Correggio (Antonio Allegri)

Unul dintre cei mai importanți pictori italieni ai secolului al XVI-lea, Antonio Allegri sau
Correggio cum mai este numit (după o mică localitate din regiunea Emilia unde s-a născut) a fost
unul dintre primii artiști italieni care a abandonat anumite restricții în ce constă pictura
renascentistă și a introdus o manieră originală de abordare a picturii ce anticipa stilul baroc al
secolului XVII-lea (manipularea fluentă a vopselei, efectele iluzioniste și interacțiunea emoțională
cu spectatorul).
Puține lucruri se cunosc despre viața artistului. Acesta s-a născut în august 1489 în Corregio
aflat în apropriere de Parma. Provenea dintr-o familie înstărită care a avut posibilitatea de a-i
asigura o educație bogată. Cu toate că Antonio Allegri va avea studii ce țin de literature, științe
naturale și științe umaniste el va fi atras irevocabil de pictură. Din cauza unei epidemii de ciumă
Antonio Allegri se va refugia împreună cu familia acestuia la Mantova. Aici, aflat la curtea familiei
Gonza are prilejul sa cunoasca indeaproape colecții de pictură și de sculptură antică. În 1511 acesta
se va afla în Parma unde își va începe cariera sa de pictor. Se consideră că cel care a pus bazele
educației sale artistice a fost chiar unchiul său, Lorenzo Allegri. 1

(*)Corregio se va distinge de ceilalți pictori ai vremii lui. În majoritatea picturilor sale

fiecare personaj se află în mișcare de multe ori fără ca măcar să existe un motiv de natură ilustrativă
sau decorativă. Acest lucru se poate observa în fresca „Înălțarea Fecioarei”. De asemenea jocul
de umbre și lumini în pictura lui Antonio Allegri are un rol deosebit de important. În tabloul
intitulat „Nașterea” tehnica abordată de Corregio are rolul de a suprima conturul lucrurilor și a
concentra atenția asupra sentimentului de adorație a Madonei, restul fiind cufundat în umbră.
Mișcarea și clarobscurul din creațiile pictorului italian vor fi principalele forme de definire a
stilului acestuia. Corregio cu toate că va picta fresci ce abordează teme religioase va reuși să-și
păstreze originalitatea transformând temele biblice în situații lirice. În picturile ce abordează teme
mitologice( Danae, Leada, Antiope și Io ) Allegri se va vedea capabil să-și manifeste pe deplin
capacitățile creatoare fără a avea constrângeri de natură religioasă. El fiind astfel capabil să
portretizeze frumusețea și senzualitatea feminină.

1
Selwyn Brinton, The renaissance in Italian art, part V Correggio at Parma, G. Bell & sons, London, 1909, pp 64-65.

1
 Una dintre cele mai importante lucrări ale lui Allegri o reprezintă Frescele din Camera San
Paolo (aceasta fiind și una dintre primele lucrări a cărei paternitate nu este criticată). Această
lucrare i-a fost înmânată de către stareța mânăstirii benedictine din San Paolo (în Parma) Gioanna
Piacenza în anul 1519. Sala care i-a fost încredințată să o decoreze are o formă aproape pătrată cu
două ferestre, tavanul fiind o cupola pe care Corregio o va acoperi cu fresce. Ceea ce conferă un
element de originalitate la aceste picturi este abordarea stilului raccourci (prin care extremitățile
obiectului reprezentat apar apropiate, celelalte dimensiuni fiind micșorate). Cupola se sprijină pe
niște imitații de nișe în care sunt înfățișate statui ce reprezintă teme mitologice. Mai mult de atât,
deasupra statuilor se află o serie de doisprezece cercuri ce imită ferestrele unde sunt înfățișate
nuduri. Toate spațiile disponibile sunt decorate cu bogate ornamente florale.2
Succesul pe care l-a avut ca urmare a realizării frescei din sala stareței Gioanna Piacenza
la ajutat pe Corregio în asigurarea unei reputații fapt ce l-a făcut pe acesta să rămână în Parma (cel
mai important centru cultural și comercial din regiunea Emillia). Corregio a fost foarte productiv,
în intervalul 1520-1530, probabil cel mai de succes deceniu al carierei sale. În această perioadă
pictorul italian primește numeroase cereri de tablouri la scară mică care vor înfățișa atât tragicul
cât și frumosul/bucuria, acesta având până și câteva lucrări la anumite instituții religioase din
Parma.3
Unul din tablourile de mici dimensiuni este Fecioara cu coșul (33 x 25 cm). Aceasta este
pictată pe lemn în ulei și prezintă o scenă mai puțin obișnuită în arta secolului al XVI-lea.
Neobișnuitul este dat de simplitatea scenei în care Fecioara Maria îl îmbracă pe Prunc cu o haină
de lână, într-un plan mai îndepărtat aflându-se Sf. Iosif. Imaginea este animată de către mișcarea
faldurilor curbate ale mantiei Fecioarei și ale copilului fapt ce evocă intensitatea iubirii lor
reciproce. Pentru o pictură cu o temă religioasă, Allegri nu-și divinizează personajele, ele nu sunt
prezentate ca niște sfinți. Se încearcă înfățișarea naturii umane a acestora. În schimb nu același
lucru se poate spune despre Madona și Sfântul Sebastian. În această lucrare orice dependență de
materie este suprimată, artistul prezentând o lume transcedentală. Peisajul este unul neclar,
atingerea sfinților cu pământul este estompată iar îngerii îngenunchează pe nori. Fecioara cu

2
Andrei Oțetea, Renașterea, Editura științifică, București, 1964, p. 418.
3
Bernard Berenson, Pictorii italieni ai Renașterii, editura Meridiane, București, 1971, p. 285.

2
pruncul stă pe un tron aceasta fiind înconjurată de o aură în timp ce restul personajelor se află într-
un plan inferior. 4
Între anii 1520-1524, Corregio lucrează la pictarea bisericii San Giovanni Evanghelista.
Pentru cupola clădirii Allegri va înfățișa viziunea Sfântului Ioan din Patmos. Astfel ne este
prezentată o panoramă măreață a înălțării lui Hristos. Sfântul Ioan Evanghelistul, aflat la baza
cupolei se uită la Mântuitor ce este înconjurat de apostolii săi și de îngerii așezați pe nori. O stare
de mare entuziasm este creată de mișcările pline de viață ale personajelor și de lumina ce se revarsă
din centrul cupolei. De asemenea, datorită jocului de lumini (mai exact prin modul de alternare
dintre lumină și umbră), Corregio reușește să obțină un efect de adâncire a spațiului..5
În anul 1522 Corregio va primi sarcina de a decora cupola, absida și bolta noii Catedralei
din Parma. Din cauză că în acea perioadă Allegri lucra deja la biserica San Giovanni Evanghelista,
bolta catedralei va fi finalizată de abia în anul 1530. Tema abordată în această lucrare de artă este
ce a înălțării la cer a Fecioarei Maria. Cu toate acestea fresca nu ilustrează doar bucuria reuniunii
Fecioarei cu fiul său ci și vizualizează principalele doctrine catolice și simbolizează reuniunea
credincioșilor cu divinitatea la sfârșitul timpului. Cu toate că cupola clădirii este octogonală,
Corregio a reușit să-i confere un aspect circular. La baza acesteia sunt înfățișați apostolii în timp
ce, în centrul scenei se află Fecioara Maria înconjurată de straturi de nori pe care se află îngeri și
sfinți. În stânga și dreapta acesteia se află Adam și Eva. Eva întinde mărul spre Fecioară în timp
ce Adam își duce mâna la piept, parcă recunoscându-și vina. În această șcenă rolul Fecioarei Maria
este de a media relația dintre divinitate și omenirea plină de păcat. Pe bolta arcurilor ce susțin
cupola apar cei patru sfinți, protectori ai orașului: Ioan Botezătorul, Ilarie, Toma și Bernard ). Din
centru frescei coboară Iisus gata să-și întâmpine mama. Lumina ce-l învăluie pe Mântuitor parcă
se propagă peste toată bolta. Correggio a reușit să transforme cupola dintr-o suprafață solidă, în
cerul însuși. Perspectiva di sotto in su (de sus în jos) conferă un plus de dramatism creației
pictorului. Cu toate că acest proiect îndrăzneț va conferi o altă perspectiva în Europa asupra
decorării domurilor, clerul a fost nemulțumit. Așa se face că în anul 1530 Corregio va fi nevoit să
renunțe la munca sa din Catedrala de la Parama. Nemulțumirea clerului reiese ca urmare a
numărului mare de mâini și picioare pictate pe cupola catedralei (fapt ce s-a considerat a fi

4
Ibidem, p. 286.
5
T. Sturge Moore, Correggio, Duckworth Co., London, 1904, pp 112-113.

3
indecent).6 După acest eveniment Corregio nu va mai accepta proiecte de o asemenea amploare.
Asfel că între anii 1530-1531 acesta lucrează la o serie de tablouri cu tematică mitologică cu
denumirea de Iubirile lui Jupiter (inspirate din Metamorfozele lui Ovidiu ). Acestea sunt Răpirea
lui Ganimede, Jupiter și Io, Leda și Danae. Cele patru picturi au fost comandate de către ducele
Frederigo al II-lea de Gonzaga. Subiectele mitologice sunt redate într-o manieră care ilustrează
senzualitatea prin formele accentuate ale personajelor și prin tehnica clar-obscurului ( jocul de
umbre și lumini ). În toate cele patru tablouri Correggio îl v-a înfățișa pe zeul roman sub diferite
forme în scene ce prezintă erotismul.7
În tabloul Jupiter și Io, zeul roman ia înfățișarea unui nor. Acesta o îmbrățișează pe una
dintre preotesele Iunonei, Io care pare copleșită de apropierea zeului. Preoteasa dezbrăcată se
sprijină pe un ciarșaf alb iar corpul și fața ei transmit o stare de extaz și de plăcere. Prezența zeului
abia se zărește în tonurile de albastru și gri în care este redat norul uriaș, singurele lucruri care pot
fi deslușite fiind mâna ce o ține pe femeie și chipul acestuia. Cu toate că evenimentele se produc
în plină lumină a zilei, Jupiter va reprezenta elementul contrastual. Astfel se observă diferența
izbitoare dintre cele două personaje. În a doua pictură, Leda (sau Leda și lebăda) ne este înfățișat
într-un singur tablou trei scene ale seducției Ledei (fica regelui Etoliei și soția regelui spartan
Tyndareos) de către Jupiter de această dată el căpătând înfățișarea unei lebede. Prima întâlnire a
celor două personaje este în partea dreaptă a picturii, scena dragostei se află în centrul imaginii,
urmând ca în partea stângă Jupiter și Leda să fie acompaniați de Cupidon. Următoarea scenă
mitologică prezintă povestea lui Danae. Tatăl acesteia, Acrisios, temându-se de împlinirea unui
oracol care-i prevestise că va muri de mâna fiului ficei sale, hotărăște să-și închidă fata într-un
turn. În pictura lui Correggio, scena are loc într-o cameră învelită în draperii. Jupiter o vizitează
pe Danae sub forma unei ploi de aur ce izvorăște dintr-un nor. Aceasta întinsă pe un pat se lasă
sedusă de prezența zeului. Cupidon, aflat și el în peisaj are rolul de mijlocitor dintre Jupiter și
fecioară și reprezintă dorința divină. La picioarele lor doi îngeri sunt ocupați cu gravarea unei
tablete folosind o săgeată. Ce atrage atenția aici este faptul că unul dintre îngeri nu are aripi. Putem
considera că prin omiterea acestui detaliu artistul a încercat să reprezinte contrastul dintre iubirea
sfântă și dragostea profană. Antonio Allegri uimește prin faptul că pictura sa are un stil ce nu

6
Selwyn Brinton, The renaissance in Italian art, part V Correggio at Parma, G. Bell & sons, London, 1909, pp 65-66.
7
, David Ekserdjian; Correggio and Parmigianino: Art in Parma During the Sixteenth Century; Silvana Editoriale,
London, 2016, p. 16.

4
coboară la nivelul eroticului vulgar. Correggio reușește să transmită senzualitatea doar prin jocul
de lumini și chipurile personajelor sale. Un exemplu concludent îl reprezintă ultima piesă din seria
Iubirile lui Jupiter și anume Răpirea lui Ganymede. Ganymede (fiul regelui Tros al Dardaniei), în
mitologia antică este descris ca fiind cel mai frumos muritor. Frumusețea acestuia i-a atras atenția
lui Jupiter care v-a lua înfățișarea unui vultur și-l va răpi. Antonio Allegri va picta momentul răpirii
acestuia. Cu toate că Ganymede este răpit, acesta nu ripostează ci se uită seducător la privitor. 8
Puține se știu despre ultimii ani din viața lui Antonio Allegri. Probabil dezamăgit de
încheierea contractului cu Catedrala din Parma se va muta la domiciliul său din orașul Correggio
în jurul anului 1530. Artistul nu va mai executa lucrări de mare amploare. Antonio Allegri va muri
pe 5 martie 1534 la doar 44 de ani, cel mai probabil din cauza pleureziei (conform scrierilor lui
Giorgio Vasari în Viețile celor mai renumiți arhitecți, pictori și sculptori italiani, de
la Cimabue până în timpurile noastre).

8
Selwyn Brinton, The renaissance in Italian art, part V Correggio at Parma, G. Bell & sons, London, 1909, pp 67-68.

5
 Bibliografie

 Berenson, Bernard; Pictorii italieni ai Renașterii, editura Meridiane, București, 1971.

 Brinton, Selwyn; The renaissance in Italian art, part V Correggio at Parma, G. Bell &
sons, London, 1909.
 Ekserdjian, David; Correggio and Parmigianino: Art in Parma During the Sixteenth
Century; Silvana Editoriale, London, 2016.
 Moore, T. Sturge; Correggio, Duckworth Co., London, 1904.
 Oțetea, Andrei; Renașterea, Editura științifică, București, 1964.