Вы находитесь на странице: 1из 43

21.

Particularităţile fiziobalneoterapiei în gerontologie


С возрастом в организме человека происходят существенные изменения: значительно
снижается регулирующая роль ЦНС, уменьшается «подвижность» нервных процессов,
изменяются корково-подкорковые взаимоотношения, ослабевают активность ферментных
систем и иммунитет, снижается степень потребления организмом кислорода,
резистентность к инфекциям, возникает предрасположение к злокачественным
новообразованиям.
Согласно лассификации :
- 55-60лет-средний возраст;
- 60-75лет-пожилой возраст;
- 75-90лет- старческий возраст;
- старше 90 лет- долгожители
Применение с лечебной и профилактической целью физических методов оказывает
стимулирующее влияние на все основные системы организма, повышает защитные силы и
адаптационные возможности стареющего организма. Необходимо помнить, что неумелое
использование физических факторов может привести к обострению заболевания и
отрицательно сказаться на состоянии здоровья. От выбора оптимальной дозы физического
фактора, методики выполнения процедуры часто зависит эффективность лечения.
Основными принципами реабилитационных мероприятий в этом периоде являются:

 Улучшение кровообращения как локально в зоне повреждения, так и во всем


организме;
 Профилактика пролежней и образования тромбов;
 Предупреждение развития застойной пневмонии;
 Предупреждение формирования контрактур;
 Нормализация работы желудочно-кишечного тракта;
 Поддержание хорошего эмоционального фона.

Физиотерапия в пожилом возрасте начинается после снятия остроты процесса и является


вторым этапом реабилитации, подключаемом к кинезиотерапии. Важно учитывать, как и
уменьшение дозировок лекарственных средств в этом возрасте, так и интенсивность и
длительность физиотерапевтических процедур должна быть скорректирована в
соответствии с учетом всех патологических состояний организма. Должна
быть онкологическая настороженность. В пожилом возрасте увеличивается частота
злокачественных заболеваний протекающих часто без типичной клинической картины.
Перед началом физиотерапии необходимо провести полное обследование пациента для
исключения этого вида патологии.

Применение физиотерапии у лиц пожилого возраста имеет ряд особенностей:


 интенсивность физических факторов (сила тока, мощность излучения, величина
магнитной индукции, степень механического воздействия и т. д.), концентрация
лекарственных средств, применяемых для электрофореза, ингаляционной терапии,
концентрация газов и солей в минетальных водах, температурный фактор,
продолжительность воздействия должны быть меньше ( на 30-40%);
 при назначении аппаратных методов физиотерапии предпочтение следует отдавать
методам локального воздействия, импульсному режиму, постоянный непрерывный
ток,низкочастотные магнитные поля, электросон, а также методам, не вызывающим
интенсивного теплового эффекта;
 важно соблюдать известную осторожность при сочетанном назначении нескольких
процедур - в течение дня можно назначить один сеанс общего и один локального
воздействия, при этом существенно увеличить время отдыха после окончания
процедуры;
 бальнео-, грязе- и другие виды теплолечения требуют организации тщательного
медицинского контроля, в том числе функционального и лабораторного, за его
переносимостью, реакцией организма на воздействие, что позволит своевременно
выявить нежелательные эффекты и при необходимости осуществить соответствующую
коррекцию проводимого лечения.

 Интенсивность и длительность процедуры уменьшаются, особенно в первые дни


болезни;
 Применяют не более двух методов при условии их чередования;
 Процедуры назначают через день, уменьшая длительность, но увеличивая число
самих процедур. Так если обычно на курс лечения требуется 10-12 процедур, в
пожилом возрасте назначается 15-20;
 Нужно учитывать истонченность кожных покровов и при проведении
лекарственных форезов применять прокладки более толстые, чем обычно;
 Дозировка лекарственного средства при электоро- и фонофорезах должна быть
уменьшена;
 Не рекомендуется применять для реабилитации в первые недели заболевания
тепловые процедуры, так как это может вызвать парадоксальную реакцию
организма, проявляющуюся в резком повышении АД и нарушении кровообращения;
 Наиболее физиологичными в этом возрасте считаются местная и общая
дарсонвализация, амплипульс-терапия, франклинизация, дециметровые волны,
переменные импульсные токи.
 Особенности физиотерапии в зависимости от патологии

Инфаркт миокарда – наиболее опасная при физиотерапии частым развитием осложнений


патология. При инфаркте на первом этапе реабилитации противопоказаны: УФО, УЗТ,
УВЧ, терапия инфракрасными лучами. На втором этапе реабилитации применение этих
процедур разрешается под ЭКГ-контролем. Разрешается лазеротерапия и
дарсонвализация.

При инсульте, переломах и других травматических повреждениях опорно-


двигательного аппарата очень важно предупреждение развития контрактур и атрофии
мышц. Это основная проблема, которую помогает решить физиотерапия.

Разрешается при инсульте: электромиостимуляция, лазеротерапия, фонофорез, ДДТ.

После переломов и травм хороший эффект отмечается от интерференционных токов,


УФО, электрофореза лекарственных средств, миостимуляции, УЗТ.

При сахарном диабете в первую очередь нарушается микроциркуляция и отмечается


повреждение дистальных отделов нервной системы. Для реабилитационной терапии
показаны: магнитотерапия, фонофорез лекарственных средств, УЗТ, дарсонвализация,
камерные ванны.

22. Fizioprofilaxia. Metode şi mijloace.


Fizioprofilaxia- folosirea factorilor fizici naturali si artificiali cu scop de calire, fortificare a
corpului uman, cu scop restabilirii dereglarilor activitatii si capacitatii de munca la astenici si
bolnavi.
Prevenirea progresarii procesului dolor a maladiei care e predispusa catre cronicizare pentru
preintimpinarea recidivelor si complicatiilor.
 Fizioprofilaxia primara- factorii curativi sint folositi la indivizi practic sanatosi pentru a
spori rezistenta organizmului fata de maladiile respiratorii acute, creste adaptabilitatea la
factorii nefavorabili, creste capacitatea de munca si rezistenta personala sanatoare si a
compensa insuficienta radiatii cu RUV.
 Fizioprofilaxia secundara- factorii fizici curativi sunt folositi in caz de proces patologic si
isi pune ca scop de a preintimpina aparitia complicatiilor sau progresului de a micsora
intensitatea simptomelor clinice uneori pentru involutia procesului patologic.
 Fizioprofilaxia premorbida- folosirea factorilor fizici in cazul cind starea este intre
sanatate si boala(la o supraraceala incepe starnutul, aplicarea factorilor fizici, II oboseala
surmenaj( somn electrogen, electroanalgezia transcraniana, )
Cei mai raspinditi factori fizici cu caracter profilactic sunt factorii naturali care sunt cei mai
puternici care pot lupta cu manifestarile neregulamentare
 Remediile factorilor fizici naturali: aer, apa, radiiatiile
 Factorii fizici artificiali- RUV, dusuri, bai de contrast, frictiuni, darsonvalizarea
Cele mai raspindite activitati de fizioprofilaxie sunt:
 Calirea (fortificarea)
 Compensarea de insuficienta RUV
 Compensarea singe O2
- Pentru fortificare: apa, aerul
- Pentru compensare razele ultraviolete: iradiere solare
- Compensarea insuficientii O2- oxigenoterapia, aflare la aer, somn, bai de O2, O2 prin
masca
Principii de baza a fortificarii:
 Fortificarea organizmului incepe la orice virsta initiat in orice timp mai rational- inceputul
verii.
 Intensitatea inicipienta de excitare a factorului trebuie sa fie minimala, evolutie progresiva.
Curs de tratament continuu
 Metodele de fortificarwe se selecteaza individualin functie de virsta, dezvoltarwe fizica,
starea de antrenament si sanatate a organizmului, in functie de conditiile de viata.
 Fortificarea se indeplineste sistemic, nu se permite pauze, care sunt legate cu schimbarea
anotimpului sau alte imprejurari.
 Daca persoana a facut intrerupere atunci fortificarea incepe de la intensitatea incipienta.
 Daca metoda de fortificare nu permite cind ……se inlocuesc cu alte , deci inlocuirea
alergatul cu mers pe loc.
 Nu se recomanda in caz daca pacientul este surmenat fizic sau mental la femei in caz de
zile critice, schimbind pozitia baia cu dus.
 t 37 C si mai sus
 Starea grava. Oamenii batrini folosesc regim crutator (nu alergarea dar plimbarea, folosirea
apei cu t crutatoare, cu trecerea treptat la alte temperaturi)
 Calirea cuprinde totalitatea modificarilor fiziologice care se produc sub influenta factorilor
naturali (aer, apa si radiatii solare) si care au drept rezultat marirea rezistentei organismului
fata de schimbarile bruste ale conditiilor atmosferice (caldura, frig, umezeala, curenti de
aer etc.), sporirea puterii sale naturale de aparare fata de infectii si, in final, imbunatatirea
starii de sanatate.
 Cele mai bune rezultate de calire se obtin cand intreg corpul sau o suprafata cat mai mare
a lui este supusa aerului, apei, soarelui.
Calirea este unda din bazele fizioprofilaxiei.Scopul calirii este sporirear rezistentei la influenta
nociva a oscilatiilor bruste de temperature ale mediului ambient,mai cu seama la racire.La baza
calirii sta adaptarea la actiunea unor temperature tot mai scazute procesul fiind realizat treptat si
systematic sub controlul medical.Primul component este : baile de aer( actiunea lor se bazeaza pe
diferenta dintre tenperaturile aerului ,baile de aer pot fi facute cu pacentul imbracat sau dezgolit
total .Locul bailor servesc aerariile speciale amenajate,terasele sub copaci si
tende,verandele/Duata bailor e de 4-25 gade Celsius in stare de repaus si in lipsa vintului durata
de la 4 min pina la 60 min.
Urmeaza baile cu soare Intensitatea lor trebuie sa fie crescuta treptat .Pemtru omul sanatos
etapa initial incepe cu 3 min apoi treptat se mareste cite 2 min pin la 30-60 min.Baile de soare se
fac in dimineata doar.
Scopul principal al calirii organismului cu hidroproceduri este sporireaz rezistentei fata de o
racire moderata Calirea cu apa se face la 2-4grade.
O ,metoda mai veche este frectia tot socotita o metoda de calire .
In scopuri profilactice se face si fizioprofilaxia cu iradierea cu raze ultraviolente si local si
general cu scop de dezinfectare .Cea locala-complicatii supurative ,in leziuni si arsuri.Prevenirea
reumatismului.IRadiere se efectueaza deobicei toamna iarna,Procedurile se efectueaza zilnic
timp de 10 zile apoi se repeat peste 2-3 luni.Durata unei procedure 3-4 minute,
In scopuri profilactice deasemnea se fac inhalatorapie cu scop de imbunatatirea starii
organismului si protejarea de stari cornice.

23. Curentul galvanic (continuu). Proprietăţi fizice, metode de producere a curentului


continuu (metode chimice, mecanice, termoelectrice). Aparatura pentru curent
continuu. Acţiunile biologice şi efectele biologice ale curentului galvanic.
Modalităţi de aplicare ale galvanizărilor – galvanizarea simplă, tehnica de
aplicare. Băile galvanice – patrucelulare, generale (Stanger). Ionoforeza
(ionogalvanizările), tehnicile de aplicare. Indicaţiile şi contraindicaţiile
galvanoterapiei.
Galvanizarea – metoda electroterapeutica, in care asupra organismului, prin contact, se
actioneaza cu curent electric continuu, cu intensitate mica – pina la 50mA si tensiune joasa – 30-
80 volti (V).
Acest curent patrunde prin canalele glandelor sudoripare si sebacee in tesuturile profunde. Se
raspindeste in muschi prin spatiile intercelulare si prin traiectoria vaselor sanguine si ale tunicii
nervilor.
In cimpul electric ionii pozitivi (+) se deplaseaza spre catod (-) si acesti ioni se numesc
CATIONI; IAR IONII NEGATIVI (-) invers – sunt atrasi spre anod (+) se numesc – ANIONI.
Ajunsi ionii la polii respectivi, isi pierd sarcina electrica neutra – atomi liberi cu o actiune
chimica oarecare, care este foarte sporita. Procesul de formare atomilor liberi – ELECTROLIZA.
Ca regula, atomii liberi actionind cu apa formeaza produsi ai electrolizei: sub anod-acizi; sub
catod-baze.
Acumularea acestor substante in cantitati excesive la nivelul electrozilor se pot produce arsuri ale
tegumentelor. Pentru a inlatura acest proces in metodica de electroforeza, folosim captuseli
hidrofilice, care dau posibilitatea ca acumularea sa fie intre captuseala si electrod. Pe de alta
parte, penetrarea ionilor sub influenta curentului electric produce in tesuturi o modalitate de
reorganizare a acestor ioni, schimba conjunctura ionica a tesuturilor, modifica procesul de
polarizare a tesuturilor, care, la rindul lui, schimba si sensibilitatea tesuturilor.
Un alt proces fiziologic care se produce sub actiunea curentului galvanic este –
ELECTROOSMOZA – acumularea moleculelor de apa in membrane, care se observa mai intens
sub catod, iar sub anod acest proces este slab pronuntat.
Actiunea curentului Galvanic:
-antiinflamatorie –analgezica -sedativa (la Anod)
-de excitare (la Catod) -miorelaxanta -metabolica
Tehnica, metodica de aplicare si parametrii
Aparatele galvanice nu au unire cu pamintul, pacientul nu este al II-lea electrod care ar provoca
energie, aparatele sunt portative se aplica chiar si la domiciliu.
Feluri de aparate:
POTOC AGN – 32 AGN – 33 - aparate vechi
GR – 1M GR – 2 – pentru galvanizarea in stomatologie
GC – 2 – galvanizarea camernaia (prin baie)
Microtoc – are alimentare autonoma Neotron Neuron
Aparatele sunt completate cu electrozi de diferite forme si marimi. Putem folosi elctrozi de
dimensiuni punctiforme dar si pina la dimensiuni de S = 800-900cm².
Sunt electrozi: Stabili – sub ei se aplica captuseala hidrofila
Lipiciosi: a)de unica folosinta b)permanenti
Metodele de aplicare:
Longitudinala – mai des la coloana vertebrala si procesele patologice ce se afla la suprafata.
Transversala – pentru aplicarea asupra organelor interne sau cind trebuie supus influentei tot
tesutul dintre electrozi. Se ia in considerare si proectia lui anatomica.
Se deosebesc metode de aplicare:
1.Locala 2.Segmentara
3.Segment – locala 4.Generala
Aplicare se poate de efectuat prin:
2 electrozi 4 electrozi 3 electrozi
Se mai foloseste bifurcarea unuia dintre electrozi sau ambii bifurcati.
Dozarea
Sensibilitatea tegumentului pentru curentul galvanic nu este egala pe tot corpul, depinde de
stratul cheratinos al pielii, de virsta pacientului. Talpile si palmele sunt mai putin sensibile. La
fata si la cap trebuie sa fie o intensitate = cu 2-3-5mA. Pe mucoasa nazala, bucala = 2-3mA.
Aplicarea G. pe trunchi – 15-20mA, pe membre – 20-30mA. Dozarea se recomanda sa fie
efectuata prin densitatea curentului Galvanic. Local se ia o densitate a curentului de 0,01-
0,05mA/cm².
Segmentar – I trebuie sa fie mai mica. Pe trunchi se ia densitatea = o,1mA/cm². Ca regula, ne
conducem de sensibilitatea pacientului, o senzatie de impunsaturi, un pic de usturime. Daca
apare durere – arsura puternica, atragem atentia la greselile de aplicare a metodicii.
• Galvanizarea se combina:
Cimp magnetic Inductoterapia
Ultrasunet Bai Factori termici
• Metodele de aplicare:
Clasice – care pot fi:
Cu actiune: - generala - segmentar-reflectorie - segmentara
Clasice cu actiune generala:
1.Galvanizarea generala dupa VERMEL – se aplica electrod cu S=15-20cm² in regiunea
interscapulara, se uneste cu o polaritate. Al II-lea electrod bifurcat cu S=10-15cm², fiecare se
aplica pe muschii gambei. Se ia I=5-10mA si 15-30mA. Durata 10-15-20’ (pina la 30-40’ nu se
mai indica). Aceasta metodica o putem modifica.
2.Aplicam longitudinal electrozii pe coloana cervicala.
3.Galvanizarea patrucelulara (pentru miini si picioare). Bicelulara (numai miini si numai
picioare). Apa din cada cu t=36-37°C. I=10-25mA.
4. Galvanizarea gulerului dupa SCERBAC – se aplica gulerul S=900cm² si al II-lea electrod cu
S=300-400cm² in regiunea lombara. I se incepe cu 6mA, se adauga cite 2mA si 6’ pina la 16mA
– 16’.
5. Metoda BURGHINION – cind se aplica electrozii pe ochi si alt electrod in regiunea gulerului
cervical. Pe coloana vertebrala se aplica polaritatea +. Daca aplicam polaritatea negativa la
coloana vertebrala, atunci electrodul se aplica doar de la C3-C4 mai jos, daca aplicam electrodul
pozitiv atunci de la C3-C4 in sus.
6. Galvanizarea endonazala – se mai foloseste in ginecologie cu DZ, disfunctia ovariana cu
vitB1. principiul este ca si la ochi. Aceasta metoda are citeva variante:
-in caile nazale se introduc torundele umede iar electrodul se aplica dedesubt
-cind electrodul se aplica deasupra nasului – fara torunde inauntru.
Metode cu actiune segmentar-reflectorie:
1.Metoda BERGONIE(semimasca BERGONIE):In stomatologie,Cosmetologie,Dermatologie
Electrodul semimasca (1/2 frunte + 1/2 obraji, 1/2 barbie) + al II-lea electrod pe bratul opus.
2. Metoda CASILI – in stomatologie , cosmetologie, ORL. Un electrod in forma de U la ureche
cu un corn inaintea urechii si altul dupa ureche + al II-lea electrod pe brat sau pe urechea opusa.
In Romania se mai foloseste baia generala galvanica STANGER – are actiune generala asupra
SN periferic si asupra sistemului muscular.
La aplicarea electrozilor pe cutia toracica – de la linia sternului spre dreapta (pe stinga nu se
aplica).daca este pneumonie bilaterala aplicam electrod bifurcat pe spate de la linia scapulara
spre axilara. Electrodul activ este cel cu suprafata mai mica si daca este + cel de-al II-lea –
indiferent.
Indicarea galvanizarii:
-în bolile interne: boala hipertonică (grad I şi II), astmul bronşic, colita, pancreatita, ulcerul
gastric şi duodenal, sclerodermia.
-Bolile sistemului nervos: nevrita, plexita, radiculita, neuromiozita, leziunile nervilor periferici,
ale creierului şi măduvei spinării, encefalita, mielita, ateroscleroza vaselor creierului, nevroza,
migrena, solarita.
-în procese algice diverse (mialgii, bursite,tendinite, artroze, poliartrită reumatoidă în faza de
acalmie etc.), în stări posttraumatice sau traumatice (entorse, luxaţii, contuzii, fracturi),
tulburările circulaţiei arteriale periferice (acrocianoza, boala şi sindromul Raynaud, cefalee
vasomotorie etc.), în hemiplegii după accidentul vascular cerebral (AVC), în paralizii şi pareze
după leziuni de neuron motor periferic. Galvanizarea se aplică în diverse boli dermatologice,
ginecologice, oftal-matologice etc.
Contraindicatii:
• Incompatibilitatea pacientului fata de curent (gust metalic, greturi, voma).
• Este determinarea tesuturilor in regiunea aplicarii electrozilor (putem regiunea data s-o
izolam).
• Hemoragiile, predispunerea catre hemoragii.
• Starea grava a pacientului.
• HTA gr.III. • Insuficienta circulatorie gr. II-III.
• Tumorile maligne. • TBC activa si acuta.
• Corpurile metalice in regiunea de aplicare a curentului.
• T = 37,8°C si mai mult. • Perioada de intoxicare.
• Decolarea de retina (metoda transorbitala nu se indica).
Metoda endourala ( un electrod in ureche si altul in regiunea cervicala).
Electroforeza medicamentoasa - scopul de a spori eficacitatea metodei si de a ameliora unele
proprietati negative din partea curentului galvanic, de a largi influenta acestei metode asupra
unei Supraf mai mari de tesuturi.
Una dintre variante este electroforeza labila: electrodul individual se fixeaza pe corp iar
electrodul activ se deplaseaza pe suprafata corpului cu o viteza de 3-5mm/sec, mai des se
utilizeaza pe traiectoria nervilor periferici, de-a lungul coloanei vertebrale, in tratarea colitelor pe
traiectul intestinului gros.
O alta varianta: electroforeza prelungita – mai des se utilizeaza in radiculopatii, miozite, cind
sunt dureri de lunga durata, cind ba sunt, ba dispar. Se foloseste crona – in buzunar, electrozii se
fixeaza pe o durata de 30-40 minute(pot si 2 sedinte cu interval de 3-4 ore intr-o zi).
O alta varianta: electroforeza intraviscerala (intratisulara) (electroeliminare). Efectul acestei
metode de a depozita preparatul in organul sau tesutul dat. Variante ale acestei variante:
Preponderent se introduce per os.Preponderent se introduce prin picuratoare, apoi se aplica
electrozii.Se introduce medicamentul in organ, intraarticular. Aceasta metoda a fost propusa de
Institutul din IALTA.
Electroforeza pulmonara:
Mecanismul de actiune al curentului electric poate sa manifeste controversa cu mecansimul de
actiune al preparatului si poate sa-I scada activitatea lui farmaceutica (ex.: la metodele de
electroforeza cu anticoagulante). Substanta medicamentoasa trebuie sa fie diluata. Preponderent
solutiile uleioase nu se introduc cu electroforeza.
Preparatele medicamentoase se introduc in conformitate cu disocierea lor in ioni. Preparatele
incarcate cu ioni (+) se administreaza cu anodul, iar cele incarcate (–) se administreaza cu catoul.
Unele preparate pot fi administrate cu ambele polaritati.
Pentru electroforeza se folosesc solutii medicamentoase cu concentratia 0,5-5%, uneori 10%.
Cu cit preparatul este mai putin concentrat, cu atit mi bine se produce disocierea si se introduc
mai multi ioni. Pe o captuseala cu S=100cm² se poate de luat 20-30-50ml solutie. Substantele cu
efect puternic (adrenalina, atropina) se administreaza in solutie cu concentratia 1:1000, se
foloseste doza mica. Solutia medicamentoasa se poate dilua pe diferite forme de solventi, insa
cel mai bun si mai universal este apa bidistilata sau distilata, daca preparatul nu se dilueaza in
H2O, atunci se foloseste solutie apoasa de Dimexil sulfo-oxid(Dimexid) de 25%-50% sau alcool
etilic. Pentru Dimexid se face proba pe piele pentru a gasi concentratia (pe piele pe 2 ore).
Dimexidul si alcoolul etilic sunt considerati si ca produse care cresc osmoza in timpul sedintei
si au proprietatea de a penetra si ei cu preparatul (sunt ca niste conductori). Pentru unele
preparate medicamentoase este necesar sa se utilizeze solventi – tampon, fie acizi sau baze. Apa
distilata sa fie acidulata sau spre baza ( se utilizeaza HCl de 5-10% sau solutie de baza caustica
de 5-10%.
Metodicile de aplicare: Aceleasi ca si la galvanizare.
Electroforeza medicamentoasa se asociaza cu:
-RIR -Inductotermia
-Cimpul magnetic -Ultrasunetul
-LASER – terapia
Electroforeza nu se combina in aceeasi zi cu:
-Curenti pulsatili -RUV in doze eritemice
Metode cu actiune generala de electroforeza
-Somnul electrogen -Electroanalgezia transcraniala
-Bai de radon, carbogazoase, sulfuroase
Metodele cu actiune generala
-Inductotermia generala
-Magnetoterapia generala (turbotron)
Intervalul dintre metodele cu care se poate de combinat trebuie sa fie de 2-4h.
Indicaţiile de bază ale electroforezei medicamentoase sînt determinate pe de o parte de indicaţiile
generale ale aplicării curentului continuu (galvanizarea, impulsuri unidirecţionale), iar pe de altă
parte de activitatea farmacologică a substanţei administrate.
Contraindicaţiile sînt în principiu aceleaşi ca şi pentru aplicarea curentului continuu cu
verificarea contraindicaţi ilor pentru substanţa medicamentoasă utilizată.
Ionoforeza
introducerea în organism transtegumentar/transmucos a unei substanţe medicamentoase
principiu : atragerea ionilor de semn contrar, respingerea celor de acelaşi semn
avantaje: potenţarea efectului; cale sterilă; posibilă chiar dacă există CI ptr calea generală;
nedureroasă
dezavantaje: risipă; nu se cunoaşte doza.
Indicaţiile galvanoterapiei: procese algice – nevralgii, reumatisme abarticulare, PR, artroze
activate;
posttraumatic – luxaţii, entorse, fracturi; hemiplegii; lez. de neuron motor periferic.
-Ionoforeza cu dexametazona sau cu acid acetic 2% la o intensitate scåzutå va diminua inflamtia
localå.
24. Curentul pulsativ. Curentul de joasă frecvenţă – generalităţi, proprietăţi fizice.
Metode de tratament. Aparatura generatoare de impulsuri de frecvenţă joasă.
Electromiografia de detecţie. Riscuri, contraindicaţii în aplicaţiile curenţilor de
frecvenţă joasă. Somnul electrogen (efecte fiziologice, curative). Aparatura, tehnica
şi metodica de aplicare. Indicaţii, contraindicaţii.
Curenţi cu impulsuri şi tensiune joasă: Analgezia transcraniană; Somnul electrogen;
Diadinamoterapia (DDT); Amplipulsoterapia (CSM); Terapia cu curenţi interferenţiali;
Fluctuorizarea; Electrostimularea;
Electrodiagnosticul; TENS-ul; PENS-ui; Curentul Trabert.
IMPULSURILE DREPTUNGHIULARE :Stimularea contracţiei musculaturii striate
:Reprezintă forma tipică de stimulare a contracţiei musculare scheletice → indic. în atonii şi
atrofii musculare de diferite cauze dar normoinervate;
Ap. modernă permite aplicarea unei game variate de impulsuri, izolate sau în serii cu durată şi
pauze variabile; amplit. imp. poate fi modulată în vederea evitării fen. de acomodare;
Există două tehnici importante:
1. Electromasajul Träbert 2. TENS (Transcutaneous Electrical Nerve Stimulation)
ELECTROMASAJUL TRÄBERT: succesiune de imp. dreptunghiulare cu durată de 2 ms,
separate între ele de pauze cu durată de 5 ms, rezultând o frecvenţă de 140Hz.
efect intens analgezic şi hiperemiant;
veritabil electromasaj ( vibraţii puternice ale maselor musculare);
Tehnică de aplicare: electrozi de dimensiune diferită în funcţie de zona tratată (3/4 cm, 6/8 cm,
8/12 cm);
aplicaţii bipolare; strat hidrofil de protecţie foarte gros; K (-) se aplică pe locul maxim dureros, A
(+) proximal de catod la 3-5 cm distanţă. Intensitatea se creşte progresiv până la senz. de
vibraţie suportabilă ( NU trebuie depăşită pt. a evita instalarea unei contracţii tetanice
dureroase).Se aplică intens. max tolerate; orientativ se rec. 5-10 mA pt. memb, 10-15 mA pt. col.
Cerv, 15-20 mA pt. col. D şi L.Aplic. zilnice, serii de 8-12 şedinţe.
Indicaţii terapeutice ( de obicei pt. algiile de orig. vertebrală, dar nu numai):
- manifestări dureroase din radiculopatiile de cauză vertebrogenă artrozică)
- sdr. miofasciale - S.A - torticolis - sechele posttraumatice ale coloanei
- PSH şi alte localizări abarticulare - artroze reacţionate
• Contraindicaţii - cele ale FKT
T.E.N.S.( STIMULARE NERVOASĂ ELECTRICĂ TRANSCUTANĂ)
Termenul de STIMULARE contravine mec. de INHIBARE a durerii prin teoria “ controlului de
poartă” (Melzack şi Wall 1965) – stimularea fibrelor cu diam. mare, rapid conducătoare A - alfa,
nespecifice pt. durere det. “ închiderea porţii” pt. transmit. inf. nociceptive pt. fibrele nervoase
lent conducătoare A – delta şi C.( durerea nu este percepută la nivelul creierului); Receptorii pt.
durere= ramificaţii ale dendritelor neuronilor senzitivi;
La om - fibrele A - alfa: conduc imp. pt. ap. senz. tactile
- fibrele A - delta: pt. durere tolerabilă relativ bine localizată, de tipul înţepăturii scurte
- fibrele C – pt. durere intensă şi difuză;
• A – delta + C= sărace în mielină, diam. mic, lent conducătoare
A – alfa= diam. mare, rapid conducătoare
Caracteristici T.E.N.S:
1. Frecvenţa imp. - între 15- 500 Hz,
- mai frecvent 80- 100Hz
2. Durata imp. : 0,05 – 0,5 ms
3. Electrozii: placă din metal sau cauciuc electroconductor, de dimens. diferite în funcţie de
mărimea zonelor tratate
Polaritatea electrozilor nu are importanţă!
Tehnica de aplicare:
- plasarea electrozilor direct pe spf. dureroasă sau în imediata ei vecinătate;
- intensitatea aleasă a.î. să det. stim. selectivă a fibrelor nervoase groase mielinizare A – alfa,
pt. a “închide poarta” pt. influxurile transmise prin fibrele subţiri A – delta şi C→senz. de
vibraţie/furnicătură plăcută;
- durata şedinţei min. 20 minute ( 20-60 min.);
intervalul dintre şedinţe creşte odată cu progresia seriei de tratament ( se pot face aplicaţii de 4-5
ori/zi);
- există ap. portabile, cu baterii, se pot utiliza la domiciliul pacienţilor ( cu supraveghere
periodică medicală a bolnavului şi tehnică a aparatului);
Indicaţii:
- af. reumatice diverse ( lombosciatică hiperalgică, AND, cauzalgii, PR, PSH, artroze
reacţionate, SA);
- af. posttraumatice; - dureri din af. neurologice periferice;
- nevralgii postherpetice; - durerile “fantomă” din amputaţiile mb;
- durerile după anestezie; - st. dureroase ac. şi cr. postoperatorii;
- cicatrici dureroase postoperatorii; - durerile din anurii;
- durerile din carcinoame ( singura procedură de ET !)
Contraindicaţii:
- purtătorii de pacemaker cardiac;
- stim. reg. nodulului sino- carotidian; - dureri psihogene;
- hipersensibilitatea la curent;
- sarcina; - reg. cutanate anestezice;
- sdr. dureroase de origine talamică; - zone cu iritaţii cutanate;
- st. dureroase tratabile cu mijloace terapeutice etiologice coresp.
ELCTROSTIMULĂRII
• IMPULSURILE TRAPEZOIDALE:
CARACTERISTICI:
Se caract. printr-o durată mai lungă şi o pantă ascendentă şi desc. mai lină; se adresează struct.
mai puţin excitabile ( atrofii de imobilizare accentuate);
Tratament de elecţie pt. electrostimularea m. netede viscerale ( musc. cu cronaxia motorie mai
lungă);
INDICAŢII:
- constipaţii cronice; - atrofii postop. ale vezicii urinare
- contr. uterine ineficiente în timpul travaliului
• IMPULSURILE EXPONENŢIALE:
Indicaţii: prevenirea şi recuperarea atrofiilor musculare neurogene (sdr. NMP)
Principiul:
- pierderea nu numai a capacităţii de contracţie, dar şi a celei de acomodare la fibrele
musculare cu inerv. lezată
- la aplic. imp. exponenţiale ( cu pantă ascendentă lină) fibrele musc. care şi-au păstrat inerv.
intactă se vor acomoda rapid şi nu se vor contracta, pe când cele cu inerv. deficitară se vor
contracta eficient pe toată durata procedurii
- se realizează astfel o electrogimnastică selectivă, menţinându-se tonicitatea şi troficitatea
fibrei musculare până la refacerea continuităţii anatomofcţ. a unit. motorii respective
- parametrii imp. exp. ( durata imp., a pauzei, a pantei asc., a frecvenţei) se stabilesc prin
electrodiagnosticul de stimulare ( curba I/t)
Dg. prin electrostimulare – metode:
1. Testul galvanic al excitabilităţii
2. Testul faradic al excitabilităţii
3. Metoda curbei I/t – permite aprecieri cantitave mai precise ale procesului de denervare,
apreciere cantitativă a procesului de reinervare
TEHNICA DE APLICARE A ELCTROSTIMULĂRII
Se va fixa durata impulsului ( det. grafic cu ajutorul curbei I/t);
Se va fixa durata frontului ascendent= durata impulsului ( durata frontului descendent=0);
Frecvenţa cu care se instituie tratamentul este det. de gr. afect. N-M;
Dacă muşchiul nu răspunde la poz. corecte ale electrozilor după toate variantele încercate, se
poate mări durata imp. de stimulare ( nu se va mări intensitatea curentului);
Se recomandă 7-10-14 zile de tratament, apoi se repetă det. curbei I/t pt. eventualele modificări
în funcţie de progresele obţinute;
Cu cat se îmbunătăţeşte calitatea contracţiei se poate creşte nr. de impulsuri excitatorii pe o
şedinţă, frecv. imp., durata aplicării şi se poate scădea progresiv durata imp. şi durata pauzelor;
Trat. trebuie instituit cat mai precoce după producerea lez. de NMP şi ap. semnelor sale, înainte
de instalarea modificărilor atrofice musculare ( la max. 7-10 zile)
CONDIŢII DE RESPECTAT ÎN APLICAŢIILE DE ELECTROSTIMULARE
Poziţionarea segm. locomotor afectat într-un plan lipsit de influenţa forţei de gravitaţie;
Segmentul locomotor tratat trebuie să aibă artic. vecină indemnă;
În timpul aplicaţiei, pacientul trebuie să se concentreze asupra tratamentului, să-şi privească
mişcarea, să numere pe timpul pauzei, pt. a-şi da singur comanda mişcării voluntare;
Se recomandă a se face înainte de şedinţa de electrostimulare o procedură de încălzire locală cu
efecte trofice tisulare: băi ascendente de 37-39°C ( 5-10 min.), unde scurte, parafină;
Masajul este recomandat înainte de stimulare şi după;
Se pot face aplicaţii locale de CG înainte şi după şedinţă;
Dacă toate datele necesare aplicaţiei au fost corecte, verificate şi respectate, şi totuşi pe parcursul
tratamentului se obţin rezultate paradoxale ( mişcare inversă), se va întrerupe tratamentul pt. 10-
14 zile, după care se va relua cu aceiaşi parametri sau după o nouă testare electrică;
Durata totală a tratamnetului este nedefinită, deseori fiind necesare cateva luni, pană ce se obţine
minim valoare 2 pe scara testingului muscular;
După introducerea programelor de KT, se poate continua cu stimularea selectivă a muşchilor
afectaţi, la parametrii corespunzători etapei de evoluţie favorabilă a acestora;
• Impulsurile exponenţiale se folosesc pt. tratamentul selectiv al m. striate denervate prin
leziune de NMP ( nu au valoare în sdr. de NMC şi în miopatii);
Somnul electrogen - este o metodă de tratament prin acţiune asupra creierului cu curent de
impulsuri de frecvenţă joasă şi sonoră (1-130 Hz), de formă dreptunghiulară, intensitate mică (1-
3 mA) şi tensiune mică (pînă la 50 V), care provoacă la o aplicare îndelungată somnolenţă şi
somn de diversă adîncime şi durată.
Mecanismul electrosomnului, conform teoriei lui I.V. Pavlov, poate fi explicat prin apariţia
inhibiţiei de protecţie în sistemul nervos central sub influenţa excitaţiilor slabe, monotone. Se
consideră că în timpul electrosomnului se observă un răspuns reflector la excitarea pielii
pleoapelor cu curent electric, precum şi acţinea directă a curentului asupra structurilor
hipotalamice care declanşează procesul de inhibiţie în structurile corticale ale creierului. Probabil
în acest proces se include şi formaţiunea reticulară prin diminuarea influenţei tonizante a acesteia
asupra scoarţei cerebrale. în ansamblu aceste fenomene asigură apariţia somnolenţei şi somnului.
în acţiunea fiziologică şi terapeutică a electrosomnului este important fenomenul reducerii
încordării emotive, influenţa pozitivă asupra proceselor activităţii nervoase superioare,
ameliorarea somnului nocturn.
Actualmente mecanismul acţiunii electrosomnului poate fi prezentat în următorul mod.
Curentul de impulsuri provoacă excitarea receptorilor senzitivi în zona inervaţiei nervului
trigemen. Impulsaţia eferentă ritmică prin fibrele nervului trigemen atinge celulele bipolare ale
nodului trigemen (Gasser), iar mai departe ajunge la nucleul senzitv al nervului trigemen.
Impulsaţia din acest nucleu prin diverse fibre ajunge în scoarţa cerebrală predominant prin nucleele
talamusului şi hipotalamusului.
Impulsaţia eferentă, apărută în aceste nuclee, modifică starea funcţională a organismului —
respiraţia, presiunea arterială, termore- glarea, tonusul muscular etc
Aparatajul electronic pentru clectrosomn generează curent de impulsuri dreptunghiulare,
frecvenţa cărora se selectează individual în dependenţă de forma, stadiul maladiei, starea funcţio-
nală a sistemului nervos central.
Frecvenţa poate fi modificată în limitele de la 1-130 Hz ori pînă la 160 Hz (electroanalgezie).
Durata fiecărui impuls este de 0,2-0,5 ms. Şedinţele sînt efectuate în încăpere izolată şi cu
iluminaţie redusă.
Pintre aparatele menite tratamentului cu electrosomn pot menţionate cele de tipul Electroson
(3C-2; 3C-3; 3C-4; 3C-5). Procedura constă în aplicarea pe pleoapele ochilor închişi a 2 electrozi
umectaţi cu apă şi uniţi cu catodul, iaralţi 2 electrozi, umectaţi şi uniţi cu anodul, se aplică în
regiunea apofizelor mastoidene (fig. 11). La început se acţionează cu impulsuri de intensitate mică
(2-8 mA), care provoacă o senzaţie uşoară de înţepătură ori vibraţie. în cazul manifestărilor
nevrotice evidente şi excitabilitate pronunţată a sistemului nervos central se utilizează frecvenţe
joase (5-20 Hz). în cazul depresiei psihice a bolnavului şi predominarea proceselor de inhibiţie a
reglării neuroumo- rale se utilizează o frecvenţă mai înaltă (40-100 Hz). Durata procedurii în prima
şedinţă este de 10-15 min., cu o creştere ulterioară pînă la 30-40 min. Şedinţele se realizează peste
o zi ori două zile la rînd cu întrerupere la a trea zi. Cura de tratament include 10-20 şedinţe.
Concomitent cu procedura de electrosomn se poate efectua electroforeza cu substanţe
medicamentoase.
Indicaţile electrosomnului: bolile interne ( boala ischemică cardiacă, boala hipertonică,
ulcerul gastric şi duodenal, hipotireoza, guta); bolile sistemului nervos (ateroscleroza vaselor
sangvine cerebrale în stadiu incipient, encefalopatia traumatică, sindromul hipotalamic, migrena,
neurastenia, sindromul astenic, psihoza maniac-depresivă, schizofrenia).
Contraindicaţii: tumorile maligne, insuficienţa circulatorie de gradul II-III, perioada acută a
infarctului miocardului (3 săptămîni), accidentul vascular cerebral în primele 2-3 luni, arahnoidita,
isteria, inflamarea pielii feţei, febră, inflamaţia ochilor, hemoragia şi predispunerea la aceasta,
intoleranţa individuală faţă de curentul electric, atitudinea negativă a bolnavului faţă de metoda
electrosomnului, prezenţa metalelor în ţesutul creierului, ochilor ori al organelor auzului.
Electromiografia de detecţie.
Reprezinta metoda de inregistrare a potentialelor bioelectrice produse spontan sau prin
stimulare adecvatala nivelul unitatii motorii, aflatain diverse conditii fiziologice sau patologice.
Semnalul cules reprezintasuma potentialelor electrice ale fibrelor musculare din unitatile motorii
investigate.
1. Variante tehnice de culegere a semnalului EMG:
a. EMG globala- presupune analiza activitatii electrice a tuturor UM dintr- un
muschi, de obicei prin culegere de suprafata;
b. EMG elementara- realizeaza inregistrarea potentialelor de UM prin culegere de
profunzime (electrod acicular);
c. EMG de unicafibra(SFEMG- Single Fiber EMG)- tehnica de finete, exploreaza
dispozitia spatiala a fibrelor musculare in interiorul unei UM.
2. Parametrii specifici EMG
Semnalul EMG reprezinta suma unor semnale elementare generate la nivelul
unitatilor motorii, denumite potentiale de unitate motorie (PUM). Poate fi caracterizat prin
parametrii specifici oricarui semnal bioelectric: forma, amplitudine, durata, frecventa.
a) Forma potentialelor
PUM pot fi mono, bi, tri, sau polifazice. Polifazismul poate apare prin:
i) plasarea electrodului intr-un teritoriu de intrepatrundere a douaUM (conditii normale);
ii) sincronizarea defectuoasa a fibrelor musculare dintr-o UM unica (patologie).
Valori normale: polifazism < 12 % din totalul PUM.
Peste aceasta cifra, traseul semnifica modificari functionale ale UM.
b) Amplitudinea PUM
Evalueaza forta de contractie a fibrelor musculare. Amplitudinea PUM depinde de intensitatea
cimpului electric realizat de suma activitatii electrice a fibrelor musculare din UM.
Valori normale: 200 – 500 mV, cu limita superioara spinala 2000 mV (dupaIsch).
Cresterea amplitudinii PUM in timpul contractiei musculare determina fenomene de sumatie
spatiala: electrodul "simte" activitatea electrica a unor UM din ce in ce mai indepartate, care se
suprapun peste PUM inregistrate initial.
c) Durata PUM
Evalueaza sincronizarea activitatii neuro-musculare. Depinde de mai multi factori:
i) tehnica utilizata: daca electrodul este inserat in mijlocul UM, sincronizarea fibrelor este mai
buna si durata PA mai mica;
ii) densitatea UM: la un grad mare de dispersie a fibrelor musculare, timpul de culegere si durata
PUM vor fi mai mari;
iii) tipul de fibre musculare investigate: durata este mai mare in UM cu fibre rosii si mai mica in
UM cu fibre albe.
iv) factori fiziologici: virsta, temperatura, starea de oboseala, etc.
Valori normale: 3 – 6 ms, cu variatii: 8 – 12 ms la muschii membrelor si 5 – 6 ms la muschii
fetei. d) Frecventa PUM
Reflecta frecventa stimulului central si sincronizare cu efectorul muscular (vezi
cronaxia motorie). Frecventa de descarcare a UM creste paralel cu efortul muscular. In timpul unei
contractii maximale, ritmul de descarcare al motoneuronilor creste in decurs de citeva ms pina la
60 – 100 Hz; aceasta frecventa poate fi mentinuta pe o perioada scurta, dupa care scade treptat.
Pe durata unei contractii sustinute (constante), frecventa se mentine la aprox. 20 Hz.
Pe traseul EMG, cresterea de frecventa determina fenomene de sumatie temporala
prin suprapunerea PUM individuale, care nu mai apar distincte.
Valori normale: variabile, de la 4 – 6 Hz pinala 50 – 60 Hz, functie de intensitatea
contractiei.
3. Traseul EMG normal – Fig . 1
Aspectul EMG normale este determinat de mai multi factori, dintre care mentionam:
1) numarul (densitatea) fibrelor musculare din unitatea motorie;
2) nivelul de activitate functionala a fiecarei fibre;
3) perioada de latentaa sinapselor neuromusculare;
4) viteza de conducere prin fibrele musculare;
5) modalitatea de culegere (tipul de electrozi): culegere de suprafata (EMG
globala) sau de profunzime (EMG de UM) .
a) Traseul simplu – Fig. 1 a
Se obtine in timpul unei contractii usoare si constadin PUM mono- sau bifazice.
Parametri specifici: amplitudinea = 200- 400 mV, durata = 3- 4 ms, frecventa = 4- 10 Hz.
b) Traseul intermediar – Fig. 1 b
Se obtine la o contractie de intensitate medie; prin fenomenul de recrutare spatiala,
electrodul coaxial "vede" un numar mai mare de fibre active, apartinind mai multor UM.
Parametri specifici: amplitudine = 500- 600 mV, frecventa = 15-25 Hz.
c) Traseul interferential – Fig. 1 c
Se obtine in contractie maximalasi constadintr- o succesiune de PUM care nu mai
pot fi analizate distinct. Traseul este asemanator cu cel obtinut prin culegere de suprafata.
Parametri specifici: amplitudine = 1000- 1200- 2000 mV, frecventa = 50 Hz (pentru
PUM) si 1000 – 1200 Hz pentru traseul global.
d) Ritmul Piper – Fig. 1 d
Este o forma a traseului de interferenta, obtinut prin contractie maximala la
contrarezistenta.
Apare sub forma de virfuri sinusoidale cu frecventa de 40-50 Hz , ale caror
amplitudine, durata si frecventa sint determinate de gradul de sincronizare a descarcarilor
motoneuronale.
Afectarea neuronului motor periferic sau fibrelor musculare deservite produce
modificari distincte in semiologia electromiografica cunoscute sub denumirea de traseu EMG de
tip neurogen, respectiv traseu EMG de tip mioge
Traseul EMG de tip miogen – Fig.2 a apare in bolile musculare (miopatii) si se caracterizeaza
prin :
EMG in repaus: lipsa activitatii spontane in repaus
EMG in contractie: traseu imbogatit cu potentiale polifazice de scurta durata si de amplitudine
redusa
Miotonia este afectiunea caracterizata prin dificultatea in relaxarea musculaturii dupa activitate si
exagerarea reflexelor osteotendinoase.
Traseul EMG de efort
Efortul si oboseala musculara reprezinta situatii in care explorarea EMG s-a dovedit
utila. In conditii de oboseala musculara, traseul EMG sufera urmatoarele transformari:
- scade amplitudinea UM;
- frecventa si regularitatea descarcarilor scad (pe traseul intermediar);
- apare o tendinta de sincronizare intre diverse UM, care genereaza potentiale supravoltate.
Analiza spectrala constata o tendinta de deplasare a descarcarilor catre frecventele joase.

25.Cîmpurile electric, magnetic şi electromagnetic. Tehnica şi


metodologia terapiei de frecvenţă înaltă. Undele scurte. Proprietăţile
fiziologice. Modalităţi de acţiune. Tehnica şi metodologia terapiei cu
unde scurte. Indicaţiile, contraindicaţiile terapiei cu unde surte.
CURENȚII DE ÎNALTĂ FRECVENȚĂ: CARACTERISTICI:
• Frecvenţă foarte mare;
• Produc fen. importante capacitive- străbat cu uşurinţă capacităţi pe care curenţii de joasă
frecvenţă nu le pot străbate;
• Produc fen. inductive foarte marcate – cu cât frecv. este mai mare, variaţia câmpului
inductor este mai rapidă şi forţa electromotoare de inducţie este mai ridicată;
• Produc energie calorică: Q=K I² R t, unde K= 0,24 (ct.);
• Câmpul de înaltă frecvenţă încălzeşte puternic corpurile metalice şi sol. electrolitice;
• În mediile metalice omogene, cu rezistenţă mică( conductorii metalici), curentul de ÎF se
propagă la spf.=ef. “pelicular”;
• Străbat cu dificultate obstacolul reprez. de impedanţa unei bobine;
• Propagarea într-un mediu heterogen nu urmează legile valabile pt. curentul continuu;
• Curenţii de ÎF transmit în mediul înconjurător, la dist. f. mari, unde elctromagnetice de
aceeaşi frecv. cu a curentului care le-a generat ( fen. ce stă la baza radiofoniei, radiolocaţiei
şi televiziunii);
UNDELE SCURTE
• Caracteristici: - frecv.= 27,12MHz
- λ = 11,06 m
• Germanul Schliephake , Giessen, 1928
• Prop. fiziologice:
1. Nu au acţ. electrolitică şi electrochimică, nu produc fen de polarizare;
2. Nu det. excitaţie neuromusculară (la frecv. înalte, durata stimulului este f. scurtă a.î. nu poate
det. excitaţia struct. nervoase);
3. Au efecte calorice de profunzime fără a produce lez. cutanate ( proced. de termoterapie cu
acţ. profundă)
• Penetraţia tisulară şi ef. caloric depind de:
- frecvenţa curenţilor ( creşte odată cu creşterea frecv.)
- ct. electrice
- partic. histobiochimice ale struct. tisulare străbătute
- metodologia de aplicaţie
- dist. electrozilor faţă de spf. corporală tratată;
• Endotermie ( căldura se formează în interiorul ţes. org.) – ef. remanent, temp. rămâne ridicată
48-72 ore după procedură;
ACŢ. FIZIOLOGICĂ A EF. CALORIC:
• METABOLISM: - creşte necesarul de oxigen şi substrat nutritiv, creşte catabolismul;
• CIRCULAŢIE: - activare vizibilă a circ.( hiperemie activă) prin acţ. directă locală, acţ.
reflexă, v.d generală- det. scăderea TA;
• SN - central: ef. sedativ
- periferic: ↑ excitabilitatea, ↑ viteza de conducere, ↓ reobaza, ↓ cronaxia ( ef. manifestat
la aplic. de durată scurtă);
• MUŞCHI: - scade tonusul muscular, relax. antagoniştii;
+ ef. de creştere a capacităţii imunologice a organismului şi acţ. asupra gl. endocrine ???
EF. TERAPEUTIC DERIVAT DIN ACŢ. CĂLDURII:
• Hiperemizant
• Analgetic
• Miorelaxant- antispastic
• Activarea metabolismului
Modalităţi de aplicaţie ale US:
1. Metoda în câmp condensator
- se utilizează electrozi de tip Schliephake- plăci metalice rotunde izolate într-o capsulă de
sticlă sau de mat. plastic ( electrozi “rigizi”)- se aplică la dist. de 2-4 cm de spf. corporală tratată
- electrozi plaţi sau “ flexibili”- din cauciuc, de dimens. diferite, încorporaţi în pâslă; se aplică
direct pe corpul pacientului ( afecţ. cu zone corporale plane, pacienţi imobilizaţi la pat)
- ţes. bogate în apă şi proteine ( muşchii, org. interne) au o rezistenţă mai mică decât ţes. gras
şi măduva osoasă; en. de ÎF trece ca un curent de deplasare, fără a produce căldură;
- coef. de încălzire pe unit. de volum de ţesut gras faţă da acelaşi volum de ţes. muscular este
de 10/1;
- dacă dorim încălzirea profundă a ţes. şi evitarea încălzirii strat. cu ţes. gras, trebuie mărită
distanţa dintre electrozi şi tegument;
2. Metoda în câmp inductor
- energia se transmite reg. tratate printr-un cablu de inducţie, electrodul solenoid ( 1,5- 3 m)-
cablu înfăşurat în spirale în jurul reg. tratate, electrod “diplodă” ( 2 cabluri- bobină dispuse în două
planuri ce formează un diedru), electrozi de tip monodă ( d= 14-15 cm) sau minodă (d= 5,5 cm),
la care cablul- bobină este amplasat în carcase rotunde din material plastic;
- metoda realizează o încălzire profundă mai eficientă la nivelul ţesutului muscular, ajungând
la un raport de 1/1 faţă de încălzirea ţes. gras( dacă stratul adipos supraiacent nu depăşeşte 3-4
cm grosime);
Metodologia de tratament:
• Alegerea şi utilizarea electrozilor:
- tipul şi natura electrozilor- electrozii flexibili încălzesc mai superficial decat cei rigizi; există
electrozi speciali – axilar, vaginal;
- dimensiunea electrozilor- în funcţie de suprafaţa tratată; aplic. în camp condensator se fac cu
electrozi de aceeaşi mărime (realizarea unui camp uniform), se pot aplica şi electrozi de dimens.
diferite (cel mic devine activ, cu ef. termogen mai pronunţat);
- distanţa electrozilor faţă de spf. reg. tratate, de obicei 2-3 cm, variaţia distanţei electrod-
tegument modifică profunzimea expunerii (peste 3 cm încălzire mai profundă);
- poziţia electrozilor- fie că se aplică bipolar, fie monopolar, trebuie să fie aşezaţi paralel cu spf.
tratată pt. a realiza un camp uniform de transmisie şi încălzire- ef. de “oblicitate”( concentrare a
campului în zonele mai apropiate;
Electrozii pot fi poziţionaţi în 3 modalităţi:
1. transversal- trat. artic.
2. longitudinal- aplic. la niv. spatelui, trunchiului, mb.
3. în unghi drept
Dozarea intensităţii campului de US:
• Doza intensităţii adm. variază în fcţ. de:
- sensibilitatea individuală la cădură
- natura reg. tratate
- felul, dimensiunea şi distanţa electrozilor faţă de spf. corporală
- ef. şi scopul terapeutic urmărit
- stadiul de evoluţie al afecţiunii tratate
Struct. diferită a ţes. tratate ( cutanat, adipos, muscular) det. impedanţe diferite, gr. de
vascularizaţie infl. dozele terapeutice ( un ţes. mai bogat vascularizat pierde mai repede căldură,
se pot aplica doze mai mari);
1. METODA OBIECTIVĂ
- măsurarea temp. pielii, ţesuturilor s.c sau a cavităţilor mucoase, într-un mediu ambiant cu
temp. = 20- 24°C, cu diverse mijloace ( cupluri termoelectrice, termisori de diferite forme);
- se urmăreşte cu cate grade creşte temp. ţesutului tratat;
- dozele slabe cresc temp. cutanată cu 1 gr., dozele medii cu 1-3 gr., dozele puternice cu peste
3 gr.;
- mucoasele suportă o doză mai crescută datorită vascularizaţiei mai abundente;
- creşterea temp. cutanate este mai accentuată la aplicaţia în camp inductor;
2. METODA SUBIECTIVĂ
- constă în caracterul senzaţiei percepute de pacient la diferite doze de intensitate aplicată;
◊ doza I – atermică/ rece, nu produce nici o senzaţie, este sub pragul de excitaţie termică,(5-
10W)
◊ doza II – oligotermică, produce o senzaţie de căldură abia perceptibilă, (35W)
◊ doza III – termică, produce o senzaţie de căldură evidentă, suportabilă, plăcută, (75-100W)
◊ doza IV – hipertermică, produce o senz. de căldură puternică, uneori greu suportată, (110-
180-250 W)
- În stadii ac. – doze mici (I-II) cu durată scurtă 3-5 min., serii scurte, ritm zilnic sau la două
zile;
- În stadii cr. – doze mari (III-IV), cu durată prelungită 20-30 min., zilnic sau la interval de
2-3 zile, 12 şedinţe;
- Doza I poate fi aplicată ca “intensitate de introducere” la pacienţii sensibili sau la cazurile
acute sau hiperalgii;
- Dozele II-III au acţiune antispastică;
- Dozele mari (IV) şi scurte au acţiune revulsivă în aplicaţiile superficiale;
- Dozele mari şi preelungite pot fi utilizate în scop de elctro-
hiperpirexie în aplicaţiile generale;
Durata şedinţelor – în funcţie de ef. terapeutic urmărit, stadiul de evoluţie al afecţiunii, dozele
utilizate – în afecţiuni ac. → durate surte( 3-10 min.), în afecţ. cr. → durate mai lungi (20-30 min.);
Nr. şedinţelor – dep. de std. evolutiv al bolii, în general nu se depăşesc 12-15 şedinţe;
INDICAŢII
• Afecţiuni ale ap. locomotor: reumatism degenerativ, inflamator cr. ( în afara puseului),
abarticular ( bursite, tendinite, tenosinovite, miogeloze), sechele posttraumatice;
• Afecţiuni ale SNP- nevrite, pareze şi paralizii ( n. facial, circumflex, plex brahial, radial,
cubital, sciatic) şi ale SNC- sechele după poliomielită, scleroză în plăci;
• Afecţiuni C-V: sdr. Raynaud, degerături, tulburări ale circ. periferice venoase ale mb.,
arteriopatii periferice ale mb. (stadii incipiente);
• Afecţiuni ale ap. respirator: br. cr., sechelele pleureziilor netuberculoase, pleurite;
• Afecţiuni ale ap. digestiv: spasme esofagiene; constipaţii cr., diskinezii biliare,
colecistopatii cr. nelitiazice, sdr. aderenţiale;
• Afecţiuni ale ap. uro-genital: hipertrofii de prostată, pielocistite, unele nefrite ac.;
• Afecţiuni ginecologoce: metroanexite, parametrite cr., sterilităţi secundare;
• Afecţiuni ORL: sinuzite frontale, fronto- etmoidale, rinite cr., faringite, laringite, otite;
• Afecţiuni stomatologice: dureri postextracţii, dentare, gingivite, stomatite,
• Afecţiuni dermatologice: furuncule, panariţii, hidrosadenite;
• Afecţiuni endocrine: dereglări ale hipofizei, tiroidei, suprarenalei, pancreasului;
• În actul de decizie prin care alegem o procedură de US- importantă valoarea reprezentată
de aceasta ca factor terapeutic:
- prioritar faţă de alte proceduri de termoterapie
- adjuvant faţă de alte mijloace terapeutice
- permisiv faţă de posibilitatea asocierii cu alte proceduri fizicale eficace;
CONTRAINDICAŢII
• Procese inflamatorii acute cu supuraţii;
• Manifestări acute ale af. reumatice;
• Afecţiuni cu tendinţe la hemoragii: hemoptizii, UGD activ;
• Procese neoplazice;
• Prezenţa de piese metalice intratisulare ( materiale de osteosinteză);
• Implantarea de pace- maker cardiac;
• Perioadele de ciclu menstrual şi sarcina;
TERAPIA CU ÎNALTĂ FRECVENŢĂ PULSATILĂ (DIAPULSE)
• Impulsurile sunt separate de pauze ce variază în trepte, de la o durată de 25 ori mai mare
decat durata impulsului;
• Frecvenţa imp. este dozată în 6 trepte, între 80- 600 imp./s (80- 160- 300- 400- 500- 600);
penetraţia este împărţită în 6 trepte, de la 1 la 6;
• Intensitatea en. de lucru a aparatului este cuprinsă între 293 şi 973 W;
• Durata mare a pauzei în raport cu durata impulsurilor face ca ef. calorice sa se disperseze
pană la dispariţie, ef. biologice au o durată mai lungă şi o estompare mai lentă;
• Penetraţia campului este în funcţie de intensitate, prezentand un maximum de 20 cm, care
corespunde I max. de 975 W;
• Dozarea penetraţiei depinde de greutatea şi constituţia organismului, se alege o penetraţie
mai mare (treptele 5,6) la organismele mai robuste;
• Emiţătorul – localizator al ap. se aplică la distanţă foarte mică de corp ( de la contactul
intim la 2-3 cm);
• Emiţătorul – localizator se poate aplica deasupra regiunilor şi porţiunilor acoperite de
îmbrăcăminte, ap. gipsate, materiale sintetice, pansamente, asupra reg. ce conţin elemente
metalice de contenţie şi osteosinteză;
MODUL DE ACŢIUNE
• Campul electromagnetic realizat de diapulse influenţează mişcările ionice intra- şi
extracelulare, det. echilibrarea pompelor de sodiu în celule dereglate, aflate în stare de
depolarizare parţială ( contribuie astfel la refacerea potenţialelor bioelectrice de la nivelul
mb. celulare şi la repolarizarea celulelor);
• Stimulează procesele anabolice celulare;
• Creşte afluxul sanguin periferic prin amplificarea vascularizaţiei locale ( contribuie evident
la procesul de vindecare);
• Influenţează favorabil procesele de regenerare ale ţes. nervos;
• Creşterea capacităţii de apărare şi regenerare prin: stim. activ. sist. reticulo- histiocitar,
creşte nivelul sgv. al gamaglobulinelor, creşte infiltraţia leucocitară, stimulează
hematopoieza, fevorizează formarea colagenului în procesele reparatorii tisulare;
EF. FIZIOLOGICE
• Amel. evident OP , în special cele posttraumatice (AND);
• Accelerează proc. de calusare al fracturilor;
• Accelerează resobţia hematoamelor;
• Reduce edemul tisular;
• Accelerează cicatrizarea plăgilor;
• Grăbeşte vindecarea arsurilor;
• Previne şi reduce cicatricile cheloide;
• Fav. vindecarea ulcerelor varicoase;
• Reduce calcificările din structura părţilor moi (tendinite, bursite);
• Fav. vindecarea ulcerului peptic;
• Diminuă şi combate spasmele musculaturii netede;
INDICAŢII TERAPEUTICE
• AF. ALE AP. LOCOMOTOR: calusarea fracturilor, stări postraumatice ale părţilor moi
(contuzii, hematoame), osteomielite, bursite, capsulite, tenosinovite, artrite cu diferite
localizări, artroze reactive;
• AF. VASCULARE: ulcere varicoase ale gambelor, arteriopatii periferice;
• AF. RESPIRATORII: bronşite, faringite ( rezultate spectaculoase în cele ac.);
• AF. ORL: sinuzite;
AF. DIGESTIVE: ulcer peptic, colite ac., pusee de RCUH, diverticulite intestinale;
• AF. UROGENITALE: pielonefrite ac.,cistite ac. hemoragice,inflamaţii pelvine ( anexite);
• AF. STOMATOLOGICE: gingivite, stomatite, stări postintervenţii stomatologice;
AF. ALE TEGUMENTULUI: herpes zoster, arsuri;
METODOLOGIA DE APLICAŢIE
• Alegerea treptei de penetraţie (1-6) dep. de: localizarea procesului patologic, tipul
constituţional, grosimea str. celulo- adipos sc.; valori mai mari sunt utilizate la persoane
robuste, cu ţesut celuloadipos mai bogat;
• Frecvenţa 400- 600/s;
• Nr. şedinţelor: 4- 8 aplicaţii în suferinţe ac.-sac., 10-14 în suferinţe cr.;
• Ritmul aplic. este de obicei zilnic;
• Durata procedurii este de regulă 15 min. pt. aplic. localizatorului emiţător pe regiunea
afectată; apoi amplasarea emiţătorului pe una din regiunile – hipocondrul drept (pt.
activarea bogatei vascularizaţii hepatice), epigastru (probabil prin acţiune reflexogenă) sau
lombar ( prin acţiune asupra gl. suprarenale) – această secvenţă durează de obicei 10 minute
şi se utilizează valori ale frecvenţei şi penetraţiei cu 1-2 trepte mai mici decat în prima
parte;
AVANTAJE
• Nu produce efecte calorice locale, hipertermie sau arsuri putand fi aplicat în inflamaţiile şi
congestiile existente în procese infecţioase şi neinfecţioase;
• Contraindicaţiile şi efectele secundare sunt minime, se menţionează numai pace- makerul
cardiac;
• Poate fi aplicat la orice varsta, fără riscul de aprovoca tulburări trofice;
• Arie largă de indicaţii terapeutice;
• Scurtează substanţial timpul de vindecare în multe dintre afecţiunile tratate, implicit durata
spitalizării;
• Reduce necesitatea utilizării şi consumul diferitelor medicamente( AINS, antibiotice,
antialgice);
• Combate rapid durerea;

26. Darsovalizarea locală – caracterizarea fizică şi biofizică a metodei, acţiunea


fiziologică şi curativă, aparatura, tehnica de lucru şi metodica darsanvalizări,
indicaţii, contraindicaţii. Ultratonoterapia – mecanismele de acţiune, aparatura,
tehnica de lucru şi metodica de aplicare, indicaţii, contraindicaţii.
Darsonvalizarea- Metodă în care se utilizează curent alternativ cu frecvență și tensiune
înaltă,intensitate cu modularea impulsurilor 50-100mcs ce pot fi alternate cu pauza în timp de 50
în o secundă.
Factorii: -Termic; - Atermic;
La baza mecanismului stă teoria Broun însă la unele e mai pronunțat spre termic la altele spre
atermic.La darsonvalizare e mai înalt factorul atermic și descărcătura electrică.Sub influența
curentului de frecvență înaltă și tensiune înaltă în țesuturile organismului pe tegument apare
descărcătura electrică care reflector duce la stimularea terminațiunilor nervoase,dilatarea
vaselor,crește circulația sangvină,crește tonusul pereților vasculari,stimulează regenerarea(funcția
reticulo-endoteliană), îmbunătățirea trofică a tegumentelor și normalizează procesele de
regenerare.
Sub influența darsonvalizării datorită descărcăturii electrice în dependență de intensitatea ei poate
duce pînă la arsura tegumentelor.E folosit pe larg în :
-stomatologie regenerarea mucoasei
-tratarea plagilor
Datorită descărcăturii electrice se formează ozon.Un electrod e aparatul alt electrod e pacientul.
Datorită intensității mici,frecvenței înalte factorul termic e slab pronunțat.
Metodele Darsonvalizarii: 1.Locală;
2.Generală-nu se mai aplică deoarece lungimea de undă încurcă la radiou și cosmică.
Metoda locală poate fi aplicată :
1.Prin contact
2.De la distanță-cu distanța de 1-3 mm pînă la 5 mm
Dacă mărim distanța :
-descărcarea poate fi mai mare
-efectul termic mai mic
Aparatele:
Dupa clasa de securitate-Clasa I (se unesc cu pămîntul).Ele generează impulsuri modulate de
frecvență înaltă (110 kHz) iar lungimea de undă (1727m).Aparatele sînt completate cu electrozi în
formă de :ciupercă-2,rectal-1,vaginal-2,pieptene-1 și unul pentru cavitatea bucală.
Electrozii din sticlă conțin aer foarte puțin și datorită presiunii înalte a curentului are loc ionizarea
acestui aer și formarea unei culori violete care se marește odată cu creșterea intensității
curentului.Electrozii acestea sunt după formă și mărime diferiți.
 Aparat de staționar: ISCRA
 Aparate portative:Corona,Impuls-1
Frecvența de lucru a acestor aparate 50-160 kHz.După tehnica securității-Clasa IV nu necesită
unire cu pămîntul și se utilizează și acasă.
Tehnica,metodica și dozarea
Darsonvalizarea nu se aplică unde sunt obiecte de metal (dinți,cercei).Pacientul se așează pe scaun
sau pat de lemn.
Se utilizează metodica: 1.Stabilă; 2.Labilă
Dacă suprafața e mai mare punem talc.Suprafața nu trebuie să fie umedă.Metoda de la distanță se
utilizează mai frecvent în : ulcere,plăgi cu scopul de a mări trofica. Mai des se utilizează metoda
labilă,stabilă se utilează intracavitar.
În timpul ședinței nu se atinge pacientul ,obiectele din metal și aparatul deoarece pacientul e
electrodul II.În timpul descărcăturii electrice prin pacient trece în pămînt.
Durata de acțiune 3-5 min. pe un cîmp de 200-300 cm², uneori durata pînă la 7-10-15 min.Se
recomandă zilnic sau peste o zi 3-5 pînă la 20 de ședințe.
Darsonvalizarea are efecte:
-antalgic; -antiprurit; -îmbunătățește funcția SN Vegetativ; -normalizează microcirculația;
-înlătură spasmul vascular; - Scade TA
 îmbunătățește permiabilitatea țesuturilor
 îmbunătățește funcția reticulo-endotelială
 antiinflamator (antiedemică).
Datorită factorului de descărcătură electrică și apariția ozonului posedă acțiune bactericidă și
bacteriostatică.
Sub influența metodei țesutul se îmbogățește cu O₂,procesele regenerative cresc,acordă acțiune
antispastică,îmbunătățește turgurul tegumentului, influențează și asupra folicului
pielos,stimulează creșterea părului (preîntîmpină alopecia).
 Înlătură spasmul vascular
 Îmbunătățește funcția sfincterelor,a mușchilor
 Stimulează formarea țesutului osos
Asocierile posibile:
Darsonvalizarea se poate asocia cu:
-Acupunctura-deasupra acului se poate produce descărcare electricăcu intensitate foarte mică
Se combină cu:
-Electroforeza
Nu se combină cu:
1.Ultratonoterapia; 2.Inductotermia; 3.Microunde; 4.Unde ultrascurte; 5.Franclinizarea
Indicațiile:
1.Maladii cardiovasculare(HTA gr.I,II; varicele dilatate;Insuficiența cronică venoasă; stenocardie
de effort; Sindrom Reino)
2.Maladiile SNPeriferic(neuralgii;polineuropatii vegetative;neuropatii;osteohondroză;radiculite)
3. Maladii ale SNC(neurastenia; migrena)
4.În chirurgie(plăgi trofice-hemoroizi-combustii/degerături)
5.În stomatologie
6.Tratarea maladiilor pielii (cu prurit): -seboreea; –alopecia; -acneea; -exema;
7.Sindrom algic pronunțat localizat
Se aplică ori în formă de cerc sau longitudinal.La față :de la unirea sprîncenelor sau de la
bărbie.Pe plagă: de la periferie spre centru de la țesut sănătos spre plagă.În regiunea cordului pe
partea stîngă de la nivelul subclavicular pe linia anterioară axilară și pe linia medie sternală pînă
sub rebordul costal.Nu se aplică:pe mamelon(se izolează cu mușama).Pe cap –se scot toate
bijuteriile.La ochi-ochiul se închide și cu emițătorul de la periferie în centru sau forma ciupercă și
se menține.La nodulii simpatici cervicali-dea lungul m. Strenocleidomastoidean.La organele
interne-se influențează segmentul corespunzător ce inervează organul dat.
Pentru darsonvalizare avem Intensitate: - Mică; - Medie; - Puternică
În dependență de intensitate se nivelează puterea.
Receptura:
Se indică:forma electrodului,metodica,puterea de acțiune,durata,numîrul de ședințe.
Dacă intensitatea e mică,emițătorul la nivelul-III, dacă e medie-la nivelul V,dacă e puternică la
nivelul- VIII.
Ultratonoterapia
Metoda unde se utilizează curent sinusoidal alternativ cu o frecvență supratonală,suprauditivă de
o tensiune înaltă.Frecvența 22kHz cu o tensiune-4-5 kVolți și intensitate mică.
Mecanismul de acțiune e ca la darsanvalizare însă se deosebește că factorul termic e mai
pronunțat și intensitatea descărcăturii electrice e mai mică.Datorită factorului termic și intensitatea
descărcării electrice nu are senzația de înțepătură dar de căldură-deaceea se utilizează la copiii.
Acțiunea:
-antidoloră; -antiinflamatorie; -antiedemă-e mai pronunțată-apare hiperemie.
Metodica aceeași însă aparatul-Ultraton.
Electrozi de sticlă de 6 feluri:
-3 electrozi rectali și vaginali
-2 formă de ciupercă
-un pieptene
Spre deosebire de electrozii din darsanvalizare unde este vacuum aici sînt completați și cu neon
cu o presiune de 20 Gpa.Electrozii nu se gierb ( se spală cu săpun și se dezinfectează cu soluții).În
timpul aplicării darsonvalizarii lumina din electrod e violetă la ultratonoterapie e de culoarea roșie
tonaj.Tehnica-aceeași.Durata ședinței-5-20΄ Cura de tratament-20 de ședințe.Se poate repeta peste
1-2 luni.
Indicațiile –aceleași.
Contraindicații:
I-Generale-imcompatibilitate,tumori,hemoragii,TBC activă, dereglări de sensibilitate a
tegumentului,insuficiența cardio-vasculară II-III,sarcina
II-Plăgi purulente neprelucrate
III-Să nu fie unguent pe plagă (arsură)
Receptura
Diagnosticul:Migrenă
Darsonvalizarea părții păroase a capului.Electrod-pieptene. Metodica de contact,labilă.
I-mică
Durata 8-10 ΄,zilnic.nr. 6-10-15-20 șed.
Diagnosticul:atrofia n. Auditiv
Darsonvalizarea-emițător endoneural la o distnță 1-1,5 cm. Metoda de contact-stabilă.I-
mică.Durata 5-7΄ la un cîmp, zinic,20-25 de ședințe.Se poate zilnic la ambele urechi sau zilnic cu
alternarea urechilor.Endonazal-2-3΄ pe cîmp (acționăm nu numai local ci ți general).
Diagnosticul :Angiopatie dibetică.Ulcer trofic.
Darsonvalizarea membrului inferioar drept.
Metodica de la distanță cu spațiu interfier-5 mm
I-medie,durata 10-15 ΄,10-15 ședințe pe cîmp.
În regiunea cordului pacientul se culcă pe spate,emițătorul sub formă de ciupercă,metoda de
contact –labilă din regiune subclaviculară pe linia
medie a sternului din stănga,linia axilara anterioară pînă la rebordul costal.Mamelonul se
acoperă.I-medie. Durata la I ședință 3΄ apoi mărim la fiecare ședință cu un ΄ pînă la 12΄,10-15
ședințe zilnic sau peste o zi.
Darsanvalizarea Coloanei Vertebrale
Metodica-contact sau la distanță cu spațiu 3-6 mm,labilă
Electrodul sub formă de ciupercă mare paravertebral.
I-medie,Durata-6΄,cîte 3-4 ΄ pe cîmp zilnic sau peste o zi.
Darsanvalizarea endorectală
Diagnosticul-Hemoroizi
Metoda endorectală (se face clizmă).Se culcă pe partea stîngă cu îndoirea în genunchi a membrelor
inferioare.Se unge emițătorul cu vaselină.Se introduce la o adîncime de pînă la 4 cm.
Se fixează cu săculețe cu nisip emițătorul.
I-medie,durata pînă la 5΄.La metoda de contact pe mucoasă se recomandă după senzația
pacientului I ședință -5΄.Se adaugă cîte 2 ΄ peste o ședință pînă la 10-15΄.Cura:15-30 șed.
Intravaginal ca și intrarectal.Intensitatea mică sau medie după senzația pacientului.Se mai
efectuează în tumori benigne (nigei).
27.Metodele de termoterapie generala si locala si diatermia cu unde
scurte si microunde.
Termoterapia reprezinta acel segment al fizioterapiei care foloseste inscop terapeutic modificarile
fiziologice induse prin provocarea unor schimburi calorice intre organismul ca intreg sau anumite
segmente ale lui si mediul inconjurator.Vorbim in general despre termoterapie – care foloseste
aplicatiile de caldura ( transferurile de energie termica dinspre un element al mediului inconjurator
spre organismul pacientului) si despre crioterapie – care foloseste aplicatiile de frig ( transferurile
de energie termica dinspre organism inspre un element al mediului inconjurator). Unii autori includ
in termoterapie si proceduri cu aplicatiile de frig pana la temperaturi scazand pana la +10 grade
Celsius. Pentru usurarea descrierii procedurilor, vom aplica si noi aceeasi metoda.
Hipertermia inseamna crestrea temperaturii centrale peste 40 grade C – caldura provine din mediul
extern. In cazul febrei comandate de creier, care poate depasi 40 grade C, se accelereaza procesele
metabolice si pulsul.febra se prelungeste ore sau zile pentru eliminarea virusilor sau bacteriilor si
va fi urmata de epuizarea organismului si afectarea sistemului nervos central.
Hipotermia inseamna scaderea temperaturii centrale sub 30 grade C, cu epuizarea mecanismelor
termoreglarii, datorita fie termolizei nelimitate, fie reducerii termogenezei fara tremuraturi.scade
consumul de oxigen. Se instaleaza la expunere la aer rece sub 15 gared sau la imersiune in apa la
limita suportabilitatii 24-22 grade daca se atinge temperatura critica cutanata inferioara de 30-28 grade C.
coaja nu mai poate mentine homeostazia miezului
Utilizarea în scop profilactic, curativ şi de recuperare a apei la diferite presiuni şi temperaturi, sub
diferite stări dc agregare, aplicată direct sau cu ajutorul a diverse procedee tehnice este numită hidroterapie.
Procedurile hidroterapeutice antrenează obligator sistemul de termoreglare care are menirea de a
menţine ho- mcostazia termică a organismului. Termoreglarea se efectuează prin mecanismele de
termogeneză şi termoliză, intern si optate de procedurile hidrotermice.
Termogeneză se realizează prin intensificarea reacţiilor de ardere metabolică şi creşterea cantităţii de
căldură (ter- mogeneza chimică), precum şi prin frisonul termic (eonii acţii musculare), care poate
determina creşterea tempe- i.iturii cu 3-4°C (termogeneză fizică).
Termoliză se realizează prin conducţie directă, confecţie, evaporare şi iradiere. Conducţia directă este
trecerea din aproape în aproape a căldurii prin contactul direct dintre icgumente şi mediul extern. Convecţia
se produce prin con- vccţia externă, cînd căldura se pierde prin mişcarea mediului imediat din jurul
tegumentului sau prin convecţie internă, căldura tinde la egalizare între temperatura internă ,i nucleului
organismului mai mare şi temperatura mai micăsi tegumentelor. Ea este condiţionată de fluxul sangvin.
Evaporarea este unul din cele mai eficiente mecanisme din termoliză şi include evaporarea directă a apei la
nivelul tegumentului supraîncălzit sau la nivelul mucoaselor apa- latului respirator.
Iradierea este pierderea căldurii sub formă de iradiaţie electromagnetică îndeosebi din zona infraroşie,
care constituie pentru un subiect dezbrăcat în condiţii de neutralitate termică 60% din cheltuielile
energetice.
Hidrotermoterapia se bazează pe interacţiunea apei cu tegumentul. Funcţiile principale ale
tegmentului sînt de recepţie a excitanţilor termici, de contribuţie la procesul de termoreglare, de reglare a
raportului între circulaţia pe- i iferică şi cea centrală a sîngelui, de influenţare a metabolismului
hidromineral, de elaborare a mediatorilor chimici şi substanţe active, absorbţia transcutanată a unor
substanţe sau gaze.
Apa se aplică cu scop curativ intern (balneoterapia) şi extern (hidroterapia). în aplicarea externă a apei
se acţionează prin factorul termic, chimic şi mecanic, care in tervin împreună sau unul predomină.
Se utilizează în scopuri curative hipo- termia (apă cu gheaţă la temperatura de +2°C sau cu gheaţă
pură), hidroterapia veritabilă (apă la temperatura de la 0°C pînă la 40°C) şi termoterapia (apă, aburi de la
40 pînă la 90°C). în practica medicinală limitele termice ale procedurilor hidroterapeutice se clasifică în:
1) indiferente (35-37°C);
2) calde (37-39°C);
3) fierbinţi (39-43°C);
4) răcoroase (33-35°C);
5) reci (22-18°C).
Metode de aplicare:
- Afuziunile- Acestea sînt proceduri care constau în aspersiuna cu I apă a unor suprafeţe sau a corpului
întreg . Afu-1 ziunea generală se aplică pe întreaga suprafaţă a corpului ■ pacientului care stă în picioare
pe un suport de lemn, în cadă I sau vană. în acest scop se utilizează 2-3 găleţi de apă care se I
toarnă de la nivelul umerilor şi articulaţiei sternoclaviculare mai întîi pe faţa posterioară, apoi pe cea
anterioară. Imediat bolnavul este supus fricţiunii cu un cearşaf aspru pînă la apariţia hiperemiei dermice.
- Fricţiuni- Fricţiunea completă poate să fie aplicată de însăşi persoana în cauză sau de lucrătorul medical
(băieşul). Bolnavul se înfăşură într-un cearşaf aspru, umectat. Pe deasupra cearşafului se efectuează o
fricţiune energică cu mînile pînă la senzaţia de căldură . După aceasta cearşaful se scoate, iar corpul
bolnavului se stropeşte cu o cantitate mică de apă, după care se şterge rapid cu un prosop aspru. Fricţiunea
se începe la temperatura apei de 32-30°C care se micşorează treptat pînă la 20-18°C.
- Compresele- Compresele sînt nişte proceduri simple de împachetare a unor regiuni ale corpului. După
efectele pe care le produc ele pot fi divizate în comprese de răcire şi comprese de
încălzire. în primul caz compresele se aplică pe regiunea afectată a corpului imediat după o traumă, o
lovitură. în acest scop se foloseşte un şerveţel sau o bucată de pînzA împăturită în cîteva straturi şi muiată
în apă rece (cu ghea ţă). Compresele reci nu se acoperă şi se schimbă la intervale mici de timp pentru a
evita încălzirea.
Compresele de încălzire se aplică indentic celor reci (temperatura apei 20-15°C), dar pînza umectată se
acoperă cu hîrtie parafinată sau cu peliculă de celofan care va depăşi marginile compresei cu 2-3 cm. Pe
deasupra se instalează un strat de vată sau de flanea care va fi fixat cu tifon sau pînză. Compresa, îndeosebi
marginile libere ale celofanului, trebuie să contacteze cu pielea pentru a evita pătrunderea aerului. Peste 5-
6 ore efectul de încălzire se micşorează, iar pînza umectată se usucă. Compresa aplicată peste noapte se
scoate dimineaţa pentru a nu deranja bolnavul.
- Cataplasme- Cataplasmele sînt aplicări locale de diferite substanţe organice sau anorganice la o anumită
temperatură, constînd de obicei din plante, seminţe, făină etc. Efectul curativ al cataplasmelor este
asemănător cu cel al compreselor. Dc regulă, ele se aplică umede şi calde şi rareori reci.
-împachetările- împachetarea poate fi completă sau parţială, iar după modul cum se aplică, umedă sau
uscată.
Împachetarea uscată se aplică de obicei sub formă de împachetare completă cu scopul de a provoca sudaţia
de ilurată mare sau efectul calmant la aplicare de scurtă durată. Metoda de împachetare completă constă în
aranjarea bolnavului cu faţa în sus pe un cearşaf sub care este aşternută o plapumă. Prin nişte procedee
speciale bolnavul este împachetat mai întîi în cearşaf şi apoi în plapumă.
Împachetarea umedă se poate aplica în formă de:
— împachetare inferioară;
— împachetare superioară;
— împachetare de trunchi;
— împachetare la 3 sferturi;
— împachetare completă.
După împachetare bolnavul se şterge energic cu m cearşaf uscat şi rămîne culcat în timp de 20-30
min. Pm cedurile sînt executate în fiecare zi sau peste o zi. Acţiuni ■ împachetării este fizică. în prima
fază (primele 10-15 nun,) se manifestă acţiunea excitantă şi antipiretică. Ea va fi apli cată la febră, în
calitate de tonizant pentru organismul a- tenizat şi în perioada de reconvalescenţă.
- Peloidoterapia (din grec pelos — mîl şi therapeia — tratament) este o metodă foarte veche de tratament
cu aplicarea nămolurilor cu diferite compoziţii şi origini.
Iniţial aplicările peloidice sînt verificate prin proprietăţile curative şi fizico-chimice ale ingredientelor
deoarece, de exemplu, nămolurile sulfidice nu necesită o preparare prealabilă, iar turba este obligator
prelucrată special în scopul aplicării curative.
Se recurge la următoarele metode de aplicare a pe- loidelor:
— locale (focale), cînd aplicarea se efectuează direct pe focarul patologic;
— parafocale, cînd nămolul curativ se aplică adiacent cu focarul patologic;
— segmentar-reflexe, cînd aplicarea nămolului se efectuează pe proiecţia segmentului spinal
corespunzător organului afectat.
Pentru efectul curativ sînt valoroase limitele termice ale aplicărilor peloidice:
— temperatura înaltă (44-46°C) se practică în cazul afecţiunilor distrofice în anumite regiuni limitate
ale corpului (articulaţii, regiune limitată a coloanei vertebrale);
— temperatura moderată (40-42°C) se utilizează de obicei în perioada de remisie;
— temperatura joasă (36-38°C) sau moderată rece (34- 36°C) se prescrie bolnavilor în stare de
insuficienţă incomplet compensată sau la antrenarea în procesul patologic al sistemului vegetativ-
vascular;
— temperatura rece (pînă la 20°C) se practică în cazul imposibilităţii de a suporta temperaturi ridicate.
Durata procedurilor peloidice este de la 10-15 pînă la 20-30 minute.
Peloidoterapia prin galvanizare este o procedură efectivă în care nămolul aplicat local deasupra focarului
patologic în săculeţe (dimensiunile 15x20 sau 20x30 cm) îndeplinesc rolul de garnitură (fig. 42). Pe
parcursul procedurii polaritatea electrozilor deasupra peloidului nu se schimbă. Densitatea curentului este
de 0,05-0,06 mA/cm2, durata de 20-30 min., numărul total în serie de 15-20 şedinţe.
Inductoterapia cu nămol se aplică cu scopul asigurării pătrunderii în organism a ingredientelor active
peloidice prin influenţa energiei diatermiei cu unde scurte, care pătrund pînă la 12 cm în adîncul ţesutului.
Săculeţul cu nămol este aplicat deasupra focarului patologic, ceea ce asigură îndeosebi acţiunea
antiinflamatoare şi rezolutivă. Inductorul este instalat deasupra compresei de nămol la distanţa de 1-2 cm.
Intensitatea curentului este de 160-200 mA, durata procedurii 10-30 min., cura include 10-15 şedinţe.
Sonopeloidoterapia include acţiunea nămolului concomitent cu ultrasunetul. Ultrasunetul este aplicat
pe compresa de nămol instalată deasupra focarului patologic. Intensitatea sunetului este de 0,2-1,6 W/cm2
în regim continuu sau de şoc. Durata procedurii prin mişcarea continuă deasupra compresei a dispozitivului
de emisie este de 10-15 min., acţionînd într-o zi pe nu mai mult de 2 cîmpuri. Cura include 15-20 şedinţe.
- Ozocherita (ozo — miros, heros — ceară) este un mineral care se extrage din regiunile bogate în ţiţei.
Aplicările cu ozocherită provoacă în primele 5-40 sec. constricţia vaselor sangvine periferice care se
transformă în dilataţie stabilă odată cu creşterea microcirculaţiei. în timpul procedurii se observă o secreţie
sudorală locală sau generală. Temperatura pielii în locul aplicării creşte cu 2-3°C.
- Parafina (lat. — parum affinis — care are puţină afinitate) este un amestec de hidrocarburi saturate
(parafinice), care chimic sînt puţin active. Metodele de aplicare a parafinei sînt identice cu cele pentru
ozocherită. Durata şedinţelor de parafino- terapie este de 30-60 min. cu repetare în fiecare zi sau peste o
zi în număr total de 15-20 şedinţe.
- Psammoterapia (grec. psammo — nisip, therapeia — curăţie) este o metodă curativă veche de
utilizare a nisipului fierbinte.
Baia de nisip poate să fie generală sau parţială, după regiunea asupra căreia se acţionează.
Impachetările cu nisip (parţial sau complet) constau în acoperirea cu nisip uscat la o temperatură de 45-
50°C timp de 20-40 minute. în timpul împachetării se aplică o compresă rece la cap, iar în cazul cînd baia
se aplică la ştrand sau la mare pentru protejarea contra razelor soarelui se utilizează un paravan. Pentru
aplicări volumul necesar de argilă se încălzeşte în băie cu apă pînă la temperatura 39-42°C. Metodele de
aplicare sînt identice cu cele din peloidoterapie. Procedurile sînt aplicate timp de 20- 30 min. peste o zi în
număr total de 15-20. Cura cu argilă se repetă peste 5-6 luni.
Diatermia cu unde scurte (UVC terapia)
 Diatermia reprezinta încalzirea profunda a tesuturilor prin curentii de înalta frecventa.
Clasic,diatermia prin înalta frecventa se clasifica în:
 - diatermia prin unde medii, corespunzând la λ = 100 - 1000 m
 - diatermia prin unde scurte, corespunzând la λ = 10 - 100 m.
 Diatermia cu unde scurte (DUS)-influența asupra organismului cu scop curativ, profilactic și de
recuperare a cîmpului electric alternativ în regim neîntrerup sau pulsativ cu frecvență înaltă şi
ultraînaltă.
Caracteristica fizică și biofizică
 Cîmpul electric de frecvență înaltă şi ultraînaltă e aplicat asupra corpului cu ajutorul a 2 electrozi
(plăcuțe condensatorice).
 Datorită faptului că cîmpul electric posedă o penetrare foarte înaltă toate țesurile corpului uman
ce sunt înserate între aceste 2 plăcuțe sunt supuse acestui cîmp electric.
 Răspîndirea cîmpului electric depinde de forma și mărimea plăcuțelor condensatorice și de
module de aplicare a lor.
 Dacă plăcuţele sunt aplicate paralel la una și aceași distanță de la corp atunci energia penetrează
egal,iar dacă una din distanțe e mai mică energie mai mare va fi la regiunea care este mai aproape
de plăcuța condensatorie.
 Dacă plăcuțele sunt aplicate longitudinal atunci energia străbate țesutul supus iradierii însă
adîncimea de penetrare a energiei depinde de doza pe care noi o aplicăm,însă nu poate străbate
toate țesuturile.
 Dacă în cîmpul supus iradierii este introdus un corpuscul metalic atunci energia cîmpului electric
va fi condensată de acest corpuscul .
 Cantitatea căldurii ce se formează depinde de frecvența, tensiunea cîmpului electric însă la
frecvență și tensiune egală modificările biofizice și biochimice în țesuturi sunt diferite deoarece
și țesutul e diferit,depinde de proprietățile dielectrice și electrice a țesutului.
 Temperatura obișnuită mai depinde de modul de aplicare a plăcuțelor față de suprafața corpului.
 Pentru a regla factorul termic uniform plăcuțele se amplasează la distanțe egale.
 Efectele factorului oscilator sunt mai pronunțate la intensități mici ale cîmpului electric.De acea
DUS se poate utiliza atît cu senzații de căldură cît și fără.
 Pentru a scădea factorul termic cîmpul electric poate fi redat și în regim impulsiv-care are
proprietatea de scădea influența factorului termic.
 DUS inhibă starea vitală a bacteriilor și sporește formarea barierelor de apărare în procesele
inflamatorii (localizarea proceselor inflamatorii)
DUS posedă acțiune:
-antiinflmatorie; -antidoloră; -antispastică; -antiedemă; -bacteriostatică; -vazodilatatoare;
-trofică și regenerativă
Aparataj:
 Aparatele se deosebesc între ele după putere:
1.mică- pînă la 40 W
2.medie-40-80 W
3.mare-100-150 W
 Regimul de generare a cîmpului:
1. Continuu
2. Impulsiv
 După frecvență:
Cu frecvența 27,12MHz
 Efectul terapeutic se face cu ajutorul plăcuțelor terapeutice de diferite mărimi:
-în formă de disc
-electrozi cilindrici (intracavitari)
 Plăcuțele se supun dezinfecției.Se șterg cu sol. Alcool 70 % sau 1-3% sol. Cloramină.
 Toate aparatele de DUS sunt completate cu inductor de rezonanță care are posibilitatea de a
transforma energia cîmpului electric în cîmp electro-magnetic cu frecvență înaltă.E predestinat
pentru inductotermie de frecvență ultraînaltă.
Metodica și Dozarea
 Poziția corpului-comodă,pe șezute,culcat pe pat de lemn.Obiectele de metal se înlătură.Se aplică
pe corpul gol,însă se permite prinr-o haină subțire și nu sintetică.
 Pe plagă să nu fie unguent, pe un bandaj uscat sau bandaj ghipsat.
 Metodele aplicării plăcuțelor:
-Transversală
-Longitudinală
 La aplicare spațiul interfier:
-0,5 -1 cm-pentru procesele superficiale
-2-4 cm- pentru procesele profunde
 Suma spațiilor interfiere de la ambele plăcuțe trebuie să fie egală cu 6 cm,iar pentru aparatele
staționare-8-10 cm
 Uneori se face un spațiu interfier din pînză (șervețel,plapumă)
 Dozarea se face conform senzației de căldură și după durata de acțiune.
 După senzația de căldură:
1. Doze atermice (fără sezația de căldură)-15-20 W-pentru aparate portative,30 W-40W staționare
2. Doze slab termice (oligotermice).Puterea la ieșire -20-30 W-ap. portative și 50-70 W-ap.
staționare
3. Doze termice -30-40 W-ap. portative și 70-100 W ap . staționare
Puternic termice- 40-70 W-ap. portative și 100-150 W ap . staționare
 În procese inflamatorii acute și purulente se utilizeză doze atermice
 În procesele subacute nepurulente-doze slab termice
 In procese inflamatorii cronice și în procese de distrucție-doze termice.
 Durata 10-15 ,însă în dependență de vîrstă e și durata.La vîrstnici pînă la 10΄ ,copiii -3-4-7΄.
 Periodicitatea: Zinic sau peste o zi
 Numarul de ședințe: 8-10
 Cu lampa ionică verificăm dacă la ieșire este energie.
 Ficsarea plăcuțelor pe suporter să fie stabilă.
 La copii se utilizeză aparate cu puterea pînă la 40W de la primele zile de viață în doze atermice
sau oligotermice.
 Durata depinde de vîrstă: -pînă la 6 luni -5΄ ; -6-12 luni-7΄ ; -1-7 ani-8΄; ›7 ani-10΄
Indicațiile:
1. Procesele inflamatorii acute purulente cu localizare în diferite regiuni: ORL,
oftalmologie,stomatologie,aparatul respirator (pneumoniile acute),sistemul digestiv
(colite,pancreatite,colecistite acalculoase),sistemul uro-genital (anexite, cistite)
2. Afecţiunile nervilor periferici (plexite,neuralgii,dureri fantome,trauma maduvei
spinării,poliemielită)
3. Maladii vasculare (endarterită,tromboflebită acută și subacută,HTA gr.I,II,ulcere trofice,plăgi
trenante,escarii,degerături, combustii,astm bronșic)
4. Sindromul climacteric
5. Sterilitate
6. Impotență
Contraindicații:
1. Hemoragii
2. Tumori maligne
3. Maladiile sîngelui
Procese inflamatorii încapsulate
DUS în regim impulsiv
 Cu durata impulsului de 2 sau 8 ms.Durata impulsului e de 1000 de ori mai mică decît
pauza.Puterea impulsului este mărită de 1000 de ori pînă la 18 kW.
Aparatele: Impuls.Frecvența de lucru-39 MHz,iar frecvența impulsurilor e de 500 Hz
Indicațiile:
 HTA gr.I-II
 Osteohondroză cu dereglări din partea SN
 Ulcere gastrice
 Hepatite cronice
 Dermatite alergice
 Toxidermia,exema
 Artrita reumatoidă
 Organele genitale,abcesul
Contraindicațiile-aceleeași
 Efectul spasmolitic și antidolor este mai pronunțat deoarece e mai pronunțat procesul de inhibiție.
 Tehnica de aplicare-aceeași
-NU se asociază cu alte metode și nu se combină în aceeași zi cu:
-inductotermia
-microunde
-darsonval
Terapia cu microunde Undele decimetrice si centimetrice
 Din punctul de vedere al caracteristicilor fizice - domeniul de unde cu λ = 1-100cm,
corespunzând unui domeniu de frecventa = 300-30.000 MHz
 Undele centimetrice si decimetrice intra în spectrul undelor ectromagne-tice, având proprietati
specifice – fizice, fizicochimice si biologice.
 Undele decimetrice si centimetrice prezinta proprietati fizice, în primul rând optice: ele pot fi
reflectate, refractate, adsorbite, focalizate.
 Circa 30% -60% din undele decimetrice sunt reflectate (ex. undele decimetrice cu λ = 69 cm);
 reflexia este mai mare, cu cât λ este mai mica: pentru undele centimetrice, fenomenul de reflexie
pînă la 75%.
Microundele
 UDL se reflectă de la piele,
 UDS-de la hotarul dintre ţesutul adipos subcutan şi muscular, unde pot apăpea – unde stătătoare
(stationare)
 Fenomenul se va manifesta printr-un efect de încalzire foarte crescut (mai greu suportate de
pacienţi)
Absorţia în ţesuturi
 UDS – absorbite de tegument şi ţesutul subcutan.(3-5 cm)
 UDL – de muşchi, organe interne(9-10 cm)
 Proprietatile biologice ale undelor decimetrice si centimetrice sunt multiple.
 Ele sunt usor absorbite de tesuturi si produc o crestere a temperaturii locale: aceasta este
semnificativa la 5 minute dupa începere aplicatiei, este maxima la 15 minute, apoi scade.
 undele traverseaza membrana celulara si determina transformarea energiei în caldura, atât în
caldura intracelulara, cât si extracelulara ;
 undele traverseaza usor tesuturile cu continut slab de apa, putând fi absoarbite în cantitati mari
(absorbtia maxima) în profunzime
 undele centimetrice si decimetrice stimuleaza dezvoltarea tesuturilor tinere: astfel, iradierea
epifizelor oaselor, la animalele tinere, duce la o accelerare a cresterii, determinând o crestere
asimetrica, predominant a lungimii oaselor; de aici concluzia practica, ca acest tip de unde nu se
aplica la persoanele tinere, în crestere;
 exercita o actiune negativa asupra ochiului: s-a constatat ca persoanele care lucreaza în incidenta
microundelor (undele centimetrice), de ex. lucratorii la instalatii radar (controlorii de zbor etc.),
au o frecventa mai mare de aparitie a cataractei, care este considerata boala profesionala;
 aplicatiile de unde centimetrice si decimetrice îndeparteaza oboseala musculara.
Acţiune:
 Antiinflamoatore
 Desensibilizantă
 Imunocorecţie
 Corecţie hormonală
 Antispastică
 Vasodilatatorie
Anabolică
Indicaţii
 Procese inflam.degenerative şi posttraumatice a artic. şi col.vert.
 Procese inflamatorii acute, subacute, cronice în ORL
 Maladii subacute, cronice aparatul respirator.(pneumonii, bronşite, astm bronşic)
 Patol. aparatului digestiv (gastrite,ulcere, colite, hepatite)
 Afectiuni ale sistemului nervos periferic (nevralgii, nevrite)
 Afectiuni ale aparatului circulator (tulburari vasomotorii functionale, arteriopatii in primele stadii,
ulcere varicoase, sindromul Raynaud etc),
 Afectiuni ale aparatului urogenital si ginecologice (anexite, metroanexite, salpingite, pielocistite
etc),
Containdicaţii
 Tumori maligne
 Tbc activă
 Malad. ale sîngelui
 Hemoragii
 Insuf.circulatorie gr.II
 Corpuşi metalici
 Patologii SCV în decompensare
 Febra
 Epilepsie
 Ulcer gastric complicat
 Manifestarile patologice functionale si organice, contraindicate termoterapiei
 Epifizele osoase la copii aflati la varsta de crestere,
 Materiale metalice de osteosinteza,
 Iradierea directa a globilor oculari existand pericolul aparitiei cataractei,
 Procesele inflamatorii acute insotite de supuratie,
 Sarcina si perioada menstruatiei.

28. Electroterapia de stimulare analgetica si musculara cu curent galvanic,


joasa si medie.
Electroterapia studiaza utilizarea, actiunea diverselor forme de energie electrica asupra
organismului uman în scop terapeutic.
Forme de curent electric, folosite terapeutic:
· Continuu (galvanic);
· De joasa frecventa;
· De medie frecventa;
· De înalta frecventa;
· Energie radiant luminoasa (fototerapia);
· Terapia cu câmp magnetic;
· Laser-ul;
I.TERAPIA CU AJUTORUL CURENTULUI CONTINUU (GALVANIC)
Curentul galvanic
Curentul galvanic este curentul continuu experimentat iniţial în terapia neuro-musculară de
fizicianul Galvani şi care se numeşte galvanoterapie. Este definită ca aplicarea unui flux
neîntrerupt de electroni, unidirecţional, a cărui intensitate rămâne constantă pentru un mediu
conductor a cărui rezistenţă electrică este şi rămâne fixă.
 Efecte biofiziologice datorate curentului galvanic.
Se manifestă cu maximă intensitate în jurul axului ce uneşte cei doi electrozi, fiind specifice
fiecărui pol.
a) Efect analgezic, manifestat mai ales la anod, datorită acţiunii asupra receptorilor senzitivi
ai durerii din tegument şi asupra fibrelor nervoase senzitive. Anelectrotonusul se întâlneşte la
intensităţi mari ale curentului. Efectul analgezic-sedativ se mai explică şi prin efectul
curentului asupra creşterii pragului de sensibilitate a receptorilor periferici, asupra SNC şi
asupra micro-circulaţiei locale.
b) Efect de stimulare, excitare manifestat la catod, realizează contracţii musculare ca urmare a
acţiunii curentului asupra fibrelor nervoase motorii. Catelectrotonusul este întâlnit la intensităţi
mai mici ale curentului.
c) Efect sedativ, datorat acţiunii asupra SNC, în urma căreia se constată o hiporeflexie osteo-
articulară în cazul aplicării formei descendente a curentului galvanic (cranial anod +, podal
catod –).
d) Efect hiperemiant - vasodilatator - biotrofic, datorat activării vascularizaţiei locale dar şi cu
efecte asupra circulaţiei generale. Asistăm într-o primă fază la vasoconstricţie urmată de o
vasodilataţie reactivă mai ales la polul negativ, aceasta producând eritem cutanat şi creşterea
temperaturii locale. Efectul se explică şi prin acţiunea asupra fibrelor nervoase vegetative
vasomotorii care controlează circulaţia superficială şi cea profundă.
e) Efect de reglare nespecifică neuro-vegetativă, în cazul aplicării în regiunea cervicală unde
acţionează asupra zonei reflexogene numită “gulerul Scerbac” şi acţiune de elecţie asupra
tonusului vagal şi a celui simpatic. Reactivitatea neuro-vegetativă este un element
individualizat pentru fiecare pacient supus galvanoterapiei.
 Modalităţi de aplicare practică a galvanoterapiei
1. Galvanizarea: constă în aplicarea a doi electrozi, de obicei metalici (Pb) sau din cauciuc
electroconductor, pe tegumentul regiunii de tratat, prin intermediul stratului hidrofil, realizând un
circuit închis. Dimensiunile electrozilor pot fi egale şi adaptate regiunii de tratat, caz în care
metoda se numeşte tehnică bipolară (anodul şi catodul exercitându-şi efectele simultan), sau se
pot aplica electrozi de dimensiuni inegale, caz în care densitatea de sarcini electrice se
concentrează în electrodul de dimensiuni mai reduse, devenit astfel electrod activ cu efecte în
funcţie de polaritatea aleasă, electrodul mai mare rămânând “indiferent”.
2. Băile galvanice (hidroelectrice) constau într-o tehnică terapeutică în care membrele pacientului
sunt dispuse în 4 vane din faianţă, porţelan, sau material plastic polimerizat armat cu fibre de
sticla (versiunea modernă),caz în care, procedura, poartă denumirea de băie galvanica
quadricelulara (Schnee), sau o altă variantă, în care pacientul este introdus cu întregul corp, într-o
vană de baie tipică, această tehnică purtând denumirea de baie totală (Stanger).
3. Galvanoionizarea - denumită şi ionoforeză sau ionizare - este metoda terapeutică bazată pe
proprietatea curentului galvanic de a ioniza substanţe farmacologic active aflate într-o soluţie
slab concentrată de până la 3 % şi de a favoriza trecerea acestor ioni prin migrare spre polul opus
prin tegumente sau mucoase. Pentru aceasta, soluţiile medicamentoase se plasează pe stratul
hidrofil al electrodului de aceeaşi polaritate cu cea a ionului principal activ terapeutic. Efectul
ionoforezei se realizează prin dublă acţiune a medicamentului şi a curentului. Ionii activi simplii
sau radicalii liberi traversează tegumentul indemn prin porii glandelor sebacee şi sudoripale,
ajungând în straturile subtegumentare, unde acţionează terapeutic, dar sunt şi preluaţi în
circulaţia generală de capilarele existente.
 Indicaţiile galvanoterapiei
1. Bolile reumatismale degenerative(boala artrozică)
2. Bolile reumatismale inflamatorii în perioada subacută sau între puseele inflamatorii:
3. Reumatismul ţesutului moale: periartrita, epicondilite, tendinite, bursite etc
4. Patologia posttraumatică însoţită de edeme locale, hematoame, algoneurodistrofii,
redori articulare postimobilizări,
5. Patologia sistemului nervos:
- Sindromul de neuron motor periferic cu pareze de membre, faciale sau de
sfinctere a organelor interne
- Sindrom de neuron motor central de diferite etiologii (hemipareze, tetrapareze,
parapareze).
- Afecţiuni ale organelor de simţ .
- Crioparestezii funcţionale ale segmentelor periferice
- Situaţii de stres, astenii nervoase şi de suprasolicitare, durere somatică
corticalizată.
6. Afecţiuni dermatologice: acnee, cicatrice cheloidă, epidermofiţii, ulcere tegumentare
atone, sclerodermie.
CONTRAINDICAŢII: Orice afectiune care produce o leziune a intregritatii tegumentului,
supuratiile, alergii de diferite etiologi, unele eczeme, în cazul T.B.C-ului cutanat, neoplasmelor
cutanate în stadii terminale, în starile caseptice.
1. Galvanizarea simpla.
Electrozii sunt placi metalice din plumb laminat de diferite dimensiuni în functie de regiunea
de aplicare si efectele de polaritate.
În mod obisnuit au forme dreptunghiulare cuprinse între 50-800 cm2.
În forme speciale:
· Punctiformi-în forma de ochelari
· Special pentru gulerul scerback
În functie de efectele terapeutice putem avea:
Pentru efect analgezic-de dimensiune mica si pozitiv.
Aplicarea pe diferite regiuni:
· aplicarea transversala - Electrozii sunt asezati de o parte si de alta a regiunii de
tratat.
· aplicare longituninala - Când electrozii sunt plasati la distanta unul de celalalt.
Este obligatoriu folosirea stratului hidrofil între electrod si tegument pentru prevenirea
arsurilor, care trebuie spalat dupa fiecare utilizare.
Intensitatea curentului-care este strâns legata de sensibilitatea si toleranta tegumentului, de
evolutia afectiunii, de marimea electrozilor si de durata aplicatiei. Sensibilitatea tegumentului este
variabila în functie de regiunea anatomica.
Durata-este de aprozimativ 30 de minute.
Numarul si ritmul sedintelor-este variabil cu diagnosticul. În general se folosesc 8-10
sedinte în afectiuni acute si 12-20 sedinte în afectiuni cronice.
Pozitia bolnavului-în timpul sedintei trebuie sa fie în cea antalgica si depinde si de functia
regiuni tratate.
2. Baile galvanice:
Sunt indicate pentru tratarea unor regiuni întinse sau chiar a intregului corp. În aceasta
modalitate se combina atât actiunea curentului continuu cât si efectul termic al apei, fiind
mijlocitoare între electrod si tegument.
Densitatea curentului-este redusa micsorându-se riscul de arsura la intensitatea aplicata.
Baile galvanice se înpart în:
· Partiale sau 4-celulare
· Generale sau stenger.
Baile partiale.
Sunt alcatuite din: 4 cadite de portelan conectate la electrozi au reprezentare pe un tablou de
comanda.
4-celulare sunt 2 pentru membrele superioare si 2 pentru membrele inferioare.
De pe tabloul de comanda putem realiza combonati diferite ale electrozilor în functie de
efectele urmarite.
ex: pozitiv pentru membrele superioare si negativ la membrele inferioare rezulta curentul
descendent.
Indicatiile bailor partiale:
· Nevralgii,
· Atralgi,
· Mialgi,
· Paraliziile flasce,
· Tulburari circulatorii.
Durata unei sedinte-este între 10-30 min. si ritmul de aplicare este zilnic sau la 2 zile.
Numarul de sedinte-este de 10-15 sedinte.
Baile generale.
Sunt formate dintr-o cada prevazuta cu 8 electrozi fixati în pereti cazi.
Sensul curentului-este dirijat de la un panou de comanda în multiple variante:
· Descendent
· Ascendent
· Transversal
· Sau chiar în diagonala.
Intensitatea curentului-este mai mare decât cea de la baile partiale .
Durata-15-30 min. Ritmul una la 2-3 zile totalizând 6-12 sedinte.
Actiunea: se bazeza pe efectul termomecanic al apei, pe efectul curnetului continuu cât si pe
efectul chimic când se foloseste ionizarea.
3.Ionizarea.
Reprezinta procedura prin care introducem în organism cu ajutorul curentului continuu diferite
substante medicamentoase care au o actiune farmacologica.
Sinonime la ionizare:
· Ionoterapia,
· Ionoforeza,
· Galvanoterapia,
· Electoionoterapia,
Principiul general al ionizari: se bazeaza pe disocierea electrolitica a diverselor substante
medicamentoase si transportarea anionilor (-)si a cationilor (+) spre electrozi de semn contrar
încarcarile lor electrice.
Cu solutia continând ionul medicamentos se înbiba stratul hidrofil de sub electrodul activ. De
aici acesta migreaza prin tegumentul intact prin orificiile glandelor sudoripare si sebacee spre polul
opus ajungând în interiorul organismului de unde sunt preluati de reteaua limfatica si circulatia
sancvina superficiala, ajugând în circulatia generala.
Dovada patrunderii în organism a ionilor terapeutici este regasirea lor în urina.
Ioni usori migreaza mai rapid, iar ioni grei migreaza mai încet.
Substantele cu greutate moleculara foarte mare nu se pot disocia, ramânând în tegument dar
fara sa-l strabata.
Ionizarea depinde de:
· Greutatea anatomica a ionilor;
· Cantitatea si concentratia lor în solutie;
· Puritatea solutiei utilizate (apa distilata);
· Intensitatea curentului-cu cât intensitatea este mai mare, cantitatea de ioni
transportati este mai mare.
· Marimea electrozilor.
Durata proceduri-este de aproximativ 30 min.
La efectul farmaco-dinamic al solutiei medicamentoase se adauga si efectul analgezic al
curentului continuu.
Particularitati de actiune ale ionoforezei:
· Efect local
· Efect de depozit-realizat de acumularea substantelor farmacologice introduse la
nivelul electozilor.
· Efectul de patrunderepâna la stratul cutanat profund-are o actiune reflexa cutii
viscerale la nivelul dermatoamelor.
Este posibila dozarea precisa a substantelor medicamentoase aplicate.
Se pot obtine efecte bune cu cantitati foarte mici de substante medicamentoase evitându-se tractul
gastro-intestinal.
Inconvenientele ionizari:
Din componenta bipolara a medicamentului actioneza numai acea componenta influentata de
semnul polului respectiv. Viteza de migrare a ionilor este diferita.
Tehnica de aplicare.
Diferenta dintre ionizare si galvanizarea simpla consta numai în înbibarea stratului hidrofil in
solutie medicamentoasa in loc de apa.
Pentru eficienta maxima polul activ trebuie sa fie mai mic decât cel pasiv
Polul activ-este dependent de încarcarea electrica a solutiei medicamentoase si anume:
Substante încarcate pozitiv se vor pune la polul pozitiv si se numesc cationi.
Substante încarcate negativ se vor pune la polul negativ si se numesc anioni.
ex: la anod aplicam metale cum ar fi: Li, Cu, Zn, Ca radicalii metalelor, diferiti alcaloizi:
histamina, cocaina, stricmina, morfina, atropina, pilocarpina. La catod vom pune: halogen, clor,
brom, iod radicali acizi.
Solutiile folosite se fac de preferinta cu apa distilata.
Concentratia in ioni trebuie sa fie cât mai mica pentru ca disociatia electolitica este cu atât mai
puternica cu cât solutia este mai diluata.
Indicatii:
· Sindroame neuroastenice
· Insomniile
· Spasmofilia
· Sindroame migrenoase.
Ex: Calciu este utilizat ca sedativ al sistemului nervos în migrene, spasmofilie.
Magneziu în migrene vasculare, status post accident vascular cerebral.
II. Curenţi de joasa frecventa (prin impulsuri)
1. Curenţii diadinamici
-Terapia cu curenţi diadinamici, face parte din categoria terapiilor prin curenţi alternativi de
joasă frecvenţă (50 -100 Hz). Acest gen de terapie a fost creat şi aplicat pentru prima dată în
1929 de Pierre Bernard, motiv pentru care acest tip de semnale, mai poartă şi denumirea de
"curenţi Bernard".
- Adresabilitatea patologiilor la tipul de semnal diadinamic
 localizarea zonelor patologice inflamatorii şi degenerative; testarea zonelor mialgene;
electrostimularea ţesuturilor ligamentare.
 sindrom simpatic; tulburări circulatorii; spasmoliză (contracturi musculare).
 tulburări trofice; artroze; artrite; osteocondilite; tulburări circulatorii; nevralgii ale zonei
craniene.
 combaterea algiilor; în patologia aferentă zonei intestinale, abdominale, ginecologice.
 tratament post-chirurgical; mobilizarea articulaţiilor; terapie de motilitate; deformaţii;
contuzii; periartrite; nevralgii.
 pareze; excitabilitate faradică; mialgii; lumbago; torticolis; nevralgii.
 paralizii flasce şi excitaţii faradice.
 paralizii flasce cu reacţii degenerative moderate.
 paralizii flasce cu reacţie degenerativă avansată; tratamentul întinderilor tendinomusculare.
2. Curenţii cu impulsuri, alţii decât curenţii diadinamici
-Aceştia au efecte fiziologice specifice,diferite de cele ale curentului continuu. Prin intermediul
variatelor tipologii de semnale, ce intră in componenţa acestei categorii terapeutice, pot fi
obţinute efecte, pe care curentul continuu nu le poate realiza.
-Categorii de curenţi cu impulsuri
 Curentul faradic:
 Curentul exponenţial ;trapezoidal; dreptunghiular; triunghiular: Aceste tipuri de curenţi,
utilizate sub formă de impuls unitar, succesiuni continue, trenuri de impulsuri (modulate
în frecvenţă sau/şi amplitudine sau nemodulate),au aplicabilitate în : excitarea selectivă a
fibrelor nervoase şi musculare, după poliomielite şi leziuni nervoase; tratamentul
musculaturii netede în cazul constipaţiilor cronice, în atonia postoperatorie a vezicii şi în
inerţia uterină; tratarea selectivă a paraliziilor muşchilor total denervaţi (paralizii uşoare
şi leziuni de neuron periferic); blocarea şi tratarea atrofiilor, slăbirii musculare; pentru
gimnastica respiratorie şi exerciţii intenţionale (volitive);tratarea paraliziilor spastice în
pareze cerebrale postnatale; leziuni traumatice ale sistemului cerebral şi medular; pareze
spastice în scleroza multiplă; pareze spastice uşoare după apoplexii şi în special în stări
algice la hemiplegici.
- Aplicaţii ale terapiei prin curenţi cu impulsuri
 Terapia prin curenţi de excitaţie în paralizia spastică:
▪Pentru tratarea musculaturii spastice, este aplicata metoda elaborată de Hufschmidt în
1968,constând în utilizarea a două circuite de excitaţie independente (separate) între ele, decalate
în timp ,dar sincronizate electronic, fiecare din circuite conţinând câte doi electrozi de excitaţie.
▪Electrozii celor două circuite se poziţionează pe grupe musculare antagoniste (flexori-
extensori, abductori - adductori), pe care le stimulează cu intensitate progresiv mărită până la
apariţia unei contracţii puternice dar alternante a muşchilor stimulaţi. Alternanţa este rezultatul
decalajului de timp dintre cele două circuite. Metoda realizează inhibarea motoneuronului
muşchiului spastic rezultând relaxarea acestuia.
▪Se indică in spasticităţile din sindromul de neuron motor central, paraliziile cerebrale
infantile, traumatisme vertebrale cu interesare mielică, hemipareze spastice după AVC, boala
Parkinson, pareze spastice din scleroza în plăci
 Stimularea musculaturii normal inervate, ce are următoarele indicaţii terapeutice:
hipotrofii şi atrofii musculare de inactivitate, provocate fie de imobilizări prelungite (aparat
gipsat, fixatoare externe, imobilizări prelungite la pat), fie de patologie articulară cu redoare,
limitare marcată a amplitudinii de mişcare pe diferite planuri, ceea ce obligă muşchiul efector la
inactivitate
musculatură hipotrofiată sau contractată în tulburări de statică a coloanei vertebrale ,cum
întâlnim în cifoscolioză
hipotrofia de inactivitate a vârstnicilor, sedentarilor, depresivilor
electrogimnastica musculaturii respiratorii (in tulburări de ventilaţie)
stimularea musculaturii abdominale flaşte hipotone (în constipaţii atone, postnaşteri)
în afecţiuni însoţite de pierderea sensibilităţii kinestezice (prin repaus prelungit la pat, la
comatoşi sau la cei ce depind de anumite aparate de menţinere a unei funcţii vitale)
ca scop special de utilizare amintim stimularea mişcărilor voluntare, prin feed-back senzitivo-
motor de la receptorii tendino-musculari (in sechele de poliomielită).
 Stimularea musculaturii parţial sau total denervate.
-Lezarea sau întreruperea căii de comandă motorie (nervul periferic) duce la suferinţă neuro-
musculară cu instalarea rapidă a hipotrofiilor şi a atrofiilor musculare, care încep să apară în
primele 72 de ore. În această situaţie, fibra musculară nu mai răspunde la impuls electric cu
declanşare bruscă, cum e impulsul dreptunghiular (rectangular), ci va răspunde la impulsuri cu
pantă lentă de creştere, cum e impulsul exponenţial sau cel triunghiular cu pantă de creştere
exponenţială.
-Stimulările sunt absolut necesare pentru a preveni sau recupera instalarea atrofiilor musculare.
Fibrele musculare denevrate degenerează prin apariţia de ţesut fibros necontractil, schimbându-şi
astfel parametrii electrofiziologici, prin creşterea cronaxiei direct proporţional cu severitatea şi
vechimea leziunii neuro-musculare. Electrostimularea trebuie să se iniţieze cât mai repede pentru
a preveni instalarea atrofiilor musculare şi va fi obligatoriu asociată tehnicilor de kinetoterapie.
 Electrostimularea musculaturii netede. Răspunsul muşchiului neted la stimulare se face
ţinând cont de cronaxia lungă a acestuia şi se datorează mai ales unei acţiuni reflexe şi nu atât
răspunsului fibrei musculare la stimularea directă.
3. Curenţii Träbert – curenţi de ultrastimulare
▪Impulsurile au formă dreptunghiulară cu durata 2 msec, pauza 5 msec. şi frecvenţa 140 Hz.
Au acţiune eficient analgezică şi secundar vasodilatatoare locală datorată masajului local cu
impulsuri pe care îl realizează.
▪Procedura este indicată în terapia durerii de diferite cauze.
4. Neurostimularea transcutanată (TENS)
▪Stimulii electrici utilizaţi în perimetrul acestui gen de terapie, se apropie mult, prin forma
lor, de stimulii biologici naturali elaboraţi de celula nervoasă.
▪Aceasta tehnică terapeutică, s-a dovedit a fi un instrument eficient, atât în reducerea sau
suprimarea unor algii "curente", cât şi în varii artralgii, dureri craniene, post-operatorii, nevralgii
post-herpetice, durerile "focale" din patologia canceroasă.
III.Media frecvenţă
Prin noţiunea de curenţi de "medie frecvenţă" în domeniul medicinei, se înţeleg curenţii
alternativi sinusoidali ce acoperă un spectru cuprins între 1 -- 100 KHz.
Terapia cu curenţi interferenţiali sau curenţi Nemec, după numele celui care a realizat primul
aparat pentru producerea lor, creează excitaţii electrice localizate în interiorul unei regiuni din
corp, prin interferenţa (amestecul) care rezultă din încrucişarea a doi curenţi sinusoidali de medie
frecvenţă (3,9 şi 4,0 kHz).
Forme de curenti de medie frecventa:
1. Curentul de medie frecventa de baza-este cel cu amplitudine constanta în care vârfurile
maxime ale intensitatilor pozitive respectiv negative se mentin la un nivel constant.
2. Curentul modulat cu lunga perioada-este acela la care amplitudinea maxima a
oiscilatiilor variaza de la o perioada la alta crescând de la 0 pâna la o valoare anumita.
Fiecare modulatie de acest fel ca si pauza care o urmeaza poate sa dureze de la 1-5 sec.
3. Curentul modulat cu scurta perioada-variatiile intensitati fiecarei perioade si pauzele lor
se succed cu o viteza mai mare de 20, 30-100 de modulatii/sec.
4. Curentul modulat cu scurta perioada si supramodulat cu lunga perioada sau curentul
dublu modulat, scurta perioada+lunga perioada suprapuse-este un curent de medie frecventacu
scurta perioada în care trenurile de impulsuri de scurta perioada cu amplitudini diferite crescând
sau des-crescânde în limitele modulatiei cu lunga perioada.
O alta varianta terapeutica este utilizarea curentului de medie frecventa îndispozitivele
interferentiale adica încrucisarea în tesuturile profunde a 2 circuite de curent de medie frecventa
dar cu diferite frecvente.
Aceasta se realizeaza prin aplicarea a 4 electrozi în jurul regiuni anatomice de tratat.
Electrozi sunt asezati la fel ca pentru galvanizarea transversala însa sunt racordati în paralel
sau încrucisati câte 2 la fiecare circuit în parte.
Diferenta de frecventa între cele 2 circuite este în general de 100 impulsuri/sec
Efectele terapiei cu curenţi interferenţiali în funcţie de frecvenţa de interferenţă
 < 10 Hz - efect excitomotor pe musculatura striată norminervată;
 = 12 35 Hz - efect decontracturant;
 =1 4 Hz - efect excitant pe musculatura netedă;
 =4 10 Hz - stimulează şi sistemul simpatic;
 = 20 40 Hz - stimulează şi sistemul parasimpatic;
 = 90 100 Hz - efect analgetic.
Efectele fiziologice ale curentului de medie frecventa
1. Efectul analgetic- se obtine cu ajutorul curentului de medie frecventa de baza sau cel
modulat cu scurta perioada la o frecventa de 500Hz.
La o durere intensa se incepe cu scurta perioada cu o frecventa de 300-500 Hz, timp de 10-
15min. si apoi se reduce frecventa fara a modifica intensitatea, rezultatele sunt mai constante si de
durata. Acesti curentii fiind bine suportati de bolnavi.
Curenti de medie frecventa cu lunga perioada si cei supramodulati provoaca contracti musculare
puternice si dureroase.
2. Efectul trofic-se obtine cu un curent de medie frecventa de 10000 Hz.
Se constata o îmbunatatire a rezultatelor favorabile daca se asociaza si cu ultrasunetul.
Tot cu rol trofic este si actiunea vazomotorie ce determina hiperemia sau în unele cazuri
rezorbtia.
3. Efectul de stimulare asupra musculaturi scheletice- provocând contractii musculare
puternice reversibile si bine suportate.
4. Efectul de stimulare asupra musculaturii netede-în cazul hipotoniei musculaturi organelor
interne.
5. Efectul asupra sistemului vegetativ prin stimularea vagului-curentul de medie frecventa
provoaca contractii numai pe muschiul normoinervat. Intensitatea pentru producerea contractiei
trebuie sa fie cu atât mai mare cu cât frecventa este mai mare.
La muschi denervati-nu se obtine nici o contractie musculara indiferent de frecventa sau
intensitate.
Indicaţii
1. afecţiunile aparatului locomotor: stări postraumatice (algoneuro-distrofie, entorse, luxaţii,
contuzii, hematoame), afecţiuni reumatismale (artrite, periartrite, artroze, discopatii, mialgii,
neuromialgii, scolioze), nevralgii şi nevrite, diferite sechele paretice ale membrelor.
2. afecţiuni vasculare periferice: tulburări de circulaţie periferică, edeme vasculogene
3. afecţiuni ginecologice: anexite, metroanexite, parametrite, dismenoree
afecţiuni ale organelor interne: dischinezia biliară, hepatita cronică persistentă, pancreatite cronice,
gastrite, boala ulceroasă, distonii funcţionale intestinale
Modalitati de aplicare terapeutica a curentului de medie frecventa
1. Aplicarea unui singur curent de medie frecventa.
Posibilitati:
Ø Aplicarea curentului de medie frecvensa pur
Ø Aplicarea curentului de medie frecventa redresat
Ø Curentul de medie frecventa cu cu modularea frecventei cu repetitie a trenurilor de
impulsuri.
Ø Curentul de medie frecventa dublu modulat
2. Aplicarea curentului interferential.
În zona de întâlnire a celor 2 curenti cu frecvente diferite se produce un câmp electric numit
si câmp interferential.
Directia si amplitudinea curentului de interferenta se modifica repetitiv având loc o
amplitudine si o scadere la disparitia totala a intensitati.
Trecerile de la amplificare la anulare sunt lente. Oscilatia intensitati de interferenta variaza
progresiv între 0-100Hz.
Caracteristicile curentului interferential
Curentul interferential rezulta din cei 2 curenti de medie frecventa care îi notam I1si I2 cu
amplitudini constante dar cu frecvente diferite.
Rezultatul este tot un curent de medie frecventa dar cu amplitudine variabila în functie de
directia considerata.
Frecventa de variatie a amplitudini este egala cu diferenta dintre frecventa celor 2
curenti I1 si I2.
Modularea intensitati prelungeste efectul de stimulare a curentului de medie frecventa
prevenind astfel instalarea fenomenului de acomodare.
Avem 2 modalitati de aplicare a curentului interferential.
1. Modalitatea de aplicare "MANUALĂ"-consta în alegerea unei frecvente constante între 0-
100Hz.
Efectele: Ø La frecvente mici de sub 10 Hz-curentul are o actiune excitomotorie.
Ø La frecventa mijlocie între 12-50 Hz-cu intensitatea subliminara se obtine actiune
decontracturanta si vasculotrofica precum si actiune de inhibare a simpaticului si stimulare a
vagului.
Ø La frecvente rapide între 80-100 Hz-obtinem un efect analgetic.
Actiunea excitomotorie-produce contractii musculare pe musculatura
hipotona dar normoinervata.
Regalarea vegetativa-înlatura disfunctiile vegetative ale organelor interne. Curentul de medie
frecventa fiind astfel indicat si în dureri toracice anginoase, în tahicardiile paroxistice si
constipatiile spastice.
2. Modalitatea de aplicare "SPECTRUM"-avrm frecvente variabile.
Efectele:Ø Între 0-10 Hz-timp de 15 sec. cu o frecventa variabila liniar, crescator si
descrescator obtinem o excitatie asupra nervilor motori, o adevarata gimnastica musculara cu
indicatii în hipotoniile musculare de de inactivitate în redorile articulare post-traumatice.
Ø La o modulatie spectrum între 90-100 Hz-timp de 15 sec. se obtine un efect analgetic.
Ø La o modulatie spectrum între 0-10 Hz timp de 15 sec. se produce o alternata ritmica
a efectelor inhibitori cu efectele excitatorii adica stari de relaxare alternând cu stari de stimulare.
Deasemeni obtinem o reglarea a tonusului peretilor vasculari, o hiperemie activa a vaselor
profunde, se obtine rezorbtia edemelor si a exudatelor post-traumatice, produce un micro masaj
activ de profunzime a musculaturi striate cu efect benefic si în contractiile musculare.
La orice aplicare a curentilor interferentiali se urmareste cresterea pragului dureros, efectul
stimulant neuromuscular si influentarea sistemului nervos vegetativ.
Indicatiile terapeutice a curentului interferential.
Tulburari trofice tisulare, artrite, periartrite, artroze, disfunctii circulatori venoase, edeme
limfatice, celulite, diferite dischinezii ale organelor abdominale si din micul bazin.

29. Sonoterapia si terapia cu campuri electromagnetice.


Magnetoterapie
Câmpul magnetic produs de către o bobină parcursă de curent, are aceeaşi parametrii fizici ca şi
curentul care l-a iniţiat. Astfel, dacă curentul este alternativ, câmpul magnetic va fi şi el
alternativ având aceeaşi frecvenţă, iar dacă curentul este sub formă de impulsuri, câmpul
magnetic corespunzător se va prezenta şi el tot sub formă de impulsuri.
Aplicarea câmpului magnetic pulsator (alternativ) activează procesele metabolice prin mai multe
mecanisme:
♦ Creşte permeabilitatea pentru oxigen a membranei celulare: - creşte difuziunea oxigenului în celulă, -
creşte producţia de ATP la nivel mitocondrial, inclusiv în ţesuturile slab vascularizate în care: - se formează
vase noi de sânge, - creşte tonusul vaselor de sânge existente.
♦ Accentuează dezvoltarea ţesutului de granulaţie reparator, în procesul de vindecare a rănilor, inclusiv: -
stimularea circulaţiei în oase şi ţesut cicatriceal, - creşte rata sintezei de colagen, inclusiv la nivelul celulelor
cartilaginoase.
♦ Acţiune favorabilă şi asupra celulelor maligne – ameliorează respiraţia celulară şi utilizarea oxigenului în
celulă.
Sub acţiunea câmpului magnetic de joasă frecvenţă, mai ales pulsatil, se pot produce efecte favorabile care
conduc la accelerarea proceselor de reparaţie în: ♦ cicatrizarea plăgilor, ♦ calusarea fracturilor, ♦ vindecarea
necrozelor şi rănilor, indiferent de etiologie.
Bazele fiziologice ale terapiei cu câmpuri magnetice
Procesele metabolice celulare sunt influenţate diferit, în funcţie de forma câmp magnetic
aplicată. Există două categorii mari de câmp magnetic :
#Câmpul magnetic continuu - acesta dezvoltă : efecte predominant anabolice, efecte complexe
asupra glandelor endocrine, influenţează concentraţia electroliţilor în sânge, datorită
modificărilor de permeabilitate a membranei celulare :
scade ionii K+ şi Ca++ în primele zile de aplicare a câmpului magnetic,
K + şi Ca++ cresc ulterior treptat (în sânge), chiar şi după ce se termină terapia,
Mg++ scade în limite fiziologice, inclusiv la 2 luni de la terminarea terapiei.
#Câmpul magnetic întrerupt dezvoltă : efecte predominant catabolice, stimulează ieşirea K++
din celulă, accentuează glicoliza, accentuează proteoliza, accentuează eliminare din depozite a
unor substanţe ca vitamina C (până la epuizare), eliminarea fosfatazei alcaline de la nivelul
gandei suprarenale (cortico-suprarenală), stimulează secreţia medulo-suprarenalei (secreţie de tip
adrenergic), stimulează activitatea glandelor hipofiză şi tiroidă.
Sistemul neuromuscular suferă influenţa câmpului magnetic, în funcţie de forma acestuia, după
cum urmează:
Câmp magnetic întrerupt: determină activarea puternică a ATP-azei şi a aldolazei, deci creşte
forţa de contracţie a muşchilor fazici.
Câmp magnetic continuu – efectul este mult mai redus: activitatea bioelectrică a musculaturii,
mai ales în contracţie izotonă, este crescută. S-a constatat că aplicarea câmpului magnetic în
regim întrerupt, influenţează amplitudinea traseului, în timp ce aplicarea câmpului magnetic în
regim continuu influenţează ritmicitatea descărcării.
Regimul continuu este mai activ pe musculatura tonică, decât pe cea fazică. Antrenamentul
fizic este mult mai eficient sub influenţa câmpurilor magnetice, care scad excitabilitatea
neuromusculară exagerată în condiţii patologice.
Sistemul nervos central (SNC) şi vegetativ (SNV)
Câmp magnetic continuu: Cel mai cert efect asupra SNC îl are câmpul magnetic continuu (fapt
demonstrat pe traseele EEG): el induce o acţiune sedativă, tranchilizantă, acţiune sinergică,
cumulativă la aplicarea concomitentă de medicaţie tranchilizantă.
Câmp magnetic întrerupt : Modificările EEG la aplicarea de câmp magnetic întrerupt sunt mai
puţin clare şi constante.
Există o influenţă certă a câmpului magnetic asupra reactivităţii neurovegetative, şi aceasta
depinde de :
starea iniţială a organismului,
tipul constituţional,
forma de câmp magnetic :
- câmpul magnetic întrerupt stimulează simpaticul şi determină creşterea adrenalinei sanguine
cu peste 60% din valoarea de bază; formele întrerupte sunt excitante, simpaticotone, ergotrope,
- câmpul magnetic continuu are efect sedativ, simpaticolitic, trofotrop.
Alegerea formei de câmp magnetic aplicat depinde de tipul constituţional şi reactivitatea
neurovegetativă individuală. Uneori, după primele şedinţe se impune schimbarea formei, datorită
reacţiei obţinute, nu întotdeauna conformă cu cea dorită.
Reacţiile negative posibile, în funcţie de forma de câmp magnetic, sunt următoarele:
Câmpul magnetic întrerupt, inadecvat tipului de reacţie a sistemului nervos, la pacientul tratat,
determină: - cefalee, - irascibilitate, - tulburări de somn, - tahicardie.
Câmp magnetic continuu, inadecvat tipului de reacţie a sistemului nervos, la pacientul tratat,
determină: - adinamie, - somnolenţă, - hipotensiune ortostatică, - sensibilitate crescută la frig, -
apatie, - indiferenţă la mediu.
Forma de aplicare se corelează cu bioritmul :
câmp magnetic continuu – este sedativ şi se aplică mai ales după-amiaza sau seara,
câmp magnetic întrerupt – se aplică dimineaţa, pentru promovarea stării ergotrope de reactivitate
Aparatele - Magnetodiaflux (MDF)
Indicaţii ale magnetoterapiei:
 1. Afecţiuni reumatismale: reumatismul degenerativ , abarticular, inflamator
 2. Sechele posttraumatice: consolidarea fracturilor, plăgi, contuzii, hematoame musculare,
entorse, rupturi musculotendinoase, algoneurodistrofia
 3. Boli neuropsihice: afecţiuni funcţionale ale sistemului nervos central (nevrozele distoniile
neurovegetative), afecţiuni organice ale sistemului nervos
 4. Boli ale aparatului cardiovascular: bolile vasculare periferice funcţionale (boala şi
sindromul Raynaud, acrocianoza), bolile vasculare periferice organice(trombangeita
obliterantă,ateroscleroza obliterantă a membrelor,arteriopatia diabetică), ateroscleroza
cerebrală, hipertensiunea arterială
 5. Afecţiunile respiratorii: astmul bronşic,bronşita cronică astmatiformă,traheobronşite
spastice,pseudo astmul nevrotic
 6. Afecţiuni digestive: ulcerul gastro-duodenal, gastritele cronice, enterocolopatia cronică
nespecifică, tulburări funcţionale ale colonului, dischineziile biliare cu hipertonie şi
hiperkinezie, dischineziile biliare cu hipotonie veziculară
 7. Afecţiuni metabolice şi endocrine: diabetul zaharat, guta, hipertiroida
 8.Bolile aparatului genital la femei: dismenoreea, tulburări menstruale funcţionale hipoplazii
uterine, metroanexitele cronice nespecifice, tulburările de climax şi preclimax, sindromul
premenstrual şi intermenstrual, dispareunia, pruritul vulvar şi diverse algii pelvine care nu au
la bază leziuni organice, frigiditatea sub diversele ei aspecte (cu tulburări de libidou, cu sau
fără orgasm)

1.Undele electromagnetice (UEM)


Unde scurte (US)
În principiu, până în prezent sunt conturate două metode pentru a face posibilă penetrarea
în ţesut a înaltei frecvenţe debitate de aparat: metoda în câmp condensator (bipolară) şi metoda în
câmp inductiv (monopolară).
 Metoda în câmp condensator
-Regiunea tratată se găseşte plasată în interiorul unui câmp condensator, reprezentat de doi
electrozi metalici (izolaţi în sticlă sau plastic), care formează împreună cu materialul izolant ce-l
separă (aerul) un dielectric ce prezintă o pierdere de energie de tip ohmic (rezistiv);
-În cadrul acestui sistem complex, curentul de înaltă frecvenţă se materializează atât sub forma
curentului de conducţie, cât şi sub forma curentului de deplasare.
-Efectele terapeutice ale aplicaţiilor de înaltă frecvenţă au un efect remanent, spre deosebire de
celelalte metode fizioterapeutice, în sensul că temperatura corpului rămâne ridicată timp de
48  72 ore după procedură, efectele tratamentului disipându-se din zona tratată în întregul
organism prin mijlocirea sistemului circulant.
 Metoda în câmp inductiv
-La această metodă, energia radiativă este transferată regiunii tratate în mod inductiv, prin
intermediul unui cablu de inducţie sau a unei bobine metalice tubulare înfăşurat în spirală, în
jurul regiunii tratate, de unde şi denumirea sa.
-În această metodă, câmpul magnetic creat de bobină produce o inducţie electromagnetică
transmisă segmentului corporal tratat, în care induce o forţă electromagnetică ce dă naştere unor
curenţi turbionari cu deplasare circulară (curenţi Foucault), care se transformă în căldură prin
efectul Joule.
Terapia cu unde scurte se poate aplica
În regim continuu şi sunt utilizate patru tipuri de doze
 doza I = este cea mai slabă, fiind numită şi "doza rece" (atermică); nu produce nici o
senzaţie, fiind sub pragul excitaţiei termice.
 doza II = o doză slabă, numita şi "doza oligotermă"; produce o senzaţie de căldură slab
perceptibilă.
 doza III = este o doză "medie" (termică); produce o senzaţie de căldură evidentă, plăcută
şi suportabilă.
 doza IV = este o doză puternică, numita "tare" (forte; hipertermică); produce o senzaţie
de căldură puternică, la limita suportabilităţii (pentru unii pacienţi devine greu
suportabilă).
 În regim pulsat (“trenuri” ): De mai multă vreme, atenţia specialiştilor în domeniu a fost
captată, de ideea utilizării energiei de înaltă frecvenţă sub forma de "impulsuri" în tehnica
terapeutică, în scopul obţinerii unor efecte de ameliorare noi şi valoroase.
 Indicaţii
1. artroze reactivate prin iritaţie mecanică (să nu existe inflamaţii)
2. afecţiuni ale genunchiului şi o indicaţie specială este artrita gonococică
3. sinuzite (cu prudenţă datorită ţesutului grăsos abundent în extremitatea cefalică)
4. furunculoze
5. hidrosadenite,
6. stări posttraumatice
7. nevralgii
8. nevrite
Unde ultrascurte (UUS)(microunde, unde radar)
Prin noţiunea de "microunde" se înţeleg, acele unde electromagnetice ale căror frecvenţe sunt
cuprinse în spectrul 300 -3000 MHz. Repartizarea căldurii captate de ţesuturi între stratul adipos şi
cel muscular este de 1 / 4, comparativ cu raportul 10 / 1 realizat prin metoda US în câmp
condensator.

2. Unde mecanice = Ultrasunetul (ULS)


Ultrasunetele sunt cuprinse într-o plaja de frecvenţă corespunzând limitelor cuprinse între 20 
3000 kHz.
Ultrasunetele pot fi produse prin mai multe procedee: mecanice, termice, magnetice,
piezoelectrice.
Energia de vibraţie, generată de o sursă ultrasonoră, se transmite mediului înconjurător, unde
pune în mişcare vibratorie particulele acestuia. Ţesuturile sistemelor vii au o comportare
asemănătoare cu a lichidelor, în care propagarea vibraţiilor ultrasonice se face sub formă de unde
longitudinale, excepţie făcând oasele, în care iau naştere şi unde transversale, dar de energie
neglijabilă
Ultrasonoterapia utilizează diferite modalităţi de aplicare a radiaţiei ultrasonice:
 în regimul cu undă continuă aparatul emite energie ultrasonică în mod neîntrerupt, pe toată
durata tratamentului;
 în regimul de impulsuri, cunoscut şi sub denumirea de regim iterativ, aparatul emite
ultrasunete sub forma de trenuri (burst).
 în regimul modulat se realizează o variaţie continuă a amplitudinii undelor ultrasonice (MA),
cu anvelope de forme variate (triunghiular, exponenţial, dreptunghiular, trapezoidal)
Efecte biologice:
Dozele mici de US au efect de stimulare a funcţiei celulare, producând modificări reversibile,
în sensul stimulării celulare.
Dozele mijlocii de US inhibă funcţiile celulare, producând modificări ireversibile parţiale.
Dozele mari de US produc tulburări ireversibile, care pot merge până la necroză; mai importantă
este intensitatea aplicaţiei decât timpul, şi nu este respectată legea ca produsul intensitate x
timp să fie constant.
Pentru vieţuitoarele mici, dozele mici au efect stimulant, respectiv se stimulează răspunsul
biologic global; dozele mari determină fenomene de cavitaţie, distrugeri tisulare, chiar
moarte.
Ca tehnică terapeutică, ultrasonoterapia este realizată prin
 aplicare pe zona de tratat prin intermediul unei substanţe de contact (gel)
 iradieri în submersie (apă), utilizându-se în acest scop vane de diferite dimensiuni, cu apă
încălzită la temperatura de 36  37ºC, pentru că sub sau peste acest prag ultrasunetele îşi
modifică intensitatea (pozitiv sau negativ), alterându-se în acest caz şi efectele scontate.
 ultrasonoforeza , ce este procedeul prin intermediul căruia se realizează pătrunderea în
organismul iradiat a unor substanţe farmaceutice
 aplicaţii particulare: aerosolii, ce reprezintă starea de dispersie foarte fină a unei
substanţe lichide sau solide, într-un mediu gazos.
Efecte biologice ale terapiei cu ultrasunete:
1. Efect analgetic: datorat efectului mecanic + termic şi la doze de 0,05-0,5 W/cm2 are acţiune
in special pe rădăcina nervoasă – ganglioni limfatici – muşchi
2. Efect miorelaxant: prin efectul mecanic = micromasaj; indicat în contracţia musculară algică
(primară) = miopatii şi în cea antalgică (secundară) = discopatie.
3. Efect metabolic: datorită efectului de cavitaţie la doze de 0,5 –1 W/cm2  creşterea
permeabilităţii celulare  posibilitate de aplicare a ULS + medicamente ionizabile =
ultrasonoforeză
4. Efect rezorbtiv şi fibrinolitic: la doze = 1-23(mai puţin folosit în ultima perioadă) W/cm2
După Koeppen există 3 mari domenii fiziologice ale US :
♦ Domeniul I de acţiune – domeniul terapeutic - Procesele sunt reversibile. - Efecte
fundamentate se bazează pe influenţarea sistemului nervos şi vascular (hiperemie). - Doze =
0,05-0,3-(după unii chiar)0,5 W/cm².
♦ Domeniul II de acţiune – domeniul-limită al aplicabilităţii - Uneori, procesele sunt ireversibile,
paralizante. - La doze mai mari, apare vasoconstricţia intensă trecătoare. - Doze = 0,5-1,5-(după
unii chiar)2 W/cm².
♦ Domeniul III de acţiune – domeniul modificărilor ireversibile
- La doze mari, se constată inducerea fenomenului de moarte celulară, paralizii nervoase şi
vasculare.
- Doze = 2-3 W/cm², în regim continuu.
♦ Efectele nu respectă întotdeauna domeniul, rezultatul final depinde de reacţia individuală.
O formă specială de utilizare a US este sonoforeza :
- US este folosit ca vector pentru a introduce substanţe farmacologic active în tegument, pe baza
efectului de spreading;
- se constată o reacţie din partea ţesutului, dar, spre deosebire de ionogalvanizare, această reacţie
este greu dozabilă şi nu există o relaţie matematică, legată de intensitatea aplicaţiei şi doza de
substanţă activă cehiculată.
Există posibilitatea folosirii combinate, a US cu alte tipuri de aplicaţii de electroterapie, cum ar fi
curentul diadinamic – aparatul se numeşte sonodynator, sau cu orice alt tip de curenţi de joasă
sau medie frecvenţă. Combinaţiile sunt practic, inepuizabile, şi fac obiectul de studiu al firmelor
producătoare de aparatură medicală. În plus, există şi aparate speciale de US care generează
aerosoli/ioni, utilizaţi în diverse domenii de patologie.
Indicaţii:
1) afecţiuni posttraumatice
2) afecţiuni reumatismale cronice cu procese aderenţiale (fibroze): poliartrita reumatoidă stadiul
III – IV, spondilartropatii seronegative stadiul III – IV
3) reumatism abarticular: miozite, miogeloze, periartrite, tendinite
4) reumatism cronic degenerativ
5) cicatrici cheloide, boala Dupuytren, boala Ledderhose
6) algoneurodistrofia stadiul III in aplicare pe ganglionul stelat, nevralgii şi nevrite in aplicaţii
radiculare sau tronculare
Contraindicatii: ca p/u orice forma de terapie electrica, dar in primul rind tumorile maligne si
sarcina.
30. Biostimularea cu laser
Iradierea cu energie joasa din spectrul optic, sursa fiind generatoare optice cuantice sau lasere.
L=light A=amplification by S=stimulated E=emission of R=radiation.
Sub actiunea unei iradieri are loc excitarea atomilor si aparitia electronilor incarcati energetic, care sint in
numar mare si inca mai creste asemenea avalansei.
Caracteristicile: Iradiere spontana (nu are sursa); Monocromatica (aceeasi lungime de unda); Coerenta
(aceeasi faza); Polaritate; Izotropism (aceeasi directie)
Clasificarea: 1. Dupa substanta activa: Solide; Gazoase; Lichide s.a.
2. Dupa lungimea de unda: RUV; Spectrul vizibil; RIR; Diapazonul razelor acordabile
Parametrii: 1) P=puterea (W); 2) E=Densitatea (W/cm2); 3) H=Doza de iradiere (J/cm2); 4) Doza
absorbita (J)
Părţile constitutive ale unui laser:
I. Mediu activ laser – sistem cuantic în care au loc procesele fizice – amplificare radiației prin emisie
stimulată şi generarea undei laser
- partea principală, determină λ şi frecvența radiației emise;
a) solid: sticlă, cristal (primul Laser 1960 – cristal de rubin)
b) lichid: soluție de coloranţi organici
c) gazos: gaze moleculare, ionice, atomice, vapori metalici
II. Sistemul de pompaj – în acest mod se obţine inversia de populaţie,
nr. atomi pe E2 mai mare decat nr. atomi pe E1( atomul are 2 nivele energetice E1- fundamental şi E2 –
nivelul energetic superior)
- pompaj optic – medii active solide şi lichide
- ciocniri – medii active gazoase
III. Rezonatorul optic = sistem optic ce realizează amplificarea emisiei stimulate, generând emisia de
fotoni în cascadă, menţinerea şi amplificarea radiației laser;
Modalităţi de tratament
Pt. ef. biostimulant cei mai eficienţi laseri:
1. Laserul cu He- Ne (632,8nm): - emite în spectru vizibil roşu: - mediu activ gaz atomic 90% He,
10% Ne; - emite în regim continuu, emisia este f. pură a.î. se poate folosi ca etalon de frecv. şi tip; - dat.
rad. vizibile roşii se foloseşte şi ca laser de ghidaj pt. cei ce emit în IR
2. Laserul cu diodă Ga(galiu)- As(arsen), GA- Al(aluminiu)- As (790- 904 nm): - emite în spectru
invizibil, infraroşu; - mediu activ solid
Tehnici de tratament:
1. Tehnica noncontact: d=40- 90 cm;
2. Tehnica prin contact: răspuns terapeutic mai bun decat la tehnica noncontact
- Tehnica “măturatului”;
3. Tehnica mixtă: permite abordarea reg. subdermice şi suprafasciale
- Tehnica “ciocănitorii” – izbirea repetată, uşoară a ţes. ţintă; stim. întoarcerea veno- limfatică,
resorbţia edemelor ;
Metodele si metodicile de aplicare a RL:
1. Metoda transcutana – asupra organelor si tesuturilor, zonelor reflexogene si pe vasele sanguine.
2. Metoda intraorganica sau intracavitara (endoscop, bronhoscop, cistoscop).
3. Metoda intravasculara – acul de injectare ori cateterul, in vena corespunzatoare, rar in artere,
foarte rar in cord.
4. Metoda extracorporala – la dializa.
5. Metoda intratisulara – osos, periostal, miofascicular, acul …
6. Metoda laseropunctura – la PBA.
Metodicile – pe tegument prin iradierea cimpurilor, zonelor.
a) Metodica stabila
b) Metodica labila: - labila
- labila de scanare – miscam cum vrem, circular de la periferie la centru (de la sanatos la centru)
a) De la distanta
b) Prin contact: - prin contact; - prin contact cu presiune
Laseropunctura cu puterea mica, diapazon rosu si IR S≤1cm². Zonele mai frecvent utilizate: reflexogene
zona gulerului si cervicala, asupra SNC, capul si fata, zona plexului solar, zona toraco-lombara(rincihi,
suprarenale), zona lombosacrala si paravertebrala cu segmentul corespunzator. Zona Zaharin Head
(zonele de proiectie a durerii)
Doza utilizata in clinica:
0,5J/cm² -1J/cm² - stimularea proceselor reparatorii in tesuturi.
1-2J/cm² - sedativa, trofica.
2-3J/cm² - antiinflamatorie
Regim:
• Pulsatil
• Continuu
Durata si intensitatea depinde de durata si de frecventa de aplicare si de regimul aplicarii. RL de la o
distanta cu diametrul petei de 1cm, atunci densitatea puterii pina la 20mW/cm² si durata pe un punct de 3-
5’. Dar doua diametre = 5cm, atunci puterea de 1mW/cm²de 10-15min. N10-15 sedinte zilnic, ori peste o
zi. Se repeta peste 3 luni.
Albastru de metilen si verdele de briliant. La osteocondroza, AR, la pinteni – inainte de RL + verdele de
briliant. Verdele de briliant si albastru de metilen + dimexid pe 43 Apoi RL.
Vara – I. mai mica sau durata si mai scurta si N de sedinte.
Iarna – I. mai multe sedinte si doza cu 10-15% mai mare ori suprafata mai mare de 400cm².
Sa combinam cu alte metode fizioterapeutice cu cimp magnetic – creste penetrarea RL, cu US aproape de
asociere, alte metode – cu 2-3 ore inainte de RL. Nu se combina cu RUV fie local, general, cu raze
vizibile, IR, bai cu radon. Franclinizarea, darsonvalizarea, ultratonoterapia, inductotermia – peste o zi. Se
combina cu aeroionoterapia.
Efecte Terapeutice: Sunt de natură fotochimică – abs. luminii la niv. fotoacceptorilor (cromofori
tisulari), sens. numai la o anumită lungime de undă, explică utilizarea în biostimulare numai a anumitor
tipuri de laser;
Ef. biostimulant local – cel mai bun pe struct. a căror dimens. fizice sunt identice/apropiate cu
lungimea de undă de emisie a laserului
1. Ef. Analgezic
2. Ef. biostimulant şi trofic tisular
3. Ef. cardiocirculatorii
4. Ef. antiinflamator şi antiedematos
5. Ef. de stimulare a imunităţii
Mecanismul de actiune LASER
Se adapteaza si se modifica prin eliminarea unor substante si tot asa se acomodeaza.
La actiunea razelor LASER: - are loc stimularea organelor prin care se stimuleaza sistemele sanogenetice.
Cresterea mecanismului biostumulator este legata cu reactia din partea homeostazei, care la rindul lor se
formeaza si la actiunea razelor de lumina vizibila (Soarelui), insa in procesul de evolutie a organismului
el nu este supus influentelor razelor LASER. Deci organismul nu este adaptat acestor raze LASER. La
actiunea R.L. organismul reactioneaza excitator …. Si in componenta luminii solare si ea oscileaza intre
10 si 100 mW/cm², cam aproximativ ca marimea la LASER terapie, insa nu este capabila de a avea
acelasi efect ca L.
Biostimularea:
Include procesele ce se activeaza cit si cele care se inhiba.
Conform legii fiziologice(Arnold si Sulit) – stimularea slaba acorda infulenta activa.
• La stimularea medie – influenta normala
• La stimularea puternica – inhibitoare
• La supradoza – distrugere
In mecanismul curativ al RL un rol important are pielea: penetrarea L ajunge pina la citiva mm, insa
actiunea L este urmate de excitarea receptorilor cutanati (dupa mecanismul dermato-venerologic si
viscero dermal), care duc la modificari ale SNV si organelor interne.
Sub influenta RL de mai obtin si modificari morfofunctionale in piele ( degranularea celulelor
gigante prin proliferarea fibroblastelor, prin intensificarea functiei de plasticitate – elastice ale pielii prin
cresterea proceselor trofice si regeneratorii.
Elementul esential → activarea fermentilor care duc la sporirea bioenergeticii si biosintezei celulare.
Activarea bioenergetica a fermentilor → sporeste nivelul de ATP in celule si a altor substante de acest
gen. Datorita acestui fenomen → intensificarea – sporirea vitezei de crestere a celulei (cresc capacitatile
sistemului imun si microcirculatia)
Totodata RL de Intensitate joasa este un biostimulator nespecific pentru procesele metabolice din tesuturi.
Actiunea stimulatorie a acestor raze este pentru un timp scurt 3’ , insa efectul este foarte pronuntat fiindca
se observa cresterea cantitatii eritrocitelor, creste procesele metabolice in plaga, creste efectul
bacteriostatic.Sub influenta RL – are loc reglarea activitatii hormonale (are loc cresterea regenerarii
tesutului osos, a celui muscular, a fibrelor nervoase). RL au efect analgezic, antiinflamator (prin
normalizarea microcirculatiei dereglate, creste metabolismul si trofica , in forma inflamatorie – scade
edemul tisular, are loc ?ireversibilitatea acidozei si hipoxiei, ?scade bacteriostatic).
RL , codifica cantitatea eritroitelor si reticulocitelor, creste mitoza celulelor maduvei osoase,
stimuleaza hematopoieza in mod direct – RL absorbtia energiei de catre eritrocite, care la rindul lor duc
catre micsorarea reistentei lor si chiar la dezagregare; indirect – RL influenteaza asupra glandelor
endocrine (hipofiza, tiroida), ceea ce stimuleaza hemato[poieza.
Creste fermentii respiratori prin cresterea ATP, prin scaderea intensitatii reactiilor produse de radicalii
liberi din celule.
RL cresc potentialul energetic al celulei, fortificarea functiei sistemului imun si intarirea organismului
fata de factorii mediului inconjurator.
RL creste numarul factorilor de aparare nespecificiai organismului, cresc interferonul, lizocimul,
complementul. Creste functiile fagocitare ale leucocitelor, macrofagelor.
Totalizare:
RL clinic au actiune de regenerare, imunostimulatorie, antiinflamatorie, desensibilizare, analgezica,
bacteriostatica, antiedem si de sporire a circulatiei – in regiunea aplicarii RL. Reactiile generale:
neuroumorale, prinmecanism neuroreflector, modificari ale EEG, EKG. Aceste modificari au caracter
prelungit.
Tehnica securitatii:
Incaperea de 20-25m², la o bancheta, peretii vopsiti ori cu material cu solutia de a nu forma stratul lucitor
ce ar putea reflecta RL. Culoarea inchisa – albastru sau verde in sectia de fizioterapie. Foarte bine
iluminata. Nu e voie de utilizat alte aparate. Microclimat = 20°C, umiditatea limita – 30-60%, fara
zgomot.
Indicaţii terapeutice:
1. PR – rezultat benefic asupra durerii
- infl. într-o oarecare măsură proc. inflam., modif. biologice şi imunologice, str. sinovialei
- iradieri multiple- max. 5 pct/artic./şedinţă
- durata expunerii/punct=15 sec. (niv. Max. de creştere a Na- K- ATP- azei)
- densitatea de putere 4- 6 J/cm²
- rezultate bune inclusiv asupra durerilor din fază ac. cu sinovită şi colecţii artic.( spre
deosebire de tehnicile clasice de analgezie fizică)
- 15- 20 şedinţe/cură – zilnic sau la 2 zile
2. SASN – suferinţele col. Vertebrale; - artritele artic. Periferice; - influenţează durerea, inflamaţia,
redoarea;
3. Artroza: - ef. analgezic, antiinflamator, stimulant asupra troficităţii cartilaginoasa; - ef. mai
bun în artrozele incipiente şi moderate – gonartroză; - ef. mai puţin important pe artic. profunde
(coxartroză); - 10- 15 şedinţe/cură
4. Reumatism abarticular: tenosinovite, bursite, epicondilite, apofizite, periartrite, sdr.
fibromialgice; - cel mai rapid acţ. asupra comp. algice ( de la primele şedinţe), infl. asupra
inflam. este mai tardivă (după 12- 20 şedinţe); - inclusiv în Dupuytren incipient, prenodular –
poate stopa modif. fibrozante
5. Posttraumatic: - combate rigiditatea şi contractura musculară; - prev. aderenţelor
tendoanelor de formaţ. din jur; - fav. cicatricile elastice, fără cheloid exuberant; - accel. formarea
calusului
6. Tulburări trofice tegumentare
- tehnica noncontact d= 90cm; 1- 2 J/cm²; 15- 20 şedinţe
Contraindicaţii:
1. Neoplazii, stări preneoplazice
2. Boli fibrozante şi retracţiile – std. avansate
3. Fotodermatoze, pacienţii care primesc med. fotosensibilizantă
● Precauţii: - sarcina; - boli psihice; - trat. steroidiene; - tulburări de ritm, pacemaker
Reacţii adverse: - Furnicături; -Eritem bland; - Senzaţia de arsură; - Accentuarea durerii;
- Rash cutanat
Se evită expunerea ochilor; există risc de leziuni retiniene→expunerea bolnavului se face cu
ochelari de protecţie; Ochelari de protecţie pt. medic;
+ ALTA SURSA
Laserele sînt generatoare optice de cuante care transformă diverse forme de energie în radiaţie
coerentă, mono- i romatică de lumină. Aceste aparate de amplificare a luminii prin stimularea
emisiei radiaţiei (Light Amlification by Stimulated Emission of Radiation) generează energie elec-
tromagnetică coerentă în limitele frecvenţei microundelor şi iradiaţiilor actinice aparţinînd
spectrului vizibil şi ultraviolet. Se confecţionează aparate laser de diverse tipuri: cu mediu activ
solid dielectric, cu mediu activ gazos (atomici, ionici sau moleculari), cu mediu activ lichid, cu
semiconductoare etc. Prin aceasta s-a deschis posibilitatea utilizării energiei fotonice (a radiaţiilor
coerente) în biologie, medicină şi, în special, în fizioterapie.
Actualmente în fizioterapie este aplicat laserul heliu- neon, care iradiază energie de intensitate
mică (densitatea fasciculului de lumină în limitele de la o unitate pînă la cîteva zeci de W/cm2). în
aceste limite se observă influenţa stimulatoare asupra organismului uman.
Iradiaţia laser provoacă stimularea proceselor fagocitozei, hematopoetice, de regenerare în
nervii lezaţi şi fracturile Oaselor, ameliorează cicatrizarea plăgilor cutanate, combustiile
superficiale, leziunile mucoasei cavităţii bucale.
Fermentul catalaza recepţionează iradiaţia laser (heliu- neon) şi prin acest fenomen se
stimulează activitatea proceselor regenerative în ţesuturi şi organele celulare. în acest fel se poate
influenţa asupra rezistenţei organismului la diverşi agenţi şi în primul rînd la stabilitatea faţă de
iradiaţia ionizată. Iradiaţia laser posedă proprietăţi analgetice, anti inflamatoare, dilată vasele
sangvine, micşorează tonusul vascular, îmbunătăţeşte circulaţia sangvină periferică. Ea contribuie
la accelerarea elaborării trombinei şi trombo plastinei, formării trombului, micşorează timpul
retracţiei.
Acţiunea directă a radiaţiei laser de intensitate joasă sau cu impulsuri asupra neuronului
provoacă depolarizarea membranei celulei fără modificarea conţinutului intrace- lular a ionilor K+
şi Na+. în aceste condiţii nu apar leziuni ale sistemului nervos central şi nu se provoacă modificări
în conţinutul serotoninei, acetilcolinei, adrenalinei, noradre- nalinei.
Iradiaţia laser influenţează favorabil asupra focarului de inflamaţie aseptică pe calea activării
proceselor trofice în derm. Acest fenomen este depistat prin creşterea conţinutului de ARN,
glicogenului şi stimularea funcţiei cortexului suprarenalelor, precum şi prin creşterea conţinutului
de noradrenalină.
Influenţa pozitivă asupra focarului inflamator infectat este datorată pe de o parte stimulării
capacităţii de autopro- tecţie a organismului, iar pe de altă parte acţiunii bacterio- statice şi
bactericide a iradiaţiei laser asupra stafilococului.
Energia laser poate fi aplicată direct prin iradiaţia focarului inflamator sau prin acţiunea în
zonele reflexogene inclusiv în punctele cutanate de reflexoterapie.
Intensitatea fluxului pe cîmp de acţiune este de la 2 pînă la 30 mW/cm2 cu durata de la 20
sec. pînă la 5 min. Procedurile sînt efectuate în fiecare zi, sau peste o zi, iar seria include 10-20
şedinţe
Indicaţiile pentru utilizarea iradiaţiei laser de inten- ii.ite joasă în fizioterapie nu sînt
actualmente precizate. S-a i mistatat un efect terapeutic al iradiaţiei lazer în cazul radi- < uliţei,
nevritei, nevralgiei, endoartritei, astmului bronşic, uri rozei, combustiei, ulceraţiei atonice,
ulcerelor trofice ale membrelor inferioare, fracturilor oaselor, tonzilitei, otitei, •.lomatitei etc.
Efectul este mai pronunţat asupra proceselor li »cale superficiale (piele, mucoasă etc.).
Contraindicaţii: neoplazii, tuberculoză activă, afecţiuni y.iave ale sistemului cardiovascular,
maladii infecţioase, boli istemice ale sîngelui