Asociaţia Generală a Gimnaziul

Învăţătorilor din România, „Constantin Negruzzi”,

filiala din Republica Moldova satul Tîrnova,
Proiectul de parteneriat raionul Donduşeni
educaţional Comisia metodică
Ambasador al Limbii Române Limbă şi comunicare
în şcoală, ediţia a II-a

Mihai Eminescu –
„omul deplin al culturii
române”(Constantin Noica)
Activitate educativă
Clasele participante: VII-IX-a

Serdeşniuc Cristian, prof.

1
 Instrumentală – Secret Garden- Adagio (2:50)

Arap Alina La 15 ianuarie, în anul 1850, într-un sat binecuvântat –

Ipoteşti, înconjurat de câmpii cu flori rare şi păduri, s-a născut
acela care mai târziu a devenit geniul tutelar al culturii
neamului românesc – Mihai Eminescu.

Badicean Nicoleta S-a remarcat în literatura română prin poezia sa plină de

emoţie şi vibraţie vitală, opera sa devenită recunoscută în
întreaga lume, poezii pentru toate vârstele: copii, adolescenţi,
maturi.

Pleşco Arina Deşi a devenit atât de renumit, perfect şi idealizat,

Eminescu s-a simţit singur o întreagă viaţă. A iubit în taină, a
suferit îndeajuns, a plâns tăios, refugiindu-se departe, în sânul
naturii, acolo unde pădurea i-a fost mumă, iar izvorul – tată.

Tcaci Irina Uşoare sunt vieţele multora.

Ei prind din zbor plăcerea trecătoare,
În orice timp au plica lor cu soare
Şi-n orice zi le-apare aurora...

Dar spune, tu, copilă visătoare,

De-am fost şi eu din rândul acelora,
De-mi eşti şi mie ce le eşti altora,
De nu mi-ai fost o stea nemuritoare?
Uşoare sunt vieţele multura... (M. Eminescu)

Caun Alexandra Mihai Eminescu s-a înscris în durata eternă a poporului

român. Romantic prin însăşi structura sufletească, poetul
reprezintă un model al măiestriei limbii şi versificaţiei. A
ocaziţionat o evoluţie în literatura noastră, a stabilit o scară
valorică, a eliberat limbajul poetic, critica românească s-a
format şi în jurul discutării operei lui Eminescu.

Carp Ecaterina Scriitorul s-a remarcat printr-o inteligenţă şi o capacitate

de sinteze etraordinare, susţinute de o memorie imensă.
Eminescu a ridicat poezia la rang de capodoperă, îmbinând
un bogat fond de idei cu o limbă românească impecabilă,
sintetizând cele mai importante valori din literatura naţională
şi cea universală. Şi totuşi poezia sa prinde culoare, iar poetul
este un simbol al iubirii neîmplinite.

2
Pricop Andreia După ce atâta vreme
Laolaltă n-am vorbit,
Mie-mi pare că uitarăm
Cât de mult ne-am fost iubit.

Dar acum te văd nainte-mi

Dulce, palidă cum şezi –
Lasă-mă ca altădată
Umilit să-ngenunchez,
Lasă-mă să-ţi plâng de milă,
Să-ţi sărut a tale mâni...
Mânuşite, ce făcurăţi
De atâtea săptămâni?
După ce atâta vreme (M. Eminescu)

Oloi Valeria De la tristeţea vagă până la durerea infernală, opera lui

Eminescu este un mit al singurătăţii şi al căutării de sine. La
el eul liric se retrage în bezna labirintului pentru a plânge.
Moartea devine un somn continuu, o lume desăvârşită de
regrete şi de izulii măreţe. Lumea sa onirică s-a regăsit doar în
poezia sa care a tins spre o iubire desăvârşită, dar în realitate –
neîmplinită. Eminescu a iubit şi a învăţat omul să iubească.

Cazacu Cătălina Ce suflet trist mi-au dăruit

Părinţii din părinţi,
De-au încăput numai în el
Atâtea suferinţi?

Ce suflet trist şi făr’ de rost

Şi din ce lut inert,
Că dup-atâtea amăgiri
Mai speră în deşert?

Cum nu se simte blestemat

De-a duce-n veci nevoi?
O, valuri ale sfintei mări,
Luaţi-mă cu voi!
Ce suflet trist... (M. Eminescu)

Lîtchin Daniela „Eminescu este un poet cu o viziune cosmică şi metafizică.

(...) Peisajele lui nu sunt doar fragmente de univers, sunt
metafore ale lui”(Goerge Gană).
„Opera lui Eminescu izvodeşte din fiorul
cosmogonic.”(George Călinescu).

3
 Eminescu este „marele copac, din care toţi ne tragem. (...) toţi
poeţii români au un ideal şi o măsură: Eminescu” (Lucian
Blaga).
„Oameni ca Eminescu răsar la depărtări de veacuri în
existenţa unui popor” (Alexandru Vlăhuţă).

Cebotari Sebastian Şi oare tot n-aţi înţeles

Cum nu mi-i lumea dragă,
Când cu nimic nu m-am ales
Din viaţa mea întreagă?

Când al meu suflet mistuit

De chin şi de părere
A fost un trist, necontenit
Prilej pentru durere.

...

Căci a iubi fără să speri

De-a fi iubit vreodată
E semnul vecinnicei dureri
Ce cerul ţi-l arată.
Şi oare tot n-aţi înţeles (M. Eminescu)

Vornices Ana-Maria „Pentru noi, Eminescu nu e cel mai mare poet al nostru şi
cel mai strălucit geniu pe care l-au zămislit pământul, apele şi
cerul românesc. El este, într-un anumit fel, întruparea însăşi a
acestui cer şi a acestui pământ, cu toate frumuseţile, durerile şi
nădejdile crescute din ele... şi cât timp va exista, undeva în
lume, un singur exemplar din poeziile lui Eminescu,
identitatea neamului românesc este salvată”(Mircea Eliade)

Istrati Nicoleta De-atâtea ori am fost să mor,

De dragul dragii mele...
Ce s-au ales de-atât amor,
O, stele, eternelor stele?

Şi viaţa toată mi-am închis

Gonind la idealuri...
Ce s-au ales atâta vis,
O, valuri, eternelor valuri?
De-atâtea ori (M. Eminescu)

4
Samborschi Lia „Generaţia sa şi cele următoare i-au consolidat
monumentul nepieritor al geniului, cinstitnd poetul, gânditorul
şi vizionarul, modelatorul conştiinţei româneşti pe care a
înnobilat-o cu alese sentimente de dragoste de patrie şi de
neam, cu înalte idei de dreptate socială şi naţională, de adevăr
şi frumos. Conştiinţă vie şi reprezentant de cea mai puternică
expresie a sufletului poporului său, Eminescu este în acelaşi
timp cea mai desăvârşită permanenţă a specificului românesc
în cultura universală, fiind tradus şi receptat în 64 de limbi ale
globului”(Victor Crăciun)

Surlari Mariana Lumineze stelele,

Plângă râurelele,
Nori-n cer călătorească,
Neamurile-mbătrânească
Şi pădurile să crească –
Numai eu voi rămânea,
Gândurile la o stea,
Ce au fost odat-a mea:
Căci a fost şi nu mai este.

Dulce gură de poveste,

Ziua cine mi-o zâmbi,
Noaptea cine-o povesti?
Lumineze stelele (M. Eminescu)

Sidorov Tatiana Eminescu a rămas în istoria literaturii române o figură

emblematică, un etalon de frumuseţe genială, talent inedit, har
dumnezeiesc. Şi astăzi se mai aude, la umbra plopilor
închinaţi spre soare, un ecou plin de disperare care ne cheamă
la o dragoste eternă.
Rămâi, Eminescu, poetul rătăcit în codru, acolo unde
singurătatea ta şi-a făcut sălaş. Rămâi, Eminescu, în sufletele
noastre şi ajută-ne să ne tindem către absolut.

Agrigoroae Andrei Dintre sute de catarge

Care lasă malurile,
Câte oare le vor sparge
Vânturile, valurile?

Dintre păsări călătoare

Ce străbat pământurile,
Câte-o să le-nece oare
Valurile, vânturile.

5
 De-i goni fie norocul,
Fie idealurile,
Tu urmează în tot locul
Vânturile, valurile.

Nenţeles rămâne gândul

Ce-ţi străbate cânturile,
Zboară vecinic, îngânându-l,
Valurile, vânturile.
Dintre sute de catarge (M. Eminescu)

Vazdauţan Andrei Aprindeţi candela în mână!

Treziţi-vă inima română!

Aprindeţi flacăra eternă –

Limba română, limba maternă.

Aprindeţi lumânarea vie

Şi curgă sânge-n poezie.

Aprindeţi sentimentele naţiunii

În limba română, limba rugăciunii!

Aprindeţi inimile obosite,

Deschideţi cărţile lui sfinte!

Eminescu – geniu nicicând neapropiat,

În limba ta azi iar ne-ai botezat.

Aprinde-mi sufletul cotropit de venin

Mă simt al tău ucenic – fiu de român.
În spirit eminescian... (Serdeşniuc Cristian)

Izvoare:
- Mihai Eminescu, Poezii. Proză literară, vol. II. – Cartea Românească,
Bucureşti, 1978;
- Scriitorii români notorii. Viaţa. Activitatea. Opera // Mihai Eminescu –
Chişinău, Editura Epigraf, 2010. Pag. 93
- Serdeşniuc Cristian, Literatura română, Personalităţi notorii (mic portofoliu
pentru orele de literatură română)// M. Eminescu. – 2015;
6