You are on page 1of 5

ETICA ÎN AFACERI: ASPECTE METODOLOGICE DE CERCETARE

Samoteeva Raisa, dr., conf. univ.,


Universitatea Cooperatist-Comercială din Moldova
Muza Bucaros, dr., conf. univ.,
Academia de Studii Economice din Moldova

The study presents a welcome approach to ethical issues in the development of business
relationships that have takey a particularly large scale in Moldova and the post – Soviet countries.
The authors highlight the need for methodological research of numerous ethical dilemmas
in business, reason for understanding the need for solving or settlement of this dilemma but also to
achieve new success in business.

Key words: ethics, business ethics, ethical dilemmas, methodology.

Odată cu schimbările radicale din sfera social-economică se schimbă şi comportamentele în


relaţiile economice contemporane.
Procesul de globalizare, tehnologiile şi tehnicile performante, relaţiile de concurenţă,
managementul proceselor de muncă cer cu insistenţă schimbări radicale şi în relaţiile de afaceri, nu
în ultimul rînd al aspectului lor etic.
Una din frecventele probleme ce ţin de etica relaţiilor de afacere este însăşi dilema sau
contradicţia dintre esenţa eticii şi esenţa relaţiilor de afaceri. În multe afaceri vom realiza o
răsfrîngere a comportamentelor fundamentate de principii şi norme de etică şi etichetă, dar vom
recunoaşte existenţa multor afaceri, care prin esenţa lor sunt non etice din start. Mulţi cercetători ai
acestui fenomen îşi expun ferm poziţia, subliniind că prin esenţa sa afacerile nu pot purta un
caracter etic (Murrax D. Ethics in Organizations. London, 1997).
Dat fiind acestea considerăm că în R. Moldova, ca şi pretutindeni în lume, ar fi de dorit ca
societatea să asigure un comportament sau, după caz, să impună acest comportament, bazat pe
etică. De altfel, relaţiile economice contemporane vor reprezenta un impediment de nedepăşit în
dezvoltarea socio-economică a lumii.
Important ar fi ca în cazul afacerii etica să-şi expună poziţia şi cadrul legislativ-judiciar al
ţării, iar unele norme şi principii morale, după caz, să poată avea acea acoperire legislativă,
omiterea căreia ar putea duce la sancţionări juridice.
Despre etica în afaceri se spune că este o disciplină foarte tînără şi că îşi are originea în
relaţiile economice de pe continentul american. S-ar putea să fim de acord cu aceasta, doar că
dacă, cum de obicei se procedează în lumea ştiinţifică, am analiza istoricul apariţiei primelor relaţii
de etică şi etichetă, apare o îndoială gnoseologică ce ne orientează spre cercetarea originilor eticii,
în cadrul căreia vom găsi şi unele aspecte ale eticii profesionale.
Amintindu-ne de faptele istorice, ne apar imaginile apariţiei gîndirii filosofice. În această
ordine de idei vom sublinia importanţa datelor despre apariţia filosofiei, oricît de paradoxal n-ar
părea, concomitent, în cele trei centre ale civilizaţiei: chineze, indiene şi greceşti.
Apoi dacă ne aprofundăm în cercetări, vom sublinia esenţa şi specificul apariţiei primelor
concepte filosofice după cum urmează:
- filosofia Indiei antice a purtat un caracter preponderent religios şi mitologic;
- filosofia Chinei antice a fost cu preponderenţă practică, etică;
104
- doar în Grecia antică filosofia a evoluat în forma sa clasică, adică s-a produs o
armonizare între aspectul conceptual, raţional şi sistemic, s-a produs o coeziune dintre
ştiinţe (începuturile lor) şi dezvoltarea aparatului lor logic.
Ţinînd cont de faptul ca etica este o ştiinţă despre morală, iar etica afacerilor o reflectare
corectă sau incorectă a legilor şi normelor eticii generale asupra activităţilor economice, asupra
relaţiilor interumane în procesul perpetuării afacerilor, asupra tuturor subiecţilor acestor afaceri
precum angajaţii, clienţii, persoanele juridice şi fizice implicate în aceste afaceri, acţionarii,
creditorii, toţi membrii comunităţii unde se realizează activitatea, ne-ar interesa mai cu seamă
istoricul apariţiei eticii practice.
Este cunoscut faptul, că primele norme de comportament etic au apărut în China antică în
sec. XVIII-XII Î.H., deoarece existau deja relaţii statale (istoria Chinei antice este datată cu această
perioadă).
Logica ne subliniază existenţa relaţiilor economice, fundament al existenţei statelor.
Toate relaţiile chinezilor erau supuse ritualurilor extrem de sofisticate ale aşa-numitului
„ceremonial chinez” care spune că „ritualul se bazează pe statornicia (mişcarea) cerului, ordinea
(fenomenelor) de pe pămînt şi pe comportamentul poporului”; „ritualul formează temeiurile,
principiile în relaţiile dintre cei de sus şi cei de jos, (numiţi în filosofia chineză mai tîrziu nobilime
şi oamenii vulgari), este baza şi bătătura, băteala cerului şi pămîntului” (citat după
„Древнекитайская философия. Сборник текстов в 2-х. М., 1972-1973. Т. I. с. 86-87”).
Luăm în consideraţie faptul că în China antică mitologia era slab dezvoltată, iar chinezii
erau pentru aşa ceva extrem de practici. Din aceste considerente vom îndrăzni să presupunem că
practicismul lor a şi pus bazele apariţiei primelor cerinţe etice faţă de relaţiile economice şi sociale
ale acelei perioade.
Pentru a fundamenta această presupunere îl vom cita pe Confucius care sublinia că
principiul de bază al apariţiei conţinutului relaţiilor dintre oameni cu o semnificaţie morală aparte
este reciprocitatea enunţată prin renumita regulă de aur a moralităţii care în română ar fi expusă în
felul următor: „ce ţie nu-ţi place, altuia nu-i face”.
Binele, frumosul şi adevărul sunt reperele ideale ale omului nobil. Nobilul este calm, senin
la suflet, sociabil, demn, ferm, nu cade în panică la nenorociri. El se autocunoaşte, tinde spre culmi
înalte, în dezvoltarea sa manifestă independenţă în activităţi şi gîndire, este curajos, dă ripostă
necazurilor, îşi trăieşte cu demnitate fericirea, nu ţine mînie nici pe oameni nici pe cer, este
calculat în vorbe şi aprig în fapte, este un ideal de urmat, doreşte să cunoască calea adevărată, este
sincer, spune doar adevărul, este respectuos. Omul nobil pune preţul pe dreptate. Omul vulgar este
antipodul nobilului şi pune preţul doar pe profit.
Este clară şi transparentă situaţia pentru a sublinia faptul că profitul este visul tuturor
relaţiilor de afaceri şi ar fi incorect să nu ţinem cont de o istorie de peste două mii de ani ale
principalelor începuturi ale eticii de afaceri.
În Grecia antică normele cotidiene morale existente devin subiect de cercetare şi
fundamentare filosofică.
Dacă în gîndirea filosofică orientală normele morale erau norme ale practicii cotidiene, în
Grecia etica devine o disciplină filosofică de sine stătătoare graţie filosofului Aristotel, care a
întemeiat morala practică. Omul Moral conform concepţiei aristotelice este format de societate
prin educaţie şi învăţătură şi este un exemplu pentru toţi, el este o „măsură morală” conformă
tuturor.
105
Practicismul este o virtute morală necesară în societate, doar că înţelepciunea ca virtute a
părţii teoretice a sufletului raţional este mai importantă, deoarece obiect al înţelepciunii este
necesarul şi eternul. Înţelepciunea şi cunoştinţele sunt calităţi ale sufletului care pot genera
beatitudinea supremă, culmea fericirii.
Întemeierea moralei practice este izvor binecuvîntat de antichitatea greacă a eticii practice,
realizată şi prin etica afacerilor contemporaneităţii.
Vom încerca cu sîrguinţă să găsim acele începuturi ale eticii în afaceri acolo în antichitate
şi la cei şapte înţelepţi. Conform unor cercetări au fost 17 nume, conform altora – 400, în diferite
combinări, dar oriunde primul pe listă era Thales din Milet. S-a format un nucleu din Biant, Pittak,
Solon din Athena, Cleobul, Periandru, Hilon. Doar o trecere rapidă în revistă a sentinţelor, aşa
numite gnome ne va pune pe gînduri vis-a-vis de apariţia eticii afacerilor.
- Thales – „garantează şi nenorocirea este deja pe prag”; „învaţă pe alţii ce este binele”;
- Solon – „nimic peste măsură”;
- Biant – „marea majoritate a oamenilor sunt răi”;
- Pittak – „nu fă nimănui ceea ce nu ţi-ar plăcea să ţi-o facă ţie”;
- Periandru – „desfătarea, satisfacţia e muritoare, virtutea este eternă”; „nimic nu trebuie
făcut pentru bani”;
- Hilon – „păzeşte-te pe tine însuţi”;
- Cleobul – „măsura e mai bună decît toate”.
Analizînd conţinutul lor, observăm că ele sunt reflectări ale moralei greceşti timpurii în
sentinţe – gnome imperative departe de a fi fundamentale filosofic, dar şi deosebite ca esenţă de
expresiile folclorice proverbiale.
Aceasta ne impune ideea, că doar pe parcurs, odată cu dezvoltarea proceselor sociale şi
economice vom întîlni deseori reflectarea acestor sentinţe imperative în activitatea economică, nu
în ultimul rînd în business, în afacerile contemporane, cerinţe etice, imperative, schimbate de
mersul timpului şi ajustate contemporaneităţii.
Un rol aparte în evoluarea eticii în afaceri revine filosofului german Im. Kant (1724-1804).
În lucrările sale dedicate eticii – „Critica raţiunii practice” şi „Întemeierea metafizicii
moravurilor”, Kant relevă o etică bazată pe raţiunea practică şi elaborează renumitul imperativ
categoric – o lege fundamentală a moralei Kantiene „Acţionează în aşa fel încît maxima voinţei
tale să poată servi oricînd în acelaşi timp ca principiu al unei legiferări generale”. Din această lege
morală prin imperativitatea ei, înţelegem că suntem liberi conform voinţei noastre s-o îndeplinim.
Libertatea omului reiese din legea morală care înlătură principiul consolităţii lumii „lucrurilor în
sine”.
În lumea „fenomenelor” totul este supus consolităţii şi aici se pare că nu suntem liberi.
Aşadar, omul, aparţinînd concomitent lumii „lucrurilor în sine” şi „fenomenelor”, pînă la
urmă postulează, totuşi, existenţa perfecţiunii morale după moarte.
Mai postulăm ideea existenţei lui Dumnezeu din necesitatea morală ce ne este dată ca
credinţă în existenţa cauzei întregii naturi.
Omul trebuie să acţioneze conform conştiinţei sale, dezinteresat, conform legii morale,
imperativului categoric.
În etica afacerilor această cerinţă apare drept negare atît a motivelor şi intereselor
individuale şi de firmă, organizaţie, cît şi a constrîngerilor existente.
Ar fi unilateral dacă am trece cu vederea încă una din importantele doctrine morale, care a
fundamentat atît în mod teoretic, dar şi practic etica relaţiilor de afaceri. Poate nu atît de evident,
106
dar totuşi, este nu numai o fundamentare teoretică a eticii, bazată pe natura umană şi pe
raţionalitatea activităţilor umane, dar şi un concept politic şi economic, răsfrîns pe relaţiile dintre
clase. Este vorba despre conceptul utilitarismului de conotaţie filosofică şi morală.
Lucrarea lui J.-S. Mill ,,Utilitarismul” a avut un rol deosebit în istoria filosofiei moralei,
alături de ,,Etica nicomahică” a lui Aristotel, ,,Întemeierea metafizicii moravurilor” şi ,,Critica
raţiunii practice” ale lui Im. Kant.
Discipol al lui I. Bentham, ca de altfel şi al tatălui său, J.-S. Mill a fost unul din puţinii care
a putut îmbina într-un tot întreg libertatea individului, numindu-l suveran asupra sa, a rolului
comunităţii în viaţa socială, a distribuirii echitabile a veniturilor ş.a.
J.-S. Mill pune accentul pe două aspecte ale utilitarismului. El subliniază că consecinţele şi
nu motivaţia exprimă valoarea morală a activităţii umane, iar efect al activităţii sunt virtuţile,
ultimele provocînd acţiunile.
Oamenii ar activa, conform concepţiei lui Mill, întru interesele generale ale societăţii, lucru
care provoacă îndoiala.
Orice acţiune este corectă, moral îndreptăţită, dacă duce la fericirea (şi plăcerea!) celor din
jur. Moralitatea noastră se exprimă prin obligativitatea principiului moral al utilităţii – promovarea
fericirii generale.
Dar principul maximizării fericirii generale poate duce la justificarea unor acţiuni de
nedreptate, care ar fi în permanenţă într-un conflict de nerezolvat cu utilitarismul.
Dreptatea, conform concepţiei lui Mill, este strîns legată de respectarea unor drepturi,
norme, angajamente a egalităţii ş.a.
Concomitent, dreptatea este o parte a utilitarismului.
Din această perspectivă, conceptul utilitarismului este o motivaţie importantă întru crearea
eticii afacerilor.
Etica afacerilor, mult prea practică şi nedezvoltată, pentru a fi numită etică aplicativă sau
aplicată este o aplicare, totuşi, a principiilor etice generale, aşa ca de exemplu, ale principiului
utilitarismului, datoriei ş.a. Motivele, dacă e să ne abstractizăm de la cele expuse în utilitarism,
deseori sunt numite din start mai mult vicioase decît nobile. Renumitele principii, aşa ca lăcomia,
probabilitatea şi facerea cu orice preţ a banilor au evidenţiat activităţi departe de a fi considerate
respectabile în lumea reală.
Aristotel vedea două sensuri ale noţiunii ”economie”: comerţul pentru gospodărire, pentru
prosperarea oricărei societăţi şi comerţul pentru obţinerea profitului, o activitate departe de a putea
fi virtuoasă. Cămătăria, privită de Aristotel ca o practică murdară a aşa numiţilor ”paraziţi” –
angajaţii în activităţi întru obţinerea profitului, s-a menţinut pînă în sec. XVII.
Lumea afacerilor, astăzi, evlaviată şi supusă cercetărilor filosofice şi activităţii practice, a
avut de suferit schimbări radicale atît în esenţa sa, cît şi în aprecieri de la condamnare la onorare şi
respectare.
Azi afacerile s-au transformat în parte şi structură de bază a societăţii, a economiei propriu-
zise.
Caracteristica morală şi etică a lumii afacerilor a generat apariţia unui întreg sistem de
valori şi idealuri, virtuţi aparte, neîntîlnite pînă acum sau, cel puţin, neonorate,
Capitalismul, cu cerinţa sa de căpătare a profitului cu orice preţ şi cu teza lui A. Smith
”lăcomia este bună” a justificat într-o măsură oarecare necesitatea studierii eticii afacerilor.
Caracteristica afacerilor ca activitate negativă, egoistă, lipsită de virtuţi, practică murdară şi demnă
107
doar pentru robi, oameni vulgari, marginalizaţi şi nerespectaţi s-a transformat treptat într-una
demnă, pozitivă, morală, onorabilă etc.
Au apărut un şir întreg de valori, idealuri, norme, principii, practici-model, coduri morale şi
etice de comportament care necesită o abordare nu numai practică, dar şi teoretică.
Însăşi profitul atît de des atacat de cele mai diverse concepte etice şi religioase astăzi este
un obiectiv valoros care trebuie să fie realizat printr-o atitudine demnă a producătorului,
furnizorului de bunuri, valori materiale şi spirituale de calitate, servicii de orice natură, dar
neapărat de calitate, de competitivităţi.
Etica afacerilor devine un domeniu de cercetare academică şi de activitate practică tot mai
frecventă. Ea are un rol deosebit de important în formarea specialiştilor din domeniul economiilor
naţionale nu doar în ţările cele mai avansate, ci şi în cele ce abia de păşesc pe tărîmul economiilor
de piaţă.
Şi occidentul, dar şi ţările post-sovietice, în care în ultimele decenii ale secolului XX şi în
primul deceniu al secolului XXI a apărut un număr considerabil de firme şi organizaţii private, şi-
au orientat politicile guvernamentale spre înţelegerea corectă a problemelor de etică în afaceri.
Ca să putem realiza succese în domeniul eticii afacerilor este necesară mai întîi de toate o
înţelegere adecvată a esenţei fenomenului şi importanţei lui pentru prosperarea socială, dar şi
necesitatea învăţării şi studierii acestui domeniu şi discipline academice. Important e ca în urma
acestor activităţi să avem ferma convingere că profitul poate fi compatibil cu moralitatea şi că un
business bun este cel fundamentat de o etică bună.

108