Principiile de organizare şi funcţionare a instituţiilor juridico-statalc în Republica Moldova

Plan:
1 Principiul separaţiei puterilor in stat
Principiul colaborării puterilor în stat
Principiul independenţei funcţionale 4 Principiul legalităţii
5. Principiul transparenţei
Conţinut:
I. Principiul separaţiei puterilor în Stat
Conform principiului separaţiei puterilor în stat. puterea este distribuită între cele trei ramuri ale
guvernării puterea legislativă, puterea executivă şi puterea judecătorească. Statul, prin autorităţile
sale, este cel care emite, aplică şi ocroteşte regulile de drept. Prin urmare, arc de îndeplinit trei
funcţii fundamentale: cea legislativă (a cărei atribuţie presupune cdictarca normelor), cea
executivă (adică aplicarea'cxecutarea normelor) şi jurisdicţională (sancţionarea celor care încalcă
legile). Structural vorbind, fiecărei funcţii ii corespunde câte o putere - cea legislativă, cea
executivă şi cea judecătorească - care este încredinţată unor organe distincte: Parlamentul, şeful
statului şi Guvern, respectiv instanţele de judecată.
Se consideră că teoria separaţiei puterilor in stat a apărut încă în timpurile antice Primul autor.
care. deşi nu a elaborat teoria separaţiei puterilor în stat. a sugerat-o - prin descrierea făcută
statului atenian - este Aristotel. Poate înclinaţia sa spre proporţionulitate şi spre echilibru,
priceperea lui de a constata, clasa, sistematiza şi compara l-au făcut sâ se aplece şi asupra
modului de organizare a statului elen. Aristotel afirma că atribuţiile statului elen erau distribuite
unor organe distincte: Adunarea generală (care deliberează cu privire la afacerile publice),
Corpul magistraţilor (funcţionarilor), căruia ii
aparţinea comandamentul ,Corpul judecătoresc, ce avea ca misiune înfăptuirea justiţiei*
Potrivit lui Locke. puterea legislativă, putere supremă şi sacră, aparţine numai parlamentului,
care reprezintă întreaga societate şi are ca unic scop conservarea şi fericirea fiecărui membru al
său. Puterea executivă, subordonată celei legislative, este dotată cu o anumită marjă de apreciere,
pentru a favoriza o aplicare corectă şi continuă a legilor; puterea federativă este însărcinată cu
raporturile dintre stat şi puterile străine (tratate, dreptul de pace şi de război).
în epoca modernă, teoria separaţiei puterilor în stat care în Antichitate a fost elaborată pentru
prima dată de Aristotel. este reluată şi redefinită de către Montcsquicu.1'
Principiul separaţiei puterilor este sistematizat de Montcsquicu în cunoscuta sa lucrare „Spiritul
legilor (1748). in care se degajă abordarea modernă a celor trei puteri, legislativă, executivă şi
judecătorească. Reflectând asupra originii şi motivaţiei legilor, el constată că acestea diferă în
funcţie de natură, de climă, de obiceiuri, de religie. Referindu-se la sistemul monarhic englez,
căruia îi idealizează caracterul democratic, el distinge, ftiră a folosi propriu-zis expresia
„separaţia puterilor", trei funcţii sau puteri, care trebuie încredinţate unor organe diferite şi
independente unele de altele. Ca şi Locke, el insistă pe necesitatea de a deosebi „puterea
executivă" încredinţată regelui de „puterea legislativă” exercitată de către parlament. Dar, după
el, a treia putere este aceea a judecătorilor, căci nu ar exista libertate pentru indivizi dacă
„puterea judecătorilor” nu ar fi ea însăşi separată de celelalte două, mai ales de puterea
executivă.

Separarea puterilor era privită ca necesară pentru a se limita puterea despotică a regelui încălca
libertatea individului: dacă puterea legiuitoare şi cea executiva ar aparţine aceleia* entităţi, legile
tiranice ar fi executate în mod tiranic; daca puterea judecătorească nu ar fi separată de cea
executivă, puterea asupra vieţii şi libertăţii cetăţenilor ar fi arbitrară, căci judecătorul ar fi
legiuitor; dacă puterea judecătorească ar fi combinată cu cea executivă, judecătorul ar avea forţa
unui opresor. Ca urmare, puterile trebuie să fie separate pentru a opri abuzurile - ' puterea opreşte
puterea”.
Concepţiile lui Montesqiu au avut un marc succes, mai întâi in Franţa, apoi in Anglia, unde
juristul Blackstone le-a dezvoltat în „Comentarii asupra legilor din Anglia" (1725). Ele au fost
apoi puse in operă în SUA în Declaraţia dc independenţă din 1776. Revoluţionarii americani au
dezvoltat o concepţie foarte exigentă a separaţiei puterilor, considerând că ca este o condiţie
esenţială a garanţiei drepturilor individuale şi o consecinţă necesară a contractului social. Puterile
sunt separate, pentru că fiecare dintre ele trebuie să aibă propriul său domeniu şi să fie o
contragreutate pentru celelalte două. Toate puterile trebuie să aibă acelaşi scop: garantarea
libertăţii şi democraţiei, in consecinţă, cele trei puteri trebuie să colaboreze, să sc vegheze
reciproc şi să sc echilibreze printr-o serie de mecanisme dc frânare şi contragreutăţi (checks and
balances).
Revoluţionarii francezi au reluat concepţia americană, stabilind în art.16 din Declaraţia
drepturilor omului şi cetăţeanului de la 1789, aşa cum am mai arătat, că nu există o veritabilă
constituţie fără garanţia drepturilor şi separaţia puterilor.
Puterea supremă este cea legislativă, deoarece adoptă norme general obligatorii. Puterea
executivă are caracter limitat şi este încredinţată monarhului. Potrivit concepţiei sale, puterea
legislativă şi cea executivă trebuie să fie separate, adică să fie încredinţate unor organe separate.
Puterea executivă şi puterea federativă trebuie să fie întrunite în aceleaşi mâini. John Locke nu
menţionează puterea judecătorească ca o putere deosebită, ci o consideră dependentă de cea
legislativă.
Pentru prima dată. consacrarea constituţională şi punerea în practică a principiului separaţiei
puterilor in stat s-a realizat prin Constituţia SUA, principiul separaţiei puterilor în stat fiind
ridicat la rang dc principiu constituţional.
Constituţia SUA, adoptată in 1787, a stabilit o separare rigidă a celor trei puteri şi o
independenţă strictă intre acestea. Astfel, puterea legislativă a fost încredinţată unui Congres
bicameral puterea executivă - şefului statului1*. iar puterea judecătorească - instanţei supreme şi
judecătoriilor16
în Constituţia Republicii Moldova s-a proclamat expres separaţia şi colaborarea putorilor în stat
Articolul 6 din Constituţia Republicii Moldova prevede: Jn Republica Moldova puterea
legislativă, executivă şi judecătorească sunt separate şi colaborează în exercitarea prerogativelor
ce le revin, potrivit prevederilor Constituţiei”. Suveranitatea naţională aparţine poporului
Republicii Moldova, care o exercita în mod direct şi prin organele sale reprezentative. Totodată,
prevederile Constituţiei consacră echilibrul puterilor în stat. Cele trei puteri se regăsesc
exprimate în Legea Supremă: legislativul - în normele privitoare la Parlament; executivul - în
normele privind Preşedintele Republicii Moldova şi Guvern; justiţia - în norm-ele privitoare la
autoritatea
11
Şl din Constituţie prevede ca ..toate puterile legislative acordate prin această Constituţie vor fi
exercitate de catre un congres al Statelor Unite, care va fi alcătuit din Senat şi Camera
Reprezentanţilor".
Prevederile Constituţiei consacră raporturile dintre cele trei puteri, acordândui-. fiecărei statut
aparte. Totodată, ea stipulează sistemul controlului reciproc dintre puteri
2. Principiul colaborării puterilor în stat
Principiul separatiei puterilor presupune ca niciuna dintre puteri să nu prevaleze asupra
celeilalte, să nu-şi subordoneze o alta şi să nu poată să-şi aroge prerogative ce revin alteia.1
Daca vreuna dintre autorităţi ar exercita mai multe funcţii fundamentale, ar putea abuza de
putere. De aceea, nicio putere nu trebuie să domine o alta. Dar separaţia nu este una rigidă, ci
au fost imaginate modalităţi de colaborare intre ele pentru ca toate trei să contribuie la
conducerea societăţii şi astfel toate trei să fie in echilibru.
Principiul separaţiei puterilor impune autonomizarea autorităţilor publice, partajarea funcţiilor
ce le revin'* şi instituirea unor mijloace de colaborare şi de control reciproc, .limitându- sc
reciproc cele trei puteri independente, se evită ca orice putere unica să acţioneze ca un
obstacol la adresa libertăţii, Existind un mecanism constituţional care să permită mai multe
forţe politice, sa garantează libertatea politică, atât în raport cu organizarea de stat. cât şi în
raport cu cetăţeanul.10
Statul, ca entitate unică, se preocupă de adoptarea, aplicarea şi respectarea legii. Cum
Parlamentul emite legile. Executivul le îndeplineşte. Justiţia judecă litigiile in legătură cu ele.
realizăm că toate cele trei puteri ale statului conlucrează în domeniul normativ. Acesta este, de
fapt. chiar statul de drept: cel care este organizat şi funcţionează numai pe baza legii. în acest
context, problema reală care se pune in statul de drept este aceea privind modul de organizare
a instituţiilor ctatice. de colaborare şi control ale celor trei autorităţi.
3. Principiul independentei funcţionale
Principiile administraţiei publice rezultă din prevederile legislaţiei în vigoare şi ale ştiinţei
dreptului administrativ şi ele pot fi clasificate în următoarele categorii:

2. principii fundamentale ale administraţiei publice;

3. principii organizatorice şi funcţionale ale administraţiei publice.
Principiile fundamentale ale administraţiei publice rezultă din prevederile Constituţiei
Republicii Moldova. Aceste principii servesc în acelaşi timp ca principii şi pentru alte ramuri de
drept, având un caracter interamural. iar unele din ele sunt, în acelaşi timp, principii generale
pentru toate ramurile de drept (principiul legalităţii).
în calitate de principii fundamentale se identifică;

a) principiul legalităţii (in cadrul administraţiei publice);

b) principiul democratismului şi pluralismului politic (art.5 din Constituţie);

4* Principiul legalităţii
Principiul legalităţii reprezintă un principiu fundamental al activităţii statale ce reflectă voinţa poporului
în necesitatea apărării intereselor sale. Respectarea Constituţiei şi a legilor este o cerinţă a statului de
drept, care reclamă că cetăţenii patriei să cunoască cu precizie drepturile şi obligaţiile ce le revin, iar
Statul să Ic creeze cadrul organizatoric adecvat pentru exercitarea acestor drepturi şi îndeplinirea
obligaţiilor. în acest context, cetăţenii trebuie să aibă la dispoziţie mijloace şi proceduri suficiente pentru
apărarea drepturilor lor, faţă de orice încălcare, iar mecanisme prompte să poată fi puse în acţiune atât
pentru tragerea la răspundere a celor care încalcă drepturile altora sau care nu-şi respectă obligaţiile
proprii, cât şi pentru neîntârziata stabilire a drepturilor încălcate. Prin urmare, toate autorităţile statale au
un rol deosebit în apărarea legalităţii, potrivit specificului activităţii pe care o desfăşoară.*"
Principiul legalităţii, ca principiu esenţial al administraţiei publice, semnifică supunerea acesteia ierarhiei
normelor juridice
în conţinutul principiului legalităţii se regăsesc câteva exigenţe esenţiale, şi anume:
4. legalitatea este limita acţiunii administrative, ceea cc înseamnă că actul juridic administrativ nu
trebuie să contravină regulilor de drept, generale sau individuale, care îi suni aplicabile.24
5. legalitatea este obligaţia administraţiei de a acţiona în sensul efectiv al respectării legii. Este
vorba de un aspect al principiului legalităţii care n-a fost pus în lumină decât de puţină vreme. Ea
semnifică un clement pozitiv, în sensul că administraţia nu este doar ţinută să nu depăşească limitele
competenţei, ci este obligată să acţioneze pentru executarea legii şi chiar pentru restabilirea legalităţi,
atunci când şi acolo unde ca este încălcată.