You are on page 1of 7

Fizica.

O disciplină fundamentală pentru un viitor


economic mai sigur.
Fizica ne oferă posibilitatea să răspundem la întrebări remarcabile. Cunoaşterea reprezintă, de
asemenea, putere: printr-o mai bună înţelegere a acestor legi ne putem îmbunătăţi modul în care
interacţionăm cu mediul nostru înconjurător şi, de asemenea, modul prin care putem valorifica
resursele din acesta. Dacă vă uitaţi la dezvoltarea rapidă a tehnologiei umane din ultimele două
secole nu se poate să nu remarcaţi cât de mult aceasta s-a datorat progresului din domeniul fizicii.
Poate că exemplul cel mai elocvent în acest sens este reprezentat de transformarea radicală pe
care energia electrică a provocat-o în toate societăţile moderne. Întregul nostru mod de viaţă
este acum complet dependent de capacitatea de a genera, transmite şi exploata energia
electrică într-un mod sigur şi eficient, toate acestea fiind în cele din urmă determinate de modul
în care am înţeles fizica.

A ţine pasul cu cererea tot mai mare de energie electrică în condiţiile unui impact minim asupra
mediului înconjurător va fi o provocare importantă în anii ce vor urma.

Indiferent de cât de multe ştim, întotdeauna mai există ceva nou de descoperit şi cu fiecare
descoperire generăm alte tehnologii.

Efectele produse de descoperirile din fizică.


În timp ce fizicienii studiază principiile fundamentale ale fizicii, cum ar fi mecanica
cuantică, există mai multe şanse de a se inventa noi dispozitive tehnologice prin
aplicarea acestor principii într-un mod accidental sau ca urmare a unei activităţi de
proiectare, nu contează prin care dintre aceste metode deoarece ambele funcţionează.
Remarcabil în acest sens este gradul în care aceste descoperiri fundamentale pot
conduce la diverse aplicaţii tehnologice.

Să luăm ca exemplu tranzistorul şi dioda, care sunt utilizate în ceasurile electronice,


calculatoare, stimulatoare cardiace, aparate auditive, telefoane celulare, sistemul de
poziţionare global GPS (Global Positioning System), radiouri, calculatoare şi diode
emiţătoare de lumină (LED-uri). Ele sunt blocurile fundamentale pe care este construită
întreaga noastră societate.

O poveste similară poate fi spusă despre lasere. Diversele aplicaţii ale laserului includ
cititoare de coduri de bare, micro-intervenţii chirurgicale la ochi, unităţi optice pentru
discuri compacte ce permit citirea şi înregistrarea informaţiilor digitale, fibre optice
(pentru telecomunicaţii şi proceduri medicale), imprimante laser, fabricarea
semiconductorilor, holografie şi, probabil, aplicaţia cu cel mai mare potenţial de utilizare,
fuziunea nucleară.

Imagistica prin rezonanţă magnetică (IRM) este utilizată, de asemenea, în prezent în


mod curent pentru a identifica diverşi compuşi atât din chimie, cât şi din biologie şi ea a
fost vitală pentru identificarea tumorilor din organism prin intermediul metodelor
neinvazive, pentru a studia activitatea cerebrală şi pentru a înţelege circulaţia sângelui
prin organism, toate acestea bazându-se pe modul de deplasare al protonilor într-un
câmp magnetic. Datorită noilor teorii din fizică apare o nouă tehnologie care, la rândul
său, permite realizarea unor observaţii experimentale tot mai exacte care sunt utilizate
pentru a dovedi sau a infirma noile teorii, ceea ce conduce la un nou progres tehnologic
şi aşa mai departe, într-un ciclu. În consecinţă, a existat întotdeauna o simbioză
profundă între descoperirile din fizică şi dezvoltarea noilor tehnologii.

Importanţa fizicii în economie.


Beneficiem cu toţii de progresele din fizică, dintre care doar o parte au fost menţionate
aici şi acest lucru nu este susţinut doar de către fizicieni.
Economiştii americani Edward Prescott şi Finn Kydland au câştigat Premiul Nobel
pentru economie în anul 2004 deoarece au arătat printre altele şi că noua tehnologie va
conduce la o creştere economică. Fizica este fundamentală în acest sens.
În anul 2013, European Physical Society a comandat o analiză economică
independentă asupra a 29 de ţări europene (inclusiv Norvegia şi Elveţia) şi care a
arătat că într-o perioadă de aproximativ patru ani (2007-2010) sectorul industrial a
generat afaceri de 3,8 trilioane de lire sterline, aproximativ 15% din cifra de afaceri
totală din economia ţărilor europene, mai mare decât contribuţia adusă prin comerţ.
Acelaşi studiu a constatat că sectorul industrial a susţinut mai mult de 15 milioane de
locuri de muncă ce reprezintă mai mult de 13% din forţa de muncă totală din economia
europeană.
Aici, în Australia, dezvoltarea sectorului industrial este diferită faţă de cea din SUA sau
Europa, dar concluziile rămân valabile.Pe de o parte, beneficiem cu toţii de consecinţele
generate de ultimele descoperiri din fizică. În acest sens, orice persoană care utilizează
un semnal GPS, un calculator, ascultă muzică digitală, primeşte rezultatele unei
tomografii computerizate (CT) sau ale unei scanări prin rezonanţă magnetică nucleară
poate constata la nivel individual valoarea acestor descoperiri.
Dar, pe de altă parte, progresele din fizică sunt utilizate, de asemenea, într-o primă fază
mai ales pe plan local. În ultimii ani fizica a generat aplicaţii importante în Australia în
ceea ce priveşte modelarea financiară, explorarea mineralelor, producerea de
echipamente diverse, telecomunicaţii şi dezvoltarea de noi tehnologii din domeniul
apărării.

Importanta fizicii pentru traversarea oceanelor.


Fizica nu este mai puţin importantă aici, în Australia decât pentru oamenii aflaţi oriunde
în altă parte.
În plus, importanţa ei în viitor nu ar trebui să fie subestimată. Ar fi uşor să ne imaginăm,
de exemplu, că toate marile descoperiri ale fizicii au fost deja făcute. Aceasta este o
perspectivă profund greşită.
La nivel global, fizica intră în prezent într-o eră extrem de incitantă. Creşterea puterii de
calcul şi realizarea unor noi instrumente având o precizie şi o sensibilitate fără
precedent sporeşte capacitatea noastră de a înţelege fenomenele cele mai complexe.
Cu noile date experimentale de la Large Hadron Collider din Elveţia, care explorează
cele mai mici particule care formează blocurile cele mai fundamentale ale materiei şi de
la Square Kilometre Array (n.t. un radiotelescop aflat în construcţie în Australia şi Africa
de Sud) care explorează structurile masive care formează Universul, fizica modernă ne
va oferi noi perspective în ceea ce priveşte răspunsul la unele întrebări ce persistă de
mult timp, precum cele privind originea şi expansiunea Universului, natura materiei
întunecate şi originea masei.
În acelaşi timp noi de abia am început să aplicăm noile tehnologii care se bazează pe
efectele misterioase ale fizicii cuantice. Capacitatea de a controla atomi individuali,
molecule, fotoni de lumină şi de a exploata efectele cuantice care sunt imperceptibile în
universul macroscopic prefigurează un viitor în care comunicarea şi procesarea
informaţiilor vor fi mult îmbunătăţite faţă de stadiul în care se află în prezent.
Oamenii de ştiinţă din Australia se bucură de o reputaţie internaţională deosebit de
bună în acest domeniu, ceea ce este un avantaj având în vedere importanţa în creştere
a prelucrării informaţiilor în economia australiană şi într-o gamă tot mai mare de aplicaţii
din sectorul de apărare.
Datorită contribuţiilor sale importante pentru societate şi a potenţialului său imens
privind generarea de noi tehnologii şi ramuri industriale, investiţiile la nivel mondial în
cercetarea din fizică au crescut în mod constant pe parcursul secolului trecut, o tendinţă
care este probabil să continue pe măsură ce tot mai multe companii şi societăţi vor
recunoaşte importanţa fizicii în ceea ce priveşte dezvoltarea economică, socială şi
protecţia mediului.
Fizica este disciplina care a definit viziunea ştiinţifică modernă. Aceasta ne ajută să
înţelegem lumea în aspectele sale fundamentale. Ea stă la baza celor mai avansate
tehnologii actuale.
Prin urmare, este esenţial să-i încurajăm pe elevi să studieze fizica, să-i sprijinim pe
profesorii talentaţi, pasionaţi şi bine calificaţi să o predea astfel încât să avem oameni
de ştiinţă remarcabili care să avanseze în mod activ către frontierele sale.

David Jamieson:
În cafenelele din întreaga lume mulţi dintre clienţii acestora utilizează dispozitive
electronice ce conţin componente pe bază de siliciu şi care sunt construite prin
utilizarea electricităţii şi a magnetismului ce au fost descrise de ecuaţiile lui Maxwell. De
asemenea, pentru realizarea acestor dispozitive electronice s-au aplicat cunoştinţele din
fizică în ceea ce priveşte trecerea luminii prin fibrele de sticlă, ecuaţiile din teoria
relativităţii generale care descriu modul prin care gravitaţia deformează spaţiul şi timpul
în cadrul receptoarelor GPS încorporate în acestea precum şi alte principii
fundamentale din fizică care au fost necesare pentru a face posibilă navigarea pe web,
citirea unui ziar sau păstrarea legăturii cu prietenii şi familia în mediul online.
Aceleaşi principii din fizică ne ajută să răspundem la întrebări mai profunde în legătură
cu originea, evoluţia şi soarta Universului. Fizicienii australieni au fost profund implicaţi
în experimentele legate de bosonul Higgs şi de înţelegerea semnificaţiei acestor
descoperiri.
Elaborăm metode de a controla ciudatele fenomene cuantice care se manifestă în toată
materia şi care ne deschid perspective promiţătoare pentru realizarea unor dispozitive
revoluţionare pentru stocarea, transferul şi prelucrarea informaţiilor.Deja am început să
înţelegem fotosinteza ca pe un proces mecanic cuantic pe care l-am putea valorifica în
curând pentru a crea noi tipuri de biocombustibili din lumina Soarelui şi dioxidul de
carbon. Fizica are un rol esenţial în ceea ce priveşte obţinerea unor noi surse de
energie de care avem nevoie urgent pentru ca modul nostru de viaţă să asigure
menţinerea sistemelor climatice care asigură viaţa pe planeta noastră.
În întreaga lume există încrederea că prin aplicarea noilor cunoştinţe din fizică alături de
cele din inginerie şi medicină se vor putea înregistra noi progrese în ceea ce priveşte
gestionarea datelor, realizarea de materiale biomedicale, obţinerea unor noi tipuri de
imagistici, proteze medicale şi modelarea cu ajutorul supercomputerelor a celulelor şi
ţesuturilor. Ne putem aştepta ca în viitor să se obţină vederea bionică, autoasamblarea
virală ori să se utilizeze canere video care înregistrează fiecare minut al existenţelor
noastre pentru a ne consolida amintirile unor evenimente importante.Oamenii curioşi,
creativi şi bine pregătiţi care vor lucra în comun în cadrul unui efort internaţional din
cadrul fizicii vor modela lumea anilor 2025.

Chennupati Jagadish:
Găsind răspunsuri la întrebările fundamentale cu privire la modul în care funcţionează
lumea noastră sau cum aceasta ar putea funcţiona mai bine, fizica va continua să pună
bazele pentru viitoarele tehnologii.
Cei instruiţi în fizică ne-au dat şi continuă să ne ofere noi idei, materiale şi utilaje.
Cunoştinţele din fizică reprezintă coloana vertebrală creativă pentru toate societăţile
industriale avansate şi toate economiile lumii.
În Australia acestea ne-au ajutat să ne construim oraşele, să descoperim mineralele din
subteran şi tot ele ne fac să credem că vom găsi noi resurse, din sol, lumina Soarelui şi
din oceane, dar ele, de asemenea, ar putea conduce la obţinerea unor noi industrii dacă
vom şti să le valorificăm în mod inteligent.
Inginerii şi oamenii noştri de ştiinţă au capacitatea de a ajuta la rezolvarea marilor
provocări şi pentru a asigura viitorul nostru economic. Australia poate fi mândră de
rezultatele sale din fizică şi de faptul că beneficiază de o activitate de cercetare
superioară în multe domenii ale ştiinţei, aceasta constituind o atracţie pentru mulţi
studenţi şi tineri oameni de ştiinţă din întreaga lume.

O cultură generală solidă în domeniul tehnic presupune şi o înţelegere bună a


fundamentelor fizicii, iar dezvoltarea de tehnologii în vederea valorificării lor comerciale
necesită abilităţi avansate în acelaşi domeniul, cel al fizicii.
Pentru a ne asigura că Australia beneficiază comercial de progresele tehnologice şi de
valorificarea lor comercială, este vital ca populaţia noastră să fie cât mai bine instruită în
domeniul fizicii, astfel că este necesar să acordăm o mare importanţă predării fizicii în
şcolile noastre şi în învăţământul superior.

Astronomia – stiinta lumii.


Încă din cele mai vechi timpuri, omul a contemplat în nopţile senine cerul plin de stele
din curiozitate, dar mai ales din necesităţi practice, având în vedere că aceste corpuri
cereşti, grupate în constelaţii, constituie repere vizibile faţă de care este posibilă
orientarea în spaţiu şi timp.

Prin sistematizarea cunoştinţelor empirice acumulate în timp s-a născut


astronomia (gr. astron-astru, nomos-lege), ştiinţă care studiază mişcările,
structura şi evoluţia corpurilor cereşti şi a sistemelor formate de acestea.

Iniţial s-a crezut că Pământul se află în centrul lumii, iar aştrii sunt alcătuiţi din
materie cerească neschimbătoare, în contrast cu materia terestră supusă
transformărilor permanente. Odată cu dezvoltarea ştiinţelor naturii, raţiunea s-a impus
simţurilor, iar adevărul a ieşit la iveală, uneori cu mari sacrificii umane. Tulburătoarele
provocări ale demersului cognitiv au fost aspru pedepsite în Evul Mediu, când trebuia
respectat dictonul “crede şi nu cerceta”.
Concepţia geocentrică a lui Ptolemeu a fost înlăturată încă din sec. al XVI-lea de
către ipoteza heliocentrică a lui Copernic, după care Pământul se roteşte în jurul
axei sale şi împreună cu celelalte planete se mişcă în jurul Soarelui, idee preluată şi
dezvoltată apoi de către Giordano Bruno şi Galileo Galilei.
Bazele mecanicii corpurilor cereşti au fost puse de Isaac Newton, în celebra sa
lucrare „Principiile matematice ale filozofiei naturale” (1687), în care, alături de
principiile dinamicii, formulează şi legea atracţiei universale.
În prezent s-a conturat un tablou complex asupra structurii şi evoluţiei
Universului, care se completează permanent cu noi descoperiri ştiinţifice.
Stelele sunt imense sfere gazoase incandescente, în interiorul cărora au loc reacţii de
fuziune nucleară. Nu totdeauna, stelele sunt formate dintr-un singur corp (stele simple),
ci din mai multe corpuri (stele multiple). Pe bolta cerească se pot distinge roiuri stelare,
deschise (cum sunt Pleiadele) sau globulare (ca roiul M13 din constelaţia Hercule).
Spaţiul dintre ele nu este gol, ci ocupat cu materie interstelară formată din praf şi gaze,
care apare uneori sub forma unor pete luminoase difuze, numite nebuloase. Densitatea
materiei interstelare este extrem de redusă, astfel încât stelele pot fi privite ca
adevărate insule în imensitatea spaţiului cosmic.
Galaxiile sunt îngrămădiri uriaşe de stele care la rândul lor formează grupuri şi roiuri de
galaxii. Pe baza cercetărilor astronomice se apreciază că în Universul accesibil
mijloacelor investigaţie actuale, numit Metagalaxie, există circa 101 de miliarde de
galaxii. Din studiile efectuate asupra unui mare număr de galaxii s-a tras concluzia că
Universul se află în expansiune. Se presupune că expansiunea a început cu 10-12
miliarde de ani în urmă de la o stare iniţială supradensă concentrată într-un volum mic.
Galaxia noastră, Calea Lactee, are forma unei spirale uriaşe şi conţine circa 150 de
miliarde de stele, printre care şi Soarele, aflat la o distanţă medie de 30000 de ani-
lumină de centrul galaxiei, în jurul căruia se roteşte cu o viteză de aproape 20 milioane
de km pe zi în direcţia stelei Vega. Soarele este o stea mijlocie, cu o masă de
1,9x1030 kg (70% hidrogen, 28% heliu, 2% alte elemente), distribuită cu precădere în
partea centrală, extrem de fierbinte (14 milioane de grade) şi mai puţin în atmosferă
solară, care este stratificată în fotosferă, cromosferă şi coroana solară. Reacţiile
termonucleare care se petrec în interior furnizează energia emisă de Soare, din care
numai a 2-a miliarda parte ajunge pe Pământ, cantitate totuşi suficientă pentru a sigura
baza primară a vieţii şi a resurselor energetice terestre. Constanta solară este de 1,98
cal/min/cm2 şi reprezintă cantitatea de energie primită de la Soare într-un minut pe o
suprafaţă de 1 cm2, măsurată la limita superioară a atmosferei terestre, perpendicular
pe direcţia de propagare a razelor solare.
S-a constatat că, nu numai Soarele, ci şi alte stele au planete care se rotesc în jurul lor
sub acţiunea forţei gravitaţionale de atracţie, astfel încât se poate considera că
formarea sistemelor planetare constituie mai degrabă o regulă, decât o excepţie în
Univers. Sistemul solar este format din 8 planete mari (Mercur, Venus sau Luceafăr,
Pământ sau Terra, Marte, Jupiter, Saturn, Uranus, Neptun) şi 3 planete pitice (Ceres,
Pluto, Eris), care se mişcă împreună cu sateliţii lor în acelaşi sens în jurul Soarelui, pe
orbite eliptice situate aproximativ în acelaşi plan. Terra, această magnifică navă care
poartă omenirea în istorie, are o mişcarea de rotaţie în jurul axei proprii de 23h 56min
4s (răspunzătoare pentru succesiunea zilelor şi a nopţilor) şi o mişcare de revoluţie,
care se realizează în 365 de zile 6h 9min 9s şi are drept consecinţă formarea
anotimpurilor.
Între Marte şi Jupiter se află centura principală de asteroizi, care sunt resturi ale unei
planete sfărâmate. Centura de asteroizi a lui Kuiper este formată din mici corpuri de
gheaţă care gravitează dincolo de Neptun, iar mai departe se află norul lui Oort, unde
se găsesc milioane de nuclee de comete.
Naşterea şi evoluţia sistemului solar a constituit o mare provocare pentru oamenii de
ştiinţă şi a generat diverse ipoteze, mai mult sau mai puţin verosimile. De obicei, în
explicarea formării sistemului solar, astronomii (Smidt, Weizsäcker, Fesenkov, Alfvén,
Hoyle), pornesc de la existenţa cu circa 5 miliarde de ani în urmă a unei colosale
nebuloase (compusă din gaze şi praf cosmic în care predomina H şi He) aflată în
mişcare de rotaţie şi supusă acţiunii forţelor gravitaţionale.
Se încearcă în diferite moduri să se explice distribuţia neuniformă a momentului cinetic,
care revine în proporţie de 98% planetelor şi numai 2% Soarelui, deşi acesta
înglobează aproape 98,86% din masa sistemului solar. Cei mai mulţi astronomi înclină
spre ideea formării concomitente a Soarelui şi a planetelor. Astfel, Hoyle consideră că
pe măsura contracţiei gravitaţionale (predominantă de-a lungul axei de rotaţie) creşte
viteza de rotaţie care duce implicit la apariţia instabilităţii gravitaţionale cu formarea unei
mase centrale (protosoarele), înconjurată de un disc turtit. Prin vârtejuri şi concentrări
de substanţă în disc are loc formarea planetelor. Disproporţia repartizării momentului
cinetic este explicată de Hoyle prin transferul acestuia de către câmpul magnetic al
nucleului de la centru spre periferia parţial izolată.

Deocamdată ştim că miracolul uman a apărut pe Terra, leagănul şi matricea în care a


evoluat viaţa, dar şi alte planete pot să asigure condiţii pentru existenţa organismelor vii,
de la cele mai simple până la fiinţe inteligente. Se aşteaptă ca într-un viitor apropiat,
exobiologia (ramură a biologiei care studiază prezenţa şi particularităţile formelor de
viaţă în cosmos), să dea o nouă viziune despre rolul şi statutul omului în univers.
Lumea stelară este fascinantă şi trebuie cercetată cu instrumente moderne care să
suplinească imperfecţiunile organelor de simţ ale omului. Aşa a procedat Galileo
Galilei (1564-1642), care încălcând normele stabilite de Inchiziţie şi a confecţionat o
lunetă cu care a observat corpurile cereşti, descoperind munţii pe Lună, patru sateliţi ai
planetei Jupiter, fazele planetei Venus, structura stelară a Căii Lactee, petele solare
etc.
Rezultate mult mai spectaculoase au fost obţinute de astronomul William Herschel
(1738-1822), cu ajutorul unui telescop optic, instrument extrem de util în domeniul
radiaţiilor optice cu lungimea de undă cuprinsă între 380 nm şi 760 nm, care nu sunt
absorbite de atmosferă şi ajung la suprafaţa Pământului.
Extinderea cercetării spaţiului cosmic în domeniul radioundelor (cu lungimea de undă
de la 1 mm la 20m) se face cu ajutorul radiotelescopului, sistem tehnic format dintr-o
antenă parabolică în focarul căreia este plasat un radioreceptor conectat la un
echipament de înregistrare. Astfel, au putut fi descoperite surse extraterestre de
radiounde, cum ar fi pulsarii (obiecte galactice emiţătoare de radiounde sub formă de
pulsaţii) sau quasarii (obiecte extragalactice care emit intens radiounde). Cu ochiul liber,
pe întreaga sferă cerească se pot număra aproximativ 6000 de stele, în schimb cu un
telescop optic se văd peste 200000 de stele.
După cum se poate constata cu ochiul liber, stelele nu sunt identice între ele, ci diferă
atât prin strălucire, cât şi prin culoare. Strălucirea aparentă a unei stele depinde de
energia emisă, dar şi de distanţa la care se află, fiind definită prin cantitatea de energie
primită în unitatea de timp, pe unitatea de arie receptoare, aşezată perpendicular pe
direcţia astrului. Magnitudinea aparentă (m) este legată de strălucirea aparentă
(E) printr-o relaţie logaritmică.

Stelele îşi au originea în materia difuză interstelară formată din praf şi gaz interstelar şi
parcurg mai multe stadii de evoluţie. În faza iniţială are loc condensarea gravifică a unui
nor cosmic prin mecanisme încă necunoscute. Pe măsura transformării energiei
potenţiale în energie cinetică, temperatura norului creşte la zeci de mii de grade, când
se produce ionizarea materiei, şi apoi la câteva milioane de grade, când se
declanşează reacţiile termonucleare care opresc contracţia gravitaţională. Protosteaua
astfel formată se transformă apoi în stea a secvenţei principale, unde rămâne cea mai
mare parte a vieţii sale, deplasându-se lent spre dreapta în diagrama H-R. Când
hidrogenul din nucleu a fost consumat în întregime, acesta se contractă, iar reacţiile
termonucleare cuprind învelişul extern care se dilată progresiv, astfel încât steaua
devine gigantă. Când temperatura din nucleul unei gigante depăşeşte valoarea de 15
milioane de grade, atunci încep reacţiile termonucleare ale heliului care se transformă
în carbon, iar steaua se deplasează spre stânga pe ramura gigantelor. După
consumarea heliului din nucleu şi a hidrogenului din învelişul adiacent, steaua se dilată
şi pierde masă, uneori procesele au caracter exploziv. Mai precis se pot întâlni
următoarele situaţii:

- dacă giganta are o masă mică apropiată de masa solară, atunci are loc o pierdere
lentă de materie, iar nucleul fierbinte se transformă într-o pitică albă care moare prin
răcire;
- dacă giganta are o masă medie, mai mare decât masa solară de referinţă dar mai
mică decât triplul masei solare, atunci pierderea de materie are loc printr-o explozie de
novă;
- dacă giganta are o masă mai mare decât triplul masei solare, atunci pierderea de
materie are loc printr-o explozie de supernovă, deosebit de strălucitoare.

În urma exploziilor de novă sau supernovă, steaua trece în stadiul de pitică albă, dacă
masa finală este mai mică decât masa Soarelui. În caz contrar, steaua trece în stadiul
de stea neutronică (prin contracţie gravitaţională violentă, atomii se neutronizează) sau
de stea colapsată (prin colaps gravitaţional dimensiunile se micşorează progresiv până
se transformă într-o gaură neagră), după cum masa stelei rămase este mai mică,
respectiv mai mare decât triplul masei solare de referinţă.
Cunoaşterea stadiului evolutiv al stelelor permite determinarea vârstei acestora şi
descifrarea compoziţiei chimice a materiei stelare. Soarele s-a format în urmă cu circa 5
miliarde de ani şi va mai străluci pe cer încă atâţia ani, perioadă mai mult decât
suficientă pentru ca omenirea să atingă culmi nebănuite de progres tehnic şi civilizaţie,
să cucerească spaţiul cosmic dincolo de sistemul solar şi să populeze planete din alte
sisteme stelare. Viitorul este imprevizibil, poate că urmaşii noştri peste mai multe
generaţii vor întâlni şi vor colabora cu fiinţe inteligente, mai mult sau mai puţin
asemănătoare cu fiinţa umană, aşa cum sunt prezentate uneori în filmele SF.
Se poate trage concluzia că în prezent, deşi avem o imagine complexă despre Univers,
aflat într-o evoluţie continuă, infinită în spaţiu şi timp, suntem abia în stadiul iniţial al
descifrării tulburătoarelor enigme ale cunoaşterii.