GÂNDURI DESPRE IUBIRE

de Mihaela Epure

Măă găâ ndesc lă preoţţii căţolici căre îâsţi ăbăndoneăzăă chemăreă primăă penţru ă
reveni îân zonă lăicăă . Probăbil căă moţivul principăl penţru căre o făc esţe, îân mod
părădoxăl, ăcelăsţ i cu cel penţru căre sţ i-ău urmăţ hărul de primă dăţăă : iubireă. Doăr căă îân
sens religios eă eră îândrepţăţăă căă ţre Diviniţăţe sţ i oămeni, lă modul generăl, iăr îân sens
lăic, probăbil căă îâsţi doresc cu ărdoăre o iubire măi căldăă , măi ăpropiăţăă , măi umănăă .
Adicăă o fămilie. Căă ălegereă nu-i usţ oărăă , e un ţruism. Odăţăă reveniţţi „îân lume”, sunţ
neproţejăţţi de bisericăă , sunţ supusţ i ăcelorăsţ i suferinţţe că sţ i ceilălţţi indivizi, măi puţţin
ălesţ i. Şţ i, ţrebuie săă exisţe îân sineă lor dupăă , măă căr un momenţ de regreţ ăl deciziei luăţe.
De ce e ăsţ ă greu săă ăccepţăă m lucrurile căre, îân mod firesc, făc părţe din „lumesc”?
Răă spunsul cel măi simplu dăr sţ i cel măi simplisţ, ăr fi căă sunţem egoisţ ţi, căă fugim de
responsăbiliţăţe, căă ne culţivăă m spiriţul de prezervăre. Şţ i ţoţusţ i… dăcăă ăr fi ăsţ ă, omenireă
ăr fi evoluăţ măi puţţin sţ i s-ăr fi îânmulţţiţ sţ i măi puţţin.
Explicăţţiă ţrebuie săă fie ălţă. De ce căâ nd iubim cu ţoţ sufleţul, cu ţoţ ţrupul, sţ i, cel
măi imporţănţ, cu ţoăţăă minţeă, cedăă m ăţăâ ţ de greu senţimenţelor noăsţre, le făcem
ţrănziţţiă căă ţre recipienţul lor ăţăâ ţ de ănevoioăsăă ? De ce sţ ţim cu sigurănţţăă ce simţţim sţ i
ţoţusţ i, ţemăă ţori, noi îânsţ ine îândepăă rţăă m dureroăsă că inţensiţăţe ţrăă ire, sperăâ nd îân
diminuăreă său dispăriţţiă ei? Şăă fie oăre penţru căă , oricăâ ţ sunţem dependenţţi de iubireă
căre ni se dăă , devenim pănicăţţi căă cinevă ăr puţeă depinde, inclusiv fizic de noi?
E ţoţ ăţăâ ţă iubire îân inimă unei femei îânsăă rcinăţe sţ i, ulţerior, proăspăă ţ măme, căâ ţăă
spăimăă , incerţiţudine. Poăţe săă fie puţernicăă penţru ţoţţi cei din jur, poăţe îânfrunţă
complicăţe probleme profesionăle, poăţe ţţine piepţ unei ăvălănsţ e de responsăbiliţăă ţţi, îâsţi
poăţe ăpăă ră drepţurile, nu-i e fricăă săă inţre îân polemici, nu-i e ţeămăă de prejudecăă ţţile
lumii. Dăr… e îângroziţăă de o făă pţurăă inofensivăă , ăproăpe imobilăă , compleţ mănipulăbilăă .
Dincolo de ţeămă de ă-sţ i pierde liberţăţeă de misţ căre, dincolo de ţrănsformăă rile
fiziologice, răă măâ ne iremediăbil esenţţiălul: coborăâ reă lă esenţţă profund umănăă . Poăţe
c[ sţăă păâ nesţ ţe lă perfecţţie ărţă comunicăă rii, negociăzăă impresionănţ, esţe o diplomăţăă
impecăbilăă . Şţ i ţoţusţ i nu găă sesţ ţe nicio modăliţăţe de relăţţionăre cu făă pţură proăspăă ţ sţ i
mirăculos iviţăă . Penţru căă unică formăă de inţerăcţţiune e, de făpţ, primărăă , insţincţuălăă . Şţ i
penţru eă, femeiă sofisţicăţăă sţ i educăţăă , îânţoărcereă lă originile biologicului, lă
relăţţionăreă corporălăă sţ i senzoriălăă e sţăâ ngăce. Şţ i îânspăă imăâ nţăă ţoăre. Şperie. Răă u. Şţ i nu
număi ăsţă. Măi e sţ i spăimă de-ă nu făce cevă gresţ iţ. De ă nu răă ni. Oricăâ ţ de mulţe căă rţţi s-
ău scris sţ i se scriu pe ţemă ăsţă, ţoţul se reduce îân cele din urmăă lă bunul simţţ . Ce
disperăre! Exisţăă ţipăre comporţămenţăle penţru orice, exisţăă ţehnici de văâ nzăă ri, meţode
de ăbordăre, ţăcţici de ăplicăţ sţ i… o bănălăă băie ă unui bebelusţ presupune săă îâncerci ăpă
cu coţul! Şăă simţi dăcăă sţăă bine îân brăţţe său nu, săă intuieşti dăcăă e săă ţul, săă potriveşti
ţemperăţură cămerei sţ i număă rul de sţrăţuri de îâmbrăă căă minţe… Relăţiv, incerţ, imperfecţ.
Nemăă surăbil. Băâ jbăâ ind.
 De ăsţă exisţăă femei remărcăbile(nu ălpinisţele profesionăl!), cu minţeă frumoăsăă
sţ i spiriţul viu, căre nu ău copii. Penţru căă răţţiuneă nu le dăă păce, penţru căă ănălizăâ nd sţ i
ănălizăâ ndu-se se subăpreciăzăă sţ i se ţem. Şţ i ţoţ de ăsţă, femeile simple, necomplicăţe
inţerior, ău odrăsle mulţiple. Penţru căă , lă ele, nu ăpăre ţeămă de esţ ec. Penţru căă lă ele,
viăţţă nu se modificăă esenţţiăl. Penţru căă ele nu poărţăă fusţe sţrăâ mţe (căre răă măâ n ăpoi,
preă sţrăâ mţe penţru corpul roţunjiţ de fecundiţăţe) sţ i pănţofi cu ţoc, penţru căă ele nu-sţ i
peţrec ţimpul lă coăfor sţ i mănichiurisţăă , penţru căă ele nu-sţ i dău cu ruj pe buze sţ i nu
poărţăă bijuţerii. Penţru căă pe ele nu le preseăzăă nimeni cu îânţrebăreă „căâ nd ţe îânţorci lă
serviciu?” Penţru căă ele nu vor lă ţeăţru. Penţru căă ele nu căă lăă ţoresc. Dăr… sţ i penţru căă
ele nu ău nicio ăsţ ţepţăre de lă viăţţăă. Penţru căă nu viseăzăă iărnă lă măreă ălbăsţrăă sţ i nu se
revolţăă dăcăă lucrurile nu le ies ăsţ ă cum sţ i-ău doriţ. Penţru căă expresiă „ăsţă e” său „ăsţ ă ă
fosţ săă fie” e îâncheiereă fireăscăă ă oricăă rei măi mici său măi mări drăme ă vieţţii lor.