Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova

Universitatea Tehnică a Moldovei

Facultatea Inginerie Economică și Business
Catedra Economie și Management în Construcții

PLANIFICAREA ȘI OPTIMIZAREA PLANURILOR

CALENDARISTICE ÎN ACTIVITATEA DE CONSTRUCȚIE
Proiec

Student: Diacon Lidia BA-161

Conducător: conf.univ. , dr. Nicolae Țurcanu

Chișinău - 2018
CAPITOLUL 1. Managementul execuţiei proiectelor de construcţie

1.1. Continutul conceptului managementul executiei proiectelor de construcţie

Definirea şi conţinutul conceptului managementul executiei proiectelor de constructie sunt
esenţiale pentru pregătirea teoretică într-un domeniu extrem de complex (asupra căruia planează,
încă, numeroase confuzii), cât şi pentru activitatea practică a inginerului constructor.
Puternica dezvoltare industriată a Statelor Unite ale Americii în secolul XIX şi începutul
secolului XX a impus schimbarea opticii pur tehniciste de a face producție cu orice preț.
Conform acestei opinii. importantă era atenţia asupra uneltelor şi proceselor şi nu asupra
condiţiilor dc realizare, a modului de a face, în efortul colectiv al oamenilor: organizarea şi
conducerea era considerată ca un domeniu al bunului simţ şi al experienţei. Gândirea asupra
organizării şi conducerii a apărut ca urmare dorinţei generale, ingineri şi economişti, de a evita
risipa şi ineficienţa strădaniilor colective.
Primul care a formulat principii ştiinţifice în vederea obţinerii de realizări maxime cu minim
de efort, la nivelul activităţilor colective şi productive, a fost J. F. Taylor, în cartea sa "Principii şi
metode de conducere ştiinţifică" apărută 1n 1911. El a aplicat aceste principii în cadrul uzinelor
Ford, unde a lucrat timp indelungat.
Acestea sunt considerentele care au impus termenul anglo-saxon "management" pentru a
defini ştiinţa generală a organizării şi conducerii. Pentru Inţelegerea aspectului foarte general al
acestui termen este necesar să subliniem că, în conformitate cu The Concise Oxford Dictionary of
Current English, Third New International Dictionary (unabridged), el cuprinde necesitatea de
proiectare, planificare, administrare, control dirijare a unei activităti îndreplată spre un scop
bine determinat. cu maxim de elicientă. Termenul a fost preluat de foarte multe ţări, trecând
peste dificultăţile de limbă specifice acestora.
La noi în ţară, s-au purtat discuţii pe tema acceptării sau neacceptării termenului
"management", pentru a defini ştiinţa şi activitatea de organizarc şi conducere.
Pentru includerea termenului in limba româna au predat tehnicienii și economiști, susținîndfaptul
ca termenul ” management” are un continut specific, intraductibil şi care sub această formă ar
simplifica la maxim traducerea conţinutului.
Împotriva introducerii termenului au pledat lingviştii datorită obiecţiunilor legate de scrierea
şi pronunţarea cuvântului în limba romănă.
Viaţa şi-a urmat cursul implacabil astfel incât termenul a fost adoptat, ca o expresie a
entuziasmului general de trecere la o economie de piaţă şi a speranţelor legate de aceasta.
Conceptul management a fost adoptat în toate domeniile de activitate: industrie, comerţ,
sănătate, invăţământ, spectacole, sport etc. Dar, conţinutul foarte larg al conceptului management
se aplică în mod specific la fiecare din aceste domenii, în funcţie de conţinutul şi caracteristicile
acestora. Scopul şi finalitatea managementului, în toate domeniile, sunt aceleaşi, maxim de
eficienţă.
Activitatea de a construi are trăsături specifice, care o diferenţiază net de celelalte domenii de
activitate (industriale, comerţ, transporturi etc.). Aceste trăsâturi determină un conţinut specific
conceptului managementul activităţii de construcţie (construire). Un aspect esenţial este faptul că
managementul activităţii de construcţie (construire) nu se adresează unei "producţii" de case, ca în
industrie, de exemplu producţia de rulmenţi. producţia de tablă, producţia de excavatoare,
producţia de maşini ("Dacia" sau "Mercedes"), care sunt producţii de masă sau de serie.
Activitatea de a construi are la bază un proiect al unei lucrări de construcţie; pentru orice lucrare,
indiferent de valoare sau complexitate, există un proiect al lucrării respective şi numai al ei. Acest
aspect determină o caracteristică esenţială a activităţii de a construi. caracterul de unicatt.
Din acest motiv locuţiunea ”managementul executiei proiectelor cle constructie” o
considerăm cea mai adecvată pentru a exprima caracterul de unicitate şi conţinutul specific pentru
managementul activităţii de construcţie (construire).
Din punctul de vedere al conţinutului, specificitatea managementului în construcţii este
redată de următoarea "egalitate":
În figura 1.1. se prezintă structurarea sintetică a managementului proiectelor de
constructie, iar în subcapitolele următoare se argumentează continutul specific al acestuia.

13
1.2. Organizarea executiei proiectelor de constructie

Cuvântul organizare derivă la origine din grecescul "organon", care inseamnă "instrument".
Cuvântul grecesc a stat la baza adoptării nolitinii de "organ" folosit in biologie (organ biologic),
in mccanică (organ dc maşini). in administrare (organ administrativ). După cum se constată,
sensurile noțiunilor de mai sus privesc substantivul organ, 1n sensul că acesta este instrumentul
unei functiuni (biologice, mecanice, administrative). Dar organizarea trebuie privită şi ca verb -
a organiza - al cărui rezultat, în sensul definit de grecescul "organon", este activitatea de
obtinere a unui instrument care să servească pentru atingerea unui scop.
Realizarea unei lucrări de construcție, (în toate formele de manifestare: constructie nouă,
reparalie, consolidare, reabilitare, a se vedea capitolul 2.3) presupune două etape distincte:
 proiectarea constructivă, concretizată în elaborarea Proiectului Tehnic (prescurtat PT,
conform Ordin nr.784/34/1998 al MLPAT şi MF) care are drept scop să stabilească:
dimensiunile, forma şi structura elementelor de constructie şi a lucrării în totalitatea
ei; proiectul astfel elaborat devine instrumentul descrierii conceptiei proiectantului
asupra solutiei tehnice constructive a luerării de constructie;
 executia lucrării, realizată printr-un complex de acliuni (procese de construcţie, dar
şi actiuni cu caracter tehnic, economic. organizatoric, administrativ, etc.) pentru
transfonnarea materialelor în scopul edificării lucrării de construcție; totalitatea acestor
acțiuni formează activitatea de a construi.
Executia lucrărilor de constructie nu s-a desfăşurat nici în cele mai primitive forme 1n
afara unei gândiri prealabile asupra modalitătilor concrete de realizare. Toate activitătile
conştiente ale omului, deci şi activitatea de a construi, se desfăşoară în mod organizat, adică
printr-o anumită modalitate de concentrare a fortelor umane şi a fortelor materiale, pentru a
realiza un scop dinainte ales,lucrarea de constructie, definită prin proiectul tehnic (PT). Dar
stabilirea modului de concentrare şi ulterior de dirijare a fortelor pentru realizarea acestui scop
constituic probleme rezolvabile pe mai multe căi, printr-o multitudine de soluții.
1.3. Conducerea exeeuţiei proiectelor de construeţie

Conducerea executiei proiectului înseamnă ansamblul de metode, tehnici şi procedee pentru

punerea in mişcare şi asigurarea functionării aparatului de producție, respectiv mijloacele de
producție şi forța de muncă. În cadrul stabilit de proiectul de organizare, astfel încît să fie
asigurată realizarea proiectului. Edificarea unui proiect de constructie nu este rezultatul unei
transformări spontane a materialelor, ci rezultatul unui lung şi complex şir de transformări de-a
lungul căruia există mijloace (de producție) şi scopuri. Numai faza initială (inceputul lucrărilor)
poate li socotită "mijloc pur". Pe parcursul transformărilor tehnologice intermediare, fiecare mijloc
realizează un scop, care odată atins se transformă in mijloc şi aşa mai departe pănă în fază fmală -
singurul "scop pur". Celelalte sunt scopuri intermediare .
Toate aceste transformări sunt posibile prin exemitarea principalelor atribute ale conducerii:
a) Comanda, având intelesul de inițierea acțiunilor, de punere in mişcare a mijloacelor de
productic şi a forței de muncă.
b) Coordonarea actiunilor efectuate de oameni şi utilaje in legătură, desfăşurarea in timp şi
spatiu a execuțici proiectului:
c) Controlul pe etape al tuturor transformărilor, sub două aspecte:
 cantitativ, respectiv măsurarea cantitătilor de procese executate:
 calitativ, respectiv identiticarea şi măsurarea mărimilor ce caracterizează executia de
calitate a proceselor, in conformitate cu normativele in vigoare.
d) Evaluarea rezultatelor obtinute, pe etape, pentru a se lua măsuri în etapele următoare.
Etapele sunt lunile calendaristice, deoarece acestca sunt unitătile de timp la limitele cărora are loc
evaluarea cantitativă, calitativă şi economică a activitătii de a construi şi urmare acestei evaluări se
produce "vânzarea" ("vânzarea" în constructii, in majoritatea covârşitoare a situatiilor se face pe
"bucătele", nu la terminarea lucrării).
Problema practică care se pune este: cine elaboreaza proiecuil de organizare și cine
conduce execuţia. Răspunsul este foarte divers in funcţie de dimensiunea firmei de construcţie
şi de organizarea internă a acesteia, firme mari există compartimentul tehnic (denumit poate
altfel ) care preia rezolvarea elaborării proiectului de organizare. Rezolvarea se face prin
participarea inginerilor cu suficientă experienţă in executia lucrărilor şi inginerilor cu bune
cunoştinţe de informatică, intrucât sunt necesare utilizarea unor programe speciale, mai ales in
cazul proiectelor de mare complexitate (specifice firmelor mari). Conducerea execuţici, care in
acest caz va avea mai multe trepte, director (manager) general - şef şantier - şef punct de lucru,
preia proiectul de organizare şi asigură aplicarea lui.
 La firme mici dc construcţie, care preiau in execuţie proiecte de complexitate mică,
proiectul de organizare va face insuşi directorul (patronul) firmei ajutat de 1-2 colaboratori, iar
directorul firmei este cel care va exercita şi atributele conducerii execuţici.

1.4. Economia execulici proiectelor de construcţie

Economia execuţiei proiecielor de construelie se regăseşte atât in elaborarca proiectului de
organizare, cât şi în conducerea execuţiei proiectului, prin analiza şi decizia economică asupra
fiecărei soluţii de execuţie a proceselor, care se fundamentează pe următoarele aspecte:
 preţul materialelor oferite de diverşi furnizori;
 costul asigurării materialelor la şantier: de exemplu costul transportului diverse
variante, costul depozitării. in cantităţi mai mari sau mai mici sau chiar fără depozite.
 costul asigurării cu forţa de muncă şi utilizarii acesteia (salarii orare directe, costul
programului de lucru prelungit, costul luerului in 2 sau 3 schimburi; costul sarcinilor
socialc — CAS. CASS. şomaj etc.: impozite. concedii etc.);
 costul asigurării cu utilaje şi utilizării acestora;

1.6. Modelarea fenomenelor din managementul execuței proiectelor de construcție

Toate disciplinele tehnice şi economice şi-au apropiat modele pentru descrierea

fenomenelor pe care le analizează.
Modelul este un mijloc adecvat de a studia un sistem sau un fenomen supus diverselor
actiuni. Modelele, adoptate de diferitele ştiinte, pot fi fizice sau abstracte.
Modelele fizice sunt realizate la scară naturală sau redusă. De exemplu, disciplina
”
Beton armat” işi realizează modelele la seară naturală sub formă de grinzi, stâlpi etc.,
asupra cărora se fac studii prin incercări. Tot la "Beton armat", cât şi la alte discipline, se
crecază modele la scară redusă, atunci când costul realizării la scară naturală este prea mare.
Modelele abstracte sunt cele pe care le pune la discitic mai ales matematica, prin care
se pot studia un sistem sau un fenomen supus diverselor acțiuni luând în considerare numai
un numâr de proprietăti esențiale ale acestora. De exemplu, în mecanica constructiilor,
modelul grinzii simplu rezemate se bazează pe anumite ipoteze: reazemele sunt punctuale şi
nu preiau momente: incărcările concentrate actioncază punctual, iar cele distribuite respectă
anumite relații matematice simple: deformațiile nu modifică actiunea incărcărilor: secțiunile
plane rămăn plane şi după defonnare etc. (figura 1 .3.).
 Se ştie că nu toate aceste ipoteze corespund exact realităţii, dar ele au
2$

fost absolut necesare pentru a se putea efectua raționamente şi calcule

matematice in urma cărora s-au stabilit reguli pentru determinarea eforturilor sectionale
(momente incovoietoare şi forte tăietoare), reguli care în limbaj matematic se numesc
algoritrni şi sunt aplicabile oricarei
indiferent de deschidere.
CAPITOLUL 2. Organizarea execuţiei proceselor de construcţie (construire)

2.1. Caracteristicile activitătii de constructie (construire)

Abordarea problemei managmentului executiei prolemelor de construcţie şi, ca o
latură a acesteia, problema organizării exeuţiei proceselor de construcţie, se poate face
numai după ce se cunosc caracteristicile activităţii de a construi. Acest aspect se impune,
deoarece este necesar să se inţeleagă că a construi cete o activitate ce se diferenţiază net de
orice activitate industrială şi, in consecinţă, este imposibil de preluat modelele de
organizare din industrie şi aplicate, in mod mecanic, activităţii de a construi.
Caracteristicile activităţii de construcţie (construire) influenţează în mod hotărâtor
conţinutul tehnic al organizării, precum şi rezultatele economice obținute.
1. Activitatea de a construi este o activitatc de unicat, deoarece s e realizcază pe bază de
comandă unică. Această caracteristieă rezultă din elemente esenţiale:
a) Activitatea de a construi, al cărei scop estc realizarea unei lucrări de construcţie
(a se vedea capitolul 2.2.). are la bază un proiect, comandat de un beneficiar,
care delineşte numai acea lucrare. Un proiect poate să definească două sau mai
multe clădiri (de locuit sau cu alte destinaţii).
b) Pe baza proiectului (care include şi acordurile necesare obţinerii racordurilor
la utilităti) se emite autorizaţia de construit, unică pentru o lucrare de construcţie.
c) Execuţia proiectului, în fapt activitatea propriu-zisă de a construi, se face pe
baza unui contract unic.
3. Procesul de construire este mobil, in timp ce lucrarea de construcţie (rezultatul
procesului dc construire) este fixă„ legată de teren. \ ales prin acest aspect, activitatea
de a construi sc diferenţiază net de toate activitătile industriale unde procesul de
producţie cste fix, iar produstd este mobil.

4. Conţinutul extrem de neomogen si complex al activităţii de construire, în totalitatea

sa. Această caracteristică este evidenţiată de faptul că execuţia unei lucrări de
construcţie este rezultatul unui număr extrem de mare de procese de construcţie (a se
vedea tabelul 2.1) de o mare diversitate, din punctul de vedere al conţinutului
tehnologic (ceea ce determină necesitatea unor muncitori cu calificări extrem de
diverse), al complexităţii, al timpului de muncă necesar şi al duratci de execuţie.
5. Procesul de construcţie (constntire) se desfăşoară sub influenţa directă a factorilor
atmosferici (chiar sub cerul liber).
6. Durata mare de execuţie a lucrărilor de construire. De-a lungul acestei perioade,
condiţiile meteorologice, care pot varia extrem de mult, determină necesitatea de a
adopta măsuri tehnice şi tehnologice complexe; acestea influenţând hotărător costul
lucrărilor.
7. Procesele de construire, in cea mai mare majoritate peste 95%, sunt procese
manuale şi manual-mecanice, in prezent şi aşa vor fi şi in viitor,in consecinţă,
elementele factortilui uman — număr. calificare, organizare. disciplină — sunt cele
care influenţează hotărîtor calitatea, costul şi durata de execuţie a lucrărilor.
8. Volumul şi greutatea foarte mare a materialelor ce intră în execuţia proceselor de
construire. Acest aspect determină ca o componentă principală a managementului în
construcţii să fie organizarea şi conduccrea transportului şi depozitării materialelor.

2.2. Definirea şi structurarea activitătii de constructic (construirc)

Activitatea de construcţie, sau activitatea de construire, cuprinde totalitatea proceselor

de construcţie (construire), precum şi a acţiunilor cu caracter tehnic, economic,
administrativ, care au drept scop realizarea unui proiect (lucrare) de construcţie.
După cum se constată din definiţia de mai sus, acţiunile, în contextul lor general,
incluse in activitatea de constructie pot fi grupate în două mari categorii:
- procese de construcţie (de construire);
- acţiuni cu caracter tehnic. economic. administrativ.
Procesul de construcţie (construire) reprezintă totalitatea modificărilor cantitative şi
calitative şi a proceselor naturale pentru transformarea materialelor cu ajutorul unor
mijloace specilice în cadrul unui loc de muncă în legătură cu execuţia unui element aferent
unei lucrări de construcţie.
Acţiunile cu caracter tehnic. economic. administrativ sunt extrem de numeroase, ele
reflectănd complexitatea activităţii de construcţie. Aceste actini conditionează, in mod
hotărător, realizarea proceselor de construcţie. lată eăteva exemple:
 Actiunea de trasare a unci noi constructii conditionează debutul primelor
procese, procesele de săpare (manuală, mecanizată):
 Aprovizionarea materialelor, in sortimente şi cantităţi corespunzătoare,
conditionează realizarea tuturor proceselor, in execuţia cărora se regăsese:
 Turnarea betonului in diversele elemente structuzale ale unei cladiri nu se poate
face fără verificarea cofrajelor şi a armaturii din respectivele clemente:
 Începerea activitătii pe un şanticr este conditionată de creare conditiilor de
viată pe şantier pentru personalul tehnie şi muncitori, care fac obiectul lucrărilor de
organizare de şantier: birouri. spaţii de cazare şi/sau vestiare pentru muncitori,
alimentare cu apă, energie electrică. ete.
 Alte numeroase actiuni.
Rezultatul activităţii de construire (constructie) poate fi de o deosebită varietate, rezultat
pe care noi îl denumim, in mod generic, lucrare de construtlie. Sistematizănd această
varietate, lucrarea de constructie poate fi:
1. Constructie nouă. este o constructie, in totalitatea ei, distinctă şi delimitată în spaţiu,
avănd o destinatie functională bine precizată, care poate fi: clădire de locuit, clădire
industrială ( flecare incluzind toate instalaţiile aferente care îi asigură functionalitatea).
2. Lucrarea de reparatie, concretizată intr-o succesiune de procese ce au drept scop
readucerea elementelor nestructurale ale unei construcţii existente la starea de
funcţionalitate (normală) ca urmare a uzurii sau degradărilor relultate din exploatarea
construcției (uzură normală).
3. Lucrarea de consolidare. ce se defineşte ca fiind o succesiune de procese pentru:
a) refacerea capacitătii portante a unor elemente ale structurii de rezistenţă a unei
clădiri. pod, baraj etc.. capacitate diminuată in urma unor acţiuni exceptionale
(seism, explozie, inundatii):
b) mărirea capacităţii portante a unor elemente ale structurii de rezistenţă impusă de
schimbarea funcţiuniicladirii, podului ete.
4. Lucrarea de reabilitare, definită ca o succesiune de procese pentru repunerea unei
construcţii intr-o nouă stare de folosință, construcţie care a suferit degradări ale
elementelor structurale. cât şi pentru imbunătăţirea altor performanțe in urma modificării
sau readaptării exigenţelor la normele actuale, altele decăt cele iniţiale.
 2.3. Structura procesului de constructie (construire).

În capitolul precedent, s-a definit procesul de constructie (construire), ca fiind

totalitatea modificărilor cantitative şi calitative şi a proceselor naturale pentru
transformarea materialelor, cu ajutorul unor mijloace specifice, în cadrul unui loc de
muncă, în legătură cu executia unor elementc aferente unei lucrări de constructic.
Procesul de constructie are două laturi, care sunt strict dependente: procesul
tehnologic şi procesul de muncă.
Procesul tehnologic reprezintă ansamblul transformărilor cantitative şi calitative ale
materialelor, prin modificarea forme, structurii, grupării, compozitiei chimice, amplasării în
spatiu, etc.
Procesul de muncă reprezintă activitatea de participare directă a executantului
(colectiv sau individual) la ansamblul transfortnărilor cantitative şi calitative ale
materialelor sau indeplinirea unei functiuni in legătură cu acestea, in cazul cănd
transformările succesive ale materialelor se realizează prin activitatea directă a omului
(cazul proceselor manuale şi manual-mecanice), procesul de muncă se suprapune peste
proecul tehnologic. De exemplu, săparea manuală a pămăntului , executarea cofrajelor,
etc. Cu căt procesul se mecanizează, cu atât procesul de muncă se separă de procesul
tehnologic (vezi capitolul 2.4.).
Orice proces de constructie trebuie legat de locul de muncă pe care se realizează şi
analizat in contextul acestuia.
 Analiza procesului de constructie este cu atât mai dificilă şi importană, deoarece
locul de muncă este de o deosebită varietate (in functie de forma, dimensiunile şi amplasarea
elementului de constructie unde se realizează) şi in continuă mişcare.
Organizarea procesului de constructie trebuic să inecapă prin organizarea locului de
muncă, la nivelul căruia se interferează, justilicat şi necesar, tehnologia şi organizarea. Nici
un proces tehnologic nu se poate realiza fără un proces de muncă adecvat, a cărui
organizare este determinantă pentru asigurarea calităţii rezultatelor urmărite prin procesul
tehnologic.
Executia unei lucrări de constructie (clădire dc locuit, clădire industrială, drum, cale
ferată, etc.) constă din ansamblul unor procese partiale, neomogene din punct de vedere
tehnologic, necesitând un consum diferit de muncă, de complexitate diferită.
Diviziunca elementară a procesului de constructie pe latura procesului tehnologic este
procesul simplu.
Procesid simplu este acea parte a procesului de constructie, pe latura procesului
tehnologic, care se execută intr-un anumit interval de timp, de către un executant (muncitor
individual sau o formatie de lucru), pe un loc de muncă, prevăzut cu o inzestrare specifică de
utilaj şi unelte, actionând asupra unor materiale de constructie, in cadrul uneia şi acelciaşi
tehnologii. /8/Cerinta unitătii tehnologice determină necesitatea continuitătii procesului pe
acelaşi loc de muncă. Durata unui proces simplu poate să fie mai mare, decăt durata unui
schimb, dar reluat de către acelaşi executant a doua zi pe acelaşi loc de muncă nu reprezintă o
discontinuitate din punctul de vedere al procesului de construcţie.

32
 Procescle simple trebuie să fie delimitate în aşa fel incăt, atribuitc unor executanti. să sc
poată măsura, in mod practic. consumul de timp de muncă, calitatea şi cantitatca de proces
executată.
Procesul simplu este obiectul normelor de muncă in construcţii. stabilite prin actee
normative "Norme de muneă in constructii". Obiectul normelor de muneă nu poate fi o
subdiviztune a procesulut simplu, deoarece nu ar fi posibil de a controla cantitatea şi calitatea
execuţiei pentru a stabili răspunderea executanţilor.
Scopul impărţirii procesului dc construcţie in procese simple este acela de a contura căt
mai bine răspunderea executant lor pentru munca ce li s-a incredinţat. Pentru a
34

putea determina timpul de intineă necesar acestor sarcini de execuţie se impune ca procesele
simple să se imparta in elemente mai simple, a căror durată să depindă de un număr limitat de
factori, in legătură aceasta, procesul simplu se imparte in operaţii.
Opercrţia este acea parte a procesului simplu care se caracterizeată prin unitatca uneltei de
lucru şi a regimului tehnologic, obiectul muncii suferind o singură transformare telmologică.
"Normele de muncă în construcţie cuprind descrierea tuturor operaţiilor componentelor ale
fiecărui proces simplu, pentru care sunt stabilite normele, acestea constituind insăşi telmologia
procesului.
2.4. Clasificarea proceselor de construcţie după modul de executie

Pentru a aborda conceptia asupra organizării executiei proceselor de constructie este

necesar a cunoaşte continutul acestora din punctul de vedere al gradului de mecanizare,
ceea ce, în mod practic, inseamnă a şti cine executil procesul, omul sau ma.şina. Răspunsul
la această intrebare a impus necesitatea clasificării proceselor de constructie din punctul
de vedere al gradului de mecanizare, tinând seama de varietatea extrem de largă şi
complexitatea deosebită a proceselor de constructie.
Din punctul de vedere al modului de executie, procesele de constructie pot fi clasificate
astfel:procese manuale şi procese mecanizate.
Procesul de construclie manual este acela la efectuarea căruia unica sursă de energie o
constituie executantul. La realizarea procesului de constructie manual pot fi utilizate atât
unelte de muncă simple, cât şi mecanisme mai complicate actionate insă numai de
muncitor. De exemplu: săparea manuală, executia zidăriei, executarca manuală a
tencuielilor, executarea placajelor din faiantă, gresie, marmură, etc. În acest caz, durata de
executie a unei cantităti de proces Q, depinde de numărul de muncitori alocati, aceştia
având calificarea necesară (stabilită prin continutul normelor de muncă).
Procesul de construcţie mecanizat este acela în care se folosesc şi alte surse de energie
decât forta musculară a muncitorului. Oricât de mecanizat ar fi procesul de constructie, el
nu se poate desfăşura fără un proces de muncă care se organizează şi se normează ca şi cel
din cadrul unui proccs de muncă manual.
În functie de gradul de mecanizare, procesul mecanizat poatc fi manual-mecanic,
mecanic sau automatizat.
Procesul de constructie manual-mecanic este efectuat de executant cu ajutorul unor
mecanisme, care folosesc simultan avind energia executantului cât şi o energie exterloară
acestuia. De exemplu: compactarea betonului cu vibratorul, curătatul parchetului cu maşina,
frecatul mozaicului cu maşina, etc. Din punctul de vedere al elementului care influentează
cantitatea de proces, se pot deosebi:
- proces manual-mecanic, la care cantitatea de proces este determinată de efortul şi
priceperea muncitorului care execută procesul de muncă; de exemplu: la compactarea
betonului cu vibratorul, calitatea şi cantitatea ce se poate realiza depinde de muncitor, in
primul rând, deoarece acesta trebuie să cunoască durata optimă de vibrare pentru fiecarc
loc de muncă, în functie de tipul vibratorului, consistenta betonului, compozitia
granulometrică, forma cofrajului;
- proces manual-mecanic, la care cantitatea de proces este determinată de caracteristicile
utilajului; de exemplu: montarea elementelor prefabricate cu ajutorul macaralei, străpungerea
elementelor cu ajutorul bormaşinilor rotopercutoare etc.; în acest caz, durata de execuţie
depinde de caracteristicile utilajului, la macara capachatea de ridicare, viteza de ridicare şi de
rotire; la bormaşini, turaţia şi percuţia.
În cazul proceselor manual-mecanice, numărul de muncitori este stabilit prin norme, fiind
cel necesar să servească utilajul. În cazul proceselor „compactarea betonului cu vibratorur şi
„perforarea elementelor cu bormasina" este vorba de un muncitor care utilizează respectivele
maşini. in cazul procesului „montarea elementelor prefabricate cu macara", există o formaţie
minimă de muncitori, prevăzută în norme, care asigură legarea prefabricatului, dirijarea şi
fixarea pe pozhie, dezlegarea prefabricatului.
Procesul de construcţie efectuat direct de către mecanisme acţionate de la o sursă
exterioară executantului, acesta avănd sarcina de a pomi, supraveghea, regla şi opri
mecanismele respective, reprezintă procesul mecanic.
Procesul de producţie la care schimbările regimului tehnologic de prelucrare a materialelor
se fac fără intervenţia directă a executantului annstituie procesul de producţie automatizat. În
construcţii, pănă în momentul de faţă şi mult timp de acum încolo, nu există procese
automatizate.
2.5. Parametrii organizării execuîici proceselor de construcție (construire)

În organizarea execuţiei proceselor de construcţie (construire) intervin o serie de parametri

care se grupează astfel:

 parametrii tehnico-organizatorici;
 parametrii de desfăşurare în spaţiu;
 parametrii de desfăşurare în timp.

2.6. Continutul organizării executici proccseloe de constructie (construire)

Organizarea executiei proceselor de constructie este o problemă specifică activitătii

de a construi, decurgănd din caracteristicile acestei activităti, cu referire mai ales la
caracterul de unicat, neomogenitatea proceselor ce alcătuiesc activitatea de construire
mobilitatea procesului de constructie şi durata foarte mare de executie (capitolul 2.1). Drept
urmare, organizarea executiei proceselor de constructie trebuie să rezolve următoarele
probleme de concepție şi calcul:
l. Structurarea (defalcarea) executiei proiectului in proeese de constructie şi stabilirea
continutului acestora (conform capitolui 2.3.). Rezolvarea acestei probleme necesită un
studiu aprofundat al proiectului şi cunoaşterea conditiilor de executie din care vor rezulta
procesele şi continutul acestora, care să corespundă realitătii executiei elementelor de
constructie. Vom numi această actiune structurarea tehnologica a executiei proiectului.
Subliniem că această structurare priveşte nunai procesele nemijlocit legate de realizarea
elementelor de constructie.
 2. Structurarea spaţială a executiei proiectului, care rezultă din:
 solutia constructivă a proiectului; de exemplu, la o clădire de locuit P+3E, având
structura de rezistenţă zidărie portantă şi planşee monolite, executia zidăriei la etajul
1 va fi condiţionată de execuţia elementelor structurale de la parter; în consecinţă,
parametrul de desfăşurare în spaţiu (sectorul) va fi nivelul constructiv (parter, etaj
1,...);
 ratiuni impuse de metodele de organizarea executiei proceselor; de exemplu la o
clădire înaltă (P+10E), se va delimita un anumit număr de sectoare pe nivel care să
asigure continuitatea formatiilor ce execută procesele pentru realizarea structurii de
rezistenţă, in trecerea lor de la un nivel la altul; la lucrările de modemizarea unui
drum, ce se execută pc jumătate din drum, se va determina lungimea maximă a unui
sector ce permite asigurarea circulatiei supravegheată pe cealaltă jumătate.
Structurarea spatială are drept rezultat fixarea cantităţilor de procese qi aferente delimitării
sectoarelor.
3. Calculul parametrilor ti, Mi, ui, pentru execuţia proceselor corespunzător structurării
spatiale.
4. Modelarea desfăşurării in timp şi spatiu pentru două sau mai multe procese, intre care
există retaţii de strictă şi unică dependentă pentru execuţia unor anumite elemente de
constructie; de exemplu, in cazul unei clădiri cu mai multe niveluri avănd structura de
rezistenţă din cadre de beton armat monolit, intre procesele cofrare, armare. betonare ale
elementelor structurale există o strictă şi unică dependentă in executia acestora la fiecare nivel,
căt şi in trecerea de la un nivel la altul.
Pentru modelarea desfăşurării in timp şi spaţiu, specifică execuţiei a două sau mai multe
procese, intre care există o strictă şt unică dependentă. se va folosi modelul ciclogramei (figura
2.12.).
 2.7. Principii deîn organizarea execuţiei proceselor de construcţie

Scopul final al organizării executței proceselor este realizarea unei lucrări de construcție,
ca rezultat al unei anumite modalități de desfăşurare în timp şi spaţiu a proceselor. Atingerea
acestui scop este posibilă pe mai multe căi, în mai multe modalități ce decurg din:
- diferite soluții de structurare a proiectului (lucrării) în procese de construcție;
- diferite soluții de concentrare a resurselor (forță de muncă, materiale, utilaje);
- diferite soluţii de a dispune începerea şi desfăşurarea în timp şi spatiu a execuţiei
proceselor.
Alegerea modului optim (sau cel putin unul bun) de a ajunge la acest scop, din
multitudinea de variante posibile, trebuie făcută pe baza unor principii pentru organizarea
execuției proceselor de construcție. Aceste principii sunt: concordia. continuitatea,
sincronizarea.
Concordia exprimă corelația ce trebuie să existe îintre cerințele procesului şi mijloacele
(resursele) necesare execuției acestuia.
Cerințele procesului sunt exprimate prin următoarele elemente:
a) Conținutul tehnologic redat prin operațiile ce trebuie executate, operații specificate
în conţinutul normativelor tehnice şi normelor de muncă. Execuția acestor operații
reprezintă condiția esenţială pentru obținerea calității procesului;
b) Cantitatea de proces;
c) Durata de execuţie;
Mijloacele (resursele) necesare sunt caracterizate prin:
a) Calitate - pentru forța de muncă, calificarea mucitorilor; pentru utilaje
caracteristicile telmico-funcționale (de exemplu, pentru un escavator: capacitatea
cupei, lungimea brațului, norma de producție); pentru materiale, natura, caracteristici
fizice şi mecanice, dimensiunile, greutatea;
b) Cantitate - număr de muncitori şi/sau utilaje, cantități de materiale.
Continuitatea este principiul în baza căruia organizarea execuției proceselor de
construcție trebuie să conceapă şi să asigure lucru neîntrerupt, în timp şi spațiu, formațiilor de
muncitori şi/sau utilaje ce execută procesele respective, în virtutea acestui principiu, trebuie
create și asigurate condiții tehnologice şi organizatorice care să permită formațiilor de muncitori
şi utilajelor implicate în execuiție, trecerea succesivă şi fără întrerupere de la un sector la altul,
de la un etaj la altul, de la o lucrare la alta. Pentru a întelege mai bine imperativul continuității,
vom sugera, prin antiteză, că discontinuitatea, respectiv intreruperile în activitatea
muncitorilor se concretizează în costuri neproductive. Continuitatea urmărește realizarea
lucrului neîntrerupt în cadrul timpului de muncă stabilit (convenit), care poate fi durata
schimbului de lucru sau schimburilor de lucru, cănd se lucrează în mai multe schimburi.

CAPITOLUL 3. Calcularea duratei de execuție al proiectului în ansamblu. Determinarea

drumului critic.
3.1. Metoda de planificare- graficul Gantt/ diagrama cu bare
Diagrama Gantt este un instrument de planificare, elaborat în 1917 de Henry L.Gantt,
inginer si sociolog de origine americană. Frecvent utilizată în managementul de proiect, o
diagramă Gantt oferă o ilustrare grafică a unui program de activităţi, care ajuta la planificarea,
coordonarea si monitorizarea unor sarcini specifice dintr-un proiect. Diagramele Gantt se pot
realiza în versiuni simple, cu ajutorul unui grafic facut pe o hîrtie, sau în versiuni mai complexe,
cu ajutorul unor aplicaţii de management al proiectului.
Forma grafică a unui astfel de instrument de planificare constă intr-o matrice pe a cărei
axa orizontală este reprezentată perioada de timp pe care se întinde proiectul, împarţită in unităţi
de masura (spre exemplu zile, saptamani sau luni), si pe a carei axa verticala sunt reprezentate
sarcinile din proiect (spre exemplu, daca proiectul ar consta in dotarea calculatorului
dumneavoastra cu un nou software, principalele sarcini ar putea fi: realizarea unei cercetari de
piata, alegerea soft-ului, instalarea soft-ului, etc.).
In cadrul unei diagrame Gantt, fiecarei sarcini îi este alocată un rînd. Timpul in care este
estimat sa se finalizeze o sarcina este reprezentat printr-o bara orizontala. Marginea din stanga
marchează inceputul preconizat pentru acea sarcina, iar marginea din dreapta marcheaza sfarsitul
preconizat. Sarcinile pot evolua relativ la alte sarcini in mod secvential, paralel sau prin
suprapunere temporara.
Pe masura ce proiectul avanseaza, diagrama este adusa la zi, prin umplerea barelor pe o
lungime corespunzatoare procentului din sarcina care a fost indeplinit. In modul acesta, va puteti
da seama imediat despre stadiul in care se afla proiectul, tragand o linie verticala in dreptul datei
curente. Sarcinile finalizate vor ramane cu totul in partea stanga a liniei. Sarcinile in desfasurare
vor fi intretaiate de linie, si daca partea plina este la stanga liniei, inseamna ca sunt in intarziere
fata de planificare, pe cand, daca partea plina merge pana in dreapta liniei, inseamna ca sunt
inaintea planificarii, drept exemplu, fig.1. Sarcinile viitoare raman cu totul in dreapta liniei.
Atunci cand realizaţi o diagrama Gantt, nu introduceţi decat un numar rezonabil de
sarcini (nu mai mult de 15 sau 20), in asa fel incat diagrama sa incapa pe o singura pagina. In
cazul in care este vorba de un proiect mai complex, puteţi realiza diagrame subordonate care sa
detalieze incadrarea in timp a tuturor sub-sarcinilor care formeaza o sarcina principala.
De asemenea, pentru o echipa de proiect este foarte util ca in dreptul unei sarcini sa fie
 trecuti si responsabilii, pentru respectiva sarcina.

Cazurile când se utilizează acest tip de diagramă sunt următoarele:

 pentru planificarea sau monitorizarea activităților dintr-un proiect de cercetare, pentru

lucrări de construcție etc.;
 pentru a prezenta altor persoane planul sau starea unui proiect;
 atunci când se cunosc etapele unui proiect sau proces, în privința succesiunii și duratei
acestora;
 în situația în care nu este necesar să se specifice ce activități sau procese depind de
terminarea unora anterioare.
Problemă: Durata proceselor pe sectoare se va calcula pornind de la permisa ca sectoarele sint
egale ca volumde lucrare; Metoda de organizare a execuțoei proceselor- în flux; Productivitatea
muncii- 1000 lei/muncitor de schimb;
Varianta Procese/durata Sectoare Procese paralele Durata
Proceselor proiectelor
2. 6/6,12,9,6,3,9 3 3,4 51

Nr. 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25
Pr.

1
2
3
4
5
6

Fig.3.1. Graficul Gantt

În concluzie putem spune că proiectul nostru de construcţie va dura 25 de zile.
20
19 18 18 nr. maxim 18

18
17
16 15 15
15
14
13 12
12 nr. mediu11,52

11
10 9
9
8
7 6 6
6
5
4 3
3
2
1

Fig. 3.1.1. Analiza necesarului de resurse umane

Resurse umane: Pr.1:6
Pr.2:9
Pr.3:3
Pr.4:6
Pr.5:9
Pr.6:6
288/25=11,52;
K=18/11,56=1,56
300
290
280
270
260
250
240
230
220
210
200
190
180
170
160
150
140
130
120
110
100
90
80
70
60
50
40
30
20
10
0

Fig. 3.1.1.1. Analiza necesarului de resurse financiare

3.2. Metoda de planificare-ciclograma
Ciclograma este o procedură de compunere, ea este arătată schematic. Astfel, noi
a considerat durata fiecărui ciclu de somn / trezire, precum și durata acestuia
cicluri formate prin două sau mai multe cicluri consecutive în procedura de numărare. Pentru a
obține o descriere mai bună a modelelor polifazice, am extins compunerea
la ciclurile formate prin cicluri de somn / trezire consecutive.

III

II

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25

Fig. 3.2. Ciclograma

3.3. Metoda de planificare- matricea
Matricea este un instrument care ajută la întărirea capacităţii de concepţie, implementare şi
evaluare. Aceasta înseamnă că este folosită pe tot ciclul proiectului. Matricea este un instrument
simplu care te ajută :
 să-ţi organizezi gândirea;
 să legi activităţile şi investiţia de rezultatele aşteptate;
 să fixezi indicatori de performanţă;
 să aloci responsabilităţi;
 să comunici informaţii despre proiect concis şi clar.
Principalele avantaje ale Matricei sunt:
 Aduce împreună într-un singur loc o formulare a tuturor componentelor cheie
ale proiectului sau programului .
Având toate componentele proiectului sau programului într-un mod sistematic,
concis şi coerent poţi lămuri şi demonstra logica după care sunt aşteptate să
lucreze proiectele şi programele. Schema logică permite de asemenea separarea
obiectivelor pe diferite nivele ierarhice, şi în acelaşi timp asigură că intrările şi
ieşirile nu sunt confundate unele cu altele sau cu obiectivele. Acest lucru poate fi
de ajutor în mod deosebit când are loc o schimbare de personal.
 Îndeplineşte cerinţele unei bune concepţii de proiect şi asigură răspuns la
punctele slabe din trecut în multe alte proiecte.
Poate ajuta ca să se pună întrebări fundamentale şi să se analizeze punctele
slabe pentru a furniza informaţii mai multe şi mai relevante factorilor de decizie.
Poate să te ghideze în analiza logică şi sistematică a elementelor cheie ale unui
proiect bine gândit. Această abordare poate să te ajute la planificare prin punerea
în evidenţă a legăturii dintre elementele proiectului şi importanţi factori externi.
 Este uşor de învăţat şi folosit.
Instruirea efectivă despre conceptele de bază ale abordării matricei logice poate fi
făcută în câteva zile. Dacă aceasta este urmată de un proces de consultanţă şi
instruire care să ajute la eliminarea dificultăţilor, se poate instrui o echipă de
proiect într-o perioadă scurtă de timp.
 Nu presupune mai mult timp sau efort pentru managementul proiectului, ci din
contră îl reduce. Ca orice instrument de management Matricea trebuie mai întâi
învăţată şi apoi folosită. Odată învăţată, poate economisi mult timp. Multe echipe
de proiect se plâng adesea de lipsă de timp şi de faptul că lucrează contra
 cronometru. De aceea orice economie de timp este de mare importanţă pentru
managementul proiectului.
 Se poate folosi pentru procesele de concepţie şi evaluare interne dar şi în
exterior în lucrul cu consultanţii care lucrează la dezvoltarea organizaţiei.

1 2 3 4 5 6
I 0 2 8 8 15 16
2 4 3 2 1 3
2 6 11 10 16 19
II 2 6 11 10 16 19
2 4 3 2 1 3
4 10 14 12 17 22
III 4 10 14 12 17 22
2 4 3 2 1 3
6 14 7 14 18 25
Fig. 3.3. Matricea
3.4. Metoda de planificare-graficul rețea
Un graf este numit graf reţea dacă are umătoarele trei caracteristici:
a) Există un singur nod, x1 , numit punct de intrare în reţea, astfel încît toate arcele din x1
sunt incidente spre exterior.
b) Există un singur nod, x n , numit punct de ieşire din reţea, astfel că arcele sunt incidente

spre interior la x n .

c) Fiacărui arc u=( xi , x j ), u  U, i se asociayă un număr v ij =v( xi , x j ), real, negativ, numit

valoarea arcului.
Valoare arcului poata fi: lungimea arcului l( xi , x j ), capacitatea arcului, c(u), durata de

execuţie.
 Construirea unei reţele începe cu evenimentul 1 - începutul proiectului (care precede orice
primă activitate) şi se termină cu evenimentul n - sfârşitul proiectului. Ca şi în cazul arborilor de
decizie, graficul reţelei începe a se construi din stânga dezvoltându-se spre dreapta.

Pentru aconstrui un graf reţea într-o caz dat trebuie să se cunoască:

− ce activitate precede activităţii curente;
− ce activitate urmează activităţii curente;
− ce activităţi se pot desfăşura concomitent cu activitatea curentă.
De exemplu, în proiectul din figura 2 , activităţile b şi c trebuie să fie precedate de
activitatea a, al cărei final este marcat de evenimentul 2, într-un final parcurgem un drum.
• Un drum reprezintă o succesiune de activităţi adiacente ce conduc de la un eveniment la
altul. El se poate exprima:
− prin succesiunea de activităţi parcurse, de exemplu a-b-c;
− prin succesiunea de evenimente parcurse de exemplu 1-2-3.
• Activităţile fictive reprezintă activităţi introduse în mod artificial la construirea reţelei
pentru a asigura o relaţie de precedenţă/secvenţialitate firească a activităţilor anterioare şi
următoare. Acestea nu necesită resurse şi au timpul de desfăşurare 0. Sunt reprezentate grafic
printr-o săgeată punctată între două evenimente care altfel nu ar fi fost unite de o activitate reală
(a.f. 2-4 în, arată că activităţile e şi f nu pot începe decât după terminarea atât a activităţii a, cât
şi a activităţii b).
 • O activitate critică este acea activitate care, dacă este întârziată, va întârzia la rândul ei
data programată pentru terminarea întregului proiect. În reprezentarea grafică, această activitate
se marchează fie cu o culoare diferită, fie printr-o grosime mai mare a săgeţii asociate.
• Evenimentele ce marchează începutul şi sfârşitul unei activităţi critice se numesc
evenimente critice. Ele se reprezintă de obicei prin desenarea unui pătrat în jurul cercului ce
simbolizează evenimentul respectiv.
• Drumul Critic, DC, reprezintă succesiunea de activităţi şi evenimente critice care
formează un drum continuu (o cale continuă) între începutul şi sfârsitul proiectului. El reprezintă
drumul cel mai lung (ca durată) din întregul proiect, drept exemplu fig.4, evidenţiat printr-o linie
întunecată. Sunt cazuri în care pot exista şi mai multe drumuri critice, egale ca durată.

Orice întârziere a evenimentelor sau activităţilor de pe drumul critic va duce în mod automat
la o întârziere a proiectului în sine.
Întrucât drumul critic este cel mai lung drum din reţea, celelalte drumuri trebuie să fie ori
egale cu acesta (DC multiple) ori mai mici decât acesta. Prin urmare, trebuie să existe
evenimente şi activităţi care pot fi îndeplinite înainte ca ele să fie de fapt necesare.
 In majoritatea proiectelor nu este necesar sa determini drumul critic, in special in cazul
proiectelor mici. Insa pentru proiectele mari si complexe este importanta intelegerea drumului
critic. Daca proiectul intarzie si se incearca proactiv revenirea la programul initial este
importanta identificarea activitatilor critice. Daca nu se reuseste accelerarea activitatilor din
cadrul drumului critic termenul limita va ramane acelasi. Folosirea unor resurse aditionale pentru
activitatile ce nu fac parte din drumul critic va ajuta la completarea acestora inainte de termen
insa nu va afecta termenul limita al proiectului. Şansa unui impact asupra termenului limita tine
de abilitatea de a identifica si a scurta drumul critic.

Lungimea drumului critic care reprezinta timpul minimal necesar pentru indeplinirea
tuturor evenimentelor se numeste timp critic.In cazul in care dorim sa limitam timpul de
indeplinire a proectului mai intii trebuie sa cautam modalitati de limitare a timpului indeplinirii
lucrului .

Fig. 3.1. Graficul rețea

CAPITOLUL. 4
4.1. Metode de reducere a costurilor
Costurile de productie sunt influenţate factori interni, dependenţi de activitatea
producătorului, şi de factori externi, independenţi de activitatea acestuia. Printre factorii externi
care inf1uentează costurile sunt: preţurile de cumpărare ale factorilor de producţie si preţurile
vânzare ale mărfurilor.

Activitatea producătorului trebuie să se concentreze asupra următoarelor căi de reducere a

costurilor:

Metode clasice sau hard:

 reducerea consumurilor specifice de materii prime, materiale, combustibil şi apă

 cresterea productivitatii muncii
 folosirea deplină a capacităţilor de producţie şi a spaţiilor de producţie
 retehnologizare
 dimensionarea optimă a cheltuielilor de dezvoltare
 reducerea costurilor calităţii
 reducerea costului prin proiectare (design)
 renegocierea contractelor cu furnizorii si distribuitorii
 reducerea cheltuielilor administrativ-gospodăreşti
 micşorarea preţurilor de desfacere
 dimensionarea optimă a cheltuielilor cu reclama
 reducerea cheltuielilor salariale pe unitatea de produs
Metode moderne sau soft

 Lean Manufacturing
 Six-Sigma
 Design for Manufacturability

4.2. Evaluarea Proiectelor

 Evaluarea Continua:

Evaluarea are un caracter continu realizandu-se in diferite momente ale ciclului vietii
proiectului astfel:La finalul fiecarei faze a ciclului de viata al proiectului pentru a hotari daca se
continua sau nu proiectul.Dupa fiecare etapa semnificativa in cadrul fazelor pentru a permite
luarea deciziilor tactice in derularea proiectului.

-La finalul redactari proiectului, inainte de a incepe executia investitiei proiectului

-La finalul finantarii proiectului

-La finalul executiei investitiei proiectului

-In faza operationala pentru a vedea cum se indeplinesc prevederile. Odata ce s-a materializat
investitiasi s-a terminat faza operationala pentru a vedea rezultatele definitive ale proiectului.
Evaluarea trebuie sa parcurga urmatori pasi:

-Identificarea cantitati, calitati si disponibilitatii factorilor de productie fizici si a rezultatelor

scontate.

-Acordarea unor preturi sau tarife adecvate fiecarui parametru, astfel incat sa fie posibila
exprimarea sa valorica.

-Masurarea eforturilor si efectelor astfel incat sa fie posibila compararea cu proiecte sau variante
alternative.

-Analiza calitativa a rezultatelor laturii cantitative si stabilirea unor concluzii pertinente, intr-un
sistem de criterii prestabilit, care sa permita o decizie cat mai conforma cu obiectivele urmarite.

Evaluarea proiectului este o faza care sa executa de specialistii din firme specializate sau ai
finantatorului si are trei componente esentiale care trebuie derulate indiferent de situatia fazelor
anterioare, si anume:

-Evaluarea financiara –examinarea profitabilitatii proiectului din punct de vedere al agentului

promotor

-Evaluarea economica – examinarea rentabilitatii proiectului din punct de vedere al colectivitatii

locale

-Evaluarea riscului si incertitudinii. Daca exista un proiect care are ca obiective, pe langa cele
financiare, altele de eficienta sau eficacitateaeconomica in ansamblu zonal sau regional si
utilizand preturile, accentul va fi pe evaluarea economica.
  Etapele procesului de evaluare:

Indentificarea parametrilor in termeni de costuri sau benefici, indiferent de influenta lor,

negativa sau pozitiva a proiectului.Trebuie sa se identifice resursele utilizate sau consumate,
precum si efectele aferente, adica a vantajele sau inconvenientele proiectului.Efectele pozitive
‘beneficile” si cele negative “costurile” proiectului vor fi repartizate in timp, spatiu si
parteneri.Se va indentifica cine beneficiaza si cine pierde, fiind stiut ca, in majoritatea cazurilor,
ceea ce este bun pentru unii prejudiciaza pe altii.Cuantificarea parametrilor, masurarea si
atribuirea de unitatii de masura adecvate.

Dificila este cuantificarea efectelor sociale si ambientelor: “de exemplu: costul mediu al
contaminarii, beneficiul social al unei reimpaduriri sau bunastarea ce deriva din cererea de noi
locuri de munca”. Deseori aceasta etapa nu poate fi tratata cu inportanta cuvenita, obtinandu-se
astfel informatii economice incomplecte.Pentru o riguroasa evaluare, este important sa se faca un
effort in cuantificarea efectelor si o tratare atenta a Informatilor.

Analiza cantitativa si calitativa a parametrilor: Efectele proiectului, estimate in termeni de

beneficii sau de costuri cu ajutorul unui sistem adecvat de preturi care permite exprimarea in
unitati monetare comune, vor fi supuse unei analize corelationale cantitative si calitative. Daca
evaluarea financiara nu prezinta probleme tehnice deosebite, deoarece se folosesc preturile
pietei, in analiza economica analistul se confrunta frecvent cu probleme mare complexitate,
deoarece costurile si beneficile sociale sau mediul sunt dificil de exprimat in unitati fizice sau
monetare. La evaluarea din punct de vedere al economiei nationale este nevoie sa se determine
preturile umbra care permit valorificarea a ceea ce proiectul reprezinta pentru ansamblu
tarii. In urma acestor analize expertii intocmesc un raport de evaluare, document care sta la
baza continuarii sau sistarii urmatoarelor faze ale proiectului si in primul rand la declansarea
negocierilor pentru incheierea contractelor cu parteneri ce vor contribui la realizarea proiectului.

 Selectarea si exploatarea proiectelor:

Pe baza informatiilor oferite de documentele intocmite in fazele anterioare factorul cu putere

de decizie, managerul firmei, o entitate publica, va formula decizia privind viitorul proiectului
studiat .In esenta, opinia sa poate sa conduca la una din urmatoarele concluzii.

Proiectul este insuficient fundamentat,eficientasa nu este clar conturata, si ca urmare se

impune refgacerea, totala sau partiala a studiilor tehnice a analizelor economico-financiare .
 Eventual se recomanda includerea in studiu si a altor variante de
proiect.Abandonarea proiectului, implementarea sa fiind fie prematura sau eficienta sa nu
justifica cheltuielile de investitii, folosirea resurselor rare de oameni, material sau
capital.Constatarea ca una din variantele de proiect prezentate este fezabila din toate punctele de
vedere si surclaseaza celelalte variante.Aceasta va fi varianta care va fi implementata, fiind
supusa in continuare rigorilor parcursului fazelor ulterioare.

Decizia de realizare a proiectului declansaza simultan doua directii de operatii:de finantaresi

de realizare propriu -zisa a proiectului . In aceasta faza are loc angajarea celui mai mare volum
de resurse investitionale si actioneaza acele persoane care au atributii si competente de executie.

4.3. Factorii de influențe al productivități muncii în construcție

În cadrul principiilor metodologice de analiză a factorilor care pot influenţa nivelul
productivităţii muncii, un loc important îl ocupă clasificarea ştiinţifică a acestora. După cum
producţia socială însăşi este un process social-economic şi ethnic complex, tot aşa şi factorii care
influenţează nivelul productivităţii muncii sociale au un character deosebit de variat, fiind deci
necesară gruparea lor după mai multe criterii.
Clasificarea factorilor în funcţie de caracterul lor social - economic
Din acest punct de vedere se deosebesc două mari grupe :
- factori generali (gradul de dezvoltare a mijloacelor de producţie, experienţa
acumulată ]n producţie, cunoştinţele şl îndemânarea muncitorilor, organizarea tehnică a muncii,
condiţiile naturale);
- factori specifici (forma pe care o îmbracă proprietatea asupra mijloacelor de producţie şi
legate de aceasta, forma de atragere în muncă, caracterul cooperării şi
diviziunii muncii).
Delimitarea acestor două categorii de factori prezintă importanţă teoretică , pe baza ei
putând fi aprofundată analiza legii economice a creşterii productivităţii muncii sociale.
Clasificarea factorilor în funcţie de elementele procesului de producţie
O primă categorie o reprezintă factorii material-tehnici (tehnică avansată, utilizarea
maximă a capacităţilor în funcţiune, distribuirea raţională a forţelor de producţie, introducerea
noilor tipuri de materii prime şi materiale, economisirea cheltuielilor materiale ale producţiei,
asigurarea continuităţii producţiei, ridicarea calităţii acesteia).
Cea de a doua categorie o formează factorii legaţi de dezvoltarea forţei de muncă
(ridicarea continuă a bunăstării materiale a oamenilor muncii, cointeresarea materială,
organizarea ştiinţifică a muncii, folosirea normelor cu motivare tehnică, securitatea muncii,
îmbunătăţirea balanţei muncii, repartizarea planică a cadrelor, utilizarea deplină a forţei de
muncă, ridicarea nivelului cultural-tehnic, întărirea disciplinei, dezvoltarea întrecerii socialiste,
generalizarea experienţei înaintate).
Clasificarea factorilor în funcţie de caracterul influenţei lor
Există o seri de factori care acţionează direct asupra raportului dintre producţie şi
cheltuielile de muncă , influenţa lor se concretizează direct printr-o reducere a consumului de
muncă pe unitatea de produs. O altă serie de factori care acţionează indirect, prin mijlocirea
primilor, fapt care trebuie să ţină seama atunci când se încearcă delimitarea influenţei diferiţilor
factori.
Clasificarea factorilor în funcţie de sfera lor de extindere
Ca urmare a diviziunii sociale a muncii, factorii care influenţează nivelul productivităţii
muncii nu au o sferă de extindere identică. Pornind de la considerentul că productivitatea muncii
poate fi privită la diferite nivele ale producţiei sociale, se deosebesc factori de ramură şi factori la
nivelul economiei naţionale.
La nivelul ramurii pot fi consideraţi: introducerea tehnici şi tehnologiei avansate,
mecanizarea complexă şi automatizarea proceselor de producţie, modernizarea utilajelor,
perfecţionarea organizării muncii şi a producţiei, extinderea experienţei înainte.
La nivelul economiei naţionale se includ : modificările în structura producţiei sociale,
îmbunătăţirea repartizării teritoriale, dezvoltarea ştiinţei şi tehnicii, dezvoltarea bazei tehnico-
materiale în diferite ramuri, orientarea şi planificarea investiţiilor, nivelul material şi cultural al
oamenilor muncii.