Spectroscopul cu prismă.

Studiul spectrelor de emisie şi absorbţie

1. Scopul lucrãrii
1.1. Punerea în evidenţă a fenomenului de dispersie a luminii prin
observarea unor spectre de emisie şi de absorbţie.
1.2. Etalonarea unui spectroscop (trasarea graficului de etalonare) cu ajutorul
unui spectru cunoscut.
1.3. Determinarea spectrelor de emisie pentru hidrogen şi heliu.
1.4. Determinarea spectrului de absorbţie pentru o soluţie de permanganat de
potasiu.
1.5. Determinarea dispersiei liniare a spectroscopului.

2. Teoria lucrãrii
2.1. Dispersia luminii
Prin dispersie se înţeleg fenomenele care apar la trecerea luminii printr-un
mediu al cărui indice de refracţie n depinde de lungimea de undă λ. In afara
domeniilor de absorbţie, în mediile dispersive, indicele de refracţie creşte cu
scăderea lungimii de undă (dispersie normală). Dependenţa n = f (λ) se numeşte
lege de dispersie a mediului. Datorită dispersiei undele luminoase care alcătuiesc o
radiaţie complexă sunt deviate cu unghiuri diferite la pătrunderea într-un mediu
dispersiv şi astfel pot fi observate separat. Un dispozitiv simplu prin care se obţine
separarea luminii prin dispersie este prisma optică (Fig. 1).

δmin

i i
r r
R

Fig. 1
Unghiul de deviaţie (între raza incidentă şi raza emergentă) la trecerea
luminii prin prismă este
δ =i1−r1+i2−r2=i1+i2−A (1)
 Spectroscopul cu prismă. Studiul spectrelor de emisie şi absorbţie

Acest unghi este minim pentru i1 = i2 = i şi r1 = r2 = r = A/2 (raza este, în

prismă, paralelă cu baza). Ca urmare
δ min = 2i−A (2)
Deoarece
sini=nsin r (3)
şi ţinând cont de r = A/2, relaţia (2) devine
δ min = 2arcsin (n·sin A/2)–A (4)
care arată că deviaţia minimă depinde de indicele de refracţie. Se poate arăta că şi
deviaţia δ este funcţie de λ..
Dependenţa indicelui de refracţie de lungimea de undă implică dependenţa
unghiurilor δ şi δmin de aceeaşi mărime.

2.2. Spectre de emisie şi spectre de absorbţie

Un sistem microscopic (atom, moleculă, nucleu etc.) se caracterizează prin
faptul că poate exista numai în anumite stări, numite stări staţionare,
corespunzătoare unei mulţimi discrete de valori ale energiei (nivele de enegie).
Orice variaţie a energiei sistemului microscopic se face printr-o tranziţie
dintr-o stare staţionară în alta. Ne interesează tranziţiile radiative când sistemul
emite sau absoarbe un foton. Astfel la trecerea sistemului din starea cu energia Εn
în starea cu energia Εm ( Εn > Εm) se emite un foton cu energia
hν =En−Em (5)
La absorbţia unui foton, cu energia hν egală cu membrul drept din (5),
sistemul trece din starea cu energie mai mică Εm în starea cu energie mai mare Εn.
Totalitatea radiaţiilor emise de un sistem microscopic constituie spectrul de
emisie al sistemului.
Pentru atomi sunt caracteristice spectrele discrete care sunt formate din linii
(radiaţii monocromatice) izolate. Denumirea de linie spectrală vine de la faptul că
metodele experimentale duc la observarea radiaţiilor monocromatice ca imagini ale
unei fante înguste. O linie spectrală corespunde teoretic unei radiaţii
monocromatice cu frecvenţa ν (lungimea de undă λ). In realitate liniile spectrale nu
sunt riguros monocromatice ci prezintă o anumită lărgime Δλ. Există o lărgime
naturală a liniei spectrale care este un efect cuantic. Lărgimea liniei se datoreşte şi
altor fenomene (efect Doppler, interacţia dintre particule etc.). Intensităţile liniilor
spectrale depind de probabilităţile cu care au loc tranziţiile corespunzătoare şi de
numărul sistemelor microscopice din diferite stări. Pentru molecule sunt
caracteristice spectrele formate din benzi deoarece tranziţiile au loc între grupuri
de nivele de energie alcătuite din nivele foarte apropiate.
 Spectroscopul cu prismă. Studiul spectrelor de emisie şi absorbţie

Dacă o radiaţie care are un spectru continuu trece printr-o substanţă

absorbantă, spectrul continuu va apare brăzdat de linii sau benzi întunecate. Acesta
constituie un spectru de absorbţie.
Specificitatea spectrelor optice permite identificarea atomilor şi moleculelor
(analiza calitativă). Dacă se măsoară intensităţiile liniilor sau benzilor spectrale se
poate determina concentraţia atomilor şi moleculelor (analiză cantitativă).

3. Descrierea instalatiei
experimentale
Instalaţia experimentală este formată din surse spectrale (cu alimentatoare
adecvate), două becuri cu incandescenţă şi un spectroscop.
Sursele spectrale conţin elementele, în stare atomică, ale căror spectre de
emisie se vor studia (Hg în becul cu vapori de mercur; He şi Ne în cele două tuburi
de descărcare). Excitarea atomilor pe nivele superioare de energie se face prin
ciocniri cu electroni acceleraţi în câmp electric. Dezexcitarea atomilor duce la
emisia unor spectre de radiaţii caracteristice.
Pentru observarea spectrului de absorbţie al moleculei de permanganat de
potasiu se foloseşte o soluţie de permanganat de potasiu (aflată într-o sticluţă) şi un
bec cu incandescenţă.
Spectroscopul este format din următoarele elemente (Fig. 2):
- colimatorul C1 care constă într-o lentilă convergentă L1 în focarul căreia se
găseşte o fantă reglabilă F;
- prisma P aşezată cu muchia corespunzătoare unghiului A paralelă cu fanta
F;
- luneta L (formată din lentilele L2 şi L3) care se poate roti cu ajutorul unui
şurub permiţând observarea în întregime a spectrelor;
- colimatorul C2 care constă dintr-o lentilă convergentă L4 şi o scală
micrometrică M.
F
S

C1
L
1 P

L2

L4 L3

C2 L
M
Fig. 2
 Spectroscopul cu prismă. Studiul spectrelor de emisie şi absorbţie

4. Modul de lucru
4.1. Se alimentează circuitul becului cu vapori de mercur. Se aşează
spectroscopul cu colimatorul C1 în dreptul becului cu mercur. Se reglează
deschiderea fantei F la o valoare mică (sub 1 mm).
4.2. Privind prin luneta L se deplasează tubul ocularului L3 şi se îngustează
deschiderea fantei F până când liniile spectrale devin subţiri şi nete. Se roteşte
luneta L pentru observarea întregului spectru.
4.3. Se iluminează scala micrometrică M cu un bec cu incandescenţă şi se
reglează poziţia colimatorului C2 astfel încât diviziunile scalei să se vadă clar şi să
acopere întregul spectru.
4.4. Deplasând luneta L se observă şi se notează în diviziuni poziţia x a
fiecărei linii din spectrul Hg. Rezultatele sunt trecute la punctul 5 într-un tabel de
forma:

Culoarea Intensitatea λ (nm) x (div)

4.5. Se deconectează circuitul becului cu vapori de mercur. Se conectează şi

apoi se alimentează tubul de descărcare cu He (heliu). Se aşează spectroscopul cu
colimatorul C1 spre tubul cu He astfel încât fanta F să fie la 1-2 cm de tub. Se
repetă operaţiunile de la punctul 4.4. Rezultatele se trec într-un tabel care să
cuprindă: culoarea, intensitatea, poziţia şi lungimea de undă (care se obţine din
prelucrarea datelor experimentale) ale liniilor spectrale.
4.6. Se întrerupe alimentarea tubului cu He. Se fac conexiunile la tubul de
descărcare cu Ne (neon), apoi se închide circuitul de alimentare. Se repetă
operaţiunile făcute pentru He.
4.7. Pentru observarea spectrului de absorbţie se aşează sticluţa cu soluţie de
permanganat de potasiu pe un stativ şi se iluminează cu un bec cu incandescenţă.
Se aşează spectroscopul cu colimatorul C1 în dreptul sticluţei. Prin luneta L se vor
observa, în regiunea verde a spectrului, benzile de absorbţie sub forma unor dungi
întunecoase. Se citesc diviziunile x' şi x" care mărginesc benzile, iar rezultatele se
trec la punctul 5 într-un tabel de forma:

Banda x’ ÷ x” (div) λ’ ÷ λ” (nm)

Ultima coloană se completează după prelucrarea datelor experimentale.

 Spectroscopul cu prismă. Studiul spectrelor de emisie şi absorbţie

5. Rezultatele determinãrilor
experimentale
La observarea spectrului mercurului am obţinut datele experimentale
prezentate în tabelul următor:

SPECTRUL MERCURULUI
Culoarea Intensitatea λ (nm) x (div)
galben intens 579,0 61,7
galben intens 577,0 62,0
verde intens 546,1 64,5
albastru-verde foarte slab 491,6 70,7
albastru-verde slab 490,0 71,0
albastru intens 435,8 81,0
violet slab 407,7 89,0
violet intens 404,9 90,0

Am observat la acest experiment încă 3 linii spectrale, altele decât cele

aparţinând mercurului şi anume 2 linii spectrale de culoare roşie şi una de culoare
portocalie, cu intensităţile şi poziţiile prezentate în tabelul următor:

Culoarea Intensitatea λ (nm) x (div)

roşu intens 58,5
roşu intens 59,0
portocaliu slab 60,0

Aceste 3 linii spectrale sunt datorate particulelor de crom, a căror prezenţă se

poate observa la alimentarea becului cu vapori de mercur, când acesta capătă mai
întâi o culoare roz.

La observarea spectrului heliului, am obţinut datele experimentale prezentate

în tabelul următor:

SPECTRUL HELIULUI
Culoarea Intensitatea x (div) λ (nm)
roşu foarte slab 57,0 640 ± 1
galben intens 62,0 577 ± 1
albastru-verde slab 70,0 496 ± 1
albastru-verde foarte slab 71,0 490 ± 1
albastru foarte slab 75,0 465 ± 1
violet slab 79,0 445 ± 1
 Spectroscopul cu prismă. Studiul spectrelor de emisie şi absorbţie

La observarea spectrului neonului, am obţinut datele experimentale

prezentate în tabelul următor:

SPECTRUL NEONULUI
Culoarea Intensitatea x (div) λ (nm)
roşu slab 57,0 640 ± 1
roşu foarte slab 57,5 633 ± 1
roşu slab 58,0 625 ± 2
roşu intens 58,5 619 ± 1
roşu slab 59,0 613 ± 1
roşu slab 59,5 607 ± 1
portocaliu foarte slab 59,7 605 ± 1
portocaliu intens 60,0 601 ± 1
portocaliu intens 60,5 595 ± 1
galben foarte slab 61,0 588 ± 2
galben foarte slab 61,4 583 ± 2
galben slab 61,6 582 ± 2
galben foarte slab 62,0 577 ± 1
galben intens 62,2 576 ± 1
galben-verde foarte slab 63,0 570 ± 1
verde foarte slab 66,5 525 ±1
verde foarte slab 67,0 520 ± 1

La observarea spectrului de absorbţie al soluţiei de permanganat de potasiu,

am obţinut datele experimentale prezentate în tabelul următor:

SPECTRUL
PERMANGANATULUI DE POTASIU
Banda x’ ÷ x” (div) λ’ ÷ λ” (nm)
1. 64 – 65 554 ± 1 – 540 ± 1
2. 67 – 68 520 ± 1 – 510 ± 1
3. 69 – 70 503 ± 1 – 495 ± 1
Spectroscopul cu prismă. Studiul spectrelor de emisie şi absorbţie
 Spectroscopul cu prismă. Studiul spectrelor de emisie şi absorbţie

6. Prelucrarea datelor experimentale

Cu datele obţinute pentru mercur se desenează graficul anterior. Din curba
de etalonare obţinută se vor calcula lungimile de undă ce trebuiesc completate în
tabelele de mai sus.

7. Comparatii si verificãri
Pentru a fi sigur de calitatea rezultatelor experimentului, am căutat rapoarte
ale altor persoane care au efectuat acelaşi experiment înaintea mea. Pentru a
verifica corectitudinea graficului curbei de etalonare am luat ca referinţă raportul
Cristinei Rusu-Marian, ce conţine un grafic asemănător şi este publicat pe
http://referat.clopotel.ro/Etalonarea_scalei_unui_spectroscop-10824.html.
Din păcate, unităţile de măsură pentru x nu sunt aceleaşi, deci nu pot ştii cu
exactitate că şi graficul meu este corect. Totuşi, acest grafic m-a ajutat să
prelungesc curba de etalonare dincolo de valorile extreme ale spectrului
mercurului.
După cum spuneam la punctul 6, din curba de etalonare reprezentată în
grafic am determinat valorile lui λ pentru neon, heliu şi permanganat de potasiu.
Singurul dintre cele 3 pentru care am găsit referinţe şi pe care l-am putut compara
a fost neonul. În raportul domnului profesor Marius Bârlea, raport publicat pe
http://bavaria.utcluj.ro/~mbirlea/x/08x.htm, am gasit un tabel asemănător pentru
spectrul mercurului. Din nefericire, liniile spectrale erau doar 11, în timp ce eu am
observat nu mai puţin de 17 astfel de linii. Intensităţile erau măsurate într-un mod
diferit şi aveau valori numerice cuprinse între 4 şi 20. Totuşi am putut asocia prima
linie spectrală observată de mine (roşu slab) cu λ = 640 ± 1 nm cu prima linie
spectrală observată în raport (roşu cu strălucirea 10), cu λ = 640,2 nm.

8. Erori
Orice măsurare experimentală este afectată de erori. După cauza care le
produce, acestea se pot împărţi în trei categorii: erori sistematice, erori
întâmplătoare şi erori grosolane.
Posibile erori sistematice în realizarea acestui raport ar fi erorile de
instrument, dar care după părerea mea sunt neglijabile, întrucât spectroscopul cu
care am măsurat este destul de precis. Eventualele erori sistematice, apărute la
măsurare, se transformă în erori întâmplătoare la realizarea graficului, de aceea
valorile λ nu sunt exacte, ele având o eroare de ±1 sau ±2. Erori grosolane nu s-au
putut observa, întrucât acestea sunt cauzate de neatenţii sau de defecţiuni
accidentale, iar valorile obţinute diferă masiv de celelalte.
 Spectroscopul cu prismă. Studiul spectrelor de emisie şi absorbţie

9. Concluzie si propuneri de
îmbunãtãtire
În urma experimentului am realizat că mercurul are un spectru de emisie
destul de restrâns. Pentru heliu şi neon, am găsit şi valori ale lui x mai mici decât
valoarea minimă a lui x pentru mercur. A trebuit deci să aproximez graficul pentru
a determina λ al celorlalte elemente. După părerea mea, s-ar obţine o exactitate mai
mare în determinarea lui λ dacă am lua ca etalon alt element, cu un spectru mai
larg. În acest sens, propun neonul, întrucât pentru acesta am observat nu mai puţin
de 17 linii spectrale, lucru care ar uşura trasarea unei curbe de etalonare.
Alt mod de a îmbunătăţii exactitatea rezultatelor ar fi utilizarea unui
software special de trasare a graficului sau de determinare a ecuaţiei curbei de
etalonare. Din păcate nu am descoperit încă un astfel de program.