Академический Документы
Профессиональный Документы
Культура Документы
Deşeurile menajere
Această categorie de deşeuri cuprinde în special gunoaiele menajere propriu-zise,
grămezile de deşeuri, deşeurile legate de folosirea automobilelor (epave, pneuri,
bidoane) etc.
Cantităţile de deşeuri casnice produse, diferă de la o ţară la alta, în funcţie de
nivelul de dezvoltare, tradiţie, etc. Astfel, în 1990, un francez arunca zilnic 1 kg de gunoi,
cantitate comparabilă cu cea produsă de către ceilalţi vest-europeni, dar inferioară de
aproape două ori celei produse de un american ori un canadian.
Se constată în ultimele decenii creşterea ponderii, în cadrul deşeurilor menajere, a
hârtiei şi a cartonului, a materialelor putrescibile etc.
Tratamentul deşeurilor menajere. Principala cale o constituie în acest sens
reciclarea, pentru care sunt folosite curent trei metode: compostajul, incinerarea,
depozitarea. Ponderea acestora este foarte variabilă de la o ţară la alta, de la o epocă la
alta. De exemplu, în Franţa, incinerarea este folosită de 45% din populaţie, faţă de 8%
care foloseşte compostajul şi 45 %, descărcarea „controlată”.
În Italia, compostajul nu priveşte decât 2-3% din gunoi; în Marea Britanie,
incinerarea acestor deşeuri vizează 40 % din populaţia urbană. În alte state dezvoltate,
incinerarea variază de la cca 10 % ( America de Nord) până la peste 70% (Japonia,
Elveţia).
Fiecare procedeu de tratare are avantajele şi dezavantajele sale:
a. compostajul: priveşte mai ales partea fermentabilă (cca 50% din total) a
gunoaielor (deşeuri alimentare, hârtie, etc.) Din punct de vedere tehnic,
compostajul constă în lăsarea deşeurilor mai multe luni în aer liber, să
fermenteze. Apoi, în uzine, are loc operaţia de compostare, care dă naştere
la aşa-numitele „humus-uri” ori elemente chimice în cantitate slabă, precum
magneziu, cupru, zinc etc.
Împrăştierea gunoiului pe câmp („mocirlele verzi”) este cunoscută încă din
antichitate, Această metodă, la fel ca astăzi compostajul, a suferit
concurenţa îngrăşămintelor chimice (mai concentrate şi astfel mai uşor
manipulabile), precum şi efectul negativ al prezenţei crescânde în deşeuri a
sticlei, metalului ori materialelor plastice, puţin apreciate de către agriculroti.
Pentru a înlătura acest ultim inconvenient, compostajul necesită o triere
prealabilă, care adeseori lasă mult de dorit.
b. incinerarea : vizează partea combustibilă a deşeurilor menajere. Contrar
uzinelor de compostaj, care reclamă spaţii întinse, incinerarea este o soluţie
„compactă” utilizată cu precădere în cazul marilor aglomeraţii urbane. Din
păcate, deşeurile menajere sunt un combustibil destul de sărac – de cca
cinci ori mai puţin caloric decât cărbunele - şi, în afară de aceasta, foarte
eterogen. În interiorul cuptorului sunt necesare o bună aerare şi un amestec
al deşeurilor, în condiţiile unei temperaturi maxime de 900 C. Dificultatea
constă în epurarea fumului. O recentă reglementare europeană din 1989,
deosebit de severă, riscă să scumpească cu 20-50% preţul incinerării,
alături de necesitatea captării şi neutralizării acidului clorhidric (degajat în
special prin combustia PVC).
c. depozitarea: rămâne procedeul cela mai frecvet în ţările dezvoltate.
Depozităriel brute, sunt în general interzise prin lege. Ca atare acestea sunt
supusee unui control şi unor reguli speciale de realizat. „Depozitarea
controlată” constă în a nivela la intervale scurte de timp ( lao zi sau două) şi
a separa straturile de gunoaie de cele de nisip ori pământ. Această tehnică
evită mirosurile şi risipirea, dar nu rezolvă toate problemele delicate. Astfel,
locul de depozitare trebuie să fie tanş, apele de ploaie care se infiltrează şi
poluează trebuie să fie recuperate şi tratate în scopul de a se evita orice
contaminare a apelor subterane. „Biogazul” care rezultă din fermentarea
internă a gunoaielor depozitate trebuie captat si împrăştiat (existând riscul
de mirosuri şi de ezplozie). În sfârşit, trebuie prevăzută reamenajarea sitului
după exploatare.
Gestionarea deşeurilor
În înţelesul actului normativ, gestiunea implică colectarea, transportul, valorificarea
şi eliminarea deşeurilor, inclusiv supravegherea zonelor de depozitare după închiderea
acestora. Eliminarea este definită ca orice operaţiune prevăzută în anexa II A (metoda
descriptivă). Colectarea desemnează strângerea, sortarea şi/sau regruparea (depozitarea
temporară) a deşeurilor în vederea transportului lor.
2.1. Igiena
Salubrizarea mediului urban constituia, până în urmă cu puţin timp, o temă care se
discuta doar în dezbaterile publice, odată cu menţionarea necesităţii de a transporta
deşeul în afara limitelor spaţiului de locuit. Colectarea deşeurilor din oraşe, din motive
estetice şi ca sarcină a organelor publice, datează, în Europa centrală încă din perioada
Renaşterii. Accelerarea răspândirii epidemiilor prin contactul cu deşeurile din gospodării
particulare sau de exemplu din amplasamente pentru tratamente medicale este astăzi un
fapt cunoscut, căruia i se caută soluţii în cadrul asigurărilor sociale. Microrganismele şi
substanţele din reziduurile urbane pot afecta sănătatea oamenilor. Multe dintre
mecanismele de transport şi de manifestare ale acestora sunt cunoscute şi constituie
obiect al prezentului ghid. Măsurile de prevenire (de exemplu respectarea distanţelor de
siguranţă, a intervalelor de ridicare a gunoiului, a interdicţiei de acces în rampele de
gunoi deschise) sunt stabilite astăzi de către autorităţile de control şi de cele care
eliberează autorizaţii, autoritati care asigură totodată şi realizarea lor.
inaint
e
inain
Valorificării
Indepărtării
te deşeurilor
deşeurilor
Dacă evitarea formării unui anumit deşeu nu este posibilă, atunci trebuie pus
accentul pe valorificarea sau reciclarea acestuia. Aceasta operaţie se diferenţiază, din
punct de vedere tehnologic, în funcţie de metodele valorificării materiale sau termice. În
primul rând, trebuie să i se acorde prioritate valorificării materiale a reziduurilor, prin
recuperarea (cel puţin parţială) a energiei şi materialului folosite la fabricarea produsului.
In cazuri particulare este necesară şi estimarea efectelor valorificării şi a tehnicii de
valorificare asupra mediului natural si antropizat. Trebuie să se stabilească exact, printr-o
evaluare tehnică şi ecologica ce efecte au acţiunile intenţionate (verificarea
compatibilităţii cu mediul înconjurător), precum şi luarea in considerare a faptului că
valorificarea deşeului conduce la o poluare a mediului mai mică decât îndepărtarea lui.
În acelaşi timp, trebuie examinată amănunţit fiabilitatea tehnică şi economică a
sistemului de valorificare, numai in acest mod putându-se stabili cu exactitate
durabilitatea investiţiilor şi funcţionarea îndelungată a instalaţiilor de protecţie a mediului.
Diminuarea poluarii mediului înconjurător, prin evitarea formării de reziduuri, predomină
în toate conceptele de gospodărire a deşeurilor. Pentru aceasta, este recomandată o
intervenţie adecvata încă din timpul procesul de producţie a bunurilor de consum şi a
alimentelor de tot felul, după care este necesară punerea în aplicare a tuturor
posibilităţilor de valorificare a deşeurilor, în condiţiile luării în seamă a efectelor asupra
mediului.
2.5. Concluzii
O îndepărtarea ecologică a deşeurilor poate fi obţinută numai respectănd toate
componentele sistemului unitar:
colecta
re
valorificar
e
tratar
e
depozitare
C
ompoziţia gunoiului (%)
Tabelul 7-1: Compoziţia gunoiului în Europa; sursa: Barth, J. / Krőger, B. în [2]
Prin adoptarea acestei hotarari s-a asigurat crearea conditiilor necesare pentru:
• productivitate:8-10 tone/oră
• productivitate:8-10 tone/oră