Pagina 341 - poze

Pagina 342
Componentele ceramice sunt de obicei fabricate din aluminiu sinterizat, zirconiu sau o
combinație a celor 2.
Alegerea mărimii bontului depinde de distanța verticală dintre baza șurubului și dinții
antagoniști, de adâncimea sulculară și de necesitățile estetice din zona de restaurat. Pentru un
aspect acceptabil, implanturile în zona posterioară a maxilarului sau mandibulei pot necesita
terminare marginală la nivelul sau sub creasta gingivală. Pentru coroanele anterioare maxilare,
2-3 mm de ceramică subgingivală la marginea gingivală vestibulară poate fi necesară pentru a
crea profilul de emergență și aspectul corecte. Adaptarea scheletului de la lucrările pluridentare
ar trebui verificată dacă marginea bonturilor este la mai puțin de 1mm subgingival. Sondarea
parodontală după ce este îndepărtat bontul de vindecare ne arată spațiul valabil pentru extensia
subgingivală și poate fi realizat în momentul aplicării bontului protetic sau după un timp de
vindecare tisulară în jurul unei lucrări provizorii. Când aceste măsurători au fost făcute, bontul
protetic corect este atașat la.implant. Lungimea bontului poate avea un efect dramatic asupra
conturului restaurării (fig 13-31).
Bonturile de transfer
Acestea fac mai ușor transferul locației intraorale a implantului sau bontului într-o poziție
asemănătoare pe modelul de laborator. Ele se pot înșuruba la implant sau la bont și sunt de
obicei împărțite în 2: de implant sau de bont. Ambele categorii pot fi mai departe împărțite în
bonturi de transfer indirecte și directe.
Cu bonturile de transfer așezate, se realizează o amprentă după ce se radiografiază pentru a
confirma așezarea corectă.
Pagina 343
Materiale de amprentare chitoase ( ex silicon polivinilic și polieteri) sunt recomandate de obicei,
deși orice material convențional de amprentare poate fi folosit. Când amprenta se îndepărtează
din gură, bonturile de transfer rămân pe loc pe bont sau pe implant. Sunt apoi îndepărtate și se
se atașează analogilor de implant înainte de a fi transferate amprentei în poziția corectă. Dacă
practicianul anticipează că angulația implantului va trebui corectată pe modelul de laborator,va
trebui folosit un bont de transfer cu o parte teșită care intră direct în implant sau bont (fig 13-33).
Partea teșită a sa ajută la reperarea locației exactă a implantului și ajută la poziționarea
filamentelor și elementelor antirotaționale. Când un bont angulat este cimentat sau înșurubat pe
implant, el trebuie orientat în aceeași poziție în care a fost realizată lucrarea în laborator.
Bonturi de transfer complet simetrice sunt contraindicate dacă este necesară corecția
angulației. Dacă practicianul decide să transfere orientarea unui element antirotațional din gură
pe modelul de laborator, trebuie folosit un bont de transfer direct pentru amprentare. Această
tehnică necesită un bont de transfer din 2 piese cu un pin de ghidaj amovibil care este înșurubat
direct în bont sau implant. Sunt folosite un bont de transfer pătrat cu un pin de ghidaj lung și de
obicei o lingură de amprentă decupată. Bontul de transfer este realizat cu margini pătrate pentru
a preveni rotația în materialul de amprentă. O lingură de amprentare decupată permite accesul
la pinul de ghidaj pentru a-l deșuruba după ce materialul a făcut priză astfel ca bonturile pot fi
luate în amprentă când se îndepărtează din gură (fig 13-34). Când implantele sunt orientate la
unghiuri divergente semnificativ, tehnica directă este considerată a fi mai precisă. Tehnica
indirectă este mai convenabilă și uneori obligatorie când există spațiu și acces limitate. Înainte
de realizarea amprentării, o radiografie este recomandată pentru verificarea asamblării tuturor
componentelor.
Pagina 344
Acestă cerință este importantă mai ales când este implicat un element antirotațional.
Analogii de implant
Aceștia sunt făcuți să semene cu exactitate cu extremitatea implantului sau cu bontul pe
modelul de laborator. Astfel, ei pot fi împărţiti în analogi de implant sau de bont (fig 13-35).
Ambele tipuri se înșurubează direct în bontul de transfer după ce a fost îndepărtat din cavitatea
orală și componentele astfel cuplate se pun în amprentă înaintea turnării materialului final de
amprentare. Țesutul gingival poate fi reprodus prin injectarea unui elastomer ( ex Permadyne
3M-ESPE Dental) pentru a reprezenta țesutul moale din jurul analogului de implant înainte de
turnarea materialului. Acest lucru facilitează îndepărtarea bonturilor de transfer din ciment și
plasarea bonturilor fără a necesita spargerea cimentului și fără a pierde punctul de referință a
țesutului moale (fig 13-36).
Analogii de bont sunt în general atașați de bonturile de transfer. Bonturile de transfer sunt
atașați de analogii de implant. Avantajul folosirii analogului de implant este că bontul poate fi
schimbat în laborator. De asemenea, dacă un bont de transfer cu un perete teșit a fost folosit
pentru a orienta corect filamentele sau hexagonul analogului de implant, decizia de a corecta o
angulație imperfectă poate fi lăsată până la stadiul de laborator. Dacă practicianul este
încrezător că bontul potrivit a fost ales, folosirea bontului de transfer și a analogului de bont pot
simplifica procedura. Dacă o margine a bontului supragingivală a fost selectată, un model a
țesutului moale nu este necesar.
Capa de ceară
Capele de ceară sunt atașate bontului protetic prin înșurubare pe modelul.de laborator. Ele
devin eventual componente ale lucrării protetice. În coroane dintr-o singură bucată, ele sunt
atașate direct la analogul de implant din model.
Bonturile UCLA pot fi tipare de plastic care se ambalează și se toarnă ca parte a scheletului
lucrării, metale prețioase care sunt incorporate în schelet când este turnat în cilindru de aliaj
prețios, sau o combinație a celor 2. Folosirea unei cape de ceară asigură că 2 suprafețe
prelucrate sunt mereu în contact. Suprafața de ambalat a plasticului capei de ceară poate fi
reutilizat înainte de a fi pus iar pe implant.
Capele de ceară se găsesc în câteva dimensiuni verticale. Cele înalte pot fi scurtate conform
cerințelor planului ocluzal. Astăzi, majoritatea capelor de ceară sunt o combinație dintre aliaj de
aur și plastic (fig 13-37). Această combinație permite adaptarea prelucrată a aliajului la implant,
cu avantajul plasticului la suprafața cerii.
Șuruburile de fixare a lucrărilor protetice
Acestea penetrează lucrările fixe și le fixează de bont (fig 13-38). Ele sunt strânse cu o cheiță și
de folosesc pentru a atașa coroanele dintr-o singură bucată de implant.
Pagina 345
Ele sunt în general fabricate din titan, aliaj de titan sau aliaj de aur și pot fi lungi (ceea ce
le.permite să penetreze lungimea totală a coroanei) sau scurte (care necesită afundarea lor în
suprafața ocluzală a restaurării). Șuruburile care se afundă trebuie acoperite cu un strat inițial
de material rezilient ( ex gutaperca, vata, silicon). Apoi se pune un strat de compozit peste
materialul rezilient (fig 13-39).
Opțiuni de restaurări pe implant
Restaurări pe implant cu extensie distală
Suportul pe implant oferă multe avantaje în tratamentul edentațiilor parțiale terminale.
Pagina 346
În această situație tratamentul convențional include o proteză parțială. Însă, cu alternativa
implanturilor, pacienții pot evita disconfortul și inconveniența unei proteze mobile.
Există 2 opțiuni de tratament cu extensii distale. O opțiune este de a plasa un implant distal de
cel mai posterior dinte stâlp și de a realiza o lucrare fixă ce unește implantul de dintele natural.
Însă, există probleme asociate combinării dintre implanturi și dinți naturali ( vezi secțiunea
Conectarea implanturilor de dinții naturali). Cea de a doua opțiune este de a plasa 2 sau mai
multe implanturi posterior de cel mai distal dinte natural și de a realiza o lucrare doar pe
implanturi (fig 13-40). Dacă raportul coroană la implant este favorabil, 2 implanturi pot fi
considerate pentru o punte de 3 elemente. Dacă implanturile sunt scurte și coroanele sunt lungi
, un implant pentru a înlocui un dintr este recomandat. Dacă există dubii, când sunt de așteptat
forțe mai mari mai multe implanturi sunt folosite. ( ex partea posterioară a cavității orale a unui
pacient cu parafuncții). Mai puține implanturi se folosesc când forțe mai mici sunt de așteptat (
ex antagoniștii unei proteze totale sau cei din partea anterioară a cavității orale).
Restaurarea pentru o zonă edentată extinsă
Opțiuni similare pot fi folosite pentru a trata o zonă edentată extinsă. Practicianul poate alege
plasarea de implanturi multiple între dinții naturali și realizarea unei lucrări doar pe implanturi.
Ca alternativă, unul sau două implanturi pot fi plasați în edentație și lucrarea finală va fi legată
de dinții naturali. Când este necesar legarea implanturilor de dinții naturali, protejarea dinților cu
cape telescopice este recomandată. Adițional, anumite edentații extinse necesită pe lângă dinți
și reconstrucția țesuturilor moi și dure.
Pagina 347
În aceste cazuri, sunt de preferat dinți din compozit pe schelet metalic sau restaurări ceramice
pe zirconiu roz în locul unei restaurări clasice metalo ceramicd. Estetica țesutului moale poate fi
foarte ușor realizată prin compozit procesat la căldură sau ceramica roz pentru defecte mari (fig
13-41). Restaurarea metalo compozită a fost numită și o lucrare protetică hibrid deoarece
combină principiile lucrărilor fixe tradiționale și cele ale protezelor mobile. Pentru defecte mai
mici, ceramică roz poate fi folosită pentru țesutul moale lipsă (fig 13-26 B)
Restaurare protetică pe un singur dinte
Folosirea unui singur implant în restaurarea unui dinte lipsă este o opțiune atractivă pentru
pacient și dentist. Însă, necesită o plasare cu grijă și control exact al componentelor protetice.
Coroanele solo pe implant pot fi indicate în următoarele situații:
1. Dentiție intactă în afara dintelui lipsă
2. Dentiție cu spații ce ar fi mai dificil.de tratat cu punți dentare clasice
3. Dinți lipsă distal când proteze parțiale nu sunt indicate
4. O lucrare care necesită să se asemene precis cu dintele natural lipsă
Cerințele pentru o coroană solo pe.implant sunt următoarele:
1. Estetica
2. Antirotație pentru a preveni deşurubarea componentei protetice
3. Simplicitate pentru a minimiza numărul de componente folosite
4. Acces, pentru a menține o sănătate orală bună
 5. Variabilitate, pentru a permite clinicianului să controleze înălțimea, diametrul și angulația
implantului
Mai multe sisteme au fost dezvoltate pentru a îndeplini aceste cerințe. Indicațiile des întâlnite
includ anodonția incisivului lateral maxilar (fig 13-42) și tratamente endodontice eșuate (fig 13-
43). Deșurubarea a fost asociată cel mai mult cu coroanele la ultimii molari (fig 13-44).
Potrivirea conturului țesutului moale cu cel al dinților adiacenți rămâne cel mai dificil de rezolvat
pentru restaurări anterioare. Acest contur pot fi realizat exact cu ajutorul coroanelor provizorii. O
tehnică , care combină conturarea țesutului moale cu folosirea provizoriilor, este arătată în fig
13-45. Când țesutul s-a stabilizat în jurul coroanei provizorii, se realizează amprentarea finală
(fig 13-46). Amprenta se poate realiza și la prima etapă chirurgicală pentru a putea crea o
provizorie să fie plasată în etapa a doua chirurgicală pentru a facilita formarea conturului ideal
de țesut moale (fig 13-47). Cea mai bună estetică a țesutului moale se obține în general când
papila interdentară este prezentă înainte de tratamentul chirurgical. Dacă conturul țesutului
moale este afectat înainte de intervenția chirurgicală, pacientul se poate aștepta la un
compromis al rezultatului final.
Pagina 348 - poze
Pagina 349 - poze
Pagina 350 - poze