MATERIALE PENTRU PROTECTIE ANTICOROZIVA

1. Generalitati
Prin coroziune se intelege fenomenul complex de distrugere a materialelor,
datorita reactiilor chimice sau electrochimice cu diferite substante prezente in
mediul inconjurator.

Atacul chimic direct este posibil la toate materialele folosite, in timp ce atacul
electrochimic este posibil numai la metale, deoarece numai ele poseda electroni
liberi. Materialele sintetice nu poseda aceasta structura, ele fiind degradabile numai
prin atac chimic.

Sub acest aspect se defineste :

Coroziunea chimica caracterizata prin aceea ca in timpul reactiei dintre un

material si mediul coroziv nu apare un transport de sarcini electrice.

Coroziunea electrochimica caracterizata prin aceea ca in timpul reactiei cu

mediul coroziv apare un transport de sarcini electrice.

Ca efect al coroziunii se pierd permanent din economia mondiala cantitati

importante de materiale. De exemplu, din productia mondiala de otel din ultimii 50
de ani, aproximativ 20 miliarde de tone, se apreciaza ca circa 44% s-au pierdut
datorita coroziunii.

Aceasta justifica pe deplin necesitatea luarii de masuri de protectie a

metalelor impotriva agentilor corozivi si de aprofundare a studierii fenomenelor
coroziunii.

2. Coroziunea chimica
Se poate produce din cauza afinitatii dintre metale si unele gaze uscate (O 2,
SO2, HCl, H2, CO, H2S etc.) sau lichide rau conducatoare de electricitate (alcooli,
benzina, benzen) provocand modificari ale materialului care se manifesta prin :

 dizolvarea partilor componente;

 dezagregarea materialului de catre cristalele sarurilor care se formeaza
in porii sai;
 spalarea componentilor;
 Intensitatea procesului de coroziune depinde de :

 natura materialului;
 natura mediului coroziv;
 concentratie ;
 presiune;
 temperatura ;
 durata de contact.

Dintre factorii externi, actiunea cea mai daunatoare asupra metalelor o are
oxigenul. Suprafata curata a metalelor expusa la aer se oxideaza.

Daca pelicula de oxid formata prezinta proprietati protectoare (cum se

intampla la aluminiu), viteza initiala de coroziune scade. Capacitatea de protectie a
peliculelor de oxid formate depinde de permeabilitatea lor pentru substantele cu
care reactioneaza.

3. Coroziunea electrochimica
Pentru aparitia coroziunii elctrochimice este necesar sa existe un anod, un
catod, un electrolit si un conductor. Prin inlaturarea uneia dintre aceste conditii,
coroziunea electrochimica nu se produce.

Deoarece in practica industriala, metalele si aliajele sunt heterogene se pot

considera ca fiind alcatuite din electrozi electrici scurtcircuitati prin insasi corpul
metalului respectiv. Prin introducerea metalului in apa sau intr-un mediu cu
proprietati electrolitice, pe suprafata metalului apar elemente galvanice in care
impuritatile din metal functioneaza ca microcatozi, in timp ce metalul functionand
ca anod se dizolva.

Exemple tipice de coroziune electrochimica se intalnesc in cazul otelului

expus coroziunii atmosferice (ruginirea fierului), precum si a coroziunii provocate
de curentii electrici de dispersie din sol, numiti si curenti vagabonzi.

Foarte importanta este viteza de coroziune “v” care se masoara in cantitatea

de metal distrusa pe unitatea de suprafata in unitatea de timp [g/m2h].

Cunoasterea acestor indicii permite alegerea corespunzatoare a materialului

in functie de natura mediului.
 4. Metode de protectie anticoroziva a metalelor
Metodele de protectie anticoroziva se impart in :

I. Metode de prevenire a coroziunii.

II. Utilizarea metalelor si aliajelor rezistente la coroziune.
III. Metoda de actionare asupra mediului coroziv
IV. Metode de acoperire a suprafetelor metalice.

4.1. Metode de prevenire a coroziunii

Coroziunea poate fi prevenita prin:

 alegerea corecta a materialelor utilizate in constructia de

masini;
 evitarea punerii in contact a unui metal cu altul mai
electronegativ decat el;
 prelucrarea ingrijita a suprafetelor metalice, deoarece
adanciturile favorizeaza si accelereaza coroziunea;

4.2. Utilizarea metalelor si aliajelor rezistente la coroziune

Intrucat metalele si aliajele rezistente la coroziune sunt rare si scumpe, in
practica se utilizeaza metale si aliaje autoprotectoare, care in timpul coroziunii
initiale se acopera cu o pelicula pasivizata sau se utilizeaza oteluri anticorozive cu
Ni, Cr.

4.3. Metoda de actionare asupra mediului coroziv

Uneori se poate actiona asupra mediului prin :

 modificarea ph-ului, adica reglarea lui la o valoare

convenabila pentru metalul protejat;
 indepartarea gazelor (O2, CO2) care maresc viteza de
coroziune;
 utilizarea inhibitorilor sau a pasivitorilor care micsoreaza
sau reduc viteza de coroziune;
  protectia catodica (electroapararea) care consta in placarea
suprafetei de protejat cu anozi metalici auxiliari, care se
corodeaza in locul metalului protejat;

4.4. Metode de acoperire a suprafetelor metalice

Protectia prin invelisuri anticorozive se realizeaza prin acoperirea metalului
cu un strat subtire de material protector. Stratul protector trebuie sa indeplineasca
urmatoarele conditii :

 sa fie compact si aderent;

 sa fie suficient de elastic si plastic;
 sa aiba grosime uniforma;

Stratul protector poate fi metalic sau nemetalic. Depunerile metalice se

realizeaza pe cale galvanica sau termica prin imersie, pulverizare, placare, etc.

Straturile protectoare nemetalice pot fi organice sau anorganice folosind :

lacuri, vopsele, emailuri sau folii de masa plastica.

Depunerile metalice se executa in doua variante :

1) Fara a tine cont de aspectul depunerii, interesandu-ne numai

protectia anticoroziva.
2) Lunand in considerare si aspectul exterior.

Din prima grupa fac parte zincarea, cadmierea, cuprarea, eloxarea, iar din
cea de a doua depunerile de straturi succesive din mai multe metale, combinate in
asa fel incat ultimul strat sa fie cel mai electronegativ si mai ieftin Cu+Ni,
Cu+Ni+Cr.

Grosimea depunerii variaza de la 3 mm la 60 mm.

Depunerile nemetalice sau acoperirile cu materiale peliculogene se fac in

scopul protectiei anticorozive.

Rezistenta anticoroziva creste cu grosimea stratului depus care este

conditionata de lipsa de porozitate, uniformitate, aderenta. Pentru a asigura aceste
conditii suprafetele se curata de oxizi (decapare) si se confera o anumita rugozitate
suprafetei pentru a obtine o buna aderenta a primului strat depus.
5. Procedee de acoperiri metalice
1. Zincare – se aplica la protejarea otelurilor.

Etapele zincarii sunt :

 degresare in solvent organic;

 decapare pentru indepartarea oxizilor metalici;
 depunere cianurica electrolitica;
 pasivizare pentru a realiza prin stratul superficial de Zn o
buna rezistenta anticoroziva (se face o spalare-activare si
neutralizare minutioasa);

2. Cadmiere este similara zincarii din punct de vedere al etapelor

tehnologice.

3. Cromare lucioasa decorativa se aplica la protejarea otelurilor.

Etape cromarii sunt :

 polizare, periere;
 degresare in solvent organic + chimic;
 nichelare mata;
 cuprare lucioasa;
 nichelare lucioasa;
 cromare lucioasa;

4. Eloxare este o metoda de protectie care se aplica aluminiului.

Etape eloxarii sunt :

 polizare, periere;
 degresare in solvent organic;
 degresare chimica;
 lustruire;
 eloxare (oxidare anodica);
5. Aluminizare este operatia de protejare si asigurare a suprafetei
reflectorizante de la oglinzile farurilor si lampilor auto.

6. Metalizare prin pulverizare

7. Placarea se poate efectua prin prin :

 turnare;
 deformare plastica (laminare);
 sudare;
 sinterizare;

6. Acoperiri nemetalice
1. Grunduire electroforetica

Reperele fosfatate se introduc in baie si sunt legate de anod. Particulele

de vopsea, polarizate cu ajutorul curentului electric de la catod se depun
si formeaza un strat compact aderent. Etape :

 degresare alcalina;
 fosfatare cristalina;
 spalare cu apa dezionizata;
 grunduire electroforetica;
 uscare la 180°C;

2. Vopsire electrostatica - se aplica peste stratul de grund depus

electroforetic. Piesa metalica se leaga la “pamant”, iar emailul special,
polarizat cu ajutorul campului electrostatic de 10 kV, se dirijeaza pe
suprafetele de vopsit.

3. Vopsire cu aer comprimat – se face cu ajutorul pistolului de

pulverizat. Acest procedeu are un randament de 60%. E necesara o
perdea de apa protectoare pentru a retine particulele de vopsea. Etape :

 degresare alcalina sau cu solventi organici;

 grunduire sau fosfatare;
 grunduire pentru a asigura aderenta emailului final;
 vopsire;
 uscare;
 7. Coroziunea intercristalina
Pericolul de coroziune intercristalina la otelurile Cr-Ni, rezulta ca urmare a
regimurilor de tratament utilizate si a regimului termic al sudurii cand materialele
se incalzesc la 720-1120 °K.

Coroziunea intercristalina a aliajelor in electroliti se datoreste functionarii

micropilelor galvanice ce apar pe suprafata aliajului ca rezultat al heterogenitatii
structurale. In cadrul otelurilor Cr-Ni acest proces este favorizat de prezenta
compusilor intermetalici la marginea grauntilor cristalini. Acesti compusi formeaza
o zona intercristalina de tranzitie cu retele deformate de sute de Å.

In acesta zona exista o localizare a excesului de energie potentiala. Regimul

de incalzire aplicat urmat de o racire lenta are ca efect distribuirea uniforma a
elementelor de aliere in interiorul cristalului si in zona intercristalina, excesul de
energie scade si deci si tendinta de coroziune.

Mentinerea la temperaturi inalte urmata de raciri rapide conduce la

obtinerea unor zone eterofazice datorita concentratiei unor elemente de aliere in
zona intercristalina. Datorita racirii rapide aceste elemente nu au difuzat in
interiorul cristalului. Ca urmare a aplicarii acestui regim termic creste excesul de
energie potentiala in zona intercristalina si deci si tendinta de coroziune.

Exista diferite teorii care incearca sa explice cauzele coroziunii

intercristaline, cum ar fi :

 Teoria saracirii limitei granulei in crom;

 Teoria privind aparitia tensiunilor la limita cristalelor. Conform acestei teorii
precipitarea fazelor in exces produce tensiuni care produc o diferenta de
potential de cateva zecimi de volti

Factorii principali care influenteaza coroziunea intercristalina :

 compozitia chimica;
 temperatura de incalzire;
 8. Metode de protectie anticoroziva a materialelor metalice
Cele mai importante metode de protectie anticoroziva sunt :

1. Alegerea rationala a materialului.

2. Alegerea rationala a tipului de constructie si a conditiilor de exploatare a

utilajelor.

Acest lucru se face tinand seama de protectia contactelor intre materialele

metalice (metalele cu potentiale electrice diferite ajung in contact si cel
cu potential mai electronegativ se corodeaza).

Gruparea metalelor si aliajelor compatibile

GRUPA I Mg si aliajele lui

GRUPA II Cd, Zn, Al
GRUPA III Fe, Pb, Sn
GRUPA IV Cu, Cr, Ni, Ag, Au, Ti, otel
inoxidabil

Se recomanda limitarea contactului metalelor incompatibile, coroziunea

imbinarilor sudate.

Coroziunea apare :

 in zonele puternic tensionate aflate in contact cu altele netensionate;

 in spatii inguste si fisuri;
 in portiuni de stagnare a lichidelor;

3. Aplicarea depunerilor si a peliculelor protectoare

 depuneri metalice;
 pelicule anorganice;
 straturi de silicati;

4. Prelucrarea mediului coroziv

 dezaerarea;
 dezoxigenarea;
  adaugarea de inhibitori de coroziune;

5. Aplicarea metodelor electrochimice de protectie

 protectie anodica;
 protectie catodica;

9. Aplicarea depunerilor si a peliculelor protectoare

Protectia suprafetelor metalice se realizeaza prin depunerea unui strat

metalic sau nemetalic care constituie o bariera intre suprafata de protejat si mediul
agresiv. Depunerile trebuie sa fie continui, fara pori si aderente.

Protectie anticoroziva prin acoperiri metalice

Straturile de acoperiri metalice se aplica pe matale, dar si pe nemetale

(plastic, hartie). Dupa actiunea de aparare, in raport cu metalul de baza, invelisurile
se impart in catodice si anodice.

Invelisurile catodice au un potential electrodic mai putin negativ decat al

matalului aparat.

In cazul deteriorarii peliculei de protectie coroziunea va actiona asupra

metalului de baza. Exemplu : Cu, Ni, Cr aplicate pe oteluri.

Potentialul electrodic al invelisurilor anodice este mai negativ decat al

metalului de aparat. La distrugerea integritatii lui, invelisul anodic se distruge
singur si apara metalul de baza. Exmplu : Zn.

Acoperiri prin scufundare in metal topit

Suprafetele ce urmeaza a fi protejate se curata si se decapeaza. Se introduc

in baia de metal topit si se racesc in bazine speciale. La contactul topiturii cu
materialul de baza are loc difuzia atomilor de metal topit in reteaua ce trebuie
protejata. Se formeaza astfel un aliaj care asigura aderenta stratului depus.
 In cazul in care cele doua metale nu se aliaza se adauga in topitura
elemente intermediare. De exemplu la acoperirea fierului cu Pb se adauga 5% Sn.

Prin acest procedeu se obtin tabla si sarma zincata si tabla cositorita pentru
confectionarea cutiilor de conserva.

Acoperiri prin galvanizare

Cea mai raspandita metoda, realizandu-se straturi unice sau succesive.

Invelisul galvanic se realizeaza prin electroliza in baia de electrolit ce contine ioni
ai metalului ce se depune. La catodul sursei se va lega piesa de acoperit, anodul
fiind format din placi de metal ce se depune (anodul solubil) sau din grafit (anodul
insolubil). Se depun pe piese din otel Zn, Cd, Sn, Cu, Cr, Ag.

Grosimea optima a stratului de protectie se stabileste in functie de conditiile

de functionare a piesei. Acestea se impart in 4 categorii: usoare, medii, grele si
foarte grele.

OL Mat. De Usoare Medii Grele Foarte grele

acoperit
Zn 5 10 15 25
Cd 6 8 10 12
Cu-Ni-Cr 10 20 40 50

Metalizarea Scopul metalizarii nu este numai de protectie anticoroziva, ci

si de modificare a aspectului exterior si a proprietatilor stratului de suprafata
(duritate, rezistenta la uzare, durabilitate, etc.). Dintre procedeele de metalizare, cel
mai frecvent se aplica metelizarea prin pulverizare si prin placare.

Metalizarea prin pulverizare. Se efectueaza proiectand metale sau aliaje

topite, ori pulverizate din stare topita, pe suprafetele metalice sau nemetalice cu
ajutorul unui pistol de metalizat. Prin solidificare, particulele proiectate pe
suprafetele de metalizat se sudeaza intre ele, formand o pelicula aderenta, datorita
in special, tensiunii superficiale dintre cele doua suprafete in contact (suprafata de
metalizat si pelicula metalica). Aparatul de metalizat trebuie sa realizeze: topirea
metalului topit si antrenarea particulelor formate catre suprafata de metalizat.

Topirea materialului metalic ce se va pulveriza se realizeaza fie din pulbere

metalica, fie din sarma. Utilizarea pulberii sau sarmei metalice este conditionata de
caracteristicile metalurgice ale acestora si proprietatile tehnologice impuse
peliculei ce se va forma.

Caldura necesara topirii materialului metalic, ce se va pulveriza, poate fi

produsa prin intermediul unei flacari cu gaz, prin intermediul energiei electrice sau
prin jet de plasma. Pulverizarea si antrenarea particulelor pulverizate spre suprafata
de metalizat se face obisnuit cu ajutorul unui curent de aer sub presiune. In cazuri
speciale, in loc de aer se poate utiliza si alt gaz, ca de exemplu azot, heliu, argon,
etc.

Dintre avantajele metalizarii prin pulverizare se amintesc :

 productivitate deosebit de mare;

 posibilitatea acoperiri suprafetelor oricat de mari;
 posibilitatea acoperirii si cu aluminiu, care nu poate fi depus pe cale
galvanica;
 posibilitatea realizarii unor straturi cu excelente calitati de antifrictiune;
 Dintre dezavantaje amintim :
 stratul depus are o rezistenta la tractiune si incovoiere mica si o rezilienta
redusa;
 piesele astfel acoperite nu pot fi prelucrate prin deformare plastica;
 pe aceste zone nu se pot taia filete, canale;
 din cauza degajarii de pulberi metalice fine si de gaze nocive, trebuiesc
luate masuri corespunzatoare de protectia muncii;

Protectia anticoroziva prin acoperiri nemetalice

Peliculele nemetalice de protectie se impart in 3 grupe:

1. Pelicule anorganice obtinute prin oxidare;

2. Pelicule organice formate din unsori, vopsele, lacuri;
3. Emailurile;

Oxidarea consta in ingrosarea artificiala a peliculelor de oxizi pe cale

chimica sau electrochimica.

Brunarea se realizeaza prin scufundarea piesei degresate si decapate in

solutie de NaOH 650-700 g/l la 410 °K.

Fosfatarea consta in formarea pe suprafata materialului metalic a unui strat

de fosfati insolubili si se aplica pentru protejarea fontei, a otelurilor nealiate.
Pelicula de fosfati e poroasa, aderenta, absorbanta si se foloseste ca inlocuitor al
grundurilor pentru acoperirea cu vopsele in constructiile navale

Prelucrarea mediului coroziv

Sunt multe cazuri in care se poate actiona asupra mediului coroziv pentru
scaderea evidenta a vitezei de coroziune. Exista mai multe posibilitati, dintre care
se amintesc :

- modificarea pH-ului, ceea ce inseamna reglarea lui la o valoare

convenabila pentru metalul care trebuie protejat. Aceasta inseamna
eliminarea componentelor periculoase din mediul de coroziune
prin metode fizice, chimice sau mecanice;

- indepartarea gazelor (O2, CO2) care maresc viteza de coroziune

a mediilor corozive, mai ales a apei;

- folosirea inhibitorilor sau pasivitorilor, ce sunt substante

organice sau anorganice care, introduse in mediul coroziv, in
cantitati minime, micsoreaza sau reduc la zero viteza de coroziune
a metalului;

Metode electrochimice de protectie

Constau in reducerea vitezei de coroziune a constructiilor metalice prin

polarizarea lor. Corespunzator domeniilor de pasivitate un metal poate fi protejat
electrochimic fie prin deplasarea potentialului la valori suficient de negative (cazul
protectiei catodice) fie prin deplasarea potentialului la valori suficient de pozitive
(cazul protectiei anodice).

Protectia catodica. Se poate realiza pe doua cai :

 cu sursa exterioara de curent;

 cu anozi solubili;

Se foloseste pentru protejarea navelor, conductelor, rezervoarelor,

instalatiilor portuare.
 Protectia catodica cu sursa exterioara de curent

Se realizeaza prin polarizarea catodica (negativa) a constructiei cu ajutorul

unui electrod auxiliar care are rolul de anod in circuitul de polarizare.

Pentru a se putea aplica metoda de protectie trebuie sa fie indeplinite urmatoarele

conditii:

 in jurul suprafetei de protejat sa existe un mediu bun conducator de

electricitate (apa de mare, sol umed) pentru a permite inchiderea curentului
electric;
 constructia sa aiba o configuratie simpla pentru ca sistemul de anozi sa fie
simplu si sa nu apara ecranarea electrica;
 curentii folositi sa nu pericliteze siguranta personalului si a instalatiei;

Protectia catodica cu anozi solubili (activi)

Consta in aplicarea pe constructia metalica de protejat a unui numar de

placi de metal cu potential mai electronegativ decat al metalului constructiei
(anozi). Materialele folosite in mod curent sunt Zn, Mg, Al.

Se apreciaza ca protectia a fost efectiva daca dupa un timp se constata

dizolvarea anozilor.

Metoda are avantajul ca se poate folosi acolo unde nu exista sursa de

curent. Necesita inlocuirea periodica a anozilor.

Protectia anodica

Este o metoda relativ noua. Se bazeaza pe trecerea metalului de protejat din

stare activa in stare pasiva prin deplasarea potentialului prin polarizare anodica cu
sursa exterioara de curent.

Valoarea potentialului de protectie se stabileste pentru fiecare situatie in parte (30

– 50 mV). Electrodul de referinta serveste la masurarea potentialului e care este
mentinut constant prin reglarea curentului de protectie.
 Vopsele, lacuri, grunduri, chituri, emailuri

Se folosesc in scopuri decorative sau de protectie anticoroziva.

Componentele principale din care se compun materialele prin vopsire sunt :

 lianti;
 solventi;
 pigmenti;

Liantii – sunt amestecuri de compusi organici dizolvati intr-un solvent, care

dupa uscare formeaza pelicule continui. Cei mai utilizati sunt uleiurile vegetale,
derivatii celulozei, rasini naturale si sintetice.

Solventii sunt substante organice volatile si pot fi :

 usor volatile (alcool, acetona);

 cu volatilitate mijlocie (toluen);
 greu volatile (whitespirtul);

Pigmentii sunt substante organice sau anorganice, care imprima culoare,

maresc rezistenta si diminueaza procesul imbatranirii vopselei. Mai exista si alti
constituenti secundari : antioxidanti, diluanti, s.a. .

Vopselele materiale de acoperire care pe langa pelicula depusa mai dau si

culoare pieselor, datorita pigmentilor. Cele mai raspandite sunt cele pe baza de
ulei. Ele contin dispersii fine ale pigmentilor minerali si organici in ulei.

Dupa culoarea pigmentilor avem :

 albe (oxid de Pb, Zn, praf de Al);

 galbene (galben de Zn, Pb);
 rosii (miniu de Pb, Fe);
 verzi (oxid de Cr, saruri de Cu);
 negre (negru de fum);
 Principalele proprietati caracteristice sunt :

 puritatea;
 puterea de acoperire (cantitatea in grame ce acopera perfect
1 cm2);
 durabilitatea (la caldura si inghet);
 durata uscarii;
 intensitatea de vopsire (capacitatea de colorare);

Tehnologii de vopsire : pensula, pulverizare, imersie.

Etapele vopsirii :

 decapare chimica;
 spalare, uscare;
 sablare;
 grunduire;
 vopsire;

Principalele familii de vopsele

Vopselele alchidice

Vopselele alchidice sunt probabil cele mai utilizate, aplicate cu succes intr-
undomeniu larg de conditii atmosferice si de pregatire de suprafata. Vopselele
alchidice aufoarte bune proprietati de penetrare in porii substratului si nu contin
solventi puternici carepot cauza umflarea stratului anterior de vopsea.Vopselele
alchidice sunt intr-un singur component si pot fi aplicate utilizandmajoritatea
uneltelor sau echipamentelor de vopsire. Ele sunt deasemenea utilizate cusucces
atat pentru constructii noi cat si pentru lucrarile de intretinere
(maintenance).Rasinile alchidice utilizate pentru aceste vopsele sunt amestecate
deseori cu altetipuri de rasini pentru imbunatatirea unor proprietati. Dintre aceste
rasini cel mai des seutilizeaza: clor cauciuc, rasinile vinilice, rasinile siliconice si
rasinile uretanice.Rasinile alchidice dau reactie de saponificare in contact cu
zincul, din aceastacauza nu pot utiliza ca pigment zincul sau sa se aplice pe
suprafete zincate. Grundurile pebaza de rasini alchidice foloseau in trecut pigmenti
anticorozivi pe baza de plumb, aceastacombinatie fiind foarte eficienta in
asigurarea protectiei anticorozive. Datorita problemelorde toxicitate a produsilor pe
baza de plumb, grundurile alchidice cu plumb nu mai suntutilizate.Vopselele
alchidice se usuca prin evaporarea solventului si prin reactii cu oxigenuldin aer.
 Vopselele clorcauciuc

Rasina clorcauciuc a fost la inceputuri produsa utilizand cauciuc natural

supusclorurarii obtinandu-se sub forma de pulbere alba. In prezent cauciucul
natural a fostinlocuit cu produse sintetice (cauciuc sintetic).Datorita restrictiilor de
mediu, utilizarea rasinii clorcauciuc a fost limitata,utilizanduse doar pentru
grunduri pentru structurile imersate in apa.

Vopselele vinilice

Rasinile clor vinilice se pot obtine prin reactia etilenei sau acetilenei cu
acidulclorhidric. Reactia cu etilena consta in inlocuirea unui atom de H cu unul de
clorobtinandu-se clor etilena (acest produs nu este inflamabil); prin polimerizarea
clorurii devinil (clor etilenei) se obtine rasina policlorura de vinil.Policlorura de
vinil este apropiata ca structura clorcauciucului (cauciucului clorurat)avand
aceleasi proprietati si limitari.

Vopselele acrilice

Vopselele acrilice au o mare crestere a volumelor utilizate, datorita

inlocuiriivopselelor clorcauciuc si vinilice atat din utilizarile generale cat si cele in
sistemeleaticorozive marine. Vopselele acrilice, sunt vopsele monocomponent si
sunt caracterizateprin:- Stabilitate buna a culorii
si luciu deosebit. De asemenea, ele pot inlocui vopselelealchidice, care in timp
ingalbenesc, aceasta stabilitate a culorii poate intr-un felexplica pretul lor mai
mare.
Rasinile acrilice reactioneaza cu intaritori de tip izocianat formand vopsele f
oartelucioase având ca aplicatie in sistemele de vopsire pentru avioane,
trenuri,autobuze etc..- Aceste vopsele se pot aplica cu pensula, rola sau prin spray-
ere.

Vopselele siliconice

Sunt o multitudine de vopsele ce contin rasini siliconice, care in anumite

cazuri potfi combinate cu alte rasini precum rasinile alchidice sau cele acrilice.Ca
si prima caracteristica a vopselelor siliconice o reprezinta rezistenta latemperaturi
mari. Vopselele ce contin rasina siliconica pura pot rezista la temperaturi depana la
600ºC si sunt caracterizate de o buna rezistenta la conditiile de mediu respectiv
buna retentie a culorii comparativ cu multe alte tipuri de vopsele.Suprafetele
vopsite cu aceste tipuri de vopsele, pentru a se obtine rezistenta latemperatura,
trebuiesc incalzite la aproximativ 200ºC pentru o perioada de timp (1-2ore). Cand
sunt incalzite la aceasta temperatura au loc reactii in structura chimica arasinii
obtinandu-se astfel o noua structura chimica ce rezista la temperaturi foarte mari.
Inconcluzie, aceste tipuri de vopsele se usuca prin evaporarea solventului si prin
reactii ceau loc la temperaturi mari.
Vopsele siliconice modificate, precum cele silicon-acrilice rezista la
temperaturi depana la 200ºC si costa mai putin comparativ cu cele siliconice pure.
In acelasi timp, inacest tip de vopsele se pot introduce pigmenti speciali ce-si pot
modifica culoarea functiede temperatura..

Vopsele pe baza bitum si gudron

Amandoua tipuri de vopsele se usuca doar prin evaporarea solventului, suntmonoc
omponent si sunt utilizate pe suprafetele imersate in apa. Aceste tipuri de
vopselesunt in general fara alti pigmenti datorita culorii inchise, brun-negru al
bitumului saugudronului. Acest fapt si rezistenta mica la razele ultraviolete
limiteaza domeniile de utilizare aacestor tipuri de vopsele. Limitarea este data si de
faptul ca atat bitumul cat si gudronul aufost clasificate substante cancerigene.

Vopsele epoxidice

Vopsele epoxidice formeaza cel mai larg grup din clasa vopselelor cu
uscarechimica.Filmul vopselelor epoxidice este caracterizat prin foarte bune
proprietati mecanice,rezistente la impact si o foarte buna rezistenta la o gama larga
de solventi si produsechimice.
Vopseaua in sine consta in rasini epoxidice avand mase moleculare diferite
(lungimiale polimerului de la mici pana la foarte lungi) functie de aria de utilizare.
Fiind vopselebicomponent, utilizeaza diferite tipuri de agenti de intarire (intaritori),
dintre care cei maiuzuali sunt: intaritori poliaminici, poliamidici,
aductamine,izocianati etc.
Din grupul rasinilor epoxidice se produc cei mai buni adezivi, produse
plastice sivopsele anticorozive. Vopselele epoxidice nu sunt plastifiabile prin
incalzire, ceea ceinseamna ca dupa intarire ele nu pot fi topite prin incalzire. In
acelasi timp aceste vopselese caracterizeaza prin rezistenta buna la solventi, agentii
atmosferici, rezistenta electrica sitermica buna. Aderenta lor la aproape toate
tipurile de materiale precum, metale,ceramica, lemn este foarte buna.
 Vopselele poliuretanice

Voselele poliuretanice se aseamana cu cele epoxidice din punct de vedere

alcaracteristicilor si utilizarii, fiind vopsele bicomponent. Vopselele poliuretanice
sunt maistabile la lumina ultravioleta comparativ cu vopselele epoxidice, avand un
luciu deosebit sio buna stabilitate a culorii. Totusi, datorita utilizarii ca intaritor al
izocianatilor, problemeserioase referitor la sanatatea utilizatorilor pot apare,
acestea fiind mult mai maricomparativ cu vopselele epoxidice. Tipul rasinilor din
intaritor (componentul B) poate fi denatura alifatica sau aromatica insa
ambele fiind periculoase.
In cazul incendiului aceste tipuri de vopsele pot genera acid cianhidric, un
gazfoarte toxic.Intaritorii tip izocianat au tendinta de a reactiona rapid cu apa si
pentru aceastafilmul de vopsea poliuretanic neuscat este foarte vulnerabil daca
condenseaza apa pe el.In unele cazuri aceasta slabiciune este exploatata astfel incat
umiditatea din aer esteutilizata pentru intarirea chimica a filmului de vopsea.
Aceste tipuri de vopsele se numesc„vopsele cu uscare datorita
umiditatii”(moisture curing), si sunt in general vopselepoliuretanice
monocomponent.Vopselele poliuretanice se utilizeaza in combinatie cu cele
epoxidice in sistemelede vopsire (sistemele epoxi-poliretanice). Uzual vopselele
poliuretanice sunt utilizate castraturi finale datorita proprietatilor bune de retentie a
culorii si luciului. In acelasi timp,anumite tipuri de intaritori izocianati, pot asigura
uscarea vopselei si la temperaturi foartemici de pana la -20ºC.

Vopselele pe baza de apa

Ce vedem pe suprafetele vopsite este de fapt partea solida a unei vopsele

lichidesi anume rasina si pigmentii. In trecut rasina era dizolvata doar in solventul
organic. Invopselele pe baza de apa solventul organic este absent sau in cantitate
foarte mica, rasinafiind dispersata in forma de mici sferoide in apa. In cele mai
multe cazuri aceastadispersare a rasinii se numeste emulsie.Emulsia reprezinta un
amestec stabil a doua sau mai multe lichide nemiscibile,stabilitatea fiind data de
introducerea unui aditiv numit emulgator, ce pastreaza suspensiastabila.
Dispersia este un amestec de doua faze (solid/lichid), unde una din faze
estereprezentata de particule foarte fine, sferoide, distribuite in interiorul unei faze
lichidecontinua, impreuna cu sferoide mici emulsionate distribuite in aceasi faza
lichida.Tipurile de rasini utilizate uzual in formularea vopselelor pe baza de
apasunt:alchidice, latexuri acrilice, epoxidice, poliuretanice etc.
Dupa aplicare, apa se evapora si acele sferoide mici de rasina vin in contact
unacu cealalta si se vor uni (coalescenta) formand filmul de vopsea.Trebuie inteles
totusi ca vopslele pe baza de apa nu sunt total lipsite de solvent,acestea continand
cantitati mici de solventi care au anumite roluri, precum plastifiantii careasigura ca
particulele de rasina sa se uneasca intre ele. Solventii utilizati sunt totusi incantitati
mici, ei nu depasesc 5% din cantitatea tuturor materiilor prime..Pe linga reducerea
emisiilor de solvent, vopselele pe baza de apa prezintaurmatoarele avantaje:
 un mediu de lucru mai bun si mai sigur; muncitorii ce lucreaza cu astfel de
vopselesi cei aflati in zonele adiacente, nu mai sunt expusi la vaporii de
solvent,concentratia acestora fiind redusa foarte mult;
 vaporii de solvent prezinta pericolul apritie incendiilor si exploziilor,
pericole ce nusunt prezente in cazul vopselelor pe baza de apa;- vopselele pe
baza de apa au proprietati cel putin egale sau chiar mai bune ca avopseleor
cu uscare fizica pe baza de solvent.
Surprinzator, dar vopselele pe baza de apa nu prezinta foarte multe
dezavantaje,unele dintre acestea fiind
 aplicarea la temperaturi mai mici de 5ºC nu este recomandata;
 necesita suprafete foarte curate, fara urme de grasimi, uleiuri,praf,
 o buna ventilare este necesara pe timpul evaporarii apei si uscarii chimice;

Lacurile sunt materiale peliculogene care nu contin pigmenti (sunt incolore

sau slab colorate). Unele lacuri dupa uscare se pot slefui.

Principalele familii de lacuri

 Nitrolacuri mate
 Nitrolacuri semilucioase
 Nitrolacuri lucioase
 Lacuri acrillice

Emailurile sunt suspensii de pigmenti minerali si organici in diferite lacuri.

Dupa uscare emailurile formeaza pelicule dure dar cu aspect neted si lucios.
 Grundurile sunt substante peliculogene, protectoare, sub forma de
suspensie de pulbere fina metalica de Zn sau Pb. Cu ajutorul lor se realizeaza
protectia anticoroziva.

Chiturile se utilizeaza pentru umplerea golurilor si netezirea suprafetelor.

Se imbunatateste aspectul exterior, dar nu si rezistenta mecanica. Se inrautatesc
proprietatile anticorozive.

Principalele familii de materiale pentru chituire

Familii de chituri:
- Chituri de poliester ;
- Chituri de poliester întărite cu fibră de sticlă
- Chituri pentru suprafeţe din zinc sau oţel
- Chituri de poliester pentru plastic ;
- Chituri aplicabile cu pistolul.

Exista chituri pentru uscare la cuptor si chituri pentru uscare la aer.

Din categoria chiturilor cu uscare la aer fac parte si chiturile rapide (de
obicei,nitrocelulozice), care se utilizeaza pentru lucrarile de reparatii
provizorii.Chitul se aplica cu spaclul de otel sau de celuloid; se urmareste ca, prin
aceasta operatie, chitul nu numai sa astupe denivelaera, ci sa o si umple, fara sa
lase goluri de aer.

Astuparea denivelarilor cu aliaje de lipit se realizeaza dupa tehnologia clasic

a alipirii. Anterior, suprafata se curata de grasimi si oxizi (cu solutie acid
de clorura de zinc, cupaste decapante etc.), dupa care aliajul se topeste cu ciocanul
de lipit, pentru suprafeteleverticale si cu lampa de benzina, pentru cele
orizontale.Chiturile din doi componenti (exopodice, poliesterice etc.) se prepara
numai inmomentul utilizarii. Se aplica intocmai ca si chiturile obisnuite. Ele se
livreaza sub formade doi componenti separati; un component este constituit din
liant, materialele deumplutura si pigment iar celalalt, din intaritorul propriu-zis.

Exista produse la care intaritorulnu se prezinta ca un lichid, ci este amestecat

si el cu materialul de umplutura, formand unfel de pasta. Din acest motiv, in timp
ce intaritorul lichid se amesteca cu celalaltcomponent, in proporbie (in greutate) de
sub 10% in cazul intaritorului-pasta, proportiapoate ajunge chiar la 50% ; dupa
amestecare, se intaresc in decurs de 1/2 ha pana la 3 h,la temperatura normala. Din
acest motiv, se prepara numai in cantitatile strict necesare sise utilizeaza cat mai
repede posibil.Exista procedee prin care denivelarile se umplu cu material plastic
topit. Principiulde lucru este asemanator sudurii cu flacara; exista un arzator cu
gaz, prin flacara caruia seinsufla materialul plastic sub forma de pulbere,cu un
curent de aer comprimat. Pulberea dematerial plastic, trecand prin flacara, se
topeste si, in aceasta stare, ajungand pe piesa, selipeste si apoi se solidifica.

Chiturile de stropire
se aplica pe suprafetele a caror chituire cu cutitele s-aterminat, iar straturile de chit
au fost slefuite; rolul acestor chituri este de a umple cele maifine goluri si
denivelari. Tocmai de aceea se aplica prin stropire, procedeu prin care se asigura o
finete a lucrului mai mare decat prin aplicarea cu spaclul. Exista, de
asemenea,chituri de stropire cu uscare la aer si la cuptor (superioare celor cu uscare
naturala).Dupa fiecare chituire, si in special dupa cele finale, se executa slefuirea.

Clasificarea mijloacelor de protectie

Dupa structura acoperirii acestea se clasifica in :

 Acoperiri subtiri (sub 1mm) . Se realizeaza prin acoperiri chimice

propriu-zise, acoperiri anorganice (emailuri) sau organice (pe baza de
rasini);
 Acoperiri groase, cu folii (peste 1mm) . Se fac cu folii din cauciuc sau
pe baza de materiale plastice.
 Acoperiri complexe. Se face prin placare si chituire sau prin vopsele
armate cu fibra de sticla sau tesaturi de policlorura de vinil.
 Acoperiri galvanice. Consta in depunere electrolitica de metal.
 Acoperiri prin difuziune. Suprafata piesei reactioneaza cu particule
fine ale metalului de protectie. Procesul se realizeaza in atmosfera
reducatoare sau neutra la o temperatura mai coborata decat punctul de
topire, dar mai ridicata decat cea de recristalizare a metalului de
acoperit. Se formeaza un strat protector la suprafata din metal pur, iar
pe masura indepartarii de la suprafata continutul metalului depus
scade. Se acopera fierul cu Zn si Al. LA acoperirea fierului cu Al, se
formeaza o solutie solida de Al in Fe 20-30% Al, iar adancimea
stratului este de 0,3-0,8 mm.