EXAMINAREA CU PULBERI MAGNETICE

Controlul nedistructiv magnetic, MT (Magnetic Testing) – metoda de control nedistructiv

care consta in detectarea discontinuitatilor unui material pe baza efectelor produse de acestea
asupra unor caracteristici ale campului magnetic produs in obiectul controlat.
Examinarea cu pulberi magnetice – metoda de control magnetic, constand in detectarea
discontinuitatilor materialelor feromagnetice cu ajutorul pulberilor magnetice ce se acumuleaza in
dreptul acestora, ca urmare a atragerii lor de catre campurile de scapari.
Pulbere magnetica – pulbere cu o anumita granulatie, din materiale cu permeabilitate magnetica
mare si remanenta mica. In mod obisnuit sunt folositi oxizi de fier feromagnetici.
Materiale feromagnetice – materiale metalice cu permeabilitatea magnetica relativa mr(mult mai
mare decat 1). Aceste materiale sunt atrase foarte puternic de un camp magnetic. Exemple: fier,
nichel, cobalt, magnetita – Fe3O4.
Rezulta de aici ca, prin aceasta metoda, pot fi controlate doar piese si semifabricate confectionate
din materiale care se magnetizeaza, cum ar fi: otel carbon si slab aliat, fonta, unele oteluri aliate,
cobalt, nichel si unele aliaje ale lor.

Camp magnetic de dispersie – camp magnetic produs in mediul inconjurator in dreptul unei
discontinuitati ca urmare a magnetizarii marginilor sale. Sinonim: camp sau flux de scapari (fig. 1).

Campul magnetic de dispersie este neomogen si are energie mare.

Tendinta campului de a-si micsora energia pana la o valoare minima posibila este
satisfacuta prin atragerea unor particule feromagnetice depuse sub forma de pulbere pe suprafata
piesei controlate; se formeaza astfel aglomerari de pulbere pe suprafata piesei, marcand prezenta
defectelor.
Marimea campului magnetic de scapari depinde in mod direct de orientarea discontinuitatii in
raport cu liniile de forta ale campului magnetizant si de adancimea la care se gaseste
discontinutatea.
2. Materiale utilizate la examinarea cu pulberi magnetice
Pulbere magnetica – vezi pct. 1
Pulbere magnetica fluorescenta – pulbere magnetica ale carei granule sunt acoperite cu o pelicula
fluorescenta. Contrastul fata de fond se obtine prin diferenta de stralucire la iluminarea cu radiatii
ultraviolete (UV).
Pulbere magnetica colorata – pulbere magnetica ale carei granule sunt colorate prin depunere de
pelicule sau prin atacare chimica. Contrastul fata de fond se obtine prin diferenta de culoare.
Suspensie magnetica – suspensie de pulbere magnetica intr-un mediu de dispersie (aer, apa,
petrol, ulei). Sinonim: lichid magnetic, daca mediul este lichid.
Observatie: In functie de modul de utilizare a pulberii magnetice, metodele de control pot fi:
- metode uscate, cand pulberea este folosita in suspensie cu aer;
- metode umede, cand pulberea este folosita sub forma de lichid magnetic.
Clasificarea standardizata a componentelor suspensiei magnetice este prezentata in tabelul 1.
 3. Tehnologia controlului cu pulberi magnetice

Pentru controlul cu pulberi magnetice a unui obiect (piesa, semifabricat) sunt necesare
urmatoarele operatii:

0
Curatirea suprafetelor controlate
§ Zonele care se vor examina se curata mecanic indepartandu-se murdaria, spanul, rugina,
arsura, produsele de coroziune. Substantele grase se indeparteaza prin degresare, mai ales
arunci cand se vor utiliza suspensii magnetice pe baz apa.
§ Curatirea se aplica zonei de examinat si unei zone adiacente pe o distanta de minimum 25 mm.
Prelucrarea mecanica este admisa cu conditia ca ea sa nu genereze o rugozitate a suprafetei,
Ra >12,5 mm
20 Magnetizarea
 Modul in care se realizeaza magnetizarea piesei este esential pentru reusita controlului cu
pulberi magnetice.
Regula de aur, in cazul de fata, este urmatoarea: magnetizarea trebuie astfel realizata incat liniile
de forta ale campului magnetic sa cada perpendicular pe discontinuitatile cautate.
Sensibilitatea de detectie scade apreciabil daca orientarea discontinuitatilor este deviata cu
mai mult de 450 fata de directia optima.
Luand in considerare directia liniilor de camp, in raport cu axa de simetrie a piesei
magnetizate, campul magnetic poate fi longitudinal sau transversal.
Vor exista deci:
- magnetizare longitudinala, cand directia campului magnetic este paralela cu axa longitudinala a
piesei (fig.3,a);
- magnetizare transversala, cand directia campului magnetic este perpendiculara pe axa
longitudinala a piesei;
- magnetizare circulara (fig.3,b), cand liniile de camp urmaresc conturul periferic al obiectului
controlat; ea poate fi considerata o varianta a magnetizarii transversale.

Pentru a fi siguri ca toate discontinuitatile piesei vor fi detectate se poate proceda astfel:
- se combina metodele de magnetizare, obtinandu-se magnetizarea mixta;
- se schimba directia liniilor de camp magnetic prin schimbarea pozitiei dispozitivului de
magnetizare;
- se magnetizeaza suplimentar portiunile deficitare, prin una din metodele posibile.
Exista o mare varietate de metode de magnetizare, care folosesc aproape in exclusivitate
curentul electric pentru producerea campului magnetic (v.anexa 1). Luand in consideratie modul
de producere a campului magnetic in piesa controlata, magnetizarea se poate realiza:
- prin introducerea piesei intr-un camp magnetic;
- prin trecerea curentului electric prin piesa.
Intrucat, aproape in exclusivitate, curentul electric este folosit la producerea campului
magnetic, felul si marimea curentului devin deosebit de importante pentru controlul magnetic.
Cateva considerente:
- Intensitatea curentului electric trebuie sa fie suficient de mare pentru ca inductia magnetica (B)
din piesa magnetizata (in vecinatatea suprafetei), indiferent de metoda de magnetizare utilizata,
sa fie de minimum 0,72 T.
- Curentul electric folosit la alimentarea dispozitivelor de magnetizare poate fi: continuu, alternativ
sau pulsant.
Curentul continuu – asigura o mai buna sensibilitate de detectare a discontinutatilor in profunzime
(de circa 7- 8 ori mai buna decat la curentul alternativ), dar prezinta inconveniente legate de
obtinerea lui.
Curentul alternativ – asigura o buna sensibilitate de detectare a discontinuitatilor fine de suprafata
(din cauza vibrarii granulelor pulberii), se obtine usor, dar are o mica sensibilitate de detectare in
profunzime (din cauza efectului pelicular).
Curentul pulsant – intruneste avantajele metodelor precedente dar se obtine destul de dificil.
- Dispozitivele de magnetizare moderne permit masurarea intensitatii curentului electric folosit la
crearea campului magnetic. Valorile intensitatii minime a curentului pentru fiecare metoda de
magnetizare sunt indicate in standardul STAS 8539-85 pct.3.1.
30 Aplicarea pulberii magnetice
La metodele uscate (v. pct. 2) pulberea se poate aplica pe suprafata piesei examinate sub
forma de suspensie A1 sau B1 (tabelul 1), prin pulverizare sau prin sitare. Pentru suprafetele
rugoase se poate folosi un recipient din plastic cu pereti subtiri (doza magnetica).
La metodele umede, suspensiile de tip A2, A3, A4, B2, B3 si B4, se aplica prin turnare,
pulverizare, pensulare, stropire sau imersie.
Pentru amplificarea contrastului se admite indepartarea excesului de penetrant prin
agitarea pesei, suflarea cu un jet de aer (max. 2 bar) sau asezarea ei intr-o pozitie favorabila
scurgerii excesului de suspensie.
Derularea si aplicarea pulberii – conduce la doua tipuri de metode de control.
- Metoda in camp aplicat, la care aplicarea suspensiei magnetice si observarea indicatiilor se fac
in timpul magnetizarii (fig. 4,a).

- Metoda in camp remanent, la care aplicarea suspensiei magnetice si observarea indicatiilor se

fac ulterior magnetizarii (fig.4,b).

Fig. 4. Derularea in timp a etapelor de magnetizare si depunere a pulberii

40 Examinarea suprafetei
Definitii

Indicatie – orice aglomerare evidenta de pulbere magnetica

Indicatie relevanta – indicatie care poate fi asociata cu existenta unei discontinuitati.
Marimea indicatiei nu reprezinta marimea reala a discontinuitatii.
Indicatia nu ofera nici o informatie asupra adancimii discontinuitatii.
Indicatie nerelevanta – indicatie provocata de o alta cauza decat existenta unei discontinuitati. De
obicei se datoreaza unei tehnici de magnetizare incorecte sau configuratiei geometrice a piesei.
Indicatie neconcludenta – indicatie pe baza careia nu se poate stabili existenta unei discontinuitati
sau nu se poate determina natura acesteia.
Indicatie difuza – indicatie fara contururi clare. Se datoreaza in general unei discontinuitati aflate
in vecinatatea suprafetei materialului controlat.
Depozit de pulbere – acumulare excesiva de pulbere magnetica pe o portiune a suprafetei
controlate, datorita unei magnetizari excesive a materialului.

Examinarea
Examinarea suprafetei se executa dupa fiecare magnetizare.

- Suprafetele controlate cu suspensie de tipul A1….A4 se examineaza in incinte intunecate sau

slab iluminate, folosind lumina ultravioleta.
 - Suprafetele controlate cu suspensie de tipul B1….B3 se examineaza in lumina naturala sau
atificiala, iluminarea minima pe suprafata fiind de 500 lx (bec cu incandescenta de 100 W situat la
o distanta de 0,2 m sau tub fluorescent de 80 W la distanta de 1 m de suprafata examinata).
- Indiferent de felul radiatiilor utilizate (lumina alba sau ultravioleta) sursa de lumina se indreapta
spre suprafata examinata si se ecraneaza spre observator. Unghiul dintre normala la suprafata si
directia de examinare nu va depasi 300.
50 Interpretarea
Prezenta unei aglomerari de pulbere intr-o zona a piesei (indicatie) indica posibilitatea
existentei unei discontinuitati.
§ Interpretarea indicatiilor se va face dupa configuratia lor, amplasarea pe piesa, tehnologia
folosita la obtinerea piesei si conditiile in care a fost exploatata (daca e cazul).
§ Discontinuitatile plane (fisuri, suprapuneri, stratificari, nepatrunderi etc) dau indicatii cu aspect de
linii continue, intrerupte sau punctate.
§ Discontinuitatile spatiale (incluziuni, sufluri etc) dau indicatii circulare sau ovale.
§ Modificarile de sectiune, suprafetele de separatie intre materiale cu proprietati magnetice
diferite, magnetizarile prea intens, precum si cantitatile prea mari de pulbere pot provoca indicatii
nerelevante.
§ Indicatiile neconcludente, datorate in mod obisnuit modului de lucru necorespunzator si pregatirii
incorecte a suprafetei, impun repetarea controlului.
§ Luarea deciziei A/R presupune referirea la prevederile unui standard sau ale unei norme.
De exemplu, daca se aplica prevederile prescriptiilor ISCIR – CR 6 – se procedeaza astfel:
Se impart indicatiile in:
- liniare, la care lungimea este mai mare decat triplul latimii maxime;
- rotunjite – circulare sau eliptice – la care lungimea este mai mica decat triplul latimii maxime.
Nu sunt admise:
- discontinuitatile ale caror indicatii sunt liniare;
- discontinuitatile ale caror indicatii sunt rotunjite, daca dimensiunea maxima a indicatiei este mai
mare de 4 mm.
Se admit cel mult trei discontinutati cu indicatii rotunjite cu dimensiunea maxima de 4 mm, situate
in linie, cu conditia ca distanta dintre marginile indicatiilor sa fie de cel putin 1,5 mm

Observatie: pentru sporirea cantitatii de informatii privind discontinuitatile si natura lor, controlul se
completeaza cu o examinare optico-vizuala a portiunii defecte!
60 Demagnetizarea
Exista numeroase situatii in care magnetismul remanent aparut in urma controlului magnetic
dauneaza bunei functionari a pieselor in exploatare sau la prelucrarea ei in continuare (sudare cu
arc electric, vopsire in camp electrostatic, montaj etc.).
Din acest motiv, la sfarsitul controlului magnetic, trebuie inclusa o operatie de demagnetizare a
pieselor controlate.
Scopul demagnetizarii consta in readucerea starii magnetice a materialului la punctul zero al
buclei de histerezis, adica aducerea la valoarea zero a inductiei B si a intensitatii campului
magnetic H (fig. 5).
 Practic, acest deziderat se poate realiza aplicand una din urmatoarele scheme de
demagnetizare:
a. trecerea piesei printr-o bobina de curent alternativ si indepartarea ei axiala, lent, pana la circa
1,5 m.
b. introducerea piesei intr-o bobina de curent alternativ si reducerea treptata a curentului la
valoarea zero.
c. trecerea prin piesa a unui curent alternativ a carui intensitate se reduce treptat la zero.
d. amplasarea pe suprafata a unui jug magnetic alimentat cu curent alternativ si indepartarea sa –
fara a intrerupe curentul – perpendicular pe suprafata, pana la o distanta de circa 0,45 m.
Verificarea demagnetizarii, in lipsa unui aparat special de masurare a campului magnetic
tangential, se poate face cu un ac magnetic suspendat deasupra piesei urmarind rotirea acestuia
(testul busolei) sau, calitativ, folosind agrafe din otel feritic nemagnetizat, suspendate de un fir
(testul lantisorului).
70 Curatirea finala
Urmele de suspensie magnetica se indeparteaza prin stergere cu ajutorul unei panze
curate. Se poate folosi si un tampon textil imbibat intr-un solvent adecvat pentru
indepartarea lichidului purtator.
4. Modul de lucru

Dupa documentarea prealabila, studentii vor parcurge urmatoarele etape:

10 Trecerea in revista a standardelor utile in domeniu:
STAS 10 042 – 90 Controlul nedistructiv magnetic. Terminologie
STAS 8539 – 85 Defectoscopie cu pulberi magnetice
20 Efectuarea controlului cu pulberi magnetice a unei piese stabilita de cadrul didactic.
Se vor erfectua urmatorii pasi:
 Se verifica daca materialul se preteaza controlului cu pulberi magnetice.
 Se prepara suspensia magnetica folosind reteta indicata de producatorul pulberii sau
concentratiile:
- 100 g pulbere fluorescenta la 100 l lichid purtator;
- 100 g pulbere colotrata la 20 l lichid purtator;
 Se alege metoda de control.
 Se verifica viabilitatea sistemului de control (suspensie magnetica + camp magnetic +
procedura de lucru). Se lucreaza conform experimentului nr.1
 Se parcurg etapele 10 – 70 ale tehnologiei de control.
 Se intocmeste „raportul de examinare” completand formularul anexat (Anexa 3). In anexele
raportului de examinare se pot include: schite, fotografii, replici si amprente referitoare la defecte
si indicatii, liste de defecte etc.
 Se intocmeste un referat de laborator.
Experimentul 1: Verificarea sistemului de control
Scop: stabilirea viabilitatii sistemului de control folosit la examinarea cu pulberi magnetice.
Notiuni teoretice: control cu pulberi magnetice, pulberi magnetice (v. pct. 1).
Sistem de control: totalitatea elementelor care concura la efectuarea corecta a controlului.
In cazul de fata: pulberea si suspensia magnetica, campul magnetic (valoarea inductiei si
orientarea liniilor de camp) operatorul (procedura de control).
Indicator de flux magnetic – dispozitiv pentru verificarea magnetizarii unei piese (fig. 6).
 1- segmente din otel carbon, brazate (8 buc.); 2 – maner din material nemagnetic;
3 – articulatii; 4 – suprafata de observare (0,200,25 mm) din cupru sau alama
Desfasurare:
 Indicatorul de flux magnetic se aseaza pe suprafata piesei cu suprafata de observare spre
operator.
 Se magnetizeaza piesa si se aplica concomitent suspensia magnetica pe indicator.
 Se observa formarea indicatiei (indicatia caracteristica are aspectul literei X taiata de o linie
transversala, fig. 7).

 Se roteste indicatorul pana cand se obtine o indicatie foarte bine conturata.

Existenta indicatiei arata ca:
- exista camp magnetic si se cunoaste si directia liniilor de camp;
- sistemul de control este viabil, adica este apt sa detecteze prezenta discontinuitatilor;
- cunoasterea pozitiei discontinuitatilor care pot scapa controlului (cele orientate in lungul liniilor
de camp, astfel, rezulta ca este necesara completarea magnetizarii in vederea detectarii si acestui
tip de discontinuitati).
Experimentul 2: Folosirea etaloanelor
Scop: determinarea sensibilitatii metodei si a conditiilor de magnetizare in vederea efectuarii
controlului.
Etalon: piesa din material feromagnetic (eventual identic cu cel al pieselor controlate) continand
discontinuitati artificiale (sinonim: bloc de referinta).
Desfasurare:
Se testeaza capacitatea metodei de control cu pulberi magnetice de a pune in evidenta
principalul defect al unei imbinari sudate cap la cap prin frecare sau topire intermediara: lipsa de
legatura sau nepatrunderea (fig. 8).
Etalonul folosit are forma cilindrica cu doua tesituri la capat pentru a usura amplasarea
polilor unui jug magnetic PM sau EM) ce asigura o magnetiza longitudinala (fig. 8).
Fig.8.Defecte

artificiale

Discontinuitatea (defect plan orientat perpendicular pe axa piesei si pe liniile campului

magnetic) produce o indicvatie de defect liniara, pe intreaga circumferinta a piesei.
 Prezenta indicatiei demonstreaza capacitatea sistemului de control de a detecta acest tip de
defect si ne obisnuieste cu aspectul indicatiei de defect (linie continua sau intrerupta pe
circomfernita piesei, in zona de imbinare).
Experimentul 3: Magnetizarea cu jug magnetic
Scop: insusirea modului de utilizare a jugului magnetic pentru magnetizarea unei piese in vederea
examinarii cu pulberi magnetice.
Notiuni teoretice: metode de magnetizare (v. pct. 3 si anexa 1).
Jug magnetic – piesa in forma de U, care conduce liniile de camp ale unui electromagnet sau
magnet permanent si care serveste la magnetizarea obiectului de controlat, (fig. 9).

Desfasurare:
 Se verifica daca jugul magnetic indeplineste conditia impusa de standard: ridicarea numai
cu ajutorul fortei magnetice a unei piese din material feritic avand o masa de 18 kg, pentru
alimentarea in curent continuu, respectiv 4,5 kg pentru alimentarea in curent alternativ.
 Jugul magnetic se amplaseaza pe suprafata controlata astfel incat liniile de forta ale
campului magnetic, intre cei doi poli, sa traverseze perpendicular discontinuitatile presupuse a
exista in pesa controlata. Orientarea liniilor de camp se poate evidentia cu ajutorul indicatorul de
flux, magnetic.
 Pentru acoperirea unei suprafete mari este necesar ca electromagnetul sa fie amplasat
succesiv pe portiuni alaturate (1,2,3.7 in figura 10), astfel incat intreaga suprafata sa fie controlata.
Suprafata activa a electromagnetului se apreciaza pe baza distantei d dintre polii jugului.

Fig. 10. Amplasarea succesiva a jugului electromagnetic

EXAMINAREA CU CURENȚI TURBIONARI

ISTORIC
 Fenomenele electrostatice şi cele magnetice au fost observate încă de acum 2500 de ani.
Thales din Milet a observat că o bucată de chihlimbar, prin frecare, poate atrage obiecte mici. In
limba greacă, cuvântul chihlimbar, se traduce prin ''electron". Democrit a elaborat conceptele unei
structuri atomice a materiei. Au trebuit însă să treacă alţi 1500 de ani, pentru a fi descoperită
busola, în China.
Abia acum 180 de ani, Hans Christian Oersted a făcut prima observaţie clară a legăturii
dintre magnetism şi electricitate, când a demonstrat că un curent electric care trece printr-o sârmă,
afectează o busolă, aflată în apropiere.
Existenta curenţilor turbionari, a fost demonstrată pentru prima dată, de către Jean-
Bernard Leon Foucault, în anul 1830. Acesta, a demonstrat că, într-o placă de cupru sunt induşi
curenţi electrici, dacă aceasta este mişcată într-un câmp magnetic. După numele fizicianului care
i-a descoperit, curenţii turbionari, mai sunt denumiţi şi curenţi Foucault.
DEFINIȚII, TERMINOLOGIE

Inductie electromagnetica - fenomen de producere a unei tensiuni electromotoare intr-un

circuit, datorita variatiei fluxului magnetic care strabate acest circuit
Curenti turbionari - curenti locali de inductie care apar in piese metalice cand acestea sunt
supuse unor fluxuri magnetice variabile.
Control cu curenţi turbionari - metodă nedistructivă de control bazată pe inducerea unor
curenţi turbionari în materialul controlat. Modificări ale câmpului magnetic generat de aceşti curenţi
datorate unor neomogenităţi sau discontinuităţi ale materialului examinat prelucrate de aparatura
adecvată permit evidenţierea defectelor.
Adâncimea de penetrare este adâncimea la care intensitatea unui câmp magnetic sau
intensitatea unor curenţi turbionari induşi, scade la l/e din valoarea lor de la suprafaţă, unde e =
2,718, este baza logaritmului natural.
Adâncimea de penetrare efectivă este limita adâncimii la care pot fi descoperite defecte şi
este de aproximativ trei ori adâncimea standard de penetrare.
Efectul pelicular ("SKIN") reprezintă distribuţia neuniformă a densităţii de curent pe normala
la suprafaţa conductoarelor parcurse de curenţi în regim periodic.
Sonda sau bobina diferenţială este un aranjament de doua bobine, unde una sau două
zone ale specimenului sunt comparate cu una a unui standard de referinţa
Sonda - bobina de dimensiuni reduse (sau un ansamblu de bobine) folosita pentru evidentierea
defectelor locale in materialul controlat. Factorul de umplere ("fill factor"):

• Pentru o examinare a unei suprafeţe interioare, factorul de umplere este raportul dintre aria
secţiunii efective a bobinei-sondă interne şi aria secţiunii interioare a tubului.
• Pentru o examinare a unei suprafeţe exterioare, factorul de umplere este raportul dintre aria
secţiunii obiectului examinat şi aria secţiunii efective a bobinei înfăşurătoare primare.
Bobina interioară ("ID") este o bobină pentru examinarea unor suprafeţe interioare; se
introduce în interiorul pieselor.
Efectul de capăt, de margine ("edge effect") este o perturbare care se produce în câmpul
magnetic, datorită unei schimbări bruşte a geometriei specimenului.
Lift-off - apropiere-depărtare - este spaţiul variabil dintre sondă şi proba de examinat.
Efectul "lift-off" este efectul schimbării cuplării magnetice între obiectul examinat şi bobina-
sondă când variază distanţa dintre ele.
Raportul de zgomot este raportul intre indicaţiile relevante şi cele nerelevante. Valoarea
acestui raport este de minim 3/1.
Bobină adaptată geometric - bobină cu geometrie adaptată cofiguraţiei piesei de controlat.
Selectivitate - capacitatea echipamentului de control de a diferenţia semnalele de defecte în
funcţie de natura lor.
Rezoluţie - capacitatea echipamentului de control de a indica distinct semnalele provenite
de la defecte învecinate.
Timp de raspuns - timpul care a trecut intre momentul sesizarii unui defect de catre bobina
secundara si indicatia aparatului indicator.
Timp de restabilire - timpul necesar unui echipament de control pentru a reveni la starea
initiala, dupa ce a primit un semnal.
 Piesa de etalonare - piesa cu defecte naturale sau artificiale folosita la calibrarea
echipamentului de control.
Piesa de referinta - piesa executata din acelasi material, cu aceleasi caracteristici fizice si
dimensiuni de baza ca si piesa controlata si care poate sau nu contine defecte naturale sau
artificiale.

AVANTAJE, DEZAVANTAJE

Controlul cu curenţi turbionari se bazează pe principiile inducţiei electromagnetice şi e

folosit pentru evidenţierea variaţiilor de proprietăţi fizice, structurale şi metalurgice în materiale şi
piese care au conductibilitatea electrică acceptabilă.
Intrucât examinarea cu ajutorul curenţilor turbionari e bazată pe inducţia electromagnetică,
aplicarea ei nu necesită un contact direct între părţile implicate în procesul de examinare. Acesta
constituie un avantaj important al examinării cu curenţi turbionari. Un alt avantaj, în comparaţie cu
alte metode, este viteza mare de examinare a produsului chiar în timpul producerii lui.
Faptul că această metodă prezintă o mare sensibilitate este în acelaşi timp un avantaj şi un
dezavantaj (anumite variaţii ale proprietăţilor electrice ale materialului examinat nu prezintă interes
din punct de vedere al funcţionalităţii acestuia în timp, dar perturbaţiile produse în sistemul de
control de către aceste variaţii pot conduce la interpretări dificile).
Metoda este aplicabilă numai la materialele cu bune calităţi conductoare (metale, aliaje,
materiale ce conţin în compoziţie straturi de material conductor). Se pot măsura grosimile unor
straturi neconductoare cu condiţia ca acestea să fie depuse pe straturi de materiale conductoare.
Metoda poate detecta doar acele defecte ce perturbă liniile de curent ale curenţilor turbionari.
Aşadar, vor putea fi detectate numai defectele orientate perpendicular pe aceste linii nu şi cele
orientate paralel (tangenţial) la liniile de curent.

Principalele avantaje ale examinării cu curenţi turbionari:

 nu necesită folosirea unui cuplant între bobina de control şi obiectul controlat;

 utilizarea nu este complicată, echipamentul fiind în general de dimensiuni mici;
 este extrem de sensibil la defecte, pot fi detectate defecte de l mm3;
 asigură reproductibilitatea rezultatelor examinării;
 permite scanarea obiectului cu o viteză mare, ceea ce duce la rezultate considerate instantanee;
 asigură o sensibilitate foarte bună în analiza dimensională a defectelor sau a grosimii învelişului.
Principalele dezavantaje sau limite ale examinării cu curenţi turbionari:
 interpretarea rezultatelor depinde de pregătirea operatorului (este necesară o bună pregătire
teoretică: matematicăşi electrotehnică);
 este o metodă extrem de sensibilă la variaţiile suprafeţei şi de aceea cere o bună calitate a
suprafeţei;
 apar complicaţii la controlul materialelor feromagnetice (poate fi folosit la materialele nemagnetice
şi magnetice; nu se obţin rezultate bune la examinarea oţelul carbon în scopul detectării defectelor
de suprafaţă);
detectarea defectelor poate fi influenţată de mulţi parametri, precum adâncimea fisurii şi orientarea
curenţilor turbionari în raport cu poziţia unui defect sau a unei discontinuităţi liniare.

PRINCIPIUL METODEI

Procesul de control nedistructiv cu curenti turbionari scoate in evidenta modificarile

proprietatilor fizice ale unui obiect controlat cu ajutorul unui camp magnetic alternativ sau in
miscare. Practic, piesa controlata este adusa in zona de interacţiune cu un câmp magnetic
alternativ produs de o bobina. Campul bobinei de control induce in piesa curenti turbionari care la
randul lor produc un camp magnetic alternativ opus campului bobinei. Modificari ale campului
magnetic generat de acesti curenti datorate unor neomogenitati sau discontinuitati ale materialului
controlat preluate de aparatura adecvata permit evidentierea defectelor in materialul controlat.
Testarea depinde de aranjamentul de masura, de frecventa, de proprietatile electrice si magnetice,
precum
 si de dimensiunile piesei.
Metoda se bucura de un larg camp de aplicatii: in defectoscopie, in receptia si sortarea
semifabricatelor, evidentierea modificarilor superficiale de suprafata, masurari de grosimi, la
examinarea semifabricatelor din fibra de carbon sintetic intalnite in aviatie si tehnici aerospatiale.
Ea se aplica atat pentru materiale feromagnetice cat si pentru materiale neferomagnetice.
Adancimea de patrundere fiind destul de mica metoda este indicata in cazul controlului
defectoscopic de mare finete, domeniul de sensibilitate situandu-se in limitele 0.01mm - 1mm,
frecventa
 de lucru fiind intre 10Hz si 10MHz.
Metoda de control cu curenţi turbionari, ar putea fi descrisă ca o interacţiune între mai
multe
 discipline ca: fizica teoretica, inginerie electrică, electronică şi metalurgie.
Până nu de mult, tehnica de control cu curenţi turbionari a fost folosită numai în industria
materialelor metalice. In ultimele decenii, ea a început să fie folosităşi în industria aerospaţialăşi
nucleară. Ca şi celelalte metode de control nedistructiv, încercările cu curenţi turbionari, permit
măsurarea proprietăţilor materialului şi dimensiunilor sau detectarea discontinuităţilor. In general,
controlul cu curenţi turbionari furnizează rezultate ale măsurătorilor aproape instantaneu.

Fig. 1 Producerea curentilor turbionari

In baza legii inductiei, intr-o piesa buna conductoare de electricitate se introduc curenti
turbionari prin campuri magnetice variabile sau in miscare realizate cu ajutorul unei bobine de
excitatie (fig 2). Potrivit legii lui Lentz campul magnetic primar produs de bobina Hp, si cel
secundar indus in piesa de catre curentii turbionari Hs, se afla in interdependenta si in opozitie.
Curentii turbionari ocolesc discontinuitatile din piesa, astfel incat modifica fie impedanta bobinei,
daca traductorul este format dintr-o singura bobina de excitatie, fie amplitudinea si faza curentului
din bobina secundara, atunci cand traductorul este format din doua bobine.

Fig. 2 Curenti turbionari si camp magnetic indus in piesa de controlat

 Principalii factori care influenteaza metoda de control cu curenti turbionari sunt:

 efectul pelicular;
 frecventa;
 permeabilitatea magnetica;
 conductivitatea electrica;
 distanta conductor – piesa;
 efectul de magine.
Efectul pelicular se evidentiaza atunci cand intr-o piesa se induce un curent alternativ.

Este un fenomen de descrestere a patrunderii curentului spre centrul conductorului odata cu

cresterea frecventei curentului. In cazul unor frecvente mari, curentul ramane practic la suprafata.
La suprafata acesteia densitatea de curent este maxima, iar la mijlocul piesei, minima. Legea de
distributie a curentului in sectiunea transversala este de forma exponentiala:unde I 0 este
densitatea de curent de suprafata, x este distanta in planul transversal al piesei sau adancimea de
patrundere, f este frecventa,r permeabilitatea relativa iar  conductivitatea electrica (m/Ω mm2).
Adancimea de patrundere a, se defineste ca fiind acea adancime pana la care intensitatea
curentilor turbionari este suficient de mare, pentru a putea evidentia defectele. Ea reprezinta o
treime (cca. 37%) din valoarea sa la suprafata unui corp cu configuratia uniforma..
Presupunem ca avem de controlat doua piese de dimensiuni identice, dar care au
conductivitati electrice diferite (cupru si otel). Pentru a obtine aceeasi adancime de patrundere,
suntem obligati sa folosim frecvente diferite, compensand astfel diferenta de conductivitate.
Frecventa difera si ea in functie de materialul controlat. Ea influenteaza direct proportional
reactanta inductiva a circuitului. Domeniul de frecvente este foarte larg, incepand cu spectrul
undelor radio pana la limitele microundelor. Cele mai utilizate benzi de frecventa sunt cuprinse in
intervalul 1 - 500kHz.
Permeabilitatea magnetica joaca un rol deosebit asupra curentului indus in piesa, ea
variind in functie de campul magnetic si este mult superior rolului conductivitatii elctrice. Tehnica
de saturatie elimina pe de o parte influenta permeabilitatii, iar pe de alta parte efectul de incalzire
in curent alternativ.
Coeficientul de conductivitate este dependent de o multime de factori ce tin de material si
de prelucrarea acestuia, dintre care cei mai importanti sunt: tratamentul termic aplicat,
dimensiunile granulatiei, temperatura, tensiuni interne de ordin doi, variatiile unor caracteristici
reologice.
Pe masura apropierii bobinei de control de piesa de examinare, impedanta sufera
modificari, cu atat mai mari cu cat proximitatea - distanta fata de piesa este mai mica si cu cat
campul magnetic produs de bobina este mai mare. Coeficientul de umplere al bobinei reprezinta
gradul de ocupare al sectiunii acesteia de catre sectiunea transversala a piesei:

DOMENIU DE APLICABILITATE

Aplicaţii ale inspecţiei prin curenţi turbionari

Examinarea cu curenţi turbionari poate fi folosită la:
 detectarea defectelor de suprafaţăşi din interior, în apropierea suprafeţei materialelor
conducătoare;
 măsurarea conductivităţii componentelor metalice;
 măsurarea grosimii unui înveliş neconducător, cum ar fi vopseaua, de pe o suprafaţă
conducătoare.
Cele mai multe dispozitive de inspecţie prin curenţi turbionari sunt concepute dedicat pentru
un anume tip de inspecţie, cum ar fi detectarea fisurilor (crack-urilor), inspectarea tuburilor,
sortarea metalelor sau determinarea grosimii acoperirilor sau a conductivităţii. Există, de
asemenea, şi dispozitive multiscop în care sunt urmărite modificările în modulul şi faza
impedanţei. Piesele inspectate sunt ţevi, bare, tuburi şi sârme.