Вы находитесь на странице: 1из 16

Ministerul Sănătăţii al Republicii Moldova

Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie


”Nicolae Testemiţanu”

Catedra Otorinolaringologie

Corpii străini în otorinolaringologie


Recomandări metodice

CHIŞINĂU 2012
CUPRINS

Introducere…………………………………………….....3

Corpii străini auriculari…………………………………..4

Corpii străini nazo-sinuzali................................................6

Corpii străini ai faringelui..................................................8

Corpii străini laringo-traheo-bronşici.................................9

Corpii străini esofagieni....................................................13

Bibliografie....................................................................... 16
Introducere

Corpii străini sunt realizaţi de orice particulă materială solidă sau lichidă inertă
sau animată, exogenă sau endogenă, care în mod normal nu se găseşte în lumenul,
pereţii sau structurile de vecinătate imediată a organelor cavitare care constituie
teritoriul specialităţii.

Corpii străini pot fi de natură organic ( boabe, seminţe particule alimentare


sau paraalimentare ca fragmentele de os , cartilaj) sau anorganică (cuie, bolduri,
bile metalice, fragmente de jucării, de material plastic sau de instrumentar
chirurgical).

Originea corpilor străini este, în imensa majoritate a cazurilor, exogenă. Mai


rareori, aceştea pot fi de natură endogenă ( dopul de cerumen sau epidermic,
formaţiunile litiazice nazale, calculi amigdalieni, bronholiţii, conţinutul cacos al
unui ganglion bacilar para-traheo-broşic deschis în conductul aerian).

Corpii străini sînt de regulă inerţi. Uneori însă, aceştea pot fi animaţi (muşte,
ploşniţe, miriapode, larve, ascarizi sau lipitori).

Calea de pătrundere a corpilor străini , obişnuit accidental şi mai rar


voluntară ( copii,bolnavi psihici), este calea natural a conductului auditiv,
vestibulului nazal sau transbucal .

Mai rar pătrunderea corpului străin se poate realize prin transfixiere (


fragmente metalice , schije , gloanţe etc.) primar, dar alteori şi secundar prin
deplasarea progresivă a unui corp străin cronic situate în părţile moi periorganice ,
în special cervical.

Corpul străin , în raport cu caracterele sale ( dimensiuni, natură, septicitate,


reacţii chimice , iritaţie asupra mucoasei parietale ) şi cu particularităţile
morfofuncţionale şi reactivele faţă de intrus , poate fi, relativ, tolerat sau poate
determina imediat sau secundar, manifestări grave pînă la riscul vital.

3
Corpii străini auriculari

îşi au sediul, de regulă, în conductul auditiv extern.

Corpii străini inerţi ( sîmburi, seminţe, mărgele, fragmente de hîrtie, vată ,


usturoi) sînt uneori toleraţi timp îndelungat . În alte cazuri determină senzaţie de
jenă durerosă , de vîrjeturi în ureche şi mai rar de vertij. De cele mai multe ori dă
numai o simplă senzaţie de ureche înfundată.

Corpii străini animaţi ( muşte, ploşniţe miriapode ), prin deplasarea lor ,


determină senzaţii audutive intense şi dezagreabile uneori însoţite de reflexe
zgomotoase ( tuse, ameţeli , vărsături). Larvele de muscă (miaza) se pot dezvolta
în urechile cu supuraţii cornice, neîngrijite.

Diagnosticul se bazează uneori pe datele anamnestice şi totdeauna pe


rezultatul examenului otoscopic .

Tratamentul constă în extragerea corpului străin pe calea conductului auditiv


extern.

Corpii străini animaţi se transformă în corpi străini neanimaţi instilîndu-se


în conduct o substanţă uleioasă sau narcotică ( eter, chloroform).

Corpii străini vegetali ( boabe de porumb, mazăre , fasole) care şi-au mărit
volumul în mediul umed şi cald al conductului auditiv extern se deshidratează 24-
48ore prin instilaţii auriculare cu alcool.

Pentru ambele cazuri , în timpul doi, se va practica eliminarea corpului străin


din conduct , prin jetul de apă al spălăturii auriculare.

Extracţia instrumentală cu pensa , cîrlige etc., a corpilor străini anclavaţi


dincolo de istm, comportînd riscuri intraoperatorii pentru tegumentele conductului
şi membrane timpanică , nu se va practica decît în servicii de specialitate. Pentru
unele asemenea cazuri, poate fi indicată extracţia sîngerîndă prin calea
retroauriculară.

Dopul de cerumen , constituit de acumularea secreţiei ceruminoase,


realizează un corp străin de culoare galben lucioasă sau brun negricioasă. Întîlnit
de predilecţie la adulţi , formarea sa este favorizată de inflamaţia cronică a
tegumentelor , îngustimea şi sinozităţile exagerate ale conductului , de mediul
pulverulent şi de hipersecreţia ceruminoasă întîlnită la bolnavii cu
hipercolesterolemie.

4
Simptomatologia dopului de cerumen se traduce printr-o hipoacuzie
moderată , instalată adesea brusc după o baie şi însoţită uneori de senzaţii de
apăsare dureroasă , vîjîieturi şi mai rar de vertij.

Diagnosticul se bazează pe examenul otoscopic caracteristic.

Dopul epidermic de culoare alb-cenuşie şi de consistenţă dură este format


din conglomerarea celulelor epidermice descuamate de pe tegumentele
conductului. Constituirea dopului epidermic este favorizată de inflamaţiile cornice
ale tegumentelor conductului şi, după părerea altor autori , unui dezechilbru
biologic general al organismului în cadrul unui sindrom distrofic etmoidobronhic
sau a heredoluesului.

Simptomatologia este asemănătoare cu cea a dopului ceruminos. Prin


dezvoltarea sa poate ulcera în timp tegumentele conductului sau să erodeze
peretele atical invalidînd urechea medie.

Diagnosticul bazat pe otoscopie şi examenul cu stiletul trebuie să


diferenţieze dopul epidermic de colesteatom exteriorizat în conduct.

Tratamentul dopului de cerumen şi a celui epidermic constă în eliminarea


acestora, prin jet de apă , pe calea conductului. În caz de dop ceruminos vechi şi
concretat , se va efectua în prealabil 1-2 zile înmuierea sa prin băi cu apă
oxigenată, apă bicarbonată sau instilaţii de carbonat de sodium în glicerină.

Pentru dopul epidermic , rămolirea prealabilă se va efectua prin instilare de


soluţii uleioase sau glycerinate cheratolitice pe baza de acid salicilic , borat sau
carbonat de sodium.

5
Corpii străini nazo-sinuzali

Corpii străini nazali, caracteristici vîrstei copilăriei, dar uneori întîlniţi şi la


adult, pot pătrunde în cavitatea nazală , pe calea anterioară , fiind introduşi
voluntar, în care caz se opresc în meatul inferior , cei pătrunşi pe cale posterioară
, în cursul vomei ( vărsături alimentare, ascarizi) se opresc în meatul mijlociu.
Proiectilele pătrund prin transfixierea ţesuturilor.

Simptomatologia, totdeauna monolaterală, este condiţionată de forma şi


natura corpului străin.

Cei organic, care se alterează repede şi prin îmbibaţie lichidiană îşi măresc
volumul, determină obstrucţia fosei nazale şi o rinoree purulentă fetidă sau
purulent hemoragică datorită leziunilor primare sau secundare ale mucoasei.

În cazul unor corpi străini cronici , mucoasa reacţionează prin granulare şi


edem care maschează corpul străin şi favorizează erori de diagnostic.

Corpii străini metalici , netezi, sînt mult timp toleraţi. Uneori, cavitatea
nazală cu supuraţii cronice neîngrijite poate fi sediul unei micoze care invadează
secundar etmoidul. Cefaleea este frecventă.

Diagnosticul se bazează pe datele anatomice şi rinoscopice, pe examenul


efectuat după anemizarea mucoasei nazale şi pe ezxamenul cu stiletul. Examenul
radiografic este foarte util în cadrul corpilor străini opaci . iar cel de contrast , în
cazul corpilor străini transparenţi pe care îi conturează.

Tratamentul constă în extragerea corpilor străini pe cale rinoscopică


anterioară cu ajutorul unui cîrlig , unei chiurete sau unei pense cu dinţi. La copil
este frecvent necesară ( din cauza agitaţiei) o narcoză de scurtă durată. Pentru
aceştea trebuie multă atenţie ca în cursul manoperei să nu se deplaseze corpul
străin spre rinofaringe , de unde poate fi aspirat în trahee. Pentru corpii străini
pătrunşi prin transfixierea ţesuturilor poate fi uneori necesară în raport cu forma şi
dimensiunilelor, metoda sîngerîndă de extracţie.

6
Corpii străini sinuzali , mult mai rari, sînt aproape totdeauna de origine
traumatic fiind pătrunşi prin efracţia peretelui sau chirurgical ( fragmente de
instrumente, meşe uitate, dinţi împinşi în cavitatea sinuso-maxilară şi, mai rar ,
dinţi ectopici).

În cazuei rare, în cădere, un corp străin prelung ( trestie, ramură de pom sau
viţă de vie). Pătruns pe cale vestibule-nazală poate pătrunde în etmoid, un
fragment restant rămînînd ignorant , nazo-etmoidal.

Simptomatologia se traduce prin supuraţie fetidă rino-sinuzală, opacifierea


radiologică a sinusului respectiv şi uneori în caz de corp străin , radiologic, opac
prin evidenţierea acestuia.

Tratamentul corpilor străini sinusali , este chirurgical.

Rinolitiaza este o afecţiune rară , caracterizată prin constituirea de calculi în


cavitatea nazală . apariţia lor este favorizată de pătrunderea pulberilor organice sau
minerale din aerul inspirat ( ghips , cărbune, ciment) sau a unui corp străin de
dimensiuni mici peste care se depun săruri minerale din secreţia nazală , ca o
reacţie a organismului în tentative de a izola corpul străin.

Situate aproape totdeauna în meatul inferior , rinolitul îşi traduce prezenţa


prin jenă respiratorie sau obstrucţie nazală monolaterală şi rinoree purulentă, fetidă
, uneori sangvinolentă , prin epistaxis repetat, alteori prin nevralgii în teritoriul
nervului oftalmic şi maxilar superior.

Calculul poate fi reperat rinoscopic prin rinoscopie anterioară după


prealabilă anemizare a mucoasei şi prin palparea instrumental.

Radiografia de faţă şi profil precizează dimensiunile , sediul rinolitului, iar


uneori şi pătrunderea parţială a rinolitului în sinus sau o complicaţie supurativă
sinuso-maxilară.

Tratamentul constă în extragerea rinolitului pe cale nazală anterioară , în


bloc sau prin fărîmiţare cu o pensă puternică. Uneori poate fi necesară extragerea
rinolitului pe cale trans-nazo-maxilară.

7
Corpii străini ai faringelui

Prin comunicarea largă cu cavitatea bucală şi rolul său de cale digestivă,


faringele este frecvent sediul de fixare al corpilor străini. La realizarea
accidentului contribuie factori diverşi:

- anatomici, faringele fiind un tub musculo-fibros, anfractuos şi contractil, cu


rol reflex în apărarea etajelor aero-digestive inferioare, favorizează prin
contractura spastică, reţinerea corpilor străini.
- accidentali: lipsa danturii împiedică secţionarea şi masticarea normală a
alimentelor, prezenţa unei proteze dentare cu placă palatină diminuă
suprafaţa sensibilă a cavităţii bucale, tusea spastică ,ca şi strănutul, în cursul
ingestiei de alimente ,sau a prezenţei unui corp străin în cavitatea bucală,
constituie circumstanţe favorizante pentru producerea accidentelor.

După natura lor, corpii străini ai faringelui pot fi:

-endogeni ( calculi amigdalieni)

-exogeni, cei mai frecvenţi, de origine foarte diversă, dintre care unii
neanimaţi, anorganici (ace, cuie, fire din peria de dinţi, fragmente de os, de
proteză dentară ,etc.), sau mai rar animaţi ( lipitori, ascarizi).

După sediul lor, corpii străini pot fi localizaţi :

-în rinofaringe, unde ajung fie prin împingere cu degetul, fie prin vomă sau prin
ruperea unor instrumente chirurgicale. Clinic se traduc prin dureri, tulburări
respiratorii, fonatorii şi tuse.

-în bucofaringe, obişnuit de dimensiuni mici şi ascuţiţi, fixaţi în amigdale sau


între acestea şi pilieri. Prezenţa lor determină senzaţii de înţepătură, disfagie
dureroasă, sialoree.

-în hipofaringe,corpii străini apar înfipţi în amigdala linguală, restanţi în


gropiţele gloso-epiglotice, în jgheaburile faringo-laringiene sau retrocricoidian,
în gura esofagului. Simptomatologia lor clinică , foarte manifestă se traduce
prin disfagie dureroasă, hipersalivaţie, accese de vomă şi uneori ( consecutiv
leziunilor mucoasei şi infecţiei secundare) prin alterarea stării generale,
emfizem subcutanat, edem hipofaringo-laringian cu tulburări respiratorii
consecutive.

8
Diagnosticul corpilor străini faringiene se bazează pe examenul anamnestic,
examenul epi-, oro- şi hipofaringian, iar la necesitate şi pe tuşeul digital sau pe
datele examenului radiologic.

Tratamentul constă în extragerea corpului străin pe căi naturale şi sub


controlul vederii , fără sau după prealabila anestezie locală . calea externă,
excepţională , este rezervată corpilor străini cu sediul hipofaringian, imprimaţi
puternic în pereţii faringelui ( proteze dentare).

Corpii străini laringo-traheo-bronşici

Corpii străini laringo-traheo-bronşici se întîlnesc la toate vîrstele dar sînt mai


frecvenţi la copiii între 1-5 ani. Rari în laringe, frecvenţa lor creşte la nivelul
traheii, pentru a fi găsit în proporţie de pînă la 70% în sistemul bronşic.

Pătrunderea unui corp exogen în căile aeriene este favorizată de factori


multipli, dintre care menţionăm :

-prezenţa în cavitatea buco-faringiană, a unei particule materiale alimentare


sau paraalimentare ( fragment de os, sîmbure, boabe, seminţe) a unui obiect
(cui, bold,fragment de jucărie ,etc.).

-surpriza în rîs , strănut, tuse, vomă, care permite antrenarea corpului străin,
de către aerul inspirat, prin glota deschisă, spre căile aeriene inferioare.

Mai rar corpul străin poate ajunge în trahee sau bronhii pe căi preformate
( stomă traheală), prin plăgi cervico-toracice perforante ale conductului traheo-
bronșic, prin fistule mediastino-traheale sau bronşice , pe cale canaliculară
bronşică ( abces pulmonar, chist hidatic ) sau pot fi autohtoni(bronholiţi).

Indiferent de originea corpului străin şi calea de pătrundere , prezenţa sa în


căile aeriene constituie un accident , de gravitate vitală.

9
Tabloul clinic.

Corpul străin care prin forma sau dimensiunile sale nu s-a oprit la nivelul
laringelui şi a depăşit filiera glotică, coboară în trahee sau una din bronhiile
mari.

-primul contact dintre corpul străin şi mucoasa respiratorie declanşează


„drama laringo-traheală” tradusă prin fenomene brutale de asfixie, tuse
spasmodică, cianoză şi uneori vărsături. Dacă moartea nu se produce în primele
momente prin spasm glotic, fenomenele alarmante ale pătrunderii corpului
străin se atenuiază treptat.

-urmează o a doua fază , de calm relativ şi de falsă tolerare a corpului străin,


întreruptă la intervale mai mult sau mai puţin scurte de accese violente de tuse
spasmodică , favorizate de schimbările de poziţie , de rîs sau de plîns. Acesată
fază durează ore, zile sau săptămîni în funcţie de natura , dimensiunea şi forma
corpului străin ca şi de gradul de stenoză realizat la nivelul segmentului de
contact aerian în care este fixat corpul străin.

-faza a treia , de complicaţii traheo-bronho-pulmonare, traduse prin


atelectazie, emfizem şi fenomene infecţioase, evoluează fie acut spre fenomene
supurativ toxice, fie sub-acut sau latent spre leziuni supurativ degenerative
bronho-pulmonare.

Rezultă că pătrunderea unui corp străin în căile aeriene inferioare determină


nu numai obstrucţia mecanică a unui segment de conduct aerian , dar totodată
şi o dereglare neuro-trofo-vasculară , în teritorii bronho şi
peribronhopulmonare, ceea ce imprimă accidentului aspectul clinic a unei
maladii generale.

Diagnosticul accidentului este bazat pe:

-istoric, în care debutul brusc şi brutal în plină sănătate al fenomenelor


obligă la suspectarea unui corpstrăin. Foarte frecvent, circumstanţele
anamnestice ale debutului precizează aspirarea cît şi natura probabilă a acestuia.

10
-examenul clinic, permite uneori perceperea auscultatorie sau chiar de la
oricare distanţă a unui zgomot particular, clapetajul traheal , caracteristic pentru
un corp străin flotant traheo-bronşic

-examenul radiologic poate constata fie o atelectazie sau un emfizem izolat,


fie atelectazie şi emfizem în cîmpuri pulmonare apropiate, o deplasare de
mediastin sau ascensiune a unui hemidiafragm , ceea ce constituie semne de
probabilitate în susţinerea diagnosticului de corp străin. Mai rareori, examenul
radiologic poate preciza diagnosticul în prezenţa unui corp străin radioopac.

-examenul traheo-bronhoscopic furizează elemente de certitudine ale


diagnosticului prin constatarea vizuală a corpului străin .

Tratamentul

Corpii străini ai căilor aeriene inferioare constituie urgenţe medico-


chirurgicale a căror rezolvare constă în extragerea corpului străin cît şi în
tratamentul general de remontare a accidentului şi de combatere a infecţiei.

Calea de extracţie , pentru majoritatea cazurilor, este calea naturală, per


orală, prin metoda traheo- bronhoscopiei.

Condiţiile actuale ale tehnicii permit şi impun în prealabil (afară de urgenţa


extremă) pregătirea medicală a bolnavului prin oxigenare, antibiotice şi
cortizon, parenteral.

Extragerea bronhoscopică se efectuează sub anestezie generală în circuit


închis, semiînchis sau neuroleptanalgezic.

Postextracţional , se instituie oxigenarea, antibio şi corticoterapia pentru


evitarea complicaţiilor, în special a edemului subglotic.

Deşi traheotomia , în cazul corpilor srăini , adevenit rară, ea poate fi totuşi


necesară , la copiii mici, în cazul corpilor străini vegetali, sau în caz de condiţii
tehnice precare , cînd este preferabilă metoda bronhoscopiei inferioare, prin
orificiul de traheotomie.

11
Urgenţa extremă pe care o constituie uneori dispneea acută în cazul corpilor
străini ai căilor aeriene ( dar şi în numeroase afecţiuni laringo-subglotice) poate
impune efectuarea unor traheotomii în orice condiţii şi de către orice medic,
indiferent de specialitate.

Clasic, se descrie:

- traheotomia înaltă, în care traheea se deschide la nivelul inelelor 1-2.


Metoda este indicată numai în cazuri de preasfixie, în care restabilirea
respiraţiei trebuie efectuată în timpul cel mai scurt.incizia ineresează pielea,
ţesutul celular subcutatnat şi traheea, situată superficial.
- Traheotomia mijlocie, indicată în situaţiile care permit un act operator de
disecţie sistematică, implică secţionarea istmului tiroidian. Traheea se
secţionează la nivelul inelelor 3-4. Metoda sete de preferat la bolnavii cu gît
scurt şi gros.
- Traheotomia joasă secţionează traheea suprasternal, la nivelul inelelor 5-6.
Traheea la acest nivel este mai profundă şi descoperirea sa implică o disecţie
strict mediană.

Deschiderea traheii declanşează , reflex, tusea iritativă în cursul căreia se


elimină prin stomă secreţii traheo-bronşice amestecate cu sînge şi uneori ,în caz de
corpi străini traheo-bronşici mobili, este expulzat o dată cu secreţiile şi corpul
străin.

În situaţia că eliminarea prin stomă a corpului străin nu a avut loc, tubul


bronhoscopic se introduce prin deschiderea traheală şi după reperarea corpului
străin, acesta se extrage cu pensa.

Extragerea corpului străin este urmată de amendarea imediată sau lentă a


tulburărilor respiratorii şi generale în raport cu natura corpului străin , leziunilor
bronho-pulmonare şi complicaţiile pe care le-a determinat. În raport cu acestea
variază şi tratamentul medicamentos insituit (tratament antiinfecţios, antiedematos,
de oxigenare, etc.).

Prognosticul accidentului este grav la adult şi foarte grav la copil.

Mortalitatea oscilează după vîrsta accidentatului şi natura corpului străin între 2


şi 10 %.

12
Corpii străini esofagieni

Actul natural al alimentării şi caracterul reflex al deglutiţiei faringo-esofagiene


pentru corpii străini esofagieni o incidenţă crescută în raport cu cei traheo-
bronşic.accidentul este mai frecvent întîlnit la vîrstele extreme. La copil, prin
ducerea reflexă la gură a oricărui obiect sau în cursul jocului, la bătrîni prin
diminuarea suprafeţei sensibile buco-palatine datorită protezelor totale.

Originea corpilor esofagieni este în aproape totalitatea cazurilor de origine


exogenă, gastrică sau bronho-mediastinală.

Sediul esofagian al corpului străin este obişnuit la nivelul strîmturilor


fiziologice sau patologice , obişnuit post-caustice.

Corpii străini voluminoşi se opresc la gura esofagului sau în zona


diafragmatică.Cei discoidali rămîn în regiunea cervicală orientaţi transeversal,
paralel cu coloana vertebrală. Corpi străini alungiţi se opresc cu axul marte în
lungul esofagului. Cei subţiri şi scurţi se înfig în peretele esofagian , la orice nivel
şi pot transfixia peretele esofagian cu consecinţa complicaţiilor esofago-
mediastinale. Frecvent, corpii străini de dimensiuni mici depăşesc esofagul
oprindu-se uneori pe traiectul gastro-intestinal sau eliminîndu-se pe căi naturale.

Corpul străin oprit în esofag, determină în raport cu forma , dimensiunile,


consistenţa şi asperităţile de pe suprafaţa lor, leziuni de esofagită acută cu edem ,
ulceraţii şi spasme supraadăugate.Corpii străini ascuţiţi sau cu proeminenţe lezează
prin transfixiere sau secţionare, peretele esofagian, cei netezi şi voluminoşi prin
destenzie parietală şi vasconstricţie secundară duc , în timp , la necroza peretelui şi
perforaţie , cu aceleaşi consecinţe esofago-mediastinale:

-perforaţii, abces parietal ,flegmon periesofagian şi mediastinită.

Simptomatologie :

Oprirea unui corp străin în esofag determină tulburări diverse condiţionate atît
de dimensiunile, forma , proeminenţele şi natura sa, cît şi de nivelul la care s-a
oprit.

13
Corpii străini, care prin volumul lor sau prin acroşare rămîn fixaţi în gura
esofagului determină:

-tulburări respiratorii de intensitate variabilă, pînă la asfixie şi necesitatea


traheotomiei. Dispneea poate fi precoce , la copil, prin compresiune şi deformare a
lumenului laringian sau secundară prin edem reacţional al mucoasei faringo-eso-
laringiene.

-durere în groapa suprasternală

-reflex, lăcrimare , sialoree, tuse şi vărsături în cursul cărora , corpul străin


poate fi uneori eliminat.

Corpii străini de dimensiuni mijlocii, opriţi la strîmtoarea mijlocie sau mai


frecvent la ceea inferioară, se traduc clinic prin fenomene mai puţin dramatice:
durere exacerbată prin deglutiţie , proiectată profund, retrosternal, cu iradiere
cervicală sau scapulară.

-disfagie pentru alimente solide sau şi pentru lichide, iniţial mecanică apoi
dureroasă.

Uneori în prima fază , nu apare nici o tulburare. Treptat se instalează durerea


datorită reacţiei mucoasei care se infiltrează şi ulcerează putînd ajunge final la
necroza şi perforaţie.

Complicaţiile : survin la scurt timp , în lipsa îndepărtării corpului străin .


Procesul de esofagită, periesofagită şi supuraţie periesofagiană şi mediastinală se
succed rapid: durerea devine foarte intensă . În formele superioare, regiunea
presterno-mastoidiană se tumefiază , apoi apare emfizemul subcutan şi difuzarea
infecţiei spre mediastinul toracic.

Febra urcă, alterarea stării generale şi starea toxică se accentuează brusc, şi


bolnavul se pierde prin fenomene toxi-infecţioase sau hemoragie cataclismică.

Uneori, în cazurile cu evoluţie lentă, se poate realiza o fistulă eso-traheală.

Prognosticul este totdeauna sever.

14
Diagnosticul

Se bazează pe anamneză şi examenul radiologic simplu sau de conrast care


furnizează de cele mai multe ori elemente de probabilitate şi uneori de certitudine.
Esofagoscopia permite, în majoritatea absolută a cazurilor, constatarea vizuală,
directă, a corpului străin, îl precizează natura şi sediul şi în acelaşi timp orientează
asupra tehnicii de extragere.

Tratamentul

Extragerea corpului străin prin metoda endoscopică sub anestezie generală sau
miorelaxante. Pentru corpii străini metalici şi magnetici, este tot mai mult
preconozată tija magnetică sub dirijare fluoroscopică .

Tentativa extragerii oarbe a corpului străin este condamnabilă, favorizînd


perforarea esofagului . Metoda externă de extragere prin esofagotomie cervicală
sau mediastinotomie toracică, este de indicaţie relativ rară.

15
Bibliografie

 T.Ataman. Otologie, Editura Tehnică Bucureşti, 2002,p.169-175


 T.Ataman.Tehnici chirurgicale otolaringologice, Craiova 2005,p.67-85
 N.Ionescu, Curs de otorinolaringologie, Bucureşti, 1997,50-58
 Şt.Gîrbea, V.Ciuchi, P.Miloşescu ş.a. Otologie, Editura Ştiinţifică şi
Enciclopedică, 1987,101-113

16

Вам также может понравиться