You are on page 1of 78

P LA N

Generalităţi

Capitolul I. Istoricul evaziunii fiscale în perioada tranziţiei Republicii Moldova la


economia de piaţă.
1. Răspunderea penală pentru evaziunea fiscală în condiţiile reformei
economice în Republica Moldova.
2. Proiectul Codului Penal al Republicii Moldova privind evaziunea fiscală.

Capitolul II. Formele calificate ale evaziunii fiscale şi problemele calificării


infracţiunilor fiscale.
1. Formele calificate ale evaziunii fiscale.
2.Calificarea infracţiunilor de evaziune fiscală şi delimitarea de alte infracţiuni
fiscale.

Capitolul III. Instituţia evaziunei fiscale in doctrina penală a Republicii Moldova.


1. Caracteristica generală a evaziunii fiscale în conformitate cu art.
1642 şi 1643 din Codul Penal al Republicii Moldova.
2. Analiza juridico-penală a infracţiunii de evaziune fiscală a întreprinderilor,
instituţiilor şi organizaţiilor.
Concluzii
Acte normative şi interpretative
Bibliografia
Cuprins

1
Generalităţi

Etapei actuale de dezvoltare a societăţii deopotrivă cu procese pozitive, spre


regret îi sunt caracteristice şi momente negative, printre care poate fi menţionată
economia tenebră cu toate fenomenele negative care o însoţesc şi consecinţele
provocate. Aceste fenomene negative provoacă serioase daune economiei, sferei
sociale, potenţialului ei de dezvoltare.
Urmărind geneza fenomenului de evaziune fiscală, esenţa ei juridică şi social-
economică se poate afirma că temelia ei nu este pusă de un an-doi, plus la aceasta
lezează interesele întregii societăţi umane. Evaziunea fiscală poate fi atribuită la
categoria celor mai actuale probleme ale umanităţii, fiindcă economia, în fine,
determină existenţa omului.
Evaziune fiscală aduce atingere, în primul rînd economiei, fapt reflectat prin
plasarea ei în Capitolul şase al Codului Penal al Republicii Moldova – “Infracţiuni
economice”.
Legislatorul a incriminat variate modalităţi ale evaziunii, dar nicidecum toate.
În acest sens legislaţia penală urmează a fi completată. Considerăm că se impune,
mai întîi de toate, comasarea articolelor ce incriminează diferite modalităţi ale
evaziunii prin înlocuirea cu una singură. Fiindcă practica aplicării articolelor
existente în această privinţă, se datorează multiplelor variante de ocolire a unei sau
alte componenţe de infracţiune. Unica deosebire în acest context urmează a o alcătui
subiectul infracţiunii.
Totodată, să se diferenţieze răspunderea penală în dependenţă de caracterul şi
gravitatea faptei. Trebuie să se ţină cont şi de convenţiile internaţionale le care statul
nostru a aderat şi prevederile cărora s-a obligat să le respecte.

2
CAPITOLUL I
Istoricul evaziunii fiscale în perioada tranziţiei Republicii Moldova la
economia de piaţă.

1. Răspunderea penală pentru evaziunea fiscală în condiţiile reformei


economice în Republica Moldova.
”Legislativul nu făureşte legi, el nu le inventează, ci doar le formulează,
exprimă în legi conştiente pozitive legile lăuntrice” .
În această afirmaţie cunoscută şi pe larg folosită în literatura juridică a
perioadei sovietice foarte exact şi clar este exprimată trăsătura distinctivă a creării
ştiinţifice a normelor - folosirea şi reflectarea legităţilor obiective a dezvoltării
societăţii. În conformitate cu aceasta majoritatea savanţilor ce sunt preocupaţi de
studierea temeiurilor interdicţiilor juridico-penale (criminarizării) susţin că
justificarea criminalizării urmează a fi iniţiată prin pătrunderea în esenţa socială a
fenomenului .
Această teză se pare în principiu corectă. De aceea, examinînd evoluţia
răspunderii penale pentru evaziune fiscală şi justificarea criminalizării unei astfel de
fapte trebuie mai întâi de toate de studiat procesele care au avut şi au loc în sfera
social-economică a societăţii noastre în perioada contemporană.
În timpul creării şi adoptării Codului penal (1961) în vigoare legislatorul nu a
prevăzut articole speciale ce ar conţine componenţele infracţiunilor fiscale, cu

3
excepţia art.79 care stabileşte în particular, răspunderea penală pentru sustragerea de
la plata impozitelor în timp de război şi deaceea neaplicabilă.
Această omisiune nu poate fi atribuită la neajunsurile codului penal şi
greşelile celor ce le-au elaborat, deoarece se explică aceasta prin lipsa răspîndirii a
unor astfel de fapte cât de puţin în acea perioadă, ce se explică, la rândul său, prin
inexistenţa în societatea acelei perioade a bazei social-economice pentru evaziune
fiscală.
Toate impozitele şi plăţile obligatorii în dependenţă de subiectul impunerii pot
fi divizate în impozite şi plăţi achitate de persoane fizice, şi impozite şi plăţi achitate
de întreprinderi, instituţii, organizaţii, adică de persoane juridice.
Întrucât în ţară la momentul elaborării şi adoptării CP în vigoare exista şi
funcţiona sistemul economic administrativ de comandă de tip socialist ce presupunea
practic lipsa activităţii particulare de antreprenoriat, veniturile persoanelor fizice
particulare se formau în principal din contul salariului, impozitul de pe care se încasa
în ordine centralizată la locul de lucru prin intermediul întreprinderii, instituţiei sau
organizaţiei. Astfel, posibilităţile neachitării impozitelor şi altor plăţi obligatorii erau
reduse la minimum.
Cazurile unice de evaziune fiscală a persoanelor fizice, particulare care aveau
loc erau însoţite de înşelăciune şi erau cuprinse de componenţa de infracţiune
prevăzută de art.126 al codului în conformitate cu care se pedepsea cauzarea de
pagube materiale statului prin înşelăciune sau abuz de încredere. În conformitate cu
aceasta, pe bună dreptate, în p.20 a hotărârii Plenului Judecătoriei Supreme a URSS
din 11 iulie 1972 cu modificările ulterioare “Despre practica judiciară pe cauzele
privind sustragerea avutului de stat sau obştesc” se explică că “cauzarea de pagube
materiale statului în rezultatul eschivării de la achitarea impozitelor sau altor plăţi
obligatorii prin folosirea documentelor false urmează a fi calificată în baza art.126
CP RM”.

4
Totodată, întreprinderile, instituţiile şi organizaţiile de tip socialist nu numai că
nu aveau posibilitatea, dar principalul cointeresare în evaziune fiscală, fapt ce se
explica prin aceleaşi particularităţi ale sistemului economic, - mijloacele băneşti
încasate de către stat de la agentul economic sub formă de impozite i se întroceau în
caz de necesitate acestuia sub formă de dotaţii.
Cazurile de neachitare (sau diminuare) intenţionată a impozitelor şi plăţilor
obligatorii de către întreprinderi, instituţii şi organizaţii se manifestau în calitate de
circumstanţe ce însoţeau săvârşirea altor fapte criminale şi erau calificate, de
exemplu, în baza art.184, 186 sau 126 CP, sau erau cuprinse de art. 163 CP, care
prevedea răspunderea pentru activitatea de antreprenoriat particular şi intermedierea
comercială .
Însă, pe la mijlocul anilor 80 în rezultatul schimbării situaţiei politice şi
economice în ţară a căpătat o răspîndire esenţială şi fixare legislativă activitatea
individuală de muncă şi cooperativă. La 19 noiembrie 1986 a fost adoptată Legea
URSS privind activitatea individuală de muncă .
Din acel moment persoanele fizice au căpătat posibilitatea de a obţine venituri
suplimentare, mai puţin controlate de stat decât la locul de muncă de bază, deoarece
persoana fizică trebuia singură să ţină evidenţa lor şi să achite impozitele.
Astfel, la această categorie de persoane s-a ivit posibilitatea reală de a se
eschiva de la impunere (inclusiv achitare).
Admiterea activităţii de muncă individuală însemna de asemenea şi
schimbarea atitudinii oficiale a statului faţă de proprietatea privată şi favoriza
animarea psihologiei de proprietate privată în societate ceea ce a pus baza moral-
psihologică a evaziunii fiscale.
De aceea, pentru asigurarea controlului financiar de stat asupra unei astfel de
activităţi şi în scopul luptei generale cu veniturile neprovenite din muncă prin
Ucazul Sovietului Suprem al RSSM din 17 iunie 1986 în CP RSSM a fost întrodus

5
art.1641 , care prevedea răspunderea pentru eschivarea de la depunerea declaraţiei cu
privire la venituri.
Acest articol era îndreptat, în primul rând, spre ocrotirea intereselor statului în
sfera controlului asupra defalcărilor fiscale. Astfel art.164 1 CP reprezintă primul
articol care în special prevedea răspunderea penală pentru infracţiunile fiscale,
săvârşite de persoanele fizice particulare.
Evoluţia ulterioară a reformei economice în ţară a dus la apariţia
întreprinderilor de autogestiune (hozrasciot), arendă şi cooperative , adică a
subiecţilor economiei relativ independenţi. Apoi, de rând cu întreprinderile de stat şi
obşteşti se permite funcţionarea întreprinderilor individuale, familiale, bazate pe
forma colectivă de proprietate: cooperative de producţie societăţi pe acţiuni, precum
şi întreprinderi colective.
În continuare cursul spre modificarea sistemului economic a fost întărit şi în
alte acte normative.
Aceasta nu însemna altceva decît prima etapă de introducere pe teritoriul ţării
în ordine legislativă a activităţii de antreprenoriat privată în masă.
Astfel, sistemul economic existent începe să se reformeze cardinal de la cel
administrativ de comandă la cel de piaţă şi a economiei perioadei de tranziţie, la fel
de inalienabil şi organic include în sine cointeresarea subiectului relaţiilor economice
de a păstra veniturile obţinute de el în proporţii maxim posibile, ce urmează a
recunoaşte drept cauză (temei) pentru neachitarea deplină sau oportună a plăţilor
fiscale.
Cele relatate permit a concluziona că necesitatea instituirii unui control statal
mai riguros inclusiv a constrîngerii penale în sfera achitării şi încasării plăţilor fiscale
obiectiv este determinată de reformele economice radicale şi în particular, de
includerea unui contingent enorm de agenţi economici particulari în sistemul

6
economic al ţării. Ultarior are loc lărgire bazei sociale pentru răspîndire evaziunii
fiscale, ceea ce-I legat de totalurile aşa-numitei “primei etape a privatizării”.
Deopotrivă cu factorii obiectivi care au favorizat evoluţia fenomenului de
evaziune fiscală trebuie menţionaţi şi cei subiectivi care sunt legaţi, în primul rînd,
de caracterul urgentat (galopant) al desfăşurării reformelor fără o pegătire anicipată
detaliată a bazei economice şi juridice, precum lacunelor politicii fiscale duse în care
rolul principal ia fost atribuit funcţiei fiscale şi nu stimulatorie (de compensare) a
impozitelor. Cotele exagerate de fapt “determină întreprinzătorii pe calea evaziunii
“fiscale”.
Determinarea interdicţiei juridico-penale a evaziunii fiscale nu este legată,
desigur, doar de însuşi apariţia în Moldova a condiţiilor social-economice obiective
şi subiective de răspîndire a acestui fenomen, dar ăi de importanţa relaţiilor care sunt
dăunate prin intermediul unor astfel de fapte, gravitatea prejudiciului şi răspîndirii
relative a acestor fapte .
Imprtanţa relaţiilor fiscale care sunt dăunate în urma evaziunii fiscale şi
necesitatea protecţiei juridico-penale a acestora sunt determinate în general de
funcţiile impozitelor în viaţa societăţii.
După cum deja s-a remarcat evaziunea fiscală atentează la relţiile fiscale în
privinţa formării bugetului şi finanţării cheltuielilor publice (funcţia fiscală a
impozitelor).
Necesitatea protecţiei juridico-penale a relaţiilor fiscale de această categorie
este evidentă, dacă ţinem cont că plăţile fiscale reprezintă una din sursele principale
a părţii de venituri ale bugetului în ţările cu economie dezvoltată. În SUA, spre
exemplu, peste 50 % din încasările bugetului federal le constituie impozitul pe venit .
Despre gravitatea prejudiciului cauzat prin evaziune fiscală se poate judeca şi
după paguba materială provocată sistemului bugetar. Conform diverselor aprecieri în

7
bugetele republican şi cel local nu se încasează pînă la 40 % din impozite şi alte plăţi
obligatorii.
Astfel, paguba reală cauzată prin evaziune fiscală capătă semnificţie pentru
înttreaga societate şi reprezintă un temei important pentru stabilirea interdicţiei
juridico-penale.
În conformitate cu aceasta concomitent cu modificarea sistemului fiscal
legislatorul întroduce şi răspunderea penală pentru una din formele cele mai
periculoase ale evaziunii fiscale - tăinuirea (diminuarea) venitului sau altor obiecte
ale impozitării. Această normă juridico-penală a fost prevăzută în p.8 art.37 al Legii
URSS din 14 iunie 1990 privind impozitarea întreprinderilor, asociaţiilor şi
întreprinderilor.
Trebuie de atenţionat că norma juridico-penală prevăzută de legea
nominalizată la fel ca şi art.1642 CP stabilea răspunderea penală nu pentru
neachitarea propriu-zisă a impozitelor, ci pentru fapta legată de această neachtare, ce
crează condiţii, premise necesare pentru eschivarea de la achitare.
Însă, tăinuirea ilegală a obiectelor impozitării indispensabil atrage şi
neachitarea impozitelor de pe obiectele tăinuite. Adică neachitarea impozitelor este
un rezultat firesc al tăinuirii obiectului impozabil. Aceasta dă temei de a recunoaşte
norma juridico-penală în cauză drept prima normă chemată să asigure protecţia
juridico-penală a relaţiilor în sfera achitării impozitelor de către întreprinderi,
instituţii şi organizaţii la etapa economiei de tranziţie.
Subiect al acestei infracţiuni puteau fi persoanele cu funcţie de răspundere a
acestor instituţii. Persoanele fizice (particulare) nu puteau purta răspundere în
conformitate cu această Lege. În cazurile respective ele puteau fi atrase la răspundere
conform art.126 CP. Mai apoi îşi pierde valabilitatea Legea din 1990 şi odată cu
aceasta îşi încetează existenţa sa norma privind răspunderea penală pentru tăinuirea
intenţionată a obiectelor impozabile a întreprinderilor, organizaţiilor şi asociaţiilor.

8
La 17.11.1992 Parlamentul RM adoptă Legea privind bazele sistemului fiscal,
la 02.12.92 - Legea privind impozitul pe beneficiul întreprinderilor, în noiembrie
1994 - Legea cu privire la impozitul pe valoarea adăugată şi un şir de alte acte
legislative care au format în totalitate sistemul fiscal al republicii.
Nici într-o lege “fiscală” n-au fost prevăzute norme juridico-penale.
Până la 23.02.1993 unica normă care stabilea răspunderea penală pentru
încălcarea legilor fiscale rămânea a fi art.1641 CP RM. Şi de acum la această dată au
fost incluse două modificări în codul penal, şi anume, art.164 1 a fost modificat, iar
art.1642 practic a reflectat dispoziţia p.8 art.37 al Legii din 14 iunie 1990,
adăugându-se doar proprţiile evaziunii.

2. Proiectul Codului Penal al Republicii Moldova


privind evaziunea fiscală.
Necesitatea criminalizării infracţiunilor fiscale în general şi a evaziunii fiscale
în special, nu se pune la îndoială în prezent. După cum s-a menţionat deja, drept
temei în acest sens serveşte atît răspîndirea largă a acestor fapte, cît şi gravitatea
prejudiciului cauzat de acestea. Însă în ce priveşte limitele criminalizării, construcţia
articolelor respective şi chiar măsurile de pedeapsă a diferitor categorii de
contribuabili pentru evaziune fiscală şi săvîrşirea altor infracţiuni fiscale nu există o
tratare unitară.
Vorbind despre criminalizarea încălcărilor în sfera fiscalităţii la cele afirmate
urmează, probabil, de a mai menţiona că nu întreaga varietate de relaţii fiscale
necesită protecţie juridico-penală.
Funcţiile socială şi regulatorie ale impozitelor în mare parte se realizează în
cadrul politicii fiscale. De exemplu, în cazul introducerii sau excluderii unor sau

9
altor impozite, stabilirea cotei acestora, introducerea facilităţilor fiscale pentru
anumite categorii de contribuabili. Aceste funcţii fiscale sunt realizate nemijlocit şi
exclusiv de către stat prin intermediul organelor legislative şi executive. Desigur că
pagubă relaţiilor fiscale date, realizării efective de către impozite a funcţiilor
nominalizate de asemenea poate fi cauzată. De exemplu, în rezultatul politicii fiscale
greşite. Însă acest prejudiciu nu poate fi înlăturat prin mijloacele dreptului penal. De
aceea aceste relaţii fiscale – relaţiile în sfera reglementării statale a economiei prin
metodele impozitării şi relaţiile în sfera asigurării echilibrului social prin intermediul
impozitului – nu pot fi puse sub protecţia nemijlocită a legii penale.
Protecţia juridico-penală nemijlocit necesită doar funcţia fiscală a impozitului.
Însă, după cum s-a remarcat, Codul Penal al Republicii Moldova în vigoare nu
conţine o componenţă de infracţiune ce ar avea o construcţie care ar reflecta esenţa
evaziunii fiscale sub diferite modalităţi de comitere.
Proiectul Codului Penal are unele semne distinctive faţă de Codul Penal în
vigoare. Dar cu toate acestea, soluţionarea problemei răspunderii penale pentru
infracţiuni fiscale care este propusă în acest proiect nu este lipsită de neajunsuri. Dar
nu este vorba despre careva observaţii de redacţie sau construcţie, ci despre erori
principale, din punctul nostru de vedere:

- art.271, care conţine componenţa evaziunii fiscale a întreprinderilor, instituţiilor


şi organizaţiilor, şi
- art.272 care conţine componenţa evaziunii fiscale a persoanelor fizice.
Pericolul social al evaziunii fiscale, indiferent de cine e săvârşită, constă, mai
întâi de toate, în cauzarea prejudiciului material bugetului republican şi (sau) celui
local. Iar, în fine, - în subminarea bazei economice financiare a existenţei şi
activităţii întregului stat şi a societăţii în general. În această privinţă este absolut
indiferent cine concret nu achită impozitele: persoana fizică sau juridică. Gradul

10
daunei cauzate în acest caz se determină, în esenţă, de proporţiile sumei
impozitului neachtat. Deaceea se pare nejustificată diferenţierea sancţiunilor pentru
evaziunea fiscală în dependenţă de subiectul acesteia. Acestea, în opinia noastră,
urmează a fi aceleaşi atît pentru persoanele fizice particulare cât şi pentru
persoanele cu funcţii de răspundere a întreprinderilor . Probabil, asupra caracterului
şi gradului pedepsei poate influienţa metoda de evaziune fiscală, proporţiile acestei
evaziuni sau alte circumstanţe care influienţează asupra gradului pericolului social
al faptei şi nicidecum de categoria contribuabilului.
O altă soluţie nu numai că este alogică, dar şi va contrazice principiul echităţii,
care stabileşte egalitatea tutror în faţa legii. Rezultă, că legea penală prevede
răspunderea diversă a subiecţilor în dependenţă de situaţia sa pentru fapte identice.
Sancţiunea pentru evaziunea fiscală a persoanelor fizice trebuie egalată cu
sancţiunea art.271 al proiectului CP care în genere nu prevede pedeapsa sub forma
privaţiunii de libertate. Esenţa unor astfel de modificări nu constă în caracterul de
conjunctură a cerinţelor privind agravarea pedepsei pentru infracţiunea săvârşită.
Sancţiunea articolului trebuie, în primul rând, să corespundă gradului şi caracterului
pericolului social al infracţiunii, ceea de ce se pare că în art.272 al proiectului CP (de
fapt, ca şi în cazul art.271 CP) nu sa ţinut cont în măsura necesară.
Subaprecierea pericolului social al evaziunii fiscale a persoanelor fizice,
probabil, este determinată de rolul neânsemnat pe care anterior îl ocupau plăţile
populaţiei în formarea bugetului neţinându-se cont de modificările politicii fiscale a
perioadei contemporane.
Desigur, este dificil acum să prognozăm care va fi cota-parte a impozitelor
populaţiei în partea de venituri a bugetului chiar şi-n viitorul apropiat. Însă, pornind
de la tendinţele generale a politicii fiscale, se poate afirma că, ponderea lor va creşte.
În statele capitaliste dezvoltate impozitului pe venit individual în structura
impozitelor asigură de la 25 la 50% din incasările generale ale bugetului.

11
Din aceste considerente este evident că Codul Penal al Republicii Moldova
trebuie să ţină cont de această perspectivă apropiată şi să prevadă răspunderea
penală a persoanelor fizice pentru evaziune fiscală deopotrivă cu persoanele cu
funcţie de răspundere a întreprinderilor.
Deasemenea neîntemeiată se pare stabilirea răspunderii penale a persoanelor
fizice doar pentru evaziune fiscală a impozitului pe venit. Nu e clar prin ce se explică
stabilirea răspunderii penale pentru evaziunea fiscală a unor categorii de impozite şi
eliberarea pentru o faptă similară de la alte tipuri de impozite. Deasemenea
considerăm că, mai corect în noul Cod Penal ar fi de a se dezice de la o astfel de
indicare categorică la un anumit tip de impozit. Deasemenea atrag atenţie asupra sa
şi necorespunderea în art.272 al proiectului CP a denumirii articolului şi conţinutului
acestuia.
În denumirea articolului vorba este despre evaziunea fiscală. Însă din textul
dispoziţiei rezultă că evaziunea fiscală este doar consecinţa includerii în declaraţie a
unor date falsificate despre venituri şi cheltuieli. (nu-i clar de ce aici este utilizată
conjuncţia “şi”: denaturările se pot referi, spre exemplu, doar la cheltuieli. De aceea
urmează a înlocui conjuncţia copulativă “şi” cu disjunctivul “sau” cum s-a procedat
în cazul art.271 al proiectului), precum şi neprezentarea de către o persoană fizică a
declaraţiei cu privire la venituri.
Este evident că evaziunea fiscală în această componenţă nu trebuie să fie ca o
consecinţă, ci nemijlocit să reprezinte fapta pasibilă de pedeapsă. Şi în aşa calitate
ea trebuie reflectată, nu numai în denumirea articolului, ci şi-n dispoziţia lui. Iată de
ce art.272 al proiectului impune unele modificări în construcţia sa.
În al doilea rînd, neprezentarea declaraţiei cu privire la venituri, chiar şi
săvârşită intenţionat, nu determină nicidecum neachitarea impozitului. Aceasta
reprezintă o faptă de sinestătătoare sub forma infracţiunii care nu influienţează
direct neachitarea impozitului. Persoana fizică se poate eschiva de la plata

12
impozitului printr-o simplă neachitare sau prin falsificarea declaraţiei. De aceea este
înţeleasă încărcarea de a prevedea răspunderea penală pentru eschivarea de la
prezentarea unor astfel de documente în calitate de componenţă distinctă în art.267 al
proiectului CP.
Totodată se pare total alogică şi incorectă dublarea acestei fapte în art.272 al
proiectului CP. Din aceste considerente, urmează a se exclude una din aceste fapte în
scopul evitării dublării. Credem că această componenţă este cea prevăzută de art.270
al proiectului.
În art. 272 al proiectului trebuie incluse, după cum am menţionat, formele
agravante ale faptei precum ar fi caracterul repetat al infracţiunii, săvîrşirea
evaziunii în proporţii mai mari decât cele prevăzute în aliniatul întâi.
În art.271 al proiectului “evaziunea fiscală a întreprinderilor, instituţiilor şi
organizaţiilor” se propune a criminaliza doar două forme ale evaziunii fiscale. În
primul rând, atunci când ea se săvârşeşte pe calea includerii în documentele
contabile a unor date vădit denaturate privind veniturile sau cheltuielile. Şi-n al
doilea rând, în cazul săvîrşirii pe calea tăinuirii altor obiecte impozabile.
Considerăm că, acest articol “fiscal” al proiectului de asemenea se
evidenţiază prin redacţia nereuşită şi necesită o apreciere critică.
Mai întâi de toate, trebuie de menţionat că utilizarea în dispoziţia articolului
(de fapt ca şi în redacţia art.1642 CP în vigoare) a expresiei “tăinuirea altor obiecte
impozabile” ne permite să presupunem că anterior în articol s-a vorbit despre o faptă
săvârşită de asemenea în privinţa căruiva obiect impozabil. Însă aceasta nu-i chiar
aşa. Cheltuielile, după cum am mai remarcat, despre care este vorba, cu toate că
influienţează asupra mărimii (proporţiilor) veniturilor ca obiecte impozabile, ele nu
se atribuie la aceste obiecte.
Astfel, de faţă este o necorespundere logică în construcţia dispoziţiei
articolului, cînd fenomene eterogene sunt indicate ca fiind omogene. Acest ”rebut

13
tehnic” în practică inevitabil provoacă problema determinării obiectelor impunerii,
evaziunea fiscală a cărora este posibilă pe calea includerii în documentele contabile a
datelor falsificate privind veniturile sau cheltuielile, întrucât a se eschiva de la plata
impozitelor, în afara acestui cerc de obiecte este posibilă, în conformitate cu redacţia
articolului, doar pe calea tăinuirii.
Interpretarea logică a acestui articol permite să presupunem că prin evaziune
în primul caz se subînţelege venitul, iar în al doilea caz - toate celelalte obiecte ale
impozitului. Prin urmare, răspunderea penală pentru evaziunea fiscală a veniturilor
este posibilă doar în cazul când această evaziune se săvârşeşte pe calea falsificării
documentelor contabile. În literatura de specialitate s-a remarcat că “o aşa formulare
neîntemeiat îngustează latura obiectivă a infracţiunii date” . Întradevăr, în afara
componenţei date rămân toate cazurile când contribuabilul, eschivându-se de la
impunerea fiscală a venitului, în general nu ţine evidenţa contabilă sau lipseşte
posibilitatea stabilirii faptului de falsificare a documentelor contabile. De exemplu,
documentele respective se distrug ( nimicesc) sau dispar cu imitarea furtului sau
distrugerea averii.
Pe de altă parte, evaziunea fiscală a altor obiecte impozabile este posibilă prin
tăinuirea acestora. Deoarece în art.271 al proiectului CP modalităţile eschivării sunt
fixate ca fiind de sinestătătoare, se impune determinarea conţinutului fiecăreia din
ele. Cu toate că este evident că noţiunea de ”tăinuire” cuprinde (include) în sine
falsificarea datelor în documentele contabile, inclusiv şi falsificarea datelor cu
privire la venituri şi cheltuieli.
Nejustificată este reducerea laturii obiective a evaziunii fiscale pe calea
denaturării datelor privind veniturile sau cheltuielile la falsificarea documentelor
contabile.
Latura obiectivă a componenţei de evaziune fiscale poate şi trebuie să
cuprindă şi alte modalităţi de săvârşire a ei.

14
Plus la cele menţionate, nu ştim care au fost raţionamentele care au dus la
aceea că se propune dublarea art.271 al proiectului CP prin art.270, cu o mică
deosebire - prevede doar o singură formă de manifestare, spre deosebire de art.271.
De asemenea merită atenţie momentul privind subiectul infracţiunii art.271 al
proiectului. Fiindcă în art.22 al proiectului CP se afirmă că subiect al infracţiunii
poate fi şi persoana juridică. Aceasta este o tendinţă relativ nouă în dreptul penal
autohton. Dar nu este clar cum poate fi persoana juridică subiect al infracţiunii
prevăzute în art.271, întrucât sancţiunea lui prevede închisoarea ca pedeapsă penală
şi firesc, apare întrebarea cine va fi pedepsit cu închisoarea în acest caz?
Considerăm că pentru a introduce instituţia în cauză în Codul Penal trebuie
mai întâi de toate modificată şi noţiunea de infracţiune, temeiurile răspunderii
penale, precum şi alte instituţii ale dreptului penal, ceea ce în condiţiile actuale nu s-
a făcut. Iar adoptarea unor hotărâri pripite, după cum am mai menţionat, în cele mai
dese cazuri duc la urmări foarte nefaste.
Ţinând cont de raţionamentele expuse considerăm posibil a propune
introducerea în noul Cod Penal al Republicii Moldova următoarele componenţe de
evaziune fiscală:
“Evaziunea fiscală a organizaţiilor (persoanelor juridice)
Evaziunea fiscală a organizaţiilor pe calea includerii în documentele contabile
a datelor vădit false privind veniturile sau cheltuielile sau prin altă modalitate,
săvârşită în proporţii mari,-
se pedepseşte…
Aceeaşi faptă săvîrşită:
a) de un grup de persoane în urma înţelegerii prealabile;
b) în mod repetat;
c) în proporţii deosebit de mari,-
se pedepseşte…

15
Notă: Evaziunea fiscală a organizaţiilor se consideră săvîrşită în proporţii mari
dacă suma impozitelor neachitate depăşeşte 1000 salarii minime şi în
proporţii deosebit de mari dacă suma impozitelor neachitate depăşeşte 5000
salarii minime”.

“Evaziunea fiscală a persoanelor fizice”.


Evaziunea fiscală a persoanei fizice prin neprezentarea declaraţiei cu
privire la venituri, în cazul când depunerea declaraţiei este obligatorie, precum
şi pe calea încluderii în declaraţie a datelor vădit false privind veniturile sau
cheltuielile sau în alt mod, săvârşită în proporţii mari,-
se pedepseşte…
Aceeaşi faptă, săvârşită în mod repetat sau în proporţii deosebit de mari,
-
se pedepseşte…
Notă: Evaziune fiscală a persoanei fizice se consideră săvîrşită în
proporţii mari dacă suma impozitelor neachitate depăşeşte 100 salarii minime
şi în proporţii deosebit de mari – 500 salarii minime.”

16
CAPITOLUL II
Formele calificate ale evaziunii fiscale şi probleme de calificare ale
infracţiunilor fiscale

1. Formele calificate ale evaziunii fiscale


Studierea formelor calificate ale evaziunii fiscale a întreprinderilor conţine un
şir de particularităţi.
Legea penală în vigoare delimitează trei forme ale evaziunii fiscale calificate
ale întreprinderilor, instituţiilor şi organizaţiilor :
1. Evaziunea fiscală comisă în repetate rînduri;
2. Evaziunea fiscală, comisă de o persoană anterior condamnată pentru asemenea
infracţiune;
3. Evaziunea fiscală care au cauzat pagube în proporţii deosebit de mari.

Astfel, în calitate de criteriu de evidenţiere a celor mai periculoase tipuri ale


evaziunii legiuitorul utilizează volumul (proporţia) aceste activităţi criminale şi
durata ei.
În aliniatul doi a art. 1642 CP este prevăzută repetarea infracţiunii în calitate de
circumstanţă agravată a evaziunii.
Legislaţia penală în vigoare cu toate că conţine norme reflectoare la
pluralitate, însă dezvăluirea noţiunii pluralităţii propriu zise şi a modalităţilor ei nu
conţine.
Prin infracţiunea repetată în teoria dreptului penal se subînţelege săvîrşirea a
două sau mai multe infracţiuni prevăzute de unul şi al aceluiaşi articol al legii penale
sau prevăzute de diferite articole ale ei cu menţiune specială despre acesta . În
conformitate cu aceasta V. P. Malkov pe bună dreptate susţine că săvîrşirea de către

17
una şi aceiaşi a două sau mai multe infracţiuni reprezintă elementul juridic
obligatoriu al infracţiunii .
Cele remarcate pe deplin se referă la evaziunea fiscală examinată. Din aceste
considerente nu putem fi de acord cu profesorul P. N. Pancenko care afirmă că în
baza aliniatului doi al art. 1642 CP survine răspunderea şi pentru evaziunea fiscală
săvîrşită în proporţii mai mici (decît cele mari sau deosebit de mari), dar cu condiţia
că ea este săvîrşită de către o persoană care anterior a săvîrşit o faptă prevăzută de
acest articol al Codului Penal .
Repetarea infracţiunilor presupune săvîrşirea de către persoană a faptelor
social periculoase, fiecare din ele constituind o infracţiune şi de aceea pentru
atragerea la răspundere în baza alin. 2 art. 164 2 CP este necesar ca fiecare faptă
incriminată să reprezinte o infracţiune de sinestătătoare - evaziunea fiscală în
proporţii mari.
Însă în situaţia exemplificată de către profesorul Pancenko P. N. episodul doi
al evaziunii alcătuieşte doar o contravenţie administrativă şi prin urmare cele
săvîrşite nu pot fi calificate ca fiind repetate în baza alin. 2 art. 1642 CP.
În literatura de specialitate nu persistă o opinie unică în privinţa faptului dacă
urmează a fi recunoscut repetat cazul cînd o nouă infracţiune este săvîrşită după
condamnare pentru precedenta. Unii autori presupun că aşa cazuri sunt cuprinse de
semnul repetării ; iar alţii o limitează doar la cazurile cînd faptele criminale
ulterioare au fost săvîrşite pînă la condamnarea persoanei pentru prima infracţiune .
Presupunem că este justă opinia acelor autori care indică spre contopirea
nejustificată a două tipuri independente ale pluralităţii de infracţiuni, care au gard
diferit de pericol social şi care atrag diferite urmări juridice . Din aceste considerente
la semnul repetat urmează a atribui doar cazurile de săvîrşire a infracţiunilor identice
(sau omogene) pentru nici una din care vinovatul n-a fost condamnat.

18
Forma examinată a evaziunii calificată va fi prezentă independent de faptul
dacă a săvîrşit înfăptuitorul cîteva infracţiuni consumate sau neconsumate. Nu
depinde nici faptul dacă în aceste condiţii vinovatul a avut rol de executor sau alt rol.
Determinarea faptului dacă este sau nu prezent semnul calificativ al repetării
în cazul art. 1642 CP are anumite particularităţi.
Principala problemă constă în faptul că latura obiectivă a acestei infracţiuni,
după cum s-a constatat mai sus are un caracter complex. Apariţia intenţiei, realizarea
ei şi momentul consumării infracţiunii pot fi îndepărtate considerabil una de alta. de
aceea în procesul tăinuirii unui obiect impozabil subiectul poate începe realizarea
intenţiei de a tăinui alt obiect. Fiecare epizod de tăinuire a obiectelor impozabile de
diferit tip se pot să se intersecteze şi suprapună unul cu altul şi după conţinut şi în
timp. Aceasta generează dificultăţi la delimitarea evaziunii fiscale unice cu caracter
prelungit de repetare.
Mai întîi de toate apare întrebarea despre prezenţa sau lipsa repetării în cazul
tăinuirii obiectelor impozabile de unul şi acelaşi fel, spre exemplu, al venitului
consecutiv în două sau mai multe perioade de gestiune precum şi tăinuirea
obiectelor de diferite perioade de impunere. Totodată, este şi problema delimitării
repetării de infracţiunea prelungită, cînd fapta conţine atît semnele a cîtorva
infracţiuni unice separate cît şi a unei infracţiuni izolate.
Considerăm că la soluţionarea întrebărilor înaintate trebuie de format la
condiţiile obiective şi subiective ale repetării. Cel obiectiv constă în faptul că fiecare
repetare presupune săvîrşirea a două sau mai multe infracţiuni în perioade de timp
diferit .
Plus la aceasta şi probabil aceasta e principalul infracţiunile care alcătuiesc
repetarea nu trebuie să fie legate de ele sub aspect subiectiv.
Mai întîi de toate trebuie luat în consideraţie momentul apariţiei intenţiei spre
tăinuirea obiectelor impozabile pe fiecare epizod.

19
Dacă intenţia a apărut după consumarea primei evaziuni atunci realizarea
acestei intenţii nou apărute constituie o nouă eschivare şi cele săvîrşite urmează a fi
calificate în baza alin. 2 art. 164 2 CP. Desigur, dacă proporţiile tăinuirii în ambele
cazuri vor fi de proporţii mari.
Dacă însă intenţia spre evaziune apare iniţial în privinţa tuturor etapelor
evaziunii, atunci nu sunt temeiuri de a trata aceste epizoade în calitate de infracţiuni
de sinestătătoare, ci în calitate de etape de realizare a intenţiei unice, şi prin urmare,
trebuie de vorbit despre infracţiunea unică prelungită, care urmează a fi calificată în
baza alin.1 art. 1642 CP.
Şi în fine, aplicarea alin. 2 art. 1642 CP sub semnul săvîrşirii evaziunii fiscale
este imposibilă, dacă conform art. 46 CP a expirat termenul de prescripţie prevăzut
pentru tragere la răspundere penală.
A doua circumstanţă agravantă prevăzută de alin.2 art. 164 2 CP constă în
evaziunea fiscală a întreprinderii comisă de o persoană anterior condamnată pentru
infracţiunea prevăzută la alin.1 al art. 1642 CP . Aceasta modalitate reprezintă una din
formele pluralităţii de infracţiuni, cunoscută în teoria dreptului penal sub denumirea
de recidivă .
Condiţia de bază care face posibilă diferenţierea acestei forme a alin.2 al art.
1642 CP de forma repetării o constituie faptul existenţei condamnării penale pentru o
asemenea faptă, adică se cere prezenţa recidivei speciale ceea ce presupune existenţa
asemănării între infracţiunile respective, să fie de aceeaşi natură .
În al doilea rînd pentru a aplica alin.2 sub forma examinată antecedentele
penale pentru precedentă să nu fie stinse, iar pentru ultima săvîrşită să nu fie expirat
termenul de prescripţie pentru tragere la răspundere.
Articolul 4 din Protocolul nr. 7 а C.E.D.O. garantează persoanei dreptul de а
nu fi judecată sau pedepsită de două ori pentru săvîrşirea unei infracţiuni, pentru саге
ea а fost deja achitată sau condamnată printr-o hotărîre definitivă.

20
Reieşind din aceasta, p.5 al Hotărîrii Plenului Curţii Supreme de Justiţie nr.17
din 19 iunie 2000 privind aplicarea în practica judiciară de către instanţele
judecătoreşti а unor prevederi ale Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi
libertăţilor fundamentale asemenea semn calificativ contravine prevederilor
susmenţionate şi aceste circumstanţe urmează а fi luate în consideraţie doar la
individualizarea pedepsei şi la stabilirea regimului coloniei de executare а pedepsei
privative de libertate. Prin urmare acest semn calificativ urmează а fi exclus din
dispoziţia articolului în cauză.
Alin.3 art. 1642 CP prevede o altă circumstanţă calificativă de manifestare a
acestei infracţiuni, incriminează acţiunile prevăzute la aliniatele 1 şi 2 ale art. 164 2
CP, care au cauzat pagube în proporţii destul de mari.
Practic legislatorul introducînd aliniatul în cauză a avut în vedere tragerea la
răspundere pentru evaziune fiscală în cazul cînd acesta a cauzat pagube de proporţii
destul de mari.
Prin evaziune fiscală în proporţii destul de mari (conform notei la art. 1642 CP)
se subînţelege includerea în documentele contabile a unor date vădit denaturate
privind veniturile sau cheltuielile, tăinuirea altor obiecte impozabile, precum şi
aceleaşi acţiuni comise în repetate rînduri sau de o persoană ulterior condamnată
pentru infracţiunea de evaziunea fiscală săvîrşită în proporţii mari cu condiţia că au
cauzat pagube în proporţii mari, adică au depăşit suma de 500 salarii minime în ce
priveşte impozitul tăinuit.
Principiul determinării volumului pagubelor evaziunii fiscale în proporţii destul de
mari este acelaşi este acelaşi ca şi în cazul de terminare a proporţiilor mari, adică la
bază se pune tipul obiectului impozabil tăinuit (ceea ce determină cota impozitului )
şi salariul minim existent la momentul comiterii faptei.
În cazul tăinuirii obiectelor impunerii în proporţii deosebit de mari poate fi
vorba atît despre tăinuirea unui singur obiect al impozitului, cît şi a mai multor

21
obiecte impozabile de diferit tip, dacă tăinuirea acestora este cuprinsă de o intenţie
unică.
Următoarea formă reflectată în dispoziţia alin 3 al art. 164 2 CP constă în
evaziunea fiscală comisă în repetate rînduri dacă a cauzat pagube în proporţii
deosebit de mari. Întrucît semnul repetării a fost deja examinat, vom încerca să
clarificăm doar o singură întrebare.
Cum va fi calificată evaziunea fiscală în cazul cînd vinovatul a săvîrşit fapta
dată mai întîi în proporţii mari, iar apoi în proporţii deosebit de mari. ŞI invers, mai
întîi în proporţii deosebit de mari, iar ulterior în proporţii mari?
În primul caz nominalizat evaziunea fiscală în proporţii deosebit de mari care
a urmat evaziunii fiscale în proporţii mari urmează a fi calificată în baza alin.3 al art.
1642 CP sub forma evaziunii săvîrşite în proporţii deosebit de mari şi nu a celei
repetate în proporţii deosebit de mari. aceasta rezultă din faptul că evaziunea în
proporţii deosebit de mari este săvîrşită pentru prima dată (mai întîi eschivarea a avut
loc în proporţii deosebit de mari).
În exemplu doi acţiunile făptuitorului urmează a fi calificate în baza art. 164 2
CP alin. 1 adică drept evaziune fiscală în proporţii mari, deci iarăşi nu se încadrează
sub incidenţa criteriului repetării din considerentele expuse.
O atare formulare în lege contravine principiului pedepse echitabile care ar
corespunde gravităţii celor comise fiindcă în cazul comiterii repetate a evaziunii
fiscale în proporţii mari persoana este trasă la răspundere în baza alin. 2 al art. 164 2
CP pe cînd în cazul exemplificat cu toate că se comite o faptă mai gravă acţiunile
vinovatului sînt calificate în baza alin. 1, lacuna ce urmează va fi înlăturată cît mai
curînd posibil de către legiuitor.
Prin urmare, în opinia noastră sistemul repetat cuprins de prevederile alin. 3
art. 1642 CP constă în două sau mai multe infracţiuni de evaziune fiscală în proporţii

22
deosebit de mari săvîrşit de aceeaşi persoană, însă înainte de a fi condamnată
definitiv pentru vreo una din ele.
Şi în fine legiuitorul a prevăzut posibilitatea tragerii la răspundere pentru
evaziune fiscală săvîrşită de o persoană anterior condamnată pentru infracţiunea de
evaziune fiscală săvîrşită în proporţii mari care a cauzat pagube deosebit de mari.
Ca şi în cazul precedent elucidat legiuitorul n-a putut ocoli lacunele în
formularea formei date de evaziune.
Ne referim la faptul că legiuitorul a trecut cu vederea evaziunea fiscală
săvîrşită de o persoană anterior a fost condamnată pentru evaziune fiscală în
proporţii deosebit de mari, care a cauzat pagube în proporţii deosebit de mari. Cît
priveşte criteriul condamnării anterioare elucidat în alin. 3 al art. 164 2 CP este
acelaşi ca şi în cazul alin. 2.
Încă un moment care necesită atenţie îl constituie faptul că în alin. 3 al art.
1642 CP legislatorul se dezice de caracterul formal al infracţiunii de evaziune fiscală
a întreprinderilor introducînd expresia "care a cauzat pagubă ...". Dar, totodată, nu s-
a ţinut cont de nota de la art. 164 2 CP care a rămas în varianta veche, astfel lipsind
corelaţia necesară între diferitele părţi ale componenţei de infracţiune examinate.
În încheiere trebuie de menţionat, că o respectivă construcţie a articolului
generează dificultăţi în aplicare şi de aceea nu este justificată.

23
2. Calificarea infracţiunilor de evaziune fiscală
şi delimitarea de alte infracţiuni fiscale.
Analiza practicii judiciare arată că colaboratorii organelor de interne, procuraturii şi
inspectoratului fiscal se ciocnesc cu dificultăţi în ce priveşte intentarea dosarelor
penale privind infracţiunile fiscale, calificarea faptelor şi dovedirea vinovăţiei.
Aceasta se explică în mare parte de dificultatea aplicării normelor, ce reflectă
răspunderea pentru evaziunea fiscală, lipsa unui comentariu competent şi indicaţiilor
călăuzitoare.
Calificarea infracţiunilor de evaziune fiscală are unele particularităţi,
explicate de specificul faptelor date. Dificultatea soluţionării problemelor concrete
de apreciere juridico-penală care apar în procesul cercetării (anchetării) preliminare
şi examinării judiciare a cauzelor penale privind evaziunea fiscală este determinată
de un şir întreg de factori.
Componenţele infracţiunilor examinate după construcţia sa sunt de blanchetă.
Pentru a da o apreciere justă faptelor social periculoase săvârşite în sfera fiscalităţii
urmează a se face referire nu numai la normele dreptului penal, dar şi altor ramuri de
drept (civil, financiar, administrativ). Aceste acte normative, de regulă, conţin
terminologie specială, utilizată şi în legea penală. Procedura calificării se complică şi
de faptul că conţinutul unor noţiuni, de exemplu, a “tăinuirii”, nu se dezvăluie nici
într-o ramură de drept. Din aceste considerente frecvent se recurge la interpretarea
gramaticală a acestor noţiuni, întemeiată mai cu seamă pe analiza semantică, care în
mare parte nu corespunde sensului cu care ele sunt utilizate în legislaţia fiscală,
civilă etc. Alte dificultăţi sunt generate de faptul că masivul actelor normative la care


Prin calificare а infractiunilor în teoria şi practica dreptului penal se subînţelege procesul determinării semnelor
distinctive а componentei de infracţiune respectivă, precum şi rezultatul acestui proces, adică determinarea normei ce
urmează a fi aplicată în cazul concret .

25
urmează а se face referire în timpul calificării infracţiunilor comentate (pe articolele
ce conţin dispoziţii de blanchetă) permanent se modifică şi completează.
Totodată, când legea penală şi nepenală nu conţine, convenţional vorbind,
omonime juridice folosirea în legislaţia nepenală a noţiunilor într-un sens ce nu
corespunde celui stabilit de legislaţia penală, în cazul normelor de blanchetă ale legii
penale duce la serioase probleme la calificarea infracţiunilor .
Complică procesul de calificare a infracţiunilor fiscale şi neajunsul normelor,
legate de tehnica lor legislativă. Pentru normele penale, fiscale este caracteristică
neclaritatea formulării dispoziţiilor. În lege nu sunt dezvăluite unele semne ale
componenţei (forma vinovăţiei, subiectul), ceea ce împiedică la aprecierea juridică
corectă a faptelor criminale săvârşite, stinghereşte delimitarea infracţiunilor fiscale
de delictele financiare, administrative, precum şi de infracţiunile adiacente.
Schimbările globale în activitatea economică au generat apariţia unor
activităţi criminale anterior necunoscute, precum şi a modalităţilor de săvârşire а
infracţiunilor aparte, în special, evaziunea fiscală. Adeseori acţiunile infractorice
sunt camuflate prin relaţiile juridice civile. În consecinţă unii practicieni fiind
incapabili să pătrundă în esenţa relaţiilor ce apar, le atribuie la categoria celor
reglementate de legislaţia nepenală şi neântemeiat refuză intentarea urmăririi penale.
Codul penal în vigoare al Republicii Moldova conţine unele infracţiuni mai
mult sau mai puţin adiacente celor examinate.
Trebuie să menţionăm mai întîi art.79, care prevede răspunderea pentru
sustragerea de la plata impozitelor în timp de război. Elementul obligatoriu al laturii
obiective a componenţei de infracţiune dată îl reprezintă timpul sustragerii de la
plata impozitelor, din aceste considerente articolul în cauză în prezent nu poate fi
aplicat. Art.1641 CP – eschivarea de la prezentarea documentelor şi a datelor cu
privire la venit – articol, desigur în vigoare, însă el necesită o studiere de

26
sinestătătoare şi analiză detaliată, ceea ce poate constitui o cercetare monografică
separată.
De aceea aceste componenţe, precum şi componenţele infracţiunilor prevăzute
în art.1646, 1647, 164 CP şi alte câteva sunt oglindite (reflectate) în paragraful dat
doar sub aspectul delimitării de art.1641 CP şi calificării în cumul.
Cercetarea întreprinsă a scos la iveală un şir de aspecte problematice. Una din
întrebările ce se evidenţiază constă în determinarea limitelor de aplicare în timp a
articolelor 1642 şi 1643 CP. În acest sens unii autori afirmă că acţiunea legii se
răsfrânge doar asupra cazurilor de evaziune fiscală care au avut loc după data
adoptării legii cu privire la completarea Codului Penal, adică 23 februarie 1993 în
cazul art.1643 CP.
Alţii susţin că faptele prevăzute de articolele examinate pot fi incriminate şi
până la data indicată, însă în baza art.126 CP-cauzarea de pagube materiale prin
înşelăciune sau abuz de încredere , deoarece în semn obligatoriu al art.164 2 CP este
înşelăciunea sau abuzul de încredere .
Dificilă rămâne a fi problema concurenţei art.1642, art.1643 CP şi art.1641 CP.
Şi anume: atît în art.1641 CP, cât şi în art.1643 CP este prevăzută neprezentarea
anumitor documente ce determină impozitarea. Atît art.164 1 CP, cît şi art.1642 CP şi
1643 CP conţin prevederi privind denaturarea indicilor incluşi în aceste documente.
Deci, pentru soluţionarea justă a problemei urmează a face o privire atât
asupra aspectelor istorice ale introducerii componenţelor date în legea penală precum
şi a legislaţiei fiscale.
Întru asigurarea Legii URSS din 19 noiembrie 1986 ”Privind activitatea de
muncă individuală” la 17.06.86 legea penală a fost introdus art.164 1, care prevedea
răspunderea penală pentru eschivarea de la neprezentarea declaraţiei cu privire la
veniturile obţinute de pe urma activităţii meşteşugăreşti, altă activitate individuală
sau alte venituri supuse impozitării. În timp ce art.164 2 şi art,1643 CP sunt introduse

27
cu mai tîrziu în legea penală, sub impactul modificărilor fireşti în societate. Dar,
odată fiind întroduse, art.1642 şi art.1643 CP au specificat în detaliu răspunderea
pentru anumite fapte şi subiecte.
Şi la art.1641 şi la art.1643 CP una din formele de manifestare ale laturii
obiective o constituie neprezentarea anumitor documente. Însă art164 3 CP specifică
expres care documente (declaraţia cu privire la venituri ) în timp ce art.1641 CP nu
specifică care anume documente (prevăzute de legislaţie). Plus la aceasta ,
răspunderea pentru evaziunea fiscală a persoanelor fizice este în dependenţă directă
de proporţiile acesteia, iar în cazul art.1641 CP la bază este pusă sancţionarea
anterioarţă administrativă a făptuitorului.
O altă formă care apropie art.1641 CP cu art.1642 şi 1643 CP s-а menţionat că o
constituie includerea cu bunăştiinţă în documentele prezentate a unor indici
denaturaţi. Ca şi în cazul neprezentării documentelor delimitarea primei componenţe
şi a celor din urmă menţionate se face în primul rînd după circumstanţele în care
poate surveni răspunderea aplicarea: aplicarea anterioară a unei sancţiuni
administartive - art.1641 CP şi proporţiile mari - art.1642 şi art.1643 CP; totodată, în
cazul componenţelor de evaziune fiscală subiectul infracţiunii este specificat din start
ca fiind special, cazul eschivării de la prezentarea documentelor şi a datelor cu
privire la demitere (art.1641 СP) subiectul poate fi general sau cel puţin comun (adică
atît persoana cu funcţie de răspundere, cît şi o persoană fizică în sensul art.1643 CP).
Dar în practică pe lângă aceste momente ilucidate, clare la prima vedere, se
pot întîlni situaţii neordinare care au capacitatea de a crea dificultăţi în procesul de
calificare a faptei săvîrşite. Cum va fi calificată, spre exemplu, fapta de prezentare a
declaraţiei cu privire la venituri, în cazul când depunerea declaraţiei este obligată
care a adus la evaziune fiscală în proporţii mari de către o persoană fizică căreia
anterior ia fost aplicată o sancţiune administrativă pentru neprezentarea la timp a

28
documentelor necesare pentru calcularea şi achitarea impozitelor? (aceeaşi întrebare
poate apărea şi în cazul denaturării datelor în documentele respective).
Concurenţa art.1641 şi art.1643 CP apărută urmează a fi soluţionată punînd la
bază principiul (cunoscut în practică şi teorie) concurenţei normei generale şi
speciale . În asemenea cazuri urmează a fi aplicat art.164 3 CP, deoarece componenţa
de infracţiune reflectată în acest articol mai complet şi direct ilusterază fapta
săvârşită. În cazul de faţă art.1643 CP se manifestă ca o circumstanţă agravantă faţă
de art.1641 CP şi din aceste considerente urmează a fi aplicată dispoziţia ce prevede
circumstanţele mai agravante din numărul celor existente în cazul concret dat.
O altă problemă de calificare apare în cazul art.1646 CP, care prevede
răspunderea pentru neachitarea impozitelor, taxelor şi altor plăţi. Momentul care face
posibilă deosebirea acestei componenţe de cele prevăzute de art.1642 şi 1643 CP îl
constituie faptul că ultimele sunt mai “largi” pe când infracţiunea prevăzută în
art.1646 CP are o componenţă mai “redusă”. Adică este incriminat însăşi fapta
neachitării, neţinându-se cont de corectitudinea documentelor fiscale. Cu toate că, în
opinia noastră, infracţiunea dată reprezintă doar una din multiplele modalităţi ale
evaziunii fiscale şi urmează a fi cuprinse de articolele ce reflectă componenţele de
infracţiune în cauză.
În practică apar greutăţi legate de necesitatea delimitării evaziunii fiscale de
cazul când subiectul practică activitatea de întreprinzător fără înregistrare sau fără
licenţă sau cu încălcarea condiţiilor de licenţiere (art.164CP).
În literatura de specialitate este expusă opinia precum că dacă persoana,
neânregistrând activitatea sa de întreprinzător obţine venit şi îl tăinuieşte, atunci
fapta sa urmează a fi calificată în cumul de infracţiuni, deoarece vorba este despre
săvârşirea unor fapte diferite: activitatea ilegală de întreprinzător şi evaziune fiscală a
întreprinderii care activează (chiar şi în condiţii ilegale). Aceeaşi opinie este expusă
şi în p.10. Instrucţiunea Ministerului Finanţelor al Republicii Moldova nr.1 din 23

29
octombrie 1998 “Cu privire la modul de calculare şi achitare a impozitului pe venit
de către persoanele ce practică activitatea de antreprenoriat” (M.O.1999, 09 februarie
nr.12-13, p.2-50).
Dar sunt expuse şi opinii diametral opuse. În calitatea de argument împotriva
unei astfel de cumulări se indică inadmisibilitatea unei pedepse duble pentru una şi
aceeaşi infracţiune.
I.I.Kucerov propune delimitarea infrcaţiunilor fiscale de art.164 CP pornind de
la aceea dacă veniturile obţinute purtau un caracter legal sau nu, .
A.Smirnov, dimpotrivă, argumentează posibilitatea impozitării tuturor
mijloacelor, independent de sursa şi modul de obţinere a acestora. Drept argument se
indică că legislaţia în vigoare în sine nu conţine indicaţia la faptul că sunt impozitate
doar mijloacele obţinute legal. Totodată autorul face trimitere la practica luptei cu
infracţiunile economice în ţările de peste hotare .
Se pare că întrebarea despre calificarea în cumul a antreprenoriatului ilegal şi
evaziunea fiscală reprezintă un aspect a unei probleme mai generale privind
posibilitatea incriminării infracţiunii fiscale în cazul obţinerii venitului sau a altor
obiecte impozabile pe cale criminală. Iar practicarea ilegală a activităţii de
antreprenor, independent de sfera şi tipul de activitate, de pe poziţiile dreptului penal
deja reprezintă infracţiunea propriu-zisă. Prin urmare, venitul obţinut în rezultatul
acestei activităţi ilegale, deasemenea este ilegal. De aici apare şi întrebarea despre
posibilitatea încriminării tăinuirii venitului obţinut ilegal şi neachitrea impozitelor de
pe venitul acesteia?
Un răspuns afirmativ ar fi cel puţin straniu. Apropo, nimeni nu propune ca să
fie calificate în cumul cu evaziunea fiscală veniturile obţinute de pe urma practicării
ilegale a medicinii (art.228 CP), desfacerea ilegală a mijloacelor narcotice (art.225-
1), a armelor şi muniţiilor (art.227) etc.; adică în cazurile când vorba este despre
componenţele speciale în raport cu antreprenoriatul ilegal.

30
Venitul ilegal nu trebuie supus impunerii, el urmează a fi încasat în folosul
statului în volum deplin. În caz contrar va apărea posibilitatea încasării impozitelor şi
de pe urma altor tipuri de venituri obţinute ilegal. De exemplu, din sumele obţinute
sub formă de mită de către persoanele cu funcţii de răspundere, a omorurilor la
comandă etc.
Însă practicarea activităţii de întreprinzător fără înregistrare în esenţă este o
modalitate specifică de tăinuire a veniturilor obţinute şi a altor obiecte impozabile,
răspunderea pentru care expres este prevăzută în art.164 CP şi deaceea nu necesită o
calificare suplimentară.
Cele expuse permite să afirmăm că un cumul ideal al evaziunii fiscale şi
practicării ilegale a activităţii de întreprinzător nu poate fi. Însă o cumulare reală este
posibilă. De exemplu, întreprinderea înregistrată poate tăinui obiecte atât de la
activitatea permisă, cât şi de la cea nepermisă.
Cele spuse nu exclude posibilitatea atragerii la răspundere în baza art.164 2 CP,
spre exemplu, pentru tăinuirea obiectelor impozabile în cazul când nu este dovedită
provinienţa criminală a veniturilor şi nu este identificată sursa de provinienţă. În
acest caz se prezumează provinienţa lor legală şi prin urmare, necesitatea impozitării
acestora.
Evaziunea fiscală de cele mai multe ori este însoţită de falsificarea şi folosirea
documentelor false. De aceea apare întrebarea despre calificărea evaziunii fiscale în
cumul cu art.189 şi 209 CP RM.
I.I.Kucerov presupune că o astfel de cumulare este posibilă în cazurile când
infracţiunea fiscală este săvârşită cu folosirea actelor false sau falsificate .
Dar oare în toate cazurile de folosire a documentelor false fapta urnmează a fi
calificată suplimentar şi în baza art.189 sau 209 CP? Considerăm că această
problemă trebuie soluţionată ţinând cont de semnele laturii obiective a evaziunii
fiscale.

31
Denaturarea documentelor contabile (sau a declaraţiei) este cuprinsă de latura
obiectivă a evaziunii, reprezintă o modalitate a acesteia şi de aceea considerăm că nu
poate fi calificată suplimentar ca fals în acte publice sau falsificarea documentelor,
după cum afirmă I.I.Kucerov. Şi cu atât mai mult nu poate fi încriminată folosirea
documentului fals, când această folosire se exprimă în transmiterea documentelor de
dare de seamă ce conţin date denaturate despre obiectele impunerii organelor fiscale.
În baza art.189 CP, precum şi art.209 CP poate fi calificată falsificarea
documentelor care ulterior ar permite săvârşirea evaziunii fiscale sau ascunderea
infracţiunii deja săvârşite. De exemplu, aceasta poate fi un contract sau declaraţie
vamală falsă etc.
Despre posibilitatea calificării evaziunii fiscale de către persoanele cu funcţii
de răspundere în cumul cu art.184 CP în literatura de specialitate sunt expuse opinii
diametral opuse. În opinia noastră, mai acceptabilă este poziţia profesorului
A.N.Jevlakov care consideră că săvârşirea acestei infracţiuni “cu folosirea de către
persoana cu funcţie de răspundere a atribuţiilor sale de serviciu nu necesită o
calificare suplimentară în baza art.184 CP”.

32
CAPITOLUL III
Instituţia evaziunei fiscale in doctrina penală
a Republicii Moldova.
1. Caracteristica generală a evaziunii fiscale în conformitate cu art.
164 2 şi 164 3 din Codul Penal al Republicii Moldova.

În cadrul economiei de piaţă, sistemul financiar şi de drept al statului se


confruntă cu un fenomen evazionist ce ia proporţii de masă din cauza tentaţiei de a fi
sustrase de sub incidenţa legii venituri impozabile cît mai substanţiale.
După modul cum se procedează în activitatea de evitare a efectelor
reglementărilor fiscale, se face diferenţierea între evaziune fiscală legală şi evaziune
fiscală ilegală (frauduloasă).
Din teoria şi reglementarea juridică a evaziunii fiscale sunt remarcabile
conceptele evaziunii fiscale şi ale combaterii ei, reglementarea faptelor de evaziune
fiscală calificate infracţiuni şi a celor de natură contravenţională, precum şi
constatarea şi pedepsirea lor.
Evaziunea fiscală este caracterizată teoretic ca " Sustragere de la impunerea
materiei impozabile" şi ca încălcare a "egalităţii în faţa impozitului şi prin impozit" ,
cu consecinţa financiară a micşorării veniturilor publice.
Evaziunea fiscală ilegală se concretizează sub multiple forme de manifestare,
printre care amintim cîteva din ele:
 întocmirea de declaraţii false;


În continuare CP.

33
 întocmirea de documente de plăţi fictive;
 alcătuirea de registre contabile ireale;
 nedeclararea materiei impozabile;
 declararea de venituri inferioare celor reale;
 executarea de registre de evidenţă duble, un exemplar real şi altul fictiv;
 diminuarea materiei impozabile rezultate din reducerea cifrei de afaceri prin
înregistrarea în cheltuielile unităţii a unor cheltuieli cu caracter personal ale
patronilor ori înregistrarea de cheltuieli neefectuate în realitate;
 vînzările făcute fără factură, precum şi emiterea de facturi fără vînzare efectivă,
care ascund operaţiuni reale supuse impozitării;
 falsificarea bilanţului, ca mijloc de fraudare a fiscului, care presupune o convenţie
între patron şi contabilul şef, ei fiind de altfel, ţinuţi să răspundă solidar pentru
fapta comisă.
Aceste modalităţi au o particularitate comună: încălcarea intereselor bugetului
de stat, exprimat prin neobţinerea încasărilor fiscale cuvenite acestuia ca rezultat a
faptelor ilegale şi intenţionate ale subiectului.
Analiza multiplelor forme a categoriei în cauză permite a concluziona că
acestea sunt eterogene (diferit), ele pot fi clasificate în două subgrupe.
1. Modalităţi care sunt cuprinse de componenţele infracţiunilor stipulate de
art. 1642 şi art. 1643 C.P.R.M.(1641). În calitate de exemplu pot fi
menţionate falsificarea datelor evidenţei contabile, neînregistrarea
intenţionată la venituri a mijloacelor băneşti intrate în casa întreprinderii
pentru produsele (producţia) realizate.
2. Modalităţi care nu sunt cuprinse de componenţele acestor infracţiuni.
Acestea încalcă normele de natură civilă, încheierea contractelor fictive,
reîncheierea contractelor şi modificarea conţinutului acestora după

34
executarea lor, plata unor sancţiuni pentru încălcări contractuale
inexistente etc.
Săvîrşirea acestor fapte ilegale în sfera fiscalităţii atrage după sine aplicarea
măsurilor de răspundere financiară, administrativă sau civilă (in dependenţă de
modul de săvîrşire, subiectul delictului, paguba survenită in rezultatul săvîrşirii
faptei date ).
Evaziunea fiscală legală - prezintă in sine utilizarea modalităţilor ''legale'' de
sustragere de la impunere (ocolirea impozitului). care sunt oferite de legislaţie însăşi
şi de sistemul fiscal existent. Lacunele legilor fiscale, folosite evitarea legală a
fiscurilor se explică ,de regulă, prin imperfecţiunea tehnicii juridice la pregătirea
proiectului de lege etc.
Asemenea omisiuni in cazul depistării, de obicei se înlătură prin introducerea
modificărilor necesare în textul legii sau interpretarea normelor juridice.
Obiectul prezenţei investigaţiei în conformitate cu scopurile şi si sarcinile ei îl
constituie un aşa fenomen social juridic ca evaziune fiscală penală (criminală) in
cazul căreia efectul economic forma reducerii, cotei impozitelor achitate se obţine
prin săvîrşirea faptelor penal condamnabile.
Totodată avem temei a presupune că componenţa dată de infracţiune este o
componenţă materială de infracţiune. Privind art. 18(7) legea privind bazele
sistemului fiscal persoanelor juridice şi fizice scutite de impozit nu li se aplică
răspunderea prevăzută la prezentul articol. Cu alte cuvinte, legea atribuie
contravenţiile fiscale la categoria componenţelor materiale, adică atragerea la
răspunderea pentru încălcările ridicate e posibilă doar în cazul survenirii
consecinţelor dăunătoare - neobţinerea impozitului de către buget. Din aceste
considerente, dacă denaturarea datelor lezate interesele bugetului, atunci sancţiunile
pentru tăinuirea menitului nu poate fi aplicată.

35
Daună bugetului nu i se va cauza şi în cazul cînd în documentele contabile suma
venitului este diminuată, iar impozitul este agitat pe deplin. În acest caz ar fi justă
aplicarea sancţiunii pentru lipsa evidenţei intereselor impozitării şi pentru ţinerea
evidenţei obiectelor impunerii cu încălcarea ordinii stabilite, ce a atras după sine
tăinuirea sau diminuarea venitului pentru perioada respectivă, dar nu sancţiunea
pentru includerea datelor denaturate sau tăinuirea obiectelor în cauză deoarece legea
nominalizată presupune aplicarea sancţiunii doar în cazul neachitării impozitului.
În legătură cu acestea se pare, că în teoria dreptului penal noţiunii de evaziune
fiscală trebuie să-i fie acordată o atenţie deosebită.
Considerăm că mai întîi de toate trebuie de examinat coraportul noţiunilor
"infracţiunii fiscale" şi "evaziune fiscală". Termenul te "infracţiuni fiscale" se
utilizează în literatură în sens îngust şi în sens larg. În primul caz drept infracţiuni
fiscale sunt recunoscute faptele săvîrşite în cadrul activităţii economice a subiectului
şi care atentează la interesele financiare ale statului în partea formării bugetului de pe
urma încasărilor impozitelor de la persoanele fizice şi juridice .
În sens larg prin infracţiune fiscală se subînţelege orice faptă infractorică, care
atentează la relaţiile din sfera fiscalităţii (impunerii fiscale) . În opinia sa în calitate
de premisă pentru evidenţierea infracţiunilor fiscale apar relaţiile sociale în sfera
impunerii fiscale şi legislaţie fiscală ce o reglementează. Raporturile fiscale sunt
relaţiile statului în persoana organelor sale împuternicite cu cercul nelimitat al
contribuabililor în persoana organizaţiilor şi cetăţenilor care sunt obligaţi să
plătească impozite şi să poarte răspundere pentru neîndeplinirea acestei obligaţiuni .
I. I. Kucerov, care susţine o opinie analogică consideră, că obiectul nemijlocit al
infracţiunilor fiscale îl reprezintă totalitatea relaţiilor sociale care asigură formarea
bugetului de stat pe calea perceperii impozitelor şi altor plăţi obligatorii, precum şi
cele care apar în legătură cu înfăptuirea de către organele de stat a controlului
plenitudinii şi oportunităţii achitării acestora .

36
Astfel, infracţiunile fiscale nu pot fi reduse doar la evaziunea fiscală. Totodată,
se pare că în dreptul penal, caracterizînd atentatele infracţionale asupra sistemului
financiar al statului, în partea formării bugetului în baza încasării impozitelor mai
oportună ar fi utilizarea termenului de "evaziune fiscală". Necesitatea determinării
acestei noţiuni generale rezultă din faptul că, în primul rînd, termenul de "evaziune
fiscală" pe larg este utilizat în denumirea articolelor corespunzătoare ale C. P. R.M.;
în al doilea rînd, determinarea generală a noţiunii de "evaziune fiscală" permite mai
profund să fie dezvăluită esenţa modalităţilor separate a unei astfel de evaziuni, să
fie deosebită atentatele criminale comentate de componenţele de infracţiune
adiacente. Termenul de "evaziune fiscală" trebuie să reflecte acele particularităţi
generale care sunt proprii varietăţilor ei.
Evaziunea fiscală sancţională poate fi definită d in felul următor: acestea sunt
faptele intenţionate social periculoase, ilegale şi penal condamnabile ale subiectului,
care constau din disimularea materiei impozabile sau folosirea altor căi de
sustragere de la plata impozitului datorat.
Pericolul social al infracţiunilor fiscale este determinat de semnificaţia
deosebită a impozitelor în activitatea economică a societăţii, care însă nu trebuie
redusă la înţelegerea impozitelor exclusiv în calitate de surse a veniturilor bugetare
(funcţia fiscală).
Plus la aceasta urmează a fi menţionate funcţiile de reglare a unor fenomene
economice sau sociale; de stimulare a dezvoltării societăţii; de redistribuire a unor
venituri primare sau derivate .
Infracţiunea nu poate fi concepută fără preexistenţa unei anumite
realităţi împotriva căreia se îndreaptă actul de conduită şi care constituie obiectul
acestui act , căreia i se cauzează sau îi poate fi cauzată dauna în rezultatul săvîrşirii
infracţiunii .

37
În ştiinţa dreptului penal teza că obiectul infracţiunii îl formează relaţiile
sociale care corespund intereselor societăţii este, cu unele excepţii . Însă cît priveşte
determinarea relaţiilor sociale ca obiect al infracţiunii, esenţa şi conţinutul acestuia,
legătura cu obiectul material al infracţiunii şi dezvăluirea sensului obiectului
nemijlocit al infracţiunii există o diversitate de opinii.
În prezenta lucrare nu este pus drept scop studierea acestor probleme. Analiza
fiecărei din acestea poate constitui conţinutul unei cercetări de sine stătătoare.
Pornind de la divizarea stabilită în literatura juridică a obiectelor în general
de specie (generic) şi nemijlocit trebuie de menţionat că obiectul general al
infracţiunii se consideră toate relaţiile sociale ocrotite de legea penală. La rîndul său,
relaţiile sociale ocrotite de legea penală se împart in grupe de relaţii speciale
omogene protejate de o complexitate distinctă de norme ale legii penale . La baza
unei caracteristici calitative, bogate în conţinut, ce reflectă specificul unor tipuri
separate de infracţiuni, stă obiectul generic al infracţiunilor respective.
În literatura juridică nu există o unitate de opinii în ce priveşte obiectul generic
al infracţiunilor de evaziune fiscală.
Întrucît art. 1642 şi art. 1643 au fost incluse în Capitolul şase al Părţii Speciale
a Codului penal - " Infracţiuni economice", legislatorul consideră, prin urmare,
relaţiile economice drept obiect generic al acestor infracţiuni. În literatura juridică
din ţară nu s-a discutat problema privind apartenenţa la un anume capitol din Codul
penal a articolelor ce prevăd răspunderea penală pentru evaziune fiscală.
Faptul că aceste componente au fost incluse în categoria infracţiunilor
economice este discutabil.
Spre exemplu, autorul Sotov A. I. susţine că obiectul generic al infracţiunilor
de evaziune fiscală îl constituie ordinea de administraţie. Îşi argumentează opinia
prin faptul că aceste relaţii se formează în legătură cu exercitarea puterii statale; plus
la aceasta, unul din participanţii la aceste relaţii este organul statal. Ridicarea forţată

38
în folosul statului este una din sferele vieţii sociale, unde şi se exercită puterea
publică, iar în calitate de organ statal evoluează aparatul inspectoratului fiscal de
stat . Alţi autori sunt de părerea că infracţiunile de evaziune fiscală urmează a fi
atribuite la categoria infracţiunilor contra Statului, deoarece impunerea fiscală este
una din obligaţiunile publice ce iau naştere din lege .
Apare, astfel, întrebarea: care totuşi este natura relaţiilor fiscale?
În opinia noastră, esenţa problemei se reduce la determinarea relaţiilor
economice şi corectitudinea atribuirii la acestea a relaţiilor fiscale, în special, a
relaţiilor privind plata impozitelor şi supravegherea corectitudinii impunerii.
Pînă în prezent n-a fost expusă o opinie unitară în ce priveşte obiectul generic
al infracţiunilor economice. Astfel, unii savanţi considerau că obiectul generic al
infracţiunilor economice îl constituie sistemul economic socialist şi ramurile
acestuia, alţii susţineau că acesta îl constituie ordinea stabilită de gospodărire . Prof.
Taţii susţinea că acesta îl alcătuiesc relaţiile economice stabilite în societate . Ulterior
s-a propus a considera drept obiect generic al infracţiunilor economice relaţiile
sociale în sfera economică sau în sfera activităţii economice a societăţii orientată
spre dezvoltarea economiei de piaţă . Dar se pare că această teză este prea largă,
întrucît nu clarifică care relaţii se includ totuşi în noţiunea de "activitate economică".
Probabil, în această sferă există un întreg sistem de relaţii care includ în sine şi
relaţiile de producţie, şi pe cele de muncă, financiare, administrative. Atunci, care din
această varietate de relaţii, legate printr-un mod sau altul de activitatea de
gospodărire, urmează a fi atribuite la cele economice, a fi recunoscute ca obiect al
infracţiunilor economice şi în ce raport cu ele se află infracţiunile de evaziune
fiscală?
Unii autori susţin că obiectul generic al infracţiunilor de evaziune fiscală este
economică, ca fiind reprezentată de totalitatea relaţiilor economice în ceea ce
priveşte producerea, schimbul, repartizarea şi consumul de bunuri materiale . Se pare

39
corectă această opinie, deoarece esenţa relaţiilor dintre stat şi contribuabili privind
calcularea şi plata impozitelor nu constă numai în crearea bunurilor, ci şi în
consumul acestora. Iar acest proces este inevitabil separat de sistemul bugetar de
repartizare a impozitării. Şi faptul că legislatorul a plasat componenţele de
infracţiune în cauză în Capitolul 6 al Codului Penal denotă că s-a ţinut cont, în
primul rînd, de componentul economic al acestora. Deoarece în rezultatul evaziunii
fiscale în masă statul îşi pierde capacitatea de a plăti, dauna este cauză anume
activităţii lui financiare, şi nu sistemului de administrare.
Genaralizînd cele relatate, putem conchide că obiectul generic al infracţiunilor
de evaziune fiscală reflectate în art. 164 2 şi art. 1643 CP RM este format din
totalitatea de relaţii sociale ocrotite de legea penală care se formează în procesul de
producere şi consum a valorilor economice.
Justeţea acestor concluzii este confirmată şi de faptul că în legislaţia penali a
altor state, spre exemplu, a Uzbechistanului, Bielorusiei ş.a., precum şi în Codul
Penal - model al statelor membre a C.S.I. din 1996 obiectul generic al infracţiunilor
de evaziune fiscală a fost determinat aproximativ în mod similar .
Cît priveşte obiectul nemijlocit al infracţiunilor prevăzute de art. 164 2 şi art.
1643 al CP RM, el de asemenea nu este determinat unanim.
În doctrina dreptului penal a perioadei sovietice infracţiunile economice erau
clasificate în mare parte în dependenţă de domeniul (sfera) economiei naţionale în
care ele se săvîrşeau. În opinia noastră, o astfel se clasificare, nu este cea mai reuşită,
deoarece nu reflectă particularităţile obiectelor nemijlocite ale categoriilor respective
de infracţiuni.
Şi în prezent unii autori pun la baza clasificării infracţiunilor economice acest
principiu. Astfel, B.V. Iaţelenko afirmă că obiectul nemijlocit al infracţiunilor în
cauză îl formează relaţiile sociale ce se nasc în procesul funcţionării unui domeniu
economic determinat, infracţiunile fiscale fiind atribuite la infracţiunile în domeniul

40
activităţii financiare a statului . Clasificări care au la bază acelaşi principiu întîlnim
şi la alţi autori. Nu negăm posibilitatea efectuării unei astfel de clasificări, ca şi multe
altele, dar se pare că ea se abate de la principiul acceptat în ştiinţa dreptului penal
bazat pe structura infracţiunilor în dependenţă de obiectul atentării, principiu
reflectat şi în legea penală în vigoare.
Un alt grup de autori clasifică infracţiunile economice în dependenţă de
obiectul de atentare, cu toate că şi în acest caz nu există o unitate de idei privitor la
obiectul nemijlocit. Profesorul Kucerov I. I. susţine că obiectul nemijlocit al
infracţiunilor de evaziune fiscală îl formează relaţiile sociale care asigură calcularea
şi plata corectă a diferitelor impozite şi taxe .
Există opinii, potrivit cărora obiectul nemijlocit al componenţelor de
infracţiune în cauză îl constituie interesele economice şi financiare ale statului ,
ordinea legală de plată impozitelor.
Analiza legislaţiei permite să concluzionăm că fiecare din componenţele de
infracţiune examinate îşi are obiectul său nemijlocit de atentare. În opinia noastră,
ţinînd cont de formularea actuală a dispoziţiei infracţiunilor de evaziune fiscală,
obiectul nemijlocit al acestor infracţiuni este dat de relaţiile sociale care asigură
formarea bugetului de stat pe calea îndeplinirii de către contribuabili - persoane
fizice şi juridice - a obligaţiilor fiscale.
O atenţie deosebită trebuie atrasă obiectului material al încălcărilor
(atentatelor) infracţionale ale legislaţiei fiscale. Este cunoscut că obiectul material al
infracţiunii reprezintă entitatea materială asupra căruia se îndreaptă materialitatea
actului de conduită, energia fizică a acestuia, ameninţînd cu un pericol de vătămare
materială obiectul infracţiunii sau producîndu-i efectiv o asemenea vătămare.
Totodată la obiecte materiale ale infracţiunii pot fi atribuite doar bunurile, obiectele
(lucrurile), valorile care au un substrat (conţinut) materializat . S-ar părea că trebuie
doar de clarificat ce anume este supus influenţei infractorice în timpul săvîrşirii

41
infracţiunii în sfera fiscalităţii. Însă opiniile specialiştilor referitor la obiectul
material al infracţiunilor analizate iarăşi s-au divizat. În acest sens ei înaintează
ipoteze din cele mai variate. (De exemplu, se propune a considera drept obiect
material al infracţiunilor în sfera fiscalităţii: impozitelor şi documentele contabile ;
sumele de bani neobţinute de stat ; impozitele neachitate, declaraţiile obligatorii cu
privire la venituri şi cheltuieli, documentele contabile ). În mod deosebit dorim să
reliefăm poziţia acelor autori care recunosc în calitate de obiect material al
infracţiunilor fiscale obiectele impunerii. Astfel A. V. Salinikov privind obiectele
impunerii drept obiect material al evaziunii remarcă caracterul lor real. În opinia sa ,
ele nu apar "inopinat şi brusc din nimic" la momentul întocmirii de către contabil a
dărilor de seamă fiscală. Orice obiect al impunerii, reflectat în dările de seamă fiscală
prezentate organelor fiscale nici de cum nu este "steril", ci există în realitate şi are o
bază materială, întrucît în fine se reduce la o sumă concretă bănească . Concluzii
similare se întîlnesc şi la alţi autori. Cu toate acestea nu putem fi de acord cu ei
reieşind din următoarele considerente.
În primul rînd, o atare opinie se întemeiază pe înţelegerea incorectă a esenţei
obiectelor impunerii. În art. 14 CF RM este determinat că obiect al impunerii este
venitul brut ale cărui surse sînt detalizate în capitolul 2 şi 11 ale CF. Cu atît mai mult
în art. 3 al legii RM privind bazele sistemului fiscal legislatorul nominalizează un şir
de obiecte ale lumii materiale pe care le numeşte obiecte ale impunerii. În realitate.
Dar acestea nu sunt valori materiale cu prezenţa cărora se leagă apariţia
obligaţiunilor fiscale. în realitate, în conformitate cu teoria dreptului fiscal ele nu
sunt obiecte ci obiecte materiale ale impozitului. Cît priveşte obiectul impunerii, el
reprezintă fapte juridice care determină obligaţiunea contribuabilului de a achita
impozitul .
Сît priveşte faptele juridice se ştie că acestea sînt circumstanţe reale de care
actele normative leagă naşterea, modificarea sau încetarea raporturilor juridice . La

42
rîndul său ele se subîmpart în fapte şi evenimente. obiectele impunerii trebuie legate
anume de fapte, deoarece ele sunt aşa fapte juridice survenirea cărora depinde de
voinţa şi conştiinţa umană. În acest caz, desigur trebuie luate în consideraţie doar
actele legale, de exemplu, aşa ca dobîndirea dreptului de proprietate, obţinerea
permisiunii pentru desfăşurarea anumitor tipuri de activitate, realizarea produselor
supuse plăţii accizelor ş.a. Deducţiei similare se conţin şi la alţi autori .
În al doilea rînd, nu toate impozitele au la bază obiecte materiale. La
impozitele care au în calitate de obiect material bunuri nemateriale se atribuie: taxa
de stat, impozitul pentru folosirea resurselor naturale, taxele pentru anumite activităţi
licenţiate.
În al treilea rînd, chiar şi aşa obiecte materiale ale impozitului cum este, spre
exemplu, imobilul şi mijlocul de transport nu întotdeauna sunt supuse atentatelor
criminale. Doar pentru a ocoli obligaţiunile fiscale legate de ele se poate ducînd în
eroare organele fiscale în ce priveşte indicii valorici, cantitativi sau fizici a acestora.
În determinarea obiectului material al infracţiunii în mod obligatoriu trebuie
să se ia în consideraţie scopul pe care îl urmăreşte persoana care săvîrşeşte
infracţiunea, precum şi modalităţile de atingere a acestuia. Probabil, că eschivîndu-se
de la plata impozitelor, contabilul, mai întîi de toate, tinde să scoată de la impunere
valorile materiale ce îi aparţin (mijloace băneşti, imobil, mijloace de transport etc.).
Pentru aceasta infractorii se străduie să inducă în eroare organele fiscale în ce
priveşte obiectele impunerii existente la ei şi a mărimii (cotelor) acestora pe calea
prezentării informaţiei false despre ele. Şi abia după ce înşelarea a avut loc,
infractorul obţine posibilitatea să reţină mijloacele băneşti şi alte bunuri tăinuite sau
să le folosească după propria voinţă. Ce se supune influenţei criminale nemijlocite în
cazul dat ?
În legătură cu aceasta, pe bună dreptate se menţionează, că datele (informaţia)
care au importanţă pentru calcularea şi achitarea impozitului nu pot exista în afara

43
purtătorilor materiali . O particularitate distinctă tipului dat de infracţiuni este aceea,
că ele, de regulă, îşi găsesc reflectare în diverse documente. (La unii autori poate fi
găsită determinarea în calitate de purtători de bază a informaţiei materiale
(documentale) privind infracţiunile fiscale declaraţia persoanei fizice şi documentele
contabile . În afară de documentele de evidenţă contabilă transmise de contribuabil
organelor fiscale, la ele de asemenea pot fi atribuite registrele de evidenţă şi
documentele primare. Influenţa infractorului asupra documentelor în cauză se reduce
la introducerea în ele informaţiei false despre obiectele şi alte elemente ale
impunerii. Ţinînd cont de aceasta , în calitate de obiect material a infracţiunii de
evaziune fiscală a persoanei fizice trebuie recunoscută declaraţia cu privire la venit,
iar a evaziunii fiscale infractorica a întreprinderilor, instituţiilor şi organizaţiilor -
documentele contabile ce conţin date necesare pentru calcularea şi plata impozitelor:
drept sursă a unor asemenea date, iar, prin urmare, şi drept obiecte materiale a
infracţiunilor fiscale în principiu pot fi şi oamenii, care deţin date despre obiectele
impunerii şi bunurile din circuitul civil sau care sunt pasibile impunerii. însă în cazul
săvîrşirii infracţiunilor fiscale asupra acestora rar se întreprinde o influenţă criminală.
Chiar şi dacă ea are loc, atunci ea , de regulă, se combină cu introducerea datelor
denaturate în documente .
În opinia noastră, impozitele nu pot fi recunoscute obiecte materiale a
componenţelor de infracţiune analizate, deoarece ele sunt nemateriale şi reprezintă în
sine un anume mecanism juridic de înstrăinare a proprietăţii persoanelor fizice şi
juridice. Iar mijloacele băneşti cuvenite bugetului de stat formează obiectul material
al infracţiunilor date. Doar după înşelarea organelor fiscale, cota mijloacelor băneşti,
care în conformitate cu legislaţia fiscală urmează a fi vărsate în buget, ilegal se
reţine, se consumă de infractor sau se trece în proprietatea altor persoane. Dacă
iniţial executarea obligaţiunilor fiscale a fost stipulată în natură, atunci obiectul
material al infracţiunii îl poate forma, de exemplu, producţia produsă de contribuabil.

44
Din punct al laturii obiective evaziunea fiscală poate fi săvîrşită atît prin
acţiune cît şi prin inacţiune şi constă în săvîrşirea următoarelor fapte de către
persoane fizice: neprezentarea declaraţiei, includerea în ea a unor date falsificate; iar
de către persoanele juridice. includerea în documentele contabile a unor date vădit
denaturate, privind veniturile sau cheltuielile, tăinuirea altor obiecte impozabile.
Trăgînd la răspundere persoana ce s-a eschivat de la plata impozitelor în
rezultatul neîndeplinirii sau executării necorespunzătoare a obligaţiunilor fiscale,
trebuie de stabilit ce acţiuni concrete au fost exercitate de către ea necorespunzător
sau în genere n-au fost îndeplinite, intră sau nu ele în competenţa sa de serviciu sau
de altă natură (pentru conducătorii organizaţiilor), intră în obligaţiunile sale (pentru
persoanele fizice - contribuabili), există posibilitatea de a onora obligaţiunile în
cauză.
Considerăm că normele juridico-penale examinate (art. 1642 şi art. 1643 CP
RM) au careva particularităţi ale construcţiei din punct de vedere a tehnicii
legislative. Semnele laturii obiective ale infracţiunilor, care se referă la caracteristica
consecinţelor socialmente periculoase ale faptei infracţionale sunt descrise şi în nota
la articolele în cauză. Astfel, folosind metoda interpretării sistematice putem
concluziona că, în conformitate cu dispoziţia art. 164 3 este recunoscută infracţională
neprezentarea declaraţiei cu privire la venituri sau includerea în ea a unor date
falsificate despre venituri şi cheltuieli, care au adus la evaziune fiscală în sumă ce
depăşeşte 100 salarii minime (proporţii mari).
Astfel, mecanismul cauzării pagubei obiectului ocrotit de lege se reduce la
următoarele. Unul din participanţii (subiecţii) relaţiilor sociale - contribuabilul - nu-şi
îndeplineşte sau îndeplineşte necorespunzător obligaţiunile sale prin neprezentare
documentelor şi datelor, care sunt necesare pentru calcularea şi achitarea impozitelor
sau prin prezentarea cu bună ştiinţă neautentice a documentelor şi datelor indicate, el
tăinuieşte obiectele de la impunere şi în aşa mod se eschivează de la plata

45
impozitelor, care în sine duce la ruptură a relaţiilor sociale între subiecţi, excluzîndu-
se pe sine din relaţiile sociale utile şi ocrotite de legea penală.
Iar consecinţele (neachitarea impozitelor) care survin în acest caz după
caracterul său sunt patrimoniale. În cazul dat este vorba de o aşa varietate a
prejudiciilor materiale cum este neobţinerea celor cuvenite, adică statul în persoana
organelor fiscale în rezultatul infracţiunii (evaziunii fiscale) suportă pierderi.
Specificul acestui prejudiciu constă în aceea, că vinovatul nimic nu ridică de la stat,
dar el în mod ilegal îşi lasă ceea ce el trebuia să transmită statului în conformitate cu
obligaţiunile care îi sunt atribuite prin lege.
Infracţiunile de evaziune fiscală se comit, sub aspectul laturii subiective,
numai cu intenţie, care poate fi doar directă (Opinia conform căreia evaziunea fiscală
poate fi săvîrşită doar cu intenţie directă nu este împărtăşită de toţi autorii şi este
discutabilă, dar vom reveni la elucidarea ei în capitolele următoare). Considerăm că
conţinutul vinovăţiei persoanei ce se eschivează de la achitarea impozitelor trebuie să
fie determinată de atitudinea psihică faţă de faptă şi modul de săvîrşire a ei, precum
şi faţă de consecinţele acestei fapte.
După cum rezultă din specificul obiectului evaziunii fiscale şi particularităţilor
realizării laturii obiective subiecte ale acestor infracţiuni pot fi doar acele persoane,
în sarcina cărora este pusă obligaţiunea ţinerii evidenţei obiectelor impunerii şi să
achite impozitele. Însă referitor la componenţele concrete ale infracţiunilor date
soluţionarea problemei nu prezintă dificultate doar în ceea ce priveşte fapta
incriminată în art. 1643 CP RM. Subiect în acest caz, conform indicaţiilor directe ale
dispoziţiei, este persoana fizică. Cît priveşte problema determinării subiectului în
cazul art. 1642 CP RM, atunci trebuie de ţinut cont, că întrucît conform legii sau
actelor de constituire conducătorul poartă răspundere de activitatea financiar-
economică a organizaţiei şi o reprezintă pe aceasta, anume el urmează a fi recunoscut
subiect al infracţiunii date. În egală măsură eschivarea de la plata impozitelor a

46
organizaţiilor o poate săvîrşi şi contabilul-şef, deoarece anume acesta este
responsabil de ţinerea evidenţei contabile şi împreună cu conducătorul semnează
documentele contabile şi fiscale, transmise organelor fiscale, şi deci, poartă
răspundere deplină pentru veridicitatea informaţiei ce se conţin în aceste
documente.
Astfel, subiect al evaziunii fiscale poate fi persoana fizică, responsabilă, care a
atins vîrsta de 16 ani, persoane fizice - contribuabili (art. 164 3 CP RM) şi
conducătorii organizaţiilor - contribuabili (art. 1642 CP RM).
Pe lîngă asemănările menţionate fiecare formă a eschivării penale de la
impunere îşi are specificul său, determinat de particularităţile subiectul infracţiunii,
regimul juridic al căruia determină la rîndul său obligaţiuni fiscale speciale şi
respectiv originalitatea modalităţilor de violare a acestora.
Fiecăreia din formele evaziunii fiscale îi sunt proprii particularităţile sale, ce
deosebeşte o componenţă de alta. De aceea stabilirea exactă a semnelor juridice a
fiecărei forme reprezintă condiţia indispensabilă a calificării corecte a infracţiunii.

47
2. Analiza juridico-penală a infracţiunii de evaziune fiscală a
întreprinderilor, instituţiilor şi organizaţiilor.
Obiectul nemijlocit al evaziunii fiscale a întreprinderilor, instituţiilor şi
organizaţiilor îl constituie relaţiile sociale care asigură formarea bugetului de stat
pe calea îndeplinirii de către acestea a obligaţiunilor fiscale.
Fără a detaliza obiectul material al infracţiunii date vom menţiona doar că
acesta îl formează mijloacele băneşti ce urmează a fi achitate la bugetul de stat.
Stabilirea ştiinţifică a semnelor laturii obiective a componenţei de
infracţiunii prevăzute de art. 1642 CP determină calificarea justă a faptei săvîrşite,
precum şi aplicarea unei pedepse corespunzătoare. De aceea este important a
elabora o poziţie unică cît priveşte determinarea semnelor ce caracterizează
elementele de bază ale laturii obiective a acestei infracţiuni. Cu atît mai mult, că
nici în teoria dreptului penal, nici în practica juridică pînă în prezent nu există o
rezolvare adecvată a acestei probleme.
Latura obiectivă a infracţiunii, după cum se ştie, reprezintă procesul
atenuării social periculoase şi ilegale asupra intereselor ocrotite de lege, examinat
din exteriorul său, din punct de vedere al evoluţiei consecutive a faptelor şi
evenimentelor care încep cu acţiunea (infracţiunea) subiectului şi se finalizează cu
survenirea rezultatului infractoric. Astfel, reprezentînd aspectul exterior al
comportamentului social periculos al subiectului latura obiectivă include în sine,
mai întîi de toate, fapta (acţiunea sau infracţiunea) şi apoi consecinţele faptei
respective şi raportul cauzal între ele, dacă vorba este despre o componenţă
materială. Acestea reprezintă semnele obligatorii. Totodată în teoria dreptului
penal se evidenţiază semne facultative (adică neobligatorii) ale laturii obiective
care fiind proprii oricărei infracţiuni, nu totdeauna se indică în componenţele de
infracţiune .
Fapta penal-condamnabilă formulată în dispoziţia art. 164 2 CP caracterizată
prin evaziunea fiscală exprimată prin cîteva forme:

49
1. Evaziunea fiscală a întreprinderilor, instituţiilor şi organizaţiilor pe calea
includerii în documentele contabile a unor date vădit denaturate privind veniturile;
2. Evaziunea fiscală a întreprinderilor, instituţiilor şi organizaţiilor pe calea
includerii în documente contabile a unor date vădit denaturate privind cheltuielile;
3. Evaziunea fiscală a întreprinderilor, instituţiilor şi organizaţiilor pe calea
tăinuirii altor obiecte impozabile.
Pentru a clarifica sensul normei date trebuie determinat conţinutul
noţiunilor "întreprinderi, instituţii, organizaţii", "documente contabile", "tăinuire"
şi "obiecte ale impozitării.
Pornind de la conţinutul art.23 şi art.24 CC RM se poate concluziona că
termenele întreprindere, instituţie, organizaţie" de fapt sînt identice noţiunii
menţionate în aceste articole - "persoana juridică". Altfel spus primele sînt tipuri
ale ultimei.
Conform art.23 CC RM persoane juridice sînt recunoscute organizaţiile
care dispun de un patrimoniu distinct, pot dobîndi în numele propriu drepturi
patrimoniale şi personale nepatrimoniale şi pot să-si asume obligaţii, să figureze
ca reclamanţi şi pîrîţi în instanţă judecătorească competentă şi în faţa arbitrilor
aleşi.
Totodată persoanele juridice trebuie să dispună de bilanţ contabil sau buget
propriu. În dependenţă de drepturile patrimoniale ce iau naştere la fondatori în
legătură cu participarea la formarea patrimoniului persoanei juridice, pot fi
delimitate forme organizatorico-juridice ale acesteia.
O particularitate caracteristică a persoanei juridice care în esenţă determină
capacitatea de a dispune de drepturi civile ce ar corespunde scopurilor activităţii
ei şi să-şi asume în legătură cu această activitate obligaţii (inclusiv obligaţiunea de
a plăti impozite şi taxe), o constituie capacitatea de folosinţă a acesteia.
Capacitatea În cauză ia naştere din momentul fondării persoanei juridice
(înregistrării de stat) şi încetează în momentul finalizării procesului de lichidare.
După regula generală, organizaţiile comerciale, care au fost supuse organizării de

50
stat, în scopul obţinerii venitului sunt în drept să presteze orice activitate de
antreprenoriat permisă de legislaţie. Doar pentru unele tipuri de activitate se
prevede respectarea condiţiei suplimentare ce constă în faptul că pe lîngă
înregistrarea de stat persoana juridică trebuie să urmeze procedura licenţierii
(obţinerea licenţei). În acest caz capacitatea de folosinţă ia naştere în momentul
obţinerii licenţei sau din momentul indicat în ea şi încetează în momentul expirării
termenului de valabilitate a licenţei (capacitate de folosinţă specială).
În conformitate cu art. 13 CF la contribuabili în sensul art. 164 2 CP sunt
atribuite persoanele juridice care obţin pe parcursul anului venit din orice surse
aflate în Republica Moldova precum şi cele rezidente, care obţin venit
investituţional şi financiar din surse aflate în afara Republicii Moldova.
Reieşind din legislaţia în vigoare (art. 6 CF , art. 5 şi art. 6, Legea RM
privind bazele sistemului fiscal) contribuabilii sunt obligaţi să achite: impozitul
pe venit, taxa pe valoarea adăugată, accizele, impozitul funciar, impozitul pe
bunurile imobiliare, taxele percepute în fondul rutier, taxa pentru amenajarea
teritoriului ş.a. Trebuie de menţionat că elementele impunerii (obiectul, perioada,
cota, înlesnirile, ordinea de calculare şi plată) pot să difere esenţial în dependenţă
de categoria impozitului.
Pentru calificare nu importă dacă impozitul sau altă taxă obligatorie este de
nivel republican sau local.
Printre obligaţiile de bază ale contribuabilului, indisolubil legată de
calcularea şi plata impozitelor, conform art. 8(2) CF se enumeră ţinerea evidenţei
contabile conform formelor şi modului stabilit de legislaţie; întocmirea şi
prezentarea organelor fiscale a dărilor de seamă fiscale prevăzute de legislaţie;
asigurarea integrităţii documentelor de evidenţă contabilă în conformitate cu
cerinţele legislaţiei.
O prezentare generală privind documentele în evidenţa contabilă şi ordinea
întocmirii lor poate fi obţinută făcîndu-se referire la Legea Contabilităţii nr. 426-
XIII din 04.04.1995 (în continuare Legea Contabilităţii).

Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.28 din 25.05.1995.

51
Potrivit art.16 al legii nominalizate operaţiunile economice ale organizaţiei
trebuie să fie perfectate (reflectate) prin documente justificative. Aceste
documente servesc drept documente primare de evidenţă în baza cărora şi se ţine
evidenţa contabilă. În continuare se concretizează că ele urmează a fi întocmite la
momentul efectuării operaţiunii economice, utilizîndu-se forme-tip de asemenea
documente şi trebuie să conţină, conform art.21 al Legii Contabilităţii,
următoarele elemente obligatorii: denumirea documentului; data întocmirii;
conţinutul operaţiunii economice; unităţile de măsură ale operaţiunilor economice
(în expresie naturală şi bănească); denumirea întreprinderii: funcţia şi numele
persoanelor responsabile pentru efectuarea operaţiunii economice şi întocmirea ei
corectă; semnăturile personale şi vizibile ale acestora. În cazurile necesare în
documentele justificative pot fi incluse elemente suplimentare (spre exemplu,
numărul documentului, adresa întreprinderii, termenul operaţiunii economice
fixate în document ş.a.). Responsabilitatea pentru autenticitatea datelor ce se
conţin în ele, o poartă persoanele care întocmesc şi semnează aceste documente.
La rîndul său, informaţia care se conţine în documentele justificative, necesară
pentru înregistrarea contabilă, este acumulată în documentele de stocare şi
sistematizată în registrele contabile (art. 27 Legea Contabilităţii).
Informaţia despre operaţiunile economice efectuată într-o perioadă anumită
de timp din registrele contabile se trece în darea de seamă financiară în art. 2 al
Legii Contabilităţii darea de seamă financiară este definită ca fiind totalitatea
indicatorilor globali efectivi ai contabilităţii care reflectă situaţia patrimonială şi
financiară a agentului economic, instituţiei bugetare şi rezultatele activităţii lor
economice. Potrivit art. 43 al aceleiaşi legi darea de seamă financiară se compune
din: bilanţ contabil, cont de rezultate, cont de profit şi pierdere, anexe şi notă
explicativă. Documentele nominalizate au menirea se reflecte cu veracitate şi
complet situaţia patrimonială a instituţiei respective, precum şi rezultatele
activităţii ei economice. Darea de seamă financiară se consideră autentică în cazul

52
respectării în procesul elaborării şi întocmirii ei a tuturor regulilor stabilite de
legislaţie.
Este evident că în cazul justei organizări a contabilităţii substanţial se reduc
posibilităţile săvîrşirii faptelor criminale, îndreptate spre evaziune fiscală.
Totodată, ţinerea contabilităţii cu încălcări, introducerea în dările de seamă
financiară a datelor false, precum şi prezentarea documentelor ce nu reflectă real
cuantumul obiectului impunerii complică vădit controlul din partea organelor
fiscale privind oportunitatea şi plenitudinea achitării impozitelor. Aceasta, la
rîndul său, permite contribuabilului de (cu) credinţă să micşoreze volumul
impozitelor ce urmează a fi plătite sau complet să se eschiveze de la onorarea
obligaţiunilor fiscale.
În dispoziţia art. 1642 în calitate de formă posibilă de atentare criminală este
specificată evaziunea fiscală a întreprinderilor, instituţiilor şi organizaţiilor pe
calea includerii în documentele contabile a unor date vădit false privind veniturile
sau cheltuielile.
Introducerea În documentele contabile a unor date vădit false presupune
acţiunea ce constă în indicarea în documentele contabile a datelor care, în primul
rînd, nu corespund realităţii, în al doilea rînd, diminuiază mărimea veniturilor sau
majorează cheltuielile şi, în al treilea rînd, sunt denaturate vădit, adică conştient şi
nu ca rezultat al unei erori, inexactităţi de calcul etc.
Veniturile în cazul dat, conform art.14 CF, reprezintă venitul brut (inclusiv
facilităţile), obţinut din toate sursele de către orice persoană juridică, exceptînd
deducerile şi scutirile la care are dreptul această persoană.
Cheltuielile reprezintă actele şi operaţiunile de întrebuinţare a unei sume de
bani cu relevanţă materială sau tehnică financiară necesară persoanei date în
scopul şi cu finalitatea întreţinerii materiale, satisfacerii trebuinţelor şi
necesităţilor care atrag în cazurile prevăzute de legislaţie micşorarea bazei
impozabil.

53
Întrucît componenţa de evaziune fiscală examinată se săvîrşeşte pe calea
includerii a unor date vădit denaturate privind veniturile sau cheltuielile, este
firească întrebarea dacă pentru calcularea tuturor impozitelor sunt utilizate date
privind veniturile sau cheltuielile.
Analiza actelor normative în domeniul fiscalităţii indică datele privind
veniturile şi (sau) cheltuielile se folosesc la calcularea impozitului pe venit obţinut
din diverse activităţi ordinea evidenţei veniturilor şi cheltuielilor este legalizată de
CP (Capitolul 6).
Însă la calcularea impozitelor asupra bunurilor datele privind veniturile şi
cheltuielile nu sunt necesare. În particular art. 3 al Legii RM cu privire la
impozitul funciar şi modul de impozitare din 22.12.1992 nemijlocit stipulează că
cota de impozit funciar nu depinde de rezultatul activităţii gospodăreşti a
deţinătorilor de terenuri ci se stabileşte pentru o unitate de teren sub formă de
plăţi stabile pe un termen de trei ani. Pentru terenurile cu destinaţie agricolă el se
stabileşte în dependenţă de suprafaţă şi de aşezarea lor geografică, de structura şi
calitatea solurilor, iar pentru cele cu destinaţie alta decît cea agricolă (cu unele
excepţii) - depinde de alţi factori.
Obiect al impunerii în acest caz sunt bunurile întreprinderii în exprimarea
ei valorică ce se află la bilanţul acestei întreprinderi.
Astfel se poate concluziona că eschivarea de la achitarea impozitelor
menţionate mai sus pe calea introducerii în documentele contabile a datelor vădit
denaturate privind cheltuielile sau veniturile nu are loc; ea poate avea loc prin altă
modalitate.
Legea Contabilităţii printre documentele contabile evidenţiază documentele
justificative, registrele contabile şi darea de seamo financiară. Deoarece norma
penală examinată vorbeşte despre introducerea datelor vădit denaturate privind
veniturile sau cheltuielile în documentele contabile, prin urmare, includerea unor
asemenea date în documentele în cauză de acum constituie tentativa la infracţiune
(cu condiţia demonstrării intenţiei la evaziune fiscală în proporţii mari).

54
O altă formă a evaziunii fiscale a întreprinderilor, instituţiilor şi
organizaţiilor o reprezintă tăinuirea altor obiecte impozabile.
Mai întîi urmează a fi precizate unele noţiuni, utilizate în dispoziţia
articolului dat. Legea penală nu dezvăluie noţiunea de "tăinuire". Nu este
dezvăluită ea şi în actele normative fiscale. În legătură cu aceasta e nevoie a se
face referire la etimologia acestui cuvînt. În limba română cuvîntul "a tăinui"
("tăinuire") are semnificaţia de a păstra o taină, a ţine secret, a nu lăsa să se ştie,
să se cunoască ceva; a ascunde, a acoperi .
Referitor la norma examinată esenţa tăinuirii, se pare corectă opinia lui
Brîzgalin A. care susţine că această încălcare constă în nereflectarea (complet sau
parţial) în evidenţa contabilă şi fiscală a întreprinderii a obiectelor şi altor
obligaţiuni cu prezenţa cărora legislaţia leagă apariţia obligaţiunii contribuabilului
de a calcula şi a achita impozitul . Aceeaşi opinie practic este reflectată în art. 13
al Legii RM "Privind bazele sistemului fiscal". Tăinuirea obiectelor impunerii se
poate exprima atît prin includerea datelor vădit denaturate cu privire la aceste
obiecte în documentele contabile şi darea de seamă fiscală, cît şi prin prezenţa
intenţionată în organele fiscale a documentelor respective despre asemenea
obiecte.
Pentru ca tăinuirea reflectată să aibă loc este necesar, în primul rînd, ca
întreprinderea să dispună de obiectul impozabil; în al doilea rînd, să lipsească în
documentele contabile ale întreprinderii datele privind acest obiect .
Dispoziţia articolului examinat vorbeşte despre tăinuirea altor obiecte
impozabile. Cuvîntul "altele" se foloseşte în acel caz, dacă înaintea lui de-acum a
fost ceva nominalizat. În acest context legislatorul, probabil, a atribuit veniturile şi
cheltuielile la obiectul impozabil, numindu-le pe celelalte drept altele, ce după
cum rezultă din analiza de mai sus, în principiu este corect.
Astfel, urmează că eschivarea de la plata impozitului pe venitul
întreprinderii săvîrşeşte pe calea includerii în documentele contabile a datelor

55
vădit denaturate, iar eschivarea de la plata altor impozite - pe calea tăinuirii
obiectelor impunerii.
Însă apare întrebarea: poate oare fi săvîrşită evaziunea fiscală pe calea
tăinuirii venitului? Trebuie de ţinut cont, că tăinuirea poate fi atît totală, cît şi
parţială (fapt menţionat mai sus).
Tăinuirea parţială a venitului se comite anume prin includerea în
documentele contabile a datelor vădit false cu privire la venituri sau cheltuieli. În
cazul tăinuirii totale a venitului datele privind veniturile pot nici să nu fie incluse
în documentele contabile (spre exemplu, nu se ţine evidenţa contabilă). Din aceste
considerente sustragerea de la achitarea impozitului pe venit de către întreprinderi
poate fi săvîrşită şi pe calea tăinuirii obiectului impozabil, adică a impozitului pe
venit. însă prin introducerea pronumelui nehotărît "altor" legislatorul exclude
posibilitatea incriminării unei asemenea fapte, lucru ce ne impune să nu fim de
acord cu V. D. Laricev, care susţine că nu orice caz poate fi încriminată această
faptă .
Un alt moment ce merită atenţie îl reprezintă obiectul impunerii. Obiectele
impunerii sunt indicate în art. 3 al legii "Privind bazele sistemului fiscal". Însă
cuprinsul acestora nu este exhaustiv, întrucît în dispoziţia articolului se vorbeşte şi
despre alte obiecte în conformitate cu legislaţia. în conformitate cu art. 1 prin
impozit în sensul larg al cuvîntului se subînţelege totalitatea impozitelor, taxelor,
încasărilor şi altor plăţi, percepute în conformitate cu legislaţia , care la rîndul său
o constituie sistemul fiscal.
Prin urmare, apare întrebarea dacă toate taxele, încasările şi plăţile
obligatorii sunt impozite şi dacă constituie componenţă de infracţiune eschivarea
de la plata taxelor, încasărilor şi altor plăţi ce sunt parte ale sistemului fiscal?
În acest sens acceptăm opinia lui V. D. Laricev precum că articolul
examinat presupune răspunderea pentru sustragerea întreprinderii anume de la
plata impozitelor şi nu a taxelor încasărilor sau alte plăţi care la fel intră în
sistemul fiscal .

56
Însă specialiştii fac deosebire între aceste noţiuni. Impozitele constituie
principala sursă de venituri ale bugetului de stat. Impozitele se grupează în directe
şi indirecte. directe sunt impozitele care se percep direct de la subiecţii
impozabili. Spre deosebire de impozitele directe, impozitele indirecte se aşează
asupra vînzării bunurilor sau prestării unor servicii. Plătitori ale impozitelor
indirecte sunt toţi acei care consumă bunuri din categoria celor impuse .
Scopul impozitării este crearea unui cadru general favorabil desfăşurării
activităţilor economice, sociale şi politice în societate. Cu alte cuvinte debitorii
sunt obligaţi să participe la formarea fondurilor generale de dezvoltare a societăţii
necesare finanţării unor obiective social-economice în folosul societăţii. Prin
aceasta se asigură cheltuielile statale în general şi nu careva cheltuieli concrete.
Taxele şi încasările nu au acea importanţă financiară care îi este proprie
impozitelor. În cazul achitării lor totdeauna persistă un scop special (pentru ce
concret se plăteşte) şi interese speciale. După cum se menţionează în literatura de
specialitate , taxele sunt reglementate ca obligaţii bugetare datorate de persoane
(fizice sau juridice), reprezentînd plata unor servicii solicitate de acestea unor
instituţii de stat după principiul recompensei speciale . În acest sens taxele şi
încasările reprezintă plăţi individuale. impozitele de asemenea pot fi avea un scop
special (impozite cu destinaţie specială), însă ele nici odată nu-s individual
oneroase.
Astfel, cu toate că taxele, încasările şi alte plăţi obligatorii fac parte din
sistemul fiscal, însă acestea nu sunt impozite.
Pentru o justă calificare a faptei de evaziune fiscală a întreprinderilor se
cere a clarifica momentul consumării faptei în cauză.
Infracţiunea analizată poate genera din momentul înfăptuirii unei operaţiuni
economice, (fapta începe să se deruleze în procesul de ţinere evidenţii
întreprinderii, deoarece contribuabil nu şi onorează obligaţiunea de bază de a ţine
contabilitatea după formule şi în modul stabilit art. 13(d) Legea privind bazele
sistemului fiscal), să continuie pe tot parcursul perioadei impozabile. Însă se

57
consumă doar în momentul transmiterii în organele fiscale sau în momentul
expirării termenelor de prezentare a documentelor contabile privind veniturile sau
cheltuielile sau alte obiecte impozabile. În acest sens se pare imprecisă afirmaţia
că "infracţiunea va fi confirmată din momentul prezentării de către întreprindere,
organizaţie-contribuabili în organul fiscal a documentelor (calculul sumei
impozitului, dările de seamă şi bilanţurile contabile, declaraţiile despre venituri)
ce conţin date neautentice despre obiectele impozitării şi cotele ce urmează a fi
achitate sau deja achitate ale impozitului" . Imprecizia tezei citate constă în faptul
că pentru prezenţa componenţei de infracţiune prevăzute de art. 164 2 CP este
necesar ca în documente să se conţină date denaturate anume cu privire la venituri
sau cheltuieli sau alte obiecte impozabile şi nu cu privire la impozitele ce urmează
a fi percepute de pe obiectele impozabile nominalizate. Calcularea incorectă în
documentele indicate a sumelor impozitelor În cazul reflectării corecte a datelor
privind veniturile sau cheltuielile sau despre alte obiecte impozabile nu serveşte
temei pentru tragerea la răspundere în baza art. 164 2 CP şi poate atrage o altă
răspundere spre exemplu financiară.
Cu toate acestea există şi o altă opinie.
Astfel, S. Pepeleaev consideră pentru ca delictul ce constă în tăinuirea sau
diminuarea venitului ca obiect al impozitării să se consume este necesar ca la
momentul familiarizării organului fiscal cu obiectul impozabil obiectul dat să
dispună de acea aparenţă atribuită artificial care menită ducerii în eroare a
organului fiscal .
Astfel, autorul raportează momentul consumării faptei de momentul
"familiarizării" organului fiscal cu obiectul impozabil şi atribuirii acestui obiect al
unei "aparenţe artificiale" menită să ducă în eroare organul fiscal. Trebuie, însă,
de menţionat că indicarea "familiarizarea" cu obiectul impozabil este incorectă,
deoarece vorba nu este despre "familiarizare" cu obiectul, ci despre reflectarea
acestuia în documentele corespunzătoare.

58
Totodată, S. Pepeleaev precum şi A. Aliohin întru argumentarea
"prelungirii" laturii obiective a evaziunii, afirmă că legea atribuie delictele fiscale
la categoria componenţilor materiale, adică la acelea ce generează răspunderea
doar în cazul survenirii consecinţelor dăunătoare - neobţinerea impozitului de
către buget. De aceea dacă denaturarea datelor privind venitul nu a atras lezarea
intereselor bugetului, atunci sancţiunile pentru tăinuire ... nu pot fi aplicate .
Soluţionînd problema despre momentul consumării acestei infracţiuni,
presupunem corect a porni de la divizarea deja cunoscută în literatura juridică a
componenţelor (atît a infracţiunilor, cît a contravenţiilor administrative) în
materiale şi formale în dependenţă de construcţia laturii obiective a componenţei .
În art. 1642 CP vorba este despre răspunderea pentru tăinuirea obiectelor
impozitării. Legislatorul, astfel, a scos consecinţele (inclusiv şi neachitarea
impozitului) în afara componenţei, raportînd survenirea răspunderii doar la
săvîrşirea faptei. Desigur, infracţiunea reală totdeauna provoacă careva
consecinţe. Însă după cum pe bună dreptate menţionează M. I. Covaliov, nu
trebuie confundată infracţiunea şi componenţa de infracţiune care reprezintă doar
construcţia legislativă a infracţiunii.
Evaziunea fiscală reflectată în art. 164 2 CP sub forma actualei construcţii
reprezintă o infracţiune cu componenţă formală, adică pentru prezenţa infracţiunii
şi recunoaşterea ei fiind consumată nu se cere survenirea cărorva consecinţe,
inclusiv şi neachitarea reală a impozitului de pe obiectele tăinuite. Este suficientă
însăşi prezenţa faptului de tăinuire a veniturilor sau a altor obiecte impozabile în
proporţii mari. Tăinuirea în art. 1642 CP reprezintă, în primul rînd , fapta şi nu
rezultatul ei. A reuşit sau nu în fine subiectul să tăinuiască obiectul impunerii, în
sensul dacă a reuşit sau nu să convingă organele fiscale în lipsa obiectului
impozabil importanţă nu are. Răspunderea trebuie legată de activitatea volitivă a
subiectului care săvîrşeşte fapta însuşi şi nu a altor persoane inclusiv şi organele
fiscale . Această activitate se finalizează în momentul transmiterii documentelor
de dare de seamă financiară privind obiectul impozabil tăinuit organelor fiscale,

59
deoarece în acel moment săvîrşeşte ultima acţiune în lanţul acţiunilor interconexe
îndreptate spre tăinuirea obiectelor impozabile. De aceea în acel moment şi
urmează a considera fapta dată consumată. Real ea poate coincide cu transmiterea
documentelor de dare de seamă organelor fiscale personal sau cu momentul
expedierii la oficiul poştal (după data ştampilării).
Totodată avem temei a presupune că componenţa dată de infracţiune este o
componenţă materială de infracţiune. Potrivit art. 18 (7) Legea privind bazele
sistemului fiscal persoanelor juridice şi fizice scutite de impozit nu li se aplică
răspunderea prevăzută la prezentul articol. Cu alte cuvinte, legea atribuie
contravenţiile fiscale la categoria componenţelor materiale, adică tragerea la
răspundere pentru încălcările indicate e posibilă doar în cazul survenirii
consecinţelor dăunătoare - neobţinerea impozitului de către buget. Din aceste
considerente, dacă denaturarea datelor n-a lezat interesele bugetului, atunci
sancţiunile pentru tăinuirea venitului nu poate fi aplicată. Daună bugetului nu i se
va cauza şi în cazul cînd în documentele contabile suma venitului este diminuată,
iar impozitul este achitat pe deplin. În acest caz ar fi justă aplicarea sancţiunii
pentru lipsa evidenţei documentelor impozitării şi pentru ţinerea evidenţei
obiectelor impunerii cu încălcarea ordinii stabilite, ce a tras după sine tăinuirea
sau diminuarea venitului pentru perioada respectivă, dar nu sancţiunea pentru
includerea datelor denaturate sau tăinuirea obiectelor în cauză, deoarece legea
nominalizată presupune aplicarea sancţiunii doar în cazul neachitării impozitului.
Neconcordanţa existentă între normele dreptului fiscal ce prevăd
răspunderea pentru tăinuirea obiectelor impozabile şi norma dreptului penal în
vigoare care formulează evaziunea fiscală ca componenţă formală, în opinia
noastră, contrazice principiului clarităţii şi unităţii terminologiei şi reduce
eficacitatea normei. De aceea noul cod penal ar trebui să soluţioneze diferendul în
cauză formulînd dispoziţia sub forma componenţei materiale.
Apare întrebarea: de ce în sensul componenţei materiale? - Fiindcă
termenul de evaziune fiscală folosit şi în legislaţia penală nu semnifică

60
(reprezintă)doar însuşi acţiunea (inacţiunea), doar după cum a menţionat şi
rezultatul acesteia. De aici şi concluzia că infracţiunea constă în neachitarea de
fapt reală a impozitului cu condiţia, desigur, că la un asemenea rezultat au dus
faptele enumerate în dispoziţia articolului 1642 CP. În acest sens se cere şi
înlocuirea noţiunii de impozit "tăinuire" indicată în nota articolului respectiv cu
noţiunea de "impozit neachitat".
O semnificaţie principală are explicaţia dată în nota la articolul 1642 CP
precum că evaziunea fiscală în cazul dat se consideră săvîrşită în proporţii mari, în
suma impozitului tăinuit depăşeşte o sută de salarii minime. Această limită poate
fi atinsă atît în rezultatul comiterii unei singure fapte, cît şi în rezultatul săvîrşirii
contravenţiilor fiscale pe parcursul unei perioade îndelungate, fiecare dintre care
luată aparte nu este în sine infracţională, dar face parte din componenţa
infracţiunii unic. La determinarea încălcărilor fiscale pe parcursul unei perioade
îndelungate, inclusiv acţiunile de includere în documentele contabile sau prin
tăinuirea diverselor obiecte impozabile, aşa acţiuni pot fi calificate drept
infracţiune, dacă ele lăuntric sunt legate între ele prin unitatea intenţiei şi
scopului.
Totodată se pare că nu trebuie limitată aprecierea faptei ca fiind prelungită
prin cazuri de săvîrşire a unui şir de acţiuni (inacţiuni) omogene. Considerăm că
în unele cazuri de asemenea pot fi apreciate ca constituind o faptă criminală şi
actele criminale ce se aseamănă după metoda de săvîrşire.
În calitate de exemplu ne vom referi la situaţia cînd nereflectarea
operaţiunii de obţinere a venitului în documentele contabile atrage după sine
neachitarea unui şir de impozite cu diferite termene de achitare (pe venit, TVA, în
fondul rutier etc. ). Ţinînd cont de unitatea intenţiei, pentru determinarea evaziunii
sumele impozitelor neachitate de fiecare tip în asemenea caz urmează a fi sumate.
Şi, viceversa, sumarea este imposibilă dacă nu este stabilită săvîrşirea unor
acte infracţionale în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, care constă, de
regulă, în evaziune fiscală în proporţii maximum posibile. În asemenea cazuri,

61
adică cînd scopul unic şi omogenitatea metodelor lipseşte, fapta urmează a fi
calificată ca fiind săvîrşită în mod repetat.
Este interesant că "nota" la art. 1642 CP spre deosebire de "nota" altor
articole ale CP nu indică momentul la care este raportat salariul minim. Acesta
capătă o semnificaţia specifică mai cu seamă cînd fapta este săvîrşită cînd
conform legii era stabilit o cotă a salariului minim, la momentul deplasării - altul,
la momentul desfăşurării - un al treilea indice etc. Apare întrebarea: care cotă
trebuie luată în consideraţie în situaţia creată? Conform art. 6(1) CP "caracterul
infracţional al faptei şi aplicarea pedepsei pentru ea se stabilesc de şegea care era
în vigoare în momentul săvîrşirii aceste fapte". Parcă totul este clar. Dar la mijloc
apar prevederile alin. 2 ale aceluiaşi articol care menţionează că legea, care
înlătură pedeapsa pentru o faptă sau care micşorează pedeapsa are efect retroactiv,
adică se extinde, de asemenea, şi asupra faptelor săvîrşite pînă la emiterea ei. Prin
urmare, dacă la momentul săvîrşirii faptei proporţiile evaziunii se încadrau celor
indicate la dispoziţia art. 1642 CP, iar la momentul depistării, spre exemplu, în
urma unor modificări similare celor indicate mai sus suma obiectelor impozabile
tăinuite nu mai corespunde celei indicate în lege, rezultă că persoana vinovată
urmează a fi exonerată de răspunderea penală.
Dar considerăm că aceasta nu este cea mai justă soluţionare a problemei,
fiindcă nu permite a ţine cont de procesul inflaţionist şi nu reflectă în modul cel
mai exact gradul pericolului social al faptei săvîrşite.
Art. 3 CP stipulează că "răspunderii penale şi pedepsei este supusă persoana
, vinovaţi de săvîrşirea infracţiunii, adică persoana ce a săvîrşit intenţionat sau din
imprudenţă o faptă social-periculoasă prevăzută de legea penală". Acesta este
principiul răspunderii vinovate - unul din cele mai importante principii a dreptului
penal.
Astfel, unul din semnele obligatorii ale oricărei infracţiuni este vinovăţia.
Însă în teoria dreptului penal pînă în prezent nu este formulată o abordare
unică în tratarea coraportului laturii subiective a infracţiunii şi vinovăţie.

62
Tradiţional în literatura de specialitate didactică şi ştiinţifică noţiunea laturii
subiective a infracţiunii este dezvăluită (definită) ca atitudinea psihică a persoanei
faţă de obiectivitatea propriului său act de conduită, care se caracterizează printr-o
formă concretă de vinovăţie, motiv şi scop al infracţiunii şi, prin urmare,
vinovăţia, motivul şi scopul - sunt fenomene psihologice de sinestătătoare fiecare
dintre acestea neputînd-o absorbi pe alta ca fiindu-i parte cоmponentă . Unii
savanţi identifică latura subiectivă a infracţiunii cu vinovăţia care în opinia
acestora include în sine motivul şi scopul. Dar şi această situaţie divizarea şi
analiza componentelor vinovăţiei aparte este oportună şi benefică în aspect
cognitiv şi de aceea sunt importante atît în teorie, cît şi în activitatea practică.
Din aceste considerente în prezenta lucrare şi întru realizarea scopurilor ei
se prezintă posibilă şi admisibilă examinarea vinovăţiei, imotivelor şi scopului în
calitate de elemente de sinestătătoare ale laturii obiective a infracţiunii.
Problema laturii subiective a infracţiunii examinate în prezent este
discutabilă. Disensiunile trezeşte în primul rînd determinarea formei vinovăţiei.
Esenţa problemei constă în aceea că în dispoziţia art. 164 2 CP direct nu se
indică cu care formă a vinovăţiei se comite infracţiunea aceasta (cum este, spre
exemplu, indicată în cazul art. 89 CP - omorul intenţionat, atr. 93 CP - omorul din
imprudenţă etc.). Însă, uneori forma vinovăţiei nu este indicată. În asemenea
cazuri concluzia despre forma vinovăţiei poate fi făcută reieşind din esenţa faptei
criminalizate însuşi de terminologia utilizată în articol.
Pornind de la aceasta unii autori presupun că obiectele impozabile pot fi
tăinuite doar intenţionat şi, prin urmare, în art. 1642 CP este prevăzută răspunderea
anume pentru tăinuirea intenţionată a obiectelor impozitării.
Alţii din contra, susţin posibilitatea tragerii la răspundere penală în baza art.
1642 CP şi în cazul "tăinuirii imprudente" a obiectelor impozabile. Argument de
bază în acest caz se exemplifică art. 18 (3) al Legii privind bazele sistemului
fiscal.

63
Desigur problema vinovăţiei imprudente în această componenţă nu poate fi
negată. Cu atît este mai clară tendinţa lucrătorilor practici a merge pe calea mai
uşoară de a se refuza de la necesitatea stabilirii intenţiei spre includerea datelor
denaturate sau tăinuirea obiectelor impozabile. Cu atît mai mult că există unele
temeiuri în acest sens în legislaţia fiscală, deoarece interpretarea sistematică a
aliniatului 3 a art. 18 al legii sus indicate permite a vorbi nu numai despre
posibilitatea comiterii acestei infracţiuni intenţionate, ci şi din imprudenţă.
Însă nu putem fi de acord cu posibilitatea răspunderii penale pentru aşa zisa
evaziune fiscală "imprudentă", argumentînd aceasta prin referire doar la articolul
legii fiscale, neluînd în seamă alte circumstanţe.
În primul rînd nu poate fi recunoscută pe deplin justa referire la alin. 9 a art.
18 al Legii privind bazele sistemului fiscal în argumentarea posibilităţii atragerii
la răspundere penală pentru tăinuirea imprudentă a obiectelor impozitării. În
dispoziţia acestui aliniat vorba este doar despre posibilitatea atragerii la
răspundere penală conform legislaţiei penale a persoanelor cu funcţii de
răspundere şi a persoanelor fizice care au încălcat legislaţia penală. Aici nimic nu
se vorbeşte despre răspunderea penală pentru eschivarea imprudentă. În punctul
citat în genere nu este indicat pentru care încălcări fiscale anume urmează
răspunderea penală. Ci doar se constată faptul posibilităţii atragerii la răspundere
penală în ordinea stabilită de legislaţie.
Pornind de la prima formă de manifestare a laturii obiective a art. 164 2 CP
se evidenţiază cuvîntul "vădit". Adică legislatorul introducînd noţiunea dată
atenţionează faptul că vinovăţia infractorului poartă un caracter intenţionat în
acest caz. Cu alte cuvinte, vinovatul conştientizează faptul eschivării de la plata
impozitului a întreprinderii în proporţii mari pe calea incluziunii în documentele
contabile a datelor vădit, adică conştient, intenţionat, denaturate privind veniturile
sau cheltuielile, precum şi pericolul social al acestei fapte şi doreşte în orice chip
să se eschiveze de la plata impozitului în proporţiile indicate.

64
Întrucît tăinuirea obiectelor impozitării totdeauna firesc şi inevitabil atrage
după sine şi neachitarea ulterioară a impozitelor de pe aceste obiecte, apoi
subiectul tăinuirii îşi dă seama şi prevede nu numai că obiectele indicate vor fi
"ascunse" de organele fiscale, dar şi aceea că în rezultatul tăinuirii numaidecît va
fi indicată suma plăţilor fiscale ce urmează a fi achitate bugetului sau un anume
impozit nu va fi achitat în genere.
Anume diminuarea (neachitarea) şi reprezintă în majoritatea cazurilor
scopul acţiunilor (inacţiunilor) orientate spre evaziunea fiscală reflectată în art.
1642 CP.
Însă prezenţa scopului special la săvîrţirea faptei denotă despre intenţia
directă ce exclude intenţia indirectă cu privinţa evaziunii şi cu atît mai mult este
incompatibilă cu vinovăţia imprudentă. Scopul în acest caz poate fi şi altul decît
cel criminal. De exemplu, sporirea efectivităţii întreprinderii. Cu toate acestea,
subiectul săvîrşind astfel de fapte nu poate să nu prevadă în consecinţă tăinuirea
obiectului impozitării. Şi dacă subiectul, prevăzînd inevitabilitatea tăinuirii
obiectului impozabil în rezultatul actelor sale, cu toate acestea le săvîrşeşte, atunci
sunt toate temeiurile de a afirma că el doreşte săvîrşirea tăinuirii deopotrivă,
posibil cu alte urmări.
Astfel, în situaţia exemplificată se poate vorbi despre intenţia directă în
privirea tăinuirii obiectelor impozitării (în teoria dreptului penal pe bună dreptate
se remarcă cu prevederea inevitabilităţii survenirii consecinţelor este
incompatibilă cu intenţia indirectă), cu toate că poate să nu fie un scop special de
eliminare a plăţilor fiscale, ceea ce în opinia noastră nu exclude răspunderea în
baza art. 1642 CP, întrucît componenţa dată de infracţiune nu prevede un scop
special în calitate de semn obligatoriu (o poziţie analogică este susţinută de L. D.
Gauhman.
Motivul evaziunii fiscale elucidate în art. 1642 CP de asemenea nu importă
la calificarea celor comise.

65
Este posibil că în situaţia concretă subiectul, de exemplu, contabilul şef al
întreprinderii poate participa la săvîrşirea faptei date sub influenţa psihică a altei
persoane, de exemplu, a managerului sau proprietarului întreprinderii.
În practică pot fi întîlnite cazuri cînd obiectele impozitării se pot tăinui în
baza hotărîrii adunării acţionarilor pînă la conturarea rentabilităţii activităţii
întreprinderii.
Un alt motiv poate fi cel de răzbunare. Dar de cele mai frecvente ori fapta
se comite ca urmare a prezenţei motivului cupidant. important în cazurile
elucidate este că vinovatul conştient săvîrşind faptele să prevadă aceasta şi să
dorească survenirea lor.
Una din problemele aplicării prevederilor componenţei de evaziune fiscală
reflectată în art. 1642 CP o reprezintă chestiunea privind subiectul acesteia.
Unii autori susţin că cercul subiecţilor infracţiunii în cauză se limitează la
conducătorul întreprinderii şi contabilul şef al acesteia.
A. A. Vitviţchii, din contra consideră că contabilul şef poate purta
răspundere în baza acestui articol doar ca complice.
Într-o altă opinie, pe lîngă persoanele nominalizate la răspundere în baza
art, 1642 CP pot fi atrase şi alte persoane funcţionari ai întreprinderii - contabilul
care au inclus în documentele contabile date vădit denaturate privind veniturile
sau cheltuielile sau care au tăinuit alte obiecte ale impozitării. Se subînţelege
anume răspunderea lor în calitate de autori şi nu al altor coparticipanţi ai
infracţiunii.
Ustinov V. S., Gladîşev Iu. A. s-au lămurit doar la menţiunea că
răspunderea pentru infracţiunea dată o poartă persoanele cu funcţie de răspundere
ale întreprinderii.
Necătînd la diversitatea de opinii existentă ele toate au un moment comun -
limitarea cercului de subiecţi care pot purta răspundere în baza art 164 2 CP. Toţi
autorii susţin că pentru a recunoaşte o persoană concretă drept subiect al

66
infracţiunii în cauză nu sunt suficiente semnele generale ale subiectului
(responsabilitatea şi vîrsta), ci sunt necesare şi semne suplimentare.
În teoria dreptului penal în cazurile cînd infracţiunea poate fi săvîrşită doar
de persoane care dispun de particularităţile deosebite, indici juridici suplimentari,
prevăzută de legea penală sau ce reiese din ea, se vorbeşte despre componenţe cu
subiect special.
Se pare că despre subiect special urmează a se vorbi şi în cazul
componenţei de infracţiune prevăzută de art. 1642 CP. Aceasta rezultă din
specificul obiectului infracţiunii date şi particularităţile realizării laturii obiective
a acesteia. Pornind de la aceste împrejurări şi urmează a soluţiona întrebarea
despre subiectul infracţiunii oglindite în art. 1642 CP.
După cum s-a remarcat deja, dauna relaţiilor în sfera formării bugetului din
contul plăţilor fiscale de pe diverse obiecte impozabile se cauzează în rezultatul
neîncasării mijloacelor fiscale în bugetul respectiv, ce la rîndul său, reprezintă o
consecinţă a evaziunii fiscale. De aici, în plan general este clar, că infracţiunea
dată poate fi săvîrşită nu de orice persoană, ci doar aceea care achită impozit,
altfel spus - contribuabilul. Iar subiecţi ai impunerii - în corespundere cu art. 13
CF - sunt persoanele juridice şi fizice care corespund cerinţelor legislaţiei în
cauză.
Astfel, soluţionînd chestiunea subiectului infracţiunii la art.164 2 CP
problema constă mai întîi de toate în determinarea faptului dacă este sau nu
persoana concretă subiect al impunerii. Iar pentru aceasta este necesar a stabili
care persoane şi în ce cazuri sunt contribuabili (sau îndeplinesc funcţiile acestora).
În cazul persoanelor juridice subiect al impunerii este persoana juridică
(întreprinderea) însăşi. Obiectele impozabile tăinuite, real existente în activitatea
economică a întreprinderii, aparţin şi sunt generate de activitatea economică a
întreprinderii însăşi.
În mod firesc apare întrebarea despre subiectul evaziunii fiscale a
întreprinderilor, deoarece, după cum pe bună dreptate menţionează Ţîganov A.,

67
persoanele juridice nu cad sub jurisdicţia codului penal. Dar din acestea nu rezultă
că "persoanele cu funcţie de răspundere a întreprinderilor poartă răspundere
penală prevăzute de articole CP în capitolul infracţiunilor săvîrşite de persoane cu
funcţii de răspundere şi nu sunt subiecte ale art. 1642 CP".
Desigur, contribuabil adică subiect al impunerii, este întreprinderea
propriu-zisă sau altă persoană juridică şi anume în sarcina ei este pusă
obligaţiunea de achitare a impoziturilor şi săvîrşirea acţiunilor legate de aceasta.
Însă persoana juridică îşi desfăşoară activitatea sa, după cum rezultă din art. 30
CC prin organele sale, care acţionează în limitele drepturilor prevăzute prin lege
sau statut (regulament). În baza legii sau documentelor de constituire numele
persoanei juridice evoluiază persoana fizică, înzestrată cu anumite împuterniciri şi
care poartă răspundere personală pentru activitatea financiar-economică a acestei
persoane juridice. În art. 4 al Legii RM cu privire la antreprenoriat şi întreprinderi
direct se stipulează că conducătorul întreprinderii acţionează din numele
întreprinderii, reprezintă interesele ei, dispune proprietatea întreprinderii, încheie
contracte.
Conform art. 31 al Legii contabilităţii răspunderea pentru organizarea şi
ţinerea contabilităţii o poartă conducătorul agentului economic, instituţiei
bugetare.
Аltfel spus, obligaţiile pentru crearea condiţiilor necesare pentru ţinerea
contabilităţii, iar prin urmare şi a reflectării în ea a obiectelor impozitării,
întocmirea şi transmiterea organelor fiscale a documentelor şi dare de seamă
fiscale şi în temeiul acesta achitarea la timp a impozitelor este pusă în sarcina
conducătorului întreprinderii. Aceasta intră în competenţa sa de funcţie ce-şi
determină posibilitatea săvîrşirii de către acesta a infracţiunii examinate.
În egală măsură această infracţiune poate fi comisă de către contabilul şef
sau altă persoană care în bază legală îşi exercită obligaţiunile, inclusiv şi în baza
contractuală. Şeful serviciului contabil asigură controlul înregistrării pe conturile

68
contabile a tuturor operaţiunilor economice efectuate şi respectarea metodologiei
contabilităţii (art. 34 al Legii Contabilităţii).
Obligaţiunile enumerate sunt puse în sarcina conducătorului şi contabilului
şef al agenţilor economici indiferent de forma organizatorico-juridică şi forma de
proprietate aceste împrejurări oferă conducătorului şi contabilului şef posibilităţi
reale în vederea săvîrşirii evaziunii fiscale date. Cu atît mai mult, în majoritatea
cazurilor acţiunile acestora se completează reciproc, şi în aşa măsură sunt
intercalate că doar în totalitate formează latura obiectivă a evaziunii fiscale.
Din această cauză se prezintă neîntemeiată opinia lui Vitviţkii despre aceea
că în calitate de autor al infracţiunii poate fi atras la răspundere penală pentru
tăinuirea obiectelor impozabile doar conducătorul întreprinderii, iar contabilul în
caz de prezenţă a intenţiei spre săvîrşirea infracţiunii poate purta răspundere ca
complice.
Pornind de la esenţa obiectului şi specificul acţiunilor (inacţiunilor) care
formează latura obiectivă a acestei infracţiuni, putem concluziona că relaţiile
sociale respective prin modalităţile indicate pot fi lezate (încălcate) nu numai de
către conducătorul întreprinderii, ci şi de contabilul şef. Cel puţin persoana care
prin actele sale îndeplineşte măcar o parte a laturii obiective a infracţiunii nu
poate avea altă calitate decît cea a executorului (coautorului).
O dificultate anumită prezintă soluţionare problemei despre calificarea
faptelor lucrătorilor contabili ordinari (de rînd) ai întreprinderii.
Ea constă în faptul că în obligaţiunilor acestora intră ţinerea evidenţei
contabile a activităţii financiar-economice a întreprinderii. Ei întocmesc
documente contabile, cu evidenţa operaţiunilor economice concrete şi a
veniturilor obţinute sau a altor obiecte impozabile, în baza cărora ulterior se
întocmesc documente de dare de seamă financiară şi fiscală care sunt transmise
organelor fiscale. Însă obligaţiunea întocmirii şi prezentării în organele fiscale a
documentelor respective nu sunt puse în sarcina lucrătorului contabil ordinar, ci a

69
conducătorului şi şefului serviciului contabil. Astfel contabilul de rînd nemijlocit
nu poate realiza latura obiectivă a infracţiunii şi volum deplin.
Dar, după cum s-a argumentat mai sus, întrucît latura obiectivă a
infracţiunii prevăzute de art. 1642 CP nu poate fi redusă doar la denaturarea
documentelor de dare de seamă fiscală, - ea cuprinde şi etapa tăinuirii obiectelor
impozabile în documentele justificative, atunci oricare contabil, prin înţelegere cu
conducătorul-şef care îndeplineşte partea necesară a laturii obiective a evaziunii în
general, el urmează a fi recunoscut coautor al infracţiunii şi nu complice.
Dar cum urmează a se proceda în cazul contabilului simplu (ordinar) voind
să se răzbune pe conducător sau contabilul şef şi cu scopul de a supune
întreprinderea unor sancţiuni financiare intenţionat introduce falsuri în
documentele de evidenţă a întreprinderii ? denaturările contabilităţii atrage după
sine diminuarea aceluiaşi venit sau nereflectarea altor obiecte impozabile în
documentele fiscale de dare de seamă ce sunt semnate de conducătorul şi
contabilul şef al întreprinderii care nimic nu presupun şi sunt transmise organelor
fiscale. Evaziunea fiscală a avut loc, însă vinovăţia conducerii întreprinderii se
exprimă prin imprudenţă, deoarece ei erau obligaţi să verifice veridicitatea datelor
evidenţei contabile. De aceea la răspundere penală în baza art. 1642 CP ei nu pot fi
traşi.
Se pare că în aşa situaţie contabilul trebuie să poarte răspundere conform
art. 1642 CP ca fiind executorul acestei infracţiuni. Presupunem că în acest caz
este prezentă săvîrşirea indirectă a evaziunii fiscale.
Alte persoane (cu excepţia conducătorului, contabilului şef sau persoanelor
ce le exercită funcţiile, precum şi a contabilului), care prin careva modalităţi a
contribuit la tăinuirea obiectelor impozabile nu pot fi în calitate executori ai
infracţiunii şi urmează a fi trase la răspundere penală în baza art. 17 şi art. 164 2
CP.
În calitate de complici a infracţiunii date pot evalua lucrători ai
întreprinderii respective. Spre exemplu, acesta poate fi maistrul care la indicaţia

70
conducătorilor a inclus în tabela pentru calcularea salariului pentru lucrul
neîndeplinit de fapt. Sau şeful de producţie care a întocmit act fictiv de trecere la
pierderi a materiei prime, materialelor sau a producţiei la rebut pentru realizarea
ei ulterioară în numerar fără reflectarea în documentele justificative.
Însă, la aceste cazuri de atragere a persoanelor la răspundere penală pentru
complicitate la evaziunea fiscală este necesar ca ei să se fi înţeles în această
privinţă cu executorii infracţiunii, conştientizînd că prin acţiunile sale ele
contribuie la săvîrşirea infracţiunii şi aveau măcar închipuire generală despre
proporţiile tăinuirii, căreia ei contribuie. în caz contrar persoanele date pot fi trase
la răspundere penală doar pentru faptele real comise dacă ele formează
componenţa unei alte infracţiuni.
Cît priveşte proprietarul întreprinderii, dacă acesta nu participă la
activitatea economică a întreprindere (în calitate de conducător, contabil şef),
atunci ea poate purta răspundere conform art. 1642 CP în calitate de coparticipant,
mai frecvent instigator sau organizator.
Ca complice ale evaziunii se poate manifesta şi o persoană străină pentru
întreprindere, adică persoană ce nu lucrează la întreprindere. (Spre exemplu,
persoana a înregistrat un mijloc de transport pe numele său la rugămintea
conducătorului întreprinderii pentru a contribui la tăinuirea obiectului impozabil).
Generalizînd cele spuse trebuie de menţionat că subiect al infracţiunii
prevăzute de art. 1642 CP nu poate fi orice persoană responsabilă care a atins
vîrsta de 16 ani.
Subiect al evaziunii fiscale a întreprinderilor, instituţiilor şi organizaţiilor pot
fi persoanele cu funcţii de răspundere a agenţilor contribuabili respectivi, ce
dispun de obiecte impozabile, în obligaţiunea cărora intră reflectarea
obiectelor impozabile, în documentele contabile, întocmirea şi transmiterea
documentelor date organelor fiscale.

71
ÎNCHEIERE

Primul capitol conţine istoricul evaziunii fiscale, se face o analiză atât a


evoluţiei fenomenului dat în arealul ţării noastre, condiţionării incriminării,
precum perspectivele în viziunea proiectului noului cod penal.
Capitolul doi reflectă semnele calificate ale acestor infracţiuni, precum şi
probleme de calificare a acestor fapte, mai cu seamă în contextul infracţiunilor
adiacente. Sunt analizate circumstanţele care agravează răspunderea pentru
evaziune fiscală. Este dezvăluit sensul caracterului repetat al faptei şi existenţa
condamnării anterioare în acest sens.
Capitolul trei este dedicat analizei juridico-penale a evaziunii fiscale
penale. Sunt elucidate natura juridică a acestui fenomen, particularităţile specifice
ale evaziunii fiscale. Sunt supuse analizei semnele componenţelor date de
infracţiune, în acest sens reflectându-se variate opinii şi teze.
Se finalizează studiul cu concluziile respective. Statul modern este o
instituţie extrem de dinamică şi de mare complexitate cu nenumărate funcţii cărui
funcţionare şi finanţare este asigurată de existenţa banului public.
Statul, pentru a-şi constitui mijloace băneşti proprii a instituit concepţia
potrivit căreia orice persoană fizică sau juridică care realizează un venit sau deţine
un bun din categoria celor impozabile, pe teritoriul statului, datorează taxe sau
impozite.
Conform articolului 58 din Constituţia Republicii Moldova – “Contribuţii
financiare” – obligaţia în cauză, datorită semnificaţiei pe care o deţine, este
ridicată la nivelul îndatoririlor fundamentale.
Întru ordonarea mecanismului de realizare a acestei îndatoriri, la începutul
anilor 90 în Moldova în contextul transformărilor social-economice a fost iniţiată
înfăptuirea reformei sistemului de impozitare, au fost adoptate un şir de acte
normative ce reglementează modalitatea şi condiţiile impunerii fiscale. Sistemul

72
fiscal constituit în rezultatul reformei efectuate (care continuă şi în prezent), cu
toate că nu a evitat lacunele, în general corespunde condiţiilor economice
contemporane, ia în consideraţie diversitatea formelor de proprietate existente şi
într-o măsură oarecare asigură încasarea impozitelor în bugetul de stat.
Cu toate acestea acumularea impozitelor în volum deplin deocamdată nu
reuşeşte. În mare parte acest lucru se datorează fenomenului negativ, relativ nou
pentru societatea noastră (care a luat amploare mai cu seamă la începutul anilor
`90) cunoscut sub denumirea de “evaziune fiscală”.
Pentru contracararea acestui fenomen la 07 martie 1990 Consiliul de
miniştri al R.S.S.Moldoveneşti a adoptat hotărîrea nr.68 despre crearea
inspectoratelor fiscale de stat pe fiecare unitate administrativ-teritorială la nivel de
raion şi oraş.
Cu acelaşi scop s-au introdus modificările corespunzătoare în legislaţia
penală.
Realitatea demonstrează că necătînd la răspîndirea largă a încălcărilor
legislaţiei fiscale, aplicarea articolelor corespunzătoare ale legii penale este
insuficientă. Astfel, conform datelor Inspectoratului Fiscal Principal de Stat în
Republica Moldova pe parcursul anului 1998 au fost intentate de către organele
procuraturii şi ale Ministerului de Interne în baza art. 164 2 şi 1642 Codul Penal al
RM în total 165 dosare penale, în 1999 – 78, iar în primele 7 luni ale lui 2000 –
58, însă au fost aplicate pedepse penale în baza acestor articole doar în 3, 2 şi
respectiv 2 cazuri în fiecare din anii nominalizaţi. Printre factorii de bază care
determină eficacitatea scăzută în lupta cu acest fenomen se evidenţiază
neconcordanţa legislaţiei penale şi a celei fiscale, lipsa unor comentarii calificate
în materia discutată ş.a. Din aceste considerente actualitatea temei este
indiscutabilă.
Cercetarea în cauză are scopul ca în baza analizei legislaţiei penale în
vigoare, ce reglementează răspunderea penală pentru evaziune fiscală, practica
aplicării răspunderii penale pentru asemenea fapte, studierea literaturii de

73
specialitate: a) să dezvăluie esenţa juridico-penală a acestei fapte; b) să reflecte
cauzele care au determinat modificările legislaţiei penale ce reglementează fapta
de evaziune fiscală; c) determinarea unor căi de perfecţionare a ei.

74
Acte normative şi interpretative
1. Constituţia Republicii Moldova;
2. Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor
Fundamentale;
3. Codul Penal al Republicii Moldova;
4. Codul Fiscal;
5. Codul Civil al Republicii Moldova;
6. Legea Republicii Moldova privind bazele sistemului fiscal;
7. Legea Contabilităţii Republicii Moldova;
8. Legea Republicii Moldova cu privire la administrarea impozitului pe
venit şi pentru punerea în aplicare а titlurilor I şi II ale Codului fiscal;
9. Legea Republicii Moldova privind accizele;
10. Legea Republicii Moldova privind impozitul rutier;
11. Legea Republicii Moldova privind impozitul funciar;
12. Instrucţiunea Ministerului Finanţelor al Republicii Moldova nr.1 din 23
octombrie 1998 “Cu privire la modul de calculare şi achitare а impozitului pe
venit de către persoanele ce practică activitatea de antreprenoriat;
13. Instrucţiunea Ministerului Finanţelor al Republicii Moldova nr.2 din 23
octombrie 1998 “Cu privire la modul de prezentare de către persoanele
persoanele fizice а declaraţiei cu privire la venit;
14. Hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie privind aplicarea în
practica judiciară de către instanţele judecătoreşti а unor prevederi ale Convenţiei
pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, nr.17 din 19 iunie
2000.

75
Bibliografie

1. Bulai C. Manual de drept penal. Partea generală. B.: ALL Educaţional


S.A. 1997.-647 p.;
2. Кригер Г.А. Состав преступления и квалификация содеянного/
Советская юстиция. 1985, №12.- с.32-34;
3. Iliescu S., Şaguna D.D., Sava D.C. Procedura fiscală în România. B.:
“Oscar Print”. 1996.-526 p.;
4. Mrejeru T., Florescu D., Safta D., Safta M. Evaziune fiscală: Practică
judiciară. Legislaţie aplicabilă. B.: Tribuna Economică. 1998.-285 р.;
5. Şaguna D.D. Drept financiar şi fiscal. Vol. I. B.: Universitatea “Dimitrie
Cantemir”. 1992.-220 p.;
6. Алехин А.П., Пепеляев С.Г. Ответственность за нарушения
налогового законодательства. М. 1992.-76 с.;
7. Брызгалин А., Берник В. Состав и виды финансовых
правонарушений по российскому законодательству/ Хозяйство и
право. 1995, №5. С.136-142;
8. Булатов С.Я. Ответственность за хозяйственные преступления по
Уголовному кодексу Казахской ССР. Алма-Ата. 1965.-119 с.;
9. Ведомости ВС СССР. 1986, №47;
10.Волженкин Б.В. Преступления в сфере экономической
деятельности по Уголовным кодексам стран СНГ/ Уголовное право.
1998, №1.- с. 100-106;
11.Волженкин Б.В. Уголовная ответственность за налоговые
преступления/ Законность. 1994, №1. С. 10-16;
12.Волженкин Б.В. Экономические преступления. СПб.:
Юридический центр Пресс. 1998.-281 с.;

76
13.Ворошилин Е.В., Кригер Г.А. Субъективная сторона преступления.
М. 1987.-45 с.;
14.Гаухман Л.Д. Хозяйственные преступления. Лекция. М.1994.-38 с.;
15.Гаухман Л.Д., Максимов С.В. Преступления в сфере экономической
деятельности. М.:УКЦ «ЮрИнфоР». 1998.-296 с.;
16.Гаухман Л.Д., Максимов С.В. Уголовно-правовая охрана
финансовой сферы: Новые виды преступлений и их квалификация.
М.: УКЦ «ЮрИнфоР». 1995.-90 с.;
17.Гладышев Ю.А. Обман как способ совершения преступлений в
сфере экономики/ Человек: преступление и наказание: Сборник
научных трудов адъюнктов и соискателей МВД РФ. Рязань. 1992.-
64 с.;
18.Глистин В.К. Актуальные вопросы учения о вине/ Уголовное право
на современном этапе: Проблемы преступления и наказания/ Под
ред. Н.А. Беляева, В.К. Глистина, В.В. Орехова. Л. 1992.-256 с.;
19.Глистин В.К. Проблема уголовно-правовой охраны общественных
отношений. Ленинград: ЛГУ. 1979.-127 c.;
20.Гражданское право: В 2 т. Том 1: Учебник/ Отв.ред. Суханов Е.А.
М.: Издательство ЮЕК. 1998.-785 с.;
21.Дагель П.С. Условия установления уголовной наказуемости/
Правоведение. 1975, №4. С.67-74;
22.Дагель П.С., Котов Д.П. Субъективная сторона преступления и ее
установление. Воронеж. 1974.-123 с.;Евстигнеев Е.Н. Основы
налогообложения и налогогвого права. Учебное пособие. М.:
Инфра-М. 1999.-119 с.;
23.Жданов А.Г. О сущности налогового правонарушения/ Первая
межведомственная научно-практическая конференция ФСНП
России: Сборник материалов-Академия налоговой полиции ФСНП
России. 1998.- с. 17-19;

77
24.Жевакин С.Н. Общие проблемы налоговой системы Российской
Федерации/ Государство и право. 1995, №1;
25.Закон СССР оть 26.05.88 г. «О кооперации в СССР»/ Ведомости
Верховного Совета СССР. 1988, №22;
26.Звечаровский И. Момент окончания преступлений связанных с
уклонением от обязательных платежей/ Российская юстиция. 1999,
№2. С.41-42;
27.Злобин Г.А. Основания и принципы криминализации общественно-
опасных деяний/ Основания уголовно-правового запрета.
Криминализация и декриминализация/ Отв. ред. В.Н. Кудрявцев,
А.М.Яковлев. М. 1982.- с.54-67;
28.Ковалев М.И. Проблемы учения об объективной стороне состава
преступления. Красноярск. 1991.-117 с.;
29.Комментарий к постановлениям Пленума Верховного Суда
Российской Федерции по уголовным делам/ Под общ. ред.
В.М.Лебедева, Б.Н.Топорнина. М.: Юристъ. 1999.- 412 с.;
30.Комментарий к Уголовному кодексу Российской Федерации./ Под
ред. Ю.И. Скуратова, В.М. Лебедева. М.: Инфра-М-НОРМА. 1996.-
832 с.;
31.Кондрашков Н.Н. Проблемы ответственности за хозяйственные
преступления. Ответы на вопросы/ Законность. 1994, №8.- с.29-30;
32.Коржанский Н.И. Объект и предмет уголовно-правовой охраны. М.:
Акад. МВД СССР. 1980.-248 с.;
33.Кот А.Г. Уголовная ответственность за преступления в сфере
налогообложения (по материалам России, Беларуси, Литвы,
Польши) / Автореф. дис…канд. юрид. наук. М. 1995.-21 c.;
34.Котин В. Ответственность за незаконное предпринимательство/
Законность. 1995, №4.- с.14-15;

78
35.Кригер Г.А. Состав преступления и квалификация содеянного/
Советская юстиция. 1985, №12.- с.32-34;

79
CUPRINS:

Introducere…………………………………………………………….2

Capitolul I. Istoricul evaziunii fiscale în perioada tranziţiei Republicii


Moldova la economia de piaţă.
1. Răspunderea penală pentru evaziunea fiscală în condiţiile reformei economice
în Republica Moldova............................................................................................ 3
2. Proiectul Codului Penal al Republicii Moldova privind evaziunea fiscală.
…………………….................................................................................... 9

Capitolul II. Formele calificate ale evaziunii fiscale şi problemele


calificării infracţiunilor fiscale.
1. Formele calificate ale evaziunii fiscale…………...........……………………
17
2. Calificarea infracţiunilor de evaziune fiscală şi delimitarea de alte infracţiuni
fiscale..................................................................................…………………….25

Capitolul III. Instituţia evaziunei fiscale in doctrina penală a Republicii


Moldova.
1. Caracteristica generală a evaziunii fiscale în conformitate cu art. 164 2 şi 164 3
din Codul Penal al Republicii Moldova.....................................................………33
2. Analiza juridico-penală a infracţiunii de evaziune fiscală a întreprinderilor,
instituţiilor şi organizaţiilor. ..............…………………....................………..49
Încheiere..………………………………………………………….…72
Acte normative şi interpretative....................................................... 75
Bibliografia……………………………………………………….….76
Cuprins…………………………………………………………….…80

80