Dosarul nr.

2ra–921/18
Instanța de fond: N. Pasecinic
Instanța de apel: Șt. Starciuc, A. Curdov, M. Galupa

ÎNCHEIERE
23 mai 2018 mun. Chişinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție
În componența:
Președintele completului, Svetlana Filincova,
Judecători Dumitru Visternicean, Nicolae Craiu

Examinând admisibilitatea recursului declarat de către Ministerul Justiției,

în cadrul cauzei civile intentate la cererea de chemare în judecată depusă de
Ministerul Justiţiei al Republicii Moldova împotriva lui Igor Lambă, Aurel Burlacu
şi Vitalie Cotorobai cu privire la încasarea în ordine de regres a sumei,
împotriva deciziei Curții de Apel Comrat din 25 ianuarie 2018, prin care a
fost respins cererea de apel depusă de Ministerul Justiției și menținută Judecătoriei
Chişinău (sediul Buiucani) din 24 februarie 2017,

c o n s t a t ă:

La 01 februarie 2016, reclamantul Ministerul Justiţiei al Republicii Moldova

s-a adresat la Judecătoria Buiucani, mun. Chişinău cu cerere de chemare în
judecată împotriva lui Igor Lambă, Aurel Burlacu şi Vitalie Cotorobai cu privire la
încasarea în ordine de regres a sumei de 419 240 lei.
În motivarea acţiunii, reclamantul Ministerul Justiţiei a indicat, că la 24
februarie 2015 Curtea Europeană a Drepturilor Omului a pronunţat hotărîrea în
cauza Ciobanu vs. Republica Moldova, care a devenit definitivă la 24 mai 2015. In
această speţă, reclamanta Veronica Ciobanu s-a plâns în faţa Curţii Europene, că
autorităţile naţionale au eşuat să efectueze o investigaţie efectivă cu privire la
circumstanţele decesului soţului ei, contrar obligaţiilor sale în temeiul articolului 2
din Convenţie. În motivarea cererii sale Ciobanu Veronica a indicat că soţul ei
decedat, Alexandru Ciobanu („victima”), activa în calitate de taximetrist şi a
decedat la locul de muncă, într-un accident rutier. Accidentul rutier a avut loc la 06
aprilie 2008, aproximativ la ora 23:30, pe o stradă iluminată cu două benzi pe sens,
cu circulaţie reversibilă, în oraşul Hînceşti. Limita de viteză era de 40 km/h, iar
marcajul format dintr-o linie îngustă continuă aplicată la mijlocul carosabilului
interzicea depăşirea. La marginea carosabilului era amplasată o staţie de alimentare
cu petrol, iar o linie îngustă discontinuă permitea intrarea vehiculelor la staţia de
alimentare de pe partea opusă a carosabilului. Existau două versiuni ale
evenimentelor care au avut ca urmare producerea accidentului rutier.
Prima versiune este bazată pe declaraţiile a doi martori oculari, iar a doua
versiune a evenimentelor era a conducătorului automobilului gri implicat în
accident. La 23 martie 2009, Procuratura raionului Hînceşti a dispus încetarea
urmăririi penale cu privire la circumstanţele decesului lui Alexandru Ciobanu.
Procurorul a considerat că declaraţiile martorilor oculari urmează a fi apreciate
critic, deoarece contravin concluziilor expertizelor auto-tehnice şi trasologice. Pe
de altă parte, a considerat că declaraţiile conducătorului automobilului gri se
coroborează cu concluziile expertizelor respective.
În consecinţă, procurorul a acceptat ultima versiune a faptelor şi a stabilit că
victima era responsabilă de producerea accidentului rutier. Reclamanta a contestat
ordonanţa Procuraturii raionului Hînceşti din 23 martie 2009 privind încetarea
urmăririi penale, invocând, inter alia, că nu a fost implicat expertul independent
ales de ea la efectuarea expertizei în comisie şi că nu a fost efectuată o confruntare
între unul din martori şi conducătorul automobilului gri. La 9 aprilie 2009,
procurorul ierarhic superior din cadrul Procuraturii raionului Hînceşti a respins
plângerea reclamantei şi a menţinut ordonanţa de încetare a urmăririi penale emisă,
la 23 martie 2009 de Procuratura raionului Hînceşti. Procurorul a considerat că nu
era necesară efectuarea unei confruntări, dispunerea şi efectuarea unei expertize
suplimentare de către o instituţie independentă, deoarece de către organul de
urmărire penală au fost acumulate suficiente probe, care au stabilit adevărul în
cauza penală. Reclamanta a depus o plîngere împotriva ordonanţei privind
încetarea urmăririi penale emisă de Procuratura raionului Hînceşti la 23 martie
2009 de către judecătorul de instrucţie, care a respins plângerea sa la 14 mai 2009.
În faţa Curţii Europene, reclamanta s-a plâns despre încălcarea articolului 2
din Convenţie, pe motiv că nu a fost efectuată o investigaţie efectivă cu privire la
circumstanţele accidentului rutier care s-a soldat cu decesul soţului ei. De
asemenea, ea s-a plâns despre încălcarea articolului 6 din Convenţie, pretinzând că
urmărirea penală desfășurată în legătură cu producerea accidentului rutier, în
rezultatul căruia soţul ei a decedat, nu a fost echitabilă. Totuşi, Curtea a considerat
că este oportun să examineze doar în temeiul articolului 2 din Convenţie.
Examinând cauza în fond, Curtea Europeană a constatat, că modul în care
autorităţile naţionale au desfăşurat urmărirea penală, poate crea impresia unui
observator independent, că ele nu au încercat să elucideze circumstanţele cauzei şi
să descopere adevărul. Prin urmare, a avut loc încălcarea articolului 2 din
Convenţie sub aspect procedural. În aceeaşi ordine de idei, Curtea Europeană a
notat că, la caz, erau doi martori ai accidentului care au relatat fapte similare. în
particular, ei au susţinut că victima se deplasa pe traseu, semnalizând virajul la
stânga, a încetinit şi a virat spre stânga în locul în care era permis virajul la stânga.
Potrivit declaraţiilor lor, automobilul gri se deplasa pe banda de sens opus cu o
viteză excesivă, în aceeaşi direcţie ca şi automobilul victimei, atunci când a
tamponat automobilul victimei. De asemenea, rezultă că, conducătorul
automobilului gri nu a frânat înainte de impact. Aceste declaraţii, care au fost
contestate doar de conducătorul automobilului gri, au fost respinse de către
procuror ca nefiind plauzibile, deoarece acestea erau considerate neconsecvente cu
concluziile expertizelor auto-tehnice şi trasologice, care au stabilit că conducătorul
automobilului gri nu a dispus de posibilitatea tehnică de a evita impactul prin
frânare.
Examinând rapoartele de expertiză auto-tehnice şi trasologice, pe care s-au
bazat procurorii la emiterea ordonanţei de încetare a urmăririi penale, Curtea a
notat că acestea s-au limitat doar de a răspunde la întrebarea ipotetică dacă un
autoturism BMW modelul celui implicat în accident ar fi dispus de posibilitatea
tehnică de a evita impactul prin frânare, în cazul în care s-ar deplasa cu o viteză de
50 km/h şi dacă distanţa dintre acest autoturism şi automobilul victimei a fost de
28 metri în momentul în care ultimul a început manevra de virare spre stânga.
Răspunsul experţilor a fost că, în asemenea circumstanţe, impactul nu ar fi
putut fi evitat, deoarece distanţa de frânare a automobilului gri ar fi fost de cel
puţin trei metri mai mare decît distanţa imaginară dintre acesta şi automobilul
angajat în manevra de virare. Acesta a fost într-adevăr un exerciţiu ipotetic pentru
că, aşa cum reiese în mod clar din materialele cauzei, nici viteza automobilului gri,
nici distanţa dintre acesta şi automobilul victimei nu au fost stabilite în cadrul
urmăririi penale în aceste circumstanţe, Curtea fiind surprinsă de faptul că
procurorul a considerat că este posibil să respingă declaraţiile concludente ale
martorilor, care erau consecvente între ele, pe baza unei speculaţii pur ipotetice,
care nu avea nici o legătură cu circumstanţele de fapt ale cauzei.
De asemenea, Curtea a notat că pe parcursul urmăririi penale nu s-a depus nici
un efort pentru a stabili unul din elementele bază în această cauză, şi anume care a
fost viteza cu care se deplasa automobilul gri înainte de impact, acesta fiind într-
adevăr un element-cheie, în special, având în vedere declaraţiile martorilor, potrivit
cărora automobilul gri se deplasa cu o viteză mai mare de 100 km/h, pe un traseu,
unde viteza a regulamentară este de 40 km/h. Ofiţerul de urmărire penală nu a
considerat necesar să stabilească viteza reală cu care se deplasa automobilul, deşi
reclamanta a solicitat în mod expres acest fapt la 28 mai 2008. Abia la 29 august
2008, după cinci luni de la producerea accidentului rutier, ofiţerul de urmărire
penală a considerat necesar să fie stabilită viteza de deplasare a automobilului gri
printr-o expertiză tehnică. Ofiţerul de urmărire penală a acceptat cu uşurinţă
răspunsul expertului precum că viteza de deplasare a automobilului gri nu putea fi
determinată şi nu a întreprins alte acţiuni de urmărire penală în acest sens.
În afară de deficienţele semnificative menţionate supra, Curtea a notat, de
asemenea, că unul dintre martori, a fost audiat abia la 17 octombrie 2008, după mai
mult de 6 luni de la producerea accidentului rutier.
Mai mult, familiei victimei i s-a refuzat numirea unui expert sau specialist
recomandat de ei pentru a participa la efectuarea expertizei în comisie, iar
procurorul a dispus de a restitui automobilul gri posesorului până la efectuarea unei
expertizeze auto-tehnice.
Astfel, potrivit dispozitivului hotărârii în cauză, Guvernul Republicii
Moldova a fost obligat să achite în beneficiul reclamantului suma de 20 000 Euro
pentru prejudiciul moral, care trebuia să fie convertite în lei moldoveneşti conform
ratei de schimbi aplicabile la data efectuării plăţii, plus orice taxă care poate fi
percepută.
La 12 august 2015, Ministerul Finanţelor al Republicii Moldova a transferat
suma de 419 240 lei în contul lui Ciobanu Veronica, conform ordinului de plată
nr.160.
Astfel, din conţinutul hotărârii Curţii Europene a Drepturilor Omului nr.
62578/09 din 24 februarie 2015, pronunţată în cauza Ciobanu vs. Republica
Moldova, s-a menţionat că, prin acţiunile inacţiunile organelor de drept, care au
efectuat şi au ghidat urmărirea penală pe cauza accidentului rutier ce a avut loc la
06 aprilie 2008, în urma căruia a survenit decesul lui Alexandru Ciobanu, a avut
loc încălcarea articolului 2 din Convenţie sub aspect procedural.
Din materialele cauzei s-a constatat că, procurorul care a condus în numele
statului urmărirea penală pe cauza vizată a fost - procurorul în Procuratura
raionului Hînceşti Igor Lambă; procurorul ierarhic superior care a examinat
plângerile înaintate împotriva acţiunilor/inacţiunilor procurorului vizat mai sus a
fost - procurorul raionului Hînceşti, Aurel Burlacu; judecătorul de instrucţie care a
efectuat controlul judiciar pe marginea urmării penale menţionate a fost -
judecătorul de instrucţie în cadrul Judecătoriei Hînceşti Vitalie Cotorobai.
Reclamantul a considerat că, cele relatate mai sus indică asupra faptului că
sunt întrunite condiţiile prevăzute de lege privind tragerea la răspundere materială
a pârâților Igor Lambă, Aurel Burlacu, Vitalie Cotorobai în ordine de regres şi
anume: existenţa faptului prejudiciului cauzat statului (suma de 419 240 lei
achitată din bugetul de stat); vinovăţia pârâţilor (constatată prin hotărîrea Curţii
Europene a drepturilor Omului nr. 62578/09 din 24 februarie 2015); legătura
cauzală dintre vinovăţia pârâţilor (încălcarea articolului 2 din Convenţie sub aspect
procedural) şi prejudiciul cauzat (suma de 419 240 lei achitată din bugetul de stat).
Reclamantul Ministerul Justiţiei al Republicii Moldova şi-a întemeiat
pretenţiile în temeiul prevederilor art. 5, 7, 55, 56, 166-167 al Codului de
procedură civilă, art. 1398, 1414, 1415 al Codului civil, al prevederilor Legii nr.
151 din 30.07.2015 cu privire la Agentul guvernamental, solicitând încasarea în
mod solidar, în ordine de regres de la Igor Lambă, Aurel Burlacu, Vitalie
Cotorobai în beneficiul statului a sumei de 419 240 de lei.
Prin hotărârea Judecătoriei Chişinău (sediul Buiucani) din 24 februarie 2017,
a fost respinsă ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată înaintată de
Ministerul Justiţiei al Republicii Moldova împotriva lui Igor Lambă, Aurel Burlacu
şi Vitalie Cotorobai cu privire la încasarea în ordine de regres a sumei de 419 240
de lei.
Prin decizia Curții de Apel Comrat din 25 ianuarie 2018, a fost respins cererea
de apel depusă de Ministerul Justiției și menținută Judecătoriei Chişinău (sediul
Buiucani) din 24 februarie 2017.
La 16 martie 2018, Ministerul Justiției a depus cerere de recurs împotriva
deciziei Curții de Apel Comrat din 25 ianuarie 2018, solicitând casarea acesteia și
a hotărârii instanței de fond cu emiterea unei noi hotărâri prin care acțiunea să fie
admisă integral.
În motivarea recursului declarat, Ministerul Justiției a invocat că instanța de
apel la pronunțarea deciziei a apreciat arbitrar probele.
Analizând temeiurile invocate în cererea de recurs în raport cu materialele
pricinii și prevederile legale, Completul Colegiului civil, comercial şi de
contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră recursul declarat
de către Ministerul Justiției, neîntemeiat şi care urmează a fi declarat inadmisibil,
din considerentele ce urmează.
În conformitate cu art. 432 alin. (1) al Codului de procedură civilă, părţile şi
alţi participanţi la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă
încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a
normelor de drept procedural prevăzute de art. 432 alin. (2), (3) şi (4) al Codului de
procedură civilă.
În conformitate cu art. 433 lit. a) al Codului de procedură civilă, cererea de
recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în
temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4) al Codului de procedură civilă.
În conformitate cu art. 440 alin. (1) al Codului de procedură civilă, în cazul în
care se constată existenţa unuia din temeiurile prevăzute la art. 433, completul din
3 judecători decide în mod unanim, printr-o încheiere motivată irevocabilă, asupra
inadmisibilităţii recursului. Încheierea se emite conform prevederilor art. 270 şi nu
conţine nici o referire cu privire la fondul recursului.
Dat fiind faptul că temeiurile de declarare a recursului împotriva deciziei
curții de apel, prin prisma prevederilor secțiunii a 2-a a capitolului XXXVIII al
Codului de procedură civilă, sunt strict delimitate de art. 432, Completul reține că
reieșind din prevederile art. 437 alin.(1) lit. f) al Codului de procedură civilă, în
sarcina recurentului este impusă obligația delimitării esenței, temeiului și
argumentării acelei/acelor încălcări esențiale și/sau a acelor circumstanțe ce indică
la aplicarea eronată a normelor de drept material sau procedural, şi care ar dicta
necesitatea declarării recursului ca fiind admisibil.
În speță, însă criticile invocate de Ministerul Justiției, nu pot duce la
admisibilitatea recursului, ori acestea nu pot fi reținute prin prisma art. 432 al
Codului de procedură civilă, în condițiile în care se insistă în mod exclusiv asupra
reaprecierii circumstanțelor cauzei, în detrimentul evidențierii ilegalității soluției
instanței de apel.
Acest fapt denotă caracterul declarativ al recursului, fiind lipsite de esență,
care evidențiază simplul fapt al dezacordului recurentului cu soluția dată de
instanța de apel, precum și lipsa temeiurilor legale de declarare a recursului, având
în vedere faptul că, rolul exclusiv al recursului este de a asigura efectuarea unui
control de legalitate a deciziei atacate în baza temeiurilor legale de declarare a
recursului strict prevăzute de art. 432 alin. (2), (3) şi (4) al Codului de procedură
civilă.
Or, nu este suficientă simpla expunere a circumstanţelor faptice ale cauzei,
fiind necesară motivarea recursului cu indicarea amănunţită a motivelor de
nelegalitate pe care se întemeiază, precum şi dezvoltarea lor. Motivarea recursului
înseamnă nu doar exprimarea nemulţumirii faţă de actul de dispoziţie pronunţat în
apel, ci expunerea tuturor motivelor pentru care, din punctul de vedere al părţii,
instanţa a pronunţat o hotărâre neîntemeiată. Aderent, recursul nu se poate limita la
o simplă indicare a textelor de lege, condiţia legală a dezvoltării motivelor de
recurs implicând determinarea greşelilor anume imputate instanţei de apel, o
minimă argumentare a criticii în fapt şi în drept, precum şi indicarea probelor pe
care se bazează.
Abordarea recurentului, în speță, însă evidențiază în mod clar dezacordul
acestuia cu soluția dată de instanța de apel, iar argumentele recursului nu permit
identificarea omisiunilor sau erorilor care ar impune declararea recursului ca fiind
admisibil.
Prin prisma jurisprudenței CtEDO, recursul trebuie să fie efectiv, adică să fie
capabil să ofere îndreptarea situației prezentate în cerere, să posede puterea de a
îndrepta în mod direct starea de lucruri, trăsătură distinctivă care nu este
evidențiată în cererea de recurs declarată de Ministerul Justiției.
Astfel, Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al
Curţii Supreme de Justiţie constată lipsa temeiurilor care ar dicta necesitatea
declarării recursului ca fiind admisibil.
În conformitate cu art. 270, 431 alin. (2), art. 433 lit. a) şi art. 440 alin. (1) al
Codului de procedură civilă, Completul Colegiului civil, comercial şi de
contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie,

d i s p u n e:

Se consideră inadmisibil recursul declarat de către Ministerul Justiției.

Încheierea este irevocabilă.

Preşedintele completului Svetlana Filincova,

Judecători Dumitru Visternicean,

Nicolae Craiu