Sf. Pahomie – Liniștitorul de sub Mt.

Chiriacul

Mobilitatea românilor în cadrul Principatelor a fost ceva firesc, în vremile în care ea

nu a fost restricționată, cei din Maramureș descălecau la vânătoare în Bucovina, cei
din Hațeg și Siubiu realizau transhmanța cu turmele lor până prin Dobrogea, iar cei
din Valahia și Moldova veneau și-și aduceau aportul la dezvoltarea unor afaceri sau
schimburi economice profitabile. Nu trebuie să căutăm întotdeauna justificări
generate de coergiciții pentru aceste deplasări. Da, când vitregia s-a abătur crunt
asupra transilvănenilor atunci ei s-a deplasat în grupuri mari înspre celelalte
principate și au format acolo comunități stabile ale “ungurenilor”. Dar de data
aceasta aș dori să surprind un alt motiv ce a generat deplasarea unor tineri plini de
har dintr-o parte întralta a munților orientali. Vreau să vorbesc despre: Dorul și
căutarea sfințeniei și a sfinților, dorul de isihie, dorul de a găsi “gura de rai”
cântată în cultul bisericesc și în cel cultural al baladei.
A doua jumătate a secolului al XVII lea a însemnat pentru Transilvania perioada de
maximă cuprindere a sa în cadrul planului de contrareformă. Partea de nord, zona
Muncaciului fusese atrasă la uniație, urma partea de centru și de sud, de aceea
comunitățile ortodoxe românești căutau sprijin în zona fraților, iar unii tineri
preferau să meargă în aceste arealuri ortodoxe. Fiul părintelui Iftimie și Ana pencu,
Petru, trece munții și se așează în vatra monahală a Neamțului unde deprinde
serioase și temeinice cunoștințe teologice, fapt relevat de paginile redate de PC
Arhim. Ioanichie Bălan în paginile sale de Pateric românesc1, în care relatează

1 Patericul românesc, p.69,București, 1980.

1
alegerea lui ca episcop la Roman. Cunoștințele teologice pe care le-a dezvăluit
părintele Pahomie ne fac să înțelegem că acesta era dorul ce l-a mânat pe la Durău la
Neamț, dar căutarea lui nu era dobândirea cunoștințelor, ci găsirea trăirii celei plină
de lumină și de liniște. Deși era stareț la Neamț, auzind despre sf. Dimitrie al
Rostovului, pleacă să-l întâlnească pe cel care iradia trirea sfințeniei și care o
semăna prin sate. Ajunge în Rusia și îl găsește, stă alături de el, stă la masă cu el și îi
dezvăluie dorul: liniștea pustiei, și Sf. Dimitrie2 îi binecuvântează dorirea oferindu-i
manuscrisul Rostul de Aur, din care, în coliba de la poalele Chiriacului, va citi
îndelung seara înspre liniștire. Dar mai întâi l-a îndrumat spre întărirea sfinților,
spre sanctuarul sfintelor moaște de la Lavra Pecervska și spre academia movileană a
marelui Petru Movilă. Întors de la Kiev va lua calea pustniciei îmbinată cu zidirea,
zidirea locașului Pocrovului, a grădinii și a prisacei, care muncă avea rostul de a
struni trupul, și a zidirii îmbogățirii spirituale prin slujbe, rugăciuni și lecturi
duhovnicești. Aș vrea să remarcăm la Sf. Pahomie dragostea de carte, dar nu numai
bibliofilia sa, ci faptul că o carte își împlinește rostul când este ghid, model întrupat
de trăire. Există lista cărților ce au fost adunate la Pocrov, din ea îmi stăruie în minte
filele patericale pe care le lectura în coliba sa și Liturghia tipărită de Antim 3, aceasta
din urmă pentru faptul că ceea ce citești trebuie să fie pe înțeles ca să producă
întradevăr o trăire restauratoare. Aș îndrăzni să spun că acest suflet îndrăgostit de
sfințenie a ascultat o Gură de Aur, a trăit în mireasma comorii de Aur a ortodoxiei

2 „Această carte mi-a dăruit-o sfinţia sa Dimitrie Mitropolitul Rostovului din Ţara
Moscului şi este scrisă de cinstita mână a sfinţiei sale, căruia îi zic Gură de Aur, ca şi
Sfântului Ioan Gură de Aur; şi este izvor de învăţătură, viaţă sfântă, din gura sfinţiei
sale. Şi mi-a dăruit-o mie, ieromonahului Pahomie, în cetatea Cerneva [Cernigov], că
umbla de învăţa pe toţi cuvânt de mântuire. Şi am fost mai multe zile cu sfinţia sa la
masă, ascultându-i învăţătura sfântă. Şi m-a întrebat: Ce doreşte inima ta? Şi i-am
spus că doreşte să petreacă viaţa cu tăcere în pustie. Şi a binecuvântat din toată inima
şi mi-a zis: Domnul să fie cu tine, să umple dorul tău!” Văleat [anul] 7212 [1704] , la
Nicolae Iorga, Istoria Bisericii Româneşti şi a vieţii religioase a Românilor, ediţia a II-a,
vol. II, Bucureşti, Editura Ministerului de Culte ,1928, p. 35.
3 Dumnezeieştile şi sfintele liturghii, tipărită de Antim Ivireanul în 1713 – Liturghia

românească – precum spune Pahomie – îi fusese dăruită de însuşi sfinţitul

mitropolit. Cuviosul ţinea ca cititul cărţilor să fie una din îndeletnicirile pustnicilor
de la Pocrov. A se vedea mai amplu în studiul: Pr. Constantin Voicescu, Viața și
nevoințele cuviosului Pahomie, în BOR,1972,nr. 5-6.

2
kievene și a deprins Rostul de Aur, adică trăirea în meditarea la cele desăvârșite ale
lui Dumnezeu descoperite în făpturile zidite și în reașezarea lor ca gură a raiului.
Lucrarea Preacuviosului Ambrozie ne pune în față un exemplu viu de căutare a
sfințeniei, de căutare a chipului celui care a înțeles că trebuie să lase toate pentru
Dumnezeu, a celui care s-a despărțit de urzeala lumii și s-a țesut heruvim ce tace ( a
luat schima mare ca Pimen)și ne arată că aici/acolo este Domnul.Aceste rânduri vin
doar să ne arate cât de mult trebuie să stăruim în dobândirea învățăturilor celor
mântuitoare, cât de folositoare este ascultarea și zidirea, cât de mult trebuie iubiți
“mielușeii Mei”, iar când vâltoarea lumii vine spre tine ca povară ce te desparte de
Hristos să lași cele ale lumii lumii și tu să te duci la Stăpânul cel veșnic Hristos.
Cititorului de azi îi doresc să pătrundă în sfera liniștitoare a mărturisirii Sf. Pahomie
– liniștitorul de sub Muntele Chiriacului, cel așezat în gura raiului.
Pr. Ioan Chirilă,Ph.Th.