1.

PĂTIMIREA SFINTEI MUCENIȚE VASILISA DIN NICOMIDIA

(3 SEPTEMBRIE)

În împărăția rău credinciosului Dioclețian nici o altă cetate nu s-a înroșit cu

sîngele mucenicilor așa ca Nicomidia, întru care era atîta mulțime de credincioși uciși
pentru Hristos, încît într-o lună s-au numărat șaptesprezece mii de mucenici, fără de
cele douăzeci de mii care au fost arși în biserică, în ziua Nașterii lui Hristos. Această
nevinovată junghere a credincioșilor s-a sfîrșit nu într-o lună, ci multă vreme s-a
întins, fiind acea urmărire grea și cumplită prigonire, între care, cîți creștini uciși au
fost, cine poate să-i numere, fără numai singur Dumnezeu, Cel ce numără mulțimea
stelelor.
În aceeași cetate a Nicomidiei a pătimit și această sfîntă mu-ceniță Vasilisa. Și
slava Atotputernicului Dumnezeu știe că nu numai în oamenii cei desăvîrșiți, ci și în
copiii cei mici poate să-și arate puterea Sa cea mare. Pentru că această muceniță a
fost fecioară de nouă ani, mireasă curată a cerescului Mire și fiind pusă înaintea
ighemonului Alexandru al Nicomidiei cu așa îndrăzneală a mărturisit pe Hristos, încît
toți s-au mirat de buna înțelegere și de sloboda ei limbă, căci ca un bărbat desăvîrșit,
așa se lupta cu chinuitorul pentru cinstea Domnului. Pe aceasta, după multe cuvinte
îmbunătoare și făgăduințe, văzînd-o prigonitorul neplecată, a poruncit să o bată peste
obraz, iar ea a mulțumit lui Dumnezeu. Apoi a poruncit s-o dezbrace de haine și cu
vergi să o bată, iar ea a dat lui Dumnezeu mai multă mulțumire. Deci, mîniindu-se
ighemo-nul, a poruncit să o bată și mai mult. Și atîta o bătură peste tot trupul, încît s-
a făcut trupul ei numai o rană, iar ea striga: „Doamne, mulțumesc Ție de toate”.
După aceea prigonitorul a poruncit să i se sfredelească gleznele și, legînd-o cu
funia, să o spînzure cu capul în jos, iar sub dînsa să se aprindă focul, deasupra căreia
să se pună smoală, pucioasă, untdelemn și plumb, ca din acea silnică durere și de
iuțimea focului degrabă să-i iasă sufletul. Sfînta, pătimind așa, se simțea ca într-o
răcorire a raiului și cînta lăudînd pe Dumnezeu. Văzînd ighemonul că nu ia în seamă
chinuirea lui, a poruncit să ardă un cuptor și acolo să o arunce pe sfînta. Iar ea,
însemnîndu-se cu semnul cinstitei Cruci, a intrat în mijlocul văpăii și, stînd multă
vreme în focul arzător, a fost păzită fără vătămare. Toți cei ce vedeau se spăimîntară
și nu pricepeau acea preaslăvită vedere. Apoi, scoțînd pe Vasilisa din cuptor, a dat
drumul la doi lei asupra ei ca s-o mănînce. Dar sfînta, rugîndu-se, a rămas nevătămată
de fiare, că rugăciunea cea feciorească, ca și a lui Daniil, a astupat gurile leilor.
Văzînd acestea, ighemonul Alexandru s-a spăimîntat și a fost în uimire multă
vreme. După aceea a zis: „Acestea sînt judecățile lui Dumnezeu!” și îndată a căzut
la picioarele sfintei, zicînd: „Miluiește-mă, roaba cerescului Împărat și Dumnezeu,
și mă iartă pe mine de cîte răutăți ți-am făcut, iar pe Dumnezeul tău roagă-L pentru
mine să nu mă piardă pentru tine, căci iată și eu de acum cred într-Însul”. Atunci
sfînta muceniță, deschizîndu-și gura, a preamărit cu mare glas pe milostivul
Dumnezeu, care a luminat orbirea ighemonului și la cunoștința adevărului l-a
povățuit. Apoi, chemînd pe episcopul Antonin, i-a poruncit să-l povățuiască și,
învățîndu-l credința, să-l boteze.
 Mare bucurie a fost credincioșilor ce se aflau acolo pentru întoarcerea lui
Alexandru care, fiind botezat, se căia de păgînătatea sa dinainte și pentru tirania cu
care pierdea pe cei ce mărturiseau pe Hristos. Apoi se rugă Sfintei Vasilisa să-i ceară
milă de la Dumnezeu, prin ale cărei mijlociri și rugăciuni în puțină vreme, plin de
adevărată pocăință, s-a mutat la Domnul în mărturisirea cea bună și s-a îngropat de
credincioși cu cinste. Iar sfînta, după îngroparea lui, a ieșit din cetate ca la trei stadii
și, oprindu-se, a aflat o piatră și stînd pe dînsa s-a rugat și îndată a curs apă din piatră,
din care, bînd, s-a depărtat puțin de acolo și, plecîndu-și genunchii la pămînt cu
rugăciune, și-a dat Domnului duhul său.
Înștiințîndu-se de aceasta, episcopul Antonin a mers și a îngropat pe sfînta,
făcîndu-i mormîntul aproape de piatră, unde cu rugăciunea ei a ieșit apa. Prin
rugăciunile Sfintei Vasilisa, Doamne, varsă peste noi mila Ta cea mare și bogată.
Amin.
În această zi mai facem pomenirea sfințitului mucenic Aristion, episcopul
Alexandriei, cum și pomenirea Cuviosului părintelui nostru Teoctist, care a fost
împreună pustnic cu marele Eftimie. Catalogul de mucenici cel latinesc în această zi
pune pomenirea sfintei Fiva, pe care Sfîntul Apostol Pavel, în scrisoarea cea către
Romani, la capitolul 17 o pomenește, zicînd: „Încredințez vouă pe Fiva, sora noastră,
care este slujitoarea Bisericii din Kencreas, ca să o primiți în Domnul cu vrednicia
sfinților și să o ajutați ori de ce lucru va avea trebuință de la voi. Căci aceasta a fost
folositoare multora și mie însumi”. Kencreas era sat și liman de corăbii în Corint.