LEGĂTURA COVALENTĂ

Caracteristicile legaturii covalente

Orice covalenta se caracterizeaza prin:

-tarie (energie de legatura); - lungime (raza covalenta); unghi de valenta (determinat de
orientarea în spatiu a orbitalilor atomici puri sau hibrizi); - multiplicitate (ordin de legatura) ; -
polaritate.
aturilor din molecula, însumând valorile pentru diferitele legaturi: ex. în BF3, energia de
legatura trebuie sa fie 1/3 din desfacerea moleculei în atomi:
BF3(g) B(g) + 3F(g) Dhd=3ElegB-F
sau BF3(g) BF2(g)+F(g) DH1
BF2(g) BF(g)+F(g) DH2
BF(g) B + F(g) DH3
DH = DH1+DH2+DH3
Deoarece energiile de rupere succesive sunt diferite, în mod curent se folosesc energiile medii
de legatura cu care se calculeaza caldura de formare a combinatiei respective
Energia legaturii covalente se poate calcula cu relatia empirica propusa de L. Pauling, folosind
coeficientii de electronegativitate (X) ai elementelor implicate. Pentru o molecula AB avem:

unde: EA-A si EB-B sunt energiile legaturilor în conditii standard (kj/mol);

XA si XB - coeficientii de electronegativitate.
Forma spatiala a unei molecule se poate preciza daca se cunosc dimensiunile moleculei si
distantele dintre atomi.
Lungimea covalentei nu este perfect definita deoarece norul electronic nu are o delimitare
exacta.
În molecula diatomica A-A, cu distanta interatomica dA-A, raza covalenta este dA-A/2. În
molecula heteronucleara A-B, raza covalenta rA-B se poate calcula cu aproximatie pe baza regulei
aditivitatii:
dA-B =(dA-B +dB-B)/2
Factorii urmatori influenteaza distantele interatomice si introduc abateri fata de valorile
calculate cu relatia de mai sus:
-polaritatea legaturii covalente;
-diferenta de electronegativitate a atomilor;
-multiplicitatea legaturii;
 -prezenta electronilor neparticipanti.

Teoria electronica a legaturii covalente

Legatura covalenta se realizeaza prin punerea în comun a electronilor necuplati din stratul de
valenta al atomilor implicati, care dobândesc configuratie de dublet sau octet. Legatura covalenta
conduce la formarea moleculelor si retelelor cristaline atomice. Numarul maxim de covalente pe
care le poate forma un atom este în functie de numarul lui atomic, de configuratia electronica a
stratului exterior si de raportul razelor atomilor implicati. Într-un agregat de atomi uniti prin
covalente, atomii sunt mentinuti în pozitii fixe fata de care nu sunt posibile decât oscilatii ale
acestora. Pozitiile fixe determina distante între atomi si unghiuri de valenta caracteristice.
Teoria electronica introduce urmatoarele tipuri de covalente:
-legatura covalenta nepolara, care se stabileste între atomi de aceeasi natura chimica, cu acelasi
Z, cu o repartizare uniforma a perechii de electroni din legatura; ex: H:H; :Cl.. :Cl....:
- legatura covalenta polara, care se stabileste între atomi de natura chimica diferita, cu
numere atomice diferite, în care perechea de electroni de legatura este mai apropiata de nucleul
atomului mai electronegativ; apar astfel sarcini partial negative (-d) si pozitive (+d) la cei doi atomi.
Ex: :Cl... + . Hcl(-d) H(+d).Teoria electronica introduce notiunea de electroni
participanti(perechi de electroni neparticipanti la covalente) si un nou tip de covalenta:coordonativa
sau dativa.
Legatura chimica ce se realizeaza prin punerea în comun de electroni între un atom care poseda
o pereche de electroni neparticipanti (atom donor) si un atom deficitar în electroni (atom acceptor)
se numeste covalent coordinativa sau de tip donor-acceptor care odata formata nu se mai depsebeste
de covalenta propiu-zisa.
Moleculele cu legaturi covalente sunt predominant în stare gazoasa (au volatilitate mare), sunt
solubile în solventi si au constante fizice (Tt, Tf) joase deoarece fortele de atractie dintre molecule
sunt slabe, comparativ cu cele ionice care sunt mult mai puternice.

Teoria cuantica a legaturii chimice

-metoda legaturii de valenta -MLV - covalenta se formeaza prin suprapunerea orbitalilor
atomici (OA) periferici, nedeformati, pe o portiune în spatiul dintre cele doua nuclee, în scopul
cuplarii spinului electronilor. Electronii cuplati din OA periferici nu participa la formarea
legaturilor, fiind perechi de electroni neparticipanti.
-metoda orbitalilor moleculari -MOM- legatura covalenta se formeaza prin deformarea
orbitalilor atomici (OA) periferici si contopirea lor în orbitali moleculari (OM).
Astfel, electronii implicati în covalenta se misca simultan în câmpul mai multor nuclee si nu
este obligatorie cuplarea de spin. Orbitalii interiori ocupati complet cu electroni nu participa la
legaturi, ramân fie orbitali atomici, fie ca orbitali moleculari de nelegatura (OMN).
Daca se contopesc orbitali s cu p,d,f, numai prin câte un singur lob se realizeaza legaturi
simple de tip si cu o simetrie cilindrica ce determina configuratia spatiala a moleculei.
Când atomii care se leaga au un surplus de electroni sau orbitali se pot forma legaturi
multiple p, d, etc. a doi, patru, etc. lobi.

Forte van der Waals

Moleculele biatomice în stare gazoasa ca si moleculele mono sau poliatomice, din punct de
vedere al covalentei din retelele moleculare se leaga prin forte slabe (13-20kj/mol) de natura
electrostatica, numite forte van der Waals. Ele sunt de trei tipuri:
-interactiuni prin forte de dispersie;
 -interactiuni prin forte de inductie;
-interactiuni prin forte de orientare.

Indiferent de natura lor, interactiunile dipol-dipol sunt atractive si repulsive, iar stabilitatea
retelei moleculare se datoreaza echilibrului dintre ele. Particulele se apropie pâna la o distanta
intermoleculara minima (distanta de echilibru) la care taria legaturii prin forte van der Waals este
maxima (si energia legaturii, U=UA+UR este minima).
Aceasta energie este rezultanta interactiunilor atractive, UA=-A/r6, a caror raza de actiune, r,
este foarte mica (2-3 diametre moleculare) si scade rapid cu cresterea distantei si a interactiunilor
repulsive: UR¹B/rn.

Legaturi de hidrogen - interactiune ce se realizeaza între protonii unei molecule si un atom

puternic electronegativ (F, O, N, Cl etc.) dintr-o molecula vecina. Exista legaturi de hidrogen tari si
lehaturi de hidrogen slabe. Legaturile tari (ex. [FHF]-, [HOHOH]-, etc.) au protonul legat tricentric
la aceeasi distanta fata de atomii pe care îi leaga, distanta fiin mai mica de 0,25nm si energia
legaturii de 40-80 kj/mol.
Legaturile de hidrogen slabe (ex: HF, H2O, ROH, R-COOH, etc.) au protonul asezat asimetric
fata de atomii pe care îi leaga, asigurând o distanta între acestia mai mare de 0,25nm si o energie a
legaturii de 17-30kj/mol.
 Lichidele asociate prin legaturi de hidrogen (H2O, HF) sunt solventi buni pentru alcooli,
fenoli, acizi carboxilici, au o densitate scazuta ce variaza neliniar cu temperatura.
LEGĂTURA METALICĂ
Metalele - cca. 80 din cele 108 elemente descoperite - au proprietati comune ce se justifica prin
structura lor electronica si caracterul deosebit al legaturii dintre atomi. Natura legaturii dintre atomii
metalelor nu poate fi ionica, deoarece nu este posibila între atomi de acelasi fel, dar nu poate fi nici
covalenta, localizata între câte doi atomi, deoarece într-un cristal fiecare atom de metal este
înconjurat de 8 sau 12 atomi de acelasi fel. Deasemeni, nu poate fi nici legatura prin forte van der
Waals, deoarece fortele de coeziune dintre atomii metalelor sunt mult mai puternice.
- Teoria gazului electronic
Legatura metalica este ca o legatura covalenta realizata prin OM extinsi, ce formeaza benzi
largi de energie (de câtiva eV) ce apartin tuturor nucleelor.
Partea din banda de energie populata cu electroni, poarta numele de banda ocupata. Gradul de
ocupare explica taria legaturii din reteaua metalica si implicit o serie de proprietati: - Tt, Tf,
densitatea, duritatea, tenacitatea etc. Partea din banda de energie neocupata cu electroni numita
banda de conductie este folosita la circulatia electronilor supusi unei diferente de potential electric
sau termic si explica astfel conductibilitatea termica si electrica a metalelor.

Î
n
c
h
i
d
e