Академический Документы
Профессиональный Документы
Культура Документы
CUPRINS
1
c. Unanimitatea
d. Deliberarea
C. Organele auxiliare
Sectiunea a IV-a - Atributii Consiliului Uniunii Europene
INTRODUCERE
Obiectivele cursului
Cursul îşi propune să prezinte studenţilor o serie de aspecte teoretice şi practice privind
activitatea de instituţiilor Uniunii Europene şi modul în care acestea elaborează acte legislative
europene. De asemenea sunt abordate o serie de aspecte legate de particularităţile ale instituţiilor
europene prin prisma evoluţiei istorice şi modificării arhitecturale instituţionale. Parcurgând această
disciplină studenţii îşi vor putea însuşi modul în care funcţionează aceste instituţii şi modul în care
acestea sunt interconectate in activitatea lor.
2
Competenţe conferite
Cursul dispune de manual scris, supus studiului individual al studenţilor, precum şi de material
publicat pe Internet sub formă de sinteze, teste de autoevaluare, studii de caz, aplicaţii, necesare
întregirii cunoştinţelor practice şi teoretice în domeniul studiat. În timpul convocărilor, în prezentarea
cursului sunt folosite echipamente audio-vizuale, metode interactive şi participative de antrenare a
3
studenţilor pentru conceptualizarea şi vizualizarea practică a noţiunilor predate. Activităţi tutoriale se
pot desfăşura după următorul plan tematic, conform programului fiecărei grupe.
Structura cursului
Desfăşurarea temelor de control se va derula conform calendarului disciplinei şi acestea vor avea
următoarele subiecte:
1. Evoluţia instituţiilor comunitare (2 ore)
2. Structura arhitecturală a Uniunii Europene (3 ore)
3. Principiile dreptului Uniunii Europene (2 ore)
Bibliografie obligatorie:
Gyula Fabian, Drept instituţional comunitar, Editura Sfera juridică, Cluj-Napoca, 2004
Eduard Dragomir, Dan Nita, Tratatul de la Lisabona, Editura Nomina Lex, Bucuresti, 2009.
Metoda de evaluare:
Examenul final se susţine sub formă scrisă, pe bază de grile şi subiecte în extenso, ţinându-se
cont de participarea la activităţile tutoriale şi rezultatul la temele de control ale studentului.
4
Modulul 1: Organizaţia internaţională
Obiective:
1. Prezentarea definiţiei şi elementelor definitorii ale
organizaţiilor internaţionale
2. Clasificarea organizaţiilor internaţionale
3. Prezentarea organizaţiilor internaţionale cele mai
importante din punctul de vedere alstudiului dreptului
comunitar.
Ghid de studiu:
Atenţie la termenii cheie. Acest modul cuprinde 3 lecţii.
Lecţiile trebuie învăţate în ordinea prezentării lor în mod
separat. Este indicat să faceţi schiţe pe marginea lecţiilor
parcurse cu ilustrarea legăturilor dintre noţiunile învăţate
respectiv să faceţi scheme pentru ilustrarea enumerărilor,
criteriilor de clasificare, etc..După citirea modulului să
consultaţi bibliografia indicată pentru a aprofunda şi detalia
informaţiile obţinute. După încheierea lecturării şi memorării
acestora, încercaţi să răspundeţi la întrebările de autoverificare
fără să vă uitaţi în materie.
Obiective:
Termeni cheie:
Întrebări de autoverificare:
5
Unitatea 2: Cele mai importante organizaţii internaţionale din punctul de vedere
al studierii dreptului comunitar.
Obiective:
Termeni cheie:
Întrebări de autoverificare:
6
Bibliografie:
7
Modulul 2: Scurt istoric al înfiinţării şi activităţii UE
Obiective:
1. Prezentarea străduinţelor, iniţiativelor de unificare a Europei
anterior celui de al doilea război mondial.
2. Prezentarea perioadelor de înfiinţare şi de dezvoltare ale
Comunităţilor Europene şi a Uniunii Europene.
Ghid de studiu
Obiective:
1. Cunoaşterea modelelor şi iniţiativelor de unificare a
continentului european înainte de primul război mondial.
2. Cunoaşterea încercărilor de creare a unei Europe unite în
vederea menţinerii păcii înainte de izbucnirea celui de al doilea
război mondial.
Termeni cheie:
1. Supranaţionalitate, Pierre Dubois, Georg Podiebrad,
Paneuropa, Aristide Briand,unificarea Europei.
Întrebări de control:
8
Unitatea 2: Etapele creării şi dezvoltării Comunităţilor Europene şi a Uniunii Europene.
Obiective:
1. Cunoaşterea etapelor de unificare a continentului european
după cel de al doilearăzboi mondial.
2. Prezentarea progreselor obţinute în procesul de aderare.
3. Prezentarea încercărilor de contracarare a iniţiativelor de
unificare europeană.
9
în Portugalia, Tratatele de aderare a Portugaliei şi a Spaniei la
Comunităţile Europene.
1985, 2-4 decembrie: Consiliul European de la Luxembourg.
Relansarea integrării europene prin redactarea unui Act Unic
European.
1986, 1 ianuarie: Tratatele de aderare semnate în 1985 intră în
vigoare, Portugalia şi Spania aderă la Comunităţile Europene.
1986, 17 şi 28 februarie: Se semnează, la Luxembourg, în
Luxemburg, şi la Haga, în Olanda, Actul Unic European.
1987, 1 iulie: Intră în vigoare Actul Unic European.
1991, 9-10 decembrie: Consiliul European de la Maastricht, unde
se ajunge la un acord legat de Tratatul privind Uniunea Europeană.
1992, 7 februarie: Se semnează, la Maastricht, în Olanda, Tratatul
privind Uniunea Europeană.
1993, 1 noiembrie: Intră in vigoare Tratatul de la Maastricht.
1994, 24 iunie: Tratatul de aderare a Austriei, Finlandei, Norvegiei2
şi Suediei este semnat la Corfu, în Grecia.
1995, 1 ianuarie: Tratatul de aderare semnat în 1994 intră în
vigoare, Austria, Finlanda şi Suedia devin astfel membre ale
Uniunii Europene.
1997, 16-17 iunie: La reuniunea de la Amsterdam, Consiliul
European ajunge la un acord referitor la noul tratat.
1997, 2 octombrie: Se semnează, la Amsterdam, în Olanda,
Tratatul de la Amsterdam.
1999, 1 mai: Intră în vigoare Tratatul de la Amsterdam.
2001, 26 februarie: Se semnează Tratatul de la Nisa.
2002, 23 iulie: Tratatul de instituire a Comunităţii Europene a
Cărbunelui şi Oţelului (CECO) expiră, la 50 de ani de la intrarea sa
în vigoare.
2003, 28 februarie-iulie: Convenţia Europeană elaborează
Proiectul de Tratat de instituire a unei Constituţii pentru Europa.
1 La referendumul naţional referitor la ratificarea Tratatului de
aderare, majoritatea voturilor sunt negative, ca urmare Norvegia nu
aderă la Comunităţile Europene.
2 Din nou s-a înregistrat vot negativ la referendumul naţional, astfel
încât Norvegia nu a ratificat tratatul şi nu a aderat, deci, la Uniunea
Europeană.
2003, 16 aprilie: Este semnat, la Atena, în Grecia, Tratatul de
aderare la Uniunea Europeană a 10 state:
Cipru, Estonia, Letonia, Lituania, Malta, Polonia, Republica Cehă,
Slovacia, Slovenia şi Ungaria.
2003, 1 februarie: Intră în vigoare Tratatul de la Nisa.
2003, 4 octombrie: Sunt deschise lucrările Conferinţei
interguvernamentale destinate, în principal, elaborării
şi adoptării unei versiuni finale a Constituţiei Europene.
2004, 17-18 iunie: Consiliul European de la Bruxelles. Şefii de stat
sau de guvern ale Statelor Membre ajung la un acord referitor la
textul Tratatului constituţional.
2004, 29 octombrie: Este semnat, la Roma, Tratatul de instituire a
unei Constituţii pentru Europa.
2005, 25 aprilie: Este semnat, la Luxemburg, Tratatul de Aderare a
Bulgariei şi a României la Uniunea Europeană.
2007, 1 ianuarie: Tratatul de aderare semnat în 2005 intră în
vigoare, Bulgaria şi România devenind membre ale Uniunii
Europene.
10
2007, iunie: Consiliul European a decis convocarea unei noi
conferinţe interguvernamentale, în vederea elaborării unui Tratat de
reformă, până la sfârşitul anului 2007.
2007, 23 iulie: Au început lucrările conferinţei interguvernamentale
pentru elaborarea unui Tratat de reformă.
Termeni cheie:
1. Conferinţa de la Ialta, Altiero Spinelli, Winston Churchill, „cortina de fier, BENELUX,Uniunea de Vest,
„planul-Marshall“, Comitetul European de Cooperare Economică (CECE),Organizaţia Europeană de
Cooperare Economică (OECE), Consiliul de Ajutor EconomicReciproc (CAER,
COMECON), Robert Schuman, Jean Monnet, Comunitatea Europene a Cărbunelui şi Oţelului
(CECO), 23.07.1952, Uniunea Europei Occidentale (UEO), Pactul dela Varşovia, 25.03.1957,
Comunitatea Economică Europeană (CEE), Comunitea Europeană a Energiei Atomice
(CEEA sau EURATOM), 01.01.1958, Asociaţia Europeană a LiberuluiSchimb (AELS),
Organizaţia Europeană de Cooperare şi Dezvoltare (OECD), „Tratatul defuziune“, „politică a
scaunului gol“, „Compromisul de la Luxemburg“, „Tratatul de laArusha“, „Şarpele valutar“,
Consiliul European, Convenţia Lomé, ECU (European CurrencyUnit), Tratatul de la
Schengen, Actul Unic European (AUE), Programul PHARE, Banca Europeană pentru
Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD), tratat de asociere sau acord european,Tratatul de la
Maastricht, CEFTA, Conferinţa de la Copenhaga, Spaţiul Economic European,Banca Centrală
Europeană, Tratatul de la Amsterdam, Tratatul de la Nisa, Convenţia pentruviitorul Europei.
Întrebări de autoverificare:
Bibliografie
11
Modulul 3: Aderarea de noi state la Comunităţile Europene şi Uniunea Europeană şi
ieşirea statelor din aceste structuri.
Obiective
1. Criteriile de aderare
2. Procedura aderării
3. Posibilităţile de ieşire din CE şi UE
4. Statutul României faţă de CE şi UE
Întrebări de autoverificare:
Bibliografie
Acest modul cuprinde trei lecţii. Este foarte important să aflaţi chiar la începutul studierii
materiei, care sunt criteriile de aderare şi care sunt treptele ce trebuie parcurse de ţările
candidate. Totodată este imprtantă studierea modului de ieşire din CE şi UE. Unitatea 2
cuprinde date cronologice privind evoluţia relaţiilor dintre România şi CE.Este indicat să
faceţi schiţe pe marginea lecţiilor şi scheme pentru ilustrarea enumerărilor,respectiv în
vederea memorării datelor de cotitură pentru aderarea ţării noastre.După citirea modulului să
consultaţi bibliografia indicată pentru a aprofunda şi detalia informaţiile obţinute. După
încheierea lecturării şi memorării acestora, încercaţi să răspundeţi la întrebărilede
autoverificare fără să vă uitaţi în materie.
12
Unitatea 2: Statutul României faţă de CE
Termeni cheie pentru modulul 3: stat de drept, ordine democratică, economie de piaţă
funcţională, etapele de aderare, Acord european.
Întrebări de control:
Bibliografie
13
Modulul 4: Definiţia, principiile şi izvoarele dreptului comunitar
Obiective:
1. Delimitarea dreptului comunitar, de dreptul european,
dreptul unional, dreptul naţional şi dreptul internaţional public.
2. Prezentarea principiilor fundamentale ale dreptului
comunitar.
3. Clasificarea izvoarelor dreptului comunitar.
Ghid de studiu
Atenţie la termenii cheie şi cazurile jurisprudenţiale prezentate.
Acest modul cuprinde 3 lecţii. Lecţiile trebuie învăţate în
ordinea presentării lor în mod separat. Este indicat să faceţi
schiţe pe marginea lecţiilor parcurse cu ilustrarea legăturilor
dintre noţiunile învăţate respective să faceţi scheme pentru
ilustrarea enumerărilor, criteriilor de clasificare, etc.. Se va
insista pe definiţii, deosebirile dintre principii şi pe fiecare
categorie de izvoare de drept în parte.După citirea modulului să
consultaţi bibliografia indicată pentru a aprofunda şi detalia
informaţiile obţinute. După încheierea lecturării şi memorării
acestora, încercaţi să răspundeţi la întrebările de autoverificare
fără să vă uitaţi în materie.
Obiective
Anterior căutării definiţiei trebuie să clarificăm termenii drept european şi drept comunitar.
Termeni cheie:
Drept comunitar, drept european, drept unional, drept naţional şi drept internaţional public,
Costa/ENEL - 1964, condiţiile de aplicare ale principiilor subsidiarităţii şi împuternicirii
implicite, proporţionalitate, echilibru instituţional, „InternationaleHandelsgesellschaft“-1970,
Simmenthal-1978, Factortame-1990, Solange I, II, art. 148 din Constituţia României, Van
Gend en Loos-1962, Marleasing-1990.
Întrebări de control
14
Unitatea 2: Izvoarele dreptului comunitar
Obiective
1. Izvoarele originare
2. Izvoarele secundare sau derivate
3. Izvoarele nescrise ale dreptului comunitar
4. Izvoarele complementare
15
Bibliografie
16
Modulul 5 : Instituţiile comunitare
Obiective
Ghid de studiu
Atenţie la termenii cheie. Acest modul cuprinde lecţii. Lecţiile trebuie învăţate înordinea
prezentării lor în mod separat. Este indicat să faceţi schiţe pe marginea lecţiilor parcurse cu
ilustrarea legă turilor dintre noţiunile învăţate respectiv să faceţi scheme pentru ilustrarea
enumerărilor, criteriilor de clasificare, etc..Atenţie la diferenţele esenţiale la terminologie
asemănătoare. Se va insista pe memorarea atribuţiilor ce revin fiecărei instituţii, pe
componenţa şi modul de desemnare a membrilor instituţiilor, respectiv pe modul de luare a
deciziilor.După citirea modulului să consultaţi bibliografia indicată pentru a aprofunda şi
detalia informaţiile obţinute. După încheierea lecturării şi memorării acestora, încercaţi să
răspundeţila întrebările de autoverificare fără să vă uitaţi în materie.
Termeni cheie:
Întrebări de control:
17
Unitatea 2: Consiliul Uniunii Europene
Termeni cheie:
Consiliu General, Consiliu Special, ECOFIN, Euro-X, Înaltul Reprezentant pentru Politica
Externă, COREPER I, II, atribuţiile Consiliului, vot ponderat,majoritate calificată, majoritate
dublu calificată, majoritate triplu calificată, Compromisul dela Luxemburg, Compromisul de
la Ioanina.
2. Atribuţiile Consiliului
1. Adoptă acte legislative (regulamente, directive etc.), cel
mai adesea în „codecizie” cu Parlamentul European.
2. Contribuie la coordonarea politicilor statelor membre. Un
astfel de exemplu este domeniul economic.
3. Elaborează politica externă şi de securitate comună pe
baza liniilor strategice stabilite de Consiliul European.
4. Încheie acorduri internaţionale în numele Uniunii.
5. Aprobă, împreună cu Parlamentul European, bugetul
Uniunii.
18
temeiul propunerilor care îi sunt transmise de Comisia Europeană.
Consiliul poate cere Comisiei să îi transmită toate propunerile
corespunzătoare. Odată cu intrare în vigoare a Tratatului de la
Lisabona, un milion de cetăţeni pot, de asemenea, prin semnarea unei
petiţii, să invite Comisia să prezinte o propunere. Acesta este dreptul
de iniţiativă al cetăţenilor.
Numărul de voturi ale fiecărui stat membru este stabilit în tratate.
Tratatele precizează, de asemenea, cazurile în care este necesară
majoritatea simplă, majoritatea calificată sau unanimitatea.
Consiliul se reuneşte în public în momentul în care deliberează şi
votează în privinţa unei propuneri de act legislativ sau atunci când are
loc o dezbatere generală. Puteţi urmări aceste lucrări în timp real pe
site-ul Consiliului (video.consilium.europa.eu) şi puteţi vedea, de
exemplu, modul în care ministrul care vă reprezintă exprimă poziţia
ţării dumneavoastră. Documentaţia scrisă de care dispun miniştrii
este de asemenea accesibilă tuturor.
În schimb, dezbaterile din domeniile fără caracter legislativ, de
exemplu din domeniul afacerilor externe, nu sunt publice. Însă
reuniunile Consiliului sunt întotdeauna urmate de o
conferinţă de presă şi de un comunicat în care se explică deciziile
luate.
Majoritatea calificată este obţinută atunci când următoarele două
condiţii sunt îndeplinite:
19
4. Preşedinţia Consiliului
Întrebări de control:
1. Care este diferenţa între Consiliul European, Consiliul Europei, Consiliul Uniunii Europene
şi reprezentanţii statelor membre reuniţi în Consiliu ?
2. Care este componenţa Consiliului Uniunii Europene ?
3. Ce este COREPER I şi COREPER II ?
4. Ce este votul ponderat ?
5. Care sunt atribuţiile Consiliului UE ?
6. Cum se iau deciziile în Consiliul UE ?
20
21
Unitatea 3: Comisia Europeană
Termeni cheie:
Rolul Comisiei:
22
Consiliului de Miniştri şi Parlamentului. La finalul procedurii,
Consiliul desemnează oficial noua Comisie.
Mandatul colegiului actual este valabil până în februarie 2014.
Preşedintele acestuia este José Manuel Barroso, din Portugalia.
5. Direcţii generale
Personalul Comisiei numără 23 000 de angajaţi care îşi desfăşoară
activitatea în cadrul diverselor direcţii generale (DG-uri) sau servicii
ale Comisiei. Fiecare DG răspunde de un anumit domeniu de politică
şi este condusă de un director general care îi raportează direct
preşedintelui.
DG-urile elaborează propunerile legislative, însă acestea nu au
caracter oficial decât din momentul în care colegiul comisarilor le
adoptă în cadrul reuniunilor săptămânale.
Comisia administrează şi o serie de agenţii executive.
Întrebări de control:
23
Unitatea 4: Parlamentul European
Termeni cheie:
1. Competenţe şi funcţii
1.1 Competenţe legislative
24
ordinară a devenit principala procedură legislativă a sistemului
decizional al UE.
Procedura legislativă ordinară acordă astfel aceeaşi importanţă
Parlamentului şi Consiliului Uniunii Europene într-o gamă largă de
domenii (de exemplu: guvernanţă economică, imigrare, energie,
transport, mediu şi protecţia consumatorilor). Marea majoritate a
legilor europene sunt adoptate în comun de către Parlamentul
European şi Consiliu.
Comisia trimite propunerea sa Parlamentului şi Consiliului.
Descrierea procedurii
Prima lectură
25
Consiliul acceptă, de asemenea, propunerea iniţială a Comisiei, actul
este adoptat de Consiliu cu majoritate calificată, apoi semnat de
preşedinţii Parlamentului European şi Consiliului şi publicat în
Jurnalul Oficial.
În cazul în care Parlamentul adoptă poziţia sa cu amendamente:
- dacă Consiliul aprobă toate amendamentele şi nu aduce alte
modificări la propunerea iniţială, actul este adoptat de Consiliu cu
majoritate calificată, iar apoi semnat şi publicat;
A doua lectură
26
săptămâni (cu posibilitatea de prelungire la opt săptămâni) pentru a
ajunge la un compromis şi a elabora un proiect comun.
În cazul în care comitetul de conciliere nu ajunge la un acord asupra
unui proiect comun în termenul stabilit, actul se consideră neadoptat
şi procedura se încheie.
În cazul în care comitetul de conciliere aprobă proiectul comun,
acesta este supus spre aprobare Consiliului şi Parlamentului.
Consiliul şi Parlamentul au la dispoziţie şase săptămâni (cu
posibilitatea de prelungire la opt săptămâni) pentru aprobare, cu
majoritate calificată, în cazul Consiliului, şi cu majoritatea voturilor
exprimate, în cazul Parlamentului. După ce ambele instituţii au
aprobat textul, acesta este semnat şi publicat.
1.1.3 Aprobarea
27
domenii: acordurile de asociere şi acordurile de aderare la Uniunea
Europeană. Domeniul de aplicare al procedurii a fost extins prin toate
modificările ulterioare ale tratatelor.
Ca procedură nelegislativă, consultarea se aplică de obicei în cazul
ratificării anumitor acorduri negociate de Uniunea Europeană sau în
special în cazurile de încălcare gravă a drepturilor fundamentale, în
temeiul articolului 7 din Tratatul privind Uniunea Europeană (TUE)
şi, de asemenea, în cazul aderării unor noi state membre sau pentru
retragerea din UE.
Ca procedură legislativă, aceasta trebuie utilizată şi în cazul adoptării
de noi acte legislative în domeniul combaterii discriminării;
procedura acordă în prezent Parlamentului European drept de veto şi
atunci când se aplică temeiul juridic general privind subsidiaritatea, în
conformitate cu articolul 352 din TFUE.
28
pentru Parlamentul European. Candidatul este ales de Parlamentul
European, cu majoritatea membrilor care îl compun.
Consiliul, hotărând cu majoritate calificată, de comun acord cu
preşedintele ales, adoptă lista celorlalte personalităţi pe care le
propune pentru a fi numite membri ai Comisiei (inclusiv Înaltul
Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe şi politica de
securitate).
Fiecare comisar desemnat este apoi audiat de comisia competentă,
înainte ca toţi comisarii să fie supuşi, în calitate de organ colegial,
unui vot de aprobare al Parlamentului European. La sfârşitul acestui
proces, Comisia, în ansamblul ei, este numită de Consiliul European,
hotărând cu majoritate calificată.
29
funcţionarea Uniunii Europene, poate fi făcută şi de un membru al
Parlamentului European. Această propunere este prezentată
Preşedintelui Parlamentului, care o transmite comisiei competente
spre examinare. Aceasta poate decide să prezinte în plen (a se vedea
mai sus).
30
Proceduri privind examinarea acordurilor voluntare
Codificarea
Dispoziţii de executare
31
2 Procedura bugetară
32
nicio poziţie, bugetul se consideră adoptat. În mod normal însă,
Parlamentul adoptă amendamente, proiectul de buget modificat este
retrimis Consiliului şi Comisiei, iar Preşedintele PE convoacă o
reuniune cu comitetul de conciliere.
Comitetul de conciliere are sarcina de a prezenta un proiect comun în
termen de 21 de zile; în cazul în care reprezentanţii Consiliului şi ai
Parlamentului nu pot conveni asupra unui proiect comun, Comisia
trebuie să prezinte un nou proiect de buget.
În cazul în care comitetul de conciliere ajunge la un acord asupra unui
proiect comun, Parlamentul şi Consiliul dispun de 14 zile pentru a-l
aproba.
Preşedintele Parlamentului European este cel care semnează forma
finală a bugetului.
33
În cazul în care Parlamentul a adoptat amendamente, proiectul astfel
modificat se transmite Consiliului, iar Preşedintele Parlamentului, în
consens cu preşedintele Consiliului, convoacă imediat comitetul de
conciliere. Comitetul nu se întruneşte în cazul în care, în termen de
zece zile, Consiliul informează Parlamentul că aprobă toate
amendamentele sale.
Comitetul de conciliere, ce reuneşte membrii Consiliului sau
reprezentanţii acestora şi tot atâţia membri reprezentând Parlamentul
European, dispune de 21 de zile pentru a ajunge la acord privind un
proiect comun.
În cazul în care comitetul de conciliere ajunge la un acord asupra unui
proiect comun, acesta este prezentat Parlamentului şi Consiliului spre
aprobare în termen de 14 zile. Votul în plen privind proiectul comun
este programat pentru perioada de sesiune noiembrie II de la
Strasbourg.
3. Organizarea Parlamentului
34
Asistat de 14 vicepreşedinţi, Preşedintele coordonează toate lucrările
Parlamentului şi ale organelor sale constitutive (Biroul şi Conferinţa
preşedinţilor), precum şi dezbaterile din şedinţele plenare. În fiecare
an, se organizează douăsprezece perioade de sesiune la Strasbourg şi
alte şase perioade de sesiune suplimentare la Bruxelles.
Preşedintele se asigură de respectarea Regulamentului de procedură
al Parlamentului şi garantează, prin arbitrajul său, buna desfăşurare a
tuturor activităţilor acestei instituţii şi ale organelor sale constitutive.
Preşedintele reprezintă Parlamentul în afacerile juridice şi în toate
relaţiile externe.
Acesta se pronunţă cu privire la toate problemele internaţionale
majore şi face recomandări menite să consolideze Uniunea
Europeană.
În deschiderea fiecărei reuniuni a Consiliului European, Preşedintele
Parlamentului prezintă punctul de vedere şi preocupările acestei
instituţii referitoare la subiecte specifice şi la punctele înscrise pe
ordinea de zi.
În urma adoptării de către Parlament a bugetului Uniunii Europene,
Preşedintele îl semnează, acesta devenind astfel operaţional.
Preşedintele PE semnează, alături de Preşedintele Consiliului, toate
actele legislative adoptate prin procedura legislativă ordinară.
Preşedintele: alegerea sa
3.2 Deputaţi
35
din deputaţi sunt femei.
Deputaţii îşi împart timpul de lucru între Bruxelles, Strasbourg şi
circumscripţiile lor electorale. La Bruxelles, participă la reuniunile
comisiilor parlamentare şi ale grupurilor politice, precum şi la
perioadele de sesiune suplimentare. La Strasbourg, participă la
douăsprezece perioade de sesiune. În paralel cu aceste activităţi,
deputaţii trebuie să aloce timp şi circumscripţiilor lor electorale.
Deputaţii în Parlamentul European nu se grupează în funcţie de
naţionalitate, ci în funcţie de afinităţile lor politice.
Aceştia îşi exercită mandatul în mod independent.
Deputaţii în Parlamentul European, ale căror atribuţii sunt din ce în ce
mai importante, influenţează toate domeniile vieţii cotidiene a
cetăţenilor Uniunii: mediul, protecţia consumatorilor, transporturile,
precum şi educaţia, cultura, sănătatea etc.
Noul statutul al deputaţilor a intrat în vigoare la 14 iulie 2009. Acesta
asigură o mai mare transparenţă în ceea ce priveşte regulile şi
condiţiile de muncă ale deputaţilor, introducând totodată acelaşi
salariu pentru toţi deputaţii, plătit din bugetul UE.
Comisii permanente
36
Comisiile parlamentare se reunesc o dată sau de două ori pe lună la
Bruxelles.
Dezbaterile acestora sunt publice.
În cadrul comisiilor parlamentare, deputaţii elaborează, modifică şi
adoptă propuneri legislative şi rapoarte din proprie iniţiativă.
Deputaţii examinează propunerile Comisiei şi ale Consiliului şi, dacă
este cazul, întocmesc rapoarte care sunt prezentate în cadrul
şedinţelor plenare.
De asemenea, Parlamentul poate constitui subcomisii şi comisii
speciale temporare pentru gestionarea unor probleme specifice,
precum şi comisii oficiale de anchetă în cadrul competenţelor sale de
control, pentru a investiga alegaţiile şi modul de administrare a
legislaţiei UE.
Preşedinţii de comisie coordonează lucrările acestora în cadrul
Conferinţei preşedinţilor de comisie.
Comisii de anchetă
Comitetul de conciliere
Concilierea este cea de-a treia şi ultima fază a celei mai importante
37
proceduri legislative a Uniunii Europene: procedura de codecizie
3.5 Delegaţii
38
Celelalte delegaţii interparlamentare
4 Organe politice
Conferinţa preşedinţilor
39
Biroul
Biroul este organul de reglementare al Parlamentului.
Acesta stabileşte proiectul preliminar de estimare bugetară şi
decide cu privire la toate chestiunile administrative, de personal
şi de organizare.
Biroul este compus din Preşedintele Parlamentului European, cei 14
vicepreşedinţi şi cei cinci chestori aleşi de către Parlament pentru o
perioadă de doi ani şi jumătate, care se poate reînnoi.
În cadrul deliberărilor Biroului, în caz de egalitate de voturi,
Preşedintele are votul decisiv. Chestorii au doar rol consultativ.
Biroul are numeroase atribuţii administrative şi financiare în cadrul
Parlamentului.
Acesta este responsabil de toate problemele legate de funcţionarea
internă a Parlamentului.
Acesta ia decizii cu privire la organizarea şedinţelor, poate autoriza
reuniuni ale comisiilor sau ale delegaţiilor în afara locurilor obişnuite
de desfăşurare a activităţii Parlamentului şi pregăteşte proiectul
preliminar de estimare a cheltuielilor Parlamentului.
Biroul numeşte Secretarul General, care conduce serviciile
administrative ale Parlamentului, şi stabileşte componenţa şi
organizarea Secretariatului General.
În general, Biroul se reuneşte de două ori pe lună.
Procesele-verbale ale Biroului se traduc în limbile oficiale, se
imprimă şi se distribuie tuturor deputaţilor.
Orice deputat poate adresa întrebări cu privire la activităţile Biroului.
Biroul decide cu privire la fondurile alocate partidelor politice
reprezentate în Parlamentul European.
Colegiul chestorilor
40
comisii parlamentare.
Conferinţa preşedinţilor de comisie se compune din preşedinţii
tuturor comisiilor permanente şi temporare; aceasta îşi alege
preşedintele. În general, Conferinţa preşedinţilor de comisie se
reuneşte o dată pe lună, la Strasbourg, în timpul şedinţelor
perioadelor de sesiune.
Conferinţa preşedinţilor de comisie poate face recomandări
Conferinţei preşedinţilor cu privire la lucrările comisiilor şi
întocmirea ordinii de zi a şedinţelor plenare.
Aceasta poate, de asemenea, să ofere consiliere Conferinţei
preşedinţilor în cazul unui dezacord privind repartizarea
competenţelor între comisii. Biroul şi Conferinţa preşedinţilor pot
delega anumite sarcini Conferinţei preşedinţilor de comisie.
Conferinţa preşedinţilor de delegaţie
Conferinţa preşedinţilor de delegaţie este organul politic al
Parlamentului care examinează în mod periodic toate problemele
legate de buna funcţionare a delegaţiilor interparlamentare şi a
delegaţiilor la comisiile parlamentare mixte.
Conferinţa preşedinţilor de delegaţie se compune din preşedinţii
tuturor delegaţiilor interparlamentare permanente; aceasta îşi alege
preşedintele.
Conferinţa preşedinţilor de delegaţie poate face recomandări
Conferinţei preşedinţilor cu privire la lucrările delegaţiilor.
Conferinţa preşedinţilor de delegaţie întocmeşte un proiect de
calendar anual al reuniunilor interparlamentare şi al reuniunilor
comisiilor parlamentare mixte.
Biroul şi Conferinţa preşedinţilor pot delega anumite sarcini
Conferinţei preşedinţilor de delegaţie.
5 INTERGRUPURI
41
6 SECRETARIATUL GENERAL
42
ale Uniunii Europene, care dezbat în 23 de limbi. Deputaţii,
funcţionarii, interpreţii şi traducătorii sunt supuşi unor reguli foarte
precise, pentru a asigura desfăşurarea eficientă a şedinţelor plenare.
43
legislator, pe picior de egalitate cu Consiliul Uniunii
Europene. Astfel, unele rapoarte parlamentare au mai multă
„greutate” decât altele.
procedura bugetară: Parlamentul European şi Consiliul
Uniunii Europene reprezintă autoritate bugetară a Uniunii
Europene, care stabileşte în fiecare an cheltuielile şi
veniturile Uniunii.
rapoartele nelegislative sunt elaborate de Parlament, din
proprie iniţiativă, în cadrul comisiei parlamentare
competente. Adoptând aceste texte, Parlamentul se adresează
celorlalte instituţii şi organe europene, guvernelor naţionale şi
chiar ţărilor terţe, pentru a atrage atenţia asupra unui anumit
subiect şi pentru a suscita o reacţie din partea acestora. Deşi
nu au valoare legislativă, aceste iniţiative se bazează totuşi pe
o legitimitate parlamentară, care poate determina Comisia să
formuleze propuneri.
44
limba lor maternă, intervenţia lor fiind tradusă simultan de către
interpreţii pentru şedinţele plenare, în celelalte limbi oficiale ale
Uniunii.
În hemiciclu, timpul afectat luărilor de cuvânt se repartizează în
funcţie de următoarele criterii: o primă fracţiune este repartizată în
mod egal între toate grupurile politice, apoi o alta în funcţie de
numărul total al membrilor acestora. Deputaţii care solicită să ia
cuvântul sunt înscrişi pe o listă a vorbitorilor, în funcţie de ordinea
importanţei numerice a grupului lor. Cu toate acestea, se poate acorda
prioritar cuvântul raportorilor comisiei competente şi comisiilor
sesizate pentru aviz.
De asemenea, deputaţii primesc în mod regulat numeroase
personalităţi în hemiciclu, printre care şefi de stat, primiţi în general
în cadrul unei şedinţe solemne.
Ora 12.00: maratonul votului
Voturile se desfăşoară, de obicei, în jurul prânzului. Ritmul este unul
susţinut: deputaţii votează uneori sute de amendamente.
În timpul votării unui raport parlamentar sau a unei rezoluţii,
deputaţii pot modifica textul care le este prezentat, aducând
amendamente. Acestea pot viza eliminarea, reformularea, înlocuirea
sau completarea textului examinat. Deputaţii votează mai întâi fiecare
amendament separat şi apoi textul modificat, în ansamblu.
Deputaţii votează de obicei prin ridicarea mâinii , preşedintele de
şedinţă constatând majorităţile. În caz de incertitudine, acesta solicită
un scrutin electronic, pentru obţinerea unor rezultate mai precise. De
asemenea, deputaţii trebuie să voteze prin apel nominal, în cazul în
care un grup politic sau un număr de cel puţin 40 de deputaţi au cerut
acest lucru în seara precedentă votului. În acest caz, votul individual
al fiecărui deputat este înregistrat pentru a fi făcut public ulterior, în
anexa la procesul-verbal, cu excepţia cazului în care nu a fost
introdusă şi o cerere de vot secret.
În plen, Parlamentul hotărăşte adesea cu majoritatea absolută a
voturilor exprimate. Cvorumul (numărul minim de deputaţi care
trebuie să fie prezenţi pentru ca rezultatul votului să fie valabil) este
întrunit în cazul în care în sala de şedinţe se află o treime din membrii
care compun Parlamentul. În cazul în care Preşedintele constată, la
cererea prealabilă a unui număr de cel puţin 40 de deputaţi,
neîntrunirea cvorumului, votul se înscrie pe ordinea de zi a şedinţei
următoare.
Comisia poate reacţiona după scrutin şi îşi poate comunica
concluziile. După vot, deputaţii care doresc pot lua din nou cuvântul,
pentru a proceda la explicaţiile privind votul şi pentru a face o
analiză, pentru a-şi explica alegerea sau cea a grupului din care fac
parte.
45
Bugetul Parlamentului European pentru 2011 este de
1,686 miliarde de euro, din care 37% reprezintă cheltuieli
legate de personal, în majoritate salarii pentru cei 6.000 de
angajaţi care lucrează în secretariatul general şi în grupurile
politice. În plus, aceşti bani acoperă costurile de interpretare
şi traduceri externe şi cheltuielile din cadrul misiunilor
angajaţilor.
Deoarece Parlamentul este o instituţie aleasă în mod
democratic, implicată în elaborarea legislaţiei obligatorii
pentru toate statele membre, o parte importantă din
personalul său permanent, temporar şi liber profesionist
lucrează pentru a traduce sau interpreta procedurile sale,
pentru ca deputaţii europeni şi cetăţenii să le poată urmări în
limba lor maternă. De exemplu, în 2008 au fost traduse peste
un milion şi jumătate de pagini de documente.
Aproximativ 24% din bugetul pe 2011 este prevăzut pentru
cheltuielile deputaţilor europeni, incluzând salarii, cheltuieli
de călătorie, birouri şi salariile pentru asistenţii personali.
Cheltuielile aferente clădirilor Parlamentului reprezintă 11%
din bugetul pe 2011. Acestea acoperă cumpărarea unor noi
clădiri, renovarea şi costurile de întreţinere pentru cele trei
sedii ale Parlamentului European - Bruxelles, Luxemburg şi
Strasbourg - şi pentru birourile de informare din cele 27 de
state membre UE.
Politica informaţională şi cheltuielile administrative legate de
tehnologia informaţiei şi telecomunicaţii reprezintă 23%, iar
activităţile grupurilor politice 5% din bugetul Parlamentului
European.
Procedura de stabilire a bugetului Parlamentului European
începe de obicei în februarie, cu o propunere din partea
Secretariatului General privind obiectivele prioritare şi
resursele necesare pentru anul următor. Pornind de la această
bază, Biroul Parlamentului adoptă aşa-numitul proiect
preliminar de estimări şi îl supune comisiei pentru bugete.
Un membru al acestei comisii, care se numeşte raportor
pentru buget, redactează un raport pe baza căruia votează
apoi comisia. Acesta identifică priorităţile pentru activitatea
Parlamentului şi cuprinde cifrele bugetului (estimări). Pe
baza raportului, Parlamentul adoptă în şedinţă plenară
estimările, de obicei în mai. Acestea sunt apoi incluse în
proiectul de buget al UE, care este modificat şi adoptat de
către Parlament în şedinţă plenară, cel târziu în decembrie.
46
funcţionare.
Parlamentul European se distinge de celelalte instituţii ale Uniunii
prin obligaţia sa de a asigura cel mai înalt grad de multilingvism. Toţi
cetăţenii europeni trebuie să poată avea acces la legislaţia care îi
priveşte în mod direct, în limba lor maternă. În plus, deoarece fiecare
cetăţean al Uniunii are dreptul de a fi ales deputat european, nu este
obligatoriu ca deputaţii PE să stăpânească la perfecţie o limbă de
circulaţie. Normele aplicabile în cadrul Parlamentului European
recunosc, în mod expres, dreptul fiecărui deputat de a consulta
documentele parlamentare, de a urmări dezbaterile şi de a se exprima
în propria sa limbă. Pe de altă parte, în calitate de legislator,
Parlamentul European are obligaţia de a garanta o calitate
ireproşabilă pentru toate textele de lege pe care le adoptă, şi asta în
toate limbile comunitare.
De asemenea, aceste dispoziţii le permit tuturor cetăţenilor europeni
să poată urmări lucrările parlamentare, să poată adresa întrebări şi
primi răspuns în limba lor maternă.
47
Întrebări de control:
48
Unitatea 5: Procesul legislativ comunitar
Termeni cheie:
Întrebări de control:
Termeni cheie:
1. Rol
49
descoperă fraude sau nereguli, auditorii săi informează Oficiul
european de luptă antifraudă (OLAF).
2. Atribuţii
3. Componenţă
50
doi ani, care poate fi reînnoit.
4. Preşedintele
5. Secretarul general
51
responsabil de secretariatul Curţii.
6. Organizare
52
Întrebări de control:
53
Unitatea 7: Instituţiile secundare ale Comunităţii Europene
Obiective
Termeni cheie:
1. Rol
2. Atribuţii
54
Auditorii Curţii de Conturi efectuează frecvent controale în
instituţiile UE, în statele membre şi în ţările care primesc
ajutoare europene. Activitatea Curţii vizează, în principal,
fondurile de care răspunde Comisia Europeană, însă, în
practică, autorităţile naţionale gestionează 80% din venituri şi
cheltuieli.
3. Componenţă
55
anual privind fondurile europene de dezvoltare.
4. Preşedintele
5. Secretarul general
6. Organizare
56
Întrebări de control:
57
Bibliografie
58
Modulul 6: Justiţia comunitară
Obiective:
Ghid de studiu
Termeni cheie:
Prezentare generală
De la crearea sa, în 1952, misiunea Curţii de Justiţie a Uniunii
Europene este de a garanta „respectarea legii în interpretarea şi
aplicarea" tratatelor.
În cadrul acestei misiuni, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene:
59
3. - interpretează dreptul Uniunii la solicitarea instanţelor naţionale.
Componenţa
60
comisar european care nu a respectat obligaţiile ce îi revin) şi atunci
când apreciază că o cauză prezintă o importanţă excepţională.
Curtea se întruneşte în Marea Cameră la cererea unui stat membru sau
a unei instituţii care este parte într-un proces, precum şi în cauzele
deosebit de complexe sau de importante.
Celelalte cauze sunt soluţionate în camere de cinci sau de trei
judecători. Preşedinţii camerelor de cinci judecători sunt aleşi pentru
perioadă de trei ani, iar cei ai camerelor de trei judecători pentru
perioadă de un an.
IV. Competenţa
61
această procedură nu determină statul membru să îşi îndeplinească
obligaţiile, poate fi introdusă la Curtea de Justiţie o acţiune privind
încălcarea dreptului Uniunii.
Acţiunea în anulare
Recursul
62
Reexaminarea
63
judecătorească, completul căruia ar trebui să-i fie repartizată cauza şi
dacă este necesară organizarea unei şedinţe pentru audierea
pledoariilor; data acesteia din urmă va fi stabilită de către preşedinte.
Judecătorul raportor rezumă, într-un raport al cauzei, faptele invocate,
precum şi argumentele părţilor şi, dacă este cazul, cele ale
intervenienţilor. Acest raport este adus la cunoştinţa publicului în
limba de procedură, în cursul şedinţei.
4. Hotărârile
5. Procedurile speciale
a) Procedura simplificată
b) Procedura accelerată
64
judecătorului raportor şi după ascultarea avocatului general şi a
celorlalte părţi, dacă o urgenţă deosebită justifică recurgerea la
procedura accelerată. O astfel de procedură este de asemenea
prevăzută în cazul trimiterilor preliminare. În acest caz, cererea este
formulată de instanţa judecătorească naţională care sesizează Curtea şi
care trebuie să menţioneze, în cuprinsul cererii, împrejurările care
justifică urgenţa deosebită în pronunţarea asupra întrebării formulate
cu titlu preliminar.
6. Cheltuielile de procedură
7. Regimul lingvistic
65
8. Schema procedurii
Procedura scrisă
Faza orală
Deliberarea judecătorilor
HOTĂRÂREA
66
VI. Curtea de Justiţie în cadrul ordinii juridice comunitare
Pentru a construi Europa, anumite state (astăzi în număr de 27) au
încheiat tratate de instituire a Comunităţilor Europene, ulterior a
Uniunii Europene, dotate cu instituţii care adoptă norme de drept în
domenii determinate.
Curtea de Justiţie a Uniunii Europene reprezintă instituţia
jurisdicţională a Uniunii şi a Comunităţii Europene a Energiei
Atomice (CEEA). Aceasta este compusă din trei instanţe: Curtea de
Justiţie, Tribunalul şi Tribunalul Funcţiei Publice, a căror principală
misiune este examinarea legalităţii actelor Uniunii şi asigurarea
interpretării şi aplicării uniforme a dreptului acesteia.
Prin intermediul jurisprudenţei sale, Curtea de Justiţie a consacrat
obligaţia administraţiilor şi a instanţelor naţionale de a aplica pe
deplin dreptul Uniunii în cadrul sferei lor de competenţă şi de a
proteja drepturile conferite de acesta cetăţenilor (aplicarea directă a
dreptului Uniunii), fără a aplica însă orice dispoziţie contrară din
dreptul naţional, fie aceasta anterioară sau ulterioară normei Uniunii
(supremaţia dreptului Uniunii asupra dreptului naţional).
Curtea a recunoscut de asemenea principiul răspunderii statelor
membre pentru încălcarea dreptului Uniunii, care constituie, pe de o
parte, un element care consolidează în mod decisiv protecţia
drepturilor conferite particularilor de normele Uniunii şi, pe de altă
parte, un factor care este de natură să contribuie la aplicarea mai
diligentă a acestor norme de către statele membre. Încălcările săvârşite
de acestea din urmă sunt astfel de natură să dea naştere unor obligaţii
de despăgubire, care, în anumite cazuri, pot avea repercusiuni grave
asupra finanţelor publice naţionale. În plus, Curtea poate fi sesizată cu
orice neîndeplinire, de către un stat membru, a obligaţiilor ce decurg
din dreptul Uniunii, iar în situaţia neexecutării unei hotărâri de
constatare a unei astfel de neîndepliniri, aceasta îi poate impune plata
unei sume forfetare sau a unor penalităţi cu titlu cominatoriu. Cu toate
acestea, în cazul în care nu sunt comunicate Comisiei măsurile de
transpunere a unei directive, poate fi aplicată de Curte statului
membru vizat, la propunerea Comisiei, o sancţiune pecuniară chiar de
la prima hotărâre de constatare a neîndeplinirii obligaţiilor.
Curtea de Justiţie lucrează totodată în colaborare cu instanţele
naţionale, instanţe de drept comun în domeniul dreptului Uniunii.
Orice instanţă naţională sesizată cu un litigiu referitor la dreptul
Uniunii poate şi uneori trebuie să adreseze Curţii de Justiţie întrebări
preliminare. În acest mod, Curtea se pronunţă asupra interpretării unei
norme de drept al Uniunii sau verifică legalitatea acesteia.
67
Întreprinderea de transport Van Gend & Loos, importatoare de
mărfuri din Germania în Ţările de Jos, trebuia să plătească taxe
vamale pe care le considera ca fiind contrare dispoziţiei din Tratatul
CEE ce interzice majorarea taxelor vamale în cadrul relaţiilor
comerciale reciproce. Acţiunea punea problema conflictului dintre
dreptul intern şi normele Tratatului CEE. Fiind sesizată de o instanţă
judecătorească din Ţările de Jos, Curtea a răspuns prin instituirea
doctrinei efectului direct, conferind astfel întreprinderii de transport o
garanţie directă a drepturilor sale întemeiate pe legislaţia comunitară
în faţa instanţei judecătoreşti naţionale.
În 1964, hotărârea Costa a stabilit supremaţia dreptului comunitar
asupra dreptului intern. În această cauză, o instanţă judecătorească
italiană solicitase Curţii de Justiţie să stabilească dacă legea italiană de
naţionalizare a sectorului producţiei şi distribuţiei energiei electrice
era compatibilă cu anumite norme din Tratatul CEE. Curtea a introdus
doctrina supremaţiei dreptului comunitar, întemeindu-se pe
specificitatea ordinii juridice comunitare, care trebuie să beneficieze
de o aplicare uniformă în toate statele membre.
În 1991, în hotărârea Francovich şi alţii, Curtea a creat o altă noţiune
fundamentală, şi anume aceea a răspunderii unui stat membru în
privinţa particularilor, pentru prejudiciile cauzate acestora prin
încălcarea dreptului comunitar de respectivul stat. Prin urmare,
începând cu 1991, cetăţenii europeni dispun de o acţiune în
despăgubiri împotriva statului care încalcă o normă comunitară.
Doi cetăţeni italieni, care trebuiau să îşi încaseze remuneraţiile de la
angajatorii lor aflaţi în faliment, au introdus acţiuni invocând
netranspunerea, de către statul italian, a dispoziţiilor comunitare care
protejează lucrătorii salariaţi în cazul insolvabilităţii angajatorului.
Fiind sesizată de o instanţă judecătorească italiană, Curtea a precizat
că directiva respectivă urmărea să confere particularilor drepturi de
care aceştia fuseseră privaţi ca urmare a netranspunerii de către stat a
directivei. Astfel, Curtea a deschis posibilitatea introducerii unei
acţiuni în despăgubiri împotriva statului însuşi.
Curtea în viaţa cetăţeanului Uniunii
68
În acest domeniu au fost pronunţate numeroase hotărâri.
69
pentru aceeaşi muncă are efect direct (hotărârea Defrenne).
Interpretând normele comunitare referitoare la egalitatea de tratament
între bărbaţi şi femei, Curtea a contribuit la protecţia femeii împotriva
concedierilor legate de perioada sarcinii. Nemaiputând să lucreze din
cauza dificultăţilor legate de sarcină, o femeie a fost concediată. În
1998, Curtea a declarat această concediere contrară dreptului
comunitar. Concedierea unei femei în cursul sarcinii din cauza
absenţelor provocate de o boală în legătură cu sarcina însăşi constituie
o discriminare interzisă pe motiv de sex (hotărârea Brown).
Pentru a garanta protecţia securităţii şi a sănătăţii lucrătorilor, este
necesar ca aceştia să beneficieze de un concediu anual plătit. În 1999,
sindicatul britanic BECTU a contestat reglementarea britanică care
priva lucrătorii cu contracte de muncă de scurtă durată de acest drept,
pe motivul că nu era conformă unei directive comunitare privind
organizarea timpului de lucru. Curtea a hotărât (hotărârea BECTU,
2001) că dreptul la concediul anual plătit este un drept social conferit
de dreptul comunitar în mod direct tuturor lucrătorilor şi că niciun
lucrător nu poate fi privat de acesta.
Drepturile fundamentale
Cetăţenia Uniunii
70
care dispune de resurse suficiente, beneficiază în egală măsură de un
astfel de drept de şedere. Curtea a subliniat că dreptul comunitar nu îi
impune minorului să dispună el însuşi de resursele necesare şi că
refuzul de a acorda în acelaşi timp dreptul de şedere mamei sale,
resortisantă a unei ţări terţe, ar priva dreptul de şedere al copilului de
orice efect util (hotărârea Zhu şi Chen, 2004).
Întrebări de control:
71
Unitatea 2: Drept procesual comunitar
Obiective
1. Procedura prealabilă
2. Procedura scrisă
3. Procedura orală
4. Adoptarea hotărârii
5. Executarea hotărârilor
6. Căile de atac
Termeni cheie:
Întrebări de control:
72
Unitatea 3 : Principalele acţiuni exercitate în faţa instanţelor comunitare
Termeni cheie:
Întrebări de control:
1. Care este funcţia acţiunii în constatarea încălcării tratatelor comunitare de către statele
membre?
2. Cum se derulează procedura prealabilă în cazul acţiunii în constatarea încălcării tratatelor
comunitare de către statele membre, în funcţie de reclamant?
3. Care sunt efectele deciziei CJE obţinute în urma exercitării acţiunii în constatarea încălcării
tratatelor comunitare de către statele membre?
4. Ce trebuie să dovedească privaţii pentru a putea exercita acţiunea în anulare?
5. Care sunt motivele de anulare?
6. Cum se derulează procedura prealabilă în cazul acţiunii în constatarea abţinerii
nejustificate?
7. Arătaţi câteva exemple de acţiuni ilegale care pot constitui temeiul unei acţiuni în
despăgubire ?
8. Care este funcţia acţiunii preliminare?
9. Care este obiectul şi cauza acţiunii preliminare ?
10. Care sunt condiţiile ce trebuie îndeplinite de un organ naţional pentru a putea ficalificată
instanţă naţională?
11. Ce este îndreptăţirea sau obligaţia de a sesiza CJE cu o acţiune preliminară?
12. Care sunt efectele hotărârii preliminare ?
13. În ce cazuri nu este necesară parcurgerea procedurii prealabile cu ocazia exercitării
acţiunii în legătură cu serviciul de către funcţionarii comunitari?
14. Care sunt normele procedurale folosite la judecarea acţiunii exercitate pe baza
convenţiilor de arbitraj?
73
Modulul 7 : Realizarea obiectivelor fixate de tratatel de înfiinţare ale CE şi UE
Obiective
Ghid de studiu
Atenţie la termenii cheie. Acest modul cuprinde 2 lecţii. Lecţiile trebuie învăţate înordinea
prezentării lor în mod separat. Este indicat să faceţi schiţe pe marginea lecţiilor parcurse cu
ilustrarea legăturilor dintre noţiunile învăţate respectiv să faceţi scheme pentru ilustrarea
enumerărilor, criteriilor de clasificare, etc..
După citirea modulului să consultaţi bibliografia indicată pentru a aprofunda şi detalia
informaţiile obţinute. După încheierea lecturării şi memorării acestora, încercaţi să răspundeţi
la întrebările de autoverificare fără să vă uitaţi în materie.
74
Unitatea 1: Cele patru libertăţi fundamentale
Obiective
1. Libera circulaţie a mărfurilor
2.Libera circulaţie a forţei de muncă
3. Libera circulaţie a capitalurilor
4. Libera circulaţie a serviciilor
Termeni cheie:
Marfă, taxe vamale, taxe cu efect echivalent, servicii, restricţii interzise,restricţii permise,
Bosman, Morson, Dassonville, Cassis de Dijon, Keck.
Întrebări de control:
75
Unitatea 2: Pilonii II şi III al Uniunii Europene
Obiective
Termeni cheie:
Întrebări de control:
Bibliografie
76