Caractarizare personaje

Trahanache este un naiv, un homo politicus adaptat la situatie, dezechilibrat atat in viata familiala,
cat si in cea politica. Existenta sa este aservita unui mecanism, cel al puterii. Este un orgolios ridicol,
senil, ticait, de o viclenie rudimentara, cu stereotipii de limbaj si de comportament, cu o gandire
limitata si plata. in virtutea cultului pe care il are pentru Zoe si pentru Fanica, nu vede ridicolul
situatiei in care se gaseste. Candoarea comica, dulcegaria limbajului, actiunile inofensive il plaseaza
in categoria incornoratului simpatic. Numele sau sugereaza zahariseala si capacitatea de a se
modela usor.

Catavencu este duplicitar, poarta o masca schimbatoare, fiind, rand pe rand, fatarnic, ipocrit, teatral,
infatuat, sentimental, patriot, umil, neputincios etc. in construirea sa, autorul apeleaza la tehnica
relativizarii imaginii. Este un arivist care se orienteaza in viata dupa deviza lui Machiavelli: Scopul
scuza mijloacele", pe care o atribuie insa nemuritorului Gambetta". Convins de superioritatea pe
care o are asupra celorlalti, Catavencu vrea sa inlature decalajul dintre conditia sa politica umila si
exceptionalele calitati pe care le poseda. Este insa un ambitios fara tenacitate, iar acest lucru se va
vedea pana la sfarsitul piesei. Cu toate acestea, este un om inteligent, nu are complexe sau
remuscari, stie sa se adapteze la situatie, are vivacitate, este un frenetic al ideilor, ceea ce face din el
un bun om politic. Numele sau sugereaza demagogia care-1 caracterizeaza atat de bine.

Tipatescu are un statut ontologic privilegiat, deoarece se detaseaza de universul de marionete si

este capabil de ironie. Are o perspectiva axiologica asupra valorilor umane, desi el insusi le incalca,
permitandu-si o judecata critica asupra societatii: Ce lume ! ". Se poate intrevedea in aceasta
exclamatie si amaraciunea autorului neputincios in fata unei societati haotice in manifestari si
degradate. il putem incadra in tipul junelui-prim din teatrul clasic, desi se identifica foarte bine si cu
parvenitul din realism. Este extrem de orgolios si cedeaza foarte greu la rugamintile lui Zoe, traind
permanent cu convingerea ca-si sacrifica o cariera stralucita in capitala de dragul ei si al judetului pe
care-1 conduce.

Zoe este cea mai distinsa dintre femeile teatrului lui Caragiale, cititorul neavand nici un indiciu ca ar
fi ignoranta sau vulgara. Cu parada de cochetarii si sentimentalisme, stie sa-si impuna de fiecare
data punctul de vedere si sa-i conduca abil pe toti barbatii care o inconjoara. Are o atitudine de
mare doamna fata de Catavencu, fostul dusman, caruia ii iarta santajul si ii castiga devotamentul, in
schimbul promisiunii ca-1 va ajuta in alte imprejurari, astfel reusind chiar a-1 convinge sa conduca
manifestatia in cinstea noului ales.

Farfuridi intra in relatia clasica de cuplu comic, alaturi de Branzovenescu. Imaginea sa se creeaza pe
baza contrastului dintre ordinea aparenta si haosul din interior. Este autorul unor aberatii rizibile, dar
nevinovat-cinice de genul iubesc tradarea, dar urasc pe tradatori" si al unor scene, cum este cea a
depesei trimise la Bucuresti, ce dau masura prostiei si a absurdului jocului politic in care este
antrenat. Cuvantarea sa, tinuta in seara numirii noului candidat, este o excelenta caricatura a
discursului politic, un model de incoerenta si ilogism.

Branzovenescu (nume de rezonanta culinara", cum a observat G. Ibraileanu in studiul Numele

proprii in opera comica a lui I.L. CaragialE) functioneaza ca un ecou al lui Farfuridi; el nu are nici o
opinie, nu-si da niciodata cu parerea, traind in umbra celuilalt si impartasind aceleasi nemultumiri si
frustrari ca si acesta. Este o fire domoala, precauta, un individ lipsit de personalitate.

Dandanache este un amestec de prostie, infatuare, confuzie si imoralitate, reprezentand extrema

degradarii clasei politice. Are un psihic dezorientat, mecanic, o memorie lacunara, defecte vizibile in
discursul ridicol, absolut neinteligibil. Pentru el santajul nu este un accident, ci un mod de a face
politica. Numele sau este o alaturare comica de elemente lexicale contrastante: Agamemnon este
marele razboinic din epopeea lui Homer, iar Dandanache este un derivat de la dandana"
(incurcatura). in viziunea lui Caragiale, Dandanache este mai prost ca Farfuridi si mai canalie decat
Catavencu", asa cum marturiseste intr-o scrisoare catre Paul Zarifopol.

Cetateanul turmentat este simbolul omului simplu, al poporului naiv si manipulat de cei aflati la
putere. Este simpatic in ignoranta lui, insa nu si inocent: vesnic turmentat, el se imbata cu ideea
puterii de a hotari, prin votul sau, destinul tarii. Este un anonim in sens ontologic (de aceea nu
primeste nici un numE), un reprezentant al unei categorii sociale in dimensiuni estetice. Inconstient,
Cetateanul turmentat joaca rolul regizorului care ofera solutia happy-end-ului, readucand ordinea.
Turmentarea este o masca ce exprima starea de dezorientare, de incertitudine.

Pristanda este tipul omului slugarnic, adus in aceasta stare de problemele materiale pe care le are si
de natura functiei. Dand dovada de intuitie, dar si de oportunism, el incearca sa aiba relatii bune
atat cu puterea, cat si cu opozitia, gandindu-se ca la un moment dat rolurile s-ar putea inversa. Este
caracterizat in primul rand prin limbaj, care da masura mimetismului nedisimulat al unei societati ce
joaca un rol care nu i se potriveste. Numele sau vine de la un joc moldovenesc in care se bate pasul
pe loc, la comanda unui sef, fara a se porni in nici o directie.