Capitolul 6

PLÃCEREA DE DINCOLO DE MINTE ................................. 259

CARTEA A TREIA. FERICIREA IRAÞIONALÃ

Capitolul 7
CÃUTAREA FINALÃ ................................................................ 285

Capitolul 8
SE DESCHIDE POARTA .......................................................... 309
CUPRINS
EPILOG. RÂS ÎN BÃTAIA VÂNTULUI ................................. 329
MULÞUMIRI ............................................................................... 9

CUVÂNT DE ÎNCHEIERE ........................................................ 335

PREFAÞÃ .................................................................................... 11

DESPRE AUTOR ........................................................................ 341

STAÞIA DE BENZINÃ DE LA CAPÃTUL
CURCUBEULUI .......................................................................... 15
EXTRASE DIN „CÃLÃTORIA SACRÃ A
LUPTÃTORULUI PAªNIC“ ...................................................... 343
CARTEA ÎNTÂI. VÂNTUL SCHIMBÃRII

Capitolul 1
CLIPE DE MAGIE ..................................................................... 61

Capitolul 2
REÞEAUA ILUZIEI ................................................................... 87

Capitolul 3
ELIBERAREA ............................................................................. 123

CARTEA A DOUA. ANTRENAMENTUL LUPTÃTORULUI

Capitolul 4
ASCUÞIREA SÃBIEI ................................................................. 155

Capitolul 5
CÃRAREA MUNTELUI ............................................................ 223

12 13
 Luptãtori. Aºa ne numim noi – luptãtori.
Luptãm pentru virtutea perfectã, pentru idealuri sublime,
pentru înþelepciunea desãvârºitã. De aceea ne numim, pe
bunã dreptate, luptãtori.
– Aunguttara Nikaya –
STAŢIA DE BENZINĂ DE LA CAPĂTUL
CURCUBEULUI
„În sfârºit, încep sã trãiesc“, mi-am spus în sinea mea,
în timp ce le fãceam semne de bun rãmas mamei ºi tatei din
vechea mea maºinã, înþesatã cu bagaje. Era prima oarã când
plecam de acasã, îndreptându-mã cãtre colegiu. Mã simþeam
independent, puternic, gata de orice.
Am dat drumul la muzicã ºi am început sã cânt la rândul
meu, apãsând pedala acceleratorului ºi îndreptându-mã cãtre
Los Angeles, pe autostradã. Am cotit-o apoi pe autostrada
Grapevine, din care am intrat pe Route 99, avansând prin
câmpiile verzi cãtre munþii San Gabriel care se vedeau în zare.
Cu puþin înainte de apusul soarelui coboram cu vitezã
maximã prin valea Oakland-ului, când în faþa mea a apãrut
imaginea multicolorã a Golfului San Francisco. Eram din ce
în ce mai agitat, cãci mã apropiam de campusul Universitãþii
Berkeley.
Dupã ce mi-am gãsit camera, am despachetat ºi am privit
pe fereastrã imaginea glorioasã a podului Golden Gate ºi
luminile vii ale oraºului San Francisco.
15
 Dan Millman
Cinci minute mai târziu mã plimbam pe Telegraph
Avenue, uitându-mã prin vitrinele magazinelor ºi respirând
aerul proaspãt al Californiei de nord, amestecat cu miresmele
îmbietoare care ieºeau din numeroasele cafenele. Copleºit de
noile senzaþii, am continuat sã mã plimb multã vreme prin
grãdina superbã a campusului, pânã dupã miezul nopþii.
A doua zi dimineaþã, imediat dupã micul dejun, m-am
îndreptat cãtre sala de sport Harmon Gymnasium, unde aveam
sã mã antrenez ºase zile pe sãptãmânã, fãcând ore întregi de
antrenament dificil, în speranþa cã îmi voi atinge visul de a
deveni campion.
Au trecut astfel douã zile. Simþeam cã mã înec deja într-o
mare de oameni, hârtii ºi programe ºcolare. În curând, zilele
s-au transformat în luni, care s-au succedat cu repeziciune,
aproape fãrã sã-mi dau seama, la fel ca anotimpurile în clima
blândã a Californiei. La ore am reuºit sã supravieþuiesc. La
sala de sport am continuat sã fac eforturi. Un prieten mi-a
spus odatã cã m-am nãscut sã devin acrobat. Aveam toate
atributele necesare: pãrul ºaten, tuns scurt, ºi un corp musculos
ºi suplu. Am avut întotdeauna o pasiune pentru cascadorii
care trãiau la limitã. Încã din copilãrie îmi plãceau sporturile
extreme. Sala de sport a devenit în timp sanctuarul meu,
unicul loc în care mã simþeam provocat, în care îmi puteam
depãºi limitele ºi în care puteam experimenta o satisfacþie
realã.
La sfârºitul celui de-al doilea an de colegiu am plecat
în Germania, Franþa ºi Anglia, reprezentând Federaþia de
Gimnasticã a Statelor Unite. Am devenit campion mondial la
16
Staþia de benzinã de la capãtul curcubeului
sãrituri. Trofeele mele sportive se adunau într-un colþ al
camerei mele. Ziarul Daily Californian îmi publica atât de
des poza încât oamenii au început sã mã recunoascã pe stradã,
iar reputaþia mea a crescut. Femeile îmi zâmbeau pe stradã.
Susie, o fatã dulce, cu pãrul blond, tuns scurt, ºi cu un zâmbet
ca în reclamele pentru pastele de dinþi, îmi fãcea din ce în
ce mai des vizite amoroase. Chiar ºi notele mele erau bune.
Ce mai, mã simþeam pe acoperiºul lumii!
Cu toate acestea, în toamna anului 1966, anul de dinaintea
absolvirii, o stare neplãcutã a început sã punã stãpânire pe
mine. La acea vreme, nu mai dormeam la cãmin. Mã mutasem
deja în chirie ºi trãiam singur într-un mic studio situat lângã
casa gazdei mele. Deºi adunam realizare dupã realizare, mã
simþeam din ce în ce mai melancolic ºi mai depresiv. La
scurt timp, au început coºmarurile. Mã trezeam în fiecare
noapte asudat ºi gemând. Visul era de fiecare datã acelaºi:
Se fãcea cã mã plimb pe strãzile întunecate ale
unui oraº. În jurul meu domneºte o ceaþã deasã, din
care se întrezãresc clãdiri înalte, fantomatice, fãrã uºi
ºi ferestre.
O formã nedefinitã se apropie de mine. Este un
spectru înfiorãtor, cu craniul alb ºi orbite întunecate,
care mã priveºte într-o tãcere de moarte. La un moment
dat, fantoma îºi întinde mâna osoasã cãtre mine. Oasele
degetelor se terminã cu gheare. Îngheþ de spaimã.
Din spatele terifiantei creaturi apare un bãrbat
cu barba albã. Faþa sa este calmã ºi seninã. Paºii sãi
17
 Dan Millman
nu fac deloc zgomot. Îmi dau seama cã este singura
mea speranþã de salvare. Are puterea de a face acest
lucru, dar nu mã vede, iar eu nu îl pot striga.
Bãtându-ºi joc de teama mea, Moartea cu gluga
întunecatã pe cap se întoarce pentru a-l înfrunta pe
bãtrânul cu barba albã, care îi râde în faþã. Uluit,
privesc ce se întâmplã. Furioasã, Moartea încearcã
sã-l apuce cu ghearele. În clipa urmãtoare, spectrul se
repede cãtre mine, dar bãtrânul îl apucã de mantia
neagrã ºi îl învârte prin aer.
Brusc, scheletul cu coasa dispare. Bãtrânul cu
barba albã mã priveºte ºi îºi deschide braþele în semn
de bun venit. Mã îndrept cãtre el ºi îl îmbrãþiºez,
dizolvându-mã complet în trupul sãu. Când mã privesc
din nou, constat cã port o robã neagrã. Îmi privesc
mâinile ºi constat cã din acestea au rãmas doar oasele,
unite în rugãciune.
Dupã care mã trezeam gemând.
Într-o noapte, pe la începutul lunii decembrie, stãteam
în pat ascultând ºuieratul vântului printr-o spãrturã a ferestrei.
Incapabil sã adorm, m-am dat jos din pat ºi mi-am pus blugii
uzaþi, un tricou, adidaºi ºi o hainã uºoarã, dupã care am
plecat sã mã plimb în noapte. Erau orele 3:05 dimineaþa.
Mã plimbam fãrã nici o destinaþie, inspirând profund
aerul rãcoros ºi umed al dimineþii. Priveam din când în când
cerul înstelat ºi ascultam zgomotele rare care se auzeau în
liniºtea nopþii. Din cauza frigului mi s-a fãcut foame, aºa cã
18
Staþia de benzinã de la capãtul curcubeului
m-am îndreptat cãtre o staþie de benzinã deschisã non-stop
ca sã-mi cumpãr niºte dulciuri ºi o bãuturã rãcoritoare. Mã
plimbam prin campus cu mâinile în buzunare, la o orã la care
toatã lumea dormea, când am vãzut luminile staþiei de benzinã.
Era ca o oazã de luminã fluorescentã în bezna întunecatã în
care se întrezãreau magazinele ºi cinematografele închise.
Am cotit dupã un garaj din vecinãtatea staþiei de benzinã
ºi aproape am dat nas în nas cu un om care stãtea în umbrã,
sprijinindu-ºi scaunul de peretele cãrãmiziu al staþiei. ªocat,
am fãcut un pas înapoi. Omul purta o cãciulã din lânã roºie,
pantaloni cenuºii din catifea raiatã, ºosete albe ºi sandale
japoneze. Pãrea cã se simte foarte bine într-o pelerinã uºoarã
de vânt, deºi termometrul agãþat pe zid, chiar deasupra capului
sãu, arãta numai 15 ¯C.
Fãrã sã priveascã deloc spre mine, a spus cu o voce
puternicã, melodioasã:
– Îmi pare rãu cã te-am speriat.
– Nici o problemã. Aveþi bãuturi rãcoritoare?
– Nu avem decât sucuri de fructe. ªi nu-mi spune
„tataie1“!
Dupã care, s-a întors cãtre mine ºi mi-a zâmbit larg,
scoþându-ºi cãciula de pe cap ºi dând la ivealã un pãr bogat,
de un alb strãlucitor. A izbucnit apoi în râs.
O, ce râs! L-am privit uluit. Era cu siguranþã bãtrânul
din visele mele! Pãrul alb, faþa cu trãsãturi ferme, bine definite,
talia suplã. Era în bãrbat înalt, de circa 50-60 de ani. A râs
1
N. Tr. Joc de cuvinte intraductibil: soda pop înseamnã rãcoritoare la dozã.
Prescurtat, se spune soda. În acest context, pop poate fi interpretat ca „tataie“.
19
 Dan Millman
din nou. Într-o confuzie totalã, m-am îndreptat cãtre o uºã
pe care scria „Birou“ ºi am tras de ea ca s-o deschid. Am
simþit ca ºi cum o altã uºã s-ar fi deschis într-o altã
dimensiune. Cutremurat, m-am prãbuºit pe o canapea veche
din apropiere, întrebându-mã ce ar putea ieºi prin acea uºã
în lumea mea tridimensionalã. Teama mea se împletea cu o
fascinaþie pe care nu mi-o puteam stãpâni. Am rãmas aºezat,
respirând sacadat ºi încercând sã-mi regãsesc stãpânirea de
sine.
Am privit în jur. Încãperea nu semãna deloc cu un
magazin obiºnuit din categoria celor care sunt construite lângã
benzinãrii. Nu exista nimic din dezordinea ºi monotonia unui
asemenea magazin. Canapeaua pe care eram aºezat era
acoperitã cu o pãturã mexicanã, uzatã, dar extrem de coloratã.
În stânga mea, lângã intrare, se afla un raft cu obiecte necesare
ºoferilor, foarte bine organizate: hãrþi rutiere, siguranþe
electrice, ochelari de soare, ºi aºa mai departe. În spatele
unui birou mic din lemn, de culoare maronie, se afla un
scaun tapisat cu catifea raiatã. Mai exista un dozator de apã
mineralã, chiar lângã o uºã pe care scria: „Intrarea interzisã“.
Lângã mine se afla într-adevãr o altã uºã, care dãdea cãtre
garajul de care am vorbit.
Ce m-a izbit cel mai mult era atmosfera extrem de intimã
a încãperii. Pe jos era întinsã o carpetã din pãr aspru, de
culoare galben, pe întreaga lungime a camerei. Pereþii fuseserã
zugrãviþi de curând în alb. Câteva tablouri cu peisaje
întrerupeau din când în când monotonia, oferind pete de
20
Staþia de benzinã de la capãtul curcubeului
culoare. Lumina discretã a becurilor m-a calmat în scurt
timp, întrucât oferea un contrast relaxant prin comparaþie cu
strãlucirea fluorescentã de afarã. Pe scurt, încãperea avea o
atmosferã intimã ºi caldã, dându-mi un sentiment de siguranþã.
Nu ºtiam la ora aceea cã în acest loc voi trãi cele mai
neaºteptate aventuri, experimentând farmecul magiei, clipe
de teroare, dar ºi de iubire, trãite cu o intensitate maximã.
Singurul gând care mi-a trecut prin minte în acel moment era
cã un ºemineu ar prinde foarte bine în acest loc.
În curând, respiraþia mi-a devenit relaxatã, iar mintea
mea s-a liniºtit. Mã simþeam aproape fericit. M-am
autoconvins cã asemãnarea bãtrânului de afarã cu cel din
visele mele era o simplã coincidenþã. Cu un oftat, m-am
ridicat de pe canapea, mi-am încheiat fermoarul de la hainã
ºi am ieºit în aerul rãcoros de afarã.
Bãtrânul continua sã stea pe scaunul sãu sprijinit de
zidul garajului. Am trecut pe lângã el ºi i-am aruncat o ultimã
privire. Pentru o fracþiune de secundã, privirile ni s-au
intersectat. Avea ochi cum nu mai vãzusem vreodatã. La
început mi s-a pãrut cã are lacrimi în ochi, dar apoi mi-am
dat seama cã nu era decât o sclipire, o reflectare a luminii
stelelor. Am simþit cã mã scufund în aceastã privire, pânã
când stelele însele au devenit o simplã reflexie în ochii sãi.
Pentru o scurtã clipã nu am mai vãzut nimic altceva în afara
acestor ochi, care aveau privirea deschisã ºi plinã de curiozitate
a unui copil.
21