m Rugăciune

* î n a i n t e de c i t i r e a
J din S f i n t e l e Cărţi, alcătuită
de S f â n t u l Ioan G u r ă de Aur

D o a m n e , Iisuse Hristoase, deschide-mi mie ochii

inimii, ca să ascult cuvântul Tău şi să-1 înţeleg pe el şi
să fac voia Ta, că străin sunt eu pe pământ. S ă n u
ascunzi de mine poruncile Tale, ci să-mi descoperi
ochii, ca să văd minunile din Legea Ta. Arată-mi mie
cele nearătate şi cele ascunse ale înţelepciunii Tale.
S p r e Tine nădăjduiesc, Doamne, Dumnezeul m e u , ca
să-mi luminezi mintea şi gândul cu lumina înţelege­
rii Tale, ca nu numai să citesc cele scrise, ci să le şi
î m p l i n e s c . Ca n u spre osândă să citesc vieţile şi
cuvintele Sfinţilor, ci spre înnoire şi luminare, spre
sfinţire, spre mântuirea sufletului şi spre moştenirea
v i e ţ i i v e ş n i c e . Că Tu eşti luminarea celor ce zac
întru întuneric şi de la Tine este toată darea
cea bună şi tot darul cel desăvârşit.
Slavă Tatălui şi Fiului şi
Sfântului D u h .

Â
H
COLECŢIA TÂLCUIRI LA S F Â N T A SCRIPTURĂ

IV

TÂLCUIRE A
S F I N T E I
EVANGHELII
DE LA I O A N

SFÂNTUL TEOFILACT ARHIEPISCOPUL BULGARIEI

cu b i n e c u v â n t a r e a

Prea Sfinţitului Părinte

G A L A C T I O N

Episcopul Alexandriei

şi T e l e o r m a n u l u i

•coc

Bucureşti

EDITURA SOPHIA • EDITURA C A R T E A O R T O D O X Ă

 Carte apărută sub patronajul
Fundaţiei Sfinţii Martiri Brâncoveni
[www.fundatia-smb.ro]

Ediţie îngrijită de R. P. Sineanu şi L. S. Desartovici

Coperta şi miniatura Evanghelistului: Adriana Goilav

D e s c r i e r e a CIP a B i b l i o t e c i i Naţionale a R o m â n i e i
T H E O P H Y L A C T , A R H I E P I S C O P D E O H R I D A , st.
T â l c u i r e a Sfintei Evanghelii de la Ioan / Sfântul
Teofilact, Arhiepiscopul Ohridei şi Bulgariei; e d .
îngrij. de R. P. Sineanu şi L. S. Desartovici. - Bucureşti:
Editura Sophia; Alexandria: Cartea Ortodoxă, 2009
Bibliogr.
I S B N 978-973-136-132-1; ISBN 978-606-529-033-4

I. S i n e a n u , R. P. (ed.)
II. Desartovici, L. S. (ed.)

226.5.07

© Editura Sophia, pentru prezenta ediţie

 5

CUVÂNT C Ă T R E F R A T E L E C I T I T O R

î n zilele noastre în care suntem bombardaţi cu informaţii, impresii şi

imagini de toate felurile, ne-am obişnuit să trecem foarte uşor pe lângă o a m e n i ,
pe lângă cuvinte, pe lângă tot ceea ce ne înconjoară. Şi nici nu este de m i r a r e
că suntem atât de nesimţitori, deoarece suntem învăluiţi zilnic de structuri
antropocentrice care ne hrănesc cu acel surogat, numit „mincinoasă biruinţă
asupra lumii". Astăzi putem vedea că viaţa lăuntrică, cu cât ne este m a i
împământenită, cu atât mai pământesc ne este şi graiul, pierzând d u h u l şi
puterea care îi dă viaţă şi îl susţine (îl ţine Sus). Aceasta este una din pricinile
pentru care acum trăim o vreme în care dragostea noastră s-a răcit foarte
mult. Astfel, neputând înţelege drept dragostea lui Hristos, proiectăm asupra
Mântuitorului propria noastră imagine despre El, iar aceasta fiind izvodită
dintru neadevăr nu ne poate agonisi decât minciună. Este cu putinţă ca aceasta
să fie una dintre suferinţele istovitoare ale fiecărei generaţii şi ale fiecărui ~~
creştin în parte. Dar mila lui Dumnezeu este harnică şi lucrătoare şi fiecare
dintre noi, mai mult sau mai puţin, am priceput ori am intuit că citirea la
nivel informaţional nu aduce putinţa înnoirii lăuntrice.
Topica limbii vechi ne pricinuieşte o aparentă îngreuiere la citire, însă celui
căruia se sârguieşte să citească, graiul vechi îi pricinuieşte o tainică bucurie, o
oarecare îndulcire. Iar aceste simţăminte ni se alcătuiesc în suflet din puterea
duhovnicească a cuvintelor, care nu sunt informaţie stearpă şi raţionalistă, ci
sevă lăuntrică, dătătoare de viaţă şi lumină. De aceea, graiul vechi şi topica sa,
ne ajută să fim cu luare aminte la cuvinte, să ne apropiem de adâncul lor ş i să
ne împărtăşim de puterea lor făcătoare de viaţă. Astfel, puţin câte puţin, începem
să ne îndulcim de miezul cuvintelor şi să pricepem că izvodirea acestora s-a
împărtăşit de adierea harului lui Dumnezeu. Din această pricină, Sfinţii sunt
sfinţitori ai cuvintelor şi ai graiului fiecărui neam în parte.
între cei care au păzit curată şi au sfinţit limba românească este şi Sfântul
Grigorie Dascălul, cel care împreună cu Cuviosul Gherontie a tălmăcit din
greacă Tâlcuirea celor patru Evanghelii a Sfântului Teofilact, Arhiepiscopul
Ohridei şi Bulgariei. Tălmăcirile şi cuvântul acestor Cuvioşi ne stau drept
mărturie nemincinoasă.
Pentru a adeveri, măcar şi foarte puţin, puterea unor cuvinte întrebuinţate
în tălmăcirea Tâlcuirii, vom aduce în mijloc câteva graiuri şi înţelesul lor, atât
cât ne-a fost nouă cu putinţă să-1 pătrundem.
6

Pentru cuvântul gând avem în Tălcuire aceste variante: cuget, socoteală,

socotinţă, sfat. Ca rădăcină, cuvântul gând are ungurescul gond, cuget are la
temelie verbul latin cogitare, iar socoteală şi socotinţă au la bază latinescul
succutere. Cuvântul sfat are ca temei slavonescul svetu, grai care în slavonă a
odrăslit şi denumirea dată sfinţilor, aceea de sviatiteli. La noi cuvântul sfat
este înţelf s astăzi cu prisosinţă ca îndemn, îndrumare, învăţătură, povaţă, dăscălie,
sfatuire, învoială, consimţire. Ca vorbitori de limbă română ştim cu toţii cât de
puţin se foloseşte azi sfatul şi sfatuirea. Lucrul cel mai important este că până
acum noima cuvântului sfat implică cel puţin două persoane: cel care dă sfatul
ori sfătuieşte şi cel care primeşte sfatul, ori e împreună-sfătuitor. Numirea de
sfat dată pentru gând este una care e izvodită întru inimile celor care îşi trăiau
gândurile ca nişte sfaturi cu aproapele, în înţelesul că ştiau că gândul unui
singur om este o biruinţă sau o cădere pentru întreaga fire omenească, din
pricină că noi toţi suntem un singur Om, o singură fire. Aşadar, cei care au
păzit şi au rodit dragostea pentru aproapele întru sfaturile lor, cu dreptate
sunt numiţi luminoşi, frumoşi şi sfinţi, adică sviatiteli, pentru că nimic nu
este mai frumos şi mai bun decât să se sălăşluiască fraţii întru unire - după
c u m spune Proorocul David (Psalm 132,1).
Pe acelaşi David îl pomeneşte Mântuitorul înaintea fariseilor, atunci când .
aceştia îi prihăneau pe Apostoli că în zi de sâmbătă luau spre hrană grâu din
holde. Dar iată ce ne spune Tâlcuirea de la Luca 6,1-5: «Şi învinuindu-i fariseii
pe ucenici că „smulgeau spice, le frecau cu mâinile şi mâncau", Domnul îl
aduce în mijloc pe David». Vedem aici că graiul zice că Mântuitorul „îl aduce
în mijloc pe David", cu un înţeles contextual de: „îl pomeneşte pe David", „îl
dă drept pildă pe David". Aşadar, Domnul nu 1-a adus pe David de faţă în
chip văzut şi trupesc, ci 1-a vestit în acel mijloc al firii omeneşti în care Omul
este unul singur întru Hristos Dumnezeu, iar cuvântul Său este sfat şi dragoste
pentru firea omenească cea una. Având ca rădăcină latinescul medius locus,
graiul mijloc ne arată centrul, adică acel loc faţă de care marginile sau punctele
de referinţă sunt la distanţe egale. Mijlocul firii omeneşti nu poate fi decât
Hristos, Dumnezeu-Omul, pentru că în jurul Său şi întru El noi suntem „una"
(Ioan 17,11).
C â n d iudeii, mai înainte de vremea Patimii voiau să-L omoare pe
Mântuitorul, El „trecând prin mijlocul lor" Se tăinuia pe Sine (Luca 4, 29-30;
loan 8, 59). Despre acestea, în Tâlcuirea de la Luca 14,25-27 ni se spune astfel:
„Nu Se dădea pe Sine iudeilor, ci Se depărta şi prin mijlocul lor suindu-Se, Se
tăinuia de ucigaşi". Pentru a pricepe acest cuvânt „suindu-Se", trebuie să
fim cu luare aminte la dragostea Domnului Hristos pentru întreaga fire ome­
nească. Aşadar, „S-a tăinuit" de aceştia, împreună-pătimind şi neîncetân-
du-Şi dragostea pentru ei, pentru că S-a pogorât şi a luat asupra Sa neputinţa
 7

şi păcatul lor, şi nu numai al lor, ci al întregii umanităţi. Iar pogorârea aceasta

a săvârşit-o Domnul Hristos în chip deplin venind în iad şi omorând m o a r t e a
Această dragoste biruitoare e aşteptată şi căutată de tot omul ce vine în lume,
chiar dacă rătăcirile noastre sunt adeseori a t â t d e s f â ş i e t o a r e şi de
înfricoşătoare. Şi Bunul nostru Domn, biruind pentru noi toţi moartea prin
înviere, S-a suit întru cele care I se cuvin Omului. Acestea credem că înseamnă
acel grai ce zice „suindu-Se", şi am luat drept temei cuvintele Mântuitorului:
„Cine se va înălţa pe sine se va smeri, şi cine se va smeri pe sine se va
înălţa" (Matei 23,12) şi: „Nimeni nu s-a suit în Cer, decât Cel Care S-a coborât
din Cer, Fiul Omului, Care este în Cer" (loan 3,13).
Pe toate câte le-a făcut Domnul, întru dumnezeiasca dragoste pentru firea
omenească le-a făcut, pentru că însuşi mărturiseşte cu smerenia Sa: „Eu, în
mijlocul vostru, sunt ca unul ce slujeşte" (Luca 22,27), iar loan Botezătorul II
propovăduieşte, grăind ca „în mijlocul vostru Se află Acela pe Care voi n u - L
ştiţi" (loan 1,26). Noi înşine la prăznuirea Botezului Domnului ne întâmpinăm
unii pe alţii cu cuvintele: „Hristos în mijlocul nostru" şi răspundem: „Este şi v a
— fi". Şi cum nu ar fi în mijlocul nostru Cel Care ne-a grăit că acolo „unde sunt
doi sau trei, adunaţi în numele Meu, acolo sunt şi Eu în mijlocul lor"? (Matei
18,20). Mântuitorul Iisus Hristos este Cel Care a fost pus pe Cruce „în mijloc"
între tâlhari (loan 19,18), întru a Sa putere a sfâşiat prin „mijloc" catapeteasma
templului (Luca 23,45) şi după învierea Sa a stat în „mijlocul" ucenicilor (Luca
24,36; loan 20,19,26). Iar mângâierea noastră este deplină, pentru că D o m n u l ,
prin ucenicii Săi, ne-a dăruit astfel de cuvinte: „Copiii mei, acestea vi le scriu,
ca să nu păcătuiţi, şi dacă va păcătui cineva, avem mijlocitor către Tatăl, p e
Iisus Hristos cel drept" (1 loan 2,1).
Intru această vieţuire pământească este cu neputinţă a nu greşi, iar greşelile
noastre vin dintru sfaturile noastre. De nu ne vom sârgui a păzi întru sfatul
minţii că vieţuirea noastră pe acest pământ este mărginită şi hotărnicită în timp,
foarte cu anevoie vom pricepe spre a Cui plinătate trecem prin această viaţă.
In tălmăcirea Tâlcuirii la Evanghelii, Sfântul Grigorie Dascălul şi Cuviosul
Gherontie au întrebuinţat adesea pentru vieţuire cuvântul petrecere, foarte
cu dreptate săvârşind acest lucru. Au nu este viaţa noastră p ă m â n t e a s c ă pe
trecere? Cu adevărat, este o adâncire suitoare întru pocăinţă, după c u m t u t u ­
ror ne-o dezvăluie sfatul dumnezeiescului Părinte Sofronie Saharov.
Un alt cuvânt cuprins în graiul Tâlcuirii, este a unelti cu sensul de a folosi,
a întrebuinţa. Astăzi a unelti este înţeles cu prisosinţă într-o noimă rea, a n u m e :
a organiza pe ascuns, a întreprinde în taină, a coace, a pune la cale un complot, a
conspira, a conjura, a urzi, a ţese. Rădăcina verbului a unelti este cuvântul unealtă.
Acest grai s-a întocmit în limba română din două cuvinte une[le] + alteţle].
Aşadar unealta este cea care este alcătuită din unele şi altele şi prin care o m u l
8 ; '_ ;

face unele şi altele - adică pe toate cele dinafară. Deci, prin unealtă, ca printr-un
cuvânt, omul leagă lumea sa cuvântătoare de lumea necuvântătoare, însăşi
partea cuvântătoare din noi fiind lucrătoare asemenea unei unelte. „Şi dă
Domnul tuturor deopotrivă, că toţi deopotrivă sunt cuvântători, deopotrivă
de sineşi stăpânitori, iar unii cu socotinţă uneltim slobozenia aceasta, iar alţii
şi netrebnicim dumnezeiescul dar" (Tâlcuirea de la Luca 15,11-16).
Foarte adesea ni se întâmplă să gândim că Sfinţii au ajuns la sfinţenie şi
au dobândit desăvârşirea ca pe o stare neschimbătoare, de sine stătătoare şi
închisă în sine. Proiectăm astfel asupra Sfinţilor şi sfinţeniei propria noastră
gândire raţionaîistă şi fragmentată şi, apoi, în chip firesc socotim că sfinţenia
este o stare de neatins; iar Sfinţii, fie sunt nişte cazuri aparte ale bunăvoinţei
lui Dumnezeu, fie aparţin mai mult vremurilor îndepărtate decât zilelor
noastre. Iată, aşadar, cum noi înşine semănând înălţarea mândriei, culegem
adâncul deznădejdii. Rădăcina cuvântului sfânt este aceeaşi cu a graiului sfat:
slavonescul svetu şi derivatul său sventu. Forma de început a graiului sfânt
este aceea de svânt, care s-a păstrat în limba română până spre începutul
veacului al XVni-lea , preschimbându-se treptat în sfânt, astfel că în tipăriturile
1

româneşti de la începutul secolului al XlX-lea îl regăsim cu prisosinţă sub

cea de a doua formă. Aşadar, Sfinţii sunt deopotrivă purtători ai luminii şi ai
frumuseţii, precum şi ai gândului, ai sfatului lui Dumnezeu pentru om. Şi
plinind sfatul lui Dumnezeu pentru om, ne cuprind şi pe noi toţi în sfatul lor
şi astfel întru ei ne facem „una" - precum şi întru Hristos „ u n a " suntem (loan
17,11) - pentru că şi ei s-au făcut asemenea cu Domnul (2 Petru 1, 4).
Dar cum au izbutit Sfinţii a ajunge la desăvârşire? Poate că am fi miraţi
dacă a m afla că nici un Sfânt nu a fost desăvârşit, ci fiecare dintre ei a fost de
săvârşit. Dealtfel cuvântul desăvârşit este întâlnit în tălmăcirea Tâlcuirii la
Evanghelii numai ca de săvârşit. Astfel, avem: „cuvintele cele mai de săvârşit"
în loc de „cuvintele cele mai desăvârşite"; „înţelegerea mai de săvârşit" în loc
de „înţelegerea mai desăvârşită" „omul este mai de săvârşit decât toate zidirile"
în loc de „omul este mai desăvârşit decât toate zidirile"; „săvârşirea" în loc de
„desăvârşirea", iar exemplele ar putea continua.
„Se spunea despre Avva Sisoe, că atunci când era să se săvârşească, şezând
părinţii lângă dânsul, a strălucit faţa lui ca soarele. Şi le-a zis lor: Iată, Avva
Antonie a venit! Şi după puţin a zis: Iată, ceata Proorocilor a venit! Şi iarăşi,
faţa lui mai mult a strălucit. Şi a zis: Iată, ceata Apostolilor a venit. Şi s-a

1
De pildă, Sfântul Voievod Martir Constantin Brâncoveanu, în anul 1688, în pisania
bisericii ctitorite la Mogoşoaia, scria: „Svânta şi dumnezeiască biserica aceasta, al carie hram
este Svântul Gheorghe..." (cf. Nicolae Iorga, Inscripţii din bisericile României, voi. II, Bucureşti,
1908, p. 5).
 9

îndoit [înmulţit în strălucire] faţa lui iarăşi. Şi se părea, ca şi cum el ar fi

vorbit cu cineva şi s-au rugat Bătrânii de el, zicând: Cu cine vorbeşti, Părinte?
Iar el a zis: Iată, îngerii au venit să mă ia şi mă rog să fiu lăsat să mă pocăiesc
puţin. Şi i-au zis lui Bătrânii: Nu ai trebuinţă să te pocăieşti, Părinte. Şi le-a
zis lor Bătrânul: Cu adevărat, nu mă ştiu pe mine să fi pus început. Atunci au
cunoscut toţi că este desăvârşit. Şi iarăşi, de năprasnă s-a făcut faţa lui ca soarele
şi s-au temut toţi. El le-a zis: Vedeţi, Domnul a venit. Iar Domnul a zis: A d u ­
ceţi-mi pe vasul pustiului! Şi îndată şi-a dat duhul. Şi s-a făcut ca un fulger şi
s-a umplut toată casa (locul) de bună mireasmă".
Istoria săvârşirii Sfântului Sisoe cel Mare am aşezat-o aici după Patericul
egiptean . După cum ni se spune în Cuvântul înainte, această versiune este
2

diortosită după o ediţie tipărită la Râmnic. în anul 1913 a fost publicat la Iaşi
Patericul ce cuprinde în sine cuvinte folositoare ale Sfinţilor Bătrâni - după ediţia
din 1828, îngrijită de Mitropolitul Grigorie Dascălul. Cu toate că nici una din
cele trei ediţii vechi pomenite mai sus nu ne este cunoscută nemijlocit, înclinăm
să credem că aici, în loc de „Atunci au cunoscut toţi că este desăvârşit" s-ar
afla „Atunci au cunoscut toţi că este de săvârşit".
Dar cine era Avva Sisoe? Acela despre care el însuşi spunea în chip tăinuit:
„De aş fi avut unul din cugetele lui A w a Antonie, m-aş fi făcut tot ca focul;
însă ştiu un om care cu osteneală poate să poarte cugetul său". Iar cugetul,
sfatul lui Avva Antonie era acela pe care îl învăţase de la curelarul d i n
Alexandria: „Toţi se vor mântui, eu singur voi pieri". Aşadar, la săvârşirea
Avvei Sisoe vine mai întâi Avva Antonie, cel de un gând, de un sfat cu e l .
Apoi vine ceata Proorocilor, aceia care au vestit slujirea şi dragostea „ M i e l u l u i
lui Dumnezeu, Cel Care ridică păcatul l u m i i " (loan 1,29). După aceştia v i n e
ceata Apostolilor, cei care s-au făcut „tuturor toate" (1 Corinteni 9, 22) şi
„părtaşi dumnezeieştii firi" (2 Petru 1, 4). Apoi vine ceata îngerilor, care
sunt „duhuri slujitoare, trimise ca să slujească, pentru cei ce vor fi m o ş t e ­
nitorii mântuirii" (Evrei 1, 14). Iar când Avva Sisoe le cere acestora să-1
îngăduie să pună început, nu primeşte de la îngeri decât un îndumnezeit
surâs, pentru că smerenia lui Sisoe este cea a lui Hristos. Apoi, întru această
smerenie, dă mărturia sa spre folos firii omeneşti şi abia atunci a venit de faţă
minunatul nostru Mântuitor, Fiul „Tatălui tuturor, Care este peste toate ş i
prin toate şi întru toţi" (Efeseni 4,6). Şi cere Domnul „vasul pustiului", pentru
că vasul este pus în mijlocul nostru, în mijlocul firii omeneşti, spre a noastră
slujire şi folosinţă.
Aşadar sfatul A w e i Antonie a rodit întru Sisoe sfatul nemincinos că „ n u
a pus început", adică este de săvârşit nu desăvârşit.

2
Publicat la ed. EOR, Alba-Iulia, 1990, pp. 208-209.
10

Aceasta este pricina pentru care noi credem că în istorisirea săvârşirii Awei
Sisoe se cade să citim „Arunci au cunoscut toţi că este de săvârşit" în loc de
„Atunci au cunoscut toţi că este desăvârşit".
Precum din cuvântul Awei Sisoe se vede că a rodit rugăciunea curelarului
din Alexandria, tot astfel de roadă a adus în graiurile sale şi Sfântul Grigorie
Dascălul. Spre mărturie, este vrednică de pomenire întâmplarea ce s-a petrecut
la înscăunarea sa ca întâistătător al Ungrovlahiei.
în iarna anului 1823, Cuviosul Grigorie Dascălul a fost chemat spre a fi
ales mitropolit. A plecat de la Căldăruşani pe jos, prin frigul tăios. Noaptea
trecea prin satul Tunari de lângă Bucureşti, iar preotul din sat, văzându-1
prost îmbrăcat, 1-a prins şi 1-a închis, socotind că este un călugăr hoinar, ori
vreun prefăcut în veşminte călugăreşti. Şi nu 1-a închis oriunde, ci în coteţul
porcilor. Aici a trebuit să rămână Cuviosul Grigorie până a doua zi, când
preotul cu pricina urma să facă o cercetare. Dar, pe când se lumina de ziuă, o
slugă milostivă i-a dat drumul Cuviosului. Afară era un ger năpraznic. Astfel
a ajuns Cuviosul Grigorie la Bucureşti. După ce a fost hirotonit mitropolit,
preoţii din preajmă au venit să ia blagoslovenie de la noul ierarh. Când preotul
din Tunari a văzut pe cine a închis în coteţul porcilor, s-a spăimântat şi nu
îndrăznea să vină înaintea arhiereului. Atunci Sfântul Grigorie i-a zâmbit şi
i-a grăit cu blândeţe: „Nu te teme, părinte, căci porcii sfinţiei tale s-au purtat
bine cu mine".
In aparenţă, aceste cuvinte al mitropolitului erau o rostire glumeaţă, ce
avea în ea blândeţea mustrării. Dar cei care se aflau atunci în acea obşte şi
aveau urechi de auzit, puteau să priceapă care era măsura celui care era înscă­
unat mitropolit. Iată ce putem citi în Tâlcuirea de la Luca 15,11-16 (pilda fiului
risipitor): „Toţi cei care se tăvălesc în noroiul faptelor celor de necinste şi al
patimilor celor materialnice, «porci» sunt, deoarece ochii porcului niciodată
nu pot vedea cele de sus, fiindcă au ciudată alcătuire. Pentru aceasta şi porcarii,
când prind vreun porc şi nu pot să-1 facă să tacă, îl întorc cu capul în sus şi îl
fac pe el de strigă mai puţin, căci viind oarecum spre vederea celor ce niciodată
nu le-a văzut şi, privind cele de sus, se spăimântează şi tace. întru acest fel
sunt ochii celor care cresc întru cele rele, niciodată nu văd cele de Sus". Aşadar,
Cuviosul Grigorie nici nu-1 judecă, nici nu-1 osândeşte pe acel preot, ci
zâmbindu-i şi cu blândeţe grăindu-i, îi spune: „Nu te teme, părinte, pentru
că porcii din coteţul în care m-ai închis s-au purtat bine cu mine şi nu mi-au
făcut nici un rău. însă nici gândurile tale, care sunt porceşti - pentru că pe
om, făptura cea cuvântătoare o pui împreună cu porcii cei necuvântători -
nu mi-au făcut nici un rău, pentru că le-am luat asupra mea şi le-am purtat
întru dragostea lui Hristos pentru firea omenească şi astfel s-au purtat bine cu
mine, căci slava şi dragostea pe care o dă Hristos este asemenea pentru mine,
 11

precum şi pentru tine. Deci, ia aminte la cele dinlăuntru ale tale, şi primind
sfatul şi rugăciunea mea, fă-te de săvârşit".
întru acest chip, petrecerea lăuntrică a Cuviosului Grigorie s-a arătat a fi
„ascunsă cu Hristos întru Dumnezeu" (Coloseni 3,3). Iată, dar, că şi Cuviosul
Grigorie Dascălul s-a socotit pe sine de săvârşit şi n u desăvârşit.
Sfinţii, ca unii care se socotesc de săvârşit, îşi uneltesc cuvintele sfatului lor
întru o nevoinţă în care prin dragostea lui Dumnezeu n u circumscriu nici
cuvintele, nici lucrurile, nici făpturile, nici firile, nici ipostasurile. Pentru că,
întâi de toate, tot ceea ce se circumscrie poate fi supus lucrării slavei deşarte
şi nesmereniei; în al doilea rând, circumscrierea, mijlocind închiderea în sine,
ne desparte de dumnezeiasca dragoste, iar în al treilea rând, această lucrare
de circumscriere nu este proprie fiinţării dumnezeieşti.
Fie, dar, ca şi noi să ne petrecem această viaţă uneltind cuvintele noastre
întru sfatul cel de săvârşit, iar Dumnezeu, atunci când va socoti de cuviinţă,
ne va face părtaşi ai suspinului Duhului Sfânt.
Acestea fiind spuse, nu ne rămâne decât să nădăjduim că această ediţie a
Tâlcuirii Sfântului Teofilact va aduce un oarecare folos îndeobşte. înainte de a
încheia, cerem iertare tuturor acelora care ar fi săvârşit mult mai bine decât
noi această muncă. întru osteneala diortosirii nu a m purces fălindu-ne „cu
caii şi cu căruţele" noastre (Psalm 19, 8), ci ca unii care ştim că întru adevăr
suntem sleiţi de foame şi de sete, „nu foamete de pâine şi nu sete de apă, ci
de auzit cuvintele Domnului" (Amos 8,11). Iertaţi-ne, fraţilor şi vă rugăm să
pliniţi cu rugăciune toate neajungerile şi neputinţele noastre.
Aducem mulţumirile noastre: Mihaelei Voicu şi lui Nicolae Ghincea,
directorii Editurii Sophia, pentru înţelegerea statornică pe care ne-au arătat-o
până la finalizarea ediţiei; lui Marcel Bouroş, preşedintele Fundaţiei Sfinţii
Martiri Brâncoveni, pentru prietenia şi sprijinul cu care ne-a întâmpinat;
doamnei dr. Meda Hoţea, de la secţia Colecţii Speciale a B.C.U. Cluj-Napoca,
precum şi doamnei Mariana Soporan, pentru generozitatea lor; Cosminei
Tămaş, pentru sfătuirea lingvistică dată în realizarea acestei ediţii; Adrianei
Goilav, pentru realizarea copertelor şi a rniniaturilor Evangheliştilor; lui Florin
Todea pentru bunăvoinţa sa şi pentru tot materialul bibliografic, precum şi
tuturor celor care ne-au ajutat în chip ştiut, sau neştiut de noi.
L. S. Desartovici
12

DESPRE EDIŢIA D E F A Ţ Ă

în seria tâlcuirilor patristice la Noul Testament inaugurată de editura Sophia,

Tâlcuirea Evangheliei de la loan este cel de-al patrulea volum publicat spre întregirea
comentariului Sfântului Teofilact al Bulgariei la Sfintele Evanghelii.
Criteriile ştiinţei textologice moderne au impus ca metodă în imprimarea
textelor de literatură veche, redarea acestora în veşmântul lingvistic în care au
fost elaborate. Susţinem întru totul aceste rigori ştiinţifice în cazul în care se doreşte
o ediţie academică, critică, destinată în exclusivitate specialiştilor. Deoarece ediţia
de faţă a scrierilor Sfântului Teofilact se doreşte a fi o unealtă duhovnicească în
mâna oricărui creştin care ia aminte la poruncile Domnului, metoda folosită în
diortosirea şi redactarea Tâlcuirii la Evanghelii a fost în armonie cu scopul propus.
Textul Tăladrii la cele patru Evanghelii a fost transliterat din chirilică după edi ţia
de la 1805, fiind apoi verificat şi comparat din nou cu ediţia originală. Forma
transliterată verificată a stat la baza diortosirii textului. Diortosirea era absolut
necesară pentru ca textul să devină în întregime accesibil şi inteligibil cititorului
contemporan. In locurile - puţin numeroase, de altfel - în care am întâmpinat
dificultăţi în precizarea sensului, am consultat câteva ediţii (mai vechi sau
contemporane) ale Tâlcuirii la Evanghelii a Sfântului Teofilact. Apoi forma finală a
diortosirii a fost confruntată şi comparată din nou cu ediţia originală de la 1805,
făcându-se astfel o ultimă verificare asupra muncii întreprinse. Ne-am străduit să
întrebuinţăm instrumentele lingvistice astfel încât profunzimea şi ţinta
duhovnicească a tâlcuirii să nu fie deloc păgubită, cu atât mai mult cu cât în
1

tălmăcirea Cuvioşilor nemţeni se cuprinde un adevărat tezaur de duhovnicie şi de

limbă românească veche. Bogăţia materialului lexico-semantic, articulat într-o
topică flexibilă cu nuanţă retoric-discursivă este specifică textelor cu caracter
omiletic din literatura noastră veche. Ne-am dorit ca prin munca de diortosire să
nu umbrim şi să nu păgubim limba Tâlcuirii, care este plină de frumuseţe, vitalitate
şi adâncime, păstrând înţelesurile adânci ale graiului bisericesc. Din această pricină,
au fost evitate cu totul neologismele, fiind păstrate mai toate cuvintele vechi care
sunt întrebuinţate până azi în textele bisericeşti şi liturgice.
In ce priveşte redactarea şi structurarea conţinutului lucrării, sunt necesare
mai multe precizări.
Atât viaţa Sfântului loan Teologul scrisă pe scurt de Sfântul Sofronie, cât şi cea
scrisă de Sfântul Mucenic Dorotei, au fost înlocuite cu viaţa Sfântului Apostol loan,
scrisă pe larg şi publicată în Vieţile Sfinţilor - ediţia îngrijită de Părintele Ioanichie Bălan.
„Capetele Evangheliei" (care nu sunt altceva decât titlurile capitolelor)
prezente în ediţia 1805, au fost trecute de noi în cadrul Cuprinsului, iar titlului
fiecărui capitol din ediţia de faţă i-am subordonat printr-o notă titlul original al
capitolului din ediţia 1805. Pentru înlesnirea unei priviri de ansamblu asupra
structurii Evangheliilor, s-a alcătuit la fiecare Evanghelie o Scară a întocmirii. Aici
1
Vezi tâlcuirea Sfântului Teofilact la Matei 5,13.
 13

sunt înfăţişate în idei rezumative toate cele prezentate în capitolele Evangheliilor,

fiind indicate şi versetele corespunzătoare.
în ce priveşte textul Sfintelor Evanghelii, acesta a fost actualizat după ediţia
sinodală a Sfintei Scripturi din anul 1988, deoarece această ediţie a cunoscut după
1989 mai multe reeditări şi se bucură în momentul de faţă de cea mai largă
răspândire în rândul credincioşilor. Acolo unde există deosebiri între versetele
tâlcuite în ediţia de la 1805 şi ediţia mai sus pomenită, diferenţele sunt precizate
prin numeroase note.
Pentru a înlesni o vedere unitară asupra întregii tâlcuiri a Sfântului Teofilact
la Evanghelii, dar şi asupra întregii Scripturi prin intermediul tâlcuirii, am
subordonat fiecărui verset (sau grup de versete) trimiterile biblice prezente în
ediţia din 1805, cumulându-le cu cele din ediţia din 1988 a Sfintei Scripturi. Aceste
trimiteri au fost confruntate şi îmbogăţite cu cele din ediţia Noului Testament
comentat al ÎPS Bartolomeu Valeriu Anania.
Scoliile şi însemnările Cuvioşilor Gherontie şi Grigorie sunt marcate prin note
precedate de indicaţia: [1805]. Toate celelalte note şi însemnări aparţin ediţiei de faţă.
Pentru înlesnirea utilizării acestei tâlcuiri, în antetul fiecărei pagini este indicat
numărul capitolului din Evanghelie; înaintea fiecărui verset (sau grup de versete)
este indicat capitolul şi numărul versetului, iar în alcătuirea indicilor nu s-a făcut
trimitere la numărul de pagină, ci la versetul sau grupul de versete tâlcuite.
Referinţele biblice din textul tâlcuirii sunt cele din ediţia 1805, însă acestea au
fost completate cu trimiteri scripturistice la toate textele citate în cadrul tâlcuirii şi
care nu sunt identificate în traducerea Cuvioşilor Gherontie şi Grigorie. Toate
referinţele biblice din textul tâlcuirilor au fost sistematizate într-un Indice scripturistic.
Pentru o orientare tematică în cadrul Tâlcuirii, s-a alcătuit un Indice real şi
onomastic prin intermediul căruia cei interesaţi vor putea afla grabnic care este
învăţătura Sfântului Teofilact privitor la diferite teme.
S-a alcătuit, de asemenea, un Indice al numelor proprii tâlcuite de către Sfântul
Teofilact şi un Indice al referinţelor evanghelice uşor de reţinut sau care sunt întrebidnţate
deseori. Acesta din urmă ne poate fi foarte util celor care nu cunoaştem integral
textul Evangheliei, ci doar am reţinut anumite pasaje prin intermediul lecturilor
particulare sau a citirilor din timpul sfintelor slujbe.
Ca un sprijin pentru o vedere de ansamblu asupra Evangheliei şi a tâlcuirii ei,
punem înaintea cititorilor o Armonie a celor patru Evanghelii, prelucrată şi îmbogăţită
după cea alcătuită de Valerian Zaharia, episcopul ortodox al Oradiei între anii 1951-
1969 (cf. Flori culese din grădina Sfintei Scripturi. Concordanţă biblică, Oradea, 1955).
De asemenea, volumul de faţă mai cuprinde şi trei anexe editoriale: (1) Şapte
întrebări despre Sfânta Treime şi răspunsurile lor; (2) Cuvântul Sfântului Simeon cel Nebun
pentru Hristos, despre Origen; (3) Videnia avută de monahul Teodosie din Mănăstirea Neamţ
în 20/21 decembrie 1797.
Ne-am străduit ca prin tot aparatul auxiliar, Tâlcuirea la Evanghelii să devină un
instrument util în strădania de înţelegere şi propovăduire a Cuvântului lui Dumnezeu,
dar mai cu seamă şi întâi de toate ne dorim ca acesta să fie un sprijin real pentru cei
14

care se sârguiesc să fie cu luare aminte în viaţa lăuntrică. Motivaţia care a stat la baza
alcătuirii indicilor este un cuvânt al Sfântului Ignatie Briancianinov, prin care ne
învaţă aşa: „Ţi-a venit în minte un gând bun? Opreşte-te! în nici un caz nu te gândi
să-1 pui în practică fără a-1 examina, fără a medita Simţi în inimă vreo înclinaţie
bună? Opreşte-te! Nu te lăsa dus de ea Consultă Evanghelia Vezi dacă gândul tău
cel bun, înclinaţia ta cea bună sunt conforme cu sfintele învăţături ale Domnului. Vei
vedea foarte repede că nu există nici o legătură între binele evanghelic şi binele firii
omeneşti căzute. Binele firii noastre căzute este amestecat cu răul, de aceea el însuşi
a devenit rău, după cum o mâncare delicioasă şi sănătoasă devine otravă când este
amestecată cu aceasta" . 2

Cei care iau aminte la acest cuvânt al Sfântului Ignatie vor înţelege că aceşti
indici sunt de neapărată trebuinţă, atât din pricina împrăştierii minţii, datorată
feluritelor pricini, cât şi din cauza neputinţei şi uitării, cărora, ca unii ce suntem
oameni, toţi ne supunem într-o măsură mai mare sau mai mică.
Unele adnotări din ediţia de faţă cuprind lămuriri asupra textului, dar şi
câteva pasaje din unele scrieri ale Părinţilor filocalici. Aceste pasaje patristice nu
au scopul de a-i exalta pe cititori punându-le înainte cuvinte şi învăţături ale
Sfinţilor, ci întâi de toate completează şi dezvoltă tâlcuirea Sfântului Teofilact,
dar deopotrivă ne arată şi cât este de mică măsura duhovnicească a celor care
trăim în aceste vremuri. în privinţa citirii sfintelor cuvinte, Sfântul Nil Sorski
(1433-tl508) scria: „Cei împovăraţi de multe păcate şi bântuiţi de patimi sunt
nevrednici chiar şi să audă asemenea cuvinte. însă, punându-ne nădejdea în
harul lui Dumnezeu, suntem îndemnaţi să ţinem cuvintele sfintelor scrieri în
minţile noastre, ca măcar să sporim în conştiinţa decăderii în care umblăm" . 3

înţelegem de aici că apropierea noastră de sfintele cuvinte se poate face numai

prin rugăciune şi prin citire cu luare aminte. Din această pricină, am aşezat în
primele pagini ale acestei cărţi Rugăciunea înainte de citirea din sfintele cărţi alcătuită
de către Sfântul loan Gură de Aur. Fiind aşezată astfel, cititorul o va găsi foarte
uşor de fiecare dată când va dori să citească din Tâlcuirea Evangheliei.
Prin zăbovirea în rugăciune şi prin împlinirea poruncilor evanghelice vom
dobândi luare aminte şi vom înţelege cu adevărat cele care se petrec în viaţa
noastră lăuntrică şi neîndoielnic este că vom pricepe şi pruncia duhovnicească
în care se află creştinătatea zilelor noastre.
într-un articol al său, intitulat Cuvinte pentru „vremea de pe urmă" , acade­ 4

micianul Virgil Cândea ne spunea că astăzi mai mult ca oricând învăţăturile Sfinţilor
ne sunt foarte la îndemână, deoarece „cărţile lor cu greu obţinute, tălmăcite, copiate
în trecut, ne aşteaptă, colbuite, pe rafturi, sau ne îmbie în ediţii frumos tipărite şi
accesibile în librării, la pangar sau în chioşcuri, pe uliţe şi în pieţe".
între aceste cărţi se numără şi Tâlcuirea celor patru Evanghelii a Sfântului Teofilact,
care nădăjduim să nu devină o carte „colbuită" din pricină că se află pe rafturile
2
Sfântul Ignatie Briandaninov, Fărâmiturile Ospăţului, ed. EOR Alba Iulia, cap. VH, p. 24.
3
Cf. Cuviosul Paisie de la Neamţ, Autobiografia unui stareţ, ed. Deisis, Sibiu, 1996, p. 15.
4
în revista Schimbarea la faţă, nr. 3,1997, p. 1.
 15

bibliotecilor şi nu este cercetată de nimeni. Transcriind din chirilică textul tâlcuirii de

la 1805, am putut vedea că pe numeroasele file ale cărţii de acum două veacuri sunt
presărate multe picături de ceară, care ne spun în chip tainic că această Tâlcuire a fost
pricină de sfinte privegheri. De aceea, se cuvine să ne aducem aminte de neamul din
care ne tragem şi să nu uităm că la înfricoşătoarea Judecată în ceata neamului
românesc ne vom afla dimpreună cu toţi înaintaşii noştri care şi-au sfinţit viaţa prin
împlinirea poruncilor şi prin dragostea cea nemincinoasă a Evangheliei. După aceste
porunci vor fi judecate toate veacurile, toate neamurile şi fiecare dintre noi în parte.
Mulţumind tuturor celor ce s-au sârguit şi au trudit în felurite chipuri slujind
această carte, nădăjduim către Domnul, Cel Care nimic nu trece cu vederea şi poate
să răsplătească prin belşug de daruri şi milostivire. Purtării Sale de grijă din dragostea
pentru om, datorăm orice lucru bun, după cum ni se spune şi în Cuvântul către cititor
al Cuvioşilor Gherontie şi Grigorie: „Deci, toţi cei ce voiţi să vă faceţi fii ai zilei şi ai
luminii şi să nu umblaţi întru întunericul neştiinţei; toţi cei ce voiţi să aveţi viaţa
Domnului, ca o oglindă înaintea ochilor voştri celor sufleteşti, şi după dânsa să urmaţi;
toţi cei ce voiţi să ştiţi tainele întrupării Domnului, şi dogmele credinţei noastre, ca
să puteţi da răspuns, după cuvântul Apostolului, pentru credinţa cea dintru voi; toţi
cei ce voiţi să vă povăţuiţi la calea mântuirii şi să nu vă poticniţi în prăpăstiile pierzării,
primiţi-o cu bucurie şi o cetiţi cu osârdie, mulţumind lui Dumnezeu Celui Ce a
iconomisit de a dobândit şi Neamul nostru această vistierie".
înainte de a încheia, vom cere iarăşi iertare tuturor cititorilor, punând înainte
o parte din cuvintele tipografilor ediţiei din 1805: „Iar cei ce v-aţi învrednicit cu
luminarea minţii, a privi în oglinda darului, bucuraţi-vă întru Domnul. Şi orice
greşeală veţi afla, îndreptaţi-o cu duhul blândeţelor, că întru îndelungată vreme
săvârşindu-se acest lucru de suflet folositor, ştim că şi greşeli vom fi făcut: unele
pentru multa osteneală, fiind firea îngreuiată, iar altele pentru supărarea nopţii,
căci şi noaptea de multe ori o am avut în loc de zi. Cu plecăciune, dară, ne rugăm
ca să ne iertaţi, căci şi noi oameni suntem cuprinşi de slăbiciunea firii, care nu
lasă pe nici un om a fi fără de greşeală".
Fie, dar, ca toţi dimpreună, iertându-ne unii pe alţii, să păzim dragostea lui
Dumnezeu şi prin aceasta fiind şi noi „păziţi de Dumnezeu" , cu frică, cu credinţă
5

şi cu dragoste să ne apropiem de Sfintele Taine ale lui Hristos, care ne vor înnoi
în înfrăţirea veselitoare şi veşnică cu toţi cei mântuiţi. Iar dacă acest lucru se va
săvârşi prin fapte, în chip tainic Sfântul Teofilact va revărsa şi asupra noastră
binecuvântarea sa , zicând: „Fie ca Dumnezeu, al Căruia eşti şi Care te are, să te
6

păzească de tot răul şi nenorocirea, să te judece cu dreptate după milele Sale

desăvârşite şi, când tu vei fi devenit mirosul bunei miresme a lui Hristos, El să te
înalţe pe altarul ceresc şi să facă din ţine cădelniţă înţelegătoare, ca să dăruieşti
ca jertfă toate darurile mâinilor şi lucrărilor tale şi ca ardere de tot să aduci
mireasma bineplăcută şi bineprimită a tuturor virtuţilor tale".
5
„Teofilact" înseamnă „păzit de Dumnezeu".
6
Sfântul Teofilact încheia cu această binecuvântare una dintre scrisorile sale către fosta
împărăteasă Măria (cf. P. Gautier, Theophylacte a"Achrida - Lettres, Tesalonic, 1986, pp. 140-141).
16

D E S P R E C E L E PATRU Î N Ţ E L E S U R I
A L E SFINTEI SCRIPTURI*

Patru sunt chipurile în care se tâlcuieşte Sfânta Scriptură: istoric, adică

potrivit literei şi după istorie; anagogic, adică după înalta înţelegere; alegoric,
adică sub cele spuse se înţeleg altele, ascunse; şi tropologic, adică pentru
îndreptarea năravurilor.
înţelesul istoric este cel care cuprinde lucruri trecute, care nu trebuiesc
altfel înţelese şi nici n u sunt închipuire a altui lucru.
Anagogic, când, prin spusele Scripturii ne suim de la Biserica pământească
la cea cerească, de la oameni la îngeri, de la zidiri la Ziditor, până la Cea Una
Sfânta şi Preaînalta Treime, de unde nu este cu putinţă a trece mai înainte.
Adică atunci când zicem: „întru început a făcut Dumnezeu Cerul şi pă­
mântul" (Facere 1 , 1 ) , prin „Cer" înţelegem pe îngeri, iar prin „pământ", pe
oameni. încă şi ceea ce zice David: „Că M-am jurat întru mânia Mea: «Nu
vor intra întru odihna Mea»" (Psalm 94,12; Evrei 3,11); s-a jurat, zice Domnul,
să nu intre evreii cei neascultători şi împietriţi la inimă în pământul făgă­
duinţei, în Palestina Potrivit spuselor, adică după chipul istoric, înţelegem
chiar pământul Palestinei; dar anagogic, adică după înalta înţelegere, înţe­
legem viaţa cea veşnică, adică aceea în care este adevărata odihnă.
Iar alegoric, este chipul în care potrivim cele spuse în Sfânta Scriptură la
Hristos, la Trupul Său tainic şi la Biserica cea pământească. Adică: Avraam a
avut, potrivit cuvintelor, deci potrivit istoriei doi feciori, unul din Agar slujnica
[Ismail] şi altul din Sarra cea slobodă [Isaac]. Alegoric, adică după chipul în
care una se spune şi alta se înţelege, Avraam închipuie pe Dumnezeu, Care
are doi fii: iudeii din sinagogă şi creştinii din Biserică - creştini care sunt în
slobozenia darului lui Hristos - , iar iudeii sunt sub slujirea şi robia închipuirii
Legii lui Moise, după cum tâlcuieşte marele Pavel în Epistola către Galateni
(4, 22-30). încă şi prin arca lui Noe - având dobitoace curate şi necurate - ,

* Pentru că această carte se adresează întâi de toate creştinilor simpli care râvnesc la
împlinirea poruncilor şi poate că nu tuturora le este cunoscut ce anume reprezintă fiecare din
înţelesurile Sfintei Scripturi, aşezăm mai jos o însemnare privind desluşirea acestora Această
lămurire o găsim în ediţia românească a Tâlcuirii Sfântului Teofilact, anume ca notă explicativă
în comentariul de la Matei 12, 7-8.
 17

potrivit chipului alegoric de înţelegere vedem Biserica cea pământească, ce

cuprinde şi drepţi şi păcătoşi.
Iar tropologic este chipul îndreptător de năravuri [moral] care, p r i n
Scripturi moravurile oamenilor şi viaţa lor le îndreaptă de la răutate, către
fapta cea bună. Aşa este capitolul 12 de la Matei, capitolul 11 de la Luca şi 3 de
la Marcu, în care se arată Iisus scoţând dracul, după care cel mut şi surd
grăieşte. Aici, tropologic - adică după chipul cel îndreptător de moravuri -
se înţelege păcătosul, „surd" că nu voieşte să audă dumnezeieştile cuvinte şi
„mut", că nu primeşte spovedania; „drac" este păcatul cel de moarte; iar
păcătosul venind la Hristos - adică la preotul lui Dumnezeu - şi mărturi-
sindu-şi păcatele sale se izbăveşte prin iertarea preoţească de păcatele cele
de moarte şi grăieşte, binecuvântând pe Dumnezeu prin lucrarea faptelor
bune. încă şi cele spuse de Dumnezeu în Deuteronom: „Să nu legi gura b o u l u i
care treieră" (Deuteronom 25, 4), după slovă s-au spus pentru boi, dar tro­
pologic, se înţelege pentru învăţători, care învăţând poporul, n u sunt opriţi
să se hrănească din lucrurile şi veniturile Bisericii, după cum tâlcuieşte marele
Pavel în Epistola întâi către Corinteni (9,1-18).
Deci, în patru feluri se face citirea Sfintei Scripturi: istoric - potrivit
cuvintelor; anagogic - după chipul unei înţelegeri mai înalte; alegoric - c â n d
înţelegem altceva decât cele spuse şi tropologic - adică în chipul îndreptător
de năravuri [moral]. Se cuvine a şti că nu toate cuvintele Scripturii p o t fi
tâlcuite în toate aceste feluri, ci unele se tâlcuiesc numai într-un fel, altele în
două sau în trei şi altele în toate aceste patru feluri.
18

V I A Ţ A SFÂNTULUI A P O S T O L
ŞI EVANGHELIST IO AN

Sfântul Apostol şi Evanghelist loan, cuvântătorul de Dumnezeu, era fiul

lui Zevedeu şi al Salomeei, care era fiica lui Iosif, logodnicul Fecioarei Măria.
Acesta a fost chemat de la mrejele pescăreşti la propovăduirea Evangheliei.
Când Hristos Domnul, umblând pe lângă Marea Galileii, îşi alegea din pescari
Apostoli şi a chemat pe cei doi fraţi, pe Petru şi pe Andrei, atunci a văzut şi
pe Iacob al lui Zevedeu şi pe loan, fratele lui, în corabie cu Zevedeu, tatăl lor,
legându-şi mrejele lor, şi i-a chemat la Sine. Iar ei, îndată lăsând corabia şi pe
tatăl lor, au mers după Dânsul.
La primirea sa, loan a fost numit de Hristos Domnul - „fiu al tunetului"
(Marcu 3,17), căci ca tunetul avea să se audă în toată lumea. Şi umbla după
Bunul său învăţător, urmând paşilor Lui şi învăţând înţelepciunea care ieşea
din gura Lui. Şi era foarte iubit de Hristos, Domnul său, pentru nerăutatea
lui cea desăvârşită şi pentru curăţia fecioriei. Şi 1-a cinstit pe el Domnul între
cei doisprezece Apostoli ca pe un preaales şi era unul din cei trei mai de
aproape ucenici ai lui Hristos, cărora le descoperea mai mult tainele Sale cele
dumnezeieşti. Când a vrut să învie pe fiica lui Iair, n-a lăsat pe nici unul să
meargă după Sine, fără numai pe Petru, pe Iacov şi pe loan. Când în Tabor a
vrut să-Şi arate slava Dumnezeirii Sale, a luat pe Petru, pe Iacov şi pe loan.
Nici când Se ruga în grădină nu era fără de loan, pentru că zicea ucenicilor:
„Şedeţi aici, până ce Mă voi duce acolo şi Mă voi r u g a Şi luând cu Sine pe
Petru şi pe cei doi fii ai lui Zevedeu, a început a Se întrista şi a Se mâhni"
(Matei 26, 36-37).
Pretutindeni loan, ca un iubit ucenic al lui Hristos, a fost nedepărtat de
Dânsul. Iar cum îl iubea pe el Hristos, este cunoscut de acolo că s-a rezemat
pe pieptul Lui. Căci, la Cina cea de Taină, Domnul le-a spus mai dinainte că
avea să fie vândut şi se întrebau ucenicii, nepricepându-se pentru cine grăieşte.
Atunci loan s-a rezemat pe pieptul iubitului învăţător, precum singur spune
în Evanghelia Sa: «Iar la masă era rezemat la pieptul lui Iisus unul dintre
ucenicii Lui, pe care-1 iubea Iisus. Deci Simon Petru i-a făcut semn acestuia
şi i-a zis: „întreabă cine este despre care se vorbeşte". Ş i căzând acela astfel
la pieptul lui Iisus, I-a zis: „Doamne, cine este?"» (loan 13, 23-25)
O dragoste ca aceasta avea el spre Hristos Domnul, încât putea fără de
oprelişte să se rezeme pe pieptul Domnului şi sa întrebe cu îndrăzneală despre
taina aceea loan avea către Domnul său dragoste mai multă decât alţii. Pentru
că, în vremea Patimilor Domnului, toţi, lăsând pe Păstorul lor, au fugit, numai
 19

el singur privea nedepărtat spre toate chinurile lui Hristos, pătimind c u i n i m a

împreună cu Dânsul şi plângând şi tânguindu-se cu Preacurata şi P r e a n e -
vinovata Fecioară Măria, Maica Domnului. Chiar şi la Cruce şi la m o a r t e ,
dimpreună cu dânsa nu s-a depărtat de Cel Care a pătimit pentru noi, F i u l
lui Dumnezeu. Şi sub Cruce s-a numit de Dânsul fiu al Preacuratei Fecioare
Măria Căci răstignit fiind Domnul pe Cruce, «văzând pe m a m a S a şi p e
ucenicul pe care îl iubea stând alături, a zis m a m e i Sale: „Femeie, i a t ă f i u l
tău!" Apoi a zis ucenicului: „Iată mama ta!" Şi din ceasul acela u c e n i c u l a
luat-o la sine» (loan 19, 26-27).
Şi o avea pe ea la sine ca pe mama sa în toată cinstea, şi i-a slujit ei p â n ă
la cinstita şi slăvită ei adormire. Iar la adormire, ducându-se cinstitul şi sfântul
trup al Maicii lui Dumnezeu la mormânt, Sfântul loan a dus înaintea p a t u l u i
ei stâlparea ce strălucea ca o lumină, pe care Arhanghelul Gavriil o a d u s e s e
Preacuratei Fecioare, spunându-i de mutarea ei de pe pământ la Cer.
Iar după adormirea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu s-a d u s c u
ucenicul său, Prohor, în Asia, unde-i căzuse lui sorţul, ca acolo să p r o p o ­
văduiască el cuvântul lui Dumnezeu. Şi mergând se mâhnea, pentru că v e d e a
înainte ispitele cele de pe mare, pe care le şi spusese ucenicului său Prohor. Şi
dacă intrară din Ioppe în corabie şi începură a merge, s-a ridicat o furtună_
mare în ceasul al unsprezecelea din zi şi s-a spart corabia în noaptea a c e e a şi
toţi cei ce erau în corabie înotau prin valurile mării. Iar în ceasul al şaselea
din zi, i-a aruncat marea vii pe toţi la uscat, ca la cinci stadii de la Seleucia,
numai singur loan a rămas în mare.
Iar Prohor, plângând mult pentru el, s-a dus în A s i a Şi mergând patruzeci
de zile, a sosit la un sat ce era lângă mare, şi s-a odihnit de osteneală. Şi privea
spre mare şi se întrista pentru loan, şi iată, din mare învolburându-se u n v a l ,
s-a izbit de mal cu sunet mare şi 1-a dat afară pe loan viu. Deci, a alergat Prohor
să vadă ce fel de om a aruncat marea şi a aflat pe loan, şi 1-a ridicat pe el de la
pământ şi, cuprinzându-se în braţe, au plâns şi au mulţumit lui D u m n e z e u de
toate. Aşa a petrecut Sfântul loan patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi înotând
în mare şi, cu darul lui Dumnezeu, a rămas viu. Şi au intrat în sat, au cerut
pâine şi apă şi s-au întărit, iar apoi s-au dus în Efes.
Intrând ei împreună în cetate, i-a aflat pe ei o femeie pe n u m e R o m a n a ,
însemnată şi vestită până şi la Roma pentru răutatea lucrurilor ei. Ea ţinea
baia cea de obşte în cetatea aceea. Femeia aceea, prinzându-i pe ei, i-a p u s să
slujească în baie şi îi chinuia rău. însă cu meşteşugirea sa i-a tras p e a m â n d o i
spre slujba sa, pe loan ca să aprindă focul, iar pe Prohor să toarne apă. Şi au
petrecut într-o nevoie ca aceea multă vreme.
In baia aceea era un demon, care în toţi anii sugruma pe unul din cei c e
se spălau într-însa, tânăr sau tânără. Căci, atunci când s-a zidit baia şi s-a
20 VIAŢA SFÂNTULUI

săpat temelia, au fost îngropaţi acolo de vii un tânăr şi o tânără, după sfat
idolesc - şi de atunci a început a se face mereu câte o ucidere ca aceea. Apoi,
s-a întâmplat în acea vreme de a intrat în baie un copil, anume Domnos, fiul
lui Dioscorid, mai-marele cetăţii. Pe când se spăla Domnos în baie, a năvălit
asupra lui dracul şi 1-a sugrumat. Şi plângere multă s-a făcut după dânsul şi
s-a auzit aceasta în toată cetatea Efesului. Dioscorid, înştiinţându-se de aceasta,
era în mare întristare, încât a şi murit de necaz. Iar Romana se ruga mult
Artemidei ca să învieze pe Domnos. Şi, rugându-se, îşi chinuia trupul său,
dar n-a izbutit nimic.
Iar loan, întrebând pe Prohor despre ceea ce se întâmpla, i-a văzut pe dânşii
Romana vorbind şi a apucat pe loan şi a început a-1 bate tare, mustrându-1 şi
Ocărându-1. Şi, aruncând pricina morţii lui Domnos asupra lui loan, i-a zis:
„De nu vei învia pe Domnos, voi despărţi sufletul tău de trup". loan, rugân­
du-se, a înviat pe copil şi s-a spăimântat duhul Romanei, zicând că sau
Dumnezeu, sau fiul lui Dumnezeu este el. Iar loan propovăduia puterea lui
Hristos şi-i învăţa să creadă întru Dânsul. Apoi a înviat şi pe Dioscorid. Şi Dio­
scorid, Domnos şi Romana crezură în Hristos şi se botezară. Deci, a căzut frică
peste tot poporul şi se mirau de ceea ce se făcuse, şi unii ziceau de loan şi de
Prohor că sunt vrăjitori, iar alţii ziceau că vrăjitorii nu învie morţii. Deci a gonit
loan duhul cel viclean din baie şi petreceau amândoi în casa lui Dioscorid,
întărind în credinţă pe cei nou luminaţi şi învăţându-i pe ei viaţa îmbunătăţită.
Intr-o vreme, s-a făcut praznicul Artemidei în Efes, şi tot poporul săr­
bătorea, îmbrăcat fiind în haine albe, dănţuind şi jucând lângă capiştea
Artemidei. Iar aproape de capişte era idolul zeiţei aceleia Suindu-se şi loan la
un loc înalt, a stat aproape de idol şi mustra cu mare glas orbirea lor, zicân-
du-le că nu ştiu cui se închină şi că în locul lui Dumnezeu cinstesc pe diavol.
Iar mulţimea s-a umplut de mânie pentru aceasta şi a început a arunca cu
pietre asupra lui loan. Dar nici o piatră nu 1-a lovit pe dânsul, ci, întorcân-
du-se, toate loveau pe cei ce le aruncau. Iar loan, mtinzându-şi mâinile în sus,
a început a se ruga şi îndată s-a făcut arşiţă şi zăduf mare pe pământ şi au
căzut din mulţime bărbaţi, ca la două sute - şi au murit. Iar ceilalţi, din frica ce
îi cuprinsese, şi-au venit în fire şi se rugau lui loan ca să câştige milă, căci frică
şi cutremur căzuse peste dânşii. Iar dacă s-a rugat loan către Dumnezeu, toţi
morţii au înviat şi toţi au căzut la picioarele lui loan şi, crezând în Hristos, s-au
botezat. Şi acolo, la un loc care se numea Tihi, a tămăduit loan pe un slăbănog,
care zăcea de doisprezece ani şi care, sculându-se, a preamărit pe Dumnezeu.
Şi multe alte semne împlinindu-se de loan, şi străbătând vestea minunilor
pretutindeni şi văzând diavolul cel ce petrecea în capiştea Artemidei şi înţelegând
că are să se surpe de dânsul, a luat chip de ostaş asupră-şi şi, plângând cu amar,
şedea la un loc anume. Iar cei ce treceau pe alăturea îl întrebau pe el de unde este
IOAN TEOLOGUL 21

şi de ce plânge aşa tare. Iar el zicea: „Eu sunt din Cezareea Palestinei, mai-mare
peste temniţă, şi mi se dăduse mie să păzesc doi vrăjitori care veniseră de la
Ierusalim, Prohor şi loan, care erau osândiţi la moarte pentru mulţimea lucrurilor
rele ale lor, şi dimineaţă era să fie cu amar pierduţi, iar ei, cu vrăjile lor, au fugit
din lanţuri şi din temniţă noaptea, şi am căzut eu în răspundere pentru ei, căci a
voit să mă piardă guvernatorul, pe mine pentru dânşii, dar eu m-am rugat
boierului să mă lase să mă duc să-i caut. Şi aud că acei vrăjitori se află aici, d a r
n-am ajutor ca să-i prindă pe ei cineva".
Acestea zicând diavolul, arăta o scrisoare de mărturie pentru aceea şi arăta şi
o pungă mare de aur, ca să o dea acelora care ar pierde pe nişte vrăjitori ca aceia
Acestea auzindu-Ie oarecare ostaşi, le era jale de dânsul şi au pornit c u
mulţime împotriva lui loan şi a lui Prohor şi, ducându-se în casa lui Dioscorid,
îi ziceau: „Sau ne dai nouă pe vrăjitori, sau v o m arde casa t a " . Iar Dioscorid
voia ca mai bine casa lui să o ardă, decât să le dea lor pe Sfântul loan şi p e
Prohor. Dar, ştiind loan cu duhul că tulburarea poporului o să iasă î n b i n e ,
s-a dat pe sine şi pe Prohor adunării.
Aducându-i cu zgomot mulţimea, ajunseră la capiştea Artemidei. Şi s-a
rugat loan lui Dumnezeu, încât a căzut îndată capiştea idolească, dar n - a
vătămat nici un om. Şi a zis Apostolul către diavolul care şedea acolo: „Ţie îţi -—
zic, necuratule diavole: spune câţi ani ai de când petreci aici şi de ai pornit t u
pe poporul acesta asupra noastră?" Iar dracul a zis: „Sunt două sute patruzeci
şi nouă de ani de când petrec aici şi eu am pornit pe poporul acesta a s u p r a
voastră". Iar i-a zis loan lui: „Ţie îţi poruncesc, în numele lui Iisus N a z a r i -
neanuî să nu mai petreci în locul acesta!" Şi îndată a ieşit diavolul. Şi s-a
spăimântat tot poporul şi au crezut mulţi în Hristos. încă s-au făcut şi m a i
mari semne de loan şi multă mulţime de oameni s-a întors la Domnul.
în acea vreme, Domiţian, Cezarul romanilor (81-96), a ridicat prigoană
mare asupra creştinilor. loan a fost pârât la dânsul şi, prinzându-1 eparhul
Asiei, 1-a trimis legat în Roma, la Cezar, unde, pentru mărturisirea lui Hristos,
mai întâi l-au bătut, apoi l-au adăpat cu un pahar plin cu venin aducător d e
moarte, dar el nu s-a vătămat de otravă, după cuvântul lui Hristos: „Şi c h i a r
ceva dătător de moarte de vor bea, nu-i va v ă t ă m a " (Marcu 16,18).
Atunci îl aruncară într-o căldare cu untdelemn foarte încins, dar şi d e
acolo a ieşit nevătămat. Şi strigau mulţimile: „ M a r e este D u m n e z e u l
creştinilor". Şi Cezarul, neîndrăznind să chinuie mai mult pe loan, pentru c ă
îl socotea pe el fără de moarte, 1-a osândit la surghiun în insula Patmos, p r e c u m
şi în vis a zis Domnul lui loan: „Ţi se cade ţie multe să pătimeşti, şi vei fi
izgonit într-o insulă, care are mare trebuinţă de tine".
Deci, luând ostaşii pe loan cu Prohor, i-au dus în corabie şi începură a
călători pe mare. Iar într-una din zile, călătorind ei, şezură oamenii împărăteşti
22 VIATA SFÂNTULUI

la masă şi s-au veselit, având mulţime de bucate şi de băuturi. Dar unul

dintre dânşii, tânăr fiind, jucându-se, a căzut din corabie în mare şi s-a înecat.
Atunci veselia lor, întru plângere li s-a întors, iar bucuria în tânguire, pentru
că nu puteau să ajute cu nimic celui căzut în adâncul mării. Dar, mai ales
tatăl copilului aceluia, fiind acolo, în corabie, se tânguia foarte şi era cât pe ce
să se arunce în mare, de n-ar fi fost ţinut de alţii. Ştiind pe loan puternic în
semne, cu deadinsul toţi l-au rugat ca să-i ajute. Iar el a întrebat pe fiecare
dintre dânşii pe care Dumnezeu cinsteşte.
Şi ziseră ei unul pe Apollo, altul pe Zeus, altul pe Hercule, iar unii pe
Asclepias şi alţii pe Artemida Efesului. Şi a zis către dânşii loan: „Atâţia zei
aveţi şi nu pot să mântuiască un om din înecare?" Şi i-a lăsat pe ei să fie în
mâhnire, până a doua zi. Iar a doua zi, în ceasul al treilea din zi, fiindu-i jale şi
lui loan pentru moartea tânărului, s-a rugat lui Dumnezeu cu lacrimi din destul
şi îndată s-a făcut fierbere în mare şi, ridicându-se spre corabie un val, a aruncat
pe tânăr viu înaintea picioarelor lui loan. Acest lucru toţi văzându-1, s-au
spăimântat şi s-au bucurat de tânărul cel întors de la înec. Iar pe loan au început
a-1 cinsti foarte şi au luat de pe dânsul lanţurile cu care era ferecat.
Odată noaptea, în ceasul al cincilea s-a făcut în mare o furtună grozavă
şi toţi strigau, deznădăjduindu-se de viaţă. Şi când corabia era aproape să se
sfărâme, au strigat către loan, rugându-1 să-i ajute şi să roage pe Dumnezeul
său ca să-i mântuiască din pierzarea aceea. Iar el, poruncindu-le lor să tacă, a
început a se ruga şi îndată a încetat furtuna şi s-a făcut linişte numaidecât.
Altădată, când unul din ostaşi a fost cuprins de durerea pântecelui şi era
aproape să moară, Apostolul 1-a făcut sănătos. Apoi, la o vreme, când li s-a
sfârşit apa din corabie şi mulţi au slăbit de sete, fiind aproape de moarte,
loan a zis lui Prohor să umple vasele cu apă din mare şi, când vasele au fost
pline, a zis: „în numele lui Iisus Hristos scoateţi şi beţi". Şi scoţând, au aflat
apă dulce, şi bând, s-au răcorit, şi pentru aceasta toţi s-au botezat şi voiau să
scoată pe loan din legături, ca să meargă oriunde va vrea. Dar el îi sfătuia pe
dânşii să-1 ducă la locul ce li s-a poruncit. Şi, ajungând în insula Patmos, au
dat scrisoarea ighemonului. Iar Miron, socrul ighemonului, a luat pe loan şi
pe Prohor în casa sa.
Miron avea un fiu mai mare, anume Apolonid, iar acela avea în sine un
drac iscoditor, care spunea cele ce vor să fie. Şi toţi aveau pe Apolonid ca pe
un prooroc. Dar când a intrat loan în casa lui Miron, Apolonid, s-a făcut
îndată neştiut. El a fugit într-altă cetate, temându-se să n u izgonească loan
din-tr-însul duhul cel iscoditor. Apoi, fiind necaz în casa lui Miron pentru
Apolonid, pentru că se făcuse neştiut, a venit o scrisoare de la dânsul la Miron,
care îl înştiinţa că loan vrăjitorul 1-a izgonit pe el din casă cu farmecele şi că
nu poate să se întoarcă, până ce nu va pierde pe loan. Iar Miron, citind
IOAN TEOLOGUL 23

scrisoarea, a alergat la ginerele său ighemonul, spunându-i ceea ce se făcuse.

Iar ighemonul, prinzând pe loan, voia să-1 dea pe el spre mâncare fiarelor.
loan 1-a rugat însă pe ighemon să-i îngăduiască puţin şi să-i dea voie s ă
trimită el pe ucenicul său la Apolonid, făgăduindu-se că-1 va întoarce acasă.
Iar ighemonul n-a oprit să fie trimis ucenicul, dar pe loan, legându-1 cu d o u ă
lanţuri, 1-a aruncat în temniţă. Şi s-a dus Prohor la Apolonid cu scrisoarea l u i
loan, în care era scris aşa: „loan, Apostolul lui Iisus Hristos, Fiul lui D u m n e z e u ,
iscoditorului duh aceluia ce petrece în Apolonid, îi poruncesc: In n u m e l e
Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, să ieşi din zidirea lui Dumnezeu şi s ă
nu mai intri într-însa niciodată, ci afară din insula aceasta singur să fii, î n
locuri fără de apă, iar nu întru oameni!"
Când a ajuns Prohor cu scrisoarea aceasta la Apolonid, îndată a ieşit din-
tr-însul dracul. Iar Apolonid şi-a venit în fire şi, ca din somn deşteptându-se,
a plecat cu Prohor, întorcându-se în cetatea sa. Dar n u a mers îndată acasă, ci
a alergat mai întâi la loan în temniţă şi, căzând la picioarele lui, îi d ă d e a
mulţumită pentru că 1-a slobozit de duhul cel necurat. Şi, înştiinţându-se
părinţii, fraţii şi rudeniile de întoarcerea lui A p o l o n i d , s-au a d u n a t toţi ş i
s-au bucurat şi l-au scos pe loan din lanţuri şi din închisoare.
Apoi Apolonid a spus despre sine: „Iată, mulţi ani sunt de când m ă
odihneam pe patul meu, cuprins de un somn greu; şi, un om, de-a stânga
patului, stând, m-a scuturat şi m-a deşteptat. Era mai negru decât un trunchi
pârlit şi putred, iar ochii lui ardeau ca luminile şi m-am cutremurat de frică.
Iar el a zis către mine: „Deschide-ţi gura ta" şi am deschis-o şi a intrat în gura
mea şi a umplut pântecele meu şi din ceasul acela, mi-a făcut mie cunoştinţă şi
la bine şi la rău şi pentru toate cele ce se făceau în casă. Iar când a intrat Apostolul
lui Hristos în casa noastră, atunci mi-a zis cel ce şedea în mine: „Să fugi de aici,
Apoîonide, ca să nu mori rău, că acest om este vrăjitor şi are să te omoare p e
tine". Şi îndată am ieşit şi am fugit în altă cetate. Iar când am vrut să m ă întorc,
nu mă lăsa, zicându-mi: „De nu va muri loan, tu nu vei putea să trăieşti în casa
ta". Venind Prohor în cetatea în care eram, dacă l-am văzut pe el, îndată
necuratul duh a ieşit din mine cu acelaşi chip cu care a intrat întâi în pântecele
meu. Şi m-am uşurat de multă greutate, mintea mea s-a îndreptat şi m - a m
făcut sănătos". Auzind acestea, toţi au căzut în faţa lui loan. Iar el, deschizân-
du-şi gura sa, i-a învăţat pe ei credinţa cea în Domnul nostru Iisus Hristos.
Şi au crezut Miron cu femeia şi cu fiii săi şi s-au botezat şi s-a făcut bucurie
mare în casa lui. Iar, mai pe urmă, şi femeia ighemonului, Hrisippia, fiica lui
Miron, a primit Sfântul Botez cu fiul său şi cu toate slugile sale. Iar d u p ă
dânsa, Lavrentie, bărbatul ei, guvernatorul acelei insule, s-a botezat şi şi-a
lepădat stăpânirea sa, ca să slujească lui Dumnezeu mai cu slobozenie. Şi au
petrecut loan cu Prohor în casa lui Miron trei ani, propovăduind cuvântul
24 VIATA SFÂNTULUI

lui Dumnezeu. Şi multe semne şi minuni au făcut acolo cu puterea lui Iisus
Hristos. Bolnavii i-au tămăduit şi dracii i-au gonit, au răsturnat la pământ
numai cu cuvântul capiştea lui Apollo cu toţi idolii lui şi pe mulţi, aducând
la credinţă, i-au botezat.
Era în părţile acelea un vrăjitor, anume Chinops, petrecând în loc pustiu
şi sfătuindu-se cu necuratele duhuri ani îndelungaţi. Oamenii din insulă îl
aveau toţi pe acela ca pe un zeu, pentru nălucirile care se făceau de dânsul.
Iar jertfitorii lui Apollo, mâniindu-se foarte împotriva lui loan pentru risipirea
capiştei lui Apollo şi pentru că i-a întors pe toţi oamenii la credinţa sa,
învăţându-i în numele lui Iisus Hristos, s-au dus la Chinops şi s-au jeluit
înaintea lui împotriva Apostolului lui Hristos, rugându-1 pe el să izbândească
necinstirea idolilor lor. Dar Chinops n-a vrut să meargă în cetate, fiindcă de
mulţi ani petrecea în locul acela, neieşind de acolo, ci, mai mult primind
cetăţenii care mergeau la dânsul. însă le-a făgăduit că o să trimită un duh
viclean în casa lui Miron, ca să ia sufletul lui loan şi să-1 dea pe el judecăţii
celei veşnice. Deci, a doua zi, a trimis la loan pe un mai-mare din viclenele
duhuri, poruncindu-i să aducă la dânsul sufletul lui.
Diavolul, mergând în casa lui Miron, a stat la locul unde era loan. Acesta
însă, ştiind de acel diavol, i-a zis: „îţi poruncesc ţie, în numele lui Hristos, să
nu ieşi din locul acesta, până nu-mi vei spune pentru care pricină ai venit
aici, la mine". Diavolul însă stătea legat de cuvântul lui loan, zicând către
dânsul: «Jertfitorii lui Apollo au mers la Chinops şi s-au rugat lui, ca să meargă
în cetate şi să aducă asupra ta moarte şi n-a vrut, zicând: „De mulţi ani trăiesc
în locul acesta neieşind de aici, şi acum oare să mă ostenesc pentru acel om ce
este prost şi de nimic? Ci, mergeţi şi vă vedeţi de treabă în calea voastră, iar
de dimineaţă eu voi trimite un înger al meu, care va lua sufletul lui şi-1 va
aduce la mine şi eu îl voi da pe el judecăţii celei veşnice"».
A zis loan către diavolul acela: „Te-a mai trimis pe tine vreodată undeva
ca să iei suflet omenesc şi să-1 aduci la dânsul?" Şi a zis diavolul: „Am fost
trimis de am omorât, dar suflet n-am luat". Iar loan zise: „Dar pentru ce îl
ascultaţi pe el?" Şi diavolul zise: „Toată puterea satanei este întru dânsul şi
are învoire cu boierii noştri şi noi cu dânsul suntem şi Chinops ne ascultă pe
noi, şi noi pe el". Apoi i-a zis loan: „Eu, Apostolul lui Iisus Hristos, îţi
poruncesc ţie, duhule viclean, să nu mai intri în locuinţele omeneşti, nici să
te mai întorci la Chinops, ci să ieşi şi să te munceşti afară din insula aceasta".
Şi îndată a ieşit diavolul din insulă.
Chinops, văzând că nu se întoarce duhul, a trimis pe altul, dar şi acela a
pătimit tot aşa. Apoi pe alţi doi din mai-marii întunericului a trimis şi a
poruncit ca unul să intre la loan, iar altul să stea afară, să-i aducă răspuns lui.
Intrând un diavol la loan, a pătimit aceleaşi ca şi cei ce au mers mai întâi, iar
IOAN TEOLOGUL 25

celălalt diavol, care stătea afară, văzând nevoia tovarăşului său, a fugit la
Chinops şi i-a spus ceea ce se făcuse. Chinops s-a umplut de mânie p e n t r u
aceasta şi, luând toată mulţimea diavolească, a mers în cetate şi s-a b u c u r a t
toată cetatea văzând pe Chinops, şi toţi, mergând, i se închinau lui. A f l â n d
pe loan că învăţa poporul, s-a umplut de multă mânie şi a zis către p o p o r :
„Oameni orbi, de ce aţi rătăcit din calea adevărului? Ascultaţi-mă pe m i n e .
De este drept loan şi de sunt drepte cele grăite de dânsul, să vorbească c u
mine şi să facă aceleaşi minuni pe care eu le voi face, şi veţi vedea cine d i n
noi este mai mare: loan, sau eu? De va fi el mai mare decât mine, voi crede şi
eu cele grăite şi făcute de dânsul".
Şi, luând Chinops pe un tânăr, i-a zis lui: „Tinere, este viu tatăl t ă u ? " I a r
el i-a răspuns lui: „A murit". Şi a zis Chinops: „Cu ce moarte a murit?" A c e l a
a zis: „Corăbier a fost şi, spărgându-se corabia, s-a înecat în mare". Şi a zis
Chinops către loan: „Acum să-ţi arăţi, Ioane, puterea ta, ca să credem cele
zise de tine, să pui pe tată, viu, înaintea fiului s ă u ! " Şi a zis loan: „Nu m - a
trimis pe mine Hristos ca să ridic pe cei morţi din mare, ci pe oamenii cei
amăgiţi să-i învăţ". Şi a zis Chinops tuturor oamenilor: „Măcar acum să rnă
credeţi pe mine că loan este înşelător şi vă amăgeşte pe voi. Prindeţi-1 p e el
şi-1 ţineţi, până ce voi aduce pe tatăl tânărului, viu. Şi ţinură pe loan. C h i n o p s
şi-a întins mâinile şi a lovit cu ele şi a făcut plesnet în mare şi, toţi t e m â n - __
du-se, s-a făcut nevăzut de la ochii lor. Şi toţi şi-au ridicat glasurile lor, zicând: ...
„Mare eşti, Chinopse". Şi, de năprasnă, a ieşit Chinops din mare, ţinând,
precum a zis, pe tatăl tânărului, şi toţi se mirau.
Şi a zis Chinops: „Oare acesta este tatăl tău?" A zis tânărul: „Aşa, d o a m n e " ,
şi s-au închinat toţi lui Chinops. Şi popoarele căutau să ucidă pe l o a n , d a r
i-a oprit pe ei Chinops, zicându-le: „Când veţi vedea mai mari decât acestea,
atunci să fie chinuit". Şi chemând pe alt om, i-a zis lui: „Dar tu, ai avut f i u ? "
„ D a doamne, dar din zavistie 1-a ucis cineva". Şi îndată a strigat C h i n o p s ,
chemând pe nume pe ucigaş şi pe cel ucis, şi amândoi au stat de faţă. Şi a zis
Chinops acelui om: „Oare acesta este fiul t ă u ? " Şi a zis omul: „Da, d o a m n e " .
Şi a zis Chinops lui loan: „Ce te minunezi, Ioane?" Şi i-a zis loan: „Eu de
aceasta nu mă minunez". Şi a zis Chinops: „Mai mari decât acestea vei vedea,
şi atunci te vei minuna şi nu vei muri, până ce nu te voi înfricoşa cu s e m n e l e " .
Şi a zis loan lui Chinops: „Semnele tale, degrabă se vor strica".
Iar mulţimea, auzind un cuvânt ca acesta, s-a repezit asupra lui l o a n şi
1-a bătut foarte mult, până când a crezut că este mort. Şi a zis Chinops către
popor: „Lăsaţi-1 neîngropat, ca să-1 mănânce păsările cerului". Şi se duseră
toţi de la acel loc, bucurându-se cu Chinops. Iar după aceasta, auzind Chinops
că loan învaţă la locul ce se numea „Aruncare de pietre", a chemat pe un
diavol cu care făcea vrăji. Şi, mergând la locul acela, a zis lui loan: „Gândesc
26 VIAŢA SFÂNTULUI

că mai multă ruşine şi înfruntare să-ţi fac ţie şi pentru aceea te-am lăsat viu.
Să vii însă la nisipul mării şi vei vedea puterea mea şi te vei ruşina". Şi urmau
după dânsul acei trei diavoli, de care se părea poporului că Chinops i-a înviat
din morţi. Şi, lovind tare, cu plesnet, mâinile sale, s-a afundat şi, de la ochii
tuturor, s-a făcut nevăzut.
Iar mulţimea a strigat: „Mare eşti, Chinopse, şi nu este altul mai mare
decât tine!" Iar loan a poruncit diavolilor celor ce purtau chip omenesc să nu
se ducă de la dânsul şi s-a rugat Domnului ca să nu se socotească întru cei vii
Chinops - şi aşa a fost. Pentru că, deodată, s-a tulburat marea şi fierbea cu
valurile şi n-a mai ieşit Chinops din mare, ci a rămas acolo în adâncul mării,
precum Faraon cel de demult, afundându-se ticălosul. Iar diavolilor acelora
pe care îi socotea poporul că sunt oameni sculaţi din morţi, le-a zis loan:
„întru numele lui Iisus Hristos Celui răstignit şi a treia zi înviat, să ieşiţi din
insula aceasta!" Şi îndată s-au făcut nevăzuţi. Iar poporul stăruia, aşteptând
pe Chinops trei zile şi trei nopţi pe nisip, până când, de foame şi de sete şi de
arşiţa soarelui, cei mai mulţi dintr-înşii au slăbit şi zăceau fără de glas, dintre
care trei copii au murit. Iar pe oamenii aceia miluindu-i loan şi rugându-se
pentru mântuirea lor şi vorbindu-le mult despre credinţă, le-a înviat copiii,
le-a tămăduit neputincioşii şi, toţi apropiindu-se într-un gând la Domnul,
s-au botezat şi s-au dus la casele lor, slăvind p e Hristos. Iar loan a mers în
casa lui Miron şi, vorbind adeseori la popor, îi învăţa în numele Mântuitorului
Iisus Hristos.
Odată a găsit lângă cale un om bolnav, zăcând cuprins de fierbinţeală -
şi 1-a tămăduit cu semnul Crucii. Acest lucru văzându-1 un iudeu, anume
Filon, care se întreba cu dânsul din Scriptură, a poftit pe loan în casa lui. Şi
femeia sa, care era leproasă, a căzut la Apostol şi îndată s-a tămăduit de lepră
şi a crezut în Hristos. Atunci şi iudeul însuşi a crezut şi a primit Sfântul Botez
în casa sa. După aceasta, Sfântul loan a ieşit în târg şi s-a adunat la dânsul
poporul, ca să asculte din gura lui învăţătura cea mântuitoare.
Apoi au venit şi jertfitorii idoleşti, dintre care unul, ispitindu-1 pe Sfântul
loan, a zis: „învăţătorule, am un fiu olog de amândouă picioarele, mă rog ţie
să-1 tămăduieşti pe el şi, de-1 vei tămădui, voi crede şi eu în Dumnezeul pe
care tu îl propovăduieşti". Iar Sfântul a zis către dânsul: „Pentru ce ispiteşti
aşa pe Dumnezeu, Care va arăta aievea vicleşugul inimii tale?" Zicând acestea,
loan 1-a trimis la fiul lui cu aceste cuvinte: „în numele lui Hristos, Dumnezeul
meu, scoală-te şi vino la mine". Iar el, sculându-se, îndată a venit sănătos la
Sfântul loan. Tatăl lui însă, pentru acea ispitire, a ologit în acel ceas de
amândouă picioarele şi a căzut la pământ de cumplită durere şi striga, rugând
pe Sfântul: „Miluieşte-mă, Sfinte al lui Dumnezeu şi mă tămăduieşte cu
numele lui Hristos, Dumnezeul tău. Cred că nu este alt Dumnezeu afară de
IOAN TEOLOGUL 27

El". Deci, milostivindu-se, Sfântul a făcut pe jertfitor sănătos şi, învăţârvdu-1

credinţa, 1-a botezat în numele lui Iisus Hristos.
A doua zi, loan a mers la un loc unde zăcea u n om care avea neputinţa
udului şi care nu se sculase de p e patul său şaptesprezece ani. Pe acesta
Apostolul 1-a tămăduit cu cuvântul şi 1-a luminat cu Sfântul Botez. A p o i , în
acea zi, a trimis la loan antipatul, care se dusese la Lavrentie, ginerele lui
Miron, rugându-1 foarte mult să vină în casa lui, căci femeii lui, fiind
însărcinată, îi venise ceasul naşterii şi suferea cumplit, neputând să nască.
Sfântul a mers degrab; şi numai cât a păşit cu piciorul pe pragul casei, î n d a t ă
femeia a născut şi i s-a uşurat durerea. Văzând aceasta, antipatul a crezut în
Hristos, cu întreagă casa s a
Petrecând loan acolo trei ani, s-a dus în altă cetate, care era la cincizeci
de stadii depărtare, în care locuitorii erau întunecaţi cu întunericul mchinării
la idoli. Intrând el acolo, a văzut p e popor făcând praznic idolilor, p r e c u m şi
pe nişte tineri legaţi; şi a întrebat pe unul din cei ce stăteau acolo: „Pentru ce
sunt legaţi tinerii aceştia?" Omul acela i-a răspuns: „Avem pe m a r e l e zeu
Lup, căruia acum îi săvârşim praznicul, deci aceluia or să i se junghie tinerii
aceştia spre jertfă". loan a rugat pe omul acela ca să-i arate şi lui pe a c e l zeu
al său. Iar el a zis: ,>De vrei să-1 vezi pe el, să aştepţi până la al patrulea ceas
din zi şi vei vedea jertfitorii cu poporul, mergând la locul unde se arată zeul,
vei merge şi tu cu dânşii şi vei vedea pe zeul L u p " . Iar loan i-a zis: „Te v ă d pe
tine om bun, iar eu sunt nou-venit aici, m ă rog ţie ca tu însuţi să m ă duci
îndată la acel loc, căci doresc foarte mult să văd pe zeul vostru şi, de mi-1 vei
arăta, îţi voi da un mărgăritar de mare preţ".
El, luând pe loan, 1-a dus şi i-a arătat un loc de luncă noroios şi p l i n de
apă şi i-a zis: „De aici iese Lup, zeul nostru şi se arată la p o p o r " . loan aştepta
deci ieşirea acelui zeu şi, iată, aproape de al patrulea ceas din zi, s-a arătat
diavolul în chip de lup prea mare, ieşind din apă, p e care Sfântul loan,
legându-1 cu numele lui Hristos, 1-a întrebat: „De câţi ani locuieşti aici?"
Diavolul i-a răspuns: „De şaptezeci de ani". Iar Apostolul lui Hristos a zis:
„Iţi poruncesc ţie, în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, să i e ş i din
insula aceasta şi să nu mai vii niciodată aici!" Şi îndată diavolul s-a stins.
Omul acela văzând ceea ce se făcuse, s-a spăimântat şi a căzut la picioarele
Sfântului loan. Iar el 1-a învăţat p e dânsul sfânta credinţă şi i-a zis: „Iată, îţi
dau mărgăritarul pe care ţi l-am făgăduit". în acea vreme, jertfitorii, având
cuţite în mâini, au ajuns la locul acela cu tinerii cei legaţi şi popor m u l t cu
dânşii, aşteptând ieşirea lupului, vrând să-i junghie pe tineri spre mâncarea
lui. Dar, după ce au aşteptat mult, neputând să mai îngăduie, loan s-a apropiat
de dânşii şi i-a rugat, zicând: „Dezlegări pe tinerii cei nevinovaţi, că i a t ă nu
mai este Lup, zeul vostru. Acesta era diavol, pentru că puterea lui Iisus Hristos
2S VIATA SFÂNTULUI

1-a biruit şi 1-a alungat". Ei, auzind că a pierit Lup, s-au înfricoşat şi, aşteptând
mult pe zeul lor şi neaflându-1, au dezlegat pe tineri şi i-au lăsat slobozi şi
sănătoşi. Atunci Sfântul loan a început a le propovădui pe Hristos şi a le
arăta greşeala lor, din care mulţi, crezând, s-au botezat.
Era în acea cetate o baie, în care spălându-se, fiul jertfitorului lui Zeus a
fost sugrumat de diavolul cel ce petrecea acolo. Auzind aceasta tatăl lui, a alergat
cu mare plângere la Sfântul loan, rugându-1 ca să-1 învieze pe fiul său, făgăduind
să creadă în Hristos. Sfântul a mers cu dânsul şi a înviat pe mort cu numele lui
Hristos. A întrebat apoi pe tânăr care a fost pricina morţii lui. El a răspuns:
„Spălându-mă, a ieşit ceva negru din apă, m-a apucat şi m-a sugrumat". Deci
Sfântul loan cunoscând că diavolul locuieşte în baia aceea, 1-a jurat pe el şi 1-a
întrebat: „Cine eşti tu şi de ce locuieşti aici?" Diavolul a răspuns: „Eu sunt
acela pe care tu în Efes, l-ai izgonit din baie; şi stau aici de şase ani, supărând
poporul". Atunci Sfântul loan 1-a izgonit pe el şi din hotarul acela. Văzând
aceasta, jertfitorul a crezut în Hristos şi s-a botezat cu fiul şi cu toată casa s a
După aceasta, a ieşit loan puţin la târg, unde s-a adunat lumea din toată
cetatea, ca să asculte cuvântul lui Dumnezeu. Şi iată, o femeie a căzut la
picioarele lui, rugându-1 cu lacrimi să-1 tămăduiască pe fiul ei îndrăcit, pentru
care îşi cheltuise mai toată averea la doctori. Sfântul a poruncit să-1 aducă la
dânsul şi, deîndată ce trimişii au spus îndrăcitului că este chemat de loan,
îndată a ieşit diavolul dintr-însul şi tânărul, venind sănătos la Sfântul, a crezut
în Hristos şi s-a botezat dimpreună cu maica s a
In aceeaşi cetate era o capişte vestită a idolului Dionisie, pe care în­
chinătorii de idoli îl numeau „tată slobod". La praznicul acestuia, adunân-
du-se acolo bărbaţi şi femei, dănţuiau cu mâncări şi băuturi. Şi îmbătându-se,
făceau fărădelegi mari în cinstea spurcatului idol. Acolo mergând loan în
vremea praznicului lor, îi mustra pentru spurcata lor sărbătoare. Iar jertfitorii,
care erau foarte mulţi, prinzându-1 pe el, l-au bătut şi, trăgându-1 afară, l-au
lăsat legat şi s-au întors iar la dănţuirile lor. Apoi Sfântul loan s-a rugat lui
Dumnezeu ca să nu le rabde lor o fărădelege ca aceea şi, îndată, capiştea a
căzut din temelie şi i-a ucis pe toţi jertfitorii. Iar ceilalţi, tremurând, dezlegară
pe Sfântul şi-1 rugau pe el să nu-i piardă şi pe dânşii cu ceilalţi.
în aceeaşi cetate era un vrăjitor vestit, pe n u m e Nukian. Acesta, în-
ştiinţându-se de căderea capiştei şi de pierzarea jertfitorilor, s-a mâniat foarte
şi, venind la Sfântul loan, i-a zis: „Nu ai făcut bine că ai stricat capiştea lui
Dionisie şi ai pierdut pe jertfitorii lui, căci tot poporul se mânie foarte
împotriva ta pentru aceasta. Deci, rogu-mă ţie, ca să-i învii pe ei, precum ai
înviat pe fiul jertfitorului în baie şi eu voi crede în Dumnezeul tău". Răspuns-a
Sfântul: „Pricina pierzării le-a fost fărădelegea lor. Pentru aceea, nu sunt
vrednici ca să vieţuiască aici, ci să se muncească în iad". Răspuns-a Nukian:
IOAN TEOLOGUL 29

„De nu poţi tu să-i învii, iată eu, cu numele idolilor mei, voi face să î n v i e
credincioşii zeilor, şi capiştea o voi alcătui întreagă. Dar atunci nici tu n u v e i
scăpa de moarte".
Aceasta zicând, se despărţiră. loan s-a dus să înveţe poporul, iar N u k i a n —
s-a dus la locul capiştei ce căzuse şi a înconjurat-o pe ea, vrăjind. Şi a f ă c u t
aceasta, că statură doisprezece diavoli în chipul jertfitorilor celor ucişi, cărora
le-a poruncit să meargă după dânsul şi să ucidă pe loan. Şi ziseră diavolii:
„Noi nu numai a-1 ucide nu putem, ci nici a ne arăta, la locul unde este el. I a r
de vrei să moară loan, mergi şi adu aici poporul, ca, văzându-ne pe noi, să se
mânie asupra lui loan şi să-1 piardă pe el".
Ducându-se, Nukian a aflat mult popor ascultând învăţătura Sfântului
loan, apoi cu mare glas a strigat: „O, nepricepuţilor, pentru ce v-aţi dat p e
voi să vă amăgească străinul acesta care a pierdut capiştea voastră, î m p r e u n ă
cu jertfitorii? Dacă îl veţi asculta cu luare aminte, o să vă piardă. Veniţi cu
mine şi veţi vedea pe jertfitorii voştri, pe care eu i-am înviat. încă şi capiştea
voastră cea risipită, înaintea ochilor voştri o voi ridica, lucru pe care loan n u
poate să-1 facă". Iar ei, fără de minte fiind, au lăsat pe loan şi cu toţii au m e r s
după dânsul. Sfântul însă, pe altă cale, a ajuns cu Prohor înaintea lor, a c o l o
unde diavolii aceia erau în chip de jertfitori înviaţi. . .. ^
Deci, văzând diavolii pe loan, îndată au pierit; şi iată, Nukian a venit cu
poporul. Şi fiindcă n-au aflat pe diavoli, s-au supărat foarte şi Nukian a început
iarăşi a înconjura capiştea cea risipită, vrăjind şi chemându-i p e dânşii, d a r
nimic n-a izbutit. Apoi, s- a înserat şi, mâniindu-se poporul, voia să ucidă pe
Nukian, pentru că i-a amăgit şi i-a înstrăinat de Sfântul loan. Iar alţii a u z i s :
„Luându-1, să-1 ducem pe el la loan şi, ce ne va zice nouă, aceea să-i f a c e m " .
Auzind aceasta Sfântul, a apucat pe aceeaşi cale înaintea lor şi a a j u n s
primul la locul acela, unde poporul, aducând pe Nukian înaintea Sfântului
loan, a zis: „Acest amăgitor şi vrăjmaş al tău a gândit să te piardă! Ce zici să-i
facem?" Sfântul le-a zis: „Să-i daţi drumul, ca să se pocăiască!"
A doua zi, loan învăţa iar poporul să creadă în Hristos şi mulţi dintre
dânşii, crezând, se rugau ca să se boteze de loan. Dar, când loan i-a d u s la
râu, Nukian a prefăcut cu farmecele sale apa în sânge. Sfântul a orbit cu
rugăciunea pe Nukian şi, făcând apa iar curată, a botezat într-însa pe toţi cei
ce au crezut.
Cu aceasta biruindu-se, Nukian şi-a venit în simţire şi, căindu-se cu
adevărat, a rugat pe Apostol să-i fie milostiv lui. Iar Sfântul loan, v ă z â n d
pocăinţa lui, 1-a învăţat din destul şi 1-a botezat şi îndată a văzut şi a d u s pe
loan în casa sa, în care, când a intrat loan, deodată toţi idolii au căzut şi s-au
sfărâmat ca praful. Această minune văzând-o casnicii lui, s-au înfricoşat şi,
crezând, s-au botezat cu toţii.
30

Era o femeie văduvă în cetatea aceea, bogată şi frumoasă, anume

Procliania. Aceasta având un fiu frumos la vedere, cu numele Sosipatru, s-a
aprins prin diavolească lucrare asupra lui şi se sârguia cu totul să-1 tragă pe
el la a ei fărădelege. Dar, fiul ei, priceput fiind şi urând-o pe ea pentru nebunia
aceea, a fugit de dânsa şi a mers la locul unde Sfântul loan învăţa atunci. Şi
asculta cu dulceaţă cuvintele Apostolului. Iar loan, cu Duhul Sfânt, pe toate
cele de dânsul gândite văzându-le, 1-a luat deoparte şi-1 învăţa să-şi cinstească
mama, numai să nu o asculte la lucrul cel neiertat de lege, nici să spună cuiva
de aceasta, ci să acopere greşeala mamei sale. Dar Sosipatru n-a vrut să se
întoarcă în casa mamei sale, cu toate că, a patra zi, aflându-1 Procliania, 1-a
apucat de haină, trăgându-1 cu sila acasă.
La acest ţipăt a sosit antipatul, care nu de mult venise în cetatea aceea şi a
întrebat pentru ce femeia trage aşa pe acel tânăr. Iar mama, ascunzându-şi
gândul său cel fărădelege, a aruncat clevetire asupra fiului, cum că ar fi vrut
să-i facă ei silă, şi-şi rupea părul său, cu plângere răcnind. Acestea auzindu-le,
antipatul a crezut minciuna ei şi a judecat pe nevinovatul Sosipatru, osândin-
du-1 să fie cusut într-un sac de piele, în care se aflau cumplite jivine, şi să fie
aruncat în mare. Inştiinţându-se de aceasta, loan a mers la antipat, unde a dat
pe faţă nedreapta judecată şi 1-a mustrat, pentru a fi osândit la moarte pe
nevinovatul tânăr, necercetând bine pricina. Iar Procliania a grăit şi asupra
Sfântului loan, cum că acest amăgitor a învăţat pe fiul ei la această răutate.
Auzind acestea antipatul, a poruncit ca, în acelaşi sac, să-i coasă pe Sfântul
Apostol şi pe Sosipatru, dimpreună cu felurite jivine şi să-i înece. Iar Sfântul
loan s-a rugat şi îndată s-a cutremurat pământul. Şi mâna antipatului, aceea
cu care a arătat asupra Sfântului, s-a uscat. Iar Proclianiei i s-au uscat amândouă
mâinile şi ochii i s-au întors.
Văzând acestea, judecătorul s-a spăimântat foarte tare şi toţi cei ce erau
acolo au căzut la pământ de frică. Şi a rugat pe loan să-1 miluiască pe el şi
să-i tămăduiască mâna cea uscată. Iar loan, învăţându-1 despre dreapta
judecată şi despre credinţa cea în Hristos, 1-a tămăduit şi 1-a botezat în
numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Şi aşa s-a mântuit de ispită şi
de moarte nevinovatul Sosipatru, iar judecătorul a cunoscut pe adevăratul
Dumnezeu.
De frica aceea, Procliania a fugit la casa ei, având asupra sa pedepsirea lui
Dumnezeu. Iar Apostolul şi cu Sosipatru au mers împreună la casa ei. Sosipatru
nu vroia să meargă la mama sa. Dar loan îl învăţa să nu fie rău, încredinţân-
du-1 că, de acum, nu va mai auzi de la mama sa nici o fărădelege pentru că s-a
înţelepţit, lucru care s-a şi întâmplat. Când au intrat în casa ei, Apostolul cu
Sosipatru, Procliania a căzut îndată la picioarele Apostolului, mărturisindu-se
cu plângere şi căindu-se de toate greşelile. Şi, tămăduind-o de durere şi
învăţând-o la credinţă şi la curăţie, Apostolul a botezat-o cu toată casa ei. Şi aşa
înţelepţindu-se, Procliania şi-a petrecut zilele sale în mare pocăinţă.
în acea vreme, a fost ucis împăratul Domiţian, iar după dânsul a luat
scaunul Romei Nerva (96-98), om foarte bun. Acesta a slobozit pe toţi cei ce
erau sub p e d e p s e . Atunci l o a n , slobozindu-se din surghiun, a s o c o t i t
deocamdată să se întoarcă la Efes, căci aproape tot poporul ce era în P a t m o s
îl întorsese la Hristos.
înştiinţându-se creştinii din Patmos de un aşa gând, l-au rugat să nu-i
părăsească pentru totdeauna. Apoi, pentru că Sfântul loan n-a vrut să r ă m â n ă
cu dânşii, ci a dorit să se întoarcă la Efes, atunci l-au rugat ca, măcar Evanghelia
pe care a scris-o acolo să le-o lase lor, întru pomenirea învăţăturii sale. C ă c i ,
odinioară, poruncind post pentru toţi, a luat cu sine p e ucenicul său, P r o h o r
şi a ieşit din cetate ca la cinci stadii şi s-a suit într-un munte înalt, unde trei
zile a petrecut în rugăciune. Iar după acele trei zile s-a făcut tunet m a r e şi
fulgere şi s-a cutremurat muntele, iar Prohor a căzut la pământ de frică. l o a n ,
întorcându-se la dânsul, 1-a ridicat şi 1-a pus de-a dreapta sa şi i-a zis: „Să
scrii cele ce vei auzi din gura mea". Şi iar ridicându-şi ochii spre Cer, s-a
rugat şi, după rugăciune, a început a grăi: „La început era Cuvântul" (loan 1,
1) şi celelalte. Iar ucenicul, cu luare-aminte a scris toate cele ce a auzit din
gura lui. Şi a scris Sfânta Evanghelie pe care, pogorându-se din m u n t e , a
poruncit lui Prohor să o prescrie. Şi a vrut ca p e cea prescrisă să o lase
32 VIAŢA SFÂNTULUI

creştinilor în Patmos, după rugămintea lor, iar pe cea dintâi a ţinut-o la sine.
în aceeaşi insulă a scris Sfântul loan cu mâna sa şi Apocalipsa, pentru că, postind
în munte câteva zile, a văzut negrăitele descoperiri ale lui Dumnezeu, şi prin
scrisoare le-a dat pe acelea credincioşilor.
Mai înainte de plecarea sa din insula aceea, a înconjurat cetăţile şi satele
dimprejur, întărind pe fraţi în credinţă. Şi i s-a întâmplat lui a fi într-un sat, în
care un jertfitor al lui Zeus, anume Euharis, avea un fiu orb, care de mult
dorea să-1 vadă pe loan. Deci, auzind că loan a venit în satul lor, a alergat la
dânsul, rugându-1 pe el ca, venind în casa lui, să-i tămăduiască fiul. Iar loan,
văzând că are să câştige suflete omeneşti, a mers în casa jertfitorului şi a zis
fiului celui orb: „In numele Domnului meu Iisus Hristos, vezi!" Şi îndată a
văzut. Auzind aceasta, Euharis a crezut în Hristos şi s-a botezat cu fiul său.
In toate cetăţile acelei insule Sfântul loan a aşezat bine sfintele biserici,
punându-le lor episcopi şi preoţi şi, învăţându-i pe ei cu îndestulare, i-a
mulţumit pe toţi şi s-a întors la Efes. Şi l-au petrecut pe el credincioşii cu plângere
şi cu tânguire multă, nevrând să se lipsească de un soare ca acela, care cu
învăţătura sa a luminat ţara lor. Iar el, intrând în corabie, i-a binecuvântat pe
toţi şi s-a dus. Apoi ajungând el la Efes, l-au întâmpinat credincioşii cu negrăită
bucurie, strigând şi zicând: „Bine este cuvântat cel ce vine întru numele
Domnului" şi l-au primit cu cinste. Şi aici petrecând, n-a încetat niciodată lucrul,
învăţând totdeauna poporul şi povăţuindu-1 la calea mântuirii.
încă nu se cuvine a tăcea şi pe aceasta pe care ne-o mărturiseşte Clement
Alexandrinul. Odată, p e când umbla în Asia prin cetăţi, Apostolul a văzut
un tânăr pornit din fire a face binele, pe care, luându-1,1-a învăţat şi 1-a botezat.
Apoi, vrând să se ducă de acolo în altă parte la propovăduirea Evangheliei,
înaintea tuturor a încredinţat pe tânărul acela episcopului acelei cetăţi, ca să-1
înveţe pe el la tot lucrul bun. Iar episcopul, luând pe tânăr, 1-a învăţat pe el
Sfânta Scriptură. Dar nu se îngrijea de dânsul aşa precum îi era datoria, nici
nu-i dădea o învăţătură ca aceea care se cuvine tinerilor, ci 1-a lăsat în-voia
lui, încât, după puţină vreme a început tânărul a vieţui rău, a se îmbăta şi a
fura Apoi, s-a apucat de tovărăşie cu tâlharii, care, luându-1, l-au dus în pustie
şi, suindu-1 în munte, l-au făcut căpitan al bandei lor şi făceau războire cu
silă la drumul mare.
Iar, după câtăva vreme întorcându-se loan, a venit în cetatea aceea şi,
auzind de tânăr că s-a îndărătnicit şi s-a făcut tâlhar, a zis către episcop:
„Să-mi dai amanetul p e care ţi l-am lăsat spre pază, ca în nişte mâini
credincioase. Să-mi aduci tânărul pe care înaintea tuturor ţi l-am încredinţat,
ca să-1 înveţi frica lui Dumnezeu". Iar episcopul a zis cu plângere: „A pierit
tânărul, a murit cu sufletul, iar cu trupul face tâlhărie pe la drumuri". Iar
loan a zis episcopului: „Oare, aşa se cădea ţie să păzeşti sufletul fratelui tău?
IOAN TEOLOGUL 33

Să-mi dai un cal şi un om, ca să mă ducă să-1 caut pe acela pe care tu l-ai
pierdut". Şi, plecând, când a sosit loan la tâlhari, i-a rugat pe ei să-1 ducă l a
căpitanul lor, iar aceştia l-au dus. Văzând tânărul pe Sfântul loan, s-a ruşinat
şi, sculându-se, a fugit înpustie. Dar loan, uitându-şi bătrâneţile sale, a l e r g a
după dânsul, strigând: „Intoarce-te, fiul meu, la părintele tău şi n u te d e z -
nădăjdui de greşeala ta, primesc eu păcatele tale asupra m e a Deci, stai şi m ă
aşteaptă, că Domnul m-a trimis la tine!"
Apoi, întorcându-se tânărul, cu cutremur şi cu ruşine mare, a căzut l a
picioarele Sfântului loan, neîndrăznind a căuta la faţa lui. Iar loan, arătân-
du-i părintească dragoste, 1-a cuprins pe el, sărutându-1 şi, luându-1,1-a d u s
cu bucurie în cetate, căci aflase oaia cea pierdută. Apoi 1-a învăţat pe el m u l t ,
povăţuindu-1 la pocăinţă, în care bine ostenindu-se tânărul, a plăcut l u i
Dumnezeu. Şi câştigând iertare de greşelile sale, s-a mutat cu pace la D o m n u l .
In aceeaşi vreme era un creştin care ajunsese în mare sărăcie şi, n e a v â n d
cu ce să-şi plătească datoriile sale, s-a hotărât, din preamare deznădejde, să s e
sinuddă, rugând pe un fermecător evreu să-i dea să bea ceva de moarte. Acela,
ca un vrăjmaş al creştinilor şi prieten al diavolilor, i-a dat acea b ă u t u r ă
aducătoare de moarte. Iar creştinul, luând de la dânsul otrava purtătoare de
moarte, a mers la casa lui, dar stătea la îndoială şi se t e m e a neştiind ce să facă.
Mai pe urmă, însemnând cu Cruce paharul, 1-a băut, dar nimic nu s-a vătămat
de dânsul, pentru că semnul Crucii luase din pahar toată otrava Atunci se
mira mult în sine că este sănătos şi nu simte nici o durere. Insă, n e p u t â n d
suferi supărările de la datornici, iar a mers la evreul acela ca să-i dea o otravă
mai puternică şi, luând-o, a mers la casa lui. Gândindu-se mult, iar a făcut
semnul Sfintei Cruci asupra paharului aceluia şi 1-a băut, dar nimic n-a pătimit.
Şi iar a alergat la evreu, arătându-i-se lui sănătos şi ocărându-1 că este neiscusit
în meşteşugul său. Evreul, cutremurându-se, 1-a întrebat ce a făcut când a b ă u t
otrava Creştinul i-a zis: „Nimic altceva, decât numai cu Sfânta Cruce a m
însemnat paharul". Atunci evreul a cunoscut că puterea Sfintei Cruci alungă
moartea, însă, vrând să afle adevărul, a dat din aceeaşi otravă unui câine şi,
bând din ea, îndată a murit înaintea lui. Văzând aceasta, evreul a alergat la
Apostolul loan cu acel creştin, spunându-i cele ce li s-au întâmplat lor. Sfântul
1-a învăţat pe evreu să creadă în Hristos şi 1-a botezat. Iar creştinului celui sărac
i-a poruncit să aducă o sarcină de fân, pe care Apostolul 1-a prefăcut în aur c u
semnul Crucii şi cu rugăciunea, poruncindu-i ca din acel aur să-şi plătească
datoriile sale la cămătar, iar cu restul să-şi hrănească pe cei ai casei lui. A p o i
s-a dus Apostolul la Efes şi, petrecând în casa lui Domnos, a adus o m a r e
mulţime la Hristos şi a făcut nenumărate minuni.
Implinindu-se toţi anii lui o sută şi câţiva, a ieşit din casa lui D o m n o s c u
cei şapte ucenici ai săi şi, mergând la un loc oarecare, le-a poruncit să şadă
34

acolo. Şi era spre ziuă. Iar el, ducându-se ca la o aruncătură de piatră, s-a
rugat. După aceea, săpând ucenicii un mormânt în chipul Crucii, de lungimea
staturii sale, precum le-a poruncit, a zis lui Prohor să meargă la Ierusalim şi
acolo să petreacă până la sfârşitul său. învăfându-şi ucenicii şi sărutându-i,
le-a zis: „Trăgând pământul, mama mea, acoperiţi-mă". Şi l-au sărutat ucenicii,
acoperindu-1 până la genunchi. Iar el, sărutându-i pe ei, l-au acoperit până la
grumaji, şi au pus pe faţa lui o basma, şi aşa l-au sărutat, plângând foarte
tare, apoi l-au acoperit cu totul. Auzind fraţii cei din cetate de aceasta, au
mers şi au săpat mormântul lui şi n-au aflat trupul Apostolului şi s-au întors,
plângându-1 mult. După aceea, mergeau adeseori la mormântul lui şi acolo
îşi săvârşeau rugăciunile către Dumnezeu, chemând în ajutor şi spre mijlocire
pe Sfântul loan.
Apoi, în fiecare an, în ziua de 8 mai, a început a ieşi din mormântul lui
un praf subţire, făcător de minuni, pe care credincioşii, luându-1, tămăduiau
neputinţele şi patimile ce erau în popor. Pentru aceea, s-a aşezat într-această
zi, precum şi în ziua a douăzeci şi şasea a lunii septembrie, să-1 lăudăm cu
bisericeşti cântări şi să-1 fericim pe acest plăcut al lui Dumnezeu, care mai
mult decât alţii a fost iubit lui Dumnezeu. Fie ca, prin rugăciunile Sfântului
Apostol şi Evanghelist loan, să câştigăm şi noi tămăduire de bolile noastre
cele sufleteşti şi trupeşti şi să ne învrednicim a fi plăcuţi şi iubiţi lui Hristos,
Dumnezeul nostru. Amin.
 TÂLCUIREA
S F I N T E I
EVANGHELII
DE LA I O A N

SFÂNTUL TEOFILACT ARHIEPISCOPUL BULGARIEI

LNAINTECUVÂNTARE

Puterea Sfântului D u h „întru neputinţă se săvârşeşte [ d e s ă v â r ş e ş t e ] "

- precum este scris şi c r e d e m (2 Corinteni 12, 9). Iar „întru n e p u t i n ţ ă " n u
numai [în cea] a trupului, ci şi a cuvântului şi a înţelepciunii celei c e se
află în limbă [grăire]. Iar aceasta este arătată din m u l t e - adică din [multe]
altele - iar mai vârtos [cu prisosinţă] din ceea ce se v e d e la marele C u ­
vântător de D u m n e z e u şi frate al D o m n u l u i d u p ă dar. Căci acesta [loan]
era din tată pescar şi acelaşi meşteşug cu tatăl său uneltind [lucrând], n u
numai că n u era învăţat în învăţătura cea elinească şi evreiască, ci era cu
totul necărturar - p r e c u m şi dumnezeiescul Luca grăieşte pentru d â n s u l
în Faptele Apostolilor (4,13). Pentru că şi patria lui era d e rând [simplă] şi
nenumită [nevestită, fără r e n u m e ] , întrucât n u era lăcaş de m e ş t e ş u g 1

cuvântător, ci pescăresc; căci Betsaida 1-a născut [dat] p e acesta [ l o a n ] .

Insă cel ce era întru acest chip - cel necărturar, cel n e n u m i t [nevestit],
cel ce nu avea nici u n lucru slăvit - vezi ce fel de D u h a dobândit, încât
cele ce nici unul din ceilalţi Evanghelişti n u n e - a u învăţat, loan p e acestea

1
[1805] Meşteşugul e iscusinţă care umblă după cale şi după rânduială [de împlinire
în fapt], iar osebirile meşteşugurilor sunt două: unele din ele sunt cuvântătoare, iar altele
lucrătoare. Cuvântătoare sunt cele ale gramaticii, ale retoricii şi ale altora ca acestea, iar
lucrătoare sunt cele ale teslăriei, ale fierăriei şi cele asemenea lor.
36

le-a tunat . Căci, fiindcă aceia s-au îndeletnicit la întruparea lui Hristos şi
2

nimic mai arătat şi mai descoperit pentru Fiinţa Lui cea mai înainte de
veci n u au zis, frică fiind ca n u cumva vreunii care se târăsc pe jos şi nimic
înalt n u pot a înţelege, să socotească [cugete] că Hristos atunci a venit
întâi întru fiinţare, c â n d S-a născut din Măria, iar n u mai înainte de veci
S-a n ă s c u t din Tatăl. P e care [cugetare] - cu adevărat - a pătimit-o Pavel
din S a m o s a t a . Pentru aceasta marele loan pentru Naşterea cea de Sus
3

scrie, m ă c a r că nici întruparea Cuvântului nepomenită nu o a lăsat - pentru

că zice: „şi C u v â n t u l trup S-a făcut" (loan 1,14).
Iar precum zic unii, l-au şi poftit [îndemnat] pe el pravoslavnicii [drept-
credincioşii] ca să scrie despre Naşterea cea de Sus [a Domnului Hristos],
fiindcă se arătaseră nişte eretici în zilele acelea, care dogmatiseau [învăţau]
că Iisus este simplu o m . C u adevărat, se zice că atunci, după ce Sfântul
4

[loan] a citit cărţile celorlalţi Evanghelişti, i-a lăudat pe aceia pentru

a d e v ă r a t a p o v e s t i r e a toate şi le-a j u d e c a t că [toate cele scrise] sunt
sănătoase şi nimic spre harul Apostolilor n u au zis . Iar cele ce nu le-au zis
5

arătat aceia, sau cu totul le-au lăsat [trecut cu vederea], pe acestea el pe

larg le-a arătat şi le-a adăugit prin Evanghelia sa, pe care a şi scris-o în
ostrovul ce se n u m e ş t e Patmos, izgonit fiind [acolo loan] după treizeci şi
doi d e ani de la înălţarea Domnului.
Şi îi era loan iubit D o m n u l u i mai mult decât toţi ucenicii, ca acela care
era fără de răutate şi b l â n d şi cu obiceiuri preabune şi, ca acela ce era curat
la i n i m ă - adică feciorelnic - pentru care dar, încă şi bogoslovia [de
D u m n e z e u cuvântarea] i s-a încredinţat şi întru tainele cele nevăzute de
cei m u l ţ i s-a desfătat. Căci „fericiţi" - zice - „cei curaţi cu i n i m a , că aceia
vor v e d e a pe D u m n e z e u " (Matei 5, 8).

2
„Le-a tunat" în înţelesul de „le-a grăit cu putere multă". însuşi Mântuitorul i-a
numit pe loan şi pe fratele său, Iacov, „fiii tunetului" (Marca 3,17).
3
Pavel din Samosata a fost episcop de Antiohia (260-269) şi, totodată, procurator şi
sfetnic al reginei Palmirei, Zenobia, care în acea vreme îşi întinsese stăpânirea şi asupra
Siriei. Descrierile contemporane ni-1 arată pe Pavel din Samosata ca fiind un om de lume,
bogat, mândru, vanitos, iubitor de slavă şi de fast. El învăţa că Dumnezeu este o singură
Persoană, logosul şi înţelepciunea dumnezeiască fiind în El, însă nu ca persoane sau ipostase,
ci ca atribute sau facultăţi nepersonale. Aşadar, pentru Pavel din Samosata, Hristos era un
simplu om. Erezia lui antitrinitară a fost condamnată la sinoadele ţinute între anii 264-269
la Antiohia, în urma cărora ierarhul eretic a şi fost scos din scaunul episcopal.
4
Adică tăgăduiau că firea dumnezeiască şi firea omenească sunt unite în chip
neamestecat şi neschimbat în Persoana Mântuitorului Iisus Hristos.
5
„Nimic spre harul Apostolilor nu au zis" - în înţelesul că toate cele scrise în
Evanghelii nu i-a favorizat în nici un fel pe Apostoli.
 37

A fost încă şi rudenie Domnului. Şi c u m [ a n u m e a fost r u d e n i e ] ?

Ascultă: Iosif, logodnicul Preacuratei Născătoare de D u m n e z e u a d o b â n d i t
din femeia lui cea dintâi şapte prunci: patru parte bărbătească şi trei p a r t e
femeiască - Marta, Estera şi S a l o m e e a Al acestei S a l o m e e a îi era fiu l o a n
[Evanghelistul]. Deci se află [arată] Domnul că îi este unchi lui loan, fiindcă
Iosif este „ t a t ă " Domnului (Luca 3 , 2 3 ; 4 , 2 2 ; loan 1,45; 6 , 4 2 ) , iar S a l o m e e a
6

îi este fiică acestui Iosif. Aşadar, Salomeea e socotită „ s o r ă " a D o m n u l u i

(Matei 13,56; Marcu 3, 32; 6, 3) şi pentru aceasta şi l o a n - fiul acesteia - e
socotit nepot Domnului.
încă, poate, nu este cu necuviinţă a tâlcui şi n u m e l e maicii lui [loan] ş i
al însuşi Evanghelistului. Mama, care se c h e a m ă Salomeea, se tâlcuieşte
„paşnică". Iar loan - „dar al e i " . Deci cunoască tot sufletul că p a c e a c e a
către oameni şi cea din suflet dinspre patimi, maică se face d u m n e z e i e s c u l
dar şi îl naşte p e acesta întru noi. Căci sufletul cel turburat şi care î n c ă
[mai] are pricini şi către alţi oameni şi către sine însuşi, n u este c u p u t i n ţ ă
a se învrednici de dumnezeiescul dar.
încă am socotit şi oarecare lucru mai minunat ce s-a întâmplat [petrecut]
la acest Evanghelist loan - numai acesta se v e d e că are trei maici, a n u m e : p e
cea firească, p e Salomeea; pe tunet, că „fiu al t u n e t u l u i " (Marcu 3 , 1 7 ) s e
n u m e ş t e p e n t r u marea glăsuire a E v a n g h e l i e i ; şi p e N ă s c ă t o a r e a d e
Dumnezeu, că zice [Mântuitorul pe Cruce]: „Iată m a m a ta!" (loan 19,27).
Aşadar, fiindcă acestea s-au zis de noi mai înainte de tâlcuire, s ă
începem a c u m şi tâlcuirea graiului:

6
în înţelesul de tată adoptiv, după porunca dată de Dumnezeu prin înger (vezi
tâlcuirile Sfântului Teofilact de la Matei 1, 18-25).
38

CAPITOLUL 1
Dumnezeu-Cuvântul S-a făcut trup.
Mărturia lui loan Botezătorul despre Mielul lui Dumnezeu.
Cei dintâi ucenici ai lui Iisus 1

1,1": La î n c e p u t era Cuvântul

(1,1') Pilde 8,22-25 / loan 8 , 5 8 ; 1 7 , 5 / 1 loan 1 , 1 - 2 / Coloseni 1 , 1 7 / Apocalipsa 1 9 , 1 3

Ceea ce şi întru înaintecuvăntare am zis, aceasta iarăşi o spun: fiindcă

ceilalţi Evanghelişti Naşterea Domnului cea de jos , chipul [felul] traiului 2

vieţii şi creşterea pe larg le-au povestit, acesta [loan] p e acelea le trece , ca 3

p e cele care îndestulător s-au spus de cei dimpreună cu el ucenici şi, pentru
D u m n e z e i r e a Celui Care pentru noi S-a făcut om, grăieşte. Măcar că de
vei căuta cu dinadinsul, nici ceilalţi [Evanghelişti] n u au lăsat fără a spune
despre Dumnezeirea Celui Unuia-Născut, ci au pomenit de dânsa, cu toate
că n u p e larg; însă nici acesta [loan], la cuvântul cel mai înalt căutând, n u
a lăsat cu totul a n u spune de rânduiala cea în trup. Căci un Duh era Cel
C a r e mişcă sufletele tuturor.
Aşadar, [Evanghelistul loan] ne vorbeşte nouă pentru Fiul, căci Tatăl
mai înainte din Scriptura cea Veche [Vechiul Testament] era cunoscut;
m ă c a r că nici pe Tatăl nu L-a tăcut [acoperit cu tăcerea], ci şi de Acesta
p o m e n e ş t e , întru cele ce le grăieşte pentru Fiul. Deci, arată pururea-ve-
cuirea [veşnicia] Celui Unuia-Născut, când zice: „la început era Cuvântul",
adică „dintru început era", căci Acela Care dintru început era, cu adevărat,
n u se va afla vreme când [El] nu e r a
Şi de unde este arătat [adeverit] cum că acel cuvânt „la început e r a " ,
are aceeaşi însemnătate cu acesta: „dintru început"? De unde? Şi dintru
însăşi socoteala cea de obşte, iar mai vârtos [cu prisosinţă] de la însuşi
Evanghelistul acesta, căci zice întru una din Epistolele sale: „Ceea ce era
d i n î n c e p u t , ceea ce am v ă z u t " (1 loan 1,1). Vezi dar, c u m însuşi iubitul
4

se tâlcuieşte pe sine?

1
In ediţia de la 1805, titlul capitolului este: „Pentru mărturisirea lui loan despre Hristos.
Pentru loan când l-au întrebat de este el Hristos. Pentru Andrei, pentru Filip şi pentru Natanail
când s-au chemat".
2
„Naşterea Domnului cea de jos" - în înţelesul de Naşterea Domnului cea cu trup
omenesc din Preacurata Fecioară Măria
3
în înţelesul că le lasă de o parte, prin nepomenirea stăruitoare prin cuvânt.
4
„Ce era de la început, ce am auzit, ce am văzut cu ochii noştri, ce am privit şi
mâinile noastre au pipăit despre Cuvântul vieţii" (1 loan 1,1).
TÂLCUIREA SFINTEI EVANGHELII DE LA IOAN Capitolul 1 39

„Aşa cu a d e v ă r a t " - zice [ereticul] - „dar eu «la început» aşa o înţeleg

precum şi la M o i s e [când zice]: «la început a făcut D u m n e z e u » (Facere 1,1).
Căci precum acolo ceea ce zice «la început» n u se înţelege ca şi c u m p u r u -
rea-veşnic ar fi cerul, aşa nici aici [la loan], «la început» nu o voi î n ţ e l e g e ca _
şi cum pururea-veşnic ar fi Cel Unul-Născut". Unele ca acestea zice ereticul.
Iar noi, împotriva acestei fără de socoteală [nesocotite] potrivnicii,
nimic altceva n u v o m grăi, fără numai aceasta: O, izvoditorule de amăgiruri
ale răutăţii, c u m p e cea d e p e urmă ai tăcut-o [ai trecut-o cu vederea]? Dar
noi, aceasta v o m zice, m ă c a r deşi tu nu voieşti: acolo Moise zice: „la î n c e p u t
a făcut D u m n e z e u cerul şi p ă m â n t u l " (Facere 1, 1), iar aici: „la î n c e p u t
era C u v â n t u l " . Aşadar, care împărtăşire este la cuvântul „a făcut", c ă t r e
cuvântul acesta „era"? C ă c i de ar fi fost scris şi aici: „La început a făcut
Dumnezeu p e F i u l " - aş fi tăcut, însă a c u m este scris „la î n c e p u t e r a " ,
dintru care înţeleg că pururea-veşnic este C u v â n t u l , iar n u mai p e u r m ă ,
precum voi [ereticii] bârfiţi.
Şi pentru care pricină, n u a zis „la început era Fiul", ci „la î n c e p u t era
Cuvântul"? Ascultă: pentru neputinţa ascultătorilor, ca nu auzind î n d a t ă —
dintru început „ F i u " , să sc>cotim naştere pătimaşă şi trupească; pentru această -
pricină, „ C u v â n t " p e El L-a numit, ca tu să înţelegi că, precum c u v â n t u l se
naşte din m i n t e fără de patimă, aşa şi Acesta S-a născut din Tatăl fără de __
patimă. încă şi î n alt chip: „Cuvânt" L-a numit pe El, fiindcă cele ale Tatălui
ne-a vestit n o u ă , precum şi tot cuvântul vesteşte sfaturile minţii. î n c ă şi ca
să-L arate p e El că este împreună pururea-veşnic cu Tatăl, căci p r e c u m nu
se poate zice a fi vreodată minte fără de cuvânt [gând, cuget, sfat], a ş a nici
Tatăl şi Dumnezeu, fără de Fiul. Iar cu articol a zis „Cuvântul" şi nu „cuvânt",
pentru că sunt şi alte multe cuvinte ale lui D u m n e z e u , precum proorociile
şi poruncile, precum [cele ce] s-au zis pentru îngeri: „Cei puternici la vârtute,
care faceţi cuvântul L u i " - adică poruncile Lui (Psalm 102,20). Iar Cuvântul
5

Cel chiar şi adevărat este Fiinţă Ipostatică.

6

1, l : Şi C u v â n t u l era la Dumnezeu
h

a . 1") Pilde 8 , 2 2 - 2 5 / loan 8 , 5 8 ; 1 7 , 5 / 1 loan 1 , 1 - 2 / Coloseni 1 , 1 7 / A p o c a l i p s a 1 9 , 1 3

Şi aici, mai cu covârşire îl arată pe Fiul împreună-veşnic cu Tatăl. Căci,

ca să nu socoteşti [cugeti] că era oarecând Tatăl fără de Fiul, zice că „Cuvântul
era la D u m n e z e u " , adică împreună cu D u m n e z e u în şanurile Părinteşti.
Căci pe acel cuvinţel - adică „la" - în loc de „împreună c u " trebuie să-1
5
„Binecuvântaţi pe Domnul toţi îngerii Lui, cei tari la vârtute, care faceţi cuvântul
Lui şi auziţi glasul cuvintelor L u i " (Psalm 102, 20) - după cum se află în textul Sfintei
Scripturi, din anul 1988.
6
„Chiar" - aici cu înţelesul de deplin, întocmai, întru plinătate, cu covârşire.
40 Capitolul 1 SFÂNTUL TEOFILACT ARHIEPISCOPUL BULGARIEI

înţelegi, p r e c u m şi în alt loc se află: „Au doară fraţii Lui şi surorile Lui n u
s u n t la n o i ? " (Matei 13, 55-56), în loc de: „nu sunt cu noi şi nu petrec
[vieţuiesc] împreună cu n o i ? " Aşa şi aici, ceea ce zice „la D u m n e z e u " , să o
înţelegi în loc de „cu D u m n e z e u era, împreună cu Dumnezeu în şanurile
L u i " , căci nu este cu putinţă să fi fost oarecând Dumnezeu fără de Cuvânt,
sau fără de înţelepciune, sau fără de Putere. Pentru aceasta credem, că de
v r e m e ce Cuvânt şi înţelepciune şi Putere a Tatălui este Fiul, pururea „era
[la D u m n e z e u ] " , în loc de „cu Tatăl" şi „împreună cu Tatăl".
Şi c u m este cu putinţă - zice [oareşcine] - Fiu fiind, să nu fie mai pe
u r m ă de Tatăl? C u m ? înţelege de la pilda cea materialnică. Raza soarelui
n u este oare din însuşi soarele? Aşa, cu adevărat. Deci, oare, şi mai pe
u r m ă [ m a i p r e j o s ] d e s o a r e este, încât să se î n ţ e l e a g ă vreodinioară
[vreodată] soare fără de aceasta? Nu este cu putinţă a zice [acestea], căci
c u m ar fi şi putut fi soare, neavând rază? Deci, ceea ce la aceasta [la rază]
se înţelege, cu mult mai vârtos la Tatăl şi la Fiul se va înţelege. Căci „rază
[ s t r ă l u c i r e ] " a Tatălui fiind Fiul - precum Pavel grăieşte (Evrei 1,1-4) -
7

p u r u r e a î m p r e u n ă c u Tatăl se va crede că Se arată [întru stare] şi nu mai

p e u r m ă de El va fi.
Şi socoteşte-mi că şi Sabelie Libianul , din graiul acesta se surpă, căci
8

acela d o g m a t i s e a [învăţa] c u m că Tatăl şi Fiul şi D u h u l , o Faţă sunt şi

această u n a F a ţ ă S-a arătat când ca Tată, când ca Fiu, când ca Duh - acestea
9

bârfea fiul „tatălui m i n c i u n i i " şi cel plin de duhul viclean (loan 8,44). Dar
se s u r p ă arătat din cuvântul acesta, dintru cel ce zice: „ Ş i Cuvântul era la
D u m n e z e u " , căci c u totul descoperit [adeverit] zice aici Evanghelistul că
altul e s t e C u v â n t u l şi altul D u m n e z e u , adică Tatăl; căci de vreme ce
C u v â n t u l era î m p r e u n ă cu D u m n e z e u , arătat este că două Feţe [Persoane]
se a d u c înlăuntru, c u toate că o fire este a Acestora Amândurora. Iar c u m
că o fire este, ascultă:

7
„După ce Dumnezeu odinioară, în multe rânduri şi în multe chipuri, a vorbit
părinţilor noştri prin Prooroci, (2) în zilele acestea mai de pe urmă ne-a grăit nouă
prin Fiul, pe Care L-a pus moştenitor a toate şi prin Care a făcut şi veacurile; (3) Care,
fiind strălucirea slavei şi chipul fiinţei Lui şi Care ţine toate cu cuvântul puterii Sale,
după ce a săvârşit, prin El însuşi, curăţirea păcatelor noastre, a şezut de-a dreapta
slavei, întru cele prea înalte, (4) făcându-Se cu atât mai presus de îngeri, cu cât a
moştenit un nume mai deosebit decât ei" [Evrei 1,1-4).
8
Sabelie susţinea în erezia sa că cele trei Persoane ale Sfintei Treimi nu sunt decât
trei aspecte sau înfăţişări ale unei singure persoane. Sabelienii se mai numeau şi modalişti.
învăţătura lui Sabelie a fost osândită la cel de al II-lea Sinod Ecumenic, din anul 381.
9
„Faţă" numeşte aici o Persoană, un Ipostas al Sfintei Treimi (cuvântul grecesc
prosopon înseamnă atât „iată" cât şi „persoană").
TÂLCUIREA SFINTEI EVANGHELII DE LA IOAN Capitolul 1 41

1, l : Şi D u m n e z e u era Cuvântul.
c

(1, V) Pilde 8 , 2 2 - 2 5 / loan 8, 58; 1 7 , 5 / 1 l o a n 1 , 1 - 2 / Coloseni 1 , 1 7 / A p o c a l i p s a 1 9 , 1 3

Vezi că şi „ C u v â n t u l " este „ D u m n e z e u " ? Pentru aceasta o fire e s t e a

Tatălui şi a Fiului, fiindcă şi o Dumnezeire [sunt].
Ruşineze-se, dar, şi A r i e şi Sabelie! Arie, ca unul care zidire şi f ă p t u r ă
10

îl numea pe Fiul lui Dumnezeu, ruşineze-se prin ceea ce zice Evanghelistul:

„la început e r a " şi „şi D u m n e z e u era C u v â n t u l " . Iar Sabelie, ca acel c a r e
nu numea treime a Feţelor, ci unime, prin ceea ce zice [Evanghelistul] „ ş i
Cuvântul era la D u m n e z e u " , pentru că arătat p r o p o v ă d u i e ş t e aici m a r e l e
loan că unul este Cuvântul şi altul Tatăl, c u toate că n u u n a şi a l t a C ă c i
aceea, adică unul şi altul - la feţe [persoane] se zice [referă]; iar a c e a s t a :
una şi alta - la firi. Şi ca mai arătat să tâlcuiesc înţelegerea: p r e c u m P e t r u
şi Pavel, unul şi altul sunt, căci două feţe [persoane] sunt, iar n u u n a şi
alta, căci una este firea lor - omenirea. Aşadar şi la Tatăl şi la Fiul se c u v i n e
a dogmatisi [învăţa] că Unul şi Altul sunt, că două Feţe [Persoane] s u n t ,
iar nu una şi alta, că una Le este firea - D u m n e z e i r e a

1,2: Acesta era întru început la D u m n e z e u .

11
a, i) isaia 4 8 , 1 6 —

Acesta, Dumnezeu-Cuvântul, niciodată n u S-a despărţit de D u m n e z e u

şi Tatăl. Şi, fiindcă a zis că „şi D u m n e z e u era C u v â n t u l " {loan 1,1), i a r c a ^~T~
nu cumva vreo bănuire satanicească să turbure p e oarecine - [astfel:] „ O a r e -—
n u cumva de vreme ce şi Cuvântul este D u m n e z e u , S-a ridicat a s u p r a -r-
Tatălui, precum la dumnezeii cei ce se băsnuiesc [plăsmuiesc] de elini şi
despărţindu-Se de El, împotrivnic lui D u m n e z e u S-a f ă c u t ? " - p e n t r u
aceasta s p u n e [Evanghelistul] c u m că, m ă c a r deşi „ D u m n e z e u e s t e
Cuvântul", însă iarăşi „la D u m n e z e u " şi Tatăl este, î m p r e u n ă c u El f i i n d
şi niciodată despărţindu-Se.
încă nu este cu greu a zice şi aceasta către cei care c u g e t ă socotelile l u i
Arie: Surzilor ascultaţi, cei care ziceţi că lucru şi făptură a lui D u m n e z e u
este Fiul L u i , î n ţ e l e g e ţ i care n u m e l-a d a t E v a n g h e l i s t u l F i u l u i l u i
Dumnezeu, căci „ C u v â n t " L-a numit pe El, iar voi îi ziceţi L u i a fi l u c r u şi
făptură! „ C u v â n t " este, n u lucru, şi nici zidire [făptură]!
Iar îndoit [dublu] fiind cuvântul, căci unul este înlăuntru în m i n t e , p e
care şi necuvântând [negrăind] îl avem - zic adică puterea de a c u v â n t a ,
căci şi dormind cineva şi necuvântând, are cuvântul [cugetul, r a ţ i u n e a ]

10
Acesta a fost preot în Alexandria şi fondatorul ereziei arianismului, condamnată
la sinodul I ecumenic, din anul 325. Arianismul tăgăduieşte egalitatea Fiului cu Tatăl,
făcând din Fiul prima creatură a Tatălui şi negând, deci, Dumnezeirea Lui.
11
In ediţia de la 1805, în loc de „întru", se găseşte „la".
42 Capitolul 1 SFÂNTUL TEOFILACT ARHIEPISCOPUL BULGARIEI

întru el aşezat [statornicit, fiitor] şi puterea aceea nu a lepădat-o; deci unul

este înlăuntru în minte, iar altul grăitor, pe care şi prin b u z e îl vorbim,
adică puterea cea de a cuvânta a celui din minte şi care e aşezat înlăuntru,
întru lucrare aducându-o. Deci, îndoit fiind cuvântul, nici unul dintru
acestea n u se potriveşte la Fiul lui Dumnezeu - căci nici cuvânt grăitor
care se grăieşte afară, nici cuvânt care e înlăuntru în minte, nu este Fiul lui
D u m n e z e u . Căci cuvintele acelea [despre care am vorbit] sunt din cele
fireşti ale noastre, iar Cuvântul Tatălui mai presus de fire fiind, n u se
s u p u n e meşteşugurilor celor de jos ale cuvântării.
Din această pricină cade izvodirea cea amăgitoare a elinului Porfirie.
12

Căci acela ispitindu-se să surpe Evanghelia, unele ca aceste despărţiri

meşteşugea, zicând: „De este cuvânt Fiul lui Dumnezeu, ori este [din cel]
grăitor care se grăieşte afară, ori e înlăuntru în minte; dar [El] nu este nici
una nici alta, aşadar nici cuvânt nu este". Dar a apucat [mai înainte]
Evanghelistul şi a dezlegat aceasta izvodire amăgitoare prin ceea ce a zis.
Că a fi [cuvântul] înlăuntru în minte şi a fi grăitor, pentru cele ale noastre
şi pentru cele fireşti se spune, iar la Cel Care este mai presus de fire, nimic
de acest fel nu este.
însă şi aceasta se cuvine a zice: anume că, de ar fi fost numele acesta -
adică „cuvânt" - vrednic lui Dumnezeu şi deplin adevărat pentru Dânsul
şi în chip firesc s-ar fi zis, ar fi avut cuvânt [de îndreptăţire] nedumerirea
elinului; însă acum nici [un] alt nume nu va afla cineva pe deplin adevărat
pentru Dumnezeu; nici acesta - adică „cuvânt" - n u este fireşte [după
fire] şi deplin adevărat, ci este numai arătător [oglinditor, indicator,
închipuitor], a n u m e că fără de patimă S-a Născut Fiul din Tatăl, precum
cuvântul din minte, şi că El S-a făcut vestitor al voii Celei Părinteşti.
Aşadar, d e ce te apuci [prinzi, agăţi] de n u m e , o, ticăloase! Sau cu
adevărat şi [numirile de] Tată auzind, şi Fiu, şi Duh, la cele materialnice
vei cădea şi vei închipui în minte trupeşti taţi şi fii şi duh [suflare] de vânt,
a u s t r u poate sau crivăţ sau altul oarecarele din cele care pricinuiesc
furtunile? Dar de voieşti să te înveţi ce fel de cuvânt este Cuvântul lui
D u m n e z e u , ascultă-le pe cele de aici înainte.

2, 3": Toate prin E l 13

S-aU făcut; (1,3") Facere 1 , 1 , 3 / P s a l m 3 2 , 6 /
înţelepciune 9 , 1 , 9 / loan 1,10 / Efeseni 3,9 / Coloseni 1,16 / Evrei 1 , 2 ; 2 , 1 0 / Apocalipsa 4,11

Să n u socoteşti - zice [Evanghelistul] - cuvânt ce se revarsă şi se

risipeşte în aer, ci Făcător al tuturor celor gândite şi simţite.

12
Izvodire - cu înţelesul de scornire, plăsmuire.
13
în ediţia de la 1805, în loc de „prin El", se găseşte „printr-Insul".
TÂLCUIREA SFINTEI EVANGHELII DE LA IOAN Capitolul 1 43

Dar iarăşi, arienii se ivesc, zicând că precum spunem că prin fierăstrău

s-a făcut uşa ca printr-o unealtă - şi altul este meşterul cel ce mişcă unealta -
aşa şi prin Fiul s-au făcut toate, nu ca şi cum El era Făcător, ci unealtă, p r e c u m
acolo fierăstrăul. însă Dumnezeu şi Tatăl era Făcător şi îl uneltea [folosea]
pe Fiul ca pe o unealtă. Şi astfel, făptură zic ei [arienii] că este Fiul, s p r e
aceasta fiind zidit, spre a se face toate printr-însul, precum fierăstrăul s p r e
aceasta se face, spre a se lucra printr-însul lucrurile cele teslăreşti [ale
tâmplăriei]. Şi unele ca acestea bârfea ceata cea vicleană a lui Arie.
Iar noi, către acestea v o m zice oareşce drept şi adevărat: de a zidit Tatăl
pe Fiul spre aceasta - precum ziceţi - ca unealtă să-1 aibă pe El spre săvârşirea
zidirii, mai necinstit v a fi Fiul decât [însăşi] zidirea Căci, precum d e c â t
fierăstrăul (care este unealtă) sunt mai cinstite cele ce se fac printr-însul - c ă
fierăstrăul s-a făcut pentru acelea, nu acelea pentru fierăstrău - aşa şi zidirea
va fi [mai cinstită] decât Cel Unul-Născut. Că, precum zic ei [arienii], p e n t r u
aceea Tatăl L-a zidit p e El, întrucât de nu ar fi voit Dumnezeu să zidească
toate - adică făpturile - nici pe Cel Unul-Născut nu L-ar fi făcut. Ce poate fi
mai fără de socoteală decât aceste graiuri?
Şi [mai] zic ei: „Bine, dar de ce nu a zis [Evanghelistul] « C u v â n t u l
Acesta a făcut toate», ci a folosit această punere înainte - adică « p r i n »
[«toate prin El s-au făcut»]? De c e ? " Ca să n u bănuieşti [presupui] că F i u l
este nenăscut şi fără-de-început şi potrivnic lui D u m n e z e u - p e n t r u
14

aceasta a zis că Tatăl „ p r i n " Cuvântul „a făcut toate".

14
[1805] Acest cuvânt, „început", are două înţelesuri. Pentru că se ia în loc d e
„pricină" [izvor, temei, obârşie], însemnează şi începutul vremii. Deci, după înţelesul
cel dintâi, numai Tatăl este fără-de-început, pentru că nu este din cineva, iar Fiul şi Duhul
nu sunt fără-de-început, pentru că îl au început pe Tatăl, din Care Unul Se naşte [Fiul],
iar altul purcede [Duhul]. Iar după cel de-al doilea înţeles, toate trei Feţele [Persoanele
Treimii] sunt f ă r ă - d e - î n c e p u t şi dimpreună-fără-de-început. Aşa b o g o s l o v e ş t e
[teologhiseşte] Sfântul Grigorie de Nazianz în cuvântul pe care îl face la Botezul
Domnului: „Tată este Tatăl şi fără-de-început, căci nu este din cineva. Fiu este Fiul şi n u
fără-de-început, căci este din Tatăl. Iar de vei înţelege începutul cel dintru vreme, [Fiul]
este şi fără-de-început, pentru că este Făcătorul vremurilor, şi nu sub vreme". Aşa n e
învaţă Sfântul loan Damaschin în Bogoslovia [Dogmatica] sa: „Unul este Tată, Tatăl şi
fără-de-început, adică fără de pricină, căci nu este din cineva Unul este Fiu, Fiul şi n u
fără-de-început, adică nu fără-de-pricină, căci din Tatăl este. Iar de vei lua şi vei socoti
începutul cel de la vreme, este şi fără-de-început - pentru că nu este sub vreme Făcătorul
vremurilor. Unul este Duh, Duhul, Care însă din Tatăl [este], dar nu [în chip] fiesc [adică
precum un fiu], ci cu purcedere". Deci şi aici, auzind pe acest Sfânt Părinte [Teofilact]
zicând să nu presupui că Fiul este fără-de-început, se cuvine să înţelegem [acestea] după
înţelesul cel dintâi, adică fără-de-pricină. Căci pentru aceasta a şi pus mai întâi nenăscut,
apoi şi fără-de-început, ca nu cumva să ne abatem din socoteala [cugetarea] cea dreaptă.
44 Capitolul 1 SFÂNTUL TEOFILACT ARHIEPISCOPUL BULGARIEI

Şi socoteşte [cugetă]: uri împărat care are fiu şi voieşte să zidească cetate,
i-a încredinţat fiului zidirea acesteia Deci, precum cel care zice: „prin fiul
împăratului s-a zidit cetatea", nu îl numeşte slugă pe fiul împăratului, ci
arată c u m că fiul şi are tată şi nu este singur - aşa şi aici, Evanghelistul,
zicând că „ p r i n " Fiul „toate s-au făcut", a arătat c u m că Tatăl mijlocitor pe
El către zidire - ca să zic aşa - L-a avut, nu ca pe u n mai mic decât Dânsul,
ci mai vârtos [cu prisosinţă] ca pe Unul Care este întocmai întru putere, şi
ca U n u l Care poate a săvârşi atâta de mare lăţime [cuprindere].
Şi aceasta îţi zic ţie: de te turbură pe tine această punere înainte -
adică „ p r i n " [„toate prin El s-au făcut"] - şi cauţi să afli în Scriptură vreo
zicere care să s p u n ă c u m că Cuvântul Acesta [Fiul lui Dumnezeu] a făcut
t o a t e , ascultă-1 p e D a v i d : „Intru început Tu, D o a m n e , p ă m â n t u l ai
î n t e m e i a t şi lucruri ale mâinilor Tale sunt cerurile" (Psalm 101,26). Vezi
că n u a zis că „prin Tine s-au făcut Cerurile şi s-a întemeiat p ă m â n t u l " , ci
„Tu l-ai î n t e m e i a t " şi „lucruri ale mâinilor Tale s u n t " ? Iar c u m că acestea
D a v i d le zice pentru Cel Unul-Născut şi nu pentru Tatăl, vei înţelege şi de
la însuşi Apostolul [Pavel], care - în Epistola cea către evrei - tot asemenea
15

întrebuinţează acest grai [„prin"]. Vei înţelege încă şi însuşi din psalm,
p e n t r u că zicând: „ D o m n u l a căutat pe pământ, ca să audă suspinul şi să
dezlege pe cei omorâţi şi să vestească în Sion numele D o m n u l u i " (Psalm 16

101, 20-22), p e care altul îl însemnează [arată], fără numai pe Fiul lui
D u m n e z e u ? Căci Acesta „a căutat pe pământ": ori pe acesta pe care ne
m i ş c ă m , ori p e firea noastră care s-a făcut p ă m â n t , ori pe trup - după
c u v â n t u l care zice: „pământ eşti [şi în pământ te vei î n t o a r c e ] " (Facere 3,
19) - p e care l-a şi l u a t şi ne-a „dezlegat" pe noi care eram ferecaţi cu
17

legăturile păcatelor noastre şi fii ai „celor o m o r â ţ i " - ai lui Adam şi ai

Evei. Şi „a vestit în S i o n numele Domnului", căci în templu stând învăţa
[propovăduia] pentru Părintele Său, precum şi Dânsul zice: „Arătat-am

15
„In zilele acestea mai de pe urmă ne-a grăit nouă prin Fiul, pe Care L-a pus
moştenitor a toate şi prin Care a făcut şi veacurile; (3) Care, fiind strălucirea slavei şi
chipul fiinţei Lui şi Care ţine toate cu cuvântul puterii Sale, după ce a săvârşit, prin El
însuşi, curăţirea păcatelor noastre, a şezut de-a dreapta slavei, întru cele preaînalte"
{Evrei 1, 2-3).
16
în textul Sfintei Scripturi, din anul 1988, aici avem: „Că a privit din înălţimea cea
sfântă a Lui, Domnul din Cer pe pământ a privit, (21) ca să audă suspinul celor ferecaţi,
să dezlege pe fiii celor omorâţi, (22) să vestească în Sion numele Domnului şi lauda
Lui în Ierusalim" (Psalm 101, 20-22).
17
Adică, Domnul Hristos prin întrupare a luat asupra Sa „pământul" nostru,
făcându-Se om adevărat şi rămânând Dumnezeu adevărat.
TÂLCUIREA SFINTEI EVANGHELII DE LA IOAN Capitolul 1 45

numele T ă u oamenilor" (loan 17, 26) . Aşadar, acestea [toate] cui I s e

1S

potrivesc: Tatălui ori Fiului? Toate Fiului, căci El a vestit n u m e l e Tatălui

învăţând [propovăduind]. Deci, după ce a zis acestea, Fericitul D a v i d a d u c e
pe urmă [în alcătuirea Psalmului]: „întru început Tu, D o a m n e , p ă m â n t u l
ai întemeiat şi lucruri ale mâinilor Tale sunt c e r u r i l e " (Psalm 101, 26).
Oare nu adeverit pe Fiul îl arată Făcător, iar n u unealtă?
Iar dacă iarăşi ţi se pare ţie că această punere înainte „prin" [„toate prin
El s-au făcut"], aduce înlăuntru oarecare micşorare [Fiului], oare ce vei zice
când Pavel o pune pe aceasta la Tatăl? Căci zice: „Credincios este D u m n e z e u ,
prin Care ne-am chemat spre împărtăşirea Fiului S ă u " (1 Corinteni 1, 9).
Oare unealtă îl face aici pe Tatăl? Şi iarăşi: „Pavel Apostolul prin voia lui
Dumnezeu" (1 Corinteni 1,1). Iar acestea sunt destule; să ne întoarcem dar,
iarăşi de unde ne-am abătut [depărtat]: „Toate printr-însul s-au făcut".
Moise, pentru zidirea cea văzută povestind, nimic n u ne-a arătat n o u ă
pentru cele gândite [nevăzute], iar Evanghelistul, cu u n c u v â n t p e toate
cuprinzându-le, zice: „Toate printr-însul s-au făcut" - cele v ă z u t e şi c e l e
gândite [raţionale, nevăzute]. - -

1,3 : Şi fără El nimic nu s-a făcut din ce s-a făcut .

b 19

(1,3*> Facere 1 , 1 , 3 / Psalm 3 2 , 6 / înţelepciune 9 , 1 , 9 / l o a n 1 , 1 0 /

Efeseni 3 , 9 / Coloseni 1 , 1 6 / Evrei 1, 2; 2 , 1 0 / A p o c a l i p s a 4 , 1 1

Fiindcă a zis [Evanghelistul] că toate El le-a zidit, ca să n u socotească

cineva că şi pe Duhul Sfânt El L-a zidit, adaugă anume că „toate printr-însul
s-au făcut". Care „toate"? Cele făcute. Ca şi c u m ar fi zis că orice lucru care
este al firii celei zidite, acela s-a făcut de Cuvântul, iar Duhul, fiindcă n u este
al firii celei zidite, pentru aceasta nici nu S-a făcut de Dânsul [Cuvântul].
Aşadar, fără de puterea Cuvântului „nimica nu s-a făcut, ce s-a făcut" -
în loc de „ce era al firii celei făcute".
1,4: Intru El era viaţă şi viaţa era lumina oamenilor.
(1, 4) 3 Regi 23, 4 / loan 1 , 9 ; 5, 26; 8 , 1 2 ; 9, 5; 12, 3 5 / 1 l o a n 5 , 1 1

Luptătorii împotriva Duhului [pnevmatomahii ] aşa citesc acest loc : 20 21

„Şi fără de Dânsul nimica nu s-a făcut", aici p u n punct şi apoi citesc ca de la
13
„Le-am făcut cunoscut numele Tău şi-1 voi face cunoscut, ca iubirea cu care M -
ai iubit Tu să fie întru ei şi Eu întru ei" (loan 17, 26).
19
în ediţia de la 1805, în loc de „şi fără El nimic nu s-a făcut din ce s-a făcut", se
găseşte „şi fără de Dânsul nimica nu s-a făcut, ce s-a făcut".
20
Pnevmatomahii sunt cei care tăgăduiesc Dumnezeirea Duhului Sfânt şi II socotesc
a fi în rândul făpturilor.
21
[1805] Luptătorii împotriva Duhului aşa citesc acest loc ca să arate că Duhul Cel
Sfânt este zidit, căci zic ei că acest cuvânt [al Evanghelistului] pentru Duhul grăieşte, însă
se vădesc şi se mustră îndată. întâi de toate, pentru că acest cuvânt „ce s-a făcut" (loan 1,3),
46 Capitolul 1 SFÂNTUL TEOFILACT ARHIEPISCOPUL BULGARIEI

un alt început: „Ce s-a făcut întru Dânsul, viaţă era" - şi tâlcuiesc acest loc
după a lor minte, zicând ei că aici Evanghelistul grăieşte pentru Duhul,
spunând: „Ce s-a făcut întru Dânsul" - adică Duhul Sfânt - „viaţă era".
Acestea zic cei dimpreună cu Macedonie , silindu-se a-L arăta zidire [făptură]
22

p e Duhul Cel Sfânt şi a-L număra [socoti] pe El cu cele făcute [zidite]. însă noi
n u aşa [vom citi], ci punând punct după ceea ce zice „[din] ce s-a făcut" (loan
1, 3 ), de la alt început citim: „întru Dânsul viaţă era". Şi, fiindcă a grăit
b

[Evanghelistul] pentru facere - că „toate printr-însul s-au făcut" - zice de

aici şi pentru purtarea de grijă, că nu numai le-a zidit, ci şi „viaţă" celor zidite,
El, Cel Care le ţine, le este - „că întru Dânsul viaţă era".
Şi ştiu eu că de oarecare din Sfinţi aşa s-a citit locul acesta: „Şi fără de
Dânsul nimica nu s-a făcut, ce s-a făcut întru Dânsul", apoi punând punct
23

a început cea rămasă: „viaţă era". Şi socotesc că nici această citire nu este
greşită, ci de aceeaşi dreaptă înţelegere se ţine, căci şi acest Sfânt, cu dreaptă
socoteală a înţeles. Căci fără de Cuvântul nimica nu s-a făcut, [din] ce s-a
făcut întru Dânsul, că toate câte s-au făcut şi s-au zidit întru Dânsul - întru
Cuvântul zic - fără de Dânsul nu s-au făcut. Apoi, de la alt început începea
[acest Sfânt]: „Viaţă era şi viaţa era lumina oamenilor".
Iar „viaţă" îl numeşte Evanghelistul pe Domnul, ca pe Cel Care ţine viaţa
tuturor, încă şi ca pe Cel Care este pricinuitor de viaţa cea duhovnicească tuturor
celor cuvântători [cugetători, raţionali]. Iar „luinină" [îl numeşte], nu de acest ™ -
fel, simţită, ci gândită, care luminează însuşi sufletul. Şi n u a zis cum că numai
a iudeilor este [„lumina"], ci a tuturor „oamenilor". Căci toţi oamenii, ca unii
care a m luat [primit] minte şi cuvânt de la Cuvântul Cel Care ne-a zidit pe noi,
24

s p u n e m că ne-am „luminat" de Dânsul. Căci cuvântul cel care ni s-a dat no­
uă - pentru care şi ne numim cuvântători - „lumină" este, care ne povăţuieşte
p e noi la cele ce se cuvine a face şi la cele ce nu se cuvine a face.

lăsându-se singur, înseamnă tot lucrul ce s-a făcut. în al doilea rând, „viaţa" aceasta este şi
„lumină", căci mai pe urmă se spune „şi viaţa era lumina oamenilor". Apoi, puţin mai
jos, grăind Evanghelistul pentru loan [Botezătorul], zice: „Acesta a venit spre mărturie, ca
să mărturisească despre Lumină" (loan 1, 7). Iar înaintemergătorul loan este adeverit că
nu pentru Duhul Sfânt, ci pentru Fiul a mărturisit, precum din cele ce urmează vom afla
(după Zigaben).
Macedonie a fost episcop pnevmatomah, făgăduind Dumnezeirea Duhului Sfânt şi
22

socotindu-L a fi făptură. Prin această învăţătură Macedonie s-a făcut începător al acestei
erezii. In istoria Bisericii pnevmatomahii au mai fost numiţi şi macedonieni sau maratonieni,
după numele celor care au fost propovăduitorii şi oblăduitorii acestei erezii, anume episcopii
Macedonie şi ucenicul său, Maratonie al Nicorrtidiei. învăţătura lor eretică a fost osândită
de către cel de al II-lea Sinod Ecumenic, care s-a ţinut Ia Constantinopol, în anul 381.
[1805] Iar aici „întru Dânsul", în loc de „printr-însul", se cuvine a înţelege.
23

[1805] Adică partea cea cuvântătoare a sufletului.

24
 TÂLCUIREA SFINTEI EVANGHELII DE LA IOAN Capitolul 1 47

1,5: Şi l u m i n a l u m i n e a z ă în întuneric şi întunericul n u a c u p r i n s - o . 25

(1,5) înţelepciune 5 , 6 / loan 3 , 1 9 ; 8 , 1 2 ; 9, 5; 1 2 , 4 6

„ L u m i n a " - adică Cuvântul lui Dumnezeu - „întru î n t u n e r i c " - adică
întru m o a r t e şi întru înşelare - „ l u m i n e a z ă " . P e n t r u că şi m o r t f i i n d
[Domnul cu trupul], astfel pe moarte o a biruit, încât şi pe cei ce [ea] a p u c a s e
de îi înghiţise, o a silit de i-a vărsat dintru e a
Şi întru înşelarea elinească străluceşte propovăduirea „şi î n t u n e r i c u l
pe ea n u a c u p r i n s - o " , că nici moartea nu o a biruit p e dânsa, nici înşelarea,
că nebiruită este „ l u m i n a " aceasta - D u m n e z e u - C u v â n t u l - zic.
Iar oarecare „ î n t u n e r i c " au socotit trupul şi viaţa, căci şi în trup fiind şi
în viaţa aceasta, C u v â n t u l a strălucit. Şi „ î n t u n e r i c u l " - p u t e r e a c e a
împotrivnică, zic - a ispitit şi prigonit „ l u m i n a " , dar a aflat-o neajunsă
[necuprinsă] şi nebiruită. Iar „întuneric" se zice trupul, nu ca şi c u m fireşte
este aşa - să n u fie! - ci din pricina păcatului. Pentru că trupul n u a r e
nicidecum nici o răutate dacă fireşte se mişcă [lucrează], iar dacă afară d e
fire se mişcă, şi păcatului slujeşte, „întuneric" şi se face şi se zice [se n u m e ş t e ] .

1, 6: Fost-a o m trimis de la D u m n e z e u , n u m e l e l u i era l o a n .

(1,6) Maleahi 3 , 1 / Matei 3 , 1 ; 1 1 , 1 0 / Marcu 1 , 2 / L u c a 3 , 2
După ce ne-a povestit [istorisit, vorbit] n o u ă pentru î n s u ş i r e a c e a 26

mai înainte de veci a lui Dumnezeu-Cuvântul, fiindcă voieşte să s p u n ă

t f c [Evanghelistul] şi pentru întruparea Cuvântului, aduce în mijloc c u v â n t u l
pentru Inaintemergătorul [loan]. Căci, înaintemergător fiind loan, cuvântul
cel pentru naşterea lui povăţuieşte mai înainte şi c u osebire, spre n a ş t e r e a
D o m n u l u i cea î n trup. Deci, zice Evanghelistul p e n t r u înaintemergătorul
că „fost-a trimis d e la D u m n e z e u " , în loc de „s-a trimis de la D u m n e z e u " ,
căci proorocii cei mincinoşi n u sunt trimişi de la D u m n e z e u . Iar când auzi
că s-a „trimis de la D u m n e z e u " , să n u socoteşti că zice [înaintemergătorul]
ceva de-al s ă u ori omenesc, ci pe toate dumnezeieşti. Pentru aceasta şi
„ î n g e r " se n u m e ş t e (Marcu 1, 2), iar al îngerului lucrul este a n u zice
27

nimic al s ă u . Iar „ î n g e r " auzind, să nu socoteşti că fireşte [după fire] a

28

fost înger, ori din Ceruri s-a pogorât, ci se n u m e ş t e astfel pentru lucrul şi
slujba [slujirea] sa, fiindcă a slujit propovăduirii şi mai înainte L-a vestit
pe Domnul. Pentru aceasta, s-a numit „înger". Drept aceea, şi Evanghelistul
[loan], s u r p â n d b ă n u i a l a celor mulţi care au socotit că înger a fost l o a n
după fire, zice: „Fost-a o m trimis de la D u m n e z e u " .

In ediţia de la 1805, versetul 5 este: „Şi lumina întru întuneric luminează şi

23

întunericul pe ea nu a cuprins-o".
[1805] Adică cum că Dumnezeu-Cuvântul este mai înainte de veci.
26

[1805] Adică vestitor, căci aceasta înseamnă în româneşte cuvântul înger.

27

Adică a nu grăi nimic de la sine, ci a spune numai ceea ce îi porunceşte Dumnezeu.

28
 48 Capitolul 1 SFÂNTUL TEOFILACT ARHIEPISCOPUL BULGARIEI

1,7: Acesta a venit spre mărturie, ca să mărturisească despre Lumină,

Ca tOţi Să C r e a d ă prin el. (1,7) Levitic 2 4 , 4 / Faptele Apostolilor 1 9 , 4

Zice [Evanghelistul]: „Acesta", care era „trimis de la D u m n e z e u " (loan

1,6), a venit „să mărturisească despre Lumină". Apoi, ca să n u socotească
cineva că [Fiul] Cel Unul-Născut avea trebuinţă de mărturia acestuia, ca
şi c u m i-ar fi lipsit, pentru aceasta adaugă [Evanghelistul] că „a venit"
[loan Botezătorul] „să mărturisească" pentru Fiul lui D u m n e z e u , nu ca şi
c u m El avea trebuinţă de mărturia lui, ci „ca toţi să creadă prin el". Dar,
oare, au şi crezut toţi prin el? Nu. Aşadar, pentru ce zice Evanghelistul „ca
toţi să c r e a d ă " ? D e ce? în ce-1 priveşte pe înaintemergătorul, el pentru
. aceasta a mărturisit, ca pe toţi să-i tragă [plece la credinţă]. Iar dacă unii
n u a u crezut, n u el este vrednic de prihănire [învinuire]. De vreme ce şi
soarele, p e n t r u aceasta răsare, ca pe toţi să-i lumineze (Matei 5, 45); iar,
dacă cineva încuindu-se pe sine într-o casă întunecoasă, nu se va îndulci
de raza lui, c u ce este vinovat soarele? Aşa şi aici, s-a trimis loan, ca „toţi
să c r e a d ă " , iar dacă aceasta n u s-a întâmplat, nu este el de vină.

2, 8: N u era el Lumina, ci ca să mărturisească despre Lumină.

Fiindcă de mai multe ori [adeseori] se întâmplă ca acela care măr­
turiseşte să fie mai mare decât acela pe care-1 mărturiseşte, ca să n u socoteşti
că şi l o a n [Botezătorul], mărturisind despre Hristos, mai mare era decât
El, această rea părere scoţând-o afară, [Evanghelistul] zice [despre loan]:
„ N u era el L u m i n a " . Dar ar fi zis oareşcine: „Oare nici pe loan, nici pe alt
oarecarele din Sfinţi n u îl v o m numi «lumină»?" îl v o m n u m i „ l u m i n ă "
p e fiecare dintre Sfinţi, însă „Lumina" - cu articol - nu vom zice. Adică,
de te v a întreba cineva: „Oare loan lumină era?", răspunde: „Aşa, cu ade­
v ă r a t " . Iar de te va întreba: „Oare loan «Lumina» e r a ? " , zi: „Nu, căci nu
este el c h i a r şi a d e v ă r a t [deplin, fiinţial] « L u m i n a » , ci l u m i n ă prin
împărtăşire, având strălucirea din «Lumina» cea adevărată".

2 , 9 : C u v â n t u l era Lumina cea adevărată Care luminează pe tot omul,

Care V i n e în l u m e . (1,9; Isaia 4 , 2 ; 4 9 , 6 ; 6 0 , 1 / loan 1 , 4 ; 3 , 1 9 ; 8 , 1 2 ; 9 , 5 ; 1 2 , 4 6 / 1 loan 2 , 8
29

Voieşte să zică [Evanghelistul] despre întruparea Celui Unuia-Născut: că

„a venit la [întru] ale Sale" (loan 1,11); că „trup S-a făcut" (loan 1,14). Deci,
ca să n u socotească cineva că mai înainte de a Se întrupa nu a fost, pentru
aceasta suie mintea la însuşirea cea mai presus de toată î n c e p ă t u r a 30

în ediţia de la 1805, în loc de „Care luminează pe tot omul, care vine în lume", se
29

găseşte „Care, venind în lume, luminează pe tot omul ce vine în lume".

Pentru înţelegerea dreaptă a acestora, vezi şi tâlcuirea şi notele de la loan 1, 3".
30
TÂLCUIREA SFINTEI EVANGHELII DE LA IOAN Capitolul 1 49

[mărginirea, hotărnicirea], şi zice: „era" şi mai înainte de a Se întrupa „ L u m i n a

cea adevărată". Şi prin aceasta, surpă eresul lui Fotin şi al lui Pavel d i n
31

Samosata , care au dogmatisit [învăţat] că [Fiul] Cel Unul-Născut atunci a

32

luat începătură a fiinţei, când S-a născut din Măria, iar mai înainte de aceasta
- adică de a Se naşte din Măria - nu a fost.
Ascultă şi tu, o, arianule , cel care nu-L n u m e ş t i D u m n e z e u a d e v ă r a t
33

pe Fiul lui D u m n e z e u , ce [anume] zice E v a n g h e l i s t u l : „ L u m i n a c e a

adevărată"! încă şi tu, o, maniheule , cel care zici că suntem zidiri [făpturi]
34

ale „făcătorului celui r ă u " , ascultă că „Lumina cea adevărată l u m i n e a z ă

pe tot o m u l " ! Deci, fiindcă „ziditorul [făcătorul] cel r ă u " întuneric e s t e ,
nu ar fi [putut să fi] luminat pe cineva, pentru aceasta, dar, ale „ L u m i n i i
celei adevărate" suntem [noi] zidiri [făpturi]. —
Şi c u m zice [Evanghelistul]: „luminează p e tot o m u l " , de v r e m e c e
vedem pe unii [a fi] întunecaţi? Cât despre Sine [despre „ L u m i n ă " ] , ea p e
toţi îi luminează, căci spune-mi mie: au nu toţi sunt cuvântători ? A u n u 35

toţi, fireşte, cunosc binele şi răul? Au nu au putere a-L înţelege d i n zidiri

pe Ziditorul? Pentru aceasta, cuvântul [puterea cuvântătoare] cel ce n i s-a
dat nouă şi ne învaţă [povăţuieşte] pe noi în chip firesc - care şi lege firească
se numeşte - acesta se. poate numi „ L u m i n ă " , care ni s-a dat n o u ă d e l a
Dumnezeu. Iar dacă [aceia] rău au folosit c u v â n t u l [dintru ei], singuri p e
36

ei [înşişi] s-au întunecat.

31
Episcopul Fotin de Sirmium, eretic antitrinitar, a fost în primă fază ucenic a l
ierarhului ortodox Marcel al Ancirei (cf. Socrate, Istoria bisericească, II, 30).
32
Pentru Pavel din Samosata, vezi nota de la înaintecuvântare.
33
Arian este numit aici cel care era adept al ereticului Arie. Acesta a fost preot în
Alexandria şi fondatorul ereziei arianismului, osândită la sinodul I ecumenic, din
anul 325. Arianismul tăgăduieşte egalitatea Fiului cu Tatăl, făcând din Fiul p r i m a
creatură a Tatălui şi negând, deci, Dumnezeirea Lui. Erezia lui Arie a fost c o m b ă t u r ă
de Sfântul Atanasie cel Mare, Sfântul Nicolae al Mirelor Lichiei, Sfântul Spiridon a l
Trimitundei, Sfântul Alexandru al Alexandriei şi mulţi alţi Sfinţi Părinţi. Arie a m u r i t
la anul 336 d. Hr.
34
Maniheismul, doctrină religioasă gnostică din Orientul Apropiat, a fost întemeiată
de persanul Mani (Maniheu), pe la jumătatea veacului al III-lea după Hristos. Această
erezie susţinea că lumea e făcută de doi ziditori - unul bun şi unul rău - şi este guvernată,
după două principii: binele şi răul, afirmându-se totodată că materia este rea în sine şi
de aceea oamenii se pot mântui numai prin asceza cea mai riguroasă şi prin mortificarea
trupului. Maniheii spuneau despre Hristos că a avut trup adevărat, dar nu un trup
material, ci unul spiritual. Această erezie a fost combătută de Sfântul Ignatie Teoforul,
Sfântul Irineu, Tertulian, Clement Alexandrinul şi alţi Părinţi ai Bisericii.
35
Adică înzestraţi cu putere cuvântătoare, cugetătoare, raţională.
36
Vezi nota premergătoare.
50 Capitolul 1 SFÂNTUL TEOFILACT ARHIEPISCOPUL BULGARIEI

Iar unii întru acest fel dezleagă această împotrivire: „ l u m i n e a z ă "

D o m n u l „pe tot omul ce vine în l u m e " - adică în mai bună rânduială - 37

şi se sârguieşte să-şi împodobească [gătească] sufletul său şi să nu-1 lase

n e î m p o d o b i t şi neînfrumuseţat .
38

1, 10: în lume era şi lumea prin El s-a făcut, dar lumea nu L-a
CUnOSCUt. (1,10) Pilde 8 , 3 1 / Baruh 3 , 3 8 / loan 1, 3

„în lume e r a " ca un Dumnezeu, pretutindenea fiind; încă şi după

purtarea de grijă şi puterea cea ţiitoare cu care ţine toate, se zice că „în lume
e r a " . „Măcar că ce grăiesc eu aceasta" - zice [Evanghelistul] - „«în lume
era», de vreme ce nici lumea nu ar fi fost, dacă El nu o ar fi făcut pe dânsa!"
Dinspre toate părţile [de pretutindenea], Ziditor pe Dânsul îl arată. Mai
întâi, ca şi turbarea lui Maniheu să o stingă - care zicea că un ziditor rău a
39

adus întru fiinţă lumea; apoi, şi pentru ca să înceteze nebunia lui Arie, celui
care a zis că făptură este Fiul lui Dumnezeu; încă şi ca să îndemne pe tot
o m u l s ă - L mărturisească pe Făcătorul şi să n u slujească făpturilor, ci
Ziditorului să se închine.
[Evanghelistul] zice: „dar lumea" pe Dânsul „nu L-a cunoscut", în
loc d e „norodul cel de rând [simplu] şi neînvăţat, cel ce este lipit lângă
[de] lucrurile l u m i i " . Căci numele acesta „ l u m e " , însemnează şi toată
l u m e a aceasta - după c u m aici s-a zis că „lumea prin El s-a făcut" - dar
î n s e m n e a z ă şi pe cei ce cugetă cele lumeşti - după c u m [tot] aici zice că
„ l u m e a " p e El „nu L-a cunoscut", în loc de „oamenii cei pământeşti";
fiindcă Sfinţii toţi şi Proorocii L-au cunoscut.

1, 11: întru ale Sale a venit, dar ai Săi nu L-au primit.

(2,11) Matei 1 5 , 2 4 / Luca 1 9 , 1 4 / loan 5, 40

Aici prea arătat [adeverit] intră [Evanghelistul] în cuvântul cel pentru

î n t r u p a r e şi toată alcătuirea înţelegerii este întru acest chip [fel].
3/
„Vine în lume", adică în rânduială, în orânduire a lucrurilor şi a împrejurărilor în
care se duce viaţă mai arătată, mai văzută. însă mai arătată nu prin slava cea deşartă, ci
prin trezvie înaintea Sfinţilor îngeri, cei care pururea ne veghează - din porunca
Cuvântului lui Dumnezeu - şi ne stau întru ajutorare şi luminează neputinţa şi
întunecimea minţii noastre, adică dăruiesc putere de pătrundere şi văzătoare tocmai
părţii cuvântătoare a sufletului nostru.
38
Aici Sfântul Simeon Noul Teolog ne învaţă aşa: „Precum este acoperământul aşezat
peste ochi, aşa sunt gândurile lumeşti şi amintirile vieţii, aşezate pe minte sau pe ochiul
sufletului. Câtă vreme, deci, vor fi lăsate acolo, nu vom vedea. Dar când vor fi ridicate
prin aducerea aminte de moarte, vom vedea limpede «Lumina cea adevărată care
luminează pe tot omul care vine în lume»" (Filocalia românească, voi. 6, ed. IBMBOR,
Bucureşti, 1977, p. 28).
39
Vezi mai sus nota pentru maniheism.
TÂLCUIREA SFINTEI EVANGHELII DE LA IOAN Capitolul 1 51

„ E r a " cu adevărat „Lumina cea adevărată" fără de trup „în l u m e " , şi

nu era cunoscută (loan 1,9-10). Apoi şi „întru ale Sale a venit" cu trup. I a r
„ale Sale", ori toată lumea vei înţelege, ori Iudeea, p e care Şi-a ales-o Lui c a
o funie de moştenire şi ca pe o parte şi ca pe o avere a Lui. Şi „ai Săi" p e E l
40

„nu L-au primit" - ori iudeii, ori şi ceilalţi oameni care s-au zidit de D â n s u l .
Deci ca şi c u m ar plânge de nesocoteala [nesocotinţa] oamenilor şi [totodată]
se minunează de iubirea de oameni a Stăpânului, Evanghelistul zice: „ a i
Săi" fiind, „ n u " toţi „L-au primit" pe El, căci n u cu sila p e cineva t r a g e
Domnul, ci cu voinţă [vrere] şi cu plecare [învoire, consimţire].

1, 12: Şi celor câţi L-au primit, care cred în n u m e l e Lui, le-a d a t

putere ca să se facă fii ai lui Dumnezeu.
41

(1,12) Deuteronom 7 , 6 / Isaia 56, 5 / R o m a n i 8 , 1 5 / 1 loan 3 , 1 / Galateni 3, 2 6

Măcar robi, măcar slobozi, măcar tineri, m ă c a r bătrâni, m ă c a r b a r b a r i ,

măcar elini, „câţi L-au primit" p e Dânsul, „le-a dat lor stăpânire, ca să s e
facă fii ai lui D u m n e z e u " . Şi care sunt aceştia? Cei „care cred întru n u m e l e
Lui". Drept aceea, cei ce „L-au p r i m i t " pe „ C u v â n t u l " şi pe „ L u m i n a c e a
adevărată" (loan 1, 9), prin credinţă L-au luat şi L-au primit.
Dar, pentru care pricină nu a zis [Evanghelistul] că „i-a făcut p e dânşii
fii ai lui D u m n e z e u " , ci că „le-a dat lor stăpânire ca să se facă fii ai l u i
D u m n e z e u " ? P e n t r u ce anume [a zis aşa]? Ascultă: pentru că n u este d i n
destul [îndestulător] spre păzirea curăţiei [numai] a se boteza, ci e trebuinţă
şi de multă osârdie, ca să păzească neîntinat chipul punerii de fiu, cel c a r e
s-a închipuit [pecetluit] la [Sfântul] Botez. Pentru aceasta, mulţi au luat darul
punerii de fiu - cel [dat] prin Botez - , dar fiindcă s-au lenevit, n u s-au f ă c u t
„fii ai lui D u m n e z e u " până în sfârşit . 42

încă, poate, ar fi putut zice cineva şi aceasta: mulţi îl primesc p e D â n s u l ,

dar numai prin a crede [în El], precum sunt cei care se n u m e s c „ c h e m a ţ i "
[catehumeni] ; dar [aceştia] nu sunt încă „fii ai lui D u m n e z e u " , ci a u
43

40
„Funie de moştenire" - cu înţelesul de „firul r o ş u " al acelora care puteau să
înţeleagă din Scripturi că Domnul Iisus Hristos este Mesia Cel adevărat, Care fusese
făgăduit dintru început întregii firii omeneşti (Facere 3, 15) şi S-a ivit dintre iudei
(Facerea 49, 9).
41
In ediţia de la 1805, în loc de „care cred în numele Lui, le-a dat putere", se găseşte
„care cred întru numele Lui, le-a dat lor stăpânire".
42
„Până în sfârşit" - adică până la săvârşirea acestei vieţi pământeşti.
43
In vremurile creştinismului primar, catehumenul era o persoană matură, pregăti­
tă pentru primirea Sfântului Botez care este poarta intrării în creştinism. Liturghia cate-
humenilor este partea din Sfânta Liturghie rânduită între Proscomidie şi Liturghia
credincioşilor şi care se încheie cu cuvintele preotului: „Câţi sunteţi chemaţi [catehumeni],
ieşiţi!", la care cei nebotezaţi nu puteau să participe în primele timpuri ale creştinismu-
52 Capitolul 1 SFÂNTUL TEOFILACT ARHIEPISCOPUL BULGARIEI

s t ă p â n i r e ca, de v o r voi, să se boteze şi [astfel] să se învrednicească de

acest d a r al punerii d e fiu.
î n c ă v a zice cineva şi aceasta: măcar, deşi, prin B o t e z primim darul
p u n e r i i d e fii, însă săvârşirea [desăvârşirea] la înviere o l u ă m , şi punerea
d e fii cea deplină atuncea nădăjduim să o luăm [ d o b â n d i m ] , după cum
[Apostolul] Pavel zice că punerea de fii o aşteptăm 44
(Romani cap. 8). Aşadar,
p e n t r u aceasta şi Evanghelistul loan nu a zis „câţi L-au primit pe Dânsul,
i-a făcut p e ei fii ai lui D u m n e z e u " , ci „le-a dat lor s t ă p â n i r e , ca să se facă
f i i ai l u i D u m n e z e u " , adică „ca în veacul ce va să fie să ia darul a c e s t a " . 45

1, 13: C a r e nu d i n s â n g e , nici din poftă trupească, n i c i din poftă

b ă r b ă t e a s c ă , ci d e l a D u m n e z e u s-au născut.
0,13) loan 3 , 3 , 5 / Iacov 1 , 1 8 / 1 Petru 1 , 2 3 / 1 loan 5 , 4

[Evanghelistul] face oarecum asemănare a naşterii celei dumnezeieşti

şi a celei trupeşti, nu cu necuviinţă aducându-ne nouă a m i n t e de durerile
cele trupeşti ale naşterii, ci, ca prin asemănare cunoscând noi simplitatea
şi s m e r e n i a naşterii celei trupeşti, să alergăm către darul cel dumnezeiesc.

lui. Aşadar, „cei chemaţi" sunt numiţi „catehumenii", cărora li se vestesc cuvintele lui
Dumnezeu şi se gătesc pentru a primi Sfântul Botez.
44
„Câţi sunt mânaţi de Duhul lui Dumnezeu sunt fii ai Iui Dumnezeu. (15) Pentru
că n-aţi primit iarăşi un duh al robiei, spre temere, ci aţi primit Duhul înfierii, prin
care strigăm: A w a ! Părinte! (16) Duhul însuşi mărturiseşte împreună cu duhul nostru
că suntem f i i ai lui Dumnezeu. (17) Şi dacă suntem fii, suntem şi moştenitori -
moştenitori ai lui Dumnezeu şi împreună-moştenitori cu Hristos, dacă pătimim
împreună cu El, ca împreună cu El să ne şi preamărim. (18) Căci socotesc că pătimirile
vremii de acum nu sunt vrednice de mărirea care ni se va descoperi. (19) Pentru că
făptura aşteaptă cu nerăbdare descoperirea fiilor lui Dumnezeu. (20) Căci făptura a
fost supusă deşertăciunii - nu din voia ei, ci din cauza aceluia care a supus-o - cu
nădejde, (21) pentru că şi făptura însăşi se va izbăvi din robia stricăciunii, ca să fie
părtaşă la libertatea măririi fiilor lui Dumnezeu" (Romani 8,14-21).
45
Aici Sfântul Simeon Noul Teolog ne spune şi acestea: „E o taină nouă şi minunată.
Dumnezeu Cuvântul a luat de la noi trupul pe care nu-1 avea după fire şi S-a făcut ceea
ce nu era. Şi împărtăşeşte celor ce cred în El din Dumnezeirea Sa, pe care n-a dobândit-o
nici unul dintre îngeri sau oameni vreodată şi aceştia se fac dumnezei, adică ceea ce nu
erau, prin lucrare şi har. Aşa le dăruieşte lor putere să se facă fii ai lui Dumnezeu. De
aceea s-au făcut şi se fac neîncetat şi niciodată nu vor înceta să se facă fii ai lui Dumnezeu"
(Filocalia românească, voi. 6, ed. IBMBOR, Bucureşti, 1977, p. 132). Iar Cuviosul Isaia
Pustnicul ne învaţă aşa: „Aceştia au fost eliberaţi de necazul care a cuprins-o pe Eva: «în
dureri vei naşte fii» (Facere 3,16). Aceştia s-au eliberat de amarnica hotărâre, impusă lui
Adam: «Blestemat este pământul întru lucrurile tale» (Facere 3,17). Aceştia sunt cei ce
au primit harul pe care l-a primit Măria: «Duhul Sfânt va veni peste tine şi puterea
Celui Preaînalt te va umbri» (Luca 1, 35). Pentru că aşa cum necazul a cuprins-o pe Eva
şi sămânţa ei până în ziua de azi, aşa bucuria a cuprins pe Măria şi pe toţi bunii creştini
TÂLCUIREA SFINTEI EVANGHELII DE LA IOAN Capitolul 1 53

Deci, zice: „care nu din sânge s-au născut", adică din cel c e p r i s o s e ş t e
la femei în fiecare lună, că dintru acesta este hrana şi creşterea p r u n c u l u i ;
încă zic [unii] c u m că şi sămânţa întâi se face s â n g e , apoi se p r e f a c e î n
carne şi întru cealaltă alcătuire.
Dar era cu putinţă a zice unii cum că şi naşterea lui Isaac întru acest f e l
a fost (Facere 18,9-15), în ce fel este naşterea c u care se nasc cei care c r e d î n
Hristos (că şi Isaac nu din sânge s-a născut, căci lipsise Sarrei s â n g e l e cel c e
prisoseşte la femei în fiecare lună). Deci, fiindcă era c u putinţă să p r e s u p u n ă
unii aceasta, adaugă [Evanghelistul]: „nici din poftă trupească, nici d i n
poftă bărbătească". Căci naşterea lui Isaac, m ă c a r că n u era „din s â n g e " ,
însă era din „poftă bărbătească", căci poftea cu adevărat bărbatul ca să i s e
nască lui p m n c din Sarra Iar „din poftă trupească", p r e c u m [s-a n ă s c u t ]
Samuil din Ana (1 Regi cap. 1). Deci vei spune despre Isaac că [s-a n ă s c u t ]
„din poftă bărbătească", iar pe Samuil „din poftă trupească" - adică a
trupului celui omenesc, căci înseta de a câştiga prunc stearpa aceasta [ A n a ] .
încă şi amândouă [pofta bărbătească şi pofta trupească], la amândoi [la Isaac
şi Samuil], pot să se înţeleagă.
Iar de voieşti şi alt oareşce a te învăţa, ascultă: împreunarea cea trupească
ori din aprindere firească se face, că de multe ori vreunul s-a întâmplat a avea
alcătuire a trupului mai fierbinte [aprinsă] şi dintru aceasta este lesne plecat
spre împreunare - deci pe aceasta o a numit „poftă trupească"; ori dintru
obicei rău şi hrană neînfrânată pornirea cea spre împreunare neoprită se face,
pe care „poftă bărbătească" o a numit, ca pe aceea ce n u este lucru al alcătuirii
celei fireşti, ci al neînfrânării bărbatului. încă, poate, fiindcă, uneori se află
femeia lesne plecată către împreunare, iar alteori bărbatul, p r i n „ p o f t ă
bărbătească" - înverşunarea bărbatului o a î n s e m n a t , iar p r i n „ p o f t a
trupească" pe a femeii. Iar acestea toate s-au zis [aici] pentru cei care de m u l t e
ori întreabă cele fără de socoteală. Căci dintru toate acestea se adevereşte mai
adevărată o înţelegere, adică arătarea simplităţii naşterii celei trupeşti.
Deci, ce avem mai mult [noi] cei care credem în Hristos, decât isramtenii cei
din Lege? Căci şi aceia „fii ai lui Dumnezeu" se numeau (Deuteronom
46
32,43).

în veci. Deci, altfel suntem fii ai Evei şi am cunoscut blestemul ei peste noi pentru
gândurile noastre rele; şi altfel trebuie să înţelegem că suntem fii ai lui Dumnezeu, pentru
gândurile bune ale Sfântului Duh şi pentru patimile lui Hristos, dacă le avem cu adevărat
în trupul nostru" (Filocalia românească, voi. 12, ed. Harisma, Bucureşti, 1991, p. 147).
46
După cum glăsuieşte Proorocul Moise în încheierea cântării sale: „ Veseliţi-vă, Ceruri,
împreună cu El şi vă închinaţi Lui toţi îngerii lui Dumnezeu! Veseliţi-vă, neamuri,
împreună cu poporul Lui şi să se întărească toţi fiii lui Dumnezeu! Căci El va răzbuna
sângele robilor Săi şi va răsplăti cu răzbunare vrăjmaşilor Săi şi celor ce-L urăsc le va
răsplăti şi va curaţi Domnul pământul poporului Său!" (Deuteronom 32, 43)
54 Capitolul 1 SFÂNTUL TEOFILACT ARHIEPISCOPUL BULGARIEI

Multă este deosebirea între noi şi între aceia Căci, fiindcă, Legea întru
3 a t e era umbră a celor ce aveau să fie, nici punerea de fiu nu o da [dădea,

d ă r u i a ] israilitenilor să o aibă, ci doar ca o închipuire şi întru pildă

[preînchipuire]. Iar noi, cu adevărat, primind Duhul lui Dumnezeu prin
Botez, strigăm: „ A w a ! Părinte!" (Romani 8,15). Iar la aceia [israiliteni],
p r e c u m Botezul era cu închipuire şi [arătat] umbros, aşa şi punerea de fii
(Deuteronom 32, 43), pe a noastră, mai înainte [punere de fii] o închipuia
[preînchipuia]; căci măcar deşi „fii" se numeau, dar [acesta era un chip]
u m b r o s şi nu aveau însuşi adevărul punerii de fii, precum noi [îl a v e m ]
a c u m prin Botez (Romani cap. 8).

1,14": Ş i Cuvântul S-a făcut trup

(1, 14') Psalm 88, 2-3 / Isaia 7,14; 3 5 , 2 ; 40, 5; 6 0 , 1 / Matei 1 , 1 6 ; 17, 2 / Luca 1, 35 /
2 Petru 1 , 1 7 / 1 loan 1 , 1 / 2 Corinteni 3 , 9 / Coloseni 2 , 3 , 9 / 1 Timotei 3 , 1 6 / Evrei 2 , 1 1 , 1 4

D u p ă ce a zis c u m că, de vom voi, „fii ai lui D u m n e z e u ne f a c e m "

(loan 1, 12) cei ce credem în Hristos, aduce pe urmă şi pricina [izvorul,
temeiul] acestui atât de mare bine. Căci, zice: ce este ceea ce ne-a pricinuit
n o u ă această punere de fii? Voieşti să te înveţi? Aceasta este că: „Cuvântul
trup S-a făcut". Iar când auzi cum că „trup S-a f ă c u t " , să nu socoteşti că a
ieşit dintru firea Sa şi S-a schimbat în trup - căci nu ar fi fost D u m n e z e u ,
de s-ar fi schimbat şi s-ar fi prefăcut - , ci cum că rămânând ceea ce a fost
47

[adică D u m n e z e u ] , S-a făcut ceea ce nu a fost [adică o m ] .

Iar Apolinarie laodiceeanul de aici a alcătuit eres, căci el dogmatiseşte
48

[învaţă] c u m că D o m n u l şi Dumnezeul nostru nu a luat deplin firea

o m e n e a s c ă - adică trup cu suflet cuvântător şi înţelegător [cugetător,
raţional]. Căci zicea [Apolinarie]: „Ce trebuinţă avea Dumnezeu de suflet,
a v â n d Dumnezeirea care ocârmuia trupul, în ce chip avem noi sufletul
care îndreptează şi mişcă trupul nostru?" Şi avea spre ajutorare - precum
socotea el - acest grai de faţă: „Şi Cuvântul trup S-a făcut"; căci spunea el
că n u a zis [Evanghelistul] cum că om S-a făcut [Domnul], ci trup - aşadar,
n u a luat suflet care are minte şi cuvântare [parte cuvântătoare], ci trup
fără d e m i n t e şi necuvântător. Şi, precum se pare, n u ştia ticălosul
[Apolinarie] c u m că Scriptura de multe ori din parte numeşte tot întregul.
A d i c ă , vrând să pomenească [Scriptura] de om întreg, din parte - de la

47
„S-ar fi prefăcut" în înţelesul că s-ar fi strămutat din firea Sa dumnezeiască.
48
Apolinarie, episcop de Laodiceea, afirma că Hristos este cu totul deosebit de noi,
neavând suflet omenesc. Susţinând că Mântuitorul nu are o fire omenească deplină,
apolinarismul a fost condamnat de Sinodul al II-lea ecumenic (381) şi combătut de Sfântul
Atanasie cel Mare, Sfântul Grigorie de Nazianz, Sfântul Grigorie de Nissa şi de alţi Sfinţi
Părinţi. Apolinarie a murit pe la anul 390 d. Hr.
TÂLCUIREA SFINTEI EVANGHELII DE LA IOAN Capitolul 1 55

„suflet" zic - îl n u m e ş t e pe dânsul, precum: „Tot sufletul care nu s e v a

tăia î m p r e j u r să se o m o a r e " (Facere 17, 14) - că iată, în loc de a n u m i
49

întreg omul, a zis n u m a i o parte - sufletul; şi iarăşi, de la „ t r u p " n u m e ş t e

[Scriptura] întregul o m , precum atunci când zice: „Şi va vedea tot t r u p u l
mântuirea lui D u m n e z e u " (Isaia 40, 5-6), căci v o i n d să zică „tot o m u l " ,
50

numele de „ t r u p " l-a întrebuinţat . Deci, [tot] aşa, şi Evanghelistul, î n loc

51

de a zice „Cuvântul o m S-a făcut", a zis „Cuvântul trup S-a făcut", din
parte numindu-1 p e o m , care este alcătuit din suflet şi din trup. Şi, p o a t e ,
fiindcă trupul este lucru străin [osebit, n e a p r o p i a t ] de firea cea d u m ­
nezeiască, v r â n d Evanghelistul să arate smerenia cea nemărginită a lui
D u m n e z e u , de trup a pomenit, ca să ne s p ă i m â n t ă m de iubirea de o a m e n i
a Lui cea n e s p u s ă . Căci pentru mântuirea noastră, p e cel care este d e p a r t e
[neapropiat] de firea Lui şi cu totul străin - zic a n u m e trupul - l-a l u a t ;
pentru că sufletul are oarecare apropiere către D u m n e z e u , iar t r u p u l c u
totul [cu osebire] n u are nici o împărtăşire. D e c i , p r e c u m socotesc, p e n t r u
aceasta Evanghelistul a întrebuinţat aici n u m a i însuşi n u m e l e t r u p u l u i ,
nu ca şi c u m trupul cel ce s-a luat era lipsit de suflet, ci spre mai m u l t ă
arătare a tainei celei minunate şi înfricoşate . C ă c i , dacă Întrupându-Se,
52

Cuvântul n u a luat suflet omenesc, încă sunt nevindecate sufletele n o a s t r e ,

căci ceea ce n u a luat [Domnul], nici n u a sfinţit. Şi cât este de râs [caraghios,
nebunesc]! Sufletul întâi pătimind (căci acesta este cel care s-a p l e c a t

49
în ediţia din 1988 a Sfintei Scripturi, avem: „Iar cel de parte bărbătească netăiat
împrejur, care nu se va tăia împrejur, în ziua a opta, sufletul acela se va stârpi din
poporul său, căci a călcat legământul M e u " (Facere 17,14).
50
în ediţia din 1988 a Sfintei Scripturi, avem: „«Şi se va arăta slava Domnului şi tot
trupul o va vedea, căci gura Domnului a grăit». (6) Un glas zice: «Strigă!» Şi eu zic: «Ce
să strig?» Tot trupul este ca iarba şi toată mărirea lui, ca floarea câmpului!" (Isaia 40,5-6).
51
Pentru cele pomenite aici de Sfântul Teofilact, vezi în Sfânta Scriptură şi alte exemple:
Facere 6,19; 9,15-16; Levitic 17,11; Psalm 64,2; 144,21; leremia 25,31; 32, 27; lezechiil 20, 48;
21, 4-5; Ioil 3, 1; Zaharia 2, 17; Matei 5, 29-30; 6, 22-23; Luca 11, 34-36; loan 17, 2; Faptele
Apostolilor 2.17; 1 Petru 1, 24.
52
Pentru această uimitoare şi dumnezeiască taină, Sfântul Simeon Noul Teolog ne
învaţă: „[Prea Sfânta Fecioară Măria] a fost mamă a Lui în chip propriu, ca una c e L-a
născut pe Acesta în chip de negrăit şi fără bărbat, trupeşte. Iar Sfinţii toţi îl au ca unii ce
L-au zămislit pe El după har şi după dar. Din Maica Lui Preacurată a împrumutat trupul
Său preacurat, dăruindu-i în schimb Dumnezeirea - schimb minunat şi nou! Din Sfinţi
nu ia trup, ci le împărtăşeşte lor trupul Său îndumnezeit. Priveşte adâncul tainei! Harul
Duhului sau focul Dumnezeirii este al Mântuitorului şi Dumnezeului nostru, din firea şi
din Fiinţa Lui, iar trupul Lui nu este de acolo, ci din trupul preacurat şi sfânt al Născătoarei
de Dumnezeu şi din sângele ei prea neprihănit din care luându-1 şi l-a însuşit" (Filocalia
românească, voi. 6, ed. IBMBOR, Bucureşti, 1977, p. 160).
56 Capitolul 1 SFÂNTUL TEOFILACT ARHIEPISCOPUL BULGARIEI

cuvintelor şarpelui şi s-a amăgit în Rai, apoi şi mâna s-a întins, urmând
d o m n u l u i şi stăpânului său care este sufletul - Facere 3, 2-7), sluga - care
este trupul - să se ia şi să se sfinţească şi să se vindece, iar domnul [sufletul]
să fie lăsat neluat şi nevindecat [de Mântuitorul Hristos]. Dar Apolinarie,
prăpădească-se [cu bârfelile lui]!
Iar noi, când auzim că „Cuvântul trup S-a f ă c u t " credem că o m
desăvârşit [S-a făcut Domnul], fiindcă Scriptura obişnuieşte a numi de la
o parte - „ t r u p " sau „suflet" - pe omul cel ce este alcătuit din amândouă.
încă şi Nestorie se surpă din graiul acesta, căci acela zicea c u m că nu
53

însuşi Dumnezeu-Cuvântul S-a făcut om, zămislindu-Se din preacuratele

s â n g i u i r i al S f i n t e i Fecioare, ci a născut Fecioara o m ; şi, acest o m ,
u m p l â n d u - s e de darul a tot felul de fapte bune, îl avea pe Cuvântul lui
D u m n e z e u dimpreună unit cu dânsul, Carele îi şi dădea putere asupra
duhurilor celor necurate. Şi dintru acestea Nestorie dogmatisea [învăţa] a
fi doi Fii: unul, Fiul Fecioarei - Iisus omul şi un altul, Fiul lui Dumnezeu,
Care era împreună unit cu omul [Iisus] şi nedespărţit de dânsul, însă după
dar şi după priinţă [prielnicie, aplecare] şi după dragoste, ca unul care era
o m îmbunătăţit. Acestea dogmatisea [învăţa] Nestorie, de bunăvoie făcân-
du-se surd către adevăr, căci de ar fi voit, l-ar fi auzit şi el pe acest fericit
Evanghelist, zicând: „Cuvântul trup S-a făcut". Căci, oare, n u de aici în
chip adeverit este vădit şi mustrat [Nestorie]? Pentru că însuşi Cuvântul— -
S-a f ă c u t o m , [căci] n u a zis [Evanghelistul]: „aflând o m , C u v â n t u l
d i m p r e u n ă S-a unit cu dânsul", ci „însuşi Acela om S-a făcut".
încă se surpă de aici şi eutihienii şi Valentin şi Maniheu , căci aceştia
54 55 56

ziceau cum că după nălucire S-a arătat Cuvântul lui Dumnezeu. Asculte, dar,
53
Nestorie învăţa că în Mântuitorul Iisus Hristos sunt două persoane: persoana divină
a Fiului lui Dumnezeu - născut din Tatăl, mai înainte de toţi vecii - şi persoana umană sau
istorică a lui Iisus Hristos - cu care S-a născut din Fecioara Măria Această rătăcire eretică
duce la concluzia că Dumnezeu Tatăl a avut doi Fii, iar Fecioara Măria nu L-a născut pe
Fiul lui Dumnezeu, ci numai pe omul Hristos. Combătând erezia lui Nestorie, Sfântul
Chirii al Alexandriei s-a sârguit ca Maica Domnului să fie cinstită ca „Născătoare de
Dumnezeu". învăţăturile lui Nestorie au fost osândite la cel de al IlI-lea Sinod Ecumenic,
care s-a ţinut Ia Efes, în anul 431. Nestorie a murit în exil, pe la anul 450 d. Hr.
14
Numele acestei erezii provine de la Eutihie, un arhimandrit bătrân din Con-
stantinopol. Acesta luptase cu multă râvnă împotriva ereziei lui Nestorie, dar a căzut în
cealaltă extremă. Dacă Nestorie împinsese atât de departe deosebirea celor două firi din
Persoana Mântuitorului, încât a ajuns să spună că în Iisus Hristos sunt două persoane
diferite, Eutihie exagera atât de mult unirea celor două firi, încât făcea din ele o singură fire
- în greceşte monofisis. Din această pricină, învăţătura rătăcită a lui Eutihie a primit numele
de monofizism sau eutihianism. Erezia lui Eutihie a fost osândită la sinodul al IV-lea Ecumenic,
care s-a ţinut la Calcedon, în anul 451. Atunci, prin darul Duhului Sfânt, s-a exprimat
TÂLCUIREA SFINTEI EVANGHELII DE LA IOAN Capitolul 1 57

că „Cuvântul trup S-a făcut"! Nu a zis [Evanghelistul] c u m că „trup S-a nălucit

[închipuit], ori S-a părut", ci cum că S-a făcut [astfel] după adevăr şi c u fiinţa,
iar nu după nălucire. Căci este lucru necuviincios şi nebunesc a crede că Fiul
lui Dumnezeu, „Adevărul" fiind şi numindu-Se (loan 14, 6), să fi minţit
omenirea - căci întru acest fel este nălucirea, arătare mincinoasă cu adevărat.

1,14 :b
Şi S-a sălăşluit î n t r e 57
noi '
tt,U ) l
Psalm 88,2-3 / Isaia 7 , 1 4 ; 35, 2; 40, 5; 6 0 , 1 / Matei 1 , 1 6 ; 17, 2 / L u c a 1, 35 /
2 Petru 1 , 1 7 / 1 loan 1 , 1 / 2 Corinteni 3, 9 / Coloseni 2, 3 , 9 / 1 Timotei 3 , 1 6 / Evrei 2 , 1 1 , 1 4

Fiindcă mai sus a zis că „Cuvântul trup S - a f ă c u t " , ca să n u s o c o t e a s c ă

cineva cum că cu o fire de aici [din acest m o m e n t ] S-a făcut Hristos, p e n t r u
aceasta [Evanghelistul] adaugă: „şi S-a s ă l ă ş l u i t î n t r u n o i " , ca să arate
cele două firi: pe a noastră [omenească] şi pe a C u v â n t u l u i [ d u m n e z e i a s c ă ] .
Căci, p r e c u m de o fire este sălaşul şi de altă fire cel ce se sălăşluieşte întru
el, aşa şi C u v â n t u l - de v r e m e ce se zice că „ S - a s ă l ă ş l u i t î n t r u n o i " , adică
întru firea noastră - de altă fire este, deosebită d e a noastră. [ A ş a d a r ]
ruşineze-se armenii , cei care o fire cinstesc!
58

Deci, prin aceea ce grăieşte: „Cuvântul t r u p S - a f ă c u t " , n e î n v ă ţ ă m că

însuşi Cuvântul o m S-a făcut şi Fiu fiind al lui D u m n e z e u S-a f ă c u t şi Fiu
al femeii, care după adevăr „Născătoare de D u m n e z e u " se n u m e ş t e , ca
aceea [ca u n a ] care L-a născut pe D u m n e z e u c u t r u p . 59

învăţătura ortodoxă referitoare la firile din Persoana Mântuitorului: în Domnul Iisus Hristos
sunt două firi, dumnezeiască şi omenească, unite într-o singură Persoană divino-umană,
firi unite în chip neamestecat şi neschimbat, neîmpărţit şi nedespărţit.
53
Valentin este autorul unui sistem gnostic pe care el l-a răspândit atât în Alexandria,
cât şi în Roma, unde a şi murit, pe la anul 160. Printre alte lucruri rătăcite, el învăţa că
Iisus cel ceresc - care, după învăţătura lui, era un eon cu o strălucire cu totul aparte - s-
a coborât la Botez asupra omului Iisus, iar acesta a propovăduit timp de un an. Valentin
socotea că această închipuire a sa ar fi adevăratul Mântuitor. învăţăturile lui au fost
combătute de mai mulţi învăţaţi creştini, cu osebire de Tertulian.
56
Pentru maniheism vezi nota de la loan 1, 9.
57
în ediţia de la 1805, în loc de „între", se găseşte „întru".
53
Este cunoscut că în veacurile V-VI creştinii armeni au îmbrăţişat cu prisosinţă
erezia monofizită. In învăţătura lor de credinţă, armenii au primit numai învăţăturile
celui de al IlI-lea sinod ecumenic şi nu au acceptat nicidecum învăţăturile sinodului de
la Calcedon. Vezi şi nota premergătoare despre eutihianism.
59
Aici, Sfântul Maxim Mărturisitorul ne învaţă astfel: „Hotărându-se să coboare în
fiinţă, precum numai El a ştiut, Cuvântul Cel mai presus de fiinţă şi Făcătorul tuturor
celor ce sunt, a adus raţiunile naturale ale tuturor lucrurilor văzute şi cugetate (inteligibile)
împreună cu înţelesurile necuprinse ale propriei Dumnezeiri. Dintre acestea raţiunile
celor cugetate sunt Sângele Cuvântului, iar raţiunile celor sensibile sunt Trupul Lui văzut.
Deci, Cuvântul fiind învăţătorul tuturor raţiunilor duhovniceşti, atât al celor din lucrurile
văzute, cât şi al celor din realităţile inteligibile, după cuviinţă şi cu drept cuvânt dă celor
58 Capitolul 1 SFÂNTUL TEOFILACT ARHIEPISCOPUL BULGARIEI

Iar prin ceea ce zice: „S-a sălăşluit întru n o i " , aceasta ne învăţăm, ca să
credern [că sunt] două firi întru Cel Unul Hristos. Căci, măcar deşi Unul
este c u Ipostasul - adică cu Faţa [Persoana] - însă [e] îndoit în firi, căci este
D u m n e z e u şi O m . Iară firea cea dumnezeiască şi cea omenească nu este
una, măcar deşi întru Unul se privesc [se văd a fi], întru Hristos zic.

2 , 1 4 : Şi am văzut slava Lui, slavă ca a U n u i a - N ă s c u t d i n Tatăl, p l i n

c

de h a r Şi de adevăr.
60
(1. W) Psalm 88,2-3 / Isaia 7, 14; 35, 2; 40, 5; 6 0 , 1 / Matei 1 , 1 6 ; 1 7 , 2 /
Luca 1,35 / 2 Petru 1,17 / 1 loan 1 , 1 / 2 Corinteni 3 , 9 / Coloseni 2 , 3 , 9 / 1 Timotei 3,16 / Evrei 2 , 1 1 , 1 4

Fiindcă a zis că „Cuvântul trup S-a făcut", aduce pe urmă de aici [de
a c u m , din acest loc] că „am văzut slava L u i " , adică cu „ t r u p " fiind El.
Căci dacă faţa lui Moise - după ce s-a strălucit [ea] dintru grăirea cea către
D u m n e z e u (Ieşire 34,29,35) - nu puteau s-o vadă israilitenii, cu mult mai
v â r t o s D u m n e z e i r e a Celui „ U n u i a - N ă s c u t " goală n - a r fi î n c ă p u t - o
Apostolii, de n u s-ar fi arătat prin trup . 61

„Şi am văzut s l a v a " - nu acel fel [de slavă] precum avea Moise, sau
cu ce fel de slavă i s-au arătat Proorocului Heruvimii şi Serafimii (Iezechiil
1, 4-28), ci acest fel de slavă, precum se cuvenea să fie la Fiul Cel „ U n u l -
N ă s c u t din T a t ă l " , care, fireşte [în chip firesc], este întru El. Căci acea
p ă r t i c i c ă de c u v â n t „ca", aici nu este arătătoare de a s e m ă n a r e , ci de
adeverire şi de neîndoită [neîndoielnică] hotărâre. P r e c u m noi, văzând u n
î m p ă r a t cu slavă multă trecând, zicem: „ca un împărat a ieşit", în loc de
„ca u n u l care chiar şi cu adevărat e împărat". Aşadar, şi aici „[slavă] ca a
U n u i a - N ă s c u t " suntem datori să o înţelegem în loc de „slava pe care a m
văzut-o, era slavă ca Aceluia Care e chiar [deplin] şi cu adevărat F i u " .

vrednici să mănânce, ca pe un trup, ştiinţa cuprinsă în raţiunile lucrurilor văzute şi să

bea, ca pe un sânge, cunoştinţa aflătoare în raţiunile celor inteligibile. Iar oasele, adică
raţiunile mai presus de înţelegere despre Dumnezeire, care depăşesc în chip nesfârşit
toată firea creată, nu le dă, neavând firea celor create vreo putere ca să intre în legătură
(relaţie) cu acestea. Şi, iarăşi, trupul Cuvântului este virtutea adevărată, sângele cunoştinţa
fără de greşeală, iar oasele, teologia (cunoştinţa de Dumnezeu) cea negrăită. Căci, precum
sângele se preface în forma trupului, tot aşa cunoştinţa se preface prin făptuire în virtute.
Şi, precum oasele susţin sângele şi trupul, la fel, raţiunile mai presus de orice înţelegere
despre Dumnezeire, aflându-se în sânul făpturilor, creează şi susţin în chip neştiut fiinţele
lucrurilor şi dau naştere oricărei cunoştinţe şi virtuţi" (Filocalia românească, voi. 3, ed.
Humanitas, Bucureşti, 1999, pp. 130-131).
60
în ediţia de la 1805, în loc de „har", se găseşte „dar".
61
Adică Apostolii nu ar fi putut încape, nu ar fi putut cuprinde slava deplină şi
dezvelită („goală" - dezgolită) a Dumnezeîrii Fiului, dacă ea nu s-ar fi arătat prin trupul
Domnului Hristos. Iar prin cele petrecute pe Muntele Tabor se adevereşte slava dum­
nezeiască şi pentru Apostoli şi pentru toţi cei care tăgăduiau slava dintru graiurile şi
făptuirile minunate ale Mântuitorului (Matei 17,1-9).
TÂLCUIREA SFINTEI EVANGHELII DE LA IOAN Capitolul 1 59

„Plin de d a r şi de adevăr". „De dar" era „ p l i n " , fiindcă şi cuvântul L u i

era „plin de d a r " , aşa grăind, precum şi David zice: „Vărsatu-s-a d a r în
b u z e l e T a l e " (Psalm 44, 3), şi Evanghelistul [Luca]: „se mirau toţi de
62

cuvintele d a r u l u i care ieşeau din gura L u i " (Luca 4, 22). încă şi tuturor,
tămăduiri le dăruia, celor ce aveau trebuinţă de ele. Iar „de a d e v ă r " era
„ p l i n " , fiindcă şi Proorocii şi Moise însuşi, câte ziceau sau făceau, toate e r a u
închipuiri [preînchipuiri], iar Hristos pe cele care le zicea le şi făcea, t o a t e
63

erau „pline de a d e v ă r " , căci însuşi Darul şi însuşi Adevărul fiind, E l şi

altora pe acestea le da [dădea].
Şi unde „ a u v ă z u t " ei [Apostolii] „ s l a v a " Lui? Poate unii vor b ă n u i
[presupune] că în m u n t e l e Taborului (Matei 17, 1-9) - şi poate şi a c e a s t a
este adevărată - , însă n u numai în munte ci, întru toate cele pe care E l le
făcea şi le zicea, „ v e d e a u slava Lui".

1,15: l o a n m ă r t u r i s e a despre El şi striga, z i c â n d : A c e s t a era d e s p r e

Care am zis: C e l Care v i n e după m i n e a f o s t î n a i n t e a m e a , pentru că m a i
î n a i n t e de m i n e era . 64
(1, 15) Matei 3, Î l / Marcu 1 , 7 I Luca 3 , 1 6 / loan 1 , 2 7 , 3 0 ; 8, 58

Mărturia lui loan [Botezătorul] adeseori o aduce Evanghelistul, d a r

n u pentru ca p e Stăpânul să-L facă vrednic de crezare dintru m ă r t u r i a
slugii, ci fiindcă noroadele la mare cinste îl aveau p e loan - pentru a c e a s t a
pricină îl a d u c e spre mărturie pentru Hristos p e loan, cel care la d â n ş i i
părea a fi m a r e şi pentru aceasta mai mult decât toţi era vrednic de c r e z a r e .
Iară ceea c e zice [Evanghelistul]: „ s t r i g a " - îndrăzneala cea m u l t ă a
lui loan o arată, pentru că n u în vreun ungher, ci cu multă î n d r ă z n e a l ă
„ s t r i g a " p e n t r u Hristos.
Şi ce zicea? „Acesta era pentru Carele a m z i s " . Şi mai înainte de a-L
vedea pe Hristos, loan mărturisea pentru Dânsul. Iar aceasta, cu a d e v ă r a t ,
s-a făcut p r i n b u n a - v o i n ţ ă a lui D u m n e z e u ca să n u se pară c u m că
[Botezătorul], f ă c â n d har [hatâr, favoare] înaintea lui Hristos, m ă r t u r i s e a
cele bune p e n t r u Dânsul. Pentru aceasta şi zice „pentru Carele a m z i s " -
adică şi mai înainte de a-L vedea pe El.

In ediţia din 1988 a Sfintei Scripturi, avem: „împodobit eşti cu frumuseţea m a i

62

mult decât fiii oamenilor; revărsatu-s-a har pe buzele tale. Pentru aceasta te-a bi­
necuvântat pe tine Dumnezeu, în veac" (Psalm 44, 3).
închipuiri nu cu înţelesul de năluciri, ci preînchipuiri, înainte-vestiri ale plinătăţii
63

Fiului lui Dumnezeu întrupat.

In ediţia de la 1805, versetul 15 este: „loan mărturisea pentru Dânsul şi striga
64

grăind: Acesta era pentru Carele am zis: Cel Ce vine după mine mai înainte de m i n e
S-a făcut, că mai întâi de mine a fost".
60 Capitolul 1 SFÂNTUL TEOFILACT ARHIEPISCOPUL BULGARIEI

„Cel C e vine d u p ă m i n e " - adică după anii naşterii, pentru că după

naşterea cea cu trup, înaintemergătorul era cu şase luni mai înainte de
Hristos (Luca 1,26, 36). Acesta „mai înainte de mine S-a f ă c u t " , în loc de
„mai cinstit şi mai slăvit decât mine S-a făcut". Pentru ce? „Pentru că şi
«mai î n t â i de m i n e a fost», după Dumnezeire".
Iar arienii, fără de socoteală au tâlcuit cuvântul acesta, voind să
dovedească cum că Fiul lui Dumnezeu nu S-a născut din Tatăl, ci S-a făcut
ca una din zidiri [făpturi]. Şi zic [ei]: „Iată, loan mărturiseşte pentru Dânsul:
«mai î n a i n t e de m i n e S-a făcut», adică «mai înainte de m i n e S-a făcut şi
S-a zidit de D u m n e z e u , ca una din făpturi»". Dar, se mustră şi se vădesc
că rău înţeleg cuvântul, din cele mai de pe urmă. Căci ce înţelegere [noimă]
se poate arăta, când zice: „Acesta, adică Hristos, «mai î n a i n t e de m i n e S-
a f ă c u t » , adică mai înainte de mine S-a zidit, pentru că «mai întâi de m i n e
a f o s t » " ? Căci cu totul fără de socoteală [socotinţă] este a zice: „Pe Acesta
L-a zidit D u m n e z e u mai înainte, pentru că «mai întâi de m i n e a f o s t » " ,
căci, dimpotrivă, mai vârtos dator era a zice: „Acesta mai întâi de mine
este, pentru că mai înainte de mine S-a făcut, adică S-a zidit". Iar acestea
sunt cele ale arienilor.
Iar noi, cu dreaptă-credinţă înţelegem că „Cel Ce v i n e după m i n e " ,
după Naşterea cea din Fecioară cu trup, „mai înainte de m i n e S-a făcut",
în loc de „mai slăvit şi mai cinstit decât mine S-a făcut, dintru minunile
cele ce s-au săvârşit la Dânsul" - adică din Naştere, din chipul [felul]
traiului vieţii, din înţelepciune - „şi cu cuviinţă aceasta s-a făcut, că «mai
întâi de m i n e a fost» după Naşterea cea mai înainte de veci din Tatăl, cu
toate că după mine a venit, după venirea cea cu trup".

1,16: Şi din plinătatea Lui noi toţi am luat, şi har peste har . 65

(1,16) Romani 5 , 1 5 / 2 Corinteni 8 , 9 / Efeseni 1 , 6 ; 3 , 1 9 / Coloseni 1 , 1 9 ; 2 , 9 - 1 0

Şi acestea sunt graiuri ale înaintemergătorului, care pentru Hristos
spunea: „«Noi toţi» Proorocii «din plinirea Lui» [Hristos] «am luat», căci
nu atâta are «darul» , cât au oamenii cei purtători de D u h , ci izvor fiind a
66

tot binele şi a toată înţelepciunea şi proorocia, le izvorăşte p e acestea tutu­

ror celor vrednici şi, izvorând-o, plin rămâne [«darul»] şi niciodată nu se
deşartă".
încă „am luat, şi d a r " - adică pe al Legii celei Noi - „pentru d a r " -
pentru Legea cea Veche; căci fiindcă Legea aceea a îmbătrânit şi s-a slăbit,
65
în ediţia de la 1805, versetul 16 este: „Şi din plinirea Lui noi toţi am luat, şi dar
pentru dar".
66
Adică nu este mărginit „darul" la aceasta, ci pururi şi neîncetat se revarsă, ca unul
ce e dumnezeiesc.
TÂLCUIREA SFINTEI EVANGHELII DE LA IOAN Capitolul 1 61

în locul aceleia, pe cea Nouă o am luat . Şi c u m d e zice, n u m i n d

67
„dar",

Legea cea Veche? Pentru că şi iudeii, după d a r [har] s - a u făcut fii şi s-au
primit, căci zice: „Nu pentru că v-aţi înmulţit v o i , ci p e n t r u părinţii v o ş t r i
v-am ales pe v o i " 68
(Deuteronom 7, 7-8). D e c i şi cei v e c h i în „ d a r " s - a u
primit şi noi - fără de îndoială - în „dar" s u n t e m m â n t u i ţ i . 69

1, 17: Pentru că Legea prin Moise s-a dat, iar h a r u l şi a d e v ă r u l a u

Venit prin IisUS HristOS 7 0
. a, 17) Ieşire 2 0 , 1 / R o m a n i 3, 24; 5, 21; 6 , 1 4 / Evrei 7 , 1 9

Ne tâlcuieşte nouă c u m a m luat dar m a r e p e n t r u d a r m i c , şi z i c e „ c ă

Legea prin Moise s-a dat", mijlocitor punând D u m n e z e u u n o m - p e M o i s e
zic - , iar Legea cea Nouă „prin Iisus H r i s t o s " , care şi „ d a r " se n u m e ş t e ,
pentru că ne-a dăruit nouă D u m n e z e u nu n u m a i iertarea p ă c a t e l o r , ci şi
punerea de fii (Romani cap. 8). Iar „adevăr" se n u m e ş t e [Legea c e a N o u ă ] ,
de vreme ce [toate] câte cei vechi cu închipuire [preînchipuire] ori a u v ă z u t
ori au zis, pe acelea luminat le-a propovăduit Acesta. D e c i , L e g e a c e a N o u ă
- care şi „dar" şi „adevăr" se n u m e ş t e - , nu o m s i m p l u a uneltit [a a v u t , a
întrebuinţat] ca mijlocitor, ci p e Fiul lui D u m n e z e u .
Şi vezi c u m la [Legea] cea Veche a zis că „s-a d a t prin M o i s e " - căci
slugă şi slujitor era acesta - iar la [Legea] cea N o u ă n u a zis „s-a d a t " , ci „ s - a

* Aici Sfântul Simeon Noul Teolog ne descoperă această taină: „Şi precum din
7

«plinătatea Lui noi toţi am luat», aşa şi din trupul neprihănit luat din Preasfânta Sa
Maică, primim toţi; şi precum Fiul ei şi Dumnezeu S-a făcut Hristos şi Dumnezeul nostru,
dar a fost şi Fratele nostru, aşa şi noi - o, negrăită iubire de oameni! - ne facem fii ai
Născătoarei de Dumnezeu, Maica Lui, şi fraţi ai lui Hristos. Căci toţi Sfinţii sunt aceasta
prin nunta cea prea neprihănită şi prea necunoscută, săvârşită cu ea şi din ea, datorită
căreia Fiul lui Dumnezeu e din ea şi Sfinţii sunt din El. Căci, precum Eva cea dintâi a
născut din împreunare şi din sămânţa lui Adam şi din ea şi prin ea s-au născut toţi
oamenii, aşa şi Născătoarea de Dumnezeu, primind pe Cuvântul lui Dumnezeu-Tatăl în
loc de sămânţă, L-a zămislit şi L-a născut numai pe Unul-Născut din Tatăl dinainte de
veci şi Unul-Născut şi întrupat din ea, în zilele de pe urmă. Şi, încetând ea să zămislească
şi să nască, Fiul ei a născut şi naşte în fiecare zi pe cei ce cred în El şi păzesc sfintele Lui
porunci" (Filocalia românească, voi. 6, ed. IBMBOR, Bucureşti, 1977, pp. 160-161).
68
în ediţia din 1988 a Sfintei Scripturi, aici avem: „Şi D o m n u l v-a primit, n u pentru
că sunteţi mai mulţi la număr decât toate popoarele - căci sunteţi mai puţini la n u m ă r
decât toate popoarele - (8) ci pentru că vă iubeşte D o m n u l ; şi ca să îşi ţină jurământul
pe care l-a făcut părinţilor voştri, v-a scos Domnul cu mână tare şi cu braţ înalt şi v-a
scăpat din casa robiei şi din mâna lui Faraon, regele Egiptului" (Deuteronom 7, 7-8).
65
„Zis-au cei ce ascultau: Şi cine poate să se mântuiască? Iar El a zis: Cele ce sunt
cu neputinţă la oameni sunt cu putinţă la Dumnezeu" (Luca 18,26-27). Vezi şi tâlcuirea
acestor versete de către Sfântul Teofilact.
70
în ediţia de la 1805, în loc de „harul şi adevărul au venit prin Iisus Hristos", se
găseşte „darul şi adevărul prin Iisus Hristos s-au făcut".
62 Capitolul 1 SFÂNTUL TEOFILACT ARHIEPISCOPUL BULGARIEI

f ă c u t " , ca să arate c u m că de Domnul nostru Iisus Hristos, ca de Cel Care

era Stăpân, nu slugă, „s-a făcut", şi la sfârşit s-a adus „darul şi adevărul".
Căci „Legea s-a d a t " de la Dumnezeu prin mijlocirea lui Moise, iar darul
„s-a f ă c u t " , nu s-a dat, prin Iisus Hristos. Şi „s-a făcut" arată lucrare şi
stăpânire, iar „s-a dat" însemnează slujbă [slujire] de slugă [slujitor, rob].

1,18: Pe Dumnezeu nimeni nu L-a văzut vreodată; Fiul Cel Unul-Născut,

Care este în sânul Tatălui, Acela L-a făcut cunoscut . 71

<1,1S) Ieşire 33,20 / Deuteronom 4,12 / Matei 1 1 , 2 7 / Luca 10,22 / loan 6,46 / 1 loan 4 , 1 2 / 1 Timotei 6,16

Fiindcă a spus că „darul şi adevărul prin Iisus H r i s t o s s-a f ă c u t "

(loan 1,17), aceasta vrând să o dovedească, [Evanghelistul] zice: „Nici un
lucru de necredinţă [necrezare] nu a m zis, că nici Moise «nu L-a văzut pe
D u m n e z e u » , precum nici altcineva, nici nu a putut să ne spună nouă
despre Dânsul o descoperire luminată şi arătată [amănunţită], ci slugă
fiind, a slujit numai la slujba slovei [slujirea literei] L e g i i " . Iar Hristos,
„ F i u " fiind şi „Unul-Născut" şi „în ş a n u r i l e " Părintelui fiind, n u numai
că îl vedea pe Dânsul [pe Tatăl], ci şi tuturor oamenilor le „ s p u n e " pentru
El. Deci, de vreme ce este Fiu şi pe Tatăl îl vede - ca Acela Care este „în
ş a n u r i l e " L u i - , cu cuviinţă ne-a dat nouă „darul şi a d e v ă r u l " (loan 1,17).
Dar, poate va zice cineva: „Cum aici ne învăţăm că «pe D u m n e z e u
n i m e n i n u L-a văzut», iar Proorocul zice: «Am văzut pe D o m n u l » (Isaia 6,
1,5)"? A văzut cu adevărat Proorocul, dar nu însăşi Fiinţa [Dumnezeirii], ci
asemănare oarecare şi în-chipuire , pe cât era cu putinţă a v e d e a Şi iarăşi,
72

un altul [dintre Prooroci] cu o altă în-chipuire L-a văzut şi altul cu alta . De 73

u n d e este arătat [adeverit] că nu însuşi adevărul [însăşi plinătatea] văd ei,

pentru că nu L-ar fi văzut in multe chipuri, singuratec [Singur, Unul] fiind
El şi fără de formă. încă, dar, raci îngerii nu văd Fiinţa lui Dumnezeu, cu
toate că se zice că „văd faţa" lui D u m n e z e u - că aceasta arată c u m că
74

71
în ediţia de la 1805, versetul 18 este: „Pe Dumnezeu nimeni nu L-a văzut nici
odinioară, Cel Unul-Născut Fiul Carele este în şanurile Tatălui, Acela a spus".
72
Adică, Dumnezeu pogorându-Se neputinţei făpturii zidite, ia „chip" pe măsura,
pe potriva celui căruia El binevoieşte să i Se arate sau să i Se descopere.
73
„Am văzut pe Domnul stând pe tronul Său, şi toată oştirea cerească sta lângă El, la
dreapta şi la stânga Lui" (3 Regi 22,19; 2 Paralipomena 18,18). „în anul morţii regelui Ozia,
am văzut pe Domnul stând pe un scaun înalt şi măreţ şi poalele hainelor Lui umpleau
templul" (Isaia 6,1). „Şi am zis: «Vai mie, că sunt pierdut! Sunt om cu buze spurcate şi
locuiesc în mijlocul unui popor cu buze necurate. Şi pe Domnul Savaot L-am văzut cu
ochii mei!»" (Isaia 6,5). „Văzut-ampe Domnul stând lângă altar" (Amos 9,1).
74
După cum însuşi Mântuitorul Hristos grăieşte: „Vedeţi să nu dispreţuiţi pe
vreunul din aceştia mici, că zic vouă că îngerii lor, în Ceruri, pururea văd faţa Tatălui
Meu, Care este în Ceruri" (Matei 18,10).
TÂLCUIREA SFINTEI EVANGHELII DE LA IOAN Capitolul 1 63

numai în-chipuiesc de-a pururi pe Dumnezeu. însă numai Fiul îl vede p e

Tatăl şi îl „ s p u n e " [îl „face cunoscut"] pe El tuturor oamenilor.
Iar „sânuri părinteşti" auzind, să nu presupui [bănuieşti] ceva t r u p e s c
la D u m n e z e u ; căci vrând Evanghelistul să arate neînstrăinarea şi n e d e s -
părţirea şi împreună-pururea-vecuirea Fiului cu Tatăl, a pomenit d e n u ­
mele acesta [ „ s â n u r i " ] .

I , 29-20; Şi aceasta este mărturia lui l o a n , c â n d au trimis la el i u d e i i

din I e r u s a l i m , preoţi şi leviţi, ca să-1 întrebe: C i n e eşti tu? (20) Şi el a m ă r ­
turisit şi n - a tăgăduit; şi a mărturisit: N u s u n t e u H r i s t o s u l . 75

(1,19) loan 5, 33 (1, 20) Luca 3 , 1 5 / l o a n 3 , 2 8 / Faptele Apostolilor 1 3 , 2 5

A zis mai sus [Evanghelistul] că loan [Botezătorul] „mărturisea" p e n t r u

Dânsul (loan 2 , 1 5 ) , apoi, după ce a spus ce a mărturisit loan pentru Hristos
- a n u m e că „Acesta mai înainte de mine S-a f ă c u t " (loan 1,15) şi c u m că
„noi t o ţ i " Proorocii „din plinirea Lui am l u a t " (loan 1,16) - , aduce pe u r m ă :
„şi aceasta este mărturia lui l o a n " . Care? Ceea ce a zis mai sus, a n u m e că
„mai î n a i n t e de m i n e S-a făcut" şi celelalte. încă şi cele care de aici înainte
le zice - că: „Nu sunt eu Hristos" - şi acestea sunt „ m ă r t u r i e " a lui l o a n .
Deci, „au trimis i u d e i i " la loan pe cei pe care îi aveau ei mai cinstiţi -
căci „preoţi şi l e v i ţ i " au trimis şi pe aceştia „din I e r u s a l i m " - ca aceştia, ca
nişte m a i pricepuţi, să-1 plece pe loan prin măgulire ca să se mărturisească
pe sine Hristos. Şi vezi, înşelăciunea [lor], că n u îl întreabă p e el îndată: „Tu
eşti Hristos?", ci: „Tu cine eşti?" Iar loan, cunoscând vicleşugul lor, nu s p u n e
cine este, ci mărturiseşte: „Nu sunt eu Hristos", la scopul [ţelul] lor privind
şi dinspre toate părţile trăgându-i [plecându-i] pe ei spre a crede c u m că
altul este Hristos, Cel Care era socotit de dânşii a fi [om] de rând şi din tată
simplu - căci din tâmplar era [socotit a fi Domnul] (Matei 13,56; Marcu 6, 3)
- şi din patrie de rând - căci din Nazaret era (Matei 2,23), din care n u credeau
ei a fi ceva b u n . Dar p e înaintemergătorul la mare cinste îl aveau, căci e r a
76

şi din tată arhiereu şi c u viaţă îngerească şi aproape nematerialnică. P e n t r u

aceasta, cu dreptate este a se minuna cineva, c u m din cele ce socoteau aceia
[preoţii şi leviţii] că ar vătăma slava lui Hristos, chiar dintru aceasta s u n t
împiedicaţi [sunt poticniţi] căci îl întreabă p e loan, ca pe un vrednic d e

75
In ediţia de la 1805, în loc de „Nu sunt eu Hristosul", se găseşte „Nu sunt eu
Hristos".
76
Această socotinţă despre Nazaret o găsim şi în convorbirea dintre doi bărbaţi care
mai apoi au devenit Apostoli ai Domnului: „Filip a găsit pe Natanail şi i-a zis: Am aflat
pe Acela despre Care au scris Moise în Lege şi Proorocii, pe Iisus, fiul lui Iosif din
Nazaret. (46) Şi i-a zis Natanail: Din Nazaret poate fi ceva bun? Filip i-a zis: Vino şi
vezi" (loan 1, 45-46).
64 Capitolul 1 SFÂNTUL TEOFILACT ARHIEPISCOPUL BULGARIEI

credinţă [crezare] şi ca mărturia lui să o aibă pricină [temei] a necredinţei

celei întru Hristos, de nu-L va mărturisi pe Acela că este Hristos. Iar aceasta
împotrivă li s-a întors lor, căci pe acesta [loan Botezătorul] pe care îl aveau
[socoteau] vrednic de credinţă [crezare], îl află [ei] că mărturiseşte pentru
Hristos şi nu trage la sineşi [asupră-şi] cinstea

1, 21-23: Şi ei l-au întrebat: Dar cine eşti? Eşti Ilie? Zis-a el: Nu sunt.
Eşti tu Proorocul? Ş i a răspuns: Nu. (22) Deci i-au zis: Cine eşti? Ca să dăm
u n răspuns celor ce ne-au trimis. Ce spui tu despre tine însuţi? (23) El a zis:
Eu sunt glasul celui ce strigă în pustie: „îndreptaţi calea Domnului", precum
a zis Isaia Proorocul.
(1,21) Maleahi 3 , 2 3 / Matei 1 7 , 1 0 (1, 23) Isaia 40, 3 / Matei 3, 3 / Marcu 1 , 3 / Luca 1,17; 3, 4

P e Ilie îl aşteptau ei să vină - unei vechi învăţături crezând (Maleahi 3,

23-24) - , pentru aceasta îl întreabă pe dânsul de este el „ I l i e " , căci şi viaţa
lui se asemăna cu a lui Ilie. Deci se leapădă [loan] şi de aceasta.
„Proorocul eşti t u ? " - se leapădă şi de aceasta, măcar că Prooroc e r a
Dar de ce se leapădă? De ce? Pentru că nu l-au întrebat pe el: „Prooroc eşti
t u ? " , ci: „Proorocul eşti t u ? " cu articol, făcând [preschimbând] întrebarea
astfel: „[Tu eşti] Proorocul Acela Care este aşteptat, pentru Care Moise a
zis: «Prooroc va ridica vouă D o m n u l D u m n e z e u » ? " (Deuteronom 18,15)
D e c i , n u s-a lepădat loan c u m că nu este Prooroc, ci c u m că n u este
„Proorocul" Acela Care este aşteptat. Căci, fiindcă au auzit ei pe Moise,
zicând că „Prooroc va ridica [vouă D o m n u l D u m n e z e u ] " , nădăjduiau 77

că întru oarecare vremi va fi [veni] Proorocul A c e s t a

Apoi, iarăşi stau asupra lui [loan]: „Spune, dar, nouă, «cine e ş t i » ? "
Atunci, le răspunde lor: „Eu sunt glasul celui ce strigă î n p u s t i e " . Zice:
„Eu sunt cel pentru care este scris: «glasul celui ce strigă î n p u s t i e » " .
C ă c i , de nu va a d ă u g a şi aceasta: „pentru care e s t e s c r i s " , se arată
nepotrivită oarecum alcătuirea cuvântului. Şi ce strigă? „îndreptaţi calea
D o m n u l u i " . Z i c e : „Slugă [slujitor] s u n t şi gătesc mai înainte « c a l e
D o m n u l u i » - inimile voastre; aşadar, «îndreptaţi-le» pe acestea [voi], cei
care sunteţi strâmbi şi vicleni, şi faceţi-le « n e t e d e » (Isaia 40, 3) ca să se78

facă Domnului Hristos «cale» prin voi". Apoi îl aduce în urmă pe Isaia
martor - căci, fiindcă a zis lucruri mari pentru Hristos, c u m că este Domn,

77
în ediţia din 1988 a Sfintei Scripturi, aici avem: „Prooroc din mijlocul tău şi din
fraţii tăi, ca şi mine, îţi va ridica Domnul Dumnezeul tău: pe Acela să-L ascultaţi"
(Deuteronom 18,15).
78
în ediţia din 1988 a Sfintei Scripturi, aid avem: „Un glas strigă: «în pustiu gătiţi calea
Domnului, drepte faceţi în loc neumblat cărările Dumnezeului nostru»" (Isaia 40, 3).
TÂLCUIREA SFINTEI EVANGHELII DE LA IOAN Capitolul 1 65

iar el {loan] că unelteşte [împlineşte] lucrare de slugă [slujire] şi d e p r o p o ­

văduitor, aleargă la Proorocul [Isaia].
Şi poate că aceea ce zice: „Eu sunt glasul celui ce s t r i g ă " , a ş a o va
tâlcui cineva: „Eu sunt glasul Celui Ce strigă", adică al lui H r i s t o s , al
Celui Care luminat vesteşte Adevărul. Căci ai Legii, toţi erau „ g â n g a v i "
(Ieşirea, 10; 6,12), fiindcă adevărul Evangheliei n u era încă; şi aceasta a r fi,
precum se pare, gângăvirea lui M o i s e - neluminarea şi n e d e s c o p e r i r e a
79

Legii . Iar Hristos - ca Acela Care e însuşi A d e v ă r u l şi toate ale T a t ă l u i

80

ne-a vestit n o u ă - „strigă". Deci, zice loan: „«Eu s u n t glasul» C u v â n t u l u i

«Celui Ce strigă» - «în pustie» petrecând [vieţuind] e u " ; apoi [de la u n ]
alt început: „îndreptaţi calea D o m n u l u i " .
Cu cuviinţă se numeşte loan „glas", ca unul care este î n a i n t e m e r g ă t o r
al lui Hristos, precum şi glasul aleargă mai înainte d e cuvânt. A d i c ă , s p r e a
zice mai arătat [lămurit]: glasul este duh [suflu] neînchipuit [ n e d e p l i n ,
nedesăvârşit], care din piept iese, iar când prin limbă se va închipui [împlini,
desăvârşi], atunci se face cuvânt. Aşadar, întâi este „glasul", apoi „ C u v â n t u l "
(loan 1,14) - mai înainte era loan, apoi Hristos, d u p ă venirea cea cu t r u p . Şi
botezul lui loan era neînchipuit [nedeplin, nedesăvârşit], căci n u e r a cu
Duhul; iar al lui Hristos este închipuit [deplin, desăvârşit] şi nimic d i n cel
umbros şi care era înseninător [preînchipuitor] n u are, căci cu D u h u l e s t e .

1,24-25: Şi trimişii erau dintre farisei. (25) Şi l-au întrebat şi i-au z i s :

De ce botezi, deci , dacă tu nu eşti Hristosul, nici Ilie, nici P r o o r o c u l ?
81

H, 26) Matei 3 , 1 1 / M a r c u 1 , 8 / L u c a 3 , 1 6 / Faptele A p o s t o l i l o r 1 , 5

Fiindcă prin măgulire n u au putut să-1 plece p e dânsul, prin c u v i n t e

mai aspre şi mai mustrătoare îl înfricoşează, ca el să zică ceea ce v o i a u e i şi
să se mărturisească pe sine însuşi [a fi] Hristos. Şi îi zic lui: „ « P e n t r u ce,
dar, botezi?» Cine ţi-a dat atâta stăpânire?" - încât d i n cuvântul a c e s t a se
arată că ei socoteau că unul este Hristos şi altul Proorocul Cel C a r e era
aşteptat (Deuteronom 18, 15); căci spun ei: „ D e n u eşti tu Hristos, n i c i

79
„Atunci Moise a zis către Domnul: «O, Doamne, eu nu sunt om îndemânatic la
vorbă, ci grăiesc cu anevoie şi sunt gângav; şi aceasta nu de ieri, de alaltăieri, n i c i de
când ai început Tu a grăi cu robul Tău; gura mea şi limba mea sunt a n e v o i o a s e » "
(Ieşire 4,10). „Dar Moise a grăit înaintea Domnului şi a zis: «Iată, fiii lui Israil n u mă
ascultă. Cum, dar, mă va asculta Faraon? Şi apoi eu sunt şi gângav»" (Ieşire 6,12).
80
Adică, neputând împlini în faptă Legea, toţi cei supuşi Legii se arătau „ g â n g a v i " ,
până când S-a întrupat Cel Care mărturisea despre Sine: „Să nu socotiţi că am v e n i t să
stric Legea sau Proorocii; n-am venit să stric, ci să împlinesc. (18) Căci adevărat zic
vouă: înainte de a trece cerul şi pământul, o iotă sau o cirtă din Lege nu va trece, p â n ă
ce se vor face toate" (Matei 5,17-18).
81
in ediţia de la 1805, în loc de „De ce botezi, deci", se găseşte „Pentru ce, dar, b o t e z i " .
66 Capitolul 1 SFÂNTUL TEOFILACT ARHIEPISCOPUL BULGARIEI

P r o o r o c u l " - înţelegând că unul este Hristos şi altul „Proorocul", rău

socotind acestea, căci „Proorocul" este însuşi Hristos şi Dumnezeul nostru.
Şi toate acestea le ziceau, precum am spus, ca să-1 silească pe el să se
mărturisească pe sine însuşi [a fi] Hristos; iar mai vârtos - de se cuvine să
o zic p e cea mai adevărată - îl întreabă p e el, ca şi c u m zavistuind
[pizmuind] slavei lui. Pentru aceasta, nici nu-1 întreabă de este el Hristos,
ci: „Tu c i n e eşti?" (loan 1, 21), ca şi cum ar fi zis: „Cine eşti tu, cel care te
apuci de un lucru atâta de mare şi-i botezi şi-i curăţeşti pe cei care se
mărturisesc?" Căci mi se pare mie că iudeii voiau ca nici loan să n u se
pară celor mulţi că este Hristos, ci din zavistie şi din pizmă îl întreabă p e
dânsul: „Tu cine e ş t i ? " Preablestemaţi, aşadar, sunt, fiindcă îl primesc p e
el b o t e z â n d , iar d u p ă ce se botează, se fac nemulţămitori - cu adevărat
„pui de n ă p â r c ă " sunt iudeii (Matei 3, 7; Luca 3, 7).
82

1, 26-27: loan le-a răspuns, zicând: Eu b o t e z cu apă; dar î n m i j l o c u l

v o s t r u S e a f l ă A c e l a pe Care voi nu-L ştiţi. (27) Cel Care vine d u p ă
83

m i n e , Care înainte de m i n e a fost şi Căruia eu nu sunt vrednic Să-I dezleg

Cureaua încălţămintei . 84
(1, 27) Isaia 4 0 , 1 0 / Marcu 1, 7 / loan 1 , 1 5 , 3 0

Vezi şi b l â n d e ţ e a Sfântului [loan Botezătorul], încă şi adevărul;

b l â n d e ţ e a - că nimic aspru către dânşii nu grăieşte, măcar deşi erau ei
ispititori; iar adevărul - că martor este al slavei lui Hristos, îndrăzneţ, şi
n u ascunde slava Domnului, ca să-şi agonisească lui cinste, ci mărturiseşte:
„«Eu b o t e z » cu un botez de rând [simplu], numai «cu apă», care n u dă
iertare de păcate celui care se botează, ci îl găteşte mai înainte [pe acesta]
spre a primi Botezul cel duhovnicesc, care dăruieşte iertarea păcatelor.
« D a r î n m i j l o c u l vostru stă Acela pe Care voi nu-L ş t i ţ i » " , căci Domnul,
fiind amestecat cu mulţimea, n u se ştia Care este şi de unde.
încă poate că cineva va zice că şi în alt chip „în m i j l o c u l " fariseilor „sta"
[„Se afla"] Domnul, dar „nu-L ştiau" pe Dânsul. Căci, fiindcă lor [fariseilor]
li se părea că citesc Scripturile, iar întru acestea se vestea [propovăduia]
Domnul, „în mijlocul" lor era, adică în M m i l e lor, dar „nu-L ştiau" pe El, ca
unii care nu înţelegeau Scripturile, măcar deşi în inimi le aveau pe ele.

82
După cum mărturiseşte însuşi înaintemergătorul: „Dar văzând loan pe mulţi
din farisei şi saduchei venind la botez, le-a zis: Pui de vipere, cine v-a arătat să fugiţi
de mânia ce va să f i e ? " (Matei 3, 7); „Deci zicea loan mulţimilor care veneau să se
boteze de el: Pui de vipere, cine v-a arătat să fugiţi de mânia ce va să fie?" (Luca 3, 7).
Vezi şi tâlcuirile Sfântului Teofilact la aceste versete.
83
în ediţia de la 1805, în loc de „Se află", se găseşte „stă".
84
în ediţia de la 1805, versetul 27 este: „Acela este Cel Ce vine după mine, Care mai
înainte de mine S-a făcut, Căruia nu sunt vrednic să-I dezleg cureaua încălţămintei Lui".
TÂLCUIREA SFINTEI EVANGHELII DE LA IOAN Capitolul 1 67

N u cumva încă şi după acest înţeles: fiindcă era D o m n u l „ M i j l o c i t o r " 85

lui Dumnezeu şi oamenilor (1 loan 2,1), „în mijlocul" fariseilor „sta" [ „ S e

afla"], vrând să-i împace pe ei cu Dumnezeu, dar „nu-L ştiau" pe D â n s u l .
Şi adeseori p u n e [spune loan] acest cuvânt: „Cel Ce vine după m i n e " ,
arătând că n u este săvârşitor [deplin] botezul lui, ci povăţuitor [călăuzitor]
spre Botezul cel duhovnicesc.
Iar aceea ce zice: „mai înainte de m i n e S-a f ă c u t " este în loc de „ m a i
cinstit, mai slăvit, şi atât de mult, încât nici întru cele mai de pe u r m ă s l u g i
ale Lui nu m ă n u m ă r e u " - căci a dezlega încălţămintea este lucru al slujirii
celei mai de p e u r m ă [mai prejos].
Şi ştiu că a m citit la oarecare din Sfinţi o tâlcuire ca aceasta: „ î n c ă l ­
ţămintea", pretutindeni [în Scriptură] se ia [înţelege] la trupul păcătoşilor
şi care se supune stricăciunii; iar „cureaua" - la legătura păcatelor. D e c i
loan, la ceilalţi care veneau la dânsul şi se mărturiseau, putea „să d e z l e g e
cureaua" păcatelor - căci cu legăturile păcatelor lor fiind strânşi, i e ş e a u
[veneau] la el; iar prin a-i îndemna pe ei spre pocăinţă, le făcea [deschidea]
lor cale mai înainte, spre a lepăda şi de săvârşit [desăvârşit, deplin] „ c u r e a u a "
aceasta Iar la Hristos, neaflând [loan] „curea" - adică legătură de păcat, c u —
cuviinţă nici a o „ d e z l e g a " p e aceasta n u putea. Căci, c u m ar fi p u t u t
„dezlega" ceea ce n u [se] afla? Căci „păcat n-a făcut, nici s-a aflat în g u r a
Lui v i c l e ş u g " (Isaia 53,9). Şi „încălţăminte" este Venirea Domnului la n o i ,
86

iar „cureaua" ei - chipul [felul] întrupării şi c u m S-a legat cu trupul Cuvântul

lui Dumnezeu. Deci chipul [felul] acesta c u neputinţă este a-1 „ d e z l e g a " ,
pentru că cine poate să dezlege cum S-a legat D u m n e z e u cu trupul?!

1, 28: A c e s t e a se petreceau în Betabara, dincolo de Iordan, u n d e

boteza l o a n .
87
a, 28) i u d i t a 7,24
Pentru care pricină a zis că „acestea s-au făcut în B e t a n i a " ? C a să
arate îndrăzneala propovăduitorului celui m a r e : căci n u în casă, n i c i î n
85
După cum se spune în Epistolele Sfinţilor Apostoli: „Deci ce este Legea? Ea a fost -
adăugată pentru călcările de lege, până când era să vină Urmaşul, Căruia I s-a dat
făgăduinţa, şi a fost rânduită prin îngeri, în mâna unui Mijlocitor. (20) Mijlocitorul
însă nu este al unuia singur, iar Dumnezeu este Unul" (Galateni 3,19-20). „Copiii mei,
acestea vi le scriu, ca să nu păcătuiţi, şi dacă va păcătui cineva, avem Mijlocitor către
Tatăl, pe Iisus Hristos Cel Drept. (2) El este jertfa de ispăşire pentru păcatele noastre,
dar nu numai pentru păcatele noastre, ci şi pentru ale lumii întregi" (1 loan 2,1-2).
86
In ediţia din 1988 a Sfintei Scripturi, putem citi: „Mormântul Lui a fost pus lângă
cei fără de lege şi cu cei făcători de rele, după moartea Lui, cu toate că nu săvârşise nici
o nedreptate şi nici înşelăciune nu fusese în gura L u i " (Isaia 53, 9).
87
în ediţia de la 1805, versetul 28 este: „Acestea s-au făcut în Betania, de ceea parte
de Iordan, unde era loan botezând".
68 Capitolul 1 SFÂNTUL TEOFILACT ARHIEPISCOPUL BULGARIEI

u n g h e r , ci la Iordan mergând, în mijlocul mulţimii, [unele ca] acestea

88

propovăduia pentru Hristos.

Şi se cuvine a şti că cele mai cu dinadinsul cercate prescrieri ale
Evangheliei au aici : „în Betabara", căci Betania nu este „de ceea parte
89

de I o r d a n " [„dincolo de Iordan"], ci undeva aproape de Ierusalim . 90

1, 29: A doua zi a văzut loan pe Iisus venind către el şi a zis: lata

Mielul lui Dumnezeu, Cel Ce ridică păcatul lumii.
(1,29) Ieşire 1 2 , 3 / Isaia 5 3 , 7 , 1 1 / Matei 3 , 1 / loan 1,36 / Faptele Apostolilor 8 , 3 2 / Apocalipsa 5,6-13

Adeseori merge Domnul către înaintemergătorul. Pentru care pricină?

Arătat este cu adevărat: fiindcă S-a botezat şi El de către loan, ca unul din
cei mulţi, ca să nu socotească vreunii [despre Iisus] că asemenea precum
ceilalţi S-a botezat, ca şi c u m ar fi fost El supus sub păcate, pe acest pre­
supus [bănuială] vrând Botezătorul să-1 îndrepteze [înlăture], zice: „Iată
Mielul lui Dumnezeu, Cel Care ridică păcatul lumii" - căci Acela Care
este atât de curat, încât şi păcatele altora le „ridică" şi le pierde, [risipeşte,
p r ă p ă d e ş t e , n i m i c e ş t e ] , arătat [adeverit] este că nu a primit botezul
mărturisirii [pocăinţei] asemenea ca şi ceilalţi.
C e a r c ă [cercetează, c u m p ă n e ş t e ] încă şi graiul: „Iată Mielul lui
D u m n e z e u " . Ca şi către vreunii care pofteau şi căutau să-L vadă pe „Mielul"
Cel Care era propovăduit de Isaia (53,7), este cuvântul acesta: „Iată Mielul"
- zice - „Mielul Acela Care Se căuta, iată, de faţă este", căci poate că mulţi
îndeletnicindu-se întru citirea cărţii celei prooroceşti a Isaiei , vor fi căutat 91

Carele ar fi „Mielul". Deci, loan îl arată pe Acesta Şi n u a zis „miel", ci

„Mielul", căci mulţi sunt „miei", precum mulţi sunt „hristoşi" [unşi ]. Dar, 92

88
Adică în loc ascuns, tăinuit.
89
„Cele mai cu dinadinsul cercate prescrieri ale Evangheliei au aici" are înţelesul de
„cele mai vrednice de crezare manuscrise ale Evangheliei au în acest verset, în acest loc".
90
Betania („casa bărcii") este locul de naştere a Iui Lazăr şi al surorilor lui şi se află
la sud-est de Ierusalim şi în apropierea lui. Betabara („loc de trecere") e o localitate din
Pereea, dincolo de Iordan, la revărsarea râului în Marea Moartă. Unele traduceri - urmând
anumiţi codici şi manuscrise mici - indică aici (loan 1,28) Betania, în loc de Betabara. însă
localitatea este aceeaşi, doar denumirea este schimbată de codici, după cum adevereşte
şi Sfântul Teofilact.
91
„Chinuit a fost, dar S-a supus şi nu Şi-a deschis gura Sa; ca un miel spre junghiere
s-a adus şi ca o oaie fără de glas înaintea celor ce o tund, aşa nu Şi-a deschis gura Sa"
(Isaia 53, 7).
92
Sfântul Teofilact - în tâlcuirea de la Matei 1,1 - ne învaţă aşa: „«Hristoşi» - adică
«unşi» - se numeau împăraţii şi preoţii, pentru că erau unşi cu untdelemn sfinţit, care
curgea din cornul care li se punea pe cap". Vezi şi tâlcuirile Sfântului la: Matei 16,15-16;
Marcu 14, 61-65; 15,16-21; Luca 9,18-22.
TÂLCUIREA SFINTEI EVANGHELII DE LA IOAN Capitolul 1 69

Mieîul Cel adevărat, Care se preînchipuie prin M o i s e şi se propovăduieşte

93

de Isaia, Acesta este. Iar „Mielul lui D u m n e z e u " S e n u m e ş t e H r i s t o s ori

pentru că Dumnezeu a primit moartea lui Hristos cea pentru mântuirea
noastră, ori pentru că Dumnezeu L-a dat p e El spre moarte p e n t r u noi.
Precum obişnuim a zice: „această jertfă este a cutăruia", în loc de „cutare a
adus-o pe aceasta". Aşa şi Domnul se numeşte „ M i e l u l lui D u m n e z e u " ,
pentru că Dumnezeu şi Tatăl, pentru dragostea cea către noi, L-a d a t p e El
„spre j u n g h i e r e " pentru noi (Isaia 53, 7).
Şi nu a zis [loan]: „Carele a ridicat p ă c a t u l " , ci „ C a r e l e r i d i c ă " , c ă c i în
toate zilele ridică păcatele noastre, unele prin Botez, iar altele prin Pocăinţă.
Iar mieii cei care se jertfeau în Legea Veche nu pierdeau [risipeau, n i m i c e a u ]
nicidecum păcatele nici unuia [dintre oameni], iar A c e s t a „ridică p ă c a t u l "
a toată „ l u m e a " - adică îl pierde, îl şterge.
Şi pentru care pricină nu a zis „păcatele", ci „ p ă c a t u l " ? Poate c ă prin a
zice „păcatul" în chip cuprinzător a grăit, p r e c u m obişnuim a zice c ă „s-a
depărtat o m u l " - în loc de „toată omenirea" - „de la D u m n e z e u " ; aşa şi
aici, zicând „păcatul", pe toate păcatele le-a arătat. Dar, poate, fiindcă n u a
ascultat o m u l pe D u m n e z e u şi în patimi a zăcut, „păcatul l u m i i ^ e r
neascultarea, pe care din mijloc „l-a ridicat" Domnul, „făcându-Se ascultător
până la m o a r t e " (Filipeni 2, 8), şi astfel pe cea potrivnică v i n d e c â n d u - o cu
cea împotrivă.
93
„In ziua a zecea a lunii acesteia să-şi ia fiecare din capii de familie un miel; câte
un miel de familie să luaţi fiecare. (4) Iar dacă vor fi puţini în familie, încât să nu fie
îndeajuns ca să poată mânca mielul, să ia cu sine de la vecinul cel mai aproape de
dânsul un număr de suflete: număraţi-vă la un miel atâţia cât pot să-1 mănânce. (5)
Mielul să vă fie de un an, parte bărbătească şi fără meteahnă, şi să luaţi sau tui miel,
sau un ied, (6) să-1 ţineţi până în ziua a paisprezecea a lunii acesteia şi atunci toată
adunarea obştii fiilor lui Israil să-1 junghie către seară. (7) Să ia din sângele lui şi să
ungă amândoi uşorii şi pragul cel de sus al uşii casei unde au să-1 mănânce. (8) Şi să
mănânce în noaptea aceea carnea lui friptă la foc; dar s-o mănânce cu azimă şi cu
ierburi amare. (9) Dar să nu-1 mâncaţi nefript îndeajuns sau fiert în apă, ci să mâncaţi
torul fript bine pe foc, şi capul cu picioarele şi măruntaiele. (10) Să nu lăsaţi din el pe
a doua zi şi oasele lui să nu le zdrobiţi. Ceea ce va rămâne pe a doua zi să ardeţi în foc.
(11) Să-1 mâncaţi însă aşa: să aveţi coapsele încinse, încălţămintea în picioare şi toiegele
în mâinile voastre; şi să-1 mâncaţi cu grabă, căci este Pastile Domnului. (12) în noaptea
aceea voi trece peste pământul Egiptului şi voi lovi pe tot întâiul născut în pământul
Egiptului, al oamenilor şi al dobitoacelor, şi voi face judecată asupra tuturor dum­
nezeilor în pământul Egiptului, căci Eu sunt Domnul. (13) Iar la voi sângele va fi
semn pe casele în care vă veţi afla: voi vedea sângele şi vă voi ocoli şi nu va fi între voi
rană omorâtoare, când voi lovi pământul Egiptului. (14) Ziua aceea să fie spre pomenire
şisăprăznuiţi într-însa sărbătoarea Domnului, din neam în neam; ca aşezare veşnică
s-o prăznuiţi" (Ieşire 12, 3-14).
 ţ
70 Capitolul 1 SFÂNTUL TEOFILACT ARHIEPISCOPUL BULGARIEI

1,30: Acesta este despre Care eu am zis: D u p ă m i n e vine un Bărbat,

Care a fost înainte de mine, fiindcă mai înainte de m i n e era . 94

(1,30) loan 1 , 1 5 , 2 7 ; 8, 58

M a i sus [înainte], celor care veniseră de la farisei, l o a n le zicea că „în

mijlocul vostru stă, Acela pe Carele voi nu-L ştiţi", „Care mai înainte de
m i n e S-a făcut" (loan 1,26-27), iar acum îl şi arată pe D â n s u l cu degetul şi
c u n o s c u t îl face celor care nu-L ştiau. „Acesta este Acela pentru Care
m ă r t u r i s e a m " - zice, către farisei - „«Care mai înainte de mine S-a făcut»,
adică mai slăvit decât mine şi mai cinstit. Pentru ce? Pentru că «mai întâi
d e m i n e a fost»".
A u d ă Arie , că n u a zis [înaintemergătorul] cum că „mai întâi de mine
95

s-a zidit", ci cum că „a fost"! Audă şi ceata lui Pavel din Samosata , că nu din 96

Măria Şi-a luat Domnul începutul fiinţei, ci „mai întâi" de înaintemergătorul

„a fost", după însuşirea [Fiinţei Sale] cea mai înainte de veci. Căci dacă -
precum voi bârfiţi - din Măria a luat Domnul început al fiinţei, cum a fost
„mai întâi" de înaintemergătorul? Că acesta arătat [adeverit] este mai înainte
cu „şase luni" decât Domnul, după naşterea cea cu trup (Luca 1,26,36).
Iar „Bărbat" se numeşte Domnul, poate şi pentru vârsta cea de săvârşit
[desăvârşită, deplină], căci de treizeci de ani fiind, S-a botezat; dar poate
şi ca Acela Care este „Bărbat" a tot sufletul şi „ M i r e " al Bisericii (Matei 9,
15; Marcu 2, 19; Luca 5, 34). Căci, zice Pavel: „v-am logodit pe voi unui
Bărbat, să vă pun î n a i n t e " , adică lui Hristos (2 Corinteni 11,2). Deci, zice
97

înaintemergătorul: „Eu sunt logoditorul şi pricinuitorul, însă «după mine

v i n e B ă r b a t u l » , căci eu trag sufletele la credinţa cea întru Hristos, iar El
este «Bărbatul» Cel Care va să Se logodească cu d â n s e l e " .

1, 31-34: Şi eu nu-L ştiam ; dar ca să fie arătat lui Israil, de aceea

98 99

a m venit eu, b o t e z â n d cu apă. (32) Şi a mărturisit loan, zicând: A m văzut

94
în ediţia de la 1805, în loc de „Care a fost înainte de mine, fiindcă mai înainte de
mine era", se găseşte „Care mai înainte de mine S-a făcut, că mai întâi de mine a fost".
95
Pentru Arie şi arianism, vezi notele de la loan 1, V şi 2, 9.
96
Pentru Pavel din Samosata, vezi nota de la înaintecuvăntare.
97
în ediţia din 1988 a Sfintei Scripturi, avem: „Căci vă râvnesc pe voi cu râvna lui
Dumnezeu, pentru că v-am logodit unui singur Bărbat, ca să vă înfăţişez lui Hristos
fecioară neprihănită" (2 Corinteni 11, 2).
98
[1805] „Nu L-a ştiut" pe El, pentru că toată vremea a petrecut-o [înaintemergătorul]
în pustie. Dar cum, Prunc fiind [Domnul] în pântece, L-a cunoscut pe El, prunc fiind şi
loan? L-a cunoscut arunci cu adevărat, dar nu fireşte, ci mai presus de fire şi precum nimeni
dintre oameni nu L-a cunoscut. Iar acum, trei fiind cunoştinţele - prin vedere, prin auzire
şi prin proorocire - cu nici una dintru acestea nu L-a cunoscut pe Hristos mai înainte de a
veni la Iordan. Iar arunci, cu toate cele trei [feluri de cunoştinţă] L-a cunoscut. Căci şi s-au
TÂLCUIREA SFINTEI EVANGHELII DE LA IOAN Capitolul 1 71

Duhul p o g o r â n d u - S e din Cer, ca un porumbel şi a r ă m a s peste El. (33)

Şi eu nu-L c u n o ş t e a m pe E l , dar Cel Ce m-a trimis să botez cu a p ă ,
100

Acela mi-a z i s : Peste Care vei vedea Duhul pogorându-Se şi r ă m â n â n d

101

peste El, Acela este Cel Ce botează cu Duh Sfânt. (34) Şi eu a m v ă z u t ş i

am mărturisit că A c e s t a este Fiul lui D u m n e z e u .
(1,31) Marcu l,i(l, 32) Matei 3 , 1 6 / M a r c u 1 , 1 0 / Luca 3 , 2 1 - 2 2 /
loan 6 , 2 7 (1, 33) Matei 3 , 1 1 / Faptele Apostolilor 1, 5 I I l o a n 5 , 8

Fiindcă înaintemergătorul era rudenie a D o m n u l u i - căci zice î n g e r u l

către Fecioara: „Iată Elisabeta, rudenia ta, a zămislit" (Luca 1,36)-, ca să n u
bănuiască [presupună] oarecine că Botezătorul din pricina rudeniei f a c e
har [hatâr, favoare] Domnului şi unele ca acestea mărturiseşte pentru D â n s u l ,
pentru aceasta el grăieşte adeseori: „«Şi eu nu L-am ştiut» pe D â n s u l " -
presupusurile ridicându-le loan - „«dar ca să Se arate lui Israil», p e n t r u
aceasta am venit b o t e z â n d , ca toţi să se povăţuiască la credinţa cea î n t r u
Dânsul şi să fie arătat noroadelor - pentru aceasta eu botez; căci eu b o t e z â n d ,
aleargă noroadele şi, adunându-se ele, Hristos li Se arată lor p r o p o v ă d u i t
fiind de mine şi [ D o m n u l ] , de faţă fiind, celor de faţă li Se arată". Căci d e n u
ar fi alergat [noroadele] pentru botez, cum ar fi fost arătat D o m n u l de către
loan? Căci el n-ar fi înconjurat casele ducându-L de m â n ă p e Hristos, c a
102

să-L arate fiecăruia Deci, pentru aceasta zice: „«Am venit botezând cu a p ă » ,
ca pentru botez adunându-se noroadele, de mine să fie arătat D o m n u l " .
Şi de aici c u n o a ş t e m că acelea care se n u m e s c m i n u n i copilăreşti [ d i n
copilărie] ale lui Hristos, simt mincinoase şi sunt alcătuite de cei care voiesc
să râdă de taina aceasta [a copilăriei Domnului]. Căci de erau a d e v ă r a t e ,
c u m de era neştiut D o m n u l , făcând unele ca acestea? Căci, cu a d e v ă r a t ,
n u era cu putinţă ca nişte minuni ca acestea să facă D o m n u l şi să n u f i e
vestit. Dar n u este aceasta [adevărată], n u este! Căci mai înainte de a S e
boteza D o m n u l , nici s e m n e n u a făcut, nici n u era cunoscut.

descoperit lui în chip proorocesc cele pentru Dânsul - pentru aceea şi zicea: „Cel Ce v i n e
după mine mai înainte de mine S-a făcut" (loan 1,15); şi L-a văzut pe El - pentru aceea îl
şi oprea, zicând: „Eu am trebuinţă să mă botez de către T i n e " (Matei 3, 14); şi a auzit
pentru El că: „Acesta este Fiul Meu Cel iubit, întru Care am binevoit" (Matei 3,17; Marcu
1,11; Luca 3, 22), după cum ceilalţi Evanghelişti au arătat (după Zigaben).
99
In ediţia de la 1805, în loc de „ca să fie arătat", se găseşte „ca să Se arate".
100
In ediţia de la 1805, în loc de „eu nu-L cunoşteam pe El", se găseşte „eu nu L-am
ştiut pe El".
101
[1805] Dar, când „i-a z i s " Dumnezeu lui aceasta? Adeverit este că până a nu S e
arăta Hristos, când i-a descoperit lui cele pentru Dânsul, căci atunci şi aceasta şi celelalte
„i-a zis". Iar mai pe urmă L-a şi arătat pe El venind la Botez (după Zigaben).
102
„N-ar fi înconjurat casele", în înţelesul că nu ar fi colindat, bătând pe la uşile
oamenilor şi mergând din casă în casă.
72 Capitolul 1 SFÂNTUL TEOFILACT ARHIEPISCOPUL BULGARIEI

„Dar Cel Ce m-a trimis să botez cu apă, Acela mi-a zis: Peste Care
vei v e d e a Duhul pogorându-Se şi rămânând peste El, Acela este Cel Ce
botează cu Duh Sfânt". Precum am zis, afară de orice presupus [bănuială]
făcând loan mărturia cea pentru Domnul, aduce [ridică] mărturia Sus la
D u m n e z e u şi Tatăl. Căci zice: „«Eu nu L-am ştiut [cunoscut] pe El», dar
Tatăl mi L-a descoperit mie p e Acesta la Botez".
Dar ar fi [putut] întreba cineva: Dacă loan „nu L-a ştiut [cunoscut]" pe
El, c u m Evanghelistul Matei zice că îl oprea pe Dânsul, zicând: „Eu am
trebuinţă să mă botez de Tine"? (Matei 3,17) Aşadar, este cu putinţă a spune
că aceasta ce zice „Nu L-am ştiut [cunoscut] pe El", poţi aşa s-o înţelegi: mai
demult şi mai înainte de Botez nu-L ştia pe El, iar atunci, în vremea Botezului,
L-a cunoscut pe Dânsul. Sau, şi în alt chip [fel] este cu putinţă a zice: loan îl
ştia pe El că este Hristos, dar că Dânsul este Cel Care va să „boteze cu Duhul
Sfânt", arunci a înţeles, când „a văzut Duhul pogorându-Se". Deci, zicând
că „nu L-a ştiut [cunoscut]" pe Dânsul, [loan] aceasta ne dă să înţelegem,
anume că nu L-a ştiut că El este Cel Care va să boteze cu Duhul Sfânt; dar că
El este mai presus decât cei mulţi, aceasta a ştiut. Pentru aceea - după cum
zice Evanghelistul Matei - îl şi oprea pe El, ca pe Cel Care îl ştia că este mai
mare decât toţi. Iar după ce S-a pogorât Duhul, atunci mai arătat cunoscân-
du-L, încă şi celorlalţi L-a propovăduit pe El. *
Iar D u h u l a fost văzut de toţi cei care erau de faţă şi nu numai de loan.
Şi ar fi putut zice cineva: Aşadar, pentru ce n u au crezut [mulţimile în
Hristos]? Pentru că s-a întunecat inima lor cea neînţelegătoare, căci şi
minuni văzându-L p e Dânsul că făcea, nu au crezut . Iar oarecare zic că
103

nu toţi L-au văzut [pe Duhul în chip de porumbel], ci cei mai cucernici. Şi,
măcar deşi cu trup S-a pogorât Duhul' , însă se poate să n u fi fost văzut
04

103
Iată graiurile fariseilor şi cărturarilor despre minunile Mântuitorului Hristos:
„Cu domnul demonilor scoate [El] pe demoni" (Matei 9,34). Insă Domnul ne-a vestit
tuturor celor care vrem să-I urmăm prin păzirea poruncilor Sale: „Dacă M-au prigonit
pe Mine, şi pe voi vă vor prigoni" (loan 15, 20).
104
Duhul Sfânt „S-a pogorât cu trup", nu în înţelesul că Duhul este întrupat în
porumbel, ci S-a înfăţişat sub forma porumbelului, pentru a arăta şi a mărturisi Cine
este Cel asupra Căruia Se pogoară. Sfântul Evanghelist Luca spune: „Şi S-a pogorât
Duhul Sfânt peste El, în chip trupesc, ca un porumbel, şi s-a făcut glas din Cer: Tu eşti
Fiul Meu cel iubit, întru Tine am binevoit" (Luca 3, 22). Iar Sfinţii Evanghelişti Matei şi
Marcu ne arată de ce Duhul Sfânt S-a arătat în chip de porumbel, căci ei spun şi când
anume S-a arătat Duhul: „Iar botezându-se Iisus, când ieşea din apă, îndată Cerurile
s-au deschis şi Duhul lui Dumnezeu S-a văzut pogorându-Se ca un porumbel şi venind
peste E l " (Matei 3,16); „Şi îndată, ieşind din apă, a văzut Cerurile deschise şi Duhul ca
TÂLCUIREA SFINTEI EVANGHELII DE LA IOAN Capitolul 1 73

de toţi, ci de cei vrednici; fiindcă şi Proorocii, m u l t e , în chip s i m ţ i t a u

văzut - precum Daniil, Iezechiil - , însă n i m e n i altul n u le v e d e a p e acestea.
„Şi eu a m văzut şi a m mărturisit că Acesta este Fiul lui D u m n e z e u " .
Unde „a mărturisit" loan că „Acesta este Fiul lui D u m n e z e u " ? D e o a r e c e ,
nicăieri nu este scrisă aceasta. Pentru că „ M i e l " îl n u m e ş t e p e Hristos (loan
1, 29, 36), dar „Fiu al lui D u m n e z e u " , nicăieri. Dintru aceasta u r m e a z ă a
socoti [cumpăni] c u m că şi altele multe s-au lăsat [neînsemnate], f i i n d c ă
nu toate s-au scris (loan
105
21,25).

1,35-37: A doua zi iarăşi stătea loan şi doi dintre ucenicii lui. (36) Ş i
privind pe Iisus, Care trecea , a zis: Iată M i e l u l lui D u m n e z e u ! (37) Ş i
106

cei doi ucenici l-au auzit când a spus aceasta şi au m e r s d u p ă I i s u s .

(1,36) Ieşire 1 2 , 3 / l o a n 1 , 2 9 / Faptele A p o s t o l i l o r 8 , 3 2

Din pricina lenevirii ascultătorilor, loan este silit a le grăi p e a c e l e a ş i

[a repeta ce a mai s p u s ] , ca măcar prin mărturia cea deasă să i s p r ă v e a s c ă
[înfăptuiască] c e v a Şi, cu adevărat, nicidecum n u s-a amăgit [în s t ă r u i n ţ a
sa], ci „doi ucenici" aduce lui Hristos; căci logoditor fiind el cu a d e v ă r a t ,
toate le făcea ca să aducă Mirelui firea omenească. Pentru aceasta şi Hristos
tace ca un Mire, iar pricinuitorul toate le grăieşte.
încă şi ca un Mire vine D o m n u l la norod, căci la nunţi n u mireasa v i n e
la mire, ci el merge la aceea, măcar de va fi şi fecior de împărat. P e n t r u
aceasta, şi firea noastră, vrând Domnul să o ia mireasă, S-a pogorât la d â n s a
pe pământ şi, după ce s-a făcut nunta, o a luat p e dânsa, înălţându-Se la c a s a
cea Părintească.
Deci „căutând [privind] la I i s u s " loan - adică arătându-şi şi c u o c h i i
bucuria cea care o avea pentru Hristos, dar şi mirarea - zice: „Iată M i e l u l ! "
Iar ucenicii, dintru mărturiile cele dese [ale Botezătorului] p l e c â n d u -
se, au mers după Iisus, n u defăimându-1 p e l o a n , ci mai vârtos c r e z â n d
lui, fiindcă mărturisea pentru Hristos cele m a i b u n e .

1, 38-39: Iar Iisus, întorcându-Se şi văzându-i că m e r g d u p ă El, le-a

zis: Ce căutaţi? Iar ei I-au zis: Rabi (care se tâlcuieşte: învăţătorule), u n d e

un porumbel pogorându-Se peste El" (Marcu 1,10). Deci, scriind ei: „când ieşea din
apă" şi „ieşind din apă", ne arată că Hristos Domnul este Cel Care ne-a scos din potopul
lăuntric al păcatelor noastre - după cum ne tâlcuieşte şi dumnezeiescul Teofilact la
Evangheliile acestor Sfinţi Apostoli.
I0
' însuşi loan Evanghelistul dă mărturia aceasta despre scrierea Sfintelor Evanghelii:
„Dar sunt şi alte multe lucruri pe care le-a făcut Iisus şi care, dacă s-ar fi scris cu de-a-
mănuntul, cred că lumea aceasta n-ar cuprinde cărţile ce s-ar fi scris" (loan 21, 25).
!06
în ediţia de la 1805, în loc de „privind pe Iisus, Care trecea", se găseşte „căutând
la Iisus Carele umbla".
74 Capitolul 1 SFÂNTUL TEOFILACT ARHIEPISCOPUL BULGARIEI

locuieşti? (39) El le-a zis: Veniţi şi veţi vedea. A u mers deci şi au văzut
u n d e locuia; şi au rămas la El în ziua aceea. Era ca la ceasul al zecelea.
Matei, istorisind cele pentru Botezul Domnului, îl suie pe El îndată la
munte spre a fi ispitit (Matei 4, 1-11), iar Evanghelistul acesta, câte Matei
lăsându-le nu le-a zis, le povesteşte - adică pe cele de după pogorârea din
munte. Căci şi urmarea şi venirea la Hristos a ucenicilor lui loan [Botezătorul]
se face după ce S-a pogorât El din munte şi a fost ispitit, arătând - precum
socotesc - cuvântul că nu se cuvine a se face cineva învăţător, de nu se va
sui mai întâi la vârful faptei celei bune (că aceasta însemnează muntele) şi
toată ispita biruind, va ridica semnul cel de biruinţă asupra celui ce ispiteşte.
Deci, mai întâi „merg după El" ucenicii şi abia apoi îl întreabă p e
Dânsul: „Unde l o c u i e ş t i ? " - căci nu între noroade, fiind mulţi de faţă, ci
deosebi trebuiau a vorbi, ca pentru nişte lucruri de nevoie. Iar mai vârtos
[cu prisosinţă] n u ei îl întreabă mai întâi, ci însuşi Hristos le dă pricină de
a întreba, căci le zice lor: „Ce căutaţi?" - nu ca şi cum n u ştia (căci c u m
este cu putinţă a n u şti, Cel Care ştie mimile oamenilor?), ci ca prin întrebare
să-i î n d e m n e pe dânşii a spune ceea ce ei voiau. Căci este cu putinţă ca ei
să se fi ruşinat şi să se fi temut de El, ca de Acela Care era mărturisit de
l o a n [Botezătorul] că este mai presus de om. .. . "
Dar tu te minunează de buna cunoştinţă a acestora [ucenici], căci n u
n u m a i că au mers după Dânsul, ci şi „ R a b i " îl numesc p e El - adică
„ î n v ă ţ ă t o r " - , măcar că încă nu au auzit de la El nimic. Insă voind ca deosebi
să se înveţe ceva de la Dânsul, îl întreabă: „Unde locuieşti?", căci în linişte
este mai cu cuviinţă a grăi şi a asculta Iar Domnul nu le spune lor semnele
casei, ci: „Veniţi şi veţi vedea". Şi aceasta o face ca să-i tragă [aplece] pe ei
mai mult spre urmare [spre a-I urma]. încă şi ca să cerce [să pună la încercare]
dorinţa lor, dacă ei vor fi pregetând de cale, căci dacă s-ar fi apropiat [de El]
cu voinţă rece , nicidecum n-ar fi mers acasă după Dânsul.
107

Dar, cum în alt loc zice că „Fiul Omului nu are unde să-Şi plece c a p u l "
(Luca 9,58), iar aici se vede că avea casă? Aceasta de aici nu este împotrivă
aceleia [de la Luca], pentru că spunând că Domnul „nu are unde să-Şi plece
c a p u l " , n u spune c u m că nicidecum nu are sălaş, ci cum că n u are unul al
Său. Aşadar, dacă „ l o c u i a " în casă, nu locuia întru a Sa, ci întru una străină.
Şi n u zadarnic Evanghelistul însemnează mai pe u r m ă şi vremea -
a n u m e că „era ca la ceasul al zecelea" - , ci [face aceasta] ca şi pe învăţători
108

107
„Voinţă rece", în înţelesul de voire stearpă, dorire searbădă, izvorâtă dintr-o
curiozitate lumească şi din cugetare trupească.
108
Ceasul al X-lea corespunde orei 16. La iudei, ziua (adică intervalul de timp de
dimineaţa până seara, socotit de 12 ore) era împărţită în patru sferturi de câte trei ore
TÂLCUIREA SFINTEI EVANGHELII DE LA IOAN Capitolul 1 75

şi p e ucenici să-i înveţe c u m că nu se cuvine p e n t r u v r e m e a î m p i e d i c a

[lucrarea]; căci se c a d e ca şi învăţătorul a nu strămuta [vremea învăţăturii]
şi a zice: „Acum este târziu, vei învăţa mâine", dar şi ucenicul toată v r e m e a
a o şti pentru învăţătură şi a n u strămuta ascultarea în ziua de m â i n e .
N e învăţăm î n c ă şi aceasta, anume că, atâta aveau pântecele de n e î n ­
greuiat şi erau treji [cu trezvie], încât vremea p e care alţii o cheltuiesc s p r e
odihna trupului - c u adevărat, îngreuindu-se d e bucate şi n e p u t â n d a s e
apuca de lucru c e are trebuinţă de osârdie - , p e aceasta ei o p e t r e c e a u
întru ascultare. C u adevărat, ai lui loan celui pustnic erau ucenici.
Şi ia aminte, că acelora care „merg după E l " Li „ S e î n t o a r c e " Hristos ş i
le arată faţa Sa - căci de nu vei merge după Iisus prin fapta cea bună, n u v e i
ajunge la privirea [vederea] feţei Domnului, nici n u te vei duce la „ l ă c a ş u l "
Lui, adică nu vei ajunge la luminarea cunoştinţei celei dumnezeieşti, căci
„casă" a lui Hristos este lumina, „întru l u m i n ă neapropiată l o c u i n d " (1
Timotei 6,16). Pentru că acela care nu s-a curăţit p e sine şi prin curăţie n u a
„mers după El", c u m întru cunoştinţă se va lumina?

1,40-42: U n u l dintre cei doi care auziseră d e la l o a n şi v e n i s e r ă d u p ă

Iisus era A n d r e i , fratele lui S i m o n Petru. (41) A c e s t a a găsit î n t â i p e
S i m o n , fratele s ă u , şi i-a zis: a m găsit pe M e s i a (care se t â l c u i e ş t e :
109

Hristos). (42) Ş i l-a adus la I i s u s . Iisus, p r i v i n d la el, i-a zis: Tu e ş t i

110

S i m o n , fiul lui I o n a ; tu te vei n u m i Chifa (ce se tâlcuieşte: Petru).

(1,40-42) Matei 4 , 1 8 ; 1 6 , 1 8

N u m e l e lui „ A n d r e i " ni-1 arată nouă Evanghelistul, iar al celuilalt

nicidecum; şi zic unii că acela este însuşi loan, cel care scrie acestea, iar
alţii zic că n u era dintre [Apostolii] cei vestiţi, încă şi că n u era nici u n
folos dintru a i se şti numele. Iar de Andrei p o m e n e ş t e şi ca de cel care era
vestit, şi ca de cel c e l-a adus pe fratele său [către D o m n u l ] .
Şi vezi iubire frăţească, c u m n u a ascuns de fratele său lucrul cel b u n ,
ci îi s p u n e lui C o m o a r a [ce a găsit-o] şi glas de b u c u r i e sloboade, z i c â n d :

fiecare, şi anume: Ceasul I, cuprinzând primele trei ore ale dimineţii (între orele 6-9); Ceasul
al IlI-lea, cuprinzând a doua parte a dimineţii (între orele 9-12); Ceasul al Vl-lea, cuprinzând
al treilea sfert al zilei (între orele 12-15, adică amiaza); Ceasul al IX-lea, cuprinzând ultimul
sfert al zilei (între orele 15-18, adică seara). Biserica Ortodoxă a reţinut această veche
împărţire a zilei, folosind-o în cultul ei mai ales pentru indicarea şi denumirea diferitelor
momente de rugăciune din cursul zilei. Rânduială aceasta se păstrează şi astăzi în programul
zilnic de rugăciune din mănăstiri (cu denumirile din Ceaslov) - după Pr. Ene Branişte,
Liturgica generală, ed. IBMBOR, Bucureşti, 1993, pp. 129-130.
109
In ediţia de la 1805, în loc de „am găsit pe Mesia", se găseşte „am aflat pe M e s i a " .
110
In ediţia de la 1805, în loc de „l-a adus la Iisus", se găseşte „l-a adus pe dânsul
către Iisus".
76 Capitolul 1 SFÂNTUL TEOFILACT ARHIEPISCOPUL BULGARIEI

„ A m aflat". Căci, precum se pare, de multă vreme doreau şi cugetau să-L

caute p e El. Şi nu zice cuvântul simplu, ci „Mesia", cu articol, numindu-L
pe însuşi Acela Care chiar [deplin] şi adevărat este Hristos; căci Acela Care
era aşteptat de dânşii Unul era, cu toate că mulţi se numeau „hristoşi" şi „fii
ai lui D u m n e z e u " .
111

Şi „l-a adus pe dânsul către Iisus", nu ca pe cel care era uşuratic la

socoteală [socotinţă] şi de tot cuvântul se lăsa purtat [dus], ci cu prisosinţă,
ca p e cel care era iute şi fierbinte şi cu bună judecată a minţii a primit
cuvintele p e care i le-a zis fratele său pentru Hristos. Căci poate că Andrei
mai multe să fi vorbit cu dânsul şi cu de-amănuntul să-i fi vestit cele pentru
Hristos, ca unul care a rămas la Iisus şi s-a învăţat oarecare lucruri mai
tainice. Iar de ar fi stăruit cineva şi l-ar fi prihănit pe Petru pentru uşurătatea
minţii, cunoască şi aceasta: n u este scris că el a crezut lui Andrei îndată, ci
că „l-a adus pe d â n s u l " la Hristos, care lucru mai vârtos [cu prisosinţă]
este al cugetului celui statornic şi care nu se lasă purtat [dus] de tot
cuvântul; căci n u aşa de rând [simplu] a primit cuvintele lui Andrei, ci a
voit să-L vadă şi pe Hristos, ca dacă va afla ceva vrednic de laudă, să
meargă după Dânsul, iar de nu, să se întoarcă. Pentru aceasta, a fi adus
„către H r i s t o s " n u este semn al minţii celei de rând [simple, neajutorate],
ci al cercării [cumpănirii] celei cu de-amănuntul.
Aşadar, ce zice D o m n u l ? Dintru a prooroci pentru dânsul [pentru
Petru], începe a Se descoperi pe Sine lui. Şi fiindcă proorociile cu nimic
mai puţin decât semnele [minunile] - dacă nu cumva şi mai mult - îi pleacă
p e oameni, prooroceşte [El] pentru Petru, zicând: „Tu eşti fiul lui Iona",
apoi şi ceea ce va să fie: „Tu te vei chema Chifa". Căci, dintru a o zice pe
cea de acum, o face vrednică de crezare şi pe aceea care va să fie. Şi nu a
zis D o m n u l : „Eu te voi chema Petru", ci: „te vei chema", căci nu voia
dintru început a-Şi arăta stăpânia [Dumnezeirii], fiindcă nici nu aveau ei
credinţă întărită pentru Dânsul.
Dar, pentru care pricină Domnul îl numeşte p e acesta „Petru", iar pe
fiii lui Zevedeu „fii ai tunetului"? (Marcu 3, 17) Ca să arate că El este
Acela Care a dat şi Scriptura cea Veche, Care şi numele - precum atunci,
aşa şi a c u m - le-a schimbat: pe Avram - Avraam şi pe Sărai - Sarra,
n u m i n d u - i (Facere 17,5,15).
Şi să ştii că „Simon" se tâlcuieşte „ascultare", iară „Iona" - „porumbiţă".
Aşadar, ascultarea este „fiu" al blândeţii - care este însemnată [închipuită]

111
Pentru „hristoşi", vezi nota de la loan 1,29, iar pentru „fii ai lui Dumnezeu", vezi
tâlcuirile Sfântului Teofilact de la loan 1,12-14".
TÂLCUIREA SFINTEI EVANGHELII DE LA IOAN Capitolul 1 77

prin porumbiţă. Iar cel ce are ascultarea şi „Petru" se face, la tăria lucrului
celui bun, prin ascultare, înălţându-se. . ._,.„.- , r.-
T

1, 43-45: A doua zi voia să plece în Galileea şi a găsit pe Filip. Şi i-a

zis Iisus: Urmează-Mi. (44) Iar Filip era din Betsaida, din c e t a t e a 112
lui
Andrei şi a lui Petru. (45) Filip a găsit pe Natanail şi i-a zis: A m aflat pe
Acela despre Care au scris Moise în Lege şi Proorocii, pe Iisus, fiul lui
Iosif din Nazaret.
(1,45) Facere 4 9 , 1 0 / Deuteronom 1 8 , 1 5 , 1 8 / Psalm 3 9 , 1 0 / Isaia 4 , 2 ; 7 , 1 4 ; 9 , 5 ; 4 0 , 1 1 ; 4 5 , 8 ; 5 3 , 1 - 2 /
Ieremia 2 3 , 5 ; 33,14-17 / Iezechiil 3 4 , 2 3 ; 37, 24 / Daniil 9 , 2 4 / Miheia 5 , 1 / Zaharia 9 , 9 / Matei 2 , 2 3

Andrei de la înaintemergătorul auzind, iar Petru de la Andrei, au m e r s

după Iisus. Iar Filip se vede că nimic n u a auzit, dar a m e r s după D o m n u l ,
îndată ce i-a zis lui: „Urmează-Mi". C u m de a crezut aşa, de îndată? M a i
întâi, se vede cum că glasul Domnului a lucrat oarecare îndemn de dragoste
în sufletul lui, căci nu aşa de rând [simplu] se grăia glasul M â n t u i t o r u l u i ,
ci la cei vrednici îndată aprindea cele dinlăuntru spre dragostea L u i ,
precum şi Cleopa zice: „Au nu era inima noastră a r z â n d întru noi, c â n d
ne grăia nouă pe cale?" (Luca 24,32) Apoi, [s-a făcut aceasta] şi p e n t r u c ă
avea Filip inimă grijălivă [trezvitoare, grijulie] şi adeseori se îndeletnicea
113

întru citirea cărţilor lui Moise şi, aşteptând pururea p e Hristos, î n d a t ă

când L-a văzut, a crezut. Pentru aceasta şi zice: „ A m aflat pe I i s u s " - c a r e
arată că el cerca [cumpănea, cerceta].
însă, se poate că de la Andrei şi de la Petru să se fi înştiinţat Filip p e n t r u
Hristos, căci dintru aceeaşi patrie fiind ei, se poate să fi vorbit aceştia c u
dânsul şi să-i fi povestit pentru D o m n u l . Acest lucru şi Evanghelistul s e
vede a ni-1 da spre a-1 chibzui, prin ceea ce zice: „Iar Filip era [din Betsaida,]
din oraşul lui Andrei şi al lui Petru". U n oarecarele oraş mic era a c e s t a , 114

care, mai vârtos [cu prisosinţă], sat se cuvenea a se n u m i . Pentru aceasta şi

se cade a ne minuna de puterea lui Hristos, căci din cele ce nu aduceau nici
o roadă [care erau neroditoare], pe ucenicii cei aleşi El i-a ales.
Dar nici Filip nu a ţinut la sine lucrul cel b u n , ci i-1 împărtăşeşte şi lui
Natanail. Şi, fiindcă Natanail era ştiutor de Lege, la „ L e g e " şi la „ P r o o r o c i "

112
In ediţia de la 1805, în loc de „cetatea", se găseşte „oraşul".
113
In vechime, la români, Sfânta Euharistie mai era numită şi „Grijanie". De aceea,
înţelesul cuvântului „grijăliv" poate fi atât cel de „trezvitor", cât şi acela de „împărtăşit,
pricestuit". In traducerile Tâlcuirii, sensul dat este: trezvitor, care este cu luare-aminte,
care ia aminte de sine. Pentru o mai bună înţelegere a noimei, vezi şi tâlcuirea Sfântului
Teofilact de la Luca 11,21-26.
m
Betsaida („casa pescarului") era un mic orăşel din Galileea, în apropierea
Capernaumului, fiind locul de naştere al Sfinţilor Apostoli Andrei, Petru şi Filip.
78 Capitolul 1 SFÂNTUL TEOFILACT ARHIEPISCOPUL BULGARIEI

trimite Filip, căci cercător [cercetător, chibzuitor] cu de-amănuntul şi luător

a m i n t e la cele ale Legii era Natanail. Iar „fiul lui I o s i f " îl numeşte p e
D o m n u l , fiindcă al acestuia era socotit a fi fecior. Şi „din N a z a r e t " p e
D â n s u l îl spune, măcar că, în adevăr, din Betleem era, căci întru acela S-a
n ă s c u t (Luca 2, 4-29), iar în Nazaret S-a crescut (Matei 2, 23). Dar, fiindcă
naşterea Lui le era nearătată [necunoscută] celor mai mulţi, iar creşterea
arătată [ştiută], „ d i n Nazaret" îl numesc pe El, fiindcă a crescut într-însul.

1,46-48: Ş i i-a zis Natanail: Din Nazaret poate fi ceva b u n ? Filip i-a 115

zis: V i n o şi vezi. (47) Iisus a văzut pe Natanail venind către El şi a zis

d e s p r e el: Iată, cu adevărat, israilitean în care nu este vicleşug . (48)
116 117

Natanail I-a zis: D e unde mă cunoşti? A răspuns Iisus şi i-a zis: M a i înainte
de a te chema Filip, te-am văzut când erai sub smochin.
(1,46) Cântarea Cântărilor 1 , 6 (1,47) Psalm 7 2 , 1

Filip a zis că „din Nazaret" este Hristos, iar Natanail, ca unul care era
mai c u de-amănuntul cercător [cumpănitor, chibzuitor], ştia din Scripturi
că d i n Betleem trebuie să vie Hristos (Miheia 5 , 2 ) , şi pentru aceasta spune:
„ D i n Nazaret poate fi ceva b u n ? " Iar Filip îi zice: „Vino şi v e z i " , ştiind că
de v a gusta din graiurile lui Hristos, nu se va depărta.
Şi este lăudat Natanail de Hristos, ca un „israilitean, cu adevărat",
fiindcă nimic spre har [hatâr, favoare] sau spre vrăjmăşie n u a zis, căci n u
ale necredinţei erau graiurile lui, ci ale cercării [cumpănirii] celei cu de-a­
m ă n u n t u l şi ale minţii celei cunoscătoare de Lege, care ştia că Hristos n u
din Nazaret, ci din Betleem vine (Miheia 5, 2; loan 7,41-42).
Aşadar, ce zice Natanail? Oare s-a înmuiat de laudă? Nicidecum. Ci
stă, v o i n d să se înveţe oareşce mai arătat şi mai cu de-adinsul; pentru
aceasta şi întreabă: „ D e unde mă cunoşti?" Iar Domnul, prin a-i spune lui
cele p e care nimeni n u le ştia, afară de el şi de Filip - fiindcă osebit s-au
grăit şi s-au făcut [acestea de către ei] - , îi descoperă Dumnezeirea Sa.
Căci Filip, osebit şi nefiind nimeni de faţă a vorbit sub smochin cu Natanail,
pe care toate le ştia Hristos şi nefiind de faţă, pentru aceasta şi zice: „Te-am
v ă z u t când erai s u b smochin". Iar Domnul a zis cele pentru Natanail mai
înainte de a se apropia Filip de Dânsul, ca să n u bănuiască oareşcine că

115
[1805] Adică: „Poate fi din Nazaret ceva bun, în chip atât de covârşitor, din
Nazaretul care este defăimat şi lepădat?" Căci era prihănită Galileea de către iudei, iar
Nazaretul este cetate a Galileii. Şi Natanail zicea aceasta, fiind încredinţat că Acela Care
era aşteptat nu este din Nazaret, ci din Betleem (după Zigaben).
116
în ediţia de la 1805, în loc de „cu adevărat, israilitean", se găseşte „cu adevărat
israilitean".
117
[1805] „Vicleşug" numeşte acoperirea adevărului (după Zigaben).
TÂLCUIREA SFINTEI EVANGHELII DE LA IOAN Capitolul 1 79

Filip i-a spus Lui cele pentru smochin şi celelalte, p e care le-a vorbit c u
Natanail. Şi dintru acestea cunoscând Natanail p e D o m n u l , L-a mărturisit
pe El „Fiu al lui D u m n e z e u " (loan 1,49). Căci ascultă ce zice:

2 , 4 9 - 5 1 : R ă s p u n s u - I - a Natanail: Rabi, Tu eşti Fiul lui D u m n e z e u , T u

eşti regele lui Israil . (50) Răspuns-a Iisus şi i-a zis: Pentru că ţi-am s p u s
118

că te-am văzut s u b s m o c h i n , crezi? Mai mari decât acestea vei vedea. (51)
Şi i-a zis: Adevărat, adevărat zic vouă , de-acum veţi vedea Cerul d e s - 119

chizându-se şi p e î n g e r i i lui Dumnezeu suindu-se şi pogorându-se p e s t e

Fiul O m u l u i . (l,49) Matei 16,16/Marcu 8 , 2 9 / l o a n 6 , 6 9 ( 1 , 5 1 ) F a c e r e 2 8 , 1 2 / M a t e i 2 6 , 6 4

Foarte mult poate proorocia spre a-i trage [aduce] p e unii la credinţă,
încă şi decât m i n u n i l e mai multă putere are; pentru că minunile pot şi
dracii să le arate prin năluciri mincinoase, iar mai-înainte-cunoştinţa c e l o r
ce v o r să fie şi mai-înainte-grăirea lor, nimeni nu o are cu de-adinsul, n i c i
îngerul şi, cu mult m a i vârtos, nici dracii.
Pentru aceasta şi p e Natanail l-a tras [adus] D o m n u l , spunându-i lui
şi locul şi că a fost c h e m a t de Filip şi că este „cu adevărat i s r a i l i t e a n " (loan
1, 47). Drept aceea, auzind acestea Natanail, vine întru simţirea m ă r i m i i
D o m n u l u i - p e cât îi era atunci cu putinţă - şi îl mărturiseşte p e El „ F i u
120

al lui D u m n e z e u " .
Dar, m ă c a r că „ F i u al lui D u m n e z e u " îl mărturiseşte Natanail p e
Domnul, însă n u o face ca Petru, pentru că Petru L-a mărturisit „Fiu al l u i
D u m n e z e u " ca p e u n D u m n e z e u adevărat; pentru aceasta se şi fericeşte
[Petru de D o m n u l ] şi Biserica i se încredinţează (Matei 16, 16-19). Iar
Natanail, ca pe u n o m gol [simplu, de rând] L-a mărturisit p e Dânsul, care
după dar, pentru fapta cea bună, s-a făcut „Fiu al l u i D u m n e z e u " . Şi
aceasta este arătată [adeverită] din ceea ce a d u c e p e u r m ă : „Tu e ş t i
împăratul lui I s r a i l " . Vezi, că încă nu a ajuns la cunoştinţa cea de săvârşit
[desăvârşită] a Dumnezeirii Celei adevărate a Celui Unuia-Născut? Pentru
că Natanail crede că El este precum un om iubitor de D u m n e z e u şi ca u n
„împărat al lui I s r a i l " . Iar de L-ar fi mărturisit cu adevărat D u m n e z e u ,
nu L-ar fi n u m i t p e El „împărat al lui Israil", ci „împărat al t u t u r o r " -
pentru aceasta nici n u se fericeşte [de către Mântuitorul], p r e c u m Petru.
D r e p t aceea şi D o m n u l , îndreptându-1 p e el şi ridicându-1 spre a
înţelege ceva vrednic Dumnezeirii Lui, zice: „Veţi v e d e a p e î n g e r i i lui

In ediţia de la 1805, în loc de „regele lui Israil", se găseşte „împăratul lui Israil".
118

In ediţia de la 1805, în loc de „Adevărat, adevărat zic vouă", se găseşte „Amin,

119

amin zic vouă".

„Mărimea Domnului", în înţelesul de măsura, măreţia, tăria Celui înaintea Căruia
120

se afla.
80 Capitolul 1 SFÂNTUL TEOFILACT ARHIEPISCOPUL BULGARIEI

D u m n e z e u suindu-se şi pogorându-se peste Fiul O m u l u i " . Aşadar, îi

zice: „ N u M ă socoti o m de rând, ci Stăpân al îngerilor, căci Celui Căruia
îngerii îi slujesc, nu este om gol [simplu, de rând], ci Dumnezeu adevărat".
Iar acestea s-au împlinit la C r u c e şi la înălţare, căci mai înainte de vremea
P a t i m i i , „ î n g e r din C e r " L-a întărit pe El (Luca 22, 43) şi „ î n g e r i " în
M o r m â n t şi la înălţare [s-au arătat], precum Luca istoriseşte (Luca 24,4-5;
Faptele Apostolilor 1, 9-11).
Iar unii „ s m o c h i n " au înţeles aici Legea, ca aceea care are roadă ce
î n d u l c e ş t e la puţină vreme şi, cu asprimea păzirilor Legii şi cu lucrarea
cea c u anevoie a poruncilor, ca şi cu nişte frunze se a c o p e r ă 121
. Deci, zic
c u m că „l-a v ă z u t " D o m n u l pe Natanail (loan 1, 47), în loc de „vesel a
căutat" 122
, şi priceperea [cunoştinţa, iscusinţa] lui o a cunoscut, cu toate că
el era încă sub Lege. Iar tu, d e te îndulceşti de unele ca acestea, şi pe asta
c u p r i n d e - o cu m i n t e a : pe Natanail „l-a v ă z u t " Domnul „sub smochin",
adică s u b Lege, care înseamnă înlăuntru în Lege şi adâncurile ei cercân-
du-le; căci de nu cerca adâncurile Legii, nu l-ar fi „văzut" pe el Domnul.
Să ştii încă şi aceasta: Galileea se tâlcuieşte „prăvălită j o s " . Deci, a
ieşit D o m n u l la latura cea prăvălită [năruită, prăbuşită] a lumii acesteia,
sau şi la firea cea o m e n e a s c ă . Şi, fiind noi „sub s m o c h i n " - adică sub

121
Dumnezeiescul Maxim Mărturisitorul tâlcuieşte astfel blestemarea smochinului
neroditor de către Domnul: „Deoarece mulţimea preoţilor şi a cărturarilor, a legiuitorilor
şi a fariseilor, care pătimea de slava deşartă prin păzirea pentru văzul lumii a unor
moravuri plăsmuite, zice-se, în duh de evlavie, dând aparenţa că împlineşte dreptatea,
hrănea trufia părerii de sine, Cuvântul declară această părere de sine a celor pomeniţi
smochin neroditor, împodobit numai cu frunze. Şi această părere de sine, Doritorul
mântuirii tuturor oamenilor, care flămânzeşte după îndumnezeirea lor, o usucă
blestemând-o, întrucât este neroditoare. Iar aceasta o face pentru ca oamenii, în loc să
dea aparenţa că sunt drepţi, să caute mai bine să fie drepţi cu adevărat, dezbrăcând
cămaşa moralităţii făţarnice şi îmbrăcând fără prefăcătorie pe cea virtuoasă cum vrea
Cuvântul dumnezeiesc, ca în felul acesta să petreacă viaţa în evlavie, arătând mai bine
lui Dumnezeu dragostea sufletului lor, decât oamenilor, făţarnica înfăţişare din afară a
purtării morale. Iar dacă suntem şi vreunii dintre creştini astfel, prefăcându-ne evlavioşi
în purtările noastre, fără ca să fim drepţi cu adevărat, să aşteptăm Cuvântul ca pe un
iubitor de oameni, ca acesta, flămânzind după mântuirea noastră, să ne usuce părerea de
sine a sufletului, care e sămânţa păcatului, ca să nu mai aducă drept roadă dorinţa de a
plăcea oamenilor. Aceasta este tâlcuirea locului [scripturistic-Mflfez 21,19], după puţina
mea putere. Tâlcuirea dată arată pe Domnul flămânzind spre binele nostru, blestemând
smochinul cu folos şi uscându-1 la vreme, ca pe unul ce împiedică Adevărul, fie că se
înţelege prin el predania veche a legii formelor materiale, fie părerea de sine a fariseilor,
care se mândreau cu păzirea moravurilor" (Filocalia româneasca, voi. 3, Răspunsuri către
Talasie - întrebarea XX, ed. Humanitas, Bucureşti, 1999, pp. 76-77).
122
„Vesel a căutat", adică Domnul l-a privit pe Natanail cu bucurie, cu veselie.
TÂLCUIREA SFINTEI EVANGHELII DE LA IO AN Capitolul 1 81

păcatul cel cu îndulcire, la care şi iuţime n u puţină se află p e n t r u căinţa ş i

muncile [caznele] cele de acolo - ca un iubitor de o a m e n i ne-a „ v ă z u t " , şi
ne-a ales pe noi care îl mărturisim pe El „Fiu al lui D u m n e z e u " şi „ î m p ă r a t
al lui Israil", al celui care îl v e d e pe D u m n e z e u . 123

Iar de v o m creşte [spori] osârdia, de şi „ m a i m a r i " v e d e r i n e v a

învrednici p e noi şi „vom v e d e a " pe „îngeri s u i n d u - s e " la î n ă l ţ i m e a
cunoştinţei Lui celei dumnezeieşti şi „ p o g o r â n d u - s e " iarăşi, pentru că n u
ajung să înţeleagă Fiinţa cea necunoscută a D u m n e z e i r i i . 124

încă şi în alt c h i p : „se s u i e " cineva, c â n d p e t r e c e [ r ă m â n e ] î n t r u

cuvintele cele pentru D u m n e z e i r e a Celui U n u i a - N ă s c u t ; şi „se p o g o a r ă " ,
când se îndeletniceşte întru cuvintele cele p e n t r u î n t r u p a r e şi p e n t r u
pogorârea în iad. .

123
Pentru că „Israil" înseamnă „văzând pe Dumnezeu". Vezi şi tâlcuirile Sfântului
Teofilact la Matei 2, 6 şi Luca 1, 51-56.
C

124
Aici Cuviosul loan Carpatiul ne învaţă şi acestea: „Când a lăsat diavolul pe Domnul,
au venit îngerii şi Ii slujeau Lui. Să ştim deci că precum nu s-a scris că în vremea ispitirii
Lui erau de faţă îngerii, aşa şi când suntem noi ispitiţi, se retrag pentru o vreme îngerii lui
Dumnezeu, nu departe de noi. Apoi după retragerea ispititorilor, vin iarăşi la noi, slujin-
du-ne cu gânduri dumnezeieşti, cu sprijiniri, cu luminare, cu străpungere, mângâiere, _
răbdare, îndulcire şi cu toate câte mântuie, întăresc şi refac sufletul ostenit. Căci s-a spus
lui Natanail: «Vei vedea îngerii suindu-se şi pogorându-se peste Fiul Omului», adică
slujirea şi ajutorul îngerilor se va revărsa din belşug peste neamul omenesc" (Filocalia
românească, voi. 4, cap 73, ed. Humanitas, Bucureşti, 2000, pp. 144-145).
82

CAPITOLUL 2 '
Nunta din Cana. Izgonirea vânzătorilor din templu 1

2, 1-4: Şi a treia zi s-a făcut nuntă în Cana Galileii şi era şi m a m a lui

2

Iisus acolo . (2) Şi a fost chemat şi Iisus şi ucenicii Săi la nuntă. (3) Şi sfâr-
3

şindu-se vinul a zis mama lui Iisus către El: Nu mai au vin. (4) A zis ei Iisus:
Ce ne priveşte pe Mine şi pe tine, femeie? încă nu a venit ceasul Meu.
4

(2,1) loan 4 , 4 6 (2,3) Psalm 17, 7 (2, 4) loan 7 , 6

îl cheamă la nuntă p e Domnul, nu pentru că văzuseră ei minuni, nici ca

p e u n oarecarele mare, ci aşa, de rând, şi ca pe un cunoscut. Drept aceea, p e
aceasta însemnându-o, Evanghelistul zice: „şi era şi m a m a lui Iisus şi fraţii
Lui acolo". Deci, precum pe aceea [pe Maică] şi pe „fraţi", aşa şi pe Domnul
L-au chemat. Iar Domnul merge şi nu se leapădă de chemare, căci n u căuta
la vrednicia Sa, ci la folosul şi la facerea de bine cea pentru noi. Căci Cel
Care n u a judecat a fi cu nevrednicie să fie între slugi, cu mult mai vârtos
[cu prisosinţă], nu ar fi judecat a fi cu nevrednicie să vină la nuntă.
Şi îl îndeamnă pe Dânsul „ m a m a " spre facere de minuni, fiindcă luase
m a r e semuire pentru puterea Lui cea de la zămislire şi de la Naştere.
3

Căci „toate le păzea în inima s a " (Luca 2,19) şi dintru acestea îl socotea 6

pe Fiul că poate [face lucruri] mai presus de o m [de puterea omului].

Deoarece, cu adevărat, nu dintru a face Iisus şi alte minuni s-a pornit
„ m a m a " a-L îndemna pe Dânsul la aceasta - căci Copil fiind, El nici o
m i n u n e n u făcuse, căci de ar fi făcut, la toţi ar fi fost vestit. încă îşi aducea
M a m a aminte şi de mărturiile lui loan [Botezătorul] - care a mărturisit

!
în ediţia de la 1805, titlul capitolului este: „Pentru nunta cea din Cana. Pentru cei ce
s-au izgonit din templu. Pentru cuvântul acela: Stricaţi templul acesta".
2
[1805] „A treia zi", după pogorârea lui Iisus din pustie (după Zigaben).
3
în ediţia de la 1805, în loc de „era şi mama lui Iisus acolo", se găseşte „era şi
mama lui Iisus şi fraţii Lui acolo".
4
în ediţia de la 1805, în Ioc de „Ce ne priveşte pe Mine şi pe tine, femeie?", se
găseşte „Ce este Mie şi ţie muiere?", cu următoarea notă: [1805] Adică: „Ce ne este de
nevoie aceasta pentru care te rogi? Care este aceea ce ne sileşte aşa pe noi?" încă se poate
şi în alt chip a înţelege: „Ce este de obşte Mie şi ţie? Eu ştiu vremile cuviincioase pentru
minuni - ca un Dumnezeu - iar tu nu le ştii pe ele - ca un om". Şi nu i-a zis „Maică", ci
„muiere [femeie]", ca un Dumnezeu (după Zigaben).
5
„Luase mare semuire", în înţelesul că Maica Domnului cumpănise, chibzuise şi
astfel a priceput puterea cea mare a Celui Care Se născuse dintru dânsa.
6
Vezi şi tâlcuirea Sfântului Teofilact de la Luca 2,19-20.
TÂLCUIREA SFINTEI EVANGHELII DE LA IOAN Capitolul 2 83

pentru Dânsul - şi [ea] vedea acum încă şi ucenicii m e r g â n d după El; şi

dintru toate acestea semuia [chibzuia] puterea Fiului.
Iar El îi bănuieşte ei nu fără de cuviinţă, căci zice: „De n u este vin, trebuia
ca înşişi aceia care n u au, ei să vină şi să se roage, iar n u tu, m a m a " . C ă c i
mgărnintea cea de la ai Săi, sminteală se face celor ce v ă d , iar când înşişi c e i
care a u trebuinţă se roagă [cerând], fără de bănuială [presupus] este lucrul.
Iar ceea ce zice Domnul: „încă n u a venit ceasul M e u " o zice n u ca şi
cum era supus silei vremilor sau pândea [aştepta] ceasuri - căci c u m p u t e m
zice aceasta de Făcătorul vremurilor şi al veacurilor? - , ci pentru că t o a t e
în v r e m e a cea cuviincioasă le face. Dar, fiindcă încă era n e c u n o s c u t şi
neştiut de cei mai mulţi şi nici nu-i avea pe toţi ucenicii, ci încă nici cei d e
la nuntă n u - L ştiau pe Dânsul - căci de L-ar fi ştiut, ei ar fi venit şi L-ar fi
rugat pentru vin - , aşadar, fiindcă erau toate acestea, de aceea zice: „ î n c ă
nu a v e n i t ceasul M e u " , adică „Nu a sosit vreme cuviincioasă".
Dar, iarăşi, se împotriveşte [aici] turbarea lui A r i e , ispitindu-se s ă - L
7

arate p e D o m n u l s u p u s ceasurilor şi vremilor. Deci, cunoaşte, o, b l e s t e -

matule! De ar fi fost supus Dânsul ceasurilor [timpului], c u m , dar a f ă c u t
minunea? Căci trebuia, după cuvântul tău - fiindcă slujeşte [e supus] E l
ceasurilor şi vremilor şi „ c e a s u l " Lui „încă n u a v e n i t " - , să n u poată s ă
facă minunea. Insă a făcut minunea, deci nu slujeşte [nu e supus] ceasurilor.
Şi vezi, c u m [Domnul], n u până în sfârşit, nici întru toate, Se î m p o ­
triveşte Maicii Sale, ci bănuindu-i [ei] puţin, iarăşi rugămintea ei p l i n e ş t e ,
cinstindu-o pe Dânsa şi dându-ne nouă chipuri [pilde] ale cucerniciei celei
către părinţi.

2, 5-8: M a m a Lui a zis celor ce slujeau: Faceţi orice vă va spune . (6) Ş i 8

erau acolo şase vase de piatră, puse pentru curăţirea iudeilor , care luau câte 9

două sau trei vedre. (7) Zis-a lor Iisus: Umpleţi vasele cu apă. Şi le-au u m p l u t
până sus. (8) Şi le-a zis: Scoateţi acum şi aduceţi nunului . Iar ei i-au dus.
10

(2, 5) Facere 41, 55 (2, 8) Psalm 17, 8

„ M a m a " zice slugilor: „Orice vă va zice vouă, f a c e ţ i " , ca mai multă s ă

se facă cererea, venind aceia şi rugându-se [şi ei] , ca să se arate că lepădarea
11

7
Pentru Arie şi învăţătura lui, vezi notele de la loan l,l ş\l,9.
c

8
In ediţia de la 1805, în loc de „Faceţi orice vă va spune", se găseşte „Orice vă v a
zice vouă, faceţi".
9
In ediţia de la 1805, în loc de „puse pentru curăţirea iudeilor", se găseşte „puse
după curăţenia iudeilor".
10
In ediţia de la 1805, în loc de „nunului", se găseşte „naşului".
11
[1805] Aceeaşi înţelegere o are şi Zigaben, anume că, pricepând Maica scopul
[ţelul] cuvântului Domnului, îi face gătiţi spre ascultare pe slujitorii mesei, în alt chip,
oarecum şi pe ei, împreună-rugători arătându-i.
84 Capitolul 2 SFÂNTUL TEOFILACT ARHIEPISCOPUL BULGARIEI

[săvârşirii minunii] n u era din pricina neputinţei, ci pentru ca să nu se pară

că Dânsul aleargă la facerile de minuni pentru fală şi mândrie deşartă.
Iar acele „vase de piatră" erau trebuincioase spre „curăţenia [curăţirea]
i u d e i l o r " . Căci iudeii în mai toate zilele se spălau şi aşa mâncau (Matei 15,
2; Marcu 7,3-9) . Adică, de s-ar fi atins de lepros (Levitic 13,44-46), de s-ar
12

fi atins de mort (Numeri 19,11), de s-ar fi împreunat cu femeie (Levitic 15,

18) - ca nişte necuraţi fiind de aici [dintru acestea], se spălau. Aşadar,
fiindcă Palestina era fără de apă şi nu era cu putinţă a afla izvoare în multe
locuri, umpleau totdeauna vasele de apă, ca să nu alerge la râuri, de se
vor face cândva necuraţi. Deci, nu de rând [simplu] a zis: „după curăţenia
[curăţirea] i u d e i l o r " , ci ca să nu bănuiască [presupună] vreunii din cei
necredincioşi că erau rămase oarecare drojdii [în vase], apoi, după ce s-a
p u s apa peste dânsele şi s-au amestecat [dimpreună], s-a făcut vin subţire
[diluat] - arată [Evanghelistul] că acelea niciodată nu au fost vase de vin.
Oare nu putea [Domnul] şi fără a nu fi umplute vasele cu apă să facă
vin, dintru a nu fi nimic în ele? Putea, cu adevărat, dar în multe locuri
scurtează [micşorează] mărimea minunilor, ca să fie mai lesne [uşor]
primite. încă face aceasta, ca să îi aibă şi pe slujitori martori ai minunii, ca
unii care au cărat apa în vase. Apoi şi ca să cunoaştem că El este Cel Care
şi umezeala viei [seva viţei de vie], apă fiind cu adevărat, în vin o preface.
Deci, Domnul, n u fără de cuviinţă porunceşte slugilor ca să aducă
spre arătare naşului gustarea [vinului], ci ca să nu presupună vreunii c u m
că [nunta] era adunare de beţivi şi li se stricase lor simţirea şi, ca unii care
erau stricaţi de beţie, socoteau apa vin. De aceea, spre a nu avea loc o
bănuială [un presupus] ca aceasta, nunului celui ce este treaz [trezvitor] îi
încredinţează D o m n u l gustarea [vinului]. Pentru că, unora care li s-a
încredinţat slujirea aceasta la nunţi, foarte sunt treji [cu multă luare aminte],
ca toate, c u rânduială şi cu bună cuviinţă, prin porunca lor să se facă.
Dar, să ne rugăm ca acestea să se săvârşească şi la noi acum, adică „să
se facă n u n t ă " (loan 2,1), care este unire a lui Dumnezeu cu sufletul nostru,
până când suntem „în Cana G a l i l e i i " , în locul zic, al acestei de jos şi
prăvălite lumi, care alteori alt fel se prăvăleşte şi prăvăleşte . 13

Iar „nunta" aceasta, fără de venirea lui „Iisus" şi a „mamei L u i " şi a

„ucenicilor" (loan 2,1), nu se face. Căci de nu va crede cineva în Hristos, Care
din Măria S-a născut şi prin Apostoli a grăit, cum se va uni cu Dumnezeu?
Deci, să vedem, ce minune face Domnul la o astfel de „nuntă" şi la o
unire ca aceasta a lui Dumnezeu cu sufletul? „Apa în vin" o preface (loan 2,9)

12
Vezi şi tâlcuirea Sfântului Teofilact de la Matei 15,1-2. j
13
Vezi şi sfârşitul tâlcuirii de la loan 1, 49-51. I
i
i
I
TÂLCUIREA SFINTEI EVANGHELII DE LA IOAN Capitolul 2 85

şi cele „şase vase de piatră" ale noastre le „ u m p l e " . Iar „ a p ă " vei înţelege
apătoşarea şi umezeala şi risipiciunea [risipirea ] noastră în viaţă şi în d o g m e
14

[învăţături]. Iar prin „şase v a s e " - vei înţelege cele cinci simţiri, prin care î n
fapte greşim; şi al şaselea vas - partea cea cuvântătoare, prin care în d o g m e
greşiţi [greşelnici] ne aflăm. Deci, Domnul nostru Iisus Hristos - c u v â n t u l
cel evanghelicesc, zic - vindecând greşalele noastre cele din fapta b u n ă c e a
lucrătoare şi cele din cea dogmaticească - adică privitoare [văzătoare] - ,
apătoşarea şi lesnicioasa risipiciune cea dintru acestea, „în v i n " o p r e s c h i m ­
bă, zic în viaţa şi cuvântarea ceea care întăreşte şi veseleşte. Şi aşa, cele „şase
v a s e " ale noastre „se u m p l u " de această bună băutură, adică şi simţirile, ca
să nu greşim în fapte, şi socoteala [socotinţa, cugetul] ca să n u greşim [să n u
ne poticnim], în d o g m e .
Şi ia aminte, că acele „vase de piatră" stau acolo „pentru curăţenia
iudeilor" - pentru că Iuda înseamnă „mărturisire" - şi se curăţeşte cel care
se mărturiseşte prin cele cinci simţiri, prin care mai înainte a păcătuit. Ochiul
a văzut rău, dar ochiul iarăşi lăcrimează la mărturisire - şi aşa se face spre
„curăţenie". A auzit urechea cântece curveşti, dar iarăşi se pleacă spre graiuri
ale gurii lui D u m n e z e u ; [şi tot] aşa şi la celelalte cinci simţiri. Iar partea cea
cuvântătoare greşeşte în d o g m e [învăţături], dar iarăşi răutatea cea m a i
dinainte o curăţeşte, strămutându-se spre a dogmatisi [învăţa] drept. Iar
„vase d e piatră" sunt, ori pentru că din p ă m â n t este alcătuirea noastră, ori
pentru că se cuvine a fi tari acelea care vor să fie vase primitoare de acest fel
de vin şi cu anevoie de a fi risipite [fărâmate]. „Vas de piatră" era partea cea
cuvântătoare a lui Pavel şi când prigonea - că râvnitor era obiceiurilor celor
părinteşti, mai mult decât toţi cei de o vârstă cu dânsul (Galateni 1,14) - şi
când propovăduia - că atâta avea puterea cea întru cuvinte, încât şi lica-
onienii l-au socotit că este [zeul] Hermes, fiindcă el era ispravnic al cuvântului
(Faptele Apostolilor 14,11-12).

2, 9-10: Şi când n u n u l a gustat apa care se făcuse vin şi nu ştia de

unde este, ci n u m a i slujitorii care scoseseră apa ştiau, a chemat n u n u l
pe m i r e , (10) şi i-a zis: Orice o m pune întâi vinul cel b u n şi, c â n d se
15

ameţesc, p u n e p e cel m a i slab. D a r tu ai ţinut vinul cel b u n până a c u m . 16

14
Este cunoscută tuturor însuşirea apei de a curge şi a se risipi în toate părţile,
căutând întotdeauna locurile cele mai joase. în acest chip este şi lucrarea lăuntrică a firii
căzute, care socoteşte că poate isprăvi ceva fără ajutorul lui Dumnezeu.
15
In ediţia de la 1805, în loc de „a chemat nunul pe mire", se găseşte „strigă naşul
pe mire".
16
în ediţia de la 1805, versetul 10 este: „Şi zice lui: Tot omul întâi vinul cel bun
pune, şi dacă se îmbată, atuncea cel mai prost. Tu ai ţinut vinul cel bun până acum".
86 Capitolul 2 SFÂNTUL TEOFILACT ARHIEPISCOPUL BULGARIEI

„ N u n u l " nu pe slujitori îi întreabă, ci „pe m i r e " . Pentru care pricină?

C u adevărat, cu dumnezeiască iconomie. Căci, de i-ar fi întrebat p e slujitori,
întru adevăr ar fi descoperit minunea şi nimeni n u i-ar fi crezut p e dânşii,
căci era începătura [începutul] minunilor [Domnului] şi încă nimeni n u
socotea ceva mare pentru Hristos. Pentru aceasta, m ă c a r d e ar fi şi povestit
slujitorii minunea, nimeni n u i-ar fi crezut. Iar mai p e u r m ă , când şi alte
minuni a arătat [Mântuitorul], avea şi aceasta să fie crezută şi, câte puţin
către toţi spunându-o, slujitorii se arătau a fi vrednici de crezare. Pentru
aceasta a iconomisit Domnul a n u fi întrebaţi slujitorii, ci mirele.
Şi nu „a făcut v i n " fieştecum, ci preabun, căci întru acest fel sunt minunile
lui Hristos, cu mult mai bune decât cele ce prin fire se săvârşesc. Iar că „apa
vin s-a făcut", martori sunt „slujitorii" cei care „scoseseră apa", iar cum că
preabun s-a făcut vinul - „nunul". Iar trecând vremea, acestea toate aveau să
se propovăduiască, şi mai cu întărire să fie crezute de către ascultători.
Şi poţi a înţelege „vin" cuvântul cel evanghelicesc, iar „ a p ă " , pe toate
cele m a i înainte d e Evanghelie, pentru că mai a p ă t o a s e erau şi către
săvârşirea [plinirea] cuvântului nu ajungeau. Precum aş zice că multe legi
a dat omului Domnul: întâi, cea din Rai (Facere 1, 28-31; 2,15-17); a doua,
cea din vremea lui N o e (Facere 9,1-17); a treia, cea din v r e m e a lui Avraam,
a tăierii împrejur (Facere 17,5-14); a patra, cea prin M o i s e (Ieşire 20,2-17); a
cincea, cea prin Prooroci . Deci, toate acestea, către puterea şi adevărul
17

Evangheliei asemănându-se, apătoase sunt, dacă cineva le va înţelege pe

ele de rând [simplu] şi după slovă. Iar, dacă adâncându-se [adâncindu-se]
c u D u h u l (1 Corinteni 2, 11), va pricepe cele ascunse, va afla „apa făcută
v i n " . Pentru că acelea care simplu [de rând] se zic şi d u p ă slovă se înţeleg
de către cei mulţi a fi „apă", cu adevărat, cel care duhovniceşte le judecă,
le va afla „vin" preabun, care mai pe urmă a fost dat a fi băut şi păzit
[rânduit] de Mirele Hristos, fiindcă, în vremile cele „ m a i de pe u r m ă " s-a
arătat Evanghelia (Evrei 1,2; 1 Petru 1, 20).

2, 11: Acest î n c e p u t al m i n u n i l o r l-a făcut I i s u s în C a n a G a l i l e i i şi

Ş i - a arătat slava S a ; şi ucenicii Săi au crezut în E l . 18

C u m că după Botez a început Domnul [a săvârşi] minunile, am zis şi

mai înainte, însă se v e d e că şi cea dintâi minune p e care a făcut-o e aceasta
a vinului. Căci, zice de ea, că a făcut „începătură [început] m i n u n i l o r " .

17
Vezi: Psalm 88,4; Isaia 55,3; 61, 8; leremia 11, 3-8; 31, 31-40; 37, 26; Daniil 9,27; Osea
2, 20-25; Zaharia 11,4-17 etc.
18
în ediţia de la 1805, în loc de „şi ucenicii Săi au crezut în El", se găseşte „şi au
crezut întru El ucenicii Lui".
TÂLCUIREA SFINTEI EVANGHELII DE LA IOAN Capitolul 2 87

Dar, va zice cineva: „Măcar deşi este aceasta «începătură [început]

minunilor», însă n u e a tuturor, ci a celor din C a n a Galileii". Căci, zice:
„Multe minuni făcând în Cana, aceasta este « î n c e p ă t u r ă [ î n c e p u t ] » " .
Acestea, adică, le-ar fi zis cineva. Iar noi, măcar că m u l t e a v e m spre a arăta
cum că şi a tuturor minunilor este „începătură [ î n c e p u t ] " - căci acelea ce
zic: „Şi-a arătat slava S a " şi „au crezut întru El ucenicii L u i " , arată că altă
minune mai înainte de aceasta nu a făcut D o m n u l , căci din aceasta „Şi-a
arătat slava S a " - dar, însă, n u ne prigonim [certăm]: ori aceasta mai înainte,
ori alta s-a făcut.
Dar, oare, c u m „Şi-a arătat slava Sa"? Pentru că nici n u luau aminte
mulţi la cele ce s-au făcut, nici înaintea norodului n u s-a făcut. Şi c u toate
că nu atunci, însă mai pe urmă aveau să audă toţi minunea, drept aceea, şi
până a c u m se istoriseşte şi nu s-a tăinuit . 19

Iar aceea ce zice: „Au crezut întru El ucenicii L u i " , aşa s-o înţelegi,
adică, credinţă mai multă şi mai întărită au luat [dobândit] către El, fiindcă
şi mai înainte credeau, cu adevărat, dar nu aşa, cu întărire.

2, 22-17: După aceasta S-a coborât în Capernaum, El şi m a m a Sa şi

20

fraţii şi ucenicii Săi, şi acolo nu au rămas decât puţine zile. (13) Şi erau
aproape Pastele iudeilor, şi Iisus S-a urcat la Ierusalim. (14) Şi a găsit
şezând în templu pe cei ce vindeau boi şi oi şi porumbei şi pe schimbătorii
de bani. (15) Şi, făcându-Şi un bici din ştreanguri, i-a scos pe toţi afară
din templu , şi oile şi boii, şi schimbătorilor le-a vărsat banii şi le-a răstur­
21

nat mesele. (16) Şi celor ce vindeau porumbei le-a zis: Luaţi acestea de
aici. N u faceţi casa Tatălui Meu casă de negustorie . (27) Şi şi-au adus 22

aminte ucenicii Lui că este scris: „Râvna casei Tale m ă m i s t u i e " . 23

(2,72) Matei 1 2 , 4 6 1 2 , 1 3 ) ieşire 1 2 , 1 4 / Deuteronom 1 6 , 1 (2,14) Matei 2 1 , 1 2 / M a r c u 1 1 , 1 5 /

L u c a 19, 45 (2, 15) Zaharia 4 , 6 12,16) Matei 2 1 , 1 3 / Marcu 1 1 , 1 7 (2,17) P s a l m 6 8 , 1 2

Se pogoară Domnul în Capernaum, pentru nici o altă trebuinţă, fără numai

aceea de a o aşeza pe Maica Lui acolo, ca să nu o poarte după Sine pretu­
tindenea Căci, fiindcă pentru nuntă a venit în Cana, după ce nunta a trecut, o
aduce înapoi pe Maică la casa ei cea din Capernaum. Şi c u m că pentru această
pricină S-a pogorât în Capernaum, este arătat dintru aceea că nu multe zile a
şezut [Mântuitorul] acolo, nici minuni întru el nu a făcut, căci cu necredinţă
19
Cu atât mai mult, cu cât, în Biserica noastră, pericopa evanghelică de la loan 2,1-11
este rânduită a fi citită în rânduială Sfintei Taine a Cununiei.
20
In ediţia de la 1805, în loc de „S-a coborât", se găseşte „S-a pogorât".
21
In ediţia de Ia 1805, în loc de „templu", se găseşte „biserică".
22
In ediţia de la 1805, în Ioc de „negustorie", se găseşte „neguţătorie".
23
în ediţia de la 1805, în loc de „Râvna casei Tale mă mistuie", se găseşte „Râvna
casei Tale M-a mâncat pe M i n e " .
88 Capitolul 2 SFÂNTUL TEOFILACT ARHIEPISCOPUL BULGARIEI

se aflau către Dânsul cei care locuiau în oraşul acela; pentru aceasta, şi în alt
loc, Domnul îl ticăloşeşte pe el (Matei 11,23; Luca 10,15).
Iar prin ceea ce zice Evanghelistul, că „erau aproape P a s t i l e " , arată că
n u cu multe zile mai înainte de Paşti S-a botezat.
Iar după ce „ S e urcă în Ierusalim", face lucru plin de multă stăpânie,
căci pe cei care vindeau oile şi boii, îi scoate afară. Iar dacă şi Matei zice de
aceasta că o a făcut Iisus, să ştii că nu numai o dată a făcut aceasta, ci aceea
de care pomeneşte Matei a făcut-o aproape de Patimă (Matei 21, 12-13),
iar aceasta de acum - de care povesteşte loan - când a început minunile.
De aceea, aici uşor a zis: „Nu faceţi Casa Tatălui M e u casă de neguţătorie",
căci „începătură [început] minunilor" era atunci (loan 2, 11) şi încă nu
avea El atâta îndrăzneală din minunile cele arătate [pe care le-a săvârşit
mai apoi]. Iar acolo - la Matei - zice: „Nu faceţi peşteră de t â l h a r i " (Matei
21, 13) - căci arătat [vădit] „tâlhari" i-a numit p e dânşii, ca unii care
d o b â n d e a u din agoniseli nedrepte . Căci atunci când cineva, pentru un
24

lucru care este de puţin preţ, cere preţ mult [plată mare] - şi poate de la
săraci şi de la v ă d u v e adună agoniseala (că mai adesea aceştia sunt cei
care cumpără cele trebuincioase) - ce altceva face, decât numai lucru de
tâlhar, fiindcă din nevoile altora îşi face câştiguri?
Şi pentru care pricină îi şi scoate cu totul afară din „biserică" [„templu"]
p e unii ca aceştia? N u fără de socoteală [socotinţă] ci, fiindcă avea să
tămăduiască sâmbăta şi să dezlege Legea, ca să nu se pară că este potrivnic
lui Dumnezeu îndreptează aici o părere ca aceasta - căci Cel Care a arătat
atâta râvnă pentru „casă", n u L-ar fi lepădat pe stăpânul „casei", pe Dum­
nezeu. Căci nu aşa, de rând, [simplu] „i-a scos", ci şi bătând cu „ştreang"
împletit şi „răsturnând m e s e l e " şi „banii" schimbătorilor „vărsându-i" şi
25

de lucru primejdios apucându-Se. Aşadar, Acela Care Se arunca pe sine

întru primejdie pentru „casa" lui Dumnezeu, nu ar fi dezlegat Legea lui
D u m n e z e u , ca un împotrivnic al lui Dumnezeu ci, cu adevărat, pentru că
era Fiu şi avea stăpânire deopotrivă cu Dumnezeu şi Tatăl, Care şi Legea
cea pentru sâmbătă o a dat (Ieşire 20, 4; 31,13). Drept aceea, nici nu a zis
„casa lui D u m n e z e u " , ci „casa Tatălui M e u " , arătând că stăpâneşte, ca un
Fiu, pe toate cele ale Tatălui.
Iar „schimbătorii de b a n i " sunt cei care vindeau banii cei mici, p e
care elinii îi numeau kolivi, iar romanii - numi.

24
Vezi şi tâlcuirea Sfântului Teofilact la Matei 21,12-13.
25
[1805] Se cuvine a şti că Domnul, făcând ştreang, nu i-a bătut pe oameni, ci numai
i-a înfricoşat şi i-a izgonit, iar în oi şi în boi a dat şi i-a scos afară (după Zigaben).
TÂLCUIREA SFINTEI EVANGHELII DE LA IOAN Capitolul 2 89

Mulţi şi dintre arhierei păcătuiesc unele ca acestea, p r e c u m atunci

precupeţii [neguţătorii], „ b o i " vânzând „în b i s e r i c ă [ t e m p l u ] " - ' a d i c ă ,
neapărându-i p e cei care strălucesc cu cuvântul învăţăturii, ci d â n d u - i
celor care voiesc să le facă rău. Dar „şi oile" - norodul cel mai de r â n d
[simplu] şi de obşte - „şi p o r u m b e i i " - darurile cele duhovniceşti - „vân-
zându-le" şi p e cei care dau m a i mult, în treptele [bisericeşti] cele mai
mari punându-i, p e care [arhierei] Domnul „îi scoate afară din b i s e r i c ă
[templu]", nevrednici de arhierie judecându-i . 26

Dar şi dacă cineva „ b a n " - adică dogmă şi cuvânt - vinde, şi, poate,
fiind dascăl, n u vesteşte cuvântul de nu are [nu capătă] vreo dobândă [vreun
câştig], şi „ m a s a " acestuia o „ r ă s t o a r n ă " D o m n u l , adică „ s c a u n u l " 27

învăţăturii şi cuvântul pe care acela îl ţine [nu-1 împărtăşeşte] şi nu-1 dă

tuturor din pricina răutăţii - [cuvânt] pe care Domnul Iisus îl „varsă" pentru
iubirea de oameni şi noroadelor îl dă - , pe unul ca acesta scoţându-1 D o m n u l
din începătorie , p e altul vrednic îl va „aşeza" pe „ s c a u n u l " învăţăturii.
28

„Şi şi-au a d u s aminte ucenicii Lui că este scris: « R â v n a casei Tale

M-a mâncat pe M i n e » " , pentru că, dobândind câte puţin sporirea cea spre
mai bine, de a c u m şi de Scripturi îşi aduc aminte şi, d e acolo l u â n d m ă r ­
turiile, cunoştinţa cea pentru Hristos o întăresc întru ei mai cu încredinţare.

2, 28-22: A u răspuns deci iudeii şi I-au zis: Ce s e m n ne arăţi că faci

acestea? (19) Iisus a răspuns şi le-a zis: Dărâmaţi templul acesta şi în trei
zile îl voi ridica . (20) Şi I-au zis deci iudeii: în patruzeci şi şase de ani s-a
29

26
Sunt judecaţi astfel de Domnul din pricina păcatului de a vinde pe bani harul
apostolesc ori preoţesc. Această fărădelege mai este cunoscută şi ca simonie, iar denumirea
ei a rămas de la Simon Magul, cel care a vrut să cumpere această putere duhovnicească
de la Sfinţii Apostoli Petru şi loan (Faptele Apostolilor 8,17-20).
27
Aici Sfântul Teofilact grăieşte pentru „mesele schimbătorilor de bani şi scaunele
vânzătorilor de p o r u m b e i " (Matei 21,12; Marcu 11,15).
2S
Pentru „începătoriile bisericeşti", în tâlcuirea Sfântului Teofilact de la Luca 19,11-
14, putem citi: „Rânduială cea din Biserică are de săvârşit [desăvârşită] aşezarea
începătoriilor şi nu se cuvenea a fi nici mai mulţi, nici mai puţini. Precum am zice: acestea
trei vedem în Biserică; anume: curăţire, luminare şi săvârşire. Trei sunt şi cetele cărora li s-
au încredinţat aceste lucrări: diaconii curăţesc prin sfătuire şi învăţătură; preoţii luminează
pin Botez; arhiereii aşează şi săvârşesc şi rânduielile preoţeşti, adică hirotonesc".
29
In ediţia de la 1805, în loc de „Dărâmaţi templul acesta şi în trei zile îl voi ridica",
se găseşte „Stricaţi biserica aceasta şi în trei zile o voi ridica". Pentru înţelegerea
echivalenţei cuvintelor „biserică" şi „templu" şi întrebuinţarea lor în cadrul Tâlcuirilor
Sfântului Teofilact, îl îndemnăm pe cititor să zăbovească asupra celor ce urmează.
Trebuie să ştim că, atât cortul pe care Moise l-a făcut din iconomie dumnezeiască
(Ieşire cap. 25-27), precum şi templul din Ierusalim, construit din porunca lui Dumnezeu
(3 Regi 5,5; 8,20-61), constituiau o imagine simbolică a lumii duhovniceşti; erau locaş al
90 Capitolul 2 SFÂNTUL TEOFILACT ARHIEPISCOPUL BULGARIEI

zidit templul acesta! Şi Tu îl vei ridica în trei zile? (21) Iar El vorbea
despre templul trupului Său. (22) Deci, când S-a sculat din morţi, ucenicii
Lui şi-au adus aminte că aceasta o spusese şi au crezut Scripturii şi
cuvântului pe care îl spusese Iisus. (2,2«)Mateii2,38;i6,i/ioan6,3o
(2,19; Matei 26,61; 27,40 / Marcu 14,58; 15,29 (2,21) 1 Corinteni 3 , 1 6 ; 6,19 / 2 Corinteni 6,16
(2,22) Psalm 15,8 / Isaia 55,3 / Matei 17,23 / Luca 2 4 , 8 / Faptele Apostolilor 2 , 2 5 ; 13,34

Fiindcă îl vedeau iudeii pe Domnul făcând acestea cu multă stăpânire

şi spunând: „Casa Tatălui Meu nu o faceţi casă de neguţătorie" (loan 2,16),
îi zic: „încredinţează-ne p e noi prin oarecare s e m n , c u m că eşti Fiu al lui
D u m n e z e u şi c u m că de acolo eşti trimis. Căci de u n d e este arătat că Tată

sălăşluiţii Domnului şi, totodată, preînchipuiau plinătatea Bisericii lui Hristos-Dumnezeu.

în Ierusalim, primul templu a fost construit de către Solomon (pe la anul 960 î. Hr.), iar
după ce acesta a fost dărâmat (586 î. Hr.), a fost reconstruit cel de al doilea (538-515 î.
Hr.), după întoarcerea din robia babilonică. Dar şi cel de-al doilea templu a fost dărâmat
de către romani, o dată cu distrugerea Ierusalimului, în anul 70 (d. Hr.). După învăţătura
de credinţă a Bisericii Ortodoxe, unul din semnele apropierii sfârşitului lumii este „venirea
lui Antihrist (2 Tesaloniceni 2,3-12; 1 loan 2,18), care va lucra cu apostolii săi mincinoşi tot
felul de semne, ca să amăgească pe oameni; substituindu-se lui Hristos, el va prigoni cu
furie pe aleşii Domnului (Matei 24, 5, 11)" - cf. Părintele Dumitru Stăniloae, Teologia
dogmatică ortodoxă, voi. 3, ed. IBMBOR, Bucureşti, 1997, p. 254. Aşadar, reconstruirea
templului din Ierusalim (cel de-al treilea templu) va sluji lui Antihrist, căci dintru acest
sălaş va împăraţi peste întreaga lume.
David Ben Gurion - 1886-1973, lider al sionismului muncitoresc, principal
întemeietor al noului stat Israel şi întâiul său prim-ministru între anii 1948-1953 - când
în anul 1962 şi-a mărturisit previziunile sale despre viitorul lumii, spunea aceste cuvinte:
„Imaginea lumii în 1987, aşa cum se conturează în imaginaţia mea: Războiul rece va ţine
de domeniul trecutului. Presiunile interne ale intelighenţiei în continuă creştere din Rusia
pentru mai multă libertate, şi presiunea maselor pentru ridicarea standardelor lor de
viaţă, pot conduce la o democratizare treptată a Uniunii Sovietice. Pe de altă parte,
influenţa crescândă a ţăranilor şi agricultorilor şi creşterea importanţei politice a oamenilor
de ştiinţă pot transforma Statele Unite într-un stat al bunăstării generale cu o economie
planificată. Europa Occidentală şi cea de Est vor deveni o federaţie de state autonome,
având un regim socialist şi democratic. Cu excepţia URSS, ca stat euroasiatic, confederat,
toate celelalte continente se vor uni într-o alianţă mondială, căreia îi va sta la dispoziţie
o forţă de poliţie internaţională. Toate armatele vor fi abolite şi nu vor mai exista războaie.
La Ierusalim, Naţiunile Unite (o Organizaţie a Naţiunilor cu adevărat Unite) vor construi
un Altar al Profeţilor care să slujească uniunea confederată a tuturor continentelor -
acesta va fi sediul Curţii Supreme a Omenirii, care va aplana toate neînţelegerile dintre
continentele confederate, după cum a proorocit Isaia [Isaia 16,5; v. Miheia 4, 3-4}. Studiile
superioare vor fi dreptul oricărei persoane din lume. O pilulă care să prevină sarcina va
încetini creşterea [demografică] naturală din China şi India. Iar prin 1987, durata medie
de viaţă a omului va atinge 100 de ani" (cf. rev. Look Magazine, din 16 ianuarie 1962). Este
evident că acest „Altar al Profeţilor" este templul din care îşi va „exercita funcţiile" de
„împărat, preot şi judecător" al întregii lumi, cel despre care Mântuitorul Hristos spunea:
TÂLCUIREA SFINTEI EVANGHELII DE LA IOAN Capitolul 2 91

al T ă u este D o m n u l casei acesteia?" Iară El umbros [tăinuit] le r ă s p u n d e

lor, grăind: „Stricaţi biserica aceasta [templul a c e s t a ] " - c u a d e v ă r a t ,
despre trupul Său zicând, fiindcă întru el locuia [sălăşluia] toată D u m n e ­
zeirea Celui Unuia-Născut. Iar spunând: „Stricaţi", n u îi î n d e a m n ă p e e i
spre turbarea [nebunia] uciderii - să nu fie! - ci fiindcă ştia că ar voi s ă
facă aceasta fără de zăbavă, tocmai ceea ce avea să se întâmple, în c h i p
umbros [tainic] o arată.
A u d ă şi arienii, c u m Domnul şi Stricătorul morţii zice „o voi ridica [îl
voi ridica]", căci n u a zis „o va ridica Tatăl", ci ,,«o voi ridica» E u " - a S a
putere uneltind-o [lucrând-o] şi neavând trebuinţă de alta din afară.
Iar iudeii părându-li-se că El zice pentru „biserica [ t e m p l u l ] " c e a
neînsufleţită, îl iau p e El în râs, căci zic ei: „Fiind zidită biserica [templul]
în patruzeci şi şase de ani, cum zici Tu că în trei zile o să o ridici?"
Şi se cuvine a şti că atunci când s-a zidit templul întâi de Solomon, î n
douăzeci de ani toate în chip deplin s-au săvârşit (2 Paralipomena 8,1). I a r
mai p e urmă, după robie, luând evreii stăpânire să îl ridice, au început î n
vremea împărăţiei lui Cirus să îl zidească a doua oară (1 Ezdra 6, 3), a p o i ,
fiind împiedicaţi de cei ce le zavistuiau lor, au îndelungat zidirea până î n
vremea împărăţiei lui Artaxerxe (1 Ezdra 6,14). Şi în vremea acestuia toată
învoirea [îngăduinţa] dobândindu-o, cu multă osârdie au putut de au săvârşit
lucrul (1 Ezdra cap. 4-8). încă se şi povesteşte că, zidind iudeii templul, î n t r u
atâta de multă frică erau, încât cu o mână ţineau suliţa, iar cu alta unealta d e
zidire, temându-se de locuitorii cei de aproape - de idumei, n u de p e r ş i ,
căci precum a m zis de la perşi luaseră toată învoirea [îngăduinţa]. D e c i ,
despre aceasta zidire, cea de după robie, zic iudeii că s-a făcut „în patruzeci

„Eu am venit în numele Tatălui Meu şi voi nu Mă primiţi; dacă va veni altul în n u m e l e
său, pe acela îl veţi primi" (loan 5, 43).
Evreii consideră că „Zidul plângerii" din Ierusalim ar face parte din structura
vechiului templu şi, de aceea, e de aşteptat ca cel de-al treilea templu să fie ridicat tocmai
aici. O vizualizare în direct a „Zidului plângerii" - live-view, cu reînnoire a imaginii în
fiecare minut - poate fi accesată pe site-ul: www.aish.com (la link-ul wallcam).
Aşadar, pentru că: (1) în ediţia de la 1805, îndeobşte în loc de „templu", se găseşte
„Biserică"; (2) momentul reconstruirii celui de al treilea templu în Ierusalim nu este atât
de departe precum credem; (3) este cu putinţă, ca unora dintre fraţii cititori ai acestei
Tâlcuiri să le fie dat să trăiască în acele vremuri; (4) suprapunerea prin înlocuire a
termenului „templu" cu „Biserică", ar putea genera o confuzie pierzătoare de suflet,
deoarece Antihristul va maimuţări rolul de „Dumnezeu", iar această confuzie i-ar sluji
tocmai lui; aşadar, din aceste patru pricini, în această ediţie a Tâlcuirii, acolo unde există
numiri ale templului din Ierusalim cu termenul „Biserică" (1805), le-am înlocuit cu
„templu", fără a mai preciza acest lucru prin note.
 92 Capitolul 2 SFÂNTUL TEOFILACT ARHIEPISCOPUL BULGARIEI

şi şase de ani", fiindcă ei au fost împiedicaţi şi pentru aceasta lucrul s-a

îndelungat de la împărăţia lui Cirus până la cea a lui Artaxerxe.
Şi nu este lucru de mirare dacă iudeii nu au înţeles [ce a grăit Domnul],
fiindcă nici ucenicii [nu au priceput]. Pentru că două pricini [lucruri,
temeiuri] preamări îi împiedicau pe ei: cea dintâi, cea pentru înviere, fiind
cu anevoie de înţeles, iar mai vârtos [cu prisosinţă] cu totul neştiută de ei;
iar cea de a doua, că însuşi Dumnezeu era Cel Care locuia [sălăşluia] în
trup. Iar după înviere au înţeles ucenicii „şi au crezut S c r i p t u r i i " . Cărei
„ S c r i p t u r i " ? Şi întregii „Scripturi" şi, cu adevărat, aceleia care grăieşte
p e n t r u înviere, iar prea arătat [cu adeverire], aceleia ce zice: „ N u vei lăsa
s u f l e t u l meu în i a d " (Psalm 15, 10) şi celeilalte: „ D o m n u l voieşte să-L
curăţească pe El de rană şi să-I arate Lui l u m i n ă " (vezi Isaia cap. 53). Căci
aceste „Scripturi" prea arătat [adeverit] grăiesc pentru înviere.
Iar Apolinarie de aici se ispiteşte să afle ajutorare eresului său. Pentru
30

că, voind el să întărească [învedereze, statornicească] cum că neînsufleţit

a fost trupul D o m n u l u i , zice că, de vreme ce „biserică [ t e m p l u ] " se
n u m e ş t e trupul, iar biserica [templul] este neînsufleţită, atunci neînsufleţit
a fost şi Acela. O, trăznitule şi măiestrule! Dar tu şi lemne şi pietre vei face
trupul Domnului, fiindcă dintru acestea este biserica [templul]? Dar când
îl auzi p e Domnul zicând: „Acum sufletul M e u s-a turburat" (loan 12,27)
- şi: „Stăpânire am s ă - M i pun sufletul M e u " (loan 10,17-18), c u m le înţelegi
acestea? Iar, de zici că acestea nu s-au grăit pentru sufletul cel cuvântător
şi înţelegător, unde o vei pune [cum o vei răstălmăci] pe aceea ce zice:
„ P ă r i n t e , î n mâinile Tale încredinţez duhul M e u " ? (Luca 23,36) Căci, cu
a d e v ă r a t , nu şi pe aceasta o vei [putea] înţelege pentru sufletul cel
necuvântător. Iar aceea ce zice: „Nu vei lăsa sufletul m e u î n i a d " (Psalm
15,10), c u m ţi se pare ţie? însă tu, pierde-te, dimpreună cu ai tăi!

2, 23-25: Şi când era în Ierusalim, la sărbătoarea Paştilor, mulţi au

crezut î n numele Lui, văzând minunile pe care le făcea. (24) Iar Iisus
î n s u ş i n u S e încredea în ei, pentru că îi cunoştea pe toţi, (25) şi pentru
că n u avea nevoie să-I mărturisească cineva despre o m , căci El î n s u ş i
c u n o ş t e a ce era î n o m .
31

30
Pentru Apolinarie şi învăţătura lui vezi nota de la loan 1,14".
31
Versetele 2,23-25 din ediţia 1988 a Sfintei Scripturi sunt cuprinse în capitolului 3, din
ediţia 1805.
 93

CAPITOLUL 3 , -
Convorbirea Ini Iisus cu Nicodim. . .... •, • , r

i o a ? i mărturiseşte despre Hristos 1

2,23-25-3,1-2: Şi când era în Ierusalim, la sărbătoarea Paştilor , m u l ţ i 2

au crezut întru numele Lui, văzând minunile pe care le făcea. (24) I a r 3

Iisus însuşi nu Se încredea în ei, pentru că îi cunoştea pe toţi, (25) şi p e n t r u

că n u avea nevoie să-I mărturisească cineva despre om, căci El î n s u ş i
cunoştea ce era în om . (1) Şi era u n om dintre farisei, care se n u m e a
4

Nicodim şi care era fruntaş al iudeilor. (2) Acesta a venit noaptea la I i s u s

5

şi I-a zis: Rabi, ştim că de la D u m n e z e u ai venit învăţător; că nimeni n u

poate face aceste minuni, pe care le faci Tu, dacă nu este D u m n e z e u cu el.
(2,24) Matei 9 , 4 / Marcu 2 , 8 / Luca 5 , 2 2 ( 2 , 2 5 ) 1 Regi 1 6 , 7 / 1 Paralipomena 2 8 , 9 ; 2 9 , 1 7 / Psalm 7 , 9 /
_ Ieremia 1 1 , 2 0 / Matei 9 , 4 / Marcu 2 , 8 / loan 6, 64; 16,30 (3,1) loan 7,50; 1 9 , 3 9 (3,2) Luca 7,22; 2 4 , 1 9 /
loan 7,50; 9 , 1 6 , 3 3 ; 1 9 , 3 9 / Faptele Apostolilor 2 , 2 2 ; 1 0 , 3 8

Când era Iisus la praznic, s-a părut că unii cred „întru numele Lui", d a r
nu era întărită credinţa lor, pentru că, la puţină vreme lipindu-se de Hristos —
dar n u ca de un Dumnezeu, ci ca de un om insuflat de Dumnezeu - , iarăşi
cădeau [se prăvăleau] - , şi tocmai dintru această puţină credinţă [cădeau]. Iar
că întocmai aşa era, arătat este din cele spuse pe urmă. Căci, zice [Evan­
ghelistul], că „însuşi Iisus nu Se încredinţa pe Sineşi lor", nici nu le încredinţa
toate dogmele [învăţăturile], ca unora cu adevărat credincioşi, fiindcă cerca
inimile lor şi ştia ce era întru ele pentru Dânsul - căci n u era tăinuit de El în ce
fel era gândul fiecărui om care se părea că crede.
Şi Nicodim mai chiar aşa era, căci „a crezut" şi acesta lui Iisus şi se v e d e
că grăia către iudei pentru Domnul , anume că se cuvine ca, după cercare şi
6

1
In ediţia de la 1805, titlul capitolului este: „Pentru Nicodim şi Iisus. Pentru Iisus şi
loan când boteza. Pentru curăţenie".
2
In ediţia de la 1805, în loc de „sărbătoarea Paştilor", se găseşte „praznicul Paştilor".
3
In ediţia de la 1805, în loc de „minunile", se găseşte „semnele".
4
In ediţia de la 1805, versetele 24-25 sunt: „Iar însuşi Iisus nu Se încredinţa pe
Sineşi lor, pentru că El îi ştia pe toţi şi nu avea trebuinţă ca cineva să mărturisească
pentru om, căci El ştia ce era în om".
5
In ediţia de la 1805, în loc de „fruntaş", se găseşte „boier".
6
„Şi le-au răspuns deci fariseii: Nu cumva aţi fost şi voi amăgiţi? (48) Nu cumva
a crezut în El cineva dintre căpetenii sau dintre farisei? (49) Dar mulţimea aceasta,
care nu cunoaşte Legea, este blestemată! (50) A zis către ei Nicodim, cel ce venise mai
înainte la El, noaptea, fiind unul dintre ei: (51) Nu cumva Legea noastră judecă pe om,
94 Capitolul 3 SFÂNTUL TEOFILACT ARHIEPISCOPUL BULGARIEI

cercetare, să-L osândească pe El (loan 7,51). încă şi după Cruce [Patimă] el

arată multă purtare de grijă şi osârdie pentru îngropare (loan 19, 39-40).
însă, totuşi, nu precum trebuia a crezut, ci de neputinţa iudaicească fiind
încă ţinut, „noaptea v i n e către I i s u s " - pentru frica iudeilor - şi „învăţător"
îl numeşte pe El, ca p e un om gol [de rând, simplu]. Căci această socoteală
[socotinţă] avea el pentru Dânsul, de aceea şi grăieşte pe urmă: „Că n i m e n i
n u poate să le facă acestea, de nu va fi D u m n e z e u cu d â n s u l " . Vezi că vine
la Iisus ca la un om-Prooroc şi de Dumnezeu iubit?
Aşadar, ce-i spune Domnul? Nu-1 mustră p e el cu certare şi nici nu-i
zice: „Atunci pentru c e vii noaptea către «învăţătorul», Cel Ce este trimis
de la Dumnezeu? Pentru ce nu faci lucrul întru arătare?" Nimic din acestea
nu-i zice, ci blând vorbeşte cu dânsul pentru lucruri dumnezeieşti şi înalte.
Şi înseamnă că multe „minuni" făcând Hristos, nici una dintru acestea
[de aici] Evanghelistul loan nu le spune, ori pentru că ele s-au zis de ceilalţi
Evanghelişti, ori pentru că ele covârşesc, prin povestirea îndeosebi a fiecăreia

3, 3: Răspuns-a I i s u s şi i-a zis: Adevărat, adevărat zic ţie: D e n u se 7

va naşte cineva de S u s , n u va putea să vadă î m p ă r ă ţ i a lui D u m n e z e u .

(3,3) loan 1,13 / Iacov 1,18 / 1 Petru 1 , 2 3 1 1 Corinteni 15,50 / 2 Corinteni 5,17 / Galateni 6,15 / Tlt 3,5

Cele ce s-au grăit de Mântuitorul către N i c o d i m se par că n u au nici o

unire cu cele ce le-a zis Nicodim, însă celui care va lua aminte, multă
unire i se va arăta [adeveri a fi]. Căci, fiindcă Nicodim avea socotinţă [cuget]
de rând [simplu, de obşte] pentru Hristos - a n u m e că este „învăţător" şi
că „ D u m n e z e u este c u d â n s u l " - zice D o m n u l către el: „Cu cuviinţă ai
acest fel de socoteală [socotinţă, cuget] pentru M i n e , deoarece încă nu te-ai
«născut de Sus» - adică de la Dumnezeu, cu naştere duhovnicească - , ci
încă eşti trupesc şi cunoştinţa pe care o ai pentru Mine n u este duhov­
nicească, ci sufletească şi omenească. Iar Eu îţi grăiesc ţie că şi tu şi altul
oricare, de nu vă veţi «naşte de Sus» şi de la D u m n e z e u şi n u veţi lua
[dobândi] socoteala [socotinţa, cugetul] cea cuviincioasă pentru Mine, afară
de «împărăţie» sunteţi".
Căci „naşterea" cea prin Botez, luminare făcând în suflet, dăruieşte „a
v e d e a " - adică a înţelege „împărăţia lui D u m n e z e u " , adică pe Fiul Cel
Unul-Născut al Lui. Căci, precum „înţelepciune a lui D u m n e z e u " este Fiul
(1 Corinteni 1, 24), tot aşa, cu adevărat, şi „împărăţie a lui D u m n e z e u " se

dacă nu-1 ascultă mai întâi şi nu ştie ce a făcut? (52) Ei au răspuns şi i-au zis: Nu cumva
şi tu eşti din Galileea? Cercetează şi vezi că din Galileea nu s-a ridicat Prooroc" (loan
7, 47-52).
7
In ediţia de la 1805, în loc de „Adevărat, adevărat", se găseşte „Amin, amin".
TÂLCUIREA SFINTEI EVANGHELII DE LA IOAN Capitolul 3 95

numeşte E l (Matei 12, 28). „Iar această împărăţie n u o va vedea cineva,

8

adică nu o va înţelege - o, Nicodime! - de nu se va naşte de la D u m n e z e u .

Aşadar, şi tu, fiindcă încă nu te-ai născut duhovniceşte, pentru aceasta n u
M ă vezi p r e c u m s e c u v i n e pe M i n e , C e l C a r e s u n t « î m p ă r ă ţ i a l u i
Dumnezeu», ci de rând [simplă] socoteală [socotinţă, cuget] ai pentru M i n e " .

3, 4-5: Iar Nicodim a zis către El: Cum poate omul să se nască, fiind
bătrân? Oare , poate să intre a doua oară în pântecele mamei sale şi să s e
9

nască? (5) Iisus a răspuns: Adevărat, adevărat zic ţie: De nu se v a naşte

10

cineva din apă şi din Duh, nu va putea să intre în împărăţia lui D u m n e z e u . 11

(3,5) Marcu 1 6 , 1 5 - 1 6 / Faptele Apostolilor 2 , 3 8 / Tit 3, 5

Auzind Nicodim lucruri mai mari decât învăţătura omenească, se spăi-

mântează şi, pătimind patimă omenească , întreabă: „ C u m p o a t e ? " - c a r e
12

este semn de necredinţă. Căci unde nu este credinţă, acolo este „ C u m

aceasta?" şi „Pentru c e aceasta?" Drept aceea, şi vrednice de râs se p a r
cuvintele lui N i c o d i m , căci n u a luat [nu a cuprins] în minte n a ş t e r e a
duhovnicească, ci de pântece trupesc pomeneşte. Căci d u p ă ce a a u z i t :
„De nu se va naşte cineva de S u s " (loan 3,3), a socotit că „de S u s " aşa s e
înţelege, adică „dintru început, de a doua o a r ă " ; întrucât ceea ce se zice s ă
fie întru acest fel: „ D e n u se va naşte cineva dintru î n c e p u t şi de a d o u a
o a r ă " . Aşadar, pentru aceasta zice: „Cum poate o m u l , b ă t r â n fiind, « s ă
intre a doua oară în pântecele maicii sale»?" Căci d o u ă erau cele care îl
făceau pe el de nu se dumirea: „naşterea" cea d u h o v n i c e a s c ă şi „ î m p ă ­
răţia", că nici n u m e l e „împărăţiei Cerurilor" n u s-a auzit vreodată l a
iudei . Insă a c u m pentru „naştere" nu se dumireşte N i c o d i m , p e n t r u
13

aceasta şi Hristos m a i arătat îi descoperă lui c h i p u l naşterii celei d u ­

hovniceşti, zicând: „ D e nu se va naşte cineva din apă şi din D u h " . C ă c i ,
îndoit fiind [alcătuit] omul - din suflet şi din trup - îndbit are şi c h i p u l
naşterii. Pentru că „ a p a " [în chip] văzut luându-se, spre cu-răţirea trupului

8
Vezi şi tâlcuirea Sfântului Teofilact de la Matei 12, 28.
9
In ediţia de la 1805, în loc de „oare", se găseşte „au doară".- •
10
în ediţia de la 1805, în loc de „Adevărat, adevărat zic ţie'/, se găseşte „Amin,
amin grăiesc ţie".
11
[1805] Cuvântul se înţelege pentru cei care au fost după ce S-a botezat Hristos,
căci de atunci s-a început naşterea cea de-a doua Deci şi Apostolii s-au născut a doua
oară prin apă de la loan, iar prin Duhul, când S-a pogorât peste dânşii, în chip de limbi
de foc (Faptele Apostolilor 2,3-4). Iar, unii din cei ce au fost aproape de vremile Apostolilor,
scriu că Hristos a botezat pe Petru şi pe Născătoarea de Dumnezeu, iar Petru, pe toţi
Apostolii (după Zigaben).
12
Adică, aflându-se încă în pătimirile cugetării trupeşti, fireşti, lumeşti.
13
Vezi şi tâlcuirea Sfântului Teofilact de la luca 8,13 şi 16,16-18.
96 Capitolul 3 SFÂNTUL TEOFILACT ARHIEPISCOPUL BULGARIEI

e înţeleasă, iar „ D u h u l " nevăzut împreună alergând [venind], spre a doua

naştere a sufletului celui nevăzut este înţeles.
Iar, de întrebi: „ C u m poate «apa» să n a s c ă ? " , te voi întreba şi eu: C u m ,
sămânţa, apoasă fiind şi ea, poate să se preschimbe în om? Deci, precum
la s ă m â n ţ a cea trupească toate sunt ale darului lui D u m n e z e u , aşa şi la
B o t e z , „ a p ă " este p u s ă înainte, însă „ D u h u l " le lucrează pe toate: şi
c h e m a r e a cea prin rugăciuni, iar mai vârtos [cu prisosinţă] venirea lui
D u m n e z e u . Căci s e m n e şi chip [însemne şi (pre)închipuire] ale îngropării
şi ale învierii în „ a p a " aceasta se săvârşesc [cu cel botezat]. Cele trei
14

afundări sunt semne ale îngropării celei de trei zile (Romani 6, 3-4). Apoi
iese omul, precum Domnul, mai strălucită şi mai luminoasă purtând haina
nestricăciunii, iar stricăciunea în „apă" afundându-o.

3, 6-8: Ce este născut din trup, trup este; şi ce este născut din D u h ,
d u h este. (7) Nu te m i r a că ţi-am zis: Trebuie să vă naşteţi de S u s . (8) 15

V â n t u l suflă unde voieşte şi tu auzi glasul lui, dar n u ştii de u n d e v i n e ,

16

n i c i încotro se duce. Astfel este cu oricine e născut din D u h u l .

(3,6) Romani 8, 5 / 1 Corinteni 1 5 , 4 8 (3,8) Ecclesiastul 1 1 , 5 / 1 Corinteni 2 , 1 1 / Coloseni 3 , 3

Depărtându-1 D o m n u l pe Nicodim de la naşterea cea trupească, zice:

„ C e este născut din trup, trup este, iar ce este născut din D u h , duh e s t e " ;
adică, duhovnicesc este omul care este născut prin Botez; căci „ d u h " , în
loc d e „duhovnicesc" eşti dator a înţelege, pentru că n u duh dumnezeiesc
se face cel care s-a botezat, ci luând [dobândind] cea întru Duhul punere
de fii şi dar şi cinste (Romani cap. 8), se învredniceşte de a fi duhovnicesc.
Şi, văzându-1 pe Nicodim încă turburându-se, îi zice Domnul: „Nu te
m i r a " . Apoi, prin pildă simţită Se ispiteşte [cearcă] să-1 înveţe pe el, spunând:
„Dacă «duhul [vântul] unde voieşte, suflă», de la «vânt» cunoaşte-le pe
cele mai mari, căci «vântul»" - deoarece pe acesta îl numeşte aici „ d u h " -
„ « u n d e voieşte suflă» şi sunetul lui îl auzi, însă nu ştii mergerea lui, căci
neţinut este şi neoprit şi după firească stăpânire [putere], ori în ce parte are
mişcare". Iar aceea - adică „suflă unde voieşte" - o zice Domnul nu ca şi
c u m vântul este voitor [volnic] şi are voinţă, ci, precum a m zis, voind să
arate stăpânirea [puterea] cea neoprită şi mişcarea care este la el din fire . 17

14
„Au nu ştiţi că toţi câţi în Hristos Iisus ne-am botezat, întru moartea Lui
ne-am botezat? (4) Deci ne-am îngropat cu El, în moarte, prin Botez, pentru ca, precum
Hristos a înviat din morţi, prin slava Tatălui, aşa să umblăm şi noi întru înnoirea
v i e ţ i i " (Romani 6,3-4).
15
în ediţia de la 1805, în loc de „Trebuie să vă naşteţi de Sus", se găseşte „Că se
cade vouă a vă naşte de S u s " .
16
în ediţia de la 1805, în loc de „vântul", se găseşte „duhul".
TÂLCUIREA SFINTEI EVANGHELII DE LA IOAN Capitolul 3 97

„Aşadar, N i c o d i m e , dacă «vântul» - adică « d u h u l » [suflul] acesta c e este

supus simţirii - nu-1 ştii cum şi de unde suflă, c u m iscodeşti cea d e a doua
naştere, cea de la Dumnezeiescul D u h ? " Dacă „ d u h u l [ v â n t u l ] " acesta n u
poate fi oprit, cu mult mai vârtos [mult] darul Duhului Sfânt nu se va s u p u n e
sub legi fireşti.
Ruşineze-se M a c e d o n i e 18
- luptătorul de D u h [ p n e v m a t o m a h u l ] - şi
mai înainte de acesta E u n o m i e ! Acela [Macedonie] pentru că rob L-a făcut
19

pe D u h u l , m ă c a r că a auzit aici că „[duhul] v â n t u l s u f l ă u n d e v o i e ş t e " ,

deci cu m u l t mai vârtos va avea Sfântul Duh mai voinică m i ş c a r e a şi u n d e
voieşte şi c u m voieşte va lucra; iară E u n o m i e , mai întâi p e aceleaşi g r e ş i n -
du-le şi zidire socotindu-L pe [Fiul lui] D u m n e z e u , iar apoi şi o b r ă z n i c i n -
du-se că aşa [atâta] îl cunoaşte pe D u m n e z e u , p r e c u m p e s i n e î n s u ş i .
Asculte aşadar, că nici mişcarea vântului şi pornirea lui „ n u o ş t i e " . C u m ,
dar, îndrăzneşti [te obrăzniceşti] a zice că tu cunoşti Fiinţa lui D u m n e z e u ? !
O, răzvrătitule!

3 , 9 - 2 2 : A r ă s p u n s N i c o d i m şi I-a zis: C u m pot să fie acestea? (10) I i s u s

a răspuns şi i-a z i s : Tu eşti învăţătorul l u i Israil şi n u c u n o ş t i a c e s t e a ? (22)
Adevărat, adevărat zic ţ i e , că n o i c e e a ce ş t i m g r ă i m şi ce a m v ă z u t
20

17
Astăzi se cunoaşte că vântul este o mişcare naturală a maselor de aer, care este
provocată de diferenţa de temperatură şi de presiune atmosferică dintre două regiuni.
Aşadar, vântul nu este nimic altceva decât o mişcare de echilibrare a presiunilor şi
temperaturilor din văzduh. Asemenea şi noi, prin lucrarea sufletului, ne aflăm în
văzduhul cel duhovnicesc şi, fiind cuprinşi de zăduful patimilor, cerem „răcoarea" care
ne înviorează şi ne înnoieşte puterile lăuntrice (3 Ezdra 1, 26), iar, degerând şi împietrin-
du-ne întru cugetele mândriei, râvnim la zefirul cel ce poate, prin blândeţe, să pătrundă
în inimile noastre şi să aducă cu sine căldura „focului" celui de Sus (Luca 12,49). Aşadar,
vântul preînchipuie, în parte, lucrarea cea tainică a Duhului lui Dumnezeu, Care săvârşind
pururea unirea întregii firi omeneşti, ne învaţă „să ne purtăm sarcinile unii altora"
(Gaîateni 6, 2), ca unii ce „suntem mădulare unii altora" (Romani 12, 5) prin primirea
Sfintelor Taine ale Bisericii, prin împărtăşirea cu „trupul lui Hristos, plinirea Celui Care
plineşte toate întru toţi" (Efeseni 1, 23).
18
Pentru Macedonie şi eresul lui, vezi nota de la loan 1, 4.
" După cel dintâi Sinod ecumenic, din anul 325, ereticii arienii s-au împărţit în trei
fracţiuni, care se combăteau reciproc, iar toţi dimpreună luptau împotriva Ortodoxiei.
Una dintre aceste fracţiuni, care avea orientare extremistă, propovăduia că Fiul este
„neasemănător cu Tatăl şi în toate şi după fiinţă". în fruntea acestei grupări se afla diaconul
Aetius şi discipolul acestuia, Eunomie, episcop al Cizicului din anul 360. De la numele
căpeteniei lor, aceşti eretici au primit denumirea de.eunomieni, însă în istoria Bisericii ei
mai sunt cunoscuţi şi sub numirile de anomei, anomieni şi heterousiaşti.
20
în ediţia de la 1805, în loc de „Adevărat, adevărat zic ţie", se găseşte „Amin,
amin grăiesc ţie".
98 Capitolul 3 SFÂNTUL TEOFILACT ARHIEPISCOPUL BULGARIEI

m ă r t u r i s i m , dar mărturia noastră nu o primiţi. (12) Dacă v-am spus cele

p ă m â n t e ş t i şi nu credeţi, cum veţi crede de vă voi s p u n e cele cereşti?
(3,12) înţelepciune 9 , 1 6 / Marcu 4 , 1 3

încă întru neînţelepciunea iudaicească se află Nicodim şi pentru aceasta

iarăşi întreabă: „Cum pot să fie acestea?" Drept aceea şi Domnul, arătându-i
lui că din neînţelepciune grăieşte acestea, îi zice: „Tu, fiind «învăţător al lui
Israil», de îţi vei aduce aminte de minunile preaslăvite din Scriptura cea
Veche - cele pentru facerea omului (Facere 1,26-31) şi c u m s-au făcut celelalte
[toate] (Facere cap. 1), cum [a fost scoasă] din coastă femeia (Facere 2,21-24),
c u m [s-au făcut] semnele cele din Egipt (Ieşire cap. 4-13), cum [s-au săvârşit]
cele din Marea Roşie (Ieşire 14,5-31), cum au născut femei sterpe şi celelalte 21

asemenea [imnuni] (Deuteronom 4,34) - , de vei socoti [cumpăni, chibzui]

acestea, ca un «învăţător al lui Israil», nici pentru cele ce grăiesc Eu acum
n u vei fi necredincios. Insă Eu «ce ştiu grăiesc şi ce a m văzut», adică prea
adevărat [deplin] a m cunoscut" - căci nu vederea trupească o însemnează
[o arată] cuvântul ce zice „am văzut", ci cunoştinţă prea adevărată - „dar
voi, «mărturia noastră», adică a Mea, «nu o primiţi»". Iar acestea nu către
Nicodim le zice Domnul, ci abate cuvântul către neamul iudeilor, care până
în sfârşit nu au crezut. „Deci, dacă «v-am spus» vouă «cele pământeşti şi
n u credeţi» - adică dacă v-am spus vouă pentru cea de a doua naştere, care
se face prin Botez (loan 3,3) şi n-aţi primit, ci aţi întrebat: „ C u m ? " (loan 3,4)
- «cum veţi crede de vă voi spune cele cereşti?»". Iar „pământească" nu­
m e ş t e [Domnul] această naştere [Botezul], ca una care se săvârşeşte pe
pământ, spre facerea de bine a oamenilor celor de pe pământ. Căci, cu toate
că cerească este după dar şi după cinste, însă pe pământ fiind noi, ne
botezăm. „Aşadar, dacă pentru această pământească naştere spunându-vă,
v-am aflat pe voi că n u credeţi, [oare] auzind voi cele pentru naşterea cea
cerească, ce este negrăită, cu care Eu, Fiul Cel Unul-Născut M - a m Născut
din Tatăl, «cum veţi crede?»"
Iar oarecare [unii] „pământească" au înţeles a fi pilda vântului, întrucât
să fie [să se înţeleagă] ceea ce se zice întru acest fel: „Dacă pildă de la cele
pământeşti v-am dat vouă şi nici aşa nu v-aţi încredinţat, c u m le veţi putea
înţelege pe cele mai înalte?"

3 , 1 3 : Şi n i m e n i n u s-a suit la Cer, decât C e l 22

Ce S-a pogorât din Cer,
Fiul O m u l u i , care este în Cer.
(3,13) Pilde 3 0 , 4 / Daniil 7 , 1 3 - 1 4 / loan 6 , 3 3 , 3 8 , 5 1 , 6 2 ; 1 6 , 2 8 / Efeseni 4 , 8 - 1 0

21
Vezi: Facere 18,10-15; 15, 21; 29,31; 1 Regi 1, 5-20; Judecători 13, 2-3.
22
în ediţia de la 1805, în loc de „la Cer, decât Cel", se găseşte „în Cer, fără numai
Cel".
TÂLCUIREA SFINTEI EVANGHELII DE LA IOAN Capitolul 3 99

Nici c u v â n t u l acesta n u se arată să aibă vreo unire [legătură] cu c e l e

spuse mai dinainte de el, iar dacă cineva va privi [va lua aminte] c u d e - a ­
mănuntul socoteala [socotinţa, cugetul] D o m n u l u i , se v a arăta că foarte s e
uneşte [cuvântul acesta] cu cele grăite înaintea lui. Căci, fiindcă „ î n v ă ţ ă t o r "
şi Prooroc L-a n u m i t Nicodim pe Domnul (loan 3, 2), El îi zice: „ N u M ă
socoti că sunt d e pe p ă m â n t ca un Prooroc trimis de la D u m n e z e u ca s ă
învăţ, ci de S u s M ă socoteşte că M - a m pogorât, ca U n Fiu, şi n u c u m c ă
sunt de pe p ă m â n t . Căci nimeni dintre Prooroci «nu s-a suit în Cer», n u m a i
Eu U n u l M ă voi sui, p r e c u m M-am şi pogorât".
Iar auzind c ă „Fiul O m u l u i S-a pogorât din Cer", să n u socoteşti c ă
trupul s-a pogorât din Cer, că aceasta este a lui Apolinarie , care a dogmatisit 23

[învăţat] c u m c ă Hristos ar avea trupul din Cer, şi prin Fecioara a trecut c a

printr-un solin [solitor, intermediar]. Dar fiindcă unul era Ipostasul - a d i c ă
o Faţă [Persoană] este Hristos, din două firi alcătuit - pentru aceasta numirile
omului se socotesc Cuvântului şi iarăşi, cele ale Cuvântului, se adăugesc la
o m . Aşa şi aici s e zice că „Fiul O m u l u i S-a pogorât din C e r " fiindcă u n a
este Faţa [Persoana], unul Ipostasul.
Apoi, ca n u d u p ă ce ai auzit că „S-a pogorât", să socoteşti că din pricină
că S-a pogorât n u mai este în Cer, zice: „«Care este în Cer» - ca n u p e n t r u
că ai auzit că « S - a pogorât» să socoteşti că n u sunt Eu acolo, ci şi aici s u n t
de faţă trupeşte, încă şi acolo şed împreună cu Tatăl, ca un D u m n e z e u " .

3, 24-25: Ş i d u p ă c u m M o i s e a înălţat şarpele în p u s t i e , aşa t r e b u i e

să Se înalţe şi F i u l O m u l u i , (25) ca tot cel ce crede în El să n u piară, ci
24

Să a i b ă Viaţă Veşnică. (3, li) N u m e r i 2 1 , 8 - 9 / 4 Regi 1 8 , 4 / î n ţ e l e p c i u n e 1 6 , 6 - 7 /

loan 8 , 2 8 ; 1 2 , 3 2 (3,15) Marcu 1 6 , 1 6 / loan 3 , 1 6 , 3 6 ; 6 , 4 7 ; 20, 3 1

După ce m a i înainte a spus pentru a doua naştere a Botezului, de aici

zice şi cele p e n t r u facerea de bine, care ni s-a făcut n o u ă prin Cruce. C ă c i
Crucea şi m o a r t e a [Mântuitorului] ne este n o u ă pricinuitoare a d a r u l u i
celui dintru B o t e z , de v r e m e ce, şi atunci c â n d n e b o t e z ă m , m o a r t e a
D o m n u l u i o î n c h i p u i m (Romani 6, 3-6).
Şi nu zice arătat: „Voi fi răstignit", ci pomeneşte de „ ş a r p e " şi de istoria
cea veche (Numeri 21, 8-9), mai întâi învăţându-ne p e noi că înrudite s u n t

Apolinarie, episcop de Laodiceea, afirma că Hristos este cu totul deosebit de noi,

23

neavând suflet o m e n e s c . Susţinând că Hristos nu are o fire omenească d e p l i n ă ,

apolinarismul a fost condamnat de Sinodul al Il-lea ecumenic (381) şi combătut de Sfântul
Atanasie cel Mare, Sfântul Grigore de Nazianz, Sfântul Grigore de Nissa şi de alţi Sfinţi
Părinţi. Apolinarie a murit pe la anul 390 d. Hr.
în ediţia de la 1805, în loc de „aşa trebuie să Se înalţe şi Fiul Omului", se găseşte
21

„aşa se cade a Se înălţa Fiul omului".

100 Capitolul 3 SFÂNTUL TEOFILACT ARHIEPISCOPUL BULGARIEI

cele ale Scripturii Vechi cu cele ale Celei Noi, şi că Unul şi Acelaşi este
Dătătorul Legii celei Vechi şi al celei Noi, cu toate că Marcion şi M a n i h e u
25 26

şi cealaltă ceată a unora ca acestora eretici leapădă Legea cea Veche, zicând
că aceasta este punere de lege a „ziditorului celui r ă u " . Iar apoi şi altceva
ne arată nouă Domnul: dacă la chip de „şarpe de a r a m ă " (Numeri 21, 8)
căutând [privind] iudeii, scăpau de moarte, cu mult mai vârtos noi, căutând
la Cel Răstignit şi crezând Lui, vom scăpa de moartea cea sufletească.
Şi vezi închipuirea asemănându-se cu adevărul: acolo era asemănare de
„ ş a r p e " , care, adică, avea chip de fiară, însă veninul nu-1 avea; aşa şi aici,
27

„ O m " este Domnul, dar de veninul păcatului slobod, fiindcă „întru ase­
mănare a trupului păcatului" a venit (Romani 8, 3) - adică întru asemănare
de trup ce este supus sub păcat - , iar nu trup al păcatului a fost.
28

Iar cei ce vedeau atunci [„şarpele"], de trupească, iar noi, de sufletească

m o a r t e scăpăm. Şi atunci muşcături de şerpi vindeca [ „ ş a r p e l e " ] cel
spânzurat [atârnat p e lemn], iar, acum, răni ale balaurului celui gânditor
tămăduieşte Hristos.
Iar auzind „a se î n ă l ţ a " , să înţelegi [în loc de] „a se spânzura [atârna]",
căci î n t r u înălţime S-a spânzurat [atârnat p e C r u c e ] , ca şi aerul să-1
sfinţească Cel Care a sfinţit pământul prin a umbla pe dânsul. Să înţelegi
[„a se î n ă l ţ a " ] încă şi „a se slăvi", căci cu adevărat înălţime şi slavă a lui
Hristos s-a făcut Crucea, pentru că întru ceea ce se părea că S-a osândit,

25
Marcion a fost fiul unui episcop din Pont şi s-a născut pe la anul 85. Prin anii
138-139, din pricină că a început să propovăduiască învăţături eretice, a fost excomunicat
din Biserică chiar de către tatăl său. Erezia lui, provine mai ales dintr-o greşită înţelegere
a Sfintei Scripturi, şi îndeosebi a raportului dintre cele două Testamente. Marcion
susţinea că între ele sunt deosebiri atât de radicale, încât ele nu sunt opera Unuia şi
Aceluiaşi Dumnezeu. Aşadar - spunea el - sunt doi dumnezei, unul rău şi unul bun -
cel al Vechiului Testament şi cel al Noului Testament - care sunt în conflict. Prin
învăţăturile şi strădaniile lui, Marcion a vrut să fie un reformator al Bisericii. Sfântul
Policarp, Sfântul Iustin, Sfântul Irineu, precum şi Tertulian l-au combătut ca pe un
eretic „mai rău decât alţii", însă unii gânditori protestanţi din ultimele veacuri l-au
apreciat elogios, socotindu-1 drept „primul protestant" (Neander).
26
Pentru maniheism, vezi tâlcuirea şi nota de la loan 1, 9.
27
„Iar Domnul a zis către Moise: «Fă-ţi un şarpe de aramă şi-I pune pe un stâlp; şi
de va muşca şarpele pe vreun om, tot cel muşcat care se va uita la el va trăi». (9) Şi a
făcut Moise un şarpe de aramă şi l-a pus pe un stâlp; şi când un şarpe muşca vreun
om, acesta privea la şarpele cel de aramă şi trăia" (Numeri 21, 8-9).
28
„Ceea ce era cu neputinţă Legii - fiind slabă prin trup - a săvârşit Dumnezeu,
trimiţând pe Fiul Său întru asemănarea trupului păcatului şi pentru păcat a osândit
păcatul în trup, (4) pentru ca îndreptarea din Lege să se împlinească în noi, care nu
umblăm după trup, ci după duh" (Romani 8, 3-4).
TÂLCUIREA SFINTEI EVANGHELII DE LA IOAN Capitolul 3 101

întru aceasta a osândit pe stăpânitorul lumii a c e s t e i a A d i c ă , p r e c u m a m

zice: A d a m după dreptate a murit, pentru că a greşit; D o m n u l fără de
dreptate [pe nedrept] a murit, pentru că nu a greşit. Deci, până la răstignirea
Domnului, după dreptate stăpânea peste oameni moartea, iar după ce S-a
aflat [a fost] D o m n u l fără de păcat, ce dreptate mai a v e a de aici [de acum]
diavolul asupra Lui, ca să-L omoare? Pentru aceasta, fiindcă fără d e drep­
tate a fost omorât, L-a biruit pe cel care L-a omorât p e D â n s u l şi aşa l-a
izbăvit şi pe A d a m din moartea cea care după dreptate era asupra lui, ca
asupra unuia care a greşit.
încă şi în alt chip [poţi a înţelege]: două erau cele care stăpâneau
neamul omenesc, anume dulceaţa [îndulcirea] şi întristarea - deci prin
amândouă acestea trecând D o m n u l , S-a aflat nebiruit. Căci L-a b â n t u i t 29

pe El mai înainte, în munte, ispititorul, prin dulceaţă [îndulcire] (Matei 4,

1-11; Marcu 1,12-13; Luca 4,1-13), dar după .ce L-a aflat neprins de aceasta,
mai pe urmă a adăugit meşteşugirea cea mare, întristarea, ca m ă c a r prin
aceasta să-L biruiască pe El; şi, pentru aceasta, le-a pornit p e toate asupra
Lui: pe ucenici a se lepăda (Matei 26,35,56), p e ostaşi a-L batjocori (Matei
27,28-31), pe cei ce treceau pe aproape, a-L huli (Matei 27,39-40; Marcu 15,
29-32) şi, în scurt [a zice], pe iudei a-L omorî - dar şi aşa L-a aflat p e El
nebiruit, căci p e Cruce nu a putut ca prin întristare să-L plece p e D o m n u l

29
Sfântul loan Damaschin ne învaţă: „Gândurile în care se cuprind toate păcatele
sunt opt: al lăcomiei pântecelui, al curviei, al iubirii de argint, al mâniei, al întristării,
al trândăviei, al slavei deşarte şi al mândriei. Ca aceste opt gânduri să ne turbure sau ca
să nu ne turbure, nu atârnă de noi. Dar, ca să stăruiască sau ca să nu stăruiască, sau ca să
stârnească patimile, sau ca să nu le stârnească, atârnă de noi. Altceva este adică momeala
(atacul), altceva însoţirea, altceva lupta, altceva patima, altceva învoirea (consimţirea),
care e aproape de faptă şi se aseamănă ei, altceva lucrarea şi altceva robirea. Momeala
este gândul adus simplu în minte de vrăjmaşul, ca de pildă: fă aceasta sau aceea, cum i-a
zis Domnului şi Dumnezeului nostru: «Zi ca să se facă pietrele acestea pâini» (Matei 3,
4). Aceasta, cum s-a spus, nu atârnă de noi. însoţirea este primirea gândului strecurat de
vrăjmaş^reo'cuparea cu el şi convorbirea plăcută a voii noastre cu el. Patima este
deprinderea cu gândul strecurat de vrăjmaş, care se naşte din însoţire, şi învârtirea
necontenită a cugetării şi a închipuirii în jurul lui. Lupta este împotrivirea cugetării fie la
stingerea patimii din gând sau a gândului pătimaş, fie la învoire, cum zice Apostolul:
«Căci trupul pofteşte împotriva duhului, iar duhul împotriva trupului; şi aceştia se
împotrivesc unul altuia» (Galateni 5,17). Luarea în robie este ducerea silnică şi fără voie
a inimii, stăpânită de prejudecată şi de o îndelungată obişnuinţă. învoirea este consimţirea
cu patima de gând. Iar lucrarea, însăşi împlinirea cu fapta a gândului pătimaş încuviinţat.
Deci, cel ce cugetă nepătimaş de Ia început, sau respinge prin împotrivire şi certare
momeala, a tăiat dintr-o dată toate cele ce urmează" (cf. Filocalia românească, voi. 4, Cuvânt
minunat şi de suflet folositor, ed. Humanitas, Bucureşti, 2000, pp. 187-188).
102 Capitolul 3 SFÂNTUL TEOFILACT ARHIEPISCOPUL BULGARIEI

să-i urască pe cei care-L răstigneau, ci neîncetat îi iubea şi S e ruga pentru

d â n ş i i , zicând: „Părinte, nu le socoti lor păcatul a c e s t a " (Luca 23, 34). 30

Vezi, c u m a biruit [Mântuitorul] întru ceea ce se părea că este [El] biruit?

Aşadar, şi înălţare şi slavă a Lui I s-a făcut Crucea.

3, 16-17: Căci D u m n e z e u aşa a iubit l u m e a , încât pe Fiul S ă u Cel

U n u l - N ă s c u t L-a dat ca oricine crede în El ' să n u piară, ci să aibă viaţă
3

v e ş n i c ă . (17) Căci n-a trimis Dumnezeu pe Fiul S ă u î n l u m e ca să j u d e c e

l u m e a , ci ca să se mântuiască, prin El, lumea.
(3,16) Deuteronom 7, 8 / Isaia 9, 5; 38,17; 53,6 / Plângeri 3 , 2 2 1 Marcu 1 6 , 1 6 / loan 3 , 3 6 ; 6, 40; 1 5 , 1 3 /
1 loan 3 , 1 6 ; 4,9-10; 5 , 1 0 / Romani 5 , 8 ; 8,32 / Evrei 2 , 9 (3,17) Matei 18,11 / Luca 9, 56 /
loan 8 , 1 5 ; 1 2 , 4 7 / 1 loan 4 , 1 4 (3, ÎS) loan 5 , 2 4

Multă este mărimea dragostei Iui Dumnezeu spre lume, şi atâta e,

„ î n c â t " n u înger, n u Prooroc a dat, ci „pe Fiul S ă u " - şi Acesta „Unul-
N ă s c u t " fiind. Căci şi înger de ar fi dat, nici aşa n u ar fi fost mic lucrul.
P e n t r u ce? Pentru că îngerul este slugă credincioasă a Lui şi slujitor, iar
n o i [suntem] vrăjmaşi şi potrivnici. Iar acum, fiindcă „L-a dat pe F i u l " ,
care covârşire a dragostei a rămas neîmplinită? Iarăşi: de ar fi avut mai
m u l ţ i fii şi l-ar fi dat pe unul şi acesta era lucru preamare, însă acum „pe
C e l Unul-Născut L-a dat". Deci, este oare cu putinţă a lăuda după vrednicie
bunătatea?
Iar arienii zic c u m că „Unul-Născut" Se numeşte, pentru că numai El
U n u l S-a făcut şi S-a zidit de Dumnezeu, iar toate celelalte [făpturi] - de
El [de Fiul]. Către care [arieni], drept şi adevărat este cuvântul: de s-ar fi
n u m i t „ U n u l - N ă s c u t " fără a se zice şi aceea, „ F i u l " , ar fi avut îndreptăţire
m e ş t e ş u g o a s a voastră găselniţă, iar acum, fiindcă se zice „Fiul U n u l - N ă s ­
c u t " , n u îngăduie a se înţelege aşa, de rând [simplu] „ U n u l - N ă s c u t " , ci
„Cel Care singur Unul S-a Născut din Tatăl".
Şi vezi că aşa c u m mai sus a zis - anume că „Fiul O m u l u i S-a pogorât
d i n C e r " (loan 3,13), măcar că nu S-a pogorât cu trupul din Cer, însă din
pricină că [Fiul] e o Faţă [Persoană] şi un Ipostas, numirile lui Dumnezeu
le-a adăugit la o m - aşa şi aici, dimpotrivă [reciproc], numirile omului le
32

a d ă u g e ş t e la Dumnezeu-Cuvântul.
Şi zice că „L-a d a t " Dumnezeu „pe Fiul S ă u " spre moarte, măcar că
D u m n e z e u fără de patimă [pătimire] a rămas, dar, fiindcă Unul şi Acelaşi

în ediţie 1988 a Sfintei Scripturi, avem: „Iar Iisus zicea: Părinte, iartă-le lor, că nu
30

ştiu ce fac" (Luca 23, 34).

31
în ediţia de la 1805, în loc de „ca oricine crede în El", se găseşte „ca tot cel ce
crede întru El".
Vezi mai sus tâlcuirea de la loan 3,13.
32
TÂLCUIREA SFINTEI EVANGHELII DE LA IOAN Capitolul 3 103

era după Ipostas Cuvântul lui Dumnezeu şi Omul Cel Care suferea patimile,
pentru aceasta, se zice de „Fiul" că „s-a dat", Care şi [chiar] cu adevărat a
pătimit în trupul Său. :

Şi care este folosul dintru aceasta, anume că „s-a dat Fiul"? P r e a m a r e

şi mai presus de cugetul omenesc. „Ca tot cel ce crede întru E l " , acestea
două să le dobândească: cea dintâi „să nu p i a r ă " ; iar a doua „să a i b ă " şi
„viaţă" - şi p e aceasta, „veşnică". Căci Legea cea Veche, p e cei care î n t r u
dânsa b i n e plăceau lui Dumnezeu, se făgăduia să-i u m p l e de l u n g i m e d e
zile (Ieşire 20,12; Deuteronom 5,16; Psalm 20,4; 90, 6); iar Evanghelia n u c u
viaţă vremelnică îi dăruieşte, ci cu una veşnică şi nestricăcioasă.
Şi, fiindcă două sunt Venirile lui Hristos - cea care a c u m s-a făcut şi
cea care v a să fie - , pentru cea dintâi Venire se zice că n u S-a trimis Fiul c a
să osândească [judece] lumea - că de ar fi venit pentru aceasta, toţi s-ar fi
osândit, p e n t r u că toţi au greşit, precum şi Pavel zice (Romani 3, 9-18); c i ,
într-adins, spre a m â n t u i lumea a venit, şi acesta a fost ţelul [menirea] L u i ;
iar, după î n t â m p l a r e [după fapt, după împrejurări], îi judecă p e cei ce n u
au crezut . Insă Legea lui Moise, într-adins a venit spre mustrarea păcatului
33

şi osânda călcătorilor, căci pe nimeni nu ierta, ci îndată ce îl afla greşind

ceva, îndată şi m u n c a [cazna, pedeapsa] o aducea asupră-i (vezi Ieşire 21,
28-36). D e c i , Venirea cea Dintâi n u avea scop [ţel, menire] a judeca, fără
numai d u p ă întâmplare [după fapt, după împrejurări] pe cei ce n u a u
crezut, că aceştia „au şi fost j u d e c a ţ i " (loan 3,18). Iar cea de a Doua Venire,
fără de îndoială că v a fi ca să-i judece pe toţi şi să răsplătească fiecăruia
după faptele sale.

3,18: Cel ce crede în El nu este judecat, iar cel ce nu crede a şi fost ju­
decat, fiindcă nu a crezut în numele Celui Unuia-Născut, Fiul lui Dumnezeu.
Ce este ceea ce zice: „Cel ce crede în Fiul nu este judecat"? Oare, de va
avea viaţă necurată, n u se va judeca? Mai vârtos [cu prisosinţă] p e unii ca
aceştia n i c i a d e v ă r a ţ i credincioşi n u îi n u m e ş t e P a v e l , căci z i c e : „ P e
Dumnezeu mărturisesc că îl ştiu, însă cu lucrurile se l e a p ă d ă " (Tit 1,16). 34

33
Un înţeles poate fi şi acela care îi are în vedere pe cei ce nu au crezut în Domnul, cu
toate că au cunoscut nemijlocit împrejurările în care Mântuitorul a propovăduit Evanghelia
şi a săvârşit minunile Sale dumnezeieşti. După cum bine ştim, chiar din mărturia Sfântului
Evanghelist loan, aceşti necredincioşi nu erau puţini (vezi şi loan 5, 44; 12, 42-43). Vezi şi
tâlcuirea versetului următor -3,18.
34
„Toate sunt curate pentru cei curaţi; iar pentru cei întinaţi şi necredincioşi nimeni
nu este curat, ci li s-au întinat lor şi mintea şi cugetul. (16) Ei mărturisesc că îl cunosc
pe Dumnezeu, dar cu faptele lor îl tăgăduiesc, urâcioşi fiind, nesupuşi, şi la orice
lucru bun, netrebnici" (Tit 1,15-16).
104 Capitolul 3 SFÂNTUL TEOFILACT ARHIEPISCOPUL BULGARIEI

însă aici aceasta zice: pentru însăşi aceasta, anume că a crezut, nu se va

judeca, dar pentru lucrurile cele rele, mai grele munci [cazne] va lua, iar
pentru necredinţă n u se va munci [căzni], căci odată a crezut.
„Iar cel ce nu crede a şi fost judecat". Cum? M a i întâi, pentru că şi
necredinţa aceasta osândă este, căci a fi fără de lumină, însăşi aceasta
m u n c ă [caznă] prea mare este. Apoi, cu toate că n u de aici îndată se dă
gheenei, însă pricinile muncii [caznei] celei ce va să fie, de aici le-a adunat.
Precum şi ucigaşul, cu toate că nu s-ar fi osândit de hotărârea judecătorului,
însă de firea lucrului este osândit. încă şi A d a m , în ziua în care a mâncat
din lemn, a murit (Facere 3, 6) şi, măcar de era viu, însă de la hotărârea şi
firea lucrului, era mort.
Deci, tot necredinciosul, de aici, acum este osândit, fiindcă fără de
îndoială muncii [caznei] va fi dat şi nici la judecată n u se va aduce, după
ceea ce zice: „Nu vor învia necredincioşii la j u d e c a t ă " (Psalm 1, 5); că
35

nici de cuvânt nu se învrednicesc cei necredincioşi, p r e c u m nici diavolul.

Deci, n u vor învia spre judecată, ci spre osândă. Aşa şi în Evanghelie, zice
D o m n u l , că „stăpânitorul lumii acesteia a fost j u d e c a t " (loan 16,11), nu
n u m a i pentru că el n u a crezut, ci şi pentru că şi pe Iuda vânzător l-a făcut
şi celorlalţi pricinuitor de pierzare li s-a făcut.
Iar, dacă Domnul spune în pilde că acei care se vor munci [căzni] se
36

vor învrednici de cuvânt (Luca 16,19-31), să nu te minunezi. Mai întâi, pentru

căci cele care se grăiesc sunt în pilde, şi nu se cuvine ca p e toate cele care în

35
In ediţia 1988 a Sfintei Scripturi, aici avem: „De aceea nu se vor ridica necredincioşii
la judecată, nici păcătoşii în sfatul drepţilor" (Psalm 1, 5).
36
„Era un om bogat care se îmbrăca în porfiră şi în vison, veselindu-se în toate
zilele în chip strălucit. (20) Iar un sărac, anume Lazăr, zăcea înaintea porţii lui, plin de
bube, (21) poftind să se sature din cele ce cădeau de la masa bogatului; dar şi câinii
venind, lingeau bubele lui. (22) Şi a murit săracul şi a fost dus de către îngeri în sânul
lui Avraam. A murit şi bogatul şi a fost înmormântat. (23) Şi în iad, ridicându-şi ochii,
fiind în chinuri, el a văzut de departe pe Avraam şi pe Lazăr în sânul lui. (24) Şi el,
strigând, a zis: Părinte Avraame, fie-ţi milă de mine şi trimite pe Lazăr să-şi ude vârful
degetului în apă şi să-mi răcorească limba, căci mă chinuiesc în această văpaie. (25)
Dar Avraam a zis: Fiule, adu-ţi aminte că ai primit cele bune ale tale în viaţa ta, şi
Lazăr, asemenea, pe cele rele; iar acum aici el se mângâie, iar tu te chinuieşti. (26) Şi
peste toate acestea, între noi şi voi s-a întărit prăpastie mare, ca aceia care voiesc să
treacă de aici la voi să nu poată, nici cei de acolo să treacă la noi. (27) Iar el a zis: Rogu-te,
dar, părinte, să-1 trimiţi în casa tatălui meu, (28) căci am cinci fraţi, să le spună lor
acestea, ca să nu vină şi ei în acest Ioc de chin. (29) Şi i-a zis Avraam: Au pe Moise şi pe
Prooroci; să asculte de ei. (30) Iar el a zis: Nu, părinte Avraam, ci, dacă cineva dintre
morţi se va duce la ei, se vor pocăi. (31) Şi i-a zis Avraam: Dacă nu ascultă de Moise şi
de Prooroci, nu vor crede nici dacă ar învia cineva dintre morţi" (Luca 16,19-31).
TÂLCUIREA SFINTEI EVANGHELII DE LA IOAN Capitolul 3 105

pilde se spun, a le lua ca pe nişte legi şi canoane. Căci, în ziua aceea [a J u ­

decăţii], fiecare conştiinţa sa având-o judecător neamăgit [nemincinos], n u
va avea trebuinţă de altă vădire şi mustrare, ci de sine însuşi fiind împiedicat,
se va duce. Apoi [în al doilea rând], nu [vreunii] necredincioşi, spune D o m n u l
[în pildă] că se vor învrednici de cuvânt, ci credincioşi, însă neînduraţi şi
nemilostivi. Iar noi pentru păgâni şi necredincioşi zicem [aici]; şi una este
păgân şi necredincios şi alta nemilostiv şi păcătos.

3,19-21: Iar aceasta este judecata, că L u m i n a a venit î n l u m e şi o a m e n i i

au iubit întunericul mai m u l t decât Lumina. Căci faptele lor erau rele.
(20) Că oricine face rele urăşte Lumina şi n u v i n e la L u m i n ă , p e n t r u ca
faptele l u i să n u se vădească. (21) Dar cel care lucrează adevărul v i n e la
37

Lumină, ca să se arate faptele lui, că în D u m n e z e u s u n t săvârşite.

(3,79) Pilde 2 , 1 3 / l o a n 1 , 5 ; 5 , 4 0 ; 8 , 1 2 ; 1 2 , 4 6 / 1 loan 2 , 9 (3,20) Efeseni 5 , 1 3 (3,27) Efeseni 5 , 8 - 9 , 1 3

Aici, [Domnul] îi arată lipsiţi de orice răspuns p e cei care nu au crezut,

căci spune că aceasta este osânda, anume că „a v e n i t " la dânşii „ L u m i n a " ,
şi nici aşa nu au alergat la ea. Căci ei, n u numai aceasta au greşit - că n u au
căutat „ L u m i n a " - , ci cea mai rea aceasta este, că Acela „a v e n i t " la dânşii şi
nu L-au primit. Pentru aceasta şi sunt osândiţi, că de n u ar fi „venit L u m i n a " ,
ar fi putut oamenii să pună înainte necunoştinţa binelui. Iar după ce „a
v e n i t " Dumnezeu-Cuvântul şi a dat cuvântul Său, ca să-i lumineze, iar ei
nu l-au primit, d i n t r u aceasta s-au lipsit de tot r ă s p u n s u l [de t o a t ă
dezvinovăţirea].
Iar, ca să n u zică cineva că nimeni nu ar fi ales [vreodată] mai m u l t
„ î n t u n e r i c u l " decât „ L u m i n a " , spune [Domnul] şi pricina dintru care
oamenii s-au înturnat către întuneric: „«Căci faptele lor erau rele». Fiindcă
creştinătatea [creştinismul] n u cere numai d o g m e [învăţături] drepte, ci şi
p e t r e c e r e [vieţuire] cinstită, iar ei v o i a u să se t ă v ă l e a s c ă în n o r o i u l
păcatului; pentru aceasta, cei care făceau cele rele n u a u voit să v i n ă la
« L u m i n a » creştinătăţii şi să se supună pe ei înşişi sub legile M e l e " .
„Dar cel care lucrează adevărul" - adică acela care se pleacă spre viaţa
cinstită şi plăcută lui Dumnezeu - aleargă la creştinătate [creştinism] ca la o
„ L u m i n ă " , ca mai mult să sporească în lucrul cel bun şi să se arate că faptele
lui sunt după Dumnezeu. Căci unul ca acesta, dacă împreună cu Dreapta
Credinţă şi petrecere [vieţuire] cinstită îndreptează [săvârşeşte], străluceşte
tuturor oamenilor şi Se slăveşte Dumnezeu întru el (Matei 5,16).
[Aşadar,] p e n t r u aceasta, elinilor li s-a făcut pricină a n e c r e d i n ţ e i
[însăşi] necurăţia vieţii [lor]. Dar, poate, va s p u n e cineva: „ C u m aceasta?

37
In ediţia de Ia 1805, în versetele 20-21, în Ioc de „faptele Iui", se găseşte „lucrurile lui".
106 Capitolul 3 SFÂNTUL TEOFILACT ARHIEPISCOPUL BULGARIEI

O a r e n u sunt creştinii răi şi elinii lăudaţi pentru vieţuirea l o r ? " Că sunt

creştinii răi, şi eu zic, însă cum că sunt elinii buni, nu voi zice vreodată.
Căci din fire blânzi şi buni se vor afla oarecare [elini] - dar aceasta nu este
faptă bună - , însă din nevoinţă şi din cugetare a lucrului celui bun, nimeni.
Iar, d e vreunii se păreau buni, toate însă le făceau pentru slavă - iar cel
care pentru slavă face şi nu pentru însuşi lucrul cel bun, când va afla vreme,
întru pofta cea rea se va îndulci. Căci, dacă la noi [la creştini] şi îngrozirea
g h e e n e i şi toată cealaltă purtare de grijă şi vieţile nenumăraţilor Sfinţi de
abia îi ţin pe oameni întru fapta cea bună, cu cât mai vârtos [prisositor]
bârfelile şi spurcăciunile elinilor nu îi vor ţinea pe dânşii întru lucrul cel
b u n ? Ci, mare lucru va fi, de nu îi vor şi face prea răi.

3,22-24: D u p ă acestea a venit Iisus şi ucenicii Lui în pământul Iudeii

şi stătea cu ei a c o l o şi boteza. (23) Şi boteza şi loan în E n o m , aproape
38

d e S a l i m , că erau acolo ape multe şi veneau şi se botezau. (24) Căci loan

n u f u s e s e încă aruncat î n închisoare . 39

Cât a ţinut praznicul Paştilor, în Ierusalim a fost Domnul, iar după ce

praznicul a trecut, a ieşit „în pământul I u d e i i " şi petrecea [vieţuia] aproape
de Iordan, unde se adunau mulţi. Insă nu căuta locurile cele cu mult norod,
pentru iubirea de slava cea deşartă şi pentru arătarea cea cu trufie, ci pentru
că voia să dea [dăruiască] folosul şi binele la mai mulţi, îndeobşte. Fiindcă
şi la praznice, pentru însăşi aceasta „Se s u i a " (loan 2,13; 5,1; 7,10), ca pe
m a i mulţi să-i folosească şi cu cuvântul şi cu arătarea minunilor.
Iar auzind că „ b o t e z a " , să nu socoteşti că El însuşi boteza, ci ucenicii
L u i , iar lucrul ucenicilor la învăţătorul îl aduce [pune] Evanghelistul;
fiindcă mai jos, însuşi acest Evanghelist zice: „Iisus n u boteza, ci ucenicii
L u i " (loan 4, 2). însă, poate, vei întreba: „Pentru care pricină n u boteza
E l ? " Cunoaşte-o pe aceasta: mai sus a zis loan [Botezătorul] că „El vă va
b o t e z a pe voi cu D u h u l S f â n t " (Matei 3,11; Marcu 1, 8; Luca 3,16; loan 1,
33), iar Duhul Sfânt încă nu se dăduse, pentru că nici nu era vremea Aşadar,
dacă ar fi botezat: sau fără de Duh ar fi botezat - şi atunci cu ce S-ar fi
deosebit de loan? - sau ar fi dat [Duhul Sfânt] mai înainte de vreme, lucru
care este necuviincios lui Dumnezeu, Care pe toate le face în vremea lor.
Dar, care era vremea dăruirii Duhului? Cea de după înălţarea [Domnului
Hristos la Ceruri]. Căci trebuia ca, în Hristos Iisus, firea omenească să se

38
In ediţia de la 1805, în loc de „şi stătea cu ei acolo", se găseşte „şi acolo petrecea
cu e i " .
în ediţia de la 1805, versetul 24 este: „Căci loan nu fusese încă aruncat în
39

închisoare".
TÂLCUIREA SFINTEI EVANGHELII DE LA IOAN Capitolul 3 107

arate fără de p ă c a t înaintea Tatălui, şi aşa, î m p ă c â n d u - S e D u m n e z e u c u

noi, să fie trimis D u h u l , ca o bogăţie şi ca u n dar.
Deci, „ u c e n i c i i " lui Iisus „botezau", ca p e mai mulţi să-i aducă l a
mântuitoarea învăţătură. Iar aceştia [ucenicii lui Iisus], b o t e z â n d , încă şi
[înaintemergătorul] loan nu a încetat a „boteza", d o u ă lucruri s ă v â r ş i n d
el dintr-odată: mai întâi, că mărturisea pentru Hristos celor care m e r g e a u
la el şi îi aducea pe ei la Dânsul; iar apoi, şi că n u i-a zădărât [stârnit] p e
ucenicii săi spre zavistie [pizmă] şi mai multă prigonire [ceartă, dezbinare].
Căci, de ar fi încetat loan a boteza, ce n-ar fi făcut ucenicii lui din p r i c i n ă
că mai mult I-ar fi zavistuit lui Hristos? Căci, dacă de n e n u m ă r a t e ori
strigând [loan spre mărturie] şi cinstirile începătoriei pururea lui H r i s t o s
dând, nu i-a plecat p e ucenicii săi ca să alerge la El, oare, spre câtă zavistie
nu i-ar fi pornit p e dânşii, dacă ar fi încetat să boteze? D e aceea, din pricina
zavistiei u c e n i c i l o r B o t e z ă t o r u l u i , şi H r i s t o s , a t u n c i , m a i v â r t o s [ c u
prisosinţă] a început a propovădui, când loan a fost închis. Şi, socotesc c ă
şi săvârşirea lui l o a n pentru aceasta s-a slobozit a fi degrabă, ca t o a t ă
dragostea n o r o d u l u i să se strămute c ă t e H r i s t o s şi să n u se d e z b i n e
[oamenii], dintru socotinţele [cugetele] cele pentru a m â n d o i - pentru l o a n
[Botezătorul], şi pentru Hristos.
Şi „ u c e n i c i i " lui Hristos „ b o t e a z ă " cu b o t e z care n u are nimic m a i
mult decât b o t e z u l lui loan, pentru că a m â n d o u ă n u erau d e s ă v â r ş i t
[desăvârşite], fiindcă erau lipsite de Duhul Sfânt. î n s ă , pricina [temeiul]
amândurora u n a este - a-i aduce la Hristos p e cei care se botezau.

3,25-27: Şi s-a iscat o n e î n ţ e l e g e r e între ucenicii lui loan şi u n i u d e u ,

asupra c u r ă ţ i r i i . (26) Şi au venit la loan şi i-au zis: Rabi, Acela Care e r a
40

cu tine, dincolo de Iordan, şi despre Care tu ai m ă r t u r i s i t , iată El b o t e a z ă

şi toţi se duc la E l . (27) loan a răspuns şi a zis: N u poate u n o m să i a
45

nimic, dacă n u i s-a dat lui din Cer . 42

(3, 26) loan 1 , 2 7 ; 4 , 1 (3, 27) loan 6, 6 5 ; 1 9 , 1 1 / Iacov 1 , 1 7 / Evrei 5, 4

„A fost î n t r e b a r e [ n e î n ţ e l e g e r e ] " pentru b o t e z , certându-se ucenicii

lui l o a n cu u n o a r e c a r e i u d e u , căci iudeul m a i m u l t c i n s t e a b o t e z u l
u c e n i c i l o r lui H r i s t o s , iar u c e n i c i i lui l o a n , p e al d a s c ă l u l u i lor. Şi
întrebându-se „pentru curăţenie [asupra curăţirii]" - adică pentru b o t e z
- vin la dascălul lor şi încep a-1 înştiinţa pe el, z i c â n d : „«Rabi, Acela C a r e

40
In ediţia de la 1805, versetul 25 este: „Şi a fost întrebare între ucenicii lui loan cu
iudeii, pentru curăţenie".
41
în ediţia de la 1805, în loc de „toţi se duc la El", se găseşte „toţi merg către Dânsul".
42
în ediţia de la 1805, în loc de „dacă nu i s-a dat lui din Cer", se găseşte „de nu va
fi dat lui din Cer".
108 Capitolul 3 SFÂNTUL TEOFILACT ARHIEPISCOPUL BULGARIEI

era cu t i n e » , Cel Care avea rânduială de ucenic, dezbinându-Se de tine,

botează. Aceia «despre Care tu ai mărturisit», adică pe Care tu L-ai botezat,
p e Care tu L-ai făcut strălucit, unele ca acestea îndrăzneşte împotriva t a
încă şi aceasta: la tine n u ia aminte nimeni, însă la El toţi. Căci «toţi merg
către D â n s u l » , nebăgându-te pe tine în s e a m ă " .
Iar loan, vrând să-i înfricoşeze pe ei şi să le arate că, oprindu-L pe
Hristos şi împiedicându-L pe El a Se slăvi, cu D u m n e z e u se luptă, le zice:
„ N u poate omul de la sine n i m i c " şi cele ce urmează. Căci spune: „De nu
I-ar fi fost dat Lui d e Sus, n u ar fi «crescut» Acela Care este zavistuit de
voi (loan 3, 30). Pentru această pricină, două lucruri greşiţi dintr-odată:
mai întâi, că vă împotriviţi sfatului lui D u m n e z e u ; iar apoi, că vă apucaţi
de lucruri ce sunt cu neputinţă". Insă, dimpreună cu acestea îi şi mângâie
p e ei puţin, zicându-le: „Cel Care vă biruieşte p e voi n u este o m , ci
D u m n e z e u . Dar şi n o i " - zice Botezătorul - „de Sus a m avut ceea ce am
vrut, n u de la noi înşine, iar de sunt mai luminate cele ale lui Hristos, nu
se c u v i n e să ne m i n u n ă m , căci Dumnezeu voieşte a ş a " .

3, 28-30: Voi î n ş i v ă î m i s u n t e ţ i m a r t o r i că a m z i s : N u s u n t eu
H r i s t o s u l , ci sunt t r i m i s î n a i n t e a Lui. (29) Cel ce are m i r e a s ă este mire,
iar p r i e t e n u l mirelui, care stă şi ascultă pe m i r e , se b u c u r ă cu b u c u r i e de
g l a s u l l u i . Deci această b u c u r i e a mea s-a î m p l i n i t . (30) Acela trebuie
43

să crească, iar eu să m ă micşorez . 44

(3, 2S) Maleahi 3 , 1 / Marcu 1 , 2 / Luca 1 , 1 7 / loan 1 , 2 0 / Faptele Apostolilor 1 3 , 2 5

(3, 29) Isaia 6 2 , 5 / Matei 9 , 1 5 ; 2 2 , 2 / Marcu 2 , 1 9 - 2 0 / Luca 5 , 3 4 - 3 5 / Efeseni 5,25-27

Zice Botezătorul: „Voi înşivă ştiţi că eu a m mărturisit pentru Dânsul,

că este mai mare decât mine. Deci, dacă luaţi aminte cu adevărat la mărturia
mea, cunoaşteţi că Acela este vrednic a fi cinstit mai mult decât mine; şi
aceasta este bucuria m e a : a merge toţi la El. Căci, de n u ar fi mers la «Mire»,
«mireasa» - adică norodul - atunci eu, aducătorul de mireasă [«peţitorul»],
m - a ş fi mâhnit; iar a c u m , fiindcă s-a împlinit aceasta, «mă b u c u r cu
b u c u r i e » că îl văd p e «Mirele» Hristos grăind cu « m i r e a s a » , cu norodul
adică, şi învăţându-1 p e el".
Şi n u într-o doară şi c u m s-a nimerit, a zis [Botezătorul despre sine]
acestea: „care stă", căci arată el cum că ale sale au încetat şi au „stat",
nelucrând mai mult, şi cum că lui de aici [de acum] i se cuvine a „sta" şi
numai a-L asculta p e Hristos, învăţând şi grăind cu „mireasa". Căci, zice:
„Lucrul meu s-a săvârşit şi i-am dat Lui norodul, pentru aceasta trebuie

în ediţia de la 1805, în loc de „s-a împlinit", se găseşte „s-a umplut".

43

în ediţia de la 1805, versetul 30 este: „Aceluia Se cade a creşte, iar mie a mă

44

micşora".
TÂLCUIREA SFINTEI EVANGHELII DE LA IOAN Capitolul 3 109

slava mea a se «micşora», iar a Aceluia a «creşte»". Dar, oare, c u m „se m i c ­

şorează" slava înaintemergătorului? Arătat este, cu adevărat, că tot astfel,
45

precum luceafărul se ascunde de soare, iar celor mulţi li se pare că s-a stins
lumina lui, însă după adevăr nu s-a stins, ci de cel mai mare se a s c u n d e
[este acoperit în strălucire]. Aşa şi înaintemergătorul, fiindcă p r e c u m u n
luceafăr se ascunde [este acoperit] de Soarele Cel gânditor, pentru aceasta
se zice că „se micşorează". Iar Hristos „creşte", deoarece câte puţin S e arată
pe Sine însuşi prin minuni, însă nu cu sporirea cea întru fapta b u n ă crescând
- să nu fie!, că aceasta este bârfeală a lui Nestorie - , ci cu descoperirea şi
46

arătarea Dumnezeirii, deoarece câte puţin Se arăta că este D u m n e z e u , iar

nu dintr-odată. Deci, zice loan: ,,«S-a umplut [s-a împlinit] bucuria m e a »
cea pentru «Mire», căci lucrul care mi s-a încredinţat, ca unui aducător d e
mireasă [«peţitor»], văd că a sporit înainte".
Aşadar, „Mire" a tot sufletul este Domnul, iar cămară [de n u n t ă ] , î n t r u
care se face împreunarea, este locul Botezului, adică Biserica; iar arvună î i
dă miresei - iertare a păcatelor, împărtăşire a Sfântului D u h , iar cele m a i d e
săvârşit [desăvârşite] în veacul ce va să fie, când cele mai mari şi mai înalte
taine le va arătă celor vrednici. Şi înseamnă că nimeni altul n u este „ M i r e " , r

fără numai Hristos, iar toţi cei care învaţă [propovăduiesc Cuvântul] s u n t
aducători de mireasă [„peţitori"], precum este şi înaintemergătorul. C ă c i ,
nimeni altul nu este dătător al bunătăţilor, fără numai D o m n u l ; iar ceilalţi
toţi sunt mijlocitori şi slujitori ai bunătăţilor celor date de la D u m n e z e u .

3, 32-34: Cel Ce vine de Sus este deasupra tuturor; cel ce este d e p e

pământ pământesc este şi de pe pământ grăieşte. Cel Ce v i n e d i n C e r
este deasupra tuturor. (32) Şi ce a văzut şi a auzit, aceea m ă r t u r i s e ş t e ,
dar mărturia Lui n u o primeşte nimeni. (33) Cel ce a primit m ă r t u r i a L u i
a pecetluit că D u m n e z e u este adevărat. (34) Căci Cel p e Care L-a t r i m i s

45
Aici, Sfântul Diadoh al Foticeii ne învaţă astfel: „Cel ce se iubeşte pe sine nu poate
iubi pe Dumnezeu. Dar cel ce nu se iubeşte pe sine, din pricina bogăţiei covârşitoare a
iubirii lui Dumnezeu, îl iubeşte pe Dumnezeu, fiindcă unul ca acesta nu caută niciodată
slava sa, ci pe a lui Dumnezeu. Căci cel ce se iubeşte pe sine caută slava sa. Iar cel ce
iubeşte pe Dumnezeu iubeşte slava Celui Ce l-a făcut pe el. Fiindcă e propriu sufletului
simţitor şi iubitor de Dumnezeu să caute, pe de o parte, pururea slava lui Dumnezeu în
toate poruncile pe care le împlineşte, iar pe de alta, să se desfăteze întru smerenia sa.
Căci lui Dumnezeu i se cuvine slavă pentru măreţia Lui, iar omului smerenie, ca prin ea
să ajungem să fim ai lui Dumnezeu. De vom face aceasta şi noi, bucurându-ne întocmai
ca Sfântul loan Botezătorul de slava Domnului, vom începe să zicem neîncetat: «Acesta
trebuie să crească, iar noi să ne micşorăm»" (Filocalia românească, voi. 1, Cuvânt ascetic,
cap 12, ed. Humanitas, Bucureşti, 1999, p. 342).
46
Pentru Nestorie şi erezia sa, vezi nota de la loan 1,14°.
110 Capitolul 3 SFÂNTUL TEOFILACT ARHIEPISCOPUL BULGARIEI

D u m n e z e u vorbeşte cuvintele lui Dumnezeu, pentru că D u m n e z e u n u j

dă D u h u l cu măsură . 47

(3,31) Matei 2 8 , 1 8 / loan 6 , 3 3 ; 8,23 / Romani 9 , 5 / 1 Corinteni 1 5 , 4 7 / Efeseni 1 , 2 1

(3, 32) loan 8 , 2 6 (3,33) 1 loan 5 , 1 0 / Romani 5 , 4 (3,34) loan 1 , 1 6 / Efeseni 4 , 7

înaintemergătorul se aseamănă [compară] p e sine cu Hristos şi zice:

„Acela «vine de Sus», de la Tatăl şi «deasupra tuturor este», covârşindu-i
pe toţi şi părinteasca mărime [măsură, necuprindere, neţărmurire] păzind,
iar e u , «de pe p ă m â n t » fiind, «pământeşti» grăiesc, care fiind asemănate
[comparate] învăţăturii lui Hristos, sunt de rând [simple] şi smerite".
Fiindcă şi înseşi cele ale înaintemergătorului, dumnezeieşti erau, dar către
cele ale lui Hristos asemănându-se, sunt mult mai prejos.
Acela „ce a văzut şi a auzit" grăieşte, adică cele care de la Tatăl le-a
auzit şi cele ce le-a văzut - adică prea adevărat le ştie - , acelea le grăieşte şi
le „mărturiseşte"; „dar mărturia Lui nimeni" din cei care nu iau aminte la
adevăr „nu o primeşte". Iar „cel ce a primit mărturia" - adică învăţătura
Lui - „a pecetluit" - în loc de „a arătat", „a întărit" - „că Dumnezeu adevărat
este". Căci acela care crede Celui Care este „trimis" de la Dumnezeu, lui
D u m n e z e u îi crede, şi de aici [de acum, dintru aceasta] „pecetluieşte" şi
dovedeşte că a crezut Lui, ca Aceluia Care „este adevărat". Precum, iarăşi,
cel care n u crede Celui Care este „trimis" de la D u m n e z e u , îl arată că
mincinos este şi pentru aceasta nu I-a crezut Lui, ca Aceluia Care minte.
Aşadar, cel care crede lui Hristos, îl arată pe Dumnezeu că „este adevărat",
cu adeverire dintru însăşi aceasta, că a crezut Celui Care este trimis de El.
Căci, adeverit este că a crezut Lui, ca Aceluia Care era „adevărat". Şi, cu
cuviinţă [e aceasta], căci ceilalţi toţi - zice loan - „cu măsură" au luat lucrarea
Duhului, iar lui Hristos nu „cu măsură" I S-a „dat" - poate una sau două
lucrări - , ci „Duhul" tot, întreg îl are El fireşte [în chip firesc]. Căci Proorocilor,
D u m n e z e u şi le dă D u h u l - adică lucrarea Duhului - şi „cu măsură" le dă.
Iar lui Hristos, nici „cu măsură", nici întrucâtva nu-L „dă", pentru ca Hristos,
fireşte [în chip firesc], îl are pe El [pe Duhul].
Iar când auzi că Hristos cele „ce a auzit" de la Tatăl „acelea măr­
turiseşte", să nu socoteşti că El este lipsit de cunoştinţă şi le învaţă de la
Tatăl, ci [acestea se zic], fiindcă toate câte le ştie Fiul fireşte [în chip firesc],
toate de la Tatăl le are, ca Unul Care este de o Fiinţă cu El - pentru aceasta se
zice că de la Tatăl le „aude", câte le ştie. Precum, dacă ai fi văzut un fiu care,
asemănându-se întru toate tatălui său, zici aşa: „toate de la tatăl lui le a r e "
în loc de „nimănui altuia nu s-a făcut asemenea, decât numai tatălui său".

" In ediţia de la 1805, versetul 34 este: „Că pe Carele L-a trimis Dumnezeu, cuvintele
lui Dumnezeu grăieşte, că nu cu măsură dă Dumnezeu Duhul".
TÂLCUIREA SFINTEI EVANGHELII DE LA IOAN Capitolul 3 111

Iar auzind că s-a „trimis", să înţelegi că s-a trimis ca o Rază de l a

Soarele - Tatăl. A u , n u aşa zicem: „şi-a trimis soarele r a z e l e " şi „şi-a slobozit
soarele l u m i n a " , în loc d e „le-a revărsat pe p ă m â n t " ? Şi niciodată n u z i c e m
că d e altă fiinţă este raza, ori mai p e urmă [prejos] decât soarele. Deci,
astfel să înţelegi şi că Fiul S-a „trimis" în lume de la Tatăl, „ S o a r e l e " C e l
înţelegător , ca o „ S t r ă l u c i r e " şi Rază şi L u m i n ă şi oricum vei voi ( d u p ă
48 49

cât este cu putinţă) s ă - L numeşti p e El.

Dar, fiindcă a ajuns până aici cuvântul, n u este fără de v r e m e a s p u n e
cum Fiul II are p e D u h u l şi c u m se zice „ D u h u l F i u l u i " . Căci zice şi
Apostolul: „A trimis pe D u h u l Fiului Său în inimile noastre care strigă:
Avva, P ă r i n t e ! " (Galateni 4, 6), şi iarăşi: „Iară dacă cineva n u are D u h u l
lui Hristos, acesta n u este al L u i " (Romani 8,9). Căci latinii , rău pe acestea
50

înţelegându-le şi rău socotindu-le [cumpănindu-le], zic că „ D u h u l de la

Fiul Se p u r c e d e " . Iar noi, mai întâi, aceasta zicem către dânşii, că una este
„a fi din c i n e v a " şi alta „a fi al c u i v a " , adică [ a n u m e ] : că Duhul este D u h
al Fiului, fără de îndoială este şi de toată Scriptura se adevereşte, dar că
[Duhul] este din Fiul, nici o Scriptură nu mărturiseşte, ca să n u a d u c e m
înlăuntru doi pricinuitori [izvorâtori] ai Duhului: şi p e Tatăl şi p e Fiul.
„Aşa e cu adevărat" - zic ei - „dar «a suflat» [Fiul] peste ucenici şi a zis:
«Luaţi D u h Sfânt»" (loan 20,22). O, nesocotinţă! Dacă, atunci când „a suflat"
[Mântuitorul], a dat ucenicilor Duhul, cum, dar, le-a zis lor: „Nu după multe

4S
Proorocul Avacum spune: „Izbucnire de lumină ca la răsărit de soare, raze vii din
mâna Lui pornesc!... Acolo stă tainic ascunsă puterea Lui!" (Avacum 3,4) Proorocul Maleahi
grăieşte astfel cuvântul lui Dumnezeu: „Va răsări pentru voi, cei care vă temeţi de numele
Meu, Soarele Dreptăţii, cu tămăduire venind în razele lui şi veţi ieşi şi veţi zburda ca
viţeii de îngrăşat" (Maleahi 3, 20). Sfântul Zaharia, tatăl lui loan Botezătorul, îşi încheie
astfel proorocia (Luca 1, 68-79) pe care a făcut-o la punerea numelui fiului său: „Să dai
poporului Său cunoştinţa mântuirii întru iertarea păcatelor lor, prin milostivirea milei
Dumnezeului nostru, cu care ne-a cercetat pe noi Răsăritul cel de Sus, ca să lumineze pe
cei care şed în întuneric şi în umbra morţii şi să îndrepte picioarele noastre pe calea
păcii" (Luca 1,77-79). Iar Sfântul loan Teologul, mărturiseşte despre Ierusalimul cel ceresc:
„Şi cetatea nu are trebuinţă de soare, nici de lună, ca să o lumineze, căci slava lui
Dumnezeu a luminat-o şi făclia ei este Mielul" (Apocalipsa 21, 23).
49
„In zilele acestea mai de pe urmă ne-a grăit nouă prin Fiul, pe Care L-a pus
moştenitor a toate şi prin Care a făcut şi veacurile; (3) Care, fiind strălucirea slavei şi
chipul Fiinţei Lui şi Care ţine toate cu cuvântul puterii Sale, după ce a săvârşit, prin El
însuşi, curăţirea păcatelor noastre, a şezut de-a dreapta slavei, întru cele prea înalte,
(4) făcându-Se cu atât mai presus de îngeri, cu cât a moştenit un nume mai deosebit
decât e i " (Evrei 1, 2-4).
50
„Latinii", adică vechii catolicii, romano-catolicii şi greco-catolicii, toţi cei care au
primit şi mărturisesc adaosul Filioque.
112 Capitolul 3 SFÂNTUL TEOFILACT ARHIEPISCOPUL BULGARIEI

zile [...] veţi lua puterea Duhului Sfânt Care va veni peste voi"? (Faptele
51

Apostolilor 1, 5, 8) Sau cum să credem că în ziua a cincizecia s-a făcut

Pogorârea Duhului Sfânt (Faptele Apostolilor 2 , 1 - 4 ) , dacă L-a dat pe El în
seara zilei învierii? Căci atunci, cu adevărat a suflat [Domnul asupra
ucenicilor]. însă acestea sunt pricină de mult râs [sunt caraghioase]. Căci
este arătat [adeverit] că atunci n u le-a dat lor Duhul Sfânt, ci un dar din
cele ale Duhului, adică acela de a ierta păcatele , căci îndată aduce pe 52

u r m ă : „cărora veţi ierta păcatele" (loan 20, 23). Iar Fiul îl are p e Duhul
fireşte [în chip firesc], ca Acela Care este de o Fiinţă cu El, şi n u ca pe Cel
Care ia lucrare de la El, căci Proorocii iau lucrare [de la Duhul]. Iar „Duhul"
se zice că este „al F i u l u i " (Galateni 4, 6; Romani 8, 9), pentru că Fiul este
„ A d e v ă r " (loan 14, 6) şi „Putere" şi „înţelepciune" (1 Corinteni 1,24), iar
Sfântul D u h este scris [numit] de Isaia : „ D u h al adevărului şi al tăriei
53

[puterii] şi al înţelepciunii" (Isaia 11,2). încă şi în alt chip [poţi înţelege]:

fiindcă prin Fiul Se dă oamenilor Duhul, pentru aceasta se zice „al Fiului".
C r e d e , tu, că Duhul de la Tatăl adică iese [purcede], iară prin Fiul Se dă
zidirii, şi acesta îţi va fi ţie îndreptar al Dreptei Credinţe.

3, 35-36: Tatăl iubeşte pe Fiul şi toate le-a dat în m â n a Lui. (36) Cel
ce crede în Fiul are viaţă veşnică, iar cel ce nu ascultă de Fiul nu va
54

v e d e a viaţa, ci mânia lui D u m n e z e u r ă m â n e peste el. 55

( 3 , 3 5 ) Psalm 8 , 7 / Daniil 7,13-14 / Matei 11,27; 2 8 , 1 8 / Luca 1 0 , 2 2 / loan 5 , 2 0 ; 1 3 , 3 ; 1 7 , 2 / Evrei 2 , 8

(3,36) Isaia 25, 9 / Avacum 2 , 4 / Marcu 1 6 , 1 6 / loan 3,15-18; 6 , 4 7 / 1 loan 5 , 1 0 / Romani 1,17

D u p ă ce a zis pentru Hristos cele înalte, acum iarăşi cele smerite le

grăieşte, făcând cuvântul mai lesne de primit ascultătorilor. Pentru aceasta,

Despre cele petrecute în cele patruzeci de zile de după învierea Domnului, Sfântul
51

Luca ne spune în Faptele Apostolilor (1, 4-9): „Şi cu ei [cu ucenicii] petrecând [Domnul],
le-a poruncit să nu se depărteze de Ierusalim, ci să aştepte făgăduinţa Tatălui, pe care
(a zis El) aţi auzit-o de la Mine: (5) Că loan a botezat cu apă, iar voi veţi fi botezaţi cu
Duhul Sfânt, nu mult după aceste zile. (6) Iar ei, adunându-se, îl întrebau, zicând:
D o a m n e , oare, în acest timp vei aşeza Tu, la loc, împărăţia lui Israil? (7) El a zis către
ei: Nu este al vostru a şti anii sau vremile pe care Tatăl le-a pus în stăpânirea Sa, (8) ci
veţi lua putere, venind Duhul Sfânt peste voi, şi îmi veţi fi Mie martori în Ierusalim
şi în toată Iudeea şi în Samaria şi până Ia marginea pământului. (9) Şi acestea zicând,
pe când ei priveau, S-a înălţat şi un nor L-a luat de la ochii lor".
52
„A suflat asupra lor şi le-a zis: Luaţi Duh Sfânt; cărora veţi ierta păcatele, le vor
fi iertate şi cărora le veţi ţine, vor fi ţinute" (loan 20, 22-23). în slujba de hirotesie a
preotului întru duhovnic, Biserica noastră a rânduit să fie citită tocmai această Evanghelie
(loan 20,19-23) - vezi Arhieraticon, ed. IBMBOR, Bucureşti, 1993, pp. 106-108.
53
„Şi Se va odihni peste El Duhul lui Dumnezeu, duhul înţelepciunii şi al înţele­
gerii, duhul sfatului şi al tăriei, duhul cunoştinţei şi al bunei-credinţe" (Isaia 11, 2).
54
în ediţia de Ia 1805, în loc de „în Fiul", se găseşte „întru Fiul".
55
în ediţia de la 1805, în loc de „rămâne", se găseşte „va rămâne".
TÂLCUIREA SFINTEI EVANGHELII DE LA IOAN Capitolul 3 113

zice: „Tatăl iubeşte pe F i u l " - ca şi cum despre u n oarecare o m m i n u n a t

vorbind - „şi toate le-a dat în mâna L u i " , după o m e n i r e [după firea
omenească]. Iar, dacă şi după Dumnezeire [„toate le-a dat în m â n a L u i " ] ,
ce este aceasta? „Le-a dat" Tatăl „toate" Fiului, d u p ă puterea firii şi n u
după cea a darului. Căci, fiindcă şi a fi [Fiinţa] de la Tatăl o are, cu cuviinţă
se zice că „toate" le şi are de la Tatăl. Aşadar, Fiul le are p e „ t o a t e " şi cele
din Cer şi cele de pe pământ, căci stăpâneşte peste toate, m ă c a r deşi n u
[cum] ar voi . Iar mai pe urmă, când la a Doua Venire, tot g e n u n c h i u l se
56

va pleca Lui, pe cea de săvârşit [desăvârşită] stăpânire peste „ t o a t e " va

lua, când răutatea nu va mai avea putere, ci nelucrătoare r ă m â n â n d , va
arăta c u m că firea binelui, dintru început întru toţi era şi p e toate le ţinea.
„Cel ce crede întru Fiul are viaţa cea v e ş n i c ă " întru sineşi, adică p e
însuşi Hristos, Care „viaţă" este cu adevărat, „căci î n t r u D â n s u l v i e m şi
ne m i ş c ă m " (Faptele Apostolilor 17, 28).
„Iar cel ce nu ascultă [de Fiul] nu va v e d e a v i a ţ a " . Căci acela care s-a
depărtat de b u n ă voie de la „viaţă" - Care este Hristos - c u m o va a v e a pe
dânsa? Precum şi Pavel zice: „Când Hristos, viaţa n o a s t r ă , Se va arăta,
atunci şi v o i " - cei care v-aţi făcut morţi şi nemişcaţi către răutate - „vă
veţi arăta întru s l a v ă " (Coloseni 3,4). :
v-
„Ci m â n i a lui D u m n e z e u va rămâne peste e l " . N u a zis „îl v a aştepta
pe el", ci „va rămâne peste el", arătând că niciodată n u se va depărta de
la el. Şi, pentru ca nu auzind de moarte, să o socoteşti p e ea v r e m e l n i c ă , de
aceea zice: „va rămâne peste el", adică peste cel care n u a ascultat; şi
veşnică va fi munca [cazna].
Iar, prin toate graiurile acestea, Botezătorul î n d e a m n ă şi sileşte la
credinţa lui Hristos pe toţi cei care ascultau. Căci, nu în zadar le zice acestea,
ci şi pe ucenicii săi şi pe toţi ceilalţi îi învaţă a n u mai p i z m u i lui Hristos, ci
ca la D u m n e z e u a lua aminte şi a-L asculta pe El.

Vezi şi tâlcuirea Sfântului Teofilact la Matei 28,16-20.

114

CAPITOLUL 4
Convorbirea lui Iisus cu femeia samarineancă.
Iisus tămăduieşte pe fiul unui slujitor regesc 1

4, 2-4: D e c i când a cunoscut Iisus că fariseii au auzit că El face şi

b o t e a z ă m a i m u l ţ i ucenici decât loan, (2) deşi Iisus n u boteza El, ci
2

u c e n i c i i Lui, (3) a lăsat Iudeea şi s-a dus iarăşi î n Galileea. (4) Şi trebuia
să treacă prin S a m a r i a . a, D ioan 3,22,26 a, 4) Luca 17, n
0 dată ce pentru noi S-a întrupat, Iubitorul de oameni toate spre folosul
nostru le face. Pentru aceasta şi acum, auzind „că fariseii au a u z i t " cele
despre slava Lui şi cunoscând că se vor porni spre zavistie împotriva Lui,
„ S e duce î n G a l i l e e a " . [Şi face aşa,] acestea două învăţându-ne pe noi:
mai întâi să ne fie milă de vrăjmaşi şi în tot chipul să ne sârguim să nu le
d ă m lor pricină de sminteală ori de zavistie; iar apoi, să nu ne aruncăm pe
noi înşine în ispite, fără de socoteală şi fără de folos, ci să ne dăm în lături
[de o parte] pentru puţină vreme, până când turbarea [turburarea vrăj­
maşilor] se va vindeca.
Şi cu toate că era putincios [puternic] să-i oprească pe cei care II
zavistuiau pe El, de s-ar fi pornit asupra Lui, [Domnul] însă Se dă în lături
[de o parte], ca să n u se pară că după nălucire are trupul. Căci de ar fi ieşit
[trecut] adeseori prin mijlocul lor, ce nu ar fi zis fantasio-dochitenii ? Zic 3

de M a n i h e u şi de Valentin şi de blestematul Eutihie . 4

Şi arătând Evanghelistul năpăstuirea zavistiei, zice: „măcar că însuşi

I i s u s n u b o t e z a " . însă zavisrnicii, voind să-i aţâţe pe farisei asupra lui
Hristos, îl năpăstuiau pe El că botează.
„ Ş i t r e b u i a să treacă prin Samaria", căci El calea pe la samarineni o
făcea ca un lucru în treacăt. Pentru că, vezi, că nu a zis „trebuia să meargă
El în S a m a r i a " , ci „să treacă prin Samaria", căci voia să taie de la iudei
toată pricina de clevetire, ca să nu poată zice ei că i-a lăsat pe dânşii şi S-a
dus la neamurile cele spurcate [pângărite, păgâne]. Pentru că, atunci când

în ediţia de la 1805, titlul capitolului este: „Pentru Samarineancă. Pentru fiul omului
1

celui împărătesc".
în ediţia de la 1805, în loc de „deşi Iisus", se găseşte „măcar că însuşi Iisus".
2

[1805] Fantasio-dochitenii, adică aceia cărora întruparea Domnului li s-a părut a fi

3

nălucire.
Pentru Maniheu, Valentin şi Eutihie, vezi notele de la loan 1, 9 şi 1,14".
4
TÂLCUIREA SFINTEI EVANGHELII DE LA IOAN Capitolul 4 115

îl goneau [alungau] pe El [cu zavistia lor], atunci a m e r s la cei de alt n e a m ,

şi nici atunci într-adins, ci în treacăt.

4, 5-6": Deci a venit la o cetate a Samariei, n u m i t ă Sihar, aproape d e

locul p e care Iacov l-a dat lui Iosif, fiul său; (6) şi era acolo f â n t â n a lui 5

IaCOV. (4,5) Facere 3 3 , 1 9 ; 4 8 , 2 2 / Iosua 2 4 , 3 2

C u cuviinţă este să s p u n e m de u n d e se trag samarinenii şi de u n d e au

primit numirea aceasta . „ S o m o r [ Ş e m e r ] " se n u m e a m u n t e l e , de la cel
6 7

care îl a v u s e s e p e el (3 Regi 16, 24), după c u m şi Isaia zice: „Capitala lui

Efraim este S o m o r [ S a m a r i a ] " (Isaia 7, 9). Iar cei care locuiau la poalele
muntelui, n u samarineni se n u m e a u mai înainte, ci israiliteni. Iar, d u p ă ce
au greşit lui D u m n e z e u , a u fost daţi pentru mai multă v r e m e sub stăpânirea
asirienilor; iar, mai p e u r m ă , venind asirienii asupra lor, fiindcă israilitenii
cugetaseră a se răzvrăti, i-au robit p e ei şi n u i-au mai lăsat să r ă m â n ă în
acel loc, b ă n u i n d u - l e că iarăşi se v o r râscula. A ş a d a r , p e aceştia, la
babilonieni şi la medieni i-a strămutat, iar de acolo, a d u c â n d n e a m u r i din
multe locuri, i-a sălăşluit apoi în Samaria. Deci, d u p ă ce s-au făcut acestea,
vrând D u m n e z e u să arate barbarilor că n u p e n t r u n e p u t i n ţ ă , ci pentru
păcătuire li i-a dat lor pe. iudei, sloboade D o m n u l leii asupra barbarilor
celor care se mutaseră c u sălăşluirea în Samaria, care, lei, îndeobşte îi
omorau pe a c e i a Vestindu-se aceasta împăratului, el i-a c h e m a t pe oarecare
bătrâni iudei dintre cei robiţi şi i-a întrebat ce s-ar c u v e n i să facă, încât să
nu îi m a i v a t ă m e leii p e barbarii cei din S a m a r i a . Iar ei i-au s p u s că
Dumnezeul lui Israil caută peste locul acela şi n u suferă să locuiască acolo
cei care n u cunosc cele legiuite ale Lui. Aşadar, dacă le poartă d e grijă
barbarilor celor de acolo, să trimită preoţi iudei, care-i vor învăţa p e barbari
cele legiuite ale lui D u m n e z e u , şi aşa se va îmblânzi D u m n e z e u . împăratul
se plecă lor şi trimise u n preot, ca să-i înveţe L e g e a lui D u m n e z e u pe
barbarii cei din Samaria (4 Regi cap. 17). Iar aceştia n u a u primit toate cărţile
cele dumnezeieşti, ci n u m a i p e cele cinci ale lui M o i s e : Facerea, Ieşirea,
Leviticul, Numerii şi Deuteronomul. încă, nici de necredinţă n u s-au depărtat
de săvârşit [desăvârşit], iar mai pe u r m ă , d u p ă câţiva ani, s-au depărtat
de idoli şi-L cinsteau pe D u m n e z e u .

5
In ediţia de la 1805, în loc de „fântâna", se găseşte „puţul".
6
Pentru înţelesul duhovnicesc al celor descrise în continuare de Sfântul Teofilact şi
textul scripturistic complet, vezi şi tâlcuirea şi notele de la loan 4, 28-30.
7
„Şi a cumpărat Omri muntele Samariei de la Şemer, cu doi talanţi de argint şi a
zidit pe acest munte o cetate şi a numit cetatea pe care o zidise Samaria, după numele
lui Şemer, stăpânul muntelui Samariei" (3 Regi 16, 24).
116 Capitolul 4 SFÂNTUL TEOFILACT ARHIEPISCOPUL BULGARIEI

Aşadar iudeii, după ce s-au întors din robie, pururea îi zavistuiau pe

aceştia, ca pe cei care erau asirieni de neam, şi de la muntele „Somor [Şemer]"
(3 Regi 16, 24), „samarineni" îi numeau pe dânşii. Iar ei [samarinenii] se
n u m e a u pe ei înşişi strănepoţi ai lui Avraam şi ai lui Iacov, căci şi Avraam a
fost haldeu, iar pe Iacov, pentru fântâna cea de acolo, îl socoteau al lor. Deci,
iudeii, dimpreună cu toate celelalte neamuri, şi pe aceştia îi urau. Pentru
aceasta, şi pe Domnul [Hristos] ocărându-L, îi ziceau: „Samarinean eşti"
(loan 8, 48). încă şi El le zicea ucenicilor: „în vreo cetate de samarineni să
n u i n t r a ţ i " (Matei 10, 5).
Dar, pentru care pricină, Evanghelistul grăieşte cu de-amănuntul
pentru „locul lui I a c o v " şi pentru „fântână"? Mai întâi, ca atunci când vei
auzi p e femeie [samarineancă], zicând că „Iacov, părintele nostru, ne-a dat
această f â n t â n ă " (loan 4, 12), să n u te miri. Căci acel loc era Sichemul,
u n d e feciorii lui Iacov, Simeon şi Levi, pentru că sora lor, Dina, a fost siluită
de stăpânitorul sichemitenilor, au făcut acea cumplită ucidere (Facere cap.
34). Apoi, dintru a n e spune Evanghelistul nouă cele pentru „ l o c " şi pentru
„ f â n t â n ă " , încă şi aceasta ne învăţăm, anume că lepădarea iudeilor s-a fă­
cut de demult, din pricina păcatele lor, şi, după ce ei au greşit lui Dumnezeu,
cei de alt n e a m au stăpânit locurile. Şi cele pe care Patriarhii le-au dobândit
pentru credinţa cea întru Hristos, p e acestea ei pentru necredinţă le-au
pierdut. Drept aceea, n u este nici un lucru de mirare nici acum, dacă cei
de alt n e a m , în locul iudeilor, au intrat întru împărăţia Cerurilor (Matei 8,
11; Luca 13, 29). Iar locul pe care Iacov l-a dat lui Iosif se numea Sichem.
Căci, d u p ă ce feciorii lui Iacov i-au pierdut [ucis] pe sichemiteni şi au
pustiit cetatea, pe aceasta care a fost pustiită, tatăl lor a dat-o spre moştenire
lui Iosif (Facere 48,21-22).

4, 6 -8: Iar Iisus, f i i n d ostenit de călătorie, S-a aşezat lângă fântână

b 8

şi era ca la al şaselea ceas. (7) A t u n c i a venit o f e m e i e din Samaria să

scoată apă. Iisus i-a zis: D ă - M i să b e a u . (8) Căci ucenicii Lui se duseseră
î n c e t a t e , ca să c u m p e r e m e r i n d e .
9
a, 7) Facere 24,17
Z i c â n d Evanghelistul că D o m n u l S-a „ o s t e n i t " de călătorie, ne arată
n o u ă mai întâi nemândria şi neaverea Lui, căci nu întrebuinţa dobitoace
în călătorie, ci p e jos umbla, învăţându-ne şi p e noi a nu avea trebuinţă de

8
In ediţia de la 1805, în loc de „S-a aşezat", se găseşte „şedea aşa".
9
[1805] Dar, din ce pricină nu a făcut Domnul o minune şi atunci, pentru hrana
ucenicilor? Pentru că, de le-ar fi făcut pe toate cu minuni, nu ar fi fost crezut că este om,
tot aşa, precum, dacă le-ar fi făcut toate ca un om, nu s-ar fi crezut că este Dumnezeu. De
aceea, uneori lucrează ca un om, adeverind că este om, iar alteori face minuni ca un
Dumnezeu, încredinţând că este Dumnezeu (după Zigaben).
TÂLCUIREA SFINTEI EVANGHELII DE LA IOAN Capitolul 4 117

multe; apoi [ne arată Evanghelistul] că umbla D o m n u l cu osârdie şi n u cu

lenevire, dintru care ne învăţăm ca şi noi cu osârdie şi cu silinţă să f a c e m
lucrul lui Dumnezeu.
Iar aceea ce zice: „şedea a ş a " , arată că, de r â n d [simplu] şi c u m s-a
întâmplat şi n u p e scaun, ci aşa, orişicum, odihnindu-Şi [ D o m n u l ] trupul
pe pământ şi răcorindu-1 pe el „lângă f â n t â n ă " . A p o i aduce şi altă pricină
pentru care „a şezut" El „lângă f â n t â n ă " , a n u m e că era în a m i a z ă , c â n d
soarele arde, căci zice: „şi era ca Ia al şaselea c e a s " . Drept aceea, şi d i n t r u
arşiţa vremii avea trebuinţă de odihnă, şi de răcorire.
încă şi în alt chip [înţelege]: ca nu cumva cineva să-L prihănească p e
Domnul că ucenicilor Săi poruncindu-le: „în calea păgânilor să n u m e r g e ţ i "
(Matei 10, 5), El vine la samarineni, pentru aceasta zice că şederea la locul
acela s-a făcut din pricina ostenelii şi că vorbirea cea c u femeia avea pricină
binecuvântată - setea. Căci, după c u m îi este î n d e o b ş t e firii o m e n e ş t i ,
Domnul înseta şi avea trebuinţă de a b e a Şi, cerând El apă, femeia grăieşte
cu Dânsul cuvânt de suflet iubitor de învăţătură. De aceea, oare ce se cuvenea
să facă [Domnul]? Să o gonească [alunge] pe femeie, care era atâta d e iubi­
toare de învăţătură şi înseta a le auzi pe acelea pentru care n u se dumirea?
Să nu fie! Nu este acest lucru al iubirii de oameni a lui D u m n e z e u .
Vezi încă şi dintru aceasta smerenia Domnului: r ă m â n e Singur p e cale,
„ucenicii" fiind duşi „în cetate, ca să c u m p e r e m e r i n d e " ; căci într-atâta
nu aveau ei nici o grijă de pântece, încât în v r e m e a întru care m a i toţi şi
dorm, după ce au prânzit, ei „cumpără m e r i n d e " - adică n u m a i p â i n e -
ca şi noi să ne învăţăm să nu ne grijim de multe feluri de b u c a t e .
Vezi încă şi mărturia Evanghelistului, căci n u a zis cu hotărnicire „era
al şaselea ceas", ci ca să nu cadă dintru adevăr a s p u s „ca la al ş a s e l e a
c e a s " , întărit [adeverit] făcând cuvântul.

4, 9-11: Femeia samarineancă I-a zis: C u m T u , C a r e eşti i u d e u , ceri

să bei de la m i n e , care sunt f e m e i e s a m a r i n e a n c ă ? P e n t r u că i u d e i i n u
au amestec cu samarinenii. (10) Iisus a răspuns şi i-a zis: D a c ă ai fi ştiut
darul lui D u m n e z e u şi Cine este C e l Ce-ţi zice: D ă - M i să b e a u , tu ai fi
cerut de la El, şi ţi-ar fi dat apă vie. (11) F e m e i a I-a z i s : D o a m n e , n i c i
găleată nu ai, şi fântâna e adâncă; de u n d e , dar, ai apa c e a v i e ?
10

(4, 9) 4 Regi 1 7 , 2 4 / Sirah 5 0 , 2 8 / Luca 9, 52-53 / Faptele Apostolilor 10, 28

(4,10) Isaia 12, 3; 4 4 , 3 ; 5 5 , 1 ; 5 8 , 1 1 / Ieremia 2 , 1 3 / Z a h a r i a 14, 8 / Sirah 15, 3 / loan 6, 35

De la chipul cel din afară şi, poate, dintru î m b r ă c ă m i n t e şi din restul

înfăţişării trupului şi de la însuşi felul graiului, s a m a r i n e a n c ă a s e m u i t [a

10
In ediţia de la 1805, în loc de „găleată", se găseşte „ciutură".
118 Capitolul 4 SFÂNTUL TEOFILACT ARHIEPISCOPUL BULGARIEI

socotit, a priceput] că iudeu este Domnul, pentru aceasta şi zice către El:
„ C u m Tu, Care eşti i u d e u ? " şi celelalte [ce urmează].
Şi vezi, cât era de cu luare-aminte femeia, căci, de se cuvenea a se păzi
[feri], Domnului I Se cuvenea [a Se păzi, ca un iudeu], n u ei. Căci nu a zis
că samarinenii n u au amestec cu iudeii, ci că iudeii pe samarineni nu-i
primesc. însă femeia nici aşa nu tace, ci socotind că Domnul face lucru
împotriva Legii, îndreptează ceea ce nu se face după Lege . Iar Hristos nu 11

Se descopere pe Sine, până ce nu se va arăta mai înainte fapta cea bună a

femeii. Iar după ce s-a adeverit fapta cea bună a femeii şi cât este ea de cu
luare-aminte şi de cercătoare cu de-amănuntul, atunci, de aici [de acum],
începe Domnul să vorbească cu dânsa cele mai înalte.
Căci: „Dacă ai fi ştiut darul lui D u m n e z e u " , adică: „De ai fi ştiut ce
dăruieşte D u m n e z e u şi c u m că veşnice şi nestricăcioase [sunt acestea], şi
de M-ai fi ştiut şi p e Mine, cum că Dumnezeu fiind, pot a-ţi da ţie acestea,
«tu ai fi cerut» şi ai fi luat «apă v i e » " .
Iar darul [harul] Sfântului Duh „apă" îl spune a fi, pentru că şi curăţeşte
şi multă răcorire dă celor care îl primesc. Iar „apă" nu stătătoare, precum
sunt cele de prin lacuri şi puţuri puturoase şi stricate, ci „ v i e " , adică
izvorâtoare, izbucnitoare, mişcătoare. Căci darul Duhului pururea mişcător
către lucrul cel b u n îl face pe suflet, „suişuri" pururea punând el, adică
sufletul (Psalm 83, 6). Acest fel de „apă" a băut [Apostolul] Pavel, „vie" şi
12

pururea mişcătoare, fiindcă pe cele dinapoi le uita şi spre cele dinainte tindea
(Filipeni 3 , 2 4 ) . . .
Şi îi zice lui femeia: „ D o a m n e " . Vezi, cum, îndată s-a depărtat de
socoteala cea de rând [simplă] şi multă cinste îi dă Lui, „ D o m n " numin-
du-L? însă nu a ajuns ea la adâncul graiurilor lui Hristos, ci, într-un fel
grăieşte Acela, şi altfel înţelege ea cele despre „apă".

4 , 1 2 - 1 5 : Nu cumva eşti Tu mai mare decât părintele nostru Iacov, care

ne-a dat această fântână şi el însuşi a băut din ea şi fiii lui şi turmele lui? 13

(23) Iisus a răspuns şi i-a zis: Oricine bea din apa aceasta va înseta iarăşi;
(24) dar cel care va b e a din apa pe care i-o voi da Eu n u va m a i înseta în
veac, căci apa pe care i-o voi da Eu se va face î n el izvor de apă curgătoare

11
Vezi: Ieşire 10, 3, 23; 22, 20; 23,13; 34,17; Levitic 19,4; Deuteronom 4, 28-30; 5, 7; 6,
14; 11,16, 28 etc.
12
„Fericit este bărbatul al cărui ajutor este de la Tine, Doamne; suişuri în inima
sa a pus, (7) în valea plângerii, în locul care i-a fost pus. Că binecuvântare va da Cel
Ce pune lege, (8) merge-vor din putere în putere, arăta-Se-va Dumnezeul dumnezeilor
în S i o n " (Psalm 83, 6-8).
13
în ediţia de la 1805, în loc de „turmele", se găseşte „dobitoacele".
TÂLCUIREA SFINTEI EVANGHELII DE LA IOAN Capitolul 4 119

spre viaţa v e ş n i c ă . (15) F e m e i a a zis către El: D o a m n e , d ă - m i această apă

14

ca să n u mai î n s e t e z , nici să mai vin aici sa scot.

15

(4,14) Psalm 7 2 , 2 5 / Isaia 1 2 , 3 / Ieremia 1 7 , 1 3 / Sirah 2 4 , 2 3 / l o a n 6 , 3 5 ; 7 , 3 7 - 3 8 (4,15) loan 6 , 3 4

„ P ă r i n t e " al ei îl face p e Iacov, în neamul cel b u n al i u d e i l o r înfigân-

du-se pe sine [samarineancă]. însă, vezi şi priceperea [iscusinţa] femeii, c u m
îndată din osebirea apelor socoteşte şi deosebirea acelora care le dau pe
acestea Căci zice: „Dacă apă de acest fel vei da, cu adevărat eşti mai mare
decât Iacov, cel care ne-a dat nouă apa aceasta". Iar ceea ce zice: „şi el î n s u ş i
a băut din e a " , este laudă a dulceţii [bunătăţii] apei, căci atât de mult îi
plăcea izvorul acesta Patriarhului, încât „şi el î n s u ş i a b ă u t şi fiii l u i " . Iar
aceea, că din ea „au băut şi dobitoacele [turmele] l u i " , este adeverire a
îndestulării apei, căci zice: „ N u numai că este dulce [bună] apa - şi atâta de
dulce [bună], încât şi Iacov bea dintr-însa - , ci şi multă - şi atâta de multă,
încât era îndestulătoare şi mulţimii dobitoacelor Patriarhului".
Iar după ce a zis femeia: „ N u c u m v a eşti Tu m a i m a r e decât p ă r i n t e l e
nostru?", D o m n u l n u zice arătat, a n u m e că: „Aşa e, cu adevărat sunt mai
mare", ca să n u se pară că Se trufeşte, căci încă n u d ă d u s e vreo arătare
[adeverire] a puterii Sale. Iar prin cele ce spune, aceasta arată: „Cel care va
bea din apa aceasta, v a înseta, iar cel care va b e a dintru a p a M e a , n u va
înseta Pentru aceea, dacă te minunezi de Iacov, care a dat a p a aceasta, cu
mult mai vârtos trebuie să te minunezi de M i n e , C a r e d a u a p a cea care e
mult mai bună. C ă c i , ceea ce dau Eu, izvor de apă se face, care pururea şi
totdeauna se î n m u l ţ e ş t e " . Căci Sfinţii n u atât cât primesc d e la D u m n e z e u ,
atâta şi păzesc [mărginesc] până în sfârşit, ci n u m a i s e m i n ţ e şi începături
ale lucrului celui b u n primesc prin dar, apoi mai cheltuiesc şi ei şi le cresc,
lucru pe care îl arată D o m n u l şi prin pilda talanţilor (Matei 25, 14-30) şi
prin casa de oaspeţi (Luca 10, 34). Căci acela care a luat „ d o i t a l a n ţ i " , a
câştigat „alţii d o i " prin lucrare (Matei 25,22). Şi gazdei celeia care a primit
pe cel rănit de tâlhari, i Se făgăduieşte Domnul: „ce v e i m a i c h e l t u i de la
tine, Eu îţi voi d a " (Luca 10, 35).
Aşadar, pe aceasta şi aici o însemnează [ D o m n u l ] : „ D a u c u adevărat
«apă» [vie] celui care însetoşează, dar aceea pe care o d a u E u n u r ă m â n e
atâta, ci se revarsă «şi se f a c e i z v o r » " . D o m n u l i-a dat lui Pavel puţină
„ a p ă " - învăţăturile lui A n a n i a - , însă Pavel, p e acea p u ţ i n ă „ a p ă " a

14
în ediţia de la 1805, în loc de „apă curgătoare spre viaţa veşnică", se găseşte „apă
săltătoare întru viaţă veşnică", având următoarea notă: [1805] Adică izvorâtoare „întru
viaţă veşnică", pentru că dă viaţă veşnică (după Zigaben).
15
în ediţia de la 1805, în loc de „însetez", se găseşte „însetoşez".
120 Capitolul 4 SFÂNTlUL TEOFILACT ARHIEPISCOPUL BULGARIEI

învăţăturilor Ananiei, „izvor" o a arătat, încât de la Ierusalim şi până în

Iliric au ajuns curgerile acestui „izvor". w
Dar, femeia c u m se află oare către acestea? C u adevărat, încă cu
înţelegere de rând [simplă], căci socoteşte că graiurile [Domnului] sunt
pentru apa simţită. însă arată ea şi o oarecare sporire, căci mai înainte nu
se dumirea - fiindcă grăia: „De unde ai apa v i e ? " (loan 4,11) - , iar acum,
fără d e îndoială primind cuvântul, zice: „Dă-mi această a p ă " .
Şi se pare că această femeie este mai pricepută [mai cu iscusinţă] decât
Nicodim. Căci acela, nenumărate [lucruri] de acest fel auzind, zicea: „Cum
pot să fie a c e s t e a ? " (loan 3, 9), iar aceasta începe acum a trece cu vederea
chiar şi fântâna lui Iacov. Căci spunea: „De ai acest fel de apă, «dă-mi» şi
«nu voi mai veni aici ca să scot»". Vezi, c u m ea L-a ales mai mult pe
D o m n u l , decât p e Iacov? •• <•

4, 26-22": Iisus i-a zis: M e r g i şi cheamă pe bărbatul tău şi vino aici.

(17) F e m e i a a răspuns şi a zis: N-am bărbat. Iisus i-a zis: Bine ai zis că
nu ai bărbat, (18) căci cinci bărbaţi ai avut şi cel pe care îl ai acum nu-ţi
este b ă r b a t . A c e a s t a adevărat ai spus. (19) Femeia I-a zis: Doamne, văd
16

că Tu eşti Prooroc. (20) Părinţii noştri s-au închinat pe acest munte, iar
voi ziceţi că în Ierusalim este locul unde trebuie să ne închinăm. (22) Şi
Iisus i-a zis: Femeie, crede-Mă că vine c e a s u l când nici pe muntele 17

acesta, nici în Ierusalim nu vă veţi închina Tatălui. (22) Voi vă închinaţi

căruia n u ştiţi; noi n e î n c h i n ă m Căruia ştim (4,î6)ioan6,35
(4,19) Luca 7,16; 2 4 , 1 9 / loan 6,14; 9 , 1 7 (4,20) Deuteronom 12,5-11; 1 6 , 6 / Judecători 9 , 7 /
3 Regi 8 , 2 9 ; 9 , 3 / 4 Regi 1 7 , 3 3 / 2 Paralipomena 7 , 1 2 (4,21) Sofonie 2,11 / Maleahi 1,11 /
1 Timotei 2 , 8 1 4 , 2 2 ) Facere 1 2 , 3 / 4 Regi 1 7 , 2 6 , 2 9 , 4 1 / Isaia 2 , 3 / Romani 9 , 5 / Evrei 7,14

„Mergi şi c h e a m ă pe bărbatul t ă u " - căci fiindcă o vedea pe dânsa că

stă cu hotărâre ca să ia şi îl silea pe El ca să-i dea, îi zice D o m n u l : „Cheamă
pe bărbatul t ă u " , ca şi c u m ar fi arătat că: „Se cuvine ca şi acela să fie
părtaş cu tine darului acestuia al M e u " .
Iar aceea, sârguindu-se atât a se tăinui, cât şi a lua [„apa cea vie"],
zice: „ N - a m b ă r b a t " . Iar de aici D o m n u l , descoperindu-Şi prin proorocie

16
[1805] Pricină luând Domnul, prooroceşte şi o vădeşte pe ea, încât şi pe cei arătaţi
şi după Lege bărbaţi ai ei îi numără şi pe cel de acum ascuns şi afară de Lege, îl descoperă.
Căci „cinci bărbaţi" a avut unul după altul, în chip arătat, căci acest lucru nu era oprit.
Iar cel de al cincilea murind, de arunci nimeni nu a mai voit să o ia pe ea de femeie, în
chip arătat. însă ea, nesuferind pofta, îl avea întru ascuns pe cel care se împreuna cu
dânsa. Deci, cei cinci, au fost bărbaţi ai ei pentru că erau arătaţi, iar cel care atunci se
împreuna cu dânsa, nu a fost bărbat al ei, pentru că era întru ascuns (după Zigaben).
17
In ediţia de la 1805, în loc de „crede-Mă că vine ceasul", se găseşte „crede Mie că
va veni vremea".
TÂLCUIREA SFINTEI EVANGHELII DE LA IOAN Capitolul 4 121

puterea Sa şi pe cei mai dinainte ai ei bărbaţi îi n u m ă r ă şi p e cel care a c u m

se tăinuia, îl vădeşte. • v >-.*M
Dar, oare, n u i-a căzut ei greu auzind acestea? Sau, oare, L-a lăsat p e El
şi a fugit? Nicidecum. Ci, mai vârtos [cu prisosinţă] m i n u n â n d u - s e şi stăru­
ind mai mult, zice: „ D o a m n e , văd că tu eşti P r o o r o c " . Şi pentru d o g m e
[învăţături] dumnezeieşti îl întreabă pe Dânsul, n u pentru lucruri ale vieţii
acesteia - adică pentru sănătatea trupului, sau pentru b a n i - , atâta de iubitor
de înţelepciune şi de plecat către fapta cea bună avea sufletul.
„Aşadar, c u m este? Părinţii noştri în m u n t e l e acesta s-au î n c h i n a t " -
iar acestea le spune ea pentru Avraam, căci întru acel m u n t e se zicea să-1 fi
adus el pe Isaac spre jertfă - „deci, cum voi ziceţi că în Ierusalim se cade
18

a se î n c h i n a ? " Văzut-ai c u m s-a făcut ea mai înaltă [cu înţelegerea]? Căci

aceea care cu puţin mai înainte se îngrijea d e a n u fi supărată d e sete,
acum întreabă cele pentru dogme [învăţături].
Pentru aceasta şi Hristos, văzând priceperea [iscusinţa] femeii, această
nedumerire a ei n-o dezleagă, pentru că nu era de n e v o i e , ci altă d o g m ă
[învăţătură] mai m a r e îi descoperă, pe care nici lui N i c o d i m , n i c i lui
Natanail n u i-a descoperit-o. Căci zice: „Va veni v r e m e a , c â n d nici în
Ierusalim, nici aici, n u vă.veţi închina lui D u m n e z e u . C ă c i tu, te sileşti să
le arăţi pe cele ale samarinenilor mai cinstite decât p e cele ale iudeilor, iar
Eu îţi zic ţie, că nici acestea, nici acelea nu sunt de cinste, ci o alta oarecare
aşezare [rânduială] va fi mai bună decât a m â n d o u ă acestea. î n s ă şi aşa, p e
iudei mai cinstiţi decât p e voi, samarinenii, îi arăt. C ă c i voi, s a m a r i n e n i i ,
«vă închinaţi căruia n u ştiţi», iar noi iudeii «Căruia ş t i m » " . Şi El S e n u m ă r ă
dimpreună cu iudeii, pentru că grăieşte după a femeii părere, căci ea îl
socotea pe Dânsul ca un Prooroc iudeu, şi pentru aceasta zice D o m n u l :
„Noi ne î n c h i n ă m " .
Dar, c u m „nu ş t i a u " samarinenii, „căruia" se închinau? Tocmai fiindcă
socoteau ei că Dumnezeu poate fi cuprins într-un loc. D i n această pricină şi
în vremea când îi mâncau pe ei leii - precum mai sus s-a z i s - trimiţând, 19

au vestit împăratului asirienilor că Dumnezeul locului aceluia nu-i primeşte

18
Sfânta Scriptură spune aşa: „Şi Dumnezeu i-a zis [lui Avraam]: «Ia pe fiul tău, pe
Isaac, pe singurul tău fiu, pe care-1 iubeşti, şi du-te în pământul Moria şi adu-1 acolo
ardere de tot pe un munte, pe care ţi-1 voi arăta Eu!»" (Facere 22, 2) „Solomon a început
să înalţe templul Domnului în Ierusalim, pe muntele Moria, unde Se arătase Domnul
lui David, tatăl său, şi pe locul pe care-1 pregătise David, în aria lui Ornan I e b u s e u l "
(2 Paralipomena 3, 1). E cu putinţă ca această confuzie dintre muntele Moria şi muntele
Samariei (Somor) să fi fost îndătinată printre samarineni tocmai din pricina necunoaşterii
Scripturilor.
19
Vezi tâlcuirea de la loan 4, 5-6°.
122 Capitolul 4 SFÂNTUL TEOFILACT ARHIEPISCOPUL BULGARIEI

p e dânşii (4 Regi 17, 25-26). Drept aceea, au şi rămas pentru multă vreme,
20

cinstindu-i pe idoli, iar nu pe însuşi Dumnezeu. Iar iudeii erau slobozi de

aceasta socotinţă [cugetare], şi Dumnezeu al tuturor pe Dânsul îl ştiau, cu
toate că, n u toţi.

4, 22 : Pentru că mântuirea din iudei este.

b

(4, 22) Facere 1 2 , 3 / 4 Regi 1 7 , 2 6 , 2 9 , 4 1 / Isaia 2 , 3 / Romani 9, 5 / Evrei 7,14

îndoită înţelegere [două înţelesuri] ne dă nouă acest cuvânt: ori că în

l u m e bunătăţile au fost [au venit] de la „iudei" - „Căci a-L şti pe Dumnezeu
şi a-i defăima p e idoli, de acolo a avut începutul [începătura], precum şi
toate celelalte d o g m e [învăţături]; încă şi însăşi această închinăciune a
voastră a samarinenilor, cu toate că nu drept [se săvârşeşte], de la «iudei»
şi-a avut începutul" - , ori „mântuire" numeşte Domnul Venirea Sa, Care
„ d i n i u d e i a fost".
încă este cu putinţă şi pe însuşi Domnul a-L înţelege „ m â n t u i r e " , 21

C a r e a fost „din i u d e i " , după trup.

4 , 2 3 - 2 4 : D a r v i n e ceasul şi acum este, când adevăraţii închinători se

v o r î n c h i n a Tatălui î n duh şi î n adevăr, că şi Tatăl astfel de închinători
î ş i doreşte. (24) D u h este D u m n e z e u şi cei ce I se î n c h i n ă trebuie să I se
î n c h i n e î n duh şi î n adevăr . 22
(4,24) 2 C o r i n t e n i 3 , 1 7 / Filipeni 3 , 3

„Cu toate că noi, iudeii, cu chipul [felul] închinării vă întrecem pe voi,

samarinenii, însă şi cele ale iudeilor sfârşit vor avea [se vor sfârşi] de acum.
C ă c i , n u numai locurile se vor schimba, ci şi chipul [felul] slujirii lui
D u m n e z e u . Şi acestea lângă uşi au sosit şi acum sunt [se fac], pentru că nu
m u l t ă v r e m e vor z ă b o v i " , precum [sunt] cele care s-au zis de Prooroci
(IezechUl 21, 24-27; Daniil 9, 27; Maleahi 3 , 1 8 - 2 0 ) .
Iar „adevăraţi î n c h i n ă t o r i " îi numeşte pe cei care după legea [rându­
ială] Lui petrec, care n u într-un loc îl hotărnicesc pe D u m n e z e u , precum
samarinenii, sau n u cu slujbă trupească îi slujesc Lui, precum iudeii, ci
„cu d u h u l şi cu a d e v ă r u l " , adică prin suflet, prin curăţirea minţii. Căci,

„Dar fiindcă Ia începutul vieţuirii lor acolo ei nu cinsteau pe Domnul, de aceea

20

Domnul a trimis asupra lor lei care-i omorau. (26) Atunci s-a spus regelui Asiriei,
zicând: «Popoarele pe care tu le-ai strămutat şi le-ai aşezat prin cetăţile Samariei nu
cunosc legea Dumnezeului acelei ţări şi de aceea El trimite asupra lor lei şi iată aceştia
le omoară, pentru că ele nu cunosc legea Dumnezeului acelei ţări»" (4 Regi 17, 25-26).
Vezi şi tâlcuirea Sfântului Teofilact de la Matei 1,1".
21

în ediţia de la 1805, versetele 23-24 sunt: „Ci va veni vremea şi acum este, când
22

închinătorii cei adevăraţi se vor închina Tatălui cu duhul şi cu adevărul. Că Tatăl acest
fel caută să fie cei ce se închină Lui. (24) Duh este Dumnezeu şi cei ce se închină Lui,
cu duhul şi cu adevărul se cade să se închine".
TÂLCUIREA SFINTEI EVANGHELII DE LA IOAN Capitolul 4 123

fiindcă „duh e s t e D u m n e z e u " , adică fără de trup, n u se cade să I se m c h i n e

Lui trupeşte, ci „cu d u h u l " , adică cu sufletul. Căci aceasta î n s e a m n ă „ c u
d u h u l " , p e n t r u că şi d u h şi fără de trup este sufletul.
Dar, fiindcă mulţi se par că I se închină Lui c u sufletul, însă nu a u
socoteală [cugetare] dreaptă pentru Dânsul - p r e c u m ereticii - , p e n t r u
aceasta a a d ă u g a t : „şi c u a d e v ă r u l " . Căci se c a d e şi c u m i n t e a a se î n c h i n a
lui D u m n e z e u , d a r şi a avea socoteală [cugetare] adevărată pentru D â n s u l .
Şi, p o a t e , v a zice cineva că p e cele două părţi ale filosofiei noastre le
însemnează [arată] aici - lucrarea şi videnia [vederea d u m n e z e i a s c ă ] 23
-
prin cele d o u ă : „cu d u h u l şi cu a d e v ă r u l " . A d i c ă , prin ceea ce zice „ c u
d u h u l " , î n s e m n e a z ă [arată] partea cea lucrătoare, „căci câţi de D u h u l l u i
D u m n e z e u s e p o a r t ă [ s u n t m â n a ţ i ] " (Romani 8, 14), o m o a r ă lucrările
trupului, d u p ă c u m zice Dumnezeiescul Apostol (Romani 8,5-13); şi iarăşi:
„ t r u p u l p o f t e ş t e î m p o t r i v a d u h u l u i , şi d u h u l î m p o t r i v a trupului"
(Galateni 5, 17) - întrucât fapta b u n ă cea lucrătoare o î n s e m n e a z ă p r i n
ceea ce zice: „ c u d u h u l " . Iară prin ceea ce zice: „cu a d e v ă r u l " - [arată]
partea cea v ă z ă t o a r e . Iar acestea şi [Sfântul] P a v e l le g r ă i e ş t e , atunci c â n d

23
Sfântul Isaac Şirul ne tâlcuieşte ce este „videnia" şi care este felul lucrării ei:
„Cunoaşterea care se mişcă în cele văzute sau în simţuri, şi urmăreşte înşiruirea lor, se
numeşte naturală. Iar cea care se mişcă în planul celor gândite (inteligibile) şi prin
mijlocirea lor în firile celor netrupeşti se numeşte duhovnicească, deoarece ea primeşte
simţirea în duh şi nu în simţuri. Şi acestea două se ivesc în suflet dinafară, pentru
cunoaşterea lor. Iar cea care se produce în planul dumnezeiesc, se numeşte mai presus
de fire şi e mai degrabă necunoscută şi mai presus de cunoaştere. Vederea (contemplarea)
acesteia n-o primeşte sufletul dintr-un conţinut din afara lui, ca pe primele două, ci ea se
arată şi se descoperă din cele din lăuntrul sufletului, în chip nematerial, deodată şi pe
neaşteptate. Pentru că «împărăţia lui Dumnezeu este înlăuntrul vostru» (Luca 17, 21).
Ea nu se nădăjduieşte pe temeiul unor chipuri, nici nu vine prin judecăţi pe temeiul
cuvântului lui Hristos şi prin păzirea lui, ci se descoperă din lăuntrul chipului cugetării
celei ascunse, fără o cauză anumită, fără o cercetare a lui. Pentru că cugetarea nu află în
ea vreo materie. Tâlcuirea acestora: Cea dintâi cunoaştere se naşte din cercetarea continuă
şi din învăţătura sârguincioasă; a doua, din buna vieţuire şi din cugetarea credincioasă;
iar a treia s-a rânduit numai pe seama credinţei. Pentru că în ea încetează cunoştinţa şi
faptele iau sfârşit şi întrebuinţarea simţurilor ajunge de prisos. Deci pe cât se coboară
cunoştinţa între aceste hotare, pe atâta se cinsteşte. Şi cu cât se coboară mai mult, cu atât
se cinsteşte mai mult. Şi când ajunge la pământ şi la cele pământeşti, cunoştinţa stăpâneşte
peste toate şi în afară de ea orice lucru este neluat în seamă şi zadarnic. Iar când sufletul
îşi înalţă vederea în sus şi-şi desfăşoară înţelesurile în cele cereşti şi doreşte cele ce nu
pot fi văzute cu ochii şi nu sunt în puterea trupului, atunci toate se susţin prin credinţă.
Fie ca Domnul Iisus Hristos să ne-o dăruiască nouă pe aceasta şi să fie binecuvântat în
vecii vecilor! Amin" (Filocalia românească, Cuvântul LXVI: Despre alte chipuri şi înţelesuri
ale cunoaşterii de diferite feluri, voi. 10, ed. IBMBOR, Bucureşti, 1981, pp. 339-341).
124 Capitolul 4 SFÂNTUL TEOFILACT ARHIEPISCOPUL BULGARIEI

z i c e : „în a z i m e l e c u r ă ţ i e i " - care însemnează [arată] cele ale neprihănirii

24

vieţii, adică ale părţii celei lucrătoare - „şi ale a d e v ă r u l u i " (1 Corinteni 5,
8) - adică ale părţii celei văzătoare. Căci partea cea văzătoare, întru
adevărul cuvântului celui dogmaticesc se îndeletniceşte.
Şi întru alt chip [fel, înţelege]: fiindcă samarinenii îl hotărniceau pe
D u m n e z e u într-un loc şi ziceau că în locul acela se cade a se închina, iar
iudeii toate c u preînchipuire le săvârşeau şi [în chip] umbros, pentru
aceasta ceea ce zice „cu d u h u l " , spre osebirea samarinenilor o spune,
întrucât cele grăite să aibă această înţelegere: „Voi samarinenii, oarecare
slujire cuprinsă [mărginită, hotărnicită, îngrădită] într-un loc aduceţi lui
D u m n e z e u , însă «adevăraţii închinători», n u vor aduce slujire cuprinsă
[hotărnicită] într-un loc, căci «cu duhul» vor sluji, adică şi cu mintea, dar
şi c u sufletul. însă nici n u se vor închina ca iudeii, cu preînchipuire şi [în
chip] u m b r o s , ci «cu adevărul», fiindcă obiceiurile şi păzirile [rânduielile]
cele iudaiceşti se vor strica [nu vor dăinui]".
încă, poate, pentru că Legea cea iudaicească fiind înţeleasă după slovă
[literă] era preînchipuire şi u m b r ă , spre osebirea de slovă [literă] este pusă
aceasta - „cu d u h u l " , căci n u mai petrece [lucrează] întru noi Legea slovei
[literei], ci cea a Duhului, „căci slova [litera] omoară, iar D u h u l face v i u "
(2 Corinteni 3, 6). Iar spre osebirea de preînchipuirea şi umbra acesteia -
„cu a d e v ă r u l " .
Deci, zice D o m n u l : „«Va veni vremea», iar mai vârtos [cu prisosinţă]
«şi a c u m e s t e » v r e m e a Venirii Mele - adică a Venirii celei cu trup - , când
« a d e v ă r a ţ i i î n c h i n ă t o r i » n u se vor închina nici ca samarinenii într-un loc,
ci în tot locul, «cu d u h u l » " - însă nu în chip trupesc aducând închinăciune,
p r e c u m şi Pavel zice: „Căruia îi slujesc cu duhul m e u " (Romani 1, 9) -
„nici ca iudeii n u v o r a d u c e slujire preînchipuitoare şi u m b r o a s ă şi
arătătoare ale celor ce aveau [urmau] să fie, ci adevărată [«cu adevărul»]
şi care n i m i c u m b r o s n u a r e " .
Căci „acest f e l " de „închinători" Dumnezeu „caută": fiindcă [El] „duh
e s t e " - duhovniceşti, şi fiindcă Adevăr este - „adevăraţi" .
25 26

24
„Curăţiţi aluatul cel vechi, ca să fiţi frământătură nouă, precum şi sunteţi fără
aluat; căci Pastile nostru Hristos S-a jertfit pentru noi. (8) De aceea să prăznuim nu cu
aluatul cel vechi, nici cu aluatul răutăţii şi al vicleşugului, ci cu azimele curăţiei şi ale
adevărului" (1 Corinteni 5, 7-8).
25
Vezi loan 1,17; 14, 6; 16,13; 17,17 etc.
26
Pentru rugăciunea săvârşită întru adevăr, Cuviosul Petru Damaschinul ne învaţă
astfel: „Diavolul, pierzând cunoştinţa lui Dumnezeu prin nerecunoştinţa şi mândrie, a
ajuns cu necesitate neştiutor. De aceea nu poate şti de la sine ce să facă, ci vede pe
TÂLCUIREA SFINTEI EVANGHELII DE LA IOAN Capitolul 4 125

4,25-27: I-a zis femeia: Ştim că va veni Mesia, Care Se cheamă Hristos;
când va veni, Acela ne va vesti nouă toate. (26) Iisus i-a zis: Eu sunt, Cel Ce
vorbesc cu tine. (27) Dar atunci au sosit ucenicii Lui. Şi se mirau că v o r b e a
cu o femeie. însă nimeni n-a zis: Ce o întrebi?, sau: Ce vorbeşti cu e a ? 27

(4,27) Isaia 2 , 4

De unde „ ş t i a " femeia că „va veni Mesia, Care Se c h e a m ă H r i s t o s " ?

Din Scripturile lui M o i s e . Căci a m a p u c a t d e a m zis m a i î n a i n t e [în
tâlcuire ] că samarinenii au primit cele cinci cărţi ale lui M o i s e . A ş a d a r ,
25 29

fiindcă au primit cărţile lui Moise, dintru acelea „ ş t i a u " proorociile c e l e

pentru Hristos şi c u m că este Fiu al lui D u m n e z e u . C ă c i aceea care zice:

Dumnezeu ce face ca să ne mântuiască şi din aceasta învaţă viclenia şi se sileşte să facă

cele asemănătoare spre pierzania noastră. Deoarece urăşte p e Dumnezeu şi nu poate să
se războiască cu El, se războieşte cu noi care suntem după chipul Lui, închipuindu-şi că
prin aceasta înfrânge pe Dumnezeu. Iar pe noi ne află ascultători de voia lui, cum zice
Sfântul loan Gură de Aur: «Căci văzând că Dumnezeu a făcut pe Eva spre ajutor lui
Adam, a făcut-o diavolul ajutătoare în neascultare şi cădere. A dat Dumnezeu poruncă
ca, păzind-o Adam, să-şi păzească amintirea unor aşa de mari daruri şi să mulţămească
pentru ele Binefăcătorului. Iar diavolul a făcut ca porunca însăşi să fie pricina de
neascultare şi de moarte. Şi a ridicat împotriva Proorocilor, prooroci mincinoşi; împotriva
Apostolilor, apostoli mincinoşi; împotriva Legii, fărădelegea; împotriva virtuţii, păcatele;
împotriva poruncilor, călcările; împotriva a toată dreptatea, ereziile urâciunii». Şi iarăşi,
văzând pe Hristos că Se coboară pentru bunătatea cea mai deplină la Sfinţii ucenici şi la
Cuvioşii Părinţi, arătându-Se fie prin Sine, fie prin îngeri, fie pe altă cale negrăită, precum
a zis, a început diavolul să arate unora amăgiri multe spre pierzanie. De aceea au scris
Părinţii înzestraţi cu darul deosebirii că nu trebuie primite unele ca acestea. Căci acela se
sileşte să amăgească şi în privinţa aceasta, fie prin niscai chipuri, fie prin vreo lumină, fie
prin foc, fie prin altă amăgire, în vremea somnului sau în chip sensibil. Iar de primim
acestea facem mintea ca, din închipuirea proprie şi din neştiinţa cea mai de pe urmă, să
îşi zugrăvească niscai figuri sau culori, ca să creadă că este vreo arătare a lui Dumnezeu
sau vreun înger. Ba, deseori, arată în vis sau în chip sensibil şi draci biruiţi, zice-se, şi
încearcă, simplu grăind, orice meşteşugire pentru pierderea noastră, când ascultăm de
el. Dar diavolul, făcând acestea, îşi pierde nădejdea dacă, precum zic Sfinţii Părinţi, în
vremea rugăciunii ne facem mintea fără formă, fără chip, fără culoare, neprimind nimic,
fie că e lumină, fie foc, fie altceva, ci ne închidem cugetul cu toată puterea numai în
cuvintele scrise. Căci cel ce se roagă numai cu gura se roagă aerului, nu lui Dumnezeu,
fiindcă Dumnezeu ia seama la minte nu la gură. Deci oamenii «trebuie să se închine Iui
Dumnezeu în duh şi în adevăr» sau cum s-a spus «vreau să vorbesc cinci cuvinte cu
mintea mea, decât zece mii cu limba» (1 Corinteni 15, 19)" (Filocalia românească, voi. 5,
ed. Humanitas, Bucureşti, 2001, pp. 39-40).
27
în ediţia de la 1805, în loc de „Ce o întrebi?, sau: Ce vorbeşti cu ea?", se găseşte
„Ce cauţi?, sau: Ce grăieşti cu ea?" _
23
Vezi tâlcuirea de la loan 4, 5-6°.
29
Adică Pentateuhul alcătuit din cărţile: Facerea, Ieşirea, Leviticul, Numerii şi
Deuteronomul.
126 Capitolul 4

„ S ă f a c e m o m " (Facere 1,26), arată că s-a zis de Tatăl ca şi către Fiul. încă
şi Cel Care vorbea c u Avraam în cort - Fiul era (Facere 18, 9-10,13-14). Şi
Iacov, proorocind pentru Dânsul, spune că: „Nu va lipsi cârmuitor din
I u d a , până când va veni Acela, Căruia este r â n d u i t " (Facere 49,10). încă
30

şi însuşi Moise zice: „Prooroc va ridica D o m n u l din fraţii voştri, ca şi

m i n e , p e A c e l a s ă - L a s c u l t a ţ i " (Deuteronom 18, 15). Şi m u l t e altele
propovăduiesc Venirea lui Hristos. Aşadar pentru aceasta zice femeia:
„ Ş t i u că va veni M e s i a " .
Iar Domnul de aici [de acum] I Se descoperă ei pe Sine însuşi, fiindcă
aşa cerea urmarea [continuarea] cuvântului. Iar de ar fi zis, îndată, dintru
început: „Eu sunt Hristos", nici pe femeie nu ar fi plecat-o, şi s-ar fi părut
că este şi oarecare însărcinător [împovărător] şi trufaş. Iar acum, după ce
câte puţin a ridicat-o pe dânsa spre a-şi aduce aminte de aşteptarea [Venirii]
lui Hristos, aşa de aici Se descoperă pe Sine însuşi.
Dar, pentru care pricină iudeilor, care adeseori întrebau: „ S p u n e nouă,
de eşti Tu H r i s t o s u l ? " (loan 10,24; Matei 26,63; Marcu 14, 61; Luca 23,39),
n u S-a descoperit p e Sine, iar femeii îi spune? Acelora nimic n u le spune,
pentru că n u îl întrebau ca să se înveţe, ci, ca mai mult să-L năpăstuiască
(loan 10,24-39), iar acesteia [femeii], fiindcă era cu b u n ă cunoştinţă, arătat
pe S i n e însuşi Se descoperă. Căci cu minte şi cuget curat şi poftind
[jinduind] să se înveţe adevărul, întreba Şi adeverit este lucrul din cele de
p e u r m ă , căci după ce a auzit nu numai ea a crezut, ci şi pe alţii la credinţă
i-a vânat şi pretutindeni [în tot locul] femeia se vede a fi şi cercătoare cu
de-amănuntul şi credincioasă . 31

Iar după ce de aici [acum] s-a săvârşit vorba cea cu femeia, şi învăţătura.
[cea pentru ea], în bună vreme, au venit ucenicii. Şi se minunau ei de
smerenia Lui, căci fiind El atâta de slăvit şi vestit la toţi, suferea [îngăduia,

30
în ediţia 1988 a Sfintei Scripturi, aici avem: „Nu va lipsi sceptru din Iuda, nici
toiag de cârmuitor din coapsele sale, până ce va veni împăciuitorul, Căruia se vor
supune popoarele" (Facere 49,10).
31
Această femeie samarineancă, pe nume Fotinia, s-a învrednicit de moarte
mucenicească pentru Mântuitorul Hristos şi este cinstită de Biserica noastră ca Sfântă
Mare Muceniţă. După înălţarea Domnului la Cer şi după Pogorârea Sfântului Duh în
Ziua Cincizecimii (Rusaliilor), a fost botezată de către Sfinţii Apostoli dimpreună cu doi
fii ai ei şi cu cinci surori. Apoi cei nou botezaţi s-au făcut următori Apostolilor şi au
propovăduit credinţa întru Hristos din loc în loc şi din ţară în ţară, întorcându-i pe mulţi
din cei care slujeau idolilor şi făcându-i creştini. Fiii Sfintei Fotinia sunt Iosie şi Fotin, iar
surorile ei - Anatolia, Fota, Fotida, Paraschiva şi Chiriachia în vremea lui Nero, toţi opt
s-au săvârşit la Roma, cu moarte mucenicească. Prăznuirea lor se săvârşeşte în fiecare an
în ziua de 26 februarie.
TÂLCUIREA SFINTEI EVANGHELII DE LA IOAN Capitolul 4 127

răbda] cu atâta p o g o r â r e ca să vorbească cu o femeie săracă şi s a m a r i ­

neancă. Şi măcar că se m i n u n a u ei, însă nu îndrăznesc să întrebe pentru ce
vorbeşte cu dânsa, atâta erau ei de supuşi şi păzeau evlavia cea cuviincioasă
ucenicilor către [pentru] învăţătorul. Dar, deşi uneori se arată că ucenicii
îndrăznesc - p r e c u m atunci când loan cade pe pieptul D o m n u l u i {loan 13,
23,25); atunci când se apropie şi zic: „Cine este m a i m a r e ? " (Matei 18,1);
când fiii lui Z e v e d e u se roagă ca „unul de-a dreapta şi altul de-a s t â n g a "
să şadă (Marcu 10, 37) - , însă p e acelea le cearcă, ca p e unele care le erau
cuviincioase şi se arătau a le fi lor atunci de nevoie. Iar aici, deoarece nefiin-
du-le lor de folos să cerce ceea ce n u le era n i c i d e c u m de nevoie, p e n t r u
aceasta nu uneltesc [folosesc, întrebuinţează] îndrăzneala, ca una care n u
avea v r e m e cuviincioasă.

4, 28-30: Iar f e m e i a şi-a lăsat găleata şi s-a d u s î n cetate şi a z i s

32

oamenilor: (29) Veniţi de vedeţi un om care m i - a spus toate câte a m făcut.

Nu c u m v a acesta este H r i s t o s u l ? (30) Şi au ieşit d i n cetate şi v e n e a u
către El.
Atâta de mult s-a aprins femeia la inimă dintru cele grăite [de D o m n u l ] ,
încât şi „găleata [ciutura] a l ă s a t - o " , atât de îndegrabă a ales mai m u l t
„ a p a " lui Hristos (loan 4; 14), decât fântâna lui Iacov! P e n t r u aceasta,
Apostol se face, aleasă fiind [pentru această slujire] de credinţa ceea c e a
cuprins inima ei, şi cetatea toată întreagă o învaţă şi o trage, zicând: „Veniţi
de v e d e ţ i u n o m care m i - a s p u s toate câte am f ă c u t " . C u adevărat, c â n d
se v a învăpăia sufletul de foc dumnezeiesc, la nimic din cele de pe p ă m â n t
nu caută - nici la ruşine, nici la necinste. Căci, iată că şi aceasta n u se
ruşinează, vădindu-şi lucrurile sale, ci zice: „Care m i - a s p u s toate câte
am f ă c u t " . M ă c a r că putea şi în alt chip [fel] să zică: „Veniţi, de vedeţi
Prooroc p r o p o v ă d u i n d " . însă nu zice aşa, ci defăima slava sa, şi n u m a i
spre a propovădui adevărul ia aminte.
Şi nu zice în chip hotărâtor [hotărnicitor]: „Acesta este H r i s t o s " , ci:
„Nu c u m v a acesta e s t e H r i s t o s u l ? " , fiindcă voia ca apoi să îi ia chiar p e
aceia împreună-hotărâtori şi mai cu lesnire [uşurinţă] să facă primit cu­
vântul. Căci, de ar fi hotărât [hotărnicit] că Acesta este Hristos, poate s-ar fi
şi împotrivit vreunii, iar hotărârea [hotărnicirea] ei, ca p e a uneia care era
defăimată, n u ar fi primit-o.
Iar unii au înţeles că acei „cinci b ă r b a ţ i " (loan 4 , 1 8 ) ai samarinencei
sunt cele cinci Cărţi [Pentateuhul], pe care numai p e acelea le primea s a m a ­
r i n e a n c ă Şi-i zice D o m n u l : „«Acela p e care îl ai a c u m » , adică al M e u

32
în ediţia de la 1805, în loc de „găleată", se găseşte „ciutură".
12S Capitolul 4 SFÂNTUL TEOFILACT ARHIEPISCOPUL BULGARIEI

c u v â n t , p e care « a c u m » d e la M i n e îl primeşti, «nu-ţi este ţie b ă r b a t » .

C ă c i î n c ă n u te-ai însoţit c u a Mea - a lui Iisus - învăţătură".
Dar, încă, ar fi putut zice cineva că şi spre a închipui firea omenească
poate fi înţeleasă „samarineancă" (loan 4,9). Căci firea noastră, mai demult în
„munte" 33
locuia (3 Regi 16,24), adică în mintea cea plină de dumnezeiescul
dar, căci mai înainte de a greşi Adam, cu toate dumnezeieştile daruri era
împodobit. Pentru că A d a m şi Prooroc era, căci după ce s-a sculat din somn,
cele pentru facerea femeii şi pentru dragostea bărbatului către dânsa le-a arătat
[le-a proorocit]. Căci a zis: „Aceasta e os din oasele m e l e " şi că pentru femeie
„va l ă s a o m u l pe tatăl său şi pe mama s a " (Facere 2,23-24).
Şi a fost firea noastră în „ m u n t e l e " acesta - adică în mintea cea înaltă - ,
însă d u p ă ce a greşit lui D u m n e z e u 34
(4 Regi 17, 7-12), a fost dusă în robie şi

^ „Şi a cumpărat Omri muntele Samariei de la Şemer, cu doi talanţi de argint şi a

3

zidit pe acest munte o cetate şi a numit cetatea pe care o zidise Samaria, după numele
Iui Şemer, stăpânul muntelui Samariei" (3 Regi 16, 24).
34
In continuare, Sfântul Teofilact se foloseşte de tâlcul celor petrecute la întemeierea
Samariei şi care sunt descrise la 4 Regi cap. 17. Pentru o mai bună înţelegere, aşezăm în
continuare acest capitol: (1) în anul al doisprezecelea al lui Ahaz, regele Iudei, a fost
făcut rege în Samaria peste Israil, Osea, fiul lui Ela şi a domnit nouă ani. (2) El a făcut
lucruri rele în ochii Domnului, dar nu ca regii lui Israil, care au fost înainte de el. (3)
împotriva lui s-a ridicat Salmanasar, regele Asiriei, şi a ajuns Osea supusul acestuia
şi-i plătea bir. (4) Dar regele Asiriei a simţit necredincioşia lui Osea, căci acesta trimisese
robi la S o , regele Egiptului, şi nu plătise bir regelui Asiriei în fiecare an. De aceea
regele Asiriei l-a luat legat şi l-a aruncat în închisoare. (5) Apoi regele Asiriei a năvălit
asupra ţării întregi şi a mers şi la Samaria şi a ţinut-o împresurată trei ani. (6) Iar în
anul al zecelea al lui Osea, regele Asiriei a luat Samaria şi a strămutat pe israeliţi în
Asiria şi i-a aşezat în Halach şi în Habor, lângă râul Gozan, în cetăţile Mediei. (7)
Când fiii lui Israil au început a păcătui înaintea Domnului Dumnezeului lor, Care îi
scosese din pământul Egiptului şi de sub mâna lui Faraon, regele Egiptului, şi s-au
apucat să cinstească dumnezeii altora; (8) când au început ei să se poarte după
obiceiurile popoarelor pe care le alungase Domnul de la faţa fiilor lui Israil şi după
obiceiurile regilor lui Israil, făcând cum făceau aceştia; (9) când au început fiii lui
Israil a face fapte neplăcute Domnului Dumnezeului lor, zidindu-şi înălţimi prin toate
târgurile lor, de la turnul de strajă, până la cetatea întărită, (10) şi aşezând idolii şi
chipurile Astartei pe tot dealul înalt şi sub tot pomul umbros; (11) şi când s-au apucat
să săvârşească tămâieri pe toate înălţimile, ca popoarele pe care le izgonise Domnul
de la ei şi să facă fapte urâte, care mâniaseră pe Domnul (12) slujind idolilor de care
D o m n u l le zisese: „Să nu faceţi aceasta", (13) atunci Domnul a dat mărturie împotriva
lui Israil şi a lui Iuda prin toţi Proorocii Săi, prin toţi văzătorii, zicând: „întoarceţi-vă
din căile voastre cele rele şi păziţi poruncile Mele, aşezămintele Mele şi toată învăţătura
pe care Eu am dat-o părinţilor voştri şi pe care v-am dat-o şi vouă prin Prooroci, robii
M e i " . (14) D a r ei n-au ascultat, ci şi-au învârtoşat cerbicia, ca şi părinţii lor care nu
crezuseră în Domnul Dumnezeul lor (15) şi au dispreţuit poruncile Lui şi legământul
TÂLCUIREA SFINTEI EVANGHELII DE LA IOAN Capitolul 4 129

Lui, pe care-1 încheiase El cu părinţii lor şi descoperirile Lui, cu care El îi deşteptase şi

au umblat după idoli şi au ajuns netrebnici, purtându-se ca popoarele cele dimprejur
de care Domnul le zisese să nu se poarte ca ele; (16) şi au părăsit toate poruncile
Domnului Dumnezeului lor şi au făcut chipurile turnate a doi viţei şi au aşezat Aşere
şi s-au închinat la toată oştirea cerului şi au slujit lui Baal; (17) şi au trecut pe fiii lor şi
pe fiicele lor prin foc, au ghicit şi au vrăjit şi s-au apucat să facă lucruri netrebnice în
ochii Domnului şi să-L mânie. (18) Atunci S-a mâniat Domnul tare pe israeliţi şi i-a
lepădat de la faţa Sa, şi n-a mai rămas decât seminţia lui Iuda. (19) Dar nici Iuda n-a
păzit poruncile Domnului Dumnezeului său şi s-a purtat după obiceiurile israeliţilor,
cum Se purtau aceştia. (20) Şi Şi-a întors Domnul faţa de la toţi urmaşii lui Israil şi i-a
smerit dându-i în mâinile jefuitorilor şi în sfârşit i-a lepădat de la faţa Sa. (21) Căci
israeliţii se dezbinaseră de la casa lui David şi făcuseră rege pe Ieroboam, fiul lui
Nabat; Ieroboam a abătut pe israeliţi de la Domnul şi i-a băgat în păcat mare. (22) Şi
au umblat fiii lui Israil în toate păcatele lui Ieroboam, câte făcuse acesta şi nu s-a
depărtat de la ele, până când n-a lepădat Domnul pe Israil de la faţa Sa, cum zisese
prin toţi Proorocii, robii Săi. (23) Şi a fost strămutat Israil din pământul său în Asiria,
unde se află până în ziua de astăzi. (24) După aceea regele Asiriei a adunat oameni
din Babilon, din Cuta, din Ava, din Hamat şi din Sefarvaim şi i-a aşezat prin cetăţile
Samariei în locul fiilor lui Israil. Aceştia au stăpânit Samaria şi au început a locui
prin cetăţile ei. (25) Dar fiindcă la începutul vieţuirii lor acolo ei nu cinsteau pe
Domnul, de aceea Domnul a trimis asupra lor lei care-i omorau. (26) Atunci s-a spus
regelui Asiriei, zicând: „Popoarele pe care tu le-ai strămutat şi le-ai aşezat prin cetăţile
Samariei nu cunosc legea Dumnezeului acelei ţări şi de aceea El trimite asupra lor lei
şi iată aceştia le omoară, pentru că ele nu cunosc legea Dumnezeului acelei ţări". (27)
Iar regele Asiriei a poruncit şi a zis: „Trimiteţi acolo pe unul din preoţii pe care i-aţi
adus de acolo, ca să se ducă să trăiască acolo şi să-i înveţe legea Dumnezeului acelei
ţări". (28) Atunci a venit unul din preoţii cei ce fuseseră aduşi din Samaria şi a locuit
în Betel şi i-a învăţat cum să cinstească pe Domnul. (29) Afară de acestea, fiecare popor
şi-a mai făcut şi dumnezeii săi şi i-a pus în capiştile de pe înălţimi pe care le făcuseră
samarinenii; fiecare popor în cetatea sa în care trăia. (30) Căci babilonenii şi-au făcut
pe Sucot-Benot, cutienii şi-au făcut pe Nergal, hamatienii şi-au făcut pe Aşima, (31)
aveenii şi-au făcut pe Nivhaz şi Tartac, iar sefarvaimii îşi ardeau pe fiii şi pe fiicele lor
cu foc în cinstea lui Adramelec şi Anamelec, zeii lor. (32) Cinsteau însă şi pe Domnul
şi şi-au făcut dintre ei preoţi pentru înălţimi şi aceştia slujeau la ei, în capiştile de pe
înălţimi. (33) Dar ei cinsteau pe Domnul şi slujeau zeilor săi după obiceiul popoarelor
din mijlocul cărora fuseseră aduşi. (34) Aşa urmează ei până în ziua de astăzi, după
obiceiurile lor cele de la început; de Domnul nu se tem şi nu urmează după aşe-
zămintele, după rânduielile, după legea şi după poruncile pe care le-a poruncit Domnul
fiilor lui Iacov, căruia îi dăduse numele de Israil şi cu ai cărui urmaşi încheiase legământ
şi le poruncise aşa: „Să nu cinstiţi pe dumnezeii altora, nici să vă închinaţi lor; (35) să
nu le slujiţi nici să le aduceţi jertfe; (36) ci să cinstiţi pe Domnul, Care v-a scos din
pământul Egiptului cu putere mare şi cu braţ înalt; pe Acesta să-L cinstiţi şi Lui să vă
închinaţi şi să-I aduceţi jertfe; (37) siliţi-vă în toate zilele să împliniţi rânduielile,
aşezămintele, Legea şi poruncile pe care vi le-a scris El, iar pe zeii altora să nu-i cinstiţi;
(38) Legământul pe care l-am încheiat cu voi să nu-1 uitaţi şi pe zeii altora să nu-i
cinstiţi; (39) ci să cinstiţi numai pe Domnul Dumnezeul vostru şi El vă va izbăvi din
mâna tuturor vrăjmaşilor voştri". (40) Dar ei n-au ascultat, ci au urmat obiceiurile
130 Capitolul 4 SFÂNTUL TEOFILACT ARHIEPISCOPUL BULGARIEI

sămânţa [seminţia] cea sfântă - zic tot cugetul cel dumnezeiesc - diavolul,
cel care ne-a robit p e noi, l-a dus în Babilon (4 Regi 17, 6, 23) - adică în
turburarea lumii acesteia Şi în locul aceleia [semmţe/seminţii] a pus de s-au
sălăşluit gândurile cele barbare [păgâneşti] (4 Regi 17, 24), pe care „leii",
adică gândurile cele bune care împărătesc întru noi, le mâncau (4 Regi 17,
25-26), până când le-a supus pe dânsele de au primit cuvintele lui Dumnezeu
(4 Regi 17,27-28). Dar, încă nici pe acestea [nu le-au supus] cu totul de săvârşit
[desăvârşit]: că după ce odată răutatea în „ m u n t e " s-a sălăşluit - în mintea
noastră zic - , a primit cărţile lui Moise, dar nu cu totul de săvârşit [desăvârşit]
s-a făcut b u n ă , ci încă era sub blestem (4 Regi 17,29-41).
Deci, „călătorie" făcând Iisus [prin Samaria] (loan 4,6) - adică multe căi
iconomisind şi multe chipuri spre mântuirea noastră uneltind [folosind,
întrebuinţând] şi uneori cu îngroziri, iar alteori cu răni ale răutăţilor; uneori
cu faceri de bine, iar alteori cu făgăduinţe ale bunătăţilor chibzuind a folosi
viaţa noastră - a „ostenit" cu acest fel de chipuri ispitindu-Se [încercând] a
ne îndrepta pe noi. Dar a aflat şi altă iconomie, întru care a şi „şezut" şi S-a
odihnit, î m p ă c â n d u - S e cu aceasta. Care [e această iconomie]? Izvorul
B o t e z u l u i , întru care D o m n u l i-a făcut bine firii noastre, ca oarecărei
„ s a m a r i n e n c e " . Iar izvorul acesta al Botezului, cu cuviinţă „fântână a lui
I a c o v " se va numi (loan 4,6) - adică al înşelătorului - , căci întru acest izvor
35

îl înşeală cineva pe diavolul, fiindcă şi Domnul, în acesta „a sfărâmat capul

b a l a u r u l u i " , p e care l-a şi dat „mâncare noroadelor arapilor" (Psalm 73,
36

15). Căci cu „ b a l a u r u l " acesta nimeni alţii nu se veselesc şi se hrănesc, fără

numai cei întunecaţi şi negri [arapi] Ia suflet şi de dumnezeiasca lumină
neîmpărtăşiţi. Şi cu această fire a noastră „cinci b ă r b a ţ i " s-au însoţit, adică
Legile cele multe, care i s-au dat ei de la Dumnezeu: cea din Rai (Facere 1,
28-31; 2,15-17), cea din vremea lui Noe (Facere 9,1-17), cea din vremea lui
Avraam (Facere 17,5-14), cea din vremea lui Moise (Ieşire 20,2-17), cea prin

celor de mai înainte. (41) Astfel popoarele acestea cinsteau pe Domnul, dar slujeau şi
idolilor lor. Ba şi copiii lor şi copiii copiilor lor până în ziua de astăzi urmează tot aşa
cum au urmat şi părinţii lor.
35
înşelător, deoarece Patriarhul Iacov l-a înşelat pe fratele său Isav, furându-i şi
dreptul de întâi-născut şi binecuvântarea părintească. „Iar Isav a zis: «Din pricină oare
că-1 cheamă Iacov, de aceea m-a înşelat de două ori? Deunăzi mi-a răpit dreptul de
întâi-născut, iar acum mi-a răpit binecuvântarea mea»" (Facere 27,36).
în ediţia 1988 a Sfintei Scripturi, avem: „Dumnezeu, împăratul nostru înainte de
36

veac, a făcut mântuire în mijlocul pământului. (14) Tu ai despărţit, cu puterea Ta, marea;
Tu ai zdrobit capetele balaurilor din apă; (15) Tu ai sfărâmat capul balaurului; datu-1-
ai pe el mâncare popoarelor pustiului" (Psalm 73,13-15).
TÂLCUIREA SFINTEI EVANGHELII DE LA IOAN Capitolul 4 131

Prooroci . Căci N o e , după potop, oarecare aşezământ a primit, iar Avraam,

37

pe cel al tăierii împrejur. Deci, după ce cu aceste „ c i n c i " Legi s-a însoţit
firea, a luat-o mai p e urmă şi pe a şasea, p e care n u o avea de „ b ă r b a t " , căci
încă n u se însoţise cu dânsa - adică cu legea Aşezământului [Testamentului]
celui Nou. încă va putea cineva a înţelege a şasea lege, p e care firea n u o
avea drept „ b ă r b a t " , pe cea a închinării de idoli. Căci această lege [firea], n u
de la Dumnezeu o avea dată să-i fie ei spre însoţire, ci ca şi cu u n preacurvar
se împreuna cu dânsa [cu legea închinării la idoli]. Pentru aceasta şi Proorocul
zice : „şi preacurvea î n l e m n " , şi iarăşi: „a curvit î n a p o i a a tot l e m n u l "
38

(Ieremia 3, 9, 13) - adică, pentru cele cioplite şi p e n t r u copacii p e care-i

cinsteau. Căci, întru atâta nebunie s-a prăpăstuit firea, încât şi copacilor celor
frumoşi le aduceau jertfă pentru frumuseţe, adică chiparoşilor şi paltinilor
şi celor asemenea lor. Aşadar, când pe al şaselea [ „ b ă r b a t " ] , acest preacurvar,
l-a îndrăgit omul şi la mchinarea de idoli a alunecat, atunci D o m n u l venind,
ne izbăveşte pe noi de aceasta Pentru aceea şi zice D o m n u l : „care îl ai a c u m "
(loan 4, 18), căci, cu adevărat, în anii Venirii lui Hristos şi, chiar cei mai
înţelepţi dintre iudei, la înşelarea elinilor se abătuseră. Şi arată eresul
fariseilor, care credeau în ursitori şi în astrologie.
încă este „ s a m a r i n e a n c ă " şi tot sufletul, care c u cele „ c i n c i " simţiri,
fără d e socoteală [socotinţă, chibzuială] s-a înjugat, apoi şi greşelnicia cea
întru dogme [învăţături], ca p e un oarecarele al şaselea preacurvar şi l-a
luat pentru el. Acestui suflet, Iisus îi face bine ori prin Botez, ori prin izvorul
lacrimilor, căci şi lacrimile se numesc „ f â n t â n ă al l u i I a c o v " (loan 4, 6),
adică a minţii noastre, care înşeală răutatea; d i n care „ a p ă " (loan 4,12) şi
mintea însăşi b e a şi „ f i i i " ei, gândurile zic, şi „ d o b i t o a c e l e [ t u r m e l e ] " ei,
părţile cele necuvântătoare ale sufletului - m â n i a şi pofta. Căci lacrimile,
atât la minte, cât şi la gânduri, şi la toate celelalte, spre răcorire li se fac.

4, 31-34: î n t r e t i m p , ucenicii L u i î l rugau, z i c â n d : î n v ă ţ ă t o r u l e , m ă ­

n â n c ă . (32) Iar El le-a z i s : Eu a m de m â n c a t o m â n c a r e p e care v o i n u o
ştiţi. (33) Z i c e a u d e c i u c e n i c i i între ei: N u c u m v a I-a a d u s c i n e v a să m ă ­
n â n c e ? (34) I i s u s le-a z i s : M â n c a r e a M e a este să fac v o i a C e l u i C e M - a
trimis pe M i n e şi să săvârşesc lucrul Lui.
(4, 34) Psalm 3 9 , 1 0 - 1 2 / I e r e m i a 30, 21 / l o a n 6, 38; 1 7 , 1

îl rugau ucenicii p e Domnul ca să mănânce, n u din socoteală [socotinţă]

obraznică, ci din multa dragoste cea către învăţătorul, căci îl v e d e a u pe
37
Vezi: Psalm 88,4; Isaia 55,3; 61,8; Ieremia 11,3-8; 31,31-40; 37,26; Daniil 9,27; Osea
2, 20-25; Zaharia 11, 4-17 etc.
38
în ediţia 1988 a Sfintei Scripturi, avem: „Prin neruşinarea desfrânărilor ei, a
pângărit ţara şi s-a desfrânat cu pietrele şi cu lemnele". „Recunoaşte-ţi însă vinovăţia
132 Capitolul 4 SFÂNTUL TEOFILACT ARHIEPISCOPUL BULGARIEI

D â n s u l ostenit d e călătorie şi de arşiţa cea care era atunci. Iar Domnul,

ştiind că s a m a r i n e a n c ă avea să tragă [aducă] către El mai toată cetatea, şi
c u m că s a m a r i n e n i i v o r crede întru El, zice: „«Eu a m d e m â n c a t o
m â n c a r e » , adică mântuirea oamenilor, căci atâta o poftesc p e aceasta, cât
nici u n u l din voi [nu pofteşte] mâncarea cea simţită. Iar această «mâncare»
pe care o «am d e m â n c a t » , «voi», ucenicii Mei, «nu o ştiţi». Căci, fiindcă
sunteţi încă groşi [îngroşaţi, trupeşti] şi nu puteţi înţelege cele care se
grăiesc de M i n e în chip umbros, pentru aceasta nu ştiţi că Eu numesc
« m â n c a r e » mântuirea oamenilor". încă şi în alt chip [înţelege]: „«Nu o
ş t i ţ i » a c e a s t ă « m â n c a r e » , pentru că nu ştiţi că vor crede întru m i n e
s a m a r i n e n i i şi se vor m â n t u i " .
Aşadar, ce fac ucenicii? încă stau întru nedumerire dacă „nu cumva I-a
a d u s L u i c i n e v a să m ă n â n c e ? " Căci nu îndrăznesc, pentru evlavia cea
obişnuită a lor, să-I pună Lui întrebare. însă El, cu toate că aceia nu L-au
întrebat, le descoperă ceea ce umbros s-a grăit şi zice: „«Mâncarea M e a
e s t e să fac v o i a C e l u i Ce M - a trimis pe M i n e » , căci voia lui Dumnezeu
este m â n t u i r e a oamenilor, «şi să săvârşesc lucrul L u i » " . Căci, Proorocii şi
L e g e a n u au p u t u t „să săvârşească l u c r u l " lui Dumnezeu, că nu au fost ei
de săvârşit [desăvârşiţi], fiindcă arătau închipuiri şi umbre ale bunătăţilor
celor ce a v e a u să fie, iar D o m n u l „a săvârşit l u c r u l " lui Dumnezeu - zic
m â n t u i r e a şi înnoirea noastră.
Să înţelegi încă „ l u c r u " al lui Dumnezeu pe om, pe carele l-a „săvârşit"
n u m a i Fiul lui D u m n e z e u , fiindcă întru Sine a arătat firea noastră fără de
păcat, şi întru tot lucrul bun, prin dumnezeiasca petrecere [vieţuire] cea
în trup, de săvârşit [desăvârşit] şi deplin pe dânsa o a vădit [adeverit] a fi,
şi, p â n ă în sfârşit, lumea o a biruit (loan 16, 33).
î n c ă şi Legea, „ l u c r u " al lui Dumnezeu este, pentru că este „scrisă de
degetul l u i D u m n e z e u " (Ieşire 31,18), pe care Domnul [Hristos] o a săvârşit
[plinit]. „ C ă c i s f â r ş i t u l Legii este Hristos" (Romani 10,4), ca unul Care a
făcut de a u încetat toate cele ce se săvârşeau în Lege şi le-a strămutat pe
acestea de la slujirea cea trupească către [înspre] cea duhovnicească.
Iar D o m n u l , de multe ori grăieşte umbros, ca mai cu luare-aminte să
îi facă p e ascultători şi să-i deştepte [trezească] pe ei spre a întreba şi a se
învăţa ceea ce [în chip] acoperit se grăieşte.
Iar „ m â n c a r e " numind [Hristos] mântuirea oamenilor, îi învaţă p e
ucenici ca şi ei, când se vor hirotoni învăţători ai lumii, puţină grijă să aibă

ta, căci te-ai abătut de la Domnul Dumnezeul tău şi te-ai desfrânat cu dumnezei străini
sub tot arborele umbros, şi glasul Meu nu l-ai ascultat" (Ieremia 3, 9,13).
TÂLCUIREA SFINTEI EVANGHELII DE LA IOAN Capitolul 4 133

pentru mâncarea cea trupească, toată pofta [poftirea, jinduirea] s t r ă m u -

tându-o spre a mântui oamenii.
Şi însemnează [cuvântul] că şi bucatele cele care se aduceau d e la
vreunii, D o m n u l le primea - căci zic ucenicii: „ N u c u m v a I-a a d u s L u i
cineva să m ă n â n c e ? " Iar aceasta n u o făcea El, ca şi c u m ar fi avut trebuinţă
de slujirea cea de la alţii, căci c u m este cu putinţă să aibă trebuinţă d e
aceasta „Cel Care dă hrană la tot trupul"? (Psalm 135, 25). însă D o m n u l
făcea aşa, ca aceia care aduceau hrană, plată [răsplată] să aibă şi să se
obişnuiască ei, ca şi pe alţii a-i hrăni. încă, şi ca să dea pildă t u t u r o r
oamenilor a n u se ruşina de sărăcie, nici a socoti greu lucru a se h r ă n i d e
la alţii. Iar mai vârtos [cu prisosinţă] dascălilor [povăţuitorilor], şi p r e a de
nevoie le este aceasta - adică a-i avea pe alţii purtători de grijă p e n t r u
hrană - ca ei fără de smulgere [împiedicare, strămutare] fiind, să slujească
slujba cuvântului (Matei 10,9-10). Pentru aceasta, şi ucenicilor le-a poruncit
a se hrăni de la cei care primeau învăţătura lor (Matei 10,11).

4,35-38: N u ziceţi voi că mai sunt patru luni şi vine secerişul? Iată zic
vouă: Ridicaţi ochii voştri şi priviţi holdele că sunt albe pentru s e c e r i ş . 39

(36) Iar cel ce seceră primeşte plată şi adună roade spre viaţa v e ş n i c ă , ca 40

să se bucure împreună şi cel ce seamănă şi cel ce seceră. (37) Căci în aceasta

se adevereşte cuvântul: Că unul este semănătorul şi altul secerătorul. (38)
Eu v-am trimis să seceraţi ceea ce voi n-aţi muncit; alţii au muncit şi voi
aţi intrat în m u n c a lor .
41
a, 35) Matei 9,37 / L u c a 10,2
începe a c u m mai arătat [adeverit] a d e s c o p e r i u c e n i c i l o r c e l e ce
întunecos [umbros] mai înainte s-au grăit. Căci grăieşte: „«Voi ziceţi»,
adică socotiţi că «secerişul» cel simţit [văzut], întru aceste patru l u n i , c u
adevărat va veni. Insă Eu vă zic vouă că a sosit «secerişul» cel d u h o v n i c e s c "
- iar acestea le zicea Domnul pentru samarinenii care a c u m v e n e a u la El.
„«Ridicaţi ochii voştri», ori pe cei gânditori, ori p e cei simţitori, «şi priviţi»
mulţimea samarinenilor celor care vin şi sufletele lor cele osârduitoare şi
gata [gătite] spre credinţă, care, ca nişte «holde albe», au trebuinţă d e
«seceriş». Căci precum spicele, când se albesc, sunt gata spre seceriş, aşa
şi aceştia, spre mântuire sunt gătiţi".

39
In ediţia de la 1805, în loc de „pentru seceriş", se găseşte „spre seceriş acum".
40
în ediţia de la 1805, în loc de „roade spre viaţa veşnică", se găseşte „roadă în
viaţă veşnică".
41
în ediţia de la 1805, în loc de „voi n-aţi muncit; alţii au muncit şi voi aţi intrat
în munca lor", se găseşte „voi nu v-aţi ostenit. Alţii s-au ostenit şi voi aţi intrat în
osteneala lor".
134 Capitolul 4 SFÂNTUL TEOFILACT ARHIEPISCOPUL BULGARIEI

„Iar cel ce seceră primeşte plată şi adună roadă în viaţă veşnică, ca să

se b u c u r e împreună şi cel ce seamănă şi cel ce seceră". Iar, ceea ce zice
D o m n u l , această înţelegere are: „Proorocii «au semănat», dar nu «au
s e c e r a t » , însă, pentru aceasta, nu sunt lipsiţi de îndulcire [veselire], ci
« î m p r e u n ă » cu noi «se bucură», cu toate că nu «împreună» cu noi «seceră».
Lucru care, la secerişurile cele simţite [văzute] nu este, căci acolo, de se va
întâmpla ca unul să semene şi altul să secere, mârurire îi va fi celui care nu
seceră. Insă la secerişurile cele duhovniceşti nu este aşa, ci şi Proorocii cei
care mai înainte au propovăduit şi mai înainte au înmuiat minţile oamenilor,
«se b u c u r ă împreună» cu voi, cei care i-aţi tras la mântuire pe oameni".
Iar ceea ce zice: „Eu v-am trimis pe voi să seceraţi, ceea ce voi n u v-aţi
o s t e n i t " , anume pentru aceasta o zice Domnul, ca, arunci când îi va trimite
pe ucenici la propovăduire, ei să nu se turbure, ca şi cum sunt trimişi la
lucru cu anevoie şi cu osteneală, „căci lucrul cel mai cu anevoie şi mai cu
osteneală Proorocii l-au primit, iar voi, la cele gata sunteţi trimişi".
Iar, prin „se adevereşte cuvântul", spune oarecare din pildele ce se
grăiau îndeobşte în norod: „Că unul este semănătorul şi altul secerătorul".
42

Şi, vezi, c u m toate le zice cu stăpânire şi cu putere: „Eu v-am trimis

p e voi să seceraţi". A u d ă , dar, şi cei dimpreună cu blestematul Marcion 43

şi cu M a n i h e u şi cu cei asemenea lor, care Legea cea Veche o înstrăinează

de cea N o u ă , că şi de aici se vădesc şi se mustră. Căci, de era străină
[înstrăinată] Legea cea Veche [de cea Nouă], cum, Apostolii, au „secerat"
cele „ s e m ă n a t e " de Prooroci? Pentru această pricină, de vreme ce pe cele
ale Legii celei Vechi le-au „secerat" Apostolii, nu este străină [înstrăinată]
aceea de Legea cea N o u ă , ci, amândouă una sunt.
A u d ă şi cei dimpreună cu Arie, cum ca un Domn şi Stăpân îi „trimite"
p e ucenici. Şi îi „ t r i m i t e " , ca de la cele pământeşti să-i „secere" şi să-i taie
p e cei care sunt lipiţi de acelea - şi elinii şi iudeii - şi în arie [ţarină, ogor]
să-i aducă pe dânşii - în Biserică zic - , întru care, fiind aduşi, prin a fi
treieraţi de ei - adică de dascăli [povăţuitori] - şi prin a fi supuşi lor, se
freacă; şi, lepădând tot ce este păios şi trupesc şi materie a focului, curate
grăunţe [boabe] în jitniţa cea cerească se pun. Apoi, şi „ m â n c a r e " I se fac
lui D u m n e z e u , Care întru mântuirea lor Se veseleşte [„Se b u c u r ă " ] . Astfel,
a „ s e c e r a t " Pavel, d e la pământ tăindu-ne şi învăţându-ne pe noi că
petrecerea [vieţuirea] noastră „în Ceruri e s t e " (Efeseni 6, 9;Filipeni 3, 20).

Adică, vreuna din vorbele, din zicerile care erau spuse de obicei în popor şi erau
42

cunoscute tuturor, îndeobşte.

Pentru Marcion şi Maniheu, vezi notele de la loan 3,14-15 şi 1, 9.
43
TÂLCUIREA SFINTEI EVANGHELII DE LA IOAN Capitolul 4 135

Iar unii, c u chip de glumă, uneltesc [întrebuinţează] şi la bătrâni c u ­

vântul acesta - „priviţi h o l d e l e că sunt albe spre s e c e r i ş " - , adică p e n t r u
cărunteţi şi secerişul morţii.

4, 39-42: Şi mulţi samarineni din cetatea aceea au crezut în El, pentru

cuvântul femeii care mărturisea: Mi-a spus toate câte a m făcut. (40) D e c i ,
după ce au venit la El, samarinenii îl rugau să rămână la ei . Şi a rămas aco­
44

lo două zile. (41) Şi cu mult mai mulţi au crezut pentru cuvântul Lui, (42)
iar femeii îi ziceau: Credem n u numai pentru cuvântul tău, căci noi î n ş i n e
am auzit şi ştim că Acesta este cu adevărat Hristosul, Mântuitorul lumii.
Samarinenii cred pentru cuvântul femeii, deoarece, ca nişte pricepuţi
[iscusiţi], au judecat [socotit, chibzuit] întru ei că n u şi-ar fi vădit f e m e i a
viaţa sa, ca să facă har [hatâr] altuia, dacă Acela Care era p r o p o v ă d u i t d e
dânsa, n u ar fi fost cu adevărat vreunul mare şi mai presus de cei mulţi.
Pentru aceasta, şi credinţa arătându-şi-o samarinenii prin lucruri [lucrări,
fapte], „îl r u g a u " pe El să fie pururea [neîncetat] la dânşii, căci „a r ă m â n e "
aceasta î n s e a m n ă - a locui cu totul [deplin] la dânşii. î n s ă El n u se pleacă
[învoieşte] la aceasta, ci numai „două zile r ă m â n e " ; drept aceea, şi m u l t
mai mulţi dintre ei au crezut pentru învăţătura Lui.
Căci Evanghelistul n u povesteşte graiurile cele osebite şi m i n u n a t e
ale învăţăturii Lui, însă nouă ne dă să înţelegem din sfârşitul lucrurilor
puterea dumnezeieştii Lui învăţături. Căci m u l t e şi d i n cele mari [fapte]
le trec [sub tăcere] Evangheliştii, căci nu scriu ei p e n t r u arătarea cea cu
trufie şi pentru iubirea de slavă, ci ca să vestească adevărul. Pentru că, şi
după ce a m e r s D o m n u l la samarineni, e cu putinţă să-i fi învăţat oarecare
învăţături dumnezeieşti. Din această pricină, chiar şi n e v ă z â n d ei vreun
semn [vreo m i n u n e ] , cred şi „îl roagă să r ă m â n ă " . Iar iudeii, m ă c a r că de
nenumărate cuvinte şi s e m n e [minuni] au fost îndestulaţi, încă îl goneau
[alungau] (loan 4,1-4). C u adevărat, „vrăjmaşii o m u l u i s u n t c a s n i c i i l u i "
(Miheia 7, 5-6; Matei 10, 36).
Şi vezi c u m , întru puţină vreme, norodul a întrecut-o p e femeia cea care
i-a învăţat pe dânşii, că nu-I zic Lui nici Prooroc, nici „Mântuitor al lui Israil",
ci „al l u m i i " - şi cu articol: „Acesta este M â n t u i t o r u l " Cel Care chiar [deplin]
şi „cu adevărat" i-a mântuit pe toţi. Căci mulţi au venit ca să mântuiască -
şi Lege şi Prooroci şi îngeri - , însă Acesta este „ M â n t u i t o r u l " Cel Adevărat.

44
[1805] însă, altădată, samarinenii nu L-au primit pe El - căci aşa povesteşte Luca
(9,52-53) -, ca pe unul Care era prieten al iudeilor, care lor le erau vrăjmaşi. însă cei de
acolo au fost alţii, deosebiţi de aceştia: aceia locuiau „într-un sat", iar, aceştia, în „cetate"
(după Zigaben).
136 Capitolul 4 SFÂNTUL TEOFILACT ARHIEPISCOPUL BULGARIEI

4,43-45: Ş i după cele două zile, a plecat de acolo în Galileea. (44) Căci
Iisus î n s u ş i a mărturisit că un Prooroc nu e cinstit în ţara lui . (45) D e c i , 45

când a v e n i t î n Galileea, L-au primit galileienii, cei ce văzuseră toate câte

f ă c u s e El î n Ierusalim, la sărbătoare, căci şi ei veniseră la sărbătoare.
(4, 43) Matei 4 , 1 2 / Marcu 1 , 1 4 / Luca 4 , 1 4 (4,44) Matei 13, 57 / Marcu 6, 4 / Luca 4, 24

D u p ă ce a plecat Domnul din Samaria, merge în Galileea. Apoi, Evan­

ghelistul - ca să nu cerce [iscodească] cineva şi să rămână întru n e d u m e ­
rire, p e n t r u care pricină n u era Domnul pururea [tot timpul] în Galileea,
ci n u m a i uneori merge la dânşii, şi asta cu atât mai vârtos [mult], cu cât se
părea a fi El din Galileea - zice că pentru aceasta nu petrecea Dânsul în
Galileea, deoarece nici o cinste nu-I arătau aceştia, „căci Iisus î n s u ş i a
m ă r t u r i s i t că u n prooroc în patria sa cinste n u are".
Căci a v e m obicei noi, oamenii, ca, pe cei care ne sunt nouă obişnuiţi,
să-i d e f ă i m ă m şi pururea să luăm aminte la cei străini şi neobişnuiţi.
Aşadar, c u m [e aceasta]? N u vedem şi pe mulţi dintre cei ai aceleiaşi patrii,
cmstindu-se? Aşa este cu adevărat, însă prea rar se întâmplă una ca aceasta;
iar, de se vor afla cândva vreunii a fi cinstiţi în patria lor, cu mult mai
vârtos v o r fi cinstiţi în pământ străin. De aceea, fiind asemănată cinstea
cea din patrie cu cea din pământ străin, se va afla a fi necinste. Căci, zavistia
nu-i lasă p e cei dintru aceeaşi patrie ca să dea cinstirea cea cuviincioasă, ci
puţină, p e aceasta o dau, socotind ruşine [şi necinstire] a lor slava celui de
o seminţie cu dânşii.
Deci, d u p ă ce a venit Domnul în Galileea, au crezut galileienii, fiindcă
„ v ă z u s e r ă " semnele [minunile] pe care le „făcuse în I e r u s a l i m " . î n s ă
samarinenii sunt mai buni, căci ei, încă şi fără de semne [minuni] au crezut,
dintru cuvântul femeii.
Şi, vezi, pretutindenea, că aceia care se par a fi lepădaţi, sporesc întru
credinţă - zic de samarineni, precum şi de galileieni, căci şi pe aceştia îi
d e f ă i m a u , ca p e aceia care erau mai ţărani [poporeni, câmpeni] şi pentru
aceasta şi ziceau că: „Prooroc din Galileea n u s-a ridicat" (loan 7, 52) -,
iar cei care se socotesc aleşi, sunt lepădaţi, precum erau iudeii cei din
Ierusalim (Matei 15,1-14). Aşadar, cu cuviinţă şi noi, cei de alt neam, a m
fost primiţi. Căci ar fi putut zice cineva că „în patria S a " , adică în Sinagoga
iudeilor, „ P r o o r o c u l " Hristos „nu a avut cinste", aşa precum ar fi trebuit
[ar fi fost cu cuviinţă] după cuvântul lui Moise: „Prooroc va ridica v o u ă
D o m n u l " (Deuteronom 18,15).

în ediţia de la 1805, în loc de „că un prooroc nu e cinstit în ţara lui", se găseşte „că
45

prooroc în patria sa cinste nu are".

TÂLCUIREA SFINTEI EVANGHELII DE LA IOAN Capitolul 4 137

4, 46-50: Deci iarăşi a mers în Cana Galileii, u n d e prefăcuse a p a în

vin. Şi era un slujitor regesc , al cărui fiu era b o l n a v în C a p e r n a u m .
45

(47) Acesta, auzind că Iisus a venit din Iudeea în Galileea, s-a d u s la El

şi îl ruga să Se coboare şi să vindece pe fiul lui, căci era gata să m o a r ă .
47

(48) Deci Iisus i-a zis: Dacă nu veţi vedea s e m n e şi m i n u n i , n u veţi crede.
(49) Slujitorul regesc a zis către El: Doamne, c o b o a r ă - T e înainte d e a 48

muri copilul meu. (50) Iisus i-a zis: Mergi, fiul tău trăieşte . Şi o m u l a 49

crezut în cuvântul pe care i l-a spus Iisus şi a plecat.

(4,46) loan 2 , 1 - 1 1 (4,48) Matei 1 2 , 3 9 ; 1 6 , 1 - 4 / M a r c u 8 , 1 2 / L u c a 1 1 , 2 9 / 1 C o r i n t e n i 1 , 2 2

Ne aduce nouă aminte Evanghelistul de minunea cea din C a n a - „unde

prefăcuse apa în v i n " - , ca, mai întâi, să mărească l a u d a samarinenilor,
căci zice că galileienii, atât din semnele [minunile] cele ce s-au făcut în
Ierusalim, cât şi din cele ce s-au făcut la dânşii, L-au primit p e El; iar
samarinenii L-au primit numai din mărturia femeii şi din î n v ă ţ ă t u r a
D o m n u l u i ; iar, apoi, şi pentru ca să ne a r a t e n o u ă , că şi „ o m u l cel
împărătesc" din minunea cea din Cana, a primit un oarecare g â n d b u n
pentru Hristos, cu toate că, nu cel după cuviinţă.
Iar „ î m p ă r ă t e s c " îl numeşte pe acesta, ori p e n t r u că era d e n e a m
împărătesc, ori pentru că avea altă oarecare dregătorie boierească, ce aşa
se n u m e a ~
Dar oare, va zice cineva, acelaşi este acesta cu sutaşul cel de la Matei?
Căci şi acela, în Capernaum era N u socotesc a fi acelaşi, ci altul. Căci acela,
şi voind Hristos să vină, îl opreşte zicând: „Nu sunt vrednic ca să intri sub
acoperământul m e u " (Matei 8, 8; Luca 7, 6), iar acesta în casa sa îl trage
[grăbeşte] pe Iisus. Şi al aceluia „sluga" era ţinută de slăbănogire (Matei 8,
6), iar al acestuia „fiul" - de friguri (loan 4, 52). Şi acolo, pogorându-Se din
munte , a intrat în Capernaum (Matei 8,1,5); iar acum din Samaria „a m e r s " ,
50

şi nu în Capernaum, ci în C a n a Iar, mai apoi de toate, acela era „ s u t a ş "

(Matei 8,5), iar acesta este „om împărătesc" cu dregătoria

In ediţia de la 1805, în versetele 46 şi 49, în loc de „slujitor regesc", se găseşte „om

46

împărătesc".
47
în ediţia de la 1805, în loc de „să Se coboare şi să vindece", se găseşte „să Se
pogoare şi să tămăduiască".
48
în ediţia de la 1805, în loc de „coboară-Te", se găseşte „pogoară-Te".
în ediţia de la 1805, în loc de „Mergi, fiul tău trăieşte", se găseşte „Mergi, fiul tău
49

viu este".
50
Adică, după ce Domnul a coborât de pe Muntele Fericirilor, unde a rostit
învăţăturile Sale, care sunt cuprinse de Sfântul Apostol Matei în capitolele 5-7 ale
Evangheliei sale.
13S Capitolul 4 SFÂNTUL TEOFILACT ARHIEPISCOPUL BULGARIEI

Deci, îl pofteşte omul cel împărătesc pe Domnul ca „să S e pogoare să

tămăduiască pe fiul l u i " , iar Domnul îl atinge pe el, că nu avea de săvârşit
51

[desăvârşită] credinţa, ci din parte; căci, ceea ce a zis: „Pogoară-Te mai

î n a i n t e de a muri fiul m e u " , slăbiciunea credinţei lui o arată, anume că
nu credea că de se v a şi întâmpla să moară el, puternic este Domnul să-1
învieze. Deci, pentru acestea atingându-1 pe el, zice [Mântuitorul]: „Dacă
n u veţi v e d e a s e m n e şi m i n u n i , nu veţi crede", încă dimpreună cu el şi
p e ceilalţi cetăţeni din Capernaum prihănindu-i. Căci, pretutindenea se
v e d e că sunt prihăniţi, pentru multa necredinţă (Matei 11,23; Luca 10,15).
Deci, fiindcă slab era la socoteală [socotinţă] omul cel împărătesc, şi-L silea
pe D o m n u l ca să Se pogoare spre tămăduirea copilului, arătându-i lui
Mântuitorul că, şi nefiind de faţă, poate să-1 tămăduiască, zice: „ M e r g i ,
f i u l tău viu e s t e " . Drept aceea, copilului - frigurile, iar părintelui - necre­
dinţa i-a vindecat.
Şi să ştii, că una este „ m i n u n e a " , şi altceva, „ s e m n u l " . Căci „ m i n u n e "
este ceea ce este în afară de fire - precum a deschide ochii celui care s-a
născut orb şi a învia mort; iar „semn", ceea ce nu este afară de fire - precum
a v i n d e c a bolnav.
încă şi acum va săvârşi Domnul această minune, la tot cel care „se
d u c e la E l " . Adică, „om împărătesc" este tot omul [orişicare o m ] , nu numai
ca şi cel care este rudenie a împăratului tuturor - din pricina sufletului - ,
ci şi ca acela care însuşi a primit împărătească începătorie peste toate (Facere
1, 28; 9,1, 7).
Şi, de multe ori se află cineva având mintea ca pe un „ f i u " , întru rea
stare fiind acesta dinspre focul îndulcirilor celor necuviincioase şi dinspre
p o f t e . Deci, dacă „va veni la Iisus şi îl va ruga pe El să S e p o g o a r e " -
adică să uneltească [chivernisească] pogorâre a iubirii de oameni - , să-i
şi arate Lui păcatele, mai înainte de a nu fi de săvârşit [desăvârşit] omorât
de b o a l a poftelor. C ă c i , de nu ni Se va „ p o g o r î " nouă D u m n e z e u , ci la
fărădelegi va lua aminte şi după acelea ne va cerca [cerceta], oare cine
va putea suferi? (Psalm 129, 3). Deci, dacă „se duce la E l " , p r e c u m s-a
zis, va dobândi ceea ce cere, şi va lua-o pe mintea sa sănătoasă. însă vezi
şi c e zice Domnul către el: „Mergi, fiul tău viu e s t e " - adică n u fi nemişcat
către lucrul cel b u n , ci „mergi", şi mişcare neîncetată arată către lucrul
cel b u n , căci atunci „fiul tău este v i u " . Iar de vei înceta a „ m e r g e " ,
negreşit va „ m u r i " mintea ta, prin nemişcarea cea către lucrul bun luând
omorâre.

,11 atinge" cu înţelesul că îl împunge, îl îmboldeşte prin mustrare.

TÂLCUIREA SFINTEI EVANGHELII DE LA IOAN Capitolul 4 139

4,51-54: Iar pe când el cobora, slugile l-au întâmpinat, spunându-i că

fiul lui trăieşte. (52) Şi cerea, deci, să afle de la ele ceasul în care i-a fost
mai bine. Deci i-au spus că ieri , în ceasul al şaptelea, l-au lăsat frigurile.
52

(53) A ş a d a r tatăl a cunoscut că în ceasul acela a fost în care Iisus i-a zis:
Fiul tău trăieşte . Şi a crezut el şi toată casa lui. (54) Aceasta este a d o u a
53

minune" pe care a f ăcut-o iarăşi Iisus, venind din Iudeea în Galileea.

1

S p ă i m â n t â n d u - s e s l u g i l e de s c h i m b a r e a c e a g r a b n i c ă a b o l i i , îl
întâmpină p e s t ă p â n u l lor, şi îi vestesc lui despre sănătatea fiului. Căci n u ,
aşa, d e rând [simplu] şi c u m s-ar fi întâmplat, ci, deodată, s-a izbăvit d e
friguri, pentru aceea s-a şi arătat că lucrul acesta n u este ceva al firii, ci a l
puterii lui Hristos. Şi, înţelegând de la slugi care a fost ceasul întru care i-a
fost copilului „mai b i n e " - adică în care mai spre bine şi mai spre s ă n ă t a t e
a venit copilul - , crede D o m n u l u i de săvârşit [desăvârşit], căci credinţa
lui cea mai dinainte n u era de săvârşit [desăvârşită].
Şi să n u - m i zici [mie] că n-ar fi venit [tatăl la Iisus], de n-ar fi crezut
[întru E l ] . Căci, d i n dragostea cea către fii, părinţii obişnuiesc a veni n u
numai la doctorii către care au nădejde, ci şi la cei neînvăţaţi şi fără d e
iscusinţă, voind ei ca n i m i c să n u lase, din cele care se cuvin. Deci, a v e n i t
din credinţă - d a c ă şi p e aceasta o v o m socoti a fi aşa ceva - însă d i n
credinţă rece şi n u de săvârşit [desăvârşită], care nici credinţă n u s-ar fi
putut n u m i . Insă, atunci a crezut de săvârşit [desăvârşit], când şi p e n t r u
„ceasul a c e l a " a înţeles.
Dar, pentru care pricină zice Evanghelistul că „acesta este al doilea
semn p e care Iisus l-a f ă c u t " în Cana? Ca să-i arate pe samarineni vrednici
de m u l t e laude, căci s p u n e : „Măcar de s-a şi făcut «al doilea s e m n » acesta,
însă n u au ajuns galileienii la înălţimea acelora care n u au văzut nici u n
semn". . . .

' [1805] A doua zi au venit slugile, deoarece Capernaumul era departe de Cana şi
: 2

nu au putut ei, ca întru aceeaşi zi, să-i aducă veştile cele bune despre sănătatea copilului
(după Zigaben).
53
In ediţia de la 1805, în loc de „Fiul tău trăieşte", se găseşte „Fiul tău viu este".
M
In ediţia de la 1805, în loc de „a doua minune", se găseşte „al doilea semn", cu
următoarea notă: [1805] îl numeşte „al doilea" pe acesta, nu ca şi cum după cel dintâi -
al prefacerii apei în vin - nu s-a mai făcut altul în toată Palestina, ci că în Cana Galileii,
după cel dintâi de la nuntă, cel de al doilea s-a făcut acesta (după Zigaben).
140

CAPITOLUL 5
Vindecarea slăbănogului de la scăldătoarea Vitezda.
Iisus vorbeşte despre puterea Sa dumnezeiască 1

5, 1-4: D u p ă acestea era o sărbătoare a iudeilor şi Iisus S-a suit la

2

I e r u s a l i m . (2) Iar în Ierusalim, lângă Poarta Oilor, era o scăldătoare , 3

c a r e se n u m e a p e evreieşte Vitezda, având cinci pridvoare. (3) în acestea

z ă c e a u m u l ţ i m e de bolnavi, orbi, şchiopi, uscaţi, aşteptând mişcarea apei.
(4) C ă c i u n î n g e r al D o m n u l u i se cobora la v r e m e în scăldătoare şi
4

t u r b u r a a p a şi cine intra întâi, d u p ă turburarea apei, se făcea sănătos, de

o r i c e b o a l ă era ţinut. (5, D Neemia 3, v, 12, 39
„Era praznic al iudeilor" - socotesc că acela al celor cincizeci de zile - şi 5

D o m n u l „[la Ierusalim] S-a suit" întru acesta: mai întâi, ca să n u se pară că

este potrivnic Legii, ci să se vadă că prăznuieşte dimpreună cu cei mulţi; iar,
apoi, şi ca p e mai mulţi să-i tragă la Sine prin semne [îriinuni] şi prin învăţătură,
şi, mai vârtos [cu prisosinţă], pe norodul cel fără de vicleşug. Căci, la praznice
|
1
In ediţia de la 1805, titlul capitolului este: „Pentru cel ce avea treizeci şi opt de ani în \
boală. Pentru iudei când căutau să-L omoare pe Iisus". \
1
In ediţia de la 1805, în loc de „o sărbătoare a iudeilor", se găseşte „praznicul j
iudeilor".
3
In ediţia de la 1805, în loc de „iar în Ierusalim, lângă Poarta Oilor, era o
scăldătoare", se găseşte „şi este în Ierusalim scăldătoarea Oilor", cu următoarea notă:
[1805] In alte izvoade în loc de „scăldătoarea Oilor", se găseşte „scăldătoare, la a Oilor".
După aceste izvoade, tâlcuind şi Zigaben, zice că era în Ierusalim o scăldătoare, în locul
care se chema „a Oilor", care aşa era numit, ori dintr-un obicei vechi şi de rând [simplu,
de obşte], ori pentru că acolo se adunau oile cele pentru jertfă şi se spălau măruntaiele
lor în acea apă. Iar alţii zic că era în Ierusalim scăldătoare la poarta Oilor, de care poartă |
pomeneşte şi Neemia (3,1,32; Î 2 , 3 9 ) . Iar aceasta se numea aşa - „a Oilor" - poate din j
pricina scăldătorii întru care se spălau măruntaiele lor. j
4
In ediţia de la 1805, în loc de „se cobora la vreme", se găseşte „la vreme se pogora", !
cu următoarea notă: [1805] In care vreme „se pogora" îngerul e neştiut, tot astfel cum j
necunoscut este şi de câte ori într-un an. Iar Sfântul Teofilact nu spune nimic despre
aceasta, însă mai jos (loan 5, 5-7) zice că slăbănogul, nădăjduind a se izbăvi de boală în
fiecare an, era, însă, împiedicat de cei mai tari [cei mai în putere, care i-o luau înainte]. Iar
Zigaben scrie că, zicând Evanghelistul, că „la vreme se pogora", a arătat că nu întotdeauna
se făcea minunea, ci la vreme neştiută oamenilor, însă de multe ori într-un an - după
cum socoteşte el [Zigaben]. Căci, tocmai din această pricină şi zăceau, în acele pridvoare
mulţime mare de bolnavi.
5
Despre acest praznic iudaic, vezi Deuteronom 16,9-12 şi tâlcuirea de la loan 7,1-5.
TÂLCUIREA SFINTEI EVANGHELII DE LA IOAN Capitolul 5 141

obişnuiesc a se aduna împreună şi ţărani [poporeni] şi meşteri de prin cetăţi,

fiindcă în celelalte zile, se îndeletnicesc cu lucrările lor.
Iar „scăldătoare a Oilor" se numea, fiindcă oile cele spre jertfă erau
adunate în acel Ioc, şi măruntaiele lor cele dinlăuntru se spălau acolo. Iar cei
mulţi aveau părerea că numai dintru a se spăla acolo măruntaiele dobitoacelor
celor de jertfă lua apa o oarecare putere mai dumnezeiască, pentru aceasta şi
îngerul se pogora la apa aceasta, ca la una aleasă şi făcea minuni.
Aşadar, se vede că dumnezeiasca Pronie, de demult făcându-le [deschi-
zându-le] cale iudeilor spre credinţa cea întru Hristos, mai înainte a rânduit
minunea acestei scaldători. Deci, fiindcă avea să fie dat Botez, care are multă
putere şi dar preamare - de vreme ce curăţeşte păcatele şi face vii sufletele
- pentru aceasta, Dumnezeu, mai înainte preînchipuie „botez" întru cele
iudaiceşti şi le dă lor şi apă ce curăţea mtinăciunile - care n u erau cu adevărat
[întinări], ci se păreau a fi, precum cele din atingerea de mort, ori de Iepros
şi altele asemenea acestora - , încă le dă lor şi minunea acestei scăldători,
care îi povăţuieşte [călăuzeşte] pe dânşii spre primirea Botezului. Căci,
„înger la vreme se pogora, turbura apa" şi putere tămăduitoare p u n e a în-
tr-însa, deoarece, cu adevărat, nu firea apei numai prin ea însăşi tămăduia -
căci, dacă ar fi fost întru acest fel, întotdeauna ar fi dat vindecare - , ci toată
[plinirea] aceasta sta întru lucrarea îngerului.
Aşa şi la noi: a p a Botezului este apă de rând [simplă], însă d u p ă ce
primeşte darul Duhului, prin dumnezeieştile c h e m ă r i , dezleagă bolile
6

cele sufleteşti şi de este cineva „ o r b " - orbit la ochii sufletului şi n u poate

să deosebească binele din rău - şi de este „ ş c h i o p " - n e m i ş c a t către
săvârşirea lucrului celui bun şi înspre sporirea cea către m a i bine - şi de
este „uscat" cu totul şi deznădăjduit şi nu are împărtăşire de nici u n lucru
bun, pe toţi îi vindecă „apa" aceasta. Iar atunci boala li se făcea v r e u n o r a
sminteală [poticnire, piedică ] de a se vindeca, iar a c u m nici o împiedicare
7

nu avem ca să ne botezăm; căci, nu dacă unul se va vindeca, ceilalţi r ă m â n

nevindecaţi, ci, măcar toată lumea de s-ar aduna, n u se î m p u ţ i n e a z ă [nici­
decum] darul [Botezului].

5,5-7; Şi era acolo un om, care era bolnav de treizeci şi opt de ani. (6)
Iisus, văzându-1 pe acesta zăcând şi ştiind că este aşa încă de multă vreme,
i-a zis: Voieşti să te faci sănătos? (7) Bolnavul I-a răspuns: D o a m n e , n u

6
Vezi într-una din ediţiile Molitfelnicului, rugăciunile pentru sfinţirea apei, din
rânduială Sfântului Botez.
7
Adică cei „uscaţi" (paralitici), prin însăşi boala lor erau împiedicaţi să ajungă la
apă, deoarece erau în neputinţă de a se mişca Vezi continuarea tâlcuirii Sfântului Teofilact.
142 Capitolul 5 SFÂNTUL TEOFILACT ARHIEPISCOPUL BULGARIEI

a m o m , ca să mă arunce în scăldătoare, când se turbură apa; că, până când

vin e u , altul se coboară înaintea mea. 8
(5,7) Psalm 71,13
De mirare este răbdarea slăbănogului: „treizeci şi opt de a n i " avea în
boală şi în fiecare an nădăjduind el a se izbăvi de boală, pândea [vremea
pogorârii îngerului], însă era împiedicat de cei mai tari [mai în putere] . Şi, 9

cu toate acestea el nu se depărta, nici nu se deznădăjduia Pentru aceasta, îl

şi întreabă pe el Domnul [„Voieşti să te faci sănătos?"], vrând ca să ne arate
nouă răbdarea omului aceluia Căci, cu adevărat, nu pentru ca să afle îl
întreabă, căci nu numai de prisos e aceasta, ci şi fără de socotinţă este a-1
întreba p e bolnav de voieşte să se însănătoşească. Deci, precum a m zis,
a n u m e pentru aceasta îl întreabă, ca să ne arate nouă răbdarea omului.
Aşadar, ce zice aceia? Cu multă blândeţe îi răspunde: „Aşa, D o a m n e ,
cu adevărat, voiesc, însă «nu am om» care să poată «să m ă arunce» în
a p ă " . Nici o hulă n u a grăit drept răspuns, nici n u L-a alungat pe Hristos,
ca şi c u m l-ar fi întrebat o întrebare fără de rost, nici nu şi-a blestemat ziua
n a ş t e r i i - p r e c u m facem noi, cei puţini la suflet, şi, m a i v â r t o s [cu
prisosinţă], întru boli mai uşoare căzând - , ci blând şi cu umilinţă îşi dă
răspunsul, măcar că n u ştia cine este Cel Care îl întreabă. însă, poate,
[slăbănogul] socotea numai aceasta: că îi va fi lui de folos Hristos ca să-1
pogoare în apă, şi, prin graiurile acestea, voieşte să-L tragă la sineşi şi să-L
plece [spre ajutor].
Şi n u i-a zis Hristos: „Voieşti să te vindec?", ca să n u se pară că Se
făleşte.

5 , 8 - 1 0 : Iisus i-a zis: Scoală-te, ia-ţi patul şi u m b l ă . (9) Ş i îndată o m u l

s-a făcut sănătos, şi şi-a luat patul şi umbla. Dar î n ziua aceea era sâmbătă.
(10) D e c i ziceau iudeii către cel vindecat: Este zi de s â m b ă t ă şi nu-ţi este
î n g ă d u i t S ă - ţ i iei patul.
10
(5,8) I s a i a 3 5 , 8 - 9 / M a t e i 9 , 6 / M a r c u 2 , 1 0 / L u c a 5 , 2 4 ( 5 , 9 ) l o a n 9 , 1 4
(5,10) Ieşire 20,9-10 / Deuteronom 5,13 / Ieremia 17,21-27 / Matei 1 2 , 2 / Marcu 2,24; 3 , 4 / Luca 6,2; 13,14

P o r u n c e ş t e [ D o m n u l ] să-şi „ia p a t u l " , v r â n d să fie î n c r e d i n ţ a t ă

m i n u n e a pe care o făcuse, ca nimeni să nu socotească că acel lucru era
vreo nălucire. Căci, dacă mădularele lui nu s-ar fi întărit [împuternicit] cu
adevărat şi foarte tare [cu prisosinţă], nu ar fi putut să-şi poarte patul.
Şi n u cere de la el credinţă mai înainte de vindecare, p r e c u m de la alţii
oarecare (Matei 9, 28; Marcu 5, 36; 9, 23; Luca 8, 50; loan 11, 40), pentru că

în ediţia de la 1805, în loc de „se coboară", se găseşte „se pogoară".

8

Adică era împiedicat să ajungă în scăldătoare din însuşi faptul că alţi bolnavi erau
9

mai în putere şi ajungeau înaintea lui la apă.

în ediţia de la 1805, în loc de „nu-ţi este îngăduit", se găseşte „nu se cade ţie".
10
TÂLCUIREA SFINTEI EVANGHELII DE LA IOAN Capitolul 5 143

bolnavul încă nu îl v ă z u s e pe El făcând vreun s e m n [vreo m i n u n e ] ; căci,

şi de la aceia de la care cerea D o m n u l credinţă, n u mai înainte d e m i n u n i
cerea d e la ei credinţă, ci după ce făcuse înaintea lor m i n u n i l e .
Şi, v e z i , c u m d e î n d a t ă ce a auzit, îndată a şi crezut? Căci n u s-a îndoit
întru sineşi, nici n u a zis: „Oare nu este bârfitor Acesta Care î n t r u această
clipă î m i p o r u n c e ş t e să m ă scol? Treizeci şi opt de ani a m în b o a l ă şi n u a m
dobândit v i n d e c a r e , şi a c u m aşa, de îndată, să m ă s c o l ? " N i m i c d e a c e s t
fel nu a zis, ci, c r e z â n d , „s-a s c u l a t " .
Iar „ s â m b ă t a " îl v i n d e c ă , învăţându-i p e o a m e n i ca în alt c h i p [fel] s ă
înţeleagă rânduielile Legii, şi nu prin înţelegerea trupească a încetării d i n
lucruri să li se p a r ă că ei cinstesc sâmbăta, ci prin depărtarea d e la c e l e
rele. F i i n d c ă n u o p r e a Legea a face bine cuiva „ s â m b ă t a " - , L e g e a fiind a
lui D u m n e z e u , C a r e pururea face bine.

5,11-13: El l e - a r ă s p u n s : Cel Ce m-a făcut s ă n ă t o s , A c e l a m i - a z i s : l a ­

ţi patul şi u m b l ă . (12) Ei l-au î n t r e b a t : C i n e e s t e o m u l care ţ i - a zis: I a - ţ i
11

patul şi u m b l ă ? (13) Iar cel vindecat n u ştia c i n e e s t e , căci I i s u s S e d ă d u s e

la o p a r t e d i n m u l ţ i m e a care era î n acel l o c . 12

Se cuvine a n e m i n u n a de îndrăzneala cea către iudei a acestui o m , c ă c i

stând ei asupra lui şi zicându-i: „Nu ţi se cade ţie a-ţi lua patul, d i n pricina
sâmbetei", el cu îndrăzneală îl propovăduieşte p e Făcătorul s ă u d e b i n e :

11
Pentru aceste cuvinte ale Mântuitorului, Sfântul Maxim Mărturisitorul ne învaţă
aşa: „Cel slăbănogit prin plăcerile trupului nu e în stare nici de lucrarea virtuţilor şi n u
se mişcă uşor nici spre cunoştinţă. De aceea nu are nici om, adică gând înţelept, ca atunci
când se turbură apa, să-1 arunce în scăldătoare, adică în virtutea capabilă de cunoştinţă
care vindecă toată boala. Căci suferind de moleşeală şi de nepăsare, tot amână aceasta şi
astfel e luat pe dinainte de altul, care-1 împiedică să ajungă la vindecare. De aceea zace
38 de ani de boală. Căci cel ce nu priveşte creaţiunea văzută spre slava lui Dumnezeu, c a
să-şi urce gândul cu evlavie spre cea inteligibilă, rămâne cu adevărat bolnav atâţia a n i
câţi s-au amintit mai sus. Fiindcă numărul 30, înţeles natural, însemnează firea sensibilă,
precum privit practic însemnează virtutea cu fapta. Iar numărul 8 înţeles natural arată
firea inteligibilă a celor netrupeşti, precum privit gnostic arată teologia atotînţeleaptă.
Cel ce nu e mişcat de acestea spre Dumnezeu rămâne olog până când, venind Cuvântul,
îl învaţă pe scurt chipul vindecării, zicând: «Scoală-te, ia-ţi patul tău şi umblă», adică îi
porunceşte să-şi ridice mintea din iubirea de plăcere ce o leagă şi să-şi ia trupul pe umerii
virtuţilor şi să plece la casa sa, adică la Cer. Căci e mai bine ca ceea ce este inferior să fie
luat pe umerii faptei de ceea ce este superior spre a fi dus spre virtute, decât ca ceea ce
este superior să fie purtat de moleşeală celui inferior spre iubirea de plăceri" (Filocalia
românească, Cele 200 de capete despre cunoştinţa de Dumnezeu, cap 80, voi. 2, ed. Humanitas,
Bucureşti, 1999, pp. 156-157).
In ediţia de la 1805, în loc de „Iisus Se dăduse la o parte din mulţimea care era î n
i :

acel Ioc", se găseşte „Iisus Se dăduse în lături, norod fiind întru acel loc".
144 Capitolul 5 SFÂNTUL TEOFILACT ARHIEPISCOPUL BULGARIEI

„Cel Ce m-a făcut sănătos, Acela mi-a zis", ca şi c u m ar fi zis unele ca

acestea: „Bârfiţi şi grăiţi nebuneşte, poruncindu-mi mie ca să nu mă plec
Celui Care m-a izbăvit de o boală atât de îndelungată şi grea".
Iar iudeii nu-1 întreabă pe el: „Cine este cel ce te-a făcut sănătos?", ci:
„Cine este omul care ţi-a zis: Ia-ţi patul?", atât erau de orbi, de bunăvoie,
către lucrul cel bun, iar cea care li se părea lor a fi călcarea sâmbetei, o
învârteau în sus şi în jos.
Iar „Iisus Se dăduse în lături [la o parte]", mai întâi ca, nefiind El de
faţă, fără de nici o bănuială [presupunere] să se facă mărturisirea cea pentru
sănătate şi să nu se pară că omul îi face Lui har [hatâr, favoare], ci adevărul
îl mărturiseşte; apoi, şi ca să nu se aprindă mai mult mânia iudeilor. Căci,
d e obicei, şi numai vederea celui pizmuit, nu mică scânteie de zavistie
sloboade înlăuntrul celor care pizmuiesc. Pentru aceasta, lasă [Domnul] ca
lucrul să fie cercetat, căci iudeii cei care prihăneau, spre cercetare şi cuvinte
aducându-o pe cea care se făcuse, mai vestită o fac pe ea [pe minune].

5,14-16: După aceasta Iisus l-a aflat în templu şi i-a zis: Iată că te-ai
făcut sănătos. De acum să nu mai păcătuieşti , ca să nu-ţi fie ceva mai
13

rău. (15) Atunci omul a plecat şi a spus iudeilor că Iisus este Cel Care l-a
făcut sănătos. (16) Pentru aceasta iudeii prigoneau pe Iisus şi căutau să-L
omoare, că făcea acestea sâmbăta . 14
(5, w Luca u, ie

Din aceasta ce a zis-o Domnul către slăbănogul: „Iată că te-ai făcut

sănătos. De acum să nu mai greşeşti", învăţăm, mai întâi, că din păcate i
s-a născut acelui om boala; iar apoi, că adevărat este cuvântul cel pentru
gheena şi c u m că veşnică este munca [cazna]. Şi unde sunt a c u m cei care
zic: „într-un ceas a m curvit, aşadar, cum fără de moarte [pe vecie], voi fi
muncit [căznit]?" Căci iată că şi acesta [slăbănogul], nu a greşit întru acelaşi
n u m ă r de ani, întru câţi se muncea [căznea], însă aproape o viaţă întreagă
de o m a cheltuit întru lungimea muncii [caznei]. Pentru că n u se judecă
păcatele după măsura vremii, ci după însăşi firea greşalelor.
împreună cu acestea ne învăţăm şi aceea: anume că, chiar dacă grea
răsplătire a m fi luat pentru păcatele cele mai dinainte, dacă apoi iarăşi
întru aceleaşi păcate ne-am fi amestecat [încurcat, vârât], mai grele vom
pătimi şi [aceasta este] foarte cu cuviinţă. Căci acela care nici de munca
[cazna] cea mai dinainte nu s-a făcut mai bun, spre mai mari munci [cazne]
se aduce [pe sine], ca un nesimţitor şi nebăgător de seamă.

In ediţia de la 1805, în loc de „păcătuieşti", se găseşte „greşeşti".

13

In ediţia de la 1805, versetul 16 este: „Şi pentru aceasta goneau pe Iisus iudeii şi
14

II căutau pe El să-L omoare, că acestea făcea sâmbăta".

TÂLCUIREA SFINTEI EVANGHELII DE LA IOAN Capitolul 5 145

Şi pentru care pricină nu se muncesc [căznesc, chinuie] toţi aşa? Căci p e

mulţi din cei răi îi vedem că sunt sănătoşi la trup şi tari [în putere] şi b i n e
petrec [vieţuiesc] în zilele lor. însă aceasta, adică a n u pătimi ei nimic aici, li
se face lor merinde de mai mare muncă [caznă] dincolo. Şi această arătân-
du-o, Pavel zice: „Fiind judecaţi de D o m n u l " - adică aici [în viaţa aceasta]
- „suntem certaţi [pedepsiţi], ca nu împreună cu l u m e a să fim o s â n d i ţ i " -
adică dincolo [în viaţa veşnică] (1 Corinteni 11,32); căci cele de aici sunt d e
sfătuire [povăţuire, îndemn], iar cele de acolo - de m u n c ă [caznă, chin].
Aşadar, c u m ? Toate bolile sunt din păcate? N u toate, ci cele mai m u l t e .
Căci unele sunt pentru păcate, precum şi a slăbănogului acestuia. î n c ă şi
în Cartea împăraţilor vedem pe oarecare că a căzut î n durere de picioare
15

pentru păcate (3 Regi 15, 23; 2 Paralipomena 16, 10-12). Iar altele p e n t r u
buna slavă şi vestire [propovăduire], precum la Iov, ca să se arate fapta lui
cea bună (Iov 1, 21-22; 2, 10; 42,12-16). încă se fac u n e l e şi d i n lenevire,
precum din saţiul pântecelui şi din beţie. i^m::
Iar oarecare [unii], din ceea ce a zis D o m n u l : „ D e a c u m să n u m a i
greşeşti", socotind [cugetând, chibzuind] hotărăsc [afirmă] că p e acest
slăbănog îl ştia Domnul că avea să-L arate pe El şi s ă - L vestească iudeilor
după ce L-a aflat pe El în templu; şi anume pentru aceasta zice: „ D e a c u m
să nu mai g r e ş e ş t i " . însă nu este întru acest fel, deoarece se v e d e că este
cucernic o m u l , căci zice [Evanghelistul] că „ I i s u s l-a a f l a t " p e el „ î n
t e m p l u " . Căci, de n-ar fi fost cucernic, la desfrânare şi la desfătare s-ar fi
dat pe sineşi, acasă alergând, şi ar fi scăpat de turbarea iudeilor şi d e
răspunsurile p e care le cereau. Dar nici una dintru acestea n u l-au plecat
pe el să se depărteze de la templu, ci încă şi după ce L-a c u n o s c u t p e Iisus,
vezi cum cu bună cunoştinţă îl vesteşte pe El iudeilor. Căci n u zice că
„Iisus este Cel Care mi-a zis să-mi iau patul" - adică ceea ce voiau aceia să
audă - , ci: „Cel Care m-a făcut sănătos" - adică ceea ce ei n u sufereau să
audă, greşeală socotind [a fi] dezlegarea sâmbetei.
Iar dacă iudeii „goneau [prigoneau]" pe D o m n u l , cu ce greşea întru
aceasta omul care L-a arătat pe El lor? Căci el cu b u n ă socotinţă îl pro­
povăduia pe Vindecătorul, ca şi pe ceilalţi să-i tragă la credinţă; iar dacă
aceia îl „goneau [prigoneau]" pe Făcătorul de b i n e , a lor este g r e ş e a l a
Şi să socoteşti că „scăldătoare a O i l o r " este darul Botezului, întru
16

care „ O a i a " Care S-a jertfit pentru noi - Iisus D o m n u l - S-a s p ă l a t ,

botezându-Se pentru noi. Şi „cinci p r i d v o a r e " are această scăldătoare,

15
E vorba de regele Asa.
16
De aici, Sfântul Teofilact tâlcuieşte înţelesul înalt al acestei minuni a Mântuitorului
şi de aceea reia versetele de la începutul capitolului 5.
146 Capitolul 5 SFÂNTUL TEOFILACT ARHIEPISCOPUL BULGARIEI

pentru că cele patru fapte b u n e şi partea cea privitoare la cele înalte şi

17

c e a d o g m a t i c e a s c ă , se arată la Botez . Aşadar, firea cea o m e n e a s c ă ,

18

a s e m e n e a unui „ s l ă b ă n o g " - întru toate puterile cele sufleteşti fiind

slăbănoagă - „treizeci şi opt de a n i " a fost bolnavă, pentru că nici întru
credinţa cea în Treime [„treizeci"] nu era sănătoasă „ ş i " nici al „ o p t u l e a "
veac - zic în înviere şi Judecată a celor ce le-am lucrat în viaţă - nu credea
cu întărire [adeverire] că va fi. Pentru aceasta nici n u afla vindecare, pentru
că „nu avea om care să-1 arunce în scăldătoare", adică încă n u Se făcuse
O m Fiul lui Dumnezeu, Cel Care avea ca prin Botez să însănătoşească
firea omenească. Iar când S-a făcut Om, atunci a însănătoşit firea noastră
şi i-a poruncit să-şi ridice şi „patul", adică să facă şi trupul uşor şi subţire
[neîmpovărat] şi să-1 ridice de la pământ, neîngreuindu-1 cu carne şi cu
griji pământeşti, ci din lenevirea cea către lucrul cel b u n să-1 „ s c o a l e " şi să
„ u m b l e " , adică să se mişte către lucrarea binelui. Iar a „se turbura a p a "
scăldătorii, aceasta înseamnă, anume că se turbură într-însa duhurile
răutăţii, zdrobindu-se şi înecându-se de darul Sfântului Duh.
Dar, o, să fie!, ca şi noi să ne dobândim sănătatea, cei care suntem
„ s l ă b ă n o g i " şi către tot lucrul cel bun nemişcaţi şi „nu avem o m " - adică
gând omenesc, ca unii ce ne-am asemănat dobitoacelor celor neînţelegătoare
[necuvântătoare] - , ca „să ne arunce" pe noi „în scăldătoarea" lacrimilor
pocăinţei, în care, se vindecă cel care „intră întâi". Căci acela care lasă pentru
vremile cele mai de pe urmă şi amână pocăinţa şi nu se sârguieşte aici a se
pocăi, ci rămâne mai pe urmă, acela nu dobândeşte vindecarea Aşadar,
sârguieşte-te să „intri" mai „întâi", ca nu mai înainte să te apuce moartea
Iar această „scăldătoare" a pocăinţei „înger" o „turbură". Care? Acela al
„sfatului celui m a r e " al Tatălui - Hristos şi Mântuitorul (Isaia 9, 5). Căci,
19

de nu se va atinge de inima noastră dumnezeiescul cuvânt şi nu va face

„turburare" într-însa prin pomenirea muncilor [caznelor, chinurilor] celor
din veacul ce va să fie, întru alt chip nu se va lucra [nu va fi lucrătoare]
„scăldătoarea" aceasta, nici sănătate [nu i] se face sufletului celui „slăbănog".
Iară cu cuviinţă se zice aceasta „a Oilor", că măruntaiele şi gândurile celor
ce se gătesc spre jertfă vie, sfântă şi bineplăcută lui Dumnezeu şi se fac fără
de răutate, ca nişte „ o i " în această „scăldătoare" se spală. Fie, dar, ca şi noi
să ne dobândim sănătatea şi „în templu [ b i s e r i c ă ] " să ne „ a f l ă m " după
20

17
Pentru cele patru fapte bune, vezi tâlcuirea şi nota de la loan 11, 47-48 .
18
Adică atunci vin întru lucrare.
19
„Căci Prunc s-a născut nouă, un Fiu s-a dat nouă, a Cărui stăpânire e pe umărul
Lui şi Se cheamă numele Lui: înger de mare sfat, Sfetnic minunat, Dumnezeu tare,
biruitor, Domn al păcii, Părinte al veacului ce va să fie" (Isaia 9, 5).
20
Vezi: 1 Corinteni 3, 16; 6,19 şi 2 Corinteni 6,16, precum şi nota de la loan 2,18-22.
TÂLCUIREA SFINTEI EVANGHELII DE LA IOAN Capitolul 5 147

însănătoşire, adică să n u ne mai întinăm cu gânduri spurcate, ca să n u ni se

facă n o u ă „mai r e a " m u n c a ceea ce va să fie!

5,17-18: D a r Iisus le-a răspuns: Tatăl M e u p â n ă a c u m l u c r e a z ă , şi E u

lucrez. (18) Deci p e n t r u aceasta căutau iudeii şi m a i m u l t 21
să-L o m o a r e ,
nu n u m a i p e n t r u că dezlega sâmbăta, ci şi p e n t r u că zicea că D u m n e z e u
este Tatăl Său, f ă c â n d u - S e pe Sine deopotrivă 22
cu D u m n e z e u .
(5,17) loan 9 , 4 ; 1 4 , 1 0 (5,18) Matei 1 2 , 1 4 / loan 7 , 1 , 1 9 - 3 0 ; 1 0 , 3 3 / Filipeni 2 , 6

Pentru că a lucrat sâmbăta vindecarea, iudeii îl învinuiau [prihăneau]

pe Hristos, iar El ca Acela Care era de o cinste cu Tatăl şi cu aceeaşi stăpânire,
zice: „ P r e c u m D u m n e z e u şi Tatăl Meu lucrează şi sâmbăta şi n u - L învinuiţi
[prihăniţi] p e El, tot aşa nici pe Mine nu Mă învinuiţi [prihăniţi]".
Şi c u m „Tatăl p â n ă a c u m lucrează", când M o i s e zice: „ A încetat [S-a
odihnit] D u m n e z e u de toate lucrurile Sale"? (Facere 2, 2-3) Voieşti să te
înveţi c u m încă „lucrează" Dumnezeu? Priveşte l u m e a şi cunoaşte lucrurile
Proniei: soarele răsărind şi apunând; marea, izvoarele, râurile, vieţuitoarele
şi, î n scurt, toate cel zidite, şi vei vedea făptura l u c r â n d lucrurile sale, iar
mai vârtos l u c r â n d u - s e şi mişcându-se de cuvântul cel negrăit al P r o n i e i . 23

Şi, c u adevărat, P r o n i a şi „ s â m b ă t a " pe cele ale sale le „ l u c r e a z ă " . D e c i ,

zice D o m n u l : „De v r e m e ce Tatăl «lucrează», şi chiar şi s â m b ă t a pe făptura
Sa o chiverniseşte, c u cuviinţă şi E u , Fiul Lui, « l u c r e z » " .

21
In ediţia de la 1805, în loc de „mai mult", se găseşte „mai vârtos".
22
în ediţia de la 1805, în loc de „deopotrivă", se găseşte „întocmai".
23
Aici, Sfântul Maxim Mărturisitorul ne învaţă astfel: „Dacă toate speciile din care
este alcătuită lumea le-a făcut Dumnezeu în şase zile, ce mai lucrează pe urmă Tatăl?
Căci zice Domnul: «Tatăl Meu până acum lucrează; şi Eu lucrez». Dumnezeu isprăvind
de creat raţiunile prime şi esenţele universale ale lucrurilor, lucrează, totuşi, până azi, nu
numai susţinând acestea în existenţă, ci şi aducând în actualitate, desfăşurând şi
constituind părţile date virtual în esenţe; apoi asimilând prin Providenţă cele particulare
cu esenţele universale până ce, folosindu-se de raţiunea mai generală a fiinţei raţionale
sau de mişcarea celor particulare spre fericire, va uni pornirile spontane ale tuturor. în
felul acesta le va face pe toate să se mişte armonic şi identic întreolaltă şi cu întregul,
nemaiavând cele particulare o voie deosebită de-a celor generale, ci una şi aceeaşi raţiune,
văzându-se în toate neîmpărţită de modurile de a fi ale acelora cărora li se atribuie la fel.
Prin aceasta se va arăta în plină lucrare harul care îndumnezeieşte toate. Este lucrarea
despre care însuşi Dumnezeu şi Cuvântul care S-a făcut Om pentru ea, zice: «Tatăl M e u
până acum lucrează; şi Eu lucrez». Cel dintâi adică, binevoieşte, al doilea lucrează El
însuşi, iar Duhul Sfânt întregeşte fiinţial bunăvoinţa Tatălui cu privire la toate şi lucrarea
Fiului, ca să fie prin toate şi în toate unul Dumnezeu în Treime, potrivit cu fiecare dintre
cei învredniciţi după har; şi să fie văzut în toate, aşa cum există, în chip natural, sufletul
în întreg trupul şi în fiecare mădular al lui, fără micşorare" (Filocalia românească, Răspunsuri
către Talasie, întrebarea 2, voi. 3, ed. Humanitas, Bucureşti, 1999, p. 42).
148 Capitolul 5 SFÂNTUL TEOFILACT ARHIEPISCOPUL BULGARIEI

î n s ă iudeii, topindu-se de zavistie, „căutau să-L o m o a r e " pe El „nu

n u m a i pentru că dezlega s â m b ă t a " , ci şi pentru că Tată al Său îl numea
p e D u m n e z e u , „făcându-se pe Sine întocmai cu D u m n e z e u " . Căci, de
v r e m e ce pe Sine însuşi „ F i u l " Se numeşte (loan 5, 19), prin urmare, Se
făcea p e Sine întocmai la cinste cu Dumnezeu. Căci orice fiu este de aceeaşi
fire c u tatăl său.
U n d e este aici Arie? Cu adevărat, a orbit la [de] lumină, căci el, nu-
m i n d u - L pe Hristos „Fiu al Tatălui", nu spunea că El ar avea aceeaşi fire
cu Tatăl, ci pe Fiul Tatălui Celui nezidit îl mărturisea a fi zidire. Şi i se că­
dea lui [Arie] ca măcar pe iudei să-i primească drept învăţători, căci aceştia
tocmai pentru asta îl prigoneau pe Domnul, căci Fiu al lui Dumnezeu se
n u m e a p e Sine şi, prin urmare, a fi „întocmai cu D u m n e z e u " . Fiindcă, de
n u ar fi fost mare vrednicia Fiului şi de nu S-ar fi făcut pe Sine însuşi
întocmai cu Dumnezeu, pentru care pricină L-ar fi prigonit pe El?

5,19-21: A răspuns deci Iisus şi le-a zis: Adevărat, adevărat zic vouă: 24

Fiul n u poate să f a c ă nimic de la Sine, dacă n u va v e d e a p e Tatăl făcând;

căci c e l e ce face Acela, acestea le face şi Fiul î n t o c m a i . (20) Că Tatăl 25

i u b e ş t e pe Fiul şi-I arată toate câte face El şi lucruri mai mari decât acestea
va arăta Lui, ca v o i să vă miraţi. (21) Căci, după c u m Tatăl scoală pe cei
m o r ţ i şi le dă viaţă, tot aşa şi Fiul dă viaţă celor ce v o i e ş t e . 26

(5,19) loan 5 , 3 0 ; 8, 28; 9 , 4 ; 1 2 , 4 9 ; 1 4 , 1 0 (5, 20) Pilde 8 , 3 0 / loan 3 , 3 5

„Fiul n u poate să facă nimic de la S i n e " pentru că nu are nimic osebit,

nici înstrăinat de Tatăl, ci întru toate este „asemenea [ î n t o c m a i ] " cu Tatăl şi
n u are altă Fiinţă, ca să aibă şi altă putere şi, prin urmare, şi altă lucrare; ci,
fiindcă are aceeaşi Fiinţă, are şi aceeaşi putere şi de aceea şi pe aceleaşi le
lucrează. Şi nu poate Fiul să facă altceva, afară de ceea ce face Tatăl, căci nu
are altă putere - ori mai prejos, ori mai presus decât cea Părintească - , ci
una este Fiinţa, una puterea, una lucrarea, a Tatălui şi a Fiului.
„Aşa este cu adevărat" - zic [ereticii] - „dar Tatăl, ca un învăţător îi
este Fiului, arătându-I Lui c u m se cuvine a lucra, căci dacă Fiul nu-L vede
p e Tatăl făcând, nimic nu face". Aşadar, îi întreb pe Arie şi pe Eunomie,
care le bârfesc pe acestea: C u m îl învaţă Tatăl pe Fiul? întru înţelepciune,
sau n u ? C u adevărat, întru înţelepciune. Dar, care este „ î n ţ e l e p c i u n e a lui
D u m n e z e u " ? Oare nu e Fiul? Aşa, este, cu adevărat (1 Corinteni 1, 24).

în ediţia de la 1805, în loc de „Adevărat, adevărat", se găseşte „Amin, amin".

24

în ediţia de la 1805, în loc de „întocmai", se găseşte „asemenea".

25

în ediţia de la 1805, versetul 21 este: „Că precum Tatăl scoală pe morţi şi îi înviază,
26

aşa şi Fiul pe care vrea îi înviază".

TÂLCUIREA SFINTEI EVANGHELII DE LA IOAN Capitolul 5 149

Aşadar Fiul Se învaţă pe Sine însuşi! Vai câtă este nebunia voastră [ereticilor]!,
căci voi pe Fiul, ca pe un copil oarecare îl daţi Tatălui, să fie învăţat [să
capete învăţătură]. însă eu cu înţelepciunea lui D u m n e z e u a d e v e r e s c
[ m ă r t u r i s e s c ] că orice ştie Tatăl, n u fără d e F i u l ş t i e , c ă c i E l e s t e
„înţelepciunea" Lui; orice poate Tatăl, nu fără de Fiul poate [a săvârşi], căci
El este „puterea" Lui (1 Corinteni 1,24). Iar c u m că acestea sunt adevărate,
auzi că: „acele ce face Tatăl, acestea şi Fiul a s e m e n e a l e f a c e " . D a c ă Tatăl
„le f a c e " cu stăpânire şi cu putere şi Fiul tot „ a s e m e n e a " . Aşadar, n u este
mai prejos Fiul decât Tatăl.
Iar, dacă acelea s-au zis cu smerenie, că L u i „îi arată t o a t e " şi „ m a i
mari decât acestea va arăta L u i " , nu trebuie să te miri, căci către o a m e n i
vorbea [Domnul Hristos], care strigau asupra Lui şi crăpau de p i z m ă . Şi,
dacă nu le-ar fi amestecat pretutindeni p e cele smerite c u cele înalte, c e n u
ar fi făcut [iudeii], de vreme ce şi aşa, cu smerenie, p e cele m a i m u l t e
grăindu-le [Domnul], ei turbau?
Dar, ce înseamnă aceea ce zice: „şi lucruri m a i m a r i decât a c e s t e a v a
arăta"? Fiindcă a întărit [înzdrăvenit, însănătoşit] slăbănog şi avea să învieze
şi mort (Luca 7,14-15), pentru aceasta zice: „De vă miraţi că slăbănog a m
făcut sănătos, «mai mari decât acestea» veţi v e d e a " . Iar c u m că aceea, adică
„va arăta" - cuvânt smerit fiind [acesta] - l-a zis cu iconomie, ca să m â n g â i e
nebunia lor, ascultă-le pe cele de pe urmă: „Precum Tatăl scoală p e m o r ţ i
[şi îi înviază], aşa şi Fiul pe care vrea îi î n v i a z ă " . Deci Fiul îi „scoală [pe
morţi]" precum Tatăl - şi prin aceasta arată neschimbarea puterii, a n u m e
că este neschimbată şi nedeosebită. Iar prin aceea ce zice: „pe care v r e a " ,
arată potrivirea stăpâniei [puterii], anume că este deopotrivă şi întocmai.
însă acestea toate, arienii le socotesc [numără, cumpănesc] împotriva slavei
Fiului, iar noi, cei dreptcredincioşi, pentru dânsa [slava Lui] le înţelegem.

5,22-24: Tatăl n u judecă pe nimeni, ci toată judecata a dat-o Fiului, (23)

ca toţi să cinstească pe Fiul, precum cinstesc pe Tatăl. Cel ce n u cinsteşte p e
Fiul nu cinsteşte pe Tatăl Care L-a trimis. (24) Adevărat, adevărat zic vouă: 27

Cel ce ascultă cuvântul Meu şi crede în Cel Ce M - a t r i m i s are viaţă v e ş n i c ă 28

şi la judecată n u va veni, ci s-a mutat din moarte la viaţă . 29

(5,22) Psalm 71,1 / Matei 11,27; 28,18 / loan 5,27; 17,2 / Faptele Apostolilor 17,31 / 1 Petru 4 , 8 / Romani 2 , 1 6 /
2 Timotei 4,1 (5,23) Luca 10,16 / 1 loan 2,23 (5,24) loan 3,16-18,36; 6 , 4 0 , 4 7 ; 8,51 / 1 loan 3 , 1 4

în ediţia de la 1805, în loc de „Adevărat, adevărat", se găseşte „Amin, amin".

27

In ediţia de la 1805, în loc de „Cel ce ascultă cuvântul Meu şi crede în Cel Ce M-a
28

trimis", se găseşte „Cel ce ascultă cuvintele Mele şi crede Celui Ce M-a trimis pe Mine".
In ediţia de la 1805, în loc de „s-a mutat din moarte la viaţă", se găseşte „s-a mutat
29

din moarte în viaţă", cu următoarea notă: [1805] „Moarte" nu pe cea de aici o numeşte, ci
150 Capitolul 5 SFÂNTUL TEOFILACT ARHIEPISCOPUL

S-a arătat pe Sine însuşi că poate să facă bine, prin semnele [minunile]
cele multe pe care le-a făcut. Şi, fiindcă nu i-a plecat pe dânşii şi nici nu i-a
tras spre a-L cinsti pe El, după cum era cu cuviinţă, zice: „Tatăl toată jude­
cata a dat-o Fiului", ca măcar frica Judecăţii să-i plece p e dânşii să arate
cinste [cinstire] către El. Căci avem obicei, noi, oamenii - şi mai ales cei
mai fără socoteală [nesocotiţi, nechibzuiţi] - a ne învăţa ceea ce se cuvine
mai vârtos [cu prisosinţă] dintru frică, decât dintru facerile de bine.
Iar ceea ce zice că Tatăl „a dat Fiului judecata", aşa să o înţelegi, anume
că Judecător L-a născut pe El, precum auzi şi acest cuvânt: „i-a dat lui
v i a ţ ă " şi înţelegi: „l-a născut pe el viu". Căci, fiindcă Tatăl este nepricinuitor
Fiului de a fi , pentru aceasta, toate câte Fiul le are se zice că le-a luat de la
38

Tatăl, fiindcă de la Dânsul le are pe acestea în chip firesc. Deci, şi „judecata"

o are de la Tatăl, aşa precum şi Tatăl o are pe ea (loan 16,15). Şi pentru ca,
n u auzind noi că Tatăl Ii este pricinuitor Fiului, să socotim că astfel îi este
pricinuitor Lui, p r e c u m le este şi zidirilor [făpturilor] şi dintru aceasta
micşorare a cinstei să aducem [Fiului], zice [Domnul] că nici o schimbare
n u este a Fiului către [a fi asemenea cu] Tatăl. Căci, Acela Care are stăpânire
a munci [căzni] şi a cinsti după cum voieşte, aceleaşi poate cu Tatăl , pentru 31

aceasta se şi cuvine a-L cinsti pe El, aşa precum pe Tatăl, căci zice: „Ca toţi
să cinstească pe Fiul, precum cinstesc pe Tatăl".
Aşadar, arienii, de vreme ce socotesc că îl cinstesc pe Fiul ca p e o zidire,
se vădesc că şi pe Tatăl îl cinstesc ca pe o zidire. Căci, ori nu-L cinstesc
nicidecum pe Fiul - şi atunci dimpreună cu iudeii să fie rânduiţi - , ori de îl
cinstesc pe El, însă ca pe o zidire - şi se cuvine să-L cinstească p e El ca şi pe
Tatăl - atunci se vădesc, cu adevărat, că şi pe Tatăl, ca pe o zidire îl cinstesc.
încă şi într-un alt chip [fel, înţeles], după cele ce urmează [în ceea ce
grăieşte Domnul], c u m îl cinstesc pe Tatăl cei care n u îl cinstesc pe Fiul?
Pentru că zice: „Cel ce nu cinsteşte pe Fiul, nu cinsteşte pe Tatăl"; şi
s p u n e : „cel ce nu cinsteşte pe Fiul" aşa ca [precum] şi pe Tatăl - după
c u m a m zis [mai sus]. Căci, de ar zice cineva, a n u m e că: „zidire este Fiul,
însă mai presus decât toate zidirile" şi i s-ar părea lui că-I dăruieşte Fiului
aceasta mincinoasă şi deşartă cinste, cu adevărat necinsteşte şi „pe Tatăl
Care L-a trimis" pe El.

pe cea de dincolo, adică munca [cazna, chinul veşnic]; şi tot asemenea şi „viaţa" - pe
desfătarea cea de dincolo. Căci, cel care „s-a mutat" din necredinţă la credinţă, „s-a mutat"
de acum din munca celor necredincioşi la desfătarea celor credincioşi (după Zigaben).
Adică Tatăl nu este pricinuitor al Fiului, ca şi cum ar fi un Ziditor al Lui, ci Fiul îşi
30

are Fiinţa din Tatăl şi este deopotrivă cu El. Vezi urmarea tâlcuirii Sfântului Teofilact.
Adică are aceeaşi putere, putinţă ca şi Tatăl.
31
TÂLCUIREA SFINTEI EVANGHELII DE LA IOAN Capitolul 5 151

Iar aceasta ce zice [Dorrvnul]: „Care L-a t r i m i s " , a spus-o ca să n u se

sălbăticească [iudeii], precum am grăit mai înainte. Căci învăţătura - după
cum s-a spus [mai sus] - o amestecă [împleteşte] minunat, uneori p e cele
înalte mărturisindu-le [Domnul] pentru Sine, precum se cuvenea, iar alteori,
pentru turbarea vrăjmaşilor iudei, pe cele smerite. Căci, dacă şi după ce S-a
sculat [a înviat] din morţi şi S-a suit la Ceruri şi prin Apostoli Şi-a arătat
puterea Sa, Arie şi Eunomie s-au ridicat asupra slavei Lui şi în rândul zidirilor
[făpturilor] L-au pogorât p e El, iudeii cei de atunci văzându-L p e El în trup,
umblând cu vameşii şi cu curvele [desfrânatele] şi m â n c â n d şi b â n d , ca
unul din cei mulţi (Matei 11,19; Luca 7,34), ce nu ar fi făcut, dacă n u m a i p e
cele înalte Le-ar fi zis pentru Sine şi n u ar fi amestecat [împletit] î m p r e u n ă
şi pe cele smerite? Pentru aceasta şi aduce [Domnul] p e urmă: „Cel ce ascultă
cuvintele m e l e şi crede Celui Ce M - a trimis pe M i n e are viaţă v e ş n i c ă " .
Căci minţile lor şi prin acestea le îmblânzeşte, auzind ei, că lui D u m n e z e u
aveau să-I creadă de vor asculta cuvintele Lui. Pentru că n u a zis: „Cel ce
crede M i e " , ci: „Celui C e M-a trimis pe M i n e " . Deci, cel care „ c r e d e "
Aceluia, „la j u d e c a t ă " , adică la m u n c ă [caznă] „nu va m e r g e [ v e n i ] " , ci va
vieţui „viaţă v e ş n i c ă " , neprimind moarte sufletească şi veşnică, deşi p e
cea firească, care este vremelnică, o va primi.

5,25-29: Adevărat, adevărat zic vouă, că vine ceasul şi acum este, când
32

morţii vor auzi glasul Fiului lui Dumnezeu şi cei ce vor auzi vor î n v i a . 33

(26) Căci precum Tatăl are viaţă în S i n e , aşa I-a dat şi Fiului să aibă viaţă î n
34

Sine. (27) Şi I-a dat putere să facă judecată, pentru că este Fiul O m u l u i . (28)
Nu vă miraţi de acestea; că vine ceasul în care toţi cei din m o r m i n t e vor
auzi glasul L u i , (29) şi vor ieşi cei ce au făcut cele b u n e , spre învierea
35

vieţii , iar cei ce au făcut cele rele, spre învierea osândirii .

36
<5,25) ioan s, 28 / 37

Efeseni 5,14 (5,27) Facere 1 8 , 2 5 / Daniil 7,13-14 / Luca 10,22 / Ioan 5 , 2 2 / Faptele Apostolilor 1 0 , 4 2 ; 1 7 , 3 1 /
1 Tesaloniceni 4 , 1 6 (5,28-29) Isaia 2 6 , 1 9 / Iezechiil 3 7 , 4 / Daniil 1 2 , 2 - 3 / înţelepciune 3,9-10 /
Matei 2 5 , 4 6 / Ioan 5,25 / 1 Corinteni 1 5 , 5 2 / 1 Tesaloniceni 4 , 1 6 / Apocalipsa 1 4 , 1 1

32
In ediţia de la 1805, în loc de „Adevărat, adevărat", se găseşte „Amin, amin".
33
[1805] Dar, cum „morţii vor auzi glasul Lui"? îndată ce va voi El. Căci sufletul
fiecăruia se va întoarce în trupul său şi morţii cei ce vor auzi vor fi vii, adică vor trăi
iarăşi în viaţa aceasta din lume (după Zigaben).
34
In ediţia de la 1805, în versetul 26, în loc de „viaţă în Sine", se găseşte „viaţă întru
Sine", cu următoarea notă: [1805] „Are viaţă întru Sine", adică izvorăşte viaţă (după Zigaben).
35
în ediţia de la 1805, versetele 26-28 sunt: „Căci precum Tatăl are viaţă întru Sine,
aşa a dat şi Fiului viaţă să aibă întru Sine, (27) şi stăpânire I-a dat Lui şi judecată să
facă. Căci Fiul Omului este, (28) nu vă miraţi de aceasta. Că vine ceasul întru carele
toţi cei din mormânturi vor auzi glasul Lui".
36
In ediţia de la 1805, în loc de „spre învierea vieţii", se găseşte „întru învierea vieţii".
37
In ediţia de la 1805, în loc de „spre învierea osândirii", se găseşte „întru învierea judecăţii".
152 Capitolul 5 SFÂNTUL TEOFILACT ARHIEPISCOPUL BULGARIEI

Fiindcă a zis mai sus că „Cel ce nu cinsteşte pe Fiul, n u cinsteşte pe

Tatăl" şi unele [lucruri] înalte a spus pentru Sine însuşi, ca să nu se pară că
sunt fală şi trufie deşartă cele grăite, dă [aduce, pune înainte] şi dovedirea cea
prin lucruri, spunând: „vine ceasul". Apoi, ca să nu bănuim [presupunem]
că este vreme lungă [îndelungată], zice: „«Şi acum este, când cei morţi vor
auzi glasul Fiului», adică acum, când Eu, dimpreună cu voi petrec [vieţuiesc],
vor fi acestea" - şi spune [aceasta] pentru morţii pe care avea El să-i învieze,
adică pentru fiul văduvei (Luca 7,11-18), pentru fata mai-marelui sinagogii
(Luca 8,49-56) şi pentru Lazăr (Ioan 11,11-45). Apoi, aduce pe urmă şi mărturie
doveditoare a celor grăite: „«Căci precum Tatăl are viaţă întru Sine, aşa I-a
dat şi Fiului să aibă viaţă întru Sine», ca să-i facă vii pe cei ce «vor auzi
glasul Lui». Şi nu numai să-i facă vii «I-a dat» Lui «stăpânire», ci şi «să facă
judecată», ca să muncească [căznească] şi să pedepsească".
Şi [Domnul], adeseori, cuvintele cele pentru „ j u d e c a t ă " le aduce în
mijloc, ca pe ascultători să-i tragă la Sine. Căci acela care va crede că va şi
învia şi va da Lui răspuns de cele care a greşit, cu adevărat va alerga la
Dânsul, ca să-L îmblânzească pe El, ca pe Acela Care îi va fi lui Judecător.
„Şi «nu vă miraţi» că «Fiul al O m u l u i » este, căci cu toate că e «Fiul al
O m u l u i » , însă şi Dumnezeu este, pentru aceasta, întru cuviinţă, «judecata»
o are, ca Acela Care este Fiu al lui Dumnezeu; iar dacă şi o m se vede [a fi],
« n u vă m i r a ţ i » " .
Şi se cuvine a şti că Pavel din Samosata , dogmatisind [învăţând] că
38

D o m n u l este om gol [numai simplu om], aşa citea locul acesta: „Şi stăpânire
I-a dat Lui şi judecată să facă, căci Fiul O m u l u i este.", aici punând punct,
de la alt început citea ce urmează, adică: „Nu vă miraţi de aceasta". Insă cu
totul fără de înţelegere este a citi întru acest fel, pentru că Tatăl a dat Fiului
„ j u d e c a t a " nu pentru că este „Fiu al O m u l u i " , ci pentru că este Dumnezeu.
Iar acela [Pavel din Samosata], neprimind a-L numi pe Hristos că este
D u m n e z e u , ci „Fiu al O m u l u i " , aşa înţelegea a fi El Judecător: nu ca Acela
C a r e este D u m n e z e u , ci ca Acela Care este „Fiu al O m u l u i " . Iar noi
[ortodocşii] aşa înţelegem, precum s-a zis . 39

Iar după ce a spus pentru învierea cea din parte - zic de a lui Lazăr şi
a altora care apoi iarăşi au murit - , acum grăieşte pentru învierea cea de
obşte: „Că vine ceasul întru care toţi cei din mormânturi vor auzi glasul
lui D u m n e z e u " - căci pentru obşteasca înviere glăsuieşte aici [Domnul].
Şi fiindcă mai sus a spus că „acela care crede, la judecată n u va v e n i "

38
Pentru Pavel din Samosata vezi nota de la înaintecuvăntare.
39
Precum s-a zis mai sus: „«Judecata» cu cuviinţă o are [Hristos], ca Acela Care este
Fiu al lui Dumnezeu".
TÂLCUIREA SFINTEI EVANGHELII DE LA IOAN Capitolul 5 153

(Ioan 5, 24), ca să nu socotim că n u m a i credinţa n e este de a j u n s spre

mântuire, zice, anume, că vor învia „cei ce au făcut cele rele întru învierea
judecăţii", iar „cei ce au făcut cele b u n e , întru învierea vieţii". Deci,
numai credinţa, fără de lucruri [fapte], n u îndreptează, ci se c u v i n e ca
împreună cu credinţa să fie şi lucrurile [faptele], căci atunci şi este c u
adevărat credinţă (Iacov 2, 20-26).
Şi vezi că [în chip] îndoit este făcută învăţătura: prin frică şi prin
blândeţe. Căci aceea - adică a fi osândiţi „cei ce au făcut cele r e l e " -
îngrozeşte, iar aceasta - adică a-i învia spre viaţă p e „cei ce au făcut cele
bune" - prin blândeţe îndeamnă.

5, 30: Eu nu pot să fac de la M i n e nimic; p r e c u m aud, j u d e c ; d a r

judecata M e a este dreaptă, pentru că n u caut voia M e a , ci voia Celui C a r e
M-a trimis . 40
• (5,30) Matei 2 6 , 3 9 / M a r c u 1 4 , 3 6 / loan 5 , 1 9 ; 6 , 3 3

Precum şi întru cele de mai sus s-a arătat, graiurile acestea - adică:
„Eu nu pot să fac de Ia M i n e " şi câte sunt întru acelaşi fel [spuse] - arată
neschimbarea Fiului către Tatăl . „Pentru că «nimic» străin şi osebit d e
41

Tatăl «nu pot Eu să fac», căci nu a m altă voie, afară d e cea P ă r i n t e a s c ă ,

nici altă putere, ci, «precum aud» de la Tatăl, aşa «judec» - adică p r e c u m
însuşi Tatăl judecă, tot aşa [asemenea] şi E u " .
Iar acestea le zice, ca să arate - aşa, precum de m u l t e ori a m s p u s - 42

neschimbarea [Tatălui şi a Fiului] şi în lucruri şi î n cuvinte şi în j u d e c ă ţ i .

Căci, pentru ca nu cumva, vreunii, văzându-L p e D â n s u l o m , să se s m i n ­
tească, zicând: „Cum, Cel Care se vede [a fi] o m , poate să facă j u d e c a t ă
dreaptă?" - fiindcă David grăieşte: „Tot omul este m i n c i n o s ! " (Psalm 115,
2) - , a apucat de a zis [mai înainte]: „ N u vă miraţi, Fiul O m u l u i s u n t "
(Ioan 5,27-28). încă şi acum spune [Domnul]: „Dreaptă este judecata M e a ,
căci «judec precum aud» de la Tatăl M e u , căci, j u d e c â n d , «nu caut v o i a
Mea», ci a Tatălui. Cel care voieşte să-şi î n t ă r e a s c ă [ î n d r e p t ă ţ e a s c ă ,
îndrituiască] voia sa, poate că ar fi fost sub bănuială [presupus] că strică
dreptatea, însă cel care n u priveşte la ale sale, care pricină [temei] ar a v e a
a nu hotărî drept? Aşadar, Eu nu caut voia Mea, că nici n u a m Eu a M e a
voie , ci ceea ce voieşte Tatăl, aceea şi E u [voiesc]".
43

în ediţia de la 1805, în loc de „ci voia Celui Care M-a trimis", se găseşte „ci voia
40

Tatălui Celuia Ce M-a trimis pe Mine".

„Neschimbarea Fiului către Tatăl", în înţelesul că Fiul este întocmai, deopotrivă
41

cu Tatăl după Dumnezeire, după Fiinţă.

Vezi tâlcuirile Sfântului Teofilact din acest capitol, începând cu 5, 17-18.
42

„Nu am Eu a Mea voie" în înţelesul că una e voia Tatălui şi a Fiului şi a Sfântului Duh.
43
154 Capitolul 5 SFÂNTUL TEOFILACT ARHIEPISCOPUL BULGARIEI

5,31-35: Dacă mărturisesc Eu despre M i n e î n s u m i , mărturia M e a nu 44

este adevărată. (32) Altul este care mărturiseşte despre M i n e ; şi ştiu ca

adevărată este mărturia pe care o mărturiseşte despre M i n e . (33) Voi aţi
trimis la Ioan şi el a mărturisit adevărul. (34) D a r Eu n u de la o m iau măr­
turia, ci v ă spun acestea ca să vă mântuiţi. (35) Acela (Ioan) era făclia care
arde şi luminează, şi voi aţi voit să vă veseliţi o clipă î n l u m i n a lui . 45

(5, 32) Isaia 4 2 , 1 / Matei 3 , 1 7 ; 1 7 , 5 / Ioan 8 , 1 8 / 1 Ioan 5 , 6 - 9 (5, 33) Ioan 1,15-32; 1 0 , 4 1
(5, 35) Sirah 4 8 , 1 / Ioan 1 , 1 9 / 2 Petru 1,19

Se v e d e [pare] că aici împotrivă [îşi] grăieşte Domnul, pentru că în multe

locuri se vede că a mărturisit pentru Sine, precum samarinencii I-a zis: „Eu
sunt H r i s t o s " (Ioan 4,25-26), [asemenea] şi orbului (Ioan 9,35-39) şi în multe
alte locuri . Deci, dacă acestea vor fi mincinoase, noi ce nădejde de mântuire
46

v o m mai avea? Şi n u numai aceasta se pare că este împotrivire, ci şi o alta,

n u mai mică. Căci, mergând mai înainte [în Evanghelie,] zice: „Chiar dacă
E u mărturisesc pentru [despre] M i n e î n s u m i , mărturia M e a este ade­
v ă r a t ă " (Ioan 8, 14). Aşadar, c u m se vor uni acestea, care se par că sunt
potrivnice [una alteia]? Ceea ce zice Domnul: „ D a c ă mărturisesc Eu pentru
[despre] M i n e î n s u m i , mărturia M e a nu este adevărată", o spune după
părerea iudeilor. Căci, fiindcă poate aveau aceia să-I zică Lui: „Tu mărturiseşti
pentru [despre] Tme însuţi şi nimeni, mărturisind pentru sine însuşi, nu
este vrednic de crezare", le răspunde [Domnul] cu împotrivire: „Nu măr­
turisesc E u pentru M i n e însumi, că întru acest chip [fel] de ar fi fost
[mărturia], după a voastră socoteală [socotinţă] n u aş fi fost vrednic de
crezare. «Altul este cel care mărturiseşte pentru M i n e » - Ioan [Boteză­
torul]". Iar, ceea ce zice: „Chiar dacă Eu mărturisesc pentru [despre] Mine
î n s u m i , mărturia M e a este adevărată" (Ioan 8, 14), după pogorământ o
grăieşte [Domnul], căci pogorându-Se socotelilor [socotinţelor, cugetelor]
iudeilor, spune: „[Bine,] fie că Eu mărturisesc pentru Mine însumi. Deci,
chiar dacă Eu mărturisesc [pentru Mine însumi], adevărată este mărturia
Mea, căci Dumnezeu fiind, vrednic de crezare sunt".
Şi astfel, cea dintâi a zis-o cu împotrivire - „ N u mărturisesc E u , ci
înaintemergătorul" - iar cea de a doua a spus-o după împotrivă-arătare , i7

în ediţia de la 1805, în versetele 31-32, în loc de „despre M i n e " , se găseşte „pentru

44

Mine".
în ediţia de la 1805, în loc de „să vă veseliţi o clipă în lumina lui", se găseşte „să
45

vă veseliţi la un ceas întru lumina lui".

Vezi: Matei 16,16-20; 26, 63-64; Marcu 8,29-30; 14, 61-62; Luca 9, 20-22; 22, 67-71;
46

Ioan 10, 24-26.

[1805] Eistasis (adică împotrivire) şi antiparastasis (adică împotrivă-arătare) sunt două
47

scheme ritoriceşti [oratorice], dintru acelea cu care se ceartă pârâşii [potrivnicii]. Şi

 TÂLCUIREA SFINTEI EVANGHELII DE LA IOAN Capitolul 5 155

adică după pogorământ - „Chiar dacă Eu mărturisesc, mărturia M e a este

adevărată".
D e c i , s p u n e D o m n u l : „Trei martori a m : p e « I o a n » (Ioan 5, 35),
«lucrurile Mele» (Ioan 5,36) şi pe «Tatăl» Meu (Ioan 5,37)". Şi întâi îl p u n e
pe Ioan - ca să nu-I zică Lui cineva: „Acela a mărturisit, ca să-Ţi facă har
[hatâr, f a v o a r e ] " - şi spune: „Voi înşivă «aţi trimis la Ioan» şi, cu adevărat,
nu aţi fi trimis să-1 întrebaţi, dacă nu l-aţi fi socotit p e el vrednic de crezare.
Pentru aceea şi voi înşivă mărturisiţi că «adevărată era mărturia» lui Ioan,
măcar că E u , ca Acela Care sunt Dumnezeu, n u a m trebuinţă de mărturie
omenească - adică de cea a slujitorului - Eu [Care sunt] Stăpânul. însă, de
vreme ce voi, pe el îl socotiţi mai vrednic de crezare şi la el mai mult luaţi
aminte decât la M i n e şi la acela aţi alergat, iar în M i n e nici m ă c a r făcând
Eu rninuni nu credeţi, pentru aceasta vă aduc a m i n t e de «mărturia» lui
Ioan şi p e toate le fac - şi primesc şi cele ce sunt nevrednice Dumnezeirii
Mele - ca voi «să v ă m â n t u i ţ i » " .
Iar [Domnul] zice că Ioan este „făclie care a r d e " , fiindcă şi zidirea
[facerea, făptura] o avea din pământ şi lumina n u [era] de la sine, ci din
darul Duhului şi [numai] la o vreme, căci îndată ce s-a arătat „ z i u a " 48

D o m n u l u i (Ioan 9, 4) - adică învăţătura - , s-a ascuns şi „făclia". „Iar voi,

«la un ceas [o clipă]» aţi primit cele zise de dânsul şi «v-aţi veselit» întru
| dânsul, apoi uitându-le pe cele pe care pentru M i n e le-a grăit, aţi rămas
j întru necredinţa cea mai dinainte. Căci, de aţi fi crezut aceluia, deodată,
| c u întărire [dintr-o dată cu putere], degrab v-ar fi povăţuit p e voi către
j credinţa M e a " .
49

împotrivirea este cu surpare deodată [cu împotrivire făţişă], iar împotriva-arătare cu meşteşug
[iscusinţă, dibăcie], pogorându-se puţin potrivnicului. Precum, spre mai multă descoperire
[limpezire] să punem şi o pildă: Un tânăr, împodobindu-se [întru cele dinafară], este pârât
drept curvar. Deci, îi zic lui: „Nu îi este slobod bărbatului a se împodobi aşa" - aceasta este
împotrivire. Iar de îi zic: „Deşi este slobod a te împodobi, însă nu chiar aşa de mult, că astfel
fac numai femeile" - aceasta este împotrivă-arătare, care întrucâtva se şi pogoară după
socoteala [cugetul] lui, când zic: „Deşi este slobod..." şi celelalte.
Aşadar, şi Domnul, aici, întâi grăieşte cu împotrivire, anume că „Nu mărturisesc Eu
despre Mine, altul este cel care mărturiseşte despre Mine, adică Ioan". Iar a doua oară cu
împotrivă-arătare, adică după pogorământ, pogorându-Se puţin socotelii [socotinţei,
cugetului] iudeilor: „Fie că Eu mărturisesc despre Mine, precum poate aţi fi zis voi, dar,
chiar dacă Eu mărturisesc, mărturia Mea însă este adevărată, căci Dumnezeu fiind Eu,
vrednic de crezare sunt".
48
Adică strălucirea cea mare a Cuvântului lui Dumnezeu întrupat (vezi Isaia 9, 1;
Matei 4,16; Luca 1, 78; Ioan 8,11).
49
Adică „v-ar fi povăţuit pe voi să credeţi întru Mine".
156 Capitolul 5 SFÂNTUL TEOFILACT ARHIEPISCOPUL BULGARIEI

5,36-38: Iar Eu a m mărturie mai mare decât a lui Ioan; căci lucrurile
pe care M i le-a dat Tatăl ca să le săvârşesc, lucrurile acestea p e care le
fac E u , mărturisesc despre M i n e că Tatăl M - a trimis. (37) Şi Tatăl Care
50

M - a trimis, Acela a mărturisit despre M i n e . Nici glasul Lui nu l-aţi auzit

v r e o d a t ă , nici faţa Lui n-aţi văzut-o ; (38) şi cuvântul Lui nu sălăşluieşte
51

î n v o i , pentru că voi n u credeţi în Cel pe Care L-a trimis Acela . 52

(5, 36) Ioan 1 0 , 2 5 (5,37) Deuteronom 4 , 1 2 / Matei 3 , 1 7

Zice [Domnul]: „Ioan pentru Mine a mărturisit, Ioan cel care vi se

pare vouă a fi mai vrednic de crezare decât toţi". însă fiindcă se pot afla
vreunii clevetitori, care poate vor zice: „Şi ce ne este nouă [aceasta]? Ioan
Ţi-a făcut har [hatâr, favoare] şi pentru aceasta a mărturisit cele bune",
s p u n e [Domnul]: „«Voi aţi trimis la Ioan» (Ioan 5,33) şi l-aţi întrebat, fără
de îndoială socotind că «adevărată este mărturia» lui (Ioan 5, 32). însă
« a m » şi altă «mărturie mai mare decât a lui Ioan; căci lucrurile pe care
M i le-a dat Tatăl», adică Mi-a rânduit M i e Tatăl «ca să le săvârşesc,
m ă r t u r i s e s c pentru M i n e » " .
Iar „ l u c r u r i " numeşte, cu adevărat, minunile acelea, precum sunt
îndreptarea slăbănogului (Ioan 5,5-9) şi celelalte [toate]. Insă, fiindcă iudeii
îl învinuiau [prihăneau] că face acestea sâmbăta, zicând că El nu este de la
D u m n e z e u , pentru că n u păzeşte sâmbăta (Ioan 5,18; 9,16), [Domnul] le
arată lor că le face pe cele plăcute Tatălui şi că de la Dumnezeu este, cu
covârşire, ca Acela Care săvârşeşte lucrurile care îi sunt date Lui de la
D u m n e z e u . Căci zice: „«Lucrurile pe care M i le-a dat Tatăl ca să le
săvârşesc pe ele»; aşadar, de vreme ce Tatăl «le-a dat» pe acestea, voi, cei
care vă împotriviţi acestor «lucruri», îi sunteţi potrivnici lui Dumnezeu".
„ Ş i Tatăl Care M - a trimis, Acela a mărturisit pentru [despre] M i n e " .
D a r u n d e „a mărturisit" Tatăl pentru El? Unii zic că la Botez, atunci când
a z i s : „ A c e s t a este F i u l M e u Cel i u b i t " (Matei 3, 17). însă socotesc
[chibzuiesc] că este mai bine să înţelegem că Dumnezeu prin toată Scriptura
„a m ă r t u r i s i t " pentru El - şi prin Lege, şi prin Prooroci.
„Dar voi" - zice [Domnul] - „«nici glasul Lui n u L-aţi auzit» - adică, al
Tatălui - «nici chipul Lui nu L-aţi văzut», ci cu totul este necunoscut de
voi, pentru că «şi cuvântul Lui nu-1 aveţi r ă m â n â n d întru voi», adică

In ediţia de la 1805, în versetele 36-37, în loc de „despre Mine", se găseşte „pentru

50

Mine".
In ediţia de la 1805, în loc de „faţa Lui n-aţi văzut-o", se găseşte „chipul Lui nu
51

L-aţi văzut".
în ediţia de la 1805, versetul 38 este: „Şi cuvântul Lui nu-1 aveţi rămânând întru
32

voi, că pe Carele a trimis El, Acestuia voi nu credeţi".

TÂLCUIREA SFINTEI EVANGHELII DE LA IOAN Capitolul 5 157

Scripturile care mărturisesc pentru Mine nu le ştiţi, m ă c a r că vi se p a r e că le

ştiţi şi vă făliţi că vi s-au încredinţat vouă cuvintele lui D u m n e z e u . D e u n d e
este arătat că nu ştiţi Scripturile? De aici: «Că voi nu credeţi în Cel p e Care
L-a trimis Acela». Deci, precum «nici glasul» lui D u m n e z e u «nu L-aţi auzit»
- căci nu are Dumnezeu glas simţit - şi «nici chipul Lui n u L-aţi v ă z u t » -
căci fără de chip este şi fără de formă - tot aşa nici «cuvântul Lui» - ScTipturile
cele care mărturisesc pentru Mine - «nu-L aveţi întru v o i » " .

5,39-42: Cercetaţi Scripturile, că socotiţi că în ele aveţi viaţă veşnică.

Şi acelea sunt care mărturisesc despre Mine. (40) Şi n u voiţi să veniţi la
Mine, ca să aveţi viaţă! (41) Slavă de Ia oameni n u primesc; (42) d a r v - a m
cunoscut că n-aveţi în voi dragostea de D u m n e z e u . 53

(5,39) Deuteronom 18,15-18 / Isaia 9 , 5 ; 53,1 / Luca 16,29; 2 4 , 2 7 , 4 5 / Ioan 5,45-46 / Faptele Apostolilor 17, U /
1 Timotei 4,13 / 2 Timotei 3,15 (5,40) Ioan 1,11; 3 , 1 9 (5,41) Ioan 7,18 / 1 Tesaloniceni 2 , 6

A zis lor: „«Cuvântul» lui D u m n e z e u - adică Scripturile c e l e care

mărturisesc pentru Mine - nu este «întru v o i » " . D r e p t aceea, î n v ă ţ â n d u - i
cum vor putea să aibă cuvântul lui D u m n e z e u , zice: „Cercaţi Scripturile,
că vouă vi se pare întru dânsele a avea viaţă". Şi, v e z i , că n u a zis „aveţi
viaţă", ci „vi se p a r e " ; iar „vi se p a r e " a spus, a r ă t â n d că, d u p ă adevăr,
nici o roadă nu dobândeau de acolo, nădăjduind ei că n u m a i d i n citirea
[Scripturilor] se vor mântui, nefiind credinţă. „Că «acelea sunt cele care
mărturisesc pentru Mine». însă voi «nu voiţi să veniţi către M i n e , ca
viaţă să a v e ţ i » " . Aşadar, şi de aici ne învăţăm că din voinţă au fost răi, căci
nu a zis Domnul: „nu puteţi să veniţi", ci: „nu voiţi să v e n i ţ i " . A u d ă , dar,
maniheii, că nu din fire este răutatea, ci din voinţă se face.
Şi, fiindcă le-a pomenit lor de mărturia lui „ I o a n " (Ioan 5,35) şi d e cea a
„Tatălui" (loan 5, 37) şi de cea dintru „lucrurile" Sale, care n u m a i pentru
mântuirea lor se făceau (loan 5, 36), era cu putinţă ca mulţi să b ă n u i a s c ă
[presupună] cum că pentru pofta slavei [deşarte] grăieşte acestea, d e aceea
zice: „«Slavă de la oameni nu iau [primesc]», adică de slavă n - a m trebuinţă,
că nici nu am acel fel de fire ca să aibă trebuinţă de slava cea de la o a m e n i .
54

Şi voi M ă prigoniţi pe Mine punând pricină [temei] că pentru dragostea lui

53
în ediţia de la 1805, versetele 39-42 sunt: „Cercaţi Scripturile, că vouă vi se pare
întru dânsele a avea viaţă veşnică, şi acelea sunt cele ce mărturisesc pentru Mine. (40)
Şi nu voiţi să veniţi către Mine, ca viaţă să aveţi. (41) Slavă de la oameni nu iau, (42) ci
v-am cunoscut pe voi că dragostea lui Dumnezeu nu aveţi întru voi".
54
Adică, firea omenească a Mântuitorului este fără de păcat, pentru că Domnul
Iisus Hristos nu numai că nu a avut nici o părtăşie cu mândria, slava deşartă ori părerea
de sine, ci prin El ş-a făcut surparea desăvârşită a acestora, deschizându-ni-se şi nouă
calea spre împărtăşirea din cutremurătoarea smerenie a dumnezeieştii firi.
158 Capitolul 5 SFÂNTUL TEOFILACT ARHIEPISCOPUL BULGARIEI

Dumnezeu faceţi aceasta, dar nu este aşa, n u este, căci «v-am cunoscut pe
voi că dragostea lui Dumnezeu nu aveţi întru voi», măcar deşi în sus şi în
jos aceasta o aduceţi [învârtiţi, vânturaţi], anume că pentru Dumnezeu Mă
prigoniţi". Aşadar, cu cuviinţă, iudeii nu aveau „dragostea lui Dumnezeu",
de v r e m e ce prigoneau însăşi Dragostea, Care era Fiul lui Dumnezeu (1
Ioan 4,8,16). Cu cuviinţă şi p e „cuvântul Lui nu-1 a v e a u rămânând întru
dânşii", că de Cuvântul şi Dumnezeu se lepădau.

5,43-47: Eu a m venit în n u m e l e Tatălui M e u , şi v o i nu M ă primiţi;

55

dacă va veni u n altul în numele său, p e acela îl veţi primi. (44) Cum
puteţi voi să credeţi, când primiţi slavă unii de la alţii , şi slava care 56

vine de la unicul D u m n e z e u nu o căutaţi? (45) S ă n u socotiţi că Eu vă

57

voi învinui la Tatăl; cel ce vă învinuieşte este M o i s e , în care v o i aţi

nădăjduit . (46) C ă dacă aţi fi crezut lui Moise, aţi fi crezut şi Mie, căci
58

despre M i n e a scris acela. (47) Iar dacă celor scrise d e e l n u credeţi 59

c u m veţi crede în cuvintele Mele? (5, m î Regi îs, 30 / ioan 12,43 / Romani 2,29
(5,45) Luca 16,29 / Ioan 3 , 3 9 / Romani 3 , 1 2 (5,46) Facere 3,15; 1 2 , 3 ; 1 8 , 1 8 ; 22,18; 49,10 /
Deuteronom 1 8 , 1 5 / Psalm 39,10 / Ioan 5 , 3 9 / Faptele Apostolilor 2 6 , 2 2 / Evrei 10,7

Zice [Domnul]: „Eu am venit întru n u m e l e Tatălui M e u " , căci pretu­

tindenea pe Tatăl îl laudă şi despre El zice că este „ t r i m i s " (Ioan 5,36-37),
şi „nimic nu poate să facă de la Sine" însuşi (Ioan 5, 19) şi, în scurt Ia
s p u n e ] , multe grăieşte smerite, vrând să taie de Ia dânşii toată pricina
nemulţămirii.
Iar „altul va v e n i " , adică Antihrist, care va arăta că el singur este
D u m n e z e u . „Deci, p e Mine, Care «am venit întru n u m e l e Tatălui» - adică
Acela Care zic că sunt «trimis» de la Tatăl - , « n u M ă primiţi», însă «pe
acela îl veţi primi» . Iar aceasta vi se întâmplă vouă, pentru că acela slava
60

vieţii acesteia vă v a făgădui vouă, pe care v o i o căutaţi, vrând să «luaţi

[primiţi] slavă unul de la altul», iar p e cea « d e la singur Dumnezeu»,
defăimându-o. Iar E u , în viaţa aceasta nimic slăvit n u v ă făgăduiesc vouă,
ci multă greutate vedeţi întru cele care se grăiesc de M i n e . Aşadar, pentru

In ediţia de la 1805, în versetul 43, în loc de „în numele", se găseşte „întru numele",
35

56
In ediţia de la 1805, în loc de „când primiţi slavă unii de la alţii", se găseşte
„slavă unul de la altul luând".
In ediţia de la 1805, în loc de „unicul Dumnezeu", se găseşte „singur Dumnezeu".
d7

In ediţia de la 1805, versetul 45 este: „Să nu vi se pară, că Eu vă voi pârî pe voi la

58

Tatăl. Cela ce vă pârăşte pe voi este Moise, spre carele voi aţi nădăjduit".
în ediţia de la 1805, în loc de „celor scrise de el", se găseşte „scripturilor aceluia".
59

[1805] Acela care „va veni întru numele său", adică singur de sine [stătător], ca şi
60

cum ar fi Dumnezeu (după Zigaben).

TÂLCUIREA SFINTEI EVANGHELII DE LA IOAN Capitolul 5 159

aceasta n u «credeţi» Mie, pentru că nimic din ce este de veselie în viaţa

aceasta n u nădăjduiţi şă aveţi [dobândiţi, căpătaţi] de la M i n e " .
încă şi în alt chip [înţelege]: „Nu «credeţi» Mie, deoarece căutaţi «slavă
unul de la altul», pentru că, stăpânitori [căpetenii] şi dascăli ei singuri
vrând a se părea [a fi socotiţi] înaintea norodului, n u M ă primesc p e M i n e ,
ca să nu li se micşoreze slava lor. Iar noroadele, dragostea cea de la s t ă p â ­
nitori [căpetenii] căutând, nu voiesc să alerge la M i n e , ca să n u cadă dintru
cinstea cea de la aceia, din pricina M e a " .
Dar, fiindcă şi pe Moise în sus şi în jos îl aduceau [vânturau], le zice
Domnul: „El vă va «pâri» pe voi, «căci pentru Mine a scris acela»". D a r
unde a scris pentru El? în multe locuri, căci aceea ce zice: „Prooroc v a ridica
vouă D o m n u l " (Deuteronom 18,15) pentru Hristos a fost [spusă], şi altele
multe, unele în cuvinte, iar altele în semne şi în chipuri [preînchipuiri],
precum a fost minunea rugului (Ieşire 3,1-6). Căci „foc" este Dumnezeirea,
iar „ r u g " spinos, firea cea păcătoasă, pe care c u p r i n z â n d u - o „ f o c u l "
Dumnezeirii, nearsă o a păzit, cu lumina strălucindu-o şi dintru ale sale
măriri şi daruri împărtăşind-o, iar Ea [Dumnezeirea] dintru ale aceleia [ale
firii celei păcătoase] micşorări, neîmpărtăşindu-se.
Iar mai vârtos şi aceasta o a zis Moise, care la credinţa lui Hristos s e
potriveşte, căci zice că „de se va ridica prooroc, făcând s e m n e [ m i n u n i ] ,
şi, depărtând de la D u m n e z e u " - precum este Antihrist - „să nu-i credeţi
lui" (cf. Deuteronom 13,1-3). „Iar de se va ridica Prooroc făcând s e m n e
61

[minuni] şi, la D u m n e z e u şi Tatăl aducând mai vârtos [cu prisosinţă], iar

nu depărtând de la El, Acestuia să-I credeţi" (cf. Deuteronom
62
18,18-22).

61
„De se va ridica în mijlocul tău prooroc sau văzător de vise şi va face înaintea
ta semn şi minune, (2) şi se va împlini semnul sau minunea aceea, de care ţi-a grăit
el, şi-ţi va zice atunci: Să mergem după alţi dumnezei, pe care tu nu-i ştii şi să le
slujim acelora, (3) să nu asculţi cuvintele proorocului aceluia sau ale acelui văzător
de vise, că prin aceasta vă ispiteşte Domnul Dumnezeul vostru, ca să afle de iubiţi
pe Domnul Dumnezeul vostru din toată inima voastră şi din tot sufletul vostru"
(Deuteronom 13,1-3).
62
„Eu le voi ridica Prooroc din mijlocul fraţilor lor, cum eşti tu, şi voi pune
cuvintele Mele în gura Lui şi El le va grăi tot ce-I voi porunci Eu. (19) Iar cine nu va
asculta cuvintele Mele, pe care Proorocul Acela le va grăi în numele Meu, aceluia îi
voi cere socoteală. (20) Iar proorocul care va îndrăzni să grăiască în numele Meu ceea
ce nu i-am poruncit Eu să grăiască, şi care va grăi în numele altor dumnezei, pe un
astfel de prooroc să-1 daţi morţii. (21) De vei zice în inima ta: Cum vom cunoaşte
Cuvântul pe care nu-1 grăieşte Domnul? (22) Dacă proorocul vorbeşte în numele
Domnului, dar cuvântul acela nu se va împlini şi nu se va adeveri, atunci nu grăieşte
Domnul cuvântul acela, ci-1 grăieşte proorocul din îndrăzneala lui; nu te teme de el"
(Deuteronom 18,18-22).
160 Capitolul 5 SFÂNTUL TEOFILACT ARHIEPISCOPUL BULGARIEI

Aşadar, fiindcă Hristos în numele Tatălui a venit şi a făcut semne [minuni]

şi n u i-a depărtat pe ei de la cinstirea de Dumnezeu, pentru aceasta El a
fost Cel Care era proorocit de Moise.
„Aşadar, dacă n u credeţi «scripturilor» lui Moise, «cum veţi crede
c u v i n t e l o r M e l e » ? Acela a scris şi cărţile lui sunt pururea de faţă înaintea
ochilor voştri - încât şi de veţi uita, cu lesnire [uşurinţă] să vă aduceţi
iarăşi aminte - şi cu toate acestea nu credeţi celor scrise. Deci, «cum veţi
crede c u v i n t e l o r M e l e » celor nescrise?"
O, D o a m n e ! , dar pentru ce zici acestea, de vreme ce ştii că nu vor
crede? „Cu toate că ştiu că n u vor asculta, dar, însă, le zic, ca nu mai pe
u r m ă să p u n ă pricină [temei] că: «De ne-ai fi spus, a m fi crezut»".
Şi în alt c h i p [înţelege]: acei [iudei] care erau atunci ca nişte nemul-
ţămitori, n u c r e d e a u , însă cei care, pe urmă aveau să creadă, nu era cu
cuviinţă, nici c u dreptate, a fi lipsiţi de folosul cel din cuvintele lui Hristos.
 161

CAPITOLUL 6
Saturarea celor cinci mii de oameni. Iisus umblă pe mare. ~, •
Pâinea care se pogoară din Cer. Mărturisirea lui Petru '•>•} ^ 1

6,1-4: D u p ă acestea Iisus S-a dus dincolo de m a r e a G a l i l e i i , î n părţile

Tiberiadei. (2) Ş i a mers d u p ă El m u l ţ i m e m u l t ă , p e n t r u c ă v e d e a u
minunile pe care le făcea cu cei bolnavi. (3) Ş i S-a suit I i s u s î n m u n t e şi a
2

şezut acolo cu ucenicii Săi. (4) Ş i era aproape Pastile, sărbătoarea iudeilor. 3

( 6 , 1 ) Marcu 3 , 7 (6,2) Matei 14,13-14 / Luca 5 , 1 5 (6,4) Ieşire 1 2 , 1 8 / l o a n 2 , 1 3 ; 5 , 1

Fiindcă a vorbit Domnul mai aspru către iudei şi d i n t r u nişte c u v i n t e

ca acestea spre zavistie şi mânie s-au pornit ei, îi p o t o l e ş t e p e dânşii prin a
Se depărta El şi Se duce „dincolo de marea G a l i l e i i , î n p ă r ţ i l e T i b e r i a d e i " .
Iar „ m a r e " numeşte iezerul [lacul], căci adunările apelor „ m ă r i " le-a n u m i t
Dumnezeiasca Scriptură (Facere 1,10).
Şi, în alt chip [fel, înţeles], Se mută [Domnul] din loc î n loc, a n u m e spre
a cerca [încerca] voinţa norodului, căci aceia mai lenevoşi r ă m â n â n d pe loc,
cei mai c u osârdie au mers după Dânsul. însă, vezi că şi cei care m e r g e a u
după Dânsul, nu pentru învăţătură, ci pentru folosul trupesc cel din minuni
merg după Dânsul. Căci zice [Evanghelistul]: „pentru că v e d e a u s e m n e l e
pe care le făcea cu cei b o l n a v i " . însă mai buni şi mai înţelepţi sunt cei de la
Matei , căci aceia „se mirau de învăţătura Lui, că îi î n v ă ţ a p e ei ca u n u l
4

care are p u t e r e " (Matei 7,28-29).

„ Ş i S-a suit I i s u s în m u n t e " din pricina m i n u n i i p e care a v e a să o
facă, pentru că n u era vreunul iubitor de trufie şi iubitor de fală - ca prin
mijlocul cetăţilor să facă minuni; ci, fugind d e slava c e a d e ş a r t ă a celor
mulţi, linişte caută, învăţându-ne şi pe noi a c e a s t a

1
în ediţia de la 1805, titlul capitolului este: „Pentru cele cinci pâini şi doi peşti. Pentru
darea în lături a lui Iisus ca să nu-L facă pe El împărat. Pentru umblarea pe mare. Pentru
poporul care mergea după Iisus în vase. Pentru norod când cerea semn. Pentru pâinea care se
pogoară din Cer. Pentru cei mulţi din ucenici care s-au întors de la Hristos. Pentru mărturisirea
lui Petru de Hristos".
1
în ediţia de la 1805, în loc de „mulţime multă, pentru că vedeau minunile", se
găseşte „norod mult, că vedeau semnele".
3
în ediţia de la 1805, în loc de „sărbătoarea", se găseşte „praznicul".
4
„Iar când Iisus a sfârşit cuvintele acestea, mulţimile erau uimite de învăţătura
Lui. Că îi învăţa pe ei ca unul care are putere, iar nu cum îi învăţau cărturarii lor"
(Matei 7, 28-29).
162 Capitolul 6 SFÂNTUL TEOFILACT ARHIEPISCOPUL BULGARIEI

încă şi ucenicilor vrând să le arate oarecare taine, pentru aceasta caută

„ m u n t e l e " , căci pururea obişnuia El să facă aceasta . Fiindcă, cel ce voieşte
5

să vorbească unele ca acestea, se cuvine să fie slobod de toată turburarea

şi să caute loc curat de toată gâlceava [gâlcevirea, neunirea].
Zice [Evanghelistul]: „Şi era aproape Pastile, Praznicul iudeilor", însă
D o m n u l nu Se suie [în Ierusalim], ci în Galileea Se duce, că n u mai era
încă supus rânduielilor Legii, ca să săvârşească şi praznicele Legii.
Şi în alt chip [înţelege]: fiindcă şi răutatea iudeilor îl gonea [alunga]
p e Dânsul, luând El pricină [temei], încetinel strică Legea , arătând celor 6

care luau aminte, că a încetat închipuirea [preînchipuirea Legii], fiindcă a

venit Adevărul (Ioan 14, 6).
Vezi încă şi cuvântul acesta: „praznicul i u d e i l o r " - căci nu era praznic
al lui Hristos. Căci, c u m ar fi fost al lui Hristos, dacă Dânsul nu a mers la
el? însă era numai al „iudeilor".

6,5-9: Deci ridicându-Şi Iisus ochii şi văzând că m u l ţ i m e m u l t ă vine

către E l , a zis către Filip: De unde vom cumpăra pâine, ca să mănânce
7

aceştia? (6) Iar aceasta o zicea ca să-1 încerce , că El ştia ce avea să facă.
8

(7) Şi F i l i p I-a răspuns: Pâini de două sute de dinari nu le vor a j u n g e , ca

să ia fiecare câte puţin. (8) Şi a zis Lui unul dintre ucenici, Andrei, fratele
lui S i m o n Petru: (9) Este aici un băiat care are cinci pâini de orz şi doi
9

p e ş t i . D a r Ce SUnt acestea la atâţia? (6,5) Matei 14,14-16,32/Marcu 6,35/Luca9,12

(6,7>Numeri 11,21-22 / 4 Regi 4,43 / Marcu 6,37 (6,9) Matei 11,17; 15,34 / Marcu 6,38 / Luca 9,13
Pentru care pricină a zis [Evanghelistul] aceasta: „ridicându-şi Iisus
o c h i i " ? Ca să cunoaştem că Domnul nu-Şi arunca [vântura] privirea
încoace şi încolo, ci întru socoteală [socotinţă] „şedea [cu ucenicii S ă i ] "
(loan 6, 3) şi întru luare-aminte şi înţelegere cu de-adinsul, ca Acela Care
v o r b e a c u ucenicii pentru oarecare lucruri mai dumnezeieşti; iar mai pe
u r m ă „Şi-a ridicat o c h i i " şi întreabă pentru norod „de u n d e " se vor hrăni.
Şi n u pe altul îl întreabă [Domnul], ci pe Filip, căci acesta era cel care
a v e a trebuinţă de mai multă învăţătură - care mai apoi şi zicea: „ Arată-ne
5
Vezi: Matei 5,1; 8,1;14, 23; 15,29; 17,1,9; Marcu 3,13; 6,45; 9,2,9; Luca 6,12; 9,28,
37; loan 6, 15.
6
„Strică" Domnul Legea în formele ei exterioare, tocmai prin împlinirea ei în chip
desăvârşit, căci însuşi El fiind Adevărul şi plinirea Legii, zice: „Să nu socotiţi că am
venit să stric Legea sau Proorocii; n-am venit să stric, ci să împlinesc" (Matei 5,17).
7
în ediţia de la 1805, în loc de „mulţime multă vine către El", se găseşte „mult
norod vine la Dânsul".
8
în ediţia de la 1805, în loc de „aceasta o zicea ca să-1 încerce", se găseşte „aceasta
zicea ispitindu-1 pe el".
9
în ediţia de la 1805, în loc de „un băiat", se găseşte „un copil".
TÂLCUIREA SFINTEI EVANGHELII DE LA IOAN Capitolul 6 163

nouă pe Tatăl şi ne este de ajuns" (Ioan 14,8) - , pentru aceasta mai înainte
îl îndreptează p e el şi prin întrebare îl îndeamnă p e Filip spre a-şi aduce
aminte pururea de minune. Căci de s-ar fi făcut s e m n u l [minunea] aşa de
rând [simplu], n u s-ar fi arătat atât de mare minunea; însă acum, mai înainte
îl sileşte p e el ca să mărturisească puţinătatea [merindelor], ca mai cu de-a-
dinsul că cunoască mărimea minunii ce avea să se facă [de D o m n u l ] şi de
acum [înainte] să n u poată să-şi scoată din minte pomenirea celor mărtu­
risite. P e n t r u aceasta zice [Domnul]: „De unde v o m c u m p ă r a pâine, ca să
mănânce aceştia?"
„Iar aceasta zicea ispitindu-1 [încercându-I]" p e Filip, adică vrând
să-1 facă p e el cunoscut [arătat], ce credinţă are. Căci, cu adevărat, n u ca şi
cum n u ştia El gândul lui [Filip] îl întreabă p e el, ci voind să-1 arate pe el
celorlalţi, pentru că însuşi Domnul ştia ce avea să facă. Deci, d u p ă ce l-a
„ispitit [ î n c e r c a t ] " de are credinţă şi l-a aflat p e el că încă omeneşte cugetă,
încă şi p e Andrei îl află întru acest fel. Căci, cu toate că, întrucâtva, a năzărit
[cuvânt d e răspuns] mai înalt decât Filip - că acela zicând: „Pâini d e două
sute de dinari nu le vor a j u n g e " , acesta [Andrei] „cinci pâini de orz şi
doi p e ş t i " arată, socotind poate şi minunile Proorocilor, c u m Elisei a făcut
semnul [minunea] cel cu pâinile, când Samaria întru cea mai de p e u r m ă
pierzare [foamete] v e n i s e (4 Regi 4, 42-44); însă şi Andrei se vădeşte că
10

nimic vrednic de D o m n u l nu a socotit [cugetat], pentru că zice: „Dar ce

sunt acestea la atâţia?" Căci a socotit că poate va înmulţi D o m n u l pâinile,
însă de ar fi fost mai multe, mai multă s-ar fi făcut şi înmulţirea, cu
greşelnicie, cu adevărat, socotind [Andrei acestea], pentru că D o m n u l şi
dintru nefiinţă ar fi putut să facă pâine îndeajuns norodului. însă, ca să n u
se pară că făptura este străină [înstrăinată, osebită] de înţelepciunea Lui,
însăşi făptura o unelteşte [foloseşte, întrebuinţează] la lucrul minunilor
şi, l u â n d t e m e i pâinile, ca pe o oarecare materie, aşa săvârşeşte m i n u n e a
Aşadar, ruşineze-se maniheii, care zic că pâinea şi toate făpturile sunt
zidiri ale „ d u m n e z e u l u i celui r ă u " ; şi, pentru aceasta, de le v a da lor
11

cineva p â i n e , n u o primesc din mâinile aceluia, ci poruncesc să o arunce

de d e p a r t e şi, stând ei, îl blestemă p e cel care le-a dat-o, zicând [pâinii]:
„Cel ce te-a semănat să se semene, cel ce te-a măcinat să i se macine c a r n e a "
10
„Tot pe atunci a venit un om din Baal-Şalişa şi a adus omului lui Dumnezeu
pârgă de pâine douăzeci de pâini de orz şi grăunţe proaspete de grâu într-un săcuşor.
Elisei a zis: «Daţi oamenilor să mănânce!» (43) Iar sluga sa a zis: «Ce să dau eu de aici
la o sută de oameni?» Zis-a Elisei: «Dă oamenilor să mănânce; căci aşa zice Domnul:
Se vor sătura şi va mai şi rămâne». (44) Şi a dat şi s-au săturat şi a mai rămas, după
cuvântul Domnului" (4 Regi 4, 42-44).
11
Pentru manihei şi învăţăturile lor, vezi nota de la Ioan 1, 9.
164 Capitolul 6 SFÂNTUL TEOFILACT ARHIEPISCOPUL BULGARIEI

şi altele multe de acest fel. Deci, ruşineze-se, auzind că Hristos, Fiul lui
D u m n e z e u Cel „ B u n " (Matei 19,17; Marcu 10,18; Luca 18,19), a înmulţit
pâinile. Iar de ar fi fost ele zidire [făptură] rea, Cel Bun n u ar fi înmulţit ce
era rău, ca să nu mai zic că şi El însuşi mânca pâine.
Insă, poate, ar fi întrebat cineva: „Oare această minune a pâinilor este
aceeaşi cu cea de la Matei?" Aceeaşi este (Matei 14,13-21). Iar, dacă acolo
vin ucenicii şi pomenesc pentru noroade ca să fie slobozite (Matei 14,15),
iar aici însuşi Iisus întreabă „de u n d e " vor fi hrăniţi „aceştia", nu trebuie
să te miri, căci este cu putinţă ca amândouă să se fi făcut şi ucenicii să-I fi
p o m e n i t mai înainte Domnului pentru noroade, ca să fie slobozite, iar
Filip să fi fost întrebat de Domnul „de u n d e " vor fi hrăniţi.

6, 10-13: Şi a z i s Iisus: Faceţi pe o a m e n i să se a ş e z e . Şi era iarbă 12

m u l t ă î n acel loc. D e c i au şezut bărbaţii î n n u m ă r ca la cinci mii. (11) Şi

I i s u s a luat pâinile şi, m u l ţ ă m i n d , a dat ucenicilor, iar ucenicii celor ce
13

ş e d e a u ; asemenea şi din peşti, cât au voit. (12) Iar după ce s-au săturat, a
zis u c e n i c i l o r Săi: adunaţi f ărâmiturile ce au rămas , ca să n u se piardă 14

ceva. (13) Deci au adunat şi au strâns douăsprezece coşuri cu fărâmituri,

care au rămas de la cei ce au mâncat din cele cinci p â i n i de orz . 15

(6,10) Matei 14,19; 1 5 , 3 8 / Marcu 6,39 / Luca 9,14 (6,11) 1 Regi 9 , 1 3 / Matei 1 4 , 1 9 / Marcu 6,41 / Luca 9,16
(6,12) Matei 14,20; 1 5 , 3 7 / Marcu 6,42; 8 , 8 , 1 9 / Luca 9,17 (6,13) Matei 15,37 / Marcu 8,19

C a şi cum m a s a ar fi fost gata, [Domnul] le-a poruncit lor ca îndată

„să ş a d ă " . Iar ucenicii, cu toate că mai înainte n u credeau, însă cu osârdie
îi p u n p e oameni „să şadă". „Şi era i a r b ă " , primăvară fiind, căci zice
[Evanghelistul]: „era [aproape] Pastile" (loan 6, 4), iar acestea „în luna
cea d i n t â i " a primăverii se săvârşeau (Levitic
16
23,5).
Şi n u m a i „ b ă r b a ţ i i " sunt număraţi de E v a n g h e l i s t u l , urmând el
obiceiului Legii. Căci şi Moise de la cel de douăzeci de ani şi mai în sus a
n u m ă r a t norodul , nicidecum pomenind de femei (Numeri 26,2), arătând
17

cuvântul [acesta] că tot cât este bărbătesc şi voinicesc este cinstit şi vrednic
de n u m ă r a r e la Dumnezeu.

In ediţia de la 1805, în loc de „să se aşeze", se găseşte „sa şază".

12

In ediţia de la 1805, în loc de „a dat", se găseşte „a împărţit".

13

u
In ediţia de la 1805, în loc de „f ărâmiturile ce au rămas", se găseşte „sf ărâmiturile
ce au prisosit".
In ediţia de la 1805, versetul 13 este: „Deci au adunat şi au umplut douăsprezece
15

coşuri de sfărâmituri din cele cinci pâini de orz, care au prisosit celor ce au mâncat".
' „In luna întâi, în ziua a paisprezecea a lunii, către seară, sunt Pastile Domnului"
6

(Levitic 23, 5).

„Număraţi toată obştea fiilor lui Israil de la douăzeci de ani în sus, pe toţi cei
17

buni de război în Israil, după familiile lor!" (Numeri 26, 2).

TÂLCUIREA SFINTEI EVANGHELII DE LA IOAN Capitolul 6 165

Şi, „luând p â i n i l e " , Domnul „mulţămeşte", arătându-ne că mai înainte

de hrană se cuvine să mulţămim lui Dumnezeu. încă şi fiindcă era acolo
norod, pentru aceasta „ m u l ţ ă m e ş t e " înaintea m u l ţ i m i l o r , ca să se î n ­
credinţeze toţi că El cu voia lui Dumnezeu a venit şi că n u este potrivnic lui
Dumnezeu, ci toate la Tatăl le aduce. Căci atunci când osebit [depărtat d e
mulţime] lucrează semne [minuni], nimic întru acest fel n u face, c u toate că
[unele] mai mari săvârşeşte ; iar când face minuni înaintea multora, atunci
18

caută la Dumnezeu. Iară că nu pentru neputinţă face [Domnul] aceasta, ci

pentru iconomia p e care am zis-o, se arată [vădeşte] dintru a le săvârşi [El]
pe cele mai mari [decât acestea ], cu stăpânire şi cu putere.
19

Insă unii zic că pentru aceasta „ m u l ţ ă m e a " El, ca să Se tăinuiască d e

stăpânitorul lumii acesteia până în vremea Patimii, şi n u d i n t r u aceasta
să-L socotească p e El că este Dumnezeu, ci să fie a m ă g i t [amăgitorul] şi să
fie înşelat [înşelătorul], şi aşa prin Cruce să fie o m o r â t .
Şi lasă Domnul ca „să prisosească" pâinile, n u pentru arătarea cea c u
fală - să nu fie! - , ci ca să nu se socotească a fi nălucire aceasta, a n u m e că s-au
săturat oamenii, ci tuturor să le fie arătat că întru atât de adevărată m ă s u r ă
s-au săturat, încât au şi prisosit multe. Şi, dintru această pricină, a şi poruncit
„să se adune sfărâmiturile", ca văzându-le p e acestea [ucenicii], m a i m u l t
să ţină minte minunea cea care se făcuse. Şi se cuvine a n e m i n u n a n u n u m a i
pentru că „au prisosit", ci şi pentru că nici m a i mult, nici m a i puţin, ci
întocmai cu numărul ucenicilor a făcut [ D o m n u l ] a prisosi „ c o ş u r i l e "
rămăşiţelor, ca toţi să poarte [câte unul] şi n i c i I u d a să n u r ă m â n ă
neîmpărtăşit [dintru ele], ci să-i fie şi această m i n u n e spre arătare [adeverire]
că Dumnezeu este Dascălul [învăţătorul] lui şi să se folosească dintru aceasta;
măcar că, pentru răutatea Iudei, mai vârtos spre osândă i-a fost lui aceasta,
căci pe Cela Care a făcut atâtea prisosinţe - dintru care şi el a purtat u n
„coş" - pe Acela L-a vândut (Matei 26,15).
Căci, cu adevărat, nu în zadar a poruncit [Domnul] Apostolilor să poarte
„coşurile", ci ca pururea să ţină rninte minunea, fiindcă aveau să fie învăţători
ai lumii. Pentru că norodul nici o roadă m a r e n u avea să d o b â n d e a s c ă ,
întrucât îndată a uitat minunea, atâta era de neînţelegător [nepriceput,
neînţelept], iar ucenicii nu puţin aveau să se folosească.
Şi ne învăţăm din minunea ce s-a făcut să n u n e î m p u ţ i n ă m la suflet
întru strâmtorările sărăciei, nici să ne t e m e m d e dăruirile d i n t r u iubirea

18
Cum este, de pildă, minunea schimbării la faţă a Domnului, săvârşită în muntele
Tabor, unde El Şi-a arătat slava Sa dumnezeiască (Matei 17,1-8; Marcu 9,1-8; Luca 9,28-36).
19
Cum sunt, de pildă, învierea din morţi a fiul văduvei din Nain (Luca 7,11-18) şi a
fiicei mai-marelui sinagogii (Luca 8,49-56).
166 Capitolul 6 SFÂNTUL TEOFILACT ARHIEPISCOPUL BULGARIEI

de primire a străinilor, ci să credem că măcar o pâine de v o m avea, o va

înmulţi pe aceasta Cel Care a făcut de „au prisosit" atâtea „sfărâmituri"
din „cinci pâini".
Iar după alegorie [înţelege a ş a ] : când a ieşit D o m n u l din Ierusalim -
20

d u p ă c e e a ce s-a zis prin Prooroci: „Părăsit-am c a s a M e a , lăsat-am

moştenirea M e a " (Ieremia 12, 7) - atunci în „Galileea" neamurilor „Se
d u c e " (Ioan 6,1), pe păgâni luându-i „şi norod mult m e r g e după Dânsul"
(Ioan 6 , 2 ) . Şi „Se suie în munte" (loan 6 , 3 ) , adică pe Cruce - ca pe toţi să-i
tragă la S i n e - ori la Cer, la cinstea şi slava cea cuviincioasă lui Dumnezeu.
Căci, după ce S-a înălţat la Cer - şi este slăvit de noi ca un Dumnezeu şi
n u ca o m gol [simplu, de rând] - se zice că „în m u n t e S-a suit", căci
„ m u n t e " este gândirea cea înaltă , pentru El. Şi ne „ d ă " nouă, celor care
21

suntem supuşi celor cinci simţiri, „pâinile" cele cuvântătoare, „cinci" fiind
şi acestea, căci fiecărei simţiri îi dă „pâinea" cea cuviincioasă, anume
cuvântul, precum şi Pavel spune: „In Biserică voiesc să grăiesc cinci
c u v i n t e " (1 Corinteni 14,19), adică acelea care se cuvin spre îndreptarea
celor cinci simţiri. Insă nu putem pe aceste „cinci c u v i n t e " să le mâncăm
cu totul, ci şi prisosesc. Căci nu poate vreunul dintre noi toate cuvintele
tainei să le cuprindă, ci pe cele pe care noi, cei mai materialnici, nu putem
a le ajunge şi a le mânca, Apostolii le poartă, ca întru oarecare „coşuri", în
sufletele lor cele drepte. Căci „coşurile" din ramuri d e finic au fost, iar
„dreptul ca finicul va înflori" (Psalm 91,12).

6,14-15: Iar oamenii văzând minunea pe care a făcut-o , ziceau: Acesta 22

este într-adevăr Proorocul, Care va să vină în lume. (15) Cunoscând deci

Iisus că au să vină şi să-L ia cu sila, ca să-L facă rege , S-a dus iarăşi în 23

munte, El Singur. (6, U) Facere 4 9 , 1 0 / Deuteronom 1 8 , 1 5 , 1 8 /

Matei 1 1 , 3 ; 2 1 , 4 6 / Luca 7,16-19; 2 4 , 1 9 / Ioan 4 , 1 9 ; 7 , 1 2 ; 9 , 1 7 ( 6 , 1 5 ; Matei 14,23

Vezi, lăcomia de pântece a norodului, căci mii de minuni făcând

D o m n u l - şi mai minunate - n u se mirau, şi iată că ei pentru mâncare
grăiesc: „Acesta este Proorocul". Nu-L mai învinuiesc [prihănesc] pentru
călcarea sâmbetei, nu mai fac izbândire Legii, şi atâta îl cinstesc pe El pentru

Aici Sfântul Teofilact tâlcuieşte alegoric minunea înmulţirii pâinilor, luând capitolul
20

6 dintru început.
21
„înaltă", după vrednicia Dumnezeirii, şi nu după înălţarea cea trufaşă a cugetului
omenesc.
22
în ediţia de la 1805, în loc de „minunea pe care a făcut-o", se găseşte „semnul pe
care l-a făcut".
23
în ediţia de la 1805, în loc de „să-L ia cu sila, ca să-L facă rege", se găseşte „să-L
apuce pe El, ca să-L facă împărat".
 TÂLCUIREA SFINTEI EVANGHELII DE LA IOAN Capitolul 6 167

pâini, încât n u n u m a i „Prooroc" îl vestesc p e El, ci şi îl socotesc vrednic

de împărăţire. Dar El fuge, învăţându-ne pe noi să d e f ă i m ă m dregătoriile
cele lumeşti.
însă „se d u c e " la „munte, El singur", neluând p e nici u n u l din ucenici,
l ca să cerce [încerce] dorinţa lor, şi de le este cu nesuferire lipsirea Sa d e la
< dânşii.

; 6,16-21: Şi când s-a făcut seară, ucenicii Lui s-au coborât la mare. (17) 24

Şi intrând î n corabie, mergeau spre Capernaum, dincolo de mare. Şi s-a

făcut întuneric şi Iisus încă nu venise la ei. (18) Şi suflând vânt mare, marea
se întărâta . (19) D u p ă ce au vâslit deci ca la douăzeci şi cinci sau treizeci
25 26

de stadii, au văzut pe Iisus umblând pe apă şi apropiindu-Se de corabie, 27

ei s-au înfricoşat. (20) Iar El le-a zis: Eu sunt; n u vă temeţi! (21) Deci voiau
să-L ia î n corabie, şi îndată a sosit corabia la ţărmul la care mergeau. 28

; (6,17) Matei 1 4 , 2 2 / M a r c u ' 6 , 4 7 (6,18) Matei 1 4 , 2 4 (6,19) Matei 1 4 , 2 5 /

Marcu 6 , 4 8 (6,20) Matei 1 4 , 2 7 / M a r c u 6 , 5 0

D o m n u l Se suie „ s i n g u r " în „ m u n t e " ca, p r e c u m a m zis, să cerce

[încerce] dorinţa ucenicilor, dacă, oare, îl vor căuta p e El. Iară ei îl aşteaptă
pe Dânsul p â n ă „ s e a r a " , nădăjduind că El va veni. Insă, fiindcă n u a venit,
nu suferă [rabdă], ci spre căutarea Lui fiind îmboldiţi de dorinţă [împinşi
| de dorire], „ intră î n c o r a b i e " . Căci nu aşa, de rând, şi c u m s-ar fi întâmplat,
| a spus Evanghelistul vremea, ci prin aceasta a arătat dragostea lor cea
| mare, că nici „ s e a r a " n u i-a oprit pe ei.
| Şi îi lasă [Domnul] p e ei să se primejduiască de vifor ca, făcându-se
| linişte după furtună, mai mult să se veselească de m i n u n e a ce s-a făcut şi
i pomenirea acesteia neuitată să se însemneze [pecetluiască, zugrăvească]
\ în inimile lor. Şi le-a venit lor de faţă când se primejduiau de vifor; iar prin
cuvânt şi frica o goneşte de la dânşii şi linişte face în m a r e ; şi D o m n u l
; îndoită linişte face, potolind şi turburarea sufletelor lor şi a mării. Iar El
i n u S-a suit în corabie, mai mare vrând să facă minunea. Căci, vezi trei
j minuni: cea dintâi că umblă pe mare; a doua că a potolit valurile; a treia,
| că „ î n d a t ă " a făcut d e „a sosit corabia la p ă m â n t u l la care ei m e r g e a u " ,
cu toate că era foarte departe de pământ, când a venit D o m n u l la e a
C u adevărat, au trecut şi iudeii Marea Roşie, Moise povăţuindu-i; însă
acela toate le făcea ca u n slujitor şi rugându-se (Ieşire 14,13-29), iară Acesta

24
în ediţia de la 1805, în loc de „s-au coborât", se găseşte „s-au pogorât".
25
în ediţia de la 1805, în loc de „marea se întărâta", se găseşte „marea s-a ridicat".
26
în ediţia de la 1805, în loc de „după ce au vâslit", se găseşte „venind".
27
în ediţia de la 1805, în loc de „pe apă", se găseşte „pe mare".
28
în ediţia de la 1805, în loc de „ţărmul", se găseşte „pământul".
168 Capitolul 6 SFÂNTUL TEOFILACT ARHIEPISCOPUL BULGARIEI

[Domnul] cu toată stăpânirea. Şi acolo, suflând vântul de la răsărit, s-a dat

apa în lături, încât a făcut de au trecut [israilitenii] pe uscat (Ieşire 14,21).
Iar aici, mai mare s-a făcut minunea, căci rămânând marea întru a sa fire,
aşa [astfel] îl purta pe Stăpânul pe umeri, ca să se plinească cuvântul cel
proorocesc : „Cel C e umblă pe mare ca şi p e u s c a t " (Iov 9, 8).
29

Mulţi suntem şi acum întru întunericul cel gânditor şi ne primejduim

să ne înecăm în „ m a r e a " cea gânditoare, dar să-L primim pe Hristos şi, cu
adevărat, ne vom mântui dintru primejdii. Şi, dacă, de multe ori, înfricări
vor aduce asupra noastră vreunii, ispitindu-ne pe noi - ori draci, ori oameni
- şi prin frică se v o r ispiti să ne clătească [zdruncine] pe noi, să-L auzim
p e Hristos, strigând: „Nu vă temeţi, Eu s u n t ! " Iar ceea ce zice [Domnul],
această înţelegere are: „Cele înfricoşate trec, de aceea «nu vă temeţi» de
cele trecătoare; însă «Eu sunt», adică pururea rămân şi ca un Dumnezeu
«Eu sunt Cel Ce s u n t » (Ieşire 3,14). Deci, de vreme ce cele înfricoşate sunt
vremelnice şi nu cu adevărat sunt - însă «Eu sunt», adică rămân [dăi-
30

nuiesc] şi niciodată E u nu trec, ci cu adevărat „sunt" - să n u vindeţi credinţa

cea întru Mine, pentru cele vremelnice".
Şi, vezi, că nu la începutul primejdiei, ci după ce s-a împuternicit aceasta,
Se arată Hristos şi risipeşte frica Căci ne lasă pe noi să venim în mijlocul
primejdiilor ca, luptându-ne cu necazul, şi fiind strâmtoraţi, mai lămuriţi să
n e facem; şi ca, pornind [purcezând, mişcând, dezlegând] toată puterea şi
înţelepciunea noastră şi aflând-o pe ea neputincioasă, să năzuim numai la
Acela Care dintru cele fără de nădejde de scăpare poate să ne mântuiască.
Căci, arunci când mintea omenească va obosi, atuncea mântuirea cea de la
D u m n e z e u , fără de veste sosind, ne face p e noi să căutăm numai la Acela
Care ne-a mântuit şi n u nouă înşine să ne scriem [socotim] mântuirea.
Iar de vom voi ca şi în „corabia" noastră să îl luăm pe Hristos - adică
să-L sălăşluim p e Hristos în inima noastră - , „ î n d a t ă " ne v o m afla la
„ p ă m â n t u l " acela „la care m e r g e m " . Dar, care este acel „ p ă m â n t " ? Arătat
este cu adevărat că „pământul" făgăduinţei, Cerul (2 Petru 3,13; Apocalipsa
21,1), care este „pământul celor b l â n z i " şi care au „ p a c e " , dinspre toată
31

răutatea (Psalm 36,11; Matei 5, 5).

29
In ediţia 1988 a Sfintei Scripturi, avem: „El singur este Cel Ce întinde cerurile şi
umblă pe valurile mării" (Iov 9, 8).
Acestea, chiar dacă pot aduce vătămare în vremelnicie, însă „nu cu adevărat sunt",
30

adică nu dăinuiesc veşnic, nu au fiinţă nepieritoare, ci sunt supuse mărginirilor

vremelniciei.
31
„Cei blânzi vor moşteni pământul şi se vor desfăta de mulţimea păcii" (Psalm
36, 11).
TÂLCUIREA SFINTEI EVANGHELII DE LA IOAN Capitolul 6 169

6,22-26: A doua zi, mulţimea , care sta de cealaltă parte a mării, a v ă z u t

32

că nu era acolo decât numai o corabie mai mică şi că Iisus n u intrase în

corabie împreună cu ucenicii Săi, ci plecaseră numai ucenicii Lui. (23) Şi
alte corăbii mai mici au venit din Tiberiada în apropiere de locul u n d e ei
33

mâncaseră pâinea, după ce Domnul mulţămise. (24) Deci, când a v ă z u t

mulţimea că Iisus n u este acolo, nici ucenicii Lui, au intrat şi ei în corăbiile
cele mici şi au venit la Capernaum, căutându-L pe Iisus. (25) Şi găsindu-L
34

dincolo de mare, I-au zis: învăţătorule , când ai venit aici? (26) Iisus le-a
35

răspuns şi a zis: Adevărat, adevărat zic vouă: M ă căutaţi n u pentru că aţi

36

văzut minuni , ci pentru că aţi mâncat din pâini şi v-aţi săturat.

37

Umblând Iisus pedestru pe mare, a mers de cealaltă parte a ei, iar noroa­
dele, căutându-L p e El a doua zi şi văzând că numai „o c o r a b i e " a fost cea
în care au încăput [intrat] ucenicii - întru care corabie „Iisus n u i n t r a s e " - ,
au venit întru priceperea minunii şi bănuiau [presupuneau] că El, u m b l â n d
cu picioarele pe mare, a trecut de cealaltă parte a ei. Căci, de ar fi fost şi o
altă corabie, ar fi putut socoti [gândi] că D o m n u l nu S-a d u s î m p r e u n ă cu
ucenicii, ci intrând întru aceea, a trecut m a r e a Iar acum, fiindcă n u m a i u n a
a fost „corabia", întru care Domnul nu a intrat, ci n u m a i ucenicii, arătată
[adeverită] este minunea Deci, acestea socotind [cugetând] noroadele, pentru
că au aflat „alte corăbii" care veniseră din cealaltă parte a mării, a u intrat
întru acelea şi au trecut în Capernaum, unde, aflându-L p e D o m n u l , n u cad
[la El] să se roage, ca să le spună c u m a trecut, nici n u cearcă [cercetează]
cele pentru semnul acesta, ci aşa, de rând [simplu], zic: „ C â n d ai veni t a i c i ? "
Căci aceia care îl căutau pe El să-L apuce [prindă] şi să-L facă împărat (Ioan
6,15), după ce L-au aflat pe Dânsul, nici un lucru de acest fel n u se sfătuiesc
[întru ei], ci scoţându-şi din rrunte minunea [trecerii m ă r i i ] , de altă m a s ă
caută să se desfăteze, precum şi mai înainte. Pentru aceasta şi sunt înfruntaţi
de Domnul, căci zice: „«Mă căutaţi» p e Mine «pentru că aţi m â n c a t d i n
pâini» şi pentru aceasta M ă doriţi, ca iarăşi să v ă fac m a s ă " .

32
In ediţia de la 1805, în versetele 22 şi 24, în loc de „mulţimea", se găseşte „norodul",
cu următoarea notă: [1805] „Norod" este numit cel care venise să-L prindă şi să-L facă
împărat. Căci, neaflându-L pe El, stăteau pe marginea mării, socotind ce s-a putut întâmpla.
Iară cuvântul care zice: „Şi alte corăbii... Domnul mulţămise" [versetul 29] este pus aici
spre arătare, cum că acele corăbii au venit mai pe urmă. Deci, mai apoi de t o a t e ,
deznădăjduindu-se aceia, au bănuit că [Domnul] a trecut pedestru pe mare (după Zigaben).
33
In ediţia de la 1805, în loc de „corăbii mai mici", se găseşte „corăbii".
31
In ediţia de la 1805, în loc de „corăbiile cele mici", se găseşte „corăbiile".
35
în ediţia de la 1805, în loc de „învăţătorule", se găseşte „Rabi".
36
în ediţia de la 1805, în loc de „Adevărat, adevărat", se găseşte „Amin, amin".
37
In ediţia de la 1805, în loc de „minuni", se găseşte „semne".
170 Capitolul 6 SFÂNTUL TEOFILACT ARHIEPISCOPUL BULGARIEI

Şi ia aminte, că măcar că îi mustră p e ei, însă n u aspră mustrare

unelteşte [foloseşte, întrebuinţează]. Pentru că nu a zis: „O, robi ai pânte-
celui şi lacomi", ci cu blândeţe [a grăit]; căci, vrând să-i îndrepteze, îi mustră
p e ei, încă şi prin a descoperi cele ascunse ale inimii lor, spre mai mare
credinţă voind să-i aducă pe dânşii. Iar c u m că îndreptătoare le-a fost lor
mustrarea, arătat [adeverit] este din cele de p e urmă, căci învăţătură preafo-
lositoare face către dânşii, şi zice:

6 , 2 7 : Lucraţi n u pentru mâncarea cea pieritoare, ci p e n t r u mâncarea

ce r ă m â n e spre viaţa veşnică şi pe care o va da vouă Fiul O m u l u i , căci pe
El L-a pecetluit DumnezeU-Tatăl. (6, 27) Deuteronom 3 0 , 2 0 / M a t e i 3 , 1 7 ; 1 7 , 5 /
Marcu 1 , 1 1 / Luca 3 , 2 2 ; 9 , 3 5 / Ioan 1 , 3 2 ; 1 0 , 3 6 / 2 Petru 1 , 1 7

Zice [Domnul]: „Voi, pentru pâini M ă căutaţi, ca unii care doriţi de

hrana aceasta a vă sătura, dar vi se cuvine v o u ă să n u fiţi dedaţi cu totul la
pântece, ci să grijiţi m a i vârtos [cu prisosinţă] de cele duhovniceşti, şi nu
toată grija spre hrana cea trupească să o cheltuiţi", căci pe aceasta a numit-o
„ m â n c a r e pieritoare". însă, de vreme ce mulţi din cei care voiesc să trăiască
fără de lucru - şi mai vârtos [cu prisosinţă] mesalienii - graiul acesta îl uneltesc
38

[folosesc, întrebuinţează] spre ajutorarea deşertăciunii lor, de nevoie este a

lumina [lămuri, limpezi] acest grai, căci Domnul nostru Iisus Hristos nu a
zis-o aceasta, ca şi c u m ar fi voit să taie [oprească, reteze] toată lucrarea cea
trupească şi ar fi silit spre nelucrare, căci nelucrarea la „toată răutatea a învăţat
[povăţuit]" (Sirah 33,32).
39

Şi, de se cuvine a grăi adevărul, aceasta este „mâncarea cea pieritoare",

a voi cineva să trăiască fără de lucru, pentru că acela care urmează lui
Hristos, se cuvine să lucreze, ca să aibă să dea şi altora. Căci, acesta are
plată [răsplată] făgăduinţa împărăţiei celei ce va să fie (Matei 25, 34-36).
„Aşadar, cum" - zic [ereticii] - „a grăit D o m n u l , că n u se cuvine «a
lucra pentru mâncarea cea pieritoare»?" [Răspundem:] Sârguinţa cea cu
dinadinsul către mâncări a acelora tăindu-o [retezându-o] şi către cele
duhovniceşti puţin mutându-i. „Aşa e, cu adevărat" - zic ei - „însă c u m că
lucrarea cea trupească o taie [opreşte] Hristos, este arătat [adeverit] din ceea
ce a zis către Marta: «Marto, te grijeşti şi pentru multe te sileşti; dar un
lucru trebuieşte: căci Măria partea cea b u n ă şi-a ales, care n u se va lua de

Mesalienii voiau să-şi consacre viaţa cu totul rugăciunii, deoarece socoteau că

38

Botezul nu are putere îndestulătoare pentru a birui răul. Din pricina acestei învăţături, ei
refuzau participarea la Sfintele Taine. De asemenea, ei nu voiau să facă nici un fel de
muncă şi de aceea trăiau din cerşit. Această erezie a apărut în veacul al IV-lea, iar mai
târziu a fost osândită la Sinodul al IlI-lea ecumenic de la Efes, în anul 431.
„Pune-1 la lucru, ca să nu şadă, că multă răutate a învăţat lenevirea" (Sirah 33, 32).
39
TÂLCUIREA SFINTEI EVANGHELII DE LA IOAN Capitolul 6 171

]a ea» (Luca 10,41-42), şi iarăşi: «Nu vă grijiţi pentru ziua de m â i n e » " (Matei
6,34). Acestea [argumente] le aduc cei care voiesc a se hrăni, şezând fără de
lucru. Dar noi ce zicem [răspundem]? Anume că, aceea care s-a zis către
jvîarta n u este pentru lucru şi lucrare şi nelucrare, ci pentru a şti [cunoaşte]
vremea şi a nu cheltui vremea ascultării [cuvântului Domnului] la sârguinţa
cea către mâncăruri. Deci, zice Domnul acestea, plecându-o pe dânsa să n u
piardă în zadar vremea învăţăturii, din pricina îndeletnicirii celei pentru
pântece . Iar aceea, zicând: „nu vă grijiţi", nici aşa n u leapădă [Domnul]
40

lucrarea, căci una este grija şi alta lucrarea Pentru că, este cu putinţă, ca şi
lucrând cineva, să n u se îngrijoreze deloc. Deci, învăţându-ne pe noi D o m n u l
să nu ne pironim la cele lumeşti, nici să ne facem grijă pentru odihna cea de
mâine, ci mai vârtos [cu prisosinţă] voind El ca noi, în fiecare zi să lucrăm,
zice: „Nu v ă grijiţi pentru ziua de mâine", ca şi c u m ar fi zis aşa: „Nu v ă
grijiţi c u m că astăzi să lucraţi şi mâine să vă odihniţi, ci hrana fiecărei zile,
din lucrarea cea din fiecare zi avându-o, nu vă grijiţi pentru ziua de m â i n e " . 41

Iar „ m â n c a r e care r ă m â n e " numeşte î m p ă r t ă ş i r e a cea d e taină a

Trupului Domnului, pe care El ne-o dă n o t ă , „Fiu al O m u l u i " făcându-Se,
pe Care Tatăl „L-a pecetluit", adică L-a arătat, L-a adeverit că este Fiu al
Său. Căci şi însuşi Hristos prin minuni S-a arătat p e Sine, însă, fiindcă
vorbeşte către iudei, ca să nu se turbure ei, la Tatăl aleargă [vine] şi zice că
de Dânsul este „pecetluit", adică arătat, mărturisit. D e v r e m e ce şi Chip
al Tatălui este Fiul şi Pecete şi Caracter [Trăsătură], să înţelegi că de El
[Tatăl] S-a pecetluit Acesta [Fiul], ca Acela Care este C h i p şi Pecete (Evrei
42

1,3), întrucât ceea ce se zice este întru acest fel: „Pe Acesta, Care se v e d e a
fi «Fiu al Omului», Tatăl «L-a pecetluit», adică L-a N ă s c u t Pecete şi Chip
al Său, Care are întru Sine toate câte are El [Tatăl], şi este, fireşte, întocmai
cu Dânsul [cu T a t ă l ] " .

6, 28-30: Deci au zis către El: Ce să facem, ca să săvârşim lucrările 43

lui D u m n e z e u ? (29) Iisus a răspuns şi le-a zis: Aceasta este lucrarea lui

40
Vezi şi tâlcuirea Sfântului Teofilact la Luca 10, 38-42.
41
Vezi şi tâlcuirea Sfântului Teofilact la Matei 6, 34.
42
„în zilele acestea mai de pe urmă ne-a grăit nouă prin Fiul, pe Care L-a pus
moştenitor a toate şi prin Care a făcut şi veacurile; (3) Care, fiind strălucirea slavei şi
chipul fiinţei Lui şi Care ţine toate cu cuvântul puterii Sale, după ce a săvârşit, prin El
însuşi, curăţirea păcatelor noastre, a şezut de-a dreapta slavei, întru cele prea înalte,
(4) făcându-Se cu atât mai presus de îngeri, cu cât a moştenit un nume mai deosebit
decât ei" (Evrei 1, 2-4).
43
în ediţia de la 1805, în loc de „să săvârşim lucrările", se găseşte „să lucrăm
lucrurile".
172 Capitolul 6 SFÂNTUL TEOFILACT ARHIEPISCOPUL BULGARIEI

D u m n e z e u , ca să credeţi în Acela pe Care El L-a trimis . (30) Deci I-au 44

zis: Dar ce minune faci Tu, ca să vedem şi să credem în Tine? Ce lucrezi?

45

(6,29) Ioan 17,3,23 / 1 Ioan 3,23 (6,30) Matei 12,38; 16,1 / Matei 8, U / Luca U, 16 / Ioan 2,18 / 1 Corinteni 1,22

C e r iudeii să se înveţe „lucrul lui Dumnezeu", n u ca să-1 lucreze

[săvârşească] pe el, ci ca să apuce pricini [prindă temeiuri ]. Deci, măcar 46

că îi ştia [Domnul] p e ei că n u se vor folosi cu nimic, însă pentru folosul

cel de obşte al învăţăturii, le răspunde şi le arată lor, iară mai vârtos [cu
prisosinţă] tuturor oamenilor, că: „«Acesta este lucrul lui Dumnezeu» -
a crede întru Cel Care L-a trimis Acela, căci credinţa cea întru El este lucru
cu adevărat sfinţit şi de săvârşit [desăvârşit] şi care îi sfinţeşte pe cei care
. o au pe dânsa". Pentru că, credinţa cea adevărată este povăţuitoare spre
toată lucrarea cea b u n ă şi lucrarea cea bună păzeşte credinţa. Căci şi
lucrurile [faptele], fără de credinţă, sunt moarte [precum], şi credinţa, fără
de lucruri [fapte] (Iacov 2,14, 26).
Şi, vezi, nemulţămire şi nesimţire! Iarăşi cer „ s e m n " cei care au văzut
atâtea de multe şi atâta de mari [minuni], şi mai vârtos [cu prisosinţă] al
pâinilor, din care s-au săturat. Deci, ca nişte lacomi cu pântecele, iarăşi cer
acest fel de „semn", care să le folosească lor la pântece. Iar c u m că aceasta
este adevărat, arătat [adeverit] este din cele de pe urmă:

6 , 3 1 - 3 4 : Părinţii noştri au mâncat mană în pustie, precum este scris:

„Pâine din Cer le-a dat lor să mănânce". (32) Deci Iisus le-a zis: Adevărat,
a d e v ă r a t zic vouă: N u Moise v-a dat pâinea cea din Cer; ci Tatăl Meu
47

v ă dă din Cer pâinea cea adevărată. (33) Căci pâinea lui D u m n e z e u este
cea care se coboară din Cer şi care dă viaţă lumii. (34) Deci au zis către
48

El: D o a m n e , dă-ne totdeauna pâinea aceasta. (6,31) ieşire 16,14-15 /

Numeri 11, 7 / Deuteronom 8 , 1 6 / Neemia 9 , 1 5 / Psalm 77, 24-25 / înţelepciune 16,20 /
Ioan 6 , 4 9 / 1 Corinteni 1 0 , 3 (6,33) Ioan 3 , 1 3 , 3 1 / 1 Corinteni 1 0 , 1 7 (6,34) Ioan 4 , 1 5

N u în zadar ziceam că aceştia, ca unii care erau robi pântecelui, cereau

„ s e m n " , precum era cel al pâinilor. Căci, iată, pomenesc de „mană" şi nu
de vreo altă oarecare minune, ori din cele din Egipt, ori din cele de la Marea

44
în ediţia de la 1805, versetul 29 este: „Răspuns-a Iisus şi le-a zis lor: Acesta este
lucrul lui Dumnezeu, ca să credeţi întru Carele L-a trimis Acela".
45
în ediţia de la 1805, în loc de „minune", se găseşte „semn".
46
Adică, să apuce iudeii pricini ori pentru a li se înmulţi iarăşi pâini, ori pentru a-L
face pe Domnul împărat al lor pământesc, căci ei pentru unele ca acestea veniseră de
partea cealaltă a mării.
47
în ediţia de la 1805, în loc de „Adevărat, adevărat", se găseşte „Amin, amin".
JL
ip ediţia de la 1805, în loc de „se coboară", se găseşte „se pogoară".
TÂLCUIREA SFINTEI EVANGHELII DE LA IOAN Capitolul 6 173

Roşie. Pentru că, voind ei să-L stârnească p e Dânsul, ca şi El, acest fel de
„semn" să facă, care ar fi putut să-i hrănească p e dânşii trupeşte, p o m e n e s c
de „mană", din pricina lăcomiei pântecelui, cea peste măsură.
Dar, ce le răspunde lor „înţelepciunea lui D u m n e z e u " (1 Corinteni 1,
24), Domnul nostru Iisus Hristos? „«Nu Moise v-a dat v o u ă pâinea», adică
«pâinea cea adevărată» nu v-a dat-o vouă Moise, ci toate cele care atunci se
făceau, erau preînchipuiri ale celor care acum se fac. Căci Moise, chip ţinea
[era preînchipuire] al lui Dumnezeu, al Celui adevărat Voievod [Cârmui­
tor] al israilitenilor celor gânditori [cugetători, raţionali], iar p â i n e a aceea
[mana] era chip [preînchipuire] al Meu, Celui Care M - a m pogorât d i n Ceruri
şi adevărat hrănesc şi adevărat sunt".
Şi Se numeşte p e Sine „pâinea cea a d e v ă r a t ă " , n u ca şi c u m m a n a ar fi
fost mincinoasă, ci fiindcă aceea a fost chip [preînchipuire] şi u m b r ă şi n u
însuşi adevărul. Căci, după adevăr, „ m a n ă " este Fiul lui D u m n e z e u , Cel
Unul-Născut, Care S-a făcut om, [lucru] care este î n s p ă i m â n t ă t o a r e grăire
şi auzire! Pentru că „ m a n a " se tâlcuieşte „Ce este a c e a s t a ? " (Ieşire 16,15);
căci, văzând fiecare mana înaintea cortului său revărsată g r ă m a d ă şi dintru
neobişnuita şi străina minune spăimântându-se, evreii se î n t r e b a u u n u l
pe altul: „Ce este aceasta?" Deci, D o m n u l , Fiul lui D u m n e z e u , O m făcân­
du-Se, Acesta este „ m a n a " , cea care-i s p ă i m â n t e a z ă p e toţi, încât fiecare,
nedumerindu-se, zice: „«Ce este aceasta?» C u m , Fiul lui D u m n e z e u este
şi Fiu al Omului? C u m , din două [firi] care sunt î m p o t r i v ă , s-a făcut o Faţă
[Persoană]? Ce este această taină?"
Deci, Această „Pâine", fiind după fire „viaţă", ca Acela C a r e este Fiu
al Tatălui Celui viu, face ceea ce este al Său - le face vii p e toate. Şi, p r e c u m
pâinea cea din p ă m â n t [firească] ţine firea cea slabă a trupului şi n u o lasă
să se strice [destrame, risipească], aşa şi Hristos, prin lucrarea D u h u l u i , îl
face viu pe suflet. încă şi însuşi trupul îl ţine spre nestricăciune, căci prin
Hristos s-a dăruit firii omeneşti învierea cea din morţi şi n e s t r i c ă c i u n e a
trupurilor.
însă iudeii, către pântece fiind încă dedaţi şi c u totul pământeşti, pentru
pâine simţită înţeleg cele grăite [de D o m n u l ] şi zic: „ D ă - n e n o u ă p â i n e a
aceasta"; aşadar, fiind neînţelegători [nepricepuţi, neînţelepţi], se v ă d e a u .
Şi spun: „«Totdeauna dă-ne nouă p â i n e a aceasta», n u întru o z i , nici î n
două". Iar aceasta şi din iubirea de argint o ziceau - „Căci, ca să n u cheltuim
banii noştri pentru îndestularea hranei, dă-ne n o u ă totdeauna această lesne
dobândită p â i n e " .
174 Capitolul 6 SFÂNTUL TEOFILACT ARHIEPISCOPUL BULGARIEI

6, 35-38: Şi Iisus le-a zis: Eu sunt pâinea vieţii; cel ce vine la M i n e 49

n u v a flămânzi şi cel ce crede în M i n e nu va înseta niciodată. (36) Dar

50

a m spus vouă că M-aţi şi văzut şi nu credeţi. (37) Tot ce-Mi dă Tatăl, va

veni la M i n e ; şi pe cel ce vine la Mine nu-1 voi scoate afară; (38) pentru
că M - a m coborât din Cer, nu ca să fac voia Mea, ci voia Celui Ce M-a
51

trimis pe Mine. ( 6 , 3 5 ; Levitic 2 2 , 7 / Sirah 2 4 , 2 3 / Ioan 4 , 1 0 , 1 4 , 1 6 ; 6 , 4 8 , 5 8 ; 7,37

(6, 36) Ioan 6, 64 (6,38) Matei 2 6 , 3 9 / Marcu 1 4 , 3 6 / Luca 2 2 , 4 2 / Ioan 3 , 1 3 ; 4 , 3 4 ; 5 , 3 0 ; 8,28-29

Fiindcă iudeii, ca unii care erau pământeşti, socoteau că pentru pâine

simţită grăieşte D o m n u l şi dintru această pricină îl sileau şi-I cereau,
m u s t r â n d u - i pe ei D o m n u l - şi arătându-le că, atâta v r e m e cât ei socoteau
că simţită este hrana, îi urmau Lui, însă când vor înţelege c u m că este
duhovnicească, nu-I v o r mai urma - , le zice: „Eu sunt pâinea vieţii".
Şi n u a zis „pâinea hranei", ci „pâinea vieţii". Căci, pentru că toate
fuseseră omorâte, D o m n u l ne-a înviat pe noi prin Sine însuşi (1 Corinteni
52

15, 22), Cel Care este „pâine", fiindcă credem că aluatul frământăturii
o m e n e ş t i s-a copt de focul Dumnezeirii.
Iar „pâine a vieţii" este [Domnul], nu a acestei vieţi obişnuite, ci a
celei preschimbate şi care nu se taie [curmă, retează] de moarte.
Şi „cel ce crede" întru această „pâine", „nu va f l ă m â n z i " , nici n u va
pătimi [suferi, îndura] foamete de a auzi cuvântul lui D u m n e z e u , nici
„nu v a î n s e t a " sete gânditoare, care se face dintru a n u avea apa Botezului
şi sfinţenia Duhului. C ă c i , cel nebotezat are sete şi uscăciune multă, fiind
lipsit de apa cea sfântă care răcoreşte, iar cel botezat, a v â n d u - L p e Duhul,
pururea se mângâie printr-însul.
Şi, arătând că şi credinţa cea „întru E l " (Ioan 6, 29, 40), n u este lucru
m i c , ci dar al lui D u m n e z e u , care se dă de la Tatăl celor vrednici şi drepţi
la inimă, zice că: „«Tot ce îmi dă M i e Tatăl, la M i n e v a v e n i » , adică cred
întru M i n e aceia pe care Mi-i dă Mie Tatăl. însă voi iudeii, ca unii ce sunteţi
nevrednici, n u îmi sunteţi daţi Mie de la Tatăl, pentru aceasta nici n u veniţi
la M i n e , căci nu aveţi inima dreaptă, ca să vă iubească p e voi Dumnezeu
şi Tatăl şi să vă aducă la credinţa M e a Iar Eu «pe cel care vine la Mine nu-1
voi scoate afară», adică nu-1 voi pierde, ci îl vor m â n t u i , şi îl voi găti
[rândui], spre a dobândi multă purtare de grijă. Căci « M - a m pogorât din
Cer» n u spre a face altceva, ci numai voia Tatălui".

în ediţia de Ia 1805, în versetele 35 şi 37, în loc de „la Mine", se găseşte „către

49

Mine".
în ediţia de la 1805, în loc de „în Mine", se găseşte „întru Mine".
50

în ediţia de la 1805, în loc de „coborât", se găseşte „pogorât".

51

„Precum în Adam toţi mor, aşa şi în Hristos toţi vor învia" (1 Corinteni 15, 22).
52
TÂLCUIREA SFINTEI EVANGHELII PE LA IOAN Capitolul 6 175

Iar a c e s t e a le zice [ D o m n u l ] , ca să înţeleagă ei că acela c a r e n u - L

primeşte p e El este potrivnic lui Dumnezeu, fiindcă stă î m p o t r i v a voii
Tatălui. C ă c i , de vreme ce ei îl numeau pe Dânsul potrivnic lui D u m n e z e u , 53

£] întoarce prihana [învinuirea] spre dânşii, şi zice - c u toate că n u arătat

[vădit] - că: „Voi sunteţi potrivnici lui D u m n e z e u , cei care n u - L p r i m i ţ i p e
Cel Care u r m e a z ă voii T a t ă l u i " .
54

Unde este aici Nestorie, care zicea că după înviere S-a î n d u m n e z e i t

Hristos? N u auzi, ticăloase, că S-a „pogorât din C e r " ? ! Iar C e l C a r e S-a
pogorât din Cer, cu adevărat nu era [numai] o m gol [de rând, s i m p l u ] , ci
Dumnezeu! Căci o m gol [de rând, simplu] nu se pogoară din Cer, ci, de se
va întâmpla, se suie în Cer, pentru fapta lui cea b u n ă 55
dăruindu-i D u m n e z e u
aceasta (Facere 5,24; 4 Regi 2 , 1 1 ) . Deci, de vreme ce pogorârea D o m n u l u i a
fost mai înainte de suire [urcare], Acelaşi, aşadar, S-a şi pogorât din Cer, ca
un Dumnezeu adevărat, pogorându-Se ca să Se facă o m ; şi, cu adevărat, S-a
suit în Ceruri cu trup ca un o m , unde a fost mai înainte ca u n D u m n e z e u .

53
îl numeau pe Domnul Hristos potrivnic, înfruntându-L ca pe un „stricător" al
Legii, însă mai apoi au ajuns să spună despre El: „Are demon şi este nebun. D e ce să-L
ascultaţi?" (Ioan 10,20) şi: „Cu domnul demonilor scoate pe d e m o n i " (Matei 9, 34; 12,
24; luca 11,15).
54
Aici, Cuviosul Petru Damaschinul ne arată care este osteneala începutului
pocăinţei: „Când vrem să punem începutul, ca să ne întoarcem de unde am căzut, avem
nevoie de multă osteneală, fiindcă nu vrem să părăsim voile noastre, ci socotim că
împreună cu ale lui Dumnezeu le putem împlini şi pe ale noastre. Aceasta este însă cu
neputinţă; căci însuşi Domnul a zis: «Nu fac voia Mea, ci a Tatălui care M - a trimis», cu
toate că una este voia Tatălui, a Fiului şi a Duhului, precum una este Fiinţa nedespărţită.
Dar, pentru noi a zis aceasta şi despre voia trupului. Căci, dacă nu e copleşit trupul şi nu
ajunge întreg omul, purtat de Duhul lui Dumnezeu, nu face voia lui Dumnezeu, decât
cu sila. Dar, când împărăteşte harul Duhului în noi, atunci nu mai avem voia noastră, ci
tot ce se face e voia lui Dumnezeu. Arunci dobândim pacea. Iar unii ca aceştia, fiii lui
Dumnezeu se vor chema. Căci voiesc voia Tatălui, ca şi Fiul lui Dumnezeu şi Dumnezeu.
Dar pe aceasta nu o poate afla cineva fără păzirea poruncilor, prin care vine tăierea oricărei
plăceri sau voinţei proprii şi răbdarea oricărei dureri ce se iveşte din pricina aceasta Căci
din neînţelepciune se naşte plăcerea şi durerea, cum s-a zis, şi din acestea tot păcatul.
Fiindcă cel fără de minte este iubitor de sine şi nu poate fi iubitor de fraţi, nici de
Dumnezeu. De asemenea, nu poate avea înfrânarea de la plăceri sau de la voile care-i
plac lui, nici răbdare în întâmplările dureroase. Că uneori, împlinindu-şi voia sa, creşte
în el plăcerea şi mândria, alteori, neputându-şi-o împlini şi fiind chinuit de durere din
pricina aceasta, ajunge silit la înecarea şi la descurajarea sufletului, care este arma gheenei"
{Filocalia românească, voi. 5, ed. Humanitas, Bucureşti, 2001, pp. 43-44).
53
„Şi a plăcut Enoh lui Dumnezeu şi apoi nu s-a mai aflat, pentru că l-a mutat
Dumnezeu" (Facere 5,24). „Pe când mergeau ei aşa pe drum şi grăiau, deodată s-a ivit
un car şi cai de foc şi, despărţindu-i pe unul de altul, a ridicat pe Ilie în vârtej de vânt
la Cer" (4 Regi 2,11).
176 Capitolul 6 SFÂNTUL TEOFILACT ARHIEPISCOPUL BULGARIEI

Aşadar, Hristos nu era om gol [de rând, simplu] şi S-a îndumnezeit mai pe
urmă, p r e c u m bârfea Nestorie, ci este Dumnezeu mai înainte de veci şi S-a
făcut om în vremile cele mai de pe urmă (Galateni 4,4-5; Evrei 1,2;1 Petru 1,20).

6, 39-40: Şi aceasta este voia Celui Ce M-a trimis, ca din toţi pe care
Mi i-a dat M i e să nu pierd pe nici unul, ci să-i înviez pe ei în ziua cea
56

de apoi. (40) Că aceasta este voia Tatălui Meu, ca oricine vede pe Fiul şi
crede în E l să aibă viaţă veşnică şi Eu îl voi învia în ziua cea de apoi.
57

(6,39) Ioan 1 0 , 2 8 ; 1 7 , 1 2 ; 1 8 , 9 (6,40) Ioan 3 , 1 6 ; 5,24

Adeseori pune [Domnul] aceasta: „Mi-a dat Mie Tatăl", ca să împungă

58

[îmboldească] inimile lor şi să cunoască că nevrednici sunt de darul lui

D u m n e z e u . Căci de vreme ce Tatăl ca p e un oarecare lucru mare arată
[adevereşte] credinţa cea întru Hristos, iar ei pe aceasta n u o au, arătat este
că au căzut din darul lui Dumnezeu.
„Eu î n s ă " - zice [Domnul] - „«nu îi voi pierde» pe cei ce Mi-i dă Mie
Tatăl, adică pe cei care cred Mie, ci «îi voi învia» pe ei, adică de luminată
înviere îi voi învrednici" (Filipeni 3,20-21).
Căci îndoită este învierea : una de obşte şi sobornicească, întru care
59

şi toţi cei păcătoşi vor învia, iar alta, întru care numai drepţii, întru întâm­
pinarea D o m n u l u i în văzduh înălţându-se şi întâmpinându-Lpe Domnul
cu îndrăzneală. Şi această înviere Pavel o numeşte „ridicare [răpire]" , 60

pentru înălţarea cea de la pământ (1 Tesaloniceni 4,16-17). Căci păcătoşii

vor învia din mormânturi, însă de la pământ n u se vor ridica în văzduh,
pentru că vor rămâne jos, ca nişte osândiţi. Aşadar, drepţii vor şi învia,
vor fi şi ridicaţi, fiind răpiţi pe nori, întru întâmpinarea Domnului, iar
păcătoşii numai vor învia.
Şi, tâlcuind D o m n u l ce este aceasta: „tot ce Mi-a dat M i e Tatăl să nu
p i e r d " , zice pe aceeaşi înţelegere, [însă] cu alte cuvinte: „ca tot cel ce vede
pe Fiul şi crede întru El, să aibă viaţă v e ş n i c ă " . Căci nimic altceva nu

In ediţia de la 1805, în loc de „din toţi pe care Mi i-a dat Mie", se găseşte „tot ce
56

Mi-a dat Mie".

în ediţia de la 1805, în loc de „oricine vede pe Fiul şi crede în El", se găseşte „tot
57

cel ce vede pe Fiul şi crede întru El".

Vezi Ioan 6, 37, 39, 65.
58

Adică, învierea obştească de la sfârşitul lumii are două stări, măsuri, trepte - cea
59

a păcătoşilor şi cea a drepţilor. Aceste două stări (trepte) ale învierii le descrie în continuare
Sfântul Teofilact.
„Pentru că însuşi Domnul, întru poruncă, la glasul Arhanghelului şi întru trâmbiţa
60

lui Dumnezeu, Se va pogorî din Cer şi cei morţi întru Hristos vor învia întâi, (17) după
aceea, noi cei vii, care vom fi rămas, vom fi răpiţi, împreună cu ei, în nori, ca să întâmpinăm
pe Domnul în văzduh, şi aşa pururea vom fi cu Domnul" (1 Tesaloniceni 4,16-17).
TÂLCUIREA SFINTEI EVANGHELII DE LA IOAN Capitolul 6 177

zice, decât numai ceea ce a zis mai sus. Pentru că aceea - „tot ce M i - a d a t
Mie Tatăl" - are acelaşi înţeles cu aceasta: „tot cel ce v e d e p e F i u l şi c r e d e " ;
iar aceea ce zice: „să n u p i e r d " , aceeaşi este [în înţeles] c u aceasta c e z i c e :
„să aibă viaţă v e ş n i c ă " . >-
Şi adeseori pomeneşte [Domnul] de înviere, ca să-i p l e c e p e o a m e n i ,
nu numai întru cele ce se v ă d să hotărnicească [îngrădească] P r o n i a l u i
Dumnezeu, ci să ştie că este şi altă stare - întru care, neîndoielnic, v o r
dobândi răsplătirile faptei b u n e , cu toate că a c u m , în viaţa aceasta, n u e s t e
arătată răsplătirea - şi, pentru aceasta, să n u slăbească dintru calea c e a
către fapta bună.

6,42-44: D e c i iudeii murmurau împotriva L u i , fiindcă zisese: Eu s u n t 61

pâinea Ce S-a coborât din Cer. (42) Ş i z i c e a u : A u n u este A c e s t a I i s u s ,

62

fiul lui Iosif, şi n u ştim n o i pe tatăl S ă u şi p e m a m a S a ? C u m s p u n e E l

acum: M-am coborât din Cer? (43) Iisus a r ă s p u n s şi l e - a zis: N u m u r ­
muraţi între voi. (44) N i m e n i n u poate să v i n ă la M i n e , dacă nu-1 v a
63

trage Tatăl, Care M - a trimis, şi Eu îl voi î n v i a î n ziua c e a de apoi.

(6,42) Matei 1 3 , 5 5 / Marcu 6 , 3 / Luca 3,23; 4 , 2 2 (6,44) Ieremia 3 1 , 3 / Plângeri 5 , 2 1 / Luca 1 0 , 2 2 / Ioan 6 , 6 5

„Cârteau i u d e i i " , fiindcă Domnul a zis: „ E u sunt P â i n e a " , ca şi c u m a r

fi fost amăgiţi ; căci atâta vreme cât socoteau ei că p e n t r u pâine s i m ţ i t ă
64

grăieşte El, cu blândeţe sufereau [răbdau, îngăduiau], n ă d ă j d u i n d că le v a

da lor pâinea aceasta şi va face har [hatâr] pântecelui lor. însă după ce l e - a
descoperit lor că grăirea Sa n u este pentru pâinea cea simţită, ci pentru c e a
duhovnicească, iudeii deznădăjduindu-se, „cârtesc". Căci [oare] ei, u n d e
înţelegeau [pricepeau] hrană duhovnicească şi viaţă şi î n v i e r e ? 65

Aşadar, se sminteau d e Dânsul, v ă z â n d p e „ m a m a S a " şi a u z i n d c ă

„din Cer M - a m p o g o r â t " . Căci, neînţelegând [nepricepând] ei că El e s t e ş i
Dumnezeu, ci [numai] la ceea ce se vedea c ă u t â n d [privind], „ c â r t e a u " , c a
şi c u m S-ar fi trufit D o m n u l , şi ziceau: „ A u n u este A c e s t a F i u l l u i I o s i f ? "
Iar Mântuitorul n u le răspunde lor: „Nu sunt fiu al lui Iosif", căci n u p u t e a u
să înţeleagă Naşterea cea negrăită, care se făcuse din Fecioară; iar, d a c ă
Naşterea cea după trup n u o încăpea [cuprindea] m i n t e a lor, c u m u l t m a i
vârtos [nu o puteau cuprinde] pe cea din Tatăl, mai înainte de veci.

61
In ediţia de la 1805, în loc de „iudeii murmurau împotriva Lui", se găseşte „cârteau
iudeii pentru El".
62
în ediţia de la 1805, în versetele 41-42, în loc de „coborât", se găseşte „pogorât".
63
In ediţia de la 1805, în loc de „murmuraţi", se găseşte „cârtiţi".
64
Aşadar, iudeii socotindu-se amăgiţi întru nădejdea pântecelui lor, pe Domnul 11
prihăneau, cum că ar fi amăgitor. Vezi şi loan 7, 12.
65
Adică: „Oare au putut ei vreodată să înţeleagă, să pătrundă aceste mari lucruri?"
178 Capitolul 6 SFÂNTUL TEOFILACT ARHIEPISCOPUL BULGARIEI

Dar, ce le răspunde lor [Domnul]? „ N i m e n i n u p o a t e să vină la Mine,

dacă nu-1 va trage T a t ă l " . Iar aceasta o zice n u l e p ă d â n d stăpânirea de
sine însuşi [voia liberă] - să n u fie! - ci arătând că de mult ajutor de la
D u m n e z e u are trebuinţă cel care va să creadă.
Şi întru alt chip [înţeles]: pe aceia îi „trage T a t ă l " , care din voinţă au
î n d e m â n a r e [îndemn, prielnicie], iar pe cei care n u s-au făcut pe ei înşişi
îndemănoşi [cu î n d e m n , prielnici], nu-i „trage" la credinţă. Căci, precum
magnetul nu pe toate d e câte se apropie le trage la sine, ci numai fierul [îl
atrage], tot aşa şi Dumnezeu, de toţi Se apropie, însă pe cei mai îndemănoşi
[cu î n d e m n , prielnici] şi care arată oarecare plecare şi dragoste către Dânsul,
îi „ t r a g e " .
Deci, Tatăl „ t r a g e " şi duce la Fiul, iar Fiul ridică şi face vii, dăruind pe
cea întru cei buni suflare şi viaţă, Care este D u h u l Sfânt. Aşadar, Sfânta
Treime face bine celor care cred, şi nu deosebi Tatăl singur, ori Fiul singur,
ci, p r e c u m una este firea [Dumnezeirii], aşa şi lucrarea facerii de bine, tot
una este: Tatăl a d u c â n d , Fiul făcând vii, Duhul Sfânt, în loc de suflare
făcându-Se celor care se fac vii - căci tot cel care este viu are şi suflare.
Şi vezi stăpânirea Fiului: „ E u " - zice - „îl voi î n v i a " , căci n u a zis:
„Tatăl îl va învia", ci „ E u " . Pentru că nu totdeauna smerit grăieşte [după
p o g o r ă m â n t ] , ci uneori şi înălţimea Dumnezeirii Sale o descoperă.

6,45-47: Scris este î n Prooroci: „Şi vor fi toţi învăţaţi de D u m n e z e u " .

D e c i o r i c i n e a auzit şi a învăţat de la Tatăl la M i n e v i n e . (46) N u doar că 66

p e Tatăl L-a văzut c i n e v a , decât numai C e l C e este de la D u m n e z e u ;

A c e s t a L-a văzut pe Tatăl. (47) Adevărat, adevărat zic v o u ă : Cel ce crede
î n M i n e are Viaţă Veşnică.
6 7
(6, 45) Isaia 5 4 , 1 3 / Ieremia 31, 34 / Miheia 4, 2 /
Evrei 8 , 1 0 ; 1 0 , 1 6 (6,46) Matei 1 1 , 2 7 / Luca 1 0 , 2 2 / Ioan 1 , 1 8 ; 3 , 1 5 (6, 47) Ioan 5, 24

A spus [Domnul] mai sus că pe acela care îl v a „ t r a g e " Tatăl, acela

„vine la M i n e " (Ioan 6,44) şi voind să întărească aceasta, la Prooroci aduce
[abate] cuvântul, căci zice: „Scris este în Prooroci: « Ş i v o r fi toţi învăţaţi
de D u m n e z e u » " ; iar cu adevărat „toţi" care voiesc, căci Tatăl este de obşte
învăţător, prin descoperire făcându-L cunoscut celor vrednici pe Fiul Său,
că atingându-se de inimile cele fără de vicleşug şi fără de răutate, le
descopere lor pe Fiul, precum şi lui Petru I L-a descoperit p e El (Matei 16,
16; Marcu 8, 29; Luca 9, 20; Ioan 6, 69). „Deci, «cel ce a u d e de la Tatăl»,
adică cel care primeşte descoperirea Tatălui şi ucenic adevărat al Lui se

în ediţia de la 1805, în loc de „oricine a auzit şi a învăţat de la Tatăl la Mine

66

vine", se găseşte „tot cel ce aude de la Tatăl, şi se învaţă, vine către M i n e " .
în ediţia de Ia 1805, în loc de „Adevărat, adevărat zic vouă: Cel ce crede în Mine",
67

se găseşte „Amin, amin zic vouă: Cel ce crede întru M i n e " .

TÂLCUIREA SFINTEI EVANGHELII DE LA IOAN Capitolul 6 179

face, acela vine la M i n e " . Şi, vezi, cum grăieşte toate întru m u l t ă a m ă ­
nunţime, căci nu a zis: „Cel ce aude de la Tatăl, acela vine către M i n e " , ci
a adăugit [în mijloc]: „şi se învaţă" - căci nu este din destul „a a u z i " , ci
trebuieşte şi „a se învăţa".
Aşadar, cum? A u , doară, mai înainte, în Legea Veche, n u au fost „învă­
ţaţi de D u m n e z e u " ? Au fost, cu adevărat, însă n u aşa, că aici mai presus
[decât acolo] este - în Legea Nouă zic - , că atunci prin o a m e n i se învăţau
cele pentru Dumnezeu. Iar acum, după ce S-a întrupat Cel U n u l - N ă s c u t ,
de la însuşi Tatăl, întru Duhul Sfânt se face ştiinţa [cunoştinţa], încât se
împlineşte cuvântul cel proorocesc: „întru L u m i n a Ta", a Tatălui, adică
întru Duhul, „vom vedea Lumină", Care este Fiul (Psalm 35, 9). Aşadar,
cu cuviinţă acum suntem „învăţaţi de D u m n e z e u t o ţ i " care a m primit
credinţa cea întru Hristos.
Dar, fiindcă a spus: „«Cel ce aude de la Tatăl» acela «vine către M i n e » " ,
ca să nu bănuiască cineva că pentru tată trupesc grăieşte, zice: „ N u aceasta
zic [adică despre tată trupesc], că doară îl vede cineva p e Tatăl, decât numai
Fiul, Care, cu adevărat, este dintr-însul şi S-a Născut din Fiinţa L u i " . Căci toţi
suntem de la Dumnezeu, însă chiar Fiul Unul este, Care şi îl ştie p e Tatăl.

6,48-51: Eu sunt pâinea vieţii. (49) Părinţii voştri au mâncat m a n ă în

pustie şi au murit. (50) Pâinea care se coboară din Cer este aceea din 68

care, dacă mănâncă cineva, nu moare. (51) Eu sunt pâinea cea vie, care s-a
coborât din Cer. Cine mănâncă din pâinea aceasta viu va fi în veci. Iar
69

pâinea pe care Eu o voi da pentru viaţa lumii este trupul M e u . 70

(6,48) Pilde 9 , 5 / Ioan 6 , 3 5 , 5 8 (6,49) Ieşire 1 6 , 1 4 - 1 5 / N u m e r i 11, 7 / P s a l m 7 7 , 2 4 - 25 /

Isaia 8 , 1 6 / Ioan 6 , 3 1 / 1 Corinteni 1 0 , 3 (6,51) Ioan 3 , 1 3

Cu „ m a n a " aseamănă hrana ceea ce de la Dânsul se dă, căci zice: „«Eu

sunt pâinea vieţii»; iar cei ce «au mâncat mană au m u r i t » " . Şi n u aşa, de
rând [orişicum], a adăugat aceea - adică „în pustie" - , ci voind să arate că
nu pentru multă vreme a ţinut mana la „părinţi", ci n u m a i în pustie, însă
nu a intrat dimpreună cu dânşii în pământul făgăduinţei (Ieşire 16,35). însă
„pâinea" aceasta n u este aşa, ci petrece [rămâne, dăinuieşte] în veci; pentru
aceasta, iudeii, cu mult mai mari bunătăţi decât „părinţii" lor vor primi, de
68
în ediţia de la 1805, în versetele 50-51, în loc de „coboară/coborât", se găseşte
„pogoară/pogorât".
69
în ediţia de la 1805, în loc de „cine mănâncă", se găseşte „de va mânca cineva".
70
In ediţia de la 1805, ultima propoziţie a versetului 51 este „Şi pâinea care Eu voi
da, trupul M e u este, pe care Eu îl voi da pentru viaţa l u m i i " , având şi această notă:
[1805] Nu a zis: „pe care Eu o dau", ci: „pe care Eu o voi da". Pentru că avea să o dea la
Cina cea mai de pe urmă, când/ luând pâinea şi mulţămind, a frânt şi a dat ucenicilor,
zicând: „Luaţi, mâncaţi, acesta este Trupul M e u " (Matei 26, 26) (după Zigaben).
180 Capitolul 6 SFÂNTUL TEOFILACT ARHIEPISCOPUL BULGARIEI

vor voi. Şi c u m să n u fie mai mari cele care se dau de către Hristos? Căci, de
va şi gusta cineva moarte, însă viu este pentru nădejdea învierii, -J i .»
Şi aici, [în chip] arătat, pentru împărtăşirea cea de taină a trupului
Său grăieşte [Domnul]. Căci zice: „Pâinea care Eu o voi da, trupul M e u
este, pe care Eu îl voi da pentru viaţa l u m i i " . Şi stăpânirea [puterea] Sa
arătându-o, anume că nu ca o slugă [slujitor] şi [unul] mai mic decât Tatăl
Său S-a răstignit, ci de bună voie, spune: „Eu voi da trupul M e u pentru
viaţa l u m i i " . Căci, măcar că se zice că este „dat" de Tatăl (Romani 8,32),
71

însă se spune şi că El însuşi p e Sine „S-a dat" (Efeseni 5,2) - cea dintâi, ca
72

să c u n o a ş t e m unirea [Fiului] cea către Tatăl; iar cea de a doua [ca să

cunoaştem] stăpânirea cea de sine [voia liberă] a Fiului.
Şi, ia aminte, că „ p â i n e a " aceea ce întru Taină de noi se mănâncă, nu
73

este închipuire a trupului Domnului, ci însuşi trupul Domnului; căci nu a

zis [Mântuitorul]: „Pâinea care Eu o voi da, închipuire a trupului Meu este",
ci: „trupul M e u e s t e " . Deoarece, cu nespuse cuvinte, „pâinea aceasta" se
preface prin blagoslovenia cea de Taină şi prin venirea Sfântului Duh, în
„ t r u p u l " Domnului.
Şi să n u turbure pe cineva aceasta - adică a se crede „ p â i n e a " că este
„ t r u p " - , pentru că şi când umbla Domnul cu trup şi primea hrana cea din
p â i n e , p â i n e a a c e e a care se mânca, în trupul D o m n u l u i se schimba
[preschimba, prefăcea] şi asemenea se făcea cu sfântul Lui trup şi spre
creştere şi stare [putere] lucra după omenire; deci şi acum, „ p â i n e a " în
„ t r u p u l " Domnului se schimbă [preschimbă, preface].
Şi zice [vreunul]: „Cum de nu ni se arată nouă carne, ci p â i n e ? " Ca să
n u n e îngreţoşăm către [această] mâncare, căci de s-ar fi arătat carne, cu
îngreţoşare ne-am fi aflat către împărtăşire. Iar acum, neputinţei noastre
pogorându-i-Se D o m n u l , întru acest chip ni se arată nouă mâncarea cea
de taină, în ce chip este şi cea obişnuită nouă.
Iar „pentru viaţa l u m i i " , spre moarte „trupul" Său Şi-a „dat", căci
murind [Domnul], a stricat moartea. Şi, să înţelegi „viaţă a l u m i i " , poate
[pesemne] şi învierea, căci moartea Domnului învierea cea de obşte la tot
neamul omenesc a lucrat [rodit]; dar, poate [pesemne], şi viaţa cea întru
sfinţenie şi fericire, „viaţă a l u m i i " o numeşte. Căci, măcar deşi nu toţi au
primit sfinţenia şi viaţa cea întru Duhul, însă Domnul pentru „ l u m e " pe

„El, Care pe însuşi Fiul Său nu L-a cruţat, ci L-a dat morţii, pentru noi toţi, cum
71

nu ne va da, oare, toate împreună cu El?" (Romani 8, 32).

„Umblaţi întru iubire, precum şi Hristos ne-a iubit pe noi şi S-a dat pe Sine
72

pentru noi, prinos şi jertfă lui Dumnezeu, întru miros cu bună mireasmă"(E/esem5,2).
Adică întru Taina Euharistiei.
73
TÂLCUIREA SFINTEI EVANGHELII DE LA IOAN Capitolul 6 181

Sine însuşi S-a „ d a t " , încât dinspre D â n s u l lumea s-a m â n t u i t şi toată firea
s-a sfinţit, ca u n a care a luat putere d e a birui păcatul; şi păcatul a fugit [a
fost gonit] printr-un o m - adică prin D o m n u l nostru Iisus Hristos - , p r e c u m
tot printr-un o m - adică prin A d a m - , în păcat s-a alunecat [s-a prăvălit]
(1 Corinteni 15, 22).

6, 52-55: D e c i iudeii se certau î n t r e ei, z i c â n d : C u m p o a t e A c e s t a să

ne dea trupul Lui să-1 mâncăm? (53) Şi le-a zis I i s u s : Adevărat, a d e v ă r a t 74

zic vouă, dacă n u veţi mânca trupul F i u l u i O m u l u i şi n u veţi b e a s â n g e l e

Lui, n u veţi avea viaţă î n v o i . (54) C e l ce m ă n â n c ă t r u p u l M e u şi b e a
75

sângele M e u are viaţă veşnică, şi E u î l voi î n v i a î n z i u a c e a de a p o i . (55)

Trupul M e u este adevărată mâncare şi s â n g e l e M e u , adevărată b ă u t u r ă . 76

(6, 53) M a t e i 2 6 , 2 6 - 2 8 (6,54) Ioan 1 1 , 2 6

Auzind iudeii [cele] pentru mâncarea „ t r u p u l u i " D o m n u l u i , n u cred,

pentru aceasta şi grăiesc ei graiul acesta al necredinţei: „ C u m ? " C ă c i când
intră în suflet gânduri ale necredinţei, atunci d i m p r e u n ă intră şi acest
„ C u m ? " Pentru aceasta şi El, vrând să arate că aceasta n u e c u n e p u t i n ţ ă ,
ci şi foarte de nevoie [este], şi în alt chip [fel] n u este cu putinţă a „avea
viaţă", spune: „ D a c ă n u veţi mânca t r u p u l F i u l u i O m u l u i . . . " şi celelalte
[ce urmează]. [Tot] aşa şi Nicodim, din necredinţă zicea: „ C u m p o a t e o m u l
să intre în p â n t e c e l e maicii s a l e ? " (Ioan 3,4). ~~ .
Deci ni se cuvine nouă celor care auzim - pentru că de n u v o m „ m â n c a
trupul F i u l u i " , n u avem „viaţă" - a avea credinţă fără de îndoială întru
împărtăşirile Dumnezeieştilor Taine, şi a n u căuta [iscodi]: „ C u m ? " Pentru
că omul cel sufletesc - adică acela care urmează gândurilor omeneşti şi
sufleteşti, adică fireşti - „nu p r i m e ş t e " cele care sunt mai presus de fire şi
77

duhovniceşti (1 Corinteni 2, 14); tot astfel [omul firesc] nici mâncarea cea
duhovnicească a „trupului" Domnului n u o înţelege, c u care, cei care n u se
împărtăşesc, nu vor fi părtaşi ai vieţii celei veşnice, ca unii care n u L-au
primit p e Iisus, Care este „viaţă" adevărată. Căci n u este trup de o m gol
[simplu, de rând] cel ce se mănâncă, ci cel al lui D u m n e z e u şi care poate a
îndumnezei, ca acela care s-a unit cu D u m n e z e i r e a Acesta şi „adevărat este
mâncare", ca acela care nu la puţină v r e m e ţine [dăinuie], nici n u se strică

în ediţia de la 1805, în loc de „Adevărat, adevărat", se găseşte „Amin, amin".

74

în ediţia de la 1805, în loc de „în voi", se găseşte „întru voi".

75

în ediţia de la 1805, versetul 55 este: „Că trupul Meu adevărat este mâncare şi
76

sângele Meu adevărat este băutură".

„Omul firesc nu primeşte cele ale Duhului lui Dumnezeu, căci pentru el sunt
77

nebunie şi nu poate să le înţeleagă, fiindcă ele se judecă duhovniceşte. (25) Dar omul
duhovnicesc toate le judecă, pe el însă nu-1 judecă nimeni" (1 Corinteni 2,14-15).
182 Capitolul 6 SFÂNTUL TEOFILACT ARHIEPISCOPUL BULGARIEI

precum mâncarea cea stricăcioasă, ci al „vieţii celei v e ş n i c e " este ajutător.

Asemenea şi băutura Sângelui Domnului „adevărat este b ă u t u r ă " , pentru
că n u n u m a i o vreme ajută setei, ci pururea neînsetat îl păzeşte şi nu-1 lasă
să aibă trebuinţă, pe cel care a „băut". Precum şi către samarineancă zicea
[Domnul]: „Cel care va bea'din apa pe care Eu o v o i da, n u va înseta" (Ioan
4, 14), p e n t r u că cine primeşte darul Sfântului D u h , prin împărtăşirea
Dumnezeieştilor Taine, nici nu flămânzeşte cu foame înţelegătoare [raţio­
nală, cuvântătoare], nici nu însetează cu [acea] sete cu care însetează cei
necredincioşi. .

6, 56-58: Cel ce m ă n â n c ă trupul M e u şi b e a s â n g e l e M e u rămâne

întru M i n e şi Eu î n t r u el. (57) Precum M-a t r i m i s p e M i n e Tatăl cel viu
7 8

şi Eu v i e z pentru Tatăl, şi cel ce M ă m ă n â n c ă p e M i n e va trăi prin 79

M i n e . (58) Aceasta este pâinea care s-a pogorât d i n C e r , n u p r e c u m au

m â n c a t părinţii voştri m a n a şi au murit. Cel ce m ă n â n c ă această pâine
va t r ă i î n veac.
80
(6,58) ioan 6,35,48

Aicea n e învăţăm Taina Cuminecăturii [Euharistiei, împărtăşaniei],

căci „cel ce m ă n â n c ă şi b e a trupul şi s â n g e l e " D o m n u l u i , „ î n t r u " însuşi
D o m n u l „petrece [ r ă m â n e ] " şi Domnul „ î n t r u " dânsul. Căci amestecare 81

străină şi mai presus de cuvânt se face, întrucât să fie D u m n e z e u întru noi

şi noi întru D u m n e z e u .
A u , o a r e , auzi î n f r i c o ş a t a auzire? N u D u m n e z e u gol [ s i m p l u ] 82

m â n c ă m - căci nepipăit [neatins] este şi fără de trup şi nici cu ochii, nici cu

dinţii n u se poate apuca [cuprinde] - şi iarăşi nici trup de o m gol [simplu]
- căci n i m i c nu poate a folosi [aşa ]. Dar, fiindcă D u m n e z e u a unit trupul
83

cu Sine însuşi, întru unirea cea negrăită [a întrupării], făcător de viaţă este
şi trupul, n u că s-ar m u t a [strămuta] în firea lui D u m n e z e u - să n u fie! - ,
ci [este] d u p ă asemănarea fierului celui înfocat [încins, înroşit], care şi fier
r ă m â n e şi lucrarea focului o arată [are]. Aşadar, şi „ t r u p u l " Domnului,
r ă m â n â n d trup, făcător de „viaţă" este (Ioan 6, 54), ca acela care este trup
al lui D u m n e z e u - C u v â n t u l .

în ediţia de la 1805, în loc de „rămâne întru Mine", se găseşte „întru Mine petrece".
78

în ediţia de la 1805, în loc de „va trăi", se găseşte „şi acela va fi viu".

79

în ediţia de la 1805, în loc de „va trăi", se găseşte „viu va f i " .

80

Adică unire, cuminecare, împletire, îmbrăţişare prea tainică şi mai presus de minte
81

şi de cuvânt se săvârşeşte prin primirea Sfintei Euharistii.

Aici, „E>urnnezeu gol" are înţelesul de „numai L^umnezeu", iar „om gol" cel de „numai
82

om"; tot aşa, cum zicem: „am mâncat pâine goală", în loc de „am mâncat numai pâine".
Adică, dacă este numai trup, nu poate să aibă putere îndumnezeitoare.
83
TÂLCUIREA SFINTEI EVANGHELII DE LA IOAN Capitolul 6 183

Deci, zice [Domnul]: „«Precum Eu viez p e n t r u Tatăl», fiindcă M - a m

păscut din Tatăl, Care este viaţă, aşa şi Cel Care M ă « m ă n â n c ă » p e M i n e ,
«va fi viu [va trăi] p r i n M i n e » , fiindcă se amestecă oarecum şi se preface
[preschimbă] întru M i n e , Care pot să fac v i u " .
Iară când auzi „Eu v i e z " , să nu-L socoteşti p e Dânsul că după împăr­
tăşirea vieţii viază, căci de ar fi fost aşa, „jivină vieţuitoare" S-ar fi numit
Dumnezeu, însă nu este [aceasta], pentru că nici D u m n e z e u n u Se n u m e ş t e
„jivină vieţuitoare", nici vreo zidire [făptură] nu se va [putea] n u m i „viaţă".
Şi, adeseori, în sus şi în jos învârteşte [aduce, p o m e n e ş t e ] cuvântul
acesta: „Părinţii voştri au mâncat mană în p u s t i e " (Ioan 6, 31-34, 49, 5S)
ca să-i plece pe ascultători; căci de a fost cu putinţă, ca în cei patruzeci de
ani, fără seceriş şi fără semnătură a se hrăni oamenii şi a li se ţine [păstra,
păzi] viaţa lor, cu mult mai vârtos acum, va ţine [păstra, păzi] D o m n u l
viaţa noastră cea înţelegătoare cu „pâinea" cea mai b u n ă , adică cu „ t r u p u l "
Său cel alcătuit din p ă m â n t fecioresc, fără sămânţă bărbătească.
Iar, pretutindeni, pomeneşte de „viaţă" şi mai adeseori acest n u m e
[Domnul] îl aduce în mijloc [întru pomenire], fiindcă nimic n u le este aşa
de dulce [îndulcitor] oamenilor, ca lucrul acesta
Deci, şi tu poţi, n u numai întru împărtăşirea cea de taină a „ m â n c a " şi
a „ b e a " trupul şi sângele Stăpânului, ci şi întru alt chip [fel]; căci „ t r u p u l "
îl „mănâncă" cineva, atunci când, prin fapta bună cea lucrătoare, călătoreşte
- pentru că anevoie de lucrat, adică vânjoasă şi tare este carnea, p r e c u m şi
fapta bună cea lucrătoare este ostenicioasă. Iar „ s â n g e l e " îl „ b e a " , ca nişte
„vin ce v e s e l e ş t e i n i m a " (Psalm 103,16), cel privitor la cele înalte - pentru
că fără de osteneală este privirea la cele înalte, iar mai vârtos [cu prisosinţă]
şi odihnă a ostenelilor - şi [„sângele"] cu băutura este asemenea, pentru
că şi băutura, mai fără de osteneală este decât mâncarea.

6,59-62: Aceasta le-a zis pe când învăţa î n s i n a g o g a d i n C a p e r n a u m .

(60) Deci m u l ţ i din ucenicii Lui, auzind, au zis: G r e u este cuvântul acesta!
Cine poate să-1 a s c u l t e ? (61) Iar Iisus, ştiind î n S i n e că u c e n i c i i Lui
84

murmură împotriva L u i , le-a zis: V ă sminteşte aceasta? (62) D a c ă veţi

85

vedea p e Fiul O m u l u i , suindu-Se acolo u n d e era m a i î n a i n t e ?

86 87

(6, 60) Ioan 6, 66 (6, 62J Matei 26, 64 / Ioan 3 , 1 3 / Efeseni 4,8

84
în ediţia de la 1805, în loc de „să-1 asculte", se găseşte „să-1 audă pe e l " .
85
în ediţia de la 1805, în loc de „Iisus, ştiind în Sine că ucenicii Lui murmură împotriva
Lui", se găseşte „ştiind Iisus întru Sine că cârtesc pentru aceasta ucenicii Lui".
86
în ediţia de la 1805, în loc de „dacă veţi vedea", se găseşte „dar de veţi vedea".
87
[1805] Lipseşte de aici urmarea [continuarea întrebării]: „Ce veţi zice?" Iar aceasta
o zicea Domnul pentru înălţarea Sa la Cer, care avea să fie mai pe urmă (Faptele Apostolilor
I, 9-11).
184 Capitolul 6 SFÂNTUL TEOFILACT ARHIEPISCOPUL BULGARIEI

Pentru care pricină „învăţa în sinagogă"? Mai întâi, vrând să vâneze

mulţimea, iar apoi, arătând că nueste potrivnic Legii care se citea în sinagogi.
Şi, pentru ce, unele ca aceste cuvinte aducea [Domnul] în mijloc [întru
pomenire], de vreme ce acestea pe nimeni nu avea să folosească, ci mai
vârtos, pe mulţi să-i smintească? Căci, ucenicii Lui, auzind, au zis: „Greu
este cuvântul acesta! Cine poate să-1 audă pe e l ? " Aşadar, care este folosul
din graiurile acestea? Foarte mult şi mare. Căci, de vreme ce, de hrană tru­
pească aminteau ei adeseori şi mana o aduceau în mijloc [întru pomenire],
arătându-le lor [Domnul] că toate acelea erau preînchipuiri şi umbre, iar
cele care acum se spun de El, acelea sunt adevărul, din această pricină grăieşte
cele p e care le spune şi de hrană duhovnicească pomeneşte, ca să-i plece pe
ei să se ridice câtuşi de cât de la cele simţite, şi preînchipuirile şi umbrele 88

să le defăimeze şi la adevăr să alerge. Iar ei, neputând să înţeleagă nimic

mai presus de simţire, nicicum nu se fac mai buni, ci, mai vârtos, sar înapoi
[se răzleţesc] şi zic: „Greu este cuvântul acesta!", adică aspru, de neprimit.
Căci, cine, trupesc fiind, poate să primească hrană duhovnicească?; şi că
„ p â i n e " se pogoară din Cer? (Ioan 6,58); şi „trup" se mănâncă? (Ioan 6,56)
Iar când auzi că „ucenicii Lui s-au întors î n a p o i " (Ioan 6, 66), să nu-i
înţelegi p e acei cu adevărat ucenici, ci pe cei care în rândul ucenicilor
u m b l a u după Dânsul şi numai la arătare se prefăceau că se învaţă de la
89

El. Căci, între ucenici, erau unii care, fiind asemănaţi cu gloata, li se zicea:
„ucenici ai L u i " , pentru că petreceau [stăteau, rămâneau] lângă Dânsul
mai multă vreme decât gloatele, iar fiind alăturaţi [asemănaţi] cu ucenicii
Lui cei adevăraţi, de nimic n u erau vrednici, ca unii care, numai la o vreme
au crezut Lui. Şi vezi, nesocotinţă, căci, fiind trebuinţă să întrebe şi să se
înveţe cele pe care nu le ştiau, ei se duc şi nimic duhovniceşte nu înţeleg,
ci, toate, după c u m se văd. Căci, de vreme ce auzeau „trup", socoteau că îi
sileşte pe ei să se facă mâncători de carne şi băutori de sânge. Iar noi, cei
ce duhovniceşte înţelegem, n u suntem mâncători de carne , ci, mai vârtos,
90

ne sfinţim prin una ca aceasta hrană.

Şi, vrând să le arate lor că Lui, ca unui Dumnezeu, nimic nu-I este
tăinuit, din cele ce sunt în inimile lor, zice: „Aceasta vă sminteşte pe voi?
Dar, dacă M ă veţi vedea pe Mine - Cel Ce M ă arăt [sunt văzut] Fiu al
Omului - , suindu-Mă în Cer, unde eram mai înainte, ca un D u m n e z e u ? "

„Preînchipuirile şi umbrele", adică toate cele care preînchipuiesc şi în chip umbrit

88

vestesc adevărul.
Adică aceia care înaintea mulţimilor se făţărniceau întru rânduială de ucenici ai
89

Domnului.
Adică antropofagi, canibali.
90
 TÂLCUIREA SFINTEI EVANGHELII DE LA IOAN Capitolul 6 185

Că Acelaşi S e suie ca un o m , u n d e era mai înainte ca un D u m n e z e u . Iară

aceasta a zis-o ca să-i depărteze p e dânşii de la a-L [mai] socoti p e El că
este „ f i u al l u i I o s i f " (Ioan 6, 42). Căci acel [ucenic] care a c r e z u t că
neîndoielnic în C e r era mai înainte [Fiul], cu adevărat îl v a crede p e El şi
că n u este fiu al lui Iosif, ci al lui D u m n e z e u , şi dintru acestea [ucenicul]
va avea credinţă pentru cele care se grăiesc de El.
Iar, auzind că „Fiul O m u l u i " în Cer „era m a i î n a i n t e " , să n u socoteşti
că din C e r s-a pogorât trupul [Său] - că aceasta este bârfeală a lui Marcion,
începătorul eresului şi a lui Apolinarie - ci, fiindcă U n u l şi Acelaşi era
91

Fiul O m u l u i şi D u m n e z e u - C u v â n t u l , se zice - p r e c u m a m s p u s - că Se 92

suie ca un o m , u n d e era mai înainte ca un D u m n e z e u .

6, 63-64: D u h u l este cel ce d ă viaţă; trupul n u f o l o s e ş t e la n i m i c .

Cuvintele p e care vi le-am s p u s s u n t duh şi s u n t v i a ţ ă . (64) D a r s u n t 93

unii dintre v o i care n u cred. Căci I i s u s ştia de la î n c e p u t c i n e s u n t cei 94

| ce n u cred şi c i n e e s t e cel care îl va vinde.

I (6. 63) R o m a n i 8, 2 , 2 Corinteni 3, 6 (6, 64) Marcu 2 , 8 / I o a n 2 , 2 4 - 2 5 ; 6 , 3 6

j De vreme ce - precum de multe ori am zis - se sminteau, înţelegându-le

trupeşte pe cele care erau grăite de Iisus, spune D o m n u l : „A înţelege duhov­
niceşte cele care se grăiesc de M i n e - aceasta este cea care « f o l o s e ş t e » , iar
«trupul» - adică trupeşte pe acestea a le lua [înţelege] - «nimic n u foloseşte», -
ci pricină de sminteală se face". Aşadar ei, trupeşte auzind cele ce se grăiau
de Hristos, se sminteau. Pentru aceasta [Domnul] aduce p e u r m ă : „ « G r a ­
iurile» pe care E u vi le grăiesc « d u h sunt» - adică duhovniceşti sunt - şi
«viaţă s u n t » , n e a v â n d nimic trupesc, şi viaţă veşnică pricinuind".
Şi, arătând vrednicia Dumnezeirii - care se v e d e dintru a descoperi cele
ascunse - zice către dânşii: „ D a r sunt unii dintre voi care n u cred", iar zicând
„unii", pe ucenici i-a osebit. Iar Evanghelistul, vrând să ne arate nouă că El
pe toate le ştia mai înainte de întemeierea lumii, zice că „Iisus ştia dintru
început cine sunt cei ce nu c r e d " , încă şi vicleşugul vânzătorului - lucru care
era arătare a adevăratei Dumnezeiri. Căci, Proorocul, pentru D u m n e z e u zice:
„Cel Ce ştie toate, mai înainte de facerea l o r " (Sirali 23,28). 95

91
Pentru Apolinarie şi Marcion, vezi notele de la Ioan 3,13 şi 4, 35-38. -_-=i = _r== _ = E ^ _ -
92
Vezi finalul tâlcuirii Sfântului Teofilact, de la Ioan 6, 35-38.
93
In ediţia de la 1805, versetul 63 este: „Duhul este carele face viu, trupul nu foloseşte
nimica. Graiurile care Eu grăiesc vouă, duh sunt şi viaţă sunt".
94
în ediţia de la 1805, în loc de „de la început", se găseşte „dintru început".
93
„Ochii Domnului de zece mii de ori sunt mai luminoşi decât soarele şi privesc
la toate căile oamenilor şi văd toate părţile cele ascunse. Mai înainte de a se fi făcut,
toate sunt cunoscute Lui; aşa şi după ce s-au săvârşit" (Sirah 23, 28). Vezi şi: Psalm 138,
16; Ieremia 23, 24; Sirah 17,15; Evrei 4,13.
lSf Capitolul 6 SFÂhrrUL TEOFILACT ARHIEPISCOPUL BULGARIEI

6, 65-67: Şi zicea: De a c e e a am spus vouă că n i m e n i nu poate să

96

v i n ă la M i n e , dacă nu-i este dat de la T a t ă l . (66) Ş i de atunci mulţi

97

dintre ucenicii Săi s-au d u s înapoi şi nu m a i u m b l a u cu El. (67) D e c i a

98

zis I i s u s celor doisprezece: Nu vreţi şi voi să vă d u c e ţ i ? 99

(6,65) Ioan 3 , 2 7 ; 6 , 4 4 (6, 66) Psalm 72, 23 / Ioan 6,60

De multe ori am zis, anume că atunci când auzi că Tatăl dă credinţa cea
întru Fiul, să nu socoteşti că Tatăl le face bine unora după alegere [pe alese],
iară altora nu; căci aceasta este a unuia ce nedreptăţeşte. Ci, socoteşte că Tatăl
acelora le face bine şi acelora le dă darul credinţei, cărora voinţa [voirea]
împreună le ajută. Căci acela care de voinţă [voire] n u se ajutorează, şi nici
măcar de ar fi primit de Dumnezeu, nu se foloseşte. Adică, precum am zice
aşa: tuturor le dă Dumnezeu, însă unii iau şi uneltesc [folosesc, întrebuinţează]
bine ceea ce li s-a dat, şi păzind aceasta [stare] arată darul lui Dumnezeu; iar
alţii, iau şi ei, însă pierzând cele ce li s-au dat, se arată că nimic nu au luat.
Deci, când zice Evanghelistul că „de nu-i va fi dat" cuiva „de la Tatăl", nu
poate să vină la Fiul, aceasta zice: „Acela vine la Fiul, căruia îi va da Tatăl,
acela care va păzi darul cel ce i s-a dat lui de la D u m n e z e u " .
Deci, „mulţi d i n t r e ucenicii Săi s-au î n t o r s [dus] î n a p o i " , adică,
dezbinându-se pe ei înşişi de învăţătorul, n u au mers înainte spre sporire,
ci „ î n a p o i " , adică întru necredinţă. Căci, cu adevărat, c e l c a r e se dezbină pe
sine însuşi de Hristos, „înapoi" merge; iar cel care - după c u m zice Pavel -
„se lipeşte de D o m n u l " , pururea „către cele dinainte t i n d e " (1 Corinteni 6,
17;Filipeni3,14).
Iar El, arătând că nu are trebuinţă de cineva, nici de slujirea ori de
căutarea [cercetarea, luarea-aminte] din partea lor, zice către dânşii: „Au
doară şi voi vreţi să vă duceţi? [Nu vreţi şi voi să vă d u c e ţ i ? ] "
Insă, pentru ce nu i-a lăudat mai vârtos [cu prisosinţă] pe cei doisprezece,
ca pe unii care nu s-au dus dimpreună cu ceilalţi? Mai întâi, păzind rânduială
cea care se cuvine învăţătorului, iar apoi arătându-ne şi nouă, că întru acest
fel este cu putinţă mai vârtos a fi traşi [atraşi] ei. Căci, de i-ar fi lăudat, ar fi
pătimit ceva omenesc şi s-ar fi mândrit, socotind ei că îi fac Lui har [hatâr,
favoare], prin a-I urma Iar aceasta - anume că le-a arătat lor că nu are trebuinţă

* In ediţia de la 1805, în loc de „de aceea", se găseşte „pentru aceasta", cu următoarea

notă: [1805] „Pentru aceasta" - pentru care? „Pentru că sunt unii care nu cred" (după
Zigaben).
97
în ediţia de la 1805, în loc de „dacă nu-i este dat de la Tatăl", se găseşte „de nu va
fi dat lui de la Tatăl Meu".
98
în ediţia de la 1805, în loc de „dus", se găseşte „întors".
99
în ediţia de la 1805, în loc de „Nu vreţi şi voi să vă duceţi?", se găseşte „Au doară
şi voi vreţi să vă duceţi?"
 ŢÂLCUIREA SFINTEI EVANGHELII DE LA IOAN Capitolul 6 187

de urmarea lor - mai mult putea să-i ţie pe dânşii, ca pe cei ce mai vârtos lor
li se făcea bine, decât ei făceau bine, şi luau har, mai vârtos decât d ă d e a u . 100

Şi socoteşte c u m cu pricepere a grăit [Domnul], căci n u a zis: „Duceţi-vă" -

că aceasta este a unuia ce goneşte, ci întreabă: „Au doară vreţi să vă duceţi?" -
Pucru] care îi făcea pe dânşii volnici [putincioşi ] de a-I urma sau n u - , arătând
101

El că nu-i voieşte p e ei ca numai pentru evlavia cea către Dânsul să-I urmeze
Lui, ci, dimpreună cu aceasta, a-I şi mulţămi, pentru că îi urmează.

6,68-71: S i m o n Petru I-a răspuns: Doamne, la cine n e v o m duce? Tu ai

cuvintele vieţii celei veşnice . (69) Şi noi am crezut şi a m cunoscut că Tu
102

eşti Hristosul, Fiul Dumnezeului Celui viu. (70) Le-a răspuns Iisus: Oare,
nu v-am ales Eu p e voi, cei doisprezece? Şi unul dintre voi este diavol! (71)
Iar El zicea de I u d a al lui Simon Iscarioteanul, căci acesta, unul din cei
doisprezece fiind, avea să-L vândă. (6,68) Faptele Apostolilor 5,20
(6, 69) Matei 1 6 , 1 6 / Marcu 8 , 2 9 / Luca 9 , 2 0 / Ioan 1 , 4 9 ; 1 1 , 2 7 (6, 70) Luca 6 , 1 3

Plin de dragoste fiind Petru şi iubitor de fraţi, p e n t r u toată ceata

răspunde. Pentru că n u a zis: „Doamne, la cine m ă voi d u c e ? " şi „eu a m
cunoscut şi a m c r e z u t " , ci: „ D o a m n e , la cine n e v o m d u c e ? " şi celelalte
[care urmează]. Iar „cuvinte ale vieţii v e ş n i c e " a zis că „ a r e " D o m n u l ,
fiindcă L-a auzit p e El zicând: „Cel ce crede întru M i n e , îl voi î n v i a şi va
avea viaţă v e ş n i c ă " (Ioan 6,40) - căci acum aceştia [doisprezece] primiseră
învierea şi toată învăţătura . Aşadar, nu cuvintele erau cele care sminteau,
103

ci neluarea aminte şi lenevirea şi necunoştinţa ascultătorilor. Căci şi aceşti

„ d o i s p r e z e c e " , pe aceleaşi le auzeau, însă nu s-au smintit, ci au r ă m a s .
Aşadar, ce zice Hristos? Oare, îl laudă pe Petru, precum în alt loc a făcut
l aceasta? (Matei 16,17) Nicidecum, ca să nu se pară că îl măguleşte [pe Petru],
104

' ca să rămână lângă Dânsul. însă ce zice către Petru? „«Eu v-am ales p e voi»,
: pe «cei doisprezece», însă nici voi nu sunteţi toţi vrednici alegerii, ci «unul
; dintre voi este d i a v o l » " . Iar aceasta în două feluri se poate înţelege: ori că
105

j Adică, cu covârşire ucenicilor li se făcea har de către Domnul, pentru că ei,

100

| urmându-L pe Dânsul, nu-I puteau face vreun hatâr, pentru că Mântuitorul însuşi a
î spus: „Slavă de la oameni nu primesc" (Ioan 5, 41).
101
Adică a-şi face lucrătoare slobozenia, voia liberă.
I în ediţia de la 1805, în loc de „Tu ai cuvintele vieţii celei veşnice", se găseşte
102

j „Cuvinte ale vieţii veşnice Tu ai".

103
„Primiseră învierea şi toată învăţătura", în înţelesul că au primit, pe cât le-a fost
cu putinţă, cele câte s-au zis despre învierea de obşte şi trupul şi sângele Domnului.
104
„Iisus, răspunzând, i-a zis: Fericit eşti Simone, fiul lui Iona, că nu trup şi sânge
ţi-au descoperit ţie aceasta, ci Tatăl Meu, Cel din Ceruri" (Matei 16,17).
103
[1805] Adică „clevetitor", că aceasta însemnează cuvântul tâlcuindu-se româneşte,
precum şi în alt loc s-a zis. [în tâlcuirea de la Matei 4, l , putem citi: „Diavol" care înseamnă
b
188 Capitolul 6 SFÂNTUL TEOFILACT ARHIEPISCOPUL BULGARIEI

„şi acum toate ale Mele le cleveteşte şi nimic dintru acestea nu primeşte''; ori
că „va să M ă clevetească pe M i n e " - căci, cu adevărat, întru acest fel s-a arătat
Iuda, devetind către iudei pe Domnul şi tainele Lui, spunându-le lor; precum şi
David zice pentru dânsul: „Ieşea afară şi grăiau împreună" (Psalm 40,6-7).
106

Şi Domnul grăieşte acestea către Petru, îndreptându-1 pe dânsul; căci

fiindcă a zis Petru c u m că toate [„cuvintele"] „am cunoscut şi am crezut",
îi zice: „Să nu socoteşti aceasta, căci nu toţi [îmi] sunteţi credincioşi, nici
n u M-aţi cunoscut toţi".
Şi vezi pe Domnul, cum, încă de departe [dinainte vreme] răutatea vân­
zătorului oprindu-o şi înfrânându-o, zice acestea, ştiind însă că nimic nu-i va
folosi [lui Iuda], dar El făcând ceea ce era al Său. Şi nici arătat [adeverit] pe el nu
l-a făcut, nici cu totul a se tăinui nu l-a lăsat [pe Iuda]; cea dintâi, ca nu, lepădând
ruşinea de la sine, mai iubitor de ceartă să se facă; iară cea de a doua, ca nu fără
de frică să facă acel lucru la care a îndrăznit, socotind că este tăinuit.
Iar dintru aceasta ne învăţăm şi că nu cu sila şi de nevoie obişnuieşte
D u m n e z e u a face buni, nici alegerea Lui nu sileşte voinţa noastră, ca, fiind
ea rea, d e nevoie să o facă bună, ci alegerea se face de la Dumnezeu,
îndemnându-ne El p e noi la lucrul cel bun şi mtinzând peste noi bunătatea
S a Aşadar, în voinţa şi plecarea [aplecarea] noastră stă a ne mântui şi, după
c u m se cuvine alegerii [slobode],_a umbla [după Domnul] sau împotrivă.
Şi, te minunează că diavolul atâta război face, încât a putut de l-a
răpit p e unul din „cei doisprezece", care au sculat [înviat] morţi şi au
făcut minuni şi de învăţătura Domnului cea duhovnicească şi făcătoare
de viaţă s-a îndulcit. Aşadar, unde avem noi nădejde de mântuire, cei care
de b u n ă voie pe noi înşine, din tinereţe, ne-am făcut robi răutăţii? Pentru
aceasta şi Evanghelistul, ca şi cum minunându-se, a zis aceea: „unul din
cei d o i s p r e z e c e " . Căci zice: „Măcar că dintru aceasta sfântă ceată a fost
[Iuda], însă din voinţa cea rea, nevrednic s-a aflat". Aşa jivină [făptură],
de voie schimbăcioasă [schimbătoare], este omul . 107

Prăpădească-se, dară, maniheii, căci nu din fire suntem răi, căci întru
acest chip [fel] de ar fi fost, întotdeauna ar fi lucrat întru noi răutatea Iar
a c u m , n u totdeauna a fost Iuda rău, ci era când a fost sfânt. Aşadar, din
voinţă, răutăţile şi se nasc, şi cresc.

„clevetitor" se numeşte, pentru că L-a clevetit pe Dumnezeu în faţa lui Adam, zicându-i:
„Dumnezeu pizmuieşte slava voastră" (Facere 3, 5-6). Iar diavolul şi acum cleveteşte
către noi fapta bună].
In ediţia 1988 a Sfintei Scripturi, avem: „Iar de venea cineva să mă vadă, minciuni
106

grăia; inima lui aduna fărădelege sieşi, ieşea afară şi grăia. împreună împotriva mea
şopteau toţi vrăjmaşii mei; împotriva mea gândeau de mine rele" (Psalm 40, 6-7).
Adică, omul este nestatornic.
107
 189

CAPITOLUL 7
Iisus învaţă în templu, la sărbătoarea corturilor 1

7, 1-5: Ş i d u p ă acestea m e r g e a Iisus prin G a l i l e e a , căci n u vroia să

meargă prin I u d e e a , deoarece iudeii căutau să-L ucidă . (2) Şi era aproape 2

sărbătoarea iudaică a corturilor . (3) Au zis deci către El fraţii Lui: P l e a c ă

3

de-aici şi du-Te î n I u d e e a , p e n t r u ca şi ucenicii T ă i să vadă lucrurile p e

care Tu l e faci. (4) Căci n i m e n i n u lucrează ceva î n a s c u n s , ci caută să se
facă c u n o s c u t . D a c ă faci acestea, arată-Te p e T i n e l u m i i . (5) Pentru că n i c i
4

fraţii L u i n u credeau î n El. (7, v ioan 5, i6-is a, 2) L e v M c 2 3 , 3 4 / N u m e r i 29,12

(7, 3) M a t e i 12,46 / Marcu 3, 31 / F a p t e l c A p o s t o l i l o r 1,14 (7,5) Psalm 68,11 / M a r c u 3 , 2 1

P e n t r u ucigaşii iudei Se dă [Domnul] în lături, n u ca şi c u m S-ar fi

temut d e moarte, p e n t r u că îi era Lui cu putinţă ca, şi prin mijlocul lor să
umble şi să n u pătimească n i m i c , dar, dacă unele ca acestea ar fi făcuf
întotdeauna, n u s-ar fi crezut că S-a făcut o m , ci nălucire S-ar fi părut [a fi].
Pentru aceasta, a c u m se dă în lături, adeverind şi încredinţând omenirea
[umanitatea S a ] şi ruşinându-i p e toţi cei care zic că d u p ă nălucire S-a
5

întrupat El, p r e c u m M a n i h e u , Marcion şi Vasilid şi cei a s e m e n e a lor. 6

Iar, altădată, fiind iarăşi în „ m i j l o c u l " poftitorilor de ucidere şi care

se t u r b a u asupra Lui, n e v ă t ă m a t r ă m â n e şi-Şi arată D u m n e z e i r e a (Luca 4,
7

1
In ediţia de la 1805, titlul capitolului este: „Pentru suirea Domnului ca întru ascuns la
praznic. Pentru iudei când se minunau cum Iisus ştie carte neînvăţând. Pentru dezbinarea
poporului pentru Hristos. Pentru prigonirea boierilor şi a lui Nicodim".
2
In ediţia de Ia 1805, în loc de „să-L ucidă", se găseşte „să-L omoare".
3
In ediţia de la 1805, versetul 2 este: „Şi era aproape praznicul iudeilor înfigerea
corturilor".
4
In ediţia de la 1805, în loc de „nu lucrează în ascuns, ci caută să se facă cunoscut",
se găseşte „întru ascuns face ceva, ci caută să fie el la arătare".
5
Adică Domnul a luat deplin firea omenească şi, prin urmare, este Dumnezeu
adevărat şi om adevărat.
6
Pentru Maniheu şi Marcion, vezi notele de la Ioan 1, 9 şi 3,14-15. Vasilid a trăit în
Alexandria,_în prima jumătatea a veacului al II-lea şi el a dezvoltat un sistem gnostic, în
care spunea că Domnul Hristos n-a luat un trup real, adică material, ci unul eteric, care
s-a unit la Botez cu omul Iisus.
7
„Şi sculându-se, L-au scos afară din cetate şi L-au dus pe sprânceana muntelui,
pe care era zidită cetatea lor, ca să-L arunce în prăpastie; iar El, trecând prin mijlocul
lor, S-a d u s " (Luca 4, 29-30). „Deci au luat pietre ca să arunce asupra Lui. Dar Iisus S-a
ferit şi a ieşit din templu şi, trecând prin mijlocul lor, S-a d u s " (Ioan 8, 59).
190 Capitolul 7 SFÂNTUL TEOFILACT ARHIEPISCOPUL BULGARIEI

29-30; Ioan 8,59), ruşinându-1 pe Pavel din Samosata şi învăţându-i pe toţi

că nu o m gol [numai o m ] , ci şi Dumnezeu era.
Deci, acum, „merge prin G a l i l e e a " , căci, fiindcă încă n u sosise vremea
Patimii, era zadarnic şi de prisosit ca în mijlocul vrăjmaşilor Lui să petreacă
[rămână] şi pururea să li Se facă lor pricinuitor de mai multă turbare.
„Şi era", zice [Evanghelistul], „înfigerea corturilor". C u cuviinţă este a
spune [acum] despre praznicele care se făceau de iudei. Trei erau acestea:
cel dintâi, al Paştilor, pe care îl făceau pentru că au trecut din Egipt, care
[praznic] şi era la dânşii cel mai însemnat (Deuteronom 16,1-8); al doilea, cel
„al celor cincizeci d e zile", pe care îl făceau, pentru că s-au izbăvit de
pătimirile cele din pustie şi au intrat în pământul făgăduinţei şi au gustat
arunci întâia dată roadă de grâu (Deuteronom 16, 9-12) - pentru aceasta şi
mănunchiuri [legături, snopi] aduceau în praznicul acesta, ca o pârgă; cel
de al treilea, „înfigerea corturilor", pe care îl făceau spre mulţămire pentru
strângerea roadelor , în luna care se numeşte la romani septembrie, căci
8

atunci mulţămeau Domnului că au strâns toate roadele - dintru această

pricină şi înfigeau corturi (adică colibe) şi, ca şi c u m ar fi petrecut [rămas] în
ţarini, se veseleau (Deuteronom 16,13-15; Levitic 23,34-44). Pentru aceasta şi
zic unii că oarecare psalmi ai lui David (Psalmii 8, 80 şi 83) - care au scriere
deasupra Pentru jgheaburi [teascuri] - că la acest praznic au fost alcătuiţi de
9

David. Căci, atunci, culegând, umpleau jgheaburile [teascurile] lor şi pentru

acestea mulţămind, unelteau [întrebuinţau] psalmi şi toate celelalte ce sunt
spre mulţămire, precum este Psalmul 8. De aceea şi pomeneşte Proorocul
întru acest psalm de bunătăţile cele ce i s-au dat omului de la Dumnezeu.
încă şi acestea înseamnă [aceste trei praznice]: Pastile - trecerea noastră
cea din necredinţă la Credinţă. Iar cel „al celor cincizeci de zile" - intrarea
în Biserică, aşa, ca într-un alt pământ al făgăduinţei, când, adică, şi „pâine"
m â n c ă m (Ioan 6 , 5 0 - 5 1 ) , primind Dumnezeieştile Taine. Căci, n u îndată ce

8
[1805] Pe acestea le zice dumnezeiescul acesta Părinte [Teofilact]. Iar Zigaben
scrie: „Praznicul acesta se prăznuia spre pomenirea zilei întru care Moise a înfipt întâi
dumnezeiescul Cort (Ieşire cap. 40), care fusese făcut de Beţaleel (Ieşire 35, 30-35 şi cap.
36-39). Şi pentru aceasta, mai jos, unde scrie Evanghelistul că «înjumătăţindu-se
praznicul Iisus S-a suit» (Ioan 7,14), zice că întru a patra zi S-a suit, căci «şapte zile»
îl prăznuiau (Deuteronom 16, 15)".
9
In tâlcuirea pe care Cuviosul Eutimie Zigaben o face la suprascrierea Psalmului 8,
ne spune astfel: „Teascuri numeşte aici bisericile aflate în toată lumea Căci «viţa» este
Domnul, «mlădiţele» sunt Apostolii (Ioan 15,5), iar strugurele este credinţa care se strânge
în biserici şi «coate învăţătura ca pe un vin care veseleşte inimile credincioşilor. După
Eusebie şi după Hrisostom, în faţa acestor duhovniceşti teascuri s-a glăsuit psalmul acesta
de către David".
 -l TÂLCUIREA SFINTEI EVANGHELII DE LA IOAN Capitolul 7 191

am crezut şi am trecut dintru necredinţă, atunci şi din „ p â i n e " m â n c ă m , ci

trebuie întâi a ne boteza şi a ne face vrednici de a sta în Biserică, dimpreună
cu cei botezaţi şi [abia] atunci din „pâine" a ne împărtăşi. Iar „înfigerea
corturilor" - învierea, când toate rodurile faptelor noastre se plinesc şi
„corturile" noastre cele ce s-au stricat prin moarte (2 Corinteni 5 , 1 - 4 ) iarăşi
| se „înfig" [ridică, întăresc]. Sunt încă şi alte cuvinte mai dumnezeieşti pentru
j aceste praznice, despre care nu este acum vreme a grăi; căci pururea alegem
| ceea ce este de folos celor mai mulţi.
j Deci, fiind la iudei praznic care se numea „ î n f i g e r e a c o r t u r i l o r " , de
} vreme ce „fraţii L u i " L-au văzut pe El că nu Se pregăteşte să Se suie [la
praznic], zavistuindu-I, îi zic Lui: „«Pleacă de-aici» şi mergi acolo, «ca şi
ucenicii T ă i » - adică gloatele cele care merg după Tine - «să v a d ă lucrurile
1 pe care Tu le f a c i » " . Căci nu pentru cei doisprezece zice, ci p e n t r u cei care
întru alt chip îi urmau Lui . 10

Şi îl prihănesc p e El „fraţii L u i " - adică feciorii [fiii] lui Iosif - din

* pricina a două patimi: dintru frică şi dintru iubirea d e slavă. Pentru aceasta
şi zic că: „ N i m e n i n u face ceva întru a s c u n s " - care lucru este al fricii, „ci
caută el să f i e la arătare" - care lucru este al iubirii de slavă. „ D a c ă faci
: acestea", zic ei, „arată-Te pe Tine l u m i i " . Iar aici, în chip u m b r o s [tăinuit]
j grăiesc, a n u m e : „Nicidecum nu socotim ceva b u n p e n t r u cele care se fac
j de Tine. C ă c i , «dacă faci acestea» ca pe nişte lucruri b u n e , «arată-Te p e
l Tine». Iar dacă Te ascunzi, arătat [adeverit] este că rele lucruri făcând
! [săvârşind], Te ascunzi".
| Dar, p e n t r u care pricină, din cinci luni, n i m i c a l t c e v a p o v e s t i n d
| Evanghelistul - doar semnul [minunea] pâinilor şi grăirea D o m n u l u i către
| cei care a u mâncat şi apoi nemulţămitori s-au arătat (Ioan cap. 6) - p e
i celelalte le-a sărit, zicând: „Şi era aproape p r a z n i c u l i u d e i l o r î n f i g e r e a
corturilor"? Căci, c u m că a tăcut lucrurile [petrecute] în cinci luni este
arătat [adeverit] de aici: când a făcut minunea pâinilor, erau Pastile, care
se făceau [săvârşeau] î n luna care se zice la romani martie şi care la dânşii
[iudei] „ l u n a cea d i n t â i " se numeşte (Levitic 23, 5; Numeri 9, 5); iar a c u m
este „înfigerea corturilor", care se face [săvârşeşte] în luna care se n u m e ş t e
la noi septembrie (Levitic 23,34-44). Aşadar, pentru ce a făcut Evanghelistul
aceasta? Pentru că n u se puteau toate a fi numărate [înşiruite, istorisite],
încă şi în alt chip: Evangheliştii s-au sârguit a le s p u n e p e acelea pentru
care a urmat vreo prihană [prihănire, învinuire] sau împotrivă-grăire din
partea iudeilor. Şi, cu cuviinţă este a se minuna cineva de iubirea de adevăr
a lor [a Evangheliştilor], c u m nu se ruşinează a le s p u n e p e acelea care se

10
Vezi şi tâlcuirea Sfântului Teofilact de la Ioan 6, 59-62.
192 Capitolul 7 SFÂNTUL TEOFILACT ARHIEPISCOPUL BULGARIEI

par că aduc oarecare necinste învăţătorului. Căci multe şi minuni şi graiuri

ale D o m n u l u i trecând [sub tăcere] Evanghelistul, povesteşte necredinţa
„fraţilor L u i " şi c u câte îl ocărau pe El. Dar, de unde este la dânşii atâta
n e c r e d i n ţ ă ? Din voinţă [vrere, voire] şi din zavistie. Căci rudeniile
obişnuiesc, oarecum, pururea a se zavistui [pizmui, invidia]. 11

Insă socoteşte [cumpăneşte] că atâta necredinţă având ei [„fraţii Lui"]

către Dânsul, mai înainte de Cruce - când îl vedeau pe El şi slăvit şi făcând
m i n u n i - , după C r u c e şi după necinstea ceea ce se părea [a fi prin Cruce],
p e n t r u Dânsul au mărturisit, Apostoli şi Propovăduitori şi Arhierei
făcându-se . Dintru aceasta este neîndoielnic că L-au văzut pe El înviat,
12

căci n u s-ar fi dat p e ei pentru Dânsul [la moarte], de n-ar fi luat adeverită
încredinţare pentru învierea Lui.

7, 6-8: Deci le-a zis Iisus: Vremea Mea încă n-a sosit; dar vremea
voastră totdeauna e gata. (7) Pe voi lumea nu poate să vă urască, dar pe
M i n e M ă urăşte, pentru că Eu mărturisesc despre ea că lucrurile ei sunt
rele. (8) Voi duceţi-vă la sărbătoare; Eu nu merg la sărbătoarea aceasta,
căci v r e m e a Mea n u s-a împlinit încă . a, 6) ioan 2,4; 7,8,30; 8,20
13

(7, 7) Pilde 29, 27 / înţelepciune 2,14 / Luca 6, 26 / Ioan 3 , 1 9 ; 1 5 , 1 8 - 1 9 (7, 8) Ioan 7, 6 , 3 0 ; 8, 20

Fraţii D o m n u l u i , zavistindu-I Lui, îl prihănesc [învinuiesc] pe El
p e n t r u frică şi, totodată, şi pentru mândrie. Dar, El ce zice către dânşii?
O a r e a s p r u le grăieşte? Cu adevărat, n u , ci blând. Căci n u a zis: „Cine
sunteţi voi, [cei] care Mă sfătuiţi şi Mă învăţaţi a c e s t e a ? " însă ce zice?
„«Vremea Mea încă nu a sosit», adică cea Crucii şi a morţii Mele; «dar
v r e m e a voastră totdeauna este gata», căci voi, măcar de aţi fi pururea
î m p r e u n ă cu iudeii, nu vă v o r ucide pe voi, fiindcă le râvniţi pe aceleaşi
pe care şi ei [le p o f t e s c ] , însă pe Mine îndată se vor sfătui să M ă omoare,
de M ă vor vedea că am mers la praznic".

" Aceasta se întâmplă din pricină că întreaga fire căzută omenească se închină
într-o mai mare sau mai mică măsură stăpânitorului acestei lumi: „Pentru că tot ce
este în lume, adică pofta trupului şi pofta ochilor şi trufia vieţii, nu sunt de la Tatăl,
ci sunt din lume. (17) Şi lumea trece şi pofta ei, dar cel ce face voia lui Dumnezeu
rămâne în veac" (1 Ioan 2,16-17).
12
De la Sfinţii Evanghelişti ştim că numele lor sunt Iacov, Simeon, luda şi Iosie
(Matei 13, 55; Marcu 6, 3). Despre primii trei ştim că au făcut parte din ceata celor 70 de
Apostoli ai Domnului (Luca 10,1), iar Iacov şi Simeon au fost şi episcopi de Ierusalim.
Iacov, care mai este numit şi „cel Mic", s-a săvârşit prin moarte mucenicească la 23
octombrie, în anul 63. Simeon a murit muceniceşte în 27 aprilie 111. Despre Iuda ştim că
a predicat în Palestina şi a scris Epistola care îi poartă numele; s-a săvârşit tot prin moarte
martirică şi este prăznuit în 19 iunie.
13
In ediţia de la 1805, versetul S este: „Voi suiţi-vă la praznicul acesta. Eu încă nu
Mă sui la praznicul acesta, căci vremea Mea încă nu s-a plinit".
 TÂLCUIREA SFINTEI EVANGHELII DE LA IOAN Capitolul 7 193

Sau, şi în alt c h i p , să înţelegem aceasta: Cel Care îi fericeşte p e „cei ce

p l â n g " în veacul de acum (Matei 5,4), le grăieşte şi a c u m p e cele asemenea,
care şi pentru toţi Sfinţii se pot lua [înţelege]. Căci zice [ D o m n u l ] : „ N u - M i
este M i e v r e m e d e «praznic» când v ă d toată răutatea petrecând întru
plinirea iudeilor. C ă c i , v r e m e de plângere şi d e tânguire este, fiindcă
adevărul s-a izgonit şi voia lui D u m n e z e u n u stăpâneşte. Aşadar, p e n t r u
acestea, Mie n u - M i este v r e m e de «praznic», iar vouă ca unii c e într-un
gând cu iudeii petreceţi [vieţuiţi] şi de lume sunteţi lipiţi, n u v ă este c u
! necuviinţă a p r ă z n u i dimpreună cu cei asemenea v o u ă . Şi «pe v o i l u m e a
nu poate să v ă urască» - adică, aceia care cugetă cele ale lumii - ca p e cei
care, p r e c u m s-a zis, sunteţi asemenea lor. «Dar pe M i n e M ă u r ă ş t e » ,
pentru că vădesc lucrurile e i " , căci aceasta se face pricină a urâciunii [urii]
- mustrarea cea arătată şi vădirea.
! Şi-i trimite p e „ f r a ţ i " la praznic, arătând că nu-i sileşte să r ă m â n ă c u
' Dânsul, dacă n u voiesc.
] Şi ia aminte că, pentru cele două prihăniri [învinuiri] p e care ei le
\ aduceau asupra Lui - zic de frică şi de iubirea de slavă - , două răspunsuri
dă [ D o m n u l ] : p e n t r u frică, atunci când zice: „Eu v ă d e s c «lucrurile» lumii,
\ adică a celor care cugetă cele ale lumii; căci de aş fi fost fricos - p r e c u m
j voi socotiţi - , n u le-aş v ă d i " ; iar pentru iubirea d e slavă, atunci c â n d nu-i
sileşte p e dânşii ca să rămână cu El. Căci, de ar fi fost El vinovat prihănirii
iubirii de slavă, n u i-ar fi trimis p e dânşii [la p r a z n i c ] , pentru că iubitorii
de slavă şi trufaşii se sârguiesc mai vârtos [cu prisosinţă] a avea mulţi
următori după dânşii. Aşadar, de vreme ce, c u aceste două [prihăniri,
învinuiri] II o c ă r a u pe El, c u cuviinţă, împotriva acestor d o u ă , li S-a
împotrivit [ D o m n u l ] , arătând putredă [stricăcioasă] socoteala lor.
Iar ceea ce zice: „Vremea M e a încă nu s-a p l i n i t " , aceasta î n s e m n e a z ă ,
a n u m e că: „încă n u a sosit v r e m e a morţii şi a Crucii. Căci, Mi se c a d e M i e
încă în trup a vieţui, ca şi mai multe semne [minuni] să fac şi m a i m u l t e
învăţături să învăţ [propovăduiesc, vestesc], ca şi mai multe n o r o a d e să
gătesc [pregătesc] să creadă şi p e ucenici mai întăriţi să-i fac prin arătarea
[săvârşirea] mai multor m i n u n i şi prin învăţătură. D e c i , încă n u a sosit
vremea morţii [Mele], ca să M ă arunc pe Mine însumi celor care se turbează
asupra Mea, p e n t r u aceasta nici «nu M ă sui la p r a z n i c » " .

7,9-10: Acestea spunându-le, a rămas în Galileea. (10) D a r după ce fraţii

Săi s-au dus la sărbătoare, arunci S-a suit şi El, dar nu pe faţă, ci pe a s c u n s . 14

14
în ediţia de la 1805, versetul 10 este: „Şi dacă s-au suit fraţii Lui, atunci şi El S-a
suit la praznic, nu de faţă, ci cam pe ascuns".
194 Capitolul 7 SFÂNTUL TEOFILACT ARHIEPISCOPUL BULGARIEI

Pentru care pricină, după ce a zis fraţilor: „ N u M ă sui la praznic",

totuşi Se suie [duce]? N u a zis că: „Nicidecum n u M ă s u i " , ci; „Acum,
adică cu v o i " , căci întru început Se lepăda de suire [a merge la praznic],
fiindcă iudeii fierbeau [clocoteau] de mânie. Iară d u p ă aceea, a v â n d să se
risipească praznicul , „Se s u i e " , când era cu putinţă ca şi turbarea lor
15

[iudeilor] să se fi potolit.
încă şi în alt chip: n u a făcut [Domnul] împotriva celor ce le-a zis, căci
„ n u S-a s u i t " ca să prăznuiască, ci ca să înveţe - şi n u c u bucuria care o
uneltesc [o au lucrătoare] cei ce prăznuiesc, „ci p e a s c u n s " .
încă Se ascunde şi ca să încredinţeze omenirea [firea Sa omenească],
căci de S-ar fi arătat, s-ar fi turbat asupra Lui, voind să-L omoare; şi n u i-ar
fi lăsat pe ei să facă aceasta, fiindcă încă nu sosise v r e m e a Patimii, ci, fiind în
„ m i j l o c u l " lor, ar fi fugit de Patimă (Luca 4,29-30; Ioan 8,59) şi s-ar fi părut
că după nălucire S-a întrupat - pentru aceasta fuge [Domnul] şi Se dă în
lături ca un om, iconomisind cele cuviincioase.

7, 21-23: î n t i m p u l sărbătorii iudeii îl căutau şi z i c e a u : U n d e este

A c e l a ? (12) Ş i cârtire m u l t ă era despre El î n m u l ţ i m e ; u n i i z i c e a u : Este
16

b u n ; iar alţii ziceau: N u , ci amăgeşte m u l ţ i m e a . (23) T o t u ş i , de frica iude­

ilor, n i m e n i n u v o r b e a despre El pe faţă.
(7,12) Ioan 6 , 1 4 ; 7 , 4 0 ; 9 , 1 6 ; 1 0 , 1 9 (7,13) Ioan 9, 22; 1 2 , 4 2 ; 19,3S

Iudeii din multă urâciune [ură], nici n u m e l e L u i n u - L p o m e n e s c , căci

n u zic: „Unde este I i s u s ? " ci: „Unde este A c e l a ? " , încât şi însuşi numele
L u i îl pizmuiau. Şi socoteşte turburarea lor cea spre ucidere, căci nici
v r e m e a praznicului n u o cruţau, ci întru acesta voiau s ă - L v â n e z e [prindă]
p e El şi pentru aceasta îl şi căutau. Acest fel de evlavie şi de cinste păzeau
[se îngrijeau a aveau] către praznice şi unele ca acestea erau isprăvile lor!
Iar „cârtire era pentru D â n s u l între n o r o a d e " , fiindcă osebite socoteli
[socotinţe] erau despre El. Căci boierii [mai-marii, căpeteniile] ziceau că
„amăgeşte n o r o d u l " , iar mulţi ziceau că „este b u n " . Şi - p r e c u m se pare -
aceştia care ziceau că El „este b u n " , erau din n o r o d ; iar că aceasta este
adevărată, arătat este din ceea ce a zis Evanghelistul: „ n i m e n i n u vorbea
d e s p r e El pe faţă, de frica iudeilor". Căci, este vădit că aceia care n u îndrăz­
neau să grăiască „despre El pe faţă" erau din norod şi tăceau temându-se
de boierii [mai-marii, căpeteniile] iudeilor. încă şi aceasta - adică a zice:
„amăgeşte n o r o d u l " - , este semn cum că dintre boieri [mai-mari, căpetenii]

Adică spre sfârşitul sărbătorii, după ce şi oamenii au început să se risipească pe la

15

casele lor.
în ediţia de la 1805, în loc de „despre El în m u l ţ i m e " , se găseşte „pentru Dânsul
16

între noroade".
V f
ŢĂLCUIREA SFINTEI EVANGHELII DE LA IOAN Capitolul 7 195

erau cei care îl cleveteau pe El; căci de ar fi fost din norod, ar fi zis: „Ne
amăgeşte pe noi". însă acum, zicând ei că „amăgeşte n o r o d u l " , se arată că
nu din norod, ci dintre boieri [mai-mari, căpetenii] sunt aceia care ziceau
acestea Şi vezi pretutindenea că boierimea este stricată, iar supuşii rămân
nestricaţi, însă pentru că n u au socoteală [socotinţă] mai bărbătească şi încă
nu sunt de săvârşit [desăvârşiţi], nu îndrăznesc a grăi „pe faţă".

7, 14-16: Iar la j u m ă t a t e a praznicului I i s u s S-a s u i t î n t e m p l u şi

17

învăţa. (15) Şi iudeii se mirau zicând: C u m ştie A c e s t a carte fără să fi

învăţat ? (16) D e c i le-a răspuns Iisus şi a zis: î n v ă ţ ă t u r a M e a n u este a
18

Mea, ci a Celui Ce M-a trimis.

(7,15) Matei 1 3 , 5 4 / Marcu 6 , 2 / Luca 2 , 4 7 (7, 3 6) Ioan 8 , 2 8 ; 1 2 , 4 9 ; 1 4 , 1 0 , 2 4

Pentru ce „S-a s u i t " , dacă s-a înjumătăţit praznicul? C a să potolească

mânia lor, dar încă şi, ca ei, cu îndeletnicire [preocupare, stăruinţă] şi cu
luare-aminte să asculte cele care se grăiau de Dânsul şi fără ca turburarea
praznicului să le mai astupe [acopere] lor urechile. C ă c i , la î n c e p u t u l
praznicului trebuiau să fi fost prinşi de către cele ale praznicului. Deci,
fără de veste [neaşteptat] arătându-Se [ D o m n u l ] lor, îl a s c u l t a u toţi,
îndeobşte: şi cei care ziceau că El „este b u n " şi cei c e z i c e a u că este
amăgitor; cei dintâi - ca să dobândească ceva şi să se m i r e [ m i n u n e z e ] , iar
ceilalţi - ca să-L prindă în ceva şi să-L apuce, ca pe u n amăgitor.
Dar, ce a învăţat [propovăduit Domnul], n u a spus Evanghelistul; iar,
că oarecare lucruri minunate a grăit [El] - prin care i-a înfrânt p e ei şi a
schimbat socotelile [socotinţele] lor întru mirare - a arătat prin ceea c e a
zis, a n u m e că „se m i r a u c u m ştie carte n e f i i n d î n v ă ţ a t " . î n s ă , c u toate că
şi „se m i r a u " , însă nici aşa nu era slobodă mintea lor de vicleşug, căci n u
se mirau de învăţătură şi nici nu primeau cele ce se grăiau, ci „se m i r a u
c u m ş t i e c a r t e " - a d i c ă , nu se pricepeau, se s p ă i m â n t a u , l u c r u care
obişnuiesc a-1 pătimi pizmătăreţii [invidioşii]. P r e c u m aş zice [acestea], ca
o pildă: în apropiere de cineva este un vecin sărac; apoi, d u p ă c u m s-a
întâmplat, [săracul] a dobândit de mai multe ori vreo haină mai s c u m p ă .
Aşadar, vecinul cel pizmătăreţ, văzându-1 pe sărac, zice: „ C u m s-a îmbrăcat
acesta în haină scumpă, fiind el cu totul sărac? D e u n d e are acesta, acest
fel de h a i n ă ? " Iar acestea le spune nu din pricină că se m i r ă cu adevărat ci,
aprinzându-se de zavistie, spre ocara v e c i n u l u i u n e l t e ş t e [foloseşte,
întrebuinţează] unele ca aceste cuvinte; căci zice: „ C u adevărat, a furat

în ediţia de la 1805, în loc de „iar la jumătatea praznicului", se găseşte „şi iată

17

înjumătăţindu-se praznicul".
în ediţia de la 1805, în loc de „fără să fi învăţat", se găseşte „nefiind învăţat".
18
196 Capitolul 7 SFÂNTUL TEOFILACT ARHIEPISCOPUL BULGARIEI

h a i n a " . Deci, tot astfel grăiesc şi iudeii: „ « C u m ştie Acesta carte?» Cu

adevărat, întru Beelzebul ". Măcar că trebuiau ei dintru aceasta mai vârtos
19

[cu prisosinţă] să înţeleagă că nici un lucru o m e n e s c nu era la Dânsul. 20

Dar, de vreme ce ei n u voiau să mărturisească aceasta, El însuşi le răspunde

lor, învăţându-i, a n u m e că de la Dumnezeu şi Tatăl este învăţătura, căci
zice: „Nimic din ce este al M e u nu este de la Mine, nimic nu grăiesc ca şi
c u m aş fi potrivnic lui Dumnezeu, ci cuvintele cele ce sunt ale Tatălui,
acelea sunt şi ale M e l e " . • • • - •- • <•••••

7, 17-18: D e v r e a c i n e v a să facă v o i a L u i , va c u n o a ş t e d e s p r e
învăţătura aceasta dacă este de la D u m n e z e u sau dacă Eu vorbesc de la
M i n e î n s u m i . (18) C e l care vorbeşte de la sine îşi caută slava sa; iar cel
21

care caută slava celui ce l-a trimis pe el, acela este adevărat şi nedreptate
n u e s t e î n el.
22
(7, 17) Psalm 4 9 , 2 4 / Ioan 8 , 4 7 ( 7 , 1 8 ) Ioan 5 , 4 1 ; 8,50

D u p ă ce a zis [înainte] că: „învăţătura M e a n u este a M e a " (Ioan 7,16)

- adică potrivnică lui Dumnezeu - ci este a Tatălui M e u " , spune [acum]:
„De va face [împlini] cineva voia lui Dumnezeu - adică de se va ţine cineva
de fapta bună şi n u va sluji zavistiei şi nici nu se va întuneca de pizmuirea
pornită zadarnic împotriva Mea - , va cunoaşte puterea cuvintelor Mele, de
grăiesc Eu cele ale Tatălui sau oarecare străine şi [pre]schimbate [lucruri]".
Iar voia lui Dumnezeu o „face" [împlineşte] şi cel care cearcă [cerce--
tează] Scripturile şi Proorocii, căci unul ca acesta poate să cunoască despre
învăţătura Domnului [Hristos] că „este de la D u m n e z e u " . Căci, Proorocii
n u s p u n despre D o m n u l [Mesia] cum că este potrivnic lui D u m n e z e u şi
că de la Sine însuşi grăieşte, ci cum că toate cele plăcute lui D u m n e z e u şi
le zice, încă şi le face (Isaia 9, 5-6).
Apoi, aduce pe urmă şi altă pricină şi socoteală [socotinţă, cumpănire],
zicând: „«Cel care grăieşte de la sine» - adică acela care voieşte să-şi pună
[întocmească, temeluiască] învăţătură a sa osebită - pentru nimic altceva
nu face aceasta, decât numai ca să îşi dobândească dintru aceasta vreo
«slavă». Iar, dacă Eu n u voiesc să dobândesc o slavă osebită a Mea, ci caut
slava «Celui Ce M - a trimis» pe Mine (Ioan 7,16), pentru care pricină [motiv,
temei] aş fi voit altele [osebite] să învăţ [propovăduiesc]? Drept aceea,

Vezi: Matei 10, 25; 12, 24-28; Marcu 3, 22-30; Luca 11, 15-23 şi tâlcuirile Sfântului
19

Teofilact la aceste versete.

„Nici un lucru omenesc", în înţelesul că voia firii omeneşti a Mântuitorului nu
20

cârmuia voia firii Sale dumnezeieşti, ci urma ei. Despre unirea firilor în Persoana
Mântuitorului, vezi şi nota de la Ioan 7, 25-27.
In ediţia de la 1805, în loc de „vorbeşte", se găseşte „grăieşte".
21

In ediţia de la 1805, în loc de „în el", se găseşte „întru dânsul".

22
'"
TÂLCUIREA SFINTEI EVANGHELII DE LA IOAN Capitolul 7 197

«adevărat s u n t şi nedreptate n u este întru M i n e » , adică n u răpesc slava

23

care se cuvine Altuia - căci aceasta este nedreptate. Aşadar, învăţătura M e a

are şi adevăr şi dreptate întru aceeaşi dată, căci n u se face din trufie, ca să
aibă şi minciună şi nedreptate". Căci trufaşul şi minte - pentru că cele ce
sunt mai presus de vrednicia sa, pentru sine le grăieşte - şi nedreptăţeşte -
pentru că slava cea străină şi care lui, nicidecum n u i se cuvine, o răpeşte.
Iar D o m n u l , fiindcă p e cele ale Tatălui le căuta şi pentru Sine n u grăia cu
trufie nimic, neîndoielnic că şi „adevărat e s t e " , [dar] şi drept.
Şi, în multe locuri am zis - şi acum iar s p u n e m - că atunci când se
24

vede că D o m n u l grăieşte pentru Sine oarecare [cuvinte, lucruri] smerite,

nu se cuvine să înţelegi că le grăieşte acestea, ca şi c u m ar fi mai prejos
decât Tatăl după fire, ci, pentru ca să n u se pară potrivnic lui D u m n e z e u
şi p e n t r u neputinţa ascultătorilor şi pentru că este îmbrăcat cu trup şi
pentru ca să ne înveţe pe noi să ne smerim şi nimic m a r e să n u g r ă i m
despre noi. Iar, când grăieşte [El] înalte şi pentru slava Sa, trebuie să credem
noi c u m că - ca Acela Care este cu adevărat întocmai c u Tatăl - acestea
înalte le grăieşte pentru mărimea [necuprinderea] firii Sale. T - - M -—•

7, 29-20: O a r e n u M o i s e v-a dat Legea? Şi n i m e n i d i n t r e voi n u ţ i n e

Legea. D e ce căutaţi să M ă ucideţi? (20) Ş i mulţimea a răspuns: A i d e m o n .
Cine Caută Să te UCidă? 25
a, 19) Ieşire 20, 1; 2 4 , 3 / D e u t e r o n o m 3 3 , 4 /
Matei 1 2 , 1 4 / Marcu 3 , 6 / Ioan 1 , 1 7 ; 5 , 1 6 , 1 8 ; 10, 31 (7, 20) Ioan 8 , 4 8 - 5 2 ; 1 0 , 2 0

S e pare că aceasta pe care acum o grăieşte n u are nici o legătură c u

cele de mai sus. însă de v o m lua noi seama bine v o m vedea că foarte sunt
legate. Căci, de v r e m e ce îl învinuiau p e El că dezlega sâmbăta şi strica
Legea, întru acestea le stă împotrivă, arătându-i p e dânşii mai vârtos [cu
prisosinţă] călcători de Lege: „Căci Legea zice: « S ă n u ucizi!» (Ieşire 20,
13; 23,7; Deuteronom 5,17), iar voi «căutaţi să M ă o m o r â ţ i » , pentru aceasta
voi [sunteţi cei care] stricaţi Legea, nu Eu. Deci, lăsând voi aceasta - adică
a vă osândi pe voi înşivă - M ă învinuiţi p e M i n e , ca şi c u m aş călca Legea,
pentru că a m vindecat om în zi de s â m b ă t ă " .
Iar aceea: „ N i m e n i din voi nu face [ţine] L e g e a " , a zis-o pentru că
toţi cei către care vorbea îl căutau pe El ca să-L omoare. Şi vezi, c u m El c u
glas b l â n d vorbeşte cu dânşii. Iar ei, cu ocară şi obrăznicie îi zic: „ D r a c

„Adevărat sunt", adică Domnul nu este amăgitor, aşa după cum ziceau mai înainte
23

iudeii (Ioan 7, 12).

24
Vezi tâlcuirile de la Ioan 3, 35-36; 5,19-21, 22-24, 31-35, 43-47. '' :

23
In ediţia de la 1805, versetele 19-20 sunt: „Au nu Moise v-a dat vouă Legea? Şi
nimeni din voi nu face Legea. Ce Mă căutaţi să Mă omorâţi? (20) Răspuns-a norodul şi
a zis: Drac ai. Cine Te caută să Te omoare?"
198 Capitolul 7 SFÂNTUL TEOFILACT ARHIEPISCOPUL BULGARIEI

a i " . Căci pentru aceasta îl ocărăsc, socotind s ă - L î n s p ă i m â n t e z e şi să-L în­

fricoşeze p e El.
Şi zice c u m că „ M o i s e le-a dat L e g e a " (măcar că El este Domnul lui
Moise şi Dătătorul de Lege) pentru neputinţa şi nesimţirea iudeilor, căci,
când ar fi suferit ei să audă că n u Moise le-a dat lor Legea, ci El - Stăpânul
şi D o m n u l lui Moise?

7,22-24: Iisus a r ă s p u n s şi le-a zis: U n lucru a m făcut şi toţi vă miraţi.

(22) D e aceea M o i s e v-a dat tăierea î m p r e j u r , n u că este de la M o i s e , ci
de la p ă r i n ţ i , şi s â m b ă t a tăiaţi î m p r e j u r pe o m . (23) D a c ă o m u l primeşte
tăierea î m p r e j u r s â m b ă t a , ca să n u se strice Legea lui M o i s e , vă mâniaţi
p e M i n e că am f ă c u t s â m b ă t a u n o m întreg sănătos? (24) N u judecaţi
d u p ă î n f ă ţ i ş a r e , ci j u d e c a ţ i judecată dreaptă . 26
a,22)Facere 17,7,10/
Levitic 1 2 , 3 ( 7 , 2 3 ) Ioan 5 , 8 - 1 6 (7,24) Levitic 1 9 , 1 5 / Deuteronom 1,16-17; 1 6 , 1 9 /
Pilde 24, 23 / Ioan 8 , 1 5 / Iacov 2 , 1 - 4 / 2 Corinteni 10,7
Din oarecare silogism îi arată p e dânşii că în zadar se turbează [înfurie,
27

întărâtă] asupra Lui, şi zice: „Un lucru am făcut sâmbăta - îndreptarea

slăbănogului (Ioan 5,9) - şi toţi vă miraţi pentru aceasta - adică vă turburaţi,
vă întărâtaţi - , măcar că însuşi Moise, dătătorul de Lege, a dezlegat sâmbăta,
pentru că a poruncit: «Tot sufletul î n ziua a opta să se taie î m p r e j u r » "
(Levitic 12, 3) - căci de multe ori se întâmpla ca, ziua a opta, întru care era
nevoie să se facă tăierea împrejur, să fie sâmbătă. „Aşadar, dacă sâmbăta a
fost dezlegată de însuşi Moise, pentru tăierea împrejur, nici ziua sâmbetei
nu opreşte cu nimic a fi tăiat omul împrejur, ci, măcar de s-ar fi şi întâmplat
ca s â m b ă t a să fie ziua a opta, se dezleagă Legea cea pentru nelucrarea
sâmbetei (Ieşire 20, 9-11), ca să n u se strice cea a tăierii împrejur. Deci, dacă
acestea sunt aşa, de ce «vă mâniaţi» şi vă iuţiţi asupra Mea, «că sâmbăta am
făcut u n o m întreg sănătos»? Măcar că tăierea împrejur n u a lui Moise era,
ci a Părinţilor [Patriarhilor] (Facere 17,9-12). Insă aceasta, măcar că nu era a
lui Moise, a stricat L e g e a cea pentru sâmbătă, care a fost pusă de Moise. Iar
tăierea împrejur - durere pricinuind - nu este oprită de sâmbătă. însă Eu,
28

izbăvindu-1 pe o m d e durere şi «făcându-1 sănătos», sunt clevetit. «Nu

judecaţi după faţă [înfăţişare]», adică hotărâţi cu dreptate şi fără de căutare

în ediţia de la 1805, versetul 24 este: „Nu judecaţi după faţă, ci dreaptă judecată
26

judecaţi".
27
Silogismul este un raţionament deductiv, compus din trei judecăţi legate între ele,
astfel încât cea de a treia judecată, cea care reprezintă concluzia, se deduce din cea dintâi,
prin intermediul celei de a doua (exemplu: omul are suflet, sufletul este nemuritor, aşadar
omul este nemuritor).
Este cunoscut că durerile tăierii împrejur nu puteau să înceteze în aceeaşi zi (vezi
28

Facere 34, 24-25).

ŢÂLCUIREA SFINTEI EVANGHELII DE LA IOAN Capitolul 7 199

la faţă. Aşadar, pe Moise, care dezleagă sâmbăta, prin tăierea împrejur, să

nu îl socotiţi afară de prihănire, iar pe Mine să M ă osândiţi, Care, m a i vâr­
tos [cu prisosinţă] pentru facerea de bine a omului a m dezlegat s â m b ă t a
Căci, dacă pe Moise, fără de prihană îl socotiţi, dintru m ă r i m e a f e ţ e i , iar 29

pe Mine - Cel Ce sunt socotit neslăvit - Mă osândiţi, arătat [adeverit] este

că «judecaţi după î n f ă ţ i ş a r e » " .

7,25-27; Deci ziceau unii dintre ierusalimiteni: N u este, oare, Acesta p e

care-L căutau să-L ucidă? (26) Şi iată că vorbeşte pe faţă şi ei nu-I zic nimic.
Nu cumva căpeteniile au cunoscut cu adevărat că Acesta este Hristos?
30

(27) Dar pe Acesta îl ştim de unde este. însă Hristosul, când va veni, n i m e n i
n U Ştie de Unde este. 0,26) Ioan 7 , 4 8 0,27) M a t e i 1 3 , 5 5 / M a r c u 6 , 3 / L u c a 4 , 2 2

N u aşa de rând [simplu] şi fără de pricină este pusă aceasta: „unii dintre
ierusalimiteni", ci ca să se arate că aceia care mai vârtos [cu prisosinţă] au
dobândit semnele cele mari, aceia erau mai ticăloşi [ticăloşiţi] decât toţi.
Căci, c u m să nu fie ticăloşi [ticăloşiţi], de vreme ce, v ă z â n d s e m n [minune]
mare al Dumnezeirii Lui, încă aveau stricată [putredă] judecata? Căci, de ar
fi voit, cu adevărat, mare semn îl aveau pe acesta: că El stă de faţă în mijlocul
celor care se turbau [întărâtau, oţărau] asupra Lui şi n u pătimeşte rdmic de
la dânşii. Insă nu voiau ei ca, dintru acest semn să cunoască puterea Lui. Şi
se îndoiesc, zicând: „ N u cumva boierii [căpeteniile] au cunoscut c u ade­
vărat că Acesta este Hristos?" Şi nici întru această părere n u stau [rămân],
ci fac socoteală [cumpănire, chibzuială]: „Pe Hristos « n i m e n i n u - L ştie de
unde va v e n i » , iar «pe Acesta îl ştim de unde este». Aşadar, n u este acesta
Hristos". Măcar că, vezi răutatea, cum se şi împotriveşte ei înseşi. Căpeteniile
lor, întrebate fiind de Irod, zic că „în Betleemul I u d e i i " Se va naşte Hristos 31

(Matei 2,4-6), iar aceştia zic că pe Hristos „nimeni n u - L ştie de u n d e e s t e " .

Vezi că se împotrivesc în cuvinte? Şi iarăşi, în alt loc zic: „Noi ş t i m că
D u m n e z e u a grăit lui M o i s e , iar pe Acesta n u - L ş t i m de u n d e e s t e " (Ioan
9, 29). Văzut-ai cuvinte de nebuni? „îl ş t i m " şi „ n u - L ş t i m " ! C e [mai] este
asemenea acestei nebunii? Căci numai la una căutau - a n u crede. Pentru
aceasta, când le venea [pria] lor, spuneau: „îl ş t i m " , şi iarăşi, când n u le

29
Adică, pentru numele şi cinstirea ce i se cuvin lui Moise, ca unuia prin care s-a dat
Legea.
în ediţia de la 1805, în loc de „căpeteniile", se găseşte „boierii".
30

„Şi [Irod] adunând pe toţi arhiereii şi cărturarii poporului, căuta să afle de la ei:
31

Unde este să Se nască Hristos? (5) Iar ei i-au zis: în Betleemul Iudeii, că aşa este scris
de Proorocul: (6) «Şi tu, Betleeme, pământul lui Iuda, nu eşti nicidecum cel mai mic
între căpeteniile lui Iuda, căci din tine va ieşi Conducătorul care va paşte pe poporul
Meu Israil»" (Matei 2, 4-6). Vezi şi tâlcuirea Sfântului Teofilact la aceste versete.
200 Capitolul 7 SFÂNTUL TEOFILACT ARHIEPISCOPUL BULGARIEI

v e n e a [pria], se întăreau [zicând] că: „Nu-L ştim". Aşadar, a răutăţii lor este
atâta împotrivire în cuvinte.
Insă ar fi cercat [cercetat] cineva de unde pornesc ei, atunci când zic:
„Hristos când va veni, nimeni nu ştie de unde este". Căci, de n-ar fi avut
vreo mărturie din Scripturi sau învăţături adevărate, nu ar fi grăit aşa de
arătat [adeverit] împotriva cărturarilor celor din vremea lui Irod - care au
zis luminat [limpede] că „în Betleemul Iudeii" Se naşte Hristos (Matei 2,
4-6) - şi a celor care zic că „din cetatea Betleem" va veni Hristos (loan 7, 32

42). Aşadar, ce se cuvine a zice? Căci şi unii şi alţii, de la Prooroci grăiau

acestea. Pentru că aceia care ziceau că El Se naşte „în Betleem" şi este
„din cetatea lui D a v i d " , luminat [cu adeverire] pe Proorocul Miheia îl
a v e a u martor, care - precum şi Matei spune - grăieşte: „Şi tu Betleeme,
p ă m â n t u l Iudei, nicidecum nu eşti mai mic între domnii Iudei, că din
tine va ieşi Povăţuitorul, Care va paşte pe norodul Meu I s r a i l " (Miheia 33

5 , 1 , 3 ) . Dar şi aceştia care zic că pe Hristos „nimeni nu-L ştie de unde va

v e n i " , p e Prooroci îi aveau martori ai acestei socoteli [socotinţe], încă şi
n u m a i pe Miheia, care zice că „ieşirile Lui sunt din început, din zilele
v e a c u l u i " - care arată neştiută „ieşirea [obârşia] Lui", adică Naşterea
(Miheia 5, 1). Căci, p e Acela Care „din început" şi „din zilele veacului
[veşniciei]" are „ieşirile [obârşia]" - adică Naşterea - , nimeni din oameni
n u - L poate şti, căci oamenii sunt sub vreme, iar Acela „din zilele veacului
[veşniciei]" şi „din început". Iar pe Cel veşnic, cum II va spune cel care
este sub vreme? încă şi Isaia zice: „Iar neamul Lui cine îl va spune?"
(Isaia 53, 8). Deci, din acestea încredinţându-se [ierusalimitenii] ziceau că
pe Hristos „nu-L ş t i e " cineva „de unde este". Căci ei n u înţelegeau că,
îndoit fiind Domnul Iisus [în fire ], după Naşterea cea din Fecioară cu
34

32
„N-a zis, oare, Scriptura că Hristos va să vină din sămânţa lui David şi din
Betleem, cetatea lui David?" (Ioan 7, 42).
în ediţia 1988 a Sfintei Scripturi, avem: „Şi tu, Betleeme Efrata, deşi eşti mic între
33

miile Iui Iuda, din tine va ieşi Stăpânitor peste Israil, iar obârşia Lui este dintru început,
din zilele veşniciei. (2) Pentru aceasta îi va lăsa până în vremea când aceea ce trebuie
să nască va naşte. Atunci rămăşiţa fraţilor săi se va întoarce la fiii lui Israil. (3) El va fi
voinic şi va paşte poporul prin puterea Domnului, întru slava numelui Domnului
Dumnezeului Său şi toţi vor fi fără de grijă, iar El va fi mare, până la marginile
pământului" (Miheia 5,1-3).
Adică, având firea omenească unită cu cea dumnezeiescă. Despre felul în care s-a
34

săvârşit unirea celor două firi, în Persoana Mântuitorului, în mărturisirea de credinţă pe

care ipopsifiul (cel care urmează a fi hirotonit arhiereu ortodox) o rosteşte cu glas mare,
auzim: „Cuvântul cel Unul-Născut, Care S-a pogorât din Ceruri, pentru noi oamenii şi
pentru a noastră mântuire, S-a întrupat de la Duhul Sfânt şi din Măria Fecioara S-a făcut
TÂLCUIREA SFINTEI EVANGHELII DE LA IOAN Capitolul 7 201

trup, aceasta se ştia de unde este - din Betleem; iar, d u p ă cea fără de trup
[netrupească] şi negrăită din Tatăl, mai înainte de toţi vecii, se zice că are
n e a m " m a i presus de toată spunerea [grăirea, c u v â n t u l ] . Deci, aceşti
/(

ierusalimiteni, Naşterea cea în trup mărturisesc că o „ ş t i u " , p r e c u m şi „de

unde e s t e " ; iar p e cea mai înainte de veci - după care „ n u - L ş t i e " cineva
pe Hristos „de u n d e e s t e " - nu o mărturisesc. Pentru aceea - nesocotind
[necumpănind, nechibzuind] ei că, îndoită fiind [Naşterea], d u p ă una se
ştie, iar d u p ă alta n u - zic că nu este El Hristos.

7,28-29: D e c i a strigat Iisus î n templu, învăţând şi zicând: Ş i p e M i n e

Mă ştiţi şi ştiţi de u n d e sunt; şi Eu n-am venit de la M i n e , dar adevărat
este Cel C e M - a trimis pe M i n e şi p e Care voi n u - L ştiţi. (29) Eu î l Ştiu p e
El, căci de la El sunt şi El M-a trimis pe M i n e . a. m ioan 8,42
D e v r e m e ce, pe acest cuvânt ce zice: „pe Acesta î l ş t i m de u n d e e s t e " ,
pentru n i m i c altceva nu-1 ziceau [ierusalimitenii], ci n u m a i v r â n d să-L
arate că este de pe p ă m â n t şi că este fecior de teslar, din această pricină El
îi suie la Cer, zicând: „«Şi pe M i n e M ă ştiţi şi ştiţi de u n d e s u n t " - adică,
cu toate c ă , pentru răutatea voastră acoperiţi [aceasta], însă «ştiţi de u n d e
sunt», a n u m e că din Cer. Căci, de vreme ce, de acolo este Tatăl M e u , arătat
[adeverit] este că şi E u sunt de acolo şi sunt « t r i m i s » de A c e l a Care
«adevărat e s t e » . Şi, de vreme ce Acela «adevărat e s t e » , şi Eu sunt adevărat
şi nu amăgitor, că n u ar fi voit Cel «adevărat» să trimită amăgitor şi m i n ­
cinos. Iar p e Acesta Care « M - a trimis pe M i n e , v o i n u - L ştiţi» şi n u - L
cunoaşteţi c u necunoştinţa cea prin lucruri [dintru f a p t e ] " . Căci - precum
Pavel zice - este necunoştinţa întru ştiinţă : „pe D o m n u l mărturisesc că-L
35

ştiu, iar cu lucrurile î l tăgăduiesc" (Tit 1, 16). „Deci, şi voi, iudeii, «nu-L
ştiţi» p e Tatăl M e u dintru lucrurile [faptele] voastre cele rele şi pentru
socoteala [socotinţa] cea rea; iar «Eu î l ştiu p e El», căci pe M i n e nu M ă
împiedică a-L şti pe El nici socoteală [socotinţă] rea, nici lucruri neplăcute

om, adică S-a făcut om desăvârşit, rămânând Dumnezeu, şi nimic prefăcând sau ştirbind
din Dumnezeiasca Fiinţă prin unirea cu trupul, ci fără schimbare, luându-Şi omenitate,
a suferit cu dânsul Patima şi Crucea, rămânând cu firea cea dumnezeiască slobod de
orice patimă. [...] încă mărturisesc un îpostas al Cuvântului întrupat şi cred şi vestesc pe
Hristos Unul şi Acelaşi în două voiri şi firi, după întrupare păzindu-le pe acelea întru
care şi dintru care a ieşit. Pe urmă cunosc şi două voiri, păstrându-şi fiecare fire, voia şi
lucrarea s a " (Arhieraticon, ed. IBMBOR, Bucureşti, 1993, p. 92).
3:1
„Toate sunt curate pentru cei curaţi; iar pentru cei întinaţi şi necredincioşi nimeni
nu este curat, ci li s-au întinat lor şi mintea şi cugetul. (16) Ei mărturisesc că îl cunosc
pe Dumnezeu, dar cu faptele lor îl tăgăduiesc, urâcioşi fiind, nesupuşi, şi la orice
lucru bun, netrebnici" (Tit 1,15-16).
202 Capitolul 7 SFÂNTUL TEOFILACT ARHIEPISCOPUL BULGARIEI

A c e l u i a «Căci d e l a El sunt» - adică dintr-însul, n u din altă fiinţă ori străin

de Dânsul - «şi El M - a trimis pe M i n e » " . .
Şi vezi, aici, că cele două firi ale lui Hristos sunt arătate prin aceea ce
zice: „de la El s u n t " - arată Fiinţa Dumnezeirii; iar prin: „şi El M-a tri­
m i s " - omenirea [firea omenească]; căci, după omenire, Fiul lui Dumnezeu
se zice „ t r i m i s " , p r e c u m şi „ r o b " (Filipeni
36
2,7).

7, 30-32: D e c i căutau să-L prindă, dar n i m e n i n-a pus m â n a pe El,

p e n t r u că n u v e n i s e î n c ă ceasul Lui. (31) Dar m u l ţ i din mulţime au crezut
î n El şi z i c e a u : H r i s t o s u l când va veni va face El m i n u n i mai multe decât
a făCUt A c e s t a ? 37
(7, 30) Marcu 1 2 , 1 2 / Ioan 7 , 6 - 8 ; 8 , 2 0 (7,31) Ioan 8,30

A r ă t â n d Evanghelistul că erau ţinuţi [ierusalimitenii în chip] nevăzut

şi că de b u n ă voie a pătimit [Domnul] şi n u din neputinţă, zice că: „îl
căutau să-L p r i n d ă , dar n i m e n i n-a pus m â n a p e E l " . Iar aceea: „nu venise
î n c ă ceasul L u i " a spus-o nu ca şi cum ar fi fost [Domnul] supus vremurilor,
ci pentru că toate, în ceasul şi în vremea cea cuviincioasă şi potrivită, le
face [El]. Căci, atunci când a socotit că este b u n ă vreme pentru a pătimi -
a d i c ă v r e m e c u v i i n c i o a s ă şi p o t r i v i t ă - , a t u n c i S-a şi dat p e Sine
38

răstignitorilor, p e n t r u că toate în vremi cuviincioase şi potrivite le face şi

le i c o n o m i s e ş t e ; a d i c ă , trebuia să se dea L e g e a - însă în v r e m e a cea
cuviincioasă [rânduită] ei, aşijderea şi Proorocii şi Evanghelia. Aşadar,
p o m e n i r e a aceasta: „ceasul L u i " arată înţelepciunea cea adevărată şi
purtarea de grijă a Mântuitorului.
Şi „mulţi au c r e z u t " Lui zicând: „Au doară Hristos m a i m u l t e semne
va f a c e decât a c e s t e a care le-a făcut A c e s t a ? " Şi grăiesc ei pentru vinul cel
din C a n a (Ioan 2,1-11), pentru fiul omului celui împărătesc (Ioan 4,46-54),
pentru slăbănog (Ioan 5,1-9), pentru pâini (Ioan 6,5-13) şi, în scurt [a zice],
p e n t r u c e l e l a l t e , t o a t e , pe c a r e nici E v a n g h e l i ş t i i , p e n t r u m u l ţ i m e a
pomenirii lor, nu le spun. Dar, cu toate că auzi că „mulţi au crezut", însă
[să ştii că] nu era adevărată [statornică] credinţa lor, ci în ce fel urmează să
fie [cea] a unui n o r o d de rând [simplu], care odată într-un fel, iar altădată
în alt fel, se schimbă [preschimbă] la socoteli [socotinţe].

„Hristos Iisus, (6) Care, Dumnezeu fiind în chip, n-a socotit o ştirbire a fi El
36

întocmai cu Dumnezeu, (7) ci S-a deşertat pe Sine, chip de rob luând, făcându-Se
asemenea oamenilor şi la înfăţişare aflându-Se ca un om, (8) S-a smerit pe Sine,
ascultător făcându-Se până la moarte, şi încă moarte pe Cruce" (Filipeni 2, 5-8).
în ediţia de la 1805, sfârşitul versetului 31 este: „Hristos când va veni, au doară
37

mai multe semne va face decât acestea care le-a făcut Acesta?"
Adică Domnul Şi-a împlinit lucrarea de mântuire a firii omeneşti, lucrare ce-i era
38

Lui potrivită şi cuviincioasă, ca Unuia Ce este Dumnezeu adevărat şi Om adevărat.

 f
TÂLCUIREA SFINTEI EVANGHELII DE LA IOAN Capitolul 7 203

7,32-36: Au auzit fariseii mulţimea m u r m u r â n d acestea d e s p r e E l 39

şi au trimis arhiereii şi fariseii slujitori ca să-L p r i n d ă . (33) D a r I i s u s le-a

zis: Puţin timp m a i sunt cu voi şi M ă duc la C e l C e M - a t r i m i s . (34) M ă 40

veţi căuta şi n u M ă veţi g ă s i ; şi unde sunt E u , v o i n u puteţi să v e n i ţ i .

41

(35) Deci au zis iudeii, între ei: Unde are să S e ducă A c e s t a , ca n o i să nu-L
găsim? Nu cumva va m e r g e la cei împrăştiaţi p r i n t r e e l i n i şi v a î n v ă ţ a
pe e l i n i ? (36) C e î n s e a m n ă acest cuvânt pe care L-a s p u s : M ă v e ţ i căuta
42

şi nu M ă veţi găsi şi u n d e sunt Eu, voi nu puteţi să v e n i ţ i ?

(7,33) Ioan 1 3 , 3 3 ; 1 6 , 5 , 1 6 (7,34) Osea 5,6 / Ioan 8 , 2 1 ; 1 3 , 3 3 (7,35) Ioan 1 , 1 / 1 Fetru 1 , 1

Prin cele pe care „norodul le cârtea [ m u r m u r a ] " , a arătat [ E v a n g h e ­

listul] că aceştia aveau mai bună cunoştinţă şi, în p a r t e , oarecare credinţă
către Domnul, p r e c u m şi că voiau ei să se dezbine [despartă, d e z u n e a s c ă ]
de căpetenii; lucru p e care, simţindu-1 aceia, „au t r i m i s să-L p r i n d ă " p e
Dânsul, pentru aceasta numai, că era crezut El a fi Hristos. Şi „au t r i m i s " -
căci nu ei înşişi au venit - temându-se de norod, ca n u c u m v a să se facă
vreo turburare; pentru aceasta, îi trimit pe „slujitori", adică ferindu-se ei de
primejdia cea care putea să se întâmple, iar pe aceia [slujitori], băgându-i
[aruncându-i] în mânia norodului. Astfei, pretutindenea, folosul lor şi-1
socoteau [ticluiau, orânduiau].
Iar Domnul, graiuri pline de smerenie grăieşte: „ « î n c ă p u ţ i n ă v r e m e
cu voi sunt». De ce M ă siliţi să M ă duc? De ce M ă goniţi [alungaţi]? Puţină
| vreme aşteptaţi şi, nici măcar să voiţi voi să M ă ţineţi, n u voi suferi [îngădui,
răbda]". - • •
Vezi încă şi aceea ce zice: „Cu voi sunt", adică „Fie că M ă veţi goni
[alunga], fie că voi n u M ă veţi voi, Eu «cu voi s u n t » , adică, p e cele pentru
voi le iconomisesc şi cele spre mântuire le grăiesc".
„Şi m e r g la C e l Ce M - a trimis pe M i n e " . Aici îi şi îngrozeşte [înfri­
coşează] pe dânşii, ca pe unii care vor să se împotrivească „ C e l u i C e L-a
trimis" pe Dânsul. Căci, aceia care-L necinstesc p e C e l „ t r i m i s " , arătat

35
în ediţia de la 1805, în loc de „mulţimea murmurând acestea despre El", se găseşte
„pe norod cârtind pentru Dânsul acestea", cu următoarea notă: [1805] Adică, grăind
norodul cu cârteală asupra căpeteniilor (după Zigaben).
40
în ediţia de la 1805, în loc de „Puţin timp mai sunt cu voi şi Mă duc la Cel Ce M-
a trimis", se găseşte „încă puţină vreme cu voi sunt şi merg la Cel Ce M-a trimis pe
Mine".
41
în ediţia de la 1805, în versetele 34 şi 36, în loc de „Mă veţi căuta şi nu Mă veţi
găsi", se găseşte „Căuta-Mă-veţi şi nu Mă veţi afla".
42
în ediţia de la 1805, în loc de „Nu cumva va merge la cei împrăştiaţi printre
elini şi va învăţa pe elini?", se găseşte „Nu cumva întru risipirea elinilor va să meargă
şi să-i înveţe pe elini?"
204 Capitolul 7 SFÂNTUL TEOFILACT ARHIEPISCOPUL BULGARIEI

[adeverit] este că se împotrivesc „Celui Ce L-a trimis". Şi zicând „merg",

a însemnat [arătat] moartea cea de bună voie. Şi, arătând că moartea Lui
n u va fi întru acel fel, precum este cea de obşte, zice că, u n d e merge El,
„voi n u puteţi să veniţi". Căci, dacă sfârşitul Lui ar fi fost de obşte şi
a s e m e n e a cu al celor mulţi şi ar fi vrut să rămână în m o a r t e , nu ar fi zis că
„voi n u puteţi să veniţi", pentru că la moartea cea de o b ş t e , toţi ne ducem
[ajungem]. Aşadar, aceea pe care am spus-o, voind să o arate [Domnul] -
că moartea Lui nu este în acest fel, precum este cea de obşte - zice: „Unde
«merg» E u , «voi n u puteţi să veniţi»".
încă şi aceea ce a zis, a n u m e că „Mă veţi căuta şi n u M ă veţi afla",
arată că dorit le va fi El lor. Dar, când L-au „căutat" p e El? [Evanghelistul]
Luca a zis că multe femei „plângeau" pentru D â n s u l (Luca 23, 27), însă
43

se p o a t e ca şi alţii mulţi să fi pătimit aceasta încă şi c â n d se lua cetatea

[Ierusalimului în robie], se poate să fi pomenit de Hristos şi de minunile
Lui şi să fi căutat venirea Lui de faţă.
Iar acestea toate le zicea [Domnul], vrând să-i tragă p e ei şi să-i plece
[să creadă întru El]. Căci, de vreme ce „slujitorii" veniseră, voind „să-L
p r i n d ă " p e Dânsul, le arată că ştie pricina venirii lor şi că v o r să-L omoare
şi pentru aceasta le spune lor mai înainte [despre] m o a r t e a Sa, a n u m e că
„încă p u ţ i n " şi merge la Tatăl. încă şi a spune mai dinainte moartea, mare
lucru este şi nu omenesc; pentru aceea şi David zice: „Arată-mi mie,
D o a m n e , sfârşitul m e u " (Psalm 38,5).
Şi ziceau iudeii: „Nu cumva întru risipirea elinilor v a să meargă?"
Vezi c u m au pătimit [suferit] oarece [întrucâtva] şi s-au înfrânt [biruit] dintru
cele zise de El? Şi arătat [adeverit] este [acest lucru] dintru a întreba ei: „Nu
c u m v a întru risipirea elinilor va să meargă?", căci de n u ar fi fost aceasta
[pătimire], ar fi zis: „Voieşti să mergi? Noi asta p o f t i m , de aceasta ne
b u c u r ă m " . însă, a c u m nimic întru acest fel nu zic ei, ci, ca şi c u m s-ar fi
temut să nu se lipsească de El, caută „unde va să meargă". Şi adeverită este
aceasta şi dintru aceea ce au zis - că la „elini va să m e a r g ă " , ca şi pe ei „să-i
înveţe". Căci nu au zis că: „Va să-i amăgească pe e i " , ci: „să-i înveţe".
Iar „risipire" îi numeau pe păgâni, ca pe cei care erau risipiţi în tot
locul. Căci, în vremea veche iudeii nu se amestecau cu dânşii, ci într-un
loc, în Palestina fiind adunaţi (Numeri 34,1-12), îi ocărau p e păgâni, ca pe
cei care erau pretutindenea risipiţi; lucru care la dânşii s-a întors mai pe
u r m ă , căci, cu prisosinţă, evreii înşişi, „risipire" s-au făcut.

43
„Şi pe când II duceau, oprind pe un oarecare Simon Cirineul, care venea din
ţarină, i-au pus Crucea, ca s-o ducă în urma lui Iisus. (27) Iar după El venea mulţime
multă de popor şi de femei, care se băteau în piept şi II plângeau" (Luca 23, 26-27).
ŢÂLCUIREA SFINTEI EVANGHELII DE LA IOAN Capitolul 7 205

7,37-38: Iar î n ziua cea din urmă - ziua cea mare a sărbătorii - I i s u s 44

a stat între ei şi a strigat, zicând: Dacă însetează cineva, să v i n ă la M i n e şi

să bea. (3S) Cel ce crede în M i n e , precum a zis Scriptura: r â u r i de a p ă
45 46

vie vor curge din pântecele lui. a, V) Levitic 23,36 / N u m e n 29,37 /

2 Paralipomena 7 , 9 / Isaia 5 5 , 1 / Ioan 4 , 1 4 ; 6 , 3 5 / Apocalipsa 2 2 , 1 7 (7,38) D e u t e r o n o m 1 8 , 1 8 /
Pilde 1 8 , 4 / Cântarea Cântărilor 4 , 1 5 / Isaia 1 2 , 3 ; 35, 6; 4 4 , 3 / loil 4 , 1 8 / Ioan 4 , 1 4
Ziua cea dintâi a praznicului şi cea mai din urmă, adică a şaptea, „ m a r i "
le numeau ei, fiindcă şi Legea, ziua numită cea de-a „ ş a p t e a " a prazni­ 47

cului, „ s f â n t ă " o a numit (Levitic 23,35-36,39). Deci, acesteia urmându-i şi

Evanghelistul, „ziua cea din u r m ă " o numeşte „ m a r e " . Aşadar, cu cuviinţă
în „ziua cea din u r m ă " vorbeşte cu noroadele, ca o oarecare merinde dân-
du-le lor, fiindcă aveau să meargă ei acasă. Pentru că în zilele cele din mijloc
[ale praznicului], fiind ei dedaţi la desfătare, n u era vreme de a le vorbi, căci
nici nu ar fi luat aminte.
Şi „a strigat" Iisus - mai întâi ca să fie auzit, iar apoi, arătându-Şi în­
drăzneala, şi c u m că nu se teme de nimeni. Aşadar, ce zice? „Cel ce c r e d e
întru M i n e , p r e c u m a zis S c r i p t u r a " - căci aici trebuie p u s punct, apoi a
începe d e la alt început şi a citi: „Râuri de apă v i e vor curge d i n p â n t e c e l e
lui". Şi, pentru că mulţi, din semne [minuni] credeau, arătând El că, n u
atât se cuvine a crede dintru semne [minuni], cât dintru Scripturi - deoarece
credinţa îndreptată [dreaptă] cea din Scripturi este - pentru aceasta zice:
„«Cel ce crede î n t r u M i n e , precum a zis Scriptura», adică aşa p r e c u m
mărturiseşte Scriptura pentru Mine că sunt: Fiu al lui D u m n e z e u , Ziditor,
Domn a toate, Mântuitor al lumii". Căci multora li s-a părut că cred, î n s ă
nu „precum a zis Scriptura", ci precum au urmat ei eresurilor şi socotelilor
[socotinţelor] lor - întru acest fel sunt toţi ereticii.
Şi a zis că „râuri de apă vie vor curge d i n p â n t e c e l e " celui care aşa a
crezut, „ p â n t e c e " numind tropologic inima, p r e c u m şi David: „ Ş i l e g e a
48

Ta î n m i j l o c u l pântecelui m e u " , adică „a inimii m e l e " (Psalm 39,11). Ş i

49

„râuri" a zis că „vor c u r g e " , iar nu „râu de apă v i e " , î n s e m n â n d [ a r ă t â n d ]

darul cel mult şi din destul al Duhului; căci, în acest fel este D u h u l : p e
acel suflet întru care va intra şi întru care va şedea, îl va face să i z v o r a s c ă ,
mai cu îndestulare decât tot izvorul.

44
în ediţia de la 1805, în loc de „a sărbătorii", se găseşte „a praznicului".
45
In ediţia de la 1805, în loc de „în Mine", se găseşte „întru Mine".
46
în ediţia de la 1805, în loc de „Scriptura: râuri", se găseşte „Scriptura. Râuri".
47
[1805] Adică, „covârşitoare".
48
Vezi însemnarea Despre cele patru înţelesuri ale Sfintei Scripturi, aflată la p. 16.
49
In ediţia 1988 a Sfintei Scripturi, avem: „Ca să fac voia Ta, Dumnezeul meu, a m
voit şi legea Ta înăuntru inimii mele" (Psalm 39,11).
206 Capitolul 7 SFÂNTiUL TEOFILACT ARHIEPISCOPUL BULGARIEI

Şi, ar fi putut cunoaşte cineva, cum că „râuri vor curge din pântecele"
celui care crede aşa, „precum a zis Scriptura", de va socoti limba [grăirea]
lui Petru (Faptele Apostolilor 2,14-39) şi curgerea [revărsarea] cuvântului lui
P a v e l (Faptele Apostolilor 13, 14-44) şi înţelepciunea lui Ştefan (Faptele
Apostolilor 6,10), cărora nimeni n u le putea sta împotrivă, ci toţi erau traşi
[atraşi, plecaţi] spre a le urma, ca de nişte repejuni cu nesuferită [necruţătoare]
curgere ale vreunor râuri.

7 , 3 9 : Iar a c e a s t a a zis-o d e s p r e D u h u l p e Care aveau să-L primească

acei ce cred î n El. C ă c i încă n u era (dat) D u h u l , pentru că Iisus nu fusese
preaslăvit . 50
(7,39) Isaia 4 4 , 3 / Ioil 3 , 1 / Zaharia 1 2 , 1 0 / Faptele Apostolilor 2 , 1 7 , 3 3

Tâlcuind Evanghelistul care sunt „râurile" cele „de apă v i e " (Ioan 7,38),
zice că „aceasta a zis-o pentru D u h u l pe Care aveau să-L primească acei ce
cred. Căci încă n u era [dat] D u h u l Sfânt".
Dar, aici, ar fi p u t u t întreba cineva: C u m zice Evanghelistul că „încă
n u era D u h u l S f â n t " , adică dat? Căci Proorocii c u Duhul grăiau? încă, şi
Apostolii, c u m s ă v â r ş e a u tămăduirile? Aşadar, s p u n e m că Proorocii, întru
adevăr cu D u h u l g r ă i a u , însă darul acesta s-a tras înapoi [s-a retras] şi de
la p ă m â n t s-a depărtat. Deci, cu toate că în vremile Proorocilor lucra [Duhul
S f â n t ] , însă atunci - c â n d Hristos umbla [vieţuia, petrecea] în trup - din
pricina nevredniciei norodului, n u se afla proorocie, nici darul nu căuta
spre cele sfinte ale lor şi spre templu. Deci, de vreme ce, atunci n u era
lucrarea D u h u l u i , ci avea să se dea, pentru aceasta zice [Evanghelistul] că
„ î n c ă n u era [dat] D u h u l S f â n t " , adică nu petrecea [sălăşluia] întru iudei,
nici n u S e arăta p r i n lucrări. Iar Apostolii n u cu Duhul, ci întru puterea
D o m n u l u i [Hristos] făceau minunile; căci auzi şi Evanghelia ce zice, căci
v r â n d [ D o m n u l ] să-i trimită pe dânşii, „le-a dat p u t e r e " , iar nu Duhul
Sfânt (Matei 10,1; Marcu 3, 7; Luca 9,1). D e aceea, câte minuni făceau, nu
cu D u h u l , ci cu „ p u t e r e a " şi cu „ n u m e l e " Domnului le făceau (Luca 10,
17). Iar când a înviat [Mântuitorul] din mormânt, atunci le-a zis lor: „Luaţi
D u h S f â n t " (Ioan 20, 22); şi în ziua a cincizecea [a Cincizecimii] a venit
peste dânşii D u h u l Sfânt (Faptele Apostolilor 2,1-4).
încă şi în alt c h i p [înţelege]: deşi era puterea Duhului întru Prooroci
[dar] şi întru A p o s t o l i , mai înainte de Cruce, însă nu aşa, precum [a fost]
d u p ă î n ă l ţ a r e , a d i c ă m u l t ă şi din destul, încât şi cu „ r â u r i l e " să fie
a s e m ă n a t ă (Ioan 7, 38). De aceea, cu cuviinţă a zis Evanghelistul că „încă
n u era [dat] D u h u l S f â n t " - adică aşa, vărsat din destul [cu îmbelşugare],

în ediţia de la 1805, în loc de „încă nu era (dat) Duhul, pentru că Iisus nu fusese
50

preaslăvit", se găseşte „încă nu era Duh Sfânt, că Iisus încă nu Se proslăvise".

ŢÂLCUIREA SFINTEI EVANGHELII DE LA IOAN Capitolul 7 207

precum [a fost] mai pe urmă. Pentru că şi mai înainte de C r u c e era, însă

nu aşa mult, „că Iisus încă n u S e p r o s l ă v i s e " - „ p r o s l ă v i r e " n u m i n d aici
Evanghelistul Crucea, căci prin Cruce l-a surpat p e tiran [pe diavol] şi a
împărăţit (Matei 28,18). Aşadar, fiindcă încă n u se înfipsese Crucea, nici
păcatul n u fusese stricat, nici firea noastră întru Hristos n u biruise l u m e a
şi nu se împăcase cu D u m n e z e u , cu cuviinţă n u se d ă d u s e darul D u h u l u i
cel mult şi din destul. Căci trebuia, mai întâi, să ne facem noi prieteni ai lui
Dumnezeu, care lucru prin Cruce s-a săvârşit, apoi, aşa [astfel], să l u ă m
darul lui D u m n e z e u . Precum este şi la cele lumeşti: mai întâi se face cineva
prieten al împăratului, şi abia apoi ia darurile.
Mulţămită dară să fie lui Dumnezeu, Care atâta de mult ne-a dat n o u ă
darul, cât nici Proorocilor [nu le-a dat]; căci Proorocii aveau dar al Duhului,
însă altora nu-1 dădeau, iar Apostolii, milioane, au umplut [cu darul Duhului
Sfânt].

7, 40-43: D e c i din m u l ţ i m e , auzind cuvintele acestea, z i c e a u : C u

51

adevărat, Acesta este Proorocul. (41) Iar alţii ziceau: Acesta este Hristosul.
Iar alţii ziceau: N u cumva din Galileea va să v i n ă Hristos? (42) N-a zis,
52

oare, Scriptura că Hristos va să vină din sămânţa lui D a v i d şi din B e t l e e m ,

cetatea lui D a v i d ? (43) Şi s-a făcut dezbinare î n m u l ţ i m e p e n t r u El. 53

(7,40) Matei 21,46; 2 6 , 5 / Ioan 7,12 (7,42) 1 Regi 16,1-4; 2 0 , 6 / Miheia 5 , 1 / Matei 2,5-6 / Luca 2 , 4 (7,43) Ioan 9 , 1 6

Pentru îndrăzneala cuvintelor [Domnului], p l e c â n d u - s e unii „ d i n

norod" - nu dintre căpetenii, căci aceştia, din pricina pizmei, pururea [neîn­
cetat] se împotriveau - mărturisesc că „Acesta este P r o o r o c u l " C e l Care
este aşteptat (Deuteronom 18,15).
Iar alţii, ca unii care erau norod neînvăţat şi fără de socoteală [chibzuială],
ziceau că „este Hristosul", nepricepându-se ei că El este şi „ H r i s t o s u l " şi
„Proorocul", fiind unul şi acelaşi.
Iară cei mai nemulţămitori zic: „«Au doară d i n G a l i l e e a v a să v i n ă
Hristos?» Nu, ci «din B e t l e e m » şi «din sămânţa l u i D a v i d » " . Iar aceasta
o ziceau ei cu socoteală [chibzuire] vicleană şi, n u p r e c u m N a t a n a i l ; căci
acela, ca un învăţat în Lege şi cercător [cumpănitor] cu a m ă n u n t u l , zicea:
„Din Nazaret poate fi ceva b u n ? " (Ioan 1,46). Pentru aceasta şi D o m n u l îl
laudă p e el ca p e acela care n u cu vicleşug, ci d u p ă cercarea [cumpănirea]
Legii cea cu de-amănuntul, grăia aceasta (Ioan 1,47). însă aceştia [de aici]
cu vicleşug zic aceasta, anume că Hristos nu „din G a l i l e e a v a să v i n ă " .

în ediţia de Ia 1805, în loc de „din mulţime", se găseşte „mulţi din norod".

51

în ediţia de la 1805, în loc de „nu cumva", se găseşte „au doară".

52

în ediţia de la 1805, în loc de „dezbinare în mulţime", se găseşte „împărechere

53

între norod".
208 Capitolul 7 SFÂNTUL TEOFILACT ARHIEPISCOPUL BULGARIEI

Căci, par ei cum că ar fi ştiut că „din B e t l e e m " este Hristos - cu toate că, în
Galileea a fost crescut - , însă, din pizmă, nu voiau să mărturisească Naşterea
Sa cea din Betleem, ci „galileian" îl numeau pe Dânsul (Matei 26, 69; Luca
22, 59; 23, 6). Şi să zicem că nu-L ştiau pe El că este „din B e t l e e m " , însă că
este a n u m e „din sămânţa lui D a v i d " , cum se puteau îndoi? A u , doară, nu
arătat [adeverit] „din D a v i d " îşi trăgea Măria neamul? (Luca 2, 4-5) Deci,
dintru aceasta este adeverit căci cu vicleşug grăiau acestea
Şi s-a făcut „împărechere între norod [dezbinare în m u l ţ i m e ] " şi nu
între căpetenii, căci căpeteniile într-un cuget erau în a n u - L primi pe El că
este „Hristos".

7,44-46: ŞI unii dintre ei voiau să-L prindă, dar nimeni n-a pus mâinile
p e El. (45) Deci slugile au venit la arhierei şi la farisei, şi le-au zis aceia:
D e ce n u L-aţi adus? (46) Slugile au răspuns: Niciodată n-a vorbit un om
54

aşa c u m vorbeşte Acest O m . 55

a, a) Marcu 12, 12 u, 46) Luca 4,32
Cei care erau mai măsuraţi [înfrânaţi, cumpăniţi] în răutate, numai cu
cuvinte se împotriveau slavei lui Hristos, iar cei mai neruşinaţi, şi „mâinile"
voiau să le pună asupră-I - însă nevăzut erau legaţi, dumnezeiasca putere
ţinându-i pe dânşii, iar ei nici dintru această minune nu se umileau. Cu
adevărat, pentru aceştia a zis David: „Despărţitu-s-au şi n u s-au u m i l i t " 56

(Psalm 34,14).
Dar, să vedem c u m răspund fariseilor slugile cele trimise ca să-L aducă
pe El? Prea cu bună cunoştinţă! Căci, fariseii, care şi mai înţelepţi se păreau
a fi şi Scripturi citeau şi minuni vedeau, se turbează asupra D o m n u l u i şi
întreabă tâlhăreşte: „Pentru ce n u L-aţi adus pe E l ? " Iar aceştia [slugile] şi
fără de semne [minuni], numai din învăţătură s-au plecat, atâta erau de
isteţi [iscusiţi, dibaci] către lucrul cel bun! Iar c u m că n u din semne [mi­
n u n i ] , ci din învăţătură s-au vânat [spre a crede] - lucru care este mai
m a r e - arătat este dintru aceasta: ei nu au zis că „niciodată un o m nu a
făcut aşa minuni", ci: „nu a grăit a ş a " - atâta erau ei de gătiţi şi de iuţi 57

spre a primi cuvânt de mântuire.

Şi, se cuvine, nu numai de priceperea [iscusinţa] lor a ne minuna, ci şi
de îndrăzneală, căci nu s-au temut de mânia fariseilor, nici n u s-au sfiit - ca

în ediţia de la 1805, în loc de „De ce nu L-aţi adus?", se găseşte „Pentru ce nu L-

54

aţi adus pe El?"

în ediţia de la 1805, versetul 46 este: „Răspuns-au slugile: Niciodată om aşa nu a
55

grăit ca Omul Acesta".

în ediţia 1988 a Sfintei Scripturi, avem: „Risipiţi au fost şi nu s-au căit" (Psalm 34,14).
56

Adică aprigi, aprinşi, grabnici, înflăcăraţi, înfocaţi, năvalnici.

57
TÂLCUIREA SFINTEI EVANGHELII DE LA IOAN Capitolul 7 209

nişte „ s l u g i " - şi pe cele plăcute stăpânitorilor lor să le zică, ci mărturisesc

adevărul; acestora se cuvine a le urma toţi cei care sunt [se află] sub stăpâ-
nitori şi a nu-i asculta pe dânşii la cele care fără dreptate ar porunci [stă-
pânitorii] - lucru care, şi în vremea lui Saul, s-a făcut : căci, acesta, poruncind 58

să omoare fără de lege preoţii lui Dumnezeu, cei care stăteau de faţă [înaintea
lui Saul] nu s-au plecat [supus] să facă aceasta (1 Regi 22,17).

7, 47-51: Şi le-au răspuns deci fariseii: N u c u m v a aţi f o s t şi v o i

amăgiţi? (48) N u c u m v a a crezut în El cineva dintre căpetenii sau dintre
59 60

farisei? (49) D a r m u l ţ i m e a aceasta , care n u c u n o a ş t e L e g e a , este b l e s ­

61

temată! (50) A zis către ei Nicodim, cel ce venise m a i înainte la El, noaptea,
fiind u n u l dintre ei: (51) Nu cumva Legea n o a s t r ă j u d e c ă p e o m , d a c ă
nu-1 ascultă m a i întâi şi n u ştie ce a f ă c u t ? 62

{7.48) Ioan 7 , 2 6 (7,50) Ioan 3 , 1 - 2 ; 1 0 , 3 9 ( 7 , 5 1 ) Numeri 3 5 , 1 0 - 3 4 / D e u t e r o n o m 1 , 1 7 ; 1 7 , 8 - 1 1

Pentru care pricină, fariseii nu se poartă către slugi cu m â n i e , ci cu

blândeţe, zicând aşa, lin: „Au şi voi v-aţi a m ă g i t ? " Deoarece se t e m e a u ca,
nu cumva, slugile să se dezbine cu totul [de ei] şi să se lipească de Hristos
- pentru aceasta, mai cu blândeţe şi mai cu măgulire le zic lor: „ « A u şi
voi», cei care oarecum sunteţi mai înţelepţi decât alţii şi petreceţi lângă
noi, ştiutorii de L e g e , «v-aţi a m ă g i t ? » " Şi se ispitesc să-i plece p e dânşii de
la un semn foarte fără de socoteală [foarte nesocotit], căci zic ei: „ A u doară
a crezut în El cineva dintre căpetenii [sau dintre f a r i s e i ] ? " Aşadar, a cui
este vina? A lui Hristos? Ori a celor care nu au crezut? C u adevărat, aceia
care nu au crezut sunt vrednici de osândă.
Iar „ b l e s t e m a t " numesc ei norodul pentru că a crezut, ei înşişi fiind
vrednici de nenumărate blesteme, ca nişte necredincioşi şi care şi altora le
sunt pricinuitori de necredinţă.
Dar, pentru care pricină arată [spune] Evanghelistul despre N i c o d i m
că a venit „ n o a p t e a " la Iisus, şi c u m că era „ u n u l d i n t r e e i " ? C a să-i
vădească pe ei că mint. Şi, fiindcă au zis: „Au d o a r ă a crezut î n El c i n e v a

38
„Apoi regele a zis către paznicii lui, care stăteau împrejurul său: «Mergeţi şi
omorâţi pe preoţii Domnului, căci şi mâna lor este cu David; au ştiut că el a fugit şi nu
mi-au descoperit». Paznicii regelui însă n-au voit să-şi ridice mâna, ca să ucidă pe
preoţii Domnului" (1 Regi 22,17).
59
In ediţia de la 1805, în loc de „Nu cumva aţi fost şi voi amăgiţi?", se găseşte „Au
şi voi v-aţi amăgit?"
60
în ediţia de la 1805, în loc de „nu cumva", se găseşte „au doară".
61
în ediţia de la 1805, în loc de „mulţimea aceasta", se găseşte „norodul acesta".
62
în ediţia de la 1805, versetul 51 este: „Au doară Legea noastră judecă pe om, de nu
va auzi de la el mai înainte, şi va cunoaşte ce va face?"
210 Capitolul 7 SFÂNTUL TEOFILACT ARHIEPISCOPUL BULGARIEI

dintre c ă p e t e n i i ? " , arată că şi întru aceasta mint, căci, iată că Nicodim,

„ f i i n d u n u l d i n t r e e i " şi „ c ă p e t e n i e " - a crezut în Hristos.
Şi c u m v o r b e ş t e N i c o d i m cu dânşii? „ A u doară L e g e a noastră
o s â n d e ş t e p e o m , de n u va auzi [de la el] mai î n a i n t e ? " Aşadar, arată cu
iceasta că nici L e g e a n u o citeau, nici cele ale Legii nu le făceau, măcar
deşi p e n t r u cele ale Legii se trufeau. Căci, de v r e m e ce Legea porunceşte
ca p e n i m e n i să n u o m o a r e fără de judecată (Numeri 35,10-34; Deuteronom
1. 17; 17, 8-11), iar ei mai înainte de a auzi [cele cuvenite] au năvălit la
aceasta, sunt arătaţi a fi călcători de Lege. Şi, zicând [Nicodim]: „Şi va
c u n o a ş t e ce v a f a c e " , a arătat că nu de subţire [puţintică] ascultare este
trebuinţă, ci d e una foarte c u de-amănuntul, ca să cunoască ce trebuie să
facă şi să n u o s â n d e a s c ă aşa, fără de cunoştinţă.

7, 52-53: Ei a u r ă s p u n s şi i-au zis: Nu cumva şi tu eşti din Galileea?

C e r c e t e a z ă şi v e z i că d i n G a l i l e e a nu s-a ridicat Prooroc. (53) Şi s-a dus
f i e c a r e la c a s a s a .
63

în ediţia de la 1805, versetele 52-53 sunt cuprinse în capitolul 8.

 211

CAPITOLUL 8
Femeia păcătoasă. Iisus este Lumina lumii. ; „, ,
Cuvânt împotriva necredinţei iudeilor 1
ZŢFJ;-*^?*^

7,53 - 8,1-11: Şi s-a dus fiecare la casa sa. (1) Iar Iisus S-a dus la Muntele
Măslinilor. (2) Dar dimineaţa iarăşi a venit în templu, şi tot poporul venea
la El; şi El, şezând, îi învăţa. (3) Şi au adus la El fariseii şi cărturarii pe o
J femeie, prinsă în adulter şi, aşezând-o în mijloc, (4) au zis Lui: învăţătorule,
f această femeie a fost prinsă asupra faptului de adulter; (5) iar M o i s e ne-a
| poruncit în Lege ca pe unele ca acestea să le u c i d e m cu pietre. D a r Tu ce
! zici? (6) Şi aceasta ziceau, ispitindu-L, ca să aibă de ce să-L învinuiască.
i Iar Iisus, plecându-se în jos, scria cu degetul pe pământ. (7) Şi stăruind
să-L întrebe, El S-a ridicat şi le-a zis: Cel fără de păcat dintre voi să arunce
cel dintâi piatra asupra ei. (8) Iarăşi plecându-Se, scria pe pământ. (9) Iar
j ei auzind aceasta şi mustraţi fiind de cuget, ieşeau unul câte unul, începând
j de la cei bătrâni şi până la cei din urmă, şi a rămas Iisus singur cu femeia,
stând în mijloc. (10) Şi ridicându-Se Iisus şi nevăzând pe n i m e n i decât pe
femeie, i-a zis: Femeie, u n d e sunt pârâşii tăi? N u te-a osândit nici unul?
(11) Iar ea a zis: Nici unul, Doamne. Şi Iisus i-a zis: N u te osândesc nici
Eu. Mergi; de-acum să n u mai păcătuieşti.
[La aceste versete 7, 53 - 8,1-11, în ediţia d e la 1805 a v e m această în­
semnare:] Aici, în izvoadele cele tipărite ale Sfântului Teofilact lipseşte
povestirea cea pentru femeia care a fost prinsă în curvie; tot astfel este şi
în tâlcuirile Sfântului Ioan Gură de Aur la Evanghelie şi întru cele ale
Sfântidui Chirii. [Din această pricină, în tâlcuirea sa, Sfântul Teofilact leagă
versetul de la Ioan 7, 52 c u cel de la 8,12.] Iar la însemnările lui Eutimie
Zigaben se află întru acest fel:

7, 53 - 8, 1-2: Şi s-a dus fiecare la casa sa. (1) Iar Iisus S-a dus la
Muntele Măslinilor. (2) Dar dimineaţa iarăşi a venit în t e m p l u , şi tot
poporul venea la El; şi El, şezând, îi învăţa.
2

1
în ediţia de la 1805, titlul capitolului este: „Pentru cei ce întrebau pe Iisus pentru Tatăl
Său. Pentru Iisus când făgăduia slobozenia celor ce îi urmează Lui. Pentru cei ce ziceau că drac
are Iisus. Pentru iudeii cei ce se ispiteau cu pietre să-L omoare pe Iisus, căci a zis că mai înainte de
Avraam este".
2
In ediţia de la 1805, în loc de „popor", se găseşte „norod".
212 Capitolul 8 SFÂNTUL TEOFILACT ARHIEPISCOPUL BULGARIEI

„ N o r o d " îi numeşte aici pe aceia care ziceau: „Cu adevărat, Acesta

este Proorocul" (Ioan 7, 40); şi iarăşi, pe cei care spuneau: „Acesta este
H r i s t o s u l " (Ioan 7, 41).

8, 3-6": Şi au adus la El fariseii şi cărturarii pe o f e m e i e , prinsă în

adulter şi, aşezând-o î n mijloc, (4) au zis Lui: învăţătorule, această femeie
3

a fost prinsă asupra faptului de adulter ; (5) iar M o i s e ne-a poruncit în

4

Lege ca pe unele ca acestea să le ucidem cu pietre. D a r Tu ce zici? (6) Şi

aceasta ziceau, ispitindu-L, ca să aibă de ce să-L î n v i n u i a s c ă . 5

(8, 5) Levitic 2 0 , 1 0 / Deuteronom 22, 22 / Sirah 23, 30-32 (8, 6) Ieremia 1 7 , 1 3

Ştiindu-Lei pe Dânsul că este Milostiv şi Lesne-iertător, socoteau că o

va cruţa pe ea şi aşa vor avea pricină de vinuire [prihănire] împotriva Lui,
pentru că prin călcare de Lege a cruţat-o p e cea care, după Lege, trebuia
să fie ucisă cu pietre (Levitic 20,10; Deuteronom 22,22).

8, 6 : Iar Iisus, p l e c â n d u - S e î n j o s , scria cu degetul p e pământ.

h

[Domnul săvârşeşte] ceea ce obişnuiesc, de multe ori, a face cei care

nu voiesc să răspundă celor ce întreabă [unele] necuviincioase şi fără de
cale [fără de rost]. Căci, cunoscând meşteşugirea lor, Se făcea că scrie pe
p ă m â n t şi nu ia aminte la cele ce ziceau ei.

8, 7: Ş i stăruind să-L î n t r e b e , El S-a ridicat şi le-a zis: C e l fără de

păcat dintre voi să arunce cel dintâi piatra asupra ei. <s, 7) sirah 8,6
Vezi înţelepciunea Celui Care este însăşi „ î n ţ e l e p c i u n e a " (1 Corinteni
1,24), căci cu bun chip [rânduială, iconomie] strică meşteşugirile lor? Vezi,
c u m întru aceeaşi dată şi Legea a păzit, încă şi p e femeie o a cruţat? Căci a
dat voie celui care este între ei fără de păcat să înceapă să arunce cu piatră
asupra ei - fiindcă toţi întru păcate suntem.

8, 8: Iarăşi plecându-Se, scria pe pământ.

[Face Domnul aceasta] ca necăutând [neprivind] El la dânşii, să s e
ruşineze ei, mai lesne [uşor] vădindu-se întru acest fel [că sunt păcătoşi]
şi, ca aşa - zăbovind El, ca şi c u m pentru a scrie - să poată să plece ei, mai
înainte de a se osândi mai arătat [adeverit]. Căci şi pe ei îi cruţa [Domnul],
pentru bunătatea Lui cea multă.

în ediţia de la 1805, în loc de „adulter", se găseşte „preacurvie".

3

în ediţia de la 1805, în loc de „a fost prinsă asupra faptului de adulter", se găseşte

4

„o am prins aşa de faţă, preacurvind".

în ediţia de la 1805, în loc de „de ce să-L învinuiască", se găseşte „ce cleveti
D

împotriva Lui".
TÂLCUIREA SFINTEI EVANGHELII DE LA IOAN Capitolul 8 213

8, 9": Iar ei auzind aceasta şi mustraţi f i i n d de cuget, i e ş e a u u n u l

câte u n u l , î n c e p â n d de la cei bătrâni şi până la cei d i n u r m ă
Că nimenea n u putea să spună despre sine însuşi că este fără de păcat.

8, 9 -10: Şi a rămas Iisus singur cu f e m e i a , s t â n d î n m i j l o c . (20) Ş i

b

ridicându-Se Iisus şi nevăzând pe nimeni decât pe f e m e i e , i-a zis: F e m e i e ,

unde sunt pârâşii tăi? Nu te-a o s â n d i t nici u n u l ?
6

Pentru că ieşind ei [pârâşii], au lăsat-o pe dânsa slobodă. Şi, fiindcă

au lăsat-o slobodă, fără de îndoială, şi neosândită [au lăsat-o], căci de ar fi
osândit-o pe ea, ar fi ţinut-o.

8,22"; Iar ea a zis: Nici unul, D o a m n e . Şi I i s u s i-a z i s : N u te o s â n d e s c

nici E u .7

„Căci, dacă aceia, oameni fiind n u te-au judecat, c u mult mai vârtos
nici Eu n u te voi judeca, Dumnezeu fiind şi D o m n al L e g i i " .

8, ll : M e r g i ; de-acum să n u mai păcătuieşti.

b

Din destul fiindu-i spre muncă [caznă] acea vădire şi ruşine înaintea
atâtora Căci a cunoscut-o [Domnul] pe dânsa că s-a şi pocăit din toată i n i m a

7,52 -8,12: Ei au răspuns şi i-au zis: N u cumva şi tu eşti d i n G a l i l e e a ?

8

Cercetează şi vezi că din Galileea n u s-a ridicat Prooroc. (22) D e c i iarăşi

9

le-a vorbit Iisus zicând: Eu sunt L u m i n a lumii; cel ce î m i u r m e a z ă M i e

nu va u m b l a î n întuneric , ci va avea lumina vieţii.
10

(8,12) Ioan 1 , 4 - 5 ; 3 , 1 9 ; 9 , 5 ; 1 2 , 4 6 / 1 Ioan 1 , 5 / Efeseni 5 , 8

De vreme ce, Nicodim , prea cu înţelepciune i-a mustrat p e farisei, ca

11

pe cei care făceau lucruri fărădelege, ei - nepricepându-se altfel - cu mojicie

şi mai vârtos cu sălbăticie îi dau răspunsul, zicând: „ A u doară şi tu eşti
din G a l i l e e a ? " Căci, oare, ce potrivire are aceasta înspre cele care s-au
grăit de Nicodim? Acela a zis că: „Nu se cuvine fără de cercare [cercetare]
şi fără d e judecată a-1 osândi pe o m " (Ioan 7,51). C u adevărat, la aceasta ei
trebuiau să răspundă şi să arate că n u fără de judecată îl osândesc p e
Iisus, ci după Lege, [lucru] care nesuferindu-1 iudeii, socoteşte [tu] ce
vicleşug fac! Căci pe slugi le-au trimis „să-L p r i n d ă " p e El (Ioan 7, 32) şi
toate le fac după c u m se cuvine [unui osândit]. Iar ei ce îi zic [lui Nicodim]?

In ediţia de la 1805, în loc de „te-a osândit", se găseşte „te-a judecat a fi vinovată".

6

în ediţia de la 1805, în loc de „Nu te osândesc nici Eu", se găseşte „Nici Eu nu te

7

judec".
în ediţia de la 1805, în loc de „nu cumva", se găseşte „au doară".
8

In ediţia de la 1805, în loc de „cercetează", se găseşte „cearcă".

9

In ediţia de la 1805, în loc de „în întuneric", se găseşte „întru întuneric".

10

Vezi la începutul capitolului 8, însemnarea despre tâlcuirea versetelor

11
7,53-8,1-11.
214 Capitolul 8 SFÂNTUL TEOFILACT ARHIEPISCOPUL BULGARIEI

„ A u d o a r ă şi tu eşti d i n G a l i l e e a ? " Vezi nebunia? Vezi nepotrivirea cu­

vintelor? A p o i , ocărându-1 pe el, ca pe un neînvăţat, îi spun: „Cearcă şi
v e z i că d i n G a l i l e e a n u s-a ridicat Prooroc", adică: „Mergi şi învaţă, de
v r e m e ce până a c u m nu ai învăţat «că din Galileea n u s-a ridicat Prooroc»".
Şi îi grăiesc acestea, batjocorindu-1 pe el pentru neînvăţătură.
O , fariseilor, dar ce a zis Nicodim? Au, doară, a spus că Hristos este
Prooroc? N u , ci a zis că n u se cuvine a omorî fără de judecată. Aşadar,
u n e l e ca acestea grăind el, c u m îi răspundeţi voi aşa?
Iar Hristos, de vreme ce Galileea în sus şi în jos i-o aduceau [vânturau]
Lui şi, ca unul dintre Prooroci era prigonit, arătându-le lor că n u este unul
dintre Prooroci, zice: „«Eu sunt Lumina» cea care deplin şi întru adevăr
este l u m i n ă , n u lumină proorocească, adică din parte şi care are puţină
strălucire, ci « L u m i n a » cea adevărată, care nu poate fi cuprinsă în hotarele
Galileii ori ale Palestinei, căci «sunt Lumina lumii» şi al tuturor oamenilor
Stăpân şi pentru M i n e a zis Proorocul: «Iată Te-am pus pe Tine spre lumină
n e a m u r i l o r » " (Isaia 42, 6; 49, 6; Faptele Apostolilor 13, 47).
încă şi pe acest cuvânt îl vei aduce împotriva lui Nestorie , căci nu a 12

zis [Domnul]: „Intru Mine este Lumina lumii", ci: „Eu sunt Lumina lumii".
Căci Acela Care se vedea O m , Acelaşi era şi Fiul lui Dumnezeu şi „Lumina
l u m i i " şi n u aşa, precum bârfea Nestorie, că întru omul cel gol [adică
s i m p l u o m ] locuia Fiul lui Dumnezeu - să nu fie! Căci, precum s-a zis,
U n u l a fost Fiul Măriei şi al lui Dumnezeu.
Iar „cel ce î m i u r m e a z ă M i e nu va u m b l a întru î n t u n e r i c " , adică nu
va r ă m â n e a întru rătăcire, ci se va izbăvi de rătăcire şi de întuneric. însă
[ D o m n u l ] , totodată, îl laudă şi pe Nicodim şi pe slujitori, ca pe cei care au
grăit cu î n d r ă z n e a l ă şi pentru aceasta întru „ L u m i n ă " erau. încă şi pe
farisei îi arată, în chip umbros, că întru rătăcire şi „întru î n t u n e r i c " erau şi
pe a s c u n s vicleşuguri împleteau [urzeau].

8, 13-14: D e aceea fariseii I-au zis: Tu mărturiseşti despre T i n e 13

î n s u ţ i ; m ă r t u r i a Ta n u este adevărată. (14) A răspuns Iisus şi le-a zis:

C h i a r dacă Eu mărturisesc despre M i n e î n s u m i , mărturia M e a este ade­
vărată, f i i n d c ă ştiu de u n d e am venit şi unde M ă duc . Voi n u ştiţi de
14

u n d e v i n , nici u n d e M ă duc.
D e v r e m e ce a zis: „Eu sunt Lumina l u m i i " , [fariseii], îl învinuiesc că
mărturiseşte El însuşi pentru Sine. O, nebunie! El în sus şi în jos aducea [po-

Pentru Nestorie şi erezia sa, vezi nota de la Ioan 1,14".

12

în ediţia de la 1805, în versetele 13-14, în loc de „despre T i n e / M i n e " , se găseşte

13

„pentru T i n e / M i n e " .
" In ediţia de la 1805, în versetul 14, în loc de „unde Mă duc", se găseşte „unde merg".
TÂLCUIREA SFINTEI EVANGHELII DE LA IOAN Capitolul 8 215

menea] Scripturile, care mărturiseau pentru Dânsul, iar ei îl învinuiesc că El

însuşi mărturiseşte pentru Sine. Pentru aceasta şi El - către a lor răutate -
răspunde: „Fie că «Eu mărturisesc pentru M i n e î n s u m i » , măcar că Eu n u
fac aceasta, ci trei mărturii am: pe Tatăl Meu, lucrurile [ce le fac] şi Scrip­
turile" - precum şi mai sus s-a z i s - „însă să p u n e m [socotim] aşa, că «Eu
15

însumi mărturisesc pentru M i n e » . Aşadar, cu toate că Eu mărturisesc

pentru Mine, mărturia M e a este adevărată, pentru că ştiu că sunt Fiu al lui
Dumnezeu şi nu om gol [simplu, de rând], ci D u m n e z e u şi venit de Sus.
Cum va fi, deci, mincinoasă, mărturia Mea, fiind Eu D u m n e z e u şi pentru
aceasta vrednic de a fi crezut? Căci, fără de îndoială, că D u m n e z e u îşi este
Lui însuşi martor vrednic de credinţă [crezare]. încă şi la D u m n e z e u l Cel
Adevărat vrând să «merg», cum aş fi minţit, voind să merg la Cel Adevărat'^.

8,15-16: V o i j u d e c a ţ i după trup; Eu nu j u d e c p e n i m e n i . (16) Ş i chiar

dacă Eu j u d e c , j u d e c a t a M e a este adevărată, p e n t r u că n u s u n t s i n g u r ,
16

ci Eu şi C e l C e M - a trimis pe M i n e .
17
,'s, 15) ioan i, u <8, u> i corinteni 13, î
Zice [ D o m n u l ] : „Eu, fiindcă sunt D u m n e z e u , şi a m v e n i t de S u s ,
adevărate [lucruri] mărturisesc pentru Mine. Iar voi, deoarece căutaţi
[priviţi] numai la ceea ce se vede şi, pentru că sunt în trup, M ă socotiţi
trup gol [numai t r u p ] , însă n u şi Dumnezeu, şi de la D u m n e z e u venit,
18

pentru aceasta judecaţi trupeşte, adică cu greşeală". Căci, p r e c u m cel care

trăieşte trupeşte, se zice că trăieşte rău, aşa şi cel care trupeşte j u d e c ă , se
zice că judecă fără de dreptate.
Apoi, ca şi c u m ar fi spus cineva: „Dacă fără de dreptate j u d e c ă m noi,
iudeii, pentru ce n u n e munceşti [căzneşti, chinuieşti], pentru ce n u n e
osândeşti?", zice [Domnul]: „Nu am venit pentru aceasta, ca să j u d e c , căci
Eu pe nimeni n u judec acum, «iar de aş şi j u d e c a , j u d e c a t a M e a este
adevărată», căci osândiţi aţi fi fost, de aş fi voit să judec. Iar a c u m , scăpaţi
de osândă, nu pentru că n u pot să vă osândesc, ci, pentru că, n u este acum
vremea, căci la a Doua Venire păzesc [rânduiesc a f i ] osânda voastră, 19

Vezi tâlcuirea de la Ioan 5, 31-35.

15

în ediţia de la 1805, în loc de „şi chiar dacă Eu j u d e c " , se găseşte „iar de aş şi

16

judeca".
în ediţia de la 1805, în loc de „şi Cel", se găseşte „şi Tatăl Cel".
17

18
Aici „trup gol" are înţelesul de „numai trup", tot aşa cum zicem: „am mâncat
pâine goală", în loc de „am mâncat numai pâine".
Judecata este „păzită" pentru cei care, până în sfârşit, nu au crezut întru graiurile
19

Domnului, după cum însuşi spune: „Dacă aude cineva cuvintele Mele şi nu Ie păzeşte,
nu Eu îl judec; căci n-am venit ca să judec lumea ci ca să mântuiesc lumea. (48) Cine
Mă nesocoteşte pe Mine şi nu primeşte cuvintele Mele are judecător ca să-1 judece:
cuvântul pe care l-am spus acela îl va judeca în ziua cea de apoi" (Ioan 12, 47-48).
216 Capitolul 8 SFÂNTUL TEOFILACT ARHIEPISCOPUL BULGARIEI

precum şi în alt loc zice: «N-am venit să j u d e c lumea, ci să o mântuiesc»

(Ioan 12, 47). Iar c u m că El este Judecătorul tuturor, ascultă gura cea
nemincinoasă, care zice: „Tatăl toată judecata a dat-o F i u l u i " (Ioan 5,22). 20

Aşadar, când auzi: „Eu n u judec pe n i m e n i " , nu pentru Venirea ce va să fie

să o socoteşti că se zice aceasta, ci pentru Venirea cea Dintâi. „T:;
Iară, zicând că „«Nu sunt singur, ci şi Tatăl» M e u este cu M i n e " , a
arătat că: „Nu Eu singur vă osândesc pe voi, ci şi Tatăl. Căci nu într-un fel
judec Eu şi într-alt fel Tatăl, ci, precum Eu, aşa şi El; şi precum El, aşa şi Eu".

8,17-18: Şi în Legea voastră este scris că mărturia a doi oameni este

adevărată. (18) Eu s u n t Cel Ce mărturisesc despre M i n e î n s u m i şi mărtu­ 21

riseşte despre M i n e Tatăl, Cel Ce M-a trimis. <s, n) Deuteronom \i, 6; 19,15/

Matei 1 8 , 1 6 / 2 Corinteni 1 3 , 1 / Evrei 1 0 , 2 8 (8,18) Isaia 4 2 , 1 / Ioan 5, 32 / 1 Ioan 5,9

Arienii şi eunomienii - care spun că Fiul n u este de o Fiinţă cu Tatăl - să

zică, aici, cum ar fi îndrăznit [Domnul] să spună că [El] este de aceeaşi
stăpânire cu Tatăl şi, deopotrivă vrednic de credinţă [crezare], dacă n-ar fi
fost El de o Fiinţă? Căci, precum arunci când „doi o a m e n i " mărturisesc
pentru cineva şi „adevărată este mărturia" lor, arătat [vădit] este că e aceeaşi
şi vrednicia de a fi crezuţi, tot astfel şi aici arată [Domnul] că, întru nimic nu
este mai prejos mărturia Lui, decât cea a Tatălui. Ascult-o, dar, p e cea care
vine pe urmă, fiind grăită cu stăpânire: „Eu sunt Cel Ce mărturisesc pentru
M i n e î n s u m i şi m ă r t u r i s e ş t e pentru M i n e şi T a t ă l " . Vezi stăpânirea
[puterea] cea întocmai [deopotrivă] şi cum p e Sine însuşi Se face vrednic de
credinţă [crezare], asemenea cu Tatăl? Pe care [lucru] n u ar fi îndrăznit a-1
zice, dacă ar fi fost mai prejos decât Tatăl după vrednicie şi nu întocmai cu
Dânsul şi de o Fiinţă. Căci de ar fi voit să arate că este mai prejos şi mai mic,
nu s-ar fi numărat p e Sine însuşi împreună cu Tatăl, nici mărturia Sa nu o ar
fi pus împreună cu a Tatălui. Ci, de ar fi fost rob - precum ereticii păgâneşte
hulesc - la unul din cei împreună cu El robi ar fi privit [căutat] şi, pe acela,
martor, dimpreună cu Sine însuşi, l-ar fi făcut, precum l-aş zice p e Ioan, ori
pe Prooroci; sau, aşa de rând [simplu] să grăim, de ar fi voit acest fel de
mărturii, nenumărate ar fi aflat. Iar acum, vrând să arate că este de o Fiinţă
cu Tatăl, dimpreună cu Tatăl Se numără p e Sine însuşi.
Şi să nu te minunezi dacă [Domnul], în alt loc, şi pe Ioan şi p e Moise şi
pe Prooroci îi aduce în mijloc [întru pomenire], mărturisind pentru Dânsul , 22

căci după părerea [cunoştinţa puţintică a] ascultătorilor face aceasta Şi,

fiindcă aceia îi cinsteau pe Ioan şi pe Moise mai mult decât pe Dânsul, pentru

20
„Tatăl nu judecă pe nimeni, ci toată judecata a dat-o Fiului" (Ioan 5, 22).
21
în ediţia de la 1805, în versetul 18, în loc de „despre Mine", se găseşte „pentru Mine".
22
Vezi: Luca 24, 44; Ioan 3,14; 5, 33-36, 45-46; 6, 32; 7,19, 22-23.
 TÂLCUIREA SFINTEI EVANGHELII DE LA IOAN Capitolul 8 217

aceasta, pe cei care se socoteau la dânşii slăviţi şi mari, spre mărturie îi trage
[aduce, arată]. Drept aceea, fiindcă şi pentru Dumnezeu şi Tatăl m a r e [cinste]
socoteau (şi nimic altceva decât numai că îl slăveau ca p e Cel C a r e era cu
adevărat Dumnezeu), îl aduce acum în mijloc Martor şi p e însuşi D u m n e z e u
„Care este peste t o a t e " (Efeseni 4 , 6 ) . Şi, de vreme ce şi p e Sine î m p r e u n ă Se
pune cu acest fel de Martor neamăgitor şi nemincinos, foarte arătat [limpede]
este că de aceeaşi stăpânire şi putere este cu Tatăl. Ruşineze-se, dar, cei care
spun despre El [Fiul] că este rob şi, întru toate, mai prejos decât Tatăl!

8, 19-20: îi ziceau deci: U n d e este Tatăl T ă u ? R ă s p u n s - a I i s u s : N u

Mă ştiţi nici pe M i n e nici pe Tatăl M e u ; dacă M - a ţ i şti p e M i n e , aţi şti şi
pe Tatăl M e u . (20) Cuvintele acestea le-a grăit I i s u s î n v i s t i e r i e , p e când 23

învăţa î n t e m p l u ; şi n i m e n i n u L-a prins, că î n c ă n u v e n i s e c e a s u l L u i .

(8,19) 1 Ioan 2, 23 (8, 20) I o a n 7, 6 , 8 , 30

De vreme ce, ca [şi cum] ispitindu-L, îl întreabă p e El pentru Tatăl, şi n u

ca să se înveţe, din această pricină, nici de răspuns nu-i învredniceşte pe ei,
ci zice: „Nu M ă ştiţi nici pe M i n e nici p e Tatăl M e u " , adică: „ N u - L puteţi
cunoaşte pe Tatăl M e u fără de Mine. Pentru aceea m ă c a r de vi s-ar şi părea
că-L cinstiţi pe Dumnezeu, însă nu credeţi că El îmi este Tată M i e , Fiului
Celui Adevărat, cu nimic nu vă folosiţi, nici n u îl ştiţi p e El, p r e c u m se
cuvine a-L cunoaşte, pentru că M-aţi fi cunoscut şi M-aţi fi cinstit şi p e Mine.
Iar acum, de vreme ce, pe Mine nu Mă ştiţi, nici n u M ă cinstiţi, nici p e Acela
nu-L ştiţi şi nici nu îi aduceţi Lui cinstire, măcar de vi se şi pare [că-L cinstiţi].
Iar, pentru că nu M ă ştiţi pe Mine, nu altul este vinovat, ci voi înşivă sunteţi".
Auzi, cel care, păgâneşte, îl pogori pe Fiul mai prejos decât Tatăl?! D e
nu ar fi fost [Fiul] de o Fiinţă cu Tatăl, cum ar fi zis: „ D a c ă M - a ţ i şti pe
Mine, aţi şti şi pe Tatăl M e u " . Căci dacă - precum ziceţi voi - zidire este
j Fiul, cum, cel care ştie zidirea, îl ştie şi p e Dumnezeu? Căci, cu adevărat, cel
care ştie fiinţa îngerului, nu ştie şi Fiinţa lui D u m n e z e u . Aşadar, d e vreme
ce, acela care îl ştie p e Fiul, îl ştie şi pe Tatăl, [iată că] de aceeaşi Fiinţă este
Fiul cu Tatăl. „ A ş a " - z i c e - , „însă cel care ştie zidirea, îl ştie şi p e
24

Dumnezeu". Nicidecum, căci mulţi, iar mai vârtos [cu prisosinţă] toţi, zidirea
o văd şi o ştiu, însă pe Dumnezeu nici n u îl vede cineva, nici n u îl ştie. —---
Iar „acestea le grăia Iisus î n vistierie", în mijlocul „ t e m p l u l u i " - atâta
grăia de cu îndrăzneală - , însă cei care pofteau [râvneau] a-L o m o r î pe El,
în mâini avându-L, n u îndrăzneau a-L prinde. Şi nici aşa, n u a u priceput
că lucrul acesta este cu adevărat al puterii celei d u m n e z e i e ş t i , adică în

In ediţia de la 1805, în loc de „în vistierie", se găseşte „în gazofilachia".

23

Aici, Sfântul Teofilact continuă dialogul cu „cel care, păgâneşte, îl pogoară pe Fiul
24

mai prejos decât Tatăl".

21S Capitolul 8 SFÂNTUL TEOFILACT ARHIEPISCOPUL BULGARIEI

mijlocul vrăjmaşilor fiind El cuprins, a Se păzi nevătămat şi nesupărat, şi

asta, mai vârtos, c u cât ei îl căutau şi îl pândeau, mai dinainte de Paşte . 25

A ş a d a r , p e A c e l a pe Care îl căutau când n u era, şi asupra Căruia se

sălbăticeau şi când lipsea şi n u se afla de faţă, pe Acesta, în mijlocul mrejelor
a v â n d u - L , însă n e p u t â n d a-L prinde, nici aşa nu cunoşteau puterea Lui.
Căci zice [Evanghelistul]: „încă n u venise ceasul L u i " , adică vremea cea
cuviincioasă a morţii Lui încă nu sosise, întru carea avea să Se dea pe
Sine; căci nici atunci nu ar fi putut ceva împotriva Lui, de n u ar fi fost
v r e m e a cea cuviincioasă, pe care El Şi-o păzea [iconomisea] Sieşi. Căci, a
Se răstigni El, n u era lucru al neputinţei, ci al slobozirii, căci a slobozit
atunci când a voit. Fiindcă, aceia de demult pofteau [râvneau] să-L omoare
pe El, însă erau ţinuţi cu legături nevăzute ale puterii Lui. Pentru că trebuia
ca El, mai mult să petreacă în viaţa cea după trup, ca, oamenilor, de mai
mult folos să li Se facă pricinuitor, prin arătarea semnelor [minunilor] celor
m u l t e şi prin învăţătura cuvintelor.
Iar unii, aceea ce zice: „Unde este Tatăl T ă u ? " , aşa o înţeleg: anume că,
s-a zis de iudei către Domnul, ca spre ocară şi batjocură, ca, ocărându-L pe
El, ca şi c u m ar fi fost unul dintre cei născuţi din curvie şi care nu-1 cunoaşte
p e tatăl său. Sau le grăiesc pe acestea şi pentru că Iosif - care era socotit tată
al Lui - era simplu, şi zic ei aceasta: „Unde este Tatăl T ă u ? " , ca şi cum ar fi
zis: „Nevestit [necunoscut] şi din neam de rând este tatăl tău, ce ni-1 [tot]
aduci [învârti, vânturi] nouă, în sus şi în j o s ? " ~

8, 21-24: Ş i iarăşi le-a zis: Eu M ă duc şi M ă veţi c ă u t a şi veţi muri în

26

p ă c a t u l vostru. U n d e M ă duc E u , voi n u puteţi veni. (22) D e c i ziceau

27

i u d e i i : N u c u m v a î ş i va ridica singur viaţa? Că zice: U n d e M ă duc Eu,

28

voi n u puteţi v e n i . (23) Şi El le zicea: Voi sunteţi din cele de j o s ; Eu sunt

d i n c e l e de S u s . V o i sunteţi din lumea aceasta; Eu n u sunt din lumea
aceasta. (24) V - a m s p u s deci vouă că veţi muri în păcatele voastre. Căci
dacă n u credeţi că Eu s u n t , veţi muri în păcatele voastre.
29

(8,21) Ioan 13, 33-34 (8, 23) Ioan 3, 31; 1 7 , 1 4 / Coloseni 3,1

Pentru care pricină le zice lor adeseori: „Eu merg şi M ă veţi căuta"? Ca
să le clătească [clatine, zguduie] şi să le îngrozească sufletele. Pentru că, vezi

Vezi tâlcuirile de la Ioan 2, 22-27, 23-25.

25

în ediţia de la 1805, în loc de „Eu Mă duc şi Mă veţi căuta", se găseşte „Eu merg
26

şi Mă veţi căuta pe M i n e şi nu mă veţi afla".

în ediţia de la 1805, în loc de „Mă duc Eu", se găseşte „Eu merg".
27

în ediţia de la 1805, în loc de „Nu cumva îşi va ridica singur viaţa?", se găseşte
28

„Au doară va să Se omoare însuşi pe Sine".

[1805] Adică nu veţi crede că Eu sunt Hristos, Fiul lui Dumnezeu.
29
 TÂLCUIREA SFINTEI EVANGHELII DE LA IOAN Capitolul 8 219

cum, îndată au căzut în grijă [îngrijorare] şi, nepricepându-se, ziceau: „Au

| doară va să S e omoare însuşi pe S i n e ? " Şi, măcar că doreau să se izbăvească
j de El şi pofteau [jinduiau] să nu mai fie în mijlocul lor şi, uneori, şi să-L omoare
voiau, însă ei au nălucit [şi-au închipuit] ceva atâta de mare, pentru lucrul
acesta [zis de Domnul], încât nu se pricepeau ce să înţeleagă din el.
încă, zice, adeseori, aceasta: „Eu merg", arătând că m a i dinainte ştie
moartea Sa, dar şi că Crucea [Patima] nu este lucru al puterii lor, ci al
voinţei Sale - căci zice „merg", nu „voi Mă duceţi", ci „ E u , de b u n ă voie,
merg". Iar, zicând că: „Voi nu puteţi să veniţi, u n d e E u m e r g " , arată că El
va învia întru slavă şi va „şedea de-a dreapta l u i D u m n e z e u " (Marcu 16,
19), iar ei întru „păcatele lor vor m u r i " . "~
Deci, aceia ce zic [răspund] la acestea? „ A u doară v a să S e o m o a r e
însuşi p e S i n e ? " Iar D o m n u l , ridicând [înlăturând] de la ei această părere
şi arătând că nu este lucru fără de osândă a se omorî cineva p e s i n e însuşi,
zice: „Voi, fiind «din cele de j o s » şi neputând să înţelegeţi n i m i c d u m ­
nezeiesc, prin urmare [în consecinţă], unele ca acestea socotiţi [cugetaţi].
Iar Eu, nefiind «din l u m e a aceasta», adică, n e c u g e t â n d n i m i c l u m e s c şi
pământesc, n u voi veni [ajunge] vreodată la această n e b u n i e , încât E u
singur să M ă o m o r p e M i n e însumi, căci acest lucru este d i a v o l e s c , şi n u
dumnezeiesc".
Iar aici, Apolinarie, apucând acest cuvânt - cu adevărat, maniheilor
urmându-le - zice: „Vezi că nu a fost «din lumea aceasta» trupul D o m n u l u i ,
ci de « S u s » , din Cer, precum şi Pavel zice că «omul cel de-al d o i l e a este din
Cer»?" (1 Corinteni 15,47) Aşadar, ce este cu putinţă a zice [răspunde]? Vădit
este, cu adevărat, că se cuvine să-1 întrebăm pe el c u m înţelege ceea ce a
grăit D o m n u l către Apostoli: „Voi nu sunteţi din l u m e " (Ioan 15,19) Oare,
30

Domnul a zis aceasta, pentru că şi ei aveau trupurile din Cer şi n u din zidirea
aceasta [pământească], ori, pentru că nu cugetau cele ale lumii? Arătat este,
cu adeverire, că de aceea a grăit Domnul aşa către dânşii, pentru că ei n u
cugetau cele ale lumii. Aşadar se cuvine a înţelege şi aşa: „«Eu n u s u n t d i n
lumea aceasta», adică n u sunt ca unul dintre voi, care cugetaţi cele ale lumii".
Precum şi Pavel , când zice către oarecare: „Nu sunteţi î n t r u p " (v. Romani
31

M
„Dacă vă urăşte pe voi lumea, să ştiţi că pe Mine mai înainte decât pe voi M-a
urât. (19) Dacă aţi fi din lume, lumea ar iubi ce este al său; dar pentru că nu sunteţi din
lume, ci Eu v-am ales pe voi din lume, de aceea lumea vă urăşte" (Ioan 15, 18-19).
31
„Pentru că ceea ce era cu neputinţă Legii - fiind slabă prin trup - a săvârşit
Dumnezeu, trimiţând pe Fiul Său întru asemănarea trupului păcatului şi pentru păcat
a osândit păcatul în trup, (4) pentru ca îndreptarea din Lege să se împlinească în noi,
care nu umblăm după trup, ci după duh. (5) Căci cei ce sunt după trup cugetă cele ale
220 Capitolul 8 SFÂNTUL TEOFILACT ARHIEPISCOPUL BULGARIEI

8, 3-13), n u spune că ar fi ei fără de trup, ci îi mărturiseşte că sunt lucrători

ai faptei b u n e şi izbăviţi de patimile trupeşti.
Aşadar, ce a grăit D o m n u l , iarăşi, către dânşii? „ D e n u veţi crede Mie,
î n p ă c a t e l e voastre v e ţ i m u r i " . Căci, dacă El pentru aceasta a venit, ca să
„ r i d i c e păcatul l u m i i " (Ioan 1, 29) şi în alt chip [fel] n u se poate lua
[dobândi] iertarea păcatelor, fără numai prin Botez, iar celui care nu a
crezut îi este cu neputinţă a se boteza, aşadar, este de nevoie ca, negreşit,
acela care e necredincios, să moară în păcatul său, pentru că n u s-a dez­
brăcat de „omul cel v e c h i " , fiindcă nu s-a botezat (Romani 6, 6; Efeseni 4,
22; Coloseni 3,9-10). D e aceea şi zice D o m n u l , în alt loc: „Cel ce n u crede a
şi f o s t j u d e c a t " (Ioan 3, 18), n u numai pentru aceasta că n u a crezut, ci
p e n t r u că se duce d e aici, avându-le şi pe cele mai dinainte păcate.

8,25-27: Deci îi ziceau ei: Cine eşti Tu? Şi a zis lor Iisus: Ceea ce v-am
s p u s de la început . (26) M u l t e am de spus despre voi şi de judecat . Dar
32 33

Cel C e M - a trimis p e M i n e adevărat este, şi cele ce am auzit de la El, Eu

acestea le grăiesc î n l u m e . (27) Şi ei n-au înţeles că le vorbea despre TatăP.
(8, 26,) Ioan 3 , 3 2 / Evrei 1,2

După atâta vreme şi după atâtea minuni arătate, îl întreabă pe El: „Cine
eşti T u ? " - atâta erau ei de fără de socoteală [nesocotiţi] şi ocărâtori şi
batjocoritori. Iar Domnul zice: „Ceea ce v-am spus de la început". Spune:
„Voi sunteţi cu totul nevrednici de a auzi cuvintele cele grăite de Mine şi, cu
atât mai vârtos [cu prisosinţă], a înţelege cine sunt Eu, căci pe toate le grăiţi
ispitind şi la nimic din cele care se grăiesc de Mine nu voiţi să luaţi aminte.
Insă E u puteam şi p e voi să vă mustru şi n u numai să vă mustru, ci şi să vă

trupului, iar cei ce sunt după Duh, cele ale Duhului. (6) Căci dorinţa cărnii este moarte,
dar dorinţa Duhului este viaţă şi pace" (Romani 8, 3-6).
32
în ediţia de la 1805, în loc de „Ceea ce v-am spus de la început", se găseşte
„începutul care şi grăiesc cu voi", cu următoarea notă: [1805] Acest cuvânt „începutul",
dumnezeiescul Chirii l-a înţeles în loc de adverbul „dintru început", prefăcând cele zise
astfel: „Mă necinstiţi dintru început, de când grăiesc cu voi, căci se cuvenea ca, dintru
început nicidecum să nu vorbesc Eu cu voi" (tom 4, fila 511). Iar sfinţitul Augustin l-a
înţeles în loc de nume, adică citea: „Spun că Eu sunt începutul", ca şi cum ar fi zis Domnul:
„Eu sunt începutul, Care şi grăiesc cu voi" (Cartea I pentru Facere, cap. 5 şi Cartea a V-a
pentru Treime, cap. 13), cu care este de un cuget şi Sfântul Ambrozie (Cartea I a celor şase
zile, cap. 2 şi 4). Iar Eutimie Zigaben l-a înţeles cu aceeaşi noimă, cu care l-a înţeles şi
Sfântul Teofilact şi spune că este cuvântul cu lipsă, după obiceiul grăirii, întrucât ceea ce
zice Evanghelistul, este întru acest fel: „Cu totul de prisosit este ceea ce grăiesc cu voi, că
nevrednici sunteţi de tot cuvântul, ca nişte ispititori".
33
în ediţia de la 1805, în loc de „Multe am de spus despre voi şi de judecat", se
găseşte „Multe am pentru voi a grăi şi a judeca".
34
în ediţia de la 1805, versetul 27 este: „Şi nu au cunoscut că de Tatăl Său grăia".
TÂLCUIREA SFINTEI EVANGHELII DE LA IOAN Capitolul 8 221

muncesc [căznesc]". Căci pe aceste două le însemnează [arată], zicând: „Multe

am pentru voi a grăi şi a judeca", prin „a grăi" însemnând mustrarea, iar
prin „a j u d e c a " - osândirea şi munca [cazna, chinul]. „«Dar Cel C e M - a trimis
pe Mine» nu pentru aceasta M-a trimis, ca să judec şi să mustru, «căci n u a
trimis D u m n e z e u pe Fiul Său, ca să judece lumea, ci ca să se mântuiască
lumea» (Ioan 3,17). Deci, de vreme ce Tatăl Meu spre a mântui M-a trimis pe
Mine - şi «adevărat este» [Tatăl] - , cu cuviinţă pe nimeni n u judec acum, ci
numai grăiesc «cele ce am auzit de la [El]» Tatăl M e u , adică p e cele care
privesc mântuirea şi nu pe cele ce sunt spre mustrare". Iar acestea le zicea
Domnul, ca să n u socotească ei că, din pricină că ar fi El neputincios, nu-i
munceşte [căzneşte] pe dânşii. Pentru aceasta, arată că n u ca şi c u m ar fi
neputincios nu-i munceşte [căzneşte] pe dânşii, ci fiindcă n u voieşte, pentru
că nu a venit ca să muncească, ci ca să mântuiască. Şi acestea grăindu-le El,
atâta erau ei de nepricepuţi, încât zice [Evanghelistul]: „ N u a u c u n o s c u t
că de Tatăl S ă u le grăieşte". Măcar că El câte le-a vorbit lor p e n t r u Tatăl?
Dar, cu adevărat, s-a întunecat inima lor cea nepricepută.
Iar oarecare, cuvântul acesta: „Dar Cel Ce M - a trimis p e M i n e adevărat
este", aşa îl înţeleg: „Puteam şi acum să vă judec p e voi, dar pentru veacul
ce va să fie o păzesc [iconomisesc, rânduiesc] pe aceasta, însă voi n u credeţi
şi vremea răsplătirii nu o socotiţi; şi cu toate că voi n u credeţi, însă Tatăl
Meu «adevărat este», Care a pus [rânduit] zi întru care vi se v a răsplăti
vouă, Care M-a şi trimis să propovăduiesc acestea şi să arăt lumii dreptatea
şi puterea Lui".

8,28-29: D e c i le-a zis Iisus: C â n d veţi î n ă l ţ a p e F i u l O m u l u i , a t u n c i

veţi cunoaşte că Eu sunt şi că de la M i n e î n s u m i n u fac n i m i c , ci p r e c u m
M-a învăţat Tatăl, aşa vorbesc . (29) Şi Cel C e M - a t r i m i s este cu M i n e ;
35

nu M - a lăsat singur, fiindcă Eu fac pururea c e l e p l ă c u t e Lui.

(8, 28) Ioan 3 , 1 4 ; 5 , 1 9 , 3 0 ; 7 , 1 6 ; 12, 32

După ce a făcut multe semne [minuni] şi n u i-a tras [plecat] p e dânşii,

acum le vorbeşte lor pentru Cruce: „Voi, atunci socotiţi că veţi s c ă p a de
Mine şi veţi fi întru cea de săvârşit [desăvârşită] negrijă [neîngrijorare],
când M ă veţi răstigni. Iar Eu vă spun că veţi cunoaşte că E u sunt Hristos,
Fiul lui D u m n e z e u , Care pe toate le port şi le o c â r m u i e s c , încă şi că n u
sunt potrivnic Tatălui şi nu fac, sau grăiesc de la M i n e î n s u m i , căci n u a m
voie osebită de cea Părintească". Şi, c u m aveau să-L cunoască p e El p e
36

35
în ediţia de la 1805, în loc de „M-a învăţat Tatăl, aşa vorbesc", se găseşte „M-a
învăţat pe Mine Tatăl Meu, acestea grăiesc".
36
Despre unirea firilor şi lucrarea voinţelor în Persoana Mântuitorului, vezi şi nota
de la Ioan 7, 25-27.
222 Capitolul 8 SFÂNTUL TEOFILACT ARHIEPISCOPUL BULGARIEI

C r u c e ? Din s e m n e l e cele d e arunci, din înviere şi din robie - căci acestea 37

toate, din d e s t u l [cu prisosinţă] erau, ca să arate puterea Lui. „Deci, când
M ă veţi răstigni, p e a m â n d o u ă le veţi cunoaşte: şi puterea Mea, şi unirea
cea către Tatăl. C ă c i Tatăl n u ar fi făcut izbândire pentru Mine, dând cetatea
v o a s t r ă r o m a n i l o r , sau s e m n e [minuni] pe Cruce nu ar fi săvârşit, de nu aş
fi fost Fiu al L u i şi de un cuget [sfat] cu Dânsul, iar n u potrivnic. Aşadar,
a t u n c i veţi c u n o a ş t e că toate câte învăţ şi «grăiesc» de la Acela sunt,
d u m n e z e i e ş t i , c u adevărat, şi ale lui Dumnezeu graiuri, iar nu ale Mele, ci
ale « C e l u i C e M - a trimis p e M i n e » " .
Apoi, ca să n u socotească ei că aceasta - adică a fi „trimis" - însemnează
[arată] micşorare, spune: „Tatăl Meu «este cu M i n e » . Căci, cu toate că «M-a
trimis», ca pe u n om, însă n u M-am despărţit de Dânsul, ci «este cu Mine»,
ca un D u m n e z e u cu Dumnezeu împreună fiind". Şi iarăşi, pogorând cuvântul
spre mai smerite, zice: „Şi «nu M-a lăsat singur» pe Mine, căci Eu pe cele
«plăcute Lui» le fac" - iar aceste smerite [graiuri] pentru iudei le grăieşte.
Căci, fiindcă ziceau ei că El „nu este de la D u m n e z e u , pentru că n u păzeşte
[ţine] s â m b ă t a " (Ioan 9,16), zice [Domnul] că: „«Fac [pururea] cele plăcute
L u i » ; aşadar, cu toate că dezleg sâmbăta, plăcut Ii este Lui acest lucru".
Iar dintru aceste smerite graiuri, El cu nimic n u vătăma slava Sa, însă
ascultătorilor folos le făcea [pricinuia, aducea], iar, mai vârtos, şi slava Sa
o întărea prin aceasta, căci aceia care îl auzeau pe El că toate la Tatăl le
a d u c e , mai m u l t trăgeau [veneau] la Dânsul şi credeau întru El şi, astfel,
cele s m e r i t e , î n c ă şi mai mult îl înălţau p e El. Vezi, isprăvile fericitei
s m e r e n i i ? Iar c u m că acestea aşa sunt, ascultă cele ce urmează:

S, 30-32: S p u n â n d El acestea , mulţi au crezut în El. (31) D e c i zicea

38

I i s u s către iudeii care crezuseră în El: Dacă veţi rămâne în cuvântul Meu , 39

s u n t e ţ i cu a d e v ă r a t ucenici ai M e i ; (32) şi veţi cunoaşte adevărul, iar

adevărul V ă V a face l i b e r i . (8, 30) Ioan 7 , 3 1 (8, 32) Isaia 4 2 , 7 ; 6 1 , l; Romani 6 , 1 2 - 2 2 ; 8 , 2
40

C e e a ce a m s p u s , a n u m e că, prin graiurile cele mai smerite, mai mult

v e n e a u ascultătorii, pe aceasta şi Evanghelistul o însemnează [arată], căci
zice: „ A c e s t e a g r ă i n d El, m u l ţ i au crezut". „Acestea", adică acele smerite

" E vorba de pătimirile şi robia pe care le-au suferit iudeii, încă din perioada
:

apostolică. Vezi şi anexa editorială din Tâlcuirea Sfintei Evanghelii de la Luca (pp. 348-358).
- In ediţia de la 1805, în loc de „Spunând El acestea", se găseşte „Acestea grăind El".
?

' în ediţia de la 1805, în loc de „Dacă veţi rămâne în cuvântul Meu", se găseşte
: 9

„De veţi petrece voi întru cuvântul Meu".

în ediţia de la 1805, în loc de „adevărul vă va face liberi", se găseşte „adevărul vă
41

va slobozi pe v o i " .
TÂLCUIREA SFINTEI EVANGHELII DE LA IOAN Capitolul 8 223

graiuri, şi, ca şi c u m , nevrednice de mărirea Lui. D e aceea, pretutindeni

unde îl auzi pe El grăind pentru Sine oarecare [lucruri] mici şi smerite, nu
te turbura, căci pentru ascultători grăieşte acestea, fiindcă n u puteau să
înţeleagă ceva mai înalt, ci îndată se sălbăticeau. Şi, c u m să n u pătimească
ei aceasta, neputând să ajungă la adâncul tainei celei bogosloveşti [de
Dumnezeu cuvântătoare], când, şi pentru creştinii care au cunoscut puterea
Lui şi printr-însul s-au mântuit, înălţimea slavei Lui d e neajuns s-a făcut?
Iar auzind că „mulţi au crezut", pe aceştia să-i înţelegi că au crezut
aşa, de rând [simplu], şi c u m s-a întâmplat, şi n u c u m se cădea, ci, ca şi
cum le-a plăcut şi s-au odihnit pentru smerenia cuvintelor. Dar, că acest
fel de credincioşi n u erau adevăraţi, este arătat [adeverit], căci spune
[Evanghelistul]: „Zicea Iisus către iudeii care c r e z u s e r ă î n El: D e veţi
petrece voi întru cuvântul m e u " . Căci, ne dă să î n ţ e l e g e m că ei au crezut,
însă [numai aşa], pe deasupra, şi dintru aceasta nici n u petreceau [ră­
mâneau] în credinţă. Şi, vădindu-i pe ei, că întru acest fel erau, arată că
ştie inimile lor şi D u m n e z e u este.
Şi, fiindcă de la Dânsul s-au şi dus vreunii, care m a i înainte se păreau
a fi „ u c e n i c i " de-ai Lui (Ioan 6, 66), pentru aceasta, către cei care a c u m au
crezut - căci aceia [dinainte] se duseseră - zice: „Iar dacă «voi v e ţ i petrece
întru cuvântul M e u » şi întru credinţă, «veţi c u n o a ş t e a d e v ă r u l » , adică p e
Mine, căci Eu sunt Adevărul (Ioan 14, 6). Pentru că a c u m n u cunoaşteţi
adevărul, căci toate ale Legii nu sunt adevăr, ci preînchipuire şi u m b r ă , pe
care, Lege, vouă vi se pare că o păziţi. însă, de M ă «veţi c u n o a ş t e » p e
Mine Care sunt Adevărul, «adevărul vă va s l o b o z i p e v o i » , adică Eu vă
voi slobozi, cu adevărat, de păcate. Căci, acela care crede întru «Cel Ce
ridică păcatul l u m i i » (Ioan 1, 29), cu adevărat, s-a izbăvit de p ă c a t e " .
Deci, precum celor care nu au crezut, le-a zis că: „veţi m u r i î n păcatele
voastre" (Ioan 8,21,24), asemenea, şi celor care „petrec [ r ă m â n ] " în credinţă
le făgăduieşte slobozire de păcate. Căci jertfele şi stropirile Legii n u
izbăveau de păcate, pentru că preînchipuiri erau. Iar jertfa aceasta, care
este duhovnicească şi adevărată, prin credinţă şi cunoştinţă n e slobozeşte
pe noi, care „nu m a i s u n t e m r o b i , ci f i i " ne facem „ai l u i D u m n e z e u "
(Galateni 3, 26; 4, 7; 1 Ioan 3,1-2).

8, 33-36: Ei î n s ă I-au răspuns: Noi s u n t e m s ă m â n ţ a l u i Avraam şi

n i m ă n u i niciodată n - a m fost robi. C u m zici Tu că: Veţi fi l i b e r i ? (34)41

Iisus le-a răspuns: Adevărat, adevărat vă spun: O r i c i n e săvârşeşte păcatul

" In ediţia de la 1805, în loc de „Veţi fi liberi?", se găseşte „Slobozi veţi f i ? "
224 Capitolul 8 SFÂNTUL TEOFILACT ARHIEPISCOPUL BULGARIEI

este r o b p ă c a t u l u i . (35) Iar r o b u l n u rămâne î n casă în v e a c ; Fiul însă

42 43

r ă m â n e î n veac. (36) D e c i , dacă Fiul vă va face liberi, liberi veţi fi într-

adevăr . 44
(8, 33) 2 Paralipomena 2 0 , 7 / Matei 3 , 9 / Ioan 8 , 3 9 (8,34) 2 Petru 2 , 1 9 / Romani 6 , 1 6 , 2 0

(8, 35) Facere 2 1 , 1 0 / Galateni 4 , 3 0 (S, 36) Romani 6 , 1 8 ; 8 , 2 / 1 Corinteni 7 , 2 2 / Galateni 5,1

Trufaşii, uitându-se iarăşi la cinstea [neamului] lor, care n u era slăvită,

se sălbăticesc, zicând: „ S ă m â n ţ ă a lui Avraam s u n t e m " , măcar că, de se
cuvenea ca ei să se mâhnească, de altceva trebuiau să se mâhnească. Pentru
că le-a zis lor [Domnul]: „Veţi cunoaşte adevărul" (Ioan 8,32). Deci, trebuiau
să zică: „Aşadar, cum? A u , doară, acum nu ştim adevărul? Şi minciună sunt
toate cele ale Legii şi cunoştinţa noastră?" însă, de nimic din acestea nu
purtau ei grijă, ci pentru lucruri lumeşti se mâhnesc, socotind ei că îi ocăreşte
întru acest fel, anume că sunt robi şi de neam prost [de rând].
„ S ă m â n ţ ă a lui Avraam s u n t e m " - nicăierea n u pomenesc de isprăvile
[faptele] lor, ci la părinţi aleargă; pentru aceasta şi Ioan [Botezătorul]
grăieşte către dânşii: „ N u î n c e p e ţ i a zice: Tată a v e m pe A v r a a m " (Matei 3,
9; Luca 3, 8). Măcar că arătat [vădit] minţeau, zicând că „ n i m ă n u i [nici­
odată] n - a m fost r o b i " , pentru că au fost robi, de câte ori au fost luaţi în
robie de egipteni (Deuteronom 16, 12; 14,18) şi de babiloneni (Ieremia 29,
20) şi de alţii mulţi (1 Macabei 9, 72 etc). însă, Domnul nu-i vădeşte pe
dânşii că mint, pentru că nu S e sârguia să-i arate că sunt robi oamenilor, ci
„ r o b i p ă c a t u l u i " , care şi preagrea robie este, din care numai Dumnezeu
poate să izbăvească; căci, a ierta păcatele, n u m a i a lui D u m n e z e u este
(Matei 9, 6; Marcu 2, 10). Pentru aceasta zice: „«Tot cela ce face păcatul,
rob este p ă c a t u l u i » , deci, şi voi sunteţi robi, ca unii care sunteţi păcătoşi".
Apoi, fiindcă era cu putinţă ca ei să zică: „Cu toate că unei robii ca
aceasta suntem supuşi, însă avem jertfe, avem preoţi, care ne vor curaţi pe
noi de p ă c a t e " , răspunde [Domnul] că şi aceia sunt robi, „pentru că toţi au
greşit [păcătuit] şi s u n t lipsiţi de slava lui D u m n e z e u " (Romani 3,23). „Şi,
pentru aceasta, robi fiind şi preoţii voştri, nu au putere a ierta altora păcatele".
Lucru, care, şi însuşi Pavel, mai luminat [limpede] îl grăieşte: „Dator este
preotul pentru sine să aducă jertfe pentru păcate, precum şi pentru norod,
de v r e m e ce şi el este cuprins de n e p u t i n ţ ă " (Evrei 5,2-3).
Zice [Domnul]: „ R o b u l n u r ă m â n e în c a s ă " , adică nu are putere de a
dărui, fiindcă nu este stăpân al „ c a s e i " , însă Fiul, stăpân al „casei" este şi
„ r ă m â n e î n c a s ă " . Iar „ c a s ă " numeşte puterea, tot astfel c u m , în alt loc,

în ediţia de la 1805, versetul 34 este: „Răspuns-a lor Iisus: Amin, amin grăiesc
42

vouă, că tot cela ce face păcatul, rob este păcatului".

în ediţia de la 1805, în versetul 35, în loc de „în veac", se găseşte „în veci".
43

în ediţia de la 1805, versetul 36 este: „Deci dacă vă va slobozi pe voi Fiul, cu

44

adevărat slobozi veţi f i " .

TÂLCUIREA SFINTEI EVANGHELII DE LA IOAN Capitolul 8 225

numeşte stăpânirea, zicând: „în casa Părintelui M e u m u l t e l ă c a ş u r i s u n t "

(Ioan 14,2). „Aşadar, aceia - adică preoţii voştri - « r o b i » fiind, n u a u putere
a ierta, însă «Fiul» - adică Eu - «rămânând î n c a s ă » , zic, î n puterea şi
stăpânirea cea începătoare [izvorâtoare, t e m e l u i t o a r e , c â r m u i t o a r e ] şi
Stăpân al «casei» fiind, slobozenie vă dăruiesc v o u ă , căci «toate s u n t a l e
Mele» (Ioan 16,15; 17,10) şi, de o putere şi de o stăpânire sunt E u c u Tatăl.
Şi, de vă voi slobozi [libera] Eu, atunci cu slobozenia cea adevărată veţi fi
cinstiţi, căci, acum, cu mincinoasă slobozenie [libertate] v ă lăudaţi, însă,
«cu adevărat», şi cu însăşi lucrarea [în chip lucrător], d e către M i n e «veţi
fi s l o b o z i ţ i » " .

8,37-38: Ştiu că sunteţi sămânţa lui Avraam, d a r căutaţi să M ă o m o ­

râţi, pentru că cuvântul M e u n u încape în v o i . (38) Eu v o r b e s c c e e a c e
45

am văzut la Tatăl M e u , iar voi faceţi ceea ce aţi a u z i t de la tatăl v o s t r u . 46

(8, 37) Matei 3 , 9 / I o a n 7 , 1 9 ; 1 8 , 4 0

Zice [Domnul]: „Voi, pe voi înşivă vă faceţi « s ă m â n ţ ă a l u i A v r a a m » ,

însă şi Eu, dimpreună cu voi mărturisesc aceasta: căci rudenia cea trupească
către Sfântul [Patriarh] o păziţi [vegheaţi, străjuiţi], î n s ă r u d e n i a c e a
duhovnicească lipseşte de la voi. Acela era drept şi iubitor d e o a m e n i şi
iubitor de străini, iar voi - trecând cu vederea restul vieţii voastre, şi n u m a i
această arătată faptă, pe care acum o faceţi, să o cerc [semuiesc] - sunteţi
ucigaşi şi neiubitori de oameni. Căci «căutaţi să M ă o m o r â ţ i » şi ziceţi că
sunt «vinovat de m o a r t e » (Matei 26,66; Marcu 14,64). Aşadar, c u m puteţi
47

să fiţi cu adevărat fii ai aceluia [Avraam], fiind atâta de departe d e chipurile

[pildele] părinteşti? Deci, întrucât cu rudenia v ă trufiţi, datori sunteţi şi
faptei bune a aceluia să-i urmaţi".
Apoi, ca să n u poată ei spune: „Cu dreptate c ă u t ă m să Te o m o r a m " ,
arată [ D o m n u l ] pricina, z i c â n d : „Căci n u p e n t r u a l t c e v a v ă t u r b a ţ i
[înverşunaţi, întărâtaţi] asupra Mea, ci numai deoarece c u v â n t u l M e u este
mai înalt decât cugetul vostru şi «nu încape î n t r u v o i » . M ă c a r că p e n t r u
aceasta nu se cuvenea să Mă omorâţi, ci, mai v â r t o s [cu prisosinţă], să M ă
rugaţi ca să vă învăţ înălţimea dogmelor, şi [astfel] să M ă cinstiţi şi să M ă
aveţi la evlavie".
Apoi, ca să nu-I zică Lui: „Cu cuviinţă Te u r â m pentru c u v â n t u l T ă u ,
căci nu ne grăieşti nouă de la D u m n e z e u , ci de la Tine, şi de aceea, nici n u

45
In ediţia de la 1805, în loc de „în voi", se găseşte „întru voi". —
46
în ediţia de la 1805, versetul 38 este: „Eu ceea ce am văzut la Tatăl Meu, grăiesc, şi
voi ceea ce aţi văzut la tatăl vostru, faceţi".
47
Ca un Dumnezeu adevărat, Mântuitorul vorbeşte cu ei, ca şi cum deja împliniseră
răstignirea S a
226 Capitolul 8 '" ' " SFÂNTULTEOFILACT ARHIEPISCOPUL BULGARIEI

p o a t e să «încapă întru noi» învăţătura Ta", zice [Domnul]: „Nu de la Mine

grăiesc, ci «cele ce le-am văzut la Tatăl M e u » , acelea le «grăiesc», dar
«voi ceea ce aţi văzut la tatăl vostru, faceţi». Căci Eu «grăiesc» [lucruri]
d u m n e z e i e ş t i şi cereşti - şi prin acestea II arăt pe Tatăl M e u - , însă voi,
prin cele p e care le «faceţi», pe «tatăl vostru» îl închipuiţi , pe diavolul, 48

cu a d e v ă r a t " .
Iar, când îl auzi [pe D o m n u l ] , zicând: „Ceea ce am văzut, grăiesc", să
n u s o c o t e ş t i v e d e r e t r u p e a s c ă , ci cunoştinţă firească şi adevărată şi
încredinţată. „Căci, precum ochii cei care văd bine, ceea ce este cu adevărat,
v ă d a d e v ă r a t şi n u se amăgesc, aşa, şi Eu, cu adevărat, pe acelea le grăiesc,
p e care le-am cunoscut de la Tatăl".

8, 39-41: Ei au răspuns şi I-au zis: Tatăl nostru este Avraam. Iisus le-a
zis: D a c ă aţi fi fiii lui Avraam, aţi face faptele lui Avraam. (40) Dar voi 49

a c u m căutaţi să M ă ucideţi pe Mine, Omul Care v-am spus adevărul pe

care l-am auzit de la Dumnezeu. Avraam n-a făcut aceasta. (41) Voi faceţi
faptele tatălui vostru. Zis-au Lui: Noi nu ne-am născut din desfrânare . 50

U n tată avem: pe D u m n e z e u . 51
rs,39)Matei3,9/Luca3,8/ioan8,33/
Romani 4 , 1 1 - 1 2 , 1 6 ; 9 , 7 / Galateni 3 , 7 (8,40) Psalm 108,3 / Ioan 8 , 3 7 (8,41) Isaia 63,16; 64,7
El, ca „tată" al lor li—1 scrie [numeşte] pe diavolul (Ioan 8, 38), căci îi
v e d e a p e ei [a fi] asemenea aceluia prin „lucruri". Iară ei, pe „Avraam", în
sus şi în jos îl aduc [vântură]. Şi, adeseori, pomeneşte Domnul de voinţa lor
cea turbată [întărâtată, înverşunată] spre ucidere şi îi depărtează [dezlipeşte,
osebeşte] de rudenia Dreptului [Avraam], ca lauda lor cea multă să o taie
[ c u r m e , reteze] şi să-i plece să nu-şi aibă nădejdile întru această deşartă
semeţie a rudeniei celei după trup, ci întru asemănarea voinţei [vrerii lui
Avraam]. Şi, cu adevărat, Domnul, ca un doctor, potoleşte [domoleşte, alină]
umflarea sufletelor , pe care o aveau din înşelarea cea pentru rudenia cu
52

Avraam, şi dintru care erau împiedicaţi să vină la Hristos, socotind ei că le

48
Adică îl închipuiţi pe diavol, îi pliniţi chipul, prin cruzimea şi vrăjmăşia voastră,
căci „el dintru început a fost ucigător de oameni şi nu a stat întru adevăr, pentru că nu
este adevăr întru el. Când grăieşte minciuna, grăieşte dintru ale sale, căci este mincinos
şi tatăl m i n c i u n i i " (Ioan 8, 44).
49
în ediţia de la 1805, în versetele 39 şi 41, în loc de „faptele", se găseşte „lucrurile".
^ în ediţia de la 1805, în loc de „desfrânare", se găseşte „curvie".
51
[1805] Şi cum ei fără de frică îl numesc „tată" al lor pe Dumnezeu, iar asupra lui
Hristos, când îl numea Tată al Său pe Dumnezeu, se mâniau? Pentru că El zicea că Tată
al Lui este, fireşte (după Zigaben).
52
„Umflarea sufletelor" - adică îngâmfarea, trufia care, prin nădăjduirea omului în
sine, pare că ar aduce oarecare sporire, însă nu pricinuieşte decât puţinătate, micşorime,
micime de suflet şi, totodată, amară deznădejde.
TÂLCUIREA SFINTEI EVANGHELII DE LA IOAN Capitolul 8 227

este îndestulător spre mântuire o rudenie ca aceasta „Aşadar, n u sunteţi fii

ai lui Avraam, pentru că sunteţi ucigaşi şi «căutaţi să M ă o m o r â ţ i » " .
Apoi, ca să nu spună cineva: „Cu dreptate «caută să Te o m o a r e » " , zice
[pe Cine vor a ucide]: „«Omul Care» nu îi sunt potrivnic lui D u m n e z e u ,
nici « n u caut slava M e a » (Ioan 8, 50), ci cele «pe care l e - a m auzit» de la
Tatăl M e u , acelea le «grăiesc» şi «adevărul» îl propovăduiesc". Şi care e
„adevărul" acesta? Adeverit [lucru] că acesta este: a n u m e că e deopotrivă
[întocmai] cu Tatăl, iar nu slugă [slujitor, rob], ca unul dintre Prooroci, ci
Fiu, nimic al Său deosebit [aparte, despărţit] făcând sau grăind, ci, toate
cele ale Tatălui. Căci, pentru acestea îl „căutau" pe El „să-L o m o a r e " .
însă ei, iarăşi [din nou] zic: „Noi n u s u n t e m n ă s c u ţ i din c u r v i e . U n
tată a v e m : pe D u m n e z e u " . Vezi îngâmfare n e b u n e a s c ă ! D o m n u l şi din
rudeniaiui Avraam îi scoate pe dânşii, iar ei, atâta se m â n d r e s c , încât, din
mândrie, şi fii ai lui Dumnezeu se fac pe ei înşişi. Căci, fiindcă au auzit că:
„Fiul Meu cel întâi născut este I s r a i l " (Ieşire 4,22), se fălesc întru d u m ­
53

nezeiasca primire de fii. Măcar că, se cuvenea să îl audă ei şi în alt loc p e

Dumnezeu, când zice: „Fii am născut şi i-am înălţat, iară ei s-au l e p ă d a t
de M i n e " (Isaia 1,2). Şi, măcar că, putea D o m n u l să-i vădească p e dânşii,
5 4

că mulţi dintr-înşii din curvie s-au născut - căci, împotriva Legii, femei
evreice se împreunau cu păgâni, asemenea şi bărbaţi iudei, cu femei păgâne
(1 Ezdra 10,1-19, 44; Neemia 13, 23-30) - însă n u face a c e a s t a C ă c i , n u la
aceasta Se sârguia, a n u m e să le vădească n e a m u l lor cel prost [de r â n d ] ,
după trup, ci, toată osârdia Lui era, ca să-i arate pe ei d e n e a m prost [de
rând], după duh.

8, 42-43: Le-a zis Iisus: Dacă D u m n e z e u ar fi Tatăl vostru, M - a ţ i i u b i

pe M i n e , căci de la D u m n e z e u am ieşit şi am venit. P e n t r u că n - a m v e n i t
de la M i n e î n s u m i , ci El M-a trimis. (43) D e ce n u înţelegeţi vorbirea
Mea? Fiindcă n u puteţi să daţi ascultare cuvântului M e u , (s, 42) i o a n 7 , 2 8
55

După ce i-a scos pe dânşii din rudenia cea către Avraam, ei la cea mai
mare s-au suit [cocoţat], pe D u m n e z e u făcându-L „ t a t ă " al lor (Ioan 8,41).
Căci, după ce [Domnul] i-a înfruntat pe dânşii că sunt ucigaşi, ei, ca şi
cum îndreptăţindu-se că pentru Dumnezeu fac izbândire şi pentru aceasta

53
în ediţia 1988 a Sfintei Scripturi, avem: „Aşa zice Domnul Dumnezeul evreilor:
Israil este fiul Meu, întâi-născutul Meu" (Ieşire 4,22).
54
în ediţia 1988 a Sfintei Scripturi, avem: „Ascultă, cerule, şi ia aminte, pământule,
că Domnul grăieşte: Hrănit-am feciori şi i-am crescut, dar ei s-au răzvrătit împotriva
Mea" (Isaia 1, 2).
55
în ediţia de la 1805, versetul 43 este: „Pentru ce glasul Meu nu-1 cunoaşteţi? Căci
nu puteţi să auziţi cuvântul Meu".
228 Capitolul 8 SFÂNTUL TEOFILACT ARHIEPISCOPUL BULGARIEI

se sfătuiesc asupra L u i [Fiului], unele ca acestea grăiesc. Drept aceea, şi

D o m n u l - arătând că ei nu fac izbândire pentru D u m n e z e u , nici nu sunt
aşa, p r e c u m ei socoteau, fii ai lui D u m n e z e u , pentru însăşi aceasta, că ei
c u g e t ă a s u p r a Lui c e l e de u c i d e r e , ci m a i v â r t o s [cu p r i s o s i n ţ ă ] se
împotrivesc lui D u m n e z e u - , zice: „De ar fi fost Dumnezeu Tatăl vostru,
M-aţi fi iubit pe Mine, căci Eu «de la D u m n e z e u a m i e ş i t » " în lume, adică,
după Venirea cea în trup. „Au, doară, potrivnic sunt Eu lui Dumnezeu?
De la Acela «am v e n i t » . Din această pricină, Aceluia îi sunteţi vrăjmaşi,
cu M i n e luptându-vă [războindu-vă]".
„«Pentru ce glasul M e u nu-1 c u n o a ş t e ţ i » , nici n u pricepeţi, nici nu
înţelegeţi cele ce le grăiesc? Arătat este, cu adevărat, că dintru nimic altceva,
ci n u m a i pentru că « n u puteţi să daţi ascultare cuvântului M e u » , adică
n u voiţi". Căci, cuvântul acesta „nu p u t e ţ i " , este pus în loc de „nu voiţi".
„Căci, până când petrece [rămâne, sălăşluieşte] întru voi zavistie şi voinţă
[vrere] poftitoare de ucidere, c u m veţi «putea da ascultare» celor pe care
le grăiesc E u ? "

8, 44-45: Voi sunteţi din tatăl vostru diavolul şi vreţi să faceţi poftele
tatălui vostru. El, de la început , a fost ucigător de oameni şi n u a stat întru
56

adevăr, pentru că nu este adevăr întru el. C â n d grăieşte minciuna, grăieşte

dintru ale sale, căci este mincinos şi tatăl minciunii. (45) Dar pe M i n e , fiindcă
spun adevărul, nu M ă credeţi . 57
(8, a) Facere 3 , 4 , 1 5 /
Matei 13, 38 / Faptele Apostolilor 1 3 , 1 0 / 1 Ioan 3 , 8 - 9 / Iuda 1, 6 / 2 Corinteni 1 1 , 3
A zis că „nu puteţi să daţi ascultare cuvântului M e u " , adică „nu voiţi";
apoi adaugă în urmă şi pricina pentru care n u voiau, pentru că „din tatăl
vostru sunteţi". Din care? Din „diavolul". „Căci voi, din trufie, vi-L scrieţi
[numiţi, socotiţi] vouă înşivă pe Dumnezeu drept «tată» (loan 8, 41), însă
«lucrurile [faptele]» voastre p e diavolul vi-1 mărturisesc vouă de «tată»,
mai adevărat, căci «poftele» acestuia «voiţi să le f a c e ţ i » " . Şi n u a zis
„lucrurile", ci „poftele", arătând că foarte cu poftă [poftire, râvnire] se aflau
ei către minciună şi către ucidere, care sunt mai osebite răutăţi ale diavolului.
„Căci acela «a fost dintru început ucigător de oameni», pentru aceasta şi
voi, căutându-Mă să M ă omorâţi, vă asemănaţi aceluia care l-a omorât pe
A d a m ; dar încă nici «nu a stat întru adevăr» acela, ci este „tatăl m i n c i u n i i " ;
deci şi voi, minţind asupra M e a şi zicând că nu sunt de la Dumnezeu şi
«nestând întru adevăr» şi nici rămânând întru cuvântul M e u , sunteţi fii ai

^ In ediţia de la 1805, în loc de „de la început", se găseşte „dintru început".

în ediţia de la 1805, în loc de „spun adevărul, nu Mă credeţi", se găseşte „adevărul
57

grăiesc, nu credeţi Mie".

 TÂLCUIREA SFINTEI EVANGHELII DE LA IOAN Capitolul 8 229

| aceluia care a născut minciuna". Căci, acela, şi p e D u m n e z e u , către oameni

\ L-a clevetit, zicând către Eva: „Zavistuindu-vă v o u ă [ D u m n e z e u ] , v-a oprit
pe voi de la p o m " (cf. Facere 3, 5); şi pe oameni iarăşi i-a clevetit către
Dumnezeu, precum pe Iov, zicând: „Au doară î n zadar cinsteşte I o v p e
D u m n e z e u ? " (Iov 1, 9). Aşadar, când grăieşte minciuna, dintru ale sale
grăieşte; adică, oamenii, cei care uneltesc [folosesc, mfrebuinţează] minciuna,
ca pe una străină o împletesc pe aceasta [într-ale lor], iar diavolul, ca pe a sa
osebită unelteşte minciuna, căci el a născut-o şi el este cel deplin mincinos şi
„tatăl" ei - adică al „ m i n c i u n i i " - el este. Căci a zis către Eva: „în orice zi
veţi mânca, veţi fi ca nişte Dumnezei" (cf. Facere 3, 5), iar ei moarte mai
vârtos [cu prisosinţă] au cules.
Şi zice [Domnul]: „Eu, pentru că «adevărul î l grăiesc, n u credeţi M i e » .
Căci, neputând pentru nimic altceva să Mă învinuiţi [prihăniţi], n u m a i
din pricina «adevărului», vă turbaţi [întărâtaţi] asupra Mea, ca nişte fii ai
«tatălui m i n c i u n i i » " .

8,46-50: Cine dintre voi M ă vădeşte de păcat ? D a c ă s p u n adevărul, 58

de ce voi n u M ă credeţi? (47) C e l care este d e la D u m n e z e u a s c u l t ă

cuvintele lui D u m n e z e u ; de aceea voi n u ascultaţi, p e n t r u că n u sunteţi
59

de la D u m n e z e u . (48) Au răspuns iudeii şi I-au zis: O a r e , n u z i c e m n o i

bine că Tu eşti samarinean şi ai d e m o n ? (49) A r ă s p u n s Iisus: Eu n u a m
60

demon, ci cinstesc pe Tatăl M e u , şi voi n u M ă cinstiţi p e M i n e . (50) D a r 61

Eu n u caut slava M e a . Este cine să o caute şi să j u d e c e . 62

(8, 46) Pilde 8 , 7 / 2 Corinteni 5 , 2 1 (8, 47) Sirah 3 , 2 8 / I o a n 1 0 , 2 6 - 2 7 / 1 Ioan 4 , 6

(8,48) 2 Paralipomena 1 8 , 2 1 / Matei 1 0 , 2 5 / Ioan 8 , 2 0 ; 1 0 , 2 0 (8,50) Ioan 7 , 1 8

Fiindcă fii ai lui Dumnezeu se numeau p e ei înşişi (Ioan 8, 41), zice

[Domnul]: „De sunteţi fii ai lui Dumnezeu, cu adevărat, vi se cade ca, p e
cel ce păcătuieşte, a-1 urî. Aşadar, dacă şi pe M i n e , p e C a r e M ă urâţi, puteţi
să « M ă vădiţi» că păcătuiesc, arătat [adeverit] este că M ă urâţi c u dreptate.
Iar, dacă nici unul n u poate să « M ă vădească [de p ă c a t ] » , este cunoscut
[învederat] că, din pricina «adevărului» Mă urâţi". Şi pentru care „ a d e v ă r "
îl urau? C u adevărat, numai pentru acesta: că S e zicea p e Sine F i u al lui

în ediţia de la 1805, în loc de „Mă vădeşte de păcat", se găseşte „Mă vădeşte pe

58

Mine pentru păcat".

în ediţia de la 1805, în loc de „cuvintele", se găseşte „graiurile".
59

în ediţia de la 1805, în versetele 48-49, în loc de „demon", se găseşte „drac".

60

în ediţia de la 1805, în loc de „voi nu Mă cinstiţi pe Mine", se găseşte „voi Mă

61

necinstiţi pe Mine".
în ediţia de la 1805, în loc de „Este cine să o caute şi să judece", se găseşte „Este
62

Cela Ce caută şi judecă".

230 Capitolul 8 SFÂNTUL TEOFILACT ARHIEPISCOPUL BULGARIEI

D u m n e z e u , l u c r u c a r e , prea adevărat este. „Iar, «cel care e s t e de la

D u m n e z e u , ascultă graiurile lui D u m n e z e u » , pentru aceea şi voi, de aţi
fi fii ai lui D u m n e z e u , n u v-aţi fi abătut de la a M ă asculta pe Mine, nici nu
aţi fi poftit [a săvârşi] ucidere asupra Fiului lui Dumnezeu, a Celui Care a
venit de S u s şi grăieşte cele ale lui Dumnezeu". • ----
Aşadar, D o m n u l aşa, cu blândeţe grăieşte, însă ei spre ocări se pornesc,
căci zic: „ O a r e , n u z i c e m noi b i n e că Tu eşti samarinean şi ai drac?"
„ S a m a r i n e a n " îl n u m e a u pe El, ca pe Cel Ce strica obiceiurile iudaiceşti -
p r e c u m cel al sâmbetei - , căci samarinenii nu ţineau cu de-adinsul cele
ale iudeilor. Iar „ î n d r ă c i t " îl numesc pe El, poate şi în felul acela, în care
ziceau ei că El: „cu d o m n u l dracilor scoate dracii" (Matei 9, 34; Marcu 3,
22). Căci, toţi aceia care îl năpăstuiau pe El că scoate dracii „cu B e e l z e b u l " ,
ziceau că El îl are p e dracul Beelzebul, cu care săvârşea minunile (Matei
10, 25; 12, 24-28; Luca 11, 15-20). însă, poate, şi pentru că [Domnul] le
descoperea cugetele şi gândurile lor, de aceea socoteau că El „are drac",
b ă n u i n d ei că de la draci I se descopereau Lui cele ascunse ale inimii lor.
Iar, c â n d I-au [mai] zis Lui „samarinean", aceasta Evanghelistul nu a mai
spus-o nicăieri. Aşadar, dintru aceasta este arătat [adeverit] că multe au
lăsat Evangheliştii şi n u le-au scris toate (Ioan 21, 25), precum şi în alt loc
am mai însemnat . 63

Aşadar, aceia cu unele ca acestea îl ocărăsc [pe D o m n u l ] , iar El, fără

de răutate primeşte ocările cele [grăite] asupra Lui. Căci, atunci când fii ai
lui D u m n e z e u se n u m e a u p e ei înşişi (Ioan 8,41), îi mustră tare pe dânşii,
p e n t r u a d e v ă r f ă c â n d izbândire; iar, când îl ocărăsc pe Dânsul, nu le
r ă s p l ă t e ş t e [pe p o t r i v ă ] , învăţându-ne şi pe noi ca, pentru cele către
D u m n e z e u , să izbândim [să facem izbândire], iar cele către noi, cu blândeţe
să le suferim, p r e c u m şi El lin zice: „Eu n u am drac, ci cinstesc pe Tatăl
M e u " . D a r c u m îl „ c i n s t e a " pe Tatăl? Izbândire făcând pentru Dânsul şi
n e s u f e r i n d u - i p e ei - care erau ucigaşi şi mincinoşi - a se n u m i fii ai
m â n t u i t o r u l u i şi adevăratului Dumnezeu. Deci, zice [ D o m n u l ] : „Voi,
pentru că E u îl «cinstesc pe Tatăl M e u » - Care este ocărât de voi, fiindcă
II năpăstuiţi pe El că este tată al vostru (Ioan 8, 41) - pentru aceasta «Mă
n e c i n s t i ţ i pe M i n e » . Insă, deşi Eu, pentru Mine însumi n u fac izbândire,
ci, ocărât fiind, sufăr [rabd, îngădui], să nu socotiţi că, fără de izbândire
[răsplătire] vi se va lăsa vouă ocara aceasta. Căci, Tatăl este Cel Care va
face izbândire pentru Mine, Cel Care sunt ocărât pentru aceasta, anume
că i z b â n d e s c pentru Dânsul şi nu vă sufăr [rabd, îngădui] când vă faceţi

63
Vezi şi tâlcuirea de la Ioan 1, 31-34.
 TÂLCUIREA SFINTEI EVANGHELII DE LA IOAN Capitolul 8 231

| pe voi înşivă fii ai Aceluia Aşadar, «este Cela C e caută s l a v a M e a » şi n u

1 numai o «caută», ci poate să «şi judece» şi să osândească p e cei care, fără
I de pricină [temei], M ă ocărăsc pe M i n e " . Căci, de multe ori, cineva caută
să-şi facă izbândire pentru ocară, însă nu poate el să j u d e c e . Iar Tatăl şi
„caută s l a v a " Fiului şi poate „şi să j u d e c e " ; aşadar, pentru aceasta, a zis:
„Este Cela Ce caută şi j u d e c ă " .

8,51-52: Adevărat, adevărat zic vouă : Dacă cineva va păzi cuvântul

64

M e u , n u va vedea moartea î n veac. (52) Iudeii I-au zis: A c u m a m cunoscut

65

că ai d e m o n . Avraam a murit, de asemenea şi Proorocii; şi Tu zici: D a c ă

66

cineva va păzi cuvântul M e u , n u va gusta moartea î n veac. <8, sv i o a n 5,24

O, iubire de oameni! Aceia ocărăsc, iar El, căutarea şi izbândirea cea

pentru slava Sa lăsându-o Tatălui, spre sfătuire şi învăţătură Se întoarce,
făcându-le bine celor care îl ocărăsc. Aşa se cuvine şi noi să [le] răsplătim
vrăjmaşilor [noştri].
Aşadar, ce le-a zis lor? „Dacă va păzi cineva c u v â n t u l M e u " , adică,
dacă după ce a crezut, va avea şi viaţă curată. Căci, atunci păzeşte cineva,
cu adevărat, învăţătura Domnului, când are şi viaţă curată. D e c i , unul ca
acesta „nu va vedea m o a r t e a " cu care păcătoşii m o r „în v e a c u l " c e v a să
fie, dându-se [fiind daţi] la muncă [caznă, chin] fără de m o a r t e şi din 67

viaţa cea adevărată căzând.

încă, totodată, le şi dă lor să înţeleagă că: „Dacă «cel c e p ă z e ş t e
cuvântul M e u » n u «moare», cu mult mai vârtos [cu covârşire nici] E u [nu
m o r ] . Aşadar, pentru ce v ă porniţi cu ucidere asupra M e a , C e l Care [cu]
atâta [covârşire] nu pot fi ţinut de moarte, încât, mai vârtos şi altora le dau
viaţa cea adevărată?" Căci, cei ce cred, cu toate că m o r fireşte, însă întru
D u m n e z e u , vii sunt.
Iar iudeii, ce răspund la acestea? Socotesc că El Se îndrăceşte şi, ca [şi]
c u m din vătămarea minţii, grăieşte nişte lucruri ciudate. Căci, zic ei: „Aceia
care au luat în urechi cuvintele lui Dumnezeu «au m u r i t » - Avraam şi
68

Proorocii - iar cei care le iau în urechi pe ale Tale, n u vor muri? C u adevărat,
a c u m a m cunoscut, cu încredinţare şi cu adeverire, că Te îndrăceşti, unele
ca acestea grăind".

M
în ediţia de la 1805, în loc de „Adevărat, adevărat zic vouă", se găseşte „Amin,
amin grăiesc vouă".
In ediţia de la 1805, în loc de „moartea", se găseşte „moarte".
65

în ediţia de Ia 1805, în loc de „demon", se găseşte „drac".

66

Adică, fără de sfârşit, neîncetată, nemărginită, pururea-dăinuitoare, veşnică.

67

Au luat în urechi, adică au primit în auz, au ascultat cuvintele lui Dumnezeu.

68
232 Capitolul 8 SFÂNTUL TEOFILACT ARHIEPISCOPUL BULGARIEI

S, 53-55: Nu c u m v a eşti Tu m a i mare d e c â t tatăl nostru Avraam,

69 70

c a r e a m u r i t ? Şi au m u r i t şi Proorocii. Cine Te faci Tu a fi? (54) Iisus a

r ă s p u n s : D a c ă M ă slăvesc Eu pe M i n e î n s u m i , slava M e a n i m i c n u este.

Tatăl M e u este Cel C a r e M ă s l ă v e ş t e , despre Care ziceţi voi că este
71

D u m n e z e u l vostru. (55) Şi n u L - a ţ i cunoscut, dar Eu î l ştiu; şi, dacă aş

z i c e că n u - L ştiu, aş fi m i n c i n o s a s e m e n e a vouă. Ci î l ş t i u şi păzesc

C U V â n t u l Lui .
72
(8,54) Ioan 1 6 , 1 4 / Faptele Apostolilor 3 , 1 3 / Evrei 5, 5

Neînţelegând nepricepuţii despre care moarte zice D o m n u l că nu se

va atinge de cei ce cred într-însul, grăiesc către El nişte cuvinte fără de
socoteală [socotinţă] şi nebuneşti. Căci, vezi c u m răspund: „Au doară eşti
Tu m a i m a r e decât părintele nostru Avraam?" Şi, cu adevărat, aşa trebuiau
ei să zică: „Au doară eşti Tu mai m a r e decât D u m n e z e u ? C e i care au auzit
cuvântul lui D u m n e z e u au murit, iar cei care îl aud p e al Tău, nu vor
m u r i ? " Insă nu spun aşa, ci, ce grăiesc? Vrând să-L arate p e El mai mic şi
decât Avraam, ei zic: „ A u doară eşti Tu m a i m a r e decât p ă r i n t e l e nostru
A v r a a m ? " Insă D o m n u l nu le descopere lor pentru care moarte a zis, iar
c u m că este mai m a r e decât Avraam îi învaţă p e dânşii puţin mai j o s . 73

Iar aceea ce o zic ei: „Cine Te faci Tu a f i ? " , spre ocară o spun: „Tu, Cel
Care n u eşti vrednic d e nici un cuvânt, Cel Care eşti fiu al teslarului (Ioan
1, 45; 6, 42), Cel Care eşti din Galileea (Luca 2, 4, 39; loan 7, 41), «Cine Te
faci Tu a fi»? N u lucrurile, nici adevărul, nici Scripturile, ci «Cine Te faci
Tu a f i ? » Căci răpeşti slava". însă, Domnul, ce le răspunde? Spune: „«Dacă
M ă slăvesc Eu p e M i n e î n s u m i , s l a v a M e a n i m i c n u e s t e » , precum voi
socotiţi, însă acum «este» Altul «Care M ă slăveşte» pe Mine, «Tatăl M e u » " .
Căci [Tatăl] îl slăvea p e El în toată vremea: când prin proorociile cele pentru
D â n s u l , când p r i n m ă r t u r i a c e a d i n C e r u r i , c â n d p r i n m u l t e l e şi
74

nenumăratele minuni. Şi spune [Domnul]: „Voi ziceţi că acest «Tată» este

« D u m n e z e u l vostru», însă nu-L cunoaşteţi p e El, nici ca p e Cel Care este
Tată al M e u , nici ca p e Cel Care este D u m n e z e u al vostru. Căci de L-aţi fi
cunoscut pe El, ca p e Cel Care este Tată, L-aţi fi cinstit p e Fiul Lui, însă
a c u m , de vreme ce, p e Fiul n u - L cinstiţi, arătat [adeverit] este că «nu-L

In ediţia de la 1805, în loc de „nu cumva", se găseşte „au doară".

69

In ediţia de la 1805, în loc de „tatăl", se găseşte „părintele".

70

în ediţia de la 1805, în loc de „Tatăl Meu este Cel Care Mă slăveşte", se găseşte
71

„Este Tatăl Meu Carele Mă slăveşte pe M i n e " .

în ediţia de la 1805, în loc de „Ci îl ştiu şi păzesc cuvântul L u i " , se găseşte „Ci îl
72

ştiu pe El şi cuvântul Lui păzesc".

Adică, în cele care urmează în tâlcuirea de la 8, 56-59.
73

Vezi: Matei 3,17; 17, 5; Marcu 9, 7; Luca 9, 35; 2 Petru 1,17.

74
I
j TÂLCUIREA SFINTEI EVANGHELII DE LA IOAN Capitolul 8 233
î cunoaşteţi» pe El, ca p e Cel Care este Tată al M e u . î n s ă , nici ca p e C e l Care
l este Dumnezeu « n u II cunoaşteţi». Căci, de ar fi fost aşa [adică d e L-aţi fi
cunoscut], v-aţi fi temut de cuvintele L u i , ca d e a l e lui D u m n e z e u
75

(Deuteronom 13, 4). Iar acum, într-atâta nu-L băgaţi în s e a m ă p e E l , încât

Acela, legiuind: « S ă n u ucizi!» (Ieşire 20,13; Deuteronom 5,17), voi v ă porniţi
cu ucidere asupra M e a şi asta, cu atât mai mult, cu cât, n u puteţi să « M ă
vădiţi pe Mine pentru păcat» (Ioan 8,46). Aşadar, dintru acestea este arătat
[vădit] că nicidecum «nu-L cunoaşteţi», însă «Eu îl ştiu» p e El, fireşte - c u
adevărat - având cunoştinţa Lui, căci, c u m sunt E u , întru acest fel este şi
Tatăl. Deci, de vreme ce M ă ştiu p e Mine, «îl ştiu» şi p e A c e l a « Ş i , dacă aş
zice că nu-L ştiu, aş fi mincinos asemenea vouă». Căci voi, trufindu-vă că
«îl cunoaşteţi» pe El, minţiţi; însă Eu, ştiindu-L p e El, de voi zice că n u - L
ştiu, tăgăduiesc adevărul".
[Ar fi zis iudeii:] „Aşadar, ce semn dai că «îl ştii» p e E l ? " Zice [Domnul]:
„Eu «păzesc cuvântul L u i » " - „cuvânt" n u m i n d poruncile Lui [Tatălui ] - 76

„căci n u Mă împotrivesc A c e l u i a nici n u M ă trufesc, ca un împotrivnic al

lui Dumnezeu, nici nu stric poruncile Lui. Iar voi, de v r e m e c e sunteţi
călcători ai poruncilor Lui - de pofte rele fiind cuprinşi şi de ucidere însetând
şi celelalte care în Lege sunt oprite, cu poftă săvârşindu-le - vădiţi sunteţi
că «nu-L cunoaşteţi» pe El. Căci, de L-aţi fi «cunoscut», aţi fi «păzit c u v â n t u l
Lui», adică poruncile".
Iar unii, ceea ce zice: „păzesc cuvântul L u i " , aşa înţeleg: „ P e n t r u
aceasta «îl ştiu p e El», pentru că am întru M i n e , n e s c h i m b a t , « c u v â n t u l »
[esenţa] Fiinţei Lui, adică hotărârea [temeiul, izvorul]. Şi, c e « c u v â n t »
[natură] al firii are Tatăl, acelaşi «cuvânt» îl a m şi E u , căci aceeaşi fire e s t e
şi acelaşi « c u v â n t » al Fiinţei Tatălui şi Fiului. Aşadar, «îl ş t i u » p e T a t ă l ,
77

pentru că [întrucât] «cuvântul» Fiinţei Lui «îl p ă z e s c » n e s c h i m b a t " . Ş i ,

78

acest fel de grăire este obişnuită la Scriptură, p r e c u m e şi aceea ce z i c e :

79

„Dă-ne nouă a j u t o r din n e c a z şi deşartă este m â n t u i r e a o m u l u i [de l a

o m ] " (Psalm 59,12). Căci aici, aceasta părticică de c u v â n t „ ş i " , este p u s ă
80

75
„Domnului Dumnezeului vostru să-I urmaţi şi de El să vă temeţi; să păziţi poruncile
Lui şi glasul Lui să-1 ascultaţi; Lui să-I slujiţi şi de El să vă lipiţi" (Deuteronom 13,4).
76
Care porunci, în fapt, sunt, deopotrivă, ale Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
77
Adică Persoanele Sfintei Treimi sunt de o Fiinţă.
78
Adică firea dumnezeiască a rămas deplină, nestrămutată, neprefăcută, prin unirea
săvârşită cu firea omenească în Persoana Mântuitorului.
79
Sfântul Teofilact se referă la conjuncţia „şi" din: „Ci îl ştiu pe El şi cuvântul L u i
păzesc".
80
„Dă-ne nouă ajutor, ca să ne scoţi din necaz, că deşartă este izbăvirea de la o m "
(Psalm 59,12).
234 Capitolul 8 SFÂNTiUL TEOFILACT ARHIEPISCOPUL BULGARIEI

în loc d e „pentru c ă " , întrucât, ceea ce se zice este întru acest fel: „Dă-ne
n o u ă ajutor, pentru că deşartă este mântuirea de la o m " . Tot aşa şi aici: „îl
ştiu p e El şi cuvântul Lui păzesc", căci acest „ ş i " , în loc de „pentru că"
este p u s , căci zice [Domnul]: „Pentru că «cuvântul Lui îl p ă z e s c » " .

8,56-59: Avraam, părintele vostru, a fost bucuros să vadă ziua M e a şi a

văzut-o şi s-a bucurat. (57) Deci au zis iudeii către El: încă nu ai cincizeci
81

de ani şi l-ai văzut pe Avraam? (58) Iisus le-a zis: Adevărat, adevărat zic
vouă: Eu sunt mai înainte de a fi fost Avraam . (59) Deci au luat pietre ca să
82

arunce asupra Lui. D a r Iisus S-a ferit şi a ieşit din templu şi, trecând prin
83

m i j l o c u l lor, S-a duS . 84

(8,56)Facere 15,6;22,16/Iov 1 9 , 2 7 / L u c a 10,24/Evrei 11,13fS,5SJIeşire3,14;
Isaia 4 3 , 1 3 / Ioan 1,1-2,15,30; 17,5,24 / Coloseni 1,17 / Apocalipsa 1,8 (8,59) Luca 4 , 3 0 / Ioan 10,31; 11,8
Aici, arată [Domnul] că este mai mare.decât Avraam; şi, fiindcă aceia
îi s p u n e a u Lui: „ A u doară eşti Tu mai m a r e decât p ă r i n t e l e nostru
A v r a a m ? " (Ioan 8,53), El zice, aici: „Cu adevărat, într-atâta sunt mai mare,
încât acela «a fost bucuros să vadă ziua M e a » , adică aceasta îi era dorită
şi poftită şi de bucurie pricinuitoare, fiindcă, negreşit [neîndoios], şi cu
adevărat spre facerea de bine, avea să fie, ca una care nu era «zi» a vreunuia
m i c şi de rând, ci a Unuia m a r e " .
Iar „ z i " o numeşte pe cea a Crucii, căci p e aceasta, mai înainte a preîn-
chipuit-o Avraam întru aducerea lui Isaac şi întru jertfa berbecului (Facere
22, 1-14). Căci, p r e c u m acela [purta] „ l e m n e l e " (Facere 22, 6-7), aşa şi
D o m n u l , Crucea a purtat-o (Ioan 19,17); şi precum Isaac a fost lăsat, şi s-a
jertfit „ b e r b e c u l " (Facere 22,13), aşa şi Dumnezeu, fără de patimă a rămas,
însă d u p ă o m e n i r e şi cu trupul a pătimit [Domnul Hristos]. Pe această
85

„ z i " a Crucii văzându-o Avraam, „s-a b u c u r a t " , fiindcă avea să se facă

m â n t u i r e a toată l u m e a
î n s ă , totodată, [Domnul] îi arată pe dânşii aici că sunt străini de
Avraam, fiindcă de cele care acela „se bucura", aceştia turbează [se întărâtă]
şi se turbură, şi arată că, n u fără de voie, vine la Patimă, de vreme ce-1

[1805] Insă cum „a văzut-o"? Cunoscând mai dinainte taina Răstignirii lui Hristos,
81

poftea să vadă ziua Lui şi „a văzut-o" pe ea, umbros, mai înainte însemnată şi preînchipuită
în ziua întru care l-a adus pe fiul său, Isaac, spre jertfă (Facere 22,1-14). Căci a cunoscut că
aşa, precum el, pe fiul său cel iubit nu l-a cruţat pentru Dumnezeu, tot asemenea, nici
Dumnezeu nu va cruţa pe Fiul Său Cel iubit (Ioan 3,16), pentru om (după Zigaben).
In ediţia de la 1805, versetul este: „Şi le-a zis lor Iisus: Amin, amin zic vouă, mai
82

înainte de a se face Avraam, Eu sunt".

în ediţia de la 1805, în loc de „S-a ferit", se găseşte „S-a ascuns".
83

84
în ediţia de la 1805, în loc de „trecând prin mijlocul lor, S-a dus", se găseşte
„mergând prin mijlocul lor, şi a trecut aşa".
Adică după firea omenească.
85
TÂLCUIREA SFINTEI EVANGHELII DE LA IOAN Capitolul 8 235

laudă p e cel care s-a bucurat de Cruce [pe Avraam] - căci P a t i m a aceasta,
precum s-a zis, este mântuire a toată lumea.
Iar alţii înţeleg prin „zi" toată vremea Venirii lui Hristos [în trup], p e care
Avraam, mai înainte „văzându-o, s-a bucurat", căci dintru el şi din sămânţa
lui se va ridica Mântuitorul (Facere 22,18). Şi, poate, n u numai „Avraam s-a
bucurat", ci toţi, precum David zice: „Aceasta este z i u a carea a f ă c u t - o
Domnul, să ne bucurăm şi să ne veselim într-însa" (Psalm 117,24).
Şi El, unele ca acestea grăia, însă ei, neputând să ajungă la înălţimea
cuvintelor, nu suferă [îndură ] să întrebe şi să înveţe care este „ z i u a " p e
86

care „Avraam a v ă z u t - o " , ci, mai vârtos, îşi bat joc de D o m n u l , ca şi c u m

[El] ar grăi nişte cuvinte nebuneşti. Căci, ei îi zic: „ î n c ă n u ai c i n c i z e c i de
ani şi l-ai văzut p e A v r a a m ? " Iar aceasta au spus-o ei, socotind că D o m n u l
este aproape de cincizeci de ani, măcar că atunci, era ca p e la treizeci şi
trei. Dar, pentru care pricină nu a zis: „încă n u ai patruzeci d e a n i " , ci:
„cincizeci"? De prisos este o întrebare ca aceasta; că, aşa, de rând [simplu],
le-a venit lor şi au pomenit de „cincizeci de a n i " . î n s ă s p u n unii că
pomenesc [iudeii] astfel, deoarece anul al :incizecilea era cinstit de dânşii
ca anul „ j u b i l e u " (Levitic 25,12), întru care şi robii îi s l o b o z e a u , şi moşiile
cumpărate le lăsau, şi le făceau pe toate celelalte câte erau spre c i n s t e . 87

Iar Domnul ce zice? „Mai înainte de a se f a c e A v r a a m , E u s u n t " .

Vezi, n u a zis: „mai înainte de a se face Avraam, a m f o s t " , ci „ s u n t " , căci
acest cuvânt „ s u n t " îi este mai adevărat [potrivit] lui D u m n e z e u - ca unul
care are înţeles de a fi totdeauna şi pururea - p r e c u m şi Tatăl S ă u , în
Scriptura cea Veche, p e acesta îl unelteşte [foloseşte, î n t r e b u i n ţ e a z ă ] : „Eu
sunt Cel Ce s u n t " (Ieşire 3, 14). Iar la Avraam, c u cuviinţă a zis: „a se
face", ca unul care era stricăcios, căci ceea ce s-a făcut se şi strică. Iar cuvân­
tul acesta, „sunt", are înţeles de neîmpărtăşire de toată stricăciunea şi d u m ­
nezeiască pururea-vecuire. Pentru aceasta şi ei [iudeii], socotind că hulitor

86
Adică, nu pot să se smerească înaintea Mântuitorului, recunoscându-se că nu
sunt iscusiţi în Scripturi şi nici ştiutori ai Legii şi ai celor prooroceşti.
67
„Să numeri apoi şapte ani de odihnă, adică de şapte ori câte şapte ani, ca să ai în
cei de şapte ori câte şapte ani, patruzeci şi nouă de ani. (9) Şi să trâmbiţezi cu trâmbiţa
în luna a şaptea, în ziua a zecea a lunii; în ziua curăţirii să trâmbiţezi cu trâmbiţa în
toată ţara voastră. (10) Să sfinţiţi anul al cincizecilea şi să se vestească slobozenie pe
pământul vostru pentru toţi locuitorii Iui. Să vă fie acesta an de slobozenie, ca să se
întoarcă fiecare la moşia sa; fiecare să se întoarcă la ogorul său. (11) Anul al cincizecilea
să vă fie an de slobozenie: să nu semănaţi, nici să seceraţi ceea ce va creşte, de la sine
pe pământ, şi să nu culegeţi poama de pe viţele netăiate, (12) că acesta e j u b i l e u ; sfânt
să fie pentru voi; roadele de pe ogor să le mâncaţi. (13) în anul jubileu să se întoarcă
fiecare la moşia sa" (Levitic 25, 8-13).
236 Capitolul 8 SFÂNTUL TEOFILACT ARHIEPISCOPUL BULG ARig

este graiul [Mântuitorului] - căci n u m a i lui Dumnezeu I se cuvine - „au

luat pietre ca să arunce asupra Lui". Iar El iarăşi Se „ascunde", pitulându-Se
[ferindu-Se], ca, n u mai înainte de vreme, să moară. Şi, oare, c u m Se „as­
c u n d e " ? N u în v r e u n ungher al templului vârându-Se, nici în vreo căs­
cioară [firidă, portic] scăpând, sau după v r e u n zid ori stâlp dându-Se, ci
cu putere dumnezeiască făcându-Se p e Sine nevăzut de cei care II pândeau,
m ă c a r că, „prin m i j l o c u l lor" a ieşit. „Şi a trecut aşa", adică s-a dus aşa,
de rând [simplu], întru acel ceas şi fără de nici o ispravă.
Şi vezi c u m El, p e toate ale Sale le-a plinit, căci din destul i-a învăţat
p e ei şi d e s p r e Sine şi despre Tatăl; şi n e a m u l cel c u adevărat b u n şi
slobozenia cea dintru păcate le-a arătat, şi c u m că robie urâtă este numai
cea a păcatului, şi, în scurt z i c â n d , nimic din cele cuviincioase n u le-a
lăsat [ D o m n u l ] . Iar ei îl şi împroaşcă pe El cu pietre . Pentru aceasta, îi şi
88

lasă p e ei, ca p e cei care n u mai p r i m e a u îndreptare. Şi î n s e a m n ă că aceştia

care îl î m p r o ş c a u cu pietre pe El erau aceia care a zis Evanghelistul că „au
c r e z u t " într-însul (Ioan 8, 30). Aşadar, credinţa lor n u era credinţă, ci
oarecare vremelnică şi rece plecare [aplecare], către cele care se grăiau de
Hristos.

Adică L-ar fi şi omorât pe Domnul, dacă El nu S-ar fi făcut nevăzut.

 237

• - ; f
' • •'• ?•';' •• -J ^ ;>.

•' • - " :
., CAPITOLUL9 .i ••• > ; • . , >;
- Vindecarea orbului din naştere, -\ •:•.' _ •;... •. . .
! . .-; ... în zi de sâmbăta
1
._ , >;

9, 2-3": Şi trecând Iisus, a văzut un om orb din naştere. (2) Şi ucenicii Lui
L-au întrebat, zicând: învăţătorule, cine a păcătuit ; acesta sau părinţii lui, d e
2

s-a născut orb? (3) Iisus a răspuns: Nici el n-a păcătuit, nici părinţii lui 3

0,2) Ioan 9 , 3 4 (9,3) Ioan 1 1 , 4

Iese D o m n u l din templu, meşteşugind [urzind, l u c r â n d ] oarecare

potolire mâniei iudeilor şi spre tămăduirea orbului Se întoarce [îndreaptă],
prin semnul [minunea] acesta asprimea şi neplecarea lor d o m o l i n d u - o ,
măcar că ei cu nimic n u se foloseau. încă, totodată, le şi arată lor că n u în
| zadar, nici fălindu-Se, a zis aceasta: „Mai î n a i n t e de a se f a c e Avraam, E u
s u n t " (Ioan 8,58). Căci, iată El face minune pe care n i m e n i niciodată n u a
4

făcut-o mai înainte, căci chiar de a deschis cineva ochii v r e u n u i orb, î n s ă

nu orb din naştere (Tobit 11, 7-15). Arătat este, aşadar, c u m că Acela C a r e e
Dumnezeu şi este mai înainte de Avraam, face aceasta, [ m i n u n e ] care d i n
veac încă nu s-a făcut (Ieşire 4,11-12).
Şi într-adins a venit El la cel orb şi nu acela la Dânsul. Pentru aceasta, şi
ucenicii, v ă z â n d u - L p e El că priveşte cu luare a m i n t e la cel o r b , îl întrea­
bă: „ C i n e a greşit, acesta sau părinţii lui, de s-a născut o r b ? " Şi se v e d e în­
trebarea că este cu greşeală [greşelnică], căci, c u m ar fi putut să „greşească
[păcătuiască]" acesta, mai înainte de a se naşte? Căci, cu adevărat, n u a u
primit Apostolii bârfelile elinilor, anume că sufletul mai înainte de a fi în
trup, păcătuieşte petrecând [vieţuind, fiind] într-o altă l u m e , apoi, după
aceea, ca şi cu o muncă [caznă] oarecare este pedepsit c u această pogorâre
în trup. Căci, fiind pescari, nici că au auzit ei ceva de acest fel, pentru că
acestea erau dogme [învăţături] ale filozofilor. S e v e d e , aşadar, că întrebarea
este fără de socoteală, însă nu şi pentru cel care ia aminte.

1
In ediţia de la 1805, titlul capitolului este: „Pentru orbul cel din naştere".
2
în ediţia de la 1805, în loc de „învăţătorule, cine a păcătuit", se găseşte „Rabi,
cine a greşit".
3
în ediţia de la 1805, în Ioc de „Nici el n-a păcătuit, nici părinţii l u i " , se găseşte
„Nici acesta nu a greşit, nici părinţii lui, de s-a născut o r b " .
4
Adică: „Eu sunt mai înainte de a fi fost Avraam" (Ioan 8, 58).
238 Capitolul 9 SFÂNTUL TEOFILACT ARHIEPISCOPUL BULGARIEI

C ă c i , învaţă-te: Apostolii, auzindu-L pe Hristos zicând către slăbă­

n o g u l : „ I a t ă că t e - a i f ă c u t s ă n ă t o s ; de a c u m să n u m a i g r e ş e ş t i
[ p ă c ă t u i e ş t i ] , ca să nu-ţi fie ţie ceva mai rău" (Ioan 5, 14), după ce l-au
v ă z u t p e o r b , n u se pricep [dumiresc] şi întreabă, ca şi c u m ar fi zis unele
ca acestea: „Fie că acela pentru păcate s-a slăbănogit, însă pentru acesta ce
vei zice? El «a greşit»? însă n u este cu putinţă a spune asta, fiindcă din
naştere este el orb. Aşadar, părinţii lui [au păcătuit]? Dar nici aceasta [nu
este], căci fiu p e n t r u tată nu este muncit [căznit, chinuit]". Deci, nu atâta
î n t r e b â n d , cât nepricepându-se [nedumirindu-se], grăiesc ei acestea. Iar
D o m n u l , d e z l e g â n d nepriceperea [nedumerirea] lor, zice: „«Nici acesta
n u a g r e ş i t » - căci c u m ar fi putut greşi mai înainte de a se naşte? - «nici
p ă r i n ţ i i l u i » " . Şi [Domnul] n u a zis aceasta ca să-i arate pe ei [pe părinţii
orbului] fără de păcate, căci n u aşa, de rând [simplu], a zis: „Nu au greşit
p ă r i n ţ i i " , ci a adăugat: „de s-a născut orb". Căci au greşit părinţii lui, însă
n u de acolo este orbirea acestui orb. Pentru că n u este cu dreptate a pune
p ă c a t e l e părinţilor peste fiii cei ce nu au făcut nici o nedreptate. Şi aceasta
D u m n e z e u o învaţă prin Iezechiil, zicând aşa: „Nu va mai fi pilda aceasta
care se zice: P ă r i n ţ i i au mâncat aguridă şi dinţii fiilor s-au strepezit" 5

(Iezechiil 18, 2-3). Legiuieşte încă şi prin Moise: „Nu va muri tată pentru
f i u " (Deuteronom
6
24,16).
Aşadar, c u m este scris : „Care dau [pedepsesc] păcatele părinţilor pe
7

feciori p â n ă la al treilea şi al patrulea neam"? (Ieşire 20,5; Deuteronom 5,9)

Mai întâi, este cu putinţă a zice că nu este de obşte această hotărâre, nici nu
s-a zis pentru toţi, ci numai pentru cei care au ieşit din Egipt. Apoi socoteşte
şi înţelesul [noima] hotărârii, căci nu zice aceasta, anume că pentru cele ce
au greşit părinţii se muncesc feciorii [se pedepsesc fii], ci că „păcatele
p ă r i n ţ i l o r " , adică muncile [caznele, pedepsele] cele pentru păcate se vor da
şi fiilor lor, ca acelora care pe cele asemenea le-au greşit. Căci, ca să nu soco-

5
în ediţia 1988 a Sfintei Scripturi, avem: „Pentru ce spuneţi voi în ţara lui Israil
pilda aceasta şi ziceţi: Părinţii au mâncat aguridă şi copiilor li s-au strepezit dinţii? (3)
Precum este adevărat că Eu sunt viu, zice Domnul Dumnezeu, tot aşa este de adevărat
că pe viitor nu se va mai grăi pilda aceasta lui Israil" (Iezechiil 18, 2-3).
6
în ediţia 1988 a Sfintei Scripturi, avem: „Părinţii să nu fie pedepsiţi cu moartea
pentru vina copiilor şi nici copiii să nu fie pedepsiţi cu moartea pentru vina părinţilor;
ci fiecare să fie pedepsit cu moartea pentru păcatul său"(Deuteronom 24,16).
7
„Să nu-ţi faci chip cioplit şi nici un fel de asemănare a nici unui lucru din câte
sunt în cer, sus, şi din câte sunt pe pământ, jos, şi din câte sunt în apele de sub pământ!
Să nu te închini lor, nici să le slujeşti, că Eu, Domnul Dumnezeul tău, sunt un
Dumnezeu zelos, care pedepsesc pe copii pentru vina părinţilor ce Mă urăsc pe Mine,
până la al treilea şi al patrulea neam" (Ieşire 20,4-5; Deuteronom 5, 9-20).
TÂLCUIREA SFINTEI EVANGHELII DE LA IOAN Capitolul 9 239

tească cei care au ieşit din Egipt căci chiar dacă mai rele decât părinţii lor
vor greşi, n u cu aceleaşi [pedepse] se vor munci [căzni], zice: „Nu v a fi aşa,
ci păcatele părinţilor, adică certările [ce li se cuvin lor] şi peste voi vor veni,
pentru că n u v-aţi făcut mai buni, ci pe aceleaşi, ori şi mai rele aţi greşit".
Iar dacă de multe ori vezi şi prunci răpindu-se [din viaţa aceasta], ca şi
cum pentru pedepsirea părinţilor, să ştii însă că pentru iubirea de oameni,
Dumnezeu mai înainte îi răpeşte pe ei din viaţă, ca n u cumva, trăind, să se
facă mai răi decât părinţii, şi spre răul sufletelor lor sau şi al altor multora să
vieţuiască. Dar, acestea adâncul dumnezeieştilor judecăţi întru sine le-a
ascuns, iar noi, către cele care urmează de aici înainte, să purcedem.

9, 3 -5: Ci ca să se arate î n e l lucrările lui D u m n e z e u . (4) T r e b u i e să

b 8

fac , p â n ă este ziuă, l u c r ă r i l e Celui ce M-a t r i m i s p e M i n e ; că v i n e

9 10

noaptea , când n i m e n i nu poate să lucreze. (5) Atât cât s u n t în l u m e ,

11

Lumină a l u m i i SUnt. (9, 3) Ioan 11, 4 (9, 4) Ioan 4 , 3 4 ; 5 , 1 7 ; 11, 9; 12, 35

(9,5) Isaia 4 2 , 6 / Luca 2 , 3 2 / Ioan 1 , 4 - 5 ; 8 , 1 2 ; 1 2 , 3 5 , 4 6 / Faptele Apostolilor 1 3 , 4 7

Iată iarăşi altă n e d u m e r i r e , căci ar fi întrebat c i n e v a : „ C u m a zis

[Domnul] aceasta: «ca să se arate lucrurile lui D u m n e z e u » , căci o m u l
[orb] a pătimit nedreptate fiind lipsit de lumină [vedere]? Dar, n u era cu
putinţă ca, într-un alt chip [fel], «să se arate» acestea [ « l u c r u r i l e l u i
D u m n e z e u » ] ? " Şi, cu care nedreptate ai fost nedreptăţit, o, o m u l e ? „De 12

lumină [vedere] lipsindu-mă". Şi ce vătămare este dintru a fi lipsit de

lumina cea simţită? Căci, dimpotrivă, mai vârtos [cu prisosinţă] i s-a făcut
bine, fiindcă dimpreună cu vederea cea trupească s-a luminat şi la ochii
sufletului, şi, astfel, spre bine i s-a întâmplat [i-a fost] lui orbirea, fiindcă
prin vindecare L-a cunoscut pe „Soarele D r e p t ă ţ i i " Cel adevărat (Maleahi 13

3,20). Deci, n u a fost nedreptăţit orbul, ci facere de bine a primit.

In ediţia de la 1805, în loc de „în el", se găseşte „întru el".

8

în ediţia de la 1805, în loc de „Trebuie să fac", se găseşte „Mie Mi Se cade să

9

lucrez".
în ediţia de la 1805, în versetele 3-4, în loc de „lucrările", se găseşte „lucrurile".
10

Aici Sfântul Grigorie Sinaitul ne învaţă astfel: „«Noaptea» care vine este, după
11

cuvântul Domnului, încremenirea totală a întunericului viitor sau în alt chip Antihristul
care este şi se numeşte noapte şi întuneric; sau iarăşi, în înţeles moral, este nepăsarea
continuă care, ca o noapte fără lună, scufundă sufletul în somnul nesimţirii. Căci, precum
noaptea face pe toţi să doarmă şi este chipul morţii, prin amorţirea ce o aduce, aşa noaptea
întunericului viitor îi face pe păcătoşi morţi şi nesimţitori prin ameţeala durerilor" (Filocalia
românească, Capete după acrostih, cap 39, voi. 7, ed. Humanitas, Bucureşti, 1999, p. 108).
în chip retoric, Sfântul Teofilact răspunde nedumeririi, punând întrebarea direct
12

celui tămăduit, ca prin însăşi cuvintele orbului să fie desluşită nedumerirea

Vezi şi nota de la Ioan 3, 31-34.
13
240 Capitolul 9 SFÂrxTTUL T E O F I L A C T ARHIEPISCOPUL BULGARIEI

Apoi şi aceasta să ştii, tot cel care cerci [cercetezi, chibzuieşti] cele
dumnezeieşti, că această părticică de cuvânt - „ca" - în Scriptură în multe
locuri n u e pusă, ca să arate pricina [temeiul, cauza], ci întâmplarea [după
c u m s-a întâmplat], precum este cea de la David: „Ca să Te îndreptezi întru
cuvintele Tale" (Psalm 50, 5). Căci, nu pentru aceasta a greşit David, ca
14

D u m n e z e u să se „ î n d r e p t e z e " , ci dintru î n t â m p l a r e [ d u p ă c u m s-a

întâmplat] greşind el, a urmat de aici a se „îndrepta" Dumnezeu. Căci dacă
D u m n e z e u i-a dat lui atâtea, câte nu era vrednic să le primească, iar el a
călcat porunca lui Dumnezeu şi ucidere a făcut peste preacurvie (2 Regi 11,
14-17,27) şi împărăţia rău o a iconomisit, spre lepădarea de Dumnezeu, ce
altceva urmează dintru cele întâmplate? Cu adevărat, numai aceasta: ca
D u m n e z e u , „judecându-Se" şi vorbind cu David, să se „îndrepteze" şi
„biruitor" să Se arate, fiind osândit împăratul (Psalm 50,5). Căci, de Cel de
la Care luase el împărăţia, de ale Aceluia legi s-a lepădat, pentru însăşi
aceasta, anume că era împărat. Pentru că, de ar fi fost o m de rând [simplu],
n-ar fi putut ca acele două răutăţi [uciderea şi preacurvia] să le facă aşa de
lesne. Vezi că aceasta, anume: „Ca să Te îndreptezi", n u este pusă spre a
arăta pricina [temeiul, cauza], ci întâmplarea [după c u m s-a întâmplat]? Şi
nenumărate [pilde, exemple] de acest fel vei afla şi la Apostolul [Pavel],
precum şi în Epistola cea către Romani. Căci, „cele cunoscute ale lui Dumnezeu
sunt adeverite între elini, ca să fie ei fără de răspuns" (Romani 1,20), mă­
15

car că n u pentru aceasta a dat Dumnezeu elinilor cunoştinţa, „ca să fie ei

fără de răspuns" când greşesc, pentru că El a dat-o ca ei să n u greşească;
apoi, fiindcă au greşit, după cele ce s-au întâmplat, li s-a făcut lor cunoştinţa
spre „ a fi fără de răspuns" [îndreptăţire, apărare]. Şi iarăşi: „Legea a intrat
ca să înmulţească greşeala" (Romani 5,20), măcar că n u pentru aceasta s-a
dat, ci, ca mai mult să se oprească păcatul. Dar, fiindcă n u au vrut să-1
oprească pe acesta cei care au primit Legea, spre înmulţirea păcatului li s-a
făcut lor Legea Pentru că lor li s-a socotit mai mult şi mai mare păcatul,
pentru că şi Legea avându-o păcătuiau.
Aşadar şi aici, aceasta ce zice: „Ca să se arate lucrurile lui Dumnezeu",
n u este pusă ca să arate pricina [temeiul, cauza], ci întâmplarea [după cum

In ediţia 1988 a Bibliei, avem: „Ţie unuia am greşit şi rău înaintea Ta am făcut,
14

aşa încât drept eşti Tu întru cuvintele Tale şi biruitor când vei judeca Tu" (Psalm 50,5).
„Cele nevăzute ale Lui se văd de la facerea lumii, înţelegându-se din făpturi,
15

adică veşnica Lui putere şi Dumnezeire, aşa ca ei să fie fără cuvânt de apărare, (21)
pentru că, cunoscând pe Dumnezeu, nu L-au slăvit ca pe Dumnezeu, nici nu I-au
mulţămit, ci s-au rătăcit în gândurile lor şi inima lor cea nesocotită s-a întunecat"
(Romani 1, 20-21).
TÂLCUIREA SFINTEI EVANGHELII DE LA IOAN Capitolul 9 241

s-a întâmplat], căci din vindecarea orbului a urmat a fi slăvit D u m n e z e u .

Căci, p r e c u m de multe ori, un oarecare ziditor al unei casei a isprăvit o
parte a ei, iar cealaltă a lăsat-o neisprăvită, ca dacă, oarecând, cineva nu-1 va
crede p e dânsul că el este cel care a zidit partea dintâi a casei, prin a zidi şi
cealaltă parte ce este neisprăvită să poată să arate că el este meşterul şi al
părţii care s-a zidit mai înainte, aşa şi Iisus, Dumnezeul nostru, mădularele
cele vătămate vindecându-le şi aşezându-le întru [rânduiala, starea] cea după
fire, arată că El este Făcătorul şi al celorlalte mădulare. Şi, zicând: „ C a să se
arate s l a v a [lucrurile] lui D u m n e z e u " pentru Sine însuşi grăieşte, n u
16

pentru Tatăl, căci slava Aceluia arătată era, iar a Sa trebuia să se arate - şi
cum că El este Cel Care dintru început l-a făcut pe o m . Şi, cu adevărat, n u
mică slavă este aceasta, adică a se arăta că Acesta Care a c u m S-a arătat O m ,
l-a zidit întru început pe om, ca Acela Care este Dumnezeu. Şi cum că pentru
Sine însuşi spune aceasta, ascultă-le pe cele care urmează, căci grăieşte apoi:
„Mie M i S e cade să lucrez lucrurile Celui Ce M - a t r i m i s " . Zice: „Mie Mi
se cade să M ă arăt p e Mine însumi şi să fac lucruri care pot să dovedească
[arate] că le fac pe aceleaşi pe care şi Tatăl le face". Vezi că n u a zis: „Acel fel
de lucruri M i Se cade şi Mie să lucrez, în ce fel face Tatăl", ci zice: „înseşi
acelea p e care le face Tatăl; căci «Mi S e cade M i e să lucrez» înseşi «lucrurile»
acelea p e care le face «Cel Ce M-a trimis». Iar acestea M i Se cade M i e să le
lucrez « p â n ă este z i u ă » , adică până stă [rămâne, dăinuieşte] viaţa aceasta
de acum şi pot să creadă întru Mine oamenii. Fiindcă «vine n o a p t e a , când
nimeni n u poate să lucreze», adică să creadă", căci „lucru [lucrare]" credinţa
o numeşte. In veacul cel ce va să fie, nimeni n u poate să creadă. Şi „ z i u ă "
(Ioan 9, 4) este viaţa aceasta de acum, pentru că putem să lucrăm ca ziua -
măcar că Pavel o numeşte pe aceasta „ n o a p t e " (Romani 13,12), atât pentru
17

că nu se ştiu [cunosc] aici cei care ori bunătate, ori răutate lucrează, cât şi
dintru asemănarea [compararea] ei cu lumina ce va să strălucească peste
drepţi - iar „ n o a p t e " (Ioan 9,4) ceea ce va să fie, pentru că acolo nimeni n u
poate să lucreze - măcar că Pavel „ziuă" o numeşte p e aceasta (Romani 13,
12), din pricina arătării luminii drepţilor şi descoperirii lucrurilor p e care
fiecare le-a făcut în viaţă. Drept aceea, în veacul ce va să fie credinţă n u este,
ci şi de voie, şi fără de voie, vor asculta [toţi se vor supune] (Filipeni 2,9-11).

16
Lucrurile lui Dumnezeu sunt slava Lui. Vezi şi Ioan 11, 4.
17
„Noaptea e pe sfârşite; ziua este aproape. Să lepădăm dar lucrurile întunericului
şi să ne îmbrăcăm cu armele luminii. (13) Să umblăm cuviincios, ca ziua: nu în ospeţe
şi în beţii, nu în desfrânări şi în fapte de ruşine, nu în ceartă şi în pizmă; (14) ci
îmbrăcaţi-vă în Domnul Iisus Hristos şi grija de trup să nu o faceţi spre pofte" (Romani
13,11-14).
242 Capitolul 9 SFÂNTiUL TEOFILACT ARHIEPISCOPUL BULGARIEI

„ A ş a d a r « a t â t cât s u n t î n l u m e , L u m i n ă a l u m i i sunt», căci prin

învăţătură şi [prin] arătarea minunilor luminez sufletele. Pentru aceasta,
« M i S e cade M i e » şi a c u m să luminez sufletele multora, prin a-1 vindeca
p e o r b şi a-i l u m i n a lui luminile ochilor. Căci, de vreme ce «Lumină sunt»,
M i S e cade M i e şi simţitor, şi duhovniceşte să l u m i n e z " .

9, 6-7: A c e s t e a z i c â n d , a scuipat jos şi a făcut tină din scuipat, şi a

u n s cu t i n ă o c h i i o r b u l u i . (7) Şi i-a zis: M e r g i de te spală în scăldătoarea
18

S i l o a m u l u i (care se tâlcuieşte: trimis). Deci s-a dus şi s-a spălat şi a venit

Văzând. (9, 6) Isaia 3 5 , 5 / Marcu 7 , 3 3 ; 8 , 2 3 / Ioan 9 , 1 1 ; 1 1 , 3 7 (9, 7)4 Regi 5,10-14 / Neemia 3,15

„ A c e s t e a z i c â n d " Iisus, n-a stătut [nu S-a oprit] numai la graiuri, ci şi

lucrul l-a adăugit, căci „a scuipat j o s " şi, făcând tină, „a uns ochii orbului",
a r ă t â n d prin „ t i n ă " că El este Cel Care şi p e A d a m , din tină l-a făcut . 19

C ă c i a zice că „Eu sunt C e l Care l-am făcut pe A d a m " , [lucru] greu [de
p r i m i t ] li se părea ascultătorilor, însă prin lucru [lucrare] arătându-se
[adeverindu-se] aceasta, n u li se mai arăta [lucrul] împotrivă [de neprimit].
P e n t r u aceasta, a şi făcut din „ t i n ă " ochii, d u p ă chipul [felul] acela al zidi­
rii [facerii], c u care şi pe A d a m l-a zidit (Facere 1, 26-27). Şi nu numai a
formăluit [alcătuit] ochii şi nici numai i-a deschis, ci şi a vedea le-a dăruit,
care este semn că şi sufletul El l-a insuflat în A d a m . Căci, nelucrând sufletul,
m ă c a r şi întreg de ar fi ochiul, n u va putea vedea vreodată.
Iar „ s c u i p a t " unelteşte [foloseşte, întrebuinţează] la vedere, ca - de
v r e m e ce avea să-1 trimită pe el la Siloam - să nu fie socotită minunea a fi
dintru apa izvorului, ci să cunoaştem că puterea ceea ce a ieşit din gura Lui,
aceea şi a formăluit [alcătuit] şi a deschis ochii lui; pentru aceasta „a scuipat
j o s " şi din gură [din puterea gurii Sale] „a făcut tină". Apoi, ca să nu socoteşti
că m i n u n e a a fost a pământului, porunceşte orbului să se „spele", ca să
lepede cu adevărat t i n a Iar unii zic că tina n u a căzut, ci s-a făcut ochi.
Şi îi p o r u n c e ş t e lui să meargă la „ S i l o a m " . Mai întâi pentru ca să
c u n o a ş t e m credinţa orbului şi cât era de ascultător, căci n u a gândit: „Dacă,
c u adevărat, tina şi scuipatul sunt cele care îmi dau [dăruiesc, refac] mie
ochii, ce trebuinţă a m de Siloam, ori de a m ă s p ă l a ? " , ci L-a ascultat pe Cel
C a r e îi poruncea. Iar apoi, şi ca să astupe gura nemulţămitorilor iudei,
căci trebuia să-1 fi văzut mulţi pe orb mânjit cu tina la ochi şi să fi luat
a m i n t e la el cu de-adinsul, încât să nu poată zice ei pe urmă: „Acesta o fi,
n - o fi a c e s t a ? " Iar, în al treilea rând, ca să Se arate pe Sine însuşi că nu este

18
în ediţia de la 1805, în loc de „a uns cu tină ochii orbului", se găseşte „şi a uns cu
tină peste ochii orbului".
19
„Adam" înseamnă în evreieşte „din lut, pământ, tină". Vezi şi Facere 2, 7.
ŢALCUIREA SFINTEI EVANGHELII DE LA IOAN Capitolul 9 243

străin [înstrăinat, osebit] de Lege şi de Scriptura Veche, trimiţându-1 la

„Siloam" (Neemia 3,15; Isaia 8, 6).
D a r pentru ce a adăugit Evanghelistul şi tâlcuirea „ S i l o a m u l u i " ? Ca
să cunoşti şi că acolo l-a vindecat pe el Hristos şi că „ S i l o a m u l " era chip al
lui Hristos. Căci p r e c u m Hristos este „Piatră" d u h o v n i c e a s c ă (1 Corinteni
10, 4; Efeseni 2, 20), aşa este şi „ S i l o a m " duhovnicesc; şi p r e c u m pârâul
acesta al Siloamului fără de veste şi cu înspăimântare se arăta c u oarecare
repejune înfricoşată, aşa şi Venirea Domnului - ascunsă [tăinuită] fiind şi
de îngeri neştiută - tot păcatul cu puterea Sa îl îneacă.

9, 8-11: Iar vecinii şi cei ce-1 văzuseră mai î n a i n t e că era o r b ziceau:

Nu e s t e acesta cel ce şedea şi cerşea ? (9) Unii ziceau: El este. Alţii ziceau:
20 21

Nu este el, ci s e a m ă n ă cu e l . Dar acela zicea: E u sunt. (10) D e c i îi ziceau:

22

Cum ţi s-au deschis ochii? (11) Acela a răspuns: O m u l C a r e se n u m e ş t e

23

Iisus a făcut tină şi a u n s ochii m e i ; şi mi-a zis: M e r g i la scăldătoarea

Siloamului şi te spală. D e c i , ducându-mă şi s p ă l â n d u - m ă , a m văzut.
(9,11) Isaia 8 , 6 / Ioan 9 , 6 - 7

Vecinii, spăimântându-se de acea preaslăvită m i n u n e , n u credeau.

Măcar că mergerea lui la Siloam, avându-şi ochii mânjiţi cu tină, pentru
aceasta s-a făcut, ca mulţi să-1 vadă pe el şi să n u tăgăduiască p e u r m ă , ca
şi c u m n u l-ar cunoaşte, dar încă [aceia] n u cred.
Şi n u aşa de rând [simplu] însemnează Evanghelistul că era cerşetor
[orbul], ci ca să arate iubirea de oameni cea nespusă a D o m n u l u i , a n u m e
că p â n ă şi la cei nebăgaţi în seamă se pleca, încât şi cerşetorii, c u multă
purtare de grijă îi vindecă, pentru ca şi noi să ne î n v ă ţ ă m dintru aceasta să
nu-i defăimăm p e cei mai mici.
Iar orbul, de orbirea cea mai de dinainte nefiindu-i ruşine şi nici de
norod temându-se, mărturiseşte: „Eu sunt", p r o p o v ă d u i n d u - L p e Făcă­
torul de bine şi zicând: „«Un O m » oarecare «Ce se n u m e ş t e I i s u s » " . „ O m "
II n u m e ş t e p e D o m n u l , fiindcă încă n u ştia nimic despre D â n s u l , iar ceea
ce a cunoscut atunci, aceea [şi] mărturiseşte.
Şi de unde îl cunoştea pe El că este Iisus? Dintru grăirea [Mântuito­
rului] cea către ucenici. Căci, fiindcă ucenicii îl întrebaseră p e D o m n u l
pentru dânsul [pentru orb] şi El multe a vorbit cu dânşii - a n u m e că „ M i
Se cade M i e să lucrez lucrurile Celui Ce M - a t r i m i s " şi că „ L u m i n ă a

20
In ediţia de la 1805, în loc de „nu este", se găseşte „au nu este".
21
în ediţia de la 1805, în loc de „cerşea", se găseşte „cerea".
22
în ediţia de la 1805, în loc de „Nu este el, ci seamănă cu el", se găseşte „Asemenea
cu el este".
23
în ediţia de la 1805, în loc de „Omul Care", se găseşte „Un Om Ce".
244 Capitolul 9 SFÂNTUL TEOFILACT ARHIEPISCOPUL BULGARTE]

l u m i i s u n t " (Ioan 9, 4-5), iar unele ca acestea nimeni altul n u le învăţa

[propovăduia] fără numai singur Iisus şi aceste graiuri adeseori le vor­
bea - dintru acestea a cunoscut orbul, că a n u m e Iisus este.
Deci, c u m că [Domnul] „a făcut tină şi i-a uns o c h i i " , din pipăire a
cunoscut [orbul] şi a spus-o [mărturisit-o], iar c u m că El „a s c u i p a t " nu a
spus, căci n u o ştia; pentru aceasta, ceea ce n u a ştiut, nici n u a adăugat,
atâta era de adevărat [nemincinos] omul.

9,12-16: Zis-au lui: Unde este Acela? Şi el a zis: Nu ştiu. (13) L-au dus la
farisei pe cel ce fusese oarecând orb. (14) Ş i era sâmbătă î n ziua în care
Iisus a făcut tină şi i-a deschis ochii. (15) Deci iarăşi îl întrebau şi fariseii
c u m a văzut. Iar el le-a zis: Tină a pus pe ochii mei, şi m-am spălat şi văd.
(16) Deci ziceau unii dintre farisei: Acest om n u este de la Dumnezeu, fiindcă
nu ţine sâmbăta . Iar alţii ziceau: Cum poate un o m păcătos să facă asemenea
24

m i n u n i ? Şi era dezbinare între ei.

25 26
o, w ioan 5,9 w, m ioan 3,2:7,12,43; 9,33; 10,19
Fiindcă Domnul, când vindeca şi făcea vreo minune, obişnuia a Se da în
lături pentru neslavă [neiubirea de slavă], fiind întrebat orbul: „Unde este
Acela?", zice: „Nu ş t i u " , adevărul spunându-1, cu adevărat şi întru aceasta Şi
„l-au d u s " pe el la farisei ca să-1 întrebe mai aspru şi mai cu de-amănuntul.
Şi însemnează Evanghelistul că „era s â m b ă t ă " , ca să arate vicleşugul
lor, căci voiau a apuca pricini [a prinde temeiuri] împotriva lui Hristos şi
II învinuiau [prihăneau] pe El pentru călcarea sâmbetei şi cu aceasta se
ispiteau să întunece [umbrească] m i n u n e a Pentru aceea, nici nu îl întreabă
pe el: „ C u m ai v ă z u t ? " ci: „ C u m ţi-a d e s c h i s ţie o c h i i ? " (Ioan 9,17, 27),
27

prin toate clevetindu-L pe D o m n u l că a lucrat sâmbăta, silindu-1 ei pe orb

să facă pomenire [să spună] că El a făcut tină s â m b ă t a
Iar el, fiindcă v o r b e a către cei care de a c u m auziseră, nici de numele
lui Iisus n u pomeneşte, nici ce a grăit D o m n u l către dânsul, ci numai că:
„Tină a pus pe ochii m e i , şi m - a m spălat şi v ă d " . Căci, trebuia să fi auzit
fariseii şi de la cei care îl aduseseră pe orb la dânşii, care, poate, îl cleveteau
p e D o m n u l şi ziceau: „Iată ce fel de lucruri face Iisus s â m b ă t a " .
Şi se cade a v e d e a îndrăzneala orbului, c u m şi cu fariseii, fără de sfială
vorbeşte. Căci aceia „l-au a d u s " pe el ca, dintru frică, spăimântându-se,
să tăgăduiască vindecarea Iar el, mai tare strigă: „ V ă d ! "

In ediţia de la 1805, în loc de „fiindcă nu ţine sâmbăta", se găseşte „că nu păzeşte

24

sâmbăta".
în ediţia de la 1805, în loc de „semne ca acestea", se găseşte „asemenea minuni".
2d

în ediţia de la 1805, în loc de „dezbinare", se găseşte „împărechere".

26

Acum fariseii nu îl întreabă literal aceasta, după cum se poate vedea şi de la Ioan
27

9,17, 27.
TÂLCUIREA SFINTEI EVANGHELII DE LA IOAN Capitolul 9 245

Şi „ z i c e a u unii dintre farisei", dar nu toţi, ci cei mai aspri: „Acest o m

nu este de la D u m n e z e u " , iar alţii ziceau: „ C u m p o a t e u n o m p ă c ă t o s să
facă s e m n e [minuni] ca acestea?" Vezi că cei m a i mulţi dintru „ s e m n e
[ m i n u n i ] " se înmoaie? Iară aceşti farisei erau şi căpetenii, însă din s e m n u l
acesta se îmblânzesc şi dau cuvânt de răspuns pentru D â n s u l , „şi era
î m p ă r e c h e r e [dezbinare] între e i " . Această „ î m p ă r e c h e r e [ d e z b i n a r e ] " ,
mai întâi întru norod s-a aţâţat [stârnit], căci unii ziceau că: „ A m ă g e ş t e
n o r o d u l " , iar alţii că: „ N u " (Ioan 7 , 1 2 ) . Iar acum şi între căpetenii se aţâţă
[stârneşte] „împărechere [ d e z b i n a r e ] " , şi iată mulţi dintre farisei, d e z -
binându-se de ceilalţi, sunt spre ajutor minunii. Dar, c u toate că s-au
dezbinat, însă slab stau [stăruie, mărturisesc] p e n t r u Hristos şi mai vârtos
întru îndoială sunt şi îndoiţi [nehotărâţi] cu g â n d u l , decât întăriţi. Căci,
ascultă ce zic: „ C u m poate u n om păcătos să f a c ă s e m n e [ m i n u n i ] ca
a c e s t e a ? " Vezi cât de slab stau [stăruie, mărturisesc] pentru D â n s u l ? Vezi
şi vicleşugul celor care îl clevetesc, căci nu zic: „Acesta n u este de la
D u m n e z e u , pentru că vindecă sâmbăta", ci: „că n u p ă z e ş t e s â m b ă t a " , î n
sus şi jos a d u c â n d [vânturând] n u facerea de b i n e , ci dezlegarea zilei.
încă şi aceasta însemnează: căpeteniile sunt mai lenevoase decât norodul
către lucrul cel bun. Căci, iată, norodul mai înainte s-a despărţit c u socotelile
[socotinţele, cugetele], şi nu toţi se uneau [în cele privitoare] asupra lui
Hristos, iar căpeteniile abia mai p e urmă a u p ă t i m i t a c e a s t ă l ă u d a t ă
„împărechere [dezbinare]". Căci este şi „împărechere [ d e z b i n a r e ] " b u n ă ,
precum şi D o m n u l zice: „Sabie am venit să pun [aduc] p e p ă m â n t " (Matei
10,34), cu adevărat, dezbinarea întru socoteli [socotinţe, cugete] pentru lucrul
cel bun şi creştinătate . 28

9,17-19: Au zis deci orbului iarăşi: Dar tu ce zici despre El, că ţi-a deschis
ochii? Iar el a zis că Prooroc este. (18) Dar iudeii n u au crezut despre el că
29

era orb şi a văzut, până ce n-au chemat pe părinţii celui ce vedea. (19) Şi i-au
întrebat, zicând: Acesta este fiul vostru, despre care ziceţi că s-a născut orb?
Deci c u m vede el acum? 30
o, xn Luca 7,16; 24,19 / ioan 4, \% 6,14
Care erau aceia ce îl întrebau pe orb: „Tu ce zici pentru D â n s u l ? " Din
partea [fariseilor] celor cu bună cunoştinţă erau. Căci, de v r e m e ce a u zis:

Adică, pentru învăţătura şi poruncile lui Hristos, pentru creştinism. Vezi şi tâlcuirea
28

Sfântului Teofilact la Matei 10,34-36.

29
In ediţia de la 1805, în loc de „Dar tu ce zici despre El, că ţi-a deschis ochii?", se
găseşte „Tu ce zici pentru Dânsul, că a deschis ochii tăi?"
30
In ediţia de la 1805, în loc de „Deci cum vede el acum?", se găseşte „Cum dară
acum vede?"
246 Capitolul 9 SFÂNTUL TEOFILACT ARHIEPISCOPUL BULGARrcj

„ C u m poate u n o m păcătos să facă semne [minuni] ca acestea?", ca să nu

se pară ei că în zadar sunt spre ajutor [spre ajutorare], pe cel care a primit
facerea de bine, p e acela îl aduc martor, ca pe unul care a simţit puterea
[dumnezeiască], ca să astupe gurile clevetitorilor. Căci, vezi, cum, cu bună
cunoştinţă întreabă, căci nu au zis: „Tu ce zici pentru Dânsul: că a făcut tină,
că n u a păzit s â m b ă t a ? " , ci de minune pomenesc: „că ţi-a deschis ochii tăi",
ca şi c u m , îndemnându-1 şi p e cel vindecat să grăiască pentru Hristos cele
cuviincioase. Căci îi aduc lui aminte şi îl îmboldesc [îndeamnă] pe el, zicând:
,,«Ţi-a deschis ţie ochii», ţi-a făcut ţie bine, de aceea dator eşti să-L vesteşti
p e E l " . Pentru aceasta, şi orbul mărturiseşte ceea ce putea atunci: că „nu
este păcătos [Cel C e m-a tămăduit], ci de la Dumnezeu", că „«Prooroc este»,
cu toate că alţii zic că «nu este de la Dumnezeu, pentru că nu păzeşte
s â m b ă t a » " (Ioan 9, 16). Măcar că Hristos, cu un deget ungând tina, li se
părea lor că strică sâmbăta, iar ei cu toată mâna dezlegând sâmbăta, ducând
dobitoacele să le adape, li se părea că sunt bine-credincioşi (Luca 13,15).
Deci, împietririi şi nesupuşii îi cheamă pe părinţii lui, vrând să-i bage
31

în grijă [îngrijorare, temere] şi prin aceasta să tăgăduiască orbirea fiului

[lor]. C ă c i , d u p ă ce aceia n u au putut să astupe gura celui care a fost
c u n o s c ă t o r al facerii de b i n e , pe părinţi îi îngrozesc, nădăjduind că aşa vor
a c o p e r i m i n u n e a . D e c i , îi p u n pe ei în mijloc şi, cu multă m â n i e fac
întrebarea, iar m a i vârtos [cu prisosinţă] cu mult vicleşug. Căci, nu au zis:
„Acesta este fiul vostru care oarecând era o r b ? " , ci „despre care ziceţi că
s-a născut o r b " , ca şi c u m ar fi zis: „pe care voi - cu adevărat, plăsmuind
şi m i n ţ i n d - l-aţi făcut [l-aţi închipuit celorlalţi] că este orb şi pretutindenea
aţi vestit c u v â n t u l [acesta]". Dar, o, spurcaţilor farisei, care părinte ar fi
suferit [răbdat, îndurat] să mintă unele ca acestea despre fiul său?
Şi, cu acestea două îi strâmtorează pe părinţi şi îi silesc să-1 tăgăduiască
p e fiul lor, cu acestea ce le zic: „despre care voi ziceţi" şi: „Cum dar acum
v e d e ? " Vezi, că ei ca şi c u m părinţii mai înainte ar fi minţit că a fost orb
fiul lor, aduc acest s e m n , a n u m e că el v e d e pe urmă? Căci zic: „Ori aceasta
este m i n c i u n ă , a n u m e că « a c u m vede», ori aceea: «că s-a născut orb».
Dar, cea dintâi este adevărată, pentru că el vede, aşadar, minciună este cea
p e care voi aţi vestit-o, a n u m e că mai înainte a fost orb".

9, 20-23: A u răspuns deci părinţii lui şi au zis: Ştim că acesta este

fiul n o s t r u şi că s-a născut orb. (21) Dar c u m vede el acum, noi nu ştim;
s a u cine i-a deschis ochii lui, noi nu ştim. întrebaţi-1 pe el; este în vârstă;

31
Adică, acei dintre farisei care se împotriveau cu totul minunii.
fALCUIREA SFINTEI EVANGHELII DE LA IOAN Capitolul 9 247

ya vorbi singur despre sine. (22) Acestea le-au spus părinţii lui, pentru
case t e m e a u de iudei. Căci iudeii puseseră acum la c a l e că, dacă cineva
32

va mărturisi că EI este Hristos, să fie dat afară din s i n a g o g ă . (23) D e 33

aceea au zis părinţii lui: Este în vârstă; întrebaţi-1 p e el.

( 9 , 2 2 ) Ioan 7 , 1 3 ; 12,42; 1 9 , 3 8

Trei întrebări au adus fariseii [înaintea] părinţilor orbului: dacă a fost

fiul lor, dacă s-a născut orb şi cum a văzut. Iar ei două - anume că este fiul
lor şi că a fost orb - le mărturisesc, însă chipul vindecării neştiindu-1, nu-1
adaugă.
Şi, într-adevăr, aceasta se face spre a fi mărturisit adevărul mai cu întărire
[putere, adeverire], ca, singur, acela care a dobândit facerea de bine, care şi
mai vrednic de credinţă [crezare] este, să mărturisească acestea Precum şi
părinţii lui zic: „«Este în vârstă», căci, au doară, este prunc sau nu este d e
săvârşit [desăvârşit], ca să nu priceapă c u m s-a vindecat?"
34

Iar părinţii lui au zis unele ca acestea, temându-se de farisei, atâta nu

erau ei încă de săvârşit [desăvârşiţi], şi se aflau [arătau] mai fricoşi decât
35

fiul lor. Căci acela stă martor neînspăimântat al adevărului, întru atâta s-a
luminat şi la ochii cei gânditori [sufleteşti].

9, 24-29: Deci au chemat a doua oară p e omul care fusese orb şi i-au
zis: D ă slavă lui D u m n e z e u . Noi ştim că Omul A c e s t a e păcătos. (25) A
răspuns deci acela: Dacă este păcătos, n u ştiu. U n lucru ştiu: că fiind
orb, a c u m văd. (26) Deci i-au zis: Ce ţi-a făcut? C u m ţi-a deschis ochii?
(27) Le-a răspuns: V - a m spus acum şi n-aţi auzit? D e ce voiţi să auziţi
iarăşi? Nu c u m v a voiţi şi voi să vă faceţi ucenici ai Lui? (28) Şi l-au
36

ocărât şi i-au zis: Tu eşti ucenic al Aceluia, iar noi s u n t e m ucenici ai lui
Moise. (29) Noi ştim că Dumnezeu a vorbit Iui M o i s e , iar p e Acesta 37

nu-L Ştim de Unde este. (9,24JIosua7,19/Iercmial3,16/Ioan9,16(9,29;ieşire3,6;19,19

Fiindcă părinţii au îndemnat că se cuvine să fie întrebat fiul lor, asu­

pritorii fac aceasta şi îl aduc pe el în mijloc, nu ca să-1 întrebe, ci ca să-1 su­
pună [silească] să-L clevetească pe Tămăduitorul. Căci aceea ce zic ei: „Dă

32
în ediţia de la 1805, în loc de „căci iudeii puseseră acum la cale", se găseşte
„pentru că acum se sfătuise iudeii".
33
în ediţia de la 1805, în loc de „să fie dat afară din sinagogă", se găseşte „să se
lepede din sobor". Pentru „sobor", vezi tâlcuirea şi nota de la Matei 18,15-17.
34
Cu înţelesul că are plinătatea vârstei, este matur, deplin, integru.
35
Adică, atâta erau ei încă de nedesăvârşiţi.
36
în ediţia de la 1805, în loc de „nu cumva", se găseşte „au doară".
37
în ediţia de la 1805, în loc de „Dumnezeu a vorbit lui Moise", se găseşte „lui
Moise a grăit Dumnezeu".
248 Capitolul 9 SFÂNTUL TEOFILACT ARHIEPISCOPUL BULGARTEj

slavă lui D u m n e z e u " , aceasta înseamnă: „Mărturiseşte că Hristos nimic

n u a lucrat întru t i n e " - pentru că aceasta socotesc ei a fi „slavă a lui
D u m n e z e u " , a nu se mărturisi despre Iisus nici un lucru bun; căci zic ei:
„Noi ştim că păcătos e s t e " . Aşadar, cum de n u L-ari vădit pe El, când striga
către voi zicând: „Cine din voi M ă vădeşte pe M i n e de p ă c a t ? " (Ioan 8,46).
Iar orbul zice: „ D a c ă este păcătos, n u ş t i u " , adică: „Nu cerc [cercetez,
c u m p ă n e s c ] eu aceasta acum şi nici nu hotărăsc [nu dau hotărâre]. însă
aceea o ştiu arătat [adeverit], că minune a făcut [a săvârşit] întru mine.
Deci, însuşi lucrul acesta să se socotească [să aducă adeverire] şi hotărârea
dintru el însuşi să fie adusă [pricinuită, izvorâtă]".
Apoi, de vreme ce iarăşi îl întrebau pe el: „Ce ţi-a f ă c u t ? " - cu adevărat,
asuprindu-L pe Mântuitorul pentru ungerea cu tină ce a făcut-o sâmbăta
- a cunoscut omul că ei nu ca să se înveţe, ci ca să asuprească fac [pun]
întrebarea, şi mai c u îmboldire [împungere] le r ă s p u n d e lor: „Nici de
cuvânt n u vă mai j u d e c [socotesc] pe voi a fi vrednici, căci de multe ori
grăind eu, nu aţi luat a m i n t e " . Apoi, ceea ce mai vârtos [cu prisosinţă]
putea să-i îmboldească [împungă] pe ei, aduce p e u r m ă : „Au doară şi voi
v o i ţ i să vă faceţi u c e n i c i ai L u i ? " Şi arată [prin aceasta] că el voieşte să fie
ucenic al Lui. Şi batjocorindu-i şi râzând de ei, grăieşte lin acestea, care
lucru este al unui suflet îndrăzneţ şi fără de temere şi căruia n u îi este grijă
de turbarea [îhfărâtarea] lor.
Iar ei spre ocara lui zic: „Tu eşti u c e n i c al A c e l u i a , iar noi suntem
u c e n i c i ai lui M o i s e " . Dar se vădesc că mint întru aceasta, căci de ar fi fost
„ u c e n i c i ai lui M o i s e " , ar fi fost şi ai lui Iisus, p r e c u m şi El însuşi le zicea
lor: „ D a c ă aţi crede lui M o i s e , aţi crede ş i M i e " (Ioan 5 , 4 6 ) . Şi n u au zis că
„noi a m auzit", ci că „noi ş t i m că lui M o i s e a grăit D u m n e z e u " - măcar
că strămoşii lor le-au povestit acestea - , zicând ei că adevărată ştiinţă
[nemijlocită cunoştinţă] au întru cele ce din auzire le-au luat [căpătat], iar
p e Acela, pe Care cu ochii îl vedeau făcând minuni şi-L auzeau grăind
[lucruri] dumnezeieşti şi de Sus, pe Acesta „ a m ă g i t o r " îl n u m e a u (Ioan 7,
12). Vezi nesocoteală [nesocotinţă, nebunie], făcută din răutatea lor!

9 , 3 0 - 3 3 : A r ă s p u n s o m u l şi le-a zis: Tocmai î n aceasta stă m i n u n e a :

3S

că voi n u ştiţi de u n d e este şi El mi-a deschis ochii. (31) Ş i n o i ştim că

D u m n e z e u nu-i a s c u l t ă pe păcătoşi; dar de e s t e c i n e v a cinstitor de

în ediţia de la 1805, în loc de „tocmai în aceasta stă minunea", se găseşte „întru

38

aceasta este minunat".

TÂLCUIREA SFINTEI EVANGHELII DE LA IOAN Capitolul 9 249

Dumnezeu şi face voia Lui, pe acesta îl ascultă. (32) D i n v e a c n u s-a

auzit să fi deschis cineva ochii unui orb din naştere. (33) D e n-ar fi A c e s t a
de la D u m n e z e u , n-ar putea să facă nimic. o, 3i) iov 27,9; 35,12-13 /
Psalm 5,4-5; 17,44; 33,15-17; 65,17-18 / Pilde 1,28; 15,29; 2 8 , 9 / Isaia 1 , 1 5 / Ieremia 1 1 , 1 2 ; 1 4 , 1 2 /
lezechiil 8 , 1 8 / Miheia 3,4 / Zaharia 7,13 (9,32) Isaia 42,7 / Ioan 1 0 , 2 1 (9,33) Ioan 3,2; 9,16

Zice orbul: „Voi, o, iudeilor, nu-L primiţi pe Cel Care m - a vindecat p e

mine, fiindcă «nu-L ştiţi pe El de unde e s t e » . Iar eu zic că dintru aceasta
39

mai mult «este m i n u n a t » , căci El, nefiind o m dintre cei vestiţi la voi şi
40

nici dintre cei slăviţi, poate unele ca acestea; pentru aceasta, arătat [adeverit]
este dinspre toate părţile că El este al oarecărei [vreunei] puteri mai m a r i
şi de nici u n ajutor omenesc nu are trebuinţă. Apoi, fiindcă a p u c a s e r ă mai
înainte oarecare dintr-înşii şi ziseseră: „ C u m p o a t e u n o m p ă c ă t o s să facă
semne [ m i n u n i ] ca a c e s t e a ? " (Ioan 9,16), pentru aceea şi judecata [soco­
tinţa] acelora o ia şi le aduce aminte de cuvintele lor. Căci zice: „Toţi « ş t i m
că D u m n e z e u nu-i ascultă pe păcătoşi; dar de este c i n e v a c i n s t i t o r de
D u m n e z e u şi face voia Lui, pe acesta îl a s c u l t ă » " .
Ia seama aici, cum n u numai fără de păcate zice că este D o m n u l , ci II
arată pe El că şi foarte plăcut îi este lui Dumnezeu şi toate cele care sunt ale
Lui le face, prin graiul ce îl spune: „Dar de este cineva cinstitor de D u m n e z e u
şi face voia Lui". r - ~ " ^=7- --^s
Apoi, fiindcă îi cunoştea pe ei că voiau să întunece [să d e f ă i m e z e ]
minunea, fiind el plin de multă pricepere, propovăduieşte facerea de b i n e ,
zicând: „ « D e n-ar fi fost Acesta de la D u m n e z e u » , n-ar fi făcut o atât de
mare m i n u n e , în ce fel nimenea din cei «din v e a c » [nu a u săvârşit]. Căci,
poate, au fost deschişi ochi ai vreunor orbi, însă n u orbi din naştere, ci
dintru oarecare patimă (Tobit 2,10; 11,7-15), iar aceasta care a c u m s-a făcut
este străină [nemaiauzită]. Aşadar, arătat [adeverit] este că mai m a r e decât
oamenii este Cel Care a săvârşit o minune atâta de m a r e " .
Dar întreabă vreunii o întrebare rece şi izvorâtoare de amăgire: „ C u m
41

a zis «că D u m n e z e u nu-i ascultă pe păcătoşi», de v r e m e ce, atunci când

se roagă să li se ierte păcatele, îi aude [Domnul], căci Iubitor de oameni
este? Aşadar, ce este aceasta, care aici grăieşte - «că D u m n e z e u nu-i ascultă
pe p ă c ă t o ş i » ? " Cu adevărat, la unele ca acestea trebuia [se c u v e n e a ] a nici
nu răspunde. însă v o m zice că „a-i asculta D u m n e z e u pe p ă c ă t o ş i " , aceasta
înseamnă: Dumnezeu n u dă păcătoşilor să facă s e m n e [ m i n u n i ] , căci „ n u

Vezi şi Ioan 7, 28; 8,14.

39

Adică „tocmai în aceasta stă minunea".

40

41
„întrebare rece", adică o întrebare plină de îngâmfarea unei minţi moarte şi
mulţămite de sine.
250 Capitolul 9 SFÂNTUL TEOFILACT ARHIEPISCOPUL BULGĂRIT,

l o c u i e ş t e [ s ă l ă ş l u i e ş t e ] " Duhul lui Dumnezeu „în trup supus păcatelor" 42

(înţelepciune 1,4). Dar, când cer iertarea păcatelor după adevăr şi din inimă
„îi ascultă D u m n e z e u " , nu ca pe nişte „păcătoşi", ci ca pe aceia care se
p o c ă i e s c . C ă c i , îndată ce cer iertare, s-au şi mutat dintru rânduială păcă­
toşilor, î n t r u a celor care se pocăiesc. Aşadar, cu cuviinţă s-a zis că
„ D u m n e z e u n u - i ascultă pe păcătoşi", pentru că nici n u dă păcătoşilor
d a r u l s e m n e l o r [facerii minunilor]. Căci, c u m îi va „ a s c u l t a " pe cei care, şi
d e ar cere vreodată ceva de acest fel, îi urăşte, ca pe aceia care le fac ale lor.
p e cele care n i c i d e c u m n u li se cuvin.? Iar, de îi şi „ascultă" când cer iertare,
n u - i ascultă ca p e nişte „păcătoşi", ci ca p e aceia care se pocăiesc.
Şi ia a m i n t e c u m a zis: „că de este cineva cinstitor de D u m n e z e u " şj
a adăugit: „şi f a c e v o i a L u i " - că mulţi sunt cinstitori de D u m n e z e u , însă
v o i a lui D u m n e z e u n u o fac [împlinesc]. însă se cuvine a m â n d o u ă să fie.
şi cinstire de D u m n e z e u şi împlinire a voii lui D u m n e z e u - adică credinţa
şi lucruri, sau p r e c u m Pavel numeşte: „credinţă şi b u n ă ş t i i n ţ ă " (1 Timotei
43

1, 19), iar m a i p e scurt să zic: videnie şi lucrare [făptuire]. Căci, cu

44

a d e v ă r a t , atunci este vie credinţa când are şi lucrurile cele plăcute lui
D u m n e z e u , dintru care ştiinţa [cunoştinţa, cugetarea] cea b u n ă se face
[alcătuieşte]; p r e c u m din lucrurile cele rele, ştiinţa [cunoştinţa, cugetarea]
c e a r e a Şi p e potrivă [reciproc], lucrurile atunci sunt vii, când au şi credinţă,
iar d e s p ă r ţ i n d u - s e unele de altele, „ s u n t m o a r t e " , după c u m s-a zis:
„ C r e d i n ţ a fără de lucruri [fapte] este m o a r t ă " , precum sunt şi lucrurile
fără de credinţă (Iacov 2,18, 26).
î n c ă v e z i şi c u m adevărul îi dă [dăruieşte] cerşetorului a grăi cu
î n d r ă z n e a l ă - celui care n u era vrednic de nici un c u v â n t - şi-i mustră pe
45

cei care la iudei erau mari şi cinstiţi; aşa de mare este puterea acestuia [a
a d e v ă r u l u i ] , p r e c u m [pe potrivă] şi neputinţa şi neîndrăzneala [neîndrăz-
nirea] minciunii.

42
„înţelepciunea nu pătrunde în sufletul viclean şi nu sălăşluieşte în trupul
supus păcatului. (5) Duhul Cel Sfânt, povăţuitorul oamenilor, fuge de vicleşug, St
depărtează de minţile fără de pricepere şi Se dă în lături când se apropie fărădelegea"
(înţelepciune 1, 4-5).
43
„Această poruncă îţi încredinţez, fiule Timotei, ca potrivit proorociilor făcute
mai înainte asupra ta, să te lupţi lupta cea bună, după cuvântul lor, (19) având credinţi
şi cuget bun, pe care unii, lepădându-le, au căzut din credinţă" (1 Timotei 1,18-19).
44
Pentru ceea ce înseamnă „videnia", vezi tâlcuirea de la Ioan 4, 23-24 şi nota or
cuprinde însemnarea Sfântului Isaac Şirul.
45
Adică cel care, ca unul care fusese cerşetor, era nebăgat în seamă şi cu totul trecui
cu vederea
ţÂLCUIREA S F I N T E I E V A N G H E L I I DE L A I O A N Capitolul 9 251

9, 34-38: Au răspuns şi i-au zis: î n păcate te-ai născut tot , şi tu n e 46

înveţi pe n o i ? Şi l-au dat afară. (35) Şi a auzit Iisus că l-au dat a f a r ă . Şi,
47

gâsindu-1 , i-a zis: Crezi tu în Fiul lui D u m n e z e u ? (36) El a r ă s p u n s şi a

43

zis: D a r cine este, D o a m n e , ca să cred î n El? (37) Şi a zis I i s u s : L-ai şi

văzut! Şi Cel Ce vorbeşte cu tine Acela este. (38) Iar el a zis: Cred, D o a m n e .
49

Şi s-a închinat Lui. o. 34) ioan 4 , 2 6

Atâta [vreme] cât nădăjduiau că omul va grăi cele ce ar fi spre harul
[hatârul, placul] lor, îl cheamă p e el şi îl întreabă - şi n u o [singură] dată
au făcut aceasta [fariseii]. Iar după ce din răspunsuri l-au c u n o s c u t p e el
că nu cugetă cele ale lor, ci adevărului face har [priinţă], îl ocărăsc p e el, ca
şi cum s-ar fi născut „întru păcate", fără de socotinţă - c u adevărat - adu-
cându-i lui înainte orbirea şi socotindu-1 ca pe un osândit, care m a i înainte
de naştere a fost osândit a se naşte orb, [lucru] care n u avea c u v â n t [de
îndreptăţire]. Şi, fiii minciunii „îl gonesc pe el a f a r ă " din t e m p l u , ca p e
un mărturisitor al adevărului.
Dar, vezi folosul: a fost izgonit din templu şi î n d a t ă „l-a a f l a t p e e l "
Stăpânul templului; a fost necinstit pentru părerea p e n t r u Hristos şi s-a
cinstit cu cunoştinţa Fiului lui Dumnezeu. Căci, zice că Iisus „l-a a f l a t p e
el", ca şi c u m într-adins, pentru aceasta, ar fi venit, ca să-1 m â n g â i e p e el,
precum un Punător [Dătător; Rânduitor] de nevoinţă p e u n nevoitor, care
mult s-a ostenit şi s-a încununat primindu-L. Şi ce zice [ D o m n u l ] ? „Crezi
tu în Fiul l u i D u m n e z e u ? " Ce este aceasta? După atâta grăire împotrivă
către iudei şi după atâtea vorbe, îl întreabă: „Crezi?", [Domnul] n u neştiind
face aceasta, ci cunoscut vrând să Se facă pe Sine însuşi orbului. Căci,
fiindcă orbul nu-L văzuse nicidecum pe El după vindecare - căci c u m ar
fi putut să-L vadă, dacă de iudei, câinii cei răi, Se ferea într-o p a r t e şi în
alta? - , pentru aceasta îl întreabă acum pe el, ca de va întreba la r â n d u l lui:
„Şi cine este Fiul lui D u m n e z e u ? " , prin urmare, să i S e arate [descopere]
pe Sine însuşi. încă, totodată, îi arată lui [Domnul] că mult cinsteşte credinţa
lui şi grăieşte, ca şi c u m unele ca acestea ar fi zis: „ M - a ocărât p e Mine
atâta norod, însă nici o grijă nu-Mi este Mie de ei, ci n u m a i de u n a î m i este
grijă: să crezi t u " . Iar el a răspuns: „«Dar cine este D o a m n e » , Fiul lui
Dumnezeu". A grăit cuvânt al unui suflet ce pofteşte [jinduieşte, râvneşte].

46
în ediţia de la 1805, în loc de „în păcate te-ai născut tot", se găseşte „întru păcate
tu te-ai născut tot".
47
în ediţia de la 1805, în versetele 34-35, în loc de „l-au dat afară", se găseşte „l-au
gonit pe el afară".
48
în ediţia de la 1805, în loc de „găsindu-1", se găseşte „aflându-1 pe dânsul".
49
în ediţia de la 1805, în loc de „şi Cel Ce vorbeşte", se găseşte „şi Carele grăieşte".
252 Capitolul 9 SFÂNTUL TEOFILACT ARHIEPISCOPUL BULGARIEI

Iar D o m n u l zice: „L-ai şi văzut! Şi Cel Care grăieşte cu tine Acela este".
Nu a zis: „Eu sunt Cel C e te-am vindecat pe tine, Cel C e ţi-am zis ţie: Mergi
de te spală", ci întâi a grăit ascuns [tainic] şi nelămurit: „L-ai şi văzut".
Apoi, şi mai arătat: „Şi Cel Care grăieşte cu tine Acela e s t e " . Şi se vede că
D o m n u l într-adins a zis: „L-ai şi văzut", ca să-1 aducă pe el - cu a d e v ă r a t -
întru pomenirea vindecării şi c u m că de la Dânsul a luat puterea de a vedea
Iar acela îndată crede şi lucru [făptuire] de credinţă fierbinte şi adevărată
arată, închinându-se şi încredinţând cuvântul cu lucrul, slăvindu-L pe El,
ca pe Acela Care este Dumnezeu. Căci, era legiuit ca numai lui Dumnezeu
a I se aduce închinăciunea [închinarea] (Ieşire 20,4-5; Deuteronom 5,8-9).
Insă înţelege m i n u n e a aceasta c u m că s-a împlinit şi gânditor . Căci 50

„ o r b " era sau, îndeobşte, tot omul „din n a ş t e r e " (Ioan 9,1), adică dintru a
fi sub naştere [supus naşterii], cu care, într-adevăr, şi stricăciunea dim­
preună este înjugată, căci de când vinovaţi morţii n e - a m făcut şi prin
naşterea cea pătimaşă ne-am osândit a creşte, de atunci un oarecarele nor
gros şi o „haină de p i e l e " - precum zic sfinţitele cuvinte (Facere 3 , 2 1 ) - s-a
întins peste ochii noştri cei gânditori [duhovniceşti]; sau, „ o r b " era şi noro­
dul păgânilor, căci şi acesta, „din n a ş t e r e " era orb, p r e c u m au fost elinii,
fiindcă îi făceau d u m n e z e i p e cele [care] supuse naşterii şi stricăciunii,
orbindu-se, după [cum este] ceea ce zice: „Intunecatu-s-a neînţelegătoarea
lor i n i m ă " (Romani 1,21). întru acest fel erau şi magii perşilor, la naşteri
51

şi la vrăjile cele pentru naştere cheltuindu-şi viaţa lor . Aşadar, pe acest

52

„ o r b " - ori îndeobşte pe tot omul, ori pe norodul cel păgânesc - „l-a văzut
I i s u s " (loan 9,1). Căci, de v r e m e , ce acela n u putea să-L vadă pe Ziditorul,
El î n s u ş i „pentru m i l o s t i v i r i l e m i l e i , n e - a cercetat pe n o i Răsăritul din
î n ă l ţ i m e [de S u s ] " (Luca 1, 78).
53

Şi c u m „l-a văzut" Domnul [pe acest „orb"]? „Trecând", adică nu în Cer

fiind, ci „trecând" - după cuvintele deşertării [chenozei] (Filipeni 2, 7) - şi,
54

Adică în chip cuvântător, cugetător, raţional, după înalta cugetare. Aici Sfântul
50

Teofilact reia tâlcuirea minunii de la început, întru acest înţeles.

„Pentru că, cunoscând pe Dumnezeu, nu L-au slăvit ca pe Dumnezeu, nici nu
51

I-au mulţămit, ci s-au rătăcit în gândurile lor şi inima lor cea nesocotită s-a întunecat.
(22) Zicând că sunt înţelepţi, au ajuns n e b u n i " (Romani I, 21-22).
52
E vorba de astrologii care îşi cheltuiau preţioasa vreme a vieţuirii pământeşti
pentru calcule, măsurători şi predicţii prin care voiau a desluşi şi pecetlui destinul celor
care se năşteau în lume. Şi, de vreme ce ei făceau aceasta cu nădăjduire întru mintea şi
puterea lor, prin însăşi aceasta se învârtoşau întru puterea satanei şi mai mult se vrăjeau
pe ei înşişi, dintru a-i vrăji pe alţii.
53
Vezi şi tâlcuirea Sfântului Teofilact la Luca 1, 76-80.
54
„Gândul acesta să fie în voi care era şi în Hristos Iisus, (6) Care, Dumnezeu
fiind în chip, n-a socotit o ştirbire a fi El întocmai cu Dumnezeu, (7) ci S-a deşertat pe
TÂLCUIREA SFINTEI EVANGHELII DE LA IOAN Capitolul 9 253

precum zice Proorocul, „din Cer p l e c â n d u - S e şi privind peste toţi fiii

oamenilor" (Psalm 32,13). încă şi întru alt chip „trecând", p e norodul cel
55

păgânesc „l-a văzut", adică nu venind într-adins la dânşii, căci la „oile cele
rătăcite ale casei lui Israil" a venit (Ieremia 50,6; Matei 10,6; 15,24). A p o i , ca
în treacăt fiind pe cale, a făcut [Domnul] cercetare norodului celui care şedea
întru întunericul necunoştinţei celei covârşitoare (Psalm 106,10-14; Matei 4,
16; Luca 1, 79). Şi cum vindecă orbirea? „Scuipând j o s " şi „ f ă c â n d t i n ă "
(Ioan 9,6). Căci, acela care crede că, Cuvântul - „ca picătura ce picură [cade ] 56

pe p ă m â n t " (Psalm 71,6) - S-a pogorât în Sfânta Fecioară, acesta se „ u n g e "

la „ochii" cei gânditori cu „tina" cea din „scuipat" şi din pământ, adică, cu Cel
Unul Hristos, Care este din Dumnezeire - al Cărei semn [simbol] este „pi­
cătura" şi „scuipatul" - şi din omenire - al cărei semn [simbol] e „pământul",
dintru care este trupul Domnului.
Dar, oare, plinătatea sănătăţii stă [rămâne] n u m a i întru a crede? N u ,
ci este de trebuinţă a veni şi la „ S i l o a m " (Ioan 9,7), la izvorul Botezului, şi
a se boteza întru Cel „ t r i m i s " , adică „întru H r i s t o s " , căci câţi n e - a m
57

botezat duhovniceşte, „întru Hristos ne-am b o t e z a t " (Romani 6, 3). Iar,

după ce se v a boteza cineva, va cădea şi în ispite. Căci p o a t e va fi „ d u s "
(Ioan 9,13) la împăraţi şi la domni pentru Cel Care l-a v i n d e c a t pe el. Deci,
trebuieşte să fie întărit şi să stea neclătit [nezdruncinat, statornic] întru
mărturisire şi să nu se lepede dintru frică ci, de ar u r m a trebuinţă, şi izgonit
şi lepădat din sobor să fie (Ioan 9, 22), după cuvântul care zice: „Veţi fi
urâţi de toţi pentru n u m e l e M e u " (Matei 10, 22) şi „din s o b o a r e v ă vor
goni [scoate] pe v o i " (Ioan 16, 2).
Iar, dacă oamenii, pizmuind adevărului, îl vor şi scoate „ a f a r ă " (Ioan
9,34) pe cel ce mărturiseşte şi îl vor goni din cele sfinte şi cinstite ale lor -
zic, din bogăţie şi din slavă - îl va „ a f l a " Iisus p e el (Ioan 9, 35) şi atunci,
când de vrăjmaşi va fi necinstit, mai vârtos [cu prisosinţă] d e Hristos va fi
cinstit cu cunoştinţa şi cu cea mai adevărată [deplină] credinţă, căci atunci
se va „ î n c h i n a " mai vârtos [cu covârşire] lui Hristos (Ioan 9, 38), Celuia
Care se v e d e [a fi] „ O m " (Ioan 9, 11), însă este şi „Fiul l u i D u m n e z e u "
(Ioan 9, 35). Căci n u este unul Fiul lui D u m n e z e u şi altul Cel [născut] din

Sine, chip de rob luând, făcându-Se asemenea oamenilor, şi la înfăţişare aflându-Se

ca un om, (8) S-a smerit pe Sine, ascultător făcându-Se până la moarte, şi încă moarte
pe Cruce" (Filipeni 2, 5-8).
55
Acest verset în ediţia 1988 a Sfintei Scripturi, este: „Din Cer a privit Domnul,
văzut-a pe toţi fiii oamenilor" (Psalm 32, 13).
56
„Pogorâ-se-va ca ploaia pe lână şi ca picăturile ce cad pe p ă m â n t " (Psalm 71, 6).
57
Căci, după cum ne învaţă Evanghelistul, „Siloamul se tâlcuieşte: trimis" (Ioan 9, 7).
254 Capitolul 9 SFÂNTUL TEOFILACT ARHIEPISCOPUL BULGARIEI

M ă r i a - p e n t r u că această păgânătate este a lui Nestorie - ci unul şi acelaşi

este „Fiul lui D u m n e z e u " (Ioan 9,35) şi „Fiul O m u l u i " (Ioan 8,28). Căci
vezi c u m D o m n u l , fiindcă acela care odată era orb a zis: „Dar cine este
Fiul lui D u m n e z e u , ca să cred în El?", îi spune: „L-ai şi văzut! Şi Cel Ce
grăieşte cu tine A c e l a este". Aşadar, Cine era Cel Care „grăia"? Arătat
este, c u adevărat, că Acela, Care S-a născut din Măria, însă Acelaşi este şi
Fiul lui D u m n e z e u . Aşadar, n u este unul şi altul [două persoane]. Cu
adevărat, p e n t r u aceasta şi Născătoarea de D u m n e z e u este Sfânta Măria,
ca u n a care L-a născut p e Fiul lui Dumnezeu Care „trup S-a făcut" (Ioan 1,
14), nedespărţit fiind şi Unul Cel îndoit [în firi ], Care este Hristos Domnul.
58

9, 39-41: Şi a zis Iisus: Spre judecată am venit Eu în lumea aceasta,

ca cei care n u v ă d să vadă, iar cei care văd să fie orbi. (40) Şi au auzit
acestea unii dintre fariseii, care erau cu El, şi I-au zis: Oare şi noi suntem 59

orbi? (41) Iisus le-a zis: Dacă aţi fi orbi, n-aţi avea păcat. Dar acum ziceţi:
N o i v e d e m . De aceea păcatul rămâne asupra voastră . 60

(9,39) Matei 1 1 , 2 5 ; 13,13-14 / Ioan 12,46 / 2 Corinteni 3,14 (9,40) Romani 2 , 1 9 (9,41) Ioan 15,22-24

D u p ă ce D o m n u l i-a văzut pe farisei că mai vârtos s-au vătămat, decât

s-au folosit din minune, şi pentru aceasta, de mai mare osândă sunt vrednici,
zice că: „Precum se v e d e şi precum urmează lucrurile, «spre judecată am
venit E u » adică, spre mai mare muncă şi osândă. «Ca cei care nu văd să
vadă, iar cei care văd» - precum sunt fariseii - «să fie orbi» la ochii sufletului.
Căci, iată: cel care din naştere «nu vedea», «vede» şi cu sufletul şi cu trupul,
iar cei care se păreau că «văd», s-au «orbit» la minte". Pentru că aici numeşte
[ D o m n u l ] două vederi şi două orbiri.
Iar fariseii, cei care la cele simţite pururea căscau , socotind [cugetând] 61

că El grăieşte p e n t r u orbirea cea simţită, zic: „Au şi noi suntem orbi?",

n u m a i de această trupească orbire ruşinându-se ei. Iar Domnul, vrând să
le arate lor că mai b i n e le este a fi orbi la trup şi necredincioşi, zice: „«Dacă
aţi fi orbi, n u aţi a v e a păcat». Căci, dacă, de nevoie, din fire «aţi fi orbi»,
s-ar fi d a t v o u ă oarecare iertăciune, celor care cu necredinţă boliţi. însă
« a c u m » , zicând voi că «vedeţi», voi înşişi fiind încă şi văzători ai minunii
celei care s-a făcut c u orbul şi după aceasta tot întru necredinţă bolind, nu
sunteţi vrednici d e iertăciune. Căci «păcatul vostru» neşters «rămâne», şi

Pentru aceasta vezi şi nota de la Ioan 3,31-34.

58

în ediţia de la 1805, în loc de „Oare şi noi", se găseşte „Au şi noi".

59

în ediţia de la 1805, în loc de „De aceea păcatul rămâne asupra voastră", se găseşte
60

„Pentru aceasta păcatul vostru rămâne".

Adică fariseii erau deschişi, luau aminte şi cugetau neîncetat după şi întru cele
61

simţite şi care se văd cu ochiul trupesc.

TÂLCUIREA SFINTEI EVANGHELII DE LA IOAN Capitolul 9 255

mai m u l t vă veţi munci [căzni, pedepsi], că nici din m i n u n i l e cele p e care

le vedeţi n u veniţi la credinţă".
Dar, poate, cineva, aceasta - „Dacă aţi fi o r b i n u aţi a v e a p ă c a t " - şi
aşa o v a înţelege: „Voi întrebaţi de orbirea trupească, p e n t r u că n u m a i de
aceasta vă ruşinaţi, iar Eu de orbirea voastră cea sufletească zic că «de aţi
fi o r b i » - adică neînvăţaţi în Scripturi - «nu aţi avea păcat» atâta de mare,
întru neştiinţă [necunoştinţa] păcătuind. «Dar a c u m z i c e ţ i : N o i v e d e m »
şi p e voi înşivă, înţelepţi şi ştiutori de Lege vă faceţi, p e n t r u aceasta de voi
înşivă sunteţi osândiţi şi mai mare păcat aveţi, fiindcă, întru cunoştinţă
[fiind] greşiţi".
256

- CAPITOLULIO _ . "
ţ , Iisus, Păstorul cel bun şi oile Sale 1
. ' 1

10,1-5: Adevărat, adevărat zic vouă: Cel ce n u intră pe uşă , î n staulul

2 3

oilor, ci sare p e aiurea, acela este fur şi tâlhar. (2) Iar cel ce intră prin uşă
este păstorul oilor. (3) Acestuia portarul îi deschide şi oile ascultă de glasul
lui, şi oile sale le c h e a m ă pe n u m e şi le m â n ă afară . (4) Şi când le scoate
4

afară p e toate ale sale, merge înaintea lor, şi oile merg după el, căci cunosc
glasul lui . (5) Iar după u n străin, ele n u vor merge, ci vor fugi de el, pentru
5

că n u cunosc g l a s u l străinilor.
(10,1) Ioan 10, 7-9; 14, 6 (10,2) Ioan 1 0 , 1 , 9 ; 14, 6 (10,4) Cântarea Cântărilor 2,8
Fiindcă a învinuit [prihănit] necredinţa lor, zicând: „Cu adevărat, sunteţi
orbi la suflet dintru însăşi patima necredinţei" (Ioan 9, 40-41), ca ei să nu
poată spune: „Noi nu pentru că suntem orbi nu ne întoarcem [înturnăm
dintru aceasta], ci pentru că fugim ca de un amăgitor [înşelător]", tocmai
pentru aceasta [Domnul] face lung cuvântul. Şi ce săvârşeşte? P u n e atât 6

semnele [trăsăturile] „păstorului" celui adevărat, cât şi pe cele ale „lupului"

şi ale. pierzătorului [„furului"], şi astfel Se arată pe Sine însuşi că este al
părţii celei b u n e , din lucruri făcând [adeverind] mărturia Şi, mai întâi pune
semnele [trăsăturile] pierzătorului, căci zice: „Acela n u intră prin uşă", adică
prin Scripturi, pentru că n u unelteşte [foloseşte, întrebuinţează] Scripturile
şi nici Proorocii , drept mărturii.
7

1
în ediţia de la 1805, titlul capitolului este: „Pentru Păstorul cel bun şi năimitul. Pentru
Iisus când L-au întrebat în pridvor când umbla prin templu".
2
în ediţia de la 1805, în loc de „Adevărat, adevărat", se găseşte „Amin, amin".
3
în ediţia de la 1805, în loc de „pe uşă", se găseşte „prin uşă".
4
în ediţia de la 1805, în loc de „le mână afară", se găseşte „le scoate pe ele".
5
în ediţia de la 1805, versetul 4 este: „Şi când le scoate afară pe toate ale sale, merge
înaintea lor, şi oile merg după el, căci cunosc glasul lui".
6
Adică, dă însemnele, aduce înainte, vesteşte trăsăturile acestora.
7
Credem că Sfântul Teofilact a separat aici mărturia Proorocilor de cea a Sfintelor
Scripturi, pentru că, după cum bine ştim, în vremea vieţii în trup a Domnului, încă nu
fuseseră scrise Evangheliile, iar mărturia proorocească făcută prin viu grai era mai multă
decât cea a vechilor Prooroci ai lui Israil şi abia mai apoi a fost însemnată de Sfinţii
Evanghelişti. Aşadar, încă din vremea vieţuirii pe pământ a Mântuitorului, astfel de mărturii
au dat: Dreptul Zaharia, tatăl înaintemergătorului (Luca 1,67-79); Sfântul Ioan Botezătorul:
atât prin gura mamei sale (Luca 1, 39-45), cât şi prin mărturia sa nemijlocită (Matei cap. 3;
Marcu 1,1-11; Luca 3,1-18; Ioan 1, 6-36 etc); Preasfânta Născătoare de Dumnezeu (Luca 1,
46-55); Dreptul Simeon (Luca 2, 25-35); şi Proorocită Ana (Luca 2,36-38).
TÂLCUIREA SFINTEI EVANGHELII DE LA IOAN Capitolul 10 257

Căci, cu adevărat, „uşă" sunt Scripturile, pentru că prin acestea ne

aducem la Dumnezeu. Acestea [Scripturile] nu-i lasă p e „lupi" să „intre",
căci îi opresc pe eretici, [iar] pe noi întărindu-ne şi d â n d u - n e socotinţe
[dăruindu-ne cugete] pentru toate cele pe care noi le v o i m . Aşadar, „fur" 8

este cel ce nu prin Scriptură „intră în staulul oilor", ca să poarte grijă de

dânsele, „ci sare pe aiurea", adică îşi brăzdează l u i însuşi o altă cale
neobişnuită, precum sunt Teuda şi Iuda - cei care au fost mai înainte de
Hristos, şi care, înşelând norodul, l-au şi stricat şi s-au şi stricat (Faptele
Apostolilor 5, 36-37) - şi în ce fel va fi şi spurcatul Antihrist, căci n u din
Scripturi este mărturia acestora Dar [prin aceasta], şi p e cărturari u m b r o s îi
însemnează, cei care, pentru poruncile Legii, nici o purtare de grijă n u făceau
[săvârşeau], ci învăţau [propovăduiau] porunci şi obiceiuri ale oamenilor.
Şi, potrivit a zis acest cuvânt „sare", deoarece este lucru al „furului", care
„sare" peste îngrădire şi toate cu primejdie le face. Ai v ă z u t s e m n e l e [trăsă­
turile] „tâlharului"? Vezi-le şi pe ale~,pâstorului", căci păstorul „prin"
Scripturi intră şi „acestuia portarul îi deschide" . 9

Iar „portar", să-1 înţelegi ori pe Moise - pentru că lui i s-au încredinţat
cuvintele lui Dumnezeu (Ieşire 34,1) şi Moise c u adevărat „i-a d e s c h i s "
Domnului, pentru Dânsul grăind, precum şi însuşi D o m n u l z i c e : „Dacă
aţi fi crezut lui Moise, aţi fi crezut şi M i e " (Ioan 5, 46) - sau şi Duhul
Sfânt este „portar". Căci, de vreme ce, prin D u h u l Sfânt înţelegându-se şi
deschizându-se Scripturile, ni-L arată nouă p e Hristos, cu cuviinţă este

8
Cu adevărat, dobândim luminare pentru toate cele pe care voim să le aflăm în chip
lucrător, printru pocăinţă.
9
Aici, Cuviosul Petru Damaschinul ne învaţă astfel: „Dacă este cineva «fur şi tâlhar»,
şi nu vrea să intre pe poarta aceasta, ci se urcă prin altă parte, cum zice Domnul (Ioan 10,
1), de unul ca acesta nu ascultă «oile», adică înţelesurile dumnezeieşti, după Sfântul
Maxim. Fiindcă hoţul nu intră decât ca să fure prin auz şi să înjunghie prin explicare
străină (prin alegorie), neputând ridica Scriptura (2 Corinteni 3,13-16), şi ca să se piardă
pe sine şi înţelesurile prin cunoştinţa sa mincinoasă ce vine din părerea d e sine. Dar
«păstorul» pătimeşte relele împreună cu înţelesurile ca un bun ostaş al lui Hristos, c u m
zice Apostolul (Efeseni 6,13-17), prin păzirea poruncilor dumnezeieşti. El intră prin poarta
îngustă, adică prin cugetarea smerită, şi prin uşa nepătimirii. Şi înainte de a se învrednici
de harul de Sus, se adună din împrăştiere şi învaţă din auz despre toate. Şi de câte ori
vine vreun lup în chip de oaie, îl alungă prin dispreţuirea de sine zicând: «Nu ştiu cine
eşti, Dumnezeu ştie». Iar dacă vine un înţeles cu îndrăzneală şi cere să fie primit, zicând:
«Dacă nu-ţi fixezi înţelesurile şi nu deosebeşti lucrurile, eşti necredincios şi neştiutor», acesta îi
răspunde, după dumnezeiescul Gură de Aur : «De zici că sunt nebun, aşa e, dar eu ştiu că
nebunul în lumea aceasta seface înţelept» (1 Corinteni 3,18); iar Domnul zice că «fiii veacului
acestuia sunt mai înţelepţi pentru neamul lor decât fiii împărăţiei Cerurilor» (Luca 16,
8)" (Filocalia românească, voi. 5, ed. Humanitas, Bucureşti, 2001, pp. 218-219).
25S Capitolul 10 SFÂNTUL TEOFILACT ARHIEPISCOPUL BULGAR^

„ p o r t a r " D u h u l cel Sfânt, prin Care Scripturile se deschid, ca prin Cel Care
este „ D u h u l înţelepciunii şi al cunoştinţei" (Isaia 11,2), prin care Scripturi
10

D o m n u l „ i n t r ă " spre a noastră purtare de grijă şi Se arată „Păstor".

încă şi „ g l a s u l " Păstorului „îl ascultă o i l e " , căci pentru că aceia, îr,
sus şi în jos [vânturând], îl numeau pe El înşelător - şi aceasta dintru a lor
necredinţă o întăreau, zicând: „Au doară a crezut cineva dintre căpetenii
î n e l ? " (Ioan 7,48) - arată Domnul, că nu se cuvine a-L socoti pe El pierzător
[amăgitor, înşelător] pentru că aceia nu cred, ci a fi scoşi ei din rânduiala
„ o i l o r " . C ă c i , zice: „Eu, «intrând prin uşă», arătat [adeverit] este că sun*
cu adevărat « P ă s t o r » , iar voi, cei care n u veniţi după Mine, vă [faceţi!
arătaţi că n u sunteţi « o i » " .
Şi „ o i l e s a l e " de u n d e le „scoate"? Arătat [adeverit] este că din mijlocu!
necredincioşilor, p r e c u m şi pe orb din mijlocul iudeilor l-a „scos", care
[orb] L-a şi „ a s c u l t a t " şi L-a şi „cunoscut" p e Dânsul.
încă şi „ î n a i n t e a o i l o r m e r g e " , cu toate că la păstorii cei trupeşti [la
c i o b a n i ] , se face dimpotrivă, căci aceia merg pe urmă. însă aici arată că pe
toţi îi v a p o v ă ţ u i [călăuzi ] la adevăr - de vreme ce şi pe ucenici îi trimite,
11

„ca p e n i ş t e oi î n m i j l o c u l l u p i l o r " (Matei 10,16; Luca 10,3) - aşa, cu ade­

vărat, m a i m i n u n a t ă este purtarea de grijă cea păstorească a lui Hristos!
„Iar d u p ă cel străin n u merg, pentru că n u cunosc glasul străinilor"
Şi aici, c u adevărat, p e Teuda şi pe Iuda îi însemnează [arată] (Faptele
Apostolilor 5, 36-37), după care oile „nu au m e r s " . Căci puţini oarecare s-au
amăgit [înşelat] şi aceştia, după moartea acelora, s-au lepădat [de Teuda şi
Iuda]. Iar d u p ă Hristos şi când era El viu şi după ce S-a săvârşit, cu covârşire
l u m e a toată a mers d u p ă Dânsul. încă îl însemnează aici şi pe Antihrist,
pentru că şi el la puţină vreme înşelând, nu-i va avea pe cei care vor merge
d u p ă d â n s u l , după ce el va pieri . Pentru că, aceea ce zice: „nu merg".
12

Aici, Sfântul Teofilact face pomenire a proorociei lui Isaia: „O Mlădiţă va ieşi din
10

tulpina lui lesei şi un Lăstar din rădăcinile lui va da. (2) Şi Se va odihni peste El
Duhul lui Dumnezeu, duhul înţelepciunii şi al înţelegerii, duhul sfatului şi al tăriei
duhul cunoştinţei şi al bunei-credinţe. (3) Şi-L va umple pe El duhul temerii de
Dumnezeu. Şi va judeca nu după înfăţişarea cea din afară şi nici nu va da hotărârea
Sa după cele ce se zvonesc" (Isaia 11,1-3).
11
Cu adevărat, Domnul Iisus Hristos este Cel Care ne deschide nouă „calea cea
îngustă" a poruncilor (Matei 7, 14), fiindu-ne Călăuză însuşi Acela Care este „Calea
Adevărul şi Viaţa" (Ioan 14, 6).
12
Este cu putinţă a înţelege şi că Antihristul nu-i va avea următori întru întunericul ai
mai dinafară pe cei care vor merge după el, după acest înţeles: nimeni dintre oameni nu v.i
ajunge la acea culme de fărădelege întru care va fi el, şi tocmai de aceea, şi în veşnica osândi
cei care i s-au închinat, nu îi vor fi următori întru măsura caznelor; căci - după dreptatea lu:
TÂLCUIREA SFINTEI EVANGHELII DE LA IOAN Capitolul 10 259

aceasta arată, că după moartea înşelătorilor, n u va fi cine să-i asculte pe ei

sau să le urmeze lor.
Aşadar, „ u ş ă " sunt Scripturile şi prin „uşa" aceasta „ s c o a t e " D o m n u l
„oile" la „păşune". Dar, care este „păşunea"? (Ioan 10, 9) Desfătarea ceea
ce va să fie şi odihna întru care ne duce pe noi D o m n u l . Iar, dacă, undeva
şi „ u ş ă " Se numeşte pe Sine însuşi (Ioan 10,7,9), n u se cuvine a te m i n u n a
Căci, atunci când voieşte să arate purtarea Sa de grijă cea pentru noi,
„Păstor" Se numeşte p e Sine însuşi. Iar când voieşte să arate că El este Cel
Care d u c e la Tatăl, atuncea „uşă" Se numeşte p e Sine. D e v r e m e ce, El
însuşi, după alte înţelegeri [înţelesuri] este şi „ o a i e " şi „Păstor". Apoi,
dacă „ u ş ă " sunt cuvintele dumnezeieştilor Scripturi, şi însuşi D o m n u l
este şi S e numeşte „Cuvânt" (Ioan 1,1, 9), cu cuviinţă S e n u m e ş t e „uşă".

10,6-8: Această pildă le-a spus-o Iisus, dar ei nu au înţeles ce înseamnă

cuvintele Lui. (7) A zis deci iarăşi Iisus: Adevărat, adevărat zic v o u ă : Eu 13

sunt u ş a oilor. (8) Toţi câţi au venit mai înainte de M i n e sunt furi şi
14

tâlhari, dar oile nu i-au ascultat . 15

(10, 6) Luca 1 8 , 3 4 (10,8) Ecclesiastul 7 , 2 5 / Ieremia 2 3 , 1 - 2 ; 5 0 , 6 / Iezechiil 3 4 , 2 - 3

Z i c e [ E v a n g h e l i s t u l ] : „Această pildă le-a s p u s - o I i s u s " , u m b r o s

grăind către dânşii, ca mai cu luare aminte să-i facă p e ei. Deci, d u p ă ce a
făcut [ D o m n u l ] aceasta, de aici [de acum] dezleagă acea vorbă u m b r o a s ă ,
zicând aşa: „Eu sunt u ş a " . Iar aceasta ce zice: „Toţi câţi au venit mai
î n a i n t e de M i n e " , n u o zice pentru Prooroci, p r e c u m rău înţeleg maniheii.
Căci ei [maniheii ], voind să arate că Scriptura cea Veche este străină
16

Dumnezeu - una este cazna aceluia care se închină celui ce se face pe sine dumnezeu şi alta
este măsura osândei Antihristului, măcar că amândouă osândiri sunt veşnice.
13
în ediţia de la 1805, în Ioc de „Adevărat, adevărat zic vouă", se găseşte „Amin,
amin grăiesc vouă".
14
[1805] Se cuvine a şti că de multe ori, Scriptura, închipuind [însemnând] forma de
obşte [prin cuvintele: „tot", „toţi", „toate"], arată o înţelegere a părţii [nu a întregului].
Căci aici, acolo unde zice „toţi", nu-i însemnează îndeobşte pe toţi cei mai dinainte de
Dânsul. Asemenea este şi ceea ce zice David: „Toţi s-au abătut, împreună netrebnici s-au
făcut" (Psalm 13, 3), pentru că nu întru acest fel erau şi cei care atunci erau iubitori de
Dumnezeu. Precum este şi ceea ce zice Solomon: „Toate sunt deşertăciuni!" (Ecclesiastul
1, 2), dar nu întru acest fel este şi fapta cea bună. Iar, uneori, unde este acest cuvânt,
„tot", el are înţeles de „nimeni", precum este ceea ce zice Mântuitorul: „Şi de nu s-ar fi
scurtat zilele acelea, nu s-ar fi mântuit tot trupul" (Matei 24, 22), adică nici un trup. Şi
aceea ce zice David: „Să nu mă stăpânească toată fărădelegea" (Psalm 118,113), adică
„nici o fărădelege". Şi multe altele sunt de acest fel (după Zigaben).
15
în ediţia de la 1805, în loc de „oile nu i-au ascultat", se găseşte „nu i-au ascultat
pe ei oile".
16
Pentru maniheism, vezi nota de la loan 1, 9.
260 Capitolul 10 SFÂNTUL TEOFILACT ARHIEPISCOPUL BULGARIEI

[înstrăinată] de D u m n e z e u , şi că Proorocii nu au fost trimişi de Dumnezeu,

aduc graiul acesta [drept mărturie], fiindcă ei zic: „Iată că D o m n u l a zis
că «toţi câţi au v e n i t m a i î n a i n t e de M i n e sunt furi şi t â l h a r i » " . Deci, nu
p e n t r u Prooroci zice [Domnul] aceasta, ci pentru Teuda şi Iuda (Faptele
Apostolilor 5, 36-37) şi pentru alţi dezbinatori şi împotrivnici. Iar c u m că
pentru aceştia grăieşte, este arătat [adeverit], căci zice: „nu i-au ascultat
p e ei o i l e " . Pentru că p e împotrivnicii aceia „nu i-au ascultat o i l e " , iar
p e Prooroci i-au şi ascultat şi printr-înşii au şi crezut, câţi au crezut în
Hristos . încă şi într-un alt chip [înţeles]: cuvântul acesta ce zice: „nu i-au
17

ascultat p e ei o i l e " , l-a zis lăudându-le [pe „ o i " ] , şi nicăieri n u se vede că

îi l a u d ă [ D o m n u l ] p e cei ce n u i-au ascultat pe Prooroci, ci, dimpotrivă, îi
prihăneşte şi îi ocărăşte foarte . 18

Apoi ia aminte şi înţelegerea cea cu de-amănuntul a graiului, pentru

că zice „câţi au v e n i t " şi n u „câţi s-au trimis". Căci, Proorocii veneau,
fiind trimişi, iar proorocii cei mincinoşi, precum şi împotrivnicii cei numiţi,
n i m e n i t r i m i ţ â n d u - i , v e n e a u spre răzvrătirea celor care erau amăgiţi
[înşelaţi] de către ei, p r e c u m şi Dumnezeu zice: „Eu nu-i trimiteam pe
d â n ş i i şi ei a l e r g a u " (Ieremia 23, 21; 27, 9-10).
19

10,9: Eu sunt u ş a : de va intra cineva prin M i n e , se va m â n t u i ; şi va

20

intra şi v a i e ş i şi p ă ş u n e va afla. no,9)Psalm22,2/ioan 10,1,7,14,6/Evrei 10,19

Zice: „Cel ce «va intra prin M i n e » - «uşa» - şi se va aduce Tatălui şi
«oaie» a Aceluia se v a face, «se va m â n t u i » . Şi n u numai se va mântui, ci
şi ca u n d o m n şi stăpân, multă va avea netemerea [neînfricarea]". Căci
aceasta o î n s e m n e a z ă prin aceea ce zice: „şi va intra, şi va i e ş i " . Precum şi
Apostolii intrau şi ieşeau, înaintea tiranilor îndrăznind, şi ieşeau, bucu-
rându-se şi nebiruiţi. Şi zice: „şi păşune va a f l a " , adică hrană multă.
încă şi întru alt chip: de vreme ce „omul n o s t r u " îndoit este, „cel din
l ă u n t r u " şi „cel d i n a f a r ă " - precum este spus de către Sfântul Pavel (2
21

Corinteni 4, 16) - s-ar fi putut zice că „intră", acela care face purtare de
grijă p e n t r u „ o m u l cel l ă u n t r i c " (Romani 7,22) şi „ i e s e " , cel care omoară
22

17
Vezi şi tâlcuirea Sfântului Teofilact, de la Matei 11, 2-3.
18
Vezi: Ieremia 25, 4-13; Iezechiil 13, 9; Daniil 9, 6,10; Ioan 5, 45-46; 7,19 etc.
19
în ediţia 1988 a Sfintei Scripturi, avem: „N-am trimis Eu pe proorocii aceştia, ci au
alergat ei singuri; Eu nu le-am spus, ci au profeţit ei de Ia e i " (Ieremia 23, 21).
20
In ediţia de la 1805, în loc de „de va intra cineva prin M i n e " , se găseşte „prin
M i n e de va intra cineva".
21
„De aceea nu ne pierdem curajul şi, chiar dacă omul nostru cel din afară se
trece, cel dinăuntru însă se înnoieşte din zi în zi" (2 Corinteni 4,16).
22
„Că, după omul cel lăuntric, mă bucur de Legea lui Dumnezeu" (Romani 7, 22).
TÂLCUIREA SFINTEI EVANGHELII DE LA IOAN Capitolul 10 261

întru Hristos „mădularele cele de pe p ă m â n t " şi lucrările t r u p u l u i 23

(Coloseni 3,5). Deci, unul ca acesta, „şi păşune va a f l a " în veacul cel viitor,
după cuvântul care zice: „Domnul m ă paşte şi n i m i c n u - m i v a l i p s i . . . " şi
celelalte (Psalm 22,1).
24
_

10,10-13: Furul nu vine decât ca să fure şi să j u n g h i e şi să p i a r d ă . Eu

am venit ca viaţă să aibă şi din belşug să aibă . (11) E u sunt păstorul cel 25

bun. Păstorul cel bun îşi pune sufletul pentru oile sale. (12) Iar cel plătit 26

şi cel care nu este păstor, şi ale cărui oi nu sunt ale lui, vede lupul v e n i n d
şi lasă oile şi fuge; şi lupul le răpeşte şi le risipeşte. (13) D a r cel plătit
fuge, pentru că este plătit şi nu are grijă de o i . 27

(10,11) Psalm 2 2 , 1 ; 7 9 , 1 / Isaia 4 0 , 1 1 / Iezechiil 3 4 , 1 2 , 2 3 , 3 1 ; 3 7 , 2 4 / S o f o n i e 3 , 1 4 /

Zaharia 9 , 1 6 / Ioan 1 5 , 1 3 / 1 Petru 2 , 2 5 ; 5 , 4 / Evrei 1 3 , 2 0 (10,12-13) Z a h a r i a 1 1 , 1 6 - 1 7

Fiindcă cei care s-au tras [care au urmat] c u Teuda şi c u I u d a şi cu

ceilalţi împotrivnici, s-au junghiat şi s-au p r ă p ă d i t , p e n t r u a c e a s t a a 28

adăugit p e urmă, zicând: „Furul nu vine decât ca să fure şi să j u n g h i e şi

să piardă"; pe aceia şi pe cei asemenea lor, n u m i n d u - i „furi".
„Iar «Eu am venit ca viaţă să aibă». Aceia j u n g h i a u şi p i e r d e a u p e cei
ce le u r m a u lor. Eu a m venit ca să trăiască, şi c e v a şi « m a i m u l t să aibă
[din b e l ş u g să a i b ă ] » " , adică împărtăşirea S f â n t u l u i D u h , p e c a r e şi
împărăţie a Cerurilor se cuvine s-o înţelegem. Aşadar, a u toţi v i a ţ a cea
întru Hristos, căci toţi vor învia şi vor trăi. Dar drepţii a u şi oareşce [ceva]
„mai m u l t " - împărăţia Cerurilor.

23
„Drept aceea, omorâţi mădularele Voastre, cele pământeşti: desfrânarea, necu-
răţia, patima, pofta rea şi lăcomia, (6) care este închinare la idoli, pentru care vine
mânia lui Dumnezeu peste fiii neascultării" (Coloseni 3, 5-6).
24
„Domnul mă paşte şi nimic nu-mi va lipsi. (2) La loc de păşune, acolo m-a sălăşluit;
la apa odihnei m-a hrănit. (3) Sufletul meu l-a întors, povăţuitu-m-a pe căile dreptăţii,
pentru numele Lui. (4) Că de voi şi umbla în mijlocul morţii, nu mă voi teme de rele; că
Tu cu mine eşti. (5) Toiagul Tău şi varga Ta, acestea m-au mângâiat. (6) Gătit-ai masă
înaintea mea, împotriva celor ce mă necăjesc; uns-ai cu untdelemn capul meu şi paharul
Tău este adăpându-mă ca un puternic. (7) Şi mila Ta mă va urma în toate zilele vieţii
mele, ca să locuiesc în casa Domnului, întru lungime de zile" (Psalmul 22).
25
în ediţia de la 1805, în loc de „din belşug să aibă", se găseşte „mai mult să aibă".
26
în ediţia de la 1805, în loc de „cel plătit", se găseşte „năimitul".
27
în ediţia de la 1805, în loc de „şi nu are grijă de oi", se găseşte „şi nu-i este lui
grijă pentru oi".
28
„Că înainte de zilele acestea s-a ridicat Teuda, zicând că el este cineva, căruia i
s-au alăturat un număr de bărbaţi ca la patru sute, care a fost ucis şi toţi câţi l-au
ascultat au fost risipiţi şi nimiciţi. (37) După aceasta s-a ridicat Iuda Galileianul, în
vremea numărătorii, şi a atras popor mult după el; şi acela a pierit şi toţi câţi au ascultat
de el au fost împrăştiaţi" (Faptele Apostolilor 5,36-37).
262 Capitolul 10 SFÂNTUL TEOFILACT ARHIEPISCOPUL BULGARIEI

Apoi, şi pentru Patimă grăieşte şi zice că „ î m i p u n sufletul pentru

o i " , arătând că nu fără de voie, ci de bună voie merge la Patimă. Căci acest
c u v â n t care zice: „ î m i p u n " , aceasta arată: „Nu răpeşte cineva sufletul de
la M i n e , ci Eu î n s u m i îl p u n pe el".
încă îi însemnează umbros [tainic] şi p e împotrivnicii şi turburătorii cei
ce s-au numit de mai multe ori [pomeniţi mai sus], zicând: „Căci aceia nu
şi-au «pus sufletul p e n t r u oi», ci i-au lăsat [lepădat] pe cei ce le urmau lor".
Iar D o m n u l [a făcut], dimpotrivă. Când a fost prins, a zis : „Deci de Mă 29

căutaţi pe M i n e , lăsaţi pe aceştia să se ducă; ca să se plinească cuvântul:

« C ă nici u n u l dintr-înşii n u a pierit»" (Ioan 18,8-9). Şi, cu prisosinţă, astfel
au năvălit iudeii asupră-I, precum nici lupii [nu se năpustesc] asupra oilor;
căci zice [Evanghelia] că au venit să-L prindă pe El „cu săbii şi cu ciomege
[toiege]" (Matei 26,47; Marcu 14,48; Luca 22,52).
Şi este cu putinţă ca, aici, „ l u p " a-1 înţelege pe vrăjmaşul cel gânditor -
p e care Scriptura îl n u m e ş t e şi „ l e u " şi „ s c o r p i e " şi „ ş a r p e " (1 Petru 5,8;
30 31

Psalm 90,13; Facere 3,1-5) - despre care se spune că „răpeşte oile", când pe
cineva, prin fapta cea rea, şi-1 face [diavolul] mâncare. Şi „risipeşte", când
prin gânduri rele turbură sufletul, care cu cuviinţă şi „ f u r " se numeşte,
fiindcă „ f u r ă " prin gândurile cele rele, „ j u n g h i e " prin plecare [învoire,
supunere] şi „pierde" prin lucrare. Căci, poate, p e cineva îl bântuieşte gândul
răutăţii - acesta este furtişagul; iar dacă se va şi pleca [învoi, supune] omul
la aducerea aminte cea rea, atunci se zice că se „ j u n g h i e " de către diavolul;
iar când v a şi face lucrul cel rău, atunci se „ p i e r d e " [e dat pierzării]. Şi
aceasta este, poate , ceea ce zice: „Furul n u vine decât ca să fure şi să junghie
32

şi să piardă". Deci, Domnul, făcându-le pe cele împotriva „furului" acestuia,

dă şi d u m n e z e i a s c a viaţă, sfinţind şi gândurile noastre - prin venirea
aducerilor aminte celor b u n e - şi trupurile [noastre] - prin faptele cele bune.
Şi dă oareşce [ceva] „şi m a i mult [şi din b e l ş u g ] " - aceasta, ca să putem,

29
„Deci, dacă Mă căutaţi pe Mine, lăsaţi pe aceştia să se ducă; (9) ca să se
împlinească cuvântul pe care l-a spus: Dintre cei pe care Mi i-ai dat, n-am pierdut pe
nici u n u l " (Ioan 18, 8-9).
30
„Fiţi treji, privegheaţi. Potrivnicul vostru, diavolul, umblă, răcnind ca un leu,
căutând pe cine să înghită, (9) căruia staţi împotrivă, tari în credinţă, ştiind că aceleaşi
suferinţe îndură şi fraţii voştri în lume" (1 Petru 5, 8-9).
31
„Peste aspidă şi vasilisc vei păşi şi vei călca peste leu şi peste balaur" (Psalm 90,13).
Sfântul Teofilact nu pune la îndoială acest înţeles - căci, de n-ar fi fost această
3 :

noimă cu încredinţare, nu ar fi cuprins-o în tâlcuire - , ci spune acesta întru smerită

cugetare, uimindu-se de nenumăratele înţelesuri ale Scripturii şi grăind tainic dimpreună
cu Proorocul David: „La tot lucrul desăvârşit am văzut sfârşit, dar porunca Ta este fără
de sfârşit" (Psalm 118, 96).
TÂLCUIREA SFINTEI EVANGHELII DE LA IOAN Capitolul 10 263

prin darul învăţăturii, a aduce folos şi altora. încă şi împărăţia Cerurilor, ca

pe oarecarele dar „mai mult [din belşug]" ne-o dăruieşte nouă. C u adevărat,
Acesta este „Păstorul cel b u n " şi nu „năimit [plătit]", p r e c u m [erau] căpe­
teniile iudeilor, care nu purtau grijă pentru norod, ci n u m a i la aceea luau
aminte, anume să ia „plăţi" de la dânşii, căci nu căutau [„năimiţii"] folosul
33

norodului, ci câştigul cel rău [nedrept] de la norod.

10,14-16: Eu sunt Păstorul cel bun şi cunosc pe ale Mele şi ale Mele M ă
cunosc pe Mine. (15) Precum Mă cunoaşte Tatăl şi Eu cunosc pe Tatăl. Şi
sufletul îmi pun pentru oi. (16) A m şi alte oi, care nu sunt din staulul acesta.
Şi pe acelea trebuie să le aduc, şi vor auzi glasul M e u şi v a fi o turmă şi un
34

Păstor. (10, 14) Psalm 1 , 6 / Iezechiil 34,1112 Timotei 2,19 (10,15) Matei 11,27 / Luca 1 0 , 2 2 / Ioan 15,13
(10,16) Isaia 11,12; 56,8 / Iezechiil 37,22 / Osea 2 , 1 , 3 / Miheia 2 , 1 2 / Ioan 11,52 / 1 Petru 2 , 2 5

Şi de aici vei [putea] cunoaşte deosebirea [osebirea] „păstorului" şi a

„năimitului". Pentru că „năimitul" nu cunoaşte oile, lucru care se întâmplă
[petrece] dintru a n u le cerceta des pe ele; căci, de le-ar fi cercetat des, le-ar fi
cunoscut pe ele. Iar „păstorul" - precum este Domnul - „cunoaşte pe oile
Sale", fiindcă poartă grijă pentru dânsele, ca de unele care s-au irivrednicit de
cercetarea Lui şi dintru obişnuinţă îl „cunosc" pe al lor Purtător d e grijă.
însă, vezi [ia aminte], că mai întâi El ne „cunoaşte" p e noi şi, aşa [astfel],
noi apoi îl „cunoaştem" pe Dânsul. Şi nici nu este cu putinţă întru alt chip
[fel] să-L „cunoaştem" noi pe Dumnezeu, de n u ne v o m „ c u n o a ş t e " noi de
[către] Dânsul. Pentru că întâi El S-a împrietenit cu noi - prin trup făcân­
du-Se om - şi după aceea ne-am împrietenit noi cu D â n s u l - l u â n d [noi]
darul îndumnezeirii (2 Petru 1,3-4). Şi, vrând să arate că aceia care n u au
35

crezut, nevrednici sunt de a se „cunoaşte" de D u m n e z e u şi nici „ o i " nu

sunt, a zis: „şi cunosc pe ale Mele şi ale Mele M ă cunosc p e M i n e " , după
cuvântul ce zice: „Cunoscut-a Domnul pe cei ce sunt ai L u i " (Numeri 16, 36

5; 2 Timotei 2,19). Dar, ca să nu socotească cineva că El ca u n o m „cunoaşte",

„Plăţi" sau „răsplăţi", adică bani sau slavă, căci nemincinos este cuvântul: „Tot ce
33

este în lume, adică pofta trupului şi pofta ochilor şi trufia vieţii, nu sunt de la Tatăl, ci
sunt din lume. Şi lumea trece şi pofta ei, dar cel ce face voia lui Dumnezeu rămâne în
veac" (1 Ioan 2,16-17).
34
In ediţia de la 1805, în loc de „trebuie", se găseşte „Mi Se cade".
35
„Dumnezeiasca Lui putere ne-a dăruit toate cele ce sunt spre viaţă şi spre bună
cucernicie, făcându-ne să cunoaştem pe Cel Ce ne-a chemat prin slava Sa şi prin puterea
Sa, (4) prin care El ne-a hărăzit mari şi preţioase făgăduinţe, ca prin ele să vă faceţi
părtaşi dumnezeieştii firi, scăpând de stricăciunea poftei celei din lume" (2 Petru 1,3-4).
36
„Dar temelia cea tare a lui Dumnezeu stă neclintită, având pecetea aceasta:
«Cunoscut-a Domnul pe cei ce sunt ai Săi»; şi «să se depărteze de la nedreptate oricine
cheamă numele Domnului»" (2 Timotei 2,19).
264 Capitolul 1 0 SFÂNTUL TEOFILACT ARHIEPISCOPUL BULGARIEI

a adăugit, zicând: „Precum M ă cunoaşte pe M i n e Tatăl şi Eu cunosc pe

T a t ă l " . C ă c i , zice: „Aşa de bine îl ştiu [cunosc] pe El, precum El pe Mine".
Şi, a d e s e o r i , pune [aduce înainte] acest cuvânt: „Sufletul M e u îl pun
p e n t r u o i " , arătând că n u este amăgitor. Căci a zice: „Sunt «Lumină» şi
« V i a ţ ă » " (Ioan 8,12; 10,10; 11,25), celor nepricepuţi li se păreau că [acestea]
sunt c u v i n t e ale mândriei; iar a zice: „Voiesc a m u r i " , nici o pizmuire nu
are [pricinuieşte], ci, mai vârtos [cu prisosinţă], şi multă purtare de grijă
arată, de v r e m e ce, pentru aceia care îl împroşcau cu pietre (Ioan 10,31-33)
avea să S e d e a p e Sine însuşi.
Iar g r ă i n d : „ A m şi alte o i " - pentru păgâni zice - „«care n u sunt din
s t a u l u l a c e s t a » care este sub Lege, căci păgânii nu se cuprind în Lege;
deci «şi p e acelea M i S e cade M i e să le aduc», căci «risipite» sunt şi acestea
[iudeii] şi acelea [păgânii], neavând «păstori»" (Ioan 10,12). Pentru că şi
dintre iudei, cei [ce erau] binecunoscători şi îndemânatici [îndemănoşi,
prielnici] spre a crede, erau nepăstoriţi, şi, cu mult mai vârtos [se aflau
aşa], p ă g â n i i . „Deci, « M i S e cade [trebuie]» şi pe acelea ale păgânilor «să
le a d u c » , p r e c u m şi pe ale iudeilor". Iar aceea ce zice: „ S e cade [trebuie]",
aici n u [lucru de] nevoie înseamnă, ci, c u m că, fără de îndoială [neîndo­
ielnic], aşa se va întâmpla.
„ Ş i va fi o turmă şi u n Păstor", căci „în Hristos Iisus n u este elin şi
i u d e u " (Galateni 3,28; Coloseni 3,11), nici oarecare „deosebire" (Romani 10,
12), căci u n chip [fel] este al tuturor, o pecete a Botezului (Efeseni 4,5), „un
P ă s t o r " - Cuvântul lui Dumnezeu şi Dumnezeu. Şi, ruşineze-se maniheii 37

care leapădă [tăgăduiesc] Scriptura cea Veche! Audă că [e] „o turmă şi un

P ă s t o r " , că Acelaşi Dumnezeu este şi al Scripturii celei Vechi şi al celei Noi.

10,17-21: Pentru aceasta M ă iubeşte Tatăl , fiindcă Eu îmi pun sufletul,

38

c a iarăşi să-1 iau. (18) N i m e n i nu-1 ia de la M i n e , ci Eu de la M i n e însumi

39

îl pun. Putere a m Eu ca să-1 pun şi putere am iarăşi să-1 iau. Această

40

poruncă a m primit-o de la Tatăl M e u . (19) Iarăşi s-a făcut dezbinare

41 42

Pentru maniheism, vezi nota de la Ioan 1, 9.

37

In ediţia de la 1805, în loc de „Mă iubeşte Tatăl", se găseşte „Tatăl Mă iubeşte pe

38

Mine".
[1805] Şi aici acest cuvânt „ca" nu însemnează pricina [cauza, temeiul], ci, după
39

cum, fără de îndoială s-a întâmplat, căci Domnul nu pentru aceasta îşi pune sufletul, ca
iarăşi să-1 ia, ci şi-L pune pentru lume şi îl ia pe el, ca să Se arate că este Dumnezeu (după
Zigaben). Vezi şi tâlcuirea de la Ioan 1,14 .c

în ediţia de la 1805, în versetul 18, în loc de „putere", se găseşte „stăpânire".

40

în ediţia de la 1805, în loc de „am primit-o", se găseşte „am luat-o".

41

în ediţia de la 1805, în loc de „dezbinare", se găseşte „pricire".

42
TÂLCUIREA SFINTEI EVANGHELII DE LA IOAN Capitolul 10 265

între iudei, pentru cuvintele acestea. (20) Ş i m u l ţ i dintre ei ziceau: Are

demon şi este nebun. D e ce să-L ascultaţi? (21) Alţii ziceau: C u v i n t e l e
43

acestea nu sunt ale unui demonizat. Cum poate u n d e m o n să deschidă

OChii Orbilor? 44
(10, 17) Isaia 53,7-12 / Evrei 2 , 9 (10,18) Ioan 2 , 1 9 ; 1 4 , 3 1
(10,19) Cântarea Cântărilor 2,8 / Ioan 7,12; 9,16 (10,20) Marcu 3 , 2 1 / Ioan 7,20; 8,48 (10,21) Ioan 9,32-33

Fiindcă ziceau [iudeii] că El este străin [osebit, înstrăinat] d e Tatăl şi

amăgitor şi pierzător, iar nu mântuitor al sufletelor, prin ceea ce le spune
[Domnul], arată că: „Nu sunt «pierzător» al vostru (Ioan 10,10), ci pentru
voi sunt gata a le primi pe toate, dacă nu pentru altceva, m ă c a r p e n t r u că
atâta vă iubeşte p e voi Dumnezeu, încât şi E u , fiindcă m o r p e n t r u voi,
pentru aceasta sunt «iubit» de Dânsul. Aşadar, c u m v ă voi a m ă g i p e voi,
pe care vă ştiu iubiţi lui Dumnezeu, şi nu, mai vârtos [cu prisosinţă], M ă
voi sârgui a muri pentru voi, ca Acela Care, dacă n u p e n t r u altceva, măcar
pentru aceasta voiesc a fi «iubit» mai mult de «Tatăl» M e u ? " Iar acestea
[graiuri], care sunt aşa de smerite, le zice p o g o r â n d u - S e [iudeilor], fiindcă
ascultătorii n u L-ar fi primit p e El de ar fi grăit p e n t r u Sine î n s u ş i cele
înalte. Deoarece, întru alt chip [înţeles], de se v a socoti [cumpăni] graiul
acesta, necuviincios se va părea a fi. Căci, c u m ? A u , doară, în v r e m e a cea
mai dinainte nu era [El] «iubit», ci acum Şi-a î n c e p u t Tatăl dragostea
[pentru Fiul], iar moartea cea pentru noi I s-a făcut L u i [Hristos] pricină
[temei, cauză] a acestei iubiri? N u este aceasta ci, aşa d u p ă c u m a m zis, c u
pogorâre le grăieşte [Mântuitorul] acestea.
încă, va zice cineva şi aceasta: de vreme ce dragostea lui D u m n e z e u şi
Tatăl către noi era mărturisită şi a văzut D u m n e z e u - T a t ă l şi p e Fiul S ă u
45

că arată aceeaşi bunătate către noi - încât a voit şi a m u r i pentru n o i - şi c ă

păzeşte adevărate şi chipurile [felurile lucrărilor] bunătăţii Tatălui, c u
cuviinţă L-a «iubit» pe El, şi n u ca o oarecare plată - pentru m o a r t e a c e a
pentru noi - dăruindu-I Fiului dragostea, ci v ă z â n d întru Fiul neînstră-
inarea [nestrămutarea] Fiinţei Lui şi - ca de oarecare d e nevoie şi neocolite
legi ale firii - la aceasta [dragoste] fiind c h e m a t [Tatăl de către Fiul]. C ă c i ,
doară, n u lucru [făptuire] de mare dragoste a arătat către noi Fiul, c u
necinste murind pentru noi? Şi n u numai m u r i n d , ci şi „iarăşi l u â n d u - Ş i
s u f l e t u l " , ca să omoare moartea şi nouă n e m u r i r e prin înviere să ne p r i ­
cinuiască [izvorască]! Deci, aceasta o arată, c â n d zice: „«Tatăl M ă i u b e ş t e

In ediţia de la 1805, în loc de „are demon", se găseşte „drac are".

43

44
în ediţia de la 1805, versetul 21 este: „Alţii ziceau: aceste cuvinte nu sunt d e
îndrăcit. Au, doară, poate drac să deschidă ochii orbilor?"
45
Cu adevărat, această dragoste a lui Dumnezeu este mărturisită dintru început:
„Să facem om după chipul şi după asemănarea Noastră" (Facere 1, 26).
266 Capitolul 10 SFÂNTUL TEOFILACT ARHIEPISCOPUL BULGARIE]

p e M i n e » fiindcă m o r pentru voi", adică ca şi c u m Se veseleşte şi Se bucură

Tatăl, pentru că Fiul Se aseamănă Lui şi păzeşte [ţine, străjuieşte] semnele
[trăsăturile, însuşirile] dragostei Lui celei către oameni.
Iar aceea, p e care o grăieşte: „Nimeni nu ia sufletul M e u de la Mine",
o zice p e n t r u cei care căutau să-L omoare pe El. Căci, spune: „Voi însetaţi
de sângele M e u , dar bine să ştiţi, că fără voia M e a nimeni nu va putea
[oareşce] asupra M e a " . Insă, ca să nu socotească cineva că [Domnul], ca o
slugă şi u n s u p u s moare, de altul poruncindu-i-Se [aceasta, adică moartea]
şi aceluia s u p u n â n d u - i - S e , zice: „«Stăpânirea» morţii Mele Eu însumi o
a m , ca un S t ă p â n al morţii". Aşadar, pentru aceasta zice că: „Stăpânire
a m s ă - M i p u n s u f l e t u l M e u " . Şi, cu toate că fiecare dintre noi are stăpânire
a-şi „ p u n e s u f l e t u l " s ă u , pentru că orişicine, de va v o i , are putere
[stăpânire] să se omoare p e sine însuşi, însă n u pentru acest fel de chip
zice D o m n u l [pentru Sine], ci anume că: „Fără de voia Mea, nimeni nu va
p u t e a să-Mi facă aceasta". Lucru care la oameni este cu neputinţă, pentru
că, şi n e v o i n d , noi p u t e m fi omorâţi de alţii . însă Hristos n u ar fi pătimit
46

vreodată de n u ar fi voit El, pentru aceasta - ca Acela Care nici într-un alt
c h i p n u este s u p u s morţii, ci numai dintru a Sa voie - o are şi pe cea mai
m a r e : a-Şi « l u a » sufletul «iarăşi» [adică, a învia].
Şi „această p o r u n c ă " zice că „a luat-o de la Tatăl", să moară pentru
l u m e . Căci s p u n e : „într-atâta nu-I sunt potrivnic lui D u m n e z e u , încât şi
însăşi aceasta - a muri - de la Tatăl îmi este Mie poruncită". Că, zicându-o
m a i întâi p e cea înaltă - adică: „Stăpânire a m s ă - M i iau sufletul M e u " ,
căci aceasta îl arată p e Dânsul Stăpân al morţii şi D o m n al vieţii - iarăşi pe
cea smerită o p u n e [aduce înainte] - adică: „Această poruncă am luat-o
de la Tatăl M e u " - atâta de minunat le împleteşte pe amândouă, adică şi
p e aceasta - a n u fi socotit că este mai mic şi slugă a Tatălui, şi pe aceea -
a n u fi socotit că este împotrivnic lui D u m n e z e u , ci de o împreună-putere
şi d e o v o i e . Drept aceea, de îndată, într-atâta s-au folosit cei mai mulţi
47

dintre cei care-L ascultau grăind unele ca acestea, încât şi „ d e z b i n a r e " s-a
făcut [pentru E l ] . Căci unii, de vreme ce graiurile [Mântuitorului] li se
p ă r e a u lor ca nişte ghicituri, îl socoteau pe El că este „îndrăcit", fiindcă
grăia cuvinte neînţelese. Iar cei care, oareşce puţintel pricepeau, grăiau:
„ A c e s t e c u v i n t e n u s u n t de îndrăcit". Apoi, fiindcă din graiuri n u puteau
să le astupe l o r gura - pentru că nici înşişi cei care erau oarecum cu bună
48

46
însă şi aceasta se face întru îngăduinţa judecăţilor nepătrunse ale lui Dumnezeu.
47
Adică una este puterea şi voia şi Fiinţa Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
43
Adică, acelora cu care se certau cei care ziceau: „Aceste cuvinte nu sunt de îndrăcit".
TÂLCUIREA SFINTEI EVANGHELII DE LA IOAN Capitolul 10 267

cunoştinţă n u u r m a u c u de-adinsul celor zise de D o m n u l şi nici p e ceilalţi

nu puteau să-i plece - din lucruri se ispitesc să ajute lui Hristos, şi zic:
„«Aceste cuvinte n u sunt de îndrăcit». Şi de u n d e este arătată aceasta?
Din lucruri [făptuiri]. «Au doară poate drac să d e s c h i d ă o c h i i o r b i l o r ? »
Deci, de vreme ce lucrul este dumnezeiesc, cu adevărat, şi graiurile sunt
[tot] de acest fel". Dar, pentru ce, Hristos nu r ă s p u n d e n i m i c către aceia
care zic că El este „îndrăcit"? Pentru că, a le astupa gura, erau îndestulători
şi mai vrednici de credinţă cei care se împotriveau acelora şi le răspundeau 49

pentru Dânsul. Deci, de vreme ce îşi stăteau unii altora împotrivă şi se

dezbinaseră, la ce mai era de trebuinţă, de a c u m , ca şi El să grăiască
împotrivă celor care îl cleveteau; şi, mai vârtos [cu prisosinţă], nefiind El
atâta d e vrednic de crezare . 50

10,22-26: Şi era atunci la Ierusalim sărbătoarea î n n o i r i i t e m p l u l u i şi 51

era iarnă. (23) Iar Iisus umbla prin templu, în pridvorul lui S o l o m o n . (24)
Deci L-au împresurat iudeii şi îi ziceau: Până când n e scoţi sufletul? Dacă
Tu eşti Hristosul, spune-o nouă pe faţă . (25) I i s u s le-a r ă s p u n s : V - a m
52

spus şi nu credeţi. Lucrările pe care Eu ie fac î n n u m e l e Tatălui M e u ,

53 54

acestea mărturisesc despre M i n e . (26) Dar voi n u credeţi, p e n t r u că n u

55

SUnteţi dintre Oile M e l e . (10, 22) N e e m i a 12,27 / 1 Macabei 4,59

(10, 23) 3 Regi 6 , 3 (10,25) I o a n 5 , 3 6 (10, 26) Ioan 8,47 / 1 Ioan 4 , 6

Care „înnoiri" se făceau în Ierusalim? Unii zic că, în ziua în care s-a [is­
prăvit de] zidit templul de către Solomon, întru aceea prăznuiau „înnoirile".

49
Adică, dădeau cuvânt de răspuns în locul Domnului.
30
Pe de o parte, Domnul nu era vrednic de crezare, ca Unul Care ar fi mărturisit
despre El însuşi, iar pe de altă parte din pricina ochiul pizmaş al celor cuprinşi de
deznădejdea cugetării trupeşti, care nu voiau să le primească pe cele dumnezeieşti şi
veşnice, ci se pleacă mai uşor la mărturiile şi cugetele pământeşti.
51
în ediţia de la 1805, în Ioc de „sărbătoarea înnoirii t e m p l u l u i " , se găseşte
„înnoirile".
52
în ediţia de la 1805, versetul 24 este: „Deci L-au înconjurat pe Dânsul iudeii şi au
grăit Lui: Până când vei lua sufletele noastre? De eşti Tu Hristos, spune nouă fără de
sfială".
53
în ediţia de la 1805, în loc de „lucrările", se găseşte „lucrurile".
w
în ediţia de la 1805, în loc de „în numele", se găseşte „întru n u m e l e " , cu ur­
mătoarea notă: [1805] Iar „nume" aici, unii au zis Dumnezeirea, alţii - Puterea, iar alţii -
Stăpânirea, pentru că se numeşte şi Dumnezeu şi Puternic şi Stăpânitor şi altele întru
acest fel. Şi orice este al Tatălui, aceasta este şi a Fiului. Deci, fiindcă iudeii se prefăceau
că vor crede numai prin cuvânt, le arată lor lin [cu blândeţe] că umblă cu vicleşug şi le
grăieşte, ca şi cum le-ar fi zis: „De nu credeţi lucrurilor [făptuirilor], cum veţi crede
cuvintelor?" (după Zigaben)
^ în ediţia de la 1805, în loc de „despre Mine", se găseşte „pentru M i n e " .
268 Capitolul 10 SFÂNTUL TEOFILACT ARHIEPISCOPUL BULGARIE]

Iar alţii n u aceasta spun, ci cum că Evanghelistul zice acum de înnoirile zidirii
templului cele de după robie . însă [orişicum] luminat praznic se săvârşea şi
56

[asta] de către tot norodul. Căci, fiindcă cetatea [Ierusalimului] după acea
îndelungată robie, îşi redobândise iarăşi podoaba [strălucirea] sa, zi de bucurie
o făceau [aveau] pe aceea a „înnoirilor". Deci întru acest praznic a mers şi
Iisus, căci a c u m adeseori mergea în Iudeea, fiindcă Patima era aproape. Căci
„ i a m a " sosise, după care iarnă, în „luna cea dintâi" (Levitic 23,5) a primăverii,
a pătimit Domnul. Pentru aceasta şi Evanghelistul a însemnat vremea, arătând
că aproape era vremea Patimii şi, pentru aceasta mergea Domnul la Ierusalim.
Deci „L-au înconjurat pe El iudeii" şi, după părelnicie, din oarecare
dorinţă şi iubire de învăţătură, îl întreabă să le spună lor „dacă este El
H r i s t o s " , iar după adevărul [lucrului], din socoteală iscoditoare şi răzvrătită
este întrebarea [iudeilor], pentru că „lucrurile" propovăduindu-L pe El că
„este Hristos", ei din cuvinte caută să se înveţe, faptă care este, cu prisosinţă,
a celor care îşi bat joc şi iau în râs.
însă întrebarea fiind plină de multă nebunie şi mincinoasă, arată răutatea
acelora; căci ei zic: „Spune nouă fără de sfială". Dar, în multe locuri le grăia
[Domnul] fără de sfială, fiindcă şi la praznice mergea şi nimic întru ascuns
n u grăia, ci „Fiul lui D u m n e z e u " p e Sine însuşi Se numea (Ioan 3,17-18; 5,
19-23; 8,28; 9,35) şi „ L u m i n ă " (Ioan 3,20-21) şi „Cale" (Ioan 14,6) şi „Uşă"
(Ioan 10,7,9) şi pe Moise îl aducea martor (Ioan 3,14; 5,45-46; 6,32; 7,19-23),
Pentru aceasta, mustrându-i pe ei Domnul, ca pe cei care grăiau din socoteală
vicleană, le zice: ,,«V-am spus vouă» de multe ori «şi nu credeţi»". încă şi
în alt chip [fel]: „De ce vă făţărniciţi că veţi crede numai din grai [cuvânt]?
Lucrurile cele p e care Eu le fac, nu ca un împotrivnic al lui Dumnezeu, ci
«întru n u m e l e Tatălui Meu» [săvârşindu-le], nu le primiţi, aşadar, cum veţi
crede n u m a i cuvântului?" Căci, cu adevărat, spre a supune [pleca] au mai
multă putere făptuirile decât cuvintele, pe care lucru îl ziceau şi aceia dintre
ei care erau mai cu bună cunoştinţă: „Au doară poate om păcătos să facă
s e m n e [minuni] ca acestea?" (Ioan 9,16). „Pentru aceasta" - zice Domnul -
„«nu credeţi» în M i n e , «pentru nu sunteţi din oile Mele». Căci Eu, ca un
«Păstor b u n » (Ioan 10,11,14), cele care se cuvenea să le fac, le-am făcut, iar

E vorba de robia pe care evreii au pătimit-o fiind duşi în Babilon. în Ierusalim,

56

primul templu a fost construit de către Solomon (pe la anul 960 î. Hr.), iar, după ce acesta
a fost dărâmat (586 î. Hr.), a fost reconstruit cel de al doilea (538-515 î. Hr.), după
întoarcerea din robia babilonică. Dar şi cel de-al doilea templu a fost dărâmat de către
romani, o dată cu distrugerea Ierusalimului în anul 70 (d. Hr.). Cel de-al treilea templul
va fi cel dintru care Antihrist va stăpâni peste întreaga lume. Vezi mai multe despre
acestea, în nota pentru templu, de la Ioan 2,18-22.
TÂLCUIREA SFINTEI EVANGHELII DE LA IOAN Capitolul 10 269

voi de n u urmaţi [acestora], nu Eu sunt Cel nevrednic de numirea de «Păstor»,

ci voi de numirea de «oi»".
Nevoieşte-te dar şi tu, până este „iarnă" - viaţa aceasta zic, care pururea
are turburări dinspre duhurile răutăţii - să prăznuieşti „ î n n o i r i l e " templului
tău celui duhovnicesc, „pururea n o u " (Isaia 40,31) făcându-te [„îrmoindu-te" ] 57

şi „suişuri î n i n i m a ta p u n â n d " (Psalm 83,6). Căci, atunci, cu adevărat, v a

veni la tine şi Iisus, dimpreună cu tine făcând prăznuirea „ î n n o i r i l o r " aces­
tora în „pridvorul lui S o l o m o n " , [adică] întru „ a c o p e r ă m â n t u l " Său păzin-
du-te p e tine şi făcându-te a avea pace dinspre patimi . Căci El însuşi [îţi] 58

va fi „Solomon", care se tâlcuieşte „paşnic". Deci, cel care „întru acoperămân­

tul" lui Hristos Celui paşnic „se sălăşluieşte" - d u p ă c u m zice Proorocul 59

(Psalm 90,1)- îl are p e însuşi Domnul, Care dimpreună cu Dânsul prăznu-

ieşte „ î n n o i r i l e " sufletului, în câtă vreme este „ i a r n a " - adică, întru atâta
cât stă [rămâne] viaţa aceasta; pentru că „primăvara" este veacul ce va să
fie, întru care iarăşi toate viază şi „a doua naştere [ î n n o i r e a ] " primesc (Matei
19, 28), întru care nimeni nu poate să-şi înnoiască sufletul, căci toate cele
care sunt de acest fel, dimpreună cu veacul acesta se încheie . 60

10,27-30: O i l e M e l e ascultă de glasul M e u şi Eu le cunosc p e ele, şi

61

ele v i n după M i n e . (28) Şi Eu le dau viaţă v e ş n i c ă şi n u vor pieri î n veac,

şi din m â n a M e a n i m e n i n u le va răpi. (29) Tatăl M e u , Care M i le-a dat,
este m a i mare decât toţi, şi nimeni n u poate să l e răpească d i n m â n a Tatălui
Meu. (30) Iar Eu şi Tatăl M e u una suntem. no, 27) ioan io, 4-1400,2» ioan 6,39
(10,29) Deuteronom 3 3 , 3 (10,30) Ieşire 23,21 / Ioan 17,11,22 (10,31) Ioan 5,18; 7,19; 8,59; 11,8

D u p ă ce le-a zis lor: „Nu sunteţi dintre oile M e l e " (Ioan 10,26), a c u m îi
îndeamnă pe ei să se facă „oi", pentru aceasta şi adaugă, zicând: „ O i l e M e l e

57
„Dar cei ce nădăjduiesc întru Domnul vor înnoi puterea lor, le vor creşte aripi
ca ale vulturului; vor alerga şi nu-şi vor slei puterea, vor merge şi nu se vor o b o s i "
(Isaia 40, 31).
58
După acest „acoperământ" suspina şi Proorocul David (Psalm 16, 8; 30, 20; 60,4;
62, 8; 90,1; 120, 5).
39
„Cel ce locuieşte în ajutorul Celui Preaînalt, întru acoperământul Dumnezeului
cerului se va sălăşIui"(Pso/m 90,1).
60
Vezi tâlcuirea de la Matei 19, 28. La Luca 21,28-33, Sfântul Teofilact ne învaţă aşa:
„Precum Venirea Domnului cea Dintâi, spre înnoire şi a doua naştere a sufletelor noastre
a fost, aşa şi Venirea cea de a Doua, spre a doua naştere a trupurilor noastre va fi. Pentru
că, sufletele au murit mai înainte, neascultând, iar trupurile, după nouă sute de ani ai
neascultării, pe moarte, cu lucrul au pătimit-o (Facere 5,5). Prin urmare, prin Venirea cea
Dintâi se şi nasc a doua oară şi se fac mai bune sufletele, iar prin cea de a Doua, trupurile".
61
In ediţia de la 1805, versetul 27 începe astfel: „Precum am zis vouă, oile M e l e
glasul Meu ascultă..."
270 Capitolul 10 SFÂNTUL TEOFILACT ARHIEPISCOPUL BULGARIEI

g l a s u l M e u ascultă şi v i n după M i n e " . Apoi, îndemnându-i pe ei, spune

[ D o m n u l ] şi cele ce le vor dobândi cei care merg [sunt următori] după
Dânsul: „Eu le d a u viaţă veşnică şi n u vor pieri î n v e a c " şi celelalte [ce ur­
m e a z ă ] . Şi, cu adevărat, prin aceste graiuri îi deşteaptă pe ei şi spre râvnă şi
dorinţă îi aduce, spre a merge şi ei după Dânsul, fiindcă unele ca acestea
dăruieşte.
Zice: „Dar pentru ce «nu vor pieri»? Pentru că «nimeni» nu poate să le
«răpească» pe ele «din m â n a M e a » , fiindcă «Tatăl M e u , Care M i le-a dat»
M i e pe acestea, «este m a i mare decât toţi» şi «din mâna» Lui «nimeni nu
poate să le răpească» pe ele şi, pentru aceasta, nici «din mâna Mea», deoarece
« m â n a » M e a şi a Tatălui - «una sunt». Căci «Eu şi Tatăl una suntem» după
stăpânire şi după putere". Pentru că, prin „mână", stăpânirea şi puterea o
spune. „Deci, « E u şi Tatăl u n a suntem», după fire şi după Fiinţă şi după
p u t e r e " . Care lucru, cu adevărat, şi iudeii cunoscându-1 - anume că prin
graiurile acestea de o Fiinţă cu Dumnezeu Se face pe Sine însuşi - cu pietre
a u a r u n c a t într-Insul, fiindcă Se face pe Sine însuşi Fiu al lui Dumnezeu.
62

î n s ă , v a întreba cineva: „ C u m a zis Domnul că « n i m e n i n u le va răpi

p e e l e d i n m â n a Tatălui M e u » , de vreme ce pe mulţi [îi] vedem pierind?"
Aşadar, este cu putinţă a zice că „a le răpi din m â n a Tatălui" n u poate
„ n i m e n i " , dar a le înşela, mulţi pot; căci, cu silă şi cu tiranie „ n i m e n i " nu
p o a t e să s m u l g ă de la D u m n e z e u , iar prin înşelăciune, în fiecare zi piedică
punându-ni-se, cădem.
Şi, c u m zice: „ O i l e M e l e vin după M i n e şi n u vor p i e r i " , pentru că
v e d e m că I u d a a pierit? însă, de vreme ce nu a mers după Dânsul şi nici
n u a r ă m a s „ o a i e " până în sfârşit, [tocmai] pentru aceasta a pierit. Iar
Hristos, p e n t r u cei care au mers [urmat] după Dânsul şi au rămas „oi",
zice că „ n u vor p i e r i " . Căci dacă cineva va cădea din rânduială „oilor" şi
dintru a m e r g e d u p ă „ P ă s t o r u l " , îndată „piere". însă, întâmplarea cea
p e n t r u Iuda vei unelti-o [folosi-o] şi împotriva maniheilor, pentru că şi
acesta, sfânt fiind şi „ o a i e " a lui Dumnezeu, a căzut - cu adevărat, întru
voinţă s c h i m b ă c i o s fiind şi de bună voie căzând. Aşadar, n u sunt din fire
răutăţile sau bunătăţile, ci prin voinţă şi se fac [săvârşesc, plinesc] şi se
strică [nimicesc, p r ă p ă d e s c ] .

10,31-36: Iarăşi au luat pietre iudeii ca să arunce asupra Lui. (32) Iisus
le-a r ă s p u n s : M u l t e lucruri b u n e v-am arătat vouă de la Tatăl M e u . Pentru

Sfântul Teofilact vădeşte dorinţa lor ucigaşă şi spune aici că iudeii L-ar fi şi omorât
62

pe Domnul deîndată, dacă El nu ar fi trecut prin mijlocul lor (Ioan 10,39). Vezi şi sfârşitul
tâlcuirii de la loan 8, 56-59.
TÂLCUIREA SFINTEI EVANGHELII DE LA IOAN Capitolul 10 271

care din e l e aruncaţi cu pietre asupra M e a ? (33) I-au r ă s p u n s iudeii: N u

63

pentru lucru bun aruncăm cu pietre asupra Ta, ci pentru hulă şi p e n t r u că

Tu, om fiind, Te faci pe T i n e D u m n e z e u . (34) I i s u s le-a răspuns: N u e
scris în Legea voastră că „Eu am zis: dumnezei s u n t e ţ i ? " (35) D a c ă i-a
64

numit d u m n e z e i pe aceia către care a fost cuvântul lui D u m n e z e u - şi 65

Scriptura nu poate să fie desfiinţată - (36) despre Cel pe Care Tatăl L-a
66

sfinţit şi L-a trimis în lume, voi ziceţi: Tu huleşti, căci a m spus: Fiul lui
Dumnezeu SUnt? 67
(10,34) Psalm 8 1 , 6 (1 0 , 3 6 ) Ioan 6,27

Fiindcă a zis că: „Eu şi Tatăl una s u n t e m " (Ioan 10, 30) după stăpâni­
re - cu adevărat - şi după putere, şi a arătat că u n a este „ m â n a " Tatălui şi
a Sa, iudeii au socotit „ h u l ă " lucrul acesta şi cu „pietre a r u n c ă " , p e n t r u că
Se face p e Sine însuşi întocmai cu Dumnezeu.
Deci D o m n u l , ruşinându-i pe ei şi arătând că n u au nici o pricină cu­
vioasă p e n t r u întărâtarea cea asupra Lui, ci în z a d a r se t u r b e a z ă [se
îndârjesc], le aduce lor aminte de minunile cele p e care le-a făcut D â n s u l
şi zice: „ M u l t e lucruri b u n e am arătat vouă, p e n t r u care d i n a c e l e a
aruncaţi cu pietre asupra M e a ? " Iar ei zic: „ P e n t r u h u l ă a r u n c ă m cu
pietre asupra Ta, căci te faci pe Tine D u m n e z e u " . Deci, El n u tăgăduieşte
aceasta, nici n u zice: „ N u M ă fac pe M i n e î n s u m i D u m n e z e u , n u sunt
întocmai cu Tatăl", ci, mai vârtos, adevereşte socoteala [socotinţa, cugetul]
lor şi arată - dintru cele care s-au scris în „ L e g e " - că este D u m n e z e u . Iar
„Lege" n u m e ş t e şi Cartea lui David [Psaltirea], p r e c u m şi - aşa d e rând
[simplu] - toată Scriptura.
Iar ceea ce zice [Domnul] întru acest chip este: „Dacă aceia care au luat
îndumnezeirea după dar sunt «dumnezei» şi nu sunt prihăniţi, c u m să fiu
Eu înfruntat de voi cu dreptate , Cel Care din fire sunt Dumnezeu, «pe Care
68

Tatăl M-a sfinţit», adică M-a rânduit a fi junghiat pentru « l u m e » ? " Pentru că
„sfinte" se numesc cele rânduite lui Dumnezeu. „Căci arătat este că, de vreme
ce «M-a sfinţit» şi M-a rânduit Tatăl spre mântuirea lumii, n u sunt deopotrivă
cu ceilalţi «dumnezei» (Psalm 81,6), ci Dumnezeu adevărat. Pentru că a mântui

63
în ediţia de la 1805, în loc de „din ele", se găseşte „din aceste lucruri".
64
în ediţia de la 1805, în Ioc de „nu e scris", se găseşte „au nu este scris".
65
în ediţia de la 1805, în loc de „către care a fost cuvântul lui D u m n e z e u " , se
găseşte „către care Cuvântul lui Dumnezeu s-a făcut".
66
în ediţia de la 1805, în Ioc de „şi Scriptura nu poate să fie desfiinţată", se găseşte
„şi nu poate să se strice Scriptura".
67
în ediţia de la 1805, versetul 36 este: „pe Carele Tatăl M-a sfinţit şi M-a trimis în
Lume, voi ziceţi: Hulă grăieşti, pentru că am zis că Fiu al lui Dumnezeu s u n t ? "
68
Adică, înfruntarea este cu totul nedreaptă.
272 Capitolul 10 SFÂNTUL TEOFILACT ARHIEPISCOPUL BULGARIE]

este, cu adevărat, lucru al lui Dumnezeu, iar nu al omului care s-a îndumnezeit
după dar [har]. Deci, dacă „aceia către care s-a făcut [a fost] Cuvântul lui
D u m n e z e u " - adică Eu, căci Eu sunt Cuvântul lui Dumnezeu şi locuind
69

[sălăşluind] într-înşii le-am dăruit lor punerea de fii (Romani 8,14-21) - sunt
« d u m n e z e i » , c u mult mai vârtos [cu covârşire] sunt Eu înafară de toată vina
[prihănirea] numindu-Mă Dumnezeu pe Mine însumi, Cel Care, şi din fire
sunt D u m n e z e u , şi altora le dăruiesc aceasta" (2 Petru 1,4).
Ruşineze-se de aici arienii şi nestorienii , căci „Fiu lui D u m n e z e u " şi
70

D u m n e z e u d u p ă Fiinţă şi din fire este Hristos, iar nu zidire [făptură]; şi

altora dăruieşte îndumnezeire - „către care s-ar fi făcut [Cuvântul]", Cuvânt
fiind al lui D u m n e z e u - , iar El nu după dar [har] Se îndumnezeieşte. Căci,
prin cele ce zice aici [Domnul], arătat [adeverit] se deosebeşte [osebeşte,
desparte] pe Sine de cei care se îndumnezeiesc după dar [har] şi arată că şi
acelora El le este pricinuitor [izvorâtor] de îndumnezeire, Cuvânt fiind al
lui Dumnezeu şi locuind [sălăşluind] într-înşii. Pentru că aceasta însemnează
prin ceea ce zice: „către care Cuvântul lui Dumnezeu S-a f ă c u t " , adică
„întru care S-a sălăşluit".
„Aşadar, c u m hulesc E u , «Fiul lui D u m n e z e u » n u m i n d u - M ă pe Mi­
n e î n s u m i ? C ă c i , cu toate că port trup şi din sămânţa lui David sunt (Matei
1, 20; Luca 2, 4, 11; Ioan 7, 42; Apocalipsa 5, 5), însă n u cunoaşteţi Taina
[întrupării] şi c u m că întru alt chip nu putea firea cea trupească a oamenilor
să primească unirea cea cu Dumnezeu, de nu s-ar fi unit p r i n trup cu
dânsa, ca printr-o p e r d e a " .
71

10,37-38: Dacă n u fac lucrările Tatălui Meu, să n u credeţi î n Mine. (38)

72

Iar dacă le fac, chiar dacă n u credeţi în M i n e , credeţi în aceste lucrări, ca să

ştiţi şi să cunoaşteţi că Tatăl este în Mine, şi Eu în Tatăl , ao, 38) ioan u, io-, v, 21
73

Zice: „Voiţi să «cunoaşteţi» c u m că Eu, deopotrivă cu Tatăl sunt? De

la [după] Fiinţă nu puteţi «cunoaşte», căci cu neputinţă este să cunoaşteţi
69
„Eu am zis: «Dumnezei sunteţi şi toţi fii ai Celui Preaînalt»" (Psalm 81, 6).
70
Pentru arieni şi nestorieni, vezi notele de la Ioan 1, V şi 1, 9 şi 1,14°.
71
In vremea nopţii, o perdea care se află pe o fereastră este la fel de întunecată
precum bezna de afară. însă, când va răsări soarele şi ea se va uni cu lumina, atunci îşi va
arăta frumuseţea ţesăturii şi a podoabelor cu care a fost urzită. Aşa este şi firea omenească:
până când a zăcut în bezna lepădării de Dumnezeu era urâciune şi întuneric prin mândrie,
dar când a răsărit „Soarele Dreptăţii" (Maleahi 3, 20) şi S-a unit preatainic şi mai presus
de cuvânt cu ea, arunci prin smerenie (Filipeni 2, 7-^8) s-a făcut strălucită şi împodobită
întru Cel Care El însuşi este „Lumina lumii" (Ioan 8,12).
72
în ediţia de la 1805, în loc de „lucrările", se găseşte „lucrurile".
73
în ediţia de la 1805, versetul 38 este: „Iar de fac, deşi nu-Mi credeţi Mie, credeţi
lucrurilor, ca să înţelegeţi şi să credeţi că Tatăl este întru Mine şi Eu întru El".
 1
TÂLCUIREA SFINTEI EVANGHELII DE LA IOAN Capitolul 10 273

Fiinţa lui D u m n e z e u , însă din «lucrările» cele care sunt deopotrivă şi

aceleaşi, luaţi dovedirea [adeverirea, mărturisirea] puterii celei [care este]
deopotrivă şi aceeaşi, că dintru acestea veţi avea mărturia D u m n e z e i r i i
Mele şi veţi «cunoaşte» şi veţi «crede» că nimic altceva n u sunt E u - fără
numai ceea ce este Tatăl - pentru că aceeaşi Fiinţă a Lui o a m E u , r ă m â ­
74

nând Fiu, şi cu Ipostasul [Persoana, Faţa] deosebindu-Mă. A s e m e n e a şi

Tatăl, r ă m â n â n d Tată, şi cu Ipostasul deosebindu-Se [de M i n e ] , n i m i c
altceva nu este - fără numai F i u - după Fiinţă şi d u p ă fire. Căci m ă c a r
75

deşi cu Ipostasul ne deosebim, însă nu se despart Ipostasurile, ci U n u l

întru Altul, fără de amestecare, sunt Tatăl şi Fiul. Căci Tatăl este despărţit
de Fiul şi cu firea sunt una, dar n u precum [e] la v o i , aşa [este] şi la D u m -
76

nezeieştile Ipostasuri, ci Unul întru Altul sunt fără d e amestecare, p e n t r u

aceea şi Noi «trei O a m e n i » ne numim [suntem numiţi] (Facere 18, 2),
77

fiindcă suntem cu Ipostasurile despărţiţi şi n u c h i a r una s u n t e m . Insă

78

Sfânta Treime Un Dumnezeu este şi nu trei D u m n e z e i , pentru cea fără d e

amestecare a Ipostasurilor întru sine încăpere [cuprindere], încă şi pentru
79

una şi aceeaşi voinţă şi pentru una şi aceeaşi v o i r e " . 80

t

10, 39-42: Căutau deci iarăşi să-L prindă, şi I i s u s a scăpat d i n m â n a

lor . (40) Şi a plecat iarăşi dincolo de Iordan, î n l o c u l u n d e I o a n b o t e z a
81

la început, şi a rămas acolo . (41) Ş i mulţi au v e n i t l a El şi z i c e a u : I o a n

82

Adică, în Sfânta Treime, Fiul nu are însuşirea, calitatea de Tată.

74

Adică, în Sfânta Treime, Tatăl nu are însuşirea, calitatea de Fiu.

75

Adică şi la noi, oamenii, tatăl este despărţit de fiul său şi sunt una prin fire, deoarece
76

oameni sunt amândoi.

„Apoi Domnul S-a arătat iarăşi lui Avraam la stejarul Mamvri, într-o zi pe la
77

amiază, când şedea el în uşa cortului său. (2) Atunci ridicându-şi ochii săi, a privit şi
iată trei Oameni stăteau înaintea lui; şi cum l-a văzut, a alergat din pragul cortului său
în întâmpinarea Lor şi s-a închinat până la pământ" (Facere 18,1-2).
Adică, Persoanele Sfintei Treimi sunt una după Fiinţă, dar sunt osebite în Ipostasuri
78

şi, deci, nu sunt contopite.

[1805] „încăpere întru sine" se numeşte, precum am zice [că ar fi] trei sori care să
79

se cuprindă şi să se afle unul întru altul, şi iarăşi să se despartă unul de altul, măcar de se
şi află unul întru altul. [„încăperea întru sine" sau „cuprinderea întru sine" este perihoreza
sau interpătrunderea Persoanelor Sfintei Treimi. Vezi şi nota următoare],
Pentru o mai amănunţită înţelegere a celor tâlcuite aici de Sfântul Teofilact, vezi
80

anexa editorială de la sfârşitul volumului de faţă: Şapte întrebări despre Sfânta Treime şi
răspunsurile lor.
In ediţia de la 1805, în loc de „a scăpat din mâna lor", se găseşte „a ieşit din mâna lor".
81

în ediţia de la 1805, versetul 40 este: „Şi a mers iarăşi de ceea parte de Iordan, în
82

locul unde a fost Ioan întâi botezând, şi a rămas acolo".

274 Capitolul 10 SFÂNTUL TEOFILACT ARHIEPISCOPUL BULGARIEI

n-a f ă c u t n i c i o m i n u n e , dar toate câte Ioan a zis despre Acesta erau

83

a d e v ă r a t e . (42) Ş i m u l ţ i au crezut în El acolo.

(10, 39) Marcu 3 , 6 (10,40) Matei 1 9 , 1 / Ioan 1 , 2 8 (10,41) Ioan 5 , 3 3

„ C a u t ă " ei „ s ă - L p r i n d ă " pe Domnul, nesuferindu-L p e El pentru că

făcea atâta de înaltă mărturia cea pentru Sine însuşi - căci nu răbdau
[îngăduiau, sufereau] ei, bogoslovind [teologhisind ] El cele înalte. Iar El 84

Se d u c e de acolo, d â n d loc mâniei lor. Şi Se duce fără de voia lor, arătând

- c e e a ce de m u l t e ori a m zis - că nici la Cruce n u ar fi putut fi prins, dacă
n u S-ar fi dat de b u n ă v o i e p e Sine însuşi. Dar, u n d e Se duce? „Dincolo de
I o r d a n " , u n d e m a i înainte [la început] „boteza I o a n " , n u aşa de rând
[simplu], d u c â n d u - S e acolo, ci aducând aminte norodului de cele care acolo
s-au făcut [săvârşit] şi de cele care au fost spuse de Ioan pentru Dânsul
(Matei cap. 3; Marcu 1,1-11; Luca 3 , 1 - 1 8 ; loan 1, 6-36).
Iar c u m că multora le-a fost de folos petrecerea [rămânerea] întru locul
acela, a adăugit-o Evanghelistul, zicând: „Şi m u l ţ i v e n e a u la D â n s u l " , şi
aducându-şi a m i n t e de locul acela, grăiau: „Ioan nici un s e m n n u a făcut".
Iar ceea ce zice este întru acest fel: „Dacă am crezut aceluia care «nici un
s e m n n u a f ă c u t » , c u mult mai vârtos [vom crede] Acestuia, Care a făcut
atâtea m i n u n i " . Şi, fiindcă Ioan a mărturisit pentru Hristos, însă „nici un
s e m n n u a f ă c u t " şi, poate, pentru aceasta, n u ar fi fost socotit vrednic de
credinţă, au adăugit, zicând: „Dar toate câte I o a n a zis despre Acesta,
a d e v ă r a t e e r a u " - n u pe Acesta de la acela, ci p e acela [Ioan], din cele pe
care le-a făcut Hristos, arătându-1 ei vrednic de credinţă [crezare]. Pentru
aceasta, zice [Evanghelistul]: „mulţi au crezut a c o l o " .
Iar aceea, p e care o zice: „acolo", arată că locul acela foarte i-a folosit
p e d â n ş i i . Fiindcă şi pentru aceasta, Iisus, adeseori, scotea noroadele în
85

locuri pustii, ca, izbăvindu-i pe dânşii de petrecerea [vieţuirea, rămânerea]

cea î m p r e u n ă c u oamenii cei răi, să dobândească oarecare folos mare;
p r e c u m se v e d e că a făcut [Domnul] şi la Legea cea Veche , adică scoţându-i 86

din Egipt şi în pustie p u n â n d la rânduială norodul şi îndreptându-1 prin

darea [dăruirea] Legii.
Insă să socoteşti că şi duhovniceşte se săvârşeşte „plecarea" lui Hristos,
căci Se duce din Ierusalim - adică de la norodul iudeilor - şi Se mută „în
l o c " ce are izvoare - adică în Biserica cea din păgâni - care are izvoarele

83
în ediţia de la 1805, în loc de „nici o minune", se găseşte „nici un semn".
84
„Bogoslovie" este numită de Dumnezeu cuvântarea, teologia.
85
Adică le-a pricinuit foarte mult folos sufletesc.
86
Adică, atunci când a dat iudeilor Legea Vechiului Testament.
TÂLCUIREA SFINTEI EVANGHELII DE LA IOAN Capitolul 10 275

Botezului. „ Ş i mulţi v i n " la Dânsul, mergând „de c e e a parte [ d i n c o l o ] de

Iordan" şi prin Botez trecând. Pentru că trecerea „de ceea p a r t e [dincolo]
de I o r d a n " , aceasta însemnează - trecerea cea prin Botez. C ă c i , întru alt
chip [fel] n u vine cineva la Iisus şi nici n u se face cu adevărat credincios,
de n u v a trece prin Botez, care se însemnează [închipuie, înfăţişează] prin
„Iordan".
276

CAPITOLUL 1 1
învierea lui Lazăr. Arhiereii şi fariseii uneltesc
împotriva lui Iisus 1

11,1-3: Ş i era bolnav un oarecare Lazăr din Betania, satul Măriei şi al

M a r t e i , sora ei . (2) Iar Măria era aceea care a uns cu mir pe Domnul şi I-a
2

şters picioarele cu părul capului ei, al cărei frate Lazăr era bolnav. (3) Deci
au trimis surorile la El, zicând: Doamne, iată, cel pe care îl iubeşti este
bolnav. (11.1) Luca 10,38-39 / Ioan 1 2 , 1 (11,2) Matei 2 6 , 7 , Marcu 1 4 , 3 / Ioan 12,3

N u m a i Ioan aduce aminte şi de această istorie şi, face pomenire [a ei],

ca să ne înveţe pe noi a nu ne cădea cu greu [a nu ne împovăra], când
bărbaţii cei îmbunătăţiţi şi iubitori de Dumnezeu vor cădea întru vreo
b o a l ă . D e v r e m e ce şi Lazăr, fiind prieten al lui Hristos, s-a îmbolnăvit.
Şi se cuvine să ştim şi aceasta, anume că această Măria „care a u n s cu
m i r p e D o m n u l " nu este curva cea pomenită la Luca (7, 37-38), ori cea de
la M a t e i (26, 7), ci o alta, [care] nu [era] curvă, ci cinstită şi iubitoare de
D u m n e z e u şi îmbunătăţită. Căci se sârguia pentru primirea lui Hristos şi
slujea, p r e c u m însuşi Ioan mai jos mărturiseşte (11,20); dar şi „partea cea
b u n ă " se mărturiseşte că „şi-a a l e s " , precum zice Luca (10,42). Şi surorile
[acestea] aşa erau de minunate şi cunoscute, încât şi Lazăr s-a făcut cunos­
cut prin ele. Căci zice [Evanghelistul] că „era Lazăr din Betania, din satul
M ă r i e i şi al M a r t e i " .
Dar, pentru ce „au t r i m i s " să-L cheme pe Iisus şi n u merg ele [însele],
p r e c u m sutaşul şi omul cel împărătesc? (Matei 8,5-13; Luca 7,1-10; Ioan 4,
46-54). Pentru că foarte nădăjduiau la Hristos şi pentru că erau femei şi nu
se c u v e n e a ca aşa, cu lesnire, să iasă din casă şi pentru că erau ţinute de
p l â n g e r e şi se îndeletniceau [zăboveau] pe lângă fratele lor. Şi cum că nu
3

diri nebăgare de seamă au făcut aceasta, este arătat din cele de după acestea
[care u r m e a z ă ] , căci multă cinste şi evlavie arată şi rugăminte statornică.
Iar aceasta ce zic: „Iată, cel pe care îl i u b e ş t i " o spun ele, vrând să tragă
p e D o m n u l spre milostivire, prin a-I aduce Lui aminte de numele iubirii.

1
în ediţia de la 1805, titlul capitolului este: „Pentru învierea lui Lazăr. Pentru sfatul
arhiereilor şi al fariseilor ca să-L omoare pe Iisus. Pentru cele ce a zis Caiafa proorocind de Hristos ".
2
în ediţia de la 1805, în loc de „satul Măriei şi al Martei, sora ei", se găseşte „din
satul Măriei şi al Martei, surorii ei".
3
Adică, de lăcrimări, suspinări şi de tânguire lăuntrică.
TÂLCUIREA SFINTEI EVANGHELII DE LA IOAN Capitolul 11 277

încă arată şi oarecare credinţă graiul acesta al femeilor. Căci, într-atâta

cunoscuseră ele că este foarte multă putere la Domnul, încât se şi minunează
ca s-a atins boala de bărbat, care era iubit de El. Căci graiul acesta: „Iată, cel
pe care îl iubeşti este bolnav", se pare că este, oarecum, minunător [cu
chip de mirare]. , . . . .......

11, 4-6: Iar Iisus, auzind, a zis: Această b o a l ă n u este spre m o a r t e , ci

pentru slava lui D u m n e z e u , ca, prin ea, Fiul l u i D u m n e z e u să Se s l ă ­
vească. (5) Şi i u b e a Iisus pe Marta şi pe sora ei şi p e Lazăr. (6) C â n d a
auzit, deci, că este bolnav, atunci a rămas d o u ă z i l e în l o c u l în care e r a . 4

(11,4) Ioan 9 , 3 ; 1 1 , 4 0 (11,5) P s a l m 1 5 , 3 (11, 6) Osea 6 , 2 - 3

Fiindcă avea să „ z ă b o v e a s c ă " acolo „două z i l e " , pentru aceasta zice

că „boala nu este spre m o a r t e " , măcar că spre m o a r t e se făcuse. Insă,
precum a m zis, vrând, totodată, să-i facă p e vestitori să z ă b o v e a s c ă şi,
cumva o mângâiere oarecare să le dea lor, ca, n u stăruind asupră-I s ă - L
supere, pentru aceasta, zice că „[boala] n u este spre m o a r t e " .
încă şi întru alt chip: dacă vei socoti [cumpăni] b i n e , nici „ b o a l a " n u
era spre acel fel de moarte cu care mor cei mulţi spre v r e m e î n d e l u n g a t ă , 5

ci vremelnică şi de patru zile. Căci, de vreme ce a înviat a patra zi, uitân-

du-ne noi la sfârşitul lucrului, zicem că „nu spre m o a r t e " a fost „ b o a l a "
aceea. „Ci p e n t r u slava l u i D u m n e z e u , ca să Se s l ă v e a s c ă F i u l l u i
D u m n e z e u " . Vezi că una este „slava" Tatălui şi a Fiului? Căci, d u p ă c e a
grăit: „pentru slava l u i D u m n e z e u " , a adăugit, „ca să Se s l ă v e a s c ă F i u l
lui D u m n e z e u " , căci neschimbată este slava lui D u m n e z e u - zic a Tatălui
de a Fiului. Deci, şi Fiul D u m n e z e u este, p r e c u m şi Tatăl - deplin şi
adevărat. Căci, a Celor Cărora le este slava una, şi Fiinţa le este u n a Aşadar,
şi de aici ruşineze-se arienii!
Iar cuvântul ce zice: „ca să Se slăvească", să nu-1 înţelegi arătător de
pricină [cauză], ci însemnător de cele întâmplate şi de lucru săvârşit, p r e c u m
de multe ori a m zis . Căci, nu „ca să Se slăvească" Dumnezeu, pentru aceasta
6

s-a bolnăvit Lazăr, ci s-a întâmplat boala de altundeva şi o a uneltit [folosit,

întrebuinţat] Domnul pe dânsa spre „slava l u i D u m n e z e u " .
Şi [Domnul] „a zăbovit două zile", ca să se răcească [cel m o r t ] şi să fie
îngropat, ca nimeni să nu poată zice că: „ameţeală a fost, leşinare a fost, că
uimire a fost şi n u a murit". Pentru aceasta şi „ z ă b o v e ş t e " atâta v r e m e , ca
şi stricăciune să se facă şi să zică sora lui că „ p u t e " (Ioan 11, 39).
4
în ediţia de la 1805, în loc de „atunci a rămas", se găseşte „atunci S-a zăbovit".
5
E vorba de moartea cea de obşte, dintru care morţii se ridică numai la învierea de
la sfârşitul acestei lumi văzute.
6
Vezi şi tâlcuirea Sfântul Teofilact de la Ioan 9, 3 -5.b
- -, ~
278 Capitolul 11 SFÂNTUL TEOFILACT ARHIEPISCOPUL BULGARIEI

11, 7-10: A p o i , d u p ă aceea, a zis ucenicilor: Să m e r g e m iarăşi în

I u d e e a . (8) U c e n i c i i I-au zis: învăţătorule , acum căutau iudeii să Te ucidl
7

c u p i e t r e , şi iarăşi Te duci acolo? (9) A răspuns I i s u s : Nu s u n t oare

d o u ă s p r e z e c e ceasuri într-o zi? Dacă umblă cineva ziua, nu se împiedică,
p e n t r u că el v e d e l u m i n a acestei lumi; (10) iar dacă u m b l ă cineva noaptea
se î m p i e d i c ă , p e n t r u că lumina n u este în el . 8

(11, 8) Ioan 8 , 5 9 ; 10,31 (11, 9) Neemia 9 , 3 / Ioan 9 , 4 (11,10) Ioan 12,35

Niciodată, în nici un alt loc, nu a spus de mai înainte unde va să meargă,

ci n u m a i aici se v e d e că spune de dinainte. Aşadar, de vreme ce ucenicii
foarte se t e m e a u a m e r g e în Iudeea, pentru aceasta le spune mai înainte,
ca n u dintru mergerea cea de năprasnă [grabnică] ei să se turbure, ducân-
d u - s e fără de veste în locul de care se temeau. Deci, fiindcă se temeau şi
pentru Dânsul - căci încă nu aveau cunoştinţa cea de săvârşit [desăvârşită]
p e n t r u El - însă mai mult [fiindu-le frică] pentru ei, zic: „Acum Te căutau
i u d e i i să Te u c i d ă cu pietre, şi iarăşi Te duci a c o l o ? " Iar El îi îmbărbătează
p e ei şi zice: „ P r e c u m acela care «vede l u m i n a n u se î m p i e d i c ă » , iar cel ce
« u m b l ă n o a p t e a » acela «se împiedică», aşa şi cel care face bine şi «umblă»
în lucruri [lucrări] luminate, nici un rău n u va pătimi, iar cel care face cele
rele, va pătimi rău. Aşadar, voi, nu se cuvine să vă temeţi, căci noi nimic
v r e d n i c de moarte n - a m făcut".
S a u şi întru alt chip [înţeles]: „Dacă acela care v e d e « l u m i n a » aceasta
« n u s e î m p i e d i c ă » , c u mult mai vârtos «nu se va î m p i e d i c a » cel care este
cu M i n e , dacă nu se va depărta de Mine. Deci, şi voi, fiind împreună cu
M i n e , Cel Care sunt «Lumina» (Ioan 8,12), în zadar vă temeţi".
Iar alţii „ z i u ă " înţeleg pe vremea cea mai dinainte de Patimă, iar
„ n o a p t e " p e cea a Patimii. Deci, zice D o m n u l : „Voi, până este «ziuă»,
adică atâta c â t încă n u a sosit vremea Patimii, nu vă veţi împiedica , căci 9

n u veţi fi goniţi [prigoniţi, alungaţi] de iudei, nici altceva potrivnic nu

v ă v a î n t â m p i n a p e voi. Iar când va veni «noaptea» - Patima Mea, zic -
a t u n c i , c u adevărat, vă veţi încuia întru o căscioară «de frica iudeilor»
(Ioan 20, 19). Şi, d e a t u n c i , de când Eu, Cel Care sunt « L u m i n a » , nu voi
m a i p e t r e c e [rămâne] împreună cu voi trupeşte, [de atunci] necazuri şi
dureri şi m u l t e împiedicări şi împotriviri veţi avea - şi «noaptea» necazu­
rilor a v e a - o - v e ţ i " .

7
în ediţia de la 1805, în loc de „învăţătorule", se găseşte „Rabi".
8
în ediţia de la 1805, versetele 9-10 sunt: „Răspuns-a Iisus: Au nu douăsprezece ceasuri
sunt în zi? De va umbla cineva ziua, nu se va împiedica, că vede lumina lumii acesteia.
(10) Iar de va umbla cineva noaptea, se va împiedica, că lumina nu este întru el".
9
Adică „nu veţi suferi împiedicări, poticniri, zădărniciri".
TÂLCUIREA SFINTEI EVANGHELII DE LA IOAN Capitolul 11 279

11, 11-16: A zis acestea, ş i după aceea le-a s p u s : Lazăr, p r i e t e n u l 10

nostru, a a d o r m i t ; M ă duc să-1 trezesc . (12) D e c i I-au z i s u c e n i c i i :

11

Doamne, dacă a adormit, se va face b i n e . (23) Iar I i s u s v o r b i s e d e s p r e

12

moartea l u i , iar ei credeau că vorbeşte despre s o m n ca o d i h n ă . (14) 13

Deci atunci Iisus le-a spus lor p e faţă : Lazăr a m u r i t . (15) Ş i M ă b u c u r

14

pentru v o i , ca să credeţi că n - a m fost acolo. D a r să m e r g e m la el. (16)

Deci a zis T o m a , care se n u m e ş t e G e a m ă n u l , celorlalţi u c e n i c i : S ă mer­ 15

gem Şi n o i şi Să m u r i m C U EL 16
(11, 11) D e u t e r o n o m 3 1 , 1 6 / M a r c u S, 39

Fiindcă aceia se temeau să meargă în Iudeea, D o m n u l le zice lor:

„Măcar de M ă şi căutau pe Mine iudeii să Mă ucidă c u pietre (Ioan 10,31-
33; 11,8), însă aceasta era pentru că le vorbeam lor şi îi m u s t r a m . Iar a c u m
nu « M ă d u c » ca să le vorbesc lor, ci ca să-1 cercetez p e « p r i e t e n u l [nostru]».
Pentru aceasta, n u se cuvine să vă temeţi. Căci n u « m e r g » p e n t r u aceleaşi
pricini pentru care [am fost] şi mai înainte, ca să M ă t e m şi de primejdia
[primejduirea] cea de la iudei, ci pentru deşteptarea « p r i e t e n u l u i » " .
Iar ei, vrând să zăticnească [împiedice] mergerea acolo, zic: „îndeajuns
este, «de a adormit, se va mântui»; aşadar, nu se cuvine să m e r g e m noi,
pentru că n u este lucru de nevoie". Măcar că El şi pentru aceea a adăugit
aceasta - „prietenul n o s t r u " - , ca să arate cum că, de nevoie este mergerea
acolo, însă ei zic că: „Nu este de nevoie aceasta, fiindcă, de acum, acela „s-a
mântuit [se va face b i n e ] " prin adormire. Iar mai vârtos [cu prisosinţă] n u
numai că n u este de nevoie mergerea Ta, ci şi spre vătămare «prietenului».
Căci, dacă - precum nouă ni se pare - «somnul» îi este lui spre mântuire
[izbăvire, însănătoşire], iar Tu vei merge ca să-1 deştepţi [trezeşti], vei zăticni
[împiedica] mântuirea [însănătoşirea] lui. Pentru a c e a s t a n u se cuvine să
mergi ca să-1 deştepţi, căci spre vătămare îi este lui aceasta".
Aşadar, după ce i-a văzut p e dânşii că încă pregetau, arunci arătat zice
că: „[Lazăr] a murit". însă, pentru care pricină nu le-a spus lor şi mai înainte
aşa „arătat [pe faţă]", ci ascuns [tăinuit] „somn" n u m i n d „ m o a r t e a " ? Pentru
multe.

în ediţia de la 1805, în loc de „le-a spus", se găseşte „a grăit lor".

10

11
în ediţia de la 1805, în loc de „Mă duc să-1 trezesc", se găseşte „ci merg ca să-1
deştept pe e l " .
12
în ediţia de la 1805, în loc de „se va face bine", se găseşte „se va m â n t u i " .
13
în ediţia de la 1805, versetul 13 este: „Aceasta zicea Iisus pentru moartea lui, iar
lor le părea că pentru adormirea somnului zice".
14
în ediţia de la 1805, în loc de „arătat", se găseşte „pe faţă".
în ediţia de la 1805, în loc de „celorlalţi ucenici", se găseşte „către ceilalţi împreună
15

ucenici".
16
în ediţia de la 1805, în loc de „şi să murim', se găseşte „ca să m u r i m " .
280 Capitolul 11 SFÂNTUL TEOFILACT ARHIEPISCOPUL BULGARIEI

M a i întâi pentru netrufie [smerenie], căci n u voia a Se arăta trufaş, ci

î n v i e r e a ascuns [tăinuit] a numit-o „ d e ş t e p t a r e " . Căci, c u m ar fi zis
cuvântul acesta, dacă nu „ s o m n " ar fi numit „moartea"? Iar c u m că aceasta
este adevărată - a n u m e că dintru smerenie a zis ascuns [tăinuit] - , arătat
[adeverit] este din cele de după acestea [care urmează]. Pentru că, după
ce a zis: „[Lazăr] a m u r i t " , nu a adăugit: „Merg ca să-1 înviez pe el". Vezi
c u m n u voia a Se făli pentru cele ce prin lucruri avea să le adeverească?
D a r încă [face aceasta] şi învăţându-ne pe noi, ca nu aşa, c u lesnire, să
ne f ă g ă d u i m . Căci, măcar deşi cu sutaşul a făcut aceasta, căci a grăit: „Eu
17

v e n i n d îl voi tămădui pe d â n s u l " (Matei 8, 7), însă acolo a zis aceasta ca

să arate credinţa aceluia [a sutaşului]. Şi aceasta este o pricină, pentru
care „ m o a r t e a " o a numit „ s o m n " . Iar o alta, ca să ne arate nouă că şi
[chiar] toată „ m o a r t e a " este „ s o m n " şi odihnă.
Şi a treia: deşi pentru alţii „moarte" era săvârşirea lui Lazăr, însă pentru
Iisus - Cel Care peste puţin [timp] avea să-1 învieze pe el - „somn" se socotea
Şi, precum nouă ne este lesne a-1 deştepta pe cel ce doarme, aşa şi Lui - însă mai
vârtos [cu prisosinţă] - de mii de ori îi este mai lesne să-1 învieze pe cel mort.
Zice [Domnul]: „«Şi M ă bucur pentru voi», ca acum mai mult «să
credeţi» Mie [în Mine] ca lui Dumnezeu, „că n-am fost a c o l o " ci, departe
fiind, mai înainte vă spun vouă de moartea cea din Betania, nu auzind despre
ea ci, ca un Dumnezeu, mai înainte văzând ceea ce departe s-a întâmplat.
Iar unii aşa au înţeles-o aceasta: „«Mă b u c u r pentru voi» că aceasta,
[anume] că Eu «n-am fost acolo», vă va fi de folos vouă spre mai multă
credinţă. Căci de aş fi fost de faţă, L-aş fi tămăduit pe cel bolnav, iar aceasta,
mică minune ar fi fost, spre arătarea puterii [Mele ]. însă, fiindcă Eu n-am
18

fost de faţă şi moartea a venit şi voiesc a merge să-1 înviez p e el, mai mult
vă veţi întări întru credinţa M e a , când Mă veţi vedea pe Mine că şi aceasta
19

o pot - p e care mai înainte încă nu vi-o arătasem vouă - , [anume] ca, unui
m o r t care de acum era stricat şi împuţit, să-i «închei v i n e l e » lui şi să-1
20 21

î n v i e z " (Iezechiil 37, 6, 8).

Adică, să nu facem făgăduinţe cu uşurinţă, poate dintru uşurătatea minţii.

17

Adică minunea tămăduirii ar fi fost cu mult mai mică decât învierea lui Lazăr, cu
18

atât mai mult cu cât Domnul a iconomisit-o, a rânduit-o pe aceasta, deoarece se plinise
vremea Pătimirii Sale. " " ~ ~ — -
w
Adică, a crede întru Domnul Hristos.
Adică, era supus stricăciunii, începuse să se descompună şi putea
20

Spre a arăta Dumnezeirea Mântuitorului, Sfântul Teofilact face referire aici la

21

proorocirea lui Iezechiil: „Fost-a mâna Domnului peste mine şi m-a dus Domnul cu
Duhul şi m-a aşezat în mijlocul unui câmp plin de oase omeneşti, (2) şi m-a purtat
împrejurul lor; dar iată oasele acestea erau foarte multe pe faţa pământului şi uscate
TÂLCUIREA SFINTEI EVANGHELII DE LA IOAN Capitolul 11 281

Acestea zicând Domnul, şi arătând că mergerea lor acolo este d e nevoie,

Toma, cel mai fricos decât ceilalţi, zice: „Să m e r g e m să m u r i m cu E l " , căci n u
al îndrăznelii, ci al temerii şi al împuţinării de suflet este graiul a c e s t a Căci, ca
să-i zăticnească şi pe „ceilalţi împreună ucenici", le pomeneşte lor d e moarte.
Şi într-adins pune în mijloc aceasta: „să m u r i m " , ca şi c u m ar fi zis unele ca
acestea: „«Să mergem şi noi» cei nebuni şi fără de socoteală, şi care n u p u r t ă m
grijă pentru a noastră mântuire [izbăvire] şi viaţă , «să m u r i m c u El». Fie
22

[aşa], că El întru nimic nu-şi socoteşte viaţa Sa, însă şi noi aşa d e fără de
socoteală [nesocotiţi] să fim?" Acestea sunt graiurile fricosului! Dar, vezi-1 p e
el mai pe u r m ă 23
cum pentru adevăr ca un Apostol a fost o m o r â t , aşa [întru
24

atâta] l-a întărit pe el dumnezeiescul dar [har], încât cuvântul lui Pavel şi
pentru el [Toma] să se poată zice: „îndestularea n o a s t r ă de la D u m n e z e u
este" şi: „nu eu, ci darul [harul]" (2 Corinteni 3,5; 1 Corinteni
25
15,10).

de tot. (3) Şi mi-a zis Domnul: «Fiul omului, vor învia, oasele acestea?» Iar eu am zis:
«Dumnezeule, numai Tu ştii aceasta». (4) Domnul însă mi-a zis: «Prooroceşte asupra
oaselor acestora şi le spune: Oase uscate, ascultaţi cuvântul Domnului! (5) Aşa grăieşte
Domnul Dumnezeu oaselor acestora: Iată Eu voi face să intre în voi duh şi veţi învia;
(6) Voi pune pe voi vine şi carne va creşte pe voi; vă voi acoperi cu piele, voi face să
intre în voi duh şi veţi învia şi veţi şti că Eu sunt Domnul». (7) Proorocit-am deci cum
mi se poruncise. Şi când am proorocit, iată s-a făcut un vuiet şi o mişcare şi oasele au
început să se apropie, fiecare os la încheietura sa. (8) Ş i am privit şi eu şi iată erau pe
ele vine şi crescuse carne şi pielea le acoperea pe deasupra, iar duh n u era î n ele. (9)
Atunci mi-a zis Domnul: «Fiul omului, prooroceşte duhului, prooroceşte şi spune
duhului: Aşa grăieşte Domnul Dumnezeu: Duhule, vino din cele patru vânturi şi
suflă peste morţii aceştia şi vor învia!»" (Iezechiil 37,1-9).
22
Toma zice aceasta, cu toate că. Domnul Hristos, învăţătorul lor, le spusese: „Cine
va voi să-şi scape sufletul îl va pierde, iar cine va pierde sufletul Său pentru M i n e şi
pentru Evanghelie, acela îl va scăpa" (Matei 16, 25; Marcu 8, 35; Luca 9, 24). însă tot
Mântuitorul a fost Cel Care a tămăduit în Ghetsimani toată frica şi înfricoşarea ome­
nească - vezi şi tâlcuirea Sfântului Teofilact de la Luca 22, 39-46.
23
După ce S-a pogorât Duhul Sfânt asupra Apostolilor.
2i
Sfântul Apostol Toma a propovăduit în India şi a murit muceniceşte, fiind străpuns
cu cinci suliţe deodată. Şi poate că moartea lui s-a săvârşit astfel pentru că Domnul a voit
să-L proslăvească biruitor peste frica ce omul o primeşte şi o lucrează prin cele cinci
simţiri ale sale. Sfântul Toma este prăznuit în Biserica noastră atât în 6 octombrie, cât şi
în 20 iunie când e pomenit dimpreună cu Sfântul Lazăr, prietenul Mântuitorului şi fratele
Martei şi al Măriei.
25
„Nu că de la noi înşine suntem destoinici să cugetăm ceva ca de la noi înşine, ci
destoinicia noastră este de la Dumnezeu, (6) Cel Ce ne-a învrednicit să f i m slujitori ai
Noului Testament, nu ai literei, ci ai duhului; pentru că litera ucide, iar duhul face
viu" (2 Corinteni 3, 5-6). „Dar prin harul lui Dumnezeu sunt ceea ce sunt; şi harul Lui
care este în mine n-a fost în zadar, ci m-am ostenit mai mult decât ei toţi. Dar nu eu, ci
harul lui Dumnezeu care este cu mine" (1 Corinteni 15,10).
282 Capitolul 11 SFÂNTUL TEOFILACT ARHIEPISCOPUL BULGARIEI

Iar O r i g e n s p u n e şi o oarecare tâlcuire de vis [nălucitoare, năzăritoare]

pentru T o m a Căci zice că auzind Toma proorociile cele pentru Hristos şi
ştiind c u m cu sufletul va să Se pogoare [Mântuitorul] în iad, să slobozească
sufletele, după ce a auzit că [a zis Domnul:] „Merg să-1 deştept [trezesc] pe
L a z ă r " , a socotit că, nu întru alt chip va putea „să-1 deştepte [trezească]" pe
el - adică să slobozească sufletul lui - dacă nu şi El însuşi, lepădându-Şi
trupul, Se va pogorî în iad. Pentru aceea, ca un adevărat ucenic al lui Hristos,
nici întru aceasta nevoind să rămână [în urmă, mai prejos] de Dascălul [învă­
ţătorul], îi sfătuieşte şi pe „ceilalţi împreună u c e n i c i " şi îi îndeamnă ca şi
el, şi ei să-şi lepede trupurile, ca să se pogoare împreună cu Iisus, Care avea
să-Şi „ p u n ă s u f l e t u l " Său (Ioan 10,15) - precum socotea el [Toma] - ca să
scoată sufletul „ p r i e t e n u l u i " din iad. Aceasta tâlcuire d e râs [caraghioasă]
o a m p u s [aici] spre ruşinarea celor care [le] laudă pe cele ale lui Origen . 26

Căci, au doară, n u este bârfire arătată [adeverită] şi vis [nălucire, năzărire]

cu adevărat, această tâlcuire a înţeleptului?
î n s ă , tu, socoteşte c u m Domnul, măcar că Lazăr m u r i s e , a zis: „Să
m e r g e m la e l " , ca şi c u m ar fi fost viu, pentru că Lazăr v i u era la H r i s t o
ca la u n D u m n e z e u .27

26
Spre a înţelege felul cunoştinţei lui Origen, putem citi o întâmplare folositoare în
anexele editoriale din acest volum (vezi: Cuvântul Sfântului Simeon cel Nebun pentru Hristos,
despre Origen). Sfântul Ioan Scărarul ne îndeamnă astfel: „Să luăm aminte toţi, dar mai
mult cei ce am căzut. Să nu bolim în inimă de boala lui Origen cel necredincios. Această
învăţătură pângărită se face lesne primită de iubitorii de plăcere, dând ca motiv (pretext)
iubirea de oameni a lui Dumnezeu. în cugetarea mea, mai bine zis în pocăinţa mea, se va
aprinde focul rugăciunii, care mistuie materia păcatului (Psalm 38,4)". Părintele Dumitru
Stăniloae, care a tălmăcit cuvântul de mai sus al Sfântului Ioan Scărarul, făcea aceste
însemnări pe marginea traducerii: „Acela [Origen] admitea pedepsirea păcătoşilor pentru
o vreme oarecare, pentru a se curaţi de întinăciunea păcatului în focul chinurilor. După
aceea îi restabilea în împărăţia Cerurilor şi pe aceştia împreună cu drepţii [apocatastaza],
pretextând în chip rău iubirea de oameni a lui Dumnezeu. Sunt mulţi astăzi, chiar dintre
teologi, care ar dori o reabilitare a lui Origen. Nu-şi dau seama că origenismul duce la
devalorizarea mişcării sau a efortului personal, a importanţei timpului pentru mântuire
şi deci a persoanei. Origenismul e o teozofie sau atropozofie, sau panteism. Nu cunoaşte
valoarea eternă a fiecărei persoane şi putinţa ei de veşnică odihnă în infinitatea dragostei
personale a lui Dumnezeu. Deşi Scărarul, lăudând asprimea faptelor de mortificare a
trupului, pare să manifeste o dispreţuire a vieţii în trup, nu gândeşte ca Origen, care
consideră viaţa în trup şi mişcarea în ea o cădere din pliroma preexistentă a spiritelor, ci
el dă o mare valoare acesteia, pentru că prin faptele vieţii în trup, chiar dacă acesta nu are
valoare în el însuşi, se câştigă mântuirea" (Filocalia românească, Cuvântul V, cap 29, ed.
Humanitas, Bucureşti, 2002, pp. 154-155).
Adică, Lazăr era viu înaintea lui Hristos, ca înaintea Celui Care, cu adevărat, este
27

Dumnezeu şi Om şi „pentru aceasta şi poate să mântuiască desăvârşit pe cei ce se apropie

prin El de Dumnezeu, căci pururea e viu ca să mijlocească pentru e i " (Evrei 7, 25).
TÂLCUIREA SFINTEI EVANGHELII DE LA IOAN Capitolul 11 283

11,17-20: Deci, venind, Iisus l-a găsit pus de patru zile î n m o r m â n t . 28

(18) Iar Betania era aproape de Ierusalim, ca la cincisprezece stadii. (19) Ş i

mulţi dintre iudei veniseră la Marta şi Măria ca să le m â n g â i e pentru fratele
lor. (20) Deci Marta, când a auzit că vine Iisus, a ieşit î n î n t â m p i n a r e a Lui,
29

iar Măria şedea în casă.

într-adins Domnul a aşteptat ca să fie Lazăr [mort] „de patru z i l e " şi apoi
a venit, ca de pretutindeni [dintru toate părţile] minunea neclevetită să o facă.
Dar pentru care pricină adaugă Evanghelistul, că „ B e t a n i a era aproape
de Ierusalim, ca la cincisprezece stadii"? Ca să arate, că, prin urmare, mulţi
dintre ierusalimiteni erau acolo, că nu era departe B e t a n i a Şi ei „[veniseră
ca] să le m â n g â i e " p e femei, nu ca pe cele care erau iubite de Hristos - căci
se stăruiseră că „de II va mărturisi cineva pe El că este Hristos, să fie lepădat
din s o b o r [sinagogă]" (Ioan 9,22) - , ci pentru nevoia [povara] necazului,
30

ori ca pe cele mai blagorodnice [de neam bun] cinstindu-le, ori cei care n u
erau vicleni, aceia au venit, pentru aceasta şi mulţi dintr-înşii au crezut.
Iar Marta singură iese înaintea Lui spre „întâmpinare" şi n u o ia împreună
cu dânsa pe sora sa, fiindcă deosebi voia să vorbească cu El şi să-I vestească
ceea ce s-a făcut. Deci, după ce i-a dat ei [Domnul] nădejdi, atunci se duce şi
o cheamă pe sora s a Şi nu i-a spus mai înainte surorii sale M ă r i a vrând să
tăinuiască [lucrul] de cei care erau acolo. Căci, de ar fi auzit Măria că vine
Iisus, s-ar fi sculat spre „întâmpinare" şi ar fi mers împreună cu dânsa şi
iudeii cei ce erau de faţă, iar Marta nu voia să ştie aceştia că Iisus a venit.

11,21-28: Ş i a zis Marta către Iisus: Doamne, dacă ai fi fost aici, fratele
meu n-ar fi murit . (22) D a r şi acum ştiu că oricâte vei cere de la D u m n e z e u ,
31

- In ediţia de la 1805, în loc de „1^-a găsit pus de patru zile în mormânt", se găseşte
„l-a aflat pe el patru zile având acum în mormânt".
în ediţia de la 1805, în loc de „în întâmpinarea", se găseşte „întru întâmpinarea".
:v
Pentru „sobor" vezi tâlcuirea şi nota de la Matei 18,15-17.
51
Aici Cuviosul Nichita Stithatul ne învaţă aşa: „Când Cuvântul lui Dumnezeu
vine la sufletul căzut, ca în cetatea Betaniei, ca să învie mintea lui omorâtă de păcat şi
îngropată sub stricăciunea patimilor, atunci înţelepciunea şi dreptatea, scufundate în
întristare de moartea minţii, vin plângând înaintea Lui şi zic: «Dacă erai aici cu noi,
păzind şi supraveghind, fratele nostru n-ar fi murit» (Ioan 11, 21), adică n-ar fi murit
fratele nostru - mintea - din pricina păcatelor. Apoi dreptatea se grăbeşte să hrănească
Cuvântul cu multă grijă şi lucrarea poruncilor şi întinde masa felurită şi bogată a grelei
pătimiri. Iar înţelepciunea, nesocotind toate celelalte griji şi greaua pătimire ostenitoare,
şi-a ales lucrarea minţii şi voieşte să şadă să asculte mişcările cuvântului cunoscute cu
mintea şi înţelesurile lui descoperite prin contemplaţie. De aceea, pe cea dintâi Cuvântul
o primeşte să se nevoiască pentru a-L hrăni la masa iubirii de înţelepciune lucrătoare şi
felurită, dar o mustră întotdeauna că se îngrijeşte de multe chipuri ale grelei pătimiri şi
se îndeletniceşte cu ceea ce la puţine foloseşte; şi îi spune că un lucru e de trebuinţă să fie
284 Capitolul 11 SFÂNTUL TEOFILACT ARHIEPISCOPUL BULGARIEI

D u m n e z e u îţi va da. (23) Iisus i-a zis: Fratele tău va î n v i a . (24) Marta I-a 32

zis: Ş t i u că va învia la înviere, în ziua cea de apoi. (25) Ş i Iisus i-a zis: Eu
s u n t învierea şi Viaţa; cel ce crede în M i n e , chiar dacă va muri, va trăi.
(26) Ş i oricine crede şi trăieşte în M i n e n u va muri î n veac. Crezi tu
a c e a s t a ? (27) Zis-a Lui: Da, Doamne. Eu am crezut că Tu eşti Hristosul,
33

Fiul lui D u m n e z e u , Care a venit în lume. (28) Şi zicând aceasta, s-a dus
34

şi a c h e m a t pe M ă r i a , sora ei, zicându-i în taină: învăţătorul este aici şi te 35

Cheamă. (Îl, 21) Ioan l i , 3 2 (Îl, 22-25) Iov 19, 25-26/Isaia 26,19 / Iezechiil 37,4-5/Daniil 1 2 , 2 /
Luca 14,14 / Faptele Apostolilor 2 3 , 6 ; 24,15 / 1 Corinteni 15,13,51-55 / Filipeni 3,21 /
' ' ' Apocalipsa20,12ai,26)Ioan6,54(7I,27jMateil6,16/Marcu8,29/Luca9,20/Ioan6,69

Avea Marta credinţă către Hristos, însă nu câtă trebuia, pentru aceasta
şi zice: „ D o a m n e , de ai fi fost aici, n-ar fi murit fratele m e u " . Iar aceasta,
cu adevărat, a zis-o fiindcă n u credea că şi nefiind El de faţă, putea, de ar fi
vrut, să oprească [împiedice] moartea fratelui ei. Şi încă - prin cele de pe
u r m ă - mai mare neputinţă a necredinţei arată [Marta], căci zice: „Oricâte
vei cere de la D u m n e z e u , [Dumnezeu] îţi va da Ţ i e " . Vezi că îl socotea pe
El ca p e un om cu fapte bune şi primit [bineplăcut] la Dumnezeu. Căci nu a
zis: „Oricâte vei vrea, vei face", ci: „Oricâte vei cere îţi va da Ţ i e " . Iar El,
s u r p â n d [năruind] aceasta socoteală a ei, zice: „învia-va fratele tău". Căci
n u i-a zis ei: „Aşa [Da], voi cere de la Dumnezeu şi îmi va da M i e " , nici nu
S-a u n i t cu cuvântul ei, ci a uneltit [folosit, întrebuinţat] grai de mijloc.
36

Insă, prin cele de pe urmă, mai arătată face a Sa stăpânire şi putere, zicând:
„Eu sunt învierea şi Viaţa". Deci, fiindcă femeia încă n u credea, şi aceasta
p e care a zis-o Domnul: „învia-va fratele t ă u " nu o cunoştea, ci la învierea

căutat pentru slujirea Cuvântului: să supună ceea ce e rău, gândului bun şi să prefacă
cugetul pământesc al trupului în cuget duhovnicesc, prin sudorile virtuţii. Pe cealaltă o
laudă şi şi-o apropie în chip firesc, ca pe una ce şi-a ales partea cea bună a cunoştinţei
Duhului, prin care, zburând deasupra lucrurilor omeneşti pătrunde la adâncurile lui
Dumnezeu (1 Corinteni 2, 10) şi scoate de acolo mărgăritarul Cuvântului şi priveşte
vistieriile ascunse ale Duhului, fapt din care i se naşte o bucurie negrăită, care nu se va
lua de la dânsa Mintea omorâtă de patimi şi înviată de venirea Cuvântului lui Dumnezeu,
care ridică piatra învârtoşării, e dezlegată de legăturile păcatului de către slujitorii
Cuvântului, adică de frica muncilor şi de ostenelile virtuţii. Şi bucurându-se de lumina
vieţii viitoare, e eliberată spre nepătimire" (Filocalici românească, Cele 300 de capete, capetele
98 şi 99, voi. 6, ed. IBM BOR, Bucureşti, 1977, pp. 300-302).
In ediţia de la 1805, în loc de „Fratele tău va învia", se găseşte „învia-va fratele tău".
32

în ediţia de la 1805, versetele 25-26 sunt: „Zis-a Iisus ei: Eu sunt învierea şi Viaţa,
33

cel ce crede întru M i n e de va şi muri, viu va fi, (26) şi tot cela ce este viu şi crede întru
M i n e nu va muri în veci. Crezi aceasta?"
în ediţia de la 1805, în loc de „a venit", se găseşte „ai venit"
34

în ediţia de la 1805, în loc de „este aici", se găseşte „a venit".

35

Adică, nu S-a învoit, nu S-a făcut părtaş.

36
TÂLCUIREA SFINTEI EVANGHELII DE LA IOAN Capitolul 11 285

cea de Apoi înţelegea ea că va învia el [Lazăr] - căci ştia şi din dumnezeieştile

Scripturi că va fi învierea cea de Apoi, însă mai vârtos [cu prisosinţă] din
vorbele cele dese ale lui Hristos pentru înviere - , deci fiindcă încă femeia
era femeie , o deşteaptă Domnul pe dânsa şi credinţa ei ca pe o moartă o
37

scoală [înviază], zicând mai arătat [adeverit]: „Tu zici că «oricâte v o i cere
de la D u m n e z e u , î m i va da M i e » , însă Eu aşa, arătat [vădit], îţi zic ţie că
«Eu sunt învierea şi Viaţa». Şi, pentru aceasta, n u întru u n loc se cuprinde
[hotărniceşte, ţărmureşte] puterea Mea, ci şi de n u voi fi E u de faţă şi de voi
fi, pot a vindeca, căci Eu sunt Dătătorul bunătăţilor, şi n u ca şi c u m altul Mi-ar
da, ci E u însumi fiind «învierea şi Viaţa», pot şi să înviez şi să fac viu. Şi
«cel ce crede întru M i n e , de va şi muri» cu moartea aceasta firească, «viu
va fi». « Ş i tot cel ce este viu, şi crede întru M i n e , n u va m u r i » c u moartea
cea sufletească. Pentru aceasta, nu te turbura, căci, măcar de a şi murit fratele
tău, «viu va fi». Şi ce zic, fratele tău? Nici voi/ de veţi «crede întru M i n e , n u
veţi m u r i » , ci de moartea cea mai grea - a sufletului - mai presus veţi fi. Iar,
Cel Care izbăveşte de cea mai grea [moarte], cu mult mai vârtos [cu covârşire]
de cea mai uşoară îl va izbăvi pe fratele tău cel m o r t " . 38

Şi o întreabă [Domnul] pe femeie dacă crede, iar ea, cu toate că atâtea a

auzit, n u a înţeles însă ce i-a grăit ei Domnul - socotesc că [s-a făcut aceasta]
bolind [Marta] de patimă şi de nepricepere. Căci una întrebând El, alta îi
răspunde e a Pentru că El a întrebat-o dacă „ c r e d e " că El este „ î n v i e r e a şi
Viaţa" şi cum că „cel ce crede întru D â n s u l n u va m u r i î n v e a c " - [aici] poţi
să înţelegi ori moartea cea sufletească, ori cea a trupului, căci, c u adevărat,
pentru nădejdea învierii, credincioşii nici nu se spune că m o r - iar aceea ce
îi răspunde? „Eu a m crezut că Tu eşti Hristosul, F i u l l u i D u m n e z e u , Care
ai venit în l u m e " . Bine, adică, a mărturisit, şi adevărat, dar nu potrivit cu
întrebarea a dat răspunsul. însă, deodată, dobândeşte aceasta - adică uşurare
a întristării celei multe şi contenire a plânsului celui mult.
Şi î n taină o cheamă pe sora sa, foarte cu î n ţ e l e p c i u n e f ă c â n d aceasta,
pentru iudeii cei care se întâmplau a fi acolo. Căci, de ar fi c u n o s c u t aceia
că ea merge să-L întâmpine pe Hristos, ei [iudeii] s-ar fi dus şi aşa ar fi

37
Adică, încă nu dobândise bărbăţia credinţei întru Hristos.
38
Aici, Cuviosul Ioan Carpatiul ne dă acest cuvânt de mângâiere: „Luna crescând şi
iarăşi scăzând, arată starea omului, care aci face cele bune, şi aci păcătuieşte, apoi se întoarce
prin pocăinţă la viaţa virtuoasă. Deci nu s-a pierdut mintea celui ce a greşit, cum socotesc
unii de la voi, precum nu se micşorează trupul lunii, ci lumina ei. Omul îşi recâştigă,
aşadar, iarăşi strălucirea sa prin pocăinţă, precum luna, după ce s-a mistuit, se îmbracă
iarăşi de la sine cu lumina Căci «cel ce crede în Hristos, de va şi muri, viu va fi»; «şi v a
cunoaşte că Eu Domnul am grăit şi voi face» (Ioan 11, 25; lezechiil 28, 10)" (Filocalia
românească, Capete de mângâiere, cap 4, voi. 4, ed. Humanitas, Bucureşti, 2000, p. 126).
286 Capitolul 11 SFÂNTUL TEOFILACT ARHIEPISCOPUL BULGAR^

rămas minunea nemărturisită. Iar acum, socotind ei că Măria merge la

m o r m â n t ca să plângă, şi pentru aceasta, mergând ei împreună cu dânsa,
ei înşişi, de nevoie [prin urmare] s-au făcut văzători şi martori ai minunii.
Dar, c u m zice Marta către Măria: „învăţătorul te c h e a m ă " , fiindcă
Evanghelistul nu a însemnat [scris] că Domnul a chemat-o pe dânsa? Deci,
ori în taină I-a poruncit Domnul Martei să o cheme pe sora sa, ori venirea
lui Hristos, în loc de chemare socotindu-o ea că este, zice: „Te cheamă
î n v ă ţ ă t o r u l " . Căci, c u m - venind Hristos - nu ar fi fost cu cuviinţă să vie
şi ea la Dânsul? Deci, venirea Domnului - care de nevoie cerea ca să-L în­
t â m p i n e p e Dânsul - o numeşte Evanghelistul chemare. Căci zice: „«în­
văţătorul a venit şi te cheamă». Şi fiindcă a venit, însăşi venirea aceasta,
în loc d e chemare o face către tine, că, venind Acela, lucru de netrecut
[neînlăturat] este să ieşi şi tu întru întâmpinarea L u i " .

11,29-32: C â n d a auzit aceea, s-a sculat degrabă şi a venit la El. (30) Şi

I i s u s n u venise î n c ă î n sat, ci era în locul unde îl întâmpinase Marta. (31)
Iar iudeii care erau cu ea în casă şi o mângâiau, văzând că Măria s-a sculat
d e g r a b ă şi a ieşit afară, au mers după ea, socotind că a plecat la mormânt,
39

ca să plângă acolo. (32) Deci Măria, când a venit unde era Iisus, văzându-L,
a căzut la picioarele Lui, zicându-I: D o a m n e , dacă ai fi fost aici, fratele
m e u n-ar fi murit. <n, 32) ioan ii, :i
îndată ce a auzit Măria că a venit Iisus, n u zăboveşte, ci „se scoală şi
v i n e la D â n s u l " . Dintru aceasta este arătat că nici mai întâi nu ar fi mers
M a r t a mai înainte de dânsa, de ar fi ştiut [Măria] că vine Iisus. „ Ş i încă nu
v e n i s e I i s u s î n s a t " , căci umbla încet, ca să n u se pară c u m că El singur dă
năvală [Se năpusteşte] la minune, ci cum că, fiind El rugat de acelea, a
făcut m i n u n e a Şi, fiindcă minunea aceea ce avea să se facă mare era - şi
întru acest fel, încât de puţine ori aşa a făcut - şi printr-însa mulţi aveau
40

să se folosească, pentru aceasta iconomiseşte ca mulţi să se facă [să fie]

martori ai minunii. Căci, spune Evanghelistul: „iudeii cei care erau cu
d â n s a î n casă, au m e r s după e a " .
Şi Măria, mai cu fierbinţeală a venit la Hristos, decât sora sa, Marta
P e n t r u că, după ce L-a „văzut" pe El, zice [Evanghelistul] că „a căzut la
p i c i o a r e l e L u i " , nesfiindu-se de norod, nici bănuind [presupunând] cât
de cât că, poate, acolo vor fi vreunii care să se afle cu urâciune către 41

In ediţia de la 1805, în loc de „socotind", se găseşte „zicând".

39

înainte de Patima Sa, Mântuitorul Hristos a săvârşit trei învieri din morţi: a fiulu:
40

văduvei din Nain (Luca 7,11-15), a fiicei lui Iair, mai-marele sinagogii (Luca 8, 49-56) şi a
lui Lazăr (Ioan 11, 39-45).
Adică, să aibă dispreţ, vrajbă, răutate, ură către Hristos.
41
TÂLCUIREA SFINTEI EVANGHELII DE LA IOAN Capitolul 11 287

Hristos, ci tot g â n d u l omenesc lepădându-1 d e la s i n e , fiind d e faţă

î n v ă ţ ă t o r u l şi n e m i ş c a t ă stând întru cinstea c e a c ă t r e D â n s u l , z i c e :
„ D o a m n e , de ai fi fost aici, n-ar fi murit fratele m e u " . Iar M a r t a , nimic
de acest fel nu a făcut, căci nici n u a căzut la picioarele L u i ci, m a i vârtos
[cu prisosinţă], făgăduindu-i ei Hristos pentru fratele s ă u cele m a i b u n e ,
ea s-a arătat necredincioasă. Şi, măcar că şi Măria se arată că n u este de
săvârşit [desăvârşită] - prin aceasta ce zice: „ D e ai fi fost a i c i , n-ar fi
murit fratele m e u " - însă Hristos nimic n u spune către ea, p r e c u m [a zis]
către sora ei, fiindcă era de faţă norod mult şi n u era v r e m e de nişte graiuri
ca acestea, ci, mai vârtos [cu prisosinţă], Se pogoară ei şi îşi descopere
firea Sa cea omenească şi pe cele ale ei [ale firii acesteia], căci auzi ce zice
Evanghelistul:

11,33-37: Deci Iisus, când a văzut-o plângând şi p e iudeii care veniseră

cu ea plângând şi e i , a suspinat cu duhul şi S-a turburat întru S i n e . (34)
42 43

Şi a zis: U n d e l-aţi pus? Zis-a Lui: Doamne, v i n o şi v e z i . (35) Ş i a lăcrimat

Iisus. (36) Deci ziceau iudeii: Iată cât de mult îl i u b e a . (37) I a r u n i i dintre
44

ei ziceau: Nu putea, oare, Acesta Care a deschis ochii o r b u l u i să facă aşa

45

ca şi acesta să n u moară? m, 37) ioan 9 , 6

Firea spre lacrimi se pornea şi se turbura pentru M ă r i a cea care plângea
şi pentru cei care veniseră împreună cu d â n s a Iar D o m n u l S e „răsteşte cu
D u h u l " asupra patimii [pătimirii], adică ceartă turburarea p r i n D u h u l
[Sfânt] şi o opreşte, şi aşa [astfel] întreabă, ca să n u facă întrebarea cu
plângere [plângând El]. Căci - pentru că o m era c u a d e v ă r a t şi ca să
adeverească firea cea omenească - fiindcă S-a m â h n i t , i-a d a t ei [firii
omeneşti] să le lucreze pe cele ale sale şi mustră trupul şi-1 ceartă pe el
prin puterea Sfântului Duh. Dar trupul, nesuferind certarea, se turbură şi
se cutremură şi ţine mâhnirea însă Domnul slobozeşte toate acestea spre
a le pătimi firea, mai întâi adeverind că El cu adevărat şi n u d u p ă nălucire
este o m , iar apoi [face aceasta] şi învăţându-ne p e n o i şi p u n â n d hotare
[mărginiri, îngrădiri] şi măsuri ale mâhnirii şi ale n e m â h n i r i i . P e n t r u că
împietrirea şi nelăcrimarea este a fiarelor, iar cea m u l t ă l ă c r i m a r e şi

42
In ediţia de la 1805, în loc de „cu ea plângând şi ei", se găseşte „împreună cu
dânsa plângând".
43
In ediţia de la 1805, în loc de „a suspinat cu duhul şi S-a turburat întru Sine", se
găseşte „S-a răstit cu Duhul şi S-a turburat pe Sineşi".
44
In ediţia de Ia 1805, în loc de „iată cât de mult îl iubea", se găseşte „vezi cum îl
iubea pe el".
43
In ediţia de la 1805, în loc de „Nu putea, oare, Acesta", se găseşte „Au nu putea
Acesta".
288 Capitolul 11 SFÂNTUL TEOFILACT ARHIEPISCOPUL BULGARIEI

p l â n g e r e şi mâhnire - a femeilor. Deci, fiindcă D o m n u l S-a împărtăşit cu

trupul şi c u sângele nostru, Se împărtăşeşte şi cu cele omeneşti şi fireşti -
şi m ă s u r i ale acestora n e arată n o u ă . 46

Şi întreabă: „ U n d e l-aţi p u s ? " , nu ca şi c u m nu ştia - căci c u m să nu

ştie c â n d , El, şi departe fiind, ştia că a murit - ci ca să nu se pară că însuşi
dă n ă v a l ă la minune, pentru aceasta voieşte ca, de toate, de la ele să Se
înştiinţeze şi, rugat fiind, să le facă [toate], pentru ca şi din toată bănuiala
să scoată minunea . Dar, fiindcă încă nici un s e m n [lucru] pentru învierea
47

Iui L a z ă r n u arătase şi nici nu socoteau [gândeau] că pentru aceasta merge

ca să-1 învieze pe el, ci ca să plângă, îi zic Lui: „ D o a m n e , v i n o şi v e z i " .
Iar viclenii iudei iarăşi nu se lasă nicidecum de vicleşug, cu toate că
atâta d e mare necaz v e d e a u înaintea ochilor lor. Şi ce zic? „Au n u putea
A c e s t a C a r e a d e s c h i s ochii o r b u l u i să facă aşa ca şi acesta să n u m o a r ă ? "
Iar acestea le zic ei, clevetind minunea ceea ce s-a făcut c u orbul (Ioan 9,7).
Căci ei, datori fiind să se m i n u n e z e de m i n u n e a aceea, de la moartea
acestuia [Lazăr] şi pe aceea [a vindecării orbului] o clevetesc, ca şi cum nu
s-ar fi făcut. Şi, n e a ş t e p t â n d sfârşitul l u c r u l u i , mai î n a i n t e apucă cu
clevetirile, atâta de stricaţi erau la socoteli [socotinţe], din zavistie.

46
De la Sfântul Diadoh al Foticeii, le învăţăm pe acestea: „Mânia obişnuieşte mai
mult decât celelalte patimi să tulbure şi să zăpăcească sufletul. Dar uneori îi şi foloseşte
cât se poate de mult. Căci, când ne folosim de ea fără turburare împotriva celor necuvioşi
sau într-un fel sau altul neînfrânaţi, ca sau să se mântuiască, sau să se ruşineze, prilejuim
sufletului un spor de blândeţe: fiindcă lucrăm potrivit cu scopul dreptăţii şi al bunătăţii
lui Dumnezeu. Pe lângă aceasta, adeseori mâniindu-ne tare împotriva păcatului, dăm
sufletului vigoare, scăpându-1 de moleşeală. De asemenea, nu încape nici o îndoială că
mâniindu-ne împotriva duhului stricăciunii când suntem în mare întristare şi descurajare,
ne aflăm cu cugetul mai presus de lauda cea spre moarte. Ca să ne înveţe aceasta, Domnul
s-a mâniat şi s-a turburat de două ori împotriva duhului iadului, deşi făcea toate câte
voia cu o voinţă neturburată. Aşa a întors sufletul lui Lazăr în trup. încât mie îmi pare că
mânia neprihănită a fost dăruită firii noastre de Dumnezeu, Care ne-a zidit-o mai degrabă
ca o armă a dreptăţii. Dacă s-ar fi folosit Eva de ea împotriva şarpelui, nu ar fi fost robită
de plăcerea aceea pătimaşă. Astfel mie mi se pare că cel ce se foloseşte cu neprihănire de
mânie, din râvna cuvioşiei, se va afla mai cercat în cumpăna răsplătirilor, decât cel ce nu
se mişcă nicidecum la mânie, pentru greutatea de a se mişca a minţii. Fiindcă cel din
urmă se dovedeşte a nu-şi fi deprins vizitiul să stăpânească frâiele simţurilor omeneşti.
Iar celălalt luptă strunind caii virtuţii şi e purtat în mijlocul bătăliilor cu dracii, conducând
neîntrerupt cu frica lui Dumnezeu carul cel cu patru cai al înfrânării" (Filocalia românească,
Cuvânt ascetic, cap 62, ed. Humanitas, Bucureşti, 1999, pp. 361-362).
47
Adică, să înlăture orice presupunere sau bănuială de ticluire a acestei minuni,
bine ştiind Domnul răutatea în care zace omul precum şi ceea ce vor zice iudeii despre
învierea Sa din morţi (Matei 28, 4,11-15).
"TÂLCUIREA SFINTEI EVANGHELII DE LA IOAN Capitolul 11 289

11,38-42: Deci suspinând iarăşi Iisus întru S i n e , a mers la m o r m â n t . 48

Şi era o peşteră şi o piatră era aşezată pe ea. (39) Iisus a zis: Ridicaţi piatra.
Marta, sora celui răposat , I-a zis: Doamne, deja miroase, că este a patra
49

zi . (40) Iisus i-a zis: N u ţi-am spus că dacă vei crede, vei vedea slava lui
50 51

Dumnezeu? (41) A u ridicat deci piatra , iar Iisus Şi-a ridicat ochii î n sus
52

şi a z i s : Părinte, îţi m u l ţ ă m e s c că M-ai a s c u l t a t . (42) E u ş t i a m că 53

întotdeauna Mă asculţi, dar pentru m u l ţ i m e a care stă împrejur a m zis,

54 55

ca să creadă că Tu M-ai trimis.

(23, 39) Iezechiil 3 7 , 1 1 (11,40) Marcu 9 , 2 3 ; 1 1 , 2 3 / I o a n 1 1 , 4 (33, 42) I o a n 1 2 , 3 0

Pentru care pricină Evanghelistul întoarce [ p o m e n e ş t e ] în sus şi în jos

că Iisus „a lăcrimat" (Ioan 11,35) şi cum că „S-a r ă s t i t " asupra p a t i m i i ? 56

Ca să ne învăţăm noi că [Domnul], cu adevărat, S-a î m b r ă c a t î n firea

noastră. Pentru că [Ioan, mai mult] decât toţi Evangheliştii, g r ă i e ş t e mai
înalte [lucruri] pentru Domnul şi bogosloveşte [teologhiseşte] oarecare
taine mari, pentru aceasta şi întru cele trupeşti, m u l t m a i smerite v o r b e ş t e .
Drept aceea şi întru plângere - ceea ce este a omenirii [a firii o m e n e ş t i ] -
mult zice că o are [Domnul], dintru aceasta a r ă t â n d adevărul t r u p u l u i
[întrupării], ca tu să te înveţi că, deşi El era D u m n e z e u , era î n s ă şi o m .
Căci, precum Luca, de la „nevoinţă [chin de m o a r t e ] " şi de la „ p i c ă t u r i "
şi de la „ s u d o a r e " (Luca 22, 44), aşa şi acesta, d e la p l â n g e r e [lăcrimare]
57

(Ioan 11, 35) adevereşte că [Domnul] cu adevărat a purtat trup.

Dar, pentru care pricină nu a făcut să învieze Lazăr, stând „ p i a t r a "
deasupra „peşterii", ci a zis: „Ridicaţi piatra"? Pentru că, Acela Care, cu glasul
Său a mişcat trup mort şi a însufleţit pe cel care de a c u m se stricase [împuţise],
cu mult mai vârtos [cu covârşire] ar fi putut să mişte [şi] piatra c u glasul. A

în ediţia de la 1805, în loc de „suspinând iarăşi Iisus întru S i n e " , se găseşte

48

„iarăşi răstindu-Se întru Sineşi".

în ediţia de la 1805, în loc de „sora celui răposat", se găseşte „sora mortului".
49

în ediţia de la 1805, în loc de „deja miroase, că este a patra z i " , se găseşte „pute,
50

că este de patru zile".

în ediţia de la 1805, în loc de „Nu ţi-am spus", se găseşte „Âu nu ţi-am spus ţ i e " .
51

în ediţia de la 1805, în loc de „au ridicat deci piatra", se găseşte „şi au ridicat
52

piatra de unde era mortul zăcând".

în ediţia de la 1805, în loc de „îţi mulţămesc că M-ai ascultat", se găseşte
53

„mulţămescu-Ţi că M-ai ascultat pe Mine".

în ediţia de la 1805, în loc de „întotdeauna", se găseşte „pururea".
54

în ediţia de la 1805, în loc de „mulţimea", se găseşte „norodul".

55
"
Adică, asupra pătimirii mâhnirii. Vezi şi începutul tâlcuirii anterioare (de la 11,
56

33-37) şi nota ce cuprinde cuvântul Sfântului Diadoh al Foticeii.

„Iar El, fiind în chin de moarte [întru nevoinţă], mai stăruitor Se ruga. Şi sudoarea
57

Lui s-a făcut ca picături de sânge care picurau pe pământ" (Luca 22,44).
290 Capitolul 11 SFÂNTUL TEOFILACT ARHIEPISCOPUL BULGARIE;

zis: „Ridicaţi piatra", ca pe ei să-i facă martori ai iruxtunii şi să nu zică iarăşi,

precum la cel orb: „Acesta este, nu este acesta" (Ioan 9,9). Pentru că a merge
la locul acela şi a „ridica piatra" cu mâinile lor, îndeajuns erau acestea, ca sâ
astupe gurile celor nemulţămitori, făcându-se ei martori ai minunii.
Iar aceea ce a zis: „pute, că de patru zile e s t e " , Marta o a grăit necre-
z â n d , socotind ea că este cu neputinţă a învia fratele ei din pricina lungimii
[mulţimii] z i l e l o r , într-atâta se târa [ea] încă pe j o s . însă Hristos,
58 59

aducându-i aminte ei de cele pe care mai înainte le-a vorbit către dânsa, şi,
ca şi c u m mustrându-o, ca pe ceea care a uitat, zice: „Au n u ţi-am spus ţie
că de v e i crede, vei vedea slava lui D u m n e z e u ? " Deci, ucenicilor le zicea:
„«Ca Fiul lui D u m n e z e u să S e slăvească», pentru aceasta a murit Lazăr"
(Ioan 11,4), iar Martei îi spune: „Vei v e d e a slava lui D u m n e z e u " , pentru
Tatăl grăind, căci neputinţa ascultătorilor era pricină [cauză, temei] de a fi
spuse în multe chipuri [feluri] cele care se ziceau; căci, fiindcă iudeii stăteau
acolo împrejur, n u era cu cuviinţă să spună Domnul: „Vei vedea slava
Fiului lui D u m n e z e u " , pentru că, de ar fi zis aşa, s-ar fi părut că grăieşte
cu trufie pentru Sine însuşi. Iar acum, pentru Tatăl zicând, a făcut cuvântul
mai lesnicios de primit şi mai măsurat . 60

Dar, pentru ce Se roagă? însă mai vârtos [pentru ce] a luat chip de rugă­
ciune? Auzi-L pe El grăind, căci zice: „Pentru norodul care stă împrejur
a m zis, ca să creadă că Tu M-ai trimis". Iar ceea ce zice, întru acest fel este:
„Ca să n u Mă socotească pe Mine împotrivnic lui Dumnezeu, ca să nu spună
că n u este de la Dumnezeu [minunea], ca să arăt că s-a făcut lucrul după
voinţa Ta". Iar c u m că aceasta este [pricina] şi nu pentru altă trebuinţă, ci
p e n t r u cei ce stăteau împrejur se v e d e că Se roagă, vezi rugăciunea:
„Mulţămescu-Ţi Ţ i e , că M-ai ascultat pe M i n e " .
Şi, cine s-a rugat vreodată aşa? Căci, mai înainte de a grăi ceva, zice:
„M-ai ascultat pe M i n e " . Pentru aceea, n u rugăciune, ci chip de rugăciune
este acesta şi numai arătare [a ei]. Iar cum că nu are El trebuinţă de rugăciune,
adeverit este din multe altele, care fără de rugăciune le făcea: „Ţie zic,
dracule, ieşi din e l " (Marcu 1, 25) şi: „Voiesc, curăţeşte-te" (Matei 8, 3) şi:
„Iartă-ţi-se ţie păcatele t a l e " (Luca 5, 20) - care lucru este mai mare decât
toate - şi mării: „Taci! încetează!" (Marcu 4,39). Deci, „ca să creadă cei care
stăteau î m p r e j u r " că de Sus este [Hristos] şi nu împotrivnic lui Dumnezeu,

Adică, pentru că trecuseră de la moartea lui patru zile şi el începuse să pută,

58

deoarece trupul intrase în putrefacţie.

„Se târa pe jos", în înţelesul că, duhovniceşte, nu cuprindea decât pământ şi trup
59

şi nu putea pricepe ceva mai înalt şi dintru cele de Sus şi dumnezeieşti.

Adică, pe potriva neputinţei şi mgustimii ascultătorilor, al celor ce auzeau acest cuvânt.
60
TÂLCUIREA SFINTEI EVANGHELII DE LA IOAN Capitolul 11 291

pentru aceasta Se roagă. Căci dacă pe acestea făcându-le şi d e pretutindenea

arătând mulţămirea cea către Tatăl, [ei] iarăşi z i c e a u că n u este de la
Dumnezeu, ce nu ar fi zis, dacă nimic de acest fel n-ar fi făcut.

11,43-46: Şi zicând acestea, a strigat cu glas m a r e : L a z ă r e , v i n o afară!

(44) Şi a ieşit mortul, fiind legat la picioare şi la m â i n i cu fâşii d e p â n z ă
şi faţa lui era înfăşurată cu mahramă. Iisus le-a zis: Dezlegaţi-1 şi lăsaţi-1
să m e a r g ă . (45) Deci mulţi din iudeii care veniseră la M ă r i a şi care
61

văzuseră ce a făcut Iisus, au crezut în El. (46) Iar unii dintre ei s-au dus
la farisei şi le-au spus cele ce făcuse Iisus. ,
1

D o m n u l , după ce mai vârtos a mulţămit Tatălui decât S-a rugat - căci,

precum s-a zis, nu avea trebuinţă de rugăciune şi de ajutorul cel dintr-însa,
ca Acela Care este întocmai la putere cu Tatăl - „strigă c u glas m a r e " ,
domnesc şi stăpânesc ; căci n u a zis: „în numele Tatălui M e u , Lazăre, vino
62

afară!", nici „învieze-1 pe el Tatăl!" ci, precum s-a spus, cu stăpânire [a grăit],
astupând toate gurile celor care zic că El este mai prejos decât Tatăl. Căci
[oare], ce ar fi putut fi deopotrivă cu stăpânirea aceasta, deoarece, ca şi cu
un viu vorbind cu cel mort, zice: „Lazăre, vino afară!"? Şi c u lucrul [fapta]
s-a împlinit acum ceea ce zicea: „Va veni ceasul, când morţii v o r auzi glasul
Fiului lui Dumnezeu şi care vor auzi vor învia" (Ioan 5,25). Căci aceasta -
ca să n u socotească cineva că de la altul a luat lucrarea - mai înainte o s p u n e ,
care [şi] prin lucruri avea să o arate [împlinească].
Iar „glasul cel m a r e " al Mântuitorului, care l-a înviat p e Lazăr, s e m n
[închipuire, simbol] este al „trâmbiţei" celei m a r i , care v a trâmbiţa la
63

învierea cea de obşte (Matei 24,31). Şi pentru aceasta a strigat tare D o m n u l ,

ca să a s t u p e gurile elinilor celor ce băsnuiau [născoceau, s c o r n e a u ] , c u m
că sufletul este în mormânt - căci [Domnul], ca şi c u m ar fi el [sufletul]
departe, îl cheamă prin strigare. Şi precum învierea aceasta, din p a r t e , aşa,
şi cea de obşte, întru o clipită, în clipeala ochiului v a f i . 64

61
în ediţia de la 1805, versetul 44 este: „Şi a ieşit cel mort, legate f iindu-i mâinile şi
picioarele cu făşi şi faţa cu mahramă fiind legată. Zis-a lor Iisus: Dezlegaţi-1 pe el şi-1
lăsaţi să meargă".
62
„Strigă cu glas mare", ca Unul Care este Domn şi Stăpân al vieţii şi al morţii.
63
„Atunci se va arăta pe cer semnul Fiului Omului şi vor plânge toate neamurile
pământului şi vor vedea pe Fiul Omului venind pe norii cerului, cu putere şi cu slavă
multă. (31) Şi va trimite pe îngerii Săi, cu sunet mare de trâmbiţă, şi vor aduna pe cei
aleşi ai Lui din cele patru vânturi, de la marginile cerurilor până la celelalte margini"
(Matei 24, 30-31).
64
Sau, cum am spune în graiul de acum: „învierea de obşte se va săvârşi într-o
fracţiune de secundă". Aşadar să ne cutremurăm, pricepând că fiecare dintre noi vom
învia, fie în bune, fie în rele, fie în „da", fie în „nu"! (Matei 5, 37; 2 Corinteni 1, 20)
292 Capitolul 11 SFÂNTUL TEOFILACT ARHIEPISCOPUL BULGARIEI

„Şi a ieşit" - zice [Evanghelistul] - „cel mort, legate f iindu-i mâinile şi

picioarele", iar a ieşi „legat fiind", nu era lucru mai puţin preaslăvit, decât a
învia Iar a se mişca „legat fiind", era minune cu totul împreunată [unită,
îngemănată] cu minunea învierii. Şi porunceşte să-1 „dezlege" pe el, ca ei
apropiindu-se şi pipăindu-1, să vadă că însuşi acela [Lazăr] este. Şi zice „să
m e a r g ă " el, ca să fugă [Domnul] de trufie; căci nu-1 poartă după Sine, nici nu
îi porunceşte să petreacă [rămână laolaltă] cu El, ca să Se arate pe Sine.
Iară după ce s-a făcut minunea, unii din cei care „au văzut", „au crezut".
Insă alţii au vestit fariseilor, clevetindu-L pe El, ca şi cum, oarecare lucru
necuvios ar fi îndrăznit, fiindcă a poruncit să-1 dezgroape pe cel mort.

11, 47-48: Deci arhiereii şi fariseii au adunat sinedriul şi ziceau: Ce

f a c e m , pentru că O m u l Acesta face m u l t e m i n u n i ? (48) Dacă-L lăsăm
aşa toţi vor crede în El şi vor veni romanii şi ne vor lua şi ţara şi neamul . 65

(11, 47) Psalm 2 , 1 / Matei 2 6 , 3 / Marcu 1 4 , 1 / Luca 2 2 , 2 / Faptele Apostolilor 4,16

Fiind cu cuviinţă ca fariseii să se spăimânteze şi să se minuneze de

Cel Care făcea atâta de mari minuni, ei, mai vârtos se sfătuiesc să-L omoare
p e El, care lucru era al nebuniei celei mari, căci pe Cel Ce a biruit moartea
în trupurile altora, socoteau [cugetau] să-L dea morţii, ca să ascundă
[îngroape] slava Lui. Şi după atâtea minuni, om de rând [simplu] îl socotesc
p e El şi zic: „Ce vom face, că Omul Acesta multe s e m n e f a c e ? " Şi ce gre­
şeală este aceasta, dacă [El] „face s e m n e " ? Se cuvine să credeţi şi să vă
închinaţi şi să nu-L mai socotiţi pe El om de rând [simplu].
Şi vezi răutatea fariseilor care, silindu-se să turbure norodul, aruncă
[vâră] în mijloc cuvinte, ca şi cum va [avea] să se primejduiască norodul
iudeilor şi să fie dat pierzării de către romani, pentru presupus [bănuială]
de sculare asupra [răzvrătire, răzmeriţă]. Căci zic: „De-1 v o m lăsa pe
«Acesta», norod mult va avea după Dânsul, care dintru arătarea minunilor,
se v a trage [atrage spre El], şi de aici romanii vor avea presupus [bănuială]
- asupra noastră a tuturor - pentru sculare asupra [răzvrătire, răzmeriţă]
şi vor lua cetăţile noastre şi le vor pustii". Iar acestea, p r e c u m am zis, le
grăiau din răutate. Căci, ca să nu fie ei socotiţi că dintru pizmă [zavistie]
se sfătuiesc împotriva lui Hristos, aduc [bagă] în mijloc primejdia obştească,
întărâtând norodul asupra lui Hristos, ca şi cum El va [avea] să le fie lor
pricinuitor de pierzare.

65
în ediţia de la 1805, versetele 47-4S sunt: „Deci au adunat arhiereii şi fariseii
sobor şi grăiau: Ce vom face, că Omul Acesta multe semne face? (48) De-L vom lăsa pe
El aşa, toţi vor crede într-însul şi vor veni romanii şi vor lua şi locul nostru şi neamul".
TÂLCUIREA SFINTEI EVANGHELII DE LA IOAN Capitolul 11 293

însă tu să iei [înţelegi] minunea aceasta şi la cele dinlăuntru. Căci rnintea

noastră este „prieten" al lui Hristos (Ioan 11,11) şi, de multe ori de neputinţa
66

firii celei omeneşti biruindu-se, cade în păcate şi „ m o a r e " cu „ m o a r t e "

sufletească şi vrednică de plâns, iar de Hristos, vrednică d e a se milui, căci
„prieten" este ceea ce „a murit" (Ioan 11,13-14). Deci, „surorile" şi rudeniile
minţii celei ce „a murit", trupul ca „Marta" - căci m a i trupească şi mai
materialnică era Marta - şi sufletul ca „Măria" - căci, m a i cinstită şi m a i
evlavioasă era aceasta - să „vină" la Hristos şi să „ c a d ă " înaintea L u i (Ioan
11, 32), având împreună cu dânsele următoare şi gândurile mărturisirii,
precum acelea pe „iudei" (Ioan 11, 31) - pentru că „ I u d a " mărturisire se
tâlcuieşte; şi, cu adevărat, Domnul, venind „la m o r m â n t " şi orbirea c e zace
[„era aşezată" (Ioan 11,38)] deasupra pomenirii - adică a aducerii a m i n t e -
ca pe oarecare „piatră" poruncind să fie „ridicată" (Ioan 11, 39, 41), o va
aduce întru aducerea aminte a bunătăţilor celor ce vor să fie şi a m u n c i l o r
[caznelor veşnice], şi va striga „cu glas m a r e " (Ioan 11,43), al trâmbiţei celei
evangheliceşti: „«Lazăre, vino afară» din lume (Ioan 11, 43), n u te î n g r o p a
cu grijile cele lumeşti şi cu patimile!" - precum şi ucenicilor le zicea: „ N u
sunteţi din l u m e " (Ioan 15,19); şi iarăşi Pavel: „Să ieşim şi noi la D â n s u l ,
afară din tabără", adică din lume (Evrei 13,13). Şi aşa o v a scula [ D o m n u l ]
din păcat pe cea „moartă" [pe minte], ale cărei răni ale răutăţii s-au „împuţit"
şi care de aceea era „împuţită", pentru că de „patru z i l e " era m o a r t ă (Ioan
11, 39), către cele patru fapte b u n e - care sunt ca ziua de l u m i n a t e şi de
67

strălucite - fiind omorâtă şi nelucrătoare şi nemişcătoare către a c e s t e a Insă,

cu toate că era nemişcată, „mâinile" şi „picioarele" ei „legate f i i n d " (Ioan
11,44) şi ea cu legăturile păcatelor sale [fiind] strânsă şi cu totul nelucrătoare
arătându-se; şi nu numai [atât], ci şi la „faţă" cu „ m a h r a m ă " fiind a c o p e ­
rită (Ioan 11, 44), ca nimic dumnezeiesc să n u poată v e d e a d i n pricina
acoperământului celui trupesc ce îi stă deasupra; iar, în scurt, a zice: prea
rău aflându-se şi la partea cea lucrătoare - care prin „ m â i n i " şi prin „pi-

66
„Mintea noastră este «prieten» al lui Hristos" - în greacă cuvântul minte (nous) e
de genul masculin.
67
Pentru cele patru fapte bune, dumnezeiescul Teofilact ne spune că: „Poate de
aceea ne-au fost date patru Evanghelii, pentru ca din ele, cele patru soborniceşti virtuţi
să le învăţăm: bărbăţia, înţelegerea, dreptatea şi întreaga înţelepciune. Bărbăţia, adică
cea despre care zice Domnul: «Nu vă temeţi de cei ce omoară trupul, iar sufletul nu pot
să-1 omoare» (Matei 10, 28). înţelegerea, când sfătuieşte: «Fiţi dar înţelepţi ca şerpii»
(Matei 10,16). Dreptatea, când ne învaţă: «Precum voiţi să vă facă vouă o a m e n i i , faceţi
şi voi asemenea» (Luca 6, 31). Iar întreaga înţelepciune, când hotărăşte: «Oricine se uită
la femeie, poftind-o, a şi săvârşit adulter cu ea în inima lui» (Matei 5, 28)" - vezi
Inaintecuvântarea Sfântului de la Tâlcuirea Sfintei Evanghelii de la Matei.
294 Capitolul 11 SFÂNTUL TEOFILACT ARHIEPISCOPUL BULGARIEI

c i o a r e " se arată - şi la cea văzătoare - care prin „faţa" cea acoperită se

însemnează. Deci, c u toate că întru atâta ticăloşie se află, însă va auzi:
,,«Dezlegaţi-o» pe ea voi, îngerii cei buni şi ajutători ai mântuirii, ori voi,
preoţii, şi daţi-i ei iertare de păcate, ca «să meargă» şi să se mişte la lucrarea
b i n e l u i " (Ioan 11,44).
Iar unii, prin „ M a r t a " au înţeles Sinagoga iudeilor, iar prin „Măria" -
Biserica cea din neamuri. Căci Sinagoga iudeilor „se grijeşte pentru multe"
(Luca 10, 41), căci multe sunt poruncile Legii şi cu anevoie de lucrat, iar
Biserica cea din neamuri n-are trebuinţă de poruncile cele multe, ci de
cele puţine, întru care „toată Legea şi Proorocii" se spânzură [se atârnă]
(Matei 22,37-40), care s-au legiuit pentru dragoste (Ioan 13,34-35). Iar prin
„ f r a t e l e " acestora, care a înviat din morţi, [le înţeleg] p e sufletele celor
care pentru păcate se pogoară în iad, după cuvântul ce zice: „întoarcă-se
păcătoşii la i a d " (Psalm 9,17). Aşadar, pe aceste suflete le înviază Domnul.
68

11, 49-53: Iar Caiafa, unul dintre ei, care în anul acela era arhiereu,
le-a zis: Voi nu ştiţi n i m i c ; (50) nici nu gândiţi că n e este m a i de folos să
m o a r ă u n om pentru popor , decât să piară tot n e a m u l . (51) D a r aceasta
69

n-a zis-o de la s i n e , ci, fiind arhiereu al anului aceluia, a proorocit că

I i s u s avea să moară pentru neam, (52) şi nu n u m a i pentru n e a m , ci şi ca
să a d u n e laolaltă p e fiii lui D u m n e z e u cei împrăştiaţi. (53) D e c i , în ziua
a c e e a , s-au hotărât ca să-L ucidă . 70
m, 50) ioan i 8 , i 4 m , 52) isaia 49,6/
Ioan 1 0 , 1 6 / 1 Ioan 2 , 2 Efeseni 3 , 1 2 , 1 7 (11,53) Matei 2 1 , 3 8 / Luca 20,11

Dimpreună cu altele, la iudei se stricase şi dregătoria arhieriei, căci,

d u p ă ce s-au făcut începătoriile cumpărate, n u mai era unul [singur
arhiereu] în toată vremea vieţii , ci numai câte un an ţineau ei arhieria.
71

Dar, m ă c a r deşi era atâta de stricată dregătoria, însă tot lucra Duhul cel
Sfânt întru cei unşi. Iar, după ce şi-au ridicat mâinile asupra lui Hristos,
atunci de săvârşit [desăvârşit] i-a părăsit pe ei darul şi s-a mutat la Apostoli.
Aşadar, ceilalţi, c u chip de sfătuire se socoteau [gândeau, chibzuiau]
pentru omorârea lui Hristos, iar arhiereul atâta era de turbat spre ucidere,
încât, cu capul gol (precum este vorbă ), asupra lui Hristos cu cruzime a
72

68
în ediţia 1988 a Sfintei Scripturi, avem: „Să se întoarcă păcătoşii în iad; toate
neamurile care uită pe Dumnezeu" (Psalm 9,17).
09
în ediţia de la 1805, în loc de „popor", se găseşte „norod".
70
în ediţia de la 1805, versetele 52-53 sunt: „Şi nu numai pentru norod, ci şi ca pe
fiii lui Dumnezeu cei risipiţi să-i adune întru una. (53) Deci din acea zi s-au sfătuit ca
să-L omoare pe El".
71
Vezi şi Ieşirea 29, 29-30, Levitic 21,10 şi Numeri 35, 25, 28, 32.
72
Poate că e vorba pe care o zice Sfântul Apostol Pavel: „Orice bărbat care se roagă
sau prooroceşte, având capul acoperit, necinsteşte capul său" (1 Corinteni 11, 4). De
 ŢALCUIREA SFINTEI EVANGHELII DE L A IOAN Capitolul 11 295

dat hotărâre; mai vârtos [mult] încă şi p e ceilalţi îi înfruntă că n u pricep

ceea ce se cade să facă şi zăbovesc [întârzie] pentru socotinţa [cugetarea,
{ chibzuirea] lucrului celui de folos. Căci, zice: „«Voi n u ştiţi n i m i c » căci
sunteţi zăbavnici spre a pricepe şi n u socotiţi «că m a i d e f o l o s e s t e să
moară u n u l » şi să se mântuiască tot n o r o d u l " - iar aceasta el o a zis cu
gând rău, însă darul Duhului a uneltit [folosit, întrebuinţat] g u r a lui spre
proorocie, pentru ceea ce avea să fie [să se împlinească], c u toate că n u s-a
atins de inima lui cea spurcată. Aşadar, socoteşte câtă este puterea D u h u l u i ,
căci din cuget viclean a făcut de au ieşit graiuri ce au proorocie m i n u n a t ă .
Căci, murind Hristos, toţi cei care au crezut din n e a m u l iudeilor, d e m u n c a
[cazna] cea mare şi veşnică s-au izbăvit. Şi n u n u m a i p e n t r u n o r o d u l
iudeilor a murit [Domnul], ci ca şi p e ceilalţi, „fii ai l u i D u m n e z e u " , adică
pe neamuri, „întru u n a să-i a d u n e " . 73

Iar „fii ai lui D u m n e z e u " le numeşte pe n e a m u r i sau din c e e a ce era

[avea] să fie, căci fiindcă aveau să se facă „fii ai l u i D u m n e z e u " astfel îi
numeşte pe ei - precum şi în alt loc zice: „Am şi alte o i " (Ioan 10,16), din
ceea ce avea să fie şi pe acestea numindu-le - , sau p e n t r u că [un] Tată este
al tuturor, pentru că ne-a născut pe noi prin chipul zidirii şi pentru că ne-a
74

cinstit, făcându-ne „după chipul Său şi după a s e m ă n a r e " (Facere 1,26-27) -

precum şi la Faptele Apostolilor vorbind Pavel către atenieni z i c e : „ N e a m
dară al lui D u m n e z e u f i i n d n o i " (Faptele Apostolilor 17,28). P e n t r u aceea
75

asemenea, în rânduială Legii era scris: „Marele preot din fraţii tăi, pe capul căruia s-a
turnat mirul de ungere şi care este sfinţit ca să se îmbrace cu veşmintele sfinte, să nu-şi
descopere capul său, nici să-şi sfâşie hainele" (Levitic 21,10). Cunoaştem din Sfintele
Evanghelii ce s-a făcut, când Domnul Hristos a fost judecat a fi vrednic de moarte: „Atunci
arhiereul şi-a sfâşiat hainele, zicând: A hulit! Ce ne mai trebuie martori? Iată acum aţi
auzit hula Lui" (Matei 26, 65; Marcu 14, 62). Poate că Sfântul Teofilact grăieşte aici şi de
preînchipuirea lepădării acestor arhierei, asemănându-se ei lepădării păgânilor (Levitic
18, 26-30); căci, şi Proorocul Ieremia le-a scris celor care au fost duşi în robie şi aveau să
vadă închinarea la idoli din Babilon: „în templele lor [babilonienilor] stau preoţii cu
haina ruptă, cu capul şi bărbia rase, cu capul descoperit" (Epistola lui Ieremia 1, 30).
73
Aici, Sfântul Maxim Mărturisitorul ne învaţă aşa: „Scopul Providenţei dumnezeieşti
este să-i unească - prin dreaptă credinţă şi dragoste duhovnicească - pe cei pe care i-a
dezbinat răutatea în tot felul. Căci, pentru aceasta a pătimit Mântuitorul, ca pe copiii lui
Dumnezeu cei împrăştiaţi să-i adune, spre a fi una Prin urmare, cel ce nu rabdă lucrurile
supărătoare, nu suferă pe cele întristătoare şi nu le îndură pe cele dureroase, umblă în
afară de dragostea dumnezeiască şi de scopul Providenţei" (Filocalia românească, A patra
sută a capetelor despre dragoste, cap 17, voi. 2, ed. Humanitas, Bucureşti, 1999, p. 108).
74
Adică, prin felul în care ne-a făcut pe noi din nimic.
73
„Căci în El trăim şi ne mişcăm şi suntem, precum au zis şi unii dintre poeţii
voştri: căci ai Lui neam şi suntem. (29) Fiind deci neamul lui D u m n e z e u , nu trebuie să
296 Capitolul 11 SFÂNTUL TEOFILACT ARHIEPISCOPUL BULGARIE)

fiindcă omul este jivină stăpânitoare şi prin aceasta lui Dumnezeu îi este
76

asemenea, „fiu al lui D u m n e z e u " se numeşte fiecare. Aşadar, „risipit;

[împrăştiaţi]" fiind noi - căci satana în multe feluri i-a despărţit pe oameni:
şi p e unul de altul şi de Dumnezeu, făcându-1 pe fiecare, pentru iubirea
de bogăţie şi pentru iubirea de slavă, a se turba aproapelui - Hristos „întru
u n a " ne-a adus pe noi, întru o Biserică şi întru un jug adunându-ne şi
77 78

pe cei de aproape şi p e cei de departe un trup făcându-ne, încât cel care

şade în Roma, pe cel care şade în India, mădular al său să-1 socotească şi
un „ C a p " al tuturor să-L mărturisească pe Hristos (1 Corinteni 11,3; Efeseni
5, 23; Coloseni 1,18).
Iar ceea ce zice: „din acea zi s-au sfătuit ca să-L omoare pe Iisus",
arată c u m că, dintru acea zi, cu dinadinsul şi de săvârşit [desăvârşit] au
întărit sfatul [lor]. Pentru că, şi mai înainte se socoteau [gândeau] pentru
uciderea Lui, însă mai slab [domolit, potolit] şi lucrul era mai vârtos [mai
mult] căutare iar n u hotărâre, iar acum judecată de săvârşit [desăvârşită]
şi hotărâre întărită. Pentru că, mai înainte, zice [Evanghelistul]: „Căutau
să-L omoare pe E l " (Ioan 5,16,18). încă şi El, mustrându-i pe dânşii, gră­
ieşte: „ D e ce căutaţi să M ă omorâţi?" (Ioan 7,19).
Deci, socoteşte [chibzuieşte] puterea dregătoriei celei arhiereşti, cum
[cât] este [de] plină de darul Duhului, măcar deşi, cei care o poartă pe ea,
vor fi nevrednici; şi cinsteşte-i p e arhierei, după c u m se cade darului ce
este într-înşii şi nu după aplecarea [înclinarea, pornirea] lor cea din voinţă.
Şi n u numai Caiafa a proorocit, ci şi alţii, mulţi, nevrednici le-au văzut
pe cele ce vor să fie. Faraon, pe cele pentru buna rodire şi nerodire (Facere
41,1-24), Nabucodonosor, pe cele pentru împărăţii (Daniil cap. 4), iar Valaam,
[cele] pentru Hristos (Numeri 24, 1-9). însă, de prooroceşte cineva, nu se
numeşte Prooroc, ci de este cineva Prooroc, acela şi prooroceşte. Precum, cu
adevărat, nu tot cel care face v r e j 3 j f o c L c r i e ^ j a t ă ^ ^
şi după meşteşugul cel doctoricesc, face doctoria, acela se numeşte doctor.
Precum şi drept, nu este cel ce face vreun lucru drept, ci acela care, după
dreptate face [săvârşeşte], precum s-a zis: „După dreptate vei goni pe ceea

socotim că Dumnezeirea este asemenea aurului sau argintului sau pietrei cioplite de
meşteşugul şi de iscusinţa omului" (Faptele Apostolilor 17, 28-29).
Adică vietate, făptură de sine stăpânitoare, înzestrată cu voie liberă.
76

După cum noi înşine mărturisim în Simbolul Credinţei: „întru Una, Sfântă,
77

Sobornicească şi Apostolească Biserică".

întru „jugul" poruncilor lui Hristos, săvârşite întru smerenia şi blândeţea Sa:
78

„Luaţi jugul Meu asupra voastră şi învăţaţi-vă de la Mine că sunt blând şi smerit cu
inima şi veţi găsi odihnă sufletelor voastre. (30) Căci jugul Meu e bun şi povara Mea
este uşoară" (Matei 11, 29-30). Vezi şi tâlcuirea Sfântului Teofilact la aceste versete.
TÂLCUIREA SFINTEI EVANGHELII DE LA IOAN Capitolul 11 297

ce este cu d r e p t u l " (Deuteronom 16,20). Aşadar, prooroceşte şi Caiafa, dar

79

nu cu minte proorocească, pentru aceasta [nici] n u este Prooroc, -i. .'. >

11, 54-57: D e aceea Iisus n u mai u m b l a p e f a ţ ă p r i n t r e i u d e i , ci a

plecat de acolo într-un ţinut aproape de p u s t i e , î n t r - o cetate n u m i t ă
80 81

Efraim, şi acolo a r ă m a s cu ucenicii S ă i . (55) Ş i e r a a p r o a p e P a s t i l e

82

iudeilor şi mulţi d i n ţară s-au suit la I e r u s a l i m , m a i î n a i n t e de P a ş t i , ca

83

să se curăţească. (56) D e c i căutau pe I i s u s şi, p e c â n d stăteau în t e m p l u ,

ziceau î n t r e ei: C e vi se pare? O a r e n u v a v e n i la s ă r b ă t o a r e ? (57) Iar 84

arhiereii şi fariseii dăduseră porunci, că dacă v a şti c i n e v a u n d e e s t e , s ă

dea de V e s t e , Ca Să-L prindă. (11, 54) 2 Paralipomena 1 3 , 1 9 (11, 55) 2 Paralipomena 3 0 , 1 3 , 1 7

Spre osânda iudeilor „ S e d u c e " D o m n u l , iar n u î n f r i c o ş â n d u - S e ; încă

şi pe noi învăţându-ne să nu ne aruncăm p e noi înşine în primejdii, m ă c a r
pentru blagocestie [buna-cinstire] de v o r fi, însă c â n d v o m fi prinşi, să
stăm cu bărbăţie, iar când nu v o m fi prinşi, să n u n e a r u n c ă m d e voie în
primejdie, pentru întâmplarea cea neştiută.
Şi vezi socoteala cea nebunească a iudeilor, c u m nici î n v r e m e a p r a z ­
nicului n u se opresc din turbarea spre ucidere, ci şi o m o r â r e s-au sfătuit
să facă şi „se s u i a u să se curăţească". P e n t r u că aceia care ar fi păcătuit,
ori de voie, ori fără de voie, n u făceau [prăznuiau] Pastile, de n u m a i înainte
s-ar fi curăţit după obicei, spălându-se şi postind şi p ă z i n d u - s e , şi jertfe,
oarecare, legiuite, aducând. Deci, aceştia, mai b u n i , care îşi f ă c e a u [să­
vârşeau] curăţirea, îl pândeau pe D o m n u l şi zic: „ « C e v i se p a r e ? [Oare]
nu va v e n i la praznic?» Adică, de nevoie v a c ă d e a [El] în cursă, căci dacă
nu de altceva, atunci vremea îl va sili pe El să fie prins în c u r s ă " . O , răutate!
Atunci, când mai vârtos şi p e cei cu adevărat [după dreptate] osândiţi, se
cuvenea să-i slobozească pentru p r a z n i c , a t u n c i , p e C e l N e v i n o v a t II
pândesc cu vicleşug. Iar de ar fi făcut acestea n u m a i cei de r â n d , s-ar fi
pariir patitna w l p A i MIi >i rţp vând, î " ^ •iriirn farispii p n m n c e s c " Ca să
li se „dea de veste, ca să-L p r i n d ă " .
Bine, cu adevărat, „Se d u c e " Domnul [Iisus] de la dânşii, căci Cuvântul
lui Dumnezeu, mai înainte „de faţă umbla între i u d e i " , prin Prooroci „vestin-

79
în ediţia din 1988 a Sfintei Scripturi, avem: „Caută dreptate şi iar dreptate, ca să
trăieşti şi să stăpâneşti pământul pe care Domnul Dumnezeul tău ţi-1 dă" (Deuteronom
16, 20). '
80
în ediţia de la 1805, în loc de „pe faţă printre iudei, ci a plecat", se găseşte „de
faţă între iudei, ci S-a dus".
81
în ediţia de la 1805, în loc de „într-un ţinut", se găseşte „întru o lăture".
82
în ediţia de la 1805, în loc de „a rămas", se găseşte „petrecea".
83
în ediţia de la 1805, în loc de „din ţară", se găseşte „din laturea aceea".
84
în ediţia de la 1805, în loc de „sărbătoare", se găseşte „praznic".
298 Capitolul 11 SFÂNTUL TEOFILACT ARHIEPISCOPUL BULGARIEI

d u - S e " , iar a c u m „nu mai u m b l ă " , ci „S-a d u s " în adunarea c e a „pustie"

a neamurilor, pentru care s-a zis că: „Mai mulţi s u n t fiii pustiei, mai
vârtos decât a celei ce are b ă r b a t " (Isaia 54,1). Şi „ a p r o a p e " d e „Efrairn"
85

este „ p u s t i a " a c e a s t a Iar „Efrairn" se zice [tâlcuieşte] „aducere de roadă" 86

şi acesta era frate mai mic al lui Mânase, care era mai mare; iar „Mânase"
se tâlcuieşte „ u i t a r e " (Facere 41,51-52). Deci, norodul iudeilor era „fiu mai
m a r e " al lui D u m n e z e u - căci zice: „fiul M e u cel întâi-născut I s r a i l " (Ieşire
4,22) - dar l-a „uitat" pe el Dumnezeu; însă pe „Efrairn" - adică „aducerea
de r o a d ă " cea din neamuri - al doilea fiu îl face D o m n u l . Deci în „pustia"
lui „Efrairn" - adică în Biserica cea din neamuri ce „a adus r o a d ă " prin
Evanghelie - „ S - a d u s " Cuvântul, după ce a părăsit Iudeea [pe „iudei"].

-3p-

to
în ediţia 1988 a Sfintei Scripturi, avem: „Veseleşte-te, cea stearpă, care nu năşteai,
dă glas şi strigă tu care nu te-ai zvârcolit în dureri de naştere, căci mai mulţi sunt fiii
celei părăsite, decât ai celei cu bărbat, zice Domnul" (Isaia 54,1).
" „Celui întâi-născut, Iosif i-a pus numele Mânase, pentru că şi-a zis: «M-a în­
6

vrednicit Dumnezeu să uit toate necazurile mele şi toate ale casei tatălui meu»; (52)
iar celuilalt i-a pus numele Efrairn, pentru că şi-a zis: «Dumnezeu m-a făcut roditor în
pământul suferinţei mele»" (Facere 41, 51-52).
 299

CAPITOLUL 1 2
Ungerea lui Iisus în Betania Intrarea în Ierusalim.
Elinii vor să-L vadă pe Iisus. Glasul din Cer.
Necredinţa iudeilor 1

12, 1-3: D e c i , cu şase zile înainte d e Paşti, I i s u s a v e n i t î n B e t a n i a ,

unde era Lazăr, pe care îl înviase din morţi . (2) Ş i I-au f ă c u t a c o l o c i n ă
2

şi Marta slujea. Iar Lazăr era unul dintre cei ce ş e d e a u c u E l l a m a s ă . (3) 3

Deci M ă r i a , l u â n d o litră cu mir de nard curat, de m a r e p r e ţ , a u n s 4

picioarele lui I i s u s şi le-a şters cu p ă r u l capului ei, iar c a s a s-a u m p l u t

5

de m i r O S U l m i r u l u i . (12, 1-2) M a t e i 2 6 , 6 - 7 / M a r c u 1 4 , 3 /
Luca 10,38-40 / Ioan 11,1-2 (12,3) Matei 26,7 / Marcu 1 4 , 3 / Luca 7,37; 1 0 , 3 8 / Ioan 1 1 , 2

In ziua a zecea a lunii luau mielul cel ce trebuia să se j e r t f e a s c ă p e n t r u

praznicul Paştilor (Ieşire 12, 3), şi de atunci î n c e p e a u cele d e trebuinţă
pentru praznic. Pentru aceasta, şi în ziua care este mai „ î n a i n t e " de cele
„şase z i l e " - adică a noua a lunii - mai c u desfătare se o s p ă t a u şi începături
ale praznicului făceau în ziua aceea, pentru aceasta şi Iisus, d u p ă ce „a
venit î n B e t a n i a " , d i m p r e u n ă [cu ei] S-a o s p ă t a t . Ş i , v r â n d să a r a t e
Evanghelistul semnul învierii celei adevărate a lui Lazăr, zice: „Iar L a z ă r
era unul din cei ce şedea î m p r e u n ă " , căci nu c u m s-a arătat [din m o r m â n t ]
îndată a şi murit, ci a petrecut [vieţuit] pentru m u l t ă v r e m e m â n c â n d şi
bând şi pe celelalte, care sunt obişnuite [fireşti], f ă c â n d u - l e . 6

Iar, prin ceea ce [Evanghelistul] a zis că: „ M a r t a s l u j e a " , a însemnat

[arătat] că în casa ei era ospăţul. Şi vezi credinţa femeii, c u m n u la slujnice

1
în ediţia de la 1805, titlul capitolului este: „Pentru femeia ceea ce a uns pe Domnul cu
mir. Pentru cele ce a zis luda. Pentru asin. Pentru elinii care veniseră şi rugau pe Filip. Pentru
glasul care s-a auzit din Cer".
2
în ediţia de la 1805, în loc de „Lazăr, pe care îl înviase din m o r ţ i " , se găseşte
„Lazăr cel ce fusese mort, pe care l-a înviat din morţi".
3
în ediţia de la 1805, în loc de „cu El la masă", se găseşte „împreună cu D â n s u l " .
4
în ediţia de la 1805, în loc de „de mare preţ", se găseşte „de mult preţ".
5
în ediţia de la 1805, în loc de „părul", se găseşte „perii".
6
Din Sfânta Tradiţie cunoaştem că Dreptul Lazăr, prietenul Domnului, a mai trăit
mulţi ani după ce a fost înviat de Mântuitorul. După Pogorârea Duhului Sfânt, alături de
Sfinţii Apostoli, Lazăr a propovăduit Evanghelia şi, mai apoi, s-a săvârşit ca episcop al
Ciprului. în Biserica noastră, ziua sa de prăznuire este 20 iunie; de asemenea, în 4 mai este
pomenită aducerea moaştelor sale în Constantinopol, dimpreună cu cele ale Sfintei Măria
Magdalena, lucru care s-a săvârşit în anul 890, în vremea împăratului Leon Filosoful.
300 Capitolul 12 SFÂNTUL TEOFILACT ARHIEPISCOPUL BULGARIEI

lasă slujirea, ci ea însăşi slujeşte - şi Pavel zice pentru femeia văduvă: „de a
spălat picioarele s f i n ţ i l o r " (1 Timotei 5,10). Deci, aceasta [Marta], de obşte,
7

tuturor slujeşte, iar Măria, numai lui Hristos îi aduce cinstea, fiindcă nu ca
pe un o m îl vedea pe Dânsul, ci ca pe un Dumnezeu. Căci „mirul" pentru
aceasta l-a vărsat şi „cu perii capului ei a şters" [picioarele Domnului],
fiindcă ea n u avea pentru Dânsul acel fel de socoteală [socotinţă] pe care o
aveau cei mulţi - adică precum pentru un om de rând [simplu] - , ci ca
pentru Stăpânul şi Domnul.
însă, după chipurile înaltei înţelegeri, „ M ă r i a " se ia [socoteşte] pentru
Dumnezeirea Tatălui şi Domnului tuturor (Efeseni 4, 6), căci „Măria" se
tâlcuieşte „ D o a m n ă " . Deci, „Doamna" tuturor - Dumnezeirea Tatălui -
„a u n s picioarele lui I i s u s " - zic pe trupul „cel din zilele cele mai de pe
u r m ă " al Domnului, adică al Cuvântului (Evrei 1,2) - cu „ m i r u l " Duhului.
8

D u p ă c u m şi David zice: „Pentru aceasta Te-a u n s pe Tine Dumnezeule,

D u m n e z e u l Tău, cu untdelemn al b u c u r i e i " (Psalm 44,9). Şi marele Petru:
9

„ S ă cunoască toată casa lui Israil, că D o m n şi H r i s t o s pe El Dumnezeu

10

L-a făcut, p e Iisus Acesta pe Carele voi L-aţi răstignit" (Faptele Apostolilor
11

2, 36). Căci trupul care a fost luat de Cuvântul, cu Dumnezeiescul Duh,

Care a venit peste mitra Fecioarei ungându-Se şi făcându-Se ceea ce este
12

Cuvântul, adică Dumnezeu, „a umplut" lumea de buna mireasmă, precum

7
Sfântul Teofilact îl pomeneşte aici pe marele Pavel, ca să arate stăruinţa Martei în
slujire, căci Apostolul spune care sunt semnele statorniciei şi sârguinţei în bine ale femeii
celei văduve: „Să fie înscrisă între văduve cea care nu are mai puţin de şaizeci de ani şi a
fost femeia unui singur bărbat; (10) dacă are mărturie de fapte bune: dacă a crescut copii,
dacă a fost primitoare de străini, dacă a spălat picioarele sfinţilor, dacă a venit în ajutorul
celor strâmtoraţi, dacă s-a ţinut stăruitor de tot ce este lucru bun" (1 Timotei 5, 9-10).
8
De vreme ce Sfântul Teofilact tâlcuieşte după înalta cugetare, aici nu este vorba de
zilele din urmă ale vieţii pe pământ a Mântuitorului, ci de ceea ce grăiau şi Sfinţii Apostoli:
„în zilele acestea mai de pe urmă ne-a grăit nouă prin Fiul, pe Care L-a pus moştenitor
a toate şi prin Care a făcut şi veacurile" (Evrei 1, 2); „Care a fost cunoscut mai dinainte
de întemeierea lumii, dar Care S-a arătat, în anii cei mai de pe urmă, pentru voi, (21) cei
ce prin El aţi crezut în Dumnezeu, Care L-a înviat pe El din morţi, şi I-a dat Lui slavă,
ca să vă fie credinţa şi nădejdea voastră în Dumnezeu" (1 Petru 1, 20-21).
9
în ediţia 1988 a Sfintei Scripturi, versetul este: „lubit-ai dreptatea şi ai urât fărăde­
legea; pentru aceasta Te-a uns pe Tine, Dumnezeul T ă u , cu untdelemnul bucuriei,
mai mult decât pe părtaşii T ă i " (Psalm 44, 9).
10
[1805] Adică, Uns.
11
în ediţia 1988 a Sfintei Scripturi, avem: „Cu siguranţă să ştie deci toată casa lui
Israil că Dumnezeu, pe Acest Iisus pe Care voi L-aţi răstignit, L-a făcut Domn şi
Hristos" (Faptele Apostolilor 2, 36).
12
„Mitra Fecioarei", adică pântecele ei cel născător. Vezi şi tâlcuirea şi nota de la
Luca 1, 31-33.
TÂLCUIREA SFINTEI EVANGHELII DE LA IOAN Capitolul 12 301

şi „mirul" Măriei a umplut toată „ c a s a " de bun „ m i r o s " . Dar, care sunt
„perii" cei ce „au şters picioarele"? Arătat este, cu adevărat, că Sfinţii cei
care împodobesc „ c a p u l " lui D u m n e z e u şi începătoareasca L u i stăpânie,
căci aceştia, spre slava lui Dumnezeu fiind, podoabă a L u i se zic [ n u m e s c ] ,
care şi ai ungerii trupului Domnului s-au făcut p ă r t a ş i , p e care şi D a v i d îi
numeşte „părtaşi" (Psalm 44, 9). încă şi Pavel zice către corinteni: „Cela
Ce ne întăreşte pe noi împreună cu voi, întru Hristos, şi n e - a u n s p e noi,
Dumnezeu e s t e " (2 Corinteni 1, 21). Şi ştim că, pretutindenea, „ u n ş i " se
numesc cei care după [Legea lui] Hristos au vieţuit. Deci, creştinii se înţeleg
prin „perii" cei ce „au şters picioarele" lui Hristos Iisus şi s-au împărtăşit
de dumnezeiescul dar [har]. Un oarecare lucru m o r t s u n t „perii [ c a p u l u i ] "
- morţi sunt şi „cei care sunt ai lui H r i s t o s " , p e n t r u că „şi-au răstignit
trupul" (Galateni 5, 24) şi şi-au omorât mădularele cele d e p e p ă m â n t şi
„lumii au murit" (Coloseni 2,20). „Perii" î m p o d o b e s c capul şi sunt „ s l a v ă "
a lui (1 Corinteni 11, 7); „slavă" a lui D u m n e z e u s u n t şi Sfinţii, a căror
„lumină luminează înaintea o a m e n i l o r " şi p e n t r u dânşii „Se slăveşte
Tatăl" (Matei 5,16); acestora şi „ m â n c a r e a " şi „ b ă u t u r a " [li] se face „spre
slava lui D u m n e z e u " (1 Corinteni 10, 31), care [aceştia] şi î n m ă d u l a r e l e
lor îl slăvesc pe El.
Deci şi tu, fiindcă Iisus „a înviat" mintea ta ca p e [un] oarecare „ L a z ă r "
şi îl primeşti pe El în „casa" sufletului tău şi „ î m p r e u n ă c u D â n s u l " se
ospătează şi acela care a înviat, să „ungi p i c i o a r e l e " D o m n u l u i „mai
înainte cu şase zile de Paşti", mai înainte de a v e n i Pastile v e a c u l u i ce va
să fie, până când petreci [vieţuieşti, rămâi] în l u m e a aceasta, care s-a făcut
13

în „şase zile". Iar, „picioare" ale lui Hristos sunt Apostolul şi Evanghelia 14

şi - în scurt să zic - poruncile, căci printr-însele „ u m b l ă " El „întru n o i "

15

(2 Corinteni 6,16). Aşadar, la poruncile acestea a d u „ m i r " , adică aşezarea

13
După cum ne spune şi Sfântul Teofilact, în tâlcuirea de la Luca (22, 7-13) „Paşti"
înseamnă „trecere". Aşadar, petrecerea, vieţuirea noastră pământească este pe trecere spre
Veşnicie.
" E vorba de cărţile de cult în care sunt cuprinse pericopele din Sfintele Evanghelii
şi din Faptele şi Epistolele Sfinţilor Apostoli, dintru care se citesc în rânduială sfintelor
slujbe. însuşi preotul, înainte de citirea Evangheliei, din vremea Sfintei Liturghii, se roagă
astfel: „Străluceşte în inimile noastre, htbitorule de oameni, Stăpâne, lumina cea curată a
cunoaşterii Dumnezeirii Tale şi deschide ochii gândului nostru spre înţelegerea evanghelicelor
Tale propovăduiri. Pune în noi şi frica fericitelor Tale porunci, ca toate poftele trupului călcând,
vieţuire duhovnicească să petrecem, cugetând şi făcând toate cele ce sunt spre bună plăcerea Ta".
15
„Căci noi suntem templu al Dumnezeului celui viu, precum D u m n e z e u a zis
că: «Voi locui în ei şi voi umbla şi voi fi Dumnezeul lor şi ei vor fi poporul M e u » " (2
Corinteni 6,16).
302 Capitolul 12 SFÂNTUL TEOFILACT ARHIEPISCOPUL BULGARIEI

cea alcătuită din felurime de fapte bune, dintru care cea mai bună este -
ca [şi] nişte „nard" - credinţa cea fierbinte, că de n u vei arăta fierbinte şi
sârguitoare şi îmbunătăţită aşezare către porunci şi de nu le vei „şterge"
pe acestea cu mădularele cele moarte, ca şi cu nişte „peri", şi nu le vei lua
întru sineţi, nu vei putea umple de bună mireasmă „casa" ta.
„ P i c i o a r e " ale Domnului sunt şi cei „prea m i c i f r a ţ i " (Matei 25, 40,
45), prin care Hristos merge la uşa fiecăruia cerând cele de trebuinţă, pe
care „ u n g e - i " cu „ m i r u l " milosteniei. Mulţi, cu adevărat, miluiesc, însă
spre arătarea cea cu trufie, pentru aceea nici nu primesc întru sineşi folosul,
căci îşi iau plata aici. Insă tu „şterge-i" pe e i cu „perii capului t ă u " şi în
16

suflet primeşte folosul, în partea cea domnitoare a sufletului adună do­ 17

bânda milosteniei. Şi, de ai vreun lucru mort şi neînsufleţit, precum sunt

„ p e r i i " , cu această b u n ă ungere „unge-1", ca şi cu nişte „ m i r " . Căci, zice:
„şterge cu m i l o s t e n i i păcatele t a l e " (Daniil 4,24).
18

12,4-8: Iar Iuda Iscarioteanul, unul dintre ucenicii Lui, care avea să-L
vândă, a zis : (5) Pentru ce nu s-a vândut mirul acesta cu trei sute de dinari
19

şi să-i fi dat săracilor? (6) Dar el a zis aceasta, n u pentru că îi era grijă de
20

săraci, ci pentru că era fur şi, având punga, lua din ce se punea î n ea. (7) A
21

zis, deci, Iisus: Las-o, că pentru ziua îngropării M e l e l-a păstrat . (8) Că pe 22

săraci totdeauna îi aveţi cu voi, dar pe M i n e nu M ă aveţi totdeauna . 23

(12,4) Matei 26,8,14 / Marcu 14,4 (12,5) Matei 26,9 / Marcu 14,5 (12,6) Ioan 13,29 (12,7) Matei 26,10,12/
Marcu 14,6 (12,8) Deuteronom 15,11 / Matei 26, U / Marcu 1 4 , 7 / Ioan 13,33; 14,19
Iubitor de argint fiind Iuda, prihăneşte chipul cinstei [ciratirii Domnu­
lui], căci zice: „Pentru ce nu ai adus argint, ca să pot fura, ci «mir»?" însă cum
alt Evanghelist zice că toţi „ucenicii au z i s " aceasta? (Matei 26, 8). Aşadar
răspundem că cu toţii „au zis", însă nu cu această socoteală [socotinţă] cu
care acesta [Iuda]. Şi nu-1 vădeşte pe el Domnul - cu toate că îl ştia că având
socoteală tâlhărească a zis aceasta - pentru că nu voia să-1 ruşineze pe el,
învăţându-ne şi pe noi ca, îndelung să răbdăm, către unii ca aceştia
16
Adică, pe cei „prea mici fraţi".
17
Partea cea domnitoare, adică asemenea „Măriei", care se tâlcuieşte „Doamnă".
18
In ediţia 1988 a Sfintei Scripturi, avem: „Răscumpără păcatele tale prin fapte de
dreptate şi nedreptăţile tale prin milă către cei săraci, dacă vrei ca bunăstarea în care
te afli să dăinuiască" (Daniil 4, 24).
19
In ediţia de la 1805, versetul 4 este: „Zis-a drept aceea unul din ucenicii Lui, Iuda
al lui Simon din Iscariot, carele avea să-L vândă pe El".
20
In ediţia de la 1805, în loc de „să-i fi dat", se găseşte „să se fi dat".
21
în ediţia de la 1805, în loc de „lua", se găseşte „purta".
22
în ediţia de la 1805, versetul 7 este: „Şi a zis Iisus: Lasă-o pe dânsa, că spre ziua
îngropării Mele l-a păzit pe acesta".
23
In ediţia de la 1805, în versetul 8, în loc de „totdeauna", se găseşte „pururea".
ALCUIREA SFINTEI EVANGHELII DE LA IOAN
Ţ Capitolul 12 303

însă cu [în] chip tainic îl înfruntă [Domnul] pe el pentru vindere şi că

pentru iubirea de argint va [avea] să-L dea p e El spre m o a r t e , drept aceea
pomeneşte şi de „ î n g r o p a r e " , î m b o l d i n d [ î m p u n g â n d ] i n i m a lui cea
neînţelegătoare, ca, doară, se va îndrepta. încă şi ceea ce se a d u c e [grăieşte]
pe urmă, o înţelegere [noimă] ca aceasta arată, căci zice: „«Pe săraci pururea
îi aveţi cu voi, dar pe M i n e nu M ă aveţi pururea». C â t de d e g r a b ă M ă voi
duce, tu gătindu-Mi M i e moartea. Deci, de îţi sunt ţie î n g r e u n ă t o r şi însăr-
cinătoare [împovărătoare] îţi este ţie cinstea [cinstirea] cea către M i n e ,
aşteaptă puţin şi te vei izbăvi de Mine şi atunci vei fi c u n o s c u t d e ai tre­
buinţă de «vinderea mirului» pentru «săraci»".
Dar, fiindcă era el iubitor de argint şi „fur", pentru care pricină, D o m n u l
i-a încredinţat lui grija banilor? C u adevărat, pentru însăşi aceasta că era
„fur", ca să-i taie [curme, reteze] lui toată pricinuirea [dezvinovăţirea], căci
nu putea să spună [mai apoi] c u m că pentru dragostea banilor L - a vândut,
căci îndeajuns avea mângâierea cea din „ p u n g ă " . însă şi „ p u n g a a v â n d " ,
24

nu era credincios, căci „purta" - adică fura - cele ce se p u n e a u [într-însa] şi

era „fur" de cele sfinte, răpindu-le p e cele ce se d a u la trebuinţa c e a d u m ­
nezeiască. Audă furii de cele sfinte, ai cărei părţi sunt - iar c a p u l [culmea,
încununarea] răutăţii este că, mai pe urmă, L-a v â n d u t p e D o m n u l . Vezi
unde duce iubirea de argint? La vindere. Aşadar, b i n e o a n u m i t Pavel p e
aceasta: „rădăcină a tuturor răutăţilor" (1 Timotei 6,10), ca p e aceea care L-a
vândut p e Domnul şi în toate zilele face aceasta . 25

Iar unii zic că lui Iuda i s-a dat slujba banilor, ca u n u i a m a i m i c decât
ceilalţi, căci slujba banilor mai mică este decât cea a învăţăturii, p r e c u m şi
la Fapte zic Apostolii: „Nu este cu cuviinţă n o u ă , l ă s â n d c u v â n t u l , să
slujim m e s e l o r " (Faptele Apostolilor 6, 2).
26

12,9-11: Deci mulţime m a r e de iudei au a f l a t că este a c o l o şi au v e ­

27

nit nu numai pentru Iisus, ci ca să v a d ă şi pe L a z ă r p e care îl înviase din

24
„Mângâierea cea din «pungă»", adică mângâierea pe care o avea dintru faptul că
Domnul i-a dat în grijă, i-a încredinţat punga; fiind iubitor de bani, se pare că pentru
Iuda era mare cinste a avea grija pungii.
25
„Iubirea de argint este rădăcina tuturor relelor şi cei ce au poftit-o cu înfocare
au rătăcit de la credinţă şi s-au străpuns cu multe dureri" (1 Timotei 6,10).
26
în ediţia 1988 a Sfintei Scripturi, avem: „Şi chemând cei doisprezece mulţimea
ucenicilor, au zis: Nu este drept ca noi, lăsând de-o parte cuvântul lui Dumnezeu, să
slujim la mese" (Faptele Apostolilor 6, 2).
27
în ediţia de la 1805, în loc de „deci mulţime mare de iudei au aflat", se găseşte
„şi a înţeles norod mult din iudei".
304 Capitolul 12 SFÂNTUL TEOFILACT ARHIEPISCOPUL BULGARIEI

morţi. (10) Şi s-au sfătuit arhiereii ca şi p e Lazăr să-1 omoare. (11) Căci,
d i n cauza l u i m u l ţ i dintre iudei mergeau şi credeau în Iisus.
28

Voitori de bine erau aceştia care „au v e n i t " la Domnul, iar nu ca ceilalţi,
voitori de rău şi turburaţi. Pentru că zice: „au venit nu numai pentru
Iisus, ci ca să vadă şi pe Lazăr". Căci, cu adevărat, preamare fiind minunea,
mulţi voiau să fie văzători ai celui care a înviat, poate nădăjduind ei să
audă de la Lazăr ceva şi pentru cele din iad.
Iar fariseii aşa [atâta] de împietriţi erau, încât, nu numai pe Iisus, ci
„şi p e L a z ă r " voiau „să-1 o m o a r e " , fiindcă multora li s-a făcut pricinuitor
de mântuire, prin minunea ce s-a făcut cu dânsul, trăgând la credinţă pe
cei mai fără de vicleşug. întru acest chip [fel], chiar facere de bine de ar fi
luat cineva, vină era socotită de către dânşii [de farisei]. însă, mai vârtos
[cu prisosinţă], îi mâhnea pe ei aceasta, [anume] că fiindcă sosise praznicul,
toţi alergau la Betania şi se făceau ascultători ai minunii şi [ei] înşişi văzători
ai celui care a înviat.

12, 12-13: A d o u a zi, m u l ţ i m e m u l t ă , care venise la sărbătoare , 29

a u z i n d că Iisus v i n e la Ierusalim, (13) au luat ramuri de f i n i c şi au ieşit 30

întru întâmpinarea Lui şi strigau: Osana! Binecuvântat e s t e Cel Ce vine 31

î n t r u n u m e l e D o m n u l u i , împăratul lui Israil!

(12,13) Psalm 117,26 / Matei 2 1 , 8 - 9 ; 2 3 , 3 8 / Marcu 1 1 , 8 - 9 / Luca 19,35-38

După ce [pentru] puţin S-a dus Domnul în „pustie" ca să stingă mânia

ucigătorilor (Ioan 11,54), iarăşi vine de faţă şi tuturor Se arată. Căci, se apropia
acum vremea Patimii şi nu se cuvenea ca El să Se mai ascundă, ci să Se dea pe
Sine însuşi pentru „mântuirea lumii" (Ioan 3,17). Căci, vezi, dintru ce a urmat
Patima: l-a înviat p e Lazăr - această minune, care este mai mare decât toate,
mai pe urmă păzind-o [iconomisind-o; rânduind-o]. Pentru această [minune]
„mulţi [mulţime]" alergau şi credeau şi, crezând mulţi, zavistia [fariseilor]
mai mare se aţâţa, iar dintru aceasta - sfatul de pierzare şi Crucea [Căci
Evanghelistul] zice că „auzind" noroadele „că vine Iisus", L-au întâmpinat pe
El cu slavă pentru minunea pe care o făcuse cu Lazăr - cu adevărat, dându-I ei
Lui cinste mai mare decât cea care se cuvenea să se dea unui om de rând
[simplu]. Pentru că nu-L mai aveau [socoteau, ţineau] pe El ca pe un Proo­
roc - căci părinţii lor, pe care Prooroc l-au cinstit vreodată aşa? Drept aceea
şi ziceau: „Osana, b i n e este cuvântat Cel Ce vine întru numele Domnului!"

în ediţia de la 1805, în loc de „din cauza lui", se găseşte „pentru el".

28

In ediţia de la 1805, în loc de „a doua zi, mulţime multă, care venise la sărbătoare",
29

se găseşte „iar a doua zi mulţimea norodului care venise la praznic".

în ediţia de la 1805, în loc de „ramuri de finic", se găseşte „stâlpări de finic".
30

în ediţia de la 1805, în loc de „binecuvântat este", se găseşte „bine este cuvântat".

31
TÂLCUIREA SFINTEI EVANGHELII DE LA IOAN Capitolul 12 305

Iar, dintru aceste cuvinte, socotim [înţelegem], mai întâi, că D u m n e z e u

este, pentru că „osana" se tâlcuieşte: „o, mântuieşte". P r e c u m şi în Psalmul
117 se află tălmăcit în elineşte de către cei şaptezeci . Pentru că cel evreiesc,
32

având „Osana", cel elinesc are „O, Doamne m â n t u i e ş t e " (Psalm 117, 25).
Iar a mântui este numai lucru al lui Dumnezeu şi către Dânsul s-a zis aceasta:
„Mântuieşte-ne pe noi Doamne, Dumnezeul n o s t r u " (4 Regi 19, 18-19; 33

Isaia 37, 20). Şi de pretutindeni [peste tot] ar fi putut înţelege cineva că

mântuirea numai lui Dumnezeu însuşi o dă Scriptura
Deci, mai întâi, pe aceasta o arată cei care zic la [către, pentru] Hristos
graiurile lui David (Psalm 117,25), a n u m e că este D u m n e z e u ; apoi, c u m că
şi adevărat Dumnezeu [este] - , deoarece zice: „Cel Ce v i n e " , n u „cel ce se
aduce". Pentru că, „a se a d u c e " este, oarecum, al slugii [slujitorului], iar „a
v e n i " este al S t ă p â n u l u i . î n c ă şi p r i n ceea c e a u zis: „ î n t r u n u m e l e
Domnului", însăşi aceasta o arată - că D u m n e z e u adevărat este El, căci zic
ei că n u „întru n u m e " de slugă [slujitor], ci de „ D o m n " vine Dânsul. încă
arată şi că nu este împotrivnic lui D u m n e z e u , ci „întru n u m e l e " Tatălui a
venit, precum - cu adevărat - şi însuşi D o m n u l spune: „ E u a m venit întru
numele Tatălui Meu, iar altul va veni întru n u m e l e s ă u " (Ioan 5,43). - -
încă şi „împăratul lui Israil" îl n u m e a u p e El, poate simţită [văzută]
împărăţie n ă l u c i n d ei, căci n ă d ă j d u i a u că se v a scula [ridica] o a r e c a r e l a
34

împărat, mai m a r e decât firea cea omenească şi care îi v a izbăvi p e ei d i n

stăpânirea romanilor . 35

32
E vorba de cei şaptezeci de înţelepţi care au tradus Vechiul Testament din evreieşte
în greceşte, în vremea lui Ptolemeu Filadelful. De la numărul celor şaptezeci de tălmăcitori,
această traducere este cunoscută până azi sub denumirea de Septuaginta. Vezi şi tâlcuirea
şi nota de la Luca 2, 25-32.
33
în ediţia 1988 a Sfintei Scripturi, avem: „Doamne, D u m n e z e u l nostru, izbăveş-
te-ne din mâna lui, (19) şi vor afla toate regatele pământului că numai Tu, D o a m n e ,
eşti Dumnezeu!" (4 Regi 19,18-19); „Şi acum, Doamne, Dumnezeul nostru, izbăveşte-ne
din mâna lui ca să ştie toate împărăţiile pământului că Tu singur eşti Domnul nostru!"
(Isaia 37, 20).
34
Adică, închipuind, năzărind, plăsmuind, plănuind, urzind, născocind.
35
Vezi, de pildă, capitolul 9 al cărţii Proorocului Zaharia. Dacă tot ceea ce grăieşte
acolo Proorocul va fi înţeles în cugetul odihnirii în viaţa de acum şi al biruinţei asupra
vrăjmaşilor văzuţi, proorociile pentru Mesia vor fi primite în chip trupesc. Pentru c ă
graiul ce zice: „Ce fericire şi ce belşug va fi atunci! Grâul va veseli pe flăcăii lui ş i
vinul pe fecioarele l u i ! " (Zaharia 9, 17) nu vesteşte îmbelşugarea trupească, ci bogăţia
împărtăşirii Sfântului Duh şi puterea Sfintei Euharistii întru cei care au bărbăţia credinţei
şi sunt feciorelnici cu duhul. însă, încununarea cugetării trupeşti este aşteptarea unei
împărăţii pământeşti desăvârşite, cârmuite - după cum spune Sfântul Teofilact - de u n
„oarecarele împărat mai mare decât firea cea omenească". Dar, înainte de pogorârea
Duhului Sfânt, înşişi ucenicii Domnului au pătimit acest fel de cugetare şi au cerut a
306 Capitolul 12 SFÂNTUL TEOFILACT ARHIEPISCOPUL BULGARIEI

12, 14-16: Şi Iisus, găsind un asin tânăr , a şezut pe el, precum este
36

scris: (15) „Nu te teme, fiica Sionului! Iată împăratul tău vine, şezând pe
m â n z u l a s i n e i " . (16) Acestea n u le-au înţeles ucenicii Lui la început, dar
37

când S-a preaslăvit Iisus , atunci şi-au adus aminte că acestea erau scrise
38

pentru El şi că acestea I le-au făcut Lui.

O2,14) 4 Regi 9 , 1 3 / Matei 2 1 , 7 / Marcu 11,7 / Luca 19,35 (12,25) Isaia 62,11 / Zaharia 9,9 /
Matei 2 1 , 5 (12,16) Psalm 72,22 / Marcu 9,32 / Luca 2, 50; 9 , 4 5 ; 18,34 / Ioan 10,6; 14,26

C u m alţi Evanghelişti spun că Domnul a zis către ucenici: „Dezlegând

m â n z u l să-1 aduceţi la M i n e " (Matei 21, 2; Marcu 11, 2; Luca 19, 30), iar
Ioan aici nimic de acest fel nu spune, ci aşa de rând [simplu] zice: „Aflând
Iisus u n a s i n " ? Şi ce să fie aceasta? Au doară nu se unesc? [Ba da, se unesc,]
dar aceia grăind mai pe larg, acesta mai în scurt a zis: „Aflând Iisus un
a s i n " ; căci, după ce a fost „dezlegat" [mânzul] de ucenici şi a fost „adus",
[Domnul] „l-a aflat şi a şezut pe e l " .
însă prin aceasta şi proorocie a lui Zaharia a împlinit, care zice: „Nu te
t e m e fiica S i o n u l u i ! Iată împăratul tău vine la tine ş e z â n d pe mânz de
a s i n ă " (Zaharia 9, 9). Căci, fiindcă mai de multe ori cei ce împărăţeau în
39

Ierusalim erau nedrepţi şi asupritori, zice Proorocul: „«Nu te teme» Sioane,

căci « î m p ă r a t u l » , Cel Care de mine [ţi] se prooroceşte ţie, nu este [de]
acest fel, ci blând şi «smerit» şi nimic trufaş nu arată. Şi Se cunoaşte dintru
aceasta: că «vine ş e z â n d pe m â n z de a s i n ă » " . Căci n u aducând [Domnul]
oaste d u p ă Sine a intrat [în Ierusalim], ci, călare fiind „pe mânz de asină".
Lncă, „a ş e d e a " El „pe a s i n ă " era şi semn a ceea ce avea să fie, căci, cu
adevărat, „necurat" era dobitocul acesta în Lege (Levitic cap. 11), însă era
semn [preînchipuire] al norodului celui necurat al neamurilor, pe care „a
şezut I i s u s " , Cuvântul lui Dumnezeu, supunându-1 pe neînduplecatul şi
neînvăţatul acela, ca pe un „ m â n z " - zic pe norodul cel nou - pe care l-a şi

„şedea de-a dreapta şi de-a stânga" Domnului, întru o împărăţire de acest fel (Matei 20,
21; Marcu 10, 37). De aceea, mai toate proorociile pentru Hristos, Antihristul le va
maimuţări a se împlini tocmai întru el, ca într-un „oarecarele împărat mai mare decât
firea cea omenească".
36
In ediţia de Ia 1805, în loc de „Iisus, găsind un asin tânăr", se găseşte „aflând
Iisus un asin".
37
în ediţia de la 1805, în loc de „vine, şezând pe mânzul asinei", se găseşte „vine la
tine şezând pe mânz de asină".
38
în ediţia de la 1805, în loc de „acestea nu le-au înţeles ucenicii Lui la început, dar
când S-a preaslăvit Iisus", se găseşte „iar pe acestea nu le-au cunoscut ucenicii Lui
mai înainte, ci după ce s-a proslăvit Iisus".
39
în ediţia 1988 a Sfintei Scripturi, avem: „Bucură-te foarte, fiica Sionului,
veseleşte-te, fiica Ierusalimului, căci iată împăratul tău vine la tine drept şi biruitor;
smerit şi călare pe asin, pe mânzul asinei" (Zaharia 9, 9).
TÂLCUIREA SFINTEI EVANGHELII DE LA IOAN Capitolul 12 307

adus Ia „ I e r u s a l i m u l " cel adevărat, după ce I s-a făcut Lui s u p u s şi plecat.

Căci, doară, pe cei din neamuri n u i-a adunat D o m n u l la Ceruri, f ăcându-se
ei norod al Lui şi supunându-se propovăduirii?
încă poate şi „ f i n i c i i " (Ioan 12,13) vesteau că şi biruitor al morţii S-a
făcut El - fiindcă L-a înviat p e Lazăr - căci finic se d ă d e a biruitorilor la
lupte. Dar, poate, arătau şi c u m că este Ceresc C e l C a r e era lăudat şi dintru
înălţime a venit . Căci, dintre ceilalţi copaci, n u m a i el [finicul] se întinde
40

până chiar în cer - ca să zic aşa - şi la înălţime odrăsleşte, f ă c â n d m u g u r i

albi în vârf, iar la tulpină şi la cele din mijloc, p â n ă î n v â r f este a s p r u şi cu
anevoie d e suit, pentru spinii pe care-i are pe crengi. întru acest c h i p [fel],
şi cel care se sileşte spre cunoştinţa Fiului şi C u v â n t u l u i lui D u m n e z e u ,
aspră o v a afla pe aceasta şi cu anevoie de suit, d e o a r e c e călătoreşte prin
ostenelile faptei celei b u n e , iar după ce va ajunge la î n ă l ţ i m e a cunoştinţei,
va î n t â m p i n a l u m i n a cea strălucitoare a c u n o ş t i n ţ e i d e D u m n e z e u şi
descoperirea celor negrăite, ca p e nişte muguri prea albi de finic.
Iar t u , minunează-te de Evanghelistul [Ioan], c u m n u se r u ş i n e a z ă , ci
vădeşte necunoştinţa cea mai dinainte a Apostolilor. Căci zice: „ p e acestea
nu le-au cunoscut ucenicii Lui m a i înainte, ci d u p ă c e I i s u s S-a p r o s l ă v i t " .
Iar „ p r o s l ă v i r e " n u m e ş t e înălţarea ceea ce s-a făcut d u p ă C r u c e şi după
Patimă. Atunci dar, atunci cu adevărat, au c u n o s c u t p r i n venirea D u h u l u i
„că [acestea] erau scrise p e n t r u D â n s u l " . Căci ei, c u m că „ e r a u s c r i s e " -
poate că ştiau; dar, că [„erau scrise"] pentru Hristos - aceasta spre al lor
folos era tăinuit de ei, pentru că, de ar fi ştiut, s-ar fi smintit p e n t r u Dânsul,
când era răstignit, fiindcă, „ î m p ă r a t " fiind El p r o p o v ă d u i t d e Scriptură,
unele ca acestea pătimeşte.

12,17-19: Deci da mărturie mulţimea care era cu El, când l-a strigat pe
41

Lazăr d i n mormânt şi l-a înviat din morţi . (18) D e aceea L-a şi î n t â m p i n a t

42

mulţimea , pentru că auzise că El a făcut m i n u n e a aceasta. (19) D e c i fariseii

43

ziceau între ei: Vedeţi că nimic n u folosiţi! Iată, l u m e a s-a dus d u p ă El . 44

(12,19) Ioan 11,47

40
Căci, cu adevărat, dintru înălţime a venit Domnul (Matei 21, 9; Marcu 11,10; Luca
1,78; 2,14; 19, 38).
41
în ediţia de la 1805, în loc de „deci da mărturie m u l ţ i m e a " , se găseşte „mărturisea
drept aceea norodul", cu următoarea notă: [1805] Adică, „ n o r o d u l " celor care atunci au
crezut „mărturisea", iar „norodul" celor care „au auzit" [de minune] L-a întâmpinat pe
El dimpreună cu cei dintâi (după Zigaben).
42
In ediţia de la 1805, în loc de „l-a înviat din morţi", se află „l-a sculat pe el din morţi".
43
în ediţia de la 1805, în loc de „mulţimea", se găseşte „norodul".
44
în ediţia de Ia 1805, în loc de „lumea s-a dus după E l " , se găseşte „lumea merge
după Dânsul".
308 Capitolul 12 SFÂISrrUL TEOFILACT ARHIEPISCOPUL BULGARIEI

„ N o r o d u l " cel care a văzut minunea ce s-a făcut cu Lazăr, era martor şi
propovăduitor al puterii Lui, „de aceea L-au şi întâmpinat" pe El cu slavă
cei care „au auzit că El a făcut minunea aceasta", adică cei care au crezut,
căci, de n-ar fi crezut, nicidecum nu s-ar fi preschimbat aşa de năprasnă.
Iară fariseii, cei care zic: „Vedeţi că nimic nu folosiţi!", nu din răutate le
zic acestea, căci nu erau dintre cei care cugetau rele împotriva Mântuitorului,
ci voitori de bine se par că sunt, dar, însă, fără de îndrăzneală [sunt]. Pentru
aceea, necutezând [ei] să se împotrivească arătat celor care se turbau [întărâtau]
asupra Domnului, din sfârşitul lucrului se ispitesc a-i opri pe dânşii, ca şi
cum unele ca acestea ar fi zis: „Ce folos aveţi voi din vrăjmăşiile cele multe
asupra Omului Acestuia? Căci pe cât voi îl vrăjmăşiţi, pe atâta El creşte şi
slava Lui sporeşte, pentru că «lumea», adică toată mulţimea, «după Dânsul
merge». Drept aceea, fiindcă nimic nu isprăviţi, încetaţi [conteniţi] de la
vrăjmăşii, ca să nu călcaţi Legea în zadar".

12, 20-24: Şi erau nişte elini dintre cei ce se suiseră să se închine la

sărbătoare . (21) Deci aceştia au venit la Filip, cel ce era din Betsaida
45

G a l i l e i i , şi l-au rugat zicând: Doamne, voim să vedem pe Iisus. (22) Filip

a venit şi i-a spus lui Andrei, şi Andrei şi Filip au venit şi I-au spus lui
Iisus. (23) Iar Iisus le-a răspuns, zicând: A venit ceasul să fie preaslăvit 46

Fiul O m u l u i . (24) Adevărat, adevărat zic vouă că dacă grăuntele de grâu,

când cade î n pământ, n u va muri, rămâne singur; iar dacă va m u r i , aduce 47

multă roadă . 4S

(12,21) Isaia 6 , 1 / Agheu 2 , 7 (12,23) Ioan 13,31-32; 1 7 , 1 (12,24) Isaia 53,10 / 1 Corinteni 15,36-37

Pentru frumuseţea templului şi pentru cele minunate ce se vorbeau

de iudei, mulţi şi dintre elini „se suiseră să se î n c h i n e " . Iar aceştia, aproape
erau de a se face şi ucenici [prozeliţi], adică de a veni la credinţa iudeilor.
Deci, vestea cea pentru Iisus dându-se pretutindeni, ei „au venit la F i l i p "
şi „l-au r u g a t " pe el ca „să-L vadă pe I i s u s " . Iar el - vezi, aşadar, smerenie
şi b u n ă rânduială - îi spune lui Andrei, ca aceluia care era mai întâi decât
dânsul. Şi acela nu răpeşte [de la Filip] vestirea, nici nu unelteşte [foloseşte,
î n t r e b u i n ţ e a z ă ] s t ă p â n i r e a , ci, d i m p r e u n ă luându-1 şi p e Filip, aşa
îndrăzneşte şi vesteşte Domnului. Atâta de bună rânduială şi dragoste se
afla întru [între] dânşii!

In ediţia de la 1805, în loc de „sărbătoare", se găseşte „praznic".

45

In ediţia de la 1805, în loc de „să fie preaslăvit", se găseşte „ca să Se proslăvească".

46

[1805] Iar „moarte" a grâului - să înţelegi stricăciunea lui (după Zigaben).

47

In ediţia de la 1805, versetul 24 este: „Amin, amin grăiesc vouă: Grăunţul de grâu
48

căzând pe pământ, de nu va muri, el singur rămâne; iar de va muri, multă roadă aduce".
1 t i
TÂLCUIREA SFINTEI EVANGHELII DE LA IOAN Capitolul 12 309

Aşadar, ce zice D o m n u l ? Fiindcă ucenicilor le poruncise „să n u meargă

i în calea p ă g â n i l o r " (Matei 10,5) şi-i vedea acum p e păgâni că vin la Dânsul
- pentru că „ e l i n i i " cei ce voiau „să-L vadă" p e Dânsul, păgâni erau cu
adevărat - , iar pe iudei îi ştia că-L vrăjmăşesc p e El, zice: „De a c u m este
vremea să merg la Patimă, căci a venit ceasul Crucii, «ca să S e proslăvească
Fiul O m u l u i » . Pentru că, [oare,] ce folos este ca p e păgânii cei care vin la
noi să nu-i primim, iar la iudeii cei ce ne urăsc şi n e gonesc [alungă] să
mergem? Aşadar, fiindcă cei din păgâni vin la noi, acum, dar, este ceasul să
Mă răstignesc. Deci, voi da voie iudeilor să aducă sfârşit [săvârşire] sfaturilor
lor şi îi voi lăsa pe ei să M ă răstignească pe M i n e , ca fără de pricinuire
[dezvinovăţire] să fie pe urmă, deoarece, cu dreptate i-am părăsit p e ei ca
pe nişte împreună-răstignitori şi ucigaşi ai Mei, şi la păgâni M - a m dus, care
acum au început a veni la învăţătura M e a Căci, foarte cu nedreptate este ca
păgânilor, celor care însetează de cuvânt şi de mântuire - a n u le da nimic,
iar pe iudeii cei care leapădă de la ei pe cele date şi vrăjmăşesc p e Făcătorul
de bine - a-i ruga [să p r i m e a s c ă ] " .
49

Apoi, ca ucenicilor să nu le fie spre sminteală că, d u p ă ce au început

păgânii a veni, atuncea şi moare, zice: „însăşi aceasta - a muri E u - mai
vârtos va înmulţi credinţa păgânilor; căci, precum «grăunţul de grâu», când
va fi semănat şi «va m u r i » , atuncea «roadă m u l t ă a d u c e » , aşa, cu adevărat
şi moartea Mea, «multă roadă va aduce» întru credinţa păgânilor. Deci,
nimeni să nu se smintească, pentru că venirea păgânilor n u va fi oprită
[curmată] prin moartea Mea, ci, din pilda grăunţului de grâu, să creadă că a
Mea «cădere», întru moarte, se va face adăugire [înmulţire] a celor care v o r
crede. Căci dacă se face aceasta la grăunţ, cu mult mai vârtos [se plineşte] la
Mine; pentru că, după ce Eu voi muri şi voi învia, mai m u l t voi arăta puterea
Mea, prin înviere şi toţi, ca lui D u m n e z e u , vor crede M i e " .

49
Aici, spre înţelegerea a ceea ce este dreapta socoteală, Cuviosul Petru Damaschin
ne învaţă aşa: „La tot lucrul bun avem trebuinţă de dreapta socoteală ca să judecăm
potrivit cu vremea toată fapta Căci dreapta socoteală este o lumină care arată celui ce o
are: vremea, fapta, destoinicia, tăria, cunoştinţa, vârsta, puterea, hotărârea slobodă, râvna,
zdrobirea, obişnuinţa, neştiinţa, puterea şi tocmirea trupului, sănătatea şi oboseala, modul,
locul, purtarea, educaţia, credinţa, starea dinăuntru, scopul, petrecerea, slobozenia ştiinţa,
cuminţenia firească, sârguinţa, privegherea, zăbăvnicia şi cele asemenea Pe urmă firea
lucrurilor, trebuinţa, câtimea, felurile lor, scopul lui Dumnezeu aflător în dumnezeieştile
Scripturi, înţelesul fiecărui cuvânt, ca de pildă al aceluia din Evanghelia lui Ioan: că au
venit elinii căutând să vadă pe Domnul şi îndată au zis «Sosit-a ceasul» (Ioan 12, 23),
ceea ce înseamnă că a sosit vremea de chemare a neamurilor. Căci a început vremea
Patimilor. Iar aceasta o pune ca semn. Dreapta socoteală lămureşte toate acestea" (Filocalia
româneasca, Învăţături duhovniceşti, voi. 5, ed. Humanitas, Bucureşti, 2001, p. 118).
310 Capitolul 12 SFÂNTUL TEOFILACT ARHIEPISCOPUL BULGARIEI

Î 2 , 25-26: Cel ce i u b e ş t e sufletul, îl va pierde; iar cel ce îşi urăşte

sufletul în l u m e a aceasta îl va păstra pentru viaţa veşnică. (26) Dacă-Mi
s l u j e ş t e cineva, s ă - M i urmeze, şi unde sunt Eu, acolo va fi şi slujitorul
M e u . D a c ă - M i s l u j e ş t e cineva, Tatăl M e u îl va cinsti . 50

(12, 25) Matei 10, 3 9 ; 16, 25 / Marcu 8, 35 / Luca 9, 24; 14, 27; 17, 33 (12, 26) Ioăn 1 4 , 3 ; 17, 24

Fiindcă Domnul era aproape de Patimă şi-i ştia pe ucenici că vor fi plini
de întristare, pentru aceasta zice: „într-atâta nu vi se cuvine vouă să vă
întristaţi pentru moartea Mea, încât şi voi înşivă, de nu veţi muri, nici un
folos nu veţi a v e a încă şi tot omul care cu dragoste se află [stă] către această
viaţă de acum şi «îşi iubeşte sufletul său» - adică face poftele lui cele
necuviincioase şi mai presus de ceea ce se cuvine îi face har [hatâr, pe plac]
lui - şi nu defăima moartea, «îl va pierde pe el». Iar, cel care «îl urăşte» pe
el - adică acela care n u se supune lui, nici nu i se pleacă - «îl va păzi pe el în
viaţa v e ş n i c ă » " . Şi, vrând să arate urâciunea cea mare care se cuvine să se
facă [săvârşească, lucreze] înspre poftele sufletului, a grăit aceasta: „cel ce
îşi urăşte". Deoarece, cele ale acelora pe care-i urâm, nici faţa a o vedea, nici
glasul a-1 auzi nu suferim. Deci, aşa se cuvine să ne aflăm către poftele cele
necuvântătoare ale sufletului, încât, cu urâciune de săvârşit [desăvârşită]
să le urâm pe ele . 51

Iar, prin ceea ce zice: „cel ce îşi urăşte sufletul său î n lumea aceasta"
arată că vremelnic este lucrul, căci, fiindcă se părea că porunca este ucigătoare
şi crudă, îi mângâie pe ei, prin ceea ce adaugă: „în lumea aceasta". Căci,
zice [Domnul]: „Nu în vreme fără de sfârşit [nemărginită] poruncesc să-ţi
«urăşti sufletul», ci, «în lumea aceasta» trecătoare, întoarce-te dinspre acela
care îţi porunceşte ţie cele necuviincioase". Şi aduce pe urmă folosul

50
în ediţia de la 1805, versetele 25-26 sunt: „Cel ce-şi iubeşte sufletul său, îl va
pierde pe el, şi cel ce îşi urăşte sufletul său în lumea aceasta, în viaţa cea veşnică îl va
păzi pe el. (26) De slujeşte cineva Mie, Mie să urmeze, şi unde voi fi Eu, acolo şi sluga
Mea va fi. Şi de va sluji cineva Mie, îl va cinsti pe el Tatăl M e u " .
51
Aici Cuviosul Nichita Stithatul ne învaţă astfel: „Tuturor virtuţilor le premerge
credinţa din inimă, pe care o are cineva arunci când sufletul nu poartă în el o socotinţă
îndoielnică, ci a lepădat cu desăvârşire iubirea de sine. Căci pe cel ce s-a gătit de curând
spre lupte, nimic nu-1 împiedică aşa de mult de la lucrarea poruncilor, ca a-tot-reaua
iubire de sine. Aceasta este piedica înaintării celor ce vor să se sârguiască. Aceasta le
pune în minte boli şi pătimiri ale trupului, greu de vindecat, prin care răceşte căldura
sufletului şi-1 înduplecă să se ferească de greutăţi, ca fiind vătămătoare unei vieţi care
vrea să se simtă bine. Iubirea de sine este iubirea neraţională a trupului, care, făcând pe
monah iubitor de sine sau iubitor de suflet sau de trup, îl îndepărtează de Dumnezeu şi
d e împărăţia Lui, după cuvântul: «Cel ce-şi iubeşte sufletul său, şi-1 va pierde» (Ioan
12, 25)" (Filocalia românească, Cele 300 de capete, cap 28, voi. 6, ed. IBMBOR, Bucureşti,
1977, pp. 222-223).
TÂLCUIREA SFINTEI EVANGHELII DE LA IOAN Capitolul 12 311

[câştigul]: „în viaţă veşnică îl va păzi p e e l " . „ U r ă ş t i " vremelnic, dar în

veci îl „păzeşti", vieţuind el viaţa cea dumnezeiască. Şi, mai mult [de atât]
îndemnându-i pe ei spre defăimarea vieţii acesteia de a c u m şi împotriva
morţii îmbărbătându-i, zice: „«Cel ce î m i slujeşte M i e , M i e să-Mi u r m e z e » ,
aşa [atâta] să fie de gata spre moarte, precum sunt Eu. Căci, aici, „ u r m a r e "
[a Lui o] zice pe cea prin lucruri [făptuire]. Apoi [aduce, pune] şi mângâierea:
„Unde s u n t Eu, acolo şi sluga M e a va f i " . Dar u n d e este Hristos? In Ceruri.
Deci, acela care, prin m o a r t e îi urmează Lui (Galateni 2,20; 5, 24) şi n u se
52

pironeşte către lumea aceasta, „ a c o l o " v a fi, în Ceruri. Pentru că „ s u s " şi

„jos" sunt potrivnice una alteia . Cel ce iubeşte să fie jos, Sus n u va fi; iar
53

acela ce fuge de cele de jos şi de lume, Sus şi îh Ceruri va fi. Căci, zice: „ D e - M i
slujeşte cineva M i e , îl va cinsti pe el Tatăl M e u " . N u a zis: „Eu îl voi cinsti
pe el", ci „Tatăl [îl va c i n s t i ] " , arătând prin aceasta că Fiu Adevărat este,
căci, ca p e un „ s l u j i t o r " al Fiului Celui Adevărat „îl va cinsti p e el Tatăl"
Cel Adevărat. încă arată prin aceasta şi că nu este El potrivnic lui D u m n e z e u ,
căci Dumnezeu şi Tatăl n-ar fi cinstit p e acela care este „ s l u j i t o r " împo-
trivnicului Său.
Deci, să nu [ne] iubim sufletul nostru, încât să-1 păzim p e el de primejdiile
cele pentru adevăr şi să n u v o i m noi ca el să pătimească rău pentru b i n e ,
54 55

ci, fiindcă suntem „ s l u j i t o r i " ai lui Hristos, să-1 d ă m p e el la primejdiile cele

pentru adevăr. Şi, c u m „vom f i " , cu adevărat, întru cele ce este Hristos acum?
52
Adică prin chipul, prin felul morţii, după cu ne învaţă şi Sfântul Apostol Pavel: „Iar
cei ce sunt ai lui Hristos Iisus şi-au răstignit trupul împreună cu patimile şi cu poftele"
(Galateni 5, 24); „M-am răstignit împreună cu Hristos; şi nu eu mai trăiesc, ci Hristos
trăieşte în mine. Şi viaţa de acum, în trup, o trăiesc în credinţa în Fiul lui Dumnezeu,
Care m-a iubit şi S-a dat pe Sine însuşi pentru mine" (Galateni 2, 20).
53
După cum spune însuşi Mântuitorul: „Cine se va înălţa pe sine se va smeri şi
cine se va smeri pe sine se va înălţa" (Matei 23,12; Luca 14,11). „Şi tu, Capernaume, nu
ai fost înălţat, oare, până la cer? Până la iad vei fi coborât!" (Luca 10,15).
54
„Primejdiile pentru adevăr" nu sunt neapărat numai cele dinafară, ci, cu prisosinţă,
cele dinlăuntrul omului, după cum mărturiseşte şi Prorocul David: „Eu am zis întru
uimirea mea: «Tot omul este m i n c i n o s » " (Psalm 115, 2). Deci, acela care, prin poruncile
Sfintei Evangheliei, va sta - întru sine însuşi - până la sânge împotriva minciunii dintru
firea noastră căzută, se poate spune că se „primejduieşte pentru adevăr". Iar, dintru
această osteneală, va pricepe că nu el apără Adevărul, ci Adevărul îi luminează bezna
lăuntrică şi, cu razele Dumnezeirii Sale, vădeşte lighioana părerii de sine care are putere
să otrăvească orice gând, cuvânt sau făptuire omenească. Aşa va putea omul să biruiască
întru Domnul prigoana cea lăuntrică a minciunii - care prigoană este neîncetată până la
sfârşitul vieţii pământeşti - , iar, dacă vremurile o vor cere, va birui mai cu lesnire şi în
chip nemincinos şi prigonirile cele dinafară, tocmai prin această neîncetată osteneală
lăuntrică întru Hristos Iisus, Domnul şi Dumnezeul nostru.
53
„Să pătimească rău pentru bine", adică să pătimească rău acum, pentru bine veşnic.
312 Capitolul 12 SFÂNTUL TEOFILACT ARHIEPISCOPUL BULGARIEI

Zic [răspund]: N u întru vredniciile cele cuviincioase lui Dumnezeu - căci

Acela este din fire Dumnezeu - , ci întru cele întru care este cu putinţă a se
î m p o d o b i firea omenească; adică: Acela este Dumnezeu din fire, noi, după
punerea de fii şi după dar [har] (Romani cap. 8; 2 Petru 1,4).

12, 27-28: A c u m s u f l e t u l M e u e turburat , şi ce voi zice? Părinte,

56

izbăveşte-Mă 57
de c e a s u l acesta. Dar pentru aceasta am venit î n 58
ceasul
acesta. (28) Părinte, preasiăveşte-Ţi n u m e l e ! Atunci a venit glas din Cer:
Şi L - a m preaslăvit şi iarăşi II voi preaslăvi . 59

(12, 27) Matei 2 6 , 3 7 - 3 9 / Luca 22, 41 / Evrei 5,7-9

Ce este aceasta p e care o zice [acum]? Căci, se pare cum că El însuşi îşi
grăieşte Sieşi împotrivă; pentru că Acela Care mai sus spre moarte se părea
că î n d e a m n ă şi sfătuia să [ne] „urâm s u f l e t u l " (Ioan 12, 25), Acesta acum
zice că Se „turbură", vrând să moară [voind a muri] - lucru care nu este al
unuia ce îndeamnă spre moarte, ci al unuia care opreşte [zăticneşte]. însă,
de vei socoti bine, vei afla că şi aceea - adică a „se t u r b u r a " El - este
î n d e m n a r e spre a nu băga în seamă moartea. Căci, ca să nu poată zice cineva
că El, fiind înafară d e patimile [pătimirile] omeneşti , cu lesnire filosofează
60

în ediţia de la 1805, în loc de „e turburat", se găseşte „s-a turburat".

56

In ediţia de la 1805, în loc de „izbăveşte-Mă", se găseşte „mântuieşte-Mă pe Mine".

57

în ediţia de la 1805, în loc de „în", se găseşte „la".

5S

în ediţia de la 1805, versetul 28 este: „Părinte, proslăveşte numele Tău. Deci a

39

venit glas din Cer: Şi L-am proslăvit şi iarăşi îl voi proslăvi".

60
Din învăţătura de credinţă a Bisericii noastre, ne este, îndeobşte, cunoscut că
Domnul Iisus Hristos este fără de păcat. După cum am văzut din Evanghelia Sfântului
Ioan, El însuşi îi întreabă pe iudei: „Cine dintre voi mă vădeşte de păcat?" (loan 8, 46).
Sfântul Apostol Pavel mărturiseşte că Mântuitorul a fost fără de păcat, dar că, în acelaşi
timp, a purtat neputinţele noastre de pe urma păcatului şi a fost ispitit: „Că nu avem
Arhiereu care să nu poată suferi cu noi în slăbiciunile noastre, ci ispitit întru toate
după asemănarea noastră, afară de păcat" (Evrei 4,15); iar Sfântul Apostol Petru spune
despre Domnul că „n-a săvârşit nici un păcat, nici s-a aflat vicleşug în gura Lui" (1
Petru 2, 22). Mântuitorul Iisus Hristos, fiind Dumnezeu adevărat şi om adevărat, nu a
păcătuit, însă El a moştenit împreună cu noi pătimirile noastre, adică slăbiciunile
nepătimaşe: foamea, setea, trebuinţa de odihnă, de somn, frica de moarte, putinţa de a
suferi durere. Satana s-a folosit de stările acestea pe care le pătimea şi Domnul Iisus
pentru a-L ispiti să şi le astâmpere într-un fel cum nu trebuia, adică mai mult decât
trebuia, ori când nu trebuia. Dar, Mântuitorul a alungat ispita îndată ce s-a arătat,
neprimind-o înlăuntrul Său şi a răbdat cu bărbăţie ostenelile, foamea, durerea şi a biruit
frica de moarte. întru aceasta, Domnul ne este şi nouă pildă. Căci, dacă răbdăm şi noi,
precum Dânsul, ostenelile şi durerile, putem birui şi noi ispita Iar de răbdat şi noi putem
răbda, căci şi noi II avem pe Domnul întru noi - prin Sfintele Taine - şi nemincinos este
cuvântul care zice: „Fără de Mine nu puteţi face nimic" (loan 15, 5) (după catehismul
Credinţa Ortodoxă, Editura Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, Iaşi, 1996, pp. 96-98).
TÂLCUIREA SFINTEI EVANGHELII DE LA IOAN Capitolul 12 313

pentru [despre] moarte şi ca Acela Care este înafară de primejdii, p e alţii îi

îndeamnă [la acestea], arată că şi El însuşi, de însuşirile cele omeneşti S-a
ispitit şi de firea noastră S-a împărtăşit, măcar deşi fără de păcat. Pentru
aceasta, măcar de S e şi întristează şi Se „turbură", ca u n om, care în chip
firesc este iubitor de viaţă, dar însă [Domnul] nu fuge de moarte, ca de una
care este pentru mântuirea lumii. Căci, zice: „«Pentru aceasta a m venit la
[în] ceasul acesta», ca să primesc moartea cea pentru toţi".
Şi prin aceasta n e învaţă pe noi arătat [vădit, adeverit], ca şi n o i , măcar
de ne şi turburăm, măcar de ne şi întristăm, însă să n u fugim de moartea
cea pentru adevăr. „De v r e m e ce şi Eu M ă « t u r b u r » - căci O m sunt, cu
adevărat, şi las firea să şi le arate pe cele ale sale - , însă n u zic către Tatăl
ca să M ă izbăvească de ceasul acesta, ci ce zic? « P ă r i n t e , p r o s l ă v e ş t e
numele T ă u » , adică binevoieşte ca să primesc Eu C r u c e a şi primejdia cea
pentru mântuirea tuturor".
Şi vezi că a m u r i pentru adevăr, „ s l a v ă " a lui D u m n e z e u o a n u m i t p e
aceasta Pentru aceea şi Tatăl zice: „ « Ş i L - a m p r o s l ă v i t şi iarăşi îl voi
proslăvi». Pentru că şi cu minunile cele p e care Le-ai făcut mai înainte de
Cruce, întru numele M e u Te-am «proslăvit». «Şi iarăşi», întru însăşi Crucea
[răstignirea], prin Tine, făcând Eu m i n u n i , Te « v o i p r o s l ă v i » . Şi după
îngropare, înviindu-Te pe Tine şi p e D u h u l cel Sfânt trimiţându-L, încă
mai «proslăvit» şi n u m e l e M e u , şi pe Tine Te voi f a c e " .
Iar unii, aceasta ce zice: „ A c u m s u f l e t u l M e u S-a t u r b u r a t " , n u o au
înţeles că se zicea ca şi c u m Iisus S-ar fi temut de m o a r t e după omenire
[după firea o m e n e a s c ă ] , ci zic că, văzând El mai înainte căderea n e a m u l u i
celui amăgitor al iudeilor şi m â h n i n d u - S e pentru dânşii şi fiindu-I milă şi
purtând grijă, Iubitorul de oameni Se „ t u r b u r ă " şi S e întristează pentru
ei. Căci, zic ei [aceşti tâlcuitori] că n u Se temea d e moarte [ D o m n u l ] , d e
vreme ce ştia pentru care pricină a venit la noi, p r e c u m şi î n s u ş i zice:
„Pentru aceasta a m venit la [în] ceasul a c e s t a " . C ă c i , în alt c h i p [de ar fi
fost], c u m i-ar fi î n d e m n a t p e alţii, zicând: „ N u v ă t e m e ţ i de cei ce u c i d
trupul"? (Matei 10, 28)

12, 29-33: Iar m u l ţ i m e a care sta şi auzea zicea: A fost tunet! A l ţ i i

61

ziceau: înger I-a v o r b i t ! (30) Iisus a răspuns şi a zis: N u pentru M i n e s-a

62

făcut glasul acesta, ci pentru voi. (31) A c u m este j u d e c a t a acestei l u m i ;

acum stăpânitorul lumii acesteia va fi aruncat afară. (32) Iar E u , c â n d
63

61
în ediţia de la 1805, în loc de „mulţimea", se găseşte „norodul".
62
în ediţia de la 1805, în loc de „vorbit", se găseşte „grăit Lui".
63
In ediţia de la 1805, în loc de „va fi aruncat", se găseşte „se va g o n i " .
314 Capitolul 12 SFÂNTUL TEOFILACT ARHIEPISCOPUL BULGARIEI

M ă voi înălţa de pe pământ, îi voi trage pe toţi la Mine. (33) Iar aceasta
zicea, arătând cu ce moarte avea să moară.
64

(12,30) Ioan 1 1 , 4 2 (32,31) Ioan 1 4 , 3 0 ; 1 6 , 1 1 / Efeseni 6 , 1 2 (12,32) Ioan 3 , 1 4 ; 8,28

Celor mai mulţi, fiind mai groşi şi mai neînvăţaţi, li s-a părut câ
65

„ t u n e t " a fost „glasul" acela, măcar că înţeles şi lămurit a fost; căci, îndată
au uitat cuvintele „glasului" şi numai sunetul aceluia îl ţineau minte. Iar
alţii au ţinut minte şi acele cuvinte ale „glasului" - anume: „Şi L-am
proslăvit şi iarăşi îl voi proslăvi" - , dar, nepricepând care este înţelegerea
[noima] cuvintelor acestora, socoteau cum că „înger I-a grăit L u i " - şi,
dintru aceasta, c u m că lor le sunt cu anevoie de înţeles acestea, ca unele
care de înger s-au grăit.
Iar Iisus zice: „«Nu pentru Mine, ci pentru voi s-a făcut glasul acesta»,
căci Eu n u aveam trebuinţă să învăţ că Tatăl «a proslăvit şi iarăşi va proslăvi»
numele Său. însă voi aveţi trebuinţă de a vă învăţa cum că Eu nu sunt
potrivnic lui Dumnezeu, ci spre «proslăvirea numelui» lui Dumnezeu. Căci,
dacă prin Mine va să se «proslăvească numele» lui Dumnezeu, c u m sunt
împotrivnic lui Dumnezeu? Aşadar, pentru voi s-a făcut «glasul», ca să
cunoaşteţi că spre «proslăvirea» lui Dumnezeu sunt. Şi, de n u puteţi să
cunoaşteţi, măcar întrebaţi şi învăţaţi-vă ceea ce n u ştiţi".
Iar aceasta, pe care a zis-o: „Acum este judecata lumii acesteia", se
pare că n u se potriveşte cu cele de mai înainte de e a Căci, ce potrivire are
aceasta cu aceea [ce zice]: „am proslăvit şi iarăşi voi proslăvi"? Insă, cu
adevărat, se potrivesc. Căci, de vreme ce Tatăl a zis mai sus că „voi proslăvi",
ne arată nouă D o m n u l chipul [felul] proslăvirii. Dar, care este acesta? „Să
fie gonit [aruncat] afară stăpânitorul lumii acesteia" şi să fie biruit şi să fie
„judecată lumea", adică să se facă izbândire [biruinţă] asupra ei. Iar, ceea
ce zice, întru acest chip [fel] este: „Acum «judecată» şi izbândire a lumii a-
cesteia se face. Căci, de vreme ce diavolul - făcându-i pe toţi oamenii vinovaţi
păcatului - morţii a supus lumea, venind la Mine şi neaflând păcat întru
Mine, iar morţii şi pe Mine, deopotrivă, ca şi pe ceilalţi supunându-Mă, va
fi osândit de Mine şi aşa Eu voi face izbândire [«judecată»] lumii. [Bine,] fie
că celorlalţi pentru păcat le-a adus moartea, dar întru Mine, ce a văzut de
acest fel, precum întru ceilalţi, ca şi pe Mine să M ă omoare? Deci, «judecată
a l u m i i » - adică izbândire - «acum» de Mine Se face, pentru că pe acela care
i-a omorât pe toţi şi apoi a venit şi la Mine, Cel fără de vină, omorându-1 Eu,

In ediţia de la 1805, în loc de „arătând", se găseşte „însemnând".

64

63
„Groşi", adică îngroşaţi, grosieri, grosolani dintru învârtoşarea trupească,
neprimitori ai căii celei strâmte a ostenelii lăuntrice. Vezi şi tâlcuirea Sfântului Teofilact
de la Matei 7,13.
TÂLCUIREA SFINTEI EVANGHELII DE LA IOAN Capitolul 12 315

Izbânditor voi fi al tuturor celor care au fost omorâţi de dânsul şi «se va

goni [arunca] afară» tiranul, prin moartea Mea fiind osândit". Pentru că,
acest cuvânt - „se va goni [arunca] a f a r ă " - s-a zis după asemănarea celor
care sunt osândiţi la judecăţi şi, din divan , se scot afară. încă şi aşa vei 66

înţelege acest cuvânt: „se va goni [arunca] afară", adică întru „întunericul
cel mai d i n a f a r ă " (Matei 8,12; 22,13; 25,30).
„însă şi din stăpânirea cea cu tiranie pe care o are asupra oamenilor se
va scoate «afară» şi va fi lipsit [deşertat], şi nu va m a i î m p ă r a ţ i într-înşii şi
în sufletele lor şi în trupul cel muritor, precum m a i înainte, ci E u «pe toţi
îi voi trage la M i n e » când M ă «voi înălţa» pe C r u c e . C ă c i , « t o ţ i » , şi cei
din păgâni, la credinţa cea întru Mine se vor «trage». P e n t r u că, d e vreme
ce ei singuri n u pot să v i n ă la Mine, fiindcă sunt ţinuţi d e tiranul, Eu,
după ce îl voi birui pe el şi-1 voi «goni afară» şi voi tăia vinele puterii lui
celei asupra oamenilor şi, nevrând el, «îi voi trage [la M i n e ] » " - care lucru,
într-alt loc şi „ r ă p i r e " l-a numit. Căci, zice: „ N i m e n i n u p o a t e să r ă p e a s c ă
vasele celui tare, de n u va l e g a pe cel t a r e " (Marcu 3, 27).
Şi zicea şi aceasta: „ C â n d M ă voi î n ă l ţ a " , î n s e m n â n d [arătând] „cu ce
moarte avea să m o a r ă " , a n u m e că avea să fie răstignit, căci aceasta însemna
„înălţarea" Crucii.

12, 34-36": I-a r ă s p u n s deci m u l ţ i m e a : N o i a m a u z i t d i n L e g e că

67

Hristosul rămâne î n veac; şi cum zici Tu că Fiul O m u l u i t r e b u i e să fie

înălţat ? Cine este acesta, Fiul O m u l u i ? (35) Deci le-a zis Iisus: î n c ă puţină
68

vreme L u m i n a este cu voi. U m b l a ţ i cât aveţi L u m i n a ca să n u v ă p r i n d ă

69 70

întunericul. Căci cel ce u m b l ă în întuneric n u ştie u n d e m e r g e . (36) Cât

71

aveţi L u m i n a , credeţi î n L u m i n ă , ca să fiţi fii ai L u m i n i i .

72

(12,34) 2 Regi 7 , 1 3 , 1 6 / Psalm 44,7; 8 8 , 2 9 , 3 6 / Isaia 9 , 5 - 6 / Iezechiil 3 7 , 2 5 / Daniil 2 , 4 4 ; 7,14 /

Miheia 4 , 7 ; 5 , 1 / Luca 1 , 3 3 (12,35) Ioan 1,4-5; 9 , 4 - 5 ; 11,10 / 1 Ioan 2 , 1 1 (12,36) Luca 1 6 , 8 / Efeseni 5 , 8

Socotind ei că-L vor birui pe D o m n u l şi îi vor a s t u p a gura, ca şi c u m

n-ar fi El Hristosul Cel adevărat, zic: „ D e vreme ce Hristos este fără de

66
Adică, din locul scaunului de judecată, de acolo de unde se face judecata, din
tribunal. în vechiul grai românesc, cuvintele divan şi judeţ erau sinonime şi aveau,
deopotrivă, înţelesul de judecător, judecătorie.
67
în ediţia de la 1805, în loc de „mulţimea", se găseşte „norodul".
68
în ediţia de la 1805, în loc de „că Hristosul rămâne în veac; şi cum zici Tu că Fiul
Omului trebuie să fie înălţat", se găseşte „că Hristos petrece în veci. Şi cum Tu zici că
se cuvine să Se înalţe Fiul O m u l u i " .
69
în ediţia de la 1805, în versetele 35-36, în loc de „cât", se găseşte „până când".
70
în ediţia de la 1805, în loc de „prindă", se găseşte „cuprindă".
71
în ediţia de la 1805, în loc de „în întuneric", se găseşte „întru întuneric".
' In ediţia de la 1805, în loc de „în Lumină", se găseşte „întru L u m i n ă " .
2
316 Capitolul 12 SFÂNTUL TEOFILACT ARHIEPISCOPUL BULGARIEI

m o a r t e , iar Tu zici pentru Tine însuţi că vei muri, c u m , dar, Te v o m crede

că eşti [Tu] « H r i s t o s » ? "
însă aceasta din răutate o ziceau, pentru că Scriptura - pe care ei „Lege"
o numesc - nu numai de înviere, ci şi de Patimă face pomenire. Pentru că
Isaia, pe amândouă le pune [aduce împreună] - adică şi Patima şi moartea - ,
zicând aşa: „Ca o oaie spre junghiere S-a a d u s " (Isaia 53, 7), iar învierea,
g r ă i n d : „ D o m n u l v a să-L curăţească pe El de rană şi să-L arate pe El
Lumină" 73
(Isaia 53, 10). Şi David dimpreună de moarte şi de înviere face
pomenire, zicând: „ N u vei lăsa sufletul M e u în i a d " (Psalm 15,10). încă şi
Patriarhul [Iacov], blagoslovind [binecuvântând] pe Iuda, a proorocit pentru
Hristos: „Cuîcându-Se a adormit ca un leu şi ca un pui de leu, cine îl va
deştepta pe E l ? " 74
(Facere 49, 9). Deci, făgăduind ei Patima şi nemurirea
mărturisindu-o la [pentru] Hristos, cu vicleană socoteală făceau [unelteau]
aceasta: „Noi ne-am învăţat «din Lege», adică din Scriptură" - căci, precum
de multe ori a m zis, toată Scriptura se zice „Lege" - „că Hristos petrece

în ediţia 1988 a Sfintei Scripturi, capitolul 53 de la Proorocul Isaia este: „Cine va

73

crede ceea ce noi am auzit şi braţul Domnului cui se va descoperi? (2) Crescut-a înaintea
Lui ca o odraslă, şi ca o rădăcină în pământ uscat; nu avea nici chip, nici frumuseţe, ca
să ne uităm la El, şi nici o înfăţişare, ca să ne fie drag. (3) Dispreţuit era şi cel din urmă
dintre oameni; om al durerilor şi cunoscător al suferinţei, unul înaintea căruia să-ţi
acoperi faţa; dispreţuit şi nebăgat în seamă. (4) Dar El a luat asupră-Şi durerile noastre
şi cu suferinţele noastre S-a împovărat. Şi noi îl socoteam pedepsit, bătut şi chinuit
de Dumnezeu, (5) dar El fusese străpuns pentru păcatele noastre şi zdrobit pentru
fărădelegile noastre. El a fost pedepsit pentru mântuirea noastră şi prin rănile Lui noi
toţi ne-am vindecat. (6) Toţi umblam rătăciţi ca nişte oi, fiecare pe calea noastră, şi
Domnul a făcut să cadă asupra Lui fărădelegile noastre ale tuturor. (7) Chinuit a fost,
dar S-a supus şi nu şi-a deschis gura Sa; ca un miel spre junghiere s-a adus şi ca o oaie
fără de glas înaintea celor ce o tund, aşa nu Şi-a deschis gura Sa. (8) întru smerenia Lui
judecata Lui s-a ridicat şi neamul Lui cine îl va spune? Că s-a luat de pe pământ viaţa
Lui! Pentru fărădelegile poporului Meu a fost adus spre moarte. (9) Mormântul Lui a
fost pus lângă cei fără de lege şi cu cei făcători de rele, după moartea Lui, cu toate că
nu săvârşise nici o nedreptate şi nici înşelăciune nu fusese în gura Lui. (10) Dar a fost
voia Domnului să-L zdrobească prin suferinţă. Şi fiindcă Şi-a dat viaţa ca jertfă pentru
păcat, va vedea pe urmaşii Săi, îşi va lungi viaţa şi lucrul Domnului în mâna Lui va
propăşi. (11) Scăpat de chinurile sufletului Său, va vedea rodul ostenelilor Sale şi de
mulţămire Se va sătura. Prin suferinţele Lui, Dreptul, Sluga Mea, va îndrepta pe mulţi,
şi fărădelegile lor le va lua asupra Sa. (12) Pentru aceasta Ii voi da partea Sa printre cei
mari şi cu cei puternici va împărţi prada, ca răsplată că Şi-a dat sufletul Său spre
moarte şi cu cei făcători de rele a fost numărat. Că El a purtat fărădelegile multora şi
pentru cei păcătoşi Şi-a dat viaţa".
în ediţia 1988 a Sfintei Scripturi, avem: „Pui de leu eşti, ludo, fiul meu! D e la jaf
74

te-ai întors... El a îndoit genunchii şi s-a culcat ca un leu, ca o leoaică... Cine-1 va

deştepta?" (Facere 49, 9).
TÂLCUIREA SFINTEI EVANGHELII DE LA IOAN Capitolul 12 317

[rămâne] în v e c i " . C u m se cuvine v-aţi învăţat aceasta, căci „petrece [rămâne]

în veci", şi ca un Dumnezeu „petrece [rămâne]" şi după înviere. Insă, despre
Patima Lui n u v-aţi învăţat? Şi cum [aceasta]? Fiindcă aceleaşi Scripturi -
precum am arătat - de amândouă [acestea] dimpreună învaţă? „Aşadar, c u m "
- zic ei - „Tu grăieşti că «se cuvine să Se înalţe Fiul O m u l u i » ? " Vezi că şi din
cele ce se ziceau întunecat [umbros, tainic] de Domnul, ei multe înţelegeau,
precum, cu adevărat, şi aceasta - adică: „să se î n a l ţ e " - o au înţeles că pentru
Cruce spune. Aşa [astfel] - cu adevărat - multe înţelegeau, însă din răutatea
cea de bună voie se prefăceau că nu ştiu.
Socoteşte [chibzuieşte] încă şi ce zic: „ C u m zici Tu că se c u v i n e să S e
înalţe Fiul O m u l u i ? " , căci plin de răutate este cuvântul acesta al lor, ca şi
c u m ar fi zis aceasta: „Nici [nu] ştim [noi] pentru cine «zici» şi « c i n e este
Fiul O m u l u i » , însă [noi] arătăm adevărul, căci acela care va «să S e î n a l ţ e » ,
oricine ar fi, n u este «Hristos», căci cum ar [putea] fi, de vreme ce Scripturile
zic că Hristos este fără de m o a r t e ? " Aşadar, ce zice D o m n u l ? A s t u p â n d
gurile lor şi arătând că Patima cu nimic nu se zăticneşte [este împiedicată]
de aceasta - adică, de „a petrece [rămâne]" El „îri v e c i " - zice: „ î n c ă puţină
vreme L u m i n a este cu v o i " , căci „ L u m i n ă " p e Sine însuşi S-a numit. „Deci,
precum lumina soarelui n u se pierde cu totul, ci, a p u n â n d , iarăşi răsare,
aşa şi moartea M e a , n u este stricăciune, ci apunere şi m u t a r e şi iarăşi voi
«răsări» prin î n v i e r e (Maleahi 3,20). Deci, pentru [însăşi] aceasta, fiindcă
75

Patima cu nimic n u M ă zăticneşte [împiedică] de a fi E u veşnic, iar Scrip­

turile mărturisesc pentru «Hristos» că este veşnic, aşadar, Eu sunt Hristos,
măcar şi Patima de o voi suferi. Căci « L u m i n ă » sunt şi de voi şi apune,
iarăşi voi «răsări». Deci, voi, «umblaţi p â n ă când aveţi L u m i n a » , adică
întru M i n e c r e d e ţ i " .
Şi, pe care v r e m e o zice [numeşte] aici? P e cea mai dinainte de C r u c e
sau pe cea de d u p ă Cruce? Arătat [adeverit] că p e a m â n d o u ă . Căci, zice:
„ « U m b l a ţ i » şi «credeţi întru» Mine şi mai înainte de a M ă răstigni şi d u p ă
C r u c e " . Pentru că aceasta o arată când zice: „ P â n ă c â n d aveţi L u m i n a " ,
adică: „ « P â n ă c â n d » puteţi «crede întru» M i n e , căci puteţi şi mai înainte
de Cruce şi după aceea a «crede întru» M i n e , care sunt « L u m i n ă » " . Iar c e l
care „ u m b l ă " întru necredinţă „nu ştie u n d e m e r g e " . Căci, câte iudeii
acum fac şi „nu ş t i u " ce fac, ci ca „întru î n t u n e r i c u m b l â n d " li se pare c ă
„ m e r g " pe cale dreaptă, însă tot pe cele împotrivă le pătimesc, sâmbăta şi
tăierea împrejur păzindu-o. D a r n u aşa [sunt] cei care au crezut, ci „ î n t r u
L u m i n ă u m b l ă " , toate cele de mântuire făcându-le [săvârşindu-le]; căci,

' „Voi «răsări» prin înviere ca un «Soare al Dreptăţii» (Maleahi 3,20) şi ca un «Răsă­
3

rit de Sus» (Luca 1, 78)".

318 Capitolul 12 SFÂNTUL TEOFILACT ARHIEPISCOPUL BULGARIEI

de „ u m b r a L e g i i " 76
(Evrei 10, 1) şi de ceaţa cuvintelor celor întunecoase
[ u m b r o a s e , tăinuite] au scăpat şi au venit la „ L u m i n a " care era tăinuită şi
a c u m a strălucit şi s-au făcut ei „fii ai L u m i n i i " , adică ai lui Hristos. Căci
zice [ D o m n u l ] : „«Ca f i i ai L u m i n i i » să vă faceţi [«fiţi»], adică fii ai Mei";
m ă c a r că Evanghelistul a zis întru început 77
că oarecare [vreunii] „de la
D u m n e z e u s-au n ă s c u t " (Ioan 1,13). Iar aici, „fii ai L u m i n i i " îi numeşte,
adică ai lui Hristos. Ruşineze-se, dar, Arie şi Eunomie , că una este lucrarea 78

Tatălui şi a Fiului şi d e aici se arată!

12,36 -40:
b
A c e s t e a le-a grăit Iisus şi, p l e c â n d , S-a ascuns de ei. (37)
79

Ş i , d e ş i a făcut atâtea m i n u n i 80
înaintea lor, ei tot nu credeau î n E l , (38) 81

ca să s e î m p l i n e a s c ă 8 2
c u v â n t u l P r o o r o c u l u i I s a i a , p e c a r e l-a zis:
„ D o a m n e , cine a crezut î n c e e a ce a auzit de la n o i ? Şi braţul D o m n u l u i
83

cui s-a d e s c o p e r i t ? " (39) D e aceea nu puteau să creadă, că iarăşi a zis

I s a i a : (40) „A o r b i t o c h i i l o r şi a împietrit i n i m a l o r , ca să n u vadă cu
84

76
„în adevăr, Legea având umbra bunurilor viitoare, iar nu însuşi chipul lucrurilor,
nu poate niciodată - cu aceleaşi jertfe, aduse neîncetat în fiecare an - să facă desăvârşiţi
pe cei ce se apropie" (Evrei 10,1).
77
întru începutul Evangheliei sale.
78
Pentru Arie şi Eunomie şi ereziile lor, vezi notele de la Ioan 1, V; 1, 9 şi 3, 6-8.
79
în ediţia de la 1805, în loc de „plecând", se găseşte „mergând".
80
în ediţia de la 1805, în loc de „minuni", se găseşte „semne".
81
în ediţia de la 1805, în loc de „în El", se găseşte „într-însul".
82
în ediţia de la 1805, în loc de „împlinească", se găseşte „plinească".
83
în ediţia de la 1805, în loc de „în ceea ce a auzit de la noi", se găseşte „auzului
nostru".
84
[1805] Este şi acesta obicei al Scripturii, ca părăsirea lui Dumnezeu a o numi ca pe
o lucrare a Lui. Căci aceasta ce zice aici: „A orbit ochii lor şi a împietrit inima lor",
însemnează [arată] că i-a părăsit [spre] a se orbi ochii lor şi a se împietri inima lor, ca a
unor nevindecaţi. Căci [Domnul], pe nimeni nu trage cu sila, pentru stăpânirea cea de
sine [libertatea] a fiecăruia. întru acest fel este şi ceea ce zice: „împietrind voi împietri
inima lui Faraon" (Ieşire 4,21); şi: „Ai abătut cărările noastre de la calea Ta" (Psalm 43,
20); şi: „Ne-ai rătăcit, Doamne, de la calea Ta" (Isaia 63,17). Şi multe obiceiuri de acest
fel sunt la Scriptura cea Veche. Asemenea încă este şi ceea ce zice Pavel: „I-a dat pe ei
Dumnezeu întru minte neiscusită" (Romani 1, 28); şi: „I-a dat pe ei Dumnezeu întru
patimi de ocară" (Romani 1,26). Căci, Dumnezeu nu numai că nu face nimic de acest fel,
dar nici [nu] ne lasă pe noi [întru acestea], de nu îl vom lăsa [părăsi] noi pe El. Căci, zice:
„Au nu păcatele voastre deosebesc între Mine şi între voi?" (Isaia 59,2); şi iarăşi zice:
„Ai uitat Legea Dumnezeului Tău, te voi uita şi Eu pe tine" (Osea 4, 6); şi David: „Iată
cei ce se depărtează pe sine de la Tine, vor pieri" (Psalmii 72, 26). Iarăşi, şi Mântuitorul
zice în Evanghelii către Ierusalim: „De câte ori am vrut să adun pe fiii tăi... şi n-aţi
voit" (Matei 23, 37) (după Zigaben).
TÂLCUIREA SFINTEI EVANGHELII DE LA IOAN Capitolul 12 319

ochii şi să nu înţeleagă cu inima şi ca nu c u m v a să se întoarcă şi Eu să-i

Vindec ".85
(12, 36) Luca 1 6 , 8 / Efeseni 5 , 8 (12,38) Isaia 5 3 , 1 / Romani 1 0 , 1 6 (12,40) Isaia 6 , 9 - 1 0 /
Ieremia 5,21 / Matei 13,12-15 / Marcu 4,11-12 / Luca 8,10 / Faptele Apostolilor 28,26-27 / Romani 1 1 , 8

Pentru ce „S-a ascuns de dânşii"? Căci, a c u m n u a u ridicat pietre

[spre a arunca] asupra Lui şi nici nu au hulit ei ceva întru acel chip, p r e c u m
[făceau] mai î n a i n t e . P e n t r u ce „S-a a s c u n s " ? î n i n i m i l e lor intrând
86

[Domnul], a văzut mânia lor cea sălbăticită, m ă c a r deşi nimic n u grăiau

ei. Deci, „Se a s c u n d e " , ca să potolească pizma, căci, c u m că n u credeau, ci
pizmuiau, Evanghelistul a î n s e m n a t [arătat] zicând: „Şi atâtea s e m n e
[minuni] făcând El, nu credeau într-însul". Căci, cu adevărat, n u al unei
mici răutăţi este lucrul acesta, a n u crede „atâtor s e m n e [ m i n u n i ] " . Şi zice
„atâtea s e m n e " , pe care Evanghelistul le-a lăsat [a le s p u n e ] . Deci, „S-a 87

ascuns" Iisus, ca să potolească pizma lor, încă şi ca să [le] dea lor v r e m e şi

îndeletnicire [întru zăbovire], ca întru linişte să socotească şi cuvintele, şi
lucrurile Lui. Căci, aşa [astfel], de ei ar fi vrut, ar fi putut veni întru simţirea
mărimii Dumnezeirii Lui. Căci, măcar deşi necredinţa lor mai înainte o a
cunoscut [Domnul], însă cele ce I Se cuveneau Lui [a le săvârşi] p e toate le
făcea, şi Se dădea în lături - p r e c u m s-a zis - d â n d u - l e lor v r e m e de a
socoti [cumpăni, chibzui].
Iar aceasta ce zice: „Nu credeau într-însul, ca să se plinească cuvintele
Isaiei", n u este cuvânt arătător de pricină [cauză], ci î n s e m n ă t o r de întâm­
plare, p r e c u m de multe ori a m z i s . Căci, n u p e n t r u aceasta aveau ei să n u
88

creadă lui Hristos, deoarece mai înainte a grăit despre dânşii Isaia, ci de­
oarece aveau ei să n u creadă, pentru aceasta, mai înainte a s p u s despre
dânşii Proorocul. Iar aceasta ce zice: „Nu putea să creadă, că iarăşi a zis
Isaia pentru d â n ş i i " , aceeaşi înţelegere are. C ă c i , p r i n toate acestea,
[Evanghelistul] aceasta vrea să arate: că Scriptura nemincinoasă este şi c u m
că acelea pe care, mai înainte le-a zis Isaia, n u întru alt chip s-au întâmplat,
ci precum a zis.
Căci [Evanghelistul], pentru ca să nu poată cineva a zice, ori a se îndoi:
„Pentru ce a venit Hristos, dacă a ştiut că n u era să-i creadă L u i i u d e i i ? " ,
[îi] aduce [martori] şi pe Prooroci, care mai înainte au zis, dar şi c u m că şi
Hristos a ştiut necredinţa lor, însă a venit ca să n u aibă [cuvânt de] răspuns
pentru păcatul lor, nici să n u poată zice că: „De ar fi venit, a m fi c r e z u t "

85
In ediţia de la 1805, în loc de „şi să nu înţeleagă cu inima şi ca nu cumva să se
întoarcă şi Eu să-i vindec", se găseşte „nici să înţeleagă cu inima şi să se întoarcă să-i
vindec".
86
Vezi Matei 9, 34; 12, 24; Marcu 3, 22; Luca 11,15; Ioan 8, 52; 10, 33.
87
Adică nu le-a mai însemnat în scris.
88
Vezi şi tâlcuirea de la Ioan 9, 3 -5. b
320 Capitolul 12 SFÂNTUL TEOFILACT ARHIEPISCOPUL BULGARIEI

Iar aceasta: „nu puteau să creadă", să o înţelegi în loc de: „nu voiau",
pentru că omul cel rău şi viclean nu poate să creadă, până când, întru acest
fel va fi, adică până când voieşte şi alege cele rele.
Iar, când auzi că Dumnezeu „a orbit ochii lor şi a împietrit inima lor",
să nu socoteşti că aşa, de rând [pur şi simplu], pe unii îi face buni, iar pe alţii
răi - să n u fie! - , ci părăsirea lui Dumnezeu să o socoteşti „orbire" deplina
[covârşitoare]. Precum aş zice ca o pildă: Fie oarecine, nu prea rău, cu acesta
se pare că încă este Dumnezeu împreună [cu el], căci este nădejde de a se
întoarce. Iar, când omul se va umple de răutate, atuncea îl părăseşte
D u m n e z e u pe el, pentru voinţa Lui cea rea. Şi se zice că omul petrece
[vieţuieşte, rămâne] ca un „orb", când este lipsit de dumnezeiasca „Lumină"
şi „ u m b l ă întru întunericul" păcatului (Ioan 12,35). Şi atunci „orbire" i se
socoteşte lui lipsirea „Luminii" celei dumnezeieşti şi, „împietrire a i n i m i i "
- lipsirea dumnezeiescului cuvânt celui care moaie [înmoaie] inimile celor
care îl primesc pe dânsul. Drept aceea, „ o r b " este cel care nu primeşte
nicidecum raza dumnezeiescului cuvânt, iar „împietrit" - cel ce nu voieşte
să asculte cuvântul cela care moaie [înmoaie] inimile. Şi, cu adevărat, lipsirea
lui Dumnezeu orbeşte şi întunecă [sufletul]. Deci, când vei auzi că Dumnezeu
„ o r b e ş t e " , aşa să înţelegi, anume că, prin a nu fi de faţă, „orbeşte". Căci, de
ar fi fost Dumnezeu de faţă, nu s-ar fi „orbit" omul. De ar fi fost soare, n-ar
fi fost întuneric, însă acum soarele face [pricinuieşte] noaptea Dar cum?
A p u n â n d . Aşa, şi Dumnezeu, îi face „orbi" pe oameni, prin a nu le fi lor de
faţă. însă [El] nu este de faţă pentru răutatea lor. Şi, de atunci, ca nişte „orbi",
fără de întoarcere păcătuiesc şi fără de îndreptare greşesc.
Dară, ia să vedem şi pe ale Isaiei: „Doamne, cine a crezut auzului nostru
[în ceea ce a auzit de la noi]?" Adică, nimeni nu „a crezut", căci aceasta -
„ c i n e " - în multe locuri ale Scripturii în loc de „nimeni" este pusă . Iar aceasta
89

ca despre faţa [dinspre partea] lui Hristos o a zis Proorocul, grăind Hristos
către Tatăl: „«Doamne, cine a crezut auzului Nostru [în ceea ce a auzit de la
Noi]?» Adică, nimeni nu a crezut cuvântului Nostru şi propovăduirii Mele"
- pe care propovăduire „auz" o a numit. Pentru că zice [Domnul]: „Cele ce
am auzit de Ia Tatăl M e u , acelea grăiesc" (Ioan 8,26).
încă „şi braţul [Domnului] cui s-a descoperit?" Adică: „Lucrarea cea
puternică a «semnelor [minunilor]»" - pe care „braţ" o numeşte - „nici
unuia din nemulţămitorii iudei nu i «s-a descoperit», ci şi «atâtea semne
[ m i n u n i ] » făcând Eu, ei Mă clevetesc".

89
Vezi: Facere 21, 7; 49, 9; Ieşire 15,11; Numeri 11, 4;24, 9; Deuteronom 3, 24; 33, 29; 1
Regi 4, 8; 6, 20; 24, 20; 2 Regi 22,32; Iov 6,8; 9, 4,12; 24; 11, 5,10; 2 3 , 1 3 ; 34, 7; 36, 22; Psalm
23, 3, 8,10; 39, 7; 70, 22; 72, 24; 75, 7; 76,13 etc.
TÂLCUIREA SFINTEI EVANGHELII DE LA IOAN Capitolul 12 321

12, 41-43: A c e s t e a a zis Isaia, când a văzut slava Lui şi a grăit d e s p r e

El . (42) Totuşi şi dintre căpetenii mulţi au crezut în E l , dar n u m ă r t u ­
90 91

riseau d i n pricina fariseilor, ca să n u fie izgoniţi 92

din s i n a g o g ă ; (43) căci
au iubit s l a v a o a m e n i l o r mai mult decât slava lui D u m n e z e u .
(12, 42) Ioan 7 , 1 3 ; 9 , 2 2 (12,43) Ioan 5 , 4 4

„ A c e s t e a a zis Isaia, când a văzut slava L u i " . A C u i ? A Fiului, m ă c a r

că slava Tatălui se v e d e că o a văzut Proorocul, dintru cele ce z i c e 93
(Isaia 6,
1-10). I a r aici, Evanghelistul zice că slava Fiului o a v ă z u t Isaia; iar P a v e l -
a Duhului 94
(Faptele Apostolilor 28,25-27). Deci, u n a este slava Sfintei Treimi
- ceea c e este a Tatălui şi a Fiului este, şi ceea ce este a Fiului e s t e şi a
Sfântului D u h . ' ••'
Iar [ E v a n g h e l i s t u l ] zice că „Isaia a văzut s l a v a " - „ f u m u l " acela p e
care l-a n ă l u c i t , p e „ S e r a f i m i " , pe „cărbuni", p e „jertfelnic", p e „ s c a u n "
95

în ediţia de la 1805, în loc de „despre El", se găseşte „pentru Dânsul".

90

In ediţia de la 1805, în loc de „totuşi şi dintre căpetenii mulţi au crezut în El", se

91

găseşte „încă şi din boieri mulţi au crezut într-însul".

In ediţia de la 1805, în loc de „izgoniţi", se găseşte „goniţi".
92

„în anul morţii regelui Ozia, am văzut pe Domnul stând pe un scaun înalt şi
93

măreţ şi poalele hainelor Lui umpleau templul. (2) Serafimi stăteau înaintea Lui, fiecare
având câte şase aripi: cu două îşi acopereau feţele, cu două picioarele, iar cu două
zburau (3) şi strigau unul către altul, zicând: «Sfânt, Sfânt, Sfânt este Domnul Savaot,
plin este tot pământul de slava Lui!» (4) Din pricina acestor strigăte, porţile se zguduiau
din ţâţânele lor, iar templul s-a umplut de fum. (5) Şi am zis: «Vai mie, că sunt pierdut!
Sunt om cu buze spurcate şi locuiesc în mijlocul unui popor cu buze necurate. Şi pe
Domnul Savaot L-am văzut cu ochii mei!» (6) Atunci unul dintre Serafimi a zburat
spre mine, având în mâna sa un cărbune, pe care îl luase cu cleştele de pe jertfelnic.
(7) Şi l-a apropiat de gura mea şi a zis: «Iată s-a atins de buzele tale şi va şterge toate
păcatele tale şi fărădelegile tale le va curăţa». (8) Şi am auzit glasul Domnului care
zicea: «Pe cine îl voi trimite şi cine va merge pentru Noi?» Şi am răspuns: «Iată-mă,
trimite-mă pe mine!» (9) Şi El a zis: «Du-te şi spune poporului acestuia: Cu auzul veţi
auzi şi nu veţi înţelege şi, uitându-vă, vă veţi uita, dar nu veţi vedea. (10) Că s-a
învârtoşat inima poporului acestuia şi cu urechile sale greu a auzit şi ochii săi i-a
închis, ca nu cumva să vadă cu ochii şi cu urechile să audă şi cu inima să înţeleagă şi
să se întoarcă la Mine şi să-1 vindec»" (Isaia 6,1-10).
„Şi neînţelegându-se unii cu alţii, au plecat, zicând Pavel un cuvânt că: Bine a
94

vorbit Duhul Sfânt prin Isaia Proorocul, către părinţii noştri, (26) când a zis: «Mergi la
poporul acesta şi zi: Cu auzul veţi auzi şi nu veţi înţelege şi uitându-vă veţi privi, dar
nu veţi vedea. (27) Căci inima acestui popor s-a învârtoşat şi cu urechile greu au auzit
şi ochii lor i-au închis. Ca nu cumva să vadă cu ochii şi să audă cu urechile şi cu inima
să înţeleagă şi să se întoarcă şi Eu să-1 vindec»" (Faptele Apostolilor 28, 25-27).
93
„L-a nălucit", în înţelesul că, prin voia şi pogorârea lui Dumnezeu, Isaia a dat
chip, formă, în-chipuire celor dumnezeieşti, care sunt mai presus de orice formă sau
circumscriere, însă pot fi împărtăşite. Vezi şi tâlcuirea Sfântului Teofilact de la Ioan 1,18.
322 Capitolul 12 SFÂNTUL TEOFILACT ARHIEPISCOPUL BULGARIE]

(Isaia 6,1-2,4,6). Deci, a văzut Isaia această „slavă" şi a grăit pentru Dânsul,
adică pentru Fiul. Şi ce a grăit pentru Dânsul? Pe cele mai sus zise - cum
că „a orbit ochii l o r " şi „a împietrit inima l o r " (Ioan 12, 40).
Şi arată Evanghelistul că „şi dintre boieri [căpetenii] mulţi au crezut
î n t r - î n s u l " , arătând că şi întru aceasta au minţit fariseii când au zis: „Au
doară cineva din b o i e r i [căpetenii] a crezut î n t r - î n s u l ? " (Ioan 7,48) Căci
iată: „şi dintre boieri [căpetenii] mulţi au crezut, dar nu mărturiseau
d i n pricina f a r i s e i l o r " . „Căci au iubit slava o a m e n i l o r " . Iar aceasta şi
Hristos mai înainte o a zis lor: „Cum puteţi voi să credeţi, slava de la oa­
m e n i p r i m i n d , iar pe slava cea de la singur D u m n e z e u defăimându-o?
(Ioan 5, 44). Deci, arată Evanghelistul că aceasta o au pătimit ei, care mai
înainte le-a zis-o l o r Hristos. Aşadar, nu au fost „boieri [căpetenii]", ci
robi, cu robia cea de p e urmă fiind robiţi. Deci, dintru aceasta ne învăţăm
că acela este rob şi necinstit, care este iubitor de slavă.

12,44-45: Iar Iisus a strigat şi a zis: Cel ce crede î n M i n e n u crede în

96

M i n e , ci în Cel C e M - a trimis pe Mine. (45) Ş i cel ce M ă v e d e pe Mine

v e d e p e C e l C e M - a trimis pe M i n e . a.2,44) Marcu%37/Luca9,48(12,45)ioanu.«
„S-a a s c u n s " Iisus întru puţină vreme, dând loc mâniei iudeilor; dar,
iarăşi S e arată şi „strigă", fără de sfială şi - arătându-Se pe Sine că este şi
întocmai cu Tatăl, iar n u împotrivnic lui Dumnezeu, zice: „Cel ce crede
î n t r u M i n e , n u crede întru M i n e , ci întru Cel Ce M-a trimis p e M i n e " , ca
şi c u m ar fi zis aceasta: „Pentru ce vă temeţi a crede întru Mine? Credinţa
cea întru Mine, către Tatăl M e u trece".
Şi vezi şi înţelegerea cea cu de-amănuntul a cuvântului, căci nu a zis:
„cel ce crede M i e " , ci: „cel ce crede întru M i n e " , care arată credinţa cea
„ î n t r u " Dumnezeu. Pentru că, una este a crede cuiva şi alta a crede întru
c i n e v a Căci, acela care crede cuiva, poate să se înţeleagă că crede aceluia
fiindcă zice [lucruri] adevărate, iar cel ce crede întru cineva, crede - cu
adevărat - ca întru Dumnezeu. Pentru aceasta, a crede Apostolilor, poate sa
.-pună cineva, însă a crede întru Apostoli - nicidecum. Drept aceea, Domnul
nu a zis „cel ce crede M i e " - căci aceasta poate şi Pavel şi Petru ar fi putut sâ
o zică: „cel ce crede m i e " , dar încă şi evreii, pentru că nu „au crezut lui
M o i s e " , sunt prihăniţi (Ioan 5,46) - ci a zis-o pe cea mai mare: „cel ce crede
întru M i n e " , prin care Se arată pe Sine însuşi că este Dumnezeu, precum şi
ucenicilor le zicea: „Credeţi întru Dumnezeu şi întru M i n e credeţi" (Ioan
14, 1). Drept aceea, pentru că acela care crede întru Dânsul, credinţa către
Tatăl o aduce, tot asemenea [şi] cel ce nu crede Lui, Tatălui nu crede.

96
In ediţia de la 1805, în versetul 44, în loc de „în", se găseşte „întru".
TÂLCUIREA SFINTEI EVANGHELII DE LA IOAN Capitolul 12 323

încă şi „cel ce M ă v e d e pe Mine, vede pe Cel Ce M - a trimis p e M i n e " .

Oare, cel care v e d e chipul cel trupesc? Nu. Pentru că Tatăl n u are trup,
încât cel care îl v e d e trupeşte pe Hristos, să se s p u n ă că îl v e d e şi p e Tatăl,
ci, vederea cea c u m i n t e a să o înţelegi aici. Ca şi c u m ar zice aşa: „Cel care
Fiinţa Mea, [atât,] p e cât este cu putinţă omului, o a înţeles prin vederea
[puterea văzătoare a] minţii, acela, şi pe a Tatălui o a înţeles. Cel care p e
Mine M-a cunoscut că sunt Dumnezeu, acela - cu adevărat - şi p e Tatăl L-a
cunoscut, căci Eu sunt «chip» al Tatălui" (2 Corinteni 4, 4; Coloseni 1,15).
Şi, prin toate acestea, se arată că de o Fiinţă este Tatăl c u Fiul.
A u d ă cei ce b o l e s c c u eresul lui Arie, că acela care crede întru Fiul, n u
crede într-însul, ci întru Tatăl. Deci, ori zidire [făptură] este şi Tatăl, ori
nici Fiul [nu este f ă p t u r ă ] . Ca şi c u m ar zice cineva: acela care ia apă din
râu, n u p e cea a râului, ci p e cea a izvorului o i a Aşa, şi cel ce crede întru
Fiul, n u întru Fiul c r e d e , Care este „ R â u l " - pentru că nici n u este de altă
Fiinţă Fiul, nici n u are ceva osebit de Tatăl - , ci în „ I z v o r u l " bunătăţii 97

crede, în Tatăl zic.

12,46-47: Eu, L u m i n ă a m venit în lume, ca tot cel ce crede î n Mine să 98

nu rămână în întuneric. (47) Şi dacă aude cineva cuvintele M e l e şi n u le

păzeşte , nu E u îl judec; căci n-am venit ca să judec lumea, ci ca să m â n -
99

tuieSC lumea. (12, 46) Ioan 1 , 5 , 9 ; 3 , 1 9 ; 8 , 1 2 ; 9 , 5 , 3 9 ; 1 2 , 3 5 - 36 (12,47) Matei 1 8 , 1 1 / Ioan 3 , 1 7

Şi prin aceasta, iarăşi arată c u m că de o Fiinţă este c u Tatăl, căci, de

vreme ce şi Tatăl preftttindenea în Scriptură „ L u m i n ă " Se zice (Psalm 35,8;
Isaia 60,19; Iezechiil 1,27; Avacum 3,4), pentru aceasta şi de Sine însuşi spune:
„Eu, Lumină a m venit în l u m e " . Drept aceea, şi Pavel „Rază [Strălucire]"
pe El îl n u m e ş t e (Evrei 1,3), arătând de aici că nici o despărţire n u este între
Tatăl şi între Fiul, ci întru aceeaşi dată, împreună este Tatăl, întru aceeaşi
dată împreună este Fiul, precum întru aceeaşi dată, î m p r e u n ă cu lumina
este raza [strălucirea].
Aşadar, „ L u m i n ă " este şi Fiul: şi pentru că izbăveşte de înşelăciune
şi risipeşte „ î n t u n e r i c u l " (Ioan 12,35); şi pentru că, p r e c u m l u m i n a d u p ă
ce se arată şi p e sine însăşi se face arătată, încă şi p e celelalte care se v ă d ,
aşa [asemenea], şi Fiul, d u p ă ce a venit [în l u m e ] şi S-a arătat n o u ă şi p e
Sine însuşi S-a făcut c u n o s c u t nouă, încă şi p e Tatăl [ni L-a făcut cunoscut]
şi, spre toată cunoştinţa, a luminat inimile celor care L-au primit p e El.

Pentru o mai amănunţită înţelegere dogmatică despre Persoanele Tatălui, Fiului şi

97

Sfântului Duh, vezi şi anexa editorială: Şapte întrebări despre Sfânta Treime şi răspunsurile lor.
în ediţia de la 1805, în versetul 46, în loc de „în", se găseşte „întru".
98

în ediţia de la 1805, în loc de „dacă aude cineva cuvintele Mele şi nu le păzeşte",

99

se găseşte „de va auzi cineva graiurile Mele şi nu le va crede".

324 Capitolul 12 SFÂNTUL TEOFILACT ARHIEPISCOPUL BULGARIEI

„De M ă va auzi cineva pe Mine" - zice [Domnul] - „şi n u va crede, Eu

nu-1 judec pe el, căci n-am venit ca să judec lumea, ci ca să mântuiesc lumea".
Iar, ceea ce zice, are această înţelegere: „Omului care nu crede, nu-i sunt Eu
pricinuitor de osândire, că nu chiar [tocmai] pentru aceasta a m venit, ci dintru
urmare s-a întâmplat aceasta Căci Eu am venit «ca să mântuiesc» şi pentru
aceasta a m învăţat [propovăduit]. Iar, de cineva «nu crede», n u Eu îi sunt lui
pricinuitor de osândire, ci el pe aceasta o a tras asupră-şi". încă, şi prin cele de
mai jos, mai mult se va lumina ceea ce se zice; şi, auzi-le p e acestea:

12, 48-50: Cine M ă nesocoteşte pe M i n e şi n u p r i m e ş t e cuvintele

M e l e are judecător ca să-1 judece: cuvântul pe care l-am spus, acela îl va
j u d e c a î n ziua cea de apoi. (49) Pentru că Eu n-am v o r b i t de la M i n e , ci
Tatăl Care M-a trimis, Acesta Mi-a dat poruncă ce să s p u n şi ce să vorbesc.
(50) Ş i ştiu că porunca Lui este viaţa veşnică. D e c i cele ce vorbesc Eu,
p r e c u m Mi-a spus M i e Tatăl, aşa vorbesc . 100

(12,48) Deuteronom 1 8 , 1 9 / Marcu 1 6 , 1 6 / Luca 1 0 , 1 6 (12, 49) Ioan 7 , 1 6 ; 1 4 , 1 0 , 2 4

Zice [Domnul]: „Eu pe nimeni «nu judec», ci cel care nu crede, are pe
cel ce «îl va judeca» pe el". Precum de multe ori şi noi, atunci când pe un
copil care umblă fără de rânduială îl vom bate, obişnuim a-i grăi că nu noi îl
b a t e m , ci lenevirea şi neorânduiala lui. Şi nu noi îl osândim pe el, ci sfătuirile
noastre, cărora nu s-a supus, acelea îl pârăsc pe el, ca pe un neascultător.
Aşadar, şi Domnul zice: „Nu Eu îl judec, ci «cuvântul [pe] care l-am grăit»,
acela îl va osândi. Căci, pentru ce nu a crezut? Oare, ca unuia Care aş fi
împotrivnic lui Dumnezeu şi caut slava Mea? Dar, Eu de la Mine însumi
«nu a m grăit», ci, toate, de la Tatăl Meu le-am grăit şi nicăieri pe Mine însumi
n u M - a m propovăduit a cugeta altceva Căci «Tatăl Cel Ce M-a trimis pe
M i n e » , Mie «poruncă Mi-a dat ce voi zice şi ce voi g r ă i » " .
O, câtă este smerenia cuvintelor! Căci, au, doară, şi mai înainte - o,
D o a m n e ! - de a Te „trimite" pe Tine Tatăl şi de a-Ţi „da poruncă", nu ştiai
ce se cuvine a „grăi", ci erai neştiutor de „porunca" aceasta, care „este viaţa
v e ş n i c ă " şi nu cunoştea! pe această „viaţă veşnică"? Şi [atunci] cum ai zis
„Eu sunt viaţa"? (Ioan 11,25; 14, 6) Vezi, câtă necuviinţă se iveşte dacă, nu
cu bună socoteală, le vom asculta pe cele ce se grăiesc? Aşadar, cunoaşte
pentru ce grăieşte aşa smerit, căci pentru ascultători [face aceasta], fiindcă
erau neputincioşi.

In ediţia de la 1805, versetele 48-50 sunt: „Cela ce se leapădă de Mine şi nu primeşte

100

graiurile Mele, are cine să-1 judece pe el, cuvântul care am grăit, acela îl va judeca pe el
în ziua cea de apoi. (49) Că Eu de la Sinemi nu am grăit, ci Tatăl Cela Ce M-a trimis pe
Mine, Acela poruncă Mi-a dat ce voi zice şi ce voi grăi. (50) Şi ştiu că porunca Lui viaţă
veşnică este. Deci cele ce grăiesc Eu, precum Mi-a zis Mie Tatăl, aşa grăiesc".
TÂLCUIREA SFINTEI EVANGHELII DE LA IOAN Capitolul 12 325

Şi c e voieşte să însemneze [arate Dânsul] prin acestea? N i m i c altceva,

decât că El nimic n u grăieşte ori cugetă, afară [înafară] de cele ce [zice]
Tatăl. C ă c i , spune: „Precum cei care poartă porunci, nimic n u grăiesc, afară
[înafară] d e ceea ce li s-a poruncit, aşa, cu adevărat, şi E u î n s u m i , n i m i c
altceva nici nu cuget, nici nu a m învăţat, afară [înafară] de cele ce Tatălui
S-au p ă r u t " . Deci, aceasta voind să o arate - adică, c u m că o socoteală are
cu Tatăl - a făcut pomenire de această pildă, de „ p o r u n c ă " zic, p e n t r u
aceasta şi aduce p e urmă: „«Deci cele ce grăiesc, p r e c u m Mi-a zis M i e
Tatăl, a ş a g r ă i e s c » . Pentru aceasta, dară, fiindcă nimic de la M i n e î n s u m i
nu am zis, c e răspuns vor p u n e înainte [aduce, da] cei care n u a u crezut?
Fără d e îndoială [că] se vor osândi, ca aceia care Tatălui n u au c r e z u t " .
Deci [tu,] cela care eşti pravoslavnic [ortodox, drept-măritor], nimic
smerit să n u înţelegi dintru aceste smerite graiuri [ale Mântuitorului], adică
101

dintru aceasta ce zice: „Poruncă a m luat..." şi din cele asemenea, ci, cu

bună socoteală [socotinţă, cugetare], pe acestea să le înţelegi, p r e c u m şi
aceasta: „Poruncă a m luat, ce voi zice, şi ce voi grăi". Căci, „ C u v â n t " fiind
Fiul (Ioan 1,1) şi arătându-le pe toate cele ce sunt în „ M i n t e " - în Tatăl zic -
„poruncă" de la Dânsul zice că „a luat, ce va zice şi ce v a grăi". P r e c u m şi
cuvântul [graiul] nostru, de v o m voi să zicem adevărul, p e acelea le grăieşte,
pe care mintea i le arată lui şi n u este de altă fiinţă cuvântul de minte, ci de
o fiinţă c u ea, întru adevăr.

101
„Nimic smerit să nu înţelegi dintru aceste smerite graiuri", adică noi, cei care
suntem ortodocşi - şi prin aceasta îndatoraţi a cugeta drept cele despre Dumnezeu - să
nu cugetăm pentru Dumnezeirea Fiului nimic smeritor şi pogorâtor întru minciună,
chiar dacă El S-a pogorât neputinţei firii omeneşti şi a grăit cuvinte smerite. Căci, c u
adevărat, din pricină că noi suntem vase preastrâmte şi pline de toată necurăţia şi
fărădelegea, cu puterile făpturii noastre stricate şi pline de bezna patimilor nu putem
cuprinde în chip statornic nici măcar o fărâmă de adevăr mântuitor, dacă nu, însuşi
Hristos Domnul, ar pune început întru noi, prin Sfintele Taine.
326

CAPITOLUL 1 3
Iisus spală picioarele ucenicilor Săi la Cina cea de Taină. . _
,• Arată cine este vânzătorul. Porunca iubirii.
Petru îl va tăgădui 1

13,1: Iar î n a i n t e de sărbătoarea Paştilor, ştiind Iisus că a sosit ceasul

L u i , c a s ă treacă d i n lumea aceasta la Tatăl, iubind pe ai S ă i cei din lume,
p â n ă la S f â r ş i t i - a i u b i t .
2
(33, 1)Ieremia31,3/Matei26,21 Marcu 1 4 , 1 / L u c a 2 2 . 1

Ştia Domnul şi mai înainte de toţi vecii „ceasul" morţii Sale, însă,
c â n d a sosit acela, face lucru plin de multă iubire de oameni şi de smerenie
şi care arată dragostea cea multă către ucenici, căci vrând [având] El să-i
lase p e ei, mai mare [îşi] arată dragostea. Căci, aceea ce zice: „iubindu-i
p e d â n ş i i , până î n sfârşit i-a iubit pe e i " , aceasta arată: că nimic nu a lă­
sat dintru cele ce se cuvine să le facă cel care foarte [mult] iubeşte. Pentru
aceasta, mai apoi de toate, şi aceasta face: spală picioarele ucenicilor, ca să
le înmulţească dorinţa [dorirea] lor şi multă mângâiere, mai înainte, să le
lase spre [pentru] greutăţile care aveau să le vie asupra, ca să-şi aducă ei
aminte că Acela C a r e aşa „i-a iubit pe e i " , încât şi picioarele lor le-a spălat,
nu-i va trece cu vederea pe dânşii, nici întru [pătimirile] cele rele.
Şi „mutare" numeşte Evanghelistul moartea lui Hristos, pentru înălţarea
[la Cer] cea de după înviere. Aşadar, fiindcă avea „să S e mute din lumea
aceasta", îşi arată dragostea către „ai Săi". Iar „ai S ă i " îi numeşte pe ucenici,
după cuvântul prieteniei. încât, după chipul [felul] zidirii, şi toţi oamenii
sunt ai lui Dumnezeu, după cuvântul care s-a zis: „întru ale Sale a venit,
dar ai Săi nu L-au primit" (Ioan 1,11). Dar „ai S ă i " sunt Sfinţii, fiindcă îi
sunt Lui prieteni, precum, şi aici, „ai S ă i " i-a numit pe ucenici. Şi a adăugit
[Evanghelistul] „pe cei din l u m e " , devreme ce şi alţii sunt „ai S ă i " - Avraam
şi Patriarhii, însă [aceştia] n u erau în „lume", căci au trecut de aici. Pentru
aceasta, p e aceştia „ai S ă i " care erau în „lume", „până în sfârşit i - a iubit",
adică dragoste de săvârşit [desăvârşită] spre dânşii a arătat.

1
In ediţia de Ia 1805, titlul capitolului este: „Pentru spălare. Pentru Iuda când a ieşit o;
să-L vândă pe Iisus. Pentru porunca de a se iubi unul pe altul. Pentru Petru când întreba: Unde
mergi, Doamne?"
2
In ediţia de la 1805, versetul 1 este: „Iar mai înainte de praznicul Paştilor, ştiind
Iisus că a venit Lui ceasul, ca să Se mute din lumea aceasta către Tatăl, iubind pe ai Săi
pe cei din lume, până în sfârşit i-a iubit pe ei".
 TÂLCUIREA SFINTEI EVANGHELII DE LA IOAN Capitolul 13 327

î 13,2-5: Şi f ă c â n d u - S e Cină, şi diavolul p u n â n d d i n a i n t e î n i n i m a lui

Iuda, fiul lui S i m o n Iscarioteanul, ca sa-L vândă, (3) I i s u s , ştiind că Tatăl
3

I-a dat Lui toate î n m â i n i şi că din D u m n e z e u a ieşit şi la D u m n e z e u

4

merge, (4) S-a sculat de la Cină, S-a dezbrăcat de h a i n e şi, l u â n d un ştergar, 5

S-a î n c i n s cu el. (5) D u p ă aceea a turnat apă î n vasul de s p ă l a t şi a început 6

să s p e l e picioarele u c e n i c i l o r şi să le şteargă cu ştergarul cu care era încins.

(13,2) Matei 26,14,21 / Marcu 1 4 , 2 / Luca 2 2 , 3 / Ioan 1 3 , 2 7 (13,3) Matei 11,27; 28,18-19 /
Luca 10,22; 22,3-4 / Ioan 3 , 3 5 ; 1 7 , 2 / 1 Corinteni 1 5 , 2 7 / Evrei 2 , 8
(13,4) Matei 20,28 / Marcu 1 0 , 4 5 / Luca 1 2 , 3 7 ; 1 7 , 8 ; 2 2 , 2 7 / Filipeni 2 , 7

Mirându-se Evanghelistul că pe acela care a c u m cugetase vinderea L-a

spălat Hristos, zice: „când diavolul acum pusese î n i n i m a lui Iuda al lui
S i m o n " , adică aşa [într-atâta], până în sfârşit, pe vânzător îl cinstea [Domnul],
încă şi ceea ce zice: „şi f ăcându-se C i n ă " , n u în zadar este pusă, ci ca să se
arate neomenia lui Iuda, căci nici împărtăşirea mesei n u l-a îmblânzit pe el.
Aşadar, „ I i s u s , ş t i i n d că Tatăl I-a dat Lui toate î n m â i n i " - adică,
anume că mântuirea necredincioşilor i-a încredinţat-o Lui şi se cuvine acum
să le arate lor toate cele care sunt spre mântuire, p r e c u m este şi aceasta -
că a spălat picioarele ucenicilor, pentru că lege a smereniei se p u n e de aici
- Se „scoală de l a C i n ă " şi „spală picioarele u c e n i c i l o r " .
încă şi întru alt chip: „Ştiind că Tatăl I-a dat Lui t o a t e " şi, c u m , că „de
la D u m n e z e u a i e ş i t şi la D u m n e z e u m e r g e " , [ştia că] nici slava Lui n u se
va împuţina spălând picioarele ucenicilor - căci au doară a răpit slava, ca să
Se t e a m ă că va c ă d e a dintru dânsa şi pentru aceasta să n u primească să facă
ceva smerit, p r e c u m pătimesc cei de neam de rând [simplu], când ar răpi
slavă, nevoind n i c i d e c u m să se smerească, ca să n u piardă aceea p e care,
fără d e cuviinţă, o au răpit - ci împărat este al tuturor şi Fiu al lui Dumnezeu,
căci aceasta este ceea ce zice „de la D u m n e z e u a i e ş i t " , adică din Fiinţa
Tatălui, şi iarăşi „la D u m n e z e u m e r g e " , şi pentru aceasta n u avea să se
împuţineze slava Lui, a Celui Care era atâta de mare, dintru a spăla p e
ucenici [pe picioare]. Şi ia seama căci dacă a se smeri este lucru al celui care

3
In ediţia de la 1805, în loc de „şi diavolul punând dinainte în inima lui Iuda, fiul
Iui Simon", se găseşte „când diavolul acum pusese în inima Iui Iuda al lui Simon", cu
următoarea notă: [1805] Diavolul atunci pusese gând, când a turnat femeia mirul pe
capul lui Hristos, de care [lucru] a povestit Matei (26,7) (după Zigaben). Aceeaşi socoteală
[socotinţă] o are mai jos şi dumnezeiescul acesta Părinte [Teofilact], cum că miercuri l-a
bântuit [diavolul] pe Iuda, iar joi seara a intrat în el.
4
în ediţia de la 1805, în loc de „din Dumnezeu", se găseşte „de la Dumnezeu".
5
în ediţia de la 1805, în loc de „S-a dezbrăcat de haine", se găseşte „şi Şi-a pus
veşmintele".
6
în ediţia de la 1805, în loc de „vasul de spălat", se găseşte „spălătoare".
328 Capitolul 13 SFÂNTUL TEOFILACT ARHIEPISCOPUL BULGARIEI

„iese de la Dumnezeu şi la Dumnezeu m e r g e " , aşadar, a se mândri este -

cu adevărat - lucru al aceluia care de la diavolul iese şi la diavolul merge!
Iar, când auzi că „Tatăl I-a dat Lui", să nu socoteşti că se arată aici
neputinţă a Fiului, ci cinstea cea către Tatăl şi unirea [unitatea] voinţei [Lor].
Căci, de ţi se pare ţie neputincios Fiul, deoarece se spune că „Tatăl îi dă
L u i " , neputincios să-L socoteşti şi pe Tatăl - pentru că Fiul „îi d ă " Lui
„împărăţia" , precum zice Apostolul (1 Corinteni 15,24) - dar, nu este aşa .
7 8

Ci „a d a " arată unirea [unitatea] şi împreună-lucrarea - ca aşa să zic - şi

bună voinţa Tatălui.
Vezi încă şi mărimea smereniei, căci nu mai înainte de Cină „spală" ci,
după ce au şezut toţi, „ S e scoală" El singur - aceia [ucenicii] odirinindu-se -
şi „Se dezbracă de veşminte", învăţându-ne să ne facem pe noi înşine, fără
de zăticnire [împiedicare, zăbovire], către slujire şi uşori [neîmpovăraţi].
Şi „ S e încinge cu ştergar", însuşi El toate făcându-le - şi spălarea şi
ştergerea . Şi „toarnă a p ă " - şi aceasta El însuşi făcându-o, şi n u pe altul
9

lăsându-1. Iar acestea toate pilde ne sunt nouă şi puneri de Lege - anume
că se cuvine să slujim, şi aceasta cu toată osârdia, şi noi singuri să le facem
pe toate, n u pe alţii [drept] slujitori să-i întrebuinţăm.

23, 6-7: A venit deci la Simon Petru. Acesta I-a zis: D o a m n e , oare Tu
să-mi speli mie picioarele? (7) A răspuns Iisus şi i-a zis: Ceea ce fac Eu, tu
n u ştii acum, dar vei înţelege după aceasta . 10
m, 6) Matei 3, u (13, D ioan 13,12
N u pe Petru îl spală dintâi - cu toate că el era cel întâi decât ucenicii - 11

ci, poate că, vânzătorul, obraznic fiind şi fără de ruşine, mai înainte decât
Petru a şezut şi lui i s-au spălat picioarele. Şi de unde este aceasta arătată?
De aici: „a început să spele picioarele ucenicilor şi să le şteargă", apoi „a
venit la Simon Petru". Deci, arată că întâi nu pe Petru l-a spălat, căci n-ar fi
zis că „a venit la S i m o n Petru", dacă nu pe altcineva l-ar fi spălat mai înainte
decât pe Petru. Deci, dintre ceilalţi ucenici, nu ar fi îndrăznit vreunul ca să

7
„După aceea, sfârşitul, când Domnul va preda împărăţia lui Dumnezeu şi Tatălui,
când va desfiinţa orice domnie şi orice stăpânire şi orice putere" (1 Corinteni 15, 24).
8
Adică, nici Fiul, nici Tatăl nu sunt neputincioşi, ci o Fiinţă au, a Dumnezeirii,
Atotputernică.
9
Aici Sfântul Ioan Scărarul ne învaţă: „Cunoscând Stăpânul că putem întipări chipul
virtuţii sufletului în purtarea cea dinafară, «luând un ştergar», ne-a arătat calea smereniei
(Ioan 13, 4). Căci sufletul se face asemenea lucrărilor din afară şi ia chipul celor ce le face
şi se întipăreşte de ele" (Filocalia românească, Cuvântul XXV, cap 54, ed. Humanitas,
Bucureşti, 2002, p. 299).
10
In ediţia de la 1805, în loc de „vei înţelege după aceasta", se găseşte „vei cunoaşte
după acestea".
11
în înţelesul că el era verhovnicul Apostolilor.
 TÂLCUIREA SFINTEI EVANGHELII DE LA IOAN Capitolul 13 329

fie spălat mai înainte de Petru, însă vânzătorul, poate să fi îndrăznit aceasta
j Căci, dacă de la alţi ucenici ar fi început a spăla pe vreunul, l-ar fi oprit acela
pe D o m n u l , oricare ar fi fost şi ar fi zis cele pe care şi Petru [le-a grăit]:
„Doamne, oare Tu să-mi speli mie picioarele?" Insă n u este aceasta . Aşadar 12

pe nimeni din ceilalţi nu i-a spălat mai înainte, ci p e vânzătorul, apoi p e

Petru; şi de la Petru, învăţându-se ceilalţi, prin urmare, este să n u se fi împo­
trivit, ci să fi primit acest fel de cinste ce li se aducea lor de la Hristos.
însă vezi şi graiurile lui Petru, câtă însemnare [însemnătate, înţeles]
au: „ « O a r e Tu să-mi speli picioarele mele», cu mâinile acestea, cu care
leproşi ai curăţit? (Matei 8, 3; Marcu 1, 41; Luca 5, 13) C u care morţi ai
înviat? (Luca 7 , 1 4 ; 8, 54) Cu care ochi ai orbilor ai deschis? (Ioan 9, 6) Tu,
Cela Care acestea şi altele mai multe ai făcut, [să le speli] p e ale mele,
robului şi neînvăţatului? Şi n u mâinile, nici altă p a r t e mai cinstită, ci
«picioarele», partea cea mai de jos [prejos] decât toate, m ă d u l a r u l cel ce
se socoteşte mai vârtos întinat şi necinstit?"
Dar, D o m n u l , ce îi răspunde? „«Ceea ce fac E u , tu n u ştii a c u m » , căci
smerenie multă cuprinde întru sine şi aceasta v ă învăţ şi p e voi. însă, p e
urmă, c â n d întru numele M e u draci vei scoate, când M ă vei vedea p e
Mine la Ceruri înălţându-Mă, când de la Duhul te vei învăţa că de-a dreapta
Tatălui ş e d , atunci vei cunoaşte că Acela Care aşa S-a smerit, încât şi pi­
cioarele tale le-a spălat, Acela îţi dă ţie atâta putere~asupra dracilor şi S-a

i
înălţat şi împreună cu Tatăl S-a proslăvit, întru nimic micşorându-Se, dintru
acea smerenie a S a Şi aşa, de acia [dintru aceasta] vei iubi şi tu smerenia,
care înalţă mai vârtos, iar nu micşorează".
13, 8-9: Petru I-a zis: Nu-mi vei spăla picioarele î n v e a c . Iisus i-a13

răspuns: D a c ă n u te voi spăla, n u ai parte de M i n e . (9) Zis-a S i m o n Petru

14

Lui: D o a m n e , spală-mi nu numai picioarele m e l e , ci şi m â i n i l e şi capul.

M u l t ă este evlavia lui Petru către învăţătorul, pentru aceasta şi se
cucerniceşte foarte şi leapădă de la sineşi acest fel de cinste. Şi, cu toate că,
altădată a fost certat de Hristos (Matei 16,23; Marcu 8, 33; Luca 4, 8) şi i se
cuvenea lui, măcar pentru certarea aceea, să primească şi a c u m să-1 spele
pe el D o m n u l , însă pentru că mare şi multă este ceea ce a c u m Se face de
Hristos, se leapădă [Petru de spălare]. Şi nu p u n e [cugetă] în mintea sa că
iarăşi îl va certa pe el Domnul, poate mai aspru, ca p e un neascultător.
12
Adică nici un ucenic nu a fost spălat înainte de Petru, afară de vânzătorul, lucru
pe care îl şi spune Sfântul Teofilact, în cele ce urmează.
13
In ediţia de la 1805, în loc de „în veac", se găseşte „în veci".
14
în ediţia de la 1805, în loc de „Dacă nu te voi spăla, nu ai parte de Mine", se
găseşte „De nu te voi spăla pe tine, nu ai parte cu Mine".
330 Capitolul 13 SFÂNTUL TEOFILACT ARHIEPISCOPUL BULGARIEI

Aşadar, ce zice Hristos? Nu-i spune lui că: „Smerenie te învăţ pe tine,
o, Petre, şi pentru aceasta spăl picioarele tale"; pentru că Petru I-ar fi zis
Lui şi s-ar fi jurat că şi fără să-i spele picioarele, se va învăţa smerenie.
Dar, ce grăieşte către dânsul? Ceea ce cunoştea că mai vârtos îi răneşte lui
inima, aceasta îi aduce asupra, ca o oarecare îngrozire, zicând: „ D e n u te
voi s p ă l a p e tine, n u ai parte cu M i n e " . Căci, de v r e m e ce el era cel care,
mai vârtos decât toţi ceilalţi ucenici, dorea să fie împreună cu Hristos - şi
p e n t r u aceasta îl şi întreba: „Unde Te duci?" şi din dragoste se făgăduia:
„ S u f l e t u l m e u p e n t r u Tine voi p u n e " (Ioan 13, 36-37) - p r i n aceasta
îngrozire clăteşte [zdruncină] sufletul lui, zicând: „ D e n u te v o i spăla pe
t i n e , n u ai parte cu M i n e " . Deci, îndată ce Petru a auzit această înfricoşată
îngrozire, p e cât era de tare în a nu primi, pe atâta şi întru a primi, iar, mai
vârtos [cu prisosinţă] şi mai tare, încât „şi c a p u l " îşi dă să i se spele. Şi
a m â n d o u ă [acestea ] din dragoste erau, căci şi neprimirea era dintru a
15

cinsti foarte pe D o m n u l , iar primirea - dintru a n u voi să se despărţească

de D â n s u l .
Iar tu, când vei vedea pe cineva că din îndrăzneală, foarte stă împotrivă
şi zice şi cu jurământ că: „Nu voi face aceasta!", apoi pentru sfiala [ruşinea]
j u r ă m â n t u l u i , r ă m â n e întru ceea ce rău a hotărât şi dintru aceasta se
primejduieşte ori la suflet, ori la trup, potrivit vei aduce [pomeni] pilda
lui Petru, care, stând împotrivă, după ce a văzut că împotrivirea îl aduce
întru despărţirea de Hristos, s-a depărtat de aceasta

13,10-11: Iisus i-a zis: Cel ce a făcut baie n-are n e v o i e să-i f i e spălate
decât picioarele, căci este curat tot . Şi voi sunteţi curaţi, î n s ă n u toţi .
16 17

(11) Că ştia pe cel ce avea să-L vândă; de aceea a zis: n u sunteţi toţi curaţi.
(13,10) Ioan 15,3

Pricină aflând D o m n u l , îl vădeşte pe vânzătorul, ca pe acela care avea

m i n t e necurată şi avea trebuinţă să se spele de vicleşug şi să se pocăiască.
Deci, zice: „Voi, «spălaţi» fiind, nu mai aveţi trebuinţă de altă spălare, dar
unul este cel necurat, care are trebuinţă de spălare".

Adică şi înainte a nu primi şi mai apoi a primi spălarea picioarelor.

15

în ediţia de la 1805, în loc de „Cel ce a făcut baie n-are nevoie să-i fie spălate
16

decât picioarele, căci este curat tot", se găseşte „Cel spălat nu are trebuinţă fără numai
picioarele a i le spăla, ci este curat tot".
[1805] Ca să nu socotească ucenicii că aceasta spălare este vreo curăţire, precum
17

era botezul [pocăinţei, al lui Ioan], dezleagă cu pildă această socoteală [socotinţă], zicând:
„«Cel spălat nu are trebuinţă a se spăla, fără numai picioarele», căci cu acestea umblând,
iese din baie, «ci este curat tot», ca acela care acum s-a spălat. «Şi voi sunteţi curaţi» ca
aceia care v-aţi curăţit prin învăţătura care v-am învăţat şi aţi lepădat toată răutatea şi
vicleşugul" (după Zigaben).
TÂLCUIREA SFINTEI EVANGHELII DE LA IOAN Capitolul 13 331

însă întreabă mulţi: „ C u m D o m n u l a zis Apostolilor: «voi sunteţi

curaţi», căci încă n u erau slobozi de păcat, încă n u se învredniciseră de
Duhul, încă păcatul stăpânea, încă blestemul lucra, căci, încă, «Mielul Cel
Ce ridică păcatul lumii» n u era junghiat (Ioan 1,29), încă n u se spânzurase
pe «lemn» C e l Care ne-a răscumpărat pe noi din b l e s t e m ? (Galateni 3,13;
1 Petru 2, 24) Aşadar, c u m erau «curaţi» Apostolii?"
Deci, este cu putinţă a zice, căci cu toate că n u se sloboziseră de păcate
cu totul, însă [ D o m n u l ] zice: „«Pentru cuvântul p e care L-am grăit vouă,
sunteţi c u r a ţ i » (Ioan 15,3), adică pentru aceasta a c u m «sunteţi curaţi», de
acum aţi primit Lumina, de acum, din rătăcirea iudaicească v-aţi slobozit".
Fiindcă şi Isaia, auzi c u m n e învaţă pe noi să ne s p ă l ă m : „Spălaţi-vă şi vă
curăţiţi, l e p ă d a ţ i v i c l e ş u g u r i l e din sufletele v o a s t r e " (Isaia 1,15). Deci,
18

şi aceştia, întrucât cu toată nerăutatea şi fără de vicleşug erau d i m p r e u n ă

cu Hristos, c u cuviinţă, „spălaţi" şi „curaţi" se n u m e s c de D o m n u l .
Iar, unii „ C i n ă " (Ioan 13,2) au înţeles cunoştinţa Tainei lui Hristos, cea de
la sfârşitul veacurilor, p e care cunoştinţă, Iisus arătându-o ucenicilor Săi,
„spală" şi „picioarele lor", n u ca şi cum ar fi avut mtinăciune, ci gata făcân-
du-i pe ei spre buna vestire, după ceea ce s-a zis de Isaia: „Cât sunt de frumoase
picioarele celor ce bine vestesc pace!" (Isaia 52,7) Căci, zice [Domnul]: „«Voi,
19

sunteţi curaţi» şi singuri, însă se cuvine şi spre curăţirea altora să fiţi trimişi,
ceea ce [lucru care], prin spălarea picioarelor voastre, se arată".
Aşadar, spălarea [picioarelor], nu ne dă [lasă] n o u ă să înţelegem cură­
ţire de păcate a Apostolilor - căci „curaţi" sunt mărturisiţi că sunt - , ci, este
semn c u m că se vor trimite ei la propovăduire, ducând şi la alţii curăţenia
[curăţia] ce li s-a dat lor prin cuvântul cel stăpânesc. Pentru aceasta şi Petru
zice: „Nu n u m a i picioarele mele să mi le speli, ci şi mâinile şi c a p u l " (Ioan
13, 9), adică: „ N u numai la propovăduire să m ă trimiţi, ci, şi capul m e u ,
prin mucenicie, să-1 curăţeşti" . 20

însă, să înţelegi că şi a c u m se săvârşesc acestea, pentru că şi a c u m se

face „ C i n ă " (Ioan 13,2), întru dumnezeiasca jertfă a Dumnezeiescului Trup
şi Sânge, c a r e sunt p u s e înainte. Aşadar, ce se cere de la fiecare din noi să

18
în ediţia 1988 a Sfintei Scripturi, avem: „Când ridicaţi mâinile voastre către Mine,
Eu îmi întorc ochii aiurea, şi când înmulţiţi rugăciunile voastre, nu le ascult. Mâinile
voastre sunt pline de sânge; spălaţi-vă, curăţiţi-vă!" (Isaia 1,15).
19
în ediţia 1988 a Sfintei Scripturi, avem: „Cât de frumoase sunt pe munţi picioarele
trimisului care vesteşte pacea, a solului de veste bună, care dă de ştire mântuirea, care
zice Sionului: Dumnezeul tău este împărat!" (Isaia 52, 7)
20
Este îndeobşte cunoscut că Sfântul Apostol Petru s-a săvârşit muceniceşte în anul
64, la Roma, fiind răstignit cu capul în jos. Prăznuirea sa se săvârşeşte, în Biserica noastră,
în 29 iunie.
332 Capitolul 13 SFÂNTUL TEOFILACT ARHIEPISCOPUL BULGARIEI

facem? Ascultă: toţi cei care a m crezut în Hristos avem întru noi Cuvântul
lui D u m n e z e u şi propovăduirea Evangheliei, căci toţi L-am primit pe
Hristos întru inimile noastre. Aşadar, datori suntem întru dumnezeiasca
aceasta Cină să „ s c u l ă m " Cuvântul şi să-L „dezbrăcăm de v e ş m i n t e l e "
Lui (Ioan 13,4), care îl acoperă pe El. Iar „ v e ş m â n t " este iubirea de argint,
„ v e ş m â n t " - mărirea [slava] deşartă, „ v e ş m â n t " - zavistia şi toate celelalte
patimi, care, fiind deasupra Dumnezeiescului Cuvânt Care este întru noi,
II îngreuiază pe El. Deci, pe acestea se cuvine să le „ d e z b r ă c ă m " , Cuvântul
„ s c u l â n d u - S e " , ca uşor fiind, să poată lucra curăţirea noastră cea prin
pocăinţă. Căci, „ s c u l â n d u - S e " Cuvântul şi de toată sarcina şi de grija
l u m e a s c ă „ d e z b r ă c â n d u - S e " , va „ s p ă l a " gândurile noastre, care sunt
„ u c e n i c i " ai Lui şi îi urmează Lui. Şi va „spăla p i c i o a r e l e " , adică mişcările
noastre cele lucrătoare şi paşii noştri. Iar, de are cineva trebuinţă de altă
curăţire şi pofteşte sporirea cea întru învăţătură şi în partea cea privitoare
la cele înalte, către Domnul să zică: „ D o a m n e , n u n u m a i picioarele, ci şi
m â i n i l e şi capul" (Ioan 13,9), adică „nu numai paşii mei să-I curăţeşti, «ci
şi m â i n i l e » - ca şi p e alţii să pot a-i povăţui [călăuzi] de mână şi către
lucrul cel bun, împreună cu mine a-i duce, «şi capul» - ca în partea cea
privitoare la cele înalte şi bogoslovească [de D u m n e z e u cuvântătoare],
curată şi neîntinată să aibă socotinţa [cugetarea] cea pentru Dumnezeu".
Deci, întru acest chip [fel] prin mărturisire [spovedanie] putem a ne spăla
ca n u , „cu nevrednicie", să ne împărtăşim din „ C i n ă " şi „spre osândă
n o u ă să mâncăm şi să b e m " (1 Corinteni
21
11,29).

13,12-16: După ce le-a spălat picioarele şi Şi-a luat hainele, S-a aşezat
iar la masă şi le-a zis: înţelegeţi ce v-am făcut E u ? (13) Voi M ă numiţi pe
22

21
„Domnul Iisus, în noaptea în care a fost vândut, aluat pâine, (24) şi, mulţămind.
a frânt şi a zis: Luaţi, mâncaţi, acesta este trupul Meu care se frânge pentru voi. Aceasta
să faceţi spre pomenirea Mea. (25) Asemenea şi paharul după Cină, zicând: Acest
pahar este Legea cea Nouă întru sângele Meu. Aceasta să faceţi ori de câte ori veţi bea
spre pomenirea Mea. (26) Căci de câte ori veţi mânca această pâine şi veţi bea acest
pahar, moartea Domnului vestiţi până când va veni. (27) Astfel, oricine va mânca pâinea
aceasta sau va bea paharul Domnului cu nevrednicie, va fi vinovat faţă de trupul şi
sângele Domnului. (28) Să se cerceteze însă omul pe sine şi aşa să mănânce din pâin*
şi să bea din pahar. (29) Căci cel ce mănâncă şi bea cu nevrednicie, osândă îşi mănânci
şi bea, nesocotind trupul Domnului. (30) De aceea, mulţi dintre voi sunt neputincios;
şi bolnavi şi mulţi au murit. (31) Căci de ne-am fi judecat noi înşine, nu am mai fi
judecaţi. (32) Dar, fiind judecaţi de Domnul, suntem pedepsiţi, ca să nu fim osândit
împreună CM iumea" (1 Corinteni 11, 23-32).
22
în ediţia de la 1805, în loc de „S-a aşezat iar la masă şi le-a zis: înţelegeţi ce v-am
făcut Eu?", se găseşte „şezând iarăşi, a zis lor: Cunoaşteţi ce v-am făcut vouă?"
TÂLCUIREA SFINTEI EVANGHELII DE LA IOAN Capitolul 13 333

Mine: învăţătorul şi Domnul, şi bine ziceţi, că sunt. (14) Deci, dacă Eu,
23

Domnul şi învăţătorul, v-am spălat vouă picioarele, şi voi sunteţi datori ca

să spălaţi picioarele unii altora; (15) că v-am dat vouă pildă, ca, precum am
făcut Eu vouă, să faceţi şi voi. (16) Adevărat, adevărat zic vouă: N u este 24

sluga mai mare decât stăpânul său, nici solul mai mare decât cel ce l-a
25

trimis pe el. (23,23) Matei 2 3 , 8 , 1 0 / Luca 6 , 4 6 / 1 Corinteni 8, 6; 1 2 , 3 / Filipeni 2 , 1 1 - 1 2

( 2 3 , 2 4 ; Marcu 1 0 , 4 5 / 1 Fetru 5 , 5 / Romani 1 2 , 1 0 / Galateni 6 , 1 - 2 (13,15) Matei 1 1 , 2 9 /
Filipeni 2 , 5 - 9 (13,16) Matei 1 0 , 2 4 / Luca 6 , 4 0 / Ioan 1 5 , 2 0 / 1 Ioan 2 , 6

Iarăşi, n u n u m a i către Petru, ci şi către toţi face v o r b ă ş i , pricina

[temeiul] d e atâta smerenie, către dânşii pune. Iar aceasta este că se cuvine
să se facă şi ei următori Lui [să-I urmeze Lui]. însă nu c u m v a şi [atunci]
când îi zicea lui Petru că „vei cunoaşte după a c e s t e a " (Ioan 13, 7), p e n t r u
vremea cea de a c u m îi zicea? „Căci, «vei c u n o a ş t e » , o, P e t r e , « d u p ă
acestea», când «voi lua hainele» Mele şi, «şezând», voi începe a v ă învăţa
pe voi şi a zice: «Cunoaşteţi ce v-am făcut vouă?» Căci, dacă E u , p e Care
voi M ă m ă r t u r i s i ţ i c u m că sunt « D o m n » şi « D a s c ă l » - şi b i n e M ă
mărturisiţi, «căci sunt» - picioarele voastre le-am s p ă l a t " - şi n u a zis: „ale
slugilor, ale necărturarilor şi neînvăţaţilor", ci a lăsat aceasta, ca ei să o
socotească - „voi, datorie netrecută [de neînlăturat] aveţi, unul altuia a
spăla picioarele, adică a sluji cu toată slujirea unul a l t u i a " . Căci aceasta a
voit [ D o m n u l a arăta], prin spălarea [picioarelor] - care lucru se socoteşte
slujirea cea mai de jos - anume, că şi pe celelalte, care sunt mult mai cinstite,
datori s u n t e m a le face. „Căci «pildă v-am dat v o u ă , ca p r e c u m E u v-am
făcut v o u ă , aşa şi voi să faceţi», cu aceeaşi osârdie adică. M ă c a r că aceea
ce am făcut Eu şi mai mare este, pentru că «Stăpân» fiind E u , ale «slugilor»
picioare le-am spălat, iar voi, picioarele celor d i m p r e u n ă cu voi slujitori
să le spălaţi". însă vedem că şi dascălii [învăţătorii] scriu copiilor slovele
[literele] foarte frumos, ca prin asemănare, m ă c a r mai î n d e a p r o a p e să vie
[învăţăceii cu scrierea].
Şi, de nevoie îi sfătuieşte pe Apostoli acestea, căci, fiindcă a v e a u să
dobândească cinste - unii adică mai multă, iar alţii mai puţină - , ca să n u
se înalţe unii asupra altora, tuturor acestora le surpă cugetele: „Căci «nu
este slugă mai mare decât stăpânul său», până c â n d este «slugă»; «nici
sol m a i m a r e decât cel ce l-a trimis pe el», până când este «sol». Iar, c â n d
se va face mai mare, atunci n u mai este nici «slugă», nici « s o l » " . ;

23
în ediţia de la 1805, în loc de „învăţătorul", se găseşte „Dascălul".
24
în ediţia de la 1805, în loc de „Adevărat, adevărat", se găseşte „Amin, amin".
25
în ediţia de la 1805, în loc de „stăpânul", se găseşte „domnul".
334 Capitolul 13 SFÂNTUL TEOFILACT ARHIEPISCOPUL BULGARIEI

13,17-19: Când ştiţi acestea, fericiţi sunteţi dacă le veţi face. (18) Nu
26

zic d e s p r e voi toţi; căci Eu ştiu pe cei pe care i-am ales. Ci ca să se îm­
p l i n e a s c ă Scriptura: „Cel ce mănâncă pâinea cu M i n e a ridicat călcâiul
27

î m p o t r i v a M e a " . (19) D e acum vă spun vouă, înainte de a fi aceasta, ca să

28

credeţi, c â n d se va împlini, că Eu sunt . 29

(33, 37) lacov 1,25 (33,38-39) Psalm 40,9; 54,14-15 / Daniil 11,26 / Matei 10,36:26,23
/ Luca 21,7; 22,21 / Ioan 14,29; 16,4 / Faptele Apostolilor 1,16,19

C a să n u zică ei: „Pentru ce ne zici nouă «acestea», ca şi c u m nu le-am

şti? Ş t i m şi noi binele smereniei" - pentru aceea spune [Domnul]: „«De
ştiţi», n u ajunge numai aceasta, ci atunci cu adevărat «sunteţi fericiţi, de
le veţi şi face» pe e l e " . Pentru că şi iudeii ştiau poruncile, însă nu sunt
„ f e r i c i ţ i " , ci prea ticăloşi [ticăloşiţi, neputincioşi, slăbănogiţi], fiindcă nu
le făceau {împlineau].
„ N u pentru voi toţi grăiesc, căci Eu ştiu p e care i-am a l e s " . II vădeşte
şi nu-1 vădeşte pe vânzătorul, umbros aducând [tainic grăind] cuvântul,
pentru că voia să-1 aducă pe el la pocăinţă. Pentru aceasta şi toate celelalte
faceri de bine care către el [Iuda] le-a arătat, lăsându-le [trecându-le], pe cea
care mai mult decât toate era îndeajuns să-1 înfrunteze pe el, p e aceasta o a
pus: „Cel care mănâncă pâinea Mea , cel care se hrăneşte de la Mine, cel
30

care împreună cu Mine se îndulceşte din masă" - care, lucru , şi pe vrăjmaşi 31

îi îmblânzeşte. Şi nu a zis [Domnul]: „Acesta M ă vinde p e M i n e " , ci: „«A

ridicat asupra M e a călcâiul», adică vicleşug şi înşelăciune a alcătuit [urzit]
împotriva M e a " - după asemănarea celor care, se luptă, care punând piedică
celor împotriva cărora se luptă, îi aruncă jos, prin a călca călcâiele lor.
Iar, grăind cuvântul acesta - „Nu pentru voi toţi g r ă i e s c " - , ca n u la
mulţi [ucenici] să le aducă frica, îl deosebeşte pe el [Iuda] învederat şi
arată că: „Unul este cel care împotriva Mea c u g e t ă " , pentru aceea zice:
„ C e l c e m ă n â n c ă pâinea M e a " .
Iar, spunând Iisus: „Eu ştiu pe care i-am a l e s " , ce v o m zice pentru
Iuda? A u n u şi p e el l-a ales? L-a ales, cu adevărat, când era b u n - precum

In ediţia de la 1805, în loc de „când ştiţi", se găseşte „de ştiţi".

26

în ediţia de la 1805, în loc de „împlinească", se găseşte „plinească".

27

în ediţia de la 1805, în loc de „Cel ce mănâncă pâinea cu M i n e a ridicat călcâiul

28

împotriva Mea", se găseşte „Cel ce mănâncă împreună cu Mine pâine, a ridicat asupra
mea călcâiul său".
în ediţia de la 1805, versetul 19 este: „De acum zic vouă mai înainte de a se face,
29

ca atunci când se va face, să credeţi, că Eu sunt".

„Chiar omul cu care eram în pace, în care am nădăjduit, care a mâncat pâinea
30

mea, a ridicat împotriva mea călcâiul" (Psalm 40, 9).

Adică, împreună şederea la masă şi împreună ospătarea.
31
TÂLCUIREA SFINTEI EVANGHELII DE LA IOAN Capitolul 13 335

şi pe Saul (1 Regi 9,15-17) - , însă s-a schimbat, că d e sineşi stăpâni tor era
[cu voire slobodă] şi D u m n e z e u îl lasă pe fiecare să facă p r e c u m voieşte,
căci nu ridică [curmă] stăpânirea de sineşi [voia slobodă a o m u l u i ] . Insă,
după ce s-a schimbat Iuda, l-a lepădat, măcar, deşi, mai înainte l-a „ a l e s " .
Iar, aceasta ce zice: „ca să se plinească S c r i p t u r a " , aşa să o înţelegi,
precum şi p e celelalte care erau asemenea [cu aceasta], pentru c a r e , de
multe ori a m zis . Căci, n u pentru aceasta a fost silit Iuda să-L v â n d ă [pe
32

Domnul], pentru ca să se arate adevărate cuvintele Scripturii, căci aceasta

este plină d e toată hula, ci ca să cunoaştem că pentru acesta a zis Scriptura,
[acesta] p e carele îl v e d e m acum că a săvârşit lucrul.
„însă acestea toate" - zice [Domnul] - „«mai î n a i n t e » le grăiesc pentru
vânzătorul, «ca atunci când se vor face, să c r e d e ţ i , că Eu s u n t » , adică,
adevărate grăiesc".

23,20: Adevărat, adevărat zic vouă : Cel care primeşte pe cel pe care îl
33

voi trimite Eu, pe M i n e M ă primeşte; iar cine M ă primeşte pe M i n e primeşte

pe Cel Ce M - a trimis pe M i n e . <i3,20; Matei 10,40 / L u c a 9 , 4 8 ; 10,16

Ce potrivire au către cele mai dinainte acestea, care a c u m se grăiesc?

Căci, la cuvântul cel pentru vânzătorul [Iuda], a adăugit: „Cel care primeşte
pe cel pe care îl voi trimite Eu, pe M i n e M ă p r i m e ş t e " . C u adevărat, prea
mare potrivire [au], căci, după ce a zis că are să fie v â n d u t şi le-a spus că va
să-i lase p e dânşii şi după aceea aveau ei să iasă şi să se risipească şi multe
rele să pătimească, prin două chipuri [pilde] îi mângâie pe dânşii: prin unul,
adică, de la Sine însuşi, căci le-a arătat lor cele c e şi El însuşi avea să le
pătimească şi cele p e care le-a făcut către v â n z ă t o r u l [ I u d a ] , s p ă l â n d
picioarele lui şi, părtaş mesei primindu-1. Căci, dacă de acestea îşi v o r aduce
aminte ei [ucenicii], cu adevărat, toate relele, cu lesnire le vor suferi. Aşadar,
un chip d e mângâiere este acesta, prin cele ce El le-a făcut, cmstindu-1 pe
vrăjmaşul S ă u p â n ă în sfârşit şi, prin cele ce a v e a să p ă t i m e a s c ă El,
mângâindu-i pe dânşii. Iar alt chip este: că le-a deschis lor casele tuturor şi
le-a făgăduit că toţi îi vor «primi» pe ei, cei care cuvântul lor vor asculta
Vezi, acum, c u m se potrivesc acestea cu cele mai d e sus?
Avea El să-i lase p e dânşii, aveau ei să pătimească n e n u m ă r a t e rele şi
greutăţi, i-a mângâiat p e ei cu pilda Sa, având a Se vinde de ucenic şi
spălându-i lui picioarele; îi mângâie pe ei şi prin aceasta: că le s p u n e lor
mai înainte, că de vor şi pătimi multe rele, însă toţi îi vor primi p e ei, căci

32
Vezi, de pildă, tâlcuirile de la Ioan 9, 3 -5; 11, 4-6 şi 12, 36 -40.
b b

33
In ediţia de la 1805, în loc de „Adevărat, adevărat zic vouă", se găseşte „Amin,
amin grăiesc vouă".
336 Capitolul 13 SFÂNTUL TEOFILACT ARHIEPISCOPUL BULGARIEI

grăieşte: „Cel care v ă primeşte pe voi, «pe M i n e M ă primeşte» şi prin

M i n e , pe Dumnezeu şi Tatăl" . Socoteşte chip de mângâiere, căci zice:
34

„Ca pe însuşi Dumnezeu vă vor cinsti pe voi oamenii, deci, nu vă întristaţi

pentru răutăţile acelora care vă vor goni [prigoni, alunga] pe voi".

23,22-22: Iisus, zicând acestea, S-a turburat cu d u h u l şi a mărturisit

şi a zis: Adevărat, adevărat zic vouă că u n u l dintre v o i M ă va vinde. 35

(22) D e c i ucenicii se uitau unii la alţii, n e d u m e r i n d u - s e despre cine

Vorbeşte . 36
(13,21) Matei 1 0 , 4 : 2 6 , 2 1 / Marcu 14,18 / Luca 22,21 (13,22) Matei 26,22

Socotind Domnul că vânzătorul de amândouă s-a lipsit - şi de răbdarea

cea întru osteneli şi de căutarea şi cinstea cea de la cei ce aveau să-i pri­
mească - „Se turbură cu d u h u l " , adică Se m â h n e ş t e sufletul Lui. „Şi a
m ă r t u r i s i t " - zice [Evanghelistul] - , adică mai înainte a spus, mai înainte
a mărturisit, a hotărât . 37

Deci, „ucenicii, nepricepându-se, căutau u n u l la altul". Căci, cu toate

că fiecare dintre ei se ştia pe sine însuşi curat şi nimic viclean întru cugetele
lor n u cunoşteau, însă cuvântul Domnului, mai vrednic de credinţă îi
socoteau, decât cugetele lor. Pentru aceasta se şi întristează ei şi nu se
pricep [dumiresc], căci hotărârea [grăirea] era a Celui nemincinos, despre
care ei credeau fără de îndoială că se va împlini.
Iar unii, aceasta ce zice: „unul din [dintre] v o i " , aşa o au înţeles: „Unul,
căzând din ceata voastră, şi din [dintre] voi ieşind, M ă va vinde". Precum
şi aceasta: „Iată A d a m s-a făcut ca u n u l d i n [dintre] N o i " (Facere 3, 22);
pentru că şi aici, graiul acesta, mai cu iscodire l-au înţeles aceia: „S-a făcut

Aici, Sfântul Maxim Mărturisitorul, ne învaţă aşa: „Cuvântul lui Dumnezeu şi al

34

Tatălui se află tainic în fiecare dintre poruncile Sale; iar Dumnezeu şi Tatăl Se află întreg
nedespărţit, în întreg Cuvântul Său, în chip firesc. Cel ce primeşte, prin urmare, porunca
dumnezeiască şi o împlineşte, primeşte pe Cuvântul lui Dumnezeu, aflător în ea. Iar, cel ce
a primit pe Cuvântul prin porunci, a primit, totodată, prin El, pe Tatăl, Care Se află în El ir.
chip firesc şi pe Duhul Sfânt, Care Se află în El în chip firesc. Căci, a zis: «Amin, amin zic
vouă, cel ce primeşte pe Cel ce-I voi trimite, pe Mine mă primeşte; iar cel ce Mă primeşte
pe Mine, primeşte pe Cel Ce M-a trimis pe Mine» (Ioan 13, 20). Aşadar, cel ce a primit c
poruncă şi a împlinit-o pe ea, a primit tainic pe Sfânta Treime" (Filocalia românească, A dous
sută a capetelor gnostice, cap 71, voi. 2, ed. Humanitas, Bucureşti, 1999, p. 191).
In ediţia de la 1805, în loc de „Adevărat, adevărat zic vouă că unul dintre voi", se
35

găseşte „Amin, amin grăiesc vouă că unul din voi".

In ediţia de la 1805, versetul 22 este: „Căutau drept aceea unul la altul ucenicii
36

nepricepându-se pentru cine grăieşte".

Adică, a grăit, a pus înainte, a adus, a hotărnicit, a exprimat în cuvânt înaintea
37

ucenicilor cele care puteau fi văzute şi ştiute numai de privirea atotvăzătoare a lu:
Dumnezeu.
TÂLCUIREA SFINTEI EVANGHELII DE LA IOAN Capitolul 13 337

ca unul ce a căzut «din [dintre] Noi», adică p r e c u m şi diavolul, căci, aşa

cum acela a căzut, aşa şi acesta, prin neascultare, «s-a făcut [ca u n u l ] d i n
[dintre] N o i » , adică a căzut de la Noi".

13, 23-26": Iar la masă era rezemat la pieptul lui Iisus u n u l dintre
ucenicii Lui, pe care îl iubea Iisus . (24) Deci S i m o n Petru i-a făcut s e m n
38

acestuia şi i-a zis: întreabă cine este despre care v o r b e ş t e . (25) Ş i căzând 39

acela astfel la pieptul lui Iisus, I-a zis: D o a m n e , cine este? (26) Iisus i-a
răspuns: Acela este, căruia Eu, întingând bucăţica de p â i n e , i-o voi d a . 40

(13,23) Ioan 19,26; 20,2; 21,7,20-24 (13,24-25) Luca 22,23 (13,26) Matei 2 6 , 2 3 / Marcu 1 4 , 2 0 / Luca 2 2 , 2 1

Pentru ce, toţi temându-se, şi însuşi verhovnicul Petru cutremurân-

du-se, Ioan [Evanghelistul], ca şi cum s-ar desfăta, se „culcă p e s â n u l "
Domnului? Şi iarăşi, pentru ce zice despre el însuşi: „pe care îl i u b e a
I i s u s " ? Aşadar, s-a „culcat" pentru aceste două pricini: mai întâi, fiindcă
era iubit mai mult decât toţi ceilalţi şi al iubirii s e m n este a se „culca p e
s â n u l " Domnului; iar apoi, vrând să se arate pe sine înstrăinat de vinovăţie,
prin îndrăznire şi cutezare.
Iar, pentru sine însuşi mărturiseşte că „îl i u b e a " p e el Iisus, întrebarea
dezlegându-i-o, ca n u [cumva] auzind tu că „Petru i-a făcut l u i s e m n " s ă
întrebe, să socoteşti cum că i-a făcut lui semn ca unui mai mare, zice E v a n ­
ghelistul pentru sine: „Nu ca unuia mai mare mi-a făcut mie s e m n P e t r u ,
ci ca unuia iubit de Hristos". Deci, mai vârtos [cu prisosinţă] a minţii celei
smerite şi nu a celei trufaşe este aceasta Căci n u zice: „Eu îl i u b e a m p e
Iisus, lucru care de la ceea ce a făcut Petru se mărturiseşte [ a d e v e r e ş t e ] " .
Insă ce [zice]? „Acela mă iubea pe mine, pentru mila şi îndurarea Sa primin-
du-mă pe m i n e " . Ceea ce şi Apostolul zice: „Alerg, d o a r voi şi p r i n d e ,
întru ce sunt şi prins de D u m n e z e u " (Filipeni 3,12); şi iarăşi: „ C u n o s c â n d
41

pe D u m n e z e u , iar mai vârtos fiind cunoscuţi de D u m n e z e u " (Galateni 42

4,9). Aşadar, şi aceasta ce zice: „pe care îl i u b e a I i s u s " - n u fală, ci arătare

a smereniei este.

38
în ediţia de la 1805, versetul 23 este: „Şi era unul din ucenicii Lui culcat pe sânul
lui Iisus, pe carele îl iubea Iisus".
39
în ediţia de la 1805, în loc de „şi i-a zis: întreabă cine este despre care v o r b e ş t e " ,
se găseşte „să întrebe, cine ar fi de carele grăieşte".
40
în ediţia de la 1805, în loc de „bucăţica de pâine, i-o voi da", se găseşte „pâinea
voi da".
41
„Nu (zic) că am şi dobândit îndreptarea, ori că sunt desăvârşit; dar o urmăresc
ca doar o voi prinde, întrucât şi eu am fost prins de Hristos I i s u s " (Filipeni 3,12).
42
„Acum însă, după ce aţi cunoscut pe Dumnezeu, sau mai degrabă după ce aţi
fost cunoscuţi de Dumnezeu, cum vă întoarceţi iarăşi la înţelesurile cele slabe şi sărace,
cărora iarăşi voiţi să le slujiţi ca înainte?" (Galateni 4, 9).
338 Capitolul 13 SFÂNTUL TEOFILACT ARHIEPISCOPUL BULGARIEI

Dar, pentru ce nu îl întreabă pe Domnul însuşi Petru, ci lui Ioan „i-a făcut
s e m n " ? Fiindcă, din multa fierbinţeală [aprindere a râvnei], se află [se vede
el] că de multe ori s-a pornit, însă apoi a fost certat, pentru aceasta, acum s-a
temut să întrebe, ca nu şi acum să-1 certe pe el Domnul, ca pe un îndrăzneţ.
Şi, pentru care pricină, Ioan „cade pe pieptul l u i I i s u s " , aşa, fără de
nici o evlavie şi fără de nici o sfială? Pentru că încă n u socotea nimic mare
pentru Hristos, nici n u erau învăţaţi să aducă cinstea cea vrednică celor
cinstiţi , căci erau o a m e n i pescari, şi neştiutori erau de ceea ce se cuvine.
43

Şi-1 lasă p e ei [Ioan] Domnul să „cadă pe p i e p t " , risipindu-i lui mâhnirea

şi alinând turburarea cugetului lui şi, în scurt [a zice], întristarea potolind.
Căci, se poate că şi în feţele lor multă mâhniciune [mâhnire] se a r ă t a
Şi nici aşa, întrebat fiind Domnul, nu-L arată a n u m e p e vânzătorul, ci
prin „ p â i n e " , oarecum îl vădeşte pe el, ruşinând p e vânzătorul şi adu-
cându-1 p e el întru simţire a mesei şi a pâinii, din care împărtăşindu-se el,
n u i se cuvenea a vinde şi împotriva Hrănitorului a se turba [întărâta].
Zice [Domnul]: „Ia «pâinea», căreia, dimpreună cu M i n e te-ai împărtăşit,
şi v i n o întru simţirea mesei celei de obşte". însă [Iuda] n u a înţeles, de
patimă fiind întunecat la suflet.
D e voieşti şi tu să şezi aproape de Iisus şi „pe p i e p t u l Lui să c a z i " şi
tainele de la Dânsul să te înveţi, sârguieşte-te ca să fii iubit de Dânsul,
prin m i n t e fără de vicleşug şi bună. Pentru că, şi Ioan [Evanghelistul], mai
fără d e răutate şi mai fără de vicleşug şi mai blând decât toţi era, pentru
aceasta era şi „iubit". Deci, şi tu, de vei fi întru acest chip fără de răutate,
te vei învrednici şi „pe pieptul lui Iisus a c ă d e a " , care lucru este semn al
vredniciei celeibogosloveşti [de Dumnezeu cuvântătoare]. Căci Scriptura
ştie [spune] că „în i n i m ă se ascund cuvintele D o m n u l u i " (Psalm 118,11).
Şi aşa se v a descoperi ţie toată taina şi „ v â n z ă t o r u l " Cuvântului. Căci,
aceluia care i s-a încredinţat darul bogosloviei [cuvântării de D u m n e z e u ,
teologiei], arătat [vădit, adeverit] i se face şi „ v â n z ă t o r u l " Cuvântului,
adică acela care nu are Dreaptă Credinţă. Pentru că ereticul, stricând
cuvântul adevărului - care este „ p â i n e " - nu „curat" [deplin], ci „ î n t i n s "
se arată că îl are pe e l . 44

13, 26 -31": Şi î n t i n g â n d bucăţica, a luat-o şi a dat-o lui I u d a , fiul lui

b

S i m o n Iscarioteanul. (27) Şi după îmbucătură a intrat atunci satana în

Adică, celor vrednici de cinstire.

43

Ereticul este „necurat", precum şi Iuda, care L-a vândut pe Domnul, iar semnul,
44

pecetea celui cu credinţa stricată este „pâinea întinsă", prin care şi Iuda a fost, deopotrivă,
vădit şi aşteptat să se întoarcă prin pocăinţă.
TÂLCUIREA SFINTEI EVANGHELII DE LA IOAN Capitolul 13 339

el. Iar Iisus i-a zis: Ceea ce faci, fă mai curând . (28) D a r n i m e n i din cei
45

£e şedeau l a masă n-a înţeles pentru ce i-a zis aceasta. (29) Căci unii
46

socoteau, d e o a r e c e Iuda avea punga, că lui îi zice Iisus: C u m p ă r ă cele

47

de care a v e m trebuinţă la sărbătoare , sau să dea ceva săracilor. (30)

48

Deci d u p ă ce a luat acela bucăţica de pâine, a ieşit n u m a i d e c â t . Şi era

noapte. (32) Şi când a ieşit e l 49
« 3 , 2 6 ) M a t e i 2 6 , 2 3 / M a r ™ 14,20/
Luca 22,21 (13,27) Matei 26,14 / Marcu 14,21 / Luca 22,3 / Ioan 1 3 , 2 (13,29) Ioan 12,6

După ce D o m n u l „i-a dat lui Iuda pâinea [bucăţica]" - ca, venind

[acesta] î n t r u simţirea mesei şi a „pâinii", doar, doar se v a l e p ă d a de
vindere, însă Iuda nici aşa n u s-a făcut mai bun - atunci, dar, atunci, mai
de săvârşit [desăvârşit] s-a făcut al satanei şi de atunci s-a dat lui ca un
neîndreptat. Aşadar, până când era socotit că este unul din ucenici şi parte
a acelei sfinte cete, n u avea intrare într-însul satana, î n s ă , d u p ă ce l-a
despărţit p e el D o m n u l şi l-a osebit dintre ceilalţi ucenici, vădindu-1 prin
„pâine", d e atunci l-a luat pe el, ca pe un părăsit de D o m n u l şi despărţit
de dumnezeiasca ceată [a ucenicilor]. Căci, vezi şi aceasta ce zice: „a intrat
într-însul satana", adică, întru cele mai dinlăuntru ale inimii lui s-a vârât
şi a cuprins sufletul lui. Pentru că, mai înainte, din afară îl supăra pe el
prin p a t i m a iubirii de argint, însă acum de săvârşit [desăvârşit] l-a stăpânit
pe dânsul, şoptindu-i lui vinderea.
Deci, îi zice Iisus lui: „Ceea ce vrei să faci, fă mai în grabă". însă aceasta
nu este a unuia care îl îndeamnă pe el [Iuda] spre vindere, ci a unuia care
oarecum îl îrifruntă p e el şi îi dă voie să vie spre vindere, căci i-a zis: „fă", ca
şi c u m i-ar fi zis aceasta: „Iată, te las p e tine, fă ce voieşti, nu zăticnesc
[împiedic] voinţa ta, de acum nu te mai opresc". Pentru că mai înainte, El
oprea răutatea aceluia, păzindu-Şi [rânduindu-Şi, iconomisindu-Şi] Lui
vremea morţii, precum şi grăia: „Nimeni nu ia sufletul M e u de la Mine, ci
Eu îl pun p e el de la Mine î n s u m i " (Ioan 10,18).
„Iar aceasta nimeni din cei ce şedeau nu a c u n o s c u t - o " . Vrednică de
cercare [cercetare] este aceasta - anume cum „nimeni n u a c u n o s c u t " - ,

45
în ediţia de la 1805, versetele 2G -U sunt: „Şi întingând pâinea, o a dat Iudei al lui
b

Simon Iscărioteanul, şi după pâine, atuncea a intrat într-însul satana. Deci a zis Iisus
lui: Ceea ce vrei să faci, fă mai în grabă".
46
în ediţia de la 1805, în loc de „şedeau la masă n-a înţeles", se găseşte „şedeau nu
a cunoscut".
47
In ediţia de la 1805, în loc de „deoarece", se găseşte „de vreme ce".
48
în ediţia de la 1805, în loc de „sărbătoare", se găseşte „praznic".
49
în ediţia de la 1805, versetul 30 este: „Deci după ce a luat el pâinea, îndatăşi a
ieşit. Şi era noapte, când a ieşit", încheindu-se cu începutul versetului 31 din ediţia 1988
a Sfintei Scripturi.
340 Capitolul 13 SFÂNTUL TEOFILACT ARHIEPISCOPUL BULGARIEI

cu toate că, întrebat fiind Domnul: „Cine este vânzătorul?", a zis: „Căruia
Eu îi voi da p â i n e " (Ioan 13, 25-26). Aşadar, se vede că în taină a spus
[Domnul] aceasta, numai lui Ioan, încât, nimeni altul, din ceilalţi să nu fi
auzit, de vreme ce, şi Ioan, „pe piept căzând" (Ioan 13,25), întreabă, oarecum
ca la ureche, ca să nu se facă arătat vânzătorul; căci de s-ar fi făcut arătat,
poate Petru ar fi scos sabia şi l-ar fi tăiat pe el. însă, oare, nici Ioan nu l-a
„ c u n o s c u t " pe acela? Nici el, pentru că nu credea că [Iuda], fiind ucenic, la
atâta călcare de lege va veni [ajunge], deoarece, departe de acest fel de
vicleşug fiind acel sfânt suflet [al lui Ioan], nici pentru altul nu bănuia cu
lesnire [cu uşurinţă] aceasta Aşadar, „nimeni n u a c u n o s c u t " , ci au socotit
că, spunând aceasta: „fă mai î n grabă", îi zice ca „să c u m p e r e ceva pentru
p r a z n i c " , sau ca „să dea ceva săracilor", căci multă purtare de grijă avea
[Domnul] pentru săraci. Şi Cel Care pe alţii i-a sfătuit să n u aibă „traistă",
nici „ b a n i " (Matei 10,10; Marcu 6,8; Luca 9, 3; 10,4), El şi „ p u n g ă " purta [în
ceata Sa], arătând că şi celui neagonisitor şi răstignit lumii, multă purtare
de grijă i se cuvine să aibă pentru partea aceasta [a miluirii săracilor].
Şi zice: „Şi era noapte, când a ieşit". Nici aceasta n u o a însemnat în
treacăt Evanghelistul, anume că „era n o a p t e " , ci ca să ne arate nouă că,
nici vremea nu l-a zăticnit [oprit, împiedicat] p e el [Iuda], ci, şi „noapte"
fiind, a săvârşit r ă u t a t e a Deci, „a ieşit" joi seara - precum mi se pare mie
- când „a intrat într-însul s a t a n a " - căci miercuri l-a bântuit p e el, când
femeia cea de la Matei a turnat mirul [pe capul Domnului] (Matei 26, 7) -
iar el, „ i e ş i n d " , s-a tocmit cu iudeii pentru vindere. Şi joi seara „a intrat
î n t r - î n s u l satana", adică în inima lui - pentru că una este a lovi pe cineva
cu m â n a dinafară şi alta a înfige într-însul sabia şi a o băga pe ea în inimă.
Deci, „a ieşit" Iuda de la Mântuitorul şi simţitor şi gânditor . „Şi era 50

n o a p t e " - încă poate şi gândită [raţională, cugetătoare] noapte, întunecarea

ceea ce îl stăpânise p e el, a iubirii de argint.

13, 3V'-32: I i s u s a z i s : A c u m a f o s t p r e a s l ă v i t F i u l O m u l u i şi
D u m n e z e u a fost preaslăvit întru El. (32) Iar dacă D u m n e z e u a fost
preaslăvit întru El, şi D u m n e z e u îl va p r e a s l ă v i întru El şi îndată îl va
preaslăvi . 51
(13, 31) Ioan 12, 23-28 / 1 Petru 4 , 1 1 (13, 32) Ioan 12, 23; 17,1

Fiindcă gândurile ucenicilor căzuseră [se oborâseră], iarăşi le ridică

p e ele, zicând: „ A c u m S-a proslăvit Fiul O m u l u i " , căci îi învaţă pe ei să

Adică, şi în chip văzut şi simţitor, dar şi în chip nevăzut şi gânditor, raţional, cugetător.
50

51
în ediţia de la 1805, versetele 31-32 sunt: „Zis-a Iisus: Acum S-a proslăvit Fiul
Omului şi Dumnezeu S-a proslăvit întru El. (32) Dacă S-a proslăvit Dumnezeu întru
El, şi Dumnezeu îl va proslăvi pe El întru Sineşi şi îndată îl va proslăvi pe El".
TÂLCUIREA SFINTEI EVANGHELII DE LA IOAN Capitolul 13 341

nu se mâhnească, ci, mai vârtos să se bucure, căci „ s l a v ă " este aceasta,

adică a pătimi El, şi prin cele de necinste, cinste oamenilor a pricinui.
însă şi întru alt chip [fel]: „S-a proslăvit" prin minunile cele d e la
Cruce, „soarele întunecându-se" (Luca 23,45), „pietrele d e s p i c â n d u - s e "
(Matei 27,51), „catapeteasma rupându-se" (Marcu 15,38) şi toate celelalte
minuni făcându-se (Matei 27,52-54).
Dar, cum „îl va proslăvi Dumnezeu pe Fiul întru Sineşi [El]"? A d i c ă ,
prin El însuşi, n u prin altul, nu prin îngeri şi Arhanghelii, nici prin altă
Putere , ci prin El însuşi, căci toate le-a făcut spre slava Fiului. Deci, zice:
52

„îndată îl va proslăvi pe El", adică nu va zăbovi, ci întru însăşi C r u c e a ; şi

iarăşi: după trei zile, când îl va învia pe El, şi după cincizeci de zile c â n d
va da ucenicilor darul Duhului . 53

însă, ia să v e d e m şi din cele de mai sus înţelegerea graiurilor. „ « A c u m

S-a proslăvit Fiul Omului», adică Eu, învăţând, m i n u n i făcând, n u a stat
[rămas] la Mine slava, ci la Dumnezeu şi Tatăl s-a suit. Deci, de v r e m e ce
slava M e a se face slavă a Tatălui, n u vă mâhniţi, căci Tatăl iarăşi M ă va
«proslăvi» pe Mine, ca şi El să Se «proslăvească». C ă c i , au d o a r ă , E u la
Mine răpesc slava, iar la El n u se suie [urcă]? N u , ci de obşte este slava
[Noastră]. Pentru aceea, iarăşi M ă va «proslăvi» p e M i n e , şi n u va z ă b o v i ,
ci «îndată» - când Patimile cele de necinste voi pătimi, c â n d prin m o a r t e
voi fi socotit a fi luat din mijloc - atunci, mai vârtos [cu prisosinţă], M ă
54

va cinsti, atunci, prin înviere, arătat M ă va f a c e " .

52
După cum este, îndeobşte, cunoscut, ierarhia cerească a Cetelor îngereşti este
alcătuită din: Scaune, Domnii, începătorii, Stăpânii, Puteri, H e r u v i m i , Serafimi,
Arhangheli şi îngeri.
53
Pentru acestea, Sfântul Maxim Mărturisitorul, ne tâlcuieşte şi în acest fel: „Slăveşte
pe Dumnezeu în sine, nu cel ce-L laudă pe Dumnezeu în cuvinte, ci cel ce rabdă de
dragul lui Dumnezeu pentru virtute, pătimiri, dureri şi osteneli. Acesta e slăvit, la rândul
său, de Dumnezeu, cu slava aflătoare în Dumnezeu, primind prin împărtăşire harul
nepătimirii, ca o încoronare a virtuţii. Căci, tot cel ce slăveşte pe Dumnezeu în sine, prin
pătimiri pentru virtute în decursul făptuirii, se slăveşte şi el în Dumnezeu, prirnind lumina
celor dumnezeieşti într-o contemplaţie liberă de patimă. «Acum S-a preamărit Fiul
Omului şi Dumnezeu S-a preamărit întru El. (32) Iar dacă D u m n e z e u S-a preamărit
întru El şi Dumnezeu îl va preamări pe El întru Sine. Şi îndată îl va preamări pe El»
(Ioan 13,31-32). De aici, se vede limpede că pătimirilor pentru virtute le urmează darurile
dumnezeieşti" (Filocalia românească, A doua sută a capetelor gnostice, cap 72, voi. 2, ed.
Humanitas, Bucureşti, 1999, pp. 191-192).
54
Adică, a fi dat Domnul pe deplin pierzării, după gândul şi cunoştinţa trupească a
iudeilor.
342 Capitolul 13 SFÂNTUL TEOFILACT ARHIEPISCOPUL BULGARIE]

13,33: Fiilor, încă puţin timp sunt cu voi. Voi M ă veţi căuta, dar, după
c u m a m s p u s iudeilor - că unde M ă duc Eu, voi n u puteţi veni - vă spun
VOUă a c u m . 55
(33,33) Isaia 6 3 , 3 / Ioan 7,33-34; 8,21 / 1 Petru 4, li

Fiindcă, peste puţine zile aveau ei să pătimească cele de întristare,

pentru asta, mai înainte le spune lor acestea [de a c u m ] , ca întru aducerea
aminte să le aibă şi mai înainte să se gătească [pregătească] pentru ele.
încă şi aceasta se aduce [urcă, trece] spre slava Lui, căci nu puţină
slavă îi era Lui aceasta, anume că a spus mai înainte ucenicilor cele care
aveau să li se întâmple lor, [mai] pe urmă aducându-şi aminte ucenicii că
D o m n u l mai înainte le-a grăit lor acelea Şi, arătând că n u atunci ştia întâi
[pentru prima dată], ci şi cu mult mai înainte că îl vor „ c ă u t a " pe El, fiind
ei întru ispite, zice [Domnul] că şi iudeilor, însăşi aceasta le-a spus-o (Ioan
7, 33-34; 8, 21), ca Acela Care, cu mult mai înainte a ştiut . 56

Iar, aceasta grăind El: „unde Eu merg", arată că moartea Lui este trecere
şi m u t a r e mai bună, în loc ce nu primeşte trupuri stricăcioase. Şi iudeilor
le zicea că: „ M ă veţi căuta pe M i n e şi u n d e Eu merg, voi n u puteţi veni"
(Ioan 7, 34), frică aducându-le [pricinuindu-le] lor, iar ucenicilor - dorinţa
aprinzându-le-o. Pentru că obişnuim noi [oamenii], [ca atunci] când vom
v e d e a pe vreunii din cei iubiţi că se duc, mai mult a ne aprinde [de dorul
lor] şi, mai vârtos [cu prisosinţă], când ei merg în vreun loc întru care
n o u ă n u ne este cu putinţă a merge. Deci, dorinţa lor aprinzându-o, zice
acestea [Domnul]. De aceea, a adăugit şi cuvântul acesta: „ f i i l o r " , ca să nu
socotească ei că şi lor le-a grăit acestea cu aceeaşi socoteală [socotinţă] cu
care [le-a spus-o] iudeilor, ci din dragoste. Şi, cu adevărat L-au „căutat"
p e El iudeii, atunci când cetatea lor [Ierusalimul] s-a robit şi mânia cea
trimisă de la Dumnezeu, de pretutindenea asupra lor se aducea - precum
şi Iosif [Flaviu] mărturiseşte - , căci, pentru moartea lui Iisus s-a făcut lor
57

a c e a s t a Iar ucenicii [L-au „căutat"] când fugeau [din cetate în cetate], când
necazuri pătimeau - pentru aceasta şi în alt loc zice: „Lua-se-va M i r e l e şi
vor posti f i i n u n ţ i i " (Matei 9, 15; Marcu 11, 19; Luca 5, 35). Aşadar, mai
înainte spune [Domnul] cele ce vor să fie şi acestora [ucenicilor] şi acelora
[iudeilor]. Acelora, pentru necredinţă, iar acestora, p e n t r u dragoste şi
pentru ca să n u cadă ei întru neaşteptate greutăţi.

55
în ediţia de la 1805, versetul 22 este: „Fiilor, încă puţin cu voi sunt; căuta-Mă-veţi
pe M i n e şi, precum am zis iudeilor, că unde Eu merg voi nu puteţi veni, aşa şi vouă vă
zic acum".
56
Vezi şi tâlcuirile Sfântului Teofilact la Ioan 7, 32-36 şi 8, 21-24.
57
E vorba de pătimirile şi robia pe care le-au suferit iudeii, încă din perioada
apostolică. Vezi şi anexa editorială din Tâlcuirea Sfintei Evanghelii de la Luca (pp. 348-358).
ţALCUIREA SFINTEI EVANGHELII DE LA IOAN Capitolul 13 343

13,34-35: Poruncă nouă dau vouă: Să vă iubiţi u n u l pe altul. P r e c u m

gu v-am i u b i t pe voi, aşa şi voi să vă iubiţi u n u l pe altul. (35) întru
aceasta v o r c u n o a ş t e toţi că sunteţi ucenicii Mei, d a c ă veţi avea d r a g o s t e
unii faţă d e alţii . 58
(13,34)Levitic 19,18/Matei5,43/Luca 10,27/Ioan 15,12/1 Ioan2,7;3,11/
2 Ioan 1,5 / Galateni 6 , 2 / Efeseni 5 , 2 / 1 Tesaloniceni 4 , 9 (13,35) 1 Ioan 2 , 5 ; 3 , 1 0 ; 4 , 2 0

Fiindcă, auzind acestea, se putea ca ei să cadă în turburare, ca unii care

aveau să r ă m â n ă singuri, pentru aceasta îi mângâie p e ei, grăind: „ N u vă
mâhniţi, că v ă dau vouă păzitor tare «dragostea». Căci, de o veţi avea pe
aceasta, veţi fi nebiruiţi, unul de [pe] altul întărindu-vă". Apoi, fiindcă, poate,
ar fi întrebat cineva: „Cum, «poruncă nouă dai» - o, D o a m n e - «dragostea»,
pe care şi în Legea cea Veche o ştim că este legiuită?" (Deuteronom 6, 5; 10,
12; Levitic 19,18), aduce [Domnul] pe urmă că: „«Precum Eu v - a m iubit pe
voi, aşa şi v o i să vă iubiţi unul pe altul»; căci precum E u , în dar v - a m iubit
pe voi, n e a v â n d voi vreo faptă b u n ă , ci încă şi vrăjmaşă şi stricată fiind firea
cea o m e n e a s c ă , însă Eu o am luat pe ea şi o am sfinţit, aşa şi voi, în dar să v ă
iubiţi unul p e altul şi, de ţi-ar şi face ţie sminteală fratele, să nu-i p o m e n e ş t i
lui a c e e a " . Vezi că aceasta este „porunca cea n o u ă " - ca p e v e c i n u l 59

[aproapele], căruia nimic nu-i eşti dator, în dar să-1 iubeşti pe e l . Insă în 60

58
în ediţia de la 1805, în loc de „că sunteţi ucenicii Mei, dacă veţi avea dragoste unii
faţă de alţii", se găseşte „că ai Mei ucenici sunteţi, de veţi avea dragoste între voi".
59
Cuvântul vecin, cu înţelesul de aproapele, semenul, îl mai întâlnim şi în tâlcuirile de
la Matei 5, 43-44"; 19,17 -19 şi 19, 20. în limba română, acest cuvânt se pare că provine
b

din latinescul vicinus (vecin, aproape). De asemenea, este ştiut că, prin denumirea de
vecinie, era desemnată, în evul mediu, iobăgia. Această stare de serbie avea mai multe
denumiri: în Ţara Românească i se spunea rumânie, în Transilvania iobăgie, iar în Moldova
era numită vecinie sau vecinătate. Vremea iobăgiei ţăranului se întindea de obicei asupra
întregii lui vieţi pământeşti, deoarece el depindea întru totul, cu toate cele văzute ale
sale, de stăpânul său. De aceea, este cu putinţă ca denumirea dată în Moldova - vecinie
sau vecinătate - să cuprindă şi un înţeles mai adânc. E îndeobşte cunoscut că întru această
stare de serbie se aflau sate şi aşezări întregi. De aceea, relaţia dintre semeni era şi una de
vecinătate, adică de asemănare întru jugul pe care îl purtau întru această viaţă pămân­
tească. Şi, pentru că această povară era purtată, cel mai adesea, până la sfârşitul vieţii,
adică al veacului pământesc, era şi una de vecinie - care se vecinicea (veşnicea), se îndelunga
în toată curgerea vieţii unui om. Nu ne îndoim că asupra acestor şerbi, ca asupra unora
care au fost supuşi la multe silnicii de către stăpânitorii lor, Mântuitorul Hristos a făcut
lucrător cuvântul Său: „Veniţi la Mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi şi Eu vă voi odihni
pe voi" (Matei 11,28). Şi este cu putinţă ca, dintru harul Duhului Sfânt, să fi priceput unii
din cei care erau sub jugul robiei trupeşti că aproapele este vecinie (adică veşnic-vecin), iar
pecetea, întru care suntem zidiţi de Dumnezeu, este de a fi „una" (Ioan 17, 11, 22) cu
semenii noştri (adică cu cei asemenea nouă) şi numai astfel se plineşte întru noi „chipul şi
asemănarea" lui Dumnezeu (Facere 1, 26).
Pentru porunca cea nouă a dragostei, Cuviosul Isaia Pustnicul învaţă aşa: „Semnul
60

chipului Lui este iubirea Căci El însuşi a zis: «întru aceasta vă vor cunoaşte că sunteţi
344 Capitolul 13 SFÂNTUL TEOFILACT ARHIEPISCOPUL BULGARIEI

Legea cea Veche zicea „să i u b e ş t i " pe prietenul tău, ca [pe] o datorie po­
runcind să dea [întoarcă] înapoi dragostea celui care întâi a început [a dărui
dragoste] (Levitic 19,18).
Şi, arătând că n u se vor stinge [scăpata, sfârşi, pieri] ei după ducerea
[plecarea] Lui, ci vor fi slăviţi, zice: „întru aceasta vă vor cunoaşte toţi".
Vezi c u m hotărăşte că ei „vor fi c u n o s c u ţ i " de „toţi", nu puţin mângâin-
du-i pe ei prin aceasta. Şi, lăsând [trecând ] El a fi ei cunoscuţi din [prin]
61

minuni, din [prin] „ d r a g o s t e " îi face„cunoscuţi". Căci, mulţi din cei care au
făcut minuni vor auzi: „Nu vă ştiu [cunosc] pe v o i " (Matei 7,22-23; 25,12).
însă, deşi toată lumea din minuni s-a adăugit [înmulţit] la credinţă, ce lucru
de mirare este? Căci, pentru că aveau ei dragoste, pentru aceasta aveau şi
putere de a face minuni. Iar, de s-ar fi despărţit unul de altul şi s-ar fi osebit,
toate ale lor ar fi şi pierit şi nimeni n-ar fi crezut, văzându-i pe ei aşa [atâta],
unul împotriva altuia turbându-se; precum - cu adevărat - şi „a fi una inima
şi sufletul celor ce au crezut" , de multă minune i-a făcut pe ei vrednici
62

(Faptele Apostolilor 4, 32).

13,36-38: D o a m n e , L-a întrebat S i m o n Petru, unde Te duci? Răspuns-a

Iisus: U n d e Mă duc Eu, tu n u poţi să urmezi M i e acum, dar mai târziu îmi
vei urma. (37) Zis-a Petru Lui: D o a m n e , de ce n u pot să urmez Ţ i e acum?
Sufletul meu îl voi da pentru Tine. (38) Iisus i-a răspuns: Vei pune sufletul
T ă u pentru Mine? Adevărat, adevărat zic ţie că n u va cânta cocoşul, până ce
n u te vei lepăda de M i n e de trei ori! 63

(13,36) 2 Fetru 1.14 (13,37) Marcu 14,31 / Luca 2 2 , 3 3 (13,38) Matei 26,34 / Marcu 14, 30 / Luca 22,34

P e t r u - din m u l t a fierbinţeală făcându-se mai îndrăzneţ fiindcă II

auzise p e Domnul zicând: „Unde Eu m e r g , voi n u puteţi v e n i " - întreabă:

ucenicii Mei de veţi avea iubire unul faţă de altul». Dar este cu neputinţă ca iubirea Lui
să fie cu noi câtă vreme sufletul este împărţit şi caută pe Dumnezeu şi iubeşte cele ale
lumii. Şi precum pasărea nu poate zbura cu o singură aripă, nici având ceva din ea atârnat,
aşa nici sufletul nu poate înainta spre Dumnezeu de e legat de ceva din cele ale lumii. Şi
precum corabia, având ceva contrar celor de care are trebuinţă, nu poate pluti, aşa îi este cu
neputinţă sufletului să treacă peste valurile patimilor având ceva contrar virtuţilor" (Filocalh
românească, Cuvântul XXV, cap 12, voi. 12, ed. Harisma, Bucureşti, 1991, p. 204).
61
Adică, trecând peste aceasta, lăsându-o de-o parte.
62
„Iar inima şi sufletul mulţimii celor ce au crezut erau una şi nici unul nu zicea
că este al său ceva din averea sa, ci toate le erau de obşte. (33) Şi cu mare putere Apostolii
mărturiseau despre învierea Domnului Iisus Hristos şi mare har era peste ei toţi"
(Faptele Apostolilor 4, 32-33).
63
în ediţia de la 1805, versetele 36-38 sunt: „Zis-a Simon Petru Lui: Doamne, unde
mergi? Răspuns-a Iisus lui: Unde Eu merg, nu poţi acum să vii după Mine, iar mai pe
urmă vei veni după Mine. (37) Zis-a Petru Lui: Doamne, pentru ce nu pot veni după
 TÂLCUIREA SFINTEI EVANGHELII DE LA IOAN Capitolul 13 345

„Unde m e r g i ? " , ca şi cum ar fi zis aceasta către Hristos: „Ce fel de cale
! este aceea pe care eu să nu pot merge? " Căci [Petru], n u vrând a şti întreabă
| aceasta, ci aceasta pe ascuns [tainic] arată: „Măcar, deşi, p e o cale m a i grea
decât toate vei merge, voi veni după Tine". Aşa [într-atâta] iubea, pururea
[neîncetat], împreună cu Hristos a fi.
Pentru aceasta şi Domnul după socoteala [socotinţa] lui îi răspunde:
„Nu poţi acum să vii după M i n e , iar mai pe urmă vei veni d u p ă M i n e " ,
însă el [Petru] aşa se obrăzniceşte, încât şi împotrivă îi grăieşte lui Hristos.
Căci, neîndestulându-se cu aceasta, că a luat bune nădejdi, că „mai p e urmă
va v e n i " , stă întru împotrivă-grăire şi se prigoneşte [ceartă]: „Pentru ce n u
pot veni după Tine [acum]? Sufletul m e u pentru T i n e voi p u n e " . Vezi,
fierbinţeală a dragostei! Fiindcă îl auzea pe D o m n u l zicând că: „ M a i mare
dragoste decât aceasta nimeni n u are, ca să-şi p u n ă cineva s u f l e t u l său
pentru prietenul s ă u " (Ioan 15,13), pentru aceasta doreşte „ a c u m " [a ajunge
la] această treaptă şi înălţime a dragostei, drept aceea se şi făgăduieşte că
„îşi va p u n e sufletul s ă u " pentru Domnul. Deci, Mântuitorul, arătându-i
lui [Petru] că numai însuşi a Lui este aceasta - adică a Se făgădui cu stăpânire
unele de acest fel - şi nu a vreunuia dintre oameni, zice: „Mai înainte, «până
nu va cânta cocoşul, de trei ori te vei lepăda de M i n e » , adică « a c u m » " .
Pentru că nu avea să treacă multă vreme, căci noaptea târziu vorbeau şi
straja cea dintâi şi cea de a doua a nopţii erau trecute.
Deci, de vreme ce dragostea cea multă l-a făcut pe Petru împotrivă-gră-
itor, Domnul, dragostea o primeşte, însă grăirea-împotrivă o taie [retează,
curmă]. Pentru aceasta, îl şi goleşte [deşartă] pe el de ajutorul cel de Sus şi îl
învaţă să-şi cunoască neputinţa sa: „Dacă iubeşti, dator eşti a te supune
Aceluia pe Care îl iubeşti; ţi-am spus că nu poţi, şi [tu] împotrivă-grăieşti?
Prin lepădare, vei cunoaşte arătat [adeverit], că este cu neputinţă a n u fi [a
nu se împlini] ceea ce zic Eu". Aşadar, purtând grijă de dânsul l-a lăsat pe
Petru să cadă, ca şi [el] pe urmă, când va lua iconomia lumii, să n u pătimească
aceasta, ci să se cunoască pe sine însuşi. Şi, vezi c u m a căzut? N u o dată, ci
„de trei ori". Aşa [întru acest fel], părăsirea lui D u m n e z e u vădeşte neputinţa
noastră, iar cel care ia aminte, o află p e aceasta prea mare facere de bine.

I Tine acum? Sufletul meu pentru Tine voi pune. (38) Răspuns-a Iisus lui: Sufletul tău
| pentru Mine îl vei pune? Amin, amin zic ţie, nu va cânta cocoşul, până nu te vei
I lepăda de Mine de trei ori".
346

CAPITOLUL 1 4 -
Cuvântarea de despărţire. •' •
.. ( . .. ..
: Făgăduinţa Duhului Sfânt 1
-->.••• • • • :'•:.••>

14,1: S ă n u se turbure i n i m a voastră; credeţi î n D u m n e z e u , credeţi

şi î n M i n e .
2

Fiindcă - auzind pentru verhovnicul Petru că va să se lepede - urmau

să cadă ei în „turburare", pentru aceasta îi mângâie [Domnul] pe ei şi
alină „turburarea i n i m i i " lor. Căci, dacă acela care este verhovnic şi aşa
[într-atâta] de fierbinte, mai înainte de cântarea cocoşului, „de trei ori"
avea să se „ l e p e d e " , urmau să aştepte ei [un] mare oarecarele necaz.
Apoi, ca şi c u m ar fi spus ucenicii: „Şi c u m nu ne v o m «turbura»,
fiindcă v o m cădea noi întru acest fel de greutăţi?", zice: „Credeţi întru
D u m n e z e u , şi întru M i n e c r e d e ţ i " şi toate greutăţile voastre se vor uşura
şi „ t u r b u r a r e a " se va alina prin credinţa cea „întru D u m n e z e u şi întru
M i n e " . Căci pentru aceasta a şi zis lor: „Să n u se turbure i n i m a voastră",
ca să creadă ei că D u m n e z e u este El, fiindcă ştie cele ce sunt în inimile lor
şi turburarea cea nearătată [cea nevăzută înafară] o cunoaşte.

14, 2-3: î n casa Tatălui M e u multe l o c a ş u r i sunt. Iar de n u , v-aş fi

3

s p u s . M ă duc să vă gătesc loc. (3) Şi dacă M ă voi duce şi v ă voi găti loc,
iarăşi voi veni şi vă voi lua la M i n e , ca să fiţi şi voi u n d e sunt E u . 4

(14, 2) Matei 2 5 , 3 4 / Evrei 6 , 2 0 (14,3) Ioan 1 7 , 2 4 / 1 Tesaloniceni 4,17

A zis Domnul către Petru: „Vei veni după M i n e , m a i p e u r m ă " (loan 5

13, 36), însă, ca să n u socotească ceilalţi [ucenici] că n u m a i lui Petru i s-a

dat aceasta, dar nu şi lor, zice [Mântuitorul]: „Şi p e voi vă primeşte acelaşi
loc care şi pe Petru l-a primit. Pentru aceasta, n u se cuvine să vă turburaţi
pentru loc, căci « m u l t e lăcaşuri sunt î n casa Tatălui M e u » , adică, sub
stăpânirea Tatălui", deoarece „casă", puterea stăpânirii [dumnezeieşti] să

1
în ediţia de la 1805, titlul capitolului este: „Pentru Toma care nu ştia unde merge
Domnul. Pentru Iuda lui Tadeu când a întrebat pe Iisus. Pentru Mângâietorul".
în ediţia de la 1805, în loc de „credeţi în Dumnezeu, credeţi şi în M i n e " , se găseşte
2

„credeţi întru Dumnezeu, şi întru Mine credeţi".

în ediţia de la 1805, în loc de „locaşuri", se găseşte „lăcaşuri".
3

în ediţia de la 1805, în loc de „ca să fiţi şi voi unde sunt Eu", se găseşte „ca unde
4

sunt Eu şi voi să fiţi".

Adică: „Dar mai târziu îmi vei urma" (Ioan 13, 36).
5
TÂLCUIREA SFINTEI EVANGHELII DE LA IOAN Capitolul 14 347

o înţelegi . „însă, chiar şi de n u ar fi fost «case», Eu M - a ş fi « d u s » şi v-aş fi

6

«gătit» vouă, pentru aceasta şi dinspre amândouă [acestea] n u se c u v i n e

să vă turburaţi, fie de sunt gata, fie şi de nu sunt. C ă c i , şi d e n u ar fi fost
gata, Eu cu toată sârguinţa le-aş fi «gătit» pentru voi p e a c e s t e a « Ş i dacă
Mă duc», pentru ca vouă «să vă gătesc loc», nici aşa n u vă voi lăsa [părăsi]
pe voi, ci «vă voi lua, ca u n d e sunt Eu şi voi să f i ţ i » " .
Vezi graiurile de mângâiere şi de bucurie? „ « U n d e sunt Eu şi voi acolo
să fiţi»! Deci, nu aveţi cuvânt [îndreptăţire] a vă turbura, d e v r e m e ce, c u
Mine aveţi să fiţi".

14, 4-6: Ş i u n d e M ă duc E u , voi ştiţi şi ştiţi calea. (5) T o m a I-a z i s :

7

D o a m n e , n u ştim u n d e Te duci ; şi cum putem şti calea? (6) I i s u s i-a z i s :

8

Eu sunt Calea, A d e v ă r u l şi Viaţa. N i m e n i n u v i n e la Tatăl M e u decât

9

prin M i n e . 10
(14, 6) Isaia 3 5 , 8 / Ioan 1 , 4 , 1 4 , 1 7 ; 6 , 3 3 , 4 0 ; 8 , 3 2 ; 1 0 , 1 , 2 , 9 , 2 8 ; 1 1 , 2 5 /
1 Ioan 5 , 2 0 / Efeseni 1 , 1 3 , 1 6 / Evrei 1 0 , 1 9

Fiindcă ştia cugetul lor, că ei caută să ştie [afle] u n d e m e r g e El, le dă

lor pricină de a întreba şi spune: „Unde Eu m e r g ştiţi şi calea ş t i ţ i " ,
î n d e m n â n d u - i p e dânşii spre a întreba. P e n t r u a c e a s t a şi T o m a zice:
„ D o a m n e , n u ştim u n d e mergi; şi cum p u t e m să ş t i m c a l e a ? " Iar aceasta
Toma o grăieşte din multa temere [frică], şi n u p r e c u m P e t r u , care poftea
[râvnea] să meargă după Dânsul.
Deci, Hristos arătând că lesnicioasă şi îndemânatică [îndemănoasă] le
va fi lor mergerea după Dânsul, le descopere şi „ u n d e m e r g e " şi care este

Aici Sfântul Isaac Şirul ne învaţă astfel: „Mântuitorul numeşte «multe lăcaşuri ale
6

Tatălui» (Ioan 14,2) măsurile cugetării celor ce se sălăşluiesc în patria aceea, adică puterile
felurite de a deosebi felurimea darurilor (harismelor) duhovniceşti, de care se bucură cu
mintea N-a înţeles prin «multele lăcaşuri» deosebiri de locuri, ci trepte de daruri. Căci,
precum fiecare se bucură de soarele văzut după curăţia puterii văzătoare şi primitoare şi
precum un sfeşnic ce luminează într-o casă răspândeşte raze diferite fără ca lumina lui să
se împartă între multe sfeşnice, aşa şi îh veacul viitor toţi drepţii se sălăşluiesc într-o singură
patrie, fără să se împartă, dar fiecare e luminat de unicul Soare înţelegător şi înţeles pe
măsura lui, ca de un singur văzduh şi loc, şi scaun, şi vedere, şi chip. Şi nu vede vreunul
măsurile soţului [semenului] său, fie că acela e mai presus, fie că e mai prejos de el, ca nu
cumva văzând harul mai bogat al soţului [semenului] şi pe cel mai mic al său să i se facă
aceasta pricină de întristare şi de nefericire. Nu poate fi aceasta acolo unde nu e întristare,
nici suspin, ci fiecare se veseleşte înlăuntrul său după harul dat lui, după măsura lui, dar
una este vederea cea dinlăuntru a tuturor şi una le este bucuria" (Filocalia românească,
Cuvântul LVI, voi. 10, ed. Humanitas, Bucureşti, 2008, p. 254).
în ediţia de la 1805, în loc de „Mă duc Eu", se găseşte „Eu merg".
7

în ediţia de la 1805, în loc de „Te duci", se găseşte „mergi".

8

în ediţia de la 1805, în loc de „Calea, Adevărul", se găseşte „Calea şi Adevărul".

9

în ediţia de la 1805, în loc de „decât prin Mine", se găseşte „fără numai prin M i n e " .
10
348 Capitolul 14 SFÂNTUL TEOFILACT ARHIEPISCOPUL BULGARIEI

„ c a l e a " . Pentru că merge la Tatăl, iar „ C a l e a " este însuşi El - Hristos.

Deci, fiindcă zice: „Eu sunt C a l e a " , [arată că:] „«Prin M i n e » , cu adevărat,
vă veţi sui şi voi «la Tatăl»; şi n u numai «Cale» sunt, ci şi «Adevărul»,
p e n t r u aceasta se cuvine să îndrăzniţi voi, căci n u vă voi minţi pe voi. însă
şi « V i a ţ ă » sunt; pentru aceasta, de veţi şi muri, nu vă va împiedica pe voi
m o a r t e a întru a nu «veni la Tatăl». îndrăzniţi, aşadar, căci toţi, «prin M i n e
v i n la Tatăl». Şi, fiindcă Eu sunt Domn [Stăpân] întru a aduce la Tatăl, cu
adevărat, veţi veni acolo, căci n u prin altă cale, «fără n u m a i prin M i n e »
este cu putinţă a m e r g e [ « a c o l o » ] " .
Iar tu să înţelegi şi de aici că întocmai [deopotrivă] este Fiul cu Cel
Care L-a născut, căci întru alt loc spune că Tatăl aduce la El: „Nimeni nu
p o a t e să v i n ă la M i n e , de nu-1 va trage p e el Tatăl" (Ioan 6, 44); iar aici
zice că prin El se a d u c e [cineva] la Tatăl. Aşadar, întocmai [deopotrivă]
este puterea Tatălui şi a Fiului, pentru că şi lucrarea una este. Căci [atunci],
c â n d unelteşti [săvârşeşti] fapta bună cea lucrătoare, ţi S e face ţie Hristos
„ C a l e " , iar când la cea văzătoare [la videnie ] te îndeletniceşti, ţi Se face
11

ţie „ A d e v ă r " . Dar, fiindcă mulţi şi pe cea lucrătoare uneltindu-o [între-

buinţându-o] şi la videnie îndeletnicindu-se, n u au dobândit, cu adevărat,
„ V i a ţ a " - căci, ori pentru mărirea [slava] deşartă folosind fapta bună şi-
a u luat plata aici, ori, pentru că în dogme n u au înţeles drept, s-au rătăcit
din calea cea dreaptă - pentru aceasta la „ C a l e a " şi la „ A d e v ă r u l " - zic, la
partea cea lucrătoare şi la cea văzătoare - s-a adăugit şi „Viaţa". Căci ni se
c u v i n e n o u ă şi a călători şi a bogoslovi [teologhisi], privind la veacul cel
v i u , iar n u la lauda cea moartă a oamenilor.

14,7: Dacă M - a ţ i fi c u n o s c u t pe M i n e , şi pe Tatăl M e u L-aţi fi cunos­

cut; dar de acum î l cunoaşteţi pe El şi L-aţi şi văzut.
C u m a zis mai sus: „«Unde merg Eu ştiţi şi calea ştiţi», adică, pe Mine"
(Ioan 14,4), iar aici zice că: „ D e M-aţi fi cunoscut pe M i n e , şi pe Tatăl Meu
L-aţi fi cunoscut"? N u vorbindu-Şi împotrivă zice acestea, căci îl ştiau [ei]
p e Tatăl, însă nu aşa precum se c ă d e a Căci, c u m că este Dumnezeu îl ştiau,
însă c u m că este Tată, încă nu. Dară, mai p e urmă, după ce a venit Duhul,
toată cunoştinţa le-a dat-o lor.
Iar, ceea ce zice, întru acest chip [fel] este: „De aţi fi cunoscut Fiinţa Mea
şi vrednicia, [încă] şi p e a Tatălui aţi fi cunoscut-o. «Dar de acum» aţi început
a-L «cunoaşte» pe El prin M i n e şi «L-aţi văzut» pe El - adică, cu mintea

Pentru ceea ce înseamnă „videnia", vezi tâlcuirea de la loan 4, 23-24 şi nota ce

11

cuprinde însemnarea Sfântului Isaac Şirul.

TÂLCUIREA SFINTEI EVANGHELII DE LA IOAN Capitolul 14 349

voastră, cât este prin [cu] putinţă, «L-aţi văzut». Căci, de v r e m e ce p e Mine
Mă aveţi [socotiţi] «Domnul şi învăţătorul» (Ioan 13,13), cu adevărat, prin
Mine şi cunoştinţa Tatălui aţi luat, [atât] cât acum de voi s-a putut cuprinde
şi după [a voastră] măsură [potrivă]. Căci, pe [cunoştinţa] cea mai de săvârşit
[desăvârşită], încă n u o aţi luat".
Şi întru alt chip [înţeles], ceea ce zice: „ D a c ă M - a ţ i fi c u n o s c u t p e
Mine, şi pe Tatăl M e u L-aţi fi cunoscut", nu-i arată p e ei că n u L-au
cunoscut pe El, ci, ceea ce spune, această înţelegere are: „V-am grăit vouă
că «unde merg E u , ştiţi» - adică la Tatăl - «şi ştiţi şi c a l e a » , adică, pe
Mine (Ioan 14,4). Zis-a Mie Toma: «Nu ştim u n d e m e r g i şi p e n t r u aceasta
nici calea n u o ş t i m » (Ioan 14, 5). I-am zis lui Toma: « E u s u n t C a l e a şi
nimeni n u vine la Tatăl fără numai prin M i n e » (Ioan 14,6). Deci, « d e M-aţi
fi cunoscut pe M i n e şi pe Tatăl L-aţi fi c u n o s c u t » . î n s ă p e M i n e M ă ştiţi,
aşadar, şi pe Tatăl M e u îl ştiţi. Căci, «de acum î l c u n o a ş t e ţ i p e El şi L-aţi
văzut» pe El, pe M i n e văzându-Mă".

14, 8-9: Filip I-a zis: D o a m n e , arată-ne n o u ă p e Tatăl şi n e este de

12

ajuns . (9) Iisus i-a zis: D e atâta vreme sunt cu voi şi n u M - a i cunoscut,
13

Filipe? Cel Ce M - a văzut pe M i n e a văzut pe Tatăl. C u m zici tu: Arată-ne

pe Tatăl? ^ . , „, (14, 9) Ioan 1 2 , 4 5 / 2 Corinteni 4 , 4 / C o l o s e n i 1 , 1 5 / E v r e i 1 , 3

Socotea Filip c u m că pe Hristos preabine îl ştie [cunoaşte], însă pe

Tatăl nu-L ştie, pentru aceasta, a şi zis: „«Arată n o u ă p e Tatăl şi n e va
ajunge nouă». Căci, măcar de mii de ori de ne-ai fi zis n o u ă că « d e M-aţi
fi cunoscut pe M i n e şi pe Tatăl L-aţi fi c u n o s c u t » , aşa [astfel], n u îl v o m
putea şti [cunoaşte] pe Tatăl. Aşadar, arată-ni-L n o u ă p e El la ochii cei
trupeşti". Căci, auzind Filip că şi Proorocii L-au văzut p e D u m n e z e u , dorea
şi el ca, aşa, trupeşte, să-L vadă pe Dânsul, neştiind [nepricepând] că acelea
le-au văzut Proorocii prin pogorâre . 14

Deci, Hristos, învăţându-L pe Filip că n u este cu putinţă a fi văzut

Dumnezeu, zice: „ D e atâta vreme sunt cu v o i şi n u M - a i c u n o s c u t p e
Mine, F i l i p e ? " Vezi că nu a zis: „Nu M-ai văzut p e M i n e " , ci: „ N u M - a i
cunoscut pe M i n e " , depărtându-1 p e Filip de la socoteala [socotinţa] cea

In ediţia de la 1805, în versetele 8-9, în loc de „arată-ne nouă", se găseşte „arată

12

nouă".
" I n ediţia de la 1805, în loc de „ne este de ajuns", se găseşte „ne va ajunge n o u ă " .
[1805] Pogorâre este [atunci] când Dumnezeu nu [aşa] precum este Se arată, c i
14

precum este putincios cel care poate să-L vadă pe El; aşa [astfel], pe Sine însuşi Se arată,
măsurând [potrivind] cu neputinţa celor ce văd, arătarea Feţei [Persoanei Sale].
350 Capitolul 14 SFÂNTUL TEOFILACT ARHIEPISCOPUL BULGAR^

de jos, de a dori să-L vadă trupeşte p e Tatăl. Pentru că, [îi] spune că la
[pentru] D u m n e z e u „ c u n o ş t i n ţ ă " se zice, iar n u trupească vedere. Apoi,
aduce pe u r m ă : „Cel ce M-a văzut pe M i n e a văzut p e T a t ă l " . Iar, ceea ce
grăieşte [Domnul], întru acest fel este: „Tu, o, Filipe, prin trupească vedere
cauţi să-L vezi pe Tatăl şi socoteşti [cugeti] c u m că p e Mine acum M-ai
văzut, însă Eu îţi zic ţie că, de M-ai fi văzut pe M i n e , şi pe Acela L-ai fi vă­
zut. Iară acum, fiindcă p e Acela nu L-ai văzut, nici p e Mine n u M-ai văzut,
precum se cuvine a vedea, ci, trupeşte, pe Mine M-ai văzut, fiindcă şi trup
port, dar Fiinţa cea Dumnezeiască nu o ai văzut, pentru aceasta nici p e

cea a Tatălui n u o vei v e d e a trupeşte. Deci, nici pe M i n e , nici p e Tatăl, nu

este cu putinţă a ne v e d e a trupeşte. Căci, «cel ce M - a văzut p e M i n e şi p e

Tatăl L-a văzut». Şi mulţi socotesc că M ă văd p e M i n e , iar p e Tatăl nu-L

văd; pentru aceea, nici pe Mine n u M ă văd după firea cea dumnezeiască,
ci după o m e n i r e " .
Dar, poţi - mai luminat [lămurit, limpede] - şi aşa a înţelege că zice
[Domnul]: „De o Fiinţă sunt cu Tatăl. Deci, «cel ce M - a văzut p e Mine»,
adică M-a cunoscut, L-a cunoscut pe Tatăl, căci, u n a fiind Fiinţa şi firea,
una este şi cunoştinţa".
Ruşineze-se Arie, auzind că acela care L-a „ v ă z u t " p e Fiul, adică a
cunoscut Dumnezeirea Fiului, L-a cunoscut „pe Tatăl", adică Dumnezeirea
Tatălui! R u ş i n e z e - s e şi Sabelie, care zice că un I p o s t a s este şi o Faţă
[Persoană] a Tatălui şi a Fiului! Căci, iată D o m n u l despărţeşte [osebeşte]
Ipostasurile şi o Faţă [Persoană] o arată pe cea a Tatălui şi alta pe cea a
Fiului; pentru că, zicând: „Cel ce M - a văzut pe M i n e " a arătat pe a Sa
Faţă [Persoană], apoi [grăind] „a văzut pe T a t ă l " - iată şi cealaltă Faţă
[Persoană]. însă, de ar fi fost o Faţă [o Persoană D u m n e z e i r e a ] , nimic de
acest fel n-ar fi grăit [Mântuitorul], ci, Filip, zicând: „Arată n o u ă p e Tatăl",
ar fi răspuns: „Nu a m Tată, ci Eu sunt şi Tată şi F i u " . Şi, cu totul al nebuniei
celei de p e urmă [celei mai mari] este a-L auzi p e Fiul, zicând că: „la Tatăl
M e u m e r g " (Ioan 14,12, 28; 16,10,16,28) şi: „Eu [sunt] întru T a t ă l " (Ioan
14, 10-11, 20) şi altele câte [sunt] de acest fel, şi a n u înţelege că una este
Faţa [Persoana] Fiului şi alta a Tatălui, ci a le amesteca pe ele.
Deci, îl ceartă D o m n u l pe ucenic, fiindcă atâta v r e m e u r m â n d după
Dânsul şi semne v ă z â n d şi lucruri ale Dumnezeirii, încă nu L-a cunoscut
p e El că este D u m n e z e u , ca printr-însul şi pe Tatăl să-L fi cunoscut. „Insă
a c u m " - zice D o m n u l - „fiindcă trupeşte cauţi să-L vezi pe Tatăl, arătat
[adeverit] este că nu M ă crezi nici p e M i n e , nici pe Acela a fi Dumnezeu".
TÂLCUIREA SFINTEI EVANGHELII DE LA IOAN Capitolul 14 351

14,10-11: N u crezi tu că Eu sunt întru Tatăl şi Tatăl este î n t r u M i n e ?

Cuvintele p e care vi le s p u n n u le vorbesc de M i n e , ci Tatăl - Care r ă m â n e
întru M i n e - face lucrările Lui. (11) Credeţi M i e că E u s u n t î n t r u Tatăl şi
Tatăl întru M i n e , iar de n u , credeţi-Mă pentru l u c r ă r i l e a c e s t e a . 15

(14,10) Ioan 5 , 1 7 ; 7 , 1 6 ; 1 0 , 3 8 ; 1 2 , 4 9

„«întru Tatăl» este Fiul, fiindcă în Fiinţa Aceluia Se arată, şi Tatăl, iarăşi,
întru a Fiului". Precum şi împăratul, întru icoana [zugrăvirea, înfăţişarea]
sa se arată şi icoana [zugrăvirea, înfăţişarea] întru împăratul, că unul este
chipul icoanei [zugrăvirii, înfăţişării] şi al împăratului. „însă, c u m că una
este Fiinţa Mea şi a Tatălui, arătat este. «Căci graiurile care Eu grăiesc, de la
Mine n u le grăiesc» adică Eu n u întru alt chip le grăiesc p e acestea, ci precum
Tatăl le-a zis, aşa şi Eu le grăiesc, căci nu am ceva al M e u deosebit [osebit]
de Tatăl, ci toate de obşte, căci Una este Fiinţa, deosebindu-se Ipostasurile.
Şi, nu numai «graiurile care grăiesc» sunt ale Tatălui, ci şi «lucrurile», pentru
că dumnezeieşti lucruri sunt. Şi, de vreme ce, dumnezeieşti sunt lucrurile,
iar Tatăl este Dumnezeu, şi Eu [sunt Dumnezeu]. Deci ale unei Fiinţe sunt
«lucrurile». Pentru aceasta, măcar Eu de fac, Tatăl face, măcar Tatăl [de face],
Eu fac. Credeţi «că Eu întru Tatăl şi Tatăl întru M i n e e s t e » , adică, se cuvine,
auzind voi „Tată" şi „ F i u " , nimic altceva să nu [mai] căutaţi spre arătarea
rudeniei celei după Fiinţă. Iar, de nu vă ajunge vouă aceasta spre arătare
[adeverire], cum că de o Fiinţă şi de o cinste sunt, şi c u m că Tatăl întru Fiinţa
Mea Se arată şi Eu întru a Tatălui, măcar «pentru lucruri credeţi M i e » , căci
lucruri ale lui Dumnezeu sunt". •

14, 12-14: Adevărat, adevărat zic vouă: Cel c e crede î n t r u M i n e v a

16

face şi el lucrările p e care le fac Eu şi mai m a r i decât acestea va f a c e ,

17

pentru că Eu M ă duc la Tatăl . (13) Şi orice veţi cere î n t r u n u m e l e M e u ,

18

aceea voi face, ca să fie s l ă v i t Tatăl întru Fiul. (14) D a c ă veţi cere ceva
19

î n n u m e l e M e u , Eu VOi f a c e . (14, 12) Faptele Apostolilor 19, U (U, 13) Ieremia 29,12-13 /
20

Matei 7,7; 21,22 / Marcu 11,24 / Luca 1 1 , 9 / Ioan 1 5 , 7 ; 1 6 , 2 3 / Iacov 1,5-6

Arătând Hristos că n u numai aceste „lucruri" poate să facă, ci şi altele,

cu mult mai mari decât acestea, cu covârşire le p u n e p e ele. Căci, n u zice

în ediţia de la 1805, versetele 10-11 sunt: „Nu crezi că Eu întru Tatăl şi Tatăl întru
15

Mine este? Graiurile care Eu grăiesc vouă de la Mine nu le grăiesc, iar Tatăl Cela Ce
rămâne întru Mine, Acela face lucrurile. (11) Credeţi Mie că Eu întru Tatăl şi Tatăl
întru Mine este, iar de nu, pentru lucrurile acestea credeţi Mie".
în ediţia de la 1805, în loc de „Adevărat, adevărat", se găseşte „Amin, amin".
16

în ediţia de la 1805, în loc de „lucrările", se găseşte „lucrurile".

17

în ediţia de la 1805, în loc de „Mă duc la Tatăl", se găseşte „la Tatăl Meu merg".
18

în ediţia de la 1805, în loc de „ca să fie slăvit", se găseşte „ca să se slăvească".

19

In ediţia de la 1805, versetul 14 e: „Oricâte veţi cere întru numele Meu, Eu voi face".
20
352 Capitolul 14 SFÂNTUL TEOFILACT ARHIEPISCOPUL BULGARIEI

că: „Şi mai mari decât acestea pot să fac", ci, aceea ce este c u mult mai
m i n u n a t ă [anume]: „Şi altora pot să dau ca şi mai mari decât acestea să
f a c ă " . Vezi câtă este puterea Celui Unuia-Născut, încât şi altora poate să le
d e a să facă lucruri m a i mari decât [cele] care El le-a făcut? Căci, prin a
zice: „ E u la Tatăl M e u m e r g " , aceasta arată, anume: „De acum al vostru
lucru este a face m i n u n i , căci Eu, iată, Mă mut de aicea".
Şi, tâlcuindu-ne n o u ă , cum acela care crede într-însul va putea face
lucruri mari şi m i n u n a t e , zice: „Oricâte veţi cere întru n u m e l e M e u " .
Căci, n e arată nouă aicea meşteşugul facerii de minuni, a n u m e că prin
cerere şi rugăciune şi chemarea numelui Lui, poate cineva să facă minuni.
A ş a a u făcut şi Apostolii: „întru n u m e l e lui I i s u s Hristos [Nazarineanul]
s c o a l ă - t e şi u m b l ă " (Faptele Apostolilor 3, 6). Pentru aceasta, nu a zis:
„Oricâte veţi cere, îl voi ruga pe Tatăl şi va face", ci: „Eu voi f a c e " , pe a Sa
p u t e r e arătându-o, „ca să se slăvească Tatăl întru F i u l " . Căci [atunci],
când S e va arăta Fiul că poate lucruri mari, atuncea „se s l ă v e ş t e " Cel Care
a născut acest fel de F i u . Pentru că vezi c u m a urmat [s-a lucrat] slava
Tatălui: întru n u m e l e D o m n u l u i nostru Iisus Hristos s-au făcut minunile,
din m i n u n i [oamenii] credeau cuvântului Apostolilor, iar, după aceea, spre
cunoştinţa lui D u m n e z e u venind, îl cunoşteau pe Tatăl şi aşa „se slăvea
Tatăl î n t r u F i u l " .
Spună [dar] cei care bolesc cu eresul lui Arie: [„lucrurile"] cele care se fă­
ceau [săvârşeau] prin Apostoli, El le făcea, iar cele care se făceau printr-însul,
n u El [le săvârşea], ci de la Tatăl luând lucrarea, altora da putere, iar El singur
p e aceasta nu o avea? 21

Insă pentru care pricină le-a spus de două ori pe aceleaşi? Căci, zicând:
„ O r i c e veţi cere î n t r u n u m e l e M e u , aceasta voi f a c e " , aducând apoi pe
u r m ă : „ca să se s l ă v e a s c ă Tatăl întru F i u l " , iarăşi, a doua oară spune că:
„ O r i c â t e veţi cere î n t r u n u m e l e M e u , Eu voi f a c e " . A doua oară grăieşte
aceasta, adeverind c u v â n t u l Său şi, arătând că El singur face [săvârşeşte]
şi n u are trebuinţă de putere adusă de oareunde [altundeva]. Iar pe acestea
toate le zice ucenicilor, mângâindu-i pe ei şi arătând că El n u v a pieri, nici
n u se va prăpădi, d u p ă ce va muri, ci va rămânea iarăşi întru a Sa vrednicie
şi în Ceruri va fi, căci zice: „«La Tatăl M e u m e r g » , căci nu M ă prăpădesc
[nimicesc, sfârşesc], ci M ă duc acolo unde este petrecerea [vieţuirea] mai
fericită. Şi - m ă c a r d e voi şi muri - într-atâta nu Mă voi arăta [a fi]
neputincios, încât şi altora [le] voi da putere să facă «mai mari» lucruri.

Sfântul Teofilact nu mai răspunde acestei întrebări, deoarece răspunsul este cuprins
21

în enunţul ei.
TÂLCUIREA SFINTEI EVANGHELII DE LA IOAN Capitolul 14 353

Şi, «oricâte» veţi voi, [vă] voi da vouă. Deci, n u vă m â h n i ţ i pentru moartea
Mea, care întru acest chip [fel] este, precum v-am arătat v o u ă " . 22

14,15-17: De M ă iubiţi, păziţi poruncile M e l e . (16) Şi Eu voi ruga pe 23

Tatăl şi Alt Mângâietor vă va da vouă ca să fie cu voi în v e a c , (17) Duhul 24

Adevărului, pe Care lumea nu poate să-L primească, pentru că n u - L vede,

nici nu-L cunoaşte; voi îl cunoaşteţi, că rămâne la v o i şi în voi v a fi! 25

04,15) înţelepciune 6 , 1 8 / loan 1 4 , 2 1 , 2 3 ; 1 5 , 1 0 , 1 4 / 2 Ioan 1 , 6 (14,16) Luca 2 4 , 4 9 / Ioan 1 5 , 2 6 ; 1 6 , 7 /

Faptele Apostolilor 1 , 4 ; 2 , 3 3 / Coloseni 1 , 6 (34, 3 7 ; I o a n 1 5 , 2 6 ; 1 6 , 1 3 / 1 Ioan 2 , 2 7 /
2 Ioan 1 , 2 / R o m a n i 8 , 2 7 / 1 Corinteni 2 , 1 4

Fiindcă, a zis mai sus: „Oricâte veţi cere, voi f a c e " (Ioan 14,14), arată
acum că n u aşa, de rând [cum n e vine], se cuvine a cere, ci c u dragostea
cea către Dânsul şi c u păzirea poruncilor, „căci atunci «voi face», când aşa
[întru acest fel] veţi cere".
Şi, întru alt chip [înţeles]: de vreme ce, prin u r m a r e , a v e a u ei să se 26

mâhnească şi să se turbure cu sufletele, auzind că se vor lipsi d e Dânsul,

zice: „Nu aceasta este a M ă iubi p e Mine, adică a vă m â h n i şi a v ă turbura, ci
a crede celor care se grăiesc de Mine. Pentru că, p o r u n c ă a m dat vouă: «Să
nu vă temeţi de cei ce ucid trupul» (Matei 10,28; Luca 12,4). D e c i , «de M ă
iubiţi» p e Mine, aceasta [poruncă] să o «păziţi» şi să n u vă mâhniţi pentru
moartea Mea; căci a vă mâhni nu este a celui ce «păzeşte» această «poruncă».
Aşadar, cum, nepăzind voi porunca Mea, ci, temându-vă de m o a r t e , ziceţi
că «Mă iubiţi»?" Apoi, de vreme ce ei puteau să răspundă la acestea: „Şi
cum n u ne vom mâhni, având să ne lipsim de acest fel d e mângâiere şi
bucurie sufletească ce avem de la Tine?", zice [ D o m n u l ] : „ N u v a fi aceasta,
nu vă veţi lipsi de mângâiere, pentru că «voi ruga p e Tatăl şi Alt Mângâ­
ietor» va trimite vouă, Altul ca M i n e " . 27

Ruşineze-se aici Sabelie , cel care zicea [că este] o Faţă [Persoană] a
28

Tatălui şi a Fiului şi a Sfântului Duh! Căci, iată, a u d e că „alt M â n g â i e t o r "

22
Adică, moartea Domnului este biruinţă desăvârşită asupra morţii.
23
în ediţia de la 1805, versetul 15 este: „De Mă iubiţi pe Mine, poruncile Mele le
veţi păzi".
24
în ediţia de la 1805, în loc de „ca să fie cu voi în veac", se găseşte „ca să rămână
cu voi în veci".
25
în ediţia de la 1805, versetul 17 este: „Duhul Adevărului, pe Carele lumea nu-L
poate primi, că nu-L vede pe El, nici îl cunoaşte pe El. Iar voi îl cunoaşteţi pe El, că cu
voi petrece şi întru voi va fi".
26
Adică, dintru cele care urmau să se întâmple cu Mântuitorul, anume Patimile şi
moartea S a
27
„Altul ca M i n e " , adică: „Altul, precum sunt Eu, Dumnezeu fiind şi Acela şi
Mângâietor al vostru".
28
Pentru Sabelie şi învăţătura sa, vezi nota de la loan 1, l . b
354 Capitolul 14 SFÂNTUL TEOFILACT ARHIEPISCOPUL BULGARIEI

va trimite [Tatăl]. Aşadar, alta este Faţa [Persoana] Duhului. Ruşineze-se

şi M a c e d o n i e , care zice că de altă fiinţă este D u h u l şi mai prejos decât
Fiul! Căci, aude şi acesta: „ M â n g â i e t o r " este [ D u h u l ] , ca [precum] şi Fiu]
Deci, Duhul este de o Fiinţă cu Fiul şi, întru adevăr, şi cu Tatăl. Pentru că,
de aceeaşi Fiinţă este Tatăl şi Fiul.
Şi să nu te minunezi de zice [Domnul]: „voi ruga pe T a t ă l " , căci nu ca
o slugă [slujitor] îl roagă, ci ca să-i încredinţeze p e ucenici că întru adevăr,
va veni peste dânşii Duhul „ M â n g â i e t o r u l " . Pentru aceasta, Se pogoară
lor şi s p u n e că: „voi ruga p e T a t ă l " , căci de ar fi spus: „voi trimite [Eu]",
nu aşa [într-atâta] ar fi crezut [ucenicii], însă, a c u m , vrednic de credinţă
făcând cuvântul, zice: „voi ruga pe Tatăl". Căci, grăieşte [Domnul]: „De
va fi trebuinţă d e rugăminte şi de cerere, în tot chipul M ă voi sârgui ca să
vie peste voi D u h u l " . Precum şi noi, de multe ori obişnuim a zice: „Sufletul
m e u voi p u n e ca să se facă aceasta" - măcar că, adeseori, de puţină sârgu-
inţă are trebuinţă lucrul [ce-1 făgăduim], însă, vrând noi să arătăm că nu
ne v o m lepăda de sârguinţă, astfel grăim.
încă şi întru alt chip [înţeles]: de vreme ce, pentru noi S-a adus Domnul
pe Sine „ j e r t f ă " Tatălui, îmblânzindu-L pe El prin moartea Sa, ca un „Arhi­
e r e u " (Evrei 8,1-3; 9,24-28), apoi, aşa [astfel], Duhul a venit peste noi, dacă
s-a stricat păcatul şi vrajba s-a şters (Efeseni 2,13-16), pentru aceasta, zice:
29

„Voi ruga p e Tatăl şi pe Mângâietorul va da v o u ă " , adică voi îmblânzi

pentru voi pe Tatăl şi-L voi împăca pe El cu voi - cei care pentru păcat [îi]
sunteţi vrăjmaşi - şi aşa [astfel] va trimite vouă p e Duhul, fiind [El] îmblân­
zit - prin moartea M e a cea pentru voi - şi împăcat cu v o i " .
Iar, aceasta ce zice: „Ca să r ă m â n ă cu voi î n v e c i " , a grăit-o ca să-i
m â n g â i e pe dânşii: „Căci n u aşa, vremelnică, este venirea Lui, precum a
Mea, ci p â n ă în veac [veci] va sta [dăinui] şi nici d u p ă ce voi veţi muri, nu
va lipsi, ci, dimpreună cu voi va petrece [rămâne] şi mai slăviţi vă va face
şi cu toţi Sfinţii pururea împreună este; şi, d u p ă ce mor, mai vârtos [cu
prisosinţă este cu ei], precât [pe atâta pe cât] atunci şi de patimile trupeşti
mai înalţi [mai presus], mai vârtos [cu prisosinţă] sunt.
Iar, „ D u h u l A d e v ă r u l u i " , zice în loc de: „ D u h este n u al Legii celei
V e c h i " - căci aceea, chip [preînchipuire] şi u m b r a era - „ci al Celei Noi,

„Acum însă, fiind în Hristos Iisus, voi care altădată eraţi departe, v-aţi apropiat
29

prin sângele Iui Hristos, (14) căci El este pacea noastră, El care a făcut din cele două -
una, surpând peretele din mijloc al despărţiturii, (15) desfiinţând vrăjmăşia în trupul
Său, legea poruncilor ş i învăţăturile ei, ca, întru Sine, pe cei doi să-i zidească într-un
singur o m nou şi să întemeieze pacea, (16) şi să-i împace cu Dumnezeu pe amândoi,
uniţi într-un trup, prin cruce, omorând prin ea vrăjmăşia" (Efeseni 2,13-16).
•TĂLCUIREA SFINTEI EVANGHELII DE LA IOAN Capitolul 14 355

care este A d e v ă r u l " . Pentru că aveau Duh şi cei din L e g e , î n s ă întru închipu­
ire [preînchipuire] şi umbros, iară acum, însuşi Adevărul c u c h i p de Fiinţă , 30

cum ar zice cineva, S-a pogorât la ucenici. Dar, ca să n u socotească ei că şi

Acela [Duhul] avea să Se întrupeze, precum Acesta [Fiul], zice că: „ « L u m e a
nu-L poate primi» pe El. N u aşa [astfel] vă va învăţa p e voi, p r e c u m E u [vă
învăţ], căci «lumea n u - L poate primi» pe El trupeşte, adică întru singure
sufletele voastre se va sălăşlui ". însă şi întru alt chip: „ L u m e a n u - L poate
31

primi" - adică norodul cel de rând [simplu, neiscusit] şi carele ale lumii
cugetă - „pentru că nu-L vede pe E l " , căci necuprinsă de m i n t e este Fiinţa
Lui. Pentru că, aici, „vedere" - pe cea a minţii o n u m e ş t e . P e n t r u aceea, şi
aducea pe u r m ă : „nici nu-L cunoaşte pe El". Vezi că şi aceea: „ n u - L v e d e " ,
zicându-o El, a arătat-o pe aceasta - că „nu-L c u n o a ş t e " . D e c i , îi m â n g â i e
pe Apostoli, prin ceea ce a zis, că: „«Lumea nu-L poate p r i m i » p e El, iar
vouă vi s-a dat acest dar ales şi rămâne la voi". A p o i [îi m â n g â i e şi] prin
ceea ce este mai mare, [anume] „că şi întru voi va fi". Pentru c ă , acest cuvânt:
„la voi", îl arată pe cel de afară şi grabnic ajutor; iar aceasta: „întru v o i " - pe
cea înlăuntru sălăşluire şi întărire [puternicie], care lucru arată şi c u m că
Duhul este D u m n e z e u . Deoarece, aceasta: „Mă voi s ă l ă ş l u i şi voi u m b l a
întru v o i " 32
- D u m n e z e u o zice (Levitic 26,12; 2 Corinteni 6,16).

30
[1805] Pe aceste cuvinte: „Iară acum, însuşi Adevărul cu chip de Fiinţă, cum ar zice
cineva, S-a pogorât la ucenici", Ie-a luat dumnezeiescul acesta Părinte [Teofilact] din
cuvântul Sfântului Grigorie Bogoslovul [Cuvântătorul de Dumnezeu], ce-1 face la Ziua
Cincizecimii; pe care [cuvinte] tâlcuindu-le Nichita episcopul [de] Serron - tâlcuitorul
Sfântului, zice: „Pe acest cuvânt «cum ar zice cineva» l-a zis Sfântul spre vindecarea graiului
acestuia «cu chip de Fiinţă». Care nu s-a zis potrivit, [pentru] că nu are grai potrivit, căci
nu după Fiinţă S-a sălăşluit Duhul întru Apostoli, precum întru Fiul, ci de la dumnezeiasca
insuflare, şi de la limbile cele de foc, şi de la lucrarea cea atotputernică, şi de la umplerea
de Duhul Sfânt, ar zice cineva că Duhul cu chip de Fiinţă împreună cu dânşii era şi împreună
petrecea [rămânea]". Iar [Sfântul] Teodor Scrisul la cartea ce se numeşte Catalaghii (foaia
146) se aduce [este adus] cum că scrie aşa: „Fiindcă lucrarea cea dumnezeiască nu este
lucru după întâmplare, ci firească, şi pururea vecuitoare, iară mai vârtos de sineşi lucrare,
pentru că nu se deosebeşte lucrarea de Fiinţă, ci pe acelaşi hotărâtor cuvânt [îl] primeşte
pentru însuşirea firii celei singuratice şi nematerialnice, şi fiindcă nu mai înainte a fost
întru putinţă de a se face şi mai pe urmă a venit în lucrare de s-a făcut, pentru aceasta se
zice că cu chip de Fiinţă Se dă şi Se sălăşluieşte în suflet Sfântul Duh, adică darul [harul]
şi lucrarea Lui". [Vezi şi tâlcuirea şi nota de la Ioan 20,19-23].
31
Adică, înlăuntrul sufletelor săvârşindu-Şi lucrarea.
32
în ediţia 1988 a Sfintei Scripturi, găsim: „Voi umbla printre voi, voi fi Dumnezeul
vostru şi voi poporul M e u " (Levitic 26, 12); „Voi locui în ei şi voi umbla şi voi fi
Dumnezeul lor şi ei vor fi poporul M e u " (2 Corinteni 6,16).
356 Capitolul 14
SFÂNTUL TEOFILACT ARHIEPISCOPUL BULGARI a

„Aşadar, pe Duhul «lumea nu-L poate primi», pentru că «nu-L cunoaşte»

pe El, însă «voi îl cunoaşteţi» pe El. Pentru ce? «Pentru că nu sunteţi din
l u m e » (Ioan 15,19) - şi pentru aceasta putincioşi sunteţi a-L «primi» pe El, ş[
rămâne a c u m la voi, dar şi va fi pururea «întru voi»".

14,18-20: N u vă voi lăsa orfani : voi veni la voi. (19) încă puţin timp *
33 1

şi l u m e a n u M ă va mai vedea; voi însă M ă veţi vedea, pentru că Eu sunt

viu şi voi vii veţi fi. (20) î n ziua aceea veţi cunoaşte că Eu sunt întru Tatăl
M e u şi voi î n M i n e şi Eu în voi . 35
n4,3smaim67,6/isaia49,i5/
Ieremia 5 1 , 5 / Matei 28,20 (14,19) Ioan 11,25; 16,16 / 1 Tesaloniceni 4,14

Zice [ D o m n u l ] : „Pentru că v-am zis vouă că «alt Mângâietor» voi

trimite (Ioan 14,16), să n u vă temeţi, socotind că de acia [dintru aceasta]
n u M ă veţi m a i vedea pe Mine, căci [Eu] n u voi lipsi de la voi, până în
sfârşit. Căci «voi v e n i » şi «nu vă voi lăsa pe voi sirimani [orfani]»".
Fiindcă, m a i înainte, când a început a-i sfătui, „ f i i " pe dânşii i-a numit
(Ioan 13, 33), cu cuviinţă, acum zice: „Nu vă voi lăsa pe voi sirimani
[ o r f a n i ] " . Şi ca să n u socotească ei că [aşa] precum mai înainte va să Se
36

arate şi lor şi tuturor cu trup, zice că: „«Lumea n u M ă va mai vedea» pe

M i n e , p e n t r u că numai «voi M ă veţi vedea» pe Mine şi după înviere.
Pentru că « v i u s u n t Eu» şi, măcar deşi moarte voi primi, voi învia «Şi
v o i » încă, «vii veţi fi» adică, văzându-Mă pe Mine, vă veţi bucura şi, ca şi
c u m aţi fi fost morţi, iarăşi veţi învia prin a Mea arătare".
Sau şi aşa [întru acest înţeles]: „Precum moartea Mea spre viaţă s-a
făcut, aşa şi voi, măcar de veţi şi muri, «vii veţi fi». Deci, n u vă întristaţi
nici pentru M i n e , Care voi muri, nici pentru voi înşivă. Căci, măcar de
veţi [şi] m u r i , «vii veţi fi» în viaţa ce va să fie. «întru acea zi veţi cunoaşte
că E u î n t r u Tatăl M e u s u n t » adică, atunci când voi învia, veţi cunoaşte câ
n u M - a m despărţit de Tatăl, ci aceeaşi putere am [cu El]. «Şi voi întru Mine
s u n t e ţ i » , păziţi fiind de Mine; «şi Eu întru voi» adică [Eu] cu voi sunt,
izbăvindu-vă din necazuri, făcând minunile prin voi, proslăvindu-vă pe

33
In ediţia de la 1805, în loc de „orfani", se găseşte „pe voi sirimani". Cuvântul
siriman are înţelesul de sărman, orfan, sărăndic.
în ediţia de la 1805, în loc de „încă puţin timp", se găseşte „încă puţin".
34

35
în ediţia de la 1805, versetul 20 este: „întru acea zi veţi cunoaşte voi, că Eu sunt
întru Tatăl M e u şi voi întru Mine şi Eu întru voi".
Aici Cuviosul Isaia Pustnicul ne învaţă aşa: „Dacă iubeşte deci cineva pe Dumnezeu
36

şi voieşte ca El să locuiască în sine, şi să nu fie «lăsat orfan», să aibă grijă mai întâi să
păzească cele ce le-a poruncit lui Iisus, şi atunci va locui în el. Căci nu este departe de
noi, nici nu este între noi şi El ceva decât patimile. Deci, frate, de spui de tine că te-ai
lepădat de lume, dar te afli lucrând ale lumii, nu te-ai lepădat, ci te amăgeşti pe tine
însuţi" (Filocalia românească, Cuvântul XXI, cap 4, voi. 12, ed. Harisma, 1991, p. 157).
TÂLCUIREA SFINTEI EVANGHELII DE LA IOAN Capitolul 14 357

voi prin toate. încă şi întru alt chip [fel] «întru voi s u n t » , ca u n C a p în
mădulare" - căci, mădulare ale lui Hristos sunt Apostolii - „«şi voi î n t r u
Mine», ca nişte mădulare în C a p " (1 Corinteni 11, 3 ; Efeseni 5, 23; Coloseni
1,18). Deci, după ce a înviat [Domnul], atuncea le-a arătat lor cunoştinţa
cea pentru toate acestea Căci, după înviere, darul [harul] Duhului toate
pe dânşii i-a învăţat.
Iar, când auzi că: „Eu întru Tatăl sunt şi voi î n t r u M i n e şi Eu î n t r u
voi", să n u le înţelegi asemenea [deopotrivă] p e a c e s t e a Pentru că Fiul
„întru T a t ă l " este, ca Acela Care este de o Fiinţă, însă „ î n t r u " Apostoli, ca
Acela Care este ajutător şi î m p r e u n ă - L u c r ă t o r ; iar A p o s t o l i i , „ î n t r u "
Dânsul, ca aceia care sunt ajutători [ajutoraţi] şi lucrarea o au luat de la
Dânsul, şi se acoperă . De vreme ce şi alte multe n u m e se zic la D u m n e z e u
37

şi la oameni, dar n u asemenea [deopotrivă] se înţeleg. Pentru că „ d u m ­

n e z e i " ne zicem [numim] şi noi (Psalm 81,6), dar n u întocmai [deopotrivă
38

cu D u m n e z e u ] . Se zice Fiul „ c h i p " şi „slavă a T a t ă l u i " (2 Corinteni 4, 4;

Coloseni 1, 15; 1 Petru 1, 21; 2 Petru 1,17), se zice [numeşte aşa] şi omul
(Facere 1, 26-27; 5,1; 9, 6; înţelepciune 2,23; Sirah 17, 3; Coloseni 3,10), însă
nu asemenea [deopotrivă]. Deci, [tot] aşa şi p e acestea se cuvine a le înţele­
ge, precum şi cuvântul acela: „Precum M-a t r i m i s p e M i n e Tatăl şi Eu vă
trimit pe v o i " (Ioan 20,21). Căci, au, doară, aşa d e r â n d [simplu] se cuvine
să-1 înţelegem? N u . Adică Tatăl „L-a t r i m i s " p e Fiul S ă u , Care era fără de
trup, apoi S-a întrupat şi din Fecioară S-a născut. A u , doară, şi Apostolii
au fost trimişi din Cer şi fără de trupuri [erau]? Şi apoi s-au întrupat şi din
Fecioară s-a născut fiecare [dintre ei]? [Nicidecum,] ci bârfeală arătată
[adeverită] este a înţelege aşa [astfel] Scriptura

14, 21-22: Cel ce are poruncile M e l e şi le păzeşte, acela este care M ă

iubeşte; iar cel ce M ă iubeşte pe M i n e va fi i u b i t de Tatăl M e u şi-1 voi i u b i
39

şi Eu şi M ă voi arăta lui . (22) I-a zis Iuda, n u Iscarioteanul: D o a m n e , c e

40

este că ai să Te arăţi n o u ă , şi n u lumii?

41
(u,2i) sirah z, ie 1 ioan 14,15 at. 22) iuda 1,1
Precum şi mai sus a m zis, prin acest fel de graiuri [Domnul] potoleşte
[domoleşte] mâhnirea lor, învăţându-i pe dânşii că acela îl „ i u b e ş t e " p e E l ,

37
„Se acoperă" întru „acoperământul aripilor Domnului" (Psalm 16,8; 30,20; 60,4;
62, 8; 90,1; 120, 5).
38
„Eu am zis: «Dumnezei sunteţi şi toţi fii ai Celui Preaînalt»" (Psalm 81, 6).
39
In ediţia de la 1805, în loc de „va fi iubit", se găseşte „iubi-se-va".
40
în ediţia de la 1805, în loc de „Mă voi arăta lui", se găseşte „Mă voi arăta p e
Sinemi lui".
41
în ediţia de la 1805, în loc de „ce este că ai să Te arăţi nouă", se găseşte „ce poate
fi că nouă vei să Te arăţi".
358 Capitolul 14 SFÂNTUL TEOFILACT ARHIEPISCOPUL BULGARrp]

care nu se mâhneşte pentru moartea Lui - lucru care şi ei îl pătimeau - , j C

„ p o r u n c i l e " şi învăţăturile Lui „le p ă z e ş t e " , cele pentru a n u iubi viaţa

aceasta de acum, ci a-şi pune sufletul său pentru D u m n e z e u şi pentru lucrul
cel b u n (Matei 10,39; 16,25-26; Marcu 8,35; Luca 9,24; 17,33; Ioan 12,25). C a

şi c u m aceasta ar fi zis lor: „Voi socotiţi că din dragoste vă întristaţi pentru

moartea Mea, însă Eu semn de dragoste mai vârtos [cu prisosinţă] am a nu
vă întrista ". Iar c u m că aceasta grăieşte [Domnul], arătat [adeverit] este
42

din cele ce mai pe urmă zice: „De M-aţi iubi pe Mine, v-aţi fi bucurat, căci la
Tatăl Meu merg. Deci, «cel ce M ă iubeşte pe M i n e , are poruncile Mele», şi
n u numai le are, ci «le şi păzeşte pe ele», ca, nu cumva, venind furul diavolul,
să jefuiască vistieria". Căci, este trebuinţă de multă străjuire cu trezvire
[trezvie, luare-aminte], ca să nu le pierdem pe acestea . „Şi cel ce « M ă iubeşte
43

p e M i n e » , ce plată va afla?" Zice: „Va fi iubit de Tatăl M e u şi Eu îl voi iubi

p e el şi M ă voi arăta pe Sinemi lui". Şi pentru care pricină a zis aceasta.
„ M ă voi arăta pe S i n e m i Lui"? Fiindcă după înviere avea să Se arate lor cu
trup mai dumnezeiesc, ca să nu socotească ei că El este duh şi nălucire,
pentru aceea, mai înainte le spune lor aceasta, ca atunci să n u fie necredincioşi,
văzându-L pe El, ci să-şi aducă aminte c u m că acestea mai înainte le-a spus
lor, şi cum că pentru că „păzesc poruncile" Lui, Se arată lor şi pentru aceasta
să se sârguiască totdeauna a le păzi pe acestea, ca şi pururea [de-a pururi]
să [li] Se arate lor. Căci, mare fiind taina învierii, cu anevoie avea să fie
primită de ei, pentru aceasta mai înainte îi găteşte [pregăteşte] pe ei, zicând
că Se va arăta pe Sine însuşi lor. Fiindcă şi după ce a înviat [Domnul], pentru
aceasta a mâncat (Luca 24,42-43), ca să n u [li] se pară lor [că este] nălucire,
ceea ce şi acum acest Iuda [nu Iscarioteanul] a pătimit. Căci socotea Iuda -
cel de care acum se face pomenire - că precum în vis îi v e d e m p e cei morţi,
[tot] aşa şi El Se va arăta lor. Pentru aceasta şi zice: „ D o a m n e , ce poate fi că
n o u ă vei [ai] să te arăţi, şi n u l u m i i ? " Pentru că [Iuda] din multa mirare şi

42
„Pentru Mine, semnul dragostei este tocmai acesta: a nu vă întrista pentru moarte, . 1

Mea".
43
Pentru acestea, Sfântul Simeon Noul Teolog ne învaţă: „Credinţa şi frica de
Dumnezeu şi păzirea poruncilor Lui ne răsplătesc pe măsura curăţirii noastre. Căci în
măsura în care ne curăţim, ne ridicăm de la frica de Dumnezeu la dragostea de El şi
înaintând ne mutăm, aşa zicând, de la frică la iubirea de Dumnezeu: «Cel ce are poruncile
M e l e şi le păzeşte, acela este care Mă iubeşte» (Ioan 14, 21). Şi aşa adăugăm nevoinţe
peste nevoinţe pentru a ne arăta iubirea prin fapte. Iar întâmplându-se aceasta, El însuşi
ne iubeşte, precum a făgăduit. Iar iubindu-ne, ne iubeşte şi Tatăl Său la fel, venind înainte
Duhul care împodobeşte casa noastră, ca prin întâlnirea Ipostasurilor în noi, să ne facem
locaş al Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului D u h " (Filocalia românească, Cele 225 de capete
teologice şi practice, cap 6, voi. 6, ed. IBMBOR, Bucureşti, 1977, p. 18).
jpspăimântare zice aceasta, ca şi cum ar fi zis: „Vai nouă, că ai să mori şi, ca
jşi] cei morţi, ai să Te arăţi nouă în vis!" Căci aceasta: „ C e poate f i ? " , cu
gând spăimântat şi îngrozit o a grăit. Aşadar, ce zice D o m n u l către acestea?
Cum strică această părere a lui, ca pe o mincinoasă? ~

14, 23-24: Iisus a răspuns şi i-a zis: Dacă M ă i u b e ş t e c i n e v a , v a păzi

cuvântul M e u , şi Tatăl M e u îl va i u b i , şi vom veni la el şi v o m f a c e lăcaş
Ia el. (24) C e l ce nu M ă iubeşte nu păzeşte cuvintele M e l e . D a r c u v â n t u l
pe care îl a u z i ţ i n u este al M e u , ci al Tatălui Care M - a t r i m i s . 44

(14,23) 3 Regi 6 , 1 3 / Zaharia 2 , 1 4 / Ioan 1 4 , 1 5 ; 1 5 , 1 0 / 1 Ioan 3 , 2 4 / 1 Corinteni 3 , 1 6 /

Efeseni 3 , 1 7 / Apocalipsa 3, 2 0 (14, 24) Ioan 7 , 1 6 ; 1 2 , 4 9

Iuda [nu Iscarioteanul], din multa temere socotea că, m u r i n d D o m n u l ,

în vis li Se v a arăta p e Sine însuşi, pentru aceea şi întreabă, p r e c u m s-a zis.
Insă D o m n u l , stricând părerea lui, zice: „Precum Tatăl Se arată pe Sine,
aşa şi Eu M ă voi arăta vouă pe Mine însumi. Pentru că E u şi Tatăl « v o m
veni» la cel ce «va păzi cuvintele M e l e » . Nu în s o m n M ă voi arăta v o u ă ,
ci, de v r e m e c e , cu Tatăl voi veni, precum este cu cuviinţă a Se arăta Tatăl,
aşa v a fi şi arătarea M e a la v o i " . încă şi prin aceasta ce zice: „lăcaş l a
dânsul v o m f a c e " surpă părerea lui Iuda, căci spune: „Visurile n u r ă m â n ,
însă E u , a r ă t â n d u - M ă , voi rămânea împreună cu Tatăl, deci n u prin vis v a
fi venirea M e a " . Şi, m a i înainte le spune lor - p r e c u m a m zis - că S e v a
arăta, ca să n u - L socotească pe El nălucire [când S e v a arăta]. încă îi şi
îndeamnă p e ei spre „păzirea" poruncilor Lui, ştiind ei că acelora care le
păzesc pe acestea li Se arată şi El şi Tatăl. Precum, iarăşi, dimpotrivă, d e la
cel ce n u păzeşte poruncile Se depărtează şi El şi Tatăl, ca d e la cel care n u
iubeşte. „Pentru că «cel ce nu M ă iubeşte pe M i n e , c u v i n t e l e M e l e n u l e
păzeşte». Deci, nici p e Tatăl nu-L iubeşte cel ce n u - L iubeşte p e Fiul, căci
« c u v â n t u l » Fiului, şi al Tatălui este. Drept aceea, c e l c e « n u p ă z e ş t e
cuvântul» Fiului, adică al Tatălui, precum îl urăşte p e Fiul, aşa şi pe Tatăl
[D. urăşte]. P e n t r u aceasta, voi, o, ucenici, să păziţi cuvintele M e l e , căci aşa
veţi arăta [adeveri] dragostea cea către Mine şi către Tatăl".
însă oarecare zic că ucenicul Iuda nu din temere, ci cu m i n t e iubitoare
de o a m e n i a spus aceasta: „Pentru ce nouă ai să Te arăţi p e Tine însuţi, şi
nu l u m i i ? " (Ioan 14, 22), căci voia ca n u numai ucenicii să aibă folosinţa
[folosul] c e a din arătare, ci şi toată lumea. Iar Mântuitorul arată că n u toţi

44
In ediţia de la 1805, versetele 23-24 sunt: „Răspuns-a Iisus şi i-a zis lui: De Mă
iubeşte cineva pe Mine, cuvântul Meu va păzi, şi Tatăl Meu îl va iubi pe el, şi la el
vom veni şi lăcaş la dânsul vom face. (24) Cel ce nu Mă iubeşte pe Mine, cuvintele
Mele nu le păzeşte. Şi cuvântul pe care-1 auziţi nu este al Meu, ci al Tatălui Celui Ce
M-a trimis pe Mine".
360 Capitolul 14 SFÂNTUL TEOFILACT ARHIEPISCOPUL BULGARIEI

se m v r e d n i c e s c de unele ca acestea, ci numai cei ce păzesc poruncile Lui

se vor face vrednici arătării Lui şi dragostei Tatălui. Căci, întru cel ce păzeşte
p o r u n c i l e este D u m n e z e u şi Tatăl, însă nu precum întru Fiul, aşa [astfel] şi
întru acesta, căci întru Fiul este fireşte, iar, în om, după dar [har].

14,25-26: Acestea vi le-am spus, fiind cu voi; (26) dar Mângâietorul,

D u h u l Sfânt, pe Care-L v a trimite Tatăl, în numele M e u , Acela vă va
î n v ă ţ a toate şi vă va aduce aminte despre toate cele ce v-am spus Eu . 45

(14, 26) Ioan 1 5 , 2 6 ; 1 6 , 1 3 / Faptele Apostolilor 1,4

Fiindcă, cele ce le zicea Domnul erau neînţelese de ucenici şi pe unele

n u le pricepeau, iar de cele mai multe se şi îndoiau, ca să nu-L întrebe iarăşi
p e El şi să zică: „Ce porunci suntem datori să păzim?", îi izbăveşte pe ei de
s u p ă r a r e şi de turburare, zicând: „«Mângâietorul» p e cele întunecate
[umbroase] şi cu anevoie de înţeles, vi le va face vouă cunoscute. Pentru că
acestea c e vi se par vouă că sunt întunecate [umbroase], le-am grăit, la voi
petrecând [rămânând], şi cu voi fiind. însă, dacă Mă voi duce, «vă veţi învăţa
toate». Pentru aceasta, nu se cuvine să vă întristaţi voi de ducerea [plecarea]
M e a , care v ă va fi vouă pricinuitoare de atâtea bunătăţi şi de atâta înţelep­
ciune. Căci, până când, la voi Eu voi petrece [rămâne] şi Duhul n u va veni,
n i m i c m a r e [şi], nici înalt, n u veţi putea înţelege".
Şi, adeseori, „Mângâietorul" îl numeşte [pe Duhul Sfânt], pentru cele
dese ale lor scârbe , făcându-i pe ei bine nădăjduiţi că de Acela vor fi mângâiaţi.
46

Iar, aceea ce zice că: „întru numele M e u " va veni Mângâietorul, aceasta arată:
„ A n u m e că nimic străin [osebit] de Mine nu vă va învăţa pe voi, nici slavă a
Sa osebită nu-Şi va face, ci «întru numele Meu» va veni, adică spre slava
n u m e l u i M e u , [şi] nu al Său - precum fac cei care învaţă cele împotrivă, întru
n u m e l e lor aducându-i după dânşii pe cei care le urmează lor".
Iară, unii, aceasta ce zice: „întru numele M e u " , aşa înţeleg: „ n u m e " al
lui Hristos - „Mângâietor", căci zice: „avem Mângâietor [Mijlocitor] pe
Iisus H r i s t o s " (1 Ioan 2,1). Deci, fiindcă şi Duhul venind, ucenicilor li S-a
47

43
In ediţia de Ia 1805, versetele 25-26 sunt: „Acestea am zis vouă, cu voi petrecând,
(26) iară Mângâietorul, Duhul cel Sfânt, pe Carele îl va trimite Tatăl întru numele Meu,
Acela pe voi vă va învăţa toate şi va aduce aminte vouă toate cele ce am grăit vouă".
46
Cu adevărat, multe necazuri şi strâmtorări au venit mai pe urmă asupra Apostolilor,
după cum însuşi Domnul grăia mai dinainte: „Pot oare, fiii nunţii să fie trişti câtă vreme
mirele este cu ei? Dar vor veni zile când mirele va fi luat de la ei şi atunci vor posti"
(Matei 9, 15).
47
în ediţia 1988 a Sfintei Scripturi, avem: „Copiii mei, acestea vi le scriu, ca să nu
păcătuiţi, şi dacă va păcătui cineva, avem mijlocitor către Tatăl, pe Iisus Hristos cel
drept" (1 Ioan 2, 1).
TÂLCUIREA SFINTEI EVANGHELII DE LA IOAN Capitolul 14 361

făcut Mângâietor, scârbele lor mângâindu-le, „întru n u m e l e " lui Hristos a

venit, căci „ M â n g â i e t o r " este şi Acela [Duhul], p r e c u m şi Hristos. î n s ă şi
Pavel L-a numit „ H r i s t o s " pe Duhul, întru cele ce zice: „Iară voi n u s u n t e ţ i
în trup, ci î n D u h , de v r e m e ce D u h u l lui D u m n e z e u l o c u i e ş t e î n t r u v o i .
Iar dacă cineva D u h u l l u i Hristos n u are, acesta n u este al L u i " . A p o i 48

aduce: „Iar de este Hristos întru voi [ . . . ] " (Romani 8,9-10). Vezi, c u m , mai
sus zicând Duhul - „ D u h u l lui D u m n e z e u l o c u i e ş t e î n t r u v o i " - apoi a
adus: „Hristos întru v o i " ? Căci „Hristos", pe D u h u l L-a numit. Deci, fiindcă
Duhul este numit „Hristos", aşa eşti dator a înţelege aceasta: „întru n u m e l e
Meu î l va trimite pe El Tatăl", adică cum că şi El Se v a n u m i „ H r i s t o s " . 49

Deci, Sfântul Duh şi „a î n v ă ţ a t " şi „a adus a m i n t e " . A d i c ă : „a î n v ă ţ a t " câte

Hristos nu le-a spus lor, ca acelora care nu p u t e a u să le poarte; şi „a a d u s
a m i n t e " câte a zis Domnul, însă, ori pentru neluminarea, ori pentru slăbi­
ciunea minţii, nu au putut să le ţină minte Apostolii.

48
în ediţia 1988 a Sfintei Scripturi, avem: „Dar voi nu sunteţi în carne, ci în Duh,
dacă Duhul lui Dumnezeu locuieşte în voi. Iar dacă cineva nu are Duhul lui Hristos,
acela nu este al Lui. (10) Iar dacă Hristos este în voi, trupul este mort pentru păcat; iar
Duhul, viaţă pentru dreptate" (Romani 8, 9-10). în tâlcuirea acestor versete din Epistola
către Romani, Sfântul Teofilact; dimpreună cu Sfântul Nicodim Aghioritul, scriu astfel:
Iar, dacă cineva nu are Duhul lui Hristos, acela nu este al Lui. Oricare creştin care
nu are Duhul lui Hristos, acela nu este al lui Hristos şi, după cuviinţă, nu este al lui
Hristos cel ce nu are Duhul lui Hristos, pentru că pecetea şi semnul lui Hristos este
Duhul cel Sfânt. Drept aceea, oricare creştin nu are pecetea şi semnul Sfântului Duh,
aceia nu este al Stăpânului Hristos, Care cu semnul şi cu pecetea aceasta Se face arătat.
Căci, zice Sfântul Macarie: „Acesta este semnul şi pecetea Domnului întipărită în suflete,
Duh de lumină negrăit fiind".
Iar, de este Hristos întru voi, trupul adică mort e pentru păcat, iar Duhul, viaţă
pentru dreptate. Unii [Sfântul Vasile cel Mare] însă aici (numele) „Hristos", L-au înţeles
pe Duhul Sfânt. Dar, dumnezeiescul Hrisostom zice că aceasta nu este aşa, căci Pavel
voieşte să arate că acela care are pe Duhul lui Hristos, are şi pe însuşi Hristos, pentru că
unde este o Faţă [Persoană] a Sfintei Treimi acolo sunt şi celelalte amândouă Feţe
[Persoane], ca unele care se ţin una de alta şi sunt nedespărţite (cf. Sfântul Teofilact al
Bulgariei, Trimiterile cel patrusprăzece ale slăvitului şi prealăudatului Apostol Pavel, tom I,
Bucureşti, 1904, pp. 118-119).
49
Pentru acestea, Sfântul Chirii al Alexandriei zice: „Al lui Hristos este Duhul, precum
însuşi întru noi este închipuit"; şi iarăşi: „Al lui Hristos e Duhul, căci Dumnezeu Cuvântul,
prin Duhul Se sălăşluieşte întru noi, de ne suim la vrednicia înfierii". Iar Sfântul Vasile
cel Mare grăieşte: „Sfinţindu-ne prin Duhul, primind pe Hristos a locui în omul cel
dinlăuntru al nostru şi împreună cu Hristos, pe Tatăl, obştească locuinţă făcând la cei
vrednici". Şi Sfântul Ioan Damaschinul: „Chip al Tatălui este Fiul şi al Fiului Duhul; iar
Hristos locuind în om îi dă lui pe cea după chip [asemănare]" (cf. Sfântul Teofilact al
Bulgariei, op. cit., p. 119).
362 Capitolul 14 SFÂNTUL TEOFILACT ARHIEPISCOPUL BULGARIEI

14,27: Pace vă las vouă, pacea Mea o dau vouă , n u precum dă lumea
50

vă dau Eu. Să nu se turbure inima voastră, nici să se înfricoşeze . 51

(14, 27) Iov 34,271 Filipeni 4,7

Iarăşi, întru întristare erau Apostolii, auzindu-L p e D o m n u l , zicând:
„Eu Mă duc, însă Duhul va v e n i " (Ioan 14,25-26). Pentru aceasta, văzând
că este întru turburare inima lor, însă mai vârtos [cu prisosinţă], pentru
necazurile şi războaiele [războirile, vrăjmăşiile] ce aveau să le vie asupra,
zice [Domnul]: „Pace [vă] las v o u ă " , aceasta grăindu-le lor: „[De] ce vă
vătămaţi voi din turburarea lumii, până când aveţi «pace» cu Mine; căci,
«pacea M e a » nu este întru acest fel, precum e a «lumii», care, de multe ori
spre rău se face şi nefolositoare este. însă Eu acest fel [de pace] «[vă] dau»,
încât unii cu alţii să aveţi pace şi un trup să fiţi. Şi, aceasta, mai puternici
decât toţi, pe voi vă va face. Şi, măcar şi mulţi de se vor scula [ridica, oşti]
asupra voastră, nimic n u veţi pătimi, cu unirea cea într-un suflet şi cu 52

pacea cea între voi fiind îngrădiţi" . 53

Apoi, fiindcă iarăşi a zis: „[vă] las", care [cuvânt] era al Celui Ce Se
duce şi îndeajuns putea să-i turbure pe ei, aduce [spune] p e urmă: „Să nu
se turbure inima voastră, nici să se s p ă i m â n t e z e " . Şi „turburarea" o
pătimeau ei din iubirea şi dragostea cea către Dânsul, fiindcă aveau să se
lipsească de El, iar „spăimântarea", pentru relele ce aveau să li se întâmple
lor după moartea Lui. Deci, El nici „turburarea" cea din iubire, nici „spăi­
m â n t a r e a " cea pentru scârbele [necazurile] ce aveau să fie, nu li le lasă lor
nevindecate, ci pe amândouă le potoleşte, zicând: „Să n u se turbure inima
voastră, nici să se spăimânteze".

50
în ediţia de la 1805, în loc de „Pace vă las vouă, pacea M e a o dau vouă", se
găseşte „Pace las vouă, pacea Mea dau vouă".
51
în ediţia de la 1805, în loc de „înfricoşeze", se găseşte „spăimânteze".
52
Această unire „într-un suflet" şi „într-un cuget" a fost mult-roditoare în viaţa
Bisericii. Vezi de pildă: Faptele Apostolilor 1,14; 2, 46; 4, 24; 5,12; 8, 6.
53
Aici, Cuviosul Nichita Stithatul ni le arată şi pe acestea: „Să nu zici în inima ta: îmi
este cu neputinţă să dobândesc de aici înainte curăţia fecioriei, după ce am căzut în stricăciunea
şi nebunia trupului în multe chipuri. Căci unde se stăruie cu ostenelile pocăinţei şi cu căldura
inimii în greaua pătimire şi curg râuri de lacrimi din umilinţa inimii, acolo se dărâmă toate
întăriturile, se stinge tot focul patimilor şi se săvârşeşte renaşterea de Sus prin venirea
Mângâietorului; şi sufletul se face iarăşi palat al curăţiei şi al fecioriei. Coborându-Se apoi
Dumnezeu în acesta, printr-o lumină şi bucurie negrăită, şi şezând pe înălţimea minţii lui ca
pe un tron de slavă, dă pacea Sa puterilor lui, zicând: «Pace vouă», din partea patimilor care
vă războiesc; «Pacea Mea dau vouă», ca să mişcaţi potrivit cu firea; «Pacea Mea o l a s vouă»
ca să vă desăvârşiţi mai presus de fire. Deci tămăduind cele trei părţi ale sufletului prin
întreitul dar al păcii şi ridicându-1 pe acesta la desăvârşirea întreită şi unindu-1 cu Sine, îl face
întreg feciorelnic şi frumos, învăluindu-1 în buna mireasmă a mirului curăţiei" (Filocalia
românească, Cele 300 de capete, cap 50, voi. 6, ed. IBMBOR, Bucureşti, 1977, p. 277).
ţALCUIREA SFINTEI EVANGHELII DE LA IOAN Capitolul 14 363

14, 28-29: Aţi auzit că v-am spus: M ă duc şi voi veni la voi. D e M-aţi
iubi v-aţi bucura că M ă duc la Tatăl, pentru că Tatăl este m a i m a r e decât
Mine. (29) Ş i acum v-am spus acestea înainte de a se întâmpla, ca să credeţi
Când Se VOr întâmpla . 54
(14, 28) 1 Corinteni 11, 3 (14, 29) Ioan 16,4

Fiindcă [îi] vedea Domnul p e Apostoli că n i c i d e c u m n u nădăjduiau

învierea L u i , nici nu o înţelegeau ce este - şi pentru aceasta foarte erau
mâhniţi şi turburaţi, ca aceia care aveau să se lipsească de D â n s u l - Se
pogoară neputinţei lor şi grăieşte: „«Eu am zis v o u ă : m e r g şi v o i v e n i » ,
dar [voi] î n c ă vă întristaţi, pentru că nu credeţi M i e că m ă c a r de voi şi
muri, însă întru necazurile voastre nu vă voi lăsa [părăsi] p e voi. Deci,
acum, a u z i n d voi că la Tatăl M e u «merg» - pe Care voi m a r e îl socotiţi şi
«mai m a r e » decât Mine - se cuvine să vă «bucuraţi», căci la Acela « m e r g » ,
Care este « m a i mare» decât Mine şi poate a risipi toate relele". Vezi urmarea
înţelegerii [înţelesului], anume că aceasta ce grăieşte: „Tatăl M e u m a i mare
decât M i n e e s t e " , ca să-i mângâie pe ucenici o a zis? C ă c i , de v r e m e ce,
aceia se întristau, ca şi cum Hristos n-ar fi putut să le ajute lor, spune:
„Chiar d a c ă Eu n-aş putea, însă măcar Tatăl Meu - pe Care voi « m a i mare
decât M i n e » îl socotiţi - au n u este puternic să vă ajute v o u ă ? " P r e c u m şi
în alt Ioc z i c e : „Au vi se pare că n u pot a ruga pe Tatăl M e u şi s ă - M i p u n ă
înainte [trimită] douăsprezece legiuni de î n g e r i ? " (Matei 26, 53) Pentru
că nici aici n u zice [Mântuitorul] aceasta, ca un neputincios. î n s ă c u m
[grăieşte acestea] Cela Care şi numai întrebându-i p e iudei, îndată i-a arun­
cat pe jos p e toţi? (Ioan 18, 4-8) însă, de vreme ce, p e El, ca p e u n o m îl
socoteau [ucenicii], pentru aceasta le grăieşte [Domnul] acestea. Aşadar
astfel este şi ceea ce zice: „Tatăl M e u mai mare decât M i n e e s t e " , pentru
că după părerea lor a grăit-o aceasta, care îl socoteau p e El neputincios, iar
pe Tatăl, puternic a le ajuta lor în vremea necazurilor.
„«Şi a c u m v-am spus acestea înainte de a se î n t â m p l a , ca să credeţi
când se v o r î n t â m p l a » , adică aşa [într-atâta] îndrăznesc şi n u M ă t e m de
moarte, nici n u M ă întristez, încât şi mai înainte vă zic, iar vouă şi să vă
bucuraţi v ă poruncesc, «ca să credeţi M i e când se vor î n t â m p l a » . Căci,
precum a m ştiut necazurile cele ce vi se vor întâmpla v o u ă şi, mai înainte
spunându-le pe acelea, n-am minţit, tot astfel, nici p e n t r u m â n g â i e r e a şi
alinarea voastră mai înainte spunând, nu voi minţi, ci toate cele de bucurie
vă vor întâmpina pe voi".

54
în ediţia de la 1805, versetele 28-29 sunt: „Auzit-aţi că Eu am zis vouă: Merg şi voi
veni la voi. De M-aţi iubi pe Mine, v-aţi fi bucurat că am zis merg la Tatăl, că Tatăl
Meu mai mare decât Mine este. (29) Şi acum am zis vouă mai înainte de ce va fi, ca
când va fi să credeţi".
364 Capitolul 14 SFÂNTUL TEOFILACT ARHIEPISCOPUL BULGARIE]

Iară unii înţeleg că Tatăl este „mai m a r e " , după [prin] aceasta, anume
fiindcă este Pricinuitor [Izvorâtor, Născător] Fiului, căci zice [Mântuitorul];
„«Tatăl M e u m a i m a r e [decât M i n e ] este» după [prin] aceasta: fiindcă
este Pricinuitor şi începătură a Mea, căci dintr-însul M-am născut". Iar
aceea - a fi Tatăl „ m a i m a r e " decât Dânsul - nu-L face pe El a fi de altă
F i i n ţ ă . P e n t r u că şi între oameni - ca să zic spre pildă - tatăl mai mare
55

este decât fiul, însă n u este şi de altă fire. Apoi, spună ereticii: c u m „merge
la T a t ă l " Hristos - ca Acela Care era Dumnezeu, ori ca Acela Care era om?
C u adevărat, ca Acela Care era om, căci ca Acela Care era Dumnezeu,
pururea în Ceruri era şi nedespărţit de Tatăl (Ioan 3,13). Deci, după omenire
[după firea o m e n e a s c ă ] , se zice că este Tatăl „mai m a r e " decât Dânsul.

14, 30-31": Nu voi m a i vorbi multe cu voi, căci vine şi stăpânitorul

a c e s t e i l u m i şi el n u are n i m i c î n M i n e ; (31) dar ca să cunoască lumea că
E u i u b e s c p e Tatăl şi p r e c u m Tatăl M i - a poruncit, aşa fac . 55

(14,30) Ioan 1 2 , 3 1 ; 1 6 , 1 1 / Efeseni 6 , 1 2 (14,31) Ioan 1 0 , 1 8 / Evrei 10,7

D u p ă ce i-a mângâiat p e ucenici prin cele care mai sus s-au zis, iarăşi
le grăieşte pe cele pentru moartea S a „Căci vine stăpânitorul l u m i i " , adică
diavolul. Iar „stăpânitor al l u m i i " pe el [pe diavolul] să-1 înţelegi, însă nu
al zidirii, ci al norodului celui fără de socoteală [nesocotit, nesăbuit] şi
care cugetă cele ale lumii, pentru că nu stăpâneşte [diavolul] Cerul şi
p ă m â n t u l - căci toate le-ar fi răsturnat şi le-ar fi turburat - , ci pe cei care
singuri p e ei înşişi se dau lui; pentru aceasta, şi „stăpânitor al întuneri­
c u l u i " se n u m e ş t e (Efeseni 6,12), iar „întuneric" - să înţelegi lucrurile cele
r e l e (Efeseni 5,11).
57

Insă fiindcă se putea ca să bănuiască [presupună] vreunii: „Nu cumva,

şi Hristos, pentru păcat S-a dat morţii?", aduce pe urmă [cele adeveritoare]
p e n t r u aceasta: „«întru M i n e n u are n i m i c a » , căci nu sunt vinovat morţii,
nici n u sunt dator cu ceva diavolului, ci pentru dragostea cea către Tatăl,
d e b u n ă voie, sufăr P a t i m ă " . Şi, adeseori, repetă [Domnul] cuvintele cele
p e n t r u moartea [Sa], amestecându-le cu dânsele şi pe cele ce aduc mângâ­
iere, ca mai d e crezut p e ea [pe moartea Sa] să o facă lor. Căci, auzind ei că
v a [avea] să moară, cunosc [află] c u m că şi de b u n ă voie [moare], şi cum

55
Pentru o mai amănunţită înţelegere dogmatică despre Persoanele Tatălui, Fiului şi
Sfântului Duh, vezi şi anexa editorială: Şapte întrebări despre Sfânta Treime şi răspunsurile lor.
In ediţia de la 1805, versetele 30-31° sunt: „Nu voi mai grăi multe cu voi, că vine
56

stăpânitorul lumii acesteia, şi întru Mine nu are nimica. (31) Ci ca să cunoască lumea
că iubesc pe Tatăl, şi precum Mi-a poruncit Mie Tatăl, aşa fac".
„Şi nu fiţi părtaşi la faptele cele fără roadă ale întunericului, ci mai degrabă,
57

osâhdiţi-le pe faţă" (Efeseni 5,11).

TÂLCUIREA SFINTEI EVANGHELII DE LA IOAN Capitolul 14 365

că nu bagă seamă de diavolul, şi cum că pentru dragostea cea către Tatăl

58

moare. Deci, dacă Patima ar fi fost pierzătoare [nimicitoare] şi n u de mântu­

ire, c u m Tatăl Cel Ce-L iubeşte [pe Fiul], ar fi binevoit [întru ea]? Sau, iarăşi,
cum Fiul, Cel Care este iubit [de Tatăl], o ar fi primit pe aceasta? Aşadar,
cum v o m înţelege ceea ce spune [El, anume] că moare pentru dragostea cea
către Tatăl? Zice [Domnul]: „Tatăl iubeşte lumea şi pentru dânsa M ă dă p e
Mine la moarte. Deci, Eu, «iubindu-L pe Tatăl», c u bună-voirea Lui şi cu
voia [Mea] împreună bine-voiesc şi arăt că-L «iubesc pe Tatăl», dintru
aceasta, că pe cea «poruncită» de Dânsul, adică cea bine-voită şi întărită de
Dânsul, primesc a o şi «face»".
Spuneţi [voi] arienilor, de ar fi fost slugă [slujitor] Fiul, n u ar fi zis că:
„Pentru dragostea cea către Tatăl m o r " , căci sluga [slujitorul], n u pentru
că îl iubeşte pe stăpânul său, pentru aceasta face voia lui, ci pentru că este
slugă şi se teme de pedepse. însă D o m n u l Iisus, fiindcă face voia lui
D u m n e z e u , ca Acela Care îl iubeşte pe Tatăl, n u este slugă [slujitor], nici
zidire [făptură], ci, după adevăr, Fiu - voia Tatălui î m p l i n i n d . Deci, când
auzi că: „Mi-a poruncit Mie Tatăl", pentru cuvântul acela: „I-a poruncit",
să nu-L socoteşti mai prejos pe Domnul [Hristos], ca p e u n s u p u s [slujitor],
ci pentru acest cuvânt: „Tatăl", să-L cunoşti [crezi] p e El Fiu de o Fiinţă c u
Tatăl. Iar aceasta ce zice: „I-a poruncit", să o înţelegi în loc de: a voit, a zis,
a întărit, I-a plăcut.

14,31 :
b
Sculaţi-vă, să mergem de aici . 59

58
Adică, Domnul nu ţine seama de acela, tocmai pentru că diavolul „nu are n i m i c "
întru Dânsul (Ioan 14,30).
59
Finalul versetului 31 al capitolului 14 din ediţia 1988 a Sfintei Scripturi: „Sculaţi-vă,
să mergem de aici", este cuprins în versetul 1 al capitolului 15 din ediţia de la 1805.
366

CAPITOLUL 1 5
Viţa cea adevărată. Porunca lui Hristos şi iubirea cea mai mare.
Ura şi vina lumii. Mângâietorul, Duhul Adevărului 1

14, 31 - 15, 1-3: Sculaţi-vă, să mergem de aici. (1) Eu sunt viţa cea
b

adevărată şi Tatăl M e u este lucrătorul. (2) Orice mlădiţă care n u aduce

2

roadă întru M i n e , El o taie; şi orice mlădiţă care aduce roadă, El o curăţeşte,

ca m a i m u l t ă roadă să aducă . (3) A c u m voi sunteţi curaţi, pentru cuvântul
3

p e Care Vi l-am SpUS . 4

(15, 1) Cântarea Cântărilor 1,13 / Sirah 24,20
(15,2) Matei 7,19; 1 5 , 1 3 ; 2 5 , 2 9 / G a I a t e n i 5 , 2 2 ( 1 5 , 3 ) Psalm 1 1 8 , 9 / I o a n 1 3 , 1 0 / 1 Petru 1 , 2 2 / 1 Ioan2.7

D e v r e m e ce pentru Patimă multe grăind [Domnul], a plecat sufletele

lor şi i-a cunoscut pe ei că se temeau, ca şi cum îndegrabă vor fi prinşi, şi din
multa temere, nici nu luau aminte la cele ce se grăiau, Se preface cum că va
să-i ducă p e dânşii întru un loc ascuns, întru care n u vor fi prinşi, şi pentru
aceasta îi „ s c o a l ă " din locul acela în care erau, ca, potolind turburarea
sufletului lor, să le dea [ucenicilor] dogmele cele mai tainice. Şi îi duce pe ei
- [aşa] p r e c u m după acestea [mai p e urmă] ne v o m învăţa - în grădina pe
care Iuda o ştia Şi aşa [astfel], după părere [părelnicie], ducere în lături
[ferire, ascundere, îndepărtare] era lucrul, însă, după adevăr, dare de bună
voie, ducându-se [ei] întru acel loc pe care Iuda îl ştia.
Aşadar, ce le-a dat lor de taină? Zice [Domnul]: „«Eu sunt buciumul
viţei», adică rădăcina [butucul], iar voi - «viţele [mlădiţele]», iar «Tatăl Meu
este lucrătorul». Şi, pe lângă ce se îndeletniceşte Tatăl? Oare pe lângă rădăcină?
N u , ci pe lângă «viţe [mlădiţe]». Căci «toată viţa [orice mlădiţă] care nu
aduce roadă, o scoate [taie] pe ea»". Adică, tot omul care, prin civdinţă, s-a
făcut parte a rădăcinii [a viţei, a buciumului] şi s-a unit cu Domnul şi un trup
cu Dânsul s-a făcut (Romani 12,5), se cuvine şi „roadă să aducă", adică să aibă
viaţă îmbunătăţită. Căci, dacă are cineva nu mai goală [simplă, deşartă]
mărturisire a credinţei, însă nu aduce roadă şi prin păzirea poruncilor, este
„viţă [mlădiţă]" moartă, căci „credinţa fără de fapte moartă este" (Iacov 2,
20,26). Deci, flecarele [orişicare], credincios întru Hristos se vede a fi, fiindcă

în ediţia de la 1805, titlul capitolului este: „Pentru via cea adevărată şi lucrătorul şi viţa".
1

In ediţia de la 1805, în loc de „viţa cea adevărată", se găseşte „buciumul viţei cel
2

adevărat", cu următoarea însemnare: [1805] „Buciumul viţei", adică rădăcina, butucul viţei.
în ediţia de la 1805, versetul 2 este: „Toată viţa care nu aduce roadă întru Mine, o
3

scoate pe ea, şi toată care aduce roadă, o curăţeşte pe ea, ca mai multă roadă să aducă".
în ediţia de la 1805, în loc de „vi l-am spus", se găseşte „l-am grăit vouă".
4
ţftlCUIREA SFINTEI EVANGHELII DE LA IOAN Capitolul 15 367

crede că: „«Toată viţa [orice mlădiţă]» care este întru M i n e , de n u va aduce
roadă, o «scoate [taie] pe ea» Tatăl - adică afară de împărtăşirea cea cu Fiul o
pune - ; iar pe cela ce «aduce roadă», îl «curăţeşte»". Aici, aceasta ne învăţăm:
măcar, deşi foarte îmbunătăţit ar fi cineva, are trebuinţă de purtarea de grijă a
]ui IXimnezeu, pentru că [„mlădiţa"] cea fără de roadă, nici să fie în „ b u c i u m "
[„viţă"] nu poate, iar pe ceea ce „aduce roadă", mai roditoare o face Tatăl.
însă să înţelegi că şi pentru necazurile ucenicilor se zic acestea Pentru
ca, de vreme ce necazurile se par că sunt - precum zic lucrătorii - „tăiatul" 5

viei, le arată lor Domnul, că prin necazuri, mai roditori se v o r face, precum
ŞI viţele [mlădiţele], prin tăiere; căci, ispitele mai tari [puternici] îi [vor] arăta
[adeveri] pe dânşii. Apoi ca să nu zică ei: „Pentru cine zici a c e s t e a ? " , zice
[Domnul]: „Voi curaţi sunteţi pentru cuvântul care l - a m grăit v o u ă " . Vezi?
Mai sus zicea că Tatăl este Cel Care „curăţeşte", a c u m iarăşi Se aduce pe
Sine însuşi a fi purtătorul de grijă. Aşadar, una este lucrarea Tatălui şi a
Fiului. „Eu v-am «curăţit» p e voi prin a Mea învăţătură. Deci, datori sunteţi,
ceea ce este a voastră, de aici să arătaţi", pentru aceasta şi aduce p e urmă:

15, 4-6: R ă m â n e ţ i î n M i n e şi Eu î n voi. P r e c u m m l ă d i ţ a n u poate să

aducă roadă de la sine, dacă nu rămâne î n viţă, tot aşa n i c i v o i , dacă n u
rămâneţi în M i n e . (5) Eu sunt viţa, voi sunteţi m l ă d i ţ e l e . C e l ce r ă m â n e î n
Mine şi Eu î n el, acela aduce roadă multă, căci fără M i n e n u puteţi face
nimic. (6) Dacă cineva n u rămâne în M i n e se aruncă afară ca m l ă d i ţ a şi se
usucă; şi le adună şi le aruncă în foc şi ard . as,-yiioan2,6/coloseni
6
1,23
115,5) Luca 8,8 / Faptele Apostolilor 4,12 (15,6) Iezechiil 15,4 / Ieremia 31,18-19 / Matei 3 , 1 0 ; 7 , 7 , 1 9 ; 21,22 /
Marcu 11,24 / Luca 1 1 , 9 / Ioan 14,13; 1 6 , 2 3 / Iacov 1, 5-6 / 1 Ioan 3 , 2 2 ; 5,14-15
Zice [Domnul]: „Eu pe voi v-am şi «curăţit» prin cuvântul M e u şi prin
învăţătură şi nimica din cele care Se cuvenea să le fac, Eu n u le-am lăsat
[deoparte, nefăcute]. Aşadar, se cuvine [ca], de acum, să se înceapă şi cele ce
sunt dinspre v o i " . 7

[Domnul le] grăieşte: „Rămâneţi întru M i n e " , deoarece, ca n u dintru

frică să se despartă de Dânsul, sufletul lor cel slăbănogit îl întăreşte şi c u

3
Adică, vierii (viticultorii) cunosc că viţa, avârid viaţă întru ea, suferă când i se rup
sau i se taie mlădiţele şi este curăţată, însă, astfel, ea îşi lucrează toată seva şi puterea
dătătoare de viaţă, spre aducerea de mai multă roadă.
6
In ediţia de la 1805, versetele 4-6 sunt: „Rămâneţi întru M i n e şi Eu întru voi. Precum
viţa nu poate să aducă roadă din sine singură, de nu va rămânea în bucium, aşa nici
voi, de nu veţi rămânea întru Mine. (5) Eu sunt buciumul viţei, voi viţele. Cela ce
rămâne întru M i n e şi Eu întru el, acesta aduce roadă multă. Că fără de M i n e nu puteţi
face nimica. (6) De nu rămâne cineva întru Mine, se scoate afară ca viţa, şi se usucă şi
o adună pe ea şi în foc o aruncă şi arde".
7
Adică: „cele dintru ale voastre osteneli şi străduinţe".
368 Capitolul 15 SFÂNTUL TEOFILACT ARHIEPISCOPUL BULGARIEI

Sine îl lipeşte [îl aduce dimpreună, îl alipeşte] şi, bune nădejdi, de aici, le
dă, „căci oricâte veţi cere, veţi lua, de veţi rămâne întru M i n e " (Ioan 15,7).
Şi, din pilda „viţei [mlădiţei]", luminat ne arată nouă felurimea şi viaţa
ceea ce se dă celor ce îi plac Lui. „Căci, precum aceea - «viţa [mlădiţă]» -
rămânând în «bucium [viţă]», aduce «roadă», fiindcă de la acela îşi ia lucrarea
spre viaţă, aşa şi voi, «de veţi rămâne întru Mine» prin păzirea poruncilor,
atunci mai «multă roadă veţi aduce». Iar, cel ce «nu rămâne [întru Mine], se
usucă», adică, de a avut ceva de la rădăcină, pierde, de a primit vreun dar
duhovnicesc, se goleşte [deşartă] de acela şi se lipseşte de ajutorul şi de viaţa
cea de acolo [izvorâte]". Şi, ce spune [Domnul], mai pe urmă? „în foc se
aruncă şi arde". Iar, de aici, şi mângâiere - nu puţină - le dă lor, arătând că
aceia care gândesc rău împotriva Lui, precum era Iuda, se vor „arde". Iar ei,
„rămânând întru" Dânsul, „roadă vor aduce". Căci, fără de umezeala cea de
la Dânsul şi darea [dăruirea] de viaţă, „nu vom putea face nimica" . 8

15, 7-8: Dacă rămâneţi întru Mine şi cuvintele Mele rămân în voi,
cereţi ceea ce voiţi şi se va da vouă . (8) întru aceasta a fost slăvit Tatăl
9 10

M e u , ca să aduceţi roadă multă şi să vă faceţi ucenici ai Mei.

(15,7) Iezechiil 15,4 / Ieremia 31,18-19 / Matei 3,10; 7 , 7 , 1 9 ; 2 1 , 2 2 / Marcu 11,24 /
Luca 1 1 , 9 / Ioan 14,13; 16,23 / Iacov 1,5-6 / 1 Ioan 3,22; 5,14-15 (15,8) Filipeni 1,11
Aici ne tâlcuieşte nouă Domnul ce este ceea ce zice: „de veţi rămânea
întru M i n e " , adică: „de veţi păzi poruncile M e l e " . Căci, aceea ce zice: „şi

8
Aici, Sfântul Maxim Mărturisitorul ne învaţă astfel: „Dracul mândriei e plin de o
îndoită răutate: căci sau înduplecă pe monah să pună în socoteala sa isprăvile, şi nu în a
lui Dumnezeu, Care este şi Dătătorul celor bune şi Ajutătorul spre izbutirea în ele, sau
neputându-1 îndupleca la aceasta, îi insuflă gândul să dispreţuiască pe cei mai puţin
desăvârşiţi dintre fraţi. Iar cel ce primeşte acest gând nu-şi dă seama că şi pe el îl face să
se lepede de ajutorul lui Dumnezeu. Căci dacă dispreţuieşte pe aceia ca pe unii ce nu
sunt în stare de isprăvile lui, vădit este că se socoteşte pe sine ca unul ce-a înfăptuit
asemenea isprăvi din proprie putere. Dar aceasta n-o poate nimenea, căci însuşi Domnul
a zis: «Fără Mine nu puteţi face nimic» (Ioan 15,5). Fiindcă slăbiciunea noastră, mişcată
spre cele bune, nu poate ajunge la ţintă fără Dătătorul celor bune" (Filocalia românească,
A doua sută a capetelor despre dragoste, cap 38, voi. 2, ed. Humanitas, Bucureşti, 1999, pp.
75-76). Iar Cuviosul Isihie Sinaitul ni le grăieşte şi pe acestea: „Precum nu e cu putinţă
soarelui să lumineze fără lumină, aşa nu e cu putinţă să se curăţească inima de
întinăciunea gândurilor de pierzare, fără rugăciunea numelui lui Iisus. Iar dacă e adevărat
aceasta, precum văd [din lucrare], să ne folosim de ea ca de răsuflarea noastră. Căci ea
este lumină, iar acelea [gândurile de pierzare] întuneric; şi acela este Dumnezeu şi
Stăpânul, iar acelea slugile dracilor" (Filocalia românească, Cuvânt despre trezvie, cap 68,
voi. 4, ed. Humanitas, Bucureşti, 2000, p. 84).
9
în ediţia de la 1805, versetul 7 este: „De veţi rămânea întru Mine şi cuvintele Mele
de vor rămânea întru voi, orice veţi vrea, veţi cere şi se va face vouă".
10
în ediţia de la 1805, în loc de „a fost slăvit", se găseşte „S-a proslăvit".
TÂLCUIREA SFINTEI EVANGHELII DE LA IOAN Capitolul 15 369

cuvintele M e l e de vor rămânea întru v o i " , aceasta î n s e m n e a z ă , c u m c ă ,

prin lucruri voieşte [El] să se lipească [alipească] d e D â n s u l , căci fiecare
11

[orişicare] dintre cei care după plăcerea lui D u m n e z e u vieţuiesc, dintru a

sa voinţă rămâne în „buciumul viţei [viţa c e a a d e v ă r a t ă ] " (Ioan 15, 1),
unindu-se cu El prin dragoste şi prin păzirea poruncilor şi întru D u h u l
lipindu-se [alipindu-se ]; precum şi, dimpotrivă: cel care se depărtează
12

de la lucrarea poruncilor, se înstrăinează de b u n ă voie de D o m n u l .

Şi zice [Mântuitorul]: „«întru aceasta Se p r o s l ă v e ş t e [slăveşte] Tatăl
M e u » : de veţi «aduce» voi «roadă multă»". Căci, „ s l a v ă " a lui D u m n e z e u
şi Tatăl este sporirea cea bună a „ucenicilor" Fiului S ă u . Căci, „ l u m i n â n d
l u m i n a " Apostolilor înaintea oamenilor, „Se s l ă v e a " Tatăl cel Ceresc (Matei
5 , 1 6 ) . „ R o a d ă " a Apostolilor erau şi păgânii, care prin învăţătura [propo-
văduirea] lor s-au adus la credinţă şi spre „slava" lui D u m n e z e u s-au făcut.
„Deci, dacă întru aceasta «Se slăveşte Tatăl» - întru a a d u c e voi « r o a d ă » —
aşadar, n u va fi negrijindu-Se de slava Sa , ci vă va şi ajuta v o u ă , ca m a i
13

«multă roadă să aduceţi», ca şi mai mult să S e s l ă v e a s c ă " . C ă c i , z i c e

[Domnul]: „întru aceasta S-a proslăvit Tatăl M e u , ca r o a d ă m u l t ă s ă
aduceţi şi să vă faceţi ai M e i ucenici". Vezi că acela care „ a d u c e r o a d ă " ,
acela este, cu adevărat, „ucenic"? Şi Tatăl întru acesta „ S e s l ă v e ş t e " , a d i c ă
Se bucură şi slavă a Sa socoteşte a fi aceasta

15,9-10: Precum M-a iubit pe M i n e Tatăl, aşa v - a m i u b i t şi E u p e v o i ;

rămâneţi întru iubirea Mea. (10) Dacă păziţi poruncile M e l e , veţi r ă m â n e
14

întru iubirea M e a , după c u m şi Eu am păzit p o r u n c i l e Tatălui M e u ş i

rămân întru iubirea Lui . 15
as, io> Psalm m,ai isaia 50,5 / ioan 14,15,23 /1 ioan 1,3
îi îndeamnă p e ei să îndrăznească, prin ceea ce zice: , , « V - a m i u b i t p e
voi» şi aşa v-am iubit, «precum [M-a iubit] p e M i n e T a t ă l » " . I a r a c e a s t a
după omenire [după firea omenească] o a zis. „Deci, « r ă m â n e ţ i î n t r u d r a ­
gostea M e a » , căci al acestui lucru voi sunteţi d o m n i [stăpâni, s t ă p â n i t o r i ] .
16

Căci nu [acum, pentru] că aţi auzit că «v-am i u b i t p e v o i » , să fiţi n e b ă g ă t o r i

de seamă [netrezvitori ], ci ca să vă sârguiţi a « r ă m â n e î n t r u d r a g o s t e a
17

11
Adică, prin osteneala împlinirii poruncilor.
12
Adică, întru Duhul săvârşindu-se unirea cea duhovnicească.
13
Adică, nu Se va afla negrijindu-Se de slava Sa, nu va fi întru nepăsare pentru slava Sa.
14
In ediţia de la 1805, în loc de „iubirea", se găseşte „dragostea".
15
în ediţia de la 1805, versetul 10 este: „De veţi păzi poruncile Mele, veţi rămânea
întru dragostea M e a , precum Eu poruncile Tatălui M e u am păzit şi rămân î n t r u
dragostea Lui".
16
Adică, toţi cei care se sârguiesc a fi ucenici ai Domnului, prin voia lor liberă rămân,
•sau nu rămân, întru dragostea Sa.
17
Adică, fără de luare-aminte, fără de trezvia minţii.
370 Capitolul 15 SFÂNTUL TEOFILACT ARHIEPISCOPUL BULGARIEI

M e a » " . A p o i , îi învaţă p e dânşii c u m vor putea „ r ă m â n e " : de vor „păzi

p o r u n c i l e " Lui. Căci, p r e c u m de multe ori s-a zis, acela este cel care îl
iubeşte p e El - care păzeşte poruncile Lui. Iar prin acestea [Domnul] arată
că a t u n c e a vor fi întru întemeiere [ucenicii], când viaţă curată vor arăta
[înfăptui, plini, săvârşi], „precum [după cum şi] Eu poruncile Tatălui
M e u l e - a m p ă z i t ş i r ă m â n î n t r u d r a g o s t e a L u i " . Iar aceasta o zice
[ D o m n u l ] c u p o g o r â r e , p e n t r u neputinţa celor care a u z e a u . Căci, cu
adevărat, Cel Care tuturor le este punător [dătător] de L e g e , n u era supus
[înrobit, mărginit] sub porunci şi fără de poruncile Tatălui nu putea a-Şi
petrece [trăi] viaţa Sa - căci [una ca] aceasta a o socoti [cugeta] cineva,
prea necuviincios lucru ar f i - ci zice aceasta, vrând [ca] mai mult să-i
18

m â n g â i e p e ei. Căci, fiindcă le grăia lor: „Eu vă iubesc p e v o i " , însă pe

u r m ă , a v â n d ei să se lupte cu necazurile, ca să n u se smintească, ca şi cum
dragostea Lui cu n i m i c n u le-ar fi folosit lor, zice [ D o m n u l ] : „Nu vă tur­
b u r a ţ i , d e v r e m e ce şi p e M i n e M ă iubeşte Tatăl, însă M ă dă, ca să pătimesc
p e n t r u l u m e . Deci, p r e c u m n u se împuţinează dragostea Tatălui pentru că
E u p ă t i m e s c , aşa nici voi n u sunteţi mai puţin iubiţi de M i n e , măcar, deşi
întru necazuri veţi c ă d e a " .

25, 11-13: Acestea vi l e - a m spus, ca b u c u r i a M e a să f i e în voi şi ca

b u c u r i a voastră să fie d e p l i n ă . (12) Aceasta este porunca M e a : să vă iubiţi
u n u l p e altul, precum v-am iubit Eu. (13) Mai m a r e dragoste decât aceasta
n i m e n i n u are, ca s u f l e t u l l u i să şi-1 pună p e n t r u p r i e t e n i i săi . 19

f 15,12) Matei 5 , 4 3 ; 2 2 , 2 9 / Marcu 1 2 , 3 1 / Ioan 13,34; 1 5 , 1 7 / 1 Petru 4 , 8 / 1 Ioan 3 , 1 1 ; 4,21 / Efeseni 5,2 /
1 Tesaloniceni 4 , 9 (15,13) Ioan 3,16; 10,11-15 / 1 Ioan 3 , 1 6 / Romani 5 , 7 / Efeseni 5,2

Z i c e [ D o m n u l ] : „ A c e s t e a a m grăit v o u ă , ca să n u c u r m bucuria
v o a s t r ă " , căci se b u c u r a u , fiind împreună cu D â n s u l , când făcea El minuni
şi S e s l ă v e a , şi î n c ă se b u c u r a u ei şi draci s c o ţ â n d , p r e c u m şi însuşi
[Mântuitorul] zice: „ N u v ă bucuraţi că scoateţi d r a c i " (Luca 10,20). însă, 20

de v r e m e c e a sosit P a t i m a şi cele de mâhnire c u r m a u bucuria lor, spune:

„Aceste graiuri de mângâiere le-am grăit vouă, ca pururea, şi până în sfârşit,

18
Adică, nu poate fi mărginit în litera, în slova, în forma exterioară a poruncii Cel
Care este necuprins, ci înseşi poruncile devin neţărmurite, asemenea Celui Care le-a dat,
după cum spune şi dumnezeiescul David: „La tot lucrul desăvârşit am văzut sfârşit,
dar porunca Ta este fără de sfârşit" (Psalm 118, 96).
19
în ediţia de la 1805, versetele 11-13 sunt: „Acestea am grăit vouă, ca bucuria Mea
întru voi să rămână şi bucuria voastră să se plinească. (12) Şi aceasta este porunca
M e a , ca să vă iubiţi unul pe altul, precum Eu v-am iubit pe voi. (13) Mai mare dragoste
decât aceasta nimeni nu are, ca cineva sufletul său să-şi pună pentru prietenii săi".
20
„Nu vă bucuraţi de aceasta, că duhurile vi se pleacă, ci vă bucuraţi că numele
voastre sunt scrise în Ceruri" (Luca 10, 20).
TÂLCUIREA SFINTEI EVANGHELII DE LA IOAN Capitolul 15 371

bucuria voastră să rămână necurmată şi deplină şi de săvârşit [desăvârşită]

să fie. Căci n u de întristare sunt vrednice acestea de a c u m , ci de bucurie,
măcar C r u c e , măcar ruşine şi necinste de va f i " .
Insă, de vreme ce mai sus a zis că: „«De veţi păzi poruncile Mele»,
atuncea «veţi rămâne» întru M i n e " (Ioan 15,10), acum arată care porunci
sunt datori să [le] păzească şi [le] arată lor dragostea, grăind: „Ca să vă
iubiţi unul p e altul, precum Eu v-am iubit pe v o i " ; căci n u aşa d e rând
[simplu] şi după c u m s-ar fi întâmplat voieşte să ne iubim noi unul p e altul,
ci [aşa] p r e c u m El ne-a iubit pe noi. Şi ia aminte c u m , mai sus, cu n u m ă r de
multe [la plural], a numit: „poruncile" (Ioan-15,10), iar a c u m zice: „şi aceasta
este porunca M e a " , cu număr de una [la singular n u m i n d u - o ] . Şi, socotesc
că pentru că a tuturor poruncilor cuprinzătoare şi cap [încununare, temei]
fiind dragostea, se numeşte şi „porunci" şi „poruncă".
Dar, încă ne şi arată nouă cale c u m [prin care] v o m păzi poruncile:
anume că, prin păzirea unei [singure] porunci, a celei p e n t r u dragoste. Şi,
fiindcă a zis că: „Precum Eu v-am iubit pe voi, să vă iubiţi şi voi u n u l pe
altul", arată măsura dragostei şi vârful [culmea ei], căci „mai m a r e dra­
goste decât aceasta nimeni nu are, ca să-şi pună cineva sufletul său pentru
prieteni". „Drept aceea şi vqi, unul pentru altul puneţi-vă sufletele, fiindcă
şi Eu, pentru voi mor. Dar, să n u socotiţi că din urâciunea [dispreţuirea]
cea către voi se face ducerea [plecarea] aceasta, întru care M ă d u c a c u m de
la voi, căci, mai vârtos [cu prisosinţă], din dragostea c e a m a i de săvârşit
[desăvârşită], se face aceasta".

15,14-16: Voi sunteţi prietenii Mei, dacă faceţi ceea ce vă poruncesc.

(15) De a c u m nu vă m a i zic slugi , că sluga nu ştie ce face stăpânul său, ci
21

v-am numit p e voi prieteni , pentru că toate câte a m auzit de la Tatăl M e u

22

vi îe-am făcut cunoscute . (16) N u voi M-aţi ales pe Mine, ci Eu v - a m ales

23

21
[1805] însă când i-a numit pe ei „slugi"? Când, învăţându-i, le descoperea
stăpânirea Dumnezeirii Sale; încă şi mai înainte le-a zis: „Voi M ă chemaţi [numiţi] pe
Mine: învăţătorul şi Domnul, şi bine ziceţi, căci sunt" (Ioan 13,13) (după Zigaben).
22
[1805] Mai sus zicând: „Voi prietenii mei sunteţi, de veţi face câte Eu poruncesc
vouă", le-a arătat că încă nu sunt, ci atunci vor fi, când vor face [împlini cele poruncite].
Aşadar, cum aici zice: „Ci pe voi v-am zis prieteni, că toate câte am auzit de la Tatăl, am
arătat vouă"? Pe acest cuvânt: „sunteţi" să-1 înţelegi în loc de „rămâneţi", „căci, fiind
acum [«prieteni»], şi pe urmă rămâneţi, de veţi face câte Eu poruncesc v o u ă " (după
Zigaben).
23
în ediţia de la 1805, versetele 14-15 sunt: „Voi prietenii Mei sunteţi, de veţi face
câte Eu poruncesc vouă. (15) Nu vă mai zic vouă slugi de acum, că sluga nu ştie ce face
domnul său, ci pe voi v-am zis prieteni, că toate câte am auzit de la Tatăl M e u , am
arătat vouă".
372 Capitolul 15 SFÂNTUL TEOFILACT ARHIEPISCOPUL BULGARIEI

pe voi şi v-am rânduit să mergeţi şi roadă să aduceţi, şi roadă voastră să

24

r ă m â n ă , ca Tatăl să vă dea orice-I veţi cere în numele M e u . 25

0 5, 14) Cântarea Cântărilor 1,8 / Matei 12,50 / Marcu 3,34 / Luca 8,21 / Ioan 14,15 (15,15) Facere 18,17 /
înţelepciune 7,14 / Ioan 17,26 / Efeseni 1,9; 3 , 5 / Evrei 1,1(15,16) Isaia 43,22 /
Matei 28,19 / Marcu 16,15 / Coloseni 1,6

învăţătura cea pentru dragoste în sus şi în jos o întoarce [o pomeneşte],

prin aceste graiuri multe pe aceasta arătându-ne-o nouă: această poruncă este
mai vrednică de laudă decât celelalte şi mai vrednică de sârguinţă. Şi [Domnul]
p u n e înainte şi semn mare al dragostei Lui, căci zice: „Atâta vă iubesc pe voi,
încât şi cele ascunse le-am descoperit vouă. Căci «sluga n u ştie» tainele
stăpânului, iar voi acum, ca nişte «prieteni» ai Mei, tainelor v-aţi învrednicit,
pentru că «toate câte am auzit de la Tatăl M e u , le-am arătat vouă»". însă,
c u m în alt loc zice: „încă multe am a grăi vouă, dar acum n u le puteţi purta"?
(Ioan 16,12) „Toate" le-a arătat lor câte puteau ei să le audă şi câte erau atunci
încăpute de [a lor] minte. Iar când zice [Domnul]: „Câte am auzit de la Tatăl
M e u " , să nu socoteşti că de învăţătură are trebuinţă Fiul, ci aceasta arată,
a n u m e că nimic străin [osebit al Său] nu zice, ci pe cele ale Tatălui şi, oricâte ar
zice, ale Aceluia [Tatălui] sunt. însă, zicând că: „Semn al dragostei celei către
voi fac aceasta, [anume] că v-am «arătat» vouă tainele", aduce pe urmă şi alt
semn [însemn, pecete] al dragostei, grăind: „«Eu v-am ales pe voi», adică nu
voi aţi venit la prietenia Mea, ci Eu la a voastră şi întâi Eu v-am iubit pe voi;
aşadar, c u m vă voi lăsa pe voi după aceasta? Ci «şi v-am pus [rânduit] pe
voi», adică v-am sădit pe voi, «ca voi să mergeţi», adică să creşteţi şi să vă
lăţiţi şi să vă mtindeţi şi să vă lungiţi şi «roadă să aduceţi»".
Iar aici, arătat [adeverit] şi Lucrător a fi pe Sine însuşi Se aduce [spune].
Pentru că, şi mai sus, când spunea că „sunteţi curaţi, pentru cuvântul
carele l - a m grăit v o u ă " (Ioan 15, 3), S-a arătat pe Sineşi că este Curăţitor,
iar, a c u m , mai adeverit, prin ceea ce zice că: „Eu v-am ales pe voi şi v-am
p u s [rânduit] pe v o i " . Căci, lucrătorul, cu adevărat, alege şi pune în pământ
viţele [mlădiţele, butaşii]. Vezi că întocmai [deopotrivă] este Tatăl cu Fiul?
Tatăl - Lucrător, Fiul, acum Se arată Lucrător. îmbracă-te întru ruşine 26

Arie, dimpreună c u cei, care cu tine, întru păgânătate au căzut!

Vezi încă şi alta: „«Oricâte veţi cere de la Tatăl, să dau vouă», adică Eu
vă voi da vouă". Măcar că se cădea, după urmare [după cele ce urmează],

în ediţia de la 1805, în loc de „v-am rânduit", se găseşte „v-am pus ca voi".

24

în ediţia de la 1805, în loc de „ca Tatăl să vă dea orice-I veţi cere în numele Meu",
25

se găseşte „ca oricâte veţi cere de la Tatăl întru numele Meu, să dau vouă", cu următoarea
notă: [1805] Adică: „Ca aceia care sunteţi ai Mei, ca aceia care sunteţi creştini, sau ca
aceia care chemaţi numele Meu" (după Zigaben).
„îmbracă-te întru ruşine", adică „fii cu totul cuprins de ruşine, de ocară".
26
TÂLCUIREA SFINTEI EVANGHELII DE LA IOAN Capitolul 15 373

aşa să spună: „Oricâte veţi cere de la Tatăl, [Acela] vă va da v o u ă " , însă El a

zis: „Ca Eu «să dau vouă», pentru cea întocmai [deopotrivă] putere, cu
adevărat". Pentru că şi Tatăl, dând, cu „dreapta S a " dă, iar „ d r e a p t ă " a Sa
Fiul este (Faptele Apostolilor 5,31; Evrei 10,12-13).
Şi ia aminte şi aceasta - că [atunci] când v o m fi sădiţi [ v o m fi „ p u ş i " ]
şi v o m „aduce r o a d ă " , atunci, şi „oricâte v o m c e r e , va da n o u ă " , iar de n u
vom aduce roadă, n u vom lua [căpăta, primi], fiindcă cel ce n u aduce roadă,
nici pe cele cuviincioase şi de suflet folositoare n u le cere, ci, c u adevărat,
lumeşti şi nefolositoare, pentru aceasta nici n u i a Căci zice [Scriptura ]: 27

„Cereţi şi nu luaţi, pentru că rău cereţi" (Iacov 4, 3).

15,17-19: Aceasta vă poruncesc: să vă iubiţi u n u l p e altul. (18) Dacă vă

urăşte p e voi lumea, să ştiţi că pe Mine mai înainte decât pe voi M - a urât.
(19) Dacă aţi fi din lume, lumea ar iubi ce este al său; dar pentru că n u sun­
teţi din lume, ci Eu v-am ales pe voi din lume, de aceea l u m e a v ă urăşte . 28

(35,17) Ioan 15,12 (35,18) Ioan 7,7 / 1 Ioan 3 , 1 , 1 3 (35,19) Pilde 2 9 , 2 7 / Iacov 4 , 4 / 1 Ioan 4 , 5

Ca să nu socotească Apostolii că Domnul, înfruntându-i, le grăieşte lor,

anume că sufletul Său va să-Şi pună pentru dânşii şi c u m că i-a ales, pentru
aceasta zice: „«Acestea vă poruncesc vouă», n u ca să vă înfrunt, nici să M ă
trufesc ca pentru vreo ispravă oarecare, ci, ca sufletele voastre, m a i întărite
[puternicite] să le fac întru dragostea cea a unuia către altul, pentru aceasta
număr [înşirui] isprăvile dragostei Mele cea către voi. Căci «aceasta vă
poruncesc vouă: să vă iubiţi unul pe altul»". însă, de v r e m e ce greu lucru
este şi foarte întristător a pătimi [cineva] prigoană şi a fi urât , îi mângâie 29

pe dânşii, zicând: „«De vă vor urî pe v o i » , nimica de mirare n u este, «căci

pe M i n e , mai înainte [decât pe voi] M-au urât». Deci, p e aceasta, a fi părtaşi
şi dimpreună cu Mine urâţi, datori sunteţi ca p e o m a r e mângâiere să o
aveţi". Aduce încă şi alt chip [fel] de mângâiere, mai îndemnător spre aceasta
[suferire]. Căci zice [Domnul]: „Dimpotrivă, se cuvenea ca voi să v ă întristaţi,
de nu v-ar fi «urât» pe voi «lumea», adică oamenii cei răi; că, dintru a nu vă

27
„De unde vin războaiele şi de unde certurile dintre voi? Oare, nu de aici: din
poftele voastre care se luptă în mădularele voastre? (2) Poftiţi şi nu aveţi; ucideţi şi
pizmuiţi şi nu puteţi dobândi ce doriţi; vă sfătuiţi şi vă războiţi, şi nu aveţi, pentru că
nu cereţi. (3) Cereţi şi nu primiţi, pentru că cereţi rău, ca voi să risipiţi în plăceri. (4)
Preadesfrânaţilor! Nu ştiţi, oare, că prietenia lumii este duşmănie faţă de Dumnezeu?
Cine deci va voi să fie prieten cu lumea se face vrăjmaş lui Dumnezeu" (Iacov 4,1-4).
28
în ediţia de la 1805, versetul 19 este: „De aţi fi din lume, lumea ar iubi pe al său,
iară căci din lume nu sunteţi, ci Eu v-am ales pe voi din lume, pentru aceasta vă urăşte
pe voi lumea".
29
Adică este lucru foarte plin de mâhnire a îndura, a suferi cineva prigonire şi a fi
urât, dispreţuit, batjocorit de ceilalţi.
374 Capitolul 15 SFÂNTIUL TEOFILACT ARHIEPISCOPUL BULGARIEI

urî, aţi fi arătat că şi voi, dintru aceeaşi răutate şi vicleşug al lor vă împărtăşiţi,
însă a c u m , de v r e m e ce vă urăsc pe voi cei răi, bucuraţi-vă, căci pentru
fapta cea b u n ă a voastră vă urăsc pe voi, căci, cu adevărat, de nu aţi avea
faptă b u n ă , « l u m e a ar iubi p e al său». însă, de vreme ce «Eu v-am ales pe
voi» din răutatea lumii, pentru aceasta «vă urăşte pe voi lumea», ca pe cei
ce n u vă împărtăşiţi c u lucrurile e i " . 30

25, 20-21: A d u c e ţ i - v ă aminte de cuvântul pe care vi l-am spus : Nu 31

este slugă m a i m a r e decât s t ă p â n u l său. Dacă M - a u prigonit pe Mine, şi

32

pe voi vă vor p r i g o n i ; dacă au păzit cuvântul M e u , şi pe al vostru îl vor

33

păzi. (21) Iar toate acestea le vor face vouă din cauza numelui M e u , fiindcă
ei n u cunosc p e C e l ce M - a trimis . 34
as,20)Matei 10,24;24,9/Marcu 13,9/
Luca 6,40; 21,12 / Ioan 13,16; 16,2 (15,21) Matei 10,22; 24,9 / Ioan 16,3

Ceea ce mai sus a grăit: „pe M i n e mai înainte decât pe voi M-au urât"
(Ioan 15,18), aceasta acum, pe larg zicându-o, mângâiere mai mare le pune
[aduce] lor. Căci, spune: „ «Aduceţi-vă aminte» de cuvântul Meu, că «nu este
slugă m a i mare decât stăpânul său»; pentru aceasta, nici voi nu sunteţi mai
mari decât Mine. Deci, vedeţi [luaţi aminte] cum pe Mine M-au avut [ţinut,
socotit]: de L-au «gonit [prigonit]» pe Stăpânul şi pe voi, slugile, cu mult mai
vârtos; de n u M-au «gonit [prigonit]» pe Mine, ci cuvântul Meu L-au păzit, şi
p e al vostru îl vor păzi. Insă n u este aceasta, pentru că nici pe al Meu, nici pe
al vostru nu-1 vor păzi. «Ci acestea toate le vor face vouă pentru» Mine [«din
cauza» M e a ] . Deci, dacă M ă iubiţi pe Mine, suferiţi [răbdaţi] cele ce le pătimiţi
pentru M i n e [«pentru n u m e l e Meu»] pe Care Mă iubiţi, după cum [voi] ziceţi.
Dar şi alta este spre mângâiere, pentru că şi pe Cel Ce M-a trimis pe Mine îl
batjocoresc dimpreună [atunci], când şi pe voi [vă ocărăsc]. Deci, dacă nu
altceva, măcar aceasta fie-vă vouă spre mângâiere, căci aceştia - şi ai voştri şi
ai M e i şi ai Tatălui M e u - sunt vrăjmaşi".

30
Aici, Cuviosul Isaia Pustnicul ne învaţă şi acestea: „A spus Domnul despre ai Săi
că i-a luat «din lume» (Ioan 5, 19). Din ce lume i-a luat, dacă nu din toată împrăştierea
păcatului? Deci, cel ce voieşte să se facă ucenic al lui Iisus, să fugă de patimi. Căci de nu
le va desfiinţa pe acestea, nu poate să se facă lăcaş al lui Dumnezeu; nici nu vede dulceaţa
Dumnezeirii Lui, dacă nu se desparte de ele" (Filocalia românească, Cuvântul XXI, cap 4,
voi. 12, ed. Harisma, 1991, pp. 155-156).
în ediţia de la 1805, în loc de „pe care vi l-am spus", se găseşte „carele Eu am
31

grăit vouă".
în ediţia de la 1805, în loc de „stăpânul", se găseşte „domnul".
32

în ediţia de la 1805, în versetul 20, în loc de „prigonit/prigoni", se găseşte „gonit/

33

goni".
în ediţia de la 1805, versetul 21 este: „Ci acestea toate vor face vouă pentru numele
34

Meu, căci nu ştiu pe Cela Ce M-a trimis pe M i n e " .

TÂLCUIREA SFINTEI EVANGHELII DE LA IOAN Capitolul 15 375

15, 22-25; De n-aş fi venit şi nu le-aş fi vorbit , păcat n u ar avea; dar

35

acum nu au cuvânt de dezvinovăţire pentru păcatul lor. (23) Cel ce M ă

36

urăşte pe Mine urăşte şi pe Tatăl Meu. (24) De nu aş fi făcut între ei lucruri

pe care nimeni altul nu le-a făcut, păcat nu ar avea; dar a c u m M-au şi
văzut şi M-au urât şi pe Mine şi pe Tatăl Meu. (25) D a r (aceasta), ca să se
37

împlinească cuvântul cel scris în Legea lor: „M-au urât pe n e d r e p t " . 3S

( 2 5 , 2 2 ) 2 Fetru 2 , 2 1 ( 2 5 , 2 5 ) P s a l m 2 4 , 1 8 ; 3 4 , 1 9 ; 6 8 , 5 - 6

„Şi, oare, cu dreptate fac acestea şi «Mă urăsc şi pe M i n e şi pe Tatăl

Meu» şi pe voi? Oare pentru cele ce le-am «grăit» sau le-am «făcut» au.
arătat acest fel de socoteală [socotinţă]? Nu, căci neiertat este «păcatul» lor.
Căci, au, doară, n-am venit şi n-am învăţat? De n-aş fi venit, de n-aş fi grăit,
ar fi putut ei să zică: «N-am auzit», însă acum, fără de răspundere [dezvino­
văţire] este răutatea lor". Apoi, de vreme ce, premtindenea, nici o altă pricină
de îndreptăţire nu puneau [aduceau iudeii], fără n u m a i că fac izbândire
pentru Tatăl - căci ziceau: „Omul acesta nu este de la D u m n e z e u " (Ioan 9,
16) şi [altele] de acest fel - , pentru aceasta, aduce [Mântuitorul] p e urmă:
„«Cel ce M ă urăşte pe Mine urăşte şi pe Tatăl M e u » . Şi astfel, nici aceasta
nu le-a rămas lor spre răspundere [dezvinovăţire]. Şi n u numai învăţătură
am dat, ci şi fapte a m adăugit, în ce fel nimeni altul [nu a făcut], p r e c u m este
minunea orbului (Ioan 9, 6-7), minunea lui Lazăr (Ioan 11,41-44) şi celelalte
asemenea Deci, ce răspundere [dezvinovăţire] au? învăţătura cea dintru
cuvinte le-am dat-o, pe cea dintru fapte am adăugit-o - p r e c u m şi Moise,
poruncind, învaţă a asculta de acela care şi minuni face şi b u n a cinstire [de
Dumnezeu] învaţă (Deuteronom cap. 13). «Iară a c u m şi au văzut» acest fel
de lucruri, însă «şi pe Mine şi pe Tatăl Meu M-au urât»".
Apoi îl aduce [Domnul] şi pe Proorocul martor: „Că M - a u urât în
zadar", căci numai dintru răutate s-a născut urâciunea [ura, înduşmănirea],
nu dintru altă pricină. Şi, precum de multe ori a m zis, „ L e g e " n u numai
pe cea a lui Moise, ci şi pe cărţile Proorocilor le n u m e ş t e . P r e c u m şi aici,
Cartea lui David [Psalmii], „ L e g e " o a numit. Deci, D a v i d , cu [întru] Duhul
Sfânt mai înainte a grăit ceea ce avea răutatea lor să facă. Iar ei, cu adevărat,
ca nişte răi [înrăutăţiţi], pe cea mai înainte grăită de Proorocul o au împlinit
şi proorocia o au arătat că este adevărată.

35
în ediţia de la 1805, în loc de „vorbit", se găseşte „grăit".
36
în ediţia de la 1805, în loc de „dar acum nu au cuvânt de dezvinovăţire", se
găseşte „iară acum răspuns nu au".
37
în ediţia de la 1805, în loc de „dar acum M-au şi văzut", se găseşte „iară acum şi
au văzut".
38
în ediţia de la 1805, versetul 25 este: „Ci ca să se plinească cuvântul cel scris în
Legea lor, că M-au urât în zadar".
376 Capitolul 15 SFÂNTUL TEOFILACT ARHIEPISCOPUL BULGARIEI

15,26-27: Iar când va veni Mângâietorul, pe Care Eu îl voi trimite vouă 39

de la Tatăl, Duhul Adevărului, Care de la Tatăl purcede , Acela va mărturisi 40

despre M i n e . (27) Şi voi mărturisiţi, pentru că de la început sunteţi cu Mine .

41 42

(15, 26) Isaia 4 8 , 1 6 / Luca 2 4 , 4 9 / Ioan 1 4 , 1 6 - 1 7 , 2 6

(35,27) Luca 2 4 , 4 8 / Faptele Apostolilor 1, 8, 2 1 , 2 2 ; 2 , 3 2 / 1 Petru 5,1
A zis [Domnul] ucenicilor: „Vă vor goni [prigoni] pe voi, cuvântul vostru
nu-1 vor păzi". Deci, ca să nu poată ei zice: „Aşadar, o, Doamne, unde ne
trimiţi pe noi? Cum vom fi vrednici de credinţă [crezare]? Cine va lua aminte
la noi? Cine va crede?", pentru aceasta aduce [spune]: „Iar când va veni
Mângâietorul, Acela va mărturisi pentru M i n e " , zicând: „Martor vrednic
de credinţă este Acela Deci, de Duhul fiind ei vădiţi că, fără de cuvânt de
îndreptăţire [dezvinovăţire] greşesc, vor primi propovăduirea «încă şi voi
mărturisiţi, din început cu Mine fiind», că şi cu cuvintele şi cu lucrurile,
fără de cuvânt de îndreptăţire [dezvinovăţire], i-am făcut pe ei. Pentru aceea,
îndrăzniţi, căci nu fără de mărturii va fi propovăduirea, ci şi Duhul împreună
va mărturisi cu semne şi cu minuni şi Martor vrednic de credinţă va fi, căci
« D u h al Adevărului» este. Deci, fiindcă este « D u h u l Adevărului», va măr­
turisi adevărul; şi, fiindcă «de la Tatăl se purcede», toate le ştie cu de-amă­
nuntul, căci de acolo este, de unde este cunoştinţa tuturora".
Iar aceasta ce zice: „pe Carele Eu voi t r i m i t e " , arată că întocmai cu
D â n s u l este [Duhul]. Căci, [dacă] întru alt loc a spus că Tatăl îl „trimite"
p e D u h u l (Ioan 14, 26), iar aici, zicând, c u m că El singur îl va trimite pe
Acesta, nimic altceva n u arată, decât că [Fiul] întocmai [deopotrivă] este
cu Tatăl. însă, ca să nu se pară că Se scoală [ridică] El împotriva Tatălui şi,
ca şi c u m dintru o altă stăpânire „trimite" pe Duhul, a adăugit: „de la
43

T a t ă l " . „Căci îl voi «trimite» Eu, însă «de la Tatăl», adică, binevoind Tatăl
şi, împreună trimiţându-L, pentru că nu din şanurile Mele îl scot [izvorăsc]
Eu p e Duhul, ci de la Tatăl, prin Mine se d ă " .
Iar când auzi că [Duhul] „se purcede", să nu socoteşti cum că „purce-
d e r e a " este „trimiterea" cu care „sunt trimise duhurile cele slujitoare" , ci 44

39
în ediţia de la 1805, în loc de „pe Care Eu î l voi trimite", se găseşte „pe Carele
Eu voi trimite".
40
în ediţia de la 1805, în loc de „de la Tatăl purcede", se găseşte „de la Tatăl se
purcede".
41
în ediţia de la 1805, în loc de „despre M i n e " , se găseşte „pentru M i n e " .
42
în ediţia de la 1805, versetul 27 este: „încă şi voi mărturisiţi, că dintru început cu
M i n e sunteţi".
43
Pentru că una este stăpânirea şi puterea Dumnezeirii.
44
„îngerii oare nu sunt toţi duhuri slujitoare, trimise ca să slujească, pentru cei ce
vor fi moştenitorii mântuirii?" (Evrei 1,14).
TÂLCUIREA SFINTEI EVANGHELII DE LA IOAN Capitolul 15 377

firească însuşire a Duhului este purcederea Căci, de n u v o m înţelege aşa

„purcederea", ci oarecare „trimitere" ce se face de afară, nearătat [nelămurit]
va fi pentru care duh zice. Căci nenumărate sunt duhurile care se trimit
spre slujire, „pentru cei ce vor să moştenească m â n t u i r e " (Evrei 1,14). I n s ă
aici zice că o însuşire oarecare aleasă şi osebită este „purcederea" [ D u h u l u i ] ,
rânduită Unuia Care este chiar şi cu adevărat [întru plinătate, întru d e ­
săvârşire] Duh. Aşadar, prin aceasta, adică a „se p u r c e d e " , să n u înţelegem,
că se trimite, ci că din Tatăl are însuşirea cea firească . 45

„Drept aceea, Duhul Acesta va fi Martor al propovăduirii. « î n c ă ş i

voi mărturisiţi», pentru că n u de la alţii aţi auzit, ci voi înşivă, « d i n t r u
început», împreună «cu M i n e s u n t e ţ i » " . Şi n u mică mărturie este a c e a s t a
care se face de la cei care „dintru î n c e p u t " au fost î m p r e u n ă , lucru care ş i
înşişi Apostolii, mai pe urmă, îl ziceau către n o r o d , grăind: „ C a r e î m ­
46

preună cu D â n s u l am mâncat şi am b ă u t " (Faptele Apostolilor 10, 41).

„Aşadar, îndoită este mărturia: şi de la voi şi de la D u h u l ; căci d e vă v e ţ i
părea voi că spre har [hatâr] mărturisiţi, însă n u şi D u h u l v a m ă r t u r i s i
spre har [hatâr]".

45
Pentru o mai amănunţită înţelegere dogmatică despre Persoanele Tatălui, Fiului şi
Sfântului Duh, vezi şi anexa editorială: Şapte întrebări despre Sfânta Treime şi răspunsurile lor.
46
Iată cuvintele Sfântului Apostol Petru: „Şi noi suntem martori pentru toate c e l e
ce a făcut El în ţara iudeilor şi în Ierusalim; pe Acesta L-au omorât, spânzurându-L p e
lemn. (40) Dar Dumnezeu L-a înviat a treia zi şi I-a dat să Se arate, (41) nu la t o t
poporul, ci nouă martorilor, dinainte rânduiţi de Dumnezeu, care am mâncat şi a m
băut cu EI, după învierea Lui din morţi. (42) Şi ne-a poruncit să propovăduim poporului
şi să mărturisim că El este Cel rânduit de Dumnezeu să fie Judecător al celor vii ş i al
celor morţi" (Faptele Apostolilor 10, 39-42).
 • CAPITOLUL 1 6 •
Prigonirile viitoare. Ajutorul Mângâietorului. ^- *> • '* * J Ir* -

întristarea schimbată în bucurie.

Rugăciunile făcute în numele lui Hristos. Fuga ucenicilor 1

36, 2-4": A c e s t e a vi le-am spus, ca să nu vă smintiţi. (2) Vă vor scoate

p e v o i d i n s i n a g o g i ; dar vine ceasul când tot cel ce vă va ucide să creadă că
a d u c e î n c h i n a r e l u i D u m n e z e u . (3) Şi acestea le vor face, pentru că nu au
c u n o s c u t n i c i p e Tatăl, nici pe Mine. (4) Iar acestea vi le-am spus, ca să vă
aduceţi a m i n t e de ele, când va veni ceasul lor, că Eu vi le-am spus . 2

(16.1) Matei 11,6; 24,10; 26,31 (2 6,2) Matei 10,17-18 / Marcu 1 3 , 9 / Luca 6,22; 21,12/
Ioan 15,20 (16.3) Ioan 15,21 (16,4) Matei 9,15 / Ioan 14,29

Zice [ D o m n u l ] : „«Am grăit vouă acestea», mai înainte de a fi [a se

î n t â m p l a ] , ca să n u vă smintiţi mai pe urmă, când veţi vedea pe mulţi că
n u cred şi că voi înşivă pătimiţi greutăţi. Dar, socotind [cumpănind] voi
că, şi mai înainte de a fi [de a se întâmpla] acestea le-am grăit vouă, să
primiţi d i n t r u aceasta şi mângâierea cea de la M i n e , căci n - a m minţit vouă
nici întru aceasta, p r e c u m nici întru spunerea [grăirea] mai înainte cea
p e n t r u greutăţi. Căci, şi «din sinagogi vă vor scoate pe voi» şi din adunări
şi din cele cinstite ale lor şi, cu totul, din obştea lor vă vor despărţi [osebi],
p e n t r u că «s-au sfătuit că de va mărturisi cineva p e Hristos, să fie lepădat
d i n s i n a g o g ă » (Ioan 9,22). Şi n u numai aceasta - a n u m e că «vă vor scoate
p e voi d i n s i n a g o g i » - ci şi moarte veţi lua, şi moarte de ocară, căci ca pe
nişte făcători de rele şi vrăjmaşi ai lui Dumnezeu vă vor ucide pe voi. Şi
tot cel ce vă v a o m o r î pe voi, aşa [într-atâta] se va sârgui pentru uciderea
voastră, încât «i se va părea că s l u j b ă aduce lui D u m n e z e u » , adică va
socoti că lucru plăcut lui Dumnezeu şi blagocestiv [bine-cinstitor] a făcut".
Şi [ D o m n u l ] aduce şi mângâiere destulă, căci zice: „«Acestea vor face
că n u a u c u n o s c u t pe Tatăl, nici pe M i n e » . Căci pentru Mine şi pentru

1
în ediţia de la 1805, titlul capitolului este: „Pentru Iisus când a spus mai înainte cele ce
li se vor întâmpla ucenicilor. Pentru cuvântul acela: Puţin şi Mă veţi vedea. Pentru că le va da
Tatăl câte vor cere".
:
în ediţia de la 1805, versetele 1-4° sunt: „Acestea am grăit, ca să nu vă smintiţi. (2)
Scoate-vă-vor pe voi din sinagogi şi va veni vremea ca tot cela ce va ucide pe voi să i
se pară că aduce slujbă lui Dumnezeu. (3) Şi acestea vor face vouă, că nu au cunoscut
pe Tatăl, nici pe M i n e . (4) Ci acestea toate am grăit vouă, ca dacă va veni vremea, să vă
aduceţi aminte de acestea, că Eu am spus vouă".
TÂLCUIREA SFINTEI EVANGHELII DE LA IOAN Capitolul 16 379

Tatăl acestea aveţi să [le] pătimiţi; deci, răbdaţi, pentru că «fericiţi veţi fi
când vă vor ocări pe voi şi vă vor goni [prigoni] şi vor zice tot graiul rău
împotriva voastră, minţind pentru Mine» (Matei 5,11; Luca 6,22). Această
fericire, mângâiere fie-vă vouă, aducându-vă aminte de acestea «Ci acestea
[toate] am grăit vouă», ca dacă veţi vedea pe cele mâhnicioase [întris­
tătoare] întâmplându-se, să credeţi şi pentru celelalte [care vi le-am spus].
Căci nu veţi putea zice că p e cele de bucurie, mai înainte vi le-am spus
vouă, vrând să vă amăgesc pe voi, ci, precum p e cele d e întristare mai
înainte vestindu-le, nu a m minţit, [tot] aşa [astfel] nici p e cele de bucurie
spunându-le, nu voi fi nevrednic de credinţă [crezare]. Şi încă [v-am grăit
acestea], ca voi să nu fiţi negătiţi [nepregătiţi], ci gătiţi [pregătiţi], «adu­
cându-vă aminte că Eu v-am spus vouă acestea» şi pentru aceasta să staţi
cu vitejie către [înspre] cele de întristare".

16,4 -7: Şi acestea nu vi le-am spus de la început, fiindcă e r a m cu voi.

b

(5) D a r acum Mă duc la Cel Ce M-a trimis şi nimeni dintre voi n u M ă

întreabă: Unde Te duci? (6) Ci, fiindcă v-am spus acestea, întristarea a
umplut inima voastră. (7) Dar Eu vă spun adevărul: Vă este de folos ca să
Mă duc Eu. Căci dacă nu M ă voi duce, Mângâietorul n u v a veni la voi, iar
dacă M ă voi duce, îl voi trimite la voi . -^-^^— 3
—-- -
(16,4) Matei 9 , 1 5 / l o a n 1 4 , 2 9 (16,5) Ioan 7,33 (16, 6) Ioan 1 6 , 2 2 (16, 7) Ioan 1 4 , 1 6 ; 1 5 , 2 6

Foarte îngreuiaţi de întristare erau Apostolii, auzind că unele ca acestea

aveau să li se întâmple lor. Pentru aceasta şi D o m n u l zice: „«Acestea» ce
sunt aşa de întristăcioase [mâhnitoare], «nu vi le-am spus dintru început»,
nu ca şi c u m nu le ştiam, ci «fiindcă eram cu voi» şi scăpare îndestulată
Mă aveaţi p e Mine şi tot războiul asupra M e a era pornit, iar voi, întru
toată negrija [neîngrijorarea] eraţi. Aşadar, nu era trebuinţă de acest fel de
cuvinte atunci, care mai înainte să vă gătească [pregătească] şi să vă
întărească. însă a c u m , ducându-Mă Eu la Tatăl M e u şi v r â n d să v ă las pe
voi, mai înainte vă spun vouă acestea, ca să vă întăriţi p e voi înşivă. «Şi
n i m e n i din voi nu M ă întreabă pe Mine: U n d e mergi?», ci de întristare
v-aţi turburat şi uimire aţi pătimit, dintru aşteptarea c e l o r grele clătin-
du-vă [zdruncinându-vă] cu inimile. însă «Eu adevărul zic v o u ă » " .
Vezi cum îi mângâie pe ei: „Măcar de mii de o r i " - zice [Domnul] - „de
v-aţi întrista, Eu ceea ce vă este de folos vă spun, pentru că voi voiţi ca

3
In ediţia de la 1805, versetele 4 -7 sunt: „Şi acestea vouă dintru început nu am spus,
b

căci cu voi eram. (5) Iar acum merg la Cela Ce M-a trimis pe Mine şi nimeni din voi nu Mă
întreabă: Unde mergi? (6) Ci, căci acestea am grăit vouă, întristarea a umplut inima voastră.
(7) Ci Eu, adevărul zic vouă, că de folos este vouă ca Eu să Mă duc, că de nu Mă voi duce
Eu, Mângâietorul nu va veni la voi. Iar de Mă voi duce, îl voi trimite pe El la voi".
380 Capitolul 16 SFÂNTUL TEOFILACT ARHIEPISCOPUL BULGARIEI

pururea să fiu cu voi, însă nu [vă] este aceasta de folos. Căci, «de n u M ă voi
duce Eu, Mângâietorul nu va veni la voi». Aşadar, măcar deşi voi voiţi ca
Eu să fiu [neîncetat] de faţă cu voi, însă nu vă voi asculta, ci voi alege ceea ce
mai vârtos [cu prisosinţă] vă este vouă de folos, decât voia voastră care vă
este spre vătămare".
Aşa şi noi, datori suntem a face premtindenea lucrul cel de folos - şi nouă
şi fraţilor să-1 socotim [chibzuim, cumpănim] - , iar nu cel dulce [îndulcitor ]. 4

„Căci de nu voi muri pentru lume şi «nu M ă voi duce Eu» la Tatăl,
jertfă şi îmblânzire p e Mine însumi d â n d u - M ă pentru păcatele lumii
(Romani 3,25), «Mângâietorul n u va v e n i » . Căci, c u m va veni [Acela], de
n u se va strica vrajba [vrăjmăşia] - păcatul omorându-se - , de nu se va
î m p ă c a Tatăl cu firea omenească?"
Dar, aici, cei care sunt [părtaşi] ai lui Macedonie - care micşorează slava
5

Duhului şi îl numesc pe El „slugă" a Fiului - ce vor putea zice? C u m este

[poate fi] de folos să se „ducă" Stăpânul [Hristos] şi „sluga" să „ v i n ă " ? 6

„Deci, măcar de vă veţi şi întrista, o, ucenici, pentru ducerea [plecarea]

Mea, însă bucuraţi-vă pentru venirea Duhului, Care mai multe şi mai mari
faceri de bine vă va face [săvârşi] vouă".
Şi c u m Domnul a zis: „Acestea nu vi le-am spus dintru început"?
P e n t r u că scris este că [El], chemându-i pe cei doisprezece [Apostoli], le-a
zis lor: „La domni şi la împăraţi veţi fi d u ş i " (Matei 10, 18). A grăit, cu
7

adevărat, că: „La domni veţi fi duşi", însă nu [a spus] că: „Aşa vă vor
« u c i d e » pe voi, ca p e nişte păgâni şi făcători de rele şi vrăjmaşi ai lui
D u m n e z e u " (Ioan 16, 2). Şi întru alt chip: acolo [la Matei] a spus cele care
de la păgâni urmau să le vină lor, iar acum, pe cele de la iudei, căci: „Cu
adevărat, «vă vor scoate pe voi din sinagogi» iudeii".

Adică, se cuvine a le săvârşi pe cele care sunt după dreptatea poruncilor lui Dumnezeu
4

şi nu după îndulcirea cea din părerea de sine, ce mocneşte întru toată slava pe care poftim
să o primim unii de la alţii- Insă, această unire mincinoasă dintre oameni se face întru
stăpânitorul acestei lumi şi nu întru Hristos Domnul; pentru că Dânsul a spus despre
mârşava şi preaîmpuţita slavă omenească: „Slavă de la oameni nu primesc; (42) dar v-am
cunoscut că n-aveţi întru voi dragostea lui Dumnezeu. (43) Eu am venit întru numele
Tatălui Meu şi voi nu Mă primiţi; dacă va veni altul întru numele său, pe acela îl veţi
primi. (44) Cum puteţi voi să credeţi, când primiţi slavă unii de la alţii şi slava care vine
de la Unul Dumnezeu nu o căutaţi?" (Ioan 5, 41-44).
5
Pentru Macedonie şi eresul lui, vezi nota de la Ioan 1,4.
6
Sfântul Teofilact nu mai răspunde acestei întrebări, deoarece răspunsul este lămurit
din însăşi enunţarea ei.
7
„La dregători şi la regi veţi fi duşi pentru Mine, spre mărturie lor şi păgânilor"
(Matei 10,18).
TÂLCUIREA SFINTEI EVANGHELII DE LA IOAN Capitolul 16 381

Şi vezi întru aceeaşi dată împreună [totodată, d i m p r e u n ă ] şi stăpâni-

rea-de-sine [voirea slobodă ] a Duhului şi î m p r e u n a - b u n a - v o i n ţ ă a Fiului.
8

Pentru că aceasta: „va veni M â n g â i e t o r u l " , este a stăpânirii D u h u l u i , iar

aceea: „Eu îl voi trimite pe E l " , este a bunei-voinţe a Fiului şi a plăcerii
[prielniciei] Lui - de se cuvine aşa a zice - şi a plecării [învoirii, consimţirii
Lui], ca să vie Mângâietorul.

16, 8-11: Şi El, venind , va vădi lumea de păcat şi d e dreptate şi de

9

judecată. (9) D e păcat, pentru că ei n u cred în M i n e ; (10) de dreptate, pentru

că M ă duc la Tatăl M e u şi nu M ă veţi mai v e d e a ; (11) şi de j u d e c a t ă ,
10

pentru că stăpânitorul acestei lumi a fost j u d e c a t . 11

( 2 6 , 8 ) Cântarea Cântărilor 4 , 1 6 / Isaia 4 , 4 / Miheia 4 , 3 / Avdie 1 , 2 1

(16, 12) Luca 1 0 , 1 8 / Ioan 21, 31; 1 4 , 3 0 / Efeseni 2, 2 / C o l o s e n i 2 , 1 5 / Evrei 2 , 1 4
Va „veni" Mângâietorul, şi care va fi folosul? Zice [ D o m n u l ] : „«Va v ă d i
lumea de păcat» şi îi va arăta pe dânşii păcătoşi, «pentru că n u c r e d » " . C ă c i
[atunci], când vor vedea prin mâinile ucenicilor făcându-se întru D u h u l
semne mari şi minuni şi nici aşa n u vor crede, c u m n u vor fi vrednici d e
osândă şi vinovaţi de păcat preamare? „Pentru că, a c u m , pot să s p u n ă c ă
sunt «fiu al teslarului» şi al unei Maici nebăgate în s e a m ă (Matei 13, 55), 12

măcar deşi Eu fac minuni. însă atunci, fără cuvânt d e îndreptăţire le va f i

lor necredinţa, fiindcă Duhul, întru numele M e u va săvârşi unele ca a c e s t e a
[lucrări]. Deci, «îi va vădi de păcat» p e dânşii, adică îi v a arăta p e ei că a u
păcătuit fără de iertare. încă «şi de dreptate î i va v ă d i » , căci E u «la T a t ă l
Meu merg», adică [le] va arăta lor că Eu, drept fiind şi viaţă fără d e p r i h a n ă
vieţuind, fără de dreptate [pe nedrept] sunt o m o r â t d e dânşii; şi s e m n '
[mărturie] al acestui lucru este că «la Tatăl m e r g » , căci de n u aş fi fost drept,
nu M-aş fi înălţat la Tatăl". Căci, de vreme ce, ca p e u n împotrivnic al l u i
Dumnezeu şi ca pe un călcător de Lege L-au o m o r â t p e El (Ioan 19,18), z i c e
[Domnul]: „Duhul [le] va arăta lor că n u sunt întru acest fel, căci, de aş fi
fost împotrivnic lui Dumnezeu şi călcător de L e g e , n u M - a ş fi învrednicit
de cinste de la Dumnezeu şi Punătorul [Dătătorul] Legii - şi n u de cinste
vremelnică, ci veşnică". Pentru că, aceea ce zice: „ n u M ă veţi m a i v e d e a p e
M i n e " , arată petrecerea [vieţuirea, rămânerea] cea veşnică la Tatăl.

5
Voia liberă este o însuşire a oricărei persoane, fie că acesta este făcută - ca îngerii şi
oamenii - , fie că e nefăcută - precum sunt Persoanele Sfintei Treimi.
9
In ediţia de Ia 1805, în loc de „şi El, venind", se găseşte „şi venind A c e l a " .
10
în ediţia de la 1805, în loc de „pentru că Mă duc la Tatăl M e u " , se găseşte „căci la
Tatăl Meu merg".
11
în ediţia de la 1805, în loc de „acestei lumi a fost judecat", se găseşte „ l u m i i
acesteia s-a judecat".
12
Adică, trecută cu vederea, ca una care făcea parte dintre cei săraci.
3S2 Capitolul 16 SFÂNTUL TEOFILACT ARHIEPISCOPUL BULGARIEI

„Iar, « d e j u d e c a t ă îi va vădi pe ei», din pricină că «stăpânitorul lumii

a c e s t e i a s-a [a fost] j u d e c a t » , adică şi dintru aceasta, iarăşi drept şi fără de
păcat M ă va arăta pe Mine Duhul, căci «stăpânitorul lumii» de Mine «s-a
[a fost] j u d e c a t » şi s-a [a fost] biruit". Căci, de vreme ce ziceau [despre
M â n t u i t o r u l ] că „are d r a c " (Ioan 10, 20) şi c u m că întru „ B e e l z e b u l " face
m i n u n i (Matei 12, 24; Marcu 3, 22; Luca 11,15) şi înşelător [amăgitor] este
(Ioan 7, 12), zice [ D o m n u l ] : „Acestea toate se vor arăta deşarte, fiindcă se
va v e d e a diavolul osândit şi tuturor arătat va fi că de Mine a fost biruit,
lucru p e care n u l-aş fi putut, de nu aş fi fost «mai tare» decât dânsul (Luca
11, 21-22), şi de tot păcatul înstrăinat [neîmpărtăşit]". Şi c u m s-a arătat
aceasta? Prin „ v e n i r e a " Duhului, căci toţi cei ce credeau în Hristos, îl
„ c ă l c a u " (Psalm 90,13) şi-1 batjocoreau pe „stăpânitorul l u m i i " . Deci, se
13

arăta dintru acestea că şi d t Hristos a fost osândit, cu mult mai înainte.

Drept aceea, i-a „ v ă d i t " Duhul pe cei care „nu au crezut", ca pe nişte
păcătoşi, căci credinţa dezleagă păcatele prin iertarea Botezului şi, lucrările
D u h u l u i , care se arată întru cei ce au crezut, întru cei necredincioşi nu se
v e d e a u ; [iar] dintru acestea se „vădea" că ei sunt vase rele şi necurate şi
n e v r e d n i c e de primirea Duhului.
î n c ă şi întru alt chip [înţeles]: Duhul „vădeşte l u m e a " cea necre­
dincioasă „de d r e p t a t e " , adică anume că este lipsit de dreptate cela ce nu
crede întru „Iisus cel D r e p t " , Care pentru [dintru] dreptate S-a înălţat la
14

Ceruri (Romani 3,24-26). [„Lumea"], o „vădeşte" şi o osândeşte şi ca pe o

t r â n d a v ă , căci, înfrânt fiind diavolul [de către D o m n u l ] , nici aşa nu a vrut
[ea ] să-1 biruiască.
15

2 6, 22-25: î n c ă m u l t e a m a vă spune, dar acum nu puteţi să le purtaţi . 16

(13) I a r c â n d va v e n i Acela, D u h u l Adevărului, vă va c ă l ă u z i la tot 17

a d e v ă r u l ; căci nu va grăi de la Sine, ci câte va auzi va grăi şi cele viitoare

„ Peste aspidă şi vasilisc vei păşi şi vei călca peste leu şi peste balaur" (Psalm 90,13).
13

„Indreptându-se în dar cu harul Lui, prin răscumpărarea cea în Hristos Iisus.

:4

(25) P t Cp.re D u m n e z e u L-a rânduit (jertfă de) ispăşire, prin credinţa în sângele Lui,
ca să-Şi arate dreptatea Sa, pentru iertarea păcatelor celor mai înainte făcute, (26)
întru îngăduinţa lui D u m n e z e u - ca să-Şi arate dreptatea Sa, în vremea de acum,
spre a fi El însuşi drept, şi îndreptând pe cel ce trăieşte din credinţa în Iisus" (Romani
3, 24-26).
Adică „lumea" şi toţi cei care se supun cugetului lumesc şi trupesc.
în ediţia de la 1805, în loc de „a vă spune, dar acum nu puteţi să le purtaţi", se
16

;:':s-.-ste „a vă zice vouă, ci nu puteţi a le purta acum".

In ediţia de la 1805, în loc de „călăuzi", se găseşte „povăţui pe voi".
TÂLCUIREA SFINTEI EVANGHELII DE LA IOAN Capitolul 16 383

vă va vesti. (14) Acela M ă va slăvi, pentru că dintru al M e u va lua şi vă va

vesti. (15) Toate câte are Tatăl ale Mele sunt; de aceea a m zis că dintru al
Meu ia Şi V ă Vesteşte VOUă . 18
(26, 12) Matei 13,34 / M a r c u 4,33 /1 C o r i n t e n i 3,1-2 /
Evrei 5,11-12 (16,13) înţelepciune 9,11 / Matei 10,19-20 / M a r c u 13,11 / Luca 12,11; 21,14-15 /
Ioan 4,17,26 (16,14) Ioan 8,54 (16,15) I o a n 17,10

Zicând mai sus că: „Vă este de folos vouă, ca Eu să M ă d u c " (Ioan 16,
7), acum pe larg spune aceasta şi grăieşte că: „ « A c u m n u puteţi a le purta», -
însă d u p ă ce «va veni Acela», atunci, cu a d e v ă r a t , d a r u r i l e A c e l u i a
dobândindu-le, veţi fi «povăţuiţi la tot a d e v ă r u l » " . Şi de care „ a d e v ă r "
zice? Arătat [adeverit] este că de cunoştinţa cea p e n t r u toate [grăieşte],
căci D o m n u l însuşi n u a zis nimic mare despre Sine ca, mai întâi, să şi dea
chip [pildă] de smerenie, iar apoi [nu grăia] şi d i n pricina neputinţei
ascultătorilor şi a necunoştinţei de bine [de adevăr] a iudeilor. încă nici
ferirea de rânduielile Legii n u o a învăţat [propovăduit] arătat , ca să nu 19

se pară tuturor a fi [El] împotrivnic al lui D u m n e z e u . Iar, după ce a „ v e n i t "

M â n g â i e t o r u l , atunci şi v r e d n i c i a Fiului s-a d e s c o p e r i t şi s-a a r ă t a t
cunoştinţa cea adevărată pentru toate, şi, închipuirile [preînchipuirile] Legii
ridicându-se din mijloc [înlăturându-se] şi stricându-se, la slujirea cea
adevărată şi întru Duhul am fost „povăţuiţi [ c ă l ă u z i ţ i ] " , prin semnele
cele ce întru Duhul se fac - adeverindu-se c r e d i n ţ a
Apoi, de vreme ce mari oarecare [lucruri] a grăit pentru Duhul, ca să
nu socotească [cugete] vreunii că mai mare decât Dânsul este Duhul, fiindcă
El îi „va povăţui la adevăr" şi îi va face înţelegători şi primitori ai celor
multe şi mari, pe care, fiind de faţă Hristos, ei „nu puteau să le p o a r t e " ;
deci, ca să n u se socotească [cugete] aceasta, aduce [spune Dom-nul] pe
urmă: „«Căci nu va grăi de la Sine», adică nimica osebit [aparte] al Său nu
va grăi, ci n u m a i pe cele ale M e l e " . Pentru că, aceea ce zice: „câte v a auzi",
aceasta arată, că nimica, afară de cele ce sunt ale lui Hristos n u v a învăţa
[propovădui Duhul]. Precum şi însuşi D o m n u l , zicând pentru Sine: „Câte
am auzit de la Tatăl M e u grăiesc" (loan 8, 28; 15,15), n u S e aduce [arată]
pe Sine c u m că este învăţat [dăscălit] ca un oarecarele prunc, ci, c u m că
nimica, afară de cele ale Tatălui, nici n u ştie [cunoaşte], nici n u învaţă
[propovăduieşte] - aşa [tot astfel] şi pentru Duhul. Iar c u m că Duhul nu
are trebuinţă de învăţătură, auzi ce zice Pavel: „ P r e c u m n i m e n i n u ştie pe
cele ale omului, fără numai duhul cel ce este într-însul, aşa şi p e cele ale

18
în ediţia de la 1805, în loc de „ia şi vă vesteşte vouă", se găseşte „va lua şi va vesti
vouă".
19
Adică nu a propovăduit-o în chip vădit, răspicat, tăgăduitor.
384 Capitolul 16 SFÂNTUL TEOFILACT ARHIEPISCOPUL BULGARIEI

l u i D u m n e z e u , n i m e n i n u le ştie, fără n u m a i D u h u l lui D u m n e z e u "

20

(1 Corinteni 2,11). Vezi că de Sine însuşi este învăţat Duhul cel Sfânt, precum
şi cel al nostru?
Cel cu bună cunoştinţă, încă şi din cele de pe urmă se va învăţa
Dumnezeirea Duhului. Căci, zice [Domnul]: „«Cele viitoare vă va vesti»,
adică cele ce vor să fie, care lucru mai vârtos [cu prisosinţă] al lui Dumnezeu
este". Pentru că, de vreme ce nimic altceva nu este aşa de dorit firii omeneşti
precum e cunoştinţa celor ce vor să fie, îi mângâie [Domnul] pe Apostoli şi cu
aceasta: „într-atâta vă va face vouă bine [Duhul], încât şi pe aceea care se
socoteşte mai mare decât toate, vă o va da vouă, adică mai înainte ştiinţa ce­
lor ce vor să fie". încă, de vreme ce şi întru ispite aveau să intre ei [ucenicii],
spune [Domnul]: „Acela vă va găti [pregăti] pe voi spre cele ce vi se vor
întâmpla vouă, ca nu fără de păzire, dintru neştiinţă, să cădeţi întru acelea Şi
« M ă va slăvi» şi pe Mine, căci «întru numele Meu» (Ioan 14,26) «toate» şi le
va grăi, şi le va face, şi nimic împotrivă nu va zice, încât, prin minunile ce se
vor face de Acela, Eu să fiu crezut că sunt Dumnezeu, vărsându-se darul cu
bogăţie peste voi, ucenicii Mei, şi după moartea Mea numele Meu mai mult
strălucind" - care aceasta mare slavă este şi căreia nu i se poate grăi împotrivă,
când cel ce a fost omorât şi a fost necinstit, după aceea mai mult va străluci.
Apoi de vreme ce L-au auzit [ucenicii] p e Domnul, zicând că: „Unul
este învăţătorul vostru: Hristos" (Matei 23,8), ca să n u socotească [cugete]
ei: „Dacă Tu singur eşti învăţătorul, cum ne zici nouă că şi Duhul va să fie
alt învăţător?", aduce [grăieşte Domnul] p e urmă: „«Dintru al M e u va
l u a » , adică dintru cele pe care Eu le ştiu [cunosc], dintru a Mea ştiinţă
[cunoştinţă]". Sau şi întru alt chip [fel]: „«Dintru al M e u » , care va [vrea]
să zică: din vistieria Mea, adică a Tatălui. Căci, de vreme ce «toate câte are
Tatăl ale M e l e s u n t » şi a Mea bogăţie - iar Mângâietorul încă [şi] de la
Tatăl va grăi - cu cuviinţă zic: «dintru al M e u va lua», adică din vistieria
şi bogăţia şi cunoştinţa M e a " .
Dar, pentru care pricină Duhul ne-a dat nouă atâtea bunătăţi, iar nu
Fiul? Mai întâi, aceasta zicem: calea la darurile Duhului, Fiul a făcut-o şi
El este Pricinuitorul bunătăţilor celor atâta de mari, căci de n u ar fi stricat
El păcatul, cum ne-am fi învrednicit noi de Duhul? Că nu va locui [sălăşlui]
D u h u l „în trupul cel supus p ă c a t u l u i " (înţelepciune 1,4). Pentru aceasta,
21

20
„Căci cine dintre oameni ştie ale omului, decât duhul omului, care este în el?
Aşa şi cele ale lui Dumnezeu, nimeni nu le-a cunoscut, decât Duhul Iui Dumnezeu"
(1 Corinteni 2,11).
21
„într-adevăr, cugetele viclene depărtează de Dumnezeu, şi puterea Lui, când II
ispiteşti, mustră pe cei fără de minte. (4) înţelepciunea nu pătrunde în sufletul viclean
TÂLCUIREA SFINTEI EVANGHELII DE LA IOAN Capitolul 16 385

de a dat Duhul ceva mare, de la Hristos a avut pricinile [temeiurile]. Apoi,

de vreme ce ereticii aveau să micşoreze vrednicia D u h u l u i , p e n t r u că mai
pe urmă a venit, pentru aceasta Lui îi lasă [Hristos] să le lucreze p e cele
„mai m a r i " întru Apostoli (Ioan 14,12) ca, pentru m ă r i m e a darurilor siliţi
fiind - şi, fără de voie, să cunoască vrednicia D u h u l u i ; şi n u p e n t r u c ă m a i
pe urmă S-a arătat, pentru aceasta, mai mic să fie socotit decât Fiul.

16, 16-18: Puţin şi nu M ă veţi mai vedea, şi iarăşi puţin şi M ă veţi

vedea, pentru că Eu M ă duc la Tatăl . (17) Deci unii dintre ucenicii Lui
22

ziceau între ei: Ce este aceasta ce ne spune: Puţin şi n u M ă veţi m a i v e d e a

şi iarăşi puţin şi M ă veţi vedea, şi că M ă duc la Tatăl ? (18) Deci ziceau:
23

Ce este aceasta ce zice: Puţin? N u ştim ce grăieşte. fi6,i6)ioan7,33;i4,i9

Pentru care pricină, Hristos iarăşi le a d u c e lor a m i n t e d e d u c e r e a

[plecarea] şi de moartea Sa? Pentru că se cădea [se c u v e n e a c a ] , m a i vârtos
să le ascundă pe acestea învăţând mintea lor şi mai iscusită făcându-o, pentru
aceasta şi pururea le aduce aminte de cele de întristare, înspre obişnuinţă
[obişnuire] aducându-i pe dânşii şi spre aşteptarea acestora, ca să n u se
spăimânteze de venirea lor cea fără de veste [năpraznică]. Insă [ D o m n u l le]
împreunează cu cele de întristare şi pe cele de bucurie, p r e c u m , c u adevărat,
şi aici [face]: „Puţin şi nu Mă veţi mai vedea", zicându-o p e cea de întristare,
a adăugit-o pe urmă şi pe cea de bucurie: „«Şi iarăşi puţin şi M ă veţi vedea»
şi cum că la Dumnezeu «merg», Cel Care poate să v ă ajute v o u ă . Şi n u pier,
ci Mă mut şi, pentru «puţină» vreme va fi despărţirea, însă d u p ă aceea
veşnică [va fi] petrecerea cea împreună cu voi".
însă ei nu înţelegeau, lucru pentru care s-ar fi şi mirat cineva, c u m n u
cunoşteau ei cele care le spunea El. Se v e d e , dar, că întristarea [ m â h n i r e a ] ,
cuprinzând mintea lor, scosese [înlăturase] p o m e n i r e a celor z i s e [ m a i
înainte de D o m n u l ] . Sau pentru neluminarea [ n e l i m p e z i m e a ] graiurilor li
s-a întâmplat lor aceasta, a n u înţelege. Pentru aceasta şi li se p a r e că I i s u s
le grăieşte lor oarecare [lucruri] împotrivnice - „ P e n t r u c ă , d a c ă noi T e
24

vom vedea, unde mergi? Iar, dacă Tu Te duci, noi c u m Te v o m v e d e a ? " - ,

pentru că vorbe întunecoase [nelămurite] păreau a c e s t e a

şi nu sălăşluieşte în trupul supus păcatului. (5) Duhul cel Sfânt, povăţuitorul oamenilor,
fuge de vicleşug, Se depărtează de minţile fără de pricepere şi Se dă în lături când s e
apropie fărădelegea" (înţelepciune 1, 3-5).
22
în ediţia de la 1805, în loc de „pentru că Eu Mă duc la Tatăl", se găseşte „că E u
merg Ia Tatăl Meu".
23
în ediţia de la 1805, în loc de „şi că Mă duc la Tatăl", se găseşte „şi cum că E u
merg la Tatăl Meu".
24
Adică lucruri potrivnice unul împotriva altuia. =
386 Capitolul 16 SFÂNTUL TEOFILACT ARHIEPISCOPUL BULGARjFt

16,19-22: Şi a cunoscut Iisus că voiau să-L întrebe şi le-a zis: Despre

aceasta vă întrebaţi între voi, că am zis: Puţin şi n u M ă veţi mai vedea şj
iarăşi p u ţ i n şi M ă veţi vedea? (20) Adevărat, adevărat zic vouă că voi 25

veţi p l â n g e şi vă veţi tângui, iar lumea se va bucura. Voi vă veţi întrista

dar întristarea voastră se va preface în bucurie . (21) Femeia, când e să 26

nască, se întristează, fiindcă a sosit ceasul ei; dar după ce a născut copilul
nu-şi m a i aduce aminte de durere, pentru bucuria că s-a născut om în
l u m e . (22) Deci şi voi acum sunteţi trişti , dar iarăşi vă voi vedea şi se va
27 28

b u c u r a i n i m a voastră şi bucuria voastră nimeni n u o va lua de la voi.

(16, 20) Ieremia 3 1 , 1 3 / Matei 5 , 4 (16.21) Facere 1 6 , 3 / Isaia 2 6 , 1 7 (16,22) Isaia 5 1 , 1 1 ; 66,1 i
Zaharia 1 0 , 7 / Luca 24,41, 51-52 / Ioan 1 6 , 6 ; 2 0 , 2 0 / 1 Petru 1, s

După ce i-a văzut pe ucenici că, din pricina turburării nunţii cea dintru
scârbă [mâhnire], nicidecum nu înţeleg cele grăite [de Dânsul], mai luminata
[lămurită] le face lor învăţătura cea pentru moartea Sa, ca, obişnuindu-se e;
cu graiurile şi cu lucrurile, să o sufere pe aceasta cu vitejie. Deci, zice [Domnul]
„«Voi veţi plânge şi vă veţi tângui» pentru moarte şi pentru Cruce, «iar lumea
se va bucura», adică, iudeii cei care cugetă cele ale lumii «se vor bucura-
fiindcă M-au ucis pe Mine vrăjmaşul lor, «dar întristarea voastră întru bucurie
se va întoarce», precum şi bucuria iudeilor, întru întristare le va veni, când,
după înviere, numele Meu Se va slăvi".
Insa poţi a înţelege „bucurie a l u m i i " nu pe aceea a iudeilor, cu care
s-au b u c u r a t când L-au omorât pe Domnul, ci mântuirea lumii. încât sâ
fie ceea ce se zice întru acest fel, adică: „Voi vă veţi întrista, însă aceasta
P a t i m ă a Mea, pentru care voi vă întristaţi, va fi «bucurie» şi mântuire a
toată « l u m e a » " .
A p o i şi pildă obştească aduce: a femeii şi a durerii celei de la naştere
Şi această pildă şi Proorocii o uneltesc [întrebuinţează], prin cumpliciunea
[grozăvia] durerilor - mulţimea [mărimea] mâhnirii aratându-o (Psalv:
47, 6; Ieremia 6, 24; Osea 13, 13; Miheia 4, 9-10). Şi una ca aceasta zice
[Domnul]: „Dureri ale mâhnirii vă vor cuprinde pe voi, dar, durerea, pricina
a naşterii se f a c e " ; încă şi cuvântul cel pentru înviere adeverindu-1 şi
arătând că aceasta - adică a muri, este asemenea cu aceea - a ieşi din
pântece la lumină. „Căci, să nu vă miraţi că prin atâta întristare aveţi si

în ediţia de la 1805, în loc de „Adevărat, adevărat", se găseşte „Amin, amin".

25

în ediţia de la 1805, în loc de „se va preface în bucurie", se găseşte „întru bucuri*

26

se va întoarce".
în ediţia de la 1805, versetul 21 este: „Femeia când naşte, întristare are, că a sosii
27

ceasul ei; iar dacă naşte copilul, nu-şi mai aduce aminte de scârbă pentru bucuria căci
s-a născut om în lume".
în ediţia de la 1805, în loc de „acum sunteţi trişti", se găseşte „întristare acum aveţi
28
TÂLCUIREA SFINTEI EVANGHELII DE LA IOAN Capitolul 16 387

veniţi la bucurie, fiindcă şi mama, prin întristarea c e a dintru chinurile

naşterii v i n e [ajunge] la aceasta: a se face m a m ă " . 29

Şi se însemnează [înfăţişează] aici şi o oarecare taină, a n u m e că El a

stricat durerile morţii şi a făcut a se naşte „om" nou [„în l u m e " ] , care n u se
mai strică, nici nu mai moare şi care este însuşi Domnul. Căci, vezi că nu a
zis că „nu-şi mai aduce aminte de scârbă", pentru că i s-a născut ei copil, ci,
pentru că „s-a născut o m în lume". Căci aceasta n u în zadar a grăit-o aşa, ci,
vrând să arate cu pildă arătată [văzută] şi tainică [cum] că El este „ o m u l "
Cel Care „S-a născut", [însă] nu iadului celui ce cu dureri L-a născut pe El,
ci „lumii", pentru că nouă ni S-a născut din înviere „ o m u l " cel n o u şi
nestricăcios - Iisus Hristos Dumnezeul nostru (1 Corinteni 15,53-54; Efeseni
2,15; 4,24). însă pilda femeii celei ce naşte nu căuta a o potrivi c u toate cele
ce s-au întâmplat [petrecut] la Hristos, fără numai a arăta c u m că vremelnică
este „scârba", şi cum că mare este dobânda chinurilor, şi c u m că spre viaţă
şi spre „a doua n a ş t e r e " este naşterea învierii (Matei 19,28). Insă celelalte
30

toate ale pildei nu se potrivesc. Şi, cu cuviinţă [e aceasta] pentru că pildă

este, iar pilda, de se va potrivi întru toate, nu mai e pildă, ci însuşi lucrul
acela pentru care este [pusă] pilda Deci şi aici, durerile naşterii le l u ă m
[socotim însemnătoare] pentru întristarea Apostolilor, iar bucuria - pentru
mângâierea cea de după înviere. Şi iarăşi: stricarea durerilor naşterii - pentru
stricarea iadului, iar naşterea - pentru învierea Celui „Întâi-Născut din
morţi" (Coloseni 1,18); însă nu este şi iadul însemnat prin m a m ă , căci n u s-a
bucurat iadul, ci Apostolii s-au bucurat şi cu „bucurie pe care n i m e n i nu o
a luat de la ei". Căci, atunci când erau „ocărâţi" - şi pentru „ n u m e l e lui
31

Hristos" erau necinstiţi - atunci „se bucurau" (Faptele Apostolilor 5,41). Şi,
prin ceea ce a zis că: „bucuria voastră nimeni n-o v a l u a " , încă arată că El
nu va mai m u r i , ci, pururea viu fiind, de bucurie neîncetată le va fi lor
32

Pricinuitor.

16, 23-24: Şi în z i u a aceea nu M ă veţi î n t r e b a n i m i c . A d e v ă r a t ,

adevărat zic vouă: Orice veţi cere de la Tatăl în n u m e l e M e u El vă va
33 34

29
„Ca femeia însărcinată şi gata să nască prunc, care se zvârcoleşte şi strigă în
durerea ei, aşa am fost noi, Doamne, cu toţii în faţa Ta!" (Isaia 26,17)
30
Vezi tâlcuirea de la Matei 19,28, precum şi finalul tâlcuirii şi nota de la Ioan 10,22-26.
31
„Iar ei au plecat din faţa sinedriului, bucurându-se că s-au învrednicit, pentru
numele Lui, să sufere ocară" (Faptele Apostolilor 5,41).
32
Adică, Domnul nu va mai muri după înviere.
33
în ediţia de la 1805, în loc de „Adevărat, adevărat", se găseşte „Amin, amin".
34
în ediţia de la 1805, în versetele 23-24, în loc de: „în n u m e l e M e u " , se găseşte
„întru numele M e u " .
388 Capitolul 16 SFÂNTUL TEOFILACT ARHIEPISCOPUL BULGARIEI

da. (24) Până acum n u aţi cerut nimic în numele M e u ; cereţi şi veţi primi , 33

ca b u c u r i a voastră să fie deplină.

06, 23) Matei 7 , 7 ; 2 1 , 2 2 / Marcu 1 1 , 2 4 / Luca 1 1 , 9 / Ioan 1 4 , 1 3 ; 15, 7 / lacov 1,5-6
Zice [Domnul]: „După ce voi învia, atunci «venind» peste voi - cu
adevărat - Mângâietorul şi «povăţuindu-vă spre [la] tot adevărul» (Ioan
16, 13), p e Mine «nu M ă veţi întreba nimic» de acest fel, precum şi mai
înainte [grăiaţi]: «Unde mergi?» (Ioan 13,36; 14,5; 16,5) şi: «Arată-ne nouă
pe Tatăl» (Ioan 14,8-9), că toate le veţi cunoaşte întru Duhul" - sau: „nu Mă
veţi î n t r e b a " în loc de: „nu Mă veţi ruga", „nu Mă veţi pofti". „Deci, după
ce, din morţi înviind, îl voi trimite vouă pe Mângâietorul, atunci «nu Mă
veţi m a i întreba», adică nu veţi cere ca să fiu Eu mijlocitor, ci vă va ajunge
vouă «numele M e u » , spre a lua [dobândi, căpăta] de la Tatăl cererile". Deci,
arată aici puterea „ n u m e l u i " Său, de vreme ce, nici văzut fiind, nici rugat,
ci numai numit, unele ca acestea face.
Zice [Domnul]: „«Până acum n u aţi cerut nimic întru n u m e l e Meu»,
însă de acum cereţi şi, cu adevărat, veţi l u a Pentru aceasta, de folos vă este
vouă ca E u să mor, de vreme ce aveţi să dobândiţi de acum îndrăzneală mai
mare la Tatăl Meu. Căci, din pricină că Mă despart d e voi, să nu socotiţi
[gândiţi] că veţi fi părăsiţi de Mine, ci «numele M e u » , mai mare îndrăzneală
vă va da vouă şi «bucuria voastră» atuncea va fi prea «deplină», luând
[dobândind, căpătând] voi toate cererile".
Şi ia aminte, că acela ia [primeşte], carele „întru n u m e l e " lui Hristos cere!
Aşadar, nimeni din cei care cer [vreunele] lumeşti şi de suflet vătămătoare,
nu „întru n u m e l e " lui Hristos cer, pentru aceasta, nici nu iau [dobândesc,
capătă], căci numele lui Hristos este dumnezeiesc şi de mântuire (Filipeni 2, 36

9-22); iar, când cineva le cere pe cele ce duc spre pierzarea sufletului, cum
vom zice că acesta cere „întru n u m e l e " cel de mântuire?

16,25-28: Acestea vi le-am grăit în pilde, dar v i n e ceasul când n u vă

voi m a i grăi în p i l d e , ci p e faţă vă voi vesti despre Tatăl . (26) î n ziua 37

aceea veţi cere î n n u m e l e M e u ; şi nu vă zic că voi ruga pe Tatăl pentru

38

v o i , (27) căci î n s u ş i Tatăl vă iubeşte pe v o i , fiindcă voi M-aţi iubit pe

M i n e şi aţi crezut că Eu de la D u m n e z e u am ieşit. (28) Ieşit-am de la
Tatăl şi am venit î n l u m e ; iarăşi las lumea şi M ă d u c la Tatăl. 39

(16,26) Romani 8 , 3 4 0 6,27) Ioan 1 7 , 2 5 (16,28) Ioan 3,13

In ediţia de la 1805, în loc de „veţi primi", se găseşte „veţi lua".

35

însuşi numele „Iisus" înseamnă „Mântuitor".

36

în ediţia de la 1805, în loc de „ci pe faţă vă voi vesti despre Tatăl", se găseşte „ci
37

de faţă pentru Tatăl voi vesti vouă".

în ediţia de la 1805, în loc de „în numele", se găseşte „întru numele".
38

în ediţia de la 1805, în loc de „Mă duc", se găseşte „merg".

39
TÂLCUIREA SFINTEI EVANGHELII DE LA IOAN Capitolul 16 389

Pilda este cuvânt care, cu chip piezeşat [înceţoşat] şi tăinuit şi - ca să

zic în [pe] scurt - prin asemănare, arată vreo pricină c e este p u s ă înainte.
Deci, de vreme ce multe le-a zis lor cu chip tăinuit, şi a s e m ă n a r e era ceea
ce s-a grăit pentru femeie şi pentru naştere (Ioan 16,21), zice: „ A c e s t e a vi
le-am grăit în pilde, dar vine ceasul când nu v ă v o i m a i grăi în p i l d e , ci
de faţă pentru Tatăl voi vesti v o u ă " . Căci, după î n v i e r e , a r ă t â n d u - S e p e
Sine însuşi viu, printru [cele] patruzeci de zile le-a grăit lor p e n t r u Tatăl
cele mai de taină şi mai deplin [de săvârşit]. P e n t r u c ă , mai î n a i n t e [de
înviere], întru acest chip [fel] socoteau ei că D u m n e z e u este Tată al Lui,
[tot aşa] precum şi al nostru este - după dar [har] (Psalm 81, 6).
Şi iarăşi, dându-le lor îndrăzneală că întru ispite v o r lua ajutor d e S u s ,
zice: „«întru n u m e l e Meu cereţi» şi într-atâta v ă încredinţez că v ă este
vouă prieten Tatăl, încât, după aceasta, nici de mijlocirea M e a n u aveţi
trebuinţă, căci «însuşi» Acela «vă iubeşte p e v o i » " . A p o i , ca să n u sară
[să nu se răzleţească] de la Hristos, ca şi c u m n u mai a u trebuinţă d e Dânsul,
ci de Tatăl, fără de mijlocire sunt iubiţi, zice: „Pentru aceasta «vă iubeşte
pe voi Tatăl, fiindcă voi M-aţi iubit pe M i n e » . Iar, c â n d voi veţi cădea
din dragostea Mea, îndată şi dintru a Tatălui veţi c ă d e a " . 40

Şi, de vreme ce, preamult i-a mângâiat p e dânşii aceasta, [ a n u m e ] că

au auzit că „de la D u m n e z e u a ieşit" şi iarăşi la D u m n e z e u „ m e r g e " -
pentru aceasta, adeseori [o] întoarce aceasta ; drept aceea, şi ei folosin-
41

du-se după ce au auzit acestea, şi luând răsuflare, c e zic?

16, 29-32: Au zis ucenicii Săi: Iată acum vorbeşti p e faţă şi n u spui
nici o pildă. (30) A c u m ştim că Tu ştii toate şi n u ai n e v o i e ca să Te întrebe
cineva. De aceea credem că ai ieşit de la Dumnezeu. (31) Iisus le-a răspuns:

40
Aici, Sfântul Maxim Mărturisitorul ne învaţă şi acestea: „Până ce străbate cineva
bărbăteşte prin luptele dumnezeieşti ale filosofiei lucrătoare, ţine în sine Cuvântul, Care
a venit în lume de la Tatăl, prin porunci. Dar după ce a lăsat în urmă luptele cu fapta
împotriva patimilor, dovedindu-se biruitor al patimilor şi al dracilor, şi a trecut la filosofia
cunoaşterii prin contemplaţie, îngăduie Cuvântului, în chip tainic, să părăsească iarăşi
lumea şi să meargă la Tatăl. De aceea zice Domnul ucenicilor: „Voi M-aţi iubit pe Mine
şi aţi crezut că de la Dumnezeu am ieşit. Eu de la Tatăl am ieşit şi am venit în lume;
iarăşi las lumea şi Mă duc la Tatăl". Lume numeşte, poate, lucrarea ostenitoare a virtuţilor
cu fapta. Iar Tată, starea minţii cea mai presus de lume şi slobodă de tot cugetul pământesc,
de la care Cuvântul lui Dumnezeu vine la noi, punând capăt luptei împotriva patimilor
şi a dracilor" (Filocalia românească, Cele 200 de capete despre cunoştinţa de Dumnezeu, cap
94, voi. 2, ed. Humanitas, Bucureşti, 1999, p. 203).
41
Adică, Domnul spune adeseori că de la Tatăl a venit în lume şi iarăşi Se va întoarce
la Tatăl (vezi: Ioan 7, 33-34; 8,14, 21; 13, 33; 14, 28; 16,16).
390 Capitolul 16 SFÂNTUL TEOFILACT ARHIEPISCOPUL BULGARIF1

A c u m credeţi? (32) Iată vine ceasul, şi a venit, ca să vă risipiţi fiecare la

ale sale şi pe M i n e să M ă lăsaţi singur. Dar nu sunt singur, pentru că Tatăl
este CU Mine . 42
(36,30)Ioan2,25(16,32J Zaharia 13,7/Matei26,31,56/Marcu 14,27-ls

A u z i n d ucenicii c u m că prieten le va fi lor Dumnezeu şi Tatăl, şi cum

că n u au trebuinţă de mijlocirea Lui, ca unii care sunt împrieteniţi cu Tatăl
şi, c u m că „a ieşit de la D u m n e z e u " (Ioan 16,27-28), zic: „«Acum ştim că
ştii toate», adică le cunoşti pe cele ce smintesc inima fiecăruia şi nu ai
trebuinţă să Te înveţi de la cineva acestea şi, prin aceasta, credem că «de la
D u m n e z e u ai ieşit», căci a şti ascunsurile [ascunzişurile, tainiţele] inimii,
a lui D u m n e z e u [lucru] este" (1 Regi 16, 7; Psalm 43, 23).
Şi vezi c u m nu erau ei de săvârşit [desăvârşiţi], zicând: „Acum ştim",
căci aceia care atâtea învăţături au auzit [de la Domnul], grăiesc: „Acum
ş t i m " . însă, Hristos, arătându-le lor că încă nu sunt de săvârşit [desăvârşiţi]
şi încă nimic mare pentru Dânsul nu au înţeles, ci jos şi pe pământ se
învârtesc, spune: „Acum credeţi?" Căci, ca şi cum îi înfruntă pe ei şi ocărăşte
zăbăvnicia [întârzierea] credinţei lor, ca să nu li se pară că îi fac Lui har
[hatâr], unele ca acestea, pentru Dânsul înţelegând ei, zice: ,,«A venit vremea
ca să vă risipiţi fiecare», căci voi socotiţi că oareşce [lucru] mare pentru
M i n e aţi închipuit [aţi încropit cu mintea], însă Eu vă zic vouă că într-atâta
n u sunteţi de săvârşit [desăvârşiţi], încât aveţi să M ă lăsaţi pe Mine
vrăjmaşilor şi, atâta temere va să vă cuprindă, încât nici unul cu altul nu
veţi putea să vă duceţi [să mergeţi], ci şi unul de altul vă veţi „risipi" [răzleţi],
şi fiecare îşi va căuta sieşi scăpare şi mântuire [izbăvire]. Insă Eu nimic rău
dintru aceasta n u voi pătimi, căci «nu sunt singur», ci îl am şi pe Tatăl
împreună «cu M i n e » şi, astfel, nu pentru neputinţă pătimesc, ci de bună
voie M ă dau p e M i n e însumi răstignitorilor".
Deci, când vei auzi: „Pentru ce M-ai lăsat [părăsit]?" (Matei 27, 46;
Marcu 15, 34; Psalm 21, 1), nu aşa de rând [simplu] să înţelegi că a fost
„lăsat [părăsit]" Mântuitorul de Tatăl - căci c u m aici mărturiseşte că „Tatăl
î m p r e u n ă cu M i n e e s t e " ? - , ci să înţelegi că s-a zis aceasta despre firea
omenească, care pentru păcate a fost lăsată şi lepădată, iar prin Hristos
împăcată şi primită de Tatăl.

In ediţia de la 1805, versetele 29-32 sunt: „Zis-au către El ucenicii Lui: Iată
42

acum arătat grăieşti şi nici o pildă nu zici. (30) Acum ştim că ştii toate şi nu-Ţi
trebuieşte ca să Te întrebe cineva. Prin aceasta credem că de la Dumnezeu ai ieşit
(31) Răspuns-a lor Iisus: Acum credeţi? (32) Iată vine vreme şi acum a sosit, ca să
vă risipiţi fiecare la ale sale şi pe Mine singur Mă veţi lăsa. Dar nu sunt singur, că
Tatăl M e u cu M i n e e s t e " .
TÂLCUIREA SFINTEI EVANGHELII DE LA IOAN Capitolul 16 391

16, 33: Acestea vi le-am grăit, ca întru Mine pace să aveţi. î n l u m e

jiecazuri veţi avea; dar îndrăzniţi. Eu am biruit l u m e a . 43

(16, 33) 1 Ioan 4 , 4 ; 5 , 4 / 1 Corinteni 1 5 , 5 7

Zice [ D o m n u l ] : „«Acestea am grăit vouă», ca să n u M ă scoateţi din

mintea v o a s t r ă , nici să vă clătiţi [zdruncinaţi] şi să v ă t u r b u r a ţ i din
statornicia dragostei celei către Mine, ci «întru M i n e p a c e să aveţi», adică
să rămâneţi neclătiţi [nezdruncinaţi], primind ca pe n i ş t e c r e d i n c i o a s e
[vrednice d e crezare] câte a m zis v o u ă " . Audă, dar, şi A r i e că toate aceste
[graiuri] smerite şi care se par nevrednice slavei Fiului, p e n t r u ascultători
s-au zis, n u , [pentru] ca noi, la d o g m e 44
să le luăm pe acestea. C ă c i [li] s-au
zis Apostolilor spre mângâiere, ca nişte arătătoare [ s e m n e ] ale dragostei
Lui celei către dânşii.
„«în l u m e necaz veţi avea», [şi] n u numai p â n ă la greutăţile c e s-au
zis voi face să vă stea [să vi se oprească] vouă ispitele, ci, p â n ă c â n d veţi fi
în lume, «necaz veţi avea», nu numai acum, când M ă d a u [spre p r i n d e r e ] ,
ci şi d u p ă aceasta; însă staţi împotriva gândului. « D a r î n d r ă z n i ţ i » , căci
«Eu am biruit l u m e a » şi Eu, biruindu-o, nu se c u v i n e ca v o i , u c e n i c i i , să
vă mâhniţi, ci să o defăimaţi pe ea, ca pe o b i r u i t ă " . 45

Şi c u m „a biruit l u m e a " [Domnul riristos]? Pe începătorul patimilor lumii

surpându-1. însă şi din cele de pe urmă arătat este că toate I s-au supus Lui şi

43
în ediţia de la 1805, versetul 33 este: „Acestea am grăit vouă, ca întru M i n e pace
să aveţi. î n lume necaz veţi avea, ci îndrăzniţi, Eu am biruit lumea".
44
Adică să nu le luăm drept dogme pe cele care au fost grăite de Domnul Hristos cu
pogorâre pentru neputinţa celor ce ascultau.
45
Sfântul Maxim Mărturisitorul ni le grăieşte şi pe acestea: „Cel ce n-a lepădat
împătimirea după cele materiale va avea pururea necaz, schimbându-şi înclinările voii
deodată cu cele ce se schimbă prin firea lor. Dar cel ce a ajuns în Hristos nu se va mai
resimţi în nici un fel de schimbarea şi stricarea celor materiale. De aceea zice Domnul:
„Acestea le-am grăit vouă, ca în Mine pace să aveţi. î n lume necazuri veţi avea; dar
îndrăzniţi, Eu am biruit lumea" (Ioan 16,33). Cu alte cuvinte: în Mine - Cuvântul virtuţii
- aveţi pace, izbăviţi fiind de vârtejul şi de tulburarea produse de patimi şi de lucrurile
materiale; dar în lume, adică în împătimirea după cele materiale, aveţi necazuri, pentru
schimbarea şi stricarea neîncetată a lor. Căci necazuri au amândoi: atât cel ce săvârşeşte
virtute, pentru osteneala şi durerea împreunată cu ea, cât şi cel ce iubeşte lumea, pentru
nedobândirea statornică a celor materiale. Dar cel dintâi are necazuri mântuitoare; iar
cel de-al doilea necazuri stricătoare şi pierzătoare. Amândurora le este Domnul uşurare:
celui dintâi pentru că-1 odihneşte în Sine de ostenelile virtuţii, ridicându-1 la contemplaţie
prin nepătimire; celui de-al doilea, pentru că-i smulge împătimirea după cele stricăcioase,
prin pocăinţă" (Filocalia românească, Cele 200 de capete despre cunoştinţa de Dumnezeu, cap
95, voi. 2, ed. Humanitas, Bucureşti, 1999, p. 204).
392 Capitolul 16 SFÂNTUL TEOFILACT ARHIEPISCOPUL BULGARIEI

I s-au plecat. Deci precum Adam biruindu-se, toată firea s-a osândit, aşa şi
Hristos biruind, în toată firea a trecut biruinţa şi „putere" ni s-a dăruit nouă
întru Hristos Iisus „a călca peste şerpi şi peste scorpii şi peste toată puterea
v r ă j m a ş u l u i " (Luca 10,19). Căci „prin o m " a intrat moartea şi [tot] „prin om"
viaţa şi biruinţa asupra diavolului (1 Corinteni 15,21). Că de ar fi biruit gol
46

[singur ] Dumnezeu, nici un folos n-am fi avut noi.

47

„Că de vreme ce printr-un om a venit moartea, tot printr-un om şi învierea

46

morţilor" (1 Corinteni 15, 21).

Adică dacă nu S-ar fi întrupat Mântuitorul, ca să ia firea noastră omenească şi să
47

biruie El pentru noi, cu adevărat, nici un folos n-am fi avut.

 393

J ^_ . CAPITOLUL 1 7
3FII-VI ii
Rugăciunea lui Iisus pentru Sine, pentru Apostoli
' »t , . •. şi pentru toţi credincioşii 1
'

2 7 , 2 - 3 : Aceasta a grăit I i s u s şi, ridicând o c h i i S ă i la C e r , a z i s : Părinte,

a venit ceasul! P r e a s l ă v e ş t e pe Fiul T ă u , ca ş i F i u l să Te p r e a s l ă v e a s c ă .
2 3

(2) Precum I-ai dat stăpânire p e s t e tot t r u p u l , c a să d e a v i a ţ ă v e ş n i c ă

tuturor acelora pe care Tu i-ai dat L u i . (3) Şi aceasta este viaţa c e a v e ş n i c ă :
4

Să Te cunoască pe T i n e , singurul D u m n e z e u a d e v ă r a t , şi p e I i s u s Hristos5

pe Care L-ai trimis. (27, V Ioan 12,23; 13,32 (17, 2) Daniil 7,13-14 / Matei 11,27; 2 8 , 1 8 /
Luca 10,22 / Ioan 3,35; 5,27 / Evrei 2,5-8 (17,3) Ieremia 9,24 / înţelepciune 1 5 , 3 / Ioan 6 , 2 9 / 1 Ioan 3 , 2 3

D u p ă ce a zis ucenicilor că „ n e c a z veţi a v e a " şi i-a sfătuit p e ei să în­

drăznească (Ioan 16,33), iarăşi îi ridică pe ei prin r u g ă c i u n e , î n v ă ţ â n d u - n e
pe noi ca, întru ispite, toate lăsându-le, la D u m n e z e u să a l e r g ă m .
Şi întru alt chip [înţeles]: nu este rugăciune lucrul acesta, ci v o r b ă [grăire]
către Tatăl. Iar, dacă întru alt loc Se roagă şi g e n u n c h i i îşi p l e a c ă (Luca 22^
41), să n u te minunezi, căci Hristos a venit nu n u m a i ca p e S i n e însuşi să Se
arate, ci şi toată fapta bună să înveţe. Iar, celui c e învaţă [propovăduieşte],
nu numai prin cuvinte, ci şi prin lucruri i se c u v i n e să înveţe. - - •
Şi, vrând să arate că n u fără de voie, ci de b u n ă voie vine la P a t i m ă , zice:
„Părinte, a venit ceasul!", căci iată, ca pe o dorită o pofteşte [râvneşte] p e
aceasta şi „slavă" [proslăvire] numeşte lucrul acesta - n u a Sa n u m a i , ci şi a
Tatălui - care s-a făcut, căci n u n u m a i Fiul, ci şi Tatăl S-au proslăvit. Căci,
mai înainte de Cruce, nici iudeii n u L-au ştiut [cunoscut] p e El, căci zice
[Proorocul]: „Israil pe M i n e n u M - a c u n o s c u t " (Isaia 1,3). Iar, d u p ă Cruce
[Patimă], toată lumea a alergat [tins] la El.
Şi arată [Domnul] care este „slava" [proslăvirea] Sa şi a Tatălui: „A crede
«tot trupul» şi a primi facere de b i n e , aceasta este «slava» [proslăvirea] lui
Dumnezeu. Căci, n u numai la iudei se va întinde [revărsa] d a r u l , ci în toată

1
în ediţia de la 1805, titlul capitolului este: „Pentru rugăciunea lui Iisus către Tatăl,
pentru ucenicii cei ce I s-au dat Lui".
2
în ediţia de la 1805, în loc de „preaslăveşte", se găseşte „proslăveşte".
3
în ediţia de la 1805, în loc de „preaslăvească", se găseşte „proslăvească pe T i n e " .
4
în ediţia de la 1805, în loc de „ca să dea viaţă veşnică tuturor acelora pe care Tu i-
ai dat Lui", se găseşte „ca tot ce ai dat Lui să le dea lor viaţă veşnică".
5
în ediţia de la 1805, în loc de „singurul Dumnezeu adevărat", se găseşte „Unul
adevăratul Dumnezeu".
394 Capitolul 17 SFÂNTUL TEOFILACT ARHIEPISCOPUL BULGARIE

lumea se va întinde". Iar aceasta o a zis, fiindcă avea să-i trimită pe dânşii la
păgâni; deci, ca să n u socotească [cugete] ei că aceasta este izvodire nouă şi
fără de voia Tatălui, arată [Domnul] că de la Tatăl „I S-a dat Lui stăpânire
peste tot trupul", pentru că, mai înainte [vreme] le grăia lor: „în calea
păgânilor să nu m e r g e ţ i " (Matei 10,5). Şi ce este aceea [ce zice]: „peste tot
t r u p u l " ? Căci, cu adevărat, nu toţi au crezut, însă Hristos, cât [era] dinspre
a Sa parte, Se silea ca pe toţi să-i aducă la credinţă; iar, dacă aceia nu au
ascultat, n u a Celui C e învaţă [propovăduieşte] este vina, ci a celor ce nu au
primit [învăţătura].
Iar când auzi aceasta: „ai dat" şi „am l u a t " şi [altele] ca acestea (vezi şi
Ioan 10,18; 17,8), să înţelegi că s-au grăit după pogorâre, precum de multe
ori a m [mai] zis. Căci, păzind pururea [neîncetat] aceasta, adică să nu zică
El ceva m a r e pentru Sine însuşi, Se pogoară neputinţei ascultătorilor. Şi,
fiindcă se sminteau ei, auzind mari [lucruri] pentru D â n s u l , grăieşte
[ D o m n u l ] dintru cele ce pot ei să cuprindă. Precum şi noi, vorbind cu
copiii, şi pâinea aşa o numim, precum ei [o n u m e s c ] , şi apa, şi, în scurt
[într-un cuvânt], toate celelalte. însă, când Evanghelistul grăieşte pentru
Domnul, auzi ce zice: „toate printr-însul s-au făcut" (Ioan 1,3) şi: „câţi L-au
p r i m i t p e El, le-a dat lor stăpânire fii ai lui D u m n e z e u să se f a c ă " (Ioan
1, 12). [Aşadar] Cel Care altora dă, cum nu o avea El p e aceasta [„stăpâ­
n i r e " ] ? S a u lua de la Tatăl? Apoi şi aici, întru aceste graiuri ce se par sme­
6

rite, amestecă şi oareşce înalt, căci spune: „ca tot ce ai dat L u i " - aceasta
cu pogorâre s-a zis; „să le dea lor viaţă v e ş n i c ă " - aceasta arată stăpânirea
şi Dumnezeirea Celui Unuia-Născut, căci a lui D u m n e z e u este a da viaţă
şi - p e aceasta - veşnică.
Iar „Unul adevăratul D u m n e z e u " L-a numit pe Tatăl, spre osebirea de
dumnezeii cei mincinoşi ai elinilor, iar nu despărţindu-Se pe Sine de Tatăl -
să n u fie! - , pentru că şi însuşi Fiul adevărat fiind, nu este „dumnezeu
m i n c i n o s " , ci „adevărat" . Precum [şi] însuşi Evanghelistul acesta, întru a
7

sa Epistolă sobornicească , spune pentru [despre] Domnul: „Că Iisus Hristos

8

Acesta este adevăratul Dumnezeu şi viaţă v e ş n i c ă " (1 Ioan 5, 20). Insă de

6
întrebarea Sfântului Teofilact este retorică: „Sau lua Fiul de la Tatăl ceea ce avea El
însuşi, ca un Dumnezeu?"
7
După cum şi noi înşine, în Simbolul Credinţei, mărturisim despre Fiul că este:
„Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat".
8
„Ştim iarăşi că Fiul lui Dumnezeu a venit şi ne-a dat nouă pricepere, ca sâ
cunoaştem pe Dumnezeul cel adevărat; şi noi suntem în Dumnezeul cel adevărat,
adică întru Fiul Său Iisus Hristos. Acesta este adevăratul Dumnezeu şi viaţa de veci'
(1 loan 5, 20).
TÂLCUIREA SFINTEI EVANGHELII DE LA IOAN Capitolul 17 395

stau împotrivă ereticii zicând că: „Fiul este «mincinos d u m n e z e u » , fiindcă

numai Tatăl a fost numit «adevăratul D u m n e z e u » " , îhveţe-se că acest Evan­
ghelist [Ioan] zice pentru Fiul aşa, că: „Era Lumina cea a d e v ă r a t ă " (Ioan 1,
9). Deci, d u p ă a lor socoteală [al lor raţionament], Tatăl este „mincinoasă
Lumină" - însă să nu fie [aceasta]! De aceea, şi când îl s p u n e [numeşte]
„adevărat D u m n e z e u " pe Tatăl, zice [aceasta] deosebindu-L [osebindu-L]
pe El de dumnezeii cei mincinoşi ai elinilor, precum [este] şi aceea: „Pe
slava cea de la Unul [Singur] Dumnezeu nu o căutaţi" (Ioan 5, 44). Căci,
aşa după c u m înţeleg ereticii - anume că Unul [Singur] D u m n e z e u este
Tatăl, iară Fiul nicidecum nu este Dumnezeu - cu adevărat, nebuneşti sunt
acestea [ce s-au grăit].

17,4-6": Eu Te-am preaslăvit pe Tine pe pământ; lucrul p e care M i l-ai

dat să-1 fac, l-am săvârşit. (5) Şi acum, preaslăveşte-Mă Tu, Părinte, la T i n e
însuţi, c u slava pe care am avut-o la Tine, mai înainte de a fi l u m e a . (6) 9

Arătat-am n u m e l e T ă u oamenilor.
(37, 4) Isaia 4 9 , 3 (37,5) Ioan 1 , 1 ; 8, 5 8 / Apocalipsa 5 , 1 2 (37, 6) Ioan 1 7 , 2 6 ; 1 8 , 9

Cunoaşte de aici c u m îl „proslăveşte'' Tatăl pe Fiul, căci, c u adevărat,

întru acelaşi chip [îl „proslăveşte"], precum şi Fiul pe Tatăl: „Eu p e T i n e
Te-am proslăvit pe p ă m â n t " : Cu cuviinţă a adăugit aceasta: „pe p ă m â n t " ,
căci în Ceruri era proslăvit, de îngeri fiind închinat ; iar „ p ă m â n t u l " nu-L
10

cunoştea p e El. Deci, fiindcă Fiul L-a vestit tuturor p e El [pe Tatăl], zice:
„«Te-am proslăvit pe T i n e » , semănând peste tot «pământul» cunoştinţa de
Dumnezeu şi «săvârşind lucrul carele ai dat M i e » " . Căci acesta este „ l u c r u l "
întrupării Celui Unuia-Născut: să sfinţească firea noastră" şi, p e stăpâni torul
lumii - care mai înainte se făcea [pe sine] D u m n e z e u - , să-1 s u r p e şi
cunoştinţă de Dumnezeu să sădească în zidire. Şi, c u m l-a „ s ă v â r ş i t " pe
acesta [ „ l u c r u " ] , când încă nici [nu] l-a început? „Cât despre M i n e [în ce M ă
priveşte], «am săvârşit»" - ori şi fiindcă, pe cea mai mare decât toate a fă­
cut-o şi rădăcina bunătăţilor la [întru] noi o a sădit, biruindu-1 p e diavolul,
şi pe Sine însuşi la moarte - fiara cea a-tot-mâncătoare - aruncându-Se. Iar
rădăcinii acesteia, de nevoie era să-i urmeze şi roadele c u n o ş t i n ţ e i de
Dumnezeu, pentru aceasta zice: „«Lucrul am săvârşit», a m s e m ă n a t , ră­
dăcina [o] a m sădit, roadele se vor coace. Deci, « p r o s l ă v e ş t e - M ă şi Tu,

9
în ediţia de la 1805, versetele 4-5 sunt: „Eu Te-am proslăvit pe Tine pe pământ.
Lucrul am săvârşit carele Mi-ai dat Mie ca să-1 fac. (5) Şi acum Mă proslăveşte Tu, Părinte,
la Tine singur cu slava care am avut-o la Tine mai înainte de ce s-a făcut lumea".
10
Adică, primind Dumnezeu Tatăl închinarea cetelor îngereşti.
11
Firea noastră, a celor care suntem din Adam - care se tâlcuieşte „din lut", „din
pământ" - şi, cu totul pământeşti ne-am făcut prin gând, cuvânt şi faptă.
396 Capitolul 17 SFÂNTUL TEOFILACT ARHIEPISCOPUL BULGARIEI

Părinte, la T i n e cu slava care am avut-o la Tine mai înainte de ce s-a

întemeiat l u m e a » " . Căci, încă n u se proslăvise firea trupului, nici nestri-
căciune n u dobândise, nici scaunului [tronului] împărătesc nu se împăr­
tăşise şi, pentru aceasta, zice: ,,«Proslăveşte-Mă», adică, pe firea Mea cea
12

omenească, pe aceasta ce acum este cinstită , pe aceasta ce va să se răstig­

13

nească, şi o înalţă pe dânsa la «slava carea aveam la Tine», Eu, Cuvântul şi

Fiul Tău, «mai înainte de a fi lumea»". Căci, firea cea omenească o a pus de
şade împreună pe scaunul [tronul] cel împărătesc şi este mchinată acum de
toată făptura (Filipeni 2,6-22).
14

„Arătat-am n u m e l e Tău oamenilor". A c u m tâlcuieşte ceea ce zice: „Eu

Te-am proslăvit pe T i n e pe pământ", adică „am arătat numele T ă u " . Insă,
c u m „a arătat" Fiul [numele Tatălui]? Pentru că şi Isaia zice: „Juraţi-vă pe
D u m n e z e u l cel adevărat" (Isaia 19,18). Dar, aici e ceea ce de multe ori am
15

zis, [anume] că deşi era „arătat" [numele Tatălui], însă numai iudeilor şi,
nici acelora, tuturor. Iar acum pentru neamuri grăieşte, căci [le] va fi lor
„arătat n u m e l e " lui Dumnezeu, fiindcă Hristos a dat de acum seminţele
cunoştinţei de Dumnezeu, pentru că l-a surpat pe diavolul - povăţuitorul
slujirii de idoli.
Şi întru alt chip [fel, înţeles]: deşi [îl] cunoşteau [oamenii] pe Dumnezeu,
însă n u ca pe un Tată îl cunoşteau, ci numai ca pe un Făcător [Ziditor,
Creator], iar Fiul L-a „arătat" pe El Tată - şi prin cuvinte şi prin lucruri
făcându-L pe El cunoscut. Pentru că, „arătându-Se" pe Sine însuşi Fiu al lui

E vorba de „scaunul", de „tronul" întru care Hristos Domnul a şezut „de-a dreapta
12

Tatălui", după ce S-a înălţat cu trupul la Ceruri (Romani 8,34; Efeseni 1,20; Coloseni 3,3;
Evrei 1, 3, 23; 8,1; 10,12; 12, 2; 1 Petru 3,22).
13
„Cinstită", prin faptul că Domnul a luat-o asupra Sa prin întrupare, căci, altfel,
necinstită era prin puterea păcatului şi a morţii.
" Aici, Sfântul Simeon Noul Teolog ne învaţă şi acestea: „Să luăm aminte cum slăvim
pe Dumnezeu. Căci nu se slăveşte altfel de către noi de cum a fost slăvit de către Fiul.
Fiindcă prin acelea prin care a slăvit Fiul pe Tatăl Său, prin acelea a fost slăvit şi Fiul de
către Tatăl. Şi aceleaşi trebuie să le facem şi noi cu sârguinţă, ca prin aceleaşi să slăvim pe
Cel Ce primeşte să se numească Tatăl nostru cel din Ceruri şi să fim slăviţi de El cu slava
Fiului în Care a fost înainte de a fi lumea prin El (Ioan 17,5). Iar acestea sunt: crucea sau
mortificarea lumii întregi, necazurile, ispitele şi orice altceva din pătimirile lui Hristos.
Purtându-le pe acestea întru răbdare multă, urmăm lui Hristos în Patimile Sale şi slăvim
prin ele pe Tatăl nostru şi Dumnezeu, ca fii ai Lui prin har şi ca împreună-moştenitori cu
Hristos" (Filocalia românească, Cele 225 de capete teologice şi practice, cap 6, voi. 6, ed. IBMBOR,
Bucureşti, 1977, p. 88).
15
în ediţia 1988 a Sfintei Scripturi, avem: „în vremea aceea, vor fi numai cinci
cetăţi în pământul Egiptului care vor grăi limba Canaanului şi vor jura în numele
Domnului Savaot; una se va numi «Cetatea Soarelui»" (Isaia 19,18).
TÂLCUIREA SFINTEI EVANGHELII DE LA IOAN Capitolul 17 397

Dumnezeu, este luminat [limpede, lămurit] c u m că î m p r e u n ă L-a „arătat"

şi p e Acela că îi este Tată. , . <. L

2 7 , 6 - 8 : Pe care Mi i-ai dat M i e din lume [.] ai Tăi erau şi M i e M i i-ai

b 16

dat şi cuvântul Tău L-au păzit . (7) A c u m au cunoscut că toate câte Mi-ai
17

dat sunt de la Tine. (8) Pentru că cuvintele p e care M i le-ai dat l e - a m dat
lor, iar ei le-au primit şi au cunoscut cu adevărat că de la Tine a m ieşit, şi
au Crezut Că Tu M-ai trimis. (17,6)Iran 17,26; 1 8 , 9 (2 7 , 8 ; Ioan 8 , 2 8 ; 1 6 , 2 7 ; 1 7 , 2 5

Acestea două vrea să înveţe: mai întâi, că n u este potrivnic Tatălui, iar,
apoi, că voia Lui [a Tatălui] este să creadă ei Fiului. Pentru aceasta, spune:
„pe care Mi i-ai dat Mie, ai Tăi erau". Căci acestea a m â n d o u ă se arată prin
ceea ce zice: ,,«I-ai dat Mie», căci n u i-am răpit p e ei, ci Tu ai binevoit ca să
se facă aceştia ai Mei, pentru aceasta - o, Tată! - n u împotrivire, ci unire şi
dragoste au către Mine. «Şi cuvântul T ă u a u păzit», prin aceasta, că au
crezut M i e şi nu i-au ascultat pe i u d e i " . C ă c i , cel ce crede lui Hristos,
18

„cuvântul" lui Dumnezeu „păzeşte", adică Scriptura şi Legea, pentru că,

de Scriptură este vestit Hristos.
Insă şi întru alt chip [fel, înţeles]: toate câte [le] grăia D o m n u l ucenicilor,
ale Tatălui erau - căci zice [Domnul]: „ E u de l a M i n e n u g r ă i e s c " (Ioan 14,
10). D e c i , î m p r e u n ă cu celelalte [ d i n a i n t e ] , le-a s p u s lor şi a c e a s t a :
19

„rămâneţi întru M i n e " - şi iată că au păzit şi această p o r u n c ă , p e n t r u că,

au „ r ă m a s " , şi, aşa [astfel], „ c u v â n t u l " Tatălui „au p ă z i t " .
„ A c u m au cunoscut că toate câte Mi-ai dat M i e de la Tine s u n t " . Unii
aici citesc „am cunoscut" şi spun ei că LXimnezeu zice: „ A c u m a m cunoscut
20

Eu", însă aceasta n u are înţelegere, pentru că trebuie a se citi: „ A c u m au

cunoscut ucenicii M e i " - zice [Domnul] - „că nimic al M e u osebit n u a m ,

[1805[ însă cum a zis: „Pe care Mi I-ai dat Mie din l u m e " , căci mai sus a grăit
16

către dânşii: „Nu sunteţi din lume"? (Ioan 15,19) „Lume", acolo i-a numit pe cei răi, iar,
aici, o zice şi pe zidirea aceasta [văzută] (după Zigaben).
In ediţia 1988 a Sfintei Scripturi, structura versetului 6 este: „Arătat-am numele
17

Tău oamenilor pe care Mi i-ai dat Mie din lume. Ai Tăi erau şi Mie Mi i-ai dat şi
cuvântul Tău l-au păzit", iar în ediţia de la 1805 găsim: „Arătat-am numele Tău
oamenilor. Pe care Mi i-ai dat Mie din lume, ai Tăi erau şi Mie Mi i-ai dat pe ei şi
cuvântul Tău au păzit".
18
Adică ucenicii nu i-au ascultat pe iudei întru neascultarea lor de Cuvântul lui
Dumnezeu.
19
E vorba de cele cuprinse în capitolul 14, anume: „Nu crezi că Eu întru Tatăl şi
Tatăl întru Mine este? Graiurile care Eu grăiesc vouă de la Mine nu le grăiesc, iar Tatăl
Cela Ce rămâne întru M i n e , Acela face lucrurile" (Ioan 14,10).
20
[1805] în [Sfânta Scriptură] cea grecească. [Sfântul Teofilact vorbeşte aici de unii
tâlcuitori ai acestui loc din Evanghelie].
398 Capitolul 17 SFÂNTUL TEOFILACT ARHIEPISCOPUL BULGARTEi

nici n u sunt înstrăinat de Tine, ci, «toate câte Mi-ai dat M i e » , nu ca şi unei
făpturi hărăzindu-le Mi le-ai dat, căci nu-Mi sunt Mie agonisite de altundeva
acestea, ci de la Tine sunt, adică, fireşte, Mie Mi se cad, şi Mi se cuvin Mie, ca
unui Fiu şi Stăpânitor al celor părinteşti. Şi de unde «au cunoscut» aceasta
ucenicii Mei? «Pentru că cuvintele care Mi le-ai dat M i e le-am dat lor»,
adică, din cuvintele Mele şi din învăţături, căci pururea îi învăţam pe ei că
toate câte am, ale Tatălui «sunt». Şi nu numai aceasta, ci, c u m că şi «de la
T i n e a m ieşit» şi c u m că «Tu M-ai trimis»". Căci, prin toată Evanghelia,
a c e a s t a voia să isprăvească [încredinţeze D o m n u l ] , c u m că n u este
împotrivnic lui Dumnezeu, ci voia cea Părintească o împlineşte.

17, 9-10: Eu pentru aceştia M ă rog; nu pentru lume M ă rog, ci pentru

c e i p e care M i i-ai dat Mie, că ai Tăi sunt. (10) Şi toate ale M e l e sunt ale
21

T a l e , ş i ale Tale sunt ale Mele şi M-am preaslăvit întru ei . fi7,io;ioani6,i5

22

Arătând că pentru nimic altceva nu zice acestea către Tatăl, ci pentru

dânşii, ca să cunoască ei că îi iubeşte pe dânşii şi poartă grijă de ei, zice:
„«Eu pentru aceştia M ă rog» şi poftesc [râvnesc], «nu pentru lume». Căci
dintru aceasta arăt, cu adevărat, că îi iubesc pe ei, pentru că nu numai cele
ce sunt «ale M e l e » le dau, ci şi pe Tine Te «rog» să-i păzeşti pe ei. N u pentru
cei fără de socoteală [nesocotiţi, nesăbuiţi] şi care cugetă cele lumeşti Te
«rog» p e Tine, «ci pentru aceştia pe care M i i-ai dat M i e , că ai Tăi sunt»".
Insă, ca nu auzindu-Lpe El adeseori zicând: „i-ai dat M i e " , să socoteşti
că d e curând I S-a dat Lui stăpânirea şi puterea aceasta - şi când îi avea pe
dânşii Tatăl, El nu-i avea, sau, iarăşi, acum, când El îi are, Tatăl S-a lipsit
de stăpânirea lor - , pentru aceasta, zice: „«Şi ale M e l e toate ale Tale sunt,
şi a l e Tale sunt ale M e l e » . Căci, n u acum am luat stăpânirea, ci când erau
ai T ă i , erau şi ai Mei. Pentru că «ale Tale toate, ale M e l e s u n t » , aşadar,
c â n d Eu îi am aceştia şi Tu îi ai şi nu eşti lipsit de ei, căci «ale M e l e toate,
ale T a l e sunt». Şi « M - a m proslăvit întru ei», adică, stăpânire peste dânşii
a v â n d , ca un Stăpân întru ei M ă proslăvesc". Precum şi fiul împăratului,
c i n s t e a şi î m p ă r ă ţ i a cea întocmai [deopotrivă] cu tatăl avându-o, se
proslăveşte întru aceasta: că are atâtea câte şi tatăl [său are]. Deci, de ar fi
fost Fiul mai mic decât Tatăl, c u m ar fi îndrăznit a zice: „ale Tale toate, ale
M e l e s u n t " - căci, stăpânul le are pe toate cele ale slugii, însă sluga nu le
are p e toate cele ale stăpânului. Iar, aici, împotrivă se întorc [sunt reciproce]:

In ediţia de la 1805, în loc de „pentru cei", se găseşte „pentru aceştia".

21

In ediţia de la 1805, versetul 10 este: „Şi ale Mele toate ale Tale sunt, şi ale Tale ale
22

M e l e şi M-am proslăvit întru ei".

ţjU.CUIREA SFINTEI EVANGHELII DE LA IOAN Capitolul 17 399

4 cele ale Tatălui, ale Fiului sunt, precum şi cele ale Fiului, [sunt] ale Tatălui,
peci, Se «proslăveşte» Fiul întru cele ce sunt ale Tatălui, căci atâta stăpânire
are peste toate, câtă şi Tatăl [are].

17,11-12": Şi Eu n u mai sunt î n lume, iar ei î n l u m e s u n t şi E u v i n la

fine. Părinte S f i n t e , păzeşte-i î n numele T ă u , î n care M i i-ai d a t , ca să 23

fie una p r e c u m suntem şi Noi. (12) Când eram Eu c u ei î n l u m e , Eu î i

păzeam î n n u m e l e T ă u . 24

(17,11) Ioan 1 0 , 3 0 ; 1 7 , 2 1 / Efeseni 4 , 3 (17,12) Psalm 108, 7 / M a t e i 2 6 , 2 4 / I o a n 6 , 3 9 ; 1 8 , 9

Pentru care pricină, adeseori zice aceasta: „nu m a i sunt î n l u m e " şi:
„când e r a m cu ei în l u m e " ? Deoarece se văd [a fi] nepotrivite acestea, de le
va lua cineva fără de cercetare; pentru că, întru alt loc S-a făgăduit lor că:
„voi fi cu v o i " (Matei 28,20) şi că: „ M ă veţi vedea p e M i n e " (Matei 28,10),
iar acum, altele se vede că spune. Deci, se poate [a se] grăi adevărul, pentru
că, după mintea lor [ucenicilor] zice acestea [Domnul ]; căci, de v r e m e ce - 25

prin cele care urmau - aveau ei să se întristeze/fiindcă r ă m â n e a u lipsiţi de

ajutor, le arată lor că Tatălui îi încredinţează pe dânşii, şi, p e Dânsul, II lasă
păzitor al lor şi cu Tatăl vorbeşte: „De vreme ce, Tu M ă chemi p e M i n e la
Fine, însuţi «păzeşte-i pe ei întru numele Tău», adică prin ajutorul T ă u şi
puterea p e care Mi-ai dat-o Mie". Şi care este „păzirea" [aceasta]? „«Ca să
fie una», căci, de vor avea dragoste între dânşii şi n u se vor împărechea
[dezbina, dezuni], nebiruiţi vor fi şi nici un rău nu-i va stăpâni pe dânşii. Şi
nu aşa, de rând [simplu], «ca să fie una», ci, precum sunt Eu şi Tu, una
cugetând ei, una voind, căci aceasta [le] este lor păzitoare - unirea la [întru]
un cuget". Deci, ca să-i mângâie pe ei, pe Tatăl îl roagă ca să-i „ p ă z e a s c ă " pe
dânşii; căci, de ar fi zis: „Eu vă voi păzi pe voi", n u într-atâta ar fi crezut
[ucenicii], însă acum, dintru aceasta - că pe Tatăl îl roagă pentru ei - întru
bune nădejdi îi aduce pe dânşii.
Iar ceea ce zice: „Eu îi păzeam pe ei întru n u m e l e T ă u " , o grăieşte nu
ca şi cum El n u putea întru alt chip [alt fel să-i păzească], decât prin „ n u m e l e "
Tatălui, ci - precum de multe ori am zis - pentru că erau neputincioşi
ascultătorii şi ceva mare pentru Dânsul încă nimic n u socoteau [cugetau],
pentru aceasta zice ca: „întru ajutorul Tău «îi p ă z e a m pe e i » " . Şi încă şi
bune nădejdi le dă lor: „Precum şi când eram de faţă, împreună cu voi aţi

23
în ediţia de Ia 1805, în loc de „păzeşte-i în numele Tău, în care Mi i-ai dat", se
găseşte „păzeşte-i pe ei întru numele Tău, pe care Mi i-ai dat M i e " .
2i
în ediţia de la 1805, în loc de „îi păzeam în numele T ă u " , se găseşte „îi păzeam
pe ei întru numele Tău".
25
Adică Domnul spune adevărate, însă grăieşte numai într-atâta măsură, câtă putea
cuprinde mintea şi aşezarea de arunci a ucenicilor.
400 Capitolul 17 SFÂNTUL TEOFILACT ARHIEPISCOPUL BULGARig

fost păziţi «întru numele» şi ajutorul Tatălui Meu, aşa, şi acum să credeţi că
de Dânsul veţi fi păziţi - căci obişnuieşte El a vă păzi pe v o i " . 26

17,12 -13:
h
Pe cei ce Mi i-ai dat; şi i-am păzit şi n-a pierit nici unul
dintre ei, decât numai fiul pierzării, ca să se împlinească Scriptura . 27

(13) Iar acum, vin la Tine şi acestea le grăiesc în lume, ca să fie deplină
buCUria M e a în ei . 28
(17, I2J Psalm 108, 7 / M a t e i 26, 2 4 / I o a n 6 , 3 9 ; 18,9

Multă se arată smerenia cuvintelor, de cineva n u le va înţelege pe ele

după c u m se cuvine. Pentru că, vezi ce se vede aici: „pe care Mi i-ai dat
M i e i-am păzit", căci, se pare că porunceşte Tatălui, ca să-i păzească şi Tatăl
pe ei - precum de ar da cineva cuiva bani spre păzire, ar zice: „Bagă de
seamă, eu nimic n - a m pierdut, nici tu să nu pierzi!" - dar, acestea toate le
spune pentru mângâierea ucenicilor. Că, zice [Domnul]: „Acestea le grăiesc
în lume, pentru odihna şi mângâierea şi bucuria ucenicilor, ca să aibă ei
odihnă şi să rămână fără de grijă, fiindcă îi iei Tu pe dânşii întregi şi îi vei
păzi pe ei, precum şi Eu «i-am păzit» p e ei, şi nici pe unul n-am pierdut".
C u m , dară, o, D o a m n e , n-ai pierdut pe „nici unul"? Pentru că Iuda „a
pierit" şi alţii mulţi „s-au întors î n a p o i " (Ioan 6,66). „Cât dinspre partea
29

Mea, nici p e unul n - a m pierdut, pentru că dinspre Mine nimica n-am lăsat
[deoparte] din cele c e sunt spre păzirea lor, ci i-am păzit pe ei, adică în tot
chipul [felul] M - a m silit spre străjuirea lor. însă, dacă ei înşişi s-au tras
înapoi [s-au răzleţit], cu nimic nu le sunt Eu pricină [pricinuitor] la aceasta".
Iar aceea ce zice: „ca să se plinească Scriptura", aceasta este - adică
toată Scriptura, ceea ce mai înainte a grăit pentru fiul pierzării. Pentru că
şi întru mulţi din Psalmi s-â zis pentru dânsul, precum şi în celelalte Cărţi
ale Proorocilor . 30

Iar pentru această părticică de cuvânt, „ca", de multe ori am zis că 31

obişnuieşte Scriptura, pe cele după întâmplare [după c u m se întâmplă] a

le povesti, ca şi cu chip arătător de pricină [temei, cauză].

„Domnul te va păzi pe tine, Domnul este acoperământul tău, de-a dreapta ta.
26

(6) Ziua soarele nu te va arde, nici luna noaptea. (7) Domnul te va păzi pe tine de tot
răul; păzi-va sufletul tău.' (8) Domnul va păzi intrarea ta şi ieşirea ta de acum şi până
în veac" (Psalm 120,5-8).
în ediţia de la 1805, versetul 12 este: „Când eram cu ei în lume, Eu îi păzeam pe ei
27

întru numele Tău. Pe care Mi i-ai dat Mie i-am păzit şi nici unul din ei nu a pierit, fără
numai fiul pierzării, ca să se plinească Scriptura".
în ediţia de la 1805, în loc de „ca să fie deplină bucuria Mea în ei", se găseşte „ca
28

să aibă bucuria Mea deplin în ei".

Vezi şi tâlcuirile Sfântului Teofilact de la loan 6, 59-62 şi 65-67.
29

Vezi: Psalm 26,18; 40, 9; 55, 6; 108,7; Iov 3 0 , 1 2 ; Ieremia 32,44; Zaharia 11,12-13 etc.
30

Vezi şi tâlcuirea de la Ioan l,14 .

31 c
TÂLCUIREA SFINTEI EVANGHELII DE LA IOAN Capitolul 17 401

17,14-16: Eu l e - a m dat lor cuvântul T ă u , şi l u m e a i-a urât, p e n t r u că

n u sunt din l u m e , p r e c u m Eu n u sunt d i n l u m e . (15) N u M ă r o g ca să-i
iei din l u m e , ci ca să-i păzeşti p e ei de cel v i c l e a n . (16) Ei n u s u n t d i n
32

l u m e , precum n i c i Eu n u s u n t d i n l u m e . 33

( 1 7 , 1 4 ) Ioan 8 , 2 3 (17,15) Matei 6 , 1 3 / 2 Tesaloniceni 3 , 3

Rugând pe Tatăl pentru ajutorul Apostolilor, s p u n e şi pricina p e n t r u

care sunt ei vrednici a dobândi de la Tatăl m u l t ă purtare de grijă. Căci,
zice [Domnul]: „Pentru «cuvântul T ă u » , pe care « l - a m dat lor», le-a u r m a t
urâciune [din partea lumii] şi, pentru aceasta, vrednici sunt de a fi ajutaţi
de Tine, cei ce, pentru Tine, au fost urâţi de cei care cugetă cele lumeşti.
Căci, norodului celui fără de socoteală [nesocotit, nesăbuit] le s u n t urâţi
aceştia, «pentru că n u sunt d i n l u m e » , adică n u au m i n t e lipită d e l u m e şi,
care, toată sârguinţa să şi-o cheltuiască pentru d â n s a " .
Insă, cum întru alt loc zice: „pe care M i i-ai dat M i e d i n l u m e , ai T ă i
erau"? (Ioan 17,6) Acolo, adică, pentru fire zice, căci oameni sunt şi parte a
lumii, iar aici, mintea şi voinţa o arată, spunând: „pentru că n u s u n t d i n
l u m e " . Iar aceasta ce zice: „precum [nici] Eu din l u m e n u s u n t " , să n u te
turbure pe tine, căci n u aşa de Sfinţi şi de neîmpărtăşiţi de patimile lumii a u
fost Apostolii, „ p r e c u m " D o m n u l , pentru că: „El păcat n u a făcut, n i c i
vicleşug s-a aflat î n gura L u i " (Isaia 53,9), iar aceia [ucenicii], peste neputinţa
34

firii omeneşti nu au trecut. Deci, aceasta - „precum [nici] Eu d i n l u m e n u

s u n t " - auzind tu, să nu înţelegi că Apostolii, întru n i m i c n u a u fost m a i
prejos decât D o m n u l . Ci, când la Tatăl şi la El [Fiul] se zice aceasta - „pre­
c u m " - , numai atunci să înţelegi a fi [însuşirea] întocmai [deopotrivă].
Iar, aceea ce grăieşte: „Nu M ă rog ca să-i iei p e dânşii d i n l u m e " , o a zis,
vrând să arate dragostea cea spre ei şi cum că multă purtare de grijă are pentru
dânşii, prin aceasta ce face cu osârdie - rugăciunea cea pentru ei. Căci nu-L
învaţă [Fiul] pe Tatăl pentru cine S e roagă, pentru că aceasta este fără de cale
[mijloc ] ci, ceea ce a m zis: arătând că foarte îi iubeşte p e ucenici şi poartă
35

grijă pentru ei, grăieşte acestea către Tatăl: „«Nu M ă rog ca să-i iei p e aceştia
din lume», ci, ca în lume fiind ei, să-i păzeşti de cel viclean". Deci, iarăşi
repetă: „«Din l u m e n u sunt ei». D e mult ajutor au trebuinţă, pentru că riimic

32
în ediţia de la 1805, în loc de „ca să-i iei din l u m e " , se găseşte „ca să-i iei pe
aceştia din lume".
33
în ediţia de la 1805, versetul 16 este: „Din lume nu sunt ei, precum Eu din lume
nu sunt".
34
în ediţia 1988 a Sfintei Scripturi, avem: „Mormântul Lui a fost pus lângă cei fără
de lege şi cu cei făcători de rele, după moartea Lui, cu toate că nu săvârşise nici o
nedreptate şi nici înşelăciune nu fusese în gura Lui" (Isaia 53, 9).
35
Adică, e lucru ce nu este de trebuinţă între Persoanele Preasfintei Treimi. —
402 Capitolul 17 SFÂNTUL TEOFILACT ARHIEPISCOPUL BULGARIEI

nu le este lor îndeobşte cu pământul, [celor] care s-au făcut cetăţeni ai Cerurilor.
Deci, fiindcă toată lumea, ca pe nişte străini va să-i aibă pe ei, Tu dară, Cel
Ceresc, ca unor cereşti cetăţeni, ajută-le". Şi, adeseori, zice unele ca acestea
întru auzul ucenicilor, ca, auzindu-le ei acestea, să urască lumea şi să nu le
facă de ruşine [ocară] pe [cele] atâtea de multe laude ale lor.
Iar aceea: „păzeşte-i pe ei de cel viclean", nu numai pentru izbăvirea
cea din primejdii o zice, ci şi pentru statornicia şi întărirea cea întru credinţă,
pentru aceasta şi aduce pe urmă: , :,=;...

17, 17-19: Sfinţeşte-i p e ei întru adevărul T ă u ; cuvântul T ă u este

adevărul . (18) Precum M-ai trimis pe Mine în l u m e , şi Eu i-am trimis pe
36

ei î n l u m e . (19) Pentru ei Eu M ă sfinţesc pe M i n e î n s u m i , ca şi ei să fie

37

sfinţiţi întru adevăr. w, v) Psalm ns, 86,142,151 / ioan 14,6

(17,18) Isaia 61,1 / Ioan 20,21 (17,19) 1 Corinteni 1 , 2 , 3 0 / Evrei 9,14; 10,10

„Sfinţi îi fă pe e i " - zice [Domnul] - „prin darea [dăruirea] Duhului şi

îi păzeşte p e ei întru «cuvântul» şi dogmele cele drepte şi îi învaţă pe ei şi
le descoperă «adevărul»". Că aceasta este sfinţirea: păzirea dogmelor celor
drepte. Iar c u m că pentru dogme zice, arătat este, căci tâlcuieşte: „«Cu­
v â n t u l T ă u adevăr este», nici o minciună nu este într-însul. Deci, de îi vei
face şi pe dânşii să păzească «cuvântul Tău» şi să se păzească de cel viclean,
întru «adevăr», se vor sfinţi".
însemnează [însă] şi alt oareşce cuvântul acesta: „Sfinţeşte-i pe ei întru
adevărul T ă u " , adică: „Alege-i pe ei spre cuvânt şi spre propovăduire şi
jertfă îi fă pe ei, «adevărului» acestuia să slujească, la aceasta să-şi afie-
rosească viaţa lor". Căci aduce [spune] după aceea: „«Precum pe M i n e M-
ai trimis î n lume, şi pentru dânşii Eu M ă sfinţesc pe M i n e î n s u m i » adică
M ă aduc jertfă, aşa şi pe ei «îi sfinţeşte», adică, alege-i jertfă pentru pro­
povăduire (Psalm 43, 24; Romani 8, 35) şi îi rânduieşte să se facă martori ai
« a d e v ă r u l u i » (Faptele Apostolilor 5, 29-32), precum şi pe Mine M-ai trimis
38

Martor al «adevărului» şi « j u n g h i e r e » " (Isaia 53, 7; Ieremia 11,19). Pentru

39

In ediţia de la 1805, în loc de „cuvântul Tău este adevărul", se găseşte „cuvântul

36

Tău adevăr este".

37
în ediţia de Ia 1805, în loc de „pentru ei", se găseşte „şi pentru dânşii".
38
„Iar Petru şi Apostolii, răspunzând, au zis: Trebuie să ascultăm pe Dumnezeu
mai mult decât pe oameni. (30) Dumnezeul părinţilor noştri a înviat pe Iisus, pe Care
voi L-aţi omorât, spânzurându-L pe lemn. (31) Pe Acesta, Dumnezeu, prin dreapta Sa,
L-a înălţat Stăpânitor şi Mântuitor, ca să dea lui Israil pocăinţă şi iertarea păcatelor. Şi
suntem martori ai acestor cuvinte noi şi Duhul Sfânt, pe Care Dumnezeu L-a dat celor
ce îl ascultă" (Faptele Apostolilor 5, 29-32).
39
„Chinuit a fost, dar S-a supus şi nu Şi-a deschis gura Sa; ca un miel spre junghi­
ere S-a adus şi ca o oaie fără de glas înaintea celor ce o tund, aşa nu Şi-a deschis gura
TÂLCUIREA SFINTEI EVANGHELII DE LA IOAN Capitolul 17 403

că, „sfinte", se numesc toate cele ce sunt afierosite lui D u m n e z e u . „ C a şi ei

-precum [sunt] Eu - să fie sfinţiţi şi afierosiţi Ţie, lui D u m n e z e u , n u p r e c u m
cele ale Legii care se jertfeau întru închipuire [preînchipuire], ci întru
«adevăr»". Pentru că, jertfele cele vechi, închipuitoare [preînchipuitoare]
erau şi toate cele sfinte întru închipuire [preînchipuire] erau afierosite lui
Dumnezeu, alt oareşce duhovnicesc, [în chip] umbros însemnând - p r e c u m
mielul (Ieşire 12, 5), porumbeii (Levitic 12, 8), turturelele (Numeri 6, 19) şi
celelalte. Iară sufletele cele afierosite lui Dumnezeu, întru «adevăr» sunt
«sfinţite» şi alese şi afierosite lui Dumnezeu, precum şi Pavel zice: „ S ă vă
puneţi înainte mădularele voastre, jertfă vie, s f â n t ă " (Romani 12,1). „Deci,
40

«sfinţeşte» şi afieroseşte [Părinte] sufletele ucenicilor şi danii «adevărate»

le fă p e ele şi întăreşte-i, ca pentru «adevăr» să se jertfească ei".

17,20-21: D a r n u numai pentru aceştia M ă rog, ci şi p e n t r u c e i c e vor

crede în M i n e , prin cuvântul lor, (21) ca toţi să f i e u n a , d u p ă c u m Tu,
Părinte, î n t r u M i n e şi Eu întru T i n e , aşa şi aceştia î n N o i să f i e u n a , ca
lumea să creadă că Tu M - a i trimis . _41
m, 21) i o a n io, 38; 17, i i / G a l a t e n i 3,28
A z i s că „Pentru ei Eu M ă sfinţesc pe M i n e î n s u m i " (Ioan 17,19). Deci,
ca să nu socotească cineva că numai pentru Apostoli a murit, aduce p e urmă:
„Şi n u n u m a i pentru aceştia M ă rog, ci şi pentru toţi cei ce vor c r e d e prin
cuvântul lor întru M i n e " - şi, aici, iarăşi a mângâiat sufletele Apostolilor,
căci vor avea mulţi ucenici. Căci, de vreme ce a zis că: „ N u n u m a i p e n t r u
aceştia M ă r o g " , ca să nu se scandalizeze Apostolii pentru că, nimic osebit
[aparte] decât celorlalţi, lor nu le dă, îi mângâie pe ei prin ceea ce le-a arătat,
[anume] că multora le vor fi pricinuitori de credinţă şi de mântuire.
Iar, după ce, din destul i-a încredinţat pe ei Tatălui, ca să-i „ s f i n ţ e a s c ă "
pe ei prin credinţă şi jertfă sfântă, prin «adevăr» să-i săvârşească [desă­
vârşească] p e ei, zice de aici iarăşi pentru unire; şi, de la care cap [căpătâi,

Sa" (Isaia 53, 7); „Eu însă, ca un miel blând, dus la junghiere, nici nu ştiam că ei urzesc
gânduri rele împotriva mea, zicând: «Să-i punem lemn otrăvit în mâncarea lui şi să-1
smulgem de pe pământul celor vii, pentru ca nici numele să nu i se mai pomenească»"
(Ieremia 11,19).
40
„Vă î n d e m n , deci, fraţilor, pentru îndurările lui D u m n e z e u , să înfăţişaţi
trupurile voastre ca pe o jertfă vie, sfântă, bine plăcută lui Dumnezeu, ca închinarea
voastră cea duhovnicească, (12) şi să nu vă potriviţi cu acest veac, ci să vă schimbaţi
prin înnoirea minţii, ca să deosebiţi care este voia lui Dumnezeu, ce este b u n şi plăcut
şi desăvârşit" (Romani 12,1-2).
41
In ediţia de la 1805, versetele 20-21 sunt: „Şi nu numai pentru aceştia M ă rog, ci şi
pentru toţi cei ce vor crede prin cuvântul lor întru Mine, (21) ca toţi una să fie, precum
Tu, Părinte, întru Mine, şi Eu întru Tine, aşa şi aceştia întru Noi una să fie, ca l u m e a să
creadă că Tu M-ai trimis".
404 Capitolul 17 SFÂNTUL TEOFILACT ARrîIEPISCOPUL BULGARIEI

temei] a început - al dragostei zic (Ioan 13, 34-35) - , iarăşi la acela încheie
cuvântul şi zice: „«Ca toţi una să fie», adică pace şi unire să aibă, şi „întru
N o i " , adică întru credinţa cea întru Noi, nedespărţirea [unitatea] să
p ă z e a s c ă " . Căci nimic nu-i sminteşte aşa pe ucenici, precum despărţirea
şi neunirea dascălilor. Căci, c u m vor crede vreunii celor ce nu cugetă una?
Pentru aceasta, zice: „Ca şi aceştia «una să fie» întru credinţa cea «întru
N o i , p r e c u m Tu, Părinte, întru M i n e , şi Eu întru T i n e » " .
Iarăşi, acest cuvinţel, „ p r e c u m " , nu însemnează potrivire întocmai cu
d e - a m ă n u n t u l întru toate, căci n u este cu putinţă aşa a ne uni noi unul cu
altul, p r e c u m Tatăl cu Fiul, după cum [e] şi când zice: „Fiţi milostivi,
p r e c u m şi Tatăl v o s t r u " (Luca 6, 36). „«Ca lumea să creadă că Tu M-ai
t r i m i s » , pentru că dintru unirea ucenicilor Eu, Dascălul [învăţătorul], Mă
voi arăta că «de la D u m n e z e u a m ieşit» (Ioan 16,27). însă, de se vor lupta
ei şi se vor împărechea [dezbina, dezuni], nu îi vor numi pe ei că sunt
ucenici ai Celui Paşnic. Şi, nefiind Eu paşnic, nu vor mărturisi că [Eu]
sunt trimis de Tine". Vezi, c u m , până în sfârşit aceasta învaţă, adică unirea
cea către Tatăl?

17, 22-23": Şi slava pe care Tu Mi-ai dat-o, le-am dat-o lor, ca să fie
u n a , p r e c u m Noi u n a s u n t e m : (23) Eu întru ei şi Tu întru M i n e , ca ei să
fie desăvârşiţi întru u n i m e , şi să cunoască lumea că Tu M-ai t r i m i s 42

(17,22) Ioan 10,30 (17,23) Ioan 6,29

Care „ s l a v ă " zice că le-a dat lor? Cea prin semne [minuni], cea prin
d o g m e şi învăţături, încă şi altă „slavă", [cea] a unirii - „ca să f i e u n a " -
pentru că slava aceasta, mai mare este decât cea din semne [minuni]. Căci,
p r e c u m şi de D u m n e z e u ne minunăm, pentru că n u este neunire, nici îm­
părechere [dezbinare, dezunire] întru firea aceea şi preamare este această
43

„ s l a v ă " , „aşa, şi aceştia" - zice [Domnul] - „de aici, dintru unire adică,
facă-se luminaţi [străluciţi]".
„Eu întru dânşii şi Tu întru M i n e " . Aici arată că Apostolii şi pe Tatăl
L-au încăput întru sine [prin împărtăşire]. Căci, zice [Domnul]: „«Eu întru
d â n ş i i » sunt şi pe Tine iarăşi Te am «întru M i n e » însumi, pentru aceasta
şi Tu întru ei eşti". Iar într-un alt loc zice că şi Tatăl şi El va veni şi lăcaş va
face (Ioan 14, 23), gura lui Sabelie astupând şi două Ipostasuri arătând
[adeverind]. Aici şi nebunia lui Arie înfrânându-o, zice că Tatăl prin El
vine întru ucenici.
42
în ediţia de la 1805, versetele 22-23" sunt: „Şi Eu slava pe care Mi-ai dat Mie, am
dat lor, ca să fie una, precum Noi una suntem. (23) Eu întru dânşii şi Tu întru Mine, ca
să fie ei de săvârşit întru una, şi ca să cunoască lumea că Tu M-ai trimis".
43
E vorba de firea dumnezeiască.
TÂLCUIREA SFINTEI EVANGHELII DE LA IOAN Capitolul 17 405

„Ca să cunoască l u m e a că Tu M - a i t r i m i s " . Adeseori şi zice aceasta,

arătând că pacea poate să-i tragă [atragă, plece] p e oameni la credinţă, mai
m u l t decât toată m i n u n e a . C ă c i , p r e c u m î m p ă r e c h e r e a [ d e z b i n a r e a ,
dezunirea] este lucru pricinuitor de despărţire, [tot] aşa şi unirea, d e
împreunare [adunare întru una]. .,..,,..,,....,= . . .

27,23 -24: Şi că i-ai iubit pe ei, precum M-ai iubit p e M i n e . (24) Părinte,
b

voiesc ca, unde sunt Eu, să fie î m p r e u n ă cu M i n e şi aceia pe care M i i-ai

dat, ca să vadă slava M e a pe care M i - a i dat-o, p e n t r u că Tu M - a i iubit p e
M i n e mai înainte de întemeierea l u m i i . 44
m, 23) ioan 6,29 m, 24) ioan 8,58; 12,26
Iarăşi, aici, prin acest cuvinţel, „ p r e c u m " , să înţelegi că însemnează [se
arată] c u m că „i-a iubit pe e i " , pe cât este cu putinţă a fi iubit omul. Deci,
după ce a spus că vor fi întemeiaţi [temeluiţi ], că v o r fi Sfinţi, că mulţi vor
45

crede printr-înşii, că multă slavă vor dobândi, grăieşte de aici [acum] şi

pentru răsplătirile şi cununile cele de după ducerea de aici , care le sunt 46

gătite lor. Căci, zice [Domnul]: „Voiesc ca u n d e s u n t Eu şi aceia să f i e " . Şi,

ca n u auzind tu aceasta, să socoteşti că aceeaşi vrednicie vor dobândi, adaugă:
„ca să vadă slava M e a " . Pentru că n u a zis: „ca să dobândească slava M e a " ,
ci: „ca să vadă". Căci, odihnă preamare este o m u l u i a vedea p e Fiul lui
Dumnezeu. Pentru că aceasta este „ s l a v ă " la toţi cei vrednici - p e care şi
Pavel o zice: „Iar n o i , cu faţă descoperită, slava D o m n u l u i ca î n o oglindă
privindu-o" (2 Corinteni 3,18). Şi arată aici [Mântuitorul] că n u aşa - precum
47

acum este văzut de dânşii, cu chip nebăgat [neluat] în seamă - va fi văzut

atunci, ci întru „ s l a v a " pe care o avea „mai î n a i n t e de î n t e m e i e r e a l u m i i " .48

„Şi a v e a m " - spune [Domnul] - „această slavă, p e n t r u că « M - a i iubit p e

M i n e » " . Deoarece, aceea ce zice: „M-ai i u b i t " este c u îngrădire [hotărnicire,
mărginire] şi n u se ţine de cea mai de jos [parte] a cuvântului . Deci, precum 49

şi mai sus a zis: „proslăveşte-Mă cu slava p e care o a v e a m m a i î n a i n t e de

în ediţia de la 1805, versetele 23 -24 sunt: „Şi i-ai iubit pe ei, precum pe M i n e
44 b

M-ai iubit. (24) Părinte, pe care Mi i-ai dat m i e , voiesc ca u n d e sunt Eu, şi aceia să fie
împreună cu M i n e , ca să vadă slava Mea, carea Mi-ai dat-o mie, (pentru că M-ai
iubit pe Mine) mai înainte de întemeierea l u m i i " .
Cu înţelesul că vor fi întru temelia omului nou, că vor fi afierosiţi lui Dumnezeu.
45

Vezi tâlcuirea Sfântului Teofilact de mai sus (Ioan 17,17-19).

„Ducerea de aici", adică plecarea dintru această lume văzută.
46

în ediţia 1988 a Sfintei Scripturi, avem: „Iar noi toţi, privind ca în oglindă, cu faţa
47

descoperită, slava Domnului, ne prefacem în acelaşi chip din slavă în slavă, ca de la

Duhul D o m n u l u i " (2 Corinteni 3, ÎS).
Vezi şi tâlcuirea de la Ioan 17,4-6".
48

Adică propoziţia se încheie aşa: „precum pe M i n e M-ai iubit", iar apoi începe
40

24
406 Capitolul 17 SFÂMTJL TEOFILACT ARHIEPISCOPUL BULGARIEI

a fi l u m e a " (Ioan 17, 5), aşa şi acum, „mai înainte de întemeierea lumii"
zice că I S-a dat „slava" Dumnezeirii. Pentru că, Tatăl, fireşte [prin fire] I-a
dat Lui, cu adevărat, Dumnezeirea, ca un Tată Fiului [Său]. Căci, de vreme
ce L-a născut pe El, de nevoie se zice [numeşte] şi pricinuitor şi dătător al
„ s l a v e i " , Cel Care este pricinuitor [izvorâtor] al Fiinţei.

17, 25-26: Părinte drepte, l u m e a pe Tine n u Te-a cunoscut, dar Eu

50

Te-am cunoscut, şi aceştia au cunoscut că Tu M - a i t r i m i s . (26) Şi le-am

51

făcut cunoscut n u m e l e Tău şi-1 voi face cunoscut, ca iubirea cu care M-ai
iubit Tu să fie în ei şi Eu în ei . 52
(17,25;ioan 16,27; 17,8,18(17,2»ioan 15,i5;i7,6

D u p ă ce, pentru cei credincioşi, unele ca acestea S-a rugat şi atâtea

b u n ă t ă ţ i lor le-a pricinuit [temeluit], grăieşte de aici oareşce plin de
milostivire şi vrednic iubirii Lui de oameni, căci zice: „«Părinte drepte»,
E u , a d i c ă , voiam [ca] şi toţi oamenii să dobândească unele ca acestea
b u n ă t ă ţ i p e care l e - a m cerut pentru cei c r e d i n c i o ş i , însă «nu Te-au
c u n o s c u t » pe Tine, pentru aceasta se vor şi lipsi de „ s l a v ă " şi de răsplătiri
(Ioan 17, 24). «Dar Eu Te-am cunoscut» pe Tine".
Şi, [în chip] umbros îi însemnează aici şi pe iudei - care ziceau cum că
II cunosc p e Dumnezeu - şi îi arată [vădeşte] p e ei că „nu-L c u n o s c " pe
Tatăl; căci, „ l u m e " , pe iudei îi numeşte în multe locuri. „Şi zic adică iudeii
că n u Tu M-ai trimis p e Mine, însă, Eu acestor ucenici ai Mei «le-am arătat
n u m e l e T ă u şi-1 voi arăta». Şi cum îl voi arăta? Trimiţând lor Duhul, Carele
«îi v a povăţui pe ei la tot adevărul» (Ioan 16,13). Şi de vor cunoaşte Cine
eşti Tu, atunci «dragostea cu care M-ai iubit pe M i n e , întru dânşii va fi
şi E u î n t r u ei». Pentru că vor cunoaşte că Eu n u sunt despărţit [dezunit]
de T i n e , ci foarte iubit şi adevărat Fiu şi î m p r e u n a t [dimpreună una
s u n t e m ] . Şi, cunoscând aceasta, [ei] şi credinţa cea întru Mine şi dragostea
vor păzi şi, de acum [dintru aceasta], voi petrece [sălăşlui, rămâne] Eu
întru dânşii, [întru cei] care sunt în acest fel şi p e Tine Te-au cunoscut, şi
pe M i n e , ca pe Cel C e sunt Dumnezeu Mă cinstesc, şi credinţa cea către
M i n e păzesc neclătită [nezdruncinată]".

în ediţia de la 1805, în loc de „Părinte drepte, lumea", se găseşte „Părinte drepte

50

şi lumea".
în ediţia de la 1805, în loc de „Tu M-ai trimis", se găseşte „Tu M-ai trimis pe
51

Mine".
în ediţia de la 1805, versetul 26 este: „Şi am arătat lor numele Tău şi-1 voi arăta, ca
52

dragostea cu care M-ai iubit pe Mine întru dânşii să fie şi Eu întru ei".
 407

CAPITOLUL 1 8
Prinderea lui Iisus şi aducerea Lui la arhiereii -
Anna şi Caiafa. Lepădarea lui Petru. — -—
Iisus înaintea lui Pilat. Baraba " 1

18,1-2: Zicând acestea, Iisus a ieşit cu ucenicii Lui d i n c o l o de pârâul

Cedrilor, u n d e era o grădină, în care a intrat El şi u c e n i c i i Săi. (2) I a r Iuda
vânzătorul cunoştea acest loc, pentru că adesea I i s u s şi u c e n i c i i S ă i se
adunau acolo . 2
(18,1) 2 R e g i 1 5 , 2 3 / 3 R e g i 2 , 3 7 / M a t e i 2 6 , 3 6 /
Marcu 1 4 , 2 6 , 3 2 / Luca 2 1 , 3 7 ; 22, 39 (18,2) Luca 2 1 , 3 7 ; 22,39
Nu a zis: „acestea rugându-Se Iisus", ci: „acestea g r ă i n d " , căci n u era -
lucrul [acesta] rugăciune, ci voroavă [grăire] care se făcea spre m â n g â i e r e a
ucenicilor.
Şi în miezul nopţii călătoreşte, şi „râul" îl trece, şi Se sârguieşte a merge
la „locul" cel „ştiut" de [Iuda] vânzătorul, singur p e Sine însuşi dându-Se
ucigaşilor, ca să arate că de bună voie vine la Patimă şi-i scoate p e iudei din
osteneala ce aveau să o facă [lucreze] căutându-L. Căci, pentru ca să n u se
trudească, umblând încoace şi încolo şi căutându-L p e D â n s u l , m e r g e El
singur la ei şi în mâinile lor Se dă pe Sine. Căci, ca într-o oarecare închisoare
Se află [Domnul] în grădină. Şi, ca să nu socoteşti că [aşa], ca şi c u m S-ar fi
ascuns, S-a dus în „grădină", aduce [spune] pe u r m ă Evanghelistul că: „ştia
şi Iuda l o c u l " . Deci, merge la locul acela mai vârtos [cu prisosinţă] v r â n d ca
să Se arate p e Sine, iar nu ca să Se ascundă. Şi „ştia Iuda l o c u l " , fiindcă „de
multe ori S e aduna Iisus acolo [cu ucenicii S ă i ] " . Pentru că locurile cele
singuratice şi locaşurile cele de linişte le vâna [urmărea] D o m n u l şi, mai
vârtos [cu prisosinţă], când avea să dea vreun lucru de taină. Şi, de unde
ştia Iuda că Iisus este în „grădină" în acel ceas şi n u a socotit [gândit] că în
casă îl va afla pe El, dormind? îl ştia p e Domnul că, de m u l t e ori, afară din
cetate petrece noaptea - şi pentru aceasta şi a ieşit atunci afară. Şi, într-alt fel
[de altfel], mai vârtos [cu prisosinţă] în vremea praznicului îl ştia p e El că

1
în ediţia de la 1805, titlul capitolului este: „Pentru vânzarea lui Iisus. Pentru iudei
când au căzut jos. Pentru Petri: când a tăiat urechea slugii arhiereului. Pentru Iisus când L-au
dus la Anna şi la Caiafa şi la Pilat. Pentru judecata Lui".
2
în ediţia de la 1805, versetele 1-2 sunt: „Acestea grăind Iisus, a ieşit î m p r e u n ă cu
ucenicii Săi de ceea parte de râul Cedrului, unde era grădină, în care a intrat El şi -
ucenicii Lui. (2) Şi ştia şi Iuda, cel ce L-a vândut pe El, locul, că de multe ori S e aduna
Iisus acolo cu ucenicii Săi".
408 Capitolul 18 SFÂNTUL TEOFILACT ARHIEPISCOPUL BULGARIEI

are obicei a-i învăţa pe ucenici ceva mai înalt; şi-i învăţa pe ucenici - precum
a m zis - cele de taină întru acest fel de locuri. Deci, de vreme ce atunci,
praznic era, Iuda socotea că acolo va fi Domnul, vorbind cu ucenicii cele ale
praznicului, după obicei.

18,3-6: Deci Iuda, luând oaste şi slujitori, de la arhierei şi de la farisei,

a v e n i t acolo cu felinare şi cu făclii şi cu arme. (4) Iar I i s u s , ştiind toate
cele ce erau să v i n ă asupra Lui, a ieşit şi le-a zis: Pe cine căutaţi? (5)
R ă s p u n s - a u Lui: Pe Iisus Nazarineanul. El le-a zis: E u sunt. Iar Iuda
v â n z ă t o r u l era şi el cu ei . (6) Atunci când Ie-a spus: Eu sunt, ei s-au dat
3

î n a p o i şi au căzut la pământ . 4

OS, 3) Matei 26, 4 7 / Marcu 14, 43 / Luca 22, 471 Faptele Apostolilor 1 , 1 6 (ÎS, 6) Estera 6,13

P e „oaste" cu bani o au plecat [supus] să le ajute lor, căci în acest fel este
tagma cea ostăşească - se tocmeşte cu aur. Şi vin mulţi, temându-se de cei
ce-I u r m a u lui Iisus şi se ţineau de El pentru învăţătură şi pentru minuni. Şi
aduc „ f ă c l i i " şi „felinare", ca [Domnul] să nu scape de ei, întru întuneric
ascunzându-Se. Iar El, într-atâta nu căuta să fugă, încât şi iese la dânşii,
singur pe Sine însuşi dându-Se [lor]. Şi-i întreabă, nu ca şi cum ar fi avut
trebuinţă de a afla, căci zice [Evanghelistul] că „ştia toate cele ce erau să
v i n ă asupra L u i " ; pentru aceasta, de vreme ce ştia că vin asupra Lui, nu ca
şi c u m ar fi avut trebuinţă de a afla întreabă, ci vrând să arate că şi, de faţă
fiind, [El] era nevăzut şi necunoscut pentru dânşii. Dar şi întreabă [Domnul],
ca unul [ce ar fi] străin, şi, nici din glas nu-L cunosc pe El, nici ceilalţi, nici
însuşi I u d a Şi cum că nu din pricina întunericului nu L-au cunoscut pe El,
mai înainte a zis Evanghelistul: „au venit [acolo] cu făclii". Insă dacă din
pricina întunericului nu L-au cunoscut pe El - ca să zicem şi aşa [şi astfel] -,
m ă c a r din glas se cuvenea să-L cunoască pe El. Deci, [Domnul îi] întreabă,
ca să arate - precum am zis - că nici din chip, nici din glas n u L-au cunoscut
p e El. Aşadar, negrăită era puterea Lui, încât nici să-L răstignească n u ar fi
putut, de nu S-ar fi dat [Dânsul] de bună voie.
Şi n u numai aceasta - anume că a orbit ochii lor - minune mare era, ci
şi asta: că i-a făcut de „au căzut j o s " , numai dintru a-i întreba Şi aceasta -
a n u m e că „au căzut j o s " cei care au venit împotriva lui Iisus - era semn
[simbol] al căderii celei de obşte a neamului [iudeilor], care, mai pe urmă
a venit asupră-le, pentru moartea lui Hristos; precum şi Ieremia a proorocit:

în ediţia de la 1805, în loc de „Iar Iuda vânzătorul era şi el cu ei", se găseşte „Şi sta
3

şi Iuda cel ce îl vânduse pe El, împreună cu dânşii".

în ediţia de la 1805, versetul 6 este: „Deci după ce a zis lor că: Eu sunt, s-au întors
4

ei înapoi şi au căzut j o s " .

TÂLCUIREA SFINTEI EVANGHELII DE LA IOAN Capitolul 18 409

„Casa lui Israil a căzut, n u este cine să o r i d i c e " . Iarăşi, „ c a d " şi toţi cei
5

care Cuvântului lui D u m n e z e u se împotrivesc.

Iar „ g r ă d i n a " d e la care mântuirea noastră şi-a luat începerea [în­
cepătura] este închipuire a Raiului. Căci în grădina Raiului c ă z â n d noi
(Facere 3,1-7), în „ g r ă d i n ă " a m văzut Patima lui Hristos cea mântuitoare
luând începere (Luca 22,44) şi îndreptându-le p e toate cele ce m a i înainte
erau stricate . 6

18, 7-9: Şi iarăşi i-a întrebat: Pe cine căutaţi? Iar ei au zis: P e Iisus
Nazarineanul. (8) R ă s p u n s - a Iisus: V-am s p u s că Eu s u n t . D e c i , dacă M ă
7

căutaţi pe M i n e , lăsaţi p e aceştia să se ducă; (9) ca să se î m p l i n e a s c ă

cuvântul pe care l-a spus: Dintre cei pe care M i i-ai dat, n - a m pierdut pe
nici U n u l .
8
(18,9) Ioan 6 , 3 9 ; 1 7 , 6 , 1 2

Făcutu-i-a d e „au c ă z u t " jos, p e spate, mai întâi puterea Sa arătându-o

şi, c u m că, de b u n ă voie vine la Patimă şi, p e lângă acestea, şi alt oareceva
iconomisind. Căci, ca să n u zică cineva că iudeii nimica n u au greşit, pentru
că El singur S-a dat p e Sine in mâinile lor şi arătat S-a făcut, p e n t r u aceasta
arată lor semnul acesta, care îndeajuns era să-i întoarcă pe ei „ î n a p o i "
[dintru răutate] (Ioan 18, 6). însă, de vreme ce au r ă m a s întru răutatea lor
şi d u p ă m i n u n e a aceasta, atuncea Se dă pe Sine în mâinile lor.
Şi vezi c u m nici până în ceasul cel mai de p e u r m ă n u împuţinează
dragostea cea către ucenici! Căci, zice [Domnul]: „Dacă pe M i n e M ă căutaţi,
lăsaţi p e aceştia să se d u c ă " - „ca să se plinească cuvântul care l-a zis: Pe
care M i i-ai dat M i e , n-am pierdut dintr-înşii nici pe u n u l " . însă „pierzare"
numea D o m n u l p e cea a sufletului (Ioan 6, 39), pe care nici unul dintre
9

ucenicii Lui nu a pătimit-o, dar, Evanghelistul, pentru cea trupească o a luat

[înţeles aici] p e a c e a s t a
Şi m i n u n e este c u m n u i-au prins dimpreună şi p e Apostoli şi n u i-au
tăiat [junghiat, spintecat] p e ei, şi, mai vârtos, Petru întărâtându-i p e dânşii.
Dintru acestea, arătat [adeverit] este că puterea Celui Care S-a prins făcea

5
N u am putut identifica această trimitere biblică în ediţia din 1988 a Sfintei Scripturi;
vezi şi Ieremia 11,10; 13; 18 şi Plângerile lui Ieremia 1, 7; 5,16. „Casa lui Israil, oare nu pot
să fac şi Eu cu voi, ca olarul acesta, zice Domnul? (5) Iată, ce este lutul în mâna olarului,
aceea sunteţi şi voi în mâna Mea, casa lui Israil!" (Ieremia 18, 4-5).
6
Vezi şi tâlcuirea Sfântului Teofilact de la Luca 22, 39-46.
7
în ediţia de la 1805, în loc de „V-am spus că Eu sunt", se găseşte „Am spus vouă
că Eu sunt".
8
In ediţia de la 1805, versetul 9 este: „Ca să se plinească cuvântul, care l-a zis: Pe
care Mi i-ai dat M i e , n-am pierdut dintr-înşii nici pe unul".
9
Vezi şi tâlcuirea Sfântului Teofilact de la Ioan 6, 39-40.
410 Capitolul 18 SFÂNTUL TEOFILACT ARHIEPISCOPUL BULGARTS

[săvârşea, lucra] aceasta, şi hotărârea pe care mai înainte o a zis - că: „Nici
unul dintr-înşii nu a pierit" (Ioan 17, 12). Deci, aceasta învăţându-ne şi
Evanghelistul pe noi, că a hotărârii Domnului era aceasta - a n u fi tăiaţi
[junghiaţi] ucenicii, zice: „ca să se plinească cuvântul care l-a zis: că nu
am pierdut dintr-înşii nici pe u n u l " . Căci, pentru neputinţa lor, afară de
ispite îi face pe dânşii a fi . Aşa, şi pe noi acum ne iconomiseşte, măcar
10

deşi n u cunoaştem. Deci, când îţi va veni ţie ispita, crede că de nu ar fi

cunoscut [Domnul] că poţi să scapi dintr-însa, n u ar fi slobozit-o pe ea să
vie asupra ta, precum nici atunci asupra ucenicilor.

18, 10-11: D a r S i m o n Petru, având sabie, a scos-o şi a lovit pe sluga

arhiereului, şi i-a tăiat urechea dreaptă; iar numele slugii era Malhus. (12)
D e c i a zis Iisus lui Petru: Pune sabia în teacă. Nu voi bea, oare, paharul pe
Care M i l-a dat Tatăl? 11
(18, 10) Matei 26, 51 / Marcu 1 4 , 4 7 / Luca 22,49-50

V ă z â n d Petru pe D o m n u l că a făcut de au căzut aceia jos, şi de

îndrăzneală umplându-se pentru glasul Domnului, Care a zis: „Lăsaţi pe
aceştia să se d u c ă " (Ioan 18, 8), a socotit că vreme este acum de răsplătire
[răzbunare, izbândire]; pentru aceasta, scoate sabia şi o loveşte pe slugă.
însă de întrebi: „Cum, acela căruia i s-a poruncit să nu aibă «nici traistă,
nici două haine», are sabie?" (Matei 10,10), învaţă-te [pricepe] că pentru
miel avea trebuinţă de dânsa şi o a ţinut [purtat] pe ea şi după Cină. Sau,
şi temându-se de năvală [tăbărâre], s-a gătit mai înainte spre aceasta însă,
de n u te pricepi [dumireşti], cum, cel ce avea poruncă nici cu palma să nu
lovească, spre ucidere se gătea, să auzi că, mai vârtos [cu prisosinţă], nu
pentru sine însuşi, ci pentru Dascălul răsplătea [izbândea]. Apoi, încă nici
de săvârşit [desăvârşiţi] nu erau ei, căci mai pe urmă vezi-1 p e el cum, cele
prea grele pătimindu-le, se bucură (Faptele Apostolilor 5 , 4 1 ) . Dară, acum,
pentru Dascălul părându-i rău, chiar înspre cap porneşte [întinde sabia]
şi, fiindcă pe acela nu l-a nimerit - „taie urechea". însă Iisus o aşează la
loc, iar prin minunea aceasta, iarăşi, pe iudeii cei neînţelegători îi înfrânează
de la pornirea cea spre ucidere. Şi, fiindcă mare era minunea ceea ce s-a
făcut la ureche, pentru aceasta şi numele slugii îl pune [îl dă] Evanghelistul,
ca să fie cu putinţă celor care citesc, de se vor îndoi, să cerce şi să iscodească
de este aşa . 12

10
Adică, nu-i supune ispitirilor, încercărilor.
11
în ediţia de la 1805, versetul 11 este: „Şi a zis Iisus lui Petru: Bagă sabia ta în
teacă. Paharul carele Mi-a dat Mie Tatăl, au nu-1 voi bea pe e l ? "
12
Vezi şi tâlcuirile Sfântului Teofilact de la •Matei 26, 51-54, Marcu 14, 43-49 şi Luca
22, 47-53.
TÂLCUIREA SFINTEI EVANGHELII DE LA IOAN Capitolul 18 411

Iară Domnul opreşte pornirea lui Petru şi îl ceartă, căci zice: „ B a g ă sabia
ta în teacă". Insă îl şi mângâie, zicând: „Paharul carele M i - a dat M i e Tatăl,
au nu-1 voi b e a pe e l ? " Pentru că arată cum că a pătimi El n u este lucru
[lucrare, făptuire] al puterii acelora, ci al slobozirii [îngăduinţei] L u i şi, c u m
că nu este potrivnic lui Dumnezeu, ci, până la moarte face voia Tatălui,
încă, zicând „paharul", arată dulceaţa şi dorinţa morţii celei p e n t r u m â n ­
tuirea oamenilor.
însă tu vezi [ia aminte] că şi aceasta, [anume] că s-a tăiat „ u r e c h e a cea
dreaptă" a „slugii arhiereului", a fost semn [simbol] alneauzirii [surzeniei]
lor. Că „ o r b i r e " s-a făcut lui Israil, ca „auzind să n u a u d ă " (Isaia 6, 9-10;
Ioan 12, 40), pentru păgânătatea cea împotriva M â n t u i t o r u l u i , care a fost
mai vârtos [cu prisosinţă] a arhiereilor, [şi] p e n t r u aceasta şi la sluga
arhiereului s-a făcut semnul tăierii urechii. Iar aceea, că a fost aşezată iarăşi
la loc urechea (Luca 22, 51), însemnează [închipuie] p e aşezarea la loc cea
de pe urmă a priceperii israilitenilor, p e care a c u m o au p i e r d u t . Căci,
„Ilie v e n i n d îi va a ş e z a " (Marcu 9,12), adică îi v a întoarce p e dânşii la
Hristos şi îi va împreuna pe ei, care sunt „ p ă r i n ţ i " , c u noi, „ f i i i " , p r e c u m 13

şi Maleahi a proorocit (3, 23-24).

18,12-14: Deci ostaşii şi comandantul şi slujitorii iudeilor au p r i n s pe

14

Iisus şi L-au legat. (13) Ş i L-au dus întâi la Anna, căci era socrul l u i Caiafa,
care era arhiereu al anului aceluia. (14) Ş i Caiafa era cel ce sfătuise p e iudei
că este de folos să moară u n o m pentru popor . as, m Matei 26,57 / Marcu 14,53
15

(18,13) Matei 26,57 / Marcu 14,53 / Luca 2 2 , 5 4 / Ioan 1 8 , 2 4 (18,14) Ioan 11,50

După ce a făcut toate câte erau îndeajuns de a-i opri p e d â n ş i i , iară ei

nu au înţeles, atunci S-a dat p e Sine ca să-L ducă, iar ei îl şi „ l e a g ă " şi îl
„ d u c " la Anna, ca şi c u m , fălindu-se ei cu ceea ce se făcuse şi l ă u d â n d u - s e
că mare biruinţă au izbândit.
Iar de proorocia lui Caiafa pomeneşte [Evanghelistul], v r â n d să arate
că pentru mântuirea lumii se făceau acestea şi c u m că atâta este m ă r i m e a şi
puterea adevărului, încât şi vrăjmaşii, mai înainte îl vestesc. Căci, ca nu
auzind tu de „legături" [legarea Domnului] să te turburi, îţi aduce ţie aminte
de proorocie, pentru că mântuitoare era şi legătura [legarea] şi moartea, şi
pentru această pricină, le suferea [Domnul] pe a c e s t e a
13
„Iată că Eu vă trimit pe Ilie Proorocul, înainte de a veni ziua D o m n u l u i cea
mare şi înfricoşătoare; (24) el va întoarce inima părinţilor către fii şi inima fiilor către
părinţii lor, ca să nu vin şi să lovesc ţara cu blestem!" (Maleahi 3, 23-24).
14
In ediţia de la 1805, în loc de „ostaşii şi comandantul şi slujitorii", se găseşte
„oastea şi căpetenia cea peste o mie şi slugile".
15
In ediţia de la 1805, în loc de „că este de folos să moară un om pentru popor", se
găseşte „că mai de folos este să moară un om pentru norod".
412 Capitolul 18 SFÂNTUL TEOFILACT ARHIEPISCOPUL BULGARIEI

18, 15-16: Şi S i m o n Petru şi alt ucenic mergeau după Iisus . Iar 16

ucenicul acela era cunoscut arhiereului şi a intrat împreună cu Iisus în

curtea arhiereului; (16) iar Petru a stat la poartă , afară. Deci a ieşit celă­ 17

lalt ucenic, care era cunoscut arhiereului, şi a vorbit cu portăreasa şi a 18

b ă g a t p e Petru înăuntru. •
(18,15) Matei 2 6 , 5 8 / Marcu 1 4 , 5 4 / Luca 22,54-55 ( 1 8 , 1 6 ; Matei 2 5 , 6 9 / Marcu 1 4 , 6 6 / Luca 22,54

Cine a fost „celălalt ucenic"? însuşi acesta care le-a scris acestea, dar se
tăinuieşte pe sine însuşi, pentru smerenie. Căci, fiindcă va să povestească o
ispravă, anume că ucenicii ceilalţi, fugind, el „mergea după Iisus", pentru
aceasta se tăinuieşte pe sine şi îl pune mai înainte de el pe Petru. Căci, zice:
„mergea după Iisus Simon Petru", apoi aduce pe urmă: „şi celălalt ucenic".
Deci, pentru smerenie se tăinuieşte pe sine. încă şi însăşi aceasta [ce o spune],
care pomeneşte de sine, pentru aceasta o aminteşte, ca să cunoaştem că mai
cu de-amăiiuntul decât ceilalţi povesteşte pe cele ce s-au făcut în curte, fiindcă
a fost înlăuntru. Şi vezi şi cum scurtează lauda sa [Ioan]. Căci, ca n u auzind
că împreună cu Iisus a intrat Ioan, să socoteşti ceva mare pentru dânsul,
zice: „era cunoscut arhiereului". „Pentru că, nu ca un mai viteaz decât ceilalţi
a m intrat împreună, ci ca un «cunoscut al arhiereului»". Iar pe Petru îl pro-
povăduieşte că a m e r s după Iisus dintru dragoste, dar, pentru că nu era
cunoscut, „stătea afară". Căci, arătat [adeverit] este că şi Petru ar fi intrat,
căci după ce „a ieşit" Ioan şi a poruncit portăriţei să-1 „bage înăuntru",
îndată a intrat Petru înlăuntru. Şi pentru ce nu l-a băgat Ioan pe el, ci i-a
poruncit acestei femei? Pentru că foarte se ţinea de Hristos şi mergea după
Dânsul şi nu voia să se despărţească de El.

18,17-18: Deci slujnica portăreasă i-a zis lui Petru: Nu cumva eşti şi
19

tu dintre ucenicii omului acestuia? Acela a zis: Nu sunt. (18) Iar slugile
20

şi slujitorii făcuseră foc, şi stăteau şi se încălzeau, că era frig, şi era cu ei şi

Petru, Stând Şi Încălzindu-Se. aS,37;Matei26,69/Marcul4,66/Luca22,56

îl întreabă slujnica pe Petru, nu cu semeţie, nici cu asprime, ci foarte

cu blândeţe. Căci n u a zis: „Au şi tu eşti din ucenicii amăgitorului?" ci:
„omului acestuia". Care aceasta era a uneia ce mai vârtos [cu prisosinţă]
îi era milă şi era iubitoare de oameni. Şi a grăit ea aceasta: „Au şi tu",

16
în ediţia de la 1805, în loc de „şi Simon Petru şi alt ucenic mergeau după Iisus",
se găseşte „şi mergea după Iisus Simon Petru şi celălalt ucenic".
17
în ediţia de la 1805, în loc de „a stat la poartă", se găseşte „a stătut la uşă".
18
în ediţia de la 1805, în loc de „a vorbit cu portăreasa", se găseşte „a zis portăriţei".
19
în ediţia de la 1805, în loc de „portăreasa", se găseşte „portăriţa".
20
în ediţia de la 1805, în loc de „Nu cumva eşti şi tu dintre ucenicii", se găseşte
„Au şi tu eşti din ucenicii".
TÂLCUIREA SFINTEI EVANGHELII DE LA IOAN Capitolul 18 413

fiindcă Ioan era înlăuntru. Şi femeia, aşa cu b l â n d e ţ e vorbea, însă el nimic

dintru acestea n u a simţit, nici n u a pus în minte [nu şi-a amintit] proorocia
lui Hristos. într-atâta de neputincios lucru este firea cea omenească, atunci
când va fi lăsată [părăsită] de D u m n e z e u .
Insă, unii, în zadar făcând har [părtmind] lui Petru, zic că Petru n u s-a
lepădat pentru că s-a temut, ci, fiindcă voia să fie împreună pururea şi să
meargă după Hristos; şi ştia că, de se va mărturisi p e sine însuşi că este
ucenic al lui Hristos, se va despărţi de El şi nu va mai avea încăpere [putinţă]
ca să meargă după El şi să-L vadă pe Cel dorit - pentru aceasta a tăgăduit:
„Nu s u n t " . Fiindcă şi acel lucru - anume că el „se î n c ă l z e a " - cu această
minte o făcea, pentru că se făţărnicea că le face p e cele ale slugilor, ca unul
dintr-înşii, pentru ca n u din întristarea feţei fiind cunoscut, să se scoată afară
[să fie îndepărtat] de a-L vedea pe Hristos, izgonindu-se din mijloc, ca un
ucenic al Aceluia . 21

18,19-23: D e c i arhiereul L-a î n t r e b a t pe I i s u s d e s p r e u c e n i c i i Lui şi

despre î n v ă ţ ă t u r a L u i . (20) I i s u s i-a r ă s p u n s : E u a m v o r b i t p e faţă l u m i i ;
Eu a m î n v ă ţ a t î n t o t d e a u n a î n s i n a g o g ă şi î n t e m p l u , u n d e se a d u n ă toţi
iudeii şi n i m i c n u a m vorbit pe a s c u n s . (21) D e ce M ă î n t r e b i p e M i n e ?
22

î n t r e a b ă p e cei ce-au auzit ce l e - a m vorbit. Iată a c e ş t i a ştiu ce a m s p u s 23

Eu. (22) Ş i zicând E l acestea, u n u l din s l u j i t o r i i care era de f a ţ ă , I-a dat 24

lui I i s u s o p a l m ă , z i c â n d : A ş a răspunzi Tu a r h i e r e u l u i ? (23) I i s u s i-a

răspuns: D a c ă a m v o r b i t rău, dovedeşte că este rău, iar dacă a m v o r b i t
b i n e , de Ce M ă b a ţ i ? 25
n8,20)Isaia45,19/FapteleApostolilor26,26aS,22;2Paralipomenal8,23

îl întreabă arhiereul pe Iisus „despre u c e n i c i " , poate unele ca acestea:

unde sunt şi care sunt şi cu ce scop [ţel] i-a adunat p e aceştia şi ce [anume]
voind? Căci, ca pe un turburător [răzvrătitor] oarecare şi împotrivnic al
împăratului voiau să-L arate [scoată] p e El. întreabă încă şi „despre învăţă­
tură": oare care era, nu cumva se abătea de la Lege şi se împotrivea lui
Moise? - ca, şi de la aceasta pricină aflând, ca p e u n luptător de D u m n e z e u
să-L omoare. Aşadar, ce zice Domnul? îi răspunde lui după a sa bănuială:
„«Eu întru a s c u n s n u a m grăit n i m i c » . Căci, tu î m i bănuieşti M i e a fi
21
Adică, ucenic al Domnului, al Aceluia Care fusese adus în mijloc, pentru a fi
judecat şi osândit la moarte de ocară.
22
In ediţia de la 1805, în loc de „nimic nu am vorbit pe ascuns", se găseşte „întru
ascuns nu am grăit nimic".
23
In ediţia de la 1805, în loc de „ce am spus", se găseşte „cele ce am grăit".
2i
In ediţia de la 1805, în loc de „unul din slujitorii care era de faţă", se găseşte
„unul din slugile ce sta înainte".
25
In ediţia de la 1805, versetul 23 este: „De am grăit rău, mărturiseşte de rău, iar d e
am grăit bine, de ce Mă baţi?"
414 Capitolul 18 SFÂNTUL TEOFILACT ARHIEPISCOPUL BULGARIEI

oarecarele turburător [răzvrătitor] de norod şi cum că întru ascuns niscaiva

sfaturi a m izvodit [urzit]. însă Eu îţi grăiesc ţie că «nimica întru ascuns nu
am grăit», adică nimic de turburare [răzvrătire] şi - precum ţi se pare ţie -
cu minte scomitoare şi vicleană şi ascunsă n-am grăit ceva deosebi [osebit]
al M e u " . Pentru că de n u vom înţelege aşa, anume că, după bănuiala arhie­
reului o a zis Domnul aceasta, se va arăta [adeveri] că minte [Mântuitorul],
Căci, multe a grăit întru ascuns, câte adică erau mai înalte decât înţelegerea
celor mulţi (Matei 13,10-15).
Iar aceasta: „De ce M ă întrebi? întreabă pe cei ce au auzit", nu este a
unuia ce grăieşte cu semeţie„ci a celui ce îndrăzneşte la adevărul celor grăite.
Căci, zice: „Lntreabă-i p e vrăjmaşi, pe cei ce gândesc rele asupră-Mi, pe slugi­
le «acestea», care M - a u legat". Pentru că, aceasta este dovedire fără de
îndoială a adevărului, când cineva pe vrăjmaşi îi are martori ale acelora ce
le grăieşte. Că zice [Domnul]: „Slujitorii aceştia sunt cei care au zis mai
înainte: «Niciodată n u a grăit nouă om, ca O m u l A c e s t a » " (Ioan 7,46). Şi,
astfel răspunzând Dânsul, ei nu se minunează, ci I-au „dat o p a l m ă " ; decât
care aceasta, ce este mai fără de omenie? Şi, putând El pe toate să le clătească
şi să le piarză , nimic de acest fel nu face, ci grăieşte cuvinte care pot să
26

îmblânzească toată sălbăticia cea de fiară. Căci, zice: „De poţi prihăni cele
grăite de Mine, «dovedeşte» cum că «rău am grăit»; iar, de n u poţi, pentru
ce te turbezi [încâinoşezi]?" Sau şi aşa: „«De am grăit rău», adică de am
învăţat rău, când învăţam «în sinagogi», venind în mijloc, mărturiseşte
pentru acea învăţătură a Mea că este rea şi deplin încredinţează-1 pe arhiereul,
care acum M ă întreabă pentru învăţătura M e a însă dacă «bine» a m învăţat,
şi, atuncea - voi «slujitorii» - v-aţi minunat de Mine, pentru ce, acum «Mă
baţi» pe Mine, [pe Cel] de Carele mai înainte te minunai?" Deci „sluga" L-a
lovit pe Domnul, ca de mare vină [prihănire] să se izbăvească pe sine însuşi.
Căci, de vreme ce Iisus, pe cei care „sta înainte [erau de f a ţ ă ] " îi chema
martori, zicând: „Iată aceştia ştiu cele ce am grăit E u " , vrând slujitorul să
se izbăvească pe sine însuşi de bănuială, cum că n u a fost din cei care se
minunau de Iisus, L-a lovit pe El.

Iar zicând Hristos: „Eu întru ascuns nu am grăit n i m i c " , aduce aminte
de proorocia ce grăieşte: „Nimic întru ascuns n u am grăit, nici î n loc de
p ă m â n t î n t u n e c o s " (Isaia 45,19).
27

Adică, putând Domnul ca pe toate să le zdruncine din temelii şi să le dea pierzării,

26

lăsându-le să alunece, să se prăvălească întru nefiinţă.

în ediţia 1988 a Sfintei Scripturi, avem: „N-am grăit acestea într-ascuns, undeva
27

în vreun colţ întunecos al pământului; şi n-am zis fără rost neamului lui Iacov:
Căutaţi-Mă! Eu sunt Domnul Cel ce grăieşte drept şi spune adevărul!" (Isaia 45,19).
TÂLCUIREA SFINTEI EVANGHELII DE LA IOAN Capitolul 18 415

18,24-27: Deci A n n a l-a trimis legat la Caiafa arhiereul. (25) Iar S i m o n

Petru stătea şi se încălzea. Deci i-au zis: N u cumva eşti şi tu dintre ucenicii
Lui? El s-a lepădat şi a zis: N u sunt. (26) U n a dintre s l u g i l e a r h i e r e u l u i ,
28

care era rudă cu cel căruia Petru îi tăiase urechea, a z i s : N u t e - a m v ă z u t 29

eu pe t i n e , î n grădină, cu El? (27) Ş i iarăşi s-a l e p ă d a t Petru şi î n d a t ă a

C â n t a t COCOŞUl. ( 2 8 , 2 4 ) M a t e i 2 6 , 5 7 ; 2 7 , 1 / M a r c u 1 4 , 5 3 / L u c a 2 2 , 5 4 / I o a n 18,13
(28,25) Matei 2 6 , 6 9 , 7 1 / Marcu 14,69 / Luca 22,58 (28,27) Matei 2 6 , 7 4 / Marcu 14,71-72 / Luca 22,60

îl d u c p e El „la C a i a f a " , fiindcă nici o pricină [de învinovăţire] n u au

aflat întru El, poate socotind ei că a c e l a , fiind mai înţelept, v a afla c e v a
vrednic d e moarte împotriva lui Iisus, ori în r ă s p u n s î n c u n j u r â n d u - L
[împresurându-L ], ori în v r e o faptă oarecare p r i n z â n d u - L .
30

Iar Petru, cel c a r e foarte cu fierbinţeală iubea, de atâta întunecare era

ţinut l a m i n t e , încât şi ducându-L ei [slugile] p e învăţătorul, el nici n u se
mişcă, ci î n c ă „se î n c ă l z e ş t e " . Deci, iarăşi f i i n d întrebat, se l e a p ă d ă . Şi n u
numai a d o u a o a r ă , ci şi a treia o a r ă .
Dar, pentru ce, toţi Evangheliştii dimpreună a u scris p e n t r u Petru?
Nu pe cel împreună cu ei ucenic grăindu-1 de rău, ci p e noi î n v ă ţ â n d u - n e
câtă răutate este a n u l ă s a t o a t e la D u m n e z e u , ci întru noi î n ş i n e a n e
nădăjdui. Şi se cuvine a ne minuna de iubirea de o a m e n i a S t ă p â n u l u i că,
ş i f i i n d legat şi dus de ei [de slugi], n u S-a lăsat de a p u r t a grijă d e u c e n i c 31

ci, „ î n t o r c â n d u - S e a căutat [privit] spre P e t r u " - p r e c u m alt E v a n g h e l i s t

z i c e (Luca 22,61) - şi p r i n căutătură [privire] i-a imputat [prihănit, reproşat]

l u i slăbirea şi s p r e pocăinţă şi lacrimi l-a deşteptat.

Insă c e e a ce atunci Petru a pătimit şi a c u m este cu putinţă a v e d e a p e

mulţi d i n noi pătimind: căci este „legat" Cuvântul lui D u m n e z e u cel din
noi ş i , oarecum [ î n t r - u n fel], se f a c e rob, ori de necaz, ori de dezmierdare
robindu-se; căci dinspre amândouă părţile suntem „ l e g a ţ i " şi suntem „ d u ş i "
(Ioan 8,13): s a u dintru dezmierdările l u m i i , ori dintru necazuri, uitându-L
pe D u m n e z e u . Şi e s t e o s â n d i t C u v â n t u l (Ioan 19, 6-7) şi b i r u i e ş t e
32

necuvântarea şi „sluga dă p a l m ă " Stăpânului (Ioan 18,22) - că acest fel de

33

lucru e s t e scularea asupra [răzvrătul] a patimilor - , i a r ă mintea noastră, ca

un „Petru", de multe ori grăieşte vreunele cu îndrăzneală, că „ n u se va l e -

In ediţia de la 1805, în loc de „Nu cumva eşti şi tu dintre ucenicii Lui?", se găseşte
28

„Au nu şi tu din ucenicii Lui eşti?"

In ediţia de la 1805, în loc de „Nu te-am văzut", se găseşte „Au nu te-am văzut".
29

Adică nădăjduiau ei ca să-L viclenească întru cuvânt Caiafa

30

Adică nu a zăbovit, nu a încetat de a avea purtare de grijă faţă de Petru.

31

Fie că este osândit Cuvântul Cel dintru noi (Galateni 2,19-20), fie că este osândită
32

mintea, partea cea cuvântătoare din noi.

Adică partea neraţională, necuvântătoare dintru noi.
33
416 Capitolul 18 SFÂNTUL TEOFILACT ARHIEPISCOPUL BULGARIEI

p ă d a " de Cuvânt (Matei 26,35), pentru aceasta şi „stă" şi „se încălzeşte".

„ S t ă " , ca aceea care n u se pleacă, nici nu se smereşte, ci întru îndrăzneală
stă şi rămâne tot aşa; iar a „se încălzi" se zice, fiindcă, din fierbinţeală
[aprindere] şi mândrie boleşte cu semeţia [trufia]. Şi o vădeşte pe ea o
„ s l u j n i c ă " (Ioan 18,17), adică o oarecare dezmierdare mică şi înverşunătoare
şi, îndată se leapădă de Cuvânt şi necuvântării se supune; încă şi de vreo 34

ispită mâhnicioasă [întristătoare] se vădeşte - precum şi atunci „Petru" de

„ s l u g ă " - şi, aşa slăbiciunea ei se arată. Dar, să ne rugăm ca să „caute
[ p r i v e a s c ă ] " spre noi Iisus (Luca 22, 61), Cuvântul lui Dumnezeu, şi spre
pocăinţă şi lacrimi să ne ridice, ieşind noi afară din „curtea arhiereului"
(Ioan 18,15) care răstigneşte pe Domnul şi este „stăpânitor l u m i i " (Ioan 12,
31; 14, 30; 16, 11). Căci, când v o m ieşi din l u m e , care „ c u r t e " este a
„stăpânitorului l u m i i " , atunci, dar, atunci spre pocăinţă adevărată ne vom
ridica, precum şi Pavel zice: „Să ieşim la Dânsul, afară din tabără" - adică 35

din lume - „ocara Lui purtând" (Evrei 13,13).

18, 28-32: Deci L-au adus pe Iisus de la Caiafa la pretoriu; şi era di­
m i n e a ţ ă . Şi ei nu au intrat în pretoriu, ca să n u se spurce, ci să mănânce
Pastile. (29) Deci Pilat a ieşit la ei, afară, şi le-a zis: C e învinuire aduceţi
O m u l u i Acestuia? (30) Ei au răspuns şi i-au zis: D a c ă Acesta n-ar fi
36

răufăcător , n u ţi L-am fi dat ţie. (31) Deci le-a zis Pilat: Luaţi-L voi şi
37

j u d e c a ţ i - L după Legea voastră . Iudeii însă i-au răspuns: Nouă nu ne este

38

î n g ă d u i t să omoram pe nimeni; (32) ca să se î m p l i n e a s c ă cuvântul lui

39 40

I i s u s , p e care îl spusese, însemnând cu ce moarte avea să moară.

(18, 28) Matei 27,2 / Marcu 15,1 / Luca 22^66; 2 3 , 1 0 8 , 3 2 ) Matei 20,19; 27,11 / Marcu 10,34 / Luca 18,32-33
La multe judeţuri [judecăţi] II duc pe Domnul, socotind ei a-L batjocori
p e D â n s u l , însă adevărul mai mult se arăta prin acele multe judeţuri
[judecăţi]. Căci, nevinovat prin toate acestea ieşind [vădindu-Se] Domnul,
negrăită împotrivă avea biruinţa . Deci, îl „ a d u c " p e El „în divan [la
41

34
Adică, părţii necuvântătoare, pătimaşe.
35
în ediţia 1988 a Sfintei Scripturi, avem: „Deci dar să ieşim la El, afară din tabără,
luând asupra noastră ocara Lui" (Evrei 13,13).
36
în ediţia de la 1805, versetele 28-29 sunt: „Deci aduc pe Iisus de la Caiafa în divan,
şi era dimineaţă, iar ei nu au intrat în divan ca să nu se spurce, ci ca să mănânce Pastile.
(29) Ieşit-a drept aceea Pilat la ei, şi a zis: Ce pâră aduceţi asupra Omului Acestuia?"
37
în ediţia de la 1805, în loc de „răufăcător", se găseşte „făcător de rele".
38
în ediţia de la 1805, în loc de „Luaţi-L voi şi judecaţi-L după Legea voastră", se
găseşte „Luaţi-L pe El voi, şi după Legea voastră judecaţi-L pe El".
39
în ediţia de la 1805, în loc de „nu ne este îngăduit", se găseşte „nu este cu putinţă".
40
în ediţia de la 1805, în loc de „împlinească", se găseşte „plinească".
41
Adică biruinţa Sa era de netăgăduit, nimeni nu putea aduce mărturie împotrivă
acestei izbânzi a adevărului.
TÂLCUIREA SFINTEI EVANGHELII DE LA IOAN Capitolul 18 417

p r e t o r i u ] " , pentru că n u aveau ei putere să „ o m o a r e " , fiindcă lucrurile

erau sub stăpânirea romanilor; însă, pe lângă aceasta, se şi t e m e a u ca, n u
cumva fiind pârâţi, m a i p e urmă vor avea certări [înfruntări], căci fără d e
judecată [judecare] L-au omorât.
„Şi e r a d i m i n e a ţ ă " , zice [Evanghelistul], ca tu să cunoşti ca la m i e z u l
nopţii era întrebat [Domnul] de Caiafa, căci mai înainte de a „cânta c o c o ş u l "
(Ioan 18, 27), a fost d u s la Caiafa Iar ce a fost întrebat de el a lăsat [nespus]
Evanghelistul aceasta, însă alţii au spus (Matei 26,57-67; Marcu 14,55-65;
Luca 22,66-71). Şi noaptea întru acestea cheltuindu-se [trecând], dimineaţa
îl duc la Pilat.
„Iar e i n u au intrat î n divan [pretoriu] ca să n u se s p u r c e " . O, nebunie!
Ucigând fără de dreptate, nu socoteau că se spurcă, însă de vor intra în
„divan [ p r e t o r i u ] " , socoteau că se vor spurca Şi, ce este aceasta: „ca să
mănânce P a s t i l e " ? Căci Domnul le-a făcut [săvârşit ] p e ele „în z i u a cea
42

dintâi a a z i m e l o r " (Marcu 14,12). Deci, prin „ P a ş t i " , ori v o m înţelege tot
[întreg] praznicul, adică pe cele şapte zile {ale lui], ori, c u m că ei, atunci
aveau să le mănânce p e acestea - adică vineri seara - , iar Dânsul mai înainte
cu o zi le-a dat pe ele, păzind [iconomisind, rânduind] „ j u n g h i e r e a " Sa vi­
neri (Isaia 53,7; Ieremia 11,19), când şi Pastile cele vechi se făceau [săvârşeau].
Iar Pilat, făcând oarece [un lucru] mai smerit, singur „ i e s e " . Şi fiindcă
L-a v ă z u t p e D o m n u l legat, n u a socotit că îndată de aici şi are dovedire
asupra lui Hristos, ci întreabă pricina [temeiul] legăturilor, însă ei nimic
având a s p u n e , zic: „ D e n-ar fi Acesta făcător de rele, n u ţi L - a m fi dat p e
El ţ i e " . Vezi-i pe ei c u m pretutindenea se abat în lături de la dovediri
[mărturii, dovezi]? A n n a L-a întrebat şi, nimic aflând, L-a trimis la Caiafa;
acesta iarăşi, după ce L-a cercat [cercetat], la Pilat îl trimite; apoi Pilat
iarăşi îi întreabă: „ C e pâră aveţi asupra A c e s t u i a ? " , şi nici aici [iudeii] n u
au ceva a zice [împotriva Domnului]. Pentru aceasta, fiindcă n i m i c n u
spun, [Pilat] zice: ,,«Luaţi-L p e El voi». Căci, de v r e m e c e voi singuri faceţi
judecata şi vă făliţi, ca şi c u m n u faceţi niciodată vreo n e d r e p t a t e " - pentru
că s p u n ei: „ D e n u ar fi făcător de rele nu L - a m fi dat p e El ţ i e " - „pentru
aceasta «voi l u a ţ i - L şi î l j u d e c a ţ i » . însă dacă la m i n e L-aţi adus şi chip d e
divan [judecare] lipiţi [alipiţi] la lucrul acesta, de nevoie u r m e a z ă s ă - m i
spuneţi pricinile [învinuirile] omului. Deci, « j u d e c a ţ i - L » voi p e El, căci e u
nu voi fi acest fel d e judecător. Aşadar, de « L e g e a voastră», fără de v i n ă
munceşte [osândeşte, căzneşte], «judecaţi-L» v o i " . Iar ei zic: „ N o u ă n u
este c u p u t i n ţ ă să o m o r a m pe n i m e n i " . însă aceasta o grăiesc ei, ştiind c ă

„lai în ziua cea dintâi a azimilor, când jertfeau Pastile, ucenicii Lui L-au întrebat:
42

Unde voieşti să gătim, ca să mănânci Pastile?" (Marcu 14,12).

418 Capitolul 18 SFÂNTUL TEOFILACT ARHIEPISCOPUL BULGARTft

romanii pe Cruce îi osândesc pe cei care se scoală împotrivă [fac răzmeriţă,

răzvrătire]. Deci, ca să fie răstignit Domnul şi moartea Lui să se dea în
priveală deobşte şi „ b l e s t e m a t " să fie propovăduit (Deuteronom 21,23;
43 44

Galateni 3 , 1 3 ) , pentru aceasta se prefac [iudeii] că lor „nu le este cu putinţă

să o m o a r e " . Căci p e Ştefan c u m l-au împroşcat cu p i e t r e ? 45
(Faptele
Apostolilor 7, 54-60) însă aici este ceea ce am zis: ei, fiindcă voiau să fie
răstignit Domnul, zic aceasta, ca şi cum ar fi zis astfel: „«Nouă n u este cu
p u t i n ţ ă a omorî» prin Cruce «pe n i m e n i » , însă a fi răstignit Acesta, poftit
[dorit, râvnit] lucru ne este n o u ă " .
„Ca să se p l i n e a s c ă cuvântul lui Iisus, pe care îl s p u s e s e " pentru
„ m o a r t e a " Sa, a n u m e că va fi răstignit, sau cum că n u numai de iudei, ci şi
de păgâni avea să fie omorât. Deci, după ce au zis iudeii că: „nouă nu este
cu p u t i n ţ ă să o m o r a m " , de acia [de acum] îl iau pe El păgânii şi îl răstig­
nesc după obiceiul lor şi, aşa, „se plineşte cuvântul lui I i s u s " dinspre a-
m â n d o u ă părţile - şi dinspre aceea: că S-a dat păgânilor; şi dinspre aceasta:
că S-a răstignit.

18,33-36: D e c i Pilat a intrat iarăşi în pretoriu şi a chemat pe Iisus şi

46

I-a z i s : Tu eşti î m p ă r a t u l iudeilor? (34) Răspuns-a Iisus: D e la tine însuţi

zici aceasta, sau alţii ţi-au spus-o despre M i n e ? (35) Pilat a răspuns: Nu
c u m v a sunt iudeu eu? Poporul Tău şi arhiereii Te-au predat mie. Ce ai
f ă c u t ? (36) Iisus a r ă s p u n s : împărăţia M e a n u este din l u m e a aceasta.
47

43
Adică, moartea Lui să fie privelişte pentru toţi, îndeobşte.
44
„Trupul lui să nu rămână peste noapte spânzurat de copac, ci să-1 îngropi tot în
ziua aceea, căci blestemat este înaintea Domnului tot cel spânzurat pe lemn şi să nu
spurci pământul tău pe care Domnul Dumnezeul tău ţi-1 dă moştenire" (Deuteronor.
21,23); „Hristos ne-a răscumpărat din blestemul Legii, făcându-Se pentru noi blestem
pentru că scris este: «Blestemat este tot cel spânzurat pe lemn»" (Galateni 3,13).
45
„Iar ei, auzind acestea, fremătau de furie în inimile lor şi scrâşneau din dinţi
împotriva lui. (55) Iar Ştefan, fiind plin de Duh Sfânt şi privind la Cer, a văzut slava
lui Dumnezeu şi pe Iisus stând de-a dreapta lui Dumnezeu. (56) Şi a zis: Iată, văd
Cerurile deschise şi pe Fiul Omului stând de-a dreapta lui Dumnezeu! (57) Iar ei,
strigând cu glas mare, şi-au astupat urechile şi au năvălit asupra lui. (58) Şi scoţându-1
afară din cetate, îl băteau cu pietre. Iar martorii şi-au pus hainele la picioarele unui
tânăr, numit Saul. (59) Şi îl băteau cu pietre pe Ştefan, care se ruga şi zicea: Doamne
Iisuse, primeşte duhul meu! (60) Şi, îngenunchind, a strigat cu glas mare: Doamne, nu
le socoti lor păcatul acesta! Şi zicând acestea, a murit" (Faptele Apostolilor 7,54-60).
în ediţia de la 1805, în loc de „pretoriu", se găseşte „divan".
46

în ediţia de la 1805, versetele 34-35 sunt: „Răspuns-a Iisus lui: De la tine tu zici
47

aceasta, sau alţii au grăit ţie pentru Mine? (35) Răspuns-a Pilat Lui: Au doară eu iudeu
sunt? Neamul Tău şi arhiereii Te-au dat pe Tine mie".
TÂLCUIREA SFINTEI EVANGHELII DE LA IOAN Capitolul 18 419

pacă î m p ă r ă ţ i a M e a ar fi din lumea aceasta, s l u j i t o r i i M e i s-ar fi luptat

să n u fiu predat i u d e i l o r . D a r acum î m p ă r ă ţ i a M e a n u e s t e d e aici.
48

(18,33) Matei 27,11 / Marcu 15,2 / Luca 2 3 , 3 / Ioan 1 8 , 3 7 / 1 Timotei 6 , 1 3 (18,36) Daniil 2,44
Pilat L-a chemat p e Iisus deosebi [deoparte], fiindcă m a r e v e s t e era
pentru D â n s u l şi voia să se înştiinţeze c u de-adinsul, î n lături [osebit,
deoparte], fiind el slobod de gâlceava iudeilor. Şi îl î n t r e a b ă p e El dacă
este „ î m p ă r a t " - ceea ce se purta [vestea] la t o ţ i - [pricina, învinuirea]
49

aceasta în mijloc aducându-o. Iar Hristos îl î n t r e a b ă p e el d a c ă „zice

aceasta" de la dânsul sau de la „ a l ţ i i " , n u pentru că El n u ştia, ci p e n t r u că
voia să descopere [vădească] gândul cel rău al iudeilor, ca şi de Pilat să fie
ei prihăniţi. Pentru aceasta, şi Pilat, după u r m a r e a d u c e [ s p u n e ] că iudeii
50

L-au „dat" p e El, şi p e sine se face slobod de vină.

încă şi în alt chip [fel] îl întreabă D o m n u l p e Pilat dacă „ z i c e a c e a s t a "
de la dânsul sau de la „ a l ţ i i " a auzit, căci prin aceasta îl m u s t r ă p e e l c ă
este fără de socoteală [nesocotit, nechibzuit] şi că fără d e j u d e c a t ă osân­
deşte - ca şi c u m unele ca acestea ar grăi către Pilat: „ « D e z i c i a c e a s t a de
la t i n e » , arată semnele sculării Mele împotrivă [răzmeriţei]; iar dacă de la
«alţii» te-ai înştiinţat, fă cercarea [cercetarea] c u a m ă n u n t u l " . Iar el n u
zice c u m că d e la alţii a auzit, ci, aşa, de rând, hotărârii n o r o d u l u i u r m e a z ă
şi zice: „Te-au dat p e T i n e m i e " .
Iar ceea ce zice: „Ce ai f ă c u t ? " se vede a fi cuvânt ca al unuia care se
amărăşte şi de aci se răsteşte: „Spune ce ai f ă c u t ? " Iar D o m n u l , prin a
răspunde că „împărăţia M e a n u este din l u m e a a c e a s t a " , acestea două le
isprăveşte: mai întâi, îl învaţă pe Pilat să cunoască c u m că n u este o m gol
[simplu], nici din cei de jos, ci Dumnezeu şi Fiu al lui D u m n e z e u ; iar, apoi,
strică presupusul [bănuiala] cel pentru tiranie [silnicie, puternicie], prin care
ei ziceau că umblă să se facă împărat. „«Nu este î m p ă r ă ţ i a M e a d i n l u m e a
aceasta», pentru aceasta, să n u te temi de Mine, ca de u n tiran şi împotrivnic.
Căci, «de ar fi din l u m e a aceasta împărăţia M e a , s l u g i l e M e l e s-ar fi nevoit

48
în ediţia de la 1805, în loc de „slujitorii Mei s-ar fi luptat să nu fiu predat iudeilor",
se găseşte „slugile Mele s-ar fi nevoit ca să nu Mă fi dat iudeilor".
49
Acest lucru nu era nicidecum tăinuit, deoarece, la intrarea Sa în Ierusalim, iudeii
L-au întâmpinat pe Domnul zicând: „Binecuvântat este împăratul care vine întru
numele Domnului! Pace în Cer şi slavă întru cei de S u s " (Luca 19, 38) şi: „Osana!
Binecuvântat este Cel ce vine întru numele Domnului, împăratul lui Israil!" (Ioan 12,
13). Neîndoielnic că vestea despre acest „împărat" ajunsese şi la urechile autorităţilor
romane, însă e cu putinţă ca, auzind că El a intrat în cetate pe un asin şi neînsoţit de nici
un ostaş, vor fi priceput că nu este vreo primejdie pentru stăpânirea lor şi vor fi socotit
acest lucru vreo ciudăţenie a credinţei iudaice.
50
Adică, prin urmarea, prin continuarea, prin înlănţuirea logică a cuvântului, a
dialogului.
420 Capitolul 18 SFÂNTUL TEOFILACT ARHIEPISCOPUL BULGARIEI

ca să n u M ă fi dat»". Şi aici însemnează şi neputinţa împărăţiei celei de la

noi, căci în slujitori are tăria, iar [împărăţia] cea de Sus, singură este îndeajuns,
de nimeni având trebuinţă . 31

Iar maniheii , de aici luând pricină, zic că lumea aceasta este înstrăinată
52

şi n u este a „dumnezeului celui bun", pentru că, spun ei că Fiul lui Dumnezeu
zice că: „împărăţia M e a nu este de aici". Dar, o, neînţelegătorilor, întâi învăţa-
ţi-vă din cuvântul acesta că a zis cum că: „împărăţia M e a nu este din lumea
aceasta" şi [apoi] iarăşi: „nu este de aici". Pentru că nu a zis că „nu este în
l u m e " , nici „nu este aici". Pentru că împărăteşte în lume şi poartă grijă de
dânsa şi, precum voieşte, le poartă pe toate. însă «nu este din lume împărăţia»
Lui, ci d e Sus şi mai înainte de veci şi nu de aici, de jos zic, aşezată; ci aici ea
stăpâneşte şi chiverniseşte, însă nu este de aici, nici nu îşi are aşezământul
din acestea de jos, nici nu este vremelnică. Apoi, cum s-ar fi înţeles aceea ce
zice: „întru ale Sale a venit" (Ioan 1,11), de nu ar fi fost lumea aceasta a Lui?

18,37-39: Deci I-a zis Pilat: Aşadar eşti Tu împărat? Răspuns-a Iisus: 53

Tu zici că Eu sunt împărat. Eu spre aceasta M - a m născut şi pentru aceasta

a m v e n i t în lume, ca să dau mărturie pentru adevăr; oricine este din
a d e v ă r ascultă glasul M e u . (38) Pilat i-a zis: Ce este adevărul? Şi zicând
54

aceasta, a ieşit iarăşi la iudei şi le-a zis: Eu n u găsesc î n El nici o vină ; 55

(39) dar este Ia voi obiceiul ca la Paşti să vă e l i b e r e z pe u n u l . Voiţi deci

56

să v ă eliberez pe împăratul iudeilor? as,37jp aimi,s/Matei27,11

S /Marcu 15,2/
Luca 23,3 / Ioan 18,33 /1 Ioan 3,19 /1 Timotei 6,13 (18,38) Luca 23,14(18,39) Matei 27,15- 20 /
Marcu 15,6-11 / Luca 23,17-18 / Faptele Apostolilor 10,3,14
Pilat, întrebându-L de este „împărat", Domnul zice: „«Eu spre aceasta
M - a m născut», adică pentru ca să fiu împărat, căci din fire o a m aceasta şi
din însăşi naşterea din Tatăl. Căci însăşi aceasta: a M ă naşte din împărat,
M ă mărturiseşte pe Mine că sunt împărat". Pentru aceasta, şi când auzi că
Tatăl „I-a dat" Fiului „viaţă" (Ioan 5,26) şi „judecată" (Ioan 5,22) şi celelalte
„ t o a t e " (Ioan 3,35; 5,36; 13,3), aşa să înţelegi aceasta: „I-a d a t " , în loc de:
L-a născut pe El ca să aibă viaţă şi să judece şi, fireşte [prin fire], acestea

Adică îşi este îndeajuns prin însăşi a ei tărie şi neclătire şi nu are trebuinţă de
51

nimeni spre a-i da putere să dăinuiască, însă are trebuinţă de toţi spre a ne cuprinde
veşnic întru dragostea lui Dumnezeu. Este cu putinţă ca „împărăţie" să înţelegem şi
învierea Domnului Hristos şi împărtăşirea din dumnezeiasca fire (2 Petru 1, 4).
Pentru maniheism, vezi nota de la Ioan 1, 9.
52

In ediţia de la 1805, în loc de „Aşadar eşti Tu împărat?", se află „Au împărat eşti Tu?"
53

în ediţia de la 1805, în loc de „ca să dau mărturie pentru adevăr; oricine este din
54

adevăr", se găseşte „ca să mărturisesc adevărul; tot cela ce este din adevăr".
în ediţia de la 1805, în loc de „Eu nu găsesc în El nici o vină", se găseşte „Eu nici
55

o vină nu aflu întru El".

în ediţia de la 1805, în versetul 39, în loc de „eliberez", se găseşte „slobozesc".
56
TÂLCUIREA SFINTEI EVANGHELII DE LA IOAN Capitolul 18 421

toate sunt ale Fiului d e la Tatăl. „«Şi pentru aceasta a m venit în l u m e » , ca

singură aceasta să o spun şi să o învăţ [propovăduiesc] şi să-i încredinţez
pe toţi că «împărat» şi Stăpân şi D o m n «sunt»".
Vrând încă să tragă prin acestea şi pe Pilat şi să-1 p l e c e ca să primească
57

pe cele care se grăiau, zice: „«Tot cela ce este din adevăr, ascultă glasul
Meu». D e c i şi tu - o, Pilate! - de eşti fiu al «adevărului» şi doreşti de
[dintru] acesta, vei «asculta glasul Meu» şi M ă vei crede pe M i n e că «sunt
î m p ă r a t » , n u de acest fel, precum sunt cei ai l u m i i , având stăpânirea
dobândită de altundeva, ci firească [stăpânire] şi J>e care Eu o a m dintru
însăşi aceasta: că M - a m născut din Dumnezeu şi î m p ă r a t " .
Şi arată aici că nici iudeii nu sunt „din adevăr", fiindcă n u voiesc ca să
„asculte glasul L u i " ; şi, nefiind ei «din adevăr», c u adevărat, mincinoase
plăzmuiesc şi împotriva Lui şi El nu este întru a d e v ă r vinovat morţii.
Aşadar, l-a prins p e Pilat prin aceste scurte cuvinte, prin care el pentru
„adevăr" a întrebat „ce este?", că mai că pierise de la oameni adevărul şi nu
de toţi era ştiut, fiindcă erau ei încă întru necredinţă. Şi, fiindcă întrebarea
aceasta avea trebuinţă de vreme osebită, iar el se silea să-L răpească p e Iisus
de la pornirea [întărâtarea] iudeilor, pentru aceasta „iese" la dânşii şi zice:
„Eu nici o vină nu- aflu întru El". Şi, aceasta, cu pricepere [iscusinţă] o
grăieşte, pentru că n u a spus: „De a şi greşit şi este vrednic de moarte, dăru-
iţi-L însă p e El praznicului", ci întâi L-a arătat pe El slobod de toată vina
[învinuirea] şi atuncea îi pofteşte [îndeamnă] pe dânşii spre slobozirea Lui.
Pentru ca, de va fi slobozit Iisus, cu nici un har [hatâr] să n u le fie lor dator,
fiindcă p e Cel nevinovat L-a slobozit; însă de îl vor hotărî spre pierzare, să
se arate răutatea lor, căci pe Cel nevinovat L-au osândit.
Şi vezi şi aceasta ce zice: „pe împăratul iudeilor", ce înţelegere are, căci
Pilat, luminat arată prin aceasta că Iisus cu nimic n u a greşit, ci, în zadar
este pârât de dânşii că pofteşte [râvneşte] împărăţie. Pentru că n u ar fi
slobozit voievodul [cârmuitorul] romanilor p e cel c e se făcea p e sineşi
împărat şi se scula [ridica] împotriva puterii romanilor. Deci, prin ceea ce a
zis: „Să v ă slobozesc pe împăratul iudeilor?", cu totul nevinovat L-a arătat
pe Iisus şi îşi face râs de iudei , ca şi cum ar fi zis unele ca acestea: „Pe Acela
58

pe Care voi îl năpăstuiţi că pofteşte [râvneşte] împărăţie, p e Acela despre

Care ziceţi că este sculător-împotrivă [răzvrătitor] şi turburător, p e Acesta
eu vă poftesc să-L sloboziţi, fiind arătat [adeverit] pentru aceasta [învinuire]
că n u era întru acest fel". - -..-v
57
Din semeţie se înalţă omul şi naşte toată necredinţa, iar cel care se pleacă a primi
adevărul se întâlneşte cu Cel Care a plecat Cerurile, ca să ne izbăvească din nebunia
mândriei noastre.
58
Adică râde de ei, îi ia în zeflemea
422 Capitolul 18 SFÂNTUL TEOFILACT ARHIEPISCOPUL BULGARIEI

Iar oarecare, ceea ce zice: „spre aceasta M-am născut", nu o au înţeles că

însemnează [arată] Naşterea cea din Tatăl mai înainte de veci, ci pe cea mai
de pe urmă, din Fecioară. „Căci «pentru aceasta» M-am făcut om şi «M-am
născut» din Măria, ca să pierd minciuna şi pe diavolul şi să arăt dumnezeiasca
fire că împărăteşte peste toate. Deci, «adevărul» acesta este: cunoştinţa Mea
şi mântuirea cea prin aceasta Căci «pentru aceasta am venit», ca şi cunoştinţa
de Dumnezeu cea adevărată şi mântuirea să [le] dăruiesc".
Şi, vrednic lucru este de cercare [cercetare, cumpănire], de unde îndem-
nându-se [fiind îndemnaţi] iudeii, aveau obicei să slobozească un vinovat.
Deci, mai întâi, putem să zicem că aceia care învăţau [propovăduiau] în­
văţături porunci omeneşti, mai de multe ori socotelilor lor le urmau, însă
legile [poruncile] lui Dumnezeu nu le făceau (Matei 15, 2-6; Marcu 7,3-13).
De unde şi aceasta se îndătinase fără de socoteală [nesocotit, nechibzuit],
deoarece căzuseră ei din rânduielile Legii. Apoi şi oarecare punere de Lege
ca aceasta se află în Scriptură, de unde era cu putinţă să se fi îndemnat ei şi
să aibă întru obicei p e unele ca acestea sloboziri ale celor osândiţi. Deoarece
este scris pentru cel care omoară fără de voie: „Dacă cineva n u pentru
59

v r ă j m ă ş i e sau într-adins voind să facă rău aproapelui său, va arunca vreo

unealtă şi aceea căzând îl va lovi pe cel ce s-ar fi aflat [în preajmă] şi va
muri o m u l , cu adevărat, ucigaş fără de voie este unul ca acesta. însă îl va
j u d e c a toată adunarea şi îl vor slobozi pe acesta de moarte, căci nu cu
gând rău a făcut moarte, însă îl vor aşeza pe el în cetatea cea de surghiunie",
adică îl vor pedepsi cu surghiun [pribegie] (Numeri 35,22-25). Poate, dintru
aceasta îndemnându-se ei - precum putem noi semui [chibzui, cumpăni] -
aveau obicei ca acesta, a-1 slobozi pe unul din cei osândiţi pentru gând de
ucidere. Deci, Legea poruncea ca acesta să fie lucru al adunării iudeilor,
însă de vreme ce lucrurile erau sub stăpânirea romanilor, pe stăpânitorii
romanilor îi fac volnici de a slobozi, precum şi acum pe Pilat.

18,40: Deci au strigat iarăşi, zicând: Nu pe Acesta, ci pe Baraba. Iar

B a r a b a era tâlhar .60

în ediţia 1988 a Sfintei Scripturi, avem: „Dacă însă cineva izbeşte pe altul din
59

nebăgare de seamă, fără duşmănie, (23) sau aruncă ceva asupra lui fără gând rău, sau
vreo piatră a rostogolit asupra lui fără să-1 vadă şi acela moare, iar el nu i-a fost duşman
şi nu i-a dorit răul, (24) atunci obştea trebuie să judece între ucigaş şi răzbunătorul
sângelui vărsat după aceste rânduieli; (25) şi obştea trebuie să izbăvească pe ucigaş
din mâinile răzbunătorului sângelui vărsat, şi să-1 întoarcă obştea în cetatea Iui de
scăpare, unde a fugit el, ca să trăiască acolo până la moartea marelui preot, care este
miruit cu mir sfinţit" (Numeri 35, 22-25).
în ediţia de la 1805, acest verset este cuprins în începutul capitolului 19.
60
 423

- - i CAPITOLUL 1 9
Patimile Domnului. Mama lui Iisus lângă Cruce.
v~" • • Cuvintele rostite pe Cruce. ««tn»-»-'

- =~----- Moartea şiîngroparea Luf — ~ ? — — f r — < r t - r r - «

18,40-19,1-7: Deci au strigat iarăşi, zicând: N u pe Acesta, ci pe Baraba . 2

Iar Baraba era tâlhar. (1) Deci atunci Pilat a luat pe Iisus şi L-a biciuit . (2) 3

Şi ostaşii, împletind cunună din spini, I-au pus-o pe cap şi L-au îmbrăcat
cu o mantie purpurie . (3) Şi veneau către El şi ziceau: Bucură-Te, împăratul
4

iudeilor! Şi-I dădeau palme. (4) Şi Pilat a ieşit afară şi le-a zis: Iată vi-L
aduc pe El afară, ca să ştiţi că nu găsesc în El nici o vină . (5) Deci a ieşit 5

Iisus afară, purtând cununa de spini şi mantia purpurie . Şi le-a zis Pilat: 6

Iată O m u l ! (6) C â n d L-au văzut deci arhiereii şi slujitorii au strigat:

Răstigneşte-L! Răstigneşte-L! Zis-a lor Pilat: Luaţi-L voi şi răstigniţi-L,
7

căci eu nu-I găsesc nici o vină . (7) Iudeii i-au răspuns: N o i a v e m Lege şi
8

după Legea noastră El trebuie să moară, că S-a făcut pe Sine Fiu al lui
Dumnezeu . 9
(28, 40) Matei 27, 15- 20 / Marcu 15,6-11 / L u c a 23,17-18 / Faptele Apostolilor 10,3,14
09,1) Matei 27,26 / Marcu 1 5 , 1 5 / Luca 2 3 , 2 5 / Ioan 19,16 (29,2) Matei 2 7 , 2 9 / Marcu 1 5 , 1 7 (29,3) Matei 2 6 , 6 7 /
Marcu 15,18-19 (29,4) Luca 23,14 / Ioan 18,38 / Faptele Apostolilor 3 , 1 3 (29,6) Matei 2 7 , 2 3 / Marcu 15,14 /
Luca 2 3 , 4 / Faptele Apostolilor 13,28 (29,7) Levitic 2 4 , 1 6 / Deuteronom 1 8 , 2 0 / Matei 2 6 , 6 6 / Marcu 14,64
Vezi prin câte se arată [vădeşte] răutatea iudeilor? Căci p e Varava cel
mărturisit „tâlhar" îl cer, iar pe Domnul îl dau. Aşadar, îl „bate [biciuieşte]"
pe El Pilat, vrând să-i mângâie şi să îmblânzească m â n i a lor; căci de vreme
ce, prin cuvinte nu a putut să-L scape p e El, îl „bate [biciuieşte]", sârguin-
du-se ca până aici să facă să stea [să îngrădească] turburarea lor. Şi hlamida
în ediţia de 3a 1805, titlul capitolului este: „Pentru bătaia lui Hristos. Pentru răstignirea
1

lui Hristos. Pentru cei ce stăteau lângă Cruce. Pentru cererea trupului Do?nnului. Pentru
îngroparea Lui".
în ediţia de la 1805, în versetul 40, în loc de „Baraba", se găseşte „Varava".
2

în ediţia de la 1805, în loc de „L-a biciuit", se găseşte „L-a bătut".

3

în ediţia de la 1805, în loc de „I-au pus-o pe cap şi L-au îmbrăcat cu o mantie

4

purpurie", se găseşte „au pus în capul Lui şi cu haină mohorâtă L-au îmbrăcat pe El".
în ediţia de la 1805, versetul 4 este: „Deci a ieşit iarăşi afară Pilat, şi a zis lor: Iată
5

aduc vouă pe El afară, ca să cunoaşteţi că întru Dânsul nici o vină nu aflu".

în ediţia de la 1805, în loc de „mantia purpurie", se găseşte „haina cea mohorâtă".
6

în ediţia de la 1805, în loc de „Răstigneşte-L!", se găseşte „Răstigneşte-L pe El!"

7

In ediţia de la 1805, în loc de „nu-I găsesc nici o vină", se află „nu aflu întru El vină".
8

în ediţia de la 1805, versetul 7 este: „Răspuns-au lui iudeii: Noi Lege avem şi
9

după Legea noastră dator este să moară, căci pe Sine Fiu al lui Dumnezeu S-a făcut".
424 Capitolul 19 SFÂNTUL TEOFILACT ARJHIEPISCOPUL BULGARIEI

şi c u n u n a [de spini] lasă de se pun pe El, ca să potolească iuţimea lor, iar

ostaşii toate le fac spre harul [hatârul] iudeilor. Căci, fiindcă l-au auzit pe
Pilat, zicând: „Să vă slobozesc pe împăratul i u d e i l o r ? " (Ioan 18,39), pentru
aceasta îl batjocoresc p e El ca pe un „împărat", căci, cu adevărat, nu de
Pilat fiind îndemnaţi făceau acestea, cei care şi noaptea au venit asupra lui
Iisus - înafară de voia [îngăduinţa] dregătorului - , iudeilor făcându-le ei
har [hatâr], pentru bani.
Moale [molatic], cu adevărat, este Pilat, însă n u cu răutate, precum iudeii,
pentru că îl scoate „afară" pe Iisus, vrând iarăşi să stingă [potolească] mânia
lor. Insă ei nici aşa nu s-au îmblânzit, ci strigă: „Răstigneşte-L! Răstigneş-
te-L p e E l ! " Şi, văzând Pilat că în zadar se fac toate, zice: „Luaţi-L pe El voi,
şi î l răstigniţi, căci eu n u aflu întru El v i n ă " . Iar aceasta face, silindu-i pe ei
spre lucru care nu le era lor slobod [îngăduit], ca, doară, ar fi fost slobozit
Iisus. Căci zice [Pilat]: „Eu, care am putere să-L răstignesc, „nici o vină nu
a f l u [întru E l ] " ; însă voi, care nu aveţi putere să-L răstigniţi, ziceţi că El este
vinovat. Aşadar, luaţi-L pe El şi îl răstigniţi, însă n u aveţi putere, deci să fie
slobozit omul". Aşa era scopul [ţelul] lui Pilat, mai blând adică, însă nu a
stătut [stat] împotrivă pentru adevăr. însă aceia şi la aceasta ruşinându-se,
zic: „ D u p ă Legea noastră dator este să moară, căci Fiu al lui Dumnezeu
p e S i n e S-a făcut". Vezi răutatea, cum nu se uneşte cu sine ? [Mai] sus le10

zicea lor Pilat ,,«Luaţi-L pe El voi» şi după Legea voastră judecaţi-L pe El"
şi ei n u a u primit aceasta; acum, iarăşi aduc [spun]: „ D u p ă Legea noastră
dator este să moară". Sus îl învinuiau c u m că împărat pe Sine însuşi Se
face; a c u m [însă,] fiindcă aceea s-a arătat mincinoasă, îl învinuiesc cum că
„Fiu al lui Dumnezeu pe Sine însuşi Se f a c e " . Şi ce vină este aceasta? De
face lucrurile [lucrările] lui Dumnezeu, ce îl opreşte [împiedică] pe El a fi
„Fiu al lui D u m n e z e u " ?
Şi vezi iconomia lui Dumnezeu, cum, aceia, la mai multe divanuri
[judecăţi, judecări] îl dau pe Domnul, ca să-L necinstească p e El şi să-I
stingă slava, însă spre capul lor se întoarce ocara, căci, de aici, mai mult se
arată [a fi Dânsul] nevinovat, fiindcă se cearcă [cercetează] lucrul mai cu
de-adinsul. Căci, de câte ori Pilat a mărturisit că nimic nu a aflat „întru
E l " , vrednic de moarte?

Adică, răutatea nu este consecventă cu ea însăşi, tocmai dintru faptul că săvârşeşte

10

fărădelege şi - din râvna de a-şi împlini pofta - pe toate le face şi le vede după chipul şi
asemănarea ei. Iar această pecetluire a chipului lăuntric este taina fărădelegii, care se lucrează
dimpreună cu cel despre care Mântuitorul le grăia iudeilor: „Voi sunteţi din tatăl vostru
diavolul şi vreţi să faceţi poftele tatălui vostru. El, de la început, a fost ucigător de oameni
şi nu a stat întru adevăr, pentru că nu este adevăr întru el. Când grăieşte minciuna,
grăieşte dintru ale sale, căci este mincinos şi tatăl minciunii" (Ioan 8, 44).
TÂLCUIREA SFINTEI EVANGHELII DE LA IOAN Capitolul 19 425

19, 8-11: Deci, când a auzit Pilat acest cuvânt, m a i m u l t s-a temut. (9)
Şi a intrat iarăşi î n pretoriu şi I-a zis lui Iisus: D e u n d e eşti Tu? Iar Iisus
11

nu i-a dat nici un răspuns . (10) Deci Pilat i-a zis: M i e n u - m i vorbeşti? N u
12

ştii că a m putere să Te eliberez şi putere am să Te r ă s t i g n e s c ? (11) Iisus a 13

răspuns: N-ai avea nici o putere asupra M e a , dacă n u ţi-ar fi fost dat ţie de
Sus. D e aceea cel ce M - a predat ţie mai mare păcat are.
14

(19,9) Isaia 53,7 / Matei 27,12 / Marcu 15,5 / Ioan 1 8 , 3 3 (19,11) Luca 2 2 , 5 3 / Ioan 3 , 2 7

Pilat, numai subţire [puţintel] cuvânt auzind - că [Acel judecat] este

„Fiul lui D u m n e z e u " (Ioan 19,7)- „se t e m e " ; însă, aceia [iudeii] şi lucruri
dumnezeieşti văzând - pentru care trebuiau [se cădea] să I se închine Lui -
îl omoară p e El.
Şi n u , aşa, ca mai înainte îl întreabă pe El: „Ce ai f ă c u t ? " (Ioan 18,35) ci:
„Cine eşti T u ? " Căci, atunci, fiindcă îl pârâu că pofteşte [râvneşte] să fie
împărat, cu cuviinţă îl întreabă: „Ce ai făcut?", iar acum, fiindcă îl pârăsc
că: „Se face pe S i n e Fiu al lui D u m n e z e u " (Ioan 19, 7), îl întreabă: „ D e
unde eşti T u ? " însă Iisus tace. Căci, înţelesese de la Dânsul Pilat că: „Spre
aceasta M - a m n ă s c u t " şi „împărăţia M e a nu este de a i c i " (Ioan 18, 36-37),
însă nimic dintru acestea nu s-a folosit, nici nu a stătut [stat] împotrivă pentru
adevăr, ci s-a plecat [supus] la pornirea norodului. Din această pricină,
lepădând D o m n u l întrebările lui, ca pe cele care se făceau în zadar, nimic
nu răspunde.
Şi întru toate se vede [vădeşte] Pilat că n u este vreunul statornic şi întărit,
ci foarte se clăteşte [clatină] şi [asta] dintru fiecare îngrozire [înfricoşare] ce
se întâmpla. Pentru că şi de iudei se temea, [dar,] şi de Iisus, ca de Fiul lui
Dumnezeu se c u t r e m u r a Dar ia să vedem încă şi c u m p e sine însuşi se
osândeşte, prin cele ce zice: „Putere am să Te răstignesc şi putere a m să Te
s l o b o z e s c " . Căci, dacă toate întru stăpânirea ta erau, pentru c e n u L-ai
slobozit p e Acela p e Care L-ai aflat nevinovat? însă D o m n u l , trufia lui
împilându-o, zice: „«N-ai avea nici o putere asupra M e a , de n u ţi-ar fi fost
dat ţie de S u s » . Pentru că, nu aşa, de rând [simplu] mor, ci oarecarea taină
săvârşesc şi aceasta «de S u s » , spre mântuire de obşte, mai înainte este
rânduită". Şi, ca n u auzind că „de Sus este dat" să socoteşti că Pilat nevinovat
este la [înaintea lui] Dumnezeu, aduce pe urmă: „Cel ce M - a dat [predat]

11
In ediţia de la 1805, în loc de „pretoriu", se găseşte „divan".
12
în ediţia de la 1805, în loc de „Iar Iisus nu i-a dat nici un răspuns", se găseşte „Iar
Iisus răspuns nu i-a dat lui".
13
în ediţia de la 1805, versetul 10 este: „Deci a zis Pilat Lui: Mie nu-mi grăieşti? Au
nu ştii că putere am să Te răstignesc şi putere am să Te slobozesc?".
14
în ediţia de la 1805, în Ioc de „M-a predat", se găseşte „M-a dat".
426 Capitolul 19 SFĂ^rruL TEOFILACT ARHIEPISCOPUL BULGARIEI

pe M i n e ţie mai mare păcat are", căci arată prin aceasta că şi Pilat este
supus sub păcat, măcar, deşi Ia mai mic. Căci, nu pentru că „de Sus este
d a t " - adică lăsat [îngăduit, slobozit] - a muri Hristos, pentru aceasta
nevinovaţi sunt Pilat şi iudeii, ci voinţa noastră cea slobodă voia răul, iar
D u m n e z e u a lăsat şi a slobozit [îngăduit] a veni în lucru [lucrare] aceea
Deci, nu sunt nevinovaţi cei răi, pentru că Dumnezeu slobozeşte răutatea
lor a ieşi spre lucru [a veni spre lucrare], ci pentru că şi voiesc, şi fac, de
toată osânda sunt vrednici.

19,12-14': Pentru aceasta, Pilat căuta să-L elibereze; iar iudeii strigau,
zicând: Dacă îl eliberezi pe Acesta, nu eşti prieten al Cezarului. Oricine
se face pe sine împărat este împotriva Cezarului. (13) Deci Pilat, auzind
cuvintele acestea, L-a dus afară pe Iisus şi a şezut pe scaunul de judecată,
în locul numit pardosit cu pietre, iar evreieşte Gabbata. (14) Şi era Vinerea
Paştilor, cam Ia al şaselea ceas' 5

(19,12) Matei 17,25 / Marcu 12,17 / Luca 20,25; 2 3 , 2 / Faptele Apostolilor 17,7

Fiindcă Domnul l-a spăimântat pe Pilat prin cuvinte, încă şi arătat

[vădit] i-a dat răspunsul: „Căci, dacă nu M-aş fi dat de bună voie Eu, pe
M i n e î n s u m i , şi Tatăl nu ar fi lăsat [îngăduit], nu ai avea stăpânire asupra
M e a ; şi «păcat» ai şi tu, şi Iuda «mai mare» încă, «cel care M-a dat [predat]
pe M i n e » (Ioan 19,11), sau şi norodul, «căci spre durerea rănilor Mele au
a d a o s [adăugit ]» (Psalm 68, 30) şi «nu şi-au adus aminte a face milă »
16 17

(Psalm 108, 14), ci aflându-Mă pe Mine fără de apărare şi fără de ajutor,

Crucii M - a u dat; şi nici de atâtea divanuri [judecări, judecăţi], de la care
n e v i n o v a t a m ieşit [Eu], nu S-au îmblânzit, ci strigau: «Răstigneşte-L!
Răstigneşte-L!»". Deci, fiindcă acestea zicând Domnul l-a spăimântat pe
Pilat, „ d i n t r u a c e a s t a c ă u t a " [acela] mai vârtos [cu prisosinţă] „să-L
slobozească pe E l " .
Iar iudeii, după ce - pârându-L pe El că „Se face pe Sine Dumnezeu"
şi Legea aducând-o în mijloc (Ioan 19,7)- au fost biruiţi [înfrânţi] - căci Pilat

, s
în ediţia de la 1805, versetele 12-14° sunt: „Dintru aceasta căuta Pilat să-L
slobozească pe EI, iar iudeii strigau, zicând: De vei slobozi pe Acesta, nu eşti prieten
Cezarului. Tot cela ce se face pe sine împărat stă împotriva Cezarului. (13) Deci Pilat
auzind cuvântul acesta, a scos afară pe Iisus şi a şezut pe scaun la judecată, în locul ce
se cheamă pardosit cu pietre, iar evreieşte Gabbata. (24) Şi era Vinerea Paştilor, şi
ceasul ca la al şaselea".
16
în ediţia 1988 a Sfintei Scripturi, avem: „Că pe care Tu l-ai bătut, ei l-au prigonit şi
au înmulţit durerea rănilor lui" (Psalm 68, 30).
17
în ediţia 1988 a Sfintei Scripturi, avem: „Să fie înaintea Domnului pururea şi si
piară de pe pământ pomenirea lui, pentru că nu şi-a adus aminte să facă milă" (Psalmul
108,14).
TÂLCUIREA SFINTEI EVANGHELII DE LA IOAN Capitolul 19 427

dintru aceasta mai mult s-a temut şi voia „să-L slobozească p e E l " , ca nu
cumva să greşească lui D u m n e z e u - iarăşi la legile cele de afară aleargă şi
18

pe Pilat, ca p e un fricos, îl îngrozesc. Căci, după ce l-au văzut p e el că se

sfieşte, ca n u cumva Fiu al lui Dumnezeu fiind Iisus, să-L osândească şi
[astfel] să greşească, frica de Cezarul o aduc asupra lui şi de răpirea împărăţiei
[prin răzmeriţă] pe Domnul pârându-L [prmănindu-L], îl îngrozesc p e Pilat,
ca şi c u m avea să greşească Cezarului, de îl va slobozi pe cel c e îi este
împotrivnic lui . Şi u n d e a fost prins Acesta în răpire de împărăţie [prin
19

răzmeriţă]? D e unde veţi arăta-o aceasta? De la mantie? D e la coroană? De

la ostaşi? A u , nu toate ale Lui - şi îmbrăcămintea şi hrana şi casa - sunt de
20

rând [simple]? Şi nici o casă [nu avea Domnul]! D a r vai de nebărbăţia şi

frica lui Pilat! Socotind [el] că se va primejdui de va lăsa o pricină [învinuire ] 21

ca aceasta necercată [necercetată], iese „afară", ca şi c u m să cerce [cerceteze]

lucrul - pentru că aceea: „a şezut", aceasta însemna - însă nici o cercare
[cercetare] făcând, îl dă pe El, socotind că îi va îmblânzi p e dânşii.
Insă c u m Marcu zicând că era la „ceasul al treilea", când Hristos era
răstignit (Marcu 15,25), Ioan spune „al şaselea"? Deci unii dezleagă aceasta,
22

zicând că a scrierii [prescrierii ] este greşeala Căci gamma însemnează „al

23

treilea" ceas şi caracterul ei este aşa: V, iar slova [litera] cea care se numeşte
24

episimon - „al şaselea" şi are caracterul întru acest fel: S. Deci, este c u putinţă

18
E vorba de legile imperiului roman.
19
Adică, acela ce unelteşte răzmeriţă împotriva stăpânirii romane este potrivnic
legilor imperiului şi, deopotrivă, Cezarului.
20
Sfântul Teofilact întreabă: „De la mantie? De Ia coroană? De la ostaşi?", deoarece
acestea erau trei dintre semnele stăpânirii şi puterii împăraţilor pământeşti. Mantia fusese
pusă asupra Domnul spre ocară, în loc de sceptru, a avut „trestie", în loc de coroană -
.cunună de spini", în loc de ostaşi - biciul şi batjocura acestora Şi toate aceste „semne
împărăteşti" erau adeverite în ochii iudeilor, când Pilat L-a scos pe Domnul afară din
pretoriu şi le-a grăit: „Iată O m u l ! " (Ioan 19, 5) Pentru că, ostaşii, „împletind o cunună
de spini, I-au pus-o pe cap şi în mâna Lui cea dreaptă trestie; şi, îngenunchind înaintea
lui îşi băteau joc de El, zicând: Bucură-Te, împăratul iudeilor!" (Matei 27, 29).
21
E vorba de învinuirea de răzmeriţă împotriva stăpânirii romane pusă de iudei în
seama Mântuitorului.
22
„Iar când L-au răstignit, era ceasul al treilea" (Marcu 15, 25).
23
Adică a celor ce au copiat manuscrisele Evangheliilor. Pentru aceasta vezi şi
însemnarea Cuvioşilor Grigorie şi Gherontie de la Matei 1,12 şi tâlcuirea Sfântului Teofilact
de h Matei 1,17.
24
îndeobşte, în vechile scrieri creştine, numeralele erau însemnate cu simbolurile
numerice specifice, care pe atunci nu erau cele arabe, ci oarecum asemănătoare sistemului
de numărare roman, însă mai restrânse ca formă. Astfel, începând de la ordinul zecilor,
numerele mari erau obţinute din alăturarea caracterelor, ordinea scrierii zecilor, sutelor
Şi miilor fiind la fel ca şi în sistemul numeric arab. Trebuie ştiut că această tradiţie s-a
428 Capitolul 19 SFÂNTUL TEOFILACT ARHIEPISCOPUL BULGARIEI

ca slova [litera] aceasta gamma, din neluarea a m i n t e a prescriitorilor

[copiştilor] gârbovindu-se dunga [linia] cea dreaptă care se întinde în sus,
să fi căzut [ajuns, trecut] în caracterul slovei ce se numeşte episimon, care
însemnează numărul al şaselea, şi aşa să se fi făcut această greşeală. Iar cum
că aceasta este cu putinţă să se fi făcut, şi „al treilea c e a s " să fi fost scris şi la
Ioan, iar n u „al ş a s e l e a " , precum [e] acum, arătat este de aici: cei trei
Evanghelişti-Matei, Marcu şi Luca - cu o unire, zicând că: „ D e la al şaselea
ceas, întuneric s-a făcut peste tot pământul până la al nouălea c e a s " (Matei 25

27, 45; Marcu 15, 33; Luca 23, 44), arătat [adeverit] este că D o m n u l nostru,
mai înainte de „ceasul al şaselea", până a nu se face „întuneric", fusese
răstignit, adică întru „al treilea ceas", precum şi Marcu a povestit (Marcu
15,25) şi Ioan asemenea, deşi greşeala prescriitorilor [copiştilor] a strămutat
pe gamma în caracterul slovei [literei] numărului al şaselea, ce se numeşte
episimon. Unii [tâlcuitori] aşa dezleagă aceasta, însă alţii zic că Marcu,
„ c e a s u l " întru care s-a dat hotărârea să fie răstignit D o m n u l , îl descoperă
arătat şi fără de îndoială [neîndoielnic]. Căci, fiindcă judecătorii de atunci
se zic [spun] că au răstignit şi au muncit [osândit], de când dau hotărârea,
pentru că au puterea muncii [osândirii] şi a morţii pe limbi [în grai], pentru
aceasta, Marcu zice că întru „al treilea c e a s " a fost El „răstignit", dintru
care [vreme] Pilat a dat hotărârea însă Ioan, fiindcă a spus Marcu vremea
hotărârii, el a spus „ceasul", în care L-au răstignit pe Domnul. Pentru că,
socoteşte [chibzuieşte] şi câte s-au lucrat între hotărârea cea de la Pilat pentru
C r u c e şi până la ceasul acesta, întru care pe Cruce S-a suit [înălţat] Domnul.
Slobozindu-1 „pe Varava", p e Iisus „L-a b ă t u t " şi „L-a dat [predat]" pe El,
c u adevărat, ca să fie răstignit (Matei 27,20-22; Marcu 15,7-15; Luca 23,18-21;
Ioan 19, 16). Căci, slobozirea [eliberarea] lui Varava, a fost osândire a
Domnului. Ostaşii îl batjocoresc - şi socoteşte câtă vreme să se fi cheltuit
26

la acea mare batjocură (Matei 27,27-31). L-a scos p e El afară Pilat şi a vorbit

păstrat şi la noi atâta vreme cât a dăinuit scrierea chirilică. Cifrele arabe au intrat în
grafia limbii române abia pe la mijlocul veacului al XlX-lea, o dată cu renunţarea la
alfabetul chirilic şi trecerea la cel latin.
„Iar de ia ceasul al şaselea, s-a făcut întuneric peste tot pământul, până la ceasul
25

al nouălea" (Matei 27,45); „Iar când a fost ceasul al şaselea, întuneric s-a făcut peste tot
pământul pâiula ceasul al nouălea" (Marcu 15,33); „Şi era acum ca la ceasul al şaselea
şi întuneric s-a făcut peste tot pământul până la ceasul al nouălea" (Luca 23, 44).
26
„Atunci ostaşii dregătorului, ducând ei pe Iisus în pretoriu, au adunat în jurul
Lui toată cohorta, (28) şi dezbrăcându-L de toate hainele Lui, I-au pus o hlamidă roşie.
(29) Şi împletind o cunună de spini, I-au pus-o pe cap şi în mâna Lui cea dreaptă
trestie; şi, îngenunchind înaintea lui îşi băteau joc de El, zicând: Bucură-Te, regele
iudeilor! (30) Şi scuipând asupra Lui, au luat trestia şi-L băteau peste cap. (31) Iar
după ce L-au batjocorit, L-au dezbrăcat de hlamidă, L-au îmbrăcat cu hainele Lui şi L-au
dus să-L răstignească" (Matei 27, 27-31).
TÂLCUIREA SFINTEI EVANGHELII DE LA IOAN Capitolul 19 429

cu iudeii (Ioan 19,4-8), iarăşi intrând înăuntru îl întreabă p e Iisus (Ioan 19,
9-12), iarăşi ieşind afară vorbeşte cu iudeii (Ioan 19, 13-16). Acestea, toate
din destul erau să cheltuiască vremea cea de la „al treilea ceas", până la „al
şaselea", pe care Ioan, scriindu-le mai cu de-amănuntul, ca acela care la
toate a urmat [a fost de faţă], de „al şaselea ceas" pomeneşte, când şi „L-a
dat [ p r e d a t ] " p e El de săvârşit [deplin, covârşitor], ca să fie răstignit,
nemaivorbind [Pilat] cu iudeii, ori întrebându-L pe Iisus, ci hotărârea cea
de săvârşit [covârşitoare, deplină] asupra Lui dând. însă, de va zice cineva:
„Şi, pentru ce întru «al treilea ceas» - precum zici - hotărând să fie răstignit
[Domnul], iarăşi voia să-L slobozească pe E l ? " , cunoască: întâi, de norod
fiind silit [Pilat] a dat hotărârea, apoi, din visul femeii se temea, căci ea îi
vestise lui: „Nimic să nu-I faci Dreptului Acestuia" (Matei 27,19). Şi, peste
toate acestea, ia seama şi la Ioan, cum a zis: „ceasul era ca la al şaselea"; căci
nu a zis: „ceasul era al şaselea", ca şi cum ar fi hotărnicit, ci, ca şi lăsând la
îndoială [nehotărât], a grăit: „ca la al şaselea". D e aceea, n u va fi nici o deo­
sebire [diferenţă] aceasta - [anume,] că se văd Evangheliştii că, n u cu totul
se unesc unii cu alţii pentru „ceas" [vreme] - de v o m şi lăsa [îngădui a zice]
că este neunire [nepotrivire]. Căci, aceasta socoteşte-o: dacă nu au zis toţi că
S-a răstignit [Domnul]; însă, dacă aceasta de toţi este mărturisită, iar dacă
pentru „ceas", unul a zis că era „al treilea", iar altul „ca la al şaselea", cu ce
vatămă aceasta adevărul? însă, cu toate acestea, s-a arătat din destul, că nici
neunire [deosebire, diferenţă] nu este [între spusele Evangheliştilor].

19, 14 -18: Şi a zis Pilat iudeilor: Iată împăratul vostru. (15) Deci au
b

strigat aceia: Ia-L! Ia-L! Răstigneşte-L! Pilat le-a zis: Să răstignesc pe

împăratul vostru? Arhiereii au răspuns: N u avem împărat, d e c â t pe 27

Cezarul. (16) Atunci L-a predat lor ca să fie răstignit . Şi ei au luat pe

28 29

Iisus şi L-au dus ca să fie răstignit. (17) Şi ducându-Şi Crucea, a ieşit la

locul ce se cheamă al Căpăţânii , care evreieşte se zice Golgota. (18) U n d e
30

L-au răstignit, şi împreună cu El pe alţi doi, de o parte şi de alta, iar în

mijloc C>e USUS. (29, 2 6 ) M a t e i 2 7 , 2 6 - 3 1 / M a r c u l 5 , 1 5 , 2 0 / L u c a 2 3 , 2 4
(19,17) Matei 27,33 / Marcu 15,22 / Luca 2 3 , 3 3 / Evrei 1 3 , 1 2 (29,18) Matei 2 7 , 3 8 / Luca 2 3 , 3 2

De multe ori a m zis că, mai vârtos [cu prisosinţă] moale [molatic] şi
fricos era Pilat, decât cu răutate. Căci vezi şi acum: chip de cercare [cercetare]
şi de judecată pune lucrului, însă cu totul moale [molatic] îl unelteşte [fo­
loseşte, întrebuinţează]. Căci, spune: „Iată împăratul v o s t r u " - că nici pe
în ediţia de la 1805, în loc de „decât", se găseşte „fără numai".
27

în ediţia de la 1805, în loc de „L-a predat", se găseşte „L-a dat".

28

în ediţia de la 1805, în versetul 16, în loc de „ca să fie răstignit", se găseşte „ca să-L
29

răstignească".
în ediţia de la 1805, în loc de „Căpăţânii", se găseşte „Locul Căpăţânii".
30
430 Capitolul 19 SFÂNTUL TEOFILACT ARHIEPISCOPUL BULGARIEI

Iisus n u îl osândeşte, nici iudeilor arătat [vădit] nu le astupă gura, ci, oarecum
ascuns ocărându-i pe ei că îl năpăstuiesc, zice: „Iată, ce om, ziceţi [voi] că se
ispitea să vi se facă vouă împărat, adică unul de rând [simplu] şi care nu s-ar
fi ispitit la unele ca acestea, pentru aceasta dar, mincinoasă este pâra Căci,
ce s e m n de răpitor de împărăţie are acesta? Ostaşi? Bogăţie? Neam bun?
«Iată împăratul vostru». Ce folos [vă] este de îl veţi omorî pe El, om care,
nici câtuşi de puţin nu poate să vatăme". Şi acestea, adică, le zicea Pilat, însă
n u stând împotrivă şi întărindu-se [puternicindu-se] şi luptân-du-se ca
pentru adevăr. Iar ei, zicând: „Ia-L! Ia-L! Răstigneşte-L!", îl silesc şi cer
Crucea, pentru că voiau ca presupus rău [bănuială rea] şi necinste să lipească
[alipească] la Hristos; căci această moarte prea de ocară era şi blestemată,
p r e c u m s-a zis: „Blestemat tot cel ce se spânzură pe l e m n " (Deuteronom
31

21,23; Galateni 3,13). Şi n u ştiau ei că, aşa, precum prin lemn, a fost căderea
(Facere 3,1-7), tot aşa, prin lemn a fost scularea [ridicarea].
Şi vezi c u m nu-şi n u m e s c loruşi alt „împărat, fără numai pe Cezarul",
de b u n ă voie supunându-se pe ei înşişi stăpânirii romanilor şi lepădând
î m p ă r ă ţ i a lui Dumnezeu. Pentru aceea şi Dumnezeu romanilor i-a dat pe
ei, p e care i-au numit „împăraţi" peste dânşii, depărtându-se ei de a lui
D u m n e z e u purtare de grijă şi povăţuire.
Deci, atuncea, nebunul [Pilat ] L-a dat pe El lor, fiind trebuinţă să cerce
32

[cerceteze] de are cu adevărat putere să răpească împărăţia, însă el se supune

şi se pleacă, fără de îndrăzneală şi fără de bărbăţie făcând judecata
„ Ş i ducându-Şi Crucea a ieşit". Pentru că şi numai a se atinge de Lemn,
necurat lucru îl socoteau ei, pentru aceea, peste Cel osândit şi blestemat,
p u n L e m n u l cel blestemat. Şi vezi că şi întru închipuirea [preînchipuirea]
cea veche s-a făcut aceasta ; căci şi acolo, Isaac, ducând „ l e m n e l e " , mergea
33

31
„Trupul lui să nu rămână peste noapte spânzurat de copac, ci să-1 îngropi tot în
ziua aceea, căci blestemat este înaintea Domnului tot cel spânzurat pe lemn şi să nu
spurci pământul tău pe care Domnul Dumnezeul tău ţi-1 dă moştenire" (Deuteronom
21,23); „Hristos ne-a răscumpărat din blestemul Legii, făcându-Se pentru noi blestem;
pentru că scris este: «Blestemat este tot cel spânzurat pe lemn»" (Galateni 3,13).
32
Credem că Sfântul Teofilact îl numeşte astfel pe Pilat din pricina sfârşitului vieţii
sale. Privitor la acest lucru, Eusebiu de Cezareea scrie: „Nu se cade să trecem cu vederea
că, după câte se spune, chiar şi Pilat, care trăise pe vremea Mântuitorului a ajuns în aşa
de mari necazuri sub domnia lui Gaius, încât, de nevoie, a ajuns propriul său ucigaş şi
propriul său călău, căci se vede că până în sfârşit, dreptatea dumnezeiască nu l-a iertat
nici pe el". Cele mai multe izvoare spun că Pilat a fost exilat în Galia, la Vierme, unde s-a
sinucis (cf. Eusebiu de Cezareea, Istoria bisericească şi Martirii din Palestina, PSB13, traducere
de pr. prof. Teodor Bodogae, ed. IBMBOR, Bucureşti, 1987, p. 74).
33
E vorba despre ducerea spre jertfă a lui Isaac, de către tatăl său Avraam (Facere 22,
1-18). Pentru aceasta, vezi şi tâlcuirea Sfântului Teofilact de la Ioan 8, 56-59.
TÂLCUIREA SFINTEI EVANGHELII P E LA IOAN Capitolul 19 431

ţpre a fi junghiat (Facere 22,6-7); aşa, şi aici, Domnul, fanând Crucea, S e duce
şi, ca un ostaş poartă arma cu care îl biruieşte pe cel împotrivă luptător. însă
cum că [Avraam] chip [preînchipuire] era al lui D u m n e z e u , arătat [adeverit]
este, pentru că „Isaac" se tâlcuieşte „râs", adică „bucurie". Deci, Cine Altul
S-a făcut nouă bucurie, decât numai Cel Care întru zămislire, îndată, prin
înger, a dat firii celei omeneşti aceasta, adică: „ B u c u r ă - t e " (Luca 1,28); căci,
bunele-vestiri cele ce le auzea Fecioara , toată firea le p r i m e a Lui Isaac
34

acestuia, tată i-a fost Avraam, cel care era tată [părinte] al multor neamuri,
[închipuindu-L prin aceasta pe Cel] Care este Dumnezeul tuturor, Cel C e şi
iudeilor le este Tată şi neamurilor, cu a Cărui bunăvoinţă şi sfat, Fiul Lui
duce C r u c e a însă, întru [preînchipuirea] cea veche, până la voinţa [voirea]
tatălui a stătut [stat] lucrul, pentru că închipuire [preînchipuire] a fost. Insă
aici şi întru lucrare a ieşit [venit], pentru că adevărul a fost [şi n u preînchi­
puire]. Şi, poate, p r e c u m acolo Isaac s-a lăsat, iar mielul s-a jertfit (Facere 22,
13), aşa şi aici, firea cea dumnezeiască, fără de patimă a rămas, iar omenirea
[întreg omul] - care şi „ m i e l " se numeşte, ca aceea ce este fiu al lui A d a m , al
„oii celei r ă t ă c i t e " (Isaia 53, 6) - aceasta este care s-a jertfit.
Insă, c u m , alt Evanghelist zice că pe Simon „l-au silit să ducă C r u c e a " ?
(Matei 27,32) Pentru că, amândouă [acestea] s-au făcut. Pentru că, la început,
singur D o m n u l „ d u c â n d u - o " pe aceasta, „a ieşit", fiindcă toţi se întorceau
de către L e m n u l acela şi nici [măcar] a se atinge de el n u primeau. Iar după
ce „a ieşit", i-a întâmpinat „ S i m o n , v e n i n d din ţ a r i n ă " şi, aşa [astfel], au
pus pe dânsul L e m n u l (Matei 27,32; Marcu 15,21; Luca 23, 26).
35

34
„Şi intrând îngerul la ea, a zis: Bucură-te, ceea ce eşti plină de har, Domnul este
cu tine. Binecuvântată eşti tu între femei. (29) Iar ea, văzându-1, s-a tulburat de cuvântul
lui şi cugeta în sine: Ce fel de închinăciune poate să fie aceasta? (30) Şi îngerul i-a zis:
Nu te teme, Mărie, căci ai aflat har la Dumnezeu. (31) Şi iată vei lua în pântece şi vei
naşte Fiu şi vei chema numele Lui Iisus. (32) Acesta va fi mare şi Fiul Celui Preaînalt
se va chema şi Domnul Dumnezeu îi va da Lui tronul lui David, părintele Său. (33) Şi
va împăraţi peste casa lui Iacov în veci şi împărăţia Lui nu va avea sfârşit. (34) Şi a zis
Măria către înger: C u m va fi aceasta, de vreme ce eu nu ştiu de bărbat? (35) Şi
răspunzând, îngerul i-a zis: Duhul Sfânt Se va pogorî peste tine şi puterea Celui
Preaînalt te va u m b r i ; pentru aceea şi Sfântul care Se va naşte din tine, Fiul lui
Dumnezeu se va chema. (36) Şi iată Elisabeta, rudenia ta, a zămislit şi ea fiu la bătrâneţea
ei şi aceasta este a şasea lună pentru ea, cea numită stearpă. (37) Că Ia Dumnezeu
nimic nu este cu neputinţă. (38) Şi a zis Măria: Iată roaba D o m n u l u i . Fie mie după
cuvântul tău! Şi îngerul a plecat de la e a " (Luca 1, 29-38).
33
„Şi ieşind, au găsit pe un om din Cirene, cu numele Simon; pe acesta l-au silit
să ducă Crucea L u i " (Matei 27, 32); „Şi au silit pe un trecător, care venea din ţarină, pe
Simon Cirineul, tatăl lui Alexandru şi al lui Ruf, ca să ducă Crucea L u i " (Marcu 15,
21); „Şi pe când îl duceau, oprind pe un oarecare Simon Cirineul, care venea din
ţarină, i-au pus Crucea, ca s-o ducă în urma lui Iisus" (Luca 23, 26).
432 Capitolul 19 SFÂNTUL TEOFILACT ARHIEPISCOPUL BULGARIEI

Iar „Locul Căpăţânii" numeau locul acela, pentru că se ţinea [preda-

nisea] cuvânt că acolo a fost îngropat Adam, ca, unde a fost începătura morţii,
acolo şi căderea [pierzarea] ei să se facă . Căci, predanie [tradiţie] biseri­
36

cească este că, după c e omul a fost izgonit d i n Rai, [mai] întâi Iudeea l-a
avut locuitor, fiind dată lui spre mângâierea bunătăţilor celor din Rai, ca
aceea care era, decât toate celelalte laturi, mai b u n ă şi mai grasă [mănoasă];
pentru aceasta şi ea [mai] întâi a primit om mort. Deci, oamenii cei care erau
atunci, minunându-se d e căpăţână cea goală şi moartă - deoarece căzuse
pielea de p e dânsa - în locul acela o au pus şi dintru aceasta au numit locul
aşa [„Locul Căpăţânii"], şi după Potop s-a dat d e [către] N o e vestea la toţi.
Pentru aceasta şi Domnul, unde a fost izvorul morţii, acolo este omorât, ca
să-1 usuce [sece, secătuiască] p e acesta
Şi răstignesc şi „ p e alţii doi împreună cu E l " , vrând iudeii să aducă
asupra Lui presupus rău [bănuială rea] şi necinste, ca şi c u m şi El ar fi fost
tâlhar; însă, şi nevrând - şi la aceasta - proorocie împlinesc, care zice că:
„Şi cu cei fărădelege S-a socotit" (Isaia 53, 9). Şi vezi înţelepciunea lui
37

D u m n e z e u , cum şi p e aceasta, care spre ocara D o m n u l u i o făceau ei, spre

slava Lui a ieşit [a ajuns]. Pentru că şi pe C r u c e fiind, tâlhar a mântuit -
care decât nici una n u este mai mică minune. Şi, dintru aceasta, Se arată
mai m u l t că este Dumnezeu, dintru a Se slăvi n u m a i El singur, cu toate că
şi „alţii" a u fost răstigniţi „împreună", care [lucru] n u s-ar fi făcut, de n-ar
fi fost [El] nevinovat; şi - ca să zic aşa - n u n u m a i că nu era fără de lege, ci
şi decât toată Legea m a i presus - şi al celor fărădelege Judecător.

19,19-22: Iar Pilat a scris şi titlu şi l-a p u s deasupra Crucii . Şi era 38

scris: Iisus NAZARINEANUL, ÎMPĂRATUL IUDEILOR! (20) Deci mulţi dintre iudei
au citit acest titlu, căci locul unde a fost răstignit Iisus era aproape de
cetate. Şi era scris: evreieşte, latineşte şi greceşte . (21) Deci arhiereii39

iudeilor au zis lui Pilat: Nu scrie: împăratul iudeilor, ci că Acela a zis:

Eu sunt împăratul iudeilor . (22) Pilat a răspuns: Ce a m scris, am scris .
40 41

(19,20-22) Matei 2 7 , 3 5 , 3 7 / Marcu 1 5 , 2 4 - 2 6 / Luca 23,34-38

Vezi şi tâlcuirile Sfântului Teofilact de la Matei 27, 33-37; Marcu 15, 22-28 şi Luca
36

23, 32-38.
în ediţia 1988 a Sfintei Scripturi, avem: „Mormântul Lui a fost pus lângă cei fără
37

de lege şi cu cei făcători de rele, după moartea Lui, cu toate că nu săvârşise nici o
nedreptate şi nici înşelăciune nu fusese în gura Lui" (Isaia 53, 9).
în ediţia de la 1805, în loc de „deasupra Crucii", se găseşte „pe Cruce".
38

39
în ediţia de la 1805, în loc de „latineşte", se găseşte „râmleneşte". Această
denumire a limbii latine provine de la numele capitalei de atunci a imperiul, Roma, care
în limba noastră veche era cunoscută ca şi Râm.
în ediţia de la 1805, în loc de „ci că Acela a zis: Eu sunt împăratul iudeilor", se
40

găseşte „ci cum că El S-a zis: împărat sunt al iudeilor".

TÂLCUIREA SFINTEI EVANGHELII DE LA IOAN Capitolul 19 433

Scrie Pilat şi „titlu pe C r a c e " , adică pricina şi înscrisul d e a s u p r a şi

arătarea [vinei] - căci acestea se tâlcuiesc a fi „ t i t l u " ; şi, prin titlu, se arăta
a căruia este Crucea. Deci, „scrie titlu", mai întâi în p i z m a iudeilor, p e n t r u
că n u l-au ascultat p e el şi arătând [totodată] răutatea lor, că asupra î m ­
păratului lor s-au sculat [ridicat]; iar, apoi, părtinind slavei lui Hristos.
Căci, de vreme ce, aceia, cu tâlhari pe El L-au răstignit, v r â n d să-i ocărască
numele Lui, pentru aceasta, Pilat arată [adevereşte] că n u este tâlhar, ci
„ î m p ă r a t " al lor; şi aceasta, nu într-o limbă, ci în trei, o face arătată. Căci,
era cu putinţă ca pentru praznic [Paşti], mulţi elini să se fi amestecat c u
iudeii, precum şi Evanghelistul mai sus a spus pentru oarecare elini care
veniseră să-L vadă şi pe Iisus (Ioan 12,20-21). Deci, ca toţi să c u n o a s c ă , în
toate limbile turbarea iudeilor o a vădit.
Insă ei, şi răstignit fiind El, îi pizmuiau. Şi ce zic? „Scrie «că El a zis», pentru
că [aşa cum e scris] acum hotărâre de obşte a iudeilor se arată că este, însă de se
va adăugi «că El S-a zis» pe Sine «împărat», al mdrâznelii şi al trufiei Lui se
arată că este vina". însă Pilat nu s-a plecat [supus], ci la cea dintâi socoteală
[socotinţă] stă. Drept aceea şi zice: „Ceea ce am scris, a m scris".
Dar, încă şi alt oarece [lucru] mare se iconomiseşte, căci, de v r e m e ce,
îngropându-se cele trei Cruci, aveau să fie la u n loc î m p r e u n ă , ca să se
cunoască [ştie] care este a Domnului, pentru aceasta, s-a iconomisit ca
numai aceasta să aibă „titlu" şi înscris deasupra, ca, prin acest s e m n , să se
cunoască [recunoască], pentru că acelea ale tâlharilor n u aveau titlu. —
însemnează încă şi oarece mai înalt înscrisul cel cu trei feluri d e slove
scris d e a s u p r a îl arată pe Domnul că este „ î m p ă r a t " al filosofiei celei
lucrătoare şi al celei ştiutoare [cunoscătoare] de cele fireşti, şi al celei
bogosloveşti [de Dumnezeu cuvântătoare]. Căci, prin slovele [literele] cele
latine, [filosofia] cea lucrătoare se închipuieşte, p e n t r u că, s t ă p â n i r e a
romanilor era prea vitează şi prea lucrătoare la cele ale războiului; iar, prin
cele greceşti - cea ştiutoare de cele fireşti, p e n t r u că elinii, la ştiinţa
[cunoştinţa] de cele fireşti s-au îndeletnicit; iar prin cele evreieşti - cea
bogoslovească [cuvântătoare de D u m n e z e u ] , p e n t r u că evreilor li s-a
încredinţat cunoştinţa lui Dumnezeu. Slavă, dar, Celui Care prin Cruce S-a
arătat că are o împărăţie ca aceasta - şi [Care] „ l u m e a a b i r u i t " (Ioan 16,33;
1 Ioan 5,4), şi pe cea lucrătoare faptă bună nouă ne-a „ n e t e z i t - o " , şi ştiinţa
42

41
In ediţia de la 1805, în loc de „Ce am scris, am scris", se găseşte „Ceea ce am scris,
am scris".
42
Poate Sfântul Teofilact face aluzie la cuvântul lui Solomon: „Pune-ţi nădejdea în
Domnul din toată inima ta şi nu te bizui pe priceperea ta. (6) în toate căile tale gândeşte
la Dânsul şi El îţi va netezi toate cărările tale" (Pilde 3, 5-6), sau la cel al Proorocului
434 Capitolul 19 SFÂNTUL TEOFILACT ARHIEPISCOPUL BULGARIEI

[cunoştinţa] de cele fireşti ne-a dăruit, şi, de la aceasta, la cea mai dinlăuntru
a „ c a t a p e t e s m e i " - la a Sa cunoştinţă şi privire [videnie ] zic, adică la
43 44

Bogoslovie [de Dumnezeu cuvântare] - ne-a băgat (Evrei 9,3,8-9).

19,23-24": D u p ă ce au răstignit pe Iisus, ostaşii au luat h a i n e l e Lui si

le-au făcut patru părţi, fiecărui ostaş câte o parte, şi cămaşa. D a r cămaşa
era fără cusătură, de sus ţesută în întregime . (24) Deci au zis unii către 45

alţii: S ă n-o sfâşiem, ci să aruncăm sorţii pentru ea, a cui să fie; ca să se

î m p l i n e a s c ă Scriptura care zice: „împărţit-au hainele M e l e loruşi, şi
46

p e n t r u cămaşa M e a au aruncat sorţii".

(19, 23) Matei 2 7 , 3 5 , 3 7 / Marcu 1 5 , 2 4 - 2 6 / Luca 2 3 , 3 4 - 3 8 (19,24) Psalm 21,20

Prin răutăţile cele ce le făcea diavolul, se plinesc proorociile. Şi vezi

adevărul: trei au fost cei ce s-au răstignit, însă la El singur se plinesc cele ale
Proorocilor. Şi ia aminte la înţelegerea cea cu de-adinsul a proorociei, căci nu
numai că „au împărţit", ci şi ce nu au împărţit a zis Proorocul, pentru că
„ h a i n e l e " celelalte le-au împărţit, însă „cămaşa" nu, ci la „sorţi" au lăsat lucml.
Iar ceea ce zice: „de sus ţesută", nu aşa, de rând [simplu], este pusă, ci
unii zic că alegorie se arată prin aceasta, cum că nu aşa, de rând [simplu],
47

n u m a i o m era Cel Care era răstignit, ci şi Dumnezeirea o avea „de S u s " ; iar
alţii spun că numai în ce fel a fost „cămaşa" grăieşte Evanghelistul. Căci,
f i i n d c ă , în Palestina, [luând] două fâşii, adică două bucăţi de pânză
împreunându-le, ţes hainele, în loc de cusătură folosind ţesătura, arătând
Ioan că într-acest fel era cămaşa, a zis că: „de sus tot era ţesută", adică de
sus de la gură, până jos. Şi arată cu aceasta simplitatea [modestia] hainelor
lui Hristos. însă alţii zic că în Palestina nu se ţes pânzele ca la noi - adică,
sus fiind urzitura [urzeala] şi sulul, iar jos, ţesându-se pânza şi, astfel, suin­
du-se [cu ţeserea] - , ci dimpotrivă: jos este urzitura [urzeala] şi sus se ţese
p â n z a Intru acest fel - zice [Evanghelistul] - era „cămaşa" Domnului. Taină

Isaia: „Eu voi merge înaintea ta şi drumurile cele muntoase le voi netezi, voi zdrobi
porţile cele de aramă şi zăvoarele cele de fier le voi sfărâma" (Isaia 45, 2).
43
„Duhul Sfânt ne lămureşte că drumul către Sfânta Sfintelor nu era să fie arătat,
câtă vreme cortul întâi mai sta în picioare, (9) care era o pildă pentru timpul de faţă şi
însemna că darurile şi jertfele ce se aduceau n-aveau putere să desăvârşească cugetul
închinătorului" (Evrei 9, 8-9).
44
Pentru ceea ce înseamnă „videnia", vezi tâlcuirea de la Ioan 4, 23-24 şi nota ce
cuprinde însemnarea Sfântului Isaac Şirul.
4
' In ediţia de la 1805, în loc de „cămaşa era fără cusătură, de sus ţesută în întregime",
se găseşte „era cămaşa necusută, de sus ţesută peste tot".
46
In ediţia de la 1805, în loc de „împlinească", se găseşte „plinească".
47
Pentru înţelesul alegoric, vezi însemnarea Despre cele patru înţelesuri ale Sfintei
Scripturi, aflată la p. 16.
TÂLCUIREA SFINTEI EVANGHELII DE LA IOAN Capitolul 19 435

oarecare, c u adevărat, şi prin aceasta arătându-se: căci, trupul Domnului,

wde S u s " s-a „ţesut", pentru că „ D u h u l Sfânt S-a pogorât şi puterea Celui
Preaînalt a u m b r i t " peste Fecioara (Luca 1,35). Căci, măcar, deşi firea omului
a luat - cea care era j o s şi căzută - însă de darul cel „de S u s " al Sfântului
Duh s-a urzit şi s-a închegat dumnezeiescul trup. Deci, sfântul trup al lui
Hristos nedespărţit este, întru cele „patru părţi" ale lumii „ î m p ă r ţ i n d u - s e "
şi dându-se. Căci, „ î m p ă r ţ i n d u - s e " părticele întru flecarele şi al fiecăruia
suflet împreună cu trupul sfinţindu-1 Cel Unul-Născut, prin trupul Său, cu
totul întreg şi fără d e despărţire întru toţi este, fiind premtindenea, căci
nicidecum „ n u S-a î m p ă r ţ i t " - precum şi Pavel strigă [propovăduieşte cu
putere] (1 Corinteni 1,13). --
Şi, de v r e m e ce, d i n „patru" stihii toată lumea este alcătuită, înţelege
48

„haină" a lui Iisus p e făptura aceasta care se vede şi este pusă înainte, pe
care dracii o „ î m p ă r ţ e s c " , când pe cuvântul lui D u m n e z e u , cel ce este întru
noi îl omoară şi se sârguiesc să ne facă pe noi ai „părţii" lor, prin împărtăşirea
cea către cele lumeşti. însă „ c ă m a ş a " nu pot să o „ î m p ă r ţ e a s c ă " - adică
cuvântul cel ce este întru cele ce sunt, cu care toate s-au adus întru a fi
49

[întru fiinţă]. Căci, m ă c a r de mii de ori de m-aş amăgi de cele trecătoare,

însă iarăşi le cunosc [aflu] pe.ele că sunt trecătoare, şi cuvântul şi fiinţa celor
amăgitoare şi trecătoare [o] ştiu . 50

19,24 -27: Aşadar ostaşii acestea au făcut. (25) Şi stăteau, l â n g ă Crucea

b

lui I i s u s , m a m a L u i şi sora m a m e i Lui, M ă r i a lui C l e o p a , şi M ă r i a

M a g d a l e n a . (26) D e c i I i s u s , văzând pe m a m a S a şi pe u c e n i c u l p e care îl
iubea stând alături, a z i s m a m e i Sale: Femeie, iată fiul tău! (27) A p o i a zis
ucenicului: Iată m a m a ta! Şi din ceasul acela ucenicul a luat-o la s i n e . 51

(19,24) Psalm 2 1 , 2 0 (19,25) Psalm 37,11-13 / Matei 2 7 , 5 5 / Marcu 15,40-41 / Luca 2 3 , 4 9

„ A ş a d a r o s t a ş i i " , cele ce erau ale nebuniei lor le „ f ă c e a u " . însă El, de

Maica [Sa] S e grijeşte, învăţându-ne pe noi ca, până şi la cea mai de pe

48
In filozofia antică, stihiile desemnau fiecare dintre elementele de bază ale naturii:
foc, apă, aer şi pământ.
49
E vorba de raţiunile, de cuvintele dumnezeieşti întru care s-a zidit fiecare făptură.
Aceste cuvinte, din zidiri, sunt asemenea unei Evanghelii tainice, iar împărtăşirea dintru
ele îşi are începutul tot aşa precum şi Evanghelia: „De atunci a început Iisus să propo­
văduiască şi să spună: Pocăiţi-vă, căci s-a apropiat împărăţia Cerurilor" (Matei 4, 17).
Pentru acestea, vezi şi cuvântul Sfântului Maxim Mărturisitorul, aşezat în însemnarea
de la Ioan 5, 17-18.
50
Aici, Sfântul Teofilact grăieşte aceste cuvinte, în numele tuturor, suspinând
dimpreună cu toată firea omenească.
51
în ediţia de la 1805, în loc de „Şi din ceasul acela ucenicul a luat-o la s i n e " , se
găseşte „Şi dintru acel ceas o a luat ucenicul întru ale sale".
436 Capitolul 19 SFÂNTUL TEOFILACTARIHIEPISCOPUL BULGARIEI

urmă suflare, toată purtarea de grijă să facem pentru părinţii cei ce ne-au
născut. Şi vezi cum, fiind şi alte femei, numai de Maica Sa Se grijeşte; căci,
dacă părinţii ne împiedică înspre cinstirea de Dumnezeu, se cuvine să nu-i
ascultăm p e dânşii, însă de nu ni se fac poticnire, toată [îngrijirea] pentru
dânşii să o facem. P r e c u m şi El, de vreme ce Se ducea din viaţă, şi, prin
urmare, Maica Lui avea să aibă durere şi să ceară ajutor, pentru aceasta îi
încredinţează ucenicului să poarte de grijă de ea. Şi Evanghelistul îşi
ascunde n u m e l e său, smerindu-se; căci, de ar fi voit să se fălească, ar fi
pus şi pricina pentru care era iubit, pentru că trebuia să fi fost aceasta
vreuna m a r e şi minunată. Şi, o, c u m îl cinstea p e ucenic, frate al Său pe el
făcându-1! Atâta de b u n lucru este a „ s t a " lângă Hristos când pătimeşte -
că la frăţia Lui aduce . 52

Şi te minunează, c u m , pe Cruce, pe toate, fără de turburare le face: de

Maica Sa grijeşte, proorocii împlineşte, tâlharului Raiul i-1 deschide; iar,
mai înainte de Cruce, îngrijindu-Se [îngrijorându-Se ], asudă (Luca 22, 53

44). Insă acelea erau ale firii celei omeneşti, iar acestea ale puterii celei
dumnezeieşti. Ruşineze-se Marcion şi ceilalţi toţi care bârfesc că Domnul,
54

după nălucire S-a arătat lumii! Căci, de nu S-ar fi născut şi nici mamă nu
a avut, pentru care pricină face atâta purtare de grijă pentru dânsa?
Şi c u m „Măria l u i C l e o p a " este numită „soră a M a i c i i L u i " , pentru
că I o a c h i m nu a avut alt copil? Cleopa era frate al lui Iosif şi, fără de fii
55

m u r i n d Cleopa - p r e c u m zic oarecare - , Iosif a luat-o pe femeia lui şi i-a

născut fii fratelui său, din care una este şi Măria, ceea ce acum se pomeneşte,
n u m i n d u - s e „soră" a Născătoarei de D u m n e z e u , în loc de „ r u d ă " [a ei].
Căci, obişnuieşte Scriptura, pe rudenii a-i n u m i „ f r a ţ i " . P r e c u m şi Isaac
56

zice pentru Rebeca că: „soră î m i e s t e " (Facere 26, 7), măcar că femeie îi era
lui. Aşadar, şi aici - pentru rudenie - „ s o r ă " a Născătoarei de Dumnezeu
se n u m e ş t e ceea care era socotită a fi fiică a lui C l e o p a
Deci, patru Marii se arată [cunosc] în Evanghelii: cea dintâi - Născătoarea
de D u m n e z e u , pe care şi „mamă a lui Iacov şi I o s i " o numesc (Matei 27,
57

56; Marcu 15, 40), pentru că aceştia erau feciori ai lui Iosif, născuţi din cea
dintâi femeie a lui - poate, din femeia lui C l e o p a Şi se zice Născătoarea de

52
Adică, la înfrăţirea cu Mântuitorul.
53
Adică, fiind „în chin de moarte", „întru nevoinţă" (Luca 22, 44), sau în înfiorare,
îngrijire. Vezi şi tâlcuirea şi însemnările de la Luca 22, 39-36.
54
Pentru Marcion, vezi nota de la Ioan 3,14-15.
55
Dreptul Ioachim, tatăl Preasfintei Născătoare de Dumnezeu.
56
în Sfintele Evanghelii, vezi: Matei 12, 46; 13, 55-56; Marcu 3, 31-32; 6, 3; Luca 8,19;
Ioan 7, 3-5.
57
Vezi şi tâlcuirile Sfântului Teofilact de la Matei 27, 54-56 şi Marcu 15, 38-41.
TÂLCUIREA SFINTEI EVANGHELII DE LA IOAN Capitolul 19 437

Dumnezeu „ m a m ă " a lor, ca aceea care le era m a m ă vitregă, căci se socotea

că este femeia lui Iosif. A doua - Magdalena, din care Iisus „ s c o s e s e şapte
draci" (Marcu 16, 9; Luca 8,2); a treia - a „lui C l e o p a " ; şi a patra - sora lui
Lazăr (Ioan 11,1,5).
Deci, „a luat u c e n i c u l " pe Măria „întru ale s a l e " , căci, celui curat -
cea curată i s-a încredinţat.
Şi vezi cum, neamul femeiesc rămâne întru greutăţi, iar bărbaţii L-au
părăsit toţi pe Domnul. Aşadar, [El] a venit, pe cea slabă întărind şi p e cele
defăimate, luându-Şi-le Lui (1 Corinteni 1,27).
58

19,28-30: După aceea, ştiind Iisus că toate s-au săvârşit a c u m , ca să se

împlinească Scriptura, a zis: Mi-e sete. (29) Ş i era acolo u n v a s p l i n cu
oţet; iar cei care îl loviseră, punând î n vârful u n e i trestii de i s o p u n b u r e t e
înmuiat î n oţet, l-au dus la gura Lui. (30) D e c i d u p ă ce a luat oţetul, Iisus
a zis: Săvârşitu-s-a. Ş i plecându-Şi capul, Şi-a dat d u h u l . 59

(19,28) Psalm 68,25 / Matei 27,48 (19,29) Psalm 20,2; 2 1 , 1 6 ; 6 8 , 2 5 / Matei 2 7 , 4 8 / Marcu 15,36 /
Luca 23,36 (19,30) Psalm 30,6 / Matei 27,50 / Marcu 1 5 , 3 7 / Luca 23,46 / Faptele Apostolilor 7 , 5 9

Zice [Evanghelistul]: „Ştiind Iisus că toate s-au săvârşit", adică nimica

nu lipseşte rânduielii [iconomiei] Lui - într-atâta de schimbată [osebită] era
moartea Lui de a noastră, căci nu a venit mai înainte peste trupul Lui sfârşitul,
până când El nu a voit; şi a voit, după ce pe toate le-a plinit - căci pentru
aceasta şi grăia: „Putere am să-Mi pun sufletul M e u " (Ioan 10,17-18). Deci,
a zis: „Mi-e s e t e " - plinind aici proorocie. însă ei, arătându-şi năravul lor
cel spurcat, îl adapă p e El cu „oţet", pe care aceasta, celor osândiţi o făceau.
Pentru că şi „isopul", pentru aceasta s-a adăugit, ca unul care este otrăvicios.
Iar unii zic că „isopul" se numeşte trestia, căci frunzele cele din vârful trestiei,
întru acest fel sunt. Deci, au pus „buretele" în „trestie", pentru că era sus
gura lui Iisus şi, astfel, s-a plinit proorocia care zice: „ Ş i î n t r u s e t e a M e a
M-au adăpat cu oţet" (Psalm 68, 25). Iar, după ce a fost „ a d ă p a t " , a zis:
„Săvârşitu-s-a", adică: „Şi aceasta proorocie, dimpreună cu toate s-a isprăvit
[plinit], nimica nu lipseşte, toate s-au săvârşit". Şi fără de turburare şi cu
stăpânire le face pe toate, precum, şi cele ce vin p e urmă, aceasta o arată.
Căci, după ce s-au isprăvit toate, „plecându-Şi c a p u l " - că n u era pironit
acesta - „Şi-a dat d u h u l " , adică Şi-a dat sufletul. M ă c a r că, la noi, dimpotrivă

58
„Ci Dumnezeu Şi-a ales pe cele nebune ale lumii, ca să ruşineze pe cei înţelepţi;
Dumnezeu Şi-a ales pe cele slabe ale lumii, ca să le ruşineze pe cele tari" (1 Corinteni 1,27).
59
în ediţia de la 1805, versetele 28-30 sunt: „După acestea, ştiind Iisus că toate s-au
săvârşit, ca să se plinească Scriptura, a zis: Mi-e sete. (29) Şi era acolo un vas plin de
oţet, iar ei umplând un burete de oţet şi în isop punându-1, l-au dus la gura Lui. (30)
Deci dacă a luat oţetul Iisus, a zis: Săvârşitu-s-a. Şi plecându-Şi capul, Şi-a dat duhul".
438 Capitolul 19 SFÂNTUL TEOFILACT ARHIEPISCOPUL BULGARIEI

se face, pentru că întâi ne dăm duhul şi apoi ne plecăm capul. însă, El întâi
„Şi-a plecat capul", apoi „Şi-a dat sufletul" - prin care toate [acestea] se
arată că al morţii D o m n [Stăpân] era El şi toate cu stăpânire le f ă c e a

19,31-34: Deci iudeii, fiindcă era vineri, ca să nu rămână trupurile pe

cruce, căci era mare ziua sâmbetei aceleia, au rugat pe Pilat să le zdrobească
fluierele picioarelor şi să-i ridice. (32) Deci au venit ostaşii şi au zdrobit
fluierele celui dintâi şi ale celuilalt, care era răstignit împreună cu el. (33)
D a r venind la Iisus, dacă au văzut că murise, nu I-au zdrobit fluierele.
(34) Ci unul dintre ostaşi cu suliţa a împuns coasta Lui şi îndată a ieşit
Sânge şi apă. (19,31) Deuteronom 2 1 , 2 3 / Ioan 1 9 , 4 2 (19,34) 1 Ioan 5,6

D o m n u l Şi-a „încredinţat duhul" lui Dumnezeu şi Tatăl (Luca 23,46),

arătând că nu mai petrec în mormânturi sufletele Sfinţilor, ci aleargă mai
60

v â r t o s [cu prisosinţă], în „mâinile" Tatălui tuturor (înţelepciune 3,1;

Ecclesiastul 9,1); iar ale păcătoşilor, în locul cel de muncă se trag [sunt
trase], adică în iad.
Insă aceia [iudeii] care „înghit cămila şi strecoară ţânţarul" (Matei 61

23, 24), atâta de mare îndrăzneală făcând , pentru „ziua a c e e a " fac [să­
62

vârşesc] păzire cu osârdie. Căci, zice: „ca să nu rămână pe cruce trupurile,

au rugat pe Pilat ca să se ridice" [acestea]. Dar, pentru care pricină cer ca
„să li se zdrobească fluierele"? Ca, de vor mai trăi pe urmă, să fie netrebnici
[neputincioşi], pentru că erau tâlhari. Deci, nu voiau ca, în ziua praznicu­
lui, să se arate muncitori [căznitori] şi ucigaşi. Şi întru alt chip [înţeles]:
aşa poruncea şi Legea: „Să nu apună soarele întru pedeapsă de o m " 63

(Deuteronom 21,23).

60
Sfântul Teofilact spune că sufletele „nu mai petrec [rămân] în mormânturi", nu
pentru că ele ar fi petrecut, ar fi rămas vreodată acolo, ci, învăţându-ne lucru îndreptător
de credinţă. Căci, tot dânsul, tâlcuind despre îndrăciţi! gadareni „care ieşeau din
morminte, foarte cumpliţi, încât nimeni nu putea să treacă pe calea aceea" (Matei 8,
28), grăieşte aşa: „Petreceau în morminte, pentru că dracii voiau să se creadă că sufletelor
celor ce mor se prefac în demoni - lucru care este cu totul lipsit de temei. Căci sufletul,
ieşind, nu rămâne în lume, căci «sufletele drepţilor sunt în mâna lui Dumnezeu»
(înţelepciune 3,1; Ecclesiastul 9,1); iar ale păcătoşilor, pleacă şi ele, după cum îl vedem pe
al bogatul nemilostiv (Luca 16,19-31)".
61
„Vai vouă, cărturarilor şi fariseilor făţarnici! Că daţi zeciuială din izmă, din
mărar şi din chimen, dar aţi lăsat părţile mai grele ale Legii: judecata, mila şi credinţa;
pe acestea trebuia să le faceţi şi pe acelea să nu le lăsaţi, (24) călăuze oarbe care strecuraţi
ţânţarul şi înghiţiţi cămila!" (Matei 23, 23-24).
62
Adică au îndrăznit a-L omorî pe Fiul lui Dumnezeu.
63
In ediţia 1988 a Sfintei Scripturi, avem: „Trupul lui să nu rămână peste noapte
spânzurat de copac, ci să-1 îngropi tot în ziua aceea, căci blestemat este înaintea
TÂLCUIREA SFINTEI EVANGHELII DE LA IOAN Capitolul 19 439

Şi vezi că prin cele ce meşteşugesc [măiestresc] iudeii, proorociile se

plinesc, p r e c u m şi aici, două proorocii întru aceeaşi dată se împlinesc,
precum, mai pe urmă zice Evanghelistul (Ioan 19, 36-37). Deci, „ f l u i e r e l e "
lui Iisus „ n u le-au z d r o b i t " , însă făcând har [hatâr] iudeilor, îl împung pe
El şi „sânge şi apă i e s e " - şi acesta este lucru străin [minunat]. Căci, aceia
[iudeii], şi mort fiind trupul, se ispiteau să-L ocărască; însă ocara spre minune
li s-a întors, căci şi „sânge a i e ş i " din trup mort, este lucru minunat. însă, se
poate ca, oarecine, năpăstuind [clevetind, defăimând], să spună că se poate
să mai fi fost în trup vreo putere oarecare de viaţă, însă „ieşind a p a " , fără
de grăire împotrivă se face m i n u n e a Şi nu, aşa, de rând [simplu] se fac
acestea, ci, fiindcă în Biserică, viaţa, prin aceste două se face şi se alcătuieşte:
adică, prin „ a p ă " n e naştem, iar prin „sânge" şi prin „ t r u p " , ne hrănim.
Deci, când te apropii de paharul împărtăşirii sângelui lui Hristos, aşa să te
afli, ca şi c u m ai bea din însăşi „coasta" [Lui]. Şi ia aminte cum, prin „coasta"
cea rănită, rana „ c o a s t e i " - adică a Evei (Facere 2, 22) - se vindecă. Acolo,
A d a m d o r m i n d , i s-a „luat c o a s t a " (Facere 2, 21), iar aicea, D o m n u l
64

adormind - „coasta S a " ostaşului îşi dă.

Iar a r m a ostaşului [„suliţa"] este închipuire a armei celei ce se învârtea
şi ne oprea p e noi de la R a i (Facere 3,24). Şi, de vreme, ce tot ce se învârteşte,
65

de n u se v a lovi de ceva nu stă [nu se opreşte] din drumul său - arătând

Domnul că p e arma aceea o va face să stea [se oprească] - pune cu închipuire
„coasta S a " împotriva armei „ostaşului", ca să ne arate nouă că, precum
aceea, a ostaşului, rezemându-se de „coastă", a stătut [s-a oprit], aşa şi cea
„de f o c " v a sta [se v a opri] şi nu va mai îngrozi prin învârtire, nici n u va mai
înfricoşa încuind intrarea în Rai.
Ruşineze-se [dar] armenii, care nu amestecă apa cu vinul în Sfintele
Taine! Căci n u cred, p r e c u m se vede, că şi „apă a i e ş i t " din „ c o a s t ă " - care
este mai m i n u n a t lucru - ci numai „ s â n g e " ; şi, dintru aceasta, surpă [tăgă­
duiesc] partea cea mai mare a minunii. Căci „ s â n g e l e " este s e m n [însemn,
simbol] că o m este Cel Care S-a răstignit, iar „ a p a " , că este mai presus de
om, adică D u m n e z e u .

Domnului tot cel spânzurat pe lemn şi să nu spurci pământul tău pe care Domnul
Dumnezeul tău ţi-1 dă moştenire" (Deuteronom 21, 23).
64
„Atunci a adus Domnul Dumnezeu asupra lui Adam somn greu; şi, dacă a
adormit, a luat una din coastele lui şi a plinit locul ei cu carne. (22) Iar coasta luată din
Adam a făcut-o Domnul Dumnezeu femeie şi a adus-o la A d a m " (Facere 2, 21-22).
65
„Şi izgonind pe Adam, [Dumnezeu] l-a aşezat în preajma grădinii celei din
Eden şi a pus heruvimi şi sabie de flacără vâlvâitoare, să păzească drumul către pomul
vieţii" (Facere 3, 24).
440 Capitolul 19 SFÂNTUL TEOFILACT ARHIEPISCOPUL BULGARIEI

19, 35-37: Şi cel ce a văzut a mărturisit şi mărturia lui e adevărată; şi

acela ştie că spune adevărul, ca şi voi să credeţi. (36) Căci s-au făcut acestea,
ca să se împlinească Scriptura: „Nu I se v a zdrobi nici un o s " . (37) Şi ia­
răşi altă Scriptură zice: „Vor privi la Acela pe care L-au î m p u n s " . 66

(29,35) Ioan 21,24 (2 9,36) Ieşire 1 2 , 1 0 , 4 6 / Numeri 9,12 / Psalm 33,20

(29,37) Psalm 21,18-19 / Zaharia 12,10 / Apocalipsa 1,7

Zice [Evanghelistul]: „ N u de la alţii a m auzit, ci [eu] însumi fiind de

faţă, a m «văzut» - şi «adevărată este mărturisirea»". Cu cuviinţă [este
această mărturie], căci ocara care s-a făcut o spune, iar nu ceva mare şi de
cinste, ca să-ţi fie sub-bănuială cuvântul, ci, pentru aceasta zice [Evan­
ghelistul]: „Acestea cu de-amănuntul le povestesc şi cele care se par a fi de
ocară, în mijloc le aduc, «ca voi să le credeţi»; căci, cu bună seamă [socotinţă,
judecată], adevărate sunt şi n u spre har [hatâr] alcătuite". Pentru că, acela
care spre har [hatâr] grăieşte, mai vârtos [cu prisosinţă], pe cele slăvite le
spune. Şi, d e vreme ce, Moise, mai vrednic de credinţă decât el [Ioan] se
părea, îl aduce în mijloc şi pe acesta martor, căci, ceea ce a grăit acela pentru
„ m i e l u l " cel ce se jertfea la Paşti - că „os n u i se va zdrobi" (Ieşire 12,3-5,10,
46) - aceasta a zis Evanghelistul că s-a „plinit" Ia Hristos. Pentru că, „mielul"
acela, chip [preînchipuire] al Acestuia a fost şi multă este asemănarea
chipului [preînchipuirii] către adevăr.
S e „plineşte" încă şi altă proorocie, care zice: „Vedea-vor pe Carele
au î m p u n s " (Zaharia 12,10), căci, arunci când [Domnul] va veni să judece,
67

II v o r vedea pe El cu trup mai b u n şi mai dumnezeiesc şi îl vor cunoaşte

cei ce „L-au î m p u n s " şi vor plânge. Şi n u numai aceasta, ci şi celor ce
a v e a u să n u creadă, uşă a credinţei şi semn le-a fost ceea ce cu îndrăzneală
s-a făcut de vrăjmaşi [ - adică moartea D o m n u l u i - ] , precum lui Toma,
căci prin „coastă" a crezut el învierea (Ioan 20, 25-28).
Deci, „nu I se v a zdrobi nici un o s " lui Iisus, iar „coasta L u i " ne
izvorăşte nouă izvoarele [izvorârile] care n e dau înfiinţare [fiinţare] şi viaţă,
adică: „ a p ă " ne izvorăşte n o u ă - care este izvor al fiinţei, căci printr-însa
v e n i m spre [întru] a fi creştini - şi „sângele" - care este izvor al vieţii, că

în ediţia de la 1805, versetele 35-37 sunt: „Şi cel ce a văzut a mărturisit şi adevărată
66

este mărturisirea lui, şi acela ştie că adevărate zice, ca şi voi să credeţi. (36) Că s-au
făcut acestea, ca Scriptura să se plinească: «Os nu se va zdrobi dintr-însul». (37) Şi
iarăşi altă Scriptura zice: «Vedea-vor pe Carele au împuns»".
în ediţia 1988 a Sfintei Scripturi, avem: „Atunci voi vărsa peste casa lui David şi
67

peste locuitorii Ierusalimului duh de milostivire şi de rugăciune, şi îşi vor aţinti

privirile înspre Mine, pe Care ei L-au străpuns şi vor face plângere asupra Lui, cum se
face pentru un fiu unul născut şi-L vor jeli ca pe cel întâi născut" (Zaharia 12,10).
T Â L C U I R E A SFINTEI E V A N G H E L I I DE L A I O A N Capitolul 19 441

printr-însul ne hrănim. Căci „ M i e l " este Cuvântul lui D u m n e z e u (Facere

68

12, 3; Ioan 1, 29, 36), pe care îl mâncăm de la „ c a p " , până la „ p i c i o a r e " 69

(Facere 12, 9), adică: de la „cap" - care este Dumnezeirea, căci aceasta este
„cap" - şi până la „picioare" - care sunt trupul, că acesta este cel de pe
urmă (Evrei 1,2; 1 Petru 1,20). încă şi „măruntaiele" lui (Facere 12,9), adică
cele tainice şi ascunse, cu cucernicie mâncându-le, „oasele n u le v o m z d r o b i "
(Facere 12,10), adică înţelegerile [înţelesurile] cele mai grele şi mai c u anevoie
[de pătruns]. Căci, cele care n u le putem înţelege, p e acestea „ n u le v o m
zdrobi", adică nu ne vom nevoi [strădui, sârgui] a le înţelege r ă u şi pri­
mejdios. Căci, atunci când sănătos [drept] înţelegem, „nu z d r o b i m " , pentru
că întregi le păzim p e cele dumnezeieşti. Iar când v o m face silă şi ereticească
înţelegere [socotinţă] vom primi, atuncea „ z d r o b i m " înţelegerea c e a tare şi
grea Deci, trebuie să le „ardem" pe unele ca acestea „cu f o c " (Facere 12,10),
adică să le dăm Duhului pe unele ca acestea, ce sunt cu greu d e înţeles
(Faptele Apostolilor 2, 2-3), prin Carele Duh se mistuiesc şi se zdrurnică, ca
prin Cela C e pe toate le ispiteşte [cearcă], şi „adâncurile lui D u m n e z e u " (1
Corinteni2,11;Psalm41, 9). •- - - _ z r ^ - - ^ - V ' f - ^ ţ * * - * * . --------

19,38-42: D u p ă acestea Iosif din Arimateea, f i i n d ucenic al l u i Iisus,

dar într-ascuns, de frica iudeilor, a rugat pe Pilat ca să r i d i c e trupul lui
70 71

Iisus. Ş i Pilat i-a dat voie. Deci a venit şi a ridicat trupul L u i . (39) Ş i a
72

venit şi N i c o d i m , cel care venise la El mai înainte n o a p t e a , a d u c â n d ca la

68
Sfântul Teofilact ne arată aici şi că, numai întru Cuvântul lui Dumnezeu - Hristos
Domnul - poate fi înţeles adevărat şi drept Cuvântul lui Dumnezeu - adică Sfintele
Scripturi.
69
„Vorbeşte deci la toată obştea fiilor lui Israil şi le spune: în ziua a zecea a lunii
acesteia să-şi ia fiecare din capii de familie un miel; câte un miel de familie să luaţi
fiecare. (4) Iar dacă vor fi puţini în familie, încât să nu fie îndeajuns ca să poată mânca
mielul, să ia cu sine de la vecinul cel mai aproape de dânsul un număr de suflete:
număraţi-vă la un miel atâţia cât pot să-1 mănânce. (5) Mielul să vă fie de u n an, parte
bărbătească şi fără meteahnă, şi să luaţi sau un miel, sau un ied, (6) Să-1 ţineţi până în
ziua a paisprezecea a lunii acesteia şi atunci toată adunarea obştii fiilor lui Israil să-1
junghie către seară. (7) Să ia din sângele lui şi să ungă amândoi uşorii şi pragul cel de
sus al uşii casei unde au să-1 mănânce. (8) Şi să mănânce în noaptea aceea carnea lui
friptă la foc; dar s-o mănânce cu azimă şi cu ierburi amare. (9) Dar să nu-1 mâncaţi
nefript îndeajuns sau fiert în apă, ci să mâncaţi totul fript bine pe foc, şi capul cu
picioarele şi măruntaiele. (10) Să nu lăsaţi din el pe a doua zi şi oasele lui să nu le
zdrobiţi. Ceea ce va rămâne pe a doua zi să ardeţi în foc" (Facere 12, 3-10).
In ediţia de la 1805, în loc de „de frica", se găseşte „pentru frica".
70

în ediţia de la 1805, în loc de „să ridice", se găseşte „să ia".

71

în ediţia de la 1805, în loc de „a ridicat", se găseşte „a luat".

72
442 Capitolul 19 SFÂNTUL TEOFILACT ARHIEPISCOPUL BULGARIEI

o sută de litre de amestec de smirnă şi aloe. (40) A u luat deci trupul lui
73

Iisus şi l-au înfăşurat în giulgiu cu miresme, precum este obiceiul de

înmormântare la iudei . (41) Iar în locul unde a fost răstignit era o grădină,
74

şi î n grădină un mormânt nou, în care n u mai fusese n i m e n i îngropat . 75

(42) D e c i , din pricina vinerii iudeilor , acolo L-au pus pe Iisus, pentru că
76

m o r m â n t u l era aproape. - (19,38)Matei27,57/Marcu 15,42-43,45/

Luca 23,50-51 (19,39) Ioan 3,1-2; 7 , 5 0 (19,40) Marcu 15,46-47 (19,42) Ioan 19,31

Pentru care pricină, nu a venit unul din cei doisprezece [Apostoli] la

Pilat, ci poate, din cei şaptezeci (Luca 10,1) fiind Iosif, îndrăzneşte la una ca
aceasta? Căci, de ar spune cineva că de frica iudeilor erau ascunşi ucenicii,
şi acesta, cu aceeaşi „frică" era cuprins. Deci, zicem că [Iosif] era foarte vestit
şi cunoscut lui Pilat, pentru că era slăvit. Drept aceea, socotind că se va fi
stins mânia [iudeilor], fiindcă acum fusese răstignit potrivnicul lor, cu
îndrăzneală vine [la Pilat]. Şi, cu multă cheltuială, face [Iosif] îngroparea
dimpreună cu Nicodim, amândoi necugetând nimic dumnezeiesc despre
Dânsul, ci, ca şi către un om din cei de obşte aflându-se [având socotinţă],
de v r e m e ce, şi nişte aromate ca acestea aduc, care mai vârtos [cu prisosinţă]
pot să păzească trupul la [pentru] multă vreme şi să nu-1 lase curând să se
supună stricăciunii; care lucru îi arată [vădeşte] p e ei că nimica mare nu
năluceau [nu îşi închipuiau] pentru Dânsul. însă dragostea lor o arată, căci,
nu ca p e un osândit îl îngroapă, ci cu multă cheltuială, „precum este obiceiul
la i u d e i " . Şi, fiindcă erau strâmtarăţi de vreme [timp] - căci întru „al nouălea
c e a s " I-a fost Domnului sfârşitul (Matei 27,45-50; Marcu 15,33-37; Luca 23,
44-46), apoi, după acea vreme, venind [Iosif] la Pilat şi pogorând trupul,
prin urmare, este să-i fi apucat noaptea, întru care noapte n u era slobod
[îngăduit] de Lege să facă mormânt - pentru aceasta îl p u n p e El în mor­
mântul cel de aproape, căci „era o grădină î n locul u n d e a fost răstignit, şi
în g r ă d i n ă un m o r m â n t n o u " . Şi se iconomiseşte aproape a fi mormântul,
ca şi ucenicii să poată merge şi, văzători şi martori ai celor ce se făceau să
fie; încă şi ostaşi să fie trimişi de strajă şi să n u aibă încăpere cuvântul cel
pentru furtişag (Matei 27,62-66). Care, toate, n u s-ar fi întâmplat [petrecut]
aşa, d e [El] ar fi fost îngropat departe.

' In ediţia de la 1805, în loc de „amestec", se găseşte „amestecătură".

3

' In ediţia de la 1805, în loc de „în giulgiu cu miresme, precum este obiceiul de
4

înmormântare la iudei", se găseşte „în giulgiuri cu miresme, precum este obiceiul la

iudei a îngropa".
" In ediţia de la 1805, în loc de „în care nu mai fusese nimeni îngropat", se găseşte
„întru care nimeni niciodată nu se pusese".
0
In ediţia de la 1805, în loc de „din pricina vinerii iudeilor", se găseşte „pentru
vinerea iudeilor".
TÂLCUIREA SFINTEI EVANGHELII DE LA IOAN Capitolul 19 443

Şi „ m o r m â n t u l " era „nou, întru care nimeni niciodată n u se p u s e s e " ,

ca să n u se năpăstuiască [defaime, clevetească] învierea, ca şi c u m altul ar fi
înviat şi n u Iisus. încă şi în alt chip [înţeles]: „ n o u " era „ m o r m â n t u l " , cu
închipuire arătându-se aceasta: că se va face prefacere nouă prin îngroparea
Domnului, împotriva morţii şi a smcăciunii, şi ne v o m înnoi toţi întru Dânsul.
Şi vezi şi bogăţia [mulţimea, mărimea] sărăciei D o m n u l u i celei pentru
noi, căci Acela, Care nu avea casă în viaţă, nici după moarte m o r m â n t nu
are, ci în [unul] străin se p u n e şi, gol fiind [El], de Iosif este îmbrăcat.
Este şi a c u m mort Iisus - de cei care fac strâmbătate şi asupresc fiind
omorât, ori, d e foame, p e aceeaşi pătimindu-o. încă şi „ g o l " este, pentru
că toate câte săracul le pătimeşte, Hristos le pătimeşte (Matei 25, 34-40).
U r m e a z ă şi tu a c u m lui Iosif, adăugeşte la lucrul cel b u n - că „ I o s i f " se
tâlcuieşte „ a d ă u g i r e " - şi acopere goliciunea lui Hristos - adică a săracului
- şi acestea le fă n u o dată, ci în mormântul sufletului le p u n e şi pururea
îţi adu a m i n t e de ele şi pururea le gândeşte şi [te] grijeşte de acest fel de
lucru. „ A m e s t e c ă " încă şi „smirnă şi a l o e " , căci trebuie să ai în minte şi
judecăţile [osândirile] cele amare şi iuţi ale veacului aceluia şi glasul cel
77

care îi n u m e ş t e „ b l e s t e m a ţ i " şi îi trimite „în f o c " p e cei nemilostivi (Matei

25, 41) - d e c â t care n u socotesc a fi nimic mai amar.

77
Smirna este, deopotrivă, iute şi amară, iar aloea este foarte amară - vezi şi tâlcuirea
de la Marcu 15, 22-28. Cu adevărat, „amare şi iuţi" sunt osândirile veacului viitor, însă
acum sunt straşnic împotrivitoare cugetului trupesc şi lumesc.
444

CAPITOLUL 2 0
învierea Domnului. El Se arată Măriei Magdalena,
apoi ucenicilor şi la opt zile,
după aceea, lui Toma 1

20,1-4: I a r î n z i u a î n t â i a a săptămânii [ D u m i n i c a ] , Măria Magdalena

a v e n i t la m o r m â n t dis-de-dimineaţă, fiind încă întuneric, şi a văzut piatra
ridicată de p e m o r m â n t . (2) D e c i a alergat şi a venit la S i m o n Petru şi la
2

c e l ă l a l t u c e n i c p e care-1 i u b e a Iisus, şi le-a zis: Au luat pe D o m n u l din

m o r m â n t şi n o i n u ş t i m u n d e L-au pus. (3) D e c i a ieşit Petru şi celălalt
u c e n i c şi v e n e a u la m o r m â n t . (4) Ş i cei doi alergau î m p r e u n ă , dar celălalt
u c e n i c , a l e r g â n d î n a i n t e , m a i repede decât Petru, a sosit cel dintâi la
mormânt . 3
(20, l) Matei 2 8 , 1 / Marcu 1 6 , 1 , 4 / Luca 2 4 , 1 (20, 3) Luca 24,12

„ U n a d i n s â m b e t e " , o numeşte pe ceea ce la noi se cheamă „Duminică",

căci ei n u m e s c „ s â m b e t e " zilele săptămânii, iar „una din s â m b e t e " - ziua
cea dintâi. Căci, cu adevărat, toate zilele [câte] una sunt şi, de [mai] multe
ori luându-se acea u n a şi alăturându-se, le face pe cele multe. Deci, „una"
este ziua cea dintâi [Duminica], şi, luându-se de două ori, se face a doua
[luni], şi, de trei ori - a treia [marţi], şi pe rând, celelalte . 4

1
In ediţia de la 1805, titlul capitolului este: „Pentru învierea lui Hristos. Pentru arătarea
lui Hristos, întâi Măriei Magdalena şi apoi ucenicilor, fiind ei adunaţi".
1
în ediţia de la 1805, versetul 1 este: „Iar întru una din sâmbete, a venit Măria
Magdalena de dimineaţă, încă întuneric fiind, la mormânt, şi a văzut piatra luată de
pe mormânt".
3
în ediţia de la 1805, versetul 4 este: „Şi alergau amândoi împreună şi celălalt
ucenic a alergat mai înainte mai curând decât Petru şi a venit mai întâi el la mormânt".
4
Vezi şi tâlcuirile de la Matei 28,1-8; Marcu 16, 1-8 şi Luca 24, 1-12. Denumirea de
„sâmbătă", ca şi cea de „săptămână", legată de ea au rămas în Noul Testament ca un
ebraism, sau ca un fel de exprimare evreiască, fel care nu corespunde modului nostru de
gândire şi exprimare. Trebuie ştiut că evreii nu cunoşteau sau nu foloseau „săptămâna
planetară", cu denumirea zilelor săptămânii după zei, cum o aveau romanii: Luna, Marte,
Mercur, Jupiter, Venus, Saturn şi Ziua Soarelui. Ci iudeii, ca şi elinii (grecii) numărau
zilele săptămânii, zicând: „prima zi a sâmbetei (sau a săptămânii)", „a doua zi a sâmbetei
(sau a săptămânii)"... iar a şaptea se numea „sabat". Acesta era un fel greoi de exprimare
a zilelor. De aceea, treptat, au adoptat şi creştinii - după romani - numirile zilelor, încât,
la început, Ziua Domnului era numită „Ziua Soarelui", până când s-a creat expresia
„Dies-Dominica", care traduce expresia grecească „Kiriaki imera" - Duminica: „Ziua
I TÂLCUIREA SFINTEI EVANGHELII DE LA IOAN Capitolul 20 445

încă, ziua aceasta şi veacului celui viitor îi este chip [închipuire]; care
veac este o zi, ce niciodată nu se curmă şi nici n u se desparte în mijloc de
[către] noapte, căci Dumnezeu este „Soarele" lui [acelui veac], Care niciodată
nu apune (Avacum 3,4; Maleahi 3,20; Apocalipsa 21,23). Deci, p r e c u m întru
aceasta [zi] a înviat Domnul, făcând nestricăcios trupul S ă u cel stricăcios,
aşa, şi noi, în veacul cel viitor, nestricăciunea o v o m lua [dobândi].
Deci, a venit „întru" aceasta „una", adică întru cea întâi din sâmbete -
care vrea să zică: „din zilele sâmbetei şi ale s ă p t ă m â n i i " - „a v e n i t M ă r i a
Magdalena". Căci, de vreme ce sâmbăta trecuse şi de a c u m n u mai era
oprită de către Lege, [ea] se duce, vrând să afle [dobândească] oarecare
mângâiere de la locul acela; şi, „văzând piatra l u a t ă " în lături, c u multă
grabă a venit la Petru şi la Ioan. Căci, cu toate că D o m n u l a înviat, c â n d
piatra sta [se afla] deasupra şi peceţile erau nestricate, însă, fiindcă trebuiau
ca oarecare şi martori ai învierii să fie şi în m o r m â n t să intre, „ p i a t r a " este
„ridicată" [şi dată] în lături de îngeri. Iar Măria, neştiind încă n i m i c a despre
înviere, furtişag şi mutare numeşte lucrul [săvârşit]. P e n t r u aceasta şi
„aleargă" ucenicii la „mormânt" şi „văd giulgiurile singure z ă c â n d " (Luca
24,12), care, aceasta era cu adevărat semn al învierii. Pentru c ă , nici d e ar
fi mutat oarecare trupul, nu L-ar fi golit pe El , nici de L-ar fi furat, n-ar fi
5

grijit [îngrijit] de a „învălui [înfăşură]" m a h r a m ă şi a o p u n e „deosebi

întru un l o c " (Ioan 20, 7), ci, aşa, de rând [simplu], şi c u m s-ar fi aflat, L-ar
fi luat pe El. Şi, din această pricină Evanghelistul a apucat mai înainte şi a
spus că [Domnul] cu smirnă multă a fost îngropat , care, n u m a i puţin
6

decât p l u m b u l lipeşte de trup giulgiurile; ca, atunci când v o m auzi că

7

mahramă sta „deosebi", să nu-i suferim [îngăduim, r ă b d ă m ] p e cei ce zic

că a fost furat (Matei 28,11-15). Căci, n u era atâta de n e b u n cel care fura,
încât, pentru un lucru de prisosit să cheltuiască atâta v r e m e şi să arate
atâta osârdie, şi să n u socotească că întru vremea în care z ă b o v e ş t e la acest
lucru, poate va fi prins, furând.

Domnească" sau „Ziua Domnului". Aşa se explică de ce ziua în care a înviat Domnul
Hristos este numită când „una a sâmbetelor" sau „ziua întâi, prima a săptămânii" (Matei
28,1; Marcu 16, 2, 9; Ioan 20,1,19), adică Duminica, când „prima zi de după sâmbătă"
(Luca 24,1).
5
Adică nu ar mai fi stat să piardă vreme multă pentru a da jos giulgiul de pe trupul
Domnului, cu atât mai mult, cu cât, la mormânt erau străjeri - vezi continuarea tâlcuirii.
6
Domnul a fost îngropat cu smirnă, în înţelesul că aceasta a fost întrebuinţată spre
a-I fi uns trupul, care, mai apoi, a fost acoperit cu giulgiuri şi mahramă.
7
Credem că Sfântul Teofilact foloseşte expresia: „nu mai puţin decât plumbul",
pentru ca, prin comparaţie cu tăria lipirii metalelor (aşa cum se va fi făcut ea în vechime),
să arate că giulgiurile şi mahramă erau covârşitor lipite de trup.
446 Capitolul 20 SFÂNTUL TEOFILACT ARHIEPISCOPUL BULGARIFI

Aşadar, în care ceas s-a făcut [săvârşit] învierea nimeni n u ştie, precum
şi v r e m e a Venirii celei de a Doua este nearătată. însă, dacă Matei zice câ
„ s â m b ă t ă târziu" fiind, s-a făcut „cutremurul" (Matei 28, 1-2), iar Ioan:
„de d i m i n e a ţ ă , încă f i i n d î n t u n e r i c " venind Măria [Magdalena] „a văzut
piatra ridicată", nu este neunire [deosebire]. Aşadar, aceasta zicem: la
Matei, femeile au venit „sâmbătă târziu", iar la Ioan, nu sunt pomenite
a c u m femei, fiindcă era de prisos ca, şi Ioan aceeaşi să o spună, deoarece a
zis-o M a t e i aceasta, ci [Ioan grăieşte]: „a v e n i t M ă r i a M a g d a l e n a de
d i m i n e a ţ ă " . Pentru că, multe sunt venirile la m o r m â n t , fiindcă Mana a
venit c â n d împreună cu celelalte femei, când ea, singură. Pentru aceasta,
Evangheliştii, venirile cele multe spunându-le, unul pe una şi altul pe
alta, se pare că nu se unesc. Aşadar, [mai] întâi aceasta zicem: una din
venirile femeilor o zice Matei şi alta Ioan, a uneia singure - a Magdalenei.
Apoi: „sâmbătă t â r z i u " şi „de dimineaţă, î n c ă f i i n d î n t u n e r i c " , pe care
altul o zice „[la] m â n e c a r e a d â n c ă " (Luca 24, 1), la aceeaşi înţelegere
[socotinţă] aduc - căci, toate aceste vremi a u fost miezul nopţii.
însă de întrebi: „Cum, şezând străjerii împrejur, Ioan şi Petru şi femeile
au intrat în m o r m â n t ? " , [să ştii că] adevărat este cuvântul, pentru că, după
ce a înviat Domnul şi, împreună cu cutremurul, îngerul a stat deasupra
mormântului (Matei 28,2), străjerii s-au dus ca să vestească fariseilor (Matei
28,11) şi aşa, mormântul izbăvindu-se de paza ostaşilor, ucenicii au aflat
prilej de au mers.

20,5-13: Şi, aplecându-se, a văzut giulgiurile p u s e j o s , dar n-a intrat".

(6) A s o s i t şi S i m o n Petru, urmând după el, şi a intrat î n m o r m â n t şi a
9

văzut giulgiurile p u s e j o s , (7) iar m a h r a m a , care f u s e s e p e capul Lui,

10

n u era p u s ă î m p r e u n ă cu giulgiurile, ci î n f ă ş u r a t ă , la o parte, într-un

loc . (8) A t u n c i a intrat şi celălalt ucenic care s o s i s e întâi la mormânt,
11 12

şi a v ă z u t şi a crezut. (9) Căci încă nu ştiau Scriptura, că I i s u s trebuia să

î n v i e z e d i n morţi. (10) Şi s-au dus ucenicii iarăşi la ai l o r . (11) Iar Măria
13

stătea afară lângă m o r m â n t plângând. Şi pe când p l â n g e a , s-a aplecat 14

în ediţia de la 1805, versetul 4 este: „Şi plecându-se, a văzut giulgiurile zăcând,

8

dar nu a intrat".
în ediţia de la 1805, în loc de „a sosit", se găseşte „a venit".
9

în ediţia de la 1805, în loc de „puse jos", se găseşte „singure zăcând".

10

în ediţia de la 1805, versetul 7 este: „Şi mahrama, care a fost pe capul Lui, nu ca
11

giulgiurile zăcând, ci deosebi învăluită, întru un loc".

în ediţia de la 1805, în loc de „sosise", se găseşte „venise".
12

în ediţia de la 1805, în loc de „la ai lor", se găseşte „întru sine".

13

în ediţia de la 1805, în loc de „s-a aplecat", se găseşte „s-a plecat".

14
'TÂLCUIREA SFINTEI EVANGHELII DE LA IOAN Capitolul 20 447

spre m o r m â n t . (12) Şi a văzut doi îngeri în veşminte albe ş e z â n d , unul

către cap şi altul către picioare, unde zăcuse trupul lui Iisus. (13) Şi aceia
i-au zis: Femeie, de ce plângi? Pe cine cauţi? Ea le-a zis: Că au luat pe
Domnul m e u şi n u ştiu unde L-au pus.
(20,6) Luca 24,12 (20,9) Psalm 15,10 / Isaia 53,10 / Iona 2,1 / Luca 2 4 , 2 6 , 4 6 / Faptele Apostolilor 17,3
(20,11) Matei 28,1,2-3 / Marcu 16,5 (20,12) Marcu 1 6 , 5 / Luca 2 4 , 4 (20,13) Matei 2 8 , 5
Socoteşte smerenia Evanghelistului, cum mărturiseşte cercarea cea cu
de-amănuntul a lui Petru. Căci, ajungând mai înainte el şi „văzând giulgiu­
rile z ă c â n d " , nimic mai mult n u iscodeşte, ci îl aşteaptă p e acela. Insă
Petru, cel preafierbinte, mai înlăuntru intrând, toate le-a cercat c u de-amă­
nuntul; [şi] atunci, şi Ioan după dânsul intrând, le-a „ v ă z u t " p e acelea cu
care a fost îngropat [Domnul], deosebi „zăcând" şi „a c r e z u t " - n u că a
înviat D o m n u l , ci - c u m că a fost furat. Pentru că au crezut cuvântului
Măriei, care a zis: „ A u luat pe D o m n u l " (Ioan 20, 2).
Insă, pentru ce au crezut Măriei şi nu au socotit [gândit] că a înviat?
Pentru că încă nu ştiau Scriptura, că trebuia să învieze El din m o r ţ i şi,
pentru aceasta, au crezut ei Măriei, ce presupunea [bănuia] furtişag şi
mutare a trupului. Şi aceştia „s-au dus întru sine", adică ei singuri, nimic
mai mult iscodind. însă Măria - pentru că neamul femeiesc este m a i duios
şi mai plecat spre lacrimi - , „stă" la „mormânt" şi „plânge". Căci, d e vreme
ce nu-L a v e a pe Iisus, priveşte locul unde fusese p u s doritul t r u p , numai
dintru aceasta aflând mângâiere. Pentru aceasta, se şi învredniceşte de
mai m a r e v i d e n i e [vedere dumnezeiască] decât ucenicii, căci acelea pe
15

care aceia n u le-au văzut, acestea ea le-a văzut: „doi î n g e r i " - zic. Şi spre
mare mângâiere i s-a făcut ei vederea îngerilor, căci chipul [înfăţişarea]
„veşmintelor" lor era luminat. încă şi aceasta: a „ ş e d e a " ei „ u n u l către
cap şi altul către picioare", îi arată [adevereşte] p e ei că ştiu c e v a mai
mult şi, d e vor fi întrebaţi, pot să spună.
însă şi cuvântul acesta: „De ce plângi?", de m u l t ă duioşie e s t e plin.
Căci, p e n t r u ca ea să n u se turbure - ca o femeie - , prin întrebarea aceasta
16

potolesc turburarea ei, cu duioşie şi cu blândeţe întrebându-o aşa: „Femeie,

de ce p l â n g i ? " Iar ea, cu mare jale şi, dimpreună cu dragoste, zice: „Pentru
«că au luat pe D o m n u l meu» pentru aceasta plâng, căci «nu ştiu unde»
L-au m u t a t p e El, ca, acolo ducându-mă, să îmbrăţişez trupul c u plângere
şi să aflu [dobândesc] măcar puţină mângâiere".
15
Pentru ceea ce înseamnă „videnia" vezi tâlcuirea de la Ioan 4, 23-24 şi nota ce
cuprinde însemnarea Sfântului Isaac Şirul.
16
Sfântul Teofilact nu spune aici: „ca o femeie", în înţeles înjositor, defăimător, ci ca
să ne arate că lucrul ce-1 săvârşesc îngerii este cu multă dreaptă-judecată şi, tocmai de
aceea, pun întrebarea cu duioşie şi blândeţe. Dealtfel, mai sus cu câteva rânduri, Sfântul
Teofilact spunea „că neamul femeiesc este mai duios şi mai plecat spre lacrimi".
448 Capitolul 20 SFÂNTUL TEOFILACT ARHIEPISCOPUL BULGARIEI

Iar tu să înţelegi „Petru" - partea cea lucrătoare şi fierbinte, iar „Ioan" -

partea cea privitoare şi isteaţă [iscusită] spre cunoştinţa celor dumnezeieşti.
Aşadar, de multe ori, privitorul la cele înalte îl întrece cu cunoştinţa şi cu
isteţimea firii, iar lucrătorul rămâne „în u r m ă " , însă cu fierbinţeala şi cu
multa osârdie biruieşte ascuţimea minţii aceluia şi întâi el, adică lucrătorul,
vede dumnezeiasca taină. Au, nu una ca aceasta se întâmplă şi la învăţături
[învăţări, dăscălii]? Că la acestea fiind [aflându-se] doi copii, cel mai tâmp
şi mai zăbavnic [cu mintea], cu osârdia sa întrece iuţimea firii celuilalt. Insă
şi la cele duhovniceşti de multe ori cel lucrător şi de rând [simplu] la cuvânt,
a primit oarecare înţelegere mai bună, decât cel privitor la cele înalte.
Dar, încă şi tot sufletul care a stăpânit patimile „ M ă r i e " se numeşte. Şi,
fiindcă s-a curăţit, prin nepătimire, îl „vede p e I i s u s " (Ioan 20, 14) -
dimpreună D u m n e z e u şi o m - , căci dintre îngeri, cel care „şedea către cap"
este chip [însemn] al Dumnezeirii, iar cel de „către picioare" - al întrupării
Cuvântului, celei [care s-a făcut] „mai de pe u r m ă " (Evrei 1,2; 1 Petru 1,20).

20, 14-18: Z i c â n d acestea, ea s-a întors cu faţa , şi a văzut pe Iisus 17

s t â n d , dar n u ştia că este Iisus. (15) Zis-a ei Iisus: Femeie, de ce plângi? Pe

cine cauţi? Ea, c r e z â n d că este grădinarul, I-a zis: D o a m n e , dacă Tu L-ai
18

luat , s p u n e - m i u n d e L-ai pus şi eu îl voi ridica . (16) Iisus i-a zis: Măria!
19 20 21

î n t o r c â n d u - s e , aceea I-a zis evreieşte: R a b u n i ! (adică, învăţătorule) . (17) 22

I i s u s i-a zis: N u te atinge de M i n e , căci încă n u M - a m suit la Tatăl MeuT

M e r g i la fraţii M e i şi le spune: M ă sui la Tatăl M e u şi Tatăl vostru şi la
23

D u m n e z e u l M e u şi D u m n e z e u l vostru. (18) Şi a venit M ă r i a Magdalena

v e s t i n d u c e n i c i l o r că a văzut pe D o m n u l şi acestea i-a spus ei.
(20,14) Matei 2 8 , 9 / Marcu 1 6 , 9 - 1 0 / Luca 2 4 , 1 6 / Ioan 2 1 , 4 (20,17) Psalm 2 1 , 2 4 ; 67,27 /
Matei 2 8 , 1 0 / Romani 8 , 2 9 / Evrei 2 , 1 1 (20,18) Marcu 1 6 , 1 0 / Luca 2 4 , 2 0 , 2 2

Pentru ce, Măria „s-a întors înapoi"? Căci, vorbind ea cu îngerii, ce va fi

pătimit de „s-a întors înapoi"? Se vede, aşadar, că, întrucât ea vorbea cu îngerii,
stând Iisus în spatele ei, i-a spăimântat pe dânşii, iar ei văzându-L pe Stăpânul,
şi cu chipul, şi cu mişcarea, şi cu privirea au arătat [adeverit] îndată că L-au
văzut pe Domnul, şi, aceasta văzându-o femeia, „s-a întors înapoi".

în ediţia de la 1805, în loc de „s-a întors cu faţa", se găseşte „s-a întors înapoi".
17

în ediţia de la 1805, în loc de „ea, crezând", se găseşte „iar ei părându-i-se".

18

în ediţia de la 1805, în loc de „dacă Tu L-ai luat", se găseşte „de L-ai luat Tu pe El".
19

în ediţia de la 1805, în loc de „ridica", se găseşte „lua".

20

în ediţia de la 1805, în loc de „Măria!", se găseşte „Mărie!"

21

în ediţia de la 1805, în loc de „I-a zis evreieşte: Rabuni! (adică, învăţătorule)", se

22

găseşte „a zis Lui: Rabuni, ce se zice învăţătorule".

în ediţia de la 1805, în loc de „mergi", se găseşte „ci mergi".
23
TÂLCUIREA SFINTEI EVANGHELII DE LA IOAN Capitolul 2 0 449

Deci, poate, îngerilor, cu chip spăimântător li S-a arătat, însă Măriei n u

aşa [astfel], ci cu chip de rând [simplu] şi de obşte. P e n t r u aceasta, şi
„grădinar" L-a socotit pe El că este, adică al acelei grădini în c a r e era
mormântul (Ioan 19, 41-42). Drept aceea, şi zice: „ D o a m n e , de l-ai luat Tu
pe El", adică: „De L-ai furat Tu"; şi nu spune: „pe I i s u s " , ci: „pe E l " , făcând
[grăind] cuvântul, ca şi către unul care ştia „Deci, «de L-ai luat», adică de
L-ai ridicat şi L-ai furat de aici, spune-mi unde L-ai p u s p e Dânsul, şi eu îl
voi lua pe El şi îl voi muta întru alt loc, unde cu mare cuviinţă va fi îngropat".
Căci, poate, se temea ca nu cumva, iudeii, şi mort fiind trupul, să-şi bată joc
de Dânsul şi, pentru aceasta, voia în alt loc neştiut să-L m u t e p e El. Iubitoare,
cu adevărat, este mintea femeii, dar încă nu poate să nălucească [să închipuie]
ceva înalt; pentru aceasta, şi Domnul, de vreme ce, d e la ea însăşi n u a putut
ea să înţeleagă [priceapă] ceva înalt, din glasul L u i Se face p e Sine cunoscut
ei. Căci, numai chemându-i numele, prin aceasta ei cunoştinţă i-a dat, precum
şi iudeilor, uneori li Se făcea cunoscut, iar alteori le era necunoscut, măcar
de se şi afla de faţă (Ioan 18,4-8). Tot astfel şi grăind [Domnul]: atunci când
voia, Se făcea cunoscut pe Sine, precum şi acum, [numai] atunci c â n d a voit
I S-a făcut Măriei cunoscut prin glas; fiindcă, şi m a i înainte, cu adevărat, a
strigat-o p e ea: „Femeie, de ce plângi?", însă ea n u L-a cunoscut, pentru că
Iisus nu v o i a însă, când a. voit [El], atunci, prin glas a fost cunoscut.
„întorcându-se aceea, a zis Lui". C e să fie aceasta? Către E l v o r b e a şi
zicea: „Spune-mi, unde L-ai pus pe El?", deci, c u m zice Evanghelistul:
„întorcându-se"? Se vede, dar, că după ce ea a zis: „ U n d e L-ai p u s ? " , s-a
întors către îngeri, ca să-i întrebe, poate, pentru ce s-au s p ă i m â n t a t ; apoi,
Hristos, chemând-o p e dânsa, a speriat-o prin glasul acela [ „ M ă r i e ! " ] şi,
dintru aceea, o a întors către Sine. Şi aşa, după ce ea L - a c u n o s c u t , a zis:
„Rabuni"; şi voia să se apropie de El şi să fie d i m p r e u n ă cu El, p r e c u m şi
mai înainte, şi poate, încă şi de Cel Care era dorit, să s e atingă. Insă El,
ridicându-i ei mintea, ca să înţeleagă ceva mai înalt p e n t r u D â n s u l , şi mai
cu evlavie să ia aminte la El, a zis: „Nu te atinge de M i n e " , adică: „Nu
mai sunt aşa lucrurile, precum erau mai înainte, nici n u voi fi d i m p r e u n ă
cu voi, ca mai înainte". Căci, măcar, deşi cu cuvintele n u a zis aceasta, însă
aşa se înţelege. „Căci M ă voi «sui la Tatăl M e u » şi acolo M ă g r ă b e s c . Iar la
Cela Care acolo Se grăbeşte şi nu mai are acest fel d e trup, ca oamenii să
petreacă [vieţuiască, rămână] dimpreună cu E l , m a i c u evlavie se cuvine a
lua aminte, ca şi la unul Care este mai presus decât c e a d e obşte vorbire şi
atingere, adică petrecere [vieţuire]" . 24

Aici, Sfântul Maxim Mărturisitorul ne învaţă şi acestea: „Cel ce socoteşte pe

24

Domnul ziditor numai al celor ce sunt supuse naşterii şi stricăciunii îl ia în chip greşit
450 Capitolul 20 SFÂNTUL TEOFILACT ARHIEPISCOPUL BULGARIFl

Şi vezi, câtă înţelegere [cuprindere] a arătat, în scurt, Evanghelistul.

Căci, a zis [Domnul]: „Nu te atinge de M i n e " . Apoi, ca şi cum L-ar fi întrebat
cineva: „Pentru ce?", răspunde: „Pentru că nu va mai fi trupul M e u în acest
fel, încât să fie cuviincios petrecerii [vieţuirii, rămânerii] celei de pe pământ
ci Cerului şi celor de Sus". Apoi, ca şi cum iarăşi ar fi zis [întrebat cineva]:
„Dacă ai acest fel de trup, aşadar, pentru ce umbli pe p ă m â n t ? " Zice
[Domnul]: „Pentru că «încă nu M-am suit la Tatăl M e u » , dar M ă voi sui".
Căci, prin cea de pe urmă, aceasta o arată, zicând: „Ci mergi la fraţii Mei şi
le s p u n e lor. M ă sui la Tatăl Meu şi Tatăl vostru", măcar că nu îndată avea
[El] să Se suie [înalţe], ci după „patruzeci de z i l e " (Faptele Apostolilor 1,3).
25

Aşadar, cum zice aceasta? Vrând să-i ridice ei mintea şi să o plece să creadă
că la Ceruri Se duce şi, prin aceasta, să o mângâie. Iar, fiindcă a zis „fraţi",
adăugeşte pe urmă: „şi Tatăl vostru", căci Dumnezeu este Tată şi al nostru,
însă după dar [har] (2 Petru 1,4), iar Domnului [Hristos] îi este Tată, fireşte
[prin fire]. Precum şi, dimpotrivă [reciproc]: „Dumnezeu al n o s t r u " este,
fireşte, iar al Domnului, după omenire; căci Dumnezeu al Lui S-a făcut,
fiindcă [Hristos] a luat firea omenească.
Deci, Măria, după ce s-a învrednicit de la Domnul de acest fel de cuvinte,
se duce şi le „vesteşte acestea ucenicilor". Atâta de b u n lucru este stăruirea
şi aşteptarea! Aşadar, stăruieşte şi tu, şi te vei învăţa, poate, ceva - şi ucenicilor
Cuvântului te vei face învăţător!

20,2 9-23: Şi fiind seară, în ziua aceea, întâia a săptămânii [Duminica] , 25

şi u ş i l e fiind încuiate, unde erau adunaţi ucenicii de frica iudeilor, a venit

I i s u s şi a stat în mijloc şi le-a zis: Pace vouă! (20) Şi zicând acestea, le-a
arătat mâinile şi coasta Sa. Deci s-au bucurat ucenicii, văzând pe Domnul.
(22) Ş i Iisus le-a zis iarăşi: Pace vouă! Precum M-a trimis pe M i n e Tatăl,
vă trimit şi Eu pe voi . (22) Şi zicând acestea, a suflat asupra lor şi le-a
27

drept un «grădinap», asemenea Măriei Magdalena De aceea, spre folosul aceluia Se fereşte
Domnul de atingerea lui, întrucât pentru el încă nu S-a putut «sui la Tatăl». Astfel, zice.
«Nu mă atinge» (Ioan 20,17). Căci, ştiecă cel ce se apropie de El cu o asemenea prejudecată
coborâtă, se vatămă" (Filocalia românească, A doua sută a capetelor gnostice, cap 45, voi. 2,
ed. Humanitas, Bucureşti, 1999, pp. 182-183).
25
„Până în ziua în care S-a înălţat la Cer, poruncind prin Duhul Sfânt Apostolilor
pe care i-a ales, (3) cărora S-a şi înfăţişat pe Sine viu după Patima Sa prin multe semne
doveditoare, arătându-li-Se timp de patruzeci de zile şi vorbind cele despre împărăţia
lui D u m n e z e u " (Faptele Apostolilor 1, 2-3).
26
în ediţia de la 1805, în loc de „în ziua aceea, întâia a săptămânii [Duminica]", se
găseşte „în ziua aceea, întru una din sâmbete".
27
In ediţia de la 1805, în loc de „vă trimit şi Eu pe voi", se află „şi Eu vă trimit pe voi".
TÂLCUIREA SFINTEI EVANGHELII DE LA IOAN Capitolul 20 451
zis : Luaţi D u h Sfânt; (23) cărora veţi ierta păcatele, l e v o r fi iertate şi
28 29

cărora le veţi ţ i n e , vor fi ţinute. (20,i9;Marcui6,i4/Luca24,36/

Faptele Apostolilor 13,30-31 / 1 Corinteni 15,5-7 (20,20) Cântarea Cântărilor3,4 /
Luca 24,39 / Ioan 16,22 (20,21) Ioan 1 7 , 1 8 (20,23) Matei 16,19; 18,18
După ce Măria [Magdalena] „a vestit acestea u c e n i c i l o r " (Ioan 20,18), se
putea ca aceia, ori să nu-i fi crezut ei, ori, de îi vor fi crezut, să se fi mâhnit,
cum de n u s-au m\Tednicit ei de a-L vedea pe Dânsul. Pentru aceasta în aceeaşi
zi „stă" [Domnul] înaintea lor, a celor care însetau, pentru aceea, că au auzit ei
de la femeie că [El] a înviat, însă se temeau de iudei, şi, pentru aceasta, pofteau
mai mult să-L vadă pe Cel Care era singura lor mângâiere. Deci, „a stat"
înaintea lor „seara", pentru că a aşteptat ca să se adune toţi; iar, „fiind uşile
încuiate" - ca să arate că aşa a înviat şi când era piatra deasupra mormântului.
Şi s-ar fi minunat cineva, cum nu L-au socotit p e El a fi nălucă [nălucire]?
întâi, mai vârtos [cu prisosinţă] pentru că femeia, mai înainte apucând, multă
credinţă le-a pricinuit; iar apoi, şi pentru că, lină le-a arătat lor faţa [Sa], încă
şi prin glas le-a alinat lor mintea, care era turburată, zicând: „Pace v o u ă ! " ,
adică: „ N u vă turburaţi"; încă, totodată, le aduce aminte lor şi de graiul
acela, care mai înainte de Cruce li l-a grăit lor: „Pacea M e a o dau v o u ă "
(Ioan 14, 27). Şi s-au bucurat, văzându-L pe Domnul, căci şi aceasta o a zis
[El] mai înainte de Cruce: „[Iarăşi] vă voi vedea p e voi şi se va b u c u r a
inima v o a s t r ă " (Ioan 16,22). Şi, fiindcă cu iudeii aveau ei război neîmpăcat,
iarăşi le zice lor: „Pace!" Căci, precum femeilor le-a zis: „Bucuraţi-vă!" (Matei
28,9), pentru că în scârbe [dureri] era neamul lor, aşa şi acestora, „pacea" le-o
dă, pentru războiul [războirea] pe care îl aveau şi aveau să-1 aibă toţi cu
dânşii. Aşadar, potrivit le este acelora aceea - adică „Bucuraţi-vă!" - pentru
că, întru scârbe [dureri] au fost blestemate să nască (Facere 3,16); iar bărba­
ţilor, a avea „ p a c e " - pentru războaiele [războirile] cele pentru propovăduire.
încă întru aceeaşi dată arată şi isprăvile Crucii, iar acestea au fost „pacea".
Pentru aceea şi zice: „De vreme ce, prin Cruce «pace» s-a săvârşit, pentru
aceasta, v ă trimit p e voi la propovăduire". Şi, m â n g â i n d u - i pe ei şi îm-
bărbătându-i, zice: „«Precum M - a trimis pe M i n e Tatăl, şi E u vă trimit pe
voi». Căci lucrul M e u îl primiţi, pentru aceasta îndrăzniţi, că voi fi împreună
cu voi". Şi, vezi stăpânirea, căci nu a zis că: „Voi ruga p e Tatăl M e u şi vă va
trimite p e v o i " , ci: „Eu vă trimit pe v o i " .
Şi suflă şi le dă Duh Sfânt, n u darul cel d e săvârşit [desăvârşit] al
Sfântului D u h a c u m dându-li-L lor - căci pe acesta în ziua a cincizecea avea
să-L dea (Faptele Apostolilor 2,2-4) - , ci spre primirea D u h u l u i , vrednici pe ei

în ediţia de la 1805, în loc de „a suflat asupra lor şi le-a z i s " , se găseşte „a suflat
28

şi a zis lor".
în ediţia de la 1805, în loc de „a suflat şi a zis lor", se găseşte „se vor ierta lor".
29
452 Capitolul 20 SFÂNTUL TEOFILACT ARHIEPISCOPUL BULGARIEI

făcându-i. C ă c i , zice: „«Luaţi D u h Sfânt» adică, faceţi-vă vrednici spre a

lua D u h " . Şi este [trebuie] a zice că o putere oarecare şi dar duhovnicesc le-a
dat lor: n u ca să scoale [învieze] morţi şi să facă puteri [rninuni], ci ca să
ierte p ă c a t e l e . Pentru aceasta, a şi adăugit pe urmă: „Cărora veţi ierta
30

p ă c a t e l e , s e v o r ierta l o r " , arătând că pe acest chip [fel] al darurilor du­

hovniceşti li l-a dat lor - adică al iertării păcatelor. Iar, după înălţare, însuşi
D u h u l p o g o r â n d u - S e , şi pe ale semnelor puteri, şi pe ale tuturor celorlalte
daruri, din destul le-a dat lor.
Şi, c u cuviinţă este a cerca [cumpăni], pentru ce nu Se arată [Domnul]
ucenicilor în Galileea, ci în Ierusalim. Căci Matei şi Marcu zic că El S-a
făgăduit lor că „în G a l i l e e a îl vor v e d e a " (Matei 28,7; Marcu 14,28). Aşadar,
c u m Se arată în Ierusalim? Deci, zic unii: Ce este această [nedumerire]?
P e n t r u că n u a zis că: „ N u m a i în Galileea M ă veţi v e d e a , iar în Ierusalim
31

n u M ă veţi v e d e a " , pentru aceea, aceasta este bogăţie a arătării [Sale] celei
d e m u l t e ori şi n u are prihănire de minciună . Apoi, aceea, anume că „îl vor
32

v e d e a " pe E l „în G a l i l e e a " , tuturor ucenicilor - nu numai celor doisprezece,

30
[1805] Zice [Sfântul Teofilact]: „Nu ca să scoale [învie] morţi şi ca să facă puteri",
căci, pe acest dar, mai înainte de Patimă îl dăduse, ci ca să ierte păcatele, care [dar] este
mai mare decât cel al semnelor [minunilor]. Căci, în trei rânduri S-a dat Apostolilor
Duhul, după c u m arată Sfântul Grigore Bogoslovul [Cuvântătorul de Dumnezeu] în
cuvântul ce îl face la sfânta Zi a Cincizecimii. Căci, spune: „Lucra puterea Duhului întru
ucenicii lui Hristos. Şi, întru aceştia, de trei ori, după cât erau ei putincioşi a încăpea [a
cuprinde], în trei vremi: mai înainte de a Se slăvi Hristos prin Patimă, după ce S-a slăvit
prin înviere, [şi] după suirea la Ceruri sau întoarcerea la starea cea dintâi sau orice se
cade a grăi [despre aşezarea Lui de-a dreapta]. Şi arată aceasta curăţirea cea dintâi a
bolilor şi a duhurilor, care, cu adevărat, nu fără de Duh s-a făcut (Luca 10, 19); şi în
suflarea cea după iconomia ce s-a făcut pentru mântuirea noastră - care arătat era insuflare
mai dumnezeiască (Ioan 20, 22-23); şi împărţirea cea de acum a limbilor celor de foc
(Faptele Apostolilor 2,2-4), care lucru îl şi prăznuim. însă, cea dintâi [a fost] umbroasă, iar
cea de a doua mai descoperită, iar cea de acum mai de săvârşit [desăvârşit], nu încă prin
lucrare fiind de faţă, precum mai întâi, ci, precum ar zice cineva, cu chip de Fiinţă împreună
fiind şi împreună petrecând" [Vezi şi tâlcuirea şi nota de la Ioan 14, 25-17].
31
Sfântul Maxim Mărturisitorul ne învaţă aici şi acestea: „Cei ce de frica iudeilor şed
într-un foişor din Galileea cu uşile încuiate, adică cei ce de frica duhurilor răutăţii petrec în
regiunea descoperirilor pe înălţimea vederilor (contemplaţiilor) dumnezeieşti, încuind
pentru siguranţă simţurile ca pe nişte uşi, primesc în chip neînţeles pe Cuvântul lui
Dumnezeu, care vine la ei şi li se arată fără lucrarea simţurilor. Iar venind El le dăruieşte
starea de nepătirnire spunându-le „Pace vouă!", şi împărţirile Duhului Sfânt, suflând asupra
lor; de asemenea le dă «putere» şi le arată simbolurile tainelor Sale" (Filocalia românească, A
doua sută a capetelor gnostice, cap 46, voi. 2, ed. Humanitas, Bucureşti, 1999, p. 183).
32
Adică, dacă Domnul, întru iconomia Sa dumnezeiască a binevoit a Se arăta de
multe ori ucenicilor, mulţimea arătărilor Sale nu poate fi prihănită de îngustimea minţii
noastre, care le hotărniceşte şi le circumscrie pe toate în chip samavolnic.
TÂLCUIREA SFINTEI EVANGHELII DE LA IOAN Capitolul 20 453

ci şi celor şaptezeci - li Se făgăduieşte, iar în Ierusalim, numai celor doi­

sprezece S-a arătat - aşadar, nici o neunire nu este aici. Căci în Galileea S-a
arătat tuturor, iar celor doisprezece, în Ierusalim; că multe fiind arătările,
unii pe unele, alţii pe altele le-au scris . însă, uneori, şi pentru acelaşi lucru
33

spunând doi Evanghelişti, cel de-al doilea le împlineşte p e cele care s-au zis
cu lipsă de cel dintâi.
Şi, socoteşte vrednicia preoţilor, căci dumnezeiască este, pentru că a lui
Dumnezeu este a ierta păcatele (Matei 9,2; Marcu 2 , 5 ; Luca 5,20; 7,47-48; 1
loan 2,12). Aşa se cuvine să-i cinstim pe ei, ca pe D u m n e z e u ; căci, măcar [şi]
nevrednici de vor fi, ce este aceasta? Ai darurilor celor dumnezeieşti sunt
slujitori şi darul lucrează prmtr-înşii, precum şi prin asinul lui Valaam a
grăit (Numeri 22,30); şi nu opreşte nevrednicia noastră, darul. Aşadar, fiindcă
prin preoţi se dă darul, se cuvine să-i cinstim p e ei.

20, 24-29: Iar Toma, unul din eei doisprezece, cel numit G e a m ă n u l , 34

nu era cu ei când a venit Iisus. (25) Deci au zis lui ceilalţi ucenici: A m
văzut pe Domnul! Dar el le-a zis: Dacă nu voi vedea, în mâinile Lui, semnul
cuielor, şi dacă nu voi pune degetul meu în semnul cuielor, şi dacă n u voi
pune mâna mea în coasta Lui, nu voi crede. (26) Şi după opt zile, ucenicii
Lui erau iarăşi înăuntru, şi Toma, împreună cu ei . Şi a venit Iisus, uşile 35

fiind încuiate, şi a stat în mijloc şi a zis: Pace vouă! (27) Apoi a zis lui
36

Toma: Adu degetul tău încoace şi vezi mâinile M e l e şi adu m â n a ta şi o

pune în coasta Mea şi nu fi necredincios, ci credincios. (28) A răspuns
Toma şi I-a zis: Domnul meu şi Dumnezeul meu! (29) Iisus i-a zis: Pentru
că M-ai văzut, ai crezut . Fericiţi cei ce nu au văzut şi au crezut!
37

(20,25) Ioan 19,34 (20,27) Isaia 4 2 , 3 / Luca 24,39 (20,28) Psalm 117,28 (20,29) 1 Petru 1 , 8 / 2 Corinteni 5 , 7

N u era Toma împreună cu ucenicii, căci se p o a t e ca, el, încă să n u se fi

adunat din risipire [împrăştiere ]. Şi ce este aceasta: „carele se zice Gea-
38

33
Iată şi mărturia Sfântului Apostol Pavel: „Căci v-am dat, întâi de toate, ceea ce şi
eu am primit, că Hristos a murit pentru păcatele noastre după Scripturi; (4) şi că a fost
îngropat şi că a înviat a treia zi, după Scripturi; (5) şi că S-a arătat lui Chifa, apoi celor
doisprezece; (6) în urmă S-a arătat deodată la peste cinci sute de fraţi, dintre care cei mai
mulţi trăiesc până astăzi, iar unii au şi adormit; (7) după aceea S-a arătat lui Iacov, apoi
tuturor Apostolilor; (8) iar la urma tuturor, ca unui născut înainte de vreme, mi S-a
arătat şi m i e " (1 Corinteni 15, 3-8).
34
In ediţia de la 1805, în loc de „cel numit Geamănul", se află „carele se zice Geamăn".
35
în ediţia de la 1805, în loc de „şi Toma, împreună cu e i " , se găseşte „şi Toma cu ei".
36
în ediţia de la 1805, în loc de „a stat", se găseşte „a stătut".
37
în ediţia de la 1805, în loc de „Pentru că M-ai văzut, ai crezut", se găseşte „Căci
M-ai văzut pe Mine, ai crezut".
38
E vorba de risipirea, de împrăştierea Apostolilor, care s-a petrecut în vremea
Patimilor Mântuitorului şi, despre care însuşi Domnul le-a vestit mai înainte ucenicilor,
454 Capitolul 20 SFÂNTUL TEOFILACT ARHIEPISCOPUL BULGARIA

m ă n " ? Aceasta este tâlcuire a numelui „Toma". Căci, p r e c u m „Chita se

t â l c u i e ş t e P e t r u " (Ioan 1,42), aşa şi „Toma, se z i c e " - adică se tâlcuieşte
39

- „ G e a m ă n " . Şi, cu cuviinţă pomeneşte [Evanghelistul] de tâlcuirea aceasta

a n u m e l u i , ca să ne arate nouă că un îndoicios [îndoios , şovăielnic] 40

oarecare era el, şi, mai dinainte, dintru început, avea acest fel de obicei
[nărav], precum îl arată şi numele.
Şi, grăindu-i ceilalţi ucenici despre Domnul, el „nu c r e d e a " , nu ca pe
nişte mincinoşi pe ei socotindu-i, ci lucrul învierii părându-i-se a fi cu
neputinţă; pentru aceasta şi este mustrat, ca un iscoditor mai presus de
m ă s u r ă [cuviinţă, cumpăt]. Căci, precum a crede lesne este lucru al uşuri-
mii minţii, tot astfel, foarte a se împotrivi este al mojiciei şi al grosimii
[grosolăniei]. Şî vezi că a zis că nici ochilor [săi] n u [va] crede, ci a adăugit
şi aceea: „ D e n u voi pune mâna m e a " . Şi de unde ştia că „ s e m n e " avea
„ c o a s t a " [Domnului]? Fiindcă auzise de la ucenici. Şi pentru care pricină
nu îndată i Se arată lui [Mântuitorul], ci „după opt z i l e " ? Ca, învăţându-se
el de la cei împreună cu dânsul ucenici şi pe aceleaşi auzindu-le, spre şi
mai m u l t ă dorinţă să se aprindă şi mai credincios, pe u r m ă , să se facă [să
d e v i n ă ] . Şi, vrând să arate Stăpânul că şi atunci era de faţă, când Toma
grăia graiurile necredinţei, către cei împreună cu el ucenici, n u aşteaptă
ca, d e la acela să audă ceva de acest fel, ci El mai înainte apucând, plineşte
cele ce [le] poftea, pentru că graiurile lui le-a zis [Domnul]. Şi vezi că mai
întâi l-a certat, căci zice: „Adu mâna t a " , iar după aceea l-a sfătuit: „Nu fi
n e c r e d i n c i o s , ci credincios". De unde este arătat că, din necredinţă este
îndoiala, şi, în zadar, unii îi fac har [hatâr, favoare] lui Toma, zicând că
î n t r - a d i n s n u a c r e z u t l e s n e , c ă c i i a t ă : D o m n u l îl n u m e ş t e pe el
„ n e c r e d i n c i o s " . Şi vezi-1 pe cel care mai înainte era necredincios, cum,
din pipăirea coastei, Bogoslov [Cuvântător de D u m n e z e u ] preabun s-a
arătat. Căci, pe cele două firi şi un Ipostas al unuia Hristos a învăţat [vestit,
mărturisit]. Pentru că, zicând: „ D o m n u l m e u " , a însemnat [arătat] firea
cea omenească, deoarece la oameni se zice numele acesta: „ D o m n u l " -
p r e c u m [şi] aceea: „ D o a m n e , de L-ai luat tu pe E l " (Ioan 20,15); iar, zicând:
„ D u m n e z e u l m e u " , a arătat Fiinţa cea dumnezeiască; şi, aşa, [a mărturisit]
că U n u l şi Acelaşi este „ D o m n " şi „ D u m n e z e u " .
Şi, arătându-ne nouă Domnul că acesta este lucrul credinţei - a primi
cele care n u se văd - grăieşte: „Fericiţi cei ce n u au văzut, şi au crezut".
Şi-i însemnează [arată] aici pe ucenici, care nici „ s e m n u l c u i e l o r " şi nici
prin proorocia lui Zaharia: „Voi toţi vă veţi sminti întru Mine în noaptea aceasta, căci
scris este: «Bate-voi păstorul şi se vor risipi oile turmei»" (Matei 26, 31; Zaharia 13, 7).
Vezi şi tâlcuirea de la Ioan 1, 40-42.
39

Adică unul care este şovăielnic lăuntric şi stă între două socotinţe.
40
5?
TÂLCUIREA SFINTEI EVANGHELII DE LA IOAN Capitolul 20 455
^coasta", pipăindu-o, au crezut; şi, nu numai p e aceia, ci şi p e cei care
[rrtai] p e u r m ă a u crezut. Şi n u , lipsindu-1 pe Toma d e fericire, a zis aceasta
[Domnul], ci mângâindu-i pe cei ce nu au văzut. Căci, de v r e m e ce, mulţi
ric că: „Fericiţi sunt ochii care L-au văzut pe D o m n u l " , îi m â n g â i e pe
41

aceştia [care n u au v ă z u t ] , pentru că, acesta, m a i vârtos [cu prisosinţă]

este lucru fericit: a n u vedea, şi a crede.
Şi c u m , trup nestricăcios [având Domnul], S-a arătat având semne şi a
fost pipăit de m â n a omenească? Pentru că, acestea toate a u fost pogorâre
pentru neputinţa lor. Căci, trupul acela, care a intrat înăuntru, „fiind uşile
încuiate" şi atâta de subţire şi de uşor a fost, de toată grosimea era slobod . 42

Deci, arată acestea, ca să fie încredinţată învierea şi, pentru aceasta, înviază
având s e m n e l e Crucii şi găurile piroanelor. De vreme ce şi ceea ce a mâncat,
nu pentru nevoia trupului, ci spre încredinţarea învierii a mâncat (Luca 24,
42-43). Căci, p r e c u m mai înainte de Cruce, deasupra valurilor umblând (Ioan
6,19), n u de altă fire [îşi] avea trupul, aşa şi acum, pipăicios [pipăibil, pal­
pabil] şi s e m n e având, îl arată pe el; însă şi nestricăcios îl poartă pe el
[Domnul], m ă c a r că, pipăit şi văzut îl arată. Căci, acestea se arată pentru
încredinţare şi n u pentru nevoia şi legea trupului. P e n t r u că, tot ce se
mănâncă, în afedron se duce şi se preface (Matei 15,17), care lucru n u a
43

fost după înviere, la Hristos, ci, de oarecare putere nevăzută şi dumnezeiască

se m i s t u i a u c e l e care se m â n c a u , numai spre încredinţarea învierii luân-
du-se [mâncându-se acelea].
Şi vezi, c u m , pentru un o m - pentru Toma zic - , n u a judecat [a socotit]
Domnul a fi lucru nevrednic a Se pogorî neputinţei şi „coasta" a-Şi arăta, ca
să mântuiască un suflet care nu credea Aşa şi noi, n u trebuie să defăimăm
pe nici unul, măcar, orişicât de mic [ar fi].

20,30-31: D e c i şi alte m u l t e m i n u n i a făcut I i s u s î n a i n t e a u c e n i c i l o r

44

Săi, care n u s u n t scrise î n cartea aceasta. (31) Iar acestea s-au scris, ca să

41
însuşi Domnul le zicea ucenicilor înainte de Patimă: „Adevărat grăiesc vouă că
mulţi Prooroci şi Drepţi au dorit să vadă cele ce priviţi voi, şi n-au văzut, şi să audă
cele ce auziţi voi, şi n-au auzit" (Matei 13,17; Luca 10, 24). Şi, cu adevărat, Proorocii şi
Drepţii L-au văzut pe Mântuitorul prin credinţă şi, prin însăşi aceasta, sunt fericiţi, ca
unii ce „nu au văzut" pe Domnul cu ochii trupeşti, „dar au crezut" întru El, văzându-L
cu ochii credinţei.
42
Adică nu mai era grosier, nu mai avea greimea pe care o are trupul nostru.
43
Adică, aşa, după cum zice şi Mântuitorul: „Nu înţelegeţi că tot ce intră în gură se
duce în pântece şi se aruncă afară [iasă pe afedron]?" (Matei 15, 17). Vezi şi tâlcuirea
Sfântului Teofilact de la Matei 15,16-20.
44
în ediţia de la 1805, în loc de „deci şi alte multe minuni", se găseşte „multe încă şi
alte semne".
456 Capitolul 20 SFÂNTUL TEOFILACT ARHIEPISCOPUL BULGARIEI

credeţi că I i s u s e s t e Hristosul, Fiul lui D u m n e z e u , ş i , crezând, să aveţi

Viaţă în numele Lui45. (20,30Moan21,25Q0,3VIoan3,15/1 Ioan5,13/Romani 15,4

Pentru care „ s e m n e [ m i n u n i ] " zice aici Evanghelistul? Oare, pentru

cele mai dinainte de Cruce ? N u , ci pentru cele de după înviere, căci aduce
46

p e u r m ă : „a f ă c u t [Iisus] înaintea ucenicilor S ă i " , iar pe cele mai dinainte

de C r u c e , n u „ î n a i n t e a ucenicilor", ci înaintea tuturor le făcea Pentru
aceea, acestea despre care acum grăieşte Evanghelistul, cele de după înviere
sunt. Căci, n u m a i c u ucenicii împreună petrecând „patruzeci de z i l e "
(Faptele Apostolilor 1, 3), arăta „ s e m n e " ale învierii. Pentru că, precum,
m a i înainte de C r u c e , făcea s e m n e [minuni], arătându-Se pe Sine însuşi că
este „Fiul l u i D u m n e z e u " , aşa, şi după înviere săvârşea minuni „înaintea
u c e n i c i l o r " , a r ă t â n d u - S e p e Sine că este „Fiul O m u l u i " - adică poartă
t r u p , m ă c a r că nestricăcios şi mai dumnezeiesc şi nemaisupus de acum
legilor trupeşti.
D e c i , „ m u l t e s e m n e [ m i n u n i ] " ale învierii s-au făcut, însă numai
„ a c e s t e a s-au s c r i s " şi, nici acestea, pentru iubirea de cinste sau adăugirea
slavei Celui Unuia-Născut ci, „ca voi" - zice [Evanghelistul] - „să credeţi".
Şi care este folosul? Şi cui i se aduce [acesta]? Nu lui Hristos, căci ce folos
îi este Lui dintru a crede noi? Ci la noi se întoarce. Pentru că, zice [Evanghe­
listul]: „Ca, c r e z â n d , viaţă să aveţi întru n u m e l e L u i " . Pentru că „crezând"
că [El] a înviat şi este viu, nouă „viaţa" ne-o câştigăm, căci pentru noi a
înviat şi este v i u . Iar cel ce îl socoteşte pe El că este mort şi nici nu a înviat,
nici n u este v i u , singur lui însuşi îşi adevereşte [vădeşte] şi îşi hotărăşte
m o a r t e a şi stricăciunea.

în ediţia de la 1805, în loc de „şi, crezând, să aveţi viaţă în numele Lui", se

45

găseşte „ca, crezând, viaţă să aveţi întru numele Lui".

Adică cele săvârşite de Mântuitorul de la începutul propovăduirii şi până la
46

răstignirea Sa.
 457

CAPITOLUI21 ;• , :

• Domnul Se arată ucenicilor la Marea Tiberiadei. \ , , . - ;•;

• Iertarea lui Petru şi repunerea lui _'. <~.. — v .•>- , ;

între Apostoli 1
—_ n'j.

21, 1-8: D u p ă acestea, Iisus S-a arătat iarăşi u c e n i c i l o r l a M a r e a 2

Tiberiadei, şi S-a arătat aşa: (2) Erau împreună Simon Petru şi Toma, cel
numit Geamănul , şi Natanail, cel din Cana Galileii, şi fiii lui Z e v e d e u şi
3

alţi doi din ucenicii Lui. (3) Simon Petru le-a zis: M ă duc să pescuiesc . Şi 4

i-au zis ei: M e r g e m şi noi cu tine . Şi au ieşit şi s-au suit în corabie, şi în

5

noaptea aceea nu au prins nimic . (4) Iar făcându-se dimineaţă, Iisus a

6

stat la ţărm; dar ucenicii nu au ştiut că este Iisus . (5) D e c i le-a zis Iisus: 7

Fiilor, nu cumva aveţi ceva de mâncare? Ei I-au răspuns: N u . (6) Iară El le-a
zis: aruncaţi mreaja în partea dreaptă a corăbiei şi veţi afla. Deci au 8

aruncat-o şi nu mai puteau s-o tragă de mulţimea peştilor. (7) Şi a zis lui
Petru ucenicul acela pe care-1 iubea Iisus: Domnul este! Deci S i m o n Petru,
auzind că este Domnul, şi-a încins haina, căci era dezbrăcat, şi s-a aruncat
în apă . (8) Şi ceilalţi ucenici au venit cu corabia, căci n u erau departe de
9

ţărm , ci ca la două sute de coţi, trăgând mreaja cu peşti.

10

(23,2) Matei 26,32; 2 8 , 7 / Marcu 14,28; 16,7 / Luca 6 , 7 / Faptele Apostolilor 1 , 3 ; 1 0 , 3 0 4 1 1

1 Corinteni 1 5 , 5 (22,3) Psalm 1 2 6 , 2 (22,4) Luca 24,16 / Ioan 2 0 , 4 1 (22,5) Luca 2 4 , 4 1 (21,6) Luca 5 , 4

Prin ceea ce a zis că: „S-a arătat Iisus pe Sineşi", aceasta o însemnează
Evanghelistul: de nu ar fi voit şi de nu S-ar fi arătat El singur, pe Sine,
1
în ediţia de la 1805, titlul capitolului este: „Pentru arătarea lui Iisus după înviere lui Petru
şi altora, când prindeau peşte la Marea Tiberiadei. Pentru ceea ce s-a zis ha Petru: Paşte oile Mele".
2
în ediţia de la 1805, în loc de „Iisus S-a arătat iarăşi ucenicilor", se găseşte „iarăşi
S-a arătat Iisus ucenicilor pe Sineşi".
3
In ediţia de la 1805, în loc de „cel numit Geamănul", se află „carele se zice Geamăn".
4
In ediţia de la 1805, în loc de „Mă duc să pescuiesc", se află „Mă duc să vânez peşte".
5
în ediţia de la 1805, în loc de „cu tine", se găseşte „împreună cu tine".
6
în ediţia de la 1805, în Ioc de „în corabie, şi în noaptea aceea nu au prins nimic",
se găseşte „în corabie îndatăşi, şi întru acea noapte nu au prins nimic".
7
în ediţia de la 1805, versetul 4 este: „Iar dacă s-a făcut dimineaţă, a stătut Iisus la
ţărmuri, dar nu ştiau ucenicii că Iisus este".
8
în ediţia de Ia 1805, în loc de „în partea dreaptă", se găseşte „de-a dreapta parte".
9
în ediţia de la 1805, versetul 7 este: „Zis-a drept aceea ucenicul acela, pe care-1
iubea Iisus, lui Petru: Domnul este. Iar Simon Petru auzind că D o m n u l este, cu
ependitul s-a încins (că era gol) şi s-a aruncat în mare".
10
în ediţia de la 1805, în loc de „ţărm", se găseşte „pământ".
458 Capitolul 21 SFÂNTUL TEOFILACT ARHIEPISCOPUL BULGARIEI

dintru pogorâre [faţă de ucenici], nu ar fi fost văzut, fiindcă trupul era ne­
stricăcios.
Şi, pentru ce pomeneşte şi de locul „Mării T i b e r i a d e i " ? Arătând că, de
acum [ei] n u se mai temeau atâta de iudei, ca şi mai înainte, ci frica cea
multă o au lepădat. Pentru aceasta, nici nu mai erau [stăteau] închişi, ci ie­
şeau şi afară din casă, lucru care, mai înainte nu-1 îndrăzneau. Şi, pretutindeni
u m b l a u , încât au mers până şi la Tiberiada, care este departe de Ierusalim şi
este mare a Galileii. Şi „vânau p e ş t e " ucenicii, deoarece n u aveau ce altceva
să facă, pentru că nici El nu era necurmat împreună cu dânşii, nici Duhul
n u era dat, nici învăţătura nu le era încredinţată lor de săvârşit [desăvârşit];
pentru aceasta, aşadar, de meşteşugul lor se apucaseră.
Şi Petru, mai osârduitor la lucru fiind, nu suferă [rabdă, îngăduie] să
şadă fără de lucru [lucrare, osteneală], ci, fierbinte, la lucru [treabă] se porneşte,
iar ceilalţi „împreună" îi urmează, pentru că erau legaţi de acum unii cu alţii.
Deci, stând [fiind] Domnul de faţă înaintea lor, când ei se osteneau şi se
trudeau, n u îndată „ S e arată pe S i n e ş i " , pentru că voieşte ca întâi să se ia
[prindă] cu dânşii la vorbă; pentru aceasta, şi zice: „Fiilor, n u cumva aveţi
ceva de mâncare?", ca şi cum ar fi vrut să cumpere ceva de la dânşii. Iar,
d u p ă ce a u zis ei: „Nu", şi poruncindu-le să arunce „de-a dreapta", au nime­
rit, atunci zice „ucenicul acela, pe care-1 iubea I i s u s " , lui Petru: „Domnul
e s t e ! " Iarăşi aflăm aici că se arată osebirile ucenicilor: căci unul este mai iute
văzător - adică Ioan, iar Petru - mai fierbinte; pentru aceasta, Ioan întâi L-a
cunoscut p e Domnul, iar Petru, întâi a venit la Dânsul. Şi, prin a se „încin­
g e " - sfială a însemnat [arătat]; iar prin a se arunca în mare - dorinţa a
arătat [vădit]. Căci nu a aşteptat, precum ceilalţi, ci, înotând, a mers, măcar
că [nu] era departe de pământ, „ca la două sute de c o ţ i " . 11

Iar „ependifesl" este un cearşaf [o pânză] de in, cu care pescarii fenicieni

şi sirieni se înfăşoară - ori goi fiind, ori pe deasupra hainelor, pe acesta
punându-1. Şi în scurt să zic: astfel, cum zografii [iconarii] îi zugrăvesc
12

[înfăţişează] pe Apostoli, deasupra hainelor [fiind] înfăşuraţi. Deci, fiindcă

P e t r u „era gol [dezbrăcat]", ca acela care se ostenea la vânarea peştilor,
p e n t r u sfială, s-a înfăşurat cu „ e p e n d i t u l " - căci acesta este cel cu care

„Cotul" era în vechime o unitate de măsură pentru lungime, egală cu aproximativ

11

50 de centimetri, atâta cât era, în medie, antebraţul unui om adult, măsurat din cot până
în vârful degetelor mâinii. Aşadar corabia ucenicilor se afla „ c a l a două sute de coţi" de
ţărm, cu alte cuvinte, cam la 100 de metri.
12
In vechime, pictorul-iconar era numit „zugrav" - cuvânt derivat, care în forma
primară era „zograf", intrat în limba română din grecescul „zoos grafein", care înseamnă
„scriitor de viaţă".
TÂLCUIREA SFINTEI EVANGHELII DE LA IOAN Capitolul 21 459

zice că „s-a î n c i n s " - şi el, întâi, vine la Domnul. Pentru că nu erau oarecare
lucruri mici cele care se făceau, ci mari: mai întâi, că „mulţi p e ş t i " s-au
prins, [iar] apoi că „nu s-a rupt mreaja" (Ioan 21,11).

21,9-14: Deci, când au ieşit la ţărm, au văzut jar pus j o s şi peşte pus 13

deasupra, şi pâine. (10) Iisus le-a zis: Aduceţi din peştii pe care i-aţi prins
acum. (11) Simon Petru s-a suit în corabie şi a tras mreaja la ţărm, plină
de peşti mari: o sută cincizeci şi trei, şi, deşi erau atâţia , nu s-a rupt 14

mreaja. (12) Iisus le-a zis: Veniţi să prânziţi. Şi nici unul dintre ucenici
nu îndrăznea să-L întrebe: Cine eşti Tu?, ştiind că este D o m n u l . (13) 15

Deci a venit Iisus şi a luat pâinea şi le-a dat lor, şi de asemenea şi peştele . 16

(14) Aceasta este, acum, a treia oară când Iisus S-a arătat ucenicilor, după
ce S-a sculat din morţi . 17

(21,12) Faptele Apostolilor 1 0 , 4 1 (21,13) Faptele Apostolilor 1 0 , 4 1 (21,14) Ioan 2 0 , 1 9 - 2 6

Şi aceasta este minune, pe care acum o văd ei - zic: „jăratecul" şi „peşte­

le" şi „pâinea" - căci [Domnul] nu mai făcea [înmulţea] din materie pusă îna­
inte - precum mai înainte, în pustie, din cele „cinci pâini" şi din „doi peşti",
pe cele care la atâţia au ajuns (Ioan 6,9) - ci :hiar aşa, dintru nefiinţă.
Şi, zicând Domnul: „Veniţi de prânziţi", nimeni n u cearcă [ispiteşte],
nici „nu cutează să întrebe". Căci nu mai aveau ei aceeaşi îndrăzneală, ci
cu tăcere şi c u spaimă se minunau, pentru că „ştiau că D o m n u l este";
pentru aceasta, nici n u îl „întrebau". Insă, faţa mai într-alt fel v ă z â n d - o şi
de multă înspăimântare plină , foarte se spăimântau şi voiau, cu adevărat,
18

13
în ediţia de la 1805, în loc de „jar pus j o s " , se găseşte „jăratec stând".
14
în ediţia de la 1805, în loc de „deşi erau atâţia", se găseşte „atâţia f i i n d " .
15
în ediţia de la 1805, versetul 12 este: „Zis-a lor Iisus: Veniţi de prânziţi. Şi nimeni
nu cuteza din ucenici să-L întrebe pe El: Tu cine eşti?, ştiind că Domnul este".
16
în ediţia de la 1805, în loc de „şi de asemenea şi peştele", se află „şi peştele aşijderea".
17
în ediţia de la 1805, versetul 14 este: „Cu aceasta acum a treia oară S-a arătat Iisus
ucenicilor Săi, după ce S-a sculat din morţi", cu următoarea însemnare: [1805] întâi, „S-a
arătat" fiind seară, în ziua aceea în care a înviat (Ioan 20,19). Iar a doua oară, „după opt
zile" (loan 20,26). Iar „a treia oară", acum. Deci, se vede că după aceasta s-au suit „ucenicii
la muntele unde le-a poruncit lor" (Matei 28,16) când, adică, au fost îndemnaţi iarăşi de
Domnul. S-a arătat însă şi ucenicilor (1 Corinteni 15,6-8) şi celor doi, de care se povesteşte
la Marcu (16,12) şi lui Petru (1 Corinteni 15,5) şi lui Cleopa şi celui împreună cu dânsul
(Luca 24,15-31). însă ucenicilor, dimpreună, „a treia oară" - cu aceasta [de acum] - li
„S-a arătat", pentru că nu venea adeseori la dânşii. Şi, precum socotesc, aici nu a spus
că şi El a mâncat, fiindcă Luca o a arătat aceasta în Faptelor Apostolilor, unde Petru zice
că: „Am mâncat şi am băut împreună cu El, după ce a înviat din m o r ţ i " (10, 41).
18
Poate că, prin chipul Său, Domnul le arăta ucenicilor - pe cât vor fi putut ei
cuprinde - , parte din înfricoşătoarea smerenie a Dumnezeirii, decât care, ce poate să fie
mai cutremurător? Vezi şi tâlcuirea de la Ioan 20, 14-18.
460 Capitolul 21 SFÂhrrUL TEOFILACT ARHIEPISCOPUL BULGARIEI

s ă - L întrebe pentru dânsa, însă spaima, şi aceasta, că „ştiau" că nu este

altcineva, ci El, oprea întrebarea şi mâncau numai pe cele pe care lor le
zidise. î n s ă , c u m le zidise? Cu stăpânire. Pentru că nu mai „căuta [privea]
la C e r " (Matei 14, 19; Marcu 6, 41; 7, 34; Luca 9,16), nici nu îl cheamă pe
Tatăl (Matei 11, 25-26; Marcu 14, 36; Luca 10,21; Ioan 11, 41), căci acelea se
făceau cu pogorâre, pentru neputinţa noastră. .. >
Şi le porunceşte să aducă „din peşti", ca să arate că ceea ce se vedea nu
era nălucă [nălucire]. Şi aici nu zice [Evanghelistul] că a mâncat [Domnul]
î m p r e u n ă cu dânşii. Iar Luca zice că, petrecând [rămânând] împreună cu
dânşii, „a m â n c a t " (Luca 24,43), însă cum a mâncat nu este lucru al nostru
a s p u n e , căci cu chip preaslăvit acestea s-au făcut [săvârşit]; nu că avea firea
trebuinţă de bucate, ci pogorâre se făcea, spre arătarea [adeverirea] învierii.
Şi, arătând că n u adeseori venea la dânşii, nici asemenea, ca mai înainte,
zice [Evanghelistul]: „cu aceasta [acum] a treia oară S-a arătat".
Şi să înţelegi acestea şi după videnie , adică după înaltă şi tainică
19

î n ţ e l e g e r e . „ N o a p t e " (Ioan 21, 3) era, când întunericul slujirii de idoli

stăpânea, mai înainte de venirea Soarelui Hristos (Ioan 21, 4), când s-au
20

ostenit Proorocii şi „ n i m i c " nu au „vânat" (Ioan 21, 3), pentru că, măcar
deşi se părea că ei au apucat în „mreajă" un neam - p e Israil, însă, de
v r e m e c e , şi acesta adeseori la închinarea de idoli se abătea, mai „nimic nu
au p r i n s " . însă, când „dimineaţa" (Ioan 21,4) „Soarelui Dreptăţii" (Maleahi
3, 20) a luminat, şi „ m r e a j a " cea apostolească s-a „aruncat" (Ioan 21, 6),
învăţătura cea „de-a dreapta" cu adevărat - către care Legea şi Prooroci
a s e m ă n â n d u - s e , „stângă" se înţeleg - atunci, dar, se trage „ m r e a j a " şi se
„ a d u c " la Hristos (Ioan 21,10) nu numai cei din neamuri - pe care „o sută"
îi vei şi zice - , ci şi cei din Israil - care „cincizeci" se înţeleg (Ioan 21,11).
C ă c i , c â n d plinirea neamurilor va intra înlăuntru, atuncea şi Israil se va
m â n t u i (Romani 11,11-12). Iar, cei „trei" [peşti], pe credinţa cea întru Sfânta
Treime o însemnează [arată], căci cei „o sută" şi „cincizeci" ce s-au vânat -
zic cei din neamuri şi [dintre] iudei - , fără de adăugirea celor „trei", nu
sunt. Pentru că, fără de credinţa cea în Treime, nimeni n u se zice că a fost
„ v â n a t " . Iar aceea, ce zice: „Veniţi de prânziţi" (Ioan 21,12), o înţelegere
ascunsă ca aceasta are: [anume] că, după osteneli, îi va primi [cuprinde] pe
Sfinţi odihnă şi desfătare şi îndulcire.

19
Pentru ceea ce înseamnă „videnia", vezi tâlcuirea de la Ioan 4, 23-24 şi nota ce
cuprinde însemnarea Sfântului Isaac Şirul.
20
Aici, Sfântul Teofilact reia de la început tâlcuirea capitolului 21, după înalta
înţelegere şi, II numeşte pe Domnul „Soarele Hristos", pentru că Evanghelistul Ioan
zice: „Făcându-se dimineaţă, Iisus a stat la ţărm" (21, 4). Vezi continuarea tâlcuirii.
TÂLCUIREA SFINTEI EVANGHELII DE LA IOAN 1
' -' Capitolul 21 461

Căci, câte atuncea s-au făcut, ori s-au zis, toate sunt pline de taine.
Precum şi „grădinar" a fi socotit Hristos de Măria [Magdalena] (Ioan 20,
15), lucru de rând se pare, însă are şi oareşce ascuns. Căci, Acest adevărat
Lucrător al Raiului , era cu adevărat în grădina m o r m â n t u l u i ca în Rai,
21

neamul femeiesc îndreptându-1 şi din înşelăciune şi necunoştinţă „întor­

c â n d " (Ioan 20, 14, 16) pe aceea ce l-a amăgit p e A d a m , grădinarul cel
dintâi (Facere 2,15; 3,1-7). Pentru că, a o „întoarce" p e Măria [Magdalena]
şi a o învăţa pentru înviere, aceasta însemna - că n e a m u l femeiesc se v a
„întoarce" şi se va ridica din greşeală.

21, 15-19": Deci după ce au prânzit, a zis Iisus lui S i m o n Petru:

Simone, fiul lui Iona, M ă iubeşti tu mai mult decât aceştia? El I-a răspuns:
Da, D o a m n e , Tu ştii că Te iubesc. Zis-a Iisus lui: Paşte mieluşeii Mei.
(16) Iisus i-a zis iarăşi, a doua oară: Simone, fiul lui Iona, M ă iubeşti? El
I-a zis: Da, Doamne, Tu ştii că Te iubesc. Zis-a Iisus lui: Păstoreşte oile
Mele. (17) Iisus i-a zis a treia oară: Simone, fiul lui Iona, M ă iubeşti?
Petru s-a întristat, că i-a zis a treia oară: Mă iubeşti? şi I-a zis: D o a m n e ,
Tu ştii toate. Tu ştii că Te iubesc. Iisus i-a zis: P a ş t e oile M e l e . (18)
Adevărat, adevărat zic ţie: Când erai mai tânăr, te încingeai singur şi
umblai u n d e voiai; dar când vei îmbătrâni, vei întinde mâinile tale şi
altul te va încinge şi te va duce unde nu voieşti. (19) Iar aceasta a zis-o,
însemnând cu ce fel de moarte va preaslăvi pe D u m n e z e u . 22

(21,36) 2 R e g i 7 , 2 0 1 Faptele Apostolilor20,28 / 1 Petru 5 , 2 (21,18) 2 Petru 1,14 (23,39) 2 Petru 1,14

După ce El a sfârşit prânzul, lui Petru îi încredinţează isprăvnicia „oilor"

lumii şi n u altuia, ci lui o dă p e aceasta; mai întâi, pentru că decât toţi era
mai ales şi gură a toată ceata [verhovnic]; iar apoi, arătându-i lui că trebuie
să îndrăznească, pentru că lepădarea s-a şters. Şi de lepădare nu-i pomeneşte
nici nu îi împutează [prihăneşte, impută], ci îi zice: „De « M ă iubeşti»,
primeşte asupră-ţi grija fraţilor şi dragostea cea fierbinte p e care ziceai că o

21
Sfântul Teofilact ne arată aici că însuşi Dumnezeu este Cel Care a făcut şi a „sădit"
Raiul (Facere 2, 8).
22
în ediţia de la 1805, versetele 15-19" sunt: „Deci dacă au prânzit, i-a zis Iisus lui
Simon Petru: Simone al lui Iona, iubeşti-Mă mai mult decât aceştia? Zis-a Lui: Aşa
Doamne, Tu ştii că Te iubesc. Zis-a lui: Paşte mieluşeii Mei. (16) Zis-a lui iarăşi, a doua
oară: Simone al lui Iona, iubeşti-Mă? Zis-a Lui: Aşa Doamne, Tu ştii că Te iubesc. Zis-a
lui: Păstoreşte oile Mele. (17) Zis-a lui a treia oară: Simone al lui Iona, iubeşti-Mă? S-a
mâhnit Petru că i-a zis lui a treia oară: Iubeşti-Mă? Şi i-a zis Lui: Doamne Tu toate le ştii,
Tu ştii că Te iubesc. Zis-a Iisus lui: Paşte oile Mele. (18) Amin, amin zic ţie: când erai mai
tânăr te încingeai pe tine însuţi şi umblai unde voiai, iar după ce vei îmbătrâni, vei
întinde mâinile tale şi altul te va încinge şi te va duce unde tu nu voieşti. (19) Şi aceasta
a zis, însemnând cu ce moarte va slăvi pe Dumnezeu".
462 Capitolul 21 SFÂNTUL TEOFILACT ARHIEPISCOPUL BULGARIEI

ai către Mine, încât vei [şi] «muri» pentru Mine (Matei 26, 35), acum o
23

arată". Şi îl întreabă pe el de trei ori, arătând, mai întâi, câtă grijă face pentru
cei credincioşi şi, cum că, atâta iubeşte „oile", încât şi s e m n [însemn, pecete]
al dragostei celei către Dânsul o pune aceasta: a primi asupră-şi grija „oilor".
Iar, apoi, cu întrebarea şi mărturisirea cea întreită, lepădarea cea întreită o
vindecă şi, prin cuvinte îndreptează greşalele cele ce prin cuvânt se făcuseră
(Matei 26,69-75). Dintru aceasta, obicei s-a făcut a se cere trei mărturisiri de
la cei ce vor a se boteza . 24

Deci, fiind întrebat o dată şi a doua oară, p e Singur Cel C e ştie inimile îl
c h e a m ă martor, nu obrăznicind mai mult , nici cu îndrăzneală grăind, ci
25

aceasta: „Tu ştii", premtindenea [de fiecare dată] adăugând. însă, după ce
şi a treia oară a fost întrebat, Petru s-a turburat: oare, n u cumva, lui i se pare
că iubeşte, însă nu iubeşte, de vreme ce şi mai înainte, mult părându-i-se [a
iubi] şi întărindu-se [puternicindu-se], s-a vădit p e u r m ă [întru lepădări].
De aceasta şi acum s-a temut, pentru aceea, şi cu sfială, răspunde: „«Doamne,
Tu toate le ştii», şi cele ce sunt de faţă, şi cele viitoare, «Tu ştii că Te iubesc»
acum, precum mie mi se pare; iar, de va rămânea şi pe urmă dragostea, şi
aceasta «Tu ştii», eu pentru mine nu mă întăresc [puternicesc]".
Şi după ce Domnul i-a zis lui pentru dragostea cea către Dânsul, mai
înainte îi spune lui şi mucenicia pe care avea el să o sufere. Şi aceasta o
spune, arătând prin graiuri că şi ceea ce îl întreabă p e el - dacă îl iubeşte -
n u îl întreabă pentru că nu-1 crede pe el, ci şi foarte ştie că îl iubeşte, căci
c u m n u iubeşte acela, care va să şi mărturisească pentru Dânsul? Ci, ca mai
mult să arate dragostea lui Petru, şi pe ceilalţi, p e toţi, să-i înveţe că, de
v o i m să-L iubim pe El, aşa să ne sârguim să-L iubim p e El, întru a primi
asupră-ne grija fraţilor. Şi, cum îi spune lui, mai înainte, mucenicia? Ascultă:
„Când erai mai tânăr, te încingeai pe tine î n s u ţ i . . . " şi celelalte [ce urmează].
Zice [Domnul]: „De vreme ce, Mă iubeşti pe Mine şi, de multe ori, în pri­
mejdiile cele pentru Mine te-ai făgăduit a-ţi pune sufletului tău, îndrăzneşte,

23
„Petru i-a zis: Şi de ar fi să mor împreună cu Tine, nu mă voi lepăda de Tine. Şi
toţi ucenicii au zis la f e l " (Matei 26, 35).
24
Până astăzi, în rânduiala Sfântului Botez, cel care urmează a fi botezat, sau naşul
său (dacă acela ce va fi botezat este prunc mic), trebuie să mărturisească de trei ori Simbolul
Credinţei. E cu putinţă ca, unii dintre cititori, să nici nu aibă ştiinţă de acest lucru, deoarece
în unele biserici de la noi din ţară s-a îndătinat atât obiceiul ca, la Botez, să fie rostit
Crezul numai o singură dată, cât şi ca această Taină să se săvârşească prin stropire, şi nu
prin întreită cufundare. Domnul să ne miluiască şi pe noi, pe toţi ca, prin osteneala
săvârşirii poruncilor evangheliceşti, să nu mai fim iubitori de scurtime şi uşurătate, întru
cele dumnezeieşti.
Adică, Petru nu s-a mai obrăznicit dintru nădăjduirea în sine şi în propriile puteri.
25
TÂLCUIREA SFINTEI EVANGHELII DE LA IOAN Capitolul 21 463

pentru că aşa voi umplea pofta ta [voi plini poftirea ta], încât, cele p e care
nu le-ai pătimit când erai tânăr, acestea le vei pătimi, după ce vei îmbătrâni".
Şi îi pomeneşte Iui de viaţa cea mai dinainte, arătând că cele duhovniceşti
sunt împotrivă [potrivnice] celor trupeşti. Pentru că, întru cele lumeşti, cel
tânăr este de treabă [isprăvitor], iar cel bătrân, n u este de treabă [trebnic];
însă întru cele duhovniceşti, când bătrâneţile vor sosi, atunci, mai strălucită
este bărbăţia. Deci, zădărând [întărâtând] dorinţa lui şi spre mucenicie
aţâţându-o, zice acestea [Domnul]. încă îi arată lui umbros, c u m că şi el va fi
răstignit , pentru că aceasta ce zice: „vei întinde m â i n i l e tale şi altul te va
26

încinge", nimica altceva, decât numai mtinderea cea pe Cruce şi legăturile

Pegările] le însemnează [înfăţişează]. Iar, prin ceea ce a spus: „când erai
mai tânăr" şi iarăşi: „iar după ce vei îmbătrâni", arată că atunci Petru nu
era nici tânăr, nici bătrân, ci bărbat desăvârşit. Şi, c u m i-a zis lui D o m n u l că:
„altul te va î n c i n g e şi vei merge unde tu nu voieşti"? Doară, n u voia Petru
mucenicia? Voia, cu adevărat, şi poftea [râvnea aceasta]; însă, ceea ce zice
Domnul însemnează [arată] mâhnirea firii şi cum că, fără d e voie se desparte
sufletul de trup. Iar aceasta, Dumnezeu spre folos o a iconomisit, ca să n u
ne omoram noi p e noi înşine; aşadar, nimeni nu-şi leapădă trupul fără de
mâhnire, măcar şi sfânt de ar fi.
Şi tâlcuindu-ne nouă Evanghelistul - precum are el obicei - pentru ce
a spus D o m n u l acestea, grăieşte: „Şi aceasta a zis,' î n s e m n â n d cu ce moarte
va slăvi pe D u m n e z e u " . Căci, zice: „Iisus i-a grăit acestea lui Petru - adică:
«vei î n t i n d e m â i n i l e tale» şi celelalte - « î n s e m n â n d » [arătând] că v a măr­
turisi pentru D â n s u l " . Şi „slavă a lui D u m n e z e u " n u m e ş t e moartea lui
Petru, căci, cu adevărat, slavă a lui Dumnezeu este starea împotrivă [ne­
voinţă] cea pentru Dânsul, [dusă] până şi la moarte. C ă c i , de n u s-ar fi
încredinţat sufletul că [Hristos] este Dumnezeu adevărat, n u ar fi murit
pentru D â n s u l ; pentru aceasta, adeverire a „slavei l u i D u m n e z e u " este
moartea Sfinţilor.
Şi, ar fi p u t u t cineva afla osebire [diferenţă] între „ m i e l u ş e i " şi „ o i " ,
şi între „a p a ş t e " şi „a păstori". Căci, poate, „ m i e l u ş e i " sunt cei n o i ,
începători şi prunci cu cunoştinţa; iar „oi", cei mai de săvârşit [desăvârşiţi].
Deci, cela c e - L iubeşte pe Hristos, şi de „ m i e l u ş e i " , şi d e „ o i " v a purta
grijă, şi pe „ m i e l u ş e i p ă s c â n d u - i " - adică povăţuirea c e a m a i b l â n d ă
potrivindu-o lor - şi pe „oi păstorindu-le" - care î n s e m n e a z ă povăţuirea
cea mai de săvârşit [desăvârşită]. însă, de vreme ce, şi cei mai de săvârşit
26
Este, îndeobşte, cunoscut că Sfântul Apostol Petru s-a săvârşit muceniceşte în
anul 64, la Roma, fiind răstignit cu capul în jos. Prăznuirea sa se săvârşeşte în Biserica
noastră, în 29 iunie.
464 Capitolul 21 SFÂNTUL TEOFILACT ARHIEPISCOPUL BULGARIEI

[desăvârşiţi] au trebuinţă de multe ori şi de povăţuirea cea mai moale,

p e n t r u aceasta li se porunceşte şi pe „ o i " a le „ p a ş t e " , povăţuitorilor lor.
C ă c i , a c u m , aceasta - adică „a păstori" - povăţuirea cea mai cu asprime o
î n s e m n e a z ă , iar aceasta - adică „a le p a ş t e " - pe cea mai blândă. Aşadar,
ce v o m răsplăti Domnului, Care într-atâta ne-a iubit pe noi, încât şi dra­
gostea cea către El întru aceasta o însemnează [înfăţişează] - întru a purta
grijă d e „ o i " , cei care îl iubesc pe El?

21, 19 -23:
b
Ş i s p u n â n d aceasta, i-a z i s : U r m e a z ă M i e . (20) Dar
î n t o r c â n d u - s e , Petru a văzut venind după el pe ucenicul p e care îl iubea
I i s u s , acela care la C i n ă s-a rezemat de pieptul Lui şi I-a zis: D o a m n e ,
c i n e este cel ce Te va v i n d e ? (21) Pe acesta deci, văzându-1, Petru a zis lui
I i s u s : D o a m n e , dar cu acesta ce se va întâmpla? (22) Zis-a Iisus lui: Dacă
v o i e s c ca acesta să rămână până voi v e n i , ce ai tu? Tu u r m e a z ă M i e . (23)
D e a c e e a a ieşit cuvântul acesta între fraţi, că ucenicul acela n u va muri;
d a r I i s u s n u i-a spus că n u va muri, ci: Dacă voiesc ca acesta să rămână
p â n ă v o i v e n i , ce ai t u ?
27
m, m 2 Petru 1,14 ai, 20) ioan 13,23

A încredinţat [Mântuitorul] lui Petru grija tuturor credincioşilor, căci,

m ă c a r că I a c o v a luat scaunul Ierusalimului, însă Petru, [scaunul] a toată
28

lumea. Şi a zis către el, după aceea: „Urmează M i e " , arătând purtarea de
grijă şi, c u m că, cu prietenie şi cu dragoste, se află către dânsul.
încă să înţelegi aici „ u r m a r e " şi plinirea cea întru toate lucrurile şi
cuvintele. Căci, aceia care, în urmele petrecerii [vieţuirii] Lui păşesc şi se 29

a s e a m ă n ă Lui întru toate, cu de-amănuntul, aceştia „ u r m e a z ă " Lui. însă,

totodată, acum îl îndeamnă pe Petru şi simţitor a urma Lui, arătând [adeve-

27
Irt ediţia de la 1805, versetele 19 -Z3 sunt: „Şi aceasta grăind, a zis lui: Urmează Mie.
b

(20) Şi întorcându-se Petru, a văzut pe ucenicul, pe care-1 iubea Iisus, mergând după el,
care a şi căzut la Cină pe pieptul Lui, şi a zis: Doamne, cine este cela ce va să Te vândă?
(21) Pe acela văzându-1 Petru, a zis lui Iisus: Doamne, dar cu acesta ce va fi? (22) Zis-a
Iisus lui: De voi vrea să rămână acesta până voi veni ce-ţi este ţie? Tu urmează Mie. (23)
Deci a ieşit cuvântul acesta între fraţi, că ucenicul acela nu va muri. Şi nu a zis Iisus lui
că nu va muri, ci: De voi vrea să rămână acesta până voi veni, ce-ţi este ţie?"
28
Iacov, cel care este pomenit aici, nu e fiul lui Zevedeu şi fratele Sfântului Ioan
Teologul (Matei 10, 2) şi nici Iacov al lui Alfeu, care a fost din ceata celor doisprezece
Apostoli (Marcu 2,14; 3, 18), ci este dintre „fraţii" Domnului. De la Sfinţii Evanghelişti
ştim că numele acestora sunt: Iacov, Simeon, Iuda şi Iosie (Matei 13, 55; Marcu 6, 3).
Despre primii trei ştim că au făcut parte dintre cei 70 de Apostoli ai Domnului (Luca 10,
1), iar Iacov şi Simeon au fost şi episcopi de Ierusalim. Iacov, care mai este numit şi „cel
M i c " , s-a săvârşit prin moarte mucenicească la 23 octombrie, în anul 63.
29
Adică păşesc în urmele plinătăţii făptuirilor Mântuitorului, căci e de neapărată
trebuinţă să „avem gândul lui Hristos" (1 Corinteni 2,15).
TÂLCUIREA SFINTEI EVANGHELII DE LA IOAN Capitolul 21 465

rind] ceea ce a m zis - prietenia cea către el; căci, p e cei mai prieteni, p e
aceştia îi facem următori [ai noştri].
Iar, după ce Petru a auzit acestea şi s-a învrednicit d e unele ca acestea,
încât şi lumea să i se încredinţeze, şi de mucenicie să se învrednicească,
fiindcă foarte îl iubea pe Ioan, întreabă şi pentru dânsul: „«Dar cu acesta ce
va fi?» Nu pe aceeaşi cale cu noi va veni? Nu va fi şi acesta părtaş povăţuirii
«oilor» şi alegerii celei la acestea?" Pentru că, aceea ce zice: „Urmează M i e " ,
aceasta însemnează: „Vino, de ia oile, ieşi în l u m e ! " Deci, de v r e m e ce,
Domnul a văzut pe Petru că se grijeşte [poartă de grijă] de Ioan şi n u voieşte
să se dezlipească de el, despărţindu-i pe ei de cea fără d e v r e m e unire şi
dragoste, zice: „Lucru ţi s-a încredinţat, pe acesta isprăveşte-1 şi « u r m e a z ă
M i e » , Carele te scot pe tine la propovăduire şi toată lumea îţi încredinţez.
Iar acesta, de voi vrea să rămână aici în locurile cele d e primprejurul Galileii
şi să nu-1 trimit împreună cu tine, «ce-ţi este ţ i e » ? "
Iar aceasta, ce zice: „până voi v e n i " , unii aşa o a u înţeles: „ « P â n ă voi
veni» asupra iudeilor celor ce M-au răstignit, fiindcă îi voi bate p e ei, prin
toiagul romanilor şi voi răsturna cetatea lor [Ierusalimul]". Pentru că s p u n
[aceşti tâlcuitori] că Apostolul acesta [Ioan], mai p â n ă în vremea stăpânirii
lui Vespasian, în locurile cele de sus [în Galileea] ajungând, propovăduia şi
petrecea [vieţuia] acolo, iar, când avea să se ia [robească] Ierusalimul, s-a
mutat. Deci, de vreme ce, mare lucru li se încredinţa - propovăduirea - n u
trebuia, aşadar, să fie ei împreună, ci deosebi: unul în unele, iar altul, în alte
locuri să meargă. Şi pentru care pricină pomeneşte Evanghelistul de culcarea
cea „pe p i e p t " şi cum că a întrebat: „Cine este cela ce v a să Te v â n d ă ? "
(Ioan 13, 23). N u aşa, de rând [simplu], şi precum s-ar fi întâmplat, ci ca să
arate îndrăzneala lui Petru, cea de după lepădare. Căci, celuia care n u
îndrăznea, mai înainte de Cruce, să întrebe pentru [despre] vânzătorul, ci
p e altul, adică pe Ioan îl îndemna spre întrebare, acestuia şi isprăvnicia
tuturor i se încredinţează şi nu numai că nu îndeamnă p e altul la cele p e n t r u
dânsul , ci, şi numai pentru ucenicul acela - care mai mult decât toţi e r a
30

„ i u b i t " - întreabă şi, ca un mijlocitor către D o m n u l se face.

Şi te minunează de smerenia Evanghelistului, c u m părerea cea greşită a
celor mulţi o îndreptează; pentru că nu au înţeles ceea ce a zis D o m n u l p e n t r u
dânsul, ci au socotit că „nu va muri"; însă aceasta n u a fost, căci D o m n u l a
zis „să r ă m â n ă " , nu pentru că el „nu va m u r i " , ci ca să n u fie el însoţit c u
Petru, în vremea propovăduirii şi să rămână singur [întru această lucrare].

30
Adică, Petru nu cere în chip osebit, pentru un alt Apostol, cele ce lui i-au fost
încredinţate, ci pentru Ioan mijloceşte.
466 Capitolul 21 SFÂNTUL TEOFILACT ARHIEPISCOPUL BULGARIEI

Iar, ceea ce zice [Domnul]: „până voi v e n i " , aceasta este, adică: „Până iarăşi
şi pe el voi binevoi a-1 scoate la propovăduire. Căci, p e tine a c u m te scot la
grija [îngrijirea] lumii şi «urmează Mie», iar el, rămână aicea, «până» când
iarăşi «voi veni» şi îl voi scoate pe el [la aceeaşi lucrare], ca şi pe tine".
Iar alţii, aşa înţeleg: auzind Petru - spun ei [aceşti tâlcuitori] - că va
muri p e n t r u Hristos, a zis: „Dar cu Ioan ce va fi? « N u va m u r i » şi e l ? " însă
Hristos n u a întărit aceasta - anume că „nu va m u r i " , pentru că, tot cel ce
s-a născut, va şi muri - , ci a zis: „«De voi vrea să r ă m â n ă e l » , adică să fie
viu până la sfârşitul lumii şi atuncea să mărturisească pentru M i n e " . Pentru
a c e a s t a şi zic [aceşti tâlcuitori] că el este v i u şi, d i m p r e u n ă cu Ilie
p r o p o v ă d u i n d u - L pe Hristos, de Antihrist va să fie omorât. Iar, dacă, şi
m o r m â n t al lui se arată [găseşte], ce este aceasta? Căci, viu fiind el, a
31

intrat într-însul, apoi s-a mutat [strămutat], p r e c u m şi E n o h şi Ilie (Facere

5, 24; 4 Regi 2, 11). Deci, surpă Evanghelistul părerea cea mincinoasă a
celor ce socotesc că „nu va muri ucenicul acesta", ci va fi nemuritor. Pentru
că, m i n c i u n ă este, cu adevărat, a fi om nemuritor; căci, m ă c a r că Enoh şi
Ilie n u a u murit, însă sunt muritori . Aşa şi acesta, m ă c a r că n u a murit,
32

dar v a muri. Deci, aceasta, că „nu va m u r i " - adică fără de moarte va fi -

este m i n c i u n ă .
Insă alţii se întăresc [încredinţează, mărturisesc] că a murit [Ioan]. Iar
aceasta: „ D e voi vrea să rămână e l " , aşa o înţeleg, p r e c u m mai sus am
tâlcuit . Şi toate socotelile [socotinţele, părerile] le-am spus, ca nici una să
33

31
Vezi şi viaţa Sfântului Evanghelist Ioan, aşezată la începutul acestui volum.
32
Ilie şi Enoh sunt muritori, iar lucrul acesta se adevereşte şi prin faptul că vor fi
omorâţi de Antihrist: „Aceştia sunt cei doi măslini şi cele două sfeşnice care stau
înaintea Domnului pământului. (5) Şi dacă voieşte cineva să-i vatăme, foc iese din
gura lor şi mistuieşte pe vrăjmaşii lor; şi dacă ar voi cineva să-i vatăme, acela trebuie
ucis. (6) Aceştia au putere să închidă cerul, ca ploaia să nu plouă în zilele proorociei
lor, şi putere au peste ape să le schimbe în sânge şi să bată pământul cu orice fel de
urgie, ori de câte ori vor voi. (7) Iar când vor isprăvi cu mărturia lor, fiara care se ridică
din adânc va face război cu ei, şi-i va birui şi-i va omorî. (8) Şi trupurile lor vor zăcea
pe uliţele cetăţii celei mari, care se cheamă, duhovniceşte, Sodoma şi Egipt, unde a
fost răstignit şi Domnul lor. (9) Şi din popoare, din seminţii, din limbi şi din neamuri
vor privi la trupurile lor trei zile şi jumătate şi nu vor îngădui ca ele să fie puse în
mormânt. (10) Iar locuitorii de pe pământ se vor bucura de moartea lor şi vor fi în
veselie şi îşi vor trimite daruri unul altuia, pentru că aceşti doi Prooroci au chinuit pe
locuitorii de pe pământ. (11) Şi după cele trei zile şi jumătate, duh de viaţă de la
Dumnezeu a intrat în ei şi s-au ridicat pe picioarele lor şi frică mare a căzut peste cei
ce se uitau la ei. (12) Şi din cer au auzit glas puternic, zicându-le: Suiţi-vă aici! Şi s-au
suit la Cer, în nori, şi au privit la ei duşmanii lor" (Apocalipsu 11, 4-12).
33
Adică, Ioan să nu fie însoţit cu Petru, în vremea propovăduirii.
TÂLCUIREA SFINTEI EVANGHELII DE LA IOAN Capitolul 21 467

nu fie neştiută de cei iubitori de ştiinţă [cunoştinţă]. însă, n o u ă , aceasta ce

zice: „să r ă m â n ă până voi v e n i " , aşa ne place a se înţelege, p r e c u m d u m n e ­
zeiescului Ioan, cel cu Gura de Aur, i se pare: n u pentru viaţă [nemurire],
ci pentru a n u fi însoţit [Ioan] cu Petru.

2 2 , 2 4 - 2 5 : Acesta este ucenicul care mărturiseşte despre acestea şi care

a scris acestea, şi ştim că mărturia lui e adevărată. (25) D a r s u n t şi alte
multe lucruri p e care le-a făcut Iisus şi care, dacă s-ar fi scris c u de-amă-
nuntul, cred că lumea aceasta n-ar cuprinde cărţile ce s-ar fi scris. A m i n . 34

'(21,24) Ioan 1 9 , 3 5 (21, 25) Ioan 2 0 , 3 0

Pentru care pricină, nici unul din ceilalţi Evanghelişti n u a mărturisit

despre el însuşi, iar acesta mărturiseşte pentru sine? S e p o v e s t e ş t e că, mai
pe urmă, a venit spre a scrie, Hristos mişcându-1 şi îndemnându-1 p e el;
pentru aceasta, şi pomeneşte adeseori de dragoste, arătând pricina dintru
care a venit spre a scrie şi cum că, fiind „ i u b i t " mai m u l t decât ceilalţi, i-a
încredinţat Hristos acest lucru.
„Şi ş t i u " - zice [Ioan] - „că adevărate grăieşte, adică încredinţat fiind
a m scris cele ce am scris, ca unul care la toate a m fost de faţă: şi la lucruri
şi la cuvinte [graiuri] şi la Patimi şi la cele de după înviere. P e n t r u că
«iubit» e r a m şi n u mă lăsa [a nu fi] de aproape , pentru aceasta, îndrăznesc
35

şi pentru m i n e însumi grăiesc; căci, adevărate zic, î n d e m n â n d a le cerca

[cerceta] p e cele «făcute» şi a le iscodi [una] câte u n a " . Căci, c u adevărat,
obişnuim noi, oamenii, ca, atunci când foarte suntem nădăjduiţi la a d e v ă r , 36

niciodată a n u tăgădui mărturia noastră, care lucru şi Apostolii îl ziceau:

„Noi s u n t e m mărturii acestora ce grăim, şi D u h u l p e C a r e l e L-a dat celor
ce se pleacă L u i " (Faptele Apostolilor 5,32). „Şi, de unde este arătat [vădit]
37

34
în ediţia de la 1805, versetele 24-25 sunt: „Acesta este ucenicul care mărturiseşte
pentru acestea şi a scris acestea. Şi ştim că adevărată este mărturia lui. (25) Sunt încă şi
altele multe câte a făcut Iisus, care de s-ar fi scris câte una, nici în lumea aceasta (mi se
pare) că nu ar încăpea cărţile ce s-ar fi scris. Amin".
35
Domnul „nu îl lăsa de aproape" pe Ioan, adică îl ţinea aproape, nedepărtat de El,
după cum se poate vedea şi din Sfintele Evanghelii, deoarece, Ioan, alături de fratele
său, Iacov şi de Petru, a fost martor de taină la învierea fiicei mai-marelui sinagogii
(Marcu 5, 37; Luca 8,51), la Schimbarea la faţă a Domnului (Matei 17,1; Marcu 9,2; Luca
9, 28) şi la rugăciunea din grădina Ghetsimani (Marcu 14, 33); iar la Cina cea de Taină,
Ioan se rezema pe pieptul Domnului (Ioan 13, 23; 21, 20). De asemenea, cuvintele cele
care înainte-vesteau robirea Ierusalimului şi sfârşitul lumii Domnul le-a grăit înaintea
lui Petru, Iacov, Ioan şi Andrei (Marcu 13,3); iar Verhovnicul, dimpreună cu Teologul au
fost cei trimişi să gătească Pastile (Luca 22, 8).
36
Adică, atunci când suntem întemeiaţi întru adevărul celor grăite de noi.
37
în ediţia 1988 a Sfintei Scripturi, avem: „Şi suntem martori ai acestor cuvinte noi
şi Duhul Sfânt, pe Care Dumnezeu L-a dat celor ce îl ascultă" (Faptele Apostolilor 5,32).
468 Capitolul 21 SFÂNTUL TEOFILACT ARHIEPISCOPUL BULGARIEI

că «adevărate» grăiesc, şi nu fac har [hatâr, prielnicie] învăţătorului? Şi

dintru aceasta: că «multe» le-am lăsat [nescrise] - de u n d e este arătat
[adeverit] că n-am făcut har [hatâr, prielnicie]. Căci eu, cel care pe toate
cele d e ocară le-am pus în mijloc [le-am pomenit] şi nici aceasta nu am
ascuns-o, că pe El L-au numit şi fărădelege (Ioan 9,16; 19,18) şi înşelător
(Ioan 7, 12) şi îndrăcit (Ioan 10, 20), arătat [vădit] este că n - a m făcut har
[hatâr, prielnicie]. Căci, acela care face har [hatâr, prielnicie], săvârşeşte
[lucrurile] dimpotrivă: cele de ocară le lasă, iar, pe cele de slavă le aduce
în mijloc [le pomeneşte]".
Şi să n u te minunezi de zice: „«Cărţile cele ce s-ar fi scris» pentru lucrurile
lui Iisus «nu le-ar încăpea lumea»", ci, luând în minte [pricepând] puterea
cea nespusă [negrăită] a lui Dumnezeu-Cuvântul, cu credinţă primeşte ceea
ce s-a zis. Căci, precum nouă [ne este uşor] a grăi, aşa, Aceluia - însă mai
vârtos [cu prisosinţă], cu mult mai lesne - îi era a face cele ce le voia
Iar unii zic că, după obiceiul Scripturii, cu covârşire s-a grăit aceasta.
Şi obişnuieşte Scriptura a întrebuinţa vorbe [grăiri] cu covârşire, precum
este aceea: „Văzut-am cetăţi care ajungeau până la c e r " (Deuteronom 1, 38

28) şi: „Văzut-am b ă r b a ţ i şi eram înaintea lor ca nişte l ă c u s t e " (Numeri

39

13, 34) şi altele câte sunt de acest fel. Aşa şi aceasta: „N-ar putea încăpea
î n l u m e cărţile cele ce s-ar fi s c r i s " .
40

Iar unii [tâlcuitori] înţeleg [aici] „lume" pe cel care gândeşte cele lumeşti,
iar „lucrurile" făcute de Iisus, pe cele dumnezeieşti şi de taină ale Lui, cele
din l u m e a cea nevăzută şi cea văzută şi câte a făcut pentru rânduială cea
din vremile cele „mai de pe u r m ă " (Evrei 1,2; 1 Petru 1,20), care, pline fiind

38
în ediţia 1988 a Sfintei Scripturi, avem: „Fraţii noştri ne-au înfricoşat, spunân-
du-ne: Poporul acela e mai mare, mai mult şi mai puternic decât noi; cetăţile de acolo
sunt mari şi cu întărituri până la cer; şi am mai văzut acolo şi pe fiii lui Enac"
(Deuteronom 1, 28).
39
în ediţia 1988 a Sfintei Scripturi, avem: „Acolo am văzut noi şi uriaşi, pe fiii lui
Enac, din neamul uriaşilor; şi nouă ni se părea că suntem faţă de ei ca nişte lăcuste şi
tot aşa le păream şi noi lor" (Numeri 13, 34).
40
Cu adevărat, pentru mintea trupească şi lumească este de necuprins tainica lucrare
a dumnezeieştilor cuvinte. Spre adeverire, aşezăm la sfârşitul acestui volum mărturia
Vuieniei avute de monahul Teodosie din Mănăstirea Neamţ, în 20/21 decembrie 1797. Dintru această
tainică mărturisire, cititorul se vaputea încredinţa că sfintele cărţi cuprind într-însele cuvinte
pline de dumnezeiască putere. Intre „blestematele terfeloage de cărţi" - aşa cum numea
atunci diavolul cărţile Sfinţilor Părinţi, aflate în acea vreme în Sfânta Mănăstire a Neamţului
- se numără şi Tâlcuirea celor patru Evanghelii a Sfântului Teofilact. Tălmăcitorii Tâlcuirii -
Cuviosul Gherontie dimpreună cu Sfântul Grigorie Dascălul, care mai apoi a ajuns
mitropolit al Ţării Româneşti - isprăviseră traducerea ei încă din anul 1796.
TÂLCUIREA SFINTEI EVANGHELII DE LA IOAN Capitolul 21 469

de taine, omul cel lumesc nu le poate înţelege (1 Corinteni 2 , 1 4 - 1 6 ) ; p r e c u m

este şi aceea ce zice: „Multe a m a vă grăi vouă, dară n u le puteţi p u r t a "
(Ioan 16, 12). Dar noi să ne rugăm ca niciodată să n u v e n i m întru uitarea
„lucrurilor" şi cuvintelor Domnului, ci pururea să d e s c h i d e m „ c a r t e a "
aceasta a [ucenicului] celui iubit şi să cercăm comoara ceea ce se află în
41

minunile şi în graiurile lui Iisus. Ca să putem să n e curăţim p e noi şi prin

cuvânt şi prin viaţă şi să ne învrednicim şi de cele mai negrăite lucruri şi
taine în ziua descoperirii [lor], pe care, acum, „în l u m e " fiind, „nu l e p u t e m "
încăpea [„purta", cuprinde]. Şi să ne facem de săvârşit [desăvârşiţi] întru
însuşi Hristos, Carele ne-a iubit pe noi şi, prin iubitul Său ucenic, ne-a luminat
întru bogoslovia [de Dumnezeu cuvântarea] şi cunoştinţa Sa şi a Tatălui şi a
Sfântului Duh, Căruia fie-I slava în veci. „ A m i n " .

Sfârşit al tâlcuirii Sfântului Teofilact

la Evanghelia cea d e la
Ioan

Adică, să o „cercăm" prin osteneala, prin truda cea lăuntrică, întru evangheliceştile
41

porunci. .
470

•• Şapte întrebări despre Sfânta Treime

şi răspunsurile lor _ ... . .'
v

Pentru o mai amănunţită înţelegere a celor tâlcuite de Sfântul Teofilact la

loan 10, 37-38, aşezăm, în continuare, şapte întrebări despre Sfânta Treime,
precum şi răspunsurile lor, aşa cum sunt cunoscute în învăţătura de credinţă
a Bisericii noastre Ortodoxe . 1

Cele trei Persoane sau trei Ipostasuri pot fi înţelese ca trei Dumnezei?
Cele trei Persoane dumnezeieşti nu se înţeleg ca persoanele omeneşti, ci în
felul în care ne arată Mântuitorul în Evanghelia de la loan, când zice: „Eu şi Tatăl
M e u una s u n t e m " (loan 10, 30). „Legătura Tatălui cu Fiul şi a Fiului cu
Mângâietorul (Sfântul Duh) uneşte pe Cei Trei Unul cu Altul. Aceştia trei sunt
una, nu unul, după cuvântul: «Eu şi Tatăl M e u una suntem», una după unitatea
Fiinţei, nu după unitatea numărului" . Cele trei Ipostasuri, zice Sfântul Grigorie
2

Teologul, sunt o singură Dumnezeire şi „o singură fire în trei proprietăţi

înţelegătoare, desăvârşite, existând prin ele însele, deosebite în număr, dar nu
deosebite în Dumnezeire" . Acelaşi Sfânt Părinte explică felul unirii Ipostasurilor
3

astfel: „Se deosebesc fără să se împartă, ca să zic aşa, şi se unesc deosebit. Unul
în trei este Dumnezeirea şi trei fac una» . Nu sunt, deci, trei Dumnezei.
4

Care e legătura Ipostasurilor între ele?

Deşi mare taină, lucrul acesta a fost lămurit pe larg de Sfinţii Părinţi.
Sfântul Chirii al Alexandriei ne spune că firea dumnezeiască, simplă şi
necompusă e lărgită de însuşirile Ipostasurilor şi de deosebirile de Persoană
şi de nume. în fiecare Persoană se înţelege întreaga fire, împreună cu însuşirea
ei, adică împreună cu Ipostasul. Rămâne fiecare ceea ce este, având în sine şi
pe celelalte, prin unirea firească cu ele. Tatăl este în Fiul şi în Sfântul Duh. De
asemenea şi Fiul şi Sfântul Duh Se află în Tatăl, iar Tatăl, în ceilalţi doi . 5

Cele trei Ipostasuri voiesc şi lucrează separat sau la un loc?

Sfântul Ioan Damaschin spune că fiecare din cele trei Ipostasuri nu voieşte
şi nu lucrează aparte, separat şi deosebit, ci împreună . Sfânta Treime e o
6

1
Reproducem textul ce urmează după catehismul Credinţa Ortodoxă, Editura Mitropoliei
Moldovei şi Bucovinei, Iaşi, 1996, pp. 54-56.
2
Tertulian, Contra lui Praxeas, 25, Migne, R L., II, col. 188.
3
Sfântul Grigorie Teologul, Contra Arienilor şi despre sine, 16, Migne, P. G., XXXVI, col.
236 A.
4
Idem, La. Sfintele lumini (Bobotează), 11, Migne, P. G., XXXVI, col. 345 C. D.
5
Sfântul Chirii al Alexandriei, Despre Sfânta şi cea de o fiinţă Treime, 7, Migne, P.G., LXXV,
col. 1092.
6
Sfântul Ioan Damaschin, Despre două voinţe în Hristos, 8, Migne, P. G., XCV, col. 136. Vezi
şi pr. dr. Olimp N. Căciulă, Hristologia Sfântul Ioan Damaschin după Tratatul despre cele două voinţe
în Hristos, Bucureşti, 1938, p. 106.
 471

singură fire, o singură voinţă, o singură lucrare, o singură putere, o singură

autoritate, pentru că e o singură Dumnezeire . 7
. .
Ce au împreună şi ce au deosebit Persoanele Sfintei Treimi?
Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh au împreună însuşirea de a fi nefăcuţi şi Dum­
nezeirea. Fiul şi Sfântul Duh au împreună însuşirea că sunt din Tatăl. Tatăl
este nenăscut, Fiul este născut, Sfântul Duh este purces.
Prin ce Se deosebeşte mai de aproape Tatăl?
Tatăl este nenăscut. El nu primeşte existenţa de la nimeni, nu are cauză. El
e izvorul celorlalte două Persoane. Dumnezeu e Tată din veci. El nu este însă
Tată în felul omenesc. El n-a început să fie Tată în timp, după împlinirea vârstei,
odată cu apariţia puterii de a naşte, asemenea oamenilor şi celorlalte vieţuitoare.
Dumnezeu e Tată deodată cu veşnicia El e, deci, dintotdeauna Tată . 8

Prin ce Se deosebeşte mai de aproape Fiul?

Fiul este născut, este Unul-Născut, fiind împreună veşnic cu Tatăl şi de o
Fiinţă cu Acesta Fiul e Fiu dinaintea veacului şi de totdeauna. El n u Şi-a
început cândva existenţa, ci de când e Tatăl e şi Fiul. Şi când gândim la Tatăl,
gândim şi la Fiul. Fiul nu e creat, cum pretindea Arie, ci e născut din Tatăl,
dar nu printr-o naştere omenească, nici constrânsă, ci printr-una voită şi
firească. E o naştere necuprinsă de mintea omenească. Fiul şi Tatăl sunt una
ca Dumnezeire, ca fire, ca veşnicie, ca voinţă, ca lucrare, ca bunătate e t c , dar
Se deosebesc ca Ipostasuri: unul e născut, pe când celălalt e nenăscut; în această
privinţă, Tatăl este izvorul şi cauza Fiului. Fiul Se deosebeşte, apoi, şi de
Tatăl şi de Sfântul Duh, prin aceea că El Şi-a luat asupră-Şi lucrarea mântuirii.
Numele propriu al Fiului este „Cuvântul" (Ioan 1, 1). El Se numeşte şi
„înţelepciunea lui Dumnezeu. El e Cuvântul, Strălucirea şi Chipul Tatălui" 9

(1 Corinteni, 1,24; Evrei 1, 3).

Prin ce Se deosebeşte mai de aproape Duhul Sfânt?
Duhul Sfânt purcede din Tatăl, cum spune însuşi Mântuitorul: „Iar când
va veni Mângâietorul, pe Care Eu îl voi trimite vouă de la Tatăl, Duhul
Adevărului, Care de la Tatăl purcede, Acela va mărturisi despre M i n e "
(Ioan 15, 26). însuşirea Lui personală este de a fi purces din Tatăl şi de a Se
face cunoscut după Fiul şi împreună cu Acesta . El e sfinţenia însăşi şi prin
10

aceasta izvorul sfântului har, care desăvârşeşte opera Mântuitorului, după

înălţarea Sa la Cer: „Iar când va veni Acela, Duhul Adevărului, vă va călăuzi
pe voi la tot adevărul... Acela pe Mine Mă va slăvi, pentru că din al M e u va
lua şi va vesti vouă" (Ioan 16,13-14).

7
Sfântul Ioan Damaschin, Despre Sfânta Treime, 1, Migne, P. G., XCV, col. 9.
8
Sfântul Grigorie de Nissa, Contra lui Eunomie, 1, Migne, P. G., XLV, col. 369.
9
Sfântul Atanasie, Sfântul Vasile cel Mare şi alţii.
10
Sfântul Vasile cel Mare, Scrisoarea 38 (Cătrefratele său Grigorie), Migne, P. G., XXXII, col. 329.
472

(2)
Cuvântul Sfântului Simeon cel Nebun pentru Hristos, <•' >
despre Origen - >- - ••
1
-\ *
j

După ce Sfântul Simeon s-a despărţit de împreună nevoitorul său Ioan, şi

dintru dumnezeiască încredinţare a luat jugul nebuniei pentru Hristos şi a
venit în cetatea Emesei, a săvârşit multe semne rninunate. El vedea tainele
gândurilor inimilor omeneşti, iar acest lucru s-a adeverit în felul următor.
Aproape de cetatea Emesei era o mănăstire, în care, vorbind doi părinţi, făceau
cercetare despre Origen, anume: „De ce un înţelept ca acela a căzut în eres şi a
pierit?" Aşadar, unul zicea că înţelepciunea lui Origen nu era de la Dumnezeu,
ci din învăţătură şi din multa citire a cărţilor, iar celălalt zicea că este cu neputinţă
omului ca, fără darul lui Dumnezeu să vorbească şi să scrie unele ca acelea,
dintre care câteva şi până astăzi se primesc de cei dreptcredincioşi. Astfel,
certându-se ei mult şi neînţelegându-se, au zis unul altuia: „Se aude că pustia
Iordanului are mari sfinţi părinţi înţelepţiţi de Dumnezeu. Aşadar, să mergem
acolo, doar vom găsi pe unul ca acela ca să ne dezlege îndoiala noastră". Astfel,
sfătuindu-se ei, au mers mai întâi în Sfânta Cetate a Ierusalimului şi, după ce
s-au mchinat la Sfintele Locuri, s-au dus în pustiul Mării Moarte.
Acolo, după rânduială lui Dumnezeu Care n-a defăimat ostenelile lor,
au găsit pe Cuviosul Ioan, ce era prieten şi împreună pustnic cu Simeon; însă
acum, ajunsese şi Ioan în măsura cea desăvârşită a sfinţeniei şi avea darul
proorociei. Deci, văzând pe părinţii care veniseră la dânsul, a zis către dânşii:
„Bine aţi venit, voi, care aţi lăsat marea şi voiţi să scoateţi apă din iezerul cel
uscat". Deci, făcându-se între dânşii multă vorbire duhovnicească şi po-
menindu-se pricina cea despre Origen, Cuviosul Ioan a zis către cei ce veniseră:
„O, părinţilor, eu încă n-am luat de la Dumnezeu un dar ca acesta, ca să pot
socoti pe cele neştiute, dar să mergeţi la nebunul Simeon, cel din cetatea
voastră. Acela vă va spune vouă despre toate câte îl veţi întreba".
Iar ei, întorcându-se la locul lor, s-au dus în cetatea Emesei şi întrebau:
„Unde este Simeon, stareţul cel nebun?" Unii le-au răspuns, râzând: „Ce voiţi
să auziţi de la un nebun, care pe toţi îi sminteşte şi îi ocărăşte, iar, mai ales, pe
monahi îi dosădeşte?" Iar ei, neluînd în seamă acele cuvinte, îl căutau pe
bătrân şi l-au găsit în casa unui vânzător de legume, zăcând pe bob şi mâncând
din acela ca un urs. Atunci, unul dintr-înşii, smintindu-se, a zis singur întru
sine, râzând: „Cu adevărat, mare înţelept am venit să vedem! Mult ne va
învăţa acesta!" Apoi, apropiindu-se de dânsul, a zis: „Binecuvintează, pă­
rinte!" Iar Sfântul Simeon, uitându-se la dânşii cu mânie, le-a zis: „Rău aţi

1
Cf. Vieţile Sfinţilor pe iulie, ziua a douăzeci şi una, ediţia a IlI-a, Mănăstirea Sihăstria,
2006, pp. 445^46.
 473

venit şi cel ce v-a trimis pe voi la mine este nebun!" Apoi, sculându-se, a lovit
tare peste obraz pe cel ce se smintise şi i-a zis: „Pentru ce huleşti bobul? El
este înmuiat de patruzeci de zile. Origen n-a mâncat din acesta şi, intrând în
mare, n-a putut să iasă dintr-însa, ci s-a înecat în adânc! Duceţi-vă d e aici!
Duceţi-vă, că veţi fi bătuţi!" Iar ei s-au dus, m i n u n â n d u - s e de mai î n a i n -
te-vederea stareţului; căci mai înainte de întrebarea lor despre Origen, el le-a
răspuns, pomenind de cel ce i-a trimis la dânsul şi vădind gândul inimii lor.
Dar nu puteau să spună la nimeni nimic de dânsul. Iar, pentru că a zis despre
bob - că este muiat de patruzeci de zile - însemna că a petrecut atâtea zile
fără de hrană, precum mai pe urmă singur i-a spus aceasta prietenului său,
diaconul Ioan.

(3) " ] ~ ' ; :

" '
Videnia avută de monahul Teodosie din Mănăstirea Neamţ 1

în 20121 decembrie 1797 —

Dintru această tainică mărturisire - consemnată în scris de ucenicii paisieni - cititorul se

va putea încredinţa că sfintele cărţi cuprind într-însele cuvinte pline de dumnezeiască putere.
Intre „blestematele terfeloage de cărţi" - aşa cum numea atunci diavolul cărţile Sfinţilor Părinţi,
aflate în acea vreme în Sfânta Mănăstire a Neamţului - se numără şi Tâlcuirea celor patru
Evanghelii a Sfântului Teofilact. Tălmăcitorii Tâlcuirii - Cuviosul Gherontie dimpreună cu
Sfântul Grigorie Dascălul, care mai apoi a ajuns mitropolit al Ţării Româneşti - isprăviseră
traducerea ei încă din anul 1796.

în al treilea an al stăreţiei ieromonahului Sofronie s-a întâmplat Părintelui

2

Teodosie acest fel de videnie: într-o zi, după ce a ieşit de la cântarea Utreniei,
s-a culcat să se odihnească puţin. Şi iată că i s-a părut cum că a ieşit afară p e
poarta mănăstirii şi a stat înaintea porţii. Iar monahul era îmbrăcat cu rasa ş i
cu camilafca pe cap şi cu cârjuliţa [toiagul] în m â n ă , o m dintre bătrânii c e i
vechi ai stareţului Paisie, procopsit şi învăţat întru multe limbi. Şi, ridicându-şi
ochii săi în sus, a văzut un trup înalt şi foarte înfricoşător la vedere, care e r a
îmbrăcat cu haine nemţeşti, precum sunt căpitanii de oaste. Barba lui e r a
împletită din şerpi vii, care cu capetele închipuiau pietre scumpe, obrazul
lui, negru cu totul, nasul mare şi nările foarte largi; cu ochii scapără foc c a

1
Cf. Viaţa Cuviosului Paisie de la Neamţ (după manuscrisul nr.154 din Biblioteca Mănăstirii Neamţ),
ediţie îngrijită de diac. Ioan Ivan, ed. Trinitas, Iaşi, 1997, pp. 112-116. Redăm aici numai partea
videniei care face referire la sfintele cărţi şi la puterea lor; celelalte descoperiri - care se referă la
stricarea rânduielilor de la Neamţ - cititorul le poate găsi în volumul menţionat mai sus.
2
Cuviosul Paisie Velicicovski a trecut la Domnul în 15 noiembrie 1794, iar ieromonahul
Sofronie a fost cel care a luat jugul stăreţiei obştii de Ia Neamţ. Videnia părintelui Teodosie s-a
petrecut la trei ani după moartea Sfântului Paisie şi suntem încredinţaţi că iconomia acestor
descoperiri s-a lucrat pentru rugăciunile Marelui Stareţ, spre întărirea întru statornicie şi
nevoinţă a ucenicilor şi obştii pe care o călăuzise.
474

fulgerul şi erau însângeraţi, dinţii lui erau de oţel şi din nasul lui ieşea fum
puturos, ca de pucioasă (după cum scrie la Iov), iar urechile îi erau lungi şi
ascuţite ca de măgar. Ceafa lui era bătută ca fierul, umerii lui, asemenea unei
nicovale de oţel, iar în cap avea patru coarne de capră: două înainte, strâmbe
şi două înapoi. Mâinile lui erau ca nişte balauri şi fiecare deget al mâinii lui,
cap de şarpe. Haina lui era piele de aspidă, iar brâul său era un şarpe ca şi cei
din India. Avea şi coadă, ca de vasilisc, ascuţită în vârf şi încârligată în sus, ca
şi a caprei. Iar picioarele lui erau drepte, cu ciubote verzi de aspidă, potcovite
cu fier, în chipul unghiilor leului. Baston avea un şarpe viu pe care, ţinându-1
de cap, se rezema într-însul. Sabia lui - paloş lung de văpaie, cu două
ascuţişuri; era legat la brâu, iar tronul diavolului era un tigru. împrejurul lui,
cu mare frică stându-i înainte, era o mulţime de ofiţeri şi de obşte, toţi fiind la
fel de urâţi şi de scârnavi ca şi acela.
Deci, apropiindu-se, monahul i-a zis: „Cine eşti tu?!" Iar el a răspuns:
„Voievod sunt, o, călugăre!" Iarăşi i-a zis monahul: „Moschicesc [rusesc] sau
nemţesc?!" El a zis: „Eu nu sunt o m " . Monahul i-a zis: „Dar ce eşti tu?" A
răspuns: „Eu sunt al doilea după cel pe care voi îl numiţi Satana şi sunt
orânduit arhistrateg peste ostile lui". Iarăşi i-a zis monahul: „Apoi ce cauţi
aici?!" El a răspuns: „Am oştire aici la voi". Monahul i-a zis: „Aici nu este nici
război, nici oaste". Urâtul i-a zis: „Cum zici că nu sunt?! Dar călugării ce
sunt? Căci ei ne dau nouă război şi noi, lor!" Iarăşi a zis monahul: „Dar ce
mulţime de oaste ai tu aici, cu tine?" El a răspuns: „60.000!" Monahul l-a
întrebat: „Dar, pentru ce sunt atâţia? Fiindcă aicea nici 300 de călugări nu
sunt!" El a zis: „Nu te mira, o, călugăre! Că, unde sunt ostaşi tari, acolo
împăratul trimite mai multe oşti. Priveşte la împăraţii lumii. Ce a făcut Darius
împăratul perşilor când era în război cu Alexandru Macedon? I-a trimis un
sac de mac, zicându-i: De vei putea număra mulţimea seminţelor macului,
vei putea număra şi ostile mele! Iar, Alexandru i-a răspuns: Macul este dulce
şi bun când e mâncat. Apoi i-a trimis şi Alexandru Macedon o traistă de piper,
zicând: Aşa sunt ostile mele!" Atunci, monahul s-a mirat auzind unele ca
acestea, dar urâtul a zis: „Ce te miri, o, călugăre! Aceste mii de oşteni totdeauna
şed aici, iar, în vreme de nevoie, înmiit mai multe oşti aducem la război. însă,
mai pe scurt, să-ţi spun adevărul, o!, călugăre, eu încă de la Sfântul Munte al
Athosului, de când şedea Stareţul Paisie în Mănăstirea Pantocratorului, la
Chiliile Sfântului Constantin, de atunci sunt rânduit ca să-i dau război, în
toată viaţa lui". Şi, apoi, a început a se lăuda, pe rând, diavolul pentru toate
necazurile p e care i le-a pricinuit Stareţului în Sfântul Munte Athos, în
Moldova la Mănăstirea Dragomirna, la Mănăstirea Secului şi în Mănăstirea
Neamţului, unde a zis că numai doi draci a găsit. însă monahul l-a mai întrebat:
„Dar, acum, ai mulţi oşteni cu tine?!" Urâtul a răspuns: „Aicea, în Neamţ, am
 475

zece mii". Monahul i-a zis: „Dar îngeri nu sunt aicea?!" Urâtul a răspuns:
„Cum să nu fie? Fiecare călugăr are câte un înger, iar cei ce îl ascultă pe Iisus
au încă şi mai mulţi împrejurul lor". Monahul i-a zis: „Apoi îngerii n u pot
nimic împotriva voastră?!" Răspuns-a urâtul: „Să-ţi spun, o!, călugăre! Atâta
putere are un înger, încât pe tatăl nostru, Satana, îl goneşte cu toate ostile lui,
încât nici nu pot a privi înapoi. Dar când se petrece aceasta? N u m a i atunci
când îl ascultă călugărul pe Iisus, şi împlineşte poruncile lui D u m n e z e u ! "
[...] Aşa vorbind ei, părintele Teodosie a văzut în depărtare alţi doi draci pe
nume Savracachie şi Lostruţion, la fel de urâţi şi de scârnavi. Savracachie
mergea spre Târgu Neamţ, fiind trimis acolo de voievodul dracilor, iar
căpitanul Lostruţion venea la Mănăstirea Neamţ fiind trimis de însuşi Satana.
Atunci, Savracachie i-a spus căpeteniei Lostruţion să se înfăţişeze voievodului
său Zaraf ie [Zarafie era cel care vorbea cu monahul Teodosie]. Lostruţion s-a
înfăţişat înaintea voievodului Zarafie, iar acesta, iuţindu-se în cuvânt, i-a zis:
„Cei ai venit tu, băi?!" Căpitanul a răspuns: „Stăpânul m-a trimis". Cneazul
a zis: „La ce?! La ce?! La ce te-a trimis?!" El a răspuns: „Un călugăr s-a aşternut
cu faţa la pământ şi cu lacrimi îl roagă pe Dumnezeu ca să n e dea pierzării, şi
prin aceasta a ars inima stăpânului". Iar cneazul îndată i-a zis: „Dar aicea
este treaba mea". EI a răspuns: „Nu ştiu, stăpânul m-a trimis". Cneazul i-a
zis: „Du-te, băi!" Şi ducându-se, îndată a şi început a scutura chilia călugărului
care se ruga. Dar, deîndată, asupra drăceştii căpetenii Lostruţion a fost trimis
un fulger din Cer şi a început a-1 trânti pe diavol şi a-1 străpunge cu foc,
tăvălindu-1 la pământ. Iar el striga: „Vai! Vai! M-a ars!" Şi aşa; tăvălindu-se, a
fugit la cneazul Zarafie. Iar acesta i-a zis lui: „Vai de capul tău mişelule! Acum,
cu ce obraz te vei înfăţişa înaintea stăpânului?!" Atunci, Părintele Teodosie a
râs de neputinţa dracului. Iar voievodul dracilor i-a zis deîndată: „O! călugăre,
pentru ce râzi şi zici că mulţi sunt ostaşii mei? Că, măcar de ţi se şi pare că
sunt mulţi, însă nu toţi sunt iscusiţi la treburi!" Monahul l-a întrebat: „Pentru
ce mai şezi aicea?!" El a răspuns: „O, călugăre! îţi voi spune pe rând: după ce
a murit Stareţul Paisie, cel înfricoşător nouă, şi ajutor vouă şi m a r e la
Dumnezeu, îndată a trimis stăpânul meu, Satana şi, luând 30.000, au mai
rămas numai 30.000 aicea. Apoi, în locul lui Paisie, ajungând stareţ Sofronie
şi, din fire fiind milostiv, a primit tot felul de oameni, până şi copii mici, să
petreacă împreună cu călugării în Mănăstire. Pentru acest lucru şi în cărţile
voastre scrie, zicând că pe copii nu-i aduce Dumnezeu în Mănăstire, ci Satana;
şi, tot în ale voastre cărţi, se scrie că unde este vin mult, şi unde sunt copii, nu
este trebuinţă de S a t a n a Deci, a mai ridicat stăpânul încă 10.000 şi au rămas
numai 20.000. Apoi, fiindcă au început a aduce vin mult în Mănăstire, a mai
ridicat stăpânul 10.000, iar eu am rămas numai cu 10.000". Atunci, monahul
i-a zis cneazului: „Aici unde sunt rânduiţi?!" Cneazul i-a răspuns: „înăuntru,.
476

în Mănăstire, 8.000; iar pe la chiliile cele de afară, 2.000". Iarăşi a zis monahul:
„Dar la Schiturile Mănăstirii câţi sunt?" El a zis: „La Vovidenia 200, iar la
Pocrov, 300". Monahul i-a zis: „Dar pentru ce, la Pocrov sunt mai mulţi, iar la
Vovidenia, mai puţini?" Urâtul a răspuns: „La Pocrov, totdeauna se roagă lui
Dumnezeu şi este loc dosit şi fără de sminteală, iar la Vovidenia, vin mireni
cu femei şi copii". Monahul i-a zis: „Dar cu cei din ascultările cele din afară,
câţi draci umblă?" Urâtul a răspuns: „Nici unul!" Monahul i-a zis: „Din ce
p r i c i n ă ? " Urâtul i-a răspuns: „Cei ce umblă în voile lor, singuri cad în
prăpăstiile răutăţilor şi a poftelor celor rele şi nu ne sârguim să luăm aminte
la ei, căci ei înşişi se pierd şi se aruncă în unghiile noastre. Iar de cei care, cu
ascultare dreaptă şi cu frica lui Dumnezeu umblă, nicidecum nu putem să ne
atingem de dânşii, pentru că îi păzeşte Hristos al vostru". Acestea, toate,
auzindu-le monahul de la acel voievod drăcesc, l-a mai întrebat: „Dar acum,
de ce mai şezi aici? Căci toate se fac după voia ta: Stareţul Paisie a murit,
vinul se aduce din destul, copii se primesc, femei vin în Mănăstire, aşadar, de
ce mai zăboveşti?" Atunci, urâtul diavol, oftând greu, a zis: „Ah! Blestematele
terfeloage de cărţi, arde-le-ar focul! Pentru acelea mai şedem, că Stareţul şi-a
întrarmat ucenicii cu cele mai tari arme. Iar acum, din această pricină, nu
putem a ne duce. însă, degrabă, şi de acelea mă voi izbăvi, căci le vor răpune
şi după aceea mă voi odihni!" Apoi, iarăşi a zis monahul: „Cum de mi-ai
spus aceste taine ale tale?!" Iar el a răspuns: „Cum pot să nu-ţi spun? Măcar
că, foarte fără de voie îmi este, însă Dumnezeu mă sileşte. Au, nu vezi pe
îngerul lui Dumnezeu că şade deasupra capului m e u ? ! " Iar monahul,
ridicându-şi ochii, îndată l-a văzut pe Arhanghelul Mihail, mai mult decât
soarele strălucind, iar toiagul Arhanghelului era înfipt în grumajii urâtului.
Dar monahul, când l-a văzut pe Arhanghel, îndată a căzut la pământ şi a zis:
„Pier, Doamne!" Iar Arhanghelul i-a zis: „Nu te teme, că nu vei pieri". Apoi,
sculându-se monahul de la pământ, i-a zis îngerul Domnului. „Vezi, smerite
călugăre, ce vrăjmaşi cumpliţi şi neadormiţi aveţi asupra voastră? însă să vă
întăriţi întru Domnul şi întru puterea tăriei Lui şi să vă siliţi din tot sufletul
spre poruncile Lui, că Dumnezeu cu voi este". Acestea zicându-le îngerul,
s-a atins cu toiagul cel de foc pe care îl ţinea în mână de grumajii urâtului şi,
îndată s-a prefăcut, asemenea unui fum şi asemenea unei ape împuţite şi,
făcându-se nevăzut, a intrat în pământ, mistuindu-se cu toate ostile lui. Iar
îngerul, cu multă slavă şi bucurie s-a înălţat la Ceruri. Apoi, bietul călugăr,
căzând la pământ uimit şi înspăimântat, cu amar plângea şi, aşa plângând,
s-a trezit. După aceea a stat două zile şi două nopţi nemâncând nici bând
nimic ci, plin de multă mâhnire. După aceea, a treia zi adormind puţin, i-a zis
oareşcine: „Pentru ce te mâhneşti? Scoală-te şi mergi, de le spune acestea
fraţilor tăi, ca să le scrie spre folos, întărindu-se întru Dumnezeu şi păzind
poruncile Sale".
I
477

A R M O N I A C E L O R PATRU E V A N G H E L I I

I. Naşterea şi pruncia Domnului Hristos

Mărturii / fapte / cuvântări / pilde Matei Marcu Luca Ioan

Dumnezeirea şi întruparea Cuvântului - - - 1,1-5,9-18
Genealogia Mântuitorului 1,1-17 - 3, 23-38 -
Arhanghelul Gavriil vesteşte naşterea - 1, 5-25
Sfântului Ioan Botezătorul
- -
Fecioara Măria - logodnica lui Iosif 1, 27 -
Bunavestire a întrupării Domnului
1,18-19
- 1, 26-38
Vizita Fecioarei Măria la Elisabeta
- - 1, 39-56
-
întoarcerea Fecioarei în Nazaret
- - -
- - 1, 56 -
Visul lui Iosif şi plinirea celor vestite -
Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul
1, 20-25
- -
1, 57-80
Naşterea Domnului Iisus
- - 2,1-7
-
Păstorii se închină Pruncului
1, 25 - 2, 8-20
-
Tăierea împrejur a Domnului
- - 2,21
-
Aducerea Pruncului Hristos la templu
- - 2, 22-24
-
întâmpinarea Domnului de către Drep­
- - 2, 25-35
-—
tul Simeon
- -
Vestirea Proorociţei Ana pentru Prunc - - 2, 36-38 -
Magii se închină şi Ii aduc daruri lui 2,1-12 » -
Hristos
- -
Fuga în Egipt 2,13-15 - - -
Uciderea pruncilor din porunca lui Irod 2,16-18 - - -
întoarcerea în N'azaret 2,19-23 - 2, 39 -
Despre pruncia Domnului Hristos - - 2,40 -
La 12 ani. Pruncul Iisus vorbeşte cu în­ - - 2, 41-50
văţaţii în templu -
Despre tinereţea Mântuitorului - - 2, 51-52 -
II. De la propovăduirea lui Ioan Botezătorul până la primul Paşte

Propovăduirea lui Ioan Botezătorul 3,1-12 1,1-8 3,1-20 1,6-8

Botezarea noroadelor de către Ioan
Prima mărturisire a Botezătorului pentru
3, 5-6
3,11-12
1,5
1,7-8
3,7
3,15-18
-
1,19-28
Hristos Domnul
Botezarea Domnului Iisus de Ioan 3,13-17 1, 9-11 3, 21-23
-
întreita ispitire a Mântuitorului 4,1-11 1,12-13 4,1-13
-
Ioan Botezătorul face a doua mărturi­
sire pentru Hristos Domnul - - - 1, 29-34

Chemarea primilor Apostoli

- - - 1, 35-51
Prima minune săvârşită de Domnul la
nunta din Cana - - - 2,1-11

Călătoria în Capernaum - - - 2,12

478 ARMONIA CELOR

Mărturii / fapte / cuvântări 1 pilde Matei Marcu Luca Ioan

Primul Paşte şi cea dintâi curăţire a - 2,13-23
templului din Ierusalim
- —

Mântuitorul cunoaşte ce este în om - - - 2,24-25

Convorbirea Domnului cu Nicodim - - - 3,1-21

III. De la cel dintâi până la al doilea Paşte

Ucenicii Domnul botează în Iudeea - - - 3,22

Cea din urmă mărturisire a lui Ioan Bo­ - - - 3,23-36
tezătorul pentru Hristos
întemniţarea Inaintemergătorului 4,12 1,14 (3,19-20) -
Călătoria Domnului în Samaria şi întâl­ - - 4,1-42
nirea de la fântâna lui Iacov
-
Convorbirea Domnului cu femeia sa­ - - - 4, 4-26
marineancă
Apa vieţii - - - 4,13-15
Rugăciunea în duh şi în adevăr - - - 4,21-24
Adevărata mâncare a Mântuitorului şi - - - 4,27-38
cuvântul despre seceriş
Samarinenii cred în Hristos - - - 4,39-42
Domnul propovăduieşte în Galileea - 1,14-15 4,14-15 4,43
Mântuitorul predică în Nazaret - - 4,16-30 -
întoarcerea în Cana Galileii - - - 4, 43-46
Mântuitorul îl vindecă pe fiul slujba­ - - - 4,46-54
şului împărătesc
4,31-32 -
Domnul dă învăţătură în Capernaum 4,13-17
-
Chemarea lui Andrei, Petru, Iacov şi 4,18-22 1,16-20 5,1-11 -
Ioan
Vindecarea îndrăcitului în sinagoga din - 1,21-28 4,33-37 -
Capernaum
Vindecarea soacrei lui Petru 8,14-15 1, 29-31 4,38-39 -
Vindecarea multor bolnavi 8,16-17 1,32-34 4,40-41 -
Domnul Se retrage în singurătate, iar - 1,35-38 4, 42 -
ucenicii vin să Ii vorbească
înconjurul Galileii - 1,38 4,43 -
Mântuitorul binevesteşte în sinago­ 4,23 1,39 4,44 -
gile Galileii
Domnul propovăduieşte din corabia - - 5,1-3 -
lui Petru
Pescuirea minunată - - 5,4-11 -
Vindecarea leprosului 8,1-4 1,40-45 5,12-15 -
Domnul Se retrage în singurătate pentru - 1, 45 5,16 -
rugăciune
Vindecarea slăbănogului slobozit prin
acoperiş
9,1-8 2,1-12 5,17-26 -
Chemarea lui Matei-Levi şi răspunsul 9,9-17 2,13-22 5, 27-39 -
dat fariseilor şi cărturarilor
PATRU EVANGHELII 479

Mărturii / fapte 1 cuvântări j pilde Matei Marcu Luca Ioan

Domnul urcă la Ierusalim pentru praznic - - - 5,1
5,2-15
Vindecarea în zi de sâmbătă a slăbă­
nogului de la scăldătoarea Vitezda
- -
Cuvânt către iudei pentru vindecarea 5,16-47
în zi de sâmbătă şi cele ale Fiului Iui
Dumnezeu '
Ucenicii smulg spice din holde în zi 12,1-8 2, 23-28 6,1-5 —

de sâmbătă
Vindecarea omului cu mâna uscată 12, 9-14 3,1-6 6,6-11
Mântuitorul pleacă dimpreună cu uce­ 12,15-21 3,7 —
nicii înspre mare
Mulţimile 11 urmează pe Domnul spre 4, 24-25
a fi tămăduiţi bolnavii
3, 7-12
-
6,12
Domnul Iisus Se retrage în singurătate
pentru rugăciune
- -
Alegerea şi chemarea celor doispre­ 10,1-4 3,13-19 6,13-16
zece Apostoli
Predica de pe Munte cap. 5-7 - 6,17-49
7,1-10
Vindecarea slugii sutaşului 8,5-13
- 7,11-17
-
învierea fiului văduvei din Nain
- - 7,18-20
-
Trimişii înaintemergătorului Ioan 11,2-3
- 7,21-35
-
Mărturisirea Domnului Hristos despre
Ioan Botezătorul
11,4-19
- —

Mustrarea Horazinului, Betsaidei şi

Capernaumului
11, 20-24
- — —

Domnul Hristos mulţumeşte Tatălui şi 11,25-30

îi cheamă la Sine pe toţi cei osteniţi şi
împovăraţi
Mântuitorul vine în casa fariseului 7,36-50
Simon, iar o femeie plânge şi unge
cu mir picioarele Sale
7,40-43
Pilda celor doi datornici care au fost
iertaţi
- -
Drumul prin Galileea cu cei doispre­ 8,1-3
zece Apostoli şi femeile ce slujeau
Domnului
Vindecarea unui îndrăcit orb şi mut 12, 22-23 3, 20-22
3, 22-30
- -
Hula fariseilor împotriva Duhului Sfânt
Fariseii şi cărturarii cer semn din cer -
12, 24-37
12, 38-42 8,11-13
-
11,16,29-32
-
—

semnul lui Iona

11,24-26
Lucrarea duhului necurat
Domnul este întrerupt din cuvântare
12, 43-45
12,46-50
-
3, 31-35 8,19-21
-
—

de către rudele Sale - răspunsul Său

4, 3-20 8, 5-17
Pilda semănătorului şi tâlcuirea ei
Pilda neghinei şi tâlcuirea ei
13,3-9,18-23
13,24-30, 4,26-29 —
-
36-43
4,30-32
Pilda seminţei de muştar 13,31-32
-
13,20-21
-
Pilda aluatului 13,33
-
480 A R M O N I A CELOR

Mărturii / fapte / cuvântări/pilde Matei Marcu Luca

Cuvântarea Domnului în pilde 13,34-35 4,33-34 - -
Pilda făcliei puse în sfeşnic - 4,21-23 8,16-17 -
Pilda comorii din ţarină 13,44 -
- -
Pilda mărgăritarului 13,45-46 - - -
Pilda năvodului 13, 47-50 - - -
Mântuitorul întreabă dacă au fost în­ 13, 51-53 - - -
ţelese pildele
Domnul porunceşte ucenicilor să trea­ 8,18 4,5 8,22 -
că de cealaltă parte a mării
Mântuitorul linişteşte furtuna pe mare 8,23-27 4, 36-41 8,23-25 -
Tămăduirea îndrăciţilor ghergheseni 8, 28-34 5,1-20 8, 26-39 -
5,21 8, 40
Domnul vine cu corabia în Capernaum
Mirele e dimpreună cu fiii nunţii
9,1
9,15 2,19-20 5,34-35
-
3,29
Petic nou la haină veche şi vin nou în 9,16-17 2,21-22 5, 36-39 -
burdufuri vechi
Vindecarea femeii cu scurgere de sânge 9,20-22 5,25-34 8,43-48 -
învierea fiicei lui lair 9,18-26 5, 22-43 8,41-56 -
Tămăduirea a doi oameni orbi 9, 27-31 - - -
Izbăvirea îndrăcitului mut 9,32-34 - - -
6,1-6 -
Neprimirea Domnului în Nazaret
Trimiterea Apostolilor
13, 54-58
9, 35 -11,1 6,7-13 9,1-6 --
Moartea Botezătorului Ioan 14,1-12 6,14-29 9,7-9 -
întoarcerea celor doisprezece 14,13 6,30-32 9,10 6,1
Iisus învaţă mulţimile şi vindecă bol­ 14,14 6,33-34 9,11 6,2
navii lor
Saturarea celor cinci mii de oameni 14,15-21 6,35-44 9,12-17 6,3-14
Mântuitorul Se roagă în singurătate 14, 22-23 6, 45-47 - 6,15
Mersul pe apă al Domnului 14, 24-27 6, 48-52 - 6,16-21
îndrăzneala şi cufundarea lui Petru în 14,28-33 - - -
valuri
Tămăduiri săvârşite în Ghenizaret 14, 34-36 6, 53-56 - -
Cuvântarea despre Pâinea Vieţii Care - - 6, 22-71;
S-a pogorât din Cer 7,1

IV. De la cel de-al doilea până la al treilea Paşte

îndârjirea fariseilor şi cărturarilor pentru 15,1-2 7,1-5 -

călcarea datinii bătrânilor
Călcarea poruncii iui Dumnezeu şi care 15,3-20 7, 6-23 - -
sunt cele care îl spurcă pe om
Vindecarea fiicei femeii cananeence 15,21-28 7, 24-30 - -
Tămăduirea celui ce era surd şi gângav - 7, 31-37 -
însănătoşirea mai multor bolnavi 15,29-31 - - -
Saturarea celor patru mii de oameni 15,32-39 8,1-10 - -
Fariseii cer Domnului semn 16,1-4 8,11-13 - -
Semnele plinirii vremii şi ferirea de alu­ 16, 5-12 8,13-21
atul fariseilor
PATRU E V A N G H E L I I 481

Mărturii / fapte/cuvântări/pilde Matei Marcu Luca Ioan

Arhiereii şi fariseii trimit slujitori ca 7,32-36
sâ-L prindă pe Domnul
- - —

7,37
Cea din urmă zi a praznicului
„Râuri de apă vie"
- - - 7,37-39
- - - 7,40-44
Mulţimea se dezbină pentru Hristos - - -
7,45-49
Arhiereii şi fariseii întreabă slujitorii
de ce nu L-au adus pe Iisus
- t- — —

7,50-53
Judecata lui Nicodim şi răspunsul fa­
riseilor - - —

Domnul merge la Muntele Măslinilor - - - 8,1

8,2
Mântuitorul vine şi învaţă dimineaţa
în templu
- - -
8,3-11
Domnul o izbăveşte pe femeia desfrâ­
nată
- - -
In templu, Domnul mărturiseşte că El
este „Lumina lumii"
- - - 8,12-20

8, 21-30
Fiul va merge la Tatăl - . - - 8, 31-59
Fiii diavolului nu pot fi fiii lui Avraam - - - 8, 59
Domnul părăseşte templul
- - - 9,1-7
Vindecarea orbului din naştere - - - 9,8-12
Vecinii îl întreabă pe cel vindecat cum
s-a tămăduit
- - -
9,13-34
Fariseii îl iau la întrebări pe cel tămă­
duit şi pe părinţii Iui
- - -
9,35-39
Iisus îl găseşte pe cel vindecat şi îi
arată că EI este Fiul lui Dumnezeu
- - -
9,40-41
întrebarea şi vădirea fariseilor de orbire - - -
Pilda celui ce intră pe uşă în staul 10,1-6
- - -
Hristos e „uşa oilor" 10, 7-10
- - -
Hristos e „păstorul cel bun"
- - - 10,11-18
10,19-21
Din nou se face dezbinare pentru cuvin­
tele Iui Iisus
- - -
Trimiterea celor şaptezeci 10,1-16
întoarcerea celor şaptezeci
- - -
Bucuria Mântuitorului Hristos
- - 10,17-20
10,21-22
-
Binecuvântarea ucenicilor Domnului
- -
10,23-24
-
- - -
Ispitirea făcută de învăţătorul de Lege
pentru cea mai mare poruncă
- - 10,25-28 —

Pilda bunului samarinean 10, 29-37

Primirea Domnului în casa Martei şi a
- -
10,38-42
-—
Măriei - -
Domnul îşi învaţă ucenicii să se roage - - 11,1-13 -
Vindecarea mutului îndrăcit şi hula
împotriva Mântuitorului
- - 11,14-16 —

Dezbinarea şi lucrarea dracilor

Binecuvântarea Maicii Domnului de
- - 11,17-26
-—
către o femeie din mulţime
- - 11,27-28
482 A R M O N I A CELOR

Mărturii / fapte /cuvântări / pilde Matei Marcu Luca loan

Arhiereii şi fariseii trimit slujitori ca — — — 7,32-36
să-L prindă pe Domnul
Cea din urmă zi a praznicului - - - 7,37
„Râuri de apă vie" - - - 7,37-39
Mulţimea se dezbină pentru Hristos - - 7, 40-44
Arhiereii şi fariseii întreabă slujitorii
-
- — 7, 45-49
de ce nu L-au adus pe Iisus
Judecata lui Nicodim şi răspunsul fa­ - — 7, 50-53
riseilor
Domnul merge la Muntele Măslinilor - - - 8,1
Mântuitorul vine şi învaţă dimineaţa - — - 8,2
în templu
Domnul o izbăveşte pe femeia desfrâ­ - - - 8, 3-11
nată
In templu, Domnul mărturiseşte că El - - - 8,12-20
este „Lumina lumii"
Fiul va merge la Tatăl - - - 8, 21-30
Fiii diavolului nu pot fi fiii lui Avraam - - 8, 31-59
Domnul părăseşte templul
-
- - - 8,59
Vindecarea orbului din naştere - - - 9,1-7
Vecinii îl întreabă pe cel vindecat cum - - - 9, 8-12
s-a tămăduit
Fariseii îl iau la întrebări pe cel tămă­ - — - 9,13-34
duit şi pe părinţii lui
Iisus îl găseşte pe cel vindecat şi îi - - - 9,35-39
arată că El este Fiul lui Dumnezeu
întrebarea şi vădirea fariseilor de orbire - - - 9,40-41
Pilda celui ce intră pe uşă în staul - - - 10,1-6
Hristos e „uşa oilor" - - - 10,7-10
Hristos e „păstorul cel bun" - - - 10,11-18
Din nou se face dezbinare pentru cuvin­ - - - 10,19-21
tele lui Iisus
Trimiterea celor şaptezeci - - 10,1-16
-
întoarcerea celor şaptezeci - - 10,17-20 -
Bucuria Mântuitorului Hristos - - 10, 21-22 -
Binecuvântarea ucenicilor Domnului - - 10, 23-24 -
Ispitirea făcută de învăţătorul de Lege - - 10,25-28
-
pentru cea mai mare poruncă
Pilda bunului samarinean - - 10,29-37 -
Primirea Domnului în casa Martei şi a - - 10,38-42 -
Măriei
Domnul îşi învaţă ucenicii să se roage - - 11,1-13 -
Vindecarea mutului îndrăcit şi hula - - 11,14-16 -
împotriva Mântuitorului
Dezbinarea şi lucrarea dracilor - - 11,17-26 -
Binecuvântarea Maicii Domnului de - - 11,27-28 -
către o femeie din mulţime
PATRU E V A N G H E L I I 483

Mărturii / fapte / cuvântări / pilde Matei Marcu Luca Ioan

Semnul lui Iona şi căinţa ninivitenilor - - 11,29-32 -
Luminătorul trupului - - 11,33-36 -—
Domnul prânzeşte la un fariseu, fără - - 11,37-38
să îşi spele mâinile
Mântuitorul îi mustră pe farisei - - 11,39-44 -
Mustrarea învăţătorilor de Lege - - 11,45-52 -—
Ura cărturarilor şi a fariseilor faţă de - - 11, 53-54
Hristos
Domnul învaţă că toate cele lăuntrice - - 12,1-3 —
vor fi vădite
De Cine să ne temem?
Mărturisirea sau lepădarea de Fiul lui
- - 12,4-7
12,8-12
-—
Dumnezeu
- -
Păzirea de lăcomie - - 12,13-15 -
Pilda bogatului căruia i-a rodit ţarina - - 12,16-21 -— -
„Viaţa este mai mult decât hrana" şi - - 12, 22-30
Dumnezeu poartă grijă de toate
Căutarea împărăţiei Cerurilor şi îmbo­ - 12, 31-34
găţirea în Dumnezeu
- —

îndemn la priveghere - - 12,35 -

Pilda slugilor care îşi aşteaptă stăpâ­
nul priveghind
- - 12, 36-40 -
Pilda iconomului credincios - - 12,41-48 -
„Foc am venit să arunc pe pământ" - - 12, 49-50 -
Dezbinarea cea pentru Hristos - - 12, 51-53 -
Judecarea vremurilor după semnele lor - - 12, 54-57 -
împăcarea cu pârâşul pe cale - - 12, 58-59 -
Galileenii ucişi de Irod - - 13,1-5 -
Pilda smochinului neroditor - - 13, 6-9 -
Vindecarea femeii gârbove în zi de
sâmbătă
- - 13,10-13 -
împotrivirea mai-marelui sinagogii şi
răspunsul Domnului
- - 13,14-17 -
Pilda grăuntelui de muştar
Pilda aluatului
- - 13,18-19 -
La praznicul înnoirii templului
- - 13,20-21 -
10, 22-23
- - -
împotrivirea faţă de Hristos şi dorinţa
iudeilor de a-L omorî
- - - 10,24-39

Iisus Se retrage peste Iordan - - - 10,40-42

Domnul călătoreşte spre Ierusalim - - 13, 22 -
Sunt puţini cei care se află pe calea
mântuirii?
- - 13,23-30 -
Hristos dă cuvânt lui Irod prin farisei - - 13,31-33 -
Domnul mustră Ierusalimul
Prânz în casa unui fariseu
- - 13,34-35 -
- - 14,1 • -
Vindecarea în zi de sâmbătă a bolna­
vului de idropică
- - 14, 2-6 -
484 - A R M O N I A CELOR

Mărturii /fapte / cuvântări /pilde Matei Marcu Luca loan

Pilda locurilor dintâi la masă - - 14,7-11 -
Cine se cade să fie musafirii la ospeţe? - 14,12-14 -
Pilda despre cina cea mare
- 14,15-24
- - -
Mulţimile călătoresc împreună cu Iisus - - 14,25 -
Ura cea bună şi purtarea Crucii - - 14, 25-27 -
Pilda omului care zideşte turn - - 14, 28-30 -
Pilda regelui ce merge la război - - 14, 31-32 -
Urmarea lui Hristos şi tăria sării - - 14, 33-35 -
Mulţi vameşi şi păcătoşi se apropie de - - 15,1-2 -
Domnul
Pilda oii celei pierdute - - 15, 3-7
-
Pilda drahmei pierdute - 15, 8-10 -
Pilda fiului risipitor
- 15,11-32
- - -
Pilda iconomului nedrept - - 16,1-13 -
îndreptăţirea de sine a fariseilor şi le­ - - 16,14-18 -
gătura dintre femeie şi bărbat
Pilda bogatului nemilostiv şi a săracu­ - 16,19-31 -
lui Lazăr
-
Smintelile - - 17,1-2 -
Iertarea aproapelui - - 17, 3-4 -
Cererea Apostolilor pentru sporirea - - 17, 5-10 -
credinţei
înştiinţare din Betania despre boala - - - 11,1-6
lui Lazăr
Domnul mai întârzie două zile - - - 11,6
Hristos îşi pregăteşte ucenicii pentru - - - 11, 7-16
a merge în Betania
Sosirea în Betania - 11,17-18
- - 11,19-29
Marta II întâmpină pe Domnul - - -
- - 11,30-37
Măria vine la Mântuitorul -
- - 11, 38
Domnul vine la mormântul lui Lazăr
învierea lui Lazăr din morţi
- 11, 39-44
- - -
Vestirea învierii lui Lazăr în Ierusalim - - 11,45-46
- 11, 47-53
Uneltire pentru omorârea lui Hristos - - -
- - 11, 54
Iisus Se retrage în oraşul Efrairn -
Vindecarea celor zece leproşi - - 17,11-14 -
Samarineanul se întoarce să mulţu­ - - 17,15-19 -
mească Domnului
Fariseii întreabă când va veni împărăţia 17, 20-21
lui Dumnezeu
- - -
Cum va fi ziua Fiului Omului şi care - - 17, 22-37 -
va fi atunci starea oamenilor?
Pilda judecătorului nedrept - - 18,1-8 -
Pilda vameşului şi a fariseului - - 18, 9-14 -
Cea din urmă călătorie la Ierusalim 19,1 10,1 - -
Mulţimile 11 urmează pe Iisus 19,2 - - -
Cuvânt despre despărţirea soţilor 19, 3-12 10,2-12 - -
PATRU EVANGHELII 485

Mărturii / fapte / cuvântări / pilde Matei Marcu Luca 7cwn

Hristos binecuvintează pruncii 19,13-15 10,13-16 18,15-17 -
Tânărul cel bogat cere cuvânt 19,16-26 10,17-27 18,18-27 -
Răsplata celor ce I-au urmat Domnului 19,27-30 10,28-31 18,28-30 -
Pilda lucrătorilor tocmiţi la vie 20,1-16 - -
18,31-34
-
Cea de a treia vestire a Patimilor 20,17-19 10,32-34 -
Cererea de mărire a lui Iacov şi Ioan 20,20-24 10,35-41
- -—
„Cine va vrea să fie mai mare, să fie
slujitorul vostru"
20,25-28 10,42-45 -
Vindecarea în preajma Ierihonului a lui 20,29-34 10,46-52 18,35-43 —
Bartimeu cel orb
Zaheu crede în Hristos şi îl primeşte în - - 19,1-10 —
casa sa
19,11 -
Domnul Se apropie de Ierusalim
- - 19,12-27
Pilda minelor date spre înmulţire
- - -
11, 55-56
In preajma Paştilor, mulţimile urcă în
Ierusalim, întrebându-se pentru Iisus
- - -
Arhiereii şi cărturarii dau porunci spre - - - 11, 57
a fi prins Hristos
Mântuitorul vine în Betania - - - 12,1
La cina din Betania, Măria îl unge pe - - - 12,2-8
Hristos Domnul cu nard
Cina din casa lui Simon -
Femeia care 11 unge pe Iisus cu mir
26, 6-13 14, 3-9
-
26,7-13 14,3-9 - -
12,9
Mulţimile vin în Betania să-L vadă pe
Hristos şi pe Lazăr
- - -
Arhiereii pun la cale să-L omoare şi - - - 12,10-11
pe Domnul şi pe Lazăr

V. Săptămâna Patimilor Domnului

Mântuitorul urcă spre Ierusalim 21,1 11,1 19,28 -

Doi ucenici sunt trimişi după mânz 21,1-7 11,1-7 19, 29-35 -
Intrarea Domnului în Ierusalim 21,8-11 11,8-10 19,35-38 12,12-18
împotrivirea fariseilor - - 19,39-40 12,19
Mântuitorul plânge pentru Ierusalim - - 19,41-44 -—
Domnul ia aminte la templu şi apoi Se
întoarce în Betania
- 11,11 -
Uscarea smochinului neroditor - 11,12-14 - -
Cea de a doua curăţire a templului 21,12-13 11,15-17 21,45-46 -
Domnul vindecă orbi şi şchiopi în templu
Căpeteniile iudeilor vor să-L ucidă pe
21,14 -
11,18
-
19, 47-48
-—
21,15-16
Mântuitorul Hristos
Retragerea Domnului în Betania 21,17 11,19 - -
Smochinul găsit uscat a doua zi
Preoţii 11 întreabă pe Domnul cum în­
21,18-22
21, 23-27
11,20-26
11,27-33
-
20,1-8
-
—
dreptăţeşte lucrările Sale din templu
Pilda celor doi fii 21,28-32 - - -
486 A R M O N I A CELQR

MUrturii / fapte / cuvântări / pilde Matei Marcu Luca Ioan

Pilda lucrătorilor celor răi ai viei 21, 33-46 12,1-12 20, 9-18
-
Pilda celui fără veşminte de nuntă 22,1-14 - - -
22,15-22 12,13-17 20,19-26
întrebarea despre banii dajdiei -
întrebarea saducheilor despre înviere 22, 23-33 12,18-27 20, 27-40
-
Porunca cea mare din Lege 22, 34-40 12, 28-34 - -
Iisus - „Fiul lui David" 22, 41-46 12,35-37 20,41-44 -
Păzirea de cărturari şi farisei 23,11-39 12, 38-40 20,45-47 -
Banul văduvei 12, 41-44 21,1-4 -
Ucenicii se minunează de templu, iar
-
24,1-2 13,1-2 21, 5-6 —

Domnul îi vesteşte dărâmarea

„Când vor fi acestea?" 24,3 13, 3-4 21,7 -
Prigonirile la care vor fi supuşi Apostolii 24, 4-14 13, 5-13 21, 8-19 -
Vestire pentru dărâmarea Ierusalimului 23,15-28 13,14-23 21, 20-24 -
Vestire pentru cea de a Doua Venire 24, 29-31 13, 24-27 21, 25-28 -
Pilda mlădiţelor de smochin 24, 32-33 13, 28-29 21, 29-31 -
îndemn la priveghere 24, 34-51 13, 30-37 21, 32-36 -
Pilda celor zece fecioare 25,1-13 - - -
- -
Pilda talanţilor 25,14-30
- - -
Vestirea despre Infricoşătoarea Judecată
Domnul vesteşte ziua în care va fi răs­
25, 31-46
26,1-2
-
- - —
tignit pe Cruce
Mântuitorul învaţă în templu, iar po­ - - 21, 37-38 -
porul vine de dimineaţă să-L asculte
Cererea elinilor de a-L vedea pe Iisus - - - 12,20-22
Domnul vorbeşte despre credinţa cea - - - 12, 23-50
întru El şi de proslăvirea Sa de la Tatăl
Uneltirea sinedriului pentru omorârea 26, 3-5 14,1-2 22,1-2 -
lui Hristos
învoiala lui Iuda pentru 30 de arginţi 26,14-16 24,10-11 22, 3-6 -

V I . Moartea şi îngroparea Domnului Hristos

Pregătirea pentru Paşte 24,17-19 14,12-16

14,17
22, 7-13
22,14
-
Dimpreună cu ucenicii în foişor 24,20
-
13,1-20
Spălarea picioarelor
- - -
22,14-20
Cina cea de taină 26, 26-29 14, 22-25 -
„Unul dintre voi Mă va vinde" 26, 21-25 14,18-21 22, 21-23 13, 21-26
Iuda iese de la Cină - - - 13, 27-30
Porunca cea nouă a iubirii - - - 13,31-35
Cine este mai mare între ucenici? - - 22, 24-30
-
Smintirea ucenicilor în vremea Patimilor 26, 31-32 14, 27-28 - -
Domnul îi spune lui Petru că S-a rugat
- - 22, 31-32 -
pentru El
Vestire pentru lepădarea lui Petru 26, 33-35 14, 29-31 22, 33-34 13, 36-38
îndemn pentru ucenici spre a fi gata
- - 22,35-38 -
Cuvântarea de despărţire: făgăduinţa - - - cap. 14
Duhului Sfânt
PATRU E V A N G H E L I I 487

Mărturii /fapte 1 cuvântări / pilde Matei Marcu Luca Ioan

Mângâiere pentru Apostoli - - - 14,1-4
- - 14,5-7
Domnul răspunde lui Toma
-
- 14,8-21
Mântuitorul răspunde lui Filip
Răspunsul Domnului către Iuda (nu
- -
14,22-31
- - —
Iscarioteanul)
Lauda dată după Cină 26,30 14,26 - -
Cuvântarea de despărţire: porunca dra­ - - - cap. 15
gostei desăvârşite
Viţa cea adevărată - - - 15,1-8
Porunca lui Hristos şi dragostea cea - - - 15, 9-17
mai mare
Ura şi vina lumii - - - 15,18-25
- 15,26-27
Mângâietorul, Duhul Adevărului
Cuvântarea de despărţire: despre pri­
-- -- - cap. 16
goniri şi întristări
Prigonirile viitoare ale Apostolilor - - - 16,1-4
Vădirea şi ajutorul Mângâietorului - - - 16, 5-16
întristarea preschimbată în bucurie - - - 16,17-23
Rugăciuni şi cereri în numele lui Hristos - - - 16, 23-28
16, 29-33
Domnul vesteşte ucenicilor că îl vor
părăsi
- - -

Rugăciunea lui Iisus pentru Sine, pentru - - - cap. 17

Apostoli şi pentru toţi credincioşii'
Rugăciunea Domnului pentru Sine - - - 17,1-8
Rugăciunea Domnului pentru Apostoli - - - 17, 9-19
Rugăciunea Domnului pentru toţi cre­ - ' - - 17,20-26
dincioşii
Domnul vine cu ucenicii în Ghetsimani 26,36 14,32 23, 39-40 18,1
întreita rugăciune a Domnului 26, 36-46 14,32-42 22, 40-46 -
Sudorile de sânge - - 22, 43-44
Apostolii dorm 26,40-45 14,37-41 22, 45-46
--
Mulţimea adusă de Iuda spre a-L 26,47 14,43 22, 47-48 18, 2-3
prinde pe Domnul
Trădarea lui Iuda prin sărutare 26, 48-50 14, 44-45 22, 47-48 -
Petru taie urechea lui Malhus 26, 50-54 14,46-47 22, 49-50 18,10-11
Hristos îl vindecă pe Malhus - - 22, 51 -
Iisus este prins şi e părăsit de ucenici 26,55-56 14,48-52 22, 52-54 18,12
Hristos e dus la arhierei spre judecare 24,57 14, 53 22, 54 18,13-14
Petru urmează de departe pe Domnul 26, 58 14, 54 22, 54 18,15-16
Cea dintâi lepădare a lui Petru 26, 69-70 14, 66-68 22, 55-57 18,17-18
Arhiereul Anna îl întreabă pe Iisus - - - 18,19-24
Cea de a doua lepădare a lui Petru 26, 71-72 14,69-70 22, 58 18,25
Cea de a treia lepădare a lui Petru 26,73-75 14, 70-72 22, 59-62 18, 26-27
Hristos e bătut şi batjocorit de ostaşi - - 22, 63-65 -
Martorii mincinoşi 26,59-61 14,55-59 - -
Caiafa 11 osândeşte pe Hristos 14, 60-64 22, 66-71
Domnul e scuipat şi batjocorit în sinedriu
26, 62-66
26, 67-68 14, 65 -
--
488 A R M O N I A CELOR

Mărturii /'fapte /'cuvântări /pilde Matei Marcu Luca loan

Hristos e adus înaintea lui Pilat 27,1-2 15,1 23,1-2 18,28
Căinţa lui Iuda 27, 3-10 Fapte 1,16-20
- -
Domnul înaintea lui Pilat 27,11-14 15,1-5 23, 3-7 18, 29-38
Domnul înaintea Iui Irod 23, 8-10
Soldaţii lui Irod 11 bat pe Domnul
- - 23,11-12
-
- - -
Pilat îl slobozeşte pe Baraba 27,15-25 15,6-14 23,13-25 18, 38-40
Soţia lui Pilat îi trimite vestire 27,19
Pilat ordonă ca Iisus să fie biciuit 27,26
-
15,15
- -
19,1
-
Soldaţii lui Pilat 11 încununează cu 27,27-30 15,16-20 — 19, 2-3
spini şi îl batjocoresc pe Hristos
Pilat încearcă să-L slobozească pe Domnul 19, 4-7
- - -
Iisus, arătat de Pilat: „Iată Omul" - - 19,5
- 19, 8-11
Pilat îl întreabă din nou pe Hristos - - -
Pilat încearcă din nou să îl elibereze - - - 19,12
pe Domnul
Pilat rosteşte sentinţa asupra lui Iisus - - 19,13-15
- 19,16
Domnul este dat spre a fi răstignit - - - 19,17
Mântuitorul îşi duce Crucea - - -
27, 31-32 15, 20-21 23,26
Simon Cirineui poartă Crucea -
Domnul grăieşte femeilor care î) plângeau 23, 27-32
-
27,33
-
15,22 23,32-33
-
19,17
Mântuitorul urcă Golgota
27,34 15,23 23,36
Domnului I se dă oţet şi fiere -
Hristos e ţintuit pe Cruce 27,35 15,24-25 23,33 19,18
Doi tâlhari răstigniţi împreună cu Iisus 27,38 15,27-28 23,33 19,18
Inscripţia scrisă de Pilat 27,37 15,26 23,38 19,19-22
„Părinte, iartă-le lor!" - 23,34
- -
Hainele împărţite şi cămaşa pentru care 27,35 15,21 13,34 19, 23-24
s-au tras sorti
Trecătorii batjocoresc pe Domnul 27, 39-43 15,29-32 23,35-37 -
Cei doi tâlhari 11 defăima pe Hristos 27,44 15,32 23,39 -
Tâlharul pocăit 23, 40-42 -
- -
„Azi vei fi cu Mine în rai"
încredinţarea Maicii Domnului lui Ioan
- - 23,43
-
- - - 19, 25-27
întuneric peste tot pământul 27,45 15,33 23, 44-45 -
„Eli, Eli, lama sabahtani!" 27,46 15, 34 - -
„Mi-e sete" - - - 19,28
Domnului I se dă oţet 27, 47-49 15, 35-36 - 19, 29-30
„Săvârşitu-s-a" - - - 19,30
„Părinte, în mâinile Tale dau duhul - - 23,46 -
Meu"
Domnul strigă cu glas mare şi îşi dă 27,50 15,37 23,46 -
duhul
Sfâşierea catapetesmei templului 27,51 15,38 23, 45 -
Cutremurul 27,51 - - -
Deschiderea mormintelor şi învierea
sfinţilor
27,52-53 - - -
Mărturisirea sutaşului 27,54 15,39 23,47 -
PATRU E V A N G H E L I I 489

Mărturii / fapte / cuvântări / pilde Matei Marcu Luca Ioan

Mulţimile se întorc în Ierusalim, bă- - 23,48
tându-şi pieptul - —

Vegherea femeilor 27, 55-56 15,40 23,49 -

Cererea pentru zdrobirea picioarelor - - 19,31-32
-
Străpungerea coastei Domnului
- - - 19,33-34
Plinirea proorociei - - 19,35-37
Iosif cere de la Pilat trupul Domnului
-
17, 57-58 15,42-43 23, 50-52 19,38
Sutaşul raportează moartea lui Iisus - 15,44-45 - -
Iosif şi Nicodim iau trupul Domnului 19,38
pentru înmormântare - 15,45 -
Trupul lui Hristos e uns şi înfăşat în - - - 19,39-40
giulgiu
Trupul Domnului este pus într-un mor­ 27, 59-60 15,46 23,53 19,41-42
mânt nou
Femeile privesc la îngropare 27,61 15,47 23, 54-55 -
Straja rânduită la mormânt - -
Femeile pregătesc miresme şi miruri
27,62-66
-
- - 23, 56 -
V I I . Arătările de după înviere şi înălţarea Domnului

Femeile aduc miruri la mormânt 28,1 16,1-4 24,1-3 20,1

Un înger prăvăleşte piatra 28,2-4 - - -
îngerii se arată femeilor 28,5-7 16,5-7 24, 4-8 -
Femeile vestesc învierea Apostolilor 28,8 16,8 24,9-11 20,2
şi se reîntorc la mormânt
Petru şi Ioan vin, alergând, la mormân­ - - 24,12 20,3-9
tul Domnului
Petru şi Ioan se întorc Ia ceilalţi Apostoli - - 24,12 20,10
Măria Magdalena plânge înaintea mor­ - - - 20,11
mântului
Măria vede doi îngeri - - - 20,12-13
Hristos Se arată: Măriei Magdalena - 16,9 - 20,14-17
Hristos Se arată: femeilor în cale spre
casă
28,9-10 - - -
Femeile vestesc Apostolilor învierea - 16,10-11 -r 20,18
Străjerii vestesc arhiereilor despre mor­ 28,11-15 - - -
mântul gol
Domnul Se arată: celor doi ucenici în - 16,12-13 24,13-32 -
drumul spre Emaus
Domnul Se arată: lui Petru 1 Cor. 15,5 - 24,34 -
Luca şi Cleopa vestesc Apostolilor cele
petrecute pe cale
- - 24,33-35 -
Domnul Se arată: celor unsprezece Apos­
toli, îh cămara cea de sus
- - 24,36-43 20,19-24

Ucenicii îi vestesc lui Toma - -

- 20,25
Domnul Se arată: celor unsprezece
Apostoli
- 16,14 - 20, 26-29
490

Mărturii / fapte / cuvântări / pilde Matei Marcu Luca loan

Domnul Se arată: ucenicilor, la lacul 20,1-14
Tiberiadei
- — —

Domnul cere de trei ori lui Petru să-şi - 21,15-23

mărturisească dragostea
Domnul Se arată: celor cinci sute de fraţi 1 Corinteni 15, 6
Domnul Se arată: Sfântului Iacov 1 Corinteni 15, 7
Domnul Se arată: celor unsprezece Apos­ 28,16 -
toli, pe un munte, în Galileea -
Trimiterea Apostolilor la propovăduire 28,16-20 16,15-18 24 44-49 -
înălţarea la Cer a Domnului - 16,19-20 24, 50-53
Prima mărturie a Sfântului Ioan Evan­
-
20,30-31
- - -
ghelistul
A doua mărturie a Sfântului Ioan Evan­ - - - 21, 24-24
ghelistul
Sfântul Luca dă mărturie despre arătă­ Fapte 1,3-11
rile şi poruncile Domnului din ultime­
le 40 de zile
 491

SCARA
ÎNTOCMIRII SFINTEI E V A N G H E L I I
D E LA I O A N

Capitolul 1 ,-

î, 1-3: Mântuitorul Iisus Hristos e Dumnezeu-Cuvântul, prin Care toate s-au făcut.
1,4-5: Dumnezeul-Cuvântul - viaţa şi lumina oamenilor.
1,6-9: Sfântul Ioan Botezătorul, înaintemergătorul, a fost trimis să mărturisească despre Cuvânt că
este „Lumina cea adevărată care luminează pe tot omul ce vine în lume".
1,10-11: Hristos, Cuvântul şi Lumina cea adevărată, nu a fost primit de lume.
2,12-13: Mântuitorul dăruieşte dumnezeiasca înfiere celor ce cred întru El.
1,14: „Cuvântul S-a făcut trup şi S-a sălăşluit între noi".
1,15: Vestirea lui Ioan Botezătorul pentru întruparea lui Mesia
1,16-17: Plinătatea harului şi adevărului a venit prin Iisus Hristos.
1,18: „Pe Dumnezeu nimeni nu L-a văzut vreodată; Fiul Cel Unul-Născut, Care este în sânul
Tatălui, Acela L-a făcut cunoscut".
1,19-20: Sfântul Ioan Botezătorul răspunde trimişilor din Ierusalim: „Nu sunt eu Hristosul".
L 21-23: «Eu sunt glasul celui ce strigă în pustie: „îndreptaţi calea Domnului", precum a zis
Isaia Proorocul».
1,24-28; în Betabara, în locul în care boteza, înaintemergătorul Ioan răspunde fariseilor: „Eu botez
cu apă, dar în mijlocul vostru se află Acela pe Care voi nu-L ştiţi..."
1,29-31: Mărturia lui Ioan Botezătorul despre Domnul Hristos.
1,32-34: înaintemergătorul vesteşte pogorârea Duhului Sfânt asupra Mântuitorului şi mărturiseşte
că Iisus Hristos este Fiu! lui Dumnezeu.
1,35-36: „Iată Mielul lui Dumnezeu!"
1,37-39: Mântuitorul este urmat de doi dintre ucenicii lui Ioan Botezătorul.
1,40-42: Andrei îi vesteşte lui Simon că L-a găsit pe Mesia şi îl aduce pe Simon la Iisus.
!, 42: Mântuitorul îl numeşte Chita pe Simon (nume care se tâlcuieşte Petru).
1,43-44: Mântuitorul îl cheamă pe Filip să-I urmeze.
1,45-46: Filip îi grăieşte lui Natanail că L-a găsit pe Mesia, iar el întreabă: „Din Nazaret poate fi
ceva bun?"
î, 47-50: Convorbirea dintre Mântuitorul Hristos şi Natanail.
1,51: „Adevărat, adevărat zic vouă, de-acum veţi vedea Cerul deschizându-se şi pe îngerii lui
Dumnezeu suindu-se şi coborându-se peste Fiul Omului".

Capitolul 2

2, 1-11: Cea dintâi minune săvârşită de Domnul Hristos la nunta din Cana Galileii, prin
preschimbarea apei în vin.
2,12: Domnul coboară dimpreună cu mama, fraţii şi ucenicii Lui, în Capemaum.
2,13: Mântuitorul urcă în Ierusalim pentru prăznuirea Paştilor.
2,14-17: Izgonirea din templu a vânzătorilor şi a schimbătorilor de bani.
2,18: Iudeii cer semn de încredinţare de la Domnul Iisus.
2,19-21: Mântuitorul dă semn: „Dărâmaţi templul acesta şi în trei zile îl voi ridica", însă iudeii cârtesc.
2,22: Ucenicii îşi aduc aminte de acest cuvânt al Domnului, însă numai după înviere.
2,23: Mulţi din Ierusalim cred în Hristos dintru minunile săvârşite.
2,24; Domnul nu Se încrede în oameni „pentru că nu avea nevoie să-I mărturisească cineva despre
om, căci El însuşi cunoştea ce era în om".
492 SCARA ÎNTOCMIRII SFINTEI

Capitolul 3

3,1-2: Fariseul Nicodim vine noaptea la Mântuitorul pentru a vorbi cu Dânsul.

3,3-11: Naşterea de Sus este din apă şi din Duh.
3,22-23: Domnul vesteşte lui Nicodim despre înălţarea Fiului Omului, plinirea mântuirii şi judecata
lumii celei ce iubeşte întunericul.
3, 22: Mântuitorul vine cu ucenicii în pământul Iudeii, iar ei botează.
3, 23-25: Neînţelegerea iscată între un iudeu şi ucenicii lui Ioan, asupra curăţirii.
3, 26-28: înaintemergătorul mărturiseşte din nou că nu este el Hristosul.
3,29-36: Hristos este Mirele, cuvintele Sale sunt din Cer, iar cel care crede în Fiul Tatălui are viaţă veşnică.

Capitolul 4

4,1-4: Ferindu-se de farisei, Domnul pleacă dimpreună cu ucenicii Săi îh Galileea, trecând prin Samaria
4, 5-6: Mântuitorul şi ucenicii fac popas în cetatea Sihar, la fântâna lui Iacov.
4, 7-8: Domnul Hristos cere apă femeii samarinence.
4, 9-32: Convorbirea femeii cu Mântuitorul Hristos.
4, 13-19: Apa vieţii. ' ~
4,20-24: închinarea în duh şi adevăr.
4,25-26: Mântuitorul mărturiseşte că El este Mesia cel aşteptat.
4, 27-30: Femeia vesteşte despre Hristos, iar cei din cetate vin către Domnul.
4,33-34: Hrana cea duhovnicească a Domnului: „Mâncarea Mea este să fac voia Celui Ce M-a trimis
pe Mine şi să săvârşesc lucrul Lui".
4,35-3S; Domnul spune ucenicilor cine sunt secerătorii şi care este vremea roadelor şi a secerişului
.duhovnicesc.
4,39-42; Mulţi samarineni cred în Hristos, iar Dânsul rămâne două zile în cetatea Sihar.
4,43-45: Mântuitorul pleacă, dimpreună cu ucenicii, în Galileea.
4,46-54: Vindecarea fiului slujitorului regesc.

Capitolul 5

5,1: Domnul Hristos merge în Ierusalim.

5,2-9: Vindecarea slăbănogului de la lacul Vitezda.
5,10: Iudeii cârtesc pentru vindecarea slăbănogului în zi de sâmbătă.
5,12-13; Slăbănogul vindecat mărturiseşte pentru Cel Care l-a tămăduit.
5, 24-35: Domnul Se întâlneşte în templu cu slăbănogul şi îl îndeamnă să nu mai păcătuiască, iar
apoi el mărturiseşte că Iisus e Cel Care l-a vindecat.
5,16-18: Aprinşi din pricina zavistiei, iudeii caută să-L omoare pe Hristos.
5,19-23: Fiul le săvârşeşte pe toate asemenea Tatălui, iar Tatăl a dat judecata Fiului, ca Fiul să fie
cinstit deopotrivă cu Tatăl.
5,24: Cel ce ascultă cuvântul lui Hristos şi crede în el, are viaţă veşnică.
5,25-29: Mântuitorul vesteşte cele despre judecata lumii şi Judecata viitoare.
5, 30-32; Tatăl este Cel Care mărturiseşte pentru Fiul.
5,33-36: Mărturia Domnului despre Dumnezeirea Sa este mai mare decât mărturia lui Ioan pentru El.
5, 37-38: Covârşitoarea mărturie a Tatălui pentru Fiul.
5,39-40: îndemn la cercetarea Scripturilor.
5, 41-42: Mântuitorul nu primeşte slavă de la oameni şi cunoaşte unde nu este dragostea lui
Dumnezeu.
5,43: Primirea Antihristului de către iudei, ca unul ce va veni întru numele său.
5,44-47: însuşi Moise mărturiseşte pentru Hristos, de aceea iudeii, necrezând cuvintelor Proorocului,
nu cred nici în cuvintele lui Hristos.
EVANGHELII DE LA IOAN 493

> ' Capitolul 6 -. . -

6,1-13: Saturarea celor cei cinci mii de oameni în părţile Tiberiadei, prin înmulţirea celor cinci
pâini şi doi peşti.
6,14-15: Văzând minunea, mulţimile voiesc să-L facă pe Hristos rege cu de-a sila, dar El Se retrage
singur în munte.
6,16-21: Domnul potoleşte furtuna de pe mare, în vremea nopţii.
6,22-25: Mulţimile trec marea Tiberiadei şi vin în Capernaum, întrebând: „învăţătorule, când ai
venit aici?"
6,26-27: Domnul îndeamnă mulţimile să caute mâncarea cea nepieritoare.
6,28-29: Noroadele întreabă care sunt lucrările lui Dumnezeu, iar Domnul le spune că aceasta este
credinţa în Cel pe Care L-a trimis Tatăl.
6,30-40: Domnul mărturiseşte înaintea mulţimilor că El este Pâinea Care S-a pogorât din Cer, iar
voia Tatălui este să nu piardă pe nimeni din cei pe care îi va da Lui.
6,41-42: Iudeii murmură împotriva lui Hristos, socorindu-L doar fiul lui Iosif şi al Măriei.
6,43-46: Nimeni nu vine la Hristos decât dacă este chemat de Tatăl.
6,47-51: Domnul mărturiseşte că aceia care cred în El au viaţă veşnică şi El este Pâinea vieţii Care
S-a pogorât din Cer.
6,52: Iudeii se ceartă şi se smintesc pentru cuvântul Domnului.
6,53-59: Trupul şi Sângele Domnului sunt adevărata mâncare şi băutură.
6,60-66: Mulţi dintre ucenicii Săi se smintesc de cuvântul despre Pâine şi nu îi mai urmează, însă
Mântuitorul dă mărturie: „Duhul este Cel Ce dă viaţă; trupul nu foloseşte la nimic Cuvintele
pe care vi le-am spus sunt duh şi sunt viaţă".
6, 67-69: Domnul Iisus îi întreabă pe cei doisprezece: „Nu vreţi şi voi să vă duceţi?", iar Petru
mărturiseşte în numele tuturor că învăţătorul lor este Hristosul, Fiul lui Dumnezeu.
6", 70-71: Mântuitorul dă mărturie că unul din Apostoli este diavol, anume Iuda Iscarioteanul.

Capitolul 7

7,1: Domnul merge în Galileea, deoarece iudeii vor să-L ucidă.

7,2-5: Din pricină că nu credeau în El, fraţii Domnului îl sfătuiesc să meargă în Ierusalim să Se
arate lumii.
7, 6-9: Domnul îşi îndeamnă fraţii să meargă ei la sărbătoare în Ierusalim şi zice: „Vremea Mea
încă n-a sosit; dar vremea voastră totdeauna e gata".
7,10: Domnul merge în taină la praznic în Ierusalim.
7, Î2-13: Mulţimea e cârtitoare şi se ceartă pentru Iisus, dar de frica iudeilor nimeni nu vorbeşte pe faţă.
7,34-15: La jumătatea praznicului, Iisus învaţă în templu şi iudeii se minunează de unde ştie carte,
fără a fi învăţat.
7,16-18: Domnul dă mărturie că învăţătura Sa este cea a Tatălui, iar acest lucru se poate pricepe
prin lucrarea poruncilor.
7 19: Mântuitorul îi vădeşte pe iudei că vor să-L ucidă.
7,20: Mulţimile Ii spun lui Hristos că este îndrăcit.
7,21-24: Domnul arată iudeilor că îl judecă strâmb pentru cele săvârşite sâmbăta.
7,25-27: Noroadele se întreabă asupra Mântuitorului, grăind că nimeni nu ştie de unde va veni Hristos.
7,28-29: Domnul arată că este trimis de Sus şi El îl cunoaşte pe Tatăl.
7,30: Iudeii voiesc să-L prindă, însă nu pot, pentru că încă nu a venit ceasul Său. ..
7,31-32; Mulţi cred în Hristos, iar arhiereii şi fariseii trimit să-L prindă pe Domnul. iv

7,33-34: Mântuitorul dă mărturie iudeilor că mai rămâne puţină vreme în lume.

7,35-36: Mulţimile se întreabă unde Se va duce Hristos.
7,37-39: înaintevestirea trimiterii Duhului Sfânt - „râuri de apă vie".
7,40-44: In mulţime se face dezbinare pentru Hristos, iar unii voiesc să pună mâinile pe El, însă nu
izbutesc.
494 SCARA ÎNTOCMIRII SFINŢg

7, 45-49: Slugile se întorc la arhierei şi farisei fără Domnul, iar aceştia, pe mulţimea ce a crezut în
Hristos, o osândesc, ca fiind blestemată.
7, 50-53: Nicodim aduce înainte mărturia Legii în apărarea Domnului, iar fariseii grăiesc că din
Galileea nu s-a ridicat Prooroc.

• Capitolul 8 '• ' ' ' ••• '

8, 2-2; Domnul Iisus Se duce la Muntele Măslinilor, iar dimineaţa vine iarăşi în templu şi învaţă
mulţimile.
8, 3-8: Fariseii aduc la Hristos o femeie păcătoasă pe care vor să o ucidă cu pietre, iar Domnul îi
îndeamnă ca, acela care este fără de păcat, să arunce dintâi.
8, 9-11: învinuitorii pleacă, iar Mântuitorul o îndeamnă pe femeia păcătoasă să nu mai greşească.
8,12-13: Hristos mărturiseşte că este Lumina lumii, iar fariseii îi stau împotrivă, zicând că mărturia
Sa nu este adevărată.
8,14-39: Judecata şi mărturia Domnului este adevărată, pentru că El a venit de la Tatăl şi merge la Tatăl.
8, 20: Nimeni nu poate să-L prindă pe Domnul în templu, pentru că încă nu a venit ceasul Lui.
8, 21-27: Iudeii mor în păcatul lor şi nu pricep că Mântuitorul le grăieşte despre Tatăl.
8, 28-30: Grăindu-le de înălţarea Sa prin răstignire, mulţi nu cred în El.
8, 31-32: Celor ce au crezut întru Dânsul, le spune: „Veţi cunoaşte adevărul, iar adevărul vă va
face liberi".
8, 33: îndreptăţirea mulţimii cu nădejdea că sunt fiii lui Avraam.
8, 34-3S: Soarta robilor păcatului şi dorinţa iudeilor de a-L ucide pe Hristos.
8,39-44: Lucrarea celor ce sunt fii ai diavolului, tatăl minciunii.
8,45-47: Mântuitorul nu poate fi vădit de păcat, iar cel care este de la Dumnezeu, ascultă cuvintele
lui Dumnezeu.
S, 48: Iudeii îi spun Domnului că are demon.
8, 49-51: Domnul adevereşte că nu are demon, ci este Fiul Tatălui şi îl cinsteşte şi este cinstit de
Acela; iar cei care vor asculta cuvintele lui Hristos, nu vor vedea moartea în veac.
8, 52-53: Iudeii se împotrivesc Domnului şi îl numesc din nou îndrăcit.
8, 54-55: Mântuitorul dă din nou mărturie că Tatăl este Cel Care îl slăveşte, iar iudeii nu L-au
cunoscut pe Acela.
8, 56: „Avraam, părintele vostru, a fost bucuros să vadă ziua Mea şi a văzut-o şi s-a bucurat".
8, 57-58: La întrebarea iudeilor dacă L-a văzut pe Avraam, Domnul Hristos a răspuns: „Eu sunt
mai înainte de a fi fost Avraam".
8,59; Iudeii vor să îl omoare cu pietre, dar Mântuitorul trece prin mijlocul lor, fără a putea să-I facă
nimic.

Capitolul 9

9,1-7: Domnul Hristos îl vindecă pe orbul din naştere şi le spune ucenicilor săi că acesta a pătimit
această orbire pentru a se arăta în el lucrările lui Dumnezeu.
9, 8-20: Vecinii şi mulţimile se minunează de tămăduirea orbului şi îl întreabă cine l-a vindecat.
9,12: Cel tămăduit dă mărturie că Iisus i-a dăruit vederea.
9,12-16: Pentru că a tămăduit în zi de sâmbătă, fariseii se scandalizează şi caută prihănire pentru
Cel Care l-a tămăduit pe omul orb.
9, 27-23; Iudeii cheamă pe părinţii orbului, pentru a adeveri că fiul lor a fost orb din naştere.
9, 24-34: A doua zi, orbul vindecat dă mărturie înaintea iudeilor pentru Iisus, iar aceştia îl
dispreţuiesc şi îl defăima pe cel tămăduit.
9, 35-38: Domnul Iisus îl găseşte pe omul vindecat şi îi arată Cine este Fiul lui Dumnezeu.
9,39: Mântuitorul a venit în lume spre judecată şi spre a dărui vedere celor orbi.
9,40-42: Auzind cuvântul acesta, fariseii întreabă dacă şi ei sunt orbi, iar Domnul le arată că făţărnicia
lăuntrică e cea care îi orbeşte.
EVANGHELII DE LA IOAN 495

' ' CapitolullO ' •"'

]0,1-11: Domnul Hristos mărturiseşte că El este Păstorul cel bun şi uşa oilor, iar oile ascultă de
glasul Său, pentru că El îşi pune sufletul pentru ele.
20, 32-13: Păstorul care este plătit fuge şi nu poartă cu adevărat grija oilor.
10,14-18: Tatăl cunoaşte pe Fiul şi Fiul cunoaşte pe Tatăl şi îşi pune sufletul pentru oi, pentru că
aceasta este porunca Tatălui.
10, 39-23: Mulţimea se dezbină pentru Iisus, iar unii zic că Domnul are demon şi este nebun.
10,22-24: în vremea praznicului înnoirii templului, iudeii I-au zis Mântuitorului: „Până când ne
scoţi sufletul? Dacă Tu eşti Hristosul, spune-o nouă pe faţă".
10, 25-30: Mântuitorul îi vădeşte că le-a mai spus Cine este şi le arată că din lucrările Sale se
adevereşte cuvântul „Eu şi Tatăl Meu una suntem".
30, 33-32: Iudeii iau pietre să arunce asupra Domnului, iar Domnul îi întreabă pentru care din
lucrările Sale vor să arunce cu pietre în Dânsul.
20,33: Iudeii îi răspund că pentru hula de a Se fi făcut Dumnezeu.
10,34-38: Mântuitorul mărturiseşte Dumnezeirea Sa
10,39: Iudeii caută din nou să pună mână pe Domnul, însă nu izbutesc.
10,40-42: Iisus pleacă dincolo de Iordan.

Capitolul 11

13,3-3: Lazăr, fratele Martei şi al Măriei se îmbolnăveşte, iar surorile trimit veste Domnului despre
boala fratelui.
31,4-6: Mântuitorul grăieşte că această boală este spre slava lui Dumnezeu şi Se opreşte în locul în
care era, încă două zile.
11, 7-8: Domnul le spune ucenicilor că vor merge dimpreună în Iudeea, iar ei îi aduc aminte de
iudeii care nu demult voiau să-L ucidă cu pietre.
13,9-30: Cel care umblă ziua nu se împiedică, deoarece vede lumina acestei lumi.
11, 33-35: Mântuitorul vesteşte ucenicilor că Lazăr a murit şi că vor merge la el.
11,36: Toma îi îndeamnă pe ceilalţi Apostoli să meargă cu toţii dimpreună şi să moară cu Hristos.
13, 37-38: Domnul vine în Betania, la Lazăr, care era de patru zile în mormânt.
13, 39-27: Marta iese în întâmpinarea Domnului, iar Dânsul îi vesteşte că El este învierea şi Viaţa
12,27-29: Marta o cheamă pe Măria în numele lui Iisus.
12,30-32: Măria merge şi cade la picioarele Domnului.
11,33-44: Domnul merge la mormântul lui Lazăr şi, mulţumind Tatălui, îl învie pe Lazăr.
12,45-46: Mulţi dintre iudeii ce erau de faţă au crezut în Iisus, iar unii au mers şi au vestit fariseilor
cele săvârşite.
Î3,47-53: Arhiereii şi fariseii adună sinedriul şi hotărăsc sâ-Lucidă pe Domnul, iar Caiafa pecetluieşte,
zicând: „Mai de folos este să moară un om pentru popor, decât să moară tot neamul".
11, 54: Mântuitorul pleacă dimpreună cu ucenicii săi în Efraim, până în preajma praznicului Paştilor.
12, 55-57: Cei din Ierusalim se întreabă dacă Domnul Hristos va veni la praznic, iar arhiereii şi
cărturarii au dat porunci ca Mântuitorul să fie prins, dacă va fi văzut.

Capitolul 12

12,1: Cu şase zile înainte de Paşti, Domnul vine în Betania, unde era Lazăr pe care îl înviase.
12,2-3: La cina făcută în cinstea Domnului, Măria unge picioarele Domnului cu mir de nard şi le
şterge cu părul capului ei.
12,4-6: Din pricină că era fur, Iuda cârteşte că mirul nu a fost vândut cu trei sute de dinari, care a fi
putut fi daţi săracilor.
12,7-8: Domnul vesteşte că Măria a săvârşit lucrul ei spre îngroparea Sa, iar milostenia către săraci
se poate face în toată vremea
4% SCARA ÎNTOCMIRII SFINTEI

12, 9: Mulţime mare de iudei vine în Betania ca să-L vadă atât pe Iisus, cât şi pe Lazăr cel înviat.
12,10-11: Arhiereii se sfătuiesc să-1 omoare şi pe Lazăr, căci din pricina iui mulţi dintre iudei mergeau
şi credeau în Iisus.
12,12-13: A doua zi, la intrarea Sa în Ierusalim, mulţimea îl întâmpină pe Domnul cu ramuri de finic,
strigând: „Osana! Binecuvântat este Cel Ce vine întru numele Domnului, împăratul lui Israil!"
12,14-16: Mântuitorul Se urcă pe asin spre a împlini proorocia cea pentru Mesia.
12,17-18: Mulţimea îl întâmpină astfel pe Domnul, din pricină că auzise de minunea învierii lui Lazăr.
12,19: Fariseii deznădăjduiesc: „Vedeţi că nimic nu folosiţi! Iată, lumea s-a dus după El".
12, 20-23: Elinii vor să-L vadă pe Domnul, iar Dânsul răspunde: „A venit ceasul să fie preaslăvit
Fiul Omului".
1 2 , 2 4 : Mărturisirea Domnului prin pilda grăuntelui de grâu care, trebuie să moară, spre a aduce
multă roadă.
12,25-26: „Cel ce îşi iubeşte sufletul, îl va pierde; iar cel ce îşi urăşte sufletul în lumea aceasta, îl
va păstra pentru viaţa veşnică" şi va dobândi cinstirea Tatălui.
12,27-28: Domnul Se tulbură cu sufletul şi cere Tatălui să-Şi preaslăvească numele, iar din Cer s-a
auzit glas de adeverire.
1 2 , 2 9 - 3 3 : Mulţimea s-a minunat de glasul care a tunat din Cer, iar Mântuitorul vesteşte judecata
săvârşită asupra lumii şi izbânda ce va veni prin înălţarea pe Cruce a Fiului Omului.
12,34-36: Noroadele întreabă cine este Fiul Omului, iar Domnul îi îndeamnă să umble, cât Lumina
încă este cu ei.
12, 37-41: Cu toate că Mântuitorul a săvârşit multe minuni înaintea iudeilor, aceştia nu cred întru
El şi astfel se plineşte cuvântul Proorocului Isaia
12,42-43: Unele dintre căpetenii cred în Domnul Hristos, însă nu mărturisesc pe faţă, deoarece „au
iubit slava oamenilor, mai mult decât slava lui Dumnezeu".
1 2 , 44-50.- Domnul propovăduieşte puterea credinţei întru El şi arătând că Dânsul este Lumina
acestei lumi, adevereşte că graiurile Sale sunt cele pe care I le spune Tatăl.

Capitolul 13 . .- " \

13,1-3: Domnul i-a iubit până în sfârşit pe ai Săi, cei din lume, însă Iuda s-a supus diavolului, spre
a-L vinde pe Hristos.
13, 4-12: Încingându-Se, Mântuitorul spală picioarele ucenicilor, iar Petru, cârtind mai întâi, se
supune apoi Domnului.
13,13-17: Pilda de smerenie pe care Domnul Hristos o dă ucenicilor.
13,18-22: Mântuitorul vesteşte ucenicilor Săi că unul dintre ei îl va vinde, iar ei se minunează.
13, 23-25: Apostolul Ioan, fiind rezemat pe pieptul Mântuitorului, este îndemnat de Petru să II
întrebe pe Domnul cine este vânzătorul.
13,26-30: Mântuitorul Hristos îl arată tainic pe Iuda şi apoi îl îndeamnă pe acesta să facă ce are de făcuL
13, 31-33; Domnul vesteşte ucenicilor despre proslăvirea Sa şi că va mai rămâne doar puţin cu ei
13, 34-35: Porunca cea nouă a dragostei.
13, 36-38: Simon Petru îl întrebă pe Mântuitorul unde Se duce şi de ce nu îi poate urma, iar când
Petru grăieşte că îşi va pune sufletul pentru Dânsul, Domnul îi arată că în acea noapte se va
lepăda de trei ori de El.

Capitolul 14

14,1-4: Cuvântarea de despărţire: credinţa în Fiul lui Dumnezeu, lăcaşurile din Ceruri şi calea Domnului.
14, 5: Toma Ii spune Mântuitorului: „Doamne, nu ştim unde Te duci; şi cum putem şti calea?"
14, 6-7: „Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa"; toţi cei care vin la Tatăl şi îl cunosc, săvârşesc aceasta
lucrare prin darul Fiului.
14, 8: Filip grăieşte Domnului: „Doamne, arată-ne nouă pe Tatăl şi ne este de ajuns".
14, 9-12: Fiul este întru Tatăl şi Tatăl este întru Fiul; puterea ce se dă celuia care crede aceasta.
EVANGHELII DE LA IOAN 497

14,13-14: împlinirea cererilor întru numele Domnului Hristos. i , ;

14,15: „De Mă iubiţi, păziţi poruncile Mele". . . . • ^.
14,16-20: Făgăduinţa trimiterii Mângâietorului - Duhul Sfânt.
14,21: „Cel ce are poruncile Mele şi le păzeşte, acela este care Mă iubeşte; iar cel ce Mă iubeşte pe
Mine, va fi iubit de Tatăl Meu şi-1 voi iubi şi Eu şi Mă voi arăta lui".
14,22: Iuda Apostolul îl întreabă pe Domnul: „Doamne, ce este că ai să Te arăţi nouă, şi nu lumii?"
34,23-25: Prin păzirea poruncilor, omul devine locaş al Preasfintei Treimi.
34,26: Duhul Sfânt va fi pentru Apostoli Mângâietor şi învăţător. . • . . ,
34, 27: Pacea pe care o lasă Domnul Hristos Apostolilor.
14,2S-31: Mântuitorul vesteşte ucenicilor cele ce urmează a se împlini şi adevereşte că El îl iubeşte
pe Tatăl şi împlineşte poruncile Sale.

Capitolul 15 r

35,1-8: Hristos Domnul e „viţa cea adevărată", iar cei ce împlinesc cuvintele Sale sunt „mlădiţele"
roditoare, curăţate de către Tatăl.
15, 9-33: Porunca şi puterea dragostei desăvârşite: „Mai mare dragoste decât aceasta nimeni nu
are, ca sufletul lui să şi-1 pună pentru prietenii săi".
35,34-17: Apostolii sunt prietenii Mântuitorului şi trimişii Săi în lume şi plinitori ai poruncii iubirii.
35, 38-25: Ura lumii faţă de Domnul Hristos şi faţă de Apostolii Săi.
35,26-27: Mărturia Duhului Sfânt şi a Apostolilor pentru Mântuitorul.

Capitolul 16

16,1-4: Prigonirile viitoare la care vor fi supuşi Apostolii. " — . -_

36, 5-7: Domnul Hristos merge la Tatăl pentru a trimite Mângâietorul. =
16,8-11: Duhul Sfânt va vădi lumea de păcat şi de dreptate şi de judecată. ' • - - "
;
^
36, 32-35: Mângâietorul Ie va vesti Apostolilor toate cele pe care nu le puteau pricepe şi II va slăvi.pe
Fiul.
36,36. „Puţin şi nu Mă veţi mai vedea, şi iarăşi puţin şi Mă veţi vedea, pentru că Eu Mă duc la Tatăl".
16,17-19: Ucenicii se întreabă asupra înţelesului acestor cuvinte ale Domnului.
36,20-22: Plângerea şi tânguirea Apostolilor este asemănată cu durerile femeii care naşte dar, care,
mai apoi, se bucură că s-a născut om în lume.
36,23-27: „Orice veţi cere de Ia Tatăl în numele Meu El vă va da"; împlinirea cererilor Apostolilor
către Tatăl.
36,28: „Ieşit-am de la Tatăl şi am venit în lume; iarăşi las lumea şi Mă duc la Tatăl".
16, 29-30: „Iată acum vorbeşti pe faţă şi nu spui nici o pildă. Acum ştim că Tu ştii toate şi nu ai
nevoie ca să Te întrebe cineva. De aceea, credem că ai ieşit de Ia Dumnezeu".
36, 32-32: Domnul vesteşte ucenicilor că foarte curând îl vor părăsi.
36,33: „în lume necazuri veţi avea; dar îndrăzniţi. Eu am biruit lumea".

Capitolul 17

17,1-8: Rugăciunea Mântuitorului pentru Sine, pentru Apostoli şi pentru toţi credincioşii; cererea
pentru proslăvirea Fiului şi cele săvârşite de Domnul pentru ca noi să-L cunoaştem pe
Tatăl.
37,9-16: Rugăciunea Domnului Hristos pentru păzirea Apostolilor şi a credincioşilor care vieţuiesc
în lume, precum şi pentru dobândirea bucuriei depline.
37,17-19: Sfinţirea întru adevărul lui Dumnezeu.
37, 20-23: Rugăciunea Mântuitorului pentru toţi cei care vor crede întru El şi pentru dobândirea
întru Duhul Sfânt a unităţii soborniceşti a firii omeneşti.
37,24-26: Fiul cere Tatălui ca să fie dimpreună cu El cei care L-au cunoscut pe Tatăl prin Fiul.
498 SCARA ÎNTOCMIRII SFINTEI

•'-•>••' A
Capitolul 18 '••»••

18,1: Domnul Iisus merge dimpreună cu ucenicii în Grădina Ghetsimani. . . . . . . . i• J

18, 2-3: Iuda, care cunoştea acest loc, călăuzeşte oastea şi slujitorii spre prinderea Domnului.
18,4-9: Mântuitorul Se dă de bunăvoie în mâinile celor ce au venit să-L prindă, însă poartă de grijă
ucenicilor, spre a fi lăsaţi slobozi.
18,10-11: Simon Petru taie urechea lui Malhus, iar Mântuitorul îi adevereşte lui Petru că El trebuie
să bea paharul pe care i L-a dat Tatăl.
18, 12-14: Ostaşii şi slujitorii îl prind şi îl leagă pe Domnul, iar apoi îl duc la Anna.
18,15-16: Petru şi Ioan urmează Domnului şi intră în curtea arhiereului.
18, 17-1S: Prima lepădare a lui Petru.
18,19-21: Arhiereul îl întreabă pe Domnul despre ucenicii şi învăţătura Sa, iar Domnul îi adevereşte că
nu a săvârşit nimic tăinuit, încă şi că se cuvine să îi întrebe pe cei ce au ascultat cuvintele Lui.
18, 22-23: Una din slugile arhiereului îl pălmuieşte pe Mântuitorul.
18, 24: Anna îl trimite pe Domnul legat la Caiafa.
18, 25-27: Petru se leapădă a doua şi a treia oară, iar apoi aude cântarea cocoşului.
18, 28-29: Domnul este adus de la Caiafa înaintea lui Pilat, în pretoriu.
18, 30-32: Iudeii îi socotesc Domnului vină de moarte.
18,33-38: Convorbirea dintre Pilat şi Mântuitorul Hristos.
18,38-40: Pilat vrea să II slobozească pe Domnul după datina praznicului, însă mulţimile îl cer pe Baraba

Capitolul 19

19,1: Pilat porunceşte ca Iisus să fie biciuit.

19, 2-3: Ostaşii pun asupra Domnului cunună de spini şi mantie purpurie, iar apoi îl batjocoresc.
19, 4-5: Pilat îl scoate pe Mântuitorul înaintea mulţimii şi grăieşte: „Iată Omul!"
39, 6-7: Arhiereii şi slujitorii cer ca Domnul să fie răstignit pentru că S-a făcut pe Sine Fiul lui
Dumnezeu.
29, 8-22: A u z i n d acest cuvânt, Pilat S-a temut mai mult şi, întrebându-1 pe Domnul, află că puterea
ce o are asupra Lui i-a fost dată de Sus.
29,22-26: Pilat vrea să-L slobozească pe Hristos,însă prin stăruinţa iudeilor, Domnul este dat răstignirii.
29, 17-18: Domnul îşi poartă Crucea spre Goigota şi acolo este răstignit între doi tâlhari.
19,19-22: Pilat scrie titlul de deasupra Crucii: „Iisus Nazarineanul, împăratul iudeilor", iar iudeii
cârtesc pentru aceste cuvinte.
29, 23-24: Ostaşii împart hainele Domnului, iar pentru cămaşa Sa trag sorţi.
29, 25: Femeile, dimpreună cu Maica Domnului, stau lângă Cruce.
29, 26-27: Domnul o încredinţează pe Maica Domnului Apostolului Ioan.
29, 28: „Mi-e sete".
29, 29: Domnul este adăpat cu oţet.
29, 30: „Săvârşitu-s-a".
29, 32-32: Ostaşii zdrobesc fluierele picioarelor celor doi tâlhari răstigniţi.
19, 33-37: Văzând că Domnul a murit, ostaşii împung coasta Sa şi din ea ţâşneşte sânge şi apă,
astfel că nu Lui nu î-au mai zdrobit picioarele, plinindu-se Scripturile.
29, 38: Iosif din Arimateea cere de la Pilat trupul Domnului şi îl primeşte.
29,39-42: Iosif, dimpreună cu Nicodim, înmormântează trupul Mântuitorului.

Capitolul 20

20, 1-2: Duminica, Măria Magdalena, venind la mormânt şi văzând piatra ridicată, aleargă să
vestească lui Petru şi Ioan că au luat trupul Domnului.
20, 3-10: Petru şi Ioan vin la mormânt şi se încredinţează de cele grăite de Măria Magdalena şi se
întorc la ceilalţi Apostoli.
EVANGHELII DE LA IOAN 499

20,11-13: Plângând în grădină, Măria vede doi îngeri la mormântul Mântuitorului.

20,14-18: Domnul înviat Se arată Măriei Magdalena, iar ea le vesteşte Apostolilor. • :

20,19-20: Mântuitorul vine în mijlocul ucenicilor şi le arată mâinile şi coasta Sa.

20,21-23: Domnul dăruieşte Apostolilor putere spre iertarea păcatelor: „Luaţi Duh Sfânt".
20,24-29: îndoiala şi încredinţarea lui Toma pentru învierea Domnului.
20,30-31: Mulţimea minunilor Mântuitorului Hristos sunt spre a dobândi noi credinţă în Fiul lui
Dumnezeu.

Capitolul 21

21,1: Domnul Se arată ucenicilor la Marea Tiberiadei. •

21,2-3: Şapte dintre ucenici pescuiesc toată noaptea şi nu prind nimic.
21, 4-6: Dimineaţa, Mântuitorul Se arată la ţărm şi îi îndeamnă pe Apostoli să arunce mreaja în
partea dreaptă a corăbiei, iar năvodul se umple de peşti.
21,7: Ioan îi spune lui Petru că Acela Care stă pe ţărm este Domnul, iar arunci Petru se aruncă în
apă, pentru a ajunge mai grabnic la mal.
21,8-14: Ceilalţi ucenici vin cu corabia, iar Domnul le cere să aducă din peştii prinşi care erau în
număr de 153; apoi îi pofteşte la prânz pe ucenici.
21,15-19: Petru este întrebat de trei ori de către Mântuitorul dacă îl iubeşte, iar el, mărturisindu-şi
dragostea, Domnul Hristos îi vesteşte moartea mucenicească pe care o va pătimi.
21,20-24: Petru întreabă ce se va întâmpla cu Ioan, iar Domnul îi răspunde: „Dacă voiesc ca acesta
să rămână până voi veni, ce ai tu? Tu urmează Mie".
21,25: Mulţimea nenumărată a lucrurilor pe care le-a săvârşit Domnul Hristos pe pământ.
500
INDICE A L REFERINŢELOR EVANGHELICE
UŞOR DE REŢINUT
S A U DESEORI ÎNTREBUINŢATE
A A ieşit Petru şi celălalt ucenic şi veneau la mor­
A alergat şi a venit la Simon-Petru şi Ia celălalt
ucenic pe care-1 iubea Iisus, şi Ie-a zis: A u
luat pe Domnul din mormânt şi noi nu
ştim unde L-au pus - Ioan 20, 2
A auzit Iisus că l-au dat afară. Şi, găsindu-1,
i-a zis: Crezi tu în Fiul lui Dumnezeu? -
Ioan 9, 35
A crezut el şi toată casa lui - Ioan 4,53
A doua minune pe care a făcut-o iarăşi Iisus,
venind din Iudeea în Galileea - Ioan 4, 54
A doua zi a văzut Ioan pe Iisus venind către el
şi a zis: Iată Mielul lui Dumnezeu, Cel Ce
ridică păcatul lumii - Ioan 1, 29
A doua zi iarăşi stătea Ioan şi doi dintre ucenicii
lui - Ioan 1,35
A doua zi vroia să plece în Galileea şi a găsit pe
Filip. Şi i-a zis Iisus: Urmează-mi - Ioan 1,43
A doua zi, mulţime multă, care venise la săr­
bătoare, auzind că Iisus vine la Ierusalim -
Ioan 12,12
A doua zi, mulţimea, care sta de cealaltă parte a
mării, a văzut că nu era acolo decât numai o
corabie mai mică şi că Iisus nu intrase în
corabie împreună cu ucenicii Săi, ci pleca­
seră numai ucenicii Lui - Ioan 6,22
A făcut tină din scuipat, şi a uns cu tină ochii
orbului - Ioan 9, 6
A fost chemat şi Iisus şi ucenicii Săi la nuntă -
Ioan 2, 2
A fost tunet! Alţii ziceau: înger I-a vorbit! -
Ioan 12, 29
A găsit şezând în templu pe cei ce vindeau boi şi
oi şi porumbei şi pe schimbătorii de bani -
Ioan 2,14
A ieşit Iisus afară, purtând cunună de spini şi
mantia purpurie. Şi le-a zis Pilat: Iată
OmuV.-Ioan 19,5
A ieşit la locul ce se cheamă al Căpăţânii, care
evreieşte se zice Golgota - Ioan 19, 17
A ieşit mortul, fiind legat la picioare şi Ia mâini
cu fâşii de pânză şi faţa lui era înfăşurată
cu mahrama. Iisus le-a zis: Dezlegaţi-1 şi
lăsaţi-1 să meargă - Ioan 11, 44
mânt - Ioan 20,3
A intrat împreună cu Iisus în curtea arhiereu­
lui - Ioan ÎS, 25
A intrat în mormânt şi a văzut giulgiurile puse
jos - Ioan 20, 6
A împuns coasta Lui şi îndată a ieşit sânge şi
apă - Imn 1 9 , 3 4
A început să spele picioarele ucenicilor şi să
le şteargă cu ştergarul cu care era încins -
Ioan 13,5
A lăcrimat Iisus - Ioan 11,35
A lăsat Iudeea şi s-a dus iarăşi în Galileea -
Ioan 4,3
A lovit pe sluga arhiereului, şi i-a tăiat urechea
dreaptă; iar numele Lui era Malhus - Ioan
18,10
A mers după El mulţime multă, pentru că
vedeau minunile pe care le făcea cu cei
bolnavi - Ioan 6, 2
A mers în Cana Galileii, unde prefăcuse apa
în vin. Şi era un slujitor regesc, al cărui fiu
era bolnav în Capernaum - Ioan 4,46
A pecetluit că Dumnezeu este adevărat - Ioan 3,33
A plecat iarăşi dincolo de Iordan, în locul unde
Ioan boteza la început, şi a rămas acolo -
Ioan 10,40
A rămas Iisus singur cu femeia, stând în mijloc -
Ioan 8,9
A răspuns deci acela: Dacă este păcătos nu ştiu. Un
lucru ştiu: că fiind orb, acum văd - Ioan 9,15
A răspuns deci Iisus şi le-a zis: Adevărat, a-
devărat zic vouă: Fiul nu poate să facă
nimic de la Sine, dacă nu va vedea pe Tatăl
făcând; căci cele ce face Acela, acestea le
face şi Fiul întocmai - Ioan 5,19
A răspuns Iisus şi i-a zis: Ceea ce fac eu, tu nu
ştii acum, dar vei înţelege după aceasta -
Ioan 13,7
A răspuns Iisus şi i-a zis: Mai înainte de a te
chema Filip, te-am văzut când erai sub
smochin -Ioan 1,48
A răspuns Iisus şi le-a zis: Chiar dacă Eu
mărturisesc despre Mine însumi, mărturia
Mea esie adevărată, fiindcă ştiu de unde

am venit şi unde Mă duc. Voi nu ştiţi de
unde vin, nici unde Mă duc - Ioan 8,14
A răspuns Iisus: Eu nu am demon, ci cinstesc pe
Tatăl Meu, şi voi nu Mă cinstiţi pe Mine -
Ioan 8,49
A răspuns Iisus: Nu sunt oare douăsprezece
ceasuri într-o zi? Dacă umblă cineva ziua,
nu se împiedică, pentru că el vede lumina
acestei lumi - Ioan 11, 9
A răspuns Nicodim şi I-a zis: Cum pot să fie
acestea? - loan 3, 9
A răspuns omul şi le-a zis: Tocmai în aceasta
stă minunea: că voi nu ştiţi de unde este şi
El mi-a deschis ochii - loan 9,30
A răspuns Toma şi I-a zis: Domnul meu şi
Dumnezeul meu! - loan 20,28
A scuipat jos şi a făcut tină din scuipat, şi a
uns cu tină ochii orbului - Ioan 9, 6
A sosit şi Simon-Petru, urmând după el, şi a
intrat în mormânt şi a văzut giulgiurile
puse jos - Ioan 20, 6
A şezut acolo cu ucenicii Săi - loan 6, 3
A treia zi s-a făcut nuntă în Cana Galileii şi
era şi mama lui Iisus acolo - loan 2,1
A văzut doi îngeri în veşminte albe şezând,
unul către cap şi altul către picioare, unde
zăcuse trupul lui Iisus - Ioan 20,12
A văzut giulgiurile puse jos, dar n-a intrat -
loan 20,5
A văzut piatra ridicată de pe mormânt - Imn 20,1
A venit ceasul să fie preaslăvit Fiul Omului -
loan 12, 23
A venit deci la Simon Petru. Acesta I-a zis: Doamne,
oare Tu să-mi speli mie picioarele? - Imn 13,6
A venit Iisus şi a stat în mijloc şi le-a zis: Pace
vouă! - loan 20,19
A venit Ia o cetate a Samariei, numită Sihar,
aproape de locul pe care Iacov l-a dat lui Iosif,
fiul său -Ioan 4,5
A venit Măria Magdalena vestind ucenicilor că
a văzut pe Domnul şi acestea i-a spus ei -
loan 20,18
A venit noaptea la Iisus şi I-a zis: Rabi, ştim că
de la Dumnezeu ai venit învăţător; că
nimeni nu poate face aceste minuni, pe care
le faci Tu, dacă nu este Dumnezeu cu el -
Ioan 3,2
A venit o femeie din Samaria să scoată apă.
Iisus i-a zis: Dă-Mi să beau - Ioan 4, 7
A venit şi Nicodim, cel care venise la El mai
înainte noaptea, aducând ca Ia o sută de litre
de amestec de smirnă şi aloe - Ioan 19,39
501
A zis acestea, şi după aceea le-a spus: Lazăr,
prietenul nostru, a adormit - Ioan 11,11
A zis către ei Nicodim, cel ce venise mai înainte
la El, noaptea, fiind unul dintre ei - loan 7,50
A zis deci iarăşi Iisus: Adevărat, adevărat zic
vouă: Eu sunt uşa oilor - loan 10,7
A zis deci Iisus: Las-o, că pentru ziua îngropării
Mele l-a păstrat - Ioan 12, 7
A zis ei Iisus: Ce ne priveşte pe Mine şi pe tine,
femeie? încă n-a venit ceasul Meu - loan 2,4
A zis Iisus celor doisprezece: nu vreţi şi voi să
vă duceţi? - loan 6, 67
A zis Iisus lui Petru: Pune sabia în teacă. Nu
voi bea, oare, paharul pe care Mi l-a dat tatăl
Meu?-loan 18,11
A zis Esus: Faceţi pe oameni să se aşeze. Şi era
iarbă multă în acel loc. Deci au şezut bărbaţii
în număr ca Ia cinci mii - loan 6,10
A zis lui Petru ucenicul acela pe care-1 iubea Iisus:
Domnul este! Ded Simon-Petru, auzind că
este Domnul, şi-a încins haina, căci era
dezbrăcat, şi s-a aruncat în apă - loan 21,7
A zis Lui unul dintre ucenici, Andrei, fratele
lui Simon Petru - loan 6, 8
A zis mama lui Iisus către El: Nu mai au vin -
loan 2,3
A zis mamei Sale: Femeie, iată fiul tău! - loan
19,26
A zis Marta către Iisus: Doamne, dacă ai fi fost
aici, fratele meu n-ar fi murit - Ioan 11, 21
A zis Pilat iudeilor: Iată împăratul vostru - loan
19,14
Aceasta a vorbit Iisus şi, ridicând ochii Săi la Cer,
a zis: Părinte, a venit ceasul! Preaslăveşte pe
Fiul Tău, ca şi Fiul să Te preaslăvească - loan
17,1
Aceasta adevărat ai spus - loan 4,18
Aceasta este a doua minune pe care a făcut-o
iarăşi Iisus, venind din Iudeea în Galileea -
Ioan 4,54
Aceasta este judecata, că Lumina a venit în
lume şi oamenii au iubit întunericul mai
mult decât Lumina. Căci faptele lor erau
rele - Ioan 3,19
Aceasta este lucrarea lui Dumnezeu, ca să credeţi
în Acela pe care El L-a trimis - loan 6,29
Aceasta este pâinea care s-a pogorât din Cer,
nu precum au mâncat părinţii voştri mana
şi au murit. Cel ce mănâncă această pâine
va trăi în veac - Ioan 6,58
Aceasta este porunca Mea: să vă iubiţi unul
pe altul, precum v-am iubit Eu - loan 15,12
502
Aceasta este viaţa veşnică: Să Te cunoască pe
Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe
Iisus Hristos pe Care L-ai trimis - Ioan 17,3
Aceasta este voia Celui Ce M-a trimis, ca din
toţi pe care Mi i-a dat Mie să nu pierd pe
nici unul, ci să-i înviez pe ei în ziua cea de
apoi - Ioan 6,39
Aceasta este voia Tatălui Meu, ca oricine vede
pe Fiul şi crede în El să aibă viaţă veşnică şi
Eu îl voi învia în ziua cea de apoi -Ioan 6,40
Aceasta este, acum, a treia oară când Iisus S-a ară­
tat ucenicilor, după ce S-a sculat din morţi -
Ioan 23,14
Aceasta o zicea ca să-I încerce, că EI ştia ce avea
să facă - Ioan 6, 6
Aceasta vă poruncesc: să vă iubiţi unul pe altul -
Ioan 15,17
Aceasta zicea, arătând cu ce moarte avea să
moară - Ioan 12, 33
Aceasta ziceau, ispitindu-1, ca să aibă de ce să-L
învinuiască. Iar Iisus, plecându-se în jos,
scria cu degetul pe pământ - Ioan 8, 6
Această boală nu este spre moarte, ci pentru
slava lui Dumnezeu, ca, prin ea, Fiul lui
D u m n e z e u să Se slăvească - Ioan 11,4
Această bucurie a mea s-a împlinit - Ioan 3,29
Această pildă le-a spus-o Iisus, dar ei n-au înţeles
ce înseamnă cuvintele Lui - Ioan 10,6
Această poruncă am primit-o de la Tatăl Meu -
Ioan 10,18
Acela (Ioan) era făclia care arde şi luminează,
şi voi aţi voit să vă veseliţi o clipă în lumina
lui - Ioan 5, 35
Acela a răspuns: Omul care se numeşte Iisus a
făcut tină şi a uns ochii mei; şi mi-a zis:
M e r g i la s c ă l d ă t o a r e a Siloamului şi te
spală. Deci, ducându-mă şi spălând-mă, am
văzut - Ioan 9,11
Acela a zis: Nu sunt - Ioan 18,17
Acela Care era cu tine, dincolo de Iordan, şi
despre Care tu ai mărturisit, iată El botează
şi toţi se duc la El - Ioan 3, 26
Acela este Cel Ce botează cu Duh Sfânt - Ioan 1,33
Acela este, căruia Eu, întingând bucăţica de
pâine, i-o voi da. Şi întingând bucăţica, a
luat-o şi a dat-o lui Iuda, fiul lui Simon
Iscarioteanul - Ioan 13, 26
Acela Mă va slăvi, pentru că din al Meu va lua
şi vă va vesti - Ioan 16,14
REFERINŢE EVANGHELICE
Acela mi-a zis: Peste Care vei vedea Duhul co-
borându-Se şi rămânând peste El, Acela este
Cel Ce botează cu Duh Sfânt - Ioan 1,33
Acela ne va vesti nouă toate - Ioan 4, 25
Acela trebuie să crească, iar eu să mă micşorez -
Ioan 3,30
Acela va mărturisi despre Mine - Ioan 15, 26
Acela vă va învăţa toate şi vă va aduce aminte
despre toate cele ce v-am spus Eu - Ioan 14,26
Acest început al minunilor l-a făcut Iisus în Cana
Galileii şi Şi-a arătat slava Sa; şi ucenicii Săi
au crezut în El - Ioan 2,11
Acest om nu este de la Dumnezeu, fiindcă nu
ţine sâmbăta. Iar alţii ziceau: Cum poate un
om păcătos să facă asemenea minuni? Şi era
dezbinare între ei - Ioan 9,16
Acesta a găsit întâi pe Simon, fratele său, şi i-a
zis: am găsit pe Mesia (care se tâlcuieşte:
Hristos) -Ioan 1,41
Acesta a venit noaptea la Iisus şi I-a zis: Rabi,
ştim că de la Dumnezeu ai venit învăţător;
că nimeni nu poate face aceste minuni, pe
care Ie faci Tu, dacă nu este Dumnezeu cu
el - Ioan 3,2
Acesta a venit spre mărturie, ca să mărturiseas­
că despre Lumină, ca toţi să creadă prin el -
Ioan 1,7
Acesta era întru început Ia Dumnezeu - Ioan 1,2
Acesta este cu adevărat Hristosul, Mântuitorul
lumii - Ioan 4,42
Acesta este despre Care eu am zis: După mine
vine un bărbat, Care a fost înainte de mine,
fiindcă mai înainte de mine era -Ioan 1,30
Acesta este Fiul lui Dumnezeu - Ioan 1,34
Acesta este fiul vostru, despre care ziceţi că s-a
născutarb? Deci cum vede el acum?- Ioan 9,19
Acesta este Hristosul. Iar alţii ziceau: Nu cumva
din Galileea va să vină Hristos? - Ioan 7,41
Acesta este într-adevăr Proorocul, Care va sâ
vină în lume - Ioan 6,14
Acesta este ucenicul care mărturiseşte despre
acestea şi care a scris acestea, şi ştim că
mărturia Iui e adevărată - Ioan 2 3, 24
Acesta I-a zis: Doamne, oare Tu să-mi speli mie
picioarele? - Ioan 13,6
Acesta I-a văzut pe Tatăl - Ioan 6, 46
Acesta Mi-a dat poruncă ce să spun şi ce să
vorbesc - Ioan 22, 49
Acesta, auzind că Iisus a venit din Iudeea în
Galileea, s-a dus la El şi îl ruga să Se coboare
şi să vindece pe fiul lui, căci era gata să
moară-Ioan 4 , 4 7
ÎNTREBUINŢATE DESEORI
Acestea a zis Isaia, când a văzut slava Lui şi a
grăit despre EI - loan 12,41
Acestea le vor face, pentru că n-au cunoscut
nici pe Tatăl, nici pe Mine - loan 16,3
Acestea le-a vorbit Iisus şi, plecând, S-a ascuns
de ei-loan 12,36
Acestea le-a zis pe când învăţa în sinagoga din
Capernaum - loan 6,59
Acestea le-au spus părinţii lui, pentru că se
temeau de iudei. Căci iudeii puseseră acum
la cale că, dacă cineva va mărturisi că El
este Hristos, să fie dat afară din sinagogă -
Ioan 9, 22
Acestea nu le-au înţeles ucenicii Lui la început,
dar când S-a preaslăvit Iisus, arunci şi-au
adus aminte că acestea erau scrise pentru
El şi că acestea I le-au făcut Lui - Ioan 12,16
Acestea s-au scris, ca să credeţi că Iisus este
Hristosul, Fiul lui Dumnezeu, şi, crezând,
să aveţi viaţă în numele Lui - loan 20,31
Acestea se petreceau în Betabara, dincolo de
Iordan, unde boteza Ioan - loan 1, 28
Acestea spunându-le, a rămas în Galileea -
loan 7, 9
Acestea vi le-am grăit, ca întru Mine pace să
aveţi. In lume necazuri veţi avea; dar
îndrăzniţi. Eu am biruit lumea - loan 16,33
Acestea vi le-am spus de la început, fiindcă
eram cu voi - loan 16,4
Acestea vi le-am spus în pilde, dar vine ceasul
când nu vă voi mai vorbi în pilde, ci pe faţă
vă voi vesti despre Tatăl - Ioan 16, 25
Acestea vi le-am spus, ca bucuria Mea să fie
în voi şi ca bucuria voastră să fie deplină -
Ioan 15,11
Acestea vi le-am spus, ca să nu vă smintiţi -
Ioan 16,1
Acestea vi le-am spus, ca să vă aduceţi aminte
de ele, când va veni ceasul lor, că Eu vi
le-am spus. Şi acestea vi le-am spus de la
început, fiindcă eram cu voi - loan 16,4
Acestea vi le-am spus, fiind cu voi - loan 14,25
Acestea zicând, a scuipat jos şi a făcut tină din
scuipat, şi a uns cutinăochii orbului - loan 9,6
Acestuia portarul îi deschide şi oile ascultă de
glasul lui, şi oile sale le cheamă pe nume
şi le mână afară - loan 10,3
Aceştia au venit la Filip, cel ce era din Betsaida
Galileii, şi l-au rugat zicând: Doamne, voim
să vedem pe Iisus - Ioan 12,21
Acolo L-au pus pe Iisus, pentru că mormântul
era aproape - loan 19, 42
503
Acum a fost preaslăvit Fiul Omului şi Dumnezeu
a fost preaslăvit întru El - loan 13,31
Acum am cunoscut că ai demon. Avraam a
murit, de asemenea Proorocii; şi Tu zici:
Dacă cineva va păzi cuvântul Meu, nu va
vedea moartea în veac - loan 8,52
Acum au cunoscut că toate câte Mi-ai dat sunt
de la Tine -loan 17,7
Acum credeţi? - loan 16, 31
Acum este judecata acestei lumi; acum stăpânitorul
lumii acesteia va fi aruncat afară-Ioan 12,31
Acum M-au şi văzut şi M-au urât şi pe Mine şi
pe Tatăl Meu - loan 15, 24
Acum Mă duc la Cel Ce M-a trimis şi nimeni dintre
voi nu Mă întreabă: Unde Te duci? - loan 16,5
Acum n-au cuvânt de dezvinovăţire pentru pă­
catul lot-Ioan 15, 22
Acum stăpânitorul lumii acesteia va fi aruncat
afară-Ioan 12, 31
Acum sufletul M e u e turburat, şi ce voi zice?
Părinte, izbăveşte-Mă, de ceasul acesta. Dar
pentru aceasta am venit în ceasul acesta -
loan 12,27
Acum ştim că Tu ştii toate şi nu ai nevoie ca să
Te întrebe cineva. De aceea credem că ai ieşit
de la Dumnezeu - loan 16,30
Acum v-am spus acestea înainte de a se întâmpla,
ca să credeţi când se vor întâmpla - loan 14,19
Acum voi sunteţi curaţi, pentru cuvântul pe
care vi l-am spus - loan 15,3
Acum, vin la Tine şi acestea le grăiesc în lume, ca
să fie deplină bucuria Mea în ei - loan 17,13
Adesea Iisus şi ucenicii Săi se adunau acolo -
Ioan 18,2
Adevărat este Cel Ce M-a trimis pe Mine şi pe
Care voi nu-L ştiţi - Ioan 7, 28
Adevărat zic vouă: Nu este sluga mai mare decât
stăpânul său, nici solul mai mare decât cel
ce l-a trimis pe el - Ioan 13,16
Adevărat, adevărat vă spun: Oricine săvârşeşte
păcatul este rob păcatului - Ioan 8, 34
Adevărat, adevărat zic ţie că nu va cânta c o c o ­
şul, până ce nu te vei lepăda de Mine de
trei ori!-lom 13, 38
Adevărat, adevărat zic ţie, că noi ceea ce ştim
vorbim şi ce am văzut mărturisim, dar măr­
turia noastră nu o primiţi - loan 3,11
Adevărat, adevărat zic ţie: Când erai mai tânăr,
te încingeai singur şi umblai unde voiai;
dar când vei îmbătrâni, vei întinde mâinile
tale şi altul te va încinge şi te va duce unde
nu voieşti - Ioan 21,18
504
Adevărat, adevărat zic ţie: De nu se va naşte
cineva de Sus, nu va putea să vadă împărăţia
lui Dumnezeu - Ioan 3, 3
Adevărat, adevărat zic ţie: De nu se va naşte
cineva din apă şi din Duh, nu va putea să
intre în împărăţia lui Dumnezeu - Ioan 3,5
Adevărat, adevărat zic vouă că dacă grăuntele
de grâu, când cade pe pământ, nu va muri,
rămâne singur; iar dacă va muri, aduce
multă roadă - Ioan 12, 24
Adevărat, adevărat zic vouă că unul dintre voi
Mă va vinde - Ioan 13, 21
Adevărat, adevărat zic vouă că voi veţi plânge
şi vă veţi tângui, iar lumea se va bucura.
Voi vă veţi întrista, dar întristarea voastră
se va preface în bucurie - Ioan 16, 20
Adevărat, adevărat zic vouă, că vine ceasul şi
acum este, când morţii vor auzi glasul
Fiului lui Dumnezeu şi cei ce vor auzi vor
învia - Ioan 5, 25
Adevărat, adevărat zic vouă, dacă nu veţi mânca
trupul Fiului Omului şi nu veţi bea sângele
Lui, nu veţi avea viaţă în voi - Ioan 6,53
Adevărat, adevărat zic vouă, de-acum veţi
vedea cerul deschizându-se şi pe îngerii lui
Dumnezeu suindu-se şi coborându-se
peste Fiul Omului - Ioan 1,51
Adevărat, adevărat zic vouă: Cel care primeşte
pe cel pe care îl voi trimite Eu, pe Mine Mă
primeşte; iar cine Mă primeşte pe Mine
primeşte pe Cel Ce M-a trimis pe Mine -
Ioan 13, 20
Adevărat, adevărat zic vouă: Cel ce ascultă
cuvântul Meu şi crede în Cel Ce M-a trimis
are viaţă veşnică şi la judecată nu va veni,
ci s-a mutat din moarte la viaţă - Ioan 5,24
Adevărat, adevărat zic vouă: Cel ce crede în
Mine are viaţă veşnică - Ioan 6,47
Adevărat, adevărat zic vouă: Cel ce crede în
Mine va face şi el lucrările pe care le fac
Eu şi mai mari decât acestea va face, pentru
că Eu Mă duc la Tatăl - Ioan 14,12
Adevărat, adevărat zic vouă: Cel ce nu intră
pe uşă, în staulul oilor, ci sare pe aiurea,
acela este fur şi tâlhar - Ioan 10,1
Adevărat, adevărat zic vouă: Dacă cineva va
păzi cuvântul Meu, nu va vedea moartea
în veac - Ioan 8,51
Adevărat, adevăratzic vouă: Eu sunt mai înainte
de a fi fost Avraam - Ioan 8,58
Adevărat, adevărat zic vouă: Eu sunt uşa oilor - Am cunoscut că Tu eşti Hristosul, Fiul Dumne­
Ioan 10,7
REFERINŢE EVANGHELICE
Adevărat, adevărat zic vouă: Fiul nu poate să
facă nimic de la Sine, dacă nu va vedea pe
Tatăl făcând; căci cele ce face Acela, acestea
le face şi Fiul întocmai - Ioan 5,19
Adevărat, adevărat zic vouă: Mă căutaţi nu
pentru că aţi văzut minuni, ci pentru că aţi
mâncat din pâini şi v-aţi săturat - Ioan 6,26
Adevărat, adevărat zic vouă: Nu Moise v-a daf
pâinea cea din Cer; ci Tatăl Meu vă dă din
Cer pâinea cea adevărată - Ioan 6, 32
Adevărat, adevărat zic vouă: Orice veţi cere de la
Tatăl în numele Meu El vă va da - Ioan 16,23
Adevăraţii închinători se vor închina Tatălui
în duh şi-n adevăr, că şi Tatăl astfel de în­
chinători îşi doreşte - Ioan 4, 23
Adu degetul tău încoace şi vezi mâinile Me­
le şi adu mâna ta şi o pune în coasta Mea
şi nu fi necredincios, ci credincios - Ioan
20, 27
Aduceţi din peştii pe care i-aţi prins acum -
Ioan 21,10
Aduceţi-vă aminte de cuvântul pe care vi l-am
spus: Nu este sluga mai mare decât stăpânul
său. Dacă M-au prigonit pe Mine, şi pe voi
vă vor prigoni; dacă au păzit cuvântul Meu,
şi pe al vostru îl vor primi - Ioan 15,20
Adunaţi fărâmiturile ce au rămas, ca să nu se
piardă ceva - Ioan 6,12
Ai demon. Cine caută să te ucidă? - Ioan 7,20
Ai Tăi erau şi Mie Mi i-ai dat şi cuvântul Tău
L-au păzit - Ioan 17,6
Ale Tale sunt ale Mele şi M-am preaslăvit întru
ei - Ioan 17,10
Alt Mângâietor vă va da vouă ca să fie cu voi
în vezc-Ioan 14,16
Alte corăbii mai mici au venit din Tiberiada în
apropiere de locul unde ei mâncaseră pâinea,
după ce Domnul mulţumise - Ioan 6,23
Altul este care mărturiseşte despre Mine; şi
ştiu că adevărată este mărturia pe care o
mărturiseşte despre Mine - Ioan 5,32
Alţii au muncit şi voi aţi intrat în munca lor -
Ioan 4,38
Alţii ziceau: Cuvintele acestea nu sunt ale unui
demonizat. Cum poate un demon să des^
chidă ochii orbilor? - Ioan 10, 21
Alţii ziceau: înger I-a vorbit! - Ioan 12, 29
Am aflat pe Acela despre Care au scris Moise
în Lege şi Proorocii, pe Iisus, fiul lui Iosif
din Nazaret- Ioan 1,45
zeului Celui viu - Ioan 6,69
ÎNTREBUINŢATE DESEORI
Am găsit pe Mesia (care se tâlcuieşte: Hristos) - Atât cât sunt în lume, Lumină a lumii sunt -
loan 1, 41
Am şi alte oi, care nu sunt din staulul acesta. Şi
pe acelea trebuie să le aduc, şi vor auzi glasul
Meu şi va fi o turmă şi un păstor-iom 10,16
Am văzut Duhul coborându-Se, din Cer, ca un
porumbel şi a rămas peste El - Ioan 1, 32
Am văzut şi am mărturisit că Acesta este Fiul
lui Dumnezeu - Ioan 1, 34
Aplecându-se, a văzut giulgiurile puse jos, dar
n-a intrat - Ioan 20, 5
Apoi a zis lui Toma: Adu degetul tău încoace
şi vezi mâinile Mele şi adu mâna ta şi o
pune în coasta Mea şi nu fi necredincios,
ci credincios - Ioan 20, 27
Apoi a zis ucenicului: Iată mama ta! Şi din ceasul
acela ucenicul a luat-o la sine - Ioan 19,27
Apoi, după aceea, a zis ucenicilor. Să mergem
iarăşi în Iudeea - Ioan 11, 7
Arătând cu ce moarte avea să moară - loan 12,33
Arătat-am numele Tău oamenilor pe care Mi i-ai
dat Mie din lume. Ai Tăi erau şi Mie Mi i-ai
dat şi cuvântul Tău L-au păzit - Ioan 17,6
Are cinci pâini de orz şi doi peşti. Dar ce sunt
acestea la atâţia? - Ioan 6, 9
Are demon şi este nebun. De ce să-L ascultaţi? -
Ioan 10, 20
Are viaţă veşnică şi la judecată nu va veni, ci
s-a mutat din moarte la viaţă - Ioan 5, 24
Arhiereii au răspuns: Nu avem împărat, decât
pe Cezarul - Ioan 19,15
Arhiereii şi fariseii au adunat sinedriul şi
ziceau: Ce facem, pentru că Omul Acesta
face multe minuni? - loan 11,47
Arhiereii şi fariseii dăduseră porunci, că dacă
va şti cineva unde este, să dea de veste, ca
să-L prindă - loan 11, 57
Aruncaţi mreaja în partea dreaptă a corăbiei şi
veţi afla. Deci au aruncat-o şi nu mai puteau
s-o tragă de mulţimea peştilor - loan 21, 6
Astfel este cu oricine născut din Duhul - loan 3,8
Aşa răspunzi Tu arhiereului? - loan 18, 22
Aşa şi aceştia în noi să fie una, ca lumea să
creadă că Tu M-ai trimis - loan 17, 21
Aşadar eşti Tu împărat? Răspuns-a Iisus: Tu zici
că Eu sunt împărat Eu spre aceasta M-am
născut şi pentru aceasta am venit în lume, ca
să dau mărturie despre adevăr; oricine este
din adevăr ascultă glasul Meu - Ioan 18,37
Aşadar tatăl a cunoscut că în ceasul acela a fost
în care Iisus i-a zis: Fiul tău trăieşte. Şi a
crezut el şi toată casa lui - loan 4, 53
505
Ioan 9,5
Arunci a intrat şi celălalt ucenic care sosise întâi
la mormânt, şi a văzut şi a crezut - Ionn 20,8
Atunci a venit glas din Cen Şi L-am preaslăvit
şi iarăşi îl voi preaslăvi - Ioan 12, 28
Atunci a venit o femeie din Samaria să scoată
apă. Iisus i-a zis: Dă-Mi să beau - Ioan 4, 7
Atunci când le-a spus: Eu sunt, ei s-au dat
înapoi şi au căzut la pământ - loan 18,6
Atunci L-a predat lor ca să fie răstignit. Şi ei
au luat pe Iisus şi L-au dus ca să fie răstig­
nit -loan 19,16
Arunci omul a plecat şi a spus iudeilor că Iisus
este Cel Care l-a făcut sănătos - loan 5,15
Atunci Pilat a luat pe Iisus şi L-a biciuit - loan 1 9 , 1
Atunci S-a suit şi EI, dar nu pe faţă, ci pe as­
cuns- loan 7,10
Ari auzit că v-am spus: Mă duc şi voi veni la voi.
De M-aţi iubi v-aţi bucura că Mă duc la Tatăl,
pentru că Tatăl este mai mare decât Mine -
loan 14,28
Au adunat şi au strâns douăsprezece coşuri cu
fărâmituri, care au rămas de la cei ce au mân­
cat din cele cinci pâini de orz - Ioan 6,13
Au adus la El fariseii şi cărturarii pe o femeie,
prinsă în adulter, aşezând-o în mijloc - Ioan
8,3
Au auzit acestea unii dintre farisei, care erau
cu El, şi I-au zis: Oare şi noi suntem orbi? -
loan 9,40
Au auzit fariseii mulţimea murmurând acestea
despre El şi au trimis arhiereii şi fariseii
slujitori ca să-L prindă - loan 7, 32
Au chemat a doua oară pe omul care fusese orb
şi i-au zis: Dă slavă lui Dumnezeu. Noi ştim
că Omul Acesta este păcătos - loan 9,24
Au ieşit din cetate şi veneau către El - loan 4,30
Au ieşit întru întâmpinarea Lui şi strigau: Osana!
Binecuvântat este Cel Ce vine întru numele
Domnului, împăratul lui Israil! - loan 12,13
Au iubit slava oamenilor mai mult decât slava
lui Dumnezeu - Ioan 12,43
Au luat deci trupul lui Iisus şi l-au înfăşurat în
giulgiu cu miresme, precum este obiceiul
de înmormântare la iudei - Ioan 19,40
Au luat pe Domnul din mormânt şi noi nu ştim
unde L-au pus - Ioan 20, 2
Au luat pe Domnul meu şi nu ştiu unde L-au
pus - Ioan 20,13
Au luat pietre iudeii ca să arunce asupra Lui -
loan 10,31
506
Au luat ramuri de finic şi au ieşit întru întâm­
pinarea Lui şi strigau: Osana! Binecuvântat
este Cel Ce vine întru numele Domnului,
împăratul lui Israil! - Ioan 32,13
\u mers deci şi au văzut unde locuia; şi au
rămas la El în ziua aceea. Era ca la ceasul al
zecelea - Ioan 1, 39
i nu este Acesta Iisus, fiul lui Iosif, şi nu ştim
noi pe tatăl Său şi pe mama Sa? Cum spune
El acum: M-am coborât din Cer? -Ioan 6,42
,Au orbit ochii lor şi a împietrit inima lor, ca
să nu vadă cu ochii şi să nu înţeleagă cu
inima şi ca nu cumva să se întoarcă şi Eu
să-i vindec" - Ioan 12, 40
Au prins pe Iisus şi L-au legat -Ioan 18,12
Au rămas la El în ziua aceea. Era ca la ceasul al
zecelea - Ioan 1, 39
Au răspuns deci iudeii şi I-au zis: Ce semn ne
arăţi că faci acestea? - Ioan 2,18
Au răspuns părinţii Iui şi au zis: Ştim că acesta
este fiul nostru şi că s-a născut orb-Ioan 9,20
Au răspuns iudeii şi I-au zis: Oare, nu zicem noi
bine că Tu eşti samarinean şi ai demon? -
Ioan S, 4S
Au răspuns şi i-au zis: în păcate te-ai născut tot, şi
tu ne înveţi pe noi? Şi l-au dat afară - Ioan 9,34
Au ridicat deci piatra, iar Iisus Şi-a ridicat ochii
în sus şi a zis: Părinte, îţi mulţumesc că
M-ai ascultat - Ioan 11, 41
Au trimis arhiereii şi fariseii slujitori ca să-L
prindă - Ioan 7, 32
Au trimis surorile la El, zicând: Doamne, iată,
cel pe care îl iubeşti este bolnav-7o«)i 11,3
Au văzut pe Iisus umblând pe apă şi apropiin-
du-Se de corabie, ei s-au înfricoşat- Ioan 6,39
Au venit Ia Ioan şi i-au zis: Rabi, Acela Care
era cu tine, dincolo de Iordan, şi despre
Care tu ai mărturisit, iată El botează şi toţi
se duc la EI - Ioan 3, 26
Au venit ostaşii şi au zdrobit fluierele celui
dintâi şi ale celuilalt, care era răstignit îm­
preună cu el - Ioan 19, 32
Au zis către El: Ce să facem, ca să săvârşim
lucrările lui Dumnezeu? - Ioan 6, 28
Au zis către El: Doamne, dă-ne totdeauna pâinea
aceasta - Ioan 6,34
Au zis deci către El fraţii Lui: Pleacă de-aici şi
du-Te în Iudeea, pentru ca şi ucenicii Tăi să
vadă lucrurile pe care Tu le faci - Ioan 7,3
Au zis deci orbului iarăşi: Dar tu ce zici, despre
El, că ţi-a deschis ochii? Iar el a zis că Prooroc
este - Ioan 9,17
REFERINŢE EVANGHELICE
Au zis iudeii între ei: Unde are să Se ducă
Acesta, ca noi să nu-L găsim? Nu cumva va
merge la cei împrăştiaţi printre elini şi va
învăţa pe elini? - Ioan 7, 35
Au zis Lui: învăţătorule, această femeie a fost
prinsă asupra faptului de adulter - Ioan 8,4
Au zis ucenicii Săi: Iată acum vorbeşti pe faţă
şi nu spui nici o pildă - Ioan 16, 29
Avraam a murit, de asemenea Proorocii; şi Tu
zici: Dacă cineva va păzi cuvântul Meu, nu
va vedea moartea în veac - Ioan 8, 52
Avraam n-a făcut aceasta - Ioan 8,40
Avraam, părintele vostru, a fost bucuros să vadă
ziua Mea şi a văzut-o şi s-a bucurat- Ioan 8,56
B
Betania era aproape de Ierusalim, ca la cinci­
sprezece stadii - Ioan 11,18
Bine ai zis că n-ai bărbat - Ioan 4,17
Binecuvântat este Cel Ce vine întru numele
Domnului, împăratul lui Israil! -Ioan 12,13
Bolnavul I-a răspuns: Doamne, nu am om, ca
să mă arunce în scăldătoare, când se
turbură apa; că, până când vin eu, altul se
coboară înaintea mea - Ioan 5, 7
Boteza şi Ioan în Enom, aproape de Salim, că
erau acolo ape multe şi veneau şi se bote­
zau - Ioan 3,23
Bucură-Te, regele iudeilor! Şi-I dădeau palme -
Ioan 19,3
Bucuria voastră să fie deplină - Ioan 15,11
c
Ca bucuria Mea să fie în voi şi ca bucuria
voastră să fie deplină - Ioan 15,11
Ca ei să fie desăvârşiţi în unime, şi să cunoască
lumea că Tu M-ai trimis şi că i-ai iubit pe
ei, precum M-ai iubit pe Mine Ioan 17,23
Ca iubirea cu care M-ai iubit Tu să fie în ei şi
Eu în ei - Ioan 17,26
Ca să aduceţi roadă multă şi să vă faceţi ucenici
ai Mei - Ioan 15, 8
Ca să adune laolaltă pe fiii lui Dumnezeu cei
împrăştiaţi - Ioan 11,52
Ca să credeţi că Iisus este Hristosul, Fiul lui
Dumnezeu, şi, crezând, să aveţi viaţă în
numele Lui - Ioan 20, 31
Ca să fie arătat Iui Israil, de aceea am venit eu,
botezând cu apă - Ioan 1,31
ÎNTREBUINŢATE DESEORI
Ca să fiţi şi voi unde sunt Eu - Ioan 14,3
Ca să nu-ţi fie ceva mai rău - Ioan 5,14
Ca să se împlinească cuvântul pe care l-a spus:
Dintre cei pe care Mi i-ai dat, n-am pierdut
pe nici unul-Ioan 18,9
Ca să se împlinească cuvântul Proorocului
Isaia, pe care l-a zis: „Doamne, cine a crezut
în ceea ce a auzit de la noi? Şi braţul Dom­
nului cui s-a descoperit?" - Ioan 12,38
Ca să se împlinească Scriptura care zice:
„Impărţit-au hainele Mele loruşi, şi pentru
cămaşa Mea au aruncat sorţii". Aşadar osta­
şii acestea au făcut - Ioan 19,24
Ca să se împlinească Scriptura: „Cel ce mănân­
că pâinea cu mine a ridicat călcâiul împo­
triva Mea" - loan 13,18
Ca să se îndeplinească cuvântul lui Iisus, pe
care îl spusese, însemnând cu ce moarte
avea să moară - Ioan 18,32
Ca Tatăl să vă dea orice-I veţi cere în numele
Meu - Ioan 15,16
Ca tot cel ce crede în El să nu piară, ci să aibă
viaţă veşnică - loan 3,15
Ca toţi să cinstească pe Fiul, precum cinstesc
pe Tatăl. Cel ce nu cinsteşte pe Fiul nu
cinsteşte pe Tatăl Care L-a trimis - Ioan 5,23
Ca toţi să fie una, după cum Tu, Părinte, întru
Mine şi Eu întru Tine, aşa şi aceştia în noi
să fie una, ca lumea să creadă că Tu M-ai
trimis -Ioan 17,21
Caiafa era cel ce sfătuise pe iudei că este de folos
să moară un om pentru popor - Ioan 18,14
Când a auzit aceea, s-a sculat degrabă şi a venit
la El-Zom 32,29
Când a auzit Pilat acest cuvânt, mai mult s-a
temut -Ioan 19,8
Când a auzit, deci, că este bolnav, atunci a rămas
două zile în locul în care era - Ioan 11,6
Când a cunoscut Iisus că fariseii au auzit că El
face şi botează mai mulţi ucenici decât Ioan-
Ioan 4,1
Când a venit în Galileea, L-au primit galileienii,
cei ce văzuseră toate câte făcuse El în Ieru­
salim, la sărbătoare, căci şi ei veniseră la săr­
bătoare - Ioan 4,45
Când a văzut mulţimea că Iisus nu este acolo,
nici ucenicii Lui, au intrat şi ei în corăbiile
cele mici şi au venit la Capernaum, căutân­
du-L pe Iisus - Ioan 6,24
Când era în Ierusalim, la sărbătoarea Paştilor,
mulţi au crezut în numele Lui, văzând mi­
nunile pe care le făcea - Ioan 2,23
507
Când erai mai tânăr, te încingeai singur şi
umblai unde voiai; dar când vei îmbătrâni,
vei întinde mâinile tale şi altul te va încinge
şi te va duce unde nu voieşti - Ioan 21,18
Când eram Eu cu ei în lume, Eu îi păzeam în
numele Tău, pe cei ce Mi i-ai dat; şi i-am
păzit şi n-a pierit nici unul dintre ei, decât
numai fiul pierzării, ca să se împlinească
Scriptura - Ioan 17,12
Când grăieşte minciuna, grăieşte dintru ale
sale, căci este mincinos şi tatăl minciunii -
loan 8,44
Când L-au văzut deci arhiereii şi slujitorii au
strigat: Răstigneşte-L! Răstigneşte-L! Zis-a
lor Pilat: Luaţi-L voi şi răstigniţi-L, căci eu
nu-I găsesc nici o vină - Ioan 19,6
Când le scoate afară pe toate ale sale, merge
înaintea lor, şi oile merg după el, căci
cunosc glasul lui - Ioan 10,4
Când Mă voi înălţa de pe pământ, îi voi trage
pe toţi la Mine - Ioan 12,32
Când nunul a gustat apa care se făcuse vin şi nu
ştia de unde este, ci numai slujitorii care
scoseseră apa ştiau, a chemat nunul pe mire -
Ioan 2,9
Când s-a făcut seară, ucenicii Lui s-au coborât
la mare-loan 6, 26
Când S-a sculat din morţi, ucenicii Lui şi-au
adus aminte că aceasta o spusese şi au cre­
zut Scripturii şi cuvântului pe care îl spuse­
se Iisus - Ioan 2, 22
Când ştiţi acestea, fericiţi sunteţi dacă le veţi
face-/oara 23,27
Când va veni Acela, Duhul Adevărului, vă va
călăuzi la tot adevărul; căci nu va vorbi de
la Sine, ci câte va auzi va vorbi şi cele
viitoare va va vesti - Ioan 16,13
Când va veni Mângâietorul, pe Care Eu îl voi
trimite vouă de la Tatăl, Duhul Adevărului,
care de la Tatăl purcede, Acela va mărturisi
despre Mine - Ioan 15,26
Când va veni, Acela ne va vesti nouă toate -
Ioan 4, 25
Când veţi înălţa pe Fiul Omului, atunci veţi
cunoaşte că Eu sunt şi că de la Mine însumi
nu fac nimic, ci precum M-a învăţat Tatăl,
aşa vorbesc - Ioan 8, 28
Care înainte de mine a fost şi Căruia eu nu sunt
vrednic să-I dezleg cureaua încălţămintei -
Ioan 1,27
Care luminează pe tot omul, care vine în lume -
loan 1,9
508
Care nu din sânge, nici din poftă trupească, nici
din poftă bărbătească, ci de la Dumnezeu
s-au născut - Ioan 1,13
Care se numea Nicodim şi care era fruntaş al
iudeilor -Ioan 3,1
Cârtire multă era despre El în mulţime; unii
ziceau: Este bun; iar alţii ziceau: Nu, amă­
geşte mulţimea -Ioan 7,12
Cât aveţi Lumina, credeţi în Lumină, ca să fiţi
fii ai Luminii. Acestea le-a vorbit Iisus şi,
plecând, S-a ascuns de ei - Ioan 12,36
Cât sunt în lume, Lumină a lumii sunt - Ioan 9,5
Că aceasta este voia Tatălui Meu, ca oricine vede
pe Fiul şi crede în El să aibă viaţă veşnică şi
Eu îl voi învia în ziua cea de apoi - Ioan 6,40
Că cinci bărbaţi ai avut şi cel pe care îl ai acum
nu-ţi este bărbat. Aceasta adevărat ai spus -
Ioan 4,18
Că dacă aţi crezut lui Moise, aţi fi crezut şi Mie,
căci despre Mine a scris acela - Ioan 5,46
Că nimeni nu poate face aceste minuni, pe care
le faci Tu, dacă nu este Dumnezeu cu el -
Ioan 3, 2
Că oricine face rele urăşte Lumina şi nu vine
la Lumină, pentru ca faptele lui să nu se
vădească - Ioan 3, 20
Că pe săraci totdeauna îi aveţi cu voi, dar pe
Mine nu Mă aveţi totdeauna - Ioan 12,8
Că ştia pe cel ce avea să-L vândă; de aceea a
zis: Nu sunteţi toţi curaţi - Ioan 13,11
Că Tatăl iubeşte pe Fiul şi-I arată toate câte face
El şi lucruri mai mari decât acestea va arăta
Lui, ca voi să vă miraţi - Ioan 5,20
Că unul este semănătorul şi altul secerătorul -
Ioan 4, 37
Că v-am dat vouă pildă, ca, precum am făcut
Eu vouă să faceţi şi voi - Ioan 13,15
Că vine noaptea, când nimeni nu poate să
lucreze - Ioan 9,4
Căci au iubit slava oamenilor mai mult decât
slava lui Dumnezeu - Ioan 12, 43
Căci cel ce umblă în întuneric nu ştie unde
merge -Ioan 12, 35
Căci cel pe care I-a trimis Dumnezeu vorbeşte
cuvintele lui Dumnezeu, pentru că Dumnezeu
nu dă Duhul cu măsură - Ioan 3,34
Căci cele ce face Acela, acestea le face şi Fiul
întocmai - Ioan 5,19
Căci dacă nu credeţi că Eu sunt, veţi muri în
păcatele voastre -Ioan 8, 24
Căci dacă nu Mă voi duce, Mângâietorul nu
va veni la voi - Ioan 16,7
REFERINŢE EVANGHELICE
Căci Dumnezeu aşa a iubit lumea, încât pe Fiul
Său Cel Unul-Născut L-a dat ca oricine cre­
de în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşni­
că - Ioan 3,16
Căci El însuşi cunoştea ce era în om - Ioan 2,25
Căci faptele lor erau rele - Ioan 3,19
Căci Iisus însuşi a mărturisit că un prooroc nu
e cinstit în ţara lui - Ioan 4,44
Căci Iisus se dăduse la o parte din mulţimea
care era în acel loc - Ioan 5,13
Căci Iisus ştia de la început cine sunt cei ce nu
cred şi cine este cel care îl va vinde - Ioan 6,64
Căci Ioan nu fusese încă aruncat în închisoare -
Ioan 3,24
Căci iudeii puseseră acum la cale că, dacă
cineva va mărturisi că El £ste Hristos, să
fie dat afară din sinagogă - Ioan 9, 22
Căci în aceasta se adevereşte cuvântul: Că unul
e semănătorul şi altul secerătorul - Ioan 4,37
Căci încă nu era (dat) Duhul, pentru că Iisus
nu fusese preaslăvit - Ioan 7, 39
Căci încă nu ştiau Scriptura, că Iisus trebuia
să învieze din morţi - Ioan 20, 9
Căci însuşi Tatăl vă iubeşte pe voi, fiindcă voi
M-aţi iubit pe Mine şi aţi crezut că de la
Dumnezeu am ieşit - Ioan 16, 27
Căci lucrurile pe care Mi le-a dat Tatăl ca să le
săvârşesc, lucrurile acestea pe care le fac
Eu, mărturisesc despre Mine că Tatăl M-a
trimis - Ioan 5,36
Căci n-a trimis Dumnezeu Fiul Săuînlumeca
să judece lumea, ci ca să se mântuiască, prin
El, lumea - Ioan 3,17
Căci nimeni nu lucrează ceva în ascuns, ci
caută să se facă cunoscut. Dacă faci acestea,
arată-Te pe Tine lumii - Ioan 7 , 4
Căci nu va vorbi de la Sine, ci câte va auzi va
vorbi şi cele viitoare va va vesti-Ioan 16,13
Căci pâinea Iui Dumnezeu este cea care se coboa­
ră din Cer şi care dă viaţă lumii - Ioan 6,33
Căci precum Tatăl are viaţă în Sine, aşa I-a dat
şi Fiului să aibă viaţă în Sine - Ioan 5, 26
Căci s-au făcut acestea, ca să se împlinească
Scriptura: „Nu I se va zdrobi nici un os" -
Ioan 19,36
Căci ucenicii Săi se duseseră în cetate, ca să cum­
pere bucate - Ioan 4,8
Căci un înger al Domnului se cobora la vreme
în scăldătoare şi turbura apa şi cine intra
întâi, după turburarea apei, se făcea sănătos,
de orice boală era ţinut - Ioan 5, 4
ÎNTREBUINŢATE DESEORI
Căci unii socoteau, deoarece Iuda avea punga,
că lui îi zice Iisus: Cumpără cele de care
avem trebuinţă Ia sărbătoare, sau să dea
ceva săracilor - Ioan 13, 29
Căci, din cauza lui mulţi dintre iudei mergeau
şi credeau în Iisus - loan 12,11
Căci, după cum Tatăl scoală pe cei morţi şi le
dă viaţă, tot aşa şi Fiul dă viaţă celor ce
voieşte - loan 5, 21
Cărora le veţi ţine, vor fi ţinute - Ioan 20, 23
Cărora veţi ierta păcatele, le vor fi iertate şi
cărora le veţi ţine, vor fi ţinute - Ioan 20,23
Căruia eu nu sunt vrednic să-I dezleg cureaua
încălţămintei - Ioan 1, 27
Căutau deci iarăşi să-L prindă, şi Iisus a scăpat
din mâna lor - Ioan 10, 39
Căutau pe Iisus şi, pe când stăteau în templu,
ziceau între ei: Ce vi se pare? Oare nu v-a
veni la sărbătoare? - Ioan 11, 56
Căutau să-L omoare, că făcea acestea sâmbătă -
loan 5,16
Căutau să-L prindă, dar nimeni n-a pus mâna
pe EI, pentru că nu venise ceasul Lui -Ioan
7,30
Ce am scris, am scris - loan 19,22
Ce căutaţi? Iar ei I-au zis: Rabi (care se tâlcuieş­
te: învăţătorule), unde locuieşti? - Ioan 1,38
Ce este aceasta ce ne spune: Puţin şi nu Mă veţi
mai vedea şi iarăşi puţin şi Mă veţi vedea,
că Mă duc la Tatăl? - loan 16,17
Ce este aceasta ce zice: Puţin? Nu ştim ce este -
Ioan 16, ÎS
Ce este adevărul? Şi zicând aceasta, a ieşit iarăşi
la iudei şî le-a zis: Eu nu găsesc în El nici o
vină - Ioan 18, 38
Ce este născut din Duh, duh este - Ioan 3, 6
Ce este născut din trup, trup este; şi ce este
născut din Duh, duh este - loan 3, 6
Ce facem, pentru că Omul Acesta face multe
minuni? - Ioan 11, 47
Ce înseamnă acest cuvânt pe care L-a spus: Mă
veţi căuta şi nu Mă veţi găsi şi unde sunt
Eu, voi nu puteţi să veniţi? - Ioan 7, 36
Ce învinuire aduceţi Omului Acestuia? - Ioan
18,29
Ce ne priveşte pe Mine şi pe tine, femeie? încă
n-a venit ceasul Meu - loan 2,4
Ce o întrebi?, sau: Ce vorbeşti cu ea? - Ioan 4,27
Ce să facem, ca să săvârşim lucrările Iui Dum­
nezeu? - loan 6, 28
Ce semn ne arăţi că faci acestea? - loan 2,18
Ce spui tu despre tine însuţi? - loan 1, 22
509
Ce ţi-a făcut? Cum ţi-a deschis ochii? - Ioan 9,26
Ce vi se pare? Oare nu v-a veni la sărbătoare? -
Ioan 11,56
Ceea ce fac Eu, tu nu ştii acum, dar vei înţelege
după aceasta - Ioan 13, 7
Ceea ce faci, fă mai curând - loan 13, 27
Ceea ce v-am spus de la început - loan 8, 25
Cei doi alergau împreună, dar celălalt ucenic,
alergând înainte, mai repede decât Petru,
a sosit cel dintâi la mormânt - loan 20,4
Cei doi ucenici l-au auzit când a spus aceasta
şi au mers după Iisus - Ioan 1, 37
Cel care lucrează adevărul vine la Lumină, ca
să se arate faptele lui, că în Dumnezeu sunt
săvârşite - Ioan 3,21
Cel care primeşte pe cel pe care îl voi trimite
Eu, pe Mine Mă primeşte; iar cine Mă
primeşte pe Mine primeşte pe Cel Ce M-a
trimis pe Mine - loan 13, 20
Cel Care vine după mine a fost înaintea me^
pentru că mai înainte de mine era - Ioan 1,15
Cel Care vine după mine, Care înainte de mine
a fost şi Căruia eu nu sunt vrednic Să-I
dezleg cureaua încălţămintei - Ioan 1,27
Cel care vorbeşte de la sine îşi caută slava sat
iar cel care caută slava celui ce l-a trimis pe
el, acela este adevărat şi nedreptate nu este
în el-Ioan 7,18
Cel ce a făcut baie n-are nevoie să-i fie spălate
decât picioarele, căci este curat tot. Şi voi
sunteţi curaţi, însă nu toţi - loan 13,10
Cel ce a primit mărturia Lui a pecetluit că
Dumnezeu este adevărat - loan 3,33
Cel ce a văzut a mărturisit şi mărturia lui e
adevărată; şi acela ştie că spune adevărul,
ca şi voi să credeţi - loan 19, 35
Cel ce are mireasa este mire, iar prietenul
mirelui, care stă şi ascultă de mire, se bucură
cu bucurie de glasul lui. Deci această bucu­
rie a mea s-a împlinit - loan 3, 29
Cel ce are poruncile mele şi le păzeşte, acela
este care Mă iubeşte; iar cel ce Mă iubeşte
pe mine va fi iubit de Tatăl Meu şi-1 voi
iubi şi Eu şi Mă voi arăta Iui - loan 14, 21
Cel ce ascultă cuvântul Meu şi crede în Cel Ce
M-a trimis are viaţă veşnică şi Ia judecată
nu va veni, ci s-a mutat din moarte la viaţă -
Ioan 5,24
Cel ce crede în El nu este judecat, iar cel ce nu
crede a şi fost judecat, fiindcă nu a crezut
în numele Celui Unuia-Născut, Fiul lui
Dumnezeu - Ioan 3,18
510
Cel ce crede în Fiul are viaţă veşnică, iar cel ce
nu ascultă de Fiul nu va vedea viaţa, ci mânia
lui Dumnezeu rămâne peste el - Ioan 3,36
Cel ce crede în Mine are viaţă veşnică - Ioan 6,47
Cel ce crede în Mine nu crede în Mine, ci în
Cel Ce M-a trimis pe Mine - Ioan 12,44
Cel ce crede în Mine nu va înseta niciodată -
Ioan 6, 35
Cel ce crede în Mine va face şi el lucrările pe care
le fac Eu şi mai mari decât acestea va face,
pentru că Eu Mă duc la Tatăl -Ioan 14,12
Cel ce crede în Mine, chiar dacă va muri, va
trăi - Ioan 11, 25
Cel ce este de la Dumnezeu ascultă cuvintele lui
Dumnezeu; de aceea voi nu ascultaţi, pentru
că nu sunteţi de la Dumnezeu - Ioan 8,47
Cel ce este de pe pământ pământesc este şi de
pe pământ grăieşte. Cel Ce vine din Cer
este deasupra tuturor - Ioan 3,31
Cel ce intră pe uşă este păstorul oilor - Ioan 10,2
Cel ce îmi urmează Mie nu va umbla în întu­
neric, ci va avea lumina vieţii - Ioan 8,12
Cel ce îşi iubeşte sufletul, îl va pierde; iar cel
ce îşi urăşte sufletul în lumea aceasta îl va
păstra pentru viaţa veşnică - Ioan 12,25
Cel ce îşi urăşte sufletul în lumea aceasta îl va
păstra pentru viaţa veşnică - Ioan 12,25
Cel Ce m-a făcut sănătos, Acela mi-a zis: I-aţi
patul şi umblă -Ioan 5,11
Cel Ce M-a trimis este cu Mine; nu M-a lăsat
singur, fiindcă Eu fac pururea cele plăcute
Lui - Ioan 8, 29
Cel Ce m-a trimis să botez cu apă, Acela mi-a
zis: Peste Care vei vedea Duhul coborân-
du-Se şi rămânând peste El, Acela este Cel
Ce botează cu Duh Sfânt - Ioan 1, 33
Cel ce M-a văzut pe Mine a văzut pe Tatăl. Cum
zici tu: Arată-ne pe Tatăl? - Ioan 14,9
Cel ce Mă mănâncă pe Mine va trăi prin Mine -
Ioan 6,57
Cel ce Mă urăşte pe Mine urăşte şi pe Tatăl
Meu - Ioan 15, 23
Cel ce mă vede pe Mine vede pe Cel Ce M-a
trimis pe Mine - Ioan 12,45
Cel ce mănâncă această pâine va trăi în veac -
Ioan 6, 58
„Cel ce mănâncă pâinea cu mine a ridicat căl­
câiul împotriva Mea" - Ioan 13,18
Cel ce mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu
are viaţă veşnică, şi Eu îl voi învia în ziua
cea de apoi - Ioan 6,54
REFERINŢE EVANGHELICE
Cel ce mănâncă trupul Meu şi bea sângele meu
rămâne întru Mine şi Eu întru el - Ioan 6,56
Cel ce nu ascultă de Fiul nu va vedea viaţa, ci
mânia lui Dumnezeu rămâne peste el - Ioan
3,36
Cel ce nu cinsteşte pe Fiul nu cinsteşte pe Tatăl
Care L-a trimis - Ioan 5, 23
Cel ce nu intră pe uşă, în staulul oilor, ci sare
pe aiurea, acela este fur şi tâlhar- Ioan 10,1
Cel ce nu Mă iubeşte nu păzeşte cuvintele
Mele. Dar cuvântul pe care îl auziţi nu este
al Meu, ci al Tatălui care M-a trimis - Ioan
14,24
Cel ce rămâne în Mine şi Eu în el, acela aduce
roadă multă, căci fără Mine nu puteţi face
nimic - Ioan 15,5
Cel ce seceră primeşte plată şi adună roade spre
viaţa veşnică, ca să se bucure împreună şi
cel ce seamănă şi cel ce seceră - Ioan 4,36
Cel ce umblă în întuneric nu ştie unde merge -
Ioan 12,35
Cel ce va bea din apa pe care i-o voi da Eu nu
va înseta în veac, căci apa pe care i-o voi da
Eu se va face în el izvor de apă curgătoare
spre viaţa veşnică - Ioan 4,14
Cel ce vă învinuieşte este Moise, în care voi
aţi nădăjduit - Ioan 5,45
Cel Ce vine de Sus este deasupra tuturor; cel
ce este de pe pământ pământesc este şi de
pe pământ grăieşte. Cel Ce vine din Cer
este deasupra tuturor - Ioan 3,31
Cel Ce vine din Cer este deasupra tuturor -
Ioan 3,31
Cel ce vine la Mine nu va flămânzi şi cel ce crede
în Mîne nu va înseta niciodată - Ioan 6,35
Cel Ce vorbeşte cu tine Acela este - Ioan 9,37
Cel fără de păcat dintre voi să arunce cel dintâi
piatra asupra ei - Ioan 8, 7
Cel pe care l-a trimis Dumnezeu vorbeşte cuvin­
tele lui Dumnezeu, pentru că Dumnezeu nu
dă Duhul cu măsură - Ioan 3,34
Cel vindecat nu ştia cine este, căci Iisus se
dăduse la o parte din mulţimea care era în
acel loc - Ioan 5,13
Cele ce am auzit de la El, Eu acestea le grăiesc
în lume - Ioan 8, 26
Cele ce face Acela, acestea le face şi Fiul întoc­
mai -Ioan 5,19
Celor ce vindeau porumbei le-a zis: Luaţi aces­
tea de aici. Nu faceţi casa Tatălui Meu casă
de negustorie - Ioan 2,16
ÎNTREBUINŢATE DESEORI
Cercetaţi Scripturile, că socotiţi că-n ele aveţi
viaţă veşnică. Şi acelea sunt care mărturi­
sesc despre Mine - loan 5,39
Cercetează şi vezi că din Galileea nu s-a ridicat
Prooroc - Ioan 7,52
Cerea, deci, să afle de la ele ceasul în care i-a
fost mai bine. Deci i-au spus că ieri, în ceasul
al şaptelea, l-au lăsat frigurile - Ioan 4,52
Cereţi ceea ce voiţi şi se va da vouă - Ioan 15,7
Cereţi şi veţi primi, ca bucuria voastră să fie
deplină -Ioan 16,24
Chiar dacă Eu judec, judecata Mea este adevă­
rată, pentru că nu sunt Singur, ci Eu şi Cel
Ce M-a trimis pe Mine - loan 8,16
Chiar dacă Eu mărturisesc despre Mine în­
sumi, mărturia Mea este adevărată, fiindcă
ştiu de unde am venit şi unde Mă duc. Voi
nu ştiţi de unde vin, nici unde Mă duc -
Ioan 8,14
Ci de Ia Dumnezeu s-au născut - Ioan 1,13
Ci judecaţi judecată dreaptă - Ioan 7, 24
Ci şi pentru că zicea că Dumnezeu este Tatăl
Său, făcându-se pe Sine deopotrivă cu
Dumnezeu - Ioan 5,18
Ci unul dintre ostaşi cu suliţa a împuns coasta
Lui şi îndată a ieşit sânge şi apă - Ioan 19,34
Ci, fiindcă v-am spus acestea, întristarea a
umplut inima voastră - Ioan 16, 6
Cinci bărbaţi ai avut şi cel pe care îl ai acum nu
îţi este bărbat. Aceasta adevărat ai spus -
Ioan 4,18
Cine caută să te ucidă? - Ioan 7, 20
Cine dintre voi Mă vădeşte de păcat? Dacă
spun adevărul, de ce voi nu mă credeţi? -
Ioan 8, 46
Cine este Acesta, Fiul Omului?-loan 12, 34
Cine este cel care îl va vinde - loan 6, 64
Cine este omul care ţi-a zis: Ia-ţi patul şi
umblă? -Ioan 5,12
Cine eşti tu? - loan 1,19
Cine eşti Tu? Şi a zis lor Iisus: Ceea ce v-am
spus de la început - loan 8, 25
Cine eşti Tu?, ştiind că este Domnul - Ioan 22,22
Cine eşti? Ca să dăm un răspuns celor ce ne-au
trimis. Ce spui tu despre tine însuţi? - loan
1,22
Cine intra întâi, după turburarea apei, se făcea
sănătos, de orice boală era ţinut - loan 5 , 4
Cine Mă nesocoteşte pe Mine şi nu primeşte
cuvintele Mele are judecător ca să-1 judece:
cuvântul pe care l-am spus, acela îl va jude^
ca în ziua cea de apoi - Ioan 12, 48
511
Cine Mă primeşte pe Mine primeşte pe Cel Ce
M-a trimis pe Mine - Ioan 13, 20
Cine mănâncă din pâinea aceasta viu va fi în
veci. Iar pâinea pe care Eu o voi da pentru
viaţa lumii este trupul Meu - loan 6,51
Cine poate să-1 asculte? - loan 6, 60
Cine Te faci Tu a fi? - Ioan 8,53
Cred, Doamne. Şi s-a închinat Lui - loan 9, 38
Credem nu numai pentru cuvântul tău, căci
noi înşine am auzit şi ştim că Acesta este
cu adevărat Hristosul, Mântuitorul lumii -
loan 4, 42
Credeţi în Dumnezeu, credeţi în Mine - loan
14,1 - •_
Credeţi în Mine - loan 14,1
Credeţi Mie că Eu sunt întru Tatăl şi Tatăl întru
Mine, iar de nu, credeţi-Mă pentru lucrările
acestea - loan 14,11
Credeţi-Mă pentru lucrările acestea - Ioan 14,11
Crezi tu în Fiul lui Dumnezeu? - Ioan 9, 35
Cu adevărat Acesta este Proorocul - loan 7,40
Cu mult mai mulţi au crezut pentru cuvântul
Lui - loan 4,41
Cu slava pe care am avut-o la Tine, mai înainte
de a fi lumea -loan 17, 5
Cu şase zile înainte de Paşti, Iisus a venit în
Betania, unde era Lazăr, pe care îl înviase
din morţi - loan 12,1
Cum poate Acesta să ne dea trupul Lui să-1
mâncăm? - Ioan 6, 52
Cum poate omul să se nască, fiind bătrân? Oare,
poate să intre a doua oară în pântecele ma­
mei sale şi să se nască? - Ioan 3,4
Cum poate un demon să deschidă ochii or­
bilor? - Ioan 10, 21
Cum poate ujţî om păcătos să facă asemenea
minuni? j ioan 9,16
Cum pot să (ie acestea? - Ioan 3, 9
Cum putety'voi să credeţi, când primiţi slavă
unii de*la alţii, şi slava care vine de la unicul
Dumnezeu nu o căutaţi? - Ioan 5,44
Cum spline El acum: M-am coborât din Cer? -
loan' 6,42
Cum ştie Acesta carte fără să fi învăţat? - loan 7,15
Cuii.Ţu, Care eşti iudeu, ceri să bei de la mine,
cari sunt femeie samarineancă? Pentru că
iudeii nu au amestec cu samarinenii - Ioan 4,9
Cum-ţi s-au deschis ochii? - loan 9,10
Cum ţi-a deschis ochii? - loan 9, 26
Cum veţi crede de vă voi spune cele cereşti? -
loan 3,12
Cum veţi crede în cuvintele Mele? - loan 5, 47
\
512 REFERINŢE EVANGHELICE

Cum zici Tu că Fiul Omului trebuie să fie Dacă aş zice că nu-L ştiu, aş fi mincinos ase­
înălţat? Cine este Acesta, Fiul Omului? - menea vouă. Ci îl ştiu şi păzesc cuvântul
Ioan 12, 34 Lui - Ioan 8,55
Cum zici Tu că: Veţi fi liberi? - Ioan 8,33 Dacă aţi crezut lui Moise, aţi fi crezut şi Mie,
Cum zici tu: arată-ne pe Tatăl? - Ioan 14, 9 căci despre Mine a scris acela - Ioan 5, 46
Cumpără cele de care avem trebuinţă la sărbă­ Dacă aţi fi din lume, lumea ar iubi ce este al
toare, sau să dea ceva săracilor - Ioan 33,29 său; dar pentru că nu sunteţi din lume, ci
Cunoscând deci Iisus că au să vină şi să-L ia Eu v-am ales pe voi din lume, de aceea
cu sila, ca să-L facă rege, S-a dus iarăşi în lumea vă urăşte - Ioan 15,19
munte, El singur-Ioan 6,15 Dacă aţi fi orbi, n-aţi avea păcat. Dar acum
Cuvântul era la Dumnezeu şi Dumnezeu era ziceţi: Noi vedem. De aceea păcatul rămâne
Cuvântul - Ioan 1,1 asupra voastră - Ioan 9,41
Cuvântul era Lumina cea adevărată care lu­ Dacă au păzit cuvântul Meu, şi pe al vostru îl
minează pe tot omul, care vine în lume - vor primi - Ioan 15, 20
. Ioan 1, 9 Dacă aude cineva cuvintele Mele şi nu le pă­
Cuvântul Lui nu sălăşluieşte în voi, pentru că zeşte, nu Eu îl judec - Ioan 12,47
voi nu credeţi în Cel pe Care L-a trimis Dacă celor scrise de el nu credeţi, cum veţi
Acela - Ioan 5,3S crede în cuvintele Mele?-Ioan 5, 47
Cuvântul pe care l-am spus, acela îl va judeca Dacă cineva nu rămâne în Mine se aruncă afară
în ziua cea de apoi - ta 32, 48 ca mlădiţa şi se usucă; şi le adună şi le
Cuvântul S-a făcut trup şi S-a sălăşluit între aruncă în foc şi ard - Ioan 15, 6
noi şi am văzut slava Lui, slavă ca a Unu- Dacă cineva va păzi cuvântul Meu, nu va vedea
ia-Născut din Tatăl, plin de har şi de ade­ moartea în veac - Ioan 8,51
văr - Ioan 3, 14 Dacă Dumnezeu ar fi Tatăl vostru, M-aţi iubi
Cuvântul Tău este adevărul - Ioan 37,17 pe Mine, căci de la Dumnezeu am ieşit şi
Cuvintele acestea le-a grăit Iisus în vistierie, pe am venit. Pentru că n-am venit de la Mine
când învăţa în templu;şi nimeni nu L-a prins, însumi, ci El M-a trimis - Ioan 8, 42
că încă nu venise ceasul Lui - Ioan 8, 20 Dacă este păcătos nu ştiu. Un lucru ştiu: că
Cuvintele acestea nu sunt ale unui demonizat. fiind orb, acum văd - Ioan 9, 25
Cum poate un demon să deschidă ochii Dacă faci acestea, arată-Te pe Tine lumii - Ioan 7,4
orbilor? -Ioan 10,21 Dacă Fiul vă va face liberi, liberi veţi fi într-a­
Cuvintele pe care vi le spun nu le vorbesc de la devăr - Imn 8, 36
Mine, ci Tatăl - Care rămâne întru Mine - Dacă grăuntele de grâu, când cade pe pământ,
face lucrările Lui - Imn 14,10 nu va muri, rămâne singur; iar dacă va mu­
Cuvintele pe care vi le-am spus sunt duh şi ri, aduce multă roadă - Ioan 12,24
sunt viaţă - Ioan 6,63 Dacă i-a numit dumnezei pe aceia către care a
fost cuvântul lui Dumnezeu - şi Scriptura
D nu poate să fie desfiinţată - Ioan 10,35
Dacă îl eliberezi pe acesta, nu eşti prieten al
Da, Doamne, Tu ştii că Te iubesc. Zis-a Iisus Cezarului. Oricine se face pe sine împărat
lui: Paşte mieluşeii Mei - Ioan 21,15 este împotriva Cezarului - Ioan 19,12
Da, Doamne, Tu ştii că Te iubesc. Zis-a Iisus Dacă împărăţia Mea ar fi din lumea aceasta,
lui: Păstoreşte oile Mele - Ioan 21,16 slujitorii Mei s-ar fi luptat să nu fiu predat
Da, Doamne. Eu am crezut că Tu eşti Hristosul, iudeilor. Dar acum împărăţia Mea nu este
Fiul lui Dumnezeu, Care a venit în lume - de aici - Ioan 18, 36
Ioan 11,27 Dacă însetează cineva, să vină la Mine şi să
Dacă Acesta n-ar fi răufăcător, nu ţi L-am fi bea - Ioan 7,37
dat ţie-Ioan 38,30 Dacă le fac, chiar dacă nu credeţi în Mine, cre­
Dacă am vorbit bine, de ce Mă baţi? - Ioan 18,23 deţi în aceste lucrări, ca să ştiţi şi să cunoaş­
Dacă am vorbit rău, dovedeşte că este rău, iar dacă teţi că Tatăl este în Mine, şi Eu în Tatăl -
am vorbit bine, de ce Mă baţi? - Ioan 18,23 Ioan 10,38
ÎNTREBUINŢATE DESEORI
Dacă M-aţi fi cunoscut pe Mine, şi pe Tatăl
Meu L-aţi fi cunoscut; dar de-acum îl
cunoaşteţi pe El şi L-aţi şi văzut -Ioan 14,7
Dacă M-aţi şti pe Mine, aţi şti şi pe Tatăl Meu -
Ioan 8,19
Dacă M-au prigonit pe Mine, şi pe voi vă vor
prigoni; dacă au păzit cuvântul Meu, şi pe
al vostru îl vor primi - Ioan 15, 20
Dacă Mă iubeşte cineva, va păzi cuvântul Meu,
şi Tatăl Meu îl va iubi, şi vom veni la el şi
vom face lăcaş la el - Ioan 14,23
Dacă Mă slăvesc Eu pe Mine însumi, slava
Mea nimic nu este. Tatăl Meu este Cel Care
Mă slăveşte, despre Care ziceţi voi că este
Dumnezeul vostru - Ioan 8,54
Dacă Mă voi duce şi vă voi găti loc, iarăşi voi
veni şi vă voi lua la Mine, ca să fiţi şi voi
unde sunt Eu - Ioan 14,3
Dacă mărturisesc Eu despre Mine însumi,
mărturia Mea nu este adevărată -Ioan 5,31
Dacă nu credeţi că Eu sunt, veţi muri în
păcatele voastre - Ioan 8,24
Dacă nu fac lucrările Tatălui Meu, să nu credeţi
în Mine - Ioan 10,37
Dacă nu Mă voi duce, Mângâietorul nu va veni
la voi - Ioan 16,7
Dacă nu te voi spăla, nu ai parte de Mine - Ioan 13,8
Dacă nu veţi mânca trupul Fiului Omului şi
nu veţi bea sângele Lui, nu veţi avea viaţă
în voi - Ioan 6, 53
Dacă nu veţi vedea semne şi minuni, nu veţi
crede - Ioan 4, 48
Dacă nu voi vedea, mâinile Lui, semnul cuielor,
şi dacă nu voi pune degetul meu în semnul
cuielor, şi dacă nu voi pune mâna mea în
coasta Lui, nu voi crede - Ioan 20, 25
Dacă omul primeşte tăierea împrejur sâmbăta,
ca să nu se strice Legea lui Moise, vă mâni­
aţi pe Mine că am făcut sâmbăta un om
întreg sănătos? - Ioan 7,23
Dacă păziţi poruncile Mele veţi rămâne întru
iubirea Mea, după cum şi Eu am păzit
poruncile Tatălui Meu şi rămân întru
iubirea Lui - Ioan 15,10
Dacă rămâneţi întru Mine şi cuvintele Mele
rămân în voi, cereţi ceea ce voiţi şi se va da
vouă - Ioan 15, 7
Dacă s-ar fi scris cu de-amănuntul, cred că lu­
mea aceasta n-ar cuprinde cărţile ce s-ar fi
scris - Ioan 21, 25
Dacă spun adevărul, de ce voi nu mă credeţi? -
Ioan 8,46
513
Dacă Tu eşti Hristosul, spune-o nouă pe faţă -
Ioan 10,24
Dacă umblă cineva noaptea se împiedică,
pentru că lumina nu este în el - Ioan 11,10
Dacă umblă cineva ziua, nu se împiedică, pentru
că el vede lumina acestei lumi - Ioan 11,9
Dacă va muri, aduce multă roadă - Ioan 12,24
Dacă va veni un altul în numele său, pe acela
îl veţi primi - Ioan 5,43
Dacă v-am spus cele pământeşti şi nu credep:,
cum veţi crede de vă voi spune cele cereşti? -
Ioan 3,12
Dacă vă urăşte pe voi lumea, să ştiţi că pe Mine
mai înainte decât pe voi M-a urât - Ioan 15,18
Dacă veţi avea dragoste unii faţă de alţii - Ioan
13,35
Dacă veţi cere ceva în numele Meu, Eu voi face -
Ioan 14,14
Dacă veţi rămâne în cuvântul Meu, sunteţi cu
adevărat ucenici ai Mei - Ioan 8,31
Dacă veţi vedea pe Fiul Omului, suindu-Se
acolo unde era mai înainte? - Ioan 6, 62
Dacă voiesc ca acesta să rămână până voi veni,
ce ai tu? -Ioan 21,23
Dacă voiesc ca acesta să rămână până voi veni,
ce ai tu? Tu urmează Mie - Ioan 21, 22
Dacă-L lăsăm aşa toţi vor crede în El şi vor veni
romanii şi ne vor lua şi ţara şi neamul -
Ioan 11,48
Dacă-Mi slujeşte cineva, să-Mi urmeze, şi un­
de sunt Eu, acolo va fi şi slujitorul Meu.
Dacă-Mi slujeşte cineva, Tatăl Meu îl va
cinsti - Ioan 12, 26
Dacă-Mi slujeşte cineva, Tatăl Meu îl va cinsti -
Ioan 12,26
Dar (aceasta), ca să se împlinească cuvântul cel
scris în Legea Ion „M-au urât pe nedrept" -
Ioan 15, 25
Dar aceasta n-a zis-o de la sine, ci, fiind arhiereu
al anului aceluia, a proorocit că Iisus avea
să moară pentru neam - Ioan 11,51
Dar acum împărăţia Mea nu este de aid-fcon 18,36
Dar acum M-au şi văzut şi M-au urât şi pe Mi­
ne şi pe Tatăl Meu - Ioan 15, 24
Dar acum Mă duc la Cel Ce M-a trimis şi ni­
meni dintre voi nu Mă întreabă: Unde Te
duci?-Ioan 16, 5
Dar acum n-au cuvânt de dezvinovăţire pentru
păcatul lor - Ioan 15, 22
Dar acum ziceţi: Noi vedem. De aceea păcatul
rămâne asupra voastră - Ioan 9, 41
Dar ai Săi nu L-au primit - Ioan 1,11
514
Dar am spus vouă că M-aţi şi văzut şi nu
credeţi - Ioan 6,36
Dar arunci au sosit ucenicii Lui. Şi se mirau că
vorbea cu o femeie. însă nimeni n-a zis: Ce o
întrebi?, sau: Ce vorbeşti cu ea? - Ioan 4,27
Dar când S-a preaslăvit Iisus, atunci şi-au adus
aminte că acestea erau scrise pentru El şi
că acestea I le-au făcut Lui - Ioan 12,16
Dar când vei îmbătrâni, vei întinde mâinile
tale şi altul te va încinge şi te va duce unde
nu voieşti -Ioan 21,18
Dar cămaşa era fără cusătură, de sus ţesută în
întregime - Ioan 19, 23
Dar ce minune faci Tu, ca să vedem şi să
credem în Tine? Ce lucrezi? - Ioan 6, 30
Dar cel care lucrează adevărul vine la Lumină,
ca să se arate faptele lui, că în Dumnezeu
sunt săvârşite - loan 3, 21
Dar Cel CeJvI-a trimis pe Mine adevărat este,
şi cele ce am auzit de la El, Eu acestea le
grăiesc în lume - Ioan 8, 26
Dar cel ce va bea din apa pe care i-o voi da Eu
nu va înseta în veac, căci apa pe care i-o
voi da Eu se va face în el izvor de apă
curgătoare spre viaţa veşnică - Ioan 4,14
Dar cel plătit fuge, pentru că este plătit şi nu
are grijă de oi - Ioan 10,13
Dar cine este, Doamne, ca să cred în El? - Ioan 9,36
Dar cine eşti? Eşti Ilie? Zis-a el: Nu sunt. Eşti
tu Proorocul? Şi a răspuns: Nu - Ioan 1, 21
Dar cum vede el acum, noi nu ştim; sau cine
i-a deschis ochii lui, noi nu ştim. întrebaţi-1
pe el; este în vârstă; va vorbi singur despre
sine - Ioan 9,21
Dar cuvântul pe care îl auziţi nu este al Meu,
ci al Tatălui care M-a trimis - Ioan 14,24
Dar de este cineva cinstitor de Dumnezeu şi
face voia lui, pe acesta îl ascultă - Ioan 9,31
Dar de-acum II cunoaşteţi pe El şi L-aţi şi văzut -
Ioan 14, 7
Dar dimineaţa iarăşi a venit în templu, şi tot
poporul venea Ia El; şi El, şezând, îi învăţa -
Ioan 8,2
Dar după aceea a venit Iisus şi ucenicii Lui în
pământul Iudeii şi stătea cu ei acolo şi boteza -
loan 3,22
Dar după ce a născut copilul, nu-şi mai aduce
aminte de durere, pentru bucuria că s-a
născut om în lume - loan 16, 21
Dar după ce fraţii Săi s-au dus la sărbătoare,
atunci S-a suit şi El, dar nu pe faţă, ci pe
ascuns - loan 7,10
REFERINŢE EVANGHELICE
Dar ei n-au înţeles ce înseamnă cuvintele Lui -
loan 10,6
Dar el a zis aceasta, nu pentru că îi era grijă de
săraci, ci pentru că era fur şi, având punga,
lua din ce se punea în ea - faw 22,6
Dar el a zis: Dacă nu voi vedea, mâinile Lui, semnu]
cuielor, şi dacă nu voi pune degetul meu in
semnul cuielor, şi dacă nu voi pune mâna mea
în coasta Lui, nu voi crede - loan 20,25
Dar este la voi obiceiul ca la Paşti să vă eliberez
pe unul. Voiţi deci să vă eliberez pe regele
iudeilor? - loan 18, 39
Dar Eu nu caut slava Mea. Este cine să o caute
şi să judece - Ioan 8,50
Dar Eu nu de la om iau mărturia, ci vă spun
acestea ca să vă mântuiţi - Ioan 5,34
Dar Eu vă spun adevărul: Vă este de folos sâ
mă duc Eu. Căci dacă nu Mă voi duce, Mân­
gâietorul nu va veni la voi - Ioan 16,7
Dar Iisus le-a răspuns: Tatăl Meu până acum
lucrează, şi Eu lucrez - Ioan 5,17
Dar Iisus le-a zis: Puţin timp mai sunt cu voi
şi mă duc la Cel Ce M-a trimis - Ioan 7,33
Dar Iisus nu i-a spus că nu va muri, ci: Daca
voiesc ca acesta să rămână până voi veni,
ce ai tu?-loan 21, 23
Dar Iisus S-a ferit şi a ieşit din templu şi, trecând
prin mijlocul lor, S-a dus - Ioan 8,59
Dar iudeii n-au crezut despre el că era orb şi i
văzut, până ce n-au chemat pe părinţii celui
ce vedea -Ioan 9,18
Dar îndrăzniţi. Eu am biruit lumea -Ioanl 6,33
Dar întorcându-se, Petru a văzut venind dupJ
el pe ucenicul pe care îl iubea Iisus, acela
care la Cină s-a rezemat de pieptul Lui si
I-a zis: Doamne, cine este cel ce Te va vin­
de? -Ioan 21, 20
Dar judecata Mea este dreaptă, pentru că nu
caut voia Mea, ci voia Celui Care M-a trimis -
loan 5,30
Dar lumea nu L-a cunoscut - loan 1,10
Dar mai târziu îmi vei urma - loan 13,36
Dar Mângâietorul, Duhul Sfânt, pe care-L va
trimite Tatăl, în numele Meu, Acela vă va
învăţa toate şi vă va aduce aminte despre
toate cele ce v-am spus Eu - Ioan 14,26
Dar mărturia Lui nu o primeşte nimeni - Ioan 3,3-
Dar mulţi din mulţime au crezut în El şi ziceau:
Hristosul când va veni va face El minuni
mai multe decât a făcut Acesta? - Ioan 7,3!
Dar mulţimea aceasta, care nu cunoaşte Legea,
este blestemată! - Ioan 7,49
ÎNTREBUINŢATE DESEORI
Dar nimeni din cei ce şedeau la masă n-a
înţeles pentru ce i-a zis aceasta - Ioan 13,28
Dar nu numai pentru aceştia Mă rog, ci şi pen­
tru cei ce vor crede în Mine, prin cuvântul
lor-Ioan 37,20
Dar nu sunt singur, pentru că Tatăl este cu
Mine-Ioan 36,32
Dar pe Acesta îl ştim de unde este. însă Hris­
tosul, când va veni, nimeni nu ştie de unde
este - Ioan 7,27
Dar pe Mine, fiindcă spun adevărul, nu Mă
credeţi - Ioan 8, 45
Dar pentru aceasta am venit în ceasul acesta -
Ioan 12, 27
Dar Simon Petru, având sabie, a scos-o şi a
lovit pe sluga arhiereului, şi i-a tăiat ure­
chea dreaptă; iar numele lui era Malhus -
Ioan 18,10
Dar sunt şi alte multe lucruri pe care le-a făcut
Iisus şi care, dacă s-ar fi scris cu de-amănun-
tul, cred că lumea aceasta n-ar cuprinde
cărţile ce s-ar fi scris - Ioan 21,25
Dar sunt unii dintre voi care nu cred. Căci Iisus
ştia de la început cine sunt cei ce nu cred şi
cine este cel care îl va vinde - Ioan 6, 64
Dar şi acum ştiu că oricâte vei cere de la Dumne­
zeu, Dumnezeu îţi va da - Ioan 11,22
Dar tu ai ţinut vinul cel bun până acum - Ioan 2,10
Dar tu ce zici, despre El, că ţi-a deschis ochii?
Iar el a zis că Prooroc este - Ioan 9,17
Dar Tu ce zici? - Ioan 8,5
Dar v-am cunoscut că n-aveţi în voi dragostea
de Dumnezeu - Ioan 5,42
Dar venind la Iisus, dacă au văzut că murise,
nu I-au zdrobit fluierele - Ioan 19,33
Dar vine ceasul când tot cel ce vă va ucide să
creadă că aduce închinare lui Dumnezeu -
Ioan 16,2
Dar vine ceasul şi acum este, când adevăraţii
închinători se vor închina Tatălui în duh
şjî-n adevăr, că şi Tatăl astfel de închinători
îşi doreşte - Ioan 4,23
Dar voi acum căutaţi să Mă ucideţi pe Mine,
Omul Care v-am spus adevărul pe care
l-am auzit de la Dumnezeu. Avraam n-a
făcut aceasta - Ioan 8,40
Dar voi nu credeţi, pentru că nu sunteţi dintre
oile Mele - Ioan 10,26
Dar vremea voastră totdeauna e gata - Ioan 7,6
Dă slavi lui Dumnezeu. Noi ştim că Omul
acesta este păcătos - Ioan 9,24
Dă-Mi să beau - Ioan 4, 7
515
Dărâmaţi templul acesta şi în trei zile îl voi
ridica -Ioan 2,19
De aceea a ieşit cuvântul acesta între fraţi, că
ucenicul acela nu va muri; dar Iisus nu i-a spus
că nu va muri, ci: Dacă voiesc ca acesta să ră­
mână până voi veni, ce ai tu? - Ioan 21,23
De aceea a zis: Nu sunteţi toţi curaţi - Ioan 13,11
De aceea am spus vouă că nimeni nu poate să
vină la Mine, dacă nu-i este dat de la Tatăl -
Ioan 6,65
De aceea am zis că din al Meu ia şi vă vesteşte
vouă -Ioan 16,15
De aceea au zis părinţii lui: Este în vârstă; între-
bafi-I pe el - Ioan 9, 23
De aceea credem că ai ieşit de la Dumnezeu -
Ioan 16,30
De aceea fariseii i-au zis: Tu mărturiseşti despre
Tine însuţi; mărturia Ta nu este adevărată -
Ioan 8,13
De aceea Iisus nu mai umbla pe faţă printre
iudei, ci a plecat de acolo într-un ţinut
aproape de pustie, într-o cetate numită
Efraim, şi acolo a rămas cu ucenicii Săi -
Ioan 11, 54
De aceea L-a şi întâmpinat mulţimea, pentru
că auzise că El a făcut minunea aceasta -
Ioan 12,18
De aceea Moise v-a dat tăierea împrejur, nu că
este de la Moise, ci de Ia părinţi, şi sâmbăta
tăiaţi împrejur pe om - Ioan 7,22
De aceea nu puteau să creadă - Ioan 12,39
De aceea păcatul rămâne asupra voastră - Ioan
9,41
De aceea voi nu ascultaţi, pentru că nu sunteţi
de la Dumnezeu - Ioan 8, 47
De acum nu vă mai zic slugi, că sluga nu ştie ce
face stăpânul său, ci v-am numi t pe voi prieteni,
pentru că toate câte am auzit de la Tatăl Meu vi
le-am făcut cunoscute - Ioan 15,15
De acum să nu mai păcătuieşti, ca să nu-ţi fie
ceva mai rău - Ioan 5,14
De acum vă spun vouă, înainte de a fi aceasta,
ca să credeţi, când se va împlini - Ioan 13,19
De atâta vreme sunt cu voi şi nu M-aţi cu­
noscut, Filipe? Cel ce M-a văzut pe Mine a
văzut pe Tatăl. Cum zici tu: arată-ne pe
Tatăl? -Ioan 14,9
De arunci mulţi dintre ucenicii Săi s-au dus
înapoi şi nu mai umblau cu El - Ioan 6, 66
De ce botezi deci, dacă tu nu eşti Hristosul,
nici Ilie, nici Proorocul? - Ioan 1, 25
De ce căutaţi să Mă ucideţi? - Ioan 7,19
516 REFERINŢE EVANGHELICE

De ce Mă întrebi pe Mine? întreabă pe cei De-acum să nu mai păcătuieşti - Ioan 8,11

ce-au auzit ce le-am vorbit. Iată aceştia ştiu De-acum veţi vedea Cerul deschizându-se şi pe
ce am spus Eu-lom 18, 21 îngerii lui Dumnezeu suindu-se şi cobo-
De ce nu înţelegeţi vorbirea Mea? Fiindcă nu puteţi rându-se peste Fiul Omului -Ioan 1,51
să daţi ascultare cuvântului Meu - loan 8,43 Deci a alergat şi a venit la Simon-Petru şi la
De ce nu L-aţi adus? - loan 7, 45 celălalt ucenic pe care-1 iubea Iisus, şi le-a
De ce voiţi să auziţi iarăşi? Nu cumva voiţi şi zis: Au luat pe Domnul din mormânt şi noi
voi să vă faceţi ucenici ai Lui? -loan 9, 27 nu ştim unde L-au pus - Ioan 20,2
De dreptate, pentru că mă duc la Tatăl Meu şi Deci a ieşit celălalt ucenic, care era cunoscut
nu Mă veţi mai vedea - Ioan 16,10 arhiereului, şi a vorbit cu portăreasa şi a
De este cineva cinstitor de Dumnezeu şi face băgat pe Petru înăuntru - Ioan 18,16
voia lui, pe acesta îl ascultă - Ioan 9, 31 Deci a ieşit Iisus afară, purtând cunună de
De frica iudeilor, nimeni nu vorbea despre El spini şi mantia purpurie. Şi le-a zis Pilat:
pe faţă - Ioan 7,13 Iată Omul!-ta?n 19,5
De judecată, pentru că stăpânitorul acestei Deci a ieşit Petru şi celălalt ucenic şi veneau
lumi a fost judecat - Ioan 16,11 la mormânt - Ioan 20, 3
De la El sunt şi El M-a trimis pe mine-Ioan 7,29 Deci a strigat Iisus în templu, învăţând şi
De la tine însuţi zici aceasta, sau alţii ţi-au zicând: Şi pe Mine Mă ştiţi şi ştiţi de unde
spus-o despre Mine? - Ioan 18,34 sunt; şi Eu n-am venit de Ia Mine, dar
De M-aţi iubi v-aţi bucura că Mă duc la Tatăl, adevărat este Cel Ce M-a trimis pe Mine şi
pentru că Tatăl este mai mare decât Mine- pe Care voi nu-L ştiţi - Ioan 7,28
Ioan 14, 28 Deci a venit Iisus şi a luat pâinea şi le-a dat
De Mă iubiţi, păziţi poruncile Mele-iom 14,15 lor, şi de asemenea şi peştele - Ioan 21,13
De n-ar fi Acesta de la Dumnezeu, n-ar putea Deci a venit la o cetate a Samariei, numită
să facă nimic - Ioan 9,33 Sihar, aproape de locul pe care Iacov I-a dat
De n-aş fi venit şi nu le-aş fi vorbit, păcat nu ar lui Iosif, fiul său - Ioan 4,5
avea; dar acum n-au cuvânt de dezvinovăţire Deci a zis Iisus celor doisprezece: Nu vreţi şi
pentru păcatul lor - Ioan 15,22 voi să vă duceţi? - Ioan 6, 67
De nu aş fi făcut între ei lucruri pe care nimeni Deci a zis Toma, care se numeşte Geamănul,
altul nu le-a făcut, păcat nu ar avea; dar celorlalţi ucenici: Să mergem şi noi şi să
acum M-au şi văzut şi M-au urât şi pe Mine murim cu El-Ioan 11,16
şi pe Tatăl Meu - loan 15, 24 Deci această bucurie a mea s-a împlinit - Ioan 3,29
De nu se va naşte cineva de Sus, nu va putea Deci aceştia au venit la Filip, cel ce era din Betsa­
să vadă împărăţia lui Dumnezeu - Ioan 3,3 ida Galileii, şi Tau rugat zicând: Doamne,
De nu se va naşte cineva din apă şi din Duh, nu voim să vedem pe Iisus - Ioan 12,21
va putea să intre în împărăţia lui Dumnezeu - Deci Anna l-a trimis legat la Caiafa arhiereul -
Ioan 3,5 Ioan 18, 24
De păcat, pentru că ei nu cred în Mine - Ioan 16,9 Deci arhiereii iudeilor au zis lui Pilat: Nu scrie:
De unde eşti Tu? tar Iisus nu i-a dat nici un împăratul iudeilor, ci Acela a zis: Eu sunt
răspuns - loan 19, 9 împăratul iudeilor - Ioan 19,21
De unde mă cunoşti? A răspuns Iisus şi i-a zis: Deci arhiereii şi fariseii au adunat sinedriul
Mai înainte de a te chema Filip, te-am văzut şi ziceau: Ce facem, pentru că Omul Acesta
când erai sub smochin - Ioan 1,48 face multe minuni? - Ioan 11,47
De unde vom cumpăra pâine, ca să mănânce Deci arhiereul L-a întrebat pe Iisus despre ucenicii
aceştia? - loan 6,5 Lui şi despre învăţătura Lui - Ioan 18,19
De unde, dar, ai apa cea vie? - Ioan 4,11 Deci atunci Iisus le-a spus lor pe faţă: Lazăr a
De va intra cineva prin Mine, se va mântui; şi va murit -Ioan 11,14
intra şi va ieşi şi păşune va afla -loan 10,9 Deci arunci Pilat a luat pe Iisus şi L-a biciuit -
De vrea cineva să facă voia Lui, va cunoaşte Ioan 19,1
despre învăţătura aceasta dacă este de la Deci au adunat şi au strâns douăsprezece coşuri
Dumnezeu sau dacă Eu vorbesc de la Mine cu fărâmituri, care au rămas de la cei ce au
însumi - Ioan 7,17 mâncat din cele cinci pâini de orz - Ioan 6,13
ÎNTREBUINŢATE DESEORI
Deci au aruncat-o şi nu mai puteau s-o tragă
de mulţimea peştilor - Ioan 21, 6
Deci au chemat a doua oară pe omul care fusese
orb şi i-au zis: Dă slavă lui Dumnezeu. Noi
ştim că Omul acesta este păcătos - Ioan 9,24
Deci au luat pietre ca să arunce asupra Lui. Dar
Iisus S-a ferit şi a ieşit din templu şi, trecând
prin mijlocul lor, S-a dus - Ioan 8, 59
Deci au strigat aceia: Ia-L! Ia-L! Răstigneşte-L!
Pilat le-a zis: Să răstignesc pe împăratul
vostru? Arhiereii au răspuns: Nu avem îm­
părat, decât pe Cezarul - Ioan 19,15
Deci au strigat iarăşi, zicând: Nu pe Acesta, ci
pe Baraba. Iar Baraba era tâlhar-Ioan 18,40
Deci au şezut bărbaţii în număr ca la cinci mii -
Ioan 6,10
Deci au trimis surorile la EL zicând: Doamne, iată,
cel pe care îl iubeşti este bolnav - Ioan 11,3
Deci au venit ostaşii şi au zdrobit fluierele celui
dintâi şi ale celuilalt, care era răstignit îm-
pre-ună cu el - Ioan 19,32
Deci au zis către El: Ce să facem, ca să săvârşim
lucrările lui Dumnezeu? - Ioan 6, 28
Deci au zis către El: Doamne, dă-ne totdeauna
pâinea aceasta - Ioan 6,34
Deci au zis iudeii către El: încă nu ai cincizeci
de ani şi l-ai văzut pe Avraam? - Ioan 8,57
Deci au zis iudeii între ei: Unde are să Se ducă
Acesta, ca noi să nu-L găsim? Nu cumva va
merge la cei împrăştiaţi printre elini şi va
învăţa pe elini? - Ioan 7, 35
Deci au zis Iui ceilalţi ucenici: Am văzut pe
Domnul! Dar el le-a zis: Dacă nu voi vecţga,
mâinile Lui, semnul cuielor, şi dacă nu voi
pune degetul meu în semnul cuielor, şi
dacă nu voi pune mâna mea în coasta Lui,
nu voi crede - Ioan 20, 25
Deci au zis unii către alţii: Să n-o sfâşiem, ci
să aruncăm sorţii pentru ea, a cui să fie; ca
să se împlinească Scriptura care zice:
„împărţit-au hainele Mele loruşi, şi pentru
cămaşa Mea au aruncat sorţii". Aşadar
ostaşii acestea au făcut - Ioan 19, 24
Deci când a cunoscut Iisus că fariseii au auzit
că El face şi botează mai mulţi ucenici decât
Ioan... - Ioan 4,1
Deci căutau pe Iisus şi, pe când stăteau în tem­
plu, ziceau între ei: Ce vi se pare? Oare nu
va veni la sărbătoare? - Ioan 11,56
Deci căutau să-L prindă, dar nimeni n-a pus
mâna pe El, pentru că nu venise ceasul Lui -
Ioan 7,30
517
Deci cele ce vorbesc Eu, precum Mi-a spus Mie
Tatăl, aşa vorbesc - Ioan 12, 50
Deci cu şase zile înainte de Paşti, Iisus a venit
în Betania, unde era Lazăr, pe care îl înviase
din morţi - Ioan 12,1
Deci cum vede el acum? - Ioan 9,19
Deci da mărturie mulţimea care era cu El, când
l-a strigat pe Lazăr din mormânt şi l-a
înviat din morţi - Ioan 12,17
Deci din mulţime, auzind cuvintele acestea,
ziceau: Cu adevărat Acesta este Proorocul -
Ioan 7,40
Deci după ce a luat acela bucăţica de pâine, a
ieşit numaidecât. Şi era noapte - Ioan 13,30
Deci după ce a luat oţetul, Iisus a zis: Săvâr­
şitu-s-a. Şi plecându-Şi capul, Şi-a dat
duhul -Ioan 19,30
Deci după ce au prânzit, a zis Iisus lui Si-
mon-Petru: Simone, fiul lui Iona, Mă iubeşti
tu mai mult decât aceştia? El I-a răspuns: Da,
Doamne, Tu ştii că Te iubesc. Zis-a Iisus lui:
Paşte mieluşeii Mei - Ioan 21,15
Deci fariseii ziceau între ei: Vedeţi că nimic
nu folosiţi! Iată, lumea s-a dus după El —
Ioan 12,19
Deci I-a zis Pilat: Aşadar eşti Tu împărat? Răs­
puns-a Iisus: Tu zici că Eu sunt împărat. Eu
spre aceasta M-am născut şi pentru aceasta
am venit în lume, ca să dau mărturie despre
adevăr; oricine este din adevăr ascultă gla­
sul Meu - Ioan 18,37
Deci iarăşi a mers în Cana Galileii, unde pre­
făcuse apa în vin. Şi era un slujitor regesc, al
cărui fiu era bolnav în Capemaum - Ioan 4,46
Deci iarăşi îl întrebau şi fariseii cum a văzut.
Iar el le-a zis: Tină a pus pe ochii mei, şi
m-am spălat şi văd - Ioan 9,15
Deci iarăşi Ie-a vorbit Iisus zicând: Eu sunt
Lumina lumii; cel ce îmi urmează Mie nu
va umbla în întuneric, ci va avea lumina
vieţii -Ioan 8,12
Deci i-au spus că ieri, în ceasul al şaptelea, l-au
lăsat frigurile - Ioan 4, 52
Deci I-au zis ucenicii: Doamne, dacă a adormit,
se va face bine - Ioan 11,12
Deci i-au zis: Ce ţi-a făcut? Cum ţi-a deschis
ochii? - Ioan 9, 26
Deci i-au zis: Cine eşti? Ca să dăm un răspuns
celor ce ne-au trimis. Ce spui tu despre tine
însuţi? - Ioan 1, 22
Deci I-au zis: Dar ce minune faci Tu, ca să vedem
şi să credem în Tine? Ce lucrezi? - Ioan 6,30
518
Deci i-au zis: Nu cumva eşti şi tu dintre ucenicii
Lui? El s-a lepădat şi a zis: Nu sunt - loan 18,25
Deci Iisus i-a zis: Dacă nu veţi vedea semne şi
minuni, nu veţi crede - Ioan 4, 48
Deci Iisus le-a zis: Adevărat, adevărat zic vouă:
Nu Moise v-a dat pâinea cea din Cer; ci Tatăl
Meu vă dă din Cer pâinea cea adevărată -
Ioan 6,32
Deci Iisus, când a văzut-o plângând şi pe iudeii
care veniseră cu ea plângând şi ei, a suspi­
nat cu duhul, şi S-a turburat întru Sine -
Ioan 11, 33
Deci Iisus, văzând pe mama Sa şi pe ucenicul
pe care îl iubea stând alături, a zis mamei
Sale: Femeie, iată fiul tău! - Ioan 19, 26
Deci Iuda, luând oaste şi slujitori, de la arhierei
şi de la farisei, a venit acolo cu felinare şi
cu făclii şi cu arme - Ioan 18,3
Deci iudeii murmurau Lui, fiindcă zisese: Eu
sunt pâinea ce s-a coborât din Cer - Ioan 6,41
Deci iudeii se certau între ei, zicând: Cum poate
Acesta să ne dea trupul Lui să-1 mâncăm? -
Ioan 6, 52
Deci iudeii, fiindcă era vineri, ca să nu rămână
trupurile pe cruce, căci era mare ziua sâm­
betei aceleia, au rugat pe Pilat să le zdro­
bească fluierele picioarelor şi să-i ridice -
loan 19,31
Deci Ii ziceau ei: Cine eşti Tu? Şi a zis lor Iisus:
Ceea ce v-am spus de la început - Ioan 8,25
Deci îi ziceau: Cum ţi s-au deschis ochii? -
Ioan 9, 10
Deci L-au adus pe Iisus de la Caiafa la pretoriu;
şi era dimineaţă. Şi ei n-au intrat în pretoriu,
ca să nu se spurce, ci să mănânce Pastile -
Ioan 18,28
Deci L-au împresurat iudeii şi îi ziceau: Până
când ne scoţi sufletul? Dacă Tu eşti Hris­
tosul, spune-o nouă pe faţă - Ioan 10,24
Deci le-a răspuns Iisus şi a zis: învăţătura Mea nu
este a Mea, ci a Celui Ce M-a trimis - ton 7,16
Deci le-a zis Iisus: Când veţi înălţa pe Fiul Omu­
lui, atunci veţi cunoaşte că Eu sunt şi că de la
Mine însumi nu fac nimic, ci precum M-a
învăţat Tatăl, aşa vorbesc - Ioan 8,28
Deci le-a zis Iisus: Fiilor, nu cumva aveţi ceva
de mâncare? Ei I-au răspuns: Nu - loan 21,5
Deci le-a zis Iisus: încă puţină vreme Lumina
este cu voi. Umblaţi cât aveţi Lumina ca să
nu vă prindă întunericul. Căci cel ce umblă
în întuneric nu ştie unde merge -loanl 2,35
REFERINŢE EVANGHELICE
Deci le-a zis Iisus: Vremea Mea încă n-a sosit; dar
vremea voastră totdeauna e gata - loan 7,6
Deci le-a zis Pilat Luaţi-L voi şi judecaţi-L după
Legea voastră. Iudeii însă i-au răspuns:
Nouă nu ne este îngăduit să omoram pe
nimeni - loan 18,31
Deci Măria, când a venit unde era Iisus, vă-
zându-L, a căzut la picioarele Lui, zicând:
Doamne, dacă ai fi fost aici, fratele meu n-ar
fi murit - Ioan 11,32
Deci Măria, luând o litră cu mir de nard curat,
de mare preţ, a uns picioarele lui Iisus şi
le-a şters cu părul capului ei, iar casa s-a
umplut de mirosul mirului - Ioan 12, 3
Deci Marta, când a auzit că vine Iisus, a ieşit
în întâmpinarea Lui, iar Măria şedea în
asi-Ioan 11,20
Deci mulţi din iudeii care veniseră la Măria şi
care văzuseră ce a făcut Iisus au crezut în
El -loan 11,45
Deci mulţi din ucenicii Lui, auzind, au zis:
Greu este cuvântul acesta! Cine poate să-1
asculte? - Ioan 6, 60
Deci mulţi dintre iudei au citit acest titlu, căci
locul unde a fost răstignit Iisus era aproape
de cetate. Şi era scris: evreieşte, latineşte şi
greceşte - Ioan 19,20
Deci mulţime mare de iudei au aflat că este
acolo şi au venit nu numai pentru Iisus, ci
să vadă şi pe Lazăr pe care îl înviase din
morţi -Ioan 12, 9
Deci oricine a auzit şi a învăţat de la Tatăl, la
Mine vine - Ioan 6,45
Deci ostaşii şi comandantul şi slujitorii iudeilor
au prins pe Iisus şi L-au legat-lom 18,11
Deci pentru aceasta căutau iudeii şi mai mult
să-L omoare, nu numai pentru că dezlega
sâmbăta, ci şi pentru că zicea că Dumnezeu
este Tatăl Său, făcându-se pe Sine deopo­
trivă cu Dumnezeu - ioan 5, 28
Deci Pilat a ieşit Ia ei, afară, şi le-a zis: Ce învinu­
ire aduceţi Omului Acestuia? - Ioan 18,19
Deci Pilat a intrat iarăşi în pretoriu şi a chemat
pe Iisus şi I-a zis: Tu eşti regele iudeilor? -
loan 18,33
Deci Pilat i-a zis: Mie nu-mi vorbeşti? Nu ştii
că am putere să Te eliberez şi putere am să
Te răstignesc? - Ioan 19,10
Deci Pilat, auzind cuvintele acestea, L-a dus
afară pe Iisus şi a şezut pe scaunul de jude­
cată, în locul numit pardosit cu pietre, iar
evreieşte Gabbata - Ioan 19,13
ÎNTREBUINŢATE DESEORI
Deci ridicându-Şi Iisus ochii şi văzând că mul­
ţime multă vine către El, a zis către Filip:
De unde vom cumpăra pâine, ca să mănân­
ce aceştia? - Ioan 6,5
Deci s-a dus şi s-a spălat şi a venit văzând -
Ioan 9,7
Deci s-au bucurat ucenicii, văzând pe Domnul -
Ioan 20,20
Deci Simon Petru i-a făcut semn acestuia şi i-a
zis: întreabă cine este despre care vorbeşte -
Ioan 13,24
Deci Simon-Petru, auzind că este Domnul, şi-a
încins haina, căci era dezbrăcat, şi s-a arun­
cat în apă-fam 21, 7
Deci slugile au venit la arhierei şi la farisei, şi le-au
zis aceia: De ce nu L-aţi adus? - Ioan 7,45
Deci slujnica portăreasă i-a zis lui Petru: Nu
cumva eşti şi tu dintre ucenicii Omului
acestuia? Acela a zis: Nu sunt - Ioan 18,17
Deci suspinând iarăşi Iisus întru Sine, a mers
la mormânt. Şi era o peşteră şi o piatră era
aşezată pe ea - Ioan 11,38
Deci şi alte multe minuni a făcut Iisus înaintea
ucenicilor Săi, care nu sunt scrise în cartea
aceasta - Ioan 20,30
Deci şi voi acum sunteţi trişti, dar iarăşi vă voi
vedea şi se va bucura inima voastră şi bucu­
ria voastră nimeni nu o va lua de la voi -
Ioan 16,22
Deci ucenicii se uitau unii la alţii, nedumerin-
du-se despre cine vorbeşte - Ioan 13,22
Deci unii dintre ucenicii Lui ziceau între ei:
Ce este aceasta ce ne spune: Puţin şi nu Mă
veţi mai vedea şi iarăşi puţin şi Mă veţi
vedea, că Mă duc la Tatăl? - Ioan 16,17
Deci voiau să-L ia în corabie, şi îndată a sosit
corabia la ţărmul la care mergeau - Ioan 6,21
Deci zicea Iisus către iudeii care crezuseră în El:
Dacă veţi rămâne în cuvântul Meu, sunteţi
cu adevărat ucenici ai Mei - Ioan 8,31
Deci ziceau iudeii către cel vindecat: Este zi
de sâmbătă, şi nu-ţi este îngăduit să-ţi iei
patul -Ioan 5,10
Deci ziceau iudeii: Iată cât de mult îl iubea -
Ioan 11,36
Deci ziceau iudeii: Nu cumva îşi va ridica sin­
gur viaţa? Că zice: Unde Mă duc Eu, voi
nu puteţi veni - Ioan 8,22
Deci ziceau unii despre ierusalimiteni: Nu este,
oare, Acesta pe care-L căutau să-L ucidă? -
Ioan 7,25
519
Deci ziceau unii dintre farisei: Acest om nu
este de la Dumnezeu, fiindcă nu ţine sâm­
băta Iar alţii ziceau: Cum poate un om pă­
cătos să facă asemenea minuni? Şi era dez­
binare între ei - Ioan 9,16
Deci ziceau: Ce este aceasta ce zice: Puţin? Nu
ştim ce este - Ioan 16,18
Deci, a zis Iisus Iui Petru: Pune sabia în teacă.
Nu voi bea, oare, paharul pe care Mi I-a dat
tatăl Meu? - Ioan 18,11
Deci, când a auzit Pilat acest cuvânt, mai mult
s-a temut - Ioan 19,8
Deci, când a venit în Galileea, L-au primit gali-
leienii, cei ce văzuseră toate câte făcuse El
în Ierusalim, la sărbătoare, căci şi ei venise­
ră la sărbătoare - Ioan 4, 45
Deci, când au ieşit la ţărm, au văzut jar pus jos
şi peşte pus deasupra, şi pâine - Ioan 21, 9
Deci, când au văzut mulţimea că Iisus nu este
acolo, nici ucenicii Lui, au intrat şi ei în
corăbiile cele mici şi au venit Ia Capemaum,
căutându-L pe Iisus - Ioan 6,24
Deci, când S-a sculat din morţi, ucenicii Lui
şi-au adus aminte că aceasta o spusese şi
au crezut Scripturii şi cuvântului pe care îl
spusese Iisus - Ioan 2, 22
Ded, dacă Eu, Domnul şi învăţătorul, v-am spălat
vouă picioarele, şi voi sunteţi datori ca să
spălaţi picioarele unii altora - Ioan 13,14
Deci, dacă Fiul vă va face liberi, liberi veţi fi
într-adevăr - Ioan 8, 36
Deci, dacă Mă căutaţi pe Mine, lăsaţi pe aceştia
să se ducă - Ioan 18,8
Deci, din pricina vinerii iudeilor, acolo L-au
pus pe Iisus, pentru că mormântul era
aproape - Ioan 19, 42
Deci, ducându-mă şi spălându-mă, am văzut -
Ioan 9, 11
Deci, după ce au venit la EI, samarinenii îl
rugau să rămână la ei. Şi a rămas acolo două
zile - Ioan 4,40
Deci, în ziua aceea, s-au hotărât să-L ucidă -
Ioan 11,53
Deci, venind, Iisus l-a găsit pus de patru zile
în mormânt - Ioan 11,17
Despre aceasta vă întrebaţi între voi, că am zis:
Puţin şi nu Mă veţi mai vedea şi iarăşi
puţin şi Mă veţi vedea? - Ioan 16,19
Despre Cel pe Care Tatăl L-a sfinţit şi L-a trimis
în lume, voi ziceţi: Tu huleşti, căci am spus:
Fiul lui Dumnezeu sunt? - Ioan 10,36
520
Deşi a făcut atâtea minuni înaintea lor, ei tot
nu credeau în El - Ioan 12,37
Deşi Iisus nu boteza EI, ci ucenicii Lui - Ioan 4,2
Dezlegaţi-1 şi lăsaţi-1 să meargă - Ioan 11,44
Dimineaţa iarăşi a venit în templu, şi tot poporul
venea la El; şi El, şezând, îi învăţa - Ioan 8,2
Din cauza lui mulţi dintre iudei mergeau şi
credeau în Iisus - Ioan 12,11
Din Nazaret poate fi ceva bun? Filip i-a zis:
Vino şi vezi - Ioan 1, 46
Din veac nu s-a auzit să fi deschis cineva ochii
unui orb din naştere - Ioan 9, 32
Dintre căpetenii mulţi au crezut în El, dar nu
mărturiseau din pricina fariseilor, ca să nu
fie izgoniţi din sinagogă - Ioan 12, 42
Dintre cei pe care Mi i-ai dat, n-am pierdut pe
nici unul - Ioan 18,9
Doamne, arată-ne nouă pe Tatăl şi ne este de
ajuns - Ioan 14, 8
Doamne, ce este că ai să Te arăţi nouă, şi nu
lumii? - Ioan 14,22
„Doamne, cine a crezut în ceea ce a auzit de la
noi? Şi braţul Domnului cui s-a descoperit?" -
Ioan 12,38
Doamne, cine este cel ce Te va vinde? - loan 21,20
Doamne, cine este? - Ioan 13, 25
Doamne, coboară-Te înainte dea muri copilul
meu - Ioan 4, 49
Doamne, dacă a adormit, se va face bine - loan
11,12
Doamne, dacă ai fi fost aici, fratele meu n-ar fi
murit - Ioan 11,21,32
Doamne, dacă Tu L-ai luat, spune-mi unde L-ai
pus şi eu II voi ridica - Ioan 20,15
Doamne, dar cu acesta ce se va întâmpla? - Ioan
21,21
Doamne, dă-mi această apă ca să nu mai însetez,
nici să mai vin aici să scot - Ioan 4,15
Doamne, dă-ne totdeauna pâinea aceasta - Ioan
6, 34
Doamne, de ce nu pot să urmez Ţie acum?
Sufletul meu îl voi da pentru Tine - Ioan
13,37
Doamne, deja miroase, că este a patra zi-Ioan
11,39
Doamne, la cine ne vom duce? Tu ai cuvintele
vieţii celei veşnice - Ioan 6, 68
Doamne, L-a întrebat Simon Petru, unde Te
duci? Răspuns-a Iisus: Unde Mă duc Eu,
tu nu poţi să urmezi Mie acum, dar mai
târziu îmi vei urma-Ioan 13, 36
REFERINŢE EVANGHELICE
Doamne, nici găleată nu ai, şi fântâna e adâncă;
de unde, dar, ai apa cea vie? - Ioan 4,11
Doamne, nu am om, ca să mă arunce în scăl­
dătoare, când se turbură apa; că, până când
vin eu, altul se coboară înaintea mea - Ioan
5,7
Doamne, nu ştim unde Te duci; şi cum putem
şti calea?-Iran 14, 5
Doamne, oare Tu să-mi speli mie picioarele? -
Ioan 13,6
Doamne, spală-mi nu numai picioarele mele,
ci şi mâinile şi capul - loan 13, 9
Doamne, Tu ştii toate. Tu ştii că Te iubesc. Iisus
i-a zis: Paşte oile Mele - loan 21,17
Doamne, văd că tu eşti Prooroc - Ioan 4,19
Doamne, vino şi vezi - Ioan 11,34
Doamne, voim să vedem pe Iisus - Ioan 12, 21
Doi ucenici l-au auzit când a spus aceasta şi
au mers după Iisus - Ioan 1,37
Domnul este! Deci Simon-Petru, auzind că
este Domnul, şi-a încins haina, căci era dez­
brăcat, şi s-a aruncat în apă - Ioan 21,7
Domnul meu şi Dumnezeul meu! - Ioan 20,2S
Ducându-mă şi spălându-mă, am văzut - Ioan
9,11
Ducându-şi Crucea, a ieşit la locul ce se chea­
mă al Căpăţânii, care evreieşte se zice Gol-
gota - loan 19,17
Duh este Dumnezeu şi cei ce I se închină
trebuie să I se închine în duh şi în adevăr-
loan 4, 24
Duhul Adevărului, care de la Tatăl purcede,
Acela va mărturisi despre Mine -loan 15,26
Duhul Adevărului, pe Care lumea nu poate
să-L primească, pentru că nu-L vede, nici
nu-L cunoaşte; voi îl cunoaşteţi, că rămâne
la voi şi în voi va fi! - loan 14,17
Duhul este cel ce dă viaţă; trupul nu foloseşte
la nimic. Cuvintele pe care vi le-am spus
sunt duh şi sunt viaţă - Ioan 6, 63
Dumnezeu aşa a iubit lumea, încât pe Fiul Său
Cel Unul-Născut L-a dat ca oricine crede
în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică -
Ioan 3,16
Dumnezeu era Cuvântul - loan 1,1
Dumnezeu este adevărat - Ioan 3, 33
Dumnezeu nu dă Duhul cu măsură - Ioan 3,34
După aceasta Iisus l-a aflat în templu şi i-a zis:
Iată că te-ai făcut sănătos. De acum să nu
mai păcătuieşti, ca să nu-ţi fie ceva mai rău -
Ioan 5,14
ÎNTREBUINŢATE DESEORI
După aceasta S-a coborât în Capernaum, El şi
mama Sa şi fraţii şi ucenicii Săi, şi acolo
n-au rămas decât puţine zile - Ioan 2,22
După aceea a turnat apă în vasul de spălat şi a
început să spele picioarele ucenicilor şi să
le şteargă cu ştergarul cu care era încins -
Ioan 23,5
După aceea a venit Iisus şi ucenicii Lui în
pământul Iudeii şi stătea cu ei acolo şi
boteza - Ioan 3, 22
După aceea, ştiind Iisus că toate s-au săvârşit
acum, ca să se împlinească Scriptura, a zis:
Mi-e sete - Ioan 19, 28
După acestea era o sărbătoare a iudeilor şi Iisus
S-a suit la Ierusalim - Ioan 5,1
După acestea Iisus S-a dus dincolo de marea
Galileii, în părţile Tiberiadei - Ioan 6,1
După acestea Iosif din Arimateea, fiind ucenic
al lui Iisus, dar într-ascuns, de frica iude­
ilor, a rugat pe Pilat ca să ridice trupul lui
Iisus. Şi Pilat i-a dat voie. Deci a venit şi a
ridicat trupul Lui - Ioan 19,38
După acestea mergea Iisus prin Galileea, căci
nu vroia să meargă prin Iudeea, deoarece
iudeii căutau să-L ucidă - Ioan 7,2
După acestea, Iisus s-a arătat iarăşi ucenicilor la
Marea Tiberiadei - Ioan 21,1
După ce au răstignit pe Iisus, ostaşii au luat hai­
nele Lui şi le-au făcut patru părţi, fiecărui
ostaş câte o parte, şi cămaşa. Dar cămaşa era
fără cusătură, de sus ţesută în întregime -
Ioan 19,23
După ce au vâslit deci ca la douăzeci şi cinci
sau treizeci de stadii, au văzut pe Iisus um­
blând pe apă şi apropiindu-Se de corabie,
ei s-au înfricoşat - Ioan 6,19
După ce au venit la EI, samarinenii îl rugau să
rămână Ia ei. Şi a rămas acolo două zile -
Ioan 4,40
După ce le-a spălat picioarele şi Şi-a luat hai­
nele, S-a aşezat iar la masă şi le-a zis: înţele­
geţi ce v-am făcut? - Ioan 23,12
După ce s-au săturat, a zis ucenicilor Săi: adu­
naţi fărâmiturile ce au rămas, ca să nu se
piardă ceva - Ioan 6,12
După cele două zile, a plecat de-acolo în Gali­
leea - Ioan 4, 43
După cum Moise a înălţat şarpele în pustie, aşa
trebuie să Se înalţe şi Fiul Omului - Ioan 3,14
După cum şi Eu am păzit poruncile Tatălui Meu
şi rămân întru iubirea Lui - Ioan 15,10
521
După cum Tatăl scoală pe cei morţi şi le dă via­
ţă, tot aşa şi Fiul dă viaţă celor ce voieşte -
Ioan 5,21
După îmbucătură a intrat atunci satana în el.
Iar Iisus i-a zis: Ceea ce faci, fă mai curând -
Ioan 13,27
După mine vine un bărbat, Care a fost înainte
de mine, fiindcă mai înainte de mine era -
Ioan 1, 30
După opt zile, ucenicii Lui erau iarăşi înăun­
tru, şi Toma, împreună cu ei. Şi a venit
Iisus, uşile fiind încuiate, şi a stat în mijloc
şi a zis: Pace vouă! - Ioan 20, 26
După un străin, ele nu vor merge, ci vor fugi de
el, pentru că nu cunosc glasul străinilor -
Ioan 10,5
E
Ea s-a întors cu faţa, şi a văzut pe Iisus stând,
dar nu ştia că este Iisus - Ioan 20,14
Ea, crezând că este grădinarul, I-a zis: Doamne,
dacă Tu L-ai luat, spune-mi unde L-ai pus
şi eu îl voi ridica - Ioan 20,15
Ei au luat pe Iisus şi L-au dus ca să fie răstignit -
Ioan 19,16
Ei au răspuns şi au zis: Dacă Acesta n-ar fi
răufăcător, nu ţi L-am fi dat ţie - Ioan 18,30
Ei au răspuns şi i-au zis: Nu cumva şi tu eşti
din Galileea? Cercetează şi vezi că din Gali­
leea nu s-a ridicat Prooroc - Ioan 7,52
Ei au răspuns şi I-au zis: Tatăl nostru este
Avraam. Iisus le-a zis: Dacă aţi fi fiii lui
Avraam, aţi face faptele lui Avraam - Ioan
8,39
Ei însă I-au răspuns: Noi suntem sămânţa lui
Avraam şi nimănui niciodată n-am fost robi.
Cum zici Tu că: Veţi fi liberi? - Ioan 8,33
Ei l-au întrebat: Cine este omul care ţi-a zis:
Ia-ţi patul şi umblă? - Ioan 5,12
Ei n-au intrat în pretoriu, ca să nu se spurce, ci
să mănânce Pastile - Ioan 18,28
Ei n-au înţeles că le vorbea despre Tatăl - Ioan
8,27
Ei nu sunt din lume, precum nici Eu nu sunt
din lume -Ioan 17,16
El a răspuns şi a zis: Dar cine este, Doamne, ca
să cred în El? - Ioan 9,36
El a zis aceasta, nu pentru că îi era grijă de să­
raci, ci pentru că era fur şi, având punga,
lua din ce se punea în ea - Ioan 12, 6
522
EI a zis: Eu sunt glasul celui ce strigă în pustie:
„îndreptaţi calea Domnului", precum a zis
Isaia Proorocul - loan 1, 23
El botează şi toţi se duc Ia El - loan 3,26
El este. Alţii ziceau: Nu este el, ci seamănă cu
el. Dar acela zicea: Eu sunt - loan 9, 9
El I-a răspuns: Da, Doamne, Tu ştii că Te iu­
besc. Zis-a Iisus lui: Paşte mieluşeii Mei -
loan 21,15
El însuşi cunoştea ce era în om - loan 2, 25
El le zicea: Voi sunteţi din cele de jos; Eu sunt din
cele de Sus. Voi sunteţi din lumea aceasta; Eu Era un slujitor regesc, al cărui fiu era bolnav
nu sunt din lumea aceasta - loan 8,23
El le-a răspuns: Cel Ce m-a făcut sănătos, Acela
mi-a zis: I-aţi patul şi umblă - Ioan 5,11
El le-a zis: Eu am de mâncat o mâncare pe care
voi nu o ştiţi - loan 4, 32
El Ie-a zis: Eu sunt Iar Iuda vânzătorul era şi
el cu ei-Ioan 28,5-
El le-a zis: Eu sunt; nu vă temeţi! - Ioan 6, 20
El le-a zis: Veniţi şi veţi vedea. Au mers deci şi
au văzut unde locuia; şi au rămas la El în ziua Erau aproape Pastele iudeilor, şi Iisus S-a urcat
aceea. Era ca la ceasul al zecelea - loan 1,39
El nu are nimic în Mine - Ioan 14,30
El s-a lepădat şi a zis: Nu sunt - Ioan 18, 25
El s-a ridicat şi le-a zis: Cel fără de păcat dintre
voi să arunce cel dintâi piatra asupra ei -
Ioan 8, 7
El vorbea despre templul trupului Său - loan 2,21
El zicea de Iuda al lui Simon Iscarioteanul, căci
acesta, unul din cei douăsprezece fiind,
avea să-L vândă - loan 6, 71
El, de la început, a fost ucigător de oameni şi
nu a stat întru adevăr, pentru că nu este
adevăr întru el. Când grăieşte minciuna,
grăieşte dintru ale sale, căci este mincinos
şi tatăl minciunii - loan 8, 44
El, venind, va vădi lumea de păcat şi de drep­
tate şi de judecată - loan 16,8
Era acolo fântâna lui Iacov. Iar Iisus, fiind
ostenit de călătorie, S-a aşezat lângă fân­
tână şi era ca la al şaselea ceas - loan 4, 6
Era acolo un om, care era bolnav de treizeci şi
opt de ani - Ioan 5, 5
Era aproape Pastile iudeilor şi mulţi din ţară
s-au suit la Ierusalim, mai înainte de Paşti,
ca să se curăţească - loan 11, 55
Era aproape sărbătoarea iudaică a corturilor-
loan 7, 2
Era atunci la Ierusalim sărbătoarea înnoirii
templului şi era iarnă - loan 10, 22
Era bolnav de treizeci şi opt de ani - loan 5,5
REFERINŢE EVANGHELICE
Era bolnav un oarecare Lazăr din Betania, satul
Măriei şi al Martei, sora ei - loan 11,1
Era o scăldătoare, care se numea pe evreieşte
Vitezda, având cinci pridvoare - loan 5,2
Era sâmbătă în ziua în care Iisus a făcut tină şi
i-a deschis ochii - loan 9,14
Era scris: evreieşte, latineşte şi greceşte - loan
19,20
Era şi mama lui Iisus acolo - Ioan 2,1
Era un om dintre farisei, care se numea Nicodim
şi care era fruntaş al iudeilor - Ioan 3,1
în Capernaum - Ioan 4, 46
Era Vinerea Paştilor, cam la al şaselea ceas, şi
a zis Pilat iudeilor: Iată împăratul vostru -
Ioan 19,14
Erau acolo ape multe şi veneau şi se botezau -
Ioan 3,23
Erau acolo şase vase de piatră, puse pentru
curăţirea iudeilor, care luau câte două sau
trei vedre - loan 2, 6
la Ierusalim - loan 2,13
Erau împreună Simon-Petru şi Toma, cel numit
Geamănul, şi Natanail, cel din Cana Gali­
leii, şi fiii lui Zevedeu şi alţi doi din uceni­
cii Lui - loan 21, 2
Erau nişte elini dintre cei ce se suiseră să se
închine la sărbătoare - loan 12, 20
Este aici un băiat care are cinci pâini de orz şi
doi peşti. Dar ce sunt acestea Ia atâţia? -
loan 6,9
Este cine să o caute şi să judece - loan 8,50
Este de folos să moară un om pentru popor -
Ioan 18,14
Este în vârstă; întrebaţi-1 pe el - Ioan 9, 23
Este zi de sâmbătă, şi nu-ţi este îngăduit,să-ţi
iei patul-Ioan 5,30
Eşti Tu mai mare decât părintele nostru Iacov, ca­
re ne-a dat această fântână şi el însuşi a băut
din ea şi fiii lui şi turmele lui? - Ioan 4,12
Eu am biruit lumea - Imn 16, 33
Eu am de mâncat o mâncare pe care voi nu o
ştiţi - loan 4,32
Eu am învăţat întotdeauna în sinagogă şi în
templu, unde se adună toţi iudeii şi nimic
nu am vorbit pe ascuns - loan 18,20
Eu am mărturie mai mare decât a lui Ioan; căci
lucrurile pe care Mi le-a dat Tatăl ca să Ie
săvârşesc, lucrurile acestea pe care le fac
Eu, mărturisesc despre Mine că Tatăl M-a
trimis - loan 5,36
ÎNTREBUINŢATE DESEORI
E u am venit ca viaţă să aibă şi din belşug să
aibă-/onn 10,10
E u am venit în numele Tatălui Meu, şi voi nu
mă primiţi; dacă va veni un altul în numele
său, pe acela îl veţi primi - ioan 5, 43
E u am vorbit pe faţă lumii; E u am învăţat
întotdeauna în sinagogă şi în templu, unde
se adună toţi iudeii şi nimic nu am vorbit
pe ascuns - Ioan 18, 20
„Eu am zis: dumnezei sunteţi?" - Ioan 10,34
Eu botez cu apă; dar în mijlocul vostru Se află
Acela pe Care voi nu-L ştiţi - Ioan 1, 26
Eu, când Mă voi înălţa de pe pământ, îi voi
trage pe toţi la Mine - Ioan 12, 32
Eu i-am trimis pe ei în lume - Ioan 17,18
Eu îl Ştiu pe El, căci de la El sunt şi El M-a tri­
mis pe mine - Ioan 7, 29
Eu îl voi învia în ziua cea de apoi - Ioan 6,44,54
Eu îmi pun sufletul, ca iarăşi să-1 iau - Ioan 10,17
Eu întru ei şi Tu întru Mine, ca ei să fie desă­
vârşiţi în unime, şi să cunoască lumea că Tu
M-ai trimis şi că i-ai iubit pe ei, precum M-ai
iubit pe Mine - Ioan 17,23
Eu le dau viaţă veşnică şi nu vor pieri în veac,
şi din mâna Mea nimeni nu le va.răpi - Ioan
10,28
Eu le-am dat cuvântul Tău, şi lumea i-a urât,
pentru că nu sunt din lume, precum Eu nu
sunt din lume - Ioan 17,14
Eu, Lumină am venit în lume, ca tot cel ce crede
în Mine să nu rămână în întuneric - Ioan
12,46
Eu Mă duc şi Mă veţi căuta şi veţi muri în
păcatul vostru. Unde Mă duc Eu, voi nu
puteţi veni - Ioan 8, 21
Eu n-am venit de la Mine, dar adevărat este
Cel Ce M-a trimis pe Mine şi pe Care voi
nu-L ştiţi - Ioan 7,28
Eu nu am demon, ci cinstesc pe Tatăl Meu, şi
voi nu Mă cinstiţi pe Mine - Ioan 8, 49
Eu nu caut slava Mea. Este cine să o caute şi să
judece - Ioan 8,50
Eu nu de la om iau mărturia, ci vă spun acestea
ca să vă mântuiţi - Ioan 5,34
Eu nu găsesc în El nici o vină - Ioan 18,38
Eu nu judec pe nimeni - Ioan 8,15
Eu nu mai sunt în lume, iar ei în lume sunt şi
Eu vin la Tine. Părinte Sfinte, păzeşte-i în
numele Tău, în care Mi i-ai dat - Ioan 17,11
Eu nu merg la sărbătoarea aceasta, căci vremea
Mea nu s-a împlinit încă - Ioan 7, 8
523
Eu nu pot să fac de Ia Mine nimic; precum aud,
judec; dar judecata Mea este dreaptă, pentru
că nu caut voia Mea, ci voia Celui Care M-a
trimis - Ioan 5,30
Eu nu sunt din lumea aceasta - Ioan 8, 23
Eu nu-L cunoşteam pe El, dar Cel Ce m-a trimis
să botez cu apă, Acela mi-a zis: Peste Care
vei vedea Duhul coborându-Se şi rămânând
peste El, Acela este Cel Ce botează cu Duh
Sfânt-Ioan 1, 33
Eu nu-L ştiam; dar ca să fie arătat lui Israil, de
aceea am venit eu, botezând cu apă - Ioan 1,31
Eu pentru aceştia Mă rog; nu pentru lume Mă
rog, ci pentru cei pe care Mi i-ai dat, că ai
Tăi sunt -Ioan 17,9 '
Eu să mă micşorez - Ioan 3, 30
Eu spre aceasta M-am născut şi pentru aceasta
am venit în lume, ca să dau mărturie despre
adevăr; oricine este din adevăr ascultă gla­
sul Meu - Ioan 18, 37
Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa. Nimeni nu vine
la Tatăl Meu decât prin Mine - Ioan 14,6
Eu sunt Cel Ce mărturisesc despre Mine în­
sumi şi mărturiseşte despre Mine Tatăl, Cel
Ce M-a trimis - Ioan 8,18
Eu sunt din cele de Sus. Voi sunteţi din lumea
aceasta; Eu nu sunt din lumea aceasta -Ioan
8,23
Eu sunt glasul celui ce strigă în pustie: „în­
dreptaţi calea Domnului", precum a zis
Isaia Proorocul - Ioan 1, 23
Eu sunt întru Tatăl Meu şi voi în Mine şi Eu în
voi - Ioan 14, 20
Eu sunt învierea şi viaţa; cel ce crede în Mine,
chiar dacă va muri, va trăi - Ioan 11, 25
Eu sunt Lumina lumii; cel ce îmi urmează Mie
nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina
vieţii -Ioan 8,12
Eu sunt mai înainte deafifost Avraam -Ioan 8,58
Eu sunt pâinea ce s-a coborât din Cer - Ioan 6,41
Eu sunt pâinea cea vie, care s-a pogorât din Cer.
Cine mănâncă din pâinea aceasta viu va fi
în veci. Iar pâinea pe care Eu o voi da pentru
viaţa lumii este trupul Meu - Ioan 6,51
Eu sunt pâinea vieţii - Ioan 6, 48
Eu sunt pâinea vieţii; cel ce vine la Mine nu
va flămânzi şi cel ce crede în Mine nu Va
înseta niciodată - Ioan 6, 35
Eu sunt păstorul cel bun şi cunosc pe ale Mele
şi ale Mele Mă cunosc pe Mine - Ioan 10,14
Eu sunt păstorul cel bun. Păstorul cel bun îşi
pune sufletul pentru oile sale - Ioan 10,11
524
Eu sunt uşa: de va intra cineva prin Mine, se
va mântui; şi va intra şi va ieşi şi păşune
va afla-7am 10, 9
Eu sunt viţa cea adevărată şi Tatăl Meu este
lucrătorul - Ioan 15,1
Eu sunt viţa, voi sunteţi mlădiţele. Cel ce rămâne
în Mine şi Eu în el, acela aduce roadă multă,
căci fără Mine nu puteţi face nimic - Ioan 15,5
Eu sunt viu şi voi sunteţi vii - Ioan 14,19
Eu sunt, Cel Ce vorbesc cu tine - loan 4, 26
Eu sunt; ei s-au dat înapoi şi au căzut Ia pământ -
Iam 18,6
Eu sunt; nu vă temeţi! - Ioan 6, 20
Eu şi Tatăl Meu una suntem - Ioan 10, 30
Eu ştiam că întotdeauna Mă asculţi, dar pentru
mulţimea care stă împrejur am zis, ca să
creadă că Tu M-ai trimis - loan 11, 42
Eu Te-am preaslăvit pe Tine pe pământ; lucrul
pe care Mi l-ai dat să-1 fac, l-am săvârşit -
Ioan 17,4
Eu v-am ales pe voi şi v-am rânduit să mergeţi
şi roadă să aduceţi, şi roadă voastră să ră­
mână, ca Tatăl să vă dea orice-I veţi cere în
numele Meu - loan 15,16
Eu v-am trimis să seceraţi ceea ce voi n-aţi
muncit; alţii au muncit şi voi aţi intrat în
munca lor - Ioan 4,38
Eu vă spun adevărul: Vă este de folos să mă
duc Eu. Căci dacă nu Mă voi duce, Mângâ­
ietorul nu va veni la voi - Ioan 16, 7
Eu voi ruga pe Tatăl şi alt Mângâietor vă va da
vouă ca să fie cu voi în veac - Imn 14,16
Eu vorbesc ceea ce am văzut la Tatăl Meu, iar voi
faceţi ceea ce aţi auzit de la tatăl vostru - Ioan
8,38
F Femeie, unde sunt pârâşii tăi? Nu te-a osândit
Faceţi orice vă va spune - loan 2,5
Faceţi pe oameni să se aşeze. Şi era iarbă multă
în acel loc. Deci au şezut bărbaţii în număr
ca Ia cinci mii - loan 6,10
Faptele lor erau rele - Ioan 3,19
Fariseii ziceau între ei: Vedeţi că nimic nu
folosiţi! Iată, lumea s-a dus după El - Ioan
12,19
Făcându-se Cină, şi diavolul punând dinainte
în inima lui Iuda, fiul lui Simon Iscario-
teanul, ca să-L vândă - loan 13,2
Făcându-se pe Sine deopotrivă cu Dumnezeu -
Ioan 5,18
REFERINŢE EVANGHELICE
Făcându-şi un bici din ştreanguri, i-a scos pe toţi
afară din templu, şi oile şi boii, şi schimbăto­
rilor de bani le-a răsturnat mesele - Ioan 2,25
Fără FJ nimic nu s-a făcut din ce s-a făcut - Ioan 1,3
Fără Mine nu puteţi face nimic - loan 15,5
Femeia a răspuns şi I-a zis: N-am bărbat. Iisus
i-a zis: Bine ai zis că n-ai bărbat - Ioan 4,17
Femeia a zis către El: Doamne, dă-mi această
apă ca să nu mai însetez, nici să mai vin
aici să scot - loan 4,15
Femeia I-a zis: Doamne, nici găleată nu ai, şi
fântâna e adâncă; de unde, dar, ai apa cea
vie? - Ioan 4,11
Femeia I-a zis: Doamne, văd că tu eşti Prooroc -
Ioan 4,19
Femeia samarineancă I-a zis: Cum Tu, Care eşti
iudeu, ceri să bei de la mine, care sunt fe­
meie samarineancă? Pentru că iudeii nu au
amestec cu samarinenii - Ioan 4, 9
Femeia şi-a lăsat găleata şi s-a dus în cetate şi
a zis oamenilor - loan 4,28
Femeia, când e să nască, se întristează, fiindcă
a sosit ceasul ei; dar după ce a născut
copilul, nu-şi mai aduce aminte de durere,
pentru bucuria că s-a născut om în lume -
loan 16,21
Femeie, crede-Mă că vine ceasul când nici pe
muntele acesta, nici în Ierusalim nu vă veţi
închina Tatălui - Ioan 4,21
Femeie, de ce plângi? Pe cine cauţi? Ea le-a zis:
Că au luat pe Domnul meu şi nu ştiu unde
L-au pus - Ioan 20,13
Femeie, de ce plângi? Pe cine cauţi? Ea, crezând
că este grădinarul, I-a zis: Doamne, dacă
Tu L-ai luat, spune-mi unde L-ai pus şi eu
îl voi ridica - Ioan 20,15
Femeie, iată fiul tău! - Ioan 19, 26
nici unul? - Ioan 8,10
Femeii îi ziceau: Credem nu numai pentru
cuvântul tău, căci noi înşine am auzit şi
ştim că Acesta este cu adevărat Hristosul,
Mântuitorul lumii - Ioan 4,42
Fericiţi cei ce n-au văzut şi au crezut! - Ioan 20,29
Fiilor, încă puţin timp sunt cu voi. Voi Mă veţi
căuta, dar, după cum am spus iudeilor - că
unde Mă duc Eu, voi nu puteţi veni - vă
spun vouă acum - Ioan 13,33
Fiilor, nu cumva aveţi ceva de mâncare? Ei I-au
răspuns: Nu - Ioan 21,5
Fiind arhiereu al anului aceluia, a proorocit că
Iisus avea să moară pentru neam - Ioan 11,51
ÎNTREBUINŢATE DESEORI
Fiind orb, acum văd - Ioan 9,25
Fiindcă spun adevărul, nu Mă credeţi - Ioan 8,45
Fiindcă v-am spus acestea, întristarea a umplut
inima voastră - Ioan 16,6
Filip a găsit pe Natanail şi i-a zis: Am aflat pe
Acela despre Care au scris Moise în Lege
şi Proorocii, pe Iisus, fiul lui Iosif din
Nazaret - Ioan 1, 45
Filip a venit şi i-a spus lui Andrei, şi Andrei şi
Filip au venit şi I-au spus lui Iisus - Ioan
12, 22
Filip era din Betsaida, din cetatea lui Andrei
şi a lui Petru - Ioan 1,44
Filip I-a răspuns: Pâini de două sute de dinari
nu le vor ajunge, ca să ia fiecare câte puţin -
Ioan 6, 7
Filip I-a zis: Doamne, arată-ne nouă pe Tatăl
şi ne este de ajuns - Ioan 14, 8
Filip i-a zis: Vino şi vezi -Ioan 1,46
Fiul cel Unul-Născut, Care este în sânul Tatălui,
Acela L-a făcut cunoscut - Ioan 1,18
Fiul dă viaţă celor ce voieşte - Ioan 5,21
Fiul însă rămâne în veac - Ioan 8, 35
Fiul nu poate să facă nimic de la Sine, dacă nu va
vedea pe Tatăl făcând; căci cele ce face Acela,
acestea le face şi Fiul întocmai - Ioan 5,19
Fiul Omului, Care este în Cer - Ioan 3,13
Fost-a om trimis de la Dumnezeu, numele lui
era Ioan -Ioan 1, 6
Fratele tău va învia - Ioan 11, 23
Furul nu vine decât ca să fure şi să junghie şi
să piardă. Eu am venit ca viaţă să aibă şi
din belşug să aibă - Ioan 10,10
G rele-Joau 3, 29
Găsindu-L dincolo de mare, I-au zis: învăţă­
torule, când ai venit aici? - Ioan 6,25
Grăuntele de grâu, când cade pe pământ, nu
va muri, rămâne singur; iar dacă va muri,
aduce multă roadă - Ioan 12, 24
Greu este cuvântul acesta! Cine poate să-1 as­
culte? - Ioan 6, 60
H fiindcă eram cu voi - Ioan 16,4
Har peste har-Ioan 1,16
Harul şi adevărul au venit prin Iisus Hristos -
Ioan 1,17
Hristos va să vină din sămânţa lui David şi
din Betleem, cetatea Iui David? - Ioan 7,42
525
I-a dat putere să facă judecată, pentru că este
Fiul Omului - Ioan 5, 27
I-a răspuns deci mulţimea: Noi am auzit din
Lege că Hristosul rămâne în veac; şi cum
zici Tu că Fiul Omului trebuie să fie
înălţat? Cine este Acesta, Fiul Omului? -
Ioan 12, 34
I-a zis femeia: Ştim că va veni Mesia, Care Se
cheamă Hristos; când va veni, Acela ne va
vesti nouă toate - Ioan 4, 25
I-a zis Iuda, nu Iscarioteanul: Doamne, ce este că
ai să Te arăţi nouă, şi nu lumii? - Ioan 14,22
I-a zis lui Iisus: De unde eşti Tu? Iar Iisus nu
i-a dat nici un răspuns - Ioan 19,9
I-a zis: Mergi de te scaldă în scăldătoarea Silo­
amului (care se tâlcuieşte: trimis). Deci s-a dus
şi s-a spălat şi a venit văzând - Ioan 9,7
Ia-L! Ia-L! Răstigneşte-L! Pilat le-a zis: Să
răstignesc pe împăratul vostru? Arhiereii
au răspuns: Nu avem împărat, decât pe
Cezarul -Ioan 19,15
Iar aceasta a zis-o despre Duhul pe care aveau
să-L primească acei ce cred în El. Căci încă
nu era (dat) Duhul, pentru că Iisus nu
fusese preaslăvit - Ioan 7, 39
Iar aceasta a zis-o, însemnând cu ce fel de
moarte va preaslăvi pe Dumnezeu. Şi
spunând aceasta, i-a zis: Urmează Mie -
Ioan 21,19
Iar aceasta este judecata, că Lumina a venit în
lume şi oamenii au iubit întunericul mai
mult decât Lumina. Căci faptele lor erau
Iar aceasta o zicea ca să-1 încerce, că El ştia ce
avea să facă - Ioan 6, 6
Iar aceasta zicea, arătând cu ce moarte avea să
moară - Ioan 12,33
Iar acestea s-au scris, ca să credeţi că Iisus este
Hristosul, Fiul lui Dumnezeu, şi, crezând,
să aveţi viaţă în numele Lui - Ioan 20, 31
Iar acestea vi le-am spus, ca să vă aduceţi aminte
de ele, când va veni ceasul lor, că Eu vi le-am
spus. Şi acestea vi le-am spus de la început,
Iar acum, vin la Tine şi acestea le grăiesc în
lume, ca să fie deplină bucuria Mea în ei -
Ioan 17,13
Iar alţii ziceau: Acesta este Hristosul. Iar alţii
ziceau: Nu cumva din Galileea va să vină
Hristos? - Ioan 7,41
526
Iar alţii ziceau: Cum poate un om păcătos să
facă asemenea minuni? Şi era dezbinare
între ei-Ioan 9,16
Iar arhiereii şi fariseii dăduseră porunci, că
dacă va şti cineva unde este, să dea de veste,
ca să-L prindă - Ioan 11,57
Iar Baraba era tâlhar - Ioan 18, 40
Iar Betania era aproape de Ierusalim, ca la
cincisprezece stadii - Ioan 11,18
Iar Caiafa, unul dintre ei, care în anul acela
era arhiereu, le-a zis: Voi nu ştiţi nimic -
Ioan 11,49
Iar când va veni Acela, Duhul Adevărului, vă
va călăuzi la tot adevărul; căci nu va vorbi
de la Sine, ci câte va auzi va vorbi şi cele
viitoare va va vesti - Ioan 16,13
Iar când va veni Mângâietorul, pe Care Eu îl
voi trimite vouă de la Tatăl, Duhul Adevă­
rului, care de la Tatăl purcede, Acela va
mărturisi despre Mine - Ioan 15, 26
Iar cei ce au făcut cele rele, spre învierea osân­
dirii - loan 5, 29
Iar cel care caută slava celui ce l-a trimis pe el,
acela este adevărat şi nedreptate nu este în
el-loan 7,18
Iar cel ce intră pe uşă este păstorul oilor - Ioan 10,2
Iar cel ce îşi urăşte sufletul în lumea aceasta îl
va păstra pentru viaţa veşnică - Ioan 12,25
Iar cel ce Mă iubeşte pe mine va fi iubit de
Tatăl Meu şi-1 voi iubi şi Eu şi Mă voi arăta
lui - Ioan 14, 21
Iar cel ce nu ascultă de Fiul nu va vedea viaţa,
ci mânia lui Dumnezeu rămâne peste el -
Ioan 3, 36
Iar cel ce nu crede a şi fost judecat, fiindcă nu
a crezut în numele Celui Unuia-Născut,
Fiul lui Dumnezeu - loan 3,18
Iar cel ce seceră primeşte plată şi adună roade
spre viaţa veşnică, ca să se bucure împreună
şi cel ce seamănă şi cel ce seceră - loan 4,36
Iar cel plătit şi cel ce nu este păstor, şi ale cărui
oi nu sunt ale Iui, vede lupul venind şi lasă
oile şi fuge; şi lupul le răpeşte şi le risipeşte -
loan 10,12
Iar cel vindecat nu ştia cine este, căci Iisus se
dăduse la o parte din mulţimea care era în
acel loc - loan 5,13
Iar cine Mă primeşte pe Mine primeşte pe Cel
Ce M-a trimis pe Mine - loan 13, 20
Iar dacă celor scrise de el nu credeţi, cum veţi
crede în cuvintele Mele? - Ioan 5, 47
REFERINŢE EVANGHELICE
Iar dacă Dumnezeu a fost preaslăvit întru El,
şi Dumnezeu îl va preaslăvi întru El şi
îndată îl va preaslăvi - Ioan 13,32
Iar dacă le fac, chiar dacă nu credeţi în Mine,
credeţi în aceste lucrări, ca să ştiţi şi să
cunoaşteţi că Tatăl este în Mine, şi Eu în
Tatăl -loan 10, 38
Iar dacă umblă cineva noaptea se împiedică,
pentru că lumina nu este în el - Ioan 11,10
Iar de nu, v-aş fi spus. Mă duc să vă gătesc loc -
Ioan 14,2
Iar după ce s-au săturat, a zis ucenicilor Săi:
adunaţi fărâmiturile ce au rămas, ca să nu
se piardă ceva - Ioan 6,12
Iar după un străin, ele nu vor merge, ci vor fugi
de el, pentru că nu cunosc glasul străinilor -
Ioan 10,5
Iar ea a zis: Nici unul, Doamne. Şi Iisus i-a zis:
Nu te osândesc nici Eu. Mergi; de-acum să
nu mai păcătuieşti - Ioan 8,11
Iar ei au zis: Pe Iisus Nazarineanul - Ioan 18,7
Iar ei auzind aceasta şi mustraţi fiind de cuget,
ieşeau unul câte unul, începând de la cei
bătrâni şi până la cei din urmă, şi a rămas
Iisus singur cu femeia, stând în mijloc -
Ioan 8, 9
Iar ei I-au zis: Rabi (care se tâlcuieşte: învăţă-
torule), unde locuieşti? - Ioan 1, 38
Iar ei le-au primit şi au cunoscut cu adevărat
că de la Tine am ieşit, şi au crezut că Tu
M-ai trimis - Ioan 17,8
Iar el a zis: Cred, Doamne. Şi s-a închinat Lui -
Ioan 9,38
Iar El le-a zis: Eu am de mâncat o mâncare pe
care voi nu o ştiţi - Ioan 4, 32
Iar El Ie-a zis: Eu sunt; nu vă temeţi! - loan 6,20
Iar el le-a zis: Tină a pus pe ochii mei, şi m-am
spălat şi văd - loan 9,15
Iar El vorbea despre templul trupului Său -
loan 2,21
Iar El zicea de Iuda al lui Simon Iscarioteanul,
căci acesta, unul din cei douăsprezece fiind,
avea să-L vândă - Ioan 6, 71
Iar Eu am mărturie mai mare decât a lui Ioan;
căci lucrurile pe care Mi le-a dat Tatăl ca să
le săvârşesc, lucrurile acestea pe care le fac
Eu, mărturisesc despre Mine că Tatăl M-a
trimis - Ioan 5, 36
Iar eu să mă micşorez - Ioan 3,30
Iar Eu şi Tatăl Meu una suntem - Ioan 10,30
Iar Eu, când Mă voi înălţa de pe pământ, îi voi
trage pe toţi la Mine - loan 12, 32
I>rrREBUTNŢATE DESEORI
Iar făcându-se dimineaţă, Iisus a stat la ţărm; dar
ucenicii n-au ştiut că este Iisus - Ioan 21,4
Iar femeia şi-a lăsat găleata şi s-a dus în cetate
şi a zis oamenilor - Ioan 4,28
Iar femeii îi ziceau: Credem nu numai pentru
cuvântul tău, căci noi înşine am auzit şi
ştim că Acesta este cu adevărat Hristosul,
Mântuitorul lumii - Ioan 4, 42
Iar Filip, era din Betsaida, din cetatea lui
Andrei şi a lui Petru - Ioan 1,44
Iar Iisus a strigat şi a zis: Cel ce crede în Mine
nu crede în Mine, ci în Cel Ce M-a trimis
pe Mine - Ioan 12, 44
Iar Iisus i-a zis: Ceea ce faci, fă mai curând -
Ioan 13,27
Iar Iisus însuşi nu se încredea în ei, pentru că
îi cunoştea pe toţi - Ioan 2, 24
Iar Iisus le-a răspuns, zicând: A venit ceasul
să fie preaslăvit Fiul Omului - Ioan 12,23
Iar Iisus S-a dus la Muntele Măslinilor - Ioan 8,1
Iar Iisus umbla prin templu, în pridvorul lui
Solomon - Ioan 10, 23
Iar Iisus vorbise despre moartea lui, iar ei cre­
deau că vorbeşte despre somn ca odihnă - loan
11,13
Iar Iisus, auzind, a zis: Această boală nu este
spre moarte, ci pentru slava lui Dumnezeu,
ca, prin ea, Fiul lui Dumnezeu să Se slă­
vească -loan 11,4
Iar Iisus, întorcându-Se şi văzându-i că merg
după El, le-a zis: Ce căutaţi? Iar ei I-au zis:
Rabi (care se tâlcuieşte: învăţătorule), unde
locuieşti? - Ioan 1, 38
Iar Iisus, plecându-se în jos, scria cu degetul
pe pământ - Ioan 8, 6
Iar Iisus, ştiind în Sine că ucenicii murmură
împotriva Lui, le-a zis: Vă sminteşte aceas­
ta? - Ioan 6, 61
Iar Iisus, ştiind toate cele ce erau să vină asupra
Lui, a ieşit şi le-a zis: Pe cine căutaţi? - Ioan
18,4
Iar Iuda Iscarioteanul, unul dintre ucenicii Lui,
care avea să-L vândă... - Ioan 12,4
Iar Iuda vânzătorul cunoştea acest loc, pentru
că adesea Iisus şi ucenicii Săi se adunau
acolo -loan 18,2
Iar Iuda vânzătorul era şi el cu ei - Ioan 18,5
Iar iudeii care erau cu ea în casă şi o mângâiau,
văzând că Măria s-a sculat degrabă şi a ieşit
afară, au mers după ea, socotind că a plecat
la mormânt, ca să plângă acolo - Ioan 11,31
527
Iar iudeii strigau, zicând: Dacă îl eliberezi pe
acesta, nu eşti prieten al Cezarului. Oricine
se face pe sine împărat este împotriva Ceza­
rului -Ioan 19,12
Iar în Ierusalim, lângă Poarta Oilor, era o scăl­
dătoare, care se numea pe evreieşte Vitez­
da, având cinci pridvoare - Ioan 5, 2
Iar în locul unde a fost răstignit era o grădină,
şi în grădină un mormânt nou, în care nu
mai fusese nimeni îngropat - Ioan 19, 41
Iar în ziua cea din urmă — ziua cea mare a
sărbătorii - Iisus a stat între ei şi a strigat,
zicând: Dacă însetează cineva, să vină la
Mine şi să bea - Ioan 7, 37
Iar în ziua întâia a săptămânii (duminica), Măria
Magdalena a venit la mormânt dis-de-dimi-
neaţă, fiind încă întuneric, şi a văzut piatra
ridicată de pe mormânt - loan 20,1
Iar înainte de sărbătoarea Paştilor, ştiind Iisus
că a sosit ceasul Lui, ca să treacă din lumea
aceasta la Tatăl, iubind pe ai Săi cei din lu­
me, până la sfârşit i-a iubit - loan 13,1
Iar la jumătatea praznicului Iisus S-a suit în
templu şi învăţa - loan 7,14
Iar Ia masă era rezemat la pieptul lui Iisus unul
dintre ucenicii Lui, pe care îl iubea Iisus -
loan 13,23
Iar Lazăr era unul dintre cei ce şedeau cu El la
masă - loan 12, 2
Iar mahramă, care fusese pe capul Lui, nu era
pusă împreună cu giulgiurile, ci înfăşurată,
la o parte, într-un loc - Ionii 20, 7
Iar Măria era aceea care a uns cu mir pe
Domnul şi I-a şters picioarele cu părul
capului ei, al cărui frate Lazăr era bolnav -
loan 11,2
Iar Măria stătea afară lângă mormânt plân­
gând. Şi pe când plângea, s-a aplecat spre
mormânt - loan 20,11
Iar Moise ne-a poruncit în Lege ca pe unele ca
acestea să le ucidem cu pietre. Dar Tu ce
zici? - loan 8, 5
Iar mulţimea care sta şi auzea zicea: A fost
tunet! Alţii ziceau: înger I-a vorbit! - Ioan
12,29
Iar Nicodim a zis către El: Cum poate omul să
se nască, fiind bătrân? Oare, poate să intre
a doua oară în pântecele mamei sale şi să
se nască? -Ioan 3, 4
Iar oamenii văzând minunea pe care a făcut-o,
ziceau: Acesta este într-adevăr Proorocul,
Care va să vină în lume - Ioan 6,14
528
Iar pâinea pe care Eu o voi da pentru viaţa
lumii este trupul Meu - Ioan 6,5]
Iar pe când el cobora, slugile l-au întâmpinat,
spunându-i că fiul lui trăieşte - Ioan 4,51
Iar Petru a stat la poartă, afară. Deci a ieşit celă­
lalt ucenic, care era cunoscut arhiereului,
şi a vorbit cu portăreasa şi a băgat pe Petru
înăuntru - Ioan 18,16
Iar Pilat a scris şi titlu şi l-a pus deasupra Cru­
cii. Şi era scris: Iisus Nazarineanul, împă­
ratul iudeilor! - Ioan 19,19
Iar robul nu rămâne în casă în veac; Fiul însă
rămâne în veac - Ioan 8,35
Iar Simon-Petru stătea şi se încălzea. Deci i-au
zis: Nu cumva eşti şi tu dintre ucenicii Lui?
El s-a lepădat şi a zis: Nu sunt - Ioan 18,25
Iar slugile şi slujitorii făcuseră foc, şi stăteau
şi se încălzeau, că era frig, şi era cu ei şi
Petru, stând şi încălzindu-se - Ioan 18,18
Iar toate acestea le vor face vouă din cauza
numelui Meu, fiindcă ei nu cunosc pe Cel
Ce M-a trimis - han 15,21
Iar Toma, unul din cei doisprezece, cel numit
Geamănul, nu era cu ei când a venit Iisus -
Ioan 20, 24
Iar ucenicul acela era cunoscut arhiereului şi
a intrat împreună cu Iisus în curtea arhiere­
ului - Ioan 18,15
Iar unii dintre ei s-au dus la farisei şi le-au spus
cele ce făcuse Iisus - Ioan 11, 46
Iar unii dintre ei ziceau: Nu putea, oare, Acesta
care a deschis ochii orbului ca să facă ca şi
acesta să nu moară? - Ioan 11,37
Iar vecinii şi cei ce-1 văzuseră mai înainte că
era orb ziceau: Nu este acesta cel ce şedea
şi cerşea? - Ioan 9, 8
Iar voi ziceţi că-n Ierusalim este locul unde
trebuie să ne închinăm - Ioan 4, 20
Iară El le-a zis: Aruncaţi mreaja în partea
dreaptă a corăbiei şi veţi afla. Deci au arun­
cat-o şi nu mai puteau s-o tragă de mulţi­
mea peştilor - Ioan 21, 6
Iarăşi a mers în Cana Galileii, unde prefăcuse
apa în vin. Şi era un slujitor regesc, al cărui
fiu era bolnav în Capernaum - Ioan 4, 46
Iarăşi au luat pietre iudeii ca să arunce asupra
Lui-Ioan 10,31
Iarăşi îl întrebau şi fariseii cum a văzut. Iar el
le-a zis: Tină a pus pe ochii mei, şi m-am
spălat şi văd - Ioan 9,15
Iarăşi las lumea şi Mă duc la Tatăl -Ioan 16,28
REFERINŢE EVANGHELICE
Iarăşi le-a vorbit Iisus zicând: Eu sunt Lumina
lumii; cel ce îmi urmează Mie nu va umbla
în întuneric, ci va avea lumina vieţii - Ioan
8,12
Iarăşi plecându-Se, scria pe pământ - Ioan 8,8
Iarăşi s-a făcut dezbinare între iudei, pentru
cuvintele acestea - Ioan 10,19
Iarăşi voi veni şi vă voi lua la Mine, ca să fiţi
şi voi unde sunt Eu - Ioan 14,3
Iată cât de mult îl iubea - Ioan 11, 36
Iată că te-ai făcut sănătos. De acum să nu mai
păcătuieşti, ca să nu-ţi fie ceva mai rău -
Ioan 5,14
Iată că vorbeşte pe faţă şi ei nu-I zic nimic. Nu
cumva căpeteniile au cunoscut cu adevărat
că Acesta este Hristos? - Ioan 7, 26
Iată cum vorbeşti pe faţă şi nu spui nici o pildă -
Ioan 16,29
Iată El botează şi toţi se duc la El - Ioan 3,26
„Iată împăratul tău vine, şezând pe mânzul
asinei" - Ioan 12,15
Iată mama ta! - Ioan 19, 27
Iată Mielul lui Dumnezeu! - Ioan 1, 36
Iată Mielul lui Dumnezeu, Cel Ce ridică păca­
tul lumii -Ioan 1, 29
Iată Omul!-fam 39,5
Iată vi-I aduc pe El afară, ca să ştiţi că nu găsesc
în El nici o vină - Ioan 19, 4
Iată vine ceasul, şi a venit, ca să vă risipiţi
fiecare la ale sale şi pe Mine să Mă lăsaţi
singur. Dar nu sunt singur, pentru câ Tatăl
este cu Mine - Ioan 16,32
Iată zic vouă: Ridicaţi ochii voştri şi priviţi hol­
dele că sunt albe pentru seceriş - Ioan 4,35
Iată, cu adevărat, israelit în care nu este vicle­
şug - Ioan 1, 47
Iată, lumea s-a dus după EI - Ioan 12,19
I-aţi patul şi umblă - Ioan 5, 8,11
I-au răspuns iudeii: Nu pentru lucru bun
aruncăm cu pietre asupra Ta, ci pentru hulă
şi pentru că Tu, om fiind, Te faci pe Tine
Dumnezeu - Ioan 10, 33
I-au zis deci iudeii: în patruzeci şi şase de ani
s-a zidit templul acesta! Şi Tu îl vei ridica
în trei zile? - Ioan 2, 20
I-au zis ucenicii: Doamne, dacă a adormit, se
va face bine -Ioan 11,12
Ieşit-am de Ia Tatăl şi am venit în lume; iarăşi
las lumea şi Mă duc la Tatăl - Ioan 16,28
Iisus a ieşit cu ucenicii Lui dincolo de pârâul
Cedrilor, unde era o grădină, în care a intrat
El şi ucenicii Săi - Ioan 18, 1
ÎNTREBUINŢATE DESEORI
Iisus a luat pâinile şi, mulţumind, a dat uce­
nicilor, iar ucenicii celor ce şedeau; aseme­
nea şi din peşti, cât au voit -Ioan 6,11
Iisus a răspuns şi a zis: Nu pentru Mine s-a făcut
glasul acesta, ci pentru voi - Ioan 12,30
Iisus a răspuns şi i-a zis: Dacă ai fi ştiut darul
lui Dumnezeu şi Cine este Cel Ce-ţi zice:
Dă-Mi să beau, tu ai fi cerut de la El, şi ţi-ar
fi dat apă vie - Ioan 4,10
Iisus a răspuns şi i-a zis: Dacă ai fi ştiut darul
lui Dumnezeu şi Cine este Cel Ce-ţi zice:
Dă-Mi să beau, tu ai fi cerut de la El, şi ţi-ar
fi dat apă vie - Ioan 4,10
Iisus a răspuns şi i-a zis: Dacă Mă iubeşte
cineva, va păzi cuvântul Meu, şi Tatăl Meu
îl va iubi, şi vom veni la el şi vom face lăcaş
la el - Imn 14, 23
Iisus a răspuns şi i-a zis: Oricine bea din apa
aceasta va înseta iarăşi - Ioan 4,13
Iisus a răspuns şi i-a zis: Tu eşti învăţătorul
lui Israil şi nu cunoşti acestea? - Ioan 3,10
Iisus a răspuns şi le-a zis: Aceasta este lucrarea
lui Dumnezeu, ca să credeţi în Acela pe
care El L-a trimis - Ioan 6, 29
Iisus a răspuns şi le-a zis: Dărâmaţi templul
acesta şi în trei zile îl voi ridica - Ioan 2,19
Iisus a răspuns şi le-a zis: Nu murmuraţi între
voi - Ioan 6,43
Iisus a răspuns şi le-a zis: Un lucru am făcut şi
toţi vă miraţi - Ioan 7,21
Iisus a răspuns: Adevărat, adevărat zic ţie: De nu
se va naşte cineva din apă şi din Duh, nu va
putea să intre în împărăţia lui Dumnezeu -
Ioan 3,5
Iisus a răspuns: Dacă Mă slăvesc Eu pe Mine
însumi, slava Mea nimic nu este. Tatăl Meu
este Cel Care Mă slăveşte, despre Care ziceţi
voi că este Dumnezeul vostru - Ioan 8,54
Iisus a răspuns: împărăţia Mea nu este din
lumea aceasta, slujitorii Mei s-ar fi luptat
să nu fiu predat iudeilor. Dar acum împă­
răţia Mea nu este de aici - Ioan 18,36
Iisus a răspuns: Nici el n-a păcătuit, nici pă­
rinţii lui, ci ca să se arate în el lucrările lui
Dumnezeu - Ioan 9, 3
Iisus a scăpat din mâna lor - Ioan 10,39
Iisus a stat între ei şi a strigat, zicând: Dacă
însetează cineva, să vină Ia Mine şi să bea -
Ioan 7,37
Iisus a strigat şi a zis: Cel ce crede în Mine nu
crede în Mine, ci în Cel Ce M-a trimis pe
Mine-Ioan 22, 44
529
Iisus a văzut pe Natanail venind către El şi a
zis către el: lata, cu adevărat, israelit în care
nu este vicleşug - Ioan 1,47
Iisus a venit în Betania, unde era Lazăr, pe care
îl înviase din morţi - Ioan 12,1
Iisus a zis: Ridicaţi piatra. Marta, sora celui
răposat, I-a zis: Doamne, deja miroase, că
este a patra zi - Ioan 11,39
Iisus a zis: Săvârşitu-s-a. Şi plecându-Şi capul,
Şi-a dat duhul - Ioan 19, 30
Iisus este Cel Care l-a făcut sănătos - Ioan 5,15
Iisus i-a răspuns: Acela este, căruia Eu, întin­
gând bucăţica de pâine, i-o voi da Şi întin­
gând bucăţica, a luat-o şi a dat-o lui Iuda, fiul
lui Simon Iscarioteanul - Ioan 13,26
Iisus i-a răspuns: Dacă am vorbit rău, dove­
deşte că este rău, iar dacă am vorbit bine,
de ce Mă baţi? - Ioan 18, 23
Iisus i-a răspuns: Dacă nu te voi spăla, nu ai
parte de Mine - Ioan 13,8
Iisus i-a răspuns: Eu am vorbit pe faţă lumii;
Eu am învăţat întotdeauna în sinagogă şi
în templu, unde se adună toţi iudeii şi
nimic nu am vorbit pe ascuns - Ioan 18,20
Iisus i-a răspuns: N-ai avea nici o putere asupra
Mea, dacă nu ţi-ar fi fost dat ţie de Sus. De
aceea cel ce M-a predat ţie mai mare păcat
are - Ioan 19,11
Iisus i-a răspuns: Vei pune sufletul Tău pentru
Mine? Adevărat, adevărat zic ţie că nu va
cânta cocoşul, până ce nu te vei lepăda de
Mine de trei ori! - Ioan 13, 38
Iisus i-a zis a treia oară: Simone, fiul lui Iona,
Mă iubeşti? Petru s-a întristat, că i-a zis a
treia oară: Mă iubeşti? Şi I-a zis: Doamne,
Tu ştii toate. Tu ştii că Te iubesc. Iisus i-a
zis: Paşte oile Mele - Ioan 21,17
Iisus i-a zis iarăşi, a doua oară: Simone, fiul
lui Iona, Mă iubeşti? El I-a zis: Da, Doamne,
Tu ştii că Te iubesc. Zis-a Iisus lui: Păsto­
reşte oile Mele - Ioan 21,16
Iisus i-a zis: Bine ai zis că n-ai bărbat - Ioan 4,17
Iisus i-a zis: Cel ce a făcut baie n-are nevoie să-i
fie spălate decât picioarele, căci este curat tot
Şi voi sunteţi curaţi, însă nu toţi - Ioan 13,10
Iisus i-a zis: Dacă nu veţi vedea semne şi mi­
nuni, nu veţi crede - Ioan 4, 48
Iisus i-a zis: Dă-Mi să beau - Ioan 4, 7
Iisus i-a zis: De atâta vreme sunt cu voi şi nu
M-aţi cunoscut, Filipe? Cel ce M-a văzut pe
Mine a văzut pe Tatăl. Cum zici tu: arată-ne
pe Tatăl? - Ioan 14,9
530
Iisus i-a zis: Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa.
Nimeni nu vine la Tatăl Meu decât prin
Mine - Ioan 14, 6
Iisus i-a zis: Eu sunt, Cel Ce vorbesc cu tine -
Ioan 4, 26
Iisus i-a zis: Femeie, crede-Mă că vine ceasul
când nici pe muntele acesta, nici în Ierusalim
nu vă veţi închina Tatălui - Ioan 4, 21
Iisus i-a zis: Fratele tău va învia - Ioan 11, 23
Iisus i-a zis: Măria! întorcându-se, aceea I-a zis
evreieşte: Rabuni! (adică, învăţătorule) -
Ioan 20, 16
Iisus i-a zis: Mergi şi cheamă pe bărbatul tău
şi vino aici - loan 4,16
Iisus i-a zis: Mergi, fiul tău trăieşte. Şi omul a
crezut în cuvântul pe care i l-a spus Iisus
şi a plecat - Ioan 4, 50
Iisus i-a zis: N u te atinge de Mine, căci încă
nu M-am suit la Tatăl Meu. Mergi la fraţii
Mei şi le spune: Mă sui la Tatăl Meu şi Tatăl
vostru şi la Dumnezeul Meu şi Dumnezeul
vostru - Ioan 20, 17
Iisus i-a zis: N u ţi-am spus că dacă vei crede,
vei vedea slava lui Dumnezeu? - loan 11,40
Iisus i-a zis: Pentru că M-ai văzut, ai crezut Fericiţi
cei ce n-au văzut şi au crezut! - Ioan 20,29
Iisus i-a zis: Scoală-te, ia-ţi patul şi umblă -
Ioan 5, 8
Iisus însuşi a mărturisit că u n prooroc nu e
cinstit în ţara lui - Ioan 4, 44
Iisus însuşi nu se încredea în ei, pentru că îi
cunoştea pe toţi - Ioan 2, 24
Iisus l-a găsit pus de patru zile în mormânt -
Ioan 11,17
Iisus le-a răspuns şi a zis: Adevărat, adevărat
zic vouă: Mă căutaţi nu pentru că aţi văzut
minuni, ci pentru că aţi mâncat din pâini
şi v-aţi săturat - Ioan 6,26
Iisus le-a răspuns: Acum credeţi? - Imn 16, 31
Iisus le-a răspuns: Adevărat, adevărat vă spun:
Oricine săvârşeşte păcatul este rob păca­
tului - Ioan 8, 34
Iisus le-a răspuns: Multe lucruri bune v-am arătat
vouă de la Tatăl Meu. Pentru care din ele
aruncaţi cu pietre asupra Mea? - Ioan 10,32
Iisus le-a răspuns: Nu e scris în Legea voastră că
„Eu am zis: dumnezei sunteţi?" - Ioan 10,34
Iisus le-a răspuns: Tatăl Meu până acum lucrea­
ză, şi Eu lucrez - Ioan 5,17
Iisus le-a răspuns: V-am spus şi nu credeţi. Lu­
crările pe care le fac în numele Tatălui Meu,
acestea mărturisesc despre Mine - Ioan 10,25
REFERINŢE EVANGHELICE
Iisus Ie-a zis: Adevărat, adevărat zic vouă: Eu sunt
mai înainte de a fi fost Avraam - Ioan 8,58
Iisus le-a zis: Adevărat, adevărat zic vouă: Nu
Moise v-a dat pâinea cea din Cer; ci Tatăl Meu
vă dă din Cer pâinea cea adevărată - Ioan 6,32
Iisus le-a zis: Aduceţi din peştii pe care i-aţi
prins acum-fam 21,10
Iisus le-a zis: Dacă aţi fi fiii lui Avraam, aţi
face faptele lui Avraam - Ioan 8, 39
Iisus le-a zis: Dacă aţi fi orbi, n-aţi avea păcat.
Dar acum ziceţi: Noi vedem. De aceea păca­
tul rămâne asupra voastră -Ioan 9, 41
Iisus le-a zis: Dezlegaţi-I şi Iăsaţi-1 să meargă -
loan 11,44
Iisus le-a zis: Eu sunt pâinea vieţii; cel ce vine
la Mine nu va flămânzi şi cel ce crede în
Mine nu va înseta niciodată - loan 6, 35
Iisus le-a zis: Mâncarea Mea este să fac voia
Celui ce M-a trimis pe Mine şi să săvârşesc
lucrul Lui - loan 4, 34
Iisus le-a zis: Puţin timp mai sunt cu voi şi mă
duc la Cel Ce M-a trimis - loan 7, 33
Iisus le-a zis: Veniţi să prânziţi. Şi nici unul din­
tre ucenici nu îndrăznea să-L întrebe: Cine
eşti Tu?, ştiind că e Domnul -fonii21,12
Iisus nu boteza El, ci ucenicii Lui - Ioan 4, 2
Iisus nu mai umbla pe faţă printre iudei, ci a
plecat de acolo într-un ţinut aproape de
pustie, într-o cetate numită Efrairn, şi acolo
a rămas cu ucenicii Săi - loan 11, 54
Iisus nu venise încă în sat, ci era în locul unde
îl întâmpinase Marta - Ioan 11, 30
Iisus s-a arătat iarăşi ucenicilor la Marea Tibe­
riadei, şi S-a arătat aşa - Ionii 21,2
Iisus S-a dus dincolo de marea Galileii, în
părţile Tiberiadei - Ioan 6,1
Iisus S-a dus la Muntele Măslinilor - loan 8,1
Iisus S-a suit în templu şi învăţa - Ionii 7,14
Iisus S-a suit la Ierusalim - Ionii 5,1
Iisus S-a urcat la Ierusalim - Icnii 2,13
Iisus se dăduse la o parte din mulţimea care
era în acel loc - Ioan 5,13
Iisus şi i-a zis: Pentru că ţi-am spus că te-am
văzut sub smochin, crezi? Mai mari decât
acestea vei vedea - Ioan 2,50
Iisus umbla prin templu, în pridvorul lui Solo-
mon - Ioan 10, 23
Iisus vorbise despre moartea lui, iar ei credeau că
vorbeşte despre somn ca odihnă - Ioan 11,13
Iisus, când a văzut-o plângând şi pe iudeii care
veniseră cu ea plângând şi ei, a suspinat cu
duhul, şi S-a turburat întru Sine - Ioan 11,33
ÎNTREBUINŢATE DESEORI
Iisus, fiind ostenit de călătorie, S-a aşezat
lângă fântână şi era ca la al şaselea ceas -
Ioan 4,6
Iisus, fiul lui Iosif din Nazaret - Ioan 1, 45
Iisus, găsind un asin tânăr, a şezut pe el, pre­
cum este scris - Ioan 12,14
Iisus, întorcându-Se şi văzându-i că merg după
El, le-a zis: Ce căutaţi? Iar ei I-au zis: Rabi
(care se tâlcuieşte: învăţătorule), unde
locuieşti? - Ioan 1,38
Iisus, pîecându-se în jos, scria cu degetul pe
pământ - Ioan 8, 6
Iisus, privind la el, i-a zis: Tu eşti Simon, fiul
lui Iona; tu te vei numi Chifa (ce se tâlcu­
ieşte: Petru) - Ioan 1,42
Iisus, ştiind că Tatăl I-a dat Lui toate în mâini
şi că din Dumnezeu a ieşit şi la Dumnezeu
merge - Ioan 13, 3
Iisus, ştiind în Sine că ucenicii murmură împo­
triva Lui, le-a zis: Vă sminteşte aceasta? -
Ioan 6, 61
Iisus, ştiind toate cele ce erau să vină asupra Lui,
a ieşit şi le-a zis: Pe cine căutaţi? - Ioan 18,4 Iudeii I-au zis: Acum am cunoscut că ai demon.
Iisus, văzând pe mama Sa şi pe ucenicul pe ca­
re îl iubea stând alături, a zis mamei Sale:
Femeie, iată fiul tău! - Ioan 19,26
Iisus, văzându-1 pe acesta zăcând şi ştiind că
este aşa încă de multă vreme, i-a zis: Voieşti
să te faci sănătos? - Ioan 5, 6
Iisus, zicând acestea, s-a turburat cu duhul şi a
mărturisit şi a zis: Adevărat, adevărat zic vouă Iudeii murmurau Lui, fiindcă zisese: Eu sunt
că unul dintre voi Mă va vinde - Ioan 13,21
Intrând în corabie, mergeau spre Capernaum,
dincolo de mare. Şi s-a făcut întuneric şi
Iisus încă nu venise la ei - Ioan 6,17
Ioan a răspuns şi a zis: Nu poate un om să ia
nimic, dacă nu i s-a dat lui din Cer - Ioan 3,27
Ioan le-a răspuns, zicând: Eu botez cu apă; dar
în mijlocul vostru Se află Acela pe Care voi
nu-L ştiţi -Ioan 1,26
Ioan mărturisea despre El şi striga, zicând: Cel
Care vine după mine a fost înaintea mea,
pentru că mai înainte de mine era - Ioan 1,15 Iudeii, fiindcă era vineri, ca să nu rămână
Ioan n-a făcut nici o minune, dar toate câte Ioan a
zis despre Acesta erau adevărate - Ioan 10,41
Ioan nu fusese încă aruncat în închisoare - Ioan
3,24
531
Iosif din Arimateea, fiind ucenic al lui Iisus,
dar într-ascuns, de frica iudeilor, a rugat
pe Pilat ca să ridice trupul lut Iisus. Şi Pilat
i-a dat voie. Deci a venit şi a ridicat trupul
Lui -Ioan 19, 38
Iubea Iisus pe Marta şi pe sora ei şi pe Lazăr-
Ioan 11,5
Iubind pe ai Săi cei din lume, până la sfârşit
i-a iubit - /con 13, 2
Iuda vânzătorul cunoştea acest loc, pentru că
adesea Iisus şi ucenicii Săi se adunau acolo -
Ioan 18,2
Iuda, luând oaste şi slujitori, de la arhierei şi
de la farisei, a venit acolo cu felinare şi cu
făclii şi cu arme - Ioan 18,3
Iudeii care erau cu ea în casă şi o mângâiau,
văzând că Măria s-a sculat degrabă şi a ieşit
afară, au mers după ea, socotind că a plecat
la mormânt, ca să plângă acolo -Ioan 11,31
Iudeii căutau să-L ucidă - Ioan 7, 1
Iudeii i-au răspuns: Noi avem Lege şi după
Legea noastră El trebuie să moară, că S-a
făcut pe Sine Fiu al lui Dumnezeu - Ioan
19,7
Avraam a murit, de asemenea Proorocii; şi
Tu zici: Dacă cineva va păzi cuvântul Meu,
nu va vedea moartea în veac - Ioan 8,52
Iudeii îl căutau şi ziceau: Unde este Acela? -
Ioan 7,11
Iudeii însă i-au răspuns: Nouă nu ne este în­
găduit să omoram pe nimeni - Ioan 18,31
pâinea ce s-a coborât din Cer - Ioan 6,41
Iudeii n-au crezut despre el că era orb şi a
văzut, până ce n-au chemat pe părinţii celui
ce vedea - Ioan 9,18
Iudeii nu au amestec cu samarinenii - Ioan 4,9
Iudeii prigoneau pe Iisus şi căutau să-L omoare,
că făcea acestea sâmbătă - Ioan 5,16
Iudeii se certau între ei, zicând: Cum poate
Acesta să ne dea trupul Lui să-1 mâncăm? -
Ioan 6,52
Iudeii se mirau zicând: Cum ştie Acesta carte
fără să fi învăţat? - Ioan 7,15
trupurile pe cruce, căci era mare ziua
sâmbetei aceleia, au rugat pe Pilat să le
zdrobească fluierele picioarelor şi să-i
ridice - Ioan 19, 31
532
îi cunoştea pe toţi - toi 2, 24
îi voi trage pe toţi la Mine - Ioan 22, 32
îi ziceau deci: Unde este Tatăl Tău? Răspuns-a
Iisus: Nu Mă ştiţi nici pe Mine nici pe Tatăl
Meu; dacă M-aţi şti pe Mine, aţi şti şi pe
Tatăl Meu - loan 8,19
îi ziceau ei: Cine eşti Tu? Şi a zis lor Iisus: Ceea
ce v-am spus de la început - loan 8, 25
Ii ziceau: Cum ţi s-au deschis ochii? - loan 9,10
îl întrebau şi fariseii cum a văzut. Iar el le-a
zis: Tină a pus pe ochii mei, şi m-am spălat
şi văd - loan 9, 15
îl ştiu şi păzesc cuvântul Lui - Ioan 8, 55
împărăţia Mea nu este din lumea aceasta. Dacă
împărăţia Mea ar fi din lumea aceasta,
slujitorii Mei s-ar fi luptat să nu fiu predat
iudeilor. Dar acum împărăţia Mea nu este
de aici - Ioan 18, 36
„împărţit-au hainele Mele loruşi, şi pentru
cămaşa Mea au aruncat sorţii" - Ioan 19,24
împletind cunună din spini, I-au pus-o pe cap şi
L-au îmbrăcat cu o mantie purpurie -Ioan 19,2
în aceasta se adevereşte cuvântul: Că unul este
semănătorul şi altul secerătorul - Ioan 4,37 încă nu ai cincizeci de ani şi l-ai văzut pe
în acestea zăceau mulţime de bolnavi, orbi,
şchiopi, uscaţi, aşteptând mişcarea apei -
loan 5, 3
în casa Tatălui Meu multe locaşuri sunt. Iar de
nu, v-aş fi spus. Mă duc să vă gătesc loc -
loan 14, 2
în ceasul al şaptelea, l-au lăsat frigurile - Ioan 4,52
în duh şi în adevăr - Ioan 4,24
în Ierusalim, lângă Poarta Oilor, era o scăldă­
toare, care se numea pe evreieşte Vitezda,
având cinci pridvoare - Ioan 5, 2
în legea voastră este scris că mărturia a doi
oameni este adevărată - Ioan 8,17
în locul unde a fost răstignit era o grădină, şi
în grădină un mormânt nou, în care nu mai
fusese nimeni îngropat - Ioan 19, 41
în lume era şi lumea prin El s-a făcut, dar lu­
mea nu L-a cunoscut - Ioan 1,10
în lume necazuri veţi avea; dar îndrăzniţi. Eu
am biruit lumea - loan 16, 33
în mijlocul vostru Se află Acela pe Care voi
nu-L ştiţi - Ioan 1, 26
în patruzeci şi şase de ani s-a zidit templul aces­
ta! Şi Tu îl vei ridica în trei zile? - loan 2,20
în păcate te-ai născut tot, şi tu ne înveţi pe noi?
Şi l-au dat afară - loan 9, 34
REFERINŢE EVANGHELICE
în timpul sărbătorii iudeii îl căutau şi ziceau:
Unde este Acela? - Ioan 7,11
în ziua aceea nu Mă veţi întreba nimic. Ade­
vărat, adevărat zic vouă: Orice veţi cere de
la Tatăl în numele Meu El vă va da - Ioan
16, 23
în ziua aceea veţi cere în numele Meu; şi nu vă
zic că voi ruga pe Tatăl pentru voi - Ioan 16,26
în ziua aceea veţi cunoaşte că Eu sunt întru Tatăl
Meu şi voi în Mine şi Eu în voi - Ioan 14,20
în ziua aceea, s-au hotărât să-L ucidă-Ioan 12,53
în ziua întâia a săptămânii (duminica), Măria
Magdalena a venit la mormânt dis-de-di-
mineaţă, fiind încă întuneric, şi a văzut
piatra ridicată de pe mormânt - Ioan 20,1
înainte de sărbătoarea Paştilor, ştiind Iisus că
a sosit ceasul Lui, ca să treacă din lumea
acesta la Tatăl, iubind pe ai Săi cei din
lume, până la sfârşit i-a iubit - loan 13,1
încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat ca
oricine crede în El să nu piară, ci să aibă
viaţă veşnică - Ioan 3,16
încă multe am a vă spune, dar acum nu puteţi
să le purtaţi - Ioan 16, 22
încă n-a venit ceasul Meu - Ioan 2,4
Avraam? - Ioan 8, 57
încă nu ştiau Scriptura, că Iisus trebuia să
învieze din morţi - Ioan 20,9
încă puţin timp sunt cu voi. Voi Mă veţi căuta,
dar, după cum am spus iudeilor - că unde
Mă duc Eu, voi nu puteţi veni - vă spun
vouă acum - loan 13,33
încă puţin timp şi lumea nu Mă va mai vedea;
voi însă Mă veţi vedea, pentru că Eu sunt
viu şi voi sunteţi vii - loan 14,19
încă puţină vreme Lumina este cu voi. Umblaţi
cât aveţi Lumina ca să nu vă prindă întu­
nericul. Căci cel ce umblă în întuneric nu
ştie unde merge - loan 12,35
îndată a sosit corabia la ţărmul la care mergeau -
loan 6,21
îndată omul s-a făcut sănătos, şi şi-a luat patul
şi umbla. Dar în ziua aceea era sâmbătă -
loan 5, 9
„îndreptaţi calea Domnului", precum a zis
Isaia Proorocul - loan 1,23
înger I-a vorbit! - Ioan 12, 29
însă Hristosul, când va veni, nimeni nu ştie
de unde este - Ioan 7, 27
însă nimeni n-a zis: Ce o întrebi?, sau: Ce
vorbeşti cu ea? - Ioan 4, 27
ÎNTREBUINŢATE DESEORI
întingând bucăţica, a luat-o şi a dat-o Iui Iuda,
fiul lui Simon Iscarioteanul - Ioan 13, 26
între timp ucenicii Lui îl rugau, zicând: învăţă­
torule, mănâncă - Ioan 4,31
întreabă cine este despre care vorbeşte - Ioan
13,24
întreabă pe cei ce-au auzit ce le-am vorbit. Iată
aceştia ştiu ce am spus Eu - Ioan 18, 21
întrebaţi-1 pe el; este în vârstă; va vorbi singur
despre sine - Ioan 9, 21
întristarea a umplut inima voastră - Ioan 16, 6
întru aceasta a fost slăvit Tatăl Meu, ca să adu­
ceţi roadă multă şi să vă faceţi ucenici ai
M e i - t a 35,8
întru aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi uce­
nicii Mei, dacă veţi avea dragoste unii faţă
de alţii - Ioan 13, 35
Intru ale Sale a venit, dar ai Săi nu L-au primit -
Ioan 1,31
întru El era viaţa şi viaţa era lumina oameni­
l o r - Ioan 3, 4
înţelegeţi ce v-am făcut? - Ioan 13,12
învăţătorul este aici şi te cheamă - Ioan 11,28
învăţătorule, această femeie a fost prinsă asu­
pra faptului de adulter - Ioan 8, 4
învăţătorule, acum căutau iudeii să Te ucidă cu
pietre, şi iarăşi Te duci acolo? - Ioan 11, 8
învăţătorule, când ai venit aici? - Ioan 6,25
învăţătorule, cine a păcătuit; acesta sau părinţii
lui, de s-a născut orb? - Ioan 9, 2
învăţătorule, mănâncă - Ioan 4, 33
învăţătura Mea nu este a Mea, ci a Celui Ce
M-a trimis - Ioan 7,16
J Lazăr, prietenul nostru, a adormit - Ioan 11,11
Judecata Mea este adevărată, pentru că nu sunt
singur, ci Eu şi Cel Ce M-a trimis pe Mine -
Ioan 8,16
Judecaţi judecată dreaptă - Ioan 7, 24
L diavol! - Ioan 6, 70
L-a dus afară pe Iisus şi a şezut pe scaunul de
judecată, în locul numit pardosit cu pietre,
iar evreieşte Gabbata - Ioan 19,13
La început era Cuvântul şi Cuvântul era la
Dumnezeu şi Dumnezeu era Cuvântul -
Ioan 1,1
La judecată nu va veni, ci s-a mutat din moarte
la viaţă - Ioan 5, 24
533
La jumătatea praznicului Iisus S-a suit în tem­
plu şi învăţa - Ioan 7,14
La masă era rezemat la pieptul lui Iisus unul
dintre ucenicii Lui, pe care îl iubea Iisus -
Ioan 13, 23
L-ai şi văzut! Şi Cel Ce vorbeşte cu tine Acela
este-/cwn 9,37
L-am preaslăvit şi iarăşi îl voi preaslăvi - Ioan
12,28
Lângă Poarta Oilor, era o scăldătoare, care se
numea pe evreieşte Vitezda, având cinci
pridvoare - Ioan 5, 2
Las-o, că pentru ziua îngropării Mele l-a păs­
trat-Ioan 12, 7
L-au adus pe Iisus de la Caiafa la pretoriu; şi
era dimineaţă. Şi ei n-au intrat în pretoriu,
ca să nu se spurce, ci să mănânce Pastile -
Ioan 18,28
L-au dus întâi la Anna, căci era socrul lui Caiafa,
care era arhiereu al anului aceluia - Ioan 18,13
L-au dus la farisei pe cel ce fusese oarecând
orb - Ioan 9,13
L-au îmbrăcat cu o mantie purpurie - Ioan 19,2
L-au împresurat iudeii şi îi ziceau: Până când
ne scoţi sufletul? Dacă Tu eşti Hristosul,
spune-o nouă pe faţă - Ioan 10, 24
L-au înfăşurat în giulgiu cu miresme, precum
este obiceiul de înmormântare la iudei -
Ioan 19,40
L-au primit galileienii, cei ce văzuseră toate
câte făcuse El în Ierusalim, la sărbătoare,
căci şi ei veniseră la sărbătoare - Ioan 4,45
Lazăr a murit - Ioan 11,14
Lazăr era unul dintre cei ce şedeau cu El la
masă-Ionn 32, 2
Lazăre, vino afară! - Ioan 11,43
Le adună şi le aruncă în foc şi ard - Ioan 15, 6
Le-a dat putere ca să se facă fii ai lui Dumnezeu -
Ioan 1,12
Le-a răspuns Iisus: Oare, nu v-am ales pe voi,
cei douăsprezece? Şi unul dintre voi este
Le-a răspuns: V-am spus acum şi n-aţi auzit?
De ce voiţi să auziţi iarăşi? Nu cumva voiţi
şi voi să vă faceţi ucenici ai Lui? - Ioan 9,27
Le-a zis Iisus: Când veţi înălţa pe Fiul Omului,
atunci veţi cunoaşte că Eu sunt şi că de la
Mine însumi nu fac nimic, ci precum M-a
învăţat Tatăl, aşa vorbesc - Ioan 8, 28
Le-a zis Iisus: Dacă Dumnezeu ar fi Tatăl vostru,
M-aţi iubi pe Mine, căci de la Dumnezeu am
534 REFERINŢE E V A N G H E L I C E

ieşit şi am venit. Pentru că n-am venit de la „M-au urât pe nedrept" - loan 15, 25
Mine însumi, ci El M-a trimis - Ioan 8, 42 Mâncarea Mea este să fac voia Celui Ce M-a
Le-a zis Iisus: Vremea Mea încă n-a sosit; dar trimis pe Mine şi să săvârşesc lucrul Lui -
vremea voastră totdeauna e gata - loan 7, 6 Ioan 4,34
Legea prin Moise s-a dat, iar harul şi adevărul Mângâietorul, Duhul Sfânt, pe care-L va tri­
au venit prin Iisus Hristos - loan 1,17 mite Tatăl, în numele Meu, Acela vă va
Luaţi acestea de aici. N u faceţi casa Tatălui învăţa toate şi vă va aduce aminte despre
Meu casă de negustorie - loan 2,16 toate cele ce v-am spus Eu - Ioan 14, 26
Luaţi D u h Sfânt! - ioan 20, 22 Mânia lui Dumnezeu rămâne peste el - loan 3,36
Luaţi-L voi şi judecaţi-L după Legea voastră. Mântuirea din iudei este - Ioan 4, 22
Iudeii însă i-au răspuns: Nouă nu ne este Marea se întărâta - Ioan 6,18
îngăduit să omoram pe nimeni - loan 18,31 Măria era aceea care a uns cu mir pe Domnul
Luaţi-L voi şi răstigniţi-L, căci eu nu-I găsesc şi I-a şters picioarele cu părul capului ei,
nici o vină - Ioan 19,6 al cârni frate Lazăr era bolnav - Ioan 11, 2
Lucraţi nu pentru lucrarea cea pieritoare, ci Măria Magdalena a venit la mormânt dis-de-di-
pentru mâncarea ce rămâne spre viaţa mineaţă, fiind încă întuneric, şi a văzut piatra
veşnică şi pe care o va da vouă Fiul Omului, ridicată de pe mormânt - loan 20,1
căci pe El L-a pecetluit Dumnezeu-Tatăl - Măria stătea afară lângă mormânt plângând. Şi
loan 6, 27 pe când plângea, s-a aplecat spre mormânt -
Lucrările pe care le fac în numele Tatălui Meu, Ioan 20,11
acestea mărturisesc despre Mine - loan 10,25 Măria! întorcându-se, aceea I-a zis evreieşte:
Lucrul pe care Mi l-ai dat să-1 fac, l-am săvârşit - Rabuni! (adică, învăţătorule) - Ioan 20,16
Ioan 17,4 Măria, când a venit unde era Iisus, văzându-L,
Lucruri mai mari decât acestea va arăta Lui, ca a căzut la picioarele Lui, zicând: Doamne,
voi să vă miraţi - Ioan 5, 20 dacă ai fi fost aici, fratele meu n-ar fi murit -
Lucrurile acestea pe care le fac Eu, mărturisesc Ioan 11,32
despre Mine că Tatăl M-a trimis - Ioan 5,36 Măria, luând o litră cu mir de nard curat, de
Lumea pe Tine nu Te-a cunoscut, dar Eu Te-am mare preţ, a uns picioarele lui Iisus şi le-a
cunoscut, şi aceştia au cunoscut că Tu M-ai şters cu părul capului ei, iar casa s-a umplut
trimis - Ioan 17, 25 de mirosul mirului - Ioan 12, 3
Lumina luminează în întuneric şi întunericul Marta I-a zis: Ştiu că va învia la înviere, în ziua
nu a cuprins-o - Ioan 1, 5 cea de apoi - Ioan 11,24
Lumină a lumii sunt - Ioan 9,5 Marta, când a auzit că vine Iisus, a ieşit în
Lumină am venit în lume, ca tot cel ce crede în întâmpinarea Lui, iar Măria şedea în casă -
Mine să nu rămână în întuneric - loan 12,46 km 71,20
Marta, sora celui răposat, I-a zis: Doamne, deja
M miroase, că este a patra zi - Ioan 11, 39
M-aţi şi văzut şi nu credeţi - Ioan 6, 36
Mahramă, care fusese pe capul Lui, nu era pusă Mă bucur pentru voi, ca să credeţi că n-am fost
împreună cu giulgiurile, ci înfăşurată, la o acolo. Dar să mergem la el - loan 11,15
parte, într-un loc - Ioan 20, 7 Mă căutaţi nu pentru că aţi văzut minuni, ci
Mai înainte de a te chema Filip, te-am văzut pentru că aţi mâncat din pâini şi v-aţi sătu­
când erai sub smochin - loan 1, 48 rat - loan 6, 26
Mai mare dragoste decât asta nimeni nu are, Mă duc să pescuiesc. Şi i-au zis ei: Mergem şi noi
ca sufletul lui să şi-1 pună pentru prietenii cu tine. Şi au ieşit şi s-au suit în corabie, şi în
săi - loan 15, 13 noaptea aceea n-au prins nimic - Ioan 21,3
Mai mari decât acestea vei vedea - Ioan 1, 50 Mă duc să vă gătesc loc -Ioan 14, 2
M-am coborât din Cer, nu ca să fac voia Mea, Mă duc şi voi veni la voi. De M-aţi iubi v-aţi
ci voia Celui Ce M-a trimis pe Mine - loan bucura că Mă duc la Tatăl, pentru că Tatăl
6, 38 este mai mare decât Mine - Ion?! 14, 28
Mama Lui a zis celor ce slujeau: Faceţi orice Mă sui la Tatăl Meu şi Tatăl vostru şi la Dumnezeul
vă va spune - Ioan 2, 5 Meu şi Dumnezeul vostru - Ioan 20,17
ÎNTREBUINŢATE DESEORI
Mă veţi căuta şi nu Mă veţi găsi şi unde sunt
Eu, voi nu puteţi să veniţi? - Ioan 7, 34,36
Mărturia Lui nu o primeşte nimeni - Ioan 3,32
Mărturia Ta nu este adevărată - Ioan 8,13
Mergem şi noi cu tine. Şi au ieşit şi s-au suit
în corabie, şi în noaptea aceea n-au prins
nimic -Ioan 21, 3
Mergi de te scaldă în scăldătoarea Siloamului
(care se tâlcuieşte: trimis). Deci s-a dus şi
s-a spălat şi a venit văzând - Ioan 9, 7
Mergi la fraţii Mei şi le spune: Mă sui la Tatăl
Meu şi Tatăl vostru şi Ia Dumnezeul Meu
şi Dumnezeul vostru - Ioan 20, 17
Mergi la scăldătoarea Siloamului şi te spală.
Deci, ducându-mă şi spălând-mă, am vă­
zut -Ioan 9,11
Mergi şi cheamă pe bărbatul tău şi vino aici -
Ioan 4,16
Mergi, fiul tău trăieşte. Şi omul a crezut în cu­
vântul pe care i l-a spus Iisus şi a plecat -
Ioan 4,50
Mergi; de-acum să nu mai păcătuieşti - Ioan 8,11
Mi-a spus toate câte am făcut - Icuri 4, 39
Mie nu-mi vorbeşti? Nu ştii că am putere să
Te eliberez şi putere am să Te răstignesc? -
Ioan 19,10
Mi-e sete -Ioan 19,28
Moise ne-a poruncit în Lege ca pe unele ca
acestea să le ucidem cu pietre. Dar Tu ce
zici? - Ioan 8, 5
Multe am a vă spune, dar acum nu puteţi să le
purtaţi - Ioan 16,12
Multe am de spus despre voi şi de judecat. Dar
Cel Ce M-a trimis pe Mine adevărat este,
şi cele ce am auzit de la El, Eu acestea Ie
grăiesc în lume - Ioan 8,26
Multe lucruri bune v-am arătat vouă de la Tatăl
Meu. Pentru care din ele aruncaţi cu pietre
asupra Mea? - Ioan 10, 32
Mulţi au crezut în El - Ioan 8,30
Mulţi au crezut în El acolo - Ioan 10, 42
Mulţi au crezut în numele Lui, văzând minu­
nile pe care le făcea - Ioan 2, 23
Mulţi au venit la El şi ziceau: Ioan n-a făcut nici
o minune, dar toate câte Ioan a zis despre
Acesta erau adevărate - Ioan 10, 41
Mulţi din iudeii care veniseră la Măria si care
văzuseră ce a făcut Iisus au crezut în El -
Ioan 11, 45
535
Mulţi din mulţime au crezut în El şi ziceau:
Hristosul când va veni va face El minuni
mai multe decât a făcut Acesta? - Ioan 7,31
Mulţi din ucenicii Lui, auzind, au zis: Greu este
cuvântul acesta! Cine poate să-1 asculte? -
Ioan 6,60
Mulţi dintre iudei au citit acest titlu, căci locul
unde a fost răstignit Iisus era aproape de
cetate. Şi era scris: evreieşte, latineşte şi gre­
ceşte - Ioan 19, 20
Mulţi dintre iudei veniseră la Marta şi Măria ca
să le mângâie pentru fratele lor-ta?n 11,19
Mulţi dintre ucenicii Săi s-au dus înapoi şi nu
mai umblau cu El - Ioan 6, 66
Mulţi samarineni din cetatea aceea au crezut în
El, pentru cuvântul femeii care mărturisea:
Mi-a spus toate câte am făcut - Ioan 4, 39
Mulţime mare de iudei au aflat că este acolo şi au
venit nu numai pentru Iisus, ci să vadă şi pe
Lazăr pe care îl înviase din morţi -Ioan 12,9
Mulţime multă, care venise la sărbătoare, auzind
că Iisus vine la Ierusalim - Ioan 12,12
Mulţimea aceasta, care nu cunoaşte Legea, este
blestemată! - Ioan 7, 49
Mulţimea care sta şi auzea zicea: A fost tunet!
Alţii ziceau: înger I-a vorbit! - Ioan 12, 29
Mulţumind, a dat ucenicilor, iar ucenicii celor ce
şedeau; asemenea şi din peşti, cât au voit -
Ioan 6,11
N
N-a trimis Dumnezeu Fiul Său în lume ca să
judece lumea, ci ca să se mântuiască, prin
El, lumea - Ioan 3,17
N-a zis, oare, Scriptura că Hristos va să vină
din sămânţa lui David şi din Betleem,
cetatea lui David? - Ioan 7, 42
N-ai avea nici o putere asupra Mea, dacă nu ţi-ar
fi fost dat ţie de Sus. De aceea cel ce M-a
predat ţie mai mare păcat are - Ioan 19,11
N-am bărbat. Iisus i-a zis: Bine ai zis că n-ai
bărbat - Ioan 4,17
Natanail I-a zis: De unde mă cunoşti? A răs­
puns Iisus şi i-a zis: Mai înainte de a te
chema Filip, te-am văzut când erai sub smo­
chin-Ioan 1,48
N-au cuvânt de dezvinovăţire pentru păcatul
lor - han 15, 22
Nici el n-a păcătuit, nici părinţii lui, ci ca să se
arate în el lucrările lui Dumnezeu -Ioan 9,3
536
Nici glasul Lui nu l-aţi auzit vreodată, nici faţa
Lui n-aţi văzut-o - Ioan 5, 37
Nici nu gândiţi că ne este mai de folos să moară
un om pentru popor, decât să moară tot
neamul - Ioan 11,50
Nici pe muntele acesta, nici în Ierusalim nu
vă veţi închina Tatălui - loan 4,21
Nici unul, Doamne. Şi Iisus i-a zis: Nu te
osândesc nici Eu. Mergi; de-acum să nu mai
păcătuieşti - Ioan 8,11
Niciodată n-a vorbit un om aşa cum vorbeşte
Acest Om - Ioan 7,46
Nicodim a zis către El: Cum poate omul să se
nască, fiind bătrân? Oare, poate să intre a
doua oară în pântecele mamei sale şi să se
nască? - Ioan 3, 4
Nimeni dintre voi nu ţine Legea. De ce căutaţi
să mă ucideţi? - Ioan 7,19
Nimeni nu L-a prins, că încă nu venise ceasul
Lui - Ioan 8, 20
Nimeni nu lucrează ceva în ascuns, ci caută să
se facă cunoscut. Dacă faci acestea, arată-Te
pe Tine lumii - Ioan 7, 4
Nimeni nu poate să vină la Mine, dacă nu-1 va
trage Tatăl, Care M-a trimis, şi Eu îl voi
învia în ziua cea de apoi - Ioan 6, 44
Nimeni nu s-a suit la Cer, decât Cel Ce S-a
coborât din Cer, Fiul Omului, Care este în
Cer - Ioan 3,13
Nimeni nu vine la Tatăl Meu decât prin Mine -
Ioan 14, 6
Nimeni nu-1 ia de la Mine, ci Eu de la Mine
însumi îl pun. Putere am Eu ca să-1 pun şi
putere am iarăşi să-1 iau. Această poruncă
am primit-o de la Tatăl Meu - Ioan 10,18
Noi am auzit din Lege că Hristosul rămâne în
veac; şi cum zici Tu că Fiul Omului trebuie
să fie înălţat? Cine este Acesta, Fiul Omu­
lui? - Ioan 12,34
Noi am crezut şi am cunoscut că Tu eşti Hristosul,
Fiul Dumnezeului Celui viu - Ioan 6, 69
Noi avem Lege şi după Legea noastră El trebu­
ie să moară, că S-a făcut pe Sine Fiu al lui
Dumnezeu - Ioan 19,7
Noi ceea ce ştim vorbim şi ce am văzut mărturi­
sim, dar mărturia noastră nu o primiţi -Ioan
3,11
Noi înşine am auzit şi ştim că Acesta este cu
adevărat Hristosul, Mântuitorul lumii -
Ioan 4, 42
Noi ne închinăm Căruia ştim, pentru că mân­
tuirea din iudei este - Ioan 4, 22
REFERINŢE EVANGHELICE
Noi nu ne-am născut din desfrânare. Un tată
avem: pe Dumnezeu - Ioan 8,41
Noi suntem sămânţa lui Avraam şi nimănui
niciodată n-am fost robi. Cum zici Tu că:
Veţi fi liberi?-loan 8,33
Noi suntem ucenici ai lui Moise - loan 9,28
Noi ştim că Dumnezeu a vorbit lui Moise, iar
pe Acesta nu-L ştim de unde este - Ioan 9,29
Noi ştim că Dumnezeu nu-i ascultă pe păcătoşi;
dar de este cineva cinstitor de Dumnezeu şi
face voia Lui, pe acesta îl ascultă - Ioan 9,31
Noi ştim că Omul acesta este păcătos - loan 9,24
Nouă nu ne este îngăduit să omoram pe nimeni -
Ioan 18,31
Nu avea nevoie să-I mărturisească cineva despre
om, că Ei însuşi ştia ce era în om -Ioan 2,25
Nu avem împărat, decât pe Cezarul -Ioan 19,15
Nu crezi tu că Eu sunt întru Tatăl şi Tatăl este
întru Mine? Cuvintele pe care vi le spun nu
le vorbesc de la Mine, ci Tatăl - Care rămâne
întru Mine - face lucrările Lui - Ioan 14,10
Nu cumva a crezut în El cineva dintre căpetenii
sau dintre farisei? - Imn 7,48
Nu cumva ap fost şi voi amăgiţi? - Ioan 7,47
Nu cumva căpeteniile au cunoscut cu adevărat
că Acesta este Hristos? - Ioan 7, 26
Nu cumva din Galileea va să vină Hristos? -
Ioan 7,41
Nu cumva este acesta Hristosul? -ioan 4,29
Nu cumva eşti şi tu dintre ucenicii Lui? EI s-a
lepădat şi a zis: Nu sunt - Ioan 18,25
Nu cumva eşti şi tu dintre ucenicii Omului
acestuia? Acela a zis: Nu sunt - Ioan 18,17
Nu cumva eşti Tu mai mare decât părintele
nostru Iacov, care ne-a dat această fântână
şi el însuşi a băut din ea şi fiii lui şi turmele
lui? - Ioan 4,12
Nu cumva eşti Tu mai mare decât tatăl nostru
Avraam, care amurit?Şiau murit şi Prooro­
cii. Cine Te faci Tu a fi? - loan 8,53
Nu cumva I-a adus cineva să mănânce? - Ioan 4,33
Nu cumva îşi varidicasingur viaţa? Că zice: Un­
de Mă duc Eu, voi nu puteţi veni - loan 8,22
Nu cumva Legea noastră judecă pe om, dacă
nu-1 ascultă mai întâi şi nu ştie ce-a făcut? -
loan 7,51
Nu cumva sunt iudeu eu? Poporul Tău şi
arhiereii Te-au predat mie. Ce ai făcut? -
loan 18,35
Nu cumva şi tu eşti din Galileea? Cercetează şi
vezi că din Galileea nu s-a ridicat Prooroc -
loan 7,52
ÎNTREBUINŢATE DESEORI
Nu cumva va merge la cei împrăştiaţi printre
elini şi va învăţa pe elini? - Ioan 7,35
Nu cumva voiţi şi voi să vă faceţi ucenici ai
Lui? - Ioan 9,27
Nu doar că pe Tatăl L-a văzut cineva, decât nu­
mai Cel Ce este de la Dumnezeu; Acesta L-a
văzut pe Tatăl - Ioan 6,46
Nu e scris în Legea voastră că „Eu am zis:
dumnezei sunteţi?" - Ioan 10,34
Nu era el Lumina ci ca să mărturisească despre
Lumină - Ioan 1, 8
Nu este acesta cel ce şedea şi cerşea? - Ioan 9,8
Nu este sluga mai mare decât stăpânul său, nici
solul mai mare decât cel ce l-a trimis pe el -
Ioan 13,16
Nu este sluga mai mare decât stăpânul său.
Dacă M-au prigonit pe Mine, şi pe voi vă
vor prigoni; dacă au păzit cuvântul Meu,
şi pe al vostru îl vor primi - Ioan 15, 20
Nu este, oare, Acesta pe care-L căutau să-L
ucidă? - Ioan 7, 25
Nu faceţi casa Tatălui Meu casă de negustorie -
Ioan 2,16
„Nu I se va zdrobi nici un os" -Ioan 19, 36
Nu judecaţi după înfăţişare, ci judecaţi jude­
cată dreaptă - Ioan 7,24
Nu L-aţi cunoscut, dar Eu îl ştiu; şi dacă aş zice
că nu-L ştiu, aş fi mincinos asemenea vouă.
Ci IIştiu şi păzesc cuvântul hui-Ioan 8,55
Nu Mă rog ca să-i iei din lume, ci ca să-i păzeşti
pe ei de cel viclean - Ioan 17,15
Nu Mă ştiţi nici pe Mine nici pe Tatăl Meu;
dacă M-aţi şti pe Mine, aţi şti şi pe Tatăl
Meu -Ioan 8,19
Nu Moise v-a dat pâinea cea din Cer; ci Tatăl
Meu vă dă din Cer pâinea cea adevărată -
Ioan 6,32
Nu murmuraţi între voi - Ioan 6,43
Nu numai pentru neam, ci şi ca să adune laolaltă
pe fiii lui Dumnezeu cei împrăştiaţi - Ioan
11,52
Nu pe Acesta, ci pe Baraba. Iar Baraba era
tâlhar -Ioan 18, 40
Nu pentru lucru bun aruncăm cu pietre asupra
Ta, ci pentru hulă şi pentru că Tu, om fiind,
Te faci pe Tine Dumnezeu - Ioan 10, 33
Nu pentru lume Mă rog, ci pentru cei pe care
Mi i-ai dat, că ai Tăi sunt - Ioan 17,9
Nu pentru Mine s-a făcut glasul acesta, ci
pentru voi - Ioan 12, 30
Nu poate un om să ia nimic, dacă nu i s-a dat
lui din Cer - Ioan 3,27
537
Nu putea, oare, Acesta care a deschis ochii
orbului ca să facă ca şi acesta să nu moară? -
loanll, 37
Nu scrie: împăratul iudeilor, ci Acela a zis: Eu
sunt împăratul iudeilor - Ioan 19,21
Nu se încredea în ei, pentru că îi cunoştea pe
toţi - Ioan 2, 24
Nu sunt din lume, precum Eu nu sunt din
lume - Ioan 17,14
Nu sunt eu Hristosul - Ioan 1,20
Nu sunt eu Hristosul, ci sunt trimis înaintea
Lui - Ioan 3, 28
Nu sunt oare douăsprezece ceasuri într-o zi? Dacă
umblă cineva ziua, nu se împiedică, pentru
că el vede lumina acestei lumi - Ioan 11,9
Nu sunteţi toţi curaţi - Ioan 13,11
Nu ştia cine este, căci Iisus se dăduse la o parte
din mulţimea care era în acel loc - Ioan 5,13
Nu ştii că am putere să Te eliberez şi putere
am să Te răstignesc? - Ioan 19,10
Nu te atinge de Mine, căci încă nu M-am suit la
Tatăl Meu. Mergi la fraţii Mei şi Ie spune Mă
sui ia Tatăl Meu şi Tatăl vostru şi la Dumnezeul
Meu şi Dumnezeul vostru - Ioan 20,17
Nu te mira că ţi-am zis: Trebuie să vă naşteţi
de Sus - Ioan 3, 7
Nu te osândesc nici Eu. Mergi; de-acum să nu
mai păcătuieşti - Ioan 8,11
„Nu te teme, fiica Sionului! Iată împăratul tău
vine, şezând pe mânzul asinei" - Ioan 12,15
Nu te-a osândit nici unul? - Ioan 8,10
Nu te-am văzut eu pe tine, în grădină, cu El? -
Ioan 18,26
Nu ţi-am spus că dacă vei crede, vei vedea
slava lui Dumnezeu? - Ioan 11,40
Nu va înseta în veac, căci apa pe care i-o voi da
Eu se va face în el izvor de apă curgătoare
spre viaţa veşnică - Ioan 4,14
Nu va putea să intre în împărăţia lui Dumnezeu -
Ioan 3,5
Nu va putea să vadă împărăţia lui Dumnezeu -
Ioan 3,3
Nu vă miraţi de acestea; că vine ceasul în care toţi
cei din morminte vor auzi glasul Lui - Ioan 5,28
Nu vă temeţi! - Ioan 6,20
Nu vă voi lăsa orfani: voi veni la voi - Ioan 14,18
Nu veţi avea viaţă în voi - Ioan 6, 53
Nu voi bea, oare, paharul pe care Mi l-a dat
tatăl Meu? - Ioan 18,11
Nu voi mai vorbi multe cu voi, căci vine şi
stăpânitorul acestei lumi şi el nu are nimic
în Mine - Ioan 14,30
538
Nu voi M-aţi ales pe Mine, ci Eu v-am ales pe
voi şi v-am rânduit să mergeţi şi roadă să
aduceţi, şi roadă voastră să rămână, ca Tatăl
să vă dea orice-I veţi cere în numele Meu -
loan 15, 16
Nu voiţi să veniţi la Mine, ca să aveţi viaţă! -
loan 5, 40
Nu vreţi şi voi să vă duceţi? - loan 6, 67
Nu zic despre voi toţi; căci Eu ştiu pe cei pe care
i-am ales. Ci ca să se împlinească Scriptura:
„Cel ce mănâncă pâinea cu mine a ridicat
călcâiul împotriva Mea" - loan 13,18
Nu ziceţi voi că mai sunt patru luni şi vine se­
cerişul? Iată zic vouă: Ridicaţi ochii voştri şi
priviţi holdele că sunt albe pentru seceriş -
loan 4, 35
Numele lui era Ioan - loan 1, 6
Nu-mi vei spăla picioarele în veac. Iisus i-a
răspuns: Dacă nu te voi spăla, nu ai parte
de Mine -loan 13,8
Nu-ţi este îngăduit să-ţi iei patul - loan 5,10
: o
O sută cincizeci şi trei, şi, deşi erau atâţia, nu
s-a rupt mreaja - loan 21,11
Oamenii văzând minunea pe care a făcut-o,
ziceau: Acesta este într-adevăr Proorocul,
Care va să vină în lume - Ioan 6,14
Oare nu Moise v-a dat Legea? Şi nimeni dintre
voi nu ţine Legea. De ce căutaţi să mă uci-
deţi? -loan 7,19
Oare nu v-a veni la sărbătoare? - loan 11,56
Oare, nu v-am ales pe voi, cei douăsprezece?
Şi unul dintre voi este diavol! - loan 6, 70
Oare, nu zicem noi bine că Tu eşti samarinean
şi ai demon? - loan 8, 48
Oare, poate să intre a doua oară în pântecele
mamei sale şi să se nască? - loan 3, 4
Oare şi noi suntem orbi? - loan 9, 40
Oare Tu să-mi speli mie picioarele?-Ioan 13,6
Oile Mele ascultă de glasul Meu şi Eu le cunosc
pe ele, şi ele vin după Mine - Ioan 10, 27
Oile sale le cheamă pe nume şi le mână afară -
Ioan 10, 3
Omul a crezut în cuvântul pe care i l-a spus
Iisus şi a plecat - Ioan 4,50
Omul a plecat şi a spus iudeilor că Iisus este
Cel Care l-a făcut sănătos - Ioan 5, 15
Omul care se numeşte Iisus a făcut tină şi a uns
ochii mei; şi mi-a zis: Mergi la scăldătoarea
REFERINŢE EVANGHELICE
Siloamului şi te spală. Deci, ducându-mă şi
spălându-mă, am văzut - Ioan 9,11
Omul s-a făcut sănătos, şi şi-a luat parul şi umbla
Dar în ziua aceea era sâmbătă - Ioan 5,9
Oricâte vei cere de la Dumnezeu, Dumnezeu
îţi va da -Ioan 11, 22
Orice mlădiţă care aduce roadă, El o curăţeşte,
ca mai multă roadă să aducă - Ioan 15,2
Orice mlădiţă care nu aduce roadă întru Mine,
El o taie; şi orice mlădiţă care aduce roadă. El
o curăţeşte, ca mai multă roadă să aducă -
Ioan 15,2
Orice om pune întâi vinul cel bun şi, când se
ameţesc, pune pe cel mai slab. Dar tu ai
ţinut vinul cel bun până acum - Ioan 2,10
Orice veţi cere de la Tatăl în numele Meu El
vă va da-Ioan 16, 23
Orice veţi cere întru numele Meu, aceea voi face,
ca să fie slăvit Tatăl întru Fiul - Ioan 14,13
Oricine a auzit şi a învăţat de la Tatăl la Mine
vine - loan 6,45
Oricine bea din apa aceasta va înseta iarăşi -
loan 4,13
Oricine crede şi trăieşte în Mine nu va muri
în veac. Crezi tu aceasta? - loan 11,26
Oricine este din adevăr ascultă glasul Meu -
loan 18,37
Oricine face rele urăşte Lumina şi nu vine la
Lumină, pentru ca faptele lui să nu se vă­
dească - Ioan 3, 20
Oricine săvârşeşte păcatul este rob păcatului -
Ioan 8,34
Oricine se face pe sine împărat este împotriva
Cezarului - loan 19,12
Oricine vede ps Fiul şi crede în El să aibă viaţă
veşnică şi Eu îl voi învia în ziua cea de apoi -
Ioan 6,40
Osana! Binecuvântat este Cel Ce vine întru
numele Domnului, împăratul lui Israil! -
loan 12,13
Ostaşii au luat hainele Lui şi le-au făcut patru
părţi, fiecărui ostaş câte o parte, şi cămaşa
Dar cămaşa era fără cusătură, de sus ţesută
în întregime - Ioan 19, 23
Ostaşii şi comandantul şi slujitorii iudeilor au
prins pe Iisus şi L-au legat - Ioan 18,12
Ostaşii, împletind cunună din spini, I-au pus-o
pe cap şi L-au îmbrăcat cu o mantie purpu­
rie -Ioan 19,2
ÎNTREBUINŢATE DESEORI
Pace vă las vouă, pacea Mea o dau vouă, nu
precum dă lumea vă dau Eu. Să nu se tul­
bure inima voastră, nici să se înfricoşeze -
Ioan 14, 27
Pace vouă! - Ioan 20, 26
Pace vouă! Precum M-a trimis pe Mine Tatăl,
vă trimit şi Eu pe voi - Ioan 20, 21
„Pâine din Cer le-a dat lor să mănânce" - Ioan 6,31
Pâinea care se coboară din Cer este aceea din care,
dacă mănâncă cineva, nu moare - Ioan 6,50
Pâinea lui Dumnezeu este cea care se coboară
din Cer şi care dă viaţă lumii - Ioan 6, 33
Pâinea pe care Eu o voi da pentru viaţa lumii
este trupul Meu - Ioan 6, 51
Pâini de două sute de dinari nu le vor ajunge,
ca să ia fiecare câte puţin - Ioan 6, 7
Până acum n-aţi cerut nimic în numele Meu;
cereţi şi veţi primi, ca bucuria voastră să
fie deplină - Ioan 16,24
Până când ne scoţi sufletul? Dacă Tu eşti Hristo­
sul, spune-o nouă pe faţă - Ioan 10, 24
Până când vin eu, altul se coboară înaintea mea -
Ioan 5, 7
Paşte mieluşeii Mei - Ioan 21, 15
Paşte oile Mele - Ioan 21, 17 '-
Păcatul rămâne asupra voastră - Ioan 9, 41
Părinte drepte, lumea pe Tine nu Te-a cunos­
cut, dar Eu Te-am cunoscut, şi aceştia au
cunoscut că Tu M-ai trimis - Ioan 17, 25
Părinte Sfinte, păzeşte-i în numele Tău, în care
Mi i-ai dat - Ioan 17,11
Părinte, a venit ceasul! Preaslăveşte pe Fiul Tău,
ca şi Fiul să Te preaslăvească - Ioan 17,1
Părinte, izbăveşte-Mă, de ceasul acesta. Dar
pentru aceasta am venit în ceasul acesta -
Ioan 12, 27
Părinte, îţi mulţumesc că M-ai ascultat - Ioan
11,41
Părinte, preaslăveşte-Ţi numele! Atunci a
venit glas din Cer: Şi L-am preaslăvit şi
iarăşi îl voi preaslăvi - Ioan 12, 28
Părinte, voiesc ca, unde sunt Eu, să fie împre­
ună cu Mine şi aceia pe care Mi i-ai dat, ca
Să vadă slava Mea pe care Mi-ai dat-o, pen­
tru că Tu M-ai iubit pe Mine mai înainte
de întemeierea lumii - Ioan 17, 24
Părinţii noştri au mâncat mană în pustie,
precum este scris: „Pâine din Cer le-a dat
lor să mănânce" - Ioan 6,31
539
Părinţii noştri s-au închinat pe acest munte,
iar voi ziceţi că-n Ierusalim este locul unde
trebuie să ne închinăm - Ioan 4, 20
Părinţii voştri au mâncat mană în pustie şi au
murit - Ioan 6, 49
Păstoreşte oile Mele - Ioan 21,16
Păstorul cel bun îşi pune sufletul pentru oile
sale-Ioan 30,33
Păzeşte-i în numele Tău, în care Mi i-ai dat -
Ioan 17,11
Păziţi poruncile Mele - Ioan 14, 15
Pe acesta deci, văzându-1, Petru a zis lui Iisus:
Doamne, dar cu acesta ce se va întâmpla? -
Ioan 21, 21
Pe Acesta nu-L ştim de unde este - Ioan 9,29
Pe când plângea, s-a aplecat spre mormânt -
Ioan 20,11
Pe cel ce vine la mine nu-1 voi scoate afară -
Ioan 6, 37
Pe cine cauţi? Ea le-a zis: Că au luat pe Domnul
meu şi nu ştiu unde L-au pus - Ioan 20,13
Pe cine căutaţi? - Ioan 18,4
Pe cine căutaţi? Iar ei au zis: Pe Iisus Nazari-
neanul-Ioan 18,7
Pe Dumnezeu nimeni nu L-a văzut vreodată;
Fiul Cel Unul-Născut, Care este în sânul
Tatălui, Acela L-a făcut cunoscut -Ioan 1,18
Pe El L-a pecetluit Dumnezeu-Tatăl - Ioan 6,27
Pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat ca oricine
crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veş­
nică - Ioan 3,16
Pe Iisus Nazarineanul. El le-a zis: Eu sunt. Iar
Iuda vânzătorul era şi el cu ei - Ioan 18, 5
Pe Mine mai înainte decât pe voi M-a urât -
Ioan 15,18
Pe Mine Mă urăşte, pentru că Eu mărturisesc
despre ea că lucrurile ei sunt rele - Ioan 7, 7
Pe Mine nu Mă aveţi totdeauna - Ioan 12, 8
Pe Mine, fiindcă spun adevărul, nu Mă credeţi -
ban 8,45
Pe săraci totdeauna îi aveţi cu voi, dar pe Mine
nu Mă aveţi totdeauna - Ioan 12,8
Pe voi lumea nu poate să vă urască, dar pe
Mine Mă urăşte, pentru că Eu mărturisesc
despre ea că lucrurile ei sunt rele - Ioan 7, 7
Pentru aceasta căutau iudeii şi mai mult să-L
omoare, nu numai pentru că dezlega sâm­
băta, ci şi pentru că zicea că Dumnezeu este
Tatăl Său, făcându-Se pe Sine deopotrivă cu
Dumnezeu - Ioan 5,18
Pentru aceasta iudeii prigoneau pe Iisus şi căutau să
îl omoare, că făcea acestea sâmbătă -Ioan 5,16
540
Pentru aceasta Mă iubeşte Tatăl, fiindcă Eu îmi
pun sufletul, ca iarăşi să-1 iau - Ioan 10,17
Pentru aceasta, Pilat căuta să-L elibereze; iar
iudeii strigau, zicând: Dacă îl eliberezi pe
acesta, nu eşti prieten al Cezarului. Oricine
se face pe sine împărat este împotriva
Cezarului - Ioan 19,12
Pentru ca faptele lui să nu se vădească - loan 3,20
Pentru ca şi ucenicii Tăi să vadă lucrurile pe
care Tu le faci - Ioan 7, 3
Pentru care din ele aruncaţi cu pietre asupra
Mea?-7cwn 10, 32
Pentru că cuvintele pe care Mi le-ai dat le-am
dat lor, iar ei le-au primit şi au cunoscut cu
adevărat că de la Tine am ieşit, şi au crezut
că Tu M-ai trimis - Ioan 17,8
Pentru că de la început sunteţi cu Mine - Ioan
15,27
Pentru că Dumnezeu nu dă Duhul cu măsură -
loan 3,34
Pentru că Eu n-am vorbit de la Mine, ci Tatăl
care M-a trimis. Acesta Mi-a dat poruncă
ce să spun şi ce să vorbesc - Ioan 12, 49
Pentru că Eu sunt viu şi voi sunteţi vii-Ioan 14,19
Pentru că iudeii nu au amestec cu samarinenii -
Ioan 4, 9
Pentru că îi cunoştea pe toţi - Ioan 2, 24
Pentru că Legea prin Moise s-a dat, iar harul şi
adevărul au venit prin Iisus Hristos - Ioan 1,17
Pentru că M-ai văzut, ai crezut. Fericiţi cei ce
n-au văzut şi au crezut! - Ioan 20, 29
Pentru că M-am coborât din Cer, nu ca să fac
voia Mea, ci voia Celui Ce M-a trimis pe
Mine - loan 6, 38
Pentru că mântuirea din iudei este - loan 4, 22
Pentru că n-am venit de la Mine însumi, ci El
M-a trimis - loan 8, 42
Pentru că nici fraţii Lui nu credeau în EI - loan 7,5
Pentru că nu avea nevoie să-I mărturisească
cineva despre om, căci El însuşi cunoştea
ce era în om - loan 2, 25
Pentru că nu caut voia Mea, ci voia Celui Care
M-a trimis - loan 5,30
Pentru că Tu M-ai iubit pe Mine mai înainte
de întemeierea lumii - Ioan 17, 24
Pentru că ţi-am spus că te-am văzut sub
smochin, crezi? Mai mari decât acestea vei
vedea - Ioan 1, 50
Pentru că vedeau minunile pe care Ie făcea cu
cei bolnavi - Ioan 6, 2
Pentru că voi nu credeţi în Cel pe Care L-a
trimis Acela - Ioan 5,38
REFERINŢE EVANGHELICE
Pentru ce nu s-a vândut mirul acesta cu trei sute
de dinari şi să-i fi dat săracilor? - Ioan 12,5
Pentru ei Eu Mă sfinţesc pe Mine însumi, ca
şi ei să fie sfinţiţi întru adevăr- Ioan 17,19
Peste Care vei vedea Duhul coborându-Se şi
rămânând peste El, Acela este Cel Ce bo­
tează cu Duh Sfânt - Ioan 1,33
Petru a stat la poartă, afară. Deci a ieşit celălalt
ucenic, care era cunoscut arhiereului, şi a
vorbit cu portăreasa şi a băgat pe Petru
înăuntru - loan 18,16
Petru I-a zis: Nu-mi vei spăla picioarele în
veac. Iisus i-a răspuns: Dacă nu te voi spăla,
nu ai parte de Mine - Ioan 13, 8
Petru s-a întristat, că i-a zis a treia oară: Mă
iubeşti? Şi I-a zis: Doamne, Tu ştii toate.
Tu ştii că Te iubesc. Iisus i-a zis: Paşte oile
Mele -loan 21,17
Pilat a ieşit afară şi le-a zis: Iată vi-L aduc pe
El afară, ca să ştiţi că nu găsesc în El nici o
vină - loan 19, 4
Pilat a ieşit la ei, afară, şi Ie-a zis: Ce învinuire
aduceţi Omului Acestuia? - Ioan 18, 29
Pilat a intrat iarăşi în pretoriu şi a chemat pe Iisus
şi I-a zis: Tu eşti regele iudeilor? - loan 18,33
Pilat a răspuns: Ce am scris, am scris - loan 19,22
Pilat a răspuns: Nu cumva sunt iudeu eu? Po­
porul Tău şi arhiereii Te-au predat mie. Ce
ai făcut? - loan 18, 35
Pilat a scris şi titlu şi l-a pus deasupra Crucii.
Şi era scris: Iisus Nazarineanul, împăratul
iudeilor! - Ioan 19,19
Pilat i-a zis: Ce este adevărul? Şi zicând aceasta,
a ieşit iarăşi Ia iudei şi le-a zis: Eu nu găsesc
în El nici o vină - Ioan 18, 38
Pilat i-a zis: Mie nu-mi vorbeşti? Nu ştii că am
putere să Te eliberez şi putere am să Te
răstignesc? - Ioan 19,10
Pilat le-a zis: Să răstignesc pe împăratul vos­
tru? Arhiereii au răspuns: Nu avem împă­
rat, decât pe Cezarul - Ioan 19,15
Pilat, auzind cuvintele acestea, L-a dus afară
pe Iisus şi a şezut pe scaunul de judecată,
în locul numit pardosit cu pietre, iar evre­
ieşte Gabbata - Ioan 19,13
Pleacă de-aici şi du-Te în Iudeea, pentru ca şi
ucenicii Tăi să vadă lucrurile pe care Tu Ie
faci - loan 7, 3
Plecând, S-a ascuns de ei - loan 12, 36
Plecându-se în jos, scria cu degetul pe pământ -
loan 8,6
Plin de har şi de adevăr - Ioan 1,14
ÎNTREBUINŢATE DESEORI
Poporul Tău şi arhiereii Te-au predat mie. Ce
ai făcut?-ton 18, 35
Poruncă nouă dau vouă: Să vă iubiţi unul pe
altul. Precum Eu v-am iubit pe voi, aşa şi
voi să vă iubiţi unul pe altul - Ioan 13, 34
Preaslăveşte pe Fiul Tău, ca şi Fiul să Te preaslă­
vească - Ioan 17,1
Precum am făcut Eu vouă să faceţi şi voi - Ioan 13,15 Rabi, ştim că de Ia Dumnezeu ai venit învăţător;
Precum aud, judec; dar judecata Mea este dreap­
tă, pentru că nu caut voia Mea, ci voia Celui
Care M-a trimis - Ioan 5,30
Precum Eu v-am iubit pe voi, aşa şi voi să vă
iubiţi unul pe altul - Ioan 13,34
Precum I-ai dat stăpânire peste tot trupul, ca
să dea viaţa veşnică tuturor acelora pe care
Tu i-ai dat Lui - Ioan 17,2
Precum M-a iubit pe Mine Tatăl, aşa v-am iubit
şi Eu pe voi; rămâneţi întru iubirea Mea -
Ioan 15, 9
Precum M-a învăţat Tatăl, aşa vorbesc - Ioan 8,28 Răspuns-a Iisus şi i-a zis: Adevărat, adevărat
Precum M-a trimis pe Mine Tatăl cel viu şi Eu
viez pentru Tatăl, şi cel ce Mă mănâncă pe
Mine va trăi prin Mine - Ioan 6, 57
Precum M-a trimis pe Mine Tatăl, vă trimit şi
Eu pe voi - Ioan 20,21
Precum M-ai trimis pe Mine în lume, şi Eu
i-am trimis pe ei în lume - Ioan 17,18
Precum Mă cunoaşte Tatăl şi Eu cunosc pe Tatăl.
Şi sufletul îmi pun pentru oi - Ioan 10,15
Precum Mi-a spus Mie Tatăl, aşa vorbesc - Ioan
12,50
Precum mlădiţa nu poate să aducă roadă de la
sine, dacă nu rămâne în viţă, tot aşa şi voi,
dacă nu rămâneţi în Mine - Ioan 15,4
Precum Tatăl are viaţă în Sine, aşa I-a dat şi
Fiului să aibă viaţă în Sine - Ioan 5, 26
Punând în vârful unei trestii de isop un burete
înmuiat în oţet, l-au dus la gura Lui - Ioan
19,29
Pune sabia în teacă. Nu voi bea, oare, paharul
pe care Mi l-a dat tatăl Meu? - Ioan 18,11
Putere am Eu ca să-1 pun şi putere am iarăşi
să-1 iau. Această poruncă am primit-o de
la Tatăl Meu-Ioan 10,18
Puţin şi nu Mă veţi mai vedea şi iarăşi puţin
şi Mă veţi vedea? - Ioan 16,19
Puţin şi nu Mă veţi mai vedea, şi iarăşi puţin
şi Mă veţi vedea, pentru că Eu Mă duc la
Tatăl - Ioan 16,16
Puţin timp mai sunt cu voi şi mă duc la Cel Ce
M-a trimis - Ioan 7,33
„Râvna casei Tale mă mistuie" - Ioan 2,17
541
R
Rabi (care se tâlcuieşte: învăţătorule), unde
locuieşti? - Ioan 1,38
Rabi, Acela Care era cu tine, dincolo de Iordan,
şi despre Care tu ai mărturisit, iată El botea­
ză şi toţi se duc la El - Ioan 3,26
că nimeni nu poate face aceste minuni, pe
care le faci Tu, dacă nu este Dumnezeu cu
el - Ioan 3,2
Rabi, Tu eşti Fiul lui Dumnezeu, Tu eşti regele
lui Israil - Ioan 1, 49
Rămâne întru Mine şi Eu întru el - Ioan 6,56
Rămâneţi în Mine şi Eu în voi. Precum mlădiţa
nu poate să aducă roadă de la sine, dacă nu
rămâne în viţă, tot aşa şi voi, dacă nu rămâ­
neţi în Mine - Ioan 15, 4
Rămâneţi întru iubirea Mea - Ioan 15, 9
zic ţie: De nu se va naşte cineva de Sus, nu
va putea să vadă împărăţia lui Dumnezeu -
Ioan 3,3
Răspuns-a Iisus şi i-a zis: Pentru că ţi-am spus
că te-am văzut sub smochin, crezi? Mai
mari decât acestea vei vedea - Ioan 1,50
Răspuns-a Iisus: De la tine însuţi zici aceasta7
sau alţii ţi-au spus-o despre Mine? - Ioan
18,34
Răspuns-a Iisus: Nu Mă ştiţi nici pe Mine nici
pe Tatăl Meu; dacă M-aţi şti pe Mine, aţi
şti şi pe Tatăl Meu - Ioan 8,19
Răspuns-a Iisus: Tu zici că Eu sunt împărat. Eu
spre aceasta M-am născut şi pentru aceasta
am venit în lume, ca să dau mărturie despre
adevăr; oricine este din adevăr ascultă glasul
Mea-Ioan 18,37
Răspuns-a Iisus: V-am spus că Eu sunt. Deci,
dacă Mă căutaţi pe Mine, lăsaţi pe aceştia
s i se ducă - Ioan 18,8
Răspuns-au Lui: Pe Iisus Nazarineanul. El le-a
zis: Eu sunt. Iar Iuda vânzătorul era şi el
cu ei - Joan 18, 5
Răspunsu-I-a Natanail: Rabi, Tu eşti Fiul lui
Dumnezeu, Tu eşti regele lui Israil -Ioan 1,49
Răstigneşte-L! Răstigneşte-L! Zis-a lor Pilat:
Luaţi-L voi şi răstigniţi-L, căci eu nu-I gă­
sesc nici o vină - Ioan 29, 6
Ridicând ochii Săi la Cer, a zis: Părinte, a venit
ceasul! Preaslăveşte pe Fiul Tău, ca şi Fiul
să Te preaslăvească - Ioan 17,1
542
Ridicându-Se Iisus şi nevăzând pe nimeni decât
pe femeie, i-a zis: Femeie, unde sunt pârâşii
tăi? Nu te-a osândit nici unul? - loan 8,10
Ridicându-Şi Iisus ochii şi văzând că mulţime
multă vine către El, a zis către Filip: De
unde vom cumpăra pâine, ca să mănânce
aceştia? - Ioan 6, 5
Ridicaţi ochii voştri şi priviţi holdele că sunt
albe pentru seceriş - Ioan 4, 35
Ridicaţi piatra. Marta, sora celui răposat, I-a
zis: Doamne, deja miroase, că este a patra
zi-Ioan 11,39
Robul nu rămâne în casă în veac; Fiul însă
rămâne în veac - Ioan 8, 35
s ce vă învinuieşte este Moise, în care voi aţi
S-a aşezat iar la masă şi le-a zis: înţelegeţi ce
v-am făcut? - Ioan 13,12
S-a aşezat lângă fântână şi era ca la al şaselea
ceas - Ioan 4, 6
S-a dus fiecare la casa sa - Ioan 7,53
S-a dus iarăşi în munte, El singur - Ioan 6,15
S-a dus la El şi îl ruga să Se coboare şi să
vindece pe fiul lui, căci era gata să moară -
Ioan 4,47
S-a dus şi s-a spălat şi a venit văzând - Ioan 9,7
S-a făcut dezbinare în mulţime pentru El - Ioan
7,43
S-a făcut întuneric şi Iisus încă nu venise la ei -
Ioan 6,17
S-a iscat o neînţelegere între ucenicii lui Ioan
şi un iudeu, asupra curăţirii - Ioan 3, 25
S-a lepădat Petru şi îndată a cântat cocoşul -
Ioan 18,27
S-a mutat din moarte la viaţă - Ioan 5,24
S-a sculat de la Cină, S-a dezbrăcat de haine şi,
luând un ştergar, S-a încins cu e l - Ioan 13,4 Scria cu degetul pe pământ - Ioan 8, 6
S-a suit Iisus în munte şi a şezut acolo cu
ucenicii Săi - loan 6,3
S-a suit şi EI, dar nu pe faţă, ci pe ascuns - Ioan
7, 1 0
Samarinenii îl rugau să rămână la ei. Şi a ră­
mas acolo două zile - Ioan 4,40
S-au făcut acestea, ca să se împlinească
Scriptura: „Nu I se va zdrobi nici un os" -
Ioan 19,36
S-au hotărât să-L ucidă -Ioan 11, 53
S-au sfătuit arhiereii ca şi pe Lazăr să-1 omoare -
Ioan 12,10
Să credeţi în acela pe care El L-a trimis - Ioan 6,29
REFERINŢE EVANGHELICE
Să cunoască lumea că Eu iubesc pe Tatăl şi
precum Tatăl Mi-a poruncit, aşa fac. Scu­
laţi-vă, mergem de aici - Ioan 14,31
Să mărturisească despre Lumină, ca toţi sâ
creadă în el - Ioan 1, 7
Să mergem iarăşi în Iudeea - Ioan 11, 7
Să mergem şi noi şi să murim cu EI -Ioan 11,16
Să moară un om pentru popor, decât să moară
tot neamul - Ioan 11,50
Să nu se piardă ceva - loan 6,12
Să nu se turbure inima voastră, nici să se
înfricoşeze - loan 14, 27
Să nu se turbure inima voastră; credeţi în
Dumnezeu, credeţi în Mine - loan 14,1
Să nu socotiţi că Eu vă voi învinui la Tatăl; cel
nădăjduit - Ioan 5,45
Să răstignesc pe împăratul vostru? Arhiereii
au răspuns: Nu avem împărat, decât pe
Cezarul - Ioan 19,15
Să se bucure împreună şi cel ce seamănă şi cel
ce seceră - Ioan 4, 36
Să ştiţi că nu găsesc în El nici o vină - loan 19,4
Să ştiţi că pe Mine mai înainte decât pe voi
M-a urât - loan 15,18
Să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu
adevărat, şi pe Iisus Hristos pe Care L-ai
trimis -loan 17,3
Să vă faceţi ucenici ai Mei - loan 15, 8
Să vă iubiţi unul pe altul - Ioan 15,17
Să vă iubiţi unul pe altul, precum v-am iubit
Eu - Ioan 15,12
Să vă iubiţi unul pe altul. Precum Eu v-am
iubit pe voi, aşa şi voi să vă iubiţi unul pe
altul -loan 13,34
Scoaîă-te, ia-ţi patul şi umblă - Ioan 5, 8
Scoateţi acum şi aduceţi nunului. Iar ei i-au
dus - Ioan 2, 8
Scriptura nu poate să fie desfiinţată - Ioan 10,35
Scris este în Prooroci: „Şi vor fi toţi învăţaţi
de Dumnezeu". Deci oricine a auzit şi a
învăţat de la Tatăl la Mine vine - Ioan 6,45
Sculaţi-vă, mergem de aici - loan 14,31
Se numea Nicodim şi care era fruntaş al iude­
ilor-Ioan 3,1
Se vormchina Tatălui în duh şi-n adevăr, că şi Ta­
tăl astfel de închinători îşi doreşte - Ioan 4,23
Sfârşindu-se vinul a zis mama lui Iisus către
El: Nu mai au vin - Ioan 2, 3
Sfinţeşte-i pe ei întru adevărul Tău; cuvântul
Tău este adevărul - Ioan 17,17
ÎNTREBUINŢATE DESEORI
Simon Iscarioteanul, căci acesta, unul din cei
douăsprezecefiind,avea să-L vândă - Ioan 6,71
Simon Petru i-a făcut semn acestuia şi i-a zis:
întreabă cine este despre care vorbeşte -
Ioan 13, 24
Simon Petru I-a răspuns: Doamne, la cine ne
vom duce? Tu ai cuvintele vieţii celei veşni­
ce - Ioan 6, 68
Simon Petru le-a zis: Mă duc să pescuiesc. Şi
i-au zis ei: Mergem şi noi cu tine. Şi au ieşit
şi s-au suit în corabie, şi în noaptea aceea
n-au prins nimic - Ioan 21, 3
Simon Petru s-a suit în corabie şi a tras mreaja la
ţărm, plină de peşti mari: o sută cincizeci şi
trei, şi, deşi erau atâţia, nu s-a rupt mreaja -
Ioan 21.11
Simon Petru stătea şi se încălzea. Deci i-au zis:
Nu cumva eşti şi tu dintre ucenicii Lui? El
s-a lepădat şi a zis: Nu sunt - Ioan 18, 25
Simon Petru şi alt ucenic mergeau după Iisus.
Iar ucenicul acela era cunoscut arhiereului
şi a intrat împreună cu Iisus în curtea arhie­
reului - Ioan 18, 15
Simon Petru, având sabie, a scos-o şi a lovit pe
sluga arhiereului, şi i-a tăiat urechea dreaptă;
iar numele Lui era Malhus - Ioan 18,10
Simone, fiul lui Iona, Mă iubeşti tu mai mult
decât aceştia? El I-a răspuns: Da, Doamne,
Tu ştii că Te iubesc. Zis-a Iisus lui: Paşte
mieluşeii Mei - Ioan 21,15
Simone, fiul lui Iona, Mă iubeşti? El I-a zis:
Da, Doamne, Tu ştii că Te iubesc. Zis-a Iisus
lui: Păstoreşte oile Mele - Ioan 21,16
Simone, fiul lui Iona, Mă iubeşti? Petru s-a
întristat, că i-a zis a treia oară: Mă iubeşti?
Şi I-a zis: Doamne, Tu ştii toate. Tu ştii că
Te iubesc. Iisus i-a zis: Paşte oile Mele -
Ioan 21,17
Slava pe care Tu Mi-ai dat-o, le-am dat-o lor, ca să
fie una, precum Noi una suntem - Ioan 17, 22
Slavă ca a Unuia-Născut din Tatăl, plin de har
şi de adevăr - Ioan 1, 14
Slavă de la oameni nu primesc - Ioan 5, 41
Slugile au răspuns: Niciodată n-a vorbit un om
aşa cum vorbeşte Acest Om - Ioan 7, 46
Slugile au venit la arhierei şi la farisei, şi le-au
zis aceia: De ce nu L-aţi adus? - Ioan 7, 45
Slugile l-au întâmpinat, spunându-i că fiul lui
trăieşte - Ioan 4, 51
Slugile şi slujitorii făcuseră foc, şi stăteau şi
se încălzeau, că era frig, şi era cu ei şi Petru,
stând şi încălzindu-se - Ioan 18,18
543
Slujitorul regesc a zis către El: Doamne, co-
boară-te înainte de a muri copilul meu -
Ioan 4,49
Slujnica portăreasă i-a zis lui Petru: Nu cumva
eşti şi tu dintre ucenicii Omului Acestuia?
Acela a zis: Nu sunt - Ioan 18, 17
Spre judecată am venit în lumea aceasta, ca cei
care nu văd să vadă, iar cei care văd să fie
orbi - Ioan 9, 39
Spunând El acestea, mulţi au crezut în El - Ioan
8,30
Stăruind să-L întrebe, El s-a ridicat şi le-a zis:
Cel fără de păcat dintre voi să arunce cel
dintâi piatra asupra ei - Ioan 8, 7
Stătea Ioan şi doi dintre ucenicii lui - Ioan 1,35
Stăteau, lângă Crucea lui Iisus, mama Lui şi
sora mamei Lui, Măria lui Cleopa, şi Măria
Magdalena - Ioan 19, 25
Suflând vânt mare, marea se întărâta - Ioan 6,18
Sufletul îmi pun pentru oi -Ioan 10,15
Sufletul meu îl voi da pentru Tine - Ioan 13,37
Sunt şi alte multe lucruri pe care le-a făcut
Iisus şi care, dacă s-ar fi scris cu de-amă-
nuntul, cred că lumea aceasta n-ar cuprinde
cărţile ce s-ar fi scris. Amin - Ioan 21, 25
Sunt trimis înaintea Lui - Ioan 3 , 28
Suspinând iarăşi Iisus întru Sine, a mers la
mormânt. Şi era o peşteră şi o piatră era
aşezată pe ea - Ioan 11, 38
ş
Şi a auzit Iisus că l-au dat afară. Şi, găsindu-1,
i-a zis: Crezi tu în Fiul lui Dumnezeu? -
Ioan 9, 35
Şi a crezut el şi toată casa lui - Ioan 4, 53
Şi a cunoscut Iisus că vroiau să-L întrebe şi
le-a zis: Despre aceasta vă întrebaţi între
voi, că am zis: Puţin şi nu Mă veţi mai
vedea şi iarăşi puţin şi Mă veţi vedea? -
Ioan 16,19
Şi a fost chemat şi Iisus şi ucenicii Săi la nuntă -
Ioan 2,2
Şi a găsit şezând în templu pe cei ce vindeau
boi şi oi şi porumbei şi pe schimbătorii de
bani - Ioan 2,14
Şi a ieşit mortul, fiind legat la picioare şi la
mâini cu fâşii de pânză şi faţa lui era înfă­
şurată cu mahrama. Iisus le-a zis: Dezle-
gaţi-1 şi lăsaţi-1 să meargă - Ioan 11,44
544
Şi a intrat iarăşi în pretoriu şi I-a zis lui Iisus:
De unde eşti Tu? Iar Iisus nu i-a dat nici
un răspuns - Ioan 19, 9
Şi a lăcrimat Iisus - loan 11, 35
Şi a mărturisit Ioan, zicând: Am văzut Duhul
coborându-Se, din Cer, ca un porumbel şi
a rămas peste El - loan 1, 32
Şi a mers după EI mulţime multă, pentru că
vedeau minunile pe care le făcea cu cei
bolnavi - loan 6, 2
Şi a plecat iarăşi dincolo de Iordan, în locul
unde Ioan boteza la început, şi a rămas
acolo - Ioan 10, 40
Şi a rămas Iisus singur cu femeia, stând în
mijloc - Ioan 8, 9
Şi a treia zi s-a făcut nuntă în Cana Galileii şi
era şi mama lui Iisus acolo - Ioan 2,1
Şi a văzut doi îngeri în veşminte albe şezând,
unul către cap şi altul către picioare, unde
zăcuse trupul lui Iisus - Ioan 20,12
Şi a venit Măria Magdalena vestind ucenicilor
că a văzut pe Domnul şi acestea i-a spus ei -
Ioan 20, 18
Şi a venit şi Nicodim, cel care venise la El mai
înainte noaptea, aducând ca la o sută de litre
de amestec de smirnă şi aloe - Ioan 19,39
Şi a vorbit cu portăreasa şi a băgat pe Petru
înăuntru - Ioan 18,16
Şi a zis Iisus: Faceţi pe oameni să se aşeze. Şi
era iarbă multă în acel loc. Deci au şezut
bărbaţii în număr ca la cinci mii-7oa;i 6, 20
Şi a zis Iisus: L-ai şi văzut! Şi Cel Ce vorbeşte
cu tine Acela este - Ioan 9, 37
Şi a zis lui Petru ucenicul acela pe care-1 iubea
Iisus: Domnul este! Deci Simon-Petru, auzind
că este Domnul, şi-a încins haina, căci era
dezbrăcat, şi s-a aruncat în apă - Ioan 21, 7
Şi a zis Lui unul dintre ucenici, Andrei, fratele
lui Simon Petru - Ioan 6, 8
Şi a zis Marta către Iisus: Doamne, dacă ai fi fost
aici, fratele meu n-ar fi murit - Ioan 11,21
Şi a zis: Spre judecată am venit în lumea
aceasta, ca cei care nu văd să vadă, iar cei
care văd să fie orbi - loan 9, 39
Şi a zis: Unde l-aţi pus? Zis-a Lui: Doamne,
vino şi vezi - Ioan 11, 34
Şi aceasta este mărturia lui Ioan, când au trimis
la El iudeii din Ierusalim, preoţi şi leviţi,
ca să-1 întrebe: Cine eşti tu? -Ioan 1,19
Şi aceasta este viaţa veşnică: Să Te cunoască pe
Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe
Iisus Hristos pe Care L-ai trimis - Ioan 17,3
REFERINŢE EVANGHELICE
Şi aceasta este voia Celui Ce M-a trimis, ca din
toţi pe care Mi i-a dat Mie să nu pierd pe
nici unul, ci să-i înviez pe ei în ziua cea de
apoi - loan 6,39
Şi aceasta ziceau, ispitindu-L, ca să aibă de ce
să-L învinuiască. Iar Iisus, plecându-se în
jos, scria cu degetul pe pământ - Ioan 8, 6
Şi aceia i-au zis: Femeie, de ce plângi? Pe cine
cauţi? Ea le-a zis: Că au luat pe Domnul
meu şi nu ştiu unde L-au pus - Ioan 20,13
Şi acela ştie că spune adevărul, ca şi voi să
credeţi - Ioan 19,35
Şi acestea le vor face, pentru că n-au cunoscut
nici pe Tatăl, nici pe Mine - Ioan 16,3
Şi acum v-am spus acestea înainte de a se
întâmpla, ca să credeţi când se vor întâmpla -
Ioan 14,29
Şi acum, preaslăveşte-Mă Tu, Părinte, la Tine
însuţi, cu slava pe care am avut-o la Tine,
mai înainte de a fi lumea - Ioan 17,5
Şi alte corăbii mai mici au venit din Tiberiada în
apropiere de locul unde ei mâncaseră pâinea,
după ce Domnul mulţumise - Ioan 6,23
Şi alte multe minuni a făcut Iisus înaintea uce­
nicilor Săi, care nu sunt scrise în cartea
aceasta - loan 20,30
Şi au adus la El fariseii şi cărturarii pe o femeie,
prinsă în adulter şi, aşezând-o în mijloc -
Ioan 8,3
Şi au auzit acestea unii dintre farisei, care erau
cu El, şi I-au zis: Oare şi noi suntem orbi? -
Ioan 9,40
Şi au crezut Scripturii şi cuvântului pe care îl
spusese Iisus - Ioan 2,22
Şi au ieşit din cetate şi veneau către El - loan 4,30
Şi au ieşit şi s-au suit în corabie, şi în noaptea
aceea n-au prins nimic - loan 21, 3
Şi au rămas la El în ziua aceea. Era ca la ceasul
al zecelea - Ioan 1, 39
Şi au venit îa Ioan şi i-au zis: Rabi, Acela Care
era cu tine, dincolo de Iordan, şi despre
Care tu ai mărturisit, iată El botează şi toţi
se duc la El - Ioan 3,26
Şi boteza şi Ioan în Enom, aproape de Salim,
că erau acolo ape multe şi veneau şi se
botezau - loan 3, 23
„Şi braţul Domnului cui s-a descoperit?" - Ioan
12, 38
Şi Caiafa era cel ce sfătuise pe iudei că e de folos
să moară un om pentru popor - Ioan 18,14
Şi când a ieşit el, Iisus a zis: Acum a fost preaslă­
vit Fiul Omului şi Dumnezeu a fost preaslă­
vit întru El - Ioan 13, 31
ÎNTREBUINŢATE DESEORI
Şi când era în Ierusalim, la sărbătoarea Paştilor,
mulţi au crezut în numele Lui, văzând mi­
nunile pe care le făcea - Ioan 2,23
Şi când le scoate afară pe toate ale sale, merge
înaintea lor, şi oile merg după el, căci cu­
nosc glasul lui - Ioan 10, 4
Şi când nunul a gustat apa care se făcuse vin
şi nu ştia de unde este, ci numai slujitorii
care scoseseră apa ştiau, a chemat nunul pe
mire - Ioan 2, 9
Şi când s-a făcut seară, ucenicii Lui s-au cobo­
rât la mare -Ioan 6,26
Şi cârtire multă era despre El în mulţime; unii
ziceau: Este bun; iar alţii ziceau: Nu, amă­
geşte mulţimea - Ioan 7,12
Şi căzând acela astfel la pieptul lui Iisus, I-a
zis: Doamne, cine este? - Ioan 23, 25
Şi ce a văzut şi a auzit, aceea mărturiseşte, dar
mărturia Lui nu o primeşte nimeni -Ioan 3,32
Şi ce este născut din Duh, duh este - Ioan 3, 6
Şi cei doi alergau împreună, dar celălalt ucenic,
alergând înainte, mai repede decât Petru,
a sosit cel dintâi la mormânt - Ioan 20,4
Şi cei doi ucenici l-au auzit când a spus aceasta
şi au mers după Iisus - Ioan 1, 37
Şi ceilalţi ucenici au venit cu corabia, căci nu
erau departe de ţărm, ci la două sute de coţi,
trăgând mreaja cu peşti - Ioan 21, 8
Şi cel ce a văzut a mărturisit şi mărturia lui e
adevărată; şi acela ştie că spune adevărul,
ca şi voi să credeţi - Ioan 19,35
Şi Cel Ce M-a trimis este cu Mine; nu M-a lăsat
singur, fiindcă Eu fac pururea cele plăcute
Lui - Ioan 8, 29
Şi cel ce Mă vede pe Mine vede pe Cel Ce M-a
trimis pe Mine - Ioan 12, 45
Şi celor câţi L-au primit, care cred în numele
Lui, le-a dat putere ca să se facă fii ai lui
Dumnezeu - Ioan 1,12
Şi celor ce vindeau porumbei le-a zis: Luaţi
acestea de aici. Nu faceţi casa Tatălui Meu
casă de negustorie - Ioan 2,16
Şi cerea, deci, să afle de la ele ceasul în care i-a
fost mai bine. Deci i-au spus că ieri, în
ceasul al şaptelea, l-au lăsat frigurile - Ioan
4,52
Şi chiar dacă Eu judec, judecata Mea este ade­
vărată, pentru că nu sunt singur, ci Eu şi
Cel Ce M-a trimis pe Mine - Ioan 8,16
Şi cu mult mai mulţi au crezut pentru cuvântul
Lui - Ioan 4, 41
Şi cum putem şti calea? - Ioan 14,5
545
Şi cuvântul Lui nu sălăşluieşte în voi, pentru
că voi nu credeţi în Cel pe Care L-a trimis
Acela-Ioan 5,38
Şi Cuvântul S-a făcut trup şi S-a sălăşluit între
noi şi am văzut slava Lui, slavă ca a Unu-
ia-Născut din Tatăl, plin de har şi de adevăr-
Ioan 2, 24
Şi dacă aude cineva cuvintele Mele şi nu le
păzeşte, nu Eu îl judec - Ioan 12,47
Şi dacă Mă voi duce şi vă voi găti loc, iarăşi
voi veni şi vă voi lua la Mine, ca să fiţi şi
voi unde sunt Eu - Ioan 14,3
Şi de atunci mulţi dintre ucenicii Săi s-au dus
înapoi şi nu mai umblau cu El - Ioan 6, 66
Şi de judecată, pentru că stăpânitorul acestei
lumi a fost judecat - Ioan 26, 21
Şi deşi a făcut atâtea minuni înaintea lor, ei
tot nu credeau în El - Ioan 12,37
Şi din ceasul acela ucenicul a luat-o la sine -
Ioan 19, 27
Şi dintre căpetenii mulţi au crezut în El, dar
nu mărturiseau din pricina fariseilor, ca să
nu fie izgoniţi din sinagogă - 7oan 22,42
Şi ducându-şi Crucejţ, a ieşit la locul ce se chea­
mă aî Căpăţânii, care evreieşte se zice Gol-
gota- Ioan 19,17
Şi Dumnezeu era Cuvântul - Ioan 1, 2
Şi după acestea mergea Iisus prin Galileea, căci
nu vroia să meargă prin Iudeea, deoarece
iudeii căutau să-L ucidă - Ioan 7,1
Şi după cele două zile, a plecat de-acolo în
Galileea - Ioan 4, 43
Şi după cum Moise a înălţat şarpele în pustie, aşa
trebuie să Se înalţe şi Fiul Omului - Ioan 3,14
Şi după îmbucătură a intrat atunci satana în
el. Iar Iisus i-a zis: Ceea ce faci, fă mai cu­
rând - Ioan 13, 27
Şi după opt zile, ucenicii Lui erau iarăşi înăun­
tru, şi Toma, împreună cu ei. Şi a venit
Iisus, uşile fiind încuiate, şi a stat în mijloc
şi a zis: Pace vouă! - Ioan 20, 26
Şi ei au luat pe Iisus şi L-au dus ca să fie răstig­
nit -Ioan 19,16
Şi ei l-au întrebat Dar cine eşti? Eşti Ilie? Zis-a
el: Nu sunt. Eşti tu Proorocul? Şi a răspuns:
Nu -Ioan 1,21
Şi ei n-au intrat în pretoriu, ca să nu se spurce,
ci să mănânce Pastile - Ioan 18,28
Şi ei n-au înţeles că le vorbea despre Tatăl -
Ioan 8,27
Şi el a mărturisit şi n-a tăgăduit; şi a mărturisit:
Nu sunt eu Hristosul - Ioan 1, 20

Şi EI le zicea: Voi sunteţi din cele de jos; Eu sunt
din cele de Sus. Voi sunteţi din lumea aceasta;
Eu nu sunt din lumea aceasta - loan 8,23
Şi El, venind, va vădi lumea de păcat şi de
dreptate şi de judecată - Ioan 16, 8
Şi era acolo fântâna lui Iacov. Iar Iisus, fiind
ostenit de călătorie, S-a aşezat lângă fântână
şi era ca la al şaselea ceas - Ioan 4, 6
Şi era acolo un om, care era bolnav de treizeci
şi opt de ani - loan 5, 5
Şi era acolo un vas plin cu oţet; iar cei care îl
loviseră, punând în vârful unei trestii de
isop un burete înmuiat în oţet, I-au dus la
gura L u i - J O T ? ! 1 9 , 2 9
Şi era aproape Pastile iudeilor şi mulţi din ţară
s-au suit la Ierusalim, mai înainte de Paşti,
ca să se curăţească - Ioan 11,55
Şi era aproape Pastile, sărbătoarea iudeilor -
loan 6, 4
Şi era aproape sărbătoarea iudaică a corturi­
lor - Ioan 7, 2
Şi era atunci la Ierusalim sărbătoarea înnoirii
templului şi era iarnă - Ioan 10, 22
Şi era bolnav un oarecare Lazăr din Betania,
satul Măriei şi al Martei, sora ei - Ioan 11,1
Şi era dezbinare între ei - Ioan 9,16
Şi era iarbă multă în acel loc. Deci au şezut
bărbaţii în număr ca la cinci mii - Ioan 6,10
Şi era o peşteră şi o piatră era aşezată pe ea -
Ioan 11, 38
Şi era sâmbătă în ziua în care Iisus a făcut tină
şi i-a deschis ochii - Ioan 9,14
Şi era un om dintre farisei, care se numea
Nicodim şi care era fruntaş al iudeilor -
Ioan 3, 1
Şi era un slujitor regesc, al cărui fiu era bolnav
în Capernaum - Ioan 4, 46
Şi era Vinerea Paştilor, cam la al şaselea ceas, şi
a zis Pilat iudeilor Iată împăratul vostru -
loan 19,14
Şi erau acolo şase vase de piatră, puse pentru
curăţirea iudeilor, care luau câte două sau
trei vedre - Ioan 2, 6
Şi erau aproape Pastele iudeilor, şi Iisus S-a
urcat la Ierusalim - Ioan 2,13
Şi erau nişte elini dintre cei ce se suiseră să se
închine la sărbătoare - Ioan 12, 20
Şi eu am văzut şi am mărturisit că Acesta este
Fiul lui Dumnezeu - Ioan 1, 34
Şi Eu le dau viaţă veşnică şi nu vor pieri în
veac, şi din mâna Mea nimeni nu le va răpi -
Ioan 10,28
REFERINŢE EVANGHELICE
Şi Eu nu mai sunt în lume, iar ei în lume sunt şi
Eu vin la Tine. Părinte Sfinte, păzeşte-i în
numele Tău, în care Mi i-ai dat - Ioan 17, ]j
Şi eu nu-L cunoşteam pe El, dar Cel Ce M-a
trimis să botez cu apă, Acela mi-a zis: Peste
Care vei vedea Duhul coborându-Se şi ră­
mânând peste El, Acela este Cel Ce botează
cu Duh Sfânt - loan 1,33
Şi eu nu-L ştiam; dar ca să fie arătat lui Israil,
de aceea am venit eu, botezând cu apă -
loan 1, 31
Şi Eu voi ruga pe Tatăl şi alt Mângâietor vă va
da vouă ca să fie cu voi în veac - loan 14,16
Şi făcându-Se Cină, şi diavolul punând dina­
inte în inima lui Iuda, fiul lui Simon Isca-
rioteanuî, ca să-L vândă - Ioan 13,2
Şi fără El nimic nu s-a făcut din ce s-a făcut -
Ioan 1, 3
Şi fiind seară, în ziua aceea, întâia a săptămânii
(duminica), şi uşile fiind încuiate, unde
erau adunaţi ucenicii de frica iudeilor, a
venit Iisus şi a stat în mijloc şi le-a zis: Pace
vouă! - ten 20,19
Şi Filip I-a răspuns: Pâini de două sute de
dinari nu le vor ajunge, ca să ia fiecare câte
puţin - loan 6, 7
Şi Fiul dă viaţă celor ce voieşte - loan 5,21
Şi găsindu-L dincolo de mare, I-au zis: învăţă-
torule, când ai venit aici? - loan 6, 25
Şi I-a dat putere să facă judecată, pentru că este
Fiul Omului - Ioan 5,27
Şi i-a zis Iisus: Urmează-mi - Ioan 1, 43
Şi i-a zis Natanail: Din Nazaret poate fi ceva
bun? Filip i-a zis: Vino şi vezi - loan 1, 46
Şi i-a zis: Adevărat, adevărat zic vouă, de-acum
veţi vedea Cerul deschizându-se şi pe
îngerii lui Dumnezeu suindu-se şi cobo-
rându-se peste Fiul Omului - loan 1,51
Şi i-a zis: Mergi de te scaldă în scăldătoarea Silo-
amului (care se tâlcuieşte: trimis). Deci s-a dus
şi s-a spălat şi a venit văzând - Ioan 9,7
Şi i-a zis: Orice om pune întâi vinul cel bun şi,
când se ameţesc, pune pe cel mai slab. Dar tu
ai ţinut vinul cel bun până acum -Ioan 2,10
Şi i-am păzit şi n-a pierit nici unul dintre ei,
decât numai fiul pierzării, ca să se împli­
nească Scriptura - Ioan 17,12
Şi iarăşi altă Scriptură zice: „Vor privi la Acela
pe care L-au împuns" - Ioan 19,37
Şi iarăşi i-a întrebat: Pe cine căutaţi? Iar ei au
zis: Pe Iisus Nazarineanul - loan 18,7
ÎNTREBUINŢATE DESEORI
Şi iarăşi le-a zis: Eu Mă duc şi Mă veţi căuta şi
veţi muri în păcatul vostru. Unde Mă duc
Eu, voi nu puteţi veni - Ioan 8, 21
Şi iarăşi s-a lepădat Petru şi îndată a cântat co­
coşul - Ioan 18, 27
Şi iată că vorbeşte pe faţă şi ei nu-I zic nimic.
Nu cumva căpeteniile au cunoscut cu ade­
vărat că Acesta este Hristos? - Ioan 7, 26
Şi I-au făcut acolo cină şi Marta slujea. Iar La­
zăr era unul dintre cei ce şedeau cu El la
masă-Iccn 12,2
Şi i-au întrebat, zicând: Acesta este fiul vostru,
despre care ziceţi că s-a născut orb? Deci
cum vede el acum? - Ioan 9,19
Şi I-au zis deci iudeii: în patruzeci şi şase de
ani s-a zidit templul acesta! Şi Tu îl vei
ridica în trei zile? - Ioan 2,20
Şi i-au zis ei: Mergem şi noi cu tine. Şi au ieşit
şi s-au suit în corabie, şi în noaptea aceea
n-au prins nimic - Ioan 21,3
Şi Iisus a luat pâinile şi, mulţumind, a dat uceni­
cilor, iar ucenicii celor ce şedeau; asemenea
şi din peşti, cât au voit - Ioan 6,11
Şi Iisus i-a zis: Eu sunt învierea şi viaţa; cel ce
crede în Mine, chiar dacă va muri, va trăi -
Ioan 11, 25
Şi Iisus i-a zis: Femeie, crede-Mă că vine ceasul
când nici pe muntele acesta, nici în Ieru­
salim nu vă veţi închina Tatălui - Ioan 4,21
Şi Iisus i-a zis: Nu te osândesc nici Eu. Mergi;
de-acum să nu mai păcătuieşti - Ioan 8,11
Şi Iisus le-a zis iarăşi: Pace vouă! Precum M a :
trimis pe Mine Tatăl, vă trimit şi Eu pe voi -
Ioan 20, 21
Şi Iisus le-a zis: Eu sunt pâinea vieţii; cel ce
vine la Mine nu va flămânzi şi cel ce crede
în Mine nu va înseta niciodată - Ioan 6,35
Şi Iisus nu venise încă în sat, ci era în locul
unde II întâmpinase Marta - Ioan 11, 30
Şi Iisus, găsind un asin tânăr, a şezut pe el,
precum este scris - Ioan 12,14
Şi intrând în corabie, mergeau spre Caperna-
um, dincolo de mare. Şi s-a făcut întune­
ric şi Iisus încă nu venise Ia ei - Ioan 6,17
Şi iubea Iisus pe Marta şi pe sora ei şi pe Lazăr -
Ioan 11,5
Şi iudeii se mirau zicând: Cum ştie Acesta carte
fără să fi învăţat? - Ioan 7,15
Şi împreună cu El pe alţi doi, de o parte şi de
alta, iar în mijloc pe Iisus - Ioan 19,18
Şi în Legea voastră este scris că mărturia a doi
oameni este adevărată - Ioan 8,17
547
Şi în ziua aceea nu Mă veţi întreba nimic.
Adevărat, adevărat zic vouă: Orice veţi cere
de Ia Tatăl în numele Meu EI vă va da -
Ioan 16, 23
Şi îndată omul s-a făcut sănătos, şi şi-a luat
patul şi umbla. Dar în ziua aceea era sâm- .
bătă-Ioan 5, 9
Şi întingând bucăţica, a luat-o şi a dat-o lui Iuda,
fiul lui Simon Iscarioteanul - Ioan 13,26
Şi l-a adus la Iisus. Iisus, privind la el, i-a zis:
Tu eşti Simon, fiul lui Iona; tu te vei numi
Chifa (ce se tâlcuieşte: Petru) - Ioan 1,42 ,
Şi L-am preaslăvit şi iarăşi îl voi preaslăvi -
han 12, 28
Şi L-au dus întâi la Anna, căci era socrul lui
Caiafa, care era arhiereu al anului aceluia -
Ioan 18,13
Şi l-au întrebat şi i-au zis: De ce botezi deci,
dacă tu nu eşti Hristosul, nici Ilie, nici Pro­
orocul? -Ioan 1, 25
Şi l-au ocărât şi i-au zis: Tu eşti ucenic al Ace­
luia, iar noi suntem ucenici ai lui Moise -
Ioan 9, 28
Şi le-a zis Iisus: Adevărat, adevărat zic vouă,
dacă nu veţi mânca trupul Fiului Omului
şi nu veţi bea sângele Lui, nu veţi avea
viaţă în voi - Ioan 6,53
Şi le-a zis Pilat: Iată Omul! - han 19, 5
Şi Ie-a zis: Scoateţi acum şi aduceţi nunului.
Iar ei i-au dus - Ioan 2, 8
Şi le-am făcut cunoscut numele Tău şi-1 voi
face cunoscut, ca iubirea cu care M-ai iubit
Tu să fie în ei şi Eu în ei - Ioan 17, 26
Şi le-au răspuns deci fariseii: Nu cumva aţi fost
şi voi amăgiţi? - Ioan 7,47
Şi le-au umplut până sus - Ioan 2, 7
Şi lucruri mai mari decât acestea va arăta Lui,
ca voi să vă miraţi - Ioan 5, 20
Şi lumina luminează în întuneric şi întuneri­
cul nu a cuprins-o - han 1, 5
Şi mai mari decât acestea va face, pentru că Eu
Mă duc la Tatăl - Ioan 14,12
Şi Mă bucur pentru voi, ca să credeţi că n-am
fost acolo. Dar să mergem la el - Ioan 11,15
Şi mulţi au crezut în El acolo - Ioan 10,42
Şi mulţi au venit la El şi ziceau: Ioan n-a făcut
nici o minune, dar toate câte Ioan a zis
despre Acesta erau adevărate - Ioan 10, 41
Şi mulţi dintre ei ziceau: Are demon şi este
nebun. De ce să-1 ascultaţi? - Ioan 10, 20
Şi mulţi dintre iudei veniseră la Marta şi Măria
ca să Ie mângâie pentru fratele lor- Ioan 11,19
548
Şi mulţi samarineni din cetatea aceea au crezut
în El, pentru cuvântul femeii care mărturisea:
Mi-a spus toate câte am făcut - Ioan 4,39
Şi mulţimea a răspuns: Ai demon. Cine caută
să te ucidă? - Ioan 7, 20
Şi nici unul dintre ucenici nu îndrăznea să-L
întrebe: Cine eşti Tu?, ştiind că este Dom­
nul - Ioan 21,12
Şi nimeni dintre voi nu ţine Legea. De ce cău­
taţi să mă ucideţi? - loan 7,19
Şi nimeni nu L-a prins, că încă nu venise ceasul
Lui - loan 8,20
Şi nimeni nu s-a suit la Cer, decât Cel Ce S-a
coborât din Cer, Fiul Omului, Care este în
Cer-Ioan 3,13
Şi noi am crezut şi am cunoscut că Tu eşti Hristo­
sul, Fiul Dumnezeului Celui viu - Ioan 6, 69
Şi noi ştim că Dumnezeu nu-i ascultă pe pă­
cătoşi; dar de este cineva cinstitor de Dum­
nezeu şi face voia lui, pe acesta îl ascultă -
Ioan 9, 31
Şi nu L-aţi cunoscut, dar Eu îl ştiu; şi dacă aş zice
că nu-L ştiu, aş fi mincinos asemenea vouă.
Ci II ştiu şi păzesc cuvântul Lui - Ioan 8,55
Şi nu numai pentru neam, ci şi ca să adune lao­
laltă pe fiii lui Dumnezeu cei împrăştiaţi -
Ioan 11, 52
Şi nu ştim noi pe tatăl Său şi pe mama Sa? Cum
spune El acum: M-am coborât din Cer? -
Ioan 6, 42
Şi nu voiţi să veniţi la Mine, ca să aveţi viaţă! -
loan 5, 40
Şi omul a crezut în cuvântul pe care i l-a spus
Iisus şi a plecat - Ioan 4, 50
Şioriceveţicereîntru numele Meu, aceea voi face,
ca să fie slăvit Tatăl întru Fiul - Ioan 14,13
Şi oricine crede şi trăieşte în Mine nu va muri
în veac. Crezi tu aceasta? - Ioan 11, 26
Şi ostaşii, împletind cunună din spini, I-au
pus-o pe cap şi L-au îmbrăcat cu o mantie
purpurie - Ioan 19, 2
Şi pe când plângea, s-a aplecat spre mormânt-
loan 20,11
Şi pe cel ce vine la mine nu-1 voi scoate afară -
Ioan 6, 37
Şi pe Mine Mă ştiţi şi ştiţi de unde sunt; şi Eu
n-am venit de la Mine, dar adevărat este
Cel Ce M-a trimis pe Mine şi pe Care voi
nu-L ştiţi - Ioan 7, 28
Şi pentru că nu avea nevoie să-I mărturisească
cineva despre om, căci El însuşi cunoştea
ce era în om - Ioan 2, 25
REFERINŢE EVANGHELICE
Şi Pilat a ieşit afară şi le-a zis: Iată vi-L aduc
pe El afară, ca să ştiţi că nu găsesc în El nici
o vină - Ioan 19,4
Şi Pilat i-a dat voie. Deci a venit şi a ridicat
trupul Lui - Ioan 19,38
Şi plecându-Şi capul, Şi-a dat duhul - Ioan 19,30
Şi prin bunătatea Lui noi toţi am luat, şi har
peste har -loan 1,16
Şi privind pe Iisus, Care trecea, a zis: Iată
Mielul lui Dumnezeu! - Ioan 1, 36
Şi ridicându-Se Iisus şi nevăzând pe nimeni
decât pe femeie, i-a zis: Femeie, unde sunt
pârâşii tăi? Nu te-a osândit nici unul? - Ioan
8,10
Şi s-a dus fiecare la casa sa - Ioan 7, 53
Şi s-a făcut dezbinare în mulţime pentru El -
Ioan 7,43
Şi s-a făcut întuneric şi Iisus încă nu venise la
ei - loan 6,17
Şi s-a iscat o neînţelegere între ucenicii lui Ioan
şi un iudeu, asupra curăţirii - Ioan 3, 25
Şi S-a suit Iisus în munte şi a şezut acolo cu
ucenicii Săi - Ioan 6, 3
Şi s-au dus ucenicii iarăşi la ai lor - Ioan 20,10
Şi s-au sfătuit arhiereii ca şi pe Lazăr să-1 omoa­
re -Ioan 12,10
Şi se mirau că vorbea cu o femeie. însă nimeni
n-a zis: Ce o întrebi?, sau: Ce vorbeşti cu
ea? - loan 4,27
Şi sfârşindu-se vinul a zis mama lui Iisus către
El: Nu mai au vin - loan 2, 3
Şi Simon Petru şi alt ucenic mergeau după
Iisus. Iar ucenicul acela era cunoscut
arhiereului şi a intrat împreună cu Iisus în
curtea arhiereului - Ioan 18,15
Şi slava pe care Tu Mi-ai dat-o, le-am dat-o lor,
ca să fie una, precum Noi una suntem - Ioan
27,22
Şi spunând aceasta, i-a zis: Urmează Mie - Ioan
21,19
Şi stăruind să-L întrebe, El s-a ridicat şi le-a
zis: Cel fără de păcat dintre voi să arunce
cel dintâi piatra asupra ei - Ioan 8, 7
Şi stăteau, lângă Crucea lui Iisus, mama Lui şi
sora mamei Lui, Măria lui Cleopa, şi Măria
Magdalena - Ioan 19, 25
Şi suflând vânt mare, marea se întărâta -loan 6,18
Şi şi-au adus aminte ucenicii Lui că este scris:
„Râvna casei Tale mă mistuie" - loan 2,17
Şi ştim că mărturia lui e adevărată - Ioan 21,24
Şi ştiu că adevărată este mărturia pe care o
mărturiseşte despre Mine - Ioan 5,32
ÎNTREBUINŢATE DESEORI
Şi ştiu că porunca Lui este viaţa veşnică. Deci
cele ce vorbesc Eu, precum Mi-a spus Mie
Tatăl, aşa vorbesc - Ioan 12, 50
Şi Tatăl Care M-a trimis, Acela a mărturisit despre
Mine. Nici glasul Lui nu l-aţi auzit vreodată,
nici faţa Lui n-aţi văzut-o - Ioan 5,37
Şi toate ale Mele sunt ale Tale, şi ale Tale sunt ale
Mele şi M-am preaslăvit întru ei - Ioan 17,10
Şi trebuia să treacă prin Samaria - Ioan 4,4
Şi trecând Iisus, a văzut un om orb din naştere -
Ioan 9,1
Şi trimişii erau dintre farisei - Ioan 1, 24
Şi Tu îl vei ridica în trei zile? - Ioan 2, 20
Şi ucenicii Lui L-au întrebat, zicând: învăţăto­
rule, cine a păcătuit; acesta sau părinţii lui,
de s-a născut orb? - Ioan 9,2
Şi ucenicii Săi au crezut în El - Ioan 2,11
Şi unde Mă duc Eu voi ştiţi, şi ştiţi calea - Ioan
14,4
Şi unii dintre ei vroiau să-L prindă, dar nimeni
n-a pus mâinile pe El - Ioan 7,44
Şi unul dintre voi este diavol! - Ioan 6, 70
Şi va intra şi va ieşi şi păşune va afla - Ioan 10,9
Şi veneau către El şi ziceau: Bucură-Te, regele
iudeilor! Şi-I dădeau palme -Ioan 19,3
Şi veţi cunoaşte adevărul, iar adevărul vă va
face liberi - Ioan 8, 32
Şi viaţa era lumina oamenilor - Ioan 1,4
Şi voi mărturisiţi, pentru că de la început sun­
teţi cu Mine - Ioan 15,27
Şi voi sunteţi curaţi, însă nu toţi -Ioan 13,10
Şi voi sunteţi datori ca să spălaţi picioarele unii
altora - Ioan 13,14
„Şi vor fi toţi învăţaţi de Dumnezeu". Deci
oricine a auzit şi a învăţat de la Tatăl la
Mine vine - Ioan 6, 45
Şi vor ieşi cei ce au făcut cele bune, spre învie­
rea vieţii, iar cei ce au făcut cele rele, spre
învierea osândirii - Ioan 5, 29
Şi zicând aceasta, a ieşit iarăşi la iudei şi le-a zis:
Eu nu găsesc în El nici o vină - Ioan 18,38
Şi zicând aceasta, s-a dus şi a chemat pe Măria,
sora ei, zicându-i în taină: învăţătorul este
aici şi te cheamă - Ioan 11, 28
Şi zicând acestea, a strigat cu glas tare: Lazăre,
vino afară! - Ioan 11,43
Şi zicând acestea, a suflat asupra lor şi le-a zis:
Luaţi Duh Sfânt! - han 20, 22
Şi zicând acestea, le-a arătat mâinile şi coasta
Sa. Deci s-au bucurat ucenicii, văzând pe
Domnul - Ioan 20, 20
549
Şi zicând El acestea, unul din slujitorii, care
era de faţă, I-a dat lui Iisus o palmă, zicând:
Aşa răspunzi Tu arhiereului? - Ioan 18,22
Şi zicea: De aceea am spus vouă că nimeni nu
poate să vină la Mine, dacă nu-i este dat de
la Tatăl - Ioan 6, 65
Şi ziceau: Au nu este Acesta Iisus, fiul lui Iosif,
şi nu ştim noi pe tatăl Său şi pe mama Sa?
Cum spune El acum: M-am coborât din
Cer? - Ioan 6, 42
Şi, aplecându-se, a văzut giulgiurile puse jos,
dar n-a intrat - Ioan 20,5
Şi, făcându-şi un bici din ştreanguri, i-a scos pe
toţi afară din templu, şi oile şi boii, şi schim­
bătorilor de bani le-a răsturnat mesele - Ioan
2,15
Şi-a arătat slava Sa; şi ucenicii Săi au crezut în
El-Ioan 2,11
Şi-I dădeau palme - Ioan 19,3
Ştiind că este aşa încă de multă vreme, i-a zis:
Voieşti să te faci sănătos? - Ioan 5, 6
Ştiind Iisus că a sosit ceasul Lui, ca să treacă din
lumea acesta la Tatăl, iubind pe ai Săi cei din
lume, până la sfârşit i-a iubit - Ioan 13,1
Ştim că acesta este fiul nostru şi că s-a născut
orb-7oa«9, 20
Ştim că va veni Mesia, Care Se cheamă Hristos;
când va veni, Acela ne va vesti nouă toate -
Ioan 4,25
Ştiu că adevărată este mărturia pe care o mărtu­
riseşte despre Mine - Ioan 5, 32
Ştiu că porunca Lui este viaţa veşnică. Deci cele
ce vorbesc Eu, precum Mi-a spus Mie Tatăl,
aşa vorbesc - Ioan 12,50
Ştiu că sunteţi sămânţa lui Avraam, dar căutaţi
să Mă omorâţi, pentru că cuvântul Meu nu
încape în voi - Ioan 8, 37
Ştiu că va învia la înviere, în ziua cea de apoi -
Ioan 11,24
T
Tatăl - Care rămâne întru Mine - face lucrările
Lui-han 14,10
Tatăl a cunoscut că în ceasul acela a fost în care
Iisus i-a zis: Fiul tău trăieşte. Şi a crezut el
şi toată casa lui - Ioan 4,53
Tatăl Care M-a trimis, Acela a mărturisit despre
Mine. Nici glasul Lui nu l-aţi auzit vreodată,
nici faţa Lui n-aţi văzut-o - Ioan 5,37
Tatăl este mai mare decât Mine - Ioan 14,28
550
Tatăl iubeşte pe Fiul şi toate le-a dat în mâna
Lui - Ioan 3, 35
Tatăl iubeşte pe Fiul şi-I arată toate câte face
El şi lucruri mai mari decât acestea va arăta
Lui, ca voi să vă miraţi - Ioan 5,20
Tatăl Meu este Cel Care Mă slăveşte, despre
Care ziceţi voi că este Dumnezeul vostru -
Ioan 8, 54
Tatăl Meu este lucrătorul - Ioan 15,1
Tatăl Meu până acum lucrează, şi Eu lucrez -
Ioan 5,17
Tatăl Meu vă dă din Cer pâinea cea adevărată -
loan 6, 32
Tatăl Meu, care Mi le-a dat, este mai mare decât
toţi, şi nimeni nu poate să le răpească din
mâna Tatălui Meu - loan 10, 29
Tatăl nostru este Avraam. Iisus le-a zis: Dacă
aţi fi fiii lui Avraam, aţi face faptele lui
Avraam - Ioan 8, 39
Tatăl nu judecă pe nimeni, ci toată judecata a
dat-o Fiului - loan 5,22
Te vei lepăda de Mine de trei ori! - loan 13, 38
Te-am văzut când erai sub smochin - loan 1, 48
Tină a pus pe ochii mei, şi m-am spălat şi văd -
loan 9,15
Toată judecata a dat-o Fiului - Ioan 5,22
Toate acestea le vor face vouă din cauza nume­
lui Meu, fiindcă ei nu cunosc pe Cel Ce M-a
trimis -Ioan 15, 21
Toate ale Mele sunt ale Tale, şi ale Tale sunt ale
Mele şi M-am preaslăvit întru ei -Ioan 17,10
Toate câte are Tatăl ale Mele sunt; de aceea am
zis că din al Meu ia şi vă vesteşte vouă -
Ioan 16,15
Toate câte Mi-ai dat sunt de la Tine - Ioan 17,7
Toate le-a dat în mâna Lui - Ioan 3,35
Toate prin El s-au făcut; şi fără El nimic nu s-a
făcut din ce s-a făcut - loan 1, 3
Tocmai în aceasta stă minunea: că voi nu ştiţi de
unde este şi El mi-a deschis ochii - Ioan 9,30
Toma I-a zis: Doamne, nu ştim unde Te duci;
şi cum putem şti calea? - Ioan 14,5
Toma, unul din cei doisprezece, cel numit Gea­
mănul, nu era cu ei când a venit Iisus - Ioan
20, 24
Tot aşa şi Fiul dă viaţă celor ce voieşte - Ioan 5,21
Tot cel ce crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă
veşnică - Ioan 3, 15
Tot cel ce crede în Mine să nu rămână în întu­
neric - Ioan 12, 46
Tot ce-Mi dă Tatăl, va veni la Mine; şi pe cel ce
vine la Mine nu-1 voi scoate afară - Ioan 6,37
REFERINŢE EVANGHELICE
Tot poporul venea la El; şi El, şezând, îi învăţa -
Ioan 8,2
Totuşi şi dintre căpetenii mulţi au crezut în El,
dar nu mărturiseau din pricina fariseilor, ca
să nu fie izgoniţi din sinagogă - Ioan 12,42
Totuşi, de frica iudeilor, nimeni nu vorbea
despre El pe faţă - Ioan 7,13
Toţi câţi au venit mai înainte de Mine sunt furi
şi tâlhari, dar oile nu i-au ascultat -loan 10, S
Toţi să cinstească pe Fiul, precum cinstesc pe
Tatăl. Cei ce nu cinsteşte pe Fiul nu cinsteşte
pe Tatăl Care L-a trimis - Ioan 5,23
Toţi să fie una, după cum Tu, Părinte, întru
Mine şi Eu întru Tine, aşa şi aceştia în noi
să fie una, ca lumea să creadă că Tu M-ai
trimis -loan 17, 21
Trebuia să treacă prin Samaria - Ioan 4, 4
Trebuie să fac, până este ziuă, lucrările Celui
Ce M-a trimis pe Mine; că vine noaptea,
când nimeni nu poate să lucreze - Ioan 9,4
Trebuie să vă naşteţi de Sus - Ioan 3, 7
Trecând Iisus, a văzut un om orb din naştere -
Ioan 9,1
Trupul Meu este adevărată mâncare şi sângele
Meu, adevărată băutură - Ioan 6, 55
Trupul nu foloseşte la nimic - loan 6, 63
Tu ai cuvintele vieţii celei veşnice - loan 6, 6$
Tu ai fi cerut de la El, şi ţi-ar fi dat apă vie -
Ioan 4,10
Tu ai ţinut vinul cel bun până acum - Ioan 2,20
Tu eşti Hristosul, Fiul Dumnezeului Celui viu -
Ioan 6,69
Tu eşti învăţătorul lui Israil şi nu cunoşti aces­
tea?-fam 3,10
Tu eşti regele iudeilor? - Ioan 18,33
Tu eşti regste iui Israil - Ioan 1, 49
Tu eşti Simon, fiul lui Iona; tu te vei numi
Chifa (ce se tâlcuieşte: Petru) - Ioan 1, 42
Tu eşti ucenic al Aceluia, iar noi suntem uce­
nici ai lui Moise - loan 9, 28
Tu huleşti, căci am spus: Fiul lui Dumnezeu
sunt?-ten 10,36
Tu îl vei ridica în trei zile? - Ioan 2, 20
Tu mărturiseşti despre Tine însuţi; mărturia
Ta nu este adevărată - Ioan 8,13
Tu zici că Eu sunt împărat. Eu spre aceasta M-am
născut şi pentru aceasta am venit în lume, ca
să dau mărturie despre adevăr; oricine este
din adevăr ascultă glasul Meu - Ioan 18,37
Tu, om fiind, Te faci pe Tine Dumnezeu - loan
10,33
ÎNTREBUINŢATE DESEORI
• • ' . © - - ••.
Ucenicii I-au zis: învăţătorule, acum căutau
iudeii să Te ucidă cu pietre, şi iarăşi Te duci
acolo? - Ioan 11, 8
Ucenicii Lui îl rugau, zicând: învăţătorule,
mănâncă - Ioan 4, 31
Ucenicii Lui L-au întrebat, zicând: învăţăto­
rule, cine a păcătuit; acesta sau părinţii Iui,
de s-a născut orb? - Ioan 9, 2
Ucenicii Lui şi-au adus aminte că aceasta o spu­
sese şi au crezut Scripturii şi cuvântului pe
care îl spusese Iisus - Ioan 2,22
Ucenicii Săi au crezut în El - Ioan 2,11
Ucenicii Săi se duseseră în cetate, ca să cumpere
bucate - Ioan 4,8
Ucenicii se uitau unii la alţii, nedumerindu-se
despre cine vorbeşte - Ioan 13, 22
Ucenicii Tăi să vadă lucrurile pe care Tu le faci -
Ioan 7,3
Ucenicul acela era cunoscut arhiereului şi a
intrat împreună cu Iisus în curtea arhiere­
ului - Ioan 18,15
Umblaţi cât aveţi Lumina ca să nu vă prindă
întunericul. Căci cel ce umblă în întuneric
nu ştie unde merge - Ioan 12, 35
Umpleţi vasele cu apă. Şi le-au umplut până
sus - Ioan 2, 7
Un înger al Domnului se cobora la vreme în
scăldătoare şi turbura apa şi cine intra întâi,
după turburarea apei, se făcea sănătos, de
orice boală era ţinut - Ioan 5,4
Un lucru am făcut şi toţi vă miraţi - Ioan 7, 21
Un lucru ştiu: că fiind orb, acum văd - Ioan 9,25
Un tată avem: pe Dumnezeu - Ioan 8, 41
Una dintre slugile arhiereului, care era rudă cu
cel căruia Petru îi tăiase urechea, a zis: Nu
te-am văzut eu pe tine, în grădină, cu El? -
Ioan 18, 26
Unde are să Se ducă Acesta, ca noi să nu-L găsim?
Nu cumva va merge la cei împrăştiaţi printre
elini şi va învăţa pe elini? - Ioan 7,35
Unde este Acela? - Ioan 7,11
Unde este Acela? Şi el a zis: Nu ştiu - Ioan 9,12
Unde este Tatăl Tău? Răspuns-a Iisus: Nu Mă ştiţi
nici pe Mine nici pe Tatăl Meu; dacă M-aţi şti
pe Mine, aţi şti şi pe Tatăl Meu - Ioan 8,19
Unde l-aţi pus? Zis-a Lui: Doamne, vino şi vezi -
Ioan 11,34
Unde L-au răstignit, şi împreună cu El pe alţi doi,
de o parte şi de alta, iar în mijloc pe Iisus -
Ioan 19,18
551
Unde Mă duc Eu voi ştiţi, şi ştiţi calea - Ioan 14,4
Unde Mă duc Eu, tu nu poţi să urmezi Mie acum,
dar mai târziu îmi vei urma - Ioan 13,36
Unde Mă duc Eu, voi nu puteţi veni - Icwrj 8,
21,22,33
Unde sunt Eu, acolo va fi şi slujitorul Meu.
Dacă-Mi slujeşte cineva, Tatăl Meu îl va
cinsti -Ioan 12,26
Unde sunt Eu, voi nu puteţi să veniţi - Ioan 7,34
Unde Te duci?-Ioan 16, 5
Unde Te duci? Răspuns-a Iisus: Unde Mă duc
Eu, tu nu poţi să urmezi Mie acum, dar mai
târziu îmi vei urma - Ioan 13,36
Unii dintre ei s-au dus la farisei şi le-au spus
cele ce făcuse Iisus - Ioan 11,46
Unii dintre ei vroiau să-L prindă, dar nimeni
n-a pus mâinile pe El - Ioan 7, 44
Unii ziceau: El este. Alţii ziceau: Nu este el, ci
seamănă cu el. Dar acela zicea: Eu sunt - Ioan
9,9
Unii ziceau: Este bun; iar alţii ziceau: Nu, amă­
geşte mulţimea - Ioan 7,12
Unul dintre cei doi care auziseră de la Ioan şi
veniseră după Iisus era Andrei, fratele lui
Simon Petru - Ioan 1,40
Unul dintre ostaşi cu suliţa a împuns coasta Lui
şi îndată a ieşit sânge şi apă - Ioan 19,34
Unul dintre voi este diavol! - Ioan 6, 70
Unul dintre voi Mă va vinde - Ioan 13, 21
Unul este semănătorul şi altul secerătorul -
Ioan 4, 37
Urmează Mie - Ioan 21,19
Urmează-Mi - Ioan 1,43
V
Va cunoaşte despre învăţătura aceasta dacă
este de Ia Dumnezeu sau dacă Eu vorbesc
de la Mine însumi - Ioan 7,17
Va fi o turmă şi un păstor - Ioan 10,16
Va vădi lumea de păcat şi de dreptate şi de
judecată -Ioan 16, 8
V-am cunoscut că n-aveţi în voi dragostea de
Dumnezeu - Ioan 5, 42
V-am dat vouă pildă, ca, precum am făcut Eu
vouă să faceţi şi voi - Ioan 13,15
V-am numit pe voi prieteni, pentru că toate
câte am auzit de la Tatăl Meu vi le-am făcut
cunoscute - Ioan 15,15
V-am spus acum şi n-aţi auzit? De ce voiţi să
auziţi iarăşi? Nu cumva voiţi şi voi să vă
faceţi ucenici ai Lui? - Ioan 9, 27
552
V-am spus că Eu sunt. Deci, dacă Mă căutaţi pe
Mine, lăsaţi pe aceştia să se ducă -Ioan 18,8
V-am spus deci vouă şi veţi muri în păcatele
voastre. Căci dacă nu credeţi că Eu sunt,
veţi muri în păcatele voastre - Ioan 8, 24
V-am spus şi nu credeţi. Lucrările pe care le
fac în numele Tatălui Meu, acestea mărtu­
risesc despre Mine - Ioan 10,25
Vântul suflă unde voieşte şi tu auzi glasul lui,
dar nu ştii de unde vine, nici încotro se du­
ce. Astfel este cu oricine născut din Duhul -
Ioan 3,8
Vă este de folos să mă duc Eu. Căci dacă nu
Mă voi duce, Mângâietorul nu va veni la
• voi - Ioan 16, 7
Vă mâniaţi pe Mine că am făcut sâmbăta un
om întreg sănătos? - loan 7, 23
Vă sminteşte aceasta? - Ioan 6, 61
Vă spun acestea ca să vă mântuiţi -Ioan 5,34
Vă vor scoate pe voi din sinagogi; dar vine ceasul
când tot cel ce vă va ucide să creadă că aduce
închinare lui Dumnezeu - loan 16,2
Văzând că Măria s-a sculat degrabă şi a ieşit
afară, au mers după ea, socotind că a plecat
la mormânt, ca să plângă acolo -Ioan 11,31
Văzând pe mama Sa şi pe ucenicul pe care îl iu­
bea stând alături, a zis mamei Sale: Femeie,
iată fiul tău! - Ioan 19,26
Văzându-1 pe acesta zăcând şi ştiind că este
aşa încă de multă vreme, i-a zis: Voieşti să
te faci sănătos? - Ioan 5, 6
Vecinii şi cei ce-1 văzuseră mai înainte că era
orb ziceau: Nu este acesta cel ce şedea şi
cerşea? - Ioan 9, 8
Vedeţi că nimic nu folosiţi! Iată, lumea s-a dus
după El-Iofl77 12,19
Vei pune sufletul Tău pentru Mine? Adevărat, ade­
vărat zic ţie că nu va cânta cocoşid, până ce nu te
vei lepăda de Mine de trei ori! - Ioan 13,38
Venind la Iisus, dacă au văzut că murise, nu
I-au zdrobit fluierele - Ioan 19,33
Veniţi să prânziţi. Şi nici unul dintre ucenici
nu îndrăznea să-L întrebe: Cine eşti Tu?,
ştiind că este Domnul - Ioan 21,12
Veniţi să vedeţi un om care mi-a spus toate câte
am făcut. Nu cumva este acesta Hristosul? -
Ioan 4, 29
Veniţi şi veţi vedea. Au mers deci şi au văzut
unde locuia; şi au rămas la El în ziua aceea.
Era ca Ia ceasul al zecelea - loan 1, 39
Veţi cunoaşte adevărul, iar adevărul vă va face
liberi - loan 8, 32
REFERINŢE EVANGHELICE
Viaţa era lumina oamenilor - Ioan 1,4
Vine ceasul când nici pe muntele acesta, nici
în Ierusalim nu vă veţi închina Tatălui -
loan 4,21
Vine ceasul când nu vă voi mai vorbi în pilde, ci
pe faţă vă voi vesti despre Tatăl - loan 16,25
Vine ceasul când tot cel ce vă va ucide să creadă
că aduce închinare lui Dumnezeu - loan 16,2
Vine ceasul în care toţi cei din morminte vor
auzi glasul Lui - Ioan 5, 28
Vine ceasul şi acum este, când adevăraţii închi­
nători se vor închina Tatălui în duh şi-n
adevăr, că şi Tatăl astfel de închinători îşi
doreşte-Ioan 4, 23
Vine la Lumină, ca să se arate faptele lui, că în
Dumnezeu sunt săvârşite - Ioan 3,21
Vine noaptea, când nimeni nu poate să lucreze T
Ioan 9,4
Vine şi stăpânitorul acestei lumi şi el nu are
nimic în Mine - Ioan 14, 30
Vino şi vezi - Ioan 1, 46
Voi aţi trimis la Ioan şi el a mărturisit adevărul -
Ioan 5,33
Voi aţi voit să vă veseliţi o clipă în lumina lui -
Ioan 5,35
Voi duceţi-vă la sărbătoare; Eu nu merg la săr­
bătoarea aceasta, căci vremea Mea nu s-a
împlinit încă - Ioan 7, 8
Voi faceţi faptele tatălui vostru. Zis-a Lui: Noi
nu ne-am născut din desfrânare. Un tată
avem: pe Dumnezeu - Ioan 8,41
Voi îl cunoaşteţi, că rămâne la voi şi în voi va
f i ! - Ioan 14,17
Voi însă Mă veţi vedea, pentru că Eu sunt viu
şi voi sunteţi vii - Ioan 14,19
Voi înşivă îmi sunteţi martori că am zis: Nu
sunt eu Hristosul, ci sunt trimis înaintea
Lui - loan 3, 28
Voi judecaţi după trup; Eu nu judec pe nimeni -
Ioan 8,15
Voi Mă numiţi pe Mine: învăţătorul şi Domnul,
şi bine ziceţi, că sunt -Ioan 13,13
Voi Mă veţi căuta, dar, după cum am spus iude­
ilor - că unde Mă duc Eu, voi nu puteţi veni
- vă spun vouă acum - loan 13, 33
Voi nu credeţi în Cel pe Care L-a trimis Acela -
Ioan 5,38
Voi nu credeţi, pentru că nu sunteţi dintre oile
Mele-loan 10, 26
Voi nu puteţi să veniţi - loan 7,34
Voi nu ştiţi de unde este şi El mi-a deschis
ochii - Ioan 9,30
ÎNTREBUINŢATE DESEORI
Voi nu ştiţi de unde vin, nici unde Mă duc -
Ioan 8, 14
Voi nu ştiţi nimic - Ioan 11,49
Voi sunteţi curaţi, însă nu toţi - Ioan 13,10
Voi sunteţi curaţi, pentru cuvântul pe care vi
l-am spus-lom 35,3
Voi sunteţi din cele de jos; Eu sunt din cele de
Sus. Voi sunteţi din lumea aceasta; Eu nu
sunt din lumea aceasta - Ioan 8, 23
Voi sunteţi din lumea aceasta; Eu nu sunt din
lumea aceasta - Ioan 8,23
Voi sunteţi din tatăl vostru diavolul şi vreţi să
faceţi poftele tatălui vostru. El, de la început,
a fost ucigător de oameni şi nu a stat întru
adevăr, pentru că nu este adevăr întru el.
Când grăieşte minciuna, grăieşte dintru ale
sale, căci este mincinos şi tatăl minciunii -
lom 8,44
Voi sunteţi prietenii Mei, dacă faceţi ceea ce
vă poruncesc - Ioan 15,14
Voi vă închinaţi căruia nu ştiţi; noi ne închi­
năm Căruia ştim, pentru că mântuirea din
iudei este - Ioan 4, 22
Voi vă veţi întrista, dar întristarea voastră se
va preface în bucurie - Ioan 16, 20
Voi veni la voi - Ioan 14,18
Voi ziceţi că-n Ierusalim este locul unde trebu­
ie să ne închinăm - Ioan 4,20
Voiau să-L ia în corabie, şi îndată a sosit corabia
la ţărmul la care mergeau - Ioan 6,21
Voieşti să te faci sănătos? - Ioan 5, 6
Voiţi deci să vă eliberez pe regele iudeilor? -
Ioan 18,39
Vom veni la el şi vom face lăcaş la el - Ioan 14,23
Vor ieşi cei ce au făcut cele bune, spre învierea
vieţii, iar cei ce au făcut cele rele, spre învi­
erea osândirii - Ioan 5,29
„Vor privi la Acela pe Care L-au împuns" -
Ioan 19, 37
Vremea Mea încă n-a sosit; dar vremea voastră
totdeauna e gata - Ioan 7, 6
Vremea voastră totdeauna e gata - Ioan 7, 6
553
Zicând acestea, a suflat asupra lor şi le-a zis:
Luaţi Duh Sfânt! - Ioan 20,22
Zicând acestea, ea s-a întors cu faţa, şi a văzut pe
Iisus stând, dar nu ştia că e Iisus - Ioan 20,14
Zicând acestea, Iisus a ieşit cu ucenicii Lui dinco­
lo de pârâul Cedrilor, unde era o grădină, în
care a intrat El şi ucenicii Săi - Ioan 18,1
Zicând acestea, le-a arătat mâinile şi coasta Sa.
Deci s-au bucurat ucenicii, văzând pe Dom­
nul -Ioan 20,20
Ziceau deci ucenicii între ei: Nu cumva I-a
adus cineva să mănânce? - Ioan 4, 33
Ziceau iudeii către cel vindecat Este zi de sâmbătă,
şi nu-ţi este îngăduit să-ţi iei patul - Ioan 5,10
Ziceau unii despre ierasalimiteni; Nu este, oare,
Acesta pe care-L căutau să-L ucidă? - Ioan 7,25
Zis-a ei Iisus: Femeie, de ce plângi? Pe cine
cauţi? Ea, crezând că este grădinarul, I-a zis:
Doamne, dacă Tu L-ai luat, spune-mi unde
L-ai pus şi eu îl voi ridica - Ioan 20,15
Zis-a Iisus lui: Dacă voiesc ca acesta să rămână
până voi veni, ce ai tu? Tu urmează Mie -
Ioan 23,22
Zis-a lor Iisus: Umpleţi vasele cu apă. ŞI le-au
umplut până sus - Ioan 2, 7
Zis-a Lui: Da, Doamne. Eu am crezut că Tu eşti
Hristosul, Fiul lui Dumnezeu, Care a venit
în lume - Ioan 33, 27
Zis-a Lui: Doamne, vino şi vezi - Ioan 11,34
Zis-a Lui: Noi nu ne-am născut din desfrânare.
Un tată avem: pe Dumnezeu - Ioan 8,41
Zis-a Petru Lui: Doamne, de ce nu pot să urmez
Ţie acum? Sufletul meu îl voi da pentru
Tine - Ioan 13,37
Zis-a Simon Petru Lui: Doamne, spală-mi nu
numai picioarele mele, ci şi mâinile şi ca­
pul -Ioan 13, 9
Zis-au Iui: Unde este Acela? Şi el a zis: Nu ştiu -
Ioan 9,12
554
I N D I C E R E A L ŞI O N O M A S T I C
A , ',.
acoperământul aripilor Domnului - loan 14,18-20
Adam: biruit de păcat - loan 16, 33
Adam: căderea lui - loan 33, 22-22; 19, 31-34
Adam: era Prooroc - loan 4, 28-30
Adam: moartea şi îngroparea lui - loan 19,14b-18
adaosul Filioque - loan 3.31-34
adevărata înrudire cu Avraam - loan 8, 39-41
adevărata rudenie - Ioan 8,37-38
adevăratul neam bun - loan 8, 37-38
adevăraţii închinători - loan 4, 23-24
adevărul -loan 3,19-21;4,23-24; 17,14-16
adevărul: îndrăzneala lui - loan 9, 30-33
adevărul: ne face liberi - loan 8, 30-32
aducerea aminte de chinurile veşnice - loan 5,
24-26
aducerea aminte de moarte - loan 3, 19-21; 5,
14-16
adunarea fiilor lui Dumnezeu - Ioan 11, 49-53
afierosirea - Ioan 17,14-16
ajutorul îngeresc - Ioan 11, 47-48 -
ajutorul lui Dumnezeu - loan 13, 36-38
alegerea lui Baraba pentru eliberare - Ioan 18, arhiereii şi fariseii: adună sinedriul şi se sfătuiesc
40 + 19,1-7
alinarea în turburări - Ioan 14,1
alipirea de Dumnezeu - ten 25, 7-8
alungarea diavolilor - loan 5, 14-16
alungarea Duhului Sfânt - Ioan 16,12-15
amăgirea celor trecătoare - Ioan 19, 23-24a
amăgitorul - Ioan 6, 10-13
Andrei şi Filip: Ii vestesc lui Hristos despre elinii
ce vor să-L vadă - loan 12, 20-24
Andrei: îl aduce pe Petru la Hristos - Ioan 1,40-42
Andrei: întâiul ucenic al lui Hristos - ionii 3,40-
42
Andrei: nu cugetă înalt despre Hristos - loan 6, ascultarea - loan 1, 40-42
5-9
Anna, arhiereul - ionii 18,10-11
Antihristul - ionii 5, 43-47; 10,1-5; 12,12-13
anul jubileu - ionii 8, 56-59
apa Botezului - Ioan 5, 2-4
apa cea veşnică a lui Hristos - loan 4,22-25
apa cea vie - loan 4, 9-11; 4,28-30; 7,37-38
apa cea vie: bogăţia revărsării ei - Ionii 4,22-15
apa preschimbată în vin - Ionii 2,5-8
apa: care a ieşit din coasta lui Hristos - ionii 39,
31-34; 19, 35-37
Apolinarie: erezia lui - Ionii 3, 24n; 2, 28-22; 3,
13; 6,59-62; 8, 21-24
Apostolii: au revărsat peste lume darul Duhului -
ta 7,39
Apostolii: evlavia lor faţă de Hristos - ionii 4,
25-27
Apostolii: frica lor -Ioan 14, 31b + 25, 2-3
Apostolii: însetau a-L vedea pe Hristos, după
înviere - Ioan 20,19-23
Apostolii: întristarea lor - loan 16, 4b-7
Apostolii: necazurile lor - Ionii 24, 27
Apostolii: necunoştinţa lor - Ionii 32, 34-36
Apostolii: prigonirile lor - ionii 24, 27; 26, 4b-7
Apostolii: primirea lor - Ionii 23, 20
Apostolii: războirile lor - loan 14, 27
Apostolii: sunt trimişi spre curăţirea tuturor -
loan 13,10-11
arătările lui Hristos de după înviere - Ionii 32,
23-24; 16, 25-28; 20,19-23
arderea păcătoşilor - Ionii 25, 4-6
să-L omoare pe Hristos - Ionii 11, 47-48
arhiereii: cinstirea lor - Ioan 11, 49-53
arhiereii: darul lor - Ionii 13, 49-53
arhiereii: se sfătuiesc să-L omoare pe Lazăr - ten
3X9-22
arh/eca creştină - Ioan 2,12-17
Arie: erezia lui - fonii 2,20; 2,25; 1, Ic; 3,2; 1,3a;
1,9; 1, 30; 2,1-4; 2,18-22; 3,16-17; 5,17-18; 5,
39-22; 5,22-24; 8,17-28; 10,27-30; 12,4-6; 12,
34-36a; 12,44-45; 14,8-9; 14,12-14; 15,14-16;
16,33; 17,22-23n;
armenii: erezia lor - ionii 2, 24b; 29, 32-34
ascultarea cuvântului lui Hristos - loan 8, 42-
43:8,46-50
ascultarea de Hristos - Ioan 3, 35-36
astrologia - Ionii 4, 28-30
aşteptarea - Ioan 20,14-18
Avraam: bucuria sa - Ionii 8,56-59
Avraam: îl duce pe Isaac spre jertfă - Ioan 8,56-
59; 19,146-18

Baraba: alegerea lui pentru eliberare - Ioan 18, bunătatea: se lucrează prin voinţă -Ioan 10,27-30
40 + 19,1-7
bărbaţii îmbunătăţiţi: bolile lor - Ioan 11,1-3
bărbaţii samarinencii - Ioan 4, 28-30
bărbăţia duhovnicească - Ioan 6,10-13; 11,54-57
bătrâneţea - Ioan 4, 35-38
băutura adevărată - Ioan 6,52-55
băutura duhovnicească - Ioan 6, 56-58
băutura obişnuită - Ioan 6,56-58
Betania -Ioan 11,17-20
Betsaida - Ioan 1,43-45
binecuvântarea smereniei - Ioan 4, 43-45
binele: săvârşirea lui - Ioan 11, 47-iS
biruinţa asupra celui rău -Ioan 16, S-ll
biruinţa asupra lumii - Ioan 16, 33
biruinţa asupra morţii - Ioan 8, 51-52
biruinţa asupra patimilor - Ioan 20, 5-13
biruinţa asupra stăpânitorului lumii - Ioan 12,
29-33
biruinţa întru neputinţe-ioan 19, 24b-27
Biserica e Una - Ioan 11,49-53
Biserica neamurilor - Ioan 10, 39-42; 11, 47-48; căpeteniile iudeilor: unii aed în taină în Hristos -
11,54-57; 12,14-16; 12,20-24; 11/49-53
blândeţea - Ioan 1,40-42; 6,22-26; 8, 46-50
blândeţea lui Hristos - Ioan 18,17-18
blestemul - Ioan 7, 47-51
blestemul celui răstignit - Ioan 18, 28-32
blestemul celui spânzurat pe lemn-Ioan 19, lib-18 cele nevăzute: s-au făcut prin Fiul - Ioan 1,3a; 1,3b
blestemul veşnic - Ioan 19,38-42
boala lui Lazăr e spre slava Fiului lui Dumnezeu - cele văzute: s-au făcut prin Fiul - Ioan 1,3a; 1,3b
Ioan 11,4-6
bolile -Ioan 5,14-16; 11,1-3
Botezul-Ioan 1,29;5, l-4;5,14-16; 6,35-3S; 7,1-
5; 8, 21-24; 10,14-16; 10, 39-42; 16,8-11;
botezul cu apă al înaintemergătorului - Ioan 1,
31-34; 3, 22-24
Botezul Duhului Sfânt - Ioan 1, 31-34
Botezul: darul său - Ioan 3,28-30
Botezul: închipuie moartea şi învierea lui
Hristos - Ioan 3, 4-5
Botezul: puterea lui - Ioan 4, 28-30
bucuria - Ioan 14, 28-29
bucuria deplină - Ioan 15,11-13; 16, 23-24
bucuria firii omeneşti - Ioan 19, lib-18
bucuria întru necazuri - Ioan 15,17-19
bucuria învierii - Ioan 20,19-23
bucuria lui Avraam - Ioan 8,56-59
bucuria lui Hristos -Ioan 15, 11-13
bucuria lumii - Ioan 16,19-22
555
bucuria ucenicilor lui Hristos - Ioan 15, 11-13;
16,19-12
Bunavestire-Ioan 19,14b-18; 19, 23-24a
c
Caiafa: prooroceşte fără de voie pentru Hristos-
Ioan 11,49-53
Caiafa: proorocia lui - Ioan 18,10-11
calea poruncilor - Ioan 15,11-13 _ _'
cântarea cocoşului - Ioan 18,24-27
Capernaumul - Ioan 2,12-17
casa sufletului - Ioan 12,1-3
catehumenii - Ioan 1,12
căderea din Rai - Ioan 18, 3-6
căderea noastră zilnică - Ioan 10,27-30
căderea omului - Ioan 1,14a
căile Domnului - Ioan 1, 21-23
căile mântuirii - Ioan 4, 28-30
călăuzirea aspră - Ioan 21,15-19a
călăuzirea blândă - Ioan 21,15-19a
călcarea Legii - Ioan 7,19-20
cămaşa lui Hristos - Ioan 19,23-24a
te): 12,41-43
ceasul al şaselea şi vremea Răstignirii - Ioan 19,
12-14a
ceasul al treilea şi vremea Răstignirii - Ioan 19,
12-14a
cele patru fapte bune - Ioan 5,14-16; 11, 47-48
cererea celor bune - Ioan 15,14-16
cererea celor mântuitoare - Ioan 16, 23-24
cererea celor nefolositoare - Ioan 15,14-16
cererile în numele lui Hristos - Ioan 14, 12-14;
15, 7-8; 15,14-16; 16,23-24; 16, 25-28
Cerul-Ioan 6,16-21
chenoza lui Hristos - Ioan 9, 34-38
chinurile naşterii - Ioan 16,19-22
chinurile veşnice - Ioan 3, 35-36
Cina cea de Taină - Ioan 13,1
cinci pâini şi doi peşti - Ioan 6, 5-9
cinstea urmării lui Hristos - Ioan 6, 65-67
cinstirea Fiului - Ioan 8, 53-55
cinstirea Fiului trece la Tatăl - Ioan 5, 22-24
cinstirea lui Dumnezeu - Ioan 9, 30-33
cinstirea lui Hristos - Ioan 13, 8-9
cinstirea părinţilor - Ioan 2,1-4; 19, 24b-27
cinstirea preoţilor - Ioan 20,19-23
cinstirea Tatălui - Ioan 8, 53-55
556
cocoşul: cântarea sa - Ioan 18, 24-27
conştiinţa: puterea ei - loan 7,53 + 8,1-11
coroana de spini - loan 18, 40 + 19,1-7
coşurile cu fărâmituri - Ioan 6,10-13
credinţa - loan 3,18; 5,25-29; 7,1-5; 9,30-33; 16,
8-11; 16, 12-15
credinţa adevărată - loan 20, 24-29
credinţa fără fapte e moartă - loan 6,28-30
credinţa fierbinte - Ioan 12,1-3
credinţa în înviere - loan 19, 35-37
credinţa în Sfânta Treime- Ioan 5,14-16; 17,20-21;
17,25-26; 21,9-14;
credinţa în Sfintele Taine - loan 6,52-55
credinţa întru Dumnezeu - Ioan 12, 44-45; 14,1
credinţa întru Fiul lui Dumnezeu - Ioan 3,18; 6,
39-40; 9, 34-38
credinţa întru Hristos -Ioan 6,28-30; 6,39-40; 6,
41-44; 6, 45-47; 7, 37-38; 8, 28-29; 12, 41-43;
14,1; 14,10-11; 14,12-14; 17,1-3; 17, 20-21;
credinţa întru Hristos e dar al Tatălui - loan 6,
35-38
credinţa întru Hristos trece la Tatăl - loan 12,
44-45
credinţa lui Toma - loan 19,35-37
credinţa nestatornică - Ioan 8, 56-59
credinţa nestatornică a mulţimilor -Ioan 7,30-31
credinţa: întărirea ei - Ioan 20, 30-31
credinţa: mărturisirea ei prin fapte-faw 14,31b
+ 15,1-3
credinţa: ostenelile ei - Ioan 15, 4-6
credinţa: roadele ei - Ioan 15, 7-8
creştinătatea - loan 12,1-3
creştinismul adevărat - loan 3,19-21
creştinismul lucrător - loan 3,19-21
Crucea lui Hristos - loan 3,14-15; 6,10-13; 7,6-8;
7,9-10; 8,21-24; 8,56-59; 12,12-13; 12,27-28;
12, 29-33; 13, 316-32; 15,11-13; 16,19-22; 29,
22-24a; 29,146-18; 19,29-22
Crucea lui Hristos: slava ei - loan 19,14b-18
Crucea: armă de biruinţă asupra lumii şi
diavolului - Ioan 19,14b-18
cugetarea dreaptă - Ioan 4, 23-24
cugetarea lumească - Ioan 1,10
cugetul lumesc şi pământesc - Ioan 8, 21-24
cugetul trupesc - Ioan 12, 29-33
cugetul trupesc: trufia sa - Ioan 8,33-36
cunoaşterea lui Dumnezeu - loan 8,19-20; 8,53-
55; 10, 14-16; 12, 44-45
cunoaşterea lui Dumnezeu: e viaţa veşnică - Ioan
17,1-3
cunoaşterea tainelor - Joan 23, 23-26a
cunoştinţa adevărată - Ioan 8,37-38; 17,14-16
INDICE REAL
cunoştinţa adevărului - loan 8,30-32; 16, 22-25-
22,24-25
cunoştinţa celor dumnezeieşti - loan 2, 49-51;
19,29-22
cunoştinţa celor fireşti - loan 19,19-22
cunoştinţa celor trecătoare - loan 19, 23-24a
cunoştinţa de Dumnezeu - Ioan 17,4-6a
cunoştinţa dumnezeiască - Ioan 19, 35-37
cunoştinţa Fiului lui Dumnezeu - Ioan 22,24-16
cunoştinţa lui Dumnezeu - Ioan 6,45-47; 12,46-
47; 14,8-9; 18, 37-39
cunoştinţa prin Duhul Sfânt - Ioan 14, 7
cunoştinţa Sfintei Treimi - Ioan 21, 24-25
cunoştinţa tainelor - Ioan 16, 23-24
cunoştinţa Tatălui - Ioan 14,7
cununa de spini - loan 18, 40 + 19,1-7
curăţarea prin rele pătimiri - Ioan 5,14-16
curăţia mintii - Ioan 4, 23-24
curăţia: păzirea ei - Ioan 1,12
curăţirea -Ioan 13,10-11
curăţirea lăuntrică - Ioan 13,10-11
curva prinsă săvârşind păcat -Ioan 7,53 + 8,1-11
cuvântul dumnezeiesc: primirea lui - Ioan 12,
36b-40
cuvântul evanghelicesc - loan 2,5-8
Cuvântul lui Dumnezeu - loan 1, 2; 19, 35-37
cuvântul omenesc: felul alcătuirii sale - Ioan 2,2
cuvântul Tatălui - Ioan 17,14-16
cuvântul Tatălui: e adevărat - Ioan 17,14-16
Cuvântul: Dumnezeirea Sa - loan 1, la
Cuvântul: e împreună-veşnic cu Tatăl - loan 1,1b
Cuvântul: întruparea Sa - loan 1,9
cuvintele dumnezeieşti - loan 21, 24-25
cuvintele Fiului sunt ale Tatălui - Ioan 12,48-50
cuvintele lui Hristos - loan 12,48-50
cuvintele lui Hristos: credinţa întru ele - Ioan
12,46-47
cuvintele lui Hristos: judecă lumea -Ioan 12,48-50
cuvintele luiHristos: sunt ale Tatălui - Ioan 14,10-11
cuvintele lui Hristos: sunt duhovniceşti - Ioan
6, 63-64
cuvintele minunate ale lui Hristos - Ioan 7,44-46
D
darul arhiereilor - Ioan 11, 49-53
darul Botezului - Ioan 5,1-4; 5,24-26
darul dat bărbaţilor - loan 20,19-23
darul dat femeilor - loan 20,19-23
darul dragostei - loan 13,34-35
darul Duhului Sfânt - loan 4, 9-11; 5, 14-16; 7,
37-38; 11,49-53;
ŞI ONOMASTIC
darul dumnezeiesc - Ioan 4, 28-30
darul iertării păcatelor - Ioan 3,31-34; 20,19-23
darul mântuirii - Ioan 1,16
darul minunilor - han 13,34-35
darul păcii - han 20,19-23
darurile Duhului Sfânt - Ioan 16,12-15
dascălul: trebuie să fie trecut prin ispite - Ioan
1, 38-39
datoria „spălării picioarelor" - han 13,12-16
datoria milosteniei - han 13, 26b-31a
David: greşeala lui - han 9, 3b-5
dărâmarea templului din Ierusalim-Ioan 2,18-22
defăimarea celor mici - han 20,24-29
desăvârşirea - Ionii 21, 24-25
desăvârşirea întru adevăr - han 17, 20-21
desăvârşirea întru dragoste - han 17,22-23a
desăvârşirea întru neputinţe - Ioan 19, 246-27
desăvârşirea întru unime - Ioan 17, 22-23a
descoperirea adevărului - Ioan 17,14-16
desfătarea cea veşnică - han 21, 9-14
despărţirea de oamenii răi - Ioan 10, 39-42
despărţirea sufletului de trup - han 21,15-19a
dezbinarea bună - han 9,12-16
dezbinarea dintre farisei, pentru Hristos - han
9,12-16; 9,17-19
dezbinarea rea - Ioan 9,12-16
dezlegarea sâmbetei - Ioan 7, 21-24; 9, 27-29
dezmierdările - han 18,24-27
deznădejdea - Ioan 5, 2-4
diavolii: izgonirea lor - Ioan 5,14-16
diavolul: căderea lui - Ioan 13,22-22
diavolul: cruzimea sa - han 8,37-38
diavolul: dintru început e ucigător de oameni -
han 8, 44-45
diavolul: e surpat de Hristos - fonii 27, 4-6a
diavolul: e tatăl minciunii - Ioan 8,44-45
diavolul: e tatăl ucigaşilor - han 8, 44-45
diavolul: faptele lui - han 8, 39-41
diavolul: lucrarea lui - Ioan 12,29-33
diavolul: osândit de Hristos - Ioan 12,29-33
diavolul: puterea lui - Ioan 4, 28-30
diavolul: războirea lui cu mintea omului - Ioan
4, 28-30
diavolul: războirea sa cu omul - Ioan 6, 68-71
diavolul: robeşte minţile - Ionii 4, 28-30
diavolul: stăpâneşte cu tiranie - Ioan 12, 29-33
diavolul: stăpânirea lui e prin lucrarea omului -
han 14,30-31a
diavolul: ucigaş de oameni - han 12, 29-33
dobândirea vieţii veşnice - Ionii 3,26-17
dochetismul: erezie - Ionii 4,1-4
dogmele: vânzarea lor - Ioan 2,12-17
557
doi peşti -Ioan 6,5-9
douăsprezece coşuri cu fărâmituri - Ioan 6,10-13
dragostea - Ion» 23,34-35
dragostea desăvârşită - Ioan 13,1
dragostea desăvârşită a lui Hristos - Ioan 3,14-
15; 15,11-13
dragostea faţă de fraţi - Ionii 22, 25-29n
dragostea faţă de viaţa de acum - Ioan 12,25-26
dragostea faţă de vrăjmaşi - 7on?i 8,46-50; 8,52-52
dragostea lui Dumnezeu -Ioan 5,39-42; 10,17-21
dragostea lui Hristos - Ioan 22, 29b-23
dragostea lui Hristos pentru om - Ionii 25,9-20;
21,15-29n
dragostea lui Hristos pentru ucenici - Ioan 15,
9-10
dragostea lui Hristos: se află prin porunci -Ioan
14,22-22
dragostea lui Petru - Ioan 21,15-19a
dragostea pentru Hristos - Ionii 23,8-9; 21,15-19a
dragostea pentru Hristos trece la Tatăl -loanl6,
25-28
dragostea pentru Hristos: se arată prin porunci -
Ioan 12,23-24; 14,25-26
dragostea unuia către celălalt - Ioan 14, 27; 15,
17-19
dragostea: puterea ei - Ionii 24, 27
dragostea: unirea ei - Ioan 27, 20-2-1 ~
dregătoriile lumeşti: defăimarea lor-Ionn 6,24-25
dreptatea lăuntrică - Ioan 6, 35-38
dreptatea: e vădită de Duhul Sfânt - han 16,8-11
drepţii -Ioan 6,10-13; 6, 35-38
drepţii: răsplata lor - Ioan 10,10-13
DuhulAdevărului - Ioan 14,15-17; 15,26-27; 16,
12-15
duhul dă viaţă - Ioan 4, 23-24
duhul omului: legea sa - Ioan 4, 23-24
Duhul Sfânt: alungarea Lui - Ioan 16,12-15
Duhul Sfânt: când a fost dat? - Ioan 7, 39
Duhul Sfânt: călăuzeşte la tot adevărul - Ioan
26, 22-25
Duhul Sfânt: cunoaşte tainele şi adâncurile lui
Dumnezeu - Ioan 16,22-35; 29, 35-37
Duhul Sfânt: darul Său - han 4,9-11; 5,14-16; 7,
37-38; 11, 49-53; 19, 23-24a
Duhul Sfânt: darurile Lui - Ioan 16, 22-25
Duhul Sfânt: dă viaţă - Ioan 6, 63-64
Duhul Sfânt: deschide înţelesul Scripturilor -
Ioan 10,1-5
Duhul Sfânt: Dumnezeirea Sa - Ioan 1,4; 16,12-15
Duhul Sfânt: e al Fiului - Ioan 3, 31-34
Duhul Sfânt: e de o Fiinţă cu Tatăl şi cu Fiul -
Ioan 25,26-27; 26, 4b-7; 16,22-25
558 INDICE REAL

Duhul Sfânt: e Mângâietorul - Ioan 14, 25-26 Dumnezeu: e Tatăl nostru - Ioan 20,14-18
Duhul Sfânt: e martor al propovăduirii - Ioan Dumnezeu: iubeşte lumea - Ioan 3,16-17
15, 26-27 Dumnezeu: iubirea Sa de oameni - Ioan 4, 6b-8
Duhul Sfânt: e trimis de Hristos - Ioan 16, 4b-7 Dumnezeu: L-a dat pe Fiul Său pentru mântuirea
Duhul Sfânt: îl slăveşte pe Hristos - Ioan 16,12-15 l u m i i - t e n 3,16-17
Duhul Sfânt: împărtăşirea Sa - Ioan 10, 10-13; Dumnezeu: lucrările Sale - Ioan 9, 3b-5; 12,1-3
14,15-17 Dumnezeu: Mirele sufletelor - Ioan 2,5-8
Duhul Sfânt: învrednicirea de El - Ioan 20,19-23 Dumnezeu: prietenia Sa cu oamenii - Ioan 10,14-16
Duhul Sfânt: lucrarea Sa - Ioan 6, 41-44; 7, 39; Dumnezeu: proslăvirea Sa - Ioan 13, 31b-32
14, 25-26 Dumnezeu: sălăşluirea Sa în om - Ioan 12,23-24
Duhul Sfânt: lumea nu-L vede - loan 14,15-17 Dumnezeu: Se arată Proorocilor - Ioan 1,18
Duhul Sfânt: mărturia Sa - loan 15, 26-27 Dumnezeu: slava Sa - Ioan 15, 7-8
Duhul Sfânt: nu e primit de lume - Ioan 14,15-17
Duhul Sfânt: nu purcede de la Fiul - Ioan 3,31-34 * g
Duhul Sfânt: nu se dă cu măsură - loan 3, 31-34
Duhul Sfânt: numirea Sa - Ioan 14, 25-26 Efrairn - ten 11, 54-57
Duhul Sfânt: pogorârea Sa - loan 3, 31-34; 13, eliberarea întemniţaţilor - Ioan 18, 37-39
31b-32;20,19-23 elinii: caută să-L vadă pe Hristos - Ioan 12,20-24
Duhul Sfânt: primirea Lui de către om - loan 7,39 elinii: vieţuirea lor - Ioan 3,19-21
Duhul Sfânt: purcede de la Tatăl - Ioan 3,31-34; Elisei: a înmulţit pâini - Ioan 6,5-9
15, 26-27 Enoh: nu a murit, dar va muri în vremea lui
Duhul Sfânt: rămâne la ucenicii lui Hristos - loanAntihrist - Ioan 21,19b-23
14,15-17 ependitul - Ioan 21,1-8
Duhul Sfânt: S-a pogorât la ucenici - Ioan 14, ereticii- ten 7, 37-38; 10,1-5; 14,28-29; 17,1-3;
15-17 19,35-37
Duhul Sfânt: Se pogoară ca un porumbel asupra ereticul: e asemenea lui Iuda Iscarioteanul - Ioan
lui Hristos - Ioan 1, 31-34 13,23-26a
Duhul Sfânt: trimiterea Sa - Ioan 15, 26-27; 16, ereziile - Ioan 7, 37-38
23-24:17,25-26 ereziile: nebunia lor - Ioan 17,1-3
Duhul Sfânt: va fi trimis de Tatăl în numele lui Euharistia - loan 6,48-51; 6,56-58; 13,10-11; 19,
Hristos - Ioan 14,25-26 23~-24a; 19, 31-34; 19, 35-37
Duhul Sfânt: vădeşte lumea de dreptate - loan Euharistia: sfinţirea printru ea - Ioan 6,59-62
16, 8-11 Eunomie: erezia lui - Ioan 3, 6-8; 5,19-21; 8,17-
Duhul Sfânt: vădeşte lumea de judecată - loan 18; 12, 34-36a
16, 8-11 Eutihie: erezia lui - Ioan 1, 14a; 4,1-4
Duhul Sfânt: vădeşte lumea de păcat - ten 16,8-11 Eva: căderea sa - loan 19, 31-34
Duhul Sfânt: venirea S a - t e n 14,15-17;16,12-15 Eva: înşelarea sa din Rai - loan 8, 44-45
Duhul Sfânt: vremea dăruirii Lui - ten 3,22-24 Evanghelia: puterea ei - loan 2, 9-10
Duhul: venirea Sa - ten 16, 4b-7 Evanghelia: roadă ei - Ioan 11,54-57
Duminica: Ziua învierii - Ioan 20,1-4 Evanghelia: vremea ei - Ioan 7,30-31
dumnezeiasca cunoştinţă - Ioan 1,49-51 Evangheliile: scrierea lor - înaintecuvântare
dumnezeieştile cuvinte - Ioan 21, 24-25 evlavia Apostolilor faţă de Hristos - Ioan 4,25-27
Dumnezeirea: e foc - Ioan 5, 43-47
Dumnezeu: „este duh" - Ioan 4, 23-24
Dumnezeu: „nu-i ascultă pe păcătoşi" - Ioan 9, F
30-33
Dumnezeu: dragostea Sa - ten 5,39-42; 10,17-21 facerea de minuni - ten 13, 34-35
Dumnezeu: e Atotştiitor - loan 6, 63-64 facerea omului - Ioan 3, 9-12; 11, 49-53
Dumnezeu: e izvoail slavei - loan 17,23b-24 fântâna lui Iacov - Ioan 4, 5-6a; 4,12-15
Dumnezeu: e slăvit prin moartea mucenicească fapta bună cea lucrătoare - Ioan 1,38-39; 4,23-24;
a celor ce cred întru El - Ioan 21,15-19a 5,14-16; 6, 39-40; 6,56-58; 8,21-24; 10,10-13;
Dumnezeu: e Soarele veacului viitor - Ioan 20,1-4 13,10-11; 14,4-6; 15,17-19; 19,19-22
ŞI ONOMASTIC
fapta bună cea lucrătoare: e închipuită de Petru -
Ioan 20,5-13
fapta bună: răsplătirea ei - Ioan 6,39-40
fapta: e cel mai bun cuvânt - Ioan 10, 22-26
faptele bune - Ioan 10,10-13
faptele credinţei - Ioan 9,30-33
faptele diavolului - Ioan 8,39-41
faptele întunericului - Ioan 14,30-31a
faptele rele - Ioan 3,19-21; 10,10-13
faptele sunt moarte fără credinţă - Ioan 6,28-30
fariseii şi arhiereii: adună sinedriul şi se sfătuiesc
să-L omoare pe Hristos - Ioan 11, 47-48
fariseii: îl întreabă pe Botezătorul de ce botează -
Ioan 1,24-25
fariseii: îl întreabă pe orb cum a fost vindecat -
Ioan 9,12-16
fariseii: îl ocărăsc pe Nicodim - Ioan 7,52 + 8,12
fariseii: împietrirea lor - Ioan 12, 9-11
fariseii: minciuna lor - Ioan 12, 41-43
fariseii: mojicia lor - Ioan 7,52 + 3,12
fariseii: orbirea lor - Ioan 9,39-41
fariseii: sălbăticia lor - Ioan 7,52 + 8,12
fariseii: se sârguiesc să batjocorească minunea
vindecării orbului - Ioan 9,12-16
fariseii: trimit slugi ca să-L prindă pe Hristos -
Ioan 7,44-46
făgăduinţele - Ioan 13,36-38 , ._
fărâmiturile - Ioan 6,10-13
făţărnicia - Ioan 10, 22-26
femeia prinsă în curvie - Ioan 7, 53 + 8,1-11
femeia: îndreptarea ei - Ioan 21, 9-14
femeile: care L-au uns pe Hristos cu mir - Ioan
11, 1-3
femeile: statornicia lor - Ioan 19, 24b-27
femeile: vin la mormântul Domnului - Ioan 20,1-4
fericirea - Ioan 6,48-51
fericirea celor ce n-au văzut şi au crezut - Ioan
20,24-29
fericirea răbdării prigonirilor - Ioan 16, l-4a
fericirea slujirii aproapelui - Ioan 13,17-19
fericirea smereniei - Ioan 13,17-19
ferirea de primejdii - han 11,54-57
fiii adevărului îl ascultă pe Hristos - Ioan 18,
37-39
fiii lui Dumnezeu - han 10,27-30; 11,49-53
fiii lui Dumnezeu: adunarea lor - Ioan 11, 49-53
fiii luminii - han 12,34-36a
fiii tunetului - Ioan 1,40-42
Fiinţa lui Dumnezeu - Ioan 14,7; 14,8-9; 14,10-11
Fiinţa lui Dumnezeu: e cunoscută de Fiul - Ioan
1,18
Filioque - han 3, 31-34
559
Filip şi Andrei: îi vestesc lui Hristos despre elinii
ce vor să-L vadă - Ioan 12, 20-24
Filip: avea nevoie de mai mult învăţătură - Ioan
6,5-9
Filip: e chemat de Hristos - Ioan 1, 43-45
Filip: e încercat de Hristos dacă are credinţă -
Ioan 6,5-9
Filip: îi cere lui Hristos să li-L arare pe Tatăl -
Ioan 14, 8-9
Filip: îl aduce pe Natanail la Hristos - Ioan 1,43-45
fflosofia cuvântării de Dumnezeu - Ioan 19,19-22
filosofia lucrătoare - Ioan 19,19-22
finicul: tâkuire duhovnicească - Ioan 12,14-16
firea dumnezeiască - Ioan 19,14b-18
firea dumnezeiască: împărăteşte peste toate -
Ioan 18,37-39
firea omenească - Ioan 19,14b-18
firea omenească: bucuria ei - Ioan 19,14b-18
firea omenească: neputinţa ei - Ioan 18,17-18
firea omenească: slăbănogirea ei prin păcat -
Ioan 5,14-16
firea omenească: starea ei dintâi - Ioan 4, 28-30
firea omenească: unitatea ei-han 10,14-16; 17,
20-21
firea omenească: vindecarea ei - Ioan 5,14-16
Fiul: „raza" Tatălui - Ioan 1, lb
Fiul: cunoaşte pe Tatăl - Ioan 10,14-16
Fiul: e Cuvântul Tatălui - han 12, 48-50 - =
Fiul: e Dumnezeu - han 6,41-44
Fiul: e Lumină - Ioan 1,4; 1,5; 1, 8
Fiul: e un Ipostas îndoit în firi - han 1, 14b
Fiul: e viaţă - Ioan 1,4
Fiul: face ce face şi Tatăl - Ioan 5,19-21
Fiul: face Judecata - han 5, 25-29
Fiul: îi iubeşte pe ucenicii Tatălui -Ioan 16,25-28
Fiul: îl cunoaşte pe Tatăl - han 5, 36-38
Fiul: îl face cunoscut pe Tatăl - Ioan 1,18
Fiul: îl proslăveşte pe Tatăl-Ioan 12,29-33; 17,1-3
Fiul: îl vede pe Tatăl - han 6, 45-47
Fiul: întruparea Sa - Ioan 1, 9; 1,14a
Fiul: judecă precum Tatăl - han 8,15-16
Fiul: le are pe toate ale Tatălui - Ioan 5, 22-24
Fiul: lucrează pururea - Ioan 5, 17-18
Fiul: merge la Tatăl - Ioan 16, 8-11
Fiul: Mijlocitorul nostru -han 1,17
Fiul: naşterea Sa cerească - han 3, 9-12
Fiul: ne-a dat harul şi adevărul - Ioan 1,17
Fiul: nu a fost primit de ai Săi - Ioan 1,11
Fiul: numai El II cunoaşte pe Tatăl - Ioan 5,36-38
Fiul: S-a făcut om adevărat şi deplin - Ioan 1,14a
Fiul: S-a născut mai înainte de veci din Tatăl -
Ioan 1,15
560 INDICE REAL

Fiul: slava Sa - Ioan 1,14c hrănirea săracilor - Ioan 4,31-34 v

'
Fiul: stăpâneşte peste toate - Ioan 3,35-36 Hristos: „chip" al Tatălui - ioan 14,18-20
Fiul: toate s-au făcut prin El - loan 1,3a Hristos: „raza" Tatălui - Ioan 3, 31-34
Fiul: Ziditorul lumii - loan 1,10 Hristos: „vine întru numele Domnului" - Ioan
foamea duhovnicească - loan 6,35-38; 6,52-55 12,12-13
Fotin: erezia lui - Ioan 1, 9 Hristos: a biruit lumea - Ioan 19,19-22
fraţii Domnului: uprihănescpeFIristos-Jawi 7,3-5 Hristos: a biruit moartea - Ioan 10,17-21; 12,14-16
fraţii Domnului: II zavistuiesc pe Hristos - Ioan Hristos: a biruit pentru noi - loan 16, 33
7,1-5 Hristos: a Doua Sa Venire - loan 8,15-16
fraţii Domnului: vor mărturisi pentru Hristos - Hristos: a fost proorocit de Moise - loan 5,43-47
Ioan 7,3-5 Hristos: a fost sărac - Ioan 4, 6b-8
fraţii lui Hristos - loan 19, 24b-27 Hristos: a ieşit de la Tatăl - loan 16,25-28; 17,6b-
fraţii şi surorile Domnului - Inaintecuvântare 8; 17,20-21
frăţia lui Hristos - Ioan 19,24b-27 Hristos: a ieşit de la Tatăl şi merge la Tatăl - Ioan
frica - loan 7, 6-8; 19,12-14a 13,2-5
frica Apostolilor - Ioan 14,31b + 35,1-3 Hristos: a mâncat după înviere spre mcredinţarea
frica de moarte-Ioan 11,7-10; 12,27-28; 14,15-17 ucenicilor-ioflH 14, 21-22
frica Judecăţii - Ioan 5,22-24 Hristos: a venit de Sus - loan 12,14-16
frica ucenicilor de iudei - Ioan 11, 7-10; 11,11-16 Hristos: a venit pentru mântuirea lumii - loan
furii de cele sfinte - loan 12, 4-8 8,15-16; 8,25-27
furul: însuşirile lui - loan 10,1-5 Hristos: arată iudeilor că Hristos e nevinovat -
loan 19,14b-18
G Hristos: arătarea Dumnezeirii Sale - loan 3,28-30
Hristos: arătările Sale după înviere - Ioan 12,23-
Galileea: tâlcuirea numelui - Ioan 1,49-51 24; 14,21-22
gândul ucigaş - Ioan 11,54-57 Hristos: are cuvintele vieţii veşnice - Ioan 6,68-71
gânduri bune - Ioan 10,10-13 Hristos: are putere să învieze morţii - Ioan 5,
gânduri rele - Ioan 10,10-13 19-21
gândurile lumeşti - Ioan 21, 24-25 Hristos: are stăpânire asupra morţii - Ioan 10,
gătirea ucenicilor - Ioan 7, 6-8' 17-21
gheena: îngrozirea ei - Ioan 3,19-21 Hristos: are stăpânire să-Şi „pună sufletul" -
Ghetsimani - Ioan 18, 3-6 loan 10,17-21
giulgiurile puse jos în mormânt - loan 20,5-13 Hristos: batjocorirea Sa de către ostaşii romani -
glasul celui ce strigă în pustie - loan 1, 21-23 Ioan 19, ll-14a
glasul din Cer mărturiseşte pentru Hristos - Ioan Hristos: Bărbat desăvârşit - loan 1, 30
12,29-33 Hristos: blândeţea Sa - loan 18,17-18
glasul lui Hristos e minunat - Ioan 1, 43-45 Hristos: cere apă samarinencii - Ioan 4, 6b-8
glasul Păstorului - Ioan 10,1-5 Hristos: cere prinzătorilor să-i lase pe ucenici -
grija fraţilor - Ioan 21,15-19a loan 18, 7-9
grija zilnică - Ioan 6, 27 Hristos: cinsteşte nunta - loan 2,1-4
grijile lumeşti - Ioan 11,47-48 Hristos: cunoaşte ce avea să facă Iuda - loan 12,4-8
Hristos: cunoaşte inimile tuturor - loan 12,36b-
40; 16,29-32
H Hristos: cuvintele Sale sunt de la Tatăl - Ioan 7,14-16
Hristos: cuvintele Sale sunt minunate - Ioan 7,
haina de piele - loan 9, 34-38 44-46
hainele lui Hristos: simplitatea lor -Ioanl 9,23-24a Hristos: dă mărturie despre Natanail - Ioan 1,
harul dumnezeiesc - Ioan 11,11-16; 12,1-3 46-48
Heruvimul ce păzea intrarea în Rai - Ioan 19, Hristos: dă mărturie pentru adevăr - Ioan 18,
31-34 37-39
hotărârea cea rea - Ioan 13,8-9 Hristos: dă slava Sa ucenicilor - Ioan 17, 22-23a
hrana sufletului - Ioan 6,31-34 Hristos: dă viaţa veşnică - Ioan 10,10-13
ŞI O N O M A S T I C 561

Hristos: descoperă samarinencii apa cea vie - Hristos: e Domn al vieţii - Ioan 10,17-21
Ioan 4,9-11 Hristos: e Dumnezeu adevărat - Ioan 1, 49-51;
Hristos: domoleşte mânia iudeilor - Ioan 9, l-3a 5, 25-29; 8, 15-16; 9, l-3a; 11, 38-42; 17, 1-3;
Hristos: dragostea Sa - Ioan 13,1 19,14b-18;
Hristos: dragostea Sa către Tatăl - Ioan 14,30-31a Hristos: e Dumnezeu şi om - Ioan 6, 35-38; 8,
Hristos: dragostea Sa e desăvârşită - Ioan 3,14- 13-14; 9,34-38; 10, 27-30; 20, 24-29
15; 15,11-13 Hristos: e dus în pretoriu ca să fie judecat de
Hristos: dragostea Sa pentru om - Ioan 10,17- Pilat -Ioan 18, 28-32
21; 21,15-39(i Hristos: e fără de păcat - Ioan 1, 26-27; 1,29; 12,
Hristos: dragostea Sa pentru ucenici - Ioan 13,1 29-33; 14,30-31a
Hristos: dreptatea Sa - Ioan 9,8-11 Hristos: e Fiul lui Dumnezeu - Ioan 8, 28-29; 8,
Hristos: Dumnezeirea Sa - Ioan 3,28-30 46-50; 18,40 + 19,1-7
Hristos: e „Cel Ce vine de Sus" - Ioan 3,31-34 Hristos: e iubit de Tatăl - Ioan 10,17-21
Hristos: e „Întâi-Născut din morţi" - Ioan 16,19-22 Hristos: e iubit de Tatăl mai înainte de întemeierea
Hristos: e „oaia" care S-a jertfit pentru noi - Ioan lumii - Ioan 17,236-24
10, 3-5 Hristos: e îmbrăcat cu mantie purpurie - Ioan
Hristos: e „Piatră" duhovnicească - Ioan 9, 6-7 18,40 + 19,1-7
Hristos: e „raza" Tatălui - Ioan 12, 46-47 Hristos: e împărat -Ioan 12,14-16; 18,33-36; 18,
Hristos: e „uşa" - Ioan 10,1-5; 10, 6-8; 10,9 37-39
Hristos: e adăpat cu oţet - Ioan 19, 28-30 Hristos: e împărăţia Cerurilor - Ioan 2,23-25 + 3,1-2
Hristos: e Adevărul - Ioan 14,4-6 Hristos: e în Cer - Ioan 3,13
Hristos: e Arhiereu veşnic -Ioan 14,35-37 Hristos: e întrebat de arhiereu despre învăţătura
Hristos: e batjocorit de ostaşii romani - Ioan 18, Sa-Ioan 38, 37-38
40 + 39, 3-7 Hristos: e întru Tatăl - Ioan 10, 37-38; 14,10-11;
Hristos: e biciuit de ostaşii romani - Ioan 18,40 + 14,18-20
19,1-7 Hristos: e înţelepciunea lui Dumnezeu - Ioan 2,
Hristos: e bucuria noastră - Ioan 19,14b-18 23-25 + 3,1-2; 5, 39-23
Hristos: e Calea - Ioan 14,4-6 Hristos: e învăţătorul nostru - Ioan 16,12-15
Hristos: e Capul Bisericii - Ioan 14,18-20 Hristos: e învierea şi Viaţa - Ioan 11, 21-28
Hristos: e Chip al Tatălui - Ioan 12, 44-45 Hristos: e jertfă de îmblânzire - Ioan 16, 4b-7
Hristos: e clevetit de iudei - Ioan 10, 17-21 Hristos: e jertfă de împăcare - Ioan 16,4b-7
Hristos: e cu iudeii puţină vreme - Ioan 7,32-36 Hristos: e judecat de farisei că nu ţine sâmbăta -
Hristos: e Cuvântul lui Dumnezeu - Ioan 10,27-30 Ioan 9,12-16
Hristos: e dat de Tatăl pentru mântuirea lumii - Hristos: e judecat pe nedrept de iudei - Ioan 18,
Ioan 10, 27-30 28-32
Hristos: e de aceeaşi putere şi stăpânire cu Tatăl - Hristos: e legat şi dus la Anna - Ioan 18,10-11
Ioan 8,17-18 Hristos: e Lumina - Ioan 1, 4; 1,5;1, 8; 11, 7-10
Hristos: e de o Fiinţă cu Tatăl - Ioan 1, la; 1, lb; 1, Hristos: e Lumina adevărată - Ioan 17, 3-3
Ic; 1,2; 3,3a; 1,18; 3,31-34; 3,35-36; 5,17-18; 5, Hristos: e Lumina lumii -Ioan 6,45-47; 7,52 + 8,
19-21; 5,22-24; 5,30; 6,27; 6,45-47; 7,28-29; 8, 32; 9,3b-5; 22, 34-36a; 12,36b-40; 12, 46-47
17-18; 8,19-20; 8,37-38; 8,39-41; 8,42-43; 8,53- Hristos: e mai mare decât Avraam - Ioan 8, 53-
55; 8,56-59; 10,17-21; 10, 27-30; 10, 37-38; 11, 55; 8,56-59
38A2; 11,4-6; 11,43A6; 12,23-24; 12,25-26; 12, Hristos: e mai mare decât Proorocii - Ioan 8,53-55
34-36a; 12,41-43; 12,44-45; 12,46-47; 12,48-50; Hristos: e mai presus de Lege - Ioan 19,14b-18
13,2-5; 14,4-6; 14, 7; 14, 8-9; 14,10-11; 14,18- Hristos: e mărturisit pentru faptele Sale - Ioan
20; 14, 28-29; 14, 30-31a; 14, 31b + 15,1-3; 15, 10, 22-26
14-16; 16, 25-28; 17, 6b-8; 17, 9-10; 17, ll-12a; Hristos: e Mesia - Ioan 1,40-42; 4, 25-27; 10, 22-
17,14-16; 17,23b-24; 17,25-26; 18,37-39 26; 12,34-36a
Hristos: e de o lucrare cu Tatăl - Ioan 32,34-36a Hristos: e nevinovat - Ioan 18, 37-39
Hristos: e de o slavă cu Tatăl-Ioan 11,4-6; 12,41-43 Hristos: e nevinovat faţă de învinuirile iudeilor -
Hristos: e din Cer - Ioan 3, 25-27; 7, 28-29 Ioan 18,40+ 19,1-7
Hristos: e dintru cele de Sus - Ioan 8, 21-24 Hristos: e numit „galileean" - Ioan 7, 40-43
562 INDICE REAL

Hristos: e ocărât de iudei - loan 8,19-20 Hristos: fiind El pe Cruce, o încredinţează pe

Hristos: e om adevărat - loan 5,25-29; 11,33-37; Maica Sa lui Ioan - Ioan 19, 24b-27
11, 3S-42; 12, 27-28; 20,14-18 Hristos: fuge de slava deşartă - ton 6,1-4
Hristos: e omorât cu nedreptate - Ioan 16, 8-11 Hristos: fuge de slava omenească - ton 6,14-15
Hristos: e Pacea adevărată - Ioan 17,20-21 Hristos: găteşte loc ucenicilor - Ioan 14,2-3
Hristos: e pâinea care s-a pogorât din Cer - Ioan Hristos: glasul Său - Ioan 1, 43-45
6, 35-38 Hristos: grăieşte adevărul - Ioan 8, 44-45
Hristos: e pâinea vieţii - Ioan 6, 35-38; 6, 48-51 Hristos: i-a ales pe cei doisprezece ucenici - Ioan
Hristos: e pălmuit de o slugă a arhiereului - Ioan 6, 68-71
18, 17-18 Hristos: intră la ucenici prin uşile încuiate - Ioan
Hristos: e pizmuit pentru cunoştinţa Sa - loan 20,19-23
7, 14-16 Hristos: ispitirea Sa - ton 3,14-15
Hristos: e pus întru-un mormânt nou - loan 19, Hristos: iubeşte pe Tatăl - loan 14, 30-31a
3S-42 Hristos: îi arată orbului vindecat Cine e El - ton
Hristos: e răstignit de bună-voie - loan 16, 29-32 9,34-38
Hristos: e răstignit în locul în care a murit Adam - Hristos: îi arată tainic lui Ioan cine e vânzătorul -
loan 19,14b-18 loan 13,13-26a; 13,26b-31a
Hristos: e răstignit între doi tâlhari -loan 19,14b-18 Hristos: îi aşteaptă pe ucenici la ţărm cu peşte
Hristos: e singura mângâiere a ucenicilor - loan fript şi pâine - loan 21, 9-14
20, 19-23 Hristos: îi cheamă pe toţi la pocăinţă - loan 10,
Hristos: e smerit - ton 6,1-4 27-30
Hristos: e Soarele Dreptăţii - ioan 9,3b-5; 21,9-14 Hristos: îi dă bucăţica lui Iuda Iscarioteanul -
Hristos: e socotit că lucrează cu Beelzebul - Ioan Ioan 13, 26b-31a
7, 14-16 Hristos: îi e milă de neamul iudeilor - loan 12,
Hristos: e socotit îndrăcit - loan 10, 17-21 27-28
Hristos: e socotit înşelător - loan 10,17-21 Hristos: îi face să cadă pe prinzătorii Săi - loan
Hristos: e stăpânul îngerilor - ton 1, 49-51 18,3-6
Hristos: e stăpânul tuturor oamenilor - loan 7, Hristos: îi iscuseşte pe ucenici - loan 16,16-18
52 + 8, 12 Hristos: îi iubeşte pe ucenici - loan 17, 9-10
Hristos: e Stăpânul vieţii şi al morţii - loan 19, Hristos: îi încearcă pe cei dintâi ucenici - ton 1,
28-30 38-39
Hristos: e trimis de Tatăl - ban 7, 28-29; 17, 6b- Hristos: îi încredinţează pe ucenici Tatălui - ton
8; 17,22-23a 17, ll-12a
Hristos: e trimis legat de la Anna la Caiafa - toi! Hristos: îi mângâie pe ucenici - Ioan 13,34-35; 14,1
18, 24-27 Hristos: îi păzeşte pe ucenici - loan 17,12b-13
Hristos: e un Ipostas îndoit în firi - Ioan 1,14b Hristos: îi păzeşte pe ucenici în numele Tatălui -
Hristos: e uns cu mir de trei femei - Ioan 11,1-3 loan 17, ll-12a
Hristos: e urât de lume - Ioan 7, 6-8 Hristos: îi păzeşte pe ucenici nevătămaţi - Ioan
Hristos: e văzut după firea omenească - Ioan 14,8-9 18, 7-9
Hristos: e veşnic - loan 8, 56-59 Hristos: îi spune lui Petru că se va lepăda de
Hristos: e Viaţa - Ioan 14,4-6 trei ori - Ioan 13, 36-38
Hristos: e viaţa veşnică - Ioan 3, 35-36 Hristos: îi spune Măriei Magdalena să nu II
Hristos: e viaţă - Ioan 1, 4 atingă - loan 20,14-18
Hristos: e viţa cea adevărată - Ioan 14,31b + 15,1-3 Hristos: îi trimite pe Apostoli - Ioan 20,19-23
Hristos: face cunoscut numele Tatălui -Ioan 17, Hristos: îi va lua pe ucenici Ia Sine - Ioan 14,2-3
25-26 Hristos: îi vesteşte lui Petru mucenicia - ton
Hristos: face hrană dintru nefiinţă - Ioan 21,9-14 21,15-19a
Hristos: face Judecata - loan 5, 25-29 Hristos: îl aşteaptă pe Iuda Iscarioteanul să se
Hristos: face lucrările Tatălui - Ioan 9, 3b-5; 10, întoarcă din lepădare - ton 13, 23-26a; 13,
37-38 26b-31a
Hristos: face până la moarte voia Tatălui - loan Hristos: îl biruie pe diavol - loan 12, 29-33
18, 10-11 Hristos: îl cheamă pe Filip - loan 1, 43-45
ŞI ONOMASTIC
Hristos: îl cunoaşte pe Tatăl - Ioan 8, 53-55; 17,
25-26
Hristos: îl face cunoscut pe Tatăl - Ioan 1,18
Hristos: îl înfruntă tainic pe Iuda - Ioan 12,4-8
Hristos: îl înviază pe Lazăr - Ioan 11, 43-46
Hristos: îl proslăveşte pe Tatăl - Ioan 17,1-3
Hristos: îl proslăveşte pe Tatăl pe pământ - Ioan
17,4-6a
Hristos: îl pune pe Toma să atingă cu degetul
coasta Sa - Ioan 20, 24-29
Hristos: îl vădeşte tainic pe Iuda - Ioan 13,17-19
Hristos: îl vindecă pe orbul din naştere - Ioan 9,6-7
Hristos: împlineşte pe Cruce proorociile - Ioan
19, 28-30
Hristos: împlineşte voia Tatălui - Ioan 14,30-31a
Hristos: înaintevesteşte ucenicilor despre
Răstignirea Sa - Ioan 13, 33
Hristos: înălţarea Sa la Cer-Ioan 12,14-16; 16,8-11
Hristos: înălţarea Sa pe Cruce - Ioan 3,14-15; 8,
28-29
Hristos: încununat cu coroană de spini - Ioan
18, 40 + 19, 1-7
Hristos: întreabă unde e pus Lazăr-Ioan 11,33-37
Hristos: întruparea Sa - Ioan 1, 9; 1,14a; 1, 26-
27; 4, 22b
Hristos: înţelepciunea Sa dumnezeiască - Ioan
7, 53 + 8,1-11
Hristos: învaţă în templu - Ioan 7,14-16
Hristos: învăţătorul Apostolilor - Ioan 14, 7
Hristos: învăţătorul faptei bune - Ioan 17,1-3
Hristos: învăţătura lui e adevărată - Ioan 7,17-18
Hristos: învăţătura lui e dreaptă - Ioan 7,17-18
Hristos: învăţătura Sa - Ioan 9,3b-5; 15, 4-6
Hristos: învăţătura Sa curăţeşte - Ioan 14,31b +
25, 2-3
Hristos: învierea Sa din morţi - Ioan 8, 28-29;
20,1-4
Hristos: îşi dă duhul pe Cruce - Ioan 19, 28-30
Hristos: îşi duce Crucea spre Golgota - Ioan 19,
14b-18
Hristos: îşi pune sufletul pentru „oi" - Ioan 10,
14-16
Hristos: îşi pune sufletul pentru mântuirea
noastră - Ioan 10,17-21; 13, 26b-31a
Hristos: judecă drept - Ioan 5,30
Hristos: Judecătorul lumii - Ioan 8,25-27; 2 9,35-37
Hristos: l-a făcut pe Adam - Ioan 9, 6-7
Hristos: L-a făcut pe om - Ioan 9, 3b-5
Hristos: l-a surpat pe diavolul - Ioan 27, 4-6a
Hristos: lăcrimează -Ioan 11, 33-37; 11, 38-42
Hristos: le are pe toate ale Tatălui - Ioan 16,22-25
Hristos: le face pe toate pentru noi - Ioan 4,1-4
563
Hristos: lucrările Sale sunt dumnezeieşti - han
14,10-11
Hristos: lucrările Sale sunt în numele Tatălui -
Ioan 10,22-26
Hristos: Lucrătorul Raiului - Ioan 22, 9-24
Hristos: lucrează pururea - Ioan 5,17-18
Hristos: lucrurile Sale sunt dumnezeieşti - han
3,31-34
Hristos: lucrurile Sale sunt pline de adevăr -Ioan
1,14c
Hristos: Mântuitorul lumii - Ioan 4, 39-42
Hristos: mădularele trupului Său - Ioan 14,18-20
Hristos: mănâncă spre adeverirea învierii -Ioan
21,9-14
Hristos: mărturiseşte despre Sine - Ioan 8,17-18
Hristos: merge cu ucenicii în Ghetsimani, după
Cină - Ioan Ioan 14, 31b + 25, 2-3; 18,1-2
Hristos: merge de bunăvoie la Cruce - Ioan 10,
39-41
Hristos: merge în taină la sărbătoarea corturilor -
Ioan 7,2-5
Hristos: merge înaintea „oilor" Sale - Ioan 10,1-5
Hristos: merge la Tatăl - Ioan 7, 32-36; 8, 13-14;
14,4-6; 14,28-29; 16,4b-7; 16,8-11; 16,16-18;
16,25-28
Hristos: Mielul lui Dumnezeu - Ioan 1,29; 1,31-
34; 12, 34-36a; 13,10-11
Hristos: Mijlocitor între Dumnezeu şi oameni-
Ioan 1,26-27 ^
Hristos: Mijlocitorul nostru - Ioan 1,17
Hristos: minunile Sale - Ioan 9,3b-5
Hristos: minunile Sale din copilărie - Ioan 1,31-34
Hristos: Mirele Bisericii - Ioan 1, 30; 3, 28-30
Hristos: Mirele firii omeneşti - Ioan 1,35-37
Hristos: Mirele sufletelor - han 1, 30; 2, 5-8; 3,
28-30
Hristos: moare ca să ne învieze pe noi - Ioan 12,
27-28
Hristos: moare nevinovat - han 19,12-14a
Hristos: moare pentru firea omenească - Ioan
10,17-22; 24, 30-32a
Hristos: moartea lui e pentru viaţă - Ioan 14,18-20
Hristos: moartea Sa-Ioan 7,32-36; 10,14-16; 22,
4-8; 13, 33; 14,12-14; 16,16-18
Hristos: moartea Sa pe Cruce - Ioan 19, 28-30
Hristos: mulţămeşte Tatălui - Ioan 6,10-13
Hristos: mulţimea minunilor Sale - han 7, 30-
31; 11,47-48
Hristos: Naşterea Sa din Fecioară - Ioan 6, 41-
44; 7, 25-27; 18, 37-39; 19, 23-24a
Hristos: Naşterea Sa din Tatăl - Ioan 3, 9-12; 6,
41-44; 7, 25-27
564
Hristos: ne-a dat harul şi adevărul - Ioan 1,17
Hristos: ne-a împăcat cu Tatăl - Ioan 14, 15-17;
16,29-32
Hristos: nu a făcut nici o minune în copilărie -
Ioan 2,1-4
Hristos: nu a făcut nici o minune până la
propovăduire - Ioan 1,31-34
Hristos: nu a grăit nimic în ascuns - Ioan 18,17-18
Hristos: nu caută slava deşartă - Ioan 3, 22-24
Hristos: nu caută slava Sa - Ioan 8,46-50
Hristos: nu e din lumea aceasta - Ioan 8, 21-24
Hristos: nu e potrivnic Legii Vechi - Ioan 6,59-62
Hristos: nu e potrivnic Tatălui -Ioan 17, 6b-8
Hristos: nu e supus vremilor - Ioan 2,1-4
Hristos: nu îi lasă „orfani" pe ucenici-ten 14,18-20
Hristos: nu judecă pe nimeni - Ioan 12,48-50
Hristos: nu poate fi vădit de păcat - Imn 8,46-50
Hristos: nu răspunde la întrebările lui Pilat -
loan 19, 8-11
Hristos: numele Lui - Ioan 15, 20-22
Hristos: numirea Sa - Ioan 14, 25-26
Hristos: o aşază pe Maica Sa în Capernaum -
loan 2,12-17
Hristos: o cheamă pe Măria Magdalena pe nume -
loan 20,14-18
Hristos: o vădeşte pe samarineancă - Imn 4,16-22a
Hristos: obârşia Lui - Ioan 7, 25-27
Hristos: ostaşii împung coasta Sa-Jam 29,32-34
Hristos: Patima Sa e mântuitoare - Imn 14,30-31a
Hristos: Păstorul cel bun-Ioan 20,20-23; 20,24-26
Hristos: păzeşte cuvântul Tatălui - Ioan 8, 53-55
Hristos: pildă de smerenie - Ioan 16,12-15
Hristos: plânge - loan 11, 33-37; 11, 38-42
Hristos: pleacă în Efrairn cu ucenicii - Ioan 11,
54-57
Hristos: plineşte proorocie la intrarea în
Ierusalim - Ioan 12,14-16
Hristos: plineşte proorocii pe Cruce - loan 19,
35-37
Hristos: poartă grijă de noi şi în căderile noastre -
Ioan 13, 36-38
Hristos: poruncile Sale - Ioan 12,23-24; 14, 21-22
Hristos: prigonirea Sa - Ioan 15, 20-21
Hristos: primeşte ocările fără răutate - loan 8,
46-50
Hristos: prooroceşte pentru Petru - loan 1,40-42
Hristos: propovăduirea Sa - Ioan 17,1-3
Hristos: proslăvirea firii omeneşti întru El - loan
3, 22-24; 17, 4-6a
Hristos: proslăvirea Sa - Ioan 13,31b-32
Hristos: proslăvirea Sa de către Tatăl - Ioan 22,
27-28
INDICE REAL
Hristos: puterea cuvintelor Sale - Ioan 7,17-18;
13, 22-22
Hristos: puterea Sa dumnezeiască - Ioan 7, 25-
27; 8,19-20; 22, 9-24
Hristos: puterea Sa e negrăită - loan 18,3-6; 18,
7-9; 21,24-25
Hristos: puterea Sa nemărginită - loan 11, 21-
28; 14,12-14
Hristos: rămâne două zile în cetatea Samariei -
loan 4,39-42
Hristos: rămâne necunoscut faţă de cei ce-L
prind - loan 18,3-6
Hristos:ridicăpăcatul lumii - loan 2,29; 8,22-24
Hristos: rugăciunea Sa - loan 11, 38-42
Hristos: S-a făcut om adevărat şi deplin - Imn 1,14a
Hristos: S-a născut din Fecioara - Ioan 6,41-44;
7,25-27; 18,37-39; 19,23-24a
Hristos: S-a pogorât din Cer - Ioan 3,13
Hristos: sărăcia Sa - Ioan 19, 38-42
Hristos: Se arată după înviere în Ierusalim şi
Galileea -loan 20,19-23
Hristos: Se arată după înviere Măriei Magdalena -
Imn 20,1-4
Hristos: Se arată ucenicilor la Marea Tiberiadei
în timp ce pescuiau -Ioan 21,1-8
Hristos: Se aşază lângă fântâna lui Iacov - loan
4, 6b-8
Hristos: Se aşază pe asin pentru a intra în
Ierusalim - loan 12,14-16
Hristos: Se dă pe Sine în mână prinzătorilor -
loan 18,3-6
Hristos: Se dă pentru mântuirea lumii - Ioan 12,
12-13
Hristos: Se înalţă la Cer al 40 de zile după înviere -
Imn 20,14-18
Hristos: Se întristează ca un om - Ioan 12,27-28
Hristos: Se proslăveşte întru ucenici - Ioan 17,
9-10
Hristos: Se roagă pentru toţi credincioşii - Ioan
17,20-21
Hristos: Se roagă pentru ucenici - Ioan 17, 9-10
Hristos: Se suie în munte - Ioan 6,1-4
Hristos: Se suie la Tatăl - Ioan 20,14-18
Hristos: Se turbură cu sufletul - Ioan 12,27-28;
13,22-22
Hristos: Se va arăta ucenicilor după înviere -
loan 14,22-22
Hristos: slava Sa - loan 1,14c; 8, 28-29
Hristos: slava Sa e neîmpuţinată - loan 13, 2-5
Hristos: smerenia cuvintelor Sale -Ioan 12,48-50
Hristos: smerenia Lui e înfricoşătoare şi mare -
Ioan 13, 6-7
ŞI ONOMASTIC
Hristos: smerenia Sa - Ioan 4,6b-8; 8,28-29; 9,8-11;
11,11-16; 11,29-32; 11,43-46; 12,14-16
Hristos: socotit un amăgitor - Ioan 7,11-13
Hristos: spală picioarele ucenicilor - Ioan 13,1;
23,2-5
Hristos: spune adevărul - Ioan 8,46-50
Hristos: stăpânirea Sa dumnezeiască - Ioan 11,
38-42
Hristos: strigă, învăţând în templu - Ioan 7,28-29
Hristos: suflă asupra Apostolilor dându-le darul
iertării păcatelor - Ioan 20,19-23
Hristos: suspină cu Duhul - Ioan 11, 33-37; 11,
3S-42
Hristos: trebuie să „crească" - Ioan 3,28-30
Hristos: trebuie să moară pentru popor - Ioan
11, 49-53
Hristos: trece prin Samaria - Ioan 4,5-6a
Hristos: trupul său de după înviere - Ioan 20,
14-18
Hristos: trupul Său e uns cu miresme şi înfăşurat
în giulgiu - Ioan 19,38-42
Hristos: trupul Său se împarte şi nu se desparte -
Ioan 29,23-24a
Hristos: ucenicii Lui - Ioan 8,30-32
Hristos: umblă pe ape -Ioan 6,26-22 -—-—=>
Hristos: urcă în taină la Ierusalim - Ioan 7, 9-10
Hristos: va bea paharul pe care i l-a dat Tatăl -
Ioan 18, 20-22
Hristos: va trimite pe Mângâietorul - Ioan 16,4b-7
Hristos: vândut de Iuda - ioan 12, 4-8
Hristos: vădeşte mulţimile că îl caută pentru
pâini - Ioan 6,22-26
Hristos: Venirea Sa Dintâi - Ioan 8,15-16; 8,56-59
Hristos: Venirile Sale - Ioan 3,26-27
Hristos: vindecă urechea lui Malhus - Ioan 18,
10-11
Hristos: vinderea Sa de către Iuda Iscarioteanul-
loan 23,21-22
Hristos: vine de bună-voie la Patimă - Ioan 18,
2-2
Hristos: vine în Betania - Ioan 11, 17-20
Hristos: vine în mijlocul ucenicilor fiind uşile
încuiate - Ioan 20, 24-29
Hristos: vine la cina din Betania - Ioan 12,1-3
Hristos: vine la fântâna Iui Iacov - Ioan 4,5-6a
Hristos: vine la Patimă - Ioan 12,12-13
Hristos: vorbeşte cu femeia samarineancă - Ioan
4, 6b-8
Hristos: vorbeşte cu Pilat - Ioan 18,33-36
565
Iacov Patriarhul - Ioan 4,5-6a
iadul -Ioan 17, 4-6a
iconomia morţii lui Hristos - Ioan 19, 28-30
iertare păcatelor e a lui Dumnezeu - Ioan 20,19-23
iertarea păcatelor - Ioan 2,27; 7, 53 + 8,1-11; 8,
22-24; 8, 33-36; 9,30-33; 11,47-48
ierusalimitenii: îl tăgăduiesc pe Hristos - Ioan
7,25-27
Ierusalimul ceresc - Ioan 12,14-16
Ierusalimul: robia lui de către romani - Ioan 21,
19b-23
ieşirea din lume - Ioan 22, 47-48
Iisus: e Hristosul, Fiul lui Dumnezeu -Ioan 20,30-31
Ilie Proorocul - Ioan 2, 22-23
Ilie Proorocul: nu a murit, dar va muri în vremea
lui Antihrist - Ioan 21,19b-23
Ilie Proorocul: venirea şi lucrarea sa - Ioan 18,
10-11
inima - Ioan 7, 37-38
inima dreaptă - Ioan 6,35-38
inima: cuprinde cuvintele lui Dumnezeu - Ioan
13,23-26a
inima: împietrirea ei - Ioan 12, 36b-40
inima: înfricoşarea ei - Ioan 14, 27
inima: întunecarea ei - Ioan 8, 25-27
inima: turburarea ei - Ioan 14,1; 14,27
intrarea în Biserică - Ioan 7,1-5
Intrarea în Ierusalim - Ioan 12,12-13
intrarea în împărăţia lui Dumnezeu - Ioan 3,4-5
invidia - Ioan 7,14-16
Ioan Botezătorul: are încredinţare de Sus - Ioan
3,25-27
Ioan Botezătorul: blândeţea lui - Ioan 1,26-27
Ioan Botezătorul: botează cu apă ca Hristos să
fie arătat lui Israil - Ioan 1, 31-34
Ioan Botezătorul: bucuria lui - Ioan 3, 28-30
Ioan Botezătorul: bucuria lui pentru Hristos -
Ioan 2,35-37
Ioan Botezătorul: e „glasul celui ce strigă în
pustie" -Ioan 1,21-23
Ioan Botezătorul: e „prietenul Mirelui" - Ioan
3,28-30
Ioan Botezătorul: închiderea lui în temniţă - Ioan
3,22-24
Ioan Botezătorul: mărturia lui - Ioan 1, 7
Ioan Botezătorul: mărturia lui pentru Hristos -
Ioan 1,15; Ioan 1,19-20; Ioan 1,26-27; Ioan 1,
30; han 1, 31-34; Ioan 3, 25-27; Ioan 3, 28-30;
Ioan 5,32-35; Ioan 10,39-42
566
Ioan Botezătorul: mărturia sa e adevărată - Ioan
1, 26-27
Ioan ^Botezătorul: mărturiseşte că Hristos e
Mielul lui Dumnezeu - Ioan 1,29; 1,35-37
Ioan Botezătorul: naşterea lui - Ioan 1,6
Ioan Botezătorul: pregăteşte calea lui Hristos -
Ionii 2, 7
Ioan Botezătorul: propovăduieşte înaintea
mulţimilor - Ionii 2, 23
Ioan Botezătorul: se mărturiseşte că e înaintemer­
gătorul lui Hristos - Ioan I, 22-23
Ioan Botezătorul: slujirea lui - Ionii 1, 6
Ioan Botezătorul: trebuie să se „micşoreze" -
loan 3, 28-30
Toan Evanghelistul - îmintecuvăntare
Ioan Evanghelistul: a mărit ca toţi oamenii - Ionii
22,296-23
Ioan Evanghelistul: ajunge cel dintâi la mormântul iubirea de oameni a lui Dumnezeu - Ioan 4, 6b-8
Domnului - Ionii 20,1-4
Ioan Evanghelistul: are „trei mame" - înain-
tccuvântare
Ioan Evanghelistul: e iubit de Hristos -ton13,23-26a Iuda Iscarioteanul: „este diavol" - Ionii 6,68-71
Ioan Evanghelistul: e văzător - Ionii 22,1-8
Ioan Evanghelistul: iubirea sa pentru Hristos -
loan 13, 23-26a
Ioan Evanghelistul: îl întreabă pe Hristos cine e
vânzătorul - loan 23, 23-26n
Ioan Evanghelistul: îndrăzneala sa - Ionii 22,24-25
Ioan Evanghelistul: mărturia sa e adevărată -
loan 19, 35-37; 21,24-25
Ioan Evanghelistul: nevinovăţia lui - loan 23,23-26a
Ioan Evanghelistul: o ia la sine pe Maica
Domnului - Ioan 19,24b-27
Ioan Evanghelistul: rămânerea lui în Galileea -
Ioan 21,19b-23
Ioan Evanghelistul: scrie ca unul care a cunoscut
nemijlocit - lonn 2Î, 24-25
Ioan Evanghelistul: se reazemă pe pieptul lui
Hristos la Cină - Ioan 13, 23-26a
Ioan Evanghelistul: smerenia lui - lonn 23, 23-
26a; 18,15-16
Ioan Evanghelistul: stă lângă Cruce - Ioan 29,24o-27
Ioan şi Petru: cred că trupul lui Hristos a fost
furat - Ioan 20, 5-13
Ioan şi Petru: merg după Hristos la Anna - Ioan
18, 15-16
Ioan şi Petru: v i n la mormântul lui Hristos - Ionii
20,2-4; 20,5-23
Iosif din Arimateea: ridică trupul lui Hristos -
loan 19,38-42
Iosif din Arimateea: roagă pe Pilat pentru trupul
lui Hristos - Ionii 29,38-42
INDICE REAL
Iosif: „tatăl" Domnului - Inaintecuvântare
Ipostasurile Sfintei Treimi: unitatea şi osebirea
lor -Ioan 20, 37-38
Isaac Patriarhul: e dus de Avraam spre jertfă -
Ioan 8,56-59: 19,14b-18
iscusinţa în războaie - Ioan 29, 29-22
ispitele - Ioan 14, 31b + 15,1-3; 16,33; 18, 24-27
ispitele: încercarea prin ele - Ioan 1,38-39
ispitele: sunt îngăduite de Dumnezeu - loan 18,7-9
ispitele: vremelnicia lor - Ionii 6, 26-21
ispitirea lui Hristos - Ioan 3,14-15
Israil: mântuirea sa - Ioan 21, 9-14
iubirea adevărată - Ioan 8, 42-43
iubirea de argint - Ioan 6, 31-34; 13, 10-11; 13,
26b-31a
iubirea de argint: rădăcina tuturor răutăţilor -
loan 12,4-8
iubirea de slavă - loan 7, 6-8
iubirea faţă de fraţi - Ioan 21,15-19a
iubirea slavei omeneşti - loan 5, 43-47
Iuda Iscarioteanul: cârteşte pentru mirul de nard -
Ionii 22,4-8
Iuda Iscarioteanul: căderea lui - Ionii 10, 27-30
Iuda Iscarioteanul: e cel dintâi căruia i se spală
picioarele - lonn 23, 6-7
Iuda Iscarioteanul: e fiul pierzării-Ionii 17,12b-13
Iuda Iscarioteanul: e fur de cele sfinte - Ionii 12,4-8
Iuda Iscarioteanul: fură din pungă - fonii 12,4-8
Iuda Iscarioteanul: iubitor de argint - Ionii 12,4-8
Iuda Iscarioteanul: îl va vinde pe Hristos - loan
6,63-64; 13,2-5
Iuda Iscarioteanul: neomenia lui - Ionii 13, 2-5
Iuda Iscarioteanul: păcatul vânzării Iui Iisus -
Ioan 19,8-11
Iuda Iscarioteanul: vânzătorul - Ioan 6, 68-71;
17,12b-13
Iuda Iscarioteanul: vânzătorul lui Hristos - loan
13, 10-11
Iuda Iscarioteanul: viclenia sa - Ionii 23, 27-29
Iuda Iscarioteanul: vine cu ostaşi cu făclii şi
arme-Ioni! 18, 3-6
Iuda Iscarioteanul: vine să-L prindă pe Hristos -
Ioan 18,1-2; 18, 3-6
Iuda: răzvrătitorul şi înşelătorul - Ionii 10, 1-5;
20, 6-8
Iudeea: robia ei de către romani - Ionii 22,19b-23
iudeii: au mâncat mană în pustie - Ioan 6,31-34
iudeii: calcă Legea vrând să-L ucidă pe Hristos -
Ioan 7,19-20; 11,54-57
ŞI ONOMASTIC 567

iudeii: cârtesc împotriva lui Hristos - Ioan 6,41- iudeii: robirea şi prigonirile lor - han 13,33
44; 7,11-13 iudeii: se dezbină pentru Hristos - Ioan 10,17-21
iudeii: caută să-L omoare pe Hristos - Ioan 10,19-42 iudeii: se leapădă de împărăţia lui Dumnezeu -
iudeii: caută să-L ucidă pe Hristos - Ioan 5,14- Ioan 19,14b-18
16; 8,37-38; 8,39-41 iudeii: se socotesc pe ei înşişi ucenici ai lui Moise -
iudeii: căutau să-L prindă pe Hristos - Ioan 7, Ioan 9,24-29
30-31; 7, 32-36 iudeii: spun că Hristos calcă sâmbăta - lom 9,
iudeii: cer ca Hristos să fie răstignit -Ioan 18,40 + 24-29
19,1-7; 19,14b-18 iudeii: spun că Hristos e păcătos - Ioan 9, 24-29
iudeii: cer lui Pilat să zdrobească picioarele iudeii: spun că nu au împărat decât pe Cezarul -
răstignitorilor - Ioan 19, 31-34 loanl9,14b-18
iudeii: cheamă părinţii orbului ca să dea iudeii: tăgăduiesc vindecarea orbului - Ioan 9,
mărturie - Ioan 9,17-19 17-19
iudeii: clevetesc minunea învierii lui Lazăr - Ioan iudeii: vicleşugul lor - Ioan 1, 19-20; 7, 52 + 8,
11,43-46 12; 11,33-37; 11,47-48
iudeii: devetesc minunile lui Hristos-/am 11,33-37 iudeii: vor ca Hristos să fie batjocorit prin Cruce -
iudeii: cred în Hristos prin minunea învierii lui Ioan 19,14b-18
Lazăr - Ioan 11, 43-46 iudeii: vor ca Hristos să moară cu moarte de
iudeii: defăima minunile lui Hristos - Ioan 9,30-33 ocară - Ioan 18, 28-32
iudeii: hotărăsc să-L omoare pe Hristos - Ioan iudeii: vor crede în Hristos în vremea venirii lui
11,49-53 We-Ioan 18,10-11
iudeii: îi dau afară din sinagogă pe cei care îl iudeii: vor să-L arate pe Hristos călcător al Legii -
mărturisesc pe Hristos - Ioan 9,20-23 loanl8,17-18
iudeii: îi spun lui Hristos că e născut din curvie - iudeii: vor să-L arate pe Hristos răsculător - han
Ioan 8,39-41 18,17-18
iudeii: II batjocoresc pe Hristos -Ioan 8, 25-27; iudeii: vor să-L batjocorească pe Hristos
10,22-26 ducându-Lla multe judecăţi -Ioan 18,28-32
iudeii: II defăima pe Hristos ca pe un om de rând - iudeii: vor să-L batjocorească pe Hristos
Ioan 6,41-44 răstignindu-L între tâlhari - Ioan 19,14b-18
iudeii: îl învinuiesc pe Hristos că e răzvrătitor - iudeii: vor să-L omoare pe Hristos cu pietre -
Ioan 19,12-14a Ioan 8,56-59; 10, 27-30
iudeii: îl numesc pe Hristos îndrăcit - Ioan 7, iudeu:zavistia lor-Icmi 5,37-38;5,29-21; 22, 22-23
19-20; 8, 51-52 izbăvirea de înşelăciune - Ioan 12, 46-47
iudeii: D numesc pe Hristos îndrăcit şi samarinean - izbăvirea de Judecată - Ioan 5, 22-24
Ioan 8,46-50 izbăvirea de lume - Ioan 17,14-16
iudeii: II numesc pe Hristos potrivnicul lui izbăvirea de stăpânitorul lumii - han 18, 24-27
Dumnezeu - Ioan 6, 35-38 izgonirea din Rai - Ionii 29,14b-18
iudeii: îl ocărăsc pe Hristos - Ioan 7, 19-20; 8, izgonirea din sinagogă - han 12, 41-43; 16, l-4a
19-20; 8,53-55 izgonirea vânzătorilor din templu - Ioan 2,22-27
iudeii: îl prihănesc pe Hristos că a lucrat
sâmbăta - Ioan 5,17-18
î
iudeii: îl tăgăduiesc pe Hristos - Ioan 7, 25-27
iudeii: îl vor primi pe Antihrist - Ioan 5,43-47
iudeii: mântuirea lor - Ioan 21, 9-14 împărăţia Cerurilor - Ioan 10,10-13; 18, 33-36
iudeii: martori ai învierii lui Lazăr - Ioan 11,21- împărăţia lui Hristos - Ioan 18, 33-36
28; 11, 29-32 împărtăşania - Ioan 6,48-51; 6,56-58; 13,10-11;
iudeu: nea«iinţa lor- Ioan 1,19-20; 5,31-35; 6,52-55 19,23-24a;19,31-34;19, 35-37
iudeii: nu cunosc Scripturile - Ioan 1,26-27 împărtăşirea Duhului Sfânt - Ionii 20, 20-23; 24,
iudeii: nu-L primesc pe Hristos - Ioan 5,43-47 25-27
iudeii: pizma lor - Ioan 1, 24-25 împărtăşirea spre osândă cu Sfintele Taine - Ionii
iudeii: pun în seama lui Hristos răzvrătire 23,10-23
împotriva romanilor - Ioan 11, 47-48 împietrirea inimii - Ioan 12, 36b-40
568
împlinirea poruncilor lui Hristos - Ioan 8, 51-
52; 13,17-19; 15, 7-8
împlinirea Scripturii - loan 13,17-19
împlinirea voii lui Dumnezeu - loan 7,17-18; 9,
30-33
împotrivirea faţă de Cuvântului lui Dumnezeu -
Ioan 18,3-6
împuţinarea de suflet-foi)! 11,11-16
înaintemergătorul lui Hristos - loan 1, 21-23
înălţarea de sine - Ioan 13,12-16
înălţarea la Cer a lui Hristos - loan 3, 22-24; 6,
10-13; 6,59-62; 12,14-16; 16, 8-11
înălţarea pe Cruce a lui Hristos - Ioan 3, 14-15;
12, 29-33; 12, 34-36a
înălţarea şarpelui în pustie - Ioan 3,14-15
încălţămintea: înţelesul ei duhovnicesc - Ioan 1,
26-27
începătorul patimilor: e surpat de Hristos-Ioan
16, 33
începutul minunilor lui Hristos - Ioan 2,11
încercarea prin ispite - Ioan 1,38-39
încercările: sunt îngăduite de Dumnezeu - Ioan
18, 7-9
închinarea în Duh şi în adevăr - Ioan 4,23-24; 4,
16-22a
închinarea la idoli - Ioan 4, 28-30
închinătorii adevăraţi - loan 4, 23-24
îndelunga răbdare - loan 5,5-7; 12,4-8
îndrăzneala duhovnicească - loan 16,33
îndulcirea cea veşnică - Ioan 21, 9-14
îndumnezeirea prin har - Ioan 6, 56-58; 10,14-
16:10,27-30
înecul duhovnicesc - Ioan 6,16-21
înfierea dumnezeiască-Ioan 1,12; 1,17; 3,6-8; 10,
27-30; 11,49-53; 12,1-3; 12,25-26; 20,14-18
înfricoşarea inimii - loan 14, 27
îngerii: dau de o parte piatra de pe mormântul
lui Hristos - Ioan 20,1-4
îngerii: o întreabă pe Măria Magdalena de ce
plânge - Ioan 20,5-13
îngerii: se arată în mormântul lui Hristos - Ioan
20, 5-13
îngerul care se pogora la scăldătoarea Vitezda -
Ioan 5,1-4
îngrijorarea - Ioan 6,27
îngrozirea gheenei - Ioan 3,19-21
înnoirea întru Hristos - Ioan 19,38-42
înnoirea lăuntrică - Ioan 10, 22-26
înrăutăţirea: e din voinţă - Ioan 15,22-25
înrudirea adevărată - Ioan 8,37-38
înstrăinarea de Dumnezeu - Ioan 15, 7-8
înşelarea duhovnicească - Ioan 10, 27-30
INDICE REAL
înşelarea elinească - Ioan 4,28-30
înşelarea: izbăvirea de ea - Ioan 12,46-47
înşelătorii: urmarea lor - loan 10,1-5
înşelătorul - Ioan 6,10-13
întâmpinarea Domnului pe nori - Ioan 6,39-40
întărâtarea mării - Ioan 6,16-21
întemniţaţii: eliberarea lor - Ioan 18, 37-39
întreita lepădare - Ioan 21,15-19a
întreita mărturisire - Ioan 21,15-19a
întristarea Apostolilor - Ioan 16, 46-7
întristarea ucenicilor lui Hristos -Ioan 16,19-22
întristarea ucenicilor se va preface în bucurie -
Ioan 16,19-22
întru Hristos suntem una - Ioan 10,14-16
întruparea lui Hristos - Ioan 1,9;1,26-27; 4,22b;
5,14-16; 6,31-34; 6,41-44; 7,1-5; 9,34-38; 10,
27-30;14,18-20; 16,33; 19,14b-18; 19,23-24a;
19,24b-27
întruparea lui Hristos: e desăvârşită - Ioan 1,14a;
1,14b; 2,18-22; 12,1-3
întruparea: taina ei - Ioan 6,56-58
întunecarea inimii - loan 8,25-27
întunericul cel mai dinafară - Ioan 12, 29-33
întunericul duhovnicesc: faptele sale - loan 14,
30-31a
întunericul fărădelegii - Ioan 13, 26b-31a
întunericul slujirii la idoli - Ioan 21, 9-14
întunericul veşnic - Ioan 12, 34-36a; 12,46-47
învârtoşarea întru răutate -Ioan 12, 36b-40
învăţaţi de Dumnezeu - Ioan 6,45-47
învăţătorul nostru e Hristos - loan 16, 32-115
învăţătorul: trebuie să fie trecut prin ispite - Ioan
1,38-39
învăţătura dumnezeiască - Ioan 7,17-18
învăţătura lui Hristos - Ioan 9, 3b-5
învăţătura lui Hristos: e adevărată - Ioan 7,17-18
învăţătura lui Hristos: e dreaptă - Ioan 7,17-18
învierea Domnului Hristos - loan 2,18-22; 6,48-
51; 7,3-5; 8, 28-29; 10,17-21; 12, 34-36a; 13,
31b-32; 14,18-20; 16,19-22; 16,25-28; 20,1-4;
învierea Domnului Hristos: adeverirea ei - loan
20,14-29
învierea Domnului Hristos: puterea ei - loan 21,
9-14
învierea Domnului Hristos: taina ei - Ioan 14,
23-22
învierea drepţilor - Ioan 6,39-40
învierea lui Lazăr - Ioan 11,43-46; 12,12-13
învierea minţii - Ioan 12,1-3
învierea obştească a morţilor - Ioan 5, 25-29; 6,
39-40; 11,11-16; 11,21-28; 11,43-46;
învierea păcătoşilor - loan 6,39-40
ŞI ONOMASTIC
învierea sufletelor - Ioan 11,47-48 ' -
învoirea cu gândul rău - Ioan 10,10-13
învrednicirea de Duhul Sfânt - Ioan 20,19-23
jertfa duhovnicească - Ioan 17,14-16
jertfa Legii Noi - Ioan 17,14-16
jertfa lui Dumnezeu - Ioan 5,14-16
jertfele Legii Vechi - Ioan 17,14-16
jertfirea pentru prieteni - Ioan 15,11-13
jubileul - Ioan 8,56-59
judecarea după înfăţişare - Ioan 7,21-24; 8,15-16 Legea Veche: rânduială ei de judecare a vinova­
judecarea după trup - Ioan 8,15-16
Judecata de Apoi - Ioan 3,16-17; 5,25-29; 8,15-
16; 8,25-27; 19,38-42;
judecata dreaptă - Ioan 7,21-24
Judecata e a lui Hristos - Ioan 8, 25-27
Judecata lui Dumnezeu - Ioan 3,18; 3,19-21
judecata lumii -Ioan 9,39-43; 12,46-47; 22,48-50
judecata lumii acesteia - Ioan 12, 29-33
Judecata se face după fapte - Ioan 5, 25-29
judecata trupească - Ioan 8,15-16
Judecata: izbăvirea de ea - Ioan 5, 22-24
jugul lui Hristos - Ioan 11,49-53 •
jurământul - Ioan 13, 8-9 >-•—>—
L
lacrimile - Iran 22,33-37
lacrimile de pocăinţă - Ioan 5,14-16
lacrimile: puterea lor - Ioan 4,28-30
latinii: au izvodit adaosul Klioque - Ioan 3,31-34 lepădarea lui Petru - Ioan 18,17-18; 18, 24-27
lauda omenească e moartă - Ioan 14,4-6
Lazăr boala !ui e spre slava Fiului lui Dumnezeu - libertatea adevărată - Ioan 8, 30-32; 8, 33-36; 8,
Ioan 12,4-6
Lazăr: e pe moarte - Ioan 11,1-3
Lazăr: moartea sa - Ioan 11,4-6
Lazăr. mort de patru zile-Ioan 23, 37-20
lăcomia pântecelui - Ioan 6, 14-15; 6, 22-26; 6, litera ucide - Ioan 4,23-24
28-30; 6,31-34; 6,41-44
lăsarea în grija lui Dumnezeu - Ioan 18, 24-27
Legea cea Nouă S dragostei - Ioan 13,34-35; 15, locaşurile din „casa Tatălui" - Ioan 14, 2-3
11-13
legea duhului - Ioan 4, 23-24
Legea Nouă - Ioan 1,23; 2,26; 2,27; 3, 24-25; 4,
28-30;
Legea Nouă: e Adevărul - Ioan 14,15-17
Legea Nouă: jertfa ei - Ioan 17,14-16
legea sâmbetei - Ioan 7,22-24
legea smereniei - Ioan 13, 2-5
569
Legea şi Proorocii: îl vestesc pe Hristos - Ioan 1,
4345
legea trupului - Ioan 4,23-24 •—-— > --
Legea Veche - Ioan 1, 13; Ioan 1, 16; Ioan 1, 17;
Ioan 3,14-15; Ioan 4,31-34
Legea Veche: „gângăvirea" ei - Ioan 1,21-23
Legea Veche: adevărata ei rânduială - Ioan 5,8-10
Legea Veche: e preînchipuire a Adevărului - Ioan
6,1-4; 6,59-62; 8,30-32; 14,15-17
Legea Veche: jertfele ei - Ioan 17,14-16
Legea Veche: poruncile ei - Ioan 11, 47-48
Legea Veche: preînchipuirile ei - Ioan 16, 22-25
ţilor- Ioan 7, 47-51
Legea Veche: rânduielile ei - Ioan 16,12-15; 18,
37-39
Legea Veche: roadă ei - Ioan 1, 49-51 . .
Legea Veche: stricarea ei - han 6,1-4
Legea Veche: vremea ei - Ioan 7, 30-31
Legile date omului de Dumnezeu - Ioan 2, 9-20 _
Legile duhovniceşti: sunt date de Dumnezeu -
Ioan 4,28-30
lenevirea - han 6,27 s j_
_ lenevirea mai-marilor - Ioan 9, 22-26 . _ •-
lepădarea de Hristos - han 17,12b-l 3
lepădarea de lume - han 18, 24-27
lepădarea de păcat: e începutul curăţiei - Ioan
23, 20-22
lepădarea de sine - Ioan 12,25-26; 12, 27-28; 14, -
22-22
lepădarea dogmelor - Ioan 2,12-17
lepădarea firii omeneşti - han 16, 29-32
lepădarea întreită - Ioan 21,15-19a
lepădarea lui Petru: ştergerea ei - Ioan 21,15-19a
56-59
libertatea faţă de păcat - Ioan 8, 33-36
libertatea mincinoasă - Ioan 8, 33-36
lipsirea de slava lui Dumnezeu - Ioan 17, 25-26
locaşul Sfintei Treimi - Ioan 12, 23-24 - -
locaşul Sfintei Treimi - Ioan 14, 21-22
Locul Căpăţânii - han 19, 14b-18
luarea aminte - han 6, 5-9; 24, 22-22
luarea aminte la dumnezeieştile cuvinte - Ioan
21,24-25
lucrarea lăuntrică - Ioan 9,3b-5
lucrarea Sfintei Treimi - Ioan 6, 41-44
lucrările lui Dumnezeu - Ioan 4,31-34; 6,28-30;
9,3b-5
570 INDICE REAL

lucrul cel bun - loan 5,1-4 mana - Ioan 6,31-34; 6,48-51; 6,56-58
lucrul cel bun şi adevărat - loan 16,4b-7 Mânase - Ioan 11, 54-57
lucrurile dumnezeieşti dau mărturie pentru mâncarea adevărată - Ioan 6,52-55
Hristos - Ioan 5,36-38 mâncarea duhovnicească - ton 4,31-34; 6,56-58
mâncarea dumnezeiască - Ioan 19, 35-37
lumea nevăzută: s-a făcut prin Fiul-Ioan 1,3a; 1,3b
lumea văzută: s-a făcut prin Fiul - ton 1,3a; 1,3bmâncarea nepieritoare - loan 6, 52-55 •
lumea: aleargă la Hristos - Ioan 17,1-3 mâncarea obişnuită - Ioan 6,56-58
lumea: biruinţa asupra ei - Ioan 16, 33 mâncarea pieritoare - Ioan 6,27 •- .
lumea: bucuria ei - ton 16,19-22 mâncarea veşnică - loan 6, 27
lumea: cugetul ei - Ioan 21, 24-25 mândria-ton 23, 22-26
lumea: e alcătuită din patru stihii -fam 19,23-24amândria: e înrudire cu diavolul - loan 13, 2-5
lumea: e vădită de Duhul Sfânt-ton 16, 8-11 mândria: nebunia ei - loan 7, 25-27
lumea: îi urăşte pe ucenicii Iui Hristos-ton 15, mângâierea ucenicilor - loan 14, 2-3; 17,ll-12a
17-19 Mângâietorul - loan 14, 25-26
lumea: îi va prigoni pe ucenicii lui Hristos - tonMângâietorul: e Duhul Sfânt - loan 14, 25-26
17,14-16 Mângâietorul: trimiterea Sa - loan 15, 26-27; 16,
lumea: îl urăşte pe Hristos - Ioan 7,6-8; 15,17-19 23-24
lumea: lucrurile sale-ton 2,20 Mângâietorul: va fi trimis de Tatăl în numele
lumea: mântuirea ei - Ioan 16, 29-22 lui Hristos - loan 14, 25-26
lumea: mântuirea ei prin Hristos - loan 8, 25-27 Maniheu: erezia lui -Ioan 1,10; 1,14a;l,9;3,14-15;
lumea: nu L-a cunoscut pe Tatăl - Ioan 17,25-26 4,1A;5,39A2; 6,5-9; 6,68-71; 7, l-5;8,21-24; 10,
lumea: nu-L cunoaşte pe Hristos - Ioan 14,18-20 14-16; 10,27-30; 18,33-36; 10,6-8;
lumea: nu-L vede pe Duhul Sfânt - loan 14,15-17 mantia purpurie - ton 18, 40 + 19,1-7
lumea: ura ei - loan 17,14-16 mântuirea - Ioan 1, 38-39
lumina cunoştinţei - Ioan 6,45-47 mântuirea lumii - Ioan 12,1-3; 12,46-47; 16,19-22;
lumina lăuntrică a omului - Ioan 1, 9 ~_ " '
mântuirea neamurilor - loan 6,10-13
lumina lui Hristos - ton 22, 34-36a mântuirea oamenilor: e „mâncarea" lui Hristos -
Lumina: a venit în lume - Ioan 3,19-21 loan 4,31-34
lupul duhovnicesc - Ioan 10,10-13 mântuirea prin adevăr - Ioan 18,37-39
mântuirea tâlharului răstignit - loan 19,14b-18
M mântuirea: „din iudei este" - loan 4,22b
mântuirea: căile ei - loan 4, 28-30
mântuirea: e de la Dumnezeu - ton 22, 22-23
Macedonie: erezia lui - ton 2, 4; 3, 6-8; 14, 25-
mântuirea: e prin Hristos - Ioan 10,9
17;16,4b-7
mântuirea: e un dar de la Dumnezeu -loan 1,16
mâhnirea Apostolilor - ton 16,16-18
Marcion: erezia lui - Ioan 3,14-15; 6,59-62; 7,1-
mâhnirea: măsura «i - Ioan 11, 33-37
mahramă e pusă deoparte în mormânt - Ioan 5; 19,24b-27
20,5-13 marea: întărâtarea ei - Ioan 6,16-21
Maica Domnului: cunoaşte puterea Fiului ei - Măria Magdalena: îl recunoaşte pe Hristos - ton
Ioan 2,1-4 20,14-18
Maica Domnului: e încredinţată de Hristos lui Măria Magdalena: îl socoteşte pe Hristos
Ioan - loan 19,24b-27 grădinar - loan 20, 14-18
Maica Domnului: e Născătoare de Dumnezeu - Măria Magdalena: îl vede pe Hristos înviat -
Ioan 9, 34-38; 14,18-20 ton 20,1-4; 20,14-18
Maica Domnului: mijloceşte pentru minunea Măria Magdalena: merge la mormântul lui
din Cana - Ioan 2, 1-4 Hristos -Ioan 20,1-4
Maica Domnului: stă lângă Cruce, dimpreună Măria Magdalena: plânge lângă mormântul lui
cu celelalte femei - Ioan 19, 24b-27 Hristos - Ioan 20,5-13
Malhus: îi e tăiată urechea de Petru - Ioan 18, Măria Magdalena: vede doi îngeri în mormânt -
10-11 Ioan 20,5-13
Malhus: vindecat de Hristos - Ioan 18,10-11 Măria Magdalena: vesteşte lui Petru şi Ioan că
Hristos nu mai e în mormânt - loan 20,1-4
ŞI O N O M A S T I C
Măria Magdalena: vesteşte ucenicilor că L-a
văzut pe Hristos înviat - Ioan 20,14-18
Măria, sora lui Lazăr: cade la picioarele Iui
Hristos - Ioan 11,29-32
Măria, sora lui Lazăr: îl unge pe Hristos cu mir -
Ioan 12,1-3
Măria, sora Iui Lazăr: vine în întâmpinarea lui
Hristos - loan 11, 29-32
Marta şi Măria: evlavia lor faţă de Hristos - loan
11, 1-3
Marta şi Măria: îi trimit lui Hristos veste despre
fratele lor Lazăr - Ioan 11,1-3
Marta, sora lui Lazăr. credinţa ei în Hristos -
loan 11,21-28
Marta, sora lui Lazăr: mărturisirea ei pentru
Hristos -loan 11, 21-28
Marta, sora lui Lazăr: o cheamă pe sora sa la
Hristos -Ioan 11,21-28
Marta, sora lui Lazăr: slujirea ei - loan 12,1-3
Marta, sora lui Lazăr. vine în întâmpinarea lui
Hristos - loan 11,17-20
martiriul Sfântului Ştefan - Ioan 18,28-32
mădularele trupului lui Hristos- loan 11,49-53;
14,1S-20
mărturia a doi oameni e adevărată - Ioan 8,17-18
mărturia adevărată a lui Ioan Evanghelistul -
loan 21, 24-25
mărturia adevărată despre Dumnezeu - loan 3,
31-34
mărturia Duhului Sfânt - Ioan 15, 26-27
mărturia Legii - Ioan 8, 17-18
mărturia lui Hristos: e adevărată - Ioan 8,13-14
mărturia Iui Ioan Botezătorul pentru Hristos - minunile lui Hristos: nu au fost scrise toate -
loan 1,15; 1,19-20; 1,26-27; 1,30; 1,31-34; 3,
25-27; 3, 28-30; 10,39-42
mărturia orbului vindecat - loan 9,24-29
mărturia orbului vindecat dată înaintea fariseilor - minunile săvârşite de Apostoli - Ioan 16, 8-11
loan 9,12-16
mărturia orbului vindecat e adevărată - loan 9,8-11 minunile: săvârşirea lor - Ioan 14,12-14
mărturia părinţilor orbului - Ioan 9, 20-23
mărturia pentru Hristos - loan 5,31-35
mărturia ucenicilor - loan 15, 26-27; 16,4b-7
mărturia vrăjmaşilor - loan ÎS, 17-18
mărturisirea întreită - Ioan 21, 15-19a
mărturisirea lui Petru - Ioan 21,15-19a
mărturisirea lui Petru pentru Hristos - lam 6,68-71 moartea copiilor nevinovaţi - loan 9, l-3a
mesalienii: erezia lor - Ioan 6,27
Mesia: e Hristos Iisus - loan 1, 40-42; 4, 25-27;
10, 22-26; 12,34-36a
Mesia: proorociile despre El - loan 7, 17-28
mielul jertfit la Pastele iudaic - loan 19, 35-37
Mielul lui Dumnezeu - loan 1, 29; 19,35-37
571
mila faţă de vrăjmaşi - loan 4,1-4
milostenia - loan 13, 26b-31a
milostenia adevărată - Ioan 12,1-3
milostivirea faţă de cei săraci şi goi - Ioan 4,31-
34; 19, 38-42
minciuna - Ioan 8, 44-45
minciuna: neputinţa ei - Ioan 9, 30-33
mintea fără vicleşug - Ioan 13, 23-26a
mintea omenească: neputinţa ei - loan 6,16-21
mintea: curăţia ei - loan 4, 23-24
mintea: e „prieten" al lui Hristos - loan 11,47-48
mintea: însănătoşirea ei - loan 4, 46-50
mintea: învierea ei - loan 11,47-48; 12,1-3
mintea: lucrarea Sa - loan 12, 48-50 ._ . .
mintea: paza ei - loan 5,14-16
mintea: puterea ei - Ioan 1,4
mintea: războirea ei cu diavolul - Ioan 4, 28-30
minunarea ucenicilor lui Hristos - Ioan 21, 9-14
minunea din Cana - Ioan 2,1-4; 2, 5-8
minunea înmulţirii celor cinci pâini şi doi peşti -
Ioan 6,5-9; 6,10-13
minunea învierii lui Lazăr - loan 11, 43-46
minunea potolirii furtunii - Ioan 6,16-21
minunea preschimbării apei în v i n - Ioan 2,1-4;
2,5-8
minunea prinderii celor 153 de peşti - Ioan 21,1-8
minunile din vremea Răstignirii - Ioan 13, 31b-
32; 19,14b-18
minunile lui Hristos - loan 5, 36-38; 9, 3b-5; 12,
36b-40; 15, 22-25
minunile lui Hristos de după înviere - loan 20,
30-31
loan 22, 24-25
minunile lui Hristos: sunt nenumărate -Ioan 21,
24-25
minunile sunt slava Iui Hristos - Ioan 15,11-13
Mirele sufletelor - Ioan 1, 30; 1, 35-37; 2,5-8; 3,
28-30
mirul duhovnicesc - Ioan 12, 2-3
mlădiţele viţei - Ioan 14, 31b + 25,2-3
moartea - Ioan 7, 32-36; 12, 29-33; 17, 4-6a; 20,
30-31
moartea lui Hristos - loan 7, 6-8; 7,32-36; 12,34-
36a; 14,12-14; 16,16-18; 16, 29-22
moartea Iui Hristos: rodeşte prin înviere - Ioan
12, 2.0-24
moartea lui Lazăr - loan 11,4-6; 11,11-16; 11,17-20
moartea pentru Hristos - Ioan 11,11-16
 572
i
\ moarteasufletească-7oan8,22-24,n,22-28;n,
'•• 47-48
i moartea trupului - Ioan 11, 21-28
•) moartea veşnică - Ioan 3,35-36; 8,51-52; 8,53-55
moartea: a fost biruită de Hristos - Ioan 6,48-51
moartea: a venit printr-un om - Ioan 6, 48-51
moartea: biruinţa asupra ei - Ioan 8, 51-52
moartea: netemerea de ea - Ioan 14, 15-17
moartea: stăpânirea ei - Ioan 3,14-15
Moise Proorocul - Ioan 10, 1-5
Moise: dătătorul Legii - Ioan 1,17
Moise: îi va învinui pe iudei - Ioan 5,43-47
Moise: slujitor în darea Legii - Ioan 1, 18
mormântul nou în care a fost pus Hristos - Ioan
19, 38-42
mucenicia - Ioan 11,11-16
mucenicia lui Petru - Ioan 21, 35-19(7
mucenicia tăierii voii - Ioan 21,15-19a
mulţimea minunilor lui Hristos - Ioan 11,47-48
mulţimile: cred în Iisus - Ioan 12, 9-11
mulţimile: credinţa lor nestatornică - Ioan 7,30-31
mulţimile: dau mărturie pentru Hristos - Ioan
12,17-19
mulţimile: îl întâmpină pe Hristos - Ioan 12,17-19
mulţimile: îl întâmpină pe Hristos cu ramuri de
finic - Ioan 12,12-13
mulţimile: îl mărturisesc pe Hristos - Ioan 7,40-43 necinstirea lui Hristos trece la Tatăl - Ioan 5, 22-
mulţimile: II socotesc pe Hristos a fi Dumnezeu -
Ioan 12,12-13
mulţimile: merg cu corăbiile după Iisus - Ioan
6, 22-26
mulţimile: merg în Betania ca să-L vadă pe Lazăr
cel înviat -Ioan 12, 9-11
mulţimile: se dezbină pentru Hristos - Ioan 7,
40-43
mulţimile: se îndoiesc de vindecarea orbului -
Ioan 9, 8-11
mulţimile: vor să-L facă pe Hristos împărat -
Ioan 6,14-15
munca zilnică - Ioan 6, 27
mustrarea - Ioan 6,22-26
N nepătimirea -Ioan 20,5-13
nardul - Ioan 32,3-3
naşterea cerească a Fiului - Ioan 3, 9-12
naşterea de Sus - Ioan 2, 23-25 + 3,1-2
naşterea din apă şi din Duh - Ioan 3, 4-5
Naşterea din Fecioară a lui Hristos - Ioan 7,25-27
naşterea din nou - Ioan 10,22-26
naşterea din nou: e de neapărată trebuinţă - Ioan neştiinţa: e din fapte şi voinţă - Ioan 7, 28-29
2, 23-25 + 3,1-2
INDICE REAL
Naşterea din Tatăl a Iui Hristos -Ioan 7,25-27
naşterea duhovnicească - Ioan 1,13; 3,4-5; 3,6-8
naşterea pământească - Ioan 3, 9-12
naşterea trupească - Ioan 1,13; 3,4-5; 16,19-22
Natanail: e fără de vicleşug - Ioan 1, 46-48
Natanail: mărturia lui despre Hristos - Ioan 1,
46-48; 1,49-51
Natanail: vine la Hristos - Ioan 1,43-45
Nazaretul - Ioan 1,43-45
nădăjduirea în Dumnezeu - Ioan 17,1-3
nădăjduirea în sine - Ioan 13,36-38
nădejdea dintru necazuri - Ioan 15,17-19
nădejdea în Hristos - Ioan 6,16-21
nădejdea învierii - Ioan 11, 21-28
năpăstuirea zavistiei - Ioan. 4,1 -4
neamul cel bun - Ioan 8, 39-41
neamul cel prost - Ioan 8,39-41
neamurile: mântuirea lor - Ioan 6,10-13; 21,9-14
neascultarea faţă de Dumnezeu - Ioan 1,29
nebunia ereziilor - Ioan 17,1-3
nebunia mândriei - Ioan 7, 25-27
nebunia răutăţii - Ioan 9,24-29
necazurile - Ioan 14, 25-26; 14, 28-29; 14, 31b +
15,1-3; 35, 27-29; 25, 9-20; 28,24-27
necazurile Apostolilor - Ioan 14, 27
necazurile din lume - Ioan 16,33
24; 15,20-22
necredinţa -Ioan 6,52-55; 6,63-64; 6, 65-67; 7,1-
5; 10,1-5; 12,36b-40; 12, 46-47; 12,48-50
necredinţa iudeilor - Ioan 5,31-35
necredinţa în Fiul lui Dumnezeu - Ioan 5,31-35
necredinţa lui Toma în învierea lui Hristos - Ioan
20,24-29
necredinţa: e din voinţă - Ioan 12,36b-40
necredinţa: e vrednică de osândă - Ioan 7,47-51
necunoştinţa Apostolilor - Ioan 12,14-16
necurăţia: după rânduială Legii Vechi -Ioan 2,5-8
nedefăimarea celor mici - Ioan 20,24-29
nedreptatea - Ioan 19,38-42
nemulţămirea - Ioan 6,28-30
nemurirea - Ioan 10,17-22
neputinţa - Ioan 19, 24b-27
neputinţa firii omeneşti - Ioan 13,36-38; 28, 27-38
nerodnicia - Ioan 15,4-6
nesimţirea - Ioan 6,28-30
Nestorie: erezia lui - Ioan 1,14a; 3, 28-30; 6,35-
38; 9,34-38; 10, 27-30
nestricăciune - Ioan 20,1-4
netemerea de moarte - Ioan 14,15-17
ŞI ONOMASTIC
nevrednicia faţă de Sfintele Taine - loan 13,10-11
nevrednicia nu opreşte darul preoţesc - loan 20,
19-23
Nicodim - Ioan 4,12-15
Nicodim: aduce o sută de litre de amestec de
smirnă şi aloe - Ioan 19, 38-42
Nicodim: e ocărât de farisei - Ioan 7,52 + 8,12
Nicodim: ia apărarea lui Hristos - Ioan 7, 47-51
Nicodim:ridicătrupul lui Hristos - Ioan 19,38-42
Nicodim: vine noaptea la Hristos - Ioan 2,23-25 +
3,1-2
noaptea duhovnicească - Ioan 9,3b-5; 11, 7-10
noaptea fărădelegii - Ioan 13,26b-31a
noroadele: merg cu corăbiile după Iisus - loan
6,22-26
noroadele: vor să-L facă pe Hristos împărat -
loan 6,14-15
Noul Testament unitatea sa cu Vechiul Testament -
loan 10,14-16
numărul 153 - loan 21, 9-14
numele lui Hristos - loan 15, 20-21
numele lui Hristos: puterea lui - loan 16, 23-24
numele Tatălui - Ioan 17, 4-6a
nunta din Cana Galileii - Ioan 2,1-4
nunta duhovnicească - loan 2,5-8
nunta trupească - Ioan 2,5-8
nunul se minunează de „vinul cel bun" - Ioan
1,9-10
O omul: voia sa liberă - Ioan 6, 68-71
o sută cincizeci şi trei - Ioan 21, 9-14
o turmă şi un Păstor - Ioan 10,14-16
oamenii pământeşti - Ioan 1,10
oamenii trupeşti - loan 1,10
oamenii: au iubit mai mult întunericul - Ioan 3,
19-21
obârşia Lui - Ioan 7, 25-27
oboseala lăuntrică - loan 6,16-21
oboseala minţii - Ioan 6,16-21
ocările - loan 16,19-22
ocările lui Hristos trec Ia Tatăl - Ioan 15, 20-21
ocările: răbdarea lor - Ioan 8,46-50; 15,11-13
odihna cea veşnică - Ioan 21, 9-14
oile duhovniceşti - loan 10,14-16
oile lui Hristos - loan 10,1-5; 10, 9
oile lui Hristos ascultă glasul Său -loanl 0,27-30
oile lui Hristos: îl cunosc pe Dânsul - Ioan 10,
14-16
omorârea cugetului pământesc - Ioan 12,15-26
omul are voie liberă - Ioan 11,49-53
omul cel nou - Ioan 16,19-22
573
omul cel vechi - Ioan 8,21-24 ,
omul din afară - Ioan 10,9 .....
omul firesc - Ioan 6,52-55 ." ' '
omul lăuntric - Ioan 10,9
omul pământesc - Ioan 1,10
omul sufletesc - Ioan 6,52-55
omul trupesc - Ioan 1,10
omul trupesc: nu le poate primi pe cele duhovni­
ceşti - loan 6,59-62
omul: are chip împărătesc - Ioan 4, 46-50
omul: are voie liberă - loan 15, 9-10
omul: căderea lui din Rai - loan 1,14a; 8,44-45
omul: chip al lui Dumnezeu - loan 14,18-20
omul: dă stăpânire diavolului - loan 14, 30-31a
omul: e „lucrul" lui Dumnezeu - loan 4,31-34
omul: e nestatornic - loan 6, 68-71
omul: e schimbător - loan 6, 68-71
omul: facerea lui - loan 3, 9-12
omul: înşelarea lui din Rai - loan 8,44-45
omul: locaş al Sfintei Treimi - loan 12,23-24; 14,
22-22
omul: lumina sa lăuntrică - loan 1,9
omul: neputinţa sa - loan 18,17-18
omul: nu poate riimic fără Hristos - loan 14,31b + _
15,1-3:15,4-6
omul: puterea Sa - Ioan 15,4-6
omuL se face prin porunci locaş al Sfintei Treimi -
loan 12,23-24; 14,21-22
omul: starea lui dintru început - Ioan 4,28-30
omul: voinţa sa - Ioan 5,39-42
orbirea păgânilor - Ioan 9, 34-38
orbirea sufletească - Ioan 5,1-4; 10,1-5; 12,366-40
orbul din naştere: vindecarea sa - Ioan 9, l-3a
orbul vindecat: a dobândit vedere lăuntrică -
Imn 9,20-23
orbul vindecat: crede în Hristos - Ioan 9,34-38
orbul vindecat: dă mărturie adevărată - Ioan 9,
8-11; 9, 20-23
orbul: îşi spală ochii la Siloam - Ioan 9, 6-7
Origen: năzăririle Iui - Ioan 11, 11-16
osana -Ioan 12,12-13
osânda răutăţii - Ioan 19, 8-11
osânda veşnică - loan 3,18; 3, 35-36; 5,14-16
osândirea necredinţei - loan 12, 46-47
osârdia în slujire -loanl 3, 2-5
osârdia în urmarea lui Hristos - loan 6,1-4
osârdia pentru buna lucrare - Ioan 1,38-39
osârdia pentru lucrul lui Dumnezeu - loan 4,6b-8
osârdia pentru mântuire - loan 1,38-39
osârdia slujirii aproapelui - loan 13,12-16
ostaşii: împart hainele lui Hristos - loan 19,23-24a
574
ostaşii: trag sorţi pentru cămaşa lui Hristos -
Ioan 19, 23-24a
ostaşii: zdrobesc picioarele celor doi tâlhari -
han 19, 31-34
osteneala sufletească -han 11, 47-48 ~ —-
osteneala trupească - han 11, 47-48
ostenelile credinţei - Ioan 15, 4-6 •'-
P păcătoşii: arderea lor - han 15,4-6
pacea - han 6,16-21; 20,19-23
pacea întru Hristos - Ioan 14,27; 16,33; 17,22-23a
pacea lumii - Ioan 14,27
pacea: darul ei - înaintecuvânlare
pâinea care se pogoară din Cer - han 6, 31-34;
6, 48-51
pâinea cea de toate zilele - han 6, 31-34
pâinea duhovnicească - Ioan 6, 31-34; 6, 41-44;
6, 52-55
pâinea firească - Ioan 6,31-34
pâinea vieţii e Hristos - han 6,35-38
pântecele - han 7,37-38
Pastele cel Nou - Ioan 18, 28-32
Pastele cel Vechi - han 18, 28-32
Pastele cel veşnic - Ioan 12, 1-3
Patima lui Hristos - han 7, 9-10; 8,21-14; 8, 56-
59; 10, 10-13; 12, 34-36a; 15, 11-13; 15, 9-10;
16,19-22; 16, 29-32; 19,14b-18
Patima lui Hristos: e mântuitoare - Ioan 14,30-31a
patimile lumeşti - Ioan 11,47-48
patimile păcătoase - Ioan 4, 46-50; 13,10-11
patimile păcătoase: biruinţa asupra lor - Ioan 20,
5-13
patimile trupeşti - han 8, 21-24
patru fapte bune - Ioan 5,14-16; 11,47-48
Pavel Apostolul: râvna lui în prigonire şi propo-
văduire - han 2, 5-8
Pavel Apostolul: revărsarea cuvântului său -
han 7, 37-38
Pavel din Samosata: erezia lui - Inaintecuvântare;
han 1, 30; han 1, 9; Ioan 5, 25-29; Ioan 7,1-5
paza gândurilor - Ioan 5,14-16
păcatele părinţilor asupra copiilor -Ioan 9, l-3a
păcatele: iertarea lor- Ioan 1,17; 8,11-14; 8,33-
36; 9, 30-33; 11,47-48
păcatele: legătura lor - Ioan 1, 26-27
păcatul - han 5,14-16; 9, l-3a; 12,19-33; 16,19-
31; 16, 8-11
păcatul: a venit printr-un om - Ioan 6, 48-51
păcatul: curăţarea lui - han 1, 29
păcatul: e neascultare faţă de Dumnezeu - Ioan 1,29
INDICE REAL
păcatul: e vădit de cuvintele lui Hristos - Ioan
35,22-25
păcatul: e vădit de Duhul Sfânt - Ioan 16, 8-11
păcatul: învârtoşarea întru el - Ioan 12,36b-40
păcatul:nimicirea lui - Ioan 14,35-37
păcatul: robia lui - Ioan 8, 33-36
păcatul: slobozirea dintru el - han 8,30-32
păcatul: vădirea lui - Ioan 7, 53 + 8,1-11
păgânii: primirea lor întru împărăţia Cerurilor -
Ioan 4,5-6a
pământul - Ioan 6,16-21
părăsirea de Dumnezeu - Ioan 32,36b-40
părăsirea lui Dumnezeu - Ioan 18,17-18
părăsirea lui Dumnezeu: e facere de bine - Ioan
13,36-38
părerea de sine - Ioan 9, 39-41
părinţii orbului se tem de iudei - han 9, 20-23
părinţii: cinstirea lor - Ioan 2,1-4
părinţii: purtarea lor de grijă pentru copii - Ioan
4,53-54
părtăşia cu Hristos întru smerenie - han 13,8-9
pârtăşia Duhului Sfânt - Ioan 34, 35-17
părtăşia la firea dumnezeiască - Ioan 1, 8; 10,
17-30:11,1-3; 12,25-26
părtăşia la păcat - Ioan 12, 29-33
păstorul adevărat - Ioan 10,1-5; 10,10-13; 10,14-16
păstorul adevărat: însuşirile lui - han 10,1-5
Păstorul cel bun şi oile Sale - Ioan 10,1-5
păstorul plătit - han 10,14-16
păşunea duhovnicească - Ioan 30, 3-5; 30, 9
pătimirea din Ghetsimani - Ioan 33, 38-42
pătimirea morţii - Ioan 12, 27-28
păzirea cuvântului lui Hristos - Ioan 8,30-32; 8,
51-52
păzirea de cel viclean - han 17,14-16
păzirea întru adevăr - han 17,14-16
păzirea rninţii - han 5,14-16
păzirea poruncilor - Ioan 11,13-14; 14,15-17; 14,
22-22; 24, 25-26; 35, 4-6; 25, 7-8; 25, 9-20; 25,
21-13; 25, 24-26; 25, 20-22;
păzirea poruncilor lui Hristos - Ioan 8,53-55;
Pentateuhul - Ioan 4, 25-27
perihoreza în Sfânta Treime - Ioan 20, 37-38
Persoanele Sfintei Treimi - han 14, 8-9; 14, 10-
11; 14,15-26; 14, 28-29; 16,4b-7; 17, 22-13a
Persoanele Sfintei Treimi: sunt de o Fiinţă - Ioan
10,37-38
Petru şi Ioan: cred că trupul lui Hristos a fost
furat- Ioan 20,5-13
Petru şi Ioan: merg după Hristos la Anna - han
28,25-36
ŞI ONOMASTIC
Petru şi Ioan: vin la mormântul lui Hristos -Ioan
20,1-4;20,5-13
Petru: dă spre spălare şi mâinile şi capul - Ioan
13, 8-9
Petru: dragostea lui pentru Hristos - Ioan 13,36-38
Petru: dragostea sa - Ioan 21, 15-19a
Petru: e chemat să urmeze lui Hristos - Ioan 21,
19b-23
Petru: e deşteptat spre pocăinţă de Hristos - Ioan
18, 24-27
Petru: e întrebat de Hristos de trei ori dacă îl
iubeşte - Ioan 21,15-19a
Petru: e numit Chifa - Ioan 1, 40-42
Petru: e osârdnic către Hristos - Ioan 21,1-8
Petru: e osârdnic spre lucrare - Ioan 21,1-8
Petru: e rânduit de Hristos ispravnic al „oilor" -
Ioan 21,15-19a
Petru: grăirea lui - Ioan 7,37-38
Petru: intră în curtea arhiereului prin mijlocirile
lui Ioan - Ioan 18,15-16
Petru: îl întreabă pe Hristos pentru Ioan - Ioan
21,19b-23
Petru: II întreabă pe Hristos unde merge - Ioan
13, 36-38
Petru: îndrăzneala sa - Ioan 21,19b-23
Petru: lepădările lui - Ioan 18, 17-18
Petru: mărturia lui pentru Hristos - Ioan 1, 49-
51: 6, 68-71
Petru: mărturisirea Sa - Ioan 21,15-19a
Petru: mucenicia sa - Ioan 13,10-11; 21,15-19a
Petru: nu vrea ca Hristos să-i spele picioarele -
Ioan 13,6-7
Petru: poartă grijă de Ioan-Ioan 22,196-23
Petru: răstignirea sa - Ioan 21,15-19a
Petru: se aruncă în apă pentru a ajunge mai
repede la Hristos - Ioan 21, 1-8
Petru: se încălzeşte la foc - lean 18,17-18
Petru: se leapădă a doua şi a treia oară de Hristos -
Ioan 18,24-27
Petru: se leapădă întâia dată de Hristos - Ioan
18,17-18
Petru: smerenia lui - Ioan 13, 6-7
Petru: spune că îşi va pune sufletul pentru
Hristos -Ioan 13,36-38
Petru: taie urechea slugii arhiereului - Ioan 18,
10-11
Petru: verhovnicul Apostolilor -Iosn 21,15-19a
piatra de pe mormânt e dată deoparte de îngeri -
Ioan 20,1-4
piatra ridicată de pe mormântul Domnului -
Ioan 20, 2-4
pierzarea sufletului - Ioan 16, 23-24
575
pierzătorul - Ioan 10,10-13
pierzătorul de suflete - Ioan 10,1-5
Pilat: caută să-L elibereze pe Hristos - Ioan 19,
12-14a
Pilat: e ameninţat de iudei - Ioan 29, 22-24a
Pilat: e molatic şi fricos - Ioan 18, 40 + 29, 2-7;
29,22-24a; 29,14b-18
Pilat: e osândit de propriile cuvinte - Ioan 19,8-11
Pilat: îl dă pe Hristos să fie răstignit - Ioan 19,
14b-18
Pilat: îl întreabă pe Hristos dacă e împăratul
iudeilor - Ioan 18, 33-36
Pilat: îl întreabă pe Hristos de e împărat - Ioan
18,37-39
Pilat: îl întreabă pe Hristos de unde este - Ioan
29, S-22
Pilat: îl scoate pe Hristos înaintea iudeilor - Ioan
18, 40+19,1-7
Pilat: le spune iudeilor să-L judece ei pe Hristos —
Ioan 18,28-32
Pilat: părtineşte slavei lui Hristos - Ioan 19,19-22
Pilat: râde de iudei - Ioan 18, 37-39
Pilat: scrie titlu deasupra Crucii - Ioan 19,19-22
Pilat: se teme să-L osândească pe Hristos - Ioan
19, 8-11
Pilat: spune că Hristos e nevinovat - Ioan 18,
37-39
Pilat: vrea să-L elibereze pe Hristos - Ioan 18,
37-39
pilda femeii ce trebuie să nască - Ioan 16,19-22
pilda grăuntelui de grâu ce trebuie să moară -
Ioan 12, 20-24
pilda slugii şi a solului - Ioan 13, 12-16
pilda smereniei lui Hristos - Ioan 23, 22-26
pilda spălării picioarelor - Ioan 13,12-16
pilda viţei de vie-Ioan 24, 32b + 15,2-3; 25, 4-6
pilda: ce e ea - Ioan 16, 25-28
pizma - Ioan 5, 22-23; 7,2-5
pizma iudeilor - Ioan 5, 29-22
pizmătăreţii - Ioan 7, 24-26
plângerea - Ioan 22, 33-37
plinirea proorociilor - Ioan 19, 31-34
pnevmatomahii: erezia lor - Ioan 1,4; 16, 4b-7
pocăinţa - Ioan 4,28-30; 5,14-16; 9,30-33; 10,27-
30; 13,10-11
pocăinţa adevărată - Ioan 18, 24-27
pofta bărbătească - Ioan 1,13
pofta trupească - Ioan 1,13
poftele diavolului - Ioan 8,44-45
poftele lumeşti - Ioan 12, 25-26
poftele necuviincioase - Ioan 12, 25-26
poftele trupeşti - Ioan 12, 25-26
576
poftele: îndulcirea cu ele - Ioan 4,46-50
poftirea slavei omeneşti - Ioan 5,43-47
Pogorârea Duhului Sfânt - Ioan 13, 31b-32; 20,
29-23 ,
t>
pogorârea la iad - Ioan 11,47-48
pogorârea pentru neputinţa ascultătorilor - Ioan
17,1-3
pomenirea chinurilor veşnice - Ioan 5,14-16
pomenirea Judecăţii de Apoi - Ioan 19,38-42
pomenirea morţii - Ioan 3, 19-21; 5, 14-16; 19,
38-42
pomenirea veşnicelor bunătăţi - Ioan 11, 47-48
pomenirea veşnicelor cazne - Ioan 11,47-48
pomul vieţii - Ioan 19,31-34
Porfirie elinul: erezia lui - Ioan 1,2
pornirile omeneşti - loan 18, 37-39
porunca cea nouă a iubirii - Ioan 13, 34-35; 15,
11-13; 15,17-19; 17,20-21
porunca milosteniei - loan 13, 26b-31a
porunca Tatălui: e viaţa veşnică - Ioan 12, 48-50
poruncile dumnezeieşti - loan 18, 37-39
poruncile evanghelice - Ioan 12, 1-3; 14, 21-22;
14, 25-26
poruncile Legii Vechi -Ioan 11, 47-48
poruncile lui Hristos: păzirea şi împlinirea lor-
loan 8, 51-52; 14,31b + 15,1-3; 14,15-17; 14,
21-22; Ioan 15, 7-8; 15,9-10; 15,11-13; 15,14-
16; 15, 20-21; 15,4-6
poruncile omeneşti - loan 18, 37-39
poruncile: roadă lor e dragostea - Ioan 15,14-16
poruncile: ticăloşirea ce vine din neîmplinirea
\or - Ioan 13,17-19
postirea „fiilor nunţii" - Ioan 13, 33
potolirea furtunii - Ioan 6,16-21
potopirea păcatului - Ioan 9, 6-7
potrivnicii Fiului sunt potrivnicii Tatălui - Ioan
5, 36-38
potrivnicii lui Dumnezeu - Ioan 6, 35-38
povăţuirea aspră - Ioan 21,15-19a
povăţuirea blândă - Ioan 21,15-19a
povăţuitorul: trebuie să fie trecut prin ispite -
Ioan 1, 38-39
praznicele iudaice - Ioan 7,1-5
praznicul iudaic al celor 50 de zile - loan 7,1-5
praznicul iudaic al înfigerii corturilor - Ioan 7,1-5
praznicul iudaic al înnoirilor - Ioan 10, 22-26
praznicul iudaic al Paştilor - Ioan 7,1-5
predestinarea - Ioan 12, 366-40
preînchipuirile Legii Vechi - loan 16,12-15
preoţia - Ioan 20,19-23
preoţii: cinstirea lor - loan 20,19-23
preschimbarea apei în vin - Ioan 2,1-4; 2,5-8
INDICE REAL
prietenia adevărată - loan 15,11-13
prietenia lui Dumnezeu cu oamenii -Ioan 10,14-16
prietenia lui Hristos - Ioan 13,1; 21,19b-23
prietenii lui Hristos - Ioan 15,14-16
prigonirea lui Hristos - loan 15,20-21 *~"~
prigonirea ucenicilor lui Hristos - Ioan 15,20-21
prigonirile - Ioan 15,17-19
prigonirile Apostolilor - Ioan 14,27; 16,4b-7
primăvara sufletească - Ioan 10,22-26
primejdiile pentru adevăr - Ioan 12, 25-26
primejdiile: ferirea de ele - Ioan 11,54-57
primii doi ucenici ai lui Hristos - Ioan 1, 35-37
primirea Apostolilor - Ioan 13, 20
primirea lui Hristos - Ioan 13,20
primirea păgânilor la Hristos - Ioan 12, 20-24
primirea Tatălui - Ioan 13, 20
privirea dumnezeiască - Ioan 6, 63-64
Pronia lui Dumnezeu - Ioan 5,17-18; 6,35-38; 6,
39-40; 13,36-38; 18, 7-9; 18,24-27; 18, 33-36
proorocia: felul lucrării ei - Ioan 12,366-40
proorocia: lucrarea ei - loan 11, 49-53
proorocia: puterea ei - loan 1,49-51
proorocii adevăraţi - Ioan 11, 49-53
proorocii mincinoşi - Ioan 5,43-47; 10, 6-8
Proorocii şi Legea: II vestesc pe Hristos - Ioan 1,
43-45
Proorocii: călăuzesc la Hristos - Ioan 10, 6-8
Proorocii: II văd pe Dumnezeu - Ioan 14,8-9
Proorocii: lucrarea lor - Ioan 11,49-53
Proorocii: mărturiile lor - Ioan 10,1-5
Proorocii: vremea lor - Ioan 7, 30-31
proorociiie despre Mesia - loan 7,17-18
proorocul: necinstit în patria Sa - loan 4, 43-45
propovăduirea lui Hristos - loan 12,36bA0; 17,1-3
proslăvirea firii omeneşti întru Hristos - loan 3,
22-14; 17,4-6a
proslăvirea Fiului Omului - Ioan 11,10-14
proslăvirea lui Dumnezeu - loan 13, 31b-31
proslăvirea prin Cruce - Ioan 11,17-28
proslăvirea Tatălui - loan 15, 7-8
proslăvirea Tatălui întru Fiul - loan 14,12-14
purcederea Duhului Sfânt - Ioan 15, 26-27
purtarea de grijă a lui Dumnezeu - loan 5,17-
18; 6, 35-38; 6, 39-40; 13, 36-38; 18, 7-9; 18,
24-27; 18,33-36
purtarea de grijă pentru „oi" - Ioan 21,15-19a
puterea conştiinţei - Ioan 7,53 + 8,1-11
puterea cuvântului lui Hristos - Ioan 7,17-18
puterea dragostei - Ioan 14,27
puterea drăcească - Ioan 4, 28-30
puterea duhovnicească - Ioan 16,33
puterea dumnezeiască - loan 8,33-36; 14, 2-3
ŞI ONOMASTIC
puterea dumnezeiască a lui Hristos - Ioan 7,25-
27; 8,19-20
puterea Evangheliei - Ioan 2,9-10
puterea minţii - Ioan 1,4
puterea negrăită a lui Hristos - Ioan 21, 24-25
puterea numelui lui Hristos - Ioan 16,23-24
puterea păcatului - Ioan 9,39-41; 15,22-25
puterea proorociei - Ioan 1,49-51
puterea Spovedaniei - Ioan 2,5-8
puterile sufleteşti nelucrătoare - Ioan 11,47-48
R robirea faţă de cele pământeşti şi lumeşti - Ioan
Raiul - Ioan ÎS, 3-6; 21,9-14
Raiul: intrarea în el - Ioan 19,31-34
Raiul: închiderea lui - Ioan 19,31-34
ramurile de finic - Ioan 12,12-13
rânduială Legii Vechi - Ioan 18, 37-39
râurile de apă vie - Ioan 7,37-38; 7,39
râvna întru cele bune - Ioan 4,46-50
râvna pentru pocăinţă - Ioan 5,14-16
răbdarea - Ioan 5,5-7; 12,4-8; 18,10-11; 20,14-18
răbdarea în greutăţi - Ioan 13,33
răbdarea întristărilor - Ioan 16, l-4a
răbdarea întru prigoniri - Ioan 16, l-4a
răbdarea ocărilor - Ioan 8,46-50; 15,11-13
răbdarea răutăţilor venite asupra noastră - Ioan
13,20
rămânerea întru Hristos - Ioan 6,56-58
Răsăritul cel de Sus - Ioan 9, 34-38
răsplata drepţilor - Ioan 10,10-13
răsplătirea faptei bune - Ioan 6, 39-40
răsplătirile din viaţa viitoare - Ioan 17, 23b-24
Răstignirea lui Hristos - Ioan 3,14-15; 6,10-13;
8,56-59; 13,10-11; 13, 31b-32; 19,12-14a
Răstignirea lui Hristos: se săvârşeşte cu
iconomia lui Dumnezeu - Ioan 19, 8-11
Răstignirea lui Hristos: vremea ei - Ioan 12, 20-
24; 19,12-14a
răstignirea lui Petru - Ioan 21,15-19a
răutatea - Ioan 3,19-21; 5, 39-42; 12,36b-40
răutatea: e din fapte şi voinţă - Ioan 7, 28-29
răutatea: e din voinţă - Ioan 8, 42-43; 8, 44-45;
15,22-25;
răutatea: osânda ei - Ioan 19, 8-11
răutatea: se lucrează prin voinţă - Ioan 10,27-30
războirile Apostolilor - Ioan 14, 27
relele pătimiri - Ioan 5,14-16
ridicarea templului din Ierusalim - Ioan 2,18-22
ridicarea templului în trei zile - Ioan 2,18-22
risipirea iudeilor - Ioan 7, 32-36
577
risipirea păgânilor - Ioan 7,32-36 -
risipirea ucenicilor - Ioan 16,29-32
roadă Evangheliei - Ioan 11,54-57 '
roadă poruncilor- Ioan 15,14-16 ^' ' t
roadele credinţei - Ioan 15, 7-8
roadele veşnice - Ioan 4,35-38
roadele viţei - Ioan 14,31b + 15,1-3; 15,4-6
robia faţă de păcat - Ioan 8,33-36
robia iubitorului de slavă omenească - Ioan 12,
41-43
robia păcatului - Ioan 8,56-59
19,23-24a
robirea Ierusalimului - Ioan 7,32-36
robirea Ierusalimului şi Iudeii - Ioan 21,19b-23
rodnicia - Ioan 15,4-6; 15, 7-8; 15,14-16
romanii: robesc Ierusalimul şi Iudeea - Ioan 21,
19b-23
rudeniile: zavistia lor - Ioan 7,1-5
rugăciunea adevărată - Ioan 16, 23-24
rugăciunea lui Hristos pentru toţi credincioşii -
Ioan 17,20-21 =;
s
Sabelie: erezia lui-Ioan 1, lb; 1, lc; 14,15-17; 14,_
8-9; 17,22-23a
samarineanca: bărbaţii ei - Ioan 4,28-30
samarineanca: iscusinţa ei - Ioan 4,12-15
samarineanca: îl cinsteşte pe Hristos - Ioan 4,9-11
samarineanca: mărturiseşte pentru Hristos -
Ioan 4,28-30
samarineanca: râvna ei pentru Hristos şi adevăr -
Ioan 4,25-27
samarineanca: vorbeşte cu Hristos - Ioan 4,6b-8
samarinenii: au primit Pentateuhul - Ioan 4,25-27
samarinenii: sunt închinători la idoli - Ioan 4,
16-22a
samarinenii: vin la credinţa întru Hristos - Ioan
4,39-42
sâmbăta: dezlegarea ei - Ioan 7, 21-24; 9,17-19
sângele lui Hristos -Ioan 6,52-55
sângele: care a ieşit din coasta lui Hristos - Ioan
19,31-34:19,35-37
şanurile Părinteşti - Ioan 1,18
sârguinţa în urmarea lui Hristos - Ioan 6,1-4
sârguinţa întru cele bune - Ioan 4, 46-50
sârguinţa pentru lucrul lui Dumnezeu - Ioan 4,
6b-8
satana: intră în Iuda Iscarioteanul - Ioan 13,26b-31a
sălăşluirea dimpreună cu Hristos - Ioan 17,23b-24
578
sălăşluirea lui Dumnezeu în om - loan 12,23-24
sămânţa bărbătească - Ioan 3, 4-5
sămânţa femeiască - loan 3, 4-5
săracii: miluirea lor - Ioan 4, 31-34
săracii: sunt totdeauna cu noi - Ioan 12,4-8
sărăcia: strâmtorările ei - Ioan 6, 10-13
săvârşirea binelui - Ioan 11, 47-48
scăldătoarea Oilor - loan 5,1-4
scrierea Evangheliilor - Inaintecuvăntare
Scriptura: împlinirea ei - loan 13, 17-19
Scriptura: unitatea ei - loan 3,14-15
Scripturile: cercetarea lor - loan 5, 39-42
Scripturile: mărturia lor - loan 10, 1-5
Scripturile: puterea lor - Ioan 5, 39-42
Scripturile: sunt „uşă" - Ioan 10, 1-5
secerişul duhovnicesc - Ioan 4, 35-38
semeţia - Ioan 13,12-16
semeţia: e înrudire cu diavolul - Ioan 13, 2-5
semnul dărâmării templului din Ierusalim - loan
2, 18-22
setea duhovnicească - loan 6, 35-38; 6, 52-55; 7, slobozenia omului - Ioan 13,17-19
37-38
Sfânta Euharistie -loan 6,48-51; 6,56-58; 13,10-
11; 19, 23-24a; 19,31-34; 19,35-37
Sfânta Treime - Ioan 5, 30; 10, 37-38; 14, 25-26; slugile trimise de farisei cred întru Hristos - Ioan
14, 2S-29; 14, 8-9; 16, 46-7; 17, 25-26
Sfânta Treime: locaşul Ei e omul - Ioan 12, 23-
24; 14, 21-22
Sfânta Treime: lucrarea Sa - Ioan 6,41-44
Sfânta Treime: slava ei - loan 12, 41-43
Sfintele Taine - loan 6,52-55
sfinţenia - Ioan 6, 48-51
Sfinţii lui Hristos - Ioan 12,1-3
Sfinţii sunt ai lui Hristos - Ioan 13,1
Sfinţii: sunt părtaşi dumnezeieştii firi - Ioan 1,8
sfinţirea firii omeneşti - Ioan 17, 4-6a
sfinţirea întru adevăr - Ioan 17,14-16
sfinţirea prin Euharistie - Ioan 6,59-62
sfinţirea ucenicilor-Ioan 17,14-16
Sichemul - Ioan 4,5-6a
silinţa pentru lucrul lui Dumnezeu - loan 4, 6b-8 spălarea picioarelor - loan 13,1; 13, 2-5; 13, 8-9;
Simon Cirineul: duce Crucea lui Hristos - Ioan
19, 146-18
simonia - Ioan 2, 12-17
simţirile omului - Ioan 4, 28-30
simţirile: curăţarea lor - Ioan 2, 5-8
simţirile: îndreptarea lor - Ioan 6, 20-23
Sinagoga iudeilor - Ioa?i 22, 47-48
sinuciderea e lucru diavolesc - Ioan 8, 21-24
slava deşartă - loan 5,39-42; 6,14-15; 12,1-3; 13, stăpânirea diavolului: e prin lucrarea omului -
10-11; 14, 4-6
INDICE REAL
slava dumnezeiască: defăimarea ei de om - Ioan
22,42-43
slava lui Dumnezeu - Ioan 11, 38-42; 15, 7-8
slava lui Hristos - loan 8, 28-29; 8,53-55; 16,22-
25
slava lui Hristos: sunt minunile Sale - Ioan 25,
22-23
slava omenească - Ioan 5, 39-42; 12, 41-43
slava omenească: poftirea ei - Ioan 5, 43-47
slava Sfintei Treimi - loan 12, 41-43
slava Unuia-Născut - loan 1,14c
slava: căutarea ei - Ioan 7,17-18
slăbănogul bolnav de 38 de ani - Ioan 5,5-7
slăbănogul: îndrăzneala lui către iudei - Ioan 5,
11-13
slăbănogul: înţelepciunea şi cucernicia lui - loan
5,24-26
slobozenia adevărată - Ioan 8,30-32; 8,33-36; 8,
56-59
slobozenia mincinoasă - Ioan 8, 33-36
slobozirea din păcat - Ioan 8,30-32; 8,33-36; 16,
8-11
slova ucide - Ioan 4, 23-24
7,44-46 _
slujirea aproapelui - Ioan 13,12-16 — —
slujirea cu osârdie - loan 23, 2-5
slujirea învăţătorească - loan 12, 4-8
slujirea la idoli - loan 21, 9-14
slujirea preoţească - loan 20,19-23
smerenia - loan 8, 28-29; 8,30-32; 13, 8-9
smerenia lui Hristos - Ioan 8, 28-29
smerenia lui Hristos e înfricoşătoare şi mare -
Ioan 13,6-7
smerenia spălării picioarelor - Ioan 13, 6-7
smerenia ucenicilor lui Hristos - loan 12, 20-24
smerenia: binecuvântarea ei - Ioan 4,43-45
smerenia: e legea dată de Hristos - Ioan 13, 2-5
Soarele cel veşnic - Ioan 20,1-4
Soarele Dreptăţii - Ioan 9,3b-5; 21, 9-14
13,20-12; 23, 22-26
sporirea cea bună - loan 6, 65-67
Spovedania - loan 1, 29; 11, 47-48; 13,10-11
Spovedania: puterea ei - loan 2, 5-8
statornicia în credinţă - Ioan 8, 30-32
statornicia întru dragostea lui Hristos - loan 15,
9-10
statornicia întru Hristos - loan 6,56-58
Ioanl4,30-31a
ŞI ONOMASTIC
stăpânitorul lumii - loan 6,10-13
stăpânitorul lumii: a fost judecat - Ioan 16, 8-11
stăpânitorul lumii: e înfrânt de Hristos - loan
12,29-33
stăpânitorul lumii: nu are nimic în Hristos - loan
14,30-31a
stăruinfa - loan 20,14-18
strădania în urmarea lui Hristos - Ioan 6,1-4
străjerii puşi la mormântul lui Hristos -Ioan 19,
38-42:20,1-4
stricarea rânduielilor iudaice - Ioan 11,49-53
stricăciunea - loan 20, 30-31
sudorile de sânge - Ionii 11, 38-42; 19, 24b-27
suferirea vrăjmaşilor - Ioan 18,10-11
sufletul nevoitor - Ionii 4, 9-11
sufletul: despărţirea sa de trup - 7o.ni 21,15-19a
sufletul: hrana lui - 7oni: 6,31-34
sufletul: închinarea sa - Ionii 4, 23-24
sufletul: înşelarea lui - 7onn 1,14a
sufletul: învăpăierea lui - loan 4, 28-30
sufletul: orbirea sa - Ionii 5,1-4
sufletul: pierzarea lui - 7onii 16, 23-24
sufletul: podoaba sa - loan 1, 9
sufletul: primeşte harul Duhului Sfânt - Ioan 7,
37-38
sufletul: puterile sale - Ioan 11, 47-48
sufletul: valoarea lui - Ionii 12, 25-26
suliţa care a împuns coasta Iui Hristos - Ioan 19,
32-34
supunerea faţă de Hristos - loan 3,19-21
surorile şi fraţii Domnului - Inaintecuvântare
suspinarea cu Duhul - Ionii 22, 33-37
ş titlul Crucii lui Hristos: e scris latineşte, greceşte
Ştefan, întâiul Mucenic: înţelepciunea sa - loan
7,37-38
Ştefan, întâiul mucenic: martiriul său - Ionii 18,
28-32
T
taina celor de după învierea lui Hristos - Ionii
22,9-24
taina cunoaşterii - 7onn 29, 35-37
Taina Euharistiei - loan 6,48-51; 6,56-5S; 13,10-
22; 29, 23-24n; 29,32-34; 39, 35-37
taina întrupării - Ionii 6, 56-58
taina învăţăturii lui Hristos - Ioan 23, 24-25
taina lucrării lăuntrice - 7onn 9, 3b-5
Taina Pocăinţei - Ioan 1, 29; 11, 47-48; 33, 20-22
579
taina slavei lui Hristos - loan 8,30-32
tainele: cunoaşterea lor - loan 13, 23-26a '";
tainele: împărtăşirea lor - 7onn 6, 2-4
talanţii: înmulţirea lor - 7onn 4,22-25
tâlharul mântuit - 7onn 29, 24b-28
tâlharul: însuşirile lui - loan 20, 2-5
tâlharul: însuşirile sale - 7onii 20, 20-23
Tatăl: a dat judecata Fiului - loan 5, 22-24
Tatăl: cunoaşte pe Fiul - loan 10,14-16
Tatăl: cuvântul Lui - 7onn 27, 24-26
Tatăl: e cunoscut prin Hristos - Ioan 24, 7
Tatăl: e întru Hristos - Ioan 20, 37-38; 14,10-11;
14,18-20
Tatăl: e lucrătorul viţei - 7onn 24, 326 + 25, 2-3
Tatăl: e văzut întru Fiul - 7omi 24, 8-9
Tatăl: iubeşte pe Fiul - 7onn 3,35-36; 5,19-21
Tatăl: îi cinsteşte pe cei ce-I urmează Fiului -
Ionii 22,25-26
Tatăl: îi iubeşte pe ucenicii Fiului - 7oan 26,25-28
Tatăl: îl proslăveşte pe Fiul - 7onn 8,46-50; 17,1-3
Tatăl: îşi proslăveşte numele - loan 12, 27-28
Tatăl: lucrează pururea - Ionii 5, 27-28
Tatăl: mărturiseşte pentru Hristos - Ioan 5, 36-
38; 8,17-18
Tatăl: nu judecă pe nimeni - Ionii 5, 22-24
Tatăl: va trimite „alt Mângâietor" - loan 24,25-27
tăierea împrejur - Zonn 7, 22-24
tăierea voii până la mucenicie - loan 22,15-19a
templul din Ierusalim - 7onn 2, 28-22
Teuda: răzvrătitorul şi înşelătorul -Ioan 10,1-5;
10, 6-8
ticăloşireaneîmpliniriiporuncilor-7onn 23, 27-29
timpul e supus păcatului - 7onii 26, 22-25
şi evreieşte - Ioan 29, 29-22
Toma: e încredinţat de însuşi Hristos că a înviat —
7onn 20,24-29
Toma: frica lui - 7onn 24, 4-6
Toma: frica lui de moarte -7onn 22, 22-26
Toma: îl întreabă pe Hristos unde merge - Ionii
24,4-6
Toma: necredinţa Sa în învierea lui Hristos - Ioan
20, 24-29
„toţi să fie una" - Ionii 27, 20-21
trecerea prin Marea Roşie - Ioan 6,16-21
trezvia- Ioan 14, 22-22; 25, 9-20
trimiterea Duhului Sfânt - Ioan 17,25-26
truda zilnică - Ioan 6, 27
trufia -Ioan 13,12-16
trufia cugetului trupesc - Ionii 8, 33-36
trufia: e înrudire cu diavolul - Ioan 13, 2-5
trupul Bisericii - Ionii 22, 49-53
580 INDICE REAL

trupul lui Dumnezeu-Cuvântul - Ioan 6,56-58 ucenicii: unirea lor întru dragoste- Ioan 13,34-35
trupul lui Hristos - Ioan 6,31-34; 6,48-51; 6,52- ucenicul adevărat al lui Hristos - Ioan 15, 7-8
55 uciderea - Ioan 8, 44-45
trupul lui Hristos de după înviere - Ioan 20,14- uciderea ucenicilor lui Hristos - Ioan 16,1 -4a
18; 20, 24-29; 20, 30-31; 21,1-8 uitarea de Dumnezeu - Ioan 18,24-27
trupul lui Hristos: e pâinea vieţii - Ioan 6,48-51 umblarea întru întuneric - Ioan 7,52 + 8,12
trupul lui Hristos: nu a fost furat din mormânt - umbra Legii Vechi - Ioan 22,34-36a
Ioan 20,1-4 ungerea cu mir - Ioan 12,1-3
trupul: întunecarea sa-Ioan 2, 5 unimea firii omeneşti - Ioan 20, 24-26; 17,20-22;
trupul: legea sa - Ioan 4,23-24 ''• • ~ 27,22-23a
trupul: neputinţa lui - Ioan 6, 63-64 unirea credincioşilor - Ioan 27,20-22
turburarea inimii - Ioan 14,1; 14,27 unirea dragostei - Ioan 17,20-22; 27,22-23a
turburarea sufletului - Ioan 14, 2-3 unirea Evangheliilor - Ioan 20,29-23
turma duhovnicească - Ioan 10,14-16 unitatea firii omeneşti - Ioan 20, 24-26; 27, 20-
22;27,22-23a
U ura - Ioan 22,25-26
ura faţă de Hristos trece la Tatăl - Ioan 15,22-25
ucenicii adevăraţi ai lui Hristos - Ioan 6, 59-62; ura faţă de păcat - Ioan 8,46-50
8,30-32 ura lurrui-Ioni 25, 27-29; 27, 24-26
ucenicii făţarnici ai lui Hristos - Ioan 6,59-62 ura lumii faţă de Hristos - Ioan 7,6-8
ucenicii lui Hristos - Ioan 8, 30-32; 17, 6b-8 urâciunea - Ioan 12,25-26 ~'"
ucenicii lui Hristos: botează cu botezul pocăinţei - urmarea lui Hristos şi roadele ei - Ioan 1,38-39;
Ioan 3,22-24 6,1-4; 6, 65-67; 7, 52 + 8,12; 10,1-5; 12,1-3;
ucenicii lui Hristos: minunarea lor - Ioan 21,9-14 12,25-26;21,19b-23
ucenicii lui Hristos: nu sunt din lume - Ioan 14, ursitori - Ioan 4,28-30 _
15-17
ucenicii lui Hristos: prigonirea lor - Ioan 25,20-22
ucenicii lui Hristos: sunt cunoscuţi după V '
dragoste - Ioan 13,34-35
ucenicii lui Hristos: sunt urâţi de lume - Ioan Valentin: erezia lui - Ioan 1,14a; 4,1-4
27, 24-26 vântul: suflă unde vrea - Ioan 3,6-8
ucenicii lui Hristos: vor face lucrările Lui - Ioan vânzarea dogmelor -Ioan 2,22-27
14,12-14 vânzarea lui Hristos - Ioan 23, 27-29
ucenicii lui Ioan Botezătorul se smintesc - Ioan vasele de piatră de la nunta din Cana - Ioan 2,5-8
3, 25-27 Vasilid: erezia lui - Ioan 7,1-5
ucenicii: cinstesc cuvintele lui Hristos - Ioan 23, vădirea păcatelor celorlalţi - Ioan 7,53 + 8,1-11
22-22 veacul cel veşnic - Ioan 24,4-6
ucenicii: frica lor de iudei-Ioan 22, 22-26; 22,7-20 veacul viitor e o zi veşnică - Ioan 20,1-4
ucenicii: frica lor de moarte - Ioan 11, 7-10 Vechiul Testament: unitatea sa cu Noul Testa­
ucenicii: gătirea lor - Ioan 7, 6-8 ment-Ioan 10,14-16
ucenicii: II vor vedea pe Hristos după înviere - vederea dumnezeiască - Ioan 4,23-24; 6,56-58;
Ioan 14,18-20 9,30-33; 12,41-43; 13,10-11; 14,4-6; 14, 8-9;
ucenicii: mângâierea lor - Ioan 17, ll-12a 19, 29-22; 22,9-24
ucenicii: necunoştinţa lor - Ioan 22, 24-26 vederea dumnezeiască: e închipuită de Ioan -
ucenicii: pescuiesc după porunca lui Hristos şi Ioan 20,5-23
prind 153 de peşti - Ioan 21,1-8 vederea lăuntrică - Ioan 9,20-23
ucenicii: rămân întru Hristos - Ioan 17, 6b-8 vederea lui Dumnezeu - Ioan 8,19-20; 12,44-45
ucenicii: se bucură văzându-L pe Hristos înviat - vederea sufletească - Ioan 9,39-41
Ioan 20, 29-23 vederea trupească - Ioan 9,39-41
ucenicii: sfinţirea lor - Ioan 17,14-16 vederea trupească întru cele dumnezeieşti - Ioan
ucenicii: sunt prietenii lui Hristos - Ioan 15,14-16 14,8-9
ŞI ONOMASTIC
Venirea a Doua a lui Hristos - Ioan 8,15-16
Venirea a Doua: vremea ei e neştiută - Ioan 20,
1-4
Venirea Dintâi a Iui Hristos - Ioan 8, 15-16; 8,
56-59
venirea Domnului - Ioan 9,6-7
venirea Duhului Sfânt -Ioan 14,15-17; 16,12-15
Venirile lui Hristos - Ioan 3,16-17
vestirea lucrurilor viitoare - Ioan 16,12-15
veşnicia chinuirilor- Ioan 5,14-16
veşnicia osândei - Ioan 3, 35-36
viaţa dumnezeiască - Ioan 10,10-13; 12,25-26
viaţa îmbunătăţită - Ioan 14, 31b + 15,1-3
viaţa întru Duhul - ban 6,48-51
viaţa trupească - Ioan 8,15-16
viaţa veşnică şi dobândirea ei - Ioan 3, 16-17;
3,35-36; 4,35-38; 5,22-24; 5,25-29; 5,39-42;
6,27; 6,31-34; 6,39-40; 6,45-47; 6,48-51; 6,
56-58; 6, 63-64; 8,51-52; 10,10-13; 10, 27-30;
12,25-26; 17,1-3; 20, 30-31
viaţa viitoare - Ioan 17,23b-24 _ vrednicia preoţească e dumnezeiască - Ioan 20,
viclenia -Ioan 12, 36b-40 ~ 19-23
viclenia lui Iuda Iscarioteanul - Ioan 13,17-19
vicleşugul răutăţii - Ioan 11,54-57
videnia (vederea dumnezeiască) - Ioan 4,23-24;
6,56-58; 9,30-33; 12,41-43; 13; 10-11; 14,4-6;
14, 8-9; 19,19-22; 21, 9-14
videnia (vederea dumnezeiască): e închipuită de
Ioan-Ioan 20,5-23
vieţile Sfinţilor - Ioan 3,19-21
vindecarea căderii omului - Ioan 19,31-34
vindecarea firii omeneşti - Ioan 5,14-16
vindecarea fiului slujitorului împărătesc - ban
4,46-50; 4, 51-54
vindecarea în zi de sâmbătă-Ioan 5,8-10; 5,11-13
vindecarea orbului din naştere - Ioan 9, l-3a; 9,
6-7; 9,30-33
vindecarea orbului: e spre slava lui Dumnezeu -
Ioan 9,3b-5
vindecarea slăbănogului de la scăldătoarea
Vitezda - Ioan 5, 8-20
581
vindecările din scăldătoarea Vitezda - Ioan 5,1-4
vinderea aproapelui - Ioan 12,4-8
vinul cel duhovnicesc - Ioan 2, 9-10
vitejia duhovnicească - Ioan 16,l-4a
viţa şi mlădiţele - Ioan 14, 31b + 15,1-3; 15, 4-6
viţa: roadele ei - Ioan 14,31b + 15,1-3; 25,4-6
voia liberă a omului - Ioan 6, 68-71; 11, 49-53;
13,17-19
voia lui Dumnezeu: împlinirea ei - Ioan 7,17-18
voia slobodă a omului - Ioan 6, 68-71; 11,49-53;
23, 27-29
voinţa omenească e schimbătoare - Ioan 10,27-30
voinţa omului - Ioan 5,39-42
voinţa: îl face pe om bun sau rău - Ioan 6,65-67
vrăjmaşii - Ioan 4,1-4; 18,10-11
vrăjmaşii creştinătăţii - Ioan 15, 20-22
vrăjmaşii: dragostea faţă de ei - Ioan 8,51-52
vrăjmaşul firii omeneşti - Ioan 10,10-13
vrăjmăşia faţă de Hristos - Ioan 12,17-19
vrăjmăşia lumii - Ioan 16, l-4a
vremea celor rânduite - Ioan 7, 30-31 .—
vremea Crucii - Ioan 7,9-10 ~^° ^=
vremea ispitirilor - Ioan 18, 7-9
vremea Patimii - Ioan 7, 9-10
vremea Răstignirii - Ioan 12,20-24 -==
vremelnicia celor înfricoşătoare - Ioan 6,16-21
vremelnicia ispitelor - Ioan 6,16-21
z •
zavistia - Ioan 4, 2-4; 4,43-45; 5,11-13; 7, 2-5; 23,
20-22
zavistia iudeilor - Ioan 5,17-18; 5, 29-22
zavistnicii - Ioan 7,14-16
Ziditorul lumii - Ioan 1,10
ziua cea veşnică - Ioan 20, 2-4
ziua duhovnicească - Ioan 9, 3b-5; Ioan 11, 7-10
Ziua învierii: Duminica - Ioan 20,1-4
582 INDICE SCRIPTURISTIC AL TÂLCUIRI]

F a c e r e c a p . 1 - Ioan 3, 9 - 1 2 F a c e r e 22, 18 - loan 8, 56-59

F a c e r e 1 , 1 - Ioan 1, Ia F a c e r e 2 2 , 6-7 - loan 8, 5 6 - 5 9
F a c e r e 1 , 1 0 - Ioan 6, 1-4 F a c e r e 2 2 , 6-7 - loan 19, 146-18
Facere 1, 26 - Ioan 4, 25-27 F a c e r e 26, 7 -loan 19, 24b-27
F a c e r e 1 , 2 6 - 2 7 - Ioan 9, 6-7 Facere cap 3 4 - Ioan 4, 5-6a
Facere 1, 26-27 - loan 11, 49-53 F a c e r e 4 1 , 1 - 2 4 - loan 1 2 , 4 9 - 5 3
F a c e r e 1 , 2 6 - 2 7 - Ioan 14, 2 8 - 2 0 F a c e r e 4 1 , 5 1 - 5 2 - loan 11, 54-57
F a c e r e 1 , 2 6 - 3 1 - loan 3, 9-12 Facere 48, 2 1 - 2 2 - loan 4, 5-6a
F a c e r e 1, 28 - Ioan 4, 46-50 Facere 49, 9 - loan 12, 34-36a
F a c e r e 1 , 2 8 - 3 1 - loan 2, 9-10 Facere 49, 10 - loan 4, 25-27
Facere 1, 28-31 - loan 4, 28-30
F a c e r e 2 , 2 - 3 - loan 5 , 17-18 I e ş i r e 3 , 1 4 - Ioan 6, 16-21
F a c e r e 2 , 1 5 - Ioan 21, 9-14 I e ş i r e 3, 1 4 - Ioan 8, 56-59
F a c e r e 2 , 1 5 - 1 7 - loan 2, 9-10 I e ş i r e 3, 1-6 - Ioan 5, 43-47
Facere 2, 15-17 - Ioan 4, 28-30 I e ş i r e c a p . 4 - 1 3 - Ioan 3, 9-12
F a c e r e 2 , 2 1 - Ioan 19, 31-34 I e ş i r e 4, 1 0 - Ioan 1 , 2 2 - 2 3
F a c e r e 2 , 2 1 - 2 4 - Ioan 3 , 9 - 2 2 I e ş i r e 4 , 1 1 - 1 2 - loan 9, l-3a
F a c e r e 2 , 2 2 - Ionii 2 9 , 3 2 - 3 4 I e ş i r e 4 , 2 2 - Ioan 8, 39-41
Facere 2, 23-24 - Ioan 4, 28-30 I e ş i r e 4 , 2 2 - Ioan 11,54-57
Facere 3, 1 - 5 - Ioan 10, 10-13 I e ş i r e 6 , 1 2 - loan 2 , 2 2 - 2 3
Facere 3 , 1 - 7 - Ioan 1, 14a I e ş i r e 1 2 , 3 - Ioan 12, 1-3
Facere 3 , 1 - 7 - loan 18, 3-6 Ieşire 12, 3-5 - Ioan 19, 35-37
Facere 3 , 1 - 7 - Ioan 19, 146-18 I e ş i r e 1 2 , 5 - loan 17, 17-19
Facere 3 , 1 - 7 - loan 21, 9-14 Ieşire 12, 10 - Ioan 19, 35-37
Facere 3 , 1 6 - loan 2 0 , 1 9 - 2 3 Ieşire 12, 46 - loan 19, 35-37 •
Facere 3 , 1 9 - Ioan 1, 3a I e ş i r e 1 4 , 5 - 3 1 - loan 3, 9-12
Facere 3, 21 - Ioan 9, 34-38 I e ş i r e 1 4 , 1 3 - 2 9 - Ionii 6, 16-21
F a c e r e 3 , 2 2 - Ioan 13, 2 1 - 2 2 ; Ieşire 1 4 , 2 1 - loan 6, 16-21
F a c e r e 3 , 2 4 - Ioan 19, 31-34 — Ieşire 1 6 , 1 5 - loan 6, 31-34
Facere 3, 5 - Ioan 8, 44-45 Ieşire 1 6 , 3 5 - Ioan 6, 48-51
F a c e r e 3 , 6 - loan 3, 18 Ieşire 2 0 , 2 - 1 7 - loan 2, 9-10
F a c e r e 5 , 1 - Ioan 14, 18-20 Ieşire 20, 2-17 - Ioan 4, 28-30
F a c e r e 5 , 2 4 - loan 21, 19b-23 I e ş i r e 2 0 , 4 - loan 2, 12-17
Facere 5, 24 - Ioan 6, 35-38 I e ş i r e 20, 4 - 5 - loan 9, 34-38
F a c e r e 9, 1 - Ioan 4, 46-50 Ieşire 2 0 , 5 - loan 9, 2 - 3 a
F a c e r e 9, 7 - Ioan 4, 46-50 Ieşire 2 0 , 9 - 1 1 - loan 7, 21-24
F a c e r e 9, 1 - 1 7 - loan 2, 9-10 Ieşire 2 0 , 1 2 - loan 3, 16-17
F a c e r e 9, 1 - 1 7 - Ioan 4, 28-30 Ieşire 20, 3 3 - Ioan 7, 19-20
F a c e r e 9 , 6 - loan 14, 18-20 I e ş î i s 2 ' 0 , 1 3 - Ioan 8, 5 3 - 5 5
Facere 12, 3 - Ioan 19, 35-37 I e ş i r e 2 1 , 2 8 - 3 6 - Ioan 3, 16-17
Facere 12, 9 - loan 19, 35-37 Ieşire 2 3 , 7 - Ioan 7, 19-20
Facere 12, 1 0 - loan 19, 35-37 Ieşire 3 1 , 1 3 - Ioan 2, 12-17
Facere 17, 5 - Ioan 1, 40-42 Ieşire 3 1 , 1 8 - Ioan 4, 31-34
F a c e r e 1 7 , 5 - 1 4 - loan 2, 9-10 Ieşire 3 4 , 1 - Ioan 10, 1-5
Facere 17, 5-14 - Ioan 4, 28-30 Ieşire 3 4 , 2 9 - Ioan 1, 14c
F a c e r e 1 7 , 9 - 1 2 - Ioan 7, 21-24 Ieşire 3 4 , 3 5 - loan 1, 14c
F a c e r e 1 7 , 1 4 - Ioan 1, 14a
Facere 17, 15 - Ioan 1, 40-42
Facere 18, 2 - Ioan 10, 37-38 L e v i t i c c a p . 1 1 - loan 12, 14-16
L e v i t i c 1 2 , 3 - loan 7, 2 2 - 2 4
Facere 18, 9 - 1 0 - Ioan 4, 25-27
L e v i t i c 1 2 , 8 - I o a n 2 7, 2 7 - 2 9
F a c e r e 1 8 , 9 - 1 5 - Ioan 1, 13
L e v i t i c 1 3 , 4 4 - 4 6 - loan 2 , 5 - 8
Facere 18, 13-14 - Ioan 4, 25-27
Facere 22, 1 - 1 4 - loan 8, 56-59
L e v i t i c 1 5 , 1 8 - loan 2, 5-8
L e v i t i c 1 9 , 1 8 - loan 2 3 , 3 4 - 3 5
Facere 22, 1 3 - Ioan 8, 56-59
F a c e r e 2 2 , 1 3 - Ioan 19, 14b-18 L e v i t i c 2 0 , 1 0 - loan 8, 3-6a
L e v i t i c 2 3 , 5 - Ioan 6, 10-13
SFINTEI EVANGHELII DE LA IOAN
Levitic 2 3 , 5 - han 7, 1-5
Levitic 23, 5 - han 10, 22-26
Levitic 2 3 , 34-44 - Ioan 7, 1-5
Levitic 23, 35-36 - han 7, 37-38
Levitic 2 3 , 39 - han 7, 37-38
Levitic 2 5 , 12 - han 8, 56-59
Levitic 2 6 , 12 - han 14, 15-17
Numeri 6, 19 - han 17, 17-19
Numeri 9, 5 - han 7, 1-5
Numeri 13, 34 - Ioan 21, 24-25
Numeri 16, 5 - Ioan 10, 14-36
Numeri 19, 11 - Ioan 2, 5-8
Numeri 21, 8 - han 3, 14-15
Numeri 21, 8-9 - Ioan 3, 14-15
Numeri 22, 30 - Ioan 20, 19-23
Numeri 24, 1-9 - Ioan 11, 49-53
Numeri 26, 2 - Ioan 6, 10-13
Numeri 34, 1-12 - Ioan 7, 32-36
Numeri 35, 10-34 - Ioan 7, 47-51
Numeri 35, 22-25 - Ioan 18, 37-39
Deuteronom 1, 17 - han 7, 47-51
Deuteronom 1, 28 - Ioan 21, 24-25
Deuteronom 4, 34 - han 3, 9-12
Deuteronom 5, 8-9 - Ioan 9, 34-38
Deuteronom 5, 9 - Ioan 9, l-3a
Deuteronom 5, 16 - han 3, 16-17
Deuteronom 5, 17 - Ioan 7, 19-20
Deuteronom 5, 17 - Ioan 8, 53-55
Deuteronom 6, 5 - han 13, 34-35
Deuteronom 7, 7-8 - Ioan 3, 3 6
Deuteronom 10, 12 - Ioan 13, 34-35
Deuteronom cap. 13 - han 15, 22-25
Deuteronom 13, 1-3 - han 5, 43-47
Deuteronom 13, 4 - han 8, 53-55
Deuteronom 14, 18 - Ioan 8, 33-36
Deuteronom 16, 1-8 - Ioan 7, 3-5
Deuteronom 16, 9-12 - Ioan 7, 3-5
Deuteronom 1 6 , 1 2 - Ioan 8, 33-36
Deuteronom 16, 13-15 - han 7, 1-5
Deuteronom 16, 20 - Ioan 11, 49-53
Deuteronom 17, 8-11 - Ioan 7, 47-51
Deuteronom 18, 15 - han 1, 2 3 - 2 3
Deuteronom 18, 15 - han 3, 2 4 - 2 5
Deuteronom 18, 15 - han 4, 25-27
Deuteronom 18, 15 - han 4, 43-45
Deuteronom 18, 15 - Ioan 5, 43-47
Deuteronom 18, 15 - han 7, 40-43
Deuteronom 18, 18-22 - Ioan 5, 43-47
Deuteronom 21, 23 - Ioan 18, 28-32
Deuteronom 21, 23 - Ioan 19, 14b-18
Deuteronom 21, 23 - Ioan 19, 31-34
Deuteronom 22, 22 - Ioan 8, 3-6a
Deuteronom 24, 16 - han 9, l-3a
Deuteronom 32, 43 - Ioan I, 33
583
1 Regi cap. 1 - Ioan 1, 33
1 Regi 9, 1 5 - 1 7 - Ioan 13, 17-19 ' * .
1 Regi 16, 7 - Ioan 36, 29-32
1 Regi 22, 17 - Ioan 7, 44-46
2 Regi 1 1 , 1 4 - 1 7 - Ioan 9, 3b-5 "•• - -
2 Regi 11, 27 - Ioan 9, 3b-5 " *~ i
3 Regi 15, 23 - Ioan 5, 14-16
3 Regi 16, 24 - Ioan 4, 5-6a :
3 Regi 16, 24 - Ioan 4, 28-30
4 Regi 2, 11 - Ioan 6, 35-38
4 Regi 2, 11 - Ioan 2 1 , 396-23
4 Regi 4, 42-44 - Ioan 6, 5-9
4 Regi cap. 17 - Ioan 4, 5-6a
4 Regi 17, 6 - Ioan 4, 28-30 - —
4 Regi 17, 7-12 - Ioan 4, 28-30
4 Regi 17, 23 - Ioan 4, 28-30
4 Regi 17, 24 - Ioan 4, 28-30
4 Regi 17, 25-26 - Ioan 4, 16-22a
4 Regi 17, 25-26 - Ioan 4, 28-30
4 Regi 17, 27-28 - Ioan 4, 28-30
4 Regi 17, 29-41 - Ioan 4, 28-30
4 Regi 19, 18-19 - Ioan 12, 12-13 -
2 Paralipomena 8, 1 - Ioan 2, 18-22
2 Paralipomena 1 6 , 1 0 - 1 2 - Ioan 5, 14-16
1 Ezdra cap. 4-8 - Ioan 2, 18-22
1 Ezdra 6, 3 - Ioan 2, 18-22
1 Ezdra 6, 14 - Ioan 2, 18-22
1 Ezdra 10, 1-19 - Ioan 8, 39-41
1 Ezdra 10, 44 - Ioan 8, 39-41
Neemia 3, 15 - Ioan 9, 6-7
Neemia 1 3 , 23-30 - Ioan 8, 39-41
Iov 1, 9 - Ioan 8, 44-45
Iov 1, 21-22 - Ioan 5, 14-16
Iov 2, 10 - Ioan 5, 14-16
Iov 9, 8 - Ioan 6, 16-21
Iov 42, 12-16 - Ioan 5, 14-16
Psalm 1, 5 - Ioan 3, 18
Psalmul 8 - Ioan 7, 1-5
Psalm 9, 17 - Ioan 11, 47-48
Psalm 15, 10 - Ioan 2, 18-22
Psalm 15, 10 - Ioan 12, 34-36a
Psalm 20, 4 - Ioan 3, 36-37
Psalm 22, 1 - Ioan 10, 9
Psalm 21, 1 - Ioan 16, 29-32
Psalm 32, 13 - Ioan 9, 34-38
Psalm 34, 14 - Ioan 7, 44-46
Psalm 3 5 , 8 - Ioan 12, 46-47
584 INDICE SCRIPTURISTIC AL TÂLCUIRII

Psalm 35, 9 - loan 6, 45-47 I s a a 7, 9 - Jonii 4 , 5 - 6 a

l ' s a l m 3 6 , 1 1 - Ioan 6, 16-21 Isa a 8 , 6 - Ioan 9, 6-7
P s a l m 3 8 , 5 - Ioan 7, 3 2 - 3 6 Isa a 9 , 5 - loan 5, 14-16
P s a l m 3 9 , 11 - loan 7, 37-38 I s a a 9, 5 - 6 - I o n n 7, 2 7 - 1 8
P s a l m 4 0 , 6 - 7 - loan 6, 68-71 Isa a 11, 2 - Ioan 3, 31-34
Psalm 4 1 , 9 - Ioan 19, 35-37 Isa a 11, 2 - Ioan 10, 2-5
Psalm 43, 23 - Ioan 16, 29-32 Isa a 1 9 , 1 8 - Ioan 17, 4-6a
Psalm 43, 2 4 - Ioan 17, 17-19 Isa a 37, 2 0 - Ioan 12, 12-13
Psalm 44, 3 - Ioan 1, 14c Isa a 40, 3 - loan 1, 21-23
Psalm 44, 9 - loan 12, 1-3 I s a a 4 0 , 3 1 - Ionii 1 0 , 2 2 - 2 6
Psalm 47, 6 - Ioan 16, 19-22 Isa a 40, 5 - 6 - loan 1, 14a
Psalm 50, 5 - Ioan 9, 3b-5 I s a a 42, 6 - I o a n 7, 52 + 8, 12
Psalm 59, 1 2 - loan 8, 5 3 - 5 5 I s a a 4 5 , 1 9 - Ioan 18, 2 9 - 2 3
P s a l m 6 8 , 2 5 - loan 19, 28-30 Isa a 4 9 , 6 - loan 7, 52 + 8, 12
P s a l m 6 8 , 3 0 - Ioan 19, 12-14a Isa 3 51,7-Ioan 2 3 , 20-12
P s a l m 7 1 , 6 - loan 9, 34-38 I s a a c a p . 5 3 - Ionii 2, 2 8 - 2 2
P s a l m 7 3 , 1 5 - Ioan 4, 28-30 I s a a 5 3 , 6 - loan 19, 2 4 6 - 2 8
P s a l m u l 8 0 - Ioan 7, 1-5 Isa a 53, 7-loan 1,29
P s a l m 8 1 , 6 - loan 10, 31-36 I s a a 53, 8 - Ioan 7, 2 5 - 2 7
P s a l m 8 1 , 6 - loan 14, 18-20 Isa a 5 3 , 7 - Ioan 12, 34-36n
Psalm 81, 6 - loan 16, 25-28 Isa 3 5 3 , 7 - loan 17, 17-19
P s a l m u l 8 3 - loan 7, 1-5 I s a a 53, 7 - I o n i i 18, 28-32
P s a l m 8 3 , 6 - loan 4, 9-11 I s a 3 53,9-Ioan 1, 2 6 - 2 7
P s a l m 8 3 , 6 - Ioan 10, 2.2-26 Isa a 53, 9 - loan 17, 14-16
Psalm 9 0 , 1 - loan 10, 2 2 - 2 6 Isa 353,9-loan 19, Ub-18
Psalm 9 0 , 6 - loan 3, 16-17 - Isa a 5 3 , 1 0 - loan 12, 34-36a
Psalm 9 0 , 1 3 - Ioan 10, 10-13 I s a a 5 4 , 1 - I o a n 11,54-57
Psalm 9 0 , 1 3 - loan 16, 8-11 I s a a 6 0 , 1 9 - l o a n 2 2 , 46-47
Psalm 9 1 , 1 2 - Ioan 6, 10-13
Psalm 1 0 1 , 2 0 - 2 2 - loan 1, 3a I e r e m i a 3 , 9 - Ionii4, 28-30
Psalm 1 0 1 , 2 6 - loan 1, 3a I e r e m i a 3 , 1 3 - Ioan 4, 28-30
Psalm 1 0 2 , 2 0 - loan 1, la I e r e m i a 6, 2 4 - loan 16, 19-22
Psalm 103, 16 - loan 6, 56-58 I e r e m i a 1 1 , 1 9 - loan 17, 17-19
P s a l m 1 0 6 , 1 0 - 1 4 - loan 9, 34-38 I e r e m i a 1 1 , 1 9 - loan 18, 28-32
P s a l m 1 0 8 , 1 4 - Ioan 19, 12-14a I e r e m i a 1 2 , 7 - Ionii 6, 2 0 - 2 3
P s a l m 1 1 5 , 2 - loan 5, 30 I e r e m i a 2 3 , 2 1 - 7onn 10, 6-8
P s a l m u l 1 1 7 - Ioan 12, 12-13 I e r e m i a 2 7 , 9 - 1 0 - loan 10, 6-8
Psalm 117, 24 - loan 8, 56-59 I e r e m i a 2 9 , 2 0 - Ioan 8, 33-36 .
P s a l m 1 1 7 , 2 5 - Ioan 12, 12-13 Ieremia 5 0 , 6 - loan 9, 34-38
P s a l m 1 1 8 , 1 1 - Ioan 13, 23-26a
P s a l m 1 2 9 , 3 - Ioan 4, 46-50
I e z e c l i i i l 1 , 4 - 2 8 - Ioan 1, 14c
P s a l m 1 3 5 , 2 5 - Ioan 4, 31-34 I e z e c h i i l 1 , 2 7 - Ionii 12, 46-47
I e z e c h i i l 1 8 , 2 - 3 - loan 9, 2-3n
E c c l e s i a s t u l 9 , 1 - Ioan 19, 31-34 Iezechiil 21, 2 4 - 2 7 - Ioan 4, 23-24
I e z e c h i i l 3 7 , 6 - Ioan 11, 11-16
Isaia 1, 2 - loan 8, 39-41 I e z e c h i i l 3 7 , 8 - Ioan 11, 11-16
Isaia 1, 3 - Ioan 17, 1-3
Isaia 1, 1 5 - loan 13, 10-11 Daniil cap. 4 - Ioan 11, 49-53
Isaia 6, 1 - Ioan 1, 19-20 D a n i i l 4 , 2 4 - Jonn 22, 2 - 3
Isaia 6, 1 - 2 - loan 12, 41-43 D a n i i l 9, 2 7 - 2onn 4, 2 3 - 2 4
I s a i a 6 , 1 - 1 0 - Ionii 2 2 , 4 2 - 4 3
I s a i a 6 , 4 - Ioan 12, 41-43 O s e a 1 3 , 1 3 - Joan 16, 3 9 - 2 2
I s a i a 6, 5 - Ionii 2, 2 8
I s a i a 6 , 6 - Ionii 1 2 , 4 1 - 4 3 M i h e i a 4 , 9 - 1 0 - Ioan 1 6 , 1 9 - 2 2
I s a i a 6 , 9 - 1 0 - loan 18, 10-11 Miheia 5 , 1 - Ioan 1, 46-48
SFINTEI EVANGHELII DE LA IOAN 585

Miheia 5 , 1 - han 7, 25-27 ^ ,., Matei 6, 34 - Ioan 6, 2 7

Miheia 5 , 3 - Ioan 7, 25-27 Matei 7, 22-23 - Ioan 13, 34-35
Miheia 7, 5-6 - Ioan 4, 39-42 . _ Matei 7, 28-29 - Ioan 6, 2-4
- -;r . - Matei 8, 1 - Ioan 4, 46-50
Avacum 3, 4 - Ioan 22, 46-47 • _ • ^. Matei 8, 3 - han 11, 38-42
Avacum 3, 4 - Ioan 20,1-4 Matei 8, 3 - han 13, 6-7
. " V Matei 8, 5 - Ioan 4, 46-50
Zaharia 9, 9 - Ioan 12, 14-16 — •— T — Matei 8, 5-13 - han 11, 1-3
Zaharia 12, 10 - 7oa?i 29, 35-37 , Matei 8, 6 - Ioan 4, 46-50
Matei 8, 7 - Ioan 22, 22-16
Maleahi 3, 18-20 - Ioan 4, 23-24 Matei 8, 8 - Ioan 4, 46-50
Maleahi 3, 20 - Ioan 9, 3b-5 Matei 8 , 1 1 - Ioan 4, 5-6a
Maleahi 3, 20 - Ioan 12, 34-36a Matei 8, 12 - Ioan 12, 29-33
Maleahi 3, 20 - Ioan 20, î-4 Matei 9,2- Ioan 20, 19-23
Maleahi 3, 20 - Ioan 21, 9-14 Matei 9,6- Ioan 8, 33-36
Maleahi 3, 23-24 - Ioan 28, 10-11 " Matei 9 , 1 5 - Ioan 1, 30
Maleahi 3, 23-24 - Ioan 1, 21-23 ' Matei 9,15 - han 13, 33
Matei 9, 28 - Ioan 5, 8-20
Tobit 2 , 1 0 - Ioan 9, 30-33 Matei 9, 34 - Ioan 8, 46-50
Tobit 11, 7-15 - Ioan 9, l-3a — . — Matei 10, 1 - Ioan 7, 39 _
Tobit 11, 7-15 - Ioan 9, 30-33 Matei 10, 5 - Ioan 4, 5-6a
Matei 10, 5 - Ioan 4, 6b-8
înţelepciune 1, 4 - Ioan 9, 30-33 - Matei 10, 5 - han 12, 20-24
înţelepciune 1, 4 - Ioan 16, 12-15 Matei 10, 5 - Ioan 17,1-3
înţelepciune 2, 23 - Ioan 14, 18-20 Matei 10, 6 - Ioan 9, 34-38
înţelepciune 3, 1 - Ioan 19, 31-34 - Matei 10, 9-10 - Ioan 4, 32-34
Matei 1 0 , 1 0 - Ioan 13, 26b-31a
Sirah 17, 3 - Ioan 14, 18-20 Matei 10, 10 - Ioan 28, 20-22
Sirah 23, 28 - Ioan 6, 63-64 Matei 10, 11 - Ioan 4, 31-34
Sirah 3 3 , 3 2 - Ioan 6, 27 •. Matei 10, 16 - Ioan 10, 2-5 -
Matei 10, 18 - Ioan 26, 4b-7
1 Macabei 9, 72 - Ioan 8, 33-36 Matei 10, 22 - han 9, 34-38
Matei 10, 25 - Ioan 8, 46-50
Matei 1, 20 - Ioan 20, 32-36 Matei 10, 28 - Ioan 12, 27-28
Matei 2, 23 - Ioan 1, 19-20 Malei 10, 28 - Ioan 24, 25-27
Matei 2, 23 - Ioan 1, 43-45 •- - " Matei 10, 34 - Ioan 9, 12-16
Matei 2, 4-6 - Ioan 7, 25-27 Matei 10, 36 - Ioan 4, 39-42
Matei 2, 4-6 - Ioan 7, 25-27 Matei 10, 39 - Ioan 24, 22-22
Matei cap. 3 - Ioan 20, 39-42 Matei 11, 19 - Ioan 5, 22-24
Matei 3, 7 - lonn 2, 24-25 Matei 11, 23 - Ioan 2, 12-2 7
Matei 3, 9 - Ioan 8, 33-36 Matei 11, 23 - Ioan 4, 46-50
Matei 3 , 1 1 - Ioan 3, 22-24 Matei 11, 25-26 - Ioan 21, 9-14
Matei 3 , 1 7 - Ioan 1, 31-34 - Matei 12, 24 - Ioan 16, 8-11
Matei 3 , 1 7 - Ioan 5, 36-38 ~ ~ Matei 12, 24-28 - Ioan 8, 46-50
Matei 4 , 1 - 1 1 - 7oan 2, 38-39 " Matei 12, 28 - Ioan 3, 3
Matei 4 , 1 - 1 1 - han 3, 24-25 Matei 13, 10-15 - Ioan 28, 29-23
Matei 4 , 1 6 - Ioan 9, 34-38 Matei 13, 55 - Ioan 16, 8-22
Matei 5, 4 - han 7, 6-8 Matei 13, 55-56 - Ioan 2, lb
Matei 5, 5 - han 6, 16-21 Matei 13, 56 - Inaintecuvântare
Matei 5 , 8 - Inaintecuvântare Matei 13, 56 - Ioan 1, 19-20
Matei 5 , 1 1 - Ioan 26, 2-4a Matei 14, 13-21 - Ioan 6, 5-9
Matei 5 , 1 6 - Ioan 3, 19-21 Matei 14, 15 - Ioan 6, 5-9
Matei 5, 16 - Ioan 12, 2-3 Matei 14, 19 - Ioan 2 2 , 9-24
Matei 5, 16 - Ioan 25, 7-8 Matei 15, 1-14 - Ioan 4, 43-45
Matei 5, 4 5 - Ioan 1, 7 Matei 15, 2 - Ioan 2, 5-8
5S6 INDICE SCRIPTURISTIC AL TÂLCUIRII

15, 2 - 6 - han 18, 37-39 Matei 27, 52-54 - loan 13, 31b-32
15, 1 7 - Ioan 20, 24-29 Mate 27, 56 -han 19, 24b-27
15, 2 4 - Ioan 9, 34-38 Mate 2 7 , 6 2 - 6 6 - loan 19,38-42
16, 1 6 - Ioan 6, 45-47 Mate 2 8 , 1 - 2 - Ioan 20, 1-4
16, 1 6 - 1 9 - Ioan 1, 49-51 Mate 2 8 , 2 - I o a n 20, 1-4
16, 1 7 - Ioan 6, 68-71 Mate 2 8 , 7 - I o a n 20, 19-23
16, 2 3 - Ioan 13, 8-9 Mate 2 8 , 9 - h a n 20, 19-23
1 6 , 2 5 - 2 6 - Ioan 14, 21-22 Mate 2 8 , 1 0 - han 17, ll-12a
17, 1 - 9 - loan 1, 14c Mate 2 8 , 1 1 -Ioan 20, 1-4
1 8 , 1 - Ioan 4, 2 5 - 2 7 Mate 2 8 , 1 1 - 1 5 - Ioan 20, 1-4
1 9 , 1 7 - Ioan 6, 5-9 Mate 28,18 - han 7, 39
1 9 , 2 8 - Ioan 10, 2 2 - 2 6 Mate 2 8 , 2 0 - Ioan 17, ll-12a
1 9 , 2 8 - Ioan 16, 19-22
2 1 , 2 - Ioan 12, 14-16 M a r c u 1 , 1 - 1 1 - /oan 20, 39-42
2 1 , 1 2 - 1 3 - han 2, 12-17 M a r c u 1 , 2 - han 2, 6
2 1 , 1 3 - Ioan 2, 12-17 M a r c u 1, 8 - han 3, 22-24
2 2 , 1 3 - loan 12, 29-33 M a r c u 1 , 1 2 - 1 3 - Ioan 3 , 2 4 - 2 5
2 2 , 3 7 - 4 0 - Ioan 11, 47-48 M a r c u 1 , 2 5 - Ioan 2 3 , 3 8 - 4 2
2 3 , 8 - Ioan 16, 2 2 - 2 5 M a r c u 1 , 4 1 - Ioan 13, 6-7
2 3 , 2 4 - loan 19, 31-34 M a r c u 2, 5 - I o a n 2 0 , 2 9 - 2 3
2 4 , 3 1 - loan 11, 43-46 Marcu 2,10 - han 8, 33-36
2 5 , 1 2 - loan 13, 34-35 M a r c u 2 , 1 9 - loan 1, 30
2 5 , 1 4 - 3 0 - I o a n 4, 2 2 - 2 5 M a r c u 3 , 7 - Ioan 7, 39
25, 2 2 - han 4, 12-15 M a r c u 3 , 1 7 - înaintecuvântare
2 5 , 3 0 - loan 12, 29-33 M a r c u 3 , 1 7 - ioan 2, 4 0 - 4 2
2 5 , 3 4 - 3 6 - han 6, 2 7 Marcu 3, 22 - han 8, 46-50
25, 34-40 - loan 19, 38-42 M a r c u 3 , 22 - Ioan 16, 8-11
2 5 , 4 0 - loan 12, 1-3 M a r c u 3, 27 - loan 12, 29-33
2 5 , 4 1 - Ioan 2 9 , 38-42 M a r c u 3 , 3 2 - înaintecuvântare
2 5 , 4 5 - Ioan 12, 1-3 Marcu 4, 39 - Ioan 11, 38-42
2 6 , 7 - Ioan 2 3 , 2 6 b - 3 2 a M a r c u 5 , 3 6 -han 5, 8-10
2 6 , 7 - Ioan 11, 1-3 M a r c u 6, 3 - înaintecuvântare
2 6 , 8 - Ioan 12, 4-8 M a r c u 6 , 3 - Ioan 2 , 2 9 - 2 0
2 6 , 1 5 - loan 6, 10-13 M a r c u 6, 8 - Ioan 13, 26b-31a
2 6 , 3 5 - Ioan 3, 14-15 M a r c u 6, 4 1 - Ioan 21, 9-14
. 2 6 , 3 5 - han 18, 24-27 M a r c u 7, 3 - 9 - Ioan 2 , 5-8
2 6 , 3 5 - loan 21, 15-19a M a r c u 7, 3 - 1 3 - loan 18, 37-39
2 6 , 4 7 - Ioan 10, 10-13 M a r c u 7 , 3 4 - Ioan 21, 9-14
2 6 , 5 3 - loan 14, 28-29 M a r c u 8, 29 - Ioan 6, 45-47
2 6 , 5 6 - Ioan 3, 14-15 M a r c u 8 , 3 3 - I o a n 2 3 , 8-9
2 6 , 5 7 - 6 7 - han 18, 28-32 M a r c u 8, 3 5 - Ioan 14, 2 2 - 2 2
2 6 , 6 3 - Joan 4 , 2 5 - 2 7 M a r c u 9 , 1 2 - loan 18, 10-11
2 6 , 6 6 - Ioan 8, 37-38 M a r c u 9 , 2 3 - i o a n 5 , 8-2 0
2 6 , 6 9 - han 7, 40-43 M a r c u 1 0 , 1 8 - Ioan 6, 5-9
2 6 , 6 9 - 7 5 - han 21, 15-19a M a r c u 10, 37 - han 4, 28-30
2 7 , 1 9 - Ioan 19, 12-14a M a r c u 1 1 , 2 - Ioan 1 2 , 2 4 - 1 6
2 7 , 2 0 - 2 2 - han 19, 12-14a M a r c u 1 1 , 1 9 - loan 13, 33
2 7 , 2 7 - 3 1 - Ioan 2 9 , 2 2 - 2 4 a Marcu 14,12 - Ioan 18, 28-32
27, 28-31 - han 3, 14-15 M a r c u 1 4 , 2 8 - Ioan 20, 19-23
27, 32 - han 19, Ub-18 M a r c u 14, 3 6 - loan 21, 9-14
27, 3 9 - 4 0 - han 3, 14-15 M a r c u 1 4 , 4 8 - han 10, 10-13
2 7 , 4 5 - Ioan 2 9 , 2 2 - 2 4 a Marcu 14, 55-65 - han 18, 28-32
2 7 , 4 5 - 5 0 - han 19, 38-42 M a r c u 1 4 , 6 1 - han 4, 2 5 - 2 7
2 7 , 4 6 - Ioan 16, 29-32 M a r c u 1 4 , 64 - Ioan 8, 37-38
2 7 , 5 1 - loan 13, 31b-32 M a r c u 1 5 , 7 - 1 5 - Ioan 19, 12-14a
SFINTEI EVANGHELII DE LA IOAN 587

Marcu 15, 21 - Ioan 19,Ub-18 Luca 8, 50 - 2onn 5, 8-20

Marcu 15, 25 - loan 19, 32-14fl Luca 8, 54 - Ioan 13, 6-7
Marcu 15, 29 •32 - Ioan 3, 34-25 Luca 9,1 - loan 7, 39
Marcu 15, 33 - loan 19.22-14a Luca 9, 3 - Ioan 13, 26b-31a
Marcu 15, 33.•37 - Ioan 29, 38-42 Luca 9, 16 -loan 21, 9-14
Marcu 15, 34 - Ioan 16,29-32 Luca 9, 20 - loan 6, 45-47
Marcu 15, 38 - Ioan 13,31b-32 Luca 9, 24 - loan 14, 21-22
Marcu 15, 40 - Ioan 19,24b-27 Luca 9, 58 - loan 2, 38-39
Marcu 16, 9 - • Ioan 19,
24b-27 Luca 1 0 , 1 - loan 19, 38-42
Marcu 16, 19 - loan 8,22-24 Luca 10, 3 - Ioan 10,1-5
Luca 10, 4 - ioan 13, 26b-32n
26 - loan 2, 25 Luca 10, 15 - ioan 2, 12-2 7
26 -Ioan 1, 30 Luca 10,15 - fonn 4, 46-50
28 - loan 19, 14b-18 Luca 10,17 - ioan 7, 39
35 - loan 39, 23-24n Luca 10,19 - ionii 16, 33
36 - Ioan 1, 15 Luca 10, 20 - lonn 25, 12-23
36 - loan 1, 30 Luca 10, 21 - Ioan 21, 9-14
36 - Ioan 1, 31-34 Luca 10, 34 - Ioan 4, 12-15
78 - Ioan 9, 34-38 Luca 10, 35 - Ioan 4, 12-25
79 - Ioan 9, 34-38 Luca 10, 41 - Ioan 11, 47-48
4 - Ioan 8, 53-55 Luca 10,41-42 - lonn 6, 27
4 - Ioan 10, 31-36 Luca 10, 42 - Ioan 11, 1-3
4-5 - loan 7, 40-43 Luca 11,15 - Ioan 16, 8-11
4-19 - loan 1, 43-45 Luca 11,15-20 - Ioan 8, 46-50
11 - Ioan 10, 31-36 Luca 11, 21-22 - loan 16, 8-11
19 - Ioan 2, 1-4 Luca 12, 4 - loan 14, 15-17
39 - loan 8, 53-55 Luca 13, 15 - Ioan 9, 17-19
1-18 - loan 10, 39-42 Luca 13, 29 - Ioan 4, 5-6a
7-loan 1, 24-25 Luca 16, 19-31 - Ioan 3, 18 _ _
8 - Ioan 8, 33-36 Luca 17, 33 - Ioan 14, 22-22
16 - Ioan 3, 22-24 Luca 18,19 - Ioan 6, 5-9
23 - Înaintecuvântare Luca 19, 30 - Ioan 12, 14-16
1-13 - Ioan 3, 14-15 Luca 22, 41 - loan 17, 1-3
8 - Ioan 13, 8-9 Luca 22, 43 - Ioan 1, 49-52
22 - înaintecuvântare Luca 22, 44 - Ioan 11, 38-42
22 - Ioan 1, 14c Luca 22, 44 - lonn 28, 3-6
29-30 - Ioan 7, 1-5 Luca 22, 44 - Ioan 19, 24b-27
29-30 - lonn 7, 9-20 Luca 22, 51 - lonn 18, 20-22
13 - loan 13, 6-7 Luca 22, 52 - Ionii 20, 10-23
20 - Ionii 21, 38-42 Luca 22, 59 - Ioan 7, 40-43
20 - loan 20, 19-23 Luca 22, 61 - Ioan 18, 24-27
34 - Ioan 1, 30 Luca 22, 66-71 - Ioan 18, 28-32
35 - loan 23, 33 Luca 23, 6 - Ioan 7, 40-43
22-loan 26, 2-4a Luca 23, 18-21 - Ioan 19, 12-14a
36 - 2onn 2 7, 20-22 Luca 23, 26 - loan 19, 14b-18
1-10 - Ionii 22, 2-3 Luca 23, 27 - loan 7, 32-36
6 - Ioan 4, 46-50 Luca 23, 34 - loan 3, 14-15
11-18 - Ioan 5, 25-29 Luca 23, 36 -loan 2, 18-22
14 - Ioan 13, 6-7 Luca 23, 39 - loan 4, 25-27
14-15 - loan 5, 19-21 Luca 23, 44 - lonn 29, 12-14a
34 - loan 5, 22-24 Luca 23, 44-46 - loan 29, 38-42
37-38 -loan 12, 2-3 Luca 23, 45 - loan 13, 316-32
47-48 - lonn 20, 29-23 Luca 23, 46 - loan 19, 31-34
2 - Ioan 19, 24b-27 Luca 24, 1 - lonn 20, 2-4
49-56 - Ioan 5, 25-29 Luca 24, 4 - S - lonn 2, 49-52
588 INDICE SCRIPTURISTIC AL TÂLCUIRII

Luca 2 4 , 12 - Ioan 20, 1-4 I o a n 3, 3 - han 3, 9-12

L u c a 2 4 , 3 2 - Ioan 1, 43-45 Ioan 3, 4 - han 3, 9-22
L u c a 2 4 , 4 2 - 4 3 - Ioan 14, 21-22 ""
: Ioan 3, 4 - Ioan 6, 52-55
L u c a 2 4 , 4 2 - 4 3 - Ioan 20, 24-29 I o a n 3, 9 - Ioan 4 , 12-15
Luca 24, 43 - Ioan 21, 9-24 Ioan 3 , 13 -Ioan 3, 16-17 ' T -
Ioan 3 , 13 -han 14, 28-29
I o a n 1, 1 - Ioan 1,2 Ioan 3 , 1 4 -han 10, 22-16
Ioan 1, 1 - Ioan 10, 1-5 Ioan 3 , 17 - han 8, 25-27
Ioan 1, 1 - Ioan 12, 48-50 Ioan 3 , 17-han 12, 12-13
Ioan 1, 3 - Ioan 17,1-3 Ioan 3 , 17-18 - Ioan 20, 22-26
Ioan 1, 3 - Ioan 1, 4 Ioan 3 , 18-Ioan 3, 16-17
Ioan 1, 6 - Ioan 1, 7 Ioan 3 , 1 8 - Ioan 8, 22-24
Ioan 1, 6 - 3 6 - Ioan 10, 39-42 Ioan 3 , 20-21 - Ioan 10, 22-26
I o a n 1 , 9 - Ioan 1, 12 Ioan 3 , 3 0 - han 3, 25-27 - -. - .
I o a n 1 , 9 - Ioan 10, 1-5 Ioan 3 , 3 5 - Ioan 18, 37-39
I o a n 1 , 9 -Ioan 17,1-3 Ioan i, 1-4 - han 4, 39-42
I o a n 1, 9 - 1 0 - Ioan 1, 21 Ioan 4 , 2 - han 3, 22-24
I o a n 1 , 11 - Ioan 1,9 Ioan 4 , 6 - Ioan 4, 28-30
I o a n 1, 11 - Ioan 33, 2 Ioan 4, 9-han 4, 28-30
Ioan 1, 11 - Ioan 18, 33-36 Ioan 4, 11 -han 4, 12-15
I o a n 1 , 1 2 - Ioan 2, 24a Ioan 4 , 12 - han 4, 5-6a
Ioan 1, 1 2 - Ioan 17, 1-3 Ioan 4 , 12 - han 4, 28-30
I o a n 1, 1 3 - Ioan 12, 34-36a Ioan 4, 14 - han 4, 28-30
I o a n 1, 1 4 - Inaintecuvântare Ioan 4, 14 - Ioan 6, 52-55 T^~~Z
I o a n 1 , 1 4 - foan 2, 9 Ioan 4 , 1 8 - han 4, 28-30
Ioan 1, 14 - Ioan 1, 21-23 Ioan 4 , 2 5 - 2 6 - Ioan 5, 32-35 ^ - .--
Ioan 1, 14 - Ioan 9, 34-38 Ioan 4 , 4 6 - 5 4 - Ioan 7, 30-33 -. — ^ . ^.
Ioan 1 , 1 5 - Ioan 1, 19-20 I o a n 4 , 4 6 - 5 4 - Ioan 21, 1-3 —^-li —

Ioan 1 , 1 6 - Ioan 1, 19-20 I o a n 4 , 52 - han 4, 46-50

I o a n 1 , 1 7 - Ioan 1, 28 I o a n 5 , 1 - Ioan 3, 22-24
Ioan 1, 21 - Ioan 2, 24-25 Ioan 5 , 1-9 - han 7, 30-31
Ioan 1, 2 6 - 2 7 - han 1,30 Ioan 5 , 5-9 - Ioan 5, 36-38
Ioan 1, 2 9 - Ioan 1, 31-34 Ioan 5 , 9-Ioan 7, 21-24
Ioan 1, 2 9 - Ioan 8, 21-24 Ioan 5 , 14 - Ioan 9, 2-3a
2 9 - Ioan 8, 30-32 16 -Ioan 11,49-53
Ioan 5, - ' - -
Ioan 1,
Ioan 1, 29 - Ioan 13, 10-11 I o a n 5, 18 - 7onn 5, 36-38
Ioan 1, 29 - Ioan 19, 35-37 I o a n 5, ÎS-Ioan 11,49-53
Ioan 1, 33 - Ioan 3, 22-24 Ioan 5, 19 - han 5, 27-28
Ioan 1, 36 - Ioan I, 31-34 I o a n 5, 1 9 - Ioan 5, 43-47
Ioan 1 , 3 6 - Ioan 19, 35-37 Ioan 5, 19-23 - Ioan 20, 22-26
Ioan 1 , 4 2 - Ioan 20, 24-29 Ioan 5, 2 2 - Ioan 8, 15-16
Ioan 1 , 4 5 - Inaintecuvântare Ioan 5, 22 - han 18, 37-39
Ioan 1 , 4 5 - han 8, 53-55 Ioan 5, 24 - han 5, 25-29
Ioan 1 , 4 6 - Ioan 7, 40-43 Ioan 5, 25-han 11,43-46 —
Ioan 1 , 4 7 - Ioan 1, 49-51 Ioan 5, 26-han 18, 37-39
Ioan 1 , 4 7 - Ioan 7, 40-43 I o a n 5 , 2 7 - 2 8 - Ioan 5, 30
Ioan 1 , 4 9 - han 2, 46-48 I o a n 5 , 3 2 - han 5, 36-38
Ioan 2 , 1 - Ioan 2, 5-8 I o a n 5, 33 - Ioan 5, 36-38
Ioan 2 , 1 - 1 1 - Joan 7, 30-32 I o a n 5, 35 - Ioan 5, 39-42
I o a n 2 , 9 - Ioan 2, 5-8 Ioan 5, 3 6 - han 5, 31-35
Ioan 2, 11 - Ioan 2, 22-27 Ioan 5, 36 - Ioan 5, 39-42
Ioan 2, 13 - Ioan 3, 22-24 Ioan 5, 36 - Ioan 28, 37-39
I o a n 2 , 1 6 - Ioan 2, 18-22 Ioan 5, 3 6 - 3 7 - han 5, 43-47
I o a n 3 , 2 - Ioan 3, 13 Ioan 5, 37 - Ioan 5, 31-35
I o a n 3 , 3 - han 3, 4-5 Ioan 5, 37 - Ioan 5, 39-42
 589

43 - han 12, 12-13 Ioan 7, 4 6 - loan 18, 19-23

44 -Ioan 12, 41-43 Ioan 7, 4 8 - loan 2 0 , 2 - 5
4 4 -Ioan 17, 1-3 Ioan 7, 4 8 - fonn 2 2 , 4 1 - 4 3
4 5 - 4 6 -loan 10, 22-26 Ioan 7, 5 1 - Ioan 2, 23-25 + 3 , 2 - 2
46 - loan 9, 24-29 Ioan 7, 5 1 - loan 7, 52 + 8, 12
46-Ioan 10,1-5 Ioan 7, 5 2 - han 4, 43-45
46-loan 12, 44-45 Ioan 8, 1 2 - loan 10, 14-16
cap. 6 - loan 7, 1-5 Ioan 8, 1 2 - han 11, 7-10
l~loan 6, 10-13 Ioan 8 , 1 3 - han 18, 2 4 - 2 7
2-han 6, 10-13 Ioan 8 , 1 4 - han 5, 31-35 —
3 - loan 6, 5-9 Ioan 8, 2 1 - loan 13, 33
3 -han 6, 10-13 Ioan 8, 2 1 - Ioan 8, 30-32
i - loan 6, 10-13 Ioan 8, 2 4 - han 8, 30-32
5 - 1 3 - han 7, 30-31 Ioan 8, 2 6 - loan 12, 366-40
9-loan 21, 9-14 Ioan 8, 2 8 - han 9, 34-38
15 - loan 6, 22-26 Ioan 8 , 2 8 - lonn 1 0 , 2 2 - 2 6
1 9 - han 20, 2 4 - 2 9 Ioan 8, 2 8 - Ioan 16, 12-15
2 9 - han 6, 35-33 Ioan 8, 3 0 - han 8, 56-59
3 1 - 3 4 - Ioan 6, 56-58 Ioan 8, 3 2 - loan 8, 33-36 ,
3 2 -han 10, 22-26 Ioan 8, 3 8 - loan 8, 39-41
3 9 -han 18, 7-9 Ioan 8, 4 1 - Ioan 8, 42-43
4 0 - loan 6, 35-38 Ioan 8, 4 1 - han 8, 44-45 ~_
4 0 - han 6, 68-71 Ioan 8, 4 1 - loan 8, 46-50
4 2 - Înaintecuvântare Ioan 8 , 4 4 - 7onn 2, 16
4 2 - han 6, 59-62 Ioan 8 , 4 6 - loan 8, 53-55
4 2 - Ioan 8, 53-55 Ioan 8, 4 6 - loan 9, 24-29
4 4 - han 6, 45-47 Ioan 8 , 4 8 - han 4, 5-6a
4 4 - han 14, 4-6 Ioan 8, 5 0 - han 8, 39-41
4 9 - han 6, 56-58 Ioan 8 , 5 3 - han 8, 56-59
50-51 - Ioan 7, 1-5 Ioan 8 , 5 8 - han 9, l-3a
54 - loan 6, 56-58 Ioan 8 , 5 9 - 7onn 7, 2 - 5
56 - loan 6, 59-62 Ioan 8 , 5 9 - 7onn 7, 9 - 2 0
5 8 - loan 6, 59-62 Ioan 9 , 1 - Ioan 9, 34-38
66 - han 6, 59-62 Ioan 9 , 4 - han 5, 3 2 - 3 5
66 - han 8, 30-32 Ioan 9 , 4 - loan 9, 3b-5
66 - han 17, 126-13 Ioan 9 , 4 - 5 - 7onn 9 , 8 - 2 2
69 - loan 6, 45-47 Ioan 9 , 6 - han 9, 34-38
10 - loan 3, 22-24 Ioan 9, 6 - Ioan 13, 6-7
1 2 -han 9, 12-16 Ioan 9 , 6 - 7 - lonn 2 5 , 2 2 - 2 5
1 2 -han 9, 24-29 Ioan 9 , 7 - loan 9, 34-38
n-han 16, 8-11 Ioan 9 , 7 - loan 11, 33-37
12 -han 21, 24-25 Ioan 9 , 9 - 7onn 2 3 , 3 8 - 4 2
16 -han 7, 17-18 Ioan 9, 1 1 - loan 9 , 34-38
19 -loan 11, 49-53 Ioan 9 , 1 3 - 7onn 9 , 34-38
1 9 - 2 3 - loan 10, 2 2 - 2 6 Ioan 9 , 1 6 - Ioan 5, 36-38
3 2 - loan 7,52 + 8, 12 Ioan 9 , 1 6 - 7onn 8, 28-29
3 3 - 3 4 - han 13, 33 Ioan 9 , 1 6 - 7onn 9 , 2 7 - 2 9
34 - loan 13, 33 Ioan 9 , 1 6 - 7onn 9 , 30-33
3 8 - lonn 7, 3 9 Ioan 9 , 1 6 - Ioan 10, 2 2 - 2 6
4 0 - Jonn 7, 53 + 8,1-2 Ioan 9 , 1 6 - 7onn 1 5 , 2 2 - 2 5
41 - loan 7, 5 3 + 8,1-2 Ioan 9, 1 6 - 7onn 2 1 , 2 4 - 2 5
41 - lonn 8, 5 3 - 5 5 Ioan 9 , 1 7 - Ioan 9 , 2 2 - 2 6
4 1 - 4 2 - loan 1, 46-48 Ioan 9 , 2 2 - loan 9, 34-38
4 2 - /onn 7, 2 5 - 2 7 Ioan 9 , 2 2 - han 11, 17-20
42-lonn 10,32-36 Ioan 9 , 2 2 - han 16, l-4a
590 INDICE SCWrURISTIC AL TÂLCUIRII

I o a n 9 , 2 7 - han 9, 12-16 I o a n 1 2 , 2 7 - han 2, 18-22

I o a n 9, 2 9 - han 7, 25-27 I o a n 12, 3 1 - Ioan 18, 24-27
Ioan 9 , 3 5 - Ioan 10, 22-26 I o a n 12, 3 5 -Ioan 12, 46-47
Ioan 9 , 3 5 - 3 9 - Ioan 5, 31-35 Ioan 12, 3 5 - Ioan 12, 36b-40
Ioan 9, 4 0 - 4 1 - Ioan 10, 2 - 5 I o a n 1 2 , 4 0 - han 12, 41-43
Ioan 1 0 , 7 - han 10,1-5 I o a n 12, 40 - Ioan 18, 10-11
Ioan 1 0 , 7 - Ioan 10, 22-26 Ioan 12, 47 - han 8,15-16
Ioan 1 0 , 9 - Ioan 10, 1-5 - I o a n 1 3 , 2 -han 13, 10-11
Ioan 1 0 , 9 - han 10, 22-26 Ioan 13, 4 - I o a n 2 3 , 20-22
Ioan 1 0 , 1 0 - han 10, 14-16 ' . Ioan 1 3 , 3 -Ioan 18, 37-39
Ioan 1 0 , 1 0 - han 10, 17-21 I o a n 13, 7 -Ioan 13, 12-16
Ioan 1 0 , 1 1 -han 10,22-26 I o a n 1 3 , 9 - I o a n 2 3 , 10-22
Ioan 1 0 , 1 2 - han 10, 14-16 I o a n 1 3 , 1 3 - Ioan 2 4 , 7
Ioan 1 0 , 1 4 - han 10, 22-26 I o a n 13, 23 -Ioan 4, 25-27
Ioan 1 0 , 1 5 - han 11, 11-16 I o a n 1 3 , 2 3 - 7oan 2 2 , 2 9 b - 2 3
Ioan 1 0 , 1 6 - Ioan 11, 49-53 Ioaa 13, 25-26 - Ioan 13, 26b-31a
Ioan 1 0 , 1 7 - 1 8 - han 2, 18-22 I o a n 13, 3 3 -Ioan 14, 18-20
Ioan 1 0 , 1 7 - 1 8 - han 19, 28-30 Ioan 1 3 , 3 4 - 3 5 - Ioan 11, 47-48
Ioan 1 0 , 1 8 - Ioan 13, 26b-31a Ioan 1 3 , 3 4 - 3 5 - Ioan 17, 2 0 - 2 2
Ioan 1 0 , 1 8 - Ioan 17, 1-3 Ioan 1 3 , 3 6 - Ioan 14, 2-3
Ioan 1 0 , 2 0 - Ioan 16, 8-11 Ioan 1 3 , 3 6 - Ioan 16, 23-24
Ioan 1 0 , 2 0 - Ioan 21, 24-25 I o a n 1 3 , 3 6 - 3 7 - han 13, 8-9
I o a n 1 0 , 2 4 - Ioan 4, 2 5 - 2 7 I o a n 1 4 , 1 - Ioan 12, 44-45
I o a n 1 0 , 2 4 - 3 9 - han 4, 25-27 Ioan 14, 2 - I o a n 8, 33-36 -
I o a n 1 0 , 2 6 - Ioan 10, 27-30 I o a n 1 4 , 4 - han 14, 7
I o a n 1 0 , 3 0 - Ioan 10, 31-36 - -- I o a n 1 4 , 5 - han 24, 7
I o a n 1 0 , 31
3 3 - Ioan 10, 14-16 I o a n 14, 5 - han 16, 23-24
Ioan 10, 3 1 - 3 3 - han 11, 11-16 I o a n 1 4 , 6 - Ioan 2, 2 4 a
I o a n 1 1 , 1 - han 19, 2 4 6 - 2 7 — I o a n 1 4 , 6 - foan 3 , 3 2 - 3 4 —- —-
I o a n 1 1 , 4 - han 11, 38-42 I o a n 1 4 , 6 - han 6,1-4
I o a n 1 1 , 5 - han 19, 24b-27 , I o a n 14, 6 - han 8, 30-32
I o a n 1 1 , 8 - han 11, 11-16 I o a n 1 4 , 6 - han 10, 22-26
I o a n 1 1 , 1 1 - han 11, 47-48 I o a n 1 4 , 6 - Ioan 2 2 , 4 8 - 5 0
I o a n 1 1 , 1 1 - 4 5 - Ioan 5, 25-29 I o a n 14, 6 - Ioan 14, 7
I o a n 11, 13- 1 4 - han 11, 47-48 I o a n 1 4 , 8 - han 6, 5-9
I o a n 11, 20 - han 11, 1-3 Ioan 14, 8-9 - Ioan 16, 23-24
Ioan 11, 25 - Ioan 10, 14-16 I o a n 14, 1 8 - Ioan 17, 6b-8
I o a n 11, 25 - Ioan 12, 48-50 I o a a M , 1 8 - 1 1 - Ioan 2 4 , 8-9
I o a n 11, 31 - han 11, 47-48 I o a n 14, 1 2 - I o a n 14, 8 - 9
Ioan 11, 32 - han 11, 47-48 Ioan 14, 1 2 - Ioan 16, 12-15
Ioan 11, 35 - Ioan 11, 38-42 Ioan 14,14 - Ioan 14, 15-17
I o a n 11, 38 - Ioan 11, 47-48 Ioan 14,16 - Ioan 14, 18-20
Ioan 11, 39 - Ioan 11, 4-6 I o a n 1 4 , 2 0 - han 14, 8-9
Ioan 11, 39 - han 11, 47-48 I o a n 14, 2 2 - han 14, 23-24
I o a n 11, 40 - Ioan 5, 8-10 Ioan 1 4 , 2 3 - Ioan 17, 2 2 - 2 3 a
Ioan 11, 41 - Ioan 11, 47-48 Ioan 1 4 , 2 5 - 2 6 - Ioan 14, 2 7
I o a n 11, 41 -Ioan 21, 9-14 Ioan 1 4 , 2 6 - Ioan 15, 26-27
I o a n 1 1 , 4 1 4 4 - Ioan 2 5 , 2 2 - 2 5 Ioan 1 4 , 2 6 -Ioan 16, 12-15
I o a n 1 1 , 4 3 - Ioan 11, 47-48 Ioan 1 4 , 27-Ioan 20, 19-23
I o a n 1 1 , 4 4 - Ioan 11, 47-48 I o a n 1 4 , 2 8 - I o a n 24, 8 - 9
I o a n 1 1 , 5 4 - Ioan 2 2 , 2 2 - 2 3 I o a n 14, 3 0 -Ioan 18, 24-27
I o a n 1 2 , 1 3 - Ioan 12, 14-16 I o a n 1 5 , 1 - han 15, 7-8
I o a n 1 2 , 2 0 2 1 - han 19, 2 9 - 2 2 I o a n 1 5 , 3 - Ioan 2 3 , 10-22
I o a n 1 2 , 2 5 - han 12, 27-28 I o a n 1 5 , 3 - han 15, 14-16
I o a n 1 2 , 2 5 - Ioan 14,21-22 I o a n 1 5 , 7 - han 15, 4-6
 SFINTEI EVANGHELII DE LA IOAN 591

Ioan 15, 10 - Ioan 2 5 , 1 1 - 1 3 I o a n 19, 1 3 - 1 6 - han 19, 12-14a

Ioan 15, 13 - Ioan 23, 36-38 I o a n 19, 1 6 - loan 19, 12-14a " '•
Ioan 15, 1 5 - Ioan 16, 12-15 _ Ioan 19, 17 - Ioan 8, 56-59
Ioan 15, 1 8 - loan 15, 20-21 Ioan 19, 1 8 - Ioan 16, 8-11
Ioan 15, 1 9 - loan 8, 22-24 Ioan 19, 1 8 - loan 21, 24-25
Ioan 15, 1 9 - Ioan 14, 25-2 7 Ioan 19, 2 7 - înaintecuvântare
Ioan 15, 1 9 - loan 11, 47-48 - ,,. , .' Ioan 19, 3 6 - 3 7 -loan 19, 31-34 ~" • -
I o a n 16, 2 - Ioan 9, 34-38 '-' Ioan 19, 3 9 - 4 0 - han 2, 23-25 + 3 , 2 - 2 —
Ioan 16, 2 - Ioan 16, 4b-7 Ioan 19, 4 1 - 4 2 - Ioan 20, 14-18
I o a n 16, 5 - Ioan 16, 23-24 Ioan 20, 2 - loan 20, 5-13
I o a n 16, 7 - loan 16, 12-15 Ioan 20, 7 - Ioan 20, 1-4 ' "
I o a n 16, 1 0 - Ioan 14, 8-9 I o a n 2 0 , 1 4 - han 20, 5-13 * '' - ~'
Ioan 16, 11 -loan 3, 18 I o a n 2 0 , 1 4 - Ioan 22, 9-24
l o a n 16, 11 - loan 18, 24-27 Ioan 20, 15 - loan 20, 24-29
Ioan 16, 1 2 - han 15, 14-16 Ioan 20, 15 - loan 21, 9-14
I o a n 16, 1 2 - han 21, 24-25 Ioan 20, 16 - loan 21, 9-14 •
Ioan 16, 13 -han 16, 23-24 I o a n 2 0 , 1 8 - han 20, 19-23 ' - 1
- "' '
Ioan 16, 1 3 - han 17, 25-26 I o a n 2 0 , 1 9 - Ioan 11, 7-10 —
I o a n 16, 1 5 - han 5, 22-24 I o a n 2 0 , 2 1 - Ioan 14, 18-20
Ioan 16, 1 5 - han 8, 33-36 loan 20, 22 - Ioan 3, 31-34
I o a n 16, 1 6 - han 14, 8-9 Ioan 20, 22 - Ioan 7,39
I o a n 16, 2 1 -loan 16, 25-28 I o a n 2 0 , 2 3 - loan 3, 31-34
I o a n 16, 2 2 - loan 20, 19-23 I o a n 2 0 , 2 5 - 2 8 - han 19. 35-37
Ioan 16, 2 7 - han 17, 20-22 ^ . ,. loiali, 3 - loan 21, 9-14
I o a n 1 6 , 2 7 - 2 8 - Ioan 16, 2 9 - 3 2 I o a n 2 1 , 4 - loan 22, 9-24 ' " — *-*"-•"• •=••
I o a n 1 6 , 2 8 - loan 14, 8 - 9 - - I o a n 2 1 , 6 - loan 21, 9-14 .
, I o a n 1 6 , 3 3 - han 4, 31-34 I o a n 2 1 , 1 1 - Ioan 21, 1-8 '~ " . 7 ~~'
T

- I o a n 1 6 , 3 3 - loan 17, 2-3 ' , I o a n 2 1 , 2 5 - Ioan 2, 32-34

^ I o a n 1 6 , 3 3 — han 19, 19-22 . " •' I o a n 2 1 , 2 5 - loan 8, 46-50
I o a n 1 7 , 5 - Ioan 17, 236-24 ' — -

I o a n 1 7 , 6 - han 17, 14-16 Faptele A p o s t o l i l o r 1 , 3 - I o a n 2 0 , 24-28 ~ ^

I o a n 1 7 , 8 - han 2 7, 2-3 Faptele A p o s t o l i l o r 1 , 3 - loan 20, 30-31
I o a n 17, 10 - han 8, 33-36 Faptele A p o s t o l i l o r 1 , 5 - Ioan 3, 31-34
Ioan 17, 12 - han 18, 7-9 Faptele A p o s t o l i l o r 1, 8 - Ioan 3, 32-34
Ioan 17, 1 9 - loan 17, 20-22 Faptele A p o s t o l i l o r 1 , 9 - 1 1 - Ioan 2, 49-52
Ioan 17, 2 4 - han 17, 25-26 Faptele A p o s t o l i l o r 2 , 1 - 4 - Ioan 3, 31-34
I o a n 17, 2 6 - loan 1, 3a Faptele A p o s t o l i l o r 2 , 1 - 4 - loan 7, 39
I o a n 18, 4 - 8 - Ioan 14, 28-29 Faptele A p o s t o l i l o r 2, 2 - 3 - loan 19, 35-37
Ioan 18, 4 - 8 - Ioan 20, 14-18 Faptele A p o s t o l i l o r 2, 2 - 4 - Ioan 20, 29-23
Ioan 18, 6 - han 18, 7-9 Faptele A p o s t o l i l o r 2 , 1 4 - 3 9 - loan 7, 37-38
Ioan 18, 8 - loan 18, 10-11 Faptele A p o s t o l i l o r 2, 3 6 - loan 12, 1-3
Ioan 18, 8 - 9 - Ioan 10, 10-13 Faptele A p o s t o l i l o r 3 , 6 - Ioan 14, 22-24
Ioan 18, 1 5 - loan 18, 24-27 Faptele A p o s t o l i l o r 4 , 1 3 - înaintecuvântare
Ioan 18, 1 7 - loan 18, 24-27 Faptele A p o s t o l i l o r 4 , 3 2 - Ioan 23, 34-35
Ioan 18, 2 2 - loan 18, 24-27 Faptele Apostolilor 5, 2 9 - 3 2 - loan 17, 17-19
Ioan 18, 2 7 - han 18, 28-32 Faptele Apostolilor 5, 3 1 - loan 15, 14-16
Ioan 18, 3 5 - loan 19, 8-12 Faptele Apostolilor 5, 3 2 - Ioan 22, 24-25
Ioan 18, 3 6 - 3 7 -Ioan 19, 8-21 Faptele Apostolilor 5, 3 6 - 3 7 - han 10, 1-5
Ioan 18, 3 9 - han 18, 40 - 19, 1-7 Faptele A p o s t o l i l o r 5 , 3 6 - 3 7 - Ioan 10, 6-8 ţ
k

Ioan 19, 4 - 8 - Ioan 19, 12-14a Faptele A p o s t o l i l o r 5, 4 1 - Ioan 26, 29-22 . 'il

Ioan 19, 6 - 7 - han 18, 24-27 Faptele A p o s t o l i l o r 5, 4 1 - lonn 28, 10-12

Ioan 19, 7 - han 19, 8-11 Faptele A p o s t o l i l o r 6 , 2 - loan 12, 4-8
Ioan 19, 7 - han 19, 12-1 ia Faptele A p o s t o l i l o r 6 , 1 0 - lonn 7, 37-38
Ioan 19, 9 - 1 2 -Ioan 19, 11-lia Faptele A p o s t o l i l o r 7, 5 4 - 6 0 - Ioan 18, 28-32
I o a n 19, 11 - han 19, 12- 14a Faptele A p o s t o l i l o r 1 0 , 4 1 - Ioan 15, 26-27
592 INDICE SCRIPTUraSTIC AL TÂLCUTRD

Faptele Apostolilor 13,14-44 - Imn 7, 37-38 1 Corinten 2, 14-16 - han 22, 24-25
Faptele Apostolilor 13,47 - ban 7,52 + 8,12 1 Corinteni 5, 8 - han 4, 23-24
Faptele Apostolilor 14,11-12 - ban 2, 5-8 1 Corinten: 6, 17 - han 6, 65-67
Faptele Apostolilor 17, 28 - ban 3, 35-36 1 Corinten 10, 4 - han 9, 6-7
Faptele Apostolilor 17, 28 - Ioan 11, 49-53 1 Corinten 10, 31 - Ioan 22, 2-3
Faptele Apostolilor 28, 25-27 - Ioan 12, 41-43 1 Corinten 11, 3 - Ioan 23, 49-53
1 Corinten 11, 3 - Ioan 24, 38-20
Roman 1, 9 - Ioan 4, 23-24 1 Corinten 11, 7 - Ioan 32, 3-3
Roman 1, 20 - han 9, 3b-5 1 Corinten 11, 29 - han 33, 20-21
Roman I, 21 - JOIJIJ 9, 34-38 1 Corinten 11, 32 - han 5,14-16
Roman 3, 9-18 - Ioan 3, 26-27 1 Corinten 14, 19 - han 6,10-13
Roman 3, 23 - han 8, 33-36 1 Corinten 15, 10 -han 11,11-16
Roman 3, 24-26 - loun 26, 8-22 1 Corinten 15, 21 - han 16, 33
Roman 3, 25 - han 16, 4b-7 1 Corinten 15, 22 - Ioan 6, 35-38
Roman 5, 20 - han 9, 3b-5 1 Corinten 15, 22 - han 6, 48-52
Roman 6, 3 - han 9, 34-38 ': 1 Corinten 15, 24 - han 13, 2-5
Roman 6, 3-4 - han 3, 4-5 1 Corinten 15, 47 - Ioan 8, 21-24
Roman 6, 3-6 -Ioan 3, 34-15 1 Corinteni 15, 53-54 -Ioan 16, 19-22
Roman 6, 6 - han 8, 21-24
Roman 7, 22 - han 10, 9 2 Corinteni 1, 21 -- han 12, 1-3
Roman c a p . 8-7oan I, 22 2 Corinteni 3, 5 - han 11, 11-16
Roman c a p . 8 - Ioan 2, 23 2 Corinteni 3, 6 - han 4, 23-24
Roman c a p . 8 - han 2,27 2 Corinteni 3, 18 •- han 17, 23b-24
Roman c a p . 8 - han 3, 6-8 2 Corinteni 4, 4 - han 22, 44-45
Roman c a p . 8 - Ioan 22, 25-26 2 Corinteni 4, 4 - han 34, 38-20
Roman 8, 3 - Ioan 3, 24-35 2 Corinteni 4, 16 •- han 10, 9
Roman 8, 3-13 - han 8, 23-24 2 Corinteni 5, 1-4 - han 7, 1-5
Roman 8, 5-13 - han 4, 23-24 2 Corinteni 6, 16 •- han 12, 1-3
Roman 8, 9 - Ioan 3, 31-34 2 Corinteni 6, 16 •- han 14, 15-17
Roman 8, 9-10 -han 14, 25-26 2 Corinteni 11, 2 •- han 1, 30
Roman 8, 14 - han 4, 23-24 2 Corinteni 12, 9 •- Inaintecuvântare
Roman 8, 14-21 - Ioan 10, 31-36
Roman 8, 15 - han 1, 13 Galateni 1 , 1 4 - - Ioan 2, 5-8
Roman 8, 3 2 - han 6, 48-51 Galateni 2, 20 -- Ioan 32, 25-26
Roman 8, 3 5 - han 17, 37-39 Galateni 3 , 1 3 - - han 33, 30-11
Roman 10, 4 - Ioan 4, 33-34 Galateni 3 , 1 3 - - han 18, 28-32
Roman 10, 12 - Ioan 10, 14-16 Galateni 3 , 1 3 •- han 19, 14b-18
Roman I I , 11-12-Ioan 21, 9-34 Galateni 3, 26 - - han 8, 30-32
Roman 12, 1 - han 27, 37-39 Galateni 3, 28 •- han 10, 14-16
Roman 12, 5 - Ioan 14, 32fc + 25, 3-3 Galateni 4, 4-5 - han 6, 35-38
Roman 13, 12 - han 9, 3b-5 Galateni 4 , 6 - han 3, 32-34
Galateni 4, 7 - han 8, 30-32
1 Corinteni 1, 1 - Ioan 3, 3a Galateni 4, 9 - han 13, 23-26a
1 Corinteni 1, 9 - Ioan 1, 3a Galateni 5, 17 •- Ioan 4, 23-24
1 Corinteni 2, 1 1 -- han 2, 9-10 Galateni 5, 24 • - han 12,1-3
1 Corinteni 2, 11 -- han 16, 22-25 Galateni 5, 24 •- Ioan 12, 25-26
1 Corinteni 2 , 1 1 - Ioan 29, 35-37
1 Corinteni 1, 13 - han 19, 23-24a Efeseni 2 , 1 3 - 1 6 - Ioan 14, 15-17
1 Corinteni 1, 24 - han 3, 3 Efeseni 2 , 1 5 - han 16, 29-22
1 Corinteni 1, 24 - han 3, 31-34 Efeseni 2, 20 - Ioan 9, 6-7
1 Corinteni 1, 24 - han 5, 19-21 Efeseni 4, 5 - han 10, 14-16
1 Corinteni 1, 24 - han 6, 31-34 Efeseni 4, 6 - Ioan 8, 27-18
1 Corinteni 1, 24 - han 8, 7 Efeseni 4, 6 - han 12, 1-3
1 Corinteni 1, 27 - han 19, 24b-27 Efeseni 4, 2 2 - Ioan 8, 23-24
1 Corinteni 2, 14 - han 6, 52-55 Efeseni 4, 24 - Ioan 16, 39-22
SFINTEI EVANGHELII D E L A IOAN

Efeseni 5,2- han 6, 48-51 Evrei 1, 2 - Ioan 21, 24-25

Efeseni 5 , 1 1 - han 14, 30-31a Evrei 1, 3 - Ioan 6, 27
Efeseni 5, 23 - han 11, 49-53 Evrei 1, 3 - Ioan 12, 46-47
Efeseni 5, 2 3 - Ioan 14, 1S-20 Evrei 5, 2-3 - Ioan 8, 33-36
Efeseni 6, 9 - han 4, 35-3S Evrei 8, 1-3 - han 14, 15-17
Efeseni 6, 12 - han 14, 30-31a Evrei 9, 3 - Ioan 39, 39-22
Evrei 9, 8-9 - han 39, 39-22
Filipeni 2, 6-11 - Ioan 17, 4-6a Evrei 9, 24-28 - Ioan 34, 3 5 - 1 7
Filipeni 2, 7 - han 7, 28-29 Evrei 10, 1 - han 12, 34-36a
Filipeni 2, 7 - han 9, 34-3S Evrei 10, 12-13 - Ioan 35, 34-36
Filipeni 2, 8 - han 1, 29 Evrei 13, 13 - Ioan 33, 4 7 - 4 3
Evrei 13, 13 - Ioan 18, 24-27
Filipeni 2, 9-11 - Ioan 9, 3b-5
Filipeni 2, 9-11 - han 16, 23-24
Filipeni 3, 12 - han 13, 23-26a - Iacov 2, 14 - Ioan 6, 28-30
Filipeni 3 , 1 4 - han 4, 9-11 Iacov 2, 18 - Ioan 9, 30-33
Filipeni 3 , 1 4 - Ioan 6, 65-67 Iacov 2, 20 - Ioan 14, 31b + 15, 1-3
Iacov 2, 20-26 - Ioan 5, 2 5 - 2 9
Filipeni 3, 20 - han 4, 35-38
Iacov 2, 26 - han 6, 28-30
Filipeni 3, 20-21 - han 6, 39-40
Iacov 2, 26 - Ioan 9, 30-33
Iacov 2, 26 - Ioan 14, 31b + 3 5 , 2-3
Coloseni 1 , 1 5 - han 12, 44-45
Iacov 4, 3 - han 15, 14-16
Coloseni 1, 15 - han 14, 18-20
Coloseni 1, 18 - Ioan 11, 49-53
1 Petru 1, 20 - Ioan 2, 9-10
Coloseni 1, 18 - han 14, 1S-20
1 Petru 1, 20 - Ioan 6, 35-38
Coloseni 1 , 1 8 - han 16, 19-22
1 Petru 1, 20 - han 19, 35-37
Coloseni 2, 20 - han 12, 1-3 -
1 Petru 1, 20 - Ioan 20, 5-13
Coloseni 3, 4 - han 3, 35-36 _
-l Petru 1, 20 - han 22, 2 4 - 2 5
Coloseni 3, 5 - Ioan 10, 9
1 Petru 1, 21 - Ioan 24, 2 8 - 2 0
Coloseni 3, 9-10 - Ioan S, 21-24
1 Petru 2, 24 - Ioan 23, 20-21
Coloseni 3 , 1 0 - han 14, 18-20 1 Petru 5, 8 -• Ioan 10, 10-13
Coloseni 3 , 1 1 - han 10, 14-16
2 Petru 1, 3-4 - Ioan 10, 14-16
1 Tesaloniceni 4, 16-17 - Ioan 6, 39-40 2 Petru 1, 4 - Ioan 20, 3 2 - 3 6
2 Petru 1, 4 - han 12, 2 5 - 2 6
1 Timotei 1, 19 - Ionii 9, 30-33 2 Petru 1, 4 - Ioan 20, 14-18
1 Timotei 5, 10 - han 12, 1-3 2 Petru 1, 17 - Ioan 14, 18-20
1 Timotei 6, 10 - han 12, 4-8 2 Petru 3, 13 - han 6, 16-21
1 Timotei 6, 16 - han 1, 3S-39
1 Ioan 1 , 1 - Ioan 3, 3a
2 Timotei 2, 19 - Ioan 10. 14-16 r ^ r 1 Ioan 2, 1 - Ioan 1, 26-27
1 Ioan 2, 1 - Ioan 34, 2 5 - 2 6
Tit 1, 1 6 - lonii 3, 18 1 Ioan 2, 12 - Ioan 20, 1 9 - 2 3
Tit 1, 1 6 - han 7, 28-29 1 Ioan 3, 1-2 - Ioan 8, 3 0 - 3 2
1 Ioan 4, 8 - han 5, 39-42
Evrei 1, 1-4 - Ionii 1,1b 1 Ioan 4, 16 - han 5, 39-42
Evrei 1 , 1 4 - Ioan 35, 2 6 - 2 7 1 Ioan 5, 4 - Ioan 2 9, 29-22
Evrei 1, 2 - han 2, 9-10 1 Ioan 5, 20 - Ioan 17, 2-3
Evrei 1, 2 - han 6, 35-38
Evrei 1, 2 - Ioan 12, 1-3 Apocalipsa 5, 5 - Ioan 20, 3 2 - 3 6
Evrei 1, 2 - han 19, 35-37 Apocalipsa 2 1 , 1 - Ioan 6, 2 6-22
Evrei 1, 2 - Ioan 20, 5-13 Apocalipsa 2 1 , 23 - Ioan 2 0 , 2-4
594

N U M E PROPRII TÂLCUITE DE S F Â N T U L T E O F I L A C T
A r i m a t e i a - „ţinând pe A c e l a " - Marcu 15, 42-47
A v r a a m - „părinte al neamurilor" - Matei 1, 2a
B a r a b a - „fiul tatălui" - Matei 27,15-18
Betania - „casa ascultării" - Matei 21.17; Marcu 11,11-14; Luca 19, 29-40 : ~ - •='•
B e t f a g h e - „casă a fălcilor" - Luca 19, 29-40 __ _ _
B e t l e e m - „casa pâinii" - Matei 2, la; Luca 2, 15-18 , • ; -.-
c a n a n e e a n c a - „gătită spre.smerenie" - Matei 15, 28
C a p e r n a u m - „casa mângâierii" - Matei 4,12; 11, 23-24; Marcu 2, 6-12
D a v i d - „puternic la mână/îndestulat la m â n ă " - Marcu 11, 7-10
diavol - „clevetitor" - Matei 4,1b
Efrairn - „aducere de r o a d ă " - Ioan 11, 54-57
Elim - „ s u i r e " - Luca 10, 1-3
Elisabeta - „a lui Dumnezeu odihnă" - Luca 1, 5 ~
Fares - „tăiere" - Matei 1,3a -
fariseu - „tăiat şi despărţit d e ceilalţi" - Matei 3, 7a; Luca 5, 27-32
Fenicia - „roşu" - Marcu 7, 24-30
Galileea - „prăvălită jos" - Matei4,12; han 1,49-51 •'
Gavriil - „om-Dumnezeu" - Luca 1,36-38 -
G o l g o t a - „locul căpăţânii" - Matei 27, 33-37
H r i s t o s - „ U n s " - Matei 1, lc
I a o - „ m â n t u i r e " - Luca 1, 31-33
I e r u s a l i m - „vederea păcii" - Luca 10, 29-37 . _ _ ,
I i s u s - „Mântuitor"-Matei 1, lb; Luca 1, 31-33
Ioan - „ d a r al lui D u m n e z e u " - Luca 1, 57-64; han: înaintecuvântare
Iona - „porumbiţă" - han 1, 40-42 ,
Iosif - „ a d ă u g i r e " - Marcu 15,42-47; loan 19. 38-42 : r r ~ —-
Irod - „ m i n t e trupească" - Matei 14,19b-21; Marcu 3,6-12 _ -
Isaac - „ b u c u r i e / r â s " - Matei 1, 2a; loan 19,14'-18
Israil - „ v ă z â n d pe D u m n e z e u " - Matei 2, 6c; Luca 1,51-56; loan 1, 49-51 _•_ J . .
Iuda - „mărturisire" - Luca 7,3 -9; 13, 20-2 7; han 2, 5-8; 11, 47-48 . _ ' ~7,
r

I u d e e a - „mărturisire" - Matei 2, la; Marcu 13,18-20

i u d e u - „care se mărturiseşte" - Matei 27, 33-37
mana - „ce este aceasta?" - loan 6,31-34
M â n a s e - „uitare" - lom 11, 54-57
Măria, M a r i a m - „Doamnă" - Luca 2,36-38;10, 38-42; loan 12,1-3 — - —
N a z a r e t - „sfinţire" - Luca 1, 36-38
n a z a r i n e a n - „sfinţit" - Matei 2, 23b
Neftali - „lărgime" - Mat ei 4, 11
o s a n a - „mântuieste-ne pe n o i ! / o , mântuieşte!" - M a t a ' 21, 8-9; Marcu 11, 7-10; Ioan 12,12-13
Paşti (Fasec) - „trecere" - Luca 22, 7-23
R a m a - „înalt" - Matei 2,18a
s a d u c h e u - „drept" -Matei 3, 7b
S a l o m e e a - „paşnică" - Ioan: înaintecuvântare
s â m b ă t a - „odihnă" - Marcu 2, 23-28; Luca 18, 9-14 . - - - -j • - -
s a t a n a - „potrivnic" - Matei 12, 25
S i d o n u l - „vânător" - Matei 15, 28
S i m o n - „ascultător/ascultare" - Matei 27, 31-32; Marcu 15, 26-22; Luca 2 3 , 18-27; Ioan 1, 40-42
S o l o m o n - „paşnic" - Ioan 10, 22-26
Sotiria - „mântuire a lui D u m n e z e u " - Luca 1, 32-33
Tirul - „ţinere" - Matei 15, 28
Toma - „ g e a m ă n " - loan 20, 24-29
Z a b u l o n - „vânare de n o a p t e " - Matei 4, 12
Z a h a r i a - „pomenire a D o m n u l u i " - Luca 1, 5
Z o r o - „ s e m ă n ă t u r a / n a ş t e r e a " - Matei 2, 6b
Z o r o b a b e l - „ s e m ă n a t / n ă s c u t în Babilon" - Matei 2, 6b
 595

CUPRINS

Rugăciune înainte de citirea din Sfintele Cărţi 2

Cuvânt către fratele cititor 5
Despre ediţia de faţă 12
Cele patru înţelesuri ale Sfintei Scripturi 16
Viaţa Sfântului Apostol şi Evanghelist Ioan 18

TÂLCUIREA SFINTEI EVANGHELII D E L A I O A N

Inaintecuvântare 35
C A P I T O L U L 1: Dumnezeu-Cuvântul S-a făcut trup. Mărturia lui Ioan Botezătorul
despre Mielul lui Dumnezeu. Cei dintâi ucenici ai lui Iisus 38
C A P I T O L U L 2: Nunta din Cana. Izgonirea vânzătorilor din templu 82
C A P I T O L U L 3: Convorbirea lui Iisus cu Nicodim. Ioan Botezătorul mărturiseşte
despre Hristos 93
CAPITOLUL 4: Convorbirea lui Iisus cu femeia samarineanca. Iisus tămăduieşte pe
fiul unui slujitor regesc 114
C A P I T O L U L 5 : Vindecarea slăbănogului de la scăldătoarea Vitezda. Iisus vorbeşte
despre puterea Sa dumnezeiască 140
C A P I T O L U L 6 : Saturarea celor cinci mii de oameni. Iisus umblă pe mare. Pâinea
care se pogoară din Cer. Mărturisirea lui Petru 161
C A P I T O L U L 7: iisus învaţă în templu, la sărbătoarea corturilor 189
C A P I T O L U L 8 : Femeia păcătoasă. Iisus este Lumina lumii. Cuvânt împotriva
necredinţei iudeilor 211
C A P I T O L U L 9: Vindecarea orbului din naştere, în zi de sâmbătă 237
C A P I T O L U L 1 0 : Iisus, Păstorul cel bun şi oile Sale 256
CAPITOLUL 11: învierea lui Lazăr. Arhiereii şi fariseii uneltesc împotriva Domnului
Iisus 276
CAPITOLUL 12: Ungerea lui Iisus în Betania. Intrarea în Ierusalim. Elinii vor să-L
vadă pe Iisus. Glasul din Cer. Necredinţa iudeilor 299
C A P I T O L U L 13: iisus spală picioarele ucenicilor Săi la Cina cea de Taină. Arată
cine este vânzătorul. Porunca iubirii. Petru îl va tăgădui 326
C A P I T O L U L 14: Cuvântarea de despărţire. Făgăduinţa Duhului Sfânt 346
C A P I T O L U L 1 5 : Viţa cea adevărată. Porunca lui Hristos şi iubirea cea mai mare.
Ura şi vina lumii. Mângâietorul, Duhul Adevărului 366
596

CAPrroLUL 16: Prigonirile viitoare. Ajutorul Mângâietorului. întristarea schimbată în

bucurie. Rugăciunile făcute în numele lui Hristos. Fuga ucenicilor 378
C A P I T O L U L 17: Rugăciunea lui Iisus pentru Sine, pentru Apostoli şi pentru toţi
credincioşii 393
C A P I T O L U L 18: Prinderea lui Iisus şi aducerea Lui la arhiereii Anna şi Caiafa.
Lepădarea lui Petru. Iisus înaintea lui Pilat. Baraba 407
C A P I T O L U L 19: Patimile Domnului. Mama lui Iisus lângă Cruce. Cuvintele rostite
pe Cruce. Moartea şi îngroparea Lui ...................................................423
C A P I T O L U L 20: învierea Domnului. El se arată Măriei Magdalena, apoi ucenicilor
şi la opt zile, după aceea, lui Toma 444
C A P I T O L U L 2 1 : Domnul Se arată ucenicilor la Marea Tiberiadei. Iertarea lui Petru
şi repunerea lui între Apostoli 457

(1) Şapte întrebări despre Sfânta Treime şi răspunsurile lor 470

(2) Cuvântul Sfântului Simeon cel Nebun pentru Hristos, despre Origen .... 472
(3) Videnia avută de monahul Teodosie din Mănăstirea Neamţ în 2 0 / 2 1 decem­
brie 1797 473

A r m o n i a celor p a t r u Evanghelii 477

Scara întocmirii Sfintei Evanghelii de la Ioan 491
Indice al referinţelor evanghelice uşor de reţinut sau deseori întrebuinţate ..... 500
Indice real şi onomastic 554
Indice scripturistic 582
N u m e proprii tâlcuite de Sfântul Teofilact 594
 Difuzare
S.C. SUPERGRAPH S.R.L.
Str. Ion Minulescu nr. 36, sector 3,031216
Bucureşti
telefon 021-3206119, fax: 021-3191084
e-mail: contact@supergraph.ro
www.librariasophia.ro
www.sophia.ro

Societatea de cufuzare SUPERGRAPH vă oferă posibilitatea

de a primi prin poştă cele mai bune cărţi de spiritualitate,
teologie, cultură religioasă, artă, filosofie, apărute la edituri
de prestigiu. Plata se face rarnburs la primirea cărţilor, taxele
poştale fiind suportate de Supergraph.

Vă aşteptăm la
LIBRĂRIA SOPHIA
str. Bibescu Vodă nr. 19,040151, Bucureşti,
sector 4 (lângă Facultatea de Teologie)
tel. 021-3361000; 0722266618
www.ubrariasophia.ro

teologie • filosofie • istorie • artă • eseu

Sacrifică puţină vreme pentru a răsfoi cărţile noastre:

este cu neputinţă să nu găseşti ceva
pe gustul
şi spre folosul tău!