Divanul sau gâlceava înțeleptului cu

lumea, scrisă în română și tipărită la Iași

în 1698 este una din lucrările
fundamentale ale lui Dimitrie Cantemir.
Această operă este prima lucrare românească originală de gândire religioasă.[1] Până la Divanul
...lui Cantemir, cărțile religioase la români sunt numai traduceri din limbi străine. În această
lucrare întâlnim disputele medievale despre timp, suflet, natură sau conștiință. Dimitrie Cantemir
sugerează superioritatea omului asupra celorlalte viețuitoare, face din om un stăpân al lumii,
susține superioritatea vieții spirituale asupra condiției biologice a omului, încearcă să definească
concepte filozofice și să alcătuiască o terminologie filozofică.

Subiectul cărții, lupta între trup și suflet, între materie și spirit, prin care biserica înțelege lupta
între păcat și trăirea mistică, pornește de la epistola lui Pavel către galateeni (trupul se luptă
necontenit cu spiritul). Cea mai apropiată ca formă de Divanul lui Cantemir, dintre diferitele
opere cu această temă, este Dioptra (Oglinda lumii), scriere a lui Filip Solitarul , scriitor ascetic
bizantin (secolul XI). Concluzia logică a autorului Dioptrei este disprețuirea lumii și a vieții,
ascetismul. Pentru Cantemir, însă, lupta împotriva vieții se dă în viață și nu prin părăsirea ei, prin
retragerea în mănăstire. Formula proprie a lui Cantemir este astfel exprimată lapidar: " Câte
fortuni în lume sunt, toate omului a le trage îi este."

Lucrarea este împărțită în trei părți. Prima parte este un dialog între lume și înțelept, în care
înțeleptul învinuiește, iar lumea se laudă și se apără. Partea a două, în care se părăsește forma
dialogului, este o culegere de citate, cele mai multe din Vechiul și Noul Testament, urmărind să
dovedească pe puncte, învinuirile aduse lumii de înțelept în partea întâi. Partea a treia este
intitulată: Pentru a preafericitei între lume și între înțelept sau între trup și suflet pace și pentru
vremelnica și vecinica pace, legământ și așezare, așijderea pentru a trecătoarei și viitoarei lumi
bună chiverniseală. În partea a treia a Divanului...autorul conchide la o împăcare între înțelept și
lume. Pentru Dimitrie Cantemir, un om de credință creștină nu trebuie să se retragă din lume, ci
pe baza unor criterii morale, poate trăi în lume, trebuie chiar să lupte cu primejdiile morale, să
înfrunte și să stăpânească patimile lumii.