Интерес — первоначально средневековый коммерческий и правовой термин (лат.

interesse), обозначавший «возмещение

ущерба». Отсюда развились, во-первых, чисто юридическое понятие интереса (уже в XIV веке — то, что затрагивает
правовые интересы лица), и, во-вторых, финансовое понятие интереса (в XVI веке, сначала в значении «проценты за
ссуду», т.е. страховка за риск невозврата).

Интерес — это такая осознанная потребность, которая характеризует отношение людей к предметам и явлениям
действительности, имеющим для них важное общественное значение, притягательность.

Само слово «интерес» — позднего, технического и бухгалтерского происхождения; оно происходит от латинского слова

interest, которое писали в счетных книгах напротив ожидаемых доходов. В древних этических системах даже самого

эпикурейского толка на первом месте всегда стоит стремление к благу и удовольствию, а не к материальной выгоде.

Потребовалась победа рационализма и меркантилизма, чтобы обрели силу и были возведены в принцип такие понятия, как

выгода и индивид. Можно почти точно датировать триумф понятия индивидуального интереса — вслед за появлением

«Басни о пчёлах»Мандевиля.[1]

Начиная со второй половины 20-го века представители различных наук (философы, психологи, экономисты, правоведы)
стали определять интерес, как осознанную потребность. (Подробнее см.: Шорохова Т.В. Проблема определения категории
«интерес» в современной отечественной психологии и педагогике// Интернет-журнал "Эйдос". - 2004. - 5 декабря).

 Интерес (право)
 Экономический интерес
 Имущественный интерес (страхование)
 Интерес (эмоция) — исторически наиболее позднее значение.
 Национальные интересы

Tema VII Grupurile de interese

1. Grup de interese, grup de presiune, grup cointersat

2. Lobby, mafia, grupurile teroriste
3. Francmasoneria şi organizaţiile secrete
4. Masoneria în Republica Moldova

1. Grupurile de interese În accepţia politologului american David Truman, grupurile de

interese reprezintă „orice grup de oameni (A) care în baza uneia ori a mai multor atitudini şi
interese împărtăşite, solicită altor grupuri din cadrul societăţii (B) instaurarea, menţinerea, sau
sporirea formelor de comportament ( propun un anumit comportament, fapte, hotărâri), care
corespund cerinţelor (A)”1. Grupurile de interes activează la nivel social, în timp ce grupurile de
presiune la nivel politic. Deci, un grup de interes devine un grup de presiune când apare pe arena
politică şi operează ca actor politic, folosind diferite metode de influenţă.

1
Fisichella, D. Op.cit.,p. 162
1
 Grupurile de interes pot fi clasificate după mai multe criterii2:

1) După sfera de activitate

a) economice constituite din sindicate, asociaţii de business, care încearcă să-şi

promoveze interesele materiale. De exemplu, sindicatele optează pentru majorarea
salariilor muncitorilor, businessul – pentru micşorarea impozitelor, solicită comenzi de
stat etc.;

b) sociale (uniunea veteranilor, uniunea invalizelor, societăţi de caritate )

c) socioculturale (societăţi sportive, culturale, religioase)

d) din sfera politică (grupuri ecologiste, feministe, etnice)

2) Politologii americani G. Almond şi ş.a. clasifică grupurile de interese după criteriul

de organizare:

a) anomice – sunt grupuri cu o organizare ineficientă, apar spontan şi au tendinţe de a

folosi metode de violenţă. Acestea reprezintă mulţimea care se formează în timpul
demonstraţiilor, mitinguri, grevelor etc.

b) instituţionalizare – sunt grupuri bine organizate, au o bază constantă de activitate şi

rezultate eficiente în acţiuni (ONG-urile: sindicatele, asociaţii de antreprenori)

3) după voinţa de asociere

a) asociative (binevole)

b) neasociative (involuntare)

4) Politologul francez J. Blondeli evidenţiază următoarele grupuri de interes:

a) grupuri apărute în baza relaţiilor de obşte, caste, clanuri;

b) grupurile instituţionale apărute în baza organizaţiilor formale din cadrul aparatului

de stat (grupuri lobbyste din parlament şi guvern);

c) grupuri de promovare a intereselor proprii (asociaţii bancare, sindicatele etc.);

2
Практикум по политологии: Учебное пособие для вузов. Под редю М. А. Василика. Москва: Гардарики,
1999, стр. 273, 274.
2
 d) grupuri de susţinere, orientate la scopuri strict delimitate (asociaţii antirăzboi,
societăţi de protecţie a drepturilor consumătorului);

5) după criteriul valoric (economice şi nemateriale)

a) Economice (societăţi antreprenoriale, bancare, micului business)

b) cu valori nemateriale - totalitatea ONG-urilor, asociaţiilor obşteşti, asociaţiilor

de veterani, grupurilor etnice etc., care luptă pentru promovarea unor valori, a
unor interese noneconomice: interzicerea avorturilor, protecţia mediului ambiant,
etc.

6) După sfera de influenţă:

a) naţionale (asociaţia de protecţie a drepturilor omului) şi

b) regionale (asociaţia bulgarilor, gagauz halcâ)

7) după modul de antrenare :

a) oficiale (reprezintă grupurile instituţionale)

b) latente (rasiste, teroriste, fasciste, mafiote, masonice, lobyste). Unii politologi

consideră că grupurile lobiste sunt mai puţin periculoase în viaţa politică, iar în
SUA, Marea Britanie se cere ca ele să fie înregistrate, să-şi declare veniturile şi să
plătească impozite fiscale.

Structura grupului de interes

Liderul organizaţiei.
Membrii organizaţiei.

În politologie, activitatea grupurilor de interes a căpătat denumirea de lobbysm. Eficacitatea

grupurilor de interes depinde de resursele economice, sociale, informative, organizatorice.

Funcţiile grupurilor de interes: Majoritatea grupelor de interes au două funcţii de bază:

mobilizarea opiniei publice în spatele politicii şi a candidaţilor şi asigurarea fondurilor pentru
campanii electorale3.

3
Kenneth M. Dolbeare, Murray J. Edelman. „American Politics. Policies, Power and Change”. Toronto 1981, p.
489.
3
 1. funcţia de reprezentare. Grupele de interes articulează solicitările membrilor săi şi le
reprezintă direct forumului politic. Spre deosebire de partidele politice, grupurile de
interes nu-şi propun scopul de acaparare a puterii;

2. informarea organelor de putere cu problemele ce se confruntă grupurile;

3. influenţa puterii politice;

4. funcţia de participare. Ele asigură mijloacele prin care cetăţenii îşi pot concentra
resursele şi canaliza energiile într-o acţiune politică colectivă;

5. funcţia de socializare. Ca o parte a eforturilor sale lobbyste, oferă informaţii despre

anumite probleme, evident partizane, dar care realizează „educarea politică” a
cetăţenilor.

6. funcţia de stabilire a agendei. Grupele de interes îmbogăţesc discursul politic prin

abordarea unor subiecte inedite, neglijate sau ascunse de funcţionarii politici. Ca efect
informează guvernul despre problemele existente prin acţiunile sale partizane.

7. funcţia de monitorizare a programelor. Cu alte cuvinte controlează implementarea

programelor guvernamentale şi realizează presiuni în folosul segmentului sau grupului
pe care îl reprezintă4

Creşterea numărului grupelor de interes contribuie adesea la slăbirea sistemului de

partide5, fenomen periculos pentru statele în tranziţie dacă aceste nu deţin grupe de business şi
sindicate puternice. Spre deosebire de partide care integrează şi articulează interesele unor mari
grupuri sociale, grupele de interes în majoritatea lor sunt entităţi mici concentrate pe câteva
probleme, care nu pot face mai mult decât „suplementa” funcţiile partidelor. Partidele –pot fi un
instrument al democraţiei majoritare şi îşi pot transforma opţiunile în acţiuni şi reforme sociale şi
economice largi.6

Mulţi politologi sunt de părerea că rolul grupelor de business este mult mai mare
comparativ cu ale altor grupe de interes. 7 Creşterea numărului grupelor de interes contribuie
adesea la slăbirea sistemului de partide 8 , fenomen periculos pentru statele în tranziţie, dacă

4
Kenneth Janda, Jeffrey M. Berry, Goldman J. “The Challenge of Democracy”, Boston 1992, p. 340-345.
5
Kenneth Janda, Jeffrey M. Berry, Goldman J. op.cit. p. 368
6
Kenneth Janda, Jeffrey M. Berry, Goldman J. op.cit. p. 369.
7
McKay, D. American Politics and Society. Oxford, 1991, p. 238
8
Janda, K., Berry, J., Goldman J. Op. cit., p. 368
4
acestea nu deţin grupe de business şi sindicate puternice. Spre deosebire de partide, care
integrează şi articulează interesele unor mari grupuri sociale, grupele de interes, în majoritatea
lor, sunt entităţi mici concentrate la cîteva probleme, care nu pot face mai mult decît
„suplimenta” funcţiile partidelor. Partidele pot fi un instrument al democraţiei şi îşi pot
transforma opţiunile în acţiuni şi reforme sociale şi economice largi. Partidele sunt în special
importante fiindcă ele pot reprezenta interesele acelor care nu sunt bine reprezentaţi de grupele
de interes.

Grupuri cointeresate sunt structuri apropiate partidelor, care după structură, idei, scopuri
sunt identice partidelor. Deosebirea lor faţă de partide constă în faptul că, în ciuda eforturilor
depuse acestea, nu pot cuceri puterea politică, deci nu pot exercita funcţiile de bază a unui
partid: conducerea, integrarea intereselor sociale, selectarea elitei etc.

Grupele de presiune

Acestea constituie acelaşi grup de interese care a ieşit la nivelul sistemului politic şi
realizează presiuni asupra puterii politice, în scopul satisfacerii propriilor interese.

În viziunea lui Samuel Finer, presiunea este aplicarea ori ameninţarea de aplicare a unei
sancţiuni, atunci când o cerinţă nu este acceptată.9

Metodele de presiune pot fi:

-mitingurile, grevele, pichetările; campanii în mas-media; scrisori în parlament;

-realizarea unor sondaje sociologice, care au ca scop să demonstreze că ideea apărată este
una corectă; promovarea referendumului.

-refuzul colectiv de a plăti impozitele; crearea unor crize financiare şi bursiere;

- şantajul; mita oferita unor demnitari ca apoi să fie şantajaţi;

-„coctail parties”, aşa-numitele banchete la care se invită reprezentanţi ai puterii şi, printre
altele, li se sugerează unul sau alt proiect de lege;

-a sprijini prin voturile sale un partid, iar mai apoi a-l ameninţa cu suspendarea acestei
susţineri;

9
Fisichella, D. Op. cit., p. 165
5
 -a participa la elaborarea unui program de guvernare , a unor proiecte de lege, în care îşi
promovează interesul fără a fi suspectat de cineva);

-refuzul de a aplica directivele guvernului în sectorul de competenţă al grupului;

Acţiunea grupurilor este condiţionată de resursele de care el dispune. Un sindicat ar

recurge mai des la grevă, o corporaţie – la mită, înţelegeri secrete cu reprezentanţii puterii. Este
important să se deosebească resursele financiare şi simbolice. Resursele simbolice reprezintă
setul de valori, atitudini psihologice favorabile ideilor urmărite de grup. De exemplu, în SUA,
cînd interesele unei firme sunt lezate se stat, întreaga societate civilă se implică, apărînd
vehement firma, locurile de muncă. În Europa, datorită unor tradiţii marxiste, populaţia priveşte
businessul mai rezervat, chiar reticent.10

Grupurile de presiune cu caracter latent folosesc un şir de metode ilegale, printre care
acţiunile teroriste, mituirea, şantajul etc.

După opinia politologului S. Sprîncean, în Republica Moldova se pot deosebi trei mari
grupuri de presiune:

1) grupuri de presiune naţională (organizaţii româneşti, rusolingve),

2) grupuri de presiune economică (organizaţii profesionale, patronate, corporative),
3) grupuri de presiune socială (organizaţii de tineret şi studenţeşti, grupuri
ecologiste, organizaţii feministe, organizaţii ale veteranilor, grupuri civice şi de apărare a
drepturilor omului11).

Sistemul politic

Grupuri de Grupuri Grupuri de Mişcările Partidele

interese cointeresate politice politice
presiune

10
Woll, P., Binstock, R. America’s Political System. New York, 1984, p. 256
11
Fruntaşu, P. , Varzari, P Societatea Civilă şi Statul: modele de interacţiune // Moldoscopie (probleme de analiză
politică), partea 17. Chişinău, 2001, p. 91
6
 Valorice: Lobby Congresul Militanţi
ONG pacifiste,

feministe,
Mafia Consiliul Adepţi
ecologiste etc Naţional

Grupe Biroul Simpatiza

Economice: nţi
teroriste politic

sindicate,
Masonii Comisia Celule
patronate, de
locale
revizie
asociaţii ale
consumatorilor

Paralel grupurilor de presiune ce activează deschis, în societate activează şi grupurile

latente: lobbysmul, mafia, masonii.

Lobbysmul este o formă latentă de influenţă asupra sistemului politic (parlament, guvern –
ministere, departamenrte şi alte organe executive). Termenul lobby este de provenienţă engleză,
ce se traduce culuar (activitatea de lobby se desfăşura în culuarele parlamentare ale Mării
Britaniei, SUA) şi semnifică acţiunea bine determinată a unor grupuri de interes asupra organelor
puterii cu scopul realizării intereselor speciale. Spre deosebire de alte grupuri de presiune,
lobbysmul este o organizaţie cu caracter politic. Lobbyştii pot fi reprezentaţi de avocaţi,
politologi, foşti membri ai parlamentului, jurnalişti care au acces şi influenţă asupra deputaţilor
din parlament pentru a se elabora legi, acte normative, executive în folosul instituţiei care i-a
angajat. În schimb, aceştia le pot propune reprezentanţilor puterii anumite avantaje (bani,
cadouri, reduceri de preţuri la magazinele corporaţiei, „câştig la loterie”, încetarea acţiunelor de
presiune – mitinguri, demonstraţii etc). Lobbiştii au la dispoziţie atributele necesare pentru
realizarea scopurilor sale şi o bază materială solidă. În accepţia politologului Tudor Popescu,
majoritatea unităţilor monopoliste, asociaţii de proporţii au în componenţa lor grupe speciale
care se ocupă numai de activitatea lobbistă. În caz de necesitate, se recurge la serviciile
lobbiştilor mercenari 12 . Lobbismul este de două tipuri – legal şi ilegal. Lobbysmulul legal
constituie un mecanism prin care se menţine legătura dintre alegători şi aleşii lor, pe durata
mandatului acestora din urmă. Metodele activităţii de lobby legal sunt: 1) prezintarea de probe şi
informaţii asupra problemei în discuţie; 2) activitatea privind pregătirea proiectelor de legi în
comitete şi comisii parlamentare; 3) audieri şi dezbateri parlamentare; 4) întâlniri cu caracter

12
Popescu, T. Politologie. Chişinău: Academia de Administrare Publică, 1999, p. 174.
7
personal, tratative; 5) utilizarea mass-mediei pentru formarea opiniei publice; 6) pregătirea şi
difuzarea rezultatelor cercetărilor ştiinţifice (sociologice); 7) finanţarea campaniei electorale ale
candidaţilor în instituţiile respective. Lobismul ilegal poate recurge la atac direct, mituirea,
coruperea, intimidarea reprezentanţilor puterii de stat etc. În unele state sunt adoptate legi care
reglementează activitatea de lobby, interzicând acţiunele ilegale (SUA, Canada). Viabilitatatea
lobbismului este determinată de imixiunea statului în domeniul social, economic. Cu cât statul se
va amesteca mai mult în procesele social-economice, în viaţa oamenilor, cu atât mai mult va
creşte rezistenţa lor, tendinţa diferitor grupuri sociale de a solicita serviciile lobbiste.
În R. Moldova instituţia lobbystă nu e prevăzută de legislaţie, de facto, rolul acesteia e
jucat de partide. Prin intermediul partidelor, grupele de interese îşi promovează obiectivele. Unii
politologi evidenţiază problema - tentativa de influenţă a legislaţiei prin organizaţii de
advocatură nereprezentative – abordare favorizată de USAID - este realmente democratică sau o
simplă imitare a unie practici discutabile existente în SUA, cînd grupurile speciale de interese au
scopul de a exercita o influenţă neordinară (poate fi evitată).

Mafia reprezintă structuri criminale care creează reţele de putere complexe în interiorul
societăţii civile, necontrolate de stat şi care există uneori paralel puterii de stat, alteori
contopindu-se cu ea. Mafia este un termen italian – ce se traduce samavolnicie, arbitraj, violenţă.
Termenul are o răspândire internaţională, având specificul său în diferite ţări. Ca organizaţie a
fost constituită iniţial în Sicilia (Italia), de către latifundiari, în vederea apărării intereselor
proprii prin exercitarea de presiuni sau teroare asupra localnicilor. Ulterior, activitatea mafiei s-a
extins incluzând activităţi de contrabandă cu stupefiante şi alte produse, precum şi prin
implicarea în diferite afaceri ilicite în diferite ţări şi continente. În prezent, mafia este o
organizaţie internaţională ramificată. Membrii acestor reţele sunt elemente criminale, ce
desconsideră legea, activează în adâncă conspiraţie, respectă strict regulile interne cu privire la
delimitarea sferelor de acţiune între diferite grupuri mafiote, intimidează populaţia prin şantaj,
asasinate, exercită o influenţă directă asupra organelor administraţiei publice etc. Scopul
activităţii criminale este de a pune sub control o anumită ramură, domeniu (economic, politic),
teritoriu13. Baza economică a criminalităţii organizate o formează acele bunuri şi valori sociale,
personale care au fost sustrase, contrar legilor în vigoare. Aspectul politic îl prezintă interesul
major faţă de activitatea politică necinstită a unor factori de decizie .

În SUA, principala grupare mafiotă este Cosa Nostra, grupare italiană, în China –Triada,
în Japonia – Iacudza, în Rusia – „Bratva”. Interesant e faptul că în Rusia structurile criminale

13
Popescu, T. Politologie. Chişinău, 1999, p. 176.
8
sunt organizate atât după principiul etnic: mafia cecenă, tadjică, uzbecă etc, cât şi după cel
teritorial – Solnţevskaya, Orehovskaya, Tambovskaya, acestea fiind cele mai periculoase. La
moment, în lume cele mai puternice reţele începe să le creeze Triada chineză, care are cartiere
chinezeşti în întreaga lume, fapt ce-i permite să facă operaţiuni criminale globale. Nu poate fi
neglijată nici mafia columbiană, nici cea din Burma, Camboja, care sunt specializate în
producerea drogurilor de calitate.

Organizaţiile teroriste reprezintă structuri ilegale combative, care utilizează violenţa ca

mijloc principal de presiune. De obicei, au o disciplină şi o structură ierarhică foarte dură,
reprezentanţii aceleeaşi organizaţii pot nici să nu se cunoască între ei (când este vorba despre
organizaţiile mari, căci cele mici convieţuesc în familie). Printre organizaţiile teroriste principale
care activează astăzi în lume sunt: Fraţii musulmani în Arabia Saudită, care este un focar
mondial de răspândire a vahabismului – curent islamic radical. Al Fatah, Jihadul Islamic,
Hamas sunt organizaţii teroriste palestiniene, care luptă pentru independenţa Palestinei de
dominaţia Israelului. În Spania – ETA este o organizaţie teroristă a bascilor care luptă pentru
independenţa ţării Bascilor faţă de Spania. În Marea Britanie, activează IRA (Irish Revolutionary
Army ) care tot luptă pentru unirea Irlandei de Nord cu Irlanda. Cea mai puternică reţea teroristă
mondială este Al Qaeda. Una din cauzele vivacităţii terorismului constă în susţinerea populaţiei
locale care îi privesc ca pe eroi şi care sunt încrezuţi că aceştia luptă pentru o cauză dreaptă, dar
şi sărăcia care a căpătat proporţii devastatoare în unele zone ale lumii.

Francmasoneria este cea mai discutată şi controversată structură pentru mediul de

cercetători, până în ziua de astăzi lipsind o înţelegere clară şi univocă a acestui fenomen.
Cuvintele „francmason”, „francmasonerie” sunt forma românească a cuvintelor englez free
mason, francez francmaçon şi german Freimaurer care înseamnă „zidar, constructor liber” şi
reprezintă o moştenire a uneia din rădăcinile francmasoneriei: breasla zidarilor care construiau
biserici, bazilicile şi catedralele din Evul mediu. Zidarii erau consideraţi liberi, fiincă cererea la
munca lor era enormă. Ei se deplasau fără a fi împiedicaţi de la o construcţie la alta (construiau
în special edificii de cult), în timp ce lucrătorii necalificaţi trebuiau să slujească la stăpân, fiind
dependenţi de moşia şi glia acestuia. Zidarii, ca şi alte unităţi meşteşugăreşti europene, formau
ghilde care ţineau în secret măiestria construcţiei (ce necesitau cunoştinţe matematice),
materialul, culorile utilizate. Activitatea acestor arteluri se evidenţia prin profesionalism înalt,
disciplină aspră, responsabilitate. Femeiele zidari nu erau acceptate timp de mai mulţi ani14.

14
Moрган П. Секреты масонов. Москва: Рипол, 2008, стр. 7.
9
 Spre deosebire de meseria de zidar liber, la înc. sec. XVIII în Anglia au apărut masonii
intelectuali sau liberi cugetători, care au păstrat denumirea şi o parte din ritualurile zidarilor
edificiilor de cult. Astăzi, masonii se autodefinesc ca „o asociaţie de oameni liberi şi de bune
moravuri care conlucrează pentru binele şi progresul societăţii prin perfecţionarea morală şi
intelectuală a membrilor săi.” Potrivit dicţionarului enciclopedic „The New Encyclopedia
Britannica”, francmasoneria este cea mai vastă societate secretă din lume, răspândindu-se mai cu
seamă datorită întinderii în sec. al XIX-lea a Imperiului Britanic. Însă francmasoneria a
funcţionat în secret doar atunci şi acolo unde a fost interzisă de lege. Ea nu este prin natura ei o
asociaţie secretă, deşi prezintă asemănări cu Şcolile de Mistere din Antichitate.

Francmasoneria este o organizaţie laică, în care, prin tradiţie, pot fi admişi prin iniţiere
sacră doar bărbaţii. Este un Ordin iniţiatic (ezoteric) care promovează valorile morale,
încurajează dragostea frăţească, solidaritate, adevăr şi acţiunile caritabile între toţi oamenii – nu
doar între membrii ei. Masoneria nu este o religie; dar este o societate de oameni credincioşi (de
diferite confesiuni) şi pretinde membrilor să creadă în existenţa unei Fiinţe Supreme, supranumit
Marele Arhitect sau Marele Făuritor Universal. Când omul este inclus în Ordin, el îşi asumă faţă
de organizaţie obligaţii jurând pe Cartea Legii Sacre, fiecare depune jurământul pe volumul de
scrieri pe care el le consideră sfinte. Deşi încurajează fiecare adept să respecte învăţăturile
propriei religii, francmasonieria nu este interesată de specificul acesteia, de aceea discutarea
aspectelor religioase, inevitabil restrictive, este interzisă la întrunirile masonilor. Cu toate că nu
este o religie, francmasonieria ar putea fi considerată un „ghid teoretic către religie”. Din
definiţia extrasă din prelegerea gradului întâi (Ritul Emulation): masoneria este un „sistem aparte
de moralitate, învăluit în alegorii şi ilustrat prin simboluri” 15. Cei ce urmează să fie iniţiaţi în
masonerie sunt aduşi în lojă cu ochii legaţi. Acest ritual semnifică moartea spirituală a persoanei
în cauză şi renaşterea ei atunci când după ritual i se dezleagă ochii şi vede lumea în altă lumină.
Francmasoneria îşi comunică mesajele teoretice prin ritualuri de iniţiere numite „grade”, care
utilizează simboluri derivate, în cea mai mare parte din uneltele şi practicile folosite în arta de a
construi. Clădirile masonice sunt impunătoare şi sunt marcate clar. Şedinţele lojilor masonice
sunt secrete iar membrii sunt obligaţi să nu divulge secretele ordinului. Secretul masonic este un
simbol şi, asemenea tuturor celorlalte simboluri masonice are un rol educativ.

Organizaţia masonică este construită din loje. Loja (cameră în care se păstrau
instrumentele de construcţie a meşterilor) este unitatea de bază a organizaţiei masonice. În
funcţie de condiţiile materiale, loja poate avea de la 20-200 de membri. Fiecare lojă are numărul
său notat de Marea Lojă în dependenţă de consecutivitatea apariţiei. Cu cât este mai mic numărul
cu atât este mai veche (antică) organizaţia. Fiecare lojă răspunde individual în faţa unei Mari
Loje. De regulă, există câte o Mare Lojă în fiecare ţară. Scopul unei loji masonice este să confere
primele trei grade ale masoneriei: ucenic, calfă şi maestru. Nivelurile ierarhice sunt apreciate ca

15
Kirk MacNulty, W. Francmasoneria. Simboluri, secrete, semnificaţie. Bucureşti: Enciclopedia RAO, 2006, p. 1
10
etape de autopurificare, de încredere în forţele proprii. Cu cât nivelul este mai înalt cu atât este
mai aproape de Dumnezeu, cu atât este mai perfect şi respectat. Pentru a ajunge la conducerea
lojei masonice candidaţii trebuie să treacă cele trei trepte rituale – ucenic, calfă, magistru – după
care un mason poate deveni conducător de lojă.

Ritualurile se raportează la practici şi evenimente despre care se spune că au avut loc la

construcţia templului lui Solomon. Membrii organizaţiei se află la diferite niveluri de pătrundere
în tainele şi scopurile organizaţiei masonice, respectiv este diferit şi nivelul de influenţă asupra
subalternilor. Autorii Viorel şi Camelia Roşu susţin că lojile au diferite denumiri şi aparent se
luptă între ele. Astfel putem întâlni denumiri ca Francmasonii fără şorţ, Lojile albastre, Grand
Orient, Ritul Scoţian Antic şi Acceptat, Loja Naţională Română, Loja militară Cairo, loji
parlamentare, loja italiană Propaganda Due, Rotary Club, Lions Club, Ritul York, Clubul celor
500, Clubul de la Roma, B'NAI B'RITH, Consiliul celor 33, Consiliul celor 13, Majestic 12 etc16.

Originea francmasonieriei. Din păcate, sunt disponibile foarte puţine informaţii demne de
încredere. Multe din ele sunt destul de fanteziste şi lipsite de spiritul critic. Unele scrieri situează
începutul francmasonieriei în perioada biblică. Legendele masonice plasează formarea
organizaţiei în epoca Turnului Babel şi în cea a construirii Templului din Ierusalim de către
regele Solomon, despre care se pomeneşte în Biblie. Or, potrivit lui Mircea Eliade „istoria începe
în Sumer”. Practic, începuturile masoneriei operative reprezintă începuturile culturii urbane,
construcţia primelor oraşe - cetăţi. Se consideră că omul a fost dintotdeauna un cioplitor al
pietrei. Când arta cioplirii pietrei a fost combinată cu geometria, a aparut Arhitectura. Primii
Mari Maeştri au fost, de fapt, Arhitecţi. Mulţi francmasoni au plasat originile organizaţiei în
timpul construcţiei Templului lui Solomon. Personalitatea centrală este arhitectul Hiram Abiff,
care are un rol marcant în ritualul a două dintre cele trei grade17. Consolidarea organizaţiilor
masonice se făcea sub paravanul necesităţii refacerii locaşului sfânt, a templului lui Solomon
pentru lumea întreagă. Autorul Jan van Helsing în lucrarea „Organizaţiile secrete şi puterea lor în
sec. XX sau cum nu este lumea guvernată” susţine că cele mai vechi organizaţii masonice
datează cu 2000 de ani înainte de Hristos. Alţi francmasoni sugerează că a existat un ordin secret
care a activat în taină de-a lungul Evului Mediu şi al Renaşterii înainte să devină public la
începutul sec- XVIII. Membrii ei aveau ca scop desăvârşirea spirituală a omului în veneraţie faţă
de Dumnezeu. Pentru a comunica masonii foloseau simboluri, alegorii, numere (3, 7, 13, 33) pe
steme, embleme, iar astăzi şi nume de firme18. Membrii masonici purtau o blăniţă albă de miel19

16
Roşu, V., C. Roşu. Dezvăluiri cutremurătoare despre modul în care francmasoneria caută să distrugă România.
Bucureşti: ANANTA, 1997
17
Kirk MacNulty, W. Francmasoneria. Simboluri, secrete, semnificaţie. Bucureşti: Enciclopedia RAO, 2006, p. 49.
18
Jan van Helsing. Organizaţiile secrete şi puterea lor în sec. XX sau cum nu este lumea guvernată. Oradea, 1997.
19
Piele algă de miel- simbol al inocenţei.
11
sau şorţ ce simboliza devotamentul faţă de zei, reprezentanţii zeilor pe pământ şi autoritatea în
faţa poporului20.

Alţi cercetători masoni susţin că apariţia ordinului poate fi datată istoric în perioada Romei
antice, contemporan cu „collegium fabrorum” (colegiul muncitorilor) - un grup de constructori şi
arhitecţi devenit un prototip pentru organizarea ulterioară a breslelor. Un scriitor din secolul al
XVIII-lea susţinea că francmasoneria modernă ar fi fost întemeiată de Godefroy de Bouillon,
liderul primei cruciade, care a cucerit Ierusalimul şi despre care se spune că ar fi întemeietorul
misterioasei „Stăreţii a Sionului”. O altă teorie apropiată cronologic de precedenta şi care s-a
bucurat de o popularitate crescută a fost acea că francmasonii sunt descendenţi direcţi ai
cavalerilor templieri, din perioada medievală 21 . Multe din activităţile masonilor sunt foarte
asemănătoare cu cele practicate de tamplieri. Tamplierii, sau Ordinul Templului (franceză Ordre
du Temple sau Templiers), au fost unul dintre cele mai cunoscute ordine călugăreşti militare
(catolice) creştine. A luat naştere la iniţiativa francezului Hugo van Payens în anul 1119 în
Ierusalim, ca o organizaţie militar-călugărească, cu scopul declarat de a apăra pe peregrinii
(călători) creştini în Ţara Sfântă. În statutul tamplierilor era inclus jurământul sărăciei (nu se
îmbrăcau în haine scumpe), castităţii, refuzului de la viaţa mondenă. Combinaţia dintre dibăcia
militară şi virtuţile creştine au transformat tamplierii într-un nou tip de personalitate moral-etică.
Recunoscut oficial de Biserica catolică, prin acceptarea de către papa Inocenţiu al II-lea în 1139
a formei lui de organizare, Ordinul a crescut repede ca număr de membri şi putere. Ordinul
(Organizaţia) cuprindea călugări militari războinici, călugări capelani şi călugări de serviciu
(slujitori). Cavalerii templieri puteau fi recunoscuţi după îmbrăcămintea distinctivă - mantie albă
cu o cruce roşie şi erau printre cei mai bine echipaţi, antrenaţi şi disciplinaţi războinici din
perioada cruciadelor. Tempul lui Solomon este unul din simbolurile ordenului.

În sec. XII Ordenul cunoaşte o înflorire datorită garanţiilor, privilegiilor acordate, precum
şi bunăvoinţa puterii. Membrii Ordinului care nu erau războinici au creat o puternică
infrastructură economică în întreaga creştinătate, introducând pentru prima oară proceduri
financiare care au reprezentat începutul sistemului bancar şi au construit numeroase fortificaţii în
Europa şi Ţara Sfântă. Acumularea unei mari puterii economice (sf. sec. XII) a permis ordenului
să se transforme într-un fel de stat independent în relaţii cu puterea de stat şi să nu se supună
nimănui, cu excepţia Scaunului Sfânt, cu are avea relaţii profitabile. Independenţa ordenului şi
bogăţia enormă a început să atragă invidia, nemulţumirea, neîncrederea statelor mari.

20
În piramidele din Egiptul antic sunt picturi ce reprezintă nave divine cu persoane ce purtau şorţ. Astăzi din
vestimentaţia preoţilor face parte şorţul. Textele religioase ale vechilor civilizaţii clasice abundă în descrierea unor
ciudăţenii care, cu un minim efort de imaginaţie, pot fi incluse lejer în categoria OZN-urilor. V. Surcel. OZN-uri în
oglinda timpului. // http://www.jurnalul.ro, 04.11.2011.
21
A luat naştere la iniţiativa francezului Hugo van Payens în anul 1119 în Ierusalim, ca o organizaţie militar-
călugărească, cu scopul declarat de a apăra pe peregrinii (călători) creştini în Ţara Sfântă (Ierusalim). De-a lungul
timpului aceşti călugări –soldaţi au construit multe biserici (Temple Church din Londra) imitând Biserica Sfântului
Mormânt din Ierusalim. Au ajuns foarte bogaţi şi influienţi şi în cele din urmă s-a ajuns la prăbuşirea lor.//
Тамплиеры. История и легенды. / Под ред. Ф. Ваги. Москва: Ниола-Пресс, 2007, стр. 8.
12
 Printre ocupaţiile templierilor se enumera pe de o parte - agricultura, comerţul (inclusiv
cel extern), activităţi financiare (împrumuturi cu dobândă), navigaţia (ţineau sub control un şir de
porturi din Europa)22, pe de altă parte – alchimia, ezoterismul - ceea ce ia adus pe de o parte
suspiciuni, iar pe de altă parte reputaţie negativă în lumea obscură. Se credea că cei care practică
ezoterismul posedă putere pe care nu o au muritorii. Redactorul lucrării „Тамплиеры. История
и легенды” Faust Vaghi susţine că prezenţa tamplierilor la intersecţia culturilor orientale şi
occidentale, istoria expresivă a evreilor descrisă în Biblie au contribuit la formarea cunoştinţelor
de care aveau parte un cerc îngust de oameni23. Tamplierii, asemeni masonilor, venerau cifrele 7
(asociere cu Isus Hristos), 8 şi octagonul (asociaţie cu raiul, învierea şi renovare), 9 (pelerinaj,
religie, credinţă, zeitate) etc., ritualuri şi ceremonii secrete. Conform legendei, în Evul Mediu
tamplierii au găsit localizarea Templului lui Solomon şi în camerele de subsol ar fi găsit schţele
construcţiilor religioase care au fost utilizate ulterior. În urma examinării templurilor gotice s-a
demonstrat că constructorii au folosit cunoştinţe, care au devenit accesibile oamenilor abea în
perioada contemporană, cum ar fi geobiologia (radiaţia pământului, undele cosmice, care sunt de
diferite forme şi pot influenţa asupra mediului şi sănătăţii). Pe lângă simbolurile creştine,
statuiele, icoanele, reliefurile, vitraliile mai conţin efecte optice şi elemente care pot fi atribuite la
magie şi alchimie.

Succesul templierilor era strâns legat de succesul cruciadelor, ei fiind sprijiniţi de biserica
catolică. Când Ţara Sfântă a fost pierdută, iar călugării militari templieri au suferit înfrângeri
zdrobitoare, sprijinul pentru existenţa ordinului s-a stins. Zvonurile despre ceremoniile iniţiatice
secrete ale lor, practicarea ezoterismului, ideile elitiste (se promova ideea că doar cei iluminaţi,
aleşi trebuie să conducă cu lumea), sincretismul religios au creat neîncredere, iar regele Filip al
IV-lea al Franţei, puternic îndatorat ordinului, a început să facă presiuni asupra papei Clement al
V-lea. Vineri, 13 octombrie 1307, regele Filip a arestat majoritatea membrilor Ordinului,
inclusiv pe Marele Maestru Jacques de Molay, şi, după ce le-a obţinut mărturisirile prin tortură,
i-a ars pe rug. În 1312, papa Clement, sub presiune din partea regelui Filip, a dizolvat cu forţa
întregul ordin. Dispariţia bruscă a unei componente importante din societatea europeană a acelor
timpuri a dat naştere la speculaţii şi legende, care trezesc şi astăzi interes.

Webster afirma: „Originile francmasoneriei nu pot fi identificate din nicio sursă sigură, dar
ordinul a apărut dintr-o combinaţie de tradiţii care au evoluat şi s-au contopit într-o perioadă mai
lunga de timp”.

Muzeul Britanic din Londra păstrează un Manuscrisul „Regius” ce datează din anul 1390
în care se descrie comportamentul, îndatoriile şi principiile morale ale masonilor. Unii istorici

22
Unele surse susţin că tamplierii cunoşteau drumul spre America înainte cu trei secole de Columb, ei aduceau
argint din Mexic şi băteau monede. Anume cu venirea lor în Franţa au început să se răspândească monedele de
argint, care se presupune că metalul din care se confecţionau a fost adus din Mexic, ţară bogată în acest metal şi în
prezent. // Тамплиеры. История и легенды. ) / Под ред. Ф. Ваги. Москва: Ниола-Пресс, 2007, стр. 93.
23
Тамплиеры. История и легенды. ) / Под ред. Ф. Ваги. Москва: Ниола-Пресс, 2007, стр. 77.
13
susţin că autorul necunoscut doar a copiat textul după careva documente pierdute şi a
înfrumuseţat manuscrisul. Documentul stipulează necesitatea solidarităţii masonice. Prima
apariţie oficială şi publică a cuvântului francmason datează cu sf. sec. XV, când împăratul
Henric VII a elaborat legi privind pământul (1495) şi în care se utilizează termenul.

Alţi istorici consideră că prima „activitate masonică” documentată are loc în Anglia la mij.
sec. XVIII. Intrarea într-o organizaţie masonică oferea omului o oportunitate însemnată de a se
instrui. Prima Mare Lojă masonică recunoscută public a fost fondată la Londra şi este datată din
1717. Ulterior numărul de loji s-a extins pe întreg teritoriul insulelor britanice24, iar până în 1740
– în toate ţările Europei. În sec. XVIII odată cu expansiunea colonială, francmasonieria a fost
introdusă în toate coloniile engleze, franceze şi olandeze din Africa, India, Pachistan, Birmania,
Indonezia, Noua Zeelandă, Asia de Sud-Est, Japonia, America de Nord, Centrală şi de Sud, în
Caraibe etc. Pentru că multe dintre acestea erau prea îndepărtate, Marea Lojă a început să
constituie Mari Loji provinciale, în Anglia, apoi peste hotare pentru a le administra.

În unele perioade, francmasonieria a fost interzisă prin lege în Franţa (1766), Olanda
(1735) şi în alte state din nordul Europei. Obstrucţia organizaţiei a fost cauzată de specificul
organizaţiei: întrunirile tainice, un portofoliu de secrete şi jărurăminte înfricoşate pe Scriptură –
toate acestea erau considerate ameninţări la adresa autorităţii Bisericeşti şi a ocârmuirii (puterii
politice). Peste tot în Europa, autorităţile laice s-au dovedit mai receptive faţă de francmasonerie
decât Biserica Catolică. În 1738 a fost emisă o Bulă Papală, interzicând credicioşilor să devină
francmasoni 25 . Când asemenea grupuri fac parte dintr-o organizaţie universală, ele sunt
considerate o ameninţare mondială. „Ordinul” Nobil Antic al Gorgomanilor a fost una dintre
primele organizaţii antimasonice, prima referire la acest ordin datând din 1724. Activitatea lor s-
a limitat la publicarea unor articole care zeflemiseau masoneria. Numeroase broşuri animasonice
a scris Leo Taxil, fost mason (iniţiat în 1881) exclus din organizaţie. În 1897 Taxil a anunţat că
totul ce a scris a fost o calomnie la adresa masoneriei, dar şi azi se mai face referire la acest
autor. Aşa dar, motivele activităţii antimasonice pot fi nu numai religioase, personale, dar şi
politice. La înc. Sec. XIX în SUA a existat timp de câţiva ani , un partid antimasonic.

Lojile au fost reactivate în Franţa în 1771, când Marele Maestru a devenit Louis-Philippe
d’Orleans, un văr al regelui Ludovic al XVI, şi elita intelectuală franceză – La Fayette, Voltaire,
Mirabeau, Lavoisier şi Montesquieu – intrase în francmasonerie. Pe măsură ce francmasoneria se
răspândea în lume, ea căpăta caracteristici locale. Potrivit istoricilor D. G. R. Şerbănescu şi
Jacques Pierre, masoneria a apărut în ţările române spre mijlocul sec. al XVIII-lea şi s-a
dezvoltat rapid la începutul secolului următor. Vasile Alecsandri este considerat reprezentat al
mişcării.

24
Până în 1750 numai în Anglia erau 200 de loji masonice.
25
Kirk MacNulty, W. Francmasoneria. Simboluri, secrete, semnificaţie. Bucureşti: Enciclopedia RAO, 2006, p. 78.
14
 La jum. sec. XIX unele Mari Loji au început să precizeze ce simboluri trebuiau să apară în
decorurile fiecărui grad. Până atunci reprezentanţii organizaţiilor purtau şorţuri cu simboluri
masonice pe placul lor. În sec. XIX francmasoneria era foarte la modă, astfel încât şi obiectele
gospodăreşti erau decorate cu simboluri masonice.

În Europa, numărul francmasonic a continuat să crească până prin anii 1940, când a scăzut
dramatic din cauza prigoanelor, îndeosebi în Germania lui Hitler şi în Spania lui Franco.

Deşi nu este o religie, francmasoneria se inspiră în mod cert din istoria şi morala religiilor.
Purtarea şorţului, jurăminte pe cărţile sfinte, utilizarea simbolurilor religioase, învăţăturile
transmise (iubirea fraternă, milostenie, ospitalitate, mărinimie). Fraţii, precum se numesc
membrii organizaţiei, îşi numesc loja templu. La origine, cuvântul „templu” înseamnă spaţiu
delimitat rezervat pentru un scop sacru ori neobişnuit într-alt fel. Termenul „lojă” se referă atât la
grupul de bărbaţi care au primit patenta din partea unei mari loji, cât şi la încăperea în care ei se
reunesc. Primele loji se întruneau în încăperi retrase din taverne; în prezent lojile se reunesc în
săli proprii sau în centre masonice, care oferă condiţii pentru realizarea exigenţelor rituale. O lojă
trebuie să fie formată din minimum 7 masoni, căci există 7 funcţii fundamentale (venerabilul
maestru – conduce activităţile lojii, primul supraveghetor, al doilea supraveghetor, primul
diacon, al doilea diacon, acopritorul intern, acopritorul extern).

Sursele masonieriei:
1. Practicile precreştine.

2. Religiile de mistere antice din Egipt şi Grecia.

3. activitatea breslelor zidarilor liberi. Loja era o baracă pe şantier rezervată meşterilor de
lucrări. Acolo ei se puteau organiza activităţile, odihni, păstrau instrumentele. Breslele
zidarilor medievali aveau parole care le permiteau meşterilor să călătorească şi să se
identifice cu zidari (masoni), astfel încât să poată lucra pe şantiere mai îndepărtate.

4. Cele şapte arte liberale (gramatica, retorica, dialectica sau sofismul, aritmetica,
geometria, muzica, astronomia) În Evul Mediu cele şapte arte liberale acopereau
întreaga cunoaştere, evident ceea ce era în afara teologiei şi a dreptului canonic.
Geometria – disciplină şi atribut considerate divine în Evul Mediu, în secretele căreia
erau iniţiaţi doar puţini şi care efectuau lucrări de arhitectură deosebite. Aceşti puţini
erau meşterii zidari care lucrau cu piatra. Cu ajutorul geometriei zidarii prelucrau şi
aşezau piatra astfel ca construcţiile să reziste secole26.

În 1723, la şase ani de fondarea primei mari Loje şi în legătură cu necesitatea unei baze
juridice, James Anderson a publicat „Constituţiile” francmasonieriei, prima culegere de norme

26
Moрган П. Секреты масонов. Москва: Рипол, 2008, стр. 6.
15
tipărită a Ordinului. Lucrarea expunea şi făcea publice – principiile rămase valabile pâna astăzi
în masonierie.

Principiile masonice (rezumate de Mare Lojă Unită a Angliei în 1929).

1. Credinţa într-o Fiinţă Supremă este o condiţie obligatorie pentru a deveni mason.
Numele acelei Fiinţe Supreme şi modul în care trebuie venerată sunt obţiuni
individuale ale fiecăruia.

2. La iniţiere, masonul îşi asumă obligaţiile faţă de Ordin jurând pe/sau având în faţă,
deschisă, Cartea Legii Sacre pe care o consideră sfântă.

3. Pot deveni masoni numai bărbaţii. În 1879 în Loja Libres Penseurs, care făcea parte din
Marea Lojă simbolică a Franţei, a fost iniţiată de Marie Deraismes. Acest fapt a
declanşat evenimente care aveau să ducă la formarea ordinelor mixte27.

4. Marea Lojă are jurisdicţie asupra lojilor subordonate.

5. Cele trei mari lumini ale francmasonieriei (Cartea Legii Sacre, Echerul şi Compasul)
sunt expuse atunci când o Mare Lojă sau o lojă subordonată sunt deschise.

6. Virtuţile cardinale: Credinţa, Speranţa, Milostivenia.

7. Dragostea frăţească, ajutorul dat din solidaritate

8. căutarea adevărului prin studiul aprofundat al înţelepciunii tradiţionale28.

Simbolurile masonice
1. Scara cu şapte trepte care se ridică de la Cartea Legii Sacre indică faptul că
învăţătura religioasă este numai temelia, punctul de plecare al unei călătorii simbolice de
autoperfecţionare. Scara mai reprezintă simbolul conştiinţei cu ajutorul căreia poate fi
întreprinsă ascensiunea mistică. Principalele trei trepte sunt Credinţa, Speranţa, Milostenia,
...Mila este ultima treaptă.

2. Cele trei stiluri arhitectorale, ionic, doric şi corintic, sunt atribuite coloanelor
Înţelepciunii, Forţei şi Frumuseţii, care comunică ideea unei perechi de contrarii
armonizate. Frumuseţea înfloritoare a coloanei corintice şi Forţa severă a coloanei dorice
fiind ţinute în echilibru de Înţelepciune, coloana ionică.

3. Triunghiul – Sfânta Treime.

4. Globul ceresc şi cel terestru.

5. Uneltele folosite în construcţie: nivela – evocarea cumpătării, echerul – îndeamnă

la o viaţă trăită corect. Echerul îl îndeamnă pe om să trăiască pe lume după limitările

27
Kirk MacNulty, W. Op. Cit., p. 139.
28
Instruirea masonului se poate efectua în mai multe moduri – prin prelegeri, lecţii individuale, în prezent chiar cu
ajutorul tehnicilor audio-vizuale.
16
 ordonate pe care le impune societatea şi le educă virtutea. Compasul adaugă limitările
predestinării divine. Un adevărat maestru mason „trăieşte între echer şi compas” 29 .
Christopher Knight şi Robert Lomas au dat o interpretare interesantă binecunoscutelor
simboluri masonice echerul şi compasul. Ei susţin că au apărut ca o formă stilizată a
vechiului simbol pentru puterea regală - o piramidă a cărei bază reprezenta puterea terestră,
peste care era gravată o piramidă întoarsă, care reprezenta puterea cerească a preotului.
Aceste piramide ale puterii creează, prin alăturare, simbolul ajuns să fie cunoscut sub
numele de „steaua lui David”. Potrivit celor doi autori, simbolul a fost folosit pentru prima
oară pe scară largă când a apărut pe frontispiciul unui mare număr de biserici medievale,
iar cele mai timpurii exemple de folosire a acestuia pe clădirile ridicate de Cavalerii
Templieri. Utilizarea sa în sinagogi a apărut mult mai târziu (au afirmat Knight şi Lomas).

6. Ciocănelul, dalta, rigla sunt unelte de lucru ale ucenicului. Folosindu-le, el se va

perfecţiona, va şlefui piatra brută care este el însuşi. Ciocănelele – instrumente importante
de comunicare în lojă şi folosite în ritualuri.

7. Două coloane ridicate în loje, se referă la templul lui Solomon şi reprezintă

verticalitatea, rezistenţa.30

8. Tabla de şah – numită pardoseală sau fundamentul templului masonic, simbol al

binelui şi al răului din viaţă.

9. Soarele şi Luna – simbol al dualităţii, contrarii îmblânzite de factorul divin.

Ochiul, luna, stelele, soarele – simboluri ale luminii, dreptăţii, cunoaşterii – cunoaşterea lui
Dumnezeu.

10. Ochiul atotvăzător al Marelui Arhitect, izvorul întregii creaţii.

11. Litera mistică „G” face referire la Dumnezeu (God). Alte ritualuri susţin că „G” se
referă la geometrie (a cincea dintre cele şapte arte liberale).

12. Şorţul – indică rangul masonului. Şorţul este dăruit francmasonului la începutul
avansării lui. Tradiţional, şorţul este realizat din blana unui miel tânăr, care simbolizează
inocenţa, curăţenia. Masonul, poartă sau nu şorţul, trebuie să ducă o viaţă corectă în tot ce
face, ce gândeşte.

13. Strângerea de mână masonică reflectă iubirea fraternă care îi uneşte pe fraţii
masoni din toată lumea.

14. Frânghia de salvare- simbol al ajutorului şi al milosteniei.

29
Nu-ţi pierde compasul, rămâi în limetele cuviinţei, ale raţiunii – mesaj francmasonic.
30
În sec. XVI se construiesc catedrale, bazilici europene cu asemănări a proiectului Templului Solomon. Edificiile
au patru spaţii clar delimitate ierarhic, care reprezintă lumea fizică, lumea sufletului, lumea spiritului şi lumea lui
Dumnezeu. Cele două coloane evocă Templul lui Solomon. // Moрган П. Секреты масонов. Москва: Рипол, 2008,
стр. 57.
17
 15. Ramura de salcâm- simbolul speranţei.

16. Monograma TH – reprezintă Templul din Ierusalim.

17. Taurul, Leul, Vulturul, omul – imagini ale locuitorilor celor patru lumi

18. Stindardele celor 12 triburi ale lui Israel – reprezintă 12 arhetipuri (modele, tipuri)
umane – referinţă biblică.

19. Steaua cu cinci colţuri Steaua cu cinci colţuri, cu vârful orientat în sus
simbolizează microcosmosul, omul întrupat, calea prin care lumea elementală, materială a
primit perfecţionarea spirituală.

20. Steaua cu 6 colţuri, steaua lui David, este un simbol iniţiatic al macrocosmosului,
care uneşte cerul.

21. Ramura de măslin – se asociază cu împăratul Solomon etc.

De-a lungul sec. XIX şi în prima parte a sec. XX, francmasonieria a fost foarte la modă, şi
la activităţile ei luau parte membri marcanţi ai societăţii. Relaţia dintre francmasonerie şi
comunitate a fost întotdeauna ambivalentă. Deşi faptele bune şi donaţiile caritabile erau
aplaudate, totodată creau suspiciuni şi temeri. Prezenţa personalităţilor marcante în
francmasonerie, făcea să se creadă că Ordinul exercită o enormă influenţă politică. De asemenea,
organizaţia a fost acuzată de exclusivism, mai ales în legătură cu neadmiterea femeilor. Este greu
de spus de ce femeile au fost excluse din Ordin încă la începuturile existenţei sale, deşi evident
că rolul social al femeilor era diferit în sec. XVII – XVIII. Ignoranţa era în floare, mulţi se
temeau de vrăjitoare, se înteţeau rugurile Inchiziţiei31. Probabil că francmasonii, care se întâlneau
în taină şi despre care se credea că umblau cu lucruri necunoscute, au exclus femeile pur şi

31
Instituție a bisericii romano-catolice care judeca pe cei acuzați de erezie sau de nesupunere față de biserică și care
este vestită prin sentințele sale de o mare cruzime (sec. XIII-XIX).
18
simplu pentru a nu fi acuzaţi de complicitate la sabaturi de vrăjitoare32. Odată ce francmasoneria
a atins un anume grad de respectabilitate a apărut posibilitatea de includere a femeilor33. Iniţial
apăreau „Organizaţii de adopţie” (jum. sec. XVIII) care reuneau bărbaţi şi femei şi participau la
ritualuri analoge gradelor masonice, dar nu identice. Aceste grupuri erau adoptate şi conduse de
loji masonice. Spre sf. sec. XIX au început să fie create chiar loji mixte şi loji exclusiv feminine
(Marea Lojă Femenină a Belgiei, care la rândul său a fondat loji femenine în SUA). Deşi nu sunt
„recunoscute” de toate organizaţiile masonice, Marea Lojă Unită a Angliei inspiră astăzi Marilor
Loji Feminine condiţii pentru desfăşurarea lucrărilor într-o relaţie de cooperare respectuoasă.
Unele loji feminine sunt tradiţionale, ele insistă asupra însemnelor vestimentare specifice pentru
a întări o atmosferă de dedicaţie monahală – o robă lungă neagră, o medalie a lojii şi un şorţ
foarte tradiţional.
Printre membrii masoneriei sau numărat capete încoronate, politicieni de marcă, artişti,
oameni de ştiinţă, militari: oameni politici - regele Frederic cel Mare al Prusiei, regele Angliei
Eduard al VII, cei patru fraţi a lui Napoleon Bonaparte: Joseph, Louis, Jerôme, Lusien, Deşi s-a
afirmat adesea că Napoleon însuşi a fost francmason, nu există dovezi că el a fost iniţiat într-o
lojă anume; Benjamin Franclin, George Washington, Winston Churchill, Theodore Roosevelt,
Franklin D. Roosevelt, George VI34 (monarh britanic), Simon Bolivar, Djeralid Ford. Oameni de
ştiinţă - Sir IsaacNewton, James Watt (inventatorul motorului cu aburi), Alexander Fleming (a
descoperit penicilina), Robert Falcon Scott (explorator al Antarcticii), arhitecţi35 – Sir Cristopher
Wren (arhitect care a proiectat catedrala St. Paul din Londra), Alexandre Gustav Eiffel
(constructor al Turnului Eiffel); filosofi – Johann Wolfgang von Goethe, François-Marie Arouet
Voltaire, Benjamin Franklin (oameni care şi-au depăşit epoca situându-se în avangarda abolirii
sclaviei); artişti – Clark Gable (artist de cinema), Marc Chagall (pictor); scriitori – Rudyard
Kipling 36 , Oscar Wilde 37 , Mark Twain 38 , Sir Arthur Conan Doyle 39 ; muzicieni - Wolfgang
Amadeus Mozart, Joseph Haydn.

32
Adunare de vrăjitoare care, după credințele evului mediu, avea loc sâmbăta, la miezul nopții, într-un loc
singuratic.
33
Kirk MacNulty, W. Op. Cit., p. 219.
34
Monarhul britanic George VI susţinea că omenirea are nevoie de o regenerare morală şi spiritual, iar masoneria
poate juca un rol important în acest sens.
35
Arhitectorul şi constructorul Statuii Libertăţii au fost masoni. Sculptorul care a faurit statuia este Frederic Auguste
Bartholdi.
36
Autor şi poet celebru al Imperiului Britanic.
37
scriitor irlandez, cel mai cunoscut dintre scriitorii estetizanţi de limbă engleză, autor a “Portretul lui Dorian Gray”,
„Evantaiul doamnei Windermere”.
38
Samuel Langhorne Clemens (n. 30 noiembrie 1835 – 21 aprilie 1910), cunoscut sub pseudonimul literar Mark
Twain, a fost un scriitor,satirist şi umorist american, autorul popularelor romane „Aventurile lui Tom Sawyer”,
„Prinţ şi cerşetor”, „Aventurile lui Huckleberry Finn” şi „Un yankeu la curtea regelui Arthur”.
39
Sir Arthur Conan Doyle a fost un romancier britanic, celebru pentru a-l fi creat pe Sherlock Holmes - primul
detectiv care apare într-o serie de romane poliţiste.
19
 Printre organizaţii secrete mondiale se numără:40

- Consiliul pentru Relaţii externe (CFR), Gruparea „The Round Table”, Comisia
Trilaterală, Consiliul Federal al Bisericilor, Asociaţia pentru Constituţia şi Parlamentul
Mondial (WCPA), Manifestul Umanist,- Organizaţia 666,-New Age41

- „Roshania” (Iluminaţii ) sau Ordinul – societate secretă care există în Afganistan, este
una din cele mai vechi din lume şi, în acelaşi timp şi un cult mistic (cultul lui Roshaniya). Acest
cult şi-a propus abolirea proprietăţii private, eliminarea religiei, desfiinţarea statelor, credinţa
într-un plan prin care să se modeleze sistemul social mondial, prin preluarea controlului asupra
celorlalte ţări.

- Cavalerii de la Malta – una din cele mai vechi ramuri ale Ordinului Cuceritorilor, şeful
lor fiind ales pe viaţă, cu aprobarea şi binecuvîntarea Papei.

- Organizaţia Bilderberg – organizaţie ultrasecretă, este cunoscută şi sub denumirea de

„Comitetul celor 300” , „Olimpienii” sau „Guvernul Mondial Nevăzut”. Pare a fi cea mai
puternică societate secretă din lume. După cum afirmă Teodor Filip, aceasta „grupează în
jurul său cei mai puternici şi mai influenţi oameni din lume, preşedinţi de state. Centrul
organizaţiei este constituit din 39 membri, împărţiţi în trei comitete, fiecare format din 13
membri. Membrii celor trei comitete sunt selectaţi din cele mai influente organizaţii:
Iluminaţii, Francmasoneria, Nobilimea Neagră şi chiar din Vatican. 42 Aceşti 39 de
membri sunt cei care conduc cu adevărat lumea la etapa actuală, consideră autorul citat.
Multe din aceste organizaţii secrete se află în relaţii strânse, colaborează, chiar dacă foarte
des acestea urmăresc scopuri contrarii.

40
Filip , T. Conspiraţia Satanei . vol. II, Craiova: Editura Obiectiv, 2003 p. 15
41
Filip, T. Conspiraţia Satanei . vol. II, Craiova: Editura Obiectiv, 2003, p. 13 - 42
42
Filip, T. Conspiraţia Satanei . vol. II, Craiova: Editura Obiectiv, 2003 , p. 24
20
Marele Arhitect al Universului

Scule cu sens simbolic în Francmasonerie.

Iniţierea unei ucenic francmason în jurul anului 1800.

21
 Viziuni pro şi contra masoneriei.

Primul, pro-masonic, prezintă masoneria ca pe o organizaţie fraternă, ai căror membri sunt

uniţi de idealuri comune morale şi metafizice; în cele mai multe dintre ramuri, de credinţă într-o
fiinţă supremă. Câtă vreme masoneria tinde spre perfecţionarea omului, este compatibilă cu orice
credinţă sau convingere sinceră şi nu ar trebui să apară probleme.

Al doilea, anti-masonic, prezintă această organizaţie într-o lumină diabolică, socotind-o o

pseudoreligie, cu o organizare ermetică, antisocială, complotistă si satanistă.

În timpul celui de-al Doilea Război mondial a circulat în toată Europa o expoziţie
antimasonică şi filme care au beneficiat de o intensă publicitate, astfel că o generaţie întreagă şi
descendenţii ei cunosc francmasoneria doar prin temele expuse în această expoziţie şi în aceste
filme. Asemenea publicaţii abundă pe plan internaţional şi astăzi.

Comunismul se opune de asemeni francmasoneriei, pe care o consideră mişcare burghezo-

moşierească, cosmopolită şi antipatriotică. Faptul că francmasonii pot fi de orice convingere
politică democrată fără discriminări, lăsând politica la poarta lojei şi păstrând pentru adversarii
politici stimă şi respect, nu este compatibil cu aşa-zisa luptă de clasă.

Incompatibil cu idealurile masonice este şi naţionalismul de tip nedemocrat, care îşi

promovează neamul nu prin patriotism (iubirea pentru o ţară, şi pentru toţi locuitorii ei;
promovarea unui neam printre celelalte, în cadrul democraţiei), ci prin xenofobie (iubirea
exclusivă pentru un singur neam, însoţită de marginalizarea minorităţilor şi de ostilitate faţă de
străinătate, în cadrul unui regim autoritar). Este logic ca partidele cu ideologie naţionalistă de tip
nedemocrat să fie adversare ale masoneriei. Atitudinea net potrivnică francmasoneriei provine
din ignoranţă, superstiţie, fanatism şi tiranie.

Unii clerici creştini sau musulmani consideră francmasoneria ca primejdioasă pentru

credincioşi, întrucât francmasonii pot fi de orice credinţă fără discriminări, prin urmare
amestecaţi, şi propovăduiesc toleranţa faţă de cei ce nu împărtăşesc aceleaşi convingeri, câtă
vreme aceste convingeri respectă democraţia şi drepturile omului. Potrivit respectivilor clerici, o
asemenea poziţie nu poate fi compatibilă cu dogma religioasă. Biserica Ortodoxă Română, prin
şedinţa Sfântului Sinod din 11 martie 1937, aprobă anatemizarea francmasoneriei, considerând-o
ocultă şi anticreştină. După 1990, o altă mişcare religioasă din România care a promovat o
imagine malefică a francmasoneriei este Mişcarea de Integrare în Absolut (MISA).
În concluzie, dezvoltarea francmasoneriei s-a sincronizat cu scăderea interesului faţă de
religia tradiţională şi rugăciunea în biserică. Deşi liderii săi neagă că ar fi religie, masoneria a
constituit pentru unii un înlocuitor al cultului religios. Trecerea de la societăţile secrete antice la
organizaţiile iniţiatice mai moderne a fost întărită de introducerea francmasonerii „iluminate” la
sfârşitul secolului al XVIII-lea. În timp s-au creat mituri antimasonice din ce in ce mai exotice,

22
trecând prin Protocoalele înţeleptilor Sionului, un fals dovedit, şi culminând în prezent cu
teoriile moderne ale conspiraţiei, care au adăugat peste miturile existente ipoteze fantastice
despre originea francmasoneriei într-o frăţie antică a unor „reptilieni”, urmaşi ai unor
extratereştri şi ai oamenilor.

Întrebări pentru recapitulare

1. Determinaţi diferite căi de formare a grupurilor de interese, din perspectivă
istorică.
2. Enumeraţi trăsăturile distincte ale grupurilor de interese.
3. Analiza-ţi influenţa factori istorici, naţional-culturali, politici asupra tipurilor
grupurilor de interese ?
4. În ce condiţii activează grupurile de presiune ? Cum se manifestă aceste grupări în
diferite state ?
5. Enumeraţi mecanismele de influenţă folosite de grupările teroriste.
6. Numiţi criteriile de deosebire şi asemănare a grupurilor de interese şi a celor de
presiune ?
7. În cadrul cărei disciplini politice se studiază grupurile de interese?
8. Caracterizaţi clasificarea grupurilor de interese efectuată de G. Almond(anomice
şi instituţionale) şi D. Powell (asociative şi neasociative)?; J. Blondel

Teme pentru referate, comunicări:

Rolul opoziţiei în viaţa politică.

23