Академический Документы
Профессиональный Документы
Культура Документы
În articolele precedente spuneam că tranzistoarele sunt nişte componente electronice a căror funcţionare este foarte
asemănătoare cu cea a unui robinet: debitul de fluid (semnalul de ieşire) este controlat prin ajustarea corespunzătoare
a rotiţei de reglaj a acestuia (semnalul de intrare). Spre deosebire de un simplu robinet, un tranzistor poate fi montat în
“instalaţia” noastră” în mai multe moduri, numite pe scurt “conexiunile tranzistorului”. Aşadar, astăzi vom vorbi despre:
În articolul despre tranzistoare spuneam că tranzistoarele sunt legate simultam în două circuite:
un circuit de ieşire (prin care tranzistorul controlează semnalul de ieşire conform indicaţiilor semnalului de
intrare).
Acest lucru, corelat cu faptul că un tranzistor are doar 3 terminale sugerează că indiferent cum am conecta acel
un terminal care nu este legat direct nici la intrare şi nici la ieşire şi care este denumit comun.
De ce terminalul comun este denumit aşa ? Teoria oficială spune că acesta este terminalul prin care circulă atât
semnalul de intrare cât şi cel de ieşire. Ca să demonstreze acest lucru, pentru fiecare conexiune în parte ne este pusă
la dispoziţie câte o schemă în care, într-adevăr, explicaţia se verifică. Din păcate însă, pentru fiecare din conexiunile
elementare ale tranzistorului există moduri de conectare a circuitelor de intrare şi de ieşire în care teoria oficială nu are
(cel puţin după părerea mea) nici un sens. Fiind conştient că cel puţin în cazul începătorilor acest lucru duce de multe
ori la confuzii, îţi propun următoarea explicaţie alternativă cu care nu ai cum să dai greş:
În oricare din conexiunile elementare ale unui tranzistor, terminalul care nu este legat direct nici la intrare şi nici la ieşire
Terminalul comun celor două circuite este în acelaşi timp cel care dă numele conexiunii: emitor comun [1], colector
Hai să vedem, pentru fiecare din ele, ce anume le diferenţiază pe unele de celelalte.
În acest caz, semnalul de intrare este aplicat pe bază, semnalul de ieşire este cules de pe colector, ceea ce înseamnă
că terminalul comun este emitorul. Modul complet de conectare emitor comun este arătat în figura 1, unde am trasat şi
drumul parcurs de semnalul de intrare (linia punctată din stânga) şi cel de ieşire (linia punctată din dreapta).
Figura 1. Conexiunea emitor comun (EC) a unui tranzistor bipolar de tip NPN.
Semnalul de intrare este aplicat între bază şi emitor, permiţând astfel controlul asupra curentului de colector.
Modificarea curentului de colector înseamnă practic modificarea rezistenţei dintre colectorul şi emitorul tranzistorului
(pe care o vom numi prescurtat RCE). Observăm că în serie cu RCE este legată şi o rezistenţă R.Col. (rezistenţă de
Punând cap la cap informaţiile de mai sus, putem spune că semnalul de intrare controlează valoarea lui RCE, care la
rândul ei va modifica raportul de divizare al divizorului de tensiune şi implicit va modifica şi valoarea tensiunii din
punctul Ustatic. Ustatic, împreună cu borna GND (masa), reprezintă punctele din care este cules semnalul de ieşire.
Conexiunea emitor comun este caracterizată de o amplificare în putere foarte mare, putând oferi la ieşire curenţi şi
tensiuni chiar şi de sute de ori mai mari decât cei aplicaţi la intrare. Bineînţeles, tensiunile şi curenţii de ieşire nu pot fi
niciodată mai mari decât cei pe care îi poate oferi sursa de alimentare a respectivului circuit.
Trebuie să ştii că în cazul conexiunii emitor comun, semnalul de intrare şi cel de ieşire se află defazate cu 180º. Asta
înseamnă că dacă la un moment dar tensiunea semnalului de intrare creşte, cea a semnalului de ieşire scade, şi invers.
De exemplu:
dacă între baza şi emitorul din figura 1 avem 0V, între punctul Ustatic şi masă (GND) tensiunea va fi maximă
dacă între baza şi emitorul din figura 1 avem cel puţin 0,65V, între Ustatic şi masă (GND) tensiunea va fi minimă
(practic 0V).
Din cauza acestui defazaj, spunem că emitor comun este o conexiune inversoare (sau de inversor).
În acest punct conexiunea emitor comun pare să fie foarte potrivită pentru amplificarea semnalelor de orice gen. Din
păcate, schema de bază (cea din figura 1) nu permite lucrul cu semnale mai mici decât tensiunea de deschidere a
joncţiunii B-E a tranzistorului respectiv. Pe lângă asta, toate semnalele mai mari de 0,65V vor determina aceeaşi
tensiune Ustatic, adică Ustatic = ~ 0V. În concluzie, amplificarea cu care se lăuda mai sus conexiunea emitor comun este
valabilă doar atunci când semnalele de intrare au tensiuni foarte, foarte, foarte apropiate de 0,65V. Din fericire, există
o soluţie simplă prin care putem convinge conexiunea emitor comun să lucreze cu o gamă mai largă de semnale de
De această dată semnalul de intrare este aplicat pe bază, semnalul de ieşire este cules de pe emitor, ceea ce
înseamnă că terminalul comun este colectorul. Modul complet de conectare colector comun este arătat în figura 2,
unde am trasat şi drumul parcurs de semnalul de intrare (linia punctată din stânga) şi cel de ieşire (linia punctată din
dreapta).
Figura 2. Conexiunea colector comun (CC) a unui tranzistor bipolar de tip NPN.
Semnalul de intrare este aplicat şi de această dată tot între bază şi emitor, permiţând astfel controlul asupra curentului
de colector. De asemenea, rezistenţa care în figura 1 era conectată în colector, acum este conectată în emitor, motiv
Urmărind linia neagră din figura 2 stânga, observăm că în drumul său, semnalul de intrare ajunge în punctul Ustatic, unde
suferă o atenuare cu circa 0,65V din cauza joncţiunii B-E prin care tocmai a trecut. Ţinând cont de faptul că semnalul de
ieşire este preluat tot din punctul Ustatic, asta înseamnă că în conexinea colector comun, semnalul de ieşire va fi mereu
Din acest motiv, conexiunea colector comun este numită şi repetor pe emitor, deoarece “repetă” pe emitor semnalul
aplicat la intrare (scăzând bineînţeles cei ~0,65V care se pierd pe joncţiunea B-E).
O consecinţă directă a acestui lucru este faptul că amplificarea în tensiune a conexiunii colector comun este un pic mai
mică decât 1, adică practic este un atenuator, tensiunea de ieşire fiind puţin mai mică decât cea de intrare. Însă marele
avantaj al acestei conexiuni este dat de amplificarea în curent care este practic egală cu factorul de amplificare al
tranzistorului. Din punct de vedere practic, asta înseamnă că la ieşire pot fi conectate sarcini care vor curenţi de
intensitate mare (un motor electric, un difuzor, un bec cu incandescenţă etc.) în timp ce la intrare poţi aplica semnale de
la surse care nu pot da decât curenţi de intensităţi foarte mici. Dintre toate conexiunile tranzistorului, conexiunea
În conexiunea colector comun semnalele de intrare şi cel de ieşire sunt în fază, adică dacă semnalul de intrare creşte,
În acest ultim caz, semnalul de intrare este aplicat pe emitor, semnalul de ieşire este cules de pe colector, ceea ce
înseamnă că terminalul comun este baza. Modul complet de conectare bază comună este arătat în figura 3, unde am
trasat şi drumul parcurs de semnalul de intrare (linia punctată din stânga) şi cel de ieşire (linia punctată din dreapta).
Figura 3. Conexiunea bază comună (BC) a unui tranzistor bipolar de tip NPN.
În cazul în care mai era vreo îndoială, controlul curentului de colector se realizează şi în acest caz tot prin aplicarea
semnalului de intrare între bază şi emitor. La fel ca si conexiunea emitor comun, conexiunea bază comună presupune
utilizarea unei rezistenţe de colector (RCol.). De fapt, dacă ne uităm mai atent la figurile 1 şi 3 vom vedea că bază
comună este o structură emitor comun în care baza şi emitorul sunt conectaţi unul în locul celuilalt.
Conexiunea bază comună nu se laudă cu o amplificare prea mare nici în curent şi nici în tensiune, însă oferă avantajul
unei foarte bune izolări a circuitului de intrare faţă de semnalele care circulă în circuitul de ieşire. În mod natural tindem
să credem că doar semnalul de intrare determină ceea ce se întâmplă în circuitul de ieşire, însă în realitate (chiar dacă
într-o măsură mult mai mică) există şi o influenţă inversă – semnalele din circuitul de ieşire influenţează fenomenele
din circuitul de intrare. Ei bine, după cum spuneam şi mai sus, conexiunea bază comună nu permite decât valori foarte
reduse ale aceastei influenţe inverse. La frecvenţe de până la câteva sute de MHz, influenţa inversă este neglijabilă,
însa în circuitele de radiofrecvenţă aceasta poate crea probleme serioase. Acesta este şi motivul pentru care
Din punct de vedere al domeniului de valori în care poate varia semnalul de intrare, conexiunea bază comună are
aceeaşi problemă ca şi conexiunea emitor comun: amplificarea este constantă doar atunci când semnalul de intrare
are valori foarte, foarte apropiate de tensiunea de deschidere a joncţiunii B-E. Mai mult, studiind mai atent figura 3 vom
observa că pentru ca semnalul de intrare să poate intra în joncţiunea B-E, acesta trebuie aplicat cu plusul (+) pe bază şi
cu minusul (-) pe emitor. În concluzie, conexiunea bază comună, aşa cum este ea prezentată în figura 3, are o
amplificare constantă doar atunci când semnalul de intrare are valori foarte apropiate de valoarea de -0,65V. Din
fericire, şi în acest caz există soluţii prin care conexiunea bază comună poate fi ajutată să lucreze şi cu alte valori are
În ceea ce priveşte defazajul dintre semnalele de intrare şi cel de ieşire, în cazul conexiunii bază comună acesta este
de 0º, adică dacă semnalul de intrare creşte sau scade la fel face şi cel de ieşire.
În încheiere vreau să centralizez cele mai importante caracteristici care ne interesează atunci când vorbim despre
Conexiune colector
Parametru Conexiune emitor comun (EC) Conexiune bază comună (BC)
comun (CC)
Amplificare în
Mare (100-200) Unitară (~1) Medie (10-50)
tensiune
Amplificare în
Mare (50-300) Foarte mare (100-800) Subunitară (<1)
curent
Impedanţă de Medie (de la câteva sute de Ω şi până la Mică (de cel mult câteva zeci
Mare (de câţiva kΩ)
intrare câţiva kΩ) de Ω)
Impedanţă de Medie (aproximativ egală cu valoarea Mică (de cel mult Foarte mare (de cel puţin
Defazaj 180º 0º 0º
Conexiunile tranzistorului, aşa cum au fost ele prezentate în acest articol, nu sunt rezervate exclusiv tranzistoarelor
bipolare de tip NPN ci pot fi utilizate cu orice alt tip de tranzistoare ţinând cont doar de următoarele reguli simple:
poarta (G) se conectează în locul bazei (B), sursa (S) în locul emitorului (E) şi drena (D) în locul colectorului (C);
pentru tranzistoare bipolare de tip PNP sau tranzistoarele cu efect de câmp cu canal P, se inversează
Menţionez că în cazul MOS-FET-urilor nu este posibilă utilizarea conexiunii poartă (G) comună (adică
echivalentul conexiunii bază-comună din cazul tranzistoarelor bipolare). Motivul este dat de faptul că prin poarta unui
MOS-FET nu poate curge curent, deoarece poarta este izolată din punct de vedere electric faţă de sursă (S) şi drenă
(D).