Consilierea si gestionarea situatiilor conflictuale

1.Introducere in tematica subiectului abordat.

Într-o lume a interdependenţelor universalitatea conflictelor include şi sfera educaţiei

şcolare.Nu se poate imagina o societate sau o şcoală care funcţionează perfect, fără conflicte.
Conflictele sunt o componentă naturală, inseparabilă vieţii umane. Însă ele aduc dascălilor noi
provocări, deschid noi orizonturi spre investigare, inovare, profesionalizare. În definiţia clasică
conflictul reprezintă o opoziţie deschisă, o luptă între indivizi, grupuri, clase sociale, partide,
comunităţi, state cu interese economice, politice, religioase, etnice, rasiale etc. divergente sau
incompatibile, cu efecte distructive asupra interacţiunii sociale.Conflictul poate fi abordat şi din
punctul de vedere al şanselor oferite pentru maturizare şi dezvoltare prin educaţie. Capacitatea de
a aborda conflictele în mod constructiv contribuie pe de o parte la sănătatea individuală a
elevilor, pe de alta parte, pe termen lung şi aplicată la scară planetară are efecte asupra sănătăţii
umane în întregul ei.

Conflictele - în accepţiunea modernă - există atunci când două părţi (persoane sau
organizaţii) aflate în interdependenţă sunt aparent incompatibile din cauza percepţiei diferite a
scopurilor, valorilor, a resurselor sau a nevoilor. Această perspectivă bazată pe interdependenţa
părţilor relevă şi necesitatea controlului asupra tipului de interacţiune psihosocială a părţilor.

Conflictele între elevi

Profesorul se confruntă în fiecare zi cu un număr foarte mare de conflicte. El trebuie să

fie un pacificator care utilizează constructiv conflictul, în vederea atingerii finalităţiilor
educaţionale stabilite. Cauzele concrete ale conflictului pot fi :

Atmosfera competitivă. Elevii au fost obişnuiţi să lucreze individual pe bază de

competiţie,lipsindu-le deprinderea de a munci în grup, încrederea în colegi şi profesori. Ei nu
doresc decât victoria asupra celorlalţi şi dacă nu o obţin îşi pierd stima de sine. Competiţia apare
în toate momentele, chiar în cele în care ea este neproductivă.

Atmosfera de intoleranţă. În clasă se formează ”bisericuţe”, iar lipsa sprijinului între

colegi duce de multe ori la singurătate şi izolare. Apar resentimente faţă de capacităţile şi
realizările celorlalţi, neîncrederea şi lipsa prieteniei.

Comunicare slabă. Aceasta reprezintă solul cel mai fertil pentru conflict. Cele mai multe

conflicte pot fi atribuite neînţelegerii sau percepţiei greşite a intenţiilor, sentimentelor, nevoilor

şi acţiunilor celorlalţi. Elevii nu ştiu să-şi exprime în mod pozitiv nevoile şi dorinţele, sau le este

frică să facă asta.

 Exprimarea nepotrivită a emoţiilor. Orice conflict are o componentă afectivă. Conflictele
se pot accentua atunci când elevii au sentimente deplasate, nu ştiu să-şi exprime supărarea sau
nemulţumirea într-un mod neagresiv, îşi suprimă emoţiile şi sunt lipsiţi de autocontrol.

Principalele strategii posibil de adoptat de către profesori pentru a crea un sentiment de

coeziune unei clase de elevi sunt:

- crearea unui climat în care elevii să fie convinşi că pot să îşi exprime opiniile şi

sentimentele lor în mod deschis şi sincer; pentru aceasta profesorul îi va solicita

sistematic să îşi exprime ideile şi opiniile, pe care le va încorpora în discuţiile şi

activităţile clasei;

- crearea unor mecanisme prin care elevii pot să ajute la buna desfăşurare a

activităţilor clasei (de exemplu, prin însărcinarea elevilor, pe rând, să se ocupe de

manevrarea aparaturii de laborator, sau de întreţinerea sa);

- promovarea unor valori sociale favorabile cooperării, împărţirii echitabile a

sarcinilor;

- crearea unor oportunităţi elevilor clasei de a se ajuta unul pe altul;

- recunoşterea şi menţionarea publică, de fiecare dată, a celor care au contribuit cu

ceva ( oricât de puţin ) la defăşurarea cu succes a unor activităţi.

Utilizarea repetată şi consecventă a tehnicilor de rezolvare a conflictelor de către

profesori va face ca elevii să fie capabili, după un timp, să-şi rezolve singuri conflictele şi să nu
le aducă de fiecare dată în faţa profesorului. Acest lucru are efecte benefice asupra atmosferei din
clasă, contribuind la crearea unei comunităţi educaţionale în care elevii se sprijină unii pe alţii.

Expresie emoţională pozitivă. Elevii sunt învăţaţi de către profesor să-şi exprime
sentimentele, în special supărarea sau nemulţumirea, în modalităţi neagresive şi nedistructive.

Conflicte între profesor şi elev

Conflictele din clasa de elevi sunt generate de discrepanţa dintre sistemul de valori,interesele şi
nevoile elevilor şi sistemul pe care îl reprezintă profesorul. Situaţiile conflictuale elev-profesor
pot fi împărţite în:

Probleme legate de elevi

  presiuni din partea colegilor: Atunci când grupul de prieteni are tendinta de a încuraja
comportamente indezirabile, profesorul se va strădui să creeze oportunităţi celor asociaţi
la acest grup, să cunoască şi să interacţioneze cu elevi care au atitudini mai productive
 absenţa succesului academic: elevii care obţin de regulă rezultate mediocre la învăţătură
trăiesc sentimentul insuccesului, al neputinţei (care, la limită, poate deveni neputinţă
învăţată) de a se încadra în ritmul impus de colegi şi sfârşesc prin a-şi pierde interesul
pentru învăţare şi pentru valorile şcolii
 hrana şi somnul: un mediu familial ostil şi care neglijează nevoia de hrană şi de somn
(nevoia de odihnă în genere) a elevului, devine premisa unor posibile stări conflictuale,
din cauza unei munci intelectuale de slabă calitate şi a unei dispoziţii uşor iritabile. In
acest caz, este obligatorie o intervenţie a dirigintelui clasei, respectiv a psihologului
şcolar, care vor lua legătura cu familia
 plictiseala : Gradul de plictiseală este accentuat şi de lipsa de legătură dintre o bună parte
din conţinuturile predate la clasă şi interesele reale ale elevilor, la care se adaugă un
învăţământ pasiv şi absenţa unui material auxiliar adecvat. Plictiseala este una dintre
cauzele majore ale problemelor minore de comportament. O modalitate de îndepărtare a
acesteia este abordarea progresivă a activităţilor, prin crearea varietăţii şi provocarea
elevilor pentru a ieşi din rutina şcolară.

 nevoia de recunoaştere socială, mai ales din partea colegilor. Unii elevi simt nevoia unor
întăriri periodice care să le ateste ascendenţa pe care o deţin printre cei de aceeaşi vârstă.
Acest lucru se poate realiza cel mai uşor provocând autoritatea profesorului. Pentru a
remedia acest comportament, profesorul trebuie să stabilească în mod explicit
coordonatele comportamentului elevilor în timpul predării (ex.: interdicţia de a interveni
verbal fără anunţarea prealabilă prin ridicarea mâinii şi fără a fi primit permisiunea
profesorului în acest sens).Dacă problema persistă, profesorul trebuie să apeleze mai
energic la simţul responsabilităţii individuale, utilizând, după caz, consecinţele pozitive şi
negative ale comportamentului – cele negative se referă la „timpul datorat” şi la interval
de eliminare etc.

Conflictele între profesori şi părinţi

Principalele cauze ale acestor conflicte sunt:

- Comunicarea defectuoasă din cauza neînţelegerilor sau numărului mic de contacte pe

parcursul unui an şcolar.
- Conflictul de valori şi lupta pentru putere - părinţii au prejudecăţi bazate pe experienţele
lor anterioare sau nu le este clar care este rolul profesorilor în viaţa copiilor.Îmbunătăţirea
relaţiilor cu părinţii prin diminuarea posibilităţilor apariţiei unor conflicte
ireconciliabile presupune :
 - Informarea periodică, în scris sau verbală a părinţilor în legătură cu realizarea
obiectivelor educaţionale, cu reliefarea progreselor înregistrate de copilul lor.

- Creşterea numărului de contacte în care solicitaţi părinţilor sugestii şi opinii pe care

arătaţi că le primiţi cu plăcere.

- Acomodarea cu ideile diferite ale părinţilor despre desfăşurarea procesului de

învăţământ şi explicarea, pe înţelesul lor, a demersului educaţional care a generat diferenţele de
opinii.

- Extinderea volumului temelor pentru acasă care să implice mai multe persoane (elevi
mai apropiați sau chiar prieteni), care să poată fi efectuate cu mijloace domestice și care să aibă
rezultate palpabile și imediate. Efectul asupra părinților poate fi direct și benefic, în favoarea
acceptării metodelor active.

Conflictele între profesori

Conflictele dintre profesori pot fi de natură personală sau profesională. Conflictele

dintre profesori sunt determinate, mai ales, de lupta pentru obţinerea unor avantaje (obţinerea

gradaţiei, de exemplu), lupta pentru obţinerea unor funcţii de conducere ( şef de catedră sau de

comisie metodică, membru în consiliul de administraţie, director adjunct, director, inspector )

sau pentru afirmare ( obţinerea de premii de către elevii lor care participă la diverse concursuri

şcolare, obţinerea gradului didactic I sau II etc.), lipsa spațiilor adecvate (a laboratoarelor), a

materialelor didactice.

2.Emotiile.Definitie si caracteristici.

Emoție (lat.emovere-a misca),fenomen afectiv fundamental ce se dezvolta fie ca o reactive

spontana si primara in forma:

Emotiilor primare sau afectelor, fie ca procese mai complexe legate de o motivatie secundara si
care reprezinta,dupa sistematizarea noastră:Emotiilor propriu-zise.Acestea sunt transitive dar se
dezvoltă processual si poseda un grad mai mare de interiorizare si diferențiere.In timp ce afectele
sunt mai putin numeroase si se integreaza intr-o schema,destul de simpla a instinctelor,fiind doar
reorganizate cultural.Emotiile propriu-zise sunt extrem de variate si differentiate dupa valori
superioare.Aici este locul sa vorbim despre bucurie si tristate,iubire si ura,admiratie si
dispret,simpatie si antipatie,speranta si deznadejde,satisfactie si insatisfactie sau indignare,placer
si neplacere sau dezgust etc.Fiind bine delimitate ca sens ,intrucit,asa cum arata
H.Wallon,urmeaza matritele sociale.

Emotiile prezinta totodata si modele clare de bipolaritate.Dupa cum se vede toate emotiile
sunt date in cupluri de contrarietate valorica,conformindu-se unei scheme similar logice,cea a
afirmatiei si negatiei.Totusi dialectica afectiva este mai bogata si complexa decat cea intelectiva
intrucatnu tinde sa rupa unitatea contrariilor,trairile.

Emotiile fiind real biunivoce,mai mult sau mai putin ambigue si avandu-si nucleul
dominantsituat undeva pe scara valorilor intre extremele positive si negative,emotia complexa
fiind intotdeauna gradata gradată şi pluritonală. În fapt, într-o împrejurare de viaţă,omul încearcă
concomitent maimulte feluri de emotia în legătură cu constelaţia motivațională şi complexitatea
relaţiilor subiectiv-obieclive. In timp ce afectele se exprimă foarte puternic în comportament,
uneori consumîndu-se în expresii şi getică, emotiile complexe sunt, de regulă, exprimate, într-un
mod mai rafinat şi urmand tipare sau convenienţe socioculturale. Deosebirea este ca între râs şi
zâmbet sau între plâns şi mimică a suferinţei morale este că emotiile complexe beneficiază de un
grad mai mare de conştientizare şi intelectualizare. G. Dumas face deosebirea între tristeţea
pasivă, ce este însoţită de un sentiment de descurajare şi slăbiciune şi tristeţea active în care
subiectul se revoltă împotriva privaţiunii ce îi este impusă, protestează., strigă, se lamentează.
Tot aşa se distinge bucuria pasivă, discretă şi calmă şi bucuria activă care este exuberantă
mergînd până la exaltare.

J. Delay şi Pichot tratează foarte sugestiv trecerea de la afect la emotie., care, în terminologia lor,

sunt denumite ca răspunsuri imediate sau secundare. „Răspunsurile emoţionale secundare nu

decurg în maniera rigidă a răspunsurior imediate... Ele pot ca,plecând de la acele răspunsuri
imediate, să îmbrace forme diverse.

Un exemplu tipic este cel al răspunsului secundar ce succeed fricii. în cursul catastrofelor
colective, după răspunsul emoţional primar, care este comun tuturor, unii subiecţi dezvoltă rapid
un comportament adaptat circumstanţelor, alţii prezintă, pentru o scurtă perioadă, o agitaţie
agresivă, iar alţii par,dimpotrivă, cufundaţi într-o profundă apatie. Stările de frică şi mânie
intensă necesită o mobilizare a fortelor organismuluisi de aceea nu pot fi sustinute un timp
mai îndelungat. În acest caz răspunsul secundar exprimă perioada de recuperare si este, in
genere, marcat prin stări de deosebită apatie şi depresiune.

În genere, deosebirea dintre afect şi emotie se explică prin aceea că in timp ce afectele se supun
cu greu învăţării, fiind refractare la aceasta, dar totuşi influenţate de învăţare. Emotiile complexe
sunt întru totul achiziţii ale învăţarii şi educaţiei, asemenea motivelor care le întreţin. La adult,
domină stimuli de ordin social, modele de conduită, limbaj, relaţii interpersonale, în constituirea
stării de emotie.,
aceşti factori jucând un rol declanşator. Prin mecanisme asociative, arată J. Delay şi Pichot,sunt
evocate situaţii anterioare cu valoare emoţională. Se constituie astfel un montaj emotional prin
cumularea stimulaţiilor anterioare, în fiecare împrejurare aceste montaje intervin într-un anumit
mod. învăţarea afectivă se referă desigur, în primul rînd,la motivaţia secundară dar nu se reduce
la aceasta întrucît priveşte şi maniera de desfăşurare a proceselor emotionale. În acest sens se
vorbeşte despre cultura afectivă.

Specificul trăirilor emoțiilor constă şi în marea lor mobilitate, în aceste condiţii semnalîndu-se şi
refăcîndu-se mereu echilibrul dinamic cu împrejurările concrete,ceea ce permite ca prin
succesive reechilibrări personalitatea cu tot sistemul ei de cerinţe să evolueze.

Pentru emoții motivele sunt surse interne de aferentație sau cum le spune A. Storr, „resorturi
lăuntrice". V. Pavelcu, arătând că motivele se alimentează din propriile lor efecte", subliniază
influenţa retroactivă a trăirii emoției asupra surselor ei. îndeplinindu-şi rolul de reglaj
circumstanţial prin alertă, activare selectivă şi reechilibrare, emoția parcurge în existenţa umană
o traiectorie asemănătoare cu cea a unei rachete ce e lansată dintr-un punct şi cade în altul,
născându-se, desfăşurându-şi evantaiul mai mult sau mai puţin vertiginos şi apoi dispărând. După
fiecare emoție, intervin restructurări şi noi acumulări de pulsiuni modelate.
 Bibliografie

Stoica-Constantin, Ana, 2004, Conflictul interpersonal, Ed. Polirom, Iaşi

Ulrich, Cătălina , 2000, Managementul clasei de elevi – învăţarea prin cooperare, Ed. Corint,

Bucureşti.