Вы находитесь на странице: 1из 12

REFERAT LA DISCIPLINA

DREPT ADMINISTRATIV.
PARTE SPECIALA
CARIERA FUNCȚIONARILOR PUBLICI
CUPRINS

1. RECRUTAREA FUNCȚIONARILOR PUBLICI................................2


2. PERIOADA DE STAGIU A FUNCȚIONARLUI PUBLIC.................9
3. BIBLIOGRAFIE....................................................................................11

1
1. RECRUTAREA FUNCȚIONARILOR PUBLICI
Legea se impune tuturor cetăţenilor, cu atât mai mult funcţionarilor administraţiei publice
care, de la lege au obţinut funcţia pe care o ocupă şi rolul pe care îl au de îndeplinit în
societate. Accesul la aceste funcţii şi statutul juridic în legătura cu deţinerea şi exercitarea
funcţiilor respective formează statutul funcţionarului public. Accesul la funcţia publică
trebuie să prevadă anumite condiţiii de bază pe care să le îndeplinească cei ce vor ocupa
funcţia. Condiţiile de acces la funcţia publică reprezintă acele “elemente specifice
funcţiei publice prin care legiuitorul urmăreşte să garanteze valorificarea profesională a
viitorilor funcţionari şi să limiteze arbitrariul în selecţie”.

În toate ţările Uniunii Europene se întâlnesc condiţii de acces la funcţia publică cu


destinaţia garantării calificării profesionale a viitorilor funcţionari şi a limitării arbitrariului în
alegerea personalului.

Condiţiile de acces într-o funcţie publică sunt prevăzute în Legea nr. 188 din 8
decembrie 1999 republicată, Cap. VI (Cariera funcţionarilor publici), Secţiunea 1 (Recrutarea
funcţionarilor publici), ordinea acestora fiind stabilită de art. 54 şi sunt în număr de 10,
existând şi reglementări constituţionale referitoare la acestea. Făcând referire la legislaţia
română, condiţiile necesare pentru a accede la o funcţie publică pot fi clasificate în:

a) Condiţii generale, care vizează toate funcţiile şi demnităţile publice şi al căror izvor
se regăseşte în constituţie şi în legea cadru.
b) Condiţii speciale, care se impun anumitor categorii de funcţionari publici (de
exemplu cei din structurile de specialitate ale aparatului de stat, poliţe şi alte structuri
ale Ministerului de Interne, justiţie, cadre didactice etc). Izvorul acestor condiţii se
găseşte în legile speciale care reglemnteză activitatea funcţionarilor respectivi.

În doctrina de specialitate, condiţiile de acces au fost clasificate şi în funcţie de intervenţia


aprecierii autorităţii publice, după sfera de aplicabilitate, acestea pot fi:

a) Condiţii obiective – autoritatea se limitează să verifice doar dacă candidatul le


îndeplineşte sau nu, fără a face vreo apreciere proprie (de exemplu, existenţa unei
diplome care să ateste pregătirea profesională);
b) Condiţii subiective – permit aprecierea din partea autorităţii publice, funcţie de
natura postului şi calităţile corespunzătoare necesare.

Prin instituirea unor astfel de condiţii, legiuitorul urmăreşte îndeplinirea mai


multor scopuri. Anumite condiţii urmăresc satisfacerea unor scopuri politice, de exemplu
condiţia pozitivă prin care se constituie o legătură între ocuparea unei funcţii publice într-un
stat şi calitatea de cetăţean al statului respectiv. Altele vizează rațiuni de ordin teoretic și
administrativ, având în vedere eliminarea riscului privind pătrunderea incompetențelor și,
corelativ, selectarea persoanleor apte să îndeplinească funcțiile publice respective.

2
În această categorie intră pregătirea profesională propriu-zisă, una din condiţiile succesului
profesional, cât şi cele care au în vedere profilul etic al viitorului funcţionar, capacitatea lui
de a satisface, şi din punct de vedere al rigorilor morale, demnitatea funcţiei respective.

Există şi unele condiţii care vizează raţiuni de ordin tehnic şi administrativ în care se are în
vedere eliminarea riscului privind pătrunderea incompetenţelor şi corelativ, selectarea celor
mai apţi să îndeplinească funcţiile publice respective. Prevederile Legii 188/1999 trebuie
completate cu modificările impuse de legea de revizuire a Constituţiei României, nr. 429/2003
şi a Legii161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea trasparenţei în exercitarea
demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea
corupţiei.

Prevederile constituţionale privind condiţiile de acces la funcţia publică sunt în măsură să


redefinească cadrul juridic aplicabil celor care vizează ocuparea unei funcţii publice. În acest
sens, art. 16, alin. 3 din Constituţia României stipulează că: „Funcţiile şi demnităţile publice,
civile şi militare, pot fi ocupate în condiţiile legii, de persoanele care au cetăţenia română şi
domiciliul în ţară. Statul român garantează egalitatea de şanse între femei şi bărbaţi pentru
ocuparea acestor funcţii şi demnităţi”. Putem observa că sunt cuprinse de constitutantul român
în acest articol doua inovaţii şi anume, pe de o parte, eliminarea condiţiei de a avea numai
cetăţenia română pentru ocuparea unei demnităţi sau funcţii publice iar pe de altă parte
prevederea garanţiei egalităţii dintre bărbaţi şi femei în ocuparea demnităţilor şi funcţiilor
publice. În acest fel putem justifica eliminarea condiţiei de a avea numai cetăţenia română
pentru ocuparea unei demnităţi sau funcţii publice, în condiţiile în care această prevedere este
în acord cu legislaţia europeană. Iar în ceea ce priveste garanţia egalităţii dintre bărbaţi şi femei
în ocuparea unor asemenea funcţii se constată „un curent de idei caracteris democraţiilor
contemporane şi are semnificaţia unei discriminări pozitive în favoarea femeilor pentru a avea
un rol mai semnificativîn viaţa publică a ţării”.

Condiţiile cerute de lege unei persoane pentru a ocupa o funcţie publică sunt prevăzute în art.
54 din Legea 188/1999 după cum urmează: „Poate ocupa o funcție publică persoana
care îndeplinete următoarele condiții:

a) are cetăţenia română și domiciliul în România;


b) cunoaște limba româna, scris și vorbit;
c) are vârsta de minimum 18 ani împliniți;
d) are capacitate deplină de exercițiu;
e) are o stare de sănătate corespunzătoare funcției publice pentru care candidează, atestată
pe bază de examen medical de specialitate;
f) îndeplinește condițiile de studii prevăzute de lege pentru funcția publică;
g) îndeplinește condițiile specifice pentru ocuparea funcției publice;
h) nu a fost condamnată pentru săvârșirea unei infracțiuni contra umanității, contra statului
sau contra autorității, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea
justiției, de fals ori a unor fapte de corupție sau a unei infracțiuni săvârșite cu intenție,
care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcției publice, cu excepția situației în care
a intervenit reabilitarea;

3
i) nu a fost destituit dintr-o funcție publică sau nu i-a încetat contractul individual de
muncă pentru motive disciplinare în ultimii 7 ani;
j) nu a desfăurat activitate de poliție politică, astfel cum este definită prin lege.”

a) Din interpretarea articolului menţionat mai sus distingem faptul că pentru a ocupa o
funcţie publică este necesar ca o persoană să fie cetăţean român, constituind de altfel
prima condiţie necesară. Modul în care a fost dobândită cetăţenia – prin naştere sau la
cerere – ori împrejurarea că aceasta a fost redobândită nu prezintă relevanță, întrucât
această condiție reflectă caracterul necesar al menținerii cetățeniei pe tot parcursul
exercitării funcţiei, pierderea ei ori dobândirea alteia atrăgând încetarea de drept a
raportului de funcţie. În acest sens, în art. 16, alin. 3 din Constituţie se prevede faptul
că funcţiile şi demnităţile publice, civile sau miliatre, pot fi ocupate de persoane care
au numai cetățenia română și domiciliul în țară. Putem observa că atât condiţia
cetăţeniei, cât şi cea a domiciliului vizează în egală măsură şi funcţiile şi demnităţile
publice, instituţii pe care legiuitorul constituant nu le confundă. Această prevedere
vizează şi funcţiile civile şi pe cele militare, iar din punct de vedere al efectelor, atât
ocuparea cât şi exerciţiul propriu-zis al unei astfel de profesii.

Este de remarcat faptul că, îndeplinirea condiţiei cetăţeniei de către aspirantul la o funcţie
publică este un imperativ. Înlăturarea interdicţiei de a avea dublă cetăţenie răspunde unor
prerogative de raliere la structurile democraţiilor europene, cunoscut fiindcă, de regulă, a
doua cetăţenie este cea a unui stat european cu tradiţie democratică. Ca urmare, art. 38 din
Constituţie face referire la extinderea drepturilor electorale pe care cetăţenii români şi la
alegerile pentru Parlamentul European, desigur, în condiţiile în care România este membru cu
drepturi depline în Uniunea Europeană.

b) Altă condiţie impusă de lege este cea de a avea domiciliul în România. Prin
domiciliu se înţelege acel atribut de identificare al persoanei fizice ce se
caracterizează prin desemnarea unei localităţi în care persoana respectivă își are
locuinţa statornică sau principală. Însa în dreptul administrativ şi constituţional nu se
acordă prea mare importanţă distincţiei facute în dreptul civil între domiciuliu şi
reşedinţă.

Condiţia ca funcţionarul public să aibă domiciliul în ţară se practică în mai multe sisteme
constituţionale, domiciliul fiind, alături de cetăţenie, o garanţie a ataşamentului persoanei faţă
de ţară, la guvernarea căreia participă ca demnitar sau funcţionar public. Constituţia prevede
necesitatea stabilirii domiciliului în România ca o condiţie minimală. Aşadar, prin legi cu
caracter special se impune funcţionarilor publici chiar stabilirea domiciliui într-o anumită
localitate. De exemplu, „pot candida pentru funcţia de primar sau consilier numai persoanele
care au domiciliul pe teritoriul administrativ-teritorial în care urmează să candideze ”.

c) Statutul funcţionarului public, aşa cum a fost adoptat de către legiuitorul român în
decembrie 1999, prevede cu titlu de noutate necesitatea cunoaşterii limbii române,
atât scris cât şi vorbit. Introducerea acestei exigenţe în textul de lege este pe cât de

4
firească, pe atât de surprinzătoare, în condiţiile în care, cu titlu de condiţie specială,
pentru a accede la funcţie sau demnitate publică se cere un anumit nivel al studiilor.
Potrivit standardelor europene, noua reglementare constituţională admite dreptul
cetăţenilor români care aparţin unei minorităţi naţionale ce deţine o pondere
importantă în unităţile administrativ-teritoriale, să folosească limba maternă, în scris
sau oral, în relaţiile cu autorităţile locale. Astfel că, autoritţile locale au obligaţia de a
asigura un interpret care să facă cunoscut cetăţeanului actele şi faptele administraţie.
d) O altă condiţie necesară impusă funcţionarilor publici este aceea a vârstei minime de
18 ani, respectiv vârsa la care persoana dobândeşte întreaga capacitate de exerciţiu.
Condiţia referitoare la împlinirea vârstei de 18 ani deosebeşte regimul funcţionarului
public de cel al salariatului, deoarece acesta din urmă poate încheia un contract
individual de muncă la împlinirea vârstei de 16 ani, iar în cazuri excepţionale, cu
acordul părinţilor sau al ocrotitorului legal şi la vârsta de 15 ani. Funcţionarii publici
nu intră sub incidenţa Codului Muncii decât atunci când acesta completează
prevederile Statutului şi nu primesc rangul de salariat chiar dacă sunt remuneraţi,
funcţia publică, ca instituţie, aparţinând dreptului administrativ. Nu suntem în
prezenţa unei instituţii a dreptului muncii întrucât este vorba despre drepturi şi
obligaţii stabilite pe cale unilaterală.
Prin legi speciale acest prag al vârstei minime este majorat, de exemplu în cazul legii
electorale care stabileşte vârsta minimă pentru a candida pentru Senat (33 ani) sau
pentru Preşedinţie (35 ani).
e) Vârsta majoratului este o condiţie necesară dar nu suficientă pentru ca o persoană să
fie în deplinătatea capacităţii sale de exerciţiu. Aşadar, este necesar ca persoana în
cauză să aibă discernământ şi sa nu fi fost declarată interzisă judecătoreşte de către
o instanţă judiciară. Deşi ilustrativă pentru tradiţionalismul şi conservatorismul
dreptului român condiţia stării de sănătate optime a funcţionarului public nu este
străină de reglementările internţionale în materie, ci chiar se înscrie în spiritul
doctrinei contemporane occidentale care face referire la necesitatea existenţei unor
condiţii minime cu privire la aptitudinile fizice, exprimare largă, în care se includ şi
condiţiile de sănătate.
f) O altă condiţie menţionată în Lege se referă la starea de sănătate corespunzătoare
funcţiei publice pentru care candidează, atestată pe baza unui examen medical de
specialitate. În mod consecvent, doctrina şi jurisprudenţa românească au aşezat
condiţia sănătăţii alături de altele, considerate primordiale (de exemplu: vârsta). Se
impun însă două precizări. În primul rând, o stare adecvată de sănătate, certificată
medical este o condiţie importantă pentru încheierea oricărui contract individual de
muncă şi, în al doilea rând, se consideră că legiuitorul se referă în special la bolile
psihice ori fizice foarte grave.
g) O altă condiţie pentru accesul în funcţiile publice, şi anume satisfacerea cerinţelor
stabilite prin legea specială cu privire la cerinţa studiilor impuse pentru postul
respectiv o regăsim în Legea 188/1999. Locul conditiilor specifice a fost luat de
conditiile de studii si de vechime in specialitatea studiilor pentru ocuparea functiei
publice – pentru promovarea temporară.

5
Conform prevederilor art. 15 din Legea 188/1999, pentru a putea face parte din categoria
înalţilor funcţionari publici, una dintre condiţiile impuse este aceea că, pe lângă studiile
superioare de lungă durată, persoana să fi absolvit programe de formare specializată și
perfecţionare în administraţia publică sau în alte domenii specifice de activitate, organizate
după caz, de Institutul Naţional de Administraţie sau de alte instituţii specializate, organizate
în ţară sau în străinătate ori să fi dobândit titlul de doctor în specialitatea funcţiei respective.

Pregătirea specială se impune dacă dorim să avem un corp al funcţionarilor publici apţi
pentru a oferi servicii prompte şi cu profesionalism. Funcţionarii publici trebuie să aprecieze
singuri că menirea lor este sprijinirea cetăţenilor şi nu controlul lor, că ei sunt cei care trebuie
să ofere un serviciu de calitate şi corect, fiind un grup de angajaţi plătiţi din banii publici
pentru binele comunităţii şi nu pentru a forma o nouă putere în stat care să dirijeze şi să
condiţioneze viaţa cetaţenilor.

h) Lipsa condamnării pentru săvârşirea unei infracţiuni care ar face-o incompatibilă


cu exercitarea funcţiei publice reprezintă o altă condiţie esenţială pentru ocuparea
funcţiei publice.

Acestă condiţie este considerată în literatura de specialitate ca fiind una specială, care vizează
numai anumite categorii de antecedente penale, respectiv cele determinate, care creează o
stare de incompatibilitate cu funcţia publică ce va trebui dusă la îndeplinire, întrucât ar fi
posibil ca persoana în cauză să fi săvârşit, de exemplu, o infracţiune privitoare la circulaţia
rutieră.

Textul propune o enumerare enunţiativă, iar nu limitativă, făcând trimitere la orice infracţiune
săvârşită cu intenţie care ar atrage incompatibilitatea cu exercitarea unei funcţii publice.
Legiuitorul a prevăzut, cu titlu de excepţie, situaţia în care a intervenit reabilitarea.

Se consideră bine-venită realizarea unei separaţii între valoarea subiectivă, morală a acestei
conditii, care presupune o conduită ireproşabilă prevăzută chiar şi în sfera europeană şi
valoarea obiectivă, profesională, a lipsei antecedentelor penale, prevăzută într-un cazier.

Literatura de specialitate aprecia că trebuie făcută distincţie între condiţia subietivă a unei
moralităţi şi reputaţii ireproşabile şi condiţia obiectivă a lipsei unor antecedente penale care
să atragă incompatibilitatea funcţiei pe care urmează să o îndeplinească.

i) O condiţie stipulată de Legea 188/1999 este şi aceea că persoana care doreşte să


ocupe o funcţie publică să nu fi fost destituită dintr- o atare funcţie în ultimii 7
ani. În acest sens, menţionăm că art. 84, alin 5 din lege face referire expresă la
situaţiile în care funcţionarul public poate fi destituit:
a) a fost sancţionat disciplinar pentru săvârşirea repetată, abateri disciplinare ce au avut
consecinţe grave;
b) se află într-o situaţie de incompatibilitate, iar funcţionarul public nu acţionează pentru
încetarea acesteia în termen de 10 zile calendaristice de la data intervenirii cazului de
incompatibilitate;

6
Anexa nr. 1 la Hotararea Guvernului nr. 611/2008 prevede şi o serie de condiţii specifice
privind organizarea și dezvoltarea carierei funcționarilor publici, care erau necesare pentru
promovarea temporară înainte de Ordonanța de urgență a Guvernului nr.105/2009, dintre care
menționăm:

a) formele de perfecționare sau specializare;


b) cunoștințele de operare/programare pe calculator;
c) limbile străine necesare în desfășurarea activității;
d) abilitățile, calitățile și aptitudinile necesare desfășurării activității;
e) alte cerințe specifice, ca de exemplu: călătorii frecvente, delegări, detașări,
disponibilitate pentru lucru în program prelungit în anumite condiții.

În prezent la promovarea temporară nu mai sunt necesare condițiile enumerate mai sus,
funcționarii publici trebuie doar sa îndeplinească cumulativ alte condiții:

a) sa fie absolvenți de masterat sau de studii postuniversitare în domeniul administrației


publice, management sau în specialitatea studiilor necesare exercitării funcției publice
(condiție care a fost suspendată pana la 19.07.2010).
b) sa aibă minim 2 ani experienţă în specialitatea studiilor necesare exercitării funcției
publice, pentru ocuparea funcțiilor publice de conducere de șef birou, șef serviciu și
secretar al comunei, precum și a funcțiilor publice specifice asimilate acestora,
respectiv minim 5 ani în specialitatea studiilor necesare exercitării funcției publice,
pentru ocuparea celorlalte funcții publice de conducere decât cele menționate anterior;
c) nu are în cazierul administrativ sancțiuni disciplinare neradiate în condițiile prezentei
legi.

De asemenea, pe lângă numeroasele condiţii menţionate, trebuie amintit şi necesitatea


investirii într-o funcţie publică care se face pe bază de concurs ori ca urmare a alegerii.
Interpretând acest aspect, condiţiile de participare şi procedura de organizare a concursului
vor fi stabilite în condiţiile statutului, iar concursul va fi organzat şi gestionat astfel:

 de către comisia de concurs prevăzută în Statut pentru înalţii funcţionari publici;


 de către Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici, pentru ocuparea funcţiilor publice
de conducere vacante, cu excepţia funcţiilor publice de şef birou şi şef serviciu;
 de către autorităţi şi instituţii publice din administraţia publică centrală şi locală
pentru ocuparea funcţiilor publice de şef birou şi şef serviciu, precum şi pentru
ocuparea funcţiilor publice de execuţie şi, respectiv, funcţiile publice specifice
vacante cu avizul Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici;
 de către Institutul Naţional de Administraţie, cu avizul Agenţiei Naţionale a
Funcţionarilor Publici, pentru admiterea la programele de formare specializate în
administraţia publică, organizate în scopul numirii într-o funcţie publică.

Concursul are la bază principiul competiţiei deschise, transprenţei, meritelor profesionale şi


competenţei, precum şi cel al egalităţii accesului la funcţiile publice pentru fiecare cetăţean
care îndeplineşte condiţiile legale. Mai mult decât atât, concursul este metoda optimă,
recomandată de ştiinţa administraţiei de stat, ea reprezentând cele mai mari garanţii de

7
obiectivitate şi eficacitate, consacrându-se în acest fel principiul competenţei profesionale
pentru accesul şi promovarea în funcţiile publice prin concurs.

În urma concursului şi rezultatului obţinut se incheie în scris contractul individual de muncă


pe durată nedeterminată sau determinată și, odată cu numirea în funcţie, funcţionarului public
i se formează un dosar profesional care priveşte situaţia profesională şi disciplinară, unde va
fi notat de şeful ierarhic cu calificative de la slab şi până la foarte bine, pentru activitatea
desfăşurată în cursul fiecărui an.

În ce priveşte condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească o persoană pentru a putea incheia


un contract de angajare într-o funcţie publică, există o egalitate deplină, fără deosebire de sex,
rasă, naţionalitate sau religie, în conformitate cu art. 16 din Constituţia României. Numai
persoanele care exercită o pedeapsă privativă de libertate, minorii şi interzişii judecătoreşti nu
pot obţine calitatea de funcţionar.

De asemenea, pentru ocuparea unei funcţii publice, persoana fizică trebuie să îndeplinească
condiţiile generale stabilite si de Codul Muncii privind aptitudinile fizice şi intelectuale şi
pregătirea profesională în raport cu funcţia concretă ce urmează să o ocupe.

Consecinţa stăruinţei şi capacităţii de care a dat dovadă funcţionarul în funcţia exercitată este
fie promovarea sau avansarea într-un alt grad ori treapta profesională în cadrul aceleiaşi
funcţii, fie trecerea într-o funcţie superioară. Se poate preciza că există şi funcţii publice atât
de conducere cât şi de execuţie din aparatul Parlamentului, Preşedenţiei României şi al
Guvernului, din ministere şi organe centrale asimilate cu cele de nivel guvernamental,
precum şi din conducerea prefecturilor şi primăriilor, care nu sunt ocupate prin concurs, ci pe
bază de numire de către Guvern, şi respectiv, de conducerea organului ierarhic superior.

Persoana fizică care ocupă funcţia publică trebuie să desfăşoare o activite continuă şi
permanentă, evident cu respectarea programului de lucru al serviciului respectiv. Pentru a
susţine această condiţie, prof. Paul Negulescu arată că „funcţionarii publici sunt acei cetăţeni
care, fiind numiţi de autoritatea competentă şi investiţi în mod egal cu atributele funcţiei lor,
prestează în mod permanent o anumită activitate, ce nu este exclusiv manuală, în scop de a
face să funcţioneze un serviciu public în schimbul unui salariu plătit periodic ”, iar prof.
A.Teodorescu susţinea că „funcţionarul public este persoana care, în schimbul unei
remuneraţii, îndeplineşte sau colaborează în mod permanent la îndeplinirea unui serviciu
public, depinzând de autoritatea administrativă a statului, judeţelor sau comunelor”.

Funcţia publică, orice natură ar avea, are un rol deosebit de important, poate chiar vital, în
sistemul administrativ. Funcția în cadrul administrației publice, poate fi definită ca un
ansamblu de atribuți stabilite prin lege sau prin actele juridice emise pe baza și în executarea
legii, atribuții pe care le îndeplinește o persoana fizică angajată într-un organ al administrației
publice și care are abilitatea legală de a îndeplini aceste atribuții ale administrației publice.

8
Sediul materie în ceea ce priveşte regimul juridic al funcţiei publice şi al funcţionarului
public se gaseşte în Legea 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici republicată în
2004, completată cu mai multe acte administrative normative.

În concluzie, trebuie precizat că, îndeplinirea cumulativă, atât a condiţiilor impuse de


constituantul român, cât şi a celor impuse de legea cadru, reprezintă suis generis condiţia sine
qua non de ocupare a unei funcţii publice.

Intrarea în corpul funcţionarilor publici de carieră se face prin ocuparea unei funcţii publice
vacante de către o persoană care îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege. Prin stabilirea
condiţiilor de acces în funcţiile publice, legiuitorul urmăreşte satisfacerea atât a unor scopuri
de natură politică, cât şi a unor interese de ordin profesional-administrativ.

2. PERIOADA DE STAGIU A FUNCȚIONARLUI PUBLIC


Perioada de stagiu este etapa din cariera funcţionarului public cuprinsă între data numirii ca
funcţionar public debutant, în urma promovării concursului de recrutare, şi data numirii ca
funcţionar public definitiv și are ca scop confirmarea aptitudinilor profesionale ale
funcţionarilor publici debutanţi în îndeplinirea atribuţiilor şi responsabilităţilor unei funcţii
publice, formarea lor practică, însuşirea specificului activităţii autorităţii sau instituţiei
publice în cadrul căreia îşi desfăşoară activitatea, precum şi a exigenţelor administraţiei
publice.
Parcurgerea perioadei de stagiu este obligatorie, cu excepţia situaţiilor prevăzute de lege fiind
de 12 luni pentru funcţionarii publici din clasa I, 8 luni pentru cei din clasa a II-a şi 6 luni
pentru cei din clasa a III-a, calculată de la data numirii ca funcţionari publici debutanţi.

Perioada de stagiu se desfăşoară pe baza unui program aprobat de conducătorul autorităţii sau
instituţiei publice, la propunerea conducătorului compartimentului în care urmează să îşi
desfăşoare activitatea funcţionarul public debutant şi al compartimentului de resurse umane.
Prin programul de desfăşurare a perioadei de stagiu se stabilesc următoarele:

a) alocarea a două ore zilnic din timpul normal de lucru studiului individual sau
programelor de formare la care trebuie să participe funcţionarul public debutant, în
condiţiile legii;
b) planificarea activităţilor ce urmează să fie desfăşurate, în funcţie de nivelul
cunoştinţelor teoretice şi al deprinderilor practice dobândite pe parcursul perioadei de
stagiu.

În scopul cunoaşterii specificului activităţii autorităţii sau instituţiei publice, funcţionarului


public debutant i se va asigura posibilitatea de a asista la îndeplinirea atribuţiilor de serviciu
de către funcţionarii publici definitivi din cadrul altor compartimente. Această activitate se va
desfăşura în coordonarea funcţionarului public sub a cărui îndrumare îşi desfăşoară
activitatea şi nu poate depăşi un sfert din durata perioadei de stagiu.

9
Pe parcursul perioadei de stagiu, activitatea funcţionarului public debutant se desfăşoară sub
îndrumarea unui funcţionar public definitiv, de regulă din cadrul aceluiaşi compartiment,
denumit în continuare îndrumător. Persoana desemnată ca îndrumător trebuie să cunoască
legislaţia potrivit căreia îşi desfăşoară activitatea autoritatea sau instituţia publică respectivă,
precum şi activităţile desfăşurate în cadrul compartimentului în care este numit funcţionarul
public debutant. Îndrumătorul este numit de conducătorul autorităţii sau instituţiei publice, de
regulă, la propunerea conducătorului compartimentului în care îşi desfăşoară activitatea
funcţionarul public debutant.
Îndrumătorul are următoarele atribuţii:

a) coordonează activitatea funcţionarului public debutant pe parcursul perioadei de


stagiu;
b) sprijină funcţionarul public debutant în identificarea celor mai bune modalităţi de
rezolvare a lucrărilor repartizate acestuia.
c) supraveghează modul de îndeplinire a atribuţiilor de serviciu de către funcţionarul
public debutant;
d) propune conducătorului compartimentului cursurile de perfecţionare profesională la
care trebuie să participe funcţionarul public debutant;
e) întocmeşte un referat în vederea evaluării funcţionarului public debutant, la
finalizarea perioadei de stagiu.

10
3. BIBLIOGRAFIE

1. Legile administrației publice, Ovidiu Podaru, editura Hamangiu SRL, București, 2015
2. Drept administrativ, Dragoș Cosmin Dacian, editura Accent, Cluj-Napoca, 2005
3. Legea 188/1999 privind Statutul funcţionarului public comentată, Verginia Verdiniș,
ediţia a III-a, revăzută şi adăugită, editura Lumina Lex, Bucureşti, 2004
4. Constituţia României publicată inMonitorul Oficial, Partea I nr. 767 / 31 octombrie
2003
5. Legea nr. 188/1999, republicată în Monitorul Oficial nr. 365 din 29 mai 2007.
6. Hotărârea Guvernului nr. 611/2008 publicată în Monitorul Oficila , Partea I, nr.530
din 14 iulie 2008.
7. Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 105/2009, publicată în Monitorul Oficial nr.
668 din 6 octombrie 2009

11