Alaturi de depresie, anxietatea este una dintre cele mai raspandite tulburari psihice, afectand,

conform statisticilor Organizatiei Mondiale a Sanatatii, 3,6% din populatia globului. Se vorbeste mult
despre anxietate si intrebarea care apare este care sunt limitele intre anxietatea normala si cea
patologica.

Anxietatea face parte din viata, la fel ca durerea, ea avertizandu-ne asupra unui posibil pericol
si determinandu-ne sa facem o alegere intre cele doua instincte: “lupta sau fugi”. asadar, e util sa o
ascultam si doar cand e in excess a ii cautam un tratament. O anumita doza de anxietate ne permite
sa facem fata stresului zilnic, provocarilor si chiar sa performam sexual. Prea multa anxietate pentru
o perioada mai lunga de timp poate sa duca la o serie de simptome:

 neliniste
 senzatia ca te afli la capatul puterilor
 oboseala accentuate
 dificultatea de a te concentra
 iritabilitate
 incordare musculara
 tulburari ale somnului.

Semnalul ca am atins limita dintre anxietatea normal si cea patologica este cand constatam ca
anxietatea ne afecteaza in mod negativ calitatea vietii, relatiile cu ceilalti, ne diminueaza
productivitatea in plan professional si apare un sentiment de neputinta in a controla simptomele.

Formele in care se poate manifesta anxietatea si care necesita un tratatement psihoterapeutic

si eventual psihiatric:

1. Atacul de panica este o frica intensa asociata cu senzatia de moarte iminenta si cu senzatii
fizice intense. Frica centrala este ca va muri sau va innebuni.

2. Agorafobia insemna evitarea situatiilor in care persoana este in afara domiciliului, frica
princiapal fiind ca intr-un spatiu exterior este lipsit de ajutor.

3. Fobia sociala reprezinta evitarea situatiilor sociale, personei fiindu-I frica de respingere,
critica.

4. Fobiile reprezinta frica cu un obiect precis (frica de zbor, de diverse animale).

5. Anxietatea generalizata este o frica fara obiect definit, o neliniste cronica, caracterizata de
prezenta grijilor permanente, a tensiunii musculare si a unei stari de vigilenta excesiva. Credinta
persoanei este ca daca se ingrijoreaza, va controla ceea ce e de necontrolat – viitorul.
 6. Obsesii compulsive, in care persoana recurge la ritualuri pentru a evita anxietatea.

7. Stres post-traumatic – rezulta in urma unei situatii traumatice (dezastru, razboi, accident)
si este caracterizata de retrairea traumei (flashbackuri).

Voi aborda mai detaliat prima dintre formele anxietatii enumerate mai sus, si anume atacul
de panica.

Ce este atacul de panica

Un atac de panică este, conform DSM IV- TR , “o perioadă discretă, în care există debutul brusc
al unei aprehensiuni, frici sau terori intense, associate adesea cu senzația de moarte iminentă”.

Apariția unui atac de panică este impredictibilă și durata lui nu este mai lungă de câteva
minute. În timpul unui atac de panică, apar ce putin patru din următoarele simptome: palpitații,
transpirații, tremor, senzații de strangulare sau scurtare a respirației, durere sau disconfort
pericordial, greață sau disconfort abdominal, amețeală, derealizare, frica de a nu înnebuni, frica de
moarte, frisoane sau valuri de căldură.

Atacurile de panică pot fi inopinate sau predispuse situațional. Pentru a diagnostica panica
este necesar ca atacurile de panică să fie inopinate. Atacurile de panică pot fi circumscrise situațional,
ca de exemplu în cazul fobiei sociale (un atac de panică apare când persoana trebuie să vorbească în
public) sau în cazul unei fobii specifice, sau pot fi predispuse situațional, de exemplu în anxietatea
generalizată sau în stresul posttraumatic.

Pentru un diagnostic cert de tulburare de panică, este necesar să apară mai multe atacuri de
panică în decurs de o lună,

 “în circumstanțe în care nu există pericol obiectiv,

 atacurile să nu poată fi cauzate de situații cunoscute sau previzibile,
 între atacuri trebuie să existe intervale libere de simptome anxioase (deși anxietatea
anticipatorie este obișnuită).” (Tudose, 2011, p.325)

Modelul atacului de panica

Modelul cognitiv al atacului de panică (Holdevici, 2009, p.214-215) are ca punct central ideea
că la baza atacului de panică stă o serie de evenimente care formează un cerc vicios, construit pe baza
interpretărilor catastrofizante ale subiectului. Astfel, subiectul percepe o serie de stimuli (interni sau
externi) ca fiind amenințători, ceea ce conduce la declanșarea anxietății cu semnele fiziologice
specifice, pe care subiectul le poate interpreta catastrofic, ceea ce va conduce la o accentuare a
anxietății, și astfel se formează un cerc vicios care va culmina cu apariția atacului de panică.

Elementele care mențin atacul de panică, după apariția acestuia, sunt:

 atenția selectivă la senzațiile fiziologice, care scade pragul perceperii acestor senzații;
 comportamentele de asigurare și de evitare îl împiedcă pe subiect să infirme iminența
dezastrului anticipat pe baza senzațiilor fiziologice intense.
Adesea, primul atac de panică este asociat cu un eveniment de viață stresant, cum ar fi un
eveniment major de viață (naștere, căsătorie, boală fizică), dar poate săa pară și fără un eveniment
precipitator clar.
Panica este exacerbată de distorsiunile cognitive ale pacientului, care se pot reflecta în
anxietatea anticipatorie („Voi avea un atac de panică”), senzații fizice („Am palpitații, voi avea un atac
de panică”) și auto-critică („Sunt o persoană slabă”). Este necesară abordarea distorsiunilor cognitive
simultan cu expunerea comportamentală la situațiile anxiogene.

Tehnici cognitiv comportamentale de abordare a atacului de panică

Tehnicile principale aplicate în cazul pacienților cu atac de panică sunt :

 psihoeducația asupra modelului atacului de panică;

 expunerea - are ca și componente: conceperea ierarhiei fricii și expunerea gradată la
elementele din această ierarhie, care poate fi făcuta în imaginar sau in vivo;
 trainingul de relaxare, care este util în reducerea nivelului general de activare;
 inducerea panicii, conform modeului lui Clark, poate fi utilă în dezbaterea convingerii
pacientului că senzațiile lui sunt periculoase;
 identificarea și dezbaterea gândurilot automate distorsionate;
 modificarea convingerilor dezadaptative, cum sunt imperativele -“Nu ar trebui să îmi fie
teamă” sau regulile condiționale - “Dacă mi-e teamă, ceilalți mă vor respinge”;
 dezbaterea și modificarea schemelor disfuncționale – deși tulburările de panică pot fi tratate
și fără abordarea schemelor pacientului, intervenșia terapeutică îl poate determina pe subiect
să își investigheze și schemele de bază disfuncționale.

Resurse:
1. Irina Holdevici – Tratat de psihoterapie cognitiv comportamentala, Ed. Trei, 2009
2. Jean Cottraux – Terapiile cognitive, Ed. Polirom, 2003
3. Florin Tudose si altii - Tratat de psihopatologie și psihiatrie pentru psihologi, Editura Trei, 2011