LOCUL ŞI ROLUL CONCURENŢEI ÎN CADRUL ECONOMIEI DE

PIAŢĂ

Stundent: Onţeluş Nicuşor-Andrei

 Introducere
Concurenţa reprezintă un fenomen deosebit de important pentru viaţa economică, dar şi
pentru viaţa socială, deoarece ea reprezintă factorul motor care motivează, atât afacerile, cât si
existenţa oamenilor.
Este cert că omul, de când se naşte şi până moare, va încerca să se adapteze mediului
natural, social şi economic în care trăieşte, ceea ce presupune că va trebui să cunoască ce
înseamnă competiţia. În primul rând, va concura cu sine însuşi, pentru a-şi depăşi limitele şi
pentru a se situa într-o poziţie favorabilă în societate. Apoi, va trebui să concureze cu alţi
competitori, evidenţiindu-şi anumite abilităţi, care îi vor permite situarea pe o poziţie
avantajoasă.
Dacă ne referim la sfera economică, un agent economic va trebui să se raporteze
permanent la ceilalţi competitori de pe piaţă, jocul competiţiei fiind cel care va determina locul
competitorilor în cadrul pieţei. Desigur, că nu hazardul va fi cel care va determina această poziţie
ocupată în cadrul unei pieţe, ci toate resursele şi competenţele de care dispune un agent
economic şi pe care le utilizează în lupta pentru câştigarea unei poziţii dominante pe piaţă.
Dacă concurenţa este sau nu benefică pentru societate se poate afla numai în măsura în
care, pe ansamblul economiei, deci la nivel macroeconomic, se înregistrează o creştere
semnificativă de la o perioadă la alta, iar la nivelul unei unităţi economice, deci la nivel
microeconomic, se observă câştigarea unei poziţii competitive mai bune faţă de perioada
anterioară. Se ştie că datorită concurenţei existente într-o economie de piaţă vor exista
întotdeauna şi învingători dar şi învinşi. De aceea, răspunsul la o întrebare de genul: “Este sau nu
benefică concurenţa ?” poate fi mai nuanţat.
Astfel, învingătorul, întreprinderea sau organizaţia în cauză, va considera benefică
concurenţa, deoarece i-a permis să-şi mobilizeze toate eforturile, resursele şi abilităţile de care
dispune pentru a atinge o poziţie competitivă superioară prin obţinerea unui avantaj competitiv
cert faţă de ceilalţi competitori. Odată cu atingerea unei poziţii de lider sau challanger pe o
anumită piaţă de referinţă, agentul economic trebuie să fie conştient că lupta concurenţială nu s-a
terminat. El va trebui să continue să se adapteze la mediul concurenţial, să fie flexibil la noile
modificări din mediul la care se raportează, să caute noi strategii competitive, cu alte cuvinte să
fie permanent “în alertă”, să caute noi soluţii, să inoveze chiar, astfel încât să-şi poată păstra
poziţia câştigată. Este evident că pentru un agent economic situat în poziţia de “învins”,

2
concurenţa va fi mai puţin benefică, deoarece aceasta l-a eliminat, el nereuşind să câştige un loc
în cadrul pieţei de referinţă. Dar, poate paradoxal, ea poate deveni benefică, dacă acest agent
economic va conştientiza că a piedut datorită propriilor greşeli, din care va trebui să înveţe pe
viitor. Şi poate că aici intervine cel mai clar conceptul de strategie, dacă ne referim la felul în
care sunt utilizate resursele existente, deoarece demersul strategic este singurul care determină
rezultatele activităţii agentului economic.
Piaţa va fi dominată de cel care va şti să-şi folosească cel mai eficient resursele de care
dispune, de cel care va şti să adopte o strategie competitivă avantajoasă. Un “învins” are poate
şansa de a imita strategiile învingătorilor, în felul acesta putând reuşi să-şi recâştige o poziţie în
cadrul pieţei respective. Pentru a înţelege mai bine ce reprezintă concurenţa pentru o economie
de piaţă, atunci trebuie cunoscut însăşi conceptul de concurenţă, aşa cum a fost el definit în
literatura de specialitate de-a lungul timpului.
Prezentarea funcţiilor concurenţei, a tipurilor de concurenţă existente într-o economie,
precum şi a rolului acesteia, permite formarea unei imagini mai complexe asupra acestui
fenomen numit “concurenţă” , fiind ilustrată importanţa deplină a acesteia pentru societate.
Parafrazând un citat celebru: “Dacă dragoste nu este, nimic nu este”, atunci consider ca veridică
afirmaţia: “Dacă concurenţă nu este, nimic nu este”, desigur având ca bază de referinţă viaţa
economică.

Etape în evoluţia conceptului de concurenţă

Adeseori, concurenţa este privită ca o rivalitate sau o întrecere într-un anumit domeniu de
activitate. Conform dicţionarului explicativ al limbii române, concurenţa reprezintă: “o rivalitate
comercială, lupta dusă cu mijloace economice între industriaşi, comercianţi, monopoluri, ţări etc.
pentru acapararea pieţei, desfacerea unor produse, clientelă şi pentru obţinerea unor câştiguri cât
mai mari”1.
Concurenţa sau competiţia presupune existenţa a două sau mai multe întreprinderi care
activează în cadrul unei pieţe pentru atragerea unui număr cât mai mare de clienţi în vederea
atingerii unor obiective propuse.

1
Tatiana Moşteanu, Concurenţa. Abordări teoretice şi practice, Editura Economică, Bucureşti, 2000, p.270

3
 Ca urmare, concurenţa îi determină pe agenţii economici să se orienteze către
consumatori, mai precis către nevoile acestora, încercând să le satisfacă cât mai bine prin oferirea
unor produse sau servicii diferenţiate faţă de cele ale celorlalţi competitori.2
Acest lucru presupune adoptarea unui anumit comportament concurenţial, comportament
care se manifestă în relaţiile de concurenţă existente într-un domeniu de activitate sau într-o
piaţă.
De-a lungul timpului, pentru definirea conceptului de concurenţă au fost folosite noţiuni,
atât din domeniul economic cât şi din cel juridic.
Astfel, potrivit unei definiţii mai cuprinzătoare din domeniul juridic, “prin concurenţă se
înţelege lupta dusă, atât pe plan naţional, cât şi internaţional, între firme capitaliste de producţie,
comerciale, bancare, etc, în scopul realizării unor profituri cât mai mari, ca urmare a acaparării
unor segmente tot mai largi de piaţă şi, în consecinţă, a sporirii volumului de afaceri”.
Deoarece concurenţa se manifestă, atât pe plan naţional, cât şi pe plan internaţional, ea a
fost definită şi reglementată de către Organizaţia de Cooperare Economică şi de Dezvoltare
(OECD), organism internaţional ce militează pentru crearea unui climat economic şi de afaceri
optim pentru statele membre, astfel: “concurenţa exprimă situaţia de pe o piaţă în care firme sau
vânzători se luptă în mod independent pentru a câştiga clientela cumpărătorilor, în scopul de a
atinge un obiectiv economic, de exemplu, profituri, vânzări şi/sau împărţirea pieţei. În acest
context, concurenţa este adesea echivalentă cu rivalitatea.
Această rivalitate poate să se refere la preţuri, calitate, servicii sau combinaţii ale acestor
sau altor factori pe care clienţii îi preţuiesc”.3
Competiţia este un mijloc eficient de a elimina profiturile excedentare realizate de către
unii agenţi economici, de a aloca resursele pentru anumite utilizări necesare societăţii, de a
determina firmele să producă bunuri de calitate la costuri reduse şi în cantităţile dorite de
consumatori, de a stimula introducerea inovaţiilor tehnologice.
De aceea, competiţia trebuie văzută ca un proces dinamic cu efecte benefice asupra
economiei în ansamblul său.
De aici rezultă avantajele certe ale concurenţei, şi anume:

2
Emilia Mihai, Dreptul Concurentei, Ed. All Beck, Bucuresti, 2004, p. 142
3
Tatiana Moşteanu, op. cit., p.274

4
  repartizarea echilibrată a veniturilor, ceea ce conduce la maximizarea profiturilor
agenţilor economici competitivi;
 folosirea eficientă a resurselor;
 oferirea unei game largi de produse şi servicii de calitate superioară;
 promovarea inovaţiei tehnice, ceea ce contribuie la reducerea costurilor pe termen
lung.
Concurenţa este un factor de dinamism pentru progres şi eficienţă, ceea ce contribuie la
echilibrul economic şi bunăstarea societăţii.
În economia de piaţă concurenţa este liberă, fiecare agent economic îşi manifestă libera
iniţiativă, acţionând pentru realizarea propriilor interese, iar locul de manifestare îl reprezintă
piaţa.
De aceea, concurenţa este legată de cerere şi ofertă, de procesul schimbului, de
tranzacţiile de piaţă existente. Ea are loc atunci când agenţii economici pot pătrunde liber pe o
piaţă locală, regională, naţională sau chiar mondială, nefiind îngrădiţi de existenţa unor bariere
de intrare.
Acestea pot privi: capitalul impus de lege, economiile de scară, brevetele şi licenţele,
raritatea materiilor prime şi a distribuitorilor, constrângerile de imagine etc.
Pe o piaţă liberă, concurenţa acţionează în strânsă legătură cu preţul, deoarece fiecare
agent economic va urmări maximizarea profitului prin minimizarea preţului şi creşterea calităţii
bunurilor produse.
În cadrul teoriei economice, o contribuţie fundamentală la definirea conceptului de
concurenţă a avut-o Adam Smith, în lucrarea sa “Avuţia naţiunilor”, unde concurenţei i se
recunoaşte rolul de “mână invizibilă”, care realizează adaptarea cererii şi ofertei şi reglarea într-
un mod natural a activităţii economice.4
Concluzia: “mâna invizibilă nu este nimic mai mult decât mecanismul automat de
echilibrare a pieţei concurenţiale”. Datorită acestui rol, concurenţa maximizează avuţia
naţiunilor, conducând la o alocare optimă a forţei de muncă şi a capitalului în toate domeniile de
activitate.
Într-o viziune tradiţională, concurenţa prezintă o serie de caracteristici care se referă la
libera iniţiativă şi interesul personal al agenţilor economici ce activează în cadrul unei pieţe, la

4
Tatiana Moşteanu, op.cit., p.278

5
rezultatele economice analizate fără a ţine cont de consideraţiile instituţionale, precum şi la
accentul pus pe teoria valorii.5
Aşa cum am văzut, concurenţa este necesară deoarece devine o condiţie esenţială a
alocării eficiente a resurselor atrase în mecanismul pieţei, dar şi pentru că motivează întreaga
activitate a agenţilor economici. Referitor la funcţiile care pot fi atribuite concurenţei, trebuie
precizat că acestea rezultă chiar din definiţiile date concurenţei de-a lungul timpului în literatura
de specialitate economică.
Astfel, o primă funcţie a concurenţei menţionată în literatura de specialitate se referă la
stimularea preocupărilor agenţilor economici pentru creşterea, diversificarea şi îmbunătăţirea
calităţii ofertei de mărfuri.
Se recunoaşte faptul că datorită competiţiei existente în cadrul pieţei apare şi o creştere a
exigenţei consumatorilor faţă de bunurile de consum, aceştia fiind mai bine informaţi asupra
alternativelor de consum existente.
Oferta de mărfuri trebuie permanent adaptată la cerinţele consumatorilor. Această regulă
simplă, specifică marketingului, impune cunoaşterea nevoilor crescânde ale consumatorilor, a
gusturilor şi preferinţelor acestora.
Privit din punct de vedere strict economic, concurenţa va elimina pe acei agenţi
economici care nu reuşesc să satisfacă cererea de consum. Din punct de vedere al marketingului,
lucrurile sunt mult mai nuanţate, în sensul că, datorită concurenţei agenţii economici vor încerca
mai mult decât să satisfacă nevoile existente ale consumatorilor.
În multe situaţii, agenţii economici vor fi stimulate să dezvolte nevoi latente sau chiar să
creeze noi nevoi, tocmai pentru a reuşi să acapareze astfel un segment de piaţă important prin
oferirea de produse sau servicii competitive. Astfel, afirmaţia că “marketing înseamnă ofertă de
valoare şi ridicarea standardului de viaţă” (Ph. Kotler) devine extrem de pertinentă într-o
perioadă în care se înregistrează o dezvoltarea economică şi socială în majoritatea ţărilor din
Uniunea Europeană.6
Datorită competiţiei acerbe existente în economia de piaţă, au fost atribuite acesteia o
serie de descoperiri importante în domeniul bunurilor de consum care au permis situarea
agenţilor economici într-o poziţie fruntaşă pe piaţa de referinţă.

5
M. Porter, Strategie concurenţială, Ed. Teora, Bucureşti, 2001, p.17
6
Idem

6
 Schimbările socio-demografice cu care se confruntă societatea în ultimii ani, modul de
gestionare a timpului liber, creşterea standardului de viaţă în ţarile capitaliste, precum şi tranziţia
la economia de piaţă a ţărilor din sud-estul Europei au impus adaptarea ofertei de bunuri şi
servicii la noile mutaţii intervenite. Dacă se au în vedere şi transformările politice şi economice
din ultimii ani şi anume constituirea Uniunii Europene, se constată o accentuare tot mai mare a
competiţiei în spaţiul economic european.
Concurenţa stimulează progresul tehnico-economic, invenţiile şi inovaţiile, oferind
agenţilor economici motivaţia de a crea produse performante şi, în acelaşi timp, de a produce la
un cost mai scăzut. Această funcţie de stimulare a progresului tehnico-economic reprezintă o cale
optimă pentru cucerirea unor poziţii avantajoase pe piaţă.7
Dacă noul produs, care înglobează cele mai noi cuceriri ale tehnicii şi tehnologiei, va fi
acceptat de către consumatori, atunci întreprinderea va putea să se dezvolte şi să-şi câştige o
poziţie competitivă. În acest mod, competiţia va stimula agenţii economici să se diferenţieze de
ceilalţi competitori prin crearea unui avantaj competitiv legat de inovaţia tehnologic, ceea ce le
va permite să se poziţioneze mai bine în cadrul segmentului de piaţă ţintit.
Ca urmare a acestui fapt, concurenţa va contribui la eliminarea concurenţilor slabi, care
nu reuşesc să se adapteze la cerinţele pieţei sau nu reuşesc să ţină pasul cu noile descoperiri.
Chiar într-un domeniu care pare poate mai banal, de exemplu piaţa detergenţilor, descoperirea
unui ingredient care are o contribuţie hotărâtoare la albirea rufelor şi “spălarea în profunzime” a
acestora “permite” unui concurent ce nu reuşeşte să menţină acest secret de fabricaţie retragerea
de pe această piaţă.
O altă funcţie importantă a concurenţei se referă la alocarea raţională a resurselor
utilizate în activitatea economică, precum şi la repartizarea judicioasă a profiturilor obţinute
proportional cu efortul efectiv depus de agenţii economici în procesul de producţie şi de
distribuţie a bunurilor. De aici rezultă faptul că exercitarea concurenţei pe o anumită piaţă
împiedică realizarea profitului de monopol de către agenţii economici, ceea ce constituie un
element benefic pentru societate.8
Concurenţa reglează cererea şi oferta în orice domeniu al activităţii economice, ceea ce
constituie o funcţie de maximă importantă pentru o economie de piaţă liberă. În situaţiile în care

7
Florescu Eugenia, Dreptul Concurentei, Ed. Alma Mater, Sibiu, 2005, p. 99
8
Idem

7
cererea este mai mare decât oferta, agentul economic va căuta să se specializeze într-un anumit
domeniu de activitate care îi va permite să-şi folosească resursele şi abilităţile de care dispune
pentru realizarea de produse sau servicii adaptate la nevoile şi exigenţele consumatorilor, în timp
ce în situaţia în care oferta este mai mare decât cererea, agentul economic va căuta să se
diferenţieze faţă de competitorii săi prin produsele şi serviciile oferite.
Prin faptul că favorizează raţionalizarea costurilor9, concurenţa contribuie la reducerea
preţurilor de vânzare, ceea ce se constituie poate în cea mai evidentă funcţie a sa. Un preţ mic
atrage de regulă o cerere mai mare, ceea ce duce la un volum mai mare al desfacerilor şi, în final,
la maximizarea profitului.
Concurenţa stimulează creativitatea agenţilor economici, având un efect direct asupra
psihologiei acestora. Ei vor fi permanent preocupaţi de satisfacerea în condiţii superioare a
nevoilor de consum şi de maximizare a profitului, elemente care se regăsesc în însăşi definiţia
simplificată a marketingului. Alături de creativitate vor fi stimulate şi alte competenţe
individuale ale agenţilor economici, ceea ce demonstrează efectul benefic al concurenţei
economice.
Toate aceste funcţii enumerate mai sus evidenţiază rolul concurenţei în economia de piaţă
şi anume influenţa sa benefică asupra eficienţei şi echilibrului pieţei.
Competiţia trebuie să genereze competitivitate, adică însuşirea unui agent economic de a
concura cu alţi competitori în cadrul unei anumite pieţe.
De multe ori, această competitivitate conduce, poate paradoxal, la apariţia unor relaţii de
cooperare (de exemplu, alianţe, carteluri, integrări) care au ca scop tocmai întărirea unor poziţii
competitive avantajoase deţinute într-un anumit domeniu de activitate10.
Un exemplu sugestiv este cel al companiilor Philips Consumer Electronics şi IKEA care
au format un parteneriat global prin care produsele electronice Philips vor fi prezentate alături de
piesele de mobilier din reţeaua de magazine IKEA din întreaga lume.
Astfel cele două companii, deşi realizează produse diferite ţintesc aceeaşi clienţi şi au
înţeles că pentru a-i satisface pe aceştia şi a obţine o poziţie de lider trebuie să-şi unească
eforturile aplicând o nouă strategie de marketing care are în vedere crearea conceptului de Home

9
Iancu Vasile, Cristian Sabin Iancu, Dreptul Concurentei, Ed.Sitech, Craiova, 2009, p.155
10
Idem

8
Entertainment, concept ce desemnează acele produse electronice ce îşi găsesc, in mod tradiţional,
locul în sufragerie.
Chiar în interiorul unei ţări, competitivitatea înregistrată între mai mulţi agenţi economici
ce îşi desfăşoară activitatea într-un anumit domeniu de activitate, conduce la întărirea poziţiei
competitive a ramurii respective.
Cu alte cuvinte, firmele naţionale concurente “cooperează” pentru întărirea
competitivităţii naţionale. De exemplu pe piaţa germană a autoturismelor cei trei concurenţi
importanţi, BMW, Mercedes şi Volkswagen contribuie la întărirea industriei autoturismelor.
Un alt punct de vedere referitor la rolul concurenţei în cadrul unei economii de piaţă este
acela că agenţii economici vor fi determinaţi să descopere factorii de competitivitate care îi vor
situa într-o poziţie avantajoasă pe piaţa de referinţă. Nu trebuie uitat că un agent economic cu o
viziune de marketing va încerca să-şi orienteze toată strategia de marketing către piaţă, pentru a
crea un produs sau serviciu mai avantajos şi deci mai competitiv. Desigur, că în literatura de
specialitate există suficiente abordări referitoare la factorii de competitivitate, atât cei cantitativi
cât şi cei calitativi şi totuşi, consider că unul dintre aceştia şi anume marketingul, nu a fost
semnalat.
De aceea, clasificarea următoare cuprinde cei mai importanţi factori care pot contribui
hotărâtor la competitivitatea unei întreprinderi:
 preţul produsului/serviciului. Dacă un produs sau un serviciu satisface o anumită
nevoie a consumatorilor, acesta va fi ales dacă preţul său este mai mic decât cel al
concurenţilor. Drept urmare, concurenţa prin preţ devine un factor eliminator.
 calitatea produsului/serviciului. Dacă produsul sau serviciul oferit consumatorilor la
acelaşi preţ este de o calitate mai bună decât cel al concurenţilor, atunci va fi preferat de
către consumatori, calitatea devenind un factor eliminator.
 raportul calitate-preţ. Acest factor surprinde cel mai bine modul de achiziţie a unui
produs sau serviciu de către marea majoritate a consumatorilor, evidenţiind în acelaşi
timp competitivitatea unei întreprinderi11. Dacă la o anumită calitate a unui anumit
produs sau serviciu se va cere un preţ mai mare decât cel practicat pe piaţa respectivă,
atunci raportul calitate-preţ va deveni un factor eliminator pentru agentul economic în
cauză, deoarece acesta nu reuşeşte să obţină profit decât prin creşterea preţului la un

11
Tatiana Moşteanu,op. cit., p.293

9
 produs (serviciu) de aceeaşi calitate cu cel oferit de către concurenţii săi direcţi. Sau
preţul de vânzare este acelaşi cu cel al concurenţilor, dar calitatea produsului
(serviciului) este inferioară.12
Utilizarea acestor trei factori cantitativi ai competitivităţii determină permanent o
echilibrare a pieţei, deoarece o reducere a preţului sau o îmbunătăţire a calităţii
produselor/serviciilor oferite vor determina o reacţie din partea celorlalţi concurenţi,
astfel încât consumatorii vor fi permanent puşi în situaţia de a alege produsul sau
serviciul cu cel mai bun raport calitate/preţ.
 costul produsului/serviciului. Pentru a fi eficienţi şi competitivi agenţii economici vor
căuta să producă cu un cost cât mai mic produsele sau serviciile oferite consumatorilor.
 profitul. Diferenţa dintre preţul de vânzare şi costul de producţie devine profitul obţinut
în urma activităţii desfăşurate de agentul economic. Profitul, ca factor de
competitivitate reprezintă în acelaşi timp şi o funcţie obiectiv urmărită de către acesta.
 raportul cost/profit. Chiar dacă maximizarea profitului reprezintă scopul oricărui agent
economic, acest lucru nu-i va permite obţinerea competitivităţii dacă profitul se va
realiza cu costuri mari. Pe termen lung, agentul economic va fi eliminat de pe piaţă de
un concurent care înregistrează acelaşi profit dar cu un raport cost/profit mai eficient.
Există situaţii, mai ales în cazul micilor întreprinzători, când o firmă poate activa pe o
piaţă şi obţine un profit mic pe baza unor costuri de producţie foarte mici. În timp însă,
lipsa posibilităţii de a aloca o parte din profit pentru dezvoltare, investiţii etc., adică
exact lipsa competitivităţii sale o vor conduce la eliminarea de pe piaţă.
 volumul vânzărilor realizate. Acest factor de competitivitate determină dimensiunea
agentului economic pe piaţa respectivă, mai ales atunci când pot fi calculaţi şi o serie de
indicatori ai capacitătii pieţei (cota de piaţă, cota relativă de piaţă). Cu cât cota de piaţă
deţinută de o întreprindere va fi mai mare, cu atât se poate spune că aceasta ocupă o
mare parte a pieţei, deci deţine o poziţie competitivă.
 economia de scară. Acest factor calitativ contribuie semnificativ la competitivitatea
unui agent economic. Cu cât acesta va realiza o producţie mai mare cu costuri mai
reduse va interveni curba de experienţă care determină economiile de scară.

12
Iancu Vasile, Cristian Sabin Iancu, op. cit., p.160

10
  tehnologia utilizată. Poate deveni un atu important al unui agent economic care
utilizează o capacitate de producţie modernă, deţine o ridicată capacitate de inovare şi
de integrare a progreselor tehnologice înregistrate într-un anumit domeniu de activitate.
 timpul. Ca factor hotărâtor al obţinerii avantajului competitiv, timpul are în vedere
viteza de oferire a unui produs/serviciu, dar şi viteza de reacţie a competitorilor în
anumite situaţii. La toate acestea se mai poate adăuga şi “rapiditatea” cu care
consumatorii pot alege produsul/serviciul oferit, dispunând de o mare varietate de surse
de informare.
 managementul. Se constituie într-un factor competitiv decisiv atunci când este folosit
cu precădere de către acei manageri care reuşesc să-şi armonizeze resursele disponibile
şi obiectivele propuse cu cerinţele pieţei. Cu alte cuvinte întregul sistem managerial
trebuie orientat către piaţă, astfel încât întreprinderea să reuşească să deţină o poziţie
competitivă. Dar acest lucru nu poate fi realizat fără aplicarea următorului factor de
competitivitate:
 marketingul. Privit ca funcţie a întreprinderii marketingul devine unul dintre cei mai
semnificativi factori competitivi existenţi la momentul actual.
Deoarece consumatorii se orientează către acele produse/servicii care le satisfac cel mai
bine nevoile, ei le vor alege pe acelea care prezintă avantaje semnificative. Aşa cum preciza
Philip Kotler “firmele cele mai prospere sunt cele care reuşesc să ofere clienţilor lor satisfacţia
scontată, întelegând marketingul nu ca pe o funcţie separată ci ca pe o filosofie de însuşit la
nivelul întregii organizaţii.
Ceea ce se cere compartimentului de marketing este identificarea categoriilor de
consumatori şi a nevoilor pe care firma le poate satisface în mod profitabil, precum şi a
modalităţilor prin care acest obiectiv poate fi atins cu o eficienţă sporită în comparaţie cu alţi
concurenţi”.13
Dacă considerăm o egalitate între prosperitate şi competitivitate, atunci pe bună dreptate,
viziunea de marketing, atât de necesară unei întreprinderi ce acţionează pe o piaţă concurenţială,
presupune ca aceasta să fie orientată către piaţă, ţinându-se cont de clienţi, dar şi de concurenţi.

13
V. Balaure, V. Adăscăliţei, Şt. Boboc, I. Cătoiu, V. Olteanu, N. Al. Pop, N. Teodorescu, Marketing, ed. a-II-a, Ed.
Uranus, Bucureşti, 2002, p. 108

11
 Abordarea separată în care managementul pune în centru preocupărilor sale
întreprinderea (organizaţia), iar marketingul se concentrează pe mediul extern a devenit depăşită
în ultima perioadă când a apărut necesară o abordare comună, ceea ce s-a conturat treptat într-un
nou concept: management-marketing.
Acest termen este utilizat pentru prima dată în cadrul Catedrei de Marketing din A.S.E.
Bucureşti.14 Este posibil ca pe viitor să se contureze acest nou factor de competitivitate,
management-marketingul, deoarece el îmbină cel mai bine toate procesele, relaţiile şi acţiunile
practice necesare pentru desfăşurarea unei activităţi eficiente menite să asigure o poziţie
competitivă într-un domeniu de activitate.
Înţeles şi utilizat eficient, management-marketingul poate fi transformat într-un atu major
al competitivităţii unei întreprinderi (organizaţii) moderne orientate spre piaţă.
Toţi aceşti factori ai competitivităţii unei întreprinderi trebuie cunoscuţi de către
manageri, deoarece fără o înţelegere corectă a rolului fiecăruia, obiectivele ce vizează eficienţa şi
profitabilitatea nu vor fi atinse.
Deşi fiecare factor în parte ocupă un loc important în cadrul viziunii strategice a unei
întreprinderi, în ultimii ani, s-au observat o serie de schimbări în modul de abordare a acestora.
Astfel, practica a demonstrat că specialiştii în marketing utilizează tot mai frecvent noi
acţiuni strategice în vederea obţinerii unor avantaje competitive.
Dacă initial concurenţa prin preţ a constituit o variantă strategică des utilizată de către
agenţii economici, astăzi, aceştia dezvoltă noi acţiuni ce au în vedere diferenţierea
produselor/serviciilor, diversificarea gamei sortimentale, îmbunătăţirea calităţii ofertei,
desfăşurarea unor activităţi promoţionale eficiente, rapiditatea adaptării la nevoile
consumatorilor, orientarea spre client etc.
Această reorientare spre alţi factori de competitivitate demonstrează caracterul dinamic al
competiţiei, precum şi faptul că fenomenul concurenţial cunoaşte noi valenţe datorită unui mediu
de afaceri aflat în continuă schimbare.

14
V. Olteanu, Management-Marketing: o provocare ştiinţifică, Editura Ecomar, Bucureşti, 2002, p.26-28

12
 Bibliografie

 Emilia Mihai, Dreptul Concurentei, Ed. All Beck, Bucuresti, 2004

 Florescu Eugenia, Dreptul Concurentei, Ed. Alma Mater, Sibiu, 2005
 Iancu Vasile, Cristian Sabin Iancu, Dreptul Concurentei, Ed.Sitech, Craiova,
2009
 Michael Porter, Strategie concurenţială, Ed. Teora, Bucureşti, 2001
 Tatiana Moşteanu, Concurenţa. Abordări teoretice şi practice, Ed.
Economică, Bucureşti, 2000
 Virgil Balaure, V. Adăscăliţei, Şt. Boboc, I. Cătoiu, V. Olteanu, N. Al. Pop,
N. Teodorescu, Marketing, ed. a-II-a, Ed. Uranus, Bucureşti, 2002
 Valerica Olteanu, Management-Marketing: o provocare ştiinţifică, Ed.
Ecomar, Bucureşti, 2002

13