You are on page 1of 11

Cea de adoua jumatate a secolului al 19 – lea a fost marcata de procesul de

dobandire a independentei nationale pentru un mare numar de tari din Africa .


Marile imperii colonial s-au dezintegrat . Puterile coloniale gasisera pe aceste
teritorii – ne referim aici la ceea ce se numeste indeobste ‘’Africa neagra’’ – un
drept autohton de natura cutumiara . Nu se poate vorbi despre singur sistem de
drept, ci despre un numar infinit de sisteme juridice. Intrucit fiecare comunitate
etnica avea propria sa cutuma, se puteau intilni tot atitea sisteme de drept cite
comunitati de de acest fel existau. Cu toata aceasta diversitate – incontestabila si
caracteristica – autorii care au studiat dreptul African sunt de acord ca exista in
cutume anumite trasaturi commune, care le fac sa se opuna sistemelor juridice
de tip european. Exista, astfel cum s-a remarcat , anumite similitudini de
procedura , de principii, de institutii si de tehnica care ne permit sa consideram ca
aceste drepturi cutumiare constituie o familie cu toate ca nu li se poate
descoperi nici un stramos comun. In lucrarea sa dedicata drepturilor africane, P.F.
Gonidec incearca o caracterizare globala a acestora. Astfel, el clasifica dreptul
cutumiar african ca un drept taranesc, regulile de drept fiind marcate de
caracterul agrar al civilizatiei africane. In aceasta lumina , de exemplu, el vede
institutia sefiei,generala aproape in lumea africana . Aceasta conferea sefului de
trib caracterul de administrator al puterii colective, ceea ce ii dadea dreptul de a
percepe tribute de la cei ce uzau de aceasta proprietate sau il indrituiau sa
solutioneze conflictele dintre membrii grupului. Cea de a doua caracteristica pe
care autorul francez o gaseste dreptului African este caracterul colectiv sau
comunitar. Societatea tribala, aflata adesea inca in faza anterioara sclavagismului,
presupunea un mod de viata in comun, corespunzator, desigur, acelei detineri in
comun a pamintului. De aici, inexistenta totala a conceptului de autonomie de
vointa, care trebuie sa aiba la baza, evident, un sistem juridic individualist. Cea de a
treia caracteristica, subliniata de Gonidec, este sensul profund religios al acestui
drept comunitar. Nu ne referim la religia islamica, religie in care, dupa cum am
vazut, este profund implicat dreptul si care predomina in unele state africane.

Pamintul in aceasta religie, este considerat ca proprietatea divinitatii, care l-a


incredintat stramosilor, iar acestia la randul lor generatiei de astazi care nu dispune
astfel de un drept de proprietate, ci de o simpla detentiune.

In sfirsit, este de notat caracterul oral aldreptului African.


Nu ne referim numai la cutume, deoarece alaturi de acestea, astfel cum foarte
judicious arata autorul citat , se pot intilni si alte modalitati de exprimare a
dreptului, cum ar fi edictele edictele orale ale sefului comunitatii, ori cele ale unor
societati secrete, ale claselor de varsta, ale asociatiilor comerciale sau ale
cooperatiilor mestesugaresti care, uneori, legiferau in temeiul unui fel de delegatie
pe care o primeau de la rege sau de la sef.

Se semnaleaza, cu titlu de exceptie, unele incercari de redactare a cutumelor.


Dintre acestea mentionam pe cele privitoare la dreptul malgas, datorate regelui
Andrianampoinimerina, din regatul Imerina, la sfirsitul secolului al 18-lea. Este
cunoscut chiar un cod cuprinzand 305 articole, datorat reginei Ranavalona a 2-a si
adoptat in anul 1881.

Desigur, a existat un drept al puterii colonial locale, format din legislatia edictata de
guvernatori, dar a existat dasupra acestuia, drepul metropolei, care a devenit
aplicabil in colonii. Astfel teritoriile africane au devenit supuse sistemului de
common-law ori dreptul francez, Italian, spaniel, portughez, Belgian, sau german.

Din informatiile pe care le detinem, in Angola si Benin erau in curs de elaborare


proiecte d acte normative de mare incredere, destinate sa reflecte cursul
transformarilor politico- sociale petrecute in ultimii ani.

Cit priveste celelalte tari ale continentului African, este de retinut ca peste tot
procesul de decolonizare a fost insotit de cel de creare a unui drept national.
Aceasta insa nu se face fara o incontestabla legatura cu dreptul European,
indeoseb cu cel britanic si francez . Efortul de creare a unei legislatii nationale nu a
fost insa de natura sa elimine dreptul cutumiar care, coexista cu cel oficial.
Ratiunile acestei supravietuiri au fost aratate de Presedintele Curtii Supreme din
Coasta de Fildes: ‘’ Nu trebuie pierdut din vedere ca in tarile noastre mijloacele de
comunicatie sint inca precare, ca unele sate sunt inca izolate in plina padure si mai
ales ca analfabetismul isi mai intinde inca trista saa panza pentru un anumit timp’’.
Iata cum din cauza grelei mosteniri, slabului nivel de dezvoltare a acestor stari de
lucruri, dreptul cutumiar continua sa fie inca aplicat.

Desi numarul tarilor aflate in aceasta categorie este mare si solutiile adoptate sunt
foarte diverse, se poate, generalizind sa consideram ca dreptul – ca sistem juridic
traditional – isi gaseste aplicare pe doua cai diferite. Pe de o parte, el a
reprezentat, pentru multe legislatii de factura moderna, un important izvor de
inspiratie. Nu s-a recurs, asadar, la o consolidare a cutumelor, dar in textele noilor
coduri civile materiile persoanelor,familiei,succesiuilor,cuprind institutii inspirate in
mod vadit din dreptul cutumiar .

Un exemplu in acest sens ne este oferit de Senegal, unde in 1973 a intrat in


vigoare un cod al famliei. ’’Aceasta opersa de codificare – scrie un autor senegalez
– opera de compromis sub multe aspecte.

Regimul relatiilor de familie este bazat pe principiile vietii in comun a intregii familii
si pe intrajutorarea membrilor acesteia. Familia este condusa de un sef; in mediul
rural, acesta este ales din randul barbatilor, in functie de varsta si de autoritate; in
mediul urban, unde familia are tendinta de a deveni mai restrinsa, sotul isi asuma
intotdeauna functia de sef al familiei. Seful are obligatia de a satisface nevoile
materiale ale membrilor familiei si de a le asigura securitatea. El decide – avand
autoritate deosebita – asupra rezidentei familiale, asupra sistemului de educatie a
copiilor , asupra casatoriei copiilor, putandu-si repudia sotia.

Cat priveste conditia femeii, ea este o eterna incapabila , trecand de sub tutela
tatalui sub tutela sotului. Ea are, in casatorie, doar obligatii din care cea mai
insemnata este de a procrea impreuna cu sotul. Datorita lipsei de drepturi, sotia nu
se poate opune la poligame, daca aceasta este dorinta sotului.

Cutuma nu stabileste conditii de forma pentru casatorie. Aceasta reprezinta, in


esenta, o alianta care se innoada intre reprezentantii celor doua familii, fara
prezenta viitorilor soti .

In cadrul drepturilor discretionare de care dispune seful familiei, se mentioneaza


ca el isi poate da fiica drept orfana (sadaka) unui marabu (oficiant de cult). In astfel
de cazuri – darul trebuie sa fie complet – cheltuielile de casatorie se suporta de
tata. Varsta casatoriei este situata intre 12-15 ani la femei si 18-20 la barbati .
Desfacerea casatoriei face ca femeia sa-si piarda statutul sau social si adesea chiar
si dreptul de a i se incredinta copiii .Acest studiu reflecta necesitatea imperioasa a
adoptarii unui cod al familiei, care sa introduca egalitatea sexelor , inlaturand toate
aspectele discriminatorii si retrograde.
Consuetitudinea si dreptul in Africa
1
Nu exista un unic drept consuetudinar African, ci o fragmentare in funtie de
configurarea societatilor si a sistemelor (ordinilor juridice), adesea deiferite intre
ele. Fiecare fragment face obiectul unor analize sectoriale de antropologie si
etnografie , chiar daca, in general,jristii evita studiile comparative generale si
teoretice . ‘’Ceea ce ma uimeste in calitate de antropolog specializat in Africa
(neagra) este asemanarea fundamentala intre dreptul <<adat>> si cel African. E ca
si cum limitele economiei primitive si organizarea micilor comunitati locale ar
produce reguli juridice similar urmare a unor scheme de raporturi de rudenie ” .
Exista marturii directe europene si arabo-hispanice despre infloritoare regate
africane, incepind cu anul 300 d.Hr. Dezvoltarea artizanatului presupune niveluri
de organizare politica si juridica, daca nu egale, cel putin comparabile cu cele de
drept arhaic european. Slaba dezvoltare a dreptului in Africa , la sud de Sahara, a
depins de expansiunea societatilor existente la nord de Sahara: de fapt,asupra
acestor imperii africane se abate razboiul sfant al Islamului; apoi, inainte ca
lucrurile sa se redreseze , au ajuns europenii si odata cu ei crestinarea, in perioada
sclavilor si a economiei colloniale. In aceste conditii, societatile africane au reusit
sa se organizeze doar la nivel familial si de trib, iar acele niveluri se opreste si
dreptul lor. Dupa impartirea propusa de Radcliffe – Brown si Forde 2 , dreptul
African in vigoare se manifesta prin doua tipuri de organizare sociala. Primul si cel
mai simplu nu are o structura ierarhica centralizata de putere, nici o administratie ,
nici institutii juridice. Grupuri omogene dupa cultura si Interese se reunesc sub un
Sfat al batranilor, care echivaleaza cu orice nucleu, si sub anumti sacerdoti carora le
revin sarcini fie spiriuale, fie juridice . Al doilea tip de organizare , mai bine pus la
punct, se fondeaza pe un sef central de care depind sefii locali ce reprezinta
suveranul linga proprii supusi si acestia din urma langa propriul suveran.

-------------------------------------------------------------------------------------------------------------
1
Max Gluckman , In Journal of Comparative Legislation, partea a 3-a. vol.31,1949,
p.60
2
Alfred R.R. Brown - Daryll Forde, African Systems of Kinship and Marriage, Oxford
University Press, London, 1950, p.8-399
Puterea central este o administratie care aduna triburi si care combina puterea
central cu forte locale. Diferit de primul tip, aceasta societate nu este neaparat mai
omogena, deoarece foarte des se formeaza in urma cuceririlor. Aici au inceput sa
se manifeste medierile de interese sub forma unor societati secete, cu fuziuni
politice, intr-o oarecare masura comparabile cu societatile secete chineze di sec. al
19-lea3 . In timp ce in societatile de primul tip neintelegerea devine conflict,
razbunare, in cel de-al doilea tip de societate exista deja o tentativa de mediere.

In amandoua cazuri insa practica magico-religioasa si admnistrarea justitiei converg


o singura persoana, care are o pozitie speciala atat in fata puterii, cat si a supusilor.
In amandoua cazuri se pare ca societatile sunt fondate pe o participare populara
din lipsa de instrumente reprezentative.

Sentimentele sfricane acorda o importanta deosebita respectarii procedurii prin


intermediul careia toti membrii comunitatii in cauza au dreptul sa-si faca vocile
auzite in probleme care sunt relevante pentru ei. In Africa coloniala britanica se
gasesc foarte rar structuri in care forma de guvern sa poata fi descrisa autocrata.

In interiorul unui grup in care seful rezolva conflictele interindividuale, indivizii


reactioneaza in conformitate cu obiceiurile (cutumele). In acest sens, clanul se
prezinta in exterior ca un tot unitar.

Proprietatea funciara, care in societatile primitive sta la baza economiei, apartine


grupului, iar in interiourul acestuia ea este impartita intre indivizi. Partea
predominant dificila se face simtita in transferul proprietatii, care nu este posibil
daca atribuirea nu a fost completa sau daca familia nu isi dadea acordul. Un sef
nigerian s-a adresat in 1912 Comitetului Vest-African al Terenurilor: ‘’Eu cred ca
pamantul apartine unei familii foarte mari, ai carei membrii sunt foarte multi
morti, foarte multi vii si nenumarati inca nenascuti’’4 . In urma acestor conceptii
avem cel putin doua consecinte juridice.

-------------------------------------------------------------------------------------------------------------
3
F.W. Bun-Tompson, West African Secret Societies, their Organization, Official and
Teaching, Whiterby, London, 1929, p.320
4
Citat de Elias, The Nature of African Customary Law, p.162
Proprietatea comuna a terenului are drept consecinta responsabilitatea clanului in
cazul in care un membru comite o actiune. De fapt, doar clanul dispune de
mijloace pentru a plati despagubiri.

Dreptul clanului nu se aplica insa tuturor celor care traiesc intr-o anumita
comunitate. Astfel societatea primitiva cunoaste doua tipuri de sclavie: unul mai
dur, derivat din razboi, si altul derivat, provenit din lipsa satisfacatoare a
debitorului. Un caz in sine, desi destul de rar, il constituie prezenta unor comnitati
inferioare, care traiesc in conditii asemanatoare celor din sclavie: acestea sunt intr-
o oarecare masura comparabile castelor inferioare ale societatii indiene.

In dreptul cutumiar african, juristii anglo-saxoni au ajuns sa indentifice delictele


civile si penale luand ca punct de referinta delictele corespunzatoare din common
law. Dar trebuie sa recunoastem faptul ca, in anumite as[ecte fundamentale, cele
doua tipologii reglementatoare se indeparteaza: pentru a mentineordinea, nomele
africane tind sa ofere modele de comportamente in timp ce europenii sa le
interzica. Primele se orienteaza spre repararea raului facut, iar celelalte cauta sa
pedepseasca vonovatul; primele sunt primele sunt intalnite in interiorul grupurilor
restranse, iar celelate le intalnim la nivelul intregi natiuni (societati). Continuarea
clanului in timp aduce diverse necunoscute pentru Occident: anumite
comportamente derivante s-au dezvoltat sub influenta unei vieti anterioare, in
timp ce alte delicte cer nu o despagubire, ci protectia unui stramos la care sa se
extinda orice consecinta a comportamentului ilicit.

In caz de omucidere , multe triburi nu iau in considerare elementul subiectiv al


delictului, identificand astfel dolul si culpa, asasinatul si omucidera; in anumte
cazuri insa delictul comis in mod voluntar este pedepsit cu o pedeapsa dubla fata
de acea data pentru actele comise in mod involuntar. Neexistind insa note scrise ,
nu se stie dca toate cazurile observateformeaza regula sau exceptia. Pupa Elias, cea
mai mare parte a omuciderilor ar fi premediate si, dn aceasta cuza, observatorul
european ar trage concluzia ca dreptul cutumiar african nu tine cont de elemenul
subiectiv. Pana aici s-a vorbit dspre fapte care, in baza conceptiilor uropene, ar
cadea pe seama dreptului penal.
Daca se admite insa ca in dreptul primitiv exista forme contractuale, atunci se
amite si ca exista ilegalitati (delicte) civile. Si aici, tendinta de a aplica categorii
occidentale obuceiurilor africane da rezultate acceptabile doar in ccazul
societatilor africane evoluate. In cadrul acestora se gasesc contracte matrimoniale,
contracte de cooperare agricola, de prestare a unor munci specifice. In contractele
de tip economic, o figura cheie este un mediator, singura garantie care se poate
verifica inr-o societate care nu cunoaste scrierea.

Din obiceiurile africane se deduc si exemple de responsabilitati extracontractuale,


de economia agricola: in cazul in care animalele devasteaza campuri cultivate, in
cazuri de incendii involuntare etc.

In ceea ce priveste bunurile mobile , putera pe care individul o are asupra lor nu
este limitata de familie. Dar la originea dreptului cutumelor africane (chiar si astazi
la triburile primitive) , viziunea animistica supra lumii ne duce cu gandul ca la
faptul ca obiectele personale vin in prelungirea personalitatii individuale, astfel
incit furtul este considerat ca un atentat la integritatea celui jefuit si se pedepseste
cu pedepse foarte severe (mutilare sau moarte). De la vanzarea sau alocarea de
bunuri mobile si imobile iau nastere debitele si creditele. Neachitarea fatoriei de
catre debitor ducea la situatia in care datornicul trebuia sa lucreze pentru creditor,
in conditii mai putin dure decit sclavia, dar asemanatoare celor de la Roms din Lex
Poetelia (326 i.Hr.).

La fel cum plecarea de la notiuni erupene de drept si cutume ne face sa ne


intrebam daca regulile urmate de africani sunt sau nu drept. In general se poate
spune ca interactioneaza trei resorturi: sanctiunile religioase si magice;
responsabilitatea colectiva; condamnarea publica la exil si ridiculizarea. Concret,
aceste elemente pot sa existe in totalitate sau doar in parte intr-o societate
primitiva, in functie de ordinea prioritatilor, care nu coincide cu cea dinainte.
Aceste trei tipuri de resorturi ale ascultarii pot sa fie succesive din punct de vedere
istori; chiar daca la inceput a existat sanctiunea religioasa, apoi se trece la
executorii umani, cunoscuti (concreti) deci, carora li se atribuie mai intai un
caracter social si abia apoi legal.
Sisteme de drept ale Africii şi Madagascar.Codificarea
drepturilor africane. Probleme de aplicare a dreptului. Baza
dreptului cutumiar.

În decurs de secole întregi Africa și Madagascar au fost guvernate de cutumele


locale care erau foarte multiple. Fiecare comunitate inchisă în sine avea propriile
cutume. În Africa se întîlneau popoare cu regim monarhic,altele cu regimuri
democratice,dar mai erau și triburi care mai erau încă departe de o organizare
socială oarecare. Familiile erau fie te tip matriarhal,fie de tip patriarchal. În
concepția africanilor a se supune cutumei înseamnă a respecta strămoșii a căror
oseminte s-au amestecat cu solul dar care veghează asupra acțiunilor celor ce
trăiesc. Africanii acceptă ideea statică a lumii și resping orice progres și dezaprobă
orice operație,orice instituție care are ca scop modificarea situației stabilite.
Pămînturile aparțin strămoșilor și generațiilor viitoare mai mult decît celor în viață.
Căsătoria este ca o alianță între două familii. Distincțiile dreptului civil,penal sau
altele sunt necunoscute,dreptul bunurilor este legat de dreptul persoanei. Uneori
s-a considerat că dreptul cutumiar al acestor țări ar fi mai degrabă obiectul
antropologiei și nu al juriștilor. Africa a fost supusă creștinusmului și islamului mai
ales în secolul XIX, iar 30% din populație mai la Sud de Sahara sunt creștini. Din
secolul XI Africa Occidentală a fost parțial islamizată (35% din Africa sunt
musulmani. Perioada Colonizării. În secolul 19 Africa și Madagascar au căzut sub
dominația coloniștilor din poparele latine. A avut loc o dezvoltare dublă,a avut loc
receptarea unui drept modern și a avut loc transformarea dreptului cutumiar
.Deci,elaborarea unui drept național s-a impus în unele domenii ca:dreptul
comercial,dreptul societăților,dreptul maritim,dreptul contractelor. Apoi a urmat
schimbarea totală a sistemului administrativ al statului.În dreptul penal puterile
coloniale au încercat să interzică o serie de practici barbare și să combată
abuzurile. În 1946 C.P. Francez a devenit aplicabil în toată Africa franceză și
Madagascar. În Africa au fost constituite coduri de procedură penală,fondate pe
Common Law. Dreptul Cutumiar a rămas să reglementeze doar raporturi de
drepturi privat ce țin de familie.
Sistemul regional african
Statele africane au adoptat la 23 mai 1962, la Addis Abeba Carta
Organizatiei Unitatii Africane (OUA) prin care se reafirma adeziunea statelor
membre la principiile Declaratiei Universale a drepturilor omului. Inspirata
de Uniunea Europeana, Uniunea Africana (care a inlocuit in 2002 OUA) a
fost creata pentru realizarea unei mai bune integrari, guvernari si stabilitati
pe continentul african, avand in vedere dificultatile mari prin care au trecut
statele africane in ultimele decenii.

In 1981 se adopta Carta africana a drepturilor omului si ale


popoarelor, la Nairobi, Carta care intra in vigoare abia in 1986, in prezent
fiind ratificata de 53 de state africane.

Carta constituie izvorul sistemului african de protectie a drepturilor


omului care fata de sistemele european si cel american, prezinta doua
deosebiri: proclama si drepturi ale popoarelor, pe de o parte, iar pe de alta
consacra si obligatii ale indivizibil .

Drepturile individuale sunt cele clasice: dreptul la viata, dreptul de a


nu fi tinut in sclavie, dreptul de a nu fi supus torturii, egalitatea si protectia
egala in fata legii, libertatea si securitatea personala, dreptul la un proces
echitabil, libertatea de gandire, constiinta si religie, libertatea de informare
si de exprimare, libertatea de circulatie, libertatea de reuniune, dreptul de
proprietate. Carta consacra si dreptul de a participa la activitatea publica si
unele drepturi sociale, precum dreptul la munca, la sanatate si la educatie.

Drepturile colective (ale popoarelor) consacrate de Carta pornind de la


particularitatile spatiului african, marcat profund de procesul de
decolonizare, dar si de conflictele care au urmat acestuia si de dorinta de
constituire a unor state nationale dupa modele europene sunt .

- dreptul la egalitate al popoarelor, intrucat nimic nu poate justifica


dominatia unui popor de catre altul;

- dreptul la autodeterminare in domeniile politic, economic si social, cu alte


cuvinte dreptul la existenta al fiecarui popor, drept imprescriptibil si
inalienabil;

- dreptul popoarelor colonizate sau oprimate de a se elibera de sub


dominatie recurgand la orice mijloc recunoscut de comunitatea
internationala; ele au chiar dreptul la asistenta din partea statelor parti la
Carta in lupta lor pentru eliberare;
- dreptul de libera dispozitie asupra bogatiilor si resurselor naturale, drept
ce trebuie exercitat in interesul exclusiv al populatiilor; astfel, in caz de
expropriere, poporul are dreptul la legitima recuperare a bunurilor sale
precum si la o indemnizatie adecvata; mai mult, statele parti se angajeaza
sa elimine orice forma de exploatare economica straina, mai ales cea
practicata de monopolurile internationale;

- dreptul la dezvoltare economica, sociala si culturala, statele bucurandu-se


in mod egal de patrimoniul comun al umanitatii;

- dreptul la pace nationala si internationala, in acest scop statele parti


angajandu-se sa interzica persoanelor care au drept de azil sa desfasoare
activitati subversive indreptate impotriva tarii lor de origine sau a oricarei
alte tari parte la Carta. De asemenea se interzice ca teritoriile lor sa fie
utilizate ca baza pentru activitati subversive sau teroriste indreptate
impotriva oricarui stat parte la Carta.

Concluzie:

Societatea africana avea un sistem de drept foarte vechi bazat pe cutume .


Dezvoltarea lenta a societatii a avut efecte grave , cara au produs urmatoarele
consecinte : Analfabetismul, forma de organizare sociala tribala (mediul rural),
dreptul se baza doar pe obiceiurile din baza unui anumit grup de indivizi. Astfel
dreptul cutumiar african ramane una dintre cele mai vechi legi care au fost utilizate
pe teritoriul Africii , ramanand la un nivel foarte slab dezvoltat fata de dreptul
European .
Bibliografie:

Drept privat comparat – Victor Dan Zlatescu , pag. 338-343;

International Comparative Law – Mario G. Losano , pag.311-323;

Sisteme de drept comparate – Manuel Gutan , pag.211-212;

Organizatia Unitatii Africane – Dumitra Popescu, Ruxandra Pasoi,


pag.303

Actul normativ. Cel mai important izvor de drept este actul normativ, care conţine reguli cu caracter obligatoriu, învestite
cu forţă juridică superioară altor izvoare ale dreptului şi tinzând să acopere întreaga sferă a relaţiilor sociale ce necesită
reglementare juridică.