţioneze suficient timp pentru ca efectul lui să fie maxim).
Un medic care practică homeopatia clasică trebuie să recomande unul, maxim două remedii, după
care trebuie să se revină la medic pentru o nouă consultaţie. Dacă mergeţi la un medic homeopat
care vă recomandă mai mult de maxim două remedii, mai bine vă ridicaţi şi plecaţi. Folosirea
remediilor multiple sau a complexismelor, chiar dacă pe perioadă scurtă poate aduce beneficii, dar pe
perioadă lungă pot apărea diverse probleme din cauza interacţiunii diverselor remedii luate odată. De
aceea este recomandat să se evite folosirea lor.

Ce sunt remediile homeopate?

Remediul homeopatic este acea substanţă care este capabilă să creeze la omul sănătos o suferinţă
(pathos) asemănătoare (homeo).
Remediile homeopate se prepară pornind de la substanţe naturale, majoritatea plante, dar şi
minerale sau produse de origine animală (chiar unele veninuri folosite şi în alte terapii).

5
 Prin diluare şi dinamizare progresivă într-o soluţie alcoolică se obţin diferite potenţe ale unui
remediu. Acest proces numit potenţare sau dinamizare face ca substanţele crude de la care s-a pornit
să dobândească proprietăţi terapeutice noi. De aceea remediile sunt mai eficiente decât, de exemplu,
ceaiurile preparate din aceleaşi plante. Diluţiile se realizează prin diluarea succesiva a respectivei
substanţe iar potenţarea se realizează înainte de fiecare diluare prin zdruncinarea recipientului (lovirea
lui de podul palmei sau de o carte de 10 ori), moment în care are loc un transfer energetic între toate
moleculele de apă, astfel încât fiecare moleculă ajunge să conţină informaţia respentivei substanţe.
Orice afecţiune, acută sau cronică, poate fi abordată homeopatic. Remediile se pot folosi chiar în
situaţiile în care administrarea medicamentelor trebuie evitată: sarcină, alăptare, alergie la
medicamente, etc. Homeopatia se adresează tuturor categoriilor de vârstă de la sugari până la
vârstnici. Ameliorarea sau vindecarea depind de mulţi factori: vitalitate, vârstă, stilul de viaţă,
alimentaţia, medicamentele folosite, durata bolii, etc.
Prescripţia homeopatică se face pe indicaţii clinice, simptome; ea este holistică (se adresează
bolnavului în întregul său, nu pe segmente, ca de ex.: cap, ochi, stomac etc) şi strict individualizată.
Remediul homeopatic acţionează la nivel energetic reechilibrând energiile perturbate din organism; el
este o informaţie, o calitate şi nu o cantitate.
Homeopatia şi alopatia nu se exclud. Este bine să fie cunoscute ambele metode, şi folosite una sau
alta după situaţie. Beneficiul este al bolnavului.

În ce constă consultaţia homeopată?

Pentru a găsi remediul cel mai potrivit pentru pacient, medicul trebuie să afle cât mai multe
despre acesta. Legat de problemele pe care le are, medicul este interesat de un maxim de detalii: de
exemplu, locul exact al durerilor, felul durerii, momentul de apariţie, extinderea lor, simptomele
însoţitoare, cauza, situaţiilor în care se ameliorează sau se agravează (lucru valabil pentru toate
simptomele), istoricul medical personal şi familial, apetitul, preferinţele şi aversiunile alimentare,
setea, reacţia la temperatură, somnul, menstruaţia, nivelul general al energiei pacientului) aspectele
psiho-emoţionale şi comportamentale caracteristice pacientului sunt deasemenea importante. Dacă
este necesar, homeopatul va recomanda şi investigaţiile necesare în colaborare cu medicul de familie.
Din această cauză primul interviu poate dura o ora sau chiar mai mult.

Ce se întamplă în timpul tratamentului?

În săptămânile tratamentului care urmează este foarte probabil să fie sesizate anumite schimbari:
energie mai bună, somn liniştit, optimism, ameliorarea problemelor fizice. Uneori simptomele se pot
agrava pentru scurt timp după ce luaţi remediul. Alteori organismul apelează la o metodă de "curăţire"
manifestată printr-o secreţie (nazală, vaginală, etc.), diaree, transpiraţie, erupţie cutanată, etc. Alteori
reapar simptome pe care le-aţi mai avut înainte. Toate acestea arată că remediul acţionează.
Astfel de reacţie nu trebuie combătută folosind alte medicamente. Sfătuiţi-vă cu medicul
dumneavoastră. Situaţiile acute apărute pe parcursul tratamentului, aparent fără legătură cu afecţiunea
de bază, trebuie semnalate medicului. Nu se vor lua medicamente fără consultarea doctorul homeopat.
La copiii reacţia la un remediu homeopatic ca şi vindecarea este mai rapidă. Acelaţi lucru se poate
remarca şi la persoanele care se hrănesc simplu şi nu fumează, nu beau, nu consumă cafea şi nu au
excese sexuale. Cu cât un pacient este mai bătrân sau traieşte mai nenatural cu atât mai lent este
procesul de vindecare ca şi efectul remediului.

Agravarea temporară a simptomelor

În general atunci când un remediu homeopatic a fost ales bine, unele din simptome se înrătutăţesc
pentru 1 până la cel mult 3-4 zile. La unele boli această înrăutăţire a simptomeler poate să dureze mai
mult timp. După acest timp în general trebuie să apara o îmbunătaţire majoră. Uneori aceasta apare
chiar după câteva minute sau ore.
Această înrăutăţire a simptomelor arată că remediul a fost ales bine şi că îşi face efectul. În caz că
diluţia este joasă, înrăutăţirea simptomelor este mai accentuată, la dilutii mai înalte aceasta este
aproape neobservabilă. Dacă nu se obţine nici o îmbunătaţire a stării după acest timp, atunci remediul
nu a fost ales bine şi trebuie încercat altul. De exemplu un pacient care are dureri în articulaţii va simţi
nişte dureri mai mari în primele 24 de ore după administrarea unui remediu adecvat după care durerile

6
vor înceta sau vor dispare treptat. În caz că remediul nu se potriveşte pacientului atunci el nu va simţi
nici o înrăutăţire dar nici o îmbunătăţire.
În caz că simptomele se agravează pe mai mult timp după luarea unui remediu homeopatic, atunci
trebuie reconsultat medical homeopat.

În cât timp îşi fac efectul remediile homeopate?

Remediile homeopate îşi pot face efectul de la câteva secunde până la câteva luni.
În principiu este valabilă regula: cu cât mai acută este o boală cu atât mai rapidă este reacţia. În
situaţii acute – naştere, accident – trebuie ca reacţia să apară în minute sau secunde. În cazuri cronice,
la pacienţi mai bătrâni sau slăbiţi cu putere vitală slabă, reacţia la remediu va fi mai înceată. La copii
reacţia este cea mai rapidă.
Remediile funcţionează indiferent de orientarea religioasă sau spirituală (atei, creştini, musul-
mani, păgâni, iudei, indiferenţi religios) sau chiar la cei ce nu cred în ele, cât şi la bebeluşi, copii mici
sau animale.

Pot ca remediile să aibă efecte secundare?

Da şi nu. În sensul adevărat al cuvântului remediile homeopate nu au efecte secundare. Însă ele
pot fi folosite greşit şi atunci pot avea efecte negative. Doctorul homeopat este în stare să diferenţieze
între agravarea temporară a simptomelor ca urmare a unui remediu adecvat şi efectele negative ale
unui remediu neadecvat. Acest lucru nu-l poate face un pacient care se tratează singur. De aceea este
de recomandat consultaţia la un medic homeopat cu experienţă.

Există interferenţa cu alte medicamente?

Homeopatia nu interferează cu alte medicamente. Homeopatia acţionează numai asupra forţei
vitale în corp, adică a sufletului şi nu pe nivelul material aşa cum fac medicamentele chimice.
Medicamentele chimice pot face totuşi ca influenţa remediului homeopat să fie anihilată datorită
frecvenţelor grosolane şi puternice care le contin. Atenţie: multe medicamente conţin cofeină, în
special antinevralgicele. Cofeina anulează în cele mai multe cazuri efectul remediilor naturiste şi
homeopate de orice fel. Cortizonul de asemenea anihilează efectul remediilor homeopate. Multe
medicamente chimice sunt atât de puternice şi conţin substanţe inhibatoare încât efectul remediilor
homeopate nu poate fi garantat.

Se pot lua remedii homeopate împreună cu alte medicamente?

Da. Dar asocierea remediilor cu alte medicamente puternice, cum sunt antibioticele, preparatele
cortizonice, hormonii, sedativele neuroleptice etc., diminuează semnificativ acţiunea lor şi trebuie
evitate pe cât posibil. Sunt situaţii în care ele trebuie administrate în paralel şi, eventual, remediul
homeopatic trebuie repetat mai des până când doza de medicamente alopatice se poate reduce.
În multe cazuri este imposibil de renunţat la medicamentele vitale atâta vreme cât organismul este
slăbit. În caz de îmbunatăţire a bolii şi a simptomelor trebui reconsultat doctorul pentru eventuala
oprire a medicamentaţiei chimice dacă întradevăr nu mai este nevoie de ea. Din cauza obişnuinţei şi
mai ales a fricii pacientului ca şi a temei doctorului de a fi tras la răspundere, în general pacienţii iau
medicamentele chimice mai departe, cu toate că de acestea, după vindecare sau ameliorarea bolii nu ar
mai fi nevoie.
Rămâne la latitudinea medicului homeopat, în colaborare cu medicul de familie şi/sau medicul
specialist, să găseasca soluţia cea mai potrivită soluţie care trebuie respectată întocmai, fără iniţiative
care ar putea compromite eficienţa tratamentului.

De câte ori se ia un remediu?

Aici nu există un răspuns exact. Depinde de boală, pacient şi de doctorul homeopat. O doza din
diluţia D6 acţionează câteva ore, D12 acţionează câteva zile, diluţia D30 cam 30 de zile iar D200
câteva luni. Tratarea pe cont propriu cu diluţii mai mari de D30 sau C30 poate fi periculoasă, căci
remediul îşi face efectul în corp o perioadă mai mare de 2 luni iar dacă nu a fost ales corect pot apare
ceva influenţe negative.

7
 Dacă remediul a fost ales bine şi procesul de vindecare nu este oprit ca urmare a consumului de
substanţe nocive (cafea, iuţeli, carne de porc, bere), a anumitor medicamente (cortizon, antinevralgice
care conţin cofeină) sau a pierderii lichidelor sexuale (contact sexual), atunci vindecarea va putea fi
dusă la sfârşit după o singură doză adecvată.
La diluţiile tip C (CH) şi D este valabilă regula: dacă a început îmbunătăţirea stării, atunci se
opreşte luarea remediului. Numai după ce a intervenit o nouă înrăutăţire a stării remediul se poate lua
din nou. Diluţiile LM sau Q, în comparaţie cu cele CH sau D se iau de mai multe ori, după indicaţiile
medicului.
Diluţiile joase (4CH/5CH) sau medii (7CH/9CH), au o acţiune limitată în timp; ele corespund
unor semne locale sau generale şi sunt administrate în general de 2 sau de 3 ori pe zi, până la
dispariţia simptomelor, în special în cazurile acute.
Diluţiile înalte (15CH/30CH), sunt utilizate în general pentru maladiile cronice şi prescrise de
către medic o dată pe săptămână sau o dată la 15 zile.
Nu întotdeauna este valabilă regula că un remediu poate fi antidotat (de ex.: cafea sau mentă). Se
poate întâmpla ca remediul să fie bine ales şi găsind în corp o frecvenţă contrară lui să declanşeze
procesul de vindecare, el să nu mai poată fi antidotat. De aceea este foarte important a nu se lua
remedii fără consultul unui medic homeopat care, în cazul că apar noi reacţii de natură negativă, ele să
poată fi combătute cu alte remedii ajutătoare.

Cum se păstrează remediile homeopate

Remediile homeopate (sub formă de tablete, soluţii şi granule) se păstrează închise bine într-un
flacon de sticlă întunecată la un loc întunecat şi uscat şi departe de surse de unde electromagnetice:
telefoane fără fir, celulare, televizoare, cabluri de tensiune.

Cum se iau remediile homeopate

Remediile homeopate sunt de regulă granulele şi tablete şi constau din zahăr care a fost îmbibat
cu soluţia homeopatică dinamizată şi au gust dulce. Ele se lasă să se topească în gură. Ele nu se înghit!
Efectul de absorţie a informaţiei din ele se face prin mucoasa gurii. Ele pot fi însă şi diluate în apă (de
preferat este apa distilată sau apa fiartă în prealabil). Atunci apa se bea puţin câte puţin (câte o
linguriţă deodată) şi se ţine în gură pentru a fi absorbită de mucoasă. În cazul soluţiilor acestea se pun
în apă (distilată sau fiartă în prealabil). Frecvenţa de administrare este stabilită de medic şi trebuie
respectată întocmai. Dacă sunt necesare mai multe prize, remediul trebuie păstrat ferit de lumină şi
mirosuri puternice. Înainte şi după remediu este recomandat să nu se bea, mănânce, fuma şi spăla pe
dinţi măcar 30 de minute.
Pe perioada tratamentului (chiar şi după aceea) este recomandat să se evite cafeaua, cola, carnea
de porc, iuţelile şi produsele ce conţin mentă, eucalipt, camfor, acestea putând să interfere cu acţiunea
remediului. Trebuie avut în vedere că unele medicamente cum sunt antibioticele, preparatele pe baza
de cortizon, hormonii, etc. pot să anuleze acţiunea remediului.

Dieta în cazul folosirii remediilor homeopate

Pentru vindecarea cu remedii homeopate trebuie evitate strict anumite substanţe şi droguri pentru
o durată de cel puţin câteva săptămâni (cel puţin 2, în mod ideal însă între 8 şi 12 săptămâni) pentru ca
remediile să-şi facă efectul şi pentru ca în acest timp, întărit de remedii, sufletul să poată să refacă
trupul. Altfel vindecare va fi incompletă sau în cel mai bun caz se elimină numai simptomele bolii,
cauza rămânând mai departe prezentă.
În homeopatie, cele mai dăunătoare substanţe sunt: cofeina (cafea, cola, ceai negru,
antinevralgice) urmată de toxinele din carnea de porc precum şi iuţelile: piper, muştar, ardei boia,
chili, etc. În timpul procesului de vindecare care durează mai multe săptămâni până la 2-3 luni sau
chiar mai mult timp, trebuie evitate în mod foarte strict în primul rând aceste toxine. Deja o singură
ceaşcă de cafea poate opri complet şi instantaneu vindecarea. Nici cartofii, vinetele şi ardeii nu sunt
recomandaţi în acest timp. De asemenea, ar trebui ţinută o abstinenţă sexuală completă, deoarece forţa
de vindecare este risipită imediat atunci când corpul îşi pierde lichidele sexuale. Din păcate corpul nu
are forţe separate pentru sex şi vindecare şi odată risipită, forţa vitală se reface numai după un timp de
câteva săptămâni.

8
 De asemenea, anumite plante medicinale opresc efectul remediilor homeopate şi trebuie evitate
timp de cel puţin 1-2 zile: mentă, camfor, muşetelul şi eucaliptul.
Din cauza necunoaşterii sau nerespectării acestor factori mulţi pacienţi nu pot fi vindecaţi cu
ajutorul remediilor homeopate sau heliopate. Cât priveşte remediile alopate, acestea nu vindecă deloc
ci numai înlătură pe scurt timp doar anumite simptome. Remediile alopate (chimice) deşi par mai
comode, căci doctorii nu recomandă nici un fel de abstinenţă, sau dietă, nu aduc corpului decât boli
suplimentare. Fiecare pacient trebuie să aleagă drumul cel adevărat dacă doreşte să-şi vindece
suferinţele şi din pacate acest drum necesită voinţă şi cunoaştere, căci nu există pilule care fac minuni
fără voinţă de vindecare.
Remediile homeopate acţionează des şi în ciuda acestor substante, deşi efectul lor va fi diminuat.
Pentru cine are voinţă şi înţelegere totul trebuie evitat cât mai strict.

Factori favorabili vindecării sunt o atitudine optimistă, statul la soare şi la aer liber, camere
aerisite regulat precum şi mişcarea cu măsură.
Mâncarea trebuie să fie cât mai simplă, gătită şi fără multe schimbări în meniu (legumele crude şi
salatele ca şi fructele necoapte pe deplin nu sunt favorabile vindecarii). Cu cât mai puţine alimente
diferite zilnic cu atât mai bine.
Apa este mai bună după ce a fost fiartă sau expusă 1 ora la soare la timpul prânzului (cu excepţia
iernii când soarele este prea slab). Apa se pune într-un castron larg direct în soare. Însorita, această
apă are efect vindecător şi furnizează corpului atâţia fotoni solari ca şi câteva zile bune de plaja.
Cand apare o îmbunătăţire a simptomelor nu înseamnă că vindecarea este completa ci că doar ce
început. Procesul de vindecare nu este făcut de nici un remediu, ci de suflet (corpul energetic, astral).
Remediu reprezintă doar stimulentul sau substanţa care îi este dată sufletului într-o formă sau alta.

Ce trebuie evitat la tratamente cu remedii homeopate?

Cei mai mari duşmani ai remediilor naturiste sunt în ordinea importanţei lor:
 Cofeina – cafea, cola, conţinută şi în antinevralnice şi alte medicamente, ceai negru şi verde;
 Camfora, menta, muşetelul, eucaliptul (bomboane, pastă de dinţi, ceaiuri);
 Pierderea lichidelor sexuale – care duce din păcate şi la pierderea forţei vitale şi puterii de
vindecare a corpului. O abstinenţă sexuală de cel puţin câteva săptămâni este necesară unei
vindecări depline la orice formă de boală şi de tratament. Consumarea energiei vitale prin sex
înseamnă că pentru vindecare nu mai rămâne energie;
 Medicamente chimice, conservanţi şi mai ales cortizonul anihilează efectul remediilor;
 Hameiul (aflat în bere);
 Băuturi alcoolice (vin, tării) şi fumatul;
 Iuţelile şi oţetul: muştar, chili, boia de ardei, piper etc. ;
 Carnea de porc (conţine hormoni dăunători), sângele de animale în general;
 Cartofii şi vinetele, ardeii, ceapa crudă;
 Surogate de zahăr: aspartam, acesulfam;
 Orice alimente sintetice, artificiale, cu adausuri ce conţin substanţe chimice care pot opri
vindecarea şi efectul remediului;
 Vitaminele şi mineralale sintetice (fier, calciu, zinc, vitamina c, b, d etc.).

Excesul de zahăr şi proteine (multă carne, fasole, alune, soia) şi crudităţile (salate şi verzituri,
spanac, roşii, castraveţi) nu sunt avantajoase vindecării, deşi nu o opresc.

Alegerea diluţiei homeopate potrivite

Diluţia homeopatică reprezintă o formă diluată a unei substanţe obţinută din substanţe chimice,
minerale, plante sau animale. În homeopatie există mai multe tipuri de diluţie. Diluţia decimală 1/10
notată cu litera D, centizecimală 1/100 notată cu litera C (în Romania notată cu CH) sau chiar
1/50000, notată cu Q sau LM.
Dacă din extractul unei plante se ia o picătură şi se amestecă cu 9 picături de apă sau de alcool
obţinem diluţia D1. Dacă din diluţia D1 amestecăm o picatură cu 9 picături de apă sau alcool obţinem
diluţia D2 şi aşa mai departe. Diluţia D3 este ca urmare de 1: 1000.

9
 Este deja greu de imaginat numărul de zero-uri (care trebuie adăugate) ca să ne imaginăm diluţia
D30, D100, D200 sau chiar D1000.
Pe vremea lui Hahnemann nu exista diluţia D, ci numai dilutia C, aceasta din urmă este o diluţie
relativ noua. Diluţiile C (în Romania CH) au un efect mai puternic şi creează mai puţine simptome
iniţiale decât cele D (agravarea iniţială a simptomelor este un semn că remediul a fost ales bine dar că
diluţia este prea joasă).
Diluţia D corespunde, din punct de vedere material, cu jumătate din diluţia C (CH). De exemplu
C6 este echivalent cu D12, deşi diluţia C6 are un efect un pic diferit de D12. Din substanţa iniţială
aflată în picatura iniţială, deja în diluţia D14 nu mai este continut mai aproape nimic. Cum poate
totuşi să funcţioneze remediile homeopate?
Procesul de diluare nu este singurul proces care se efectuează la fabricarea remediilor homeopate.
După fiecare proces de diluare flaconul de sticlă în care se află remediul este bătut manual de 10 sau
de 100 de ori, în general de podul palmei. Acest proces se numeşte “potenţare” sau dinamizare.
Fără procesul de dinamizare a remediilor homeopate, ele nu îşi mai fac efectul. Soluţiile
homeopate care sunt supuse vibraţiilor aleatoare, mecanice sau electroamagnetice (transport, unde
radio, radiaţii X, etc) îşi pierd efectul iniţial. Deja transportul face des ca soluţiile să-şi piardă efectul.
În homeopatie un remediu are un efect cu atât mai mare cu cât el a fost diluat şi “zdruncinat” mai
mult, deci potenţat mai mult.
Astfel rezultă că diluarea în sine, luată singură, nu are efect asupra organismului ci numai
combinaţia de diluare a substanţei originale şi zdruncinarea manuală a soluţiei creează efectul de
potenţare a remediului.

Alegerea diluţiei a fost şi este încă o controversă mare în homeopatie. Unii folosesc diluţii până la
D6, alţii diluţiile medii, în timp alţii folosesc numai diluţii înalte, de la D30 în sus.
Dr. Arthur Lutze de exemplu, a folosit numai diluţia D30. În USA au trăit mulţi doctori care au
lucrat numai cu diluţii înalte D100, D200, D100000, printre care şi Nash care le-a folosit aproape în
exclusivitate. În cartea lui Lutze “Simptome caracteristice în terapia homeopatică” se pot găsi multe
exemple şi multe cazuri de vindecare de-a dreptul miraculoase. Samuel Hahneman însuşi, cel care a
descoperit homeopatia, a folosit la început diluţii joase, însă mai târziu a trecut la diluţii mai înalte,
începând cu C30.
Alegerea diluţiei depinde de caz şi de pacient, fiecare medic homeopat le alege după experienta şi
predilecţia proprie. La alegerea diluţiei se poate folosi următoarea regulă: “este de ales diluţia care,
fără să creeze o daună în organism are o influenţă vizibilă în mod clar asupra corpului bolnav”.
Există anumite reguli pentru alegerea diluţiei potrivite care pot fi studiate, însă alegerea diluţiei
potrivite este o artă pe care o poate stăpâni numai un maestru talentat în arta de vindecare
homeopatică. Pe lângă alegerea diluţiei potrivite mai joacă un rol şi vârsta şi personalitatea
pacientului, alimentatia, clima, altitudinea.

Factorii care determină alegerea unei anumite diluţii (potenţe) sunt:

 Vitalitatea pacientului; o vitalitate bună suportă diluţii mari; o vitalitate scăzută cere diluţii mai
mici.
 Nivelul de afectare; afecţiunile organice îndrumă spre potenţe mai mici, cele fiziologice spre
potenţe medii, cele psihice spre diluţii mari.
 Gradul de similaritate; cu cât similitudinea dintre simptomele pacientului şi remediu este mai
mare cu atât se permite o potenţă mai înaltă.
 Nivelul de profunzime vizat de tratament: cu cât se doreşte o acţiune mai profundă şi mai durabilă
în timp, cu atât se urcă pe scara potenţelor.

Mai este de luat în considerare şi legea lui Arnndt-Schultz, în legatură cu inversarea efectului
după doză. Astfel, diluţiile mici sunt stimulatoare; diluţiile medii sunt modulatoare, iar diluţiile mari
frenatoare.
Diluţiile mai mari decât C30 sau D30 sunt rezervate medicilor homeopaţi deoarece efectul lor este
de lunga durată şi mai adânc. Pentru uz propriu se folosesc în general diluţiile joase – D1 până la D30
sau C1 până la C15. Diluţia C30 are un efect de cam 35 de zile, C200 de câteva luni.

10
 Remediile făcute din substanţe otrăvitoare trebuie luate în diluţii de cel puţin D4 sau D6,
depinzând de puterea otrăvii. În general diluţiile joase din substanţe nocive nu se pot obţine de la
farmacie decât cu reţetă de la medic, deci un pacient nu se poate trata singur cu diluţii periculoase.
Remediile făcute din plante vindecătoare folosite în fitoterapie (gălbeneaua, păducel, etc.) se iau
în general în diluţii joase – tinctură (D0) sau D1 până la D12 pentru ca la astfel de plante vindecătoare
este dorit ca tot spectrul de frecvenţe al plantei să-şi facă efectul.
Hahnemann ne arată în Organon, că nu cantitatea ci calitatea este cea care vindecă. Selectarea
remediului potrivit este mult mai importantă decât cantitatea în care este administrat.

Problema diluţiilor ultramoleculare

O primă mare problemă pentru acceptarea deplină a homeopatiei este faptul că dozele
infinitezimale homeopatice nu mai păstrează, dincolo de diluţia a douăsprezecea centezimală, nici o
moleculă din substanţa iniţială; din această cauză ele sunt denumite în lumea ştiinţifică doze
ultramoleculare. Problema pe care o pune homeopatia este una dintre cele mai provocatoare pentru
întreaga gândire modernă: cum este posibil ca substanţe diluate ultramolecular să aibă încă efecte
asupra omului, câtă vreme o astfel de diluţie nu mai păstrează, din punct de vedere chimic decât
solventul? Deşi rezultatele clinice dovedesc că remediile homeopatice au efect asupra organismelor
vii, din punct de vedere teoretic acest lucru este aproape de neconceput. Deocamdată, aceasta
reprezintă cel mai important impas conceptual pentru acceptarea homeopatiei şi rezolvarea lui va
reprezenta probabil schimbarea paradigmei biologice şi medicale actuale.
Pentru a depăşi acest impas au fost propuse mai multe teorii, cea mai frecvent citată fiind aceea
asupra memoriei apei, care ar păstra permanent, în urma unor interacţiuni complexe între moleculele
de solvent şi solvit în cursul diluţiilor şi potenţărilor succesive, o informaţie asupra substanţei solvite.
Remediile homeopatice nu sunt doar substanţe diluate ci şi potenţate; la fiecare diluţie, suportul care
păstrează informaţia este din nou şi din nou potenţat, astfel încât informaţia iniţială să poată fi
reiterată. În cursul potenţării, moleculele remediului iau contact şi îşi imprimă „amprenta informatică”
asupra tuturor moleculelor solventului, astfel că fiecare dintre acestea, la o nouă potenţare devine un
transmiţător al informaţiei iniţiale. Dar chiar şi aşa, diluţiile astronomice cu care lucrează homeopatia
sunt problematice, pentru că dincolo de a 80-a centezimală se depăşeşte numărul calculat de atomi din
întregul univers. (Anecdotic, diluţia 6C este ca şi cum am avea o picătură de substanţă în 20 de bazine
de înot. La 12 C, o picătură în oceanul Atlantic. La 15 C, o picătură în oceanul planetar…).
Ceea ce este totuşi evident în legătură cu homeopatia este faptul că: fenomenele sunt de natură
informatică, implicând transmiterea succesivă a unor informaţii din partea substanţei solvite pe un
suport (solvent) şi implicit o memorie care poate fi stocată şi reactualizată. În plus, această memorie
poate trece de pe un suport pe altul (apă, lactoză pentru preparatele C şi D şi apă –lactoză - apă în
cadrul diluţiilor LM) fără ca principalele ei calităţi să fie afectate.

Intervalul între doze

În afară de alegerea remediului şi a diluţiei potrivite un rol important îl joacă intervalul între
dozele date dintr-un singur sau mai multe remedii. Şi aici există reguli dar şi multe excepţii. În general
însă sunt folosite de cei mai mulţi doctori homeopatici următoarele reguli:
- În cazuri acute de boală remediile se dau după gravitatea bolii la intervale de un sfert de oră sau de
jumătate de oră. Faţă de remediile alopate (chimice), administrarea remediilor homeopatice se
opreşte, fie se măresc intervalele sau se schimbă diluţia, de îndată ce se remarcă ameliorarea,
conform regulilor următoare.
- La forme de boală deosebit de periculoase (de exemplu: infarct, sepsis, otrăvire etc.) remediile
homeopate se dau chiar la intervale mai mici de 5-10-15 minute;
- Atunci când s-a obţinut ameliorarea – un semn că remediul a fost ales corect - se măresc intervalele
şi se schimbă şi diluţia;
- La boli cronice se dau 1-2 doze din remediile alese, în funcţie de diluţie, ori de 1-3 ori pe zi, ori pe
săptămână ori chiar pe lună. Cu cât diluţia este mai înaltă cu atât mai mare este intervalul în care se
dau dozele.

11
 În general se aplică regula: imediat ce a apărut ameliorarea bolii, remediul nu se mai ia pentru
a-i da timp să-şi facă efectul în corp. Această pauză se păstrează până apare vindecarea sau stagnarea
când ori tratamentul s-a terminat ori trebuie continuat cu acelaşi sau cu alt remediu.
Acelaşi lucru este valabil şi la apariţia înrăutăţirii iniţiale a simptomelor, care stau dovadă că
remediul a fost ales bine, dar că diluţia a fost prea joasă. În acest caz nu se mai dă remediul până când
simptomele creeate de remediu nu au dispărut complet, după care se dă acelaşi remediu într-o diluţie
mai înaltă.
La boli cronice vechi nu se dă des acelaşi remediu. Fiecărei doze trebuie să i se acorde timp destul
pentru a-şi face efectul. Acest lucru a fost respecat cu ardoare de Dr. Arthur Lutze care dădea o doză
la un interval de cel puţin 3 luni şi căruia îi dădea timp de 5-6 luni pentru că să-şi facă efectul. Cu
această metodă Dr. Lutze a facut vindecări incredibile, vindecări care sunt expuse şi în cărţile lui. Dr.
Lutze a folosit tot timpul numai diluţia D30.
De aici se poate vedea că alegerea diluţiei potrivite ca şi a intervalului nu este o treabă uşoară. Nu
există reguli stricte, dar se poate urmării o regulă generală: Cu cât mai veche este o suferinţă, cu atât
mai înaltă trebuie să fie diluţia. Cu cât mai înaltă diluţia, cu atât mai mare trebuie să fie pauza la care
sunt administrate dozele.
De indată ce apare o ameliorare atunci doza trebuie mărită. Însă poate apărea şi cazul în care doza
trebuie micşorată. În afară de alegerea potrivită a remediului, pentru o vindecare trebuie deci alese atât
o diluţie potrivită precum şi o pauză adecvată între dozele date. Toţi aceşti factori au o importanţă
majoră pentru o terapie homeopatică cu succes.
Tratarea pe cont propriu cu diluţii mai mari de D30 sau C30 poate fi periculoasă, căci remediul îşi
face efectul în corp pe mai mult de 2 luni.

“Dacă se schimbă potenţa se pot repeta dozele mai repede decât dacă păstrăm potenţa
iniţială. Acest lucru a fost încercat şi confirmat de experienţă. Se pare că nu prea contează dacă se
creşte sau se scade potenţa, atâta vreme cât ea se schimbă. De exemplu, dacă s-a luat potenţa 200
nu contează dacă se merge în sus la 1M sau în jos la 30C; important este ca potenţa să fie
modificată” -Borland D M.: Digestive Drugs, 1940, in EH 2.2.

Dozajul
În general o doză unică constă din 3-5-10 picaturi (în cazul unei soluţii) sau 3-5-10 granule (în
cazul granulelor).

Cum ne putem explica funcţionarea remediilor homepate?

Pentru a înţelege modul în care funcţionează remediile homeopate trebuie să părăsim gândirea
materialistă şi să trecem la nivelul de informaţii sau la nivelul spiritual, energetic. Cu gândirea
materialistă nu putem înţelege funcţionarea unui remediu care nu mai conţine aproape nimic din
materia activă. Medicina convenţională în general nu poate să-şi explice funcţionarea remediilor din
două motive:
1. nu doreşte să înteleagă căci altfel ar trebui să recunoască că remediile alopate cu care se
câştiga bani mulţi sunt dăunătoare organismului;
2. uită pur şi simplu că nu are loc nu numai o diluţie dar şi o dinamizare voită a remediilor.
Procesul de dinamizare (potenţare) este pur şi simplu ignorat de duşmanii homeopatiei. În general
duşmanii fiind industria farmaceutică şi cei care câştigă bani prin ea.

Într-o anumită substanţă există mai multe componente, fiecare componentă conţine o anumită
vibraţie principală şi mai multe vibraţii secundare, aşa cum orice notă muzicală conţine o frecvenţă
principală şi mai multe armonici. Datorită puterii slabe a frecvenţelor secundare acestea se pierd prin
diluare. În acelaşi timp frecvenţa principală rămâne din ce în ce mai izolată şi prin zguduirea manuală
ea este amplificată dar şi inversată în fază.
În acest fel remediul devine din punctul de vedere a vibraţiei principale din ce în ce mai pur,
conţinând la o anumită diluţie în caz ideal o singură frecvenţă.

12
 Această frecvenţă este asemănătoare sau în caz ideal identică cu frecvenţa unei anumite boli dar
de fază inversă. O boală în sine nu are de fapt o anumită frecvenţă, ci corpul sau mai bine zis sufletul
– adică corpul astral – conţine această vibraţie dizarmonică.
De la fizică se ştie că două unde identice dar de fază opusă când sunt suprapuse se sting una pe
alta, dispărând. Din terapia descoperită de Dr. Rife în anii 20 precum şi din experienţele îndelungate
cu biorezonanţă s-a dovedit de mult că fiecare patogen precum şi fiecare boală prezintă o anumită
oscilaţie tipică. Dacă suprapunem o oscilaţie identică ca frecvenţă dar de fază inversă cu cea a bolii
sau a patogenului prezent în pacient, boala cu pricina va fi “ştearsă”, analog oricărei frecvenţe şi în
scurt timp simptomele bolii vor dispărea.
Problema care trebuie să fie înţeleasă este că eliminarea bolii nu are loc în trupul carnal ci în cel
astral (numit “suflet” pe vremuri), vindecarea se petrece deci pe planul energetic şi nu material.
Acest lucru este dovedit şi de acupunctură ca şi de medicina tradiţională chinezească, de ayuverda
şi alte medicini naturiste cu experienţă de mii de ani.
Dr. Rife putea vindeca cu aparatura lui sofisticată orice boala şi mai ales – lucru până astăzi
nerealizat încă de nici un alt medic - orice fel de cancer. Biorezonanţa cunoscută şi aplicată în ziua de
azi, are în ciuda succeselor evidente - limitări mari faţă de metodele şi tehnologia inventată de Dr.
Rife. Poate că Dumnezeu a împiedicat răspândirea acestei maşini de vindecare a lui Rife, căci boala,
la urma urmei, ne ajută totuşi să ne schimbăm şi să evoluăm pe plan spiritual.
Aceleaşi principii fizice - de rezonanţă şi de anulare a undelor de faza inversă - se foloseşte de
fapt şi în cazul remediilor homeopate. De exemplu mercurul, o substanţă extrem de nocivă, creează o
sumedenie de boli şi simptome cunoscute. Aceste simptome pot fi vindecate prin administrarea de
mercur diluat şi potenţat în mod homeopatic sau de alte diluţii homeopate ca Hepar sulfuris, substanţă
care provoacă în doze mari acelaşi simtome ca şi cele pe care le vindecă doza homeopată. Acelaşi
lucru este valabil la orice substanţă nocivă.
În homeopatie se folosesc des diluţiile înalte ale unor substanţelor nocive ca mercur, plumb, zinc,
aluminiu, argint, iodat de potasiu, arsenic, venin de şarpe şi plante otrăvitoare etc.
Deci o substanţă care conţine o anumită oscilaţie dăunătoare sănătăţii corpului, oscilaţie care a
rămas prezentă în suflet (deci în corpul astral, energetic) poate fi anihilată prin administrarea aceleaşi
substanţe dar diluată şi potenţată în mod homeopat, căci aceasta conţine exact aceeaşi oscilaţie de fază
inversă care prin suprapunere duce la stingerea oscilaţiei dăunătoare din suflet.
Arta de vindecare a medicului homeopat constă deci în a găsi exact substanţa necesară şi diluţia
potrivită bolii pacientului la momentul dat.
Cât priveşte pacientul, acesta are o contribuţie tot aşa de mare la vindecare ca şi medicul, căci el
trebuie să menţină o anumită dietă şi un mod de trai pentru ca vindecarea să nu fie oprită şi ea să se
manifeste şi în planul material. Degeaba primeşte pacientul remediul adecvat de la medic dacă el
opreşte procesul de vindecare cu cafea şi excese sexuale.
Prin urmare se poate spune cu certitudine că homeopatia funcţionează ca urmare a unui principiu
cunoscut de sute de ani din fizică: O oscilaţie de fază inversă anihileaza în suflet (trupul astral) o
anumită oscilaţie dizarmonică care a fost creeată prin administrarea unei substanţe nocive, a unei
radiaţii electromagnetice, a unei oscilaţii spirituale (blestem, ură), a unui aliment dăunător etc. Acest
lucru este cunoscut şi folosit în fizică, chimie, electronică. În domeniul sănătăţii acest lucru este
necunscut de medicina conservativă căci nimeni nu i-a învăţat pe doctori, iar singurii care i-ar putea
învăţa – industria farmaceutică – nu au nici cel mai mic interes, căci numai cu tratarea bolilor prin
operaţii şi medicamente chimice (alopate) se poate câştiga bani buni cu boala pacientului.

Cum se alege remediul protrivit?

La orice boală, în funcţie de simptomele prezente, de caracter, de constituţie, modalităţi (când se
agravează sau ameliorează simptomele, orele la care apar, vremea, influenţa mâncării şi a bauturilor
etc.) şi detalii cu privire la factorii care ameliorează sau agravează anumite simptome există în general
mai multe remedii care se potrivesc.
Din toate acestea trebuie ales, prin studiul detaliat al remediului şi al simptomelor bolnavului,
remediul care se potriveşte cel mai bine la pacientul şi la momentul respectiv.
Cele mai importante simptome pentru alegerea remediului potrivit din câteva sute de remedii sunt
simptomele psihice, de ex.: teama, neliniştea, frica de hoţi, teama de moarte, plângăcios, nu-i place
consolarea, etc.

13
 În al doilea rând factorii cei mai imprortanti pentru alegerea remediului sunt:
 stările climatice în care apar dureri sau anumite simptome (frig, căldură, aer uscat, aer umed, în
aer liber, în cameră, la dormit, înainte de ploaie etc),
 poftele de mâncare şi băut ale pacientului (pofta de acrituri, mănâncă excesiv sare, nu are poftă de
mâncare),
 aversiunile de mâncare şi băutură,
 comportamente, anomalii şi pofte foarte ciudate (febră fără sete, pacient în general friguros care în
cazul bolii moare de caldură, copil care mănâcă varul de pe pereţi etc.),
 cauza care a creeat boala, dacă este cunoscută (haine ude, păr ud, curent de aer),
 orele la care se agravează sau se ameliorează anumite simptome,
 felul în care pacientul îşi ameliorează durerile (la apăsare, comprese calde sau reci, când se
plimbă, când stă întins etc.).

Simptomele normale ca “durere de burtă”, “diaree” sau “constipaţie” nu ajută mai deloc la
alegerea remediului potrivit pentru că aceste simptome generale sunt prezente la foarte multe remedii.
Simptome ca “vomitat după băut de apă rece” şi “sete mare de apă rece” însă sunt indicaţii foarte
preţioase căci se potrivesc numai la 1-2 remedii.
Când remediul potrivit a fost ales atunci apare o îmbunătăţire rapidă şi evidentă a simptomelor. În
anumite cazuri apare o înrăutăţire temporară a simptomelor,urmate de o îmbunătăţire, mai ales când
se folosesc diluţii slabe (CH 6-30).
Un remediu ales bine poate face ca simptomele să dispară de tot. La boli cronice pot apărea în
schimb în ciuda remediului ales bine simptome noi. Asta din cauză ca multe boli sunt suprapuse căci
nu au fost vindecate la timp, ele fiind suprimate ori cu medicamente chimice sau “astupate” pe plan
psihic. Pentru aceste simptome noi este nevoie de un remediu nou ales pe măsură.
Atunci când un remediu a fost ales potrivit, apare de cele mai multe ori o agravare de scurtă
durată a simptomelor, mai ales la diluţii joase, după care simptomele dispar apărând vindecarea. Când
nu se schimba nimic după luarea remediului, acesta sau diluţia nu a fost aleasă potrivit şi trebuie
încercat altul.
Tratarea pe cont propriu la afecţiuni schimbatoare, cronice sau grave este foarte dificilă, de aceea
ea trebuie făcută de un doctor homeopat. Folosirea de remedii homeopate fără a prezenta simptomele
remediului, mai ales în diluţii joase sau chiar înalte, poate creea simptomele pe care remediul în
general le vindecă, căci remediul nu găseşte în corp o forţă asupra căreia să acţioneze. În acest caz,
când pacientul nu are deloc din simptomele remediului în loc să se întâmple o stingere a oscilaţiilor
prin suprapunere, remediul creează în corp nişte oscilaţii care creează boala, în corp neexistând
oscilaţii asemănătoare. De aceea remediile homeopate nu se pot folosi decât în mare cunoştinţă de
cauză, numai atunci când simtomele prezente corespund bine remediului, în diluţia şi dozajul
corespunzator. Remediile homeopate nu sunt medicamente gen aspirină care se pot lua oricând şi la
toate.
Când la un pacient apar simptome noi, tipice remediului, avem de aface în acest caz cu creearea
de simptome şi nu cu vindecare. În acest fel se testează pe oameni sănătoşi remediile homeopate, căci
ei pot descrie simptomele pe care un remediu homeopat le creează dar în acelasi timp le şi vindecă.

Antidotarea remediilor luate greşit

Orice remediu homeopat poate fi antidotat de mai multe remedii homeopate diferite (acţiunea lui
putând fi oprită).
De asemenea, există multe substanţe care pot să interfereze, mai mult sau mai puţin, cu acţiunea
remediului homeopatic. Printre aceste substanţe se numără preparatele puternic mirositoare care
conţin cofeină, mentă, camfor, eucalipt sau alte uleiuri volatile puternic aromate. Cremele,
unguentele, lichidele, tabletele, bomboanele, guma de mestecat cu astfel de conţinut trebuie evitate cât
se poate de mult (chiar şi pasta de dinţi trebuie să nu fie mentolată). Ceaiul de mentă nu este
recomandat pe timpul tratamentului şi nici alte ceaiuri din plante folosite zilnic şi în cantitate mare, pe
o perioada de timp.
O ceaşcă sau mai multe de cafea pot antidota sau slăbi imediat efectul unui remediu homeopat.
Cât de repede apare acest efect variază mult de la pacient la pacient, în funcţie de sensibilitatea

14
fiecăruia, dar, mai devreme sau mai târziu, efectul se instalează. Este foarte important să nu se bea
cafea pe timpul tratamentului, astfel remediul nu acţionează la potenţialul său maxim. Asta nu
înseamna să nu se bea doar cele câteva zile se ia remediul, ci atât cât recomandă medicul homeopat; o
doză de remediu poate să acţioneze zile, săptămâni, luni întregi, în funcţie de patologie, tip
constituţional, remediu, potenţă etc.
Restricţia pentru ceai (negru, verde, rusesc) nu este absolută, aşa cum este pentru cafea; totusi este
recomandat să nu se consume zilnic, în cantitate mare ceai “tare” (concentrat).
De asemenea vinul, oţetul ca şi alte substanţe puternice pot antidota remediile homeopate.
Unele remedii nu pot fi luate după altele, deoarece ele opresc efectul celor de dinainte aşa ca ele
nu îşi mai fac efectul. Alte remedii nu pot fi luate deloc după altele, căci nu se potrivesc şi creează
simptome.
Acţiunea curativă a remediilor poate fi diminuată dacă se combat reacţiile care pot să apară în
timpul tratamentului. Remediul încearcă să cureţe organismul de toxine, lucru care se poate
exterioriza prin transpiraţie excesivă, secreţii nazale sau vaginale, expectoraţie, diaree, urinare
abundentă, chiar erupţii mucoase sau cutanate. O astfel de reacţie nu trebuie combătută neapărat,
pentru că face parte din procesul de vindecare şi dacă apare, este un semn că tratamentul este eficient.
Oricum, nu trebuie luat vreun medicament înainte de consultarea medicul homeopat. Astfel de
reacţii, chiar dacă sunt neplăcute din punct de vedere fizic, sunt însoţite, de obicei, de o stare generală
de bine şi sunt limitate în timp, adică trec de la sine în câteva zile.
De multe ori oamenii se gândesc că situaţia grea cu care se confruntă este fără speranţă, dar
apariţia stării de disperare sau de deznădejde le este atunci, de fapt, cel mai mare duşman. De aceea
trebuie să evite întotdeauna ca ei să fie cuprinşi de astfel de stării negative.
De multe ori atitudinea sau starea psihică aleasă poate determina chiar ajutorul de care e nevoie.
O atitudine încrezătoare şi optimistă, în ciuda nenorocirilor aparente, este tot ce avem nevoie pentru
ca problema să se rezolve.
Din pacate mulţi nu găsesc forţa necesară pentru aceasta şi abandonează lupta chiar înainte de a o
începe. Pare aproape incredibil, dar o atitudine adecvată atrage energii positive care mai apoi pot să
modifice radical o situaţie dificilă în viaţa noastră. Dacă se va gândi însă în mod negativ, rezolvarea
problemei nu va mai apărea, pentru că aceasta însăsi este cea care o blochează.

Paharul cu apă

Apa este, în multe privinţe, cea mai primitivă substanţă. Acoperă mare parte din suprafaţa
Pământului şi este mediul bazal în care viaţa îşi găseşte expresia şi existenţa. Una dintre cele mai
importante proprietăţi ale apei este că ea este cumva modificată, nu la nivelul proprietăţilor sale fizice
observabile, ci într-o manieră metafizică, de procesele şi experienţele pe care le parcurge. Apa pare a
avea memoria trecutului său. Aceste elemente indică faptul că orice probă de apă conţine, la un
anumit nivel, mai mult decât simplă apă.
Cea mai coerentă descriere a unui fenomen informaţional în ceea ce priveşte memoria apei este
acela al „clatraţilor” , concept ce a fost dezvoltat în chimia fizică convenţională. Un clatrat este o
structură de molecule de apă care se formează în jurul unei molecule solvate şi care este ţinută
împreună ca o entitate stabilă prin legături de hidrogen. Cercetări au arătat că atunci când molecula
solvită centrală este dislocată - aşa cum se întâmplă la agitarea viguroasă a soluţiilor prin sucusiuni
succesive - ea este eliberată şi formează şablonul pentru un nouă moleculă de clatrat. O agitare şi
diluare serială , cum are loc în prepararea remediilor homeopatice, poate avea drept rezultat o soluţie
bogată în clatraţi care sunt în legătură cu substanţa ce a fost dizolvată la început, chiar dacă nu mai
există molecule din substanţa iniţială.
O altă serie de cercetări efectuate pe durata a zece ani de către colectivul condus de Louis Rey,
care a studiat diluţiile ultramoleculare a unor săruri de sodiu şi litiu prin termoluminescenţă, a dus la
concluzia că există o diferenţă semnificativă a termoluminescenţei acestora comparativ cu ce a apei:

15
„Prepararea diluţiilor homeopatice prin diluţie şi dinamizări succesive provoacă modificări
permanente importante în lichidul de început, chiar dacă „concentraţia teoretică” în substanţe
dizolvate a devenit nemăsurabilă. Nu mai este posibil să se pretindă că structura diluţiilor înalte
homeopatice este identică cu a solventului utilizat. Prepararea ulterioară a medicamentelor
homeopatice pornind de la aceste diluţii se aşează astfel pe o bază sigură”.

Metoda de realizare a remediilor folosind un pahar cu apă ne oferă posibilitatea de a "fabrica"

singuri orice fel de remediu homeopat şi orice fel de diluţie la orice oră. Multe diluţii de care este
nevoie în homeopatie (diluţii înalte sau diluţii LM) nu sunt disponibile la orice farmacie.
În plus, remediile pot fi schimbate şi luate fără alergături la farmacii, nu costă nici un ban şi sunt
disponibile la ORICE oră. În plus, este o metodă extrem de folositoare în caz de urgenţe la care nu
este disponibil remediul potrivit pe moment.
Ştiu că poate să pară absurdă ideea că remediile homeopate pot fi create prin simpla lor scriere pe
o bucată de hârtie care se pune sub un pahar cu apă, dar ea este cât se poate de reală.

Cum se procedează la fabricarea unui remediu homeopat folosind metoda paharului cu apă şi
cu o hârtie:
Se ia o bucăţică albă de hârtie nefolosită încă, pe care se scrie frumos numele complet al
remediului şi diluţia lui (de ex. "Arnica montana C9", "Argentum nitricum C30" - diluţiile C sau CH
sunt identice).
Hârtia se pune sub un pahar sau o sticlă cu ceva apă (cantitatea nu contează, o treime de pahar
ajunge). Nu contează nici materialul din care e făcut paharul sau sticla.
Se lasă paharul cu apă timp de 3-10 minute peste hârtia cu numele scris pe ea. Dacă paharul stă
mai mult timp peste hârtie nu este nici o problema.

Administrarea:
Ca la orice remediu homeopat lichid: se bea 1-2 înghiţituri din pahar care se ţin câteva secunde în
gură înainte de a fi înghiţite. Asta e tot! Cantitatea de apă înghiţită nu contează, la sugari pot fi şi 2
picături.
În caz că doza a fost una unică, restul de apă şi paharul se spală foarte bine cu apa mai
fierbinte (peste 40 de grade) ca să nu rămână apă în pahar şi să nu bea ulterior altcineva din el (o
picătură din acea apă are efect). Sau se face remediul în pahar de plastic şi pe urmă paharul se aruncă.
Dacă doza trebuie repetată, apa se păstrează în pahar maximum 1-2 zile, căci apa care stă se strică
şi a doua zi se programează cu apă proaspătă (adică apa veche se aruncă, se spală paharul şi se pune
apă proaspătă).
Un medic homeopat din USA a remarcat că remediul din pahar făcut numai cu apă a funcţionat
mai multe zile la rând. Se recomandă totuşi ca cel târziu după 2 zile să se schimbe apa din pahar,
programând-o din nou cu eticheta. De fapt, din cauza bacteriilor care apar în apa stătută, este de
recomandat să se facă zilnic un remediu nou.

Remediul astfel fabricat funcţionează identic cu cel care este fabricat prin dizolvarea unei
granule homeopate reale, de la farmacie.

De ce funcţionează această metodă?

Nu este chiar aşa de greu de înteles, căci a fost dovedit ştiinţific de japonezul Masaru Emoto că
apa preia vibraţiile unui cuvânt şi dacă acel cuvânt constă din numele unui remediu homeopat, atunci
apa se programează cu aceeaşi vibraţie ca şi cea din remediul homeopat. Hârtia este numai o copie a
remediului homeopat şi are aceeaşi vibraţie care informează apa, impregnând-o cu vibraţia remediului
scris pe hârtie. Şi apa sfinţită de preot se bazează pe acelaşi efect.
Puţini ştiu, că de fapt, un remediu homeopat nu conţine nimic material în afară de zahăr şi că
efectul remediului este bazat numai pe vibraţia unor substanţe eterice invizibile şi nu de la ceva
material conţinut în granula de zahâr. În granula de zahâr nu este nimic material sau măsurabil.

16
 Pentru cei mai mulţi oameni însă această metodă este greu de crezut iar teoria din spatele ei este
greu de înţeles. Nu rămâne deci decât să fie testată. Pentru unii este greu de crezut că funcţionează,
chiar şi după ce o testează şi se conving singuri.
Sper că prin acest Ghid, metoda prin care se pot face remedii homeopate cu paharul cu apă să fie
din ce în ce mai cunoscută. Eu nu sunt un pionier al acestei metode. Nu am făcut decât să iau
cunoştinţă de existenţa ei şi folosind-o să mă conving de eficienţa ei.
Însă nu trebuie uitat bineînţeles că un remediu homeopatic acţionează numai când se potriveşte
simptomelor pacientului. Adică luând un remediu oarecare în mod greşit nu se observă un efect
pozitiv nici la granule homeopate şi nici de la apa programată în acest mod. Trebuie să fie ales
remediul potrivit pentru a testa sau a te convinge că astfel de remedii funcţionează.
Această metodă de fabricare pune la dispoziţia oricărui om o farmacie gratuită de remedii
energetice (homeopat şi florale) însă nu şi cunoştinţele pentru administrarea lor corecta şi folositoare.
Metoda are marele avantaj că pacientul îşi poate face în 15 minute orice remediu homeopat numai
cu o hârtie şi un pahar cu apă indiferent unde se afla. Nu are cum să fie placebo căci metoda a
funcţionat atât la bebeluşi, la copii mici, la animale cât şi la oameni care nu au ştiut că iau remedii.
Prin placebo nu se poate explica nici homeopatia şi nici această metodă.
Mulţi oameni mai atenţi vor remarca un gust foarte ciudat la apa astfel facută: ori metalic, ori
stătut, ori altfel. Însă gustul nu apare mereu, depinde şi de remediu şi de diluţie şi de persoană.
Diluţiile LM se pare că nu au un gust ciudat. Cei mai mulţi au remarcat un gust ciudat la apă, lucru
care arată că se petrece ceva cu apa, căci un pahar cu apă fără etichetă homeopată nu prinde nici un
gust chiar dacă stă ore întregi.
Această metodă se poate folosi şi la remediile Bach. Se pot fabrica folosind exact etapele descrise
mai sus cu diferenţa că se scrie "remediu Bach" şi se adauga numele lui (eventual şi diluţia CH3). La
remediile florale nu este nevoie neapărat a se trece şi diluţia căci ele sunt deja potenţate de soare.
Însă atenţie, remediile homeopate se pot lua numai dacă sunt potrivite simptomelor, cel mai bine
indicate de un homeopat cu experienţă (un medic homeopat). Remediile homeopate luate aiurea pot
da reacţii adverse. Această metodă nu se poate folosi în glumă şi nici la întâmplare, căci prin folosirea
ei necugetată pot apărea acelaşi reacţii negative ca şi la folosirea de remedii homeopatice cumpărate
de la farmacie.

Eu am dus această metodă mai departe în sensul că, ajungând la concluzia că am nevoie de un
anumit remediu (chiar dacă el nu exista în nomenclatorul homeopatic) am încercat să-l fac folosind
metoda paharului cu apă.
Remediul pe care l-am dorit şi scris pe bucăţica de hârtie este “FLORĂ INTESTINALĂ CH9”. Am
rămas surprins de faptul că acest remediu pe care eu mi l-am dorit s-a materializat în paharul cu apă,
efectele neîntârziind să apară. Ele au apărut la aproximativ câteva zeci de minute având aceleaşi efecte
ca atunci când luam probiotice. Numai că de această dată nu a trebuit să le mai cumpăr de la farmacie.
Printre remediile încercate personal de mine, folosind paharul cu apă şi care au funcţionat, se
regaseşte şi “VITAMINE”. Acest simplu cuvânt scris cu majuscule (eu personal folosesc doar
majuscule) şi cu creionul pus sub un pahar cu apă, a făcut ca după administrarea lui, să constatat că au
dispărut simptomele de epuizare şi oboseală pe care le aveam.
Aceste exemple de mai sus, chiar dacă la mine au funcţionat, sunt cu titlu informativ şi nu
recomand nimănui să le folosească fără a cere sfatul unui medic homeopat.

Pentru cei care doresc să folosească metoda paharului cu apă şi să-şi creeze un anumit remediu
(personal), aş putea să le recomand, înainte de acestă metodă, să folosească altă metodă. O metodă
care va permite daca nu alegem remediul corect, el să poată fi antidotat mult mai simplu şi uşor. În
cazul acestei metode, antidotarea se poate face de cele mai multe ori chiar fără voia voastră – caz pe
care o să-l explic în rândurile imediat următoare.
Această metodă se referă la chemarea remediilor cu voce tare. Ştiu că poate pare ireal dar ele pot
fi chemate şi cu vocea, metodă în care se folosesc şi mâinile, lucru foarte important. De aceea, înainte
de a trece la explicarea aceastei metode, vreau să atrag atenţia că este posibil să fie necesară activarea
mâinilor şi a energiilor lor aşa cum este explicată de Eric Pearl în cartea “Reconectarea”.

Această activare este foarte simplu de realizat şi pentru acurateţea ei redăm textul original:

17
 “Ţineţi mâinile în poziţie anatomică normală, cu palmele una în faţa celeilalte, în modul pe care l-
am descris mai înainte, lăsând între ele o distanţă de aproximativ o jumătate de metru. Acum simţiţi
încet energia în oricare dintre palme - sau în amândouă. Asteptaţi-o şi lăsaţi-o să apară. Dacă simţiţi
energia doar într-una dintre cele două palme, deschideţi-vă uşor mâinile, astfel încât ambele palme să
fie la vedere. Priviţi în palma în care simţiţi energia. Observaţi cum simţiţi acea energie şi apoi priviţi
în cealaltă palmă.
Pur şi simplu, aşteptaţi ca senzaţia să ajungă şi acolo. De obicei, acest lucru se va întâmpla în 10 -
15 secunde. După ce a apărut, reveniţi cu privirea în cealaltă palmă şi aşteptaţi să reapară senzaţia.
Repetaţi procesul cu încetul, apoi la diferite viteze. La unii dintre voi, în timp ce faceţi acest lucru,
senzaţia va trece dintr-o mână în alta. La alţii, senzaţia va rămâne în ambele palme şi va creşte în
intensitate.

Mingea de ping-pong
Acum, că aţi reuşit să stăpâniţi acest proces prin atenţie, îi vom da acestei senzaţii formă şi
substanţă. Vizualizaţi şi simţiţi energiile sub forma unei mingi de ping-pong.
Imaginaţi-vă această minge într-una din mâini, apoi aruncaţi-o cu un impuls uşor. În timp ce
faceţi acest lucru, vizualizaţi traiectoria sau calea pe care ar urma-o mingea înspre cealaltă mână.
Plasaţi-vă atenţia în mâna receptoare şi aşteptaţi, din nou, senzaţia aterizării mingii acolo. Odată
aterizată, daţi-i un impuls uşor şi aşteptaţi-o, din nou, să ajungă în cealaltă mână. Uneori, la început,
mingea are nevoie de mai mult timp ca să ajungă de la o mână la cealaltă. Pur si simplu, ideea e să vă
simţiţi confortabil cu procesul şi să vă familiarizaţi cu senzaţia.

Şerpuirea
Aceasta este o variaţiune a exerciţiului cu mingea de ping-pong. Vă puteţi imagina energia ca pe
un fel de spirală eterică. Dacă nu este clar, spirala este o jucărie simplă, formată dintr-un arc presat
într-un fel de cilindru mai mare. Dacă apucaţi un capăt al jucăriei şi aruncaţi restul cilindrului, spirala
se va desfăşura pe o lungime uimitoare, apoi se va întoarce într-o mişcare şerpuită. De asemenea,
puteţi să „arcuiţi” spirala dintr-o mână în alta, stabilind un ritm care face jucăria să pulseze dintr-o
mână în alta.
O altă imagine pe care o puteţi folosi ca să simţiţi această energie este aceea a spiralei în palma
unei mâini, întoarsă în sus. Aruncaţi-o în sus şi vizualizaţi-o cum formează un arc, care porneşte dintr-
o mână şi trece în cealaltă. Simţiţi cum greutatea vă părăseşte mâna. Acum simţiţi cum aceeaşi
greutate coboară în cealaltă mână, cerc cu cerc, până ce aterizează întreaga spirală. Inversaţi procesul
şi jucaţi-vă la viteze variabile. La început, folosiţi-vă ochii pentru a urmări curgerea energiei de la o
mână la alta. Mai târziu, nu veţi mai avea nevoie să vă folosiţi ochii.

Căutaţi-o, găsiţi-o, întindeţi-o

Când simţiţi energia (sau chiar dacă nu o simţiţi), imaginaţivă că există un soi de conexiune
eterică, ce leagă interiorul palmelor voastre, ca un fel de budincă moale, pe care poţi să o întinzi. Fără
să vă schimbaţi poziţia mâinilor – cu alte cuvinte, lăsându-le în poziţia anatomică normală – simţiţi
energia mişcându-se şi întinzându-se, încercaţi să mişcaţi mâinile uşor, în cercuri mici, înainte să
începeţi procesul de întindere, pentru a vă fi mai uşor să vă familiarizaţi cu această nouă senzaţie.
Procesul vă ajută şi să localizaţi relaţia poziţională dintre mâinile voastre, ceea ce vă dă posibilitatea
să simţiţi senzaţia mai distinct. Menţinând senzaţia în mâini, trageţi-le acum, încet, îndepărtându-le
una de alta, păstrând tot timpul senzaţia - pentru că fiecare dintre aceste „budinci eterice” este lipită de
palmele mâinilor: un capăt într-o palmă, celălalt în altă palmă.
Pe măsură ce întindeţi această textură, îndepărtânduvă încet mâinile una de cealaltă, puteţi simţi
caracterul eteric al acestei expandări, Dacă senzaţia se pierde, aduceţi mâinile puţin înapoi şi repetaţi
micile mişcări circulare, până la revenirea senzaţiei, Apoi reluaţi mişcarea de întindere.
La început, nu este nevoie de mişcări rapide. Luati-o încet. Jucaţi-vă cu energia.
Dacă nu o găsiţi, înseamnă că vă străduiţi prea mult La început, poate că vor fi momente când nu
veţi fi siguri dacă energia este sau nu prezentă. Unicul mod în care este cu putinţă ca ea să nu fie
prezentă este frica voastră că se va întâmpla aşa - sau dacă vă străduiţi prea mult.
Odată activată, ea este canalizată prin voi. Este deja acolo. Nu o veţi pierde niciodată.

18
 În timp, senzaţia vă va deveni la fel de familiară ca şi senzaţia atingerii apei sau a vântului pe
piele. Deşi atenţia se concentrează pe „a primi”, exerciţiile acestea conţin şi un element de
transmitere. Reţineţi că ele sunt proiectate pentru a vă ajuta să vă acordaţi percepţiile.”
Eric Pearl – Reconectarea
Am reprodus fragmentul aceasta pentru cei care nu au timp să citească toată cartea cu toate că,
lectura ei le-ar putea aduce mai multe argumente în favoarea metodei descrise aici.

Eu personal, am combinat această metodă a energiilor mâinii cu chemarea, unui anumit

remediu dorit, cu voce tare.
Acest lucru trebuie realizat ţinând mâinile ridicate şi cu palmele orientate către regiunea din corp
în care trebuie să se materializeze remediul (mainile trebuie ţinute ca şi când am ţine un coş în braţe).
Ţinând mâinile în această poziţie, repetăm cu voce tare numele remediului, pentru ce dorim remediul
respectiv (Ex.: Remediu pentru iritaţia din gat) sau poate fi o simplă comandă (Ex.: Relaxează
prostata), timp de aproximativ 10 – 15 minute. Se poate folosii oricare dintre cele trei variante.
Nu există un timp anume. Asta ţine de la caz la caz. Nu este foarte importantă viteza cu care
spunem şi repetam numele remediului, mai importantă este profunzimea cu care-l repetăm.
De multe ori, efectele că remediul dorit deja sa materializat şi a început să lucreze, se face simţit
chiar în timpul acţiunii noastre de chemare a lui.
La textul remediului se poate folosi şi terminaţia CH şi să-i dăm o anumită valoare (de ex.: 15) şi
el va funcţiona ca şi când am lua un remediu homeopatic cu diluţia/potenţa CH15. Dacă nu se trece
nici o potenţă, “puterea” remediului este mult mai mică. Personal am estimat această “putere” la
valoarea (aproximativă) de CH5.
Foarte important este ca, pentru acurateţea acţiunii voastre să existe o pauză de cel puţin o zi între
aceste remedii (chemate) în care să fim atenţi la posibilele efecte ce pot apărea asupra corpului nostru,
în felul acesta putându-ne da seama dacă este un remediu ce ne ajută sau nu. Dacă ele nu apar totuţi, e
posibil ca remediul sa nu fie corect ales şi se poate face o noua încercare căutând altă variantă textuală
pe care să o rostim.
Confucius – sfat dat prinţului Ling:
”Puneţi în ordine denumirile. Când denumirile sunt incorecte, raţionamentele sunt incorecte”.

Aşa cum spuneam şi mai devreme această este o metodă mai puţin periculoasă deoarece dacă nu
este remediul corect el se poate antidota mult mai repede şi simplu. În cazul acesta pentru antidotare
se poate folosi varianta standard din homeopatie şi anume: cafeaua şi menta.
Aşa cum spuneam mai devreme, marea problema la această metodă este că se poate antidota chiar
şi fără voia noastră prin expunerea la diverse radiaţii electromagnetice provenite de la unele
televizoare, telefoane mobile sau wi-fi, etc. Această antidotare am constatat-o personal şi are loc în
cateva zeci de secunde de la expunere. Aceasta antidotare ţine foarte mult de persoana respectivă şi de
sensibilitatea ei la anumite radiaţii electromagnetice, chiar dacă ele nu produc efecte vizibile care să
evidenţieze această sensibilitate (dureri de cap, greaţă, etc). Cu alte cuvinte, chiar dacă o persoană nu
simte nimic când este expusă la anumite radiaţii electromagnetice totuşi, corpul poate să le resimtă şi
în cazul acesta de faţă, să antidoteze remediul pe care voi la-ţi chemat verbal.
Dacă totuşi găsim o formulă a textului care sa concretizat (materializat) într-un remediu (chemat
verbal), care ne-a făcut bine într-o anumită problemă şi dorim ca el să nu mai poată fi antidotat uşor,
abia atunci putem trece la metoda paharului cu apa, moment în care trebuie să fim siguri că dorim
acest lucru deoarece remediile facute cu metoda paharului cu apa nu mai pot fi antidotate uşor.
La ora actuală, când aproape că nu mai exista nici un loc nepoluat electromagnetic, este foarte
greu de relizat şi aplicat această variantă de “chemare” a unui remediu prin intermediul vocii (şi
implicit a gândului). De aceea, e posibil ca multe persoane să fie dezamăgite că la ele această metodă
nu dă rezultate şi să spună că această metodă, de fapt nu ar fi ceva real, ci un lucru închipuit.

Eu am făcut parte din persoanele care au fost sensibile la radiaţiile electromagnetice generate de
telefoanele mobile. Mai exact, anumite modele de telefoane mobile (nu toate) î-mi provocau dureri de
cap foarte mari şi dacă nu mă îndepărtam la cel puţin 10 metri de respectivul telefon, după câteva zeci
de minute apărea o senzaţie de greaţă care, dacă radiaţia persista, ducea implicit la voma. Am avut

19
această problemă timp de 25 de ani, ea apărând odată cu dezvoltarea telefoniei mobile. Cum am
rezolvat această problema care cu fiecare an s-a acutizat din ce în ce mai mult? O să rămâneţi
surprinşi de rezolvare la fel cum am fost şi eu!
În urma căutării a altor variante a medicinii clasice (alopate) care nu mai dădea rezultate, am
căutat şi alte variante ale medicinii. Astfel am ajuns, după mai multe încercări ale diverselor variante
ale medicinii alternative, la medicina homeopatică.
În urma recomandărilor unui doctor homeopat, printre remediile date de el s-a aflat şi remediul
“CINA CH30” care trebuia luat 2 zile (dimineaţa) câte 7 granule. Raportat la afecţiunea pentru care mi-
a fost indicat acest remediu pot spune că nu a avut nici un efect dar, la câteva ore dupa ce am luat
prima doză de 7 granule am constatat că, după o durere uşoară de cap şi ochi, mi-a dispărut
sensibilitatea la radiaţia telefoanelor mobile!
Aşa am rezolvat, cu ajutorul homeopatiei, o afecţiune care mă chinuia de 25 de ani şi care îmi
afecta viaţa, în doar cateva ore. Bineînţeles că acest lucru a ţinut şi de norocul meu de a folosi un
remediu care, chiar dacă nu a ajutat în afecţiunea recomandată, el a avut succes în sensibilitatea mea
la radiaţia provenită de la telefoanele mobile. Este sigur că dacă mergeţi la un medic homeopat şi îi
spuneţi că aveţi sensibilitate la radiaţiile electromagnetice, nu o să ştie ce remediu să vă recomande
(cel puţin la noi în ţară – de exemplu: în Anglia se trateaza aşa ceva şi există şi remedii specifice), şi
asta presupunând că vă crede.
Este foarte adevarat şi faptul ca acest remediu, având în vedere că la 10 persoane cu aceeaşi
afecţiune se pot prescrie 10 remedii diferite, poate să nu funcţioneze la alte persoane chiar dacă au
aceeaşi sensibilitate la radiaţia provenită de la telefoanele mobile.

Pentru cei neîncrezători în puterea gândului pot să le recomand un exerciţiu foarte simplu de făcut
(care constă doar în rostirea unui singur cuvânt în gând) prin care pot să-şi dea singuri raspunsul dacă
este ceva care funcţionează sau nu. Singurul inconvenient al acestui exercitiu este că el este de durată
dar cu rezultat sigur.
Concret, acest simplu cuvânt rostit de noi în gând, ne ajută să folosim un aparat de ras (cu lamă)
timp de 2 sau chiar 3 ani. Tot ce avem de făcut este ca în timp ce ne bărbierim (epilăm - pentru femei)
cu aparatul de ras cu lamă, să spunem în gând cuvântul “ascute-te, ascute-te, ascute-te, ...” pe tot
parcursul bărbieritului (epilării). O să fiţi surprinşi cum un aparat de barbierit, la care nu schimbăm
lama de ras, ţine foarte mult timp folosind doar puterea gândului.
Nu contează marca aparatului de ras. Singura condiţie este ca aparatul să fie nou atunci când
începem acest exerciţiu. Eu personal am avut la un moment dat, un aparat de ras care m-a ţinut 4 ani.
Începuse deja să ruginească când l-am înlocuit. Acest lucru puteţi să-l încercaţi şi dumneavoastră.
Mergeţi la magazin, cumpăraţi cel mai ieftin set de aparat de ras cu rezerve şi, folosind această
metodă de “ascuţire” a lamelor cu puterea gândului, o să fiţi surprinşi să constataţi că o să uitaţi când
vi le-aţi cumparat în momentul când, în sfărşit, o să le utilizaţi pe toate.

“Există lucruri care ştim că sunt imposibil de realizat, până când vine cineva care nu ştie acest
lucru şi le realizează.” – Albert Einstein
De ce aduc în discuţie acest citat? Pentru că, cu toate că toată lumea a învăţat la şcoală că un
anumit lucru nu se poate face, doresc ca cei ce vor citi acest ghid, înainte de a-l eticheta negativ, să
încerce să fie deschişi şi să studieze personal această latura a medicinii complementare, chiar dacă
pentru mulţi ar părea (mai ales capitolul cu paharul cu apă) ca fiind nişte închipuiri şi născociri, mai
ales că nu necesită mult efort (poate doar de gândire).
Cum funcţionează aceste metode? Nimeni nu ştie. Ce este sigur este faptul că ele funcţionează şi
au fost elaborate în urma observaţiilor făcute în decursul timpului asupra anumitor proceduri aplicate
în practică.

Nu uita să dai mai departe acest Ghid pentru a fi citit de câţi mai mulţi oameni care s-ar putea
bucura şi ei la rândul lor de informaţiile găsite în el.

Tehnoredactare
MIHAI IONESCU
mickyss8@yahoo.com

20