Вы находитесь на странице: 1из 1

Articolul 79.

Aplicarea pedepsei mai blînde decît cea prevăzută de lege


(1) Ţinînd cont de circumstanţele excepţionale ale cauzei, legate de scopul şi motivele faptei, de rolul vinovatului în săvîrşirea
infracţiunii, de comportarea lui în timpul şi după consumarea infracţiunii, de alte circumstanţe care micşorează esenţial gravitatea
faptei şi a consecinţelor ei, precum şi de contribuirea activă a participantului unei infracţiuni săvîrşite în grup la descoperirea
acesteia, instanţa de judecată poate aplica o pedeapsă sub limita minimă, prevăzută de legea penală pentru infracţiunea respectivă,
sau una mai blîndă, de altă categorie, ori poate să nu aplice pedeapsa complementară obligatorie. Minoratul persoanei care a
săvîrşit infracţiunea se consideră circumstanţă excepţională. Săvîrşirea infracțiunii de către persoanele care au atins vîrsta de 18
ani, dar nu au atins vîrsta de 21 de ani poate fi apreciată de către instanţa de judecată drept circumstanţă excepţională
[Art.79 al.(1) modificat prin LP163 din 20.07.17, MO364-370/20.10.17 art.616; în vigoare 20.12.17]
(11) Poate fi considerată excepțională atît o circumstanță atenuantă, cît și un cumul de asemenea circumstanțe legate de
situațiile menționate la alin. (1).
[Art.79 al.(11) introdus prin LP163 din 20.07.17, MO364-370/20.10.17 art.616; în vigoare 20.12.17]
(2) - exclus
(3) În cazul condamnării persoanelor adulte pentru comiterea infracţiunilor deosebit de grave, instanţa de judecată poate aplica
o pedeapsă sub limita minimă prevăzută de legea penală, dar constituind cel puţin două treimi din minimul pedepsei prevăzute de
prezentul cod pentru infracţiunea săvîrşită.
(4) Prevederile alin.(1) nu se aplică persoanelor adulte în cazul aplicării pedepsei detenţiunii pe viaţă , în cazul recidivei de
1
infracţiuni sau al săvîrşirii de infracţiuni prevăzute la art. 166 alin. (2)–(4).
[Art.79 al.(4) modificat prin LP252 din 08.11.12, MO263-269/21.12.12 art.855]
Articolul 80. Aplicarea pedepsei în cazul încheierii acordului de recunoaştere
a vinovăţiei
În cazul în care persoana pusă sub învinuire încheie un acord de recunoaştere a vinovăţiei, iar instanţa de judecată acceptă
acest acord, pedeapsa pentru infracţiunea imputată se reduce cu o treime din pedeapsa maximă prevăzută pentru această
infracţiune.
Articolul 81. Aplicarea pedepsei pentru infracţiunea neconsumată
(1) La aplicarea pedepsei pentru infracţiunea neconsumată se ţine cont de circumstanţele în virtutea cărora infracţiunea nu a
fost dusă pînă la capăt.
(2) Mărimea pedepsei pentru pregătirea de infracţiune ce nu constituie o recidivă nu poate depăşi jumătate din maximul celei
mai aspre pedepse prevăzute la articolul corespunzător din Partea specială a prezentului cod pentru infracţiunea consumată.
(3) Mărimea pedepsei pentru tentativă de infracţiune ce nu constituie o recidivă nu poate depăşi trei pătrimi din maximul celei
mai aspre pedepse prevăzute la articolul corespunzător din Partea specială a prezentului cod pentru infracţiunea consumată.
(4) Pentru pregătirea de infracţiune şi tentativa de infracţiune detenţiunea pe viaţă nu se aplică.
Articolul 82. Aplicarea pedepsei pentru recidivă de infracţiuni
(1) La aplicarea pedepsei pentru recidivă periculoasă şi recidivă deosebit de periculoasă de infracţiuni se ţine cont de numărul,
caracterul, gravitatea şi urmările infracţiunilor săvîrşite anterior, de circumstanţele în virtutea cărora pedeapsa anterioară a fost
insuficientă pentru corectarea vinovatului, precum şi de caracterul, gravitatea şi urmările infracţiunii noi.
[Art.82 al.(1) modificat prin LP163 din 20.07.17, MO364-370/20.10.17 art.616; în vigoare 20.12.17]
(2) Mărimea pedepsei pentru recidiva periculoasă și deosebit de periculoasă nu poate fi mai mică de o treime din maximul
pedepsei prevăzute la articolul corespunzător din Partea specială a prezentului cod. În cazul în care sînt stabilite numai
circumstanțe atenuante, instanța poate stabili pedeapsa în limitele prevăzute pentru infracțiune în Partea specială a prezentului
cod.
[Art.82 al.(2) în redacția LP163 din 20.07.17, MO364-370/20.10.17 art.616; în vigoare 20.12.17]
Articolul 83. Aplicarea pedepsei pentru participaţie
Organizatorul, instigatorul şi complicele la o infracţiune, prevăzută de legea penală, săvîrşită cu intenţie se sancţionează cu
pedeapsa prevăzută de lege pentru autor. La stabilirea pedepsei se ţine cont de contribuţia fiecăruia la săvîrşirea infracţiunii,
precum şi de prevederile art.75.
Articolul 84. Aplicarea pedepsei în cazul unui concurs de infracţiuni
(1) Dacă o persoană este declarată vinovată de săvîrşirea a două sau mai multor infracţiuni fără să fi fost condamnată pentru
vreuna din ele, instanţa de judecată, pronunţînd pedeapsa pentru fiecare infracţiune aparte, stabileşte pedeapsa definitivă pentru
concurs de infracţiuni prin cumul, total sau parţial, al pedepselor aplicate, dar pe un termen nu mai mare de 25 de ani de
închisoare, iar în privinţa persoanelor care nu au atins vîrsta de 18 ani și a persoanelor care au atins vîrsta de 18 ani, dar nu au
atins vîrsta de 21 de ani, care nu au mai fost condamnatepe un termen nu mai mare de 12 ani şi 6 luni. În cazul în care persoana
este declarată vinovată de săvîrşirea a două sau mai multor infracţiuni uşoare şi/sau mai puţin grave, pedeapsa definitivă poate fi
stabilită şi prin absorbirea pedepsei mai uşoare de pedeapsa mai aspră.

Вам также может понравиться

  • Interpelare ASP Caraman Stepan
    Interpelare ASP Caraman Stepan
    Документ2 страницы
    Interpelare ASP Caraman Stepan
    maximanton
    Оценок пока нет
  • Răspunsuri La Expertiză
    Răspunsuri La Expertiză
    Документ9 страниц
    Răspunsuri La Expertiză
    maximanton
    Оценок пока нет
  • Glodeni 10.05.2023
    Glodeni 10.05.2023
    Документ2 страницы
    Glodeni 10.05.2023
    maximanton
    Оценок пока нет
  • Examen-09 2019
    Examen-09 2019
    Документ115 страниц
    Examen-09 2019
    maximanton
    Оценок пока нет
  • Notificare 12.2022
    Notificare 12.2022
    Документ1 страница
    Notificare 12.2022
    maximanton
    Оценок пока нет
  • Document (1) Concurs Și Lit. C
    Document (1) Concurs Și Lit. C
    Документ5 страниц
    Document (1) Concurs Și Lit. C
    maximanton
    Оценок пока нет
  • Declaration 19081317
    Declaration 19081317
    Документ8 страниц
    Declaration 19081317
    maximanton
    Оценок пока нет
  • Răspunsuri La Expertiză
    Răspunsuri La Expertiză
    Документ9 страниц
    Răspunsuri La Expertiză
    maximanton
    Оценок пока нет
  • Notificare 12,2022
    Notificare 12,2022
    Документ1 страница
    Notificare 12,2022
    maximanton
    Оценок пока нет
  • 3toate Vin, La Timpul Lor (-)
    3toate Vin, La Timpul Lor (-)
    Документ1 страница
    3toate Vin, La Timpul Lor (-)
    maximanton
    Оценок пока нет
  • Fălești 12.05.2023
    Fălești 12.05.2023
    Документ2 страницы
    Fălești 12.05.2023
    maximanton
    Оценок пока нет
  • Bălți 11.05.2023
    Bălți 11.05.2023
    Документ2 страницы
    Bălți 11.05.2023
    maximanton
    Оценок пока нет
  • Document (1) Concurs Si Participație
    Document (1) Concurs Si Participație
    Документ27 страниц
    Document (1) Concurs Si Participație
    maximanton
    Оценок пока нет
  • Cucer Andrei
    Cucer Andrei
    Документ1 страница
    Cucer Andrei
    maximanton
    Оценок пока нет
  • Sentintà: Constatatä
    Sentintà: Constatatä
    Документ3 страницы
    Sentintà: Constatatä
    maximanton
    Оценок пока нет
  • Comentariu La Codul Penal Al Republicii Moldova
    Comentariu La Codul Penal Al Republicii Moldova
    Документ283 страницы
    Comentariu La Codul Penal Al Republicii Moldova
    andreifox
    100% (11)
  • Verificat Doc 3
    Verificat Doc 3
    Документ7 страниц
    Verificat Doc 3
    maximanton
    Оценок пока нет
  • Anton Maxim art.172CP
    Anton Maxim art.172CP
    Документ79 страниц
    Anton Maxim art.172CP
    maximanton
    Оценок пока нет
  • Sen Tinta: 14 Aprilie 2017 Mun - Chisinäu
    Sen Tinta: 14 Aprilie 2017 Mun - Chisinäu
    Документ4 страницы
    Sen Tinta: 14 Aprilie 2017 Mun - Chisinäu
    maximanton
    Оценок пока нет
  • Document (1) Concurs Si Participație
    Document (1) Concurs Si Participație
    Документ27 страниц
    Document (1) Concurs Si Participație
    maximanton
    Оценок пока нет
  • Prunc
    Prunc
    Документ5 страниц
    Prunc
    maximanton
    Оценок пока нет
  • Document (1) Concurs Și Lit. C
    Document (1) Concurs Și Lit. C
    Документ5 страниц
    Document (1) Concurs Și Lit. C
    maximanton
    Оценок пока нет
  • Test
    Test
    Документ1 страница
    Test
    maximanton
    Оценок пока нет
  • Sumarul Tezei
    Sumarul Tezei
    Документ1 страница
    Sumarul Tezei
    maximanton
    Оценок пока нет
  • Prunc
    Prunc
    Документ5 страниц
    Prunc
    maximanton
    Оценок пока нет
  • 17 Buruiana
    17 Buruiana
    Документ9 страниц
    17 Buruiana
    maximanton
    Оценок пока нет
  • Proce Verbal 2
    Proce Verbal 2
    Документ3 страницы
    Proce Verbal 2
    maximanton
    Оценок пока нет
  • Penal
    Penal
    Документ1 страница
    Penal
    maximanton
    Оценок пока нет
  • Prunc
    Prunc
    Документ1 страница
    Prunc
    maximanton
    Оценок пока нет
  • Potr
    Potr
    Документ2 страницы
    Potr
    maximanton
    Оценок пока нет