REFERAT

Tema: Moldova între doua ”stiluri”: pro-Est şi

pro-Vest
( Ziarul Timpul )

A elaborat: Tulei Vladimir, CRP II

 Moldova între doua ”stiluri”: pro-Est şi pro-Vest ( Petru Grozavu )
„Am intrat în Sărbătorile de Iarna. Indiferent, pe cât suntem de împăcaţi sau neîmpăcaţi
cu noi sau cu ceea ce se întâmplă în jurul nostru, timpul ne ia din scurt, nu ne mai lasă loc de
reculegere, vine peste noi, dă busna în casele şi în viaţa noastră şi ne pune în faţa unui fapt
împlinit: se duce anul. Noaptea dinspre 24 spre 25 decembrie (Crăciunul pe stil nou) ne va aduce
pe la case primele cete de colindători, după care ne va trece pragul suita frumoaselor datini şi
obiceiuri de Anul Nou, urmat de un alt Crăciun (6 ianuarie, stil vechi) şi un alt an nou, pe acelaşi
stil vechi, asociat în tradiţia şi vocabularul popular cu Sărbătoarea Sf. Vasile cel Mare (în noaptea
de 13 spre 14 ianuarie), care şi încheie caravana Sărbătorilor de Iarnă. Sunt 432 de ani la mijloc,
iar neîmpăcarea şi lupta (la nivel de tradiţie) între cele două stiluri rămâne. Biserica Ortodoxă
rămâne împărţită şi ea şi, evident, acelaşi lucru se întâmplă şi cu creştinii ortodocşi. Cazul R.
Moldova este unul care nu face excepţie în acest sens, mai ales că întruneşte două Biserici
Ortodoxe, una de stil nou, Biserica Ortodoxă Română şi alta de stil vechi, Biserica Ortodoxă
Rusă, între care s-a aşternut mai multă pace în ultimii ani, chiar dacă Biserica Rusă (angajată
politic în planirile expansioniste ale Kremlinului) a încercat, mai ales la începutul anilor ”90, să
provoace tulburări şi să ridice enoriaşii unei Biserici împotriva celeilalte. Creştinii s-au dovedit
a fi mai înţelepţi, decât i-au considerat stăpânii Bisericii Ruse şi vasalii lor în Moldova. Dar de
împărţit au rămas împărţiţi. Ceea ce rezultă din toată această dispută dintre calendare, stiluri şi
Biserici, e că lumea se adaptează (cu mici excepţii) foarte greu schimbărilor şi acceptă să
trăiască, mai degrabă, ”după cum am apucat” ori ”după cum ne-am obişnuit”, – zic ei.
Curios lucru, dar obişnuinţa de a trăi şi peste 400 de ani după reguli calendarice vechi,
pentru că ”aşa am apucat”, şi-a găsit continuitate şi în politica moldovenească. Şi aici ne
confruntăm cu ”stiluri politice vechi şi noi”, cu singura diferenţă, poate, că în politică ”stilul
vechi” e mult mai riscant decât în biserică. URSS a dispărut de pe arenă în 1991. Sunt 23 de ani.
Au dispărut nostalgicii după ea? În 1940 şi, repetat, în 1944, Rusia intra cu război în Basarabia
(Transnistria era deja ocupată). Au urmat trei valuri de deportări, alături de alte crime odioase:
beciurile morţii, gropile cu var, colectivizarea, foametea organizată, lagărele de corecţie, casele
de nebuni, decimarea preoţimii, profanarea bisericilor, etnocizarea, deznaţionalizarea… Şi, în
consecinţă, ce auzim? Că ”a fost rău la început, dar după ce ne-am obişnuit, am trăit bine sub
ruşi”. Bine a zis cine a zis că obişnuinta este a doua natură a omului.
De ce nu vor moldovenii în Europa? Nu vor, pentru că nu au văzut-o (vorbim de cei ce nu
călătoresc). Pentru că nu o cunosc şi nimeni sau foarte puţini îi ajută să o cunoască. Mă refer la
mediile informaţionale, dar şi la partidele pro-europene care s-au arătat mai preocupaţi de subiect
doar în campania electorală. În rest, ”câmp minat”. 90% din tot volumul informaţional ”pro-
europen”, pe care-l primeşte un biet consumator media, este pe seama vizitelor în/din Europa şi
declaraţiilor oficiale, pe care obişnuiesc să le facă şefii delegaţiilor, liderii partidelor politice,
portavocile lor sau vre-un ONG care vrea să-şi motiveze în acest fel rostul vre-unui grant. Bunele
experienţe ale Europei - asta le lipseşte azi cel mai mult moldovenilor. Şi asta nu li se arată, nu
li se dă.. Li se ”administrează” zilnic doza de declaraţii pro-europene din partea liderilor sau
exponenţilor lor, de care lumea a obosit si s-a plictisit şi care, la microfoane vorbesc despre
valorile europene, iat dupa ce închid microfoanele îşi caută mai departe de interesele, afacerile
şi hoţiile lor. Şi atunci, cum să schimbe moldovenii ”stilul pro-Est” pe cel ”pro-Vest”?”
Analiza unui articol de ziar: „Moldova între două „stiluri” pro-Est şi pro-Vest”
Presa este în prezent unul dintre cele mai importante mijloace de mass-media căci se
bucură de un interes major din partea publicului. Ziariștii apelează la ingeniozitatea lor
lingvistică și reușesc întotdeauna să ne ademenească, să ne câștige atenția prin informații, pe cât
de accesibile, pe atât de surprinzătoare deoarece cu cât știrea este mai senzațională, cu atât crește
priza la cititori. Așadar, trebuie avută o atenție deosebită in formularea mesajelor, deoarece cheia
personalizării mesajului o constituie combinările lingvistice. Ele se obțin prin anevoiosul proces
de alegere din resursele limbii a celor mai adecvate forme pentru exprimarea cât mai iscusită a
intențiilor comunicative. Din varietatea de posibilități, se dă preferința unui anumit termen, unei
anumite construcții a enunțului.
Am ales să analizez din punct de vedere lingvistic şi stilistic acest articol de ziar pentru
că mi s-a părut interesantă şi actuală problema abordată în conţinutul acestuia. Mi-am propus ca
în analiza articolului să scot în evidenţă cele mai interesante aspecte şi am urmărit ca informaţiile
să fie pe măsura aşteptărilor. Şi pentru că un articol bun nu înseamnă un articol care scoate doar
lucrurile pozitive în evidenţă dar şi aspecte mai puţin plăcute, cred că am făcut o alegere bună.
Moldova este ca un peşte care se zbate şi în apă şi pe uscat. Este o ţară mică dar cu probleme
mari, o ţară care penduleaza între două stiluri şi care tinde spre bunăstare cu paşi mici, mişcându-
i la infinit – doi înainte şi unul înapoi. Dar cu toate acestea, nici măcar acest articol semnat de
ziaristul Petru Grozavu nu m-a făcut să îmi schimb părerea despre ţara în care m-am născut.
Articolul este parţial delimitat de chenar, dar poziţionarea acestuia în pagina de ziar face ca
atenţia cititorului să fie fixată asupra conţinutului. Articolul Moldova între două „stiluri” pro-
Est şi pro- Vest din ziarul Timpul apare sub semnătura jurnalistului Petru Grozavu şi a fost
publicat joi, 25 decembrie 2016, în preajma sărbătorilor de iarnă. Textul face trimitere la marea
dilemă a cetăţenilor statului Republica Moldova, şi anume alegerea între est şi vest. Prin fraza
din mijlocul articolului : “ De ce nu vor moldovenii în Europa? Nu vor pentru că nu au văzut-o.
Pentru că nu o cunosc şi nimeni sau foarte puţini îi ajută să o cunoască… , autorul anticipează
principala problemă ilustrată în articol, făcând astfel o introducere despre datini şi obiceiuri,
despre sărbătorile pe stil vechi şi nou. Datorită exemplelor date şi descrierii în amănunt a câtorva
dintre sărbătorile pe stil vechi şi nou nu putem spune că avem un exordiu abrupto. Totodată
putem observa că autorul se identifică cu textul prin verbele şi pronumele la persoana I ( am,
noi, nostru , ne, ne-am..). „Am intrat în Sărbătorile de Iarna. Indiferent, pe cât suntem de împăcaţi
sau neîmpăcaţi cu noi sau cu ceea ce se întâmplă în jurul nostru, timpul ne ia din scurt, nu ne
mai lasă loc de reculegere, vine peste noi, dă busna în casele şi în viaţa noastră şi ne pune în faţa
unui fapt împlinit: se duce anul. Noaptea dinspre 24 spre 25 decembrie (Crăciunul pe stil nou)
ne va aduce pe la case primele cete de colindători, după care ne va trece pragul suita frumoaselor
datini şi obiceiuri de Anul Nou, urmat de un alt Crăciun (6 ianuarie, stil vechi) şi un alt an nou,
pe acelaşi stil vechi, asociat în tradiţia şi vocabularul popular cu Sărbătoarea Sf. Vasile cel Mare
(în noaptea de 13 spre 14 ianuarie), care şi încheie caravana Sărbătorilor de Iarnă. Lungă poveste
(21 de zile), frumoasă (de ar mai fi presurată şi cu zăpadă), dar şi încurcată cumva din cauza
contrazicerilor seculare dintre cele două calendare – Iulian (anul 46 înaintea lui Hristos) şi
Gregorian (anul 1582, după Hristos). Sunt 432 de ani la mijloc, iar neîmpăcarea şi lupta (la nivel
de tradiţie) între cele două stiluri rămâne. Biserica Ortodoxă rămâne împărţită şi ea şi, evident,
acelaşi lucru se întâmplă şi cu creştinii ortodocşi. Cazul R. Moldova este unul care nu face
excepţie în acest sens, mai ales că întruneşte două Biserici Ortodoxe, una de stil nou, Biserica
Ortodoxă Română şi alta de stil vechi, Biserica Ortodoxă Rusă, între care s-a aşternut mai multă
pace în ultimii ani, chiar dacă Biserica Rusă (angajată politic în planirile expansioniste ale
Kremlinului) a încercat, mai ales la începutul anilor ”90, să provoace tulburări şi să ridice
enoriaşii unei Biserici împotriva celeilalte. Creştinii s-au dovedit a fi mai înţelepţi, decât i-au
considerat stăpânii Bisericii Ruse şi vasalii lor în Moldova. Dar de împărţit au rămas împărţiţi.
Ceea ce rezultă din toată această dispută dintre calendare, stiluri şi Biserici, e că lumea se
adaptează (cu mici excepţii) foarte greu schimbărilor şi acceptă să trăiască, mai degrabă, ”după
cum am apucat” ori ”după cum ne-am obişnuit”, — zic ei.
Următoarele două etape sunt cel mai bine delimitate , în care are loc relatarea faptelor,
argumentelor ca esenţializare a conţinutului. Şi aici ne confruntăm cu ”stiluri politice vechi şi
noi”, cu singura diferenţă, poate, că în politică ”stilul vechi” e mult mai riscant decât în biserică.
URSS a dispărut de pe arenă în 1991. Sunt 23 de ani. Au dispărut nostalgicii după ea? În 1940
şi, repetat, în 1944, Rusia intra cu război în Basarabia (Transnistria era deja ocupată). Au urmat
trei valuri de deportări, alături de alte crime odioase: beciurile morţii, gropile cu var,
colectivizarea, foametea organizată, lagărele de corecţie, casele de nebuni, decimarea preoţimii,
profanarea bisericilor, etnocizarea, deznaţionalizarea… Şi, în consecinţă, ce auzim? Că ”a fost
rău la început, dar după ce ne-am obişnuit, am trăit bine sub ruşi”.
Bine a zis cine a zis că obişnuinta este a doua natură a omului. Noi, de 23 de ani tot alegem
între Est şi Vest, practic, între două stiluri de viaţă, unul vechi şi altul nou. Unde suntem? 2014,
de la care într-o săptămână ne luăm rămas bun, a fost unul foarte bun cu noi în sensul apropierii
de Europa şi şansei de a ne schimba stilul de viaţă. În primăvară a fost anulat regimul de vize cu
UE, iar în vară — semnate Acordurile de Asociere şi de Liber Schimb cu Uniunea Europeană.
Practic, am intrat pe ”coridorul verde” spre UE. După abolirea regimului de vize cu UE, lista
ţărilor în care moldovenii pot călători fără vize s-a ridicat la 68, iar volumul exporturilor pe piaţa
europeană s-a triplat. Important? Foarte important, în condiţiile în care Moscova caută nod în
papură moldovenilor care muncesc în Rusia şi produselor moldoveneşti care au devenit, peste
noapte, toxice pentru consumatorul rus. Întrebare: care este percepţia simplului cetăţean al R.
Moldova la toate aceste schimbări de situaţie? Nu există. Sondajele, după cum arătau doi ani în
urmă, arată şi acum că moldovenii bat pasul pe loc şi sunt aproape jumătate în Est şi altă jumătate
în Vest. Şi ultimele alegeri parlamentare au dat, în fond, acelaşi scor, cu puţină diferenţă în plus
pentru Vest: 55 de mandate pentru partidele pro-UE, faţă de 46% pentru stânga pro-Rusia. Faptul
că PSM-ul lui Ig. Dodon (cel mai slab partid din cele intrate în Parlament) a fost creditat cu cele
mai multe mandate (25) doar pentru faptul că a pledat pentru unirea cu Rusia, e deja un semnal
că în societatea moldovenească ceva nu e bine şi că moldovenii nu vor să renunţe la deprinderea
de a trăi, după cum s-au obişnuit.
Petru Grozavu îmbină practic două teme diferite într-una singură încă de la începutul
articolului, şi anume: stiluri de a sărbători şi stiluri politice. Alege foarte bine tematica şi
contextul articolului astfel încât face un amalgam de idei noi şi vechi , idei bune şi mai puţin
bune şi nu în ultimul rând , foloseşte astfel o tehnică care atrage atenţia cititorilor. Dacă la început
putem observa o atmosferă caldă în modul de a scrie, şi anume feeria sărbătorilor de iarnă, în
partea a doua a articolului se face o trecere de la sărbători la URSS , dispărută de pe arenă încă
din 1991 , unde se vorbeste deja despre deportări, lagăre de corecţie, colectivizare, foamete….
Totodată în partea a doua a articolului observam şi întrebuinţarea câtorva întrebări retorice: „Noi
de douăzeci şi trei de ani tot alegem între vechi şi nou… De ce nu vor moldovenii în Europa?
Nu vor, pentru că nu au văzut-o (vorbim de cei ce nu călătoresc). Pentru că nu o cunosc şi nimeni
sau foarte puţini îi ajută să o cunoască.” Mă refer la mediile informaţionale, dar şi la partidele
pro-europene care s-au arătat mai preocupaţi de subiect doar în campania electorală. În rest,
”câmp minat”. 90% din tot volumul informaţional ”pro-europen”, pe care-l primeşte un biet
consumator media, este pe seama vizitelor în/din Europa şi declaraţiilor oficiale, pe care
obişnuiesc să le facă şefii delegaţiilor, liderii partidelor politice, portavocile lor sau vre-un ONG
care vrea să-şi motiveze în acest fel rostul vre-unui grant. Europa ”en face” sau experientele
Europei în direct (protecţie socială, dezvoltare rurală, asistenţă medicală, guvernare locală,
drepturi şi garanţii, justiţie, viaţa satului, infrastructură etc), rămân, din păcate, ”după cadru”.
Europa trebuie vazută de cei care nu au avut parte să o vadă, ca să fie votată. Dar nu i-o arată
nimeni. Vorbe, ani de dicuţii la camere şi microfoane, analişti peste analişti, seriale întregi de
lamentări în studio-urile TV… Lumea, trecută de 50 de ani are în spatele ei experienţa practică
a unui sistem sovietic care dădea garanţii sociale pe viaţă. Asta le lipseşte azi cel mai mult
moldovenilor- bunele experienţe ale Europei. Şi asta nu li se arată, nu li se dă.. Li se
”administrează” zilnic doza de declaraţii pro-europene din partea liderilor sau exponenţilor lor,
de care lumea a obosit si s-a plictisit şi care, la microfoane vorbesc despre valorile europene,
iată dupa ce închid microfoanele îşi caută mai departe de interesele, afacerile şi hoţiile lor. Şi
atunci, cum să schimbe moldovenii ”stilul pro-Est” pe cel ”pro-Vest”? Titlul care concentrează
prin intermediul cuvintelor reprezentative, întreaga esenţă a informaţiilor surprinse, conţine şi o
uşoară doză de ironie. Din punct de vedere al noutătilor însă nu putem spune că articolul emană
noutate, ci mai degrabă pune în discuţie un subiect deja actual.