1.1.

Clasificarea acțiunilor civile

Clasificările acțiunilor civile au drept scop evidențierea particularităților tuturor

categoriilor de acțiuni civile. În literatura de specialitate, acțiunile civile sunt clasificate după mai
multe criterii.
Deoarece nu toate criteriile de clasificare a acțiunilor sunt fundamentate științific, vom
analiza cele mai importante criterii de clasificare a acțiunilor civile.
1. În dependenţa de conţinutul său, distingem următoarele tipuri de acţiuni:
a) acţiunea în realizare (executare) a unui drept este acțiunea prin care se solicită de a constrînge
prin intermediul hotărâri instanţei judecătoreşti pe pârât la executarea unei obligaţii sau la
abţinerea de la efectuarea unei acţiuni. În aceste acțiuni nu se pune la îndoială existența
raportului juridic material litigios, acestea având drept scop confirmarea existenței ori lipsei
unui drept sau obligații dintre părți.
Acţiunea în realizarea dreptului este acţiunea civilă prin care reclamantul pretinde obligarea
pârâtului la respectarea dreptului subiectiv ce i-a fost încălcat, iar dacă aceasta nu mai este
posibil, obligarea lui la despăgubiri pentru prejudiciul suferit. Această acțiune este dreptul
comun în materie; prin această acţiune, reclamantul solicită ca pârâtul să fie obligat să-i
recunoască un drept subiectiv civil sau să fie obligat la plata unei despăgubiri. în practica
judiciară, aceste acțiuni sunt cele mai frecvente (spre ex.: acțiune în revendicare, cereri prin
care se solicită plata unor sume de bani, cereri prin care se solicită îndeplinirea unor obligaţii
contractuale, cereri pentru anularea unor contracte etc.).1
b) acţiunea în constatare mai numită și acțiunea în recunoaştere, confirmare a unui drept este cea
prin care se urmăreşte confirmarea printr-o hotărâre judecătorească a existenţei sau inexistenţei
unui raport material juridic între părţile litigante. Deci, în aceste acțiuni se pune la îndoială
existența raportului juridic material litigios, instanța urmând să se pronunțe în acest sens.
În literature de specialitate întîlnim o subclasificare a acțiunii civile în constatare și anume:
 actiuni în constatare pozitivă (se solicită constatarea existenței unui drept subiectiv civil).
 actuni în constatare negativă (se solicită constatarea inexistenței unui drept subiectiv civil).
 actiuni în constatare declaratorie (se solicită instanței să constate existența sau inexistența unui
raport juridic civil).2

1
http://legeaz.net/dictionar-juridic/actiune-in-realizarea-dreptului, [on line], accesat la 26.04.2016.
2
http://www.scritub.com/stiinta/drept/CLASIFICAREA-ACTIUNII-CIVILE16515102120.php, [on line], accesat la
26.04.2016.
c) acţiunea în transformare de drepturi este cea prin care se tinde ca printr-o hotărâre
judecătorească să se creeze o situaţie juridică nouă – modificarea sau desfiinţarea raportului
juridic existent între părţile litigante. Și în acest caz nu se pune la îndoială existența raportului
juridic material litigios, astfel încât divergențele dintre părți duc la sesizarea instanței nu pentru
a confirma un raport preexistent, ci pentru a constitui o situație juridică nouă.
2. În dependenţă de natura dreptului ce se valorifică prin acţiune se delimitează în acțiuni
patrimoniale și nepatrimoniale, cu ulterioare subclasificări:
După caracterul patrimonial sau nepatrimonial al dreptului subiectiv ce se valorifică acţiunile
sunt:
a) patrimoniale;
b) nepatrimoniale (acţiunea de divorţ, acţiunea pentru anularea căsătoriei, acţiunea prin care se
solicită încuviinţarea, desfacerea sau desfiinţarea adopţiei, acţiunea de stabilire a paternităţii,
etc).
La rândul lor, acţiunile patrimoniale sunt reale, personale şi mixte.
a) acţiuni personale sunt acele acţiuni prin care se urmăreşte valorificarea unui drept personal
care se naşte dintr-un act juridic sau din lege. Ex: acţiunea pentru plata pensiei de întreţinere,
plata unei dotorii contractuale, privind repararea prejudiciului.
b) acţiuni reale, prin care se valorifică un drept real. Ex: acţiunile în revendicare prin care se apără
dreptul de proprietate (acțiunea în revendicare și acțiunea negatorie.).
La rândul lor, acţiunile reale se împart în: acţiuni reale mobiliare, care au ca obiect un bun
mobil (ex: acţiunea în revendicare a bunului mobil de la posesorul de rea-credinţă, hoţ sau găsitor);
și acţiuni reale imobiliare, care au ca obiect un imobil.
Acţiunea în revendicare este acea acţiune reală prin care reclamantul cere instanţei de judecată
să i se recunoască dreptul de proprietate asupra unui bun determinat şi pe cale de consecinţă, să-l
oblige pe pîrît la restituirea posesiei bunului.
Conform art. 374 al. 1) Cod civil, proprietarul este în drept să-şi revendice bunurile aflate în
posesia nelegitimă a altuia.
Acţiunea în grăniţuire. Acţiunea în grăniţuire este acea acţiune prin care reclamantul cere
instanţei de judecată ca, în cadrul unui proces, să determine, prin semne exterioare, linia
despărţitoare dintre cele două fonduri vecine.
Acţiunea negatorie. Acţiunea negatorie este acea acţiune reală prin care reclamantul cere
instanţei de judecată să stabilească prin hotărărea ce o va pronunţa, că pîrîtul nu are nici un drept
real asupra bunului aflat în proprietatea sa şi să-l oblige, pe cale de consecinţă, să înceteze
exercitarea lui nelegitimă.
Această acţiune va putea fi înaintată în cazul în care proprietarului îi sînt aduse atingeri în
exercitarea dreptului sau de folosinţă şi de dispoziţie. Obiectul revendicării constă în înlăturarea
piedicilor puse proprietarului prin acţiunile ilegale ale terţului, existente la momentul înaintării
acţiunii negatorii.
Acţiunea negatorie este o acţiune reală, petitorie şi imprescriptibilă. Caracterul sau petitoriu
rezulă din faptul că se pune în discuţie existenţa dreptului real al pîrîtului.
Acţiunea confesorie. Acţiunea confesorie este acea acţiune reală prin care reclamantul cere
instanţei de judecată să stabilească, prin hotărîrea ce o va pronunţa, că el este titularul unui drept
real, dezmebrămînt al dreptului de proprietate asupra bunului altuia, şi să-l oblige pe pîrît, care
poate fi proprietarul sau o altă persoană săi permită exercitarea lui deplină şi netulburată.3
c) acţiuni mixte, prin care se valorifică în acelaşi timp un drept personal şi un drept real, în cazul
în care drepturile invocate se găsesc într-un raport de conexiune.
3. După categoria relaţiei de drept material distingem:
a) acţiuni de încasare a pensiei alimentare;
b) acţiuni ce decurg din litigii de muncă;
c) acţiuni ce ţin de dreptul locativ;
d) acţiuni de reparare a prejudiciului cauzat;
e) acţiuni ce decurg din dreptul de autor, inventator etc.
f) acțiuni în ordinea contenciosului administraiv.
4. În functie de calea procedurala aleasa de parte pentru apararea dreptului actiunile civile sunt:
a) Acțiuni principale - acțiuni a caror solutionare nu depinde de soluția pronunțată într-o alta
acțiune.
b) Acțiuni accesorii - acțiuni a caror solutionare depinde de solutia pronuntata într-o actiune
principala. Spre exemplu încasarea pensiei de întreținere a copilului minor ale loc după
soluționarea chestiunii privind stabilirea domiciliului copilului minor.
c) Acțiuni incidentale - actiuni care au o existență de sine stătătoare, dar care sunt formulate într-
un proces care este început deja. Spre exemplu putem indica acțiunea formulată de către
intervenientul principal. Astfel, conform prevederilor art. 65 CPC, Orice persoană interesată
poate interveni într-un proces ce se desfăşoară între alte persoane. Intervenţia este în interesul
propriu cînd intervenientul invocă un drept al său asupra obiectului litigiului sau un drept legat
de acesta. Dacă se constată că există persoane care pot să îşi declare propriile pretenţii asupra
obiectului litigiului între părţile iniţiale, instanţa este obligată să înştiinţeze persoanele în cauză
despre procesul pornit şi să le explice dreptul lor de a interveni în proces prin înaintarea unei
acţiuni. Intervenientul principal poate interveni în proces pînă la închiderea dezbaterilor

3
I. Bîtcă, Drept civil, Partea generală, Note de curs, Chișinău 2013, p. 81.
 judiciare în primă instanţă, înaintînd acţiunea către una sau către ambele părţi în modul
prevăzut de prezentul cod. Intervenientul principal are drepturi şi obligaţii de reclamant.
Prin urmare reiese că acțiunea intervenientului principal este una incidentală care poate fi
formulată într-un proces pornit deja.
Este important de reţinut că în calificarea unei cereri ca fiind principală sau accesorie nu
prezintă importanţă ordinea în care sunt formulate de reclamant, respectiv primul capăt de cerere
să fie cel principal iar celelalte, accesorii. Pentru calificarea acţiunii trebuie văzut care este capătul
de cerere a cărui soluţie depinde de soluţia dată altui capăt de cerere.4
Cu titlu de generalizare a prezentului compartiment putem afirma cu certitudine că modul de
realizare/ apărare a drepturilor contestate sau încălcate pe calea înaintării acțiunii civile depinde
nemijlocit de caracterul dreptului contestat sau încălcat, astfel legislația prevede posibilități diferite
de realizare a acțiunii civile, și anume: pe cale procedurii contencioase generale, în ordinea
procedurii speciale, în procedura de ordonanță, în ordinea contenciosului administrativ, fiecare tip
de procedură avînd specificul său.
Specificul acțiunii civile presupune și o influiență esențială asupra modului de organizare a
procesului de înregistrare și gestiune a cauzelor civile în instanțele de judecată.
Astfel, potrivit hotărîrii Consiliului Superior al Magistraturii nr. 142/4 din 04.02.2014 cu
privire la aprobarea Instrucţiunii referitor la activitatea de evidenţă şi documentare procesuală în
judecătorii şi curţile de apel5.
Pnct. 55, Pentru înregistrarea cererilor, dosarelor şi materialelor, judecătoriile vor utiliza
următorii indici:
a) 2 – pentru cauze civile;
b) 2c – pentru cauze comerciale;
c) 2i – pentru cauze de insolvabilitate; litigiile ce ţin de masa debitoare, ce se referă la un singur
proces de insolvabilitate vor avea un număr comun de înregistrare cu procesul de
insolvabilitate, iar pentru a reliefa numărul dosarelor, aceste litigii se vor înregistra cu
specificarea unui indice, ca exemplu: 2i-5001/2014, 2i-5002/2014 etc.
d) 2p/o – pentru cauzele judecate în ordinea procedurii ordonanţiale, inclusiv cauze prevăzute în
Capitolul XXX¹ CPC;
e) 3 – pentru cauze de contencios administrativ;

4
E. Oprina, Drept procesual civil, [on line], disponibil pe:
http://file.ucdc.ro/cursuri/D_4_N44_Drept_procesual_civil_I_Oprina_Evelina.pdf, accesat la 10.05.2016.
5
Publicat: 23.05.2014 în Monitorul Oficial Nr. 127-133, art. nr : 719.
f) 6 – pentru materialele privind încuviinţarea spitalizării forţate şi tratamentului forţat (art.309
CPC) –şi încuviinţarea examenului psihiatric sau spitalizării în staţionarul de psihiatrie (art.312
CPC);
g) 9 – pentru materialele privind recunoaşterea hotărîrilor judecătoreşti străine în cauze civile
(art.467 CPC);
Pnct. 56. Pentru înregistrarea dosarelor în ordine de apel se utilizează următorii indici:
a) 2a – pentru cauze civile;
b) 2ac – pentru cauze comerciale;
c) 3a – pentru cauze de contencios administrativ.
Pnct. 57. Pentru înregistrarea dosarelor în ordine de recurs (împotriva hotărîrilor, sentinţelor şi
încheierilor pentru care nu este prevăzută calea apelului) se utilizează următorii indici:
a) 2r – pentru cauze civile;
b) 2cc – pentru cauze de conflict de competenţă în dosare civile;
c) 2rc – pentru cauze comerciale;
d) 2rz – pentru cauze de abţinere şi recuzare;
e) 3r – pentru cauze de contencios administrativ;
f) 6r – pentru materialele privind încuviinţarea spitalizării forţate şi tratamentului forţat şi
încuviinţarea examenului psihiatric sau spitalizării în staţionarul psihiatriei;
g) 9r – pentru materialele privind recunoaşterea şi executarea hotărîrilor judecătoriilor străine în
cauze civile;
Pnct. 57, Pentru înregistrarea dosarelor în revizuire în judecătorii şi curţile de apel se utilizează
următorii indici:
a) 2rh – pentru cauze civile;
b) 2rhc – pentru cauze comerciale;
c) 3rh – pentru contencios administrativ