Вы находитесь на странице: 1из 1

De unde vine termenul de „restaurant” și care este povestea lui?

Cine nu a fost măcar o dată într-un restaurant, un loc unde se prepară mâncăruri și
se servesc băuturi? Ei bine, v-ați întrebat de unde vine denumirea de „restaurant” și
cine a folosit acest substantiv pentru prima dată în istorie?

Pentru prima dată, termenul de „restaurant” a fost folosit în Franța anului 1765, la
Paris, lângă muzeul Luvru. Se pare că în acele timpuri exista un parizian pe nume
Boulanger care oferea supe și alte preparate ușor de pregătit, contra cost.

Una dintre supe care conținea carne purta numele de „restaurant” și era menită să
„restabilească” („restaureze”) puterea celor ce o consumau. Substantivul vine de la
cuvântul ”restaurer”, care, avea sensul prin secolul al XII-lea, „remettre en etat”,
ceea ce înseamnă „regenerare”.

30 de ani mai târziu, Boulanger a scris deasupra ușii tavernei sale un verset din
Biblie „Veniți la Mine, toți cei trudiți și împovărați, și Eu vă voi da odihnă!” (Matei
11,28). Versetul cu pricina a transformat taverna într-o atracție a vremii și locuitorii
Parisului au numit taverna „restaurant”, din latinescul „restaurabo”.

Astfel s-a împământenit denumirea de restaurant pentru toate tavernele în care se


servea mâncare în Paris. Apoi, substantivul a fost preluat de toată lumea. Lingviștii
susțin însă că termenul era folosit încă din Evul Mediu pentru a descrie mai multe
mâncăruri.

Termenul de „restaurant” care face referire la un loc unde se mănâncă a pătruns în


anul 1821 în mod oficial în dicționarul explicativ al limbii franceze.

Curiozități despre restaurante:


-Conform statisticilor, 90% dintre afacerile cu restaurante eșuează în primul an de
functionare;
-Potrivit Guinness Book, cel mai vechi restaurant din lume se află în Spania.
Restaurantul Botin din Madrid și-a deschis porțile în anul 1725. Totuși, restaurantul
Stiftskeller Sf. Petru din Salzburg pretinde că și-a deschis porțile în anul 803;
-Butoiul de Aur din Sibiu, Cafeneau Veche şi Caru’ cu Bere din Bucureşti sunt cele
mai vechi restaurante din România. Butoiul de Aur ar fi fost deschis în anul 1542.

Вам также может понравиться