Învăţături ale Sf.

Justin Popovici: Oare este

sensul vieţii să devenim viermi?
Sursa: http://romanortodox.info/invataturi-ale-sf-justin-popovici-oare-este-sensul-vietii-sa-
devenim-viermi/

Prezenţa Sf. Iustin în Serbia a fost asemenea glasului celui ce strigă în pustie.
Omul nu se aştepta ca cineva care tăcea îndelung, rugându-se, în timp ce
învârtea metanierul, să tune atunci când vorbeşte. Dar el era, pur şi simplu,
ca un vulcan, nu ca şi cum s-ar f stăpânit prin tăcere. Şi a vorbit aşa cum îşi
închipuie omul că au vorbit proorocii Vechiului Testament.
Sfântul Sava al sârbilor ar f spus, dacă ar f trăit în vremea comunismului:
„Doamne, sârbii Te-au părăsit pe Tine, Cel ce eşti singurul sens al tuturor
lumilor. Te-au părăsit pe Tine, Care ne dai Viaţa veşnică. Te-au părăsit pe
Tine, Care ne dai Adevărul veşnic, Te-au părăsit pe Tine, Care ne dai
Dreptatea veşnică. Şi urmaşii tăi după cine au mers? După oamenii fără de
Dumnezeu. Doamne, iartă-ne, că într-adevăr nu ştim ce facem!”
Sfântul Iustin predica indiferent dacă erau sau nu oameni în biserică.
Când l-am întrebat: „Părinte Iustin, de ce vorbiţi dacă biserica este goală?”.
Atunci ne-a răspuns: „Poftim? Biserica nu este goală, este plină de îngeri. Nu-
mi plac bisericile goale.”

1
Când predica, atunci vorbea ca şi cum ar f vorbit întregii lumi. Nu numai
pentru câţiva oameni care erau de faţă. Spunea într-un mod foarte
pătrunzător, răsunător tot ceea ce gândea.
Avva Iustin nu a făcut niciodată un compromis de conştiinţă şi niciodată
nu a fos dispus să îndreptăţească un astfel de compromis. Avea mereu în
minte acestea: „Ce învoire are lumina cu întunericul şi Hristos cu
Veliar? Cum se poate potrivi Templul lui Dumnezeu cu idolii?”
A fost un om foarte blând şi smerit, radia lumină atunci când vorbeai cu el.
Încă din timpul vieţii a vindecat mulţi bolnavi de boli incurabile de medicina.
În lume există multe minuni, dar el a fost minunea însăşi.
La mormântul său monahiile au notat mai multe sute de minuni.
A tradus zeci de lucrări în alte limbi: rusă, greacă, bulgară, engleză, franceză.
A scris despre „înhristizarea” omului, despre „eclesializarea” omului, despre
gândul „înheruvimizat”, ochiul „înheruvimizat” (termeni pe care el i-a creat).
Critica tăios pregătirea Marelui Sinod Panortodox: „ Aşteptaţi, vă grăbiţi
să inventaţi teme, învăţături.”
Preoţi în întreaga lume predică azi adesea folosind citate din Sfântul Iustin.
Oamenii se rugau lui şi înainte de canonizare ca unui sfânt. „El este un sfânt.
ştim cum a vieţuit, cum a gândit.”
Făcea parte dintr-o veche familie sârbă, cu 7 generaţii de preoţi. Tatăl său a
fost a fost cel care a întrerupt această tradiţie, dar Sfântul Iustin a reînnoit-o,
find în a noua generaţie.
A fost profesor la seminar şi la facultate.
A fost coleg la seminarul din Bitolia cu Sfântul Ioan Maximovici. Spunea
despre el că a fost un om deosebit, o personalitate de excepţie şi că l-a certat
pentru că toată noaptea nu dormea şi se ruga, iar apoi, dimineaţă, venea la
ore adormit şi elevii râdeau de el. „Iată, părintele Ioan cât este de adormit!” El
l-a rugat pe Sfântul Ioan să aţipească şi el un pic noaptea că altfel va face
şcoala de râs.
Sf. Iustin a fost ales episcop, dar a refuzat, vrând să se ocupe în continuare de
formarea tinerilor, ca profesor.
Se păstrează toate manuscrisele scrierilor sale.
A condamnat ideologia totalitarist-comunistă. Sfântul Iustin spunea:
„Omul este cea mai mare valoare din toate lumile. El este un mic
dumnezeu în noroi. Aş f cârtit împotriva lui Dumnezeu că m-a făcut
om, dacă n-ar f trăit Hristos pe pământ.”

2
„Această lume ar f o mare farsă, ar f o cumplită batjocură dacă nu ar f omul
mai puternic decât moartea. Mai puternic decât moartea! Aceasta e
chemarea! Aceasta este lozinca omului care gândeşte normal, a omului care
caută sensul vieţii! Oare este sensul vieţii să devenim viermi? Oare pentru
asta ne-a făcut Dumnezeu? Nu, totul e mizerabil. Totul e cumplit. Dar cel mai
cumplit e să fi om într-o lume în care există numai moarte şi nu există
Înviere”.
Comuniştii sârbi au arestat şi condamnat la închidoare peste 800 de preoţi, iar
cu totul în întreaga ţară erau atunci 2.100 de preoţi.
Văzând cum stau lucrurile, Sf. Iustin s-a retras la mănăstirea Sukovo. A fost
dat afară de la facultate şi pus pe lista celor condamnaţi prin împuşcare. L-a
salvat o fost cunoştinţă care acum era într-o funcţie înaltă şi avea un cuvânt
greu de spus.
Reprezenta pentru ei o mare ameninţare. Sf. Iustin era cunoscut ca omul
care nu putea să tacă. El niciodată nu a tăcut.
În anul 1946 a fost închis pentru o lună. Eliberat de patriarhul Gavriil, care se
reîntoarse din străinătate, ajunge să slujească pe la diferite mănăstiri.
În 1948 i se propune de maica stareţă de la mănăstirea Celie, maica Sara, să
meargă acolo. El i-a zis: „Numai dacă este posibil să slujesc zilnic Sfânta
Liturghie voi accepta. Numai să-mi daţi o cămăruţă.”
Sf. Iustin a rămas la mănăstirea Celie. Nu dormea niciodată ziua. Cu
metanierul în mână îi plăcea să stea prin curte, pe cărare, să se roage.
Maicile spun: Chiar şi numai trecerea lui pe la biserică ne umplea de bucurie
cerească. Sf. Iustin, prin slujirea sa zilnică, răspândea bucuria pe care numai
Cerul poate să o dea.
Stareţul de la mănăstirea Lelici, arhim. Avacum: Întâlnirea cu Sf. Iustin era ca
şi cum te-ai întâlni cu o persoană care vine din ceruri. Și după chip, şi după
statură, şi după vorbă.
Sf. Iustin spunea: noi, creştinii, de la botez suntem înscrişi în armata Sf.
Arhanghel Mihail. Noi suntem ostaşi cereşti, de la botez ! Noi ducem un
război şi nu ne temem de biruinţă ! Pentru noi nu există înfrângere, există
numai biruinţă ! Înaintea noastră stă Sf. Mihail iar în jurul nostru e imensa
oaste a puterilor cereşti !
Un ofţer comuinist i-a spus odată în tren: Eu sunt sârb prin aceea că m-am
născut pe pământ sârbesc. Iar Sf. Iustin i-a răspuns: Și boii sunt născuţi pe
pământ sârbesc şi nu sunt sârbi !

3
La chemarea Sf. Iustin la Valjevo, la interogatoriu, s-au dus şi maicile cu el. Și
au întrebat-o comuniştii pe stareţă de ce au venit toate, iar maica Sara a spus:
Unde se duce capul, acolo merge întregul trup.
Sf. Iustin lucra mereu şi nu se odihnea niciodată. Niciodată.
Când era foarte obosit, Sf. Iustin Popovici se întindea puţin pe iarbă, privea
cerul, se ruga cu metaniile şi astfel se odihnea câteva minute.
Sf. Iustin spunea întotdeauna că rugăciunea este mai presus de toate.
Rugăciunea pe buze şi ascultarea cu mâinile – acesta era cuvântul său.
Spun maicile de la Celie: oricât eram de obosite, când îl priveam pe Sf. Iustin
cum se roagă, uitam de oboseală. Sf. Iustin aşa stătea la rugăciune de parcă
nu ar f simţit că este pe pământ.
Preoţii sârbi mărturisesc că Sf. Justin le dădea curaj de a sluji şi mărturisi în
acea perioadă comunistă.
Se ruga pentru fecare întrunire a Sinodului Serbiei, nu mânca, postea. În
1958, înaintea întrunirii Sinodului, Sf. Justin n-a mâncat câteva zile nimic,
doar Sfânta Împărtăşanie, vărsa lacrimi zi şi noapte, se ruga ferbinte şi zicea:
„vin zile grele.”
Episcopul Athanasie Jeftici – Biserica reprezintă un organism viu, o familie
dinamică..
Episcopul mărturisitor Artemie – în râu, foarte multe din cele care înnoată,
merg în aval, ceea ce este mult mai uşor, iar părintele Iustin plutea în amonte.
Căci ştia că acolo unde râul curge se afă prăpăstii, că tot ceea ce merge în
acea direcţie, merge în prăpastie. Și ştia că mântuirea este la izvorul râului.
De aceea a plutit şi a trecut peste greutăţi, valuri, şuvoaie, dar a mers cu
siguranţă spre mântuire. Faptul că l-au atacat şi l-au combătut este dovada
autenticităţii. Fără acestea ar f putut stârni îndoieli. Dacă nu l-ar f atacat, nu
ar f fost autentic.
Timp îndelungat părintelui Justin nu i s-a permis să plece de la mănăstirea
Celie. Avea domiciliul forţat..
La Liturghie eram uniţi, oricât de puţini am f fost, mărturiseşte un pelerin.
La o înmormântare, Sf. Justin Popovici a fost întrebat cât timp va predica. El a
răspuns: Când vorbesc despre veşnicie, pierd noţiunea timpului. Când a
predicat atunci, din ochii lui curgeau lacrimi ca din două izvoare.
O maică spune: toti ucenicii Sf. Justin am fost ca o singură familie – fraţi şi
surori, tineri şi bătrâni.
Sf. Justin se purta ca un Părinte adevărat: era delicat; nu era omul care să dea
numai sfaturi, ci era omul care voia să fe aşa cum vorbea.

4
Sf. Justin respecta foarte mult libertatea celuilalt. Ortodoxului îi este specifcă
această libertate.
Dumnezeu nu doreşte slugi.
Sf. Justin spunea adesea că fecare sufet omenesc este atât de preţios, de
valoros, dar este şi sensibil, astfel încât trebuie să te apropii de el cu paşi de
porumbel.
Întotdeauna îi plăcea să stea de vorbă cu oameni care îl întrebau despre
Dumnezeu, despre sufet.
Sf. Justin – îmi e mai uşor când mă întreabă, ştiu ce să le zic. Iar de la mine
însumi, nu vreau să mă amestec..
Cât de mult se deschidea cineva faţă de el şi înaintea sa, pe atât şi primea de
la el.
În anii ΄60 celor tineri nu le-a fost uşor să se întoarcă către Dumnezeu. Din
acest punct de vedere, Sf. Justin a fost o ancoră. Era un om parcă din altă
lume.
O doamnă spune – îmi era teamă, am tot crezut că era un om deosebit, pe
care nu îl întâlneşti în fecare zi. şi aşa şi era. Avea un chip vesel. Deseori
râdea, ca un copil.
Ucenicii povestesc – Sf. Justin stătea câte două ore împreună cu noi şi ne
asculta cum povesteam.
Sf. Justin Popovici spunea – eu critic comunismul pentru că acesta este o
comunitate mincinoasă, iar noi o căutăm pe cea adevărată.
În timpul întregii privegheri, Sf. Justin stătea numai în picioare şi se ruga cu
metanierul în mână şi cu lacrimi în ochi..
Episcopul Artemie spune despre Sf. Justin – numai lui Dumnezeu îi sunt
cunoscute rugăciunile, implorările şi suspinele sale.
Episcopul Amflohie – Sf. Justin exprima totul prin predicile sale care erau
pline de duh proorocesc.
Părintele Justin avea darul lacrimilor. Rareori predica fără să plângă.
Și majoritatea oamenilor din biserică plângeau odată cu el.
Un preot – m-am convins mai demult că este mai bine să plângi, nu trebuie să
aştepţi anii bătrâneţii.
Părintele Justin nu mergea pe cărarea de beton, ci pe iarbă şi l-a întrebat o
maică de ce face asta. El a spus: Mă tem; aici sunt furnici şi, dacă eu calc pe
ele, acestea mor.
Sfântul e singurul luminător al lumii! Orice altceva e numai întuneric !

5
Sf. Justin spunea – cărţile, acestea sunt copiii mei.
Nu este nimic mai important pentru cultura sârbească decât Vieţile Sfnţilor
scrise de părintele Justin. Și el a vrut pur şi simplu să lase toate acestea
Bisericii sale şi poporului său. Acestui popor care pe atunci nu era şi acestei
Biserici care pe atunci, mai mult sau mai puţin, îl prigonea.
Sf. Justin a fost pătruns de Vieţile Sfnţilor. Nu numai că le-a scris, dar le-a şi
trăit în această lume.
Sf. Justin a avut o credinţă vie atunci când nimeni nu credea şi când avea
toate motivele să se îndoiască.
Oricine ar f venit la el, Sf. Justin ieşea în faţa porţilor mănăstirii şi privea în
urma acestuia, până când nu se mai vedea. Privea cum se îndepărta spre
Valjevo. Îl binecuvânta şţi îi făcea semnul Sfntei Cruci.
Pe măsură ce i se apropia sfârşitul pământesc, Avva Justin era tot mai modest.
Când lua medicamente, Sf. Justin spunea astfel: Doamne, binecuvintează-i pe
cei care au făcut aceste medicamente, dăruieşte-le după milostivirea Ta. Era
un om recunoscător, nu era difcil.
Pe când era bolnav, îi ochii lui se vedea că este plin totuşi de bucurie.
Ateul, când moare, pierde întreaga lume. Și acesta este acel strigăt pentru
lume, respectiv pentru sine, pentru că este un fel de egosim. Dar omul
duhovnicesc când moare, este aproape de fericire.
Această bucurie dinainte de moarte, această schimbare la faţă, aceasta este
un lucru mai important decât tot ce a scris părintele Justin.
Tot ce a scris şi a făcut Avva Justin a fost pregătirea pentru ultimele clipe
petrecute aici, pe pământ.
Dr. Haralmbos din Atena: după ce a murit, în jurul Sf. Justin s-a răspândit o
mireasmă minunată. A fost semnul sfnţeniei. Întreaga încăpere mirosea a mir.
Episcopul Athanasie – m-am rugat cu multă umilinţă pentru Avva Justin vreme
de 40 de zile, după aceea nu m-am mai putut ruga pentru el, ci am început să
mă rog lui, ca unui Sfânt.
Un preot zice: închipuiţi-vă că cineva vrea să înceapă să îşi construiască o
casă; se duce la mormântul Sf. Justin să ia binecuvântare. Asta nu se face de
formă.
Mitrop. Amflohie – Sf. Justin nu a avut copii, dar a dobândit nenumăraţi fi
duhovniceşti care îi încălzesc mormântul cu lacrimi ferbinţi.
https://www.aparatorul.md/invataturi-ale-sf-justin-popovici-oare-este-sensul-vietii-sa-devenim-viermi/