I.

INTRODUCERE

În ultimele decenii schimbările climatice au căpătat a devenit un subiect intens, fiind

acoperit în multiple studi, articole, astfel a căpătat un interes cât mai ridicat.

Studiul, cercetarea şi analiza mediului aerian terestru, a elementelor şi fenomenelor climatice în

complexitatea aspectelor lor (ca mediu de apariţie, de favorabilitate şi dezvoltare a vieţii, ca
resursă dar şi ca hazard), constituie un domeniu de actualitate, un deziderat cu profunde
implicaţii practice în amenajarea şi folosirea raţională a teritoriului, în valorificarea superioară a
tuturor resurselor sale, inclusiv a celor energetice neconvenţionale nepoluante (eoliene, solare
etc.). Cunoaşterea tot mai aprofundată a caracteristicilor vremii şi climei, perfecţionarea continuă
a metodelor de prognoză, interesul sporit faţă de multiplele aspecte ale sistemului vreme-climă şi
viaţă în general, reprezintă tot atâtea argumente care motivează creşterea continuă a implicării
Meteorologiei şi Climatologiei, deci a Geografiei, în viaţa societăţii umane.

Poziționarea geografică a României pe Glob, mai exact în zona temperată, iar pe continent, în
partea cendtral-sud-estică, la o „răscruce” de vânturi, unde se interferează prelungirile
principalilor centri barici de acțiune (Anticiclonul Azoric, Anticiclonul Est-European, uneori,
chiar Anticiclonul Siberian, Anticiclonul Scandinav, Ciclonu Islandez și Ciclonul
Medteraneean), face ca pe teritoriul țării să se producă „o gamă variată de fenomene meteo-
climatice extreme, atât de sorginte tropicală, cât și polară sau arctică”. Aceasta se datorează și
poziției de mijloc a zonei temperate, la jumătatea distanței dintre Ecuator și Polul Nord, peste
care interferează masele de aer cu caracteristici fizice diferite. Toate acestea au consecințe
negative, atât asupra mediului, cât și asupra populației, ca urmare a fenomenelor meteo-climatice
pe care le determin

Trebuie de precizat însă că, deși gama fenomenelor climatice este diversă, în România, dar și pe
Glob, consecințele cele mai grave sau dezastre le-au avut riscurile meteo-climatice cu caracter de
record de origine termică sau pluviometrică. Printre acestea ies în evidență valurile de căldură și
de frig, perioadele de caniculă, fenomene de uscăciune și secetă,cât și precipitațile abundente,
care au avut drept consecințe inundați puternic etc.

În acest studiu am deciz să pun accent pe fenomenele care au avut cel mai puternic impact asupra
societății și vieții omului, să scot în evidență ideea că hazardele meteo-climatice sunt defapt
realități cu numeroase efecte negative asupra multor aspecte ale societății.

II. HAZARDE ŞI RISCURI METEO-CLIMATICE. NOŢIUNI GENERALE

În anul 1979, sub egida ONU şi a Organizaţiei Meteorologice Mondia1e (OMM), a luat
naştere Consiliul Internaţiona1 pentru Ştiinţă, care a organizat prima Conferinţa Mondială asupra
Climei, ocazie cu care a început Programul de Cercetare a Climatului Globului (World Climate
Research Programme -WCRP).
În ultima perioadă de timp, la scara Globului, ca şi pe areale mai restrânse, se remarcă o
frecvenţă sporită de apariţie a fenomenelor naturale extreme. Acestea au provocat mari
dezastre, soldate cu multe victime omeneşti, mari pagube materiale şi modificări importante ale
mediului. Printre cazurile relativ recente din Europa şi ţara noastră, amintim: inundaţiile
catastrofale din Europa Centrală (bazinele Elbei şi Dunării), din august 2002, cele din primele
două decade ale anului 2005), cele din 2006, din 2008, 2010, secetele din anii 1996, 2000 sau
primăvara anului 2004 etc.
Prin analogie cu alte domenii (resursele de apă, energia, creşterea demografică, sănătatea etc.)
mulţi cercetători afirmă că suntem martorii unei „crize climatice”, desfăşurată pe fondul
încălzirii globale. „Conform unei concepţii mai vechi, încă predominantă, fenomenele climatice
de risc reprezintă ceva neobişnuit. În ultimii ani şi-a făcut simţită prezenţa şi o abordare nouă,
care consideră fenomenele climatice extreme ca fiind relativ curente, acest lucru accentuându-se
prin „îmbinarea destabilizată a evenimentelor meteorologice cu amenajările antropice, tot mai
îndrăzneţe şi mai fragile" (Lamarre, Pagney, 1999, citat de F. Moldovan, 2003). Dezastrele,
ameninţarea permanentă pentru dezvoltarea durabilă generează anual pagube materiale
incalculabile şi victime omeneşti. Evaluările experţilor O.N.U. la nivel mondial converg către
predicţia că în anul 2050 aceste fenomene vor produce anual 100 000 de pierderi de vieţi
omeneşti şi pagube care vor atinge 300 mld. de dolari. În ultimul deceniu 97% din victimele
produse de dezastrele naturale se înregistrează în ţările în curs de dezvoltare. În ultimii 30 de ani
diferite calamităţi naturale au generat peste 3mil. de victime, au adus boli, sărăcie şi multe
suferinţe pentru încă 1 mld. de oameni şi au produs pagube materiale de sute de mld. de dolari.
Ţinând cont de creşterea frecvenţei fenomenelor naturale extreme, atât ONU, cât şi OMM, au
reacţionat pozitiv, sprijinind activitatea de cercetare, previziune şi combatere a efectelor negative
ale acestor fenomene, iar prin rezoluţia 236 din 1989 O.N.U. a hotărât să iniţieze un amplu
program de cercetare denumit: ,,Deceniul Internaţional pentru reducerea efectelor
dezastrelor naturale” (International Decade for Natural Disaster Relief - - IDNDR).
Programul a vizat colaborarea internaţională în vederea reducerii pierderilor de vieţi omeneşti,
de bunuri materiale şi a dereglărilor sociale şi economice cauzate de dezastrele naturale, mai ales
în ţările în curs de dezvoltare. Varietatea şi complexitatea fenomenelor naturale extreme care au
loc pe Terra au impus necesitatea ierarhizării şi clasificării lor, cât şi necesitatea unei mai precise
definiri a conţinutului terminologiei utilizate în acest sens. În literatura de specialitate se
utilizează diferiţi termeni meniţi să dimensioneze şi să cuantifice amploarea şi pierderile
materiale provocate de fenomenele naturale periculoase (extreme), cum sunt: hazarde, riscuri,
dezastre, calamităţi etc.
Noţiunile de risc, hazard, dezastru, catastrofă au fost impuse în problematica globală a
cercetării ştiinţifice de evoluţia fenomenelor cu consecinţe grave şi de dezvoltarea civilizaţiei.
Iniţial, abordarea fenomenelor naturale extreme era orientată mai mult spre analiza dezastrelor,
respectiv a numărului de victime şi a pagubelor materiale; ulterior, analiza fenomenelor naturale
extreme au fost privite şi ca parte integrantă a evoluţiei fenomenelor din natură, fiind datorate
atingerii sau depăşirii anumitor valori critice. Cele mai frecvente dispute suportă utilizarea
noţiunilor de hazard şi risc (care sunt şi cele mai utilizate) din motive care ţin şi de etimologia
şi percepţia acestora în limbajul curent. Iniţial, hazardele şi fenomenele de risc erau considerate
oarecum sinonime, ambele noţiuni reprezentând pericole potenţiale cu efecte grave, negative
asupra populaţiei, motiv pentru care au fost numite fenomene periculoase.
Hazardul este un eveniment, un fenomen ameninţător (Dicţionarul IDNDR, 1992). El reprezintă
un fenomen dăunător pentru om, pentru bunurile acestuia şi pentru mediul înconjurător.
Hazardul, ca fenomen natural sau antropic dăunător omului se produce atunci când măsurile de
siguranţă pe care orice societate şi le impune sunt depăşite. Hazardele pot fi simple sau
complexe alcătuind lanţuri de hazarde în cascadă cu efecte multiple şi pot fi naturale sau
antropice. Evaluarea hazardelor se face după unii parametri, ca: localizare, magnitudine,
probabilitate de apariţie şi frecvenţă.
Bogdan Octavia, Marinică Ion (2007), precizează că hazardul este un fenomen aleator, de mare
anvergură, imprevizibil, o determinare în timp şi spaţiu, un salt calitativ, o treaptă sau un prag în
evoluţia geosistemului, care descarcă energii imense şi determină dezordine, dezechilibru pe
scara de evoluţie firească a mediului, în drumul său spre o nouă calitate.
Aceeaşi autori vorbind despre hazardul climatic susţin că avem de a face cu un fenomen climatic
aleator de mare amploare, care sugerează mai mult condiţiile lui genetice întâmplătoare (în
timp ce consecinţele lui rămân de subînţeles), ceva ce pare de neexplicat şi deci, greu de
prevăzut. (Bogdan O., Niculescu E., 1999)
Iniţial, în ultimul deceniu al secolului trecut, hazardele climatice erau echivalate cu fenomenele
climatice extreme, cu recordurile climatice; chiar şi în primii ani ai deceniului I-îi din secolul
actual se mai pune uneori semn de egalitate între noţiunea de hazard climatic şi risc climatic.
Deosebirea dintre cele două noţiuni constă, însă, în faptul că hazardul reprezintă fenomenul sau
manifestarea extremă a elementului ori procesului climatic ca atare, iar riscul este probabilitatea
potenţială de producere a fenomenului.
Riscul reprezintă probabilitatea apariţiei unor evenimente dăunătoare sau pierderi posibile
(decese, răniri, distrugeri de proprietăţi, perturbări ale activităţilor economice şi dezechilibre ale
mediului) care rezultă din interacţiunea dintre un hazard şi condiţiile de vulnerabilitate (ISDR,
2004). Riscul desemnează deci probabilitatea de expunere a omului, a bunurilor create de acesta
şi a mediului la acţiunea unui hazard de o anumită mărime şi vulnerabilitatea celor trei entităţi
amintite în raport cu hazardul în cauză.
Cu alte cuvinte, riscul reprezintă potenţialitatea hazardului de a se manifesta şi de a produce
pagube cuantificabile suportate de om, societate sau mediu înconjurător. Matematic, riscul poate
fi definit ca produsul dintre hazard şi vulnerabilitate:
(R = H × V).
Catastrofă, dezastru, calamitate. Atunci când hazardele cauzează distrugeri de mare amploare
şi pierderi de vieţi omeneşti, ele sunt denumite catastrofe (mai ales în literatura franceză) sau
dezastre (în special în literatura engleză) naturale.
Din perspectiva conceptului de dezvoltare durabilă, dezastrele naturale sunt percepute ca fiind
evenimente naturale excepţionale, care întrerup cursul dezvoltării normale a unei comunităţi sau
naţiuni. Ele reprezintă, de fapt, situaţii-limită create de anumite fenomene naturale extreme
(periculoase) care se produc în afara ariei lor obişnuite de manifestare sau a gamei lor frecvente
de intensitate, durată, viteză şi distribuţie în timp şi spaţiu. ca urmare, foarte mulţi oameni devin
vulnerabili la potenţialele lor efecte negative, prin pierderea parţială sau totală a bunurilor
materiale (Mihăilescu ş.a., 2007).

Conform criteriului sezonier, în climatul temperat cu patru anotimpuri, se pot separa hazarde
climatice specifice: sezonului rece (valuri de frig ce determină inversiuni de temperatură, îngheţ,
brumă, polei, ninsori abundente, viscol, avalanşe de zăpadă); sezonului cald (valuri de căldură,
suhoveiuri, furtuni însoţite de precipitaţii abundente sau ploi torenţiale, de descărcări electrice şi
de căderi de grindină, trăsnete, incendii naturale); anotimpurilor de tranziţie (ceţuri, valuri de
căldură, valuri de frig - cu care sunt asociate îngheţurile timpurii de toamnă şi târzii de
primăvară, ninsori sau visco1e timpurii de toamnă şi târzii de primăvară, perioade excedentare
sau deficitare pluviometric); posibile în tot cursul anului (perioade de uscăciune şi de secetă,
perioadele excedentare pluviometric, vântul tare). Datorită apariţiei unor inconveniente în
utilizarea criteriului sezonului de producere al hazardelor meteo-climatice, legate de interferenţa
unor fenomene în sezoanele de tranziţie, de evitarea unor repetări sau reluări pe parcursul
lucrării, în ce ne priveşte, considerăm mai practică utilizarea criteriului elementului sau
fenomenului generator. Astfel, spre finalul analizei fiecărui element sau fenomen climatic, mai
ales a regimului diurn şi al extremelor, s-a trecut la descrierea hazardelor aferente induse
(hazardele termice, hidrice, pluviale, eoliene) sau mixte (hidro-termice, pluvio-eoliene etc.), cu
unele exemple concrete şi studii de caz.

III. SCURT ISTORIC ASUPRA CERCETĂRILOR

Cele dintâi consemnări, cu caracter sporadic, asupra caracteristicilor vremii şi climei

din Moldova datează din secolele XVI-XVII, menţionate în diferite cronici (cronica lui Grigore
Ureche - „Letopiseţul Ţării Moldovei” şi cronica lui Miron Costin – „Letopiseţul Ţării
Moldovei”), care se refereau la fenomene atmosferice deosebite. Alte informaţii se găsesc în
lucrările: „Descriptio Moldaviae” (Dimitrie Cantemir, 1673-1723), „Pseudokinegetikos”
(Alexandru Odobescu, 1874), „Convorbiri literare” (Ion Ghica, din ultimul sfert al secolulul al
XIX-lea) etc. Despre anul 1504, Grigore Ureche nota: „…fost-au mai înainte de moartea lui
Ştefanvodă într-aceeaşi an iarnă grea şi geroasă, cât n-a mai fost iarnă ca aceea niciodată. Eară
peste vară au fost ploi grele şi povoase de apă, cât s-au făcut multă înecare”. Acelaşi autor nota
despre anul 1585: „…mare secetă s-a făcut în ţară, cât au secat toate izvoarele, văile şi bălţile şi
unde prindea mai înainte peste acolo ara cu plugul şi pre multe locuri au căzut smâdă. Copacii au
secat de secăciune; dobitoacele nu aveau ce pasce vara, ce le-au dărâmat frunză şi atâta praf au
fost încât se strângeau troiene la garduri, când bătea vântu ca de omăt erau troiene de pulbere.
Eară despre toamnă s-au pornit ploi şi au crescut mohorul şi dintr-acel au fost prinzând foamea
sărăcimea, că era pretutindea foamete mare”. Miron Costin aminteşte, în 1675, de o altă secetă
deosebit de accentuată, din anii 1660-1661. Caracterul neuniform al climei şi influenţele
climatice ale arealelor înconjurătoare Moldovei este redat şi în „Descriptio Moldaviae” (D.
Cantemir, 1716). De asemenea, lucrarea „Observazioni storiche, naturali e politiche intomi la
Valachia e Moldavia", a lui Ştefan Raichevich, publicată în 1778 1a Neapole, conţine multe
referiri meteo-climatice.
Primele observaţii instrumentale privind temperatura aerului de la noi din ţară şi din Podişul
Moldovei au fost efectuate în august 1770 la Iaşi, de medicul militar rus Lerch. Înfiinţarea în
1866 a Academiei Române deschide perspective mai bune domeniului observaţiilor
meteorologice, iar în 1877 profesorul universitar P. Poni face observaţii asupra tuturor
elementelor meteorologice la Iaşi, publicate în „Revista ştiinţifică” şi „Analele Academiei
Române”. Datele obţinute de P. Poni au o valoare ştiinţifică incontestabilă, fiind folosite mai
târziu de către Ştefan Hepites. Rol determinant a avut înfiinţarea Institutului Meteorologic din
România (1884), sub conducerea lui Ştefan Hepites. Acesta, către sfârşitul secolului al XIX-lea şi
începutul secolului XX-lea, pe baza datelor adunate a publicat lucrări cu conţinut pluviometric,
cu referiri asupra regimului precipitaţiilor din zona oraşului Iaşi.
Înainte de 1950, numeroşi cercetători au analizat aspecte legate de elementele climatologice,
de fenomenele climatice deosebite pentru întreaga ţară, inclusiv Podişul Moldovei (fără a le
numi hazarde). Astfel, C.A. Dissescu analizează fenomenul de secetă din anul 1946, regimul
precipitaţiilor în ţara noastră şi stabileşte corelaţii între tipurile de vegetaţie şi climă, iar C. Ioan
(1947) studiază repartiţia umezelii aerului în România.
În a doua jumătate a secolului 20 au apărut lucrări de referinţă şi în domeniul proceselor și
fenomenelor climatice periculoase, printre care amintim Bruma şi îngheţul (Topor, 1958),
Viscolele în RPR (Ba1escu, Beşleagă, 1962), fiind aduse importante contribuţii la caracterizarea
climei R. P. Române, prin aplicarea indicilor de umezeală şi ariditate (Donciu, 1958) calculate
după diverşi autori (Koncek, Thornthwaite, De Martonne), prin analiza ploilor torenţiale de pe
teritoriul R. P. Române şi influenţa lor asupra scurgerii de suprafaţă (Patlagea, 1959). Sub
conducerea lui Şt. Stoenescu şi D. Ţîştea apar lucrări de sinteză referitoare la caracteristicile de
ansamblu ale climei ţării noastre. Şt. M. Stoenescu a desfăşurat o activitate climatologică
remarcabilă, publicând numeroase lucrări referitoare la întreg cuprinsul ţării, în cele mai multe
cazuri, despre influenţa îngheţului asupra transporturilor, caracteristicile evoluţiei diurne a
temperaturii aerului în ţara noastră, regimul precipitaţiilor, oscilaţiile şi datele noi despre clima
ţării, particularităţile şi frecvenţa zilelor cu precipitaţii, evaluarea regimului climei şi a resurselor
climatice etc. Din 1961 vechea publicaţie periodică de date „Buletinul lunar al observaţiilor
meteorologice” a fost înlocuită cu „Anuarul meteorologic”, unde în tabele sintetice sunt
materializate rezultatele tuturor măsurătorilor efectuate în reţeaua meteorologică.
După anul 1960, Podişul Sucevei este prezentat ca un district climatic al Podişului Moldovei,
situat în partea de NV a acestuia, caracterizat printr-o climă ceva mai răcoroasă, cu o umezeală
atmosferică mai ridicată şi precipitaţii mai bogate cantitativ, toate constituind urmări ale
influenţelor climatice ale Europei centrale şi de nord-vest şi ale apropierii de zona montană a
Carpaţilor Orientali, grupa nordică (Clima R.P. Române,vol. 1-2, 1962, 1966).
Numeroase lucrări au fost consacrate cercetării în detaliu a particularităţilor climei pentru
teritoriul ţarii, în ansamblu, sau pentru anumite regiuni, zone, localităţi etc., cuprinzând fie
întregul complex de componente ale climei, fie numai un anumit element sau fenomen
meteorologic.
Astfel Roboş (1963) analizează prima şi ultima zi cu brumă pe întreg teritoriul ţării, iar Fecioru
Adelina şi Dincă Ileana (1964) studiază „Amplitudinile diurne ale temperaturii aerului în
R.P.R.” folosind date dintr-un şir de 30 ani de observaţie (1926-1955), şi pentru corelarea
acesteia cu nebulozitatea, cele provenite dintr-o perioadă de 15 ani (1946-1960), de la un număr
de 20 de staţii meteorologice reprezentative. Ţîştea (1961), folosind metoda Budiko şi O. Neacşa
şi C. Popovici, pe baza corelaţiei dintre radiaţia globală şi durata strălucirii Soarelui, aplicând
formula lui Angström, analizează
repartiţia teritorială a sumelor medii anuale şi semestriale a duratei de strălucire a Soarelui (date
rezultate din observaţiile staţiilor meteorologice în intervalul 1956-1965). Au calculat şi valorile
medii lunare şi anuale ale radiaţiei globale şi au întocmit hărţi cu repartiţia acesteia pe teritoriul
României (pentru Podişul Sucevei şi împrejurimi fiind calculate valorile acestor elemente pentru
Fălticeni, Cotnari, Dorohoi, Botoşani,). De asemenea Maria Ivanov şi colab. (1966) întocmesc
nomograme pentru determinarea datei primului şi ultimului îngheţ şi a duratei perioadei fără
îngheţ, cu diferite asigurări pentru teritoriul R.P.R. (calculate pe baza datelor de observaţie
culese de la 54 staţii meteorologice, printre care şi Botoşani, Fălticeni, Iaşi, Roman, care au
funcţionat mai mult de 30 ani, între 1896-1962), precum şi a datelor trecerii temperaturii medii
zilnice prin -5, 0, 5, 10 şi 15°C.
În 1963, Gugiuman şi Eugenia Petraş scot în evidenţă „Rolul dinamicii atmosferei şi al
factorilor geografici în determinarea regimului temperaturii aerului în partea de est a Republicii
Populare Române”, iar în 1963 M. Grama studiază „Condiţiile meteorologice care favorizează
producerea şi menţinerea ceţurilor pe aeroporturile Bacău, Iaşi şi Suceava” (prin prelucrarea
datelor din anii 1956-1962, de la cele trei staţii meteorologice).
Cea mai cuprinzătoare monografie, de aproape 300 de pagini, publicată de Topor (1964), „Ani
ploioşi şi secetoşi în Republica Populară Română”, reprezintă un studiu în care se analizează
registrul anilor ploioşi şi secetoşi după date vechi luate din cronici şi după date certe
instrumentale, succesiunea lunilor după criteriul lui Hellmann, frecvenţa categoriilor de luni de
la un an la altul, frecvenţa anilor ploioşi şi secetoşi în ţara noastră în perioada 1881-
1961.
Lăzărescu (1965) studiază frecvenţa fenomenului de chiciură pe teritoriul Moldovei în perioada
1958-1964, iar Ţistea şi Iulia Rogojan (1965) elaborează o lucrare despre caracteristicile
microclimatice ale podgoriei Cotnari, pe baza măsurătorilor efectuate la staţia meteorologică
existentă aici, referitoare la repartiţia datelor primului şi ultimului îngheţ, durata intervalului
anual fără îngheţ, precum şi a altor parametri ai temperaturii aerului, printre care repartiţia sumei
anuale a temperaturilor active în microzona viticolă Cotnari.
Din 1969 menţionăm lucrarea „Frecvenţa nopţilor tropicale pe teritoriul R.S.R.” (Şt. Stoenescu şi
Elena Ţepeş), în care sunt luate în analiză şi date de la staţii meteorologice din Moldova. Tot în
1969, I. Guţic publică studiul „Clima din zona oraşului Dorohoi”, o lucrare complexă pentru
acea dată, care pe baza unor observaţii de lungă durată face printre primele precizări concrete
asupra regimului principalelor elemente şi fenomene climatice legate de un oraş de mici
dimensiuni din zona înconjurătoare a Podişului Sucevei.
Un caracter pregnant aplicativ îl are lucrarea „Fluctuaţiile potenţialului agroproductiv al
resurselor climatice în Podişul Sucevei şi Câmpia Moldovei” (1976) de Ciovică, Cornelia
Mihoc şi Maria Eftimescu, unde sunt calculate sumele anuale ale temperaturii sub 0ºC,
adâncimea maximă de îngheţ a solului (aproximativ 100cm în nordul Moldovei şi circa 65cm în
sudul acesteia), sumele anuale ale temperaturilor <0°, precipitaţiile atmosferice în sezonul rece,
rezerva de umiditate accesibilă plantelor la diferite date, zonarea potenţialului agroproductiv la
cultura porumbului etc. De menţionat sunt şi tezele de doctorat al lui Slavic (1977), Lupu-
Bratiloveanu (1992) şi Nistor (2008). Referitor la fenomenele meteorologice periculoase din
România, preocupări în studierea variabilităţii climei există de peste 100 de ani. Astfel, în martie
1898, Ştefan Hepites, a susţinut o conferinţă cu titlul „Schimbatu-s'a clima ?”, dar abia în a doua
jumătate a secolului 20 au apărut o serie de lucrări de referinţă, printre care amintim doar Bruma
şi îngheţul (Topor, 1958), Viscolele în RPR, (Bălescu, Beşleagă, 1962), Ani ploioşi şi secetoşi
(Topor, 1964).
Problematica riscurilor şi hazardelor climatice asupra teritoriului Moldovei sau a României a fost
atinsă în numeroase lucrări după Anul 1980: „Fenomenul de secetă în Podişul Moldovei”
(Elena Erhan, 1983), „Zonarea secetelor meteorologice pe teritoriul R.S.R.” (Iulia Pătăchie ş.a.,
1984), „Fenomenul de grindină în Podişul Moldovei” (Elena Erhan, 1986), „Riscurile
climatice din România” (Octavia Bogdan, Elena Niculescu, 1999) etc.
De asemenea, se cuvine menţionarea unor monografii fizico-geografice sau climatice regionale
sau locale recente, referitoare la subunităţi vecine sau din imediata apropiere a arealului studiat
de noi: „Masivul Rarău” (Rusu, 2002), „Clima Subcarpaţilor Moldovei” (Apostol, 2004),
„Clima Câmpiei Moldovei” (Mihăilă, 2006).
În ultimii ani, s-a pus un accent tot mai însemnat pe studiul fenomenelor de risc şi hazardelor
meteo-climatice, având în vedere o anumită intensificare a acestora şi pe teritoriul Podişului
Sucevei, cu urmări dintre cele mai nefericite (cum au fost precipitaţiile torenţiale din anii 2005,
2006 şi 2007, cu episoade de inundaţii de la Suceava, Arbore sau pe întregul bazin hidrografic al
râului Siret).
Preocupări legate de fenomene climatice au făcut obiectul unor cercetări susținute, cele
mai multe desfășrate în cadrul Institutuui d Geografie, o parte din acestea fiind publicate, singure
sau în colaborare, sub formă de aticole sau studii mai ample precum „Riscurile climatice din
România”, 1999 (în colaborare cu Elena NICULESCU), APOI „Hazardele meteo-climatice din
zona temperată. Geneză și vulnerabilitate cu aplicații în România” (în colaborare cu I.
Marinică,2007) sau în „Bazele teoretice ale Meteorologiei” (Bogdan, 2009) și „Meteorologie.
Impactul fenomenelor meteo-climatice asupra turismului” (Bogdan, 2012). De asemenea,
studii asupra fenomenelor climatice de risc și evidențierea fenomenelor climatice de risc cu un
caracter de record se regăsesc și în lucrarea „Bazele teoretice ale Climatologiei” (Bogdan,
2017).

IV. METODOLOGIA DE LUCRU

V. ELEMENTELE SPAȚIALE ALE REGIUNII DE NORD-EST

Pentru o delimitare mai bună a regiunii menționate în această lucrare s-au ales limitele
regiunii de dezvoltare de Nord-Est a României, cu o suprafață totală de 36850 km² și ce cuprinde
șase județe importante printre care se numără: Suceava, Botoșani, Neamț, Iași, Bacău, Vaslui.

Regiunea acoperă partea de nord-est a țării și este o parte din vechea regiune istorică a
Moldovei. Geografic, regiunea se învecinează la nord cu Ucraina, la sud cu județele Galați și
Vrancea (Regiunea Sud-Est), la est cu Republica Moldova iar la vest cu județele Maramureș și
Bistrița-Nasaud (Regiunea Nord-Vest) și județele Mureș, Harghita și Covasna (Regiunea
Centru).

Din punct de vedere fizico-geografic, această regiune se suprapune peste o serie întreagă
de unități de relief. Dinspre vest spre est se suprapune peste Carpații Orientali, partea lor estică în
special, Subcarpații Moldovei și Podișul Moldovei (cu subunitățile sale: Podișul Sucevei,
Câmpia Moldovei și Podișul Bârladului).

Astfel, regiunea cuprinde un număr mare de forme de relief, iar fiecare dintre acesta are
caracteristici geografice proprii.

Mai departe se vor trece în revistă pe scurt caracteristicile principale fizico-geografice și

climatice ale formelor de relief principale: munte, podiș, deal, câmpie.
 Localizați în partea de est a regiunii alese sunt Carpații Orientali. Reprezentativi pentru
aceștia sunt cele trei fâșii paralele de roci: vulcanice în vest, metamorfice în centru și
sedimentare (fliș) în est. De la nord la sud Carpații Orientali sunt împărțiți în trei grupe: nordică,
centrală și sudică.

Carpații Orientali

Relieful Carpaților Orientali este reprezentat de suprafețe de nivelare: Nedeia (2000 metri
altitudine), Bătrâna sau Cerbu (1500-1550 metri), Mestecăniș (la 1000-1100 metri) în Munții
Rodnei, Munții Suhard, Munții Maramureșului, Munții Bărgău și Obcinile Bucovinei.

Datorită altitudinilor mari, ce depășesc în unele masive 2000 de metri, apare și relieful
glaciar, ce apare sub formă de circuri glaciare, văi și morene. Acesta se regăsește în principal în

Fig. Amplasarea regiunii în cadrul României

Munții Rodnei și Maramureșului. Pe latura vestică a Carpaților Orientali regăsim relieful
vulcanic însă în Regiunea de Nord-Est se încadrează doar Munții Călimani. Un alt tip de relief
prezent este relieful carst pe sare, prezent în Depresiunea Maramureșului, Ocna Șugatag și la
Coștiui.

Din punct de vedere climatic, Carpații Orientali se încadrează în două etaje climatice. În
etajul climatic montan, cuprins între altitudinile de 800-1700 de metri, temperaturile medii
anuale sunt între 6-0˚C, iar precipitațiile medii anuale între 800-1200 mm/an. Cel de-al doilea
etaj climatic în care se încadrează este cel alpin, acesta se găsește la altitudini de peste 1700 de
metri. Este caracterizat de temperaturi medii anuale sub 0 ˚C și precipitații medii anuale depeste
1200 mm/an.
Subcarpații Moldovei

Relieful de deal este specific Subcarpaților Moldovei, ce apar pe latura estică a Carpaților
Orientali. Din punct de vedere geologic aceștia sunt alcătuiți din conglomerate, marne, gresii,
argile, la care local sunt intercalații de săruri de potasiu, gips și sare. Relieful apare sub forma
unor culmi rotunjite, separate de văi și depresiuni subcarpatice largi cu lunci și terase. Și aceștia
sunt divizați în trei grupe: Subcarpații Neamțului, Subcarpații Bistriței și Subcarpații Trotușului.

Clima este caracterizată prin temperaturi medii anuale între 8-9 ˚C pe culmi, iar în
depresiuni, temperaturile cresc cu 1-2 ˚C. Tot în aceste depresiuni apar adeseori inversiuni
termice. Precipitațiile medii anuale se încadrează între 600-700 mm/an. De asemenea, circulația
atmosferică are direcția NV-SE, uneori vine din direcția NE. Caracteristic este fenomenul de
foehn.

Podișul Moldovei are la rândul lui trei subdiviziuni: Podișul Sucevei, Câmpia Moldovei,
Podișul Bârladului. Dacă am fi să prezentăm pe scurt formele de relief ale Podișului Moldovei
am remarca forme precum: suprafețe de nivelare, terase fluviale, lunci, platouri structurale,
cueste, ș.a. Din punct de vedere climatic, în Podișul Moldovei se pot diferenția două trepte cu
caracteristici climatice diferite.

O primă treaptă este aceea a podișurilor și dealurilor cu înălțimi mai mari de 350 de metri.
Aceasta este caracterizată de temperaturi medii anuale între 8-9 ˚C, peste 120 de zile cu îngheț și
precipitații ce depășesc 600 mm/an.

Cea de-a doua treaptă este cea a dealurilor și culoarelor de vale, cu altitudini mai mici de 350 de
metri. Caracteristice pentru aceasta sunt temperaturi medii anuale între 9-10 ˚C și cantități medii
ale precipitațiilor între 450-500 mm/an.

Regiunea Nord-Est are o populație totală de 3.674.367, fiind astfel cea mai populată
regiune a țării. Densitatea este de 99,71/km², mai ridicată decât media pe țară, de 91,3/km².
1.808.390 (49.22%) dintre locuitori sunt de sex masculin, iar 1.865.977 (50.78%) sunt de sex
feminin. Românii reprezintă 97,9% din populație, cea mai importantă minoritate fiind rromii,
reprezentând 1,2 % din populație. O altă minoritate importantă o reprezintă ucrainienii

Limba română este cea mai vorbită limbă, fiind limba maternă a 98,7 % dintre locuitorii
regiunii. Limba romani este vorbită de 0,6% din populație, iar limba ucraineană de 0,3%. Cele
mai mari orașe ale regiunii sunt Iași (357.192), Bacău (144. 307), Botoșani (106.847), Suceava
(92.121) și Piatra Neamț (85.055), (Conform recensământului din anul 2011).

Economia Regiunii de Nord-Est are un caracter predominant agrar, în special către nord,
deși există mai multe orașe industriale, cele mai mari fiind municipiile Iași și Bacău. PIB-ul per
capita în regiune este cel mai mic din România, la circa două treimi din media națională. În
prezent industria textilă are creșterea cea mai rapidă. Turismul este de asemenea foarte
important, în special în ariile montane din vestul regiunii, precum și în orașe ca Iași, Piatra
Neamț, Suceava sau Bacău. Alte atracții turistice sunt mănăstirile din nordul Moldovei (mare
parte în Bucovina de Sud), ce fac parte din patrimoniul universal.
 VI. CLASIFICAREA FENOMENELOR CLIMATICE DE RISC

Fenomenele climatice extreme cu caracter de risc și hazard, au existat din totdeauna pe Glob cât
și în România, asupra cărora s-au efectuat numeroase studii de specalitate. Printre cele mai
semnificative se numără: uraganele și tornadele, secetele persistente și episodice, precipitațiile
abundente cât și valurile de frig și căldură cu caracter de record etc.

Asupra fenomenelor cu caracter de record, în special cele de origine meteo-climatică, putem

aminti două studii importante, realizate de către Topor (1964) și Cernavodeanu și Binder (1993),
intitulate „Ani ploioși și secetoși” și respectiv „Cavalerii apocalipsului. Calamitățile naturale din
trecutul României (până la 1800), unde se regăsesc cele mai semnificative evenimente care au
avut un impact puternic asupra țării.

Diferența dintre modul în care s-a pus și se pune astăzi problema referitoare la aceste evenimente
extreme constă în faptul că în perioada precedentă, acestea nu prezentau o preocupare în sine, ci
doar periodică, ocazionată de evenimente a căror frecvență era mult mai redusă; din același
motiv nu au existat nici preocupări de categorizare, ierarhizare și clasificare într-un sistem global
de evoluție de mediu- societate.

Totuși, în ziua de azi frecvența fenomenelor a crescut semnificativ, iar zonele afectate sunt din ce
în ce mai mari, uneori, îmbrăcând proporții coninentale, provocând mari dezastre asupra mediuui
și societății, soldate adesea cu pierderi de vieți omenești. De aceea, aceste fenomene sunt
considerate în perioada contemporană o problemă majoră a omenirii, care afectează deoptrivă
societatea și mediul.

Variabilitatea sistemului climatic de la o zi la alt și de la un an la altul, demonstrează faptul ă

societatea contemporană parcurge astăzi o etapă nouă în care ritmul producerii fenomenelor
naturale extreme s-a exagerat. A crescut mult frecvența și intensitatea lor, iar dezastrele pe care
le provoacă sunt din e în ce mi mari și mai complexe, deoarece la fel de complexe snt și cauzele
care le generează.

Există mai multe criterii de clasificare a hazardelor/ riscurilor meteo-climatice, bine

fundamentate științific, care permit identificarea și studierea lor în raport cu factorii care le
definesc dimensiunile. Unele dintr acestea iau în considerare un singur criteriu, altele mai multe
criterii.

1. După modul de manifestare (Bogdan, Niculescu, 1999):

 violent: taifunuri, tornade
 progresiv: vijelii însoțite de grindină, Ciclonii mediteraneeni, înghețul și bruma, stratul
de zăpadă gros și troienit etc;
 lent: ceața de radiație, ceața de evaporație, fenomene de uscăciune, fenomene de secetă
etc;
2. După gradul de vulnerabilitate a teritoriului față de riscurile climatice care, după
„Dicționarul IDNDR” reprezintă gradu de pierderi de la 0 la 100%:
 vulnerabilitate mică: ex. un îngheț rapid pe litoral;
 vulnerabilitate medie: ex. secetele episodice din zona temperată;
 vulnerabilitate mare: ex. secetele permanente din onele subtropicale.

3. După viteza de declanșare și aria ocupată (Ciulache, Ioan, 1995):

 cu declanșare rapidă și extindere regională: ciclonii tropicali;
 cu declanșare rapidă și extindere locală: tornade, trombe, oraje, trăsnete, averse,
grindină;
 cu viteză de apariție intermediară: bruma, chiciura, poleiul, ceața;
 cu viteză de apariție lentă: secetele episodice, secetele cvasipermanente și permanente;
 fenomenele de risc datorate combinării unor factori meteorologici și
nemeteorologici: avalanșele;
 fenomenele de risc cu caracter spectacular: vânturi neperiodice (Foehn, Bora), furtuni
de nisip, depuneri de zăpadă și gheață.

4. După elementul meteorologic sau climatic principal care generează riscul

(Moldovan, 2003):
 riscuri climatice generate de perturbații majore ale presiunii atmosferice: ciclonii
tropicali, extratropicali, anticiclonii continentali și anticiclonii mobili de la latitudini
medii și superioare);
 ciclonilor li se asociază alte riscuri ca: valuri de căldură, furtuni, precipitații abundente,
vânt foarte intens, descărcări electrice, căderi de grindină;
 anticiclonilor li se asociază: secete, valuri de frig, inversiuni de temperatură, cețuri
persistente;
 riscuri climatice asociate vânturilor puternice: tornade, vijelii, furtuni de praf și nisip,
furtuni de zăpadă, vânturi catabatice calde (Foehn);
 riscuri climatice asociate umezelii aerului: precipitații abundente, fenomene de
uscăciune și secete, hidrometeori pe sol (brumă, chiciură, polei), hidrometeori în
troposfera inferioară (ceața);
 riscuri climatice asociate temperaturii aerului: valuri de căldură tropicală, topirea
bruscă a stratului de zăpadă, avalanșe de zăpadă, valuri de frig, încălzirea globală a
climei.
5. După durată (Moldovan, 2003):
 fenomene climatice de risc cu durată scurtă (de la câteva minute la 3 zile):
 asociate norilor Cumulonimbus: tornade, vijelii, oraje, grindină;
 depuneri solide: brumă, chiciură tare, polei, ăpada umedă înghețată;
 avalanșele de zăpadă.

 fenomene climatice de risc cudurată medie (de la 3 zile la 10-15 zile):

 ciclonii tropicali;
 ciclonii extratropicali;
 viscolul;
 vânturile neperiodice intense;
 furtuni de praf și de nisip;
 valurile de căldură;
 valurile de frig;
 inversiunile de temperatură;
 ceața;

 fenomenele climatice de risc de lungă durată

 perioadele exedentare pluviometric;
 perioadele deficitare pluviometric

 fenomenele climatice de risc de foarte lungă durată:

 încălzirea globală a climei.

6. După numărul de elemente climatice care generează starea de risc (Moldovan,

2003):
 riscuri climatice asociate unui singur element climatic:
 valuri de căldură sau de frig asociate temperaturii;
 excesul sau deficitul de precipitații asociate precipitațiilor;
 riscuri climatice caracterizate prin manifestări simultane ale mai multor fenomene
meteorologice:
 ciclonii tropicali sau extratropicali care generează vânt foarte intens, precipitații
abundente, grindină etc.
7. După suprafața ocupată, durata activă, durata activă, frecvență, principalele efecte
(Chardon 1990):
 megacatastrofe:
 secete tropicale;
 musonii tropicali și subtropicali;
 mezocatastrofe:
 valuri de frig;
 oraje;
 tornade;
 catastrofe:
 ploi torențiale;
 riscuri punctuale:
 furtuni cu grindină.

8. După modul de manifestare la debut și pe parcurul evolutiei ca și după suprfața

ocupată (Bogdan, 1999):
 riscurile climatie cu declansare rapidă, evoluție rapidă și extindere zonală:
 ciclonii tropicali: uragane, taifunuri;
 musonii
 riscurile climatice cu declanșare rapidă, evoluție rapidă și extindere regională:
 tornade;
 precipitații abundente;
 oraje;
 valuri de frig și de căldură;
 vânturi violente;
 viscole, înzăpeziri;
 vânturi locale;
 riscuri climatice cu declanșare rapidă, evoluție progresivă și extindere regională:
 perturbațiile mediteraneene
 riscurile climatice cu declanșare rapidă, evoluție rapidă și extindere locală:
 averse (de ploaie, lapoviță, ninsoare);
 furtuni cu grindină și oraje;
 trăsnete;
 trombe;
 riscuri climatic cu declanșare lentă, evoluție lentă și extindere zonală:
 secetele permanente;
 ceața;
 riscuri climatice cu declanșare lentă, evoluție lentă și extindere regională sau locală:
  inversiuni de temperatură;
 fenomene de iarnă: bruma, polei, ninsoare, depunere de gheață;
 ceața;
 fenomene de uscăciune;
 secete episodice.

Clasificările prezentate nu epuizează toate posibilitățile de grupare a hazardelor și riscurilor

meteo-climatice datorate intercondiționarile dintre toate elementele meteo-climatice datorate
intercondiționărilor dintre toare elementele meteorologice și climatice, ca și dintre acestea și
factori genetici ai climei, care oferă o multitudine de combinații.

9. Ierarhizarea fenomenelor naturale de risc după caracteristici și impacte (După

Bryant, 1991)

Având în vedere faptul că riscul reprezintă produsul dintre hazard, elemente supuse riscului și
vulnerabilitatea la care este supus omul și respectiv societatea de a suporta diferite hazarde,
Bryant (1991), în lucrarea „Natural Hazards” stabilește o clasificare simplă a riscurilor de mediu
(în care se încadrează și cele climatice) utilizând 9 criterii după cum urmează (tabelul de mai
jos): gradul de severitate, durata evenimentului, suprafața totală afectată, totalul pierderilor de
vieți omenești, totalul pierderilor de vieți omenești, totalul pierderilor economice, efectul social,
impactul pe termen lung, viteza de declanșare, viteza de apariție a fenomenelor asociate.

Fiecare criteriu în parte este caracterizat printr-un indice numeric (care permite acordarea unei
note) cu valoarea cuprinsă între 1 și 5. Pe baza acestora, autorul a reușit să realizeze o ierarhizare
a celor mai importante hazarde/riscuri de mediu în număr de 31. Scara numerică adoptată
reflectă gradul de severitate și intensitatea impactului asupra elementelor supuse riscului
(populația, bunurile materiale etc). Cu cât nota rezultată din medierea indicilor numerici acordați
pentru fiecare criteriu în parte este mai mică, respectiv mai apropiată de unitate, cu atât hazardul
și riscul au avut consecințe mai grave.
Conform clasificării complexe a lui Bryant, fiecare criteriu în parte poate fi definit astfel:

1. Gradul de severitate indică intensitatea riscului și a fenomenelor asociate;

2. Durata evenimentului respectiv reflectă perioad în care are loc și evoluează riscul
climatic, care poate varia de la câteva secunde sau fracțiuni de secundă (ca în cazul
descărcărilor electrice) până la minute (grindină, vijelii, averse), luni sau ani (secete
episodice sau secete permanente). Cu cât durata fost mai mare cu atât nota va fi mai
mică.
3. Suprafața totală afectată este foarte variată, de la câțiva metri pătrați (trăsnete), până la
mii și milioane de kilometri pătrați (cicloni, taifunuti, uragane). Cu cât suprafața ocupată
este mai mare cu atât nota va fi mai mică;
4. Totalul pierderilor de vieți omenești cuprinde numărul victimelor pentru care cadavrul
a fost recuperat și al dispăruților cărăra nu li s-a găsit cadavrul, care poate varia între zero
și 500 000 morți;
5. Totalul pierderilor economice reflectă valoarea pierderilor materiale datorate riscului
produs. Acestea pot fi exprimate în valoarea monedelor naționale sau în valută dacă a
afectat mai multe țări;
6. Efectul social incumbă starea materială a populației care a suportat riscul, ca și reacția
populației care a perceput riscul, de regulă concretizată în panică, adesea datorată lipsei
de instruire, ceea ce provoacă mai mulți morți;
7. Impactul pe termen lung reprezintă timpul neesar de revenire la starea relativ normală
de dnaintea producerii riscului, care poate varia de la câteva ore la cațiva ani sau zeci de
 ani. Uneori, nu mai are loc această revenire, în schimb, sistemul socio-natural își găsește
o nouă stare de echilibru relativ;
8. Viteza de declanșare a fenomenului reflect timpul de început al fenomenului ca și
perioada de anticipare (de prognoză). În cazul hazardelor și riscurilor climatice cu
declanșare rapidă, posibilitatea de prognoză este limitată și în consecință nota acordată va
fi minimă. Dacă fenomenul este prognozat din timp, nota acordată va fi mai mare, iar în
cazul fenomenelor cu declanșare lentă, pagubele pot fi mult diminuare prin avertizare și
instrucție publică;
9. Apariția fenomenelor asociate înseamnă totalitatea fenomenelor climatice asociate
riscului respectiv. Este cazul ciclonilor tropicali care sunt însoțiți de: scăderea presiunii
atmosferice, intensificări de vânt, oraje, precipitații bogate, grindină. În astfel de situații
se acodă nota minimă.

Pe baza notelor acordate fiecărui criteriu în parte se calculează media pentru fiecare risc meteo-
climatic. Din totalul celor 31 de hazarde naturale, 15 din ele sunt meteo-climatice ceea ce denotă
implicarea climei în modificările regionale și globale de mediu.