You are on page 1of 9

ARGUMENT

Arta îl aduce pe om mai aproape de frumos, îi oferă posibilitatea să creeze


frumosul, să-l descopere sub aspecte noi. Grădiniţa este primul factor care contribuie în
mod organizat la conturarea personalităţii umane. Activitatea plastică din grădiniţă este
foarte îndrăgită de copii, ei fiind oricum atraşi de culoare, de diversitatea tehnicilor de
lucru, prin care îşi pot dovedi spontaneitatea, creativitatea, pot da frâu liber imaginaţiei
şi fanteziei lor.
În Arta plastică, prin realizarea sau admirarea unei lucrări plastice, artistice se
declanşează o mulţime de stări afective, de sentimente care îl fac pe copil să vibreze în
faţa problemelor vieţii. Educaţia plastică poate introduce frumosul în viaţa de zi cu zi,
dezvoltă sentimente primare, amplifică emoţiile complexe.
Prin intermediul acestui opţional voi urmări dezvoltarea şi cultivarea capacităţilor
de a comunica prin culoare, de a aduce o rază de lumină în viaţa copiilor, sprijinindu-l
atunci când este nevoie pentru a evita o serie de greşeli care se întâlnesc în lucrările lor
şi care diminuează expresivitatea acestora. Dacă ar exista un manual de Educaţie

1
Plastică, probabil că ar cântări prea mult în greutate. Motivul pentru care nu există acest
manual este, însă, altul. La Desen copilul are nevoie doar de hârtie, culori şi imaginaţie
(pe care o are din plin la această vârstă). Sigur că toate acestea sunt orientate,
îndrumate în foarte mare măsură de către educatoare în conformitate cu temele deja
stabilite la domeniul Estetic şi Creativ.
Tehnica de lucru poate fi diversă: în acuarelă, în tempera sau guaşe, carioca,
creioane colorate sau cretă cerată. Tehnica mixtă a colajului îmbinată cu pictura ajută la
formarea deprinderilor motrice în manieră artistică.
Orice copil foloseşte elemente de limbaj plastic din clipa în care prinde în mână
un instrument de scris… linii, puncte, pete, toate reprezentând FORMA.
În momentul în care începe să conştientizeze formele, sub îndrumarea
educatorului, va observa că linia poate deveni lată sau îngustă, frântă sau sinuoasă,
întreruptă sau continuă, poate avea culori diferite, lungimi diferite, toate acestea prin
simpla mişcare a unui punct pe suportul de lucru. Va observa că şi punctul are diferite
dimensiuni, iar cercul, oricât de mare ar fi, se numeşte punct… Va şti că noţiunea de
„pată” nu înseamnă „greşeală” sau „inestetic” ci reprezintă aşezarea suprafeţelor de
culoare pe un suport plan.
Sub influenţa culorilor, formele devin mai expresive, iar emoţia transmisă este
mai puternică. Pornind de la cele trei culori principale, prin amestecul lor, copiii vor
învăţa că se pot obţine alte culori, secundare, completându-se astfel paleta imaginaţiei
lor.

DURATA: 1 an şcolar, cu posibilitate de prelungire;


GRUP ŢINTĂ: copiii din grupă ;
OBIECTIVE GENERALE:
 Cunoaşterea şi utilizarea materialelor şi tehnicilor diferite de lucru,
specifice activităţilor de educaţie plastică;
 Cunoaşterea culorilor primare, a culorilor secundare şi a non-culorilor.
 Deprinderea unor tehnici specifice artei picturale.
 Dezvoltarea capacităţii creatoare a copiilor.
OBIECTIVE CADRU:
 Formarea unor deprinderi de lucru pentru realizarea unor desene, picturi;
 Realizarea unor corespondenţe între diferitele elenemte de limbaj plastic şi
forme, obiecte din mediul înconjurător (natură, artă şi viaţă socială);
 Stimularea expresivităţii şi creativităţii prin desen, pictură;
 Educarea trăsăturilor pozitive de voinţă şi caracter;

2
 Îmbogăţirea cunoştinţelor despre materiale şi caracteristicile lor, precum şi
despre utilizarea de tehnici de lucru necesare prelucrării acestora, în scopul realizării
unor produse simple;
 Formarea şi consolidarea unor abilităţi practice specifice nivelului de dezvoltare
motrică;
 Dezvoltarea simţului practic şi estetic.
OBIECTIVE DE REFERINŢĂ:
 să redea teme plastice specifice desenului;
 să obţină efecte plastice, forme spontane şi elaborate prin tehnici specifice
picturii;
 să recunoască elemente ale limbajului plastic şi să diferenţieze forme şi culori în
mediul înconjurător;
 să cunoască şi să diferenţieze materiale şi instrumente de lucru, să recunoască
şi să aplice reguli de utilizare a acestora;
 să compună în mod original şi personal spaţiul plastic, utilizând materiale şi
tehnici diverse alese de ei;
 să utilizeze un limbaj adecvat cu privire la diferitele activităţi plastice concrete;
 să interpreteze liber, creativ lucrările plastice exprimând sentimente estetice;
 să privească şi să recunoască creaţii artistice corespunzătoare specificului de
vârstă al copilului preşcolar şi preocupările acestuia (portrete de copii, jocuri ale copiilor,
scene de familie, peisaje, activităţi cotidiene ale oamenilor).
 să sesizeze modificările materialelor în urma prelucrării;
 să efectueze operaţii simple de lucru cu materialele puse la dispoziţie.
STRATEGII DIDACTICE:
1. De instruire:
 Explicaţia;
 Demonstraţia;
 Analiza;
 Conversaţia;
 Exerciţiul;
 Munca în echipă;
2. Material didactic:
Poveşti şi poezii create, hârtie de desen, carton colorat, creioane colorate, cretă
cerată, carioci, acuarele, pensule, farfurii şi pahare de unică folosinţă, măşti albe din
carton, culori de sticlă, forme de plastic pentru vitraliu, hârtie glasată, ambalaje de flori,
pastă de lipit, foarfeci, aracet, diferite obiecte din ceramică, ouă din polistiren, etc.
EXEMPLE DE ACTIVITĂŢI DE ÎNVĂŢARE:
 identificarea materialelor de lucru;
 exerciţii de folosire a pensulelor şi a culorilor;
 exerciţii de aşternere a culorilor pe hârtie;
 exerciţii cu pete de culoare;

3
 să recunoască culorile primare (roşu, galben, albastru), culori secundare
(oranj, verde, violet), nonculori (alb, negru);
 exerciţii de identificare şi obţinere a culorilor secundare;
 exerciţii de obţinere a culorilor calde, a culorilor reci;
 exerciţii de obţinere a griurilor închise şi deschise prin amestecul de alb şi
negru;
 exerciţii de obţinere a tonurilor spre deschis / închis prin amestecul culorilor
cu alb / negru;
 compoziţii cu elemente figurative, în care să se folosească culori calde şi
culori reci;
 realizarea unor lucrări în care să folosească punctul, linia, pata cromatică,
forma;
 exerciţii de obţinere a petei de culoare;
 realizarea unei lucrări prin procedeul “colaj”;
 exerciţii de identificare a unor forme interesante în formele spontane
obţinute prin plierea hârtiei;
 exerciţii de folosire a culorilor speciale pentru sticlă;
 exerciţii de obţinere a formelor spontane cu ajutorul cretei cerate, încălzite
apoi cu fierul de călcat.
CONŢINUTUL ÎNVĂŢĂRII:
 Pete de culoare;
 Culori primare;
 Culori secundare;
 Culori calde: roşu, galben, portocaliu;
 Culori reci: verde, albastru, violet;
 Nonoculori: alb, negru;
 Tonuri de culori;
 Elemente de limbaj plastic: punctul şi linia;
 Pata de culoare şi forma;
 Tehnici de lucru diferite;
 Forme spontane;
 Structuri naturale.
METODE ŞI TEHNICI DE EVALUARE:
 aprecieri verbale;
 autoevaluarea;

4
 expunerea lucrărilor;
 participarea la concursuri locale, naţionale şi internaţionale;
 organizarea unei expoziţii de 1 Iunie.

TEMATICĂ ORIENTATIVĂ:
PICTURĂ:
Pictură pe fond colorat:
 Cele patru anotumpuri;
 Copaci;
 Fluturi;
 Flori.
Naturi statice:
 Flori în vase de lut;
Portret:
 Portretul lui Moş Nicolae; Moş Crăciun;
 Familia mea;
 Autoportret, Prietenul meu;
 Portretul mamei;
 Portretul d-nei educatoare.
Compoziţii:
 La grădina zoologică;
 La cules;
 La bunici;
 Suntem gâze;
 Scenă din poveste;
 De unde vine Moş Crăciun?
 O, brad frumos;
 Carnaval;
 La teatru de păpuşi;
 La circ;
 În parc;
 Animalul meu preferat;
ARTĂ DECORATIVĂ:
Sărbătoarea Crăciunului:
5
 Sacul lui Moş Nicolae;
 Podoabe pentru brad – vitraliu (forme de plastic);
 Felicitări de Crăciun –tehnica colajului;
Primăvara:
 Copaci – colaj cu textile, seminţe, piele;
 Felicitări pentru ziua mamei – colaj sau panou decorativ;
 Decoraţii pe obiecte de unica folosinţă (farfurii şi padare de carton şi plastic de
unică folosinţă);
 Măşti pentru carnaval (din carton);
 Ouă de Paşti (din lut sau polistiren);
 Animale, jucării – vitraliu (forme de plastic);
 Lucrări colective pe diferite teme.

OBIECTIVE ACTIVITATE
DATA OPERAŢIONALE CONŢINUT DE EVALUARE
ÎNVĂŢARE
- să identifice materialele de lucru; “Pictăm frumos” Munca Aprecieri verbale
să folosească correct pensulele, individuală
culorile pigment; să realizeze o pictura
lucrare cu tema la alegere;
- să recunoască culorile “Mozaic”-culori Exerciţiul Prezentarea
primare(roşu, albastru,galben); primare pictura propriilor lucrări şi
să realizeze o temă pe spaţiul analizarea lor
plastic dat folosind culorile
primare;
-să obţină prin amestecul culorilor “Fructe” Lucrul pe Expunerea şi
primare culori binare; să compună -culori binare şi echipe pictura analiza lucrărilor
o temă pe spaţiul plastic dat, culori primare
folosind culori binare şi primare;
-să recunoască culorile calde: “ Covor de frunze Exerciţiul Expunerea şi
roşu, galben, portocaliu; să uscate” pictura analiza lucrărilor
realizeze o lucrare plastică -culori calde
folosind culorile calde;
-să recunoască culorile reci: “Ploaia” Exerciţiul “Suntem critici de
verde, albastru, violet; să -culori reci -pictura artă”
realizeze o lucrare plastică -autoevaluare
folosind culori reci;
-să sesizeze diferenţa dintre “Baloane
culorile calde şi culorile reci; să multicolore” Exerciţiul Expoziţie pe holul

6
umple cu culoare un spaţiu dat; -alternarea culorilor grădiniţei
calde şi reci
-să recunoască culorile “Tapet pentru Exerciţiul Expunerea şi
secundare: mov, verde; camera păpuşii” analiza lucrărilor
-să obţină efecte plastice prin -tehnica tamponării Jocul
tehnica tamponării hârtiei cu hârtiei cu buretele
buretele;
-să obţină efecte plastice prin “Tablou de iarnă” Exerciţiul “Cele mai reuşite
tehnica stropirii, folosind periuţa -tehnica stropirii lucrări”
de dinţi şi diferite şabloane; -analiza lucrărilor
-să obţină tonuri deschise şi “Castelul din figuri Exerciţiul Expunerea şi
închise din alb şi negru; geometrice”- analiza lucrărilor
nonculori
-să folosească ştampile, “Scrisoare către Exerciţiul “Suntem tipografi”
distribuind uniform culoarea pe Moş Crăciun” Jocul -expunerea şi
suprafaţa dată; să utilizeze -litere şi cifre analiza lucrărilor
tehnica ştampilării în realizarea colorate
compoziţiei plastice;
-să folosească tehnica de lucru “Temă la alegerea Evaluarea Expoziţie pe holul
preferată şi culorile adecvate în copiilor” tehnicilor de grădiniţei
redarea temei alese; lucru învăţate Aprecieri verbale
- să folosească culoarea albastru “Om de zăpadă” Exerciţiul Aprecieri verbale
pentru a obţine efectul spaţial;
-să obţină tonuri spre închis şi “Valurile mării” Exerciţii de Expunerea şi
spre deschis prin amestecul -tonuri de culoare obţinere a analiza lucrărilor
culorii cu alb sau negru; să tonurilor de
realizeze compoziţii plastice culoare
folosind culori reci sau calde;
-să obţină forme spontane prin “Felicitări Exerciţiul Aprecieri verbale
tehnica firului de aţă înmuiat în aniversare”
culoare şi preset între două pagini -linia continuă
suprapuse;
-să realizeze o temă plastică pe “Melcul” Analiza lucrărilor
spaţiul dat utilizând linia continuă; -linia continuă Exerciţiul Aprecieri verbale

- să decoreze un spaţiu dat “Covoraşul Exerciţiul Aprecieri verbale


folosind punctul şi linia; fermecat”
- să obţină efecte plastice folosind “Floricele” Exerciţiul Aprecieri verbale
tehnica apăsării cu dopul;
- să decoloreze culorile aplicate “Flori pentru Exerciţiul Aprecieri verbale
pe o suprafaţă folosind zeamă de mama”
lămâie; “Broscuţe cu
buline”
- să folosească punctul şi linia pe “Buburuze” Exerciţiul Aprecieri verbale
elemente din natură (coji de nucă)
pentru a obţine efecte plastice

7
deosebite;
-să folosească materiale sintetice “Pasărea măiastră” Munca în echipă Aprecieri verbale
şi din natură pentru a obţine
diferite forme; să aleagă titlul
lucrării;

-să plieze o hârtie pe care au fost “Fluturaşi” Exerciţiul Expunerea şi


aşezate pete de culoare, apăsând analiza lucrărilor
apoi uşor; să identifice formele Aprecieri verbale
obţinute;
- să obţină efecte plastice folosind “Ouă încondeiate” Exerciţiul Aprecieri verbale
acuarele peste forma desenată cu
ceracolor;
- să picteze cu degetul pe carton “Căluţul” / Exerciţiul Aprecieri verbale
animele; “Puişori”
- să realizeze un desen în creion “ Peşti” Exerciţiul Aprecieri verbale
şi culori, folosind tuşe de pensulă;
- să folosească modalităţi “ Gândăcei Exerciţiul Aprecieri verbale
combinate de desen în realizarea cerneluiţi”
temei dorite; -acuarelă, creion
pastel, cerneală
- să amestece diferite nuanţe de “Oraş de acuarelă” Exerciţiul Aprecieri verbale
acuarele; să contureze cu carioca
neagră formele pictate cu
acuarelă;
-să compună o temă pe spaţiul “Tablou din nisip” Exerciţiul Aprecieri verbale
plastic folosind lipici şi nisip;
-să amenazeze locaţia pentru “Vă invităm la Munca în echipă Aprecieri
expoziţia cu vânzare a lucrărilor expoziţia nostră!”
realizate în cursul anului; să
realizeze invitaţiile la expoziţie
-să prezinte propriile lucrări şi pe “Jocul culorilor” Expoziţie cu Aprecierile
cele ale colegilor, precizând -realizările micilor vânzare în invitaţilor,
temele şi unele tehnici folosite; să artişti incinta grădiniţei vizitatorilor;
folosească în exprimare un limbaj Lucrări
artistic adecvat. achiziţionate de
invitaţi

8
9