Вы находитесь на странице: 1из 7

CHIMIE CURS 1

NOŢIUNI INTRODUCTIVE. SCURT ISTORIC

Se disting trei ramuri fundamentale ale ştiinţelor naturii: fizica, chimia şi biologia.
Fizica se ocupă cu numeroasele transformări, numite fenomene, ce au loc în natură şi
cu forţele care le provoacă.
Biologia studiază viaţa şi fiinţele vii.
Chimia se concentrează asupra speciilor materiale, unitare şi bine definite, numite
substanţe. Din experienţa de milenii a vechilor popoare s-au născut primele idei despre
substanţe şi transformările lor. Filozofii greci au încercat să explice natura substanţelor şi pe
cea a transformărilor acestora prin existenţa unor principii fundamentale.
Chimia a luat naştere, se crede, în sec al II-lea d. Hr., în Alexandria. Arabii sunt cei
care au dat numele alchimiei „artă a transformării substanţelor”. În cadrul chimiei evului
mediu - alchimia – se continuă şi se lărgesc practicile meşteşugăreşti ale antichităţii, de
obţinere a unor produse ca: sticla, coloranţii, metalele, etc. Denumirea de alchimie este legată
însă şi de orientarea greşită a activităţii în direcţia transformării metalelor în aur, prin
intermediul „pietrei filozofale”, şi a obţinerii unui medicament universal, „elixirul vieţii”.
Alchimiştii au introdus metoda de lucru numită „experiment”, obţinând unele substanţe cum
ar fi: alcoolul, acidul azotic şi unele săruri.
Chimia, ca ştiinţă, a putut apărea, şi s-a născut efectiv, abia atunci când s-a demonstrat
experimental lipsa de temei a teoriei alchimiştilor.
Două progrese marchează începuturile chimiei ca ştiinţă. Ele sunt descoperirea
oxigenului (1774), făcută de F. Priestley și elucidarea ulterioară a sensului adevărat al arderii,
aparținând lui A.L. Lavoisier. Ansamblul cunoștințelor care constituie chimia a fost creat de
oameni care au încercat să înțeleagă, și pe cât posibil, să controleze lumea materială.(2)
Chimia – este o știință experimentală ce face parte din științele naturii fiind legată de
tot ce ne înconjoară și se ocupă cu structura, proprietățile și transformările substanțelor.
Chimia studiaza starea generala, compozitia, structura, obtinerea, proprietatile si
tranformarile substantelor, cauzele si legile dupa care au loc acestea din urma.
Chimia cuprinde următoarele mari domenii:
chimia organica în cadrul căreia se studiază materia alcătuită din compuşii
carbonului (hidrocarburi şi derivaţii acestora);
chimia anorganică ce studiază subtanţele care nu conţin carbon, cu excepţia
unor compuşi simpli ai carbonului (oxizi, carbonati, carburi);

1
CHIMIE CURS 1

chimia fizică care studiază proprietăţile substanţelor, metodele şi procedeele


utilizate în cercetare;
electrochimia se ocupă cu studiul proprietăţilor fizice ale substanţelor şi relaţia
dintre energie și transformările chimice;
fotochimia studiază reacţiile chimice, ca urmare a efectului electricităţii şi a
reacţiilor chimice însoţite de fenomene electrice;
radiochimia se ocupă cu studiul proceselor chimice produse sub influența
luminii;
chimia analitica se ocupă cu identificarea şi determinarea cantitativă a
elementelor componente ale substanţelor.
chimia nucleara studiază proprietăţile substanţelor radioactive.
Chimia studiază compoziţia substanţelor compuse, prin doua metode fundamentale:
- analiza chimică - metoda de descompunere a substanţei compuse în componentele
din care este alcătuită (determinarea identităţii şi/sau a cantităţii fiecărui component);
- sinteza chimică - obţinerea unei substanţe compuse din substanţele componente din
care trebuie formată.

MATERIE. SUBSTANŢĂ. CORP. MATERIAL.

Materia - reprezintă realitatea care există independent de noi și constituie izvorul


tuturor transformărilor din natură. Tot ceea ce ne înconjoară este materie.
Universul este format din materie, prezentă sub două forme: substanţă şi energie radiantă.
Proprietăți ale materiei:
ocupă un spațiu;
prezintă masă proprie;
se găsește în continuă mișcare și transformare;
apare sub diferite forme;
nu dispare și nu se creează.
Substanţa reprezintă o formă omogenă de existenţă a materiei cu compoziţie
constantă şi structură definită.
Substanţele se clasifică în
a. substanţe pure
b. amestecuri.

2
CHIMIE CURS 1

a. Substanţa pură are o compozitie determinată, indiferent de modul de obţinere şi are


proprietăţi fizice constante (densitate, temperatură de topire, de fierbere, lichefiere, etc.),
iar prin procedee fizice obişnuite, nu poate fi descompusă în alte substanţe. În natură, în
cele mai multe cazuri, substanţele nu sunt pure, ci impure, adică conţin şi alte substanţe
denumite "impurităţi". Purificarea substanţelor impure poate fi realizată prin diferite
procedee, funcţie de starea de agregare: filtrare, decantare, distilare, evaporare,
cristalizare.
Substanţele pure pot fi:
substanţe simple, care prin metode chimice nu pot fi descompuse în alte
componente - cu caracter de metal (cupru, sodiu, calciu, fier), cu caracter de
nemetal (oxigen, azot, clor, sulf, carbon) sau cu caracter de metal și nemetal
(stibiu, arsen);
substanțe compuse (denumite și combinații) care rezultă din combinarea a
două sau mai multe substanţe simple şi pot fi descompuse în substanţele din
care s-au obținut ( sulfat de sodiu, sulfura de fier,carbonat de calciu).
b. Amestecurile sunt formate din diferite cantităţi de substanţe diferite, putând fi
omogene sau eterogene. Amestecul omogen are aceleaşi proprietăţi în tot volumul
său (de exemplu: soluţia de zahăr, soluţia de piatră vânătă), spre deosebire de
amestecul eterogen (de exemplu: laptele, apa de râu, solul).
În amestecuri, fiecare substanță componentă își pastrează proprietățile specifice (de
exemplu: amestecul de pilitură de fier și sulf). În anumite condiții, de exemplu sub acțiunea
căldurii, dintr-un amestec de două sau mai multe substanțe se formează una sau mai multe
substanțe cu proprietăți diferite de cele ale componentelor; înseamnă că a avut loc o
transformare chimică (reacție chimică), iar rezultatul este o combinație chimică (de exemplu:
prin încălzirea amestecului de pilitură de fier și sulf se obține sulfura de fier).
Corpurile sunt porțiunile limitate din materie. Exemple:bancă, piatră, stilou, casă.
Formele eterogene de materie cu compoziție variabilă se numesc materiale (ex: ciment,
mortar, sticla, lemn).
Proprietăți fizice și chimice ale substanțelor
Însușirile caracteristice, cu ajutorul cărora se recunoaște o substanță , se numesc proprietăți.
Proprietățile pot fi:
a. proprietăți fizice: proprietățile care se referă la transformări care nu pot să modifice
compoziția substanței: gust, miros, culoare, formă, stare de agregare, constante fizice
(densitate, temperatură de fierbere, etc.);

3
CHIMIE CURS 1

b. proprietăți chimice: proprietățile care se referă la transformări care pot să modifice


compoziția substanței: proprietatea de a arde, proprietatea de a rugini, etc.

Fenomene fizice și fenomene chimice

Transformările pe care le suferă substanțele se numesc fenomene.


a. Fenomenele care modifică compoziția substanțelor , transformându-le în substanțe cu
proprietăți noi, se numesc fenomene chimice.
Exemplu: ruginirea fierului; coclirea cuprului, acrirea laptelui; fermentația; fotosinteza.
b. Fenomenele care nu modifică compoziția substanțelor se numesc fenomene fizice.
Exemplu: sfărâmarea unei bucăți de sulf, dilatarea substanțelor prin încălzire, ruperea hârtiei,
spargerea geamului.

STRUCTURA ATOMULUI.

Filozofii greci, în urmă cu aproximativ 2500 ani, au emis ipoteza că materia este
alcătuită din particule indivizibile denumite ATOMI (atomos(gr.)=indivizibil). Concepţia
structurii atomice a corpurilor a căpătat o bază ştiinţifică prin lucrările lui Dalton, la jumătatea
sec al XIX-lea, apoi a fost dezvoltată de către Avogadro şi de alţii care au explicat, pe baza ei,
o serie de proprietăţi ale gazelor.
1808-1810 – J. Dalton explică unele rezultate experimentale pe baza noţiunii de atom;
1896 – H. Bequerel descoperă radioactivitatea, care constă în emiterea de particule de către
anumiţi atomi;
1897 – J. J. Thomson identifică electronul - particula încărcată cu sarcină negativă ce
gravitează în jurul nucleului;
1897 - Fizicianul Joseph Thomsoon descrie atomul ca o sferă alcătuită din particule încărcate
electric;
1908 – lui Rutherford i se oferă premiul Nobel pentru modelul planetar al atomului;
1911 – Rutherford descoperă o alta particulă care face parte din atom – “protonul”;
1913 – Niels Bohr imaginează atomul asemănător sistemului solar;

4
CHIMIE CURS 1

1930 – Somerfeld și Heisenberg propun un model atomic în care electronii sunt plasaţi pe
anumite nivele energetice;
1932 – I. Chadwich identifică o altă particulă din nucleul atomic “neutronul”;
1986 – E. Ruska a inventat primul microscop electronic cu ajutorul carora s-au putut vedea
atomii.
La începutul secolului al XX - lea, noile date au arătat că această particulă nu mai
poate fi privită ca un tot indivizibil, ci are o structură complexă.
Până în prezent se cunosc 118 tipuri de atomi corespunzători tot atâtor elemente
chimice. Atomii diferitelor elemente se deosebesc între ei prin masă, dimensiuni, structură,
proprietăţi.

CARACTERISTICILE ATOMULUI

 are formă sferică


 este invizibil cu ochiul liber sau cu aparate optice obișnuite ( Pentru
măsurarea dimensiunilor foarte mici ale atomilor se folosește unitatea de
măsură numită ANGSTROM. simbol: Å 1Å = 10-10
m)
Ex.:- dimensiunea atomului de hidrogen este estimată ca fiind de aproximativ 1,06×10-10 m)
 este neutru din punct de vedere electric (numarul de sarcini electrice pozitive
este egal cu numarul de sarcini electrice negative);
 are o structură complexă;
 participa efectiv în procesele chimice;
Atomul oricărui element chimic este constituit din nucleu şi înveliş electronic.
Nucleul atomic este partea centrală a atomului, unde se află concentrată aproape toată masa
acestuia. Particulele cuprinse în nucleu se numesc particule nucleare sau nucleoni, cei mai
importanţi nucleoni fiind protonii şi neutronii.
 protonii, au o sarcină electrică pozitivă (+1.6. 10 -19C sau unităţi de sarcină = +1) şi
sunt de aproape 1836 ori mai grei decât electronii(1.67x10 -24g sau în unităţi atomice de
masă= 1);
 neutronii, nu au sarcină electrică (0 C sau unităţi de sarcină = 0) și care sunt de
aproximativ 1839 ori mai grei decât electronii (1.67. 10 -24g sau în unităţi atomice de
masă= 1);
Protonii și neutronii creează un nucleu atomic dens și masiv.

5
CHIMIE CURS 1

Caracteristici ale nucleului atomic:


 Este încărcat electric pozitiv;
 Nu se modifică în procesele chimice;
 Cuprinde aproape toată masa atomului;
 Între nucleoni se exercită forţe de atracţie foarte puternice, forţe nucleare, care se
manifestă la distanţe extrem de mici, astfel se explică stabilitatea mare a nucleului.
Un element chimic este caracterizat de:
Z - un număr constant pentru fiecare element chimic şi reprezintă o caracteristică a
acestuia, poate fi numit număr atomic / număr de ordine / sarcină nucleară / suma
protonilor din nucleu / suma electronilor din învelişul electronic;
A - suma numărului de protoni şi de neutroni din nucleu, numită şi număr de masă.
Un element chimic se poate reprezenta astfel:

XAZ ,

X- simbolul elementului
Speciile de atomi cu acelaşi număr de protoni (aceeaşi sarcină
nucleară), dar cu număr diferit de neutroni, se numesc IZOTOPI
Majoritatea elementelor chimice sunt amestecuri de doi sau mai mulţi izotopi. Izotopii
aceluiaşi element ocupă acelaşi loc în sistemul periodic al elementelor. Din cele 92
elemente chimice naturale, 69 sunt amestecuri de izotopi stabili. Numărul elementelor
monoizotopice este foarte redus. Dintre acestea fac parte: F; Na; Al; P; Co; etc.
Exemple: Si28 14, Si29 14, Si30 14
H1 1- protiu(hidrogenul usor) H2 1- deuteriu(H greu) H3 1 – tritiu(H foarte greu)

6
CHIMIE CURS 1

Aplicaţii:
a. Precizaţi numărul particulelor subnucleare pentru elementele: Mg24 12 , Al2713 , Na2311 ,
C126, O16 8 si Ne20 10
b. Calculează masa atomică relativă a elementului neon, ştiind că este format din izotopii
Ne20 10, Ne21 10, Ne22 10, abundenţa acestora fiind în ordine 89.97%, 0.76%, respectiv
9.27%.

Spaţiul din jurul nucleului, în care se rotesc electronii, se numeşte înveliş electronic
 electronii, au o sarcină electrică negativă (-1.6. 10-19C sau unităţi de sarcină = -1) și
sunt cele mai puțin masive particule subatomice (9.1. 10 -31Kg sau în unităţi atomice de
masă= 1);
Electronii se distribuie pe straturi(7 straturi → 1....7; K...Q) si substraturi electronice
ţinând cont de regula nr maxim de electroni(Nmax = 2n2, unde n=numărul stratului, nivelului de
energie) şi de principiul energetic (electronii ocupă nivelele energetice cu energia cea mai
mică).
Completarea straturilor cu electroni, în baza regulii nr maxim de electroni:
Strat K(1) 2x12=2e-
Strat M(2) 2x22=8e-
Strat L(3) 2x32=18e-
Exemple:
Configuraţiile electronice ale elementelor Mg(magneziu) cu Z= 12 este: K2L8M2;
O (oxigen)cu Z = 8 este: K2L6

Aplicaţii:
Notaţi configuraţiile electronice ale elementelor: Al(aluminiu) cu Z= 13, Na (sodiu) cu
Z= 11, H(hidrogen) cu Z= 1, Cl(clor) cu Z= 17 si Ca(calciu) cu Z= 20.